A Z0.9Z6 •

B I B L I O T E C A C E N T R A L À DE S T A T A R . P . R

MIRCEA TOMESCU

CALENDARELE ROMÎNESTI

1733-1830

Studiu si bibliografie

B u c u r e j f i

E D I T U R A DE STAT D 1 D A C T I C Â sl P E D A G O G I C Â

1957

PRE F ATA

Calendarele constituie una din cele mai fruinoase pagini din istoria

culturii romînestï Mai bine de un secol, ele au fost singurete publicatii

periodice care fortnau hrana spiritualâ a vechit~societaîi romlnestj. Atît

la orase cît si ta" sale, cu:lend,arele erau asteptate eu nerâbdar'e, iar coniinutul

tor era împârtâsit si celor care nu stiau carte, de cîte un stiutor

al buchilor, care, In timpul lungilor seri de iarnâ, la obisnuiteie sezâtori,

citea din îngâlbenitele pagini slovete dragi si celor care nu le cunosteau,

Calendarele au deschis portile unor noi orizonturi culturii noastre, au

adus in cîmpul preocupârilor éi etemente stiinfifice si literare si au format,

în bunâ mâsura, tribuna de educare a noii clase sociale care tncepe

sa se contureze ta începutul secolului al XVIII-lea in Transitvania si ceva

mai tirziu In Principate. Pentru cine ar vrea, deci, sa cuaoascâ fenomenele

sociale aie acestei epoci, in toatâ complexitatea tor, cunoasterea

cuprinsului acestor calendare este necesarâ.

Tn speranta câ vom putea aduce contributia noastrâ cît de modestà

la descifrarea trecutului nostru, pe care-l cunoastem atît de pufin si, mai

aies, atît de fragmentar, ne-atn propus sâ cercetâm în lucrarea de fatâ

calendarele romînesti apârute între 1733—1830, ani care cuprind o etapâ

bine determinatâ din euolutia acestor publicatii si a culturii noastre în

genere.

De-a lungul secolului al XVIII-lea si în primele trei decenii aie

veacului urmâtor, Principatele Romine sînt smulse Incetut eu încetul de

sub influenta potiticâ si tôt odatâ economicâ exctusiv turceascâ si atrase

în sfera de interese economice si potitice a fârilor europene, îndeosebi a

Rusiei si Austriei. Sistemul feudal se clatinâ si o noua clasâ ia, acum,

nastere si se întâreste din zi în zi. Este clasa, burghezâ, care cautâ si o

noua orientare culturalâ. Si pentru toatâ aceastâ etapâ, calendarele sînt

acelea care râspund necesitâfii noii orientâri ideologice. La început, cînd

clcnwn lui feudal incij precumpânea^ calendarele — îndpusebl Lete "Upà^^,

rite în Tara Romîneascâ si Molddva^_jj.nde (îssLensiunea_ burghezieL-esiemai_

tîrzie..—. au înca'~piEWrucë note misîi&er-Cu timpul, acest aspect dispare^

lactadAac,. elenimteler~Vfog.resiste. CalendarlïïFlIëvïn acum scdTï~d"é~

edw^rg^cuJluxalâ^^^

Dupa 1830, prin tratatul de la Adrianopot (1829), se deschid noi

posibititâti de dezvoltare economicâ si potiticâ burgheziei. Dar eu aceasta

3

' K ' V"

trecem într-o altâ fazâ a evolufiei cctlmdarelor, care va. forma obiectul

unei alte cercetâri.

In cercetarea noastrâ vom încadra în cotnplexul fenomenelor sociale

aparitia catendaretor si vom face o amânunfitâ prezentare a cuprinsului

lor, scotînd în relief elementele progresiste, ca pe un bun cultwal al

patriei noastre. Si cum lucrarea vrea sa fie si un instrument de informare

pentru viitoare cercetâri, vom da ta sfîrsit bibtiografia cuprinsului

catendaretor cunoscute noua din intervalul 1733—1830.

In munca noastrâ am întîmpinat multe dificuttâti, care pot fi usor

înfetese dacâ vom aminti câ pînâ acu\m nu mimai câ, la noinu exista

tucrâri simitare, dar lipsesc pînâ si studii asupra dezvottârii societâfii

romînesti. Am câutat sâ umplem aceste lacune prin cerc'etarea directâ a

colecfiilor de documente, din care se pot extrage bogate informatii asupra

stârilor economice aie vremii.

Cu toate acestea, s-ar putea ca lucrarea sâ mai prezinte lacune. Vom

fi însâ muttumifi, dacâ, cet putin în parte, cercetarea noastrâ va, arunca

o luminâ nouâ asupra dezvoltârii culturii noastre din veacul al XVIII-lea

si primele trei decenii aie veacului urmâtor si dacâ materialul bibliografic

va ajuta pe viitorii cercetâtori în dezvâluirea aspectelor necunoscute din

vechea culturâ romîneascâ.

MIRCEA TOMESCU

INTRODUCERE

1. Caracterizare si scurtâ istorie

a calendarelor

lcàtuirea calendarelor si a almanahurilor este foarte bizarâ.

In vechime ele cuprindeau mai întîi un material pur calendaristic

— arâtarea celor 12 luni aie anului eu zilele §i sârbâtorile

lor, precum §i elementele computistice —, apoi o

parte astronomicâ — prevestirea timpului, un fel de buletin

météorologie, eclipsele, lungimea zilei çi a noptii în fiecare

luna, fazele lunii etc. — precum si materialul astrologie —

prognosticuri adicâ prezicerea evenimentelor istorice, a eVenimenfelor

din viata unui om dupa planeta nasterii etc. — si in fine, un material

instructiv — sfaturi gospodâreçti —, si distractiv — sarade, ghicitori,

anecdote. In timpurile moderne acest material variat este complétât, mai

apoi înlocuit eu material literar §i çtiintific.

La început calendarele §i atmanahurile nu apâreau în fiecare an,

din cauza greutâtilor de multiplicare. De aceea materialul calendaristic,

astronomie çi astrologie era întoemit pe cicluri de cîte 30, 100, 112 sau

140 de ani.

Grecii au cunoscut o forma primitivâ de almanah ; dar o mare

circulatie a a>vut aceastâ publicatie la chinezi. Incâ din evul mediu apârea

la Pékin un almanah al cârui tiraj ajunsese — dupa Paul Otlet — la

8.000.000 de exemplare.1)

Almanahul a fost cunoscut si arabilor, câci altfel nu ne-am putea

explica denumirea de almanah, cuvînt arab introdus în Europa prin spaniolâ

çi care înseamnâ table astronomice. De aci probabil §i caracterul

sâu astrologie. In Europa, asemenea publicatii încep sâ aparâ în secolul

al XV-lea, in diverse orase, îndatà dupa descoperirea si râspindirea tipa-

V

') Paul Otlet, Traité de documentation. Le livre sur le livre. Théorie et pratique,

Bruxelles, 1934, p. 165.

5

rului. Primele âlmanahuri contin numeroase texte mistice, rod al negrei

s'Uiparsti|ii. Asemenea calendare eu prognosticuri au fost publicate de >astrologi

celebri : Bauschneider (1447) in Qermania ')> Nostradamus în Franta

(1506), Mathaeus Lansberg în Germania (1636), Lilly în Anglîa

(1644) etc.2).

In afarâ de calendarele mistice, apar si altele eu confinut pract:c :

amintim un calendar médical pentru anul 1457, intitulât Coniunctiones

et opposiciones solis et lunae ac minuciones elective nec non dies pro

medicinis laxativis sumendis in anno 1457?) In secolele urmâtoare, apar

calendare, care cuprind informatii practice si mai aies stiri istorice despre

popoarele târilor orientale. Astfel este Ottomanisches' Prognosticon Aus

der CLementia Vitrice oder Leopoldus der Sanfftmuetige Vberwinder der

Tùrcken und des Ottomannischen Reichs, worinnen Handgreiftich der Untergang

des Tuerckischen Reichs angewiesen wird, wann die Allùrten nur

dazu thun wollen, von Stanislao Reinhardo Acxtelmeier. — Augspurg,

Druckts und verlegts Caspar Brechenmacher, MDCXCVIII, 24 i 4)

In acelaçi an §i tôt Acxtelmeier publicâ si Das Muscowittische Prognosticon,

oder der glorwuerdige Czaar Peter Atexowitz von der gewachsenen

Russischen Macht, von dem Tyrann Iwan Wasitowiz bis unter

hoechsterwehnte czaarische Majestaet, deren umstaendige Kriegs-Anstalten

ihr das orientalische Reich und dero Patriarchen Sitz Constantinopet

versprechen, von Stanislao Reinhardo Acxtelmeier. — Augspurg, Druckts

und verlegts Caspar Brechenmacher, MDCXCVIII5).

Aceste calendare cuprindeau adesea stiri si despre târile noastre.

Asttel, în Calendarii historioi apârut în 1603 sînt vesti referitoare la evenimentele

din Transilvania si Tara Romîneascâ din timpul lui Radu

Serban.6)

Calendarele satisfâceau curiozitatea de informare a cititorilor,

dornici sa cunoascâ fapte si din viata altor popoare.

Destul de timpuriu, apar si calendare în limba slavâ. Karataev7)

aminteçte un „Kalendar rimski novîi" publicat de Gherasim Smotritki la

Ostrog în anul 1587. Din 1596 se cunoaste un ait „Kalendar novîi", tipârit

la Roma.8)

Unele calendare în limba slavâ se adresau si unei parti a romînilor

si ele trebuie câ au circulât çi printre cârturarii din târile noastre.

') André Blum, Les origines du papier, de l'imprimerie et de la gravure, Paris,

1935, p. 71.

2) Ramiro Ortiz, Per la storia délia cultura italiana in Rumania, Bucarest, 1916,

p. 201. — Vezi amânunte istorice suficiente §i în Bojibinaa coBeTCKaji sHmiKJioneAHH.

Tom. 2, eid. 2 $i în Enciclopedia italiana, la cuvîntul almanah calendar.

3) André Blum, op. cit., p. 72.

4) Exemplarul se -aflâ în Biblioteca Academiei R.P.R., cota S. 1610.

6) N. Iorga, Manuscripte din biblioteci streine relative la istoria Rominilor. Intîiul

memoriu. — In Analele Academiei Romîne, séria II, tom. XX (1899), p. 221—222.

"} Scarlat Callimachi, Calendar istoric din anul 1603, Botoçani, 1935, 13 p.

') H. KapaTaeB, Onucanue cJiaenHO-pyccKux muez, Ha neiaTannux KUPUAAOBCKUMU

ôiiKBaMU. 1491—1730. Bbin. 1. n 1491—1600a. Petersburg, 1878,p. 235—236.

8) Ibidem, p. 272—273.

6

Astfel este Calendarul râsâritean al pravoslavnlcilor slavo-sîrbi si valaht

ortodocsi de rit grecesc din tinutul cesaro-crâesc al Majestâtii sale apostoli^

e, apârut la Viena în 1771.')

In secolul al XVII-lea, calendarele sînt cunoscute §i rusilor. Pînâ la

Petru cel Mare, ele au o restrînsâ c i r c u l a ^ , câci majoritatea aristocrafiei

nu cunostea carte si boierul rus „nu vedea nimic desonorant în faptul câ

el nu stia carte, câ nu avea cuno§tin1,e, câ era lipsit de culturâ".2)

Petru cel Mare a deschis „larg porfile spre luminâ" poporului rus.

El a organizat tara în interior, a dat atenfie deosebitâ comertului si economiei

în genere, a organizat armata, cîstigînd victorii strâluc'te contra

dusmanului din afarâ si s-a interesat indeaproape de artâ si literaturâ.

La curtea sa s-a format o clasâ însetatâ de culturâ çi care dorea sâ

citeascâ în limba nationalâ, în limba rusâ. Acum apar primele lucrâri

stiintif'ce în limba rusâ, ca si primele încercâri literare. Pentru satisfacerea

acestei donnée de lecturâ în limba proprie, calendarele îsi au un roi deosebit.

In manuscris çi într-un cerc restrîns, calendarele au fost cunoscute

si înainte de Petru cel Mare. Cel mai vechi calendar-manuscris este din

1670, „tradus din nemteste si închinat tarului Alexie Mihailovici."3)

Manuscrisul calendarului din 1670 a fost cunoscut §i lui Petru I. In Biblioteca

Academiei de Stiinte din Leningrad se pâstreazâ manuscrisele si

altor calendare ce au apartinut g'ganticului tar. Amintim manuscrisele

calendarelor pe anii 1691 si 1695, aie matematicianului si astrologului

suedez Heinrich Vogt, traduse din nemteste de Petru Safirov, precum §i

manuscrisul calendarului din 1696 al lui Pavel Halsken, tradus tôt de

Petru Çafirov. Manuscrise de calendare d'n aceastâ epocâ se pâstreazâ çi

în Biblioteca publicâ ,,M. E. Saltîkov-Scedrin" din Leningrad.4)

în activitatea pentru reformarea târii, Petru cel Mare sprijinâ dezvoltarea

tiparului. In t'mpul sâu cartea manuscris este înlocuitâ „an de

an si tôt mai hotârît" de slova tipâritâ.5 ) In 1703 apare prima gazetâ

ruseascâ — Vedomosti (Buletinul), iar în 1708, prin „strâduinta bibliotecarului

Vasili Kiprianov" §i „sub supravegherea lui la. V. Brius" apare

în tipograEia laicâ de la Moscova, calendarul pe anul 1709, primul calendar

rus tipârit. Asemenea calendare se imprima çi pentru anii urmâtori.

Unele din ele sînt traduceri dupâ calendarele matematicienilor Pavel

Halsken sau Johann Heinrich Vogt, apârute la Hamburg. Din 1713, încep

') Claudiu Iosipescu, Contribu(ii la istoria calendarului. în rev. Codrul Cosminului,

IV (1927), p. 394 çi urm.

Titlul acestui calandar este :Mtcflu,ocjiOB-b BocTomiaro npaBocjiaBHaro rpe^iecKaro

iicnoB'Èn.aHHH, B-b A6pxaBaxT> LJ.ec Kpaji ajiocT. BejiHMecTBa oôpijTaiomarocsi cjiaBeHOcepôcKaro

h BajiaxiftcKaro HapoAa HeymrroBt,, HaneiaTacn B-b uapcTByioineHb r p a jb

B'îjHHt b nec. Kpaji. npii^BopHon Hjuip. h Boctomhoh THnorpacJiiH Kypi> IocHcjja JlopÔHua

KypnôeKa, B-b J i i ro OTb pow^ecTBa XpucTOBa 1711, M-lcsiua iyjiia 7-ro ahh

2) V. G. Belinski, Opere alese, Bucureçti, 1949, p. 46.

3) Emil Vîrtosu, Foletul Novel — Calendarul lui Constantin Vodâ Brincoveanu

(16.93—1704). Bucureçti, 1942, p. XXX.

4), Vezi : OrwcaHiie H3flaHHH rpaxAaHCKOH ne^ara (1708—HHBapb 1725 r.) Moscova

Leningrad, 1955, p. 95.

B)) Vezi N. Pospelov çi P. Sabliovski, Literatura rusâ. Traducere... Bucuresti,

1953, p. 72.

sa aparâ calendare, întocmite pe gradurile orasului, §i la Petersburg. Cuprinsul

acestor calendare este foarte variat si pe lîngâ o serie de texte ce

se répéta aidoma ca> în calendarele strâine, ele aduc si çtiri din istoria

Rusiei, ca de pildâ, „numârul anilor sau lunilor de la'începuturile flotei

ruse", „încoronarea Majestâtii sale Petru întîi", Victoria repurtatâ asupra

regelui suedez, Carol al XH-lea, precum si texte continînd sfaturi practice

,,despre sânâtate si boli", „despre sîngerare din vînâ si eu ventuze" etc.1

Calendarele ruseçti devin astfel purtâtoare de cunostinfe în cercurile

cunoscâtorilor slovelor tipârite.

s

1 OnucaHHe n3ftaHHH rpax^aHCKOH nenaTH, p. 77.

I. INCEPUTUL CALENDARELOR

IN LIMBA ROMÎNÂ

1. Calendare strâine în {ârile romîneçti

Jjjy alendare în limba romînâ se tipâresc în prima jumâtate a secolului

al XVIII-lea, iar în manuscris ele sînt cunoscute încâ din

secolul precedent. Inainte de acestea însâ, au circulât pe pâmîntul

târilor romîneçti, fiind citite de domnitor si de clasa boiereascâ,

calendare în limbi strâine. Ele veneau din Occident, din Italia,

acea Italie eu aie cârei cetâti, îndeosebi eu Vene^a, am avut atîtea legâturi

economice si culturale — ,din Austria si alte tari, prin mijlocirea negustorilor

ardeleni, precum çi de la slavii înconjurâtori. O §tire din 1569

ne face cunoscut câ soluî moldovean, aflat în acea vreme la Braçov, a

cumpârat de aci, în schimbul sumei de 60 de dinari, un calendar, a cârui

limba de imprimare nu o c u n o a s t e m . î n veacul urmâtor, la 1684, Episcopul

Stefan al Rîmnicului roagâ pe Gheorghe Horobreaster, craibirâul Sibiului,

sâ-i trimitâ „vre-o 2 calendare de ceale ce au ieçit est timp,- ca sâ

mai putem §ti trecutul anului precum ar fi, precum çi anii". 2) Desigur

câ si acest calendar va fi fost într-o limba strâinâ, probabil germanâ. Prin

octombrie-noembrie 1698, s-a tradus la Tîrgoviste, pentru Constantin Brîncoveanu,

din limba germanâ, în cea greacâ, calendarul lui Petru cel.Mare,

imprimat la Augsburg în acelasi an chiar, sub titlul de Prognosticon al

') Gheorghe Baritiu, care, în Catehismulu calvinescu impu.su. clerului si poporului

romlnescu sub domnia principiloru Georgiu Rakoczy I §i II..., Sibiu, 1879, p. 98, reproduce

aceastâ çtire dupa E. de Trauschenfels, Sàchsischer Hautfrend, Braçov, 1874,

p. 81—107, crede câ este vorba de un calendar în limba romînâ. Insâ, pe bunâ dreptate

Haç>deu, în Cuvente den bètrâni, 11, Bucuresti, 1879, p. 724—725, observa câ acest

cafendar trebuie sâ fi fost scris în limba slavonâ.

2) I. Lupaç, Documente istorice transilvane, Volumul I. (1599—1699), Cluj, 1940.

D. 410.

Dînd aceastâ çtire, prof. Dan Simonescu — în Bibliografia romîneascâ veche,

IV, Bucureçti, 1944, p. 26 — înscrie ipotetic e x i s t e r a unui calendar din 1684 în limba

romînâ ; credetn însâ câ acest calendar a fost scris în limba genmanâ ; din anii

1641—1647, cunoaçtem un Neu und ait Kalender, tipârit la Sibiu de Marcus Pistorius.

9

Rusilor, sau prea vesUtutui autocrat Petru Alexievici... In Mai 1699, s-a

Tâcut, la Bucuresti, dupa aceastâ traducere, o copie scrisâ de Mihail Vizantios

pentru Panaiot Marele Câmâras al Ocnei domnesti. Copia se afla

la sfîrsitul secolului al XlX-lea în Bibliotecâ de Stat din Viena1 ) . Tôt în

aceastâ vreme trebuie câ a circulât în Tara Romîneascâ, fiind probabil cunoscut

lui Constantin Brîncoveanu, Ottomanisches Prognosticon..., Augsburg,

1698, al lui Acxtelmeier. Acest Prognosticon a circulât si în Moldova,

fiind cunoscut familiei Sturdza-Scheianu, din a cârui bibliotecâ a

fâcut parte.

O stire din 9 septembrie 1708, spune câ Stolnicul Cantacuzino,

scriind Patriarhului Hrisant al Ierusalimului, îi trimite çi un calendar

de la Tîrnava (Tyrnau) — lîngâ Bratislava —, zis al Astrofilului, pe care

1-a gâsit „foarte bine întocmit". Mentioneazâ apoi câ acest calendar are

„unele sentinte nu neplâcute si la sfîrsît unele percepte politice de folosul

obçtesc" si promite Patriarhului câ-i va trimite în fiecare an cîte un asemenea

calendar. Si, într-adevâr, din coresponden^a publicatâ în Docutnentele

Hurmuzaki, reiese câ i-a si trimis un calendar latinesc în noiembrie

1712, eu promisiunea, câ-i va trimite si traducerea în greceste dupa prognosticele

a patru-cinci calendare italienesti, iar la 27 ianuarie 1713 îi trimite

încâ un calendar lesesc si unul unguresc2 ).

Catalogul bibliotecii lui Constantin Mavrocordat, întocmit în 1725,

aminteste de un calendar tâlmâcit în 1710 în limba greacâ vulgarâ 3), iar

catalogul grecesc al bibliotecii Mînâstirii Vâcâresti mentioneazâ §i cîteva

calendare grecesti, din care unul „pentru întreg anul si pentru anii urmâtori

(tradus) din limba ungureascâ"4 ) . De asemenea, în bibliotecâ

fostei Mînâstiri Ghighiu „se pâstra un calendar grec in —16, care pe

lîngâ partea minologicâ dâdea „mici bueâti morale si douâ înstiintâri,

pentru postâ si diligen^â" §i în fine o listâ a bîlciurilor" 5). Cîteva raanusefise

de calendare în limba greacâ se pâstreazâ în bibliotecâ Academiei

R:P.R. Cel mai vechi este manuscrisul grec nr. 525, care contine traducerea

unui ,,Calendar englezesc al anului 1734, de la Hristos"6 ).

Din 1783, ianuarie 25, avem manuscrisul grec nr. 112, o traducere

a calendarului romînesc din 1733, apârut la Braçov ; mai amintim, în fine,

manuscrisul grec nr. 527, cuprinzînd un „Calendar tradus din limba latinâ

în limba (greacâ) comunâ", copie din secolul XVIII, apartinînd „starostelui

Stefan", nr. 569, o copie din 1803, nr. 524 din secolul XIX, nr.

525 si nr. 572, copie din secolul XVII.7)

In epoca lui Constantin Brîncoveanu au avut o largâ circulatie la.

noi si calendarele italiene. Ele vor fi fost cunoscute desigur, în aceste

parti, si înainte de domnia acestui voievod, ca si dupa aceasta, dar cea

') Amarrante în N. Iorga, loc. cit. si Emil Vîrtosu, op. cit., p. XXVIII.

=) Hurmuzaki, XIV, p. 58—59, 89—90 çi 101—102.

3) N. Iorga, Pilda bunilor domni din trecut fatâ de scoala romîneascâ, Bucuresti,

1915, p. 43.

4) Catalogul bibliotecii Mînâstirii Vâcâresti, ms grec 603, Bibl. Acad. R.P.R.,

f. 293.

5J N. Iorga, Douâ biblioteci de mînâstiri . . . Bucuresti, p. 11,

6) Constantin Litzica, Catalogul manuscriptelor grecesti, Bucureçti, Academia

Romînâ, T909, p. 521, nr. 786 (525).

) Constantin Litzica, op .cit. p. 520 521.

10

mai mare circulatie o au acum. Lucrul este de altfel explicabil. In Italia,

la Padua, îçi fâcuse studiile Stolnicul Constantin Cantacuzino, sfetnicul

cultural al voievodului si tôt în Italia trimite Brîncoveanu o serie de

studenfi pentru studii. ') Despre râspîndirea almanahurilor italiene la

noi çi folosirea lor de Brîncoveanu aminteçte clar Del Chiaro.2) In

Biblioteca Academiei R.P.R., sub cota P.I. 3768 se pâstreazâ si astâzi

Almanacco perpetuo di Rutilio Benincasa Cosentino, illustrato e diviso

in cinque parti, da Ottavio Beltrano di Terranova di Calabria Citra, corne

segue nelta seguente parti. Opéra molto necessaria e dilettevole, corne

anco di gran giovamento, et utile di ciascheduno, e particolarmente ad

astrologi, fisionomici, medici, fisioi, chirurgi, barbieri, distittatori, alchimisti,

agricoltori, pittori, nocchieri, viandanti, maestri di campo, sergenti,

maggiori, aiutanti, e qualqunque attra persona curiosa. Con due copiosissime

tavole di tutto quello che si contiene nel présente almanacco. — In

Venetia, MDCC, Per Francesco Groppo, (16X10), 516+140 p. Amanahul

a apartinut Stolnicului Constantin Cantacuzino, aie cârui însemnâri autografe

se pot vedea pe marginea filelor.

Mai putin cunoscute vor fi fost calendarele franceze. Un astfel de

calendar — Calendrier intéressant pour l'année 1782 ou\ Almanach physico-

économique, contenant les principales indications qu'on peut désirer

de trouver dans un Calendrier ; des Mémoires et des Observations sur différents

objets de physique, enfin un recueil de diverses opérations qui

mettent tout le monde à portée de faire plusieurs secrets éprouves utiles et

agréables. •— A Bouillon, Aux dépens de la Société Typographyque,

MDCCLXXXII, (14x10), 1 f. + IV + IV p. + 13 f. + 175 — se pâstreazâ

în biblioteca Academiei R.P.R., sub cota P.I. 3829. Cum a ajuns aci, nu

putem çti.

Deçi nu am putut culege nie: o informatie despre cunoaçterea calendarelor

austriace la noi, putem spune însâ eu certitudine câ vor fi fost cunoscute,

nu numai ardelenilor, ci si boierilor din Tara Romîneascâ çi mai

pu|in poate celor din Moldova. Legâturile din secolul al XVIl-lea, care a>u

urmat dupâ Mihai Viteazul, între curtea de Austria si unii voievozi munteni

•— un Radu Serban, si chiar Constantin Brîncoveanu —, legâturile

aceleiasi curti si eu unii boieri romîni — din care un Bâlâceanu primeste

chiar o diplomâ de înobilare — au trebuit sâ ducâ, cel putin numai pentru

cei în cauzâ, si la anumite legâturi culturale. Si cum calendarele erau

în acea vreme enciclopediile de azi, nu se poate ca ele sâ nu fi fost cunoscute.

Consta.tâm deci câ erau cunoscute în tàrile romînesti, calendare în

alte limbi. Ele erau citite numai de domnitor çi de boieri. Dar, în secolul

') Vezi mai pe larg, despre legâturile culturale aie Jârii Romînesti eu Italia în

vremea lui Brîncoveanu : Mario Ruffïni, L'influenza italiana in Valachia nell'epoca di

Constantin Vodâ Brîncoveanu (1688—1714). /Milano, 1932/, passim §i Ramiro Ortiz,

Per la storia délia culturâ italiana in Rumania, Bucureçti, 1916. — O privire de ansamblu

în N. Cartojan, Istoria literaturii romîne vechi, III, Bucureçti, 1945, p. 203—

204, 208—209.

2) Vezi Anton-Maria del Chiaro, Istoria delle moderne rivoluzioni délia Valachia...,

Venezia, 1718, p. 198. — Semnalarea informafiei în R. Ortiz, op. cit., p. 185—

186. Vezi çi Emil Vîrtosu, op. cit., p. XXIII—XXIV.

11

^al XVIII-lea-câpâtase filnfà la noi o noua clasâ, care nu avea ait mijloc

de''a se instrui decît limba' proprie. Acest fapt va duce mai întîi la traducerea

çi apoi la întocmirea de calendare çi în limba romîneascâ.

i

2. Primele calendare romînesti.

Conditiile care au îâcut posibilâ aparitia lor

Gîndul de a se tipâri calendare în limba romînâ apare destul de

timpuriu. In 1589, urmârind expansiupea credinfei catolice, nunciul din

Polonia scrie Papei câ pentru a atrage mai uçor pe moldoveni la catolicism

„ar fi bine... sâ se tipâreascâ niçte calendare çi minee în romîneçte

dupâ calendarul. îndreptat (gregorian) çi sâ se râspîndeascâ în popor".1)

Ar fi fost vorba deci mai mult de un calendar bisericesc.

In cadrul aceloraçi preocupâri se integreazâ desigur çi întocmirea

în a doua jumâtate a sec. al XVIII-lea, a unui calendar în limba latinâ

pentru romîni.2).

Primele calendare în limba romînâ, cunoscute pînâ acum çi râmase

în manuscris au fost întocmite între anii 1693—1704 de Ioan Romînul

sau Ioan Frîncu, cum semneazâ alteori, pentru Constantin Brîncoveanu.

Intocmai ca çi modelele lor italiene, aceste calendare-manuscris contin numai

preziceri referitoare la evenimentele politice.3)

Din însemnârile marginale, se vede câ Brîncoveanu a citit aceste

calendare eu atentie.

Calendarele manuscris aie lui Constantin Vodâ Brîncoveanu, ca si

calendarele strâine ce au circulât în Târile Romînesti, au fost cunoscute

unui numâr restrîns de boieri. Pentru cultura romîneascâ, aceste calendare

reprezintâ un gen de literaturâ eu totul nouâ. Pînâ în secolul aî

XVIII-lea, literatura noastrâ are un caracter rel'gios. Singurele câr^i care

se imprimau în teascurile tipografice de la noi sînt evanghelii, psaltiri,

ohtoice etc., si mai rar cîte un gromovnic, trepetnic etc., toate îmbibate

de misticismul caracteristic orînduirii feudale.

In secolul al XVII-lea, dar mai aies în secolul urmâtor începe sâ

se formeze o nouâ clasâ socialâ, de mici negustori çi mici meseriasi. In

') N. Iorga, Istoria literaturii romînesti, I, Editia II, Bucureçti, 1925, p. 216.

2) Claudiu Iosipescu, Contribuai la istoria calendarului. In rev. Codrul Cosminului,

IV (1927), p. 389 çi urm.

3) Pentru calendarele lui Brîncoveanu çi modelele lor, vezi N. Cartojaîi, Cârfile

populare în literatura romîneascâ, I. Bucureçti, 1929, p. 180—183 (aci çi bibliografia

rcspectivâ). O prezentare mai amplâ, fârâ a depâçi concluziile regretatului Cartojan, o

dâ Emil Vîrtosu, Foletul Novel, Calendarul lui Constantin Vodâ Brîncoveanu, 1693—

1704, Bucureçti, 1942. Aci çi textele calendarelor.

Demnâ de luat în considera(ie, în cercetarea personalitëtii lui Ioan Romînul este

ipoteza lui Mario Ruffini, L'influenza italiana in Valachia nell'epoca di Constantin

Vodâ Brîncoveanu (1688—1714), /Milano, 1932/, p. 62, precum câ Ioan Romînul ar fi

unul din studentii trimiçi de Brîncoveanu pentru studii în Italia. In acest caz numele

lui adevârat ar putea fi Ioan Frîncu, nume întîlnit în documente (vezi I. Ionaçcu,

Biserici, chipuri si documente din Oit, Craiova, 1934, p. 181—182 ; çi Emil Vîrtosu,

op. cit., p. XIX), iar Ioan Romînul ar fi un pseudonim. Moda de a semna astfel, o

mai gâsim çi la un ait student .romîn trimis de Brîncoveanu în Italia : e vorba de Palade

Damian, care semneazâ çi Damian Romînul (vezi Mario Ruffini, loc. cit.).

12

1643 ia fiintâ în Transilvania o breaslâ1 a tâbâcarilor romîni din Fâgâras,

eu îngâduinta voievodului Gheorghé Rékoczy I.;1) La Sibiu si Brasov erau

negustori romîni, a câror dezvoltare este favorizatâ de lupta Austriei,

pentru cucerirea politicâ çi economicâ a Transilvaniei. In 1699, prin pacea

de la Carlowitz, Transilvania trece sub administratie austriaeâ. De

fapt administratia habsburgicâ începuse sâ se înfiripe în Transilvania

încâ din timpul voievodului Apafi (1688) çi, mai aies, dupâ moartea acestuia

(15 aprilie 1690).

In acelaçi timp eu cucerirea politicâ se înfâptuieçte çi cucerirea economicâ.

Transilvania devine, astfel, o piajâ austriaeâ.

Cucerirea Transilvaniei lipseçte nobilimea maghiarâ de o serie de

avantaje. De aceea, nobilimea luptâ ca, prin ajutor turcesc îndeosebi,

sâ-çi recîçtige vechile „drepturi". La rîndul ei, casa de Austria contrapune

intereselor nobiliare, interesele clasei burgheze. Indeosebi, Iosif II

introduce o serie de mâsuri menite sâ înlesneascâ dezvoltarea burgheziei

transilvane. El suprimâ barierele economice dintre Transilvania çi celelalte

provincii aie imperiului, introduce toleranta religioasâ (1781) çi desfiin|

eazâ iobâgia (1785). Totuçi, cînd reformele cerute de burghezie pâreau

prea avansate çi nu conveneau intereselor casei habsburgice, împâratul

ajuta pe nobili2). Toatâ politicâ habsburgicâ se caracterizeazâ prin

aceastâ duplicitate de afîtare a burgheziei contra nobililor çi a nobililor

contra burgheziei, aplicînd eu succès lozinca „dezbinâ çi stâpîneçte", ceea

ce a înlesnit Austriei sâ tinâ în lanturi atîtea popoare timp de secole.

Pentru atingerea scopurilor sale politice çi economice, casa de Austria

a ajutat, îndeosebi, burghezia slovacâ çi romînâ. In felul acesta,

burghezia romînâ se dezvoltâ mult în secolul al XVIII-lea. Acum nego-

|ul romînesc.ia un mare avînt.

Dintre centrele comerciale romînesti din Transilvania, se disting

Brasovul si Sibiul. Dezvoltarea acestor orase „se datoreçte in loarte mare

mâsurâ comertului eu Tara Romîneascâ si Moldova"3). Prin negustorii

din aceste doua orase, nobilimea romînâ din Tara Romîneascâ si din Moldova

îsi procura aproape toate obiectele fabricate atît în ateliereie mesterilor

din aceste orase, cît si în alte centre aie Europei.

Braçovul a avut legâturi comerciale eu cele douâ Principate, încâ

de la întemeierea lor. Chiar primii domni romîni, dau o serie de privilegii

braçovenilor çi sibienilor, pentru a putea face comert în Principate. Asemenea>

privilegii au dat Vlad sau Laico-Vodâ, Mircea cel Mare, etc.4)

Mai tîrziu, în secolul al XVII-lea, negustorii romîni din Braçov, §cheai,

încep sâ se açeze în Principate. Prima atestare în acest sens o avem de

la Brîncoveanu.5).

Din scrisorile gâsite în arhiva Braçovului çi publicate de N. Iorga,

se constata cît de intens era comertul braçovenilor eu Jârile Romîne si

') N. Iorga, Scrisori inscripfii ardelene si maramuresene I. Scrisori din arhiva

Grecilor Sib.iului..., Bucureçti, 1906, p. XIX.

2) Vezi Ladislas Makkai, Histoire de Transylvanie, Budapest, 1946, p. 190—

283 passim.

3) Stefan Pascu, Mesteçugurile din Transilvania pînâ în secolul al XVI-lea. Bucureçti,

1954, p. 92.

4) N. Iorga, Brasovul si romînii, Bucureçti, 1905, p. 8—9 §i 11.

5) Ibidem, ,p. 394.

13

-în spécial eu Muntenia. De aci boierii romîni îsi cumpârau postavuri, cârute,

argintârii, lucruri de métal etc. Tôt de aci, Doamna Elina a lui Matei

Basarab cerea pînâ çi „izvoade de peteare" çi seminte de „flori de tôt

fealiul"'), iar Vasile Vodâ ruga sâ i se trimitâ „meçteri grîdinari".2)

Un ait centru comercial important este Sibiul. Aci ia fiin|â în timpul

princepelui ardelean Gheorghe Rakoczy I, o companie greceascâ. „Desigur

câ printre membrii Companiei vor fi fost de la început si romîni". In

orice caz, din arhiva Companiei putem sti în mod isigur câ în 1710 „grecii

predomnesc încâ, dar nu lipsesc si Romînii, veniti din Tara Romîneascâ

sau strînsi din Ardeal chiar".3) Cu timpul Compania ajunge mai

mult romîneascâ, iar ultimul ei „birâu" este Grigore Matheiu, romîn „nâscut

la Tîrgoviste în 1809 çi açezat la Sibiu abia pe vremea turburârilor

din 1821" 4).

In secolul al XVIII-lea, legâturile comerciale aie Sibiului eu Tara

Romîneascâ, în spécial cu Oltenia sînt intense. Dintre negustorii care

aveau legâturi de nego^ cu familiile oltene se remarcâ casa Hagi Pop.

Luca Pop „neguta de prin anul 1747". El era un om bogat çi avea legâturi

cu negustorii greci din Triest çi Vene^a. Içi avea turmele sale de

boi, pe care le trimitea sâ pascâ ,,pe plaiurile Vîlcei".5)

Casa Pop avea intense legâturi cu familiile oltene Argetoianu, Bâlâceanu,

Bâleanu etc., care rugau pe vestitul negustor sâ le trimitâ lucruri

de care aveau nevoie. Astfel, Stirboaica îi scrie în mai multe rînduri „pentru

un ceasornic".6) Maria Grâdiçteanu çi Manolachi Grâdiçteanu medelnicer

vor sâ stie cît costâ o caratâ „înâuntru cu catifea de lînâ roçie, p'afarâ

cu o vargâ de auru çi eu una verde, si pân varga cea verde sâ âibâ

floricele çi dricu sâ fie iar asemene rosu".7 ) Hagi Stan Jianu paharnic

îi scrie în legâturâ cu niste „lâmâiu, portocaliu çi alte ce mi ai trimis

dum(neata) pentru nunta fiu-mieu"8 ) .

Obiectele pe care negustorii brasoveni çi sibieni le vindeau în târile

noastre erau aduse din orasele apusene, iar parte lucrate chiar acolo. Am

vâzut câ sibianul Luca era în rela^ii cu Triestul çi Venejia. Mârturii contemporaine

numesc printre oraçele pe care le vizitau negustorii romîni :

Triestul si Venetia, Viena, Gratz, Lipsca, Breslau, Danzig, Moscova, Lwow

etc. Sigur câ ei vor fi avut legâturi cu mult mai multe oraçe decît putem

sti noi azi.

Economia transilvanâ se dezvoltâ în mod deosebit în secolul al

XVIII-lea. „In 1718—1719 încep sâ funefioneze la Oravita çi Bocsa primele

cuptoare pentru topit minereul de fier". In a doua jumâtat& a secolului

al XVIII-lea încep sâ lucreze întreprinderi industriale çi la Ghelar

çi Reçi|a.9).

V) rBidem, p. 110—111.

2) Ibidem, p. 111.

3Î) Idem, Scrisori si inscriptii ardelene si maramure$ene. I. Scrisort din Arhiva

Grecilor Sibiului..., Bucureçti, 1906, p. VIII.

4J Ibidem, p. X.

t Ibidem, p. 4 çi 5.

6) Ibidem, p. 5.

ISidem, p. 7.

8) Ibidem, toc. cit.

* Istoria R.P.R., Bucureçti, 1956, p .288

14

In asemenea conditii, burghezia transilvanâ se dezvoltâ intens.

In Moldova si în Tara Romîneascâ, burghezia începe sâ se formeze

ceva mai tîrziu decît în Transilvania. Noile transformâri social-economice

încep spre sfîrsitul secolului al XV-lea. Ele se accentuiazâ în secolul al

XVII-lea, cînd întîlnim meseriaçi, atît la sate, cît çi la oraçe1 ) . Dar economia

naturalâ si sistemul economic feudal, predominâ în aceste principate

pînâ în prima jumâtate a secolului al XVIII-lea. Produsele târilor

noastre luau mai toate calea Turciei, fiind plâtite eu un prêt de jaf si numai

ceea ce prisosea putea fi vîndut si în alte tari. Cu toate aceste greutâti,

legâturi comerciale între Principate si unele oraçe din apus au existât

çi în vremurile anterioare. Constantin Brîncoveanu avea, la Venetia,

un trimis al sâu spécial, un fel de „agent général de cornerf, în persoana

lui Mano Apostolu. Negustorul — „jupânul Nica cupet den oraç Bucuresti"

2 ) , care avea prâvâliile sale prin 1710, „întretinea legâturi strînse

cu Venetia, de unde aducea mâtasâ çi pentru 2.000 de ducati, atlaz rosu,

precum çi zaharicale" 3). Dar nu numai câtre Venetia se îndreptau negustorii

munteni, ci si câtre alte centre europene. într-un râspuns din 16 airgust

1726, câtre guvernul impérial, negustorii braçoveni constatâ câ „Lipsca

e de mai mult timp în legâturâ cu principatele", câ negustorii romîni

îi cerceteazâ anual vestitul iarmaroc, câ se urmeazâ drumul prin târile

austriace, dar si prin provinciile prusiene çi prin Polonia si câ importai

din Lipsca e aça de însemnat, „încît în acest an numai negustorii bucuresteni

au adus opt carâ, pe cînd braçovenii n-au fost în stare sâ aducâ

decît douâ" 4).

Negustorii moldoveni aveau relat'ii mai importante cu Rusia çi Polonia.

In Polonia aceçti negustori ajung pînâ la Liov si chiar Danzig,

unde pe la începutul secolului al XVIII-lea, moldoveanul Nâhoreanul vindea

vite.5)

In Rusia negustorii romîni — munteni çi moldoveni — ajung pîna

la Moscova. In 1651, gâsim la Moscova pe muntenii Teodor Dimitrie si

Pavel Condrate „pentru cumpârarea unor blâni de samur" pentru domni,

precum çi pe moldoveanul Filip Gheorghe „cu cererea voievodului adresatâ

tarului, sâ i se îngâduie cumpârâturile necesare"6 ) . In 1706, soseste la

Moscova negustorul ,,voloh" Ioa>n Marcu trimis pentru cumpârâturile voievodului,

iar în 1709, sosesc moldovenii Pavel Ioan si Demeter Hristofor

pentru acelasi lucru. In 1707, soseçte la Moscova munteanul Grigore

Groza „pentru cumpârâturi de mârfuri destinate Cantaeuzinilor". Tôt

acum întîlnim çi pe negustorul muntean Ioan, câruia tarul Petru îi dâ un

hrisov ,,pentru comertul liber în Rusia"7 ).

Ca o urmare a intensificârii legâturilor comerciale cu Rusia si cu

târile din occident, în spécial cu Austria, dorinta Principatelor Romîne

'): M. Turbatu, Mestesugarii de la sate în prima jumâtate a secolului al XVII-lea,

în Studii, 8 (1955), nr. 3 (mai-iunie), p. 49—64.

2) N. Iorga, Istoria comerfului romînesc. Epoca veche, Bucurestï, 1925, p 300.

si Ibidem, p. 301.

4); Idem, Istoria comerfului romînesc. Epoca mai noua, Bucureçti, 192"5, p. 16—17.

5); Ibidem, p. 16.

",) Manuscrise rusesti aie Academiei R.P.R., /Bucureçti, 1949/, p. 17.

Ibidem, p. 26.

15

de a scutura jugul turcesc creçte. In lupta lor, dusâ cu multâ precau|ie,

ele gâsesc un sprijin neprecupefit din partea Rusiei, care, sub ctrmuirea

înteleaptâ a tarului Petru devenise o mare putere europeanâ. Un interes

deosebit arâta Principatelor noastre çi Austria. Insâçi Liga creçtinâ din

timpul lui Mihai Viteazul era de fapt o aliantâ pusâ în slujba casei habsburgice,

care dorea sâ-çi pregâteascâ expansiunea economicâ si politicâ

în bazinul carpatic. Austria reuseçte chiar, ca prin pacea de la Passarovitz

(1718), sâ smulgâ de la Turci, pe lîngâ o parte din Serbia çi Banatul

çi Oltenia, pe care le stâpîneçte pînâ în 1739.

Prin pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774), cu ajutorul Rusiei, Principatele

obtin dreptul de a face comert çi cu alte state, în primul rînd cu

Rusia. In urma acestui pact, târile apusene, îndeosebi Austria, încep sa

se intereseze mai mult de starea de la noi. Pentru a veghea asupra intereselor

sale în Principate çi a-i înlesni legâturile economice çi comerciale,

Austria numeçte aici, în 1782, un consul, în persoana negustorului Raicevich.!)

Peste patru ani Prusia trimite çi ea un consul „în persoana silezianului

Kônig".2) Austriacii doreau sâ exploateze bogâtiile care se

gâseau în Principate çi sâ punâ stâpînire pe câile de comunicatie, în primul

rînd pe Dunâre. Proiectau chiar navigarea pe Oit çi executarea unui

canal între San (afluent al Vistulei) çi Nistru3 ) . Totodatâ, ei sperau sâ

facâ din Principate una din principalele lor pie|e de desfacere.

In aceeaçi epocâ, în. Tara Romîneascâ si în Moldova, încep sâ se

dezvolte întreprinderile manufacturière. La Chipereçti, lîngâ Iaçi functioneazâ

între 1764—1767, o fabricâ de postav ; o altâ fabricâ de postav activeazâ

între 1766—1810 la Pociovaliçte, „nu departe de Bucureçti". în

aceeaçi jumâtate de secol întîlnim hartughii sau mori de hîrtie — la

Fierbinti, Batistea si Ciorogirla —, fabrici de arpacas — la Agesti si

Começti —, de sticlâ — la Tîrgoviçte, Câlugâra etc. —, de ceramicâ, întreprinderi

pentru construirea corâbiilor etc.4)

Dezvoltarea relatiilor capitaliste în t'nuturile romîneçti duce la

creçterea burgheziei çi la întârirea ei economicâ. Prin legâturile pe care

le avea cu apusul, burghezia romînâ în formate cunoaçte ideile progresiste

aie veacului. In Transilvania cunoaçterea acestor idei era mai avansatâ,

aceastâ provincie fiind atrasâ mai de timpuriu în sfera de influentâ

a occidentului. Aci, încâ din secolul al XVII-lea un Jean Apacza Csere

era discipol al lui Descartes5). Prin alianta dintre Regele Soare çi Apafi

— continuatâ si de Francise II Rékôczy —, Transilvania a fost în contact

nemijlocit cu spiritul francez. Literatura francezâ se râspîndeste în

Transilvania, çi totodatâ se fac primele traduceri din aceastâ literatura

în limba maghiarâ6 ) . Astfel, romînii din Transilvania au avut putin^a sâ

') G. Zarie, Un veac de lupta pentru cucerirea pietei romînesti, Iaçi, 1926, p. 8.

2) Ibidem, p. 9.

M Ibidem, p. 13—14.

4) Vezi Istoria R.P.R., Bucureçti, 1956, p. 253—254 çi S. §tirbu, Despre rolul

forfelor de producfie în dezvoltarea istoricâ a Romîniei, Bucureçti, 1955, p. 24.

s ) Ladislas Makkai, op. cit., p. 265. _

6 j Ibidem, p. 286—289 passim.

16

j!

1

«f il

j.

cunoascâ ideile progresiste aie culturii apusene. Trebuie tinut apoi seama

câ, în urma unirii cu biserica papalâ, romînii obtin drep'tul de a înfiinta

çcoli çi în 1754 gâsim functionînd, la Blaj, Çcoala de obçte, Scoala la-tineascâ

si Çcoala de preotie1).

In Muntenia çi Moldova, cunoaçterea culturii franceze çi a ideilor

enciclopediçtilor este înlesnitâ prin introducerea lirnbii franceze în çcoli.

Culturâ francezâ mai pâtrunde la noi çi prin mijlocirea unor ofiteri rusi.

care, „luînd parte la râzboaiele împotriva lui Napoléon, au adus la noi,

o datâ cu ideile înaintate din Rusia, ideile revolutiei franceze oe care le

cunoscuserà în occident" 2). Ideile enciclopediçtilor sînt aduse în Principate

çi de refugiafii francezi care-si gâsesc azil la noi, unde devin profefii

ideilor de libertate, egalitate çi fraternitate. In aceastâ vreme se creeazâ

çi condi^iile necesare ca noua clasâ socialâ sâ-çi poatâ însusi cît

mai temeinic culturâ burghezâ progresistâ. Datorità culturii, dar mai aies

intereselor lor, domnii fanarioti întemeiazâ la noi mai multe çcoli, în

care, pe lîngâ fiii de boieri se întîlnesc çi „unii fii de negutâtori, de mazili

çi de greci". In afarâ de scolile domnesti încep a func^iona scoli prin

mai multe orase, pe lîngâ episcopii, mînâstiri çi schituri çi chiar în unele

sate3). Invâtâtura în limba romîneascâ nu era exclusâ din aceste çcoli.

In cele douâ çcoli din Bucuresti, se fâcea çi carte romîneascâ. Scolile înfiin|

ate în Moldova prin tinuturi erau „moldovenesti". La seminarul de la

Socola, cursurile pentru „desâvîrçirea catehisie" a candidafilor la preotie

se fâcea „pe limba noastrâ cea pârinteascâ". Scolile înfiinta te prin saie

erau çi ele „romîneçti", atît în Tara Romîneascâ, cît si în Moldova.

Spre acest sfîrsit de veac, culturâ noastrâ îçi cautâ o nouâ orientare.

Conditiile sociale erau favorabile descâtuçârii burgheziei din neçtiin|

a si lipsa de culturâ de pînâ atunci. Noua clasâ socialâ simtea nevoia

sâ-çi asimileze cît mai temeinic produsele spiritual,e aie diferitelor

natiuni.

Çi acest lucru nu se putea face decît printi-o literaturâ în limba

nafionalâ. A în^eles acest fapt chiar çi Constantin Brîncoveanu, care, pe

lîngâ domn, era çi un mare negustor4 ) . Dar el nu s-a putut descâtuça

de spiritul de castâ al clasei stâpînitoare-feudale çi de aceea încercarea

^a a dat greç.

Stiind din experienta burgheziei occidentale câ presa, ziarul, sau

orice altâ publicatie periodicâ este un organ serios, o tribunâ de educare,

burghezia romînâ a încercat sâ-çi aibâ aceastâ publicatie. Din îndemnul

A>.. ') Istoria R.P.R, Bucureçti, 1956, p. 304.

2) Ibidem, p. 281.

3) Ibidem, p. 280—281.

f 1 ^ - 4) Brîncoveanu era numit de o cronicâ munteanâ câ face nego| cu vinuri, iar

fiV^ el, în scrisorile sale, „se apâra cu indignare câ nu e negustor, ci domn, acesta-i fiindu-i

meçtefugul". (vezi N. Iorga, Ist. corn. rom. Epoca veche, p. 295 §i Brasovul si Ro-

\^mînii, p. 29. Vezi scrisorile de negustorie, p. 35—38 passim) . Pentru întelegerea pe care

•V". Brîncoveanu o acorda ideilor iluminismului sînt înteresante legâturile sale cu fcoala

delà Halle. De aci a adus el, pentru fiica sa Stanca çi sotul aoesteia, ca educator, „om

||Ç de... conversatie aleasâ", pe Basilius Theodorus ; printr-un ait discipol al iluminismul'v

lui de la Halle, Brîncoveanu cerea cârti din occident. (Vezi Eduard Winter, Der Pflege

| | i der West-und Sudslawischer Sprache in Halle im 18 Jahrhundert. Berlin, 1954,

p. 150—151 passim 256. — O largâ prezentare a continutului lucrârii a fâcut-o Dan

I

Simonescu în rev. Stuidid, 9 (1956), nr. 1 (lain.-mart.), p. 170—174.

2 — Calendarele Romîneçti — c. 7545.

Î.C.U. BUCURESTI

Biblioteca

de Fihlogie L»SECJ!A

JMPhum U

17

si eu sprijinul generalului rus Potemkin, apare în 1790 la Iasi, Courrier

de Moldavie care are însâ o scurtâ viajâ ' ) .

Din aceeaçi vreme dateazâ si încercarea unei societàti de cârturari

romîni din Transilvania de a scoate un period'c la Sibiu. Sufletul acestei

societàti era Ioan Molnar. Guvernatorul Ardealului, Gheorghe Bânffy recomandâ

cererea Cur^ii imperiale din Viena, care dâ cuvenita aprobare ;

totusi ziarul, a câru! aparitie era proiectatâ pentru 1 ianuarie 1790 si

care s-ar fi numit Wallachische Zeitung fur den Landmann —• Gazeta romîneascâ

pentru târani, nu a apàrut2 ) . La 1 decembrie 1793, Ion Molnar

cere, de data aeeasta pentru sine, concesiunea pentru publicarea unui ziar

romînesc si râspîndirea lui în Ungar'a. Cererea îi fu însâ respinsâ. Aceeaçi

soartâ au avut-o çi celelalte încercâri fâcute în 1794 çi 1799 — ultima

împreunâ eu Paul Iorgovici3).

Dar dacâ administra^ birocrato-feudalâ de la Buda çi Viena nu

dâdea voie romînilor sâ editeze un z'ar al lor de teamâ ca „periculoase

idei de libertate aie francezilor" sâ nu se râspîndeascâ în popor, putînd

duce chiar la „zguduirea linistei publice" 4, Habsburgii au în^eles câ în

interesul lor chiar, pe lîngâ învâtâtura pe care o câpâta în scolile pe care

obtinuse dreotul sâ le aibâ, burghezia romînâ mai avea nevoie çi de un

minim de cunoçtin|e de care depindea însâçi prosperitatea ocupatiei ei.

De altfel Viena ajuta çi pe plan cultural burgheziile slovacâ si romînâ,

aie câror cereri le contrapunea preten^iilor magnatilor çi, îndeosebi, tendinfei

maghiare de a elibera Ungaria de sub tutela austriaeâ. Pe linia

acestei politici se imprimâ la Viena si cârti romînesti- In 1771 apare aici

un Bucvariu sau începere de învatâturâ. Din an în an numârul câr'tilor

romînesti imprimate la Viena creste. Se imprima, acum nu numai cârji

scolare ci scrieri agrotehnice ca Economia stupilor dejloan Molnar (1785),

preeum çi diverse proclamatii imperiale, ca : Proclamatia pentru desfiintarea

iobâgiei, Viena 1785, etc. In cadrul acestor publicatii destinate populatiei

romînesti din Transilvania, apare, la Viena si un calendar pentru

anul 1794. V

Tôt în aceastâ a doua jumâtate a secolului" al XVIII-lea, încep sâ

aparâ publicatii cu caracter instruct'v burghez çi în alte centre romînesti.

In 1784 apare la Blaj o foaie volantâ pentru stobozenia negustoriei,

iar la Sibiu, se pubiicâ instructii privitoare la jupuirea si tâbâcirea

pieilor (1786), meçteçuguri pentru combaterea neghinei çi tâciunilor la

grîne (1788), Vestlre pentru importul tulelelor5.

*) Dan Simonescu, Contributii la Bibliografia romîneascâ veche, în Studii si

cercetâri de bibliologie, I (1955), p. 252.

2 ) Ilarie Chendi, Inceputurile ziaristicei noastre (1789—1795), Orâçtie, 1900,

p. 6—7. Vezi çi N. Iorga, Istoria presei rom., p. 27—29 çi Ioan Bianu, Introducere la

I'ublicafiunile periodice romînesti, ...de Nerva Hodoç çi Al. Sadi Ionescu, Bucuresti,

191,3, p. VII—IX.

j ) Ilarie Chendi, op. cit., p. 19—23 passim.

4) Ibidem, p. 23.

5) Informât» despre câr|iie enumerate mai sus se gâsesc în Dan Simonescu,

Biblingrajia romîneascâ veche, IV, Bucureçti, 1944, passim. Vezi çi Cornelia C. Bodea,

Preocupâri economice si culturale în literatura transilvanâ între anii 1786—1830, în

Studii, 9 (1956), nr. 1 (ian.-mart.), p. 87—106; Dan Simonescu, Din vechile relafii

culturale romîno-germane, în Hrisovul, II (1942), p. 218—219.

18

In cadrul acestui curent de înnoire a culturii noastre apar primele

calendare romîneçti : în 1733 al lui Petcu Soanu la Brasov si în 1785

al lui Mihail Strilbitki la Iaçi. Amîndouâ aceste calendare cuprind în

bunà parte texte astrologice, reflectînd influenta încâ puternicâ a ideologiei

feudale, dar con^in si date veridice, sfaturi practice. In ultimele decenii

aie secolului apar si calendare al câror con^inut corespunde în întregime

aspirafiilor noii societâti în dezvoltare.

vor 1

în ac

dasci

Din

Petci

II. CALENDARUL POPULAR

1. Calendarul de la Braçov

(1733)

rimul calendar tipârit în limba romînâ — cunoscut cercetâtorilor

de pînâ acum — este Calendari açumu tntîi rumînescu

atcâtuitu de pe cet sârbescu „prin osteneala Dascâlului Petcu

SoanuL" si imprimat la Brasov în 1733, februarie 20.

Despre Dascâlul Petcu Soanul avem putine stiri. Familii

din care se trâgea a jucat un roi important în viata braçoveanâ, cîte ur

Soanu apârînd adesea în documentée vremii. Astfel, la 170.0, un „Radt

Sohanul" semneazâ în capul listei declaratiunea „prin care braçoveni

fac cunoscut soborului celui mare câ nu vreau sâ çtie de Unirea cu Bise

rica Romei" çi câ pe popii care vor accepta Unirea nu-i vor mai reprimi

Printre cei care semneazâ declara^ia dupâ Radu, este çi un „Ion Soha

nul"1 ) . Radu Sohanul jurât, în calitate de reprezentant al Bisericii dit

Schei, semnase çi în 1693 un catastif, iar Ion Sohanul, tôt ca reprezentan

al Scheilor, semneazâ diverse acte între anii 1732—17622).

Care va fi fost legâtura familialâ între aceçtia çi Petcu Soanu ni

çtim. Tôt ce am putut afla despre Petcu — sau Petre, cum este numit îi

mârturiile contemporane — este câ în 1731 era dascâl.3) In .1733 apan

ca dascâl la Schei, iar în 1735, dec. 5. „vlâdica sîrb Nicanor Proin, epis

copul Cruçedolului venind la Braçov... prin socotinta orâçenilor au popi

pe pop(a) Petcu Soanu".4 ) Desigur câ pentru îndeplinirea acestui faptf

înder

neçti.

fire c

tumit

ne îr

tipog

typâr

se v£

gîciti

conf j

valah

facâ

ci foc

valah

tipâri

aprop

cunos

lui „;

tru a

nesc.

lenda

câ ur

1733.

dem i

tiraje

în 17;

matia

prin

cînd :

nios,

ceea (

de pe

') Dr. Sterie Stinghe, Documente privitoare la trecutul Romînilon, din Schei 2

(1700—1783), I, Braçov, 1901, p. 5—6. 3

2) Ibidem. I, p. 174, 234—235, 286—289, II, p. 309, 328, 329. Inform

3) /Radu Tempe/, Istoria besérecei Schéilor Brasovului..., Brasov, 1899, p. 100. J le reP'

Vezi çi C. Lacea, Cet mai vechi calendar rominesc, în Dacoromania, VI (1929—19301 '1 9 I 8 )>

r»rr> ' x p. 358. ' n pcnro

4) Ibidem, p. 131 çi 133. — Vezi çi C Lacea, loc, cit.

despre

matrici

20

rcetâto

•nînescu

\ Petcu

Famili;

cîte un

i „Radt

açovenij

;u Bise

reprimi

n Soha

ricii diij

szentan

>anu m

îumit îi

>3 apari

in, epis

au popi

tui fapt

in Schel

p. 100.

29—1930

vor fi avut un roi çi Soanii amintiti mai sus, care am vàzut câ tocmal

în aceastâ vreme — îndeosebi Ioan §oanu, care :s-ar putea sâ fie fratele

dascâlului — erau reprezentanfi de seamâ în trebile Bisericii Scheilor.

Din acelasi izvor mai aflâm câ la 1741, mai 31, „s'au pristâvit popa

Petcu $oanu, pu^in bolind". ')

Petcu $oanu a fost un preot întreprinzâtor çi dornic de a pune la

îndemîna poporului câr|i. Credem câ el a tipârit mai multe cârti romîneçti,

dar vremea ne-a pâstrat numai acest calendar. Nu se poate ca o

fire ca a sa, dupâ ce a reuçit sâ-si facâ o tipografie proprie, sâ se fi multumit

numai cu imprimarea unui calendar. Câci într-adevâr, în 1731 —

ne înçtiinteazâ aceeaçi cronicâ â lui Radu Tempe — „au început a face

tipografie Petcu Soanul dascâlul, lucru care el nu vâzuse nicâieri çi au

typârit niste calendare, în care a pus niste lucruri a zodiilor, cine cînd

se va naçte cum va fi, care izvod 1-au luoat delà Pop(a) Statie, ce acéle

gîcituri beséreca pravoslavnicâ nu le priméste".2) Stirea este de altfel

confirmatâ çi de altâ mârturie contemporanâ, care spune câ „un popâ

valah cu numele Petre, aici în Schei, fârâ nici o îndrumare, a început sâ

facâ o tipografie çi sâ taie literele în plumb, însâ nu-n modul obisnuit,

ci foarte scurt, deoarece le-a lipit pe o scîndurâ çi asa a tipârit calendar

valah fârâ ajutorul presei, ci numai cu vâlâtuc, desi acesta-i un fel. de a

tipâri anevoios si întîrzietor".3) Putem bânui câ tiparul lui $oanu era

apropiat de xilografie.

Calendarul lui Petcu Soanu a apârut în 1733, acesta fiind singurul

cunoscut cercetârilor noastre. Radu Tempe afirmâ însâ câ Soanul Dascâlul

„au tipârit niçte calendare", iar Tartler serie în însemnârile sale pentru

anul 1737, câ Petcu Soanu a tipârit „de curînd" un calendar romî

nesc.4)

In Biblioteca Academiei R.P.R. se gâsesc douâ exemplare din calendarul

lui Petcu. Textul este identic. Singura deosebire constâ în faptul,

câ unul din ele nu men^ioneazâ locul de imprimare. Data însâ este tôt

1733. Coroborînd acest element bibliografic cu cele relevate mai sus, credem

câ nu greçim cînd vedem în cele douâ exemplare douâ edifii — douâ

tiraje în accepta modernâ a cuvîntului — deosebite, unul din ele apârut

în 1733 în Brasov, iar altul ceva mai tîrziu, probabil în 1737, dupâ informatia

lui Tartler. Identitatea textului ca si mentinerea datei s-ar explica

prin pâstrarea scîndurilor cu literâ (xilografice) çi întrebuinfarea lor

cînd s-a simtit nevoia unor noi exemplare.

Dacâ, în ceea ce priveste tiparul, Petcu Soanu este destul de ingenios,

în schimb, textul calendarului sâu este tradus dupâ un model strâin,

ceea ce se spune chiar în titlu : Calendari acumu întli rumînescu aleâtuitu

de pe cel sârbescu. Asezatu-s-au pe limba rumîneascâ, ca întru 100 de

') Ibidem, p. F64.

2) Ibidem, p. 100.

3) G. Bogdan-Duicâ, Tipograful Popa Petre, în Tara Bîrsei, I (1929), p. 76.

Informatia e data de însemnârile lui Thomas Tartler pentru anul 1737, pe care Duicâ

le reproduce în traducere dupâ Quellen zur Geschichte der Stadt Brassô, vol. VIII

(1918), p. 194. La însemnârile pentru anul 1739, Tartler adaugâ câ „Popa valah

despre care s-a vorbit ad annum 1737. . a învafat sâ toarne çi litere latine în

matricia". (Ibidem, p. 76).

') Ibidem, loc. cit.

21

ani sâ slujascâ câ si celu slovenescu într-acestu chipa au fostu, fiindu, de

un mare astrologu la Kiev scosu ; de un mare dohtor muscalu s-au tâlmâcit

intr-acesta chip, precum acum s-au izvoditu. Si precum în izvod am

aflatu acumu în stambâ noao s-au datu. — In Brasovu, 1733, Fev. 20:

Traducerea a fost fâcutâ dupa un calendar „sîrbesc", pe care Soanu

1-a împrumutat, dupa cum ne spune Radu Tempe, de la Popa Statie, ')

care era, desigur, în legâturâ cu tinuturile sîrbesti si în orice caz cu episcopia

sîrbeascâ a Crusedolului, al cârei episcop am vâzut câ a popit çi'

pe Soanu. Modelul lui Petcu era, la rîndul sâu, tâlmâcit dupâ un izvod

chievean, alcâtuit, desigur, tôt prin compilatie, prin anul 1716, acesta fiind

anul cel mai vechi amintit de tablele planetare.

Cuprinsul calendarului lui Soanu este specific epocii trecerii de la

feudalism la orînduirea burghezâ. El este format în cea mai mare parte

din prezicerile referitoare la vreme si la viitorul omului dupâ planeta

care stâpîneste anul nasterii.

Planetele sînt în numâr de sapte — Saturnus, Jupiter, Mars, Soarele,

Venus, Mercurius si Luna •— fiecare stâpînind un numâr de 13

ani, cu exceptia planetei Luna, care stâpîneçte 14 ani. Dupâ tabela.> ani:

lor stâpîniti de planetâ, urmeazâ prevestirile, mai întîi cele referitoare ;

la om, care — dupâ cum a subliniat regretatul N. Cartojan2 ) — sînt

un Rojdanic prescurtat si apoi cele privitoare la starea timpului pe lurii

sf2ïï57 • J —- -• — — ~ ~ . , p im • .„.,|

Dupâ terminarea ,,Invâtâturii planetelor" urmeazâ „Altâ învâtâturâ

pentru seminte", care „dezvâluie rapoartele misterioase dintre dife-j

ritele faze aie lunii, si cresterea semintelor aruncate în brazdele pâmîntului"

3) :

„Cîndu iaste crésterea lunei, sâmînta vîrtoasâ sâ se samine la pâmîntu uscat, ' I

iar cîndu scade luna sâmintâ cea moale, cum iaste inul, cîinepa, iproci sâ o samine >

în pâmîntu moale. Inul, cîinepa de sâ va sâmîna cînd créeste luna, sâ va face prea I

înaltâ, iarâ de sâ va sâmîna cîndu scade luna, sâ va face mai sub^ire si desu.

Sâmînta care sâ samînâ de toamna, sînt acéste zile mai bune : la septemvrie de la [

5, 6, 7, 8, 12, 14, 20, 22, 29 çi la octomvrie 3, 4, 12, 22, 26, 27"").

Tôt aci, în continuare si ^inînd seama de aceleasi puteri miraculoase

aie fazelor lunii, se aratâ timpul propice tâierii lemnelor din pâ- !

dure (în asa fel ca> pâdurea sâ poatâ creçte din nou), vremea întârca-: t

tului copiilor si lâsatului sîngelui la oamenii bolnavi.

O altâ învâtâturâ este Spunere de casnici, o regrupare — prescur- '

tatâ dar çi îmbogâtitâ în acelasi timp — pe zodii a prevestirilor date il

sub cele sapte planete.

In continuare, calendarul mai cuprinde :

a) Çtiintâ ce planete, ce zi si ce ciasu stâpîneste.

b- La aceste 7 planete sa sâ caute de ciasùrile zilei si noptii, i I

câ spune care ciasu e bunu si care e râu.

') Radu Tempe, loc. cit.

2) N. Cartojan, Cârtile populare în literatura romîneascâ, I, Bucuresti, 1929, |

p.: 177.

3)~ N. Cartojan, op. cit., p. 178.

4) Calendari. .. f. 27 v — 28 r.

22

C D J i X i î

rfhVfAk f f a f t l l t t t ll

i f Mnw* »« * *

Il ' t KV » KA***Vij> J f i à H *

v «Ai

*

f f c M l

*

Fig. 1. Calendarul lui Petcu Çoanu, Braçov, 1733.

Sînt aci diverse preziceri de afaceri si întîmplâri din viafâ : Suptû

planeta Soarelui e bine a câuta datoriia si moç'ia si lesne le aflâ."

„Suptu Saturnus a pune temelie, învâtâturâ, a schimba ceva." ')

c) Pentru perirea

Calendarul se încheie cu sinaxariul celor 12 luni, arâtîndu-se pentru

fiecare numârul zllelor, ceasurilor zilei çi noptii, çi sârbâtorile neschimbâtoare.

Literaturii noastre populare scrise, materialul adus de calendarul

lui Soanu, îi era în parte cunoscut. Astfel, prezicerile despre viitorul

omului circulau într-o versiune mai dezvoltatâ sub denumirea de Rojdanic,

cel mai vechi text manuscris gâsindu-se în codicele transcris în

1620 de Popa Ion Romînul.2) Tôt în versiune mai dezvoltatâ circula çi

Gromovnicul, tipârit încâ din 1639.3) Dar calendarul lui Soanu aduce

si fapte noi. Necunoscute lucrârilor de pînâ acum sînt orînduirea datelor

rojdanice çi gromovnice, precum çi prezicerile referitoare la creçterea

semintelor, tâiatul lemnelor etc., dintre care numai recomandatia ca lemnul

de casâ sâ se taie în lunile de toamnâ se bazeazâ pe o observable

justâ, câci într-adevâr, în aceste luni circulatia sevei este mai scâzutâ

çi lemnul mai putin expus crâpârii. Celelalte preziceri însâ, nu au nici

un temei stiintific, ci sînt produse aie misticismului feudal, care a tinuf

atîtea secole popoarele în întuneric.

Interesantâ în calendarul lui Soanu este „hronologhia" în care,

pe lîngâ o serie de evenimente biblice — ca zidirea lumii, potopul, stricarea

Sodomului, naçterea lui Hristos etc. — se dau çi evenimente istorice

— începutul a patru monarhii : Yavilonul (4368), Persia (2241),

Grecia (2060), Romania (4805) —, precum çi douâ descoperiri tehnice,

care au ajutat mult burghezia în lupta ei contra feudalismului : .Jzvo-,

direa puscilor cu meçteçugul lui Gherman monah" çi „de cînd este tipografia"

4).

Aça cum se prezintâ, calendarul lui Soanu este prototipul almanahurilor

de preziceri populare, caracteristice orînduirii feudale în descompunere,

adicâ o enciclopedie de credinfe desarte, în care pâtrund si

informatii aie culturii noi.

Importanta calendarului lui §oanu constâ în aceea câ el marcheazâ

începutul pâtrunderii elementelor progresiste în literatura noastrâ. El

este prima carte cu caracter laie, care a circulât intens, manuscrisele

copiate dupâ textul imprimat çi ajunse pînâ la noi, dovedindu-ne cà

acest calendar a fost cunoscut tuturor t-rmturilor locuite de romîni.

') Calendar, f. 34 r.

a) Vezi N. Cartojan, Cel mai vechi zodiac rominesc : Rujdenifa Pooei Romînul

(1620). — In Dacoromania, v. (1927—1928), p. 584—601 si Câr(ile populare în literatura

romîneascâ, vol. I, Bucureçti, 1929, p. 175.

3) Vezi N. Drâganu, Cea mai veche carte râkôczyanâ. — In Anuarul Inst. de

istorie na{ionalâ — Cluj, I (1921—1922), p. 175 si urm. si N. Cartojan, Câr(ile

populare... I. p. 178—179.

3.) „Praîul de puscâ — spune Engels — pecetluise sfîrçitul imperiului" nobilimii

feudale, iar râspîndirea tiparului ajutâ „burgheziei çi regalitâ(ii în lupta lor

împotriva feudalismului". (Fr. Engels, Decâderea feudalismului si ridicarea burgheziei.

Bue., P.C/R., 1945, p. 15).

24

2. Calendarul de la laçi

(1785)

De la tipàrirea calendarului braçovean din 1733, a trecut aproape

o jumâtate de veac pînâ la aparitia unui ait calendar romînesc. Poate

câ între timp vor mai îi apârut si altele, dar ele au râmas necunoscute

cercetârilor noastre.

Acest al doilea cunoscut calendar romînesc a fost tipârit în Iaçil

anului 1785, prin grija protoiereilor Mihail si Policarp Strilbitchi çi

poartâ titlul : Calendariu pe 112 ani, scosu din multe féluri de cârti : 1.

Delà F acéré lumii ; 2. Dinu Testamentulu Non ; 3. Dinu carté lui Florinu

; 4. Dinu carté lui Pedimontanu doftorulu ; 5. Dinu Catendariul lui

Petru înpâratulu Moscvei. Toate acestê arâtate cârti au fostu delà fârile

loru încredintate si tipârite-

Dupâ Predoslovie se dâ urmâtoarea notâ : „Tipâritu-s-au acestu

Calendariu în târgulu Iasului in zilele pré luminatului Domnu Alexandru

loanu Mavrocordatu, 1785, Augustu 8".

Numele alcâtuitorului nu este amintit în calendar, dar el reiese

din semnâtura de pe gravurile regen^ilor, care toate poartâ numele lui

Mihail si Policarp Strilbitchi.

Despre Strilbitchi avem stiri putine. Din informa|iile adunate pînâ

acum, re^inem câ era coborîtor dintr-o familie polonâ de gravori. Un Jan

Strelbitchi a lucrat în 1695 la Kiev, iarâ prin 1705—1709 la Cernigov,

ràmînînd de la el un numâr oarecare de gravuri în aramâ. ') Ce legâturâ

va fi fost între acest Jan si Mihail Strilbitchi nu putem sti. Faptul

ne dovedeste însâ încl'narea lui Mihail câtre gravurâ çi legâturile sale

cu miscarea culturalâ din Rusia.

Mihail Strilbitchi îçi începe activitatea de gravor în 1756, cînd

împodobeste cu portretul autorului, predicele lui Nicolae Mauroeides,

publicate în limba greacâ „în Iasii Moldovei".2) Tôt cu rangul de Ierei,

pe care-1 avea în 1756, îl întîlnim çi în 1761, cînd semneazâ în parte

singur, în parte împreunâ cu Monahul Theofanu, gravurile care împodobesc

Evanghelia apârutâ în 1762 la Iasi. Tipograf este Grigore.3) In

1777, Mihail Strilbitchi este Proto-Ierei çi exarh al Mitropoliei din Iaçi.4)

Acum, credem, îçi începe el séria publicatiilor sale, câci la cele amintite

mai sus a fost numai colaborator. In acest an apare un Catehisis al

cârui „ostenitoriu si chyvernisitoriu" — dupâ cum semneazâ în prefatâ

— este Proto-Ierei Mihail Strilbitchi5). Tôt in 1777 apare si un Ceasoslov,

prin îngrijirea lui Mihail, al cârui nume se aflâ „jos într-un cartuç"

') Emile Picot, Notice bibliographique sur le protopope Mihail Strelbicky, graveur

et imprimeur..., Paris, 1905, p. 4.

2) Ioan Bianu çi Nerva Hoidoç. Bibliografia romîneascâ veche, 1508—1830 Tom

Il 1716—1808, Bucuresti, 1910, p. 137.

3) Ibidem, p. 160.

4) „Aceste titluri çi mai aies ultimul, erau numai pur onorifice" — spune, çi

credem câ pe bunâ dreptate, Dimitrie Dan în broçura Protopopul Mihail Strilbitchi,

Schifâ biograficâ si bibliograficâ, Cernâuti, 1912, p. 3. Strilbitchi se ocupâ çi cu legatul

cârtilor — vezi în acest sens, Dan Simonescu, Literatura romîneascâ de cérémonial...,

Bucureçti, 1939, p. 242.

5) Ioan Bianu çi Nerva Hodos, op. cit., p. 220—221.

25

pe foaia de titlu. Gravurile sînt semnate de el, iar tipograf este „Mihaiu

Brasovénulû" ') In anul urmâtor, 1788, apare un Catavasier, al cârui

„ostenitoriu çi chivernisitoriu" la tipârit a fost „celu mai micu între

prezviteri... Proto-Ierei Mihailu Strilbé^chii îsi exarhu din Mitropolie Iasului".

2)

Numele lui Mihail, în aceeasi calitate de „ostenitoriu si chivernisitoriu"

si de gravor ÎI mai întîlnim pe o Psaltire din 1782, Iasi,3) Pràvâlioarâ,

1784, Iaçi,4) etc. Din 1785, amintim Curioznicâ si în scuriâ,

arâtare celoru ce iubescu a cerca vrednice învâtâturi fiziognomie, Tâl- ;

mâcitâ din timba nemteascâ în ce rusascâ, cumu si pe limba aciasta mol- _

doveneascâ s-au tâlmâcitu\ si s-au tipâritu... de popa Mihail Strilbitchi,

Ecsarhu din Mitropolie Iasului, 1785, Octom 16".5)

Pe Octoïhul mic tipârit la Iaçi în 1786, împreunâ cu fiul sâu Policarp,

Mihail apare ca Popâ çi ,,Iconomu dinu Mitropolia Iasului".6)!

In 1789 ÎI aflâm. intitulîndu-se proteiereu al Moldovei çi Besarabiei (Dialoguri

ruso-rotnlne, 1789, Iasi) 7) çi tôt în acel an ,,Protopopul Moldovei,

Valahiei çi Besarabiei" (In scurtâ adunare a numelor, româneste

si ruseste, Iasi, Molitveinic, slavon, Iasi, 1789) 8) sau, mai tîrziu, „Prôtoierei

alu Moldovei,' a Valahiei çi a Basarabiei" (Psaltire, Iasi, 1790,

Catavasier, Iasi, 1792 etc.) 9)

Intre 1787—1788 — çi poate câ çi înainte de aceastâ datâ —, Mihai

Strilbitchi este interpret pentru limba romînâ pe lîngâ feldmaresalul

Petre Alexandrovici Rumiantev. 10) De altfel, Strilbitchi a fost un

adept al politicei de apropiere de Rusia, ceea ce se vede çi din tipâriturile

sale. Pentru înlesnirea acestei apropieri, publicâ el în 1789, Dialoguri

ruso-ramînen) Aceste sentimente ruso-file îi vor fi atras probabil

disgratia domnului moldovean, ceea ce a atras mutarea sa> çi a tipografiei

sale la Dubâsari. Acest fapt se . va fi întîmplat prin 1792—1793. In

1792 el era încâ la Iaçi, unde a publicat un Ceastov, ultima sa tipâriturâ

închinatâ voievodului moldovean Alexandru Constantin Moruz. 12)

In 1794, Strilbitchi era la Dubâsari, câci aci publicâ el un nou Ceaslov,

însâ de data aceasta „ou ponunca blagoeesiivei sînigurâ stâpînitoarei

mare, Doamnei noastre Impârâtesii Ecaterinii Alexievici a toatâ Rossiia".

13) Toate cârtile tipârite de acum înainte de Mihail Strilbitchi vor

purta aceastâ mentiune.

') Ibidem, p. 221—222.

2) Ibidem, p. 224—225.

3 ) Ioan Bianu çi Nérva Hodos, op. cit., p. 277.

") Ibidem, p. 292.

5) Ibidem, p. 305.

"') Ilidem, p. 313.

' ) Ibidem, p. 327.

") Ibidem, p. 328 §i 330. — Vezi çi Gheorghe Racoveanu, Gravure în lemn ta

Minâstirea Neamtului, Bucureçti, 1940, p. 16.

"} Ibidem, p. 339, 346. — Ibidem, toc. cit.

10) Émile Picot, op. cit., p, 348.

") Ioan Bianu çi Nerva Hodoç, op. cit. p. 327.

12 ) Ibidem, pag. 348.

13 ) Ilidem, p. 359.

26

: 1 s

• w:

k

. f c a A e n ,4 a r 10

| J I © ; y f B ¥ C ^ " J . n • • § j | g

• ' c - •• -rfl»: y . ' . . -.

^ .y ,

( p a w ç i JtUatitt •

•

: ï l !

S

«

*

i t

v

5

I "'O

M

i 4* ' ;:

1 1 ' * '

f

t :

h

Fig. 2. Calendarul lui Mihail Strilbitchi, Iaçi, 1785.

Ultima carte publicatâ de Mihail Strilbitchi este o Psaltire apârutâ

în 1796, la Movilâu,') unde se mutase între timp. Probabil câ putin

dupâ aceastâ datâ iscusitul tipograf çi gravor va fi mûrit.2)

Din çtirile sumare pe care le-am cuîes despre Strilbitchi, retinem

câ era un talentat gravor,3) un iubitor de carte si, mai aies, un bun cunoscâtor

al limbei çi culturii ruse. In aceastâ limbâ compune el dialogurile

ruso-romîne çi din ea traduce Curioznicâ si în scurtâ arâtare, precum

çi o parte din Calendarul din 1785. Amîndouâ aceste lucrâri sînt

tipârite cu caractère rusesti-civile.

Calendarul tipârit de Strilbitchi la Iaçi în 1785, începe printr-o Predoslovie

câtrâ cetltoriu, în care, dupâ ce se aratâ în foarte pleine cuvinte

cuprinsul cârtii, se spune câ „acestu calendariu s'au fâcutu ca sâ poatâ

sluji la trebuintele Iconomiei casii çi avîndu omulu vréme slobodâ çi petrecându-

o sâ o petreacâ cu veselie".4) Deci un scop practic si cultural

— sâ fie de folos omului în lucrul sâu gospodâresc çi în câutarea sânâtâtii,

sâ-i aducâ la cunoçtintâ fapte necunoscute çi sâ-1 înveseleascâ în

clipele libéré.

Dupâ Predoslovie se dâ Scara cârtii si apoi urmeazâ Hronologhie hier

uriloru celoru vechi si celoru noao".

Mihail Strilbitchi prelucreazâ aceastâ cronologie çi introduce si stiri

noi; din istoria Moldovei sînt consemnati numai anii5) :

„De cînd s-au dat Nemtilor, Bucovina de la Cernâuti . 17".

Calculul hronologiei este pentru anul cînd apare Calendarul :6)

„Anii de la zidiré lumii, dupâ hronografulu Grecilor 7293

„Dela naçteré lui Hristos 1785

„Dela aflaré tiparului de câr^i 333".

Fo'le 11 r — 12 v contin „Alesâ socotealâ delà oares'care Greci §i

Râmléni", çase max'me din care prima este de toatâ frumusetea :

„Siléçte-te ca sâ înfrumusetezi cu învâpturâ iiiima ta, câ iaste o comoarë pe

care nimene delà tine nu o poate fura. De eçti mare fi puternicu, fârâ învâtâturâ çi

neçtiindu nimic, te vei asâmâna unui chipu cioplitu, stîndu într-o casâ de marmurâ.

Câ cine pe învâtâturâ nu o socôteste acela este un glubavu, câ cel învâtatu cunoaçte

pre cel neînvâtatu".7)

Capitolul urmâtor — La începutul lunilor sau a vremiloru (p. 1 —

37) — dâ çtiri luate din Genezâ çi în micâ parte din începutul Noului

Testament : despre Facerea Lumii, moartea lui Avel, Neamul lui Adam,

Noe, Avraam, Fecioara Maria çi Naçterea lui Isus Hristos.

Urmeazâ Sinaxariul celor 12 luni cu zod'ile lor. La fiecare lunâ. se

dau mai întîi sârbâtorile pe zile, zodia cu gravura ei, cu prognosticurile

Ibidem, p. 390.

' ) Gh. Oprescu, crede câ Mihail Strilbitchi a mûrit între 1796—1800, datâ pe

care cercetarea tipâriturilor lui Strilbitchi o impune (Vezi Grafica romîneascâ în secolul

al XlX-lea, vol. I, Bucureçti, 1942, p. 302).

8 ) Vezi în acest sens Gh. Oprescu, op. cit., passim.

4) Calendariu pe 112 ani..., Iaçi 1785, I. 1 v — 2 r.

5) Ibidem, f. 11 r. Strilbitchi greçeçte — sau avem o greçealâ de tipar —,

câci de la cedarea Bucovinei, în 1785 erau 10 ani.

6) Ibidem, f. 10. v.

7) Ibidem, f. 11 ,r.

28

Fig. 3. Pagina din Calendarul lui Strilbitchi, cu stema editorului

privind partea bârbâteascâ çi apoi cea femeeascâ çi, în fine, cîte o doftor:

e pentru lecuirea boalei care bîntuie de obicei mai mult în luna aceea.

Vin la rînd sfaturile Pentru siropuri cumu pot sâ se facâ. Avem aci

diferite répété de siropuri, pe care gospodinele vremii le vor fi folosit adesea.

Aceste siropuri sînt de fapt niçte ,,doftorii" :')

Sirop dupâ mâcriç.

Sâ ei mustu din mâcriçu curatu 3 litre polu litrâ zahâr. Toate aceste sâ le fierbi

la un loc pînâ sâ voru îngrosa. Acestu siropu iaste de mare folos omului la fierbintelâ

de gâlbinariu".

Doftoriile propriu-zise însâ, sînt date în paginile urmâtoare, mai

întîi cele pentru oameni (p. 122—170) çi apoi cele pentru cai çi alte dobitoace.

2) Calendarul mai dâ sfaturi pentru Pocosturile sau vernicsele céle

ce nu vor zugravii sâ arate ucenicilor sâi. Cum sâ face apa cea tare,

adecâ seitu vaseru, cum se face ceara atbâ, rosie sau verde, despre vudcile

cu mirodenii — répété de dulciuri —, cum se poate scâpa de pureci.

In capitolul urmâtor, intitulât Comedie se dau mai multe sugubetii,

cu care probabil câ bâtrînii nostri se vor fi înveseîit adesea. Parte din ele

erau date numai pentru caracterul lor hazliu :

,,Sâ ei rachiu .çi sâ amesteci cu miere, putinu ca sâ aibâ imirosu bunu çi ca sâ

nu sâ cunoascâ rachiu deodatâ çi sâ moi miezu de pîine într'însa çi sa dai pâsâriloru

celoru de casâ. Si aciasta este un curiozu, isâ vezi ce faeu ele".3)

Altele însâ aveau çi partea lor practicâ. Astfel, pe cei aie câror priseci

erau stricate de ursi, calendarul din 1785 îi povâfuieçte :

„Sâ ei miiare o bcâ, horilcâ tare o ocâ çi întîiu sâ prâjâçti mierea bine ca sâ

aibâ mirosu bunu. Apoi sâ amesteci cu horilca cea tare. Sâ pui çi trei turte, adecâ

turta lupului, pisate ca fâina çi sâ amesteci cu miezu din doao pîini çi sâ pui aça

multâ pe unu caiptariu lîngâ prtsacâ sau unde sântu umbletele lui cele adese, câ

mâcîndu acelé toate sâ va înbatâ çi va câdea josu ametitu. Apoi po{i sâ-lu ucizi çi

sâ-i ei pielea pentru cheltuiala ce ai cheltuitu cu mierea çi cu horilca pentru élu."4)

Cu aceste comedii se terminâ prima parte a Calendarului lui Strilbitchi.

Ceea ce urmeazâ este un nou calendar în gen popular-astrologic,

ca çi al lui Soanu. El este chiar intitulât Calendariu pe 112 ani çi confine

prognostice referitoare la vreme, semânâturi, pometuri, etc., orînduite dupâ

cele sapte planete. Nu se dau însâ aici preziceri referitoare la soarta omului,

câci ele au fost date în prima parte a tipâriturii, la fiecare lunâ. Prezicerile

despre vreme, semânâturi, etc., sînt mai dezvoltate la Strilbitchi.

dar ele au la bazâ variante asemânâtoare cu cele din calendarul lui

Soanu : 5 )

C a l e n d a r u l 178 5, p. 217—218

Saturnu

Anulu de obçte frigurosu, umedosu,

çi neroditoriu.

Primâvara friguroasâ, sâcetoasa, geroasâ.

Florile çi iarba târzâu va râsâri.

Si în primâvarâ piatra va strica.

') Ibidem, p. 119.

2) Despre copierea acestor „doftorii" si circularea lor vezi Ion C. Cazan, Texte

de folclor médical, în Cercetâri literare, II, p. 55—78.

3) Calendar, p. 199—200.

4) Ibidem, p. 202.

5 ) Calendarul din 1733 începe cu Rujdenija, text care în Calendarul din 1785

e dat în prima parte.

C a l e n d a r u l 1 7 3 3, f. 2, — 3 v —

[Saturn]

Anul în care iaste acé planetâ, friguros,

ploios, neroditori.

Primâvara friguroasâ, înfloritura çi

iarba tîrzâe. iarba tîrzâe', grindime.

30

cmvnAm |

a m t *

m t* *t m ut H #*

Fig. 4. Gravurâ din Calendarul lui Strilbitchi (Planeta Venus)",

31

Ultimul capitol al calendarului lui Strilbitchi este consacrai Prog

nosticelor foarte curioaznice ce aratâ pe 12 luni, cum va fi restul anului,!

în raport cu vremea bunâ sau rea dintr-o altâ lunâ. Si iatâ cum va arâtal

restul anului în raport de vremea zilelor lunei lui Ghenariu : ')

„Inir'aeiaistâ lima de voru «ta zilele ei cu bine çi cu ilinîçte, apoi totu anulu!

însemneazâ a fi aça. Noaptea din zioa cea dintâiu a aceçtii luni de va fi luminoasâ,!

cu vreme bunâ çi vâzduhulu fâru de nici o amestecâturâ, apoi peste totu anulu v;i!

va fi sânâtate si cu folosu însemneazâ. Iaru de va fi într'aciastâ lunâ varsarea apeloru,!

pâiné çi vinulu putinu. Iaru împutinaré apeloru multâ rodire aduce".

Calendarul lui Strilbitchi nu este o traducere, ci o compilatie'. Pen-I

tru o parte din textele lucrârii sale, alcâtuitorul moldovean foloseçte desi-1

gur calendare anterioare, probabil ruseçti, ca mai cunoscute lui. Din ca-J

lendare ruseçti va fi luat el hronologia, pe care însâ o pune în concor-l

dantâ cu anul în care apare lucrarea sa. In aceastâ hronologie Strilbitchi I

introduce si o çtire din istoria Moldovei çi anume râpirea nordului Mol-1

dovei de câtre imperiul habsburgic. Tôt din calendare rusesti a luat Stril-I

bitchi çi ,,prognosticele foarte curioaznice", ca si sinaxarul cu zodiileJ

fapt pe care ni-1 spune singur :

„Cade-sâ a çti çi pentru planetele acestea cu anii çi cu vremile loru, cum çil

sinacsariulu cu zadii'le loru dupâ urmaré a fîeçtecâriia lunâ, s-au foscu tâlmâcitu mail

înainte dintru o carte astronomiciascâ a unui Ioanu Zâranu, pe limba ruseascâ prin I

porunca împâratului Petru çi dovedindu-sâ câ sîntu adevârate, 1-au cinstitu cu nume I

de ghenaralu, apoi au iporuneitu de. s-au întârîtu adevârulu în tîrgulu cel politicescuj

în stolita Moscovii, în anulu 1710.

Acumu ïarâçu s-au tâlmâcitu 'dupâ acelu rusescu pe limba moldoveineascâ çi s-au|

datu în tipariulu cetu palliiticieScu, în tipografie Iaçului, care au eçitu lucru nou (cinstél

coroniî Moldovei), dupâ cum sâ vede çi .slova pare câ este scrisu cu mîna"2)

Deci pentru compilarea lucrârii sale, Strilbitchi a folosit calendarul]

apârut la Moscova în 1710. Din datele care ne stau la îndemînâ, çtim cal

într-adevâr în anul 1710 s-a tipârit la Moscova un calendar deosebit prin I

continutul sâu, de celelalte. In acest calendar s-a publicat un prognosti-j

con, pe care-1 va fi folosit Strilbitchi în compilarea sa. Calendarul mos-|

covit cuprinde çi sfaturi despre sânâtate çi boalâ. In descrierea pe care ol

avem la îndeminâ, numele alcâtuitorului moscovit nu este mentionat3). J

Ne-avînd la îndemînâ textul oalendarului lui Ioan Zâran nu çtim în cel

mâsurâ Strilbitchi a respectât originatul.

Dar pentru compilarea lucrârii sale, Strilbitchi a întrebuintat çi altel

scrieri, pe care ni le indicâ singur. Pentru primele cap>tole a folosit Noul

testament. ,,Doftoriile" probabil câ sînt luate din vreo lucrare germanâ,!

ceea ce ar explica mentinerea în versiunea romîneascâ a unor termeni ca

„seitu vaseru" (apâ tare). Chiar dacâ Strilbitchi a cunoscut aceste retetel

prin intermediu textului rusesc al lui Zâran, ele au la bazâ un text german.

') Calendariu pe 112 ani..., p. 251—252.

2) Ibidem, p. 213—214.

3) Vezi : OriHcaHHe H3,naHHH rpa>KAaHCKofl neiaTH. Moscova

p. 115 (nr. 45).

Leningrad, 1955,

32

Calendarul lui Mihail Strilbitchi este si ilustrat. Pentru fiecare zodie

Mihail Strilbitchi çi fiul sau Policarp au lucrat cîte o vignetâ, reprezentînd

semnul zodiei, iar pentru cele sapte 'planete-regenti au îâcut sapte

gravuri îngrijit lucrate. Figurile planetelor, executate eu trâsâturi fine,

nu corespund descrierilor mitologice. In schimb gâsim în portul unora

din aceste figuri, elemente contemporane, care pot ajuta într-o mâsurâ

oarecare la reconstituirea vechiului port. Venus, de exemplu, poartâ coafurâ

strînsâ si o rochie lungâ cu un rînd lat de ,,flori pe poale".

Prin calendarul sau, Mihail Strilbitchi a dat publicului cititor din

Principatele Romîne o antoiogie de texte pe gustul sau si totodatâ o serie

de sfaturi practice. Elementele progresiste din acest calendar sînt mai

numeroase decît în calendarul din 1733. Avem, în plus, multe „doftori:"

de medieinâ umanâ si veterinarâ, care dac4 nu se bazeazâ pe cercetâri

stiintifice, pornesc din experienta îndelungatâ a societâtii umane si au la

bazâ un adevâr. Astfel, pentru limbrici se recomandâ ,,unsoare" din „untu

de pelinu si de majeliu, ciapâ si usturoiu cite 4 dram ; sâ pui si fiindu

fierbinte sâ ungi buricul si sâ bei" (p. 127). Aceastâ unsoare are, intr-adevâr

efect si bolnavul se însânâtoseazâ. Asemenea leacuri alcâtuiesc

medicina empiricâ, prima formâ a medicinei stiintifice.

In afarâ de doftoriî, calendarul din 1785, publicâ si Pocosturile sau

vernicsele céle ce nu voru zugravii sa arate uceniciloru sâi. Breslele orînduirii

feudale erau refractare popularizârii descoperirilor tehnice ; patronii

nu dezvâluiau ucenicilor unele „taine" aie mestesugului lor, pentru a-i sili

astfel sâ lucreze pentru ei. Produs al burgheziei romîne în formatie, calendarul

din 1785, lupta pentru râspîndirea descoperirilor tehnice.

3. Calendarul de la Bucuresti din 1795

La „leat" -1795, apare — desigur câ la Bucuresti — un Calendariu

acum a doao oarâ tipâritu, o brosurâ de 24 de foi nenumerotate, din care

ultima aibâ. Din titlu retinem câ a mai existât o editie a acestei tipârituri,

ce trebuie câ a apârut înainte de 1794.

Acest calendar este, de fapt, un prognosticon, cuprinzînd 28 de cicluri,

fiecare a cîte opt ani, cu arâtarea planetei çi zodiei care stâpîneste

ciclul respectiv çi cu indicarea de cum va fi vremea.

Calendarul ,,acum a doao oarâ tipâritu la lét 1795", ca si prima sa

editie, este o traducere dupâ un calendar unguresc, al cârui original nu

este cunoscut. Câ el este o traducere din ungureste ne-o dovedesc cele

doua manuscrise de calendare gâsite în Bibliotecâ Academiei R.P.R. Cel

mai vechi dintre ele este misceîlaneul nr. 270, transcris în 1799, dupâ o

copie mai veche, de log(ofât) Ionitâ Giurescu din jud. Prahova. In acest

manuscris, titlul calendarului este : „Calendar scoasâ dupâ limba ungureascâ

pâ limba rumîneascâ dâ acest an si d,â alti trecuti ani si dâ alti ce

vor sâ fie, precum sâ va vede". Textul manuscris este identic eu cel tipârit.

Existâ numai deesebiri de redactie, ceea ce dovedeste câ textul manuscris

nu este o copie a tipâriturii din 1795, ci poate fi o copie a primei

editii sau a unui ait manuscris.

Si înainte de editia din 1795, circula, deci, o versiune manuscrisâ a

celor 28 de prognosticuri, din al cârui titlu, redat în întregime, retinem

3 — Calendarele Romîneçti — c. 7545. 33

câ primul calendar imprimât în Tara Romîneascâ este o traducere diJ

limba ungarâ. Probabil câ traducerea s-a fâcut în Transilvania, unde conl

tactul direct cu culturâ maghiarâ era favorabil unei asemenea lucrârii

4. Manuscrisele primelor calendare

Primele calendare romînesti çi îndeosebi cel de la Brasov din 173!

— s-au bucurat de o largâ c i r c u l a ^ în publicul nostru cititor. Faptul

este atestat de marele numâr de manuscrise copii dupâ aceste calendare.

Desigur câ numârul lor va fi fost si mai mare si poate câ încâ multe stau

pe la particulari, necunoscute bibliotecilor publice. Intrucît cunoaçterea lor

ne dâ putinta sâ descifrâm preferintele de lecturâ aie publicului romînesc

vom prezenta succint manuâtrisele cunoscute noua.

Pentru calendarul din 1733 am identificat un numâr de unsprezece|

manuscrise çi o traducere greceascâ.

1. Manuscrisul 5454 (Biblioteca Academiei R.P.R.) este un miscel

laneu in —4° (19,5x15), format din 49 de caiete,') continînd în starea1

de azî 188 foi. Are legâturâ modernâ. A fost copiât între 1754—1762

ieromonahul Pahomie — mai apoi staretul — „mult nacialnic" de la

Lapoç. 2) Manuscrisul contine o serie de molitve (texte religioase), un

Gromovnicu al lui Irachie înpârat stronom, aitâ serie de texte religioase,

un Trepetnicu de sâmne ominesti, altâ serie de texte religioase si cano

nice (Tîlcul blajinilor, Pravili pentru câlugâri), o Pascalie, Calendarul din

1733, urmat de o altâ serie de texte religioase (îndeosebi Catavasii).

Am dat aceastâ succesiune de texte pentru a se vedea usurinfa —|

datoritâ spiritului vremii — cu care se copia un text profan dupâ unul'

religios, apoi altul religios urmat de un altul profan