Rolul Investitiilor in Rm

Preview:

Citation preview

7/29/2019 Rolul Investitiilor in Rm

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-investitiilor-in-rm 1/2

 INTRODUCERE Investiţiile joacă un rol important în economiaunei ţări, ele reprezentînd suportul materialaldezvoltării economico-sociale a unei ţări. Prin ele se asigură sporirea capitaluluifix,creşterea randamentului tehnic şi economic al celor existentedar şi crearea de noi locuri

demuncă. În acestcontext investiţiile reprezintă elementul decisiv al creşteriieconomice,al promovării factorilor  intensivi, calitativi şi de eficienţă. În orice domeniueconomic, social-cultural investiţiile sunt asociate ideii de dezvoltare. În modlogic, la nivelul economieinaţionale, dezvoltarea aparatului de producţie şi lărgirea suportuluimaterial al activităţilor social-culturale sunt în dependenţă directă de fondurile deinvestiţii pe care societatea îşi permite să le aloce într -o anumită  perioadă.Dar creşterea economică nu este în funcţie numai de volumul investiţiilor. Ea esteşiurmarea modului în care fondurile băneşti disponibile sunt repartizate pe obiecteconcrete,amanierei în care aceste fonduri sunt eşalonate în timp, a felului cum sunt

gestionate.Ultimul deceniu a marcat o creştere deosebită a fluxurilor de investiţiistrăine, astfel încâtacestea au devenit una din componentele principale alcircuituluieconomic mondial.Globalizarea proceselor de producţie, alături de globalizarea comerţului, care serealizează deja in deceniile anterioare, solicitanoi abordări, ieşind  pe piaţa mondiala cu onoua pondere si un nou conţinut resurseleinternanţionale, in special,resursele de informaţie si capital.In acestcontext, tragerea investiţiilor străine devine o componenta importanta a politicii e c o n o mi c e a t u t u r o r s t a t e lo r ,cele mai avansate in acest domeniu f i ind chiar tar i ledezvoltate . 

Capitolul I. Impactul investitiilor in Republica Moldova  Nici o economie, fie agrară, fie industrială, postindustrială sau informaţională,nu poate pretinde la dezvoltare, dacă nu este susţinută financiar. Investiţiile, înmodul cel maidirect, sînt tratate drept reper şi promotor aldezvoltăriieconomice contemporane.Pornind de la situaţia economică a RepubliciiMoldova care este un imperativ altimpului şi care necesită o intervenţieurgentă în vederea reglementării calităţiivieţii   populaţiei. Studiind economia sesizam o legitate: atît timp cît potenţialii investori nuutilizează resursele băneşti, aceste resurse nu se multiplică, ci din contra se diminuează

 pecheltuieli curente necesitate de întreţinere. Investiţiile sunt unica cale spredezvoltare.A investi în industria uşoară, în industria alimentaţiei, în

agricultură, în acordare deservicii, a crea depozite bancare cu un procent al profitului anual care aduce venit este ocale de a pune în mişcare nu doar resursele băneşti,dar şi resursele umane care astfel devinîncadrate în muncă şi în producere de bunuri. Odată provocată avalanşa de investiţii lanivel intern, aceasta crează oavalanşă de  investiţii  internaţionale deoarece sporeştecredibilitateaîn succesul investiţiilor în Republica Moldova. De fapt, şi fără de a avea studiieconomicese cunoaşte faptul cum capitalul străin conduce la dezvoltarea economieinaţionale.În prezent investorii străini riscă în adevăratul sens al cuvîntuluifăcînd oîncercare de antreprenoriat în Republica Moldova. Deşi ei beneficiază de resurse umane

 –  forţă de muncă ieftină, posibilitatea rezistenţei la alte riscuri politice, financiare şide altănatură, pe care le în tîlneşte actualmente o înt reprindere, estefoarte mică în această„perioadă de tranziţie” care s-a cam întins, iar termenul cu care este

7/29/2019 Rolul Investitiilor in Rm

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-investitiilor-in-rm 2/2

definită perioada datădevine destul de enervant, îi sperie pe majoritateainvestorilor de talie înaltă, astfel reducînd posibilitatea Republicii Moldova de a

 beneficia de resurse considerabile.Pentru Republica Moldova, cât şi pentru celelalte ţări în tranziţie,investiţiile străine(în special investiţiile străine directe, ISD) au devenit

 primordiale privind creşterea şidezvoltarea lor economică. Investitiile

contribuie direct la completarea necesarului deresurse interne şi la dezvoltarea factorilor competitivi de producţie. Însă, pentru a beneficiade aceste investiţii, este necesar de a creaun climat investiţional favorabil, care implicăstabilitate economică, stabilitatea legislaţiei,

 politică fiscală adecvată, ajustarea capitaluluiuman, infrastructura de afaceri dezvoltată.Desfăşurarea unei politici raţionale de stimularea activităţii investiţionale depinde nemijlocit deactivitatea statului. Unii investitori straini, existenti deja pe piata RM, si-au prezentat in rapoarte succinteactivitatea lor aici, prezentand potentialul pietei in care au investit si unele planuri de viitor.In acelas context,acestia si-au motivat decizia investitionala datorata amplasarii geograficea Moldovei intre piata

UE si CSI, ceea ce prezinta un avantaj enorm, cresterea PIB-ului,forta de muncaieftina, facilitatile fiscale pentru investitori, prezenta pe piata bancara aMoldovei aunor jucatori internationali, accesul la materia prima.In perioada de tranzitie la ecnomia de piata pecare o traverseaza Republica Moldova,inves titiile joaca un rol destul de importantin ceea ce priveste redresarea economiei,deblocarea producerii de marfuri,revitalizarea exporturilor, crearea locurilor noi de muncas.a. O economie slab dezvoltata necesita, in

 perioada de tranzitie, alocari financiare externe.Statul, care incearca sa depaseascacriza economica si mediul economico-social destul dedificil, depune eforturi deimplementare a reformei de structura, sa diversifice infrastructurade piata a RepubliciiMoldova. In Republica Moldova exista o atitudine contradictoriereferitor lainvestitiile straine. Pe de o parte, investitiile straine sunt privite ca un

 pericol pentru siguranta economica a tarii, pericol care rezulta din deschidereaeconomiei moldavecu o competitivitate joasa, concurenta neloiala din partea producatorilor straini etc., care se pot solda cu acapararea pietei interne de catre producatorii dinstrainatate. Pe de alta parte, este o tendinta spre "dereglementarea"economiei , as igurarea int rari i libere pe pia taRepublicii Moldova, crearea unuisistem de facilitati pentru activitatea capitalului straini.