MODELE DE ACTE DEPUSE DE AVOCAŢI ÎN INSTANŢE 2 SUMAR CAUZE CIVILE HOTĂRÂRI ALE PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA

1

MODELE DE ACTE DEPUSE DE AVOCAŢI ÎN INSTANŢE

2

SUMAR

CAUZE CIVILE

HOTĂRÂRI ALE PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA

PRIVIND APLICAREA NORMELOR CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ LA JUDECAREA PRICINILOR ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ NR.24 DIN 12.12.2005 ...................13 CU PRIVIRE LA APLICAREA LEGISLAŢIEI PROCESUALE CIVILE LA ÎNTOCMIREA HOTĂRÂRII ŞI ÎNCHEIERII JUDECĂTOREŞTI NR.2 DIN 07.07.2008................................................................................................................................23 CU PRIVIRE LA EXAMINAREA PRICINILOR CIVILE ÎN ORDINE DE APEL NR.15 DIN 03.10.2005 ...........................................................................................................32 CU PRIVIRE LA PRACTICA APLICĂRII DE CĂTRE INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI A LEGISLAŢIEI PROCESUALE CIVILE LA ÎNTOCMIREA ACTELOR JUDECĂTOREŞTI DE DISPOZIŢIE ÎN CADRUL EXAMINĂRII PRICINILOR CIVILE ŞI ECONOMICE ÎN ORDINE DE APEL ŞI DE RECURS NR.3 DIN 07.07.2008 ..............................................................................................................42 CU PRIVIRE LA PRACTICA APLICĂRII LEGISLAŢIEI PROCEDURALE LA EXAMINAREA CAUZELOR CIVILE ÎN RECURS NR.3 DIN 27.03.2006 ..................46 CU PRIVIRE LA EXAMINAREA CAUZELOR PRIVIND ACCESUL LA INFORMAŢIILE OFICIALE NR.1 DIN 02.04.2007 .......................................................61 PRIVIND PRACTICA JUDICIARĂ CU PRIVIRE LA CONSTATAREA FAPTELOR CARE AU VALOARE JURIDICĂ ŞI DECLARAREA PERSOANEI DISPĂRUTĂ FĂRĂ URMĂ SAU DECEDATĂ NR.4 DIN 07.07.2008...............................77 CU PRIVIRE LA APLICAREA DE CĂTRE INSTANŢELE DE JUDECATĂ A LEGISLAŢIEI CE REGLEMENTEAZĂ REPARAREA PREJUDICIULUI MORAL NR.9 DIN 09.10.2006 ..............................................................................................................86 CU PRIVIRE LA PRACTICA APLICĂRII DE CĂTRE INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI A LEGISLAŢIEI DESPRE ÎNCASAREA CHELTUIELILOR DE JUDECATĂ ÎN CAUZELE CIVILE NR.25 DIN 28.06.2004..........................................92 CU PRIVIRE LA UNELE CHESTIUNI CE VIZEAZĂ PROCEDURA DE ELIBERARE A ORDONANŢELOR JUDECĂTOREŞTI NR.18 DIN 31.05.2004.............101 NOTĂ INFORMATIVĂ PRIVIND TEMEIURILE CE DUC LA RESTITUIREA DE CĂTRE INSTANŢA DE RECURS A PRICINILOR SPRE REJUDECARE ..................106

3

PROCEDURA CONTENCIOASĂ

CERERI DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ (ACŢIUNI)

BRAŞOVEANU DUMITRU. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ A LUI Ş.Ş. ŞI A OFICIULUI CADASTRAL TERITORIAL .................................................130 BRAŞOVEANU DUMITRU. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ A CONSILIULUI SĂTESC .............................................................................................................133 BRAŞOVEANU DUMITRU. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ A CONSILIULUI SĂTESC (2) ........................................................................................................136 DOLGHIERU VASILE. CERERE CU PRIVIRE LA MĂRIREA CUANTUMULUI PRETENŢIILOR DIN ACŢIUNE ............................................................138 DOLGHIERU VASILE. CERERE DE RECURS ASUPRA DECIZIEI CURŢII DE APEL ECONOMICE...........................................................................................139 DOLGHIERU VASILE. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ CU PRIVIRE LA ÎNCASAREA DATORIILOR FORMATE ÎN BAZA CONTRACTULUI ......................143 DOLGHIERU VASILE. OBIECŢII ASUPRA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ ..............145 DOLGHIERU VASILE. REFERINŢĂ LA CEREREA DE APEL PRIVIND ATACAREA HOTĂRÂRII JUDECĂTORIEI ECONOMICE DE CIRCUMSCRIPŢIE CHIŞINĂU ..............................................................................................................................147 DOLGHIERU VASILE. REFERINŢĂ ASUPRA CERERII DE RECURS .........................150 DOLGHIERU VASILE. REFERINŢĂ ASUPRA CERERII DE REVIZUIRE DEPUSE ÎMPOTRIVA DECIZIEI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE ................................152 DOLGHIERU VASILE. REFERINŢĂ ASUPRA CERERII RECONVENŢIONALE CU PRIVIRE LA DECLARAREA NULĂ A PCT. 5.4, 5.6, 10.5 ..........................................154 CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND ÎNCASAREA DATORIEI .......................................................................................................157 CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND ÎNCASAREA DATORIEI (2) .........................................................................................................................159 CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND ÎNCASAREA VENITULUI RATAT ..............................................................................................................161 CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND ÎNCASAREA PENALITĂŢII .........................................................................................................................164

4

CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND REZOLVIREA CONTRACTULUI DE VÂNZARE-CUMPĂRARE ..............................................................168 CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND RECUNOAŞTEREA NULITĂŢII CONTRACTULUI DE VÂNZARE-CUMPĂRARE (2) .............................................................................................................................171 PALII OLEG. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PENTRU REPARAREA PREJUDICIULUI CAUZAT PRIN VĂTĂMAREA INTEGRITĂŢII CORPORALE ŞI DECESUL LUI C.W................................................................................................................173 PALII OLEG. CERERE PENTRU COMPLETAREA TEMEIULUI ACŢIUNI..................176 SPĂLATU VEACESLAV. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND ÎNCASAREA PREJUDICIULUI MATERIAL PRODUS ÎN URMA ACCIDENTULUI RUTIER ...................................................................................................................................179 SPĂLATU VEACESLAV. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND PARTAJUL AVERII COMUNE .............................................................................................181 SPĂLATU VEACESLAV. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PENTRU DESFACEREA CĂSĂTORIEI ...............................................................................................183 SPĂLATU VEACESLAV. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND ÎNCASAREA DATORIEI .......................................................................................................184 ROMAN ANATOLIE. CERERE CU PRIVIRE LA ADOPTAREA ACŢIUNILOR DE ASIGURARE A ACŢIUNII CIVILE ................................................................................186 BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. CERERE PRIVIND ÎNCETAREA PROCESULUI ÎN PRICINA CIVILĂ ...................................................................................................................188 PALII OLEG. CERERE PRIVIND APARTENENTA DOCUMENTELOR CONSTATATOARE DE DREPTURI ....................................................................................192

APELURI

PALII OLEG. CERERE DE APEL ASUPRA HOTĂRÂRII JUDECĂTORIEI ANENII-NOI............................................................................................................................194 SPĂLATU VEACESLAV. CERERE DE APEL ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII JUDECĂTORIEI BUIUCANI MUN.CHIŞINĂU NR.2-14/10 DIN 10.04.2010....................196

ALTE CERERI

PALII OLEG. CERERE PENTRU ANEXAREA ÎNSCRISURILOR LA MATERIALELE CAUZEI .....................................................................................................198 BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. CERERE PRIVIND EFECTUAREA EXPERTIZEI PSIHIATRICE .........................................................................................................................199

5

SPĂLATU VEACESLAV. CERERE DE STRĂMUTARE A PRICINII SPRE JUDECARE CU RESPECTAREA NORMELOR DE COMPETENŢĂ EXCEPŢIONALĂ....................................................................................................................201

CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

HOTĂRÂREA PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA CU PRIVIRE LA PRACTICA APLICĂRII DE CĂTRE INSTANŢELE DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV A UNOR PREVEDERI ALE LEGII CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV NR.10 DIN 30.10.2009........................................203

CERERI PREALABILE

NICOARĂ VASILE. CERERE PREALABILĂ ÎMPOTRIVA ÎNTREPRINDERII DE STAT CENTRUL RESURSELOR INFORMAŢIONALE DE STAT „REGISTRU” ŞI A DIRECŢIEI DE DOCUMENTARE A POPULAŢIEI.........................................................219

CERERI

BRAŞOVEANU DUMITRU. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ A COMISIEI ELECTORALE CENTRALE ...............................................................................221 CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND RECUNOAŞTEREA NULITĂŢII ACTULUI ADMINISTRATIV .......................................226 CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND REVOCAREA ACTULUI ADMINISTRATIV (2) .........................................................................................229 CLIMA IGOR. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND RECUNOAŞTEREA NULITĂŢII ACTULUI ADMINISTRATIV (3) .................................232 NICOARĂ VASILE. CERERE DE CHEMARE ÎN INSTANŢA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTULUI ADMINISTRATIV ŞI ÎNCASAREA PREJUDICIULUI CAUZAT ..........................................................................235 BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. PLÂNGERE ÎN PRIVINŢA SOLICITANTULUI DE AZIL (ÎN ORDINEA ART. 313 COD DE PROCEDURĂ PENALĂ) ................................ 242 BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. CERERE PRIVIND AMÂNAREA PROCESULUI ÎN PRIVINŢA SOLICITANTULUI DE AZIL ÎN CONFORMITATE CU ART.208 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ ................................................................................244 PALII OLEG. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PENTRU ANULAREA DECIZIEI DIRECŢIEI REFUGIAŢI ŞI ACORDAREA STATUTULUI DE REFUGIAT ..........................................................................................................................245 BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. CERERE PRIVIND CONTESTAREA ACTULUI ADMINISTRATIV ...............................................................................................................249

6

BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. CERERE PRIVIND RESPINGEREA DEMERSULUI PRIVIND APLICAREA MĂSURII PREVENTIVE SUB FORMĂ DE AREST PREVENTIV A SOLICITANTULUI DE AZIL ..................................................................253 PALII OLEG. RECURS ASUPRA HOTĂRÂRII CURŢII DE APEL CHIŞINĂU DIN _ PRIN CARE A FOST RESPINSĂ ACŢIUNEA PENTRU ANULAREA DECIZIEI NR.____A DIRECŢIEI PRINCIPALE PENTRU REFUGIAŢI ..........................................255 BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PENTRU ANULAREA ACTULUI ADMINISTRATIV DE REFUZ ÎN PRIMIREA DOCUMENTELOR PENTRU NATURALIZARE A BENEFICIARULUI DE PROTECŢIE UMANITARĂ ................................................................................................257

RECURSURI

BRAŞOVEANU DUMITRU. RECURS AL MIŞCĂRII SOCIAL-POLITICE „ACŢIUNEA EUROPEANĂ” ................................................................................................259 PĂDURARU ION. CERERE DE RECURS ASUPRA ÎNCHEIERII CURŢII DE APEL CHIŞINĂU DIN ___ PRIVIND SCOATEREA DE PE ROL A CERERII DE CHEMARE ÎN INSTANŢA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV...................................264 CONSTANTINOV ANA. RECURS ÎMPOTRIVA DECIZIEI CURŢII DE APEL CHIŞINĂU DIN 18 MARTIE 2010 .......................................................................................268

PLEDOARII

BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. ALOCUŢIUNEA AVOCATULUI ÎN CAUZA M.V.A. ÎMPOTRIVA CONSILIULUI DE ADMINISTRARE AL AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ (ANRE) ..................................................272 BRASOVEANU DUMITRU. PLEDOARIA AVOCATULUI ÎN CAUZA MIŞCAREA SOCIAL-POLITICĂ „ACŢIUNEA EUROPEANĂ” ÎMPOTRIVA COMISIEI ELECTORALE CENTRALE................................................................................277 BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. TEZE CU PRIVIRE LA CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ A LUI H.M. PRIVIND CONTESTAREA ACTULUI ADMINISTRATIV .................................................................................................................283

PROCEDURA SPECIALĂ BRAŞOVEANU DUMITRU. CERERE PRIVIND STABILIREA FAPTULUI DE RUDENIE ...............................................................................................................................288

7

CAUZE PENALE

HOTĂRÂRI ALE PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII

MOLDOVA

PRIVIND SENTINŢA JUDECĂTOREASCĂ NR.5 DIN 19.06.2006 ...................................292 CU PRIVIRE LA PRACTICA ASIGURĂRII CONTROLULUI JUDECĂTORESC DE CĂTRE JUDECĂTORUL DE INSTRUCŢIE ÎN PROCESUL URMĂRIRII PENALE NR.7 DIN 04.07.2005 .............................................................................................................303 CU PRIVIRE LA PRACTICA JUDECĂRII CAUZELOR PENALE ÎN ORDINE DE APEL NR.22 DIN 12.12.2005 ................................................................................................314 CU PRIVIRE LA JUDECAREA RECURSULUI ORDINAR ÎN CAUZA PENALĂ NR.9 DIN 30.10.2009 .............................................................................................................326 PRIVIND APLICAREA ÎN PRACTICA JUDICIARĂ DE CĂTRE INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI A UNOR PREVEDERI ALE CONVENŢIEI PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE NR.17 DIN 19.06.2000 ...........................................................................................................341 CU PRIVIRE LA UNELE CHESTIUNI CE ŢIN DE APLICAREA DE CĂTRE INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI A PREVEDERILOR ARTICOLULUI 3 DIN CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE NR.8 DIN 30.10.2009 ..........................................344 NOTĂ INFORMATIVĂ CU PRIVIRE LA HOTĂRÂRILE PRONUNŢATE DE CEDO CONTRA MOLDOVEI LA SFÎRŞITUL ANULUI 2009 - ANUL 2010 PE MARGINEA DOSARELOR ECONOMICE ..........................................................................357 CU PRIVIRE LA PRACTICA APLICĂRII DE CĂTRE INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI A UNOR PREVEDERI ALE CONSTITUŢIEI REPUBLICII MOLDOVA NR.2 DIN 30.01.1996.........................................................................................366

CERERI

CONSTANTINOV ANA. CERERE DE LIBERARE DE RĂSPUNDERE PENALĂ POTRIVIT PREVEDERILOR ART.217 ALIN.(5) CP RM.................................................... 371 SPĂLATU VEACESLAV. CERERE PRIVIND ÎNLOCUIREA MĂSURII PREVENTIVE ........................................................................................................................373

8

RECURSURI

MĂRGINEANU IURIE. RECRS ASUPRA SENTINŢEI DIN 16.06.2006 PRONUNŢATE DE JUDECĂTORIA STRĂŞENI ŞI ASUPRA DECIZIEI CURŢII DE APEL CHIŞINĂU DIN 5.10.2006 ...................................................................................374 NICOARĂ VASILE. RECURS ASUPRA ÎNCHEIERII JUDECĂTORIEI DIN 29.08.2008 PRIVIND APLICAREA MĂSURII PREVENTIVE SUB FORMĂ DE AREST PE UN TERMEN DE 10 ZILE ÎN PRIVINŢA LUI M.D. ŞI ASUPRA ÎNCHEIERII PRIN CARE A FOST RESPINS DEMERSUL PRIVIND ELIBERAREA PERSOANEI ÎN LEGĂTURĂ CU EXPIRAREA TERMENULUI DE REŢINERE ............379 SPĂLATU VEACESLAV. RECURS ÎMPOTRIVA DECIZIEI CURŢII DE APEL DIN 27.02.2010 ÎN DOSARUL PENAL NR.1A-11/2010 ..........................................................384

RECURSURI ÎN ANULARE

MUNTEANAU PETRU. RECURS ÎN ANULARE ...................................................................386 ULIANOVSCHI GHEORGHE. RECURS ÎN ANULARE (ÎN BAZA ART.452 ŞI ART.453 ALIN.2 CPP RM) ÎMPOTRIVA ÎNCHEIERII JUDECĂTORULUI DE INSTRUCŢIE AL JUDECĂTORIEI SECT.CENTRU, MUN.CHIŞINĂU DIN 24 MARTIE 2008 ÎN CAUZA PENALĂ DE ÎNVINUIRE A LUI K.M. ÎN BAZA ART.46, 217/1 ALIN.(4) LIT.B) ŞI D) CP RM....................................................................... 391 ULIANOVSCHI GHEORGHE. RECURS ÎN ANULARE ÎN ORDINEA PREVĂZUTĂ DE ART.425 CPP ......................................................................................................................395 ULIANOVSCHI GHEORGHE. RECURS ÎN ANULARE ÎN ORDINEA PREVĂZUTĂ DE ART.452 CPP RM (1) ..............................................................................399 ULIANOVSCHI GHEORGHE. RECURS ÎN ANULARE ÎN ORDINEA PREVĂZUTĂ DE ART.452 CPP RM (2) ..............................................................................404

ALTE CERERI BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. REFERINŢĂ LA APELUL DECLARAT DE PROCUROR ÎMPOTRIVA SENTINŢEI JUDECĂTORIEI DIN 19.03.2010 ÎN PRIVINŢA LUI C.M.I. ............................................................................................................409 NICOARĂ VASILE. CERERE FORMULATĂ ÎN BAZA ART.345 ALIN.(4), P.3; 350; 332 ALIN.(1); 275 P.9); 274 ALIN.(2); 28 CPP PRIVIND ÎNCETAREA PROCESULUI PENAL ...........................................................................................................437 NICOARĂ VASILE. DEMERS PRIVIND RIDICAREA EXCEPŢIEI DE NECONSTITUŢIONALITATE ..............................................................................................441

9

BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. REFERINŢĂ ASUPRA CERERII DE APEL ÎNAINTATE DE PROCUROR ÎMPOTRIVA SENTINŢEI JUDECĂTORIEI CENTRU, MUN. CHIŞINĂU DIN 28.01.200 ..............................................................................443

PLEDOARII

ALEXEI BARBĂNEAGRĂ. INDEPENDENŢA JUSTIŢIEI, TRIUMFUL ADEVĂRULUI ŞI AL LEGII ÎN CAUZE ADMINISTRATIVE...........................................447 ALEXEI BARBĂNEAGRĂ. PLEDOARIA AVOCATULUI ÎN CAUZA PENALĂ DE ÎNVINUIRE A LUI C.M.I. ÎN SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE DE ART.327 ALIN.(2) LIT. C), 328 ALIN.(3) LIT A),D), 332 ALIN.(1) CP ......................456 NICOARĂ VASILE. PLEDOARIE ÎN CADRUL DOSARULUI PENAL PRIVIND ÎNVINUIREA LUI A.V. ÎN COMITEREA INFRACŢIUNII PREVĂZUTE DE ART.264 ALIN.(3) LIT.A) CP ...............................................................................................493 URSU NICOLAE. TEZE PENTRU DEZBATERI JUDICIARE ÎN CAUZA PENALĂ V.Ş. ŞI ALŢII ..........................................................................................................................500 BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. TEZE DIN PLEDOARIA SUSŢINUTĂ ÎN INSTANŢA DE JUDECATĂ ÎN CAUZA PENALĂ DE ÎNVINUIRE A M.I. ÎN SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE DE ART.328 ALIN.(1), 332 ALIN.(1) ŞI ART.329 CP RM .....................................................................................................................508

CAUZE ADMINISTRATIVE


MOLDOVA

CU PRIVIRE LA APLICAREA SANCŢIUNILOR ADMINISTRATIVE DE CĂTRE INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI NR.22 DIN 10.07.1997 ..................................................521 CU PRIVIRE LA PRACTICA APLICĂRII LEGISLAŢIEI PENALE ŞI DMINISTRATIVE PRIVIND PROTECŢIA CONSUMATORILOR NR.23 DIN 10.07.1997................................................................................................................................526 DESPRE PRACTICA JUDICIARĂ ÎN CAUZELE PRIVIND CONTRABANDA ŞI CONTRAVENŢIILE ADMINISTRATIVE VAMALE NR.19 DIN 10.07.1997 ...................531 CU PRIVIRE LA PRACTICA APLICĂRII UNOR PREVEDERI ALE ARTICOLULUI 162 DIN CODUL CU PRIVIRE LA CONTRAVENŢIILE ADMINISTRATIVE REFERITOR LA RĂSPUNDEREA PENTRU DESFĂŞURAREA ILEGALĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR NR.5 DIN 15.02.1999 ...............................................................................................................................539

10

CERERI

MANCEVSCHI OLEG. CONTESTAŢIE ÎMPOTRIVA PROCESULUI-VERBAL CU PRIVIRE LA CONTRAVENŢIE .....................................................................................543 MANCEVSCHI OLEG. CONTESTAŢIA ÎMPOTRIVA DECIZIEI CU PRIVIRE LA CONTRAVENŢIE ..................................................................................................................545 ULIANOVSCHI GHEORGHE. PLÂNGERE ÎN ORDINEA PREVĂZUTĂ DE ART.281 CCA..........................................................................................................................546

RECURSURI

MANCEVSCHI OLEG. RECURS ÎN CAUZĂ CONTRAVENŢIONALĂ (NR.4D-2623/10) ....................................................................................................................549 MANCEVSCHI OLEG. RECURS ÎN CAUZA CONTRAVENŢIONALĂ (NR.4P-46/09) .........................................................................................................................551 SPĂLATU VEACESLAV. RECURS ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII NR.4C-201/09 DIN 10.11.2009 ..............................................................................................552

SESIZĂRI ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

SESIZARE PRIVIND CONSTITUŢIONALITATEA UNEI SINTAGME DIN ALIN.(6) ART.63 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ, LA DEMERSUL JUDECĂTORIEI SECT. BOTANICA, MUN. CHIŞINĂU ÎN LEGĂTURĂ CU SOLUŢIONAREA PLÂNGERII DEPUSE ÎN ORDINEA ART.313 DIN CPP ÎN CAUZA LUI Ţ.S..............................555

MODELE DE CERERI DE ADRESARE LA CEDO

NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE PREZENTATĂ ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 34 AL CONVENŢIEI EUROPENE PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ŞI CU ARTICOLELE 45 ŞI 47 ALE REGULAMENTULUI CEDO (1) .........................................561 NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 34 DIN CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE AMENDATĂ DE PROTOCOLUL 11 (1) ..........570 NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE PREZENTATĂ ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 34 AL CONVENŢIEI EUROPENE PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ŞI CU ARTICOLELE 45 ŞI 47 ALE REGULAMENTULUI CEDO (2) .........................................578 NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 34 DIN CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE AMENDATĂ DE PROTOCOLUL 11 (2) ...........586

11

NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 34 DIN CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE AMENDATĂ DE PROTOCOLUL 11 (3) ..........595 NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE PREZENTATĂ ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 34 AL CONVENŢIEI EUROPENE PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ŞI CU ARTICOLELE 45 ŞI 47 ALE REGULAMENTULUI CEDO (3) .......................................... 606 NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 34 DIN CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE AMENDATĂ DE PROTOCOLUL 11 (4) ........... 612 NAGACEVSCHI VITALIE. CERERE PREZENTATĂ ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 34 AL CONVENŢIEI EUROPENE PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ŞI CU ARTICOLELE 45 ŞI 47 ALE REGULAMENTULUI CEDO (4) .......................................... 616 BARBĂNEAGRĂ ALEXEI. CERERE PREZENTATĂ ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 34 AL CONVENŢIEI EUROPENE PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ŞI CU ARTICOLELE 45 ŞI 47 ALE REGULAMENTULUI CEDO (5) .........................................623

12

HOTĂRÂRI ALE PLENULUI CURŢII SUPREME

DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA

13

HOTĂRÂREA PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE

A REPUBLICII MOLDOVA

Privind aplicarea normelor codului de procedură civilă la judecarea pricinilor în primă instanţă nr.24

din 12.12.2005

Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2006, nr.8, pag.9

modificată de: Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din

22.12.2008 În scopul asigurării aplicării corecte şi unitare a normelor Codului de procedură civilă la

judecarea pricinilor în prima instanţă de către instanţele de judecată, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul art.2 lit.e) şi art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, HOTĂRĂŞTE:

1. Se explică instanţelor de judecată că art.6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale garantează dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil a cauzei, în mod public, într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţii lor sale cu caracter civil.

2. Se atrage atenţia că normele procedurale ce vizează modalitatea desfăşurării dezbaterilor judiciare în primă instanţă sunt aplicabile atât instanţelor de judecată de drept comun, cât şi instanţelor de judecată specializate, cu excepţiile prevăzute de lege.

Instanţele de judecată urmează a lua în consideraţie faptul că dispoziţiile privitoare la dezbaterile judiciare nu sunt aplicabile litigiilor care se examinează în ordinea procedurii în ordonanţă (simplificată) reglementată în capitolul XXXV din Codul de procedură civilă.

Pricinile în procedură specială se examinează potrivit regulilor generale, cu excepţiile şi completările stabilite în capitolele XXII-XXXIV din Cod şi alte legi.

Acţiunile civile, inclusiv cele date în competenţa instanţelor economice se judecă în primă instanţă conform procedurii generale (contencioase), stabilite prin Codul de procedură civilă.

3. Pricinile civile se judecă în primă instanţă în termen rezonabil. Criteriile de determinare a termenului rezonabil sunt prevăzute în art.192 din Cod.

Instanţele judiciare vor avea în vedere că în mod prioritar şi de urgenţă se judecă categoriile de pricini indicate în art.192 alin.(2) din Cod şi alte legi.

4. Având în vedere faptul că comportamentul părţilor influenţează asupra termenului de soluţionare a litigiului, instanţa de judecată va întreprinde toate măsurile ca părţile să îndeplinească cu exactitate actele de procedură, să nu facă uz de manevre dilatorii şi să folosească posibilităţile oferite de dreptul procesual pentru a reduce procedura de soluţionare a cauzei. Dacă părţile tergiversează cu rea-credinţă procesul, instanţa de judecată este în drept să împiedice un asemenea comportament şi să aplice sancţiunile prevăzute de lege faţă de vinovaţi, iar la cererea părţii interesate să soluţioneze problema reparaţiei prejudiciului cauzat prin tergiversare.

14

Acţiunile cu rea-credinţă ale părţilor la examinarea procesului urmează a fi determinate conform prevederilor art.61 CPC.

[Pct.4 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008]

5. Examinarea pricinii în lipsa participanţilor, care nu au fost înştiinţaţi despre data,

locul şi ora şedinţei de judecată, reprezintă o încălcare a normelor procedurale şi constituie temei pentru casarea hotărârii judiciare (art.386, 400 din Cod).

De aceea, la începerea dezbaterilor judiciare, instanţele de judecată trebuie să stabilească dacă participanţii care nu s-au prezentat în şedinţă, au fost înştiinţaţi legal potrivit dispoziţiilor art.102-106 din Cod şi dacă acest termen a fost suficient pentru ca ei să se prezinte în instanţă. În caz contrar judecarea pricinii urmează a fi amânată.

Potrivit art.105 alin.(5) din Cod, participanţii la proces se vor considera legal citaţi doar atunci când citaţia Ie-a fost înmânată personal contra semnătură pe cotor sau avizul poştal cu privire la primirea citaţiei.

Prin telegramă sau prin alte mijloace vor fi citaţi participanţii la proces, martorii, experţii, specialiştii, interpreţii în pricinile de urgenţă stipulate în art.192 alin.(2) din Cod.

Se explică instanţelor de judecată că citarea publică a pârâtului se admite doar în condiţiile art.108 din Cod.

Participantul la proces se va considera legal citat şi în cazul când personal sau prin reprezentant a fost înştiinţat în şedinţă judiciară, contra semnătură, referitor la data şedinţei judiciare viitoare.

Termenul de care au luat cunoştinţă părţile sau pentru care au primit citaţii nu poate fi schimbat decât din motive temeinice şi cu citarea părţilor, problema dată fiind soluţionată de completul de judecată.

Drept temei pentru amânarea examinării pricinii va servi şi cazul când termenul pentru care au fost înştiinţaţi participanţii la proces nu a fost de ajuns pentru ca ultimii să se pregătească pentru dezbaterile judiciare sau să se prezinte în şedinţa de judecată.

6. Potrivit art.6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi art.23 din Cod se garantează fiecărei persoane dreptul la examinarea cauzei sale în mod public, precizându-se faptul că publicitatea dezbaterilor judiciare este regula, iar confidenţialitatea - excepţia. În consecinţă, în şedinţă închisă trebuie examinate pricinile specificate în art.23 alin.(2) din Cod şi în alte legi. În orice caz, hotărârea se pronunţă public.

Examinarea pricinii în şedinţă închisă se va dispune prin încheiere motivată, care separat nu poate fi supusă niciunei căi de atac, însă poate fi atacată odată cu fondul cauzei.

7. La soluţionarea problemei privind admiterea reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă în şedinţa de judecată, preşedintele şedinţei va ţine cont de prevederile art.18 alin.(2) din Cod şi va putea admite înregistrarea audio-video, fotografierea, utilizarea altor mijloace tehnice numai la deschiderea şedinţei şi la pronunţarea hotărârii. Concomitent, instanţa de judecată va ţine cont de opinia participanţilor la proces şi de prevederile art.14 din Legea nr.514 din 06.07.1995 privind organizarea judecătorească.

Se explică că admiterea organelor de informare în masă la şedinţa de judecată se examinează de către preşedintele şedinţei la prezentarea documentelor ce confirmă dreptul reprezentantului presei de a efectua înregistrarea sau filmarea procesului.


8. La deschiderea şedinţei, preşedintele anunţă în ce limbă se va desfăşura procesul. La

stabilirea limbii de procedură, se va ţine cont de prevederile art.118 din Constituţia Republicii

15

Moldova, art.24 din CPC şi de explicaţiile Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.12 din 09 aprilie 1999.

9. După deschiderea şedinţei judiciare, grefierul raportează preşedintelui şedinţei prezenţa persoanelor citate, motivul neprezentării celor absenţi.

La stabilirea identităţii persoanelor prezente preşedintele şedinţei urmează să verifice numele, prenumele şi patronimicul; anul, luna, ziua şi locul naşterii, cetăţenia; domiciliul. Categoriile actelor de identitate sunt reglementate în art.1 din Legea nr.273-XIII din 09 noiembrie 1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte.

La fel, urmează a fi stabilite şi ocupaţia, situaţia familială, datele despre existenţa la întreţinere a altor persoane; studiile; datele despre invaliditate, dacă posedă limba în care se desfăşoară procesul.

Preşedintele şedinţei, pe lângă datele privitoare la identitate, poate stabili şi alte circumstanţe, care au legătură cu soluţionarea justă a litigiului (de exemplu, starea materială, salariul în pricinile privind repararea prejudiciului ş.a.); în cazul persoanei juridice se vor stabili împuternicirile conducătorului acesteia, sau, după caz, ale reprezentantului (art.75 din Cod), precum şi dacă nu există circumstanţe care exclud dreptul acestora de a participa la proces (art.76 din Cod); în cazul participării expertului - date cu privire la studii, funcţia deţinută, vechimea în muncă, volumul investigaţiilor, legătura dintre acesta şi părţi; martorului - gradul de rudenie.

Consemnarea datelor enunţate, cu excepţia numelui, prenumelui, patronimicului, nu este necesară după amânarea şedinţelor şi în cazul când nu este schimbată componenţa instanţei de judecată şi a participanţilor la proces.

În cazul în care în şedinţa de judecată partea îşi apără interesele prin reprezentant, instanţa de judecată urmează a verifica dacă împuternicirile reprezentantului sunt formulate în conformitate cu art.252 Cod Civil şi art.80 CPC.

Instanţele de judecată vor avea în vedere că împuternicirile pentru exercitarea actelor procedurale prevăzute în art.81 CPC trebuie menţionate expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată şi legalizată în modul stabilit de lege.

Totodată, instanţele de judecată trebuie să verifice dacă nu sunt cazuri vizând încetarea valabilităţii procurii conţinute în art.255, 1052 Cod Civil.

10. În conformitate cu art.18 din Legea privind organizarea judecătorească completul de judecată se constituie de către preşedintele (vicepreşedintele) instanţei.

La anunţarea completului de judecată sau explicarea dreptului de a face propuneri de recuzare şi de abţinere de la judecată, urmează a fi verificată chestiunea inadmisibilităţii participării judecătorului la judecarea litigiului prin prisma incompatibilităţii, recuzării şi a abţinerii, aspecte învederate la art.49-50 din Codul de procedură civilă.

Se atenţionează instanţele de judecată că este inadmisibil să judece pricina repetat judecătorul care s-a pronunţat în fond în primă instanţă, în apel sau recurs. În cazul în care judecătorul nu s-a pronunţat, dar a soluţionat unele chestiuni de procedură, el poate participa la judecarea cauzei.

11. Propunerea de recuzare şi de abţinere de la judecată urmează a fi prezentată oral sau în scris, pentru fiecare judecător în parte, cu indicarea motivelor concrete şi, în caz dacă ele există, cu anexarea probelor ce confirmă temeiul recuzării.

Propunerea de recuzare şi de abţinere de la judecată urmează a fi depusă până la începerea dezbaterilor judiciare în fond, însă dacă autorul în proces a aflat de existenţa temeiului recuzării sau abţinerii după ce a început judecarea pricinii în fond, el nu este lipsit de posibilitatea să facă propunere de recuzare sau de abţinere de la judecată.

Nu pot fi recuzaţi judecătorii cărora li s-a încredinţat soluţionarea cererii de recuzare.

16

Instanţa de judecată decide asupra recuzării şi abţinerii în camera de deliberare printr-o încheiere motivată care nu se supune niciunei căi de atac decât odată cu fondul hotărârii sau deciziei. O astfel de menţiune se face şi în procesul-verbal al şedinţei de judecată.

Pentru recuzarea expertului, specialistului, interpretului, grefierului şi executorului judecătoresc în art.51 din CPC sunt prevăzute temeiuri suplimentare.

12. Preşedintele şedinţei este obligat să le explice participanţilor la proces atât drepturile lor generale, cât şi cele speciale prevăzute de lege (art.56, 60 din Cod). Instanţa de judecată mai explică părţilor consecinţele unui eventual abuz în exerciţiul drepturilor procedurale, adică folosirea cu rea-credinţă a acestora, care va condiţiona, la cererea părţii interesate, obligarea părţii vătămate la plata unei despăgubiri. La fel, instanţa de judecată urmează a atenţiona părţile şi asupra sancţiunilor procedurale ce vor surveni pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neexecutare sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură sau de exercitare abuzivă a unui drept (decăderea din dreptul de a cere dovada cu martori, din dreptul de a administra o probă, din dreptul de a depune înscrisuri, pentru nedepunerea referinţei, decăderea pentru neexercitarea căii de atac şi neîndeplinirea unui act de procedură).

13. Expertului şi specialistului le sunt explicate drepturile şi obligaţiile lor procedurale prevăzute de art.154 din Cod, inclusiv dreptul de abţinere de la judecată, indiferent de faptul dacă acestuia îi sunt cunoscute sau nu drepturile înainte de efectuarea expertizei. Astfel, dacă expertiza se va efectua în cadrul dezbaterilor judiciare, în cazul în care el este ferm convins că în baza cunoştinţelor lui speciale nu poate rezolva sarcinile puse în faţa sa sau că materialele prezentate îi sunt insuficiente pentru cercetări şi deducţii, expertul este obligat să facă în scris o cerere de abţinere, menţionând motivele. Explicarea drepturilor şi obligaţiilor procedurale, somarea expertului asupra răspunderii penale în temeiul art.312 Cod Penal pentru darea cu bună-ştiinţă a unui raport de expertiză fals sau a unor mărturii mincinoase se face printr-o declaraţie scrisă ce se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată. Specialistului îi sunt explicate drepturile şi obligaţiile procedurale prevăzute de art.52, 92, 230, 360, 398 din Codul de procedură civilă.

14. Formularea cererilor şi a demersurilor se încadrează în categoria drepturilor reale de care beneficiază participanţii la proces şi care contribuie la soluţionarea litigiului, eficacitatea realizării actului de justiţie şi implementarea principiului disponibilităţii. Totodată, instanţa de judecată urmează să facă distincţie între cereri şi demersuri. Demersul este solicitarea participantului la proces adresată instanţei de judecată pentru a se încuviinţa efectuarea anumitor acţiuni procedurale, care, după părerea acestuia, sunt indispensabile soluţionării juste a litigiului, garantează folosinţa, respectarea drepturilor şi executarea de către ceilalţi participanţi la proces a obligaţiilor care le incumbă (de ex: solicitarea adresată instanţei de judecată de audiere a părţii adverse în privinţa anumitor fapte, de a administra anumite probe, de atragere în proces a coparticipanţilor, intervenienţilor, de subrogare a unei anumite părţi, de audiere suplimentară a martorilor, de numire a expertizei, de cercetare la faţa locului, de efectuare a delegaţiei judiciare, de asigurare a acţiunii, de încetare a cauzei, de scoatere a cererii de pe rol ş. a.).

Spre deosebire de demersuri, cererile au un caracter informaţional şi conţin date, care pot influenţa asupra cursului dezbaterilor judiciare şi emiterii hotărârii (de ex: informaţia despre un participant că se află într-o instituţie curativ-profilactică va determina suspendarea procesului; cererea de amânare; cererea prin care este informată instanţa de judecată despre imposibilitatea efectuării expertizei ş. a.).

15. Cererile şi demersurile pot fi formulate în scris şi verbal. Indiferent de formă, demersul trebuie motivat. Soluţionarea demersului sau a cererii se face imediat prin încheiere judecătorească.

Respingerea de către instanţa de judecată a cererii sau a demersului nu decade persoana interesată din dreptul de a le înainta din nou pe parcursul desfăşurării dezbaterilor judiciare,

17

dar cu condiţia ca prezentarea repetată a demersului să fie determinată de circumstanţe noi şi să aibă loc până la anunţarea finisării judecării pricinii în fond.

Instanţele de judecată vor ţine cont de faptul că soluţionarea unor demersuri şi cereri ce comportă un caracter simplu se face prin încheierea de şedinţă consemnată în procesul-verbal al şedinţei judiciare, iar în cazurile, precum soluţionarea demersului de numire a expertizei, de soluţionare a cererii de suspendare sau încetare a procesului, de soluţionare a cererii de recuzare, de reluare a procesului ş. a., se emite o încheiere motivată.

16. La soluţionarea chestiunii privind examinarea pricinii în absenţa unui participant la proces instanţele de judecată vor ţine cont de prevederile art.205 din Cod.

Astfel, instanţa de judecată va dispune amânarea pricinii în cazurile în care recunoaşte imposibilitatea soluţionării pricinii în şedinţa respectivă din cauza neprezentării participantului la proces sau a martorului, expertului, specialistului, interpretului, a necesităţii de a prezenta sau reclama probe suplimentare, de a atrage în proces alte persoane sau de a efectua alte acte procedurale (art.208 CPC).

La solicitarea întemeiată a participantului la proces, din cauza neprezentării motivate a avocatului (reprezentantului) acestuia, instanţa de judecată poate amâna o singură dată judecarea pricinii (art.206 alin.(5) din Cod).

17. Instanţele de judecată vor face distincţie între amânarea şi întreruperea examinării pricinii, deoarece după amânare dezbaterile judiciare se reiau de la început, inclusiv cu partea pregătitoare a şedinţei, iar după întrerupere dezbaterile judiciare continuă din momentul în care s-a dispus întreruperea.

18. Sarcina de înştiinţare a instanţei de judecată despre motivele neprezentării şi probele care dovedesc motivul este pusă pe seama părţilor. Datele despre temeinicia neprezentării unui participant la proces pot proveni şi de la alţi participanţi la proces sau în alt mod (de exemplu: de la instituţia medicală, unde a fost internat reclamantul sau pârâtul etc.). Doar instanţa de judecată poate aprecia circumstanţele oferite întru invocarea temeiniciei sau netemeiniciei motivelor de neprezentare.

19. Instanţele de judecată vor soluţiona pricina în absenţa participanţilor în cazurile în care:

- reclamantul şi pârâtul au solicitat instanţei de judecată examinarea pricinii în lipsa lor; - instanţa consideră neîntemeiat motivul neprezentării în şedinţă de judecată a

participantului la proces citat legal; - a avut loc părăsirea neîntemeiată a şedinţei de judecată de către o parte sau un alt

participant la proces înainte de închiderea dezbaterilor, precum şi prezenţa în sala de şedinţă fără a lua parte la dezbateri;

- pârâtul, înştiinţat legal despre locul, data şi ora şedinţei de judecată, nu s-a prezentat în judecată şi nu a comunicat instanţei de judecată motivul neprezentării sau dacă motivele sunt considerate de instanţă ca fiind neîntemeiate, sau dacă pârâtul nu a solicitat examinarea pricinii în lipsa sa.

Examinarea cauzelor cu participarea obligatorie a părţilor se va desfăşura în pricinile privind încuviinţarea adopţiei (art.291 din Cod), declararea capacităţii depline de exerciţiu (art.295 din Cod), limitarea în capacitate de exerciţiu sau declararea incapacităţii (art.306 din Cod), încuviinţarea spitalizării forţate şi a tratamentului forţat (art.310 din Cod), încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie (art.315 din Cod) şi în alte cazuri prevăzute de lege.

20. Se explică că instanţa de judecată este obligată, din oficiu sau la cerere, de a dispune căutarea pârâtului în acţiunile intentate în interesul statului, în pricinile de plată a pensiilor de întreţinere, în pricinile de reparaţie a prejudiciului cauzat prin vătămare a integrităţii corporale, prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces, iar în cazurile prevăzute în art.109 alin.(2) CPC - la cererea persoanei interesate după achitarea cheltuielilor de căutare.

18

21. Judecarea pricinii în fond este acea parte a dezbaterilor judiciare în care sunt constatate şi elucidate circumstanţele de fapt şi de drept ale pricinii şi care începe cu prezentarea raportului judecătorului asupra pricinii prin care se reaminteşte părţilor obiectul litigiului, inclusiv esenţa acţiunii reconvenţionale, obiecţiile prezentate în referinţă asupra acesteia. Dacă pricina se rejudecă după casare, raportul asupra pricinii trebuie să cuprindă şi indicaţiile instanţei care a dispus rejudecarea. La fel, în acest moment, preşedintele clarifică dacă reclamantul îşi susţine pretenţiile, dacă pârâtul recunoaşte pretenţiile reclamantului şi dacă părţile doresc să încheie procesul cu o tranzacţie.

22. Tranzacţia poate fi încheiată doar de subiecţii raportului material litigios (reclamant, pârât, intervenientul principal, reprezentanţii acestora care dispun de aceste împuterniciri potrivit art.81 din Cod).

Manifestarea volitivă a părţilor privind încheierea tranzacţiei se va face în formă scrisă, care se anexează la materialele dosarului, sau în formă verbală, dar care obligatoriu se consemnează contra semnătură în procesul-verbal al şedinţei judiciare de ambele părţi. Concomitent, părţilor le sunt explicate urmările unei astfel de acţiuni procedurale prevăzute de art.265 lit.b), d) din Cod, lămurindu-li-se că după confirmarea tranzacţiei nu se admite o nouă adresare în judecată între aceleaşi părţi cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri şi se concretizează dacă părţilor cele lămurite le sunt clare.

Soluţionarea cererii de încheiere a tranzacţiei se face de instanţa de judecată în camera de deliberare, în legătură cu care fapt se emite o încheiere motivată de încetare a procesului în condiţiile art.266 din Cod, care poate fi atacată cu recurs.

23. Renunţarea la acţiune, ca şi tranzacţia, este un drept de dispoziţie al părţilor. Astfel, reglementările procedurale în această materie sunt analogice celor explicate la încheierea unei tranzacţii. Cu toate acestea, instanţele de judecată vor ţine cont şi de faptul că în cazul în care reclamantul înaintează mai multe pretenţii şi renunţă doar la o parte din ele, instanţa de judecată va continua examinarea cauzei în privinţa celora la care nu s-a renunţat şi va înceta procesul în privinţa celorlalte. În cazul renunţării reclamantului la acţiune, în procesul verbal este suficientă doar semnătura reclamantului.

În cazul admiterii renunţării reclamantului la acţiune, cât şi confirmării tranzacţiei, instanţele de judecată vor emite o încheiere în condiţiile art.265 lit.c), d) şi art.266 CPC.

24. Consecinţele renunţării reclamantului la acţiune diferă de cele privitoare la recunoaşterea acţiunii de pârât, deoarece dacă în primul caz procesul este încetat, atunci recunoaşterea acţiunii de către pârât semnifică că ultimul recunoaşte pretenţiile material-juridice ale reclamantului şi acest fapt se consemnează în procesul-verbal al şedinţei judiciare sub semnătură, după care procesul continuă şi se finalizează cu emiterea şi pronunţarea unei hotărâri. În acest caz, partea motivată a hotărârii poate conţine doar menţiunea că pârâtul a recunoscut acţiunea.

25. Părţile şi participanţii la proces, la propunerea preşedintelui şedinţei, au dreptul să-şi pună reciproc întrebări. Corectitudinea formulării întrebării, logica şi legătura cu obiectul litigiului urmează a fi verificate de către preşedintele şedinţei. Întrebările ofensatoare sau care tind să dovedească fapte străine de obiectul litigiului, care conţin răspunsul nu pot fi încuviinţate de instanţa de judecată. În acest sens, instanţa de judecată emite o încheiere asupra întrebării, precum şi asupra motivului respingerii ei.

26. Explicaţiile scrise ale părţilor obţinute prin intermediul delegaţiei de judecată, prin asigurarea probelor sau referinţă, se dau citire de judecător în şedinţă. Participanţii la proces pot da explicaţii pe marginea acestora. Dispoziţii analogice sunt aplicabile şi depoziţiilor martorilor obţinute în acelaşi mod (art.221 din Cod) care se apreciază în cumul cu celelalte probe.

27. Ordinea cercetării probelor se determină, după ascultarea opiniei părţilor, printr-o încheiere care se consemnează în procesul-verbal. Schimbarea ulterioară a acestei ordini se

19

poate face printr-o încheiere motivată, în acelaşi mod. Cererea de modificare a ordinii de cercetare a probelor poate fi înaintată atât de părţile în proces, cât şi de alţi participanţi la proces.

28. În cazul în care mijloacele de probă în susţinerea pretenţiilor reclamantului se află sub controlul pârâtului, instanţa de judecată, la cererea reclamantului, va putea să ordone ca probele să fie înfăţişate de către pârât, cu condiţia garantării confidenţialităţii informaţiilor, potrivit legii.

Instanţele de judecată vor respinge cererea de prezentare a înscrisului, în întregime sau în parte, în cazurile în care cuprinsul înscrisului priveşte chestiuni cu totul personale, când prezentarea înscrisurilor ar încălca îndatorirea de a păstra secretul, când prezentarea ar atrage urmărirea penală împotriva părţii sau unei alte persoane.

29. Înainte de audierea martorului, se va stabili identitatea acestuia conform prevederilor pct.11 al prezentei Hotărâri, inclusiv se va verifica dacă acesta nu se încadrează în categoria persoanelor specificate în art.133,134 din Cod. Dacă martorului îi lipsesc documentele care îi atestă identitatea, el poate fi audiat dacă părţile confirmă identitatea acestuia.

Instanţele de judecată, întru exercitarea obligaţiei principale care îi incumbă martorului de a nu depune declaraţii mincinoase sau de a refuza de la depunerea acestora, îl somează asupra răspunderii penale potrivit art.312, 313 Cod penal care se face contra semnătură printr-o declaraţie care se anexează la procesul-verbal al şedinţei de judecată. Refuzul martorului de a da explicaţii trebuie să fie motivat şi urmează să fie exteriorizat sau în forma declaraţiei scrise, sau în forma menţiunii contra semnătură în procesul-verbal al şedinţei judiciare.

Depoziţiile martorului nu pot fi considerate probă dacă el nu poate indica sursa informaţiei sale.

Consemnarea depoziţiilor martorului în procesul-verbal se efectuează conform art.220 alin.(1) din Cod.

Se explică instanţelor de judecată că orice ştersătură, completare, schimbare în depoziţiile martorilor care nu au fost acceptate şi semnate de preşedintele şedinţei, de grefier şi de martor vor fi considerate nule.

Locurile nescrise din depoziţie trebuie împlinite cu linie astfel încât să nu se poată adăuga nimic.

Dacă procesul-verbal de consemnare a depoziţiilor martorului nu este semnat de acesta şi nici nu cuprinde vreo menţiune privitoare la motivul nesemnării, instanţa de judecată nu poate să ţină cont de această declaraţie. Privitor la necesitatea audierii repetate sau efectuarea unei confruntări instanţa de judecată decide printr-o încheiere consemnată în procesul-verbal.

Participarea pedagogului este obligatorie la audierea martorilor în vârstă de până la 14 ani şi, la latitudinea instanţei de judecată, în cazul audierii martorilor în vârstă de la 14 până la 16 ani.

Nu poate fi admisă în calitate de pedagog o persoană, fie chiar şi cu studii pedagogice, dacă este parte la proces sau este oarecum interesată în examinarea cauzei.

Nu pot fi audiaţi în calitate de martori minorii în privinţa cărora s-a ivit litigiul, precum se întâmplă în cazurile de determinare a domiciliului copilului minor, după desfacerea căsătoriei sau decăderea din drepturile părinteşti. În aceste cazuri instanţa de judecată doar ascultă opinia copilului.

Potrivit art.218 alin.(2) CPC, doar în cazuri excepţionale, când trebuie constatate unele circumstanţe ale pricinii, şi printr-o încheiere de şedinţă care nu poate fi atacată separat se admite audierea martorului minor în lipsa părţilor, în camera de deliberare. Depoziţiile martorului minor vor fi aduse la cunoştinţa participanţilor la proces după revenirea completului în sala de şedinţă.

20

30. Cercetarea înscrisurilor se va efectua în conformitate cu art.222 CPC. Totodată, instanţele de judecată trebuie să facă distincţie netă între înscrisuri şi probe materiale.

Astfel, noţiunea de înscris cuprinde orice document, convenţie, contract, certificat, scrisoare de afacere ori scrisoare personală, alt material expus în scris cu litere, cifre, semne grafice, precum şi primit prin fax, poştă electronică ori prin alt mijloc de comunicare sau în alt mod ce permite citirea informaţiei şi care se referă la circumstanţe importante pentru soluţionarea pricinii, care confirmă veridicitatea lor, inclusiv sentinţele, hotărârile şi actele judiciare, anexele (scheme, proiecte, desene etc.) la procesele verbale ale actelor procedurale (art.137 CPC), pe când probele materiale constituie diferite obiecte (art.142 alin.(2) CPC).

31. Instanţele de judecată urmează să acorde atenţie deosebită cercetării unor astfel de înscrisuri precum sunt corespondenţa şi comunicările telegrafice personale, pentru care şi legislatorul a prevăzut printr-o normă separată specificată la art.223 din Cod folosirea acestora în justiţie şi mai ales din considerentul că este legată de conţinutul confidenţial al acestora, luându-se în consideraţie şi protecţia legală a secretului corespondenţei oferită de art.8 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care garantează că orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale.

Astfel, în cazul în care şedinţa judiciară a fost declarată publică, atunci când este necesar de a fi cercetate astfel de înscrisuri şi nu există consimţământul corespondenţilor, instanţele de judecată trebuie să emită o încheiere motivată de anunţare pe această durată de timp a cercetărilor în şedinţă judiciară închisă. Acordul sau refuzul corespondenţilor referitor la forma cercetării acestora trebuie exprimat verbal sau în scris şi se consemnează în procesul-verbal al şedinţei judiciare. După ce şedinţa a fost declarată închisă, în şedinţă pot participa, afară de părţi, reprezentanţii acestora, interpretul şi acei participanţi între care s-a purtat corespondenţa, specialişti, experţi, martorii care urmează a fi audiaţi asupra unor momente din cercetarea acestor înscrisuri.

După studierea acestor înscrisuri, preşedintele şedinţei de judecată trebuie să someze participanţii care au asistat în şedinţă închisă să se abţină de la răspândirea celor auzite altor persoane. Dispoziţiile art.223 CPC nu se aplică în cazul în care nu este cercetat conţinutul corespondenţei, ci doar se face referire la data expedierii şi primirii corespondenţei sau determinarea domiciliului adresantului.

32. Cercetarea înregistrărilor video şi audio este reglementată de art.226 din Cod, normă de care urmează să se conducă instanţele de judecată. Determinarea admisibilităţii ca probă a înregistrărilor audio-video se va face prin prisma prevederilor art.146 din Cod.

Instanţelor de judecată li se explică că, după finisarea reproducerii înregistrării video sau audio, participanţii la proces urmează să dea explicaţii referitor la cele vizionate sau audiate, care sunt consemnate în procesul verbal al şedinţei judiciare.

În cazul în care va apărea necesitatea de a stabili dacă înregistrarea este primară sau derivată, instanţele de judecată pot solicita ajutorul unui specialist. Dacă specialistul se va abţine de la darea unei explicaţii pe motiv că sunt necesare cunoştinţe speciale privitor la determinarea acestor circumstanţe urmează a fi dispusă efectuarea unei expertize.

33. În conformitate cu art.148 CPC, instanţa de judecată va ordona efectuarea expertizei judiciare la cererea părţilor sau a participanţilor la proces, iar în cazurile prevăzute de lege - din oficiu (de exemplu: ordonarea expertizei de constatare a stării psihice (art.305 CPC)).

Instanţele de judecată sunt în drept să dispună ordonarea expertizei în statele cu care Republica Moldova a semnat tratate cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală.

Se explică instanţelor de judecată că efectuarea expertizei se va încredinţa instituţiilor specificate la art.12 din Legea nr.1086-XIV din 23.06.2000 cu privire la expertiza judiciară.

21

34. Instanţele de judecată vor face distincţie între categoriile de rapoarte de expertiză. Astfel, expertiza suplimentară sau repetată va fi dispusă numai dacă este precedată de existenţa unui raport de expertiză pe acelaşi obiect. Totodată, este necesar de a se face deosebire între expertiza suplimentară şi expertiza repetată, care sunt numite în virtutea unor temeiuri diferite şi procedura de efectuare a acestora este distinctă.

Astfel, expertiza suplimentară se va dispune în cazul în care raportul de expertiză nu este suficient de clar sau este incomplet, ori au apărut noi probleme referitor la circumstanţele examinate ulterior (de ex.: expertul nu a oferit răspuns la câteva întrebări sau nu a examinat toate obiectele sau materialele prezentate). Expertiza suplimentară se va efectua de către acelaşi expert sau de altul, menţiune care urmează a fi notificată în încheierea judecătorească. Necesitatea unei expertize suplimentare va decădea în cazul în care interogarea expertului în şedinţă judiciară va fi suficientă pentru înlăturarea acestor neclarităţi.

Expertiza repetată, spre deosebire de cea suplimentară, va fi dispusă de instanţele de judecată dacă există dubii în privinţa veridicităţii sau temeiniciei raportului de expertiză care se pot datora fie concluziilor contradictorii ale experţilor, fie că au fost încălcate normele de drept procedural. Expertiza repetată întotdeauna va fi încredinţată unei comisii de experţi. Experţii care au participat la efectuarea expertizei anterioare nu au dreptul de a participa din nou la investigaţii. Ordonarea expertizei şi cuprinsul încheierii de judecată urmează a fi făcute conform dispoziţiilor art.148, 149, 153 din Cod. În încheiere instanţa de judecată îşi va motiva îndoielile asupra raportului anterior, ale cărui concluzii le consideră dubioase, de ce anume şi-a făcut această părere. Încheierea prin care s-a dispus efectuarea expertizei poate fi atacată doar odată cu fondul cauzei. Concomitent, instanţa de judecată este în drept, până la prezentarea raportului de expertiză, să suspende procesul printr-o încheiere care se supune recursului potrivit art.261 lit.d) din Cod.

35. Raportul de expertiză este examinat în şedinţă de judecată şi evaluat în ansamblu cu celelalte probe, neavând forţă probantă prestabilită, dar respingerea acestuia va trebui să fie motivată în hotărârea judecătorească.

Cercetarea raportului de expertiză presupune din partea instanţelor de judecată aducerea la cunoştinţa tuturor participanţilor în proces a conţinutului acestuia şi concomitent verificarea conformităţii răspunsurilor oferite întrebărilor adresate şi a temeiniciei concluziilor depuse.

Partea la proces nu este lipsită de dreptul de a anexa la cererea de chemare în judecată concluzii (expertize), însă dacă procesul este pornit, ordonarea expertizei se va efectua numai în baza încheierii de judecată.

36. Instanţele de judecată vor face deosebire între necesitatea dispunerii unei expertize şi consultarea unui specialist. Implicarea în proces a specialistului se va efectua de instanţele de judecată doar în cazul în care sunt reclamate cunoştinţe speciale într-un anumit domeniu al ştiinţei, tehnicii, la cercetarea înscrisurilor, probelor materiale, audierea şi vizionarea înregistrărilor video-audio, dispunerea unei expertize, audierea martorilor, la adoptarea unor măsuri de asigurare a probelor, în alte probleme ce ţin de dreptul litigios.

Atragerea specialistului în proces se face în virtutea cererii unui participant sau din oficiu, printr-o încheiere de şedinţă consemnată în procesul verbal.

Consultaţia dată de specialist se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată. Se atenţionează instanţele de judecată că specialistul nu este somat de răspundere penală.

37. Cererea pentru declararea probelor ca fiind false se va soluţiona potrivit art.227 din Cod.

Procedura falsului se referă la administrarea dovezii cu înscrisuri, şi nu la rapoartele de expertiză. Partea care a recunoscut în instanţă de judecată un înscris sub semnătură privată nu poate declara ulterior că înscrisul este fals, întrucât mărturisirea făcută este irevocabilă. Numai în cazul în care se va dovedi că recunoaşterea a fost făcută datorită unui viciu de

22

consimţământ, se va admite declararea înscrisului ca fiind fals şi poate fi dispusă efectuarea unei expertize sau părţilor să le fie propusă prezentarea altor probe.

Starea materială a înscrisului, care se solicită de a fi declarat ca fiind fals, se consemnează în procesul-verbal al şedinţei judiciare pentru ca înscrisul să nu poată fi ulterior modificat.

38. Instanţele de judecată înainte de a anunţa finalizarea examinării pricinii în fond clarifică dacă participanţii la proces nu mai au şi alte completări.

În cazul în care nu sunt completări, preşedintele declară finalizarea examinării pricinii, iar instanţa de judecată trece la susţineri orale.

39. La acordarea luărilor de cuvânt în cadrul susţinerilor orale instanţele de judecată vor respecta ordinea prevăzută de art.233 din Cod.

Participanţii la proces nu au dreptul să apeleze în luările lor de cuvânt la circumstanţe neexaminate de instanţa de judecată şi nici la probe neelucidate în şedinţă judiciară, mai ales dacă astfel de circumstanţe şi probe nu au fost cunoscute până la finalizarea examinării pricinii în fond.

Părţile pot să depună concluzii scrise sau note scrise semnate de ele, ale susţinerilor lor orale. Notele scrise sunt anexate la dosar.

40. Dreptul la replică, în virtutea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, oferă ultima posibilitate de a obiecta asupra celor afirmate în cadrul susţinerilor orale şi asupra circumstanţelor în ansamblu ale cauzei. Participanţii pot lua cuvânt în consecutivitatea stabilită de art.233 din Cod, dar cu unica excepţie - dreptul la ultima replică aparţine pârâtului şi reprezentantului acestuia.

41. Reieşind din sensul art.236 CPC, instanţa de judecată după încheierea susţinerilor orale, din motive întemeiate, fără a se retrage în camera de deliberare, poate dispune amânarea deliberării şi pronunţării hotărârii pe un termen de cel mult 10 zile, informând părţile despre locul, data şi ora pronunţării hotărârii, fapt consemnat în procesul-verbal.

La data şi ora fixată, instanţa de judecată se retrage în camera de deliberare, indiferent de faptul dacă s-au prezentat sau nu părţile sau participanţii la proces, deoarece la această fază nu se mai admit cereri, probe sau explicaţii suplimentare.

În camera de deliberare, instanţa de judecată adoptă, de regulă, hotărârea integrală. În cazul în care va fi adoptat doar dispozitivul hotărârii, redactarea hotărârii motivate se va amâna pe un termen de cel mult 10 zile.

Concomitent, se atenţionează că în cazul în care instanţa de judecată imediat după susţinerile orale se retrage în camera de deliberare şi adoptă doar dispozitivul hotărârii, în conformitate cu prevederile art.242 CPC, redactarea hotărârii poate fi amânată pe un termen de cel mult 15 zile.

42. Procesul-verbal se întocmeşte în scris (de mână sau dactilografiat) pentru fiecare şedinţă de judecată şi act de procedură îndeplinit şi trebuie să corespundă cerinţelor prevăzute de art.274 CPC. În orice caz, procesul-verbal trebuie să fie perfectat în termen de 5 zile de la data încheierii şedinţei.

Neîntocmirea procesului-verbal sau lipsa acestuia constituie temei incontestabil de casare a hotărârii, deoarece acest fapt face imposibilă exercitarea controlului judiciar privind împrejurările şi modul în care s-au desfăşurat dezbaterile judiciare. Acelaşi efect îl produce şi procesul-verbal în care există doar menţiunea că procedura este completă fără ca să cuprindă ordinea dezbaterilor, explicaţiile părţilor, conţinutul concluziilor sau a cererilor formulate de părţi (art.388 alin.(1) lit.g) şi h), art.400 alin.(3) lit.f) din Cod).

Chişinău, 12 decembrie 2005 nr.24

23

HOTĂRÂREA PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A

REPUBLICII MOLDOVA

Cu privire la aplicarea legislaţiei procesuale civile la întocmirea hotărârii şi încheierii judecătoreşti

nr.2 din 07.07.2008

Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2009, nr.4-5, pag.12 În scopul asigurării aplicării corecte a normelor legislaţiei procesuale la pronunţarea

hotărârilor în primă instanţă, înlăturarea deficienţelor care au loc în practica judiciară, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul art.17 din Codul de procedura civilă, art.2 lit.e) şi art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, EXPLICĂ:

1. Hotărârea judecătorească este actul final de dispoziţie a primei instanţe, indiferent de nivelul acesteia, adoptată în formă scrisă, în camera de deliberare de către completul de judecată, format în mod legal, care a participat nemijlocit la judecarea pricinii civile, în baza circumstanţelor stabilite în cadrul dezbaterilor judiciare, raportate la legea materială şi procedurală, pronunţată în mod public, prin care cauza se soluţionează în fond, cu putere de lucru judecat.

Toate celelalte dispoziţii ale primei instanţe sau ale judecătorului, prin care pricina nu se soluţionează în fond, se emit în formă de încheiere.

2. Instanţa de judecată este obligată prin prisma art.14 CPC de a adopta în mod separat actul de dispoziţie judecătoresc respectiv, în privinţa fiecărei pretenţii invocate, în dependenţă de rezultatul examinării ei, chiar dacă ele au fost expuse într-o singură cerere (cerere de chemare în judecată). Or, nu se acceptă substituirea hotărârii cu încheierea şi invers.

3. Se explică, că expresia „se soluţionează cauza în fond" (se soluţionează fondul cauzei) trebuie înţeleasă în sensul că, prin hotărârea pronunţată, prima instanţă s-a dezinvestit de judecarea litigiului, dar nu în sensul că a avut loc o judecată nemijlocită a fondului. Or, sunt situaţii în care instanţa se dezvinovăţeşte, în temeiul unei excepţii procesuale, fără a rezolva fondul (respinge acţiunea ca tardivă, reclamantul sau pârâtul nu este corespunzător etc.).

Atunci când instanţa de judecată va respinge acţiunea în temeiul unei explicaţii procedurale, hotărârea nu va conţine concluzii ce ţin de soluţionarea fondului nemijlocit.

4. Hotărârea instanţei judecătoreşti se deliberează de către judecător sau de un complet din 3 judecători, unul dintre care îndeplineşte funcţia de preşedinte al şedinţei de judecată, în camera de deliberare.

Toate problemele care apar în judecată se soluţionează colegial cu votul majorităţii judecătorilor. Niciun judecător nu are dreptul să se abţină de la vot. Preşedintele şedinţei de judecată votează ultimul.

Judecătorii beneficiază de drepturi egale în soluţionarea problemelor care apar în examinarea pricinii şi emiterea hotărârii.

Judecătorul care nu este de acord cu hotărârea majorităţii semnează hotărârea, dar este în drept să expună în scris opinia separată, care se înmânează preşedintelui şedinţei şi se anexează la dosar.

24

Judecătorul sau completul de judecată deliberează în secret. Divulgarea deliberărilor este interzisă.

5. Se atenţionează instanţele judecătoreşti asupra necesităţii de a respecta strict prevederile art.238 CPC referitor la secretul procedurii deliberării. În camera deliberării trebuie să se afle numai judecătorul sau judecătorii care au examinat pricina. Ieşirea judecătorului (judecătorilor) din camera deliberării poate avea loc numai în timpul întreruperii pentru odihnă (în decursul timpului de serviciu sau după terminarea acestuia). Totodată, este interzis schimbul de opinii cu orice persoană în privinţa pronunţării hotărârii.

Nerespectarea secretului deliberării constituie un temei de casare a hotărârii primei instanţe (art.388 alin.(1) lit.e) CPC).

Dacă, în timpul deliberării, instanţa consideră că există necesitatea clarificării unor noi circumstanţe importante pentru soluţionarea pricinii sau cercetării suplimentare a unor probe, ea va emite o încheiere privind reluarea dezbaterilor judiciare.

După examinarea pricinii în fond, instanţa din nou audiază susţinerile orale ale participanţilor la proces, apoi se retrage în camera de deliberare.

6. Hotărârea instanţei judecătoreşti se pronunţă în numele Legii, trebuie să fie legală, întemeiată şi să conţină răspunsuri la toate pretenţiile.

7. Se explică, că hotărârea judecătorească se consideră legală numai în cazul în care ea a fost pronunţată în deplină concordanţă cu normele legislaţiei civile aplicabile litigiului dedus judecaţii şi cu respectarea normelor procedurale civile.

Reieşind din teza menţionată, instanţa judecătorească este obligată să soluţioneze pricinile civile în temeiul Constituţiei Republicii Moldova, al tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, al legilor constituţionale, organice şi ordinare, al hotărârilor Parlamentului, al actelor normative ale Preşedintelui Republicii Moldova, al ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, al actelor normative ale ministerelor, ale altor autorităţi administrative centrale şi ale autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi al actelor normative emise la nivel de angajator şi contractelor individuale de muncă. În cazurile prevăzute de lege, instanţa aplică uzanţele dacă nu contravin ordinii publice şi bunelor moravuri.

Dacă, la judecarea pricinii civile, se constată că o lege sau un alt act normativ nu corespunde unei legi sau unui act normativ cu o putere juridică superioară, instanţa aplică normele legii sau ale actului normativ care are putere juridică superioară. De asemenea, orice instanţă de judecată, în cadrul examinării şi soluţionării oricăror categorii de pricini civile, indiferent de faza procesului, este în drept să ridice excepţia de ilegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, în conformitate cu art.13 din Legea contenciosului administrativ.

În cazul inexistenţei normei de drept care să reglementeze raportul litigios, instanţa judecătorească aplică norma de drept care reglementează raporturi similare (analogia legii), iar în lipsa unei astfel de norme, se conduce de principiile de drept şi de sensul legislaţiei în vigoare (analogia dreptului).

Nu se admite aplicarea prin analogie a normei de drept care derogă de la dispoziţiile generale, restrânge drepturi sau stabileşte sancţiuni suplimentare.

Dacă în tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte sunt stabilite alte reglementări decât cele prevăzute de legislaţia internă, instanţa, la judecarea pricinii, aplică reglementările tratatului internaţional (art.12 CPC).

De asemenea, instanţa judecătorească este obligată la soluţioneze pricinile civile în concordanţă cu practica naţională şi jurisprudenţa Curţii Europene.

8. Instanţa judecătorească examinează pricina în limitele pretenţiilor înaintate şi nu este în drept din proprie iniţiativă să examineze pretenţiile care nu au fost înaintate.

Astfel, în conformitate cu art.240 alin.(3) CPC, instanţa judecătorească este obligată să adopte hotărârea în limitele pretenţiilor înaintate de reclamant.

25

9. Hotărârea judecătorească trebuie să fie pe cât e posibil de concisă. Ea poate fi întocmită liber, dar trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să fie clară, înţeleasă de părţile implicate în litigiu şi să răspundă în mod sigur şi expres la toate cererile şi obiecţiile formulate de reclamant şi pârât (Principiul nr.6 al Recomandării nr.R (84) 5 privind principiile de procedură civilă menite pentru ameliorarea funcţionării justiţiei, adoptate de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei la 28.02.1984).

10. Hotărârea judecătorească constă din partea introductivă, partea descriptivă, motivare şi dispozitiv.

10.1. În partea introductivă a hotărârii, pe lângă alte date, conform art.241 alin.(3) CPC, se indică numele membrilor completului de judecată, al grefierului, al părţilor şi al celorlalţi participanţi la proces, al reprezentanţilor, data depunerii acţiunii, obiectul litigiului şi pretenţia înaintată judecăţii, menţiunea despre caracterul public sau închis al şedinţei. Obiectul litigiului trebuie să fie formulat clar, de asemenea şi cerinţele acţiunii de bază şi ale acţiunii reconvenţionale, cu precizarea lui în caz dacă a fost completat sau modificat pe parcursul dezbaterilor judiciare.

10.2. Partea descriptivă a hotărârii trebuie să conţină data, luna şi anul depunerii cererii de chemare în judecată (cererii), pretenţiile reclamantului, obiecţiile pârâtului, explicaţiile celorlalţi participanţi la proces, precum şi opiniile altor persoane juridic cointeresate în fondul examinării pricinii. În cazul în care a fost modificat temeiul acţiunii sau cuantumul acţiunii, aceasta, de asemenea, se indică în partea descriptivă a hotărârii.

Circumstanţele invocate de părţi spre confirmarea cerinţelor şi obiecţiilor se expun în modul în care ele au fost expuse de reclamant şi pârât. Aceste cerinţe se înaintează şi faţă de poziţia terţelor persoane care formulează pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului, faţă de explicaţiile altor persoane participante la proces, faţă de opiniile reprezentanţilor organelor administraţiei centrale şi locale şi altor participanţi la proces. Susţinerile părţilor, ale altor persoane vor cuprinde numai fapte care au importanţă pentru soluţionarea cauzei, cu indicarea probelor pe care se întemeiază cerinţele.

10.3. Dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, prezumă dreptul la o hotărâre şi decizie motivate. Motivarea este o parte a hotărârii în care instanţa judecătorească îşi expune concluziile.

Conform art.241 alin.(5) din CPC, în motivarea hotărârii instanţa judecătorească este obligată să indice:

- circumstanţele pricinii, constatate de instanţă; - probele veridice pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe; - locul aflării, în cadru! dosarului, a probei la care se face referire (fila dosarului); - argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe; - pretenţiile sau obiecţiile căror participanţi la proces sunt recunoscute în întregime sau

parţial temeinice; - cum instanţa consideră necesar de a soluţiona acţiunea; - legile de care s-a călăuzit instanţa. Această parte a hotărârii se referă nemijlocit şi la cerinţele faţă de temeinicia şi

legalitatea hotărârii. Instanţele judecătoreşti naţionale sunt obligate să-şi motiveze soluţiile şi concluziile, să

furnizeze toate răspunsurile la întrebările care sunt pertinente pentru rezultatul procesului şi necesită un răspuns special în hotărâre.

În cazul în care instanţa de judecată se abţine de a da un răspuns special şi explicit la cele mai importante întrebări, fără a acorda părţii care a formulat-o posibilitatea de a şti dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o încălcare a art.6

26

par.1 din Convenţia Europeană (Hotărârea Curţii Europene din 09.12.1994 pronunţată în cauza Hiro Bălani împotriva Spaniei).

11. Reieşind din principiul nemijlocirii şi oralităţii în dezbaterile judiciare, instanţa judecătorească trebuie să cerceteze direct şi nemijlocit probele, să asculte explicaţiile părţilor şi intervenienţilor, depoziţiile martorilor, concluziile expertului, consultaţiile şi explicaţiile specialistului, să la cunoştinţă de înscrisuri, să cerceteze probele materiale, să audieze înregistrările audio şi să vizioneze înregistrările video, să emită hotărârea exclusiv în temeiul circumstanţelor şi al probelor cercetate şi verificate în şedinţă de judecată (art.25 alin.(1) din CPC).

12. Instanţa judecătorească nu poate să se limiteze la enumerarea în hotărâre a probelor prin care se confirmă împrejurările ce au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii, dar este obligată să expună conţinutul acestor probe şi să le aprecieze după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege.

Niciun fel de probe nu au pentru instanţa judecătorească o forţă probantă prestabilită fără aprecierea lor.

Este interzisă referirea în hotărâre la probele care nu au fost cercetate de către instanţa judecătorească, care examinează pricina, sau au fost dobândite cu nerespectarea procedurii prevăzute de legislaţia procesuală.

13. Fiecare probă se apreciază de instanţă privitor la pertinenţa, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă şi suficientă pentru soluţionarea pricinii.

Dacă instanţa judecătorească, apreciind atât fiecare probă separat, cât şi pe toate în ansamblu, va constata că unele probe prezentate, depoziţii ale martorilor, înscrisuri etc. nu corespund circumstanţelor invocate de părţi ca temei al cerinţelor şi obiecţiilor sale, ea urmează să motiveze convingător în hotărâre concluziile respective.

14. Dacă unele probe au fost administrate prin delegaţia dată altor instanţe judecătoreşti (art.125 din CPC) şi altele au fost acumulate conform art.127-129, art.136 alin.(1), art.209 din CPC, hotărârea poate fi motivată cu referire la toate aceste probe doar cu condiţia că procesele-verbale şi alte materiale administrate în asemenea mod au fost cercetate în şedinţă de judecată, iar informaţia cuprinsă în ele a fost cercetată în ansamblu cu alte probe, conform legii. Aceste materiale se prezintă pentru a fi aduse la cunoştinţă tuturor participanţilor la proces, iar în caz de necesitate – experţilor şi martorilor. Participanţii la proces au dreptul să dea explicaţii referitoare la informaţia cuprinsă în materialele menţionate.

15. în caz de necesitate, instanţa de judecată în argumentarea hotărârii are dreptul să facă referiri şi la înscrisurile, care au fost administrate cu ajutorul tehnicii electronice de calcul. Aceste documente vor fi recunoscute drept probe dacă vor fi întocmite în corespundere cu ordinea stabilită. Înregistrările video sau audio pot fi acceptate la examinarea cauzei dacă au fost acumulate, dobândite pe cale legală şi se confirmă prin alte mijloace doveditoare.

16. Raportul de expertiză nu prezintă un mijloc excepţional de probaţiune şi se supune aprecierii concomitent cu alte probe.

Instanţa judecătorească nu este în drept în hotărâre să facă trimitere exclusiv la actul de expertiză, însă este obligată să includă faptele care au importanţă pe dosar şi se confirmă prin acest act.

17. Se atenţionează că, în conformitate cu art.123 alin.(2) şi (3) din CPC, faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior în instanţă de drept comun sau în instanţă specializată sunt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane. Sentinţa pronunţată de instanţa judecătorească într-o cauză penală, rămasă irevocabilă, este obligatorie pentru instanţa

27

chemată să se pronunţe asupra efectelor juridice civile ale actelor persoanei împotriva căreia s-a pronunţat sentinţa sau hotărârea numai dacă aceste acte au avut loc şi numai în măsura în care au fost săvârşite de persoana în cauză.

18. În cazul în care instanţa judecătorească a acceptat probele unui participant la proces cu privire la faptul care necesită a fi confirmat, apoi conform art.26 din CPC, care prevede că procesele civile se desfăşoară pe principiul contradictorialităţii şi egalităţii în drepturile procesuale, în caz de divergenţă cu anumite argumente ale unei părţi la proces, instanţa judecătorească este obligată să includă în hotărâre temeiul şi faptele probante prin care argumentele acestea se resping.

19. Se interzice ca în hotărâre să fie expuse numai argumentele şi probele părţii în folosul căreia s-a adoptat hotărârea. Dacă în lege sunt stipulate unul sau unele mijloace de probaţiune admisibile pentru confirmarea sau infirmarea unei anumite circumstanţe, atunci instanţa de judecată nu este în drept să-şi motiveze hotărârea prin alte mijloace de probă (de exemplu, forma scrisă simplă mai mult de 1000 de lei sau starea de ebrietate a salariatului).

20. Recunoaşterea acţiunii de către pârât acceptată de către instanţa de judecată poate servi ca temei pentru adoptarea hotărârii de admitere a acţiunii. În acest caz, instanţa va verifica şi va aprecia motivele recunoaşterii, incluzând aceste circumstanţe în hotărârea adoptată. Aceleaşi reguli procedurale trebuie respectate de către instanţele de judecată şi în cazurile de recunoaştere parţială a acţiunii de către pârât.

Nu se admite retragerea în camera de deliberare, în faza pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare, dacă pârâtul recunoaşte acţiunea, deoarece s-ar eluda faza dezbaterilor judiciare, ce include oferirea pentru părţi a posibilităţii de a-şi expune opinia asupra acestei chestiuni, fapt ce contravine art.26 alin.(2) CPC.

Instanţa poate să nu accepte recunoaşterea acţiunii de către pârât dacă ea se află în contradicţie cu legislaţia, lezează drepturile şi interesele ocrotite de lege ale altor persoane.

21. Dispozitivul conţine soluţia dată în cauză cu privire la faptele care au fost constatate de judecată.

În dispozitiv trebuie să-şi găsească rezolvarea: - cererea principală; - cererile accesorii şi incidente; - cererea reconvenţională; - chestiunea repartizării cheltuielilor de judecată; - calea de atac şi instanţa prin intermediul căreia urmează a fi exercitată. Totodată, instanţa nu este în drept să soluţioneze chestiunea privind drepturile şi

obligaţiunile persoanelor care nu au fost introduse ca participanţi la proces. Este inadmisibilă adoptarea unei hotărâri, executarea căreia este pusă în dependenţă de

survenirea sau nesurvenirea unor condiţii. În cazurile stipulate în art.256 din CPC instanţa este obligată, iar în cazurile prevăzute

de art.257 din CPC este în drept să dispună executarea imediată a hotărârii. Între dispozitiv şi motivare trebuie să existe concordanţă. În cazul în care o atare

concordanţă nu există, dispozitivul cuprinzând o altă concluzie decât aceea pe care o impuneau motivele, această hotarâre este nemotivată şi are drept consecinţă nulitatea ei.

În afară de cele menţionate, instanţa judecătorească: - pronunţând hotărârea de încasare a unei sume de bani, consemnează în dispozitiv, cu

cifre şi litere, suma şi moneda în care se percepe; - la admiterea acţiunii privind declararea nulităţii unui document executoriu, în al cărui

temei perceperea se efectuează incontestabil, în dispozitivul hotărârii se indică documentul care nu se pune în executare, numărul şi data eliberării lui, precum şi suma a cărei decontare nu se admite (art.244 din CPC);

28

- în dispozitivul hotărârii privind litigiul de încheiere sau modificare a unui contract menţionează decizia asupra fiecărei clauze discutabile din contract. În litigiul de încheiere a contractului menţionează tipul contractului şi clauzele în temeiul cărora părţile sunt obligate să încheie contractul (art.245 din CPC);

- dispozitivul va conţine toate elementele de identificare aferente acţiunii soluţionate, inclusiv, după caz, adresa la care se află imobilul, numărul de cont din care se încasează suma, numele debitorului şi al beneficiarului, rechizitele persoanei juridice etc.

Când bunul se adjudecă în natură, instanţa judecătorească indică în dispozitivul hotărârii contravaloarea lui şi dobânda de întârziere determinată conform art.619 CC, pe care urmează să o achite debitorul, chiar şi în lipsa vinovăţiei, dacă nu execută hotărârea în termen de 90 de zile de la data la care aceasta a devenit definitivă (art.246 din CPC).

22. Hotărârea se adoptă în privinţa tuturor pretenţiilor solicitate de către reclamant, inclusiv în caz de conexare a pretenţiilor, de asemenea şi în privinţa acţiunii reconvenţionale, în cazul înaintării acesteia.

23. Se explică, că hotărârea instanţei judecătoreşti adoptată cu depăşirea atribuţiilor se consideră ilegală şi urmează a fi casată.

Depăşirea atribuţiilor există în cazul în care puterea judecătorească săvârşeşte un act pe care numai puterea legislativă sau executivă îl poate face.

24. Se explică, că, potrivit efectelor juridice pe care le produc, hotărârile judecătoreşti se împart în 3 categorii, recunoscute de legiuitor: hotărâri judecătoreşti nedefinitive, definitive şi irevocabile.

Efectele hotărârilor judecătoreşti nedefinitive sunt următoarele: - dezînvesteşte instanţa care a examinat şi soluţionat pricina civilă, astfel încât

judecătorii care s-au pronunţat asupra litigiului nu mai pot reveni asupra soluţiei date; - deschide participanţilor la proces calea de atac prevăzută de lege; - marchează momentul începerii executării hotărârii dacă legea sau instanţa stabileşte

executarea imediată. Efectele hotărârilor judecătoreşti definitive sunt următoarele: - obligativitatea – caracter care se extinde, în primul rând, asupra participanţilor la

proces, în al doilea rând, asupra tuturor autorităţilor publice, asociaţiilor obşteşti, persoanelor oficiale, organizaţiilor şi persoanelor fizice;

- executorialitatea – se execută cu stricteţe pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Efectele hotărârilor judecătoreşti irevocabile sunt următoarele: - prejudicialitatea face imposibilă o altă apreciere intr-un alt proces al faptelor şi

raporturilor juridice care au fost deja stabilite prin hotărâre judecătorească conform art.123 alin.(2) şi art.254 alin.(3) CPC;

- exclusivitatea determină imposibilitatea adresării repetate în judecată a aceloraşi părţi, precum şi a succesorilor lor în drepturi cu aceleaşi pretenţii, în baza aceloraşi temeiuri, în conformitate cu art.169 alin.(1) lit.b) şi art.265 lit.b) CPC;

- incontestabilitatea, adică nu poate fi atacată cu recurs. 25. Hotărârea în toate cazurile se pronunţă public. Dacă hotărârea instanţei este expusă într-o limbă pe care participanţii la proces nu o

cunosc, ea trebuie să fie citită de translator în limba maternă a acestor participanţi sau într-o altă limbă pe care ei o cunosc.

Dacă procedura judiciară se efectuează în altă limbă, hotărârea se întocmeşte în mod obligatoriu şi în limba de stat.

Data adoptării hotărârii se consideră ziua pronunţării ei, iar locul adoptării ei – oraşul ori altă localitate unde a fost pronunţată hotărârea.

26. După pronunţarea hotărârii, instanţa judecătorească, care a adoptat-o, nu are dreptul să o anuleze sau să o modifice, însă în cazul în care în hotărâre s-au strecurat greşeli evidente

29

materiale sau de calcul, instanţa poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să corecteze greşelile sau omisiunile privitor la nume, calitate procesuală, precum şi la orice alte erori materiale sau de calcul evidente. Problema corectării unor astfel de greşeli se soluţionează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei de judecată. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea corectării greşelilor.

Încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de corectare a greşelilor din hotărâre poate fi atacată cu recurs.

În încheierea privind corectarea greşelilor din hotărâre, instanţa nu este în drept să modifice conţinutul hotărârii, să facă referire la noi probe şi să soluţioneze chestiuni care nu au fost reflectate în hotărârea de bază.

Chestiunea referitoare la corectarea greşelilor se permite independent de faptul executării hotărârii, însă în graniţa termenului prevăzut de legislator pentru prezentarea hotărârii spre executare silită.

În cazul în care greşeala instanţei este legată de aplicarea incorectă a actelor normative, ea nu poate fi corectată prin adoptarea încheierii.

27. În caz de existenţă a temeiurilor prevăzute de art.250 CPC, instanţa judecătorească care a pronunţat hotărârea poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să adopte o hotărâre suplimentară dacă:

a) nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii în a cărei privinţă participanţii la proces au prezentat probe şi au dat explicaţii;

b) rezolvând problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce urmează a fi remise sau acţiunile pe care pârâtul trebuie să le îndeplinească;

c) nu a rezolvat problema repartizării între părţi a cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor sau reprezentanţilor cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare li se cuvine.

Problema pronunţării unei hotărâri suplimentare poate fi pusă în termenul executării silite a hotărârii.

Hotărârea suplimentară se emite de către instanţa judecătorească care a examinat fondul pricinii numai după examinare în şedinţă de judecată şi poate fi atacata în ordinea stabilită de Codul de procedură civilă.

Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei de judecată, cu respectarea prevederilor art.102-104 CPC, însă neprezentarea lor nu împiedică examinarea problemei.

28. Hotărârea suplimentară poate fi atacată concomitent cu hotărârea de bază. În cazul în care hotărârea de bază a fost atacată cu apel sau recurs şi, concomitent, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, s-a solicitat emiterea unei hotărâri suplimentare, instanţa care s-a pronunţat asupra fondului cauzei soluţionează chestiunea privind emiterea hotărârii suplimentare, iar după expirarea termenului de atac, expediază pricina în instanţa de apel sau de recurs.

29. Dacă sunt necesare explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziţii contradictorii, instanţa emitentă poate, la cererea participanţilor la proces sau a organului de executare a hotărârii, să dea explicaţii asupra dispozitivului ori să omită dispoziţiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii.

Explicarea hotărârii este admisibilă numai în cazul în care ea nu a fost executată şi nu a expirat termenul de executare silită.

Explicarea hotărârii se face în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei de judecată, neprezentarea acestora însă nu împiedică explicarea hotărârii.

30

Încheierea judecătorească privind explicarea hotărârii se supune recursului (art.251 din CPC).

30. Chestiunea privind rectificarea hotărârilor judecătoreşti prin corectarea greşelilor evidente, explicarea hotărârii sau emiterea de hotărâri suplimentare ţine nu doar de competenţa aceleiaşi instanţe judecătoreşti care a pronunţat hotărârea, dar se pune, de regulă, pe seama aceluiaşi complet de judecată care a examinat şi soluţionat pricina în fond.

31. După adoptarea încheierii referitor la explicarea hotărârii, la corectarea greşelilor, textul hotărârii de bază nu se modifică, însă în titlul executoriu se indică formularea dispozitivului hotărârii în redacţia în care a fost primit în legătură cu adoptarea încheierilor menţionate.

32. Se atenţionează că, în conformitate cu art.269 CPC, dispoziţiile primei instanţe sau ale judecătorului prin care pricina nu se soluţionează în fond se emit în formă de încheiere în camera de deliberare în condiţiile art.48 CPC.

Excepţie de la regula menţionată constituie numai cazul soluţionării unor probleme simple (de exemplu, soluţionarea cererilor şi demersurilor participanţilor la proces (art.203 CPC); prelungirea dezbaterilor judiciare sau amânarea procesului (art.206 alin.(4) CPC); examinarea înscrisurilor şi probelor la faţa locului (art.225 CPC) etc.). Instanţa poate emite încheierea fără a se retrage în camera de deliberare. O astfel de încheiere se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată (art.269 alin.(2) CPC).

33. Încheierile referitor la: - coparticiparea procesuală obligatorie (art.62 din CPC); - intervenientul principal (art.65 din CPC); - intervenientul accesoriu (art.67 din CPC); - respingerea cererii de asigurare a probelor (art.128 din CPC); - refuzul de a primi cererea de chemare în judecată (art.169 din CPC); - restituirea cererii de chemare în judecată (art.170 din CPC); - a nu da curs cererii de chemare în judecată (art.171 din CPC); - asigurarea acţiunii sau anularea măsurilor de asigurare a acţiunii (art.180, 181 din

CPC); - corectarea greşelilor din hotărâre (art.249 din CPC); - încetarea procesului (art.266 din CPC); - scoaterea cererii de pe rol (art.268 din CPC); - amânarea şi eşalonarea executării hotărârii, schimbarea modului şi ordinii de executare

a ei (art.252 din CPC); - indexarea sumelor adjudecate (art.253 din CPC); - repunerea în termen (art.116 din CPC); - suspendarea procesului (art.263 din CPC) se atacă cu recurs, iar încheierea cu privire la procedura de soluţionare a cererii de

recuzare – odată cu fondul hotărârii (art.53 alin.(5) din CPC). 34. La cererea participanţilor la proces sau la propunerea organului de executare, în

funcţie de situaţia materială a părţilor sau de alte circumstanţe, instanţa judecătorească emitentă poate să amâne ori să eşaloneze executarea hotărârii, precum şi să schimbe modul sau ordinea de executare.

Se atenţionează instanţele judecătoreşti asupra faptului că art.252 CPC este aplicabil numai după devenirea executorie a hotărârii, adică, la momentul adresării cu cerere de amânare, eşalonare a executării sau de schimbare a modului de executare, hotărârea trebuie să fie executorie (de regulă, definitivă).

Cererile de amânare sau de eşalonare a executării hotărârii se examinează în şedinţă de judecată, cu comunicarea participanţilor la proces a locului, datei şi orei şedinţei de judecată. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea.

31

Încheierea judecătorească privind amânarea sau eşalonarea executării hotărârii, schimbarea modului şi ordinii de executare a ei se supune recursului (art.252 din CPC).

35. Cuprinsul încheierii emise în camera de deliberare trebuie să corespundă exigenţelor art.270 alin.(1) CPC.

36. Instanţa judecătorească, la emiterea încheierii, este obligată să acorde o atenţie deosebită motivelor care au determinat concluziile instanţei, cu referirea la legea guvernantă.

37. Încheierea emisă fără retragerea completului în camera de deliberare trebuie să conţină următoarele elemente, cu includerea acestora în procesul-verbal al şedinţei:

- problema asupra căreia se emite; - motivele care au determinat concluziile instanţei şi legea guvernantă; - dispoziţia instanţei; - ordinea şi termenul de atac al încheierii, dacă este susceptibilă de atac (art.270 alin.(2)

CPC). 38. Se abrogă Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.12

din 25.04.2000 "Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei procesuale civile la întocmirea hotărârii şi încheierii". Chişinău, 7 iulie 2008

nr.2

32



Cu privire la examinarea pricinilor civile în ordine de apel nr.15 din 03.10.2005


modificată de:

Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008

În scopul aplicării corecte şi uniforme de către instanţele de judecată a normelor procesuale, ce reglementează judecarea pricinilor civile în ordine de apel, având ca temei studierea practicii judiciare, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în baza art.2 lit.e), art.16 lit.d) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, art.17 Cod de procedură civilă, HOTĂRĂŞTE:

1. Conform art.119 din Constituţia Republicii Moldova şi art.15 CPC participanţii la proces şi alte persoane interesate ale căror drepturi, libertăţi ori interese legitime au fost încălcate printr-un act judiciar pot exercita căile de atac împotriva acestuia, în condiţiile legii.

Apelul este una din căile de atac, stabilite şi reglementate prin lege, deopotrivă ordinară, devolutivă şi suspensivă de executare (dacă legea nu prevede altfel), declanşată de către persoanele abilitate prin lege cu acest drept. Această cale de atac conferă instanţei ierarhic superioare învestite cu soluţionarea apelului pe lângă competenţa verificării legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate, şi unele atribuţii de judecată ale primei instanţe.

2. Conform art.241 alin.(6) CPC în dispozitivul hotărârii, în afară de concluzia instanţei privind admiterea sau respingerea integrală sau parţială a acţiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, în mod obligatoriu se va indica atât calea şi termenul de atac, cât şi instanţa prin intermediul căreia urmează a fi exercitată calea de atac.

Menţiunea greşită în dispozitivul hotărârii a căii de atac, care poate fi exercitată împotriva hotărârii conform legislaţiei în vigoare, sau lipsa unei asemenea menţiuni nu poate fi de natură a deschide accesul la o cale de atac neprevăzută de lege, după cum nici nu poate îngrădi dreptul la o cale de atac.

În cazul în care instanţa de judecată a indicat incorect calea de atac sau nu a indicat-o deloc, instanţa este competentă de a verifica legalitatea şi temeinicia hotărârii contestate, conform căii legale de atac.

3. Reieşind din modul de organizare a instanţelor judecătoreşti, potrivit naturii şi scopului căilor de atac, ele urmează a fi exercitate într-o anumită consecutivitate. Aceasta înseamnă că nu se poate exercita o cale extraordinară de atac atâta timp, cât partea are la dispoziţie o cale ordinară de atac. Neexercitarea de către persoanele în drept a căii ordinare de atac - apelul decade aceste persoane din dreptul de a ataca hotărârea cu recurs din moment ce legea prevede această cale de atac (art.429 al in .(4) CPC), cu excepţia situaţiei în care, prin soluţia pronunţată în instanţa de apel, la cererea de apel depusă de partea adversă, i s-a creat o situaţie defavorabilă participantului la proces, faţă de situaţia creată prin hotărârea primei instanţe.

33


4. Dreptul de a exercita o cale de atac este în principiu unic şi se epuizează o dată cu

exercitarea lui. Astfel, apelul nu poate fi exercitat de aceeaşi persoană împotriva aceleiaşi hotărâri decât

o singură dată, chiar dacă s-ar invoca alte temeiuri decât cele rezolvate printr-o hotărâre anterioară.

Partea poate introduce înăuntrul termenului de apel mai multe cereri de apel care se completează şi se examinează într-o singură procedură, cu adoptarea unei singure decizii.

5. Conform art.373 alin.(6) CPC apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai dificilă decât aceea din hotărârea atacată.

Agravarea situaţiei părţii în propria cale de atac se admite atunci când hotărârea este atacată de ceilalţi participanţi la proces, când însăşi partea acceptă agravarea situaţiei sale. De asemenea, se va putea crea o situaţie mai dificilă părţii în propria cale de atac în cazul in care instanţa de apel va constata încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural (art.388 alin.(1) CPC), deoarece indiferent de invocarea sau neinvocarea de către parte a acestor încălcări, instanţa de apel este obligată de a aplica aceste temeiuri din oficiu.

6. Examinarea cauzelor în ordine de apel se efectuează în strictă conformitate cu prevederile capitolului XXXVII din Codul de procedură civilă, cu unele precizări şi anume:

- la judecarea pricinii în ordine de apel se va aplica legea procedurală în vigoare la data judecării apelului, dacă legea nu prevede altfel;

- dispoziţiile normelor de procedură privind judecarea pricinilor civile în primă instanţă se aplică în instanţa de apel în măsura în care nu sunt contrare dispoziţiilor capitolului XXXVII din Codul de procedură civilă;

- în caz că norma juridică specială ce reglementează examinarea în apel vine în contradicţie cu norma juridică generală aplicată la examinarea în fond, urmează a fi aplicată norma juridică specială.

7. Obiect al apelului îl constituie hotărârile nedefinitive,date în prima instanţă de către judecătoriile de drept comun şi judecătoria economică de circumscripţie date în procedura contencioasă (acţiunea civilă), procedura specială, dacă legea nu prevede altfel.

Hotărârea nedefinitivă este dispoziţia primei instanţe prin care se soluţionează fondul pricinii, susceptibilă de a fi atacată cu apel până la expirarea termenului de declarare a apelului (art.art.14, 254 CPC).

Pot fi atacate cu apel şi hotărârile care conform art.256 CPC urmează a fi executate imediat. În acest caz declararea apelului nu duce la suspendarea executării hotărârii.

De asemenea, pot fi atacate cu apel şi hotărârile suplimentare adoptate de instanţele de judecată în conformitate cu art.250 CPC, cât şi hotărârile pronunţate în primă instanţă după rejudecarea pricinii.

Nu pot fi atacate cu apel hotărârile adoptate de către instanţele de judecată în litigii ce rezultă din raporturile de contencios administrativ, ordonanţele judecătoreşti, hotărârile pronunţate în primă instanţă de către curţile de apel, Colegiul civil şi de contencios administrativ şi Colegiul economic ale Curţii Supreme de Justiţie.

Încheierile emise în primă instanţă nu pot fi atacate cu apel decât o dată cu hotărârea. Apelul declarat împotriva hotărârii se consideră declarat şi împotriva încheierilor date în

pricina respectivă, chiar dacă au fost emise după pronunţarea hotărârii şi dacă atacarea încheierii nu este menţionată în cererea de apel.

În cazul în care în privinţa unor pretenţii a fost luată o hotărâre în fond, iar în privinţa altor pretenţii, prin încheiere, cererea a fost scoasă de pe rol sau procedura a fost încetată, şi

34

partea va declara apel împotriva hotărârii, instanţa de apel va judeca pricina în volum deplin, fiind în drept de a se pronunţa asupra legalităţii încheierii adoptate din oficiu.

Dacă părţile vor contesta numai încheierea privind scoaterea cererii de pe rol sau încetarea procesului, atunci împotriva încheierii respective se va declara recurs.

8. Instanţele competente de a judeca pricinile civile în apel sunt curţile de apel, potrivit competenţei materiale şi jurisdicţionale stabilite prin lege. Or, conform art.45 CPC nimeni nu poate fi lipsit fără consimţământul său de dreptul judecării procesului în instanţă şi de judecătorii în a căror competenţă pricina este dată prin lege.

În cazul apariţiei unor temeiuri legale pentru strămutarea pricinii sau apariţia unui conflict de competenţă, chestiunile respective vor fi soluţionate de instanţa competentă în conformitate cu art.43, 44 CPC.

În caz de strămutare a pricinii civile de la Curtea de Apel Economică la o curte de apel de drept comun în temeiul art.36 alin.(3) CPC, legalitatea deciziei instanţei de apel în ordine de recurs va fi examinată de către instanţa de recurs competentă să verifice legalitatea deciziilor curţii de apel care a examinat apelul în fond.

9. Art.360 alin.(1) CPC specifică persoanele în drept să declare apel. Astfel, oricare dintre părţile iniţiale ale procesului poate fi apelant sau intimat, după caz,

tocmai datorită faptului că apelul are ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei unei hotărâri judecătoreşti.

Părţile şi alţi participanţi la proces pot declara apel în cazul în care ei au fost implicaţi nemijlocit la soluţionarea litigiului, indiferent de faptul dacă au participat nemijlocit în şedinţa instanţei sau nu. La stabilirea calităţii procesuale a persoanelor ce pot declara apel urmează a se ţine cont de prevederile art.55 şi art.59 CPC.

Persoanele care nu sunt participante la proces, dar care se consideră lezate în drepturi prin hotărârea pronunţată, nu dispun de dreptul de a declara apel. Totodată, soluţionarea problemei drepturilor acestor persoane neantrenate în proces poate constitui motiv de apel, pasibil de a fi invocat de persoanele în drept să declare apel.


10. Conform art.75 CPC, în proces civil, persoanele fizice îşi pot apăra interesele

personal sau prin reprezentanţi. Participarea personală în proces nu face ca persoana fizică să decadă din dreptul de a avea reprezentant.

Reprezentantul poate declara apel în interesul apelantului, în mod independent, dacă este împuternicit în modul stabilit de lege. Astfel, împuternicirile reprezentantului în judecată urmează a fi formulate într-o procură, în care în mod expres, sub sancţiunea nulităţii, trebuie să fie expus dreptul de a declara apel.

În cazul absenţei unei asemenea împuterniciri concrete, apelul depus va fi returnat ca depus de o persoană care nu este în drept să declare apel.

În caz că la depunerea apelului alături de reprezentant va fi prezentă şi persoana, în interesul căreia reprezentantul a declarat apel, şi va confirma dreptul reprezentantului de a declara apel, cererea de apel va fi acceptată pentru a fi examinată, dacă nu vor fi depistate alte impedimente pentru judecarea pricinii.

Deşi în apel nu se admite schimbarea calităţii părţilor, poate avea loc o transmitere a calităţii procesuale pe cale legală sau convenţională. Apelul poate fi formulat de cel cu capacitate de exerciţiu deplină personal sau prin mandatar. Interesele celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, a celor fără capacitate de exerciţiu sau ale celor dispăruţi fără urmă vor fi apărate prin reprezentantul lor legal (părinţi, tutore sau curator).

11. Dacă la examinarea cauzei în instanţa de fond au existat coparticipanţi (coreclamanţi, copârâţi şi intervenienţi), fiecare dintre aceştia dispune de posibilitatea de a

35

declara apel pentru apărarea propriilor interese, având independenţă procesuală şi achitând taxa de stat.

Dacă pretenţiile coparticipantului şi intervenientului coincid cu cele ale apelantului, coparticipantul sau intervenientul se poate alătura la apel printr-o cerere scrisă, neachitând taxa de stat.

Atunci când unul dintre coparticipanţi a renunţat la dreptul său de a declara apel ori şi-a retras apelul, pentru acesta hotărârea primei instanţe devine definitivă, neputându-se extinde în principiu efectele admiterii apelului unuia dintre ceilalţi coparticipanţi.

Dacă apelantul principal îşi retrage apelul, sau dacă cererii de apel nu i se dă curs, sau cererea a fost restituită, sau există alte motive care exclud soluţionarea fondului, alăturarea la apel produce efecte juridice în cazul în care a avut loc în interiorul termenului de apel şi participantul alăturat a achitat taxa de stat, dacă nu sunt temeiurile prevăzute de art.85 CPC.

12. Termenul de apel reprezintă intervalul de timp în care se poate exercita calea de atac a apelului.

Termenul de apel este de 20 de zile de la data comunicării hotărârii motivate (art.362 alin.1 CPC) şi începe a curge în ziua imediat următoare după ce s-a comunicat hotărârea motivată.

Dacă termenul expiră într-o zi nelucrătoare, acesta va expira în următoarea zi lucrătoare. Dreptul de a contesta hotărârea primei instanţe cu apel apare chiar din momentul

pronunţării hotărârii. Realizarea acestui drept este condiţionată de termenul legal şi comunicarea hotărârii motivate. De aceea pentru exercitarea legală a acestui drept nu este suficientă numai comunicarea dispozitivului hotărârii.


13. Prin comunicarea hotărârii se subînţeleg acţiunile efectuate de către instanţa de

judecată care a pronunţat hotărârea, având ca scop aducerea la cunoştinţa participanţilor la proces conţinutul integral al hotărârii adoptate.

Se consideră că hotărârea a fost comunicată părţilor, când instanţa a pronunţat hotărârea integrală în prezenţa participanţilor la proces, când instanţa a trimis copia hotărârii părţii care nu a fost prezentă la proces (art.259 CPC); în caz de adoptare numai a dispozitivului hotărârii, momentul când instanţa a înştiinţat părţile despre faptul că hotărârea integrală este gata şi părţile pot lua cunoştinţă de ea.

Se reţine că în cazul adoptării dispozitivului hotărârii, după redactarea hotărârii instanţa nu este obligată de a trimite copia hotărârii persoanelor care au fost prezente la pronunţarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Astfel, conform art.355 CM instanţa de judecată va remite hotărârea sa părţilor în termen de 3 zile calendaristice de la data emiterii. În acest caz, dacă părţile au fost prezente la pronunţarea hotărârii, şi instanţa a adoptat hotărârea integrală termenul de declarare a apelului va începe a curge de la momentul pronunţării hotărârii.

Termenul de apel curge chiar dacă hotărârea a fost comunicată concomitent cu somaţia de executare.

Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se consideră comunicată de la data depunerii cererii de apel.

14. Calcularea termenului de apel se va face în conformitate cu prevederile art.111 CPC. Persoanele, care din motive întemeiate au omis termenul de apel, pot fi repuse în termen

de către instanţa de apel, în baza cererii care se examinează în şedinţa de judecată, cu citarea părţilor la proces, însă neprezentarea lor nu împiedică soluţionarea repunerii în termen.

În cazul în care instanţa de apel respinge cererea privind repunerea cererii în termen, cererea de apel va fi restituită apelantului.

36

Apelul declarat peste termen nu suspendă executarea hotărârii, însă la cererea apelantului instanţa de apel,din motive justificate, poate să dispună suspendarea executării hotărârii. În asemenea situaţii în litigiile patrimoniale depunerea cauţiunii nu este obligatorie.

Repunerea în termen poate fi dispusă numai dacă partea şi-a exercitat dreptul la acţiune în cadrul unui termen maxim de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de procedură. Nu există un termen de decădere pentru solicitarea repunerii în termenul de declarare a apelului (art.116 alin.(4) CPC).


15. Codul de procedură civilă prevede două situaţii în care termenul de apel poate fi

întrerupt: - în cazul decesului participantului la proces care avea interes să facă apel; - în cazul decesului mandatarului căruia i se comunicase hotărârea. În astfel de cazuri se face o nouă comunicare, după caz (moştenitorilor, părţii

reprezentate prin mandat), iar termenul de apel începe să curgă din nou de la data comunicării hotărârii.

Termenul de apel pentru moştenitorii incapabili şi pentru cei limitaţi în capacitatea de exerciţiu sau pentru cei dispăruţi fără urmă începe să curgă din ziua în care se numeşte tutorele sau curatorul.

16. Legea cere depunerea cererii de apel cu respectarea formei scrise la instanţa judecătorească a cărei hotărâre se atacă (art.364 alin.(1) CPC). Instanţele de apel vor refuza înregistrarea cererii de apel în mod direct, explicând apelantului consecinţele art.364 alin.1 CPC. Cererile de apel parvenite prin poştă în adresa instanţei de apel vor fi expediate instanţei de fond, a cărei hotărâre se atacă, pentru efectuarea acţiunilor prevăzute de art.367 CPC.

Cererea de apel trebuie să corespundă cerinţelor expuse în art.365 CPC. Se explică, că potrivit art.166 alin.(6) CPC cererea de apel este valabil făcută chiar dacă

poartă o denumire incorectă. [Pct.16 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii

Moldova nr.10 din 22.12.2008] 17. Instanţele de apel trebuie să ţină cont că apelantul este în drept prin cererea de apel

să atace hotărârea primei instanţe în întregime sau numai în privinţa unor probleme expuse în partea descriptivă sau în partea motivată a hotărârii, care în final nu au influenţat în mod direct asupra concluziei instanţei ce ţine de soluţionarea acţiunii. De asemenea, pot fi obiect separat al apelului chestiunile ce ţin de repartizarea cheltuielilor de judecată între părţi, ordinea şi termenele de exercitare a hotărârii.

Dreptul de a se adresa cu cerere de apel nu este legat de dreptul de a lua cunoştinţă de procesul-verbal. Astfel, persoana poate depune cererea de apel chiar dacă nu a luat cunoştinţă de procesul-verbal al şedinţei primei instanţe.

18. Preşedintele primei instanţe, după ce primeşte cererea de apel şi înscrisurile alăturate, dispune înregistrarea cererii de apel cel târziu a doua zi.

Tot aşa va proceda preşedintele instanţei şi în privinţa cererilor de alăturare la apel, cererilor privind eliberarea,eşalonarea achitării taxei de stat, observaţiilor la procesul-verbal ş.a.

Dat fiind faptul că legislatorul nu interzice prezentarea referinţei şi la această etapă, în caz de depunere a referinţei în prima instanţă, aceasta este obligată s-o accepte şi s-o anexeze la dosar.

37

Până la expirarea termenului de depunere a apelului pentru toţi participanţii la proces, nimeni nu este în drept să reclame dosarul din prima instanţă. Însă participanţii la proces pot lua cunoştinţă de materialele cauzei, apelurile şi referinţele depuse, cât şi înscrisurile anexate. Instanţa este obligată de a crea condiţiile respective participanţilor la proces pentru ca ei să-şi poată exercita drepturile sale.

De asemenea, prima instanţă va examina observaţiile la procesul-verbal, în caz că vor fi înaintate, va soluţiona chestiunea privind adoptarea unei hotărâri suplimentare sau a unei încheieri privind corectarea greşelilor în hotărâre atunci când există temeiuri legale, va întreprinde acţiunile prevăzute de lege în cazul executării imediate a hotărârii.

Numai după expirarea termenului pentru declararea apelului pentru toţi participanţii la proces, instanţa va expedia a doua zi instanţei de apel dosarul împreună cu apelurile, înscrisurile şi cererile depuse.

19. În cazul în care cererea de apel şi înscrisurile au fost depuse fără plata taxei de stat şi fără copii pentru fiecare participant la proces şi o copie pentru instanţa de apel, sau fără legalizarea înscrisurilor alăturate în modul prevăzut de lege, iar cele redactate într-o limbă străină, în traducere, şi fără respectarea art.365 CPC, judecătorul instanţei de apel dispune printr-o încheiere de a nu da curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Dacă apelantul îndeplineşte în termen indicaţiile din încheiere, apelul se consideră depus la data prezentării iniţiale.

Se explică instanţelor judecătoreşti, că în cazul în care nu se dă curs cererii de apel, termenul stabilit de judecător trebuie să fie unul real, rezonabil, ca persoana respectivă să dispună de posibilităţi obiective de a executa indicaţiile din încheiere.

Dat fiind faptul că încheierea de a nu da curs cererii de apel poate fi atacată cu recurs, depunerea recursului va întrerupe curgerea termenului judiciar, şi el curge din nou, după examinarea recursului de către instanţa de recurs.

În cazul când persoana, căreia i s-a stabilit un termen judiciar în condiţiile art.368 CPC până la expirarea lui va înainta o cerere în care va solicita prelungirea lui, instanţa de judecată este obligată de a soluţiona mai întâi chestiunea privind prelungirea termenului judiciar.

De asemenea, în caz că apelantul a depus o cerere în care solicită eşalonarea, eliberarea de la achitarea taxei de stat odată cu declararea apelului, judecătorul instanţei de apel nu va fi în drept de a nu da curs cererii de apel pe motiv că nu este achitată taxa de stat. În asemenea situaţii, instanţa de apel este obligată, mai întâi, să soluţioneze cererea reclamantului şi, în dependenţă de soluţia adoptată, să decidă asupra mişcării dosarului.

20. În scopul pregătirii pricinii către examinare în ordine de apel, instanţa de apel va expedia participanţilor la proces copii de pe cererea de apel şi de pe înscrisurile care nu au fost prezentate primei instanţe, va cita părţile şi alţi participanţi la proces, propunându-le să depună, cu cel puţin 3 zile înainte de judecarea apelului, noi referinţe şi înscrisuri la dosar.

Referinţele şi înscrisurile se depun cu atâtea copii câţi participanţi la proces sunt, plus câte o copie pentru instanţa de apel.

Instanţele de apel (atât de drept comun, cât şi cea economică) vor lua în considerare că depunerea referinţei este obligatorie, iar în cazul nedepunerii ei în termenul stabilit de instanţă, pricina poate fi examinată în baza materialelor existente la dosar (art.186 alin.(2) CPC).

Instanţa poate în aceeaşi încheiere de pregătire a pricinii pentru dezbateri să fixeze data examinării apelului, în caz contrar se va da o încheiere separată referitoare la data examinării cauzei.


38

21. În cazul în care dovezile propuse sunt martorii, neaudiaţi în prima instanţă sau înscrisuri nearătate la prima instanţă, atunci se respectă cerinţele necesare pentru cererea de chemare în judecată.

Martorii citaţi în prima instanţă pot fi citaţi şi în instanţa de apel, dacă prin cererea de apel se contestă depoziţiile lor.

Apelanţii sunt în drept să prezinte probe care nu au fost prezentate în prima instanţă. În acest caz, apelantul este obligat de a-şi motiva imposibilitatea prezentării probelor în prima instanţă. În procesul judecării pricinii în apel apelantul este în drept de a folosi orice mijloc de apărare fie de drept material, fie de drept procedural, sub condiţia de a-şi păstra calitatea procesuală.

22. Art.371 CPC prevede ca, după expirarea termenului de pregătire a pricinii pentru dezbateri judiciare, care este de 30 de zile, apelul se examinează într-un termen rezonabil. Rezonabilitatea termenului de examinare a apelului se va aprecia atât prin prisma complexităţii şi comportamentului părţilor în proces, cât şi prin înseşi accepţiunea şi esenţa acestei căi de atac.

[Pct.22 în redacţia Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008]

23. Partea care a declarat apelul poate sau reprezentantul ei, împuternicit în mod legal,

să şi-l retragă până la dezbaterea pricinii în fond în instanţa de apel. Retragerea apelului se face în scris sau oral, iar în ultimul caz cu consemnare în procesul-verbal.

Se atrage atenţia instanţelor judecătoreşti, că retragerea apelului declarat de către procuror, de o altă persoană sau organ împuternicit prin lege să se adreseze în judecată pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unei alte persoane nu privează persoana în a cărei interes a fost declarat apelul de dreptul de a-l susţine, însă după plata taxei de stat. În cazul retragerii apelului, instanţa de apel va dispune încetarea procedurii în apel, printr-o încheiere susceptibilă de recurs.

În cazul în care mai mulţi participanţi la proces au declarat apeluri de sine stătător împotriva hotărârii şi unul din apelanţi şi-a retras apelul, iar ceilalţi susţin apelurile declarate, instanţa de apel va soluţiona chestiunile privind retragerea apelului, şi în caz de admitere va înceta procedura în ordine de apel în privinţa persoanei care a renunţat la apel, şi va examina apelurile altor participanţi la proces.

În cadrul soluţionării chestiunii privind retragerea apelului instanţa de apel este obligată de a explica apelantului efectele admiterii cererii de retragere a apelului. Or, admiterea de către instanţa de apel a cererii de retragere a apelului îl lipseşte pe ultimul de dreptul de a mai înainta un nou apel împotriva aceleiaşi hotărâri.


24. În cazul renunţării reclamantului la acţiune, sau solicitării încheierii unei tranzacţii,

procedura în ordine de apel nu poate fi încetată. În acest caz instanţa de apel casează hotărârea primei instanţe şi dispune încetarea procesului dacă sunt respectate prevederile art.60 alin.5 CPC.

25. Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel, inclusiv şi asupra motivelor care au rămas neexaminate de către instanţa de fond. În cazul când apelul nu este motivat ori motivaţia nu cuprinde argumente sau probe noi, instanţa se va pronunţa în fond numai în temeiul celor invocate în prima instanţă.

Instanţa de apel nu este legată de motivele apelului privind legalitatea hotărârii primei instanţe, ci este obligată să verifice legalitatea hotărârii în întregul ei.

39

Invocarea incorectă a prevederilor legale în cererea de apel de către apelant nu eliberează instanţa de apel de a aplica legea materială corectă ce guvernează raportul juridic litigios, de aceea faptul invocării greşite a legii materiale şi procedurale nu poate servi temei pentru respingerea apelului.

26. După ce judecă apelul, instanţa este în drept să pronunţe o soluţie prin care îl respinge sau îl admite.

În primul caz, instanţa de apel, verificând hotărârea judecătorească şi considerând-o temeinică şi legală, respinge apelul ca nefondat, adică consideră că motivele invocate în apel sunt combătute de probele administrate, cercetate, analizate şi apreciate corect de prima instanţă.

Admiterea apelului înseamnă constatarea caracterului ilegal (incorect) al hotărârii pronunţate de prima instanţă şi aceasta duce la casarea ei în întregime sau în parte potrivit art.385 alin.1, lit. b), c), d), e) CPC.

Temeiurile casării hotărârii instanţei de fond de către cea de apel sunt specificate în art.386-388 CPC.

27. În sensul prevederilor art.385 şi 388 CPC se poate concluziona că legea prevede doar 5 cazuri când instanţa de apel, după casarea hotărârii, urmează în mod obligatoriu să remită cauza la rejudecare:

- pricina a fost examinată de un complet de judecată compus ilegal; - instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane neantrenate în proces; - în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; - în dosar lipseşte procesul-verbal privind efectuarea unui act procedural; - pricina a fost examinată cu încălcarea competenţei generale sau jurisdicţionale. Totodată în art.385 alin.(2) CPC este reglementată situaţia în care judecata în primă

instanţă s-a făcut cu încălcarea competenţei. Instanţa de apel, constatând lipsa de competenţă a primei instanţe, va remite pricina spre rejudecare în instanţa competentă, pronunţând o hotărâre de declinare a competenţei în favoarea instanţei competente.

Decizia prin care pricina se remite la rejudecare este irevocabilă, adică nu se supune niciunei căi de atac.

Restituind pricina spre rejudecare, instanţa de apel este obligată să menţioneze în decizie actele procedurale care trebuie efectuate în prima instanţă.

Instanţa de apel nu este în drept să releve în indicaţiile sale care probe inspiră încredere (sunt mai temeinice) sau să stabilească ce hotărâre ar trebui adoptată după rejudecarea pricinii.

În caz de imposibilitate obiectivă de a îndeplini indicaţiile instanţei de apel în cadrul rejudecării pricinii, prima instanţă este obligată de a arăta în hotărârea sa pricinile ce au servit ca temei în imposibilitatea îndeplinirii indicaţiilor.

În situaţia în care în prima instanţă nu se mai poate constitui un complet de judecată, pricina urmează a fi trimisă altei instanţe de acelaşi grad, situată în circumscripţia instanţei de apel.


28. În prezenţa celorlalte motive specificate în art.388 CPC la solicitarea participanţilor

la proces, instanţa de apel este în drept să judece pricina în fond, fără a o restitui în prima instanţă.

Astfel, instanţa de apel poate casa hotărârea instanţei de fond cu darea unei noi hotărâri dacă:

- pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată;

40

- la judecarea pricinii au fost încălcate regulile cu privire la limba în care s-a desfăşurat procesul;

- la emiterea hotărârii a fost încălcat secretul deliberării; - hotărârea nu este semnată de judecător sau de către unul din judecătorii din completul

de judecată ori hotărârea este semnată nu de acel judecător sau de acei judecători care sunt menţionaţi în hotărâre.

De asemenea, instanţa de apel va casa hotărârea primei instanţe cu darea unei noi hotărâri sau va modifica hotărârea în cazurile dacă:

- au fost încălcate sau aplicate eronat normele de drept material; - concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele

pricinii; - circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, pe care instanţa le consideră

constatate, nu au fost dovedite cu probe veridice şi suficiente; - circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost constatate şi elucidate

pe deplin. [Pct.28 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii

Moldova nr.10 din 22.12.2008] 29. Conform art.387 CPC se consideră că normele de drept material sunt încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care: - nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată; - s-a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; - s-a interpretat eronat legea, sau s-a aplicat eronat analogia legii sau analogia dreptului. Se explică instanţelor că prin neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată se înţelege o

situaţie când instanţa în hotărârea sa nu a făcut trimitere nici la o lege materială, limitându-se numai la normele juridice procesuale, sau a soluţionat litigiul contrar normelor materiale ce guvernează raportul juridic litigios.

Neindicarea legii materiale în hotărâre, în caz că litigiul este soluţionat corect, nu poate servi temei de sine stătător pentru casarea hotărârilor. În acest caz, instanţa de apel va concretiza partea motivată a hotărârii primei instanţe.

Prin aplicarea legii care nu trebuia să fie aplicată se înţelege situaţia când instanţa a dat o calificare juridică incorectă raportului material litigios, aplicând o normă străină acestuia; a încălcat regulile acţiunii normelor juridice în timp, spaţiu şi asupra persoanelor; a soluţionat pricina în baza normei de drept interne ce contravine prevederilor tratatului internaţional cu aplicare directă; a soluţionat greşit conflictul dintre normele cuprinse în diferite acte normative interne; a aplicat o uzanţă ce contravine legii.

[Pct.30 exclus prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova

nr.10 din 22.12.2008, celelalte renumerotate] 30. Dispoziţia judecătorească prin care se soluţionează fondul apelului se emite în formă

de decizie, iar la soluţionarea problemelor prin care nu se rezolvă fondul apelului, dispoziţia se emite în formă de încheiere.

Adoptarea şi pronunţarea deciziei de către instanţa de apel se face potrivit prevederilor art.389 CPC, cu respectarea şi a cerinţelor art.390 şi art.241 alin.(2), alin.(5) CPC.

Se atrage atenţia asupra faptului, că potrivit art.6 §1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Protocoalelor 3, 5, 8 şi 22 şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului instanţele de judecată, inclusiv instanţele de apel, sunt obligate de a motiva hotărârile sale. În special, decizia trebuie să conţină circumstanţele cauzei, constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei referitor la

41

admiterea sau respingerea acţiunii, alte chestiuni ce au fost soluţionate în cadrul judecării pricinii, legea materială şi procedurală aplicate în cadrul judecării pricinii, argumentele instanţei în caz de respingere a unor probe prezentate de participanţi ş.a.

În cazul în care apelul a fost judecat în absenţa unor participanţi la proces legal citaţi, instanţa de apel este obligată a le trimite copia deciziei adoptate în cel mult 7 zile de la emiterea deciziei motivate. De asemenea, în caz de adoptare a dispozitivului deciziei, instanţa de apel este obligată a întreprinde acţiunile legale pentru comunicarea deciziei integrale.

31. Decizia instanţei de apel, fiind definitivă, poate fi pusă în executare imediat după adoptarea ei, deşi legiuitorul a prevăzut şi posibilitatea contestării ei cu recurs.

32. După adoptarea deciziei, atât timp cât dosarul se află la instanţa de apel, participanţii la proces au dreptul de a lua cunoştinţă de materialele dosarului, inclusiv cu procesul-verbal al şedinţei.

Se atenţionează instanţele de apel că dosarele urmează, în mod obligatoriu, a fi în termen redactate şi restituite în instanţa de fond.

33. Se abrogă hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.28 din 26 decembrie 2000 "Cu privire la examinarea cauzelor civile în ordine de apel". Chişinău, 3 octombrie 2005 nr.15

42



Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei

procesuale civile la întocmirea actelor judecătoreşti de dispoziţie în cadrul examinării pricinilor civile şi

economice în ordine de apel şi de recurs nr.3 din 07.07.2008

Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2009, nr.4-5, pag.19

Întru asigurarea aplicării corecte şi uniforme de către instanţele judecătoreşti de apel şi

de recurs a normelor de procedură civilă la întocmirea actelor judecătoreşti de dispoziţie, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în baza art.2 lit.e), art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie şi art.17 Cod de procedură civilă, EXPLICĂ:

1. Hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii pot fi atacate cu apel, iar hotărârile pronunţate în primă instanţă de curţile de apel pot fi atacate cu recurs.

Cu recurs pot fi atacate şi hotărârile pentru care legea nu prevede calea apelului, precum şi deciziile pronunţate de curţile de apel.

2. Instanţa de judecată, judecând apelul sau recursul, după încheierea dezbaterilor judiciare şi ascultarea susţinerilor verbale, retrăgându-se în camera de deliberare, adoptă o hotărâre sub formă de decizie sau încheiere.

Deciziile instanţei de recurs devin irevocabile din momentul pronunţării. 3. Decizia instanţei de apel sau de recurs trebuie să fie legală şi întemeiată. Aceasta

conţine patru părţi componente: introductivă, descriptivă, motivare şi dispozitiv. 3.1. Decizia instanţei de apel sau de recurs trebuie să fie pronunţată la sfârşitul

procesului, cu parcurgerea tuturor fazelor procesuale legal stabilite. De regulă, deliberarea şi pronunţarea actelor de dispoziţie ale instanţelor de apel şi de

recurs au loc în aceeaşi şedinţă, cu judecarea pricinilor în aceste căi de atac, dar în prezenţa unor motive justificate, deliberarea şi pronunţarea pot fi amânate pe un termen de 10 zile, în conformitate cu art.236 alin.(1) CPC, fapt despre care se informează participanţii la proces.

3.2. Decizia instanţei de apel sau de recurs trebuie să fie pe cât e posibil de concisă. Ea poate fi întocmită liber, dar trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să fie clară, înţeleasă de părţile implicate în litigiu şi să răspundă în mod sigur şi expres la toate cererile şi obiecţiile formulate de apelant, recurent şi intimat (Principiul nr.6 al Recomandării nr.R (84) 5 privind principiile de procedură civilă menite pentru ameliorarea funcţionării justiţiei, adoptată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei la 28.02.1984).

Astfel, formulările din conţinutul deciziei trebuie să corespundă exigenţelor de: corectitudine, certitudine, concreteţe, deplinătate, claritate, consecutivitate, logică, elocvenţă, lipsă de rezerve (necondiţionalitate), sobrietate, oficialitate şi pertinenţă.

43

4. Partea introductivă a deciziei instanţei de apel sau de recurs cuprinde: locul şi data adoptării, denumirea instanţei care a pronunţat decizia, completul de judecată, numele sau denumirea apelantului sau recurentului, calitatea lor procesuală, caracterul public sau secret al şedinţei.

Spre deosebire de partea introductivă a hotărârii pronunţate în primă instanţă, în partea introductivă a deciziei instanţei de apel şi de recurs se expune succint hotărârea primei instanţe.

5. Partea descriptivă a deciziei instanţei de apel sau de recurs trebuie să cuprindă expunerea succintă a circumstanţelor pricinii, stabilite pe parcursul examinării ei, precum şi rezumatul soluţiei pronunţate de prima instanţă şi de instanţa de apel (în privinţa deciziei instanţei de recurs examinate în conformitate cu secţiunea a ll-a), explicaţiile participanţilor la proces, motivele care au determinat insatisfacţia apelantului sau recurentului

5.1. În conformitate cu art.373 alin.(5) CPC, instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel, însă aceasta nu împiedică instanţa de apel să verifice, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă.

În limitele apelului, instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţa de apel de către participanţii la proces.

5.2. În conformitate cu art.442 alin.(1) şi (2) CPC, la judecarea recursului declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, pe baza actelor din dosar, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi, fiind obligată să se pronunţe în decizie asupra tuturor motivelor invocate în recurs.

6. Dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, prezumă dreptul la o hotărâre şi decizie motivate.

Astfel, instanţele judecătoreşti naţionale sunt obligate să-şi motiveze deciziile iar toate întrebările care sunt importante pentru rezultatul procesului necesită un răspuns special în hotărâre.

În cazul în care instanţele de apel şi de recurs se abţin de a da un răspuns special şi explicit la cele mai importante întrebări, fără a acorda părţii care a formulat o întrebare posibilitatea de a şti dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o încălcare a art.6 par.1 din Convenţia Europeană (Hotărârea Curţii Europene din 09.12.1994 pronunţată în cauza Hiro Balani împotriva Spaniei).

6.1. În cazul respingerii apelului sau recursului, instanţele de apel şi de recurs sunt obligate să indice în decizie motivele respingerii, iar în cazul casării integrale sau parţiale a hotărârii primei instanţe şi restituirii pricinii spre rejudecare în primă instanţă, sunt în drept să se pronunţe în decizia adoptată asupra actelor procedurale care urmează a fi efectuate în primă instanţă la rejudecarea pricinii, însă nu sunt în drept să prejudece în opiniile sale că o anumită probă ar inspira sau nu încredere, că unele probe ar fi mai temeinice decât altele şi nici să stabilească ce hotărâre ar urma să fie adoptată după rejudecarea pricinii.

Deci, în motivarea deciziilor instanţelor de apel şi de recurs, conform art.6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Protocoalelor nr.3, 5, 8 şi 22 ale Convenţiei, jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, urmează a fi indicate circumstanţele pricinii constatate de instanţe, probele pe care se întemeiază concluziile acestora, temeiurile de fapt şi de drept care au condus, după caz, la admiterea sau respingerea apelului sau recursului, precum şi temeiurile de fapt şi de drept care au condus la adoptarea uneia din soluţiile prevăzute de art.385, 417, 427 şi 445 CPC.

44

Dacă instanţele de apel şi de recurs, la examinarea apelului sau recursului, vor considera că hotărârea primei instanţe sau a instanţei de apel este legală şi temeinică, în motivarea deciziei adoptate sunt obligate să-şi expună concluzia cu privire la toate argumentele invocate de apelant sau recurent şi, referindu-se la legea respectivă, să motiveze din care considerente instanţa a ajuns la concluzia de a recunoaşte apelul sau recursul neîntemeiat. Este inadmisibilă limitarea instanţelor de apel şi de recurs doar la reproducerea în decizie a hotărârii apelate sau recurate ori la constatarea netemeiniciei apelului sau recursului, deoarece în acest caz decizia apare ca nemotivată.

7. Hotărârea dată în primă instanţă de judecătorii sau de o instanţă de apel va fi casată sau, după caz, modificată, dacă se constată incidenţa următoarelor temeiuri:

a) circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost constatate şi elucidate pe deplin;

b) circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, pe care prima instanţă Ie-a considerat constatate, nu au fost dovedite cu probe veridice şi suficiente;

c) concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii;

d) normele de drept material sau normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat (art.386, 387, 388 şi 400 CPC).

Instanţele de apel şi de recurs sunt obligate să facă referire nu numai la articolul menţionat, dar şi la aliniatul şi litera acestuia.

8. În dispozitivul deciziei de apel sau de recurs, se va indica denumirea primei instanţe şi data adoptării hotărârii în primă instanţă, numele părţilor, obiectul litigiului, numele apelantului, recurentului şi concluzia instanţelor de apel şi de recurs în sensul admiterii sau respingerii apelului sau recursului.

8.1. În conformitate cu art.242 alin.(1), 389, 418 şi 445 alin.(5) CPC, în urma judecării apelului sau recursului, instanţa este în drept să pronunţe dispozitivul deciziei sau al hotărârii, urmând ca decizia să fie redactată în termen de 15 zile şi, respectiv, de o lună de zile.

9. În cazul adoptării unei noi hotărâri, această parte a deciziei este analogică cu dispozitivul hotărârii primei instanţe, unde se indică dacă se admite sau nu acţiunea, iar dacă se admite – cum este soluţionată cauza (art.239-248 CPC).

10. Decizia instanţei de apel, în conformitate cu art.254 alin.(1) lit.c) şi 394 CPC, rămâne definitivă din momentul pronunţării, având autoritate de lucru judecat, fiind susceptibilă de executare silită, însă poate fi atacată cu recurs şi supusă revizuirii în modul stabilit de Codul de procedură civilă.

11. Hotărârile (deciziile) instanţelor de apel şi de recurs mai pot forma obiectul unei cereri referitoare la corectarea greşelilor materiale strecurate în conţinutul ei, precum şi al unei cereri referitoare la darea unor explicaţii asupra dispozitivului deciziei (art.249, 251 CPC).

Instanţele de apel şi de recurs aplică şi prevederile art.250 CPC, pronunţând hotărâri suplimentare.

12. Din sensul art.376 alin.(1) şi 413 alin.(1) CPC, rezultă că prevederile cuprinse în Capitolul XX Titlul II din CPC, care stabilesc cadrul procedural al încheierii primei instanţe, se aplică inclusiv la emiterea încheierilor judecătoreşti de către instanţele de apel şi de recurs, în măsura în care acestea nu contravin prevederilor procedurale specifice examinării pricinii în apel şi în recurs.

13. Încheierile pronunţate de instanţele de apel sau de recurs, sub aspectul cuprinsului acestora, trebuie să corespundă exigenţelor stabilite de art.270 CPC.

Totodată, în cazul soluţionării unor probleme simple, instanţele de apel şi de recurs emit încheierile fără a se retrage în camera de deliberare, acestea fiind consemnate în procesul-verbal al şedinţei de judecată în cazul instanţelor de apel şi în cadrul unor încheieri separate în

45

cazul instanţelor de recurs. Constituie încheieri ale instanţelor de apel şi de recurs care pot fi emise fără retragerea în camera de deliberare: cele de dispunere a examinării pricinii în lipsa părţii, a martorului etc.; de stabilire a ordinii cercetării judecătoreşti; de soluţionare a cererilor şi a demersurilor părţilor şi participanţilor la proces ce se referă la chestiuni simple, inclusiv cea de anexare la dosar a unor noi înscrisuri ş.a.

14. Se atenţionează asupra faptului că, consemnarea în procesul-verbal al încheierii instanţei de judecată nu condiţionează nesusceptibilitatea atacării cu recurs, în mod separat, a încheierii respective. Astfel, indiferent de modul de consemnare a încheierilor instanţelor de apel şi, după caz, de recurs, acestea sunt supuse recursului separat numai dacă legea prevede expres acest fapt, precum şi în cazul în care încheierea face imposibilă examinarea în continuare a pricinii.

Excepţie de la regulă constituie încheierea Curţii Supreme de Justiţie de restituire a recursului în ordinea stabilită de Secţiunea I sau de încetare a procesului, care rămân irevocabile din momentul pronunţării (art.409, 421, 445 alin.(4) CPC).

15. Se va distinge situaţia în care actul judecătoresc de dispoziţie nu se supune niciunei căi de atac de situaţia în care actul respectiv este irevocabil. Sunt irevocabile actele judecătoreşti de dispoziţie care pot fi supuse revizuirii şi nu se supun niciunei căi de atac actele judecătoreşti de dispoziţie care nu pot fi revizuite. Exemple de acte judecătoreşti care nu se supun niciunei căi de atac constituie: decizia instanţei de apel sau de recurs prin care pricina se trimite la rejudecare şi încheierea de admitere a cererii de revizuire.

16. În subsidiar, la întocmirea actelor judecătoreşti în cadrul examinării pricinilor civile în ordine de apel şi de recurs se vor lua în considerare unele explicaţii tangenţiale ale Plenului CSJ în materia respectivă, ce se conţin în hotărârile nr.15 din 03.10.2005 „Cu privire la examinarea pricinilor civile în ordine de apel" şi nr.3 din 27.03.2006 „Cu privire la practica aplicării legislaţiei procedurale la examinarea cauzelor civile în recurs".

17. Se abrogă hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.13 din 25 aprilie 2000 "Cu privire la practica judiciară ce ţine de respectarea normelor de procedură civilă la întocmirea actelor judecătoreşti în cadrul judecării cauzelor în ordine de apel şi recurs". Chişinău, 7 iulie 2008

nr.3

46



Cu privire la practica aplicării legislaţiei procedurale la examinarea cauzelor civile în recurs

nr.3 din 27.03.2006


modificată de: Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008

În scopul aplicării corecte şi unitare a normelor procedurale referitoare la examinarea

pricinilor în cadrul căii de atac a recursului de către instanţele judecătoreşti competente, reieşind din rezultatele generalizării practicii judiciare, în baza art.2 lit.e), art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie şi art.17 Cod de procedură civilă, Plenul Curţii Supreme de Justiţie EXPLICĂ:

1. Recursul este calea ordinară de atac exercitată de către persoanele îndreptăţite împotriva actelor de dispoziţie ale instanţelor judecătoreşti, în condiţiile legii.

Actele de dispoziţie judecătoreşti (hotărâri şi încheieri) fără drept de apel sunt recurate conform Secţiunii 1 a capitolului XXXVIII CPC, iar actele de dispoziţie pronunţate de către instanţele de apel (decizii), conform Secţiunii a 2-a a aceluiaşi capitol.

2. Sunt supuse recursului următoarele acte de dispoziţie judecătoreşti: a) hotărârile: - pronunţate în primă instanţă de curţile de apel, inclusiv de cea economică, conform

competenţei jurisdicţionale stabilite de art.33 şi 36 CPC; - pronunţate în primă instanţă de Curtea Supremă de Justiţie, conform competenţei

jurisdicţionale stabilite de art.34 CPC; - alte hotărâri pentru care legea nu prevede calea apelului (art.397 CPC). b) deciziile pronunţate de curţile de apel în calitate de instanţă de apel (art.429 alin.(1)

CPC); c) următoarele categorii de încheieri: - încheierile pronunţate în primă instanţă pentru care legea prevede în mod expres

posibilitatea recurării, indiferent de instanţa care le pronunţă, de fond sau de apel (exemple de astfel de încheieri: de strămutare a pricinii (art.43 alin.(3) CPC); de respingere a cererii de admitere în calitate de coparticipant (art.62 alin.(4) CPC); de respingere a examinării concomitente a acţiunii intervenientului principal şi a acţiunii iniţiale a reclamantului (art.65 alin.(5) CPC); asupra cheltuielilor de judecată (art.99 CPC); de respingere a cererii de repunere în termen (art.116 alin.(5) CPC); de respingere a cererii de asigurare a probelor (art.128 alin.(3) CPC); de refuz în primirea cererii de chemare în judecată (art.169 alin.(2) CPC); de restituire a cererii în temeiul alin.(1) lit.a), b), c) şi g) (art.170 alin.(5) CPC) etc.). Reieşind din interpretarea incidenţă a articolului 170 alin.(5) CPC, se deduce nesusceptibilitatea de recurs a încheierilor de restituire a cererilor de chemare în judecata, pronunţate în baza art.170 alin.(1) lit.d), e), f), h) şi i) CPC;

47

- încheierile care fac imposibilă examinarea pricinii în continuare, chiar dacă legea nu prevede expres posibilitatea atacării lor, inclusiv încheierile curţilor de apel prin care nu este soluţionat fondul. În acest context, nu se supun recursului încheierile de încetare a procesului, pronunţate în cadrul procedurii de recurs de Curtea Supremă de Justiţie;

- celelalte încheieri nu se supun recursului separat, ci numai odată cu fondul (art.423 CPC).

Nu pot fi atacate cu recurs: - deciziile de trimitere a cauzei la rejudecare; - încheierile prin care a fost admisă cererea de revizuire cu remiterea cauzei la

rejudecare; - hotărârile în a căror privinţă subiecţii recursului nu au utilizat calea apelului, în cazul

în care legea prevede această cale de atac pentru categoria respectivă de hotărâre (art.429 alin.(4) CPC);

- ordonanţele judecătoreşti care dispun de un regim juridic special, expres prevăzut de lege.

În unele cazuri, chiar dacă actele de dispoziţie nu provin de la o instanţă judecătorească, legea instituie calea recursului în instanţa de judecată. Trebuie de menţionat că această cale de atac nu trebuie percepută ca "recurs" în sensul prevăzut de Codul de procedură civilă, ci ca unică posibilitate de concretizare şi reliefare a principiului constituţional şi comunitar al accesului liber la justiţie. De exemplu, vor fi înaintate şi examinate potrivit ordinii generale de examinare a acţiunilor, în cadrul primei instanţe: încheierile emise de şeful oficiului de executare a deciziilor judecătoreşti, conform art.33 alin.(3), art.34 alin.(2), art.35 alin.(4) etc. din Codul de executare nr.443-XV din 24.12.2004, competenţa de examinare a contestării aparţinând judecătoriei pe lângă care activează Direcţia de executare, reieşind din art.32 CPC; hotărârile Comisiei de reexaminare a AGEPI, conform Hotărârii Guvernului nr.456 din 26.07.1993 "Cu privire la protecţia proprietăţii industriale în RM" (conform pct.44 din Hotărârea Guvernului nominalizată, raportat la art.33 alin.(1) lit.b) CPC, instanţa competentă va fi curtea de apel, ca instanţă de drept comun).

Reieşind din contextul relevat, se explică că în cazurile respective noţiunea de "recurs" trebuie înţeleasă drept o cerere primară de adresare în instanţa de judecată competentă dea soluţiona litigiul, şi nu o cale de atac procedurală.

3. Formularea greşită a denumirii cererii de recurs (de exemplu, dacă este denumită "cerere de apel", "de contestare", "petiţie" etc.) nu constituie motiv de restituire a cererii, dacă întruneşte toate celelalte exigenţe legale, respectiv cadrul procesual ce rezultă din dosar permite deducţia susceptibilităţii de recurs a actului judecătoresc atacat (art.166 alin.(6) CPC).

4. Persoanele cu drept de sesizare a instanţei de recurs, potrivit art.398 şi art.430 CPC, sunt :

a) părţile şi alţi participanţi la proces. Părţile în faţa instanţei de recurs poartă denumirea de recurent şi intimat, adică persoana

care depune cererea de recurs şi persoana împotriva căreia se depune recursul. Calitatea procesuală din recurs nu este condiţionată de cea pe care au avut-o părţile la examinarea în fond sau în apel (reclamat, apelant, pârât etc.).

În sens restrâns, prin alţi participanţi la proces se înţeleg: intervenienţii şi succesorii în drepturi procesuale, pentru că numai aceştia, cu respectarea exigenţelor legale, exercită recursul în nume propriu. În sens larg, noţiunea de participanţi la proces include şi reprezentanţii, procurorul, deoarece aceştia participă în numele altor persoane sau al statului, în cazurile şi cu condiţiile legale stabilite, precum şi alte persoane prevăzute la art.7 alin.(2), 73 şi 74 CPC (art.55 CPC);

48

b) martorul, expertul, specialistul, interpretul şi reprezentantul (ultimul, în acest caz, în interes propriu), care au dreptul de a declara recurs numai în privinţa compensării cheltuielilor de judecată ce li se cuvin.

În cazul în care acţiunea a fost înaintată de către procuror, la cererea persoanei interesate conform art.71 alin.(2) CPC, la exercitarea căilor de atac, inclusiv a recursului nu va fi necesară depunerea de către persoana respectivă a unei cereri repetate în acest scop, procurorul fiind considerat valabil împuternicit pentru exercitarea recursului.

Procura generală nu conferă reprezentantului dreptul de a depune recurs, în sensul art.81 CPC, fiind necesară stipulaţia specială şi expresă în conţinutul procurii de abilitare a reprezentantului cu dreptul de a depune recurs, în caz contrar, dacă nu se înlătură neajunsul în termenul stabilit, recursul se va restitui recurentului conform art.408 alin.(2) CPC, atunci când recursul este declarat împotriva hotărârilor şi încheierilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea apelului, sau se va restitui fără stabilirea unui termen pentru înlăturarea neajunsului conform art.438 alin.(2) CPC, atunci când recursul este declarat împotriva deciziilor instanţei de apel

5. Este necesar de a se distinge noţiunea de participant la proces de cea de persoană care nu a fost atrasă în proces, sub aspectul posibilităţii de a deveni subiect al exercitării recursului.

Persoanele neantrenate la examinarea cauzei în primă instanţă nu dispun de dreptul de a exercita recursul, pentru că nu au parcurs gradele de jurisdicţie inferioare. Acest temei reiese din prevederile art.400 alin.(3) lit.d) CPC şi art.13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, fiind susceptibil a fi invocat şi de către participanţii la proces sau din oficiu de către instanţa de recurs.

Totodată, persoanele neparticipante la proces dispun de dreptul dea solicita revizuirea hotărârii rămase irevocabile, în conformitate cu art.447 lit.b) CPC.

În cazul în care recursul este depus în aceeaşi pricină, în mod concomitent, atât de persoanele participante la proces, cât şi de cele neantrenate, instanţa de recurs se va pronunţa numai asupra cererilor de recurs ale persoanelor participante, iar cererile persoanelor neantrenate se vor restitui ca fiind depuse de o persoană ce nu are dreptul să declare recurs, în cazul exercitării recursului conform secţiunii 1 (art.409 alin.(1) lit.c) CPC), iar în cadrul secţiunii 2, recursul se va declara inadmisibil (art.433 lit.c) CPC).


6. Potrivit art.399, 424 şi 431 CPC, conform competenţei funcţionale, cererile de recurs

se vor examina de către următoarele instanţe: - curţile de apel examinează recursurile declarate împotriva hotărârilor fără drept de apel

şi a încheierilor susceptibile de recurs, ambele categorii pronunţate în primă instanţă de către judecătorii (conform secţiunii 1);

- Colegiul civil şi de contencios administrativ sau, după caz, Colegiul economic al Curţii Supreme de Justiţie examinează recursurile declarate împotriva hotărârilor şi încheierilor emise în primă instanţă de către curţile de apel de drept comun, inclusiv ca instanţe de contencios administrativ, şi, respectiv, Curtea de Apel Economică, încheieri prin care nu se rezolvă fondul cauzei, dar care împiedică soluţionarea cauzei;

- Colegiile lărgite ale CSJ dispun de competenţă exclusivă la examinarea recursurilor împotriva deciziilor şi încheierilor instanţelor de apel, inclusiv ale Curţii de Apel Economice, care se vor examina conform secţiunii a 2-a (deciziile) şi, respectiv, secţiunii 1 (încheierile).

Trebuie de menţionat faptul că instanţa ierarhic superioară celei abilitate cu prerogativa legală de a examina recursul nu este în drept să strămute din oficiu sau să preia pentru examinare în procedura sa o cerere de recurs (art.45 CPC), principiul imutabilităţii competenţei jurisdicţionale fiind aplicabil şi pentru competenţa funcţională (graduală).

49


7. Procedura de examinare a admisibilităţii recursului este aplicabilă numai cererilor de

recurs incidente secţiunii a 2-a a capitolului XXXVIII, recursul înaintat în baza secţiunii 1 nefiind susceptibil de a fi respins prin decizie ca inadmisibil.

Admisibilitatea recursului se va decide de un complet format din 3 judecători desemnaţi de preşedintele colegiului respectiv al Curţii Supreme de Justiţie (art.431 alin.(2) CPC).

8. Colegiul civil şi de contencios administrativ sau, după caz, Colegiul economic al Curţii Supreme de Justiţie examinează recursurile după cum urmează:

- recursurile declarate împotriva hotărârilor şi încheierilor emise de curţile de apel în primă instanţă, în complet din trei judecători (Secţiunea 1);

- recursurile declarate împotriva încheierilor emise în instanţele de apel, susceptibile de recurs, în complet din trei judecători (Secţiunea 1);

- recursurile declarate admisibile împotriva deciziilor pronunţate de către curţile de apel, în complet format din 5 judecători (Secţiunea a 2-a).


9. La examinarea recursurilor înaintate conform Secţiunii a 2-a, Colegiul lărgit al Curţii

Supreme de Justiţie se va desesiza în favoarea Plenului Curţii Supreme de Justiţie în următoarele situaţii, stipulate în art.442 alin.(3) CPC:

a) soluţionarea cauzei poate conduce la o contradicţie faţă de o hotărâre anterioară a Curţii. În acest context noţiunea de hotărâre trebuie interpretată extensiv, dar nu strict literal - "hotărârile", dar şi deciziile Curţii Supreme de Justiţie. De exemplu, poate servi drept temei pentru reconsiderarea unei soluţii anterioare - pronunţarea unei hotărâri de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin care unei situaţii, juridice i-a fost dată o apreciere juridică diferită faţă de cea dată de către Curtea Supremă de Justiţie printr-o decizie într-o situaţie similară;

b) la soluţionarea recursului se ridică o importantă problemă de drept. Pentru ca recursul să fie pasibil de examinare în Plen pe acest motiv este necesar ca această problemă să nu mai fi fost soluţionată printr-o hotărâre anterioară a Curţii, adică să reprezinte o noutate, şi/ sau această problemă trebuie să conţină o pondere importantă în cadrul soluţionării corecte a recursului respectiv.

Nu pot fi calificate la acest capitol problemele care, deşi suscită discuţii, nu prezintă importanţă pentru soluţionarea în esenţă a recursului;

c) soluţionarea pricinii prezintă un interes deosebit pentru practica judiciară şi pentru evaluarea dreptului. La explicarea acestui aspect trebuie de pornit de la premisa instituită de art.17 CPC, astfel că vor avea incidenţă la acest capitol recursurile în cauzele civile care nu se întâlnesc în mod unitar, dar sunt constituite într-o categorie de litigii datorită frecvenţei lor în arealul dimensional al litigiilor civile. În acelaşi context, este necesar ca litigiul respectiv să fi fost soluţionat în mod diferit de către instanţele judecătoreşti, adică practica să fie neunitară. Totodată, chiar dacă litigiul respectiv este unitar, acesta prezintă un interes deosebit pentru practica judiciară şi evaluarea dreptului, dacă implică aplicarea unor dispoziţii cu caracter novator pentru legislaţia ţării şi/sau sunt expuse într-un mod neclar în cadrul actului normativ (ex.: uzucapiunea, introdusă prin noul Cod civil).

Referitor la interesul pentru evaluarea dreptului, se cere de menţionat că acest aspect include mai mult substratul strict juridic al unor norme legale, decât substratul practic, adică cel al aplicării normei respective, situaţie care în concret se reflectă în tălmăcirea înţelesului

50

general al unei norme juridice civile în raport cu principiile generale ale dreptului şi sensul legislaţiei civile (art.5 alin.(2) CC).

10. Temeiurile declarării recursului şi casării hotărârii prevăzute de art.400 alin.(2) şi (3) CPC sunt identice atât pentru recursurile împotriva hotărârilor pentru care nu este prevăzută calea apelului, cât şi pentru recursurile împotriva deciziilor instanţei de apel; pentru recursurile incidente secţiunii 1 fiind aplicabile şi motivele prevăzute la art.400 alin.(1) CPC. Dispoziţiile art.400 alin.(2) şi (3) CPC au caracter de concretizare a motivului de recurs prevăzut la art.400 alin.(1) lit.d) CPC, determinând cazurile concrete în prezenţa cărora se consideră că normele de drept material şi procedural au fost încălcate sau eronat aplicate, astfel că recursul exercitat conform secţiunii a 2-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

Pentru recursurile înaintate în ordinea prevăzută de secţiunea 1 pot fi invocate de către părţi şi alţi participanţi la proces toate temeiurile prevăzute de art.400 CPC, având loc o devoluţiune generală (în fapt şi în drept), adică se va verifica atât legalitatea, cât şi temeinicia hotărârii.

Motivele de recurs trebuie să fie invocate în mod expres de către subiecţii recursului, însă neindicarea temeiurilor legate de încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural prevăzute la art.400 alin.(3) CPC nu va atrage restituirea cererii de recurs, deoarece motivele enunţate pot fi invocate şi din oficiu de către instanţa de recurs (art.400 alin.(4) CPC).

Simpla nemulţumire a părţilor de soluţia adoptată de instanţele inferioare nu poate constitui motiv de recurs, dacă nu este invocat vreunul din temeiurile de recurs expres prevăzute de lege.

11. Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage inadmisibilitatea recursului (exercitat conform secţiunii a 2-a) sau restituirea lui (conform secţiunii 1), dacă reieşind din esenţa scriptică se poate deduce un temei de recurs, care se încadrează în limitele art.400 alin.(1) - (3) CPC pentru secţiunea 1 şi art.400 alin.(2)-(3) pentru secţiunea a 2-a.

De asemenea, neindicarea expresă a temeiurilor declarării recursului nu poate constitui motiv de inadmisibilitate sau de restituire a cererii de recurs, dacă din conţinutul acesteia rezultă existenţa unuia din temeiurile legale de recurs.

12. Coreclamanţii, copârâţii şi/sau intervenienţii care participă la proces de partea recurentului se pot alătura la recurs, dacă poziţiile lor coincid în ceea ce priveşte temeiurile recursului, prin prezentarea unei cereri scrise. Astfel, persoana care se alătură la recurs nu poate prezenta alte temeiuri în afara celor invocate de către subiectul care a depus recursul, însă dispune de posibilitatea de a le dezvolta, prin adăugarea altor argumente în justificarea aceluiaşi temei.

În cazul în care persoana alăturată a formulat şi alte temeiuri pe lângă cele invocate de persoana care a depus recursul, cererea se va considera depusă numai în măsura în care nu depăşeşte temeiurile invocate de subiectul recursului, şi în acest caz pentru cererea de alăturare la recurs nu se plăteşte taxa de stat. În cazul în care temeiurile invocate de persoana care se alătură nu coincid cu cele invocate de subiectul recursului, persoana alăturată este în drept să depună cerere de recurs după regulile generale, cu achitarea taxei de stat (art.401 alin.(2) CPC).

Totodată, cererea care se referă la alăturare, conform principiului de drept "accesoriul urmează soarta principalului" şi în lipsa unei stipulaţii exprese, va fi examinată ca cerere accesorie cererii de recurs, urmând soarta cererii principale, soluţia în cadrul acestei cereri fiind similară soluţiei pronunţate în cererea de recurs.

13. Pentru declararea recursului sunt aplicabile următoarele termene, reieşind din prevederile art.402, 425 şi 434 CPC:

51

- pentru recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă, precum şi împotriva încheierilor susceptibile de recurs -20 de zile de la data comunicării hotărârii sau încheierii motivate, dacă legea nu prevede altfel;

- pentru recursurile împotriva deciziilor curţilor de apel - în cazul în care se pronunţă decizia motivată a instanţei de apel, termenul de atac al acesteia este de 2 luni de la pronunţare, iar în cazul în care se pronunţă dispozitivul acesteia, termenul de atac este de 2 luni de la înştiinţarea scrisă a părţilor despre semnarea deciziei redactate.

Termenul de 2 luni este un termen de decădere, nefiind susceptibil de a fi restabilit în baza art.116 CPC.

Termenul de 20 de zile, pentru prima situaţie mai sus enunţată (secţiunea 1), poate fi restabilit numai la cererea persoanelor care prezintă probe veridice ce confirmă imposibilitatea de a depune recursul. Din oficiu termenul nu poate fi restabilit.

Oricare ar fi temeiurile invocate de către părţi sau participanţii la proces, dacă există dovada înştiinţării scrise a acestora despre semnarea hotărârii redactate, recursul declarat de către ei după expirarea termenului de 2 luni se consideră inadmisibil, ca fiind depus cu omiterea termenului prevăzut la art.434 CPC.

În situaţia în care recursul a fost depus cu respectarea termenului, dar a fost restituit în mod greşit, el se va examina ca fiind depus în cadrul termenului legal stabilit.

În scopul asigurării certitudinii momentului de la care va curge termenul de recurs, instanţele ale căror acte de dispoziţie sunt recurabile, în situaţia pronunţării integrale în şedinţă de judecată a actelor respective, vor fixa acest fapt în procesul-verbal al şedinţei sub semnătura părţilor, iar dacă se pronunţă numai dispozitivul, hotărârea motivată se va înmâna participanţilor la proces sub semnătură de primire.

În unele cazuri, legea stabileşte termene mai scurte pentru exercitarea recursului (ex: conform art.13 alin.(5) din Legea contenciosului administrativ, hotărârea instanţei de contencios administrativ, prin care se soluţionează excepţia de ilegalitate, poate fi atacată în termen de 5 zile; hotărârea judecătorească privind confirmarea sau infirmarea alegerilor locale şi validarea mandatelor poate fi atacată cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, conform art.68 din Codul electoral etc.)


14. În cazul omiterii termenului de declarare a recursului (pentru secţiunea 1), acesta se

va restitui conform art.409 alin.(1) lit.(b) CPC. Dacă recurentul solicită repunerea în termen, această chestiune se examinează conform dispoziţiilor art.116 CPC. În cazul în care se constată că termenul de declarare a recursului a fost omis din motive întemeiate, persoana interesată se repune în termen, prin încheierea instanţei de recurs, şi recursul se examinează în fond. În caz contrar, recursul se restituie recurentului.

Încheierea prin care este respinsă cererea de repunere în termen şi încheierea de restituire a recursului, pot fi atacate cu recurs, cu excepţia încheierii Curţii Supreme de Justiţie. încheierea de admitere a cererii de repunere în termen nu este susceptibilă de recurs.

Totodată, recursul declarat cu omiterea termenului prevăzut de art.434 CPC împotriva deciziilor instanţelor de apel (secţiunea a 2-a), după ce a fost calificat drept admisibil în mod eronat, poate fi declarat inadmisibil în baza art.433 lit.b) CPC de către Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie.

15. Recursul exercitat în condiţiile secţiunii 1, conform art.403, de regulă, suspendă executarea hotărârii, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Aceste cazuri se referă la situaţiile în care hotărârea este "de jure" cu executare imediată (art.256 CPC) sau instanţa de fond a dispus executarea imediată (art.257 CPC).

52

Recursul exercitat în procedura stabilită de secţiunea a 2-a, de regulă nu suspendă executarea hotărârii, cu excepţia celora care au ca obiect:

- strămutarea de hotare; - distrugerea de plantaţii şi semănături; - demolarea construcţiei şi altor bunuri imobile; - alte cazuri expres prevăzute de lege. Instanţa învestită cu examinarea recursului împotriva deciziilor curţilor de apel este în

drept, la cererea recurentului, să dispună suspendarea executării hotărârii atacate, cu condiţia depunerii unei cauţiuni în modul, mărimea şi cu efectele prevăzute de art.435 alin.(3)-(7) CPC.

În conformitate cu art.75 alin.(3) Cod de executare, executorul judecătoresc este în drept să dispună suspendarea executării hotărârii judecătoreşti, la prezentarea certificatului privind depunerea cauţiunii, în alte cazuri decât cele stipulate la art.435 alin.(2) CPC.

16. Cererea de recurs (secţiunea 1) se va depune la instanţa a cărei hotărâre sau încheiere se atacă. Numai în cazul atacării deciziilor curţilor de apel (secţiunea a 2-a), recursurile se depun la Curtea Supremă de Justiţie. În prima situaţie, după expirarea termenului de recurs pentru toţi participanţii la proces, în termen de 15 zile se expediază dosarul împreună cu recursul la instanţa competentă de a examina recursul (art.406 alin.(2) CPC).

Se atenţionează instanţele judecătoreşti, ale căror acte de dispoziţie se atacă cu recurs, asupra necesităţii respectării termenului stabilit pentru transmiterea dosarului în instanţa de recurs (Secţiunea 1 -15 zile de la data expirării termenului de atac, secţiunea a 2-a - imediat ce s-a primit solicitarea), în scopul asigurării respectării termenului rezonabil general de examinare a pricinii (art.6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale).

Cererea se depune în atâtea exemplare câţi participanţi la proces sunt, anexându-se: originalul chitanţei fiscale, după caz, dispoziţia de plată trezorerială; înscrisurile prin care se confirmă achitarea taxei de stat, cu excepţia cazurilor în care subiecţii sunt scutiţi, conform legii, de la achitarea acesteia; împuternicirile legale ale reprezentantului, dacă recursul se exercită prin reprezentant.

17. Cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată şi să cuprindă, în mod obligatoriu, elementele stipulate la art.437 alin.(1) şi art.405 alin.(1) CPC.

Lipsa oricăruia dintre elementele cererii sau a documentului care atestă împuternicirile reprezentantului, dacă recursul se exercită prin reprezentant, ori a dovezii de plată a taxei de stat, constituie motiv pentru restituirea cererii de recurs înaintate în conformitate cu secţiunea 2-a, instanţa restituind cererea, printr-o adresă semnată de preşedintele sau vicepreşedintele colegiului respectiv, în termen maxim de 5 zile de la depunere (art.438 alin.(2) CPC).

Depunerea cererii se va înregistra la Serviciul Grefă al Curţii Supreme de Justiţie, iar după verificarea îndeplinirii condiţiilor enunţate şi constatarea îndeplinirii lor, Secţia Grefă remite recursul cancelariei colegiului respectiv, care va înregistra intentarea procedurii de recurs. Astfel, momentul sesizării instanţei de recurs nu coincide cu momentul intentării procedurii.

Spre deosebire de secţiunea a 2-a, în cazul neîndeplinirii condiţiilor enunţate în cadrul secţiunii 1, instanţa va dispune prin încheiere să nu se dea curs cererii, acordând recurentului un termen rezonabil pentru înlăturarea neajunsurilor.

Încheierile de a nu se da curs cererii, pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie, nu se supun niciunei căi de atac.

Dacă în termenul indicat în încheiere nu au fost înlăturate neajunsurile stabilite, instanţa de recurs va restitui cererea recurentului.

53

Depunerea repetată a recursului (în cadrul secţiunii 1), în afara termenului legal stabilit, este imposibilă numai dacă cererea a fost restituită pentru următoarele motive:

- cererea a fost depusă cu nerespectarea termenului legal pentru declararea recursului respectiv, iar recurentul nu a solicitat repunerea în termen;

- recurentul a solicitat restituirea recursului până la dezbaterea în fond a recursului de către instanţa de recurs (art.409 alin.(2) CPC); în celelalte cazuri de restituire este permisă depunerea repetată a cererii de recurs.

În cazul restituirii recursului, conform secţiunii a 2-a, este admisă depunerea repetată a acestuia în toate cazurile de restituire după înlăturarea neajunsurilor, cu respectarea condiţiei neexpirării termenului de 2 luni (art.438 alin.(3) CPC).

Restituirea ilegală sau reţinerea restituirii recursului de către instanţa de judecată nu va atrage pierderea termenului de depunere a recursului, cu condiţia că recursul a fost depus, iniţial, în cadrul termenului stabilit.

18. Legea prevede, ca şi în cazul apelului, posibilitatea retragerii recursului şi renunţării la recurs, precum şi a tranzacţiei încheiate între părţi (art.411, 412, 443 CPC), cereri care se vor examina conform prevederilor art.374 şi, respectiv, art.375 CPC, cu deosebirea ce constă în faptul că retragerea recursului, renunţarea la acţiune sau tranzacţia de împăcare nu poate fi exercitată şi în mod oral, în instanţa de recurs fiind necesară întotdeauna o cerere scrisă, depusă de către recurent sau mandatarul special. Cu toate că art.443 nu prevede în mod expres forma scrisă pentru retragerea recursului în secţiunea a 2-a, această formă se extinde şi asupra acestui caz, reieşind din interpretarea extensiv-sistematică a acestui articol. În caz de retragere a recursului, procedura încetează prin încheiere.

19. Spre deosebire de procedura premergătoare examinării cererii de recurs aferentă secţiunii 1, în care nu există procedura examinării admisibilităţii recursului, la această etapă în secţiunea a 2-a recursul se va examina sub aspectul admisibilităţii acestuia, fără citarea părţilor, conform art.440 alin.(1) CPC.

Judecătorul raportor va verifica, în cel mult 3 luni, încadrarea în temeiurile legale a motivelor invocate şi va face un raport verbal în faţa completului de judecată asupra admisibilităţii recursului. Dacă se constată prezenţa vreunui temei din cele prevăzute de art.433 CPC, completul de judecată instituit conform art.439 alin.(2) CPC va dispune admisibilitatea recursului, în caz contrar recursul se va respinge ca inadmisibil printr-o decizie motivată irevocabilă.


20. În cadrul examinării pricinii în recurs, secţiunea 1, instanţa va verifica în limitele

cerinţelor înaintate şi ale motivelor invocate, în baza materialelor din dosar şi a noilor înscrisuri prezentate de către părţi, legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe, recursul având efect devolutiv şi în ceea ce priveşte persoanele care nu au declarat recurs (art.410 alin.(2) CPC).

Înscrisuri noi, în sensul art.410 alin.(1) CPC, se vor considera atât cele existente la dosar, dar care nu au fost cercetate şi apreciate de către prima instanţă, cât şi înscrisurile apărute după pronunţarea hotărârii. Noile probe se vor administra cu respectarea principiului contradictorialităţii şi al egalităţii părţilor în proces şi se vor aprecia conform art.130 CPC.

La examinarea recursului conform secţiunii a 2-a, depunerea de înscrisuri noi nu este admisă.

21. Examinarea pricinii în recurs se va desfăşura conform dispoziţiilor procedurale aplicabile judecării apelului, în măsura în care aceste dispoziţii nu contravin capitolului ce reglementează calea de atac a recursului.

54

În instanţa de recurs, nici părţile, dar nici instanţa din oficiu, nu dispun de posibilitatea de a efectua următoarele acte procedurale:

- de a schimba calitatea părţilor în proces; - de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii; - de a înainta pretenţii noi. Dacă necesitatea schimbării calităţii părţilor rezultă din dezbateri, instanţa de recurs va

decide admiterea recursului şi/sau pentru alte motive decât cele invocate de către recurent, cu trimiterea la rejudecare a cauzei în instanţa de fond.

Schimbarea temeiului, obiectului acţiunii sau înaintarea unor pretenţii noi în instanţa de recurs sunt inadmisibile, deoarece se excede cadrul procedural stabilit, formând obiectul juridic al unei alte acţiuni. Respingerea ca inadmisibile a acestor cereri de recurs nu constituie autoritate de lucru judecat în privinţa soluţiei de fond în cadrul noului litigiu prezumat, recurentul dispunând de dreptul de a înainta o nouă acţiune cu schimbarea temeiului, obiectului acţiunii faţă de cele din acţiunea anterioară sau având ca obiect pretenţiile noi inadmisibile de recurs.

22. Părţile, alţi participanţi la proces sau reprezentanţii acestora vor fi citate pentru termenul stabilit al şedinţei de judecată, în modul stabilit de capitolul VIII CPC. Neprezentarea acestora în şedinţa de judecată nu constituie un impediment pentru examinarea recursului, dacă instanţa de recurs constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită (art.414 alin.(1) CPC).

Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a procedurii de citare (ex: lipsa în dosar a cotorului cu semnătura persoanei citate), precum şi neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a procedurii de comunicare a actelor procedurale (cererea de recurs şi noile înscrisuri) suscită amânarea examinării recursului.

23. Examinarea cauzei în recurs poate fi amânată, la cererea părţilor şi a altor participanţi la proces, pe motivele prevăzute la art.208 CPC, numai în măsura în care aceste motive se regăsesc în specificul procedurii de recurs. Imposibilitatea de a se prezenta în şedinţă se va aprecia ca motiv numai dacă este reală şi justificată (ex.: caz de boală). Amânarea examinării pe motivul neprezentării reprezentantului părţii se poate efectua numai o singură dată. Este inadmisibil motivul necesităţii prezentării de noi înscrisuri în cadrul examinării recursului în secţiunea a 2-a.

Concomitent, în cazul neprezentării în şedinţa de judecată a participantului la proces care nu a fost citat legal, instanţa de recurs dispune de dreptul de a amina din oficiu şedinţa de judecată.

Amânarea judecării recursului se va dispune printr-o încheiere, nesusceptibilă de recurs, cu indicarea motivelor amânării.

24. Potrivit art.415 CPC, după deschiderea şedinţei de judecată, instanţa de recurs va soluţiona, în modul prevăzut de art.380 CPC, cererile şi demersurile participanţilor la proces, pronunţându-se asupra lor numai după punerea acestora în discuţie, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi al egalităţii părţilor în proces. Tuturor participanţilor la proces prezenţi în şedinţă trebuie să li se ofere posibilitatea de a-şi exprima opinia faţă de cererea sau demersul respectiv, în ordinea stabilită de art.416 alin.(1) CPC.

25. Participanţii la proces vor putea solicita prezentarea unor noi înscrisuri, a căror reclamare a fost respinsă de către prima instanţă - principiu valabil numai pentru secţiunea 1. Noile înscrisuri administrate se vor corobora cu întregul material probator existent la dosar.

În particular, nu constituie înscrisuri şi sunt inadmisibile la examinarea recursului: - declaraţiile scrise ale martorilor, indiferent de faptul că sunt autentificate notarial; - încheierea de asigurare a unei probe, cuprinzând mărturia unei persoane, opinia unui

expert sau specialist, o anumită stare de lucruri, recunoaşterea unui fapt sau a unui drept; - descifrarea scrisă a unei convorbiri telefonice;

55

- concluziile expertului. 26. Se atrage atenţia instanţelor judecătoreşti asupra faptului declarării

neconstituţionalităţii dispoziţiilor cuprinse în art.416 alin.(3) şi art.444 alin.(3) CPC; devenite nule, conform art.140 alin.(1) din Constituţia R.M., la momentul adoptării Hotărârii Curţii Constituţionale nr.2 din 19.02.2004. Astfel, prevederile menţionate, referitor la necesitatea participării la judecarea recursului prin intermediul avocatului sau ai altui reprezentant licenţiat în drept, limitarea pledoariei la 30 de minute, precum şi posibilitatea arbitrară a preşedintelui şedinţei de a limita pledoaria - au devenit nule.

Prin Legea nr.303-XV din 23.09.2004 a fost adoptat un nou conţinut al art.444 alin.(3), ce oferă posibilitate preşedintelui şedinţei de judecată de a atenţiona participanţii la proces în cazul în care aceştia, în cadrul luărilor de cuvânt, se abat de la expunerea problemelor de drept sau dacă argumentele expuse nu au legătură cu temeiurile invocate în cererea de recurs. În alte cazuri explicaţiile participanţilor la proces nu pot fi limitate.

27. Se explică că cererea de recurs poate fi declarată nu numai în privinţa actului de dispoziţie judecătoresc în întregime, dar şi în privinţa oricărei părţi a actului judecătoresc de dispoziţie, în mod separat, indiferent de faptul dacă aceasta va influenţa în consecinţă soluţia.

De asemenea, se supune recursului hotărârea suplimentară a judecătoriei sau decizia suplimentară a instanţei de apel, pronunţate în ordinea stabilită de art.250 CPC.

28. În scopul precizării sensului temeiurilor de casare şi a incidenţei acestora, se explică înţelesul lor, după cum urmează:

a) nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond (art.400 alin.(1) lit.a) CPC).

În acest caz este vizată nerespectarea de către instanţa de fond a obligaţiei prevăzute la art.118 alin.(3) CPC, care constă în determinarea definitivă a elementelor de fapt pentru soluţionarea justă a pricinii, pornind de la pretenţiile şi obiecţiile părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material şi procedural aplicabile în cauză (ex.: nu s-a constatat prezenţa prejudiciului în sumă de 2000 lei, pentru care legea prevede necesitatea existenţei unui înscris);

b) nu au fost dovedite circumstanţele considerate de către prima instanţă ca fiind stabilite (art.400 alin.(1) lit.b) CPC).

Temeiul respectiv de casare este prezent în cazurile în care instanţa inferioară a considerat greşit că părţile sunt degrevate de sarcina probei reieşind din aprecierea greşită a faptului existenţei vreunei situaţii din cele prevăzute la art.123 CPC, sau, fără a exista vreunul din temeiurile degrevării de probaţiune, a considerat elementele faptice ca fiind probate, cu toate că elementele probatorii lipsesc sau acestea există, dar nu corespund exigenţelor prevăzute de lege conform art.122 alin.(1) CPC (ex.: instanţa a considerat ca fiind dovedit dreptul de proprietate asupra autoturismului, reieşind din existenţa unei procuri care mandatează pe pretinsul proprietar de a vinde autoturismul, fapt ce contravine Regulamentului cu privire la registrul de stat al transporturilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1047/08.11.1999 (pct.44), care prevede ca mijloc de probaţiune unic al dreptului de proprietate asupra autoturismului înmatriculat - certificatul de înmatriculare);

c) concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii (art.400 alin.(1) lit.c) CPC).

Se are în vedere situaţia în care instanţa inferioară a constatat toate circumstanţele pricinii şi din acestea rezultă o anumită soluţie, însă instanţa, în mod greşit, a pronunţat o altă soluţie ce nu corespunde celei adecvate, rezultante din circumstanţele respective. Sub acest aspect, sunt relevante dispoziţiile art.241 alin.(5) CPC, conform cărora, printre alte elemente, partea motivată a hotărârii cuprinde circumstanţele pricinii şi probele pe care se întemeiază concluziile instanţei referitor la aceste circumstanţe, iar pe de altă parte în alin.(6) al aceluiaşi articol se relatează despre concluzia instanţei referitor la admiterea sau respingerea acţiunii.

56

Reieşind din sensul acestor enunţuri, se constată caracterul extensiv al noţiunii de "concluzii". De fapt, noţiunea de "concluzii" de la art.400 alin.(1) lit.c) CPC cuprinde ambele înţelesuri relevate mai sus, deoarece, în final, soluţia sau concluzia pronunţată în dispozitiv depinde de concluziile asupra circumstanţelor din partea motivată;

d) instanţa nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată (art.400 alin.(2) lit.a) CPC). Acesta constituie un motiv de casare incident în cazul în care actul normativ aplicabil în

litigiul dedus judecăţii nu şi-a găsit aplicarea în cadrul hotărârii, fără ca instanţa să aplice o altă lege în locul celei incidente. În cazul în care soluţia este corectă în fond, cu toate că instanţa nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, hotărârea va fi menţinută de instanţa de recurs, cu relevarea normei juridice aplicabile;

e) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată (art.400 alin.(2) lit.b) CPC). Se reflectă în situaţia în care instanţa aplică o normă juridică care este străină de situaţia

de fapt existentă în cazul dedus judecăţii. În acelaşi motiv se încadrează cazul în care hotărârea şi-a pierdut fundamentul juridic, aspect care este în strânsă legătură cu principiul aplicării legii civile în timp (principiul neretroactivităţii) (de ex.: situaţia juridică s-a născut sub imperiul Codului civil vechi, iar instanţa a aplicat Codul civil nou);

f) a interpretat eronat legea (art.400 alin.(2) lit.c) CPC). Acest temei devine incident în cazul în care normei juridice aplicabile i s-a atribuit un mai mare grad de abstracţie sau aceasta suscită îndoieli la aplicare, iar instanţa, aplicând norma respectivă, a extins norma juridică dincolo de ipotezele la care se aplică sau invers - a exclus ipoteza concretă din aria de ipoteze pe care le acoperă norma juridică respectivă;

g) a aplicat eronat analogia legii sau analogia dreptului (art.400 alin.(2) lit.d) CPC). La acest temei pot apărea următoarele situaţii: - există o reglementare expresă a raportului juridic litigios, însă instanţa greşit a aplicat

analogia; - prevederea legală, la care s-a raportat instanţa, alcătuind-o prin analogie, la o ipoteză

ce nu intra în aria de ipoteze acoperite de norma respectivă, este imposibilă de aplicat în cazul concret dedus judecăţii, fiindcă nu există similitudini între cele două categorii de raporturi prin esenţa lor (art.5 alin.(1) CC);

- instanţa a aplicat analogia, fapt prin care s-au limitat anumite drepturi civile sau s-a stabilit răspunderea civilă, contrar art.5 alin.(3) CC, caz în care analogia este eronat aplicată.

Prin aplicare a analogiei dreptului se înţelege situaţia când legea nu prevede expres reglementarea raportului juridic respectiv, dar nici aplicarea analogiei legii nu este posibilă, caz în care litigiul se va soluţiona conform principiilor generale şi sensului legislaţiei civile (art.5 alin.(2) CC). Aplicarea este eronată, dacă principiile şi sensul legislaţiei sunt aplicate neadecvat la ipoteza concretă dedusă judecăţii;

h) pricina a fost judecată de un judecător care nu era în drept să participe la examinarea ei (art.400 alin.(3) lit.a) CPC).

Este suficient ca un singur judecător din cadrul completului să nu fi avut dreptul la participare pentru ca temeiul respectiv să fie aplicabil.

Temeiul este incident inclusiv atunci când: - judecătorul a participat repetat la judecarea aceleiaşi pricini, în instanţa de fond sau

apel; - instanţa care a soluţionat cererea de recuzare a respins-o în mod neîntemeiat, caz în

care se va casa, în recurs, încheierea respectivă, recurată odată cu fondul (art.53 alin.(5) CPC); i) pricina a fost judecată în absenta unui participant la proces, căruia nu i s-a comunicat

locul, data si ora şedinţei de judecată (art.400 alin.(3) lit.b) CPC) - motiv aplicabil în cazul în care instanţa inferioară nu a respectat dispoziţiile art.102-105 CPC, şi ca rezultat participantul la proces a fost privat de dreptul participării la proces, încălcându-se principiile contradictorialităţii, al dreptului la apărare şi al unui proces echitabil.

57

Dacă citaţia a fost expediată numai reprezentantului participantului la proces, fără a fi expediată şi participantului, motivul invocat în casare, precum că acesta nu a fost citat personal, va constitui temei al casării;

i) la judecarea pricinii au fost încălcate regulile cu privire la limba procesului (art.400 alin.(3) lit.c) CPC), care cuprinde următoarele ipoteze:

- procesul s-a desfăşurat într-o altă limbă decât cea de stat, aceasta nefiind acceptabilă pentru majoritatea participanţilor;

- persoanei interesate, care nu posedă sau nu vorbeşte limba de stat, nu i s-a asigurat prezenţa interpretului pentru exprimarea în judecată;

- procesul s-a desfăşurat într-o altă limbă, iar instanţa nu a emis hotărârea şi în limba de stat.

Dacă majoritatea participanţilor la proces cunosc o altă limbă decât cea de stat (ex.: rusa) şi procesul se desfăşoară în limba respectivă, acest fapt nu va constitui motiv de casare.

La aprecierea temeiului de casare respectiv, se vor lua în considerare explicaţiile pct.2 şi 10 din Hotărârea Plenului nr.12 din 09.04.1999 "Cu privire la respectarea legislaţiei despre utilizarea limbii în procedura judiciară";

k) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane neantrenate în proces (art.400 alin.(3) lit.d) CPC) - este cazul în care prin actul de dispoziţie al instanţei (hotărâre) a fost atinsă esenţa dreptului cel puţin a unei persoane, instanţa neîndeplinind una dintre sarcinile pregătirii pricinii pentru dezbateri (art.185 alin.(2) lit.c) CPC) în raport cu persoana respectivă;

l) hotărârea nu este semnată de judecător sau este semnată de judecătorul nemenţionat în hotărâre cu excepţia cazurilor prevăzute la art.242 alin.(2) CPC (art.400 alin.(3) lit.e) CPC). Temeiul respectiv comportă următoarele situaţii:

- semnătura judecătorului, în general, lipseşte de pe hotărâre, contrar dispoziţiilor art.238 alin.(4) CPC;

- există o semnătură pe hotărâre, dar aceasta nu aparţine judecătorului care a participat la deliberarea hotărârii (judecătorul menţionat în partea introductivă a hotărârii), cu excepţia situaţiei în care judecătorul a fost în imposibilitate de a semna hotărârea, caz în care se va proceda conform prevederilor art.242 alin.(2) CPC, iar acest fapt nu va constitui motiv de recurs;

m) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată (art.400 alin.(3) lit.f) CPC). Se referă la lipsa procesului-verbal al şedinţei în care s-a pronunţat hotărârea;

n) hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei generale sau jurisdicţionale. Temeiul enunţat are incidenţă în situaţia încălcării normelor procesuale cu privire la competenţă, stabilite la capitolele III şi IV din Titlul I

Temeiurile prevăzute la art.400 alin.(3) CPC se iau în considerare întotdeauna şi din oficiu de către instanţa de recurs, astfel că la examinarea recursului se va verifica dacă nu este prezent vreunul din temeiurile procedurale de casare, pe cale incidentală, indiferent că nu au fost indicate de recurenţi.


29. După examinarea recursului, instanţa poate pronunţa una dintre soluţiile prevăzute

la art.417 şi art.427 şi, respectiv, la art.445 alin.(1) CPC, soluţii ce devin irevocabile de la momentul pronunţării lor.

De regulă, deliberarea şi pronunţarea actelor de dispoziţie ale instanţei de recurs au loc în aceeaşi şedinţă cu judecarea recursului, dar în prezenţa unor motive întemeiate (ex.: complexitatea cauzei), deliberarea şi pronunţarea pot fi amânate pe un termen de 10 zile, conform art.236 alin.(1) CPC.

58

Instanţa de recurs este în drept să pronunţe dispozitivul deciziei sau al hotărârii, urmând ca redactarea să se efectueze în termen de o lună pentru recursurile înaintate în baza secţiunii a 2-a (art.445 alin.(5) CPC) şi de 15 zile pentru recursurile înaintate în baza secţiunii 1 (similar art.242 alin.(1) CPC)

30. Dacă instanţa de recurs ajunge la concluzia că cel puţin unul dintre temeiurile invocate este întemeiat sau constată, din oficiu, prezenţa vreunui motiv procedural de casare, va decide admiterea recursului cu casarea totală sau parţială a hotărârii(lor) instanţei(lor) inferioare:

- totală, dacă se referă la toate aspectele de fapt şi de drept, care au format obiectul examinării în instanţa de fond, şi are devolutivitate asupra tuturor părţilor;

- parţială, dacă motivele casării vizează doar unele aspecte de fapt şi/sau de drept ale pricinii sau numai pe una/unele dintre părţi.

Distincţia dintre casarea totală şi parţială prezintă interes pentru determinarea limitelor rejudecării după casare.

31. Instanţa care a admis recursul dispune de următoarele împuterniciri, inclusiv în privinţa instanţei la care se va trimite pricina pentru rejudecare, după casare:

- casarea cu rejudecare şi pronunţare a unei noi hotărâri va opera atunci, când eroarea poate fi corectată de către instanţa de recurs, nefiind necesară verificarea suplimentară a dovezilor, circumstanţelor, şi nefiind necesar de a se reţine şi constata alte circumstanţe, circumstanţele pricinii fiind corect constatate de instanţele inferioare, eroarea constând, de regulă, în aplicarea eronată a normelor de drept material;

- casarea cu trimitere la rejudecare va opera în cazurile în care eroarea nu poate fi remediată de către instanţa de recurs, de regulă, fiind aplicabilă în situaţia utilizării eronate a normelor procedurale, în caz contrar fiind pasibilă eludarea cel puţin a unui grad de jurisdicţie pentru verificarea şi elucidarea unor circumstanţe sau pentru anumite persoane, ceea ce ar contraveni principiilor echităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

Se relevă unele ipoteze practice sub aspectul enunţat mai sus: - când instanţa inferioară a soluţionat pricina fără cercetarea fondului, după casare

pricina se va trimite la rejudecare în instanţa de fond din considerentul parcurgerii tuturor gradelor de judecare aferente pricinii respective;

- dacă instanţa de fond a soluţionat pricina în baza altui temei juridic decât cel invocat de parte, fără a-l pune în discuţia părţilor (în dezbateri), această situaţie este echivalentă cu nerezolvarea fondului, impunându-se casarea cu trimitere la rejudecare, deoarece, deşi în instanţa de fond s-au administrat probe, aceasta nu s-a făcut în temeiul invocat de parte, prin urmare, cererea ei nu a fost soluţionată în fond;

- dacă hotărârea este casată pentru nerespectarea normelor privind competenţa, pricina se va trimite la instanţa competentă sau se va reţine pentru rejudecare în cazul în care se constată propria competenţă;

- în cazul în care soluţia din dispozitivul hotărârii este în contradicţie cu faptele corect stabilite în motivarea hotărârii, în sensul că din probele administrate rezultă o anumită soluţie, la care se face referire în motivare, însă în dispozitiv instanţa s-a oprit la soluţia contrară, hotărârea se va casa cu rejudecarea şi pronunţarea unei noi hotărâri (ex.: din partea motivată rezultă că pretenţia este întemeiată, dar în dispozitiv acţiunea este respinsă ca neîntemeiată).

32. În caz de casare a actului de dispoziţie contestat cu recurs, instanţa de recurs se va pronunţa în partea motivată a deciziei asupra încălcărilor comise de instanţele inferioare şi asupra actelor procedurale care sunt necesare de a fi efectuate la rejudecare, fără a dispune de dreptul de a da indicaţii acestor instanţe. Totodată, instanţa de recurs nu va putea insera în decizie anumite sugestii cu privire la:

- eventuala soluţie necesară a fi pronunţată; - aprecierea veridicităţii probelor administrate;

59

- prevalarea unor probe asupra altora; - alte aspecte ce ar afecta intima convingere a instanţei la rejudecare (art.419 CPC). [Pct.32 în redacţia Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova

nr.10 din 22.12.2008] 33. Conform art.271 CC, termenul de prescripţie extinctivă se aplică numai la cererea

persoanei în favoarea căreia a curs prescripţia, în recurs, prescripţia poate fi opusă de către persoana îndreptăţită numai în cazul în care instanţa se pronunţă asupra fondului.

În cazul în care instanţa de fond şi de apel nu s-au pronunţat asupra termenului de prescripţie, invocat în condiţiile legii, instanţa de recurs va casa hotărârea cu trimitere la rejudecare în instanţa de fond (prima instanţă).

34. Instanţa de recurs nu poate înrăutăţi situaţia părţii în propria cale de atac, de exemplu, să acorde reclamantului o sumă mai mare prin pronunţarea unei noi hotărâri, chiar dacă pârâtul care a făcut recurs nu s-a opus la discutarea pretenţiilor majorate, cu excepţia situaţiilor când recurentul îşi exprimă acordul de voinţă în acest sens şi când hotărârea este atacată şi de alţi participanţi la proces (art.410 alin.(3) CPC).

Nu constituie înrăutăţire a situaţiei în propriul recurs cazul în care hotărârea recurată este casată în baza temeiurilor prevăzute la art.400 alin.(3) CPC, luate în considerare din oficiu de către instanţa de recurs conform art.400 alin.(4) CPC, chiar dacă ulterior, în urma rejudecării cauzei, se înrăutăţeşte situaţia recurentului.

35. După pronunţarea deciziei prin care se soluţionează cererea de recurs, instanţa de recurs nu este în drept să o anuleze sau să o modifice. Totodată, instanţa de recurs dispune de posibilitatea corectării greşelilor, explicării hotărârii şi emiterii unei decizii suplimentare, dispoziţiile art.249, 250 şi 251 fiind aplicabile în măsura în care situaţiile, ce constituie temei de înaintare a cererilor respective (de pronunţare a deciziilor suplimentare, de explicare a hotărârii şi de corectare a greşelilor), sunt compatibile cu dispoziţiile legale referitoare la recurs. În cazul admiterii acestor cereri, instanţa de recurs va pronunţa o decizie suplimentară sau o încheiere de corectare ori de explicare a deciziei, iar în cazul respingerii acestor cereri, în toate cele trei cazuri se va pronunţa o încheiere.

36. La depunerea cererii de recurs, se va anexa dovada achitării taxei de stat aferente (chitanţa sau dispoziţia de plată, în original), conform art.404 alin.(2) CPC şi art.2 alin.(1) din Legea taxei de stat, cu excepţia cazurilor în care legea prevede scutirea de la plata taxei de stat. Reieşind din prevederile art.3 alin.(1) lit.k) din Legea sus-menţionată, cuantumul taxei de stat constituie 50% din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare în judecată sau altei cereri (plângeri), iar în cazul în care litigiul dedus judecăţii are caracter patrimonial, cuantumul va constitui 50% din taxa calculată raportată la suma contestată, astfel că, în cazul în care una dintre părţile litigante contestă în cadrul cererii de recurs numai o parte a sumei sau a obiectivului material al litigiului, taxa achitată se va calcula în felul următor: 50% din 3% rezultă 1,5% din taxa calculată raportată la suma contestată.

Conform art.437 alin.(2) CPC, prevederile referitoare la scutirea, amânarea şi eşalonarea plăţii taxei de stat, prevăzute de art.85 alin.(4) şi art.86, nu au incidenţă la depunerea cererii de recurs, iar scutirile de la art.85 alin.(1) CPC au incidenţă numai în cazurile în care se stabileşte expres scutirea şi pentru contestarea hotărârilor.

Dacă reclamantul este scutit de către judecător numai la depunerea cererii de chemare în judecată, în recurs acesta va achita 50% din cuantumul pe care acesta l-ar fi achitat dacă nu ar fi fost scutit.

Dacă cuantumul taxei este diferit în raport de subiecţii impunerii (ex.: persoana fizică şi persoana juridică, conform art.3 alin.(1) lit.a) din Legea taxei de stat, achită nu mai puţin de 150 lei şi, respectiv, de 15 salarii minime egale cu 270 lei), acţiunea fiind înaintată de către un subiect, dar contestată în recurs de către alt subiect, taxa se va încasa raportată la cuantumul

60

pe care l-ar fi datorat subiectul care a înaintat acţiunea în primă instanţă (raportat la exemplul de mai sus şi presupunând că acţiunea a fost înaintată de către persoana fizică, persoana juridică la depunerea recursului va achita 50% din suma de 150 lei, dar nu din suma de 270 lei).

Se explică că, în situaţia în care prin recurs se contestă numai suma taxei de stat, încasate prin hotărârea primei instanţe sau decizia instanţei de apel, taxa de stat nu se plăteşte.

Cererile de recurs împotriva încheierilor sunt scutite de taxa de stat conform art.85 alin.(1) lit.m) CPC.

[Pct.37 exclus prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova

nr.10 din 22.12.2008, art.38 devine art.37] 37. Se abrogă Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.29 din 26.12.2000 "Cu

privire la practica de examinare a cauzelor civile în ordine de recurs". mun.Chişinău, 27 martie 2006

nr.3

61


REPUBLICII MOLDOVA

Cu privire la examinarea cauzelor privind accesul la informaţiile oficiale nr.1 din 02.04.2007


modificată de:

Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008 Accesul la informaţiile oficiale constituie un drept fundamental al persoanei de a fi

informat, o modalitate de control asupra activităţii autorităţilor/instituţiilor publice, gestionării banilor publici, de stimulare a formării opiniilor şi participării active a populaţiei la procesul de luare a deciziilor în spirit democratic.

Noile realităţi juridice au oferit dezideratului liberului acces la informaţie protecţie constituţională şi convenţională.

Noile realităţi existenţiale impun o conştientizare a importanţei imperioase, în particular, a accesului cetăţenilor la informaţia de mediu, cu dreptul de a participa la procesul adoptării deciziilor în domeniul respectiv, precum si cel de a acţiona in judecată în vederea apărării acestor drepturi în cazul în care acestea sunt lezate.

Perfecţionarea facilitării accesului la informaţia ecologică şi, participarea publicului la procesul adoptării deciziilor asigură o mai bună calitate a acestor decizii şi a procesului realizării lor, contribuind la îmbunătăţirea informării publicului privind problemele ecologice, acordă publicului posibilitatea de a-şi exprima îngrijorarea şi permite organelor statale să ţină cont, în modul cuvenit, de aceste interese.

Generalizarea practicii aplicării de către instanţele judecătoreşti a dispoziţiilor legale, care au ca obiect reglementarea relaţiilor privind accesul la informaţiile oficiale, a demonstrat că instanţele judecătoreşti aplică corect legislaţia, în majoritatea cazurilor, la soluţionarea acestor categorii de cauze.

Concomitent, au fost depistate anumite erori în aplicarea şi interpretarea actelor normative incidente, în special: confundarea dreptului de acces la informaţiile oficiale cu dreptul de acces la alte categorii de informaţii, drept, rezultat din acte normative sau contracte, calificarea incorectă a subiectelor Legii privind accesul la informaţii, delimitarea informaţiei oficiale cu accesibilitate limitată de informaţia pasibilă furnizării, constatarea încălcării prevederilor legii enunţate, în particular, datorită depăşirii termenului de furnizare a informaţiei sau furnizării informaţiei neadecvate, soluţionarea litigiilor legate de acreditarea mijloacelor de informare în masă etc.

În scopul eliminării deficienţelor din practica examinării cauzelor privind accesul la informaţiile oficiale şi în baza lit.e) art.2, lit.c), art.16 din Legea nr.789-XIII din 26.03.1996 cu privire la Curtea Supremă de Justiţie şi a art.17 CPC, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova

[Preambulul modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008]

62

EXPLICĂ:

1. Se atenţionează instanţele judecătoreşti asupra necesităţii de aplicare corectă şi unitară a dispoziţiilor Legii privind accesul la informaţie nr.982-XIV din 11.05.2000, denumită în continuare "Legea", prin prisma Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, denumită în continuare "Convenţia", precum şi a prevederilor altor acte normative tangenţiale cu tematica abordată, expuse în Anexa la prezenta hotărâre.

Sorgintea constituţională şi convenţională a dezideratului liberului acces la informaţie, ce rezultă din stipulaţiile şi spiritul art.32 şi 34 din Constituţie, precum şi ale art.10 din Convenţie, implică aplicabilitatea prioritară a acestor dispoziţii în cazul în care actele normative interne sunt insuficient de clare sau contravin acestora (art.3 din Lege).

Concomitent, soluţionarea cazurilor concrete se va efectua prin prisma jurisprudenţei CEDO.

Se atenţionează asupra caracterului subsidiar, faţă de Legea-cadru naţională, al Convenţiei privind accesul la informaţie, justiţie şi participarea publicului la adoptarea deciziilor în domeniul mediului din 25.06.1998 de la Aarhus, ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr.346-XIV din 07.04.1999, în privinţa protecţiei accesului la informaţia ecologică. De menţionat existenţa unui mecanism supranaţional de soluţionare a diferendelor apărute la interpretarea şi aplicarea Convenţiei citate, mecanism stabilit de acest act normativ internaţional la care R. Moldova este Parte contractantă.

Totodată, pe lângă faptul că constituie o informaţie oficială susceptibilă furnizării, în sensul Legii privind accesul la informaţie, informaţia ce ţine de mediu nu poate fi supusă niciunei restricţii în furnizare, deoarece nu face parte din categoria informaţiilor cu accesibilitate limitată stabilite la art.7 din lege.


2. Dreptul de acces liber la informaţiile oficiale constituie o varietate specifică a

dreptului la petiţionare, fapt ce rezultă din dispoziţiile art.8 alin.(4) din Legea cu privire la petiţionare. Reieşind din caracterul special al Legii privind accesul la informaţie faţă de Legea cu privire la petiţionare, iar sub aspectul procedural al examinării litigiilor, inclusiv faţă de Legea contenciosului administrativ, se explică că prevederile Legii speciale respective se vor completa, în cadrul aplicării, de dispoziţiile celor două acte legislative enunţate, în măsura în care acestea nu contravin Legii speciale. Cu titlu de exemplu: termenul de 15 zile de furnizare a informaţiei, prevăzut de art.16 din Lege, este diferit în raport cu termenul de 30 de zile, prevăzut de art.8 din Legea cu privire la petiţionare şi art.17 din Legea contenciosului administrativ, astfel fiind aplicabil termenul de 15 zile.

3. Pentru a se determina incidenţa Legii, în privinţa raportului juridic litigios, se va verifica existenţa următoarelor elemente:

- subiecte ale raportului juridic sunt solicitantul informaţiei şi furnizorul de informaţii; - conţinutul acestui raport implică existenţa dreptului solicitantului de acces la

informaţia solicitată concretă şi a obligaţiei corelative a furnizorului de informaţie de a elibera informaţia solicitată;

- obiectul raportului juridic litigios ţine de furnizarea informaţiei solicitate cu varietăţile aferente (ex.: nerespectarea termenului de furnizare);

- raportul respectiv se încadrează în una din literele art.1 alin.(1) din Lege. Dacă nu sunt întrunite elementele enunţate, raportul juridic va intra sub incidenţa altei

legi, iar constatarea acestui fapt atrage consecinţele prevăzute de lege (ex.: restituirea cererii

63

de chemare în judecată pe motiv că cererea urmează a fi judecată în instanţa de drept comun, dar nu în instanţa de contencios administrativ).

4. Nu intră sub incidenţa Legii raporturile care au legătură tangenţială cu raporturile enumerate la punctul precedent şi care pot fi regăsite în una din categoriile de raporturi prevăzute la alin.(2) art.1 din Lege.

În pofida faptului că nu este stipulată expres în art.1 alin.(2) din Lege, nu constituie obiect al Legii activitatea autorităţilor şi instituţiilor publice de a răspunde la petiţii şi audienţe, desfăşurată conform atribuţiilor acestora, dacă aceasta se referă la alte aprobări, autorizaţii, prestări de servicii şi orice alte solicitări, în afara informaţiilor oficiale.

Se atenţionează instanţele judecătoreşti de a nu confunda raporturile ce nu constituie obiect al Legii cu raporturile ce au ca obiect furnizarea informaţiilor cu accesibilitate limitată. Astfel, simpla constatare că raportul nu este reglementat de Lege nu poate fi considerată un motiv de refuz în furnizarea informaţiei, dacă această furnizare este impusă în baza altui raport obligaţional, însă constatarea faptului că informaţia se clasifică ca fiind cu accesibilitate limitată poate servi în calitate de motiv pentru refuzul de a furniza informaţia solicitată.

Se conchide excluderea din domeniul de reglementare al Legii, reieşind din esenţa prevederilor art.1 alin.(2) lit.a)-d), a următoarelor categorii de raporturi:

- dintre solicitanţi şi furnizori, care au alt obiect decât cel al furnizării informaţiilor oficiale;

- privind accesul furnizorilor de informaţii la informaţia posedată de alţi furnizori de informaţie;

- privind accesul furnizorilor de informaţie la informaţia deţinută de solicitanţii de informaţie;

- privind accesul solicitanţilor de informaţie la informaţia deţinută de alţi solicitanţi. Litigiile ce rezidă din raporturile menţionate la alineatul precedent vor fi examinate de

către instanţele judecătoreşti în baza actelor normative care le sunt aplicabile (exemplu: cererea titularului de cont către bancă privind furnizarea informaţiei despre contabilitatea operaţiunilor va avea ca suport legal material art.1231 Cod civil).

5. Pentru a dispune de legitimare procesuală activă sau pasivă, potenţialii solicitanţi şi furnizori de informaţii trebuie să se regăsească într-una din categoriile de subiecte ale Legii, prevăzute de art.5 din Lege.

În cadrul litigiilor deduse judecăţii, solicitanţii de informaţii vor avea calitatea de reclamanţi, iar furnizorii de informaţii - calitatea de pârâţi.

Furnizori de informaţii oficiale sunt : a) Parlamentul, Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul, organele centrale de

specialitate ale administraţiei publice (ministere, servicii, birouri, agenţii, etc.), autorităţile publice autonome (Curtea de Conturi, Banca Naţională a Moldovei, CCA, CCCEC etc.), autoritatea judecătorească (instanţele judecătoreşti, Consiliul Superior al Magistraturii, organele procuraturii), Curtea Constituţională, autorităţile administraţiei publice locale;

b) instituţiile publice centrale şi locale. Pentru a dispune de legitimare procesuală pasivă, în privinţa instituţiei trebuie să existe cumulativ următoarele condiţii: acestea să fie fondate de stat în persoana autorităţilor publice; să fie finanţate de la bugetul de stat; scopul activităţii lor să fie efectuarea atribuţiilor de administrare, social-culturale sau altor atribuţii cu caracter necomercial. Nu prezintă importanţă faptul că instituţia este finanţată de la bugetul de stat în mod integral sau parţial (ex.: Universitatea de Stat din Moldova). Concomitent, instituţia privată nu poate fi furnizor de informaţii oficiale, cu excepţia situaţiei prevăzute la art.5 alin.(2) lit.c) din Lege;

c) persoanele fizice şi juridice dispun de legitimare procesuală pasivă dacă sunt de faţă următoarele condiţii, relevate din conţinutul art.5 alin.(2) lit.c) din Lege: persoanele respective gestionează servicii publice; abilitarea de a gestiona aceste servicii rezidă din lege (ex.:

64

notarii) sau din contractul încheiat cu autoritatea sau instituţia publică (ex.: Compania "Union Fenosa"); în cadrul exercitării acestei abilitări, persoana fizică sau juridică culege, selectează, posedă, păstrează şi/sau dispune de informaţii oficiale, inclusiv de informaţii cu caracter personal.

Nu prezintă importanţă faptul dacă solicitantul informaţiei a apelat sau nu anterior la serviciile persoanelor fizice sau juridice, pentru că furnizarea informaţiei nu este condiţionată de preexistenta vreunui raport juridic obligaţional.

Calificarea serviciului prestat de persoanele fizice sau juridice ca fiind public se va efectua conform părţii a doua a definiţiei legale, prevăzute la art.2 din Legea contenciosului administrativ - "activitatea de interes public autorizată de o autoritate a administraţiei publice". În unele cazuri, legislaţia concretizează aceste servicii. Spre exemplu: art.73 din Legea privind administraţia publică locală prevede serviciile publice de nivel raional.

6. Se atenţionează instanţele judecătoreşti asupra similitudinii noţiunilor de "informaţie oficială" si "informaţie de interes public", ambele noţiuni având semnificaţia prevăzută la art.6 alin.1) din Lege. Acest fapt rezultă atât din interpretarea sistematică a Legii, cât şi din jurisprudenţa CEDO (ex.: cazul Sârbu împotriva R. Moldova; cazul de Haes şi Gijsels împotriva Belgiei). Pentru consecvenţa, se recomandă aprecierea informaţiei sub aspectul "oficialităţii" ei în conformitate cu art.6 din Lege, aceasta figurând în calitate de parte componentă a eventualului raport litigios.

7. Informaţia susceptibilă de a fi furnizată poate fi: documentată sau nedocumentată. Constituie informaţie documentată informaţia care este fixată pe un anumit purtător

informaţional: scris, electronic etc. Spre exemplu: hotărârea judecătorească este o informaţie documentată.

Constituie informaţie nedocumentată informaţia nefixată pe un suport informaţional, dar despre care furnizorul de informaţie are cunoştinţă, adică este posesor al acesteia. Nu poate fi refuzată cererea de furnizare a informaţiei pe motiv că aceasta este nedocumentată. Pot constitui exemple de informaţie nedocumentată: uzanţa aplicată în cadrul activităţii furnizorului de informaţii; dispoziţiile nescrise ale administraţiei furnizorului cu privire la soluţionarea unor probleme incidente sferei de activitate a acestuia; indicaţiile verbale ale conducătorului furnizorului de informaţii date unui angajat etc.

Informaţia nedocumentată este pasibilă de a fi furnizată în ordinea generală, stabilită de art.13-20 din Lege, cu distincţia că furnizorii nu vor fi obligaţi să prezinte probe ale inexistenţei informaţiilor nedocumentate (art.19 alin.(2) din Lege).

8. Este susceptibilă de a fi furnizată orice informaţie oficială aflată în posesia şi la dispoziţia furnizorului de informaţii, indiferent de provenienţa informaţiei. Este inadmisibil refuzul de a furniza informaţia pe motiv că aceasta, cu toate că se află în posesia şi dispoziţia furnizorului, a fost elaborată, emisă, selectată, prelucrată, sistematizată etc. de către alt subiect de drept. De asemenea, nu poate constitui motiv de refuz de a furniza informaţia faptul că, prin furnizare, s-ar aduce atingere intereselor subiectului de drept de la care provine informaţia, cu excepţia cazului când informaţia este clasificată ca fiind cu acces limitat.

9. Limitarea accesului la informaţiile oficiale constituie o derogare cu totul excepţională de la principiul liberului acces la categoria respectivă de informaţii.

Reieşind din prevederile art.7 din Lege, colaborate cu prevederile art.54 din Constituţia R. Moldova şi art.10 paragraful 2 din Convenţie, restrângerea dreptului de acces liber la informaţiile oficiale poate avea loc doar dacă sunt întrunite următoarele exigenţe în privinţa acestei restrângeri, exigenţe care s-au cristalizat şi constituit într-o constantă cu reflectare juridică internă şi internaţională, denumită regula "triplului test":

a) limitarea este prevăzută de lege. Orice restrângere poate fi impusă doar printr-o lege organică, dispoziţia căreia trebuie să fie accesibilă şi clară, iar redactarea acesteia să nu permită interpretare extensivă. Restrângerea inserată în cadrul altor categorii de acte juridice

65

se va considera contrară Constituţiei R. Moldova. Spre exemplu, CEDO a considerat că anumite dispoziţii din legea internă a statului pârât nu îndeplinesc cerinţele unei "legi" prin faptul că le lipseşte caracterul previzibil (cazul Rotaru împotriva României, soluţionat prin Hotărârea CEDO din 04.05.2000). De asemenea, Curtea a reamintit că o normă este redactată cu o suficientă previzibilitate numai atunci, când aceasta are un caracter precis, în aşa fel încât să permită oricărei persoane, care la nevoie poate apela la consultanţă specializată, să îşi corecteze conduita (cazul Amann împotriva Elveţiei), în acelaşi context, la pct.55 din Hotărârea CEDO din 04.05.2000, pronunţată în cazul menţionat mai sus, s-a subliniat că expresia "prevăzut de lege" nu se referă numai la prevederile legii naţionale, dar şi la calitatea acesteia, care trebuie să fie compatibilă cu principiul supremaţiei dreptului, principiu menţionat expres în preambulul Convenţiei, astfel că, în cazul unor restrângeri arbitrare, care, cu toate că sunt prevăzute de legea internă, contravin principiului supremaţiei dreptului, se vor aplica stipulaţiile Convenţiei;

b) protejează un interes legitim. Interesul legitim se relevă din scopul restricţiei (art.7 alin.(1) din Lege), care constă în respectarea drepturilor şi reputaţiei altei persoane, protecţia securităţii naţionale, a ordinii publice, a ocrotirii sănătăţii şi moralei societăţii;

c) să fie necesară într-o societate democratică. Pentru a fi considerată necesară într-o societate democratică, aceasta trebuie să fie indispensabilă şi convingătoare, reieşind din raţionamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului (cazul Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii), iar scopul urmărit să devanseze atingerea care se aduce dreptului de acces liber la informaţia oficială (testul proporţionalităţii). În jurisprudenţa CEDO, balanţa proporţionalităţii a fost apreciată nu numai prin prisma cererii solicitantului de a se constata îngrădirea accesului la informaţie, dar şi prin prisma cererii furnizorului de informaţii de constatare a nelegalităţii obligării sale, de către instanţa naţională, de a furniza informaţia, cu motivaţia că restricţia este proporţională cu scopul legitim urmărit (cazul Goodwin împotriva Regatului Unit).

Concomitent, se subliniază că orice limitare de acces la informaţiile oficiale este relativă şi orice limitare invocată se va aprecia prin prisma alin.(4) art.7 din Lege, respectiv, întotdeauna când se pretinde că informaţia este cu accesibilitate limitată, instanţa va aprecia circumstanţele concrete şi se va expune argumentat prin prisma textului de lege enunţat.

La aprecierea circumstanţelor concrete ale cauzei civile deduse judecăţii, instanţele judecătoreşti, prin prisma regulii "triplului test", vor constata dacă sunt îndeplinite cele trei exigenţe enumerate şi vor pronunţa o soluţie favorabilă limitării dreptului de acces la informaţie numai în cazul în care interesul public de limitare depăşeşte necesitatea socială de a se oferi informaţia solicitată. Altfel spus, balanţa proporţionalităţii înclină în favoarea limitării dreptului vizat. Concluzia expusă constituie excepţia în materie.

10. Reieşind din prevederile art.7 alin.(4) din Lege, furnizorul de informaţii va trebui să probeze în instanţa de judecată întrunirea elementelor enunţate la punctul precedent în privinţa restricţiei aplicate. Dacă furnizorul nu justifică toate elementele sau instanţa de judecată consideră că argumentele invocate sunt neconvingătoare ori impertinente, furnizorul va fi obligat de a elibera informaţia. Spre exemplu: dacă restricţia este prevăzută de lege, se încadrează în categoriile de informaţii pasibile de a li se limita accesul şi protejează un interes legitim, însă se dovedeşte că există posibilitatea adoptării altor măsuri, mai puţin restrictive, pentru atingerea scopului protejării interesului legitim, instanţa de judecată va hotărî admiterea cererii solicitantului, cu obligarea furnizorului de a elibera informaţia, pe motiv că nu a fost dovedit elementul "necesar într-o societate democratică".

11. În situaţia în care unele părţi ale documentului solicitat, dar nu întregul document, sunt inscripţionate ca fiind "cu acces limitat", furnizorul va proceda conform art.7 alin.(3) din Lege, eliberând din document numai informaţia, furnizarea căreia nu este restricţionată, iar în privinţa celei calificate "cu acces limitat" va refuza accesul.

66

Furnizorul nu va fi degrevat de obligaţia furnizării părţilor din document, în privinţa cărora accesul nu este limitat, pe motiv că, în urma excluderii din document a informaţiei cu acces limitat, informaţia generală conţinută în document şi-a pierdut sensul. Însă, în cazul în care solicitantul nu a cerut eliberarea întregului document, dar numai a unei părţi a acestuia, ce conţine informaţie cu acces limitat, furnizorul va refuza remiterea informaţiei, refuz susceptibil de a fi contestat în instanţa de judecată.

12. Informaţiile care deghizează sau favorizează încălcarea legislaţiei de către autorităţile şi instituţiile publice, precum şi de către persoanele fizice şi juridice ce prestează servicii publice, dacă încălcările se referă la serviciile respective, nu pot fi categorisite ca informaţii cu accesibilitate limitată, acestea fiind informaţii oficiale de interes public.

13. Litigiile privind accesul la informaţia cu caracter personal se vor soluţiona cu aplicarea prevederilor art.8 din Lege şi prin prisma art.8 şi 10 din Convenţie. Pentru ca informaţia să fie considerată cu caracter personal, este necesară existenţa următoarelor condiţii:

- informaţia să se refere la o persoană privată. Dreptul la viaţă privată aparţine numai persoanelor fizice, dar nu şi persoanelor juridice. Concomitent, este exclusă din acest criteriu informaţia despre activitatea publică a persoanelor fizice, activitate care nu se încadrează în noţiunea de "viaţă privată" (ex.: activitatea funcţionarului public). Totodată, reieşind din raţionamentul CEDO, persoanele "publice" trebuie să accepte ingerinţe în viaţa lor privată în mai mare măsură decât persoanele obişnuite;

- persoana privată să fie identificată sau identificabilă. Se consideră că persoana este identificabilă atunci când se cunosc datele de identificare ale acesteia (nume, prenume, patronimic). Se consideră identificabilă persoana în privinţa căreia există suficiente indicii pentru a fi identificată;

- dezvăluirea informaţiei să constituie o violare a intimităţii persoanei, prin care se înţelege că divulgarea informaţiei deţinută de posesor ar fi în măsură să aducă atingere vieţii particulare şi de familie a persoanei fizice vizate.

Întrunirea criteriilor enunţate califică informaţia ca fiind "informaţie confidenţială despre persoane", fapt ce îi obligă pe posesorii acestor informaţii de a le proteja, adică de a nu le divulga.

Informaţia ce se referă strict la datele de identificare ale persoanei nu constituie informaţie confidenţială, fiind pasibilă de a fi divulgată. Această informaţie nu ţine exclusiv de identificare în cazul în care este însoţită de alte împrejurări, care oferă datelor de identificare un caracter confidenţial (spre exemplu: secretul referitor la datele de identificare ale adoptatorilor, conform art.134 C.Fam.)

14. Furnizorul de informaţii, care posedă informaţia personală, dispune de dreptul de a furniza această informaţie către o altă persoană decât cea la care se referă numai în două cazuri expres şi limitativ prevăzute de art.8 alin.(7) din Lege:

- persoana la care se referă informaţia consimte divulgarea acesteia. Consimţământul trebuie să fie clar, neechivoc şi exprimat anume în privinţa informaţiei solicitate, inclusiv în privinţa volumului acesteia. În caz de litigiu, sarcina probaţiunii existenţei consimţământului persoanei vizate pentru eliberarea informaţiei incumbă furnizorului care a eliberat informaţia;

- informaţia solicitată, în integritatea sa, a fost pusă la dispoziţia publicului anterior datei solicitării. Nu prezintă importanţă juridică mijlocul de informare în care a fost anterior publicată informaţia, important fiind faptul publicării acesteia conform legislaţiei (spre exemplu: informaţia a fost publicată într-un ziar raional). Conform art.1 din Legea nr.286/16.11.1994 cu privire la biblioteci, unde regăsim esenţa intrinsecă a noţiunii "publicare", prin publicaţie se înţelege orice tip de purtător de informaţie textuală, audiovizuală etc., reprodus în vederea difuzării, comercializării sau împrumutului public.

67

Dacă informaţia a fost inclusă pe un purtător de informaţie care nu este destinat difuzării sau comercializării, informaţia nu se va considera publicată, reieşind din sensul textului de lege enunţat.

În alte cazuri, furnizorii de informaţii nu dispun de dreptul de a elibera informaţia cu caracter personal, cu excepţia situaţiei în care există o hotărâre judecătorească definitivă în acest sens, conform art.8 alin.(8) din Lege, în urma constatării preponderenţei interesului public faţă de necesitatea nedivulgării informaţiei cu caracter personal.

15. Informaţiile cu caracter personal ale unui funcţionar public, altele decât cele ce se referă la datele de identificare, pot deveni informaţii de interes public în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a funcţiei publice de către funcţionarul respectiv. Totodată, trebuie să se ţină cont de faptul că persoanele publice şi persoanele care exercită funcţii publice au dreptul la respectul vieţii lor private şi de familie.

Astfel, în cazul în care funcţionarul nu consimte divulgarea acestor informaţii, instanţa de judecată va permite, prin hotărâre, accesul la aceste informaţii, conform art.8 alin.(8) din Lege.

Explicaţiile enunţate se referă, în primul rând, la informaţiile cu privire la studii, diplome, calificări, titluri, grade ştiinţifice, experienţă de muncă, serviciu militar, sancţiuni disciplinare etc.

De asemenea, o categorie aparte de informaţii care nu se referă direct la capacitatea propriu-zisă a persoanei de a exercita o funcţie publică, ci se referă la moralitatea persoanei vizate, din punctul de vedere al opiniei publice, poate fi informaţia despre antecedentele penale, declaraţiile privind veniturile şi bunurile deţinute în proprietate privată (art.13 din Legea nr.1264/2002), informaţiile ce relevă conflictele de interese etc.

Informaţiile despre viaţa privată a persoanelor publice şi a persoanelor care exercită funcţii publice pot fi dezvăluite dacă acestea constituie un subiect de interes public, legat direct de modul în care ei şi-au exercitat sau îşi exercită atribuţiile. Răspândirea acestor informaţii nu trebuie să aducă prejudicii inutile terţilor.

16. Oricărei persoane îi este asigurat dreptul de acces la informaţia cu caracter personal despre sine. Acest drept include posibilităţile stabilite de art.8 alin.(5) din Lege, care sunt modalităţi de realizare a acestui drept.

Dreptul de acces la informaţia cu caracter personal despre sine, de regulă, nu poate fi limitat de către posesorul informaţiei. Spre exemplu: CEDO a considerat limitarea accesului reclamantului la dosarul său, în care se conţineau precizări în privinţa copilăriei, educaţiei şi antecedentelor sale, ca fiind o încălcare a art.8 din Convenţie, deoarece altă sursă de informaţie în privinţa trecutului şi a formării sale nu exista (cazul Gaskin împotriva Regatului Unit), în acelaşi context, Curtea Europeană a relevat că, totuşi, accesul la informaţia despre sine, al persoanei la care se referă informaţia, poate fi limitat în cazul în care interesul general este preeminent faţă de interesul personal de accesare a informaţiei, iar această preeminenţă este controlată de un organ independent (cazul Leander împotriva Suediei).

17. Dacă persoana la care se referă informaţia cu caracter personal nu consimte divulgarea informaţiei, accesul la această informaţie poate fi permis doar prin hotărâre judecătorească. Instanţa de judecată va admite cererea de furnizare numai dacă va stabili că divulgarea este în interes public, adică se referă la ocrotirea sănătăţii populaţiei, securitatea publică şi protecţia mediului înconjurător. În acest context, se va analiza balanţa dintre prejudiciul adus persoanei prin divulgare şi interesul public pentru informaţia respectivă, prin prisma "testului proporţionalităţii". Dacă interesul public devansează prejudiciul adus persoanei, acţiunea de furnizare a informaţiei va fi admisă, în caz contrar, soluţia fiind respingerea acţiunii.

Spre exemplu: în cazul M.S. împotriva Suediei, CEDO a considerat proporţională măsura transmiterii detaliilor cu privire la starea sănătăţii reclamantei de către Serviciile

68

medicale către Casa securităţii sociale, deoarece detaliile respective erau pertinente pentru soluţionarea unei cereri de alocaţie a reclamantei depuse la Casa securităţii sociale, în mod similar, s-a hotărât în cazul Z. împotriva Finlandei, soluţionat prin Hotărârea CEDO din 25.02.1997.

18. Solicitantul informaţiei îşi poate exercita dreptul de acces la informaţie personal sau prin reprezentant, împuternicit conform legislaţiei (art.10 alin.(1) din Lege).

Este pasibilă de solicitare orice informaţie, inclusiv informaţia oficială cu accesibilitate limitată.

Solicitantul este degrevat de obligaţia de a-şi justifica interesul pentru care solicită informaţia (spre exemplu: este nefondat refuzul instanţei de judecată, în calitate de furnizor de informaţie, de a elibera informaţia referitoare la activitatea unui judecător, motivat pe faptul că solicitantului nu i s-au afectat drepturile prin activitatea acestui judecător, respectiv, solicitantul nu are interes în eliberarea acestei informaţii). Reieşind din acest fapt, se deduce că solicitantul poate cere informaţia atât pentru sine, cât şi în numele său, dar pentru o altă persoană. Astfel, verificarea de către furnizor a împuternicirilor, în cazul în care solicitantul cere informaţia în numele său, dar pentru o altă persoană, este inoportună, aceasta fiind relevantă, sub aspect juridic, numai în cazul în care se referă la informaţia cu caracter personal.

Prin "justificare a interesului" se înţelege explicarea şi dovada scopului pentru care se cere informaţia. Solicitantul nu este obligat să dea explicaţii referitor la scopul utilizării ulterioare a informaţiei, iar furnizorul nu este în drept să ceară asemenea explicaţii. Prin urmare, în documentele ce conţin informaţia solicitată, este inoportună indicarea scopului pentru care este eliberată (ex.: "pentru prezentare la locul de muncă" etc.).

19. Dreptului persoanelor de a solicita informaţia oficială îi corespunde obligaţia corelativă a furnizorului de a-i remite informaţia solicitată.

Obligaţiile furnizorului, prevăzute de art.11 din Lege, constituie particularităţi sau mijloace de îndeplinire a obligaţiei generale de furnizare a informaţiei oficiale, din oficiu sau la cerere.

Furnizorul este obligat să desemneze o persoană responsabilă de furnizarea informaţiei, iar absenţa fizică a acestei persoane (ex.: se află în concediu medical) nu justifică un eventual refuz de a furniza informaţia.

20. Litigiile referitoare la acreditarea reprezentanţilor mass-media, deşi nu cad sub incidenţa Legii privind accesul la informaţie în mod direct, având ca suport material art.21 din Legea presei, vor fi examinate şi prin prisma art.10 alin.(6) din Lege, deoarece acreditarea reprezintă o formă de fluidizare şi de intermediere, în scopul informării cetăţenilor şi a mijloacelor de informare în masă, în sensul art.10 din Lege.

Reieşind din principiile egalităţii în drepturi a jurnaliştilor, al libertăţii presei şi al prezentării operative a informaţiei oficiale către jurnalişti, principii inserate în art.1, 3 şi 23 din Legea presei nr.243 din 26.10.1994, coroborate cu dispoziţiile enunţate în Lege, se conchide că furnizorii au obligaţia de a furniza informaţia oficială mijloacelor de informare în masă şi reprezentanţilor acestora fără discriminări. Refuzul de acreditare sau retragerea acreditării unui jurnalist constituie o posibilitate a furnizorilor cu totul excepţională. Ar putea să constituie un motiv de refuz în acreditare sau de retragere a acreditării cazul în care jurnalistului i se impută fapte care împiedică desfăşurarea normală a activităţii autorităţii publice şi care nu au legătură cu opiniile exprimate în presă de respectivul jurnalist. Refuzul sau retragerea acreditării jurnalistului nu privează mijlocul de informare în masă de dreptul de a obţine acreditarea pentru un alt jurnalist.

21. Asigurarea accesului la informaţiile oficiale de către furnizorii de informaţii se efectuează din oficiu (informarea activă) sau la cerere (informarea pasivă).

69

Pentru activitatea de înfăptuire a justiţiei de către instanţele judecătoreşti, prezintă importanţă atât informarea activă, cât şi informarea pasivă, ambele modalităţi de informare fiind susceptibile de a provoca depunerea de acţiuni în instanţa de contencios administrativ competentă.

22. Se va considera ilegal refuzul de a furniza informaţia pe motiv că aceasta este disponibilă în mod public, adică informaţia a fost deja publicată.

Se subliniază că răspunsul trebuie să fie concret şi să se refere nemijlocit la obiectul cererii, fiind inadmisibil un răspuns evaziv, incomplet sau numai diriguitor, dar nu concretizat. Spre exemplu: dreptul de acces la informaţiile oficiale se va considera lezat dacă furnizorul indică în răspunsul oferit solicitantului doar anumite repere, în baza cărora solicitantul ar putea să apropie informaţia respectivă ulterior, după efectuarea unor investigaţii suplimentare, în pofida faptului că furnizorul posedă informaţia solicitată în forma, întinderea şi calitatea cerută (caz concretizat: se solicită informaţia despre salariul primit de către primarul unei localităţi, iar Primăria răspunde că salariul primarului se calculează conform Legii despre salarizarea angajaţilor din sectorul bugetar).

23. Informaţia oficială poate fi solicitată prin două modalităţi, la alegerea solicitantului: cererea scrisă sau cererea verbală, conform art.12 alin.(1) din Lege.

Reprezentantul abilitat al furnizorului de informaţii nu este în drept de a refuza înregistrarea cererii verbale, cu excepţia situaţiilor în care:

- nu este posibil un răspuns pozitiv privind furnizarea informaţiei; - informaţia este indisponibilă momentan, astfel că cererea nu poate fi satisfăcută

imediat. În cele două situaţii, concomitent cu refuzul de înregistrare a cererii, funcţionarul va

explica solicitantului cauza refuzului, precum şi posibilitatea depunerii unei cereri scrise (art.12 alin.(4) din Lege).

Pentru probarea refuzului neîntemeiat de înregistrare a cererii, reieşind din elementele faptice necesare de dovedit, va fi admisibil orice mijloc legal de probă, inclusiv proba cu martori, imprimările sonore etc.

În sensul art.12 din Lege, solicitarea informaţiei prin fax, telefon, e-mail şi alte mijloace similare se va considera, după caz, solicitare scrisă sau verbală, în dependenţă de existenţa sau inexistenţa unei dovezi scriptice de depunere a cererii respective.

24. Solicitantul de informaţii va oferi, în cadrul cererii scrise, detalii suficiente şi concludente pentru identificarea informaţiei solicitate. Această obligaţie nu include necesitatea specificării titlului şi/sau numărului de identificare al documentului, în care este inserată informaţia respectivă. Astfel, este ilegal refuzul de înregistrare a cererii sau de furnizare a informaţiei după înregistrarea cererii motivat pe neindicarea în cerere a elementelor menţionate.

Suficienţa şi concludenta detaliilor oferite de către solicitant trebuie să permită furnizorului informaţiei posibilitatea de a identifica ca acţionând cu diligentă, informaţia solicitată.

Insuficienţa şi neconcludenţa detaliilor indicate în cerere nu poate constitui un motiv de refuz în înregistrarea cererii, dar poate constitui un temei de refuz în furnizarea informaţiei, deoarece informaţia este nedeterminabilă.

25. Cererea scrisă de furnizare a informaţiei oficiale urmează să conţină modalitatea de furnizare a informaţiei, aleasă de către solicitant, care trebuie să se încadreze în una din cele prevăzute de art.13 din Lege.

Reieşind din sintagma prevăzută de art.12 alin.(2) lit.b) din Lege - "modalitatea acceptabilă de primire a informaţiei solicitate", se conchide faptul că furnizorul nu este limitat, în mod absolut, de modalitatea aleasă de solicitant, în cazul în care furnizorul este în imposibilitate obiectivă de a oferi informaţia în modul solicitat, el este în drept să o furnizeze

70

într-o altă modalitate posibilă obiectiv, care să reflecte finalitatea asigurării dreptului de acces la informaţia respectivă (spre exemplu: solicitantul cere expedierea informaţiei prin poşta electronică, însă furnizorul nu dispune de mijloacele tehnice necesare, atunci furnizorul va putea expedia informaţia prin scrisoare poştală; solicitantul cere copii de pe toată arhiva instituţiei, iar furnizorul oferă posibilitatea consultării arhivei la sediul instituţiei).

Dacă furnizarea informaţiei, în modalitatea selectată de solicitant, este posibilă obiectiv, dar implică cheltuieli pentru care sunt stabilite plăţi, conform art.20 din Lege, furnizarea informaţiei se va efectua în modalitatea solicitată numai după achitarea plăţii respective. Astfel, furnizorul va explica necesitatea achitării acestei sume, iar refuzul furnizării informaţiei pentru neplata cheltuielilor suscitate de eventuala furnizare în modalitatea aleasă se va considera legal.

26. Indiferent de modalitatea ei, furnizarea informaţiei se efectuează în baza obligaţiei legale a furnizorului, cu excepţia situaţiei în care informaţia solicitată are una din următoarele caracteristici:

- analitică - când furnizarea este precedată de o investigaţie care se bazează pe studiul sistematic al unor elemente;

- de sinteză - când furnizarea este precedată de o cercetare bazată pe trecerea de la particular la general;

- inedită - când informaţia posedată este prelucrată în aşa mod, încât se elaborează o lucrare, un text nou, care nu a mai fost publicat sau cunoscut anterior.

Dacă informaţia solicitată se caracterizează prin una din particularităţile menţionate, aceasta va putea fi elaborată şi furnizată numai în baza unei obligaţii contractuale, adică numai în urma încheierii unui contract între solicitant şi furnizor. Acesta nu este un contract de adeziune, astfel că, la manifestarea voinţei de contractare din partea solicitantului, furnizorul nu va fi obligat să încheie contractul, baza executării obligaţiei de furnizare fiind numai acordul de voinţă, rezultat în urma negocierii dintre părţi.

În cazul în care nu există un contract încheiat între părţi în situaţia prevăzută la alineatul precedent, furnizorul va elibera un răspuns la cererea de furnizare a informaţiei, explicând solicitantului faptul că informaţia are caracter analitic, de sinteză sau inedit, având posibilitatea de a propune încheierea unui contract, plăţile fiind stabilite conform art.20 alin.(3) din Lege. Acest răspuns nu va putea fi calificat ca refuz ilegal de furnizare a informaţiei, cu excepţia cazului în care instanţa de judecată va aprecia că, informaţia solicitată nu comportă niciunul din cele trei aspecte enunţate.

27. Dacă informaţia a fost elaborată în limba de stat, refuzul de a elibera o copie a traducerii autentificate se va considera ilegal, iar instanţa, conform art.7 din Legea nr.382/04.09.2001 cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor, va obliga furnizorul să-i elibereze informaţia persoanei respective în limba solicitată.

28. Dacă, în rezultatul informaţiilor primite, solicitantul cere noi informaţii aflate în posesia furnizorului, indiferent de faptul dacă necesitatea cunoaşterii informaţiei respective a existat înainte de primirea informaţiei precedente sau a apărut după aceasta, solicitarea va fi analizată ca o nouă cerere de furnizare a informaţiei, în termenele stabilite de Lege.

29. Orice decizie a furnizorului de informaţii, care rezultă din soluţionarea cererii de acces la informaţiile oficiale, va fi comunicată solicitantului într-un mod ce ar garanta recepţionarea şi conştientizarea acesteia (art.15 alin.(3) din Lege).

Recepţionarea este un element care, în mod sistematic şi indirect, completează art.12 alin.(2) din Lege, fapt din care rezultă necesitatea indicării în cadrul cererii a domiciliului sau adresei la care solicitantul doreşte să-i fie furnizată informaţia, în cazul în care a ales modalitatea expedierii prin poştă. Dacă solicitantul a indicat în cerere o anumită adresă, iar

71

furnizorul a expediat răspunsul la altă adresă, se va considera că dreptul de acces la informaţie a fost încălcat.

Conştientizarea constă în înţelegerea de către solicitant a conţinutului răspunsului oferit de către furnizor, astfel că acesta trebuie să fie prezentat într-o formă cât mai clară şi accesibilă. Claritatea şi accesibilitatea informaţiei oferite se va aprecia de către instanţa de judecată de la caz la caz.

30. Se va considera furnizare necorespunzătoare a informaţiei cazul în care dreptul de liber acces la informaţie este lezat total sau parţial, prin următoarele modalităţi:

- furnizarea unei alte informaţii decât cea solicitată; - furnizarea numai a unei părţi din informaţia solicitată; - eliberarea unui extras dintr-un document, în cazul în care acesta nu conţine esenţa

informaţiei solicitate, esenţă disponibilă şi care se află în posesia furnizorului; - alte situaţii, în care informaţia este furnizată, dar într-un mod neadecvat, care nu

asigură finalitatea exercitării dreptului de acces la informaţie. 31. Conform art.16 alin.(1) din Lege, informaţia va fi furnizată, de regulă, în momentul

în care aceasta va fi disponibilă, adică atunci când informaţia se va afla în posesia furnizorului şi va fi susceptibilă de a fi remisă solicitantului, conform modalităţii alese. Conform art.3 din Legea presei, accesul mass-media la informaţiile oficiale trebuie să fie operativ.

Se subliniază necesitatea de a nu confunda termenele de furnizare a informaţiei cu termenele stabilite de art.8 din Legea cu privire la petiţionare.

Indiferent de dificultăţile întâmpinate la furnizarea informaţiei solicitate, termenul maxim de furnizare a informaţiei este de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art.16 alin.(2) din Lege, în prezenţa cărora termenul poate fi prelungit în modul stabilit cu 5 zile lucrătoare.

Prezintă importanţă juridică data înregistrării cererii şi data înregistrării răspunsului la cerere, data recepţionării informaţiei de către solicitant fiind insignifiantă.

Încălcarea termenelor sau nerespectarea procedurii de prelungire a termenului constituie o atingere a dreptului de acces la informaţiile oficiale.

Din natura juridică a termenelor de furnizare a informaţiei şi din principiul continuităţii serviciilor publice, rezultă că vor fi inadmisibile în proces probele ce dovedesc indisponibilitatea anumitor persoane angajate ale furnizorilor de informaţii în perioada vizată, pe care s-ar sprijini pârâţii (furnizorii) pentru motivarea temeiniciei omiterii termenului de furnizare a informaţiei.

Concomitent, la individualizarea răspunderii civile a furnizorului pentru lezarea dreptului de acces la informaţie, se va ţine cont de mărimea perioadei de încălcare a termenului legal.

32. Readresarea cererilor de solicitare a informaţiei oficiale se operează numai în privinţa celor întocmite în formă scrisă. Aceasta se va efectua cu respectarea următoarelor condiţii:

- readresarea se face doar către un alt furnizor de informaţii, aceasta fiind inadmisibilă în privinţa unei alte persoane fizice sau juridice care nu deţine statutul de furnizor de informaţii, faptul contrar constituind o încălcare a dreptului de acces la informaţie;

- readresarea se face numai cu acordul solicitantului de informaţii. Dacă solicitantul nu este de acord cu readresarea, furnizorul este obligat să răspundă prin aceea că nu este posesor al informaţiei solicitate;

- informarea obligatorie a solicitantului de informaţie, în decurs de 3 zile lucrătoare de la momentul primirii cererii, cu privire la readresarea acesteia. Funcţionarii responsabili sunt obligaţi să înregistreze cererile în aceeaşi zi cu primirea, astfel că data primirii va fi data înregistrării, cu excepţia cazului în care se face proba contrară;

72

- readresarea se face numai în două cazuri exhaustiv prevăzute de art.17 din Lege: a) informaţia solicitată nu se află în posesia furnizorului; b) informaţia solicitată este deţinută, concomitent, şi de un alt furnizor, însă într-o altă formă, care ar satisface mai deplin interesul faţă de informaţie al solicitantului. Este inadmisibilă invocarea altor motive pentru readresare.

33. Refuzul de acces la informaţie trebuie să întrunească condiţiile de formă şi conţinut prevăzute la art.19 alin.(1) din Lege, în raport cu care se va aprecia legalitatea şi temeinicia acestuia.

Refuzul de a furniza informaţia deţinută este justificat în următoarele cazuri: - informaţia este cu accesibilitate limitată, iar interesul public nu depăşeşte interesul

legitim protejat; - informaţia este cu caracter personal, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art.8 alin.(7)

din Lege; - există o hotărâre judecătorească definitivă de respingere a cererii de acces la

informaţie, iar solicitantul se adresează cu aceeaşi cerere, în mod repetat, în privinţa aceleiaşi informaţii;

- furnizorul a oferit recent informaţia solicitată aceluiaşi solicitant; - alte cazuri, în care se dovedeşte reaua-credinţă a solicitantului în sensul art.9 CC. Refuzul de a furniza informaţia va putea fi exercitat, fără a se indica faptul dacă

furnizorul deţine sau nu informaţia cu accesibilitate limitată, numai în anumite circumstanţe, când se poate presupune în mod rezonabil că recunoaşterea existenţei sau inexistenţei acestor informaţii, prin sine, poate constitui o dezvăluire periculoasă pentru interesele legitim protejate.

34. Condiţionarea furnizării informaţiei solicitate, prin achitarea unor plăţi în mărimi mai mari decât cele stabilite de organele reprezentative sau prin achitarea unor sume în cazurile în care, potrivit art.20 din Lege, informaţia este pusă la dispoziţie fără plată, se va considera încălcare a dreptului de liber acces la informaţia oficială, cu consecinţele legal stabilite. De asemenea, va constitui o atingere a dreptului de acces la informaţie faptul stabilirii şi imputării solicitantului de informaţie, de către furnizor, a unor plăţi ce depăşesc mărimea cheltuielilor suportate pentru efectuarea copiilor de pe documente, expedierea acestora solicitantului şi/sau pentru traducerea informaţiei ce se conţine în document la cererea solicitantului.

Dacă mărimile plăţilor stabilite de organele reprezentative depăşesc mărimile cheltuielilor suportate de furnizor pentru eliberarea informaţiei, actul normativ, prin care au fost stabilite plăţile, este pasibil de a fi anulat pe calea excepţiei de ilegalitate, conform art.13 din Legea contenciosului administrativ.

35. Deoarece există o multitudine de denumiri date acţiunilor ce rezidă din aplicarea Legii, respectiv, în scopul asigurării consecvenţei şi unicităţii acestora, acţiunile vizate se vor denumi "acţiuni cu privire la contestarea actului de furnizare sau nefurnizare a informaţiei oficiale".

36. Persoana care se consideră lezată de către furnizorul de informaţii într-un drept sau interes legitim al său, într-una din formele prevăzute de art.21 alin.(3) din Lege, dispune de dreptul de a ataca acţiunile furnizorului, atât pe cale extrajudiciară, cât şi direct în instanţa de judecată. Excepţie constituie situaţia prevăzută la art.22 alin.(3) din Lege, în prezenţa căreia este imposibilă procedura extrajudiciară, cererea fiind adresată numai direct în instanţa de judecată.

Astfel, procedura extrajudiciară nu este obligatorie pentru această categorie de cauze, legea instituind proceduri alternative de soluţionare a lor, iar nerespectarea procedurii extrajudiciare nu va atrage restituirea cererii de chemare în judecată, fiind inaplicabil temeiul prevăzut de art.170 alin.(1) lit.a) CPC.

73

37. Dispoziţiile procedurale prevăzute de Legea cu privire la petiţionare şi de Legea contenciosului administrativ se vor aplica în măsura în care nu contravin art.21-24 din Lege, ultimele având caracter special faţa de primele sub aspectul enunţat.

38. Competenţa jurisdicţională de examinare a litigiilor ce rezultă din aplicarea Legii aparţine instanţelor judecătoreşti de grade diferite, conform art.32 alin.(2), 33 alin.(2) CPC, care vor judeca aceste pricini în calitate de instanţe de contencios administrativ.

39. În cadrul etapei de pregătire a cauzei pentru judecare, judecătorul, printre celelalte acte, va îndeplini actele de pregătire specifice acestor cauze: va soluţiona problema atragerii în proces a funcţionarului responsabil de furnizarea informaţiei, care va fi atras în calitate de intervenient accesoriu (în interesele furnizorului) sau în calitate de copârât (la cererea reclamantului), după caz; va reclama de la furnizor, la cererea reclamantului (solicitantul de informaţie), registrele de evidenţă a cererilor de furnizare a informaţiei; va atrage în calitate de intervenienţi persoanele ale căror interese ar putea fi lezate prin eventuala divulgare a informaţiei.

În legătură cu aspectele de pregătire pentru judecarea cauzelor enunţate, se subliniază următoarele:

- în litigiile respective, solicitantul de informaţii deţine calitatea de reclamant, iar furnizorii - calitatea procesuală de pârât;

- funcţionarul responsabil de furnizarea informaţiei poate fi atras în proces, de regulă, în calitate de intervenient accesoriu, la cererea sa, a uneia din părţi sau din oficiu de către instanţă, conform art.67 alin.(3) CPC. Din oficiu, instanţa va dispune atragerea în proces a funcţionarului dacă nu există o cerere în acest sens, însă circumstanţele importante ale cauzei vor putea fi elucidate numai prin atragerea funcţionarului care a intrat în contact cu reclamantul în cadrul procedurii de furnizare a informaţiei;

- în calitate de copârât, conform art.20 din Legea contenciosului administrativ, funcţionarul va fi atras numai dacă cererea de chemare în judecată este formulată şi împotriva acestuia şi numai dacă au fost solicitate despăgubiri;

- dacă furnizorul de informaţii nu a numit o persoană responsabilă pentru efectuarea procedurilor de furnizare a informaţiei oficiale, conform art.11 alin.(2) lit.b) din Lege, în calitate de intervenient sau, după caz, de pârât, va fi atras funcţionarul care, în mod nemijlocit, a elaborat actul contestat de furnizare a informaţiei sau a refuzat accesul la informaţia oficială;

- dacă cererea de furnizare a informaţiei a fost readresată, calitatea de pârât va aparţine furnizorului căruia i-a fost readresată cererea.

40. La cererea de chemare în judecată privind contestarea actului de furnizare sau nefurnizare a informaţiei oficiale, printre actele prevăzute de art.167 CPC, necesare de a fi anexate, figurează inclusiv cererea scrisă adresată furnizorului. Aceasta nu constituie o dovadă a respectării procedurii prealabile extrajudiciare, care nu este obligatorie în aceste litigii, dar constituie o probă la dosar, care, eventual, dovedeşte refuzul de a furniza informaţia, coroborat cu alte probe.

Concomitent, în cazul în care se contestă actul de furnizare a informaţiei (dar nu de nefurnizare), la cerere se va anexa şi actul respectiv.

Dacă nu sunt anexate actele menţionate, se va proceda conform art.171 CPC. 41. În legătură cu faptul că litigiile ce formează obiectul prezentei hotărâri sunt

examinate în ordinea contenciosului administrativ, conform art.85 alin.(1) lit.d) CPC, reclamanţii sunt scutiţi de plata taxei de stat.

Totodată, pârâţii (furnizorii de informaţii) sunt scutiţi de taxa de stat numai în cazurile expres prevăzute (ex.: autorităţile publice centrale), în celelalte cazuri (ex.: persoanele private ce prestează servicii publice) pârâţii vor fi obligaţi la plata taxei de stat în cazul admiterii acţiunii.

74

42. Conform art.21 alin.(5) din Lege coroborat cu art.23 alin.(3)-(5) CPC, instanţa de judecată, la examinarea cererilor privind contestarea actelor de furnizare sau nefurnizare a informaţiei, va putea dispune examinarea cauzei în şedinţă închisă, pentru a evita divulgarea informaţiilor, în privinţa cărora accesul limitat ar putea fi îndreptăţit.

Caracterul închis al şedinţei de judecată se va dispune prin încheiere motivată. Motivarea va consta în expunerea indiciilor care demonstrează eventualitatea îndreptăţirii limitării accesului la informaţia vizată, ceea ce nu înseamnă că instanţa se va expune asupra îndreptăţirii propriu-zise a accesului limitat la informaţie, deoarece aceasta ar constitui o antepronunţare asupra fondului litigiului, care atrage recuzarea judecătorului, conform art.50 alin.(1) lit.d) CPC.

43. Termenul de sesizare a instanţei de contencios administrativ este de o lună, iar momentul de la care curge diferă în dependenţă de faptul dacă reclamantul a parcurs sau nu procedura prejudiciară facultativă, prevăzută de art.21 alin.(1)din Lege:

a) dacă reclamantul a parcurs această procedură, termenul curge din momentul în care a fost comunicat răspunsul conducerii furnizorului de informaţii şi/sau organului superior al acestuia, iar dacă nu a primit răspuns - de la data la care trebuia să-l primească, adică la expirarea a 8 zile lucrătoare de la depunerea contestaţiei (art.22 alin.(2) din Lege);

b) dacă reclamantul a sesizat direct instanţa de judecată, termenul va curge de la data primirii răspunsului de la furnizorul de informaţii sau, în caz că nu a primit răspuns, de la data la care trebuia să-l primească, adică de la expirarea termenului de 15, respectiv, 20 de zile lucrătoare, prevăzute de art.16 alin.(1) şi (2) din Lege.

44. Cererea privind contestarea actului de refuz în furnizarea informaţiei nu va putea fi respinsă pe motiv că răspunsul furnizorului la cererea de eliberare a informaţiei are caracter explicativ, în sensul explicaţiilor oferite de Plenul Curţii Supreme de Justiţie prin Hotărârea nr.27 din 24.12.2001 "Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Legii contenciosului administrativ", deoarece, chiar dacă ar conţine anumite explicaţii, în fond, răspunsul respectiv are ca finalitate furnizarea sau nefurnizarea informaţiei, acte susceptibile de a fi contestate.

45. Pe parcursul examinării pricinii, în particular în dependenţă de cerinţele înaintate, instanţa va cerceta şi se va expune asupra următoarelor circumstanţe:

- existenţa adresării reclamantului către pârât cu o cerere privind furnizarea informaţiei oficiale;

- termenul în cadrul căruia s-a oferit răspunsul la cerere, dacă a expirat termenul în cadrul căruia furnizorul trebuia să remită informaţia;

- deţinerea informaţiei de către pârât sau inexistenţa informaţiei solicitate în posesia acestuia;

- dacă informaţia se încadrează în categoriile de informaţii cu accesibilitate limitată; - preponderenţa interesului public pentru divulgarea informaţiei cu caracter limitat; - a avut sau nu reclamantul acces real la informaţia solicitată; - corespunde răspunsul oferit de pârât cu informaţia solicitată de reclamant, cu

constatarea părţii în care informaţia este necorespunzătoare; - dacă informaţia a ajuns la destinatar în termenul stabilit; - existenţa şi întinderea prejudiciului cauzat prin nefurnizarea sau furnizarea defectuoasă

a informaţiei oficiale; - alte circumstanţe care se impun a fi constatate pentru soluţionarea corectă a cauzei

deduse judecăţii. 46. În cazul admiterii cererii de chemare în judecată, instanţa va hotărî anularea actului

de furnizare necorespunzătoare sau de nefurnizare a informaţiei oficiale, cu obligarea furnizorului de a elibera informaţia solicitată sau de a o furniza în modul corespunzător.

75

Faptul furnizării informaţiei pe parcursul examinării cauzei nu va determina respingerea acţiunii ca neîntemeiată, deoarece acest fapt semnifică recunoaşterea acţiunii de către pârât. Astfel, în cazul sus-menţionat, în legătură cu faptul furnizării informaţiei solicitate, coroborat cu celelalte probe care conduc spre concluzia temeiniciei cererii de chemare în judecată, instanţa va dispune admiterea cererii, anularea actului contestat, va lua act că informaţia a fost deja furnizată şi va dispune neexecutarea hotărârii judecătoreşti în această parte, va soluţiona problema repartizării cheltuielilor de judecată conform art.94 CPC, precum şi chestiunea compensării prejudiciului material şi moral cauzat prin nefurnizarea informaţiei oficiale în termenul legal stabilit.

47. Dacă funcţionarul public, care a refuzat eliberarea informaţiei sau a furnizat-o într-un mod necorespunzător, figurează în proces în calitate de copârât, în cazul admiterii pretenţiei de încasare a despăgubirilor, acesta va putea fi obligat la plata acestora în mod solidar cu furnizorul de informaţii, la care este angajat funcţionarul respectiv (art.20 alin.(2) din Legea contenciosului administrativ). Funcţionarul public care a încălcat dispoziţiile legii, în contextul furnizării informaţiei oficiale, nu este privat de posibilitatea chemării în garanţie a superiorului său ierarhic, care i-a ordonat de a nu furniza sau de a furniza informaţia în modul calificat ca fiind "necorespunzător", conform art.20 alin.(3) din Legea contenciosului administrativ.

Faptul răspunderii civile, la care poate fi atras funcţionarul conform alineatului precedent, nu-l degrevează pe acesta de răspunderea administrativă, la care poate fi tras conform art.199/7 din CCA, iar în cazul în care fapta persoanei responsabile întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.180 CP al RM, aceasta va fi trasă la răspundere penală, în ordinea prevăzută de Codul de procedură penală al RM.

48. Cererile privind accesul la informaţiile ce se conţin în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti nu intră sub incidenţa Legii privind accesul la informaţie, aceste informaţii fiind susceptibile de furnizare în modul stabilit de legea procesuală care este aplicabilă categoriei respective de pricini (CPP, CPC). mun.Chişinău, 2 aprilie 2007

nr.1

Anexă la Hotărârea Plenului

Relevanţa anexei, constituită din următoarele acte normative sau de recomandare, naţionale şi internaţionale, rezidă din pct.1 al prezentei hotărâri:

- Convenţia ONU împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31.11.2003; - Convenţia CE pentru protecţia persoanelor cu privire la procesarea automată a datelor

personale; - Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului din 20.11.1989, ratificată

prin Hotărârea Parlamentului nr.408/12.12.1990; - Convenţia privind accesul la informaţie, justiţie şi participarea publicului la adoptarea

deciziilor în domeniul mediului din 25.06.1998 de la Aarhus, ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr.346-XIV din 07.04.1999;

- Recomandarea nr.(2002)2 a CM al CE către statele membre privind accesul la documentele publice, precum şi alte recomandări "verticale";

- Legea contenciosului administrativ nr.793 din 10.02.2000; - Legea privind administraţia publică locală nr.436 din 28.12.2006; - Legea privind Fondul Arhivistic al R. Moldova nr.880 din 22.01.1992;

76

- Legea cu privire la secretul de stat nr.106 din 17.05.1994; - Legea securităţii statului nr.618 din 31.10.1995; - Legea privind organele securităţii statului nr.619 din 31.10.1995; - Legea privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al RM nr.753 din 23.12.1999; - Legea cu privire la combaterea terorismului nr.539 din 12.10.2001; - Legea cu privire la informatizare şi la resursele informaţionale de stat nr.467 din

21.11.2003; - Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale nr.173 din

06.07.1994; - Legea cu privire la secretul comercial nr.171 din 06.07.1994 - Legea privind Curtea de Conturi nr.312 din 08.12.1994; - Legea cu privire la statutul judecătorului nr.544 din 20.07.1995; - Legea privind activitatea operativă de investigaţii nr.45 din 12.04.1994; - Legea privind protecţia de stat a părţii vătămate, a martorilor şi a altor persoane care

acordă ajutor în procesul penal nr.1458 din 28.01.1998; - Legea cu privire la avocaţii parlamentari 1349 din 17.10.1997; - Legea cu privire la poliţie nr.416 din 18.12.1990; - Legea cu privire la Sistemul informaţional integral automatizat de evidenţă a

infracţiunilor, a cauzelor penale şi a persoanelor care au săvârşit infracţiuni nr.216 din 29.05.2003;

- Legea cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale nr.1086 din 23.06.2000;

- Codul audiovizualului, adoptat prin Legea nr.260-XVI din 27 iulie 2006; - Nomenclatorul persoanelor cu funcţii de răspundere, învestite cu împuterniciri de a

atribui informaţiile la secret de stat, aprobat prin Decretul Preşedintelui RM nr.27din 14.02.1996;

- alte acte normative tangenţiale cu materia respectivă. [Anexa modificată prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii

Moldova nr.10 din 22.12.2008]

77


REPUBLICII MOLDOVA

Privind practica judiciară cu privire la constatarea faptelor care au valoare juridică şi declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată

nr.4 din 07.07.2008

Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2009, nr.4-5, pag.22 În scopul aplicării corecte şi uniforme de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei

privind constatarea faptelor care au valoare juridică şi declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul art.2 lit.e) şi art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie şi art.17 din Codul de procedură civilă,

EXPLICĂ: 1. Pricinile privind constatarea faptelor care au valoare juridică se examinează de către

instanţele judecătoreşti în baza cererilor persoanelor fizice şi juridice, autorităţilor publice, organizaţiilor şi întreprinderilor, care se caracterizează având ca obiect constatarea unor fapte cu condiţia că lipseşte un litigiu de drept.

Astfel de cereri pot fi depuse în instanţele judecătoreşti nu numai de persoanele menţionate, dar şi de alte persoane şi autorităţi publice, dacă, conform legii, aceştia au dreptul să apere interesele altor persoane.

Pricinile privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată, în condiţiile prevăzute de art.49 şi 52 Cod civil, se examinează de către instanţele judecătoreşti în baza cererilor depuse de reprezentanţii copiilor minori, de unul din soţi, de copiii care au atins majoratul, de instituţiile de învăţământ, de grădiniţele de copii sau internate, de organele publice, întreprinderi, organizaţii, procurori etc.

2. Cererea privind constatarea faptului care are valoare juridică sau privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată se depune de către persoana interesată în instanţa judecătorească de la domiciliul sau sediul petiţionarului şi trebuie să corespundă exigentelor stabilite la art.166 Cod de procedură civilă, în special, să cuprindă denumirea instanţei judecătoreşti căreia îi este adresată, numele sau denumirea petiţionarului, domiciliul ori sediul lui, scopul constatării faptului care are valoare juridică sau declarării persoanei dispărută fără urmă sau decedată.

În afară de cele menţionate, în cererea privind constatarea faptului cu valoare juridică, conform art.284 Cod de procedură civilă, se indică:

- cauza imposibilităţii de a obţine documentele cuvenite sau de a reconstitui cele pierdute;

- probele care confirmă faptul şi care adeveresc imposibilitatea obţinerii documentelor necesare sau reconstituirii pe cale extrajudiciară a documentelor pierdute.

În cererea privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată, conform art.298 Cod de procedură civilă, se menţionează circumstanţele care ar dovedi absenţa ei sau

78

care o ameninţau cu moartea, sau care dau temei de a prezuma că a decedat în urma unui accident.

Referitor la militari sau la alte persoane care au dispărut în acţiuni militare, în cerere se indică data încetării acestor acţiuni.

Instanţa judecătorească este obligată să primească cererea privind constatarea faptului care are valoare juridică şi să examineze pricina în procedură specială dacă sunt respectate următoarele condiţii:

aceasta generează, în virtutea legii, următoarele efecte juridice: apariţia, modificarea sau încetarea unor drepturi personale sau patrimoniale ale petiţionarului;

petiţionarul nu are altă posibilitate de a obţine sau de a restabili documentele care ar certifica faptul juridic a cărui constatare o solicită;

contestarea faptului nu este legată de soluţionarea unui litigiu de drept ce ţine de competenţa instanţei judecătoreşti.

Numai dacă, în cadrul examinării pricinii de constatare a unui fapt care are valoare juridică apare un litigiu de drept care nu ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti, instanţa examinează cererea de constatare a acestui fapt în procedură specială.

3. În cazul în care cererea privind constatarea faptului care are valoare juridică sau declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată a fost depusă în instanţa judecătorească fără a se respecta condiţiile art.166, 167 alin.(1) lit.a), b), c) şi e), 284 şi 298 Cod de procedură civilă, judecătorul emite, în cel mult 7 zile de la depunerea cererii, o încheiere pentru a nu da curs cererii, comunicând petiţionarului faptul şi acordându-i un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Dacă persoana care a depus cererea nu îndeplineşte în termen cerinţele formulate în încheierea judecătorului, cererea nu se consideră depusă şi, împreună cu actele anexate, se restituie petiţionarului printr-o încheiere judecătorească ce poate fi atacată cu recurs (art.171 CPC).

4. Faptele care au valoare juridică enumerate în art.281 alin.(2) lit.m) Cod de procedură civilă, de care depinde apariţia, modificarea sau încetarea drepturilor patrimoniale şi nepatrimoniale ale persoanelor, organizaţiilor şi ale altor persoane, nu sunt exhaustive.

5. Instanţele judecătoreşti sunt competente, de asemenea, să examineze cererile despre constatarea: vechimii de muncă pentru stabilirea pensiei; indemnizaţiilor pentru incapacitatea temporară de muncă, graviditate şi naşterea copilului; satisfacerii serviciului militar activ; aflării pe front; aflării într-un detaşament de partizani; rănirii sau contuzionării în timpul luptei în perioada acţiunilor militare sau în timpul executării altor obligaţiuni ale serviciului militar; recunoaşterii ca invalid de război; vârstei cetăţenilor; absolvirii instituţiei de învăţământ; apartenenţei cetăţeanului a adeverinţei pentru ordin sau medalie, eliberate de către organele competente ale Republicii Moldova.

6. La primirea cererilor de constatare a faptelor care au valoare juridică, instanţele judecătoreşti vor solicita de la petiţionari prezentarea probelor (înscrisurilor) care confirmă imposibilitatea primirii sau reconstituirii documentelor care confirmă faptul concret.

Prin imposibilitatea de a obţine sau primi documentele care confirmă faptul care are valoare juridică a cărui constatare o solicită petiţionarul se înţelege fie lipsa ordinii de înregistrare a faptului, fie nerespectarea regulilor de înregistrare a faptului şi imposibilitatea de a recurge la el în condiţii concrete (de exemplu, faptul decesului).

Prin imposibilitatea de a primi documentul se înţelege şi cazul în care documentul care confirmă faptul în realitate există, însă în conţinutul lui au fost admise defecte sau inexactităţi, care îl privează de semnificaţia probantă, corectarea cărora este imposibilă.

Prin imposibilitatea de a reconstitui documentul pierdut se înţelege că organul corespunzător este lipsit de posibilitatea de a elibera duplicatul documentului necesar în legătură cu pierderea sau nimicirea.

79

7. La primirea cererilor privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată, instanţele judecătoreşti propun petiţionarului de a prezenta răspunsurile de la organele Ministerului Dezvoltării Informaţionale, de la ultimul domiciliu al persoanei, de la locurile de serviciu, naşterii, aflării presupuse, inundării, cutremurului, accidentului, datele comisariatului militar şi ale căutării etc.

8. La pregătirea pricinii privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată, judecătorul stabileşte care persoane pot depune date concrete despre persoana dispărută şi soluţionează chestiunea referitor la citarea lor în calitate de martori, reclamă organizaţiilor şi persoanelor fizice probele necesare, solicită date de la ultimul domiciliu şi serviciu al persoanei dispărute.

În afară de cele menţionate, în cadrul pregătirii pricinii privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată, judecătorul, conform art.299 alin.(2) Cod de procedură civilă, este în drept să dispună, printr-o încheiere, publicarea în ziarul local, din contul petiţionarului, a unei comunicări despre pornirea procesului. În ea se indică instanţa la care s-a depus cererea declarării persoanei dispărută fără urmă sau decedată, numele, data şi locul de naştere, ultimul domiciliu şi loc de muncă ale acesteia, numele sau denumirea petiţionarului, domiciliul ori sediul lui, solicitarea adresată persoanelor care deţin informaţii despre locul aflării celui dispărut de a le comunica instanţei.

9. În cazul în care legea prevede o altă ordine de constatare a faptului cu valoare juridică (extrajudiciară), instanţa judecătorească, în conformitate cu prevederile art.169 alin.(1) lit.a) Cod de procedură civilă, refuză să primească cererea.

Dacă în cadrul examinării pricinii a apărut un litigiu de drept de competenţa instanţei judecătoreşti, aceasta este obligată să emită o încheiere de scoatere de pe rol a cererii, explicându-i petiţionarului şi altor persoane interesate dreptul lor de a soluţiona litigiul în procedură de acţiune civilă în instanţa competentă, cu respectarea prevederilor art.167 şi 168 Cod de procedură civilă.

10. Ţinând cont de scopul pentru care este necesară constatarea faptului care are valoare juridică, la persoanele interesate pot fi, în special, atribuite:

- persoanele (cetăţeni, organizaţii) drepturile cărora pot fi afectate în legătură cu constatarea unui fapt – alţi succesori (art.1500, 1450, 1505, 1515 Cod civil), alţi cetăţeni care au dreptul la pensie sau la recuperarea daunei în cazul morţii întreţinătorului;

- organele şi instanţele în care petiţionarul are intenţie să folosească hotărârea instanţei judecătoreşti despre constatarea unui fapt – organele din domeniul muncii şi protecţiei sociale, organizaţiile de asigurare, persoanele obligate să recupereze dauna cauzată prin vătămarea sănătăţii sau moartea întreţinătorului etc.

11. Raporturile de rudenie se constată în procedură judiciară numai în cazul în care gradul de rudenie generează direct consecinţe juridice (de exemplu, constatarea faptului este necesară petiţionarului pentru primirea certificatului de moştenitor sau pentru a perfecta un act privind dreptul la primirea indemnizaţiei în legătură cu pierderea întreţinătorului, cetăţeniei altei ţări).

Nu poate fi constatat raportul de rudenie în cazul în care adresarea petiţionarului în instanţa judecătorească se referă la faptul că actele de stare civilă conţin înscrisuri incorecte, deoarece astfel de cereri se examinează de către instanţele judecătoreşti în conformitate cu prevederile art.279 şi 280 Cod de procedură civilă.

Concomitent, nu poate fi primită cererea de constatare a faptului de rudenie, dacă petiţionarul urmăreşte scopul de a confirma ulterior dreptul la spaţiul locativ sau la schimbul spaţiului locativ. În cazul refuzului organelor respective de a satisface cerinţele menţionate, persoana interesată poate să se adreseze în instanţa judecătorească în procedură contencioasă.

În hotărârea cu privire la constatarea raportului de rudenie, instanţa judecătorească este obligată să indice în ce grad de rudenie se află petiţionarul cu persoana corespunzătoare.

80

12. Instanţele judecătoreşti sunt în drept să judece cererile despre constatarea faptului raporturilor de rudenie cu cei care au lăsat moştenire, dar locuiesc permanent peste hotarele Republicii Moldova, şi nu au dreptul să refuze primirea unei asemenea cereri din motive că în urma constatării acestui fapt conform legii republicii nu vor interveni pentru petiţionar consecinţe juridice. În asemenea cazuri, instanţa judecătorească se va călăuzi de art.1622 Cod civil, conform căruia relaţiile de succesiune sunt reglementate de legea ţării în care cel care a lăsat moştenirea a avut ultimul domiciliu permanent.

13. La examinarea pricinilor despre constatarea întreţinerii persoanei (art.281 alin.(2) lit.b) Cod de procedură civilă), instanţele judecătoreşti vor avea în vedere că acest fapt are valoare juridică, dacă el generează pentru petiţionar dreptul la despăgubire (art.1419 alin.(1) lit.a) Cod civil) sau pensie în legătură cu decesul întreţinătorului, precum şi alte drepturi prevăzute de lege.

Faptul că persoana era întreţinută de către defunct va avea consecinţe juridice, dacă ajutorul acordat constituia pentru petiţionar o sursă permanentă şi esenţială de existenţă. În cazul în care petiţionarul avea salariu, primea pensie, bursă sau avea alte venituri, instanţele judecătoreşti vor clarifica, dacă ajutorul acordat din partea persoanei care asigura întreţinerea era o sursă permanentă şi esenţială de existenţă a petiţionarului.

Existenţa unei divergenţe între organele de autoadministrare locală sau organizaţia de exploatare a locuinţelor despre aceea că, potrivit datelor existente, persoana nu a fost întreţinută de către defunct, nu exclude posibilitatea constatării pe cale judiciară a faptului întreţinerii.

În cazul constatării faptului întreţinerii pentru stabilirea pensiei este necesar să se ţină cont de aceea că dreptul la pensie în cazul decesului întreţinătorului îl au membrii incapabili de muncă ai familiei defunctului, care au fost întreţinuţi de către el.

În cazul constatării faptului că o persoană a fost întreţinută, în scopul recuperării daunei pierderii întreţinătorului, instanţele judecătoreşti vor ţine cont că, potrivit prevederilor art.1419 Cod civil, dreptul la recuperarea daunei nu depinde nici de existenţa raporturilor de rudenie dintre întreţinut şi întreţinător, nici de termenul întreţinerii acestuia.

14. La examinarea pricinilor despre constatarea înregistrării naşterii, adopţiei, căsătoriei, divorţului şi decesului (art.281 alin.(2) lit.c) Cod de procedură civilă) este necesar să se ţină cont de faptul că instanţa judecătorească constată nu evenimentele care au avut loc, ci faptele înregistrării lor în organele respective.

Astfel de pricini se examinează de către instanţele judecătoreşti numai în cazul în care în organele de stare civilă şi în arhivele corespunzătoare nu s-au păstrat asemenea înscrisuri şi cererea de restabilire a acestora a fost refuzată.

Examinând pricinile privind constatarea faptelor menţionate, instanţele judecătoreşti vor solicita de la petiţionari să prezinte probe, ce confirmă timpul şi evenimentul înregistrării actului de stare civilă, precum şi să efectueze acţiuni pentru acumularea probelor suplimentare. În special, constatând faptul de înregistrare a naşterii, instanţa va verifica data naşterii petiţionarului conform paşaportului, livretului militar, carnetului de muncă şi altor documente care stabilesc identitatea persoanei şi va clarifica în baza căror date au fost efectuate înscrisurile în documentele menţionate.

Faptele de înregistrare a căsătoriei şi divorţului pot fi constatate de către instanţa judecătorească atât în cazul decesului unuia sau ambilor soţi, cât şi în timpul vieţii lor. Cu o cerere de constatare a acestor fapte au dreptul să se adreseze ambii sau unul dintre soţi, iar în cazul morţii lor – persoanele pentru care aceste fapte generează consecinţe juridice.

15. Faptul recunoaşterii paternităţii în privinţa copilului născut de la părinţi necăsătoriţi se constată de instanţa judecătorească numai în cazul în care tatăl presupus al copilului a decedat. Constatarea unui astfel de fapt este generat de apariţia la copil a drepturilor

81

patrimoniale şi personale nepatrimoniale (succesiune, pensie în cazul pierderii întreţinătorului, dreptul copilului la numele şi patronimicul tatălui etc.).

16. Cererea de constatare a decesului la o anumită dată şi în anumite împrejurări (art.281 alin.(2) lit.e) Cod de procedură civilă) este primită în procedura judiciară şi se examinează numai în cazul în care faptul decesului nu a fost înregistrat, cu condiţia că petiţionarul prezintă documentul referitor la refuzul organului de stare civilă de a înregistra decesul.

Instanţele judecătoreşti urmează să deosebească acest fapt de faptul înregistrării decesului, care se constată în cazul în care înscrisul respectiv a existat anterior, dar a fost pierdut, iar organele de stare civilă au refuzat să-l restabilească.

Hotărârea despre admiterea cererii de constatare a decesului trebuie să fie pronunţată în baza probelor veridice care confirmă decesul persoanei la o anumită dată şi în anumite împrejurări.

Declararea morţii unui cetăţean se face în modul prevăzut de art.52 Cod civil şi art.297-301 Cod de procedură civilă.

17. Cererea de constatare a acceptării unei succesiuni şi a locului ei de deschidere (art.281 alin.(2) lit.f) Cod de procedură civilă) se examinează în procedură specială numai în cazul în care organul, care efectuează acţiuni notariale, nu este în drept să elibereze petiţionarului certificat de moştenitor din lipsa sau din insuficienţa documentelor corespunzătoare, necesare pentru confirmarea în procedură notarială a faptului de intrare (aderare) în posesiunea averii succesorale.

În cazul în care documentele necesare au fost prezentate organului notarial, însă eliberarea certificatului de moştenitor a fost refuzată, petiţionarul este în drept să înainteze în instanţa judecătorească acţiune în ordinea contenciosului administrativ.

Pronunţând hotărârea privind constatarea faptului despre acceptarea succesiunii şi locul de deschidere a succesiunii, instanţele judecătoreşti se vor călăuzi de dispoziţiile art.1442-1443 Cod civil.

Instanţele judecătoreşti nu sunt în drept să primească spre examinare în ordinea procedurii speciale cererile despre restabilirea termenelor de prescripţie sau prelungirea termenului depăşit pentru acceptarea succesiunii. Asemenea pricini sunt examinate în ordinea jurisdicţiei contencioase.

18. La examinarea pricinilor privind constatarea producerii unui accident (art.281 alin.(2) lit.g) Cod de procedură civilă), instanţa judecătorească este In drept să constate un astfel de fapt numai în cazul în care posibilitatea de a-l constata în procedură extrajudiciară este exclusă.

Cererea de a constata un astfel de fapt poate fi primită în procedura instanţei judecătoreşti numai în cazul în care procesul-verbal despre producerea accidentului nu a fost întocmit şi întocmirea acestuia la momentul adresării este imposibilă, precum şi în cazul în care procesul-verbal a fost întocmit, însă ulterior a fost pierdut şi restabilirea In procedură extrajudiciară este imposibilă sau la întocmirea procesului-verbal a fost comisă o eroare care împiedică recunoaşterea faptului producerii accidentului.

19. Instanţele judecătoreşti constată posesiunea, folosinţa şi dispoziţia unui bun imobil în drept de proprietate numai în cazul în care petiţionarul a avut un document care confirmă dreptul de posesiune asupra acestui imobil, însă actul este pierdut şi restabilirea lui este imposibilă. Totodată, instanţa judecătorească la examinarea unor asemenea cereri constată numai faptul existenţei documentelor care confirmă aparţinerea imobilului petiţionarului şi nu dreptul lui de proprietar.

Concomitent, petiţionarul trebuie să prezinte probe despre imposibilitatea de a obţine documentul sau despre imposibilitatea restabilirii lui.

82

Instanţa judecătorească nu are dreptul să constate faptul aflării în posesie a construcţiilor care nu sunt terminate sau nu sunt primite în exploatare, deoarece asemenea construcţii nu urmează a fi înregistrate.

Nu pot fi examinate în ordinea procedurii speciale, de asemenea, şi cererile despre constatarea faptului aflării în posesie a unei construcţii construite arbitrar sau a unei construcţii înregistrate anterior pe numele altei persoane sau procurate de către petiţionar conform unei tranzacţii nelegalizate.

De asemenea, nu pot fi examinate în ordinea procedurii speciale cererile privind constatarea faptului de posesie, folosinţă şi dispoziţie cu drept de proprietate a valorilor mobiliare, inclusiv a unor acţiuni ordinare nominative, în cazul când există un litigiu de drept care urmează a fi examinat în procedura contencioasă.

20. La primirea cererilor despre constatarea apartenenţei documentelor constatatoare de drepturi ale persoanei, numele sau prenumele căreia indicate în document nu coincid cu numele sau prenumele persoanei indicate în certificatul de naştere, buletinul de identitate sau în paşaport (art.281 alin.(2) lit.i) Cod de procedură civilă), iar în caz de primire a cererii, la pregătirea pricinii pentru dezbateri judiciare, instanţele judecătoreşti sunt obligate să solicite de la petiţionari prezentarea probelor referitor la faptul că documentul care stabileşte un drept îi aparţine lui şi organul care l-a eliberat nu are posibilitate de a introduce modificările corespunzătoare.

Instanţele judecătoreşti nu sunt în drept să constate faptul apartenenţei persoanei concrete a documentelor militare, buletinului de identitate, paşaportului şi a certificatelor eliberate de organele de stare civilă.

Concomitent, este necesar de a lua în consideraţie faptul că, în legătură cu desfiinţarea URSS şi a organelor ei, instanţele judecătoreşti sunt în drept să constate faptele apartenenţei certificatelor de decorare cu ordine şi medalii persoanelor ale căror nume şi prenume indicate în ele nu coincid cu numele şi prenumele indicate în paşaport, buletinul de identitate sau în certificatul de naştere.

Hotărârea privind constatarea acestor fapte trebuie să se bazeze pe ansamblul de probe autentice care confirmă apartenenţa acestor documente petiţionarului.

21. La constatarea relaţiilor de căsătorie neînregistrată, instanţele judecătoreşti trebuie să ţină cont de faptul că cetăţenilor, care se aflau în concubinaj până la 8 iulie 1944 şi nu au avut posibilitatea de a înregistra căsătoria în organele de stare civilă în legătură cu decesul unuia din ei, Ie-a fost acordat dreptul de a înainta cereri în instanţele judecătoreşti despre constatarea concubinajului.

Concubinajul nu poate fi constatat dacă el a încetat până la moartea uneia dintre părţi, aflate în aceste raporturi, precum şi dacă căsătoria persoanei a fost înregistrată şi nu a fost desfăcută în modul stabilit.

22. Cererea privind constatarea faptului represiunii politice se primeşte şi se examinează de către instanţa judecătorească numai în cazul în care materialele de arhivă referitoare la represiunile politice nu s-au păstrat în urma expirării termenului de păstrare sau din alte cauze şi de către petiţionar au fost prezentate documente cu privire la refuzul de reabilitare, eliberate de către organele indicate în art.5 din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice nr.1225-XII din 08.12.1992 (MO nr.12/363 din 30.12.1992).

Pricinile din categoria dată sunt intentate conform cererilor persoanelor enumerate în art.2 din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, care prezintă probe ce confirmă circumstanţele expuse în art.1 din legea menţionată.

23. Faptul aflării cetăţeanului în calitate de deţinut în lagărele de concentrare (ghetouri) poate fi constatat pe cale judiciară, dacă o asemenea cerere a fost examinată în prealabil la comisia pentru stabilirea pensiei de pe lângă organele respective ale administraţiei locale şi petiţionarului i s-a refuzat satisfacerea acestei cereri.

83

Instanţa judecătorească nu este în drept să refuze primirea cererii dacă comisia a constatat că petiţionarul a fost deţinut în lagărele de concentrare (ghetouri), dar timpul aflării lui acolo nu este nici confirmat şi nici indicat. Se va lua în consideraţie că timpul aflării în lagărul de concentrare întră în obiectul de dovedire şi este o parte integrală a acestui fapt, care îi atribuie valoare juridică.

Pentru constatarea faptului respectiv, se consideră drept probe orice date reale, care confirmă aflarea persoanei în calitate de deţinut în lagărele de concentrare (ghetouri) într-un anumit timp, inclusiv depoziţiile martorilor, dacă ele confirmă cu certitudine acest fapt. Explicaţiile în scris ale persoanelor, semnătura cărora este confirmată pe cale notarială, nu pot servi ca probe în cauză, deoarece circumstanţele expuse în ele nu sunt verificate şi confirmate de biroul notarial, conform art.67 al Legii cu privire la notariat.

24. Cererea privind constatarea faptului răspândirii informaţiei care lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională se primeşte de către instanţa judecătorească numai în cazul în care autorul informaţiei nu este cunoscut, iar însăşi informaţia a fost răspândită prin demonstrarea unor panouri (pancarte), înscrisuri în locurile publice etc.

25. Instanţele judecătoreşti vor ţine cont de faptul că cererea privind constatarea inexactităţii actului de stare civilă se examinează nu pe calea constatării faptului care are valoare juridică, dar în conformitate cu regulile prevăzute la art.331-334 Cod de procedură civilă, care determină ordinea de constatare a inexactităţii actelor de stare civilă, dacă, în lipsa unui litigiu de drept, organele de stare civilă au refuzat să corecteze înscrierea efectuată şi acest refuz a fost aprobat prin dispoziţia organului administraţiei locale.

26. Persoana poate fi declarată decedată prin hotărârea instanţei judecătoreşti în următoarele cazuri:

- dacă timp de 3 ani la domiciliul său lipsesc ştiri despre locul unde se află sau după 6 luni dacă a dispărut în împrejurări ce prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei de a presupune că a decedat în urma unui anumit accident;

- un militar sau o altă persoană dispărută fără veste în legătură cu acţiuni militare poate fi declarată decedată numai după expirarea a 2 ani de la încetarea acţiunilor militare.

Prin împrejurări ce prezintă o primejdie de moarte se subînţeleg aşa calamităţi naturale ca: inundaţiile, uraganele, cutremurele, iar circumstanţe ce ar servi ca temei de a presupune decesul persoanei în urma unui accident se consideră: incendiile, accidentele rutiere, catastrofele aeriene, accidentele pe calea ferată. Circumstanţele menţionate trebuie să fie confirmate prin probe veridice şi să fie în relaţie de cauză şi efect cu dispariţia persoanei.

Instanţele judecătoreşti vor avea în vedere că între constatarea decesului la o anumită dată şi în anumite împrejurări (art.281 alin.(2) lit.e) Cod de procedură civilă) şi declararea persoanei decedată (art.52 Cod civil) este o diferenţă esenţială.

Constatarea decesului la o anumită dată şi în anumite împrejurări înseamnă că evenimentul morţii într-adevăr există, însă organele de stare civilă refuză să-l înregistreze (de exemplu, pierderea documentelor şi imposibilitatea restaurării lor), însă consecinţele juridice în aceste două cazuri sunt analogice. Atât la constatarea decesului la o anumită dată şi în anumite împrejurări, cât şi la declararea persoanei decedată faptul se înregistrează în organele de stare civilă şi se eliberează certificatul de deces, se desface căsătoria, se deschide moştenirea, copiii au dreptul la primirea indemnizaţiei etc.

27. Persoana fizică, la cererea persoanei interesate, poate fi declarată dispărută fără urmă dacă lipseşte de la domiciliu şi a trecut cel puţin un an din ziua primirii ultimelor ştiri despre locul aflării ei (art.49 Cod civil).

28. În cazul imposibilităţii de a stabili ziua primirii ultimelor informaţii despre dispărut, termenul pentru declararea dispariţiei fără urmă sau decesului va începe să curgă din prima zi a lunii următoare celei în care au fost primite ultimele informaţii despre dispărut, iar în cazul imposibilităţii de a determina această lună, de la întâi ianuarie al următorului an.

84

29. Scopurile solicitării declarării persoanei dispărută fără urmă sau decedată sunt următoarele:

- desfacerea căsătoriei; - întocmirea actelor; - privatizarea imobilului; - primirea indemnizaţiei pentru întreţinerea copiilor minori; - ridicarea vizei de reşedinţă; - darea în exploatare a imobilului etc. 30. Dacă este necesară administrarea permanentă a patrimoniului persoanei declarate

dispărută fără urmă, instanţa judecătorească numeşte un administrator, cu care autoritatea tutelară încheie un contract de administrare fiduciară. La cererea persoanei interesate, instanţa judecătorească poate numi un administrator şi înainte de expirarea unui an din ziua primirii ultimelor ştiri despre locul aflării persoanei dispărute.

31. Pricinile civile privind constatarea faptelor care au valoare juridică şi privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată se examinează de către instanţele judecătoreşti după regulile generale, în măsura în care acestea nu contravin regulilor procedurii speciale.

32. În cazul în care la examinarea cauzei privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată s-a constatat cu date autentice locul aflării persoanei dispărute, iar petiţionarul a renunţat la cererea depusă, instanţa judecătorească emite o încheiere de încetare a procesului (art.265 lit.c) Cod de procedură civilă).

33. Hotărârea privind constatarea faptului care are valoare juridică şi privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată trebuie să corespundă prevederilor art.241, 285 şi 300 Cod de procedură civilă. În ea se indică faptul constatat de instanţă, scopul constatării şi probele de constatare a faptului.

Dispozitivul hotărârii trebuie pe deplin să cuprindă conţinutul faptului constatat. Hotărârea instanţei judecătoreşti, intrată în vigoare, despre constatarea unui fapt care are

valoare juridică este obligatorie pentru organele care înregistrează asemenea fapte sau care omologhează drepturile ce apar în legătură cu constatarea faptului de către instanţa judecătorească.

Hotărârea instanţei judecătoreşti despre constatarea unui fapt care urmează a fi înregistrat în organele de stare civilă sau în alte organe nu substituie documentele eliberate de către aceste organe, dar serveşte drept temei pentru obţinerea lor.

34. Persoana se consideră dispărută fără urmă sau decedată de la data intrării în vigoare a hotărârii instanţei judecătoreşti.

Concomitent, conform art.52 Cod civil, instanţa judecătorească este în drept să recunoască data decesului persoanei ca fiind data morţii ei prezumate în cazurile în care ea a dispărut fără urmă în legătură cu circumstanţele care ameninţau cu moartea sau care dau temei de a presupune că decesul putea avea loc în urma unui accident.

35. Dacă persoana declarată dispărută fără urmă sau decedată apare sau sunt ştiri despre locul aflării ei, instanţa judecătorească, la cererea persoanei interesate, anulează hotărârea privind declararea dispariţiei fără urmă sau decesului ei.

Anulând hotărârea privind declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată, instanţa judecătorească desfiinţează, după caz, administrarea fiduciară a patrimoniului acesteia.

Concomitent, anularea hotărârii naşte următoarele consecinţe de drept: se restabileşte căsătoria încetată, cu condiţia că al doilea soţ nu a înregistrat o altă căsătorie; se încetează plata pensiei, indemnizaţiei etc.

85

La desfiinţarea administrării fiduciare a patrimoniului, persoana declarată dispărută fără urmă poate cere administratorului fiduciar repararea prejudiciului cauzat prin administrarea necorespunzătoare a patrimoniului său.

Persoana declarată decedată, independent de momentul apariţiei sale, poate cere de la orice altă persoană să-i restituie bunurile care s-au păstrat şi care au trecut cu titlu gratuit la aceasta după declararea decesului său.

Dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să restituie bunurile dacă nu se dovedeşte că, la data dobândirii lor, ştia că cel declarat decedat este în viaţă. Dacă bunurile nu s-au păstrat, dobânditorul de rea-credinţă este obligat să restituie valoarea lor.

Dacă bunurile persoanei declarate decedată au trecut pe baza dreptului de succesiune la stat şi au fost vândute, după anularea hotărârii de declarare a decesului, persoanei i se restituie suma obţinută de la vânzarea bunurilor.

36. După pronunţarea hotărârii prin care persoana a fost declarată dispărută fără urmă, persoana interesată nu este lipsită de dreptul de a depune cerere în instanţa judecătorească privind declararea, în condiţiile prevăzute de art.52 Cod civil, a decesului persoanei declarate anterior dispărută fără urmă.

37. În legătură cu adoptarea prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.15 din 20.12.1993, cu modificările introduse prin Hotărârea Plenului nr.38 din 20.12.1999, „Cu privire la practica judiciară în cazurile despre constatarea faptelor ce au valoare juridică". Chişinău, 7 iulie 2008

nr.4

86



Cu privire la aplicarea de către instanţele de judecată a legislaţiei ce reglementează repararea

prejudiciului moral nr.9 din 09.10.2006

Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2007, nr.2, pag.19 Practica judiciară confirmă faptul că instanţele de judecată aplică în mod diferit

legislaţia ce reglementează repararea prejudiciului moral. În scopul asigurării aplicării corecte şi uniforme a legislaţiei cu privire la reparaţia

prejudiciului moral de către instanţele de judecată, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul art.2 lit.e) şi art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie şi art.17 din Codul de procedură civilă, dă următoarele explicaţii:

1. Luând în consideraţie faptul că compensarea prejudiciului nepatrimonial (denumit şi daună morală) în domeniul relaţiilor civile este reglementat printr-un şir de acte legislative, care au fost puse în funcţiune în diferite termene, în scopul asigurării aplicării uniforme şi corecte a legislaţiei la judecarea fiecărei pricini, instanţa de judecată trebuie să clarifice: caracterul relaţiilor părţilor sau ale altor participanţi la proces şi de care norme legislative sunt reglementate; permite legislaţia în vigoare posibilitatea de compensare a prejudiciului moral în aspectul dat al relaţiilor litigioase şi, dacă o astfel de răspundere există, atunci când a intrat în vigoare actul legislativ care prevede condiţiile şi regulile de compensare a prejudiciului; de asemenea, data comiterii acţiunilor care au dus la pricinuirea prejudiciului moral.

2. La judecarea cererilor persoanelor vătămate privind compensarea suferinţelor psihice sau fizice suportate, instanţa de judecată trebuie să ţină seama de faptul că chestiunile referitoare la compensarea prejudiciului moral, în principal, sunt reglementate prin următoarele acte legislative:

• Constituţia Republicii Moldova (art.53); • Codul civil (art.1404,1422 ş.a.); • Codul muncii (art.90, 329); • Codul familiei (art.44 alin.(3) lit.b)); • Codul audiovizualului al Republicii Moldova; • Codul de procedură penală; • Legea nr.1545-XIII din 25.02.1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat

prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, modificată prin Legea nr.206-XV din 29.05.2003 (MO nr.50-51/359 din 04.06.1998);

• Legea privind protecţia consumatorilor (MO nr.126-131/ 507 din 27.06.2003); • Legea contenciosului administrativ (MO nr.57-58/375 din 18.05.2000); • Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe (MO nr.18-19 din 08.02.2003); • Legea cu privire la protecţia muncii nr.625-XII din 02.07.1991; • Legea presei (MO nr.2/12 din 12.01.1995); • Legea privind drepturile copilului (MO nr.13/127 din 02.03.1995); • Legea securităţii statului (MO nr.10-11/117 din 13.02.1997);

87

• Legea privind accesul la informaţie (MO nr.88-90/664 din 28.07.2000); • Legea instituţiilor financiare (MO nr.(1)59 din 01.01.1996); • Legea ocrotirii sănătăţii (MO nr.34/373 din 22.06.1995); • Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor

Fundamentale. 3. Prin noţiunea de prejudiciu moral se înţeleg suferinţele psihice sau fizice cauzate prin

acţiuni sau omisiuni care atentează la valorile nepatrimoniale ce aparţin persoanei din momentul naşterii sau la bunurile dobândite prin lege (viaţa, sănătatea, demnitatea şi reputaţia profesională, inviolabilitatea vieţii personale, secretul de familie şi personal), prin fapte ce atentează la drepturile personale nepatrimoniale (dreptul de a folosi propriul nume, dreptul de autor).

4. După criteriul domeniului personalităţii umane încălcate, prejudiciile delictuale pot fi clasificate în felul următor:

a) prejudicii cauzate personalităţii fizice; b) prejudicii cauzate personalităţii afective, categorie în care intră suferinţele de

categorie psihică; c) prejudicii cauzate personalităţii sociale (cinstea, onoarea, demnitatea, viaţa privată,

numele, pseudonumele etc.); d) prejudicii cauzate persoanelor juridice (afirmaţii făcute în presă şi pe altă cale care se

consideră neadevărate etc.). 5. În categoria largă a prejudiciilor corporale intră durerile fizice cauzate unei persoane

prin lovituri, vătămări, răniri etc., suferinţele psihice condiţionate de vătămările corporale, de provocarea unei boli, slăbirea rezistenţei fizice la boli sau de alte complicaţii, îngrijorarea pentru aceste efecte ulterioare, epuizarea emoţională, pierderea unor plăceri (ideea de confort, anumite înlesniri etc.).

Prejudiciile afective constau în suferinţe psihice cauzate prin lezarea sentimentelor de afecţiune, care cuprind suferinţele psihice determinate de pierderea sau de rănirea, mutilarea, desfigurarea sau îmbolnăvirea gravă a persoanelor apropiate, de pierderea locului de muncă, dezvăluirea secretului familial sau a secretului medical, de limitarea sau privarea temporară de anumite drepturi, cât şi orice alte suferinţe psihice similare.

Prin prejudicii aduse onoarei, cinstei, demnităţii, prestigiului sau reputaţiei profesionale a unei persoane se înţeleg prejudiciile produse prin insulte, calomnii, defăimări, aprecieri nefavorabile, inclusiv cele privind reputaţia şi probitatea profesională, apartenenţa la un grup etnic socialmente mai defavorizat sau la o anumită minoritate sexuală.

6. Prejudiciul moral, născut din cauzarea de daune (răspunderea civilă delictuală), se repară de cel care l-a cauzat altuia printr-o faptă ilicită extracontractuală (art.616 alin.(2) CC şi art.219 alin.(4) CPP), fiind o sancţiune prevăzută de o regulă generală, care presupune:

- să se fi săvârşit o faptă cu caracter ilicit; - între fapta ilicită săvârşită şi prejudiciul cauzat altei persoane să existe o legătură

directă de cauzalitate; - autorul faptei cauzatoare de prejudiciu să fi fost în culpă; - autorul să fi avut capacitatea delictuală în momentul săvârşirii faptei. 7. În cadrul răspunderii delictuale, prejudiciul moral poate fi reparat şi în lipsa

vinovăţiei, faptei ilicite în următoarele cazuri expres prevăzute de lege: - a fost cauzat de un izvor de pericol sporit pentru lumea înconjurătoare (exploatarea

vehiculelor, a instalaţiilor, mecanismelor, folosirea energiei electrice, a substanţelor explozibile, efectuarea lucrărilor de construcţii etc.);

- a fost cauzat prin condamnare ilicită, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului şi în alte cazuri prevăzute de lege;

88

- a fost cauzat în legătură cu lezarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale. 8. Se explică faptul că răspunderea contractuală pentru prejudiciile nepatrimoniale

(morale) are o aplicare particulara, sub aspectul că are incidenţă numai în ceea ce priveşte anumite contracte şi anumite obligaţii pe care aceste contracte le cuprind.

Asemenea contracte sunt, mai ales, cele de transport al persoanelor şi de valorificare a drepturilor de autor şi inventator.

Potrivit contractului de transport al persoanelor, transportatorul îşi asumă, pe lângă obligaţia expresă de a efectua transportul, ca obligaţie de rezultat, şi obligaţia implicită de a proteja viaţa şi integritatea corporală a călătorilor, denumită, în contractul de transport, obligaţie de securitate.

9. Prejudiciul moral născut din litigiile de muncă se repară salariatului în următoarele cazuri:

- restabilirea la locul de muncă a salariatului transferat sau eliberat ilegal; - cauzarea prejudiciului salariatului în legătură cu îndeplinirea de către acesta a

obligaţiilor de muncă sau ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci, dacă Codul muncii sau alte acte normative nu prevăd altfel;

- reducerea capacităţii de muncă sau decesul salariatului în urma accidentului de muncă sau îmbolnăvirii profesionale.

10. Obligaţia de reparaţie a prejudiciului moral cauzat de un izvor de pericol sporit îi revine persoanei care posedă izvorul de pericol sporit în baza dreptului de proprietate ori în alt temei legal sau persoanei care şi-a asumat paza izvorului de pericol sporit.

Prin prisma art.219 alin.(4) CPP, paguba morală va fi încasată de la persoana condamnată pentru săvârşirea infracţiunii şi nu de la proprietarul izvorului.

Posesorul izvorului de pericol sporit nu răspunde pentru prejudiciul moral dacă demonstrează că izvorul de pericol sporit a ieşit din posesiunea lui ca urmare a acţiunilor ilicite ale unor terţi. În acest caz, răspunderea îi revine persoanei care a dobândit în mod ilicit izvorul de pericol sporit. În măsura în care posesorul izvorului de pericol sporit este vinovat de faptul că izvorul a ieşit din posesiunea sa, el va răspunde pentru prejudiciu în mod solidar cu persoana care l-a dobândit în posesiune în mod ilicit.

Prejudiciul cauzat posesorilor izvoarelor de pericol sporit ca rezultat al infracţiunii se repară potrivit dispoziţiilor art.1398 Cod civil.

11. În cazul admiterii acţiunii în contenciosul administrativ, instanţa de contencios administrativ se pronunţă şi asupra reparaţiei prejudiciului moral cauzat prin actul administrativ ilegal sau prin neexaminarea în termenul legal a cererii prealabile, însă numai în cazul în care există cererea persoanei vătămate.

12. Obligaţia de reparaţie a prejudiciului moral cauzat consumatorului îi revine producătorului, vânzătorului, prestatorului numai în cazul în care consumatorului i-au fost încălcate drepturile prevăzute de Legea privind protecţia consumatorilor, Legea instituţiilor financiare, precum şi de alte legi.

13. Prejudiciul moral cauzat în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti este reparabil în următoarele cazuri:

- reţinerea ilegală, aplicarea ilegală a măsurii represive de ţinere sub arest, tragerea ilegală la răspundere penală, condamnarea ilegală;

- efectuarea ilegală a percheziţiei, ridicarea, punerea ilegală sub sechestru a averii, eliberarea ilegală din funcţie;

- supunerea ilegală la arest administrativ; - confiscarea ilegală a averii, aplicarea ilegală a amenzii; - efectuarea măsurilor operative de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei; - ridicarea ilegală a documentelor contabile, a banilor, ştampilelor, precum şi blocarea

conturilor bancare.

89

Prejudiciul moral se repară integral, indiferent de culpa persoanelor cu funcţii de răspundere din organele de urmărire penală, ale procuraturii şi din instanţele de judecată.

14. Dreptul la repararea prejudiciului moral cauzat în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti apare în cazul:

- pronunţării sentinţei de achitare; - scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de

reabilitare; - adoptării de către instanţa de judecată a hotărârii cu privire la anularea arestului

administrativ în legătură cu reabilitarea persoanei fizice; - adoptării de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului sau de către Comitetul

de Miniştri al Consiliului Europei a hotărârii cu privire la repararea prejudiciului sau realizării acordului amiabil dintre persoana vătămată şi reprezentantul Guvernului RM la aceste instituţii;

- efectuării măsurilor operative de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei până la intentarea dosarului penal, cu condiţia că, în termen de şase luni de la efectuarea unor astfel de măsuri, hotărârea de a intenta un dosar penal n-a fost luată sau a fost anulată.

15. Prejudiciul moral cauzat în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti se încasează din bugetul de stat sau, după caz, din bugetul local, iar în legătură cu acest fapt, ca pârât la judecarea cererii de reparaţie a prejudiciului moral, în afară de reprezentantul organului de drept, este obligat să participe reprezentantul Ministerului Finanţelor sau al administraţiei publice locale.

16. Prejudiciul moral nu se repară în cazul când persoana vătămată a contribuit intenţionat şi benevol la producerea prejudiciului prin autodenunţ (art.1405 alin.(2) Cod civil).

17. Statul, autorităţile administraţiei publice locale, după repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, sunt în drept (obligate) să înainteze persoanelor culpabile, în ordine de regres, cererea de reparare a prejudiciului:

- integral - în cazul când culpa persoanelor cu funcţii de răspundere este dovedită prin sentinţă definitivă;

- parţial - în baza şi în condiţiile stabilite de legislaţie. 18. În conformitate cu prevederile art.38 alin.(4) lit.c) din Legea privind dreptul de autor

şi drepturile conexe, pentru violarea drepturilor personale (morale), autorul sau titularul drepturilor conexe are dreptul să ceară prin judecată recuperarea prejudiciului moral de la persoana care Ie-a violat.

În afară de cele menţionate, persoana culpabilă de nimicirea premeditată sau de nimicirea prin neglijenţă a originalului operei de artă plastică, a manuscrisului sau a variantei definitive a operei audiovizuale (negativul, înregistrarea originală), la cererea autorului sau a titularului drepturilor conexe, este obligată să repare nu numai prejudiciul moral, dar şi cel material.

19. Soţul de bună-credinţă, conform art.44 alin.(3) lit.b) din Codul familiei, este în drept să ceară repararea prejudiciului moral numai în cazul în care, prin hotărârea instanţei de judecată, căsătoria a fost declarată nulă din motivul că alt soţ, la încheierea căsătoriei, era deja căsătorit, despre ce nu a indicat în declaraţia de căsătorie, sau nu a avut intenţia de a crea o familie (căsătorie fictivă), ori nu a informat soţul de bună-credinţă despre starea sănătăţii sale şi astfel, în rezultatul acestor acţiuni, i-a cauzat soţului de bună-credinţă suferinţe psihice.

20. Direct în instanţa de judecată se înaintează cererea de reparare a prejudiciului moral în litigiile privind apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale; privind răspunderea delictuală; privind repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor de judecată; privind consecinţele de declarare a nulităţii căsătoriei; privind violarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe;

90

privind restabilirea la locul de muncă a salariatului transferat sau eliberat nelegitim din serviciu.

21. Se explică faptul că este în drept să depună cerere în instanţa de judecată referitor la repararea prejudiciului moral nu numai persoana fizică, dar şi persoana juridică, însă numai în cazurile expres prevăzute de lege, în care ea se consideră lezată prin afirmaţiile neadevărate făcute în presă sau vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat de a i se rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.

22. Cererile de reparare a prejudiciului moral se înaintează: - în litigiile privind apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, către

persoana care a răspândit informaţia. Dacă informaţia care lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională este

răspândită printr-un mijloc de informare în masă - către autorul informaţiei şi mijlocul de informare în masă;

- în litigiile delictuale, către autorul prejudiciului (persoană fizică sau juridică); - în litigiile de muncă, către angajator; - în litigiile privind protecţia consumatorilor, către producător, vânzător, prestator; - în litigiile care decurg din acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, către Ministerul Finanţelor şi organul republican de drept în sistemul căruia funcţionează autorul;

- în litigiile care decurg din Legea contenciosului administrativ, către autorităţile publice locale sau centrale.

Dacă prejudiciul moral este cauzat de un organ de stat republican sau local - către acest organ şi organul financiar respectiv;

- în litigiile care decurg din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, către persoana vinovată de încălcarea acestor drepturi.

23. Mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral se determină de către instanţa de judecată (art.1423 alin.(1) Cod civil).

Astfel, instanţa de judecată, la pronunţarea hotărârii de admitere a cererii de încasare a prejudiciului moral, nu este în drept să se refere la mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral solicitată de către persoana vătămată.

24. Prejudiciul moral se compensează prin echivalent bănesc (art.1422 alin.(1) Cod civil).

Concomitent, legislaţia în vigoare prevede că, în lipsa conflictului şi la determinarea părţilor, prejudiciul moral poate fi reparat într-o altă formă materială (art.329 alin.(2) Codul muncii).

25. Instanţele judecătoreşti, la determinarea mărimii compensaţiei pentru prejudiciul moral, trebuie neapărat să la în considerare atât aprecierea subiectivă privind gravitatea cauzării suferinţelor psihice sau fizice părţii vătămate, cât şi datele obiective care certifică acest fapt, îndeosebi:

- importanţa vitală a drepturilor personale nepatrimoniale şi a bunurilor (viaţa, sănătatea, libertatea, inviolabilitatea locuinţei, secretul personal şi familial, onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională etc.);

- nivelul (gradul) suportării de către persoana vătămată a suferinţelor psihice sau fizice (lipsirea de libertate, pricinuirea vătămării corporale, decesul persoanelor apropiate (rudelor), pierderea sau limitarea capacităţii de muncă etc.);

- felul vinovăţiei (intenţia, imprudenţa) persoanei care a cauzat prejudiciul, în cazul în care pentru repararea prejudiciului moral este necesară prezenţa ei.

Instanţele judecătoreşti, la determinarea mărimii prejudiciului moral în echivalent bănesc, sunt în drept să la în considerare şi alte circumstanţe probatoare prin actele pricinii, în

91

particular, situaţia familială şi materială a persoanei care poartă răspundere pentru cauzarea prejudiciului moral părţii vătămate.

26. Despăgubirile solicitate cu titlu de daune morale pot fi acordate sub forma unor sume băneşti concrete.

27. Termenul în interiorul căruia persoana poate să sesizeze instanţa de judecată cu privire la repararea prejudiciului moral este de:

- 3 ani în litigiile delictuale; -1 an de la data când salariatul a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului său

(art.355 alin.(1) lit.a) CM); - 3 ani de la data apariţiei dreptului respectiv al salariatului, în situaţia în care obiectul

litigiului constă în plata unor drepturi salariale sau de altă natură, ce i se cuvin salariatului; - 3 ani de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau de la data expirării

termenului prevăzut de Legea contenciosului administrativ pentru soluţionarea acesteia; - 3 ani - în cazul produselor pentru care nu este prevăzută stabilirea termenului de

valabilitate sau a duratei de funcţionare. 28. Obligaţia de a dovedi faptul pricinuirii prejudiciului moral (suferinţelor psihice sau

fizice suportate) o exercită partea vătămată, de aceea în cererea despre compensarea prejudiciului moral aceasta trebuie să indice de către cine, în ce circumstanţe şi în baza căror acţiuni (inacţiuni) i-au fost cauzate suferinţe morale (psihice) sau fizice, prin ce se manifestă acestea.

29. La pronunţarea hotărârii prin care a fost admisă cererea de reparare a prejudiciului moral cauzat în legătură cu îndeplinirea de către salariat a obligaţiilor de muncă sau ca rezultat al privării ilegale a acestuia de posibilitatea de a munci, instanţa de judecată trebuie să ţină cont de faptul că angajatorul este obligat, şi nu în drept, să repare prejudiciul moral.

În afară de cele menţionate, în cazul restabilirii la locul de muncă a salariatului transferat sau eliberat nelegitim din serviciu, instanţa de judecată, la determinarea mărimii compensaţiei pentru repararea prejudiciului moral, trebuie să ţină cont de faptul că mărimea acesteia nu poate fi mai mică decât un salariu mediu lunar al salariatului.

30. Prejudiciul moral poate fi reparat indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului material, cu condiţia ca prejudiciul moral să fie expres prevăzut de lege.

31. În cazul în care cererea de reparare a prejudiciului moral a fost înaintată în instanţa de judecată către doi sau mai mulţi reclamaţi şi prin hotărârea pronunţată aceasta a fost admisă, prejudiciul moral se încasează aparte şi nu solidar.

32. La examinarea acţiunilor civile privind repararea prejudiciului moral rezultat din săvârşirea infracţiunilor înaintate de către persoanele fizice sau juridice, cărora Ie-a fost cauzat, pe lângă criteriile generale, se vor lua în considerare criteriile specifice de evaluare a cuantumului acestor despăgubiri prevăzute la art.219 alin.(4) CPP.

Chişinău, 9 octombrie 2006 nr. 9

92



Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei despre încasarea cheltuielilor de judecată în cauzele civile

nr.25 din 28.06.2004


modificată de: Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova

nr.10 din 22.12.2008 Generalizarea practicii aplicării de către instanţele judecătoreşti a dispoziţiilor legale,

care au ca obiect reglementarea cheltuielilor de judecată în materie civilă, a demonstrat că instanţele nu întotdeauna respectă prevederile legale privind cheltuielile de judecată. În unele cazuri se comit erori de esenţă în privinţa încasării taxei de stat, cuantificării acesteia, încasării cheltuielilor suportate de instanţele de judecată, repartizării cheltuielilor între părţi, precum şi în legătură cu problemele legate de scutirea de la plata taxei de stat şi restituirea taxei de stat.

În scopul eliminării deficienţelor din practica de încasare a cheltuielilor de judecată în cauzele civile, în baza art.2 lit.e), art.16 lit.d) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie şi a art.17 din Codul de procedură civilă, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:

1. Se atenţionează instanţele judecătoreşti asupra necesităţii aplicării conforme şi stricte a dispoziţiilor Legii taxei de stat nr.1216-XII din 30.12.1992 cu modificările ulterioare (republicată în Monitorul Oficial, nr.3-55 din 02.04.2004), ale Codului de procedură civilă intrat în vigoare la 12.06.2003 (Monitorul Oficial, nr.111-115 din 12.06.2003) şi a altor reglementări tangenţiale cu domeniul cheltuielilor de judecată.

2. În cauzele civile cheltuielile de judecată sunt alcătuite din taxa de stat şi cheltuielile de judecare a pricinii.

Taxa de stat reprezintă o sumă, care se determină în funcţie de caracterul şi valoarea acţiunii - în acţiunile patrimoniale, iar în acţiunile nepatrimoniale şi în alte cazuri stabilite de Legea taxei de stat, se determină prin proporţiile fixe stabilite.

Cheltuielile de judecare a pricinii constituie sumele băneşti cheltuite în legătură cu examinarea pricinii, suportate de instanţa de judecată şi de părţi sau participanţii la proces, altele decât sumele achitate cu titlu de taxă de stat. În mod concret, potrivit art.90 C.P.C., din aceste cheltuieli fac parte: sumele plătite martorilor, experţilor, interpreţilor, specialiştilor, şi se referă la: cheltuielile de efectuarea cercetărilor la faţa locului; de înştiinţare şi chemare a părţilor în judecată; cheltuielile de transport şi de cazare suportate de părţi şi de alţi participanţi la proces în legătură cu prezentarea lor în instanţă; de plată a cheltuielilor interpretului suportate de cetăţenii străini şi apatrizi, dacă tratatele la care Republica Moldova

93

este parte nu prevăd altfel; de căutare a pârâtului; de asistenţă juridică; de efectuare a expertizei; de declarare a insolvabilităţii; compensaţiile pentru timpul de muncă pierdut; de executare a actelor judecătoreşti şi alte cheltuieli suportate de către instanţă şi participanţii la proces.

Nu se încadrează în noţiunea de cheltuieli de judecare a pricinii: sumele băneşti achitate experţilor sau interpreţilor pentru prestarea muncii care intră în atribuţiile lor de serviciu; despăgubirea pentru timpul de muncă pierdut în cazul în care se dovedeşte reaua credinţă cu care a acţionat cealaltă parte intentând acţiunea în judecată şi alte sume care rezultă din anumite cauze, care nu se încadrează în criteriile stabilite de art.90 C.P.C.


3. În conformitate cu dispoziţiile art.84 C.P.C., constituie obiect de încasare a taxei de

stat următoarele cereri adresate instanţei: cererea iniţială de chemare în judecată, cererea care vizează pricinile examinate în procedură specială, cererea intervenientului principal, cererea reconvenţională, cererea creditorului de eliberare a ordonanţei judecătoreşti, cererea de declarare a insolvabilităţii, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărârilor arbitrale, cererile de apel, recurs şi revizuire, cererea de eliberare repetată a copiilor de pe actele judecătoreşti.

Nu sunt supuse taxei de stat: cererile adresate instanţei în cursul desfăşurării procesului şi care nu modifică caracterul sau valoarea taxabilă a cererii iniţiale, cererea de strămutare a pricinii, cererea de recuzare, cererea de adoptare a hotărârii suplimentare (art.250 pct.3 C.P.C.) precum şi cererile prin care se exercită căile de atac împotriva hotărârilor suplimentare privind perceperea taxei de stat, care nu a fost percepută prin hotărârea iniţială; cererea iniţială de eliberare a copiilor de pe actele judecătoreşti; cererile de recurs împotriva încheierilor judecătoreşti etc.

4. Sunt exceptate de la plata taxei de stat unele categorii de acţiuni şi organe, enumerate în mod exhaustiv de art.4 pct.1 al Legii taxei de stat şi de art.85 alin.(1) al C.P.C., aplicate în mod coroborat, dar şi în alte texte de lege speciale (ex.: art.353 din Codul Muncii; art.19 din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice etc.).

Instanţa de judecată poate să scutească persoana fizică de plata taxei de stat, în dependenţă de situaţia ei materială. Scutirea poate fi totală sau parţială, apreciindu-se în dependenţă de cerere şi de dovezile prezentate.

Prin prisma art.26 Cod Civil, se va lua în considerare statutul special al persoanei fizice, care practică activitatea de întreprinzător sub forma întreprinderii individuale sau a gospodăriei agricole, iar în cazuri temeinic justificate, aceste persoane pot fi scutite de la plata taxei de stat, conform art.85 alin.(4) C.P.C.

În cererea de scutire se vor expune circumstanţele care justifică solicitarea şi vor fi anexate actele confirmative ale acestor circumstanţe (avizul Comisiei pentru protecţie socială, certificat despre mărimea salariului, pensiei sau a altor venituri; existenţa la întreţinere a copiilor minori sau a altor persoane etc.).

În cadrul aprecierii situaţiei materiale se va lua în considerare: valoarea patrimoniului disponibil al persoanei, valoarea acţiunii, obligaţiile care ar rezulta din anumite acte, făcându-se o concluzie din ansamblul probelor prezentate.


5. La cererea uneia sau a ambelor părţi şi ţinând cont de situaţia materială, apreciată în

conformitate cu pct.4 din prezenta hotărâre, instanţa poate amâna sau eşalona plata taxei de

94

stat (art.86 C.P.C.). Subiect al amânării sau eşalonării poate fi atât persoana fizică cât şi cea juridică.

Amânarea constă în suspendarea momentului plăţii, de la depunerea cererii până la data stabilită de instanţă.

Eşalonarea constă în achitarea sumei taxei de stat în cel puţin două tranşe, mărimea cărora poate fi diferită sau egală, la aprecierea instanţei.

Termenul de amânare sau eşalonare a achitării taxei de stat nu poate depăşi momentul retragerii instanţei pentru deliberarea hotărârii.

Dacă reclamantul nu a achitat taxa de stat în termenul stabilit de instanţă, cererea va fi scoasă de pe rol şi restituită acestuia.

Este necesar de a se distinge situaţia de stabilire a unui termen pentru plată în condiţiile stabilite de art.86 C.P.C., situaţie indicată mai sus, de cea prevăzută de art.168 alin. (2) C.P.C., când termenul acordat nu poate depăşi momentul de începere a examinării cauzei.

În cazul în care cererea a fost scoasă de pe rol pentru nerespectarea termenului stabilit în urma amânării sau eşalonării taxei de stat, dar reclamantul a achitat o parte din sumă, la depunerea repetată a cererii, în cazul în care taxa nu a fost restituită şi se atestă prezenţa situaţiilor de la art.267 lit.a) şi b), se va achita numai diferenţa rămasă neplătită.

La cererile depuse de persoanele juridice privind amânarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat, pentru stabilirea situaţiei lor materiale se va aprecia: situaţia contului bancar la momentul depunerii cererii, preţul şi mărimea bunurilor disponibile, beneficiile realizate sau pierderile suportate de persoana juridică în ultima perioadă, valoarea acţiunii şi alte indicii.

6. Dispoziţiile privind scutirea, amânarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat sunt aplicabile atât de instanţele de fond, cât şi de instanţele de apel şi recurs, cu excepţia judecării recursului prevăzut de Secţiunea II-a din Capitolul XXXVIII al C.P.C., situaţie asupra căreia dispoziţiile art.85 alin.(4) şi art.86 C.P.C. nu au incidenţă.

7. Taxa de stat pentru cererile adresate instanţei se plăteşte până la depunerea lor, iar la verificarea condiţiilor prevăzute de art.167 C.P.C. se va constata existenţa dovezii de plată (chitanţă fiscală sau extras din transferul de la plătitor către instituţia bancară). Actele ce constituie dovadă de plată se prezintă în original şi ştampilate de instituţia emitentă.

În cazul în care la cerere nu este anexată dovada de plată a taxei de stat, instanţa emite o încheiere pentru a nu se da curs cererii, nesusceptibilă de recurs, fixează un termen pentru lichidarea neajunsurilor şi comunică despre aceasta reclamantului (art.171 alin.(1) C.P.C.).

În cazul în care reclamantul solicită scutirea parţială sau totală, amânarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat, se va emite o încheiere motivată pentru soluţionarea acestei probleme, care este susceptibilă de recurs (art.99 C.P.C.). În partea motivată a încheierii de soluţionare a problemelor legate de taxa de stat se vor indica motivele de fapt şi de drept care au condus la respectiva soluţie.

Este de menţionat faptul că în cazul scutirii reclamantului de la plata taxei de stat, în situaţiile prevăzute de lege, taxa de stat se va încasa de la pârât, prin hotărârea pronunţată (art.98 alin.(1) C.P.C.), dacă pârâtul nu este scutit de plata cheltuielilor de judecată.


8. La depunerea cererii de recurs împotriva deciziilor instanţelor de apel se va anexa

dovada plăţii taxei de stat, cu excepţia cazurilor de la art.85 alin.(1) şi (2) C.P.C. În cazul în care se constată că cererea a fost depusă fără anexarea dovezii de plată, iar în termenul stabilit nu s-a înlăturat acest neajuns, cererea se va restitui reclamantului, conform art.438 alin.(2) C.P.C.

9. În cazul când reclamantul care figurează greşit în proces este înlocuit prin acordul lui cu reclamantul corespunzător, acesta din urmă va achita taxa de stat conform principiilor

95

generale, excepţie fiind situaţia în care cele două persoane au procedat conform regulilor privitor la cesiunea de creanţă prevăzute de art.556-566 C.C.

Dacă reclamantul iniţial este substituit de succesorul său în drepturi, în acţiuni cu caracter nepersonal, taxa de stat va fi achitată de către succesor, dacă nu a fost achitată de către persoana succedată iar succesorul nu beneficiază de înlesniri.

10. În situaţia în care judecătorul va separa una sau mai multe din capetele de cerere conexe, iar taxa de stat a fost achitată în modul stabilit inclusiv pentru capetele de cerere disjunse, taxa de stat nu se va recalcula şi nu se va restitui.

Pentru procedura disjunsă, taxa de stat nu se va achita din nou, dar se va face o notă de constatare a achitării taxei de stat aferente, menţionându-se procedura în care se află actul ce confirmă achitarea taxei de stat.

11. Dacă o acţiune este înaintată în mod repetat, după scoaterea acesteia de pe rolul instanţei taxa de stat va fi achitată conform dispoziţiilor generale, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege (art.267 lit.a) şi b) C.P.C.). În acelaşi sens se va proceda în situaţia anulării încheierii privind scoaterea cererii de pe rol, pronunţată în temeiul art.267 lit.f) şi g) C.P.C. Totodată, în legătură cu faptul că acţiunilor nu li s-a dat curs - taxa de stat urmează a fi restituită, iar dacă acţiunea este înaintată în mod repetat şi taxa de stat nu a fost restituită - se va anexa dovada achitării iniţiale a taxei, nefiind expirat termenul de trei ani de la data transferului ei la buget.

12. În cazul înaintării unei cereri de chemare în judecată ce conţine pretenţii cu caracter patrimonial şi nepatrimonial, taxa de stat se va percepe în cuantumul prevăzut de lege, atât pentru pretenţiile patrimoniale cât şi pentru cele nepatrimoniale, calculate separat.

Când cererea de chemare în judecată conţine mai multe pretenţii de sine stătătoare cu caracter patrimonial, taxa de stat se va calcula conform valorii fiecărei pretenţii aparte (art.87, alin.(1) lit.k) C.P.C.). În acelaşi mod se procedează şi la conexarea mai multor cereri cu caracter patrimonial, dacă anterior nu a fost achitată taxa de stat pentru fiecare din ele.

În situaţia în care se conexează mai multe acţiuni, iar taxele de stat aferente acestora au fost achitate şi nu a intervenit vreo majorare a valorii pretenţiilor, taxa de stat se consideră achitată.

13. Cererile examinate în procedură specială sunt impuse cu taxă de stat în cuantum de 500% din salariul minim stabilit în republică (art.3 pct.1 din lit.g) Legea taxei de stat). În cazul în care cererea este scoasă de pe rol pe motivul constatării unui litigiu de drept, care necesită judecarea în procedură de acţiune civilă, iar reclamantul înaintează acţiunea civilă, taxa de stat achitată în procedură specială se va lua în calcul la încasarea taxei şi la repartizarea cheltuielilor de judecare a litigiului în procedură de acţiune civilă (art.280 alin.(4) C.P.C.).

14. Cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti se impune cu taxă de stat în cuantum de 50% din taxa de stat stabilită pentru cererea de chemare în judecată în regim general (art.346 alin.(2) C.P.C.). Proporţia respectivă nu trebuie privită ca o scutire parţială la depunerea cererii, ci ca o valoare totală a cuantumului taxei de stat, iar în cazul încasării taxei la buget de la debitor, în temeiul ordonanţei judecătoreşti se va încasa taxa datorată de creditor la depunerea cererii, adică 50 la sută din taxa stabilită pentru cererea soluţionată în acţiuni le civile.

În situaţia în care cererea creditorului nu a fost acceptată, valoarea taxei de stat se va restitui acestuia, iar dacă înainte de restituire acesta înaintează acţiune civilă, se va proceda conform pct.13.

Dacă ordonanţa judecătorească a fost anulată, taxa de stat achitată de creditor nu va forma obiect al restituirii (art.346 alin.(4) C.P.C.).

În cazul depunerii cererii de eliberare a ordonanţei judecătoreşti fără achitarea taxei de stat, judecătorul va emite o încheiere, nesupusă recursului, prin care va dispune de a nu se da

96

curs cererii şi va stabili un termen de achitare a taxei de stat (art.349 C.P.C.). Dacă în termenul stabilit taxa de stat va fi achitată, cererea va fi considerată depusă la data înregistrării ei iniţiale, iar în caz de neînlăturare a acestui neajuns, se va dispune restituirea cererii prin încheiere susceptibilă de recurs.

Dacă creditorul a fost scutit de la plata taxei de stat, iar în termenul stabilit de art.352 C.P.C. debitorul nu a înaintat obiecţii, taxa de stat se va încasa de la debitor, prin emiterea unui titlu executoriu în baza ordonanţei (art.354 alin.(3) C.P.C.).

15. Instanţele de judecată vor lua în considerare că atât în cazul scutirilor expres prevăzute de lege cât şi în situaţia de scutire facultativă, acestea se referă la reclamanţi, nu şi la pârâţii din aceste acţiuni, iar în cazul scutirii de către instanţă, aceasta se referă numai la depunerea cererii.

În cazul în care reclamanţii atacă hotărârea, pentru pronunţarea căreia au fost scutiţi de la plata taxei de stat, ei vor fi obligaţi la plata taxei de stat, iar scutirea din prima instanţă este inoperantă.

În cazul satisfacerii acestor acţiuni, taxa de stat va fi încasată de la pârât în folosul statului, conform art.98 C.P.C, dacă ultimul nu este scutit de plata cheltuielilor de judecată.


16. În situaţia modificării modului de percepere a taxei de stat, după depunerea acţiunii

şi achitarea taxei de stat, precum şi a modificării cotei procentuale sau a salariului minim din care ea se calculează, se va păstra situaţia existentă la depunerea cererii, neefectuându-se recalcularea taxei.

Dacă cererea a fost depusă înainte de modificările menţionate fără a se achita taxa de stat, după intervenţia schimbărilor taxa se va achita în conformitate cu acestea, respectându-se principiul ne-retroactivităţii legii procesuale civile.

17. Dacă în interiorul termenului stabilit de către judecător, conform explicaţiilor de la pct.6 al prezentei hotărâri, reclamantul nu a prezentat dovada achitării taxei de stat, instanţa îi va restitui cererea şi actele anexate printr-o încheiere recurabilă, conform art.171 alin.(1) C.P.C., iar dacă reclamantul a înlăturat acest neajuns în termenul fixat de instanţă, cererea se va considera depusă la data prezentării iniţiale (art.171 alin.(2) C.P.C.).

18. Dacă reclamantul este scutit de plata taxei de stat şi i-a fost admisă parţial cererea de satisfacere a pretenţiilor cu caracter nepatrimonial, taxa de stat se va încasa de la pârât în mărimea cuantumului total, aferent acestui tip de pretenţii, nefiind admisă fracţionarea acesteia.

19. În caz de respingere completă a acţiunii examinate de instanţa de judecată, fără încasarea taxei de stat, aceasta se va încasa în mărime deplină de la reclamant în folosul statului. Dacă acţiunea a fost parţial admisă, iar reclamantul a fost scutit de plata taxei de stat, aceasta se încasează la buget de la pârât în raport cu partea admisă a acţiunii, iar partea rămasă din taxa de stat urmează a fi în casată de la reclamant.

20. Indicaţiile de la punctele 18 şi 19 ale prezentei hotărâri sunt aplicabile şi în privinţa celorlalte cheltuieli de judecată suportate de către instanţa judecătorească.

21. Dacă reclamantul nu şi-a susţinut pretenţiile din cauza faptului că au fost satisfăcute benevol de către pârât după intentarea acţiunii, la cererea reclamantului, instanţa va obliga pe pârât să compenseze acestuia toate cheltuielile de judecată, inclusiv cheltuielile de asistenţă juridică în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile (art.97 C.P.C.). Dacă reclamantul îşi retrage cererea de chemare în judecată sau renunţă la acţiune până la comunicarea către pârât a cererii, acesta nu beneficiază de compensarea cheltuielilor suportate.

97

Dacă s-a renunţat la acţiune după comunicarea cererii, instanţa poate obliga pe reclamant, la cererea pârâtului, să-i compenseze cheltuielile suportate.

În cazul încheierii unei tranzacţii de împăcare şi dacă nu s-a prevăzut ordinea repartizării cheltuielilor de judecată, instanţa va soluţiona această problemă în încheierea de aprobare a tranzacţiei în conformitate cu art.art.94, 95 şi 98 C.P.C., adică conform concesiilor reciproce efectuate de părţi, dar cu obligativitatea încasării cheltuielilor suportate de către instanţă.


22. Atunci când, în cadrul examinării cauzei, reclamantul îşi majorează pretenţiile

formulate anterior prin acţiune, acesta va achita o taxă suplimentară pentru partea cu care acţiunea se majorează, iar în caz de neachitare (art.88 alin.(2) C.P.C.), cererea de majorare a pretenţiilor se va scoate de pe rol.

În cazul în care reclamantul îşi micşorează valoarea pretenţiilor din acţiune, partea din taxa de stat, proporţională cu partea valorii pretenţiilor cu care s-a micşorat acţiunea, nu se va restitui reclamantului. În situaţia în care instanţa a depăşit limitele pretenţiilor formulate de reclamant conform art.240 alin.(3) C.P.C., taxa de stat se va încasa de la pârât în folosul statului.

23. Conform art.88 alin.(1) C.P.C., dacă la momentul depunerii cererii este dificilă determinarea valorii acţiunii, taxa de stat se va achita cu aproximaţie, urmând să se încaseze o taxă suplimentară în corespundere cu partea din valoarea acţiunii pentru care nu s-a achitat taxa de stat. Aceasta se va stabili la soluţionarea în fond a pricinii.

Dacă lipsesc informaţii privind valoarea reală a obiectului în litigiu, acesta va fi evaluat la preţul minim, atunci când există asemenea informaţii.

Pentru stabilirea valorii bunului, instanţa va lua în considerare: preţul de circulaţie a bunului, zona respectivă, dacă preţul se determină în funcţie de greutatea bunului - greutatea netă este cea care în caz de îndoială determină valoarea lui, alte criterii care ar duce la o evaluare reală.

24. La stabilirea valorii acţiunii, instanţa de judecată va lua în considerare dispoziţiile art.87 alin.(1) C.P.C., în dependenţă de care urmează să fie stabilit cuantumul taxei:

a) pentru acţiunile de încasare a pensiei de întreţinere - reieşind din suma totală a obligaţiilor de plată pe un an. Dacă pârâtul nu lucrează sau locul lui de aflare nu este cunoscut, cumulul acestor plăţi se determină din suma care constituie nu mai puţin de 25% din salariul minim pe republică, încasată pentru fiecare copil.

Pentru acţiunile privind scutirea, majorarea sau micşorarea cuantumului pensiei de întreţinere - reieşind din suma acestor diferenţe, dar nu mai mult decât pe un an;

b) pentru acţiunile cu privire la încasarea unei sume de bani - reieşind din suma solicitată, cu excepţia situaţiei când suma de bani reprezintă mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral, când acţiunea se va califica ca nepatrimonială şi se va încasa cuantumul de 500% din salariul minim.

c) pentru acţiunile privitoare la plăţile fără termen şi la plata întreţinerii viagere, precum şi pentru plăţile pe un termen nu mai mic de trei ani reieşind din suma totală a plăţilor, dacă legea nu prevede altfel;

d) pentru acţiunile de majorare sau micşorare a sumelor pe o perioadă anumită a mărimii despăgubirilor pentru cauzarea de daune - reieşind din suma cu care se micşorează sau se majorează, dar nu mai mult decât suma totală a plăţilor pe un an;

e) pentru acţiunile cu privire la recunoaşterea nulităţii contractelor cu obiect patrimonial şi a testamentelor - reieşind din costul real al bunurilor contestate;

98

f) pentru acţiunile despre partajarea bunurilor - reieşind din costul bunurilor supuse partajului;

25. În cauzele cu privire la încasarea sumei pentru întreţinerea soţiei în stare de graviditate şi după naştere, dacă aceasta nu are venit propriu suficient, taxa de stat se determină reieşind din suma totală a plăţilor pentru întreaga perioadă, pentru care urmează a se plăti, dar nu mai mult decât pe un an, indiferent dacă ulterior va fi pronunţată o hotărâre despre încasarea de la pârât în folosul reclamantului a pensiei pentru întreţinerea copilului născut.

26. În cazurile în care instanţele judecătoreşti, judecând litigiile cu privire la cheltuielile suplimentare, generate de diferite circumstanţe excepţionale (art.79 din Codul familiei), va obliga pe pârât şi la cheltuielile suplimentare viitoare, taxa de stat se va stabili conform punctului 25.

27. Taxa de stat, în acţiunile cu privire la revendicarea dreptului de proprietate asupra construcţiei, se determină în raport cu costul ei real, dar nu mai mic decât costul determinat de oficiul cadastral teritorial, la momentul depunerii cererii.

În cazul în care construcţia aparţine unei persoane juridice, taxa de stat se stabileşte reieşind din costul real al bunului, dar nu mai mic decât costul de inventar al construcţiei la momentul depunerii cererii.

28. În toate cazurile în care taxa de stat se în casează de la pârât în folosul statului prin încheiere sau hotărâre a instanţei, iar în intervalul de timp dintre momentul înaintării cererii de chemare în judecată şi cel al soluţionării ei valoarea reală a bunului s-a modificat, se va dispune încasarea taxei de stat în cuantumul rezultant din valoarea reală de la momentul depunerii cererii.

29. Dacă, în cadrul judecării cauzei privind recuperarea sumelor rezultate din daunele cauzate prin vătămarea integrităţii corporale sau altă vătămare a sănătăţii, se pronunţă o hotărâre de încasare în folosul victimei a sumei ce constituie cheltuieli legate de îngrijire a acesteia de către o altă persoană, pentru mijloacele de transport, foi de odihnă recuperatorie etc., taxa se calculează din suma totală a tuturor pretenţiilor, dar nu mai mult decât pe 3 ani (art.87 aţin.(1) lit.e) C.P.C.).

30. În situaţia în care reclamantul solicită, pe lângă plata sumei ce rezultă din dauna cauzată sănătăţii, o sumă ce derivă dintr-o altă daună (ex.: deteriorarea bunurilor), cea de-a doua va fi considerată pretenţie de sine stătătoare, pentru care se va încasa taxa de stat în baza principiilor generale, cu excepţia cazului când dauna s-a pricinuit prin infracţiune.

31. A atenţiona instanţele de judecată asupra faptului că în acţiunea de reparaţie a daunei materiale pricinuite prin infracţiune, reclamanţii sunt scutiţi de plata taxei de stat (art.85 alin.(1) lit.a) C.P.C.), indiferent dacă acţiunea se judecă direct în ordinea procedurii civile sau după ce a fost lăsată fără examinare de către instanţa penală, iar pârâţii vor fi obligaţi la plata taxei de stat.

32. Se explică instanţelor judecătoreşti, că autorităţile publice centrale, organele administraţiei publice centrale, Curtea de Conturi şi structurile teritoriale ale acesteia, finanţate de la bugetul de stat, în cazul intentării acţiunilor pentru apărarea intereselor statului, precum şi la depunerea cererilor de contestare a hotărârilor judecătoreşti, adoptate asupra acestor acţiuni, sunt scutite de la plata taxei de sta indiferent de calitatea lor procesuală (art.4 alin.(13) din Legea taxei de stat, art.85 alin.(1) lit.i) CPC).

Dacă instituţiile sus-menţionate, intentează acţiune pentru apărarea intereselor patrimoniale proprii, acestea vor achita taxa de stat în ordine generală, iar dacă aceste autorităţi figurează în calitate de pârâţi şi acţiunea reclamantului se admite, taxa de stat se va încasa de la ele atât prin hotărârea pronunţată, cât şi la contestarea acestor hotărâri.


99

33. Soluţionând problema încasării taxei de stat, în cazul în care reclamantul a fost scutit

la depunerea cererii de plata taxei de stat, instanţele de judecată vor ţine cont de explicaţiile oferite de p.p.29, 30 ale Hotărârii nr.10 a Plenului Judecătoriei Supreme a R. Moldova din 15.11.1993 "Cu privire la aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în pricinile de desfacere a căsătoriei". În cazurile de desfacere a celei de-a doua căsătorii, taxa de stat se va încasa în mărime de 1000% din salariul minim.

În situaţia în care reclamantul a achitat taxa de stat la depunerea cererii, iar în hotărârea instanţei se reţine faptul că în baza criteriilor enunţate la pct.29 din Hotărârea sus-menţionată taxa de stat şi celelalte cheltuieli de judecată urmează a fi achitate de pârât, existând o cerere în acest sens, chestiunea se va soluţiona conform art.94 C.P.C.

34. Martorilor, experţilor, interpreţilor şi specialiştilor li se compensează cheltuielile suportate în legătură cu prezentarea lor în instanţă, inclusiv cheltuielile de deplasare şi cazare, diurnele, precum şi o recompensă rezultată din salariul mediu pe economie şi numărul de ore necesare pentru prezentare.

În privinţa modalităţii de achitare şi calculare a acestor cheltuieli, se va proceda conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.653 din 05.10.1992 (modificată şi completată) cu privire la adoptarea Instrucţiunii privind restituirea cheltuielilor suportate de martori, părţile vătămate şi de reprezentanţii legitimi ai acestora, de experţi, specialişti, pedagogi, traducători şi martori asistenţi, în legătură cu citarea lor în organele de anchetă preliminară, în instanţele de judecată şi în alte instituţii.

Mărimea diurnelor se va determina în conformitate cu Anexa nr.2 la Regulamentul cu privire la detaşarea angajaţilor întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor din Republica Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.836 din 24.06.2002.

Recompensa pentru sustragerea de la munca obişnuită constituie 1,8% din salariul minim pe oră, dar nu mai mult de 11,8% din salariul minim pe zi.

Recompensa acordată experţilor pentru efectuarea expertizei constituie o sumă între 2,9% şi 4,1% din salariul minim pe oră.

Traducătorilor li se achită o sumă cuprinsă între 1,2% şi 1,8% din salariul minim pentru fiecare 1000 de semne tipărite (sau scrise de mână), iar specialiştilor o sumă cuprinsă între 1,8% şi 2,4% din salariul minim pentru fiecare oră.

Aceste explicaţii nu se referă la cazul când persoanele sus-indicate efectuează lucrările încredinţate de instanţă în cadrul atribuţiilor de serviciu.

Este necesar de a atenţiona instanţele judecătoreşti că partea care cere citarea unei persoane în calitate de martor, plăteşte la BEM o sumă în mărime de 58,8% din salariul minim pentru fiecare martor citat din altă localitate şi 11,8% pentru fiecare martor citat din localitatea respectivă, prezentând în instanţă dovada de plată.

35. În situaţia în care sumele sus-menţionate nu au fost achitate în termenul stabilit de instanţă, persoana care a solicitat citarea martorului sau efectuarea lucrării este decăzută din dreptul de a mai solicita a doua oară efectuarea acestor acte. Decăderea se referă numai la procesul respectiv (art.124 şi art.92 alin.(2) C.P.C.).

36. Sumele datorate se vor achita conform Instrucţiunii amintite, după îndeplinirea de către persoanele îndreptăţite pentru primirea lor a obligaţiunilor, din contul de depozit al instanţei, cu excepţia sumelor datorate expertului care se vor achita de la buget.

37. În cazul în care partea care a avut câştig de cauză solicită instanţei de judecată să oblige partea care cu rea-credinţă a intentat o acţiune nefondată sau s-a opus insistent soluţionării juste şi rapide a cauzei, instanţa va aprecia cuantumul acestor despăgubiri, după constatarea ca fiind dovedită reaua credinţă, în limite rezonabile şi în dependenţă de valoarea acţiunii, numărul de ore pierdute în legătură cu participarea în proces, remunerarea în profesia respectivă etc.

100

38. Se va lua în considerare de către instanţele de judecată faptul că în cazurile de restituire a sumei taxei de stat achitată, prevăzută de art.89 C.P.C., aceasta se va dispune prin încheiere judecătorească, dacă cererea a fost depusă în termen de trei ani de la data transferării taxei la buget (art.7 pct.8 Legea taxei de stat).

Restituirea efectivă se va face de către organele fiscale prin intermediul Trezoreriei Centrale, în termen de cel mult un an de la data emiterii încheierii (art.89 alin.(3) CPC).


39. Instanţele se vor pronunţa întotdeauna asupra cheltuielilor de judecată în cadrul

dispozitivului hotărârii judecătoreşti efectuând şi motivarea corespunzătoare a acestora. În cazul în care nu există divergenţe în legătură cu acestea, se va lua act de această situaţie.

40. Se abrogă Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova "Cu privire la practica aplicării de către instanţele de judecată a legislaţiei despre încasarea cheltuielilor de judecată în cauzele civile nr.2 din 27.03.1995", modificată prin Hotărârile Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.38 din 20.12.1999 şi nr.29 din 16.09.2002.

[Pct.40 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008] Chişinău, 28 iunie 2004 nr.25

101


REPUBLICII MOLDOVA

Cu privire la unele chestiuni ce vizează procedura de eliberare a ordonanţelor judecătoreşti

nr.18 din 31.05.2004



Codul de procedură civilă în vigoare din 12.06.2003 a atribuit în competenţa instanţelor

de judecată, inclusiv a celor economice, examinarea cererilor de eliberare a ordonanţei judecătoreşti.

Întrucât studierea practicii judiciare a depistat existenţa unor divergenţe la aplicarea procedurii în ordonanţă (procedurii simplificate), Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în baza art.2 lit.e), art.16 lit.d) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie şi art.17 Cod de procedură civilă, în scopul aplicării corecte şi unitare a legislaţiei, prin prezenta hotărâre oferă următoarele explicaţii:

1. Codul de procedură civilă, concomitent cu procedura contencioasă, procedura contenciosului administrativ şi procedura specială, a instituit o procedură suplimentară de examinare a cererilor privind încasarea de sume băneşti sau revendicarea bunurilor de la debitor - procedura în ordonanţă - ce se finalizează cu emiterea ordonanţei judecătoreşti, dată unipersonal de judecător.

Aplicarea procedurii în ordonanţă se va efectua în strictă conformitate cu prevederile Capitolului XXXV Cod de procedură civilă.

2. Lista pretenţiilor care pot fi examinate în procedura în ordonanţă este expusă exhaustiv în art.345 CPC.

Competente de a examina astfel de pretenţii sunt atît instanţele de drept comun, cît şi judecătoriile economice.

Drept criterii de delimitare a competenţei vor servi natura şi subiecţii pretenţiilor. Se emite ordonanţă în cazul în care pretenţia: a) derivă dintr-un act juridic autentificat notarial; b) rezultă dintr-un act juridic încheiat printr-un înscris simplu, iar legea nu dispune

altfel; c) este întemeiată pe protestul cambiei în neachitarea, neacceptarea sau nedatarea

acceptului, autentificat notarial; d) ţine de încasarea pensiei de întreţinere a copilului minor care nu necesită stabilirea

paternităţii, contestarea paternităţii (maternităţii) sau atragerea în proces a unor alte persoane interesate;

e) urmăreşte perceperea salariului sau unor alte drepturi calculate, dar neplătite salariatului;

f) este înaintată de organul de poliţie, de organul fiscal sau de organul de executare a actelor judecătoreşti privind încasarea cheltuielilor aferente căutării pârâtului sau debitorului

102

ori bunurilor lui sau copilului luat de la debitor în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, precum şi a cheltuielilor de păstrare a bunurilor sechestrate de la debitor şi a bunurilor debitorului evacuat din locuinţă;

g) rezultă din procurarea în credit sau acordarea în leasing a unor bunuri; h) rezultă din nerestituirea cărţilor împrumutate de la bibliotecă; i) rezultă din neonorarea de către agentul economic a datoriei faţă de Fondul Social; j) rezultă din restanţele de impozit sau din asigurarea socială de stat; k) urmăreşte deposedarea şi vânzarea forţată a obiectului gajului (bun mobiliar sau

imobiliar). Concomitent se atenţionează că nu pot fi examinate în procedura în ordonanţă cererile

de încasare a pensiei alimentare la întreţinerea copiilor minori în care se solicită încasarea sumelor fixe.

Asemenea acţiuni se vor examina în procedură contencioasă. [Pct.2 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii

Moldova nr.10 din 22.12.2008] 2.1. Potrivit lit.b) alin.(1) art.345 CPC, ordonanţa judecătorească poate fi emisă în

temeiul pretenţiei ce rezultă dintr-un act juridic încheiat printr-un înscris simplu. Drept înscrisuri simple pot servi:

- contracte-tip încheiate în mod direct între furnizor şi consumator privind furnizarea energiei electrice, termice, a apei, gazului;

- contracte de prestare a serviciilor de telefonie, Internet, televiziune prin cablu. La înaintarea cererii privind eliberarea ordonanţei, în baza contractelor menţionate,

urmează a fi anexate următoarele acte: 1) contractul încheiat în mod direct între prestator şi consumator; 2) probe ce confirmă că debitorului i-au fost acordate serviciile în cauză. [Pct.2.1 introdus prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii

Moldova nr.10 din 22.12.2008] 3. Reieşind din principiul disponibilităţii, creditorul este în drept de a alege adresarea cu

cerere de eliberare a ordonanţei judecătoreşti sau înaintarea acţiunii în procedura contencioasă.

Procedura în ordonanţă nu este o cale prealabilă obligatorie şi nefolosirea procedurii în ordonanţă de către creditor nu are efecte juridice care ar îngrădi accesul la înaintarea acţiunii în instanţa de judecată. Instanţa nu este în drept să refuze primirea cererii în procedura contencioasă, dacă creditorul nu s-a adresat în procedura în ordonanţă.

Dat fiind că procedura în ordonanţă e simplificată, presupune achitarea redusă a taxei de stat, se bazează pe înscrisuri autentice care asigură celeritatea şi eficacitatea soluţionării cauzei, ar fi mai raţional ca creditorul să recurgă mai întâi la această procedură şi nu la cea generală.

4. Dreptul de a depune cerere privind eliberarea ordonanţei judecătoreşti îl au în particular:

1. Persoana care a încheiat un act juridic autentificat notarial, în cazul în care legea nu prevede altfel de soluţionare;

2. Creditorul (persoana fizică sau juridică) în baza unui act juridic încheiat printr-un înscris simplu (de ex. contract de împrumut);

3. Beneficiarul cambiei, în cazul în care pretenţia este întemeiată pe protestul cambiei în neachitarea, neacceptarea sau nedatarea acceptului, autentificat notarial;

103

4. Soţia sau soţul la întreţinerea căruia se află copilul minor, precum şi tutorele, curatorul, autoritatea tutelară şi procurorul care acţionează în interesul minorului în cazul în care se solicită încasarea pensiei alimentare în mărimea prevăzută de lege (1/4, 1/3, 1/2);

5. Salariatul sau reprezentantul acestuia în cazurile urmăririi perceperii salariului sau unor alte drepturi calculate, dar neachitate;

6. Organul de poliţie, organul fiscal şi organul de executare a actelor judecătoreşti în cazurile indicate în art.345 lit.f) CPC;

7. Vânzătorul care, conform contractului de vânzare-cumpărare, a predat cumpărătorului mărfuri în credit;

8. Biblioteca care are statut de persoană juridică, iar în caz contrar instituţia în cadrul căreia funcţionează, în cazul nerestituirii cărţilor împrumutate;

9. Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, inspectoratele fiscale teritoriale de stat şi primăriile în pretenţiile ce rezultă din restanţele la impozite, în cazurile prevăzute de lege;

10. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi direcţiile lui teritoriale în cazul încasării datoriilor la impozite;

11. Agenţii economici în cazurile de urmărire, deposedare şi vânzarea forţată a obiectului gajului.

5. Cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti trebuie să fie întocmită în scris şi să corespundă cerinţelor art.347 Cod de procedură civilă

Dacă cererea nu corespunde prevederilor art.347 CPC ori nu s-a plătit taxa de stat, judecătorul nu dă curs cererii şi printr-o încheiere stabileşte un termen de lichidare a neajunsurilor.

Dacă neajunsurile nu au fost lichidate în termenul stabilit, judecătorul va emite o încheiere de restituire a cererii, care este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În cazul depunerii cererii de către reprezentantul creditorului, la cerere se anexează documentul care atestă împuternicirile reprezentantului, autentificat în modul stabilit de lege.


6. Se explică judecătorilor că în cazul în care pretenţia rezultă din prevederile pct.a), b),

c), d), e), g), h) ale art.345 CPC la cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti vor fi anexate copiile actelor juridice şi înscrisurile care confirmă faptul că debitorul nu-şi onorează obligaţiunile contractuale sau prevăzute de lege.

Dacă pretenţia va fi înaintată de organul de poliţie, de organul fiscal sau de organul de executare a actelor judecătoreşti privind încasarea cheltuielilor aferente căutării pârâtului sau debitorului ori bunurilor lui sau copilului luat de la debitor în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, precum şi cheltuielilor de păstrare a bunurilor sechestrate de la debitor şi a bunurilor debitorului evacuat din locuinţă, la cererea de eliberare a ordonanţei vor fi anexate înscrisuri care confirmă cheltuielile suportate.

În cazul în care legea prevede depunerea cererii de eliberare a ordonanţei judecătoreşti după respectarea procedurii prealabile, creditorul va prezenta probe care vor confirma respectarea procedurii prealabile.

Drept dovadă de respectare a procedurii prealabile de către autoritatea fiscală va fi prezentarea următoarelor înscrisuri:

- avizul despre necesitatea stingerii obligaţiei fiscale, expediat contribuabilului pe un formular tipizat până la expirarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale;

- hotărârea autorităţii de executare silită a obligaţiei fiscale în cazul neonorării benevole; - dispoziţia incaso trezorerială remisă de instituţia financiară organului fiscal cu

menţiunea despre lipsa totală sau parţială a mijloacelor pe contul bancar al contribuabilului (în cazul existenţei contului);

104

- actul întocmit de către funcţionarul fiscal, prin care se confirmă că contribuabilul nu permite accesul în domiciliul sau reşedinţa sa pentru a i se sechestra bunurile.

La urmărirea forţată a obiectului gajat prin procedura în ordonanţă respectarea procedurii prealabile se va considera notificarea exercitării dreptului de gaj şi înregistrarea preavizului în registrul de înscriere a gajului în corespundere cu prevederile art.67 din Legea cu privire la gaj şi art.488 Cod civil.

7. Se atenţionează instanţele judecătoreşti că ordonanţa judecătorească se emite doar în cazul admiterii pretenţiilor creditorului.

Astfel, din esenţa art.art.346, 350, 351 CPC rezultă că judecătorul nu este în drept să refuze eliberarea ordonanţei.

În cazul în care judecătorul consideră că pretenţia nu rezultă din art.345 CPC, debitorul se află în afara jurisdicţiei instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova, nu sunt prezentate documente care confirmă pretenţia creditorului, se constată existenţa unui litigiu de drept care nu poate fi soluţionat în temeiul documentelor depuse, nu s-a respectat procedura prealabilă cerută de lege, se adoptă o încheiere de refuz în primirea cererii care nu este susceptibilă de atac. În acest caz creditorului, potrivit prevederilor art.346 pct.3 CPC, i se restituie taxa de stat.

8. Dacă judecătorul refuză să primească cererea de eliberare a ordonanţei din motivele consemnate la art.348, lit.c) şi e) CPC şi ulterior solicitantul a lichidat aceste neajunsuri, ultimul îşi va înainta pretenţiile din nou prin procedura în ordonanţă.

Dacă cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti corespunde cerinţelor legii, judecătorul, fără emiterea încheierii de intentare a procesului, examinează pretenţia în termen de 5 zile de la depunerea cererii.

În acest caz părţile nu vor fi citate pentru explicaţii, nu vor avea loc dezbateri judiciare şi nu se va încheia proces-verbal.

9. Ordonanţa judecătorească urmează să corespundă condiţiilor prevăzute de art.351 CPC.

La urmărirea imobilului gajat, în ordonanţă se va indica locul amplasării bunului, valoarea lui. De asemenea instanţa în mod obligatoriu se va pronunţa asupra evacuării silite a persoanelor şi bunurilor din imobil.

În cazul gajării bunurilor determinate generic, fungibile şi consumptibile, la urmărirea lor prin ordonanţă se va indica genul bunului, cantitatea şi calitatea lui.

În ambele cazuri se va face referire atât la contractul de gaj (cu indicarea numărului şi datei întocmirii), cât şi la contractul ce reglementează obligaţia principală asigurată prin gaj.

10. Instanţele judiciare urmează a ţine cont de faptul că uneori valoarea bunului gajat poate să nu acopere suma debitoare.

În acest caz creditorii sunt în drept să înainteze în ordinea procedurii generale acţiune privind încasarea pagubei, cu respectarea termenelor generale de prescripţie.

11. Copia ordonanţei se trimite debitorului, cel târziu a doua zi, printr-o scrisoare recomandată cu recipisă, indicând dreptul lui de a înainta obiecţii motivate în decurs de 10 zile de la primirea copiei de pe ordonanţă.

Drept temeiuri pentru anularea ordonanţei judecătoreşti pot fi invocate următoarele: - necorespunderea actelor întocmite de către creditor cerinţelor legii; - contestarea sumelor datorate, a penalităţilor care sunt solicitate de creditor şi care

urmează a fi încasate în temeiul legii sau al contractului; - omiterea de către creditor a termenelor de prescripţie; - existenţa în procedură a unui litigiu, fondul căruia este nemijlocit legat de obiectul

ordonanţei judecătoreşti; - executarea benevolă a obligaţiei de către debitor până la înaintarea cererii şi altele.

105

12. Dacă în termenul stabilit la art.352 CPC, debitorul înaintează obiecţii motivate împotriva ordonanţei judecătoreşti, judecătorul o anulează printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac.

Reieşind din prevederile art.353 alin.(2) CPC în această încheiere judecătorul doar lămureşte creditorului că pretenţia lui poate fi înaintată debitorului în procedura de examinare a acţiunii civile contencioasă.

În cel mult 3 zile de la data pronunţării încheierii de anulare a ordonanţei, copia acesteia se expediază părţilor, creditorului fiindu-i remise şi toate materialele depuse.

13. Dacă temeiurile expuse în cadrul obiecţiilor nu se referă la fondul cauzei, judecătorul va emite o încheiere cu privire la refuzul anulării ordonanţei. Încheierea respectivă poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile (art.352 alin.(2), 353 alin.(4) CPC).


14. Dacă debitorul este de acord cu pretenţiile creditorului sau obiecţiile lui au fost

respinse de judecător, se eliberează creditorului o copie a ordonanţei pentru a fi prezentată spre executare.

Ordonanţa judecătorească reprezintă un act executoriu care se îndeplineşte în modul stabilit pentru executarea actelor judecătoreşti, fără eliberarea ulterioară a titlului executoriu.

Titlul executoriu se va elibera doar în cazul încasării la buget de la debitor a taxei de stat (art.354 alin.3 CPC).

15. În cazul depunerii obiecţiilor peste termenul stabilit de lege, judecătorul este în drept, la cererea debitorului, să suspende, cu excepţia cazurilor de executare imediată, executarea ordonanţei până la examinarea obiecţiilor, în acelaşi timp soluţionând chestiunea de restabilire a termenului pentru depunerea lor.

16. Conform art.256 CPC ordonanţa judecătorească prin care pârâtul este obligat la plata pensiei de întreţinere a copilului minor, salariului şi a altor drepturi ce decurg din raporturi de muncă urmează a fi executată imediat.

17. Dacă va fi anulată ordonanţa judecătorească neexecutată sau executată parţial, instanţa va dispune încetarea executării.

În cazul anulării ordonanţei deja executate deplin sau parţial şi neadresării creditorului cu acţiune în procedura generală, debitorul nu este lipsit de dreptul de a se adresa cu cerere potrivit art.156 din Codul de executare al RM, adoptat prin Legea nr.443-XV din 24.12.2004 referitor la întoarcerea executării, cu excepţia cazurilor când întoarcerea executării este limitată.

La această cerere va fi anexat documentul care confirmă executarea ordonanţei. Asupra chestiunii întoarcerii executării instanţa se va pronunţa printr-o încheiere

susceptibilă de atac. [Pct.17 modificat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii

Moldova nr.10 din 22.12.2008] 18. Se atenţionează instanţele judecătoreşti că în cazul în care pretenţia derivă dintr-un

act juridic autentificat notarial sau rezultă dintr-un act juridic încheiat printr-un înscris simplu şi legea nu prevede altfel, ordonanţa judecătorească poate fi eliberată repetat, pretenţia fiind aceeaşi, dar pentru diferite perioade de timp. Chişinău, 31 mai 2004

nr.18

106

NOTĂ INFORMATIVĂ PRIVIND TEMEIURILE CE DUC LA

RESTITUIREA DE CĂTRE INSTANŢA DE RECURS A PRICINILOR SPRE REJUDECARE

Prezenta notă informativă a fost efectuată în conformitate cu planul de activitate a Curţii

Supreme de Justiţie pe anul 2010. Scopul prezentei generalizări este evidenţierea temeiurilor ce duc la restituirea de către

instanţele de recurs a pricinilor spre rejudecare şi asigurarea aplicării corecte şi uniforme a legislaţiei materiale şi procesuale de către instanţele judecătoreşti în procesul de înfăptuire a justiţiei.

Pentru efectuarea generalizării respective au fost selectate şi studiate copiile deciziilor Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie prin care s-a dispus restituirea dosarelor spre rejudecare în urma examinării recursurilor pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul (secţiunea I din Codul de procedură civilă) şi recursurilor împotriva deciziilor instanţelor de apel (secţiunea a II-a din Codul de procedură civilă) adoptate pe parcursul anului 2009. De asemenea, au fost folosite şi datele rapoartelor statistice privind judecarea cauzelor civile şi de contencios administrativ în ordine de recurs de către Curtea Supremă de Justiţie pe anii 2008-2009.

Reieşind din datele raportului statistic al Curţii Supreme de Justiţie, în anul 2008 au fost examinate în ordine de recurs în secţiunea I – 1934 cauze, dintre care au fost restituite spre rejudecare 252 cauze sau 13%.

În anul 2009 au fost examinate în ordine de recurs în secţiunea I - 1690 cauze, dintre care au fost restituite spre rejudecare 301 cauze sau 17,81%.

În comparaţie cu anul 2008, în anul 2009, concomitent cu micşorarea numărului dosarelor examinate în ordine de recurs în secţiunea I, a crescut numărul pricinilor restituite spre rejudecare.

În majoritatea cazurilor (257 sau 85,38%), drept motiv de casare cu restituirea pricinilor spre rejudecare a servit judecarea cauzelor fără a intra în cercetarea fondului; în 31 de cauze sau 10% - judecarea cauzei în lipsa părţii care n-a fost legal citată; în 3 cauze sau 0,96% - judecarea cauzei cu încălcarea competenţei.

În anul 2008 în secţiunea a II-a au fost examinate 2173 cauze, dintre care au fost

restituite spre rejudecare 390 cauze sau 17,95%, inclusiv în instanţa de apel 174 cauze şi în prima instanţa 216 cauze.

În anul 2009 în secţiunea a II-a au fost examinate 2239 cauze, dintre care au fost restituire spre rejudecare 434 cauze sau 19,38%, inclusiv în instanţa de apel 161 cauze şi în prima instanţa 273 cauze.

În comparaţie cu anul 2008, în anul 2009 concomitent cu creşterea numărului dosarelor examinate în secţiunea a II-a, a crescut şi numărul dosarelor restituite spre rejudecare. S-a constatat că, deciziile instanţelor de apel date în fiecare a 5-a pricina au fost casate cu restituirea spre rejudecare.

În majoritatea cazurilor (233 sau 85,34%), drept motiv de casare cu restituirea spre rejudecare a servit încălcarea sau aplicarea eronată normelor de drept material sau procedural, în 36 de cauze sau 13,18% - judecarea pricinii în lipsa părţii care n-a fost legal citată, în 4 cazuri sau 1,46% - judecarea pricinilor cu încălcarea competenţei.

107

Analiza comparativă a acestor date ne permite să concluzionăm că, în comparaţie cu anul 2008, în anul 2009 a crescut numărul dosarelor restituite spre rejudecare de către Curtea Supremă de Justiţie.

Pentru efectuarea generalizării nominalizate a fost selectat şi studiat următorul cadru

legislativ: 1. Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr.225 din 30.05.2003; 2. Codul civil, adoptat prin Legea nr.1107 din 06.06.2002; 3. Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale,

încheiată la Roma la 04.11.1950, care a întrat în vigoare pentru Republica Moldova la 12.09.1997;

4. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM „Cu privire la practica aplicării legislaţiei procedurale la examinarea cauzelor civile în recurs” nr. 3 din 27.03.2006;

5. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM „Cu privire la aplicarea legislaţiei procesuale civile la întocmirea hotărârii şi încheierii judecătoreşti” nr. 2 din 07.07.2008;

6. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM „Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei procesuale civile la întocmirea actelor judecătoreşti de dispoziţie în cadrul examinării pricinilor civile şi economici în ordine de apel şi de recurs” nr. 3 din 07.07.2008.

Recursul este calea ordinară de atac exercitată de către persoanele îndreptăţite împotriva

actelor de dispoziţie ale instanţelor judecătoreşti, în condiţiile legii. Cu recurs pot fi atacate hotărârile pronunţate în prima instanţă de curţile de apel şi alte

hotărâri pentru care legea nu prevede calea apelului (art.397 CPC), precum şi deciziile pronunţate de curţile de apel (art. 429 CPC).

De asemenea, pot fi atacate cu recurs încheierile pronunţate în primă instanţă pentru care legea prevede în mod expres posibilitatea recurării indiferent de instanţa care le pronunţă, de fond sau de apel, precum şi în cazurile în care încheierea face imposibilă desfăşurarea de mai departe a procesului (art. 423 al. (1) şi art. 429 al. (2) CPC).

În conformitate cu art. 410 al. (1) şi (2) CPC la judecarea pricinii în recurs, instanţa verifică, în limitele recursului declarat, în baza materialelor din dosar şi a noilor înscrisuri, corectitudinea aplicării şi interpretării de către prima instanţă a normelor de drept material şi procedural. Instanţa de recurs verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe în întregul ei şi în ceea ce priveşte persoanele care nu au declarat recurs.

În conformitate cu prevederile art. 442 CPC judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, pe baza actelor din dosar, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi.

Temeiurile declarării recursului şi casării hotărârii prevăzute de art. 400 alin (2) şi (3) CPC sunt identice atât pentru recursurile împotriva hotărârilor pentru care nu este prevăzută calea apelului, cât şi pentru recursurile împotriva deciziilor instanţei de apel; pentru recursurile incidente secţiunii I fiind aplicabile şi motivele prevăzute la art. 400 al. (1) CPC.

Instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial hotărârea primei instanţe, restituind pricina spre rejudecare în prima instanţă în cazul în care eroarea judiciară a primei instanţe nu poate fi corectată de instanţa de recurs (art. 417 al. (1) lit. d) CPC). Respectiv, judecând recursul declarat împotriva deciziilor instanţei de apel, instanţa de recurs, este în drept să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, restituind pricina spre rejudecare în primă instanţă, sau, după caz, în instanţa de apel, când eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs (art. 445 al. (1) lit. c) CPC).

108

Prin prisma pct. 31 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie al RM nr. 3 din 27.03.2006 „Cu privire la practica aplicării legislaţiei procedurale la examinarea cauzelor civile în recurs”, se explică că, casarea cu trimitere la rejudecare va opera în cazurile în care eroarea nu poate fi remediată de către instanţa de recurs, de regulă, fiind aplicabilă în situaţia utilizării eronate a normelor procedurale, în caz contrar fiind pasibilă eludarea cel puţin a unui grad de jurisdicţie pentru verificarea şi elucidarea unor circumstanţe sau pentru anumite persoane, ceea ce ar contraveni principiilor echităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

Încălcările procedurale enumerare în art. 400 alin. (3) CPC, în sensul legii, sunt temeiuri

necondiţionate pentru casarea hotărârilor şi, în conformitate cu art. 400 al. (4) CPC se iau în considerare întotdeauna şi din oficiu de către instanţă. Recurentul trebuie să demonstreze numai existenţa lor, fără a fi necesară dovedirea influenţei acestora asupra hotărârii atacate.

Astfel, reieşind din cele expuse, vom începe analiza practicii judiciare cu elucidarea temeiurilor prevăzute de art. 400 alin. (3) CPC.

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu era în drept să participe la

examinarea ei Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 16.12.2009 a fost casată cu restituirea pricinii

spre rejudecare în instanţa de apel, decizia Curţii de Apel Chişinău din 20.05.2009 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui E.C. şi M.B. împotriva lui V.P., A.P., M.P. şi R.P. cu privire la evacuare fără acordarea altui spaţiu locativ şi retragerea vizei de reşedinţă.

S-a stabilit că, reclamanţii au depus cerere de chemare în judecată prin care au solicitat evacuarea lui V.P., A.P., M.P. şi R.P. din apartamentul nr. 1 din str. Belinschi 73 mun. Chişinău fără acordarea altui spaţiu locativ, cu retragerea vizei de reşedinţă.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 25.05.2006 acţiunea a fost admisă.

Prin decizia Colegiului Civil al Curţii de Apel Chişinău din 01.11.2006, în componenţa judecătorilor D.M., N.T. şi V.B., a fost casată hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 25.05.2006, cu restituirea cauzei spre rejudecare în aceeaşi instanţă.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 10.12.2008 acţiunea a fost admisă.

Prin decizia Colegiului Civil al Curţii de Apel Chişinău din 20.05.2009, în componenţa judecătorilor N.V., A.P. şi V.B., a fost respins apelul declarat de către V.P., A.P., M.P. şi R.P. şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.Chişinău din 10.12.2008.

Prin urmare, la judecarea cauzei a participat repetat judecătorul V.B. În conformitate cu art. 49 al. (2) CPC, judecătorul care a luat parte la judecarea pricinii

în instanţa de apel nu mai poate participa la judecarea ei în prima instanţă, repetat, în instanţa de apel şi nici în instanţa de recurs.

Astfel, la rejudecarea cauzei au fost admise încălcări ale normelor de drept procedural, fapt ce urmează a fi considerat drept o eroare judiciară care nu poate fi corectată în instanţa de recurs şi temei de a restitui cauza la rejudecare.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-2192/09).

b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată

Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie la

04.11.2009 a casat cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel, decizia Curţii de

109

Apel Bălţi din 24.02.2009 prin care a fost casată hotărârea Judecătoriei Edineţ din 27.11.2008 în pricina civilă la cerere de chemare în judecată a lui V.M. împotriva N.Z. şi Întreprinderii Municipale „Direcţia de producţie a gospodăriei locativ comunală Edineţ” cu privire la înscrierea ca participant la privatizarea apartamentului.

În motivarea deciziei, instanţa de recurs a indicat că, din procesul-verbal al şedinţei de judecată a Curţii de Apel Bălţi din 24.02.2009 rezultă că, cauza dată a fost judecată în lipsa lui V.M., care avea calitatea de intimat.

În conformitate cu prevederile art. 102 al. (3) şi (4) CPC, citaţiile şi înştiinţările se înmânează participaţilor la proces, martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor astfel încât aceştia să se poată pregăti de proces şi să se prezinte la timp în faţa instanţei. Citaţia se înmânează părţii cu cel puţin 3 zile înainte de data judecării.

În conformitate cu art. 105 alin. (1) CPC, citaţia şi înştiinţarea se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată. Data înmânării citaţiei sau înştiinţării se înscrie pe citaţie sau înştiinţare în partea care se înmânează destinatarului, precum şi pe cotor, care se restituie instanţei.

Instanţa de recurs a reţinut că, deşi la materialele dosarului sunt anexate copiile înştiinţării lui V.M. despre examinarea pricinii pentru 24.02.2009, ultimul neagă faptul primirii de către el a acestei înştiinţări, iar careva date referitor la recepţionarea înştiinţării lipsesc, fapt ce contravine prevederilor legale sus-menţionate.

Astfel, instanţa de recurs a conchis că, V.M. a fost în imposibilitatea de a se prezenta la judecarea apelului în instanţa de apel, iar reieşind din prevederile art. 27 alin. (1) CPC, instanţa de apel a judecat cauza fără a asigura disponibilitatea în drepturi a participantului la proces, ce se afirmă prin posibilitatea, în primul rând a părţilor de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecăţii, precum şi de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea şi mijloacele procedurale de apărare, astfel fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-1611/09). c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile cu privire la limba procesului Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, la

02.12.2009, a casat cu restituirea spre rejudecare în instanţa de apel, decizia Curţii de Apel Chişinău din 22.04.2009, prin care a fost menţinută hotărârea Judecătoriei Străşeni din 09.02.2009 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui C.D. împotriva Primăriei satului Cojuşna raionul Străşeni şi Cooperativei de Producere şi Consum Cojuşna cu privire la înlăturarea impedimentelor în folosirea proprietăţii private, obligarea curăţirii canalului de evacuare a apelor freatice, repararea capitală a casei de locuit, demolarea construcţiei şi repararea prejudiciului moral.

După cum rezultă din materialele cauzei, C.D. nu posedă limba de stat. Din procesul-verbal al şedinţei de judecată a primei instanţe reiese că, în şedinţa de judecată a fost invitat interpretul care a participat pe parcursul judecării pricinii în prima instanţa, la fel şi hotărârea primei instanţe a fost tradusă în limba rusă.

Deşi în procesul-verbal al şedinţei de judecată al instanţei de apel din 22.04.2009 este indicată prezenţa interpretului, instanţa de apel n-a îndeplinit condiţiile prevăzute la art. 199 CPC şi anume: de către preşedintele şedinţei nu a fost explicată interpretului obligaţia de a traduce explicaţiile, dispoziţiile şi demersurile persoanelor care nu cunosc limba procesului, precum şi obligaţia de a le traduce explicaţiile, depoziţiile şi demersurile participanţilor la proces, depoziţiile martorilor conţinute în dosar, documentele cărora li s-a dat citire, înregistrările audio, concluziile experţilor, consultaţiile şi explicaţiile specialiştilor, dispoziţiile preşedintelui şedinţei, încheierile judecătoreşti şi hotărârea judecătorească.

110

La fel, s-a constatat că, interpretul nu a fost avertizat asupra răspunderii ce o poartă, în conformitate cu legislaţia penală, în caz de traducere intenţionat greşită şi nu a fost anexată la procesul-verbal declaraţia de avertizare, semnată de acesta.

În aceste condiţii este cert, că instanţa de apel a soluţionat cauza fără participarea interpretului, astfel, nefiind respectate normele prescrise de lege, or, în conformitate cu art. 24 alin. (2) CPC care reglementează limba de procedură şi dreptul la interpret, persoanele interesate în soluţionarea pricinii care nu posedă sau nu vorbesc limba moldovenească sunt în drept să la cunoştinţă de actele, de lucrările dosarului şi să vorbească în judecată prin interpret.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-2032/09) d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane neantrenate în proces Colegiul civil de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, prin decizia din

21.01.2009, a casat cu restituirea spre rejudecare în prima instanţa, hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 19.06.2008 prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată SRL „Paradis” împotriva ÎS „Cadastru”, OCT Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ.

S-a constatat că, SRL „Paradis” a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „Cadastru” prin care a solicitat să fie recunoscut ilegal refuzul OCT Chişinău de a înregistra dreptul său de proprietate asupra încăperilor construite în arcul pietonal din bd. Ştefan cel Mare, 83 şi să fie obligat pârâtul să radieze din registrul bunurilor imobile înregistrarea încăperilor nr. 94, 95, 96, 97, 98 şi 99 din bd. Ştefan cel Mare, nr. 83, mun. Chişinău pe numele Primăriei mun. Chişinău şi să înregistreze aceste încăperi pe numele SRL „Paradis”.

Din materialele dosarului ce certitudine s-a constatat că Primăria mun. Chişinău, fiind proprietara imobilului litigios nu a fost atrasă în proces.

Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, s-a constatat încălcarea normelor de drept procedural, anume că instanţa a soluţionat problema drepturilor Primăriei mun. Chişinău, fără că ea să fi fost antrenată în proces, şi deoarece eroarea judiciară în cauză nu poate fi corectată de către instanţa de recurs, Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a ajuns la concluzia de a admite recursul declarat de către Î.S. „Cadastru”, de a casa integral hotărârea primei instanţe şi de a restitui pricina spre rejudecare în prima instanţă.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 3r-26/09). e) hotărârea nu este semnată de judecător sau este semnată de judecătorul nemenţionat

în hotărâre Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, la

11.02.2009, a casat cu restituirea pricinii spre judecare în prima instanţă, decizia Curţii de Apel Bender din 30.09.2008 şi hotărârea Judecătoriei Căuşeni din 19.05.2008 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui G.C. împotriva Consiliului raional Căuşeni şi Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la încasarea valorii averii confiscate în urma represiunilor politice.

În motivarea deciziei instanţa de recurs a indicat că hotărârea Judecătoriei Căuşeni din 19.05.2008 nu este semnată de judecătorul completului de judecată ce a judecat pricina în cauză.

În conformitate cu art. 400 alin. (3) lit. e) CPC, se consideră că normele de drept procedural sunt încălcate sau aplicate eronat în cazul în care hotărârea nu este semnată de

111

judecător sau este semnată de judecătorul nemenţionat în hotărâre, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.242 alin.(2).

În acest context, instanţa de recurs a reţinut că, prin nesemnarea hotărârii de către judecător, prima instanţă, a admis încălcarea normelor de drept procedural, greşeală care nu a fost corectată nici de instanţa de apel.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-201/09). f) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie

din 04.03.2009 a fost casată hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 10.11.2008 în pricină civilă la cererea de chemare în judecată depusă de G.M. împotriva Primăriei mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, repararea prejudiciului material şi moral cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău.

În şedinţa de judecată s-a constatat că, Curtea de Apel Chişinău a pronunţat hotărârea la 10.11. 2008.

Procesul-verbal al şedinţei de judecată a fost întocmit cu data de 03.11.2008, iar procesul-verbal din 10.11.2008 lipseşte.

În conformitate cu art. 400 alin. (3) lit. f) Cod de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată şi aceasta constituie temei de casare a hotărârii judecătoreşti.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr.3r-461/09) Un alt exemplu. Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, la

16.12.2009, a casat cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel, decizia Curţii de Apel Chişinău din 23.06.2009 prin care a fost menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 12.06.2008 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui R. U. împotriva lui T.Ţ. şi A.Ţ. privind repararea prejudiciului material.

Instanţa de recurs a considerat că examinarea cauzei în instanţa de apel s-a efectuat cu încălcarea normelor de drept procedural prevăzute de art. 400 al. (3) lit. f) CPC - în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată.

Din conţinutul procesul-verbal al şedinţei de judecată din 23.06.2009 urmează că completul de judecată a fost compus din trei judecători: D.M. (preşedintele şedinţei), L. P. şi Gh. S.

Instanţa de recurs a menţionat că, în locul semnăturii preşedintelui de şedinţă D. M., în procesul-verbal este aplicată o altă semnătură.

În aceste condiţii, instanţa de recurs a calificat această abatere drept o încălcare prevăzută de art. 400 al. (3) lit. f) CPC, care serveşte drept temei de admitere a recursului şi de casare a deciziei instanţei de apel.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-2317/09). g) hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei generale sau jurisdicţionale Prin decizia din 07.10.2009 Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii

Supreme de Justiţie, a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Comrat ca instanţa de contencios administrativ, decizia Curţii de Apel Comrat din 13.01.2009 şi hotărârea Judecătoriei Comrat din 15.10.2008 prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată a lui I.C. şi E.C. împotriva OCT Comrat, filiala Întreprinderii de Stat „Cadastru” cu privire la radierea înscrierii din Registrul bunurilor imobile.

112

Instanţa de recurs a menţionat că, recurenţii au înaintat acţiunea în judecată în urma primirii răspunsului OCT Comrat, filiala Întreprinderii de Stat „Cadastru” nr. 45 din 18.03.2008, la cererea prealabilă din 28.02.2008 adresată pârâtului, prin care au solicitat radierea din Registrul bunurilor imobile a înscrierii cu privire la dreptul de coproprietate asupra bunului imobil din str. Fedico, 84 mun. Comrat după foştii soţi N.C. (Camiliciu) şi Il.C., efectuată la 27.07.2005 şi efectuarea menţiunii în Registrul bunurilor imobile cu privire la înregistrarea dreptului de proprietare după ei ca moştenitori legali asupra acestui bun.

Conform art. 1 alin. (2) al Legii contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prin noţiunea de litigiu de contencios administrativ, în sensul Legii sus menţionate, se subînţelege litigiul pasibil de soluţionare de către instanţa de contencios administrativ competentă, fie generat de un act administrativ, fie de nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri privind recunoaşterea unui drept recunoscut de lege, în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică sau un funcţionar al acestei autorităţi.

Conform art. 8 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ, curţile de apel examinează în prima instanţa litigiile ce ţin de nesoluţionarea în termenul legal a cererilor şi de verificarea legalităţii actelor administrative emise sau adoptate de autorităţile publice care sunt constituite şi activează pe teritoriul raionului, municipiului, unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special pentru promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor populaţiei unităţii administrativ-teritoriale, de funcţionarii publici din cadrul organelor menţionate.

În conformitate cu art. 33 alin. (2) CPC, curţile de apel examinează în prima instanţă litigiile de contencios administrativ privind contestările acţiunilor (inacţiunilor) autorităţilor administraţiei publice din municipii, ale consiliului municipal şi Primăriei municipiului Chişinău, ale funcţionarilor publici din cadrul acestora, ce lezează drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale cetăţenilor şi organizaţiilor.

Oficiul Cadastral Teritorial Comrat, filiala Întreprinderii de Stat „Cadastru”, este o subdiviziune a Agenţiei Relaţii funciare şi Cadastru, care este o autoritate publică centrală ce activează pe teritoriul mun. Comrat, din care considerente contestarea actelor emise de către acesta ţine de competenţa Curţii de Apel Comrat.

În atare situaţie, instanţa de recurs a relevat că pricina dată a fost judecată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale, fapt care dictează casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare după competenţă la Curtea de Apel Comrat.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-1567/09).

Practica judiciară ne permite de a concluziona că pe parcursul desfăşurării procesului civil pot fi săvârşite şi alte încălcări ale normelor de drept procedural, care au dus sau au putut duce la soluţionarea eronată a pricinii şi care servesc drept temei pentru restituirea cauzei spre rejudecare.

În cele mai frecvente cazuri casarea cu trimiterea la rejudecare se operează în situaţii

când de către instanţele de judecată au fost încălcate prevederile art. 240 al. (3) CPC care prevede că instanţa judecătorească adoptă hotărârea în limitele pretenţiilor înaintate de reclamant.

113

Spre exemplu: G.A. a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui U.A. cu privire la obligarea efectuării lucrărilor de reparaţie, compensarea obiectelor defectate, repararea prejudiciului material şi moral cauzat în urma inundaţiei apartamentului său.

Prin hotărârea judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18.03.2008, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02.10.2008, acţiunea a fost respinsă.

Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 20.05.2009 au fost casate decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa.

În şedinţă de judecată s-a constatat că G.A. este proprietarul ap. nr. 2, str. Gh.Asachi 71/6, mun. Chişinău.

ÎMGFL a constatat că la 26.07.2006 apartamentul reclamantului a fost inundat, iar sursa inundaţiei este apartamentul nr. 3, str. Gh.Asachi 71/6, mun.Chişinău.

G.A. a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui U.A. cu privire la obligarea efectuării lucrărilor de reparaţie, compensarea obiectelor defectate, repararea prejudiciului material şi moral.

Prima instanţa a respins acţiunea, însă, contrar prevederilor art. 240 alin. (3) CPC, nu s-a pronunţat referitor la pretenţia reclamantului cu privire la obligarea efectuării reparaţiei.

Aşadar, la examinarea pricinii în prima instanţă s-au admis încălcări de ordin procedural, care nu au fost corectare de către instanţa de apel.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-859/09) În practica judiciară se întâlnesc cazuri în care prima instanţa a depăşit limitele

pretenţiilor invocate şi n-a stabilit corect calitatea procedurală a participanţilor la proces În speţă: B.M. a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui M.I. şi intervenienţilor

accesorii, notarul privat T.P. şi P.I. cu privire la repunerea în termenul de prescripţie extinctivă, anularea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului şi încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, cu pârâtul M.I. s-au aflat în relaţii de căsătorie din 27.11.1997 până la 08.04.2003 şi de la această căsătorie au fiica Ana-Maria, născută la 24.02.1995.

În timpul căsătoriei, împreună cu pârâtul M.I. la 01.10.1997 au cumpărat apartamentul nr. 27, str. Chişinăului, 2 B, or. Nisporeni compus din 2 odăi.

În luna august 2006 de la pârât a aflat că acesta a înstrăinat apartamentul procurat în timpul căsătoriei.

Consideră că, contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului este ilegal, deoarece a fost înstrăinat în lipsa acordului ei, şi fiindu-i lezat dreptul de proprietate.

Prin hotărârea judecătoriei Nisporeni din 24.12.2007, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25.09.2008, contractul nr.008 din 04.01.2002 de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 27, str. Chişinăului, 2 B, or. Nisporeni, încheiat între M.I. şi P.I., a fost rezoluţionat cu aducerea părţilor în poziţia iniţială.

Colegiul Civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie prin decizia din 08.04.2009 a casat hotărârile instanţelor judecătoreşti cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa.

S-a stabilit că, B.M. a înaintat pretenţia cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare, însă prima instanţă, contrar prevederilor art. 240 al. (3) CPC, a depăşit limitele pretenţiilor înaintate şi a rezoluţionat contractul de vânzare-cumpărare.

În afară de aceasta, deşi P.I. este parte a contractului de vânzare-cumpărare, nulitatea căruia a fost cerută de către B.M., intimata în cererea de chemare în judecată i-a indicat

114

calitatea procedurală de intervenient accesoriu iar prima instanţa nu i-a cerut să stabilească corect calitatea procedurală a cumpărătorului.

Pârât este partea dintr-un proces civil împotriva căreia este depusă acţiunea, iar intervenientul accesoriu este persoana interesată într-un proces pornit între alte persoane în cazul în care prin hotărâre judecătorească în viitor îi pot fi atinse drepturile şi interesele legitime.

Intervenientul accesoriu nu este partea împotriva căruia este depusă acţiunea şi drepturile procedurale ale acestuia diferă de drepturile procedurale ale părţii în proces.

Aşadar, antrenând cumpărătorul P.I. în proces în calitate de intervenient accesoriu şi rezoluţionând contractul de vânzare-cumpărare, prima instanţa a încălcat drepturile procedurale ale acestuia.

Erorile primei instanţe nu au fost corectate de către instanţa de apel. În conformitate cu art. 413 al. (2) şi art. 444 al. (1) CPC, în instanţa de recurs nu se

poate schimba calitatea părţilor, temeiul sau obiectul acţiunii şi nici nu se pot înainta pretenţii noi.

Prin urmare, erorile admise de către prima instanţă şi cea de apel nu sunt posibile de corectat în ordine de recurs.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-499/09). Acest caz se încadrează sau poate fi referit vizavi de explicaţiile date în punctul 21 al

Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM nr. 3 din 27.03.2006 „Cu privire la practica aplicării legislaţiei procedurale la examinarea cauzelor civile în recurs” care explică că, dacă necesitatea schimbării calităţii părţilor rezultă din dezbateri, instanţa de recurs va decide admiterea recursului şi/sau pentru alte motive decât cele invocate de către recurent, cu trimiterea la rejudecare a cauzei în instanţa de fond.

Decizia instanţei de apel a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare deoarece

cererea de apel a fost depusă de către persoana neîmputernicită. Procurorul r-lui Cahul a depus o cerere de chemare în judecată în interesele pensionarei

J.V. împotriva lui N.V. cu privire la rezilierea contractului de înstrăinare a apartamentului cu condiţia întreţinerii pe viaţă.

În motivarea acţiunii a indicat că, examinând petiţia pensionarei J. V. a constatat că, la 18.08.1999 aceasta a încheiat cu pârâtul N.V. un contract de înstrăinare a apartamentului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, conform căruia ea a transmis pârâtului în proprietate apartamentul nr. 50 situat în or. Cahul, str. N. Bălcescu 5, iar acesta s-a obligat să o întreţină pe tot parcursul vieţii, aprovizionând-o cu hrană, îmbrăcăminte, medicamente, căldura, îngrijire şi ajutorul necesar.

Până în aprilie 2002 pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiunile contractuale doar prin transmiterea lunară a câte 250 lei. Iar din aprilie 2002 şi până în decembrie 2007 pârâtul a efectuat doar o singură plată în sumă de 50 lei, refuzând în continuare să achite întreţinerea reclamantei din motiv că valoarea totală a întreţinerii prestate periodic a devenit echivalentă sau chiar a depăşit valoarea apartamentului în litigiu.

Procurorul r-l Cahul în interesele pensionarei J.V. a solicitat rezilierea contractului de înstrăinare a apartamentului nr. 50 situat în or. Cahul, str. N. Bălcescu, 5, cu condiţia întreţinerii pe viaţă, nr. 2492 din 18.08.1999, încheiat între J. V. şi N.V.

V.N. a depus cerere reconvenţională împotriva V.J. cu privire la încasarea sumelor băneşti care nu au fost prevăzute de contract, şi anume sumei de 10700 lei plus 20 dolari SUA şi sumelor depozitate pe contul bancar deschis la SA „Banca de Economii”.

115

Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 10.09.2008 acţiunea iniţială a fost admisă integral. A fost parţial admisă acţiunea reconvenţională fiind încasată din contul J.V. în beneficiul lui N.V. datoria în sumă de 7000 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 25.11.2008 a fost admis apelul declarat de Procurorul r-l Cahul în interesele pensionarei V.J. şi modificată hotărârea primei instanţe, micşorându-se suma datoriei încasate de la J.V. în beneficiul lui N.V. de la 7000 lei până la 2000 lei. În rest hotărârea a fost menţinută.

Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie prin decizia din 20.05.2009 a admis recursul declarat de către N.V. împotriva deciziei instanţei de apel, a casat decizia Curţii de Apel Cahul din 25.11.2008 cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel.

Potrivit art. 71 alin. (1) şi (2) CPC, procurorul participă la judecarea pricinilor civile în prima instanţă în calitate de participant la proces dacă el însuşi l-a pornit în condiţiile legii. Acţiunea în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime poate fi intentată de către procuror la cererea scrisă a persoanei interesate dacă aceasta nu se poate adresa în judecată personal din cauză de sănătate, vârstă înaintată, incapabilitate sau din alte motive întemeiate.

Conform art. 72 alin. (1) CPC, procurorul care a înaintat o acţiune are drepturile şi obligaţiile procedurale de reclamant, cu excepţia dreptului de a încheia tranzacţie şi a obligaţiei de a achita cheltuielile de judecată.

Prin prisma prevederilor legale sus-citate rezultă că, procurorul poate săvârşi anumite acţiuni procesuale, dispunând de drepturi şi obligaţii, în cazul în care acţionează în calitate de reclamant din numele persoanei interesate, care este în imposibilitate de sine stătător să se adreseze în instanţa de judecată din motive întemeiate. Legea nu prevede ca procurorul să acţioneze în judecată din numele pârâtului.

Din materialele dosarului rezultă că în pricina dată au fost depuse două acţiuni. Prima instanţă a admis integral acţiunea iniţială, iar acţiunea reconvenţională a fost

admisă parţial. N.V. având calitate de pârât în acţiunea iniţială şi calitatea de reclamant în acţiunea

reconvenţională, nu a atacat cu apel hotărârea primei instanţe. Astfel, Procurorul raionului Cahul acţionând în interesele J.V., şi-a depăşit atribuţiile

sale, atacând cu apel hotărârea primei instanţe în partea admiterii parţiale a cererii reconvenţionale, faţă de J.V. care avea calitatea de pârât.

Curtea Supremă de Justiţie a considerat că, instanţa de apel a încălcat normele de drept procedural, deoarece în circumstanţele sus-menţionate aceasta urma să restituie cererea de apel depusă de Procurorul raionului Cahul în temeiul art. 369 al. (1) lit. d) CPC, adică fiind depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-870/09). Decizia instanţei de apel a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare din motivul

că dispozitivul deciziei contravine părţii motivate Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie la

20.05.2009 a casat cu restituirea spre rejudecare pricinii în instanţa de apel, decizia Curţii de Apel Chişinău din 04.02.2009 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui V.C. împotriva Societăţii pe Acţiuni „Armo-Beton” cu privire la anularea ordinului, restabilirea la lucru, încasarea salariului restant, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral.

În şedinţa de judecată s-a constatat că, dispozitivul hotărârii contestate conţine concluzii contradictorii faţă de partea motivată a acesteia.

116

Astfel, în motivarea deciziei instanţa de apel a indicat: „...audiind părţile, examinând în cumul probele administrate la dosar, Colegiul Civil consideră apelul declarat de societatea pe acţiuni „Armo-Beton” întemeiat şi care urmează a fi admis, cu casarea hotărârii primei instanţe şi restituirea pricinii la rejudecare în aceeaşi instanţă de judecată”.

Această concluzie contravine dispozitivului deciziei, conform căreia s-a decis de a se admite apelul declarat de societatea pe acţiuni „Armo-Beton”, se casează hotărârea Judecătoriei Botanica municipiul Chişinău din 07 octombrie 2008 în partea încasării de la societatea pe acţiuni „Armo-Beton” în beneficiul lui V.C. a prejudiciului moral în mărime de 3000 lei, şi de a emite în această parte o nouă hotărâre, prin care a respinge capătul de cerere privind repararea prejudiciului moral. În rest hotărârea se menţine”.

Circumstanţele menţionate constituie temei incontestabil de casare a hotărârii contestate cu remiterea cauzei spre rejudecare.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-1022/09) Referitor la cazul dat se poate de concretizat că, în conformitate cu prevederile punctului

21 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 2 din 07.07.2008 „Cu privire la aplicarea legislaţiei procesuale civile la întocmirea hotărârii şi încheierii judecătoreşti” între dispozitiv şi motivare trebuie să existe concordanţă. În cazul în care o atare concordanţă nu există, dispozitivul cuprinzând o altă concluzie decât aceea pe care o impuneau motivele, această hotărâre este nemotivată şi are drept consecinţă nulitatea ei.

În rezultatul generalizării s-au depistat cazuri în care hotărârile instanţelor judecătoreşti

au fost casate cu restituirea pricinii spre rejudecare din motivul că au fost încălcate prevederile art. 14 CPC privind forma actului judiciar

Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 04.03.2009 a fost casată, cu restituirea spre rejudecare în prima instanţa, hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 06.11.2008 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui I.P. împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi Curţii de Conturi cu privire la contestarea actului administrativ.

În şedinţa de judecată s-a constatat că, reclamantul s-a adresat în instanţa de judecată către Casa Naţională de Asigurări Sociale şi Curtea de Conturi cu acţiunea de recalculare pensiei de funcţionar public de către Casa Naţională de Asigurări Sociale din ziua stabilirii ei - 26.08.2005.

Ulterior, reclamantul a depus o cerere prin care a solicitat atragerea în proces a Curţii de Conturi în calitate de intervenient, repararea prejudiciului material în mărime de 2700 lei şi a cheltuielilor de judecată din contul Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi a Curţii de Conturi, însă ulterior a depus un demers prin care a renunţat la aceste capete de cerere.

După cum rezultă din actele cauzei, prima instanţă prin hotărârea din 06.11.2008 a admis renunţul reclamantului la cerinţele privind încasarea prejudiciului material în mărime de 2700 lei şi a cheltuielilor de judecată din contul Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi a Curţii de Conturi şi a încetat procesul pe aceste capete de cereri şi a admis acţiunea reclamantului cu privire la recalcularea pensiei, obligând Casa Naţională de Asigurări Sociale să recalculeze pensia lui I.P. ca funcţionar public din ziua stabilirii ei - 26.08.2006.

În conformitate cu art. 14 al. (2) şi (3) CPC, în formă de hotărâre se emite dispoziţia primei instanţe prin care se soluţionează fondul pricinii, în formă de încheiere se emite dispoziţia primei instanţe prin care nu se soluţionează fondul pricinii.

Or, conform normei juridice citate, nu se admite încetarea procesului prin hotărâre instanţei de judecată.

Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a conchis că, în cazul dat, aplicarea eronată de către prima instanţă a prevederilor art. 14 CPC nu constituie

117

o încălcare formală, ci se încadrează în prevederile art. 400 al. (1) litera d) CPC, iar coroborat cu art. 6 CEDO induce la ilegalitatea hotărârii primei instanţe.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 3r-540/09) Ca urmare a celor expuse mai sus ne vom referi la p. 2 al Hotărârii Plenului Curţii

Supreme de Justiţie nr. 2 din 07.07.2008 „Cu privire la aplicarea legislaţiei procesuale civile la întocmirea hotărârii şi încheierii judecătoreşti” care explică că instanţa de judecată este obligată prin prisma art. 14 CPC de a adopta în mod separat actul de dispoziţie judecătoresc respectiv, în privinţa fiecărei pretenţii invocate, în dependenţă de rezultatul examinării ei, chiar dacă ele au fost expuse într-o singură cerere (cerere de chemare în judecată).

Casarea deciziei instanţei de apel din motivul că instanţa de apel, încălcând prevederile

art. 373 al.5 CPC, nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel C.M. a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Topograf” şi

intervenientului accesoriu V.N. cu privire la repararea prejudiciului material în mărime de 12 441 lei cauzat în urma accidentului rutier comis că către V.N., şofer al societăţii cu răspundere limitată „Topograf”, în rezultatul căruia a fost deteriorat automobilul reclamantului.

Prin încheierea judecătoriei Floreşti din 20.06.2007 cererea de chemare în judecată depusă de M.C. a fost scoasă de pe rol.

Reclamantul a depus cerere prin care a solicitat anularea încheierii de scoatere a cererii de pe rol din motiv că la 20.06.2007 a fost bolnav şi nu a avut posibilitate să se prezinte în şedinţa de judecată.

Prin încheierea judecătoriei Floreşti din 04.12.2007 încheierea din 20.06.2007 a fost anulată şi examinarea pricinii a fost fixată pentru 27.12.2007.

Prin hotărârea judecătoriei Floreşti din 18.09.2008 acţiunea a fost admisă. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 10.03.2009 apelul declarat de SRL „Topograf” a

fost respins şi menţinută hotărârea primei instanţe. Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie prin

decizia din 26.08.2009 a admis recursul declarat de către SRL „Topograf”, a casat decizia instanţei de apel cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel.

În motivarea deciziei instanţa de recurs a reţinut că, din cererea de apel depusă de SRL „Topograf” împotriva hotărârii primei instanţe rezultă că apelantul a solicitat casarea şi a încheierii din 04.12.2007, prin care a fost casată încheierea din 20.07.2007 de scoatere a cererii de pe rol.

În conformitate cu prevederile art. 373 al. (5) CPC, instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Contrar acestor prevederi imperative ale legii şi exceptând faptul că SRL „Topograf” a contestat cu apel şi încheierea din 04.12.2007, instanţa de apel nu s-a expus în privinţa acestei pretenţii.

În afară de această, hotărârea primei instanţe a fost atacată cu apel şi de către reclamantul M.C. care a solicitat încasarea de la SRL „Topograf” a sumei de 10000 lei suplimentar la cele încasate de prima instanţă pentru a avea posibilitatea de a repara automobilul.

Instanţa de apel nu s-a expus nici în privinţa acestei pretenţii suplimentare, care nu a fost examinată de prima instanţa.

În lipsa unui răspuns clar şi explicit referitor la unul din argumentele esenţiale ale cererii de apel, hotărârea judecătorească se consideră nemotivată.

Nemotivarea hotărârii constituie o încălcare a dreptului la judecarea cauzei într-un mod echitabil prevăzut de art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi

118

Libertăţilor Fundamentale, care oblică judecătorii naţionali să motiveze deciziile pentru a nu lăsa părţile într-o stare de incertitudine şi a nu le crea impresia că nu au fost auziţi.

Astfel, la examinarea pricinii s-au admis încălcări de ordin procedural şi eroarea judiciară nu poate fi corectată de instanţa de recurs.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr2ra-1512/09) Încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 385 al. (1) lit. d) CPC a servit

temei pentru casarea hotărârilor pronunţate cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa

T.E. a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Gh.E. şi I.E. cu privire la

recunoaşterea dreptului pierdut la spaţiu locativ. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 30.07.2008 acţiunea a fost

admisă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17.11.2008 a fost admis apelul declarat de către

E.Gh., cu repunerea acestuia în termen, casată hotărârea primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri, prin care acţiunea a fost respinsă.

Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie prin decizia din 08.04.2009 a admis recursul declarat de către T.E., a casat decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa.

S-a stabilit că apelantul E.Gh., nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, a atacat-o cu apel, solicitând restituirea pricinii la rejudecare în prima instanţa, invocând motivul că pricina a fost examinată în lipsa sa, nefiind legal citat.

Conform art. 388 al. (1) lit. b) CPC, hotărârea primei instanţe urmează a fi casată, independent de argumentele cererii de apel, dacă pricina a fost judecată de instanţă în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată.

Conform art. 385 al. (1) lit. d) CPC, instanţa de apel, după ce judecă apelul, este în drept să admită apelul şi să caseze integral sau parţial hotărârea primei instanţe, restituind pricina spre rejudecare în prima instanţa dacă a constatat încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural specificate la art. 388. La solicitarea participanţilor la proces, instanţa de apel este în drept să judece pricina în fond, fără a o restitui în primă instanţă, în cazurile prevăzute la art. 388 al. (1) lit. b), c), e) şi f).

Instanţa de apel, contrar prevederilor art. 385 al. (1) lit. d) CPC şi ignorând cerinţele indicate în cererea de apel privind remiterea pricinii spre rejudecare, a judecat pricina în fond, fără că apelantul E.Gh. să solicite aceasta, prin ce şi-a depăşit împuternicirile delegate prin norma de drept enunţată.

Mai mult ca atât, instanţa de recurs a stabilit că, pricina a fost examinată fără antrenarea în proces a fiicei recurentei-reclamante S.Iu., a.n. 1977, care se află la evidenţă în apartamentul litigios în calitate de membru al familiei, interesele căreia se ating prin intentarea prezentei acţiuni în judecată.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-398/09) Instanţa de judecată nu s-a pronunţat prin încheiere asupra demersului de numire a

expertizei şi asupra recuzării, prin ce a admis încălcări ale normelor de drept procedural Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie la 21.01.2009

a casat hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 27.10.2008 prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată a lui P.E. împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ, repararea prejudiciului material şi moral cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa.

119

În şedinţa de judecată s-a constatat că reclamantul a depus cerere de chemare în judecată împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ şi recalcularea pensiei.

Prin demersul din 18.07.2008 recurentul a solicitat numirea expertizei contabilă-juridică pentru stabilirea legalităţii calculării pensiei.

La 25.08.2008 recurentul a depus cerere de recuzare a judecătorului Curţii de Apel Chişinău în temeiul art. 50 litera d) CPC.

Prin cererea din 29.10.2008 P.E. a înaintat observaţii asupra procesului-verbal, indicând că în el lipsesc menţiunile privind soluţia instanţei de judecată referitor la demersul de numire a expertizei, care au fost respinse prin încheierea din 01.12.2008.

În conformitate cu art. 148 CPC, pentru elucidarea unor aspecte din domeniul ştiinţei, artei, tehnicii, meşteşugului artizanale şi din alte domenii, apărute în proces, care cer cunoştinţe speciale, judecătorul sau instanţa dispune efectuarea unei expertize, la cererea părţii sau a unui alt participant la proces, iar în cazurile prevăzute de lege, din oficiu. Asupra efectuării expertizei, judecătorul sau instanţa se pronunţă printr-o încheiere, care nu poate fi atacată cu recurs.

Contrar acestor norme imperative ale legii, prima instanţă nu s-a pronunţat printr-o încheiere în conformitate cu art. 148 CPC asupra demersului de numire a expertizei.

Mai mult, în încheierea de respingere a observaţiilor asupra procesului-verbal a motivat că la actele pricinii nu este o cerere de numire a expertizei contabilă-juridică, deşi aşa cerere este anexată la actele pricinii.

Prin urmare, concluzia primei instanţe expusă în încheierea de respingere a observaţiilor asupra procesului-verbal contravine circumstanţelor pricinii şi aceasta serveşte temei de casare a încheierii.

În afară de aceasta, exceptând faptul că P.E. la 25.08.2008 a înregistrat la Curtea de Apel Chişinău cererea de recuzare a judecătorului în temeiul art. 50 litera d) CPC, prima instanţă nu a respectat prevederile art. 53 CPC şi nu a decis asupra recuzării printr-o încheiere motivată.

Aşadar, la examinarea pricinii prima instanţă a admis încălcări ale normelor de drept procedural, care nu pot fi corectate de instanţa de recurs şi servesc ca temei de casare a hotărârii şi încheierii primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr.3r-263/09)

Instanţa de apel a examinat în fond un nou temei al acţiunii care nu a fost obiect al dezbaterilor în prima instanţă, prin ce a încălcat prevederile art. 372 al. (3) CPC

B.M. a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Geta”, V.C. şi M.C. cu

privire la încasarea sumei. În motivarea acţiunii a indicat că, în baza contractului de vânzare-cumpărare din

03.09.1999 a devenit proprietarul terenului cu destinaţie locativă cu suprafaţa de 0,045 ha, situat pe str. Mitropolit Gurie Grosu, mun. Chişinău.

În baza contractului de credit din 07.05.2004, BC „Comerţbank” a acordat SRL „Geta” un credit în sumă de 722 000 lei.

Executarea corespunzătoare a obligaţiilor asumate în baza contractului de credit a fost asigurată de V.C., prin fideiusiune, de M.C., prin gajarea apartamentului nr. 87 din bd. Moscova 12/2 mun. Chişinău şi de B.M., prin gajarea lotului de pământ situat pe str. Mitropolit Gurie Grosu, cu suprafaţa de 0,045 ha.

Din cauza neexecutării de către SRL „Geta” a obligaţiunilor asumate, în baza ordonanţei Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 25.10.2005, la cererea Băncii Comerciale

120

„Comerţbank” a fost transmis în posesia ultimei lotul de pământ situat pe str. Mitropolit Gurie Grosu, cu suprafaţa de 0,045 ha.

Astfel, la 30.06.2006 Banca Comercială „Comerţbank” a înstrăinat terenul dat. Prin răspunsul din 11.12.2007 eliberat de Bursa Imobiliară „Lara”, valoarea medie de

piaţă a unui lot de pământ situat pe str. Mitropolit Gurie Grosu mun.Chişinău cu suprafaţa de 0,045 ha constituie 1110000-1340000 lei.

Reclamantul consideră că în prezent preţul mijlociu a lotului de pământ constituie 1225000 lei, sumă care urmează a fi restituită de către SRL „Geta” şi V.C. şi solicită încasarea de la pârâţi a acestei sume şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 36975 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani mun. Chişinău din 08.08.2008 acţiunea a fost respinsă.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22.12.2008 a fost casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost admisă parţial.

Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie prin decizia din 21.10.2009 a casat decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa.

În suport s-a indicat că, B.M. în cererea de chemare în judecată a invocat art. 530 Cod civil, care prevede că, dacă doi sau mai mulţi debitori datorează o prestaţie în aşa fel încât fiecare este dator să efectueze întreaga prestaţie, iar creditorul poate pretinde fiecăruia din debitori executarea, atunci debitori sunt legaţi solidar, art. 1146 Cod civil, conform căruia o parte (fidejusor) se obligă faţă de cealaltă (creditor) să execute integral sau parţial, gratuit sau oneros obligaţia debitorului şi art. 1156 Cod civil care reglementează răspunderea solidară a fidejusorului şi debitorului obligaţiei faţă de creditor.

Prima instanţă a examinat cauza în limitele pretenţiilor înaintate şi a ajuns la concluzia de a respinge acţiunea.

În instanţa de apel apelantul B.M. şi-a modificat temeiul acţiunii, invocând încălcarea art. art.1389, 1392, 1393 Cod civil, ce reglementează raportul juridic privind îmbogăţirea fără justă cauză.

În atare circumstanţe, instanţa de apel, examinând în fond un nou temei al acţiunii care nu a fost obiect al dezbaterilor în prima instanţă, a încălcat prevederile art. 372 al. (3) CPC şi art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, lipsindu-l pe intimat de dreptul de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia în proces, de a-şi expune opinia asupra problemei de drept invocate şi a se apăra.

De asemenea, instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, având în vedere faptul că dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată îi aparţine reclamantului.

Circumstanţele menţionate constituie temei incontestabil de casare a deciziei atacate cu remiterea cauzei la rejudecare.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-991/09) Decizia instanţei de apel a fost casată cu restituirea spre rejudecare în instanţa de apel

din motivul că s-a constatat existenţă a două decizii din aceeaşi dată, în aceeaşi pricină, având dispozitivul cu conţinut diferit

Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, la 28.01.2009, a casat cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţă de apel decizia Curţii de Apel Bălţi din 05.06.2008 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui H.M. împotriva CA „Delta” SRL cu privire la repararea prejudiciului material şi moral.

Din materialele dosarului rezultă că instanţa de apel la 05.06.2008 a examinat apelul declarat de către CA „Delta” SRL împotriva hotărârii Judecătoriei Soroca din 11.02.2008 prin

121

care acţiunea a fost admisă în parte şi a pronunţat decizia prin care apelul declarat de către CA „Delta” SRL a fost admis, casată hotărârea primei instanţe în partea admiterii acţiunii cu pronunţare în această parte a unei noi hotărâri, prin care acţiunea a fost respinsă, în rest hotărârea primei instanţe a fost menţinută.

Însă, din copia dispozitivului deciziei Curţii de Apel Bălţi din 05.06.2008, autentificată prin ştampila instanţei şi semnătura judecătorului raportor A.E., prezentată ca anexă la recursul declarat de H.M. rezultă că a fost admis apelul declarat de către H.M., casată hotărârea primei instanţe în partea admiterii acţiunii cu emiterea în această parte a unei noi hotărâri, prin care acţiunea a fost respinsă, în rest hotărârea primei instanţe a fost menţinută.

Instanţa de recurs a menţionat că s-a creat situaţia în care există două decizii din aceeaşi dată, în aceeaşi pricină, având dispozitivul cu conţinut deferit, contradictoriu, ceea ce este inadmisibil. Această împrejurare impune necesitatea casării deciziei instanţei de apel şi remiterii pricinii la rejudecare în instanţa de apel.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-47/09)

Practica judiciară confirmă faptul că, în cazul în care prima instanţă judecătorească, la examinarea pricinii, a încălcat sau a aplicat eronat normele de drept material care nu pot fi corectate de către instanţa ierarhic superioară, ultima este în drept să caseze hotărârea adoptată, cu restituirea pricinii la rejudecare.

Hotărârile instanţelor ierarhic inferioare au fost casate cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de fond din motivul că nu a fost aplicată legea care trebuia a fi aplicată (art. 400 al. 2 lit. a) CPC).

„Moldasig” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui S.C. cu privire la

încasarea sumei. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la 18.01.2008 „DVS Service” SRL a

încheiat cu CA „Moldasig” SRL un contract de asigurare facultativă Auto Casco nr. ACA/2008-168 prin care a asigurat autovehiculul de model „Dacia Logan” cu numărul de înmatriculare CMW 411.

La 26.05.2008 S.C., fiind în stare de ebrietate, într-un local din mun. Chişinău a tulburat ordinea publică, motiv pentru care a fost chemată poliţia.

În timpul reţinerii, pârâtul a deteriorat uşa din spate a automobilului asigurat. În legătură cu acest incident pârâtul a fost sancţionat administrativ în temeiul art. 167

al. (1) CCA. Conform procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor la autovehicule nr.

D/CASCO/08-683 din 27.05.2008 întocmit de asigurătorul-reclamant, prejudiciul cauzat autovehicului asigurat a fost evaluat în sumă de 2735 lei.

Suma sus menţionată a fost achitată asiguratului cu titlu de despăgubire de asigurare în temeiul ordinului Directorului General a CA „Moldasig” SRL nr. D/1809-02 din 17.06.2008.

Reclamantul a solicitat încasarea de la pârât a sumei de 2735 lei în temeiul art. 1329 Cod Civil, ce stipulează dreptul la creanţă a asigurătorului faţă de terţul responsabil de producerea pagubei.

Prin hotărârea Judecătoriei Căuşeni din 11.12.2008, menţinută de decizia Curţii de Apel Bender din 09.04.2009, acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Colegul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie prin decizia din 02.12.2009 a casat decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă.

122

În motivarea deciziei instanţa de recurs a reţinut că instanţele de judecată n-au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, ceea ce constituie temei de casare prevăzut de art. 400 al. (2) lit. a) CPC.

Temeiul de drept al acţiunii SRL „Moldasig” îl constituie dispoziţiile art. 1329 Cod Civil, care reglementează preluarea de către asigurător a drepturilor asiguratului.

Examinând acţiunea, prima instanţă a respins acţiunea din motivul că, conform procesului-verbal al contravenţiei administrative şi deciziei de aplicare a sancţiunii administrative, S.C. a fost sancţionat doar în temeiul art. 167 al. (1) CCA, adică pentru apariţie în locurile publice în stare de ebrietate şi de către asigurător nu a fost prezentată nicio probă ce ar fi demonstrat cauzarea prejudiciului pretins de către intimat.

Concluziile primei instanţe au fost apreciate ca fiind întemeiate de către instanţa de apel.

Instanţa de recurs a menţionat că, cauzarea prejudiciului material nu reprezintă un element constitutiv sau circumstanţă agravantă a contravenţiei prevăzute de art. 167 al. (1) CCA pentru a fi reflectată în decizia de sancţionare administrativă.

Ca urmare, respingerea acţiunii de către primă instanţă cu referire doar la inexistenţa menţiunii despre cauzarea prejudiciului material în decizia de sancţionare administrativă este vădit eronată şi echivalează cu nejudecarea fondului.

Or, în împrejurările reţinute decizia de sancţionare administrativă nu poate servi temei pentru respingerea acţiunii formulate în cadrul unui procesul civil, în cazul în care se invocă cauzarea unui prejudiciu în baza temeiurilor răspunderii civile delictuale rezultate din contravenţia enunţată.

În speţă sunt aplicabile dispoziţiile legale prevăzute la art. 1329 Cod Civil privind preluarea de către asigurător a drepturilor asiguratului, precum şi dispoziţiile generale cu privire la obligaţiile care nasc din cauzarea de daune prevăzute în art. art. 1398, 1416 Cod Civil.

Ca urmare, verificarea temeiniciei şi legalităţii acţiunii intentate urma a se efectua prin prisma dispoziţiilor legale sus menţionate, inclusiv în baza temeiurilor şi condiţiilor răspunderii delictuale.

Astfel, la rejudecare este necesar de a se constata prin dovezile prezentate de părţi existenţa prejudiciului invocat, faptei ilicite, raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul.

Instanţa de recurs a reţinut că, la cererea de recurs recurentul a prezentat cu titlu de probe mai multe înscrisuri, care nu pot constitui obiect de examinare în instanţa de recurs în virtutea art. 442 al. (1) CPC, în consecinţă, această sarcină îi va revine primei instanţe la rejudecare pricinii.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-2158/09) Hotărârea primei instanţe a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare în

temeiul art.400 al. (1) lit. d) şi art. 400 al. (2) lit. b) CPC C.M. a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui C.I. cu privire la declararea

nulităţii certificatului de moştenitor legal. În motivare acţiunii reclamanta a indicat că la 26.08.1994 a decedat tatăl pârâtului C.

Il. La 30 iulie 2001, notarul A.Arnaut i-a eliberat pârâtului certificat de moştenitor legal

pentru întreagă avere rămasă după decesul acestuia, constituită din casa de locuit amplasată în or. Ceadâr-Lunga, str. Lermontov, 14, cu o suprafaţă totală de 57,2 m.p.

Reclamanta a considerat că la eliberarea certificatului de moştenitor legal nu s-a luat în considerare faptul că, gospodăria transmisă succesorului face parte din gospodăria de tip

123

colhoznic şi succesiunea trebuia să fie deschisă numai după decesul ultimului membru a acestei gospodării.

După decesul tatălui pârâtului în această gospodărie a locuit soţia defunctului C.E., mama pârâtului, care la fel a fost membru de colhoz.

Ultima a decedat la 19.04.2000, după decesului C. Il. Reclamanta a menţionat că membri ai gospodăriei de tip colhoznic erau pârâtul, ea în

calitate de soţie a pârâtului, precum şi copii lor, Ivan, născut la 13.10.1982 şi Irina, născută la 07.04.1992.

Reclamanta susţine că în perioada convieţuirii cu pârâtul, împreună au construit o bucătărie, o cantină şi o baie.

Astfel, reclamanta consideră că prin eliberarea certificatului de moştenitor legal pârâtului sunt lezate drepturile patrimoniale ale ei şi copiilor, care deţineau o cotă din fosta gospodărie.

Despre existenţa certificatului de moştenitor legal reclamanta susţine că a aflat abia în luna mai 2006, când pârâtul le-a cerut să elibereze casa.

A solicitat reclamanta declararea nulităţii certificatului de moştenitor legal nr. 4465 din 30.07.2001 eliberat de notarul A.Arnaut lui Coltuclu I. pentru bunurile rămase după decesul lui Coltuclu Ilie.

Prin hotărârea Judecătoriei Ceadâr-Lunga din 30.11.2006, menţinută prin decizia Curţii de Apel Comrat din 11.12.2008 acţiunea a fost admisă.

Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 17.06.2009 au fost casate decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă.

Instanţa de recurs a considerat că la soluţionarea litigiului au fost aplicate eronat normele de drept material, ce s-a manifestat prin aplicarea unei legi care nu trebuia să fie aplicată, ceea ce constituie temei de casare prevăzut de art. 400 al. (2) lit. b) CPC motiv pentru care se impune rejudecare cazului.

La fel, instanţa de recurs a constatat că nu au fost stabilite nici toate circumstanţele care concură pentru soluţionarea justă a litigiului.

Astfel, s-a stabilit că la 26.08.1994 a decedat C.Il. La 30.07.2001, notarul A.Arnaut i-a eliberat recurentului C.I., fiul defunctului,

certificat de moştenitor legal pentru întreaga avere rămasă după decesul acestuia, constituită din casa de locuit amplasată în or. Ceadâr-Lunga, str. Lermontov, 14, cu o suprafaţă totală de 57,2 m.p.

Intimata M.C. a contestat legalitatea acestui certificat, prin invocarea propriului drept asupra bunului în cauză, fără a prezenta dovezi admisibile în acest sens.

În plus, instanţa de recurs a constatat că, instanţele de judecată au decis anularea certificatului de moştenitor legal fără a stabili care a fost regimul juridic al proprietăţii rămase după decesul lui C.Il.

Prima instanţă şi-a întemeiat hotărârea de admitere a acţiunii pe faptul că în anul 2001, când pârâtul a legalizat moştenirea, erau în vigoare dispoziţiile Codului civil (în redacţia legii din 26.12.1964), iar potrivit art. 594 Cod Civil, în gospodăria de tip colhoz moştenirea se deschidea după decesul ultimului membru al acestei gospodării. S-a mai menţionat că pârâtul a ascuns de notar că această gospodărie face parte din gospodăria de tip colhoznic şi că mama sa muncea şi primea pensie de la colhoz.

Instanţa de apel a indicat că s-a dat apreciere corectă circumstanţelor pricinii şi concluziile primei instanţe corespund prevederilor legii, menţinând hotărârea primei instanţe.

Instanţa de recurs a menţionat că, concluziile instanţelor de judecată privind regimul juridic al bunurilor ce au constituit averea succesorală ca gospodărie de tip colhoznic sunt greşite, rezultate din aplicarea eronată a legii.

124

Or, prevederile dispoziţiilor Codul civil (în redacţia legii din 26.12.1964) sunt inaplicabile la caz, odată ce la momentul decesului lui Cotuclu Ilie erau în vigoare deja dispoziţiile Legii cu privire la proprietate nr. 459-XII din 22.01.1991, care nu reglementau un asemenea tip de proprietate.

De asemenea, din certificatul de moştenitor legal s-a constatat că notarul a verificat dreptul de proprietate a defunctului asupra casei în litigiu cu referire la certificatul eliberat de Primăria or. Ceadâr-Lunga din 28.03.2001, certificat care nu a fost cercetat în şedinţa de judecată.

La caz, instanţele de judecată au omis faptul că acceptarea succesiunii poate avea loc atât prin depunerea unei cereri la notar, cât şi prin intrarea în posesia averii succesorale.

Având în vedere circumstanţele pricinii indicate, instanţa de recurs a considerat că concluziile instanţelor de judecată sunt insuficiente pentru anularea certificatului de moştenitor legal, împrejurări care determină necesitatea rejudecării pricinii.

De asemenea, instanţa de recurs a constatat şi încălcarea normelor de drept procedural şi anume că, în prima instanţa examinarea pricinii a avut loc în lipsa recurentului-pârât I.Cotuclu. Ultimul a invocat acest temei în instanţa de apel solicitând rejudecare fondului de primă instanţă pentru a putea prezenta dovezi şi a-şi susţine poziţia, însă solicitările enunţate au fost omise neîntemeiat de către instanţa de apel, care prin decizia de respingere a apelului, l-a lipsit de garanţiile unui proces echitabil - dreptul de a se apăra în cadrul unui proces desfăşurat pe principiul contradictorialităţii.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 2ra-1056/09) Hotărârea a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa din

motivul că nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond (temeiul prevăzut de art. 400 al. 1 lit. a) CPC)

R. L. a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Educaţiei şi

Tineretului cu privire la contestarea actului administrativ, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că prin pct. 1 al ordinului Ministerului Educaţiei şi Tineretului nr. 328-p din 15.12.2008 a fost concediată din funcţia de consultant superior al Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană în temeiul art. 86 al. (1) lit. c) din Codul Muncii în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal din unitate.

Reclamanta consideră că, funcţia pe care ea a deţinut-o nu a fost redusă, ea fiind concediată ilegal şi solicită anularea pct. 1 al ordinului de concediere nr. 328-p din 15.12.2009, restabilirea în funcţia deţinută, încasarea salariului pentru perioada absenţei forţate de la lucru, repararea prejudiciului moral în mărime de 21 000 lei şi a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 15.05.2009 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie prin decizia din 22.07.2009 a casat hotărârea adoptată cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa.

În suport s-a indicat că, prima instanţa n-a constatat şi n-a elucidat integral circumstanţele care au importanţa pentru soluţionarea pricinii în fond, ceea ce în conformitate cu art. 400 al. 1) lit. a) CPC constituie temei pentru anularea hotărârii judecătoreşti.

Prima instanţa n-a respectat obligaţia sa prevăzută de art. 118 al. (3) CPC, care constă în determinarea definitivă a elementelor de fapt pentru soluţionarea justă a pricinii, pornind de la pretenţiile părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material aplicabil în cauză.

125

Prima instanţa, respingând acţiunea a reţinut, că la desfacerea contractului individual de muncă, de către Ministerul Educaţiei şi Tineretului a fost respectată procedura de concediere şi careva încălcări în acest sens nu s-au stabilit.

Instanţa de recurs a considerat că, instanţa nu a verificat aceste motive pe deplin ele fiind în concordanţă cu actele cauzei.

Astfel, conform art. 88 al. (1) lit. c) Codului Muncii, odată cu preavizarea în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal, angajatorul va propune salariatului un alt loc de muncă în unitatea respectivă.

După cum atestă materialele cauzei, angajatorul i-a propus L.Rotaraş alte locuri de muncă în afara unităţii respective care nu au fost acceptate de către reclamanta pe motiv că în instituţie erau alte funcţii, în timp ce în cadrul Ministrului Educaţiei şi Tineretului au fost angajate alte persoane din afară.

În asemenea circumstanţe, nu este clar dacă într-adevăr a avut loc reducerea statelor de personal în cadrul Ministerului Educaţiei şi tineretului şi prima instanţă nu a verificat şi nu s-a expus asupra acestor circumstanţe.

Prin urmare, instanţa de recurs a considerat că, prima instanţă urma să verifice şi să se expună asupra faptului dacă a fost respectată şi aplicată corect procedura de concediere a reclamantei în conformitate cu prevederile art. 88 din Codul Muncii.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 3r-1351/09) Hotărârea primei instanţe a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare din

motivul că prima instanţa nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond şi n-au fost dovedite circumstanţele considerate de prima instanţă ca fiind stabilite (art. 400 al. (1) lit. a) şi b) CPC).

S.R.L. „Forart Plus” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului mun.

Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, prin Permisul nr. 1522 eliberat de Direcţia

Generală Transport Public şi căi de Comunicaţie a Primăriei mun. Chişinău i s-a permis de a efectua lucrări de construire şi amenajare a parcării auto pe adresa mun. Chişinău, bul. Moscovei, nr. 6, executarea lucrării fiind efectuată de la 01.09.2008 până la 01.10.2008, construind pe acest teren un gard şi alte construcţii pentru deservirea parcării.

Reclamantul a menţionat că, la 27.11.2008 a primit răspunsul Consiliului mun. Chişinău nr. 21/2194-p din 25.11.2008 la cererea sa prealabilă prin care a solicitat încheierea contractului de arendă a bunului imobil situat pe adresa mun. Chişinău, bd. Moscovei, nr. 6, destinat parcării auto.

Reclamantul a solicitat anularea refuzului Consiliului Mun. Chişinău nr. 21/2194-p din 25.11.2008 şi obligarea pârâtului de a încheia contractul de arendă a terenului destinat parcării auto din mun. Chişinău, bd. Moscovei, nr. 6.

Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 17.12.2008 acţiunea a fost admisă. A fost recunoscut nefondat refuzul Consiliului mun. Chişinău nr. 21/2194-p din 25.11.2008 şi a fost obligat Consiliul mun. Chişinău să emită decizia privind darea în arendă S.R.L. „Forart Plus” a lotului de pământ din bd. Moscovei, nr. 6 mun. Chişinău pentru exploatarea parcării auto cu suprafaţa de 0,061 ha, conform planului geomertic de individualizarea terenului executat de S.R.L. „Geoinfosistem”.

Prin decizia din 23.04.2009, Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a casat hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 17.12.2008 cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa.

Instanţa de recurs a conchis că la examinarea cauzei prima instanţă nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond şi din

126

materialele cauzei rezultă că nu au fost dovedite circumstanţele considerate de prima instanţă ca fiind stabilite.

Colegiul civil şi de contencios administrativ a menţionat că, nu a fost dovedită circumstanţa considerată de prima instanţă ca fiind stabilită şi anume că terenul destinat parcării auto, pentru necesităţile SRL „Forart Plus”, este aferent imobilului pe care-l deţine.

Din materialele cauzei rezultă că SRL „Forart Plus” deţine în folosinţă şi posesie temporară bunul imobil (spaţiu comercial) cu suprafaţa totală de 1070 m.p. situat pe bd. Moscovei, nr. 6, mun. Chişinău, în baza contractului de locaţiune din 07.06.2007 încheiat cu Foros Ludmila. Pe când, construcţia şi amenajarea parcării auto i-a fost permisă SRL „Forart Plus” prin Permisul Direcţiei Generale Transport Public şi Căi de Comunicaţie a Primăriei mun. Chişinău nr. 1522 pe adresa bd. Moscovei, nr. 6/2, mun. Chişinău.

Din cele expuse rezultă că SRL „Forart Plus” deţine în folosinţă şi posesie temporară doar o parte a bunului imobil (spaţiu comercial cu suprafaţa totală de 1070 m.p.) situat pe bd. Moscovei, nr.6, mun. Chişinău, astfel acest imobil este proprietate comună pe cote-părţi.

Din probele anexate la dosar nu rezultă că terenul situat pe bd. Moscovei, nr. 6/2, mun. Chişinău a fost atribuit ca teren aferent imobilului situat pe bd. Moscovei, nr. 6, mun. Chişinău, la fel, precum nu rezultă nici faptul că terenul în litigiu a fost atribuit ca teren aferent doar acelei cote-părţi din imobil pe care o deţine SRL „Forart Plus”. Or, în sensul prevederilor pct. 3 al Regulamentului cu privire la vânzarea-cumpărarea terenurilor aferente, teren aferent se consideră suprafaţa de teren atribuită în modul stabilit de legislaţie obiectelor indicate în pct. 2 acestui Regulament.

Prin urmare, concluzia primei instanţe că terenul destinat parcării auto situat pe bd. Moscovei, nr. 6/2, mun. Chişinău, este aferent imobilului situat pe bd. Moscovei, nr. 6, mun. Chişinău, instanţa de recurs a considerat neîntemeiată.

Mai mult ca atât, această concluzie este în contradicţie cu răspunsul Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a Consiliului mun. Chişinău nr. 21/2194-p din 25.11.2008, care i-a fost adus la cunoştinţă SRL „Forart Plus”, din care rezultă că lotul de pământ din bd. Moscova, 6/2, amenajat provizoriu ca parcaj auto de uz public, conform schiţei de proiect avizate şi a permisului nr. 1522 eliberat de Direcţia generală transport public şi căii de comunicaţie, este terenul de uz public şi darea acestuia în arendă se face prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii.

Instanţa de recurs a reţinut că, o hotărâre judecătorească este legală şi întemeiată atunci când instanţa de judecată apreciază probele prezentate de părţi în corespundere cu prevederile art. 130 CPC, multiaspectual, complet, în ansamblul şi interconexiunea lor, prin indicarea în hotărâre atât a argumentelor de admitere a unor probe cât şi a argumentelor de respingere a altor probe.

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că nu au fost elucidate şi constatate toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii şi nu au fost dovedite circumstanţele considerate de prima instanţă ca fiind stabilite, Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a ajuns la concluzia de a casa integral hotărârea primei instanţe şi a restitui pricina spre rejudecare în primă instanţă.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 3r-661/09) În practica judiciară se întâlnesc şi cazuri în care instanţa de recurs a restituit pricina

spre rejudecare în prima instanţa din motivul că concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii (temeiul prevăzut de art. 400 al. (1) lit. c) CPC).

Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 02.09.2009 a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţa hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 25.05.2009 în pricina civilă la cerere de chemare în

127

judecată a lui B.V. împotriva Ministerului Dezvoltării Informaţionale cu privire la contestarea actului administrativ, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu şi repararea prejudiciului moral.

Prima instanţa a respins acţiunea, ca fiind depusă cu omiterea termenului, motivând că B.V. a omis termenul de adresare în instanţa de judecată, fără a solicita repunerea în termenul de prescripţie şi fără a prezenta motive de omitere a termenului.

Însă din susţinerile-verbale ale reprezentantului reclamantului depuse în cadrul şedinţei primei instanţe de la 25.05.2009 rezultă că ultimul a solicitat repunerea cererii de chemare în judecată în termen, indicând motivele omiterii acestuia, şi acest fapt se confirmă prin observaţiile la procesul-verbal al şedinţei de judecată, cu care judecătorul a fost de acord.

Aşadar, concluzia primei instanţe expusă în hotărâre contravine circumstanţelor pricinii.

În afară de această la examinarea pricinii s-au admis şi încălcări de ordin procedural. În conformitate cu art. 240 al. (3) CPC, instanţa judecătorească adoptă hotărârea în

limitele pretenţiilor înaintate de reclamant. În conformitate cu art. 203 al. (1) CPC, cererile şi demersurile participanţilor la proces

în problema judecării pricinii se soluţionează prin încheiere judecătorească, după ascultarea opiniilor celorlalţi participanţi la proces.

Contrar acestor prevederi imperative ale legii şi necătând la faptul că în cadrul şedinţelor de judecată, reprezentantul lui B.V. a solicitat repunerea în termenul de adresare în instanţa de judecată, prima instanţa nu s-a expus în privinţa acestui demers.

În lipsa unui răspuns clar şi explicit referitor la unul din argumentele esenţiale ale cererii, hotărârea judecătorească se consideră nemotivată.

Nemotivarea hotărârii constituie o încălcare a dreptului la judecarea cauzei într-un mod echitabil prevăzut de art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, care obligă judecătorii naţionali să motiveze deciziile pentru a nu lăsa părţile într-o stare de incertitudine şi a nu le crea impresia că nu au fost auziţi.

În conformitate cu art. 400 al. (1) lit. c) şi al. (3) CPC, în cazul în care concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii şi încălcarea normelor de drept procedural constituie temeiuri de casare a hotărârii.

(Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ nr. 3r-1695/09) Rezultatele generalizării practicii judiciare permit să concluzionăm următoarele: 1. În cele mai frecvente cazuri, deciziile instanţelor de apel şi hotărârile instanţelor de

fond au fost casate cu restituirea pricinii spre rejudecare din considerentele că instanţele au încălcat sau aplicat eronat normele de drept procedural şi anume:

- neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare procedurii de citare legală; - încălcarea normei procedurale cu privire la competenţa jurisdicţională; - soluţionarea problemei drepturilor unei persoane neantrenate în proces; - soluţionarea pricinii cu încălcarea normelor procedurale prevăzute de art. 240 al.

(3) CPC; - nesoluţionarea prin actul de procedură corespunzătoare (încheiere) a cererilor şi

demersurilor participanţilor la proces; - nepronunţarea de către instanţele de apel asupra tuturor motivelor invocate în

cererea de apel. 2. Nu sunt rare cazurile când instanţa de recurs restituie pricinile spre rejudecare din

motivul că: - pricina a fost judecată de un judecător care nu era în drept să participe la examinarea ei;

128

- lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată sau procesul-verbal a fost semnat de alt judecător;

- în judecarea pricinii au fost încălcate regulile cu privire la limba procesului; - hotărârea nu este semnată de judecător; - partea motivată a hotărârii sau deciziei vine în contradicţie cu dispozitivul acesteia; - instanţa de apel a depăşit împuternicirile delegate prin art.385 al. 1 lit. d) CPC. 3. Privitor la aplicarea de către instanţele de judecată a normelor de drept material, în

cele mai dese cazuri când deciziile şi hotărârile instanţelor judecătoreşti se casează cu restituirea pricinii spre rejudecare din motivul că instanţele nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată sau au interpretat eronat legea şi eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

4. În ceea ce priveşte hotărârile pentru care legea nu prevede calea apelului, deseori aceste hotărâri se casează cu restituirea pricinii spre rejudecare din motivul că nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionare pricinii în fond, iar concluziile primei instanţe sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii.

5. În acelaşi rând, se întâlnesc cazuri de casare a deciziilor instanţelor de apel prin care se decide restituirea pricinilor spre rejudecare cu întemeierea lor pe temeiurile prevăzute de art. 400 al. 1 CPC cea ce contravine temeiurilor declarării recursului pentru secţiunea a II-a.

Având în vedere rezultatele generalizării se propune: 1. de a discuta prezenta nota informativă în cadrul şedinţei Colegiului civil şi de

contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie; 2. de a expedia nota în adresa curţilor de apel întru luare de cunoştinţă; 3. de a plasa informaţia pe sit-ul Curţii Supreme de Justiţie.

Judecător coordonator V.Clevadâ Executor: Consultantul superior N. Ciursina Secţia civilă şi de contencios administrativ a Direcţiei de generalizare a practicii judiciare şi analiza statisticii judiciare

129

PROCEDURA CONTENCIOASĂ

130

CERERI DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ (ACŢIUNI)

Judecătoria ___

Reclamant: Ionescu Ion localitatea ___ strada ___ nr._

Pârâţi:

1. Ştefănescu Ştefan localitatea ___ strada ___ nr._

2. Oficiul Cadastral Teritorial ___

localitatea ___ strada ___ nr._

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

Eu, Ionescu Ion, sunt proprietarul terenului cu numărul cadastral ___ şi suprafaţa

de 850 m.p. amplasat pe str. ___ nr._. Faptul dat se confirmă de titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr. ___, eliberat pe numele meu şi înregistrat la OCT.

La o parte din terenul ce îmi aparţine cu drept de proprietate pretinde Ştefănescu Ştefan, proprietarul casei vecine nr._ de pe str. ___. Pârâtul îşi motivează pretenţiile prin faptul că în titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren pe care îl deţine, nr. ___, şi în planul sectorului menţionat în titlu, ar fi indicată şi partea de teren litigioasă. Drept temei al unor asemenea pretenţii pârâtul mai invocă şi faptul că anterior terenul aferent casei ce îmi aparţine cu drept de proprietate era de o suprafaţă de 760 m.p., iar actualmente suprafaţa acestuia constituie 850 m.p.

Consider că titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren eliberat pârâtului în privinţa terenului cu numărul cadastral ___ urmează a fi declarat parţial nul în baza următoarelor argumente de fapt şi de drept.

Terenul de lângă casa mea, cu numărul cadastral ___, s-a aflat în posesia mea şi a fostului meu soţ, iar din 1986, după decesul soţului, eu am devenit unica posesoare a terenului, pe care l-am privatizat în condiţiile Codului funciar din 25.12.1991. În componenţa acestui teren s-a aflat, şi se află până în prezent, şi porţiunea cuprinsă în perimetrul laturilor „5-6-7-8-9”, porţiune, la care pretinde pârâtul. Hotarul existent, care delimitează terenurile noastre a fost stabilit până la adoptarea Codului funciar din 25.12.1991 şi nu a suferit modificări până în prezent, iar porţiunea menţionată de sector a făcut întotdeauna parte din terenul ce îmi aparţine mie cu drept de proprietate. Faptul dat este confirmat şi prin Actul de constatare pe teren la stabilirea hotarelor fixe din 02.032008. Actul a fost întocmit de specialistul pentru reglementarea regimului funciar la primăria locală, M.P., cu participarea consilierului J. A. Conform Planului cadastral al terenurilor proprietate privată aferente caselor de pe str. ___ nr._ şi nr._, anexat la act, suprafaţa la sol a terenurilor este de 850 m.p. şi, respectiv, de 570 m.p.

Despre faptul că în componenţa sectorului de teren al pârâtului a fost greşit inclusă şi poţiunea cuprinsă în perimetrul laturilor „5-6-7-8-9” din planul sectorului meu o confirmă şi primăria care, la 09.03 2008, s-a adresat cu demers către Oficiul Cadastral

131

Teritorial solicitând efectuarea modificării hotarului terenurilor cu numerele cadastrale ___ şi ___. Drept temei pentru demers a fost indicat faptul că hotarul comun al terenurilor respective, menţionat în planul cadastral, nu corespunde documentelor iniţiale, de care dispun oficiul cadastral şi proprietarii terenurilor.

În documentele iniţiale privind posesia terenurilor adiacente caselor de pe str. ___ nr._ şi nr._, configuraţia acestor terenuri în planul schematic, şi hotarul dintre ele, coincid cu cele indicate în planul sectoarelor de teren anexat la Titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren eliberat mie. Respectiv, porţiunea de sector cuprinsă în perimetrul laturilor „5-6-7-8-9” este inclusă în componenţa terenului meu. Această porţiune a fost şi este parte din terenul aferent casei ce o deţin în proprietate (până şi după privatizarea pământului), şi permanent s-a aflat în posesia iar apoi în proprietatea mea, Ionescu I.

Din ce considerente porţiunea de sector menţionată a fost inclusă şi drept parte componentă a terenului aferent pârâtului, eu nu sunt în cunoştinţă de cauză. Dar, eu nu am înstrăinat nici într-un fel această parte de sector. Nu există vreo hotărâre a autorităţii publice împuternicite prin care partea respectivă de sector ar fi fost retrasă din posesia/proprietatea mea şi transmisă în modul stabilit de lege pârâtului. Posesia mea neîntreruptă şi netulburată a porţiunii litigioase de teren se demonstrează şi prin faptul că gardul şi construcţiile existente la momentul actual, ce delimitează în calitate de hotar fix terenurile noastre există de mai multe zeci de ani.

Faptul că suprafaţa terenului meu (850 m.p.) diferă de suprafaţa indicată în documentele de înregistrare a drepturilor de până la privatizarea terenului (760 m.p.) se explică prin următoarele circumstanţe. Măsurările terenurilor de până la privatizarea pământului se efectuau adeseori superficial, admiţându-se erori în partea majorării sau micşorării suprafeţei terenurilor respective. Şi numai la înregistrarea masivă în proprietate privată a terenurilor, aceste măsurări s-au efectuat cu mijloace tehnice performante, care au asigurat şi exactitatea corespunzătoare. În afară de aceasta, suprafaţa terenurilor aferente caselor ce îmi aparţin mie şi pârâtului s-a mărit în comparaţie cu suprafaţa lor indicată în documentele iniţiale şi datorită faptului că a fost îndreptat hotarul terenurilor aferente acestor case din partea lor de nord, din contul terenului liber spre malul râului care trece în apropiere. Este de remarcat şi faptul că, din considerentele indicate, şi suprafaţa terenului aferent casei pârâtului s-a mărit: de la 485 m.p. până la 570 m.p. (conform datelor din Planul cadastral anexat la Actul de constatare pe teren la stabilirea hotarelor fixe). Faptul că măsurările anterioare privatizării sufereau de inexactităţi poate fi demonstrat şi prin aceea că şi la alţi vecini suprafaţa terenurilor aferente caselor „s-a mărit” în comparaţie cu suprafaţa de până la privatizare cu circa 100-200 m.p.

Prin includerea în Titlul deţinătorului de teren al vecinului a unei porţiuni din terenul ce îmi aparţine mie cu drept de proprietate au fost încălcate drepturile mele prevăzute de art.27 Cod funciar, art.315 şi art.316 Cod civil, şi este tulburată posesia mea asupra terenului, dat fiind faptul că pârâtul a declarat că intenţionează să demoleze hotarul existent, să ocupe porţiunea de teren la care pretinde şi pe care o consideră drept aparţinând lui, şi să stabilească un nou hotar în mod unilateral între terenuri.

Conform art.11 Cod civil, apărarea dreptului civil poate fi făcută prin declararea nulităţii actului emis de o autoritate publică, precum şi prin restabilirea situaţiei anterioare încălcării dreptului şi suprimarea acţiunilor prin care se încalcă dreptul sau se creează pericolul încălcării lui.

Potrivit art.504 alin.(1) Cod civil, când vreo înscriere din Registrul bunurilor imobile nu corespunde situaţiei juridice reale, se poate cere rectificarea înscrierii. Iar

132

potrivi art.505 alin.(2) din cod, în lipsa consimţământului titularului, rectificarea se va încuviinţa numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Conform art.38 alin.(3) din Legea cadastrului bunurilor imobile, greşelile din cadastru care nu au caracter tehnic (indicarea greşită a tipului de drept, a denumirii titularului de drepturi, componenţa bunului imobil, denaturarea mărimii cotelor în proprietatea comună, a coordonatelor hotarelor şi alte greşeli care lezează drepturile şi interesele legitime ale titularilor de drepturi sau ale altor persoane) se corectează cu consimţământul exprimat în scris al fiecărui titular de drepturi ale cărui interese sunt atinse sau în temeiul hotărârii judecătoreşti irevocabile.

Având în vedere că pârâtul nu-şi dă consimţământul pentru corectarea greşelii ce ţine de hotarul dintre terenurile cu numerele ___ şi ___, această corectare poate fi efectuată numai în temeiul hotărârii judecătoreşti. Astfel mi se va apăra şi dreptul meu la proprietate stabilit la art.46 din Constituţia Republicii Moldova şi art.1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Potrivit explicaţiilor din pct.3 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 26.03.1997 “Cu privire la practica aplicării legislaţiei funciare de către instanţele judiciare”, litigiile şi plângerile legate de chestiunile funciare, unde una din părţi este cetăţeanul, se examinează de către judecătoriile jurisdicţiei de drept comun.

Pornind de la cele expuse, în temeiul art.11, 27 din Codul funciar, art.11, 315, 316, 504 şi 505 din Codul civil, art.38 din Legea cadastrului bunurilor imobile, art.166 şi 241 din Codul de procedură civilă,

s o l i c i t:

Să fie anulat Titlul ce confirmă drepturile deţinătorului de teren eliberat în privinţa

terenului cu numărul cadastral ___ pe numele lui Ştefănescu Ş. în partea în care în titlu, pe lângă terenul aferent casei de pe str. ___ nr._, s-a inclus şi o suprafaţă suplimentară cuprinsă în perimetrul laturilor „5-6-7-8-9” din terenul cu numărul cadastral ___ aferent casei _ de pe str. ___ nr._.

Să fie obligat Oficiul Cadastral Teritorial ___să efectueze rectificarea hotarului dintre terenurile cu numerele cadastrale ___ şi ___, iar din planul sectorului de teren cu numărul ___ să fie exclusă suprafaţă cuprinsă în perimetrul laturilor „5-6-7-8-9”, suprafaţă, care ţine de terenul ce-mi aparţine mie cu drept de proprietate.

Anexă: ___ ___ ___

Data______________________ Semnătura __________________

133

Judecătoria sectorului _______________________

Reclamant: __________________ _____________________

(domiciliul)

Pârâţi: 1. Consiliul sătesc ____________________ ___________________________________

(sediul) 2. _________________________________

__________________________________ (domiciliul)


Prin decizia Consiliului sătesc ___ nr. ___ din ___, familiei noastre i-a fost repartizat

un teren în folosinţă fără termen cu suprafaţa de 0,065 ha pe str. ___ nr._ din s. ___ pentru construirea casei de locuit. Drept beneficiar al terenului conform deciziei am fost indicat eu, reclamantul ___. Eu am început activităţile ce ţin de construirea casei, însă, în legătură cu înrăutăţirea sănătăţii soţiei şi cu problemele de ordin financiar apărute în familie, nu am avut posibilitate să finalizez construcţia.

Prin decizia nr. ___ din ___, Consiliul sătesc ___ a abrogat decizia nr. ___ din ___ privind repartizarea terenului menţionat în beneficiul familiei mele, iar terenul repartizat anterior mie, a fost atribuit pârâtului ___.

Consider decizia Consiliului sătesc ___ nr. ___ din ___ de abrogare a deciziei anterioare ilegală şi pasibilă anulării în temeiul următoarelor circumstanţe.

Terenul de pe str. ___ nr._ a fost repartizat familiei mele conform prevederilor art.11 alin.1 subalineatul 2 din Codul funciar care stabileşte că autorităţile administraţiei publice locale atribuie familiilor nou-formate sectoare de teren din rezerva intravilanului până la epuizarea acesteia pentru construcţia caselor de locuit. Iar potrivit art.25 alin.2 din Codul funciar, retragerea din dreptul de posesiune a terenurilor, atribuite anterior de autoritatea administraţiei publice locale, poate fi efectuată exclusiv prin decizia instanţei judecătoreşti la cererea proprietarului funciar. Legea, în particular, art.10 din Codul funciar, nu prevede competenţa consiliilor locale săteşti de a retrage terenurile din folosinţa beneficiarilor.

Astfel, adoptând decizia nr.__ din ___ privind abrogarea hotărârii de atribuire a terenului în posesia mea cu atribuirea terenului respectiv unei alte persoane, Consiliul sătesc ___ concomitent a şi retras, de fapt, terenul din posesia mea, depăşindu-şi competenţa stabilită prin lege. Drept rezultat, decizia dată a consiliului local contravine şi prevederilor art.6 din Constituţia Republicii Moldova care prevede că, la baza organizării şi funcţionării aparatului de stat, este pusă separaţia puterilor în legislativă, executivă şi judecătorească, acestea fiind separate, colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei.

Prerogativa de retragere a terenului de la posesor îi revine, conform normei art.25 din Codul funciar, autorităţii judecătoreşti, care examinează cererile date potrivit principiilor art.114-120 din Constituţie şi a prevederilor altor legi adoptate în conformitate

134

cu aceste principii, cu garantarea pentru persoanele interesate a drepturilor şi libertăţilor acordate părţii în proces. Nicio altă putere, inclusiv autorităţile publice locale, nu sunt în drept să intervină în activitatea autorităţii judecătoreşti, să supună controlului hotărârile acesteia, precum şi să substituie instanţa judecătorească la examinarea cauzelor ce intră în competenţa ei, inclusiv în ceea ce priveşte retragerea terenurilor din posesie. Consiliul sătesc ___ a încălcat prevederile constituţionale la acest capitol, arogându-şi ilegal atribuţiile puterii judecătoreşti.

Totodată, potrivit prevederilor art.7 din Constituţia Republicii Moldova niciun act juridic care contravine prevederilor Constituţiei, nu are putere juridică. Or, decizia consiliului sătesc ___ nr. ___ din ___, contravenind art. 6, 114-120 din Constituţie, nu poate avea putere juridică. Respectiv, o asemenea decizie anticonstituţională nu poate da naştere la dreptul asupra terenului pentru pârâtul ___, precum şi nu poate servi drept temei pentru lipsirea mea de acest teren.

Pe lângă acestea, având în vedere că terenul mi-a fost repartizat în folosinţă pe un termen nelimitat, eu mai având şi posibilitatea de a-l privatiza fără plată în condiţiile art.11 alin.1 subalineatul 1 din Codul funciar, dreptul meu asupra terenului reprezintă şi un bun în sensul art.1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului interpretează mai pe larg noţiunea de „bun” şi referă la această noţiune orice „drept privat care reprezintă valoare patrimonială şi, respectiv, bun în sensul art.1 al Protocolului 1” (Hotărârea Curţii Europene din 26.06.1986 în cauza V.Marl contra Olandei). Pornind de la conţinutul punctelor 32-35 ale Hotărârii Curţii Europene pentru Drepturile Omului „Stretch contra Regatului Unit” din 24 iunie 2003 bunuri, în sensul art.1 al Protocolului nr.1 la Convenţie, se consideră şi aşteptarea întemeiată a procurării patrimoniului sau a dreptului patrimonial în baza contractului încheiat cu organul autorităţii publice. Iar potrivit art.1 al Protocolului nr.1 menţionat, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Şi deposedarea abuzivă a mea de teren este o încălcare flagrantă a acestui drept.

În asemenea circumstanţe, eu sunt în drept să mă adresez cu cerere de anulare a deciziei ilegale şi anticonstituţionale a Consiliului sătesc ___ nr. ___ din ___ şi să revendic terenul de la persoana care l-a obţinut şi îl posedă în baza unui act ilegal. Potrivit prevederilor art.308 din Codul civil posesorul de bună-credinţă este în drept să revendice bunul aflat în posesiune nelegitimă a noului posesor. În acelaşi timp, pârâtul ___ nu poate fi considerat dobânditor şi/sau posesor de bună-credinţă, având în vedere că el ştia de faptul că terenul mi-a fost repartizat mie şi se află legal în posesia mea, dar a acceptat atribuirea terenului în folosinţa lui cu încălcarea normelor constituţionale şi legale menţionate.

Potrivit explicaţiilor din pct.3 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 26.03.1997 “Cu privire la practica aplicării legislaţiei funciare de către instanţele judiciare”, litigiile şi plângerile legate de chestiunile funciare, unde una din părţi este cetăţeanul, se examinează de către judecătoriile jurisdicţiei de drept comun.

În temeiul celor expuse, conform prevederilor art. 6 şi 7 din Constituţia Republicii Moldova, art.1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art.10 şi 25 din Codul funciar, art.308 din Codul civil, art.166-167, 241 din Codul de procedură civilă,

135

s o l i c i t: Să fie declarată nulă decizia Consiliului sătesc ___ nr. ___ din ___ privind atribuirea

în folosul lui ___ a terenului cu suprafaţa de 0,065 ha pe str. ___ nr._ din s. ___. Să fie obligat pârâtul ___ să elibereze terenul de pe str. ___ nr._ s. ___. Să fie încasate de la pârâţi în folosul meu cheltuielile de judecată. Pentru asigurarea acţiunii, solicit să fie pus sechestru pe terenul de pe str. ___ nr._ s.

___, precum şi să-i fie interzise pârâtului ___ acţiunile de efectuare a oricăror lucrări de construcţie pe acest teren.

Anexă:

Data_______________________ Semnătura__________________

136

Judecătoria sectorului _______________________

Reclamant: __________________ _____________________

(domiciliul)

Pârâţi: 1. Consiliul sătesc ____________________ ___________________________________

(sediul) 2. _________________________________

__________________________________ (domiciliul)


Eu, reclamantul ___, sunt proprietarul apartamentului nr._ din casa nr._ de pe str._

mun.Chişinău constituit din 2 camere separate. Proprietar al apartamentului nr._, constituit din 2 camere, este pârâtul. Alte 2 camere din secţia dată a blocului - apartamentul nr._, - se află în proprietatea lui ___, care la moment este plecat peste hotare. Coridorul, 2 încăperi de baie, 2 încăperi de veceu, o cămară, aflate la extremele coridorului, precum şi bucătăria sunt în proprietate şi folosinţă comună a locatarilor secţiei date.

Pârâtul ___ şi-a însuşit o parte din suprafaţa coridorului aflată în folosinţă comună, de asemenea, încăperea băii şi a veceului de lângă apartamentul său, despărţind această parte prin instalarea unui perete cu uşă. În aşa mod el a închis accesul meu la această parte a coridorului şi la încăperile respective. Totodată, pârâtul şi membrii familiei sale au acces liber la altă parte a coridorului, la bucătărie, la altă baie şi alt veceu.

Astfel, eu, fiind coproprietar al încăperilor izolate de către pârâtul ___, prin instalarea peretelui, nu pot deţine şi folosi încăperile respective, care au fost uzurpate în mod ilegal de către el. Prin aceasta se încalcă drepturile mele prevăzute de art.315 din Codul civil, care stabileşte că proprietarul are dreptul de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunului.

Pe lângă aceasta, construirea peretelui s-a efectuat cu încălcarea prevederilor art.50, 55, 42 din Legea privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului, precum şi ale pct.4 din Regulamentul privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajărilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.360 din 18.04.97, prin care este stabilit că asemenea lucrări pot fi efectuate numai în baza autorizaţiei de construire, eliberată de autoritatea publică locală. Or, pârâtul ___ nu a dispus de o asemenea autorizaţie, peretele fiind instalat de el în mod samavolnic.

Iar pentru intrarea în posesia Autorizaţiei de construire, conform prevederilor Instrucţiunii provizorii privind procedura de obţinere a actelor necesare pentru executarea construcţiilor, reconstrucţiilor, amenajărilor, aprobată de Primăria mun. Chişinău la 10.05.2001, mai era necesar ca pârâtul să solicite şi acordul autentificat notarial al vecinilor. Un asemenea acord nu a fost solicitat şi nu există.

Pornind de la aceste circumstanţe, eu sunt în drept, conform prevederilor art.374 alin.(1) din Codul civil, să revendic cota-parte din bunul ce-mi aparţine din posesiunea nelegitimă a lui ___ prin obligarea părţii pârâte de a demola peretele construit neautorizat,

137

precum şi să solicit, potrivit prevederilor art.376 alin.(2) din Codul civil, ca pârâtul să fie obligat să nu-mi îngrădească pe viitor dreptul de folosinţă asupra încăperilor nominalizate. Cererea mea se încadrează şi în prevederile art.1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale care garantează oricărei persoane dreptul la respectarea bunurilor sale.

În temeiul celor expuse şi în conformitate cu prevederile art.11 lit.b), 374 alin.(1), 376 alin.(2) din Codul civil, art.166, 241 din Codul de procedură civilă,

S O L I C I T:

Să fie obligat pârâtul ______ să efectueze din cont propriu demolarea peretelui

construit neautorizat în coridorul aferent apartamentelor nr.___ din casa nr._ de pe str. ___ mun.Chişinău, precum şi să nu-mi îngrădească dreptul de folosinţă pe viitor asupra coridorului, camerei de baie şi veceului amplasate în partea de coridor de lângă apartamentul său nr._.

Să fie încasate în folosul meu de la pârâtul ___ cheltuielile de judecată ce ţin de acordarea asistenţei juridice şi de plata taxei de stat, în total ___ lei.

Anexe: 1. ___

2. ___

Data__________________ Semnătura_______________

138

Judecătoria Economică de circumscripţie Chişinău

Reclamant: _________________ Pârât:______________

„___” ____________ ______

CERERE CU PRIVIRE LA MĂRIREA CUANTUMULUI

PRETENŢIILOR DIN ACŢIUNE

Prin prezenta, reclamantul declară că susţine integral temeiurile de fapt şi de drept invocate în cererea de chemare în judecată.

Suplimentar, susţine că pârâtul refuză în continuare să-şi onoreze obligaţiunile prevăzute de Contractul nr. _______ din ___ ____________ ______.

Aceste circumstanţe au condus la majorarea sumei datoriilor faţă de reclamant cu _____________________ lei.

Luând ca bază cele expuse în virtutea calităţii de participant la proces care se bucură de drepturi procedurale speciale prevăzute în art.60 CPC al RM, reclamantul modifică cerinţele expuse în cererea de chemare în judecată, prin majorarea sumelor solicitate spre încasare de la pârât şi

solicită instanţei de judecată: a încasa de la pârât în folosul reclamantului • datoria pentru îndeplinirea lucrărilor cu populaţia – ___________ lei, • penalităţi – _____________ lei; • taxa de stat – ___________ lei; • cheltuieli de asistenţă juridică – ____________lei.

Anexe:

1. Calculele sumelor solicitate. 2. Ordin de plată a taxei de stat.

Semnătura reclamantului_____________________________

139

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

Recurent: ______________________

Intimat: _______________________

„____” ______________ ____

CERERE DE RECURS ASUPRA DECIZIEI CURŢII DE APEL

ECONOMICE La 30.09.2009, Curtea de Apel Economică a examinat cererea depusă de intimat la

hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie. În rezultat, instanţa de apel a dispus admiterea parţială a apelului, modificarea hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie în privinţa admiterii cererii de bază şi respingerea cererii înaintate de recurent privind încasarea datoriei de la intimat ca nefondată.

De asemenea, instanţa de apel a dispus întoarcerea executării hotărârii judecătoreşti. Potrivit Principiului nr.6 al Recomandării nr.R(84)5 privind principiile de procedură

civilă menite pentru ameliorarea funcţionării justiţiei, adoptată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei la 28.02.1984, decizia instanţei de apel trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să fie clară, înţeleasă de părţile implicate în litigiu şi să răspundă în mod sigur şi expres la toate cererile şi obiecţiile formulate de apelant şi intimat, adică formulările din conţinutul deciziei trebuie să corespundă exigenţilor de: corectitudine, certitudine, concreteţe, deplinătate, claritate, consecutivitate, logică, elocvenţă, lipsă de rezerve (necondiţionalitate), sobrietate, oficialitate şi pertinenţă.

Recurentul luând act de decizia motivată a instanţei de apel a ajuns la concluzia că aceasta este nelegală şi pasibilă casării, deoarece nu corespunde exigenţilor enunţate anterior. În mod special, atenţionăm că nu corespunde tuturor normelor de drept şi nu răspunde în mod sigur şi expres la toate obiecţiile formulate de recurent în procesul examinării cererii de apel.

Astfel, se conturează încălcarea normelor de drept material şi de drept

procedural, ceea ce, în conformitate cu art.432, 400 (2) şi (3) CPC, serveşte drept temei de declarare a recursului.

Argumentele aduse de recurent în favoarea celor expuse sunt următoarele: 1. Conform art.373 (2) CPC: în limitele apelului, instanţa de apel verifică

circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.

Conform art.130 (1) CPC: instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege.

Conform art.158 (4) CPC, raportul de expertiză este examinat în şedinţa de judecată şi evaluat în ansamblu cu celelalte probe.

140

În speţa dată, încălcarea normelor de drept nominalizate este evidentă, deoarece argumentele aduse de instanţa de judecată pentru justificarea soluţiilor sale au la bază numai o singură probă din dosar, şi anume: raportul de expertiză, care nu a fost examinat şi evaluat în ansamblu cu celelalte probe din dosar.

Este de menţionat că raportul nominalizat urma să fie apreciat de către instanţa de judecată nu numai în ansamblu cu celelalte probe din dosar, dar şi în raport cu obiecţiile la raportul de expertiză prezentate de recurent în conformitate cu art.158 (5) CPC, care au fost neglijate de către instanţa de judecată.

Mai mult ca atât, un raport de expertiză atât de ambiguu şi deplasat total de obiectul litigiului, care conţine nişte concluzii străine pricinii în cauză, nu putea avea o forţă probatorie mai superioară decât celelalte probe din dosar, cărora instanţa de judecată le-a dat o apreciere greşită, plasând la bază acelaşi raport de expertiză.

Suplimentar, invocăm şi faptul că, în procesul efectuării expertizei, experţii judiciari au verificat documentele prezentate de părţi sub aspectul înregistrării şi reflectării în evidenţa contabilă a operaţiunilor economice din sfera de prestare a serviciilor. În acest sens, remarcăm că recurentul nu solicită încasarea datoriilor pentru prestarea de servicii intimatului, dar solicită restituirea cheltuielilor suportate la deservirea şi întreţinerea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare. În acest aspect au fost prezentate documente justificative suficiente, care demonstrează cert faptul că pe perioada aprilie-septembrie 2006, în procesul deservirii şi întreţinerii reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare, recurentul a suportat cheltuieli în mărimea solicitată spre încasare de la intimat.

2. În baza argumentelor invocate de instanţa de judecată în motivarea deciziei, sesizăm

că respingerea cerinţelor recurentului este bazată pe prevederile Legii contabilităţii nr.426 din 04.04.1995.

În acest sens, expunem că debitorul nu poate fi exonerat de răspundere contractuală pe motivul că creditorul a ţinut evidenţa contabilă contrar legii contabilităţii. Nerespectarea legii contabilităţii nu se sancţionează cu negarea tuturor operaţiunilor economice ce nu au fost contabilizate în conformitate cu această lege.

Conform art.56 din Legea contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.1995, persoanele vinovate de încălcarea prezentei legi, care se eschivează de la ţinerea contabilităţii, care aplică incorect standardele şi alte acte normative privind contabilitatea, precum şi cele care falsifică premeditat raportul financiar, sunt trase la răspundere, după caz, disciplinară, materială, de avere, administrativă sau penală conform legislaţiei în vigoare.

Cele expuse ne determină să conchidem că executarea obligaţiilor apărute în baza contractului, nu poate fi pusă în dependenţă de respectarea sau nerespectarea legii contabilităţii de către recurent.

3. Drept argument instanţa de judecată inserează în motivarea hotărârii concluzia

expusă de experţi în raportul de expertiză, precum că „în evidenţa contabilă a intimatului nu sunt înregistrate datorii creditoare faţă de recurent pentru deservirea tehnică”.

Considerăm eronată concluzia dată, deoarece existenţa unei datorii apărută în baza unui contract încheiat în condiţii legale nu poate fi pusă în dependenţă de înregistrarea acesteia în evidenţa contabilă a debitorului. Respectiv, nici legislaţia civilă nu pune existenţa unei datorii contractuale în dependenţă de evidenţa contabilă a părţilor contractante. Totodată, menţionăm că acest lucru ar fi alogic, deoarece debitorul, chiar intenţionat, poate să nu înregistreze anumite operaţiuni economice în evidenţa sa contabilă, în acest mod scăpând de răspundere contractuală.

În continuare, cu referire la concluziile expuse de expert şi admise de instanţa de judecată ca argumente probate, expunem faptul că, conform art.57 din Legea contabilităţii

141

nr.426-XIII din 04.04.1995 încheierea asupra corespunderii ţinerii contabilităţii standardelor aprobate şi altor acte normative sunt în drept să o facă numai organele cărora le sunt încredinţate funcţiile de organizare a contabilităţii şi de coordonare a metodologiei ei.

Ţinând cont de legislaţia privind activitatea în domeniul expertizei judiciare, conchidem că Centrului Naţional de Expertize Judiciare nu-i este încredinţată funcţia de organizare a contabilităţii şi de coordonare a metodologiei ei, funcţia de bază a acestuia fiind efectuarea expertizei judiciare şi a constatărilor tehnico-ştiinţifice.

Astfel, în conformitate cu art.11 lit.b) fin Legea cu privire la expertiza judiciară nr.1086-XIV din 23.06.2000 şi art.154 (1) CPC, expertul judiciar urma să renunţe la efectuarea expertizei judiciare şi să restituie materialele prezentate pentru expertiză (art.21 (4) din Legea cu privire la expertiza judiciară nr.1086-XIV din 23.06.2000), dar să nu prezinte nişte concluzii eronate şi cu depăşirea competenţei.

Cele expuse ne determină să conchidem că raportul de expertiză nu poate fi reţinut ca probă în dosar, iar decizia de caz urma să fie luată în baza probelor prezentate de recurent la materialele dosarului.

Suplimentar menţionăm că, în conformitate cu pct.6 din Instrucţiunea privind modul de compensare gestionarilor fondului de locuinţe de către furnizori a cheltuielilor pentru deservirea tehnică a sistemelor interne de alimentare cu apă, energie termică, electrică şi a sistemelor de evacuare a apelor uzate în blocurile locative, „sumele cheltuielilor care necesită a fi compensate gestionarului pentru deservirea tehnică pot fi încasate de ultimul prin prezentarea cererii de plată”. În acest sens, atenţionăm instanţa de recurs că lunar recurentul prezenta intimatului facturi de plată (pe formularul nr.868 aprobat de organul de statistică), care în practică sunt acceptate de către agenţii economici ca cereri de plată. La aceste facturi era anexat şi Certificatul de îndeplinire a lucrărilor în baza contractului în care era indicată denumirea lucrărilor efectuate pe parcursul unei luni, însă intimatul categoric şi neîntemeiat refuza să accepte aceste documente de evidenţă prezentate de recurent, respectiv nici nu înregistra aceste fapte economice în evidenţa sa contabilă, ca mai apoi să invoce acest fapt ca temei de exonerare de răspundere.

Astfel, poziţia intimatului de a refuza restituirea cheltuielilor suportate de recurent la deservirea şi întreţinerea reţelelor de apă şi canalizare, nu poate fi apreciată ca justă, dar ca o atitudine de rea-credinţă faţă de recurent.

4. Considerăm neîntemeiată şi ilegală concluzia instanţei de apel că „Documentele

prezentate la dosar sunt întocmite unilateral”. Forma înscrisurilor nominalizate nici nu prevede întocmirea lor bilaterală. Mai mult ca

atât, legislaţia în vigoare admite reţinerea unor înscrisuri chiar dacă ele au fost întocmite unilateral, dacă ele servesc la constatarea circumstanţelor ce justifică pretenţiile părţii şi altor circumstanţe importante pentru justa soluţionare a pricinii (art.117 (1) CPC). Înscrisurile date corespund acestor cerinţe, respectiv, nu pot fi respinse pe motivul că sunt unilaterale.

5. Asupra speţei date are o deosebită relevanţă temeiul naşterii obligaţiei intimatului

faţă de recurent. Conform art.514 CC, obligaţiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) şi din orice alt

act sau fapt susceptibil de a le produce în condiţiile legii. În cazul dat, temei de naştere a obligaţiilor este contractul semnat de ambele părţi în

condiţii legale şi care este în vigoare până în prezent. Potrivit pct.5.4 din contract „furnizorul plăteşte Asociaţiei cheltuielile lunare pentru

deservirea şi întreţinerea reţelelor de apă şi canalizare din interiorul caselor, din calculul câte 000 lei pentru un m.p., de suprafaţă totală a apartamentelor caselor de locuit, care constituie 000000 m.p.” (a fost folosit tariful de 1,89 lei în urma aplicării pct.5.6 din contract).

142

În contextul clauzei menţionate, executarea obligaţiilor contractuale nu a fost condiţionată de perfectarea anumitor acte sau documente contabile speciale.

Mai mult ca atât, faptul neexecutării obligaţiilor contractuale nu a fost negat de către intimat.

În asemenea circumstanţe, hotărârea instanţei de fond este legală şi întemeiată. Suplimentar este de menţionat faptul că în anii 2001-2006, instanţele judecătoreşti, în

situaţii similare celor ce fac obiect de examinare în cazul dat, au hotărât obligarea intimatului să-i restituie recurentului cheltuielile suportate pentru întreţinerea şi deservirea reţelelor de apă şi canalizare. Considerăm că toate aceste hotărâri urmează să fie luate în considerare în speţa dată, ţinând cont de faptul că aplicarea legii şi realizarea jurisprudenţei trebuie să se facă în mod unitar. Or, CEDO apreciază că practica judiciară neunitară este contrară principiului siguranţei publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale care constituie unul din elementele de bază ale statului de drept (cauza Beian vs România, nr.30658/05, CEDO 2007).

6. Decizia Curţii de Apel Economice este definitivă şi executorie, dar nu irevocabilă.

Caracterul definitiv presupune dreptul participanţilor la proces de a-şi exercita dreptul la celelalte căi de atac, în cazul dat recursul, pentru ca instanţele ierarhic superioare să verifice legalitatea hotărârilor emise pe caz. Caracterul definitiv al hotărârii nu exclude posibilitatea ca hotărârea instanţei de apel să fie modificată sau anulată.

În cazul în care va surveni una din situaţiile descrise anterior, neaplicarea măsurilor de asigurare a acţiunii ar crea dificultăţi la executarea hotărârii judecătoreşti.

Luând în considerare aspectele enunţate, conchidem că temeiurile de bază ce impun

admiterea prezentului recurs sunt următoarele: - au fost încălcate normele de drept procedural, şi anume: art.373 (2), 130 (1),

158 (4) CPC; - au fost aplicate norme de drept material care nu trebuiau să fie aplicate, şi

anume: art.2 (2), 16, 19 Lega contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.1995; - nu au fost aplicate normele de drept material care trebuiau să fie aplicate, şi

anume: art.512 (1), 513 (1), 514, 668 CC.

În baza celor expuse şi în conformitate cu normele de drept citate în tot conţinutul prezentei cereri, precum şi în temeiul art.86, art.175, art.400 alin.(2), (3), art.432, art.435 CPC, solicit instanţei de recurs:

1. Admiterea prezentei cereri de recurs. 2. Suspendarea executării Deciziei Curţii de Apel Economice, până la

emiterea unei decizii irevocabile pe caz. 3. Anularea Deciziei Curţii de Apel Economice şi menţinerea în vigoare a

Hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie.

Semnătura recurentului_____________________________________

143

Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău Reclamant: _____________ Pârât:___________________

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ CU PRIVIRE LA ÎNCASAREA DATORIILOR

FORMATE ÎN BAZA CONTRACTULUI

Prin prezenta, reclamatul solicită instanţei de judecată: 1. A admite prezenta cerere. 2. A încasa de la pârât în folosul reclamantului datoria pentru îndeplinirea

lucrărilor conform contractului, penalităţi pentru neexecutarea contractului; taxa de stat; cheltuieli de asistenţă juridică.

În fapt, reclamantul a încheiat cu pârâtul un contract privind livrarea apei şi recepţionarea apelor menajere. Conform prevederilor contactului pârâtul s-a obligat să-i achite reclamantului pentru îndeplinirea lucrărilor de marketing 2% din sumele plătite de consumatori pentru serviciile de alimentare cu apă şi evacuare a apelor uzate.

Din motive neîntemeiate pârâtul refuză să-şi onoreze benevol obligaţiile contractuale, deşi a semnat toate Actele cu privire la îndeplinirea lucrului cu populaţia perfectate de către reclamant, de asemenea, a acceptat şi facturile fiscale eliberate de reclamant. Astfel, pentru perioada 01.08.2005 – 30.04.2007, s-a format o datorie în sumă de ________ lei.

La 06.06.2007, reclamantul a înaintat pârâtului o reclamaţie prin care a solicitat achitarea datoriei în cauză. De asemenea, în conformitate cu prevederile contractului, reclamantul a solicitat achitarea amenzii în mărime 20% din suma datoriei de bază.

În mod tacit, pârâtul a refuzat achitarea datoriilor faţă de reclamant, respectiv refuzând şi rezolvarea litigiului în cauză pe calea tratativelor.

În aceste condiţii, reclamantul a fost pus în situaţia de a suporta cheltuieli suplimentare (plata taxei de stat, cheltuieli de asistenţă juridică), care solicită să fie încasate tot de la pârât.

În drept, prezenta cerere se bazează pe alin.2) lit.a) art.8 CC al RM pornind de la

faptul că drept temei de apariţie a obligaţiilor pârâtului faţă de reclamant serveşte un contract, art.9 CC al RM ce se referă la executarea obligaţiilor din partea pârâtului în acord cu contractul, art.512 CC al RM ce acordă dreptul reclamantului, în calitate de creditor, să pretindă de la părut, în calitate de debitor, executarea obligaţiilor, art.514 CC al RM ţinând cont de faptul că obligaţiile în cauză au luat naştere în baza unui contract, art.572 CC al RM, care stipulează că temeiul executării rezidă în existenţa unei obligaţii, art.5, 29, 35, 96, 166 CPC al RM.

Anexe (copii):

1. Cererea de chemare în judecată; 2. Contractul; 3. Reclamaţia;

144

4. Calculele sumelor solicitate; 5. Actele cu privire la îndeplinirea lucrărilor cu populaţia; 6. Facturi fiscale; 7. Dispoziţia de plată a taxei de stat.

Semnătura reclamantului_______________________

145

Curtea de Apel Economică

Intimat: _________________

Apelant: _________________

OBIECŢII ASUPRA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ

Onorată instanţă! Intimatul îşi exprimă dezacordul cu Raportul de expertiză şi consideră că acesta nu

poate fi admis ca probă în dosar. Raportul de expertiză nominalizat nu elucidează problemele puse în discuţie în procesul

examinării cauzei şi nu poate fi pus la baza unei hotărâri judecătoreşti prin care ar fi admise sau respinse cerinţele intimatului, care constau în încasarea de la apelant a datoriei pentru deservirea reţelelor interne de alimentare cu apă potabilă şi canalizare.

Ţinând cont de esenţa litigiului şi cerinţele din acţiunea intimatului, considerăm că expertul urma să se refere numai la existenţa şi mărimea datoriei pentru deservirea reţelelor interne de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, dar nu, în general, la toate datoriile dintre aceşti doi agenţi economici.

În raportul de expertiză, expertul face o analiză a tuturor datoriilor părţilor dosarului, formate în baza contractului în litigiu, care sunt nişte datorii diferite de cele solicitate spre încasare de către intimat şi nu fac obiectul prezentului litigiu. Astfel, concluziile la întrebarea 1şi 2 puse în faţa expertului sunt străine pricinii în cauză şi nu au tangenţă cu aceasta.

Referitor la răspunsul expertului la cea de a treia întrebare, susţinem următoarele. Conform art.57 din Legea contabilităţii nr. 426-XIII din 04.04.1995, încheierea asupra

corespunderii ţinerii contabilităţii standardelor aprobate şi altor acte normative sunt în drept să o facă numai organele cărora le sunt încredinţate funcţiile de organizare a contabilităţii şi de coordonare a metodologiei ei.

Ţinând cont de legislaţia privind activitatea în domeniul expertizei judiciare, conchidem că Centrului Naţional de Expertize Judiciare nu-i este încredinţată funcţia de organizare a contabilităţii şi de coordonare a metodologiei ei, funcţia de bază a acestuia fiind efectuarea expertizei judiciare şi a constatărilor tehnico-ştiinţifice.

Astfel, întrebarea a treia nu este de competenţa expertului judiciar, ceea ce a servit drept temei ca acesta să refuze efectuarea expertizei judiciare în conformitate cu art.11 lit. b) din Legea cu privire la expertiza judiciară nr.1086-XIV din 23.06.2000 şi art. 154 (1) CPC şi să restituie materialele prezentate pentru expertiză fără efectuarea acesteia (art.21 (4) din Legea cu privire la expertiza judiciară nr.1086-XIV din 23.06.2000).

În concluzie, reiterăm că raportul de expertiză nu poate fi reţinut ca probă pe dosar.

În continuare, susţinem faptul că, în dosar, sunt probe suficiente ce denotă legalitatea şi

temeinicia cerinţelor intimatului, care au la bază un contract încheiat în condiţii legale, de la executarea căruia nu te poţi eschiva pe motivul ţinerii evidenţei contabile contrar legii contabilităţii. Nerespectarea legii contabilităţii nu se sancţionează cu negarea tuturor

146

operaţiunilor economice ce nu au fost contabilizate în conformitate cu această lege sau cu exonerarea debitorilor de răspundere contractuală.

Conform art.56 din Legea contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.1995, persoanele vinovate de încălcarea prezentei legi, care se eschivează de la ţinerea contabilităţii, care aplică incorect standardele şi alte acte normative privind contabilitatea, precum şi cele care falsifică premeditat raportul financiar, sunt trase la răspundere, după caz, disciplinară, materială, de avere, administrativă sau penală conform legislaţiei în vigoare.

Suplimentar comunicăm faptul că, în speţa dată, nu poate fi trecută cu vederea practica precedentă, stabilită de ambele părţi contractante, privind modalitatea de restituire a cheltuielilor lunare pentru deservirea şi întreţinerea reţelelor de apă şi canalizare.

Până în anul 2000, apelantul achita sumele calculate în baza punctului 5.4 din contract prin intermediul IM „Infocom”, fără a-i solicita asociaţiei prezentarea suplimentară a anumitor documente, deoarece însuşi contractul nu prevede obligaţia părţilor de a perfecta anumite acte. Ulterior, din cauza refuzului apelantului de a achita aceste sume, încasarea lor a avut loc prin intermediul instanţelor judecătoreşti, care de fiecare dată a dat câştig de cauză asociaţiei.

Ţinând cont de faptul că, prin mai multe hotărâri judecătoreşti, a fost stabilită obligaţia contractuală a apelantului de a plăti lunar asociaţiei cheltuielile lunare pentru deservirea şi întreţinerea reţelelor de apă şi canalizare în temeiul punctului 5.4 din contract, conchidem despre prezenţa temeiurilor degrevării de probaţiune prevăzute la art.123 (2) CPC.

În asemenea circumstanţe, considerăm că hotărârea primei instanţe este legală şi

întemeiată şi urmează a fi menţinută în vigoare. Data______________________ Semnătura_________________

147

CURTEA DE APEL ECONOMICĂ Apelant: ___________________ Intimat: ____________________

„____” _____________ 2009, nr. _____

REFERINŢĂ

LA CEREREA DE APEL PRIVIND ATACAREA HOTĂRÂRII JUDECĂTORIEI ECONOMICE DE

CIRCUMSCRIPŢIE CHIŞINĂU

Onorată instanţă! Prin prezenta, intimatul comunică despre examinarea cererii de apel declarată de apelant

la Hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie Chişinău şi, totodată, îşi exprimă dezacordul cu aceasta.

Motivele invocate de apelant în cererea de apel nu-şi găsesc confirmare, ceea ce denotă faptul că sunt formale şi nu pot pune la îndoială legalitatea hotărârii contestate. De asemenea, cererea de apel nu conţine temeiuri legale în baza cărora hotărârea instanţei de fond poate fi casată.

În concluzie, susţinem faptul că apelantul, în acest mod, şi-a exprimat numai nemulţumirea faţă de soluţia dată în instanţa de fond, ceea ce nu poate servi drept temei de sine stătător pentru casarea hotărârii.

Legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond este evidentă, deoarece se întemeiază numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţa de judecată şi pe probele cercetate în cadrul şedinţelor judiciare în strictă conformitate cu legea, ceea ce corespunde prevederilor art.239 CPC.

În procesul examinării cauzei, s-a stabilit cu certitudine că intimatul nu are datorii faţă de apelant, iar cele invocate de ultimul nu au fost confirmate prin probe veridice şi suficiente. De asemenea, s-a stabilit că calitatea de consumator în condiţiile contractului le revine membrilor asociaţiei şi nu asociaţiei nemijlocit, astfel că, pentru datoriile formate în urma neachitării conturilor de plată perfectate de Î.M. „Infocom”, în baza datelor prezentate de către furnizor, urmează să fie tras la răspundere fiecare locatar în parte.

Îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către intimat este confirmată prin Actele cu privire la îndeplinirea lucrului cu populaţia între apelant şi intimat şi Facturile fiscale perfectate de intimat pentru confirmarea operaţiunii economice ce a avut loc de fapt. Este de menţionat că atât actele, cât şi facturile au fost semnate de către apelant fără obiecţii. Obiecţiile au apărut mult mai târziu şi anume atunci când intimatul i-a solicitat apelantului, prin cerere de chemare în judecată, încasarea sumelor incluse în aceste acte şi facturi.

Referitor la probele nominalizate de apelant în cererea de apel, cu menţiunea „probe care atestă nemijlocit executarea reală a obligaţiilor stipulate în pct.3.6 şi pct.1 ale acordului adiţional la Contract”, susţinem că acestea nu pot avea o forţă probantă superioară înscrisurilor nominalizate anterior. Concomitent, informăm că intimatul deţine astfel de probe şi le anexează la prezenta referinţă, iar dacă, în procesul examinării cauzei în prima instanţă, apelantul reclama aceste probe, ele ar fi fost prezentate fără dificultăţi.

148

În aceste circumstanţe, instanţa de fond a ajuns just la concluzia de a admite pretenţiile intimatului.

Cât priveşte respingerea cererii reconvenţionale, susţinem că şi în acest caz soluţia instanţei de fond este legală şi întemeiată. Pretenţiile formulate de apelant prin cererea reconvenţională sunt nefondate şi exprimă numai tendinţa apelantului de a-şi compensa cumva datoriile pe care le are faţă de intimat.

În drept, pretenţiile sale apelantul şi le-a întemeiat pe art.602 CC, pct.9 al Hotărârii Guvernului RM nr.191 din 19.02.2002, pct.3.6, 5.2, 6.2.1, 7.3 ale Contractului.

Deşi indică aceste norme juridice şi contractuale, apelantul nu demonstrează în care măsură ele sunt aplicabile situaţiei în cauză şi cum denotă ele că, prin acţiunile sau inacţiunile sale, intimatul i-a cauzat prejudicii materiale apelantului, astfel că aplicarea lor în sensul admiterii cererii reconvenţionale nu este justificată.

În procesul examinării cauzei, ipotetic, am ajuns la concluzia că datoriile invocate de apelant pentru calcularea prejudiciului solicitat spre încasare s-au format în urma divergenţelor apărute între contorul comun de la blocul locativ şi contoarele individuale ale locatarilor, timp de mai mulţi ani. Acest fapt reiese şi din cererea de apel a apelantului. Însă aceste surplusuri nu pot fi puse pe seama asociaţiei sau a membrilor asociaţiei, deoarece astfel de acţiuni contravin normelor juridice ce reglementează modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ.

Concluzia apelantului că „diferenţa nerepartizată spre achitare rămâne pe seama gestionarului” este neîntemeiată, deoarece nici contractul, nici legislaţia în vigoare nu prevede astfel de răspundere a gestionarului. Suplimentar remarcăm faptul că, conform pct.5.2 din contract, obligaţia de a prezenta Î.M. „Infocom” datele cu privire la volumul de apă consumat îi revine furnizorului şi nu asociaţiei. În aceste circumstanţe, obligaţia intimatului în lucrul cu consumatorii se limitează la acele calcule pe care le prezintă Î.M.”Infocom”. Prin probele anexate la dosar se demonstrează că în această parte intimatul îşi îndeplineşte cu bună-credinţă obligaţiunile, deoarece achitările anuale ale consumatorilor faţă de furnizor depăşesc volumul de apă consumat pe parcursul anului, ceea ce înseamnă că suplimentar la datoriile curente sunt achitate şi datoriile anilor precedenţi, ceea ce se datorează numai lucrului intens şi sistematic cu consumatorii.

Modalitatea de evidenţă lunară a consumului de apă pentru membrii asociaţiei, care au calitatea de consumator, propusă de apelant prin cererea de apel, contravine lit.a) pct.9 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.191 din 19.02.2002, de asemenea, contravine şi punctului 5.2 din contract.

Potrivit acestor două norme, consumatorii achită Furnizorului volumul de apă potabilă şi caldă menajeră, care este determinat conform indicaţiilor contoarelor din apartamentele sau încăperile de locuit ale consumatorilor şi fixate în conturile (avizele de plată) Î.M. „Infocom” în baza datelor prezentate de Furnizor.

În contextul celor expuse, concluzionăm că apelantul îi impută intimatului nişte inacţiuni ce contravin prevederilor legale şi contractuale, care au toate şansele reale de a fi calificate ca fapte ilicite, care impun răspundere.

Nu poate fi reţinut nici argumentul apelantului privind interpretarea eronată de către instanţa de judecată a punctelor 1.1 şi 1.2 din contract prin prisma art.242 CC, deoarece în cazul încheierii contractului nominalizat institutul reprezentării a fost aplicat nemijlocit, în conformitate cu legea şi prevederile statutare.

Este de menţionat faptul că plăţile solicitate de intimat spre încasare au fost calculate în mărime procentuală de la sumele achitate de către consumatori la conturile furnizorului, fără abstracţie. Adică a solicitat ceea ce i se cuvine conform contractului, pentru lucrul asiduu şi zilnic cu locatarii blocurilor pe care le gestionează. Rezultatele muncii sunt evidente şi

149

demonstrate prin achitările efectuate de consumatori în contul furnizorului pentru serviciile prestate.

În lumina celor relevate şi în conformitate cu art.385, 386 (2) CPC, solicit instanţei de apel să respingă apelul ca fiind neîntemeiat şi să menţină în vigoare Hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie Chişinău.

Anexe (copii): 1. ____________________ 2. ____________________ Semnătura intimatului__________________________

150

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE Intimat: _________________________ Recurent: ________________________

REFERINŢĂ LA CEREREA DE RECURS

Onorată instanţă!

Prin prezenta, în temeiul art.433 lit.a) CPC, intimatul solicită instanţei de recurs să considere inadmisibil recursul declarat de recurent la Decizia Curţii de Apel Economice.

În urma examinării cererii de recurs s-a ajuns la concluzia că aceasta nu este declarată

în temeiurile consemnate la art.400 alin.(2) şi (3) CPC al RM, de asemenea, nu cuprinde argumente ce se referă la ilegalitatea sau netemeinicia hotărârii Curţii de Apel Economice, exprimând numai nemulţumirea recurentului cu soluţiile adoptate de instanţele inferioare.

Argumentele invocate de recurent, precum că „instanţa de apel şi instanţa de fond, la judecarea pricinii, au apreciat abstract probele anexate la dosar, nu au determinat pe deplin circumstanţele litigiului, au interpretat unilateral clauzele contractului puse la baza cerinţelor”, denotă inadmisibilitatea cererii de recurs, deoarece, prin prisma art. 400 alin.(2) şi (3) CPC, ele nu constituie temeiuri de casare a deciziei, or, recursul exercitat, conform secţiunii a II-a, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt (pct.10 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM nr.3 din 27.03.2006 „Cu privire la practica aplicării legislaţiei procedurale la examinarea cauzelor civile în recurs”).

Cât priveşte temeiul invocat de recurent precum că instanţa de apel şi cea de fond au aplicat eronat actele normative, expunem că acest argument este unul declarativ, deoarece nu a fost invocat niciun motiv, care ar demonstra existenţa acestei încălcări.

Suplimentar remarcăm că, din conţinutul cererii de recurs, nu rezultă existenţa unuia din temeiurile legale de recurs, neindicate expres de recurent în cerere. Toate argumentele invocate de recurent sunt similare argumentelor invocate de acesta în prima instanţă şi în instanţa de apel şi se referă la nereţinerea înscrisurilor probatorii şi neaprecierea argumentelor invocate în susţinerea cererii reconvenţionale, dar, totodată, nu se indică concret, care sunt aceste înscrisuri şi argumente şi cum demonstrează ele ilegalitatea hotărârilor date în instanţa de fond şi de apel.

După studierea cererii de recurs şi contrapunerea ei cu cererea de apel, intimatul a sesizat că acestea nu diferă esenţial după conţinut, cu excepţia unor completări sau înlocuiri de expresii cu aceleaşi sens, care nu denotă sub nicio formă ilegalitatea hotărârilor instanţelor anterioare.

Consemnăm faptul că recurentul, fără a ţine cont de prevederile art.442 (1) CPC, potrivit căruia instanţa de recurs verifică numai legalitatea hotărârii atacate, dar nu şi temeinicia ei în fapt, reclamă probele prezentate de intimat pentru susţinerea cerinţelor sale din acţiune şi, respectiv, respingerea cererii reconvenţionale. De asemenea, înaintează obiecţii la referinţa înaintată de intimat în instanţa de apel, ceea ce era în drept să facă în procesul examinării cererii de apel, dar nu în procesul examinării cauzei în ordine de recurs.

Este de menţionat şi faptul că, în procesul examinării cauzei, instanţele de judecată inferioare au pus în discuţie şi examinat toate problemele ridicate de recurent, fiind astfel respectat principiul contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în faţa legii şi justiţiei.

151

Soluţiile instanţei de fond şi de apel sunt juste şi în conformitate cu legea, la baza lor fiind plasate probe pertinente şi concludente, care au fost apreciate de către instanţele judecătoreşti în conformitate cu art.130 CPC şi care nu au fost combătute de către recurent.

În final, recurentul invocă faptul că contractul care stă la baza litigiului a fost perfectat de intimat din care considerente neclarităţile din condiţiile contractuale pot fi interpretate doar în defavoarea părţii care le-a formulat, adică în defavoarea intimatului, dar fără a ţine cont de faptul că, conform art.732 (2) CC „în toate cazurile, contractul se interpretează în favoarea aderentului sau a consumatorului”. Astfel, interpretarea dată de către instanţele de judecată clauzelor contractuale a fost efectuată în strictă conformitate cu legea.

Cât priveşte cererea reconvenţională, comunicăm faptul că recurentul nu a putut demonstra prin probe şi nu prin argumente declarative, legalitatea şi temeinicia ei.

Nici în prima instanţă, nici în instanţa de apel recurentul nu a probat existenţa datoriilor intimatului faţă de el, ba dimpotrivă, intimatul a prezentat înscrisuri probatorii care demonstrează faptul că nu are datorii faţă de recurent, iar lipsa datoriilor exclude posibilitatea calculării de prejudicii.

Scopul înaintării acestei cereri reconvenţionale a fost compensarea datoriilor pe care le are recurentul faţă de intimat, acest fapt a fost afirmat chiar de reprezentantul recurentului, dar reiese şi din cererea de recurs.

Recurentul motivează înaintarea cererii reconvenţionale pentru asigurarea drepturilor garantate de legislaţia civilă, dar fără a indica expres care drept şi de care normă juridică este prevăzut şi protejat acest drept. În cazul nespecificării dreptului şi a normei juridice unde îşi are izvorul, acţiunea se consideră nelegală şi nu poate fi admisă.

În baza celor relevate, conchidem că decizia instanţei de apel şi hotărârea instanţei de fond sunt întemeiate şi legale, iar cererea de recurs nu conţine temeiuri legale, ceea ce impune concluzia că recursul declarat de recurent este inadmisibil.

Data_______________ Semnătura______________

152

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE Revizuent: ____________________ Intimat: _______________________

„___” _____________ _____

REFERINŢĂ

LA CEREREA DE REVIZUIRE DEPUSĂ ÎMPOTRIVA DECIZIEI CURŢII SUPREME

DE JUSTIŢIE


Prin prezenta, intimatul îşi expune dezacordul cu cererea de revizuire declarată de revizuent împotriva Deciziei Curţii Supreme de Justiţie. Concomitent menţionează că aceasta nu cuprinde argumente ce ar justifica necesitatea desfiinţării Deciziei Curţii Supreme de Justiţie şi reînnoirea judecăţii.

Este de menţionat că legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt enumerate exhaustiv în art.449 CPC.

Totodată menţionăm că, pentru admiterea cererii de revizuire, nu este suficient numai să incluzi în conţinutul ei unul din temeiurile prevăzute în art.449 CPC, mai este necesar şi să probezi acest fapt.

Cu referire la temeiul invocat de revizuent, susţinem că acesta nu este confirmat prin probe.

Conform punctului 4 lit. d) din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM „Cu privire la practica aplicării legislaţiei procesuale la examinarea cauzelor civile în ordine de revizuire nr.14 din 03.10.2005, în caz dacă se invocă temeiul prevăzut la lit.c) art.449 CPC, se va ţine seama numai de înscrisurile descoperite după pronunţarea hotărârii atacate pe calea revizuirii. În continuare se menţionează: legea prevede, în această privinţă, doar un singur mijloc de probă, respectiv, acela al înscrisurilor în sensul art.137 CPC, iar nu şi declaraţiile de martor, chiar luate în formă autentică sau rapoarte de expertiză.

Pentru a proba faptul, „descoperirii înscrisurilor probatoare, care nu au putut fi prezentate instanţei de judecată în cadrul examinării cauzei în instanţa de fond, în apel şi în recurs, din motive ce nu au depins de voinţa revizuentului”, revizuentul face trimitere la un şir de înscrisuri anexate la materialele dosarului pe parcursul examinării cauzei în instanţa de fond şi apel, cu nota că instanţele de judecată s-au limitat doar la o apreciere formală a acestora.

Toate înscrisurile nominalizate nu întrunesc condiţia de bază enunţată, adică aceste înscrisuri au fost descoperite cu mult timp înainte de pronunţarea deciziei contestate. Totodată, menţionăm că obiecţiile în cauză au fost invocate şi anterior, astfel, acestea au servit deja drept obiect de examinare şi apreciere în toate instanţele de judecată şi, respectiv, li s-a dat o apreciere, în acest sens fiind pronunţată hotărârea instanţei de fond, de apel şi de recurs.

153

În contextul celor expuse, remarcăm că argumentele invocate de revizuent în cererea de revizuire denotă numai nemulţumirea acestuia vis-à-vis de faptul respingerii acestor probe în procesul examinării cauzei şi nicidecum nu denotă existenţa acelor motive legale ce ar impune rediscutarea soluţiei irevocabile pe caz.

Suplimentar, revizuentul face trimitere şi, respectiv, anexează la cerere Decizia Curţii de Apel Economice şi Raportul de expertiză.

Atenţionăm că raportul de expertiză nominalizat a fost prezentat de către revizuent la etapa examinării cauzei în recurs, revizuentul a informat instanţa de recurs şi despre Decizia Curţii de Apel Economice. În asemenea circumstanţe, aceste două înscrisuri nu întrunesc condiţia esenţială prevăzută de art.449 lit.c) CPC.

În concluzie, susţinem faptul că probele anexate la cererea de revizuire nu confirmă temeiul invocat de revizuent.

Un alt motiv ce denotă nelegalitatea şi netemeincia cererii de revizuire constă în faptul că hotărârile instanţelor de judecată pronunţate în speţa dată nu sunt greşite în raport cu înscrisurile invocate şi prezentate de revizuent, deoarece acestea nu se referă la circumstanţe importante pentru soluţionarea pricinii. Totodată, considerăm că acestea se referă la nişte împrejurări străine prezentei cauze, deoarece se referă la un alt raport juridic litigios dintre părţile prezentului proces, examinat într-un alt proces judiciar, pe care încă nu a fost dată o soluţie irevocabilă, urmând ca, în acest sens, să se expună Curtea Supremă de Justiţie.

Ţinând cont de faptul că temeiul revizuirii nu a fost confirmat, cererea de revizuire

urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă, soluţie ce nu va admite încălcarea principiului siguranţei raporturilor juridice, care este unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului şi prevede, că nicio parte nu are dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile şi obligatorii doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei. Competenţa instanţelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu constituie un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară datorită unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare (Hotărârea CEDO pe cauza Roşca v. Moldova, § 25).

În consecinţă, încălcarea principiului nominalizat va conduce la încălcarea art.6 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Semnătura intimatului_____________________

154

Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău

Reclamant - pârât: _____________ Pârât – reclamant: _____________

„_____” __________ ________

REFERINŢĂ

LA CEREREA RECONVENŢIONALĂ CU PRIVIRE LA DECLARAREA NULĂ A PCT.

5.4, 5.6, 10.5 DIN CONTRACTUL NR. _ DIN _

În urma studierii cererii reconvenţionale, am ajuns la concluzia că aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.

Reclamantul, prin cererea reconvenţională, solicită a fi declarate nule pct.5.4, 5.6, 10.5 ale contractului nr.____ din _________________.

Cererea în cauză a fost înaintată de către reclamant cu omiterea termenului general de prescripţie aplicabil acţiunilor privind declararea nulă a clauzelor contractuale.

Pornind de la motivele invocate de reclamant, termenul de prescripţie în cazul dat a început să curgă la 20.01.2000, când a fost abrogată Hotărârea Sovietului Miniştrilor RSSM nr.14 din 13.01.1969. Cererea reconvenţională a fost înaintată în instanţa de judecată la 20.11.2006.

Alineatul 2 din articolul 216 al Codului civil stabileşte anumite condiţii privind declararea nulităţii unei clauze contractuale, şi anume, clauză contractuală poate fi declarată nulă numai în temeiurile prevăzute de Codul civil. Cererea înaintată de reclamant nu are la bază niciun temei din cele stipulate în art.220-232 din Codul civil.

Motivele invocate de reclamant se limitează la nişte interpretări eronate ale legislaţiei civile şi a clauzelor contractuale. Astfel, se simte tendinţa reclamantului de a induce instanţa de judecată în eroare şi de a se eschiva sub orice formă de la executarea obligaţiilor contractuale cu bună-credinţă şi diligenţă. Prin acţiunile sale reclamantul face abuz de drepturile sale procedurale de care este obligat să se folosească cu bună-credinţă (alin.3 art.56 din Cod civil).

Contractul în litigiu a fost încheiat între părţi pe un termen nelimitat. La momentul încheierii contractului, au fost respectate principiile ce stau la baza

legislaţiei civile în domeniul contractelor, şi anume: principiul legalităţii şi principiul libertăţii contractului. Respectarea principiilor nominalizate denotă faptul că contractul în litigiu a fost încheiat legal. Un contract încheiat legal are forţă obligatorie pentru ambele părţi contractante.

După cum menţionează şi reclamantul, includerea punctelor 5.4, 5.6 în contract a fost condiţionată de acţiunea Hotărârii Sovietului Miniştrilor RSSM nr.14 din 13.01.1969, dar şi de Regulamentul privind modul de achitare de către populaţie a plăţii pentru serviciile locativ-comunale şi pentru folosirea reţelei de radiodifuziune şi a antenei colective de televiziune aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.463 din 16.05.1997, conform cărora lucrările de întreţinere şi deservire tehnică a utilajului ingineresc al blocurilor locative sunt efectuate de către specialiştii serviciilor de exploatare.

155

Astfel, părţile contractante îşi exercitau drepturile şi îşi onorau obligaţiile în conformitate cu clauzele contractuale şi actele normative nominalizate.

Ulterior, în scopul asigurării unui cadru legislativ adecvat condiţiilor economiei de piaţă, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.55 din 20.01.2000, a fost abrogată Hotărârea Sovietului Miniştrilor RSSM nr.14 din 13.01.1969, rămânând în vigoare Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.463 din 16.05.1997.

Hotărârea în cauză a acţionat până la aprobarea, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 191 din 19.02.2002, a Regulamentului cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă.

Intrarea în vigoare a noului regulament nu a influenţat asupra modului de executare a contractului, deoarece conform alin.2 al pct.(1) din Anexa nr.1 la Regulamentul cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.191 din 19.02.2002,

Deservirea tehnică şi reparaţia curentă a echipamentelor tehnice includ lucrări de deservire a sistemelor:

• de alimentare cu apă în subsoluri, la etajele tehnice, precum şi a coloanelor comune din apartamente/încăperile locuibile în cămine (lucrările se efectuează din contul furnizorilor);

• de evacuare a apei uzate (lucrările se efectuează din contul furnizorilor). Reclamantul consideră că cheltuielile pentru deservirea reţelelor inginereşti interioare

din blocul locativ urmează să le suporte proprietarii apartamentelor. Pentru susţinerea argumentului său, face trimitere la Legea privatizării fondului de locuinţe nr.1324-XII din 10.03.1993. Normele juridice ce se conţin în Legea privatizării fondului de locuinţe nr.1324-XII din 10.03.1993 prevăd modul de suportare a cheltuielilor pentru deservirea reţelelor inginereşti, şi anume, prin includerea acestora în preţul de plată pentru apa consumată. La rândul ei, Hotărârea Guvernului nr.191 din 10.02.2002 se referă la modul de achitare a acestor cheltuieli.

Un alt motiv invocat de reclamant se referă la faptul că contractul în litigiu ar fi un act juridic încheiat sub condiţie.

Pornind de la aceasta, reclamantul încearcă să dovedească nulitatea punctelor 5.4, 5.3. Faptul că contractul ar fi un act juridic încheiat sub condiţie îl demonstrează prin interpretarea eronată a clauzei expuse în pct. 1.3 din contract.

Conform art.234 din Codul civil, actul juridic se consideră încheiat sub condiţie când apariţia şi încetarea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative depinde de un eveniment viitor şi nesigur ca realizare.

La momentul încheierii contractului reclamantul livra apă şi recepţiona apele menajere de la pârât. Astfel, evenimentul în baza căruia a luat naştere contractul survenise deja, deci, apariţia şi încetarea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative nu depindeau de un eveniment viitor şi nesigur ca realizare.

În cazul de faţă, dreptul pârâtului de a solicita achitarea cheltuielilor suportate şi obligaţia reclamantului de a achita aceste cheltuieli, nu depind de producerea unui eveniment nesigur ca realizare.

Conform alin.(1) art.729 din Codul civil, clauzele contractului se interpretează în sensul în care pot produce efecte, dar nu în sensul în care nu ar produce niciun efect.

156

În procesul interpretării punctelor 1.3, 5.4, 5.6 din contract, reclamantul nu ţine cont de norma nominalizată şi încearcă să interpreteze aceste clauze în sensul în care ele nu ar produce niciun efect. Pornind de la natura contractului şi scopul urmărit de către părţi, la momentul introducerii clauzelor nominalizate anterior, s-a vrut ca acestea să producă efecte juridice, de aceea urmează să li se atribuie sensul în care acestea ar produce efecte juridice.

Cât priveşte pct.10.5 din contract, acesta îşi găseşte suport juridic în alin.4 art.6 din Codul civil, conform căruia în cazul situaţiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, precum şi orice alte efecte contractuale, dacă legea nouă nu prevede altfel.

Astfel, este eronată ideea că punctul 10.5 din contract ar îngrădi accesul părţilor la normele juridice în vigoare. Suplimentar comunicăm, că reclamantul s-a adresat anterior în judecată cu o acţiune despre anularea contractului în discuţie, unde ca pârât a fost tot respectivul pârât. La 01.11.2001, Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău a emis o hotărâre în cazul dat prin care reclamantului i s-a refuzat satisfacerea cerinţelor din acţiune. Astfel, legalitatea contractului în întregime, inclusiv a clauzelor contractuale contestate, a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă. În aceste condiţii, există deja o hotărâre judecătorească care se referă la acelaşi obiect de litigiu între aceleaşi părţi.

Reclamantul motivează exonerarea de executare a obligaţiunilor contractuale prin lipsa unui contract încheiat aparte referitor la deservirea tehnică a reţelelor de apă şi canalizare interioare şi compensarea cheltuielilor pentru întreţinerea lor.

Executarea Contractului în litigiu nu poate fi pusă în dependenţă de un alt contract. Faptul că clauzele contractuale nu prevăd ordinea şi condiţiile achitării plăţilor solicitate de către pârât nu poate servi drept temei de refuz a executării obligaţiilor. Conform alin.1 al art.688 din Codul civil, contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, cu uzanţele sau cu principiile echităţii.

În contextul celor expuse, în conformitate cu prevederile legislaţiei civile în vigoare,

solicit a nu admite cererea reconvenţională. Cât priveşte cerinţele pârâtului, formulate în acţiunea de bază, le considerăm întemeiate, acestea fiind bazate pe prevederile unui contract încheiat legal şi urmează a fi admise integral. Anexe: Hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 01.11.2001.

Semnătura reclamantului – pârâtului______________________________

157

JUDECĂTORIA _____________________ mun.Chişinău,

str.__________, nr.___

RECLAMANT: Societatea comercială ”A” S.R.L.

mun.Chişinău, str.__________, nr.___ c/f __________

PÂRÂT: Societatea comercială ”B” S.R.L.



PRIVIND ÎNCASAREA DATORIEI

În fapt, în data de ________, SRL „B” în calitate de „BENEFICIAR” şi SRL „A” având calitatea de „ANTREPRENOR” au fost semnat contractul de antrepriză având ca obiect de reglementare execuţia lucrărilor de reparaţie capitală a acoperişului flexibil şi de schimbare a ferestrelor clădirilor ce aparţin SRL „B” conform proiectului tehnic cu detaliile de execuţie aprobate.

În temeiul art.___ al Contractului de antrepriză încheiat, costul lucrărilor prestate (lucrări de construcţie şi montaj) a fost evaluat de părţi la suma de __________ lei, inclusiv TVA, durata de execuţie a lucrărilor, conform art.___, fiind stabilită în perioadă de 1,5 luni, termen ce începe a curge din momentul semnării de către părţi a contractului şi primirea ordinului de începere a execuţiei.

Totodată, în virtutea art.___ al Contractului, „ANTREPRENORUL” s-a obligat contractual la executarea în termen a obiectului asumat, iar conform art.____ al Contractului, „BENEFICIARUL” şi-a asumat obligaţiunea de achitare a valorii contractului pentru executarea efectuată.

În vederea executării ireproşabile a obligaţiilor asumate, prin Devizele locale şi procesele-verbale de recepţie a lucrărilor executate, „ANTREPRENORUL” SRL „A” a transmis „BENEFICIARULUI” SRL „B” serviciile prestate conform contractului de antrepriză, părţile neinvocându-şi revendicări vizând termenul de execuţie şi/sau calitatea lucrului prestat.

În data de _________, de către SRL „B” în vederea executării obligaţiei financiare de achitare a lucrărilor prestate, a debitat la contul reclamantului suma de ________ lei, urmând a fi transferată suma restantă în mărime de _________ lei.

Circumstanţele enunţate sunt confirmate şi prin procesul-verbal de verificare a decontărilor reciproce la situaţia din _________, în care părţile contractante SRL „B” şi SRL „A” au confirmat existenţa restanţei faţă de reclamant în sumă de ________ lei.

În temeiul art.666 din Codul civil al Republicii Moldova, contractul reprezintă un acord de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice, acestuia fiindu-i aplicate normele de drept cu privire la actul juridic.

În acest sens, potrivit art.8, 514 din Codul civil al Republicii Moldova, obligaţiile se nasc din contract... şi din orice alt act...susceptibil de a le produce în condiţiile Legii, iar în corespundere cu dispoziţiile art.572 din Codul civil al Republicii Moldova obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună credinţă, la locul şi în momentul stabilit,

158

executarea obligaţiei determinând efectele actului juridic (contractului) prin obligativitate, irevocabilitate şi relativitate.

Aceste principii ce identifică efectele actului juridic se regăsesc şi sunt în mod expres reglementate de legislaţia civilă în vigoare a Republicii Moldova. Astfel în conformitate cu art.668 din Codul civil al Republicii Moldova „contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, uzanţele sau cu principiile echităţii” (principiul obligativităţii), alin.3„contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel” (principiul irevocabilităţii), alin.2 „contractul produce efecte numai între părţi dacă legea nu prevede altfel” (principiul relativităţii).

În acest sens, putem conchide că reclamatul SRL ”B” nu şi-a onorat obligaţiunile contractuale, acumulând faţă de reclamant o datorie în sumă de ____________ lei, or, potrivit art.946 din Codul civil al Republicii Moldova, prin contractul de antrepriză o parte (antreprenor) se obligă să efectueze pe riscul său o anumită lucrare celeilalte părţi (client), iar aceasta se obligă să recepţioneze lucrarea şi să plătească preţul convenit.

Prin Nota extrajudiciară nr.___ din ________, remisă SRL „B”, reclamantul a intervenit către destinatar cu solicitarea executării benevole extrajudiciare a plăţilor restante, prin decontarea la contul SRL „A” a valorii de ___________ lei, cu avertizarea reclamatului privind eventualitatea intentării unei proceduri civile în instanţele de judecată ale Republicii Moldova cu privire la recuperarea silită a sumelor revendicate, însă reacţii din partea reclamatului la Pretenţia formulată nu s-au manifestat. „B”, SRL „A” a formulat extrajudiciar revendicări analogice Pretenţiei nr.___ din __________, însă iarăşi nu au parvenit reacţii din partea destinatarului.

De asemenea, în virtutea art.619 din Codul civil al Republicii Moldova, obligaţiilor pecuniare li se aplică dobânzi pe perioada întârzierii, cuantumul dobânzii de întârziere, în cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, constituind cuantumul de 9% peste rata dobânzii prevăzută la art.585 din Codul civil al Republicii Moldova dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Astfel, pentru întârzierea executării obligaţiilor pecuniare, reclamaţii urmează, în conformitate cu art.619 din Codul civil, să achite o dobândă de întârziere în mărime de ________ lei, conform calculului anexă la prezenta acţiune.

În drept, călăuzindu-ne de dispoziţiile art.512-514; 572, 619, 666,668, 946 din Codul civil al Republicii Moldova, pe cele ale art.1, 5, 7, 29, 35, 84, 117, 166-167 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova,

S O L I C I T Ă M :

A admite prezenta acţiune. A dispune încasarea din contul SRL „B” în beneficiul SRL „A” a sumei de _______ lei. A dispune recuperarea din contul reclamatului a cheltuielilor judiciare suportate de către

reclamantul SRL „A” la depunerea acţiunii. ANEXĂ: Data_______ Semnătura ___________

159

JUDECĂTORIA ____________ mun.Chişinău,

str.__________, nr.___

RECLAMANT: Societatea comercială ”A” SRL


PÂRÂT: Societatea comercială ”B” SRL



PRIVIND ÎNCASAREA DATORIEI (2)

În fapt, în data de ________, SRL „B” în calitate de „BENEFICIAR” şi SRL „A” având calitatea de „ANTREPRENOR” au fost semnat contractul de antrepriză având ca obiect de reglementare execuţia lucrărilor de reparaţie capitală a acoperişului flexibil şi de schimbare a ferestrelor clădirilor ce aparţin SRL „B” conform proiectului tehnic cu detaliile de execuţie aprobate.

În temeiul art.___ al Contractului de antrepriză încheiat, costul lucrărilor prestate (lucrări de construcţie şi montaj) a fost evaluat de părţi la suma de __________ lei, inclusiv T.V.A., durata de execuţie a lucrărilor conform art.___, fiind stabilită în perioadă de 1,5 luni, termen ce începe a curge din momentul semnării de către părţi a contractului şi primirea ordinului de începere a execuţiei.

Totodată, în virtutea art.___ al Contractului, „ANTREPRENORUL” s-a obligat contractual la executarea în termen a obiectului asumat, iar conform art.____ al Contractului, „BENEFICIARUL” şi-a asumat obligaţiunea de achitare a valorii contractului pentru executarea efectuată.

În vederea executării ireproşabile a obligaţiilor asumate, prin Devizele locale şi procesele-verbale de recepţie a lucrărilor executate, „ANTREPRENORUL” SRL „A” a transmis „BENEFICIARULUI” SRL „B” serviciile prestate conform contractului de antrepriză, părţile neinvocându-şi revendicări vizând termenul de execuţie şi/sau calitatea lucrului prestat.

În data de _________, de către SRL „B” în vederea executării obligaţiei financiare de achitare a lucrărilor prestate, a debitat la contul reclamantului suma de ________ lei, urmând a fi transferată suma restantă în mărime de _________ lei.

Circumstanţele enunţate sunt confirmate şi prin procesul-verbal de verificare a decontărilor reciproce la situaţia din _________, în care de către părţile contractante SRL ”B” şi SRL „A” s-a confirmat existenţa restanţei faţă de reclamant în sumă de ________ lei.

În temeiul art.666 din Codul civil al Republicii Moldova, contractul reprezintă un acord de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice, acestuia fiindu-i aplicate normele de drept cu privire la actul juridic.

În acest sens, potrivit art.8, 514 din Codul civil al Republicii Moldova, obligaţiile se nasc din contract... şi din orice alt act...susceptibil de a le produce în condiţiile Legii, iar în corespundere cu dispoziţiile art.572 din Codul civil al Republicii Moldova obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună credinţă, la locul şi în momentul stabilit,

160

executarea obligaţiei determinând efectele actului juridic (contractului) prin obligativitate, irevocabilitate şi relativitate.

Aceste principii ce identifică efectele actului juridic se regăsesc şi sunt în mod expres reglementate de legislaţia civilă în vigoare a Republicii Moldova. Astfel în conformitate cu art.668 din Codul civil al Republicii Moldova „contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, uzanţele sau cu principiile echităţii” (principiul obligativităţii), alin.3 „contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel” (principiul irevocabilităţii), alin.2 „contractul produce efecte numai între părţi dacă legea nu prevede altfel” (principiul relativităţii).

În acest sens, putem conchide că reclamatul SRL ”B” nu şi-a onorat obligaţiunile contractuale, acumulând faţă de reclamant o datorie în sumă de ____________ lei, or, potrivit art.946 din Codul civil al Republicii Moldova, prin contractul de antrepriză o parte (antreprenor) se obligă să efectueze pe riscul său o anumită lucrare celeilalte părţi (client), iar aceasta se obligă să recepţioneze lucrarea şi să plătească preţul convenit.

Prin Nota extrajudiciară nr.___ din ________, remisă SRL ”B”, reclamantul a intervenit către destinatar cu solicitarea executării benevole extrajudiciare a plăţilor restante, prin decontarea la contul SRL ”A” a valorii de ___________ lei, cu avertizarea reclamatului privind eventualitatea intentării unei proceduri civile în instanţele de judecată ale Republicii Moldova cu privire la recuperarea silită a sumelor revendicate, însă reacţii din partea reclamatului la Pretenţia formulată nu s-au manifestat.

Astfel, prin Nota extrajudiciară nr.___ din _________ adresată SRL „B”, SRL „A” a formulat extrajudiciar revendicări analogice Pretenţiei nr.___ din __________, însă iarăşi nu au parvenit reacţii din partea destinatarului.

De asemenea, în virtutea art.619 din Codul civil al Republicii Moldova, obligaţiilor pecuniare li se aplică dobânzi pe perioada întârzierii, cuantumul dobânzii de întârziere, în cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, constituind cuantumul de 9% peste rata dobânzii prevăzută la art.585 din Codul civil al Republicii Moldova dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Astfel, pentru întârzierea executării obligaţiilor pecuniare, reclamaţii urmează, în conformitate cu art.619 din Codul civil, să achite o dobândă de întârziere în mărime de ________ lei, conform calculului anexă la prezenta acţiune.

În drept, călăuzindu-ne de dispoziţiile art.512-514, 572, 619, 666, 668, 946 din Codul civil al Republicii Moldova, pe cele ale art.art.1, 5, 7, 29, 35, 84, 117, 166-167 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova,


A admite prezenta acţiune. A dispune încasarea din contul SRL „B” în beneficiul SRL „A” a sumei de _______ lei. A dispune recuperarea din contul reclamatului a cheltuielilor judiciare suportate de către

reclamantul SRL „A” la depunerea acţiunii.

ANEXĂ: Data______________________ Semnătura_________________

161

JUDECĂTORIA _____________ mun.Chişinău, str.________, nr.____

RECLAMANT: Societatea comercială „” SRL

mun.Chişinău, str.________, nr.____ c/f ____________

PÂRÂT: Societatea comercială „B” SRL mun.Chişinău, str.________, nr.____

c/f ____________


PRIVIND ÎNCASAREA VENITULUI RATAT

În fapt, prin Hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie nr._________din _________, menţinută în vigoare prin Decizia Curţii de Apel Economice nr.________din _________ şi Decizia Colegiului Economic al Curţii Supreme de Justiţie nr._________din ___________, acţiunea SRL „A” în contradictoriu cu SRL ”B” privind apărarea dreptului de proprietate a fost admisă, dispunându-se înlăturarea obstacolelor create SRL „A” de către SRL „B” în realizarea dreptului său de proprietate asupra bunului imobil cu suprafaţa totală de _________ m.p., amplasat în mun.Chişinău, str.__________, nr.___ şi evacuarea SRL „B” din imobilul nominalizat.

Pornind de la considerentul că, în temeiul art.16, 254-255 CPC al Republicii Moldova, art.14 din Codul de Executare al Republicii Moldova, hotărârea judecătorească se execută în modul stabilit de lege după ce rămâne definitivă, SRL „A” după mai multe solicitări de executare benevolă a actelor judecătoreşti definitive şi irevocabile înaintate în adresa reclamatului, însă soldate fără soluţionare, a depus cererea de intentare a procedurii de executare silită către Oficiul de Executare _______, Departamentul de Executare al Ministerului Justiţiei.

Prin Încheierea Oficiului de Executare ________din___________, documentele executorii prezentate de SRL „A” au fost admise prin dispunerea intentării procedurii de executare, stabilirea termenului de executare benevolă precum şi identificarea termenului de executare silită pentru cazul neexecutării în termenul stabilit a titlurilor executorii nr.___________din _________.

La scadenţele termenelor fixate, inclusiv la solicitările SRL „B” privind acordarea termenelor suplimentare pentru executarea benevolă a actelor judecătoreşti sus-vizate, executarea nu a avut loc, iar începând cu _________ până la ___________ în temeiul proceselor-verbale de transmitere-predare, SRL „A” a recepţionat spre păstrare de la Oficiul de Executare ________, Departamentul de Executare al Ministerului Justiţiei, bunurile mobile existente în încăperile ce aparţin creditorului SRL „A”.

Totodată, temeiul depunerii acţiunii SRL „A” în instanţa de judecată l-a constituit îngrădirea dreptului de proprietate (posesie, folosinţă şi dispoziţie) asigurat prin art.46 din Constituţia Republicii Moldova, art.315; 316 din Codul civil al Republicii Moldova, asupra bunului legal dobândit, prin caracterul său absolut şi perpetuu de către SRL „B”, lezare care până în prezent în contradicţie cu actele judecătoreşti ce constată restabilirea acestuia, din culpa reclamatului (acţiune sau inacţiune) nu se înlătură şi care până în prezent este cauzatoare de prejudicii.

Menţionăm faptul că SRL „A” reprezintă o societate comercială, rezident al Republicii Moldova, care şi-a propus drept scop de activitate comercializarea angro a articolelor destinate

162

sistemelor _________________, scop prin care până în prezent s-a remarcat atât pe piaţa autohtonă cât şi cea internaţională, având deja un nume bine determinat ca un garant al calităţii activităţii prestate şi al produselor comercializate.

Anume în acest scop, în data de __________ SRL „A” a participat la licitaţia bunurilor sechestrate şi a procurat de la INSPECTORATUL FISCAL DE STAT _________________încăperile din clădirea nr.____” cu suprafaţa totală de ________ m.p., amplasată în mun.Chişinău, str._________, nr.___.

În conformitate cu dispoziţia art.14 din Codul civil al Republicii Moldova, persoana lezată într-un drept al ei poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel, prejudiciu considerându-se cheltuielile pe care persoana lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu efectiv), precum şi beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului (venitul ratat).

Remarcăm faptul că, în temeiul art.299 din Codul civil al Republicii Moldova, fruct al lucrului se consideră venitul, sporul şi productele pe care le dă acest lucru, fruct al dreptului considerându-se venitul şi beneficiile dobândite în urma folosirii acestui drept, iar fruct al lucrului şi al dreptului considerându-se veniturile şi beneficiile pe care acest lucru sau drept le asigură prin intermediul raporturilor juridice.

În acest context, prin neexecutarea Hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie __________ din _________, menţinută în vigoare prin Decizia Curţii de Apel Economice nr.________ din _______ şi Decizia Colegiului Economic al Curţii Supreme de Justiţie nr._________din ___________, devenite definitive şi irevocabile, SRL ”B” creează obstacole directe SRL ”A” la obţinerea fructului bunului imobil sau generarea valorificării acestuia, direct cauzându-ne un prejudiciu sub forma venitului ratat.

Prin urmare, în prezent SRL ”A” deţine în proprietate suprafaţă comercială în mărime de ______ m.p., suprafaţă care utilizată în activitatea de întreprinzător, în perioada _________-_________; _________-________, adică perioada analogică existenţei hotărârilor judecătoreşti definitive şi respectiv executorii, a adus întreprinderii un beneficiu (cu deducerile fiscale legale) în sumă de ____________ lei, ceea ce constituie un venit de _________lei pentru un metru pătrat.

Raportând calculele vizate la suprafaţa comercială ce aparţine SRL „A”, însă care nu poate fi valorificată din culpa directă a SRL „B” prin neexecutarea actelor judecătoreşti, pentru perioada _________- __________; ________-_________, venitul ratat îl constituie suma de _________ lei (calculul sumei se anexează), sumă ce solicităm să fie încasată din contul SRL „B” în beneficiul SRL „A”.

Suplimentar, reiterăm că neexecutarea continuă şi iresponsabilă din partea SRL „B”, vine în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului, care, în virtutea art.6 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, garantează dreptul la un proces echitabil şi la executarea actelor judecătoreşti irevocabile drept o condiţie indispensabilă a actului de justiţie echitabil.

Prin Nota extrajudiciară aferentă acţiunii înaintate, remisă SRL ”B”, reclamantul a intervenit către destinatar cu solicitarea executării benevole extrajudiciare a plăţilor revendicate prin decontarea la contul SRL „A” a valorii de _____________ lei cu avertizarea reclamatului privind eventualitatea intentării unei proceduri civile în instanţele de judecată ale Republicii Moldova cu privire la recuperarea silită a sumelor revendicate, însă reclamatul nu a formulat nici manifestat reacţii la pretenţia.

În drept, călăuzindu-ne de art14, 315-316, 299 din Codul civil al Republicii Moldova, art.1, 5, 7, 29, 35, 84, 117, 166-167 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova,


A admite prezenta acţiune.

163

A dispune încasarea din contul SRL „B” în beneficiul SRL „A” a sumei de __________lei. A dispune recuperarea din contul reclamatului în beneficul reclamantului a cheltuielilor

judiciare suportate la depunerea acţiunii.

ANEXĂ: Data_________________ Semnătura________________

164

JUDECĂTORIA ____________ mun.Chişinău, str._____________, nr.____

RECLAMANT: Societatea comercială „P” SRL

mun.Chişinău, str._____________, nr.___ MD ______ c/f ______________

PÂRÂT: Societatea comercială „V” SRL


CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND ÎNCASAREA PENALITĂŢII

A. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

În fapt, la _______ între SRL „V” şi SRL „P” a fost semnat un antecontract de vânzare-

cumpărare a bunului imobil, având ca obiect de reglementare instituirea obligaţiei SRL „V” în calitate de „viitor vânzător” să încheie cu SRL „P” în calitate de „viitor cumpărător”, în condiţiile antecontractului, contractul de vânzare-cumpărare a încăperilor comerciale separate cu suprafaţa totală de ______m.p., amplasate în mun.Chişinău, str.___________, nr.____, identificate cu nr.cadastral __________.

Potrivit, Capitolului __, punctul ___ al antecontractului, bunul imobil nominalizat, urma a fi vândut S.A. „P” la suma convenită de _____euro, inclusiv TVA pentru un metru pătrat, valoarea indicată urmând a fi achitată la cursul Băncii Naţionale a Moldovei la data decontării în două tranşe, prima tranşă până la data de __________-_______ euro şi a doua tranşă până la data de _________-_______ euro, aceleaşi reglementări fiind prescrise şi de Capitolul ___, punctul ____, în temeiul căruia SRL ”P” s-a obligat în condiţiile punctului ____ să execute obligaţiile financiare asumate.

Totodată, „viitorul vânzător”, în virtutea Capitolului __, punctul ____, Capitolului __, punctul ___, şi-a asumat obligaţia de a încheia contractul de vânzare-cumpărare până la data de ________, obligaţie similară fiind asumată şi de „viitorul cumpărător” prin Capitolul ___, punctul _____.

În vederea executării incontestabile a obligaţiilor asumate prin antecontractul din _________, în data de _________ prin ordinul de plată nr._____, SRL „P” efectuează decontarea în favoarea SRL „V” a sumei de ______lei (echivalentul sumei de ______ euro), cu destinaţia plăţii conform antecontractului din ________, iar în data de ___________ prin ordinul de plată nr.____, SRL „P” efectuează la contul SRL „V” debitarea sumei suplimentare de __________lei (echivalentul sumei de _______ euro) cu destinaţia analogică a plăţii conform antecontractului din ________, astfel fiind decontate în total _______euro.

În data de ________ şi respectiv la _________, mijloacele financiare transferate de către SRL „P” în vederea executării ireproşabile a antecontractului din ___________, de către SRL „V” se returnează cu motivaţia susţinută în nota de însoţire a plăţii de refuz unilateral al SRL „V” în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Potrivit antecontractului din ________, Capitolul ___, părţile au stipulat în mod expres, răspunderea contractuală (sancţiuni contractuale) în cazul neexecutării obligaţiilor juridice asumate sau în cazul executării necorespunzătoare a acestora, prin punctul ___ fiind stipulat în mod expres că în cazul în care „viitorul vânzător”- SRL „V” în mod unilateral refuză de la

165

executarea obligaţiilor contractuale –încheierea contractului de vânzare-cumpărare, acesta este obligat să restituie „viitorului cumpărător” - SRL „P” dublul sumelor primite.

În temeiul punctului___ al antecontractului din ___________, toate litigiile survenite în legătură cu contractul încheiat se vor soluţiona pe cale amiabilă, iar în cazul imposibilităţii atingerii unor concilieri, litigiile se vor soluţiona pe cale judiciară în instanţa de judecată competentă a Republicii Moldova.

Prin nota extrajudiciară nr.____din ________ remisă SRL „V”, reclamantul a intervenit către destinatar în ordinea punctului ____ al precontractului, cu solicitarea executării benevole a sancţiunilor pecuniare asumate, prin decontarea la contul SRL „P” a valorii de ________ euro (__________ lei Republica Moldova, ce constituie valoarea dublă neachitată), cu avertizarea SRL „V” privind eventualitatea intentării unei proceduri civile în instanţele de judecată ale Republicii Moldova cu privire la recuperarea silită a sumelor revendicate, însă careva reacţii din partea reclamatului la Pretenţia formulată nu s-au manifestat.

B. ANALIZA JURIDICĂ A RAPORTULUI LITIGIOS

În temeiul art.666 din Codul civil al Republicii Moldova, contractul reprezintă un acord de

voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice, acestuia fiindu-i aplicate normele de drept cu privire la actul juridic.

Totodată, potrivit art.8, 514 din Codul civil al Republicii Moldova, obligaţiile se nasc din contract... şi din orice alt act...susceptibil de a le produce în condiţiile Legii, executarea acestora determinând efectele actului juridic (contractului) prin obligativitate (prin adagiul pacta sunt servanada), irevocabilitate şi relativitate (prin adagiul res inter alios acta, aliis neque nocere,neque prodesse potest).

Aceste principii ce identifică efectele actului juridic se regăsesc şi sunt în mod expres reglementate de legislaţia civilă în vigoare a Republicii Moldova. Astfel în conformitate cu art. 572 din Codul civil al Republicii Moldova temeiul executării rezidă în existenţa unei obligaţii, obligaţiile urmând a fi executate în modul corespunzător, cu bună credinţă, la locul şi în momentul stabilit, şi/sau art.668 definit „forţa obligatorie a contractului” care reglementează prin alin.1 „că contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, uzanţele sau cu principiile echităţii” (principiul obligativităţii), alin.3 „contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel” (principiul irevocabilităţii), alin.2 „contractul produce efecte numai între părţi dacă legea nu prevede altfel” (principiul relativităţii).

De asemenea, potrivit art.679 din Codul civil al Republicii Moldova „prin contract se poate naşte obligaţia de a se încheia un contract. Forma stabilită pentru contract se aplică şi pentru antecontract”.

Reglementări similare sunt stipulate de art.667 alin.(2) din Codul civil al Republicii Moldova care reiterează că „obligarea la încheierea unui contract este interzisă, cu excepţia cazurilor când obligaţia de a contracta este prevăzută de prezentul cod, de lege sau dacă reiese dintr-o obligaţie asumată benevol”

În acest context antecontractul reprezintă un act juridic sinalagmatic ce operează obligaţia de a se contracta, şi se supune după normele de conduită forţei imperative ale contractului şi a normelor de drept ce îl reglementează. Deci, atât naşterea, întinderea, stingerea raporturilor juridice cât şi răspunderea contractuală pentru neexecutarea obligaţiilor instituite prin antecontract se impun imperativ efectelor actelor juridice şi nu vizează drepturi subiective contrare efectelor obligaţiilor benevol asumate, prin refuzul unilateral de la executarea acestuia fără intervenţia răspunderii civile.

166

La situaţia litigioasă, între părţile contractante SRL „P” şi SRL „V” a fost semnat un antecontract identificat ca contract sinalagmatic, comutativ, oneros având ca obiect asumarea obligaţiei de a se încheia contractul de vânzare-cumpărare a bunului imobil specificat, cu includerea tuturor clauzelor esenţiale ale contractului de vânzare-cumpărare, contractul nominalizat fiind supus condiţiei de formă obligatorie sub autentificare notarială imperativ dispus prin art.679-680 din Codul civil al Republicii Moldova.

Totodată, părţile în mod benevol au stabilit sancţiuni contractuale (răspunderea contractuală ca formă a răspunderii civile) pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate. Astfel, în temeiul punctului ____ al antecontractului din _______ în cazul în care „viitorul vânzător”- SRL „V” în mod unilateral refuză de la executarea obligaţiilor contractuale –încheierea contractului de vânzare-cumpărare, acesta este obligat să restituie „viitorului cumpărător” – SRL „P” dublul sumelor primite.

Urmează să atenţionăm asupra faptului că sumele revendicate de către S.R.L „P” au fost decontate la contul SRL „V” în cadrul executării obligaţiilor asumate prin antecontractul vizat, care la data achitării era în vigoare, producea efecte juridice obligatorii pentru părţi, nu era desfiinţat, or neachitarea acestora în cadrul unui raport contractual valabil, din partea SRL „P” ducea inevitabil către neexecutarea contractului din partea sa şi implicit la survenirea consecinţelor juridice ce se impun acestei neexecutări, prin Capitolul ____.

De asemenea, potrivit Capitolului ___, punctele ______ ale antecontractului, acesta poate fi modificat, completat sau reziliat doar cu acordul comun al părţilor contractante, prin încheierea unui act adiţional în formă scrisă şi autentificat notarial, alte temeiuri de încetare a contractului părţile lăsându-le reglementărilor legislaţiei civile în vigoare.

În concluzie, reiterăm faptul că antecontractul din _________ încheiat între SRL „P” şi SRL „V” reprezintă un contract bilateral, obligatoriu, irevocabil şi relativ impus părţilor, pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a căruia survin consecinţele juridice reglementate de contract (răspundere contractuală) şi/sau prevăzute de legislaţia civilă în vigoare.

Deci, este mai mult decât evident faptul că sancţiunile contractuale instituite de către părţi prin antecontractul din ________, punctul ___, au survenit, şi respectiv urmează a fi aplicate în strictă corespundere cu Legea, care prescrie caracterul obligatoriu a obligaţiilor asumate de către părţi printr-un act juridic bilateral.

C. INCONSISTENŢA ARGUMENTELOR SRL „U” EXPUSE ÎN NOTA DIN ______ Potrivit Notei prealabile din _______, ce însoţea returnarea mijloacelor financiare

decontate de către SRL „P”, SRL „V” reiterează ipoteza potrivit căreia antecontractul din _______, se consideră desfiinţat de drept din momentul informării reclamantului privind refuzul unilateral al SRL „V” de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Această ipoteză SRL „P” o apreciază ca fiind fără suport juridic, bazată pe neaplicarea Legii vizând temeiurile încetării raporturilor contractuale, rezultată din aprecierea subiectivă şi defectuoasă a efectelor imperative generate de acte juridice sinalagmatice, pasibilă aprecierii negative, reieşind din cumulul următoarelor motive şi reglementări:

În conformitate cu art.668 din Codul civil al Republicii Moldova contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel.

Reglementări similare sunt statuate în Capitolul ___ al antecontractului, potrivit căruia antecontractul poate fi modificat, completat sau reziliat doar cu acordul comun al părţilor contractante, prin încheierea unui act adiţional în formă scrisă şi autentificat notarial.

Totodată, potrivit art.733 din Codul civil al Republicii Moldova contractul nu poate fi altfel rezolvit, reziliat sau revocat decât în temeiuri prevăzute de Lege sau prin acordul părţilor, acordul părţilor chiar şi conform art.734 (2) din Codul civil al Republicii Moldova dar în mod

167

similar prevederilor antecontractului, urmând a fi încheiat în forma cerută pentru contract dacă din lege, contract sau uzanţe nu rezultă altfel.

Deci, acordul părţilor contractante la desfiinţarea contractului, în modul prevăzut de contract şi lege, nu a fost realizat şi implicit referinţa la încetarea unilaterală a contractului din partea SRL „V” este inopozabilă atât SRL „V” cât şi SRL „P”.

Dacă e să ne referim la cazurile de reziliere reglementate de lege, urmează a reţine faptul că operarea rezilierii în sensul legislaţiei în vigoare –art.602, 709, 711, 735 din Codul civil al Republicii Moldova este justificată de neexecutarea obligaţiei corelative asumată de către parte, ceea ce semnifică inopozabilitatea acestor temeiuri SRL „P” care în aceste raporturi contractuale a executat în termenii şi modul prevăzut toate obligaţiile asumate. Reiterăm şi asupra faptului că rezilierea chiar şi ca definiţie reprezintă o formă a desfiinţării unui contract care intervine doar în consecinţa neexecutării unui contract şi nu vizează dreptul părţii la încetarea contractului prin nedorinţă (alte temeiuri decât neexecutarea) care însă poate fi acoperită prin acordul comun al părţilor contractante la încetare, ceea ce în situaţia litigioasă nu a fost realizat.

Prin urmare, la datele efectuării decontărilor sumei de________euro, SRL „P” a dispus de un temei legal, identificat în reglementările antecontractului din __________ care era în vigoare, producea efecte juridice imperative şi era obligatoriu părţilor şi deci SRL „P” era obligată să execute contractul şi să se conformeze obligaţiilor asumate.

Din aceste considerente este evident faptul că sancţiunile contractuale instituite de către părţi prin antecontractul din ________, punctul _____, au survenit, şi respectiv urmează a fi aplicate în strictă corespundere cu Legea, care prescrie caracterul obligatoriu a obligaţiilor asumate de către părţi printr-un act juridic bilateral;

În drept, călăuzindu-ne de dispoziţiile art.512-514, 572, 666, 668 din Codul civil al Republicii Moldova, ale art.1, 5, 7, 29, 35, 84, 117, 166-167 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, şi de dispoziţiile contractului anterior din _______ ,


A admite prezenta acţiune. A dispune încasarea din contul SRL „V” (c/f ____________) în beneficiul SRL „P” (c/f

____________) a sumei de ___________ lei (echivalent al sumei de ______ euro). ANEXĂ: Data_______ Semnătura________________

168

JUDECĂTORIA_____________ mun. Chişinău, str.________, nr.___

RECLAMANT: Societatea comercială „A” SRL mun. Chişinău, str. ________, nr.___

c/f _____________ RECLAMAT: Societatea comercială „B” SRL

mun. Chişinău, str. ________, nr.___

c/f _____________

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND REZOLVIREA CONTRACTULUI

DE VÂNZARE-CUMPĂRARE

În fapt, la _________, între SRL „B” având calitatea de „vânzător” şi SRL „A” având

calitatea de „cumpărător” a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. __ având ca obiect de reglementare vânzarea-cumpărarea automobilului (autospecialei) de foraj de model ______.

Potrivit art.753 alin.1) al Codului civil al Republicii Moldova, prin contractul de vânzare-cumpărare, o parte (vânzător) se obligă să predea un bun în proprietatea celeilalte părţi (cumpărător), iar aceasta se obligă să preia bunul şi să plătească preţul convenit.

Astfel, în temeiul punctului ___ al contractului de vânzare-cumpărare nr.___ din ______, SRL „B” s-a obligat să predea automobilul de foraj de modelul _____ în proprietatea SRL „A”, iar acesta, la rândul său, s-a obligat să preia automobilul şi să plătească preţul în mărime de _______ Euro (___________lei).

În vederea executării ireproşabile a obligaţiilor contractuale, în temeiul ordinelor de plată nr.____ din ________ şi nr.____ din _________,SRL „A” a achitat preţul convenit, iar în baza Actului de primire-predare din ____ şi a facturii fiscale Seria ____ din _______, a preluat în proprietate obiectul contractual de la vânzătorul SRL ”B”.

Odată cu achiziţionarea bunului, SRL „A” a plasat automobilul procurat în procesul activităţii sale, însă din prima zi de lucru, contrar caracteristicii şi destinaţiei sale, automobilul s-a defectat şi nu a mai funcţionat. De nenumărate ori SRL „A” a încercat cu forţele proprii să repare automobilul, însă din lipsa unor însuşiri inerente, care îl făceau impropriu destinaţiei şi folosirii normale, intenţiile cumpărătorului de a repara automobilul nu s-au soldat cu succes.

Conform art.763 din Codul civil al Republicii Moldova, cumpărătorul este obligat să predea bunul fără vicii materiale, considerându-se fără vicii materiale bunul care, la transferarea riscurilor are caracteristicile convenite, iar în cazul în care nu s-a convenit asupra caracteristicilor, bunul se consideră fără vicii dacă corespunde destinaţiei stabilite în contract, corespunde utilizării obişnuite şi prezintă caracteristici care există în mod obişnuit la bunuri de acelaşi fel şi pe care cumpărătorul le poate aştepta ţinând cont de felul bunului.

În baza dispoziţiilor art.768 din Codul civil al Republicii Moldova care-i oferă cumpărătorului dreptul de a cere remedierea şi înlăturarea viciilor, în cazul în care bunul nu corespunde caracteristicilor contractate, la data de ___________, SRL „A” ,prin scrisoarea nr.___, i-a solicitat vânzătorului SRL „B” remedierea automobilului şi înlăturarea viciului.

După primirea scrisorii de remediere şi constatarea de către ambele părţi contractante că automobilul ce a constituit obiectul convenţiei este viciat, SRL „B” a preluat automobilul, pentru remedierea defecţiunilor şi înlăturarea viciilor.

169

În urma încercărilor fără succes ale vânzătorului de remediere a automobilului vândut şi de înlăturare a viciilor din cont propriu, în pofida prevederilor art.765 alin.5) al Codului civil, potrivit căruia vânzătorul nu poate invoca o înţelegere prin care drepturile cumpărătorului sunt excluse sau limitate ca urmare a unui viciu dacă a trecut sub tăcere în mod dolosiv un viciu sau a preluat o garanţie pentru existenţa unei caracteristici, SRL „B” prin scrisoarea nr.___ din ________ refuză remedierea automobilului şi înlăturarea viciilor, cu propunerea acestuia de a înstrăina bunul procurat unei terţe persoane.

Raportând reglementările legale la circumstanţele faptice confirmate documentar, incontestabil se denotă că SRL „A” a procurat un automobil viciat, vicii care fac imposibilă exploatarea acestuia conform destinaţiei sale aşa cum s-a aşteptat cumpărătorul, or, în situaţia în care cumpărătorul ar fi ştiut de existenţa viciilor, nu ar fi cumpărat bunul, iar vânzătorul SRL „B”, fiind conştient de viciile automobilului înstrăinat, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.____ din ________, a trecut sub tăcere viciile constatate, ceea ce a dus la neexecutarea obligaţiei stabilite de dispoziţia art.763 din Codul civil de predare a bunului fără vicii materiale şi a obligaţiei de a se comporta cu bună-credinţă şi diligenţă la momentul naşterii, pe durata existenţei, la momentul executării şi stingerii obligaţiei (art.513 din Codul civil).

Potrivit art.735 al Codului civil, o parte poate rezolvi contractul dacă există o neexecutare esenţială din partea celeilalte părţi. Neexecutarea este neesenţială în cazul în care: a) prin neexecutare creditorul a fost lipsit de posibilitatea de a obţine ceea ce aştepta în urma contractului, b) executarea în tocmai a obligaţiilor contractuale ţine de esenţa obligaţiei, c) neexecutarea este intenţionată sau din culpă gravă, d) neexecutarea dă temei creditorului să presupună că nu poate conta pe executare în viitor a contractului.

Conform prevederilor dispoziţiei art.709 din Codul civil, dacă una dintre părţi nu execută sau execută în mod necorespunzător o prestaţie scadentă decurgând dintr-un contract sinalagmatic, cealaltă parte poate, după expirarea fără rezultat a unui termen rezonabil pe care l-a stabilit pentru prestaţie sau remediere, să rezoluţioneze contractul.

În conformitate cu art.769 din Codul civil, în afara de cazurile prevăzute de art.617 al Legii menţionate, pentru operarea rezoluţiunii şi repararea prejudiciului nu este necesară stabilirea unui termen când vânzătorul a respins remedierea viciilor sau când o modalitate de remediere nu a reuşit sau nu i se poate pretinde cumpărătorului.

Astfel, prin declaraţia din ______ adresată SRL „B”, în conformitate cu art.737 din Codul civil şi în temeiurile art.735 al Codului civil, SRL „A” a operat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr.____din _________ cu informarea destinatarului despre necesitatea restituirii prestaţiilor executate prin preluarea de către vânzător a automobilului de foraj de model _______ şi restituirea preţului primit.

Cu regret, efectele rezoluţiunii operate de către SRL ”A” prin Notificarea remisă SRL „B” nu au fost executate, reclamatul refuzând restituirea preţului automobilului achitat.

Potrivit dispoziţiei art.14 din Codul civil persoana lezată într-un drept al ei poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel, considerându-se prejudiciu cheltuielile pe care o persoană lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu efectiv), precum şi beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului (venitul ratat).

Astfel, ca urmare a neonorării de către SRL „B” a obligaţiei de predare a automobilului vândut fără vicii materiale, SRL „A” nu a putut utiliza automobilul în activitatea sa de antreprenoriat ceea ce a dus la imposibilitatea onorării în termenele prevăzute a obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de antrepriză nr.___ din ________ încheiat cu SRL „C” şi parvenirea unei reclamaţii de neexecutare a obligaţiilor asumate din partea beneficiarului.

170

Întru evitarea survenirii unor consecinţe grave, în legătură cu neexecutarea contractului de antrepriză nr.___ din ________, SRL „A” a încheiat un contract de subantrepriză cu nr.______ din _________cu SRL „D” prin care ultimul s-a obligat să efectuează lucrări în favoarea beneficiarului SRL ”C”, lucrări efectuate cu un automobil similar celui procurat de la SRL „B”, iar SRL „A” s-a obligat la achitarea preţului în sumă de _____lei pentru prestaţiile efectuate.

În baza contractului de subantrepriză din _______ SRL „D” a efectuat lucrări în sumă de __________lei, or în urma neexecutării obligaţiilor de predare a automobilului fără vicii materiale, SRL „B” a lezat în drepturi SRL „A” reieşind din obligaţia reclamantului la onorarea contractului de subantrepriză, astfel fiind cauzat un prejudiciu material în sumă de __________ lei.

În cazul în care nu execută obligaţia, în conformitate cu art.602 din Codul civil, debitorul este ţinut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel, neexecutarea obligaţiei în accepţiunea normei citate incluzând orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă.

Astfel, conform art.610 din Codul civil, despăgubirea pe care o datorează debitorul pentru neexecutare cuprinde atât prejudiciul efectiv cauzat creditorului, cât şi venitul ratat, ratat considerându-se venitul care ar fi fost posibil în condiţiile unui comportament normal din partea autorului prejudiciului în împrejurări normale, reparabile fiind doar daunele care reprezintă efectul nemijlocit (direct) al neexecutării.

Prin urmare, sinteza reglementărilor legale şi circumstanţelor faptice confirmate documentar denotă faptul că, în urma neexecutării corespunzătoare a obligaţiilor legale de predare a automobilului vândut de model __________ fără vicii materiale, pârâtul i-a cauzat reclamantului un prejudiciu material direct în valoare de ___________ lei.

În drept, călăuzindu-ne de prevederile art.10, 11, 14, 602, 610, 704, 709, 734, 735, 738, 739, 740, 753, 763, 769 din Codul civil, de cele conţinute în art.29, 35, 60, 166 – 167 din Codul de procedură civilă,


A admite prezenta cerere. A încasa din contul SRL „B” în beneficiul SRL „A” a sumei de __________lei, inclusiv

preţul automobilului în sumă de ________ lei ca urmare a operării rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare nr. ____ din ______ şi a prejudiciului material în sumă de ________lei.

A dispune încasarea din contul pârâtului a cheltuielilor de judecată suportate de către reclamantul SRL „A” la depunerea acţiunii. ANEXĂ: Data___________ Semnătura________________

171

JUDECĂTORIA ____________ mun.Chişinău, str._____________, nr.____

RECLAMANT: Societatea comercială „A” SRL


PÎRÎT: Societatea comercială „B” SRL


CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND RECUNOAŞTEREA NULITĂŢII

CONTRACTULUI DE VÂNZARE-CUMPĂRARE

În fapt, la data de __________, între SRL „A” în calitate de „VÂNZĂTOR” şi SRL „B” în calitate de „CUMPĂRĂTOR” a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a bunului imobil identificat cu nr.cadastral ______________,amplasat în mun.Chişinău, str.___________, nr.__, cu suprafaţa totală de _____ m.p.

Contractul vizat, în corespundere cu dispoziţiile art. 240 din Codul civil al Republicii Moldova (în redacţia Legii din 26.12.1964), a fost supus condiţiei de formă obligatorie sub autentificare notarială, autentificare după cum rezultă din parafa legalizării realizată la Biroul Notarului “____________”, la nr._____ (mun.Chişinău, str._________, nr.__).

Potrivit clauzelor contractuale stipulate de punctele _______, obiectul contractual îl reprezintă proprietatea SRL „A” conform documentelor de constituire ale Societăţii, iar înstrăinarea acestuia se efectuează la preţul de ________ lei, care urmează a fi debitat de către SRL „B” la data semnării contractului de vânzare-cumpărare.

Prin prezenta acţiune, SRL „A” consideră contractul de vânzare-cumpărare nr. ___ din ________, ca fiind drept ilicit, bazat pe aplicarea incorectă şi contrară a normelor imperative de drept material, având o cauză ilicită şi un consimţământ viciat, pasibil recunoaşterii nulităţii, reieşind din ansamblul următoarelor circumstanţe şi motive:

În temeiul art.50 din Codul civil al Republicii Moldova (în redacţia Legii din 26.12.1964), care se identifică ca normă de drept imperativ, este nulă convenţia care nu corespunde prevederilor Legii, reglementări similare fiind prevăzute şi de art.220 din Codul civil al Republicii Moldova (în redacţia Legii nr.1107-XV din 06.06.2002) în temeiul căruia actul juridic care contravine normelor imperative se consideră nul, iar în cazul unei convenţii nule fiecare parte este obligată să restituie celeilalte părţi tot ce a primit în baza convenţiei, prin restituire bilaterală, art.61 al Codului stipulând că convenţia declarată nulă se consideră nulă din momentul încheierii ei.

În corespundere cu dispoziţia art.157 din Codul civil al Republicii Moldova, contractul se consideră încheiat, când părţile au căzut de acord, în forma cerută pentru cazurile respective, cu privire la toate punctele esenţiale ale lui, adică manifestarea neviciată şi în strictă corespundere cu Legea consimţământului.

Totodată, în virtutea Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.500 din 10.09.91 „despre aprobarea Regulamentului societăţilor economice din Republica Moldova”, în vigoare la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare, punctul 83, de componenţa exclusivă

172

a adunării generale ţine acceptarea contractelor, valoarea cărora depăşeşte o pătrime din fondul statutar.

Astfel, la semnarea contractului de vânzare-cumpărare din __________, un asemenea acord din partea fondatorilor, materializat prin emiterea unei Hotărâri a Adunării Generale a Fondatorilor SRL „A”, nu a fost efectuat şi nici Biroului Notarial nu i-a fost prezentat, în această situaţie fiind lezate grav drepturile asociaţilor SRL „A”, or, potrivit punctului 76 al Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.500 din 10.09.1991 ”Despre aprobarea Regulamentului societăţilor economice din Republica Moldova”, deţinătorii certificatelor cotelor de participare sunt proprietari ai averii Societăţii cu răspundere limitată şi, deci, administrarea acestei proprietăţi comune pe cote-părţi urmează a fi realizată doar cu acordul coproprietarilor.

Din documentele de constituire ale reclamantului prezentate la semnarea contractului de vânzare-cumpărare contestat, rezultă că Societatea SRL „A” a fost fondată la __________ şi supusă înregistrării în Registrul de Stat al Întreprinderilor şi Organizaţiilor în data de __________, fiind constituită de fondatorii __________________ şi _________________.

Totodată, capitalul statutar al Întreprinderii constituie suma de ________ lei, dintre care _______ lei reprezintă cota asociatului __________________, ceea ce constituie __% iar ________ lei, cota asociatului ___________________, ceea ce constituie __%.

Raportând reglementările prevăzute de Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.500 din 10.09.91 „Despre aprobarea Regulamentului societăţilor economice din Republica Moldova” la situaţia litigioasă, rezultă că tranzacţia ce depăşeşte suma de ¼ din capitalul statutar, în mod obligatoriu urmează a fi aprobată de Adunarea Generală a asociaţilor şi, deci, tranzacţia vizată având preţul de _______ lei, ceea ce depăşeşte în mod evident limita admisibilă încheierii actelor juridice fără acordul coasociaţilor, urma a fi aprobată de către organul de conducere a SRL „A”. Din materialele prezentate la perfectarea tranzacţiei de vânzare-cumpărare rezultă că o asemenea Adunare Generală, cu ordinea de zi vizând încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu a fost organizată şi nicio Hotărâre în acest sens nu a fost emisă.

Concluzionând, cu certitudine contractul de vânzare-cumpărare din ________ dispune de un consimţământ nematerializat conform rigorilor stabilite de Lege, or, manifestarea şi/sau exteriorizarea acestuia a fost grav viciată, ceea ce afectează condiţia obligatorie de validitate a unui act juridic bilateral.

În drept, călăuzindu-ne de dispoziţiile art.50, 61, 157, 238 din Codul civil al Republicii Moldova (în redacţia Legii din 26.12.1964), punctele 76, 83, 99 din Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.500 din 10.09.91 „Despre aprobarea Regulamentului societăţilor economice din Republica Moldova”, art.1, 5, 7, 29, 35, 84; 117, 166-167 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova

S O L I C I T Ă M:

A admite prezenta acţiune. A recunoaşte ilegalitatea şi nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.____ din

_________ încheiat între SRL „A” şi SRL „B” cu bunul imobil identificat cu nr.cadastral ______________,amplasat în mun.Chişinău, str.___________, nr.__, cu suprafaţa totală de _____ m.p. ANEXĂ: Data_________________ Semnătura _________________

173

JUDECĂTORIA __________

Reclamanţi : C.E., C.V. raionul ____, satul ____

Pârât: L.I.,

raionul _____, satul _______

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PENTRU REPARAREA PREJUDICIULUI

Subsemnaţii C.E. şi C.V., solicităm încasarea de la L.I., în beneficiul nostru, a

sumei de 144923,17 lei pentru compensarea prejudiciului cauzat prin vătămarea integrităţii corporale şi decesul lui C.W.

Suma solicitată este alcătuită din următoarele sume:

1. 10338,96 lei pentru recuperarea cheltuielilor pe care le-am suportat în legătură cu spitalizarea în perioada 28.11.2006 – 13.12.2006, tratamentul şi cheltuielile aferente tratamentului lui C.W.

2. 12630.00 lei pentru recuperarea cheltuielilor de înmormântare a lui C.W. 3. 100000.00 lei pentru recuperarea prejudiciului moral cauzat nouă prin vătămarea

integrităţii corporale şi decesul lui C.W. 4. 546,91 lei pe lună (total 16954,21), prestaţii periodice lui C.V., despăgubiri pentru

diferenţa dintre pensia de urmaşi şi valoarea întreţinerii acordate de decedatul C.W. pentru perioada 13.12.2006 – 30.06.2009.

5. 5000.00 lei – cheltuieli pentru asistenţa juridică.

Motivele cererii sunt următoarele: În fapt, la 27.11.2006, pârâtul L.I., conducând motocicleta „Voshod” cu numărul de

înmatriculare MDM 1970, l-a accidentat pe C.W., soţul reclamantei, şi, respectiv, tatăl reclamantului. Victima a fost transportată la Spitalul Raional ______, de unde, la 28.11.2007, a fost transportat la IMSP „Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie” din Chişinău. La 13.12.2006, C.W. a decedat. La 16.01.2007, Judecătoria raionului ______ (judecător D.M.) a emis o sentinţă prin care l-a recunoscut vinovat pe L.I. în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.264 alin.(3) lit. b) CP. Acţiunea civilă a fost lăsată fără examinare, pentru a fi examinată în procedura civilă.

În perioada 28.11.2006 – 13.12.2006, C.W. a fost internat la IMSP „Institutul de

Neurologie şi Neurochirurgie” cu diagnoza: „Traumatism cranio-cerebral acut deschis grav. Contuzie hemoragică cerebrală frontal bilateral. Fractura bazei craniului. Comă II” Pentru acoperirea cheltuielilor de spitalizare şi tratament am cheltuit 10338,96 lei (8801,28 lei serviciile medicale prestate de spital şi 1537,68 lei şi pentru medicamente şi articole parafarmaceutice procurate din afara spitalului).

174

La 13.12.2006, C.W. a decedat şi la 16.12.2006 a fost înmormântat. În legătură cu înmormântarea, am cheltuit 16430,00 lei. Pentru o parte din această sumă dispunem de bonuri, dar marea majoritate din cumpărăturile legate de serviciile rituale, bisericeşti, masa de pomenire au fost făcute de la piaţă, unde produsele şi mărfurile sunt mai ieftine, dar unde nu se eliberează bonuri de casă. Alin. 4 al art.1419 din CC stabileşte că persoana obligată să repare prejudiciul, urmează să compenseze cheltuielile de înmormântare, ţinând cont de statutul social al defunctului şi obiceiurile locale. Cheltuielile pe care le-am suportat în legătură cu înmormântarea nu au fost cheltuieli exagerate, ci constituie doar strictul necesar, în conformitate cu obiceiurile locale. Pârâtul, la acel moment, ne-a recuperat 3300.00 lei din suma cheltuit şi ne-a transmis produse alimentare în sumă de 500 de lei.

Coreclamantul C.V., fiul decedatului C.W., este elev la Colegiul Naţional de

Coregrafie. Studiile vor fi încheiate la 30.06.2009. În legătură cu decesul tatălui, lui C.V. i-a fost stabilită pensie de urmaş în mărime de 160,05 lei pe lună. Salariul mediu al decedatului C.W. era de 2120,88 lei. Familia noastră era alcătuită din 3 persoane (C.W. - soţul, C.E. – soţia, C.V. – fiul.). Deoarece defunctul era unicul întreţinător al familiei, fiecăruia dintre membrii familiei noastre îi revenea câte 1/3 din acest salariul întreţinătorului, adică – 706,96 lei. Diferenţa dintre pensia de urmaş, primită de C.V. şi valoarea întreţinerii ce era prestată de decedatul C.W. este de 546,91 lei pe lună. Perioada, pentru care urmează a fi încasată această sumă, este de la 13.12.2006 data decesului lui C.W., până la 30.06.2009, data încheierii studiilor la Colegiul Naţional de Coregrafie.

În urma accidentului în care i-au fost cauzate leziuni corporale grave soţului şi,

respectiv, tatălui meu, în urma spitalizării şi apoi a decesului acestuia, ne-au fost cauzate suferinţe morale enorme. Suferinţele noastre morale au fost enorme atunci când am aflat de accident, au fost enorme atunci când C.W. era în spital în comă şi medicii făceau tot posibilul pentru a-l salva, dar, din păcate, leziunile corporale au fost prea grave. Durerea noastră nu avea margini când am aflat despre moartea soţului şi, respectiv, a tatălui meu. În fiecare noapte, iar şi iar, visăm tot calvarul prin care am fost nevoiţi să trecem în urma crimei comise de L.I. Suferinţele morale ne urmăresc până în prezent şi vor fi cu noi încă mult timp. Deoarece ne-a fost răpit cel mai drag şi iubit om.

Coreclamanta C.E. a fost nevoită să plece la muncă în Italia, lăsându-l pe fiul V. în grija bunicii. Feciorul creşte fără tată şi la distanţă de mii de kilometri de mamă. Despărţirea mamei de fiu, cauzată de decesul tatălui, numai a agravat suferinţele noastre morale.

În scopul colectării probelor pentru înaintarea prezentei cereri, întocmirii cererii de chemare în judecată şi reprezentării intereselor noastre în faţa instanţelor judiciare, am încheiat, la 26.09.2007, un contract de asistenţă juridică cu avocatul Oleg Palii. Costul serviciilor juridice prestate, conform acestui contract, este de 5000.00 lei.

În drept, ne întemeiem cererea pe dispoziţiile art.1418, 1419, 1422 din Codul civil,

art.166, 167 din Codul de procedură civilă.

În sprijinul acţiunii propunem următoarele probe:

1. Copia sentinţei din 16.01.2007 emisă de Judecătoria ________ în dosarul (1-29/07). 2. Copia buletinului de identitate al lui C.W. 3. Copia certificatului de deces al lui C.W. 4. Copia buletinului de identitate al reclamantei C.E. 5. Copia extrasului de pe actul de căsătorie al lui C.W. şi C.E.

175

6. Copii de pe bonurile fiscale pentru procurarea medicamentelor şi a articolelor parafarmaceutice (4 foi).

7. Copia informaţiei nr.01-08/679 din 02.11.2007 eliberate de IMSP „Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie” (2 foi).

8. Copia informaţiei nr.01/07 din 27.07.2007 de la Parohia „Sf. Arhanghel Mihail şi Gavriil” privind taxa de înmormântare.

9. Copia talonului de plată la raportul 2542 din 14.12.2006 eliberat de Centrul de Medicină Legală.

10. Copia formularului de comandă şi a chitanţei de plată eliberate la 13.12.2006 de S.C. „Funeral Service” S.R.L.

11. Copia bonului nr.003107 din 13.12.2006 şi bonul fiscal eliberat de Combinatul servicii Funerare al Primăriei mun. Chişinău.

12. Copiile bonurilor de plată eliberate de S.C. „Amadis - Service” S.R.L. şi S.C. „Vladalina” S.R.L.

13. Copia adeverinţei nr.243 din 01.10.2007 eliberate de Primăria satului____, despre componenţa familiei lui C.V.

14. Copia adeverinţei nr.131 din 20.09.2007 eliberate de C.T.A.S. _________, despre pensia de urmaş stabilită lui C.V.

15. Copia adeverinţei nr.109 din 07.08.2007 eliberate de Colegiul Naţional de Coregrafie, despre faptul că C.V. este elev al acestei instituţii.

16. Copia informaţiei nr.2954-05 din 25.07.2007 eliberate de S.C. „Apă-Canal Chişinău” S.A. despre mărimea salariului mediu al decedatului C.W.

17. Copia contractului de asistenţă juridică nr.5 din 26.09.2007. 18. Copia obligaţiei familiei L. de a recupera cheltuielile de înmormântare.

Anexe:

1. Copia cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor anexate (22 foi). Data ________________ Semnături: C.E. __________________ (Reprezentată prin procură de C.V.) C.V. _________________

176

JUDECĂTORIA _____________

De la: C.V. Reclamant în cauza civilă „C.E. şi C.V.

către L.I., despre repararea prejudiciului”

C E R E R E PENTRU COMPLETAREA TEMEIULUI

ACŢIUNII

Judecătoria _______ are pe rol cererea de chemare în judecată, înaintată de mine şi C.E. către L.I., despre recuperarea prejudiciului.

În acţiune am solicitat încasarea de la pârât a sumei de 144923,17 lei, inclusiv 12630,00 lei cheltuieli de înmormântare a lui C.W.

În completarea celor enunţate în cererea de chemare în judecată, declar următoarele. Pentru înmormântare au fost procurate următoarele mărfuri pentru pomeni, alte cheltuieli de înmormântare şi, evident, produse alimentare pentru masa de pomenire,:

Pomeni: 8586,00 lei Cuvertură – 7 buc. x 180 lei = 1260 lei Cămaşă bărbătească – 7 buc. x 65 lei = 455 lei Pled – 5 buc. x 250 lei = 1250 lei Plapumă – 1 buc. x 280 lei = 280 lei Pernă – 1 buc. = 60 lei Ştergar: 20 buc. x 16 lei = 320 lei 30 buc. x 12 lei = 360 lei 6 buc. x 30 lei= 180 lei Masa: 1 buc. x 600 lei Scaun: 4 buc. x 60 lei = 240 lei Urcior: 10 buc. x 18 lei = 180 lei Farfurie: 12 buc. x 12,5 lei = 150 lei 12 buc. x 11 lei = 132 lei 12 buc. x 8,5 lei = 102 lei 6 buc. x 12 lei = 72 lei Lingură: 12 buc. x 10 lei = 120 lei Furculiţă: 12 buc x 10 lei = 120 lei Pahar: 30 buc. x 2,5 lei = 75 lei Pantofi: 1 per. x 180 lei Chipiu:1 buc. x 140 lei Costum: 1 buc. x - 700 lei Faţă de masă: 1 buc. x 25 lei Lampă de masă: 1 buc. x 50 lei Căldare: 3 buc. x 25 lei = 75 lei Halat: 6 buc. x 120 lei = 720 lei

177

Covor: 1 buc. x 500 lei Lumânare: 300 buc. x 0.1 lei = 30 lei Ceară: 1 kg x 150 lei Icoană: 1 buc. x 20 lei Candelă: 1 buc. x 20 lei Oglindă: 1 buc. x 20 lei Produse alimentare: 5656,00 lei Castraveţi: 20 kg x 20 lei = 400 lei Roşii: 20 kg x 15 lei = 300 lei Peşte congelat: 20 kg x 29 lei = 580 lei Peste sărat: 9 kg x 21 lei = 190 lei Peşte viu: 20 kg x 10 lei = 200 lei Ciuperci conservate: 10 kg x 30 lei = 300 lei Maioneză: 3 borcane x 50 lei = 150 lei Orez: 15 kg x11 lei = 155 lei Bomboane: 7 kg x 25 lei = 175 lei Covrigi: 10 kg x 12 lei = 120 lei Ciocolate: 5 kg x 45 lei = 225 lei Colaci: total: 816 lei 7 buc. x 12 lei 2 buc. x 36 lei 250 buc. x 2,5 lei 30 buc. x 2 lei Fructe uscate: 6 kg x 30 lei = 180 lei Biscuiţi: 10 kg x 16 lei = 160 lei Zahăr: 10 kg x 10 lei = 100 lei Crabi: 30 pachete x 7,5 lei = 225 lei Porumb dulce conservat: 15 borcane x 7 lei = 105 lei Măsline: 5 kg x 75 lei = 370 lei Şprote: 20 cutii x 7,5 lei = 150 lei Mazăre: 5 borcane x 8 lei = 40 lei Varză: 10 kg x 5 lei = 50 lei Varză murată: 20 Kg x 5 lei = 100 lei Farş de peşte: 10 kg x 27 lei = 270 lei Stafide: 2 kg x 30 lei = 60 kg Ceapă verde: 20 leg. x 2 lei = 40 lei Ulei: 5 kg x 11 lei = 55 lei Morcov: 10 kg x 5 lei = 50 lei Mandarine: 5 kg x 18 lei = 90 lei Cheltuieli de transport – 700 lei; Centrul de medicină legală – 480 lei; Sicriu – 766 lei; Cruce şi placa de pe cruce – 320 lei; Taxa de înmormântare – 200 lei; Total cheltuieli de înmormântare – 16708, 00 lei

178

Familia pârâtului ne-a transmis 3300 de lei şi produse alimentare în sumă de 500 lei, în total 3800 lei. Îmi întemeiez prezenta cerere pe prevederile art.60 alin(3) din Codul de procedură penală. Data__________________ Semnătura_________________ C.V. __________________ (Reprezentat prin procură de Palii Oleg)

179

Judecătoria Râşcani mun.Chişinău

Reclamant: D.S., domiciliat _______________.

Pârât: Compania Internaţională de

Asigurări ,,ASITO” SA, sediul or.Chişinău,

str. Mitropolit Bănulescu-Bodoni, 57/1.

Intervenient principal: C.C., domiciliat _____________________.

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND ÎNCASAREA PREJUDICIULUI

MATERIAL PRODUS ÎN URMA ACCIDENTULUI RUTIER

La data de 28.09.2008, în jurul orei 10, la intersecţia străzilor M.Kogălniceanu şi

Bulgară din mun.Chişinău, s-a produs un accident rutier în urma căruia a fost deteriorat automobilul meu de marca ,,VW Passat” cu numărul de înmatriculare CNN 123, de către intervenientul C.C. care se afla la volanul automobilului ,,Mitsubishi” cu numărul de înmatriculare COM 117.

Conform schemei şi procesului-verbal al examinării locului accidentului rutier din 28.09.2008 şi a deciziei Curţii de Apel Chişinău nr.4r-107/10 din 10.03.2010, C.C. a fost recunoscut vinovat de săvârşirea contravenţiei administrative prevăzute de art.124 alin.2 CCA (redacţia din 1985).

Din răspunsul la interpelarea nr.23 din 29.03.2010, Compania Internaţională de Asigurări ,,ASITO” SA, a confirmat faptul că automobilul de model ,,Mitsubishi” cu numărul de înmatriculare COM 123, a fost asigurat de asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto de către compania nominalizată în baza poliţei de asigurare seria AB nr.1932101, cu termen de valabilitate de la 21.01.2008 până la 20.01.2009.

În baza Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr.2382 din 13.10.2009, efectuat de către Centrul Naţional de Expertize Judiciare, s-a stabilit cu certitudine faptul că suma prejudiciului material cauzat automobilului meu ,,VW Passat” cu numărul de înmatriculare CNN 123, în urma accidentului rutier din 28.09.2008 constituie _________ lei.

Dat fiind faptul că, până la acest moment, în urma prejudiciul cauzat nu mi-a fost restituită paguba pricinuită, sunt nevoit să mă adresez cu prezenta acţiune în instanţa de judecată, întemeindu-mi pretenţiile pe prevederile art.1301, 1304 alin.(2), 1315, 1398, 1410 CC, şi art.15, 22, 28 din Legea RM cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, art.166-167 CPC,

Solicit:

A admite prezenta acţiune. A încasa de la Compania Internaţională de Asigurări ,,ASITO” SA, în folosul meu, suma de ___________ lei, cu titlu de prejudiciu material, cauzat mie în urma

180

accidentului rutier din 28.09.2008, şi din cauză că am fost nevoit să apelez la avocat pentru a-mi acorda asistenţă juridică (suma de ___________ lei). Anexă:

- copia acţiunii; - copia Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr.2382 din 13.10.2009; - copia răspunsului la interpelarea nr.23 din 29.03.2010; - copia deciziei Curţii de Apel Chişinău nr.4r-107/10 din 10.03.2010. - copia certificatului de înmatriculare nr.04MTH 451163; - copia schemei ataşate la procesul-verbal al examinării locului accidentului

rutier din 28.09.2008; - copia tabelului fotografic la procesul-verbal de cercetare la faţa locului din

28.09.2008; - copia reclamaţiei din 31.05.2010; - copia răspunsului la reclamaţia din 31.05.2010; - copia contractului de asistenţă juridică.

Data _________________________ Semnătura ____________________

181

Judecătoria _____________

Reclamant: A.G., domiciliat or.________________,

str.___________, ap._____.

Reclamat: C.G., domiciliat or.________,

str.__________________, ap._____.

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND PARTAJUL AVERII COMUNE

Cu reclamatul C.G. am încheiat căsătoria la data de 11.02.1995, căsătorie care fost

înregistrată de Primăria s.___________ r.______________. Avem în comun un copil minor – fiica I.G. născută la 01.01.1997.

Dat fiind faptul că, peste o perioadă de timp, viaţa în comun nu a mai fost posibilă, prin hotărârea Judecătoriei ______ nr.2-111/07 din 09.06.2007, căsătoria noastră a fost desfăcută. În timpul vieţii în comun am acumulat avere, şi anume: apartamentul nr.11 de pe str._________ din or._______, un garaj din aceeaşi localitate, mobilă şi alte bunuri casnice. Deoarece, până la moment, nu am reuşit să partajăm averea comună pe cale amiabilă din motiv că reclamatul refuză partajarea averii, sunt nevoit să mă adresez cu prezenta cerere în instanţa de judecată.

În conformitate cu prevederile art.25-26 din Codul familiei şi cu cele ale art.166-167, 174-175 din CPC RM,

Solicit:

În scopul asigurării acţiunii, aplicarea sechestrului pe apartamentul nr.11 de pe

str.______ din or.______, şi pe garajul nr.18 al Cooperativei de construcţie a garajelor nr.11 din or.________, care sunt înregistrate pe numele lui C.G.

A numi o expertiză la Oficiul Cadastral Teritorial Ungheni şi a pune în faţa specialiştilor următoarele întrebări:

1. Care este costul de piaţă şi modul (variantele posibile) de partajare a apartamentului nr.11 de pe str._________ din or.________?

2. Care este valoarea şi costul de piaţă a garajului nr.18 al Cooperativei de construcţie a garajelor nr.11 din or.___________?

3. A partaja apartamentul nr.11 de pe str.____________________ din or.____________, şi garajul nr.18 al Cooperativei de construcţie a garajelor nr.11 din or.______________, atribuindu-mi din averea comună ½ din apartamentul nominalizat şi din costul garajului – proprietate comună în devălmăşie.

În legătură cu faptul că fiica mea minoră I.G., născută la 01.01.1997, este la întreţinerea şi educaţia mea, iar reclamatul, după desfacerea căsătoriei, nu-i acordă ajutor material, solicit, în conformitate cu prevederile art.85 alin.4 din CPC RM, eliberarea parţială de plata taxei de stat.

182

Anexă:

- copia acţiunii; - copia hotărârii judecătoreşti de desfacere a căsătoriei din 09.06.2007; - copia extrasului din Registrul bunurilor imobile; - copia pag.4-5 din paşaportul străin, seria A 2740162; - bonul de plată a taxei de stat; - copia procurii.

Data ________________________ Semnătura reclamantei _________________________

183

Judecătoria _____________

Reclamant: N.P., domiciliat s. _______________, r. _________________

Reclamat: A.P.,

domiciliat s. _______________, r. ______________________


PENTRU DESFACEREA CĂSĂTORIEI

Cu reclamatul A.P. am înregistrat actul de căsătorie la data de 21.01.2000. În comun avem un

copil minor – C.P. –, născut la data de 05.02.2001. Din cauza divergenţilor care apar în soluţionarea problemelor de familie, noi adesea ne certăm, situaţie care se răsfrânge negativ asupra educaţiei fiului minor. Toate încercările mele de a păstra relaţiile de familie nu s-au încununat de succes, de mai mult timp nu mai convieţuim împreună. Am ajuns la concluzia că nu mai este posibil să păstrăm familia. De termen de împăcare nu mai avem nevoie, deoarece toate încercările mele de a păstra relaţiile de căsătorie nu au dat efectul scontat, cauză din care sunt nevoit să mă adresez cu prezenta cerere în instanţa de judecată.

În conformitate cu prevederile art.37-38 din Codul familiei,

Solicit: 1. A desface căsătoria dintre mine şi A.P., încheiată la data de 21.01.2000 şi înregistrată

de către Primăria s. ________________ r. _______________ sub № 13. 2. Pe fiul minor – C.P. – rog sa-l lăsaţi în grija mea.

Anexă: - copia acţiunii; - certificatul de căsătorie; - copia certificatului de naştere a copilului; - bonul de plată a taxei de stat. Data _____________________________

Semnătura reclamantului _________________

184

Judecătoriei Economice mun.Chişinău

Reclamant: ,,TRC” SRL, sediul or.______________, str._______________, of.___

Tel./fax: /_____________ _____________

Pârât: OOO ,,AAA”,

03110, Ucraina, or._______, str. ________________.

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND

ÎNCASAREA DATORIEI

Conform prevederilor contractului nr.71-11 din 12.09.2008 încheiat între ,,TRC” SRL şi OOO ,,AAA”, s-a convenit transportarea de către reclamant din Republica Moldova or._____ în Ucraina or.___________ a unei încărcături.

În baza contractului nominalizat şi a comenzii nr.71 din 12.11.2008 care este parte integrantă a contractului din 12.09.2008, cărăuşul, adică ,,TRC” SRL, a transportat la locul de destinaţie încărcătura comandată, fapt ce se confirmă prin actul de îndeplinire a lucrărilor din 21.11.2008, care este semnat de către părţile contractante, iar beneficiarul urma să achite cărăuşului suma de 1200 (una mie două sute) dolari SUA. Suma dată, conform pct.11 din contractul-comandă nr.71 din 12.11.2008, urma să fie achitată de către beneficiar în termen de 10 (zece) zile după prezentarea documentelor în original, după cursul Băncii Naţionale a Moldovei la data devamării încărcăturii.

După executarea de către cărăuş a obligaţiilor asumate, pârâtul refuză să achite suma pentru transportul mărfii.

Prin scrisoarea din 22.12.2008, i-am solicitat pârâtului achitarea benevolă a sumei datorate, însă nu am primit niciun fel de răspuns la solicitarea noastră.

Conform pct.5.1 din contractul nr.71-11 din 12.09.2008, în cazul apariţiei unui litigiu dintre părţi, s-a convenit ca instanţă competentă în soluţionarea acestui litigiu va fi Judecătoria Economică a Republicii Moldova. Din această cauză suntem nevoiţi să ne adresăm cu prezenta cerere în instanţa de judecată şi, pe lângă suma datorată, solicităm să fie încasată şi dobânda de întârziere din suma datorată pentru perioada de întârziere, în baza art.619, 1017 din CC al RM.

Conform prevederilor art.619, 980, 984, 994-995, 1017 din CC al RM şi în conformitate cu art.166-167 din CPC al RM,

SOLICITĂM: A admite prezenta acţiune. A încasa de la OOO ,,AAA” cu sediul Ucraina or.______, în folosul ,,TRC” SRL, suma

datoriei conform contractului-comandă nr.71 din 12.11.2008 în sumă de 1200 dolari SUA şi dobânda de întârziere din suma datorată pentru perioada de întârziere.

Anexă: Copia cererii de chemare în judecată Copia contractului şi a comenzii nr.71 din 12.11.2008

185

Copia actului de îndeplinire a lucrărilor Calculul sumei dobânzii de întârziere

Data________________________________ Semnătura reclamantului______________________I

186

Judecătoria Economică de Circumscripţie______________ Adresa: ___________________________

Judecătorului: ____________________

Reclamant: Numele: _______________________________

Codul poştal şi rechizitele persoanei juridice: _____________________ Pârât:

Numele: _____________________________________ Codul poştal şi rechizitele persoanei juridice: _____________________

CERERE CU PRIVIRE LA LUAREA MĂSURILOR DE

ASIGURARE A ACŢIUNII CIVILE

Eu, subsemnatul, administrator-reclamant (F.N.P.), prin prezenta acţiune civilă, solicit: 1. Admiterea acţiunii civile de asigurare. 2. În scopul asigurării acţiunii, solicit aplicarea sechestru pe contul bancar, bunurile

mobile şi imobile ale pârâtului în mărimea sumei restanţei debitoriale ce îi aparţin cu drept de proprietate pârâtului.

Motivele cererii sunt următoarele: În procedura Judecătoriei Economice de Circumscripţie se află pe rol acţiunea civilă la

cererea reclamantului cu privire la încasarea datoriei debitoriale din contul pârâtului în beneficiul reclamantului în sumă de1047706,27 lei .

Ţinând cont de faptul că debitorul pârât, pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, se eschivează şi nu-şi onorează obligaţiunile asumate, a demonstrat un comportament de rea-credinţă la executarea obligaţiunilor contractuale, se confruntă cu diverse probleme de ordin economic, solicităm admiterea cererii de asigurare. Asigurarea acţiunii este necesară, deoarece noi suntem convinşi de faptul că debitorul se va confrunta cu mari dificultăţi la executarea Hotărârii judecătoreşti.

În fapt, în baza contractelor nr. 106 din 11.11.2005, nr.106 din 13.08.2007, 25.12.2007, 27.02.2008, 03.03.2008 negociate şi consemnate de părţi, reclamantul şi-a onorat obligaţiunile asumate conform condiţiilor şi angajamentelor prevăzute de părţi cu referire la prestarea serviciilor poligrafice.

Conform condiţiilor acceptate de părţi, reclamantul şi-a onorat obligaţiunile asumate. Reclamantul a executat condiţiile stipulate în contract în termenele stabilite de părţi. Serviciile poligrafice oferite de către reclamant au fost executate din surse materiale şi

financiare proprii. La fel, pârâtul şi-a asumat obligaţiunea ca, în termenele stabilite de părţi, să achite plata

pentru aceste servicii. Din motive necunoscute, pârâtul, până în prezent, nu a achitat restanţa debitorială faţă de

reclamant în mărime de 1047706,27 lei. La 29.05.2010, conform datelor contabile această restanţă constituie suma de

1047706,27 lei. În drept, îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art.174-176 CPC RM.

187

Anexă: Copia cererii, Copile documentelor ce confirm oferirea serviciilor, facturilor de expediţie etc.

Semnătura___________________ Data_______________________

188

Judecătoria ______________________ Avocatul __________________

în interesele dnei __________________

CERERE PRIVIND ÎNCETAREA PROCESULUI

ÎN PRICINA CIVILĂ

La 03.08.2010, asociaţia obştească _____________ a depus o cerere de chemare în judecată împotriva primăriei or. ______________ şi C.L. privind constatarea faptului cu valoare juridică şi recunoaşterea dreptului de proprietate.

În motivarea acţiunii, reprezentantul reclamantului a indicat faptul că a procurat de la ___________________ imobilul: depozitul lit.„02” cu suprafaţa de 105, m.p.; garaj lit.„03” cu suprafaţa de 103,7 m.p.; garaj lit.„04” cu suprafaţa de 166,3 m.p.; clădirea administrativă lit.„05" cu suprafaţa de 135,8 m.p.; construcţie accesorie lit.„07" cu suprafaţa de 6,4 m.p.; construcţie accesorie lit.„08” cu suprafaţa de 18 m.p.; poartă metalică şi gard din piatră, amplasate pe un teren cu suprafaţa de 0.1717 ha situat pe str. ____________, or. ____________. Drept temei al cerinţelor sale de recunoaştere a dreptului de proprietate, reclamantul a invocat existenţa unei convenţii de vânzare-cumpărare, actul de predare-primire a bunurilor din __________________, cât şi dispoziţia de plată nr. _ d in ________, conform căreia reclamantul a achitat costul acestor bunuri în sumă totală de ____________ ruble, evaluat la acel moment de OCT __________, filială la acel moment a OCT ____________.

Consider că procesul civil urmează a fi încetat, deoarece ambele cerinţe invocate în cererea de chemare în judecată au constituit obiectul de examinare în instanţele de judecată.

Astfel, prin decizia Curţii de Apel Economică din __________________, a fost respinsă acţiunea Asociaţiei Obşteşti __________________către primăria or. __________________şi ÎS „Cadastru” privind recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului indicat supra. Instanţa de judecată a menţionat: ”...În temeiul art.238 CC RM (în red. 1964 care reglementa raporturile juridice la acel moment), în baza contractului de vânzare-cumpărare, vânzătorul se obligă să remită cumpărătorului proprietatea unui bun, iar cumpărătorul se obligă să primească bunul şi să plătească pentru el o anumită sumă de bani. Dacă cumpărătorul este o organizaţie de stat sau o al tă organizaţie, menţionată în articolul 90/1, ea dobândeşte dreptul de administrare operativă a bunurilor.

Din esenţa normei de drept conţinută în art.238 CC RM (în red. 1964) şi luând în considerare faptul că, în hotărârea Comitetului Executiv raional _________nr. __ din _____________, nu se indică expres că bunurile aflate în proprietatea Staţiei __________________, care era la acel moment o întreprindere de stat, se transmit reclamantului apelant (societate obştească) cu drept de proprietate, instanţa de apel consideră că nu se poate trage concluzia că în asemenea mod s-a schimbat forma de proprietate asupra acestor bunuri şi că ele, din proprietate de stat, au trecut în proprietate obştească. Şi, la fel, nu se poate trage concluzia că aceste bunuri au trecut în proprietatea reclamantului.

189

Legislaţia în vigoare la acel moment, şi anume art.46 CC, a stabilit forma scrisă pentru toate convenţiile încheiate între „organizaţiile de stat, cooperatiste şi alte organizaţii obşteşti încheiate între ele.

Iar contractul de înstrăinare a imobilului proprietate a persoanelor fizice şi juridice trebuia să fie autentificat pe cale notarială şi înregistrat în decurs de trei luni la Biroul Teritorial de Inventariere Tehnică (art.240/2 CC, 1964, introdus prin legea nr.1000 din 16.10.96).

Convenţia de vânzare-cumpărare la care face trimitere reclamantul apelant nu a fost înche ia tă în forma stabilită de lege la acel moment. Nici mai târziu, după introducerea, prin legea nr.1000 d i n 16.10.96 a art.240/2 CC, a modificărilor, reclamantul apelant nu a luat măsuri pentru a-i da convenţiei forma stabilită. Nerespectarea în aceste cazuri a formei scrise şi notariale atrage nulitatea convenţiei.

Actul j u r i d i c sau clauza care contravine normelor imperative este nulă dacă legea nu prevede altfel. Nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată de orice persoană care are un interes născut şi actual. Instanţa de judecată o invocă din oficiu.

În temeiul celor relatate, instanţa de judecată consideră că convenţia de vânzare-cumpărare a bunurilor Staţiei __________________, la care face trimitere reclamantul şi în temeiul căruia apelantul se consideră proprietar este nulă şi din aceste motive se respinge argumentul apelantului reclamant precum că el este proprietarul bunurilor în litigiu în temeiul convenţiei de vânzare-cumpărare.

Faptul că reclamantul apelant nu deţine imobile cu drept de proprietate amplasate pe terenul cu suprafaţa de 0,1717 ha din str. __________________or. __________________ se confirmă şi prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din __________________ (dosarul __________________), (a doua decizie), prin care a fost respinsă cererea Primăriei de încasare a plăţii de folosinţă a terenului aferent proprietăţii private.

Faptele s tabi l i te printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o pricină c ivi lă soluţionată anterior în instanţa de drept comun sau în instanţa specializată sunt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane. Prin urmare, instanţa economică s-a expus anterior şi a constatat că Asociaţia obştească __________________nu are bunuri imobile pe terenul cu suprafaţa de 0,1717 ha din str. __________________or. __________________. Reclamantul apelant în pricina dată nu a contestat hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din __________________ (dosarul __________________) neexprimându-şi dezacordul cu conţinutul ei.

...Nu poate fi considerat reclamantul apelant proprietar al bunurilor în litigiu, nici în temeiul art.332 CC (anul 2002) prin uzucapiune, deoarece circumstanţele de fapt invocate de reclamant nu întrunesc condiţiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Din motivele de fapt şi de drept invocate şi stabilite de prima instanţă, instanţa de apel consideră necesară respingerea apelului ca fiind nefondat şi menţinerea în vigoare a hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din __________________.”

Această decizie a Curţii de Apel Economică este definitivă şi irevocabilă. Curtea Supremă de Justiţie a declarat recursul declarat de AO __________________ inadmisibil (se anexează).

190

Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău din __________________, decizie neanulată, definitivă (a treia la număr – n.n.) s-a constatat, … «că, prin Actul de inventariere a clădirilor şi Lista bunurilor imobile proprietate a primăriei or. __________________, aprobat prin Decizia __________________din __________________a Consiliului orăşenesc __________________, str. __________________, clădirea „fostului comisariat militar” a fost inclusă sub nr.58 ; iar prin Decizia nr.3/11 din 08.06.2004 a Consiliului raional __________________ „cu privire la executarea Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.162 din 19.02.2004 „Despre unele măsuri privind inventarierea bunurilor imobile proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale şi ale Statului” au fost aprobate actele de inventariere şi listele de bunuri imobile ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale statului conform anexelor cu nr.1 şi 2.

Conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.162 din 19.02.2004 „Despre unele măsuri privind inventarierea bunurilor imobile proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale şi ale Statului”, decizia nr. __________________din __________________a Consiliului orăşenesc __________________ şi Decizia nr.__din __________________a Consiliului raional __________________ clădirea din str. __________________a fost înregistrată la OCT filiala __________________ cu drept de proprietate publică.

Conform hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 19 aprilie 2006, a fost respinsă acţiunea Primăriei or. __________________ către Societatea __________________privind încasarea forţată a plăţii restante pentru folosirea terenului aferent situat în or. __________________din motivul că Societatea __________________ nu deţine dreptul de proprietate asupra imobilului şi în Registrul de Stat al Camerei Înregistrării de Stat adresa Societatea __________________ figurează în mun. Chişinău.

Din informaţia Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru a RM, oficiul Cadastral Teritorial Orhei, Filiala __________________nr.__ din __________, rezultă că după Societatea Obştească __________________nu este înregistrat niciun bun imobil. Prin decizia Consiliului orăşenesc __________________imobilul din str. __________________a fost expus la licitaţie şi în baza contractului nr.__ de vânzare-cumpărare a bunului imobil prin negocieri directe din __________________a fost înstrăinat lui L.C. Conform dosarului de inventariere tehnică se atestă faptul că imobilul din str. __________________ a aparţinut anterior întreprinderii __________________din ___________. Conform art. 118 alin.(1) CPC RM, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Contrar normei menţionate, în materialele cauzei nu se conţin probe incontestabile pentru susţinerea pretenţiilor reclamantei __________________şi __________________în deţinerea dreptului de proprietate asupra imobilului din str. __________________.”

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că circumstanţele pricinii, au fost stabilite de către prima instanţă, însă normele de drept material au fost aplicate eronat şi nu este necesară verificarea suplimentară a anumitor dovezi, Colegiul Civil ajunge la concluzia: a admite recursul, a casa hotărârea primei instanţe şi a emite o nouă hotărâre, prin care recursul Societăţii __________________împotriva Consiliului orăşenesc __________________şi a Consiliului raional __________________cu privire la anularea parţială a deciziilor Consiliului orăşenesc __________________ nr. __ din __________________şi Consiliului raional __________________nr.__ din __________________urmează a fi respins.” Hotărârile enunţate confirmă faptul că litigiul între reclamant şi primărie ce ţine de aşa-numitul contract de cumpărare-vânzare a imobilului: depozitul lit.„02" cu suprafaţa de 105, m.p.; garaj lit.„03" cu suprafaţa de 103,7 m.p.; garaj lit.„04" cu suprafaţa de 166,3 m.p.;

191

clădirea administrativă lit.„05" cu suprafaţa de 135,8 m.p.; construcţie accesorie lit.„07" cu suprafaţa de 6,4 m.p.; construcţie accesorie lit.„08" cu suprafaţa de 18 m.p.; poartă metalică şi gard din piatră, amplasate pe un teren cu suprafaţa de 0.1717 ha situat pe str. __________________, or. __________________ a fost deja soluţionat. Mai mult ca atât, au fost apreciate de către instanţele de judecată şi probele invocate de reprezentantul reclamantului. Instanţele de judecată s-au expus şi asupra hotărârii Consiliului orăşenesc _________ cu privire la scoaterea la licitaţie a imobilului în litigiu, legalitatea procurării de către C.L. a bunului scos la licitaţie. La cererea de chemare în judecată, reclamantul a anexat decizia Colegiului civil al Curţii de Apel Chişinău din __________________prin care a fost respins recursul procurorului raionului ______________ cu privire la recunoaşterea nulităţii proceselor-verbale ale licitaţiilor, inclusiv a procesul-verbal nr._ al licitaţiei din __________________, prin care C.L. a procurat clădirea fostului comisariat militar amplasat pe strada __________________. Sunt de menţionat şi sentinţele de achitare în privinţa fostului primar al or. _________, dl C.M.I, căruia, printre episoadele de învinuire a figurat şi scoaterea la licitaţie şi vânzarea clădirii fostului comisariat militar amplasat pe str. __________________, procurat de C.L. În dosarul penal menţionat Societatea __________________a fost recunoscută drept parte vătămată. Prin urmare, şi prin sentinţele de achitare în privinţa lui M.C. au fost recunoscute ca fiind legale hotărârile Consiliului orăşenesc __________________ prin care a fost scoasă la licitaţie clădirea fostului comisariat militar, amplasată pe __________________or. __________________; obiect al cererii de chemare în judecată în acest proces civil. În conformitate cu art.265 lit.b), art.266, art.269-270 CPC,

solicit:

A înceta procesul în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Asociaţiei __________________împotriva Primăriei or. __________________ şi C.L. cu privire la constatarea faptului încheierii tranzacţiei de vânzare-cumpărare şi recunoaşterii dreptului de proprietate asupra imobilului: depozitul lit.„02" cu suprafaţa de 105 m.p.; garaj lit.„03" cu suprafaţa de 103,7 m.p.; garaj lit.„04" cu suprafaţa de 166,3 m.p.; clădirea administrativă lit.„05" cu suprafaţa de 135,8 m.p.; construcţie accesorie lit.„07" cu suprafaţa de 6,4 m.p.; construcţie accesorie lit.„08" cu suprafaţa de 18 m.p.; poartă metalică şi gard din piatră, amplasate pe un teren cu suprafaţa de 0,1717 ha situat pe str. __________________, or. __________________. Anexă: - cererea privind recunoaşterea calităţii de victimă şi parte civilă;

- Decizia Curţii de Apel Economice din __________________; - Scrisoarea Curţii Supreme de Justiţie din __________________.

Data __________________ Semnătura avocatului __________________

192

Judecătoria Buiucani din municipiul Chişinău

Petiţionar: Ţ.N.I./ Ts.N.

mun.______ str. _______, ___, ap.__

CERERE PRIVIND APARTENENŢA DOCUMENTELOR

CONSTATATOARE DE DREPTURI

În fapt, eu, Ţ.N.I./ Ts.N., născut la 22.10.1949 în municipiul ___, Republica Moldova, sunt în imposibilitate juridică să-mi exercit drepturile şi obligaţiile pe teritoriul republicii din următoarele cauze:

În 1990, am emigrat în Statele Unite ale Americii, unde, în procedură legală, am obţinut cetăţenia acestui stat. Evident, în SUA, mi-au fost perfectate toate actele constatatoare de drepturi, inclusiv buletinul de identitate, acte în care numele meu a fost transliterat Ts., aşa precum era scris în paşaportul meu pentru străinătate (copia se anexează), iar prenumele N. a fost transliterat Nic.

În anul 2010, fiind în vizită în Republica Moldova, m-am căsătorit cu doamna C.V.A. Căsătoria (certificatul de căsătorie se anexează) a fost înregistrată în baza permisului de şedere, eliberat de Ministerul Tehnologiilor Informaţionale, Direcţia Documentare a populaţiei, Numele meu în permis este fixat Ts.N. (copia permisului se anexează).

Între timp, soţia mea a depus cerere de obţinere a cetăţeniei române. Cetăţenia română i-a fost acordată prin redobândire.

La faza de perfectare a actelor româneşti de stare civilă, aşa după cum prevede procedura, soţia mea urmează să prezinte Ambasadei României din Chişinău un set de documente, printre care şi certificatul meu de naştere.

În certificatul meu de naştere este înscris numele Ţ. şi prenumele N., iar în toate celelalte acte ale mele – Ts.N., eu, soţul doamnei C., fiind una şi aceeaşi persoană cu 2 nume, fapt nerecunoscut de Consulatul Român din Chişinău.

Funscţionarii Serviciului municipal de Stare Civilă din Chişinău ne-au explicat faptul că problema dată nu este de competenţa acestei instituţii (răspunsul la demersul nostru se anexează).

În drept, în baza art.281, lit.i) din Codul de procedură civilă – Pricinile de constatare a faptelor care au valoare juridică – din Capitolul XXIV: CONSTATAREA FAPTELOR CARE AU VALOARE JURIDICĂ,

SOLICIT

constatarea faptului că Ţ.N.I. şi Ts.N. este una şi aceeaşi persoană, cu acelaşi

număr personal de identificare şi că modificarea numelui meu este efectul transliterării acestuia din limba română în limba engleză, fapt dovedit prin certificatul eliberat de

193

Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Comisia pentru reglementare a onomasticii şi terminologiei naţionale (se anexează).

Anexe:

• Copia legalizată a certificatului de naştere în limba română NA-VI nr. ____din

__. • Copia legalizată şi tradusă în limba engleză a certificatului de naştere NA-VI nr.

___ din __. • Copia buletinului de străinătate OM-XIX nr.___, eliberat de autorităţile Uniunii

Sovietice la ____. • Copia certificatului de căsătorie nr. 62 CS-V nr.____ din ___. • Copia permisului de şedere pe teritoriul Republicii Moldova pentru cetăţenii

străini CR___ eliberat la ____. • Copia certificatului de identificare a numelui/ prenumelui, eliberat de Institutul

de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Comisia pentru reglementare a onomasticii şi terminologiei naţionale din 28.12.2010.

• Răspunsul Serviciului municipal de Stare Civilă Chişinău la demersul meu. Data ______________________ Semnătura _________________

194

APELURI

Curtea de Apel _______

Apelanţi : C.E., C.V. raionul _____, satul _____

Intimat: L.I.,

raionul _____, satul _____

CERERE DE APEL ASUPRA HOTĂRÂRII DIN 27.02.2008 A

JUDECĂTORIEI ________ (JUDECĂTOR D.M.)

Subsemnaţii, C.E. şi C.V., solicităm admiterea prezentului apel şi modificarea hotărârii primei instanţe în partea încasării reparaţiei pentru prejudiciul moral, cu încasarea de la intimat în beneficiul nostru a sumei de 100000 lei – repararea prejudiciului moral cauzat nouă prin vătămarea integrităţii corporale şi decesul lui C.W.

Motivele apelului sunt următoarele: În fapt, la 27.11.2006, pârâtul L.I., conducând motocicleta „Voshod” cu numărul de

înmatriculare MDM 1970, l-a accidentat pe C.W., soţul apelantei şi, respectiv, tatăl apelantului. Victima a fost transportată la Spitalul Raional ______, de unde, la 28.11.2007, a fost transportată la IMSP „Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie” din Chişinău. La 13.12.2006, C.W. a decedat. La 16.01.2007, Judecătoria raionului _____ (judecător D.M.) a emis o sentinţă prin care l-a recunoscut vinovat pe L.I. în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.264 alin.(3) lit.b) CP. Acţiunea civilă a fost lăsată fără examinare, pentru a fi examinată în procedura civilă.

La 27.02.2008, Judecătoria _____ a examinat acţiunea civilă înaintată de noi către

L.I., pentru repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin vătămarea integrităţii corporale şi decesul lui C.W.

Instanţa a admis integral pretenţiile de recuperare a pagubei materiale, dar a admis

doar parţial pretenţiile de reparare a prejudiciului moral cauzat prin vătămarea integrităţii corporale şi decesul lui C.W. Din 100000 lei solicitaţi de noi pentru repararea prejudiciului moral, instanţa a încasat doar 1000 lei.

Nu suntem de acord cu încasarea doar a sumei de 1000 lei destinaţi pentru repararea

prejudiciului moral, deoarece, în urma accidentului în care i-au fost cauzate leziuni corporale grave soţului mamei şi, respectiv, tatălui meu, în urma spitalizării şi apoi a decesului acestuia ne-au fost cauzate suferinţe morale enorme. Suferinţele noastre morale au fost enorme atunci când am aflat de accident, au fost enorme atunci când C.W. era în spital în comă şi medicii făceau tot posibilul pentru a-l salva, dar, din păcate, leziunile corporale au fost prea grave. Durerea noastră nu avea margini când am aflat de moartea întreţinătorului nostru. În fiecare

195

noapte, iar şi iar, visăm tot calvarul prin care am fost nevoiţi să trecem în urma crimei comise de L.I. Suferinţele morale ne urmăresc până în prezent şi vor fi cu noi încă mult timp, deoarece ne-a fost răpit cel mai drag şi iubit om.

Coapelanta, C.E., a fost nevoită să plece la muncă în Italia, lăsându-l pe fiul ei, V., în

grija bunicii. Feciorul creşte fără tată şi la o distanţă de mii de kilometri de mamă. Despărţirea mamei de fiu, cauzată de decesul tatălui, numai a agravat suferinţele noastre morale.

În drept, ne întemeiem apelul pe dispoziţiile art.1422 din Codul civil, art.357, 358,

385 din Codul de procedură civilă. Data______________ Semnături ______________

C.E. __________________ (Reprezentată prin procură de C.V.) C.V. _________________

196

Curtea de Apel Chişinău

Apelant: F.N., domiciliată ______________,

str._______________, ap.____.

Intimat: E.T., domiciliat _____________________,

str._____________, 14, ap.______.

CERERE DE APEL ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII JUDECĂTORIEI

_______ MUN.CHIŞINĂU NR.2-14/10 DIN 10.04.2010

Prin hotărârea Judecătoriei _______mun.Chişinău nr.2-14/10 din 10.04.2010, a fost

admisă acţiunea lui E.T. către mine şi E.T. privind încasarea, din contul meu, a prejudiciului cauzat în mărime de 8559,29 lei?.

Cu hotărârea nominalizată nu sunt de acord din următoarele considerente: În baza contractului de vânzare-cumpărare din 09.04.2009, înregistrat ulterior la OCT

Chişinău la data de 25.06.2009, eu am devenit proprietara apartamentului nr.____ situat pe str.________, mun.______, imobil pe care l-am procurat de la I.I.

În cadrul şedinţei judiciare, am solicitat să fie atras în calitate de copârât fostul proprietar I.I., însă instanţa de fond, din motive necunoscute, l-a atras în calitate de copârât. pe E.T. care a fost proprietarul anterior al imobilului aflat în litigiu, şi care, la moment, nu are nicio atribuţie cu litigiul în cauză.

La examinarea cauzei în fond, instanţa de judecată reţine faptul că E.T., proprietara apartamentului nr.____ aflat pe str.______, 14, din mun._____, prin actul nr.22 din 04.09.2008, confirmat de către preşedintele APLP nr.11/22 – materialele se conţin în dosarul cauzei – confirmă faptul că peretele din odaia care aparţine reclamantei este umed, sunt deteriorate tapetele, tencuiala şi duşumeaua. Iar prin raportul de expertiză nr.1423 din 29.04.2009, s-a stabilit că scurgerea apelor reziduale din sistemul de canalizare pe peretele interior comun care separă apartamentul reclamantei E.T. de apartamentul nr.116, este provocată de fisurarea ţevii de canalizare pe segmentul ce uneşte blocul sanitar cu bucătăria apartamentului nr.116, segment care este dosit în peretele interior comun.

Astfel, instanţa de fond a constatat greşit că paguba urmează a fi încasată de la mine, deoarece proprietar al apartamentului nr.116 am devenit, la 25.06.2009, iar actul de constatare nr.92 confirmat de către preşedintele APLP nr.11/22 este din 04.09.2008. Prin urmare, la acel moment, eu, nefiind proprietara apartamentului, nu port răspundere pentru prejudiciul cauzat dat fiind faptul că, proprietar al apartamentului dat era altă persoană, iar raportul de expertiză nr.1423 a fost efectuat doar la 29.04.2009, adică peste opt luni.

Cu atât mai mult, instanţa de judecată l-a atras în calitate de copârât pe E.T., însă, prejudiciul a fost încasat de la mine, ignorând faptul că eu nu eram proprietară la momentul constatării producerii inundaţiei în apartament şi nu a fost stabilită vina mea în conformitate cu prevederile art.1398-1399 din CC RM.

Pornind de la aceste circumstanţe, consider că instanţa de fond nu a constatat toate circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, iar concluziile instanţei expuse în

197

hotărâre sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, fapt ce serveşte ca temei de casare a hotărârii în conformitate cu prevederile art.386 alin.1 lit.a) şi c) CPC RM.

În conformitate cu art.357-365, 386 alin.1 lit.a) şi c) din CPC RM,

Solicit:

Admiterea prezentului apel. Casarea hotărârii Judecătoriei _______mun.Chişinău din 10.04.2010, cu remiterea cauzei la rejudecare într-un alt complet de judecată. Anexă:

- copia cererii de apel; - copia hotărârii nr.2-14/10 din 10.04.2010; - bonul de plată a taxei de stat.

Data _______________________________ Semnătura apelantului ________________

198

ALTE CERERI

JUDECĂTORIA ________

De la: C.V. Reclamant în cauza civilă „C.E. şi C.V.

către L.I., despre repararea prejudiciului”

C E R E R E PENTRU ANEXAREA ÎNSCRISURILOR LA

MATERIALELE CAUZEI

Judecătoria ______ are pe rol cererea de chemare în judecată, înaintată de mine şi C.E. către L.I., despre recuperarea prejudiciului. Prin prezenta, solicit anexarea la materialele cauzei a următoarelor înscrisuri (copii legalizate):

• Bonul de plată nr.3017, eliberat de S.C. „Şx” S.R.L. la 15.12.2006, prin care este confirmată achitarea de către C.V. a sumei de 875,00 lei pentru pâine (colaci), procurată pentru masa de pomenire.

• Ordinele de încasare nr. 4 din 03.10.2007 şi nr.02 din 09.11.2007 eliberate de

„Mobiasbancă” S.A. prin care este confirmată achitarea de către C.E. a sumelor de 1500,00 şi 3500,00 lei (total 5000,00 lei) pentru asistenţa juridică conform contractului nr.05 din 26.09.2007.

Întemeiez prezenta cerere pe prevederile art.56 alin.(1) din Codul de procedură civilă. Data______________ Semnătura______________

199

Judecătoria sectorului _______, mun. Chişinău, str.

De la avocatul A. Barbăneagră

în interesele lui B.V., mun. Chişinău. str. _____________

CERERE PRIVIND EFECTUAREA EXPERTIZEI

PSIHIATRICE

În fapt, B.V., la data de 25 martie 2001, a înregistrat căsătoria cu cet. B.Vl. Căsătoria a fost înregistrată la OSC ___________, prin certificatul de căsătorie _____________. Soţii nu au avut copii în această căsătorie.

La 05.04.2010, dna B.Vl. a decedat, fapt atestat prin certificatul de deces nr. __________din __________.

După decesul soţiei, lui B.V. i s-a adus la cunoştinţă faptul de existenţă a testamentului ei. Acest fapt este confirmat prin extrasul privind testamentele eliberate de Centrul de evidenţă a gajului, actelor notariale şi a debitorilor. În extras este indicat faptul că testamentul a fost înregistrat la data de ____________, cu numărul __________.

Ţinem să menţionăm faptul că starea de sănătate a dnei B. era deosebit de gravă, ea suferind de cancer în fază terminală şi fiind invalid de gradul I. Pacientei i s-a efectuat la _______ mastectomie radicală cu tratament complex la fel şi histologic confirmat (N ___________) stadiul avansat al maladiei glandei mamare T4N2MX st. III B. Acest fapt se confirmă prin actul de examinare primară din __________, în care se indică: „În 2008 s-a depistat tumoare cefalo-pancreatică. În Spitalul Direcţiei nr. 4 s-a efectuat laparotomie. Intraoperator tumoarea în duoden cu concreşterea pancreasului s-a efectuat rezecţie pancarto-duodenală. Din _____________ s-a observat creşterea abdomenului în volum. Vizualizarea organelor abdominale şi ale bazinului mic nu este posibilă din cauza formaţiunii gigantice tip mixta. Hydronreteoneroza gr.II. Starea generală - gravă ”. De asemenea, în cererea de chemare în judecată pentru desfacerea căsătoriei, dna B. indică faptul că „În prezent sunt bolnavă de cancer în ultima fază. Mă simt foarte rău şi nu am surse financiare pentru leacuri şi trai”. Specificul bolii de care suferea dna B. – cancer în faza terminală – este că bolnavii au, de obicei, depresie severă şi alterare a conştiinţei ca urmare a medicaţiei administrate.

În contextul litigiului privind contestarea legalităţii testamentului este necesar a stabili dacă dna B.Vl., bolnavă de cancer (la ficat) în faza terminală, la momentul întocmirii testamentului dispunea sau nu de discernământ. În cazul de faţa, este vorba de o persoană care a încheiat anumite acte juridice (cu câteva luni înainte de propriul deces) în timpul ce i se administra tratament cu citostatice.

Este necesar a stabili, dacă pot aceste medicamente prin efectul pe care îl au, să altereze discernământul unei persoane în asemenea mod încât să nu fie pe deplin conştientă de faptele sale.

În cazul dovedirii lipsei discernământului părţii la data întocmirii testamentului din cauză de boală, nu se poate accepta existenta consimţământului valabil ca expresie a libertăţii de voinţă.

Din aceste motive, considerăm că, la momentul întocmirii testamentului, a fost viciat discernământul dnei B.Vl., ea neconştientizându-şi acţiunile. Considerăm că starea depresivă

200

şi anxietatea de care suferea i-au alterat conştiinţa, respectiv, testamentul a fost încheiat într-un moment în care ea nu putea să-şi conştientizeze acţiunile sale ori să le dirijeze. De asemenea, pune în gardă faptul că dl B.V., în calitatea sa de soţ, nu a ştiut despre intenţia soţiei de a perfecta acest act şi, ulterior, nu a ştiut de existenţa testamentului.

Pornind de la faptul că: 1. Pacientei Vl.B. i s-a efectuat la ___________ mastectomie radicală cu tratament

complex la fel şi histologic confirmat (N ___________) stadiul avansat al maladiei glandei mamare T4N2MX st. III B ;

2. În august 2008 se depistează maladie tumorală a tractului digestiv şi anume leiomiosarcom cu focare de malignizare, confirmată histologic (N__________________);

3. Starea gravă a pacientei se confirmă prin faptul că, la ____________ când s-a încercat a efectua examinarea prin ultrasonografie a organelor abdominale, aceasta fiind imposibilă ,,din cauza formaţiunii gigantice” .

4. Din fişa de examinare staţionară se constată cu certitudine faptul că din momentul internării pacienta se afla într-o stare gravă, i s-au administrat preparate tranchilizante (Sol. Diasepam) şi, mai mult ca atât, se confirmă clinic faptul de intoxicaţie endogenică.

Cele expuse, precum şi confirmate clinic, la fel şi sursele bibliografice de specialitate (Nacu Al., Nacu An. Manual de psihiatrie judiciară. Chişinău, 1997. pag.181) presupun că pacienta Vl.B. suferea de o tulburare psihică pe fundal somatogen agravat de intoxicaţie canceroasă gravă.

În contextul argumentelor invocate, în temeiul art. 148, 153, 261, 263, 269 – 270 CPC,

SOLICITĂM:

A dispune expertiza medico-legală psihiatrică în baza documentelor anexate la dosar, după decesul persoanei, înaintând următoarele întrebări:

1. Din fişa de observaţie se confirmă administrarea sistematică a preparatelor tranchilizante, cum acţionează acestea asupra stării psihice a pacientului, a sferei emoţional volitive?

2. Pacienta din momentul internării (_________) se afla în sare de proces tumoral avansat, ascită, intoxicaţie endogenă. Toate aceste stări au impact şi asupra stării psihice a pacientului? Dacă da – în ce măsura?

3. Putea oare pacienta Vl.B. care se afla în stare gravă de intoxicaţie endogenă administrându-i-se preparate tranchilizante, care conduc la slăbirea sferei emoţional-volitive, să fie responsabilă de acţiunile sale la momentul întocmirii testamentului la data de ______________?

4. Luând în considerare starea gravă a pacientei pe fond de intoxicaţie endogenă, care era discernământul critic al pacientei Vl. B.?

A încredinţa efectuarea expertizei psihiatrice Spitalului Clinic de Psihiatrie al Ministerului Sănătăţii.

Data ______________ Avocatul______________

201

Judecătoria sectorului _____

Judecătorului A.A.

de la reprezentantul lui L.C. în bază de procură,

V.S.

CERERE DE STRĂMUTARE

În procedura Judecătoriei _____mun.Chişinău se află cauza civilă după acţiunea lui C.A. către C.L. privind recunoaşterea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr.25 situat pe str._____________, 11, mun.Chişinău.

Dat fiind faptul că, în conformitate cu prevederile art.40 din CPC RM, acţiunile cu privire la dreptul asupra terenurilor, subsolurilor, fâşiilor forestiere, plantaţiilor perene, resurselor acvatice izolate, asupra unor case, încăperi, construcţii, altor obiective fixate de pământ se intentează în instanţa de la locul aflării acestor bunuri, iar apartamentul nr.25 situat pe str.______________11, mun.Chişinău, se află în sectorul Botanica mun.Chişinău,

SOLICIT: în conformitate cu art.43 din CPC RM, rog să dispuneţi strămutarea pricinii spre

judecare cu respectarea normelor de competenţă excepţională în Judecătoria Botanica mun.Chişinău.

Data ___________________________ Semnătura reprezentantului conform procurii _____________________

202

CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

203


REPUBLICII MOLDOVA

Cu privire la practica aplicării de către instanţele de contencios administrativ a unor prevederi ale

Legii contenciosului administrativ nr.10 din 30.10.2009


În scopul aplicării corecte şi uniforme a unor prevederi ale Legii contenciosului

administrativ, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în conformitate cu art.17 din Codul de procedură civilă, art.2 lit.e) şi art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie. EXPLICĂ:

1. Conform art.1 alin.(2) din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000 (în continuare Lege), orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este în drept să se adreseze instanţei de contencios administrativ pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost pricinuită.

Ţinând cont de prevederile legale menţionate şi de prevedere art.2 şi art.3 din Lege, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl constituie:

- actul administrativ cu caracter normativ sau individual; - contractul administrativ; - nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege

- refuzul autorităţii publice de a primi cererea persoanei sau faptul de a nu răspunde petiţionarului în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, dacă legea nu prevede altfel.

Repararea prejudiciului cauzat prin actul administrativ nu poate constitui separat obiect al acţiunii în contenciosul administrativ.

2. Noţiunea "act administrativ" este reglementată atât în art.2 din Lege, cât şi în Rezoluţia (77) 31 "Cu privire la protecţia individului faţă de actele autorităţilor administrative", adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 28 septembrie 1997.

Ţinând seama de prevederile menţionate, actul administrativ poate fi definit ca fiind un act unilateral, cu caracter normativ sau individual, adoptat sau emis de către o autoritate publică sau de o persoană privată împuternicită prin lege sau printr-un act administrativ, în mod unilateral, în baza şi în vederea exercitării legii, pentru naşterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice de drept administrativ.

3. Prin art.2 din Lege, contractul administrativ este asimilat actului administrativ, fiind definit de lege ca un contract încheiat de o autoritate publică, în virtutea prerogativelor de putere publică, având ca obiect administrarea şi gestionarea bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea de servicii publice, activitatea funcţionarilor publici care rezultă din relaţiile de muncă reglementate de statutul juridic al acestora.

204

Contractele administrative au următoarele caractere juridice: - inegalitatea de poziţii ale părţilor. Astfel, administraţia publică, în calitate de purtătoare a prerogativelor de putere publică,

are dreptul de a modifica şi rezilia contractul unilateral, poate supraveghea condiţiile executării contractului şi aplica sancţiuni pecuniare pentru neexecutarea contractului;

- părţile au obligaţia de a accepta anumite clauze stabilite prin lege sau, în baza legii, prin hotărâre de Guvern, sau, după caz, prin hotărâre a administraţiei publice locale, având dreptul de a negocia unele clauze;

- contractul administrativ are ca obiect prestarea unui serviciu public sau gestionarea bunurilor din domeniul public;

- contractul administrativ se încheie în formă scrisă; - respectarea procedurilor pentru încheierea contractului administrativ etc. Din categoria contractelor administrative fac parte contractele de concesiune,

reglementate prin Legea cu privire la concesiuni, contractele de achiziţii publice, reglementate prin Legea privind achiziţiile publice, contractele de prestare a serviciilor publice de gospodărire comunală, cum ar fi: de alimentare cu apă potabilă şi menajeră, de furnizare a energiei termice şi electrice, de canalizare şi epurare a apelor uzate şi pluviale, de salubrizare, de administrare a fondului locativ public, de administrare a domeniului public, reglementate prin Legea serviciilor publice de gospodărie comunală, alte contracte de prestări servicii de interes public sau de executare a lucrărilor de interes public naţional sau local.

Contractele de vânzare-cumpărare a bunurilor din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale constituie contracte administrative, dacă, până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, nu a fost schimbat regimul juridic al bunului respectiv, cu trecerea lui din domeniul public în domeniul privat, în condiţiile Legii privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice şi ale legislaţiei privind proprietatea publică.

Procesele verbale privind consumul fraudulos al energiei electrice şi termice, al gazelor naturale, apei potabile şi menajere pot fi contestate în ordinea contenciosului administrativ.

Prin art.2 al Legii, contractelor administrative sunt asimilate şi contractele încheiate între autorităţile publice şi funcţionarii publici. Prin urmare, funcţionarii publici, funcţionarii publici cu statut special din serviciile diplomatice, din serviciul vamal, din organele apărării securităţii naţionale şi ordinii publice şi alte categorii stabilite prin lege pot înainta, în instanţa de contencios administrativ, acţiuni cu privire la numirea, transferarea, detaşarea, suspendarea sau eliberarea din funcţie, inclusiv aplicarea sancţiunilor disciplinare.

4. Conform art.3 alin.(2) din Lege, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl constituie şi nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Astfel, se consideră nesoluţionare în termen legal a unei cereri refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a primi o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege sau faptul de a nu răspunde persoanei în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii de către autoritatea publică, dacă prin lege nu este prevăzut alt termen de soluţionare a cererii.

Refuzul de a elibera un certificat, o adeverinţă sau un oricare alt înscris, precum şi refuzul de a furniza o informaţie sau de a asigura accesul liber la registrele publice aflate la dispoziţia furnizorului de informaţie etc., de asemenea, sunt asimilate actului administrativ.

5. Conform art.1 şi art.18 din Lege, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl poate constitui şi repararea prejudiciului cauzat persoanei vătămate printr-un act ilegal sau prin nesoluţionarea unei cereri în termenul legal, dacă acţiunea în despăgubiri se va înainta concomitent cu cererea iniţială sau prin înaintarea unei cereri suplimentare, dacă aceasta a fost înaintată ulterior.

În cazul în care acţiunea în despăgubiri este înaintată după ce, printr-o hotărâre judecătorească, actul administrativ a fost anulat sau modificat sau autoritatea a fost obligată să

205

soluţioneze cererea sau să emită actul administrativ, ea se înaintează în instanţa de drept comun.

De asemenea, se va înainta în instanţa de drept comun acţiunea cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actului administrativ care, ulterior, a fost anulat de către autoritatea emitentă sau ierarhic superioară.

Acţiunea în repararea prejudiciului material şi moral se prescrie în termen de 3 ani (art.267 şi art.1424 din Codul civil).

6. Acţiunea în reparare a prejudiciului moral şi material poate fi înaintată şi împotriva funcţionarului public al autorităţii publice pârâte care a elaborat actul administrativ contestat sau care a refuzat să soluţioneze cererea în care se solicită despăgubiri.

Funcţionarul public introdus în proces are calitatea procesuală de sine stătătoare de pârât în litigiu, având toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale părţii în proces.

În cazul în care se admite acţiunea, funcţionarul public poate fi obligat să plătească despăgubiri solidar cu autoritatea respectivă (art.20 alin.(2) din Lege), dacă se va dovedi că el a săvârşit, intenţionat sau din culpă gravă, fapta ilicită prejudiciabilă (art.1404 din Codul civil).

Funcţionarul public, în temeiul art.20 alin.(3) din Lege, poate chema în garanţie superiorul său ierarhic care i-a ordonat să elaboreze actul administrativ sau să refuze soluţionarea cererii, acesta fiind introdus în proces în calitate de pârât.

Conform prevederilor art.23 din Legea privind administraţia publică locală, acţiunea în despăgubiri poate fi înaintată şi împotriva consilierilor care au adoptat actul administrativ, dacă au votat pentru adoptarea acestui act. În acest caz, în baza principiului solidarităţii, consilierii răspund solidar cu autoritatea.

Se atenţionează că autoritatea publică şi persoanele menţionate pot fi degrevate de obligaţia de a repara prejudiciul în măsura în care cel prejudiciat a omis, cu intenţie ori din culpă gravă, să înlăture prejudiciul prin mijloace legale (art.1404 alin.(3) din Codul civil).

7. Conform art.3 din Lege, actele administrative pot fi emise de: a) autorităţile publice şi autorităţile asimilate acestora în sensul Legii; b) subdiviziunile autorităţilor publice; c) funcţionarii din structurile specificate la lit.a) şi b). Prin autoritate publică se înţelege orice organ de stat al unităţilor administrative

instituite prin lege sau printr-un act administrativ normativ, care acţionează în regim de putere publică pentru realizarea unui interes public.

Din categoria autorităţilor publice fac parte: - Parlamentul Republicii Moldova; - Preşedintele Republicii Moldova; - Guvernul; - organele administraţiei publice centrale (ministerele, agenţiile, birourile, serviciile, alte

autorităţi administrative) şi subdiviziunile lor teritoriale; - autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întâi, care sunt constituite şi

activează pe teritoriul satului (comunei), oraşului (municipiului); - autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea, care sunt constituite pe

teritoriul raionului, municipiului Chişinău, unităţii teritoriale cu statut juridic special, şi subdiviziunile lor;

- autoritatea judecătorească, care include toate instanţele judecătoreşti, Consiliul Superior al Magistraturii şi Procuratura.

Din categoria autorităţilor publice centrale autonome fac parte Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Comisia pentru Piaţa Hârtiilor de Valoare, Comisia Electorală Centrală, Banca Naţională a Moldovei etc.

206

Persoanele private (fizice sau juridice) pot fi asimilate autorităţilor publice în sensul Legii, dacă aceste persoane exercită atribuţii de putere publică sau utilizează domeniul public, fiind împuternicite prin lege sau printr-un act administrativ de autoritate să presteze un serviciu de interes public sau să exercite funcţii publice întru executarea actelor legislative sau normative ale statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

Prin urmare, actele emise de persoanele private întru realizarea acestor prerogative pot fi contestate în ordinea contenciosului administrativ.

Nu pot fi contestate în contenciosul administrativ actele emise de organizaţiile cooperatiste, obşteşti sau agenţii economici şi persoanele juridice cu scop lucrativ.

8. Actele pregătitoare sau operaţiunile administrative şi tehnico-materiale care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat nu pot constitui de sine stătător obiect al acţiunii în contenciosul administrativ, deoarece nu produc efecte juridice prin ele insele.

Dat fiind faptul că, în lipsa actului pregătitor sau exercitării unor operaţiuni tehnico-materiale, actul administrativ nu poate fi adoptat sau emis, iar dacă ar fi emis sau adoptat, nu ar produce efecte juridice, instanţa de contencios administrativ, în temeiul art.25 alin.(2) din Lege, verificând legalitatea actului, este în drept, din oficiu sau la cerere, să se pronunţe şi asupra legalităţii acestor acte sau operaţiuni. (Spre exemplu, instanţa din oficiu este în drept să verifice legalitatea avizelor, care au stat la baza emiterii actului administrativ, cvorumul prevăzut de lege, dacă actul este semnat de către conducătorul organului colegial, iar în cazurile prevăzute de lege - contrasemnat, etc.)

În cazul în care organul administraţiei publice refuză întocmirea sau eliberarea actului administrativ pregătitor (avizului, acordului, concluziei etc.) sau prin lege este prevăzută contestarea actului pregătitor, persoana poate contesta în instanţă de contencios administrativ actul pregătitor sau poate solicita obligarea organului respectiv la întocmirea sau eliberarea actului pregătitor.

9. Răspunsul unei autorităţi publice care cuprinde punctul de vedere cu privire la interpretarea unei legi sau a unui act administrativ normativ nu poate fi considerat drept un act administrativ, deoarece răspunsul în cauză nu produce niciun efect juridic faţă de persoana care l-a solicitat.

Răspunsul autorităţii publice care atestă date existente în evidenţa unei autorităţi publice, de asemenea, nu constituie un act administrativ producător de efecte juridice.

Totodată, se atenţionează că, în temeiul Legii, instanţa nu poate discuta conţinutul unui răspuns la o cerere adresată unei autorităţi publice, deoarece petiţionarul nu poate să pretindă ca răspunsul la cerere să fie dat conform propriei sale formulări sau într-un anumit sens, după dorinţa personală, stabilirea răspunsului fiind atributul exclusiv al autorităţii publice competente. În cazul în care autoritatea publică nu a răspuns la toate solicitările petiţionarului, acesta este în drept să se adreseze instanţei de contencios administrativ cu o cerere privind obligarea autorităţii publice de a-i răspunde la toate solicitările.

Dacă autoritatea publică, printr-o adresă, refuză emiterea unui act administrativ sau eliberarea unor acte, precum şi în cazul în care cererea nu este examinată în termenul legal, persoana poate contesta inacţiunile autorităţii publice, care sunt asimilate actului administrativ.

Adresa, prin care autoritatea publică expediază cererea petiţionarului organului competent pentru examinare şi, concomitent, informează petiţionarul despre aceasta, nu constituie act administrativ, deoarece nu produce pentru petiţionar efecte juridice. Petiţia poate fi readresată organului competent fără acordul petiţionarului, cu excepţia cazurilor stabilite în art.17 lit.a) şi b) din Legea nr.982-XIV din 11.05.2000 privind accesul la informaţie.

207

Circulara cu caracter obligatoriu, emisă de autoritatea publică, constituie în sine un act administrativ producător de efecte juridice, care poate fi contestat pe calea contenciosului administrativ.

10. Cererea pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ, deoarece obiectul acţiunii poartă un caracter patrimonial, fiind solicitată despăgubirea de la stat în baza Legii nr.1545-XIII din 25.02.1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.

11. Procesul verbal de recepţie finală a construcţiei constituie temei de înregistrare a dreptului de proprietate asupra imobilului construit, prin urmare este producător de efecte juridice şi poate fi contestat în ordinea contenciosului administrativ (art.404 din Legea cadastrului bunurilor imobile).

12. Refuzul procurorului de a emite un act administrativ în sensul Legii sau tăcerea organului procuraturii la petiţia persoanei pot fi contestate în instanţă de contencios administrativ.

Acţiunile privind obligarea procurorului de a porni un proces penal, privind anularea ordonanţei de clasare a procesului, privind contestarea altor acte procesuale dintr-un proces penal nu sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ, deoarece actele emise de procuror, în acest caz, poartă caracterul unor acte de procedură şi pot fi contestate în ordinea prevăzută de legislaţia procesuală penală.

În cazul în care terţa persoană consideră că organul de urmărire penală a aplicat ilegal sechestrul pe bunurile ce-i aparţin, atunci, în temeiul art.209 alin.(2) CPP, ea poate cere organului de urmărire penală sau instanţei de drept comun să scoată bunurile de sub sechestru. Dacă procurorul refuză să satisfacă rugămintea sau nu comunică persoanei respective despre soluţionarea cererii în decurs de 10 zile din momentul primirii ei, persoana este în drept să înainteze o cerere de scoatere a bunurilor de sub sechestru în instanţa de drept comun.

13. Sunt exceptate de la controlul legalităţii în ordinea contenciosului administrativ actele organelor sistemului penitenciar ce ţin de executarea obligaţiilor prevăzute de Codul de executare şi art.187 Cod de procedură penală, demersurile privind soluţionarea chestiunilor statuate în art.469 Cod de procedură penală şi art.274 Cod de executare, referitoare la contestarea sancţiunilor disciplinare aplicate deţinuţilor, acţiunile privind transferarea deţinuţilor, aplicarea forţei fizice, mijloacelor speciale şi armei de foc, stabilirea regimului special în penitenciare, deoarece acţiunile organelor sistemului penitenciar vizează executarea unor hotărâri penale, a cărei procedură este reglementată de legislaţia procesuală penală şi de executare.

De asemenea, nu sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ acţiunile privind contestarea încheierilor şi actelor executorului judecătoresc legate de executarea hotărârilor cu caracter civil, dat fiind faptul că ele se examinează în ordinea procedurii stabilite de cartea întâi, titlul IV din Codul de executare, de către instanţele de drept comun.

14. Pot fi contestate în instanţă de contencios administrativ actele de sancţionare economică şi fiscală, întocmite de organele abilitate (Serviciul Fiscal de Stat, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi subdiviziunile lor teritoriale), deoarece ele provin de la o autoritate publică şi stabilesc pe cale unilaterală o obligaţie în sarcina unui subiect de drept, parte într-un raport juridic de drept public.

Se atenţionează că procesele verbale şi actele (rapoartele) întocmite în baza controlului efectuat constituie acte preparatorii, care pot fi contestate în instanţă de contencios administrativ concomitent cu decizia autorităţii publice, însă, în cazul în care prin aceste acte se aplică sancţiuni pecuniare aferente taxelor şi impozitelor, actele menţionate pot fi contestate în ordinea contenciosului administrativ.

208

În cazul în care prin actul de control sau procesul verbal s-a constatat o contravenţie, fiind aplicată o sancţiune contravenţională, actul poate fi contestat în ordinea prevăzută de legislaţia contravenţională.

15. Conform art.127 alin.(3) din Constituţie, statul şi unităţile administrativ-teritoriale dispun de proprietate publică, iar ţinând cont de sensul art.296 din Codul civil, art.2 şi 10 din Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, art.1 şi 2 din Legea privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor etc., proprietatea publică constituie totalitatea bunurilor domeniului public şi privat al statului, al unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia.

Din domeniul public al statului fac parte: - bunurile stabilite prin art.127 alin.(4) din Constituţie; - bunurile stabilite de lege; - bunurile de uz sau de interes public (art.296 din Codul civil). Dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul public nu se stinge prin neuz şi nu

poate fi dobândit de terţi prin uzucapiune, acestea nu pot fi supuse urmăririi silite, nu pot constitui obiect al gajului şi nici nu pot fi înstrăinate (art.296 alin.(4) din Codul civil, art.10 din Legea nr.121-XVI din 04 mai 2007, art.2 din Legea nr.91-XVI din 05 aprilie 2007).

Se explică faptul că, potrivit prevederilor art.11 din Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, bunurile imobile şi alte bunuri proprietate publică se înregistrează în cadastrul bunurilor imobile sau în alt registru de stat, după caz. Evidenţa întregului patrimoniu public se ţine în registrul patrimoniului public. Concomitent, persoanele juridice în a căror gestiune se află bunurile din domeniul public sunt obligate să ducă evidenţa contabilă a acestor bunuri în modul stabilit de Ministerul Finanţelor. Astfel, pentru a determina regimul juridic al bunurilor, instanţele sunt obligate să solicite extrasul din registrul cadastral sau din alt registru de stat, după caz.

16. Pot constitui obiect al privatizării bunurile proprietate publică enumerate la art.22 şi 27 din Legea nr.121-XVI din 04 mai 2007.

Se atenţionează că privatizarea bunurilor proprietate publică poate fi efectuată prin următoarele modalităţi:

a) vânzare la Bursa de Valori; b) vânzare la licitaţie cu strigare; c) vânzare prin concurs investiţional sau comercial, inclusiv în bază de proiecte

individuale (art.23 alin.(1) şi (2) din Legea nr.121-XVl din 04 mai 2007). Privatizarea poate fi admisă şi prin vânzare la licitaţie cu reducere, vânzare la licitaţie

fără anunţarea preţului iniţial, transmitere de acţiuni cu titlu gratuit, transmitere de acţiuni întru onorarea datoriilor certe ale statului (art.23, art.42-45, 47 din Legea nr.121-XVI din 04 mai 2007).

Privatizarea bunurilor din domeniul public cu încălcarea prevederilor legislaţiei în vigoare atrage nulitatea absolută atât a deciziei autorităţii publice de privatizare a bunurilor, cât şi a contractului de vânzare-cumpărare.

Se explică faptul că, potrivit prevederilor art.67 alin.(3) din Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, termenul de prescripţie pentru înaintarea în instanţă de judecată a acţiunii care a luat naştere din litigii de privatizare este de 3 ani.

17. Concesionarea, arendarea, locaţiunea, darea în administrare fiduciară etc. a bunurilor din domeniul public se face prin licitaţie publică în baza hotărârii Guvernului, deciziei Consiliului raional, Adunării Populare a Unităţii teritoriale autonome a Găgăuziei, consiliului orăşenesc (municipal, sătesc, comunal), după caz.

Prin urmare, hotărârile şi deciziile organelor menţionate, precum şi contractele de gestionare şi administrare, înstrăinare, privatizare sau dobândire în alt mod de către terţi a

209

bunurilor din domeniul public, care nu au fost trecute în domeniul privat în modul stabilit de lege, constituie acte administrative şi pot fi contestate în instanţă de contencios administrativ.

Se atenţionează că, prin Legea privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor, sunt delimitate terenurile din domeniul public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, iar Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice reglementează regimul juridic al bunurilor din domeniul public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, modalităţile de administrare şi privatizare a acestor bunuri.

Prelungirea contractului de locaţiune, de dare în administrare fiduciară etc. se admite fără efectuarea licitaţiei publice, dacă arendaşul (beneficiarul) se bucură de dreptul de preemţiune.

18. Conform art.4 lit.g) din Lege, actele de gestiune emise de autoritatea publică în calitate de persoană juridică, în legătură cu administrarea şi folosirea bunurilor ce aparţin domeniului său privat, sunt exceptate de la controlul legalităţii pe calea contenciosului administrativ.

Se explică faptul că din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, fac parte bunurile care nu au fost atribuite, prin lege sau în modul stabilit de lege, domeniului public (art.296 alin.(1) din Codul civil).

Dacă bunurile din domeniul public au intrat în circuitul civil, adică le-a fost schimbat regimul juridic, fiind transferate în domeniul privat al statului sau al unităţilor teritorial-administrative, atunci actele administrative şi contractele civile încheiate între autorităţile publice şi particulari vor fi de competenţa judecătoriilor economice sau a instanţelor de drept comun, după caz (art.32 alin.(1), art.29 alin.(1) lit.d) CPC).

Conform art.4 alin.(2) din Legea privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor, de domeniul privat al statului ţin terenurile aferente întreprinderilor de stat, alte terenuri care aparţin statului conform cadastrului funciar sau terenurile dobândite de stat care nu fac parte din domeniul public.

Prin urmare, actele administrative de gestiune şi administrare a bunurilor din domeniul privat al statului şi al unităţilor teritorial-administrative, inclusiv contractele civile, de înstrăinare, privatizare, arendare, locaţiune, administrare fiduciară, pot fi contestate în instanţă de drept comun sau, după caz, în instanţă economică.

19. Litigiile privind contestarea hotărârilor administraţiei publice referitoare la atribuirea cotelor de teren echivalent, litigiile dintre proprietarii terenurilor şi administraţia publică, precum şi litigiile privind contestarea titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren sunt de competenţa instanţei de drept comun sau, după caz, economice (art.90, 91 din Codul funciar).

20. Acţiunile preşedintelui instanţei de judecată, precum şi ale judecătorilor legate de organizarea judecării unui proces civil, de contencios administrativ sau penal, inclusiv întârzierea soluţionării cauzei sau eliberării actelor de procedură etc., nu pot fi verificate pe calea contenciosului administrativ, dat fiind faptul că instanţele de judecată, în persoana judecătorilor, judecă cauzele în conformitate cu legislaţia procesuală, adoptând acte procesuale care pot fi contestate pe căile de atac stabilite de legislaţia procesuală în vigoare.

Prin urmare, activitatea instanţelor de judecată de exercitare a justiţiei nu poate fi controlată pe calea contenciosului administrativ, dat fiind faptul că ele săvârşesc doar acte de procedură care sunt supuse controlului ierarhic superior.

Însă, în cazul în care instanţa refuză să elibereze unei persoane copiile unor hotărâri judecătoreşti, o informaţie cu privire la numărul de dosare examinate sau de hotărâri anulate sau altă informaţie de interes public sau cu caracter personal, persoana respectivă poate contesta aceste acţiuni (inacţiuni) în instanţă de contencios administrativ.

210

21. Actele de expertiză, de revizie, rapoartele scrise ale specialistului sau alt document consultativ de specialitate, inclusiv înscrisurile destinate să servească drept probă într-un proces civil şi care întrunesc caracteristicile mijloacelor de probă, utilizate în cadrul procesului civil constituie, de fapt, nişte acte pregătitoare ale hotărârii judecătoreşti, care pot fi combătute cu mijloace procesuale corespunzătoare şi apreciate de către instanţa judecătorească după intima ei convingere (art.130 CPC). Prin urmare, actele menţionate nu sunt supuse controlului legalităţii pe calea contenciosului administrativ.

Pe calea contenciosului administrativ, separat, nu se poate cere nici anularea unor acte pretinse a fi false, dat fiind faptul că, în temeiul art.227 CPC, cererea de declarare a probelor ca fiind false se examinează în cadrul procedurii în care se examinează acţiunea principală.

22. Conform art.11 alin.(3), art.37 din Legea cu privire la avocaţii parlamentari nr.1349 din 17.10.1997, Centrul pentru Drepturile Omului este o instituţie independentă, cu personalitate juridică, finanţată din bugetul de stat, ce desfăşoară o activitate publică, fiind o autoritate publică în sensul art.2 al Legii contenciosului administrativ. În consecinţă, actele administrative ale Centrului sunt susceptibile de contestare în instanţă de contencios administrativ.

23. Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi pe calea unei acţiuni directe nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ, deoarece, potrivit prevederilor Legii, instanţa de contencios administrativ poate stabili dacă actul administrativ este emis în conformitate cu legea, dar nu şi dacă un act legislativ este emis cu încălcarea Constituţiei.

Concomitent, se atenţionează că instanţa de contencios administrativ poate invoca excepţia de neconstituţionalitate a unei legi doar dacă, în procesul judecării unei pricini, va constata că actul legislativ sau actul administrativ normativ supus controlului constituţionalităţii, care urmează a fi aplicat sau a fost deja aplicat, este în contradicţie cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova (art.121 CPC).

24. Instanţa de contencios administrativ nu poate obliga subiecţii cu drept de sesizare, prevăzuţi la art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, să sesizeze Curtea Constituţională în vederea verificării constituţionalităţii unui act legislativ, deoarece dreptul de sesizare este un drept exclusiv al fiecărui subiect cu drept de sesizare, care nu depinde de voinţa altor persoane.

Prin urmare, instanţa va refuza primirea cererii de chemare în judecată sau, după caz, va înceta procesul.

25. În cazul în care autoritatea publică refuză să-i elibereze avocatului un certificat, o informaţie din actele de evidenţă sau alte înscrisuri necesare pentru înaintarea unei acţiuni în justiţie în cadrul acordării asistenţei juridice, el poate înainta o acţiune în instanţă de contencios administrativ cu privire la obligarea organului respectiv de a elibera documentele solicitate, în acest caz, avocatul este subiect cu drept de sesizare în temeiul art.5 lit.f) din Lege, dat fiind faptul că, prin acest refuz, avocatului i se încalcă un drept recunoscut prin art.45 alin.(1) lit.d) din Legea cu privire la avocatură.

Dacă avocatul solicită informaţia sau înscrisul necesare pentru a le prezenta în calitate de mijloc de probă în cadrul examinării cauzei, acesta, în temeiul art.119 CPC, va înainta instanţei, în a cărei procedură se află cauza, o reclamaţie pentru obţinerea actelor necesare, anexând solicitarea de a i se elibera actul respectiv şi/sau refuzul de a i se elibera actul solicitat.

26. În sensul Legii, instanţa de contencios administrativ este în drept să examineze litigiile privind legalitatea actelor administrative cu caracter individual emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern.

Conform art.4 lit.a) din Lege, sunt exceptate de la controlul judecătoresc actele exclusiv politice ale Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului, precum şi actele administrative cu caracter individual, emise de Parlament, de Preşedintele Republicii

211

Moldova şi de Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit.

Ţinând cont de prevederile Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, constituie funcţii publice exponente ale unui interes politic sau public deosebit funcţiile de demnitate publică, enumerate în anexa nr.2 din legea menţionată.

Sunt exceptate de la controlul de legalitate, în ordinea contenciosului administrativ, actele administrative de numire sau eliberare din funcţie, de aplicare a sancţiunilor disciplinare în privinţa:

- personalului încadrat, pe baza încrederii personale, în cabinetul persoanelor ce exercită funcţii de demnitate publică. Se explică faptul că pot fi asistaţi de un cabinet propriu Preşedintele şi vicepreşedintele Parlamentului, preşedinţii fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova, Prim-ministrul, prim-viceprim-ministrul, viceprim-miniştri, miniştrii şi directorii generali ai autorităţilor publice;

- personalului din autorităţile publice care desfăşoară activităţi auxiliare de secretariat, protocol şi administrativ (pază, întreţinere-reparaţii, gospodărire şi deservire), de administrare a sistemelor informaţionale, inclusiv de introducere şi prelucrare a informaţiei, ce asigură funcţionarea autorităţii publice;

- altor categorii de personal, care nu desfăşoară activităţi ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică.

27. Conform art.64 din Codul familiei, litigiile legate de exercitarea drepturilor părinteşti în cazul în care părinţii locuiesc separat se soluţionează de către autoritatea tutelară, iar decizia acesteia poate fi contestată în instanţă de contencios administrativ.

În cazul în care decizia autorităţii tutelare nu se execută de către părintele la care se află copilul la întreţinere, celălalt părinte este în drept să înainteze în instanţă de drept comun o acţiune privind transmiterea copilului la întreţinerea sa sau de altă natură.

28. Refuzul de a autentifica anumite acte, de a primi o cerere sau alte acţiuni ale notarului pot fi contestate în ordinea contenciosului administrativ, dat fiind faptul că notarii prestează servicii de interes public.

În cazul în care între persoanele interesate apare un litigiu de drept ce decurge dintr-un act juridic notarial autentificat, litigiul se examinează, în ordine contencioasă, de către instanţa de drept comun.

29. Nu se admite înaintarea acţiunii în contenciosul administrativ în interesele altor persoane, cu excepţia cazurilor în care persoana este împuternicită de drept să reprezinte în justiţie interesele altor persoane sau dacă subiectul de drept al raportului de drept administrativ împuterniceşte prin mandat o altă persoană să-i reprezinte interesele în justiţie (art.57, 76, 78-81 CPC).

30. Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat poate contesta actele administrative emise de autorităţile publice locale, din oficiu sau la cererea persoanelor vătămate, cu respectarea termenelor şi procedurii stabilite de art.67-69 din Legea nr.436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, în vigoare din 09 martie 2007.

Conform prevederilor art.20 alin.(4) din Legea privind administraţia publică locală, primarul, în cazul în care consideră că decizia consiliului local este ilegală, poate sesiza oficiul teritorial al Cancelariei de Stat şi/sau instanţa de contencios administrativ.

Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat sau, după caz, primarul ori Guvernul, în cazul în care consiliul local de nivelul întâi adoptă în mod deliberat decizii repetate în aceeaşi materie, care au fost anulate de către instanţa de contencios administrativ, prin hotărâri definitive, întrucât încălcau grav prevederile Constituţiei sau ale legislaţiei în vigoare, sunt în drept să se adreseze în instanţa de contencios administrativ cu cerere pentru constatarea circumstanţelor menţionate (art.25 alin.(1) lit.a) şi alin.(2) din Legea privind administraţia publică locală).

212

Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat şi Guvernul, de asemenea, pot solicita constatarea circumstanţelor ce justifică dizolvarea consiliului raional (art.48 alin.(1) lit.a) şi afin.(2) din Legea privind administraţia publică locală).

31. Se explică faptul că reglementările procesuale referitoare la competenţa materială, cuprinse în art.6-9 din Lege, sunt caduce, competenţa materială a instanţelor de judecată ca instanţe de contencios administrativ fiind stabilită în Codul de procedură civilă nr.225-XV din 30 mai 2003, cu modificările efectuate prin Legea pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă nr.244-XVI din 21 iulie 2006.

Conform noilor reglementări, competenţa actuală a judecătoriilor şi curţilor de apel în materie de contencios administrativ este mai extinsă în comparaţie cu prevederile Legii, iar Curtea Supremă de Justiţie nu are competenţa de a examina în primă instanţă litigii de contencios administrativ.

32. Se atenţionează că, competenţa materială se determină în funcţie de organul care a emis actul, dar nu în funcţie de organul care ar fi fost competent să îl emită, întrucât altfel s-ar deregla ordinea firească, instanţa urmând să cerceteze întâi fondul, pentru a decide dacă este competentă.

33. Articolul 32 alin.(2) CPC stabileşte competenţa materială a judecătoriilor ca instanţe de contencios administrativ.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.32 alin.(2) lit.a) CPC, judecătoriile sunt competente să examineze litigiile privind legalitatea actelor administrative emise de autorităţile administraţiei publice din sate (comune), oraşe şi raioane, de funcţionarii publici din cadrul acestora.

Sunt date în competenţa exclusivă a judecătoriilor litigiile privind verificarea legalităţii actelor administrative emise de persoanele de drept privat de orice nivel, dacă acestea exercită atribuţii de putere publică sau prestează servicii de interes public.

Spre exemplu, judecătoriile sunt competente să verifice legalitatea actelor administrative emise atât de o instituţie de învăţământ privată primară, cât şi de o instituţie de învăţământ privată superioară.

Judecătoriile, ca instanţe de contencios administrativ, examinează cererile privind constatarea circumstanţelor care justifică suspendarea activităţii consiliului local de nivelul întâi, acestea fiind consiliile locale din sate (comune), oraşe (municipii), cu excepţia Consiliului municipiului Chişinău.

Judecătoriile, ca instanţe de contencios administrativ, verifică legalitatea actelor administrative ale consiliilor electorale de circumscripţie de orice nivel şi ale birourilor electorale ale secţiilor de votare, confirmă sau infirmă legalitatea alegerilor locale, precum şi a referendumului local din unităţile teritorial-administrative de nivelul întâi.

34. În conformitate cu art.33 alin.(2) CPC, de competenţa curţilor de apel, ca instanţe de contencios administrativ, ţine verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice din municipii, precum şi ale funcţionarilor publici din cadrul acestora.

Curţile de apel, de asemenea, sunt competente să verifice legalitatea actelor subdiviziunilor consiliilor municipale, în competenţa curţilor de apel, prin lege, pot fi date şi alte litigii.

Dat fiind faptul că, în conformitate cu prevederile art.32 alin.(2) CPC, judecătoriile, ca instanţe de contencios administrativ, constată doar circumstanţele care justifică suspendarea activităţii consiliului local de nivelul întâi, curţile de apel sunt competente să constate circumstanţele care justifică suspendarea activităţii consiliilor locale de nivelul al doilea.

35. În conformitate cu prevederile art.33 alin.(3) lit.a) CPC, Curtea de Apel Chişinău verifică legalitatea actelor administrative cu caracter individual emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern, dacă, prin lege, nu sunt exceptate de la controlul legalităţii în contenciosul administrativ.

213

În conformitate cu prevederile art.33 alin.(3) lit.b) CPC, Curtea de Apel Chişinău verifică şi legalitatea actelor emise de organele centrale ale administraţiei publice. După cum s-a menţionat, administraţia publică centrală este constituită din ministere, departamente şi alte organe centrale, inclusiv din autorităţi administrative autonome.

Ministerele, departamentele şi alte organe centrale pot avea în subordinea sa organe de specialitate, denumite servicii publice desconcentrate. Conform Hotărârii Guvernului RM nr.735 din 16 iunie 2003 cu privire la structura şi efectivul-limită ale serviciilor desconcentrate ale ministerelor, departamentelor şi altor autorităţi administrative centrale şi anexei nr.1, serviciile publice desconcentrate sunt constituite din organe centrale şi subdiviziuni teritoriale.

După cum rezultă din conţinutul art.8 din Lege, legalitatea cetelor administrative emise de organele centrale ale serviciilor desconcentrate se verifică de către Curtea de Apel Chişinău, iar a celor emise de subdiviziunile teritoriale - de către judecătorii.

Curtea de Apel Chişinău verifică legalitatea actelor administrative emise de Comisia Electorală Centrală, de Consiliul Superior al Magistraturii, de preturile Consiliului municipal Chişinău şi de alte autorităţi publice stabilite prin lege.

Cu o competenţă specială este învestită şi Curtea de Apel Comrat, care, în conformitate cu art.33 alin.(4) CPC, examinează litigiile privind legalitatea actelor administrative emise de autorităţile publice ale unităţii teritoriale autonome Găgăuzia.

36. Conform art.17 din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat, decizia de secretizare a informaţiilor poate fi contestată la organul sau persoana cu funcţie de răspundere ierarhic superioară, la Comisia interdepartamentală pentru protecţia secretului de stat sau în instanţa de contencios administrativ.

Prin urmare, persoana poate contesta decizia de secretizare direct în instanţa de contencios administrativ, fără respectarea procedurii prealabile.

Decizia privind refuzul de a acorda dreptul de acces la secretul de stal, precum şi decizia privind suspendarea sau încetarea dreptului de acces la secretul de stat pot fi atacate la organul ierarhic superior sau în instanţa de contencios administrativ (art.17, 27 din Legea nr.245-XVl din 27 noiembrie 2008).

Litigiile cu privire la secretul de stat sunt de competenţa Curţii de Apel Chişinău (art.33 alin.(3) lit.d) CPC).

Se explică faptul că, cauzele în cadrul cărora sunt prezentate informaţii atribuite la secret de stat se examinează în şedinţă închisă, cu respectarea regulilor de procedură, precum şi a prevederilor Legii cu privire la secretul de stat.

37. Ţinând cont de faptul că, prin noul Cod de procedură civilă, este reglementată în ansamblu competenţa instanţelor de drept comun şi a instanţelor de contencios administrativ, sunt aplicabile instanţelor de contencios administrativ şi regulile de competenţă în cazul revendicărilor conexe.

În conformitate cu art.31 alin.(2) CPC, instanţele judecătoreşti economice, de asemenea, sunt învestite cu competenţă în materie de contencios administrativ, astfel, în cazul conexiunii mai multor pretenţii, unele dintre care sunt de competenţa instanţei economice, iar altele de competenţa instanţei de contencios administrativ, toate pretenţiile se examinează de către instanţa economică, cu excepţia litigiilor privind legalitatea actelor administrative cu caracter normativ.

În cazul conexiunii mai multor revendicări, unele dintre care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti de drept comun, iar altele de competenţa unei instanţe specializate, toate pretenţiile se examinează de către instanţa de drept comun, cu excepţia litigiilor privind legalitatea actelor administrative cu caracter normativ (art.31 alin.(1) CPC).

În conformitate cu art.37 alin.(1) CPC, în cazul în care mai multe pretenţii legate între ele sunt de competenţa mai multor instanţe de acelaşi grad, pretenţiile urmează a fi conexate

214

şi examinate de instanţa sesizată mai întâi, iar dacă sunt de competenţa unor instanţe de diferite grade, pretenţiile urmează a fi conexate şi examinate de instanţa ierarhic superioară.

38. Conform art.11 din Lege, acţiunile de contencios administrativ pot fi înaintate în judecătoriile sau curţile de apel în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul sau îşi are sediul pârâtul.

Dat fiind faptul că doar de competenţa Curţii de Apel Chişinău sunt litigiile enumerate în art.33 alin.(3) CPC, acţiunile din aceste categorii de litigii se vor înainta numai la Curtea de Apel Chişinău.

În mod analogic se va proceda în cazul litigiilor ce ţin de competenţa Curţii de Apel Comrat.

39. Conform art.14 din Lege, persoana care se consideră lezată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ este obligată să se adreseze cu o cerere prealabilă organului emitent, iar în cazul în care organul emitent are un organ ierarhic superior, cererea prealabilă poate fi înaintată, la alegere, fie organului emitent, fie organului ierarhic superior, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit art.19 din Legea cu privire la Procuratură, dacă procurorul a depistat că actul administrativ încalcă drepturile şi libertăţile cetăţeanului, el este în drept să-l conteste cu recurs, iar în caz de respingere sau de neexaminare a recursului, procurorul este în drept să conteste actul administrativ în instanţă de contencios administrativ.

Din prevederile menţionate rezultă că, pentru contestarea actului administrativ, procurorul urmează să respecte procedura prealabilă, prin înaintarea cererii prealabile sub formă de recurs. Termenul de depunere a recursului nu este stabilit prin Legea cu privire la Procuratură astfel, în acest caz, sunt aplicabile prevederile art.14 din Lege, termenul fiind de 30 de zile de la data când procurorul a luat cunoştinţă de actul administrativ, iar acţiunea în judecată se va înainta în acelaşi termen de 30 de zile de la data primirii răspunsului la recurs, iar dacă nu a fost primit răspuns, termenul va începe să curgă de la data expirării termenului de examinare a recursului stabilit de art.19 din Legea cu privire la Procuratură.

În conformitate cu Legea cu privire la avocaţii parlamentari, avocaţii parlamentari pot înainta acţiuni în apărarea intereselor petiţionarului ale cărui drepturi şi libertăţi au fost încălcate printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, cu respectarea procedurii stabilite în legea indicată.

Termenul de 30 de zile de înaintare a acţiunii începe să curgă de la data primirii răspunsului la aviz sau de la data expirării termenului de 30 de zile pentru examinarea avizului (art.27, 28 din Legea cu privire la avocaţii parlamentari şi art.17 din Lege).

Se atenţionează că Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat, de regulă, este obligat să respecte procedura prealabilă, stabilită la art.68 din Legea privind administraţia publică locală, însă, în cazul în care consideră că actul poate avea consecinţe grave, în scopul prevenirii unei pagube iminente, Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat poate sesiza direct instanţa de contencios administrativ după primirea actului pe care îl consideră ilegal (art.69 din Legea privind administraţia publică locală), fiind obligată să probeze că actul administrativ este de natură să producă pagube iminente. Probarea acestui fapt este necesară şi pentru a se putea lua măsuri de suspendare a actului contestat.

Nu este necesară respectarea procedurii prealabile în cazul în care autoritatea publică nu a soluţionat în termenul stabilit de lege petiţia solicitantului sau a refuzat primirea ei, precum şi în cazurile expres prevăzute de lege.

40. În cazul în care organul emitent, în baza cererii prealabile, a revocat actul contestat şi a adoptat o nouă hotărâre, prin care persoana, de asemenea, se consideră lezată într-un drept al său, ea nu va contesta ultimul act administrativ cu cerere prealabilă, dar se va adresa direct în instanţă de contencios administrativ.

215

41. Nerespectarea procedurii prealabile de contestare a actului administrativ constituie temei de restituire a cererii de chemare în judecată (art.170 alin.(1) lit.a) CPC), iar dacă cererea a fost primită, instanţa, în temeiul art.267 lit.a) CPC, scoate cererea de pe rol.

În cazul în care reclamantul contestă două sau mai multe acte administrative, fiind respectată procedura prealabilă doar în privinţa unui act administrativ, instanţa, în privinţa pretenţiilor pentru care nu a fost respectată procedura prealabilă, va restitui cererea de chemare în judecată.

Dacă autoritatea publică admite cererea prealabilă şi anulează actul contestat, persoana nu poate contesta în contenciosul administrativ actul administrativ care nu se află în fiinţă. În acest caz, ea poate solicita doar despăgubiri, în ordinea procedurii contencioase (de drept comun).

42. Se atenţionează că, în cazul în care autoritatea publică a cărei act se contestă a fost reorganizată, acţiunea poate fi înaintată în judecată împotriva succesorului în drepturi al acesteia, iar dacă funcţionarul public care a emis actul administrativ nu activează în funcţia respectivă, acţiunea se înaintează împotriva organului abilitat să restabilească dreptul încălcat, iar în cazul în care autoritatea publică care a emis actul administrativ este lichidată, instanţa refuză primirea cererii, iar dacă cererea a fost primită, instanţa, în temeiul art.265 lit.g) CPC, va dispune încetarea procesului.

43. Acţiunea în contestarea actelor administrative cu caracter normativ este imprescriptibilă, iar actele cu caracter individual pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data îndeplinirii procedurii prealabile administrative (art.17 din Lege), dacă legea nu prevede altfel.

Actele de numire, transferare, detaşare sau eliberare din funcţie, inclusiv de aplicare a sancţiunilor disciplinare în privinţa funcţionarului public, a funcţionarului public cu statut special, inclusiv a militarilor, a persoanelor cu statut militar, se contestă direct în instanţă de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la data când persoana a luat cunoştinţă de acest act sub semnătură sau i-a fost înmânat actul.

Instanţa de contencios administrativ nu poate refuza primirea cererii de chemare în judecată pe motiv că a fost omis termenul de depunere a cererii prealabile, chiar şi în cazul în care organul emitent sau ierarhic superior a refuzat examinarea cererii prealabile pe acest motiv.

Cererea de repunere în termen se depune şi se examinează în condiţiile prevăzute la art.116 CPC.

Instanţa, la cererea reclamantului, este obligată să soluţioneze chestiunea cu privire la repunerea în termen a cererii prealabile sau, după caz, a cererii de chemare în judecată.

Instanţa nu poate din oficiu să respingă acţiunea ca prescrisă. Faptul că reclamantul a omis termenul de înaintare a acţiunii în judecată pe motiv că a

contestat actul cu cerere prealabilă nu poate constitui temei de repunere în termen. 44. În cazul în care cererea este depusă cu încălcarea prevederilor art.166 CPC sau

reclamantul nu a anexat ta cerere dovada de expediere la organul respectiv sau de primire de către organul respectiv a cererii prealabile, actul administrativ contestat ori, după caz, răspunsul autorităţii publice sau avizul de respingere a cererii prealabile, instanţa va acorda reclamantului un termen pentru înlăturarea neajunsurilor, conform procedurii stabilite la art.171 CPC, iar dacă se va constata că organul emitent a refuzat să-i înmâneze reclamantului actul administrativ, instanţa va pune cererea pe rol şi, conform prevederilor art.22 din Lege, va solicita de la pârât actul administrativ contestat şi actele care au stat la baza emiterii acestuia, înscrisurile sau alte date pe care instanţa Ie consideră necesare în judecarea pricinii.

45. Dacă actul administrativ este exceptat de la controlul legalităţii pe calea contenciosului administrativ, instanţa refuză primirea cererii de chemare în judecată în

216

temeiul art.169 alin.(1) lit.a) CPC, iar dacă cererea a fost primită - încetează procesul în temeiul art.265 lit.a) CPC.

46. Conform art.16 alin.(3) din Lege, reclamanţii sunt scutiţi de plata taxei de stat atât la depunerea cererii de chemare în judecată, cât şi la depunerea recursului împotriva hotărârii judecătoreşti.

De plata taxei de stat la înaintarea acţiunilor şi contestarea hotărârilor judecătoreşti sunt scutite autorităţile publice centrale şi locale şi subdiviziunile lor teritoriale (art.85 alin.(1) lit.i) CPC).

Dat fiind faptul că pretenţiile cu privire la plata daunelor materiale şi morale derivă din actul administrativ contestat, reclamantul este scutit de plata taxei de stat atât la înaintarea unor asemenea pretenţii în contenciosul administrativ, cât şi în cazul înaintării unei acţiuni de sine stătătoare în ordinea procedurii de drept comun.

47. La solicitarea reclamantului sau din oficiu, instanţa sesizată cu cerere de chemare în judecată cu privire la contestarea unui act administrativ este în drept să suspende, total sau parţial, actul administrativ sau să la măsuri de asigurare a acţiunii prevăzute la art.175 CPC.

La soluţionarea chestiunii cu privire la suspendarea actului administrativ, instanţa va lua în consideraţie toţi factorii şi interesele relevante şi va dispune suspendarea lui numai dacă va constata că actul este susceptibil de a cauza un prejudiciu iminent, ce ar putea fi ireparabil, sau dacă vor exista temeiuri vădite privind ilegalitatea actului.

Noţiunea de pagubă iminentă, în sensul Legii, poate viza potenţialitatea perturbării funcţionării unei instituţii sau a unui serviciu public ori afectării grave a altui interes public sau privat.

Măsurile de asigurare se dispun pentru o anumită perioadă, pot fi supuse unor anumite condiţii şi pot fi revăzute (art.180 CPC).

Instanţa nu poate dispune suspendarea actului administrativ dacă acesta a fost executat. 48. În cazul în care prin actul administrativ contestat se ating interesele unor terţe

persoane, instanţa, din oficiu sau la cererea părţilor, atrage în proces aceste persoane în calitate de intervenienţi accesorii.

49. Conform art.5 alin.(1) din Legea privind administraţia publică locală, autorităţile administraţiei publice locale prin care se realizează autonomia locală în sate (comune), oraşe (municipii) sunt consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive, cu atribuţii şi competenţe diferite, care le conferă capacitate administrativă proprie şi, deci, legitimare procesuală. Prin urmare, calitatea procesuală de pârât o poate avea primarul sau, după caz, consiliul local, adică autoritatea administrativă emitentă a actului administrativ contestat.

50. În temeiul art.24 alin.(2) din Lege, instanţa de contencios administrativ poate examina cererea de chemare în judecată în lipsa părţilor şi/sau a reprezentanţilor lor în cazul neprezentării lor la şedinţa de judecată fără motive temeinic justificate, prevederile art.267 lit.f) şi g) CPC fiind aplicabile doar în cazul în care examinarea litigiului în lipsa reclamantului şi/sau a reprezentantului lui este imposibilă.

51. Dacă pârâtul a satisfăcut acţiunea reclamantului în cadrul soluţionării cauzei, iar reclamantul nu renunţă la acţiune, atunci instanţa va examina fondul cauzei şi va emite o hotărâre de admitere a acţiunii, indicând în dispozitivul hotărârii că hotărârea nu se pune în executare.

52. Se atenţionează că legislatorul, prin art.24 alin.(3) din Lege, a stabilit o excepţie de la regulile generale de judecare a pricinilor de contencios administrativ, conform căreia, în acţiunile privind anularea actului administrativ, sarcina probaţiunii este pusă pe seama pârâtului.

217

Prin urmare, neprezentarea de către pârât a probelor ce confirmă legalitatea actului emis constituie temei de anulare a acestuia, cu excepţia cazurilor când înscrisurile sau alte probe ce au servit ca temei pentru emiterea actului administrativ se află la reclamant.

53. La examinarea litigiilor privind contestarea legalităţii actelor administrative privind eliberarea din funcţie a colaboratorilor de poliţie, a militarilor sau aplicarea sancţiunilor disciplinare şi a altor acte administrative referitoare la această categorie de persoane, urmează a fi aplicate prevederile Legii cu privire la poliţie nr.416-XII din 18 decembrie 1990 cu modificările ulterioare, ale Legii cu privire la statutul militarilor nr.162-XVI din 22 iulie 2005, ale Statutului disciplinar al organelor afacerilor interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.2 din 04 ianuarie 1996, ale Codului de etică şi deontologia al poliţistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.481 din 10 mai 2006, etc.

Se explică faptul că în baza Legii nu pot fi contestate separat procesul verbal al comisiei de reîncadrare în serviciu, încheierea cu privire la ancheta de serviciu, procesul verbal al Comisiei de atestare, dat fiind făptui că acestea constituie acte preparatorii ce servesc drept temei pentru aplicarea sancţiunii disciplinare sau concedierii, după caz.

Lipsa antecedentelor penale este o condiţie obligatorie pentru colaboratorii organelor afacerilor interne. Faptul condamnării unei rude a colaboratorului de poliţie nu constituie temei pentru concedierea acestuia (pct.3 al Regulamentului cu privire la serviciul în organele afacerilor interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.334 din 08 iulie 1991).

La eliberarea din serviciul militar prin contract în cazurile prevăzute de art.35 alin.3 lit.e)-g), i)-k) şi m)-o) din Legea cu privire la statutul militarilor, inclusiv în cazul demisionării, militarii cu vechimea în serviciul militar mai mică de 5 ani, după absolvirea instituţiilor de învăţământ militar sau după încheierea tuturor tipurilor de instruire, indiferent de sursa de finanţare, sunt obligaţi să recupereze cheltuielile pentru instruire în mărimea calculată prin împărţirea sumei cheltuielilor generale la perioada aflării în serviciul militar.

54. Funcţionarii publici, inclusiv funcţionarii publici cu statut special (militarii, colaboratorii serviciilor diplomatice, ai serviciului vamal, ai organelor apărării, ai securităţii naţionale şi ordinii publice), nu au dreptul să intervină, făcând uz de situaţia sa de serviciu, de autoritatea şi de legăturile generate de această situaţie, în activitatea altor organe de stat şi nestatale, dacă faptul nu ţine de îndatoririle sale de serviciu.

Nerespectarea acestor condiţii constituie încălcări grave ale obligaţiunilor de serviciu şi poate atrage răspunderea prevăzută de art.16 şi 17 din Legea cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei nr.90 din 25 aprilie 2008, de pct.4 al Codului de etică şi deontologie al poliţistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.481 din 10 mai 2006, etc.

Se atenţionează că, în baza Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr.158-XVI din 04 iulie 2008, consilierii, ajutorii, funcţionarii serviciilor de presă şi secretarii din cadrul aparatelor Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate şi organelor din subordinea acestora, care activau la momentul punerii în aplicare a acestei legi, îşi vor păstra funcţiile deţinute, aplicându-li-se prevederile acestei legi, până la momentul demisionării în legătură cu intrarea în funcţie a conducătorilor noi ai autorităţilor publice menţionate sau eliberării din funcţiile respective.

55. Instanţa de contencios administrativ adoptă hotărârea în conformitate cu prevederile art.238-241 CPC.

în cazul în care instanţa anulează actul administrativ ca ilegal, iar intrarea în vigoare a acestui act a fost condiţionată de publicarea Iui în sursa oficială, conform prevederilor art.28 din Lege, instanţa va dispune publicarea hotărârii în aceeaşi sursă sau într-o altă publicaţie.

Hotărârile judecătoreşti prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ au putere numai pentru viitor.

218

Hotărârile judecătoreşti irevocabile date în contenciosul administrativ, cu excepţia dispoziţiilor de recuperare a prejudiciului cauzat şi a cheltuielilor de judecată, constituie titluri executorii.

56. Spre deosebire de litigiile de drept comun, pentru litigiile de contencios administrativ este prevăzută o singură cale ordinară de atac - recursul, care, conform art.30 din Lege, suspendă executarea hotărârii, cu excepţia cazurilor de executare imediată.

Articolul 30 alin.(1) din Lege statuează că hotărârea instanţei de contencios administrativ poate fi atacată în termen de 15 zile de la data pronunţării sau de la data comunicării hotărârii integrale în cazul în care acţiunea este judecată în lipsa părţii, dacă legea nu dispune altfel, iar art.402 alin.(1) CPC, în redacţia Legii nr.244 din 21 iulie 2006, stipulează că recursul se declară, în condiţiile capitolului XXXVIII din Cod, în termen de 20 de zile de la data comunicării hotărârii sau deciziei motivate, dacă legea nu dispune altfel.

În sensul prevederilor art.24 alin.(1) şi art.30 alin.(1) din Lege, dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică cu excepţiile prevăzute de Lege. Astfel, ţinând cont de faptul că termenul de declarare a recursului este prevăzut în Lege, hotărârile judecătoreşti date în contenciosul administrativ se contestă în termen de 15 zile, care curge de la data pronunţării hotărârii integrale sau de la data comunicării hotărârii integrale, în cazul în care acţiunea a fost examinată în lipsa părţii.

În cazul în care a fost pronunţat doar dispozitivul hotărârii, termenul de depunere a recursului va curge din ziua când partea a primit hotărârea integrală, iar dacă nu i-a fost expediată - din ziua când a luat cunoştinţă cu hotărârea integrală.

Încălcarea de către judecător a termenului de redactare a hotărârii nu atrage micşorarea termenului de 15 zile pentru depunerea recursului.

Persoana care a omis termenul de depunere a recursului poate solicita repunerea în termen în condiţiile art.116 CPC.

Dacă recurentul care a omis termenul de declarare a recursului nu solicită repunerea în termen, instanţa de recurs, în temeiul art.409 alin.(1) lit.b) CPC, restituie cererea de recurs.

Se atenţionează că, în cazul în care încheierea judecătorească nu poate fi contestată cu recurs, instanţa restituie cererea de recurs în temeiul art.409 alin.(1) lit.e) CPC.

57. Se abrogă Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.27 din 24 decembrie 2001 "Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Legii contenciosului administrativ", modificată prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.14 din 25 martie 2002. Chişinău, 30 octombrie 2009

nr.10

219

CERERI PREALABILE

Întreprinderea de stat Centrul Resurselor

Informaţionale de Stat „Registru”

Direcţia de documentare a populaţiei

Mun. Chişinău, str. Puşkin, 42

CERERE PREALABILĂ

Prin Certificatul de refuz nr.10520 din 1.07.2010, am fost informat că m-i s-a refuzat perfectarea paşaportului cetăţeanului RM din motivul atragerii la răspundere penală (d.p. 2006036390, art.195 alin.(2) CP). Refuzul a fost bazat pe prevederile art.8 lit.c) din Legea nr.269 din 09.11.1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova (în continuare – Legea nr.269).

Consider că refuzul în eliberarea paşaportului este unul ilegal, situaţie care îmi cauzează prejudicii considerabile de ordin moral şi material.

Ţin să-mi exprim dezacordul cu interpretarea şi invocarea eronată a normei aplicate ca fiind unicul motiv al refuzului a constituit art.8 lit.c) din Legea nr.269.

Prin art.8 lit.c) din Legea nr.269 este stabilit că, în cazul în care, persoana este trasă la răspundere penală, acesteia i se refuză eliberarea paşaportului şi a documentelor de călătorie. Această normă urmează a fi interpretată şi aplicată în conformitate cu Hotărârea Curţii Constituţionale nr.15 din 30.09.2008 (M.O. 183-185/11 din 10.10.2008).

Astfel, Curtea Constituţională a stipulat că restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie urmează a fi raportată la condiţiile specificate în art.54 din Constituţie. Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât cele prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, în scopul prevenirii tulburărilor în masă, infracţiunilor etc. Prin urmare, restrângerea exerciţiului dreptului poate avea loc doar cu respectarea anumitor condiţii:

- ingerinţa trebuie să fie prevăzută de lege; - ingerinţa corespunde normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional; - ingerinţa constituie o măsură necesară într-o societate democratică; - ingerinţa trebuie să fie proporţională scopului urmărit.

Refuzul pe care îl contest nu corespunde acestor condiţii. Legea nr.269 este doar unul din actele normative care garantează cetăţenilor dreptul de

ieşire şi intrare în RM, stabileşte restricţii temporare în exercitarea acestui drept. Aceeaşi lege urmează a fi aplicată în coroborare cu alte acte normative. Astfel, în aceeaşi Hotărâre, Curtea Constituţională a reiterat că sintagma este tras la răspundere penală din art.8 lit.c) din Legea nr.269 se referă, în primul rând, la una din părţile apărării în procesul penal – bănuitul. Noi admitem că această sintagmă se referă atât la învinuit, cât şi la inculpat în cadrul procesului penal. Aceasta cu o singură condiţie - persoana are statutul respectiv (învinuit, inculpat) şi i-a fost aplicată măsura preventivă prevăzută de normele de drept procedural penal. Prin urmare, prin prisma cadrului legal existent, în baza art.8 lit.c) din Legea nr.269, se poate refuza eliberarea paşaportului în condiţiile expuse în Hotărârea Curţii Constituţionale nr.15 din 30.09.2008, şi doar persoanei care are statut de bănuit în procesul penal.

220

Eu – N.N. – nu am statut de bănuit în procesul penal. Mai mult, la moment, în privinţa mea nu este aplicată nicio măsură preventivă în sensul normelor de drept procedural penal (art.175; 176; 177; 178 (în special alin.(3) CPP). Măsura preventivă aplicată anterior a încetat, conform art.195 alin.(5) CPP. În orice caz, Direcţia de documentare a populaţiei nu are de unde să dispună de anumite acte sau informaţii care ar justifica aplicarea art.8 lit.c) din Legea nr.269 (în privinţa mea).

Prin urmare, cu mare regret, constat că mi se refuză vădit ilegal perfectarea paşaportului. În baza celor enunţate, a normelor de drept invocate, solicit respectuos anularea

refuzului şi admiterea cererii privind eliberarea paşaportului. În situaţia în care, cererea prealabilă nu va fi admisă, voi fi nevoit să depun o cerere în instanţa de judecată cu solicitarea de a fi încasată şi valoarea prejudiciilor cauzate. Data _____________________ Semnătura________________________

221

CERERI


Reclamant: Mişcarea social-politică „Acţiunea Europeană”

mun.Chişinău str.Calea Ieşilor nr.6, of.4 Pârât:

Comisia Electorală Centrală mun.Chişinău str.V.Alecsandri, 119

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ Prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.2132 din 12 februarie 2009 „Cu privire

la securizarea procesului de votare la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009”, s-a decis că, la scrutinul din 5 aprilie 2009 pentru alegerea Parlamentului Republicii Moldova, birourile electorale ale secţiilor de votare vor marca actele de identitate ale alegătorilor, care vor participa la votare, cu o ştampila specială, având imprimată inscripţia „ALEGERI 05.04.09”, conform unei Instrucţiuni aprobate de Comisia Electorală Centrală.

Drept temei pentru emiterea hotărârii se invocă faptul că, la momentul desfăşurării alegerilor, nu este posibilă verificarea electronică a participării la votare, existând riscul votului multiplu; lipsa unui mecanism eficient de prevenire a fraudării alegerilor, precum şi recomandările experţilor internaţionali (IFES, PNUD) aflaţi în Republica Moldova pentru monitorizarea campaniei electorale, ale Coaliţiei Civice pentru alegeri libere şi corecte „Coaliţia 2009”, şi prevederile art.18, 22 lit. q), 26 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997.

Considerăm că hotărârea menţionată a Comisiei Electorale Centrale contravine mai multor norme constituţionale şi legale, şi urmează a fi anulată.

Adoptând hotărârea nr.2132 din 12 februarie 2009, Comisia Electorală Centrală şi-a depăşit atribuţiile stabilite prin lege şi a încălcat principiul constituţional de separaţie a puterilor în stat prevăzut de art.6 din Constituţie.

Astfel, conform art.61 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova, „modul de organizare şi de desfăşurare a alegerilor este stabilit prin lege organică”. Art.72 alin.(3) lit.a) din Constituţie prevede că sistemul electoral în Republica Moldova se reglementează prin lege organică. Iar potrivit art.60 alin.(1) din Constituţie „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului.” Însăşi noţiunea de „sistem electoral” cuprinde:

1) principiile şi condiţiile de participare la constituirea organelor reprezentative; organizarea şi reglementarea alegerilor;

2) modul de atribuire a mandatelor în autorităţile reprezentative după stabilirea rezultatelor votării. Art.53 alin.(1) din Codul electoral, adoptat de Parlament conform stipulărilor constituţionale menţionate, reglementând procedura de efectuare a votării, stabileşte că ”biroul electoral al secţiei de votare înmânează alegătorului buletinul de vot, conform listei electorale, numai la prezentarea actului de identitate. La primirea buletinului, alegătorul semnează în lista electorală în dreptul numelui.”

Deci, legiuitorul, în legea organică, nu a prevăzut marcarea cu ştampilă specială a actelor de identitate ale alegătorilor care vor participa la votare. Şi nicio altă autoritate din stat nu poate „completa” (depăşi) la discreţia sa norma legii organice, inclusiv prin emiterea deciziilor, hotărârilor etc. Pentru a fi mai expliciţi, putem modela o situaţie similară celei

222

create de Comisia Electorală Centrală în cazul dat. Şi anume, că o oarecare autoritate publică din stat sau autoritate centrală de specialitate, cu excepţia Parlamentului, a emis o hotărâre, prin care a „completat” sau „corectat” o prevedere a unor legi organice menţionate în art.72 alin.(3) din Constituţie, spre exemplu, în Codul penal - lit.n) a art.72 sau în Codul civil – lit.i) a art.72, sau în Regulamentul Parlamentului – lit.c) a art.72. Este de la sine înţeles că instanţele judecătoreşti nu vor judeca cauzele penale sau civile în conformitate cu aceste „îmbunătăţiri” făcute legilor organice din simplul motiv că ele contravin flagrant Constituţiei. Asemenea „îmbunătăţiri” vor fi neglijate chiar şi atunci, când ele ar fi fost efectuate la recomandările din afara sau din interiorul autorităţii care le-a emis.

Totodată, Codul electoral nu este o lege organică mai inferioară decât alte legi organice, pentru a putea fi „ajustat” la anumite împrejurări, de alte autorităţi, pe lângă cea reprezentativă, inclusiv de către Comisia Electorală Centrală.

Iar drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor stabilite prin Codul electoral nu pot fi revăzute sau revizuite de un alt organ, decât Parlamentul. Or, prin hotărârea contestată se încalcă în mod direct drepturile şi libertăţile prevăzute de cod ale tuturor cetăţenilor cu drept de vot, deoarece Comisia Electorală Centrală, de fapt, a creat o normă primară (nouă) ce nu este prevăzută de Codul electoral prin care se reglementează raporturile ce ţin de sistemul electoral.

În această ordine de idei, este relevantă Hotărârea Curţii Constituţionale nr.61 din 16.11.1999 pentru controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999 „Privind asigurarea unităţii aplicării unor prevederi ale Codului electoral”. În hotărârea menţionată a Parlamentului au fost interpretate dispoziţiile art.91, 114, 136 şi 199 din Codul electoral privind valabilitatea alegerilor parlamentare, prezidenţiale, locale şi a referendumului local.

Curtea Constituţională, examinând sesizarea Preşedintelui Republicii Moldova privind neconstituţionalitatea hotărârii date a Parlamentului, a menţionat:

„… Curtea relevă că Parlamentul, prin art.1 al Hotărârii în cauză, a expus art.171 din Codul electoral într-o nouă redacţie şi astfel a încălcat dispoziţiile art.72 şi 74 din Constituţie. Curtea reiterează că Parlamentul este în drept să opereze modificări şi completări în legislaţia în vigoare numai prin lege.

Parlamentul a atribuit Hotărârii nr.432-XIV caracter normativ de drept şi putere juridică similară prevederilor Codului electoral supuse interpretării. Interpretarea oficială de către organul legislativ a unei legi se efectuează numai prin lege, care trebuie să urmeze aceeaşi procedură de adoptare, semnare şi publicare prevăzută de dispoziţiile constituţionale. Interpretarea unei legi prin hotărâre a Parlamentului este inadmisibilă şi contravine dispoziţiilor art.72, 74, 76 şi 93 din Constituţie şi nu poate fi recunoscută drept interpretare oficială a legii.

Aşadar, având în vedere obiectul Hotărârii Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999, este necesar să se menţioneze că, atât sub aspect formal, cât şi sub aspectul separării atribuţiilor puterilor în stat, statuată de Constituţie, ea contravine art.6, 72, 74, 76 şi 94 din Constituţie.”

În baza argumentelor expuse, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Hotărârea Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999.

Sau, în Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 21.10.2008 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din punctul

13 al Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi de plată a indemnizaţiei viagere sportivilor de performanţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1322 din 29 noiembrie 2007, de asemenea, sunt operate concluzii de principiu la acest capitol. În particular, Curtea a relevat faptul că unul din principiile fundamentale ale statului de drept este cel al separării şi

223

colaborării puterilor în stat, principiu consacrat expres în art.6 din Legea Supremă. Curtea a menţionat că, potrivit

art.102 alin.(2) din Constituţie, art.30 alin.(1) din Legea cu privire la Guvern, art.11 alin.(1) din Legea nr.317 din 18 iulie 2003 „Privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale”, Guvernul adoptă hotărâri pentru organizarea executării legilor.

Adoptate în baza şi în executarea legii, hotărârile Guvernului au forţă juridică inferioară legii şi nu o pot contrazice sau depăşi. În jurisprudenţa sa anterioară Curtea Constituţională a statuat constant că hotărârile Guvernului sunt acte subsecvente legii, se emit în scopul concretizării, executării corecte şi efective a acesteia, normele cuprinse în hotărâri nu pot avea caracter primar, nu pot modifica cadrul stabilit prin actul legislativ, executivul neavând competenţă normativă primară (Monitorul Oficial nr.195-196/12 din 31.10.2008).

În cazul hotărârii nr.2132 din 12 februarie 2009, Comisia Electorală Centrală a completat norma art.53 din cod, arogându-şi o competenţă normativă primară, exceptând procedura de adoptare, semnare şi publicare prevăzută de dispoziţiile constituţionale.

Prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale de a marca actele de identitate ale alegătorilor care vor participa la votare cu ştampila specială se intervine şi în raporturile reglementate de Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte şi se încalcă dreptul cetăţenilor la alegeri libere prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat (art.38 alin.(1) din Constituţie).

La acest capitol menţionăm următoarele. Până în anul 2005, în republică a existat practica aplicării ştampilei „Votat” în actele de identitate ale alegătorilor în temeiul Hotărârii Comisiei Electorale Centrale. Şi din această cauză mai mulţi cetăţeni nu au participat la alegeri, nedorind ca în actele lor de identitate să se conţină o menţiune improprie actelor ca atare, şi din această cauză nefiindu-le eliberate buletine de vot.

În acest context, este relevantă o altă hotărâre a Curţii Constituţionale – nr.16 din 19.05.1997 privind controlul constituţionalităţii dispoziţiilor punctului 10 alineatul 2 din Regulamentul „Cu privire la modul de perfectare şi eliberare a actelor de identitate ale Sistemului naţional de paşapoarte”.

Regulamentul a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.376 din 06.06.1995. Curtea a recunoscut drept neconstituţional pct.10 din Regulament şi, în particular, a

menţionat următoarele: „… Actele de identitate, conform Legii nr.273-XIII (pentru paşapoarte - art. 2 alin.(5),

buletinele de identitate, permisul de şedere - art. 3 alin. (4) şi (10), nu cuprind date despre „viza de reşedinţă” sau „viza de domiciliu”.

… De aceea includerea în textul Regulamentului a unor dispoziţii ce conţin obligativitatea obţinerii „vizei de reşedinţă”

(sau a „vizei de domiciliu”) este în contradicţie cu principiul enunţat în „Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte” nr.273-XIII din 9 noiembrie 1994 şi este neconstituţională în baza art. 27 alin. (2) din Constituţie.”

Referitor la cazul actual, concluzia Curţii Constituţionale poate fi extrapolată în felul următor: “actele de identitate nu cuprind date despre consemnarea sau marcarea participării alegătorilor la votare cu o ştampila specială. De aceea, Hotărârea Comisiei Electorale Centrale privind obligativitatea unei asemenea marcări este în contradicţie cu Legea privind actele de identitate în sistemul naţional de paşapoarte şi este ilegală şi neconstituţională în baza art.38 alin.(1)

din Constituţie care prevede alegeri libere prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.” Noţiunea de „secret” se referă în mod firesc şi la dreptul cetăţeanului de a nu fi divulgată participarea sa la alegeri prin consemnare în actele de identitate.

224

Totodată, prin decizia sa, Comisia Electorală Centrală, din start, pune toţi cetăţenii ce participă la scrutin sub bănuiala că ar avea intenţia să încalce cu orice preţ legea şi să voteze de mai multe ori, profitând de anumite „neajunsuri” ale legii. Această atitudine a comisiei de diferire la categoria potenţialilor “contravenienţi” a tuturor cetăţenilor cu drept de vot este nefondată şi afectează demnitatea alegătorilor din republică.

Pe de altă parte, aceste măsuri de vigilenţă exagerată ale comisiei nici nu au vreun sens practic. Legislatorul, în Codul electoral, a stabilit că alegătorii votează la secţiile de votare în baza listelor întocmite din timp ale cetăţenilor care locuiesc în raza secţiilor respective. Iar prezentarea documentului de identitate se efectuează numai pentru a se verifica dacă votează anume persoana introdusă în listă. Evident, semnând în listă, cetăţeanul nu va mai putea vota repetat indiferent de faptul dacă a fost marcat sau nu documentul de identitate.

Invocarea în Hotărârea Comisiei Electorale Centrale a art.18, 22 lit.q) şi 26 din Codul electoral drept temei al împuternicirilor comisiei de a stabili “marcarea” în actele de identitate este o eroare, pornind de la prevederile normelor constituţionale indicate deja.

Totodată, o lectură cât de cât atentă şi profesională a normelor citate din Codul electoral, denotă că legea nu împuterniceşte Comisia Electorală Centrală cu asemenea atribuţii.

Astfel, art.18 (şedinţele şi hotărârile Comisiei Electorale Centrale) reglementează proceduri organizatorice de activitate a comisiei şi stipulează că hotărârile “adoptate în limitele competenţei acesteia, sunt executorii pentru autorităţile publice, întreprinderi, instituţii şi organizaţii, persoanele cu funcţii de răspundere, partide, alte organizaţii social-politice şi organele acestora, precum şi pentru toţi cetăţenii”. Din conţinutul normei se deduce clar faptul că, dacă hotărârile nu-s în limitele competenţei, ele nici nu sunt executorii. Şi norma art.22 (atribuţiile generale ale Comisiei Electorale

Centrale) care stabileşte că „în perioada electorală, Comisia Electorală Centrală are următoarele atribuţii: … q) analizează fraudele electorale, inclusiv cele presupuse, din alegerile trecute, curente sau viitoare şi la măsuri pentru prevenirea lor; informează autorităţile publice despre necesitatea soluţionării unor chestiuni, în conformitate cu legislaţia electorală” nici pe departe nu seamănă cu învestirea comisiei cu atribuţii de legiuitor. De „măsuri pentru prevenire” ţin activităţile organizatorice, şi nicidecum cele de recroire a Codului electoral.

Art.26 din Cod (atribuţiile Comisiei Electorale Centrale în perioada electorală), de asemenea, nu investeşte comisia cu atribuţiile ce şi le-a arogat prin hotărârea contestată. Afirmaţia rezultă şi din prevederile directe ale altor norme din Codul electoral: art.1 – „Comisia Electorală Centrală - comisie înfiinţată pentru realizarea politicii electorale în scopul bunei desfăşurări a alegerilor, care activează continuu în condiţiile prezentului cod”; art.16 alin.(1) – „Comisia Electorală Centrală este organ de stat constituit pentru realizarea politicii electorale, organizarea şi desfăşurarea alegerilor.”

Pe de altă parte, în virtutea principiilor constituţionale stabilite de art.6, 60, 66, 72 din Constituţie, Codul electoral nici nu poate să prevadă asemenea atribuţii ale Comisiei Electorale Centrale, dat fiind faptul că aceste raporturi de drept urmează a fi reglementate numai prin lege organică adoptată de organul reprezentativ ales de popor conform prevederilor art.38 alin.(1) din Constituţie. Numai acest organ este în drept să instituie restricţii pentru alegători, şi nu altcineva.

Or, hotărârea nr.2132 din 12 februarie 2009, fiind adoptată cu încălcarea prevederilor legale, inclusiv a celor constituţionale, lezează direct dreptul cetăţenilor de a participa la alegeri, îngrădind aceste drepturi prin crearea unui obstacol pentru acele persoane care nu vor fi de acord cu marcarea actelor de identitate cu o menţiune improprie. Poate anume din aceste considerente Parlamentul, stabilind prin Legea nr.176 din 22.07.2005 pentru modificarea şi completarea Codului electoral în art.53 prevederea despre aplicarea în fişa de însoţire a

225

buletinului de identitate al alegătorului a ştampilei „Votat”, prin Legea nr.248 din 21.07.2006 a exclus norma respectivă.

În consecinţă, prin hotărârea contestată sunt încălcate şi prevederile art.54 alin.(2) din Constituţie care stabileşte că „exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.”

Totodată, marcarea actelor de identitate ale alegătorilor cu ştampila specială, contribuind la înlăturarea de la alegeri a cetăţenilor ce nu-s de acord cu „marcarea” (mulţi dintre care au motive întemeiate pentru asta) poate influenţa direct şi asupra rezultatelor alegerilor. Este regretabil faptul că, având sarcina de a asigura buna desfăşurare a alegerilor, Comisia Electorală Centrală prejudiciază din start această desfăşurare, chiar până la începerea scrutinului, prin emiterea unui act ilegal şi anticonstituţional, prin care se încalcă drepturile alegătorilor din republică.

La adoptarea hotărârii contestate, prin care s-a introdus restricţia pentru participanţii la votare, nu s-a ţinut cont şi de prevederile Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale în care declară dreptul la alegeri libere şi, în scopul realizării acestui drept, stabileşte obligaţia statului să desfăşoare alegeri libere prin vot secret şi condiţii, care asigură exprimarea liberă a voinţei poporului la alegerea puterii legislative (art.3 al Protocolului adiţional nr.1 la Convenţie).

Anularea hotărârii contestate va scuti bugetul şi de cheltuieli materiale considerabile, cheltuieli, ce urmează a fi făcute pentru confecţionarea a 8000 de ştampile speciale.

În baza celor expuse şi în conformitate cu prevederile art.7-9 din Legea contenciosului administrativ, art.65 alin.(1), 66 alin.(1) şi (3), 67 alin.(1), 68 alin.(1) din Codul electoral, art.166, 277-278 din Codul de procedură civilă,

SOLICIT:

Să fie anulată Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.2132 din 12 februarie 2009 „Cu

privire la securizarea procesului de votare la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009”, ca fiind ilegală.

Să fie încasate în folosul reclamantului cheltuielile de judecată. Anexă: Copia cererii Copia Hotărârii nr.____ din 12 februarie 2009. Data______________ Semnătura___________

226

JUDECĂTORIA_________ or._________, str.________,nr.___

RECLAMANT: Societatea comercială „A” SRL or._________, str._______, ____

PÂRÂT: CONSILIUL ORAŞULUI________

or._________, str.________, nr.___

INTERVENIENT ACCESORIU: Societatea comercială „B” SRL

or.________, str. ___________, nr.___


PRIVIND RECUNOAŞTEREA NULITĂŢII ACTULUI ADMINISTRATIV

În fapt, în data de _____________, prin Decizia Consiliului oraşului _______ nr.________„Cu privire la autentificarea dreptului de folosinţă asupra loturilor de pământ din str._________, nr.____ SRL „B”, SRL „B” a devenit beneficiară prin autentificare a dreptului de folosinţă asupra loturilor de pământ nr.1 cu suprafaţa de ______ ha şi nr.2 cu suprafaţa de _____ha, amplasate în or.__________, str.________, nr._____în vederea exploatării şi deservirii imobilelor conform planurilor construcţiilor anexate.

Despre emiterea Deciziei vizate, SRL „A” a aflat în cadrul procedurii judiciare în care Societatea a fost atrasă în calitate de intervenient accesoriu din oficiul instanţei de judecată, la prima şedinţă judiciară fixată pentru ___________, la acţiunea în contencios administrativ a reclamantului SRL „B” în contradictoriu cu Oficiul Cadastral Teritorial __________ privind recunoaşterea refuzului ilegal, declararea nulităţii actului administrativ şi obligarea înregistrării dreptului de folosinţă.

Prin prezenta cerere, SRL „A” consideră Decizia Consiliului oraşului __________ nr._________ din _________ „cu privire la autentificarea dreptului de folosinţă asupra loturilor de pământ din str.__________, nr._____ SRL „B” parţial ilegală în partea autentificării dreptului de folosinţă beneficiarului SRL „B” asupra lotului de teren cu nr.1 cu suprafaţa de ______ha amplasat în or.____________, str. _________, nr.____ ce afectează grav dreptul de proprietate al SRL „A”, pasibilă nulităţii, pornind de la ansamblul următoarelor circumstanţe şi motive:

Potrivit Legii nr.793-XIV din 10.02.2000 „contenciosului administrativ”, actul administrativ contestat poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul în care este ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii.

Astfel, în baza Notei Informative din ___________, emisă de Comisia Republicană Permanentă pentru Organizarea Expertizei, Evaluării şi Comercializării Bunurilor Sechestrate, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr._____din __________, cu privire la petrecerea licitaţiilor republicane „cu strigare”, a fost aprobat spre comercializare lotul cu nr._____ având suprafaţa totală de _______ m.p., amplasat în or.__________, str.__________, nr.___ ce aparţinea S.A.”C”, amplasat pe lotul de teren cu suprafaţa totală de _______ ha la preţul iniţial în mărime de _______lei.

Potrivit procesului-verbal Seria ____ nr.______ din _________”cu privire la rezultatele vânzării la licitaţia „cu strigare”, SRL „A” a fost înscris în calitate de participant la licitaţia

227

publică şi a fost desemnat drept câştigător al licitaţiei asupra setului cu nr.____ la preţul final de _______ lei, obligându-se conform procesului-verbal nominalizat să achite suma contractuală, să semneze contractul de vânzare-cumpărare a bunului imobil cu înregistrarea lui cadastrală ulterioară.

În temeiul contractului de vânzare-cumpărare la licitaţie a bunurilor sechestrate nr.___ din __________, SRL „A” în calitate de „CUMPĂRĂTOR” a procurat ca urmare a licitaţiei petrecute, în conformitate cu Legea nr.633-XIII din 10.11.1995 „Cu privire la modul de urmărire a impozitelor, taxelor şi altor plăţi”, Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.685 din 23.07.1997 „cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la modul de sechestrare şi comercializare a bunurilor” şi procesul-verbal, seria ___________ din _________ cu privire la rezultatele licitării la licitaţia „cu strigare” setul expus la vânzare nr.___ cu suprafaţa totală de ______ m.p., amplasat în or.________, str.___________, nr.___.

Prin Actul de ridicare a bunurilor nr.________din _________, bunurile procurate în temeiul contractului de vânzare-cumpărare la licitaţie a bunurilor sechestrate din ________ au fost ridicate de către „VÂNZĂTOR” şi transmise „CUMPĂRĂTORULUI”, SRL „A” .

În data de 04.10.2001, conform art.240 din Codul civil al Republicii Moldova (în redacţia Legii din 26.12.1964) art.214; 290; 755 din Codul civil al Republicii Moldova (în redacţia Legii nr.1107-XV din 06.06.2002) contractul de vânzare-cumpărare a fost supus înregistrării cadastrale obligatorii conform legislaţiei în vigoare la momentul semnării contractului, la nr._______, ceea ce în corespundere cu dispoziţiile alin.2 art.132 din Codul civil al Republicii Moldova (în redacţia Legii din 26.12.1964) şi art.321 din Codul civil al Republicii Moldova (în redacţia Legii nr.1107-XV din 06.06.2002) care stipulează că în cazul bunurilor imobile dobândirea dreptului de proprietate se efectuează de la data înscrierii în Registrul bunurilor Imobile, semnifică naşterea dreptului de proprietate privată a SRL „A” asupra bunurilor imobile procurate, fiind protejat drept autentic proprietar în conformitate cu legislaţia în vigoare.

În asemenea mod, Decizia contestată încalcă grav dreptul SRL ”A” la proprietate asigurat prin art.46 Constituţia Republicii Moldova, art.315,316 din Codul civil al Republicii Moldova, Protocolul Adiţional nr.1 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, or proprietarul dispune de posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunului, posesia şi folosinţa urmând să determine posibilitatea reală şi fără impedimente a exploatării bunului, element ce în situaţia descrisă prin grevarea dreptului de folosinţă asupra terenului pe care este amplasată proprietatea S.R.L „A” către SRL „B” este ilegală şi afectează dreptul de proprietate al reclamantului SRL „A” la exploatarea (deservirea) bunului ce-i aparţine cu titlu de proprietate privată.

Mai mult decât atât, dreptul de proprietate al SRL „A” asupra imobilului sus-vizat este confirmat şi prin Hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie nr. ______ din _______, menţinută în vigoare prin Decizia Curţii de Apel Economice nr.__________ din ________, prin care acţiunea SRL „A” privind înlăturarea obstacolelor în folosirea dreptului de proprietate şi evacuare a fost admisă, dispunându-se înlăturarea obstacolelor create SRL „A” de către SRL „B” în realizarea dreptului său de proprietate asupra bunului imobil.

În acest context, potrivit art.123 CPC al Republicii Moldova, faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior în instanţă de drept comun sau în instanţă specializată sunt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane.

Reglementări absolut similare, însă care completează temeinicia degrevării părţilor şi participanţilor la proces de probaţiunea suplimentară a faptelor inserate într-o Hotărâre judecătorească irevocabilă, se menţionează şi în dispoziţia art.254(3) CPC al Republicii Moldova potrivit căreia după ce hotărârea rămâne irevocabilă, părţile şi ceilalţi participanţi la proces, precum şi succesorii lor în drepturi, nu pot înainta o nouă cerere de chemare în judecată

228

cu aceleaşi pretenţii şi în acelaşi temei, nici să conteste în alt proces faptele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea judecătorească irevocabilă.

Prin urmare, conform Hotărârii Guvernului „pentru aprobarea Regulamentului cu privire la vânzarea-cumpărarea terenurilor aferente” nr.562 din 23.10.1996, p.7 în calitate de cumpărător al terenului aferent poate fi doar proprietarul obiectivului privat, drept afectat, în situaţia descrisă, prin Decizia Consiliului or._________ nr._____ din _________, iar p.2 al Hotărârii enunţate stipulează expres că la categoria obiectelor faţă de care se instituie dreptul la vânzare-cumpărare a terenurilor aferente îl constituie inclusiv construcţiile capitale.

Aceeaşi reglementare, în concept analogic, o prevede şi Legea nr.1308-XIII din 25.07.1997 privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului, art.9 alin.(3), potrivit căruia “terenurile proprietate publice pe care sunt amplasate obiective proprietate de stat, se vând, după privatizarea obiectivelor menţionate, persoanelor fizice şi juridice care au obţinut dreptul de proprietate asupra obiectivelor amplasate pe aceste terenuri”.

Prin cererea prealabilă nr.________ din ______, SRL „A” a intervenit conform art.3, 5, 14 din Legea contenciosului administrativ către Consiliul or.__________, cu solicitarea recunoaşterii ilegalităţii şi nulităţii Deciziei Consiliului or.__________ nr._____ din ________„cu privire la autentificarea dreptului de folosinţă asupra loturilor de pământ din str._________, nr.____ SRL „B” ”… în partea autentificării dreptului de folosinţă al beneficiarului SRL „B” asupra lotului de teren cu nr.1 cu suprafaţa de ______ ha, amplasat în or._________, str.__________, ____, însă până la data depunerii prezentei acţiuni, adică peste termenul stabilit de Legea nr.793-XIV din 10.02.2000, răspunsuri la cererea adresată nu au parvenit.

În drept, călăuzindu-ne de dispoziţiile art.3, 5, 14, 16, 25, 26 din Legea contenciosului administrativ, art.1, 4, 5, 28, 33, 55, 56, 117, 166, 167 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova


A admite prezenta cerere. A recunoaşte ilegalitatea şi nulitatea Deciziei Consiliului oraşului __________ nr.___ din

___________ „cu privire la autentificarea dreptului de folosinţă asupra loturilor de pământ din str.__________, nr.___ SRL „B” „...în partea autentificării dreptului de folosinţă beneficiarului SRL „B” asupra lotului de teren cu nr.1 cu suprafaţa de _______ ha, amplasat în or._________, str._________, nr.___.

ANEXĂ: Data___________ Semnătura______________

229

JUDECĂTORIA ______________ or.________, str.________, nr. ___


or.________, str.________, nr.___

PÂRÂT: INSPECTORATUL FISCAL DE STAT _________________________

or.________, str._______, nr._____


PRIVIND REVOCAREA ACTULUI ADMINISTRATIV

În fapt, Inspectorul Fiscal Principal al Inspectoratului fiscal din raionul _________, în persoana __________, în baza autorizaţiei nr. ___ din ________, a efectuat un control fiscal prin contrapunere la SRL „A”.

În urma controlului efectuat s-a întocmit Actul de control nr. _______, din ________, în care autoritatea de control indică prezumata încălcare de către SRL „A” a Legii cu privire la repatrierea mijloacelor băneşti, mărfurilor şi serviciilor provenite din tranzacţiile economice externe exprimată prin nerepatrierea mijloacelor băneşti provenite din operaţiunile de export în valoare de ________ lei efectuate la data de ________ către „K” (firmă străină), destinatar „Q” (firmă străină), precum şi prezumata diminuare a venitului impozabil în sumă de ______ lei, manifestată prin înregistrarea operaţiunii de export în evidenţa contabilă în sumă de ______ lei, iar nu suma de ______ lei, indicată în declaraţia vamală de export.

SRL „A”, nefiind de acord cu concluziile actului de control, în temeiul art. 216 alin.8) al Codului fiscal al Republicii Moldova, în termen de 7 zile calendaristice, a prezentat în scris argumentarea dezacordului, anexând documentele de rigoare.

La data de _________, Inspectoratul Fiscal din raionul ________ în persoana şefului __________, în baza Actului de control nr. ______ din ________,a adoptat Decizia nr.___ asupra cazului de încălcare fiscală comisă de SRL „A”.

Prin Decizia nr. ___ din _________ a Inspectoratului fiscal din raionul _________, SRL „A” a fost recunoscută culpabilă de încălcarea art.2 şi 3 (a) ale Legii cu privire la repatrierea mijloacelor băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe, şi, în conformitate cu art. 5 alin.(3) al aceleiaşi legi, a sancţionat-o cu amendă în mărime de ______ lei; s-a dispus încasarea impozitului pe venit diminuat pentru anul ____ în sumă de _____ lei, majorare de întârziere în sumă de _____ lei şi amendă în sumă de _____ lei pentru diminuarea prezumată a impozitului pe venit.

SRL „A” consideră Decizia nr.___ din ________ emisă de Inspectoratul Fiscal din raionul ________ ca fiind drept eronată, nefondată, rezultată din aprecierea subiectivă şi incompletă a legislaţiei, a probelor puse la baza emiterii actului administrativ, urmând a fi anulată în totalitate în baza cumulului următoarelor argumente.

În conformitate cu art. 26 alin.(1) al Legii contenciosului administrativ, actul administrativ poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul în care este: ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii; ilegal ca fiind emis cu încălcarea competenţei; este ilegal ca fiind emis cu încălcarea procedurii stabilite.

230

Potrivit art. 247 al Codului fiscal, persoana care examinează cazul de încălcare fiscală este obligată să clarifice dacă:

• a avut loc într-adevăr o încălcare fiscală; • trebuie să fie trasă la răspundere persoana respectivă pentru săvârşirea de încălcare

fiscală; • există alte circumstanţe pentru soluţionarea justă a cazului.

La examinarea cazului de încălcare fiscală Inspectoratului fiscal din raionul ____________, nu a clarificat dacă SRL „A” a comis, într-adevăr, o încălcare fiscală, trebuie să fie trasă la răspundere, precum şi nu a clarificat şi alte circumstanţe pentru soluţionarea justă a cazului.

Astfel, în baza Contractului nr. ___ din ________ şi a facturilor fiscale, Seria ____ şi Seria _____ din _________, SRL „A” a procurat de la SRL „B” mărfuri identificate ca____________în sumă de ______ lei.

În conformitate cu contractul nr. ___ din ________, la data de _________ SRL „A” vinde bunurile cumpărate, contra sumei de ______ lei firmei „ K” din Republica _________, destinatar fiind compania „Q”, operaţiunea fiind justificată prin declaraţia vamală de export nr. ______ din ______ .

Ulterior, cu respectarea art.556 – 566 din Codul civil, la data de ________ SRL „A” a încheiat cu SRL „C” un contract de cesiune de creanţă. Potrivit dispoziţiilor convenţiei vizate, art.____, din momentul semnării contractului SRL „A” cedează, iar SRL „C” dobândeşte creanţa în sumă de _______ lei şi devine noul creditor al societăţii „K”.

Potrivit prevederilor art. ___ al contractului de cesiune din ________, s-a stabilit că SRL „C” dobândeşte dreptul de a cere, în locul SRL „A”, de la nerezidentul „K” executarea obligaţiilor de plată a datoriei creditoare în sumă de ______ lei.

Reglementări similare sunt prescrise şi de art.556 alin.1) al Codului civil al Republicii Moldova în temeiul cărora cedentul este substituit de cesionar în drepturile ce decurg din creanţă din momentul încheierii contractului de cesiune.

Prin urmare, în raporturile apărute cu firma „K”, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. ___ din ________, S.R.L „A” a fost substituit de SRL „C” din momentul încheierii contractului de cesiune din ________, iar, ca efect, SRL „A” a pierdut dreptul de a cere executarea creanţei, transferând către SRL „C” toate drepturile, inclusiv şi drepturile accesorii pe care le avea faţă de „K”.

Efectele enumerate sunt recunoscute şi de dispoziţia art. 558 al Codului civil al Republicii Moldova potrivit căreia drepturile de creanţă se transmit cesionarului aşa cum există la momentul transmiterii. Odată cu cesiunea creanţei, asupra cesionarului trec garanţiile şi alte drepturi accesorii.

Efectele legale produse de cesiunea de creanţă sunt materializate în art. ____ al contractului de cesiune din ________, care stabileşte că odată cu semnarea prezentului contract se anulează datoriile „K” în sumă de _____ lei faţă de SRL „A” şi apare datoria „K” în sumă de ______ lei faţă de SRL „C”.

Prevederile art. ___al convenţiei vizate sunt confirmate şi prin art. ___ care precizează că „K” se va achita cu noul creditor – SRL „C”.

Întru confirmarea creanţei şi a dreptului de a cere executarea ei, în conformitate cu art. 556 alin.(3) din Codul civil şi art. ___ al contractului de cesiune, SRL „A” a remis SRL „C” toate actele aferente creanţei. Executarea de către părţi a obligaţiilor cesiunii de creanţă este confirmată prin Actul de primire-predare a creanţei în conformitate cu prevederile contractului de cesiune din ______.

Astfel, în urma încheierii contractului de cesiune a creanţei între SRL „A” şi SRL „C”, s-a schimbat creditorul ca element al raportului obligaţional apărut cu „K”, – noul creditor fiind SRL „C”.

231

Conform art.2 din Legea cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe, repatrierea mijloacelor băneşti – este încasarea de la nerezident, în termenul stabilit, a mijloacelor băneşti aferente exportului de mărfuri, prestării de servicii în străinătate, precum şi a altor operaţiuni şi tranzacţii externe în conturi deschise la băncile autorizate în Republica Moldova, volumul mijloacelor fiind indicat în declaraţia vamală, iar costul serviciilor prestate – în documentele confirmative.

Raportând reglementările vizate la circumstanţele faptice probate documentar, se confirmă incontestabil că SRL „A” nu este creditorul firmei „K”, dreptul de a încasa mijloacele băneşti aferente exportului efectuat a fost cedat şi aparţine SRL „C”, din momentul încheierii contractului de cesiune nu mai este subiect al obligaţiei, ceea ce denotă că SRL „A” nu este responsabil de repatrierea mijloacelor băneşti şi, respectiv, nu poate fi calificat drept subiect al obligaţiei fiscale.

Prin urmare, în condiţiile legale şi convenţionale, în care a activat SRL „A”, şi în lipsa dreptului de a încasa mijloacele băneşti aferente exporturilor de mărfuri efectuate, este ilegală Decizia nr.__ din _______ a Inspectoratului Fiscal din raionul _________ prin care SRL „A” este recunoscută culpabilă de încălcarea termenului de repatriere a mijloacelor băneşti provenite din tranzacţiile economice externe şi sancţionată cu amendă în mărime de ______ lei.

În conformitate cu art.14 din Legea contenciosului administrativ, prin cererea prealabilă din ________, SRL „A” a solicitat revocarea în totalitate a Deciziei nr.___ din _________ a Inspectoratului Fiscal din raionul _______, care a rămas fără răspuns.

În drept, în temeiul art.28, 32, 166, 167 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, art.3, 5, 8, 16, 17, 21, 25, 26 din Legea contenciosului administrativ


A admite acţiunea. A recunoaşte ilegalitatea şi a anula Decizia nr. ___ din _________ emisă de Inspectoratul

Fiscal din raionul _________.

ANEXĂ: Data ____________________________ Semnătura _____________________________

232

CURTEA DE APEL ____________ or.________, str.__________, nr.___


or.________, str.__________, nr.___

PÂRÂT: BIROUL VAMAL _____________ or.________, str.__________, nr.___

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PRIVIND RECUNOAŞTEREA NULITĂŢII

ACTULUI ADMINISTRATIV

În fapt, prin Actul constatator nr.__ din __ „privind calculul drepturilor de import/export” emis de BIROUL VAMAL ________, SRL „A” a fost recunoscută culpabilă de încălcarea dispoziţiei art.28 al Codului vamal al Republicii Moldova, fiind calculate şi încasate drepturi de import în cuantum de _____ lei TVA (codul tipului drepturilor de import 030), ____lei taxă vamală (codul tipului drepturilor de import 020), ____ lei taxă proceduri vamale (codul drepturilor de import 010), iar în total _____ lei, pentru încălcările imputate fiind aplicate penalităţi în sumă totală de _____ lei, diferenţele totale încasate în baza Actului constatator privind drepturile de import constituind suma de ____ lei.

În vederea motivării juridice a Actului constatator, BIROUL VAMAL ________ reţine că SRL „A”, în data de _______, în baza declaraţiilor vamale nr._____ -_____, a importat în Republica Moldova trei unităţi de transport în vederea introducerii acestora în capitalul statutar al Societăţii, iar la data de _______, în temeiul facturii fiscale Seria nr.____ din _______, aceste unităţi de transport au fost înstrăinate SRL „B”, concluzionând neachitarea drepturilor aferente importului mijloacelor de transport în suma calculată şi încasată în baza actului administrativ contestat.

Prin prezenta acţiune, SRL „A” îşi manifestă dezacordul şi contestă Actul constatator nr.__ din _______ „privind calculul drepturilor de import/export” emis de BIROUL VAMAL _________, ca fiind eronat, nefondat, lipsit de suport normativ şi faptic, rezultat din aprecierea subiectivă şi incompletă a legislaţiei în vigoare şi a probelor puse la baza emiterii actului, urmând a fi revocat în totalitate, în baza cumulului următoarelor circumstanţe şi motive:

Astfel, precum rezultă din materialele cauzei, la data de ________, în baza declaraţiilor vamale nr.______ - _______ din __________, SRL „A” a importat pe teritoriul Republicii Moldova trei unităţi de transport, două unităţi de modelul ______, fabricate în anul ____, şi un camion de modelul ______, fabricat în anul ______, pentru a fi introduse în capitalul statutar al SRL „A” cu suma de ________ lei, în temeiul procesului-verbal al asociaţilor nr._____ privind majorarea aportului social din ________, Deciziei Camerei Înregistrării de Stat din ________ privind operarea modificărilor în actele de constituire a SRL „A” şi a Certificatului constatator emis în acest sens.

Potrivit art.103 din Codul fiscal al Republicii Moldova, TVA nu se aplică la importul mărfurilor, serviciilor şi pentru livrările de mărfuri, servicii efectuate de către subiecţii impozabili, care constituie rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova pentru activele materiale a căror valoare depăşeşte 3000 de lei pentru o unitate şi al căror termen de exploatare depăşeşte un an, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie.

233

Respectiv, contribuabilul SRL „A” la importul unităţilor de transport destinate introducerii în capitalul statutar al întreprinderii nu a operat trecerea în cont a TVA la importul mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova în corespundere cu dispoziţiile art.101-102 din Codul fiscal al Republicii Moldova pe motivul scutirii de TVA la importul activelor litigioase introduse în capitalul statutar.

Totodată, în data de _______, în baza facturii fiscale, Seria nr.______, SRL „A”, în calitate de vânzător, înstrăinează autoturismele menţionate către SRL „B” la suma de ______ lei, inclusiv TVA în sumă de ________ lei.

Potrivit art.95 din Codul fiscal al Republicii Moldova, livrarea realizată de către SRL „A”, ca subiect impozabil, reprezintă obiect impozabil cu TVA reprezentând rezultatul activităţii acesteia de întreprinzător, fapt consumat prin calcularea TVA aferentă livrării, la cota stabilită de art.96 din Codul fiscal al Republicii Moldova, în mărime de ________ lei. Totodată, această livrare a fost supusă înregistrării în Registrul de evidenţă a vânzărilor conform art.118 din Codul fiscal al Republicii Moldova.

În conformitate cu art.101 din Codul fiscal al Republicii Moldova, subiecţii impozabili stipulaţi la art.94 lit.a) sunt obligaţi să declare, conform art.115, şi să achite la buget pentru fiecare perioadă fiscală, stabilită, conform art.114, suma TVA, care se determină ca diferenţă dintre sumele TVA achitate sau care urmează a fi achitate de către consumatori pentru mărfurile, serviciile livrate lor şi sumele TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor la momentul procurării valorilor materiale, serviciilor (inclusiv TVA la valorile materiale importate) folosite pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător în perioada fiscală respectivă, ţinându-se cont de dreptul de trecere în cont conform art.102.

Astfel, precum rezultă din Declaraţia privind TVA depusă de SRL „A”, Inspectoratului Fiscal de Stat ________, la data de ________, incontestabil se probează declararea şi achitarea TVA aferentă livrării impozabile realizate, or, TVA calculată din vânzările perioadei fiscale în care a avut loc înstrăinarea constituie suma de ________lei, care a fost stinsă reieşind din procurările avute de către SRL „A” conform anexei la Declaraţia TVA, respectiv, obiectul impozabil al SRL „A” cu TVA din livrarea efectuată a fost calculată, declarată şi achitată ţinând cont de dreptul reclamantului la trecerea în cont a TVA pe procurările efectuate în perioada de referinţă, ceea ce denotă incontestabil achitarea TVA şi lipsa restanţelor la acest impozit faţă de bugetul de stat.

Prin urmare, calcularea şi încasarea de către BIROUL VAMAL _______ a TVA, aferente importului, şi a penalităţii pentru întârzierea achitării acesteia, conform Actului constatator nr.____ din __________ în sumă de _______ lei, poartă un caracter nefondat, inconsistent şi vizează încasarea repetată (dublă) a TVA.

În corespundere cu art.117 din Codul vamal al Republicii Moldova, în cazul trecerii mărfurilor peste frontiera vamală şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, se percepe, ca drept de import taxa vamală, art.118 Din Codul vamal al Republicii Moldova statuând că mărfurile care trec frontiera vamală se supun taxei vamale conform Legii nr. 1380-XIII din 20.11.1997 „Cu privire la tariful vamal”, art.4, conform căruia taxele vamale se aplică în baza anexei nr.1, care face parte integrantă la Legea vizată.

Nota de aplicare a Anexei nr.1 la Legea nr.1380-XIII din 20.11.1997 stipulează în mod expres, prin punctul 2 al acesteia, că taxa vamală nu se percepe la importul autovehiculelor specificate la poziţiile tarifare 8702 şi 8704, cu termenul de exploatare de până la 7 ani.

Conform Declaraţiilor vamale nr. ______ - _______ din _______ şi din conţinutului Actului constatator nr._______ din _________, se recunoaşte în mod expres că poziţia tarifară a mărfurilor importate de către SRL „A” conform Nomenclatorului mărfurilor din Republica Moldova constituie 8704.

În contextul enunţat, pornind de la considerentul că anii producerii autocamioanelor introduse pe teritoriul Republicii Moldova sunt _____ şi ______, iar la data importului

234

(anul____) autocamioanele nu depăşeau termenul de exploatare de 7 ani, denotă faptul că BIROUL VAMAL __________ a depăşit cadrul legal la calcularea taxelor vamale pentru importul efectuat, or, cu privire la tariful vamal în situaţia descrisă, exceptează imperativ SRL „A” la calcularea şi achitarea taxei vamale contestate în mărime totală, inclusiv penalităţile de ________ lei, iar impunerea acestora de către autoritatea vamală implică manifestarea unei diligenţe insuficiente pentru aplicarea corectă a cadrului normativ în vigoare.

De asemenea, conform art.121 din Codul vamal al Republicii Moldova, taxa pentru proceduri vamale reprezintă totalitatea serviciilor acordate de organele vamale în sfera activităţii vamale, iar, în corespundere cu art.122 din Codul vamal al Republicii Moldova, baza de calculare a taxei pentru proceduri vamale o constituie valoarea în vamă a mărfurilor sau taxele fixe, stabilite de legislaţie.

Astfel, în temeiul art.4 al Legii cu privire la tariful vamal, taxele pentru efectuarea procedurilor vamale se percep, conform anexei nr.2 – parte integrantă la Legea nominalizată care prevede că, la vămuirea mărfurilor de import, taxa pentru proceduri vamale o constituie la mărfurile de peste 1000 de euro cuantumul procentual de 0,4% din valoare în vamă, dar nu mai mult de 1800 de euro, ceea ce constituie reieşind din valoarea indicată în Actul constatator contestat a mărfurilor (________ lei), suma de _______ lei, calcul ce probează achitarea corectă de către reclamant a taxei proceduri vamale.

Prin cererea prealabilă din ______, înaintată în conformitate cu art.14 al Legii contenciosului administrativ, şi cererea suplimentară din __________, SRL „A” a solicitat revocarea în totalitate a Actului constatator nr. „____” din „__________” „privind calcularea (recalcularea) drepturilor de import/export”, însă cererile, la data depunerii acţiunii în instanţa de judecată, au rămas fără răspuns.

În drept, călăuzindu-ne de dispoziţiile art.3; 5; 14; 16; 25; 26 ale Legii contenciosului administrativ, art166; 167 din Codul de procedură civilă,


A admite prezenta cerere. A recunoaşte ilegalitatea şi a dispune revocarea Actului constatator nr. ___ din

__________ „privind calcularea (recalcularea) drepturilor de import/export” emis de BIROUL VAMAL ___________ prin care SRL „A” i-au fost calculate drepturi de import în sumă totală de _______ lei.

ANEXĂ: Data_________________ Semnătura_____________

235

Curtea de Apel ________ Colegiul de contencios administrativ

Reclamant: SRL „ CT”

reprezentată în baza procurii de avocatul V.N.

Pârât: Biroul Vamal Chişinău

mun. Chişinău, bd. Dacia, 49/6

CERERE DE CHEMARE ÎN INSTANŢA DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV (PRIVIND ANULAREA ACTULUI ADMINISTRATIV ŞI ÎNCASAREA

PREJUDICIULUI CAUZAT)

La 04.03.2008, în urma unui control, colaboratorii Biroului Vamal Chişinău au întocmit Actul constatator nr.75 ca dovadă a apariţiei obligaţiei vamale pentru SRL „CT”. Prin actul contestat şi care se pretinde a fi cu putere juridică, similară declaraţiei vamale, reclamantul a fost obligat să achite la contul trezoreriei Biroului Vamal Chişinău, drepturi de import în sumă de 178811,68 lei.

Actul administrativ relatat anterior, poartă un caracter vădit ilegal în fond, acesta fiind emis contrar procedurii stabilite de legislaţie. Prin urmare, în conformitate cu prevederile art.26 alin.(1) lit.a) şi lit.c) din Legea contenciosului administrativ, se impune anularea actului contestat. În susţinerea pretenţiilor, invocăm următoarele circumstanţe de fapt şi de drept:

A. Circumstanţele relevante importului de mărfuri În luna decembrie 2007, reclamantul a importat în RM trei loturi de marfă, declarându-

le în termen. Iniţial, au fost perfectate declaraţiile vamale primare:

- la data de 20.12.2007, a fost perfectată declaraţia vamală primară nr. 3019I23634, pentru marfa încadrată conform Nomenclatorului mărfurilor la Codul – 73089099. Încadrarea tarifară a avut loc conform caracteristicilor descriptive ale mărfii, ale documentelor de însoţire, care conţineau încadrarea oficială atribuită de autoritatea vamală a unui stat membru al UE: declaraţia vamală de export nr.07ROBU1400E0017490 din 19.12.2007 şi INVOICE nr. 167 241 – 14 din 18.12.2007.

- la data de 21.12.2007, a fost perfectată declaraţia vamală primară nr. 3019I23690,

pentru marfa încadrată conform Nomenclatorului mărfurilor la Codul – 73181590; 73182200; 73181630; 73089099. Încadrarea tarifară a avut loc conform caracteristicilor descriptive ale mărfii, ale documentelor de însoţire care conţineau încadrarea oficială atribuită de autoritatea vamală a unui stat membru al UE: declaraţia

236

vamală de export nr. 07ROBU1400E0017802 şi INVOICE nr. 167241 – 13 din 18.12.2007.

- la data de 24.12.2007, a fost perfectată declaraţia vamală primară nr. 3019I23932

pentru marfa încadrată conform Nomenclatorului mărfurilor la Codul – 73012000; 73181499; 82041100; 73181590; 73181630; 73182200; 72107090; 70193900; 39201026; 76072091; 39211310; 73269060. Încadrarea tarifară a avut loc conform caracteristicilor descriptive ale mărfii, ale documentelor de însoţire care conţineau încadrarea oficială atribuită de autoritatea vamală a unui stat membru al UE: declaraţie vamală de export nr. 07ROBU1400E0018494 din 21.12.2007 şi INVOICE nr. 169685 – 15 din 21.12.2007.

În toate aceste trei cazuri de import, încadrarea mărfurilor a avut loc conform Convenţiei

Internaţionale privind Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, încheiată la Bruxelles, la 14.06.1983, în vigoare pentru Republica Moldova din 01.01.2006, datorită Legii de aderare nr. 112 – XV din 22.04.2004.

Încadrarea corespunzătoare a mărfurilor, conform Nomenclatorului mărfurilor a avut loc

inclusiv şi la perfectarea declaraţiilor vamale complementare şi a declaraţiilor privind valoarea în vamă a mărfurilor. În cadrul controlului vamal a fost verificată schema tehnologică de prelucrare a declaraţiei vamale. Potrivit p.30 al Regulamentului de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal al RM (în continuare CV), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1140 din 2.11.2005, controlul vamal are drept scop prevenirea încălcării reglementărilor vamale, respectarea condiţiilor, termenelor legale, precum şi descoperirea fraudelor vamale. Astfel, este important să se reţină că, prin „acordarea liber de vamă” organul vamal a confirmat legalitatea vămuirii mărfii; încadrarea corespunzătoare, conform Nomenclatorului mărfurilor, şi achitarea drepturilor de import. Pentru a se reveni asupra „situaţiei de fapt” şi pentru a efectua un control vamal suplimentar după „acordarea liber de vamă” şi plasarea mărfii în circulaţie, organul vamal urma să aibă la dispoziţie şi să se bazeze pe circumstanţe excepţionale şi pe unul din temeiurile limitative prevăzute de lege.

În speţă, este important să se reţină că reclamantul a achitat toate drepturile de import,

iar mărfurile importate au primit liber de vamă, fiind incluse şi în circuitul civil pe teritoriul RM.

B. Actul constatator a fost emis contrar procedurii stabilite, în lipsă de competenţă 1. Din circumstanţele de fapt şi de drept, reflectate anterior, rezultă că, potrivit art.127

alin.(1) CV, reclamantul a calculat cuantumul drepturilor de import bazându-se pe elementele de taxare stabilite la data apariţiei obligaţiei vamale, care, potrivit art. 127/2 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) CV, au luat naştere la data înregistrării declaraţiei vamale de import.

În conformitate cu prevederile art.128 alin.(1) lit.a) CV, obligaţiile vamale în raport cu marfa importată în luna decembrie 2007, s-au stins datorită achitării plăţii.

În conformitate cu prevederile art.197 alin.(4) CV, controlul vamal vis-à-vis de importul

efectuat de reclamant, s-a încheiat în momentul punerii în circulaţie a mărfurilor. Prin urmare, extinderea de către autorităţile statului, a competenţei, peste perioada reglementată prin lege, pentru efectuarea controlului, constituie un abuz care, în esenţă, se echivalează cu o încălcare a drepturilor garantate prin art.1 Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale. Or, articolul respectiv din Convenţie are menirea să protejeze

237

drepturile şi libertăţile prevăzute de Convenţie, ca acestea să fie aplicate în mod efectiv şi concret, în conformitate cu principiile unei societăţi democratice, cu valorile organizării sociale comune statelor membre ale Consiliului Europei, pe baza preeminenţei şi supremaţiei „DREPTULUI”.

În speţă, nu numai că a expirat termenul, în interiorul căruia putea fi efectuat controlul

vamal, dar lipsesc şi temeiurile care ar fi permis efectuarea unui control cu întocmirea actului constatator.

Prin Actul de control nr. 0001735, întocmit la 26.02.2008, colaboratorii Biroului Vamal

Chişinău insistă că, în perioada 05.02.2008 – 26.02.2008, au efectuat controlul activităţii economico- financiare a SC „ CT” SRL. Din act mai rezultă că acest control a fost efectuat în baza art. 191 CV şi a ordinului de control nr. 03 din 05.02.2008. Acest act a fost întocmit prin depăşirea atribuţiilor acordate organului vamal vis-à-vis de activitatea SC „CT” SRL. Or, atribuţiile respective rezultă din „activitatea vamală”, care, potrivit art. 2 alin.(1) CV, îşi are limitele sale şi pot fi realizate, după caz, până la etapa „supravegherii vamale”.

În conformitate cu prevederile p. 46 al Regulamentului de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal al RM, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1140 din 02.11.225, sunt supuse „supravegherii vamale”: a) mărfurile, mijloacele de transport şi bunurile nevămuite la intrarea în ţară; b) mărfurile şi bunurile aflate în regim suspensiv; c) navele sub pavilion străin şi aeronavele străine, pe timpul staţionării în apele teritoriale sau în porturi şi, după caz, pe aeroporturi.

În speţă, nu a existat niciunul din temeiurile reglementate prin actele normative pentru a se considera că mărfurile importate de reclamant s-au aflat în perioada efectuării controlului sub „supraveghere vamală”. Controlul efectuat de Biroul Vamal Chişinău, constituie o imixtiune ilegală a autorităţilor statului în activitatea unui agent economic. În acest sens, este relevant că „controlorii” au supus „auditului postvămuire” o perioadă nelimitată de timp. În asemenea mod, au fost „controlate” nu numai importurile ce rezultă din actul constatator, dar şi multe altele. Prin urmare, se evidenţiază faptul că nu au existat temeiurile prevăzute de art. 191 CV, pentru efectuarea controlului.

Relevant este faptul că, în Actul constatator nr. 75 din 04.03.2008, nu se conţin date vis-

à-vis de norma de drept care le-a permis colaboratorilor vamali să intervină cu un aşa-numit „control” şi ce fel de control a fost efectuat. Aceasta este foarte important, pentru a se putea elucida în ce măsură a fost respectat „principiul preeminenţei” dreptului în activitatea reprezentanţilor statului. În situaţia creată ne rămâne să presupunem că „controlul” a fost efectuat avându-se la bază art.127 din Codul vamal. Or, Ordinul cu privire la aprobarea actului constatator întocmit de organul vamal, nr. 92-0 din 27.04.2005 (MO, 71-73/253 din 20.05.2005) a fost emis anume în baza art. 127 CV (!!!). Prin urmare, este logic să conchidem că lipsa temeiurilor prevăzute de art. 127 CV, implică încălcarea procedurii de emitere a actului contestat.

În acest sens, afirmăm că organul vamal a interpretat şi a aplicat incorect prevederile art.

127 CV. Din alin. (5) art. 127 CV rezultă că plătitorul vamal la cunoştinţă de cuantumul obligaţiei vamale prin declaraţia vamală acceptată şi înregistrată de către organul vamal. Excepţia de la această regulă se conţine la alin. (6) art. 127 CV şi constă în faptul că, în „cazul unor diferenţe ulterioare sau în situaţia încheierii din oficiu, fără declaraţie vamală, a unui

238

regim vamal suspensiv, plătitorul vamal la cunoştinţă de noua obligaţie vamală pe baza actului constatator întocmit de organul vamal”.

Din această excepţie, rezultă că un act constatator poate fi întocmit doar în baza art. 127

CV. Reamintim că, potrivit art. 29 alin. (1) CV, regimurile vamale suspensive sunt operaţiuni

cu titlu temporar, ce au drept efect suspendarea totală sau parţială de drepturile de import sau export. În speţă, nu poate fi vorba de alt ceva decât „plasarea mărfii în circulaţie liberă”.

2. Lipsa competenţei de a întocmi actul constatator contestat prin prisma absenţei

temeiurilor prevăzute de art. 127 CV a fost confirmată şi de pârât prin răspunsul primit la cererea prealabilă. Astfel, din scrisoarea nr.1401 datată cu 07.04.08 rezultă că Actul constatator nr.75 din 04.03.2008 a fost întocmit în baza art. 191 CV.

Pentru a aprecia critic poziţia pârâtului, reflectată anterior şi care şi-a găsit originea în

răspunsul la cererea prealabilă, remarcăm următoarele. Actul constatator, aprobat prin Ordinul Directorului General al Serviciului Vamal nr.

92-0 din 27.04.2005, poate fi întocmit, emis doar în temeiul art. 127 CV. Acest fapt rezultă din conţinutul preambulului Ordinului respectiv şi chiar din conţinutul art. 127 CV.

Din conţinutul art.191 CV, nu rezultă că „controlul activităţii economico-financiare” a întreprinderii se poate finaliza cu emiterea unui act constatator.

Acest lucru este firesc. Or, pretinsele încălcări ale legislaţiei naţionale sau ale tratatelor internaţionale la care RM este parte, generează răspunderea juridică (contravenţional-vamală, administrativă, penală) a persoanei vinovate. Prin urmare, organul vamal nu a fost în drept să emită actul constatator în situaţia prevăzută de art. 191 CV.

Să admitem, pentru moment, că pârâtul a avut totuşi dreptul să întocmească actul

constatator reieşind din temeiurile prevăzute în art. 191 CV. În acest caz, se impune o întrebare firească: care au fost temeiurile?

Potrivit alin.(1) art.191 CV, organul vamal este în drept să efectueze controale, ”în

limita competenţei sale”, a activităţii economico-financiare, a persoanelor care trec mărfuri peste frontiera vamală în situaţia în care „există temeiuri de a se considera că, legislaţia RM sau acordurile internaţionale la care acesta este parte nu sunt respectate sau sunt respectate parţial”.

Afirmăm, şi aşteptăm să se demonstreze contrariul, vis-a-vis de faptul că nu au existat

temeiuri de a se considera că reclamantul nu a respectat legislaţia naţională sau acordurile internaţionale, în cazul importului de mărfuri din luna decembrie 2007.

Din Actul de control nr. 0001735, întocmit la 26.02.2008 rezultă caracterul abuziv al „controlului”. Prin conţinutul aceluiaşi Act de control se poate constata că, până la iniţierea propriu-zisă a controlului nu au existat indici care ar fi întruchipat forma „temeiurilor rezonabile,” de a se presupune cel puţin că reclamantul nu a respectat legislaţia naţională sau acordurile internaţionale. Prin urmare, lipsa temeiurilor prevăzute de alin. (1) art. 191 CV, implică lipsa competenţei organului vamal de a efectua „controlul” propriu-zis.

3. În speţă, se constată încălcarea acordurilor internaţionale de către pârât şi nu de către

SRL „CT”.

239

Reamintim că, potrivit art.2 alin.(2) CV, activitatea vamală urmează să se desfăşoare în conformitate cu normele şi cu practica internaţională. Republica Moldova participă la colaborarea internaţională în domeniul activităţii vamale.

Prin prisma acordurilor internaţionale pe care le-a încheiat, Republica Moldova are nu numai dreptul dar şi obligaţia să se conforme normelor şi practicii internaţionale în domeniul activităţii vamale.

În acest sens, reamintim că SRL „ CT” a importat, în luna decembrie 2007, loturi de

marfă din România, ţară membră a UE. Marfa a fost însoţită de documente cu putere juridică internaţională, prin care, în mod oficial, a avut loc încadrarea mărfii conform Convenţiei internaţionale privind sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor, adoptată la Bruxelles, în data de 14.06.2003. Convenţia fiind ratificată prin Legea de aderare nr.112-XV din 22.04.2004, în vigoare din 01.01.2006.

Prin Actul corespunzător nr. 75 din 04.03.2008, se insistă că marfa care a fost importată

şi încadrată la 15 coduri numerice conform Sistemului armonizat de denumire şi codificare, fiecare din 8 cifre, urma a fi încadrată doar la un singur cod – 9406000, format din 6 cifre.

Pârâtul, în susţinerea poziţiei sale, face trimitere la Hotărârea Guvernului nr.54 din 26.01.2004.

În viziunea noastră, este de prisos a demonstra că, la soluţionarea litigiului, se aplică

acordul internaţional. Ne confruntăm, aşadar, cu situaţia prevăzută de art. 3 (obligaţiile părţii contractante) p.1

şi p.2 din Convenţie, potrivit cărora Republica Moldova s-a obligat: - să utilizeze toate poziţiile şi subpoziţiile sistemului armonizat, fără completări sau

modificări, precum şi codurile numerice aferente acestora; - să aplice normele generale de interpretare a sistemului armonizat, precum şi toate

notele de la secţiuni, capitole şi subpoziţii şi să nu modifice domeniul de aplicare a secţiunilor, capitolelor, poziţiilor şi subpoziţiilor sistemului armonizat.

Prin urmare, organele vamale ale RM nu au fost în drept să modifice încadrarea codurilor numerice a mărfii care, a avut loc conform Sistemului armonizat prin intermediul autorităţii vamale a unui stat membru a UE. În situaţia în care autoritatea vamală a RM nu acceptă încadrarea respectivă urmează să se iniţieze procedura de soluţionare a litigiilor prevăzută de art. 10 din Convenţie. Astfel, urmează să se ţină cont că, potrivit alin. (1) art. 10 Convenţie, orice litigiu între părţile contractante cu privire la interpretarea sau aplicarea Convenţiei se soluţionează, pe cât e posibil, prin negocieri directe între părţile respective. În conformitate cu alin. (2) al art. 10 Convenţie, orice litigiu care nu se soluţionează astfel se aduce, de către părţile în litigiu, în faţa Comitetului Sistemului armonizat, care îl examinează şi care face recomandări în vederea soluţionării acestuia.

Conţinutul preambulului Convenţiei prevede condiţiile şi scopurile care au determinat părţile contractante la semnarea Acordului. Printre acestea fiind şi „dorinţa facilitării, colectării, comparării şi analizei statisticilor, în special a celor privind comerţul internaţional”. La elaborarea Convenţiei (vezi preambulul) „s-a avut în vedere că este important să se dispună de date exacte şi comparabile în scopul negocierilor comerciale internaţionale” precum şi că „Sistemul armonizat este destinat să favorizeze stabilirea unei corelaţii cât mai strânse între statisticile comerciale de import şi de export, pe de o parte, şi statisticile de producţie, pe de altă parte”, inclusiv „având în vedere faptul că, în cazul în care Convenţia privind Nomenclatura, menţionată anterior, s-a dovedit a fi un instrument eficient în atingerea unora dintre aceste obiective, cel mai bun mijloc de a ajunge la rezultatele dorite”.

240

Prin actul constatator, pârâtul încearcă să se distanţeze de standardele comunităţii

internaţionale, punând piedici în onorarea obligaţiilor pe care RM şi le-a asumat odată cu ratificarea Convenţiei respective. Or, dacă se insistă asupra haosului în „sistemele comerciale de denumiri şi de codificare a mărfii,” a haosului în ceea ce priveşte „corelaţia între statisticile comerciale de import şi de export, pe de o parte, şi statisticile de producţie, pe de o altă parte” această atitudine poate pune la îndoială calitatea RM de membru al multor alte organisme internaţionale.

La soluţionarea litigiului, urmează a se ţine cont că, la 24.04.2000, Guvernul Republicii

Moldova şi Guvernul României au încheiat un acord de cooperare vamală. Acest acord a fost încheiat în baza instrumentelor relevante ale Consiliului de Cooperare Vamală, în special Recomandarea privind asistenţa reciprocă din 05.12.1953, „Pentru asigurarea aplicării corecte a legislaţiei vamale”. Respectiv, este inadmisibilă aplicarea neuniformă a Sistemului armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, de către statele semnatare a acordului, cu atât mai mult că ambele state au ratificat Convenţia de la Bruxelles.

În situaţia în care autorităţile RM nu sunt de acord cu încadrarea tarifară oficială,

atribuită de autoritatea vamală a României urma să se procedeze, conform art. 16 al Acordului dintre Guvernul RM şi Guvernul României din 24.04.2000, la soluţionarea neînţelegerilor, diferendului, după caz, a litigiului, potrivit modului stabilit.

Astfel, este relevant faptul că problema ce ţine de aplicarea Sistemului armonizat de

denumire şi codificare a mărfii nu poate fi pusă în sarcina reclamantului. Or, acelaşi reclamant nu a fost în drept să schimbe încadrarea tarifară care a dobândit un caracter oficial cu aportul autorităţii vamale a României.

C. Prin actul constatator contestat şi punerea acestuia în executare a fost violat grav

dreptul garantat prin art. 1 al Primului Protocol Adiţional la Convenţie. Prima normă de ordin general, prevăzută în primul alineat al articolului menţionat,

enunţă principiul general al necesităţii respectării dreptului de proprietate: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale”. Altfel spus, această normă a textului Convenţiei, impune obligaţia statelor contractante de a respecta dreptul de proprietate al persoanelor fizice şi juridice.

Mijloacele financiare ridicate de la contul reclamantului constituie „o valoare patrimonială” în sensul art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie.

Partea a doua a art.1 din Protocolul nr.1 înscrie condiţiile în care privarea de un bun nu

reprezintă o încălcare a dreptului titularului. Prima condiţie impune nu numai simpla existenţă a unor norme pentru a justifica o

privare de proprietate, dar şi ca ele să fie accesibile, precise şi previzibile (Hotărârea CEDO din 30.05.200, cazul Carbonara Ventura v. Italia).

Cu referire la aceleaşi „condiţii” Curtea Europeană a evidenţiat că, pentru a justifica privarea de proprietate, urmează să fie respectată preeminenţa normelor de drept, unul dintre principiile fundamentale ale unei societăţi democratice (Hotărârea CEDO din 25.06.1996, Amuur vs Franţa).

241

Din cele relatate anterior, rezultă că pârâtul – autoritate a statului – a violat dreptul de proprietate pe care îl deţine reclamantul prin depăşirea condiţiilor care ar justifica privarea de proprietate.

În baza celor relatate, a prevederilor normelor de drept invocate, inclusiv ale art. 1, 3, 5,

8, 21, 25 alin. (1) lit.b), 26 alin. (1) lit. a) şi lit.e) din Legea contenciosului administrativ,

SOLICIT: 1. Admiterea acţiunii. 2. A suspenda executarea Actului constatator nr.75 din 04.03.2008. 3. Anularea Actului constatator nr.75 din 04.03.2008 ca fiind emis contrar prevederilor legii şi cu încălcarea procedurii stabilite. 4. A obliga pârâtul să restituie suma de 178 811,68 lei, încasată în baza actului administrativ contestat. 5. A încasa cheltuielile de judecată. Data_____________ Semnătura__________________

242

Procuratura Republicii Moldova Dlui_____________

În interesele lui ________________

De la: avocatul ______________

PLÂNGERE (ÎN ORDINEA ART. 313 DIN CODUL DE

PROCEDURĂ PENALĂ)

Prin ordonanţa din ________ emisă de procurorul ________________ a fost dispusă încetarea urmăririi penale în privinţa lui _________________ în baza art. 58 din Codul penal.

Ordonanţa dată am primit-o prin poştă la ____________________. În ordonanţa dată se menţionează : „că urmărirea penală în cauza dată a fost pornită la

______, în baza art.362 alin. (1) CP, pe faptul trecerii ilegale a frontierei de stat de către ______________________.

S-a stabilit ca, la data de _______________, între orele 2-3, cetăţeanul Irakului, _______________, fund ajutat de o persoană necunoscută de origine turcă, a trecut ilegal frontiera de stat a Republicii Moldova prin Biroul Vamal _____________, dinspre România, fără a dispune de paşaportul stabilit, fără autorizarea trupelor de grăniceri sau a organelor vamale şi evitând controlul Secţiei Control de Frontieră Leuşeni a Serviciului Grăniceri.

Fiind recunoscut şi audiat în calitate de învinuit, ____________________ a recunoscut vina în săvârşirea infracţiunii incriminate, declarând că, a avut intenţia să ajungă în mod ilegal în una dintre ţările Europei Occidentale, însă şoferul care-i transporta în tir le-a schimbat traseul. Nu a ştiut că pentru trecerea ilegală de frontieră survine răspunderea penală, dar a conştientizat caracterul ilegal al acţiunilor sale.

Chiar dacă învinuitul ___________ şi-a recunoscut deplin vina în săvârşirea faptei incriminate, vinovăţia sa se dovedeşte şi prin:

- actul de primire-predare nr. _____; - procesul-verbal de control corporal din ____; - schema locului reţinerii; - procesul-verbal de cercetare la faţa locului din ____; Analizând în cumul materialele cauzei penale, conchid că _____________ a săvârşit

infracţiunea prevăzută de art.62 (1) CP, însă acesta urmează a fi liberat de răspundere penală în legătură cu schimbarea situaţiei, conform art.58 CP. Astfel, la __________, _______________ a depus cerere de acordare a azilului în Republica Moldova, circumstanţă, care, potrivit art.9 alin.(2) din Legea nr.270 din 18.12.2008, exclude prelungirea procedurii de urmărire penală".

Consider ordonanţa contestată ca parţial ilegală şi care urmează a fi modificată din următoarele considerente.

Consider că temeiurile de drept care au fost invocate în ordonanţa contestată nu corespund cadrului normativ-juridic ce se referă la statutul juridic al solicitanţilor de azil.

Conform art. 275 (3) din Codul de procedura penală al RM, una din circumstanţele care exclude urmărirea este cazul în care fapta nu întruneşte elementele infracţiunii. În speţă, nu

243

există latura obiectivă şi cea subiectivă ale infracţiunii prevăzute de art.362 CP al RM, nu poate fi reţinut nici caracterul ilegal al trecerii frontierei de către ________________pentru că acesta la data de ______________a solicitat azil depunând o cerere la Direcţia Refugiaţi a Biroului Migraţie şi Azil din cadrul MAI, deci, solicitantul cade sub incidenţa art.9 al Legii privind azilul în Republica Moldova.

Alin.(2) al art.9 din Legea privind azilul în Republica Moldova nr.270 din 18.12.2008 stipulează imperativ că "Solicitanţii de azil nu vor fi sancţionaţi pentru intrare sau şedere ilegală pe teritoriul Republicii Moldova. Tratamentul aplicat acestor persoane se va conforma standardelor internaţionale referitoare la drepturile omului şi prevederilor prezentei legi."

De asemenea, articolul 31 p.1 al Convenţiei privind statutul refugiaţilor, în vigoare pentru Republica Moldova din 2001, stipulează că „Statele contractante nu vor aplica sancţiuni penale, pe motivul intrarii sau şederii lor ilegale, refugiaţilor care, sosind direct din teritoriul unde viaţa sau libertatea lor erau ameninţate în sensul prevăzut de art.1, intră sau se găsesc pe teritoriul lor fără autorizaţie, sub rezerva prezentării lor fără întârziere la autorităţi pentru a le expune motivele, recunoscute ca valabile, ale intrării sau prezenţei lor ilegale.”

Organul de urmărire penală nu a luat în considerare nici prevederile alin.(4) al art.362 (4) CP al RM, care stabilesc că "Acţiunea prezentului articol nu se extinde asupra cetăţenilor străini veniţi în Republica Moldova, fără paşaportul stabilit sau fără autorizaţie, pentru a se folosi de dreptul de azil acordat de Constituţia Republicii Moldova." Această prevedere – a unei legi speciale – trebuia să fie aplicată în cazul dat.

În conformitate cu prevederile alin.(5) art.285 ordonanţa de încetare a urmăririi penale trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute în art.255, date privind persoana şi fapta la care se referă încetarea, precum şi temeiurile de fapt şi de drept pe baza cărora se dispune încetarea.

Pornind de la specificul tratării solicitanţilor de azil, temeiurile de drept în acest caz nu au fost stabilite corect.

Din considerentele menţionate supra, şi în baza art.275 (3), 285(5) şi 313 din Codul de procedură penală al RM, art.9 din Legea privind azilul în Republica Moldova şi art.362(4) din Codul penal al RM, art.31 al Convenţiei privind statutul refugiaţilor,

SOLICITĂM:

1. Admiterea plângerii. 2. Modificarea ordonanţei procurorului din ________ în privinţa lui

____________________ şi încetarea urmăririi penale în privinţa lui din motivul lipsei elementelor componenţei de infracţiune.

Avocatul _________________

Data_________________

244


Avocatul_____________________ în interesele lui_______________

CERERE PRIVIND AMÂNAREA PROCESULUI ÎN

CONFORMITATE CU ART.208 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ

În procedura Curţii de Apel se află cauza intentată de ____________________, solicitant de azil, către Direcţia Refugiaţi privind anularea deciziei Direcţiei Refugiaţi ca fiind neîntemeiată şi acordarea protecţiei umanitare în Republica Moldova.

Solicităm amânarea procesului în legătură cu faptul că, în procedura Parchetului de pe lîngă Înalta Curţe de Casaţie şi Justiţie din România, se află în curs de desfăşurare o acţiune intentată de dl _________________în vederea efectuării unui control al măsurilor dispuse de procuror în cursul urmăriri penale şi al soluţiilor adoptate. Dat fiind faptul că soluţia ce urmează a fi dată de instanţa română este de o importanţă fundamentală pentru justa soluţionare a prezentei cereri şi pentru a releva noi circumstanţe ce pot influenţa decizia de acordare a cererii de azil, considerăm că este oportună amânarea procesului până la obţinerea unei soluţii pe marginea cazului dlui ____________________.

Atragem atenţia asupra faptului că, în România, în privinţa dlui ______________ au fost intentate mai multe dosare penale, în care acesta a fost achitat, ulterior graţiat de preşedintele României, achitat pe motiv de eroare judiciară iar alte mandate de arestare emise în privinţa dânsului au fost anulate. În Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care dl __________ a fost condamnat la 14 ani privaţiune de libertate, se menţionează că «Procurorul a pus concluzii de admitere a ambelor recursuri şi de casare a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, pentru ca aceasta să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate de apelanţi şi, totodată, pentru a-şi întemeia în drept soluţia». Această concluzie relevă faptul că chiar procurorul care instrumenta cauza avea dubii în privinţa legalităţii acuzaţiilor înaintate dlui _____________.

Faptul că acţiunile intentate împotriva dlui _____________au fost anulate şi desfiinţate în instanţe superioare în urma atacării sentinţelor de condamnare ne permite să concluzionăm că în deciziile de condamnare emise în privinţa dlui _____________există o anumită imparţialitate şi părtinire.

Din considerentele expuse şi pentru a asigura judecarea justă a cauzei,

CEREM: Amânarea procesului în cauza intentată de _________, solicitant de azil, către Direcţia

Refugiaţi privind anularea deciziei Direcţiei Refugiaţi ca fiind neîntemeiată şi acordarea protecţiei umanitare în Republica Moldova până la soluţionarea acţiunii intentate de către de către instanţa română.

Ne întemeiem cererea pe prevederile art.208 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova.

Data________________ Semnătura_______________

245

Curtea de Apel Chişinău,

Reclamant : _______________ deţinător al protecţiei umanitare, Chişinău, __________________

Pârât : Direcţia Refugiaţi

Chişinău, ____________________

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PENTRU ANULAREA DECIZIEI NR. __DIN _____

A DIRECŢIEI REFUGIAŢI ŞI ACORDAREA STATUTULUI DE REFUGIAT

Subsemntul, _______________-, prin prezenta, solicit:

1. Anularea deciziei Direcţiei Refugiaţi, nr. --------------------din --------------------. 2. Acordarea statutului de refugiat.

Motivele cererii sunt următoarele:

În fapt, la data de _________, prin decizia nr. ___ a directorului Direcţiei Refugiaţi, a

fost respinsă cererea mea de acordare a statutului de refugiat. Prin aceeaşi decizie, mi s-a acordat protecţie umanitară.

Decizia mi-a fost comunicată la data de _________. Consider decizia dată ca fiind neîntemeiată şi pasibilă anulării cu emiterea unei noi

decizii prin care mi s-ar acorda statutul de refugiat. M-am născut la data de _________ în Palestina, Sectorul Gaza, sunt de naţionalitate

palestinian şi de religie musulman, am studii superioare neterminate din motive de boală. În Moldova, am venit în _________ pentru a-mi continua studiile în baza invitaţiei.

Nu am fost niciodată deţinut, arestat, judecat sau condamnat şi nu am avut probleme cu autorităţile de stat din Palestina, nu am fost membru al niciunui partid politic, formaţiune socială, religioasă sau militară.

În susţinerea identităţii mele, am prezentat paşaportul seria _________ emis de către Ministerul Afacerilor Interne al Iordaniei la data de _________, valabil fiind până la _________, care a fost prelungit până în _________, adeverinţa de imigrant eliberată la _________ de către Serviciul de Stat Migraţiune al Republicii Moldova.

Întoarcerea mea în ţara de origine este imposibilă din motivul existenţei conflictului armat care este în curs de desfăşurare în Sectorul Gaza, precum şi din motivul nedeţinerii buletinului de identitate eliberat de către autorităţile israeliene. Nu pot obţine acest document deoarece tatăl meu a fost expulzat în anul 1967 din Palestina în Iordania de către armata israeliană pe motiv că era înrolat în armata palestiniană care se afla sub conducerea Egiptului.

Potrivt art.17, alin.(1) al Legii privind azilul, „Statutul de refugiat se recunoaşte, la solicitare, străinului care, în virtutea unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică, se află în afara ţării a cărei cetăţenie o deţine şi care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu doreşte să se pună sub protecţia acestei ţări; sau care, nedeţinând nicio cetăţenie şi

246

găsindu-se în afara ţării în care îşi avea domiciliul legal şi obişnuit, ca urmare a unor astfel de evenimente, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu doreşte să se reîntoarcă.”

Consider că, în cazul meu, aceste cerinţe legale sunt întrunite, adică mă aflu în afara ţării de origine, este prezentă şi noţiunea de temere bine întemeiată de a fi persecutat de către forţele armate care participă la conflictul armat din Palestina, deoarece în condiţii de război pot fi în orice moment victima unui atac cu caracter discriminatoriu.

De asemenea, consider că protecţia umanitară nu e aplicabilă în cazul meu, deoarece nu exisă pur şi simplu un risc serios la care voi vi supus la întoarcerea în ţara mea de origine, ci mai curând există certitudinea că voi fi persecutat, ceea ce îmi pune în pericol nu doar integritatea corporală, ci şi viaţa. Surse credibile relevă faptul că oricine poate fi ţinta unui atac pe teritoriul Fâşiei Gaza. Raportorii organizaţiei Human Rights Watch au notat că „Pe perioada atacului Israelului asupra Gazei, Hamas a întreprins acţiuni violente împotriva oponenţilor săi politici şi asupra presupuşilor colaboratori ai forţelor israeliene”, a afirmat Joe Stork, director general al Departamentului pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord al Human Rights Watch. „Arestările ilegale, tortura şi omorurile în perioada detenţiunii au continuat şi după ce luptele au încetat, ridiculizând apelurile făcute de Hamas de a respecta legea.”

Violenţele politice interne în Gaza şi în Coasta de Apus nu sunt o noutate. Pe parcursul ultimilor trei ani, Hamas şi principalul său rival – Fatah, care controlează Coasta de Apus, au întreprins aresturi arbitrarii ale simpatizanţilor celeilalte şi au supus deţinuţii la tortură şi rele-tratamente.

Violările drepturilor omului s-au micşorat moderat în aprilie, notează Human Rights Watch, dar autorităţile Hamas, totuşi, nu reuşesc să abordeze serios crimele înfăptuite de forţele de securitate comise în timpul şi după atacurile întreprinse de Israel. (Disponibil la http://www.hrw.org/ en/news/2009/04/20/gaza-hamas-should-end-killings-torture)

Nu contest informaţia prezentată de Direcţia Refugiaţi referitoare la situaţia din ţara de

origine. Numeroase surse reflectă situaţia din Palestina ca fiind extrem de periculoasă. Oficiali din cadrul ONU şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu situaţia critică din Fâşia Gaza. Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi, Antуnio Guterres, a afirmat că este profund îngrijorat de povara grea a conflictului ce cade pe umerii populaţiei civile, inclusiv ai copiilor, şi şi-a exprimat tristeţea şi regretul faţă de suferinţă şi pierderea de vieţi omeneşti. El s-a alăturat apelului lansat de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon de a înceta imediat ostilităţile. (disponibil la http://www.unhcr.org/news/NEWS/496355082.html)

Potrivit unui comunicat de presă difuzat de Amnesty International „Este necesară impunerea de urgenţă a unui embargo de arme deplin asupra tuturor părţilor implicate în conflictul din Gaza, pentru a preveni viitoarele atacuri ilegale şi alte încălcări ale dreptului internaţional, în contextul creşterii numărului de civili ucişi în Gaza. Până acum, cel puţin 900 de palestinieni au fost omorâţi, mai mult de o treime dintre ei fiind civili, inclusiv aproximativ 200 de copii palestinieni – iar numărul de muniţii americane, care sunt în drum spre regiune, este tot mai mare (...) Situaţia civililor din Gaza a devenit tot mai disperată pe parcursul celor şase zile care s-au scurs din momentul în care Consiliul de Securitate a emis apelul aproape unanim, dar ignorat, de a înceta focul”, a declarat Malcolm Smart. „Forţele Israelului continuă să realizeze atacuri nelegitime, inclusiv atacuri neproporţionate şi sunt acuzate de folosirea unor arme precum fosforul alb, care supun persoanele civile unui risc inacceptabil atunci când sunt folosite în regiunile dens populate. Între timp, Hamas şi alte grupări palestiniene armate continuă lansarea haotică a rachetelor asupra regiunilor civile din Israel. (...) În afară de armele produse la nivel local, forţele Israeliene întreprind atacuri nelegitime, folosind arme străine şi alte echipamente militare furnizate, în principal, de către SUA, dar şi de alte ţări, în timp ce rachetele şi echipamentul de fabricare al rachetelor introduse prin contrabandă în

247

Gaza din Egipt sunt folosite împotriva populaţiei civile din sudul Israelului”. (disponibil la http://www.amnesty.md).

Astfel, Direcţia Refugiaţi a ajuns la concluzia că eu îndeplinesc condiţiile necesare pentru acordarea protecţiei umanitare conform art.19 din Legea privind azilul nr.270 din 18.12.2008. Consider că Direcţia nu a elucidat pe deplin circumstanţele cazului şi nu a ţinut cont de reglementările speciale care există şi care se referă la specificul recunoaşterii calităţii de refugiaţi pentru palestinieni.

Articolul 1D al Convenţiei din 1951 se refră anume la aplicabilitatea Convenţiei asupra refugiaţilor palestinieni. Conform Articolului 1D, „(1) Această Convenţie nu va fi aplicabilă persoanelor care beneficiază în prezent de o protecţie sau asistenţă sau de o asistenţă din partea unui organism sau a unei alte instituţii a Naţiunilor Unite, alta decît Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi; (2) Atunci cînd această protecţie sau asistenţă va înceta pentru un motiv oarecare, fără ca situaţia acestor persoane să fi fost reglementată în mod definitiv, în conformitate cu rezoluţiile pertinente adoptate de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, aceste persoane vor beneficia, ipso facto, de regimul prevăzut de această Convenţie”.

Un document relevant referitor la determinarea statutului juridic al refugiaţilor palestinieni este Nota UNHCR cu privire la aplicarea articolului 1D al Convenţiei privind statutul refugiaţilor asupra refugiaţilor palestinieni, din octombrie 2002. Potrivit acestei Note, „Dacă s-a stabilit că un refugiat palestinian cade sub incidenţa articolului 1D al Convenţiei din 1951, este necesar să se stabilească dacă el/ea cad sub incidenţa paragrafului 1 ori a paragrafului 2 al acestui articol.

Dacă persoana în cauză se află în interiorul ariei de operaţiuni a Agenţiei Naţiunilor Unite de Ajutor şi Lucrări (UNRWA) şi este înregistrată, ori este eligibilă de a fi înregistrată la UNRWA, ea va trebui considerată ca primind protecţie ori asistenţă în sensul paragrafului 1 al articolului 1D şi, respectiv, este exclus de la beneficiile Convenţiei din 1951 şi de protecţia şi asistenţa oferită de ICNUR.

Dacă însă, persoana este în afara ariei de operaţiuni a UNRWA, el/ea nu se mai bucură de protecţia ori asistenţa acordată de UNRWA cazând astfel sub incidenţa paragrafului 2 al articolului 1D, cu condiţia neaplicabilităţii articolului 1C, 1E şi 1F. O astfel de persoană automat este îndrituită să beneficieze de prevederile Convenţiei din 1951 şi este în atenţia ICNUR. Aceasta va fi valabil şi în cazul în care persoana nu a locuit niciodată în interiorul ariei operaţiunilor UNRWA.”

De asemenea, în notă se mai specifică şi „Faptul că o astfel de persoană cade sub incidenţa paragrafului 2 al articolului 1D nu înseamnă în mod necesar că el ori ea poate fi întoarsă pe teritoriul de operaţiuni ale UNRWA, în acest caz, odată întoarsă, persoana va cădea sub incidenţa paragrafului 1 al articolului 1D şi drept urmare va înceta să beneficieze de prevederile Convenţiei din 1951. Cu toate acestea ar putea să existe motive pentru care persoana să nu poată fi returnată în zona operaţiunilor UNRWA. În particular: (i) El ori ea ar putea să nu dorească să se întoarcă pe acel teritoriu pe motiv că siguranţa sa fizică ori libertatea îi sunt ameninţate, ori din cauza altor probleme serioase ce ţin de protecţie; ori (ii) El ori ea ar putea să nu fie în stare să se întoarcă pe acel teritoriu, deoarece, spre exemplu, autorităţile ţării în cauză refuză readmiterea lui/ei ori reînnoirea documentului de călătorie al lui/ei.” În conformitate cu Fişa de înregistrare nr.___ emisă de UNRWA, eu sunt recunoscut ca beneficiar al protecţiei oferite de mandatul acestei Agenţii. Dat fiind faptul că mă aflu în afara zonei de operabilitate UNRWA şi nu mă pot întoarce acolo fiindcă nu dispun de niciun

248

document de călătorie valabil, rezultă că devin aplicabile prevederile paragrafului 2 al articolului 1D al Convenţiei din 1951, care operează ca clauză de includere. Astfel, eu sunt în mod automat îndrituit la protecţia şi beneficiile Convenţiei din 1951, dat fiind faptul că articolele 1C, 1E şi 1F nu sunt aplicabile (clauze de excludere). Iar cererile de azil în aceste situaţii nu mai pot fi analizate în continuare potrivit articolului 1A (2) al Convenţiei din 1951. Circumstanţele expuse de mine relevă faptul că Direcţia Refugiaţi nu a aplicat prevederile relevante şi necesare, examinând cererea mea de azil în raport cu articolul 1A al Convenţiei din 1951, pe când ar fi trebuit să aplice paragraful 2 al articolului 1D şi să-mi acorde statutul de refugiat.

Ţin să atrag atenţia instanţei că au mai existat speţe similare în care Direcţia Refugiaţi a decis să nu acorde statutul de refugiat solicitanţilor de origine palestiniană, decizii care au fost ulterior anulate iar solicitanţilor le-a fost acordat statutul de refugiat.

În drept, îmi întemeiez afirmaţiile pe prevederile art.1, 16, 28, 32, 33 din Convenţia de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor, art.1 alin.2 al Protocolului de la New York din 1967 şi art.2, 3, 5, 9 şi 14 ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi libertăţilor Fundamentale, art.17,19, 20, 60 din Legea privind azilul nr.270 din 18.12.2008, art. 16, 19, 25 din Legea contenciosului administrativ, art.166, 277, 278 CPC.

SOLICIT:

Admiterea apelului, anularea deciziei Direcţiei Refugiaţi, nr.___ din__________şi adoptarea unei decizii prin care mi s-ar acorda statutul de refugiat. Anexă:

1. Copia cererii de chemare în judecată; 2. Copia Deciziei Direcţiei Refugiaţi nr.___ din__________; 3. Nota UNHCR cu privire la aplicarea articolului 1D al Convenţiei privind statutul

refugiaţilor asupra refugiaţilor palestinieni; 4. Copia Fişei de înregistrare nr. ___-, eliberată de UNRWA; 5. Informaţii din ţara de origine pe __ file.

Data________________ Semnătura_____________

249

Curtea de Apel Chişinău, Chişinău, str. Teilor, 4

Reclamant: _____________________,

beneficiar de protecţie umanitară, mun. Chişinău, ______________

Pârât: 1. Ministerul Tehnologiilor Informaţionale

şi Telecomunicaţiilor al Republicii Moldova, mun. Chişinău str. Puşkin, 42;

2. Î.S. „Centrul Resurselor Informaţionale de

Stat „REGISTRU”

CERERE PRIVIND CONTESTAREA ACTULUI

ADMINISTRATIV

În fapt, la _________________, am încercat să depun dosarul cu documentele necesare pentru obţinerea cetăţeniei la Secţia Documentare a cetăţenilor străini şi probleme de cetăţenie din cadrul Întreprinderii de Stat „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „REGISTRU”, dar am fost refuzat. Mi s-a spus că dosarul meu nu poate fi înregistrat pentru ca este incomplet şi s-a solicitat suplimentar cazierul din ţara de origine – ___________ – şi dovada renunţării la cetăţenia anterioară.

La ____________, am adresat o petiţie către Direcţia Documentare a populaţiei din cadrul Î.S. „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „REGISTRU”, prin care am solicitat ca dosarul meu cu documente pentru obţinerea cetăţeniei să fie înregistrat şi transmis după competenţă către Comisia pentru Problemele Cetăţeniei şi Acordării Azilului Politic de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova.

La ______________, am primit scrisoarea nr. 02/------9 emisă de Direcţia Documentare a populaţiei din cadrul Î.S. „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „REGISTRU”, prin care am fost anunţat că eu nu întrunesc condiţiile legale pentru obţinerea cetăţeniei. În această scrisoare este indicat faptul că, deşi sunt în căsătorie cu o cetăţeancă a RM mai mult de trei ani, nu dispun de domiciliu permanent pe teritoriul Republicii Moldova.

La _____________, am adresat Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Telecomunicaţiilor al Republicii Moldova o cerere prealabilă privind revocarea actului administrativ în conformitate cu art.14 din Legea contenciosului administrativ, prin care am solicitat transmiterea petiţiei mele privind dobândirea cetăţeniei, cu actele anexate, către examinare în fond la Comisia pentru Problemele Cetăţeniei şi Acordării Azilului Politic de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova.

250

La scrisoarea respectivă nu am primit niciun răspuns, deşi termenul prevăzut de lege – 1 lună – a expirat.

Suplimentar vă informez că sunt cetăţean al ____________, născut la data de ____ în oraşul _______. În Republica Moldova am intrat legal la _____. La __________, prin Decizia nr.___, mi s-a acordat protecţie umanitară. Sunt căsătorit cu o cetăţeancă a Republicii Moldova din _______, deci, întrunesc cerinţa prevăzută de lege cu referire la durata aflării în căsătorie cu un cetăţean al Republicii Moldova. Am absolvit __________ şi în prezent sunt medic-rezident.

Nu sunt de acord cu refuzul Direcţiei Documentare a populaţiei şi probleme de cetăţenie de a-mi înregistra dosarul din următoarele considerente:

1. Nu este de competenţa Direcţiei Documentare a populaţiei să decidă dacă eu întrunesc sau nu condiţiile pentru obţinerea cetăţeniei RM. În conformitate cu articolul 28 din Legea cetăţeniei Republicii Moldova, Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor şi organele lui: a) primesc de la persoane cu domiciliu legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova, în condiţiile prezentei legi, cereri privind dobândirea şi redobândirea cetăţeniei, adună date despre solicitant, întocmesc un aviz argumentat şi, împreună cu avizele Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii şi Securitate şi cu cererea solicitantului, îl expediază Preşedintelui Republicii Moldova spre soluţionare.

Astfel, conform prevederilor legale, Direcţia Documentare a populaţiei urma să pregătească setul de acte conform procedurii prevăzute de Legea cu privire la cetăţenie. În aceste condiţii, apare evident faptul că refuzul de a înregistra cererea mea şi de a expedia materialele necesare către Comisia pentru Problemele Cetăţeniei şi Acordării Azilului Politic de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova vine în contradicţie cu art. 28 din Legea cu privire la cetăţenie. Factorul de decizie în acordarea cetăţeniei îl deţine Preşedintele RM, asistat în procesarea dosarelor de către Comisia pentru Problemele Cetăţeniei şi Acordării Azilului Politic de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, pe cînd Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor şi organele lui au funcţii de execuţie caracterizate prin primirea cererilor, acumularea datelor şi avizelor necesare, şi remiterea acestora către Preşedintele RM.

2. Articolul 17 par.(1) din Legea cetăţeniei Republicii Moldova stipulează că „Cetăţenia Republicii Moldova se poate acorda la cerere persoanei care a împlinit vârsta de 18 ani şi care: a) deşi nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază legal şi obişnuit aici cel puţin în ultimii 10 ani sau este căsătorită cu un cetăţean al Republicii Moldova de cel puţin 3 ani, sau domiciliază legal şi obişnuit nu mai puţin de 3 ani la părinţi sau copii (inclusiv înfietori şi înfiaţi) cetăţeni ai Republicii Moldova; sau b) domiciliază legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova timp de 5 ani înaintea împlinirii vârstei de 18 ani; sau c) este apatrid sau recunoscută ca fiind refugiată, conform prevederilor legii naţionale, şi domiciliază legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 8 ani;

251

precum şi d) cunoaşte şi respectă prevederile Constituţiei; şi e) cunoaşte limba de stat în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială; şi f) are surse legale de existenţă; şi g) pierde sau renunţă la cetăţenia unui alt stat, dacă o are, cu excepţia cazurilor când pierderea sau renunţarea nu este posibilă sau nu poate fi rezonabil cerută.”

3. Conform p. 5 din Hotărârea pentru aprobarea Regulamentului cu privire la procedura dobândirii şi pierderii cetăţeniei Republicii Moldova nr. 197 din 12.03.2001, “Persoana care solicită să dobândească cetăţenia Republicii Moldova prin naturalizare, conform articolului 17 din Legea cetăţeniei Republicii Moldova, având domiciliul legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova, depune, la organul teritorial al Ministerului Dezvoltării Informaţionale, în a cărui rază îşi are domiciliul, cerere-chestionar adresată Preşedintelui Republicii Moldova de model stabilit (…) cu anexarea în fiecare caz aparte a următoarelor documente:

a) autobiografia; b) adeverinţa de la domiciliu despre componenţa familiei; c) bonul de plată a taxei de stat; d) patru fotografii de mărimea 4,5x3,5 cm; e) adeverinţa că nu deţine cetăţenia anterioară sau adeverinţa despre aprobarea

renunţării la această cetăţenie; f) adeverinţa de la locul de muncă sau de studii; g) adeverinţa despre susţinerea examenului de cunoaştere a limbii de stat şi a

prevederilor Constituţiei Republicii Moldova; h) copia actului de identitate sau altă dovadă privind domicilierea solicitantului pe

teritoriul Republicii Moldova sau căsătoria cu un cetăţean al Republicii Moldova; i) cazierul judiciar din ţara în care a domiciliat anterior.” Or, eu am prezentat toate aceste documente, odată cu cererea prealabilă pe care am

adresat-o Direcţiei Documentare a populaţiei din cadrul Î.S. „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „REGISTRU”, după cum este indicat în anexa respectivei scrisori.

4. Conform prevederilor Legii privind cetăţenia Republicii Moldova, Direcţia de

documentare a populaţiei şi probleme de cetăţenie ar fi trebuit să înregistreze dosarul meu şi lase la latitudinea Comisiei pentru Problemele Cetăţeniei şi Acordării Azilului Politic de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova decizia asupra satisfacerii sau respingerii acesteia.

În conformitate cu art.26 alin(1) al Legii contenciosului administrativ, actul

administrativ contestat poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul care: a) Este ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii; b) Este ilegal ca fiind emis cu încălcarea competenţei; c) Este ilegal ca fiind emis cu încălcarea procedurii stabilite.

252

În cazul scrisorii nr.__ emisă de Direcţia Documentare a populaţiei din cadrul Î.S. „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „REGISTRU”, prin care am fost înştiinţat că eu nu întrunesc condiţiile legale pentru obţinerea cetăţeniei este evident că aceasta nu corespunde standardelor impuse de lege, Direcţia Documentare a populaţiei nefiind competentă să se expună asupra faptului dacă eu pot sau nu obţine cetăţenia Republicii Moldova, ci fiind obligată doar să înregistreze dosarul meu, în condiţiile în care eu am prezentat toate documentele necesare.

În drept, întemeiez cererea pe prevederile art.17 din Legea cetăţeniei Republicii Moldova; art.14,15, 16, 19, 25 din Legea contenciosului administrativ, art.166, 277, 278 CPC. Din considerentele expuse în cuprinsul cererii,

SOLICIT:

1. A se recunoaşte ilegale acţiunile Direcţiei de documentare a populaţiei a Î.S. „Centrului

Resurselor Informaţionale de Stat „REGISTRU”, din cadrul Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, prin care s-a respins înregistrarea cererii mele privind dobândirea cetăţeniei şi expedierea documentelor prezentate de către mine, Comisiei pentru Problemele Cetăţeniei şi Acordării Azilului Politic de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, refuz manifestat prin actul administrativ formal cu nr.__ din__________.

2. Transmiterea petiţiei mele privind dobândirea cetăţeniei, cu actele anexate, către examinare în fond la Comisia pentru Problemele Cetăţeniei şi Acordării Azilului Politic de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova.

Data___________ Semnătura___________ Anexe:

1. Copia cererii de chemare în judecată pentru pârât; 2. Copia Scrisorii nr. __ emise de Direcţia Documentare a populaţiei din cadrul Î.S.

„Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „REGISTRU din _____; 3. Copia certificatului de căsătorie din ___________.

253

Judecătoria Buiucani

Avocatul ___________________ Biroul asociat ________________, str. ______________

în interesele lui _____________________

CERERE PRIVIND RESPINGEREA DEMERSULUI

DESPRE APLICAREA MĂSURII PREVENTIVE SUB FORMĂ DE AREST PREVENTIV

În fapt, _________ a fost reţinut în temeiul procesului-verbal de reţinere din

_________ la sediul DSO al MAI. Reţinerea a fost motivată prin necesitatea punerii în executare a cererii de extrădare a nr. _________CM din _________, or. Bucureşti.

Considerăm demersul privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest

preventiv în privinţa lui _________ ca fiind neîntemeiat şi pasibil de a fi respins din următoarele considerente:

1. Potrivit art.176, alin.(1) din Codul de procedură penală al RM: “Măsurile preventive

pot fi aplicate de către organul de urmărire penală sau, după caz, de către instanţa de judecată numai în cazurile în care există suficiente temeiuri rezonabile de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvîrşească alte infracţiuni, de asemenea ele pot fi aplicate de către instanţă pentru asigurarea executării sentinţei”. Art.185, alin.(2) stipulează: “2) Arestarea preventivă poate fi aplicată în cazurile şi în condiţiile prevăzute în art.176, precum şi dacă:) bănuitul, învinuitul, inculpatul nu are loc permanent de trai pe teritoriul Republicii Moldova; 2) bănuitul, învinuitul, inculpatul nu este identificat; 3) bănuitul, învinuitul, inculpatul a încălcat condiţiile altor măsuri preventive aplicate în privinţa sa”. Din materialele dosarului rezultă clar că _________nu se încadrează în niciuna dintre cerinţele enumerate în norma citată şi nici nu există temeiuri rezonabile de a presupune că ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvârşească alte infracţiuni.

2. Potrivit art.11, alin.(1) din Legea privind azilul nr.270 din 18.12.2008, „Niciun

solicitant de azil nu va fi expulzat sau returnat de la frontieră ori de pe teritoriul Republicii Moldova”. Norma legală nu prevede nicio derogare de la acest principiu. Amintim că, potrivit art.3 al aceleiaşi legi, se defineşte ca fiind „solicitant de azil – străinul care a depus o cerere de azil, nesoluţionată încă printr-o decizie irevocabilă”. Art. 8 al aceleiaşi legi statuează că „ Solicitantul de azil beneficiază de următoarele drepturi:a) a nu fi returnat sau expulzat până la soluţionarea cererii sale de azil”. Prin decizia Direcţiei Refugiaţi nr.501/09/IB din 23.03.2009 s-a dispus a nu acorda lui _________ statut de refugiat sau protecţie umanitară. Decizia Direcţiei urmează să fie contestată în modul stabilit atât în instanţa de apel, cât şi în cea de recurs. Dat fiind faptul că decizia nu este irevocabilă, _________ îşi păstrează calitatea de solicitant de azil şi continuă să beneficieze de interdicţia de expulzare statuată în art.11, alin.(1) din

254

Legea privind azilul. Prin urmare, până la epuizarea procedurii interne abordarea problemei ce ţine de arest în scopul extrădării contravine legii.

3. Singura excepţie admisă de la această regulă este reglementată de art.547, alin.(2) CPP

care stipulează că persoana a cărei extrădare se cere poate fi arestată în caz de urgenţă. Urgenţa cazului trebuie întemeiată pe circumstanţe reale, care ar pune la îndoială buna-credinţă celui vizat şi ar dovedi în mod cert faptul că acesta va încerca să se sustragă de la o eventuală măsură preventivă dispusă împotriva sa. Or, faptul că _________domiciliază legal în mun. Chişinău, este căsătorit cu o cetăţeancă RM şi este încadrat în câmpul muncii relevă faptul că acesta nu intenţionează să se sustragă de la urmărirea penală sau să refuze colaborarea cu organele de drept.

4. Actele internaţionale la care RM este parte reglementează interdicţia expulzării în

anumite condiţii. Astfel, Convenţia ONU „Cu privire la statutul refugiaţilor” din 1953 stabileşte interdicţia de returnare şi expulzare a solicitanţilor de azil. Acest principiu derivă şi dintr-o serie de comentarii ale Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.

Ţinem să subliniem faptul că în privinţa lui _________a mai fost dispusă anterior măsura preventivă de arestare, care însă a fost anulată de către Curtea de Apel ca fiind neîntemeiată. Considerăm că admiterea demersului privind aplicarea arestului preventiv va duce la încălcarea normelor Codului de procedură penală, ale Legii privind azilul, precum şi a obligaţiilor asumate de RM odată cu aderarea la Convenţia ONU „Cu privire la statutul refugiaţilor”. În temeiul art. 224(1), 245, 246 şi 247 CPP al RM solicit:

1. A respinge demersul procurorului privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv în privinţa lui _________ca fiind neîntemeiat;

2. A-l elibera pe _________din arest.

Data________________ Semnătura______________

255


Recurent : ---------------- Chişinău, str. ----------------

Intimat : Direcţia pentru Refugiaţi

Chişinău, ----------------

R E C U R S ASUPRA HOTĂRÂRII CURŢII DE APEL CHIŞINĂU, DIN __, PRIN CARE A FOST RESPINSĂ ACŢIUNEA MEA PENTRU

ANULAREA DECIZIEI NR.__ A DIRECŢIEI PRINCIPALE PENTRU REFUGIAŢI

La data de ----------------, prin decizia nr. ----------------, mi-a fost respinsa cererea de

acordare a statutului de refugiat. Prin aceeaşi decizie mi-a fost refuzată acordarea protecţiei umanitare.

Am atacat decizia DPR la Curtea de Apel Chişinău. La ----------------, instanţa a respins acţiunea. Copia redactată a hotărârii judiciare am primit-o la ----------------.

Consider hotărârea Curţii de Apel Chişinău drept nefondată şi pasibilă anulării din considerentele expuse mai jos.

Sunt palestinian, născut la ----------------în or. ----------------. Tatăl meu, ---------------- a domiciliat până în 1948 în Palestina, apoi, în urma conflictului cu israelienii, a fost nevoit să părăsească patria. În temeiul acestui fapt eu cu familia mea am fost înregistraţi în calitate de refugiat palestinian la UNRWA, cu numărul de înregistrare ----------------.

La Direcţia Principală pentru Refugiaţi am prezentat un paşaport iordanian, care conţine ştampila „Gaza”. Aceste paşapoarte sunt eliberate palestinienilor. Ele nu confirmă cetăţenia iordaniană, ci doar servesc în calitate de documente de călătorie pentru palestinieni. În hotărârea Curţii de Apel este indicat incorect că eu sunt cetăţean Iordanian. Iordania nu acordă cetăţenie refugiaţilor palestinieni, deoarece pe teritoriul ei este extinsă acţiunea UNRWA (Agenţia Naţiunilor Unite ce se ocupă de refugiaţii palestinieni). Autorităţile Iordaniei documentează doar palestinienii cu paşapoarte în care aplica ştampila „Gaza”. Aceste paşapoarte servesc drept documente de călătorie, şi nu confirmă cetăţenia posesorilor săi.

Literatura de specialitate (Manual referitor la proceduri şi criterii de determinare a statutului de refugiat, pagina 35, par. 143, retipărit 2000, Reprezentanţa ICNUR, Chişinău, Moldova) prevede că: “Cu privire la refugiaţii din Palestina, se va reţine că UNRWA operează numai în unele ţări ale Orientului Mijlociu acordând protecţie sau asistenţă numai în acele ţări. Astfel, un refugiat din Palestina care se găseşte în afara acestei zone nu se bucură de asistenţa menţionată, cererea sa de acordare a statutului de refugiat putând fi luată în considerare în conformitate cu Convenţia din 1951. În mod normal, este suficient să se stabilească faptul că împrejurările care l-au îndreptăţit să primească protecţie sau asistenţă din partea UNRWA persistă şi că acesta nu a încetat să fie refugiat conform vreuneia din clauzele de excludere prevăzute de convenţie. ”

256

În Nota de aplicabilitate a art. 1D al Convenţiei din 1951 cu privire la statutul refugiaţilor situaţiei refugiaţilor palestinieni, emisă de oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiaţi (ICNUR) în octombrie 2002, este univoc declarat că: “Dacă persoana este în afara ariei de operaţiuni a UNRWA, el/ea nu se mai bucură de protecţia ori asistenţa acordată de UNRWA cazând astfel sub incidenţa paragrafului 2 al articolului 1D, cu condiţia neaplicabilităţii articolelor 1C, 1E şi 1F. O astfel de persoană automat este îndreptăţită să beneficieze de prevederile Convenţiei din 1951 şi este în atenţia ICNUR. Aceasta va fi valabil şi în cazul în care persoana nu a locuit niciodată în interiorul ariei de operaţiuni ale UNRWA ”. Articolul 1 p.D al Convenţiei din 1951 privind statutul refugiaţilor prevede că:

“Această Convenţie nu va fi aplicabilă persoanelor care beneficiază în prezent de o protecţie sau de asistenţă din partea unui organism sau a unei instituţii a Naţiunilor Unite, alta decât Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.

Atunci când această protecţie sau această asistenţă va înceta pentru un motiv oarecare, fără ca situaţia acestor persoane să fi fost reglementată definitiv, în conformitate cu rezoluţiile pertinente adoptate de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, aceste persoane vor beneficia, ipso facto, de regimul prevăzut de Convenţie. ”

Ultima dată problema palestiniană a fost discutată la sesiunea 58 a Adunării Generale a ONU (24.05.2004). Punctul 38 al ordinii de zi a acestei sesiuni a fost problema Palestinei. Adunarea Generală a ONU a adoptat o declaraţie în care a reconfirmat statutul Palestinei drept “teritoriu ocupat”. Această declaraţie confirmă faptul că situaţia palestinienilor nu a fost reglementată definitiv, aşa cum o cere art. 1D al Convenţiei din 1951, deci, palestinienii beneficiază, ipso facto, de regimul prevăzut de Convenţia din 1951 privind statutul refugiaţilor. Argumentele recurentului, despre interpretabilitatea prevederilor Convenţiei din 1951, nu rezistă niciunei critici, deoarece articolul 1D al Convenţiei prevede univoc situaţia în care persoanele care au beneficiat de asistenţa şi protecţia altor organisme ale ONU, beneficiază ipso facto de protecţia ICNUR. În temeiul celor expuse şi în conformitate cu prevederile art.1, 16, 28, 32, 33 din Convenţia de la Geneva din 1951 cu privire la statutul refugiaţilor, art.3, 6, 20/1, 32 din Legea cu privire la statutul refugiaţilor, art.30 din Legea contenciosului administrativ, art 397-399, lit.c) alin.1, art.400, lit.e) alin.1, art.417 din CPC,

S O L I C I T:

Admiterea recursului, casarea integrală a hotărârii Curţii de Apel Chişinău din__. Emiterea unei noi hotărâri prin care se va admite acţiunea mea. Anularea deciziei__ din a Direcţiei Principale pentru Refugiaţi. Să mi se acorde o formă de protecţie pe teritoriul Republicii Moldova.

Data________________ Semnătura_______________

257


Reclamant: ----------- Chişinău, bd----------------

---------------- Pârât: Direcţia Refugiaţi

Chişinău, ----------------

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PENTRU ANULAREA ACTULUI

ADMINISTRATIV

Subsemnata, ----------------, prin prezenta solicit: 1. Anularea deciziei nr. ---------------- din ---------------- a Direcţiei Refugiaţi. 2. A obliga Direcţia Refugiaţi să-mi acorde o formă de azil în Republica Moldova.

Motivele cererii sunt următoarele:

În fapt: ---------------- am depus cerere de azil în Republica Moldova. La ---------------,

Direcţia Refugiaţi a emis decizia nr. ----------------, prin care a dispus respingerea cererii mele de azil. Decizia mi-a fost comunicată la ----------------. Decizia Direcţiei Refugiaţi este neîntemeiată şi pasibilă anulării din următoarele considerente. Sunt născută la ---------------- în ----------------, regiunea ----------------. La vârsta de 4-5 ani, împreună cu familia, am plecat în Turkmenistan, din acest motiv sunt cetăţeancă a Turkmenistanului. Sunt rusoaică de naţionalitate, de religie creştin-ortodoxă. Aproximativ în anul 1999 am făcut cunoştinţă cu un cetăţean al Republicii Moldova, care locuia de 13 ani în ----------------. Timp de 6 ani am locuit împreuna cu el şi, în --------, am venit împreună în Republica Moldova. În ------ concubinul meu a decedat. Drept motiv de solicitare a azilului am invocat temerea mea de a mă întoarce în Turkmenistan din cauza persecuţiilor la care pot fi supusă pe motiv de naţionalitate: sunt rusoaică. Drept confirmare a temerii mele, am declarat la Direcţia Refugiaţi că, în anul 1999, sora mea a decedat la vârsta de 22 de ani, după ce a fost maltratată de poliţiştii turkmeni. În anul 2000, mama mea a fost bătută de poliţiştii turkmeni, în urma acelei bătăi s-a îmbolnăvit de cancer şi, în 2003, a decedat. O prietenă de-a mamei mele tot a fost bătută de poliţiştii locali, dar atunci când le-a declarat că se va plânge autorităţilor, a fost ameninţată cu moartea întregii familii.

După decesul surorii şi a mamei, doream foarte mult să plec din Turkmenistan, dar, din motive financiare, am reuşit să fac acest lucru doar în -----, împreună cu concubinul meu.

În decizia contestată a Direcţiei refugiaţi (pag. 4) este făcută trimitere la articolul Ortodoxia în Republica Turkmenistan: situaţia contemporană şi probleme actuale. În decizia Direcţiei refugiaţi sunt citate primele două alineate din acest articol, care vorbesc despre unele schimbări pozitive în situaţia ortodocşilor, dar nu sunt analizate următoarele trei pagini din articol, în care autorul vorbeşte despre problemele ortodocşilor din Turkmenistan.

Continuând analiza informaţiei din Turkmenistan, (pag.4 a deciziei contestate), Direcţia refugiaţi face trimitere la informaţia de pe două pagini WEB-

258

http://geosite.com.ru/pageid-433-3.html şi http://cawater-info.net/news/02-2010/05.htm. Prima dintre aceste pagini conţine un scurt referat cu indici statistici pentru perioada 1984-1999, iar cea dea doua conţine un articol cu statistici despre componenţa etnică a Kazahstanului !!!. Se creează impresia că funcţionarul Direcţiei refugiaţi, care a scris decizia, nu cunoaşte nici din ce ţară am venit eu, dar nici în ce an suntem.

La paginile 6, 7 ale deciziei contestate, Direcţia refugiaţi face trimitere la site-ul de ştiri www.bbc.com.ro şi citează stiri cu următoarele titluri:

• UE şi Turkmenistanul vor coopera în domeniul energetic; • Turkmenistanul majorează cu 50% preţul gazelor; • Turkmenistan: promisiuni pentru a încuraja natalitatea

Direcţia refugiaţi nu a consultat sursele oficiale ale ONU, ale UNHCR, ale altor organizaţii internaţionale din domeniu, care se preocupă de drepturile omului, de drepturile refugiaţilor şi care publică cu regularitate informaţii şi rapoarte despre situaţia din toate ţările lumii. Dacă funcţionarul Direcţiei refugiaţi, responsabil de examinarea cererii mele, ar fi verificat aceste surse, ar fi văzut că,încă în octombrie 2006, Secretarul General ONU, în raportul său către Adunarea Generală ONU a menţionat că: ”încălcările serioase şi sistematice ale drepturilor omului în Turkmenistan au continuat, în pofida paşilor demonstraţi de guvern”, el a atras o deosebită atenţie asupra situaţiei minorităţilor naţionale, limitarea dreptului la libera exprimare şi religie, aplicarea torturii, inexistenţa unui sistem judiciar independent etc.

La 17 mai 2006, Comitetul ONU pentru lichidarea discriminării femeilor, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de conştientizarea insuficientă de către Turkmenistan a necesităţii stringente de dezrădăcinare a violenţei în privinţa femeilor, adoptarea legislaţiei speciale împotriva violenţei domestice, implementarea măsurilor de combatere a traficului de femei.

În drept: îmi întemeiez cererea de chemare în judecată pe prevederile art.16, 43, 60,

61 ale Legii nr.270 din 2008 ”Privind azilul în Republica Moldova”, art.16 al Legii contenciosului administrativ, art.166 din Codul de procedură civilă.

În susţinerea acţiunii propun următoarele probe: 1. Copia deciziei contestate. 2. Articolul Православие в Туркменистане: современное положение и

актуальные проблемы. 3. Articolul Рефераты по географии – РПС Туркменистана 4. Articolul Численность населения Казахстана 5. Punctele 6 şi 7 din Raportul Туркменистан: отсутствие эффективной

реформы в области прав человека (7 pagini); 6. Extras din raportul Центральная Азия: Обзор нарушений прав человека с

января 2006 по март 2007 (2 pagini).

Data_________________ Semnătura_______________

259

RECURSURI

Curtea Supremă de Justiţie Colegiul civil şi de contencios administrativ

Recurent: Mişcarea social-politică „Acţiunea Europeană”

mun.Chişinău str.Calea Ieşilor nr.6, of.4

Intimat: Comisia Electorală Centrală mun.Chişinău str.V.Alecsandri, 119

R E C U R S

Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 23.02.2009, a fost respinsă cererea de chemare în

judecată a Mişcării social-politice „Acţiunea Europeană" către Comisia Electorală Centrală privind anularea Hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr.2132 din 12 februarie 2009 "Cu privire la securizarea procesului de votare la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009".

Considerăm că hotărârea primei instanţe este neîntemeiată şi ilegală, în legătură cu care fapt urmează a fi casată, dat fiind că instanţa a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material, în consecinţă, concluziile instanţei expuse în hotărâre fiind în contradicţie cu circumstanţele pricinii.

Instanţa a motivat hotărârea de respingere a acţiunii, în principal, prin aceea că: a) Comisia Electorală Centrală a fost atenţionată de mai multe organizaţii de experţi

internaţionali (IFES, PNUD) aflaţi în Republica Moldova pentru monitorizarea campaniei electorale, precum şi de reprezentanţii Coaliţiei Civice şi corecte „Coaliţia 2009", în vederea întreprinderii măsurilor adiţionale pentru prevenirea votului multiplu în cadrul alegerilor parlamentare;

b) hotărârea contestată a fost emisă în conformitate cu prevederile art.18, 22 lit.q), 26 din Codul electoral;

c) participarea la alegeri este liberă, benevolă; d) acţiunile Comisiei Electorale Centrale au fost întemeiate şi legale, nu rezultă anumite

încălcări procedurale. Totodată, pentru a face mai convingătoare această motivare din hotărâre, instanţa, pur şi

simplu, a omis să examineze toate argumentele de drept invocate de reclamant în cererea de che-mare în judecată, argumente, care demonstrează cu prisosinţă că Comisia Electorală Centrală şi-a depăşit atribuţiile la aprobarea hotărârii contestate, încălcând în mod flagrant şi direct Constituţia Republicii Moldova; art.53 din Codul electoral, precum şi art.18, 22 lit.q), 26 din cod, articole, care au fost invocate de către instanţă întru susţinerea legalităţii hotărârii.

Legea privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale; Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte; art.3 al Protocolului adiţional nr.1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului; Codul bunelor practici în materie electorală, adoptat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în cadrul Sesiunii din 2003 – 1-a parte.

Astfel, cererea de chemare în judecată în drept se întemeiază pe prevederile art.6, 38, 60, 66, 72 din Constituţia Republicii Moldova şi art.53 din Codul electoral, din a căror analiză

260

logico-juridică rezultă în mod imperativ concluzia că Comisia Electorală Centrală şi-a depăşit atribuţiile la adoptarea hotărârii „Cu privire la securizarea procesului de votare la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009”.

Întru susţinerea acestor argumente în cerere se invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale a Republicii Moldova ce ţine de interpretarea şi aplicarea normelor constituţionale la emiterea de către Guvern şi Parlament a actelor normative subsecvente legii. În particular, s-a făcut referire la:

• Hotărârea Curţii Constituţionale nr.61 din 16.11.1999 pentru controlul constituţionalităţii Hotărârii

Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999 “Privind asigurarea unităţii aplicării unor prevederi ale Codului electoral” în care se concluzionează că „interpretarea oficială de către organul legislativ a unei legi se efectuează numai prin lege, care trebuie să urmeze aceeaşi procedură de adoptare, semnare şi publicare prevăzută de dispoziţiile constituţionale. …

Aşadar, având în vedere obiectul Hotărârii Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999, este necesar să se menţioneze că atât sub aspect formal, cât şi sub aspectul separării atribuţiilor puterilor în stat, statuată de Constituţie, hotărârea CEC contravine art.6, 72, 74, 76 şi 94 din Constituţie”;

• Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 21.10.2008 pentru controlul constituţionalităţii unor

prevederi din punctul 13 al Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi de plată a indemnizaţiei viagere sportivilor de performanţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1322 din 29 noiembrie 2007. În această hotărâre Curtea Constituţională a menţionat că potrivit art.102 alin.(2) din Constituţie, art.30 alin.(1) din Legea cu privire la Guvern, art.11 alin.(1) din Legea nr.317 din 18 iulie 2003 “Privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale” Guvernul adoptă hotărâri pentru organizarea executării legilor. Adoptate în baza şi în executarea legii, hotărârile Guvernului au forţă juridică inferioară legii şi nu o pot contrazice sau depăşi. În jurisprudenţa sa anterioară, Curtea Constituţională a statuat constant că hotărârile Guvernului sunt acte subsecvente legii, se emit în scopul concretizării, executării corecte şi efective

a acesteia, normele cuprinse în hotărâri nu pot avea caracter primar, nu pot modifica cadrul stabilit prin actul legislativ, executivul neavând competenţă normativă primară”;

• Hotărârea Curţii Constituţionale nr.16 din 19.05.1997 privind controlul constituţionalităţii dispoziţiilor punctului 10 alineatul 2 din Regulamentul “Cu privire la modul de perfectare şi eliberare a actelor de identitate ale Sistemului naţional de paşapoarte” în care s-a recunoscut

drept anticonstituţională norma din Regulament care prevedea introducerea în documentele de identitate a unor menţiuni ce nu sunt prevăzute de Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte.

Având în vedere că, potrivit art.134 alin.(3) din Constituţia Republicii Moldova, Curtea Constituţională reprezintă autoritatea ce garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea

principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească şi garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat, considerăm că prima instanţă urma să ţină cont în mod obligatoriu şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale la acest capitol.

Or, dat fiind faptul că, potrivit Constituţiei, autoritatea judecătorească este independentă şi se supune numai legii, rămânea ca instanţa să-şi formuleze propriile deducţii logico-juridice pe marginea normelor de drept constituţionale invocate în cerere. Este evident faptul că alte deducţii decât cele ale Curţii Constituţionale al acest capitol nici nu pot fi formulate.

261

În caz contrar, ar exista situaţia în care Curtea Constituţională, pe de o parte, va ţine sub control constituţionalitatea legilor şi hotărârilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii

Moldova, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului şi va sancţiona orice abatere de la principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat etc., iar, pe de altă parte, instanţele judecătoreşti vor da frâu liber pentru alte autorităţi să încalce acest principiu, acceptând şi tolerând nihilismul juridic şi anarhia juridică din partea unora dintre aceste autorităţi.

Chiar dacă s-ar admite la nivel pur teoretic, pentru un moment, că norma art.22 lit.q) din Codul electoral, care abilitează Comisia Electorală Centrală cu dreptul de analiză a fraudelor electorale, inclusiv a celor presupuse, din alegerile trecute, curente sau viitoare, la măsuri pentru prevenirea lor; informează autorităţile publice despre necesitatea soluţionării unor chestiuni, în conformitate cu legislaţia electorală, ar împuternici comisia să emită şi norme primare, pe lângă normele din lege (lucru pe care art.22 lit.q) nu-l prevede în realitate), şi în acest caz hotărârea primei instanţe este ilegală fiindcă instanţa nu era în drept să-şi întemeieze hotărârea pe o normă anticonstituţională. Afirmaţia decurge şi din explicaţiile date în Hotărârea explicativă a Plenului CSJ nr.2 din 30.01.1996 „Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova”, pct.2: „Conform art.7, Constituţia este Legea Supremă şi nicio lege sau un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică. Reieşind din această prevedere constituţională, instanţele judecătoreşti, la efectuarea justiţiei, urmează să aprecieze conţinutul legii sau al altui act juridic ce reglementează raporturile juridice litigioase şi, în cazurile necesare, aplică Constituţia ca act juridic normativ cu acţiune directă.”

Sau, din lectura normelor din Constituţie invocate, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, din hotărârea explicativă menţionată a CSJ este clar şi pentru un jurist începător că hotărârea contestată a Comisiei Electorale Centrale este ilegală.

De ce nu a fost clar acest lucru pentru Curtea de Apel rămâne o enigmă. Sau, ar urma deducţia că, în unele cazuri, instanţele judecătoreşti, cu părere de rău, ignoră concluziile juridice expuse în hotărârile Curţii Constituţionale, dacă normele constituţionale pasibile aplicării la soluţionarea pricinii prezintă dificultăţi de interpretare pentru instanţe.

De fapt, prin hotărârea Curţii de Apel supusă recursului se statuează situaţia prin care se admite adoptarea normelor primare, pe lângă cele emise de autoritatea constituţională legislativă (Parlamentul), şi de diferite alte autorităţi care sunt doar în subordonarea organelor ce reprezintă ramurile puterii în stat, dar care îşi arogă dreptul de „minilegislatori” ce intervin pentru „repararea neajunsurilor” comise de Parlament la adoptarea legilor. Situaţie pe cât de comică, pe atât de ilegală, care nicidecum nu se încadrează în noţiunea statului de drept.

A ignorat prima instanţă, la examinarea cererii de chemare în judecată şi la pronunţarea hotărârii, şi normele de drept internaţional. În particular, nu s-a ţinut cont de prevederile Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului care declară dreptul la alegeri libere şi, în scopul realizării acestui drept, stabileşte obligaţia statului să desfăşoare alegeri libere prin vot secret şi în asemenea condiţii, care asigură exprimarea liberă a voinţei poporului la alegerea puterii legislative (art.3 al Protocolului adiţional nr.1 la Convenţie). Iar Codul bunelor practici în materie electorală care a fost:

- adoptat de Consiliul pentru Alegeri Democratice în cadrul cele de-a 3-a reuniuni (16 octombrie 2002);

- adoptat de Comisia Europeana pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52 Reuniune Plenară (Veneţia, 18-19 octombrie 2002);

- adoptat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în cadrul Sesiunii din 2003 – 1-a parte;

262

- adoptat de Congresul Puterilor Locale şi Regionale ale Consiliului Europe în cadrul sesiunii de primăvară 2003, la capitolul I pct.4 (sufragiu secret) prevede că lista persoanelor care în realitate se prezintă la urnele de votare nu trebuie făcută publică - lit.c).

Or, efectuarea menţiunii despre participarea la votare în actele de identitate, acte, ce urmează a fi prezentate nu numai în cadrul alegerilor, dar mai frecvent în alte împrejurări şi diferitor persoane, inclusiv persoanelor şi autorităţilor oficiale, de la locul de muncă, de domiciliu etc. echivalează cu facerea publică a informaţiei despre participarea persoanei respective la votare, astfel încălcându-se dreptul cetăţenilor la vot secret statuat în actele internaţionale menţionate, în art.38 din Constituţie şi în art.6 din Codul electoral.

Totodată substituind dispoziţia legală şi constituţională privind dreptul la vot secret şi completând de fapt norma art.53 din Codul electoral cu o dispoziţie nouă privind obligativitatea marcării documentelor de identitate a participanţilor la votare, Comisia Electorală Centrală, prin hotărârea sa, a încălcat şi prevederile art.54 alin.(2) din Constituţie care stabileşte că „exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării

divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.” Instanţa şi acest argument şi temei al acţiunii l-a trecut elegant cu vederea, cu toate că marcarea actelor de identitate ale alegătorilor ce nu-s de acord cu o asemenea procedură stabilită arbitrar de către Comisia Electorală Centrală reprezintă o restrângere neprevăzută de lege, dat fiind îngrădirea dreptului la votul secret la alegerea Parlamentului.

În consecinţă, alegătorii nu au nicio protecţie individuală în faţa abuzurilor admise de Comisia Electorală Centrală şi, nu este exclus faptul, în faţa altor comisii de circumscripţie, care pot prelua practica nihilistă a celei centrale de a aplica Constituţia şi legea pornind de la propria viziune, dar nu de la viziunea legislatorului expusă în normele de drept. De asemenea, alegătorul nu se bucură de protecţie în faţa altor abuzuri legate de participarea sau neparticiparea la votare. Or, nu întâmplător, norma art.53 din Codul electoral, fiind completată de către Parlament cu prevederea despre aplicarea ştampilei „Votat” în documentele de identitate ale participanţilor la alegeri prin Legea nr.176 din 22.07.2005 pentru modificarea şi completarea Codului electoral, exact peste un an a fost modificată, Parlamentul excluzând această prevedere prin Legea nr. 248 din 21.07.2006. În nota informativă la proiectul de lege care ulterior a devenit legea nr. 248 din 21.07.2006 se specifica inoportunitatea normei date, având în vedere neparticiparea la alegeri a cetăţenilor care nu sunt de acord cu aplicarea ştampilei „Votat” în documentele de identitate. Totodată, la soluţionarea pricinii, instanţa a încălcat şi normele dreptului procedural care au menirea de a garanta pronunţarea unei hotărâri legale şi întemeiate în baza principiului contradictorialităţii părţilor în proces. În special, potrivit art.4 Cod de procedură civilă, sarcinile procedurii civile constau în judecarea justă, în termen rezonabil, a cauzelor de apărare a drepturilor încălcate sau contestate, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice şi ale asociaţiilor lor, ale autorităţilor publice şi ale altor persoane care sunt subiecţi ai raporturilor juridice civile, familiale, de muncă şi ai altor raporturi juridice, precum şi în apărarea intereselor statului şi ale societăţii, în consolidarea legalităţii şi a ordinii de drept, în prevenirea cazurilor de încălcare a legii. Întru atingerea acestui deziderat, potrivit prevederilor art.26 alin.(3) Cod de procedură civilă, instanţa care judecă pricina îşi păstrează imparţialitatea şi obiectivitatea, creează condiţii pentru exercitarea drepturilor participanţilor la proces, pentru cercetarea obiectivă a circumstanţelor reale ale pricinii.

Faptul că Curtea de Apel Chişinău a încălcat normele constituţionale şi legale, mai mult decât clare şi univoce, numai pentru a „susţine” poziţia ilegală şi anticonstituţională a

263

Comisiei Electorale Centrale la emiterea unei hotărâri prin care se încalcă drepturile constituţionale şi comunitare ale cetăţenilor, demonstrează că instanţa nu a fost nici imparţială, şi nici obiectivă. Respectiv, este încălcată şi norma art.239 Cod de procedură civilă care stabileşte că hotărârea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată, şi că instanţa îşi întemeiază hotărârea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată.

Trecând cu vederea toate argumentele de drept ale reclamantului, instanţa a încălcat şi prevederile directe ale art.238 alin.(2), 240 alin.(1), 241 alin.(5) din Codul de procedură civilă care obligă instanţa să cerceteze circumstanţele invocate şi să motiveze respingerea acestora.

Din cele menţionate, urmează şi concluzia că Curtea de Apel a încălcat şi dreptul reclamantului la un proces echitabil prevăzut în art.6 (1) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, dat fiind faptul că nu a examinat de fapt argumentele reclamantului din cererea de chemare în judecată, limitându-se la fraze de ordin general că acţiunea nu ar fi întemeiată şi că, totodată, nu a aplicat la soluţionarea litigiului normele constituţionale pe care a fost întemeiată cererea. În acest sens, invocăm şi jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului. În particular, cazul Pronina împotriva Ucrainei, în care Înalta Curtea prin Hotărârea din 18.07.2006 a conchis că ignorarea de către instanţă a argumentelor reclamantului bazate pe normele Constituţiei, care sunt norme cu acţiune directă, constituie temei pentru a se stabili încălcarea art.6 din Convenţie.

Din considerentele expuse, în temeiul art.239, 400 alin.(1) lit.c), d), 417 alin.(1) lit.c) din Codul de procedură civilă,

SOLICIT:

Să fie casată integral hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 23 februarie 2009. Să fie emisă o nouă hotărâre prin care cererea de chemare în judecată a Mişcării social-

politice „Acţiunea Europeană”.

Data____________ Semnătura________________ NOTĂ: La 14 martie 2009, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul Mişcării social-politice „Acţiunea Europeană” împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 23.02.2009. Poporului

264

Curtea Supremă de Justiţie Colegiul Civil şi de Contencios Administrativ

Recurent: ÎCS „X” SRL

Intimat: Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor

Excepţionale MAI Intervenient accesoriu: Serviciul vamal al RM

CERERE DE RECURS ASUPRA ÎNCHEIERII CURŢII DE APEL

CHIŞINĂU DIN ___ PRIVIND SCOATEREA DE PE ROL A CERERII DE CHEMARE

ÎN INSTANŢA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

I. Circumstanţele care justifică depunerea recursului 1.1. Prin încheierea atacată cu prezentul recurs a fost respinsă examinarea în fond a

cererii Recurentului, ÎCS „X” SRL, înregistrată în Republica Moldova. Cererea a fost depusă în procedura de contencios administrativ împotriva Scrisorii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale a MAI nr.___ din ___ (SPCSE MAI) care a invocat necorespunderea spaţiilor ocupate de magazinele ce aparţin Recurentului cerinţelor normelor şi regulilor de apărare împotriva incendiilor. Cităm:

"...în timpul apropiat compania S.R.L „X”a planificat deschiderea unui şir de magazine în următoarele puncte vamale:

1. A; 2. B; 3. C; 4. D; 5. E; 6. F.

Dat fiind faptul că spaţiile preconizate pentru amplasarea obiectivelor de comerţ nu corespund cerinţelor normelor şi regulilor de apărare împotriva incendiilor, ceea ce s-a stabilit în urma controalelor tehnice de specialitate, organul supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor solicită de a nu permite începerea activităţii magazinelor nominalizate până la înlăturarea abaterilor de la prevederile actelor normative în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor."

1.2. În fapt, 4 din magazinele enumerate în actul administrativ citat au fost construite de Recurent drept urmare a Concursului public privind crearea reţelei de magazine în punctele de trecere a frontierei de stat, organizat în baza Hotărârii Guvernului nr.__din ___.

Recurentul a obţinut licenţele corespunzătoare pentru toate magazinele. Până la emiterea actului administrativ în litigiu a început să funcţioneze magazinul de la punctul vamal C, iar magazinul de la postul vamal D era la etapa de vânzări de testare. Celelalte magazine urmau să fie deschise în perioada imediat următoare.

265

1.3. În fapt, Recurentul deţine toate autorizaţiile (coordonările), emise anterior de către Pârât, SPCSE MAI, pentru toate magazinele ce aparţin Recurentului, cu excepţia magazinului de la punctul vamal F, unde prescripţiile făcute de inspectorii corespunzători sunt în proces de executare. Anume reprezentanţii competenţi ai SPCSE MAI au confirmat şi au coordonat în ordinea stabilită corespunderea obiectelor construite normelor anti-incendiu şi au semnat Procesele verbale de recepţie finală a obiectivelor comerciale. În sensul art. 10 din Legea privind principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, coordonările respective au valoarea autorizaţiilor emise de o autoritate publică, prin care Recurentului i-a fost permis să desfăşoare o afacere legală în magazinele respective (din punctul de vedere al respectării normelor de apărare împotriva incendiilor).

1.4. Drept efect al Scrisorii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI nr.___din ___, directorul general al Serviciului vamal al Republicii Moldova, prin adresarea ___ din ___, a cerut birourilor vamale să nu permită începerea activităţii magazinelor. În consecinţă:

Şeful Biroului vamal C, în dimineaţa zilei de ___ a insistat asupra încetării activităţii magazinului amplasat la postul vamal respectiv. În acest scop, fără a fi emis vreun act administrativ, a fost blocat accesul călătorilor la magazin, iar funcţionarii vamei au refuzat să întocmească şi să semneze rapoartele obligatorii privind încasările efectuate.

La postul vamal D, la indicaţiile şefului Biroului vamal, au fost sistate vânzările de probă în magazinul amplasat în zona respectivă, la etapa de testare tehnologică, coordonate cu biroul vamal în ordinea stabilită. Ulterior, la ___ şeful Biroului vamal E. a anunţat Recurentul despre decizia sa de a respinge cererea Recurentului din ___ privind deschiderea magazinului amplasat la postul vamal D.

Actul administrativ menţionat a făcut imposibile activităţile Recurentului îndreptate spre deschiderea altor două magazine amplasate în posturile vamale A şi B.

1.5. La ___, Recurentul a depus cerere împotriva Pârâtului în procedura de contencios administrativ prin care a solicitat:

1. Să fie suspendată acţiunea Adresării Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţiilor Excepţionale nr.___ din ___ până la examinarea cauzei în fond.

2. Să fie anulată în tot Scrisoarea Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI nr.___ din ___ ca fiind ilegală.

La ___, Curtea de Apel Chişinău a dispus scoaterea cererii de pe rol pe motiv că nu a fost respectată procedura prealabilă de soluţionare a litigiului în contencios administrativ. II. Încheierea Curţii de Apel Chişinău din ___ este ilegală

2.1. Instanţa de contencios administrativ a invocat litera a) art.267 CPC - nerespectarea

de către Recurent (Reclamant) a procedurii prealabile de soluţionare a diferendului administrativ. Instanţa nu a determinat corect raporturile dintre Recurent şi Pârât, a omis să dea aprecierea cuvenită caracterului şi efectelor actului administrativ contestat şi a aplicat pur formal prevederile legale ce guvernează procedura de emitere şi de contestare a actelor administrative.

2.2. Instanţa de contencios administrativ a omis să aplice cadrul legal special de reglementare a raporturilor dintre Pârât, în calitatea sa de structură de stat cu drept de control, şi Recurent, în calitatea sa de antreprenor. Prin efectul actului administrativ emis de SPCSE MAI:

a) A avut loc suspendarea totală a activităţii unei unităţi economice – magazinul la postul vamal C şi

b) A fost suspendată activitatea de întreprinzător a Reclamantului la implementarea afacerii în întreaga reţea de magazine.

266

Deci, legea de bază aplicabilă raporturilor dintre Recurent şi Pârât este Legea privind principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător nr.235 din 20.07.2006. Principiile prevăzute la legea vizată au fost preluate în toate legile speciale, inclusiv în Legea privind apărarea împotriva incendiilor nr.267 din 09.11.1994, cu modificările operate la 30.05.2008.

2.3. Drept urmare a aplicării formale şi eronate a legii, prin încheierea din ___ instanţa de contencios administrativ l-a privat pe Recurent de dreptul la un recurs efectiv împotriva actului administrativ emis de SPCSE MAI, drept garantat prin art.13 din Convenţia Europeană care prevede:

„Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale”.

Prin simpla confruntare dintre normele Legii privind principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător nr.235 din 20.07.2006 şi prevederile Legii contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000 vom deduce faptul că Legea privind principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător nr.235 din 20.07.2006 stabileşte proceduri distincte pentru exercitarea actului administrativ, în cazul în care acest act are drept efect suspendarea/încetarea activităţii economice de întreprinzător. 2.4. Prin depunerea acţiunii în contenciosul administrativ, Recurentul a urmărit anume constatarea de către instanţa de judecată a încălcării de către SPCSE MAI a procedurilor prescrise expres şi imperativ în Legea privind principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător nr.235 din 20.07.2006 şi Legea privind apărarea împotriva incendiilor nr.267 din 09.11.1994. Recurentul a solicitat protejarea drepturilor sale anume în contextul garanţiilor din legile citate care rezidă în următoarele:

A) Structurile statale au obligaţia să recurgă la instanţa de judecată atunci când actul administrativ are drept scop sau efect suspendarea activităţii antreprenorului. Este evident că, prin actul emis de SPCSE MAI, Recurentul a fost pus în imposibilitatea de a-şi continua activitatea, efect care cade sub incidenţa alin. (1) art. 17 din Legea privind principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător. În acest caz, potrivit alin.(2) şi alin.(3) din acelaşi articol, SPCSE MAI a fost obligat să obţină o hotărâre judecătorească care să confirme şi să substituie actul administrativ. Acest principiu este diametral opus principiilor din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000, care se aplică situaţiilor când instituţiile statului îşi exercită atribuţiile în mod autonom, iar persoanele afectate prin acest exerciţiu au obligaţia de a urma calea prealabilă în mod obligatoriu, până a avea dreptul de a contesta în judecată acţiunile administrative abuzive.

Este de menţionat şi faptul că, în cazul dat legea specială, art.24 lit.i) din Legea privind apărarea împotriva incendiilor nr.267 din 09.11.1994, specifică şi mai clar că suspendarea imediată a activităţii economice, cu adresarea ulterioară în instanţa de judecată, poate avea loc doar "în cazul unui pericol iminent pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, pentru mediul înconjurător şi valorile materiale". Or, actul administrativ contestat nu face nicio referinţă de acest fel, probe care ar fi constatat existenţa unui pericol grav şi iminent la obiectele Recurentului pur şi simplu nu există. B) Structurile statale au obligaţia să recurgă la instanţa de judecată pentru a sancţiona antreprenorul cu suspendarea activităţii în termen foarte redus (3 zile pentru adresare în judecată şi 5 zile pentru examinarea cazului). Aceste termene sunt incomparabil de restrânse în raport cu termenul de 30 de zile stabilit în Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000 pentru examinarea cererii prealabile şi cu termenele imprevizibile pentru soluţionarea cazului în fond prin act judecătoresc în procedura generală din Codul de procedură civilă.

267

Deci, este clar, legea prevede expres şi imperativ faptul că situaţiile de conflict dintre stat şi antreprenor trebuie să fie soluţionate cât mai prompt, pentru a nu crea incertitudini, pentru a evita pierderi nejustificate etc. Tot atât de clar este că aceste situaţii de conflict urmează a fi soluţionate definitiv în instanţa de judecată, dar nu în procedura prealabilă.

În aceste condiţii, obligarea Recurentului de a urma calea prealabilă în acest caz concret este evident şi total ineficientă.

Pornind de la raţionamentele expuse, dat fiind faptul că reclamantul suportă deja pierderi materiale considerabile care continuă să crească, în scopul evitării unor pagube iminente, în temeiul art.21 din Legea contenciosului administrativ, în temeiul prevederilor art.423-427 CPC şi prin aplicarea directă a art.13 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale,

S O L I C I T:

1. Admiterea recursului. 2. Casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din ___ în cauza de contencios administrativ privind anularea în tot a Scrisorii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI nr.___ din ___, cu trimiterea cauzei spre judecare în fond.

Dat fiind circumstanţele excepţionale ale cauzei – încetarea parţială şi suspendarea în rest a activităţii de antreprenor a Recurentului la obiectele vizate în actul administrativ contestat – solicit dispunerea examinării cauzei în ordine de urgenţă.

Anexe: 2 Copii de pe cererea de recurs Data ____________________ Semnătura____________________

268

Curtea Suprema de Justiţie Colegiul civil şi de contencios administrativ

Recurent: F.L.,

domiciliat în_______________. str. ________________, nr.2

Intimat: Instituţia medico-sanitară publică Spitalul raional ________________ cu sediul

or._________________, str._________________,nr.135

RECURS ÎMPOTRIVA DECIZIEI CURŢII DE APEL

CHIŞINĂU DIN 18 MARTIE 2010 Prin hotărârea Judecătoriei raionului ____________ din 28 decembrie 2008, a fost admisă cererea de chemare în judecată a lui F.I. Instituţiei medico-sanitare publice Spitalul raional ___________ privind anularea actului administrativ, plata restanţelor salariale şi recuperarea prejudiciului moral cauzat şi a fost obligat pârâtul, Spitalul raional _____________, să excludă din referinţa care urma să fie prezentată Comisiei de atestare a gradului de profesionalism stabilit pentru medici, eliberata pe numele lui F.I. enunţurile: „pe parcursul anilor a dat dovadă de responsabilitate şi disciplină mediocre”, “este o persoană care urmăreşte destabilizarea climatului moral în colectiv, cu obiecţii către conducătorul instituţiei”, ca informaţie neveridică şi care lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesionala a reclamantei;

Prin aceeaşi hotărâre de judecată, a fost dispusă încasarea de la IMS Spitalul raional __________ în folosul reclamantei cu titlu de prejudiciu moral 1000 (una mie) lei, iar cu titlu de prejudiciu material 22266 (douăzeci şi doua de mii două sute şaizeci şi şase) lei, ceea ce constituie restanţa plăţilor salariale pentru cumulare de funcţii.

În rest, acţiunea a fost respinsă. Spitalul raional _____________ a atacat cu apel hotărârea nominalizată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2010, a fost casată în tot hotărârea Judecătoriei raionului __________ din 28 decembrie 2009 şi adoptată o nouă hotărâre prin care a fost respinsă integral ca neîntemeiată cererea lui F.I.

Nu sunt de acord cu decizia adoptată de Curtea de Apel Chişinău, declar prezentul recurs, întemeindu-l pe motivele conţinute în art.386 (1) lit.a) b), d) ale CPC RM şi solicit instanţei de recurs:

1.Admiterea recursului. 2. Casarea Deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2010 şi adoptarea unei noi hotărâri prin care să fie menţinută integral hotărârea Judecătoriei raionului _________ din 28 decembrie 2009. Motivele pentru care declar recursul sunt următoarele:

• nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii în fond,

• nu au fost dovedite circumstanţele considerate ca fiind stabilite,

269

• au fost încălcate şi aplicate greşit normele de drept material. Conform art.240 CPC RM, la deliberarea hotărârii instanţa judecătoreasca apreciază

probele, determina circumstanţele care au importanţa pentru soluţionarea pricinilor, care au fost sau nu stabilite, caracterul raportului juridic dintre părţi, legea aplicabilă soluţionării pricinii şi admisibilitatea acţiunii.

Conform rigorilor CPC RM, concluziile privind circumstanţele de fapt ale cauzei se motivează în hotărâre doar prin probe. Hotărârea nu poate fi bazata pe presupuneri despre circumstanţele cauzei. Hotărârea se bazează doar pe dovezile care au fost prezentate de părţi şi ceilalţi participanţi la proces în corespundere cu cerinţele art.53-56 CPC RM privind pertinenta, admisibilitatea şi veridicitatea probelor.

F.I. s-a adresat în instanţa de judecată considerându-se lezată în dreptul de a primi remunerarea cuvenită pentru munca suplimentară depusă în calitate de medic rabiolog, a solicitat obligarea angajatorului la plata muncii prestate; s-a simţit defăimată şi lezată în demnitatea şi onoarea ei profesională prin anumite enunţuri din referinţa întocmită de către directorul spitalului __________a, referinţa ce urma să fie depusă la dosarul reclamantei pentru confirmarea categoriei de calificare, de aceea a solicitat excluderea acestor fraze din referinţa ca necorespunzătoare adevărului şi, respectiv, încasarea unei sume compensatoare de bani echivalentul prejudiciului moral pentru suferinţele psihice pe care le-a suportat.

Aşa, instanţa a admis probe care nu au fost pertinente şi admisibile referitor la cerinţa reclamantei privind lezarea demnităţii şi onoarei profesionale, deoarece a fost admisă ca probă şi apreciată cu forţa probantă o scrisoare colectivă, care nu are nici în clin şi nici în mânecă cu defăimarea reclamantei prin anumite fraze din referinţa contestată. Enunţurile pe care reclamanta a solicitat să fie excluse din referinţă ca neadevărate, şi care îi lezează demnitatea şi onoarea de medic cu o vechime de 27 de ani, nu pot fi considerate ca adevărate şi probate doar printr-o scrisoare, care ar fi fost semnata de membrii colectivului spitalului. O scrisoare scrisa nu se ştie de cine şi în ce împrejurări nu poate servi ca probă pertinentă pentru a dovedi calităţile profesionale ale unui angajat, mai ales că în fiecare aşa-numit colectiv sunt persoane simpatizate de conducător pentru „fidelitate” şi sunt persoane neagreate pentru constructivism şi critică, care sunt tratate „ca destabilizatori ai climatului moral”, „cu obiecţii la adresa conducătorului.” Legea prevede că probele urmează a fi admisibile, adică obţinute în strictă conformitate cu legea, or, scrisoarea, care, de fapt, a fost proba nr.1 în confirmarea personalităţii negative a reclamantei, nu corespunde acestor exigente. Referinţa a fost semnată de către conducătorul instituţiei şi, deci, urma ca anume această persoană, prin probe admisibile şi veridice, să dovedească că recurenta I.F. este medic cu «o responsabilitate şi disciplină mediocră» Cu atât mai mult cu cât calificativul că F. „destabilizează climatul în colectiv prin obiecţii către conducătorul instituţiei” poate fi calificat ca prigonire pentru critica adusă, fapt pentru care instanţa urma să la o altă poziţie decât cea pe care şi-a propus-o. Şi nu în ultimul rând, este important că referinţa nu conţine adevărul despre calităţile profesionale şi umane ale medicului F., deoarece anume ei i s-a încredinţat responsabilitatea pentru sectorul antirabie, sector care înaintează exigenţe înalte pentru executant. Toate luate în ansamblu, aceste circumstanţe şi probele care le dovedesc nu afirmă, ci dimpotrivă, infirma faptul că recurenta F. este medic mediocru, nedisciplinat şi destabilizator al climatului moral, de aceea cerinţa de a exclude enunţurile citate urma să fie admisă şi, respectiv, încasat echivalentul bănesc al suferinţelor psihice suportate de către recurentă. Mai mult, fraza „a dat dovadă pe parcursul anilor de o disciplina şi responsabilitate mediocre” în sine este incorectă şi lipsită de sens, fiindcă o persoană ori este responsabilă şi disciplinată ori nu, şi o situaţie de mijloc în acest caz este pur şi simplu absurdă.

270

Curtea de Apel Chişinău a dispus respingerea cererii lui I.F. aplicând eronat normele

de drept material. Potrivit materialelor cauzei, şi anume, ordinului nr.42 din 2 mai 2000 „Cu privire la

starea asistenţei medicale antirabice şi profilaxia rabiei în sectorul ________”, ordin emis în scopul executării ordinului Ministerului Sănătăţii RM nr.74 din 12.03.99 şi Hotărârii Guvernului RM nr.484 din 6 mai 1998 “Privind masurile de combatere şi profilaxie a rabiei” de către directorul spitalului, I.F. a fost numită responsabilă de acordarea ajutorului antirabic pe sectorul ______, deţinând deja în aceasta instituţie funcţia de medic traumatolog-ortoped. Deci, prin ordinul menţionat, lui I.F. i-au fost impuse pentru executare obligaţii suplimentare pentru care dânsa urma să fie suplimentar remunerată.

Însă în toată perioada de după emiterea acestui ordin, I.F. fiind responsabilă pentru acest sector important de activitate, şi acordând ajutorul medical necesar persoanelor afectate de animale, nu a primit pentru munca depusă nicio remunerare.

Potrivit art.156 Codul muncii, salariaţilor, care în afară de munca lor de bază, stipulată în contractul individual de muncă, îndeplinesc, la aceeaşi unitate, o muncă suplimentară într-o altă profesie (funcţie) li se plăteşte un spor pentru cumularea de profesii (funcţii). Cuantumul sporurilor pentru cumularea de profesii (funcţii) se stabileşte de părţile contractului individual de muncă, dar nu poate fi mai mic de 50 la sută din salariul funcţiei.

Aceleaşi prevederi se conţin şi în Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.74 din 12.03.1999. care, la p. 6.1, obliga conducătorii instituţiilor medicale teritoriale să numească prin ordin personalul medical responsabil de acordarea ajutorului medical antirabic (traumatolog, chirurg), prevăzând salarizarea suplimentara acestor specialişti în mărime de până la 50% din salariul de bază pentru volumul lărgit de muncă şi în p.14 al Hotărârii Guvernului nr.1593 din 29.12.2003 care prevede de asemenea ca salariaţilor care, în afară de munca lor de bază îndeplinesc în aceeaşi instituţie o muncă suplimentară într-o altă profesie (funcţie), fără a fi scutiţi de munca lor de bază, li se plăteşte un spor pentru cumulare de profesii (funcţii) în mărime nu mai mică decât 50 la sută şi nu mai mare de 100 % din salariul tarifar (de funcţie) stabilit pentru profesia (funcţia) cumulată.

Instanţa de apel nu a aplicat aceste prevederi ale legii materiale, dar si-a întemeiat decizia doar pe prevederile p. 2 din Hotărârea Guvernului RM nr.1487 din 31.12.2004 care prevede că urmează a fi remunerate persoanele, care efectuează lucrări în condiţii grele şi deosebit de grele, vătămătoare şi deosebit de vătămătoare, şi numai în cazul în care acestea se regăsesc în lista instituţiilor, lista care este în Anexa la Ordinul MS nr.261 din13 septembrie 2004.

Funcţia de medic traumatolog-ortoped într-adevăr nu este inclusă în Lista-tip anexată la Hotărârea Guvernului nr.1487 din 31.12.2004 şi, evident, în listele ramurale sau ale instituţiei spitalul raional _______, deoarece ultimele au reprodus doar prevederile din hotărârea de Guvern, dar concluzia este greşită nu pentru acest motiv, dar pentru motivul invocat de recurentă mai sus, şi anume pentru că la soluţionarea pricinii urma să fie aplicate, în primul rând, prevederile art.156 al Codului Muncii, p. 14 al Hotărârii Guvernului RM nr.1593 din 29.12.2003 şi p.6.1 al Ordinului Ministerului Sănătăţii din 12.03.1999, act normativ, la care face referire şi Ministerul Sănătăţii în scrisoarea din 09.03.2009 adresată I.F., şi care este anexată la materialele pricinii.

Mai mult, considerăm că, prin respingerea cerinţei de plată a restanţei salariale, au fost încălcate prevederile art.1 al Protocolului 1 al Convenţiei Europene ale Drepturilor Omului, deoarece neprimind la timp salariul, recurenta F.I. nu a putut să se folosească de acest bun şi să dispună de el la discreţia sa, fapt prin care i-a fost încălcat dreptul ei la protecţia proprietăţii, drept garantat de art.1 al Protocolului 1 al Convenţiei.

271

Îmi întemeiez recursul pe prevederile art.1 al Protocolului 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, art.156 al Codului muncii, p.14 al Hotărârii Guvernului RM nr.1593 din 29.12.2003 şi p.6.1 al Ordinului Ministerului Sănătăţii din 12.03.1999. Anexa: 1. Copia recursului (2 exemplare); 2. Copia Hotărârii Judecătoriei raionului _______din28 decembrie 2009; 3. Copia Deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2010; 4. Dovada achitării taxei de stat. Data________________ Semnătura __________________________

272

PLEDOARII

ALOCUŢIUNEA AVOCATULUI ALEXEI BARBĂNEAGRĂ

ÎN CAUZA M.V.A. ÎMPOTRIVA CONSILIULUI DE ADMINISTRARE AL AGENŢIEI

NAŢIONALE PENTRU REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ (ANRE)

La 30 martie 2009, Consiliul de Administrare al Agenţiei Naţionale pentru

Reglementare în Energetică (ANRE) a adoptat Hotărârea nr.__ prin care se dispune a-i aplica lui M.V. sancţiunea administrativă sub formă de amendă pentru încălcarea art.28 alin.(6) din Legea cu privire la gaze, art.101/1 din Codul cu privire la contravenţiile administrative şi Condiţiile licenţei.

Considerăm hotărârea menţionată ilegală şi pasibilă de a fi anulată din următoarele considerente:

1. Pretinsa încălcare a art.28 alin(6) din Legea cu privire la gaze

Potrivit art.28, alin(6) „Orice persoană juridică deţinătoare de licenţă pentru transportul, furnizarea sau pentru distribuţia de gaze este în drept să-şi desfăşoare activitatea, prevăzută de licenţă, pe orice teritoriu delimitat de Agenţie, dacă pe acel teritoriu nu-şi desfăşoară activitatea un alt titular de licenţă de acelaşi tip. Agenţia este obligată să evite eventualele conflicte între titularii de licenţe, stabilind reguli speciale.” Lucrările de construcţie a gazoductului în or. _____ s-au executat, în baza deciziilor Consiliului Orăşenesc _____ nr. _____ din 19 noiembrie 2008, nr. _____ din 6 septembrie 2007 şi nr. _____ din 02 mai 2007. Conform deciziilor menţionate, SRL _____ a fost abilitată să construiască reţele de gaze pe str. _____ din localitatea dată, să gazifice cartierul „Mihalaşa – Mihalaşa Nouă”, care sunt administrate de organele locale din _____, precum şi să construiască gazoduct de presiune medie şi joasă pe străzile M.Costin, T.Vladimirescu şi I.Soltîs.

2. Pretinsa încălcare a pct.2.1. al Licenţei

În Hotărârea nr. _____ din 30 martie 2009 se menţionează desfăşurarea activităţii în

afara limitelor teritoriului autorizat prevăzut în anexa nr.1 la Condiţiile licenţei. Licenţa seria AA nr.064584 abilitează SRL _____ cu dreptul de a distribui gaze

naturale, şi nu cea de construcţie a reţelelor şi instalaţiilor tehnico-edilitare, pentru care SRL_____ dispune de licenţa eliberată de Camera de Licenţiere. Drept urmare, aşa-zisa încălcare a prevederilor art.28, alin.(6) nu poate fi reţinută, deoarece în lege se vorbeşte despre activitatea prevăzută de licenţă, iar licenţa nr.064585 autorizează distribuţia de gaze, şi nu activitatea de construcţie. În respectiva licenţă se prevede că „Prin prezenta licenţă, titularului i se acordă dreptul de a desfăşura activitatea autorizată prin Licenţă în limitele teritoriului autorizat”. Având în vedere că activitatea autorizată prin licenţă este distribuţia

273

gazelor naturale, în condiţiile licenţei şi în anexa nr.1 nu se pun interdicţii în a construi sau a procura reţele.

Nici în procesul–verbal nr. __ din 26 martie 2009 şi nici în Hotărârea nr. ___ nu se indică concret care teritoriu autorizat de licenţă a fost încălcat.

Nu poate fi reţinut argumentul reprezentantului ANRE precum că decizia de extindere a teritoriului de gazificare îi aparţine lui V.M., dat fiind faptul că din Decizia nr.__ din 6 septembrie 2007 a Consiliului Orăşenesc _____, adoptată în conformitate cu Hotărârile Guvernului RM nr.1226 din 19.09.2002 „Cu privire la aprobarea regulamentului de organizare şi executare a lucrărilor de proiectare, montare şi recepţie a sistemelor de aprovizionare cu gaze” şi nr. 1492 din 28.12.2001 „Cu privire la Programul de Gazificare a Republicii Moldova”, cu Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică locală, i se acordă dreptul SRL _____ de a desfăşura activităţi de gazificare.

Nu corespunde realităţii afirmaţia că doar SC _____ SRL era autorizată să desfăşoare activitatea de gazificare în or. _____, deoarece în p.6 al Deciziei nr. ____ a Consiliului Orăşenesc _____ este indicat expres „De divizat teritoriul or. _____ între SRL _____ şi SC _____ pentru efectuarea activităţii de deservire, exploatare şi extindere a reţelelor de distribuţie şi furnizare a gazelor consumatorilor din teritoriu.” Rezultă, deci, că SRL _____ era obligată să desfăşoare activităţile de gazificare pe teritoriul or. _____.

Astfel, imputarea încălcării pct.2.1. al Licenţei nu are suport juridic, dat fiind faptul că baza normativ-juridică a acţiunilor întreprinse de SRL _____ a constituit-o Deciziile menţionate supra, care erau în vigoare la momentul realizării acestor acţiuni.

3. Pretinsa încălcare a pct. 2.7. al Licenţei

Din procesul–verbal nr.__ din 26 martie 2009 şi nici din Hotărârea nr.__ nu rezultă în ce mod au fost prejudiciate interesele altor persoane sau în ce constă concret încălcarea principiului eficienţei economice.

SRL _____ este un agent economic (îşi desfăşoară activitatea conform Legii nr. 1134 din 02.04.1997 cu privire la societăţile pe acţiuni) care îşi determină în mod independent sfera de activitate, modul folosirii mijloacelor financiare disponibile, îşi apreciază în mod individual randamentul activităţii. Este de competenţa administraţiei SRL _____ de a decide utilitatea îndeplinirii anumitor activităţi şi lucrări. Astfel, în şedinţa de judecată dl M. a prezentat calcule care atestă faptul că cheltuielile efectuate la realizarea planului de gazificare urmau să fie rambursate în maxim patru ani de la finalizarea lucrărilor.

La 05.09.2007, la Ministerul Industriei şi Infrastructurii, a fost desfăşurată o şedinţă de lucru privind problema delimitării punctului de delimitare a reţelelor de gaze care aparţin Primăriei or. _____ şi SC _____ SRL. Conform procesului-verbal al acestei şedinţe, reprezentantul „Moldovagaz” – N.C. a comunicat că „Moldovagaz” este dispusă să investească surse financiare proprii la proiectarea şi construcţia reţelelor de gaze (...), deoarece pentru anul 2007 pentru SRL _____, filiala _____ sunt prevăzute surse financiare în mărime de 300 mii lei pentru dezvoltarea reţelelor de gaze. Astfel, este nefundamentată învinuirea adusă dlui M. în nerespectarea principiului eficienţei economice şi utilizarea neraţională a mijloacelor financiare, deoarece activitatea de construcţie a fost desfăşurată la cererea potenţialilor consumatori şi în interesul direct şi nemijlocit al populaţiei. De asemenea, lucrările au fost coordonate cu „Moldovagaz”, inclusiv mijloacele investite.

Nu în ultimul rând, ţinem să precizăm că reprezentantul ANRE a recunoscut în instanţă că nu dispune de documente care ar confirma cauzarea pretinselor prejudicii în raport cu interesele consumatorilor din alte localităţi.


274

Nu corespunde realităţii afirmaţia privind împiedicarea realizării de către SC _____ SRL a programului de gazificare a oraşului _____. În procesul-verbal nr.__ din 26 martie 2009 şi în Hotărârea nr.___ nu se indică prin care acţiuni anume ale SRL _____au împiedicat activitatea de gazificare.

În Hotărârea ANRE nu se indică acţiunile concrete întreprinse de SRL _____ pentru a împiedica activitatea de gazificare a SC _____ SRL. Ţinem să subliniem faptul că, prin deciziile administraţiei publice locale din teritoriu, SRL _____ a fost autorizată să construiască în teritoriul unde nu exista un acord între Primărie şi SC _____SRL de plasare şi extindere a reţelelor.

Scrisoarea _____ SRL nr. __ din _____, prin care societatea respectivă informează ANRE despre pretinsele probleme pe care i le creează SRL _____, relevă faptul că ANRE a fost în cunoştinţă de cauză despre problema dată încă din luna octombrie 2008, şi nu a luat nicio măsură pentru a clarifica situaţia. Procesul-verbal privind contravenţia administrativă a fost întocmit la 26 martie 2009, adică la patru luni de la consumarea pretinsei încălcări, deşi termenul de aplicare a sancţiunii administrative, conform art.37 CCA, nu poate depăşi trei luni de la comiterea contravenţiei.

Potrivit art.14 alin.(2), lit.f) al Legii privind administraţia publică locală nr. 436 din 28.12.2006, Consiliul local “..decide asupra lucrărilor de proiectare, construcţie, întreţinere şi modernizare a drumurilor, podurilor, fondului locativ în condiţiile Legii cu privire la locuinţe, precum şi a întregii infrastructuri economice, sociale şi de agrement de interes local”.

Potrivit art.6, alin.(1), lit.a) din Legea cu privire la gaze, ANRE „eliberează licenţe pentru producerea, stocarea, transportul, distribuţia şi furnizarea de gaze, precum şi pentru alte activităţi care asigură sporirea eficienţei sistemului de gaze şi promovarea competiţiei pe piaţa de gaze”.

Din reglementările legale rezultă că decizia de efectuare a lucrărilor de proiectare a obiectivelor din domeniul economic şi social de interes local ţine de competenţa consiliului local, şi nu de cea a ANRE.


În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor hotărârii Consiliului de administraţie ANRE nr.__ din 18.06.2007, ţinem să precizăm că hotărârea dată prevedea acordarea SC _____SRL de a furniza gaze naturale în or. _____, şi nu interzicerea SRL _____sau altui agent economic de a construi reţele de gaze în această localitate.

Pct. 3.7 al Licenţei prevede că „Titularul Licenţei va respecta actele legislative actele normativ-tehnice şi normativ-economice, standardele”. În şedinţa de judecată, reprezentantul ANRE a afirmat că invocarea încălcării pct. 3.7. al Licenţei este o greşeală materială, intenţionându-se a se imputa încălcarea pct.4.6 al Licenţei, care prevede că „Titularul Licenţei se va supune deciziilor ANRE, inclusiv va plăti, conform legislaţiei amenzile impuse de ANRE în legătură cu violarea prezentelor condiţii”. Având în vedere că pretinsa încălcare a acestei prevederi nu e concretiza, nu putem să ne expunem asupra ei.

6. Fapta imputată nu întruneşte elementele componenţei de contravenţie

Potrivit art.9 din CCA, „Contravenţie se consideră fapta ilicită ce atentează la personalitate la drepturile şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice, la proprietate, la orânduirea de stat şi la ordinea publică, precum şi alte fapte ilicite pentru care legea prevede răspundere administrativă”.

Acţiunile dlui M. sunt în strictă conformitate cu deciziile Consiliului orăşenesc _____ nr. _____ din 19 noiembrie 2008, nr. _____din 6 septembrie 2007 şi nr. _____din 02 mai

275

2007, iar declarând ilegale acţiunile lui M.V., ANRE contestă legalitatea deciziilor Consiliului orăşenesc. Mai mult, este neclar în ce constă ilegalitatea acţiunilor îndreptate spre efectuarea lucrărilor de construcţie a reţelelor de gaz.

Art.10 din CCA prevede că „contravenţia administrativă se consideră că a fost comisă premeditat dacă persoana care a comis-o îşi dădea seama de caracterul ilicit al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei dăunătoare, şi le-a dorit sau admitea în mod conştient survenirea acestor urmări”. În cazul contravenţiei imputate dlui M. nu sunt indicate urmările prejudiciabile ale presupuselor lui acţiuni, nu este adus niciun argument care ar proba intenţia sa de a produce survenirea anumitor prejudicii.

Potrivit art.37 CCA, sancţiunea administrativă poate fi aplicată nu mai târziu de trei luni de la comiterea contravenţiei. Aşa-numitele acţiuni imputate lui M. drept contravenţie nu este una continuă, deoarece la nivelul actelor se confirmă faptul că lucrările efectuate de SRL _____au fost stopate în luna octombrie 2007.

7. Procesul-verbal cu privire la contravenţia administrativă nu corespunde

cerinţelor legale

Potrivit art.242 CCA, în procesul-verbal cu privire la contravenţia administrativă, se indică „...locul, timpul comiterii şi esenţa contravenţiei administrative...”.

În procesul-verbal nr.__ din 26 martie 2009 nu se indică timpul comiterii contravenţiei administrative, enumerându-se doar la modul general că dl M., prin construcţia neautorizată a reţelelor de gaze în or. _____, a încălcat art.28 (6) din Legea cu privire la gaze şi o serie de prevederi din Condiţiile Licenţei.

De asemenea, în procesul-verbal menţionat nu se indică locul comiterii contravenţiei administrative, menţionându-se doar, la modul general, or. _____.

8. Justificarea prejudiciului moral

În lumina jurisprudenţei CEDO, orice sancţiune administrativă echivalează cu o sancţiune cu caracter penal.

La determinarea cuantumului prejudiciului moral, s-a ţinut cont de ilegalitatea şi netemeinicia învinuirii aduse dlui V.M., care a lucrat mai bine de 9 ani în funcţia de preşedinte al SRL _____, bucurându-se de respectul colegilor, îndeplinind cu sârguinţă obligaţiunile sale de serviciu. Acuzaţiile aduse dlui M. au un caracter denigrator şi ofensator faţă de demnitatea de profesionist a dlui M.

De asemenea, în legătură cu acuzaţiile aduse dl M. a suferit un stres şi disconfort psihologic, cauzat de imaginea negativă care i-a fost creată. Mai mult, în urma aplicării sancţiunii administrative, a fost desfăcut contractul de muncă dintre dl M. şi „Moldovagaz”.

Din Decizia nr. _____ rezultă că activitatea de construcţie a gazoductului de presiune

medie şi joasă şi efectuarea caselor de locuit de către SRL _____a fost demarată la demersul asociaţiei obşteşti _____, care reprezintă un grup de locuitori din or. _____.

Codul civil al RM consacră principiul libertăţii contractuale, în virtutea căruia părţile pot decide independent asupra liberii alegeri a agentului economic împuternicit cu dreptul de a presta anumite servicii.

Legea nr. 435 din 28.12.2006 privind descentralizarea administrativă prevede la art.4

alin.(1) lit.1) ca domeniu de activitate pentru autorităţile publice locale de nivelul unu - „dezvoltarea şi gestionarea reţelelor urbane de distribuire a gazelor şi energiei termice”. Acest fapt denotă că deciziile luate de către Consiliul Orăşenesc _____ prin care i se permite SRL

276

_____ să desfăşoare activităţi de gazificare în or. _____corespund legii şi au fost adoptate conform competenţei legale a Consiliul Orăşenesc _____.

În temeiul circumstanţelor expuse, solicităm instanţei admiterea cererii, anularea

Hotărârii ANRE nr.328 30 martie 2009 ca fiind neîntemeiată şi ilegală şi satisfacerea pretenţiilor privind prejudiciul moral cauzat şi cheltuielile legate de acordarea asistenţei juridice.

277

PLEDOARIA AVOCATULUI ÎN CAUZA MIŞCAREA SOCIAL-POLITICĂ „ACŢIUNEA

EUROPEANĂ” ÎMPOTRIVA COMISIEI ELECTORALE CENTRALE

ONORATĂ INSTANŢĂ,

Şi circumstanţele de fapt, şi circumstanţele de drept ale cererii de chemare în judecată

sunt clare şi, în opinia noastră, destul de simple. În fapt, Comisia Electorală Centrală a adoptat, la 12 februarie 2009, hotărârea “Cu

privire la securizarea procesului de votare la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009”. În drept, considerăm că hotărârea menţionată contravine mai multor norme

constituţionale şi legale, normelor actelor internaţionale, din care cauză urmează a fi anulată. Adoptând hotărârea nr.2132 din 12 februarie 2009, Comisia Electorală Centrală şi-a

depăşit atribuţiile stabilite prin lege şi a încălcat principiul constituţional de separaţie a puterilor în stat prevăzut de art.6 din Constituţie care stabileşte că în Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei. Afirmaţia se bazează pe următoarele argumente.

Conform art.61 alin.(2) din Constituţie „modul de organizare şi de desfăşurare a alegerilor este stabilit prin lege organică”. Şi art.72 alin.(3) lit.a) din Constituţie prevede că sistemul electoral în Republica Moldova se reglementează prin lege organică.

Iar potrivit art.60 alin.(1) din Constituţie „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului.”

Însăşi noţiunea de „sistem electoral” cuprinde: 1) principiile şi condiţiile de participare la constituirea organelor reprezentative;

organizarea şi reglementarea alegerilor; 2) modul de atribuire a mandatelor în autorităţile reprezentative după stabilirea

rezultatelor votării. Deci, toate chestiunile ce ţin de sistemul electoral, potrivit Constituţiei, urmează a fi

reglementate prin intermediul legii organice care se adoptă numai de Parlament ca unica autoritate reprezentativă şi legislativă.

A fost o ingerinţă în acest sens din partea Comisiei Electorale Centrale în atribuţiile Parlamentului? Considerăm că a fost, şi mai rămâne a fi.

Art.53 alin.(1) din Codul electoral, reglementând procedura de efectuare a votării, stabileşte că ”biroul electoral al secţiei de votare înmânează alegătorului buletinul de vot, conform listei electorale, numai la prezentarea actului de identitate. La primirea buletinului, alegătorul semnează în lista electorală în dreptul numelui.”

Aceasta este voinţa legiuitorului exprimată în lege. Bună - rea, dar aşa este. Şi nici o altă autoritate din stat nu poate “completa” (depăşi) la discreţia sa norma legii organice, inclusiv prin emiterea deciziilor, hotărârilor etc.

Este firesc pentru toţi că chiar dacă se recunoaşte că anumite prevederi din alte legi organice - Codul penal, Codul civil, Codul muncii, Codul fiscal, Codul vamal, etc.– în anumite cazuri şi nu corespund relaţiilor sociale destul de dinamice în condiţiile actuale, nici un alt organ nu se încumetă să le „îmbunătăţească”, din proprie iniţiativă. Tot atât de firească ar fi şi ignorarea completă de către justiţie, alte autorităţi ale statului, a acestor „îmbunătăţiri” la aplicarea legilor menţionate.

278

Totodată, Codul electoral nu este o lege organică mai inferioară altor legi organice, pentru a putea fi “ajustat” la anumite împrejurări, de alte autorităţi, pe lângă cea reprezentativă, inclusiv de Comisia Electorală Centrală. Iar drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor stabilite prin Codul electoral nu pot fi revăzute sau revizuite de un alt organ, decât Parlamentul.

Toate cele expuse se fundamentează şi pe practica interpretării şi aplicării normelor de drept în republică.

În această ordine de idei este relevantă Hotărârea Curţii Constituţionale nr.61 din 16.11.1999 pentru controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999 „Privind asigurarea unităţii aplicării unor prevederi ale Codului electoral”. În hotărârea menţionată a Parlamentului au fost interpretate dispoziţiile art.91, 114, 136 şi 199 din Codul electoral privind valabilitatea alegerilor parlamentare, prezidenţiale, locale şi referendumului local.

Curtea Constituţională, examinând sesizarea Preşedintelui Republicii Moldova privind neconstituţionalitatea hotărârii date a Parlamentului a menţionat:

“… Curtea relevă că Parlamentul, prin art.1 al Hotărârii în cauză, a expus art.171 din Codul electoral într-o nouă redacţie şi astfel a încălcat dispoziţiile art.72 şi 74 din Constituţie. Curtea reiterează că Parlamentul este în drept să opereze modificări şi completări în legislaţia în vigoare numai prin lege.

Parlamentul a atribuit Hotărârii nr.432-XIV caracter normativ de drept şi putere juridică similară prevederilor Codului electoral supuse interpretării. Interpretarea oficială de către organul legislativ a unei legi se efectuează numai prin lege, care trebuie să urmeze aceeaşi procedură de adoptare, semnare şi publicare prevăzută de dispoziţiile constituţionale. Interpretarea unei legi prin hotărâre a Parlamentului este inadmisibilă şi contravine dispoziţiilor art.72, 74, 76 şi 93 din Constituţie şi nu poate fi recunoscută drept interpretare oficială a legii.

Aşadar, având în vedere obiectul Hotărârii Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999, este necesar să se menţioneze că atât sub aspect formal, cât şi sub aspectul separării atribuţiilor puterilor în stat, statuată de Constituţie, ea contravine art.6, 72, 74, 76 şi 94 din Constituţie.”

În baza argumentelor expuse, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Hotărârea Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999.

Şi dacă însuşi Parlamentul, fiind unica autoritate legislativă, nu are dreptul prin hotărâre să interpreteze legea organică, este mai mult decât clar că, cu atât mai mult, Comisia Electorală Centrală nu are dreptul să completeze norma legii. Acest lucru este un nonsens. Şi în Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 21.10.2008 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din punctul 13 al Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi de plată a indemnizaţiei viagere sportivilor de performanţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1322 din 29 noiembrie 2007, de asemenea, sunt făcute concluzii de principiu la acest capitol.

În particular, Curtea a relevat că unul din principiile fundamentale ale statului de drept este cel al separării şi colaborării puterilor în stat, principiu consacrat expres în art.6 din Legea Supremă. Curtea a menţionat că potrivit art.102 alin.(2) din Constituţie, art.30 alin.(1) din Legea cu privire la Guvern, art.11 alin.(1) din Legea nr.317 din 18 iulie 2003 “Privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale” Guvernul adoptă hotărâri pentru organizarea executării legilor. Adoptate în baza şi în executarea legii, hotărârile Guvernului au forţă juridică inferioară legii şi nu o pot contrazice sau depăşi. În jurisprudenţa sa anterioară Curtea Constituţională a statuat constant că hotărârile Guvernului sunt acte subsecvente legii, se emit în scopul concretizării, executării corecte şi efective a acesteia, normele cuprinse în hotărâri nu pot avea caracter primar, nu pot

279

modifica cadrul stabilit prin actul legislativ, executivul neavând competenţă normativă primară (Monitorul Oficial nr.195-196/12 din 31.10.2008).

Cu toate că Guvernul este abilitat chiar prin Constituţie cu dreptul de a emite acte normative, şi în acest caz Curtea Constituţională a amintit că aceste acte nu pot constitui o ingerinţă în prerogativele Parlamentului. Iar Comisia Electorală Centrală, totuşi, nu deţine împuterniciri mai mari decât Guvernul, şi cu atât mai mult, decât Parlamentul.

Dacă revenim la hotărârea nr.2132 din 12 februarie 2009, apoi constatăm că Comisia Electorală Centrală a completat norma art.53 din cod, arogându-şi competenţă normativă primară, exceptând şi procedură de adoptare, semnare şi publicare prevăzută de dispoziţiile constituţionale pentru lege.

Totodată, prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale de a marca actele de identitate ale alegătorilor care vor participa la votare cu o ştampila specială se intervine şi în raporturile reglementate de Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte.

În acest context, este relevantă o altă hotărâre a Curţii Constituţionale – nr.16 din 19.05.1997 privind controlul constituţionalităţii dispoziţiilor punctului 10 alineatul 2 din Regulamentul “Cu privire la modul de perfectare şi eliberare a actelor de identitate ale Sistemului naţional de paşapoarte.”

Regulamentul a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.376 din 06.06.1995. Curtea a recunoscut drept neconstituţional pct.10 din Regulament şi, în particular, a

menţionat următoarele: “… Actele de identitate, conform Legi nr.273-XIII (pentru paşapoarte - art. 2 alin.(5),

buletinele de identitate, permisul de şedere - art. 3 alin. (4) şi (10), nu cuprind date despre “viza de reşedinţă” sau “viza de domiciliu”.

… De aceea includerea în textul Regulamentului a unor dispoziţii ce conţin obligativitatea obţinerii “vizei de reşedinţă” (sau a “vizei de domiciliu”) este în contradicţie cu principiul enunţat în “Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte” nr.273-XIII din 9 noiembrie 1994 şi este neconstituţională în baza art. 27 alin. (2) din Constituţie.”

În contextul acestei Hotărâri a Curţii Constituţionale, devine şi mai clară ilegalitatea marcări actelor de identitate cu o menţiune improprie acestora, care mai divulgă şi secretul alegerilor statuat la art.38 alin.(1) din Constituţie.

Invocarea în Hotărârea Comisiei Electorale Centrale a art.18, 22 lit.q) şi 26 din Codul electoral drept temei al împuternicirilor comisiei de a stabili “marcarea” în actele de identitate este, cel puţin, o eroare, dacă urmăm buchea legii din prevederile normelor constituţionale indicate. Spre exemplu, art.18 (şedinţele şi hotărârile Comisiei Electorale Centrale) reglementează proceduri organizatorice de activitate a comisiei şi stipulează că hotărârile “adoptate în limitele competenţei acesteia, sunt executorii pentru autorităţile publice, întreprinderi, instituţii şi organizaţii, persoanele cu funcţii de răspundere, partide, alte organizaţii social-politice şi organele acestora, precum şi pentru toţi cetăţenii”. Din conţinutul normei se deduce clar faptul că, dacă hotărârile nu-s emise în limitele competenţei, acestea nici nu sunt executorii.

Şi norma art.22 (atribuţiile generale ale Comisiei Electorale Centrale) care stabileşte că “în perioada electorală, Comisia Electorală Centrală are următoarele atribuţii: … q) analizează fraudele electorale, inclusiv cele presupuse, din alegerile trecute, curente sau viitoare şi la măsuri pentru prevenirea lor; informează autorităţile publice despre necesitatea soluţionării unor chestiuni, în conformitate cu legislaţia electorală” nici pe departe nu seamănă cu investirea comisiei cu atribuţii de legiuitor. În categoria “măsurilor pentru prevenire” se includ activităţile organizatorice, şi nicidecum cele de răscroire a Codului electoral.

Art.26 din Cod (atribuţiile Comisiei Electorale Centrale în perioada electorală), de asemenea, nu investeşte comisia cu atribuţiile ce şi le-a arogat prin hotărârea contestată.

280

Afirmaţia rezultă şi din prevederile directe ale altor norme din Codul electoral: art.1 – „Comisia Electorală Centrală - comisie înfiinţată pentru realizarea politicii electorale în scopul bunei desfăşurări a alegerilor, care activează continuu în condiţiile prezentului cod”; art.16 alin.(1) – ”Comisia Electorală Centrală este organ de stat constituit pentru realizarea politicii electorale, organizarea şi desfăşurarea alegerilor.” Pe de altă parte, în virtutea principiilor constituţionale stabilite în art.6, 60, 66, 72 din Constituţie, Codul electoral nici nu poate să prevadă asemenea atribuţii ale Comisiei Electorale Centrale, dat fiind faptul că aceste raporturi de drept urmează a fi reglementate numai prin lege organică adoptată de organul reprezentativ ales de popor conform prevederilor art.38 alin.(1) din Constituţie. Numai acest organ este în drept să instituie restricţii pentru alegători, şi nu altcineva.

Or, hotărârea nr.2132 din 12 februarie 2009, fiind adoptată cu încălcarea prevederilor legale, inclusiv a celor constituţionale, lezează la direct dreptul cetăţenilor de a participa la alegeri, îngrădind aceste drepturi prin crearea unui obstacol pentru cei ce nu vor fi de acord cu marcarea actelor de identitate cu o menţiune improprie. Poate anume din aceste considerente Parlamentul, stabilind prin Legea nr.176 din 22.07.2005 pentru modificarea şi completarea Codului electoral în art.53 prevederea despre aplicarea în fişa de însoţire a buletinului de identitate al alegătorului a ştampilei “Votat”, prin Legea nr.248 din 21.07.2006 a exclus norma respectivă. În consecinţă, prin hotărârea contestată sunt încălcate şi prevederile art.54 alin.(2) din Constituţie care stabileşte că „exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.”

Totodată, marcarea actelor de identitate ale alegătorilor cu ştampila specială, contribuind la înlăturarea de la alegeri a cetăţenilor ce nu-s de acord cu „marcarea” (mulţi dintre care au motive întemeiate pentru asta) poate influenţa direct şi asupra rezultatelor alegerilor.

La adoptarea hotărârii contestate, prin care s-a introdus restricţie pentru participanţii la votare, nu s-a ţinut cont şi de prevederile Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale în care declară dreptul la alegeri libere şi, în scopul realizării acestui drept, stabileşte obligaţia statului să desfăşoare alegeri libere prin vot secret şi în asemenea condiţii, care asigură exprimarea liberă a voinţei poporului la alegerea puterii legislative (art.3 al Protocolului adiţional nr.1 la Convenţie).


Partea pârâtă nu a combătut cu niciun argument temeiul acţiunii, şi anume, că hotărârea

contestată nu ar fi fost aprobată cu depăşirea competenţei Comisiei Electorale Centrale. Obiecţiile împotriva acţiunii se axează pe afirmaţia că marcarea cu ştampilă a documentelor de identitate ale alegătorilor este raţională reieşind din nu se ştie ce considerente şi interese majore. Adică, prevederile constituţionale şi legale privind abilitarea doar a Parlamentului cu dreptul de a reglementa raporturile de drept ce ţin de sistemul electoral, faptul că, contrar Constituţiei, se îngrădeşte un drept fundamental al alegătorilor, că Comisia Electorală Centrală are menirea doar de a realiza politica electorală în scopul bunei desfăşurări a alegerilor, dar nu de a stabili prin actele sale această politică, nu costă nimic pe lângă aceste interese de ordin major întrezărite de comisie.

Dar, totuşi, anume legalitatea este temeiul activităţii normale a unei societăţi contemporane, a tuturor componentelor sistemului politic al acesteia. Vizând cele mai importante sfere ale convieţuirii societăţii (privată şi publică), legalitatea introduce armonia în

281

această convieţuire, asigură diferenţierea echitabilă a intereselor fiecărui cetăţean şi ale societăţii.

Cerinţa de a respecta întocmai legile statului rămâne a fi o necesitate vitală. Încă în Roma antică a fost formulată renumita maximă „dura lex, sed lex”, valoarea căreia este actuală şi în prezent.

Deci, legalitatea nu poate fi contrapusă sau substituită cu raţionalitatea. În primul rând, pentru că înseşi legile în esenţa lor exprimă raţionalitatea socială supremă. În legi se reflectă la maximum atât interesele obşteşti, cât şi cele individuale. Raţionalitatea legii nu poate fi ignorată reieşind din raţionalitatea situaţiei la zi văzută de unele persoane fizice sau juridice, inclusiv cu funcţii de răspundere sau care reprezintă o instituţie statală. Cu atât mai mult, chiar şi la obiectul disputat astăzi ar putea exista şi alte opinii privind raţionalitatea soluţionării problemei abordate, care ar fi diferite de cea prevăzută de norma legală, dar şi de opinia Comisiei Electorale Centrale exprimată în hotărârea contestată. Şi asta nu înseamnă că fiecare trebuie să vină şi să impună norma sa, care ar putea fi mai raţională decât cea din lege.

Dar, abaterea de la principiul legalităţii, inclusiv în folosul raţionalităţii, atrage după sine haos în reglementările juridice, aduce un prejudiciu esenţial statului, societăţii şi personalităţii. Toleranţa faţă de încălcarea cerinţelor imperative privind legalitatea, duce inevitabil la îndreptăţirea samavolniciei. Iar îndreptăţirea samavolniciei este în contradicţie cu principiile dreptului ca atare. Orice nihilism juridic este inacceptabil, cu atât mai mult nihilismul juridic exprimat de oficialităţi, pentru că aceasta demoralizează societatea şi poate contribui la apariţia unor manifestări pronunţate de nihilism juridic şi din partea altor componente ale societăţii. Or, săvârşirea diferitor abateri de la lege de ordin administrativ, fiscal, civil, penal şi de altă natură, în ultimă instanţă, este acelaşi nihilism juridic. Şi adeseori, asemenea abateri se încearcă a fi justificate şi în temeiul că normele legale ar fi neraţionale. Totodată, teoria dreptului afirmă univoc: posibilitatea existenţei contradicţiei dintre legalitate şi raţionalitate nu înseamnă, că se pot admite abateri de la normele ce se conţin în lege, utilizându-se argumente de raţionalitate. Atâta timp cât norma legală nu a fost modificată, completată etc. aceasta urmează a fi executată întocmai, fără abateri.

Bazându-se pe acest concept teoretic, Constituţia stabileşte că Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate (art.1), precum şi că cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea (art.15). Iar art.7 din Constituţie prevede că nicio lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică. Hotărârea contestată contravine Constituţiei – art.6, 38, 60, 66, 72 şi nu are putere juridică, este nulă din momentul adoptării. Rămâne ca şi instanţa să constate, prin hotărârea sa, acest lucru în baza normelor constituţionale invocate, în baza Codului electoral, şi a Convenţiei Europene. Hotărârea contestată contravine art.3 al Primului Protocol Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului şi Codului de bună conduită în materie electorală, adoptat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în cadrul Sesiunii din 2003 – 1-a parte. La capitolul Principiile patrimoniului electoral european, pct.4, „Vot secret” Codul prevede că lista persoanelor care, în realitate, se prezintă la urnele de votare nu trebuie făcută publică (se anexează). Dar, consemnarea votării în actele de identitate care se prezintă în diferite situaţii şi diferitor persoane fizice şi juridice, echivalează cu publicarea listei participanţilor la votare. Practic, Comisia Electorală Centrală a încălcat această recomandare, depăşind prevederile acestui cod de bună conduită în materie electorală. Prin aceasta, de fapt, a fost lovită democraţia şi este păcat că dorindu-ne să fim democraţi şi în Europa, este atacată chiar democraţia.

282

Nu negăm rolul, importanţa şi atribuţiile legale ale Comisiei Electorale Centrale în desfăşurarea unor alegeri libere şi democratice. Însă, totuşi, alegătorii Republicii Moldova au ales un singur organ care este în drept să adopte legi care vor reglementa drepturile şi obligaţiile lor. Şi alte autorităţi, indiferent de locul lor în ierarhia administrativă, nu au dreptul să hotărască cu de la sine putere aceste chestiuni sensibile pentru societate şi cetăţeni. Pentru că ele sunt multe, pofta vine mâncând, iar cea mai mică abatere de la lege, în acest sens, poate provoca, inevitabil, ilegalităţi de proporţii.


Un stat de drept se caracterizează prin anumite trăsături care îl atestă ca atare. Printre

aceste trăsături sunt următoarele, şi nu ultimele după importanţă: 1. Supremaţia legii şi egalitatea tuturor persoanelor fizice şi juridice în faţa legii. 2. Justiţie independentă. 3. Presa liberă. Întrucât Comisia Electorală Centrală a neglijat primul din principiile enunţate,

desconsiderând şi încălcând normele legale şi constituţionale, precum şi normele actelor internaţionale, astfel fiind clătinat echilibrul legalităţii la un compartiment foarte sensibil al drepturilor omului, cum ar fi alegerea Parlamentului, considerăm că acest echilibru urmează a fi restabilit. Şi una din metodele legale şi democratice pentru o asemenea restabilire este anularea de către instanţa de judecată a actului adoptat ilegal. Şi alegătorii, şi democraţia, din asta, vor avea numai de câştigat. Data__________________ Semnătura_______________ Anexă: Codul bunelor practici electorale, partea I, p.4: „4. Votul secret a. Pentru fiecare persoană cu drept de vot, secretul votului nu este numai un drept dar şi o obligaţiune, nerespectarea căreia trebuie să fie sancţionată prin anularea oricărui buletin de vot conţinutul căruia a fost divulgat. b. Fiecare persoană trebuie să voteze individual. Votul în familie sau oricare altă forma de influenţarea asupra votului unei persoane de către altă persoană trebuie interzis. c. Lista persoanelor care în realitate se prezintă la urnele de votare nu trebuie făcută publică. d. Orice încălcare a dreptului de vot secret trebuie sancţionată.” 23 februarie 2009 mun. Chişinău

283

TEZE CU PRIVIRE LA CEREREA DE CHEMARE

ÎN JUDECATĂ A LUI H.M. DESPRE CONTESTAREA ACTULUI ADMINISTRATIV

Onorată instanţă, îmi încep pledoaria cu o constatare care nu poate fi contestată.

Consider cererea de chemare în judecată a lui M.H. Întemeiată ea urmând a fi admisă din următoarele considerente.

H.M. este născut la 23.07.1957 în or. Tbilisi, Georgia. În anul 1995, a venit în Republica Moldova în baza paşaportului de tip sovietic. Din 1997 până în anul 2004 M.H. şi-a ispăşit pedeapsa cu închisoarea în penitenciarul din s.Goieni. La momentul reţinerii, în conformitate cu procesul-verbal din 22.03.1997, lui H.M. I-a fost ridicat paşaportul seria XIII-ТИ nr.___. La eliberare, reprezentantul penitenciarului i-a înmânat lui M.H doar adeverinţa seria AB nr.___ din 25.10.2004, care confirmă faptul că reclamantul şi-a ispăşit pedeapsa cu închisoarea din 22.03.1997 până la 25.10.2004; instituţie de unde a fost eliberat condiţionat, înainte de termen - 2 ani 5 luni şi 7 zile. În adeverinţa dată este menţionat faptul că paşaportul lui M.H. lipseşte. Din 25.10.2004 şi până în prezent, M.H. nu a fost documentat cu un paşaport sau un document de apatrid. E de menţionat şi faptul că paşaportul lui M.H. a fost ridicat şi transmis organului de executare a pedepsei.

În calitate de probe care confirmă ridicarea paşaportului de la M.H. în cadrul urmăririi penale servesc:

- procesul-verbal de reţinere din 22.03.1997 în care este indicată existenţa paşaportului seria XIII-ТИ nr.___ pe numele lui M.H., care a fost reţinut la ora 08.15 minute;

- ordonanţa, din 22.03.1997, de aplicare a arestului; - mandatul de arest nr.72 din 22.03.1997 pe numele lui M.H.;

Fiind reţinut la 22.03.1997, ora 08.15 min., M.H. nu a mai fost eliberat.

Faptul ridicării de la M.H. a paşaportului se confirmă şi prin perfectarea în anul 2003 a unei procuri din numele acuzatului, care a fost autentificată de către şeful SRM OŞC 29. Procura a fost perfectată în baza datelor din paşaportul reclamantului: seria XIII-ТИ nr.___ din 10 iunie 1983, eliberat de Secţia afacerilor interne a raionului Adâghei, fosta RSSG.

Astfel, este cert stabilit faptul că, în timpul ispăşirii pedepsei, paşaportul lui M.H. se afla la păstrare în instituţia respectivă.

Sunt de menţionat şi alte date care caracterizează statutul juridic al reclamantului. În anul 2006, reclamantul a depus o cerere de acordare a statutului de refugiat către

Direcţia Principală pentru Refugiaţi din cadrul Biroului Migraţie şi Azil al MAI. La data de 14.08.2006, Direcţia Refugiaţi i-a acordat anual lui M.H. protecţie umanitară reînnoită pe care o deţine până în prezent. Din 08.12.2006, reclamantul a fost căsătorit cu cetăţeanca Republicii Moldova – Sîrbu Ludmila – care a decedat la 22 ianuarie 2009.

Aceste aspecte confirmă situaţia precară în care se află M.H., care nu poate pleca în ţara în care s-a născut; absurditatea solicitării de la dânsul a certificatului de imigrant, dat fiind faptul că el a sosit în Republica Moldova pe timpul existenţei URSS, în baza unor acte legale.

Sunt de menţionat şi eforturile pe care le-a depus M.H. pentru a se documenta.

284

În anul 2007, M.H. s-a adresat de mai multe ori către Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor în vederea obţinerii actelor de identitate. Ca răspuns, MTIC i-a cerut să prezinte un şir de acte, inclusiv paşaportul sau alt act de identitate deţinut, pe care el nu poate să le prezinte din motivele enunţate.

S-a adresat şi către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, solicitând eliberarea unui act de identitate în locul celui pierdut de autorităţile statului. Prin scrisorile din 19.05.2010 şi, respectiv, 06.05.2010, i s-au comunicat documentele cu care trebuie să se prezinte la Secţia evidenţă şi documentare a populaţiei, fără a face referinţă la solicitarea lui M.H. de a i se elibera un nou act de identitate în locul celui pierdut de autorităţile statului.

La data de 24.06.2010, M.H. a adresat încă o scrisoare Ministrului Justiţiei al Republicii Moldova, scrisoare prin care a solicitat asistenţă în determinarea structurii responsabile de pierderea paşaportului său şi care structură statală ar urma să îi elibereze un nou act de identitate. Prin scrisoarea nr. 01/5185/10 din 07.07.2010 i s-a adus la cunoştinţă că, într-adevăr, la momentul reţinerii lui M.H. de la reclamant a fost ridicat paşaportul seria XIII-ТИ nr.___, însă deja la data de 29.12.2002, la momentul când a sosit la Penitenciarul Goieni, s-a constatat lisa actelor de identitate. Din nou, în scrisoare, nu se face referinţă la organul responsabil de pierderea actelor şi care instituţie ar trebui să îi elibereze un nou act de identitate. Este constat faptul că, după destrămarea URSS, M.H. nu a solicitat recunoaşterea cetăţeniei Georgiei şi nu a obţinut cetăţenia altui stat. Instanţei de judecată i-a fost prezentat certificatul parvenit din Georgia prin care se confirmă că M.H. nu este cetăţean al acestei ţări. În prezent, el nu deţine cetăţenia niciunui stat, fiind apatrid de facto.

Adresări: - M.H. s-a adresat către Întreprinderea de Stat “Registru” în anul 2007, primind răspuns

de la vicedirectorul acestei instituţii la 03.05. 2007. Dl Gr.I. îi solicită lui M.H. prezentarea paşaportului, adeverinţei de migrant etc., documente necesare pentru a-l documenta.

- La 18.03.2009, reclamantul primeşte răspuns la petiţia sa de la Comisariatul de Poliţie Botanica. Comisarul de poliţie dl P.V. recunoaşte că s-a pierdut paşaportul reclamantului în timpul ispăşirii pedepsei. Îi recomandă să se adreseze la SRM OŞC 29 pentru obţinerea unui certificat privind pierderea paşaportului său.

- La 22.04.2010, M.H. s-a adresat repetat către Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Ministerul Justiţiei. La această adresare, M.H. a primit răspuns de la Serviciul Stare Civilă, datat cu 06.05.2010 şi de la Întreprinderea de Stat “Registru” la 19.05.2010. În ambele răspunsuri se invocă necesitatea prezentării actului de identitate, a adeverinţei de migrant etc.; documente, pe care el nu poate să le prezinte, deoarece cel mai important document de identitate a fost pierdut de către organele de stat. Aceste răspunsuri M.H., din cauza lipsei unui domiciliu permanent, le-a primit în luna iulie 2010, după data de 10.07.2010. Acest fapt confirmă ideea că reclamantul nu a omis termenul de 30 de zile pentru a se adresa în instanţa de judecată. În referinţa sa reprezentantul Ministerului Justiţiei recunoaşte faptul că răspunsul la petiţia lui M.H. a fost expediat sub nr. __ din 07.07.2010. Cererea de chemare în judecată a fost depusă de reclamant la 06.08.2010. Şi prin acest document oficial al Ministerului Justiţiei se confirmă incorectitudinea afirmaţiei omiterii termenului de prescripţie de adresare în instanţa de judecată. E de menţionat şi irelevanţa termenului de 30 de zile de adresare în judecată, deoarece încălcarea dreptului lui M.H. la libera circulaţie se efectuează de către organele de stat din 25.10.2004 până în prezent; aceasta fiind o încălcare continuă care nu poate fi supusă unui termen de adresare în judecată.

- Au existat şi alte adresări, inclusiv cea a Centrului de Drept al Avocaţilor către Ministerul Justiţiei şi Ministerul Tehnologilor Informaţionale; adresări, care nu s-au soldat cu asistenţă efectivă în soluţionarea demersului lui M.H.

285


Este stabilit cu certitudine faptul pierderii paşaportului lui M.H. de către organele de stat ale Republicii Moldova. În afară de cele relatate anterior e de menţionat şi răspunsul din 07.07.2010 al ministrului justiţiei, dl A.T. Domnia Sa a informat CDA că, fiind condamnat, H. a sosit în penitenciarul nr.10 Goieni la 29.12.2003. Verificând dosarul personal, s-a constatat lipsa actelor de identitate, despre acest fapt făcându-se o menţiune în borderoul dosarului personal. Însă, conform datelor din procesul-verbal de reţinere al Comisariatului de Poliţie Buiucani, or. Chişinău, în dosarul personal este fixat faptul că, de la cetăţeanul în cauză, a fost ridicat paşaportul cu seria XIII-TИ nr. ___, alte date referitoare la dosarul personal lipsesc.

În toate aceste adresări, reclamantul a solicitat asistenţă pentru a soluţiona problema pierderii actelor sale de identitate de către funcţionarii de stat.

Nu suntem de acord cu afirmaţia ce se conţine în referinţa reprezentantului Ministerului Justiţiei, precum că răspunsul acestui Minister nu poate fi considerat ca un act administrativ. Este cunoscut faptul că instituţiile penitenciare sunt dirijate de către Ministerul Justiţiei. Faptul pierderii paşaportului lui M.H. în aceste instituţii este recunoscut de dl ministru al justiţiei. Penitenciarul nu dispune de competenţa de a soluţiona efectiv cererea lui M.H. şi de a-l documenta. Numai Ministerul Justiţiei şi Ministerul Dezvoltării Tehnologiilor Informaţionale, ca reprezentanţi ai Guvernului, au competenţa de a soluţiona problema reclamantului.

În conformitate cu art.1 al Legii contenciosului administrativ, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este recunoscută ca fiind un act administrativ. Ministerul Justiţiei şi MDI nu au întreprins măsuri eficiente pentru a-l documenta pe reclamant, eliminând astfel încălcarea dreptului lui la libera circulaţie.

Analiza răspunsurilor primite de către reclamant de la pârâţi denotă faptul că ei furnizează informaţii asupra situaţiei reclamantului şi nu au întreprins nimic concret pentru a redresa situaţia pentru oprirea lezării drepturilor reclamantului.

Jurisprudenţa CEDO stabileşte că adresările sau recursurile urmează să fie efective şi nu doar declarative. De multe ori CEDO refuză obiecţiile guvernelor care motivează neexercitarea unei căi de atac, din acest considerent, fiindcă aceste căi de atac nu conduc la un rezultat juridic eficient.

O remarcă în acest sens este făcută în cauza Prodan vs. Moldova, la pct. 38 al acestei Hotărâri: ”Curtea reiterează că regula de epuizare a căilor de recurs interne la care se face referire în articolul 35 § 1 al Convenţiei se bazează pe prezumţia că cadrul legal naţional prevede un recurs efectiv împotriva pretinselor încălcări. Sarcina probaţiunii îi aparţine Guvernului, care invocă neepuizarea, să convingă Curtea că un recurs efectiv a fost disponibil în teorie şi practică în perioada relevantă, adică, că recursul a fost accesibil, capabil de a aduce o redresare în ceea ce priveşte pretenţia reclamantului şi a oferit posibilităţi rezonabile de succes (a se vedea V. v. the United Kingdom [GC], nr. 24888/94, § 57, ECHR 1999-IX).”

O remarcă importantă cu privire la eficienţa recursurilor interne este făcută şi la pct.42 al aceluiaşi caz: ”În această cauză, Curtea observă că Guvernul pur şi simplu a invocat un articol din noul Cod civil care stabileşte principiul răspunderii autorităţilor publice. Totuşi, Guvernul nu a indicat în baza căror prevederi legale reclamantul ar fi putut obţine executarea hotărârilor judecătoreşti şi repararea prejudiciului cauzat prin neexecutarea timp de mai mulţi ani a hotărârilor; nici nu a prezentat exemple de cazuri în care legea a fost cu succes invocată în acest sens. Curtea nu consideră că Guvernul a demonstrat suficient eficienţa recursului respectiv sau că reclamantul, la această etapă târzie, ar trebui să se adreseze din nou instanţelor naţionale şi să încerce să facă uz de el.”

286

Astfel din considerentul că pârâţii o perioadă îndelungată ignoră încălcarea cererilor reclamantului cu privire la încălcarea continuă a drepturilor sale, şi din considerentul lipsei unor mecanisme clare de executare, reclamantul consideră cererea preventivă ca fiind o cale de atac ineficientă şi irelevantă.

De către ambii pârâţi este lezat dreptul reclamantului prevăzut de art.27 al Constituţiei R.M, care asigură dreptul la libera circulaţie. Sunt încălcate şi prevederile pct. 9 al Regulamentului cu privire la modul de perfectare şi eliberare a actelor de identitate ale sistemului naţional de paşapoarte, nr.396 din 6 iunie 1995: ”Buletinele de identitate ale persoanelor, aflate în stare de arest, condamnate la privaţiune de libertate sau exil, condamnate condiţionat la privaţiune de libertate cu obligarea la muncă, sunt oprite de către organele de cercetare, de anchetare prealabilă sau de către judecată. La eliberarea de sub arest sau ispăşirea pedepsei, buletinele de identitate se restituie titularilor.”

Este foarte important de menţionat i faptul că reclamantul a fost în mod practic pus în situaţia unui cerc vicios de către Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor. La toate cererile sale de a fi documentat, reclamantul era informat că pentru aceasta trebuie să prezinte un şir de documente, printre care paşaportul naţional (care este pierdut în acest caz) şi, de asemenea, adeverinţa de imigrant eliberată de Biroul Migraţie şi Azil al MAI.

În referinţa MTIC, este menţionat expres că fără această adeverinţă de imigrant, H.M. nu poate fi documentat cu buletin de identitate pentru apatrizi. La rândul lor, colaboratorii Biroului Migraţie solicită pentru eliberarea acestei adeverinţe, ca reclamantul să părăsească Republica. Moldova pe un termen de şase luni şi apoi să se întoarcă în ţară pentru a iniţia procedura de obţinere a acestei adeverinţe. Evident este faptul că reclamantul nu dispune de paşaport naţional şi nu are cetăţenia niciunei ţări, el nu poate părăsi teritoriul Republicii Moldova pe termen de şase luni. Această situaţie face în mod practic imposibilă obţinerea, conform procedurilor menţionate de către MTIC, a actelor de identitate pentru H.M., contribuind la lezarea continuă a drepturilor acestui om. Ideea expusă nu poate fi realizată, fiindcă anume lipsa paşaportului său îl privează pe reclamant de posibilitatea părăsirii R.M.

Referitor la prejudicial moral cauzat lui M.H. este necesar de statuat că încălcarea dreptului lui la libera circulaţie durează o perioadă excesivă de timp: din 2004 – până în prezent, ceea ce constituie mai mult de 6 ani. Reclamantul este invalid de grupa 2, nu are rude în Republica Moldova, este inapt de muncă, nu poate pleca în altă ţară pentru a-şi aranja viaţa personală. Din considerentele expuse, suma solicitată este una simbolică.

Aplicabilitatea CEDO pentru acest caz Este esenţial pentru acest caz art.2 al Protocolului adiţional 4 la Convenţia Europeană

pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care statuează: ”Articolul 2 Libertatea de circulaţie; 1. Oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui Stat are dreptul să circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa sa. 2. Orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa. 3. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”

Acest articol asigură libertatea de a se afla pe teritoriul unui stat şi a circula liber pe teritoriul acestuia, libertatea de a alege domiciliul şi reşedinţa şi, în final, libertatea de a părăsi un stat şi a circula între două sau mai multe state. Reclamantul consideră că, în cazul său, i-au fost lezate toate aceste garanţii oferite de Convenţie.

287

Sunt foarte importante pentru acest caz precedentele existente în cadrul Convenţiei. Există un şir de cazuri similare, cu cel al reclamantului, dintre care putem enumera cazurile Bartik c. Rusia, Napijalo v. Crotia şi Baumann v. Franţa.

În cazul Bartik c. Rusia, Curtea menţionează că privarea de paşaport a reclamantului constituie o evidentă încălcare a dreptului la liberă circulaţie (art.2 al Protocolului 4 la Convenţie).

În cazul Napijalo v. Croaţia, reclamantul a fost privat de actele sale de identitate de către organele de drept. Curtea observă că lipsirea reclamantului de actele sale de identitate indubitabil echivalează cu o interferenţă în exercitarea libertăţii de mişcare.

În cazul Baumann v. Franţa, reclamantului îi sunt sechestrate actele de identitate în calitate de probă la un dosar penal. Actele dlui Baumann, ca şi în cazul reclamantului M.H., îi sunt luate de către organele de ocrotire a normelor de drept. Şi în acest caz Curtea Europeană a Drepturilor Omului recunoaşte încălcarea art.2 al Protocolului 4 la Convenţie.

Aceste cazuri au multe aspecte comune cu situaţia reclamantului, M.H. În primul rând, actele sunt sustrase de organele de poliţie sau alte structuri de protecţie a ordinii şi nu se restituie reclamanţilor. În al doilea rând, CEDO recunoaşte privarea de actele de identitate ca pe o modalitate de încălcare a art.2 al Protocolului 4 la Convenţie. În al treilea rând, în toate aceste cazuri, responsabil a fost recunoscut statul.

În drept, îmi întemeiez cererea pe prevederile art. 14,15, 16, 19, 25 din Legea contenciosului administrativ, art .66, 277, 278 CPC. Din considerentele expuse în cuprinsul cererii,

SOLICITĂM:

1. A constata încălcarea dreptului meu la liberă circulaţie pe teritoriul Republicii Moldova şi în străinătate, drept consfinţit în art. 27 par.1 al Constituţiei Republicii Moldova şi art.2 parag.2 al Protocolului nr.4 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale

2. A constata faptul că paşaportul cu seria XIII-TH nr.___ eliberat pe numele lui H.M. a fost pierdut de organele de drept ale Republicii Moldova.

3. A obliga Ministerul Dezvoltării Tehnologiilor Informaţionale şi ÎS „Registru” să mă documenteze pe mine - M.H. cu buletin de apatrid.

4. A încasa de la Ministerul Justiţiei şi Ministerul Dezvoltării Tehnologiilor Informaţionale, de la fiecare în parte, câte 50 mii de lei cu titlu de prejudiciu moral.

5. A recunoaşte ilegale acţiunile Ministerului Justiţiei şi cele ale Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor în partea care refuza să îi perfecteze documentul de identitate.

Avocatul Alexei Barbăneagră

288

PROCEDURA SPECIALĂ

Judecătoria ________________

Petiţionar: Ivanova Olga

mun.Chişinău str. ___ ap._

Persoane interesate: 1. Oficiul Stare Civilă

al sectorului ___ mun.Chişinău, str. ___ nr._

2.

CERERE PRIVIND STABILIREA FAPTULUI

DE RUDENIE

Eu, Ivanova Olga Arcadievna, născută la 05.09.1938 în satul Ivanovca raionul Ivanovca regiunea Ivanovo din Federaţia Rusă, sunt fiica lui Ivanova (numele de familie de până la căsătorie - Aristova) Vera Stepanovna, născută în 1915, şi a lui Ivanov Arcadii Ilici, născut în 1912.

Din 1964 eu locuiesc în mun.Chişinău, iar din 1966 a trecut să locuiască cu mine şi mama, Aristova V.S. Împreună noi am privatizat apartamentul nr._ de pe str. ___, conform contractului nr. ___, autentificat la 11.05.1995 de către notarul biroului notarial nr._ din or.Chişinău, ___. În Registrul bunurilor imobile la Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău apartamentul nr._ de pe str. ___ a fost înregistrat drept proprietate comună în cote-părţi egale a mea şi a mamei, Aristova V.S.

Mama a decedat la 03.07.2008, decesul fiind înregistrat sub numărul ___, certificat de deces nr. ___. Însă, perfectarea documentelor necesare pentru acceptarea succesiunii de către mine după decesul mamei (a cotei-părţi în apartamentul privatizat) nu a fost posibilă, deoarece în actele de identitate numele noastre diferă. Acest fapt se datorează împrejurării că mama purta numele Aristova, pe care l-a preluat după desfacerea căsătoriei cu tatăl, Ivanov A.I.

Faptul că în adeverinţa mea de naştere numele mamei este indicat Ivanova face imposibilă eliberarea de către notar a certificatului de moştenire legală după decesul mamei mele – Aristova V.S. –, dat fiind că nu s-a păstrat certificatul de căsătorie al părinţilor mei conform căreia mama, a preluat numele Ivanova. Nu s-a păstrat nici documentul de desfacere a căsătoriei dintre părinţi, după care mama a revenit la numele Aristova. În asemenea circumstanţe, omologarea acceptării de către mine a moştenirii poate fi efectuată numai după constatarea faptului raporturilor de rudenie dintre mine şi decedata Aristova V.S.

A stabili într-un alt mod faptul juridic menţionat nu există posibilitate, deoarece actele de stare civilă în arhiva secţiei de prelucrare şi păstrare a actelor din Sovietul sătesc Ivanovca, raionul Ivanovca, regiunea Ivanovo, din perioada respectivă nu s-au păstrat. În legătură cu aceasta nu au putut fi eliberate adeverinţele necesare în privinţa părinţilor mei, fapt despre care am fost informată prin avizul nr. ___, remis de către conducătorul oficiului de înscriere a actelor stării civile a regiunii Ivanovo.

289

Adresarea mea la Oficiul Stării Civile al sect. ___ cu cererea de a completa sau rectifica actul de stare civilă pe baza căruia s-ar putea demonstra legătura de rudenie a mea cu mama mea nu a fost satisfăcută din cauza lipsei actelor menţionate deja. Cererea mea a fost respinsă prin decizia Oficiului Stării Civile din ___.

În conformitate cu prevederile art.279 alin.(1) din Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească examinează în procedură specială pricini cu privire la constatarea faptelor care au valoare juridică. În special, la aceste fapte se referă şi pricinile în care se solicită să se constate raporturile de rudenie – art.281 alin.(2) lit.a) din Codul de procedură civilă.

Faptul că Ivanova V.S. şi Aristova V.S. a fost una şi aceeaşi persoană, şi această unică persoană a fost mama mea, se demonstrează prin adeverinţa din 13.11.1968 eliberată de Comitetul executiv al Sovietului sătesc Ivanovca; prin faptul că Aristova V.S., din 1966 şi până la deces, a locuit cu mine în apartamentul cu o odaie nr._ de pe str. ___; prin faptul că, împreună, am privatizat acest apartament; că eu am înmormântat-o pe Aristova V.S., precum şi prin alte circumstanţe pertinente, inclusiv depoziţiile martorilor.

Pornind de la cele expuse şi în conformitate cu prevederile art.281 alin.(2) lit.a), 285, 241 din Codul de procedură civilă,

solicit:

A se constata faptul că Aristova Vera Stepanovna şi Ivanova Vera Stepanovna,

născută la 7 februarie 1915, originară din satul Ivanovca, raionul Ivanovca, regiunea Ivanovo din Federaţia Rusă, care a locuit, până la decesul său din 3 iulie 2008, în mun.Chişinău str. ___ ap._, a fost una şi aceeaşi persoană şi a fost mama dnei Ivanova Olga Arcadievna.

Anexă: Data ______________________ Semnătura _________________

290

CAUZE PENALE

291

HOTĂRÂRI ALE PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA

292


REPUBLICII MOLDOVA

Privind sentinţa judecătorească nr.5 din 19.06.2006


În scopul aplicării corecte şi unitare de către instanţele judecătoreşti din ţară a legislaţiei

penale şi de procedură penală la întocmirea şi adoptarea sentinţelor, în baza lit. e) art.2 şi lit. c) art.16 din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, prin prezenta hotărâre, EXPLICĂ

următoarele: 1. Hotărârea prin care cauza penală se soluţionează în fond de prima instanţă de

judecată se numeşte sentinţă. Instanţele judecătoreşti, la judecarea cauzelor penale în primă instanţă, adoptă sentinţe: - de condamnare (art.389 Cod de procedură penală); - de achitare (art.390 Cod de procedură penală); - de încetare a procesului penal (art.332 şi 391 Cod de procedură penală); - de aplicare a unor măsuri de constrângere cu caracter medical (art.499 Cod de

procedură penală); - de respingere a cererii de revizuire a hotărârii irevocabile (art.462 alin.(4) CPP). 2. Sentinţa se adoptă în numele legii şi importanţa acesteia ca act judiciar cere de la

judecători o conştientizare deosebită, pentru legalitatea şi temeinicia ei. Sentinţa trebuie să fie legală, întemeiată şi motivată, bazându-se pe principiile generale

ale efectuării justiţiei, asigurându-se: - contradictorialitatea procesului; - egalitatea cetăţenilor în faţa judecăţii şi a legii, respectarea cinstei şi demnităţii

persoanei; - cercetarea nemijlocită şi publică a probelor; - cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a probelor prezentate şi

administrate; - respectarea cerinţelor privind publicitatea; - secretul deliberării judecătorilor. 3. Se atenţionează instanţele asupra importanţei respectării formei sentinţei, care

serveşte la dezvăluirea mai amplă a conţinutului hotărârii luate de instanţă. Sentinţa trebuie să corespundă atât după formă, cât şi după conţinut cerinţelor art.384-397 Cod de procedură penală. Sentinţa se expune în limba în care s-a efectuat judecarea cauzei, în expresii clare.

Sentinţa se expune în mod consecvent, astfel ca noua situaţie să decurgă din cea anterioară şi să aibă legătură logică cu ea. Se exclude expunerea evenimentelor ce nu se referă la cauza judecată, folosirea formulărilor inexacte, prescurtărilor şi cuvintelor inadmisibile în documentele oficiale.

Declaraţiile inculpaţilor, ale părţilor vătămate, ale părţilor civile, ale martorilor se expun de la persoana a treia. Completări, corectări, suprimări în sentinţă nu se permit.

293

Potrivit art.248 alin. (1) Cod de procedură penală, orice modificare făcută în cuprinsul sentinţei este valabilă dacă aceasta este confirmată în scris, în cuprinsul sau la sfârşitul sentinţei, de către judecător (completul de judecată). Locurile nescrise în cuprinsul sentinţei urmează să fie barate, astfel încât să nu se poată face adăugări.

Corectarea erorilor materiale şi înlăturarea unor omisiuni vădite la întocmirea sentinţei se efectuează în strictă conformitate cu cerinţele art.249 şi 250 Cod de procedură penală.

Toate chestiunile se soluţionează şi se expun în sentinţă astfel ca să nu apară dificultăţi la executare.

4. în fiecare cauză se pronunţă o singură sentinţă, indiferent de numărul inculpaţilor, cu excepţia cazului când cu unul din inculpaţi se încheie acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Dacă cauza este judecată în privinţa mai multor inculpaţi, aceeaşi sentinţă poate fi: în privinţa unor inculpaţi - de condamnare, şi de achitare sau de încetare a procesului penal - în privinţa altor inculpaţi.

La învinuirea inculpatului de săvârşirea mai multor infracţiuni (articole, alineate, litere) sentinţa poate fi de condamnare, de încetare a procesului penal pentru unele infracţiuni şi de achitare pentru altele.

5. Sentinţa nu trebuie să conţină formulări care demonstrează sau pun la îndoială vinovăţia altor persoane pentru săvârşirea infracţiunii.

Dacă unii participanţi ai infracţiunii în temeiurile prevăzute de lege au fost eliberaţi de răspunderea penală, instanţa, în cazul în care aceasta are importanţă pentru stabilirea gradului participării inculpatului la săvârşirea infracţiunii, încadrarea juridică a ei sau a altor circumstanţe esenţiale, poate face referire în sentinţă la participarea acestor persoane la infracţiune, cu indicarea temeiurilor de încetare a procesului în privinţa lor.

Dacă cauza în privinţa mai multor învinuiţi este disjunsă într-o procedură separată, în sentinţă se indică despre săvârşirea infracţiunii de către inculpat împreună cu alte persoane, fără precizarea numelui şi prenumelui lor.

Instanţele judecătoreşti vor ţine cont de faptul că sentinţa de condamnare trebuie să se bazeze pe probe exacte, când toate versiunile au fost verificate, iar divergenţele apărute au fost înlăturate şi apreciate în modul corespunzător.

6. Vinovăţia persoanei în săvârşirea faptei se consideră dovedită numai în cazul când instanţa de judecată, călăuzindu-se de principiul prezumţiei nevinovăţiei, cercetând nemijlocit toate probele prezentate, iar îndoielile, care nu pot fi înlăturate, fiind interpretate în favoarea inculpatului şi în limita unei proceduri legale, a dat răspunsuri la toate chestiunile prevăzute în art.385 Cod de procedură penală.

7. Potrivit alin. (3) art.389 Cod de procedură penală, sentinţa de condamnare se adoptă: - cu stabilirea pedepsei care urmează să fie executată; - cu stabilirea pedepsei, cu liberarea de executarea pedepsei. - fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală sau de pedeapsă. Sentinţa de condamnare se adoptă numai în condiţia în care, în urma cercetării

judecătoreşti, vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii a fost confirmată incontestabil prin ansamblul de probe cercetate de instanţa de judecată (alin. (1) art.389 Cod de procedură penală).

Sentinţa de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri sau, în mod exclusiv ori în principal, pe declaraţiile martorilor depuse în timpul urmăririi penale, citite şi cercetate în instanţa de judecată cu respectarea cerinţelor art.371 Cod de procedură penală.

Dacă martorul care este eliberat, prin lege, de a face declaraţii în baza prevederilor art.90 alin. (11) Cod de procedură penală (rudele apropiate - copii, părinţi, înfietori, înfiaţi, fraţi şi surori, bunici, nepoţi, precum şi soţul, soţia, logodnicul, logodnica bănuitului, învinuitului, inculpatului) nu a acceptat să facă declaraţii în şedinţa instanţei, declaraţiile

294

făcute în cursul urmăririi penale nu pot fi citite în şedinţa de judecată, precum nu pot fi reproduse nici înregistrările audio sau video ale declaraţiilor lui.

8. Sentinţa de condamnare cu stabilirea pedepsei penale care urmează să fie executată se adoptă numai în privinţa persoanei vinovate de săvârşirea infracţiunii în condiţiile că, pentru infracţiunea săvârşită, ea urmează a fi pedepsită şi lipsesc impedimentele pentru stabilirea pedepsei şi executarea ei.

La adoptarea sentinţei de condamnare cu stabilirea pedepsei care urmează să fie executată, instanţa stabileşte categoria pedepsei, mărimea ei, începutul calculării termenului executării pedepsei, precum şi categoria penitenciarului în care se execută pedeapsa cu închisoare în cazul condamnării la închisoare.

9. În conformitate cu pct. 2) alin. (3) art.389 Cod de procedură penală, sentinţa de condamnare cu stabilirea pedepsei şi cu liberarea de executarea ei se adoptă dacă în şedinţa de judecată au fost constatate circumstanţele prevăzute de lege, şi anume:

a) a intrat în vigoare actul de amnistie potrivit art.107 Cod penal; b) cazurile prevăzute în art.89 alin. (2) Cod penal: - condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei; - liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen; - înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă; - liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei; - liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave; - amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au copii în vârstă de

până la 8 ani; c) termenul ţinerii persoanei în stare de arest în cauză, ţinând cont de regulile prevăzute

la art.88 alin. (3) şi (5) Cod penal şi art.186 alin. (1) pct. 1), 2) şi 3) Cod de procedură penală, absorbă pedeapsa numită de instanţa de judecată.

10. Potrivit pct. 3) alin. (3) art.389 Cod de procedură penală, sentinţa de condamnare fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală se adoptă:

a) dacă persoana care pentru prima oară a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă, după săvârşirea infracţiunii:

- s-a autodenunţat de bunăvoie; - a contribuit la descoperirea acesteia; - a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau, în alt mod, a reparat prejudiciul

cauzat de infracţiune (alin. (1) art.57 Cod penal); b) dacă la data judecării cauzei, datorită schimbării situaţiei, se va stabili că persoana

care pentru prima oară a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă ori fapta săvârşită nu mai prezintă pericol social (art.58 Cod penal);

c) liberarea de pedeapsă a minorilor (art.93 Cod penal) sau în cazul expirării termenului de prescripţie a executării sentinţei de condamnare (art.97 Cod penal).

11. La adoptarea sentinţei de condamnare cu liberarea de pedeapsă sau, după caz, a sentinţei de condamnare fără stabilirea pedepsei, instanţa urmează să argumenteze în baza căror temeiuri, prevăzute de Codul penal, a fost adoptată hotărârea respectivă.

12. Procedura aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical, inclusiv modalitatea de adoptare a sentinţei în aceste cauze, sunt reglementate de art.488-503 Cod de procedură penală, iar explicaţiile privind judecarea acestor cauze sunt expuse în Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.23 din 12 decembrie 2005 "Cu privire la respectarea legislaţiei în cazurile despre aplicarea, schimbarea, prelungirea şi revocarea măsurilor de constrângere cu caracter medical".

13. Cazurile în care se adoptă sentinţa de achitare sunt enunţate la pct.1)-5) alin. (1) art.390 Cod de procedură penală.

295

Potrivit alin. (3) pct. 1) şi 2) art.394 Cod de procedură penală, partea descriptivă a sentinţei de achitare trebuie să cuprindă:

1) indicarea învinuirii (potrivit ordonanţei de punere sub învinuire şi rechizitoriului) pe baza căreia cauza în privinţa învinuitului a fost trimisă în judecată;

2) descrierea circumstanţelor cauzei constatate de instanţa de judecată şi enunţarea temeiurilor pentru achitarea inculpatului, cu indicarea motivelor pentru care instanţa respinge probele aduse în sprijinul acuzării. Nu se admite introducerea în sentinţa de achitare a unor formulări ce ar pune la îndoială nevinovăţia celui achitat.

14. În cazul când se adoptă o sentinţă de achitare, instanţa, potrivit alin. (2) art.387 Cod de procedură penală:

a) respinge acţiunea civilă dacă nu s-a constatat existenţa faptei infracţionale incriminate sau fapta nu a fost săvârşită de inculpat;

b) nu se pronunţă asupra acţiunii civile dacă inculpatul a fost achitat pentru că nu sunt întrunite elementele infracţiunii sau există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei:

- legitima apărare; - reţinerea infractorului; - starea de extremă necesitate; - constrângerea fizică sau psihică; - riscul întemeiat (art.35 Cod penal). 15. După ce instanţa de judecată a soluţionat chestiunile prevăzute la art.385 - 388 Cod

de procedură penală, se procedează la întocmirea sentinţei, care constă din trei părţi: - partea introductivă; - partea descriptivă; - dispozitivul. Sentinţa se întocmeşte în limba în care s-a desfăşurat judecarea cauzei de către unul din

judecătorii care au participat la adoptarea ei. Potrivit alin. (3) art.16 Cod de procedură penală, în cazul în care procesul penal s-a

desfăşurat în limba acceptată de majoritatea persoanelor care au participat la proces, sentinţa se întocmeşte în mod obligatoriu şi în limba de stat.

Sentinţa se semnează potrivit cerinţelor alin. (3) art.392 Cod de procedură penală. 16. Partea introductivă a sentinţei trebuie să corespundă cerinţelor art.393 Cod de

procedură penală şi se începe cu indicaţia la aceea că sentinţa se pronunţă în numele legii. Data adoptării sentinţei este ziua, luna şi anul pronunţării ei. În această parte a sentinţei, mai trebuie să se indice: - numărul dosarului, denumirea instanţei de judecată care a adoptat sentinţa, numele şi

prenumele judecătorului sau, după caz, ale judecătorilor completului de judecată, ale grefierului, interpretului, traducătorului, procurorului, apărătorului;

- dacă şedinţa a fost publică sau închisă; - datele privind identitatea inculpatului (inculpaţilor) prevăzute în art.358 alin. (1) CPP.

În acest caz, datele privind numele, prenumele, patronimicul, ziua, luna, anul şi locul naşterii, cetăţenia şi domiciliul trebuie să corespundă documentului ce atestă persoana inculpatului (buletinul de identitate, paşaportul, certificatul de naştere);

- legea penală (articolul, alineatul, punctul şi litera) care prevede infracţiunea de săvârşirea căreia este învinuit inculpatul trimis în judecată, precum şi cea în baza căreia s-a modificat învinuirea adusă inculpatului în şedinţa de judecată în conformitate cu art.326 Cod de procedură penală.

17. Se explică instanţelor că alte date referitoare la persoana inculpatului, care au importanţă pentru cauza penală, pot fi datele care se iau în consideraţie la numirea pedepsei, la determinarea tipului penitenciarului în care urmează să se execute pedeapsa cu închisoare;

296

la stabilirea genului recidivei (alin. (2) şi (3) art.34 Cod penal); la încadrarea juridică a infracţiunii. Printre altele acestea pot fi datele privind:

- antecedentele penale nestinse; - aplicarea amnistiei; - starea de graviditate; - gradul militar, titlul special şi gradul de calificare; - participarea la conflictul militar; - eliberarea din instituţiile penitenciare înainte de termen; - existenţa pedepsei neexecutate; - aflarea la întreţinerea inculpatului a persoanelor inapte de muncă, - precum şi acele prevăzute de art.358 Cod de procedură penală şi alte date, care au

importanţă pentru soluţionarea cauzei. 18. La expunerea datelor privind antecedentele penale nestinse, se indică: - data condamnării; - legea (articolul, alineatul, punctul, litera din Codul penal, redacţia şi anul acestuia) în

baza căreia inculpatul anterior a fost condamnat; - categoria şi măsura de pedeapsă; - datele privind executarea pedepsei, inclusiv în locurile de privaţiune de libertate

(închisoare); - temeiul eliberării de pedeapsă. Denumirea instituţiei de judecată care anterior l-a condamnat pe inculpat se indică

numai în cazul dacă pedeapsa nu este executată şi dacă pedeapsa poate fi stabilită pentru concurs de infracţiuni şi/sau cumulul de sentinţe.

Antecedentul penal stins se indică în partea introductivă a sentinţei numai în cazul în care anterior faţă de inculpat s-a aplicat amnistia şi această circumstanţă are însemnătate pentru aplicarea repetată a amnistiei.

19. Una din condiţiile adoptării unei sentinţe legale este corespunderea părţii descriptive a ei cu circumstanţele constatate în şedinţa de judecată. La întocmirea ei, instanţa trebuie să îndeplinească cerinţele art.394 Cod de procedură penală şi să soluţioneze toate chestiunile prevăzute în art.385 Cod de procedură penală, în aceeaşi consecutivitate.

Partea descriptivă a sentinţei de condamnare trebuie să cuprindă: - descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, indicându-se: locul, timpul,

modul săvârşirii ei, forma şi gradul de vinovăţie, motivele şi consecinţele infracţiunii. Dacă infracţiunea a fost săvârşită de două sau mai multe persoane prin înţelegere prealabilă sau de un grup organizat, e necesar să fie expuse acţiunile concrete săvârşite de către fiecare inculpat;

- dacă infracţiunea săvârşită a atras după sine un prejudiciu material - specificările: cui i-a fost cauzat prejudiciul, valoarea lui, precum şi partea restituită până la judecarea cauzei şi cea a prejudiciului rămas nerestituit;

- probele pe care se întemeiază concluziile instanţei de judecată, argumentându-se motivele admiterii sau respingerii probelor: atât de învinuire, cât şi de apărare. În orice caz, se supun analizei toate probele examinate în şedinţă, indiferent de faptul că sunt cuprinse în cauza penală sau au fost prezentate de către părţi direct în şedinţă. La examinarea cauzei în privinţa mai multor inculpaţi sau când inculpatul este acuzat de săvârşirea mai multor infracţiuni, sentinţa trebuie să conţină analiza probelor privind fiecare capăt de învinuire şi în privinţa fiecărui condamnat. Este necesar nu numai de a indica numele şi prenumele părţii vătămate şi ale martorilor, prin depoziţiile cărora, în opinia instanţei, sunt confirmate unele sau alte circumstanţe de fapt, dar şi de a expune esenţa acestor depoziţii, de a argumenta de ce unele probe sunt admise, iar altele respinse;

297

- indicaţiile asupra circumstanţelor atenuante (art.76 Cod penal) sau agravante (art.77 Cod penal);

- în cazul când o parte a acuzării este considerată neîntemeiată - temeiurile care confirmă aceasta;

- încadrarea juridică a faptei inculpatului, motivele pentru modificarea învinuirii; - menţiunea referitor la recidivă; - motivarea aplicării pedepsei complementare, inclusiv a celor prevăzute de art.62

alin.(3) şi alin.(4) şi art.63 alin. (3) Cod penal. Recunoscându-l vinovat pe inculpat de comiterea infracţiunii după semnele ce urmează

a fi apreciate (de exemplu: deosebită cruzime, vădită lipsă de respect, urmări grave, încălcarea esenţială a drepturilor şi altele), instanţa este obligată ca, în partea descriptivă a sentinţei, să precizeze circumstanţele ce au servit ca motiv de a concluziona prezenţa unuia sau mai multor astfel de indici de calificare.

20. Dacă inculpatul este învinuit de săvârşirea mai multor infracţiuni prevăzute de diferite articole ale Codului penal şi învinuirea cu privire la săvârşirea unora dintre aceste infracţiuni nu s-a dovedit, instanţa, în partea descriptivă a sentinţei, indică motivele recunoaşterii inculpatului vinovat de unele infracţiuni şi achitării pentru altele, iar în dispozitivul sentinţei se formulează hotărârea corespunzătoare despre recunoaşterea inculpatului vinovat în baza unor articole, achitarea sau încetarea procesului pentru infracţiunile prevăzute de alte articole.

În cazurile în care inculpatul este învinuit de comiterea mai multor infracţiuni calificate de un singur articol (alineat, literă) din Codul penal (de exemplu, mai multe episoade de pungăşie - art.192 Cod penal) şi învinuirea conform unora din ele nu s-a dovedit, dacă această situaţie nu impune schimbarea calificării faptei săvârşite, este suficient ca instanţa în partea descriptivă să indice numai motivele recunoaşterii învinuirii în această parte neîntemeiată.

21. Dacă infracţiunea comisă de inculpat incorect este calificată în baza mai multor articole ale Codului penal, instanţa doar în partea descriptivă a sentinţei trebuie să indice excluderea învinuirii incriminate greşit, indicând motivele respective.

Modificarea învinuirii în sensul agravării ei e posibilă numai în cazurile şi modul prevăzut de art.326 Cod de procedură penală.

Dacă este necesară modificarea învinuirii inculpatului potrivit articolelor legii penale, care prevăd răspunderea penală pentru infracţiuni în cazul în care dosarele sunt intentate numai în baza plângerii prealabile a victimei (art.276 Cod de procedură penală), instanţa, la prezenţa în cauză a plângerii părţii vătămate sau a cererii ei orale în şedinţa judiciară despre tragerea inculpatului la răspundere penală, poate reîncadra juridic acţiunile inculpatului potrivit articolelor legii penale respective şi adoptă o sentinţă de condamnare.

În lipsa plângerii părţii vătămate sau în cazul în care plângerea a fost retrasă, în temeiurile art.332 Cod de procedură penală instanţa de judecată pronunţă o sentinţă de încetare a procesului penal în baza art.391 alin. (1) pct. 1) din acelaşi cod.

Dacă acest fapt a fost stabilit în şedinţa preliminară, instanţa, prin sentinţă motivată, încetează procesul penal (art.350 Cod de procedură penală).

La împăcarea părţii vătămate cu inculpatul în cazurile prevăzute de art.109 Cod penal şi art.276 alin. (1) Cod de procedură penală, instanţa de judecată adoptă o sentinţă de încetare a procesului penal, dacă împăcarea a avut loc până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti (art.276 alin. (5) Cod de procedură penală).

22. Se atrage atenţia că, potrivit art.394 alin. (2) Cod de procedură penală, instanţa de judecată este obligată să motiveze:

a) stabilirea pedepsei cu închisoare, dacă sancţiunea legii penale prevede şi alte categorii de pedepse mai uşoare;

298

b) aplicarea unei pedepse mai uşoare decât cea prevăzută de lege (art.79 alin. (1) Cod penal);

c) aplicarea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau aplicarea altor categorii de liberare de pedeapsa penală, prevăzute în art.89 Cod penal, precum şi a liberării de răspundere penală conform art.53 Cod penal.

23. În cazul în care apare necesitatea de a reîncadra juridic fapta, pentru săvârşirea căreia inculpatul nu a fost pus sub învinuire, instanţa trebuie să ţină cont că o astfel de modificare a încadrării juridice este posibilă numai când acţiunile inculpatului, ce urmează a fi încadrate în baza altei legi, i-au fost imputate, nu conţin semnele unei infracţiuni mai grave şi învinuirea pentru acestea nu se deosebeşte în mare măsură după circumstanţele reale ale cauzei de învinuirea înaintată definitiv, susţinută de procuror în cadrul judecării cauzei, iar modificarea învinuirii nu înrăutăţeşte situaţia inculpatului şi nu afectează dreptul lui la apărare.

În astfel de cazuri, instanţele vor ţine cont de faptul că învinuirea se consideră mai gravă în cazul când se aplică o altă normă de lege (articol, alineat, literă), sancţiunea căreia prevede o pedeapsă mai severă; în învinuire se introduc fapte şi episoade adăugătoare, care nu au fost puse la baza învinuirii inculpatului iniţial, semne calificative, circumstanţe agravante, care atrag după sine modificarea încadrării în baza unei norme ce prevede o pedeapsă mai severă sau majorează volumul învinuirii, deşi nu modifică estimaţia juridică a celor săvârşite.

Drept învinuire care esenţial, după circumstanţele reale, diferă de cea de la început urmează de considerat orice altă modificare a învinuirii (imputarea altor acţiuni în locul celor imputate anterior, imputarea infracţiunii care diferă de cea imputată după obiectul atentat, caracterul faptei şi acţiunii), care afectează dreptul inculpatului la apărare.

24. Stabilirea mărimii pedepsei în dependenţă de gradul pericolului recidivei (alin.(2) şi (3) ale art.34 Cod penal) obligă instanţele să stabilească genul recidivei. Concluziile instanţei privind aceasta, expunându-se motivele, se indică în partea descriptivă a sentinţei, iar hotărârea respectivă se formulează în dispozitivul sentinţei.

25. La adoptarea sentinţei în cauzele cu mai multe episoade, e rezonabilă expunerea circumstanţelor infracţiunii constatate, luându-se în consideraţie cronologia evenimentelor şi probele ce susţin concluziile instanţei privind vinovăţia şi aprecierea juridică a faptei, pe fiecare episod sau infracţiune aparte. În acest caz, după aprecierea probelor şi încadrarea juridică a acţiunilor vinovaţilor pe episoade, instanţa, la motivarea sentinţei, urmează să argumenteze concluzia generală privind volumul învinuirii dovedite în totul în privinţa fiecărui inculpat şi privind încadrarea juridică a acţiunilor lui.

Dacă instanţa judecă cauza în privinţa mai multor inculpaţi, prin acţiunile cărora a fost cauzat un prejudiciu material, în sentinţă se indică dacă încasarea are loc în mod solidar sau în cote-părţi.

În cazuri excepţionale, când, pentru a stabili exact suma despăgubirilor cuvenite părţii civile, e necesară amânarea judecării cauzei şi această circumstanţă nu are efect la încadrarea juridică a acţiunilor infracţionale, instanţa poate să admită, în principiu, acţiunea civilă, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să hotărască instanţa civilă (alin. (3) art.387 Cod de procedură penală).

26. Acţiunea civilă în procesul penal, aplicarea legislaţiei la examinarea acţiunii civile, înaintarea acţiunii civile în procesul penal, recunoaşterea şi refuzul de a recunoaşte pe cineva parte civilă (parte civilmente responsabilă), retragerea acţiunii civile sunt reglementate de art.219-224 Cod de procedură penală, iar judecarea, soluţionarea acţiunii civile, precum şi asigurarea acţiunilor civile sunt reglementate de art.225, 387 şi 388 Cod de procedură penală, precum şi de unele norme ale Codului de procedură civilă.

27. La adoptarea sentinţei de condamnare, instanţa este obligată să examineze acţiunea civilă, pornită în cauza penală, să acorde părţilor cuvânt în privinţa ei, să expună în sentinţă

299

opiniile lor şi, referindu-se la legea materială, să la una din hotărârile prevăzute în art.387 alin. (1) Cod de procedură penală. În cazul când acţiunea civilă este admisă integral sau parţial, în dispozitivul sentinţei se indică termenul de executare benevolă. Aceasta rezultă din cerinţele alin. (7) art.241 Cod de procedură civilă, potrivit căruia, în cazul în care instanţa judecătorească stabileşte modul şi termenul de executare a hotărârii, dispune executarea ei imediată sau la măsuri pentru asigurarea executării, în dispozitiv se face o menţiune în acest sens.

28. Conform prevederilor art.212 Cod de procedură civilă, renunţarea la acţiunea civilă se consemnează în procesul - verbal al şedinţei de judecată şi se semnează de reclamant.

Dacă renunţarea părţii civile la acţiune este exprimată în cerere scrisă, adresată instanţei, ea se anexează la dosar, fapt menţionat în procesul - verbal al şedinţei de judecată.

Înainte de a admite renunţarea părţii civile la acţiune, preşedintele (instanţa) explică reclamantului efectul acestui act de procedură.

În cazul admiterii renunţării reclamantului la acţiune, instanţa se va pronunţa în partea descriptivă şi dispozitivul sentinţei.

29. Instanţa, aplicând confiscarea specială (art.106 Cod penal), în dispozitivul sentinţei indică concret care bunuri sunt supuse confiscării speciale.

30. În dispozitivul sentinţei de condamnare se reflectă hotărârea instanţei privind corpurile delicte şi dispoziţia referitoare la repartizarea cheltuielilor judiciare.

Formulând hotărârea privind corpurile delicte, instanţa concret indică care obiecte urmează a fi nimicite, care din ele se transmit proprietarilor legali sau persoanelor interesate şi instituţiilor, la demersurile lor, care se transmit în buget, care rămân la dosar.

În privinţa cheltuielilor judiciare, în dispozitiv se indică în ce mărime, de cine sunt suportate sau că sunt trecute în contul statului.

31. Chestiunile privind măsurile de protecţie a martorilor, a părţilor vătămate şi a altor persoane participante la proces (art.215 Cod de procedură penală), a persoanei arestate, de ocrotire a copiilor minori ai inculpaţilor arestaţi şi ai victimelor, a părinţilor lor bătrâni, a persoanelor iresponsabile sau de vârstă înaintată aflate sub ocrotirea lor, precum şi chestiunile privind păstrarea domiciliului şi bunurilor lor (art.189 Cod de procedură penală) se rezolvă printr-o încheiere aparte, pronunţată de instanţă concomitent cu sentinţa.

32. Dispozitivul sentinţei de achitare urmează să conţină şi indicaţii cu privire la recunoaşterea dreptului persoanei achitate la repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată, în conformitate cu pct.34 alin. (2) art.66 Cod de procedură penală.

33. În cazul prezenţei cererii, instanţa, în dispozitivul sentinţei, va hotărî şi în privinţa măsurilor asigurătorii pentru repararea prejudiciului, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii (art.202 Cod de procedură penală).

34. În partea descriptivă a sentinţei de condamnare e necesar să fie reflectate raportul inculpatului privitor la învinuirea înaintată şi aprecierea argumentelor înaintate de el în apărarea sa.

Concomitent, urmează de ţinut cont că refuzul inculpatului de a depune declaraţii nu dovedeşte vina lui. Nerecunoaşterea vinovăţiei şi refuzul de a da depoziţii urmează a se aprecia ca metode de a se apăra de învinuirea înaintată; ele nu pot fi luate în consideraţie ca circumstanţe ce negativ caracterizează personalitatea.

Recunoaşterea de către inculpat a vinovăţiei sale poate fi pusă la baza sentinţei de condamnare numai dacă ea este confirmată în cumul cu alte probe administrate şi apreciate de către instanţă.

În cazul în care inculpatul îşi schimbă depoziţiile date de el la judecarea cauzei, instanţa de judecată trebuie să cerceteze toate depoziţiile lui, să clarifice motivele schimbării lor şi, în

300

urma cercetării lor în cumul cu alte probe administrate în cauză, să le aprecieze în mod corespunzător.

35. La adoptarea sentinţelor de condamnare, instanţa trebuie să respecte strict principiul individualizării la stabilirea pedepsei, luând în consideraţie caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite, persoana vinovatului şi circumstanţele atenuante şi/sau agravante.

Enumerarea din art.77 Cod penal a circumstanţelor agravante este exhaustivă şi nu poate fi interpretată extensiv. Din aceste motive, instanţele nu sunt în drept să invoce ca circumstanţe agravante împrejurări ce nu se cuprind în această lege.

În cazul în care circumstanţa agravantă este indicată în dispoziţia articolului părţii speciale din Codul penal în calitate de indice calificativ al infracţiunii, ea nu poate fi luată în consideraţie suplimentar în calitate de agravantă la stabilirea pedepsei pentru această infracţiune.

Instanţele sunt în drept să se refere în sentinţă numai la circumstanţele atenuante şi/sau agravante care au fost cercetate şi confirmate în şedinţa judiciară.

36. Potrivit art.395 Cod de procedură penală, în dispozitivul sentinţei de condamnare trebuie să fie indicate:

a) numele, prenumele şi patronimicul inculpatului; b) constatarea că inculpatul este vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea

penală, indicându-se articolul, alineatul şi literele; c) felul şi mărimea nu numai ale pedepsei principale, dar şi ale pedepsei complementare

aplicate inculpatului pentru fiecare infracţiune constatată, pedeapsa principală şi suplimentară, pe care urmează să le execute condamnatul, reieşind din concursul de infracţiuni (art.84 Cod penal) şi/sau din cumulul de sentinţe (art.85 Cod penal).

La stabilirea pedepsei cu aplicarea prevederilor art.79 Cod penal, instanţa stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune aparte cu trimitere la această normă, apoi stabileşte pedeapsa definitivă prin cumulul total ori parţial al acestora.

Despre faptul că pedeapsa este stabilită cu aplicarea art.90 sau 96 Cod penal, de asemenea, se indică după stabilirea pedepsei definitive prin concurs de infracţiuni şi/sau cumulul de sentinţe.

La aplicarea art.90 sau 96 Cod penal, în mod obligatoriu, se indică termenul de probă fixat şi termenul amânării executării pedepsei.

În dispozitivul sentinţei de condamnare, cu stabilirea pedepsei, care urmează să fie executată de către inculpat sub formă de închisoare, se va indica:

- începutul termenului de ispăşire a pedepsei, care se calculează de la data pronunţării sentinţei, prin computarea detenţiei preventive dacă inculpatul a fost reţinut în stare de arest, precum şi decizia privind luarea în calcul că inculpatul până la pronunţarea sentinţei s-a aflat în stare de arest.

37. Instanţele judecătoreşti vor ţine cont de faptul că în art.390 Cod de procedură penală sunt prevăzute cinci temeiuri pentru adoptarea sentinţei de achitare:

1) nu s-a constatat existenţa faptei infracţiunii; 2) fapta nu a fost săvârşită de inculpat; 3) fapta inculpatului nu întruneşte elementele infracţiunii; 4) fapta nu este prevăzută de legea penală; 5) există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. Sentinţa de achitare, în cazul în care nu s-a constatat existenţa faptei infracţiunii, se

adoptă atunci când faptele incriminate inculpatului nu au avut loc ori când consecinţele indicate în învinuire s-au produs în urma acţiunilor persoanei căreia i s-a pricinuit dauna sau indiferent de voinţa cuiva, de exemplu, cazul fortuit (fapta săvârşită fără vinovăţie).

38. Partea descriptivă a sentinţei de achitare trebuie să cuprindă: - indicarea învinuirii, expunerea circumstanţelor cauzei constatate de instanţă;

301

- analiza probelor, temeinicia concluziilor instanţei despre faptul că învinuirea nu şi-a găsit confirmare, precum şi motivarea de ce instanţa respinge probele puse la baza învinuirii.

Adoptând sentinţa de achitare în privinţa persoanei acuzate de săvârşirea mai multor infracţiuni, calificate conform câtorva articole ale Codului penal, în partea descriptivă a sentinţei, concomitent cu indicarea motivelor, instanţa urmează să formuleze concluzia de recunoaştere a învinuirii ca neîntemeiată relativ la fiecare articol al legii penale (episodul învinuirii, articolul, alineatul, litera), cu indicarea temeiului de achitare stabilit la art.390 Cod de procedură penală.

39. În partea descriptivă a sentinţei de achitare vor fi reflectate motivele pe care este întemeiată hotărârea instanţei referitor la acţiunea civilă sau la recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune.

În conformitate cu art.387 alin. (2) Cod de procedură penală, instanţa respinge acţiunea civilă dacă nu s-a constatat existenţa faptei incriminate sau fapta nu a fost săvârşită de inculpat şi nu se pronunţă asupra acţiunii civile dacă inculpatul a fost achitat pentru că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sau există una din cauzele prevăzute la art.35 Cod penal, care înlătură caracterul penal al faptei:

- legitima apărare; - reţinerea infractorului; - starea de extremă necesitate; - constrângerea fizică sau psihică; - riscul întemeiat. Nu se admite includerea în sentinţa de achitare a unor formulări contradictorii care pun

la îndoială nevinovăţia celui achitat. 40. Sentinţa de încetare a procesului penal se adoptă în cazurile prevăzute la art.391

alin. (1) pct. 1) - 7) Cod de procedură penală. În cazul în care fapta persoanei constituie o contravenţie, instanţa, prin sentinţă

motivată, încetează procesul penal, cu aplicarea sancţiunii contravenţionale (alin. (2) art.332, alin. (2) art.391 Cod de procedură penală). Încetarea procesului penal în cazul când a intervenit termenul de prescripţie sau actul de amnistie (pct. 4) art.275 Cod de procedură penală) e posibilă numai cu acordul învinuitului şi/sau reprezentantului lui legal.

Potrivit alin. (4) art.332 Cod de procedură penală, sentinţa de încetare a procesului penal poate fi atacată cu recurs în cazul în care cauza s-a judecat în şedinţa preliminară (art.345, 350 Cod de procedură penală) şi cu apel în cazul în care cauza s-a judecat în ordinea stabilită la art.354-384 Cod de procedură penală (Titlul II, Capitolul III).

41. În dispozitivul sentinţei de achitare nu se indică cuvântul "condamnă", doar numai dispoziţia de achitare a inculpatului, cu indicarea exactă în baza cărui temei prevăzut de lege el este achitat, respectiv, conform fiecărui articol (alineatul, litera) al legii penale.

Dispozitivul sentinţei de achitare va mai cuprinde: - indicaţii cu privire la revocarea măsurii preventive şi măsurilor de asigurare a acţiunii

civile în caz dacă s-au aplicat asemenea măsuri; - hotărârea referitoare la acţiunea civilă înaintată; - soluţionarea chestiunii cu privire la corpurile delicte; - indicaţii despre modul şi termenul de atac al sentinţei în ordine de apel sau de recurs. 42. Sentinţa de încetare a procesului penal în privinţa făptuitorului decedat poate fi

adoptată în cazul existenţei certificatului de deces eliberat de organele de înregistrare a actelor civile, dacă nu sunt temeiuri pentru reabilitarea celui decedat şi rudele nu solicită reabilitarea persoanei acuzate.

43. În cazul în care câteva persoane au săvârşit o faptă social periculoasă, prevăzută de legea penală, instanţa are dreptul să examineze concomitent chestiunea despre vinovăţia unor persoane şi despre aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical în privinţa altor

302

persoane, care au săvârşit această faptă în stare de iresponsabilitate sau care s-au îmbolnăvit de o boală psihică după săvârşirea infracţiunii. În aceste cazuri, instanţa adoptă o sentinţă, partea descriptivă a căreia va cuprinde descrierea faptei social periculoase pe care ea a considerat-o dovedită, de asemenea, probele în baza cărora instanţa şi-a întemeiat concluziile sale atât în privinţa persoanelor vinovate de săvârşirea infracţiunii, cât şi în privinţa persoanelor care au săvârşit această faptă în stare de iresponsabilitate ori care s-au îmbolnăvit de o boală psihică după săvârşirea infracţiunii.

În partea descriptivă a acestei sentinţe, instanţa formulează hotărârea respectivă despre recunoaşterea vinovăţiei unor inculpaţi şi despre aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical referitor la persoanele recunoscute iresponsabile sau care s-au îmbolnăvit de o boală psihică după săvârşirea infracţiunii, dar până la adoptarea sentinţei în cauză.

44. Pronunţarea sentinţei, prin care se termină judecarea cauzei, are loc în şedinţa judiciară şi în toate cazurile în şedinţă publică.

Data adoptării sentinţei se consideră ziua pronunţării ei, iar locul adoptării ei - oraşul sau altă localitate, unde a fost pronunţată sentinţa.

45. Înmânarea copiei de pe sentinţă sau de pe dispozitivul ei inculpatului arestat se face potrivit cerinţelor art.399 Cod de procedură penală.

46. În legătură cu adoptarea prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.10 din 24 aprilie 2000 "Cu privire la respectarea normelor de procedură penală la adoptarea sentinţei". mun.Chişinău, 19 iunie 2006

nr.5

303



Cu privire la practica asigurării controlului judecătoresc de către judecătorul de instrucţie în

procesul urmăririi penale nr.7 din 04.07.2005



În contextul implementării Codului de procedură penală al Republicii Moldova, pus în aplicare la 12 iunie 2003 -

având în vedere specificul novator al instituţiei judecătorului de instrucţie şi rolul acestuia în cadrul controlului judiciar al urmăririi penale;

ţinând cont de garanţiile asigurate persoanei de Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, de interpretările date de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în jurisprudenţa sa;

luând în consideraţie complexitatea problemelor juridice cu care se întâlneşte judecătorul de instrucţie şi importanţa aspectelor de drept evaluate de jurisprudenţa şi evidenţiate în cadrul generalizării practicii judiciare în cauzele penale privind controlul judiciar al urmăririi penale;

urmărind scopul interpretării unitare şi aplicării corecte a normelor de drept în cadrul controlului judiciar al urmăririi penale exercitat de judecătorul de instrucţie;

în temeiul articolelor 2 lit.e) şi 16 lit.d) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, Plenul prin prezenta Hotărâre oferă următoarele explicaţii:

1. Controlul judiciar al procedurii de urmărire penală constă în verificarea de către o instanţă independentă şi imparţială, sesizată în modul prevăzut de lege, a acţiunilor organului de urmărire penală şi a organului care efectuează activitate operativă de investigaţie în scopul depistării şi înlăturării încălcărilor drepturilor omului încă la faza de urmărire penala şi asigurării respectării drepturilor, libertăţilor şi a intereselor legitime ale participanţilor la proces şi a altor persoane. Controlul judiciar al procedurii prejudiciare se efectuează de către judecătorul de instrucţie, care activează în cadrul judecătoriilor, iar în cazurile prevăzute de lege - şi de către instanţa de recurs, care verifică legalitatea efectuării acestui control.

Activitatea judecătorului de instrucţie privitor la controlul judiciar în cadrul urmăririi penale se divizează în patru direcţii:

a) atribuţii legate de examinarea demersurilor procurorului privind autorizarea efectuării acţiunilor procesuale penale sau a exercitării activităţii operative de investigaţii;

b) atribuţii proprii organului de urmărire penală; c) atribuţii legate de aplicarea măsurilor procesuale de constrângere; d) atribuţii legate de soluţionarea plângerilor împotriva actelor ilegale ale organelor de

urmărire penală, ale organelor care exercită activitatea operativă de investigaţii, precum şi plângerile împotriva acţiunilor ilegale ale procurorului.

304

2. Atribuţiile judecătorului de instrucţie legate de examinarea demersurilor procurorului privind autorizarea efectuării acţiunilor procesuale penale

2.1. Autorizarea judecătorului de instrucţie pentru exercitarea unei acţiuni procesuale constituie prin sine o formă de control judiciar în cazul necesităţii organului de urmărire penală sau a organului care exercită activitate operativă de investigaţii de a efectua o activitate care atrage implicarea organului statal în viaţa privată a persoanei, a domiciliului, a corespondenţei, adică în cazul în care prin acţiunea procesuală respectivă vor fi afectate nişte drepturi sau libertăţi fundamentale ale persoanei. Pentru a decide autorizarea efectuării unei acţiuni procesuale ce implică imixtiunea organului de urmărire în viaţa privată a persoanei, afectând astfel nişte drepturi sau libertăţi fundamentale ale persoanei, judecătorul de instrucţie verifică următoarele:

• dacă imixtiunea organului de urmărire penală este prevăzută de lege; • dacă această imixtiune este necesară într-o societate democratică; • dacă imixtiunea solicitată urmăreşte un scop legitim şi • dacă este respectat principiul proporţionalităţii între dreptul sau libertatea persoanei

garantate de lege şi necesitatea efectuării acţiunii procesuale solicitate. 2.2. Se consideră imixtiunea organului de urmărire penală prevăzută de lege în

cazul în care această imixtiune este reglementată de lege, iar legea care autorizează imixtiunea este clară, accesibilă şi previzibilă.

Claritatea legii se exprimă printr-un grad suficient de exactitate a prevederilor respective, adică legea trebuie să conţină măsuri de protecţie contra acţiunilor arbitrare ale autorităţilor publice.

Accesibilitatea legii prezumă publicarea ei în Monitorul Oficial în condiţiile Legii nr.173-XIII din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale, adică legea trebuie să fie accesibilă persoanelor la care se referă.

Pentru a satisface exigenţa previzibilităţii prevederilor legale, legea trebuie să fie redactată în termeni suficient de clari şi precişi, cu toate noţiunile bine definite, care permite corelarea acţiunilor organului de urmărire penală cu exigenţele legii şi definesc în mod clar domeniul conduitei interzise şi consecinţele nerespectării prevederilor respective.

2.3. Imixtiunea este considerată necesar ă într-o societate democratică atunci când ea este "fondată pe o necesitate socială imperioasă şi mai ales proporţională scopului legitim scontat" (CEDO, hot. Olsson c. Suediei din 24 martie 1988), adică când imixtiunea este compatibilă cu principiile democratice.

Caracterul unei societăţi democratice se exprimă prin supremaţia dreptului în societatea democratică şi necesitatea de a se opune ingerinţelor arbitrare în drepturile şi libertăţile persoanei garantate de legea naţională şi internaţională. Acţiunea necesară într-o societate democratică se determină în raport cu echilibrul atins între drepturile individului şi interesul public, fiind aplicat principiul proporţionalităţii.

2.4. Principiul proporţionalităţii între dreptul sau libertatea persoanei garantate de lege şi necesitatea efectuării acţiunii procesuale solicitate recunoaşte că drepturile omului nu sunt absolute şi exercitarea drepturilor unei persoane trebuie să fie apreciată în raport cu interesul public mai larg.

Articolul 8 §2 din Convenţia Europeană prevede drept scop legitim pentru imixtiune de către agenţii de stat în viaţa privată a persoanei, în domiciliu sau asupra corespondenţei acestuia: securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane.

2.5. Cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează acţiunile de urmărire penală legate de imixtiunea în viaţa privată a persoanei, adică legate de limitarea inviolabilităţii persoanei, domiciliului, limitarea secretului corespondenţei, convorbirilor telefonice,

305

comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări, precum şi alte acţiuni prevăzute de lege (art.301).

Codul de procedură penală prevede posibilitatea autorizării acţiunilor procesuale de către judecătorul de instrucţie în următoarele cazuri: cercetării la faţa locului în domiciliu (art.118); examinării corporale silite (art.119); exhumării cadavrului (art.121); efectuării percheziţiei (art.125); ridicare de obiecte şi documente care constituie secret de stat, comercial, bancar, precum şi ridicarea informaţiei privind convorbirile telefonice (art.126); percheziţia corporală şi ridicarea de obiecte şi documente care se află în hainele, în lucrurile sau pe corpul persoanei (art.130); sechestrării corespondenţei (art.133); interceptarea comunicărilor telefonice, prin radio sau altor convorbiri cu utilizarea mijloacelor tehnice (art.135); înregistrări de imagini (art.137); internarea persoanei în instituţie medicală pentru efectuarea expertizei medico-legale sau psihiatrice (art.152); nimicirea corpurilor delicte - substanţe explozive şi alte obiecte care prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea omului şi din acest motiv nu pot fi păstrate până la soluţionarea cazului (art.159); punerea bunurilor sub sechestru şi ridicarea acestora (art.205, 210); luarea silită de probe pentru cercetarea comparativă (art.154-156, 301); suspendarea provizorie din funcţie (art.302); aplicarea amenzii judiciare (art.302).

Conform art.303 CPP, cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează următoarele măsuri operative de investigaţie: cercetarea domiciliului şi instalarea în el a aparatelor audio şi video, de fotografiat, de filmat etc.; supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice; interceptarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri; controlul comunicărilor telegrafice şi a altor convorbiri; culegerea informaţiei de la instituţiile de telecomunicaţii.

Autorizarea de către judecătorul de instrucţie a acţiunilor procesuale penale menţionate în prezentul punct se efectuează doar după pornirea urmăririi penale, iar autorizarea cercetării la faţa locului (art.118 CPP) şi a percheziţiei corporale sau a ridicării de obiecte (art.130 CPP) poate avea loc şi până la pornirea urmăririi penale (art.279 CPP).

2.6. Codul de procedură penală (art.301) prevede ca excepţie dreptul organului de urmărire penală de a efectua acţiuni procesuale pentru care este necesară autorizarea judecătorului de instrucţie, fără o asemenea autorizare:

• în caz de infracţiune flagrantă - examinarea corporală (art.119); percheziţia în domiciliu (art.125); cercetarea la domiciliu şi ridicarea de obiecte de la domiciliu (art.279)

• în caz de urgenţă - interceptarea comunicărilor telefonice, prin radio sau altor convorbiri cu utilizarea mijloacelor tehnice (art.135); înregistrările de imagini (art.137);

• în caz de delict flagrant sau caz ce nu suferă amânare - punerea bunurilor sub sechestru şi ridicarea acestora (art.205, 210).

2.7. Conform art.513 CPP, se consideră infracţiune flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii ei, precum şi infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire, este urmărit de victimă, de martori oculari sau de alte persoane ori este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte care ar da temei de a-l presupune participant la infracţiune.

2.8. Caz de urgenţă în sensul art.135 CPP, conform prevederilor art.272 CPP, este împrejurarea în care organul de urmărire penală este obligat să efectueze acţiuni de urmărire penală ce nu suferă amânare, chiar dacă aceasta constată că urmărirea penală nu este de competenţa sa, dacă întârzierea obţinerii autorizaţiei judecătorului de instrucţie ar provoca prejudicii grave activităţii de administrare a probelor.

2.9. Caz de delict flagrant în sensul art.205 CPP este situaţia în care infracţiunea este descoperită în momentul săvârşirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat, iar caz ce nu suferă amânare este împrejurarea în care persistă pericol real că se vor pierde sau distruge bunurile dacă nu vor fi puse sub sechestru.

306

2.10. Despre efectuarea acţiunilor procesuale pentru care este necesară autorizarea judecătorului de instrucţie fără o asemenea autorizare, judecătorul de instrucţie trebuie să fie informat în termen de 24 ore de la terminarea efectuării acţiunii respective. Pentru a exercita controlul, procurorul trebuie să prezinte judecătorului de instrucţie materialele cauzei care au confirmat necesitatea efectuării acţiunii procesuale respective fără autorizarea judecătorului de instrucţie.

Materialul prezentat judecătorului de instrucţie trebuie să conţină date care ar argumenta necesitatea efectuării acţiunii procesuale respective fără autorizarea judecătorului de instrucţie, adică date care să confirme fie situaţia "cazului de urgenţă", fie a "cazului ce nu suferă amânare", fie că a fost săvârşită "infracţiune flagrantă". În urma controlului judiciar, dacă au existat temeiuri suficiente pentru efectuarea acţiunii respective fără autorizarea judecătorului de instrucţie, acesta printr-o încheiere motivată, declară acţiunea de urmărire penală efectuată legală, în caz contrar acţiunea de urmărire penală se declară ilegală.

Încheierea judecătorului de instrucţie prin care a fost declarată legală sau ilegală acţiunea de urmărire penală efectuată fără autorizarea judecătorului de instrucţie este irevocabilă şi nu poate fi supusă niciunei căi de atac.

2.11. Procedura autorizării acţiunilor de urmărire penală sau a măsurilor operative de investigaţii, conform prevederilor art.304, 305 CPP, se efectuează în baza demersului procurorului, prin care se solicită acordul pentru efectuarea acţiunilor respective, însoţit de ordonanţa motivată a organului de urmărire penală învestit cu astfel de împuterniciri, în conformitate cu Codul de procedură penală sau cu Legea privind activitatea operativă de investigaţii.

În partea descriptivă a ordonanţei urmează a fi descrise fapta încriminată, indicându-se locul, timpul, modul săvârşirii acesteia, forma vinovăţiei, consecinţele infracţiunii pe baza cărora se stabilesc acţiunile de urmărire penală sau măsurile operative de investigaţii necesare pentru a fi efectuate, rezultatele care trebuie să fie obţinute în urma efectuării acestor măsuri, termenul de efectuare a acţiunilor respective, locul efectuării, responsabilii de executare, metodele de fixare a rezultatelor şi alte date ce au importanţă pentru adoptarea de către judecătorul de instrucţie a unei hotărâri legale şi întemeiate asupra autorizării solicitate. La ordonanţă se anexează materialele ce confirmă necesitatea efectuării acestor acţiuni.

Conform art.255 alin.(4) dacă legea prevede că o acţiune sau o măsură procesuală trebuie să fie autorizată de judecătorul de instrucţie, un exemplar al ordonanţei de autorizare rămâne la judecătorul de instrucţie.

2.12. În scopul păstrării confidenţialităţii urmăririi penale, demersul procurorului privitor la autorizarea efectuării acţiunilor de urmărire penală sau a măsurilor operative de investigaţie se prezintă nemijlocit judecătorului de instrucţie, care îl înregistrează într-un registru separat.

2.13. Demersul procurorului privitor la autorizarea efectuării acţiunilor de urmărire penală sau a măsurilor operative de investigaţie se examinează de judecătorul de instrucţie fără prezenţa altor persoane decât a procurorului şi, după caz, a reprezentantului organului care exercită activitatea operativă de investigaţii, dacă acesta îl însoţeşte pe procuror. Proces-verbal la examinarea acestor demersuri nu se întocmeşte.

Demersul procurorului referitor la autorizarea efectuării acţiunilor de urmărire penală sau a măsurilor operative de investigaţie se examinează de către judecătorul de instrucţie în şedinţă închisă, cu participarea procurorului şi, după caz, a reprezentantului organului care exercită activitatea operativă de investigaţii de urgenţă, imediat dar nu mai târziu de 4 ore de la primirea demersului.

2.14. După efectuarea controlului temeiniciei demersului şi a circumstanţelor expuse în punctele 2.2 - 2.4 din prezenta hotărâre, judecătorul de instrucţie, prin încheiere motivată, autorizează efectuarea acţiunii de urmărire penală ori a măsurii operative de investigaţie sau,

307

după caz, respinge demersul declarat. În încheiere judecătorul de instrucţie se va expune asupra circumstanţelor menţionate la punctele 2.2 - 2.4 din prezenta hotărâre.

Încheierea judecătorului de instrucţie asupra demersului procurorului referitor la autorizarea efectuării acţiunilor de urmărire penală sau a măsurilor operative de investigaţie este definitivă şi nu poate fi supusă căilor de atac.

3. Atribuţiile judecătorului de instrucţie proprii organului de urmărire penală 3.1. Deşi judecătorul de instrucţie nu este organ de urmărire penală şi nu are atribuţii de

a administra probe, art.109 CPP prevede că, în cazul în care prezenţa martorului la judecarea cauzei va fi imposibilă din motivul plecării acestuia peste hotarele ţării sau din alte motive întemeiate, procurorul poate solicita audierea martorului de către judecătorul de instrucţie, cu asigurarea posibilităţii bănuitului, învinuitului, apărătorului acestuia, părţii vătămate şi procurorului de a pune întrebări martorului audiat. Această procedură asigură posibilitatea realizării dreptului inculpatului la audierea martorilor acuzării, care din anumite motive nu vor putea fi prezenţi în şedinţa de judecată, în aceleaşi condiţii ca şi martorii apărării, drept garantat de art.6 §3 lit.d) din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului.

3.2. Drept alte motive întemeiate pentru a audia martorul în condiţiile art.109 CPP poate servi boala îndelungată a persoanei care urmează a fi audiată ca martor, o deplasare de lungă durată, audierea martorului sau, după caz a victimei pentru a reduce revictimizarea acestora ş.a.

3.3. La solicitarea procurorului de a audia martorul (partea vătămată) în condiţiile art.109 CPP, judecătorul de instrucţie stabileşte data şi ora la care va avea loc audierea martorului. Audierea martorului se efectuează cu participarea procurorului, părţii vătămate, a bănuitului, învinuitului, apărătorului şi, după caz, a reprezentantului legal şi la data fixată pentru audiere procurorul asigură prezenţa acestor persoane în instanţă.

Audierea se efectuează de către judecătorul de instrucţie în ordinea generală prevăzută de art.105-109 CPP, asigurându-se dreptul participanţilor la audiere de a pune întrebări martorului audiat. Procedura de desfăşurare a audierii şi declaraţiile martorului se consemnează de grefier în procesul verbal al şedinţei de judecată şi în declaraţii ca document separat anexat la procesul verbal în condiţiile prevăzute la art.336-337 CPP. Audierea martorului poate fi înregistrată video sau audio, conform prevederilor art.115 CPP. Procesul verbal al şedinţei şi declaraţiile martorului cu caseta video sau audio, dacă au fost aplicate înregistrări, se transmit procurorului pentru a fi anexate la materialele dosarului respectiv, iar copiile acestora se păstrează la judecătorul de instrucţie.

3.4. Audierea martorului de către judecătorul de instrucţie în condiţii speciale, prevăzute de art.110 CPP, se efectuează dacă există motive temeinice de a considera că viaţa, integritatea corporală sau libertatea martorului ori a unei rude apropiate a lui sunt în pericol în legătură cu declaraţiile pe care acesta le face într-o cauză penală privind o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă şi dacă există mijloacele tehnice respective. În asemenea situaţie, judecătorul de instrucţie poate admite ca martorul respectiv să fie audiat fără a fi prezent fizic la locul unde se află organul de urmărire penală sau în sala în care se desfăşoară şedinţa de judecată, prin intermediul teleconferinţei cu circuit închis.

Din sensul prevederii legale menţionate rezultă că, pentru audierea martorului în asemenea circumstanţe, urmează a fi stabilite următoarele condiţii strict necesare:

• pericolul asupra vieţii, integrităţii corporale sau a libertăţii martorului ori a unei rude apropiate a lui sunt în legătură cu declaraţiile pe care acesta le face;

• declaraţiile martorului urmează a fi date într-o cauză penală privind o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă;

• existenţa mijloacelor tehnice respective.

308

3.5. Audierea martorului în asemenea condiţii se face în baza unei încheieri motivate a judecătorului de instrucţie, la cererea argumentată a procurorului, a avocatului, a martorului respectiv sau a oricărei persoane interesate.

Cererea înaintată judecătorului de instrucţie urmează a fi argumentată şi confirmată prin anumite date privitoare la pericolul persistent. Dacă cererea este înaintată judecătorului de instrucţie de către avocat, martorul respectiv sau oricare persoană interesată, despre pericolul declarat urmează a fi înştiinţate organele respective, pentru a se lua măsuri de protecţie a persoanelor aflate în pericol.

3.6. Pentru a audia martorul în condiţiile speciale menţionate la art.110 CPP, este necesară existenţa mijloacelor tehnice respective, care vor permite a înzestra cel puţin două încăperi, una în incinta instanţei de judecată unde se vor afla judecătorul de instrucţie care va efectua audierea, procurorul, partea vătămată, avocatul şi bănuitul, sau, după caz, învinuitul şi o altă încăpere în care se va afla martorul care urmează a fi audiat, însoţit de un alt judecător de instrucţie. Aceste două încăperi urmează a fi conexate prin reţea de televiziune cu circuit închis, astfel ca cei ce se află în instanţă să poată vedea şi audia declaraţiile pe care le va face martorul audiat.

Martorului audiat în condiţiile menţionate i se permite să comunice o altă informaţie despre identitatea sa decât cea reală. Informaţia despre identitatea reală a martorului se verifică în baza documentelor de identitate ale acestuia de către judecătorul de instrucţie care asistă martorul, până a face conexiunea reţelei de televiziune cu circuit închis. Identitatea reală a martorului se consemnează de către judecătorul de instrucţie într-un proces-verbal separat, care se semnează de către martor şi judecătorul de instrucţie şi se păstrează la sediul instanţei respective în plic sigilat, în condiţii de maximă siguranţă a confidenţialităţii.

În cazul audierii martorului cu o altă identitate decât cea reală, procurorul care conduce sau, după caz, efectuează urmărirea penală va avea grijă ca martorul să aibă o legendă, adică să fie pregătit să expună alte date de identitate cât mai apropiate de datele lui reale.

Martorul poate fi audiat prin intermediul teleconferinţei cu circuit închis, cu imaginea şi vocea distorsionate, astfel, încât să nu poată fi recunoscut.

Regulile de audiere ale acestui martor sunt cele generale prevăzute de art.105, 108, 109 CPP. Jurământul este depus de către martor după ce a fost conexată reţeaua şi acest jurământ este anexat ulterior la procesul verbal al şedinţei de judecată, la care este anexată şi declaraţia martorului. Procesul verbal al şedinţei de audiere a martorului în asemenea condiţii şi declaraţiile acestuia se întocmesc de grefier în sala de şedinţă unde se află judecătorul de instrucţie, procurorul, partea vătămată, avocatul, bănuitul, învinuitul.

Bănuitului, învinuitului şi apărătorului acestuia, părţii vătămate li se asigură posibilitatea de a adresa întrebări martorului audiat în asemenea condiţii, având posibilitate de a auzi răspunsul la întrebările puse şi de a vedea expresia feţei celui audiat.

Declaraţiile martorului audiat în condiţiile prevăzute de art.110 CPP se înregistrează prin mijloace tehnice video şi se consemnează integral în procesul verbal al şedinţei. Casetele video pe care a fost înregistrată declaraţia martorului, sigilate cu sigiliul instanţei, se păstrează în original la instanţă împreună cu copia procesului verbal al declaraţiei.

Declaraţiile martorului audiat în asemenea condiţii pot fi utilizate ca mijloc de probă numai în măsura în care ele sunt confirmate de alte probe. Nicio condamnare nu se poate baza numai sau într-o măsură considerabilă pe declaraţiile martorului pe care învinuitul, inculpatul nu a putut să îl confrunte din cauza absenţei sau a anonimatului martorului (jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului, cazul Birutis şi alţii c. Lituaniei, 28 martie 2002, §29).

În condiţiile menţionate pot fi audiaţi ca martori şi investigatorii sub acoperire, care sunt persoane civile.

309

4. Atribuţii ale judecătorului de instrucţie legate de aplicarea măsurilor procesuale de constrângere

4.1. În afară de măsurile preventive expuse în Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 28 martie 2005 "Despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de procedură penală privind arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu" în competenţa exclusivă a judecătorului de instrucţie sunt atribuite şi următoarele măsuri procesuale de constrângere: ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport (art.182 CPP); suspendarea provizorie din funcţie a învinuitului (art.200 CPP); aplicarea amenzii judiciare (art.201 CPP).

Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport este o măsură preventivă principală sau o măsură complementară la o altă măsură preventivă, care se aplică persoanelor puse sub învinuire doar pentru săvârşirea infracţiunilor în domeniul transporturilor, precum şi în cazul utilizării mijlocului de transport la săvârşirea infracţiunii.

Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se aplică la demersul motivat al procurorului, în temeiul ordonanţei organului de urmărire penală, în care este argumentată necesitatea aplicării unei asemenea măsuri preventive. În cazul în care ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se solicită în temeiul utilizării mijlocului de transport la săvârşirea infracţiunii, aplicarea acestei măsuri poate avea loc doar după ce mijlocul de transport respectiv a fost recunoscut ca corp delict în ordinea prevăzută de art.158 CPP.

Demersul procurorului şi ordonanţa privind aplicarea măsurii de ridicare provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se examinează de judecătorul de instrucţie în ordinea prevăzută de art.304-306 CPP, cu participarea învinuitului la care se referă demersul declarat.

Copia de pe încheierea instanţei privind ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se transmite organului de poliţie rutieră pentru executare.

4.2. Suspendarea provizorie din funcţie constă în interzicerea provizorie motivată învinuitului de a exercita atribuţiile de serviciu sau de a realiza activităţi cu care acesta se ocupă sau le efectuează în interesul serviciului public.

Astfel, suspendarea provizorie din funcţie a învinuitului poate fi aplicată doar persoanelor care practică activităţi în interesul serviciului public.

Însă, dat fiind că încheierea judecătorului de instrucţie trebuie să fie motivată, deci confirmată prin anumite probe, şi se expediază la locul de serviciu al învinuitului, devenind astfel publică, o asemenea concluzie a judecătorului de instrucţie afectează principiul prezumţiei nevinovăţiei, conform căruia persoana poate fi declarată vinovată doar de către instanţa de judecată în cadrul unui proces public unde îi sunt asigurate toate garanţiile procesuale necesare apărării şi vinovăţia va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Deoarece încheierea de suspendare din funcţie este o măsură intermediară, şi nu o hotărâre definitivă prin care se soluţionează cauza penală respectivă, pronunţarea judecătorului de instrucţie asupra vinovăţiei inculpatului la această fază contravine principiului prezumţiei nevinovăţiei garantat de art.6 §2 din Convenţia Europeană. În asemenea situaţie, prevederile art.197 alin.(1) pct.3) şi ale art.200 Cod de procedură penală contravin prevederilor art.6 §2 din Convenţia Europeană şi, în conformitate cu prevederile art.4 alin.(2) din Constituţie, urmează a fi aplicate în direct prevederile Convenţiei. Cât priveşte suspendarea provizorie din funcţie a învinuitului demersul poate fi înaintat de către procuror la locul de serviciu al învinuitului şi va fi soluţionat de administraţie în baza prevederilor legale care reglementează genul respectiv de activitate (Legea privind serviciul public, Legea cu privire la statutul judecătorului, Legea cu privire la Procuratură, Legea cu privire la poliţie etc.), iar hotărârea administraţiei poate fi atacată în instanţă în modul prevăzut de lege.

310

4.3. Amenda judiciară este o sancţiune bănească aplicată de către instanţa de judecată persoanei care a comis o abatere în cursul procesului penal. Amenda judiciară se aplică de către judecătorul de instrucţie doar la demersul procurorului sau din oficiu, când abaterea este admisă în cadrul activităţii judecătorului de instrucţie. Amenda judiciară se aplică doar în cazurile abaterilor prevăzute de Codul de procedură penală (art.34 (4), 200 (4), 201, 320 (3), 322 (3), 334 (3) etc.).

În fiecare caz de aplicare a amenzii judiciare, abaterea comisă de persoana respectivă urmează a fi menţionată atât în demersul procurorului cât şi în încheierea judecătorului de instrucţie, precum şi date care confirmă admiterea abaterii.

Încheierea judecătorului de instrucţie privind aplicarea amenzii judiciare poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară de către persoana în privinţa căreia a fost aplicată amendă.

5. Atribuţii ale judecătorului de instrucţie legate de soluţionarea plângerilor

împotriva actelor ilegale ale organelor de urmărire penală, ale organelor care exercită activitatea operativă de investigaţii, precum şi plângerile împotriva acţiunilor ilegale ale procurorului

5.1. Prin acţiuni ale organului de urmărire penală sau ale organului care exercită activitate operativă de investigaţii, pasibile de a fi contestate, se înţelege:

a) actele procedurale, adică documentele prin care se consemnează orice acţiune procesuală prevăzută de Codul de procedură penală şi de Legea privind activitatea operativă de investigaţii;

b) acţiunile ori inacţiunile nemijlocite ale persoanei cu funcţie de răspundere, care activează în procesul de urmărire penală sau care exercită activitate operativă de investigaţii (procurorul, ofiţerul de urmărire penală, colaboratorul care exercită activitate operativă de investigaţie);

c) alte acţiuni prin care persoana cu funcţii de răspundere a depăşit atribuţiile sale de serviciu.

Nu orice acţiune a organului de urmărire penală sau a organului care exercită activitate operativă de investigaţii poate fi atacată judecătorului de instrucţie, ci doar aceea care a afectat un drept legal reglementat de legea materială sau procesuală, adică drepturi şi libertăţi constituţionale ale persoanei.

5.2. Codul de procedură penală prevede expres următoarele acte şi acţiuni ale organului de urmărire penală care pot fi atacate judecătorului de instrucţie: 1) actul privind refuzul organului de urmărire penală de a primi plângerea sau denunţul referitor la săvârşirea infracţiunii (în termen de 5 zile, art.265); 2) ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale (art.274); 3) refuzul organului de urmărire penală de a recunoaşte persoana în calitate de parte civilă (art.222); 4) refuzul organului de urmărire penală de a restabili termenul procedural omis (art.234); 5) hotărârea organului de urmărire penală cu privire la respingerea cererii sau demersului organizaţiei obşteşti ori al colectivului de muncă (art.247); 6) ordonanţa de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire (art.285); 7) ordonanţa de clasare a cauzei penale (art.286) ; 8) refuzul organului de urmărire penală de a satisface demersurile în cazurile prevăzute de lege (art.313); 9) alte acţiuni care afectează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei (art.313).

Însă, conform legii, nu sunt pasibile de a fi atacare judecătorului de instrucţie la faza de urmărire penală: hotărârea asupra abţinerii sau recuzării procurorului (art.54 CPP); hotărârea privind soluţionarea cererii de înlăturare din procesul penal al apărătorului (art.72 CPP); hotărârea privind recuzarea interpretului, traducătorului (art.86 CPP); hotărârea privind recuzarea expertului (art.89 CPP), deşi acestea pot fi invocate în cazul trimiterii cauzei în judecată.

311

5.3. Nu sunt pasibile de atacare, de regulă, nici hotărârile privind pornirea urmăririi penale; ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit, învinuit; ordonanţa prin care s-a dispus efectuarea expertizei etc. Aceste acte procedurale sunt nişte procedee legate de desfăşurarea normală a urmăririi penale şi, prin sine însăşi, pornirea urmăririi penale, recunoaşterea persoanei în calitate de bănuit, punerea persoanei sub învinuire, dispunerea efectuării unei expertize nu afectează drepturi sau libertăţi constituţionale. Acestea sunt nişte măsuri procesuale prevăzute de lege, necesare într-o societate democratică, au un scop legitim de a asigura măsuri eficiente de luptă cu criminalitatea, şi acest scop este proporţional anumitor restricţii care pot avea loc în cadrul desfăşurării acţiunilor menţionate.

Hotărârile organului de urmărire penală privind declanşarea procesului penal, de regulă, nu poate fi atacată în instanţă de judecată pe acest temei juridic, datorită faptului că această hotărâre nu este definitivă şi constituie doar începutul urmăririi penale, care, în continuare, duce la punerea sub învinuire a unor persoane şi care se finalizează cu terminarea urmăririi penale şi cu întocmirea rechizitoriului, fie cu încetarea urmăririi penale în temeiul prevăzut de Codul de procedură penală. După terminarea urmăririi penale cu întocmirea rechizitoriului, materialele cauzei se înaintează în judecată.

5.4. Totodată, pot exista cazuri când persoana interesată poate ataca în instanţă şi actul procedural prin care s-a dispus pornirea urmăririi penale. Acestea sunt cazurile când se invocă încălcarea ordinii de pornire a urmăririi penale sau există unele din circumstanţele care exclud urmărirea penală, cum ar fi: a) fapta nu este prevăzută de legea penală; b) a intervenit termenul de prescripţie; c) a intervenit decesul făptuitorului, cu excepţia cazurilor de reabilitare; d) lipseşte plângerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276 CPP, numai în baza plângerii acestuia; e) în privinţa persoanei respective există o hotărâre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri; f) în privinţa persoanei respective există o hotărâre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de încetare a urmăririi penale pe aceeaşi acuzaţie; g) există alte circumstanţe, prevăzute de lege, care condiţionează pornirea urmăririi penale sau, după caz, exclud urmărirea penală.

5.5. Conform art.287 alin.(4) CPP, ordonanţele de încetare a urmăririi penale, de clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire penală pot fi casate, cu reluarea urmăririi penale, doar în cazul în care sunt invocate fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat ordonanţa atacată.

Fapte noi constituie date despre circumstanţele de care nu avea cunoştinţă organul de urmărire penală la data adoptării ordonanţei atacate şi care nici nu puteau fi cunoscute la acea dată. Noi trebuie să fie probele administrate în cadrul cercetării altor cauze, şi nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute în cauza respectivă.

Fapte recent descoperite sunt faptele care existau la data adoptării ordonanţei atacate, însă nu au putut fi descoperite. Atitudinea unei părţi care, cunoscând un fapt sau o împrejurare ce îi era favorabilă, a preferat să păstreze tăcerea nu poate justifica menţiunea unei erori judiciare şi nu poate constitui un obstacol la admiterea reluării urmăririi penale dacă prin alte mijloace de probă asemenea împrejurări nu au putut fi descoperite la acel moment.

Ordonanţa de încetare a urmăririi penale, de clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire penală poate fi casată cu reluarea urmăririi penale oricând înăuntru termenului de prescripţie dacă au fost invocate fapte noi sau recent descoperite. În cazul descoperirii unui viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, urmărirea penală poate fi reluată doar în termen de un an de la intrarea în vigoare a ordonanţei de încetare a urmăririi penale, de clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire penală.

5.6. Plângerea împotriva acţiunilor organului de urmărire penală sau ale organului care exercită activitate operativă de investigaţii poate fi înaintată, în termen de 10 zile de la data când persoana a aflat despre încălcarea dreptului său, judecătorului de instrucţie la locul

312

aflării organului care a admis încălcarea. Dacă se atacă o hotărâre a organului de urmărire penală sau a organului care exercită activitate operativă de investigaţii, la plângere se anexează copia hotărârii atacate sau se menţionează rechizitele acestei hotărâri, dacă organul respectiv nu a înmânat persoanei în cauză copia acesteia. Pentru aceasta, judecătorul fixează data examinării plângerii, dispune înmânarea către procuror a plângerii declarate şi solicită opinia acestuia.

5.7. Plângerea se examinează de către judecătorul de instrucţie în termen de 10 zile de la data când a parvenit plângerea, cu participarea obligatorie a procurorului care conduce urmărirea penală în cauză şi cu citarea legală a persoanei care a depus plângerea.

Dat fiind că procurorul conduce urmărirea penală în cauza respectivă, judecătorul de instrucţie înmânează procurorului copia plângerii şi solicită opinia acestuia pe marginea plângerii. Procurorul este obligat să prezinte în instanţă materialele respective. Această prevedere legală obligă procurorul să verifice argumentele invocate în plângere până la soluţionarea plângerii respective de către judecătorul de instrucţie şi să la măsurile de rigoare, iar materialele obţinute în urma controlului să le prezinte judecătorului de instrucţie la data examinării plângerii.

Neprezentarea persoanei care a depus plângerea nu împiedică examinarea plângerii. În cadrul examinării plângerii, procurorul şi persoana care a depus plângerea, dacă aceasta participă în şedinţa de judecată dau explicaţii pe marginea argumentelor invocate în plângere.

5.8. Art.274 alin.(6) din Codul de procedură penală prevede că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale poate fi atacată, prin plângere, în instanţa judecătorească de nivelul procuraturii respective, iar conform art.15 din Legea nr.118-XV din 14 martie 2003 cu privire la Procuratură, sistemul procuraturii include Procuratura Generală, Procuratura Găgăuziei, procuraturile raionale, municipale şi de sector şi procuraturile specializate (militare, de transport, anticorupţie etc.). Din conţinutul art.4 din Legea nr.514-XIII din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească rezultă că judecătorul de instrucţie funcţionează doar în cadrul judecătoriilor. Astfel, plângerile împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale urmează a fi adresate judecătorului de instrucţie la locul aflării organului care a admis încălcarea în conformitate cu prevederile art.313 CPP, care reglementează detaliat şi procedura examinării plângerii pe când prevederile art.274 alin.6 CPP nu indică nici procedura soluţionării unei asemenea plângeri, nici completul de judecată care ar urma să o soluţioneze.

5.9. Conform art.196 CPP, ordonanţa procurorului cu privire la aplicarea, prelungirea sau înlocuirea măsurii preventive, date prin lege în competenţa procurorului, poate fi atacată cu plângere judecătorului de instrucţie de către bănuit, învinuit, apărătorul ori reprezentantul său legal. În temeiul art.175 alin.(3) CPP, de către procuror pot fi aplicate următoarele măsuri preventive: 1) obligarea de a nu părăsi localitatea; 2) obligarea de a nu părăsi ţara; 3) garanţia personală; 4) garanţia unei organizaţii; 5) transmiterea sub supraveghere a militarului; 6) transmiterea sub supraveghere a minorului. Plângerile împotriva ordonanţei procurorului cu privire la aplicarea, prelungirea sau înlocuirea măsurii preventive se examinează de către judecătorul de instrucţie în ordinea prevăzută de art.313 CPP.

5.10. În urma examinării plângerii, judecătorul de instrucţie, considerând plângerea întemeiată, adoptă o încheiere prin care obligă procurorul să lichideze încălcările depistate ale drepturilor şi libertăţilor omului sau ale persoanei juridice şi, după caz, declară nulitatea actului sau acţiunii procesuale atacate. Judecătorul de instrucţie nu este în drept să-şi asume obligaţiile organului de urmărire penală, urmând doar să se pronunţe asupra argumentelor invocate în plângere. Totodată, judecătorul de instrucţie nu trebuie să se pronunţe cu anticipaţie asupra chestiunilor care ulterior pot fi obiectul cercetării judecătoreşti în cadrul judecării cauzei în fond.

313

Constatând că actele sau acţiunile atacate au fost efectuate în conformitate cu legea şi că drepturile sau libertăţile omului sau ale persoanei juridice nu au fost încălcate, judecătorul de instrucţie pronunţă o încheiere despre respingerea plângerii înaintate.

Dacă, în urma controlului efectuat de procuror, au fost depistate încălcări ale drepturilor persoanei şi procurorul a dispus înlăturarea acestor încălcări, fapt ce se confirmă prin materialele prezentate de către procuror, judecătorul de instrucţie, prin încheiere, dispune încetarea procedurii de soluţionare a plângerii date. În încheiere, judecătorul de instrucţie trebuie să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în plângere. Nepronunţarea asupra tuturor motivelor din plângere afectează prin sine dreptul persoanei la acces la justiţie, drept garantat de art.6 din Convenţia Europeană, art.20 din Constituţie şi de art.313 din Codul de procedură penală.

Copia de pe încheiere se expediază persoanei care a depus plângerea şi procurorului. Încheierea judecătorului de instrucţie adoptată în condiţiile art.313 CPP nu este pasibilă

de a fi atacată pe căi ordinare, deoarece pentru această încheiere nu este prevăzut dreptul la recurs ordinar. Totodată, argumente respective împotriva acestei încheieri pot fi invocate în instanţa care va judeca cauza penală respectivă în fond. Chişinău, 4 iulie 2005

nr.7

314



Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel nr.22 din 12.12.2005


Modificată de:


Studierea practicii judiciare privind examinarea apelului pe cauzele penale demonstrează că instanţele judiciare în general corect aplică normele de drept procesual în acest domeniu.

Concomitent, au fost înregistrate cazuri de aplicare incorectă a cerinţelor prevăzute de art.400-419 CPP.

În scopul unificării aplicării corecte şi uniforme a legislaţiei la examinarea cauzelor penale în ordine de apel, călăuzindu-se de art.2 lit.e) şi art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, Plenul prin prezenta hotărâre dă următoarele explicaţii.

1. Conform capitolului IV, secţiunea 1 Cod de procedură penală apelul este o cale de atac ordinară, care poate fi folosită împotriva hotărârilor pronunţate asupra fondului de către o instanţă judiciară inferioară, pentru ca pricina să fie supusă unei noi judecăţi, în vederea reformării hotărârii nedefinitive.

Apelul este o cale de atac sub aspect de fapt şi de drept, întrucât odată exercitat, produce un efect devolutiv complet în sensul că provoacă un control integral atât în fapt, cât şi în drept numai la persoana care l-a declarat, la calitatea acesteia în proces şi la persoana împotriva căreia este îndreptat de către jurisdicţia de al doilea grad asupra hotărârii primei instanţe.

Apelul este şi o cale de reformare a hotărârii. În cazul admiterii lui, hotărârea atacată este desfiinţată integral sau în parte, iar cauza va primi o nouă rezolvare în instanţa de apel.

În baza apelului se face o nouă judecată în fond a cauzei, apreciindu-se probele din dosar, utilizându-se şi posibilitatea administrării de noi probe.

Apelul este o cale de atac accesibilă oricărei persoane interesate (martor, expert, interpret ş.a.).

El are ca efect imediat suspendarea executării hotărârii atacate, de aceea trebuie folosit într-un termen scurt, fixat de lege.

2. În raport cu prevederile art.400 CPP orice sentinţă poate fi atacată cu apel, cu excepţia celor referitor la care legea interzice expres a se folosi această cale de atac. Excepţiile sunt arătate în lege.

Sentinţele susceptibile de atac sunt : a) Sentinţele prin care se soluţionează latura penală şi latura civilă a cauzei, sentinţele

de achitare, de condamnare (art.389-390 CPP); b) Sentinţele pronunţate la judecarea cauzelor cu aplicarea procedurii speciale:

procedura în cauzele privind minorii (art.474-487 CPP), procedura aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical (art.488-503 CPP), procedura de urmărire şi judecare a unor

315

infracţiuni flagrante (art.513-519 CPP), procedura privind urmărirea penală şi judecarea cauzelor privind infracţiunile săvârşite de persoane juridice (art.520-523 CPP);

c) Sentinţele instanţei de revizuire date în conformitate cu cerinţele art.464 şi 465 CPP, avându-se în vedere noua hotărâre potrivit dispoziţiilor art.382-397 CPP, care poate fi atacată cu apel în ordine generală.

3. Nu pot fi supuse căii de atac a apelului următoarele categorii de hotărâri: a) sentinţele pronunţate de judecătorii şi de judecătoria militară privind infracţiunile

pentru săvârşirea cărora legea prevede în exclusivitate o pedeapsă nonprivativă de libertate. Acestea nu se atacă cu apel dat fiind faptul că infracţiunile poartă un grad redus prejudiciabil;

b) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Supremă de Justiţie; c) alte hotărâri pentru care legea nu prevede această cale de atac (încheierea de

respingere a cererii de revizuire (art.462 alin.(4) CPP), sentinţa adoptată în cazul acordului de recunoaştere a vinovăţiei (art.509 CPP), sentinţa de încetare a procesului penal (art.332, 391 CPP).

4. Conform alineatului (2) al art.400 CPP, încheierile date de prima instanţă pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa.

Încheierile, sub aspectul modalităţilor de realizare a apelului, pot fi grupate în: a) încheieri supuse apelului odată cu fondul; b) încheieri atacate imediat după pronunţare; c) încheieri care nu pot fi atacate. 4.1 Încheierile din prima categorie se dau în cursul judecării: încheierile prin care

instanţa s-a pronunţat asupra demersurilor formulate de părţi şi asupra cererilor şi probelor propuse de ele; încheierile prin care se iau măsuri pentru buna administrare a justiţiei (conexarea, disjungerea cauzei ş.a.); încheierile pronunţate asupra măsurilor procesuale (măsuri faţă de cei ce tulbură ordinea în timpul şedinţei de judecată, aducerea silită ş.a.).

4.2 Din al doilea grup de încheieri fac parte cele care se referă la cheltuielile de judecată cuvenite martorului, expertului, interpretului, traducătorului şi apărătorului.

4.3 În al treilea grup se includ unele încheieri care nu pot fi atacate cu apel (admiterea ori respingerea abţinerii judecătorului, recuzarea, încheierile despre reconstituirea (refacerea) dosarului, înscrisului ş.a.).

5. Titularii dreptului de apel (art.401 CPP). 5.1 Procurorul poate declara apel împotriva tuturor hotărârilor susceptibile de a fi

atacate pe această cale. Procurorul declară apel în ce priveşte latura penală sau civilă în defavoarea sau în favoarea părţii, inclusiv a inculpatului. Poate declara apel procurorul care nemijlocit a participat la examinarea cauzei.

În cazul când procurorul înăuntrul termenului de atac este eliberat din funcţie, apelul se declară de către procurorul ierarhic superior. Procurorul ierarhic superior poate declara şi apel suplimentar.

5.2 Inculpatul este în drept de a ataca atât latura penală, cât şi latura civilă sub toate aspectele. Inculpatul este în drept de a ataca sentinţa de achitare sau de încetare a procesului, precum şi temeiurile achitării sau încetării procesului. Cerinţele inculpatului pot privi doar propria situaţie, neavând dreptul de a viza şi situaţia altor persoane. Pentru inculpat, precum şi pentru inculpatul decedat, poate declara apel şi reprezentantul lui legal.

5.3 Dreptul părţii vătămate de a declara apel este limitat de prevederile art.276 CPP. Partea vătămată poate declara apel doar în ce priveşte latura penală în cazurile în care procesul penal se porneşte în baza plângerii prealabile a acesteia în condiţiile legii. În aceste condiţii partea vătămată poate ataca hotărârea, în mod exclusiv, latura penală a cauzei sub orice aspect.

În cazul când partea vătămată este recunoscută şi ca parte civilă, ea este în drept să atace sentinţa cu apel şi în latura civilă dacă prin infracţiune i s-a cauzat şi un prejudiciu material.

316

În cazul când, din motive întemeiate, partea vătămată nu poate participa la examinarea cauzei ori a decedat şi printr-o încheiere a judecăţii a fost recunoscut reprezentantul ei o altă persoană, acestei persoane îi aparţine dreptul de a declara apel.

5.4 Partea civilă şi partea civilmente responsabilă sunt în drept de a ataca hotărârea cu apel numai în ce priveşte latura civilă a cauzei. Partea civilă şi partea civilmente responsabilă pot invoca şi aspecte legate de latura penală a cauzei, dacă aceasta are rezonanţă asupra modului de soluţionare a laturii civile, cum ar fi legătura de cauzalitate dintre infracţiune şi prejudiciul ce se urmăreşte. Examinarea aspectelor legate de latura penală la apelul părţii civile nu poate agrava situaţia inculpatului. Partea civilmente responsabilă poate face apel numai referitor la despăgubirile la care a fost obligată potrivit sentinţei. Faptul că persoana a înaintat acţiunea, dar nu şi-a formulat pretenţia până la pronunţarea sentinţei, nu o lipseşte de dreptul de a-şi concretiza pretenţiile în faţa instanţei de apel. În cazul când persoana nu a făcut aceste declaraţii de constituire ca parte civilă şi nu a solicitat despăgubiri în faţa primei instanţe, ea va pierde dreptul de a face aceasta în faţa instanţei de apel.

5.5 Martorul, expertul, interpretul, traducătorul şi apărătorul sunt în drept de a depune apel împotriva soluţiei primei instanţe - fie prin sentinţă, fie prin încheiere - cu privire la cheltuielile judiciare ce li se cuvin: de deplasare, de întreţinere, de retribuire a muncii sau onorariul cuvenit.

Persoanelor menţionate li se comunică hotărârea adoptată în cauză. 5.6 În categoria altor persoane ale căror interese legitime au fost prejudiciate printr-o

măsură sau printr-un act al instanţei se includ persoanele fizice sau juridice, care nu sunt parte la proces, dar care au suferit în urma măsurii sau actului instanţei de judecată o lezare a interesului personal, cum ar fi sechestrarea sau confiscarea bunurilor, încredinţarea sub cauţiune, spre reeducare şi corectare a unui inculpat organizaţiei obşteşti sau colectivului de muncă în lipsa demersului organizaţiei sau colectivului ş.a.

5.7 Cererile de apel ale altor persoane decât cele menţionate în punctele 5.1-5.6 ale prezentei hotărâri se trimit în instanţa de fond în modul prevăzut de art.405 CPP şi urmează a fi respinse ca inadmisibile.

6. Potrivit art.230-234, 402 CPP termenul de apel este termen legal şi imperativ, astfel încât nerespectarea lui atrage decăderea din exerciţiul dreptului de a declara apel şi nulitatea oricărei cereri de apel înaintate după expirarea termenului.

Conform art.402 CPP, termenul de apel este de 15 zile. Însă curgerea acestuia începe din momente diferite, în dependenţă de calitatea procesuală a apelantului şi redactarea sentinţei pronunţate.

O abatere de la regula generală o constituie situaţia prevăzută de art.519 CPP conform căruia în cauzele cu infracţiuni flagrante apelul poate fi declarat în decurs de 3 zile.

6.1 Pentru procuror termenul curge de la momentul pronunţării sentinţei, iar în cazul redactării ei - de la data anunţării în scris despre redactare. Pentru celelalte părţi care au fost prezente la pronunţarea hotărârii termenul curge da la pronunţare. În cazul când acestea au lipsit sau redactarea hotărârii a fost amânată - de la data comunicării în scris despre redactarea sentinţei. Această situaţie este prevăzută atât pentru apărător, cât şi pentru inculpatul lăsat în libertate sau celelalte părţi prezente la pronunţarea sentinţei.

6.2 Pentru inculpatul care este arestat termenul de apel curge din momentul înmânării copiei de pe sentinţa redactată.

6.3 Pentru martor, expert, interpret, translator şi apărător, care atacă hotărârea cu privire la cheltuielile judiciare ce li se cuvin, termenul de apel începe să curgă îndată după pronunţarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare, dar nu poate depăşi 15 zile după pronunţarea hotărârii. Această situaţie se extinde şi asupra persoanelor ale căror interese legitime au fost prejudiciate printr-un act judiciar.

317

6.4 Articolul 402 CPP prevede situaţia când atât procurorul ierarhic superior (procurorul general sau adjuncţii lui), cât şi noul apărător ales după declararea apelului de către inculpat au dreptul de a declara apel suplimentar. În acest apel se pot invoca noi motive de apel care vor viza orice latură a cauzei penale. Atât procurorul ierarhic superior, cât şi noul apărător nu sunt legaţi de motivele invocate în apelul de bază. Aceste persoane sunt limitate de a acţiona în termenul de 15 zile după înregistrarea cauzei în instanţa de apel. Ele au dreptul de a renunţa, de a-şi retrage sau de a modifica unele motive de apel invocate în prima cerere de apel. Despre acest fapt părţile vor fi anunţate, cu înmânarea copiilor acestor apeluri.

6.5 La calcularea termenului de apel se aplică sistemul de unităţi libere (zile libere) cu posibilitatea prelungirii termenului până la prima zi lucrătoare, dacă acesta urmează să se sfârşească într-o zi nelucrătoare, şi luarea în consideraţie a datei depunerii apelului la locul de deţinere sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandată.

7. Conform art. 403 CPP repunerea în termen a apelului reprezintă mijlocul procesual prin care titularul dreptului de apel, care nu a putut declara apel din cauze independente de voinţa lui, este repus în dreptul din care fusese decăzut după expirarea termenului de apel.

7.1 Repunerea în termen se operează doar având prezente două condiţii cumulative: întârzierea a fost determinată de motive întemeiate: calamitate naturală, accident, boală ş.a., pe care apreciindu-le, instanţa de apel va constata dacă situaţia invocată de apelant constituie în mod efectiv o cauză de împiedicare a declarării apelului; apelul a fost declarat în cel mult 15 zile de la începerea executării pedepsei sau încasării despăgubirilor materiale. Aceste condiţii îi privesc doar pe inculpat şi partea civilmente responsabilă, deoarece împotriva lor poate fi începută executarea.

Prin începerea executării pedepsei se înţelege prima zi de reţinere a persoanei în cazul pedepsei privative de libertate sau de intentare a procedurii de executare a pedepsei nonprivative de libertate, sau, după caz, de sechestrare a bunurilor părţii civilmente responsabile etc.

Admiterea repunerii în termen produce efectul apelului declarat în termen. În caz contrar, apelul va fi respins.

8. Potrivit art.404 CPP, apelul peste termen poate fi declarat de către participantul care a lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţarea sentinţei. Pentru exercitarea apelului peste termen, ca şi în cazul repunerii în termen, este necesară prezenţa cumulativă a două condiţii:

a) partea care doreşte să atace hotărârea cu apel să fie absentă atât la judecată, cât şi la pronunţarea sentinţei;

b) cererea de apel să fie înaintată nu mai târziu de 15 zile de la începerea executării pedepsei sau încasării despăgubirilor materiale'.

Ca şi în cazul repunerii în termen, aceste condiţii îi privesc doar pe inculpat şi partea civilmente responsabilă, deoarece împotriva lor poate fi începută executarea.

Repunerea în termen este o prerogativă a instanţei de apel, care urmează să se pronunţe cu motivaţia respectivă în textul deciziei.

9. Declararea apelului în condiţiile prevăzute de art.405 CPP se face prin cerere scrisă, semnătura fiind o condiţie esenţială pentru identificarea apelantului şi pentru verificarea faptului dacă voinţa de a ataca hotărârea îi aparţine. Pentru persoana care nu poate semna, cererea se atestă de un judecător de la instanţa a cărei hotărâre se atacă, de primarul localităţii unde domiciliază apelantul sau de administraţia locului de detenţie unde persoana arestată îşi ispăşeşte pedeapsa. Motivul pentru care persoana nu poate semna nu contează: boală, neştiinţă de carte ş.a.

Cererea de apel nesemnată şi neatestată poate fi confirmată prin semnare în instanţa de apel, fie de către titularul dreptului de apel personal, fie de împuternicitul său.

O cerere de apel făcută pe cale telegrafică trebuie considerată ca nesemnată, întrucât originalul semnat de apelant nu ajunge la instanţa a cărei hotărâre se atacă, ci rămâne la

318

oficiul poştal. O asemenea cerere poate fi considerată valabilă numai dacă este confirmată în condiţiile art.405 CPP.

9.1 Cererea de apel se depune la instanţa a cărei sentinţă se atacă cu un număr de copii conform numărului de participanţi la proces. Pentru persoanele arestate există excepţii - ele pot depune cererea de apel la administraţia locului de detenţie fără a anexa copii. Lipsa copiilor nu constituie temei de a reţine trimiterea dosarului în instanţa de apel.

În situaţia când apelantul s-a adresat direct în instanţa de apel, apelul nu va fi considerat nul, deoarece legea nu permite această situaţie ca motiv de nulitate.

9.2 În cazurile când menţiunile sunt greşite fie cu privire la felul căii de atac (s-a scris că se face recurs, recurs în anulare, pe când este vorba de apel), fie cu privire la instanţa care va judeca (s-a scris că apelul este destinat Curţii Supreme, Curţii Constituţionale ş.a., deşi acesta este de competenţa curţii de apel), acestea nu pot avea nicio înrâurire negativă asupra valabilităţii declaraţiei de folosire a căii de atac apelul.

9.3 Conţinutul cererii de apel este stipulat în alin.(2) art.405 CPP, care precizează în ce constau motivele de apel, de aceea trebuie de avut în vedere că acestea pot fi:

a) de fapt - generate din aprecierea greşită a probelor ori a faptelor şi circumstanţelor cauzei sau din insuficienţa probelor administrate, sau din neconcordanţa acestora cu starea de fapt constatată de instanţă;

b) de drept - motive care cuprind orice violare sau aplicare greşită a legii materiale sau procesuale.

10. Renunţarea la apel înseamnă achiesarea, adică acceptul condiţiilor hotărârii primei instanţe, şi poate fi făcută tacit ori expres.

Tacit - titularul de apel nu atacă hotărârea; expres - persoana îndreptăţită de a se folosi de calea apelului declară în mod expres, în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, că nu uzează de dreptul său de a ataca hotărârea.

10.1 Renunţarea la apel se va realiza până la expirarea termenului de declarare a apelului. Renunţarea după expirarea termenului nu va mai avea efectul respectiv de renunţare expresă şi va fi o renunţare tacită, echivalentă cu nedeclararea apelului.

Renunţarea nu poate fi condiţionată. Partea nu poate renunţa la apel cu condiţia că altă parte va renunţa şi ea la această cale de atac.

Asupra renunţării de a declara apel se poate reveni numai înăuntrul termenului de declarare a apelului.

Declaraţia de renunţare sau de revenire asupra apelului poate fi făcută în scris, personal de partea care a declarat apel sau prin mandat special. Cererea scrisă se depune la instanţa de fond.

După expirarea termenului de apel, în cazul renunţării, instanţa de fond transmite dosarul către instanţa de apel, care este în drept de a înceta procedura.

Dacă partea a introdus apel în termen, însă ulterior declară că renunţă la această cale de atac, nu mai are loc o renunţare în sensul art.406 CPP, ci o retragere a apelului, prevăzută de art.407 CPP.

11. Conform art.407 CPP retragerea apelului poate fi făcută până la începutul dezbaterilor în instanţa de apel. Retragerea apelului presupune refuzul de a utiliza calea de atac.

Retragerea apelului poate privi atât latura penală, cât şi cea civilă sau hotărârea în întregime.

Retragerea apelului poate fi şi parţială. Retragerea apelului trebuie să fie făcută de apelant - persoanele enumerate în art.401

CPP, cu excepţia apelului declarat de procuror, care poate fi retras doar de procurorul ierarhic superior.

319

Dacă persoana care a declarat apel se află în detenţie, retragerea apelului poate fi consemnată de administraţia locului de detenţie. Retragerea apelului declarat de inculpatul minor poate avea foc numai cu consimţământul reprezentantului lui legal.

Retragerea apelului se poate face în scris sau oral. Declaraţia scrisă se face sau la instanţa care a pronunţat sentinţa, sau la instanţa de apel. Declaraţia verbală se face numai în şedinţa instanţei de apel.

În cazul retragerii apelului instanţa de apel va pronunţa o încheiere prin care va înceta procedura apelului. Dacă sunt declarate mai multe apeluri din care unul sau câteva sunt retrase, instanţa de apel va înceta procedura numai în privinţa acestora, considerându-se astfel că apelurile nu au fost soluţionate.

Dacă apelantul şi-a retras apelul, iar instanţa încetează procedura, un nou apel introdus ulterior de aceeaşi parte sau de apărătorul său în aceeaşi cauză trebuie respins ca inadmisibil.

12. Declanşând o continuare a judecării cauzei în fond prin prisma prevederilor art.408-411 CPP, apelul produce mai multe efecte: suspensiv, devolutiv, neagravarea situaţiei în propriul apel şi extensiv.

12.1 Declararea apelului are ca efect suspendarea executării hotărârii primei instanţe şi care va continua pe întreg procesul judecării apelului, atât în ce priveşte latura penală, cât şi cea civilă. Efectul suspensiv poate fi total - atunci când sentinţa este atacată în întregime, parţial - atunci când apelul vizează ori numai latura penală, ori numai cea civilă.

Apelul procurorului şi apelul declarat de inculpat, dacă nu vizează anumite situaţii ale sentinţei, are un efect suspensiv total.

Dacă prin sentinţă sunt condamnate mai multe persoane pentru infracţiuni diferite, iar unii dintre inculpaţi nu sunt integraţi cu alţii şi nu au declarat apel, efectul suspensiv al apelului nu se reflectă asupra lor.

Apelul are efect suspensiv numai în cazul dacă a fost declarat în termen. Apelul declarat după expirarea termenului poate avea efect suspensiv numai după ce a fost recunoscut de instanţă repus în termen.

De la regula generală, potrivit căreia declaraţia apelului are ca efect suspendarea executării hotărârii, există unele derogări. Astfel, în situaţia prevăzută de art.398 CPP când inculpatul este achitat sau eliberat de răspundere penală, eliberat de executarea pedepsei, condamnat la pedeapsă neprivativă de libertate sau în privinţa lui procesul a fost încetat, dacă el se află în stare de arest, curtea de apel imediat va pune persoana în libertate.

12.2 Conform art.409 CPP, prin efectul devolutiv al căii de atac se înţelege condiţionarea examinării apelului doar în privinţa apelantului şi calităţii lui procesuale, cât şi examinarea tuturor aspectelor de fapt şi de drept, inclusiv în afara motivelor invocate în apel, dacă acestea sunt în favoarea inculpatului ori apelantului. Prin declararea apelului se provoacă o verificare multilaterală de fapt şi de drept a sentinţei, verificare care se efectuează în măsura în care hotărârea a fost atacată, în baza materialelor din dosar doar în privinţa acelor fapte care au format obiectul judecării în prima instanţă.

12.3 Limitele efectului devolutiv al apelului. Apelul inculpatului devoluează cauza numai în legătură cu soluţia pronunţată faţă de el

şi numai în legătură cu aspectele de fapt şi de drept care îl privesc. El nu are dreptul să invoce situaţia altui inculpat, cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia acestuia.

Apelul părţii civile devoluează cauza numai în legătură cu starea de fapt şi de drept referitoare la inculpatul şi partea responsabilă civilmente care răspund de prejudiciul cauzat.

Apelul părţii vătămate devoluează cauza numai în legătură cu soluţia care îl priveşte pe inculpatul ce i-a cauzat o daună prin infracţiune şi doar în cazul în care procesul penal se porneşte în baza plângerii prealabile a acesteia. În cadrul limitelor laturii penale în cazurile menţionate, instanţa de apel va avea dreptul de a modifica hotărârea în sensul agravării

320

situaţiei inculpatului sau a menţine hotărârea dată de prima instanţă, dar numai în condiţiile prevăzute în p.5.3 al prezentei hotărâri.

Apelul părţii civilmente responsabile devoluează cauza numai în ceea ce o priveşte pe ea, nu şi în legătură cu situaţia altor părţi.

Apelul martorului, expertului, interpretului, apărătorului, precum şi apelul declarat de către orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act juridic devoluează cauza doar în legătură cu soluţia dată faţă de unul din aceştia.

Apelul procurorului produce efect devolutiv nu numai în ceea ce priveşte aspectele justiţiei în general, ci şi faţă de toate persoanele ce au fost părţi în proces, atât în favoarea, cât şi în defavoarea lor. Apelul procurorului devoluează atât latura penală, cât şi cea civilă.

12.4 Potrivit art.410 CPP, instanţele de apel, soluţionând cauza, nu pot crea o situaţie mai gravă pentru persoana care a declarat apel. Alin.(2) al art.410 CPP stipulează că aceeaşi regulă se aplică şi în cazul în care apelul a fost declarat în favoarea unei părţi de către procuror.

De menţionat că regula neagravării situaţiei se aplică tuturor titularilor dreptului de apel, cu excepţia cazului când procurorul atacă hotărârea în defavoarea inculpatului, iar instanţa de apel este în drept, după caz, de a-i agrava situaţia acestuia în orice sens.

Instanţele de apel vor avea în vedere şi faptul că regula neagravării situaţiei guvernează nu numai pedeapsa, dar şi oricare alt aspect al laturii penale, cum ar fi, spre exemplu, recunoaşterea unor circumstanţe agravante, schimbarea încadrării juridice a faptei într-o infracţiune mai gravă, chiar dacă pedeapsa nu se va majora.

Regula neagravării situaţiei se aplică şi la alţi subiecţi procesuali - martori, experţi, interpreţi, traducători, translatori şi apărători, care au atacat hotărârea cu privire la cheltuielile judiciare ce li se cuvin. În acest sens se interzice de a reduce cheltuielile ce s-au acordat de prima instanţă acestor subiecţi, dacă în urma apelului lor instanţa superioară va considera că acestea au fost nejustificat majorate.

12.5 Efectul extensiv al apelului. Conform art.411 CPP, efectul extensiv constă în faptul că instanţa de apel va examina

cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, având dreptul să la o hotărâre şi în privinţa lor.

Prevederile acestui articol se aplică în anumite condiţii: - existenţa unui apel declarat de o persoană care este în drept de a-l înainta (art.401

CPP); - părţile care au declarat apel să aibă aceeaşi calitate în proces; - apelul declarat să creeze o situaţie mai bună părţilor care nu au declarat apel sau

părţilor la care acesta nu se referă. Extinderea efectului apelului presupune o nea-gravare a situaţiei altei părţi care nu a

declarat apel sau la care acesta nu se referă. 12.6 Conform art.405 alin.(5) şi art.399 CPP după expirarea termenului stabilit pentru

declararea apelului, instanţa de fond care a pronunţat sentinţa în termen de 5 zile va trimite în instanţa de apel dosarul penal împreună cu apelul şi copiile acestuia după numărul de participanţi la proces.

La dosar urmează a se anexa recipisa despre înmânarea copiei sentinţei inculpatului, în limba pe care o cunoaşte, înscrisurile privind informarea părţilor despre redactarea sentinţei, precum şi alte acte după necesitate.

12.7 Dacă în instanţa de apel se vor depista obiecţii neexaminate la procesul-verbal al şedinţei de judecată (art.336 CPP) ori se va constata lipsa copiilor apelurilor după numărul de părţi la proces, ori, după necesitate, traducerea lor în altă limbă, instanţa de apel va trimite dosarul în instanţa de fond pentru lichidarea lacunelor.

321

12.8 În situaţia când din cauza neîntocmirii procesului-verbal al şedinţei de judecată în termenul fixat de lege ori a redactării sentinţei cu întârziere, precum şi în alte împrejurări, în virtutea cărora părţile depun apel preventiv nemotivat, instanţa de fond va informa în scris autorul apelului despre înlăturarea acestor lacune, oferindu-i ultimului termen şi posibilitatea reală pentru depunerea apelului motivat, însă acest termen nu va depăşi 15 zile. După expirarea acestui termen, instanţa de fond va trimite în instanţa de apel materialele cauzei cu apelul preventiv, chiar şi în lipsa apelului motivat. Termenul de declarare a apelului motivat va curge de la data comunicării în scris despre înlăturarea deficienţei.

13. Judecarea apelului se face cu citarea părţilor, cărora trebuie să li se înmâneze o citaţie, iar adeverinţa cu indicaţia datei primirii se restituie instanţei de apel. Lipsa adeverinţei sau neînştiinţarea instanţei de către una din părţi despre imposibilitatea de a se prezenta constituie temei pentru stabilirea altui termen de judecată.

Părţile pot solicita examinarea apelului în lipsa lor. Judecarea apelului se face în prezenţa inculpatului când acesta se află în stare de arest,

cu excepţia prevăzută în art.321 alin.(2) CPP. La judecarea apelului prezenţa procurorului şi a apărătorului este obligatorie. 14. Procedura de examinare a apelului se efectuează în ordinea prevăzută de instanţa de

fond, cu unele excepţii prevăzute în capitolul IV, secţiunea 1 Cod de procedură penală. Judecarea în apel se începe cu anunţarea de către preşedintele şedinţei a cauzei care

urmează a fi examinată, verificarea prezenţei părţilor, apoi anunţă numele şi prenumele judecătorilor completului de judecată, ale procurorului, grefierului precum şi ale interpretului şi traducătorului, dacă aceştia participă, al apărătorului, precizând dacă nu au fost formulate cereri de recuzare.

Se verifică dacă părţile prezente au făcut cereri sau demersuri, asupra lor instanţa de apel emiţând o încheiere.

După aceasta se oferă cuvânt apelantului, intimatului, apărătorilor şi reprezentanţilor lor, apoi procurorului. Dacă între apelurile declarate se află şi apelul procurorului, primul cuvânt îl are acesta.

După luarea de cuvânt de către părţi, instanţa de apel trece la verificarea probelor examinate de prima instanţă conform materialelor din dosar prin citirea lor în şedinţa de judecată, cu consemnarea acestui fapt în procesul-verbal.

Declaraţiile persoanelor care au fost audiate în prima instanţă se verifică de către instanţa de apel prin citirea lor în şedinţa de judecată.

În cazul în care aceste declaraţii sunt contestate de către părţi, persoanele care le-au depus urmează să fie audiate conform regulilor generale pentru examinarea cauzelor în prima instanţă, cu respectarea principiului nemijlocirii, oralităţii şi contradictorialităţii.

Cercetarea probelor noi de către instanţa de apel la fel se efectuează conform ordinei prevăzute pentru prima instanţă.

Instanţa de apel nu este în drept să-şi întemeieze concluziile sale pe probele cercetate de către prima instanţă dacă ele nu au fost verificate în şedinţa de judecată a instanţei de apel şi nu au fost reflectate în procesul verbal al şedinţei de judecată.

După terminarea cercetării judecătoreşti se acordă cuvânt apelantului, intimatului, apărătorului şi reprezentantului lui, procurorului. În dezbateri, părţile se vor referi atât la chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunţat ori trebuia să se pronunţe prima instanţă de fond, sau cele care au fost stabilite în instanţa de apel, cât şi asupra chestiunilor de drept.

Părţile au dreptul la replică, iar inculpatul la ultimul cuvânt. Având în vedere dispoziţiile art.6 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi

Libertăţile Fundamentale, aşa cum acestea au fost interpretate şi aplicate, după o hotărâre de achitare pronunţată de instanţa de fond, instanţa de apel nu poate dispune pentru prima dată condamnarea fără audierea inculpatului prezent şi fără administrarea directă a probelor.

322

La fel, instanţa de apel este obligată să procedeze la audierea inculpatului prezent, atunci când acesta nu a fost audiat în instanţa de fond.

Potrivit cerinţelor art.414 CPP, chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunţat ori trebuia să se pronunţe prima instanţă şi care prin apel se transmit instanţei de apel sunt : dacă fapta reţinută ori numai imputată s-a săvârşit ori nu; dacă fapta a fost comisă de inculpat şi în ce împrejurări s-a comis; în ce constă participaţia, contribuţia materială a fiecărui participant; dacă există circumstanţe atenuante şi agravante; dacă probele corect au fost apreciate; dacă toate în ansamblu au fost apreciate de prima instanţă prin prisma cumulului de probe anexate la dosar în conformitate cu art.101 CPP.

Chestiunile de drept pe care le poate soluţiona instanţa de apel: dacă fapta întruneşte elementele infracţiunii, dacă infracţiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată şi aplicată just; dacă normele de drept procesual, penal, administrativ ori civil au fost corect aplicate. În cazul în care s-ar constata încălcări ale prevederilor legale referitor la ele, hotărârea instanţei de fond urmează a fi desfiinţată cu rejudecarea cauzei.

Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel. Nepronunţarea instanţei de apel asupra tuturor motivelor invocate echivalează cu nerezolvarea fondului apelului, iar decizia urmează a fi casată cu rejudecarea cauzei în apel cum cere art.435 CPP, întrucât asemenea eroare judiciară nu poate fi corectată în instanţa de recurs.

[Pct.14 completat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.4 din 30.03.2009]

15. În conformitate cu cerinţele art.415 CPP, în cazul în care în aceeaşi cauză au fost declarate mai multe apeluri, fiecare dintre acestea trebuie să primească o rezolvare proprie, care, în raport cu poziţia procesuală şi cu interesele apelanţilor, poate fi diferită de a celorlalte: un apel sau unele apeluri pot fi respinse, iar altul sau altele admise.

16. Respingerea apelului în conformitate cu prevederile art.415 CPP are loc în trei situaţii:

a) când apelul este depus peste termen; b) când apelul este inadmisibil; c) când apelul este nefondat. Apelul este depus peste termen atunci când a fost declarat după expirarea termenului de

apel, prevăzut de art.402 CPP, şi nu sunt întrunite condiţiile pentru repunerea lui în termen sau pentru considerarea lui ca apel peste termen (art.403, 404 CPP).

Apelul este inadmisibil atunci când legea exceptează anumite hotărâri de la atacarea lor cu apel (art.400 alin.(1) pct.1)-4) CPP), precum şi când este depus de către o persoană fără calitate (art.401 CPP).

Soluţia de respingere a apelului ca depus peste termen sau inadmisibil nu implică o verificare a hotărârii atacate, întrucât instanţa de apel nu poate proceda la o verificare de fapt şi de drept a acesteia decât în cadrul unui apel exercitat în mod legal.

Soluţia de respingere a apelului ca nefondat se face însă numai după examinarea sub toate aspectele a hotărârii pronunţate de prima instanţă, dacă se ajunge la concluzia că hotărârea este legală şi întemeiată.

17. Soluţia de admitere a apelului presupune situaţia în care instanţa de apel constată că hotărârea atacată este greşită sub aspectul de fapt sau de drept, penal ori procesual.

Ca rezultat al admiterii apelului are loc desfiinţarea hotărârii în limitele efectului devolutiv şi extensiv, cât şi neagravării situaţiei părţii apelante. Admiţând apelul, instanţa casează sentinţa total sau parţial, rejudecă cauza şi pronunţă o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanţă, chiar dacă va apărea necesitatea administrării de noi probe.

Se consideră că fondul cauzei nu a fost rezolvat când în considerentele hotărârii primei instanţe nu se arată dacă există sau nu fapta imputată, dacă inculpatul este sau nu vinovat, dacă există circumstanţe care atenuează ori agravează răspunderea inculpatului, dacă trebuie

323

ori nu admisă acţiunea civilă ş.a. Fondul cauzei se va considera nerezolvat ori de câte ori prima instanţă nu a examinat şi nu s-a pronunţat asupra chestiunilor de fond ale procesului, vizând problema vinovăţiei, a răspunderii penale sau civile ori a nevinovăţiei lui în comiterea infracţiunii imputate.

18. Alte motive de casare a sentinţei instanţei de fond pot fi unele încălcări ale legii procesuale penale, cum ar fi: reglementările ce vizează competenţa instanţei după materie sau după calitatea persoanei, compunerea completului de judecată, publicitatea şedinţei de judecată, obligativitatea participării procurorului, inculpatului, apărătorului, traducătorului, interpretului în şedinţa de judecată.

În astfel de împrejurări instanţa de apel va casa hotărârea şi va dispune rejudecarea cauzei potrivit ordinii stabilite pentru prima instanţă cu reaprecierea probelor, adoptând o singură decizie.

19. Poate fi motiv de casare şi citarea ilegală a părţii atunci când nu i-a fost trimisă citaţia, când ea nu a primit-o, când citaţia nu cuprinde toate rechizitele cerute (data, ora examinării, adresa), când citarea s-a făcut la altă adresă decât cea indicată, când lipseşte dovada de înmânare a citaţiei, primirea căreia persoana o contestă.

În cazul când persoana legal citată nu a avut posibilitatea să se prezinte şi nu a anunţat despre aceasta instanţa, ea are dreptul să atace hotărârea invocând acest motiv. Imposibilitatea de a se prezenta trebuie să fie motivată printr-un caz fortuit, de asemenea şi situaţia când persoana s-a aflat în imposibilitatea de a anunţa instanţa despre aceasta.

20. Conform prevederilor art.416 CPP, instanţa de apel, deliberând asupra apelului, dacă va considera necesar de a cerceta suplimentar probe sau a administra probe noi, de care depinde soluţionarea completă a apelului, poate dispune reluarea dezbaterilor judiciare, va pronunţa o încheiere, apoi va purcede în aceeaşi şedinţă la cercetarea lor sau, după necesitate, va stabili un nou termen de judecare a apelului. Cercetarea probelor noi se face potrivit ordinii stabilite pentru prima instanţă.

Astfel instanţa de apel va decide asupra chestiunilor referitoare la repararea prejudiciului, asupra măsurilor preventive (art.329 CPP), cheltuielilor judiciare, precum şi asupra altor circumstanţe de care depinde soluţionarea corectă şi completă a apelului.

Conform art.327, art.331 alin.(2), art.351, art.362, art.364 CPP, părţile care invocă necesitatea administrării de noi probe sunt obligate să asigure la data stabilită prezenţa persoanelor, pe care le-au solicitat. Instanţa de apel, la cererea părţilor, poate amâna şedinţa de judecată pe o perioadă de până la o lună, pentru ca acestea să prezinte probe suplimentare. Dacă părţile nu prezintă probe suplimentare în termenul cerut, instanţa soluţionează cauza în baza probelor existente. La solicitarea părţii aflate în imposibilitate de a prezenta proba respectivă, instanţa de apel îi va acorda sprijinul prevăzut de lege în obţinerea probelor noi.

21. În cazul când prima instanţă nu a respectat prevederile art.394 CPP privind întocmirea sentinţei, însă în fapt probele au fost cercetate, instanţa de apel, casând sentinţa din acest motiv, va continua prin rejudecarea cauzei aprecierea tuturor împrejurărilor şi, respectând normele procedurale (art.393-397 CPP), va pronunţa o nouă hotărâre conform ordinii stabilite pentru prima instanţă.

21.1. Instanţele de apel vor ţine cont de diversele forme de situaţii posibile să apară la judecarea sau rejudecarea apelului.

Se atenţionează instanţele de apel că în cadrul judecării apelului procurorul nu poate modifica acuzarea în sensul agravării ei, din motiv că aceasta ar leza substanţial dreptul inculpatului la un proces echitabil (învinuirea respectivă nu parcurge triplul grad de jurisdicţie, reieşind din faptul că este formulată în instanţa de apel). Totodată art.326 CPP stipulează posibilitatea modificării acuzării în sensul agravării ei doar în cadrul examinării cauzei în prima instanţă.

324

Aceeaşi regulă se răsfrânge şi asupra cazurilor de conexare a dosarelor în instanţa de apel. Urmează a se evita situaţiile când prin conexare s-ar agrava situaţia inculpatului (art.6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale).

Dacă în instanţa de apel procurorul solicită achitarea inculpatului, această propunere nu este obligatorie pentru instanţă.

Dacă după judecarea apelului declarat de o persoană parvine alt apel declarat de altă persoană, instanţa de apel în alt complet de judecători este obligată să-l judece şi pe acesta potrivit ordinii generale.

În condiţiile când inculpatul ori alte părţi în proces înaintează versiuni de aplicare a constrângerii în timpul urmăririi penale şi dacă acestea n-au fost obiect de discuţii în prima instanţă, reieşind din faptul că apelul este continuarea judecării cauzei, instanţa de apel, amânând examinarea, va întreprinde măsuri adecvate de verificare a acestor circumstanţe prin intermediul procurorului. Acesta în termenul stabilit va prezenta instanţei în scris concluzia cu rezultatele verificării circumstanţelor invocate.

Dacă procurorul în apel solicită reîncadrarea acţiunilor inculpatului fără a concretiza pedeapsa, acest fapt nu va influenţa asupra hotărârii, întrucât sancţionarea celui vinovat constituie o prerogativă a instanţei.

Se explică că dacă la examinarea apelului se va stabili existenţa unuia din cazurile prevăzute de art.391 CPP (a intervenit decesul inculpatului, persoana nu a atins vârsta pentru tragere la răspundere penală ş.a.), instanţa de apel, rejudecând cauza, va casa sentinţa, dispunând încetarea procesului penal (cu excepţia cazurilor de reabilitare).

Curţile de apel vor ţine cont de faptul că, dacă la momentul examinării apelului a fost adoptată o lege penală nouă cu efect retroactiv (art.10 CPP), instanţa de apel corespunzător va interveni, modificând sentinţa pronunţată până la intrarea în vigoare a acestei legi.

22. Reieşind din conţinutul art.417 CPP decizia instanţei de apel constă din 3 părţi: introductivă, descriptivă, dispozitivă.

22.1. În partea introductivă se indică timpul şi locul emiterii deciziei, denumirea instanţei de apel, numele şi prenumele membrilor completului de judecată, ale procurorului, grefierului, apărătorului, interpretului, numele şi prenumele apelanţilor, cu indicarea calităţii procesuale, hotărârea atacată, numele, prenumele şi patronimicul, anul naşterii condamnaţilor, achitaţilor sau ale persoanelor în privinţa cărora procesul a fost încetat, conform actelor de identitate. În cazul când instanţa extinde examinarea apelului prin efectul extensiv şi asupra altor inculpaţi care nu au atacat hotărârea, se va indica şi numele, prenumele acestora. În situaţia neaplicării acestui efect se va arăta că hotărârea în privinţa acestora nu este atacată şi nu se verifică. În partea introductivă a deciziei se include conţinutul dispozitivului sentinţei atacate sau a încheierii, precum şi menţiunile despre îndeplinirea procedurii legale de citare a părţilor.

Dacă la judecarea apelului au fost depistate erori materiale evidente, dar care nu provoacă dubii (greşeli comise la scrierea numelui şi prenumelui părţilor în proces, greşeli aritmetice ori care indică incorect tipul penitenciarului, precum şi folosirea neadecvată a sinonimelor), examinarea se scoate de pe rol, iar dosarul din oficiu se restituie instanţei care a adoptat hotărârea pentru înlăturarea erorilor în conformitate cu cerinţele art.248-250 CPP.

22.2. Partea descriptivă a deciziei se începe cu expunerea succintă a faptelor de săvârşirea cărora inculpatul este declarat vinovat sau a învinuirii sub care a fost pus, apoi se expune fondul apelului, conţinutul solicitărilor părţilor participante în şedinţa judiciară, argumentele suplimentare. În continuare în decizie se expune concluzia generală a instanţei pe marginea apelului şi temeiurile de fapt şi de drept, motivele adoptării soluţiei respective. Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor indicate în apel. Nerespectarea acestor cerinţe echivalează cu nerezolvarea fondului apelului.

325

În cazul când instanţa de apel, la cererea părţilor, a administrat probe noi, ea urmează să le descrie în textul deciziei, cu aprecierea lor.

Dacă instanţa de apel admite apelul cu rejudecarea cauzei, decizia trebuie să cuprindă analiza probelor pe care s-a bazat instanţa pronunţând hotărârea, să indice din ce motive ele urmează a fi reapreciate ori respinse ca probe.

În partea descriptivă decizia trebuie să corespundă tuturor cerinţelor art.394 CPP. În cazurile când instanţa de apel va constata că hotărârea supusă verificării conţine

concluzii ori expresii ce contravin legii, însă nu influenţează asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii (aplicarea neîntemeiată a confiscării averii, necesitatea excluderii unor indici ai infracţiunii, unor episoade din şirul de infracţiuni, expresii neadecvate ş.a.), în partea descriptivă se va argumenta excluderea lor din textul hotărârii atacate. Despre aceasta se va menţiona şi în dispozitiv.

Judecând apelul şi constatând că acesta este parţial întemeiat referitor la aprecierea şi încadrarea juridică a faptei, la măsura de pedeapsă sau la latura civilă, instanţa va motiva partea în care se argumentează o asemenea concluzie.

23. Dispozitivul deciziei instanţei de apel trebuie să corespundă concluziilor făcute de instanţă în partea descriptivă. Considerând hotărârea legală şi întemeiată, instanţa dispune motivat respingerea apelului, indicând totodată hotărârea instanţei ce a adoptat-o. Dacă se constată că hotărârea atacată este ilegală, dispozitivul va cuprinde indicaţii despre admiterea apelului, părţile care l-au declarat, cu referire la temeiurile respective. În cazul pronunţării hotărârii privind ordinea stabilită pentru prima instanţă, dispozitivul urmează a fi elaborat ţinându-se cont de cerinţele art.393-397 CPP.

24. La întocmirea deciziilor, instanţele de apel în mod obligatoriu se vor referi la normele Codului penal şi ale Codului de procedură penală, indicând concret care prevederi ale legii au fost încălcate şi în ce constă această încălcare.

Dacă instanţa a judecat apelurile declarate de mai multe părţi, în dispozitiv trebuie să se expună concluzia concretă asupra fiecăruia. Omiterea expunerii concluziei respective se consideră nerezolvare a fondului apelului.

În dispozitivul deciziei trebuie să se indice faptul că decizia este executorie, dar părţile au dreptul de a o ataca cu recurs în termenul prevăzut de lege.

Totodată, necesar de ţinut cont de faptul că termenul pedepsei pentru inculpatul arestat se calculează din data adoptării deciziei şi că în durata pedepsei se include tot timpul aflării lui în stare de arest, indicându-se termenul concret (art.233 CPP).

25. Constatând în procesul de judecată a apelului fapte de încălcare a legalităţii şi a drepturilor omului, odată cu adoptarea deciziei, instanţa emite o încheiere interlocutorie după regulile prevăzute de art.218 CPP.

26. Rejudecarea cauzei în corespundere cu art.419 CPP se va efectua cu respectarea principiului nemijlocirii, oralităţii şi contradictorialităţii, egalităţii în drepturi în faţa instanţei, publicităţii şedinţei de judecată, respectarea prevederilor legale cu privire la compunerea completului de judecată, soluţionarea chestiunilor privind incompatibilitatea.

În cadrul rejudecării pot fi prezentate probe suplimentare. 27. După examinarea apelului, instanţa de apel va respecta întocmai cerinţele art.343,

399, 418 CPP, privind pronunţarea, redactarea deciziei, înmânarea copiilor documentelor judiciare părţilor ş.a., anexând la dosar înscrisurile corespunzătoare.

Neîndeplinirea acestor cerinţe echivalează cu încălcarea dreptului la apărare al persoanelor implicate în proces.

28. Se abrogă Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.26 din 26 decembrie 2000 "Cu privire la practica examinării cauzelor penale în ordine de apel". Chişinău,12 decembrie 2005

nr.22

326



Cu privire la judecarea recursului ordinar în cauza penală nr.9 din 30.10.2009


În contextul măsurilor de asigurare a funcţionării eficiente a Codului de procedură

penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, pus în aplicare la 12 iunie 2003, luând în consideraţie complexitatea problemelor juridice şi importanţa aspectelor de drept evaluate în cadrul procesului penal la judecarea recursului ordinar, urmărind scopul interpretării unitare şi aplicării corecte a normelor de drept privind judecarea recursului ordinar în cauza penală în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în temeiul articolelor 2 lit.e) şi 16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, Plenul oferă următoarele recomandări şi explicaţii: I. Constatări preliminare

1. Judecarea recursului ordinar în cauza penală se desfăşoară potrivit prevederilor stipulate în secţiunea a 2-a, capitolul IV, titlul II, Partea specială din Codul de procedură penală.

Din prevederile acestei secţiuni rezultă că recursul ordinar în cauza penală reprezintă o cale de atac ordinară, ca şi apelul, preponderent de casare, destinată a repara, în principal, erorile de drept comise de instanţa de fond.

Recursul ordinar în cauza penală este un act accesibil, necesar şi indispensabil pentru desfăşurarea legală a procesului penal şi se efectuează într-un termen fix, stabilit de lege. Deoarece provoacă, de regulă, verificarea legalităţii hotărârii atacate, recursul respectiv este o cale de atac, în principal, de drept.

2. În sistemul Legii procesuale penale, există două forme de recurs ordinar distincte, dat fiind că promovează un al treilea sau un ai doilea grad de jurisdicţie în procesul penal:

a) recursul împotriva hotărârilor instanţelor de apel; b) recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea de

atac apelul.

II. Partea întâi Recursul împotriva hotărârilor instanţelor de apel

3. Recursul împotriva hotărârilor instanţelor de apel corespunde, în principiu, celui de-al treilea grad de jurisdicţie penală şi, de aceea, este declarat, de regulă, împotriva hotărârilor judecătoreşti date în ultimul grad de fond, pentru erorile de drept pe care le conţin.

Dacă apelul devoluează cauza atât în fapt, cât şi în drept, sub toate aspectele, recursul o devoluează cu precădere în drept, repunând în examinare nu întreaga cauză, ci numai chestiunile de drept, pentru temeiuri stabilite expres în lege, astfel pronunţându-se asupra erorilor de drept substanţiale (materiale) şi procesuale (formale).

327

4. Hotărârile supuse recursului sunt menţionate în art.420 CPP, ele fiind: a) deciziile pronunţate de curţile de apel ca instanţe de apel; b) încheierile instanţei de apel, care se atacă odată cu decizia recurată, cu excepţia

cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs. Deciziile pronunţate de curţile de apel ca instanţe de apel sunt hotărârile judecătoreşti

prin care se soluţionează cauza în cel de-al doilea grad al fondului, după judecarea cauzei în primă instanţă, asigurându-se un control judiciar asupra sentinţelor de condamnare, de achitare şi de încetare a procesului penal.

Încheierile instanţei de apel care pot fi atacate cu recurs, de regulă, numai odată cu decizia recurată sunt hotărârile judecătoreşti care soluţionează chestiuni premergătoare fondului cauzei şi au fost date în timpul judecăţii, şi anume: încheieri prin care instanţa dispune asupra administrării probelor sau cererilor formulate de părţi; încheieri prin care instanţa la măsuri pentru buna desfăşurare a procesului penal, cum ar fi cele privind respingerea cererii de recuzare a unui membru al completului de judecată ori cele privind extinderea procesului penal; încheieri care au fost date după pronunţarea deciziei recurate (de ex.: de înlăturare a unor omisiuni vădite sau de îndreptare a erorilor materiale).

Încheierile instanţei de apel care pot fi atacate separat cu recurs sunt hotărârile judecătoreşti prin care se soluţionează în apel orice cerere introdusă în baza unor dispoziţii referitoare la punerea în executare a hotărârii penale sau la modificarea măsurii preventive de constrângere etc.

5. Nu sunt supuse recursului următoarele decizii: - deciziile prin care s-a luat act de retragerea apelului, dacă legea prevede această cale

de atac; - deciziile instanţei de recurs; - deciziile instanţei de recurs în anulare; - deciziile prin care au fost soluţionate conflictele de competenţă. Nu pot fi atacate cu recurs încheierile: - prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea sau s-a admis recuzarea (art.35 alin.(3)

CPP); - date în cauzele penale în care s-au pronunţat decizii nesusceptibile de a fi atacate cu

recurs. Hotărârea referitor la care partea a retras apelul în condiţiile prevăzute de articolul 407

CPP nu poate fi atacată cu recurs de către aceasta. 6. Din categoria hotărârilor care nu pot fi atacate cu recurs sunt omise deciziile prin care

apelul a fost respins ca depus peste termen, prin urmare, într-o asemenea situaţie, recursul poate fi apreciat ca fiind vădit neîntemeiat.

Un apel declarat peste termen nu poate fi considerat un apel nedeclarat, astfel încât părţii care nu a utilizat apelul în termenul prevăzut de art.402 CPP nu i se poate îngrădi dreptul de a declara recurs împotriva deciziei instanţei de apel cu privire la soluţia de respingere a apelului ca fiind declarat peste termen. În cazul dat, instanţa de recurs este obligată să verifice dacă instanţa de apel a constatat că întârzierea a fost determinată de motive întemeiate.

Dacă însă se critică sentinţa care a rămas definitivă la expirarea termenului de apel, recursul este inadmisibil.

7. Persoanele care pot declara recurs ordinar împotriva hotărârilor instanţelor de apel sunt indicate în articolul 421 CPP. Pot formula recursul respectiv procurorul şi persoanele arătate în art.401 CPP, care se aplică în mod corespunzător.

În temeiul art.421 CPP raportat la art.401 CPP, titularul dreptului de recurs în numele persoanelor menţionate în art.401 alin.(1) pct.2)-4) CPP poate fi apărătorul sau reprezentantul lor legal.

328

8. Din prevederile art.420 alin.(4) CPP rezultă că exercitarea recursului este condiţionată de utilizarea prealabilă a apelului, în cazul în care legea prevede această cale ordinară de atac.

Persoanele indicate în articolul 401 CPP, care nu au folosit calea de atac a apelului, pot declara recurs numai dacă prin hotărârea atacată a fost modificată soluţia primei instanţe şi prin aceasta s-a înrăutăţit situaţia recurentului. Procurorul care nu a declarat apelul este titularul recursului ordinar în cazul în care a fost admis apelul părţii apărării.

Inculpatul condamnat care nu a atacat cu apel sentinţa primei instanţe poate ataca cu recurs decizia prin care, în urma admiterii apelului procurorului, s-a aplicat o măsură de siguranţă şi a fost modificată soluţia dată în latura civilă, numai sub aspectul acestor modificări aduse sentinţei, dar nu cu referire la existenţa vinovăţiei şi la aplicarea pedepsei care au rămas stabilite prin sentinţă, nefiind casate în apelul procurorului. Pe de altă parte, inculpatul care nu a atacat sentinţa de condamnare cu apel, iar pedeapsa aplicată i-a fost majorată în urma admiterii apelului procurorului poate declara recurs împotriva deciziei instanţei de apel numai cu privire la aplicarea pedepsei, dar nu la existenţa vinovăţiei sau la alte chestiuni ale sentinţei menţinute de instanţa de apel.

9. Termenul de declarare a recursului ordinar împotriva hotărârilor instanţelor de apel, potrivit prevederilor art.422 CPP, este de 2 luni de la data pronunţării deciziei, dacă legea nu dispune altfel, iar în cazul redactării deciziei - de 2 luni după înştiinţarea în scris a părţilor despre semnarea deciziei redactate de judecătorii completului de judecată.

Termenul de declarare a recursului pentru inculpatul care a lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţarea deciziei, chiar dacă a fost reprezentat de avocat, curge de la înmânarea copiei de pe hotărârea judecătorească.

În cazul în care recursul este depus peste termenul prevăzut de lege, instanţa este obligată să stabilească motivele întârzierii şi, dacă constată motive întemeiate, va trimite recursul pentru judecare.

Motive întemeiate pot fi: existenţa cazului fortuit sau a forţei majore, fie existenţa unei alte cauze care a pus titularul recursului în situaţia de a nu putea acţiona în conformitate cu interesele sale şi în lipsa căreia ar fi acţionat în conformitate cu aceste interese. De exemplu, inculpatului i-a fost înmânată mai târziu de două luni copia de pe sentinţa tradusă în limba maternă sau în limba pe care o cunoaşte.

10. Instanţa care a pronunţat hotărârea recurată este obligată să anexeze la dosar datele privind comunicarea hotărârii în modul stabilit de lege, iar în procesul verbal al şedinţei de judecată să facă menţiunile corespunzătoare privind participarea persoanei, pronunţarea dispozitivului hotărârii sau, după caz, a hotărârii integrale etc.

Instanţa de recurs este obligată să verifice temeinic împrejurările în care s-a declarat recursul şi, fără a stabili cu certitudine, pe baza acestora, că cererea a fost primită după expirarea termenului de recurs, nu este în drept să decidă inadmisibilitatea în temeiul că recursul este declarat peste termen.

În cazul în care recurentul critică decizia instanţei de apel, prin care s-a respins apelul ca tardiv, iar soluţia este vădit neîntemeiată, recursul este admisibil, această cale de atac fiind singura prin care se poate remedia eroarea judiciară comisă de instanţa de apel. Aceste considerente duc la admiterea recursului, casarea totală a deciziei atacate, cu dispunerea rejudecării cauzei de către instanţa de apel, pe motiv că nu a fost judecat fondul apelului.

11. Retragerea recursului ordinar împotriva hotărârii instanţei de apel se efectuează în conformitate cu prevederile art.423 CPP.

Persoanele care pot declara acest recurs au dreptul să-l retragă în condiţiile art.407 CPP, care se aplică în mod corespunzător.

329

Până la începerea luărilor de cuvânt ale participanţilor la judecarea recursului în şedinţa de judecată a instanţei de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat, de regulă fiind formulată o cerere scrisă în acest sens.

În cazul retragerii recursului în condiţiile legii, instanţa, audiind opiniile participanţilor la proces, prin încheiere motivată, încetează procedura de recurs.

Legea nu prevede posibilitatea revenirii asupra retragerii recursului şi, astfel, o eventuală revenire nu produce consecinţe juridice.

12. Retragerea recursului trebuie făcută personal de recurent sau prin mandatar special. În ipoteza în care instanţa nu are posibilitate să verifice identitatea părţii care arată, printr-o cerere scrisă depusă la dosar, că îşi retrage recursul, nu se dispune încetarea procedurii de recurs, ci trebuie să se judece recursul.

Retragerea recursului de către condamnat se face în prezenţa apărătorului. Avocatul nu poate retrage recursul declarat în absenţa condamnatului şi dacă nu dispune de un mandat special privind retragerea recursului.

Condamnatul minor, precum şi cel care suferă de o boală ce îi afectează discernământul nu pot retrage recursul declarat fără consimţământul reprezentantului legal şi fără participarea avocatului.

Recursul declarat de procuror poate fi retras doar de procurorul ierarhic superior. În această situaţie, recursul poate fi însuşit de oricare dintre părţi numai dacă a fost declarat în favoarea sa.

În caz contrar, neputând fi însuşit de parte, instanţa încetează procedura de recurs, deoarece nu mai este învestită cu judecarea recursului procurorului. Recursul declarat de procuror în defavoarea condamnatului şi retras în condiţiile legii nu poate fi însuşit de condamnat.

13. În sensul art.424 CPP, care reglementează efectul devolutiv al recursului şi limitele lui, se prevede că instanţa judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces.

Persoana la care se referă declaraţia de recurs trebuie să fie nominalizată explicit, deoarece această declaraţie constituie actul de sesizare în raport cu care se devoluează judecarea în această fază procesuală. Astfel, declaraţia de recurs a procurorului prin nominalizarea unui condamnat la care se referă, urmată de formularea "şi alţii", produce efecte juridice numai faţă de persoana nominalizată.

Recursul, fiind a doua cale ordinară de atac, ce urmează a fi judecată la cel de-al treilea grad de jurisdicţie, poate fi exercitat în limitele temeiurilor de casare concret şi limitativ determinate, care vizează legalitatea hotărârii pronunţate în apel şi care sunt direct enunţate în art.427 CPP, excepţie fiind cazurile în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situaţia condamnaţilor.

Efectul devolutiv al recursului nu poate funcţiona decât cu respectarea prevederilor art.424 alin.(2) CPP, adică numai în limitele temeiurilor prevăzute de art.427 CPP.

În materia despăgubirilor, materiale sau morale, nu există temei de casare care să îngăduie instanţei de recurs să reaprecieze cuantumul acţiunii civile. Ca atare, în recurs nu se poate solicita reactualizarea despăgubirilor cuvenite, stabilite de instanţa de fond.

14. Efectul extensiv al recursului împotriva hotărârilor instanţelor de apel, prevăzut în art.426 CPP, se produce atât cu privire la părţile care nu au declarat recurs, cât şi cu privire la părţile care au declarat recurs după expirarea termenului prevăzut de lege, dacă aparţin grupului procesual al recursului, iar acesta a declarat recursul în termenul legal. Astfel, dacă unul dintre condamnaţi a declarat recursul în termen, instanţa de recurs examinează cauza prin extindere cu privire la persoanele în privinţa cărora nu s-a declarat recursul sau la care acesta nu se referă, ori care au declarat recurs tardiv, putând hotărî şi în privinţa lor, fără ale crea o situaţie mai gravă, dacă s-a decis admisibilitatea recursului.

330

În cazul în care în dosar sunt mai mulţi condamnaţi şi se respinge recursul declarat de unul din ei, nu se admite soluţia privind aplicarea efectului extinderii judecăţii asupra celorlalţi condamnaţi.

Recursul nu poate fi extins asupra părţilor cu interese contrare, deoarece acestora li s-ar crea o situaţie mai gravă.

Procurorul, chiar după expirarea termenului de recurs, poate cere extinderea recursului declarat de el în termen şi faţă de alte persoane decât acelea la care s-a referit în recurs, fără a li se crea acestora o situaţie mai gravă.

Dacă procurorul a declarat recurs în defavoarea unor condamnaţi, iar procurorul ierarhic superior a retras recursul cu privire la unul dintre condamnaţi, instanţa de recurs, la judecarea recursului procurorului, nu va crea prin extindere o situaţie mai gravă condamnatului în privinţa căruia a fost retras recursul.

15. Potrivit art.425 CPP, instanţa de recurs, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai gravă pentru persoana în favoarea căreia a fost declarat recursul. Această normă de drept se aplică şi la rejudecarea cauzei în urma admiterii recursului părţii apărării şi casării hotărârii atacate.

Astfel, în ipoteza în care a fost admis recursul părţii apărării, dispunându-se rejudecarea cauzei în instanţă de apel, aceasta, judecind cauza, nu este în drept să facă o calificare mai gravă a faptei sau să aplice o pedeapsă mai severă.

La fel, în ipoteza în care se judecă numai recursul părţii apărării, instanţa de recurs nu poate reţine starea de recidivă, care, în mod greşit, nu a fost reţinută de instanţa de fond, sau nu poate modifica încadrarea juridică a faptei într-o infracţiune mai gravă, deşi calificarea este greşită în raport cu încadrarea juridică a faptei reţinute prin rechizitoriu, de asemenea nu poate reţine în sarcina inculpatului (condamnatului) mai multe infracţiuni în concurs faţă de o singură infracţiune reţinută prin hotărârea recurată.

Principiul neagravării situaţiei în propriul recurs funcţionează şi în ipoteza în care, cu ocazia judecării recursului părţii apărării, sunt descoperite noi circumstanţe, cum ar fi: noi infracţiuni, starea de recidivă, existenţa unei condamnări anterioare etc. În cazul în care se descoperă asemenea circumstanţe, precum şi în alte situaţii, ce nu pot fi reformate datorită aplicării art.425 CPP, instanţa de recurs trebuie să le arate în cuprinsul deciziei şi să motiveze concluzia respectivă.

16. Reglementarea dreptului de a declara recurs ordinar împotriva deciziei instanţei de apel reprezintă, din partea titularului, atât un drept procesual de dezvoltare a atribuţiilor prevăzute de lege, cât şi o obligaţie de a formula cererea respectivă în strictă conformitate cu cerinţele stipulate în art.427, 429, 430 CPP.

Articolul 430 CPP prevede expres ce trebuie să conţină cererea de recurs, indicând elementele obligatorii. Elementele de bază sunt conţinutul şi motivele recursului, prin care, în principiu, se precizează şi se solicită cerinţele procesuale în faţa instanţei de recurs.

Din conţinutul art.429 alin.(1) CPP rezultă că motivarea recursului împotriva hotărârii instanţei de apel este obligatorie, iar potrivit art.430 pct.5) CPP, în cererea de recurs trebuie indicate temeiurile prevăzute în art.427 CPP şi motivele recursului cu argumentarea ilegalităţii hotărârii atacate.

Depunerea recursului motivat cu atâtea copii câţi participanţi la proces sunt reprezintă o garanţie procesuală pentru asigurarea drepturilor părţilor din procesul penal, inclusiv a dreptului la apărare al condamnatului (inculpatului). Este, deci, indispensabil ca persoanei respective (condamnatului, inculpatului, părţii vătămate) să i se asigure posibilitatea de a lua cunoştinţă cu recursul ce conţine temeiul motivat, mai cu seamă în cazul în care se solicită o soluţie ce i-ar agrava situaţia, adică dreptul ei la apărare trebuie să intre în deplinul său exerciţiu.

331

Odată ce temeiul, a cărui aplicare ar conduce la concluzia în sensul agravării situaţiei recurentului, nu este motivat, instanţa de recurs nu este în drept, din oficiu, să-l argumenteze, dat fiind că se încalcă dreptul la apărare.

De vreme ce temeiurile pentru care se poate declara recurs împotriva hotărârilor instanţelor de apel sunt expres şi limitativ enunţate de art.427 CPP, rezultă că motivarea recursului trebuie să se refere numai la aceste temeiuri cu indicarea concretă a textelor de lege pe care se întemeiază.

17. În conformitate cu prevederile art.424 alin.(2) CPP, instanţa de recurs judecă cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art.427 CPP, fiind în drept să judece şi în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situaţia condamnatului. Această dispoziţie legală defineşte natura juridică a recursului ca fiind o cale de atac devolutivă de drept.

De aici rezultă că, în cazul în care recursul nu este motivat, instanţa de recurs se află în imposibilitate de a judeca cauza în sensul agravării situaţiei condamnatului, dat fiind că lipseşte obiectul judecării respective. Concomitent, având obligaţia de a judeca recursul în conformitate cu prevederile art.434 alin.(1) CPP, instanţa poate lua în consideraţie, din oficiu, temeiurile prevăzute de art.427 CPP, dar cu condiţia să nu înrăutăţească situaţia inculpatului.

Instanţa de recurs nu poate, din oficiu, să evalueze alte temeiuri în drept ale cazului de casare, decât cele invocate de recurent cu referire la textul de lege citat, cu excepţia când, prin soluţie, nu se agravează situaţia părţii împotriva căreia este declarat recursul.

Faţă de aspectele de drept relevate, se impune concluzia că, în situaţia în care din cererea de recurs se desprinde un temei indicat în art.427 CPP, instanţa de recurs este în drept să analizeze temeinicia hotărârii atacate, referindu-se numai la temeiul motivat de recurent şi numai în cazul în care acesta se regăseşte în textul de lege menţionat. Excepţie poate fi cazul când, indiferent de modul cum sunt formulate temeiurile indicate de recurent, instanţa va examina hotărârea din oficiu, cu condiţia că temeiul menţionat este prevăzut în art.427 CPP şi că soluţia adoptată nu va înrăutăţi situaţia condamnatului.

În cazul în care sunt respectate dispoziţiile legale prin care se stabileşte conţinutul recursului, inclusiv regimul motivării cererii de recurs, instanţa va ţine seama de temeiurile de casare, fără a agrava situaţia recurentului. Astfel, în ipoteza în care condamnatul şi-a motivat recursul fără a indica temeiul de casare prevăzut în art.427 CPP, neexistând o sancţiune procesuală pentru omisiunea arătată, instanţa de recurs va analiza criticile recursului în raport cu temeiurile legale de casare, fără a influenţa hotărârea în defavoarea condamnatului.

18. Din conţinutul art.427 CPP rezultă că temeiurile pentru recursul ordinar declarat împotriva deciziei instanţei de apel nu pot fi decât de drept, fiind determinate expres de lege. Astfel, hotărârile instanţelor de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanţele de fond.

Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual şi erori de drept material sau substanţial.

În atare situaţie, instanţa de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reţinute prin hotărârea atacată şi dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispoziţiilor de drept formal şi/sau material. Chestiunea dacă fapta este constatată conform legii este un temei de drept, deoarece priveşte încadrarea juridică dată faptei săvârşite, astfel ea cade sub controlul instanţei de recurs, pentru care fapta nu poate fi privită ca fiind stabilită atunci când se constată ilegalităţi.

Temeiurile pentru recurs pot fi: - formale sau de procedură (art.427 pct.1)-7) CPP); - substanţiale sau de judecată (art.427 pct.8)-16) CPP). Temeiurile menţionate pot fi invocate în recurs doar în cazul în care au fost invocate în

apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţă de apel.

332

19. Potrivit art.428 CPP, recursurile declarate împotriva deciziilor curţilor de apel se examinează de Colegiul penal al CSJ.

După învestirea instanţei de recurs prin depunerea şi primirea cererii de recurs, instanţa îndeplineşte actele procedurale preparatorii prevăzute la art.431 alin.(1) CPP.

În temeiul art.431 alin.(1) pct.2) şi 3) CPP, dosarul penal înregistrat, în conformitate cu prevederile art.6/1 din Legea privind organizarea judecătorească, prin rezoluţie, se repartizează aleatoriu judecătorului pentru pregătirea cauzei spre examinarea admisibilităţii în principiu a recursului în şedinţa de judecată.

Judecătorul desemnat face în mod obligatoriu parte din completul de judecată, iar în caz de imposibilitate, se desemnează un alt judecător pentru a pregăti cauza spre judecare.

În conformitate cu art.431 alin.(2) CPP, judecătorul desemnat verifică dacă recursul îndeplineşte cerinţele de formă şi de conţinut pentru depunerea lui, prevăzute de art.429 şi 430 CPP, dacă temeiurile invocate se încadrează în dispoziţiile art.427 CPP, indică jurisprudenţa în problemele de drept aplicabile la judecarea recursului.

Chestiunile menţionate se soluţionează în procedura de admisibilitate în principiu a recursului.

20. Procedura privind admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanţei de apel reprezintă o activitate restrânsă a procedurii de recurs, ca cel de al treilea grad de jurisdicţie, care derivă din prevederile Protocolului al 14-lea adiţional la Convenţia Europeană, precum şi din Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la perfecţionarea mijloacelor interne de apărare juridică din 12 mai 2004.

Prevederile art.432 CPP reglementează procedura privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Instanţa de recurs, în complet format din 3 judecători, examinează admisibilitatea în principiu a recursului, fără citarea părţilor, în camera de consiliu în baza materialelor din dosar şi, prin decizie motivată, va decide în unanimitate asupra inadmisibilităţii recursului în cazurile prevăzute expres la art.432 alin.(2) CPP. Deoarece în aceste cazuri şedinţa de judecată nu este publică, instanţa de recurs este obligată să comunice părţilor decizia privind inadmisibilitatea recursului, care, potrivit art.432 alin.(3) CPP, este irevocabilă.

Totodată, dacă se constată cazurile prevăzute de art.432 alin.(4) CPP, instanţa, prin încheiere, va trimite recursul pentru judecare Colegiului lărgit al Curţii Supreme de Justiţie constituit din 5 judecători.

După adoptarea încheierii menţionate, se îndeplinesc măsurile premergătoare judecării recursului, stipulate la art.432 alin.(5) CPP: preşedintele Colegiului lărgit va fixa termenul de judecată a recursului şi va dispune să se comunice părţilor la proces despre aceasta, precum şi despre esenţa recursului. Odată cu citarea, se expediază şi copia de pe recurs.

21. Judecarea recursului se desfăşoară potrivit procedurii stabilite în art.433 CPP. Şedinţa de judecată în recurs se deosebeşte atât de şedinţa de judecată în primă instanţă,

cât şi de şedinţa de judecată în apel, prin lipsa cercetării judecătoreşti conform dispoziţiilor care guvernează judecarea cauzei în fond şi, respectiv, neobligativitatea întocmirii procesului verbal al şedinţei de judecată.

22. La termenul fixat pentru judecarea recursului, în şedinţa de judecată, cu participarea procurorului, avocatului şi persoanelor indicate la art.401 CPP, ale căror interese sunt atinse prin motivele invocate în recurs, instanţa, după ce rezolvă orice cerere care împiedică desfăşurarea judecăţii în recurs (cerere de recuzare), ascultă părţile în proces.

Judecarea recursului în absenţa persoanei se face în situaţia când există date referitoare la îndeplinirea legală a procedurii de citare.

333

Potrivit art.433 alin.(3) CPP, primul cuvânt i se oferă recurentului, apoi celorlalţi participanţi la şedinţa de judecată. Dacă între recursurile declarate se află şi recursul procurorului, primul cuvânt îl are acesta.

Din conţinutul art.433 şi 434 CPP, rezultă că, la judecarea recursului, nu se admite prezentarea şi, respectiv, administrarea de probe suplimentare. Totodată, rezultă că instanţa de recurs va putea controla numai chestiunile de drept, adică judecarea recursului are, în esenţă, ca obiect al judecăţii hotărârea atacată.

Instanţa de recurs dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului penal, precum şi rejudecarea cauzei, cu pronunţarea unei noi hotărâri, după ce, în prealabil, va analiza atât situaţia de fapt, cât şi problemele de drept în baza materialului din dosarul cauzei.

23. După ascultarea, după caz, a replicilor apărute în procesul dezbaterilor, completul deliberează în secret, în camera de consiliu, în vederea adoptării unei soluţii prevăzute de art.435 CPP.

Deliberarea se axează pe verificarea legalităţii hotărârii atacate în baza materialului din dosarul cauzei şi pronunţarea asupra tuturor motivelor invocate în recurs. Verificarea propriu-zisă se face în lumina temeiurilor pentru recurs prevăzute la art.427 CPP.

După deliberare, revenind în sala şedinţei de judecată, în mod public, instanţa pronunţă soluţia adoptată. Soluţiile la judecarea recursului sunt prevăzute în art.435 CPP şi se clasifică în două categorii: de respingere şi de admitere a recursului.

24. Judecând recursul, instanţa se pronunţă prin decizie. De regulă, se pronunţă dispozitivul hotărârii.

Potrivit art.435 alin.(3) CPP, adoptarea deciziei şi redactarea acesteia se efectuează în conformitate cu prevederile articolelor 417 şi 418 CPP, care se aplică în mod corespunzător.

Deliberarea şi pronunţarea deciziei se fac, ca regulă, după încheierea dezbaterilor, dar, pentru motive întemeiate, ele pot fi amânate cu cel mult 10 zile.

Decizia integrală sau, după caz, dispozitivul deciziei, semnate de toţi judecătorii completului, se pronunţă, după revenirea din camera de consiliu, în şedinţă publică.

Nerespectarea dispoziţiilor legale privind semnarea corespunzătoare a hotărârii, precum şi nepronunţarea hotărârii (deciziei) în şedinţă publică atrage sancţiunea nulităţii absolute a actului respectiv.

25. Conform art.435 alin.(1) pct.1) CPP, judecând recursul, instanţa respinge recursul ca inadmisibil, cu menţinerea hotărârii atacate, adoptând soluţia respectivă în cazul în care se constată că recursul nu a fost declarat cu respectarea condiţiilor legale (este tardiv sau inadmisibil) ori nu este întemeiat legal (este nefondat).

Recursul este tardiv atunci când a fost declarat peste termenul stabilit în art.422 CPP, excepţie fiind condiţiile repunerii în termen.

Recursul este inadmisibil atunci când se exercită împotriva unei hotărâri nesusceptibile de recurs ori se declară de către persoane care nu sunt titulari ai dreptului de recurs sau cu depăşirea limitelor legale în care se poate declara recurs de către diferiţi titulari.

Recursul este nefondat atunci când hotărârea atacată este legală, întemeiată şi motivată. 26. Conform art.435 alin.(1) pct.2) CPP, în cazul admiterii recursului, hotărârea atacată

va fi casată şi instanţa de recurs va adopta una din următoarele soluţii: a) va menţine hotărârea primei instanţe, când apelul a fost greşit admis; b) va dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului în cazurile prevăzute de

Codul de procedură penală; c) va rejudeca cauza şi va pronunţa o nouă hotărâre, dacă nu se agravează situaţia

condamnatului; d) va dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de apel, în cazul în care eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. Casarea hotărârii atacate poate fi parţială sau totală.

334

Casarea parţială are un caracter limitat, fiind supuse casării doar anumite aspecte ale hotărârii atacate, cum ar fi: cu privire la anumite fapte sau persoane, cu privire la latura penală sau civilă a cauzei, celelalte dispoziţii fiind menţinute.

Casarea totală duce la anularea în întregime a hotărârii atacate, însă în limitele prevederilor ce reglementează efectul devolutiv şi extensiv al recursului, cu respectarea principiului neagravării situaţiei condamnatului în propriul recurs.

27. Soluţia prevăzută de art.435 alin.(1) pct.2) lit.b) CPP se adoptă în cazul în care se constată existenţa temeiurilor stipulate la art.390 CPP sau, după caz, a temeiurilor specificate la art.391 CPP.

Achitarea persoanei se dispune în urma condamnării sau încetării procesului penal de către instanţele de fond ori în urma achitării pentru alte temeiuri decât cele juste.

Încetarea procesului penal se dispune dacă anterior instanţele de fond au condamnat ori au achitat persoana sau dacă procesul penal a fost încetat pentru alte temeiuri decât cele juste.

Rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărâri, prin care nu se agravează situaţia condamnatului, se dispun dacă există temeiurile prevăzute în art.427 pct.7)-16) CPP.

Rejudecarea cauzei de către instanţa de apel se dispune dacă există temeiurile stipulate în art.427 pct.1)-6) CPP.

28. Deliberând asupra recursului, instanţa, potrivit art.435 alin.(2) CPP, rezolvă chestiunile cu privire la:

- reluarea dezbaterilor; - repararea pagubei; - măsurile preventive; - cheltuielile judiciare; - orice alte chestiuni de care depinde judecarea recursului. Totodată, în cazul sesizării de către părţi a nerespectării termenului rezonabil de

judecare a cauzei de către instanţa de fond, instanţa de recurs se va pronunţa şi asupra acestei chestiuni.

De asemenea, instanţa de recurs, în mod obligatoriu, îl va pune în libertate pe condamnatul arestat în cazurile de casare, dacă intervine o cauză de încetare de drept a măsurii de deţinere.

În cazul în care, la judecarea recursului, se constată fapte de încălcare a legalităţii şi a drepturilor omului, concomitent cu adoptarea deciziei, instanţa va emite şi o decizie interlocutorie, prin care aceste fapte se vor aduce la cunoştinţa organelor respective, persoanelor cu funcţie de răspundere şi procurorilor.

29. Decizia se redactează de către unul din judecătorii care au participat la judecarea recursului, de regulă de judecătorul desemnat pentru a pregăti cauza spre judecare, în cel mult 10 zile de la pronunţare, şi se semnează de toţi judecătorii completului.

Înmânarea copiei de pe decizie se face potrivit dispoziţiilor art.399 CPP. După redactarea deciziei, instanţa de recurs, în termen de cel mult 5 zile, remite dosarul

penal în instanţa competentă de punerea în executare a hotărâri lor judecătoreşti, fapt despre care se informează părţile.

30. Decizia instanţei de recurs, ca hotărâre judecătorească, cuprinde trei părţi: partea introductivă, expunerea şi dispozitivul.

Partea introductivă cuprinde, de regulă, toate menţiunile indicate pentru sentinţă (art.393 CPP). Totodată, ea va cuprinde:

a) cererile de orice natură formulate de procuror, de părţi şi de alţi participanţi la şedinţă;

b) concluziile procurorului şi ale părţilor privind recursul judecat; c) măsurile luate în cursul procedurii de recurs. Expunerea cuprinde:

335

a) dispozitivul sentinţei, starea de fapt şi de drept reţinută de prima instanţă, motivele adoptării soluţiei;

b) dispozitivul deciziei atacate, temeiurile de fapt şi de drept care au dus la adoptarea soluţiei date de instanţa de apel, motivele adoptării soluţiei;

c) fondul recursului, inclusiv indicarea motivelor invocate de recurent, temeiurile care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea recursului, precum şi motivele adoptării soluţiei date;

d) în cazul dispunerii rejudecării cauzei de către instanţa de apel, se vor indica şi motivele rejudecării, şi circumstanţele ce urmează a fi constatate, cu precizarea mijloacelor de probă care se vor administra în instanţa de rejudecare;

e) în cazul în care anterior s-a dispus rejudecarea, partea introductivă va cuprinde şi menţiunile privind hotărârile date în cadrul procedurii de rejudecare a cauzei.

Dispozitivul cuprinde soluţia dată de instanţa de recurs în temeiul art.435 CPP. Decizia instanţei de recurs este irevocabilă şi se bucură de autoritate de lucru judecat. Decizia instanţei de recurs poate fi atacată prin intermediul unei căi extraordinare de

atac, dacă sunt întrunite condiţiile legii, excepţie fiind numai decizia privind dispunerea rejudecării cauzei de către instanţa de apel, care nu este susceptibilă de atac.

31. Decizia instanţei de recurs trebuie să fie legală, întemeiată şi motivată. Obligarea instanţei de a-şi motiva hotărârea rezultă din prevederile art.6 paragraful 1 din

Convenţia Europeană. Acest lucru presupune relevarea considerentelor şi temeiurilor asupra concluziilor formate în rezultatul verificării hotărârii atacate în raport cu motivele invocate de recurent şi cu temeiurile pentru recurs prevăzute de lege.

Este necesar ca în mod precis şi explicit, prin argumente relevante şi suficiente, să fie rezolvate problemele de drept apărute la judecarea recursului, prin întocmirea corectă a hotărârii adoptate.

În cazul în care instanţa de recurs a stabilit o eroare de drept comisă de instanţa de fond, în expunere se va arăta în ce constă caracterul ilegal al activităţii instanţei de fond, prin ce se exprimă încălcarea de lege comisă, precum şi mijloacele privind repararea ei prin analiza materiei reglementării şi jurisprudenţei.

Lipsa de motivare adecvată cerinţelor legii într-o hotărâre judecătorească afectează grav respectarea garanţiilor procedurale la un proces echitabil.

În cazul în care decizia atacată este insuficient motivată, dar soluţia este legală, instanţa de recurs corectează această eroare judiciară în sensul completării considerentelor şi temeiurilor corespunzătoare ce justifică soluţia.

În situaţia în care se constată erori materiale sau omisiuni vădite în cuprinsul hotărârii adoptate, instanţa de recurs va proceda în conformitate cu dispoziţiile articolelor 249 şi 250 CPP, pronunţându-se prin încheiere motivată.

32. Procedura de rejudecare şi limitele acesteia este reglementată de prevederile art.436 CPP.

Rejudecarea cauzei după casarea hotărârii atacate se realizează în două cazuri: a) în instanţă de recurs, când se admite recursul, se casează hotărârea atacată, se

rejudecă cauza şi se pronunţă o nouă hotărâre, dacă nu se agravează situaţia condamnatului; b) în instanţă de apel, când se admite recursul, se casează hotărârea atacată şi se dispune

rejudecarea cauzei de către instanţa de apel. În ambele cazuri, rejudecarea este asimilată cu o judecare a cauzei conform regulilor

generale. Instanţa de recurs, cu ocazia rejudecării cauzei şi pronunţării unei noi hotărâri, nu este în

drept să facă aplicarea prevederilor referitoare la extinderea procesului penal privitor la alte fapte.

336

Articolul 436 CPP fixează următoarele limite de care instanţa de apel trebuie să ţină cont:

- conformitatea cu decizia instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la judecarea recursului;

- respectarea limitelor în care hotărârea a fost casată. Astfel, când hotărârea este casată numai cu privire la unele fapte sau la unele persoane ori numai în ceea ce priveşte latura penală sau civilă (cerere parţială), instanţa de rejudecare se pronunţă în limitele în care hotărârea a fost casată.

33. Dispoziţiile legale referitoare la limitele rejudecării în cazul casării hotărârii de instanţa de recurs sunt în concordanţă cu principiile generale ale procesului penal, potrivit cărora orice persoană are dreptul de a fi judecată în mod echitabil şi în termen rezonabil de o instanţă independentă şi imparţială, instituită prin lege.

Rejudecând cauza în limitele stabilite de instanţa de recurs, instanţa de rejudecare este pe deplin independentă, respectând, în mod firesc şi logic, indicaţiile instanţei de recurs, care, potrivit art.436 alin.(2) CPP, sunt obligatorii în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea care a existat la soluţionarea recursului.

Pentru acelaşi motiv, instanţa de rejudecare nu se poate pronunţa asupra altei infracţiuni, care rezultă din situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu, dar care nu a făcut obiectul judecăţii anterioare. Când hotărârea este casată numai cu privire la unele fapte sau persoane ori numai în ce priveşte latura penală sau civilă, atunci, potrivit art.436 alin.(3) CPP, instanţa de rejudecare se pronunţă în limitele în care hotărârea a fost casată.

Conform art.436 alin.(4) CPP, la rejudecarea cauzei, este interzisă aplicarea unei pedepse mai aspre sau aplicarea legii privind o infracţiune mai gravă decât numai dacă hotărârea iniţială a fost casată în baza recursului declarat de procuror sau în interesul părţii vătămate din motivul că pedeapsa fixată era prea blândă ori în baza recursului procurorului care a solicitat aplicarea legii privind o infracţiune mai gravă, precum şi în cazul când procurorul, la rejudecare în instanţă de apel, formulează o nouă învinuire, mai gravă, potrivit art.326 CPP.

Dispoziţiile art.436 alin.(4) CPP permit instanţei de rejudecare să pronunţe o soluţie mai aspră numai dacă hotărârea a fost casată în recursul procurorului sau al părţii vătămate declarat în defavoarea condamnatului. Totodată, trebuie dedus că, în cadrul rejudecării care are loc ca urmare a admiterii recursului exercitat de condamnat sau de avocatul său, nu se poate agrava soluţia aplicată acestuia.

III. Partea a doua

Procedura de examinare a recursului declarat împotriva sentinţelor pronunţate de curţile de apel

34. Recursul declarat împotriva sentinţelor pronunţate de curţile de apel este o cale

ordinară de atac, comună, cu efect devolutiv, extensiv, al neagravării situaţiei în propriul recurs şi suspensiv, destinată pentru a repara erorile de drept comise de prima instanţă.

35. Conform art.437 Cod de procedură penală, pot fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul:

- sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvârşirea cărora legea prevede în exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate;

- sentinţele pronunţate de curţile de apel; - sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie; - alte hotărâri penale pentru care legea prevede această cale de atac.

337

Neatacarea cu apel a sentinţelor judecătoriilor privind infracţiunile uşoare pentru săvârşirea cărora legea prevede în exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate este justificată de complexitatea redusă a cauzelor de acest fel, care, pentru a-şi găsi o soluţie temeinică şi legală, nu este necesar să parcurgă trei grade de jurisdicţie.

Sentinţele pronunţate de curţile de apel şi de Curtea Supremă de Justiţie ca instanţe de fond au fost excluse din cadrul sentinţelor atacabile cu apel pentru considerentul că prezenţa judecătorilor cu cea mai înaltă calificare profesională la aceste instanţe constituie o garanţie suficientă pentru o bună şi temeinică judecată.

36. Nu sunt supuse căilor de atac următoarele decizii: - prin care s-a dispus rejudecarea cauzei; - prin care s-a soluţionat conflictul de competentă (art.45 CPP); - prin care s-a soluţionat demersul de strămutare a cauzei (art.46, 47 CPP). 37. Nu pot fi atacate cu recurs ordinar deciziile instanţei de recurs. 38. Încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor

când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs. 39. Pot fi atacate separat cu recurs următoarele încheieri: - încheierea instanţei de judecată privind soluţionarea chestiunilor referitoare la

executarea hotărâri lor judecătoreşti (art.469-471 CP); - încheierea judecătorului de instrucţie referitoare la autorizarea măsurilor procesuale de

constrângere (art.302 CPP); - încheierea instanţe/ de judecată privind arestarea preventivă (art.185 alin.(4) CPP); - încheierea judecătorului de instrucţie privind aplicarea sau neaplicarea arestării

preventive ori arestării la domiciliu, privind prelungirea sau refuzul de a prelungi durata ei, privind aplicarea liberării provizorii (art.311 alin.(1) CPP);

- încheierea de restabilire a documentelor dispărute (art.530 alin.(5) CPP). 40. Potrivit art.438 Cod de procedură penală, pot declara recurs persoanele indicate în

art.401 Cod de procedură penală. 41. Conform art.439 alin.(1) Cod de procedură penală, în cazul recursului împotriva

hotărârilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul, termenul de recurs este de 15 zile de la data pronunţării hotărârii, iar în cazul redactării acesteia - de 15 zile de la înştiinţarea în scris a părţilor despre semnarea hotărârii redactate.

Pentru inculpatul care este arestat, termenul de recurs curge din momentul înmânării copiei de pe sentinţa redactată.

42. Repunerea în termen a recursului, declararea peste termen a recursului şi retragerea recursului se reglementează de prevederile art.402-407 din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.

Instituţia repunerii în termen reprezintă mijlocul procesual prin care titularul dreptului de recurs, care nu a putut să-l declare din anumite cauze ce nu-i sunt imputabile, este repus în dreptul din care fusese decăzut după expirarea termenului de recurs.

Termenul de recurs este un termen peremptoriu şi nerespectarea lui duce la decăderea din dreptul exercitării căii de atac. Un recurs introdus după expirarea termenului este, în principiu, respins ca tardiv.

42. Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul, potrivit alin.(3) al art.445 din Codul de procedură penală, se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă.

43. Recursul se declară prin cerere scrisă, care trebuie să fie semnată de recurent. Semnătura este o condiţie esenţială pentru identificarea recurentului şi pentru verificarea faptului dacă voinţa de a ataca hotărârea îi aparţine.

338

44. Conform art.449 Cod de procedură penală, judecind recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul, instanţa adoptă una din următoarele decizii:

- respinge recursul, menţinând hotărârea atacată dacă: • recursul este nefondat, recursul este nemotivat, precum şi dacă hotărârea atacată este

întemeiată; • recursul este depus peste termenul stabilit de lege (tardiv), astfel recursul fiind

inadmisibil; - admite recursul, casând hotărârea, parţial sau total, şi la una din următoarele hotărâri: • dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului penal; • rejudecă cauza, cu adoptarea unei noi hotărâri; • dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, dacă este necesară administrarea

de probe suplimentare. 45. Articolul 448 CPP stipulează că instanţa, judecind recursul declarat împotriva

sentinţelor pronunţate de curţile de apel, verifică atât legalitatea, cât şi temeinicia hotărârilor atacate.

46. În conformitate cu prevederile articolului 441 CPP, care reglementează efectul devolutiv al recursului şi limitele lui, instanţa de recurs examinează cauza în limitele temeiurilor prevăzute în articolul 444 CPP, însă ea este obligată, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.

Prin declararea recursului împotriva sentinţei pronunţate de curtea de apel, se provoacă o verificare multilaterală în fapt şi în drept a sentinţei. Această verificare se face în măsura în care a fost atacată hotărârea.

47. Atunci când recursul se declară împotriva sentinţelor pronunţate de curţile de apel care nu sunt supuse, potrivit legii, apelului, recursul nu mai este limitat la cazurile de casare prevăzute de articolul 444 CPP, ci, în această ipoteză, instanţa de recurs are obligaţia să examineze întreaga cauză sub toate aspectele de fapt şi de drept, în aceleaşi condiţii ca o instanţă de apel, însă conform regulilor speciale privind judecarea recursului.

48. În cadrul judecării recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul (art.448 Cod de procedură penală), instanţa de recurs verifică hotărârea atacată pe baza materialului din dosarul cauzei şi a oricăror documente noi prezentate în instanţa de recurs.

49. În contextul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi, în special, al hotărârii din 25 iulie 2000 în cauza Tierce şi alţii împotriva San Marino, s-a susţinut că instanţa de apel, precum şi instanţa de recurs, în cazul în care nu este prevăzută calea de atac a apelului, au obligaţia de a examina o cauză în fapt şi în drept şi nu pot proceda la o apreciere globală asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului fără a-l asculta pe acesta şi fără a evalua, în mod direct, elementele de probă prezentate de părţi, în caz contrar procedura derulată în faţa lor neîndeplinind exigenţele unui proces (s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, drept garantat de art.6 al Convenţiei Europene).

În aceste condiţii, în cazul în care nu este prevăzută calea de atac a apelului, hotărârea instanţei de recurs care se bazează exclusiv pe analiza probelor administrate de prima instanţă este nelegală.

50. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în conformitate cu articolul 4 din Constituţia Republicii Moldova, este direct aplicabilă în sistemul de drept al Republicii Moldova şi are forţă constituţională şi supralegislativă.

51. Judecarea recursului declarat împotriva sentinţelor pronunţate de curţile de apel se începe cu anunţarea de către preşedintele şedinţei a cauzei în care a fost declarat recurs, cu verificarea prezenţei părţilor, apoi se anunţă numele şi prenumele judecătorilor completului de

339

judecată, ale procurorului, grefierului, precum şi ale interpretului şi traducătorului, dacă aceştia participă, ale apărătorului şi se precizează dacă nu au fost formulate cereri de recuzare.

După aceasta, se dă cuvântul recurentului, intimatului, apărătorilor şi reprezentanţilor lor, apoi procurorului. Dacă, între recursurile declarate, se află şi recursul procurorului, primul are cuvântul acesta.

După luările de cuvânt ale părţilor, instanţa de recurs trece la verificarea probelor examinate de prima instanţă, conform materialelor din dosar, prin citirea lor în şedinţa de judecată, cu consemnarea în procesul verbal.

Declaraţiile persoanelor care au fost audiate în prima instanţă se verifică de către instanţa de recurs prin citirea lor în şedinţa de judecată.

Instanţa de recurs nu este în drept să-şi întemeieze concluziile sale pe probele cercetate de prima instanţă, dacă ele nu au fost verificate în şedinţa de judecată a instanţei de recurs şi nu au fost reflectate în procesul verbal al şedinţei de judecată.

După verificarea probelor, instanţa acordă cuvântul recurentului, intimatului, apărătorului şi reprezentantului lui, apoi procurorului. În dezbateri, părţile se vor referi atât la chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunţat ori trebuia să se pronunţe prima instanţă de fond, cât şi la chestiunile de drept.

Părţile au dreptul la replică, iar inculpatul - la ultimul cuvânt. 52. Instanţa de recurs poate să se pronunţe asupra chestiunilor de fapt, precum şi asupra

celor de drept numai după administrarea de probe, care au fost obiect de cercetare în instanţă de fond, conform principiului nemijlocirii, şi să dispună achitarea ori condamnarea inculpatului.

Necesitatea administrării de probe suplimentare, invocate de către părţi la judecarea recursului, pe care nu o poate face instanţa de recurs, generează soluţia dispunerii rejudecării cauzei, or, verificarea unor asemenea probe, precum şi analiza faptelor reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu ţine doar de competenţa instanţei de fond.

53. Având în vedere dispoziţiile art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum acestea au fost interpretate şi aplicate, după o hotărâre de achitare pronunţată de instanţa de fond, instanţa de recurs nu poate dispune pentru prima dată condamnarea fără audierea inculpatului prezent în şedinţa de judecată şi fără administrarea directă a probelor.

54. Recursul declarat împotriva sentinţei de achitare pronunţate de instanţa de fond se judecă conform regulilor generale, sub toate aspectele, în fond şi în drept, cu exercitarea unei proceduri de jurisdicţie depline şi egale celei în fond, prin aplicarea principiului egalităţii armelor.

55. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Dănilă împotriva României din 08 martie 2007, a statuat că instanţa de recurs nu este în drept să pronunţe o hotărâre de condamnare bazându-se exclusiv pe dosarul din prima instanţă, care conţine depoziţiile martorilor şi declaraţiile inculpatului, acelaşi dosar în baza căruia fusese achitat în prima instanţă.

Instanţa de recurs trebuie să procedeze la administrarea directă a mărturiilor personale ale inculpatului şi ale celorlalţi martori ai acuzării şi apărării, prin audierea din nou atât a inculpatului, cât şi a anumitor martori.

56. În conformitate cu principiul contradictorialităţii în procesul penal, reglementat de art.24 Cod de procedură penală, urmărirea penală, apărarea şi judecarea cauzei sunt separate şi se efectuează de diferite organe şi persoane.

Instanţa judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării şi nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Funcţia acuzării este pusă pe seama procurorului, care intentează cauza penală, înaintează învinuirea, susţine acuzarea în instanţele de judecată.

340

Instanţa, la judecarea recursului, este obligată, ţinând cont de prevederile art.24 din Codul de procedură penală, care consfinţesc principiul contradictorialităţii, să asigure părţii acuzării posibilitatea reală de a prezenta anumite probe în susţinerea acuzaţiilor penale împotriva inculpaţilor care au fost achitaţi de instanţa de fond şi, la fel, să asigure părţii apărării posibilitatea reală de a prezenta, în caz de necesitate, probe în susţinerea argumentelor sale.

57. Nerespectarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi încălcarea prevederilor art.24 din Codul de procedură penală, care îl obligă pe acuzatorul de stat, după o hotărâre de achitare pronunţată de instanţa de fond, să solicite audierea inculpatului în instanţă de recurs şi să prezinte în şedinţa de judecată anumite probe în susţinerea acuzaţiilor penale aduse inculpatului, urmează să fie considerată ca nesusţinere a acuzaţiilor penale în privinţa inculpatului în cadrul examinării recursului declarat împotriva sentinţei de achitare.

Ignorarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi încălcarea prevederilor art.24 din Codul de procedură penală lezează dreptul inculpatului la un proces echitabil, drept garantat de art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

58. Se abrogă Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.27 din 26 decembrie 2000 "Cu privire la practica de examinare a cauzelor penale în ordine de recurs" şi Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.11 din 24 aprilie 2000 "Cu privire la practica adoptării hotărârilor în cadrul examinării cauzelor penale de către instanţele judecătoreşti în ordine de apel şi recurs". Chişinău, 30 octombrie 2009

nr.9

341



Privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale

Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale

nr.17 din 19.06.2000

Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2003, nr.1, pag.8 "Culegere de hotărâri explicative", Chişinău, 2002, pag.18



La 13 iulie 1995 Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline al

Consiliului Europei şi prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova din 24 iulie 1997 au fost ratificate Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (în continuare C.E.D.O.), încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, şi protocoalele adiţionale nr.1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 şi 11 care au intrat în vigoare pentru Republica Moldova la 12 septembrie 1997 (cu excepţia Protocolul nr.6 care intră în vigoare din octombrie 1997, Protocolul 7 - în vigoare din 1 decembrie 1997 şi Protocolului nr.11 - în vigoare din 1 noiembrie 1998).

În scopul asigurării drepturilor omului şi a libertăţilor sale fundamentale de către instanţele judecătoreşti din R.M., având în vedere statutul pe care îl are C.E.D.O. în calitate de tratat internaţional în ordinea juridică internă a Republicii Moldova, Plenul Curţii Supreme de Justiţie oferă următoarele explicaţii:

1. Aderând la C.E.D.O., Republica Moldova şi-a asumat obligaţia de a garanta protejarea drepturilor şi a libertăţilor proclamate de C.E.D.O. ale tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia sa.

Din prevederile Constituţiei Republicii Moldova (art.4 alin.2) precum şi din hotărârea Curţii Constituţionale nr.55 din 14 octombrie 1999 "Privind interpretarea unor prevederi ale art.4 din Constituţia Republicii Moldova" rezultă că C.E.D.O. constituie o parte integrantă a sistemului legal intern şi respectiv urmează a fi aplicată direct ca oricare altă lege a RM cu deosebirea că C.E.D.O. are prioritate faţă de restul legilor interne care îi contravin.

De menţionat, că sarcina primordială cu privire la aplicarea Convenţiei revine instanţelor naţionale şi nu Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Astfel, în cazul judecării cazurilor instanţele de judecată urmează să verifice dacă legea sau actul, care urmează a fi aplicat şi care reglementează drepturi şi libertăţi garantate de C.E.D.O., sunt compatibile cu prevederile acesteia, iar în caz de incompatibilitate instanţa va aplica direct prevederile Convenţiei, menţionând acest fapt în hotărârea sa.

342

Concomitent se va ţine cont de faptul că prevederile Convenţiei şi ale protocoalelor sale sunt obligatorii pentru Republica Moldova doar din momentul intrării lor în vigoare pentru R.M., adică de la 12 septembrie 1997. Astfel, normele Convenţiei se extind doar asupra încălcărilor (pretinselor încălcări) ulterioare acestei date şi nu pot avea efect retroactiv. Aceasta nu se extinde însă asupra încălcărilor (pretinselor încălcări) care au un caracter continuu. Aceste din urmă încălcări sunt acele stări de fapt şi de drept care au început înainte de 12 septembrie 1997 şi au continuat şi după această dată.

Se atenţionează instanţele judecătoreşti asupra faptului că pentru aplicarea corectă a Convenţiei este necesară studierea prealabilă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, care unica este în drept prin intermediul deciziilor sale să dea interpelări oficiale aplicării C.E.D.O. şi, deci, obligatorii. Instanţele judecătoreşti sunt obligate să se călăuzească de aceste interpretări.

2. Conform prevederilor art.6 C.E.D.O. judecarea cauzelor privitoare la un drept civil sau o acuzaţie penală, aşa cum aceste noţiuni au fost definite prin jurisprudenţa Curţii Europene de la Strasbourg, urmează să fie efectuată în termen rezonabil.

Criteriile de apreciere a termenului rezonabil de judecare a cauzei sunt : a) complexitatea cazului; b) comportamentul părţilor la proces; c) comportamentul organelor extrajudiciare şi al instanţelor de judecată, care urmau să

participe la soluţionarea cazului. Respectarea termenului rezonabil la judecarea cauzei concrete se va verifica la

solicitarea părţilor de către instanţa ierarhic superioară în procesul examinării cazului respectiv pe căile ordinare sau extraordinare de atac şi, în caz de constatare se va argumenta în hotărârea respectivă.


3. Articolul 13 al C.E.D.O. garantează dreptul la un recurs efectiv în faţa unei instanţe

naţionale al oricărei persoane care pretinde a fi victima unei încălcări a drepturilor şi libertăţilor protejate de Convenţie. Acest drept presupune ca persoana să poată ataca în faţa instanţelor judecătoreşti orice pretinsă violare a drepturilor sale prevăzute de Convenţie. Posibilitatea atacării pretinselor violări trebuie să aparţină nemijlocit pretinsei victime şi să nu depindă de discreţia anumitor funcţionari sau a altcuiva (avocatului Parlamentar).

În cazul în care legea naţională nu prevede dreptul la recurs efectiv în privinţa încălcării unui anumit drept prevăzut de Convenţie, instanţa de judecată urmează să primească plângerea respectivă şi să soluţioneze cauza conform procedurii civile sau penale, aplicând direct prevederile C.E.D.O.

Deciziile Curţii Europene pentru Drepturile Omului, în baza art.46 C.E.D.O., sunt obligatorii pentru statele membre şi în acest sens Curtea Supremă consideră admisibilă redeschiderea dosarelor ca urmare a deciziei Curţii de la Strasbourg atunci când executarea deciziei nu este posibilă pe altă cale.

4. Articolul 4 din Protocolul nr.7 garantează persoanei dreptul de a nu fi judecată sau pedepsită de 2 ori pentru săvârşirea unei infracţiuni, pentru care ea a fost deja achitată sau condamnată printr-o hotărâre definitivă.

La această regulă generală alineatul doi art.4 din Protocolul nr.7 prevede excepţii în trei cazuri de redeschidere a procesului în cazul în care a fost adoptată o hotărâre definitivă. Redeschiderea procesului poate avea loc, dacă fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental au afectat hotărârea pronunţată în cadrul procedurii precedente.

343

Procedura redeschiderii în cazul în care a fost adoptată o hotărâre definitivă în urma descoperirii faptelor noi sau recent descoperite este reglementată de art.458-465 Cod de procedură penală - procedura revizuirii.

Ca viciu fundamental în cadrul procedurii precedente care a afectat hotărârea pronunţată poate fi considerat încălcarea esenţială a drepturilor şi libertăţilor garantate de C.E.D.O. şi reglementate de legislaţia naţională prin lege procesuală sau prin lege materială.

Redeschiderea procesului în cazul în care a fost adoptată o hotărâre definitivă afectată printr-un viciu fundamental este reglementată de art.452 şi 457 Cod de procedură penală - recursul în anulare.

Instanţa de judecată, care decide redeschiderea procesului în condiţiile alineatului precedent urmează să motiveze care sunt acele prevederi ale legii procesuale sau materiale pe care le consideră drept viciu fundamental şi care în cadrul procedurii precedente au afectat hotărârea definitivă.


5. Se atenţionează instanţele de judecată că asemenea semne calificative prevăzute de

Codul Penal în vigoare cum sunt : săvârşirea infracţiunii de către o persoană condamnată anterior pentru aceeaşi infracţiune; săvârşirea contravenţiei administrative de către un recidivist deosebit de periculos contravin prevederilor art.4 din Protocolul nr.7 la C.E.D.O. şi aceste circumstanţe urmează a fi luate în consideraţie doar la individualizarea pedepsei şi la stabilirea regimului coloniei de executare a pedepsei privative de libertate. Chişinău, 19 iunie 2000

nr.17

344



Cu privire la unele chestiuni ce ţin de aplicarea de către instanţele judecătoreşti a prevederilor

articolului 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor

Fundamentale nr.8 din 30.10.2009

Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2010, nr.2, pag.4 Reieşind din doctrina şi practica judiciară cu privire la prevenirea, combaterea şi

pedepsirea actelor de tortură şi tratamentelor sau pedepselor inumane şi degradante; ţinând cont de garanţiile asigurate persoanei de Convenţia Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în continuare Convenţia), care urmează a fi interpretate prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene pentru Drepturile Omului (în continuare CEDO);

luând în consideraţie complexitatea problemelor juridice cu care se confruntă organele de drept şi, în special, instanţele de judecată, având în vedere importanţa aspectelor procesuale evaluate de jurisprudenţă în cadrul practicii judiciare privind aplicarea corectă şi uniformă a prevederilor impuse de articolul 3 al Convenţiei;

urmărind scopul de a îndruma judecătorii şi procurorii instanţelor de toate nivelurile să asigure respectarea interzicerii torturii, tratamentelor şi pedepselor inumane şi degradante;

în temeiul articolelor 2 lit.e) şi 16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, Plenul prin prezenta hotărâre oferă următoarele explicaţii:

1. Articolul 3 din Convenţie stipulează: Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. Aceleaşi prevederi se regăsesc şi în legislaţia naţională, în special în art.24 din Constituţie şi art.10 alin.(3) Cod de procedură penală.

Prevederi asemănătoare se conţin şi în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, menţionate în anexa la prezenta hotărâre.

Din conţinutul art.3 al Convenţiei se desprind următoarele noţiuni esenţiale şi anume: tortură, tratament inuman, tratament degradant, pedeapsă inumană şi pedeapsă degradantă, care fac parte la modul generic din categoria relelor tratamente, noţiune folosită în continuare.

2. Prevederile articolului 3 din Convenţie se aplică sub două aspecte: partea materială şi cea procesuală.

I. PARTEA MATERIALĂ DE APLICARE A PREVEDERILOR

ART.3 DIN CONVENŢIE

3. Convenţia interzice, în termeni categorici, tortura şi tratamentele sau pedepsele inumane ori degradante, indiferent de circumstanţe şi de comportamentul victimei (a se vedea,

345

spre exemplu, cazul Labita v. Italy [GC], nr.26772/95, §119, ECHR 2000-IV). Spre deosebire de majoritatea normelor materiale ale Convenţiei şi ale Protocoalelor nr.1 şi nr.4, articolul 3 nu conţine prevederi care să permită excepţii, iar conform articolului 15 §2 al Convenţiei nicio derogare de la prevederile sale nu este permisă, chiar dacă este cazul unui pericol public care ameninţă viaţa naţiunii (a se vedea, cazul Selmouni v. Franţa [GC], nr.25803/94, §95, ECHR 1999-V, şi Assenov and Others v. Bulgaria, hotărâre din 28 octombrie 1998, Reports 1998-VIII, p.3288, §93).

Articolul 3 al Convenţiei nu interzice supunerea la orice dezavantaj fizic sau psihic. Pentru a intra în sfera de protecţie a art.3 al Convenţiei un rău tratament (maltratarea, condiţiile de detenţie inumane sau degradante, lipsa asistenţei medicale efective etc.) aplicat unei persoane trebuie să atingă un anumit grad de severitate. Stabilirea acestui grad depinde de toate circumstanţele cauzei cum ar fi: durata şi intensitatea tratamentului, efectele fizice şi psihice ale acestuia, în unele cazuri vârsta şi sexul, precum şi starea de sănătate a victimei (hot. Irlanda vs Regatul Unit din 18.01.1978, p.25; hot. Kudla vs Polonia, p.91 şi hot. Peers vs Grecia, p.67).

Atunci când o persoană este privată de libertate sau, în general, intră în contact cu agenţii forţelor de ordine, utilizarea forţei fizice asupra sa, atunci când aceasta nu este determinată de comportamentul persoanei, aduce atingere demnităţii umane şi constituie în principiu o încălcare a dreptului garantat de art.3 din Convenţie (hot. Labita vs Italia, §120, şi hot. Pantea vs România din 3.06.2003, §185-186).

Victimele sunt supuse relelor tratamente cu un anumit scop, precum ar fi obţinerea informaţiei sau mărturiilor şi de a umili şi înjosi persoana. Totuşi absenţa unui astfel de scop nu poate elimina în mod concludent o constatare a unei încălcări a art.3 din convenţie.

4. Se atrage atenţia judecătorilor că termenii folosiţi în textul articolului 3 au un sens autonom, care ar putea fi diferit de sensul aceloraşi termeni din legislaţia Republicii Moldova. Astfel, în ceea ce priveşte distincţia dintre termenii "tortură", "inuman" şi "degradant", în hotărârea llaşcu v. Moldova şi Federaţia Rusă (8 iulie 2004) CEDO a notat următoarele:

"425. Curtea a considerat tratamentul ca fiind "inuman", deoarece inter alia acesta a fost premeditat, a fost aplicat ore în şir şi a cauzat fie leziuni corporale, fie suferinţe fizice sau psihice intense. Curtea a considerat un tratament ca fiind "degradant", deoarece el a cauzat victimelor sentimente de frică, îngrijorare şi inferioritate capabile să le umilească şi să le înjosească (a se vedea, de exemplu, Kudla v. Poland [GC], nr.30210/96, §92, ECHR 2000-XI).

426. Pentru a determina dacă o anumită formă de maltratare poate fi calificată drept tortură, Curtea trebuie să la în vedere distincţia prevăzută în articolul 3 dintre acest termen şi cel de tratament inuman sau degradant. Aşa precum ea a constatat anterior, intenţia a fost ca Convenţia, printr-o astfel de distincţie, să acorde un stigmat special tratamentului inuman deliberat care cauzează suferinţe foarte grave şi crude; aceeaşi distincţie este prevăzută în articolul 1 al Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (a se vedea hotărârea menţionată mai sus, în cauza Selmouni, §96):

"În sensul prezentei Convenţii, termenul "tortură" desemnează orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, de natură fizică sau psihică, în special cu scopul de a obţine, de la această persoană sau de la o persoană terţă, informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau suferinţă sunt provocate de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial, sau la instigarea sau cu consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane. (...)"

346

427. De asemenea, Curtea a constatat că termenul "grav" este, la fel ca şi termenul "nivelul minim de severitate", necesar pentru ca articolul 3 să devină aplicabil, fiind prin natura lucrurilor, relativ (ibid, §100): el depinde, de asemenea, de toate circumstanţele cauzei, cum ar fi durata tratamentului, efectele sale fizice sau psihice şi, în anumite cazuri, sexul, vârsta şi starea sănătăţii victimei (a se vedea, printre altele, Kalashnikav v. Russia, nr.47095/99, §95, ECHR, 2002-VI; şi hotărârea Labila menţionată mai sus, §120). Mai mult, atunci când Curtea analizează dacă tratamentul este "degradant" în sensul articolului 3, ea va lua în calcul dacă scopul acestui tratament a fost de a umili şi înjosi persoana şi dacă, în ceea ce priveşte consecinţele, acest tratament a afectat negativ personalitatea ei, într-un mod incompatibil cu articolul 3. Chiar şi absenţa unui asemenea scop nu poate exclude categoric o constatare a violării articolului 3 (cazul Valăsinas v. Lithuania, nr.44558/98, §101, ECHR 2001-VIIl).

Astfel, pentru a înţelege ce tip de comportament este interzis şi cum urmează a fi clasificat este necesar de a menţiona implicaţiile juridice pentru fiecare termen stabilit de articolul 3.

Pot fi evidenţiate cinci elemente constitutive: a) tortura; b) tratamentul inuman; c) tratamentul degradant; d) pedeapsă inumană şi e) pedeapsă degradantă. 5. Tortura constituie o formă agravantă şi intenţionată a unui tratament ori pedeapsă

crude, inumane sau degradante. Din această noţiune rezultă patru elemente esenţiale care constituie tortura: • Cauzarea unor suferinţe sau dureri fizice sau psihice grave; • Cauzarea intenţionată a durerii sau suferinţelor; • Urmărirea unui scop anume, precum ar fi obţinerea informaţiei sau mărturiilor,

pedepsirea, umilirea şi înjosirea persoanei; • Cel care le produce este un agent al forţei publice sau o persoană care acţionează la

instigarea sau cu consimţământul expres sau tacit al acestuia. Distincţia dintre tortură şi alte tipuri de maltratare se realizează conform diferenţei de

intensitate a durerii cauzate. Elementele subiective ale acestui criteriu bazate pe sex, vârsta şi starea de sănătate a victimei sunt relevante pentru evaluarea intensităţii unui tratament anume. Acţiunile care în mod obiectiv cauzează o intensitate suficientă de durere vor fi considerate tortură, indiferent dacă victima este femeie sau bărbat, ori dacă are o constituţie fizică dezvoltată sau nu.

Tortura este caracterizată ca fiind o formă intenţionată de maltratare pentru care este necesar un anumit nivel de pregătire şi de efort pentru a acţiona astfel. CEDO a recunoscut ca tratament intenţionat cu caracter de tortură; "spânzurătoarea palestiniană" (cazul Aksoy vs Turcia); "cauzarea unui număr mare de lovituri şi alte forme de tortură" (cazul Dikme vs Turcia); alimentarea forţată într-o manieră care a supus reclamantul la dureri fizice extreme şi umilinţă (cazul Ciorap vs Moldova); violul unui deţinut de către un oficial al statului (cazul Aydin vs Turcia); supunerea victimei la şocuri electrice, tratament cu apă fierbinte şi rece, lovituri în cap şi ameninţarea privind maltratarea copiilor (cazul Akkoc vs Turcia); aplicarea aşa zisei "falaka" - lovirea tălpilor (cazul Corsacov vs Moldova) etc.

6. Tratament inuman şi degradant. CEDO a considerat tratamentele ca fiind "inumane" pentru că au fost premeditate, au fost aplicate continuu şi au cauzat fie vătămări corporale, fie afecţiuni fizice şi psihice. Tratamentele sunt considerate a fi "degradante" deoarece prin natura lor creează victimei un sentiment de teamă, angoasă şi inferioritate, de natură să o umilească şi să o devalorizeze (hot. Kudla vs Polonia, p.92).

347

Un tratament este estimat ca fiind inuman deoarece a fost premeditat, aplicat ore în şir şi a cauzat fie vătămare corporală, fie suferinţe fizice şi psihice profunde:

- în perioada detenţiei, unde victima este supusă maltratării, care este intensă, însă nu în măsura necesară pentru a fi calificată ca tortură.

- în afara detenţiei, unde victimele sunt intenţionat expuse unor acte crude, care le provoacă o stare de extremă tulburare.

În cauza Irlanda vs Regatul Unit (hot. din 18.01.1978) CEDO a menţionat că, combinarea celor aşa numite "cinci tehnici" (impunerea persoanei de a sta la perete, aplicarea cagulei, expunerea la zgomot, privarea de somn, privarea de mâncare şi băutură) - "tehnici de dezorientare" sau "privare senzorială" au fost apreciate ca tratament inuman şi degradant. Totodată, aceste tratamente nu au provocat suferinţe de o intensitate şi cruzime deosebită în înţelesul termenului de tortură.

Tratamentul degradant este cel care generează victimelor sentimente de frică, anxietate şi inferioritate, capabile să umilească şi să înjosească victima; înfrânge rezistenţa fizică şi morală a victimei şi determină victima să acţioneze împotriva voinţei sau conştiinţei sale.

Drept inuman şi degradant poate fi considerat un asemenea tratament care cuprinde: legarea şi închiderea victimei într-o celulă întunecoasă şi friguroasă şi tratarea în aşa fel încât să lase răni sau urme vizibile pe corpul victimei; neacordarea posibilităţii de a dormi, nealimentarea victimei, întreţinerea fără apă şi în gălăgie continuă, percheziţia corporală înjositoare, obligarea de a dezbrăca hainele în prezenţa persoanelor de sex opus; condiţii de detenţie inumane şi degradante, inclusiv suprapopularea celulelor, lipsa accesului la lumină naturală şi artificială, calitatea şi cantitatea insuficientă a hranei, lipsa plimbărilor la aer liber, asistenţa medicală neadecvată etc.

7. Pedeapsa inumană sau degradantă Pedeapsa este considerată inumană dacă provoacă suferinţe de intensitate deosebită ca

urmare a aplicării violenţei fizice asupra unei fiinţe umane (pedepsele corporale); Degradantă este pedeapsa în care elementul umilirii fiinţei umane este atât de intens

încât provoacă condamnatului sentimentele frică şi inferioritate. 8. Întru asigurarea garanţiilor în aspectul material prevăzute de articolul 3 combinată cu

obligaţiunea ce rezultă din prevederea art.1 din Convenţie sunt stabilite doua tipuri de obligaţii esenţiale ale agenţilor statului: obligaţii pozitive şi obligaţii negative. Obligaţiile pozitive solicită intervenţia activă a statului de a proteja dreptul persoanei, de a crea anumite condiţii, mecanisme de protecţie, de a lua anumite măsuri, pe când cele negative solicită ca statul (agenţii lui) să se abţină de a comite anumite acţiuni care ar duce la încălcarea prevederilor art.3 al Convenţiei.

9. Obligaţiile pozitive ale statului sunt obligaţii ce impun efectuarea acţiunilor pozitive care să prevină şi să ofere remedii prompte şi eficiente contra torturii şi altor forme de rele tratamente. Fiecărui stat contractant în revine sarcina de a dispune de un arsenal juridic adecvat şi suficient pentru a asigura respectarea obligaţiilor pozitive ce-i revin din art.3 din Convenţie. Acest arsenal trebuie să includă următoarele.

10. Oferirea protecţiei împotriva relelor tratamente. Această obligaţie impune statele să la măsuri pentru a asigura particularilor, ce se află sub jurisdicţia lor, că nu vor fi supuşi torturii sau tratamentelor inumane sau degradante sau pedepselor inumane ori degradante. Asemenea măsuri trebuie să ofere o protecţie eficace, în special, pentru copii şi alte persoane vulnerabile cum ar fi persoanele deţinute (reţinute, arestate, condamnate, internate forţat în spitale) şi trebuie să includă măsuri rezonabile pentru a preveni maltratarea despre care autorităţile au ştiut sau ar fi trebuit să ştie. Acelaşi lucru se aplică direct situaţiilor în care particularii sunt în responsabilitatea sau sarcina nemijlocită a autorităţilor locale.

348

Obligaţia pozitivă a statului de a oferi protecţie constă şi în crearea condiţiilor ca deţinuţii să fie protejaţi de agresiune nu doar din partea agenţilor statului dar şi din partea altor deţinuţi.

În cazul plângerii privitor la atacurile din partea deţinuţilor cu care victima se afla în aceeaşi încăpere, instanţa urmează să examineze dacă autorităţile publice au întreprins toate măsurile care puteau fi rezonabil întreprinse la momentul evenimentelor pentru a proteja persoana.

Obligaţiile pozitive ale statului la diverse etape de urmărire penală: 10.1 Obligaţii pozitive privitor la persoanele deţinute. Persoanele private de libertate, aflându-se, astfel, complet sub controlul autorităţilor,

sunt cele mai vulnerabile şi mai expuse riscului de abuz. Exercitarea controlului riguros ce ar exclude arbitrarul din partea agenţilor statului faţă de persoanele deţinute trebuie să fie supus unei monitorizări stricte.

- punctul de pornire pentru stabilirea dacă a avut loc sau nu o maltratare, în primul rând trebuie de determinat dacă a fost aplicată sau nu forţa fizică asupra deţinutului;

- cei mai evidenţi indici ai recurgerii la forţa fizică sunt semnele vizibile de vătămare a integrităţii fizice sau traumele psihologice observabile;

- sarcina probaţiei cade ferm asupra administraţiei locului de detenţie, care trebuie să furnizeze un raport privind modul în care au fost cauzate asemenea leziuni.

10.2. Obligaţiile pozitive ale agenţilor statului la arestarea şi interogarea persoanei. Este important ca la această etapă sistemul de drept să ofere garanţii fundamentale contra maltratării, şi anume:

- dreptul deţinutului să informeze la alegerea sa un terţ (membru al familiei, prieten, consultant) despre faptul detenţiei sale;

- dreptul de acces la un avocat; - dreptul de a solicita o examinare medicală de către un medic la alegerea sa. Examenul

medical trebuie făcut în lipsa agenţilor statului (poliţiei, reprezentanţilor penitenciarului etc.). La reţinerea şi aplicarea arestului preventiv, instanţele urmează să ţină cont de

Recomandările Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT) făcute în rapoartele sale (2001, 2004, 2007). Astfel, CPT recomandă procurorilor sau judecătorilor ca de fiecare dată când o persoană privată de libertate se prezintă în faţa lor, să noteze în scris afirmaţiile acesteia despre aplicarea maltratării, să solicite imediat un examen medico-legal şi să la măsurile necesare pentru ca în baza afirmaţiilor să fie intentată o anchetă adecvată. O astfel de abordare trebuie urmată, indiferent dacă persoana care a reclamat, are sau nu răni exterioare vizibile. Mai mult ca atât, chiar şi în lipsa unei plângeri, odată ce există un motiv de a crede că o persoană privată de libertate a putut fi victima unei maltratări, trebuie să solicite un examen medico-legal.

Din sensul recomandărilor CPT rezultă că, persoana reţinută sau arestată fiind adusă în faţa procurorului sau, după caz, a judecătorului de instrucţie, aceştia sunt obligaţi să o întrebe în prezenţa avocatului dacă nu a fost supusă relelor tratamente, iar răspunsul să fie fixat în procesul-verbal respectiv.

Dacă pe părţile dezgolite ale corpului persoanei reţinute, arestate sunt semne vizibile de traumatism, procurorul sau, după caz, judecătorul de instrucţie urmează să concretizeze originea, timpul şi circumstanţele apariţiei acestor urme de traumatism şi să fixeze în procesul-verbal, iar în caz de necesitate să dispună efectuarea examenului medical.

Pe durata perioadei de detenţie, în special în perioada iniţială de detenţie, administraţia locurilor de detenţie trebuie să fie capabilă să justifice toate mişcările deţinuţilor, toate persoanele care ar fi putut avea acces la deţinuţi şi unde se aflau deţinuţii la momentul respectiv.

349

La momentul reţineri, persoanele reţinute urmează a fi examinate dacă nu au urme de violenţă şi în cazul prezenţei acestora pe corp, este necesar a fi fixat în procesul-verbal de reţinere orice semn vizibil de violenţă depistate, cu explicaţiile de rigoare privitor la natura, condiţiile şi timpul apariţiei acestora, în cazul în care nu au fost fixate asemenea urme de violenţă, organul de urmărire penală trebuie să demonstreze că violenţa nu a fost aplicată de agenţii săi sau cu acordul tacit al acestora.

10.3 Obligaţiile statului privitor la condiţiile de detenţie. CEDO a subliniat dreptul tuturor deţinuţilor la condiţii de detenţie care să fie compatibile cu demnitatea umană, astfel încât să asigure că modul şi metoda de executare a măsurilor impuse nu îi supun la stres sau greutăţi de o intensitate care să depăşească nivelul inevitabil de suferinţă inerent în detenţie; în plus, pe lângă sănătatea deţinuţilor, bunăstarea trebuie asigurată în mod adecvat, date fiind nevoile practice ale închisorii.

Condiţiile de detenţie se referă atât la mediul general, în care sunt deţinute persoanele private de libertate, cât şi la regimul închisorii şi condiţiile specifice în care sunt ţinuţi deţinuţii:

- o persoană deţinută preventiv şi a cărei responsabilitate penală nu a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, se bucură de prezumţia nevinovăţiei, aplicabilă nu numai procesului penal, dar şi regimului juridic care guvernează drepturile acestor persoane în locurile de detenţie;

- efectele produse asupra bunăstării fizice şi psihice a unei persoane reprezintă factori care trebuie luaţi în consideraţie la constatarea dacă izolarea sau separarea constituie o încălcare;

- percheziţia corporală este un alt tratament la care pot fi supuşi deţinuţii, deşi poate fi necesară, în anumite cazuri, trebuie efectuată în mod adecvat pentru a nu fi calificată drept degradantă;

- punerea cătuşelor şi alte metode de constrângere sau alte măsuri disciplinare, precum ar fi privarea de exerciţii în aer liber sau privarea de dreptul de a primi vizite, trebuie de asemenea să fie supuse unei revizuiri şi unui control pentru a se asigura că modul în care sunt aplicate nu este abuziv şi nici nu reprezintă un tratament degradant.

La adresarea persoanei cu plângere referitor la condiţiile de detenţie urmează a fi consultată Recomandarea Rec(2006)13 a Comitetului de Miniştri al statelor-membre privind detenţia provizorie, condiţiile în care are Ioc aceasta, precum şi aplicarea garanţiilor împotriva abuzului.

Urmează de avut în vedere că efectele cumulative ale condiţiilor de detenţie, cum ar fi: lipsa asistenţei medicale suficiente, expunerea la fumul de ţigară, alimentaţia inadecvată, termenul petrecut în detenţie şi impactul specific pe care asemenea condiţii le-ar fi cauzat stării sănătăţii deţinutului, se consideră ca condiţii care sunt în contradicţie cu articolul 3 din Convenţie (cazul Ostrovar vs Moldova, p.89).

10.4 Obligaţiile pozitive ale statului la detenţia persoanelor cu tulburări psihice. În cazul persoanelor cu tulburări psihice, trebuie de ţinut cont de vulnerabilitatea şi inabilitatea lor, în anumite cazuri, de a se plânge în mod coerent sau, în general, de a se plânge privind modul în care sunt afectate de un anumit comportament. În cazul verificării unei asemenea plângeri fie de la rude, prieteni, fie chiar de la însăşi persoana în cauză trebuie aplicată o diligentă deosebită recurgerii la instrumentele de constrângere fizică cum ar fi cătuşele sau curelele, cămăşile de forţă, alte măsuri de imobilizare. Acestea ar trebui justificate doar în cazuri excepţionale, fiind direct autorizate de un medic sau să fie adusă imediat la cunoştinţa medicului pentru aprobare. Practica de izolare pe o perioadă nejustificată (adică izolarea într-o încăpere, cameră) a pacienţilor violenţi sau cu un comportament "necontrolat" reprezintă de asemenea un aspect de îngrijorare, de aceea trebuie de stabilit ca izolarea să nu fie folosită niciodată ca pedeapsă ci doar ca măsură excepţională.

350

10.5 Discriminarea. Tratamentul instituţionalizat care este bazat pe prejudecata unei majorităţi împotriva unei minorităţi reprezintă de asemenea un tratament degradant. Fapta constituie infracţiune de tortură şi atunci când aceasta este săvârşită din motiv de discriminare, chiar dacă scopul nu este realizat. Motivul săvârşirii faptei bazat pe o formă de discriminare există indiferent de forma de discriminare (socială, politică, economică) (hot. Moldovan vs România din 29 martie 2007).

10.6 Obligaţia statului de a asigura acordarea asistenţei medicale adecvate şi prompte. Persoanele aflate în custodia statului, în caz de necesitate urmează a fi asigurate cu asistenţă medicală adecvată şi prompt. CEDO menţionează că, deşi articolul 3 din Convenţie nu poate fi interpretat ca bazându-se pe o obligaţie generală de a elibera deţinuţii pe motive de sănătate, impune totuşi o obligaţie a statului de a proteja bunăstarea fizică a persoanelor închise, acordându-le asistenţa medicală necesară.

10.7. În cazul în care există pericol asupra vieţii sau sănătăţii persoanei deţinute, chir dacă acest pericol apare la iniţiativa deţinutului, statul are obligaţia pozitivă de a lua măsurile absolut necesare pentru salvarea vieţii şi sănătăţii persoanelor deţinute (alimentarea forţată, protecţia de suicid, de automutilare etc.).

11. Obligaţia negativă, adică obligaţia agenţilor statului de a se abţine de la comiterea anumitor acţiuni arbitrare în privinţa persoanelor aflate în custodia statului, aceste obligaţii se referă la acţiunile colaboratorilor poliţiei, forţelor armate sau de securitate şi colaboratorilor instituţiilor penitenciare, instituţiilor medicale în care persoanele se deţin forţat conform unei hotărâri judecătoreşti. Această obligaţie are un caracter absolut şi este una de rezultat şi nu de conduită. In practică urmează a fi făcută distincţie între plângerile privind maltratarea persoanei de către autorităţi şi deplângerea condiţiilor rele de detenţie.

12. În cazul în care este făcută declaraţie de aplicare a relelor tratamente faţă de persoană, urmează a fi cercetate următoarele circumstanţe:

• dacă persoana a fost agresată de reprezentanţii statului sau de persoane deţinute cu acordul tacit al reprezentanţilor administraţiei penitenciarului, adică dacă este victimă a relelor tratamente persoana respectivă;

• aprecierea gravităţii relelor tratamente; • împrejurările în care au fost cauzate relele tratamente şi scopul aplicării acestora; • proporţionalitatea între aplicarea forţei de către reprezentanţii autorităţii statului şi

comportamentul victimei. Se atrage atenţie la faptul că chiar în cazul în care persoana reţinută era înarmată, nu

justifică automat aplicarea forţei (a se vedea cazul Boicenco v. Moldova, citat mai sus, §126). Pentru aplicarea forţei se cere existenţa unor motive convingătoare care ar demonstra că aplicarea ei nu putea fi evitată. În acelaşi timp, forţa aplicată trebuie să fie proporţională cu pericolul prezentat de persoana reţinută. Astfel, nu va putea fi justificată aplicarea loviturilor după imobilizarea persoanei (a se vedea cazul Victor Saviţchi v. Moldova, citat mai sus, §67).

13. Conform articolului 10 alin.(3) CPP, în desfăşurarea procesului penal nimeni nu poate fi supus la tortură sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante şi nici nu poate fi silit să participe la acţiuni procesuale care lezează demnitatea umană. Conform articolului 94 alin.(1) pct.1) CPP, folosirea în procesul penal a probelor obţinute cu încălcarea acestei norme este inadmisibilă, iar aceste probe urmează a fi excluse din dosar. Punerea la baza sentinţei de condamnare a unei astfel de probe este contrară articolului 6 al Convenţiei şi atrage inechitatea întregii proceduri, indiferent de valoarea probantă a probei (a se vedea cazul Levinţa v. Moldova, hotărâre din 16 decembrie 2008, §100).

351

II. PARTEA PROCESUALĂ DE APLICARE A PREVEDERILOR ART.3 DIN CONVENŢIE

14. Atunci când o persoană afirmă în mod susţinut că a suferit, din partea poliţiei sau

altor servicii similare ale statului, tratamente contrare articolului 3 al Convenţiei, această dispoziţie, combinată cu obligaţia generală impusă statului prin articolul 1 de "a recunoaşte oricărei persoane ce ţine de jurisdicţia [sa] drepturile şi libertăţile definite (...) [în] Convenţie", cere, implicit, să se facă o anchetă oficială efectivă. Această anchetă, trebuie să poată conduce la identificarea şi pedepsirea vinovaţilor (hot. Labila vs Italia)

Dacă unei persoane i-au fost cauzate leziuni corporale în perioada aflării în detenţie sau în controlul poliţiei, orice astfel de leziune ar da o prezumţie puternică că acea persoană a fost supusă relelor tratamente (hot. Bursuc vs România, din 12 octombrie 2004). Ţine de sarcina autorităţilor statului să dea o explicaţie plauzibilă Curţii Europene a Drepturilor Omului despre circumstanţele în care au fost cauzate leziunile corporale, neîndeplinirea căreia ridică o problemă clară în temeiul articolului 3 al Convenţiei (cazul Selmouni v. Franţa, §87). Această regulă de probaţiune este prevăzută şi în articolul 10 alin.3/1 CPP, care cere autorităţii în custodia căreia se află persoana să demonstreze că aceasta nu a fost supusă torturii sau altor tratamente sau pedepse crude. în cazul în care statul omite să facă acest lucru, poate exista o situaţie care să cadă sub incidenţa articolului 3 al Convenţiei

Conform art.298 alin.(4) CPP penală orice declaraţie, plângere sau alte circumstanţe ce oferă temei de a presupune că persoana a fost supusă acţiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant urmează a fi examinate de către procuror, în modul prevăzut de articolul 274 CPP, în procedură separată.

15. Declaraţie despre aplicarea faţă de persoană a torturii, tratamentului inuman, degradant în temeiul art.298 alin.(4) CPP poate fi depusă de către însăşi pretinsa victimă, de ruda acestuia, de avocat sau de medic care a acordat asistenţă medicală victimei. Medicul care a acordat ajutor victimei şi a constatat urme de aplicare a maltratării trebuie să discute în condiţii de confidenţialitate cu victima necesitatea declarării despre aplicarea maltratării. Dacă pacientul nu este de acord ca medicul să facă declaraţii, acesta nu trebuie să-şi expună în mod conştient pacientul pericolului represiunii în urma declaraţiei.

Chiar în absenţa unei plângeri exprese trebuie desfăşurată o investigaţie pentru a stabili dacă au avut loc sau nu fapte de maltratare în cazul în care există alte circumstanţe ce dau temei de a conchide că sunt urme de maltratare.

Plenul atenţionează că judecătorii şi procurorii urmează a fi conştienţi de faptul că există metode de aplicare a forţei care nu lasă urme pe corpul victimei (mutatis mutandis, cazul Boicenco c. Moldovei, 11 iulie 2007, §109).

16. Standardele internaţionale cu privire la eficacitatea investigaţiilor cauzelor de pretinsă tortură sunt extrem de înalte. Aceste standarde îşi găsesc reflectarea în "Principiile cu privire la investigarea efectivă şi documentarea torturii şi a altor pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante" recomandate de rezoluţia Adunării Generale a ONU 55/89 din 4 decembrie 2000.

Conform acestor principii, scopul investigării efective şi documentării torturii şi a altor pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante include următoarele:

(a) clarificarea faptelor, stabilirea şi recunoaşterea responsabilităţii individuale şi a instituţiei respective faţă de victime şi familiile lor;

(b) identificarea măsurilor necesare pentru prevenirea unor fapte similare; (c) facilitarea urmăririi şi/sau, dacă este corespunzător, sancţionarea disciplinară a celor

indicaţi în investigaţie ca fiind responsabili şi demonstrarea necesităţii pentru o reparaţie şi redresare deplină din partea statului, care include compensaţii financiare echitabile şi adecvate şi acordarea mijloacelor pentru îngrijire medicală şi reabilitare.

352

Reieşind din principiile menţionate şi în baza jurisprudenţei CEDO investigaţiile cauzelor de rele tratamente trebuie să fie eficiente, efective, multilaterale, complete şi rapide.

16.1 Eficienţa investigaţiei constă în capacitatea organului de urmărire penală de a identifica persoanele responsabile de aplicarea relelor tratamente astfel ca ele să poată fi trase la răspundere. În caz contrar, interdicţia legală generală a tratamentelor inumane sau degradante ar fi lipsită de eficienţă practică, în ciuda importanţei sale fundamentale, şi s-ar cerea posibilitatea ca în unele cazuri agenţii statului, beneficiind de o cvasi-impunitate, să calce în picioare drepturile persoanelor aflate sub supravegherea lor (Hot. Labita vs Italia, §131).

16.2 O investigaţie este efectivă dacă este exercitată de un organ care este competent, independent şi imparţial de organul şi de persoanele implicate în evenimentele supuse investigării. Independenţa presupune nu numai lipsa unei legături ierarhice sau instituţionale, dar şi o independenţă reală (a se vedea cazul Boicenco v. Moldova, §121).

Astfel, investigaţia trebuie să fie exercitată de procurori care nu-s implicaţi în urmărirea penală în cauza în privinţa persoanei care pretinde a fi victimă a relelor tratamente. Procurorul care a înaintat oficial persoanei ce reclamă relele tratamente, învinuirile şi care a solicitat instanţei aplicarea faţă de aceasta a arestului preventiv, precum şi prelungirea ulterioară a acestuia, nu poate efectua investigaţie la cerere de maltratare, deoarece nu corespunde principiului independenţei şi imparţialităţii.

Investigaţia trebuie să se finalizeze cu un act procesual al organul care a efectuat investigaţia şi trebuie să conţină scopul investigaţiei, procedurile şi metodele folosite pentru evaluarea dovezilor, să descrie detaliat evenimentele specifice care s-au constatat, dovezile care le susţin şi o listă de nume ale martorilor care au depus mărturie, cu excepţia acelora a căror identitate rămâne ascunsă pentru protecţia lor (audiate în ordinea prevăzută de art.110 CPP), precum şi concluziile şi recomandările bazate pe constatările de fapt şi pe legislaţia în vigoare.

Investigaţia nu trebuie să se bazeze doar pe explicaţiile poliţiştilor împotriva cărora reclamantul depune plângere. Ordonanţa prin care s-a dispus neînceperea urmăriri penale doar în baza explicaţiilor poliţiştilor împotriva cărora victima depune plângere, nu poate corespunde unei investigaţii efective.

Organul care efectuează investigaţia trebuie să determine dacă forţa utilizată de poliţie a fost sau nu justificată în circumstanţele cazului.

16.3 Investigaţia multilaterală şi completă obligă autorităţile ca permanent să facă încercări serioase de a afla ce s-a întâmplat şi nu trebuie să se bazeze pe concluzii pripite sau nefondate pentru a clasa investigaţia sau pentru a Ie folosi ca bază a deciziilor lor.

Organul ce efectuează investigaţia trebuie să întreprindă măsuri rezonabile şi disponibile pentru a asigura dovezi privitoare la incident, inclusiv declaraţii ale martorilor oculari, ale rudelor victimei, declaraţii ale medicilor, avocaţilor, cercetarea tuturor celor ce au fost implicaţi în aplicarea violenţei, cercetarea fişelor medicale, expertize medico-legale, fotografii color ale vătămărilor, cercetarea registrelor de înregistrare a mişcării victimei deţinute etc. Expertiza medico-legală trebuie efectuată în conformitate cu "Principiile cu privire la investigarea efectivă şi documentarea torturii şi a altor pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante" recomandate de rezoluţia Adunării Generale a ONU 55/89 din 4 decembrie 2000 şi asigurată posibilitatea pretinsei victime de a propune un expert. Orice omisiune pe parcursul desfăşurării investigaţiei care ar putea submina capacitatea sa de a stabili cauza leziunilor corporale sau identitatea persoanelor responsabile riscă să aibă drept consecinţă ca o astfel de investigaţie să nu corespundă standardelor menţionate.

Părţile în procesul penal vor avea în vedere faptul că, potrivit articolului 279 CPP, până la pornirea urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua doar cercetarea la faţa locului şi percheziţia corporală sau ridicarea. În cazul în care a fost refuzată pornirea urmăririi

353

penale pe marginea unei plângeri de maltratare, informaţii relevante detaliate despre care nu puteau fi acumulate decât prin alte acţiuni procesuale, această ordonanţă nu va putea fi considerată ca fiind emisă pe marginea unei cercetări depline a faptelor.

16.4 Investigaţia rapidă constă în reacţia promptă a procurorului la plângerile adresate de către persoane în perioada respectivă. Investigaţia nu este rapidă când durează mai mulţi ani, perioadă în care ea adesea este încetată şi redeschisă, transmisă de la un executor la altul.

Investigaţia trebuie să ofere o explicaţie logică a cauzei leziunilor pe corpul victimei. În cazul în care organul de urmărire penală motivează cauzarea vătămărilor victimei

prin automutilare, el trebuie să demonstreze automutilarea. Nu-i suficient ca organul de urmărire penală să motiveze cauzarea vătămărilor corporale

victimei în urma unei maladii psihice, ci este necesar ca prin probe să demonstreze că victima suferea de o asemenea maladie şi că vătămările corporale sunt o consecinţă a acestei maladii.

16.5 Organul de urmărire penală trebuie, în primul rând, să dispună examinarea imediată a persoanei de un medic şi să încerce să stabilească originea leziunilor (a se vedea cazul Pruneanu v. Moldova, §§62 şi 63).

Examinarea medicală a victimei trebuie efectuată în particular în condiţii de confidenţialitate. Poliţia sau alţi funcţionari care însoţesc victima nu trebuie să fie prezente la examinare, în cazul când, în opinia medicilor examinatori, există dovadă evidentă că victima are un comportament care pune serios în pericol siguranţa personalului medical, la examinare pot asista persoane care asigură securitatea în instituţia medicală, şi nu poliţia.

Dacă în urma examenului medical se confirmă urme de maltratare, procurorul sau instanţa vor lua măsuri pentru a scoate persoana din condiţiile în care a fost deţinută (se va pune în discuţie necesitatea continuării deţinerii în arest preventiv, transferarea în altă instituţie penitenciară etc.).

III. ALTE ASPECTE DE APLICARE A PREVEDERILOR

ART.3 DIN CONVENŢIE

17. În caz de necesitate, victima relelor tratamente şi martorii pot cere măsuri de protecţie în privinţa lor şi a rudelor şi procurorul sau, după caz, instanţa va dispune asemenea măsuri pentru a-i protejata împotriva violenţei, a ameninţărilor de violenţă sau a oricăror forme de intimidare care pot surveni ca rezultat al investigării.

18. Pretinsele victime ale torturii sau maltratării şi reprezentanţii lor legali vor fi informaţi despre mersul investigaţiei pe marginea relelor tratamente şi vor avea acces la orice audiere (confruntare), precum şi la toată informaţia relevantă pentru investigaţia de maltratare, de asemenea vor avea dreptul să prezinte alte probe.

19. Victimei relelor tratamente trebuie să-i fie explicat dreptul de a contesta orice hotărâre, adoptată de organul de urmărire penală pe marginea plângerii sale, dacă cauza penală în baza plângerii nu a fost trimisă în judecată. De asemenea, procurorul trebuie să-i explice petiţionarului dreptul de a adresa plângeri în ordinea prevăzută de art.313 CPP cu respectarea procedurii prealabile.

În cazul examinării plângerii de aplicare a maltratării în ordinea prevăzută de art.313 CPP, judecătorul de instrucţie urmează să verifice argumentele plângerii prin prisma explicaţiilor date în prezenta hotărâre şi în Hotărârea Plenului nr.7 din 4 iulie 2005 "Cu privire la practica asigurării controlului judecătoresc de către judecătorul de instrucţie în procesul urmăririi penale", capitolul 5.

În cazul în care relele tratamente sunt aplicate la faza de executare a pedepsei în penitenciar, plângerile vor fi adresate procurorului, care va dispune efectuarea investigării, iar hotărârile pe marginea investigării vor fi contestate şi soluţionate, după caz, în ordinea prevăzută de art.469-471 CPP.

354

20. Plângerile privitor la condiţiile de detenţie şi calitatea asistenţei medicale, declarate la faza de urmărire penală şi în cadrul judecării cauzei, se vor examina în ordinea prevăzută de articolul 313 Cod de procedură penală.

În conformitate cu prevederile art.385 Cod de procedură penală, dacă în cazul urmăririi penale sau judecării cauzei s-au constatat încălcări ale drepturilor inculpatului de a nu fi supus relelor tratamente şi s-a stabilit din vina cui au fost comise (pentru aceasta este suficient stabilirea doar a instituţiei vinovate) - instanţele care judecă cauza examinează posibilitatea reducerii pedepsei drept recompensă pentru aceste încălcări.

IV. REMEDIILE DE ORDIN CIVIL ÎN CAZUL CONSTATĂRII

VIOLĂRII ART.3 DIN CONVENŢIE

21. Dreptul la un recurs efectiv prevăzut de art.13 al Convenţiei presupune existenţa unor remedii acordate de către instanţele judecătoreşti naţionale în cazul de încălcare a unui drept garantat de Convenţie.

În cazul constatării violării art.3 din Convenţie, victima este în drept să solicita instanţelor naţionale despăgubiri materiale şi morale.

22. Dacă pe parcursul examinării cauzei penale împotriva unui agent al forţei publice învinuit de acte de tortură sau tratament inuman sau degradant partea vătămată a înaintat o acţiune civilă cu privire la repararea prejudiciului material şi moral, această acţiune urmează a fi examinată de către instanţa de competenţa căreia este cauza penală conform prevederilor art.225 Cod de procedură penală.

23. În cazul reclamării de către inculpat a condiţiilor proaste de detenţie sau lipsă de asistenţă medicală adecvată prin înaintarea în procesul penal a unei acţiuni civile împotriva statului, prin care se solicită despăgubiri materiale şi morale, instanţa care examinează cauza penală iasă acţiunea civilă fără soluţionare, fapt ce nu lipseşte inculpatul de dreptul de a intenta separat o astfel de acţiune în instanţa de judecată, care urmează a fi examinată în procedură contencioasă în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă.

24. În calitate de pârât în cazurile nominalizate mai sus urmează a fi stabilit statul în persoana Ministerului Finanţelor, care deţine conform Convenţiei obligaţia pozitivă de a preveni actele de tortură sau tratament inuman sau degradant.

25. La examinarea litigiilor respective, instanţa de judecată urmează să ţină cont de faptul că interdicţia prevăzută de articolul 3 este absolută. Prin urmare, insuficienţa mijloacelor financiare pentru a îmbunătăţi condiţiile de detenţie nu justifică deţinerea unei persoane o perioadă continuă în condiţii sub nivelul Regulilor Penitenciare Europene. Pentru a stabili dacă detenţia persoanei în condiţii rele este contrară articolului 3, urmează a se stabili dacă a fost depăşit nivelul minim de severitate.

Astfel, în cazul Becciev contra Moldovei (06 octombrie 2006), CEDO a constatat depăşirea nivelului minim de severitate prin detenţia reclamantului timp de 39 de zile în Izolatorul de Detenţie Provizorie al Comisariatului General de Poliţie al municipiului Chişinău datorită lipsei plimbărilor, hranei insuficiente, lipsei accesului la lumina naturală, păstrării luminii aprinse în celulă permanent şi a lipsei saltelelor şi lenjeriei de pat. Totodată, în cazul Gorea contra Moldovei (17 iulie 2007), CEDO a constatat că detenţia reclamantului în acelaşi centru de detenţie timp de 21 de zile nu a depăşit nivelul minim de severitate.

26. Pentru a stabili condiţiile concrete de detenţie într-o anumită instituţie la o anumită perioadă de timp urmează a se examina declaraţiile persoanei prin prisma rapoartelor Comitetului European pentru prevenirea torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT), care efectuează periodic vizite de documentare în centrele de detenţie din Republica Moldova. Pe marginea fiecărei vizite se întocmeşte un raport cu descrierea celor constatate şi a recomandărilor.

355

Rapoartele CPT, în limbile engleză sau franceză şi unele traduceri ale acestora, pot fi găsite pe pagina web a comitetului-www.cpt.coe.int. Datele din aceste rapoarte urmează a fi coroborate cu celelalte probe din dosar.

27. La stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate în caz de încălcare a art.3 din Convenţie, instanţa de judecată urmează să aplice în direct art.41 al Convenţiei, care prevede că la constatarea încălcărilor dispoziţiilor Convenţiei şi a Protocoalelor sale poate fi acordată o satisfacţie echitabilă.

Cuantumul prejudiciului moral urmează a fi determinat în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi legislaţia naţională. Chişinău, 30 octombrie 2009

nr.8

ANEXĂ la Hotărârea Plenului nr.8 din 30.10.2009

La judecarea plângerilor adresate în ordinea prevăzută de art.313 sau, după caz, a

cauzelor penale privind maltratarea persoanelor arestate sau deţinute se aplică următoarele acte naţionale şi internaţionale:

- Constituţia Republicii Moldova (art.24 alin.(2)); - Codul penal (art.309. 3091 şi 328); - Codul de procedură penală; - Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10.12.1948, ratificată prin

Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.217-XII din 28.07.1990 (Tratate internaţionale, 1998, vol.I, pag.9) - art.5;

- Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, amendată prin Protocolul adiţional şi Protocoalele nr.4. 6, 7, 12 şi 13, adoptată la Roma la 04.11.1950, ratificată prin Hotărârea Parlamentului R.M. nr.1298-XIII din 24.07.1997 (Tratate internaţionale, 1998, vol.1, pag.341), în vigoare din 01.02.1998 - art.3;

- Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10.12.1984, deschisă pentru semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 39/46 din 10.12.1984, intrată în vigoare la 26.06.1987 conform dispoziţiilor art.27 (1). În vigoare pentru Republica Moldova din 28.12.1995 (Hotărârea Parlamentului nr.473-XIII din 31.05.1995);

- Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, adoptată la Strasbourg la 26.11.1987, întrată în vigoare la 01.02.1989, în vigoare pentru Republica Moldova din 01.02.1998 (Hotărârea Parlamentului nr.1238-XIll din 09.07.1997);

- Declaraţia privind protecţia persoanelor împotriva torturii şi altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante (Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr.3452 (XXX) din 09.12.1975, site, Internet):

- Regulile standarde minime de comportament cu deţinuţii, adoptate la primul Congres al ONU pentru prevenirea criminalităţii şi comportamentul cu infractorii, care a avut loc la Geneva la 30.08.1955, aprobate de Consiliul Social şi Economic prin Rezoluţia sa nr.663 C (XXIV) din 31.07.1957, 2076 (XII) din 13.05.1977 şi 1984/47 din 25.05.1984 (site, Internet):

- Cod de principii pentru protecţia tuturor persoanelor aflate în orice formă de detenţie sau în închisoare, adoptat prin Rezoluţia nr.43/173 din 9 decembrie 1988 de Adunarea Generală a ONU;

356

- Recomandarea nr.R(87)3 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei către statele membre referitoare la Regulile Europene ale Penitenciarelor, adoptată la 12 februarie 1987, în cadrul celei de-a 404-a reuniuni a Delegaţiei Miniştrilor.

357

NOTĂ INFORMATIVĂ

cu privire la hotărârile pronunţate de CEDO contra Moldovei la sfârşitul anului 2009- anul 2010 pe

marginea dosarelor economice

Aprobat Preşedintele Colegiului economic

I. Consideraţii generale

Obligaţia statului de a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor din Convenţie este satisfăcută nu numai prin faptul că legile trebuie să fie în conformitate cu Convenţia. Ea mai impune statul să asigure persoanelor accesul efectiv la justiţie, în cazul în care drepturile lor sunt violate.

Nota în cauză a fost întocmită potrivit planului de activitate al secţiei economice a Direcţiei de generalizare a practicii judiciare şi analiză statistică judiciară pentru anul 2010.

La 18 şi 19 februarie 2010 în Elveţia a fost organizată o Conferinţă Ministerială la Interlaken cu scopul de a stimula reformarea Curţii Europene a Drepturilor Omului. Conferinţa a avut scopul de a stabili cursul pentru viitoarea reformă a CEDO, care se confruntă cu o situaţie disperată. Numărul de cereri depuse la CEDO se ridică la cifra de 120 000, depăşind capacitatea Curţii de a le examina. Nouăzeci de procente din aceste cereri sunt în mod vădit nefondate sau nu au o bază legală.

Pentru realizarea obiectivelor s-a propus un plan de acţiuni ce ţin de: - dreptul la cerere individuală, - filtrarea cererilor, - cererile repetitive, - supravegherea executării hotărârilor, - implementarea convenţiei la nivel naţional. Aceasta prezumă că statele membre

urmează să execute în totalitate hotărârile CEDO şi să prevină violări similare pe viitor, să la în calcul jurisprudenţa în evoluţie a Curţii, inclusiv care se referă la alte state, să implementeze recursuri efective, să asigure implementarea recomandărilor Comitetului de Miniştri.

La 14 iunie 2010 a intrat în vigoare protocolul nr. 14 la CEDO care prevede o serie de modificări în vederea perfecţionării mecanismului de examinare a cauzelor de către Curte şi simplificarea procedurilor de examinare, precum şi sporirii independenţei judecătorilor Curţii (introducerea instituţiei „judecătorului unic” şi a unui nou criteriu de admisibilitate, interzicerea realegerii judecătorilor Curţii etc.)

În perioada 01.01.2010 - 01.07 2010 CEDO a pronunţat 15 hotărâri împotriva Republicii Moldova, dintre acestea în 4 cazuri s-a soluţionat problema acordării unei satisfacţii echitabile. (În anul 2009 împotriva Moldovei s-au pronunţat 30 hotărâri).

Pentru comparaţie, în aceeaşi perioadă a anului 2010 împotriva statului român au fost pronunţate 113 hotărâri, cu încasarea unei sume de 3 191 519 euro.

II. Cu privire la hotărârile pronunţate de CEDO contra Moldovei la sfârşitul anului 2009- anul 2010 pe marginea dosarelor economice

358

La 24.02.2010 a devenit definitivă hotărârea CEDO pronunţată la cererea IPTEH.

CAZUL IPTEH S.A. ŞI ALŢII v. MOLDOVA (cererea no. 35367/08, 24 noiembrie 2009)

Cazul datează printr-o cerere (no. 35367/08) împotriva Republicii Moldova depusă la

Curte de către IPTEH S.A. – o companie înregistrată în Moldova, de asemenea în Marea Britanie, Kapital Invest S.A. – o companie înregistrată în România şi Ion Rusu – un cetăţean român la data de 25 iulie 2008.

Reclamanţii au pretins în special precum că ei sunt victimele unui proces civil incorect şi deprivare de proprietate.

Primul reclamant, Ipteh SA, este o companie înregistrată în Moldova. Ceilalţi reclamanţi: Worldway Limited (“cea dea doua companie reclamantă”) – o companie înregistrată in Marea Britanie şi deţine 35.29% din acţiunile primului reclamant; Kapital Invest SA (“cea dea treia companie reclamantă”) – o companie înregistrată în România şi deţine acţiuni a 49.63% din nr. Total de acţiuni al primului reclamant; şi Ion Rusu (“al patrulea reclamant”) – cetăţean român născut în an. 1962, locuieşte la Iaşi şi deţine acţiuni de 11.72% din acţiunile primei companii reclamante.

La sfârşitul anilor 1990, Ipteh SA şi o companie terţă, I., au fost proprietarii unei clădiri de şase etaje situată pe bulevardul principal din Chişinău. Ambele companii au fost cu capital de stat şi au avut ca activ diferite părţi ale clădirii.

În 1999, statul a decis să privatizeze companiile şi a vândut acţiunile lor către o companie privată U. În 2000 şi 2001, noul proprietar al companiilor a transferat toate părţile clădirii la prima companie reclamantă.

De asemenea, în anul 2000, fostul director al primei companii reclamante a contestat privatizarea în instanţele de judecată. Cu toate acestea, acţiunea sa a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă a Judecătoriei Economice a Republicii Moldova din 11 iulie 2000. Instanţele au constatat că privatizarea a fost legală în toate privinţele.

În iulie 2001, al patrulea reclamant a cumpărat 141,772 din acţiuni în cadrul primei companii reclamante.

În august 2001, a doua companie reclamantă a cumpărat restul acţiunilor ale primei companii reclamante.

În august 2006, prima companie reclamantă a emis 510,000 din acţiuni noi şi le-a vândut la a treia companie reclamantă.

La 19 aprilie 2007 Procurorul General, a instituit o procedură judiciară în numele statului în care acesta a contestat legalitatea privatizării din 1999, a primei companii reclamante şi a companiei I. pe motiv că două regulamente de Guvern privind vânzarea de acţiuni deţinute de stat au fost încălcate.

În special, procurorul a susţinut că mărimea plăţii stabilite de către compania U. a fost mai mică decât cea prevăzută de lege şi că preţul final oferit pentru acţiuni a fost prea mic. Procurorul s-a bazat pe articolul 50 din Codul civil în acţiunea sa. Procuratura, a mai solicitat anularea tuturor transferurilor ulterioare şi acţiunilor, în urma cărora cel de-al doilea, al treilea şi al patrulea reclamant au devenit acţionarii primei companii reclamante.

Reclamanţii s-au opus acţiunii şi au afirmat, printre altele, că a fost depusă peste termen şi contrar principiului securităţii raporturilor juridice. Ei au susţinut că prevederile articolului 86 din Codul civil vechi care prevăd exonerarea Procurorului General de la respectarea termenului de trei ani pentru depunerea acţiunii în interesul statului a fost contrară articolului 6 din Convenţie şi au făcut referire la cazul Dacia SRL v. Moldova (no. 3052/04, 18 martie 2008). De asemenea, au susţinut că legalitatea privatizării a fost confirmată printr-o hotărâre definitivă din 11 iulie 2000, cu putere de lucru judecat şi că acestea (companiile) au fost

359

cumpărători de bună credinţă, care au fost discriminate în raport cu alte companii, care au obţinut proprietăţi de stat în condiţii similare şi privatizarea cărora nu a fost contestată ulterior de către stat.

Reclamanţii au mai afirmat, că la 10 iunie 2008 Curtea de Apel Economică a decis în favoarea Procurorului General în absenţa celui de-al treilea şi al patrulea reclamant, care nu au fost citaţi. Curtea a respins obiecţiile cu privire la existenţa unei hotărâri definitive din 11 iulie 2000 pe motiv că acea hotărâre a fost adoptată în cadrul procedurilor în care Procurorul general nu a fost implicat. De asemenea, instanţa a respins obiecţia reclamanţilor cu privire la regimul termenului de prescripţie, argumentând că, în conformitate cu articolul 86 din Codul civil o acţiune de către Procurorul General în interesul statului nu a putut fi depusă ca tardivă.

Reclamanţii au declarat apel, pe baza aceloraşi argumente care au fost puse în faţa primei instanţe. Ei, de asemenea, s-au plâns că nu toţi dintre ei au avut posibilitatea de a lua parte la judecarea cauzei şi că judecătorul ar fi fost lipsit de imparţialitate.

La 28 august 2008, Curtea Supremă de Justiţie a examinat recursul reclamanţilor. În timpul procedurii, reclamanţii au depus recuz judecătorului N.M. din completul de judecată şi a exprimat îndoieli cu privire la modul în care Preşedintele Curţii Supreme I.M., a compus completul. În aceeaşi zi, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul şi a menţinut hotărârea pronunţată de prima instanţă.

Curtea Supremă a invocat dispoziţiile din Codul civil vechi în scopul de a respinge obiecţia reclamanţilor cu privire la statutul lor de cumpărători de bună credinţă. În special, Curtea a susţinut că, în conformitate cu Codul civil vechi, proprietatea obţinută în mod ilegal de la stat ar putea fi solicitată înapoi indiferent de faptul că ar fi fost obţinută de către un cumpărător de bună credinţă. Cu toate acestea, atunci când examinează aspectul cu privire la termenul de prescripţie, Curtea Supremă a fost de acord cu obiecţia reclamanţilor cu privire la articolul 86 din Codul civil vechi (a se vedea paragraful 16). Cu toate acestea, Curtea a precizat, pentru prima dată în cadrul procedurii că, întrucât procurorul a introdus acţiunea sa de la data intrării în vigoare a noului Cod civil, normele privind limitările în timp cuprinse în acest cod trebuie să se aplice. Curtea Supremă de Justiţie a exprimat opinia că acţiunea procurorului în cauză privind declararea nulităţii absolute de privatizare şi că, prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile articolului 217 din noul Cod civil, acesta nu a putut fi limitată în timp. Curtea Supremă de Justiţie, ca şi prima instanţă, a respins obiecţia cu privire la existenţa unei hotărâri definitive în ceea ce priveşte aceeaşi problemă pe aceleaşi motive şi a respins obiecţia cu privire la neparticiparea unora dintre reclamanţi din acţiune.

La data de 3 octombrie 2008, Guvernul a decis să privatizeze clădirea din nou şi o licitaţie pentru vânzarea clădirii a fost programată pentru 5 noiembrie 2008. Clădirea nu a fost vândută la aceeaşi dată.

Reclamanţii s-au plâns că acţiunea a fost nedreaptă, contrar articolului 6 § 1 al Convenţiei şi au invocat încălcarea dreptului la proprietate potrivit articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Cererea a fost declarată admisibilă de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (în continuare Curtea).

Reclamanţii au susţinut că acţiunea a fost nedreaptă pentru că instanţele naţionale nu au aplicat termenul de prescripţie, în conformitate cu dispoziţiile din Codul civil vechi. Ca rezultat, Procurorul General a fost capabil de a contesta cu succes procesul de privatizare, după aproape opt ani cu încălcarea principiului enunţat la articolul 6 din noul Cod civil. În plus, reclamanţii au declarat că jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie a fost contradictorie în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea termenului de prescripţie.

Potrivit reclamanţilor, principiul securităţii juridice, de asemenea, a fost încălcat de către instanţele naţionale, deoarece acestea nu au reuşit să la în considerare faptul că o provocare similară la legalitatea privatizării a fost deja respinsă printr-o hotărâre definitivă din 11 iulie 2000.

360

Reclamanţii în cele din urmă au susţinut că acţiunea ar fi fost nedreaptă, de asemenea, deoarece nu toţi dintre reclamanţi au avut posibilitatea de a participa, şi a-şi apăra drepturile lor şi pentru că judecătorii care au examinat cazul nu au fost independenţi şi imparţiali.

Guvernul a susţinut că, în conformitate cu articolul 217 § 1 al noului Cod civil, nulitatea absolută a unui act poate fi invocată de către orice persoană, fără nicio limitare în timp. Potrivit acestora, nulitatea absolută a privatizării a fost o premisă esenţială pentru admiterea acţiunii procurorului general şi susţinerea acestor acţiuni, după expirarea termenului-limită general, nu a încălcat principiile echităţii garantate de articolul 6 din Convenţie. De asemenea, Guvernul a răsturnat afirmaţia reclamanţilor în legătură cu lipsa de independenţă şi imparţialitate a judecătorilor implicaţi în procedură şi că instanţele ar fi trebuit să acorde o atenţie la hotărârea din 11 iulie 2000.

Curtea se referă la cazul său anterior - în care a declarat că respectarea cerinţelor de admisibilitate pentru îndeplinirea actelor de procedură este un aspect important al dreptului la un proces echitabil. Rolul jucat de termenul de prescripţie este de o importanţă majoră atunci când este interpretat în lumina preambulului la Convenţie, care, în partea sa relevantă, enunţă preeminenţa principiului supremaţiei dreptului ca element al patrimoniului comun al Statelor Contractante (a se vedea Dacia SRL /. Moldovei, nr. 3052/04, § 75, 18 martie 2008).

Curtea a reiterat faptul că nu este sarcina sa să la locul instanţelor naţionale în interpretarea legislaţiei interne. Aceasta este, în primul rând, pentru autorităţile naţionale, în special instanţele judecătoreşti, pentru a rezolva probleme de interpretare, inclusiv a regulilor de natură procedurală, cum ar fi termenele prescrise de sesizare pentru acţiunile în justiţie.

Rolul Curţii se limitează la stabilirea dacă efectele unei astfel de interpretări sunt compatibile cu Convenţia în general, şi cu principiul securităţii juridice, garantat de articolul 6, în special (a se vedea, mutatis mutandis, Platakou v. Grecia, nr. 38460/97, § 37, CEDO 2001 I).

În speţă Curtea a statuat că termenul limită pentru a contesta privatizarea din 1999 prevăzut de Codul civil în vigoare la data faptelor a expirat în 2002. Acest lucru a fost confirmat în mod indirect de către Curtea Supremă de Justiţie, care a acceptat obiecţia reclamanţilor cu privire la articolul 86 din Codul civil vechi (a se vedea punctul 20 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea Supremă de Justiţie nu a ales să respingă acţiunea Procurorului General, în conformitate cu dispoziţiile din Codul civil vechi, dar a aplicat prevederile noului Cod Civil, care a intrat în vigoare în 2003, care este, de aproximativ un an după expirarea termenului-limită.

Curtea nu contestă puterea statului de a adopta o nouă legislaţie care reglementează termenele limită în cadrul unei proceduri civile. Cu toate acestea, nu rezultă, după cum susţine Guvernul, că este compatibil cu Convenţia de a aplica aceste reguli noi într-un mod care ar putea perturba situaţii juridice care au devenit definitive datorită aplicării termenului de prescripţie, înainte de adoptarea unei astfel de legislaţii. Pentru a admite contrariul ar însemna să se admită că un stat este liber să nu la în considerare un termen-limită şi de a contesta o situaţia juridică finală, pur şi simplu prin utilizarea puterii sale să adopte o nouă legislaţie, după expirarea termenului-limită în cauză. Curtea constată că concluzia de mai sus pare să fie în concordanţă cu articolul 6 din noul Cod Civil, care prevede că noul Cod nu poate avea efect retroactiv şi nu poate modifica sau suprima condiţiile în care o situaţie juridică a fost constituită înainte sau condiţiile în care o astfel de situaţie juridică a fost stinsă".

În lumina celor de mai sus şi având în vedere, în special, la acceptarea de către Curtea Supremă de Justiţie că nu au fost cazuri, convingătoare, cum ar fi cele prevăzute la articolul 86 din Codul civil vechi pentru deplasarea termenului de prescripţie de trei ani, Curtea consideră că a fost o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţie ca urmare a susţinerii, cu încălcarea principiului securităţii juridice, a acţiunii procurorului general pentru anularea privatizării.

361

Reclamanţii s-au plâns că hotărârile prin care acţiunea de anulare a privatizării a Procurorului General a fost confirmată a avut efectul de a aduce atingere la exercitarea paşnică a dreptului prevăzut de articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Guvernul contestă afirmaţia reclamantelor şi a susţinut că privatizarea din 1999 a fost efectuată cu încălcări grave ale legislaţiei şi că, prin urmare, nu a existat nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Curtea consideră că reclamanţii au avut "o posesie" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1. Curtea a constatat la punctul 36 de mai sus că susţinerea acţiunii Procurorului general, după expirarea termenului-limită general, şi în absenţa unor motive întemeiate, a fost incompatibilă cu principiul securităţii juridice. În aceste condiţii, Curtea nu poate decât să constate că susţinerea acţiunilor Procurorului General a constituit o ingerinţă nejustificată cu dreptul reclamanţilor la proprietate, deoarece un echilibru echitabil nu a fost păstrat şi reclamanţii au fost obligaţi să suporte şi să continue să poarte excesiv o povară (a se vedea, mutatis mutandis, Brumărescu c. România [GC], nr. 28342/95, § 75-80, CEDO 1999 VII). Ca şi în Dacia SRL (citată mai sus), instanţele naţionale nu au furnizat niciun fel de justificare pentru astfel de ingerinţe. Rezultă că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Reclamanţii au susţinut că, deoarece acestea au întâmpinat dificultăţi în a obţine toate documentele necesare, ei nu au putut să prezinte eventualele observaţii cu privire la satisfacţie echitabilă. În consecinţă, acestea au solicitat Curţii să-şi rezerve întrebarea de satisfacţie echitabilă.

La 22.04.2010 CSJ a admis cererea de revizuire depusă de reclamant împotriva deciziei sale din 28.08.2008, prin care a fost anulată privatizarea şi a casat-o. Instanţa a reexaminat fondul cauzei, a respins acţiunea Procurorului General de anulare a privatizării şi a obligat Ministerul Finanţelor să compenseze reclamanţilor daunele materiale, morale şi costurile şi cheltuielile. Primului reclamant (Ipteh SA) i s-au achitat 196,952.53 euro, celui de-al doilea (Worldway)-46,545.47 euro, celui de-al treilea (Kapital Invest SA)-58 000 euro şi celui de-al patrulea (Ion Rusu) -18,434.88 euro.

La 10 mai 2010, reclamanţii au informat Curtea despre hotărârea din 22.04.2010, solicitând scoaterea de pe rol a cererii deoarece litigiul a fost soluţionat la nivel naţional.

Curtea a notat că reclamanţii nu mai doresc să menţină cererea pe rolul ei, deoarece litigiul lor a fost rezolvat. Curtea a notat că nu găseşte vreun motiv special care ar justifica continuarea examinării cererii, radiind-o de pe rol la 29.06.2010.

Baroul Partner-A v. Moldova

(cererea nr. 39815/07) Anterior, la 16 iulie 2009 Curtea a pronunţat hotărârea cu privire la fondul cauzei.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art.6 şi art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO în urma anulării de către instanţele judecătoreşti a privatizării acţiunilor care aparţineau statului în cadrul Carierei de pietriş şi granit de la Soroca de către compania reclamantă. Deoarece chestiunea privind satisfacţia echitabilă nu era gata pentru a fi decisă, Curtea a rezervat-o pentru o hotărâre separată.

La 19 octombrie 2010, CEDO a pronunţat hotărârea privind satisfacţia echitabilă în cauza Baroul Partner-A v. Moldova. Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părţile, prin care Guvernul s-a obligat să plătească companiei reclamante 320 000 euro cu titlu de orice daună materială şi morală, precum şi 8000 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli, în termen de 3 luni de la data adoptării deciziei de radiere a cererii în temeiul acordului amiabil şi a radiat cererea de pe rol.

362

Romany Gaz Group v. Moldova (cererea nr. 11662/05, 10.06.2010)

Reclamantul este o companie din RM. În 2000, a încheiat un contract cu o companie de stat, Comgaz-Plus, potrivit căruia, pe de o parte, compania reclamantă urma să producă şi să instaleze în favoarea primăriei Ungheni câteva cazane de încălzire autonomă şi sisteme de distribuire a energiei termice, iar pe de altă parte, Comgaz-Plus urma să-i achite 160000 USD. Compania de stat nu şi-a onorat obligaţiile financiare, deşi compania reclamantă a executat partea sa de contract.

Prin înţelegeri ulterioare, părţile au stabilit că compania reclamantă urma să producă şi să instaleze câteva sisteme de încălzire suplimentar, iar pârâtul din nou nu a achitat banii. La 1.10.2003, părţile au încheiat un nou contract prin care Comgaz-Plus s-a obligat să achite 158862 USD în termen de 24 luni, în caz contrar compania reclamantă va avea dreptul să ceară restituirea întregii sume datorate, plus prejudicii în sumă evaluată la 409671 USD.

La 27.05.2004 Romany Gaz Group s-a adresat la CAE cu acţiune solicitând încasarea sumei de 568533 USD de la Comgaz-Plus.

La 1.06.2004 CAE a decis de a nu examina acţiunea până când compania reclamantă nu va achita taxa de stat în întregime (15000 euro), acordându-i termen pentru achitare. Încheierea menţionată a fost contestată cu recurs la CSJ. Considerând că companiei reclamante i s-a acordat un termen suplimentar pentru achitarea taxei, nefiind încălcat dreptul de acces la justiţie, recursul a fost respins. Din motiv de neachitare a taxei CAE a restituit cererea la 15.09.2004, încheierea nu a fost contestată.

La CEDO compania reclamantă a pretins încălcarea art.6 al Convenţiei din motivul încălcării dreptului său de acces la justiţie în urma refuzului instanţelor de judecată de a-i examina cauza.

Guvernul a menţionat că compania reclamantă de fapt dispunea de suficiente fonduri pentru a achita taxa de stat după cum rezultă din dările de seamă prezentate la organele fiscale şi din extrasele bancare.

CEDO a notat că reclamantul nu a informat-o despre starea sa financiară reală în prima cerere şi în corespondenţa ulterioară şi că această informaţie a devenit cunoscută doar din observaţiile Guvernului. S-a menţionat despre alegerea conştientă a companiei reclamante de a nu cheltui banii pentru taxa de stat, dar să-i canalizeze în alte scopuri.

Curtea şi-a exprimat preocuparea privind omisiunea instanţelor de judecată naţionale de a da suficiente motive pentru deciziile lor de solicitare a achitării integrale a taxei de stat. Totuşi, s-a considerat că în circumstanţele excepţionale ale acestei cauze dreptul companiei reclamante de acces la justiţie nu a fost limitat într-atâta încât să devină iluzoriu, având în vedere faptul că ea dispunea de sumele necesare pentru achitarea taxei de stat, dar a cheltuit aceste sume pentru altă destinaţie nedivulgând acest fapt Curţii şi instanţelor naţionale.

Cererea a fost respinsă ca neîntemeiată. Reieşind din cele expuse, relevăm, că în prima jumătate a anului 2010 CEDO a

radiat de pe rol două cauze cu caracter economic intentate împotriva Moldovei: - cazul Ipteh s-a revizuit la nivel naţional, reclamanţilor fiindu-le compensate

daunele; - în cauza Baroul Partner-A Guvernul a încheiat un acord amiabil în privinţa

satisfacţiei echitabile. O cerere cu caracter economic depusă contra Moldovei a fost respinsă (Romany

Gaz Group). În continuare vor fi expuse unele cauze pronunţate împotriva altor state, dar care

prezintă interes pentru practica judiciară. Refuzul instanţei de a primi cererile de chemare în judecată în formă electronică

363

COMPANIA „LOIER PARTNERE A.S” v. SLOVENIA (cererea nr. 54252/07 şi a.), hotărârea din 16.06.2009

În 2005 reclamantul, companie privată cu răspundere limitată, intenţiona să înainteze mai mult de 70.000 acţiuni privind încasarea datoriei. Reieşind din numărul mare al acestora, compania a întocmit cererile de chemare în judecată în formă electronică şi le-a înregistrat pe un disc, pe care la expediat în instanţele de judecată competente cu o scrisoare de însoţire. Instanţele de judecată au refuzat să primească cererile, invocând lipsa tehnicii pentru primirea şi prelucrarea materialelor întocmite şi semnate în formă electronică.

Fiecare refuz de primire a fost contestat la Curtea Constituţională, invocându-se ca motiv îngrădirea accesului la justiţie. Plângerile au fost respinse ca fiind înaintate după expirarea termenului stabilit de 2 luni.

CEDO a constatat încălcarea art.6 al Convenţiei, indicând că înaintarea cererilor de chemare în judecată pe suport de hârtie cu anexarea tuturor materialelor ar constitui mai mult de 40 milioane de pagini. În asemenea circumstanţe alegerea mijloacelor de înaintare a acţiunilor nu poate fi egalată cu un abuz. În afară de aceasta, din 2002 legislaţia naţională a Sloveniei permite înaintarea cererilor de chemare în judecată în formă electronică şi companiei reclamante nu-i putea fi imputat acest fapt. Refuzul instanţelor de a primi cererile de chemare în judecată a creat o ingerinţă nejustificată şi a limitat dreptul reclamantului la o prezentare eficientă a cererilor sale.

Companiei i-a fost acordată pentru recuperarea prejudiciului suma de 10.000 euro.

Aplicarea legii civile cu efect retroactiv JUBER v. FRANŢA

(cererea nr. 3034/05,hotărârea 23.07.2009) După ce reclamanţii şi-au vândut acţiunile pe care le deţineau într-o companie, Direcţia

naţională şi internaţională de control a impozitelor din cadrul Departamentului fiscal le-a înaintat o cerinţă de achitare suplimentară a impozitului pentru creşterea capitalului, rezultată din această tranzacţie.

Reclamanţii s-au adresat organelor fiscale, apoi în instanţa de contencios administrativ, invocând că Direcţia nominalizată nu avea împuternicirile respective.

În perioada examinării cauzei a fost publicată Legea fiscală (anul 1997). Potrivit acestei legi, controalele organelor fiscale, contestate din motivul, că organul care le-a efectuat nu avea împuterniciri, urmau a fi considerate legale.

În 1999 instanţa de contencios administrativ a emis o hotărâre de anulare a impozitelor calculate, din motivul că organul care a efectuat controlul nu avea împuterniciri legale.

În 2004 instanţa de apel de contencios administrativ, a casat hotărârea aplicând Legea fiscală din 1997, indicând că organul fiscal era în drept să efectueze controale, totodată reclamanţii au fost eliberaţi de sancţiuni.

La 23.07.2009 CEDO a statuat că introducerea unei norme, care ar rezolva litigiul dintre reclamanţi şi organele fiscale definitiv şi cu efect retroactiv nu a fost justificată de un interes general.

Astfel, n-a fost menţinut un echilibru just între cerinţele de interes general ale comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, reclamanţii suportând o povară excesivă şi o ingerinţă în dreptul său de proprietate. S- a constatat încălcarea art. 1 Protocolul nr. 1 al Convenţiei. III. Concluzii şi propuneri.

Cercetarea efectuată denotă faptul că în perioada de referinţă împotriva Moldovei nu au fost pronunţate hotărâri importante cu caracter economic, care ar ridica probleme de drept. Cele două scoase de pe rol sunt repetitive, adică derivă din hotărâri pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie la 28.08.2008 (Ipteh SA ş. a v. Moldova) şi 18.10.2008 (Baroul Partner-A

364

v. Moldova), iar CEDO şi-a expus decizia în anul 2009. Ele reprezintă nişte hotărâri de anulare a privatizării unor bunuri, proprietate de stat cu încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice. În 2010 s-a rezolvat întrebarea ce vizează satisfacţia echitabilă acordată reclamanţilor.

În cea de-a treia cauză (Romany Gaz Group v. Moldova), CEDO a respins acţiunea (soluţia CSJ RM a fost pronunţată la 16.09.2004).

Colegiul economic a luat deja act de încălcările menţionate (dreptul la un proces echitabil, încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, încălcarea dreptului de proprietate) din practica precedentă a Curţii.

Astfel, în 2009-2010 Colegiul economic al CSJ a respins un şir de recursuri declarate de Procuratura Generală şi a menţinut hotărârile instanţei de fond la unele cauze prin care s-a respins acţiunea:

- Procuratura Generală a RM s-a adresat la 05.02.2008, în interesele statului, în persoana Ministerului Administraţiei Publice Locale către Consiliul mun. Chişinău, Agenţia Proprietăţii Publice privind declararea nulităţii deciziei Consiliului mun. Chişinău nr. 25/4.10 din 10.12.2001 cu privire la darea în arendă a unor încăperi, a contractului de arendă nr.5/01/069 din 17.12.2001, a hotărârii Comisiei Republicane de privatizare a încăperilor arendate nr. 95 din 27.12.2001 şi a contractului de vânzare-cumpărare din 21.02.2002. (dos. 2re-268/2010, decizia CSJ din 16.07.2009);

- Procuratura Generală s-a adresat la 11.02.2008, în interesele statului în persoana

Ministerului Administraţiei Publice Locale către Consiliul mun. Chişinău, Agenţia Proprietăţii Publice şi ÎI „Dent-Revenco”, intervenient accesoriu OCT Chişinău privind declararea nulităţii deciziilor Consiliului mun. Chişinău nr. 17/15-22 din 17.08.2000 şi nr. 18/14-10 din 07.09.2000, a contractului de arendă nr. 4/00/003 din 29.02.2000 şi a contractului de vânzare-cumpărare din 28.08.2001, cu aducerea părţilor în poziţia iniţială(dos. nr. 2re-258/2010, decizia CSJ din 09.07.2009);

- Procuratura Generală s-a adresat la 11.02.2009, în interesele statului în persoana

Ministerului Administraţiei Publice Locale către Consiliul mun. Chişinău, Agenţia Proprietăţii Publice, SRL „Minerva” şi SRL „Trigocom”, intervenient accesoriu OCT Chişinău privind declararea nulităţii deciziei Primăriei mun. Chişinău nr. 17/15-9 din 17.08.2000, a contractului de arendă nr. 2/00/029 din 04.09.2000, a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1085 din 27.02.2009 (dos. nr. 2re-209, decizia CSJ din 11.06.2009).

În motivarea deciziilor CSJ a indicat, că „ potrivit art. 86 alin. (2) CC (redacţia veche), prescripţia nu se aplică cererilor organizaţiilor de stat privitoare la restituirea bunurilor de stat.

Totodată, în cauza Dacia vs. Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit că principiul egalităţii armelor „cere ca fiecărei părţi să-i fie permisă o posibilitate rezonabilă de a-şi susţine cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj substanţial în raport cu oponentul său”. Curtea a considerat că respectarea condiţiilor de admisibilitate pentru efectuarea actelor de procedură reprezintă un aspect important al dreptului la un proces echitabil. Or, scutirea organizaţiilor de Stat, în cazul pretinderii restituirii proprietăţii de stat, de obligaţia respectării termenului de prescripţie stabilit, care ar fi împiedicat examinarea unor astfel de pretenţii dacă ar fi fost înaintate de vreo persoană sau companie privată, generează un potenţial de numeroase raporturi juridice nesoluţionate bazate pe situaţii stabilite şi acordă un avantaj discriminatoriu Statului, fără de careva motive stringente. Astfel, CEDO a constatat că art. 86 (2) al vechiului Cod civil, care eliberează autorităţile statului de la

365

conformarea cu termenul general de prescripţie, este în sine însuşi contrar prevederilor articolului 6 din Convenţie”.

Colegiul economic al CSJ a apreciat că prima instanţă întemeiat a respins acţiunile ca fiind depuse cu omiterea termenului general de prescripţie de trei ani, mai ales că Procuratura Generală nu a prezentat niciun motiv obiectiv de natură să justifice înaintarea cerinţei cu omiterea termenului de prescripţie.

Instanţele naţionale de judecată urmează să ţină cont de Recomandarea (2010) 3 privind remediile efective pentru durata excesivă a procedurilor, prin care s-a recomandat accelerarea procedurilor pendinte şi compensarea victimelor pentru prejudiciile suportate din cauza termenelor administrării justiţiei.

În acelaşi timp, urmează a fi luată în consideraţie jurisprudenţa în evoluţie a Curţii, inclusiv care se referă la alte state pentru a preveni admiterea unor încălcări similare.

Reieşind din cele menţionate, SE PROPUNE:

1. Utilizarea prezentei informaţii la seminarul tematic cu participarea

judecătorilor instanţelor economice. 2. Plasarea notei pe sit-ul CSJ.

Direcţia de generalizare a CSJ G. Devderea

366

HOTĂRÂREA PLENULUI JUDECĂTORIEI SUPREME


Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti A unor prevederi ale Constituţiei

Republicii Moldova nr.2 din 30.01.1996

"Culegere de hotărâri explicative", Chişinău, 2002, pag.9 "Culegere de hotărâri explicative", Chişinău, 2000, pag.7

modificată de:



Constituţia Republicii Moldova, prin conţinutul şi forma ei, este Legea Supremă în stat.

Toate dispoziţiile constituţionale au supremaţie asupra celorlalte legi şi acte juridice. În scopul aplicării uniforme de către instanţele judecătoreşti a dispoziţiilor

constituţionale la efectuarea justiţiei, Plenul Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. În conformitate cu alin.(3) art.1 din Constituţie, Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, liberă dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.

Luând în consideraţie aceste prevederi, precum şi dispoziţiile articolului 20 din Constituţie, care garantează dreptul oricărei persoane la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime, instanţele judecătoreşti sunt obligate să asigure apărarea cuvenită a drepturilor şi libertăţilor omului prin judecarea la timp şi corectă a cauzelor judiciare.

2. Conform art.7, Constituţia este Legea Supremă şi nicio lege sau un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică. Reieşind din această prevedere constituţională, instanţele judecătoreşti, la efectuarea justiţiei, urmează să aprecieze conţinutul legii sau al altui act juridic ce reglementează raporturile juridice litigioase şi, în cazurile necesare, aplică Constituţia ca act juridic normativ cu acţiune directă.

Instanţa, judecând cauza, aplică în direct Constituţia în cazurile: a) dacă prevederile Constituţiei, ce urmează să fie aplicate nu conţin indicaţii referitor la

adoptarea unei legi speciale, ce ar reglementa aplicarea acestor prevederi ale Constituţiei; b) dacă instanţa judecătorească stabileşte că legea care a fost adoptată până la intrarea în

vigoare a Constituţiei - 27 august 1994 contravine prevederilor ei. În cazul în care instanţa judecătorească aplică nemijlocit prevederile Constituţiei în

temeiul indicat în lit. "b" din prezentul punct, atunci, printr-o adresă, ea informează despre aceasta Parlamentul şi Judecătoria Supremă.

367


3. La efectuarea justiţiei, instanţele judecătoreşti, conform articolului 4 din Constituţie, urmează să ţină cont de obligativitatea de a aplica dispoziţiile constituţionale cu privire la drepturile şi libertăţile omului în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte, precum şi de prioritatea reglementărilor internaţionale faţă de legile interne, pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Republica Moldova este parte.

Potrivit prevederilor articolului 27 din Convenţia cu privire la dreptul tratatelor, încheiată la 23 mai 1969 la Viena, statul care este parte la tratatul internaţional nu are dreptul să nu îndeplinească obligaţiunile prevăzute de acest tratat din motivul că ele contravin legislaţiei naţionale. Republica Moldova este parte a acestei Convenţii şi de aceea instanţele judecătoreşti, în cazurile în care legislaţia naţională contravine actului internaţional la care Republica Moldova este parte, sunt obligate să aplice dispoziţiile acestui act internaţional.

[Pct.3 completat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.10 din 22.12.2008]

4. La aplicarea tratatului, convenţiei sau acordului internaţional, instanţele judecătoreşti verifică, prin intermediul Ministerul Afacerilor Externe, care este depozitarul actelor internaţionale, dacă aceste acte sunt în vigoare, ţinându-se cont de faptul că în conformitate cu Legea "Privind modul de încheiere, aplicare, ratificare şi denunţare a tratatelor, convenţiilor şi acordurilor internaţionale" nr.1137-XII din 4 august 1992 şi Legea "Privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale" nr.173-XIII din 6 iulie 1994 actele internaţionale intră în vigoare:

a) după schimbarea instrumentelor de ratificare, dacă importanţa tratatului necesită ratificarea lui de către organele legislative;

b) după remiterea actelor aprobate depozitarului spre păstrare în conformitate cu normele de drept internaţional;

c) în alt mod şi termene stabilite de părţile contractante. 5. Conform prevederilor constituţionale, instanţa judecătorească, din oficiu sau la

propunerea uneia din părţi, în orice fază a procesului poate înainta în Plen propunere de a ridica cazurile excepţionale de neconstituţionalitate a actelor juridice, care urmează să fie aplicate la judecarea cauzei.

Propunerea cu privire la ridicarea cazurilor excepţionale de neconstituţionalitate a actului juridic se formulează printr-un demers şi totodată se adoptă încheierea de suspendare a procedurii judiciare.

Demersul va cuprinde opiniile părţilor vizând retragerea sau contestarea propunerii de ridicare a cazurilor excepţionale de neconstituţionalitate, argumentele invocate, precum şi opinia instanţei asupra acestei probleme.

Dacă inculpatul se află în stare de arest, instanţa judecătorească, în fiecare caz, se pronunţă asupra măsurii preventive.

Propunerea de ridicare a cazurilor excepţionale de neconstituţionalitate se examinează de către Plen care atunci când este necesitate sesizează Curtea Constituţională. În caz contrar, cauza se trimite pentru judecare în instanţa respectivă.

Dacă la judecarea cauzei apar noi circumstanţe, instanţa judecătorească poate repetat să facă propunere de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate a actului juridic.

Sesizarea cu privire la cazurile excepţionale de neconstituţionalitate se expune în limba de stat, se motivează, ţinându-se cont de prevederile art.39 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, indicându-se măsura de reprimare a inculpatului.

368

6. Dacă, la judecarea pricinii civile, se constată că o lege sau un alt act normativ nu corespunde unei legi sau unui alt act normativ cu o putere juridică superioară, instanţa aplică normele legii sau ale actului normativ care are putere juridică superioară.


7. În cazul inexistenţei legii care să reglementeze raportul litigios civil, instanţa judecătorească aplică legea care reglementează raporturi similare (analogia legii), iar în lipsa unei astfel de legi, se conduce de principiul de drept şi de sensul legislaţiei în vigoare (analogia dreptului).

Nu se admite aplicarea prin analogie a legii care derogă de la dispoziţii generate, restrânge drepturi sau stabileşte sancţiuni suplimentare (art.12 alin.(3) CPC).

Aplicarea de către instanţa judecătorească a analogiei legii sau analogiei dreptului în raporturile judiciare civile va fi motivată în hotărârea judecătorească.


8. Conform prevederilor art.4 din Constituţie instanţele judecătoreşti aplică legislaţia ţărilor străine în cazurile prevăzute de legislaţia naţională sau actele internaţionale.

Dacă la judecarea cauzei este necesar de a aplica legislaţia altor ţări, instanţa judecătorească este obligată să stabilească dacă în această ţară funcţionează legea sau alt act juridic care urmează să fie aplicate şi să clarifice care este conţinutul şi sensul acestei legi sau al altui act juridic, precum şi practica aplicării lor în statul respectiv.

În scopul de a constata existenţa actului juridic normativ al statului străin instanţa judecătorească, prin intermediul Ministerului Justiţiei, se poate adresa pentru a i se acorda ajutor şi explicaţii în organele competente ale statului respectiv, ţinându-se cont de faptul că organele competente străine pot prezenta informaţii numai dacă între statul străin şi ţara noastră este încheiat un tratat sau acord cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală.

Dacă este imposibil de a constata existenţa şi conţinutul legii sau al altui act juridic străin, deşi au fost întreprinse măsuri, instanţa aplică legea sau actul juridic intern respectiv.

9. Instanţele judecătoreşti au obligaţia să ţină cont de faptul că în conformitate cu articolul 76 din Constituţie actele juridice intră în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial al Republicii Moldova sau la data prevăzută în textul lor. Nepublicarea actelor juridice atrage inexistenţa acestora, de aceea instanţele judecătoreşti nu pot adopta hotărâri în baza unei legi sau act juridic nepublicat.

Actele oficiale de uz intern şi cele care conţin secret de stat intră în vigoare la data adoptării sau la data indicată în textul actului şi se comunică numai organizaţiilor interesate (articolul 4 din Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale din 6 iulie 1994).

10. Constituţia garantează egalitatea drepturilor şi libertăţilor tuturor cetăţenilor în faţa legii şi justiţiei fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limba, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială (articolul 16 din Constituţie). Cetăţenii străini şi apatrizii beneficiază de aceleaşi garanţii, cu derogările prevăzute de lege.

Astfel, sistemul judecătoresc funcţionează în temeiul unor legi unice, fără a acorda părţilor şi participanţilor la proces careva avantaje faţă de alţi participanţi. Statutul juridic al participanţilor la proces este determinat doar prin statutul lor procesual (reclamant, pârât, expert etc.) indiferent de particularităţile enumerate, acordându-li-se drepturi şi obligaţiuni egale.

11. Articolul 118 din Constituţie garantează persoanelor care participă la proces dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în limba maternă prin interpret. Reieşind din conţinutul acestei dispoziţii constituţionale, instanţele judecătoreşti

369

sunt obligate să asigure participarea gratuită a interpretului în proces, în cazurile în care participanţii la proces nu posedă şi nu vorbesc limba în care se desfăşoară procesul judiciar.

Încălcarea dreptului constituţional ce garantează apărarea drepturilor persoanelor care nu posedă limba în care se desfăşoară procesul constituie un temei incontestabil de anulare a hotărârii instanţei judecătoreşti.

12. Luând în consideraţie faptul că, în conformitate cu articolul 26 din Constituţie, în tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu, instanţele judecătoreşti care examinează cauze penale sunt obligate să asigure părţilor la proces un avocat numit din oficiu în cazul care acestea nu au posibilitate de a-şi alege avocat, însă ele doresc să fie asistate de apărător. Totodată, în cazurile stabilite la art.69 CPP, prezenţa apărătorului în procesul penal este obligatorie.

La judecarea cauzelor civile instanţele judecătoreşti sunt obligate să acorde părţilor, la cererea lor, posibilitatea de a fi asistate de reprezentantul său sau de un avocat. În cazurile stabilite de art.304, 316 CPC, dacă persoana în privinţa căreia este depusă cerere de limitare în capacitatea de exerciţiu sau declarare a incapacităţii sau, după caz, a încuviinţării sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie nu este reprezentată în judecată de avocat, judecătorul desemnează un avocat pentru a-i apăra interesele.

Încălcarea dreptului la apărare constituie temei de casare a hotărârii judecătoreşti. [Pct.12 completat prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii

Moldova nr.10 din 22.12.2008] 13. Principiul publicităţii în dezbaterile judiciare, garantat de articolul 117 din

Constituţie, asigură cetăţenilor dreptul de a asista la judecarea cauzelor în orice instanţă judecătorească.

Judecarea proceselor în şedinţa închisă se admite numai în cazul în care dezbaterea publică ar putea aduce atingere ordinii, moralităţii publice sau securităţii părţilor, ori contravine intereselor păstrării unui secret de stat, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

În conformitate cu articolele 28 şi 30 din Constituţie, statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată, asigură secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare. Limitarea acestor drepturi este admisă numai în temeiul legii.

În scopul asigurării secretului scrisorilor, al telegramelor şi al altor trimiteri poştale personale ale cetăţenilor instanţele judecătoreşti pot să le dea citire în şedinţa judiciară numai cu consimţământul persoanelor între care a avut loc această corespondenţă, în caz contrar această corespondenţă trebuie să fie examinată în şedinţă închisă.

Dacă judecarea cauzei în şedinţă deschisă contravine intereselor păstrării secretului de stat sau încalcă drepturile constituţionale ale cetăţenilor de a păstra secretul corespondenţei, de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată, precum şi în cazuri prevăzute de lege chestiunea cu privire la judecarea cauzei în şedinţă închisă poate fi abordată nu numai de către participanţii la proces, dar şi de către instanţa judecătorească din oficiu.

Despre judecarea procesului în şedinţă închisă instanţa judecătorească este obligată să adopte o încheiere motivată.

Judecarea procesului în şedinţă închisă se efectuează cu respectarea tuturor cerinţelor procedurii judiciare, însă hotărârea se pronunţă public.

14. La judecarea cauzelor în materie penală urmează să fie strict respectat principiul prezumţiei nevinovăţiei, consfinţit în articolul 21 al Constituţiei, conform căruia orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale. Concomitent, conform acestor garanţii constituţionale este inadmisibil de a obliga inculpatul să-şi dovedească nevinovăţia.

370

Instanţa judecătorească nu trebuie să fie predispusă de a accepta opiniile anchetei preliminare şi ale procurorului în defavoarea susţinerilor inculpatului şi ale apărătorului său. Instanţa nu trebuie să înceapă judecarea cauzei presupunând anticipat că inculpatul a comis infracţiunea care i se incriminează. Sarcina prezentării probelor de învinuire este pusă în seama procuraturii.

15. La judecarea cererilor cu privire la refuzul de a înregistra un partid sau o organizaţie social-politică ori a cererii persoanelor interesate despre lichidarea unui partid sau a unei organizaţii, se va ţine cont de faptul că, în conformitate cu alin.(4) al art.41 din Constituţie, este interzisă activitatea partidelor şi organizaţiilor social-politice care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Astfel, instanţa judecătorească la judecarea cauzelor din această categorie, luând în consideraţie dispoziţiile legale expuse, vor administra şi aprecia toate probele prezentate în ansamblu pentru a constata care este scopul şi sarcina reală a activităţii organizaţiilor respective.


16. Republica Moldova, fiind parte a Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, adoptat la 16 decembrie 1966, şi-a asumat obligaţiunea de a asigura dreptul cetăţenilor la grevă, cu condiţia declanşării ei în conformitate cu legislaţia naţională, iar articolul 45 din Constituţie garantează salariaţilor şi colectivelor de muncă dreptul la grevă numai în scopul apărării intereselor profesionale cu caracter economic şi social al salariaţilor.

În acest sens, instanţa de judecată, la soluţionarea cauzei cu privire la declararea grevei ilegale, trebuie să verifice dacă greva a fost declarată conform cerinţelor legislaţiei naţionale, care stabileşte condiţiile de exercitare a dreptului la grevă, precum şi răspunderea pentru declanşarea nelegitimă a grevelor.

17. Judecând pricinile ce decurg din relaţiile juridice cu privire la locuinţe se va ţine cont de faptul că, potrivit alin.(2) art.27 din Constituţie, oricărui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară.

Astfel, lipsa vizei de reşedinţă nu poate servi drept temei pentru a limita drepturile şi libertăţile persoanei, inclusiv dreptul la locuinţă. În cadrul examinării pricinilor cu privire la recunoaşterea dreptului la spaţiu locativ se va ţine cont de faptul că viză de reşedinţă sau lipsa ei este numai una din dovezi care confirmă instalarea persoanei în locuinţă şi această circumstanţă se la în consideraţie în ansamblu cu celelalte probe administrative.

18. În conformitate cu art.19 alin.(2) din Constituţie, cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi doar în baza unei convenţii internaţionale, în condiţii de reciprocitate sau în temeiul hotărârii instanţei judecătoreşti.

Cererea de extrădare a persoanei se examinează de instanţa judecătorească în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală şi ale tratatului internaţional la care Republica Moldova şi statul care cere extrădarea sunt părţi sau în temeiul obligaţiilor scrise în condiţii de reciprocitate.


371

CERERI

Judecătoria sectorului ____________________

Judecătorului de instrucţie de la avocatul ____________________,

apărătorul învinuitului D.N.

CERERE DE LIBERARE DE RĂSPUNDERE PENALĂ

POTRIVIT PREVEDERILOR ART.217 ALIN.(5) CP RM

La 10.03.2010, cetăţeanul. D.N. a fost pus sub învinuire potrivit prevederilor art.217,

alin.(3), lit.c) CP RM (cauza penală nr. 201044999). D.N. este învinuit de faptul că, la 19.02.2010, aproximativ la ora 17.00, aflându-se în

apropierea marketului „Fidesco" de pe bd. Decebal, mun. Chişinău, a procurat de la persoane nestabilite de către organul de urmărire penală un pacheţel de hârtie cu substanţă narcotică - "marihuana" destinat pentru consum personal. Prin acţiunile sale intenţionate, D.N. a comis infracţiunea prevăzută de prevederile art.217, alin.(3), lit.c) CP RM.

La 19.02.2010, ora 17.40, fiind condus de către colaboratorii de politie la CPS Centru, D.N. a dat explicaţii imediat după percheziţie şi a comunicat că pacheţelul de hârtie cu substanţa narcotică "marihuana" a fost procurat de el de la cetăţeanul A.C. aproximativ pe la orele 17.00 în apropierea marketului „Fidesco" de pe bd. Decebal, mun. Chişinău, unde, puţin mai târziu, a fost oprit de către colaboratorii de poliţie. La propunerea colaboratorilor de poliţie, în aceeaşi zi, învinuitul D.N. l-a telefonat pe cetăţeanul A.C. pentru a mai procura un pacheţel de substanţă narcotică cu scopul de a curma acţiunile vânzătorului de substanţe narcotice - A.C., adică prin intermediul şi cu ajutorul lui D.N. ultimul, benevol, a colaborat activ cu colaboratorii operativi ai CPS Centru pentru descoperirea infracţiunii de înstrăinare (vânzare) a substanţelor narcotice de către cetăţeanul A.C.

În scopul realizării operaţiunii planificate, D.N. a intrat în contact cu A.C. şi a fost reţinut de către colaboratorii de poliţie ai CPS Centru. Fiind interogat în calitate de bănuit şi, ulterior, în calitate de învinuit, D.N. din nou a comunicat sursa de procurare a substanţelor narcotice indicând persoana lui A.C.

La 18.03.2010, am depus la Procuratura sectorului Centru un demers prin care am solicitat liberarea de răspundere penală a învinuitului D.N., deoarece ultimul, prin acţiunile sale, a contribuit activ la descoperirea infracţiunii ce ţine de circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, prin indicarea sursei de procurare a acestor substanţe, iar potrivit prevederilor art.217, alin.(5) ”persoana care a săvârşit acţiunile prevăzute de art.217 sau 2171 este liberată de răspundere penală, dacă a contribuit activ la descoperirea sau contracararea infracţiunii ce ţine de circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, prin indicarea sursei de procura`re a acestor substanţe..."

Potrivit ordonanţei din 22.03.2010 a procurorului de la Procuratura Centru, V.L., demersul meu a fost respins ca fiind ilegal şi neîntemeiat, dar din alte motive decât cele invocate de apărare.

372

Ordonanţa în cauză a fost contestată în faţa procurorului ierarhic superior, potrivit prevederilor art.2991.

La 06.04.2010, am primit ordonanţa procurorului ierarhic superior, potrivit căreia cererea mea a fost din nou respinsă pe motiv că învinuitul D.N. a indicat sursa de procurare a substanţelor narcotice după descoperirea infracţiunii, cauză din care acest temei nu este aplicabil.

Consider ordonanţa în cauză neîntemeiată şi pasibilă de anulare din următoarele motive:

Liberarea de răspundere penală, în ipoteza art.217 alin.(5), devine aplicabilă atunci când persoana contribuie activ la descoperirea acţiunilor vizate prin una din formele indicate în textul legii, şi anume:

a) Autodenunţare; b) Predare benevolă a substanţelor narcotice; c) Indicarea sursei de procurare a substanţelor narcotice; d) Divulgarea persoanelor care au contribuit la săvârşirea infracţiunii; e) Indicarea surselor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor rezultate din

infracţiune. În cazul predării benevole a substanţelor narcotice sau al autodenunţării, persoana

însăşi se prezintă la organul de urmărire penală până la pornirea procesului penal împotriva sa, ulterior ea fiind liberată de răspundere penală.

În restul cauzelor, adică: de indicare a sursei de procurare a substanţelor narcotice; de divulgare a persoanelor care au contribuit la săvârşirea infracţiunii; de indicare a surselor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor rezultate din infracţiune, procesul penal împotriva persoanei este deja pornit, de altfel nu ar fi nevoie de liberarea de răspundere penală a persoanei împotriva căreia nu este intentat dosar penal.

Deci, motivul că învinuitul D.N. a indicat sursa de procurare a substanţelor narcotice după descoperirea infracţiunii nu poate fi invocat drept temei de respingere a cererii de liberare de răspundere penală conform art.217 alin.(5).

Pornind de la cele expuse, potrivit prevederilor art.217 alin.(5) CP RM, 299 CPP RM,

SOLICIT:

1) Admiterea demersului în care se invocă liberarea de răspundere penală a învinuitului D.N.

2) Anularea ordonanţei procurorului sect. Centru din 06.04.2010.

Data_______________ Semnătura _________________

373

Judecătoria _________

Judecătorului ___________________

De la învinuitul: Ah.A., domiciliat _________________________.

CERERE PRIVIND ÎNLOCUIREA MĂSURII

PREVENTIVE

Prin încheierea Judecătoriei ________ din 31.09.2009, mi-a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest pe un termen de 30 (treizeci de zile) fiind învinuit în faptul că, din luna august 2008 până în prezent, prin înşelăciune şi abuz de încredere, am dobândit de la M.L. mijloace băneşti în sumă de 110000 $ (dolari SUA). Eu nu sunt de acord nici cu învinuirea adusă, nici cu măsura de reprimare aplicată mie, condiţii în care solicit înlocuirea acestei măsuri de reprimare cu una mai blândă din următoarele considerente:

Conform adeverinţei nr.219 din 13.08.2009, eu sunt domiciliat permanent în or.___________str.__________, 11, nu am temei de a mă eschiva de organele de urmărire penală şi instanţa de judecată şi în cadrul aplicării măsurii de reprimare sub formă de arest, organul învinuirii de stat nu a prezentat probe elocvente şi concludente că eu intenţionez să mă eschivez sau să fug de organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată.

Mai mult ca atât, conform extraselor medicale eliberate de instituţia medicală de resort, sunt grav bolnav suferind de tuberculoză pulmonară infiltrativă S1 S2 bilaterală şi gastrită cronică, starea mea de sănătate necesitând, la moment, un tratament medical staţionar de urgenţă, fapt care, în condiţiile de detenţie, nu este aplicabil.

Pornind de la aceste circumstanţe şi în conformitate cu prevederile art.195 din CPP al RM, măsura preventivă aplicată mie poate fi înlocuită cu una mai uşoară, dacă prin aplicarea ei se va asigura comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului în scopul desfăşurării normale a procesului penal şi al asigurării executării sentinţei.

Dat fiind faptul că, la momentul de faţă, urmărirea penală este la faza finalizării şi nu mai există pericol ca eu să împiedic urmărirea penală, precum invocă reprezentantul învinuirii de stat, şi starea sănătăţii pe care o am nu-mi permite aflarea în detenţie, în conformitate cu prevederile art.195 alin.(3), (4) din CPP al RM,

SOLICIT:

Înlocuirea măsurii preventive sub formă de arest care îmi este aplicată, printr-o formă mai blândă a măsurii preventive – arestul la domiciliu. Anexă:

- copia cererii; - copia încheierii Judecătoriei ________ din 31.09.2009; - copia adeverinţei nr.219 din 13.08.2009.

Data _______________________________ Semnătura învinuitului ________________

374

RECURSIRI

Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova

de la avocatul ____________________

în interesele condamnatului minor

C.M, născut la 17.12.1990

R E C R S ASUPRA SENTINŢEI DIN 16.06.2006

PRONUNŢATE DE JUDECĂTORIA STRĂŞENI ŞI ASUPRA DECIZIEI CURŢII DE APEL

CHIŞINĂU DIN 5.10.2006 Onorată Curte, Prin sentinţa, emisă de Judecătoria Străşeni din 16.06.06, a fost condamnat minorul C.M. la 10 ani privaţiune de libertate, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art.145 alin.(3) lit. b) şi f) din Codul penal, cu ispăşirea pedepsei în penitenciarul pentru minori. Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 5.10.2006 sentinţa menţionată a fost menţinută în vigoare respingând apelurile declarate. Consider hotărârile menţionate neîntemeiate şi nelegitime din următoarele considerente: Atât instanţa de fond, cât şi Colegiul penal al Curţii de Apel nu a dorit să la în considerare motivele invocate de apărare, mai mult ca atât, le-a respins ca nefondate apreciindu-le critic. În instanţa de fond, a fost numită expertiza psihiatrică şi psihologică, reparând astfel greşelile şi lacunele urmăririi penale, care era obligată să-le stabilească. În urma efectuării expertizelor a fost stabilit şi, astfel, reconfirmat prin interogare în şedinţă de judecată de către expertul psiholog P.S. că inculpatul C.M. suferă de retard mintal uşor, care este înnăscut şi nu recăpătat. Retardul înnăscut – condiţionat organic – este o formă a oligofreniei, numită debilitate, care nu permite dezvoltarea intelectuală, emoţională şi volitivă în conformitate cu vârsta cronologică. Maximal debilii pot ajunge în dezvoltarea limitelor vârstei de 13-14 ani (ajunşi deja la o vârstă adultă) din contul experienţei şi dezvoltării gândirii şi experienţei practice. Totodată debilitatea este o cauză a succesibilităţii înalte, dependenţei de opiniile celor din jur, supunerii, care îi lipseşte de capacitatea de a-şi dirija autonom şi conştient acţiunile, a fi conştient de consecinţele lor. Conform literaturii de specialitate în domeniu la 14 ani debilul mintal poate avea o dezvoltare psihică în limitele de 8-10 ani.1

În rezultatul expertizei au ajuns la concluzia că C.M. în ansamblul cu practica de viaţă (adică deprinderile practice) şi dezvoltarea intelectuală corespunde vârstei de 12-13 ani, dar în

1 Коркина М.В., Локосина Н.Д., Личка А.Е. Психиатрия. Изд. Медицина. Москва 1995. стр. 554 -555.

375

realitate, a menţionat expertul în şedinţa de judecată, gradul de intelectualitate este şi mai jos de 9-10 ani, adică capacitatea intelectuală nu corespunde vârstei biologice. Instanţa de fond a dat o apreciere critică şi a considerat raportul de expertiză psihologică nr.002533 din 15.05.2006 neîntemeiat. Instanţa a considerat că inculpatul C.M., având retard mintal uşor (adică insuficienţă mintală), a acţionat cu discernământ, adică îşi dădea seama de acţiunile sale şi de consecinţe. Instanţa de judecată nu a dorit să ţină cont nici de forma retardului, nici de vârsta inculpatului. Discernământul (responsabilitatea), care nu este definit de lege, constă în capacitatea biopsihică a persoanei, din punct de vedere penal, de a acţiona în cunoştinţă de cauză, în sensul că îşi dă seama de acţiunea (inacţiunea) sa şi de urmările ei periculoase şi că poate fi stăpân pe voinţa sa în raport cu acţiunea (inacţiunea) concretă. Este vorba de starea opusă iresponsabilităţii prevăzută. În cazul lui C.M, este vorba de lipsă de discernământ – de incapacitatea de a-şi da sama de caracterul acţiunilor sale, de a le dirija şi a conştientiza consecinţele lor. Iresponsabilitatea este condiţionată atât de vârsta, capacitatea psihică redusă a inculpatului, debilitatea mintală, de vârsta la care a fost comisă infracţiunea – 14 ani –, de situaţia tensionată în care inculpatul s-a aflat în permanenţă în perioada anterioară - violenţa la domiciliu. Articolul 21 al.1 CP RM dispune că „sunt posibile de răspundere penală persoanele care, în momentul săvârşirii infracţiunii, au împlinit vârsta de 16 ani”. Această normă stabileşte regula generală, conform căreia numai începând cu vârsta de 16 ani persoana poate fi supusă răspunderii penale. Ca excepţie de la această regulă, alin.(2) al art.21 CP RM enumără cazurile, infracţiunile concrete, pentru săvârşire cărora individul poate fi tras la răspundere penală odată cu atingerea vârstei de 14 ani. În literatura de specialitate se disting 3 criterii care se utilizează în diferite legislaţii pentru stabilirea vârstei răspunderii penale: 1. Biologic – persoana devine în mod automat responsabilă penal odată cu atingerea unei anumite vârste; 2. Intelectuală – făptuitorul este responsabil dacă se demonstrează că a comis fapta cu discernământ, astfel spus persoana trebuie să atingă un anumit nivel de maturitate psihologică şi fizică; 3. Mixt – constă în combinaţia primelor două criterii.2 În legea penală a Republicii Moldova, legislatorul a stabilit că „pentru ca o persoană să poată fi subiect al infracţiunii, ea trebuie să fi atins, la momentul comiterii infracţiunii, o anumită limită de vârstă. Or, numai la o anumită vârstă, şi nu de la naştere, omul dobândeşte capacităţile psihice care-i dau posibilitate de a-şi conştientiza acţiunile sale şi de a şi le putea stăpâni. Din al.1 art. 21 CP rezultă că minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi subiect al infracţiunii. Aceasta înseamnă că, până la atingerea vârstei de 14 ani, din punct de vedere penal, inexistenţa responsabilităţii persoanei fizice este absolută şi nici nu va putea dovedi existenţa ei.”3

Din cele menţionate, rezultă că legislatorul Republicii Moldova, pentru stabilirea vârstei răspunderii penale, a utilizat metoda a 3-ea, adică criteriul mixt, îmbinând criteriile Biologic (atingerea vârstei) şi Intelectul (dobândirea capacităţilor psihice care îi dau posibilitatea de a conştientiza). În această ordine de idei, menţionăm, standardele internaţionale şi garanţiile minime pentru justiţia penală juvenilă, care sunt stabilite în Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, în art.40 al cărei este consemnat că statele vor stabili o vârstă minimă sub care copiii vor fi prezumaţi neavând capacitatea de a viola legea penală. Deşi convenţia respectivă nu stabileşte expres vârsta concretă minimă care ar conduce la dobândirea capacităţii penale,

2 Drept penal. Partea generală, volumul I, Ed. Cartier juridic. Chişinău 2005. p 176. 3 Codul penal al RM. // Comentat şi adnotat. Ed. Cartier juridic. Chişinău 2005. p. 40-41.

376

Comitetul ONU responsabil de monitorizarea conformării cu cerinţele convenţiei a criticat jurisdicţiile în care vârsta minimă a răspunderii penale este de 12 ani sau inferioară acesteia.

Un alt document de importanţă primordială în acest domeniu sunt Regulile de la Beijing – Regulile standard minime ale ONU pentru administrarea justiţiei juvenile. Putem spune că aceste recomandări ale organismelor internaţionale cu privire la standardele minime în privinţa limitei inferioare a vârstei de la care survine răspunderea penală sunt, în general, respectate de către legislaţia penală a Republicii Moldova. Astfel, vârsta minimă a răspunderii penale nu trebuie să fie inferioară vârstei la care persoana capătă anumite cunoştinţe, inclusiv în domeniul dreptului, experienţă de viaţă, ajunge la un nivel de maturitate necesar pentru a se putea conforma cu prescripţiile legii penale. Onorată Curte,

După cum uşor vedem, vârsta minimă este stabilită de legiuitor: 14 ani. Apare o întrebare - de ce? Răspunsul este simplu, deoarece legiuitorul a considerat că sub limita vârstei de 14 ani minorii acţionează fără discernământ, adică, nu pot fi stăpâni pe voinţa lor în raport cu acţiunea (inacţiunea) concretă.

În cazul dat, expertul a stabilit că minorul C.M. corespunde vârstei de 12-13 ani. În această ordine de idei, doresc să citez Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie a R.M. nr.37 din 12.11.1997, care atenţionează instanţele de judecată, „la constatarea vârstei de către expertiza medico-legală (atunci când lipsesc documentele respective de stabilirea vârstei) ziua naşterii inculpatului urmează să fie considerată ultima zi a acelui an care este numit de expert, iar în cazul constatării vârstei prin numărul minim şi maxim de ani, judecata urmează să pornească de la vârsta minimă a acestor persoane presupusă de expertiză”.4

Deci, după cum se deduce din hotărârea Plenului, instanţa de judecată trebuia să ţină cont de vârsta minimă pe care a menţionat-o expertul, adică cea de 12 ani.

În această ordine de idei, unele legislaţii au adoptat norme în acest sens, pentru a da un răspuns situaţiilor de posibilă retardare în dezvoltarea fizică şi intelectuală, de socializare suficientă a minorilor, care împiedică conştientizarea şi dirijarea deplină a faptelor lor în anumite condiţii concrete.

Astfel, Codul penal al Federaţiei Ruse (al.3 al art. 20) stipulează că, dacă minorul a atins vârsta răspunderii penale, dar în urma retardării în dezvoltarea sa psihică, care nu este legată de o dereglare psihică, nu era capabil în deplină măsură să conştientizeze caracterul de fapt şi pericolul social al acţiunilor (inacţiunilor) sale sau să le conducă, el nu poate fi tras la răspundere penală. În acelaşi sens, poate fi citată şi Legea privind tribunalele pentru minori din Germania.5

Toate aceste prevederi au fost respinse ca nefondate de către Colegiul penal. Mai mult ca atât, a menţionat precum că, în raportul de expertiză psihiatrică legală, expertul a menţionat că C.M. a acţionat cu discernământ.

Doresc să menţionez că, în primul rând – în raportul de expertiză psihiatrică despre noţiunea de discernământ nici nu se pomeneşte, în rândul doi – noţiunea de discernământ şi stabilirea acesteia ţine de competenţa psihologilor, şi nu a psihiatrilor. În rândul trei – Colegiul face trimitere la expertiza psihiatrică în care experţii-psihiatrii menţionează că: Pe parcursul examinării nu au fost observate careva momente ce ar dovedi că inculpaţii nu corespund vârstei lor biologice, şi atenţionez în mod deosebit Colegiul asupra acestui moment, competenţa stabilirii vârstei este tot de competenţa specialiştilor psihologi, dar nu a celor din domeniul psihiatriei.

4 Hotărârea Plenului CSJ a RM nr.37 din 12.11.1997 Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor privind infracţiunile săvârşite de minori. // Culegere de hotărârii explicative. Chişinău 2002, p.263. 5 Drept Penal. Partea generală, volumul I, Ed. Cartier juridic. Chişinău 2005. p. 179.

377

Colegiul penal mai menţionează în decizia sa precum că, prima instanţă corect a motivat că criteriul de dezvoltare intelectuală al inculpatului C.M. nu poate afecta criteriul vârstei biologice a acestuia, pe care l-a atins la momentul comiterii infracţiunii, precum şi starea de responsabilitate a acestuia, dat fiind faptul că legislaţia penală a RM nu prevede posibilitatea evitării răspunderii penale din cauza insuficienţii mintale uşoare a infractorului.

Doresc să menţionez şi în acest caz că, atât instanţa de fond, cât şi Colegiul penal al Curţii de Apel nu au intrat în esenţa noţiunilor, deoarece nu este vorba de insuficienţă mintală uşoară, dar – de retard mintal uşor, care nu este o insuficienţă mintală, ci o formă de oligofrenie numită debilitate (a se vedea definiţia de mai sus), iar debilitatea (oligofrenia) afectează direct vârsta biologică a persoanei, indiferent de vârsta cronologică (posibil instanţa a avut în vedere că dezvoltarea intelectuală nu poate afecta criteriul vârstei cronologice, dar nu biologice).

Instanţa de apel, la pronunţarea hotărârii, a pronunţat numai partea rezolutivă a deciziei sale, fapt prin care se încălcă grav prevederile art.6 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale ale Omului, consideră că expresia „pronunţată public” nu înseamnă în mod necesar că hotărârea trebuie să fie citită în incinta instanţei judecătoreşti, în cazul Pretto şi alţii v. Italia, ea în special a menţionat:

[...] că s-ar cuveni, în fiecare caz, să se aprecieze în lumina particularităţilor procedurii în cauză şi în funcţie de scopul şi obiectul articolului 6(1), forma publicităţii „hotărârii” prevăzută de legislaţia internă a Statului în cauză. În această speţă, CEDO a conchis că din cauza jurisdicţiei limitate a curţii de apel, depunerea hotărârii la grefa acestei curţi şi, în consecinţă, accesibilitatea textului integral pentru public, este o măsură suficientă pentru a satisface condiţia de pronunţare publică.6

Onorată Curte, În finalul recursului doresc să amintesc că, inculpatul C.M., în pofida vârstei şi a

retardului mintal, consider că nu a avut o eventuală posibilitate de a se apăra în cauza dată. CEDO recunoaşte de mult timp că drepturile la un proces echitabil enunţate în Convenţie se aplică atât copiilor, cât şi adulţilor, în cazul Nortier v. Regatul Unit, Comisia a considerat neacceptabilă sugestia că copiii judecaţi pentru o infracţiune penală nu ar trebui să beneficieze de garanţiile procesului echitabil enunţate în articolul 6.

Principalele cazuri relative la drepturile minorilor sunt T şi V v. Regatul Unit care se referă la doi băieţi de zece ani, care, după ce au crescut un copil de doi ani în incinta unui centru comercial, l-au bătut, până la moarte şi 1-au abandonat pe o cale ferată. Cazul a avut o mare rezonanţă în Regatul Unit şi a impresionat profund opinia publică. Băieţii fuseseră acuzaţi de omor şi, din cauza naturii acuzaţiei îndreptate împotriva lor, decise de o instanţă judecătorească pentru adulţi, au fost condamnaţi la o pedeapsă de privaţiune de libertate pe o durată nedeterminată („pe un termen care-i va plăcea Maiestăţii Sale”) în 1993, la vârsta de unsprezece ani.

Petiţionarii au invocat în faţa CEDO faptul că minorii au fost lipsiţi de un proces echitabil în măsura în care ei nu au avut posibilitate să participe cu adevărat la propria apărare. Judecătorii de la Strasbourg au menţionat absenţa unei norme comune tuturor Statelor-părţi referitoare la vârsta minimală pentru responsabilitatea penală şi au considerat că imputarea responsabilităţii penale petiţionarilor nu constituia în sine o încălcare a articolului 6, dar au precizat:

Totodată, Curtea împreună cu Comisia consideră că este esenţial de a soluţiona cazul unui copil acuzat de o infracţiune într-un mod care ar ţine pe deplin cont de vârsta sa, maturitatea şi capacităţile pe plan intelectual şi emotiv şi de a adopta măsuri care să 6 Nuala Mole, Catarina Harby. Dreptul la un proces echitabil. // Ghid privind punerea în aplicare a art.6 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale ale Omului. Ed. în Republica Moldova, 2003. p.22.

378

favorizeze înţelegerea procedurii şi participarea sa la aceasta, în consecinţă, vorbind despre un copil mic, acuzat de o infracţiune gravă, care are o repercusiune considerabilă asupra mijloacelor mass-media şi asupra publicului, Curtea a considerat că procesul trebuia să fi fost desfăşurat într-un mod, care să reducă în măsura posibilităţii intimidarea şi inhibarea celui acuzat. CEDO de asemenea a declarat: Curtea menţionează că procesul petiţionarului s-a desfăşurat pe parcursul a trei săptămâni în faţa Crown Court. Au fost luate măsuri speciale luându-se în considerare vârsta fragedă a lui V. şi pentru a-l ajuta să înţeleagă procedura: spre exemplu, el a beneficiat de explicaţii şi a vizitat în prealabil sala de şedinţe şi şedinţele au fost scurtate pentru a nu obosi prea mult acuzaţii. Totodată, formalitatea şi ritualul Crown Court au devenit, la un moment, neînţelese şi intimidatoare pentru un copil de unsprezece ani şi diferite elemente au demonstrat că unele aspecte, din amenajarea sălii de şedinţe, în special nivelul ridicat al băncii care trebuie să permită acuzaţilor să vadă desfăşurarea procesului, au avut ca efect sporirea jenei reclamantului în timpul procesului. În plus, conform experţilor psihiatri, era foarte dubios faptul că V., datorită imaturităţii sale, a înţeles situaţia sau a fost apt să dea instrucţiuni clare avocaţilor săi. Judecătorii de la Strasbourg au considerat în consecinţă că: În speţă, deşi avocaţii fuseseră, după cum a precizat Guvernul, „aşezaţi lângă petiţionar, pentru a putea comunica cu el în şoaptă”, este puţin probabil că acesta se simţise în largul său, într-o sală în care ambianţa era încordată şi în care el era expus privirilor scrutătoare ale celor prezenţi, pentru a discuta cu consilierii săi în timpul procesului, adică să fie capabil să coopereze cu ei în afara tribunalului şi să le furnizeze informaţii pentru apărarea sa, din cauza imaturităţii sale şi datorită faptului că era agitat.

CEDO a conchis, deci, că reclamantul fusese incapabil să participe la procedura penală intentată împotriva lui şi a fost lipsit de dreptul la un proces echitabil prevăzut de articolul 6(1).7

Având în considerare cele menţionate şi conducându-mă de prevederile art.420, 427,

432, 434, 435 din Codul de procedură penală şi cele ale art.6 şi 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale,

S O L I C I T:

1. Admiterea recursului în principiu. 2. Admiterea recursului şi casarea parţială a sentinţei din 16.06.2006, pronunţate de

Judecătoria Străşeni, şi a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 5.10.2006 şi pronunţarea unei noi hotărâri, potrivit primei instanţe, cu încetarea procesului penal în privinţa lui C.M. din lipsa unuia din elementele constitutive ale infracţiunii.

Data_________________ Semnătura________________

7 Nuala Mole, Catarina Harby. Dreptul la un proces echitabil. // Ghid privind punerea în aplicare a art.6 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale ale Omului. Ed. în Republica Moldova, 2003. p. 46.

379

Curtea de Apel ___________

RECURS

ASUPRA ÎNCHEIERII JUDECĂTORIEI _______________ DIN 29.08.2008 PRIVIND

APLICAREA MĂSURII PREVENTIVE SUB FORMĂ DE AREST PE UN TERMEN DE 10 ZILE

ÎN PRIVINŢA LUI M.D. ŞI LA ÎNCHEIEREA PRIN CARE A FOST RESPINS DEMERSUL

PRIVIND ELIBERAREA PERSOANEI ÎN LEGĂTURĂ CU EXPIRAREA TERMENULUI

DE REŢINERE

Prin încheierea Judecătoriei _______________ din 29.08.2008 a fost admis demersul procurorului, dispunându-se aplicarea măsurii preventive sub formă de arest, pe un termen de 10 zile, în privinţa lui M.D. Încheierea a fost emisă prin derogare de la prevederile legislaţiei naţionale şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Din start, vreau să notez că, potrivit Hotărârii Curţii Constituţionale nr.55 din 14.10.1999, art.4 alin.(2) din Constituţie şi Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.17 din 19.06.2000, Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale constituie o parte integrantă a sistemului legal intern şi, respectiv, urmează a fi aplicată direct ca orice altă lege a RM cu deosebirea că prevederile Convenţiei au prioritate faţă de restul legilor interne care îi contravin. Prin urmare, cererea de recurs va fi motivată atât prin prisma Convenţiei, cât şi prin prisma legislaţiei naţionale care nu îi contravine.

A. Violarea articolului 5 din Convenţie 1. M.D. a fost privat de libertate contrar normelor de fond şi de procedură,

prevăzute de legislaţia naţională, fără a fi respectat scopul esenţial al articolului 5 din Convenţie, în lipsa temeiurilor limitative prevăzute de articolul 5 par. 1 din Convenţie.

Pornind de la circumstanţele cauzei şi caracterul vădit arbitrar al arestării lui M.D., este

necesar a reaminti faptul că articolul 5 din Convenţie consacră dreptul la libertate şi la siguranţă. Este vorba despre un drept inalienabil. De fapt, RM şi-a pus ca scop să garanteze acest drept prin articolul 25 prin Constituţie.

În diverse soluţii de speţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a indicat, adeseori, în jurisprudenţa sa că orice privare de libertate trebuie să fie făcută în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legislaţia naţională, dar, în acelaşi timp, ea trebuie să respecte scopul esenţial al art.5 din Convenţie: protejarea individului împotriva arbitrariului autorităţilor statale.

380

Prin art.5 par.1 Convenţie, se dispune că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia cazurilor limitativ prevăzute (lit. a) – f)).

În speţa noastră, probabil fără a-şi da seama, reprezentanţii autorităţilor statului, în mod intuitiv, au pus la baza arestării lui M.D. temeiul prevăzut de art.5 par.1 lit.c) din Convenţie. Or, alte temeiuri, pornind de la conţinutul lor, se exclud din start. Astfel, M.D. a fost plasat în detenţie pentru că ar există motive verosimile de a se bănui că el a săvârşit o infracţiune.

Pentru a argumenta existenţa acestui temei, procurorul a pus la dispoziţia exclusivă a

instanţei toate materialele dosarului penal. În acest sens, insistăm asupra încălcării principiului egalităţii armelor dintre procuror şi persoana plasată în detenţie, or, partea apărării nu a avut posibilitate să la cunoştinţă de aceste materiale.

E de notat şi faptul că, indiferent de conţinutul probatoriu al materialelor dosarului penal prezentat instanţei, situaţia care denotă caracterul arbitrar al arestării lui M.D. nu se schimbă. Susţinem acest argument, deoarece o importanţă deosebită au doar acele materiale (probe) care au fost anexate la demers şi cele care au fost prezentate părţii apărării.

Este relevant faptul că, la demersul privind aplicarea măsurii preventive, procurorul a anexat doar ordonanţa de începere a urmăririi penale; procesul-verbal de reţinere şi ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit. În lumina celor expuse, este evident că materialele relatate nu erau suficiente pentru a convinge un observator obiectiv că M.D. ar fi putut comite infracţiunea imputată.

În aşa mod, deja la această etapă, autorităţile statului au violat art.5 par.1 din Convenţie, or, acest caz este identic cu cazul Muşuc c. Moldovei (a se vedea Cererea nr.42440 /06, par. 33).

În principiu, doar această violare ar impune eliberarea persoanei arestate şi compensarea prejudiciilor prin aplicarea în mod direct a prevederilor art.41 din Convenţie de către de instanţa de recurs.

Ţinând cont de practica vicioasă şi ilegală aplicată în RM, de caracterul repetitiv al încălcării art.5 par.1 din Convenţie şi de intenţia de a contesta, după caz, decizia instanţei de recurs la CEDO, invocăm şi alte aspecte ce ţin de fondul problemei.

2. Lipsa elementelor de fapt care ar justifica arestarea La insistenţa apărării, procurorul a prezentat doar o infimă parte din aşa-numitele probe

care şi-au găsit reflectare în demersul privind aplicarea arestului, acestea fiind: • procesul-verbal de audiere a bănuitului; • procesul-verbal de cercetare la faţa locului din 16.08.2008; • raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 18.08.2008.

Prin analizarea acestor înscrisuri, se poate constata că reprezentanţii statului au comis cel puţin 3 infracţiuni (art.306; 308; 310 CP) care s-au soldat cu urmări grave pentru M.D. Aceasta înseamnă că aşa-numitele probe nu numai că nu puteau fi puse la baza arestării lui M.D., dar şi că autorităţile statului urmează să stabilească cine a creat probe artificiale pentru a-l aresta.

Prin declaraţiile bănuitului se constată că, în ziua de 16.08.2008, el, în comun cu alte persoane, a ieşit la pădure să se odihnească. La un moment, pe neaşteptate au fost atacaţi de colaboratorii de poliţie fără niciun motiv. Colaboratorii de poliţie au întocmit şi un proces-verbal de cercetare la faţa locului. Reamintim că cercetarea la faţa locului se reglementează prin articolele 118, 124 CPP, norme de procedură care fac parte din Titlul IV, intitulat „Probe şi mijloace de probe”, Capitolul III, intitulat „Mijloacele de probă şi procedeele probatorii”.

381

Conform alin.(1) al art.118 CPP, cercetarea la faţa locului se efectuează în scopul descoperirii urmelor infracţiunii, a mijloacelor materiale de probă pentru a stabili circumstanţele infracţiunii ori alte circumstanţe care au importanţă pentru cauză.

Este relevant faptul că, atunci când s-a început întocmirea procesului-verbal (la data de 16.08.2008, ora 14 şi 30 min.), autorităţile statului nu aveau şi nu puteau să aibă anumite indicii că, la „faţa locului”, a fost comisă o infracţiune.

Prin urmare, conform practicii existente în RM, aceiaşi colaboratori de poliţie au încercat să-şi legiferez acţiunile, „depistând întâmplător” substanţe narcotice.

În realitate, s-a urmărit scopul reţinerii tuturor persoanelor aflate pe perimetrul desfăşurării „acţiunii”. De fapt, după cum rezultă din conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului, toate persoanele au fost reţinute (!!!).

În lumina celor expuse, se poate constata cu certitudine că M.D. a fost reţinut la data de 16.08.2008 cel târziu la ora 16 şi 30 min. în urma unei acţiuni de urmărire penală. În acelaşi timp, judecătorului de instrucţie i-a fost prezentat un proces-verbal de reţinere prin care s-a încercat a se confirma că M.D. a fost reţinut la data de 26.08.2008 ora 13.

Acest înscris constituie un fals confirmat prin faptul că, la data şi ora indicată, M.D. încă nu a fost eliberat din localul în care îşi ispăşea pedeapsa într-o cauză administrativă care, de asemenea, a fost falsificată. Din aceleaşi considerente este vădit inventat argumentul reţinerii (a se vedea procesul-verbal de reţinere din 26.08.2008), indicat de ofiţerul de urmărire penală, care se rezumă la faptul că M.D a încercat să fugă. Judecătorul de instrucţie care a dispus, la data de 16.08.2008, arestarea lui M.D. nu putea să nu cunoască aceste circumstanţe.

În baza celor relatate, se poate constata că există un interes ilegal de a-l trage neîntemeiat pe M.D. la răspundere penală prin falsificarea probelor. Aceasta, încă o dată în plus (dacă mai este necesar), denotă lipsa temeiului prevăzut de art.5 par.1 lit.c) din Convenţie pentru arestarea lui M.D.

3. Detenţia lui M.D. în lipsa mandatului de arest sau a încheierii instanţei de

judecată Reamintim că, potrivit procesului-verbal de cercetare la faţa locului din 16.08.2008,

M.D. a fost reţinut la data de 16.08.2008 cel târziu la ora 16 şi 30 min. Contrar celor relatate, procesul-verbal de reţinere a persoanei a fost întocmit abia la data

de 26.08.2008, ora 13. Reţinerea urma să dureze cel mult până la data de 29.08.2008 ora 13. La data de 29.08.2008, ora 10, procurorul a înregistrat în cancelaria Judecătoriei

_______________ un demers privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest în privinţa bănuitului (!!!). Din conţinutul procesului-verbal al şedinţei de judecată rezultă că, la data de 29.08.2008, ora 14 şi 10 min., am înaintat un demers privind eliberarea persoanei din detenţie în legătură cu expirarea termenului de reţinere. Instanţa a respins acest demers.

Circumstanţelor de fapt, relatate anterior la acest capitol, le sunt caracteristice următoarele circumstanţe de drept:

3.1 Potrivit art.25 alin.(3) din Constituţie, reţinerea nu poate depăşi 72 de ore. 3.1.2 În conformitate cu prevederile art.63 alin.(2) p. 1) CPP, organul de urmărire penală

nu este în drept să menţină în calitate de bănuit persoana reţinută mai mult de 72 de ore. 3.1.3 Articolul 63 alin.(6) CPP prevede faptul că, dacă, la expirarea termenului de 72 de

ore, persoana reţinută nu a fost scoasă de sub urmărire penală sau nu a fost pusă sub învinuire, calitatea de bănuit încetează de drept.

3.1.4 Potrivit art.63 alin.(3) CPP, la expirarea termenului prevăzut de p.2) alin.(2) art.63 CPP, organul de urmărire penală, printre altele, este obligat să elibereze bănuitul reţinut.

382

3.1.5 În conformitate cu prevederile art.175; 176; 185 CPP, măsura preventivă sub formă de arest, ca şi alte măsuri preventive, se aplică doar în privinţa bănuitului, învinuitului, inculpatului.

3.1.6 Potrivit art.7 alin.(1) CPP, procesul penal se desfăşoară în strictă conformitate cu principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, cu tratatele internaţionale la care RM este parte, cu prevederile Constituţiei şi ale Codului de procedură penală.

3.2 În lumina celor expuse, tragem următoarele concluzii: 3.2.1 Începând cu data de 26.08.2008 ora 13 şi până la data de 29.08.2008 ora 16, M.D.

s-a aflat în detenţie în lipsa mandatului de arest sau a încheierii instanţei de judecată. 3.2.2 La data de 29.08.2008, ora 14 şi 10 min., instanţa de judecată neîntemeiat a respins

demersul privind eliberarea persoanei reţinute, or, la acel moment, nu exista o încheiere sau un mandat de arest, termenul reţinerii expirase deja. Tot aici ţinem să notăm că, în momentul examinării demersului înaintat de procuror, cu atât mai mult la ora 16, când a fost eliberat mandatul de arest, M.D. nu deţinea calitatea de bănuit, învinuit, inculpat. Calitatea de bănuit a încetat de drept conform art.63 alin.(6) CPP, persoana nefiind pusă sub învinuire în termenul prevăzut de legislaţie.

4. Nemotivarea încheierii privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest În conformitate cu prevederile art.307 alin.(4) CPP, în urma examinării demersului

înaintat de procuror, judecătorul de instrucţie adoptă o încheiere motivată. În cauza Becciev c. Moldovei (a se vedea par.54 din hotărâre nr.9190/03) Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a indicat cu valoare de principiu că „justificarea pentru orice perioadă de detenţie indiferent de cât e de scurtă, trebuie să fie, în mod convingător, demonstrată de autorităţi”.

Prin paragraful 56 din aceeaşi hotărâre (cazul Becciev c. Moldovei) Înalta Curte a indicat că „argumentele în favoarea sau defavoarea eliberării nu trebuie să fie generale şi abstracte”.

În această ordine de idei, încheierile judecătorului de instrucţie din 29.08.2008 prin care a fost admis demersul procurorului şi prin care a fost respinsă cererea apărării de eliberare a lui M.D. sunt vădit ilegale, contrare normelor naţionale şi celor ale Convenţiei.

Încheierea privind aplicarea măsurii preventive este complet nemotivată. Instanţa de judecată nu a făcut nicio menţiune cu privire la argumentele prezentate de partea apărării (a se vedea conţinutul lor din procesul-verbal al şedinţei de judecată), limitându-se doar la reproducerea în încheiere într-un mod abstract şi stereotipizat, a temeiurilor formale pentru detenţie prevăzute de lege, fără a încerca să arate cum se aplică ele în cauza dată. Prin urmare, această cauză este identică cauzei Becciev c.Moldovei (a se vedea paragraful 62 din hotărâre) cu excepţia că încălcările sunt mai grave.

Afirmăm acest lucru, deoarece încheierea a fost întocmită, copiată din altă încheiere, cea emisă pe cazul C.C.F. Prin urmare, judecătorul de instrucţie nu a examinat obiectiv motivele aduse atât în favoarea, cât şi în defavoarea arestării lui M.D., dar s-a limitat a pune la baza arestării unele motive neexaminate în şedinţa de judecată, cele care se referă la un oarecare C.C.F.

Mai mult, încheierea privind arestarea sau eliberarea persoanei trebuie bazată pe convingerea intimă a judecătorului, care nu este bazată pe sentiment, inspiraţie etc., ci este o convingere rezonabilă, raţională care urmează a fi motivată, ea nu reprezintă un instinct, o intuiţie pur subiectivă, ci constituie un sentiment de certitudine.

383

În raport cu cele indicate, este relevant faptul că judecătorul de instrucţie a încercat să motiveze arestarea lui M.D. prin afirmaţii de genul: „ (…) organul de urmărire penală consideră că bănuitul poate să comită alte acţiuni criminale care pot influenţa urmărirea penală” sau „(…) organul de urmărire penală consideră că M.D. poate să se eschiveze de la organul de urmărire penală şi instanţa de judecată (…)”.

În asemenea mod, instanţa de judecată nu a constatat niciun temei prevăzut de lege pentru a-l aresta pe M.D. Aceeaşi instanţă a indicat, în încheiere, doar ceea ce „consideră” organul de urmărire penală. Prin urmare, nu ne vom obosi să apreciem sau să supunem analizei ceea ce nu a fost stabilit de instanţă, dar „consideră” organul de urmărire penală.

B. Violarea articolului 3 din Convenţie Prin probele (certificatul medical şi fişa radiologică) prezentate instanţei, se constată că

M.D. suferă de afecţiuni ale căilor respiratorii. În localul în care este plasat în detenţie M.D. nu este angajat un medic de profil care ar putea să-i acorde bolnavului asistenţa medicală necesară. În lipsa tratamentului corespunzător, boala poate progresa până la gradul de tuberculoză. Această situaţie îl afectează foarte mult pe M.D. Persoanei arestate fiindu-i cauzate suferinţe puternice fizice şi psihice, i se creează sentimente de frică profundă în legătură cu soarta sa.

Prin urmare, deja la această etapă, M.D. este supus unui tratament inuman, interzis prin art.3 din Convenţie.

În această ordine de idei, e de notat că, în diverse soluţii de speţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că valoarea art.3 din Convenţie impune statului obligaţia de a proteja integritatea fizică a persoanelor private de libertate, de exemplu, prin a le acorda asistenţa medicală necesară (a se vedea hotărârea Şarban c. Moldovei cererea 410808/05).

În baza celor relatate, a normelor de drept invocate, inclusiv cele ale art.311 CPP,

SOLICIT:

1. Admiterea recursului. 2. Casarea încheierilor contestate, rejudecarea cauzei, pronunţarea unei noi hotărâri privind respingerea demersului procurorului cu privire la aplicarea măsurii preventive sub formă de arest, cu eliberarea persoanei – M.D. Data ___________________________ Semnătura_______________________

384

Colegiului Penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova

Recurent: inculpatul B.Gh.,

___________________, originar şi domiciliat în satul _______________,

raionul __________________

RECURS ÎMPOTRIVA DECIZIEI CURŢII DE APEL BĂLŢI

DIN 27.02.2010 ÎN DOSARUL PENAL NR.1A-11/2010

În fond, instanţa de judecată din or.______a constatat că B.Gh., la 04.08.2009, în jurul

orei 01.00 min., intenţionat şi cu scopul sustragerii bunurilor altei persoane intrând în lanul de harbuji din s.____________ r.______________ care aparţine SRL ,,G”, a săvârşit un atac aplicând violenţa fizică în privinţa paznicilor Al.H. cu un obiect contondent din lemn peste corp cauzându-i vătămări corporale şi prejudiciu sănătăţii sub formă de excoriaţii şi edem în regiunea scapulară, ceea ce reprezintă un act de violenţă periculoasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei, şi lui V.G. i-a aplicat lovituri cu piciorul peste corp, cauzându-i vătămări corporale sub formă de hematom în regiunea lombară, şi că i-a sustras ultimului telefonul mobil de model ,,Nokia 1202”, obiect care are un preţ de 700 de lei.

Ca urmare, prin sentinţa Judecătoriei __________ din 03.10.2009, inculpatul B.Gh. a fost recunoscut vinovat în comiterea infracţiunii prevăzute de art.188 alin.(1) din CP RM, instanţa de fond stabilindu-i o măsură de pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de trei ani fără amendă şi, în temeiul art.90 alin.(1) CP RM, i-a suspendat condiţionat executarea pedepsei, stabilindu-i un an termen de probă.

Ulterior, sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel de către procuror, acesta considerând-o ilegală în latura aplicării faţă de inculpatul B.Gh. a prevederilor art.90 din CP RM. Mai mult ca atât, procurorul afirmă că inculpatul B.Gh. a mai fost condamnat prin sentinţa Judecătoriei __________ din 28.11.2006, în baza prevederilor art.171 alin.(1) CP RM, la trei ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de un an, şi că ultimul se caracterizează negativ, nu a colaborat cu organele MAI pe tot parcursul urmăririi penale.

Astfel, prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 27.02.2010, a fost admis apelul declarat de către procuror în Procuratura r.________, prin care a fost casată parţial sentinţa Judecătoriei _______ din 03.10.2009, cu rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanţă, prin care B.Gh. a fost declarat vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.188 alin.(1) CP RM, cu numirea pedepsei de trei ani de închisoare fără amendă.

Cu decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 27.02.2010 nu suntem de acord, o considerăm ilegală, nemotivată şi neîntemeiată din următoarele considerente:

Atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond au dat o apreciere juridică corectă probelor acumulate în dosar, calificând acţiunile inculpatului B.Gh. conform prevederilor art.188 alin.(1) din CP RM. Astfel, instanţa de apel, fără a motiva care este necesitatea aplicării unei pedepse reale pe un termen de trei ani, a decis izolarea condamnatului interpretând greşit prevederile art.90 alin.(1) din CP RM, şi anume, că instanţa de fond nu era

385

în drept să-i suspende condiţionat pedeapsa aplicată, fiindcă acesta a fost anterior judecat, însă, în perioada de probă stabilită prin sentinţa anterioară, B.Gh. nu a săvârşit alte infracţiuni. Respectiv, instanţa de fond, absolut corect şi legal, a ajuns la concluzia că reeducarea şi corectarea condamnatului este posibilă fără a-l izola pe acesta de societate. Argumentele invocate de către instanţa de apel, precum că inculpatul nu şi-a recunoscut vina, fapt care ar constitui o circumstanţă agravantă sunt lipsite de suport juridic, deoarece într-adevăr condamnatul a regretat cele săvârşite şi a restituit paguba materială, fapt care se confirmă prin declaraţiile părţilor vătămate: H.A. şi L.V.

Astfel, pedeapsa aplicată de către instanţa de apel este prea aspră şi, drept temei de declarare a prezentului recurs, servesc prevederile art.427 alin.(1) pct.6 din CPP RM.

Ţinând cont de cele expuse şi în conformitate cu prevederile art.420-422, 427-430, 435 din CPP RM,

Solicit:

Admiterea recursului. Casarea deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 27.02.2010, cu menţinerea în vigoare a sentinţei Judecătoriei _________din 03.11.2009. Anexă:

- copia recursului; - copia hotărârii Judecătoriei _________ din 04.07.2009; - copia deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 27.02.2010.

Data_______________________ Semnătura recurentului________________________

386

RECURSURI ÎN ANULARE



Plenul Curţii Supreme de Justiţie Recurent: avocatul P. M.

RECURS ÎN ANULARE Prin sentinţa definitivă a Colegiului penal al Tribunalului Chişinău din 17 septembrie

2001, dosarul nr. 1-32/01, N.C. a fost declarată vinovată de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.15, 89, 127 şi 227 alin.(2) din Codul penal în redacţia din 24. 03.1961 şi condamnată la 12 ani privaţiune de libertate cu ispăşirea pedepsei în penitenciar de tip închis.

După cum este indicat în sentinţă, N.C. a fost recunoscută vinovată şi condamnată pentru faptul că, la 06 noiembrie 1999, a procurat o grenadă de model RG-42 pe care a păstrat-o în casă, iar la 20 noiembrie 1999, aproximativ la ora 23 şi 30 minute, cu scopul de a-1 omorî pe soţul ei, A.C., din motive de gelozie, a lăsat grenada între scaunele din faţă ale automobilului. Autovehiculul constituia proprietatea lor comună. Intenţia nu a fost dusă până la capăt din motive independente de voinţa ei, deoarece explozia s-a produs înainte de a urca A.C. în automobil. Ca rezultat al exploziei, automobilul a fost deteriorat, paguba fiind estimată la 6500 lei.

Considerând condamnarea N.C. nelegitimă pe art.15, 89 şi 127 ale CP RM în red. din 24.03. 61, eu, în calitate de apărător, precum şi condamnata N.C., în termenele stabilite de lege, am depus apel asupra sentinţei Tribunalului Chişinău din 17 septembrie 2001. În apel am declarat nelegitimă condamnarea N.C. pe aceste articole, deoarece ea nu a avut intenţia să-1 omoare pe A.C., ci să deterioreze averea ce le aparţinea lor.

Colegiul penal al Curţii de Apel, prin decizia din 10 decembrie 2001, a admis apelul şi a casat această sentinţă pronunţând o nouă hotărâre prin care, în temeiul art.15, 89 şi 127 ale Codului penal al RM redacţia din 24. 03.1961, N.C. a fost achitată pe motiv că fapta ei nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, în acelaşi timp fiind condamnată, în baza art.227 alin.(2) al CP al RM cu aplicarea art.43 al CP al RM, la doi ani privaţiune de libertate cu suspendarea condiţionată a pedepsei pe un termen de un an.

În decizia sa, Colegiul penal al Curţii de Apel a constatat că instanţa de fond a dat o apreciere incorectă probelor acumulate, încadrând acţiunile N.C. pe art.15, 89 şi 127 din CP al RM în redacţia din 24.03.1961. Curtea de Apel a stabilit că, la 06 noiembrie 1999, N.C. a procurat o grenadă de model RG-42. în seara aceleiaşi zile, când s-a întors acasă cu soţul A.C., i-a dat posibilitate să iasă din automobil ca să deschidă porţile, a pus în funcţie mecanismul exploziv al grenadei, a ieşit din automobil, s-a apropiat de soţ şi, în momentul acesta, s-a produs explozia. La momentul exploziei ei erau la aceeaşi distanţă şi nimeni dintre ei nu a pătimit. Instanţa de apel, în aceste circumstanţe, a considerat că tentativa de omor poate avea loc numai cu intenţie directă. Dacă N.C. ar fi avut o asemenea intenţie, ea ar fi procedat altfel. Instanţa de apel a considerat că intenţia N.C. era îndreptată spre deteriorarea automobilului "Moscvici-2141", pentru ca soţul să fie mai mult în familie. Această concluzie a instanţei s-a bazat şi pe faptul că N.C. a făcut aceste declaraţii atât la ancheta preliminară, cât şi în cadrul anchetei judiciare din instanţa de fond şi în instanţa de apel. Referitor la cauzarea prejudiciului material, nici organul de anchetă, nici instanţa de judecată nu au precizat cui i-a fost cauzată paguba şi care-i pătimitul, în folosul căruia urmează să fie

387

încasate despăgubirile. Pe dosarul în cauză asemenea pătimit nu a fost recunoscut şi suma de 6500 lei - costul automobilului - nu a fost încasată. Pornind de la aceste considerente, Colegiul penal al Curţii de Apel a constatat că, în acţiunile N.C., lipsesc elementele constitutive ale tentativei de omor al lui A.C., precum şi nimicirea averii proprietarului (art.15, 89 şi 127 din CP al RM în redacţia din 24. 03.1961), deoarece intenţia de a-1 omorî pe soţ nu se confirmă prin probe. Instanţa a constatat că în dosar lipseşte ordonanţa de a recunoaşte în calitate de parte vătămată pe cineva dintre soţi şi cererea de a recupera prejudiciul. În asemenea împrejurări, instanţa a considerat că sentinţa în privinţa condamnării N.C. pe art.15, 89 şi 127 din CP RM în redacţia din 24.03.1961 trebuie să fie casată şi N.C. a fost achitată pe aceste articole.

La 20 decembrie 2001, procurorul care a participat în instanţa de apel a înaintat recurs la decizia Colegiului penal al Curţii de Apel din 10 decembrie 2001, cerând anularea ei, invocând motivul că N.C. a avut intenţie să-şi omoare soţul, fără a aduce probe.

Prin decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 9 aprilie 2002, decizia instanţei de apel în privinţa N.C. a fost casată, fiind menţinută sentinţa Tribunalului Chişinău din 17 septembrie 2001 în baza aceloraşi argumente care au fost expuse în sentinţa instanţei de fond precum şi a motivului invocat de procuror.

La 4 aprilie 2003, procurorul general al RM a înaintat, în Plenul Curţii Supreme de Justiţie a RM, recurs în anulare, solicitând Plenului casarea sentinţei Tribunalului Chişinău din 17 septembrie 2001 şi a deciziei Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 9 aprilie 2002, în partea condamnării N.C. în baza art.15, 89 şi 127 din CP al RM, cu menţinerea în vigoare a deciziei instanţei de apel. Procurorul general a considerat că, atât la ancheta preliminară, cât şi în cadrul anchetei judiciare în instanţa de fond, nu a fost dovedită intenţia N.C. de a-1 omorî pe A.C.

La 21 aprilie 2003, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a respins recursul în anulare declarat de procurorul general, menţinând în vigoare sentinţa instanţei de fond şi decizia instanţei de recurs.

Prezentul recurs în anulare este înaintat de mine pentru prima dată în calitate de apărător al condamnatei N.C. în conformitate cu prevederile art.453 alin.(1), p.1, literele (a) şi (b) din CPP al RM. În prezentul recurs eu invoc, suplimentar, alte motive decât cele invocate de către procurorul general, după cum prevede art.453 alin.(3) din CPP al RM, şi anume, acele expuse în continuare.

Consider nelegitime sentinţa instanţei de fond din 17 septembrie 2001 şi decizia instanţei de recurs din 9 aprilie 2002, precum şi hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din următoarele considerente:

N.C., în procesul anchetei preliminare a fost impusă să scrie autodenunţare, dar ea a declarat că nu a avut intenţia să-1 omoare pe soţul său, ci a lăsat grenada în automobil cu scopul de a-1 deteriora, deoarece conflictele în familie apăreau pentru că soţul părăsea des familia, cu automobilul, şi nu revenea acasă. Aceste circumstanţe, precum şi faptul că autoturismul în cauză le-a fost dăruit de părinţii ei, i-a întărit hotărârea să-1 deterioreze, f d. 187-194.

Conform depoziţiilor N.C. depuse în cadrul anchetei, ea a declarat că, în 1996, s-a căsătorit cu A.C. Însă, după naşterea copilului lor, în 1997, atitudinea soţului faţă de familie a devenit indiferentă: el venea rar acasă, se îndepărta de familie, nu acorda atenţia necesară familiei, nu participa la educarea copilului, nu întreţinea familia. După căsătorie, părinţii N.C. le-au dăruit lor 5000 de dolari şi soţii au deschis un magazin. Pentru buna lui funcţionare, părinţii le-au mai procurat un automobil. În pofida acestor fapte, comportamentul lui A.C. nu s-a schimbat, ceea ce a ofensat-o adânc pe N.C. Toate acestea au dus la contradicţii serioase. În scopul de a-1 readuce în familie, N.C. a considerat că una dintre metode poate fi deteriorarea automobilului, în acest scop procurând o grenadă, /d.196-198. Fiind pusă sub

388

învinuire, la 24 februarie 2000, şi interogată în calitate de învinuită, N.C. nu şi-a recunoscut vinovăţia în tentativa de a-şi omorî soţul, în acest context, ea a mai declarat că, la 20 noiembrie 1999, împreună cu soţul său, au mers în ospeţie la fratele acestuia, G.C. Când s-au întors acasă, N.C. era moralmente distrusă din cauza că soţul său, A.C., nu era niciodată mulţumit de comportamentul ei şi, atunci, ea a hotărât să distrugă automobilul lor. La poartă, A.C. a coborât ca să deschidă porţile, iar N.C. a tras inelul de siguranţă de la grenadă şi a ieşit din automobil. Ea a mai declarat că era sigură că soţul ei nu va păţi nimic, deoarece se afla alături de el, însă ea a dorit doar să-1 întoarcă în familie.

Atâta timp cât A.C. nu s-a folosit de automobilul lor, situaţia în familie s-a normalizat, iar după ce a reparat a doua maşină, au început aceleaşi probleme, f .d. 212-214, 225-227, 241-142.

Niciunul din martorii care au fost interogaţi la anchetă şi în instanţa de judecată nu au confirmat intenţia N.C. de a-1 omorî pe soţul ei. Toţi martorii indicaţi în rechizitoriul dosarului penal în cauză au fost interogaţi pe cazul omorului lui A.C., care a avut loc pe data de 13 decembrie 1999, iar alte probe care ar dovedi intenţia N.C. de tentativă de omor nu au fost dobândite de către organul de urmărire penală.

Din aceste considerente, se desprinde următoarea concluzie: condamnarea N.C. pentru săvârşirea tentativei de omor şi deteriorarea averii proprietarului este nelegitimă, iar decizia instanţei de recurs şi hotărârea Plenului prin care se menţine în vigoare această sentinţa au cauzat un viciu fundamental, care a afectat decizia instanţei de apel.

Instanţa de judecată, la adoptarea sentinţei sale, nu a ţinut cont de toate circumstanţele cauzei şi, nelegitim, a declarat-o vinovată pe N.C. de tentativă de omor. În acest context, invoc noi argumente, suplimentare, şi anume:

Dosarul penal a fost intentat la 14 decembrie 1999 în legătură cu omorul lui A.C. de către două persoane necunoscute. La 20 decembrie, a fost intentat dosarul penal în privinţa N.C. în legătură cu circumstanţele care au avut loc la 20 noiembrie 1999. Motiv şi temei pentru intentarea dosarului penal nu erau, deoarece nici A.C., nici alte persoane nu s-au adresat în organele de drept şi nici nu au solicitat asistenţă medicală în legătură cu deteriorarea automobilului pe data de 20 noiembrie 1999. În dosar lipseşte ordonanţa de recunoaştere în calitate de parte vătămată în legătură cu acest caz, nimeni dintre rude nu a făcut nicio declaraţie şi nu a înaintat nicio pretenţie faţă de N.C.

Nici la ancheta preliminară, nici în cadrul anchetei judiciare nu a fost dovedită intenţia N.C. că ar fi vrut să-şi omoare soţul, nu există probe că l-ar fi ameninţat cu moartea, că ar fi angajat pe cineva să-1 bată sau să-1 omoare.

În instanţa de judecată, N.C. a declarat că autodenunţarea a fost scrisă la cererea anchetatorului procuraturii, care i-a sugerat ideea de a recunoaşte că a participat la săvârşirea omorului soţului său, A.C., iar dacă nu va face acest lucru, ea va fi arestată şi i se va intenta dosar penal în legătură cu cazul ce s-a produs la 20 noiembrie 1999, cu grenada.

Procesul-verbal de reţinere a fost întocmit pentru 24 de ore, iar, de fapt, ea a fost reţinută până pe 26 decembrie, în incinta procuraturii, fără a se întocmi un proces-verbal de reţinere. La 26 decembrie, la ora 15:30, fată de N.C., a fost întocmit procesul-verbal de reţinere şi apoi ea a fost interogată, în calitate de bănuit. Din conţinutul acestui proces-verbal (f.d.196-198) rezultă că N.C. nu a avut intenţia să-şi omoare soţul.

Instanţa de judecată, în sentinţa sa, a administrat cu titlu de probă care ar confirma vinovăţia N.C. de tentativa de omor, procesul-verbal de reconstituire a faptei la faţa locului (f.d.33), în cadrul căruia s-au efectuat imprimări cu camera video. Însă din acest proces-verbal nu se poate constata vinovăţia N.C., fiindcă ea a arătat că A.C. se afla în curte chiar lângă dânsa când s-a produs explozia şi s-a deteriorat automobilul. N.C. a confirmat aceste circumstanţe şi în şedinţa de judecată.

389

Procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi de expertizare a automobilului (f.d.12-13), tabelul foto (f.d.14-19) şi raportul de expertiză tehnică explozivă (f.d.78-84) nu pot fi aduse ca probe pentru a se demonstra intenţia N.C. de tentativă de omor. Aceste probe pot fi concludente doar pentru a se constata că a avut loc o explozie a grenadei în automobil.

Pe tot parcursul procesului penal acuzarea nu a prezentat probe care ar dovedi intenţia N.C. de a-şi omorî soţul. Este constatat faptul că, după seara de 20 noiembrie 1999, soţii C. au continuat să convieţuiască şi el nu s-a adresat la poliţie cu vreo petiţie, nici după vreun ajutor medical, deoarece el nu suferise nicio leziune corporală, de altfel, ca şi soţie-sa, întrucât au fost alături.

În sentinţă este indicat că N.C. a lăsat grenada în automobil cu scopul de a-1 omorî pe A.C., tot această concluzie este indicată în decizia instanţei de recurs, precum şi în hotărârea plenului. Însă, din depoziţiile N.C., acest fapt nu rezultă, ea afirmă că grenada nu a fost aruncată, ci lăsată cu scopul de a distruge automobilul. În timpul exploziei, N.C. se afla alături de A.C. lângă poartă, fapt care se confirmă şi prin procesul-verbal de reconstituire a faptei la faţa locului (f.d.33), în cadrul căruia s-au efectuat imprimări cu camera video. Aceleaşi depoziţii N.C. le-a confirmat şi în şedinţa de judecată. Cumulul acestor circumstanţe dovedeşte că N.C. nu a avut intenţia să-1 omoare pe A.C.

Conform Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 9 din 1993 cu modificările ulterioare, în p.3, Plenul a atenţionat instanţele de judecată, că ele vor ţine cont de faptul că omorul premeditat poate fi săvârşit atât cu intenţie directă cât şi cu intenţie indirectă. Însă tentativa de omor este posibilă numai cu intenţie directă, adică atunci când acţiunile vinovatului, în cazul nostru ale N.C., demonstrau faptul că ea a prevăzut survenirea morţii lui C.A., dorea aceasta, dar sfârşitul letal nu a survenit din cauza circumstanţelor care nu depindeau de voinţa ei.

Astfel aceste acţiuni ale N.C. nu pot fi considerate ca fapte care întrunesc elementele infracţiunii prevăzute de art.15, 89 din CP RM şi în conformitate cu art.275 p.3, urmărirea penală trebuie încetată.

Instanţa de fond, precum si instanţele care au menţinut în vigoare sentinţa, soluţionând chestiunea despre vinovăţia N.C. în deteriorarea premeditată a avutului proprietarului, nu au ţinut cont de toate circumstanţele în care s-a produs accidentul dat. Instanţa de fond şi-a întemeiat sentinţa de condamnare pe concluzii greşite, nu a ţinut cont de faptul că tragerea la răspundere pentru deteriorarea avutului proprietarului poate fi aplicată numai faţă de o persoană străină, nu şi faţă de proprietar.

În procesul urmăririi penale, precum şi în şedinţa de judecată, C.N. a afirmat că automobilul le-a fost dăruit de părinţii ei pentru familia lor, astfel proprietar al acestui automobil au devenit cei doi soţi C., fapt confirmat şi prin paşaportul tehnic eliberat pe numele lui A.C. În aceste circumstanţe, considerăm că proprietari al automobilului erau cei doi soţi, iar, în astfel de situaţie, calificarea acţiunilor N.C. pe art.127 din CP RM este absolut incorectă. Referitor la cauzarea prejudiciului material, nici organul de anchetă, nici instanţa de judecată nu au precizat cui i-a fost cauzată paguba şi care este pătimitul, în folosul căruia urma să fie încasate despăgubirile. Pe dosarul în cauză asemenea pătimiţi nu au fost recunoscuţi, prin ordonanţă de către anchetator, iar suma de 6500 lei - costul automobilului, nu a fost încasată. Pe dosarul în cauză, referitor la acest episod, nu este nimeni recunoscut drept parte vătămată.

Pe lângă circumstanţele expuse cu referire la achitarea N.C. pe art.127 din CP RM în red. 1961, consider necesar să mai invoc un motiv în prezentul recurs în anulare şi să atrag atenţia Plenului Curţii Supreme de Justiţie asupra următorului moment.

Codul penal al RM adoptat la 12 aprilie 2002 care a întrat în vigoare la 12 iunie 2003, exclude răspunderea penală a N.C. pe art.197, deoarece acţiunile ei nu sunt prevăzute în dispoziţia acestuia. Dauna cauzată în urma exploziei este de 6500 lei, ceea ce nu constituie

390

prejudiciu de proporţii mari, vezi art.64 alin.(2) şi 126 din acelaşi cod; acţiunea nu a fost soldată cu decesul persoanei, nu s-a soldat cu urmări grave, astfel lipsind componenţa de infracţiune, iar, în conformitate cu art.10 al CP al RM, înlătură caracterul infracţional al faptei. În conformitate cu art.275 alin.(1) p.2 al CPC RM, fapta ei nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune şi urmărirea penală trebuie să fie încetată.

În baza celor expuse în prezentul recurs şi în temeiul art.275 alin.(1) p.2 şi 3, art.452 alin.(1), 453 alin.(1), p.l lit.a) şi b) ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova,

SOLICIT:

- să admiteţi prezentul recurs în anulare; - să casaţi: sentinţa Tribunalului Chişinău din 17 septembrie 2001, decizia Colegiului

penal al Curţii Supreme de Justiţie din 09 aprilie 2002, decizia Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 21 aprilie 2003, menţinând în vigoare decizia Colegiului penal al Curţii de Apel din 10 decembrie 2001.

Anexe: 1. Copia sentinţei Colegiului penal al Tribunalului Chişinău din 17 septembrie

2001. 2. Copia deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel din 10 decembrie 2001. 3. Copia deciziei Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 9 aprilie 2002. 4. Copia hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 21 aprilie 2003. 5. Copia recursului în anulare. 6. Mandatul.

Data__________________ Semnătura________________

391

Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie a RM

Recurenţi: U.Gh. şi B.M., avocaţi, apărători ai învinuitului K.M.

în baza art.46, 217/1 alin.4 lit.b) şi d) CP RM

RECURS ÎN ANULARE

(în baza art.452 şi art.453 alin.2 CPP RM)

împotriva încheierii judecătorului de instrucţie al Judecătoriei sect.Centru, mun.Chişinău

din 24 martie 2008 în cauza penală de învinuire a lui K.M. în baza art.46, 217/1 alin.(4) lit.b) şi d) CP RM

I. Circumstanţele de fapt în care a fost adoptată încheierea supusă recursului 1. În procedura grupului de procurori ai Secţiei exercitare a urmăririi penale în cauze

excepţionale ale Procuraturii Generale condus de procurorul T.R. se află cauza penală K.M., învinuit în baza art.46, 217/1 alin.(4) lit.b) şi d) din CP RM.

2. După terminarea urmăririi penale şi prezentarea materialelor de urmărire penală învinuitului K.M. şi apărătorilor săi în procesul luării de cunoştinţă de aceste materiale s-a constatat următoarele:

3. Învinuitul K.M. a fost reţinut ca bănuit în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.217/1 alin.(4) lit.b) şi d) din CP RM la 20 martie 2008 (vezi: vol-3, f.d.6).

4. Conform mandatului nr.088 din 20 martie 2008 începând cu această dată avocatul B.M. a fost împuternicit să asigure asistenţa juridică a bănuitului K.M. (vezi: vol-3, f.d.2).

5. La prezentarea mandatului, avocatul B.M. a comunicat organului de urmărire penală numărul său de telefon mobil – la care el putea fi contactat de către organul de urmărire penală în caz de necesitate a participării la efectuarea acţiunilor de urmărire penală în cauză.

6. Până la 24 martie 2008, avocatul B.M. a fost contactat la acest număr de telefon de către organul de urmărire penală şi a fost invitat să participe la unele acţiuni de urmărire penală efectuate în cauza dată.

7. La 24 martie 2008, procurorul C.L. s-a adresat cu un demers către judecătorul de instrucţie al Judecătoriei sect.Centru, mun.Chişinău prin care a cerut autorizarea ridicării descifrărilor convorbirilor telefonice de intrare şi ieşire cu indicarea informaţiei privind numărul IMEI, a zonei de aflare a abonatului şi datelor de anchetă ale posesorilor cu nr._______, ________, _________, ___________, ____________ şi descifrarea SMS expediate şi primite în perioada 01.01.2008 până la momentul eliberării informaţiei (vezi: vol-1, f.d.158-159).

Printre informaţiile cu caracter personal cerute de procuror de a fi autorizate şi colectate, în demers au fost incluse şi informaţiile referitoare la posesorul numărului de telefon KKKKKKKK, adică avocatul B.M., apărător al învinuitului K.M.

8. Prin încheierea din 24 martie 2008, judecătorul de instrucţie al Judecătoriei sect.Centru, mun.Chişinău a admis demersul procurorului C.L. S-a autorizat ridicarea şi colectarea tuturor informaţiilor referitoare la convorbirile telefonice efectuate de pe numerele

392

de telefoane indicate de procuror în demers, printre care şi informaţiile referitoare la convorbirile telefonice şi SMS-le expediate de avocatul B.M. de la numărul său de telefon mobil.

9. Nici procurorul C.L., în demersul său, şi nici judecătorul de instrucţie, în încheierea sa, nu şi-au motivat actele procedurale adoptate şi n-au indicat care a fost necesitatea de a colecta informaţiile cu caracter privat ale avocatului B.M., care participa în cauza penală ca apărător al învinuitului K.M.

10. La 24 martie 2008, operatorul de telefonie mobilă „Moldcell” a executat demersul procurorului C.L. şi a trimis organului de urmărire penală lista apelurilor telefonice de pe numărul KKKKKKKK, posesor al căruia este avocatul B.M., inclusiv perioada de la 20 martie 2008 până la data executării demersului procurorului, perioadă în care avocatul B.M. asigura asistenţă juridică a învinuitului K.M. (vezi: Vol-1, f.d.160).

II. Elementele de drept care confirmă ilegalitatea încheierii supusă recursului 11. Considerăm că încheierea judecătorului de instrucţie al Judecătoriei sect.Centru,

mun.Chişinău din 24.03.2008 privind autorizarea ridicării descifrărilor convorbirilor telefonice de intrare şi ieşire ale telefonului cu numărul KKKKKKKK este ilegală. Prin această încheiere, judecătorul de instrucţie a autorizat colectarea datelor personale ale avocatului B.M. ca apărător al învinuitului K.M.

Acest fapt constituie o încălcare flagrantă a prevederilor art.28 din Constituţie care protejează viaţa personală a avocatului B.M. şi art.26 din Constituţie care garantează dreptul la apărare a învinuitului K.M. şi interzice amestecul autorităţilor publice în activitatea avocatului B.M. de asigurare a asistenţei juridice învinuitului K.M.

Încălcarea cerinţelor art.26 şi art.28 din Constituţie de către judecătorul de

instrucţie constituie temei pentru recurs în anulare împotriva încheierii din 24 martie 2008 prevăzut de art.453 alin.2 CPP RM

12. Prin încheierea judecătorului de instrucţie al Judecătoriei sect.Centru,

mun.Chişinău din 24.03.2008 au fost încălcate şi prevederile art.6 § 3 lit.c) din Convenţie care garantează la nivel internaţional dreptul la apărare a învinuitului K.M. şi interzice amestecul autorităţilor publice în activitatea avocatul B.M. de asigurare a asistenţei juridice învinuitului K.M. Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa a menţionat că dreptul la un proces echitabil nu exclude aplicarea exigenţelor art.6 din Convenţie la faza procesului penal anterioară judecării propriu-zise a cauzei de către o instanţă, printre care şi asigurarea dreptului la apărare garantat de art.6 § 3 lit.c) din Convenţie (cauza Imbriosia c. Elveţiei, hotărârea din 24.11.1993, § 36-38, în Hotărâri ale CEDO, culegere selectivă, Editura Polirom, Bucureşti, 2000, pag.397-398, cauza Modîrcă c. Moldovei, hotărârea din 10.05.2007, § 84-98, în revista Avocatul poporului, nr.6-7/2007, pag.9-17).

13. De asemenea prin încheierea din 24.03.2008 au fost încălcate şi prevederile art.8

alin.1 CEDO care garantează dreptul avocatului B.M. de a i se respecta viaţa privată În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Amann c. Elveţiei

(hotărârea din 16.02.2000), a reiterat jurisprudenţa sa că stocarea de către autorităţi a unor date privind viaţa privată a unei persoane echivalează cu un amestec în sensul art.8 al Convenţiei (§ 69). Pentru constatarea violării art.8 al Convenţiei nu are importanţă dacă prin stocarea datelor privind viaţa privată, reclamantul a fost sau nu afectat în vreun fel (§ 70) (vezi: Hotărâri ale CEDO, culegere selectivă, Editura Polirom, Bucureşti, 2000, pag.32-33).

393

În altă cauză Rotaru c.României (hotărârea din 4 mai 2000) Înalta Curte a menţionat şi faptul că „... nu există niciun motiv de principiu pentru a justifica excluderea activităţii profesionale sau de afaceri din noţiunea de „viaţă privată” (§ 43)” (vezi: Hotărâri ale CEDO, culegere selectivă, Editura Polirom, Bucureşti, 2000, pag.91).

14. Astfel, s-a constatat că judecătorul de instrucţie prin încheierea din 24.03.2008 a autorizat ilegal amestecul procurorului în activitatea avocatului B.M. de acordare a asistenţei juridice învinuitului K.M. şi a încălcat în aşa mod dreptul învinuitului K.M. la apărare şi interzicerea imixtiunii în activitatea avocatul B.M. în timpul exercitării atribuţiilor profesionale de apărător al învinuitului K.M. garantate de art.26 din Constituţie şi art.6 § 3 lit.c) din Convenţie.

De asemenea, prin încheierea supusă recursului judecătorul de instrucţie a autorizat, iar procurorul a stocat date privind viaţa privată referitoare la activitatea profesională a avocatului B.M. în timpul exercitării atribuţiilor de apărător al învinuitului K.M., fapt prin care i-a încălcat dreptul avocatului B.M. garantat de art.28 din Constituţie şi art.8 alin.(1) al Convenţiei.

Imixtiunile în drepturile menţionate ale învinuitului K.M. şi a apărătorului său - avocatul B.M. n-au fost justificate de procuror şi de către judecătorul de instrucţie nici într-un fel. Ele nici nu pot fi justificate prin excepţiile prevăzute în art.54 din Constituţie şi art.8 alin.2 al Convenţiei. Or, într-o societate democratică dreptul la buna administrare a justiţiei ocupă un loc atât de eminent încât nu am putea să-l sacrificăm atunci când ar fi cazul. Cerinţele generale de echitate a procesului consacrate articolului 6 al Convenţiei se aplică la procedurile care ţin de toate tipurile de infracţiuni, de la cele mai simple până la cele mai complexe (§ 36 din Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Teixeria de Castro c. Portugaliei).

15. Despre încheierea pe care o supunem recursului am aflat la 6 august 2008 la luarea de cunoştinţă cu materialele dosarului penal. Încheierea supusă recursului este irevocabilă şi nu poate fi contestată pe căi ordinare de atac la nivel naţional.

Pentru a evita prejudicierea autorităţii statului nostru în faţa jurisdicţiilor internaţionale şi luând în vedere prevederile art.5 al Hotărârii Parlamentului nr.72-XVI din 28 martie 2008 care obligă autorităţile publice de a intensifica cooperarea cu societatea civică în vederea promovării şi respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Buletinul CSJ nr.5, 2008, pag.4-5), am hotărât să ne adresăm Curţii Supreme de Justiţie ca acest recurs în anulare.

În baza celor expuse şi conform art.452 şi art.453 alin.(2) CPP RM,

SOLICITĂM:

1. Admiterea prezentului recurs în anulare şi casarea parţială a încheierii judecătorului de instrucţie a judecătoriei sect.Centru, mun.Chişinău din 24.03.2008 în partea în care s-a dispus autorizarea ridicării descifrărilor convorbirilor telefonice de intrare şi de ieşire cu indicarea informaţiei privind numărul IMEI, zonei de aflare a abonatului şi datelor de anchetă a posesorului cu nr.______ şi descifrarea SMS expediate şi primite pentru perioada de timp 01.01.2008 şi până la momentul eliberării informaţiei, ca contrară art.26 şi art.28 din Constituţie şi art.6 § 3 lit.c) şi art.8 alin.1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.

2. Rejudecarea demersului din 24.03.2008, emis de procurorul C.L., în această parte şi respingerea acestui act ca fiind ilegal. Anexă: 1.Copia încheierii din 24.03.2008

394

Mandatele avocaţilor sunt anexate la dosarul penal. Despre data judecării recursului în anulare rugăm să fim informaţi. Data______________________ Semnături__________________ Cu respect, recurenţii B.M. şi U.Gh. avocaţi, apărătorii învinuitului K.M.

395

Curtea Supremă de Justiţie de la K.G.

condamnat în Ucraina şi transferat în Republica Moldova

pentru a executa pedeapsa aplicată prin sentinţa de condamnare

pronunţată în Ucraina, în prezent se află în Penitenciarul nr. _

din mun. Chişinău

RECURS ÎN ANULARE (în ordinea prevăzută de art.425 CPP)

Prin Decizia Colegiului penal al Tribunalului Chişinău (CPTC) din 27 martie 2003, a fost

recunoscută şi preluată spre executare pe teritoriul Republicii Moldova sentinţa Judecătoriei Moghiliov-Podolsk, regiunea Viniţa, Ucraina din 18 iulie 2001, prin care K.G. a fost condamnat, în baza art.70, art.17, alin.5 art.70, alin.3 art.194, art.42 CP al Ucrainei (alin.5 art.75, art.15, alin.5 art.75, alin.2 art.209; art.39 CP RM din 1961). Lui K.G. i s-a stabilit pedeapsa definitivă de 3 (trei) ani, 6 (şase) luni privaţiune de libertate cu ispăşirea pedepsei în colonia de corectare prin muncă cu regim înăsprit. Termenul de executare a pedepsei a început să curgă de la 13 decembrie 2000.

Pentru executarea acestei decizii, K.G. a fost transferat dintr-un penitenciar din Ucraina în Republica Moldova şi, începând cu 6 august 2003, el se află în Penitenciarul nr. 3 din Chişinău.

Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău (în continuare CPCAC) din 07 octombrie 2003, recursul avocatului împotriva deciziei Colegiului penal al Tribunalului Chişinău (în continuare CPTC) din 27 martie 2003 a fost respins ca nefondat. La pronunţarea deciziei a fost expusă opinia separată a judecătorului D. P., care nu a fost de acord cu decizia pronunţată.

Decizia CPTC din 27 martie 2003 şi decizia CPCAC din 07 octombrie 2003 sunt neîntemeiate şi contrare legii în baza următoarelor considerente:

1. Pentru a respinge recursul, CPCAC a concluzionat că argumentele recursului „ n u se referă la cele examinate de CPTC în decizia din 27 martie 2003".

Nu suntem de acord cu o astfel de constatare, fiindcă unul dintre argumentele recursului (notat în recurs sub nr. 1) se bazează pe art.80 şi 82 din Tratatul internaţional între Republica Moldova şi Ucraina privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în materie civilă şi penală încheiat la 13 decembrie 1993 (în continuare - Tratat) care se referă nemijlocit la condiţiile de recunoaştere şi preluare spre executare a hotărârilor pe cauzele penale.

În afară de aceasta chiar şi art.558 alin.(1), şi art.559 alin.(4) CPP din 2003 stabilesc că recunoaşterea hotărârilor penale ale instanţelor străine se face de către instanţă în baza tratatului internaţional şi numai dacă se constată că sunt întrunite condiţiile legale, adică condiţiile stabilite în actul internaţional. Or, conform art.2, alin.(2) CPP din 2003, tratatul internaţional este parte integrantă a procesului penal.

Mai mult, din decizia CPTC din 27 martie 2003, rezultă că aceasta a fost pronunţată nu în baza art.558-559 CPP din 2003, fapt afirmat în decizia CPCAC. Prima instanţă nici nu a avut posibilitate să se călăuzească de normele CPP din 2003, deoarece acest act a fost publicat la 07 iunie 2003 în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare la 12 iunie 2003.

De aceea, concluzia CPCAC despre respingerea recursului este declarativă, ea nu se bazează nici pe aprecierea conţinutului deciziei recurate şi nici pe argumentele evocate în recurs.

2. În fond, potrivit art.80 şi art.82 din Tratat, preluarea executării hotărârii instanţei străine se admite numai în privinţa condamnaţilor-cetăţeni ai Părţilor Contractante, adică R.M. şi Ucraina. Chiar şi în privinţa acestei categorii de

396

condamnaţi, preluarea executării hotărârii instanţei poate fi întreprinsă numai cu consimţământul condamnatului.

Din materialele cauzei rezultă că K.G. este cetăţean al Republicii Georgia. El nu şi-a dat consimţământul de preluare a executării sentinţei pronunţate de instanţa judecătorească din Ucraina de către Republica Moldova.

De aceea, decizia CPTC din 27 martie 2003 nu se bazează pe stipulările art.80 şi 82 din Tratat pe care trebuie să se întemeieze hotărârea în cauzele de preluare spre executare a unei hotărâri a instanţei străine în cauzele penale.

Decizia dată este absolut ilegală şi acest fapt, în baza art.444 alin.(1) pct. 6 CPP din 2003, serveşte drept temei pentru recurs şi drept argument decisiv pentru anularea ei. Nefiind respins de instanţa de recurs, acest argument constituie un evident temei pentru recurs în anulare împotriva deciziilor CPTC din 27 martie 2003 şi CPCAC din 07 octombrie 2003 ca hotărâri contrare legii.

3. CPTC şi-a motivat decizia din 27 martie 2003 şi în baza art.4 CP din 1961, care conţine, de fapt, aceleaşi principii de aplicare a legii penale în spaţiu prevăzute de art.11 CP din 2002, în vigoare de la 12 iunie 2003 (în continuare, CP 2003).

Decizia CPTC nu se bazează, de facto, pe art.4 CP din 1961, ci este contrară prevederilor lui.

• Astfel, K.G. nu a săvârşit infracţiunile pentru care a fost condamnat în Ucraina, pe teritoriul Republicii Moldova, de aceea, el nu cade sub incidenţa prevederilor alin.l art.4 CP din 1961 (alin.l art.11 CP din 2003).

• K.G. este cetăţean al Republicii Georgia şi a săvârşit infracţiuni pe teritoriul Ucrainei. Prin urmare, faţă de el nu pot fi aplicate nici prevederile alin.2. art.4 CP din 1961 (alin.2 art.11 CP din 2003).

• K.G., fiind cetăţean străin, nu a săvârşit peste hotarele Republicii Moldova infracţiune prevăzută de vreo convenţie internaţională, de aceea el nu cade nici sub incidenţa alin.4 art.4 CP din 1961 (alin.3 art.11 CP din 2003).

CPTC, în decizia din 27 martie 2003, recunoscând şi preluând spre executare pe teritoriul Republicii Moldova sentinţa judecătoriei din Ucraina, a reîncadrat acţiunile lui K.G. în baza alin.5 art.75, art.15, alin.5 art.75, alin.2 art.209 CPP al Republicii Moldova din 1961 şi în baza art.39 CP R.M. din 1961 i-a stabilit o pedeapsă în mărime de 3 ani 6 luni privaţiune de libertate. Din punct de vedere juridico-penal K.G. în prezent execută o pedeapsă stabilită în baza Codului penal al Republicii Moldova.

Sub acest aspect, decizia CPTC, după cum am demonstrat deja, este contrară art.4 CP din 1961. Sau, pentru infracţiunile săvârşite de K.G. peste hotarele Republicii Moldova faţă de el nu poate fi aplicată legea penală a R.M.

Despre acest fapt, în art.558 alin.(2) CPP din 2003, este direct indicat că hotărârea penală a instanţei unui stat străin poate fi recunoscută numai dacă sunt respectate 3 condiţii, una dintre care este ca hotărârea să poată produce efecte juridice în ţară potrivit legii penale naţionale.

Deoarece conform art.11 CP din 2003 (art.4 CP din 1961) în cazul dat faţă de K.G. nu poate fi aplicat CP al R.M., nici hotărârea pronunţată în privinţa lui în Ucraina nu poate produce efecte juridice în R.M.

Prin urmare, prin decizia CPTC din 27 martie 2003, s-a dispus executarea unei pedepse penale pe teritoriul Republicii Moldova de către K.G. pentru fapte, care nu cad sub acţiunea CP al R.M. şi acest fapt serveşte drept temei pentru recurs în anulare în baza art.453 alin.(1) pct. 1 lit. „b" CPP din 2003.

4. După cum rezultă din demersul Procuraturii Generale a Republicii Moldova adresat CPTC, procedura de recunoaştere şi preluare spre executare pe teritoriul Republicii Moldova a sentinţei pronunţate în Ucraina a fost iniţiată din motivul că Ucraina a refuzat extrădarea lui K.G. Republicii Moldova, pentru a-l trage la

397

răspundere penală pentru infracţiuni săvârşite pe teritoriul Republicii Moldova. Ucraina a pus condiţia ca Republica Moldova să garanteze executarea sentinţei în privinţa lui K.G. pronunţate de instanţa judecătorească a Ucrainei. Acest fapt este recunoscut şi în decizia CPTC din 27 martie 2003.

Astfel, de facto, decizia CPTC din 27 martie 2003 în privinţa lui K.G. este o formă deghizată de extrădare ilegală menită să ocolească restricţiile prevăzute de art.80, 82 şi art.92 din Tratat cu scopul tragerii la răspundere penală a lui K.G. pe teritoriul Republicii Moldova. Această afirmaţie se confirmă prin faptul că, după transmiterea lui K.G. autorităţilor Republicii Moldova, el a fost tras la răspundere penală şi arestat în altă cauză de către Departamentul de urmărire penală al MAI din Republica Moldova.

Potrivit art.5 paragraful (a) şi (f) al CEDO, la care Republica Moldova este parte, orice persoană are dreptul la libertate şi siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:

a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării de către un tribunal competent; [...] f) dacă este vorba despre arestarea sau deţinerea legală a unei persoane, împotriva căreia se află o procedură de extrădare. Din cele menţionate rezultă că decizia CPTC din 27 martie 2003 a fost pronunţată cu

încălcarea prevederilor actului normativ internaţional menţionat, fiind în acelaşi timp o formă deghizată de extrădare ilegală, nu a fost nici legală în sensul art.5 paragraful l (a) şi (f) al CEDO şi nici compatibilă cu „dreptul siguranţei persoanei". De altfel, în condiţii similare, o astfel de încălcare a art.5 CEDO a fost recunoscută şi de Curtea Europeană în cazul Bozano versus Franţa (hotărârea din 18 decembrie 1986).

Astfel, decizia CPTC din 27 martie 2003 în privinţa lui K.G. este absolut ilegală, K.G. se află în detenţie pe teritoriul Republicii Moldova ilegal, fiindu-i astfel încălcate drepturile garantate de art.25 din Constituţie şi art.5 din CEDO.

Acestui argument din recurs CPCAC de asemenea, în decizia din 07 octombrie 2003, nu i-a dat nicio apreciere, indicând doar că instanţa de recurs nu a depistat încălcări esenţiale ale legii de procedură penală.

Prin urmare, deciziile CPTC şi CPCAC în cauza lui K.G., şi sub acest aspect, sunt contrare legii, iar acest fapt constituie temei real pentru recurs în anulare împotriva lor (conform art.453 alin.(2) CPP din 2003).

5. Decizia CPTC sin 27 martie 2003 a fost adoptată în lipsa lui K.G. şi lui nu i s-a asigurat dreptul de a participa în şedinţa de judecată a CPTC pentru a-şi apăra drepturile. Acest drept al lui K.G. este garantat de art.42 CPP din 1961, art.559 CPP din 2003, art.26 din Constituţie şi art.5 al CEDO. Neasigurarea acestui drept al lui K.G. constituie temei pentru recurs împotriva deciziei CPTC şi repararea în procedura de recurs a erorii de drept comise de CPTC la adoptarea acestei decizii. Acest argument al recursului n-a fost respins de instanţa de recurs şi lui nu i s-a dat nicio apreciere în decizie.

De aceea, în baza art.453 alin.l pct. 2) lit. „b” CPP din 2003, acest fapt este temei pentru recurs în anulare.

6. Recursul a fost înaintat împotriva deciziei CPTC din 27 martie 2003 de către condamnatul K.G., însă CPCAC, în decizie, a respins ca nefondat recursul avocatului, care de fapt nu a înaintat recurs, acordându-i doar asistenţă juridică la întocmirea recursului din numele lui K.G. .

În baza celor expuse şi conform art.art.452, 453, 455 din CPP din 2003,

SOLICIT: A admite în principiu recursul în anulare şi a judeca recursul în anulare.

398

A casa în întregime deciziile CPTC din 27 martie 2003 şi a CPCAC din 07 octombrie 2003 cu rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărâri.

A respinge demersul prim-adjunctului procurorului general al Republicii Moldova adresat CPTC privind recunoaşterea şi preluarea spre executare pe teritoriul Republicii Moldova a sentinţei din 18 iulie 2001, pronunţată de Judecătoria Moghiliov-Podolsk din regiunea Viniţa, Ucraina în privinţa lui K.G.

A dispune transmiterea imediată a lui K.G. autorităţilor Ucrainei. Data________________ Semnătura recurentului K.G. _____________________________________

399

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA

de la condamnatul_____________,

domiciliat_____________________ mun. Chişinău, str. ________________,

ap. ______________, arestat la ___august 2003

în prezent se află în Penitenciarul nr. ______, mun. _________

RECURS ÎN ANULARE (ÎN ORDINEA PREVĂZUTĂ DE ART.452

CPP RM) Prin sentinţa Judecătoriei sectorului ________, mun. Chişinău, din 20 august 2002, S.J. şi Ş.V. au fost achitaţi din motiv că acţiunile lor nu întrunesc elementele componenţei de infracţiune prevăzute de alin.(2) al art.120 CP al RM din 1961. Procurorul, nefiind de acord cu sentinţa de achitare, a înaintat apel la Tribunalul Chişinău, cerând casarea sentinţei de achitare şi pronunţarea unei noi sentinţe de condamnare a lui S.J. şi Ş. V. în baza alin.(2) al art.120 CP al RM din 1961 din motiv că probele administrate la dosar confirmă vinovăţia lor în săvârşirea acestei infracţiuni. Prin decizia Colegiului Penal al Tribunalului Chişinău din 30 octombrie 2002, apelul procurorului a fost respins ca fiind nefondat. Procurorul, care a participat la judecarea apelului, a înaintat recurs la Curtea de Apel a RM, cerând casarea sentinţei de achitare a primei instanţe, a deciziei instanţei de apel şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare a lui S.J. şi Ş.V. în baza alin.(2) al art.120 CP al RM din 1961. Motiv al recursului – probele administrate la dosar – confirmă vinovăţia achitaţilor în săvârşirea infracţiunii de jaf. Colegiul penal al Curţii de Apel a RM, prin decizia din 26 decembrie 2002, a admis recursul procurorului cu casarea deciziei Colegiului Tribunalului Chişinău din 30 octombrie 2002, sentinţei Judecătoriei sectorului ________, mun. Chişinău, din 20 august 2002 în partea achitării lui S.J. şi Ş.V. în jefuirea părţilor vătămate T. C. şi E. D. şi a pronunţat o nouă hotărâre, potrivit ordinii stabilite pentru prima instanţă. S.J. a fost recunoscut culpabil în săvârşirea infracţiunii prevăzute de alin.(2) al art.120 CP al RM din 1961 şi, în baza acestei norme juridice penale, i s-a aplicat o pedeapsă în mărime de 5 ani privaţiune de libertate fără confiscarea averii. În baza art.40 CP al RM din 1961, pentru cumul de sentinţe, la această pedeapsă s-a adăugat o parte neispăşită a pedepsei aplicate lui S.J. prin sentinţa judecătoriei sect. ________ mun. Chişinău din 30 octombrie 2000 şi definitiv, spre executare, lui S.J. i-a fost stabilită o pedeapsă în mărime de 5 ani şi 3 luni privaţiune de libertate, fără confiscarea averii, cu executarea pedepsei în colonie de corectare prin muncă cu regim înăsprit. S-a dispus calcularea termenului executării pedepsei din momentul reţinerii lui S.J., cu includerea în acest termen a deţinerii lui S.J. sub arest ca măsură preventivă, de la 21 noiembrie 2001 până la 22 mai 2002. Decizia instanţei de recurs din momentul pronunţării este irevocabilă.

400

Împotriva deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel a RM, condamnatul S.J. a înaintat recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiţie în baza următoarelor temeiuri prevăzute în art.453 CPP.

1. În acţiunile condamnatului S.J., aşa cum se confirmă ele prin probele examinate şi verificate în sentinţa de judecată a primei instanţe şi a instanţei de apel lipseşte vinovăţia în formă de intenţie şi scopul însuşirii averii părţilor vătămate ca semne obligatorii ale componenţei infracţiunii de jaf, prevăzute de alin.(2) al art.120 CP din 1961 – temei pentru recurs în anulare prevăzut de art.453 alin.(1) pct. 1) lit. a) CPP din 2002.

2. Judecarea cauzei în instanţa de recurs a avut loc cu încălcarea dreptului condamnatului S.J. la apărare. Or, condamnatul S.J. şi apărătorul ales de el – S. G. – n-au fost legal citaţi şi recursul procurorului a fost judecat în lipsa lor – temei pentru recurs în anulare prevăzut de art.453 alin.(1) pct. 2) lit. b) CPP din 2003.

Prin decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 9 decembrie 2003, recursul în anulare a fost respins ca fiind inadmisibil. Considerăm că decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie este ilegală şi contrară principiului legalităţii procesului penal al RM şi prevederilor tratatelor internaţionale la care RM este parte în temeiul următoarelor considerente:

Potrivit art.2 alin.(2) şi (3) CPP din 2003 principiile generale, normele dreptului internaţional şi ale tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte constituie elemente integrante ale dreptului procesual penal şi nemijlocit dau naştere drepturilor şi libertăţilor omului în procesul penal. În desfăşurarea procesului penal nu pot avea putere juridică legile şi alte acte normative care anulează sau limitează drepturile şi libertăţile omului, încalcă principiul contradictorialităţii, precum şi contravin normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional, prevederilor tratatelor internaţionale la care republica Moldova este parte.

Principiul legalităţii procesului penal legiferat în art.7 alin.(2) din CPP obligă instanţele judecătoreşti, printre care şi Curtea Supremă de Justiţie, să aplice reglementările internaţionale în direct, dacă, în procesul judecării cauzei va stabili că norma juridică naţională ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la care RM este parte. Această obligaţie a instanţelor judecătoreşti este prevăzută direct în art.4 alin.(2) şi art.8 alin.(1) din Constituţie. La această obligaţie a atras atenţia instanţelor judecătoreşti şi Plenul Curţii Supreme de Justiţie în p.1 al hotărârii nr.17 din 19 iunie 2000 „Privind aplicarea în practică judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.” După cum a explicat Plenul în p.1 alin.(2) şi (3) din hotărârea menţionată, Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului constituie parte integrantă a sistemului legal intern şi respectiv urmează a fi aplicată direct ca orice altă lege a RM cu deosebirea că Convenţia are prioritate faţă de restul legilor interne care îi contravin. În caz de incompatibilitate dintre prevederile Convenţiei şi legile interne, instanţa trebuie să aplice direct prevederile Convenţiei, menţionând acest fapt în hotărârea sa.

Însă Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie, la judecarea recursului în anulare al condamnatului S.J., a ignorat aceste cerinţe ale legii şi a aplicat dispoziţiile art.456 şi art.432 din CPP care contravin art.6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.

401

Astfel: 1. Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie, în baza art.456 raportat la art.432 alin.(1)

CPP, a judecat recursul în anulare al lui S.J. fără citarea părţilor şi a pronunţat decizia în lipsa recurentului şi a apărătorului cu care avea contact de a-l asista în Şedinţa Curţii Supreme de Justiţie.

Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie în această parte este ilegală or, conform art.6 par. 3 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, orice acuzat are dreptul să se apere el însuşi sau să fie asistat la orice etapă de un apărător ales de el în procesul său.

În cazul F.C.B. contra Italiei (extrasul din hotărâre se anexează) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a indicat că dreptul acuzatului de a se apăra el însuşi prevăzut de art.6 par. 3 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului constituie aspecte deosebite ale dreptului la un proces echitabil, garantat prin paragraful 1 din acest articol. Curtea Europeană a Drepturilor Omului în acest caz a recunoscut încălcat art.6 paragrafele 1 şi 3 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, or lui F.C.B. nu i s-a asigurat dreptul de a se apăra nici în faţa Curţii de Apel şi nici în faţa Curţii de Casaţie.

În alt caz, Ekbatani contra Suediei, instanţele judecătoreşti suedeze nu i-au permis nici condamnatului şi nici procurorului a se înfăţişa în persoană în faţa judecăţii. Curtea a arătat că problema vinovăţiei sau nevinovăţiei petiţionarului figura pe primul plan în apel, ca şi la primul grad de jurisdicţie. Or, ea nu putea să fie bine soluţionată fără aprecierea directă a mărturiilor personale ale inculpatului şi reclamatului. În consecinţă, ar fi trebuit să aibă loc o nouă audiere, integrală a celor doi în cauză. Deci, a existat încălcarea art.6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului (extras din Hotărârea Curţii Europene se anexează).

Referitor la importanţa respectării acestui drept al acuzatului Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul Poitrimol contra Franţei a menţionat că, înfăţişarea unui învinuit îmbracă o importanţă capitală atât datorită dreptului acestuia de a fi audiat, cât şi pentru necesitatea de a controla exactitatea afirmaţiilor sale şi de a le confrunta cu declaraţiile victimei, ale cărei interese trebuie protejate, ca şi cele ale martorilor. În consecinţă, legislatorul trebuie să poată descuraja obţinerile nejustificate. Tot în acest caz, cu referire la art.6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, Curtea a statuat că dreptul oricărui acuzat de a fi în mod efectiv apărat de către un avocat la nevoie desemnat din oficiu, figurează printre elementele fundamentale ale unui proces echitabil. Un acuzat nu pierde beneficiul acestui drept prin simplul fapt al absenţei la dezbateri. De aceea, Curtea a putut să recureze valabil în casaţie decizia pronunţată în apel, constituie o violare a art.6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului (extrasul din hotărârea Curţii se anexează).

În ceea ce priveşte absenţa avocatului ales de către învinuit, Curtea Europeană în cazul Goddi contra Italiei a arătat că lipsa notificării a contribuit la privarea petiţionarului de o apărare concretă şi efectivă. Amintita absenţă este cu atât mai preocupantă cu cât aceasta este dublată de aceea a acuzatului şi, pentru că există un risc – şi acesta s-a şi realizat – de agravare a pedepsei aplicate. Recunoscând ineficientă apărarea din partea unui avocat din oficiu, Curtea a recunoscut în acest caz nerespectarea dreptului la apărare prevăzut de art.6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului (copia hotărârii Curţii se anexează).

Astfel, art.6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului obligă legiuitorului să asigure prin lege dreptul condamnatului să participe personal şi să fie asistat de un apărător ales cu care a încheiat

402

contract, la judecarea cauzei penale la toate etapele procesului penal, iar instanţele judecătoreşti să asigure real participarea acuzatului şi apărătorului său ales la proces.

Or, art.456 CPP raportat la art.432 CPP nu asigură în mod legislativ acest drept al lui S.J., prevederile lor sunt contrare art.6 paragrafele 1 şi 3 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.

În această situaţie Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie, conform art.4 alin.(2) şi art.8 alin.(1) din Constituţie, art.2 alin.(2) şi (3) CPP, art.7 alin.(5) CPP, trebuia să aplice în direct art.6 paragrafele 1 şi 3 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului şi să asigure participarea lui S.J. şi a apărătorului ales de el la judecarea recursului în anulare. Această obligaţiune s-a cerut şi datorită faptului că Curtea de Apel a RM, a casat hotărârile judecătoreşti de achitare şi l-a judecat pe S.J., la 5 ani şi 3 luni de închisoare, fără a-i respecta dreptul lui S. de a participa personal şi de a fi asistat de apărătorul ales de el la judecarea recursului procurorului.

Neasigurarea dreptului condamnatului S. J. de a participa şi de a fi asistat de apărătorul ales la judecarea recursului în anulare constituie temei prevăzut de art.453 alin.(2) lit. c) CPP pentru recurs în anulare împotriva deciziei Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 9 decembrie 2003.

2. Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie la judecarea recursului în anulare în baza art.456 CPP raportat la art.432 CPP, fără a expune motivele, a recunoscut recursul în anulare neîntemeiat şi l-a respins ca fiind inadmisibil.

Considerăm că art.456 CPP raportat la art.432 CPP în această parte este contrar art.6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.

În cazul Ruiz Torija contra Spaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit că art.6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar că nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument. Numai întrebările cele mai importante pentru rezultatul procesului necesită un răspuns special în hotărâre.

Din această interpretare a art.6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului de către Curtea Europeană rezultă că art.456 CPP raportat la art.432 CPP în partea dispoziţiilor referitoare la decizia nemotivată contravine art.6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.

Argumentele din recursul în anulare al lui S.J. se bazau pe materialele dosarului penal care confirmă evident nevinovăţia lui S.J. în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.120 alin.(2) CP din 1961. Curtea de Apel a RM în decizia de condamnare a lui S.J., a expus eronat probele ce se conţin în dosar şi însăşi decizia a fost pronunţată de către Curtea de Apel cu violarea dreptului la apărare al lui S.J. prevăzut de art.6 paragrafele 1 şi 3 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.

De aceea, argumentele expuse în recursul în anulare erau decisive pentru rezultatul procesului şi necesitau un răspuns specific şi clar din partea Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie în decizia din 9 decembrie 2003.

Din acest punct de vedere, decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 9 decembrie 2003 este contrară art.6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului şi acest fapt constituie temei pentru recurs în anulare prevăzut de art.453 alin.(2) CPP.

3. Articolul 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului garantează oricărei persoane ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de Convenţie au fost încălcate, dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe

403

naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.

Conform art.432 alin.(3) CPP, decizia prin care recursul ordinar a fost respins ca fiind inadmisibil nu poate fi supus niciunei căi de atac. Considerăm că art.432 alin.(3) CPP contravine art.452 alin. (1) şi (2) CPP, or ultimul direct dă dreptul la recurs în anulare în baza temeiurilor prevăzute în art.453 alin.(1) CPP şi în cazul altor hotărâri decât celor indicate în art.456 alin.(1) CPP când ele, sunt contrare legii.

Mai mult ca atât, art.452 alin.(1) CPP este o normă specială în raport cu art.432 alin.(1) CPP şi prima are prioritate în aplicare faţă de a doua.

Pe lângă aceasta, art.432 alin.(3) CPP contravine evident art.16 din Constituţie, art.9 alin.(1) CPP şi art.14 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului care proclamă egalitatea tuturora în faţa legii şi a autorităţilor. Or, persoanele în privinţa cărora recursul a fost respins ca fiind inadmisibil sunt discriminate faţă de persoanele ale căror recursuri au fost admise deoarece ultimele au dreptul la recurs în anulare, iar primele – nu.

În afară de aceasta, art.432 alin.(3) CPP contravine şi art.13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului

De aceea, S.J., în baza art.4 alin.(2), art.8 alin.(1), art.16 din Constituţie, art.2 alin.(2) şi (3), art.7 şi 452 alin.(1) CPP, art.13 şi 14 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, are dreptul de a ataca cu recurs în anulare decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 9 decembrie 2003.

Din acest punct de vedere, în baza art.35 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului pentru a epuiza toate căile de recurs interne, adică în ţară, ne adresăm Curţii Supreme de Justiţie cu acest recurs în anulare.

Considerăm că soluţionarea problemelor puse în recursul în anulare au importanţă nu numai pentru cazul dat, ci şi pentru practica judiciară din ţară. De aceea, considerăm că recursul în anulare urmează a fi judecat de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie.

În baza temeiurilor şi argumentelor expuse şi a prevederilor art.4 alin.(2), art.8 alin.(1), art.16 din Constituţie, art.2 alin.(3) şi (3), art.7 şi 452 alin.(1) CPP, art.13 şi 14 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului,

PROPUN:

1. Judecarea prezentului recurs în anulare de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie. 2. Admiterea prezentului recurs în anulare şi casarea în tot a deciziei Colegiului penal al

Curţii Supreme de Justiţie din 9 decembrie 2003 în privinţa lui S.J. 3. A admite în principiu recursul în anulare nr.2013 din 11 septembrie 2003 al lui S.J. şi,

în baza temeiurilor acestui recurs în anulare, a casa în tot decizia Colegiului penal al Curţii de Apel a RM, din 26 decembrie 2002 prin care S.J. a fost condamnat în baza alin.(2) art.120 CP din 1961 şi a pronunţa o nouă hotărâre privind achitarea lui S.J. din motiv că fapta lui nu întruneşte elementele componenţei de infracţiune prevăzute de art.120 alin.(2) CP din 1961.

4. A-l elibera pe S.J. din penitenciarul în care este deţinut. 5. La judecarea recursului în anulare rog să asiguraţi participarea lui S.J. şi a apărătorului

său, Gheorghe Ulianovschi, la proces.

Data_________________ Semnăturile________________________

404


A REPUBLICII MOLDOVA de la condamnatul _____________________

domiciliat or. __________, str.__________,__

RECURS ÎN ANULARE (în ordinea prevăzută de art.452 CPP RM)

Prin sentinţa Judecătoriei _________ din 24 februarie 2005 E.A.I. a fost condamnat în baza art.151 alin.(1) CP cu aplicarea art.79 şi 64 din CP la pedeapsa amenzii în mărime de 350 unităţi convenţionale echivalente în bani cu 7000 lei în beneficiul statului. S-a încasat de la E.A. 720 lei în beneficiul statului ca cheltuieli de tratament medical acordat părţii vătămate în staţionar. Procurorul, nefiind de acord cu sentinţa, a înaintat apel la Curtea de Apel Chişinău. În apel procurorul a cerut casarea sentinţei şi condamnarea lui E.A. în baza art.27 raportat la art.145 alin.(1) CP pentru tentativă la omor din motivul că E.A. şi-a dat seama că prin acţiunile sale s-ar putea să provoace moartea minorului A.S. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 aprilie 2005, apelul procurorului a fost admis cu casarea sentinţei primei instanţe şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care E.A. a fost recunoscut vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.27-145 alin.(1) CP şi condamnat cu aplicarea art.79 CP, la 8 ani închisoare în penitenciar de tip închis. Ca măsură preventivă faţă de E.A. a fost aplicat arestul. Instanţa şi-a motivat hotărârea prin faptul că E.A. îşi dădea bine seama de consecinţele care pot surveni, inclusiv şi de posibilitatea decesului pătimitului, însă în mod conştient a admis şi asemenea urmări. Nefiind de acord cu decizia instanţei de apel, avocatul A.N., în interesele condamnatului E.A., a declarat recurs ordinar, solicitând casarea sentinţei primei instanţe şi deciziei instanţei de apel, din motivul că ambele instanţe greşit au încadrat juridic acţiunile lui E. – prima instanţă în baza art.151 alin.(1) CP, iar instanţa de apel în baza art.27-145 alin.(1) CP. S-a cerut reîncadrarea acţiunilor lui E.A. în baza art.157 CP şi aplicarea unei pedepse non-privative de libertate. Prin decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 30 mai 2005, în baza art.432 alin.(2) pct. 4) CPP, recursul ordinar a fost respins ca inadmisibil.

Considerăm că decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie este ilegală şi contrară principiului legalităţii procesului penal al RM şi prevederilor tratatelor internaţionale la care RM este parte în temeiul următoarelor considerente:

Potrivit art.2 alin.(2) şi (3) din CPP din 2003 principiile generale, normele dreptului internaţional şi ale tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte constituie elemente integrante ale dreptului procesual penal şi nemijlocit dau naştere drepturilor şi libertăţilor omului în procesul penal. În desfăşurarea procesului penal nu pot avea putere juridică legile şi alte acte normative care anulează sau limitează drepturile şi libertăţile omului, încalcă principiul contradictorialităţii, precum şi contravin normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional, prevederilor tratatelor internaţionale la care republica Moldova este parte.

405

Principiul legalităţii procesului penal legiferat în art.7 alin.(2) din CPP obligă instanţele judecătoreşti, printre care şi Curtea Supremă de Justiţie, să aplice reglementările internaţionale în direct, dacă, în procesul judecării cauzei va stabili că norma juridică naţională ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la care RM este parte. Această obligaţie a instanţelor judecătoreşti este prevăzută direct în art.4 alin.(2) şi art.8 alin.(1) din Constituţie. La această obligaţie a atras atenţia instanţelor judecătoreşti şi Plenul Curţii Supreme de Justiţie în p.1 al hotărârii nr. 17 din 19 iunie 2000 „Privind aplicarea în practică judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.” După cum a explicat Plenul în p.1 alin.2 şi 3 din hotărârea menţionată, Convenţia constituie parte integrantă a sistemului legal intern şi respectiv urmează a fi aplicată direct ca orice altă lege a RM cu deosebirea că Convenţia are prioritate faţă de restul legilor interne care îi contravin. În caz de incompatibilitate dintre prevederile Convenţiei şi legile interne, instanţa trebuie să aplice direct prevederile Convenţiei, menţionând acest fapt în hotărârea sa.

Însă Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie, la judecarea recursului ordinar al apărătorului condamnatului E.A., a ignorat aceste cerinţe ale legii şi a aplicat dispoziţiile art.432 din CPP care contravin art.6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Astfel: 4. Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie, în baza art.432 alin.(1) CPP, a judecat

recursul ordinar al apărătorului condamnatului E.A. fără citarea părţilor şi a pronunţat decizia în lipsa recurentului şi a apărătorului cu care avea contract de asistenţă juridică în şedinţa Curţii Supreme de Justiţie. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie, în această parte, este ilegală or,

conform art.6 par.3 lit.c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, orice acuzat are dreptul să se apere el însuşi sau să fie asistat la orice etapă de un apărător ales de el în procesul său.

În cazul F.C.B. contra Italiei (hotărârea din 28 august 1991), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a indicat că dreptul acuzatului de a se apăra el însuşi prevăzut de art.6 par.3 lit.c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale constituie un aspect deosebit al dreptului la un proces echitabil, garantat prin paragraful 1 din acest articol. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în acest caz, a recunoscut încălcat art.6 paragrafele 1 şi 3 lit.c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, or lui F.C.B. nu i s-a asigurat dreptul de a se apăra nici în faţa Curţii de Apel şi nici în faţa Curţii de Casaţie.

În alt caz, Ekbatani contra Suediei (hotărârea Curţii Europene din 26 mai 1988), instanţele judecătoreşti suedeze nu i-au permis nici condamnatului şi nici procurorului să se înfăţişeze în persoană în faţa judecăţii. Curtea a arătat că problema vinovăţiei sau nevinovăţiei petiţionarului figura pe primul plan în apel, ca şi la primul grad de jurisdicţie. Or, ea nu putea să fie bine soluţionată fără aprecierea directă a mărturiilor personale ale inculpatului şi reclamatului. În consecinţă, ar fi trebuit să aibă loc o nouă audiere, integrală a celor doi în cauză. Deci, a existat încălcarea art.6 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Referitor la importanţa respectării acestui drept al acuzatului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul Poitrimol contra Franţei (hotărâre din 23 noiembrie 1993) a menţionat că, înfăţişarea unui învinuit îmbracă o importanţă capitală atât datorită dreptului

406

acestuia de a fi audiat, cât şi pentru necesitatea de a controla exactitatea afirmaţiilor sale şi de a le confrunta cu declaraţiile victimei, ale cărei interese trebuie protejate, ca şi cele ale martorilor. În consecinţă, legislatorul trebuie să poată descuraja obţinerile nejustificate. Tot în acest caz, cu referire la art.6 paragraful 3 lit.c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Curtea a statuat că dreptul oricărui acuzat de a fi în mod efectiv apărat de către un avocat la nevoie desemnat din oficiu, figurează printre elementele fundamentale ale unui proces echitabil. Un acuzat nu pierde beneficiul acestui drept prin simplul fapt al absenţei la dezbateri. De aceea, Curtea a concluzionat că avocatul nu a fost audiat la Curtea de Apel şi nu a putut să recureze valabil în casaţie decizia pronunţată în apel, constituie o violare a art.6 paragraful 3 lit.c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în hotărârea din 29 noiembrie 2004 pronunţată în cauza penală a dlui S.J., condamnat în baza art.120 alin.(2) CP din 1961, a recunoscut ca fiind încălcat dreptul dlui S.J. la apărare, drept garantat de art.6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, deoarece instanţa de recurs a judecat recursul ordinar al procurorului în lipsa condamnatului şi apărătorului acestuia. În acest caz, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a aplicat direct art.6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, dându-i prioritate faţă de art.432 alin (1) din CPP.

Astfel, art.6 paragraful 3 lit.c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale obligă legiuitorul să asigure prin lege dreptul condamnatului să participe personal şi să fie asistat de un apărător ales cu care a încheiat contract, la judecarea cauzei penale la toate etapele procesului penal, iar instanţele judecătoreşti să asigure real participarea acuzatului şi apărătorului său ales la proces. Deoarece art.432 alin.(1) CPP nu asigură în mod legislativ dreptul condamnatului de a participa la judecarea recursului ordinar declarat de el sau de apărătorul său şi de a se apăra la această etapă a procesului penal, prevederile lui sunt contrare art.6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În această situaţie, Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie, conform art.4 alin.(2) şi art.8 alin.(1) din Constituţie, art.2 alin.(2) şi (3) din CPP, art.7 alin.(5) din CPP, trebuia să aplice direct art.6 paragrafele 1 şi 3 lit.c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi să asigure participarea lui E.A. şi a apărătorului la judecarea recursului ordinar.

Neasigurarea dreptului condamnatului E.A. de a participa şi de a fi asistat de apărătorul ales la judecarea recursului ordinar constituie temei prevăzut de art.453 alin.2) lit.c) CPP pentru recurs în anulare împotriva deciziei Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 30 mai 2005.

2. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie şi în fond este nelegală din următoarele motive. Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău şi Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie au stabilit corect, în baza probelor circumstanţele faptei săvârşite de E.A. însă au încadrat incorect acţiunile lui în baza art.145 alin.(1) raportat la art.27 CP ca tentativă de omor intenţionat. Atât în doctrina dreptului penal, cât şi în practica judiciară este unanim recunoscut faptul că tentativa de omor intenţionat se săvârşeşte numai cu intenţie directă, adică atunci când acţiunile vinovatului demonstrau faptul că el a prevăzut survenirea morţii, dorea aceasta, dar sfârşitul letal nu a survenit din cauza circumstanţelor ce nu depind de voinţa lui (vezi, de exemplu, Codul penal, comentat şi adnotat, Editura „Cartier Juridic”, Chişinău, 2005, pag. 31-35, 52-54, 210-222; sau p. 3 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 15 noiembrie 1993 „Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat”).

407

Aceste concluzii ştiinţifice şi practice se bazează pe dispoziţiile art.17 şi art.27 din CP, conform cărora tentativă de infracţiune este o activitate îndreptată nemijlocit, spre săvârşirea unei infracţiuni dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, aceasta nu şi-a produs efectul, iar intenţia indirectă este posibilă doar în cazul în care făptuitorul admite conştient urmările survenite, dar nu şi posibilitatea survenirii lor. Recunoaşterea săvârşirii tentativei de infracţiune cu intenţie indirectă ar însemna legiferarea condamnării persoanei bazate pe presupunerea despre posibilitatea survenirii unor consecinţe şi ar conduce la încălcarea principiului prezumţiei nevinovăţiei garantat de art.21 din Constituţie, art.8 din CPP şi art.6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Prima instanţă a reîncadrat în sentinţă acţiunea lui E.A. din baza art.151 alin.(1) din CP în baza art.145 alin.(1) raportat la art.27 din CP, din motivul că, în şedinţa de judecată, s-a stabilit că E.A. „nu a vrut să-l omoare pe minorul S.A.”, adică nu a avut scopul, dorinţa de a-l omorî pe S.A. Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău, admiţând apelul procurorului. a recunoscut ca fiind constatat faptul că „A.E. îşi dădea seama de consecinţele care pot surveni, inclusiv, de posibilitatea decesului pătimitului, însă în mod conştient admitea şi aceste urmări”. Astfel, Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău, ca şi prima instanţă, a ajuns la concluzia că E.A. nu a dorit să-l omoare pe S.A. Însă, considerând că E.A. a admis conştient nu numai vătămarea gravă a integrităţii corporale a părţii vătămate, ci şi posibilitatea decesului ei, i-a încadrat neîntemeiat acţiunile în baza art.145 alin.(1) raportat la art.27 din CP şi l-a condamnat pentru tentativă de omor săvârşit cu intenţie indirectă. Exact aceleaşi constatări au fost făcute şi de Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie în decizia din 30 mai 2005, însă instanţa de recurs nu a corectat eroarea comisă de Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău, ci a respins recursul ordinar al avocatului ca fiind inadmisibil şi neîntemeiat. De aceea, deciziile Colegiilor penale al Curţii de Apel Chişinău şi al Curţii Supreme de Justiţie menţionate urmează a fi casate ca fiind contrare art.17 şi 27 CP, art.145 alin.(1) din CP, art.8 CPP, art.21 din Constituţie şi art.6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. 3. Articolul 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale garantează oricărei persoane, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de Convenţie au fost încălcate, dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. Conform art.432 alin.(3) din CPP, decizia prin care recursul ordinar a fost respins ca fiind inadmisibil nu poate fi supus niciunei căi de atac. Considerăm că art.432 alin.(3) din CPP contravine art.9 alin.(1) CPP, art.16 din Constituţie şi art.14 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care proclamă egalitatea tuturor persoanelor în faţa legii şi autorităţilor. Prin dispoziţiile art.432 alin.(3) din CPP, persoanele, în privinţa cărora recursul ordinar este respins ca fiind inadmisibil, sunt discriminate faţă de persoanele, ale căror recursuri au fost admise, deoarece ultimele au dreptul la recurs în anulare, iar primele – nu.

În afară de aceasta, art.432 alin.(3) din CPP contravine şi art.13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

De aceea, E.A., în baza art.4 alin.(2), art.8 alin.(1), art.16 din Constituţie, art.2 alin.(2) şi (3), art.7 şi 452 alin.(1) din CPP, art.13 şi 14 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, are dreptul de a ataca cu recurs în anulare decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 30 mai 2005.

408

Din acest punct de vedere, în baza art.35 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, pentru a epuiza toate căile interne de recurs, adică în ţară, ne adresăm Curţii Supreme de Justiţie cu acest recurs în anulare.

Considerăm că soluţionarea problemelor enunţate în recursul în anulare au importanţă nu numai pentru cazul dat, ci şi pentru practica judiciară din ţară. De aceea, considerăm că recursul în anulare urmează a fi judecat de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie.

În baza temeiurilor şi argumentelor expuse şi a prevederilor art.4 alin.(2), art.8 alin.(1), art.16 din Constituţie, art.2 alin.(3) şi (3), art.7 şi 452 alin.(1) din CPP, art.13 şi 14 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale,

PROPUN:

6. Judecarea prezentului recurs în anulare de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie. 2. Admiterea prezentului recurs în anulare şi casarea în tot a deciziei Colegiului penal al

Curţii Supreme de Justiţie din 30 mai 2005 şi a deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 28 aprilie 2005 în privinţa lui E.A.

3. Pronunţarea unei noi hotărâri prin care ar fi respins apelul procurorului ca fiind neîntemeiat.

4. Menţinerea fără modificări a sentinţei Judecătoriei _________ din 24 februarie 2005 de condamnare a lui E.A. în baza art.151 alin.(1) din CP.

Rugăm să ne informaţi despre data judecării recursului în anulare.

Anexa : 1. Copia sentinţei din 24.02.2005 2. Copia deciziei din 28 aprilie 2005 3. Copia deciziei din 30 mai 2005.

Data_________________ Semnătura__________________

409

ALTE CERERI

CURTEA DE APEL CHIŞINĂU,

mun. Chişinău, str. Teilor 4 __________________________ De la_____________________

_____________________________________

REFERINŢĂ LA APELUL DECLARAT DE PROCUROR ÎMPOTRIVA SENTINŢEI JUDECĂTORIEI ______, MUN. CHIŞINĂU DIN 19.03.2010 ÎN

PRIVINŢA LUI C.M.I.

Prin sentinţa Judecătoriei ___________, mun. Chişinău din 19.03.2010, C.M.I., învinuit în comiterea infracţiunilor prevăzute de art.327 alin.(2) lit.c), 332 alin.(1), 328 alin.(3) lit.a), d) din CP RM, a fost achitat pe motiv că în acţiunile lui lipsesc elementele componenţei infracţiunilor.

În apel procurorul solicită casarea sentinţei, rejudecarea cauzei, pronunţarea unei noi hotărâri prin care C.M. să fie recunoscut culpabil în comiterea infracţiunilor prevăzute de art.327 alin.(2) lit.c), 332 alin.(1), 328 alin.(3) lit.a), d), 84 din CP RM şi condamnat la 10 ani de închisoare.

Argumentele apelului vor fi analizate separat, pe fiecare din cele 6 episoade incriminate. EPISODUL nr.1 Transmiterea patrimoniului ÎM RTR în gestiunea economică a ÎM SCLR. Procurorul invocă aprecierea incorectă a probelor prezentate de învinuire, că în decizia

Consiliului orăşenesc din 22.12.2003 privind situaţia creată la ÎM RTR nu este stipulată expres clauza privind transmiterea patrimoniului public, de la întreprinderea municipală nominalizată, altei întreprinderi, că iniţiatorul transmiterii a fost Primăria, şi nu Consiliul orăşenesc, transmiterea patrimoniului a fost efectuată cu încălcarea legislaţiei, faptul lipsei a 24 de unităţi de mijloace de transport, nu s-au transmis datoriile întreprinderii.

Argumentele recursului au constituit obiectul cercetării judecătoreşti şi ele nu şi-au găsit confirmare în şedinţa de judecată.

410

Analizând probele învinuirii pe acest episod, instanţa de judecată a ajuns la concluzia că învinuirea înaintată lui M.C. în transmiterea patrimoniului ÎM RTR către ÎM SCLR nu este o faptă prejudiciabilă. M.C., deţinând funcţia de primar, în procesul de transmitere a patrimoniului ÎM RTR în gestiunea economică a ÎM SCLR, nu şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, a îndeplinit întocmai hotărârea Consiliului orăşenesc în problema dată, nu a prejudiciat interesele statului.

1.1 . Lipsa faptei infracţiunii se confirmă prin ansamblul de probe, şi anume: Inexistenţa cadrului normativ-juridic indicat de procuror în ordonanţa de învinuire şi în

rechizitoriul de învinuire. În ordonanţa de punere sub învinuire, rechizitoriul de învinuire, lui M.C. i se

incriminează nerespectarea obligaţiunilor ce-i reveneau, prevăzute de art.34 alin.(1) lit.a), b), 34 alin.(2); 84 alin.(2) ale Legii cu privire la administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, care este abrogată, prin adoptarea altei Legi privind administraţia publică locală nr.436-XVI din 28.12.2006.

Art.37 al Legii privind actele legislative din 27.12.2001 dă noţiunea de abrogare, care este definită ca un procedeu tehnico-juridic de suprimare prin care sunt scoase din vigoare prevederile actului legislativ ce nu mai corespund echilibrului dintre cerinţele sociale şi reglementarea legală. În atare condiţii, învinuirea în săvârşirea oricărei infracţiuni nu poate fi efectuată în baza unei Legi anulate, inexistente de facto şi de iure. E de menţionat că Legea din 28.12.2006 era în vigoare şi la etapa înaintării bănuirii şi învinuirii inculpatului. Prin urmare, ordonanţele de bănuire din 17 septembrie 2007, ordonanţele de învinuire tot din 17.09.2007, rechizitoriul de învinuire în privinţa inculpatului sunt nule, nu au suport juridic.

Este nulă şi trimiterea în ordonanţele de punere sub bănuire, învinuire, rechizitoriul de învinuire şi trimiterea la încălcările, chipurile, a „Regulamentului cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor de stat, organizaţiilor, instituţiilor, a subdiviziunilorlor, clădirilor, construcţiilor, mijloacelor fixe” aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.688 din 09.10.1995, deoarece, în conformitate cu decizia Consiliului orăşenesc din 22.12.2003, a avut loc nu transmiterea întreprinderii ÎM RTR altei întreprinderi, ci numirea temporară a unei persoane de a purta răspunderea materială pentru averea transmisă ÎM RTR, fapt pentru care s-a încheiat cu această persoană un contract de administrare a patrimoniului aflat în gestiunea întreprinderii.

1.2. Organul de urmărire penală nu a luat în considerare că, la 29.06.2006, cu mult timp

până la pornirea urmăririi penale, de Inspectoratul Fiscal de Stat a fost depusă cererea de intentare a procesului de insolvabilitate în privinţa ÎM RTR. Prin Hotărârea Curţii de Apel Economică din 27.09.2007 a fost admisă cererea lichidatorului şi a creditorului în persoana Ministerului de Finanţe de a lichida ÎM RTR cu stingerea creanţelor creditoare şi debitoare ale acesteia şi cu aprobarea raportului financiar de lichidare ale debitorului. S-a dispus lichidarea ÎM RTR. Au fost stinse toate obligaţiunile acestei întreprinderi faţă de bugetul de stat şi creanţele faţă de Ministerul Finanţelor în sumă de ______ lei. Camera Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale, prin Decizia sa din 26.11.2007, a radiat ÎM RTR în legătură cu hotărârea Curţii de Apel Economică din 27.09.2007. Astfel, în baza art.154 al Legii insolvabilităţii, art.238-242 CPC, Curtea de Apel Economică, prin hotărârea enunţată, a stins toate datoriile creditoare şi debitoare ale ÎM RTR, inclusiv cele incriminate lui M.C. în dosarul penal respectiv. Şi, prin acest fapt, se poate concluziona lipsa obiectivităţii organului de urmărire penală, care, contrar prevederilor art.254 CPP, nu a luat toate măsurile prevăzute de lege pentru a cerceta sub toate aspectele, complet şi obiectiv, circumstanţele cauzei în scopul stabilirii adevărului.

411

Din cele menţionate în punctul anterior, se poate concluziona că atât la momentul înaintării învinuirii, cât şi în cel al terminării urmăririi penale, problemele ce ţin de aşa-numitul prejudiciu material au fost abordate şi soluţionate printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Statul nu a fost prejudiciat material.

1.3. Nu există componenţa infracţiunii şi din motivul că, prin lichidarea ÎM RTR,

statului nu i s-a cauzat niciun prejudiciu material. Conform contractelor privind cesiunea datoriei din 10.09.2001, datele Ministerului Finanţelor din 11.04.2007, se atestă primirea creditelor, formarea datoriei faţă de bugetul de stat cu mult timp înainte de alegerea lui M.C. în calitate de primar. Nu se contestă faptul că, în conformitate cu Hotărârea Guvernului RM nr.438 din 10.05.2000 „Cu privire la reorganizarea A.R.P. „Termocomenergo”, acordurile de alocare a creditelor nr.12”C”, 13, 13”C” din 10.09.2001, ÎM RTR a fost obligată să la la evidenţă sumă de _____ lei de la fosta A.R.P. „Termocomenergo” formată la situaţia de 01.04.2000. Creditul a fost alocat fără calcularea dobânzii, penalităţii şi fără întocmirea contractului de gaj. La situaţia din 01.04.2007, suma totală a datoriei faţă de Ministerul Finanţelor pe creditul intern constituia în total ______ lei; toată suma datoriei este cu termen expirat (informaţia semnată de ex-ministrul finanţelor dl M.P.).

De fapt şi de iure, lui M.C. i se încriminează datoriile istorice pe care le avea A.R.P. „Termocomenergo”, datorii, care s-au format cu 10-20 de ani în urmă. Această concluzie derivă nemijlocit din conţinutul contractului nr.13 „C” din 10.09.2001. Conform p.1.1 al acestui contract : ”Suma datoriei pe creditul primit „Debitorul iniţial” conform contractului f/n din 31 decembrie 1998 „Privind reperfectarea datoriilor ARP „Termocomenergo” aferente creditelor eliberate cu garanţie de stat în creditul intern al Ministerului Finanţelor” de la Ministerul Finanţelor ţinându-se cont de dobânzile şi penalităţile calculate la situaţia din 01 aprilie 2000 se transmite „noului debitor” (ÎM RTR - n.n.), care la asupra sa obligaţia de a stinge datoria faţă de „creditor”, şi anume, suma de ______ lei, care se perfectează în datorie de credit intern faţă de „Creditor” în sumă totală de _______ lei”.

În realitate, ÎM RTR nu a primit real niciun credit, niciun bănuţ, preluând formal doar datoriile A.R.P. „Termocomenergo”. Actualmente, autorii învinuirii solicită condamnarea lui M.C. şi pentru aceste datorii istorice ale unui agent economic, datorii restructurate de mai multe ori de către reprezentanţii statului, datorii cu care el nu are nicio legătură.

Este important să luăm în considerare că Primăria din or. _____ nici nu a luat la evidenţă datoriile istorice ale A.R.P. „Termocomenergo”. Acest fapt se confirmă prin hotărârea Consiliului orăşenesc ______din 01.06.2000, copia procesului-verbal al căreia a fost anexată la materialele dosarului. Printr-o altă decizie a Consiliului orăşenesc din 10.11.2000 a fost creată ÎM RTR, primăria fiind obligată să transmită prin contract în gestiune economică patrimoniul fostei filiale _______ a A.R.P. „Termocomenergo”.

Prin urmare, M.C. care, în anul 2000, nu deţinea postul de primar, nu poartă răspundere pentru deciziile Consiliului orăşenesc şi ale primăriei emise în anul 2000.

1.4. Organul de urmărire penală a încercat să inducă instanţa de judecată în eroare,

menţionând, că nu a existat nicio decizie a Consiliului orăşenesc ______cu privire la lichidarea ÎM RTR. În materiale dosarului este anexată decizia Consiliului orăşenesc ______ cu nr.__ din 22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM RTR şi Dispoziţia primarului cu nr.__ din 25.12.2003 „Cu privire la executarea deciziei Consiliului orăşenesc ______ nr.__ din 22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM RTR.

Ambele documente creează baza normativ-juridică a acţiunilor întreprinse de M.C. în vederea transmiterii patrimoniului ÎM RTR. Învinuirea adusă lui M.C., precum că el, în lipsa deciziei Consiliului orăşenesc ______ a decis ilegal transmiterea patrimoniului proprietate publică a Primăriei ______ din gestiunea economică a în gestiunea economică a ______ or.

412

______, fără întocmirea bilanţului de divizare şi transmiterii spre aprobare către Consiliul orăşenesc ______ a actului de primire-predare, fără preluarea la evidenţă a pasivelor şi activelor întreprinderii, astfel nefiind preluate datoriile faţă de buget în sumă de ______ mii lei, datoriile faţă de Ministerul Finanţelor la situaţia din 01.01.2003 pentru acordarea creditelor în sumă de ______mln ______mii lei, precum şi datoriile întreprinderilor şi persoanelor fizice faţă de ÎM RTR pentru agentul termic livrat în sumă de ______lei., este absolut nefondată. Atât în cadrul urmăririi penale, cât şi în instanţa de judecată, M.C. a afirmat că toate acţiunile lui referitoare la transmiterea patrimoniului proprietate publică a Primăriei ______ din gestiunea economică a ÎM RTR în gestiunea economică a ÎM SCLR au fost întreprinse în strictă conformitate cu Decizia Consiliului orăşenesc ______ cu nr.______din 22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM RTR. Este nu numai ilegal, dar şi o probă a persecuţiei din partea organului de urmărire penală să afirmi, să indici în Ordonanţa de punere sub învinuire, rechizitoriul de învinuire, precum că Decizia Consiliului orăşenesc ______ cu nr.______ din 22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM RTR, nu există. Despre Decizia nominalizată s-a ştiut şi în timpul urmăririi penale. În actul reviziei economico-financiare tematice la Primăria oraşului ______ pe perioada 01.01.2001–31.01.2007 se invocă şi se analizează Decizia nominalizată.

E de menţionat că M.C. întocmai a îndeplinit Decizia Consiliului orăşenesc ______cu nr.______ din 22.12.2003. În conformitate cu Decizia menţionată, el a fost obligat:

- să prezinte procurorului raionului materialele respective pe faptul abuzului de putere din partea dlui A.C. privitor la încheierea şi semnarea contractului de vânzare a patrimoniului public al fondatorului. Această indicaţie a fost realizată prin expedierea procurorului raionului la data de 12.01.2004 a copiei Deciziei şi a contractului de cumpărare-vânzare;

- să numească temporar o persoană de răspundere materială la ÎM RTR şi să încheie cu ea contract de administrare a patrimoniului aflat în gestiunea întreprinderii. Şi această indicaţie a fost realizată. Prin Dispoziţia primarului din 25.12.2003 dl V.P. a fost numit, prin cumul, temporar, ca persoană responsabilă de patrimoniul aflat în gestiunea economică a ÎM RTR începând cu data de 01.01.2004;

- să finalizeze inventarierea bunurilor materiale şi în cazul descoperirii unor acţiuni culpabile să înainteze materialele respective organelor de drept pentru investigarea cazului infracţional. Pentru realizarea acestui punct, primarul a instituit comisia de primire-predare a patrimoniului aflat în gestiunea ÎM RTR în frunte cu viceprimarul dl S.R., fiind stabilit termenul de 7 zile. Conform actului de primire-predare a întreprinderii din 16.07.2004, a fost efectuată transmiterea patrimoniului proprietate publică din gestiunea economică a ÎM RTR în gestiunea economică a ÎM SCLR or. ______, act aprobat la 16.08.2004 de dl C. Prin urmare, M.C. a îndeplinit toate prevederile ce se conţin în Decizia Consiliului orăşenesc ______ cu nr.______ din 22.12.2003. Abateri de la prevederile Deciziei menţionate primarul nu a admis, prin urmare, el nu şi-a depăşit atribuţiile sale de serviciu.

Din cele relatate, se poate concluziona că M.C. nu a fost iniţiatorul transmiterii patrimoniului de la o întreprindere municipală la alta. Iniţial, a fost emisă decizia Consiliului orăşenesc _________ cu nr._____ din 22.12.2003; ulterior, peste 3 zile a fost emisă Dispoziţia primarului cu nr.___ din 25.12.2003 „Cu privire la executarea deciziei Consiliului orăşenesc _________ nr._______ din 22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM RTR.

1.5. Învinuirea adusă lui M.C., precum că el, în lipsa deciziei Consiliului orăşenesc

_________a decis ilegal transmiterea patrimoniului proprietate publică a Primăriei _________ din gestiunea economică a ÎM RTR în gestiunea economică a ÎM SCLR, fără întocmirea bilanţului de divizare şi transmiterii spre aprobare către Consiliul orăşenesc _________ a actului de primire-predare, fără preluarea la evidenţă a pasivelor şi activelor întreprinderii, astfel nefiind preluate datoriile faţă de buget în sumă de _______mii lei, datoriile faţă de

413

Ministerul Finanţelor la situaţia din 01.01.2003 pentru acordarea creditelor în sumă de ______ mln ______mii lei, precum şi datoriile întreprinderilor şi persoanelor fizice faţă de ÎM RTR pentru agentul termic livrat în sumă de ______lei, este lipsită totalmente de forţă probatorie, deoarece, la situaţia din 01.01.2003, M.C. nu deţinea postura de primar. Învinuirea adusă confirmă doar faptul că lui M.C. i se impută nişte fapte pe care el nu le-a săvârşit şi nici nu putea să le săvârşească. Faptele invocate confirmă încă o dată ideea că ele sunt de natură economică şi nu pot fi incriminate.

1.6 Decizia Consiliului orăşenesc _________ cu nr._____ din 22.12.2003 „Despre

situaţia creată la ÎM RTR şi Dispoziţia primarului cu nr.___ din 25.12.2003 „Cu privire la executarea deciziei Consiliului orăşenesc _________ nr._______ din 22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM RTR sunt documente care creează baza normativ-juridică a acţiunilor întreprinse de M.C. în vederea transmiterii patrimoniului ÎM RTR. Ambele acte normative nu sunt anulate şi creează consecinţe juridice. Ele sunt emise în conformitate cu legislaţia în vigoare. Astfel, conform art.18 alin.2 lit.x) al Legii privind administrarea publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, Consiliul local îndeplineşte pe teritoriul administrat atribuţii privind administrarea bunurilor publice ale oraşului. Conform art.8 al Legii menţionate, Consiliul local decide ca bunurile care aparţin domeniului public de interes local să fie date în administrare întreprinderilor municipale şi instituţiilor publice, să fie concesionate, închiriate sau arendate. În baza art.34 alin.1, pct.2, lit.(f) al aceleiaşi Legi, primarul îndeplineşte în teritoriul administrat atribuţii privind efectuarea inventarierii bunurilor din domeniul public şi cel privat al oraşului şi le administrează, în limitele competenţei. Astfel, ambele acte normative, emise de Consiliu şi Primar, sunt legale.

1.7 Învinuirea lui M.C., precum că el, fiind preşedinte al Comisiei de licitaţie, a realizat

ilegal imobilul ce aparţine ÎM RTR, împreună cu utilajul, reţelele inginereşti care nu au fost luate la evidenţă cu preţul de bilanţ la Primăria or. ______, fapt prin care s-a prejudiciat bugetul local, este absolut neîntemeiată. E de notat că învinuirea nu a indicat anume care imobil a fost realizat ilegal, ce acţiuni ale inculpatului contravin legii. În toate câte se referă la utilaj, e de menţionat că la materialele dosarului sunt anexate mai multe documente ce confirmă faptul transmiterii de către comisia de primire-predare, condusă de R.S., viceprimar, a utilajului ÎM RTR către ÎM SCLR. Astfel, conform actelor de primire-predare, a fost transmis utilajul punctelor termice nr.4, 2 (autogară), 9 (str. Trandafirilor, 26 (MCO) etc. În conformitate cu actul de primire-predare a mijloacelor fixe, comisia a predat mijloace în sumă de ______lei (a se vedea v. f.d.54-62).

Din punctul de vedere enunţat, trimiterea în cererea de apel, precum că a avut loc lipsa a 24 de unităţi de transport este neîntemeiată şi din considerentele neimputării lui M.C. a acestui segment de învinuire.

1.8 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate. După cum s-a menţionat anterior, el a

îndeplinit cu exactitate Decizia Consiliului orăşenesc _________ cu nr._____ din 22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM RTR. Conform p.a) al art.29 al Legii privind administraţia publică locală nr.436-XVI din 28.12.2006 una din atribuţiile de bază ale primarului constă în obligaţiunea sa de a îndeplini, a executa deciziile consiliului local. M.C. nu era în drept să nu execute Decizia Consiliului orăşenesc _________ cu nr._____ din 22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM RTR, deoarece ea este adoptată în conformitate cu prevederile art.43 al legii menţionate, care stipulează imperativ că deciziile privind administrarea bunurilor ce ţin de domeniul public şi privat sunt de competenţa consiliului raional. Legislaţia naţională şi practica judiciară respectă principiul caracterului personal al răspunderii penale.

414

Astfel, art.6 al CP stabileşte că persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru faptele săvârşite de ea şi numai în cazul existenţei vinovăţiei. Potrivit legii penale, nimeni nu poate fi tras la răspundere penală pentru fapta altuia. Aceste prevederi ale legislaţiei sunt confirmate şi de practica judiciară. Astfel, prin Decizia Colegiului penal lărgit din 01.04.2008 în privinţa lui L.B. (dosarul nr.1ra-337/08), Curtea Supremă de Justiţie a statuat: ”Conform principului caracterului personal al răspunderii penale, stipulat în art.6 CP, persoana poate fi supusă răspunderii penale numai pentru faptele pe care ea însăşi le-a săvârşit cu vinovăţie. L.B. nu poate fi atras la răspundere penală pentru hotărârile colectivului de muncă al FAI „Anina” prin care s-a hotărât punerea în gaj a bunurilor acestei întreprinderi”.

Un alt exemplu, care a fost examinat de Judecătoria sect. _________, mun. Chişinău este dosarul lui S.U. în sentinţa de achitare a căruia este invocat acelaşi principiu al caracterului personal al răspunderii penale.

1.9 Învinuirea imputată contravine art.1, protocolul 4 la Convenţia Europeană pentru

Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului care prevede că nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală. În cazul dat C.M. I. nu are nicio legătură cu contractele de credit, care au fost încheiate cu 15-20 de ani în urmă şi cu presupusul prejudiciu cauzat statului.

1.10 Segmentul învinuirii aduse lui M.C., precum că el: „Continuând activitatea sa

criminală, după transmiterea ilegală a ÎM RTR în perioada 2004-2005, fără aprobarea de către Consiliul orăşenesc _________ a înstrăinării utilajului întreprinderii date, ilegal a realizat diferitelor persoane fizice şi juridice în cadrul licitaţiilor efectuate de el, fiind în calitate de preşedinte al Comisiei de licitaţie, imobilul ce aparţine ÎM RTR, împreună cu utilajul, reţelele inginereşti care nu au fost luate la evidenţă cu preţul de bilanţ la Primăria or. _______, fapt prin care s-a prejudiciat bugetul local în sumă de _______lei” este iarăşi un exemplu evident al încălcării dreptului lui M.C. la apărare, al principiului prezumţiei nevinovăţiei.

Nu pot fi considerate ca învinuire frazele generale precum că el a realizat ilegal diferitelor persoane fizice şi juridice în cadrul licitaţiilor efectuate imobilul ce aparţine ÎM RTR, împreună cu utilajul, reţelele inginereşti care nu au fost luate la evidenţă cu preţul de bilanţ la Primăria or. _______, fapt prin care s-a prejudiciat bugetul local în sumă de _______lei”. Rămâne să ghicim, să presupunem căror persoane fizice şi juridice în cadrul licitaţiilor efectuate le-au fost realizate bunurile respective, în cadrul căror licitaţii nu a fost decizia Consiliului orăşenesc etc. În conformitate cu prevederile art.6 par. 3 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, ale art.64 CPP, orice acuzat are dreptul de a fi informat în mod amănunţit asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa. Conform art.281 CPP, formularea învinuirii se efectuează cu indicarea datei, locului, mijloacelor şi modului de săvârşire a infracţiunii etc. În cazul de faţă, M.C. nici nu se poate apăra, deoarece învinuirea este neconcretă.

Pornind de la sintagma conţinută în învinuirea din acest episod, precum că el, fiind în calitate de preşedinte al comisiei de licitaţie a înstrăinat ilegal imobilul, ce aparţine ÎM RTR, împreună cu utilajul, reţelele inginereşti care nu au fost luate la evidenţă cu preţul de bilanţ la Primăria or. ______, fapt prin care s-a prejudiciat bugetul local în sumă de ______lei, putem afirma că şi aceste ipotetice învinuiri sunt lipsite de temei legal. Astfel, nicio licitaţie realizată sub preşedinţia lui M.C. nu este anulată. Cu adevărat, Procuratura raionului _________ a încercat să conteste un şir de licitaţii, dar instanţele de judecată au respins ca nelegitime cererile de chemare în judecată înaintate de procuror. Astfel, prin decizia Colegiului civil al Curţii de Apel Chişinău din 04.11.2008 a fost respins recursul declarat de către procurorul Procuraturii r. _________ cu menţinerea în vigoare a încheierii Judecătoriei or. _________ din 07 mai 2008 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Procurorului raionului

415

_________ în interesele statului şi ale societăţii împotriva Comisiei de licitaţie a Primăriei or. _________ cu privire la anularea:

- procesului-verbal al licitaţiei nule nr.14 din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie de vânzare a garajului cu nr.cadastral ______din or. _________ str. ______, cu preţul iniţial de ______ lei şi a procesului-verbal privind rezultatele negocierilor directe nr.15 din 05.10.2005, prin care lotul dat i-a fost adjudecat cet. E.V. cu preţul final de ______ lei;

- procesului-verbal nr.1 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie de vânzare a cazangeriei cu anexe din or. _________ str. ______, cu preţul iniţial de ______mii lei şi a procesului-verbal nr.2 privind rezultatele negocierilor directe privind vânzarea bunului dat cet. I.C. la preţul final de ______lei;

Martorul I.C. a explicat, că, în a.2005 în Monitorul Oficial a văzut că se vinde cazangeria din ______. Având bani, a hotărât să o cumpere. A fost la Primărie, a scris cerere, a achitat taxa şi i-au spus pe ce dată să vină să participe la licitaţie. A venit în ziua numită, era la licitaţie încă lume, dar nu ţine minte câţi pretendenţi la acest obiect au fost. Ce sumă concretă a achitat tot nu ţine minte, banii i-a achitat la bancă, casiera primăriei i-a dat contul şi după ce a achitat a adus înapoi cecul;

- procesului-verbal nr.7 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie de vânzare a clădirii fostei Bibliotecii din or. ______, str. ______, cu preţul iniţial de ______ lei şi a şi procesului-verbal nr.8 cu privire rezultatele negocierilor directe privind vânzarea bunului dat cet. E.V., reprezentant SRL AS cu sediul în mun. Chişinău, director fiind S.N., cu preţul final de ______lei;

- procesului-verbal nr.6 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie cu vânzarea clădirii fostului comisariat militar din or. _________ str.______, cu preţul iniţial de ______mii lei şi procesului-verbal nr.7 din 05.10.2005 cu privire la rezultatele negocierilor directe privind vânzarea bunului dat cet. C.L., cu preţul final de ______ lei;

Martorul L.C. a explicat faptul că în 2005 a citit în ziar un anunţ că se vând la licitaţie clădiri. S-a dus la Primărie şi a procurat la licitaţie clădirea din str. ______ or. ______, la licitaţie a participat personal ea.

- procesului-verbal al licitaţiei nule nr.13 din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie cu vânzare a garajului cu numărul cadastral ______din or. _________ str. ______, la preţul iniţial de ______ lei şi a procesului-verbal privind rezultatele negocierilor directe nr.14 din 05.10.2005, prin care lotul dat i-a fost adjudecat cet. C.P. la preţul final de ______ lei.;

- procesului-verbal al licitaţiei nule nr.10 din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie de vânzare a garajului f/n cu numărul cadastral ______din or. _________ str. ______, la preţul iniţial ______ lei şi a procesului-verbal privind rezultatele negocierilor directe nr.11 din 05.11.205, prin care lotul dat i-a fost adjudecat cet. D.V. la preţul final de ______ lei;

- procesului-verbal al licitaţiei nule nr.12 din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie de vânzare a garajului f/n cu numărul cadastral ______din or. _________ str. ______, la preţul iniţial de ______ lei şi a procesului-verbal privind rezultatele negocierilor directe nr.13 din 05.10.2005, prin care lotul dat i-a fost adjudecat cet. R.A. la preţul final de ______ lei;

- procesului-verbal al licitaţiei nule nr.11 din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie de vânzare a garajului f/n cu numărul cadastral ______din or. _________ str. ______, la preţul iniţial ______ lei şi a procesului-verbal privind rezultatele negocierilor directe nr.12 din 05.11.205, prin care lotul dat i-a fost adjudecat cet. S.R. la preţul final de ______ lei;

- procesului-verbal nr.5 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie de vânzare a punctului termic din or. _________ str. ______, cu preţul iniţial de 13 mii lei şi procesului-verbal nr.6 din 05.10.2005 cu privire la rezultatele negocierilor directe privind vânzarea bunului dat cetăţeanului. B.S., la preţul final de 13650;

416

- procesului-verbal nr.2 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie de vânzare a punctului termic din or. _________ str. ______, cu preţul iniţial de ______ lei şi procesului-verbal nr.3 cu privire la rezultatele negocierilor directe privind vânzarea bunului dat cetăţeanului G.A. cu preţul final de ______ lei;

- procesului-verbal nr.4 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie de vânzare a punctului termic din or. _________ str. ______, cu preţul iniţial de ______ lei şi procesului-verbal nr.5 cu privire la rezultatele negocierilor directe privind vânzarea bunului dat cetăţeanului B.A., reprezentantul I.I. C-M din or. ______, conducător fiind V.M., la preţul final de ______ lei;

- procesului-verbal nr.3 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie de vânzare a punctului termic din or. _________ str. ______, cu preţul iniţial de ______ lei şi procesului-verbal nr.4 cu privire la rezultatele negocierilor directe privind vânzarea bunului dat cetăţeanului P.V. la preţul final de ______ lei;

Martorul A.P. a explicat că lucrează la Primărie în calitate de contabil-casier. Când se efectuau licitaţiile venea la ea persoana cu banii şi hârtia de la licitaţie şi introducea banii în casă, iar ea îi primea. Se achita 2% acontul de la suma obiectului şi taxa de stat. La licitaţie a fost vândută şi cazangeria. A participat la licitaţie soţul ei - V.P., cetăţeanul G.A., mai erau persoane, dar nu le ţine minte. Persoanele veneau cu buletinul şi ea primea banii. Ea a citit în Monitorul oficial anunţul şi soţul ei a participat la licitaţia cazangeriei de pe str. ______, care era alături de casa lor.

- procesului-verbal nr.8 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie de vânzare a demisolului blocului locativ din or. _________ str. ______, cu preţul iniţial de ______mii lei şi a procesului-verbal nr.9 din 05.10.2005 cu privire la rezultatele negocierilor directe privind vânzarea bunului dat cetăţeanului A.S., la preţul final de ______mii lei;

- procesului-verbal nr.1 din 30.09.2005 cu privire la desfăşurarea licitaţiei de vânzare a încăperii proprietate publică din or. _________ str. ______, cu preţul iniţial de ______ lei şi procesului-verbal nr.2 din 30.09.2005 cu privire la rezultatele licitaţiei privind vânzarea bunului dat SRL Fri în persoana cetăţeanului N.C., la preţul final de ______ mii lei.

Până la efectuarea licitaţiilor, toate obiectele supuse privatizării au fost expertizate în vederea stabilirii preţului lor de piaţă.

Toate licitaţiile s-au finisat cu încheierea contractelor de cumpărare-vânzare, înregistrarea bunurilor la BTI, proprietarii şi-au perfectat toate documentele ce ţin de bunurile procurate.

Prin urmare, nu este nicio probă veridică care ar confirma elementele componenţei de infracţiune incriminate lui M. C.

EPISODUL nr.2 Achitarea restanţei la salariul foştilor salariaţi ai a ÎM ACR şi ÎM RTR din contul

mijloacelor băneşti obţinute în urma comercializării patrimoniului public aflat în gestiunea ÎM RTR

În cererea de apel, procurorul menţionează că instanţa de judecată nu era în drept „să se bazeze pe anumite propuneri ale Judecătoriei _________ şi pe decizia Consiliului orăşenesc pentru a achita restanţa la salariu foştilor salariaţi ai ÎM ACR şi ÎM RTR din contul mijloacelor băneşti obţinute în urma comercializării patrimoniului public aflat în gestiunea ÎM RTR. Pe acest epizod procurorul consideră că M.C. din neglijenţă a executat o decizie ilegală a Consiliului orăşenesc.

Argumentele procurorului sunt neîntemeiate, se contrazic reciproc. Astfel, dacă am accepta argumentul procurorului precum că M.C. a executat din neglijenţă o decizie ilegală,

417

atunci, este cel puţin straniu faptul că învinuitorul de stat cere condamnarea lui C.M. pentru o infracţiune intenţionată.

Analizând probele examinate de către instanţa de judecată şi documentele anexate la materialele dosarului, se poate trage concluzia că lipseşte, cu certitudine, atât latura obiectivă, cât şi cea subiectivă a infracţiunii. Probe în acest sens servesc:

2.1 Depoziţiile lui M.C. care a declarat că mijloacele financiare obţinute din realizarea

bunurilor în sumă de 318377 lei au fost date la achitarea salariilor foştilor angajaţi ai întreprinderilor municipale în baza deciziei Consiliului orăşenesc _________ nr.__ din 25.11.2004 „Privind propunerea Judecătoriei raionului _______”, şi nu a dispoziţiei primarului. Gestionar şi proprietar al patrimoniului public, conform Legii cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ teritoriale, Legii privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice nr.121, este Consiliul orăşenesc _________ şi numai el decide vânzarea şi repartizarea mijloacelor financiare, dar nu primarul, prin urmare, inculpatul consideră că nu şi-a depăşit atribuţiile de serviciu şi nu a cauzat prejudiciu bugetului local.

2.2. Decizia Consiliului orăşenesc _________ nr.___ din 25.11.2004 „Privind propunerea Judecătoriei raionului ______”. Conţinutul acestei decizii confirmă lipsa intenţiei inculpatului de a prejudicia bugetul local, de a-şi depăşi atribuţiile de serviciu, fiindcă actul normativ menţionat era obligatoriu pentru a fi executat de către M.C. În Decizia enunţată se indică direct necesitatea de a îndrepta mijloacelor financiare obţinute din vânzarea patrimoniului public a oraşului expus la licitaţie spre achitarea restanţei la salariul foştilor salariaţi ai întreprinderilor municipale ACR, ÎM RTR, ÎM SCLR. Organul de urmărire penală nu a supus intenţionat atenţiei prevederile p.2 al deciziei date, care a stabilit persoana competentă pentru achitarea salariilor respective. Punctul citat este formulat în următoarea redacţie: „Se permite ÎM RTR (manager-şef V. P.), (nu M.C. – n.n.) să achite datoriile la salariu în conformitate cu legislaţia în vigoare a RM”. Prin urmare, M.C. nu are nicio atribuţie la plata datoriilor la salariu, fiindcă obligaţiunea de a plăti datoriile la salariu au fost puse de Consiliul orăşenesc _________ pe seama managerului-şef V. P.

2.3.Depoziţiile martorului P., care a explicat că documentele de contabilitate le-au fost transmise lor, dar nu cunoaşte unde sunt ele acum,fiindcă se cerea doar lista salariaţilor cu datorii pentru salariu. A existat hotărârea Consiliului orăşenesc ca din banii veniţi de la realizarea bunurilor să fie achitate datoriile salariale, hotărârea instanţei de judecată nu a văzut-o.

2.4.Prin depoziţiile sale, martorul L.R. a explicat că ştie despre existenţa hotărârii judecăţii de achitare a salariului din contul vânzării bunurilor. Astfel, au existat două documente ce se referă la achitarea salariilor angajaţilor: propunerea instanţei de judecată şi decizia Consiliului orăşenesc ______. Patrimoniul nu a aparţinut ÎM, a fost doar dat în gestiune şi executorul nu putea executa singur hotărârea instanţei de judecată, de aceea s-a şi adoptat decizia menţionată. Nu ţine minte suma datoriilor salariale. Consiliul a hotărât să achite datoriile la salariu prin vinderea patrimoniului.

2.5.Decizia Consiliului orăşenesc _________ nr._____ din 25.11.2004 „Privind propunerea Judecătoriei raionului _______” care este un act normativ legal, emis de Consiliu în baza Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, Legii cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ teritoriale nr.523-XIV din 16.07.1999, a Legii privind finanţele publice locale din 16.10.2003 etc. Aceste documente juridice legale, neanulate, constituie cadrul normativ-legal al acţiunilor întreprinse de factorii de decizie ai raionului.

418

2.6 Lipsa componenţei de infracţiune în acţiunile lui M.C. se confirmă şi prin inexistenţa cadrului normativ-juridic indicat de procuror în ordonanţa de învinuire şi în rechizitoriul de învinuire.

În ordonanţa de punere sub învinuire şi în rechizitoriul de învinuire, lui M.C. i se incriminează nerespectarea obligaţiunilor ce-i reveneau prevăzute de art.34 alin.(1) lit.a), b), 34 alin.(2); 84 alin.(2) ale Legii cu privire la administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, care este abrogată prin adoptarea altei Legi privind administraţia publică locală nr.436-XVI din 28.12.2006.

Art.37 al Legii privind actele legislative din 27.12.2001 conţine noţiunea de abrogare, care este definită ca un procedeu tehnico-juridic de suprimare prin care sunt scoase din vigoare prevederile actului legislativ care nu mai corespund echilibrului dintre cerinţele sociale şi reglementarea legală. În atare condiţii, învinuirea de săvârşire a oricăror infracţiuni, nu poate fi efectuată în baza unei Legi anulate, inexistente de facto şi de iure. E de menţionat că Legea din 28.12.2006, de abrogare a legii anterioare, era în vigoare şi la etapa înaintării bănuirii şi învinuirii inculpatului. Prin urmare ordonanţele de bănuire din 17 septembrie 2007, ordonanţele de învinuire tot din 17.09.2007, rechizitoriul de învinuire în privinţa inculpatului sunt nule, nu au suport juridic.

Este nulă şi trimiterea în ordonanţele de punere sub bănuire, învinuire, rechizitoriul de învinuire şi trimiterea la încălcările Legii cu privire la Programul de privatizare pentru anii 1997-1998, lege abrogată încă la 29.06.2007.


îndeplinit cu exactitate Decizia Consiliului orăşenesc _________ nr._____ din 25.11.2004 „Privind propunerea Judecătoriei raionului _____”. Conform p.a) al art.29 al Legii privind administraţia publică locală nr.436-XVI din 28.12.2006, una dintre atribuţiile de bază ale primarului constă în obligaţiunea sa de a îndeplini, a executa deciziile consiliului local. M.C. nu era în drept să nu execute Decizia Consiliului orăşenesc _________ cu nr._____ din 25.11.2004, deoarece este adoptată în conformitate cu prevederile art.43 al legii din 28.12.2006, care stipulează imperativ că este de competenţa consiliului raional de a decide privind administrarea bunurilor ce ţin de domeniul public şi privat. Legislaţia naţională şi practica judiciară respectă principiul caracterului personal al răspunderii penale.

Astfel, art.6 al CP stabileşte că persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru faptele săvârşite de ea şi numai în cazul existenţei vinovăţiei. Potrivit legii penale, nimeni nu poate fi tras la răspundere penală pentru fapta altuia.

Aceste prevederi ale legislaţiei sunt confirmate şi de practica judiciară. Astfel, prin Decizia Colegiului penal lărgit din 01.04.2008 în privinţa lui L.B. (dosarul nr.1 ra-337/08), Curtea Supremă de Justiţie a statuat: „Conform principului caracterului personal al răspunderii penale, stipulat în art.6 CP, persoana poate fi supusă răspunderii penale numai pentru faptele pe care ea însăşi le-a săvârşit cu vinovăţie. L.B. nu poate fi tras la răspundere penală pentru hotărârile colectivului de muncă al FAI „Anina” prin care s-a hotărât punerea în gaj a bunurilor acestei întreprinderi”.

Un alt exemplu, care a fost examinat de Judecătoria sect. _________ din mun. Chişinău, este dosarul lui S.U. în sentinţa de achitare a căruia este invocat acelaşi principiu al caracterului personal al răspunderii penale.

2.8 Învinuirea adusă lui M.C. în episodul dat este iarăşi neconcretă; efectuată cu încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil. Organul de urmărire penală nu a indicat data, locul, anul săvârşirii infracţiunii, acţiunile concrete, care au fost considerate ca prejudiciabile, motivul şi scopul acţiunilor etc. În conformitate cu prevederile art.6 par. 3 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art.64 CPP orice acuzat are dreptul să fie informat în mod amănunţit asupra

419

naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa. Conform art.281 CPP, formularea învinuirii se efectuează cu indicarea datei, locului, mijloacelor şi modului de săvârşire a infracţiunii etc. În cazul de faţă, M.C. nici nu se poate apăra, deoarece învinuirea este neconcretă.

2.9 Organul de urmărire penală nu a luat în considerare nici faptul că iniţiatorul emiterii

unei decizii a Consiliului orăşenesc în problema achitării restanţelor la salariu a fost un organ special de stat – instanţa de judecată, propunere acceptată de Consiliul orăşenesc _______, care, prin Decizia nr._____ din 25.11.2004, a decis ca mijloacele financiare obţinute din vânzarea patrimoniului public să fie îndreptate la achitarea restanţei la salariu foştilor lucrători ai ÎM ACR, ÎM RTR. Şi prin această circumstanţă se confirmă lipsa intenţiei lui M.C. de a prejudicia bugetul local; faptul că el nu şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, nu a întreprins anumite acţiuni de sine stătător; dl M.C. a îndeplinit întocmai decizia Consiliului orăşenesc nr.___ din 25.11.2004.

2.10 E de menţionat, în mod special, ilegalitatea pornirii urmăririi penale şi pe acest

episod al învinuirii. În conformitate cu ordonanţa procurorului din 27.03.09, lui M.C. i se incriminează că: „Nelegitim a fost emisă decizia Consiliului orăşenesc _________ nr.6/27 din 25.11..2004, întru îndreptarea finanţelor obţinute din vânzarea patrimoniului public la achitarea restanţei la salariu foştilor salariaţi ai ÎM ACR şi ÎM RTR, ce a cauzat un prejudiciu bugetului local în sumă de _____ lei.” (v. 1, f.d.1-2). O astfel de învinuire constituie un nonsens juridic. Prima întrebare care apare este acea care se referă la esenţa acestei incriminări:

- de ce M.C., care nu era preşedinte al Consiliului orăşenesc, trebuie să răspundă pentru emiterea deciziei nominalizate?;

- în baza căror fapte juridice concrete procurorul a ajuns la concluzia că decizia Consiliului orăşenesc _________ nr.__ din 25.11..2004 este nelegitimă, deoarece în materialele dosarului lipsesc datele, care ar confirma anularea acestei decizii;

- care este vinovăţia lui M.C., chiar dacă am accepta ipotetic, învinuirea care i se aduce; care sunt şi cum se manifestă presupusele acţiuni ale inculpatului? Care elemente constituie latura obiectivă, cea subiectivă a infracţiunii?

Este imposibil a comenta o astfel de învinuire, care mai degrabă este un nonsens juridic, decât un act procesual-penal. Cred că numai comentariul ce se conţine în p.2.10 ar fi suficient pentru a pronunţa şi pe acest episod al învinuirii o sentinţă de achitare.

EPISODUL nr.3 M.C. este învinuit în faptul că, deţinând funcţia menţionată, repetat depăşind în mod

vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, contrar deciziei Consiliului orăşenesc _________ nr.13/28 din 13.11.2003, prin care s-a dispus Primăriei _________ formarea comisiei de lichidare şi declanşare a procedurii de insolvabilitate la ÎM ACR, prin dispoziţia sa nr.__ din 14.11.2003, a transmis ilegal către ÎM RTR, imobilul ÎM ACR, fără preluarea datoriilor acestei întreprinderi, fapt care a prejudiciat bugetul cu _____ lei.

În cererea de apel, procurorul menţionează că Consiliul orăşenesc _____ nu era în drept să iniţieze lichidarea întreprinderii ACR; nu este întemeiată concluzia instanţei de judecată precum că primarul a îndeplinit întocmai decizia Consiliului orăşenesc _________nr.______ din 13.11.2003.

Şi în acest episod al învinuirii fapta imputată nu este prejudiciabilă. 3.1 M.C. a declarat că, în baza deciziei Consiliului orăşenesc _________nr.__ din

13.11.2003, s-a dispus formarea comisiei de lichidare a ÎM ACR şi s-a obligat Primăria or.

420

_____ să transmită până la 20.11.2003 patrimoniul proprietate publică a oraşului din gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM RTR. Pentru executarea deciziei Consiliului, el (M.C.) a emis dispoziţia nr._____ din 14.11.2003 „Cu privire la instituirea comisiei de lucru”. Consiliul orăşenesc este organ reprezentativ şi legislativ al populaţiei din teritoriul primăriei, precum şi fondator al întreprinderilor municipale, prin urmare, are drept să decidă lichidarea întreprinderii înfiinţate în baza legislaţiei în vigoare fără trecerea drepturilor şi obligaţiilor pe cale succesorală la alte persoane, primarul este organ executiv şi este obligat să execute dispoziţiile Consiliului.

Depoziţiile lui M.C. cu privire la legalitatea acţiunilor sale în legătură cu emiterea dispoziţiei nr._____ din 14.11.2003 „Cu privire la instituirea comisiei de lucru” se confirmă obiectiv de materialele dosarului.

3.2 Organul de urmărire penală, imputând episodul analizat, nu a luat în considerare

existenţa deciziei Consiliului orăşenesc _________ nr.______ din 13.11.2003 „Cu privire la transmiterea patrimoniului din gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM SCLR” în care se invocă:

În legătură cu situaţia creată la ÎM ACR, lipsa de venituri, acumularea datoriilor debitoriale şi creditoriale, imposibilitatea încasării de la populaţie a plăţilor pentru serviciile comunale, în temeiul Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, Legii cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale nr.523-XIV din16.07.1999, Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845-XII din 01.1992, Consiliului orăşenesc _________în decizia nominalizată a decis că:

- Primăria or. ____ va transmite, până la 20.11.2003, patrimoniul proprietate publică a oraşului din gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM SCLR.

- Transmiterea patrimoniului se va efectua conform Regulamentului cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor de stat, a subdiviziunilor lor etc.

- ÎM SCLR va efectua modificările respective în statutul întreprinderii, va întocmi organigrama şi statele-tip de personal şi le va prezenta spre aprobare.

3.3 Învinuirea imputată se infirmă şi de expertul R.R., care a explicat faptul că, în 2007,

a fost autorizat să efectueze revizia economico-financiară tematică la Primăria or.____. Decizia nr.___, în procesul reviziei nu a fost prezentată şi, după părerea lui, deciziile Consiliului orăşenesc sub nr.13/28 şi ______, fiind emise în aceeaşi zi, sunt contradictorii, prima decizie a fost de a nu transmite proprietatea, iar a doua decizie, din aceeaşi zi, a legalizat transmiterea proprietăţii din gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM SCLR. Funcţiile de aprovizionare a oraşului cu apă au trecut în competenţă ÎM SCLR. Între decizia Consiliului ___ şi dispoziţia primarului nr.___2 nu este contradicţie. Conţinutul deciziei nr.___ din 08.07.2004 privind aprobarea proiectului bilanţului de lichidare nu-l cunoaşte, în actul reviziei acest document nu este reflectat. Nu a fost prezentat nici actul de lichidare a ÎM ACR. Nu ţine minte, dacă C. i-a prezentat decizia nr.___ din 13.11.2003 „Cu privire la transmiterea patrimoniului din gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM SCLR în timpul urmăririi penale, înaintând dezacordul său cu actul reviziei.

3.4 Analiza dispoziţiei primarului M.C. cu nr.______ din 14.11.2003 „Cu privire la

instituirea comisiei de lucru” corespunde total cu conţinutul deciziei Consiliului orăşenesc _________nr.______ din 13.11.2003. Astfel, primarul, în scopul transmiterii patrimoniului, proprietate publică a oraşului, din gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM SCLR în temeiul Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, Legii cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale nr.523-XIV din16.07.1999 şi întru executarea deciziei Consiliului orăşenesc _________nr.______ din 13.11.2003:

421

- a numit comisia de lucru, preşedintele cărei a fost viceprimarul R.S.; - a obligat comisia în timp de 2 zile să efectueze transmiterea patrimoniului proprietate

publică a oraşului din gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM SCLR; - a obligat comisia să întocmească actul de transmitere-predare şi să-l prezinte spre

aprobare; - să execute şi alte obligaţii prevăzute de legislaţia în vigoare. Prin urmare, M.C., realizând întocmai decizia Consiliului orăşenesc

_________nr.______ din 13.11.2003, nu şi-a depăşit limitele drepturilor atribuite prin lege. 3.5 Legalitatea dispoziţiei primarului M.C. cu nr.______ din 14.11.2003 „Cu privire la

instituirea comisiei de lucru” se confirmă şi de o altă decizie a Consiliului orăşenesc _________cu nr.___din 08.07.2004, care a aprobat proiectul bilanţului de lichidare a ÎM ACR şi registrul de înregistrare a creanţelor (a se vedea şi anexele nr.1,2,3,4,5. vol. 1, f.d. 216).

Cele relatate sunt confirmate şi de procesul-verbal al şedinţei Consiliul orăşenesc _______ din 08.07.2004 (vol. 1, f.d. 218-219).

Cele menţionate denotă faptul că din cele două decizii ale Consiliului orăşenesc _________sub nr.13/28 şi ______ este confirmată ultima decizie din 13.11.2003 „Cu privire la transmiterea patrimoniului din gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM SCLR.

3.6 Legalitatea deciziei din 13.11.2003 „Cu privire la transmiterea patrimoniului din

gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM SCLR şi a dispoziţiei primarului M.C. cu nr.______ din 14.11.2003 „Cu privire la instituirea comisiei de lucru” sunt confirmate şi de martorii interogaţi în şedinţa de judecată.

Martorul V.B. a explicat faptul că era consilier în Consiliul orăşenesc şi membru al Comisiei servicii comunale şi drumuri. Înainte de şedinţa consiliului, i se dădea ordinea de zi, cu câteva zile înainte de şedinţă se aduna comisia şi se discutau problemele care urmau a fi examinate la şedinţa Consiliului orăşenesc. ÎM ACR a fost lichidată în baza hotărârii Consiliului orăşenesc. S-au transmis bunurile materiale tot prin hotărârea Consiliului şi a dispoziţiei Primarului. ÎM SCLR li s-au transmis activele, pasivele – patrimoniul şi datoriile la salariul angajaţilor. În comisia de transmitere au fost reprezentanţii Primăriei – viceprimarul, contabilul-şef al Primăriei, el, contabilul-şef al întreprinderii, şi alţii. Primea patrimoniul directorul P. şi contabilul-şef de la ÎM SCLR. A fost întocmit şi actul de transmitere de la balanţă la balanţă a fondurilor fixe pentru a nu fi întreruptă aprovizionarea cu apă a oraşului. El a lucrat director la ACR, timp de 1 an şi 6 luni. Datoriile ÎM ACR s-au format din anii 1998-1999. Erau datorii la salariu, apă, servicii comunale. Cine a fost preşedinte al şedinţei Consiliului orăşenesc din 13.11.2003 nu ţine minte, dar nu putea fi C., deoarece acesta era primar. Tot la şedinţa Consiliului orăşenesc a fost aprobată decizia de a vinde bunuri ale întreprinderii ACR pentru lichidarea restanţelor salariale. În toamna 2003, a fost întreruptă aprovizionarea oraşului cu apă, datoria ÎM ACR s-a format timp de 10 ani, au fost nenumărate hotărâri ale instanţelor judecătoreşti despre încasarea datoriilor de la Apă-canal. Datoria la salariu era de peste ____ mii lei.

Martorul L.R. a explicat că ştia despre decizia Consiliului orăşenesc _____, potrivit căreia a fost modificat statutul ÎM SCLR. Anume Consiliul orăşenesc a transmis în gestiunea ÎM SCLR patrimoniul de la ACR, scopul căreia era aprovizionarea oraşului cu apă potabilă. ÎM ACR nu a fost lichidată, au fost transmise doar mijloacele fixe. Datoriile nu puteau fi transmise, deoarece nu este succesor în drepturi. Întrebată fiind dacă au fost luate pasivele la balanţă, ea a răspuns că nu ştie, dar trebuia să fie luate. S-au transmis doar acele mijloace fixe, reţele inginereşti care aprovizionau oraşul cu apă. Ce s-a făcut cu lucrătorii de la ACR nu ştie. Era la curent că este hotărârea judecăţii de achitare a salariului din contul vânzării bunurilor. La acest capitol a fost şi decizia Consiliului orăşenesc ________.

422

Martorul L.Ş. a explicat faptul că a lucrat la ÎM SCLR în calitate de contabil-şef din 1997 până în prezent. Conform deciziei Consiliului orăşenesc a fost iniţiată procedura de lichidare a ÎM ACR, în care se stipula că bunurile întreprinderii municipale Apă-canal urmau a fi transmise ÎM SCLR. A fost creată o comisie, membru al căreia era şi martorul dat. S-a transmis patrimoniul public, care era format din mijloace fixe, mijloace circulante, active în decurs de execuţie, a fost preluată datoria la salariu a angajaţilor „Termocom” şi ACR şi a unei datorii la o firmă „Conservicii”. Ea a fost în comisia de primire-predare a patrimoniului şi a primit patrimoniul, l-a luat la balanţă.

3.7 În legătură cu transmiterea patrimoniului proprietate publică a oraşului din

gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM SCLR, Consiliul orăşenesc ______, prin decizia nr.___ din 20.11.2003, a modificat Statutul, organigrama şi statele de personal ale ÎM SCLR.

Prin urmare, decizia Consiliului orăşenesc _________nr.______ din 13.11.2003 „Cu privire la transmiterea patrimoniului din gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM SCLR a fost îndeplinită fără derogări de la prevederile Legii; îndeplinirea acestei decizii a fost controlată şi verificată prin adoptarea şi a altor decizii nominalizate anterior.

3.8 Componenţa de infracţiune, incriminată lui M.C., lipseşte şi din motivul inexistenţei

cadrului normativ-juridic imputat inculpatului. În ordonanţa de punere sub învinuire, rechizitoriul de învinuire lui M.C. i se incriminează nerespectarea obligaţiunilor ce-i reveneau prevăzute de art.34 al Legii cu privire la administraţia publică locală " nr.123-XV din 18.03.2003, care este abrogată, prin adoptarea altei Legi privind administraţia publică locală nr.436-XVI din 28.12.2006.

Art.37 al Legii privind actele legislative din 27.12.2001 dă noţiunea de abrogare, care este definită ca un procedeu tehnico-juridic de suprimare prin care sunt scoase din vigoare prevederile actului legislativ ce numai corespund echilibrului dintre cerinţele sociale şi reglementarea legală. În atare condiţii, învinuirea în săvârşirea oricărei infracţiuni nu poate fi efectuată în baza unei Legi anulate, inexistente de facto şi de iure. E de menţionat că Legea din 28.12.2006 era în vigoare şi la etapa înaintării bănuirii şi învinuirii inculpatului. Prin urmare, ordonanţele de bănuire din 17 septembrie 2007, ordonanţele de învinuire din tot din 17.09.2007, rechizitoriul de învinuire în privinţa inculpatului sunt nule, nu au suport juridic.


îndeplinit cu exactitate Decizia Consiliului orăşenesc _________nr.______ din 13.11.2003 „Cu privire la transmiterea patrimoniului din gestiunea economică a ÎM ACR în gestiunea ÎM SCLR. Conform p.a) al art.29 al Legii privind administraţia publică locală nr.436-XVI din 28.12.2006 una din atribuţiile de bază ale primarului constă în obligaţiunea sa de a îndeplini, a executat deciziile consiliului local. M.C. nu era în drept să nu execute Decizia Consiliului orăşenesc _________cu nr.______ din 13.11.2003, deoarece ea este adoptată în conformitate cu prevederile art.43 al legii din 28.12.2006, care stipulează, imperativ, că de a decide privind administrarea bunurilor ce ţin de domeniul public şi privat este de competenţa consiliului raional. Legislaţia naţională şi practica judiciară respectă principiul caracterului personal al răspunderii penale.

Astfel, art.6 al CP stabileşte că persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru faptele săvârşite de ea şi numai în cazul existenţei vinovăţiei. Potrivit legii penale nimeni nu poate fi tras la răspundere penală pentru fapta altuia. Aceste prevederi ale legislaţiei sunt confirmate şi de practica judiciară. Astfel, prin Decizia Colegiului penal lărgit din 01.04.2008 în privinţa lui L.B. (dosarul nr.1 ra-337/08) Curtea Supremă de Justiţie a statuat:” Conform principului caracterului personal al răspunderii penale, stipulat în art.6 CP

423

persoana poate fi supusă răspunderii penale numai pentru faptele pe care ea însăşi le-a săvârşit cu vinovăţie. L. B. nu poate fi atras la răspundere penală pentru hotărârile colectivului de muncă al FAI „Anina” prin care s-a hotărât punerea în gaj a bunurilor acestei întreprinderi”.

Un alt exemplu, care a fost examinat de judecătoria sect. _________, mun. Chişinău este dosarul lui S.U. în sentinţa de achitare a căruia este invocat acelaşi principiu al caracterului personal al răspunderii penale.

3.10 Urmărirea penală în privinţa lui M.C. a fost pornită nelegitim. În materialele dosarului (v.1, f.d. 43-44), este anexată Rezoluţia privind neînceperea urmăririi penale din 28,02.2005, emisă de către procurorul raionului ____. În Rezoluţie se constată că: „La 22 noiembrie 2004, sub nr.43 în registrul nr.2 de evidenţă a informaţiilor al Direcţiei Generale Teritoriale a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, a fost înregistrată petiţia anonimă pe faptul lichidării ÎM ACR _______ şi acţiunile nelegitime ale primarului oraşului M.C. în această privinţă”.

Studiind raportul şi materialele prezentate, procurorul a constat că, în cazul dat, acţiunile primarului or. _______ nu întrunesc elementele infracţiunii prevăzute de art.327 din Codul penal – depăşirea atribuţiilor de serviciu şi sunt evidente circumstanţe care exclud urmărirea penală”.

În baza prevederilor art., art.22,287 CPP, art.4 a Protocolului 7 ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului nimeni nu poate fi urmărit de către organele de urmărire penală pentru aceeaşi faptă.

EPISODUL nr.4 Înstrăinarea nelegitimă a bunurilor imobile persoanelor fizice. În cererea de apel, procurorul afirmă că C.L. şi C.L. au procurat bunurile expuse la

licitaţie contrar prevederilor art.34 al Legii cu privire la administraţia public locală, p.1 al Hotărârii Guvernului nr.162 din 19.02.2004, şi ale altor acte normative.

Aceste afirmaţii ale procurorului nu au suport juridic şi se resping prin următoarele probe:

4.1 Prin declaraţiile sale, inculpatul M.C. a menţionat că bunurile proprietate

publică a or. _______ au fost supuse inventarierii în baza actelor, care atestă direct sau indirect apartenenţa acestora, bunuri fără stăpân în actul de inventariere aprobat prin decizia Consiliului nr.2/23 din 08.04.2004 nu au fost incluse, astfel nu a fost încălcată Instrucţiunea Ministerului Finanţelor cu privire la constatarea şi evidenţa bunurilor fără stăpân şi nici Hotărârea Guvernului nr.162 din 19.02.2004.

În ceea ce priveşte depozitul din or. _____ str. _____, M.C. a declarat că, în urma lichidării raionului _____ şi formării judeţului Orhei, în anul 1999, a trecut la gestiunea Primăriei or. _____, fapt confirmat prin actul de lichidare a raionului şi decizia Consiliului raional _____ nr.3/11din 08.06.2004 „Cu privire la executarea Hotărârii Guvernului nr.162 din 19.02.2004” prin care s-au aprobat actele de inventariere şi listele bunurilor imobile ale unităţilor administrativ-teritoriale inclusiv ale or. _____ (Direcţia de Învăţământ, Tineret şi Sport aparţine Consiliului raional _____), iar clădirea fostului comisariat militar din str. _____, conform dosarului de inventariere tehnică de la OCT _____ (extrasul se anexează), niciodată nu a aparţinut Societăţii Antiincendiare, ci Primăriei, fapt confirmat şi prin hotărârea irevocabilă a Curţii de Apel Chişinău din 2006. Persoanele considerate deţinătoare a bunurilor au avut dreptul să se adreseze în contenciosul administrativ cu plângere privind lezarea dreptului de proprietate. SOA s-a adresat în toate instanţele de judecată privind contestarea

424

dreptului de proprietate la care s-a decis respingerea cererii, aceasta fiind declarată neîntemeiată.

Imobilele au fost înregistrate în Registrul cadastral teritorial, conform deciziei Consiliului orăşenesc _________şi Hotărârii Guvernului RM „Despre unele măsuri privind inventarierea bunurilor imobile proprietate a unităţii administrativ-teritoriale şi a statului”, apoi realizate în baza deciziilor Consiliului orăşenesc prin comisiile de licitaţie împuternicite în conformitate cu Legea privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003 şi Hotărârii Guvernului RM nr.1056 din 12.11.1997. Anunţul despre vânzarea imobilelor a fost publicat în Monitorul Oficial al RM, presa naţională, asigurându-se transparenţa efectuării licitaţiei.

4.2 Niciunul din martorii interogaţi nu au confirmat anumite acţiuni ilegale săvârşite de

inculpat. - Martorul L.C. a explicat că, în 2005, ea a luat un ziar unde erau mai multe anunţuri cu

privire la licitaţii şi deoarece îi venise fata din Italia şi avea bani, lor le-a convenit şi ei au cumpărat o clădire în or. _______, în care ginerele C.V. a făcut o spălătorie de maşini. Ce era în acea clădire până atunci ea nu ştie. La licitaţie a fost ea, a plătit 56 mii lei. Au fost şi au văzut clădirea, erau 2 clădiri, dar ale cui erau nu ştie. Nu ţine minte dacă a fost o hotărâre judecătorească privind evacuarea din acea clădire a Direcţiei de învăţământ.

- Martorul L.C. a explicat că, în 2005, a citit în ziar anunţ că se vând la licitaţie clădiri. S-au dus la Primărie şi au procurat la licitaţie clădirea din str. ____ or. _____, la licitaţie a participat personal ea. Ce era înainte în acea clădire, nu ştie. Clădirea era cu două etaje, nelocativă, practic risipită, deteriorată, într-o stare critică, nu ţine minte dacă erau uşi, i se pare că era la intrare uşă, ferestrele erau astupate cu ceva, dar nu ţine minte dacă aveau sticlă. Clădirea au reparat-o capital şi, la moment, o folosesc ca magazin. Era unica pretendentă la acest obiect, nu ţine minte dacă mai era altă lume în sală. Dacă ar fi fost ceva ilegal, ei nu ar fi putut procura acest local. De primar ea nu s-a apropiat niciodată, deoarece nu locuieşte în _______, dar în localitatea vecină. Era o singură clădire cu două etaje în ogradă comună.

- Martorul A.U. a explicat că lucra la Primăria _____ în calitate de arhitect şi specialist în construcţie. S-a format o comisie de primire-predare a patrimoniului în proprietate. Ea era membră, era o listă ce era la evidenţă din contabilitate şi ei ieşeau la faţa locului controlau dacă sunt acele obiecte, care figurează în listă. Erau reprezentanţii Reţelelor termice, care transmiteau bunurile şi ei le primeau. De evaluarea bunurilor nu a fost vorba, doar de cantitate. Tot ea a fost membru al comisiei de inventariere. Ei au făcut inventarierea tuturor bunurilor imobile inclusiv a celor de pe str. _____ şi _____. Nu era în acele clădiri nimic. De la Oficiul cadastral au luat date despre stăpânul clădirilor. Aceste clădiri nu erau înregistrate la Organul cadastral şi erau pe pământul Primăriei, erau nişte clădiri părăsite, nu erau îngrijite, nu era acolo nimeni, nu a văzut niciun paznic, uşile erau încuiate cu lăcate. Acolo nu era nimeni, ea nu a ştiut că este clădirea şcolii. În comisie mai erau inginerul cadastral, contabila P.R.

- Martorul P.G. a explicat că, în 2004-2005, era vicepreşedinte al Consiliului raional şi, un timp, a fost consilier. Depozitele de pe str. _____ erau la balanţa Direcţiei de Învăţământ din 1960, ele şi până acum stau la balanţa Direcţiei de Învăţământ. Nu este niciun document care să le permită să le scoată de la evidenţă. Aceste depozite au fost reînregistrate când au existat judeţele, dar stăpân era Direcţia de Învăţământ. Acolo mai era liceul Ştefan cel Mare. Liceul este structura consiliului local. S-a realizat o inventariere a patrimoniului fără stăpân. Depozitul dat a fost vândut unei persoane fizice, care se foloseşte de el, şi-a făcut spălătorie de automobile şi de reparaţie. Când a fost aprobat actul de inventariere în conformitate cu care depozitul a fost trecut la balanţa primăriei, el a fost la şedinţa Consiliului Orăşenesc, s-a revoltat, dar actul a fost întărit. Crede că această decizie a fost întărită şi la şedinţa Consiliului

425

raional, dar nu este sigur de această informaţie. Direcţia de Învăţământ, unde lucrează soţia lui în calitate de contabil, avea nevoie de acest obiect, căci nu au unde ţine manualele. Clădirea fostei direcţii de învăţământ în 1964-65, din str. _____, a fost tot recunoscută, prin această decizie, ca bun fără stăpân şi este aceeaşi istorie ca şi cu depozitele, e la balanţa direcţiei până în prezent.

4.3 Prin actul de lichidare a raionului _______, decizia Consiliului Raional

_____nr._____din 08.06.2004 „Cu privire la executarea Hotărârii Guvernului nr.162 din 19.02.2004”, listele bunurilor imobile ale unităţilor administrativ-teritoriale ale or. _______ se confirmă că depozitul din or. _____ str. _____în urma lichidării raionului _____ şi formării judeţului Orhei (anul 1999) a trecut la gestiunea Primăriei or. _____.

4.4 Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii de Apel

Chişinău din 01.02.2007, decizie neanulată, definitivă, se stipulează că litigiul între Primăria or. _______ şi Societatea Antiincendiară a raionului _____referitor la dreptul de proprietate asupra clădirii din or. _______ str. _____ este unul de natură civilă.

Conform deciziei citate a Colegiului civil şi de contencios administrativ a stabilit: „Din materialele cauzei în şedinţa instanţei de recurs s-a constatat că prin Actul de inventariere a clădirilor şi Lista bunurilor imobile proprietate a Primăriei or. _______, aprobat prin Decizia nr.2/23 din 08.04.2004 a Consiliului orăşenesc _____, str. _____ca „fostului comisariat militar” a fost inclusă sub nr.58. Iar prin Decizia nr.3/11 din 08.06.2004 a Consiliului raional _____ „cu privire la executarea Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.162 din 19.02.2004 „Despre unele măsuri privind inventarierea bunurilor imobile proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale şi ale Statului” a fost aprobat actele de inventariere şi liste a bunurilor imobile a unităţilor administrativ-teritoriale şi a statului conform anexei nr.1 şi 2.

Conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.162 din 19.02.2004 „Despre unele măsuri privind inventarierea bunurilor imobile proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale şi ale Statului”, Decizia nr.2/23 din 08.04.2004 a Consiliului orăşenesc _________şi Decizia nr.3/11 din 08.06.2004 a Consiliului raional _______ clădirea din str. _____a fost înregistrată la OCT filiala _____cu drept de proprietate publică.

Conform hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 19 aprilie 2006 a fost respinsă acţiunea Primăriei or. _____ către Societatea Antiincendiară _____privind încasarea forţată a plăţii restante pentru folosirea terenului aferent situat în or. _____str. _____din motivul că Societatea Antiincendiară nu deţine dreptul de proprietate asupra imobilului şi în Registrul de Stat al Camerei Înregistrării de Stat adresa Societatea Antiincendiară figurează în mun. Chişinău.

Din informaţia Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru a RM oficiul Cadastral Teritorial Orhei, Filiala _____nr.31 din 27.01.2006, rezultă că după Societatea Obştească Antiincendiară (S-O.A _____) nu este înregistrat niciun bun imobil.

Prin decizia Consiliului orăşenesc _________imobilul din str. _____a fost expus la licitaţie şi, în baza contractului nr.6 de vânzare-cumpărare a bunului imobil prin negocieri directe din 05.10.2005, a fost înstrăinat lui L.C.

Conform dosarului de inventariere tehnică, se atestă faptul că imobilul din str. _____or. _____ anterior a aparţinut întreprinderii Autovaz „Deservire tehnică” din 20.04.1988.

Conform art.118 alin.(1) CPC RM, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Contrar normei menţionate, în materialele cauzei nu se conţin probe incontestabile în susţinerea pretenţiilor reclamantei Societatea Antiincendiară din RM şi SOA _____în deţinerea dreptului de proprietate asupra imobilului din str. _____or. _____.

426

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că circumstanţele pricinii au fost stabilite de către prima instanţă, însă normele de drept material au fost aplicate eronat şi nu este necesară verificarea suplimentară a oricăror dovezi, Colegiul civil ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa hotărârea primei instanţe şi a emite o nouă hotărâre, prin care Societăţii Antiincendiare din RM (ŞARM) împotriva Consiliului orăşenesc _________şi Consiliului raional _____cu privire la anularea parţială a deciziilor Consiliului orăşenesc _________ nr.2/23 din 08.04.2004 şi Consiliului raional _____nr._____din 08.06.2004 urmează a fi respins.”

4.5 Caracterul juridico-civil al litigiului apărut între Primăria _____şi Societatea

Antiincendiară se constată şi în alte documente. În cadrul verificării petiţiei preşedintelui Societăţii Antiincendiare de către CCCEC din

08.02.2006 ”...s-a constatat că, în baza Hotărârii Guvernului nr.162 din 19.02.2004 „Despre unele măsuri privind inventarierea bunurilor imobile-proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale şi a statului”, de către comisia de inventariere a oraşului _____, a fost inclus în actul de inventariere şi clădirea de pe str. _____. Din lipsa înregistrării clădirii date la OTC _______, în baza actului de inventariere, care a fost aprobat de Consiliul orăşenesc _______, conform deciziei nr.2/23 din 8.04.2004 şi coordonat cu preşedintele raionului V.C., în baza deciziei nr.3/11 din 8.06.2004 a Consiliului raional _______, clădirea a fost înregistrată în calitate de fond fix după Primăria _______, care, în prealabil, în baza Comisiei de licitaţie, a fost vândut cu preţul de 3815 lei persoanei C.L.

Verificând toate circumstanţele apărute pe faptul vinderii clădirii date şi în lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din partea primarului or. _______, dl M.C., de către DGT Bălţi al RM, a fost înaintată propunerea de a nu începe urmărirea penală şi materialele au fost retrimise procurorului serviciului „Nord” al Procuraturii Anticorupţie, pentru examinare şi emiterea unei rezoluţiei, dat fiind faptul că relaţiile date poartă un caracter juridico-civil şi urmează a fi soluţionat în instanţa de judecată.”

4.6 Existenţa relaţiilor civile apărute între Primăria or. _______ şi Societatea

Antiincendiară este confirmată şi de decizia Colegiului economic lărgit al CSJ din 06.11.2008, care a anulat hotărârile instanţelor judecătoreşti economice, evidenţiind unele lacune, care necesită a fi verificate.

4.7 Legalitatea licitaţiilor efectuate de organele autoadministrării publice locale le

raionului _______ este confirmată şi de decizia Colegiului civil al Curţii de Apel Chişinău din 04.11.2008, care a respins cererile de chemare în judecată, înaintate de procurorul raionului cu privire la anularea proceselor-verbale ale licitaţiilor din 30.09.2005. În lista a 14 cereri de chemare în judecată înaintate de procuror s-a aflat şi cererea privind scoaterea la licitaţie de vânzare a clădirii fostului comisariat militar, situat pe str. _______, or. _______, procurat de către C.L. la preţul final de 31500 lei. Cele relatate, precum şi alte documente anexate la dosar şi examinate în şedinţa de judecată denotă faptul că M.C. nu a depăşit „în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, ... în urma organizării licitaţiilor deţinând concomitent calitatea de preşedinte al Comisiei de licitaţie din cadrul primăriei _______, a înstrăinat nelegitim bunuri imobile diferitor persoane fizice”. Inculpatul şi în timpul deţinerii posturii de preşedinte al comisiei de licitaţie din cadrul Primăriei _______, nu a înstrăinat nelegitim bunuri imobile diferitor persoane fizice. Acţiunile lui au fost totalmente conforme cerinţelor legii. Organul de urmărire penală a ignorat cadrul normativ, care i-a permis lui M.C. să realizeze bunurile indicate în învinuire.

427

M.C. nu samavolnic, ci, în baza deciziei 6/24 din 12.08.2005 a Consiliului orăşenesc _________„Privind expunerea la licitaţie de vânzare a unor bunuri proprietate publică”, a fost expusă la licitaţie clădirea fostului comisariat militar de pe strada _______.

4.8 Baza normativ-juridică a deciziei 6/24 din 12.08.2005 a Consiliului orăşenesc

_________„Privind expunerea la licitaţie de vânzare a unor bunuri proprietate publică” o constituie prevederile art.9 al Legii cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale nr.523-XIV din 16.07.1999, art.84 alin (3) al Legii privind administraţia publică locală 3- XV din 18.03.2003, Regulamentul privind licitaţiile cu strigare şi negocierile directe aprobat prin Hotărârea Guvernului R.M nr.1056 din 12.11.1997.

În condiţiile enunţate, obligaţia lui M.C. era de a realiza în întregime obligaţiunile sale legale de a realiza licitaţia obiectelor incluse în deciziile Consiliului orăşenesc _______. Astfel, deciziile Consiliului orăşenesc _________menţionate în episodul dat sunt emise în conformitate cu prevederile legii, nu au fost anulate, constituind baza normativ-juridică şi a acţiunilor întreprinse ulterior în cadrul licitaţiilor de primarul C.

4.9 E de menţionat lipsa cadrului normativ-juridic indicat de procuror în ordonanţa de

învinuire şi în rechizitoriul de învinuire. În ordonanţa de punere sub învinuire, rechizitoriul de învinuire lui M.C. i se incriminează nerespectarea obligaţiunilor ce-i reveneau prevăzute de art.34 al Legii cu privire la administraţia publică locală " nr.123-XV din 18.03.2003, care este abrogată, prin adoptarea altei Legi privind administraţia publică locală nr.436-xvi din 28.12.2006.

Art.37 al Legii privind actele legislative din 27.12.2001 dă noţiunea de abrogare, definită ca un procedeu tehnico-juridic de suprimare prin care sunt scoase din vigoare prevederile actului legislativ care nu mai corespund echilibrului dintre cerinţele sociale şi reglementarea legală. În atare condiţii, învinuirea în săvârşirea oricărei infracţiuni n-ar fi, nu poate fi efectuată în baza unei Legi anulate, inexistente de facto şi de iure. E de menţionat că Legea din 28.12.2006 era în vigoare şi la etapa înaintării bănuirii şi învinuirii inculpatului. Prin urmare, ordonanţele de bănuire din 17 septembrie 2007, ordonanţele de învinuire din tot din 17.09.2007, rechizitoriul de învinuire în privinţa inculpatului sunt nule, nu au suport juridic.

4.10 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate. După cum s-a menţionat anterior, el

a îndeplinit cu exactitate Decizia Consiliului orăşenesc ________________ nr.3/11din 08.06.2004 „Cu privire la executarea Hotărârii Guvernului nr.162 din 19.02.2004” Conform p.a) al art.29 al Legii privind administraţia publică locală nr.436-XVI din 28.12.2006, una din atribuţiile de bază ale primarului constă în obligaţiunea de a îndeplini, a executa deciziile Consiliului local. M.C. nu era în drept să nu execute Decizia Consiliului orăşenesc _________menţionată, deoarece acesta a fost adoptată în conformitate cu prevederile art.43 al legii din 28.12.2006, care stipulează imperativ că de competenţa consiliului raional este a decide privind administrarea bunurilor ce ţin de domeniul public şi privat.

4.11 Urmărirea penală în privinţa lui M.C. a fost pornită nelegitim. În materialele

dosarului (v.1, f.d. 59-60) este anexată Rezoluţia privind neînceperea urmăririi penale din 24.11.2005, emisă de către procurorul raionului _______. În Rezoluţie se constată că depozitul de pe strada _____ a fost înregistrat după Primăria _______ la data de 02.03.2005 de către Consiliul orăşenesc _______ în baza deciziei 2/19; ulterior a fost scos la licitaţie, vândut cetăţeanului C.L.

Vânzarea depozitului se datorează acţiunilor neglijente ale organului colegial – Comisiei de inventariere şi nu a primarului M.C. Litigiul dat este de natură civilă.

428

Studiind raportul şi materialele prezentate, procurorul a constat că, în cazul dat, acţiunile primarului or. _______ nu întrunesc elementele infracţiunilor prevăzute de art.327, 328 din Codul penal – abuzul de putere sau abuzul de serviciu; excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Din materialele dosarului nu rezultă că această Rezoluţie privind neînceperea urmăririi penale din 24.11.2005 să fi fost anulată, fapt ce exclude categoric tragerea lui M.C. la răspunderea penală pe acest episod al învinuirii.

4.12 Lipseşte componenţa de infracţiune şi din motivul că, prin hotărârea Judecătoriei

_______ din 20.06.2005, a fost admisă cererea lui C.L. către DGÎTS de eliberare a încăperilor procurate. Hotărârea instanţei de judecată este irevocabilă, denotă caracterul legitim al tranzacţiei de cumpărare-vânzare a depozitului de pe strada _____.

EPISODUL NR. 5 Încheierea contractului de schimb cu cetăţeanul R.A. a îmbunătăţit nejustificat condiţiile

de trai ale familiei R. În cererea de apel, procurorul invocă încălcarea cadrului normativ imputat lui M.C.;

consideră decizia Consiliului orăşenesc _________nr.__ din 25.11.2004 „Privind schimbul de apartamente” ca fiind ilegală. Acţiunile primarului trebuie să fie examinate prin prisma art.329 CP.

Argumentele procurorului sunt lipsite de consecutivitate şi temei juridic. Dacă apelantul este de părerea că în acţiunile lui M.C. se conţin elementele componenţei de infracţiune prevăzute de art.329 CP, atunci de ce se solicită condamnarea lui M.C. în baza art.327, 328 CP? Argumentele apelantului se resping de totalitatea de probe examinate de instanţa de judecată. Astfel:

5.1 Inculpatul M.C. nu a recunoscut învinuirea. El a declarat că, conform deciziei Consiliului orăşenesc _________nr.6/28 din 25.11.2004 „Privind schimbul de apartamente”, primarului or. _______ M.C. i s-a permis să perfecteze contractul de schimb a apartamentului nr.48 situat în casa nr.15 or. _______, str. ____, proprietate publică, pe un apartament proprietate privată a cetăţeanului R.A., cu condiţii locative bune, situat în or. _______ str. _____, care va fi folosit în scop de cazare.

Conform art.823 al Codului civil, părţile contractului de schimb au obligaţia de a transmite reciproc dreptul de proprietate asupra unui bun.

Fiecare parte a contractului de schimb este considerată vânzător al bunului pe care îl înstrăinează şi cumpărător al bunului pe care îl primeşte în schimb.

Conform Registrului cadastral teritorial _______, la momentul efectuării schimbului de apartamente, proprietar (în baza contractului de vânzare-cumpărare) al apartamentului nr.5 din str. _____era Primăria or. _______.

Cetăţeanului R.A. nu i s-a repartizat apartament de stat şi nu putea fi luat la rând pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai din nou, cum se indică în actul de învinuire, cu atât mai mult că art.30 al Codului cu privire la locuinţe al RSS Moldoveneşti prevede expres temeiurile şi categoriile de cetăţeni pentru a considera că ei au nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor de locuit.

Nu s-a luat în considerare şi starea apartamentului nr.48 din str. _____ (hotărârea judecăţii din 08.06.2004 – starea apartamentului nr.48 din strada _____este critică: uşile şi ferestrele lipsesc, instalaţiile inginereşti sunt deteriorate, încăperea este distrusă şi condiţiile de locuit nu sunt, imobilul s-a transformat într-o gunoişte antisanitară, periculoasă pentru sănătatea oamenilor din casa nr.15 (probe ce dovedesc cele confirmate se găsesc în dosarul

429

civil la instanţa de judecată a raionului _______), astfel nicidecum nu putea fi repartizat pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai.

Preţul de piaţă stabilit de OCT Bălţi este neîntemeiat şi nu corespunde realităţii. 5.2 Depoziţiile lui M.C. obiectiv se confirmă de totalitatea probelor examinate în

şedinţa de judecată. - Astfel, prin decizia Consiliului orăşenesc _________6/28 din 25.11.2004 „Privind

schimbul de apartamente”, primarului or. _______ M.C. i s-a permis să perfecteze contractul de schimb al apartamentului nr.48 situat în casa nr.15, str. _____, or. _______ pe un alt apartament proprietate privată cu condiţii de locuit bune, situat în or. _______, str. _______. Primăria a fost obligată să folosească apartamentul nr.5 din str. ______ în scopul de cazare. Consiliul orăşenesc _______, la emiterea deciziei, a luat în considerare starea critică a apartamentului nr.48 situat în casa nr.15, _____ - uşile şi ferestrele lipsesc, instalaţiile inginereşti sunt deteriorate, încăperea este distrusă şi condiţii de locuit nu există, imobilul s-a transformat într-o gunoişte antisanitară, periculoasă pentru sănătatea oamenilor.

Temei juridic pentru emiterea deciziei nominalizate servesc prevederile Legii cu privire la proprietate, art.823-826 ale Codului civil, Legii privind administraţia publică locală.

5.3 Potrivit contractului de schimb din 26.04.2005, a avut loc tranzacţia de schimb al apartamentelor nominalizate între proprietari: R.A.N. şi Primăria or. _______. Legalitatea contractului de schimb a fost verificată de notar. Părţilor li s-a explicat conţinutul prevederilor art.13 al Legii cu privire la proprietate, art.240, 242 din Codul civil, art.49 al Legii cu privire la notariat.

5.4 Prin dispoziţia primarului din 05.11.2004, a fost numită Comisia de examinare la faţa locului a apartamentului nr.5 din _____. Conform actului comisiei date din 08.11.2004, starea apartamentului a fost recunoscută ca una bună de locuit.

5.5 Dreptul de proprietate al părţilor care au efectuat schimbul de apartamente este confirmat prin extrasele din registrele bunurilor imobile.

5.6 Instanţa judiciară a raionului _______, prin hotărârea sa din 08.06.2004, examinând cererea primăriei de a-i lipsi pe membrii familiei D. de dreptul lor asupra apartamentului, în conformitate cu prevederile art.25 CPC RM, s-a deplasat la faţa locului, adică în apartamentul nr.48 al casei nr.15 pe str. _____, or. _______.

În hotărâre se invocă: „Rezultatul examinării şi cercetării apartamentului nr.48 a confirmat toate rezultatele actelor de control şi declaraţiile martorilor la proces referitoare la starea apartamentului dat. Instanţa judiciară, obiectiv, la faţa locului, a constatat că casa nr.15 de pe str. _____ se află în centrul or. _______ şi are 72 de apartamente. Apartamentul nr.48 se află în intrarea a doua a casei la etajul trei la dreapta şi are acces liber. Uşa de la intrare nu are lăcat şi este deformată şi tăiată. Cercetarea comună a apartamentului nr.48 mărturiseşte faptul că apartamentul este lăsat fără supraveghere şi în momentul prezent este fără stăpân, se află în situaţie critică, uşile lipsesc, sunt fărâmate blocurile de ferestre, scoase podelele, lipsesc chiuveta, baia, aragazul, instalaţiile inginereşti sunt deteriorate, încăperea este distrusă şi condiţii de locuit nu sunt, gazoductul prezintă pericol social şi dacă va fi scoasă pentru metal de cineva din casa nr.15 poate fi o explozie. Rufele murdare, un pat s-a transformat într-o gunoişte antisanitară.”

5.6 Martorul L.R. a explicat că ea, la acel moment, nu a depus cerere privind îmbunătăţirea condiţiilor de trai, deoarece, la acel moment, nu avea dreptul la aşa îmbunătăţire, dispunea de spaţiu locativ privat cu spaţiul locativ de 32 m.p. pentru familia sa de 3 persoane, adică avea mai mult de 6 m.p. pentru o persoană şi nu putea pretinde la îmbunătăţire. Apartamentul cu care a făcut ea schimb era proprietatea oraşului - ap.15 din str. _____, or._______. Acolo persoana a fost evacuată prin hotărârea judecăţii. Peste un an, ea a făcut schimb, familia persoanei care a fost evacuată nu o ţine minte. Apartamentul 16 era al ei

430

personal şi a făcut schimb cu apartamentul 15. Acel apartament, la acel moment ,era fără stăpân, nu avea uşi, ferestre, era o gunoişte, fapt ce îi revolta pe locatari. Apartamentul era la etajul 4 al casei cu 9 etaje. După ce a făcut schimbul, ea a pus uşă, dar Primăria a scos doar gunoiul. Apartamentul ei se afla în preajma Primăriei şi Primăriei i-a convenit să fie apartamentul ei recunoscut ca hotel. Este decizia Primăriei Consiliului orăşenesc de a schimba destinaţia apartamentului ei - ca hotel al Primăriei. Schimbul s-a efectuat tot în baza deciziei Primăriei. Este hotărârea judecăţii din 2003 de a confirma dreptul de proprietate al Primăriei asupra apartamentului în care a trecut. Schimbul a constat numai în aceea că apartamentul ei a fost cu 2 odăi cu reparaţie euro, în care a investit numai pe încălzire autonomă 1000 dolari SUA şi încă pe reparaţie, dar crede că a investit nu mai mult de 3000 dolari SUA, iar celălalt apartament avea trei odăi şi era folosit ca gunoişte. Iniţiativa de schimb a fost din ambele părţi, ea consideră nu a pricinuit prejudiciu nimănui. Dacă e vorba de prejudiciu, trebuia să fi fost o expertiză a apartamentului ei şi a acelui cu care a schimbat, acel cu 3 odăi era straşnic, într-un dezastru total. Poate că şi sunt la ea unele documente despre cheltuielile suportate pentru reparaţia apartamentului cu trei odăi. Nu a fost nicio tentativă de a acorda apartamentul cu 3 odăi altor persoane ce stau în rând, ea nu cunoaşte aşa ceva şi nu putea fi, deoarece apartamentul se dă pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai, dar acolo era o gunoişte. Nu cunoaşte nici dacă apartamentul ei ar fi fost propus cuiva. La procedura de schimb a prezentat extrasul din Registrul cadastral OCT _______. Care este soarta apartamentului ei cu nr.16 nu ştie, dacă a fost luat de către primărie la balanţă - tot nu ştie. În apartamentul cu trei odăi a investit bani ea pentru a-l aduce la condiţie.

5.7 Probele invocate infirmă totalmente învinuirea adusă lui M.C. Afirmaţia

învinuirii precum că acţiunile primarului au fost efectuate în lipsa Deciziei Consiliului orăşenesc _________este una tendenţioasă, inventată. Neluarea în considerare a deciziei Consiliului orăşenesc _________6/28 din 25.11.2004 „Privind schimbul de apartamente” prin care primarului or. _______, M.C., i s-a permis să perfecteze contractul de schimb al apartamentului nr.48 situat în casa nr.15, strada______, or. _______ pe un alt apartament, proprietate privată, cu condiţii de locuit bune, situat în or. _______, str. _______, nu este altceva decât o lipsă totală de obiectivitate în cadrul urmăririi penale. Decizia Consiliului orăşenesc _________6/28 din 25.11.2004 „Privind schimbul de apartamente”, precum şi art.13 al Legii cu privire la proprietate, art.240.242 din Codul civil, art.49 al Legii cu privire la notariat, constituie temeiul legal al acţiunilor inculpatului în cadrul efectuării schimbului de apartamente. Prin urmare, M.C. nu a depăşit atribuţiile sale de serviciu, a acţionat legal, în interesele statului căruia nu i-a fost cauzat niciun prejudiciu, fiindcă apartamentul nr.48 situat în casa nr.15, strada______, or. _______ se afla într-o stare dezastruoasă şi nu putea fi repartizat altei persoane. E de competenţa Consiliului orăşenesc să decidă soarta apartamentului respectiv. În conformitate cu cerinţele art.825 ale CC, în cazul în care bunurile schimbate nu au aceeaşi valoare, diferenţa de valoare poate fi compensată printr-o sumă de bani, numită sultă, dacă aceasta este prevăzută de contract. Contractul de schimb nu prevede o astfel de compensaţie şi considerăm că bugetului local nici nu i s-a adus anumite prejudicii, deoarece schimbul unui apartament cu două odăi într-o stare bună cu un apartament cu trei odăi, dar care se afla într-o stare dezastruoasă, poate fi considerat ca unul egal. Problema stabilirii costurilor apartamentelor schimbate în condiţiile enunţate anterior ţine de domeniul dreptului civil, şi nu al celui penal.

5.8 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate. După cum s-a menţionat

anterior, el a îndeplinit cu exactitate Decizia Consiliului orăşenesc _______ nr.6/28 din 25.11.2004 „Privind schimbul de apartamente”. Conform p.a) al art.29 al Legii privind administraţia publică locală nr.436-XVI din 28.12.2006, una din atribuţiile de bază ale

431

primarului constă în obligaţiunea sa de a îndeplini, a executa deciziile consiliului local. M.C. nu era în drept să nu execute Decizia Consiliului orăşenesc _________menţionată, deoarece ea a fost adoptată în conformitate cu prevederile art.43 al legii din 28.12.2006, care stipulează imperativ că de competenţa Consiliului raional este de a decide acţiunile privind administrarea bunurilor ce ţin de domeniul public şi privat.

5.9 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate si din alte considerente. Astfel, art.6

al CP stabileşte că persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru faptele săvârşite de ea şi numai în cazul existenţei vinovăţiei. Potrivit legii penale, nimeni nu poate fi tras la răspundere penală pentru fapta altuia.

Conform ordonanţei de pornire a urmăririi penale din 27.03.09, în privinţa lui M.C., a fost pornită urmărirea penală, deoarece organul de urmărire penală este de părere că decizia Consiliului orăşenesc _________nr.6/28 din 25.11.2004, act care i-a permis inculpatului să perfecteze contractul de schimb al apartamentelor, este nelegitimă. Astfel, M.C. este tras la răspundere penală pentru acţiunile unui organ colegial, acţiuni, în viziunea apărării, absolut legale.

Aceste prevederi ale legislaţiei sunt confirmate şi de practica judiciară. Prin Decizia Colegiului penal lărgit din 01.04.2008, în privinţa lui L.B. (dosarul nr.1 ra-337/08), Curtea Supremă de Justiţie a statuat: ”Conform principului caracterului personal al răspunderii penale, stipulat în art.6 CP persoana poate fi supusă răspunderii penale numai pentru faptele pe care ea însăşi le-a săvârşit cu vinovăţie. L.B. nu poate fi atras la răspundere penală pentru hotărârile colectivului de muncă al FAI „Anina” prin care s-a hotărât punerea în gaj a bunurilor acestei întreprinderi”.


EPISODUL NR. 6 Transmiterea ilicită în proprietatea lui V.C. a apartamentului nr.51 de pe str. _____10

din or. _______. În cererea de apel se menţionează că primarul nu era în drept să-i elibereze lui V.C.

certificatul solicitat, fără a fi verificat de poliţistul de sector; nu sunt luate în vedere depoziţiile părţilor vătămate, ale martorului E.L.; consideră că certificatul eliberat de primar este unul fals, cea ce a condiţionat privatizarea ilegală a apartamentului.

Argumentele invocate de procuror au fost verificate şi apreciate de instanţa de judecată. Învinuirea şi în acest episod nu şi-a găsit confirmarea în instanţa de judecată. Probe, în acest sens, sunt:

6.1 Depoziţiile inculpatului care nu şi-a recunoscut vina în comiterea acţiunilor ce cad

sub incidenţa legii penale. El a declarat că, conform art.34 alin (2) al Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, primarul, în afară de atribuţiile de bază, execută şi alte atribuţii în condiţiile legii. În competenţa primarului intră eliberarea certificatelor privind componenţa familiei, confirmarea locului de trai şi a stării familiale, lipsa sau aflarea cetăţenilor în teritoriu, conform datelor poliţistului de sector, precum şi eliberarea caracteristicilor cetăţenilor.

Primăria or. _______ i-a eliberat cetăţeanului C. un certificat, fapt confirmat de spusele lui şi de spusele vecinilor (C.V.E., L.E., C.P.A.) lui V.C. Certificatul a fost eliberat pentru a fi prezentat la locul de destinaţie, din spusele dlui C. – instanţei de judecată.

432

Considerăm că şi în acest episod al învinuirii lipsesc elementele componenţei infracţiunii. Organul de urmărire penală a prezentat probe selectate unilateral, apreciindu-le eronat. Primarul or. _______ nu răspunde de acţiunile Comisiei de privatizare a fondului de locuinţe, care a fost obligată, în caz de necesitate, să solicite acordul membrilor familiei. Certificatul eliberat de primar nu poate servi drept bază juridică la privatizarea apartamentului.

Lipsa infracţiunii se confirmă şi prin: 6.2 - Depoziţiile martorului C., care a explicat faptul că locuia într-o casă cu C.

Cunoaşte că, în 2005, a venit V.C. la bătrânul C., care trăia singur din 2001 şi nu avea lumină, gaz, totul era distrus, la el veneau beţivanii şi beau acolo, se băteau între ei, î-l băteau pe bătrân. Vecinii se săturaseră de acele bătăi, în apartament era dezastru. Când a venit V.C., el a vorbit cu vecinii şi a schimbat apartamentul, a scos vreo maşină de gunoi din apartamentul bătrânului, a făcut intrare în apartament, în casă, în scară e curat acum. Pe C.M. nu l-a văzut niciodată în acest apartament, cunoaşte că fraţii nu se prea împacă.

- Depoziţiile martorului P. care a explicat că ea a fost vecina lui C. În apartamentul lui era totul stricat, uşile, ferestrele, nu era nici apă, nici lumină, nici gaz. Uneori ea îi ducea bătrânului de mâncare, el avea slăbiciune la beţie şi se grămădeau acolo toţi beţivanii. Pe primar niciodată nu l-a văzut la ei în casă. Cunoaşte că V. a cumpărat apartamentul de la C. Pe urmă a aflat că acest V. este fratele primarului. Acuma la ei pe scară, e curat, frumos.

- Depoziţiile martorului L.L., care a explicat că este specialist în problemele privatizării şi activează la Consiliul raional _______. Persoana care doreşte să privatizeze apartamentul trebuie să prezinte un şir de documente, ea le verifică, le face calculul şi le depune spre examinare la Comisia de privatizare. Persoanele care doresc să privatizeze se pot adresa personal sau prin procură. În cazul lui C., ea personal nu l-a cunoscut, dar, din numele lui, s-a adresat o persoană cu procură. În cazul dat, în ordinul de repartiţie erau înscrişi 4-5 persoane, dar Primăria le-a eliberat certificat care confirma faptul că persoanele respective lipsesc de pe teritoriul oraşului mai mult de 5 ani zile. Executor al certificatului era dna R., dar era semnat de primarul C. La privatizare trebuie să fie cererea de participare la privatizare, ordinul de repartiţie, tabelul nominal, fişa locuinţei, certificatul de la organul cadastral, planul apartamentului, copia buletinelor sau a adeverinţelor de naştere a persoanelor puse la evidenţă, copia carnetului de muncă. Cererea care se află în volumul 5 f.d.138 este a lui C. Certificatul care confirmă faptul precum că el trăieşte de unul singur nu este obligatoriu a fi prezentat la privatizarea apartamentului. Certificatul, eliberat de dl C.-f.d.128,v.5, nu este obligatoriu, dar ea a fost la jurista Primăriei şi a văzut că era cerere scrisă de mâna lui C., precum că el doreşte să privatizeze apartamentul (acest certificat ea îl are şi acasă). Cererea lui C., pe care ea a citit-o la Primărie este identică cu cererea de la f.d.38,v.5. Când a adunat toate documentele aduse pentru privatizare, acolo erau 5 persoane şi ei îi trebuia acest certificat, deoarece fondul locativ este al Primăriei care răspunde de aceasta. Ea nu a verificat, dacă celelalte 5 persoane locuiesc acolo sau nu, această acţiune nu intră în funcţiile ei. Pe f.d.129 este tabelul nominal şi fişa personală, unde sunt indicate 6 persoane. De bază este ordinul de repartiţie. În certificat este indicat că, din spusele persoanei, C. locuieşte de unul singur. Certificatul nu este inclus în lista documentelor necesare pentru privatizare. C. este chiriaşul-principal, poate face orice şi el poate scoate pe cine vrea de la evidenţă.

6.3 E de menţionat şi lipsa cadrului normativ-juridic indicat de procuror în ordonanţa de

învinuire şi în rechizitoriul de învinuire. În ordonanţa de punere sub învinuire, rechizitoriul de învinuire lui M.C. i se incriminează nerespectarea obligaţiunilor ce-i reveneau prevăzute de art.34 al Legii cu privire la administraţia publică locală " nr.123-XV din 18.03.2003, lege

433

abrogată, prin adoptarea altei Legi privind administraţia publică locală nr.436-XVI din 28.12.2006.

Art.37 al Legii privind actele legislative din 27.12.2001 dă noţiunea de abrogare, care este definită ca un procedeu tehnico-juridic de suprimare prin care sunt scoase din vigoare prevederile actului legislativ ce numai corespund echilibrului dintre cerinţele sociale şi reglementarea legală. În atare condiţii, învinuirea în săvârşirea oricărei infracţiuni ar fi, nu poate fi efectuată în baza unei Legi anulate, inexistente de facto şi de iure. E de menţionat că Legea din 28.12.2006 era în vigoare şi la etapa înaintării bănuirii şi învinuirii inculpatului. Prin urmare, ordonanţele de bănuire din 17 septembrie 2007, ordonanţele de învinuire din tot din 17.09.2007, rechizitoriul de învinuire în privinţa inculpatului sunt nule, nu au suport juridic.

6.4 Nu este componenţa de infracţiune şi din motivul că M.C. a eliberat certificatul pe

numele lui C. legal. Prevederile art.34 alin.(2) al Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003 stipulează că primarul, în afară de atribuţiile de bază execută şi alte atribuţii în condiţiile legii. În competenţa primarului intră eliberarea certificatelor privind componenţa familiei, confirmarea locului de trai şi a stării familiale, lipsa sau aflarea cetăţenilor în teritoriu, conform datelor poliţistului de sector, precum şi eliberarea caracteristicilor cetăţenilor. La materialele dosarului este anexată cererea lui C. în care el a solicitat primarului eliberarea unui certificat, menţionând că el trăieşte de unul singur de mai mulţi ani, copiii lui locuiesc în alte părţi şi ei nu sunt împotriva privatizării de către dânsul a locuinţei. Certificatul eliberat de M.C. este identic după conţinut cu cererea solicitantului, fapt care confirmă depoziţiile inculpatului. La eliberarea acestui certificat C. s-a condus şi de cererea vecinilor, care au confirmat faptul că, din anul 2007, copiii lui C. nu locuiesc cu C.

6.5 Este lipsită de temei juridic şi afirmaţia ce se conţine în actele de învinuire, precum

că eliberarea de către primar a certificatului cu privire la starea familiară a lui C. i-a permis ultimului să perfecteze aşa-numita procură unică cu drept de semnare a actelor de privatizare şi înstrăinare a apartamentului către V.C. În primul rând, o astfel de procură în materialele dosarului lipseşte. În afară de aceasta, o astfel de procură nici nu poate să existe, deoarece legislaţia în vigoare nu prevede astfel de procuri. Conform art.252-258 din Codul civil există doar noţiunea de procură, este şi procura de substituire. Primarul, în conformitate cu stipulările alin.(3) al art.252 CC, a fost în drept să-i elibereze lui C., în caz de necesitate, şi o procură, ceea ce nu a avut loc. Alin.(2) al art.252 CC stabileşte că procura eliberată pentru încheierea de acte juridice în formă autentică trebuie să fie autentificată notarial. În conformitate cu Legea cu privire la notariat, responsabilitatea pentru legalitatea eliberării procurii o poartă notarul. Procura întocmită de C. cu privire la reprezentarea intereselor lui la Comisia de privatizare este perfectată de notar şi acest fapt nu poate să-i fie imputat lui C.

6.6 Afirmaţia ce se conţine în învinuire, precum că M.C. a inclus date vădit denaturate

în certificatul nr.464 eliberat şi semnat la 03.11.2005 cu referire la componenţa şi existenţa acordului membrilor familiei lui V.C. la privatizarea de către ultimul, în lipsa lor, a apartamentului dat, este, din considerentele invocate supra, o relatare incorectă a situaţiei obiective. Denaturând situaţia obiectivă ce se referă la eliberarea certificatului pe numele lui C., organul de urmărire penală nici nu a apreciat alte documente prezentate Comisiei de privatizare în care sunt enumeraţi toţi locatarii, care au trăit în apartament.

6.7 Lipsa obiectivităţi organului de urmărire penală în episodul incriminat se confirmă şi

prin faptul că probele ce infirmă învinuirea nu au fost apreciate de către organul de urmărire penală. La materialele dosarului de către ofiţerul de urmărire penală a fost anexat contul

434

personal pe numele lui C. (v.5, f.d.16-17), semnat de primarul C. Acest document a fost prezentat şi Comisiei de privatizare. În documentul dat este stipulat că sunt 6 membri ai familiei lui C., care au dreptul la spaţiul locativ.

Un alt document – extrasul din fişa locuinţei, anexat la materialele dosarului de privatizare, semnat de M.C. – enumeră concret membrii familiei lui C., care trăiesc în apartament: C.N. –fiică; M.N. – fiică; M.I. şi M.D. – nepoţi.

6.8 Este nejustificată şi concluzia organului de urmărire penală precum că certificatul

nr.464 eliberat pe numele lui C. i-a lipsit pe ceilalţi membrii ai familiei de dreptul de a participa la privatizarea apartamentului. În primul rând, certificatul nominalizat nu a fost prezentat Comisiei de privatizare şi nu intră în lista documentelor obligatorii pentru privatizarea locuinţei. La adoptarea deciziei cu privire la privatizarea apartamentului sunt necesare următoarele documente, care şi au fost prezentate de C.:

- cererea de privatizare; - copia tabelului nominal cu locatarii apartamentului; - extrasul din fişa locuinţei; - certificatul OCT; - Schiţă-plan al apartamentului; - copia cărticelelor de muncă; - bonul de plată; - copia buletinelor de identitate. 6.9 Lipseşte latura obiectiva a componenţei de infracţiune, fiindcă de iure toţi membrii

familiei au participat la privatizarea apartamentului lui C. Conform borderoului de calcul al costului locuinţei supuse privatizării (v.5, f.d. 23), numărul persoanelor care locuiesc legitim în apartament şi inclus în borderoul de calcul este de 6 persoane. Din considerentele expuse, afirmaţia autorilor învinuirii precum că alţi membri ai familiei nu au participat la privatizarea apartamentului nu este veridică.

6.10 Lipseşte latura obiectiva a componenţei de infracţiune şi din motivul că relaţiile

legate de înstrăinarea apartamentului lui C. sunt de natură civilă. Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare din 12.12.2005, C.V. a procurat, iar C.V. a

vândut apartamentul nr.51, situat în or. _______, str. Eminescu 10. Contractul a fost întocmit notarial, cu respectarea prevederilor art.13 al Legii cu privire la proprietate, art.753, 755,756,776,777 CC, art.50 al Legii cu privire la notariat. Contractul nominalizat nu a fost anulat, este în vigoare.

6.11 Din considerentele expuse, nu există nici infracţiune de fals în actele publice,

deoarece certificatul eliberat nu este obligatoriu a fi prezentat pentru privatizarea apartamentului, a fost întocmit în baza declaraţiilor lui C., au fost prezentate şi alte documente semnate de M.C. care confirmă înscrierea în apartament a mai mulţi membri ai familiei etc. În condiţiile relatate, M.C. a eliberat certificatul bazându-se pe cererea lui C., afirmaţiile vecinilor C., L., C. Totodată M.C. a semnat şi alte certificate: extrasul din fişa locuinţei, certificatul OCT, certificatul cu privire la componenţa familiei, în care au fost indicaţi toţi locatarii acestui apartament. Prin urmare, el a relatat obiectiv situaţia creată în familia lui C.

6.12 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate şi din alte considerente. Astfel, art.6


435

Conform ordonanţei de pornire a urmăririi penale din 27.03.09, în privinţa lui M.C., a fost pornită urmărirea penală, deoarece organul de urmărire penală nici nu a luat în considerare existenţa hotărârii Comisiei de privatizare, document neanulat până în prezent; existenţa contractelor de cumpărare-vânzare a apartamentelor nominalizate etc. C. este tras la răspunderea penală pentru acţiunile unui organ colegial, acţiuni, în viziunea apărării, absolut legale.

Aceste prevederi ale legislaţiei sunt confirmate şi de practica judiciară. Prin Decizia Colegiului penal lărgit din 01.04.2008 în privinţa lui L.B. (nr.1 ra-337/08), Curtea Supremă de Justiţie a statuat: „Conform principului caracterului personal al răspunderii penale, stipulat în art.6 CP, persoana poate fi supusă răspunderii penale numai pentru faptele pe care ea însăşi le-a săvârşit cu vinovăţie. L.B. nu poate fi tras la răspundere penală pentru hotărârile colectivului de muncă al FAI „Anina” prin care s-a hotărât punerea în gaj a bunurilor acestei întreprinderi”.


6.13 M.C. nu poate fi învinuit în privatizarea apartamentului menţionat, deoarece în

materialele dosarului este anexată rezoluţia procurorului Procuraturii _______ din 10.02.2006 privind neînceperea urmăririi penale din motivul lipsei componenţei de infracţiune. Procurorul, analizând probele acumulate, a ajuns la concluzia că, la comercializarea apartamentului de către C., nu au avut loc acţiuni ilegale. Este corect şi faptul că procurorul general, prin ordonanţa sa din 22.02.2007, a anulat această rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale. Însă ordonanţa procurorului general este nelegitimă şi contravine prevederilor art.22, 287 CPP, art.4 al Protocolului 7 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, care stipulează imperativ că nimeni nu poate fi urmărit de către organele de urmărire penală pentru aceeaşi faptă de două şi mai multe ori. Conform prevederilor alin.(4) al art.287 CPP, reluarea urmăririi penale se poate face numai dacă apar fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în cadrul urmăririi precedente a afectat hotărârea respectivă. În cazul descoperirii unui viciu fundamental, urmărirea penală poate fi reluată nu mai târziu de un an de la intrarea în vigoare a ordonanţei de încetare a urmăririi penale. Ordonanţa procurorului general este emisă peste un an, nu sunt indicate nici faptele noi sau recent descoperite. Procurorul general repetă faptele care au fost cunoscute de procurorul raionului _______.

E de menţionat şi faptul că, pe tot parcursul urmăririi penale, a fost încălcat dreptul lui M.C. la apărare. La toate etapele efectuării urmăririi penale, el a fost asistat de avocat doar formal. După cum s-a menţionat supra însăşi fapta aplicării unei legi inexistente denotă caracterul formal al numirii unui avocat, ceea ce constituie o gravă încălcare a dreptului la apărare prevăzut de art.17 al CPP, art.21 din Constituţie, art.6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.

Concluzie : - organul de urmărire penală a incriminat relaţii civile reglementate în episoadele incriminate de hotărâri ale Consiliului orăşenesc, contracte, hotărâri ale instanţelor de judecată etc.;

- organul de urmărire penală şi-a argumentat oficial tragerea lui M.C. la răspundere penală făcând trimitere la o lege abrogată, care nu poate avea consecinţe juridice;

- intereselor statului nu i-au fost cauzate daune materiale, deoarece toate licitaţiile au avut loc în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare; procesele-verbale ale licitaţiilor nu au fost anulate; în primul episod al învinuirii, cererea lichidatorului şi a creditorului în persoana Ministerului de Finanţe de a lichida ÎM RTR din _______ cu stingerea creanţelor creditoare şi debitoare ale ÎM RTR din _______ a acesteia cu aprobarea raportului financiar

436

de lichidare al debitorului; lichidarea întreprinderii a fost admisă de către Curtea de Apel Economică la 27.09.2007. Cererea de intentare a procesului de insolvabilitate a fost depusă la 29.06.2006;

- urmărirea penală în unele episoade a fost pornită în pofida faptului existenţei ordonanţelor de refuz în pornirea urmăririi penale sau de încetare a urmăririi penale;

- lipseşte subiectul şi latura subiectivă a infracţiunii, deoarece în toate episoadele imputate există decizii colegiale ale organelor puterii de stat.

În temeiul art.414-415, 218 CPP,

SOLICIT: 1. Respingerea apelului declarat de procurorul Serviciului Nord al Procuraturii

Anticorupţie dl D.D. împotriva sentinţei Judecătoriei _________, mun. Chişinău din 19.03.2010 în privinţa lui C.M.I., ca fiind nefondat.

2. Emiterea unei decizii interlocutorii în adresa Procuraturii Republicii Moldova cu privire la încălcările grave procesual-penale admise în cadrul urmăririi penale, menţionate în referinţa dată.

Anexă:- copia referinţei; - copia mandatului

Data ________________ Semnătura avocatului___________________

437

JUDECĂTORIA SECTORULUI BUIUCANI

mun. Chişinău

CERERE FORMULATĂ ÎN BAZA ART.345 ALIN.(4), P.3;

350; 332 ALIN.(1); 275 P. 9); 274 ALIN. (2); 28 CPP PRIVIND ÎNCETAREA PROCESULUI PENAL

Astăzi suntem întruniţi în şedinţa preliminară în cauza penală privind învinuirea

inculpaţilor P.I. şi R.O. în comiterea infracţiunilor prevăzute de art.art.217 alin.(4) lit. b) şi 218 alin.(3) lit.b) ; c) CP şi a inculpatului B.S. în comiterea infracţiunilor prevăzute de art.art.42 alin.(5); art.art.217 alin.(4) lit.b) şi 218 alin.(3) lit. b); c) CP.

Conform art.7 CPP, procesul penal se desfăşoară în strictă conformitate cu principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, cu tratatele internaţionale la care RM este parte, cu prevederile Constituţiei şi ale Codului de procedură penală.

Potrivit art.8 CPP, art.21 din Constituţie, orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal.

La această etapă a procesului, fără a mă expune asupra pretinselor fapte prejudiciabile, a vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului (a inculpaţilor), vreau să pun accentul pe existenţa circumstanţelor care impun încetarea procesului penal, emiterea unei sentinţe în conformitate cu prevederile art.350 alin.(1) CPP.

Pornind de la faptul că procesul penal este guvernat de mai multe principii, printre care cel al preeminenţei dreptului, garantat prin art.1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în cele ce va urma – Convenţie) în coroborare cu Preambulul Convenţiei, prezenta cerere va fi argumentată în baza prevederilor legislaţiei procesuale dar şi prin prisma practicii stabilite de Curtea Supremă de Justiţie. Or, această instanţă, potrivit atribuţiilor acordate, are menirea să asigure aplicarea corectă şi uniformă a legislaţiei, un element esenţial al principiului preeminenţei dreptului.

Notez faptul că, în speţa dată, există doar o singură ordonanţă de pornire a urmăriri penale în privinţa inculpatului P.I. Astfel, prin ordonanţa din 20.07.2010 (f.d. 7), a fost pornită cauza penală nr. 2010481068, avându-se la bază existenţa bănuielii rezonabile că a fost săvârşită infracţiunea prevăzută de art.361 alin.(2) lit.b) CP. Pornind de la prevederile art.274 alin.(2) CPP (a se vedea Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 27.07.2010, emisă în cadrul dosarului nr.1ra-817/10, p.8.1), ordonanţa din 21.07.2010 urmează a fi percepută în raport cu procesul-verbal privind autosesizarea în privinţa începerii urmăririi penale întocmit la data de 20.07.2010 (f.d. 9) şi Raportul întocmit de I.C. la data de 15.07.2010 (f.d. 10). Prin urmare, trebuie a fi reţinut faptul că, în actul de autosesizare, ofiţerul de urmărire penală a indicat :Ţinând cont de faptul constatării săvârşirii de către P.I. şi B.S. a infracţiunii prevăzute de art.361 alin.(2) CP, urmează a fi dispusă, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale.

438

Infracţiunea prevăzută de art.361 alin.(2) lit.b) este atribuită la capitolul XVII, intitulat INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢILOR PUBLICE ŞI A SECURITĂŢII DE STAT.

Contrar celor enunţate anterior, P.I. a fost recunoscut în calitate de bănuit în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.217 alin.(3) lit.c) CP (a se vedea Ordonanţa din 07.07.2010, f.d.157). Aici vreau să trec cu vederea faptul că atribuirea acestei calităţi procesuale a avut loc în prezenţa avocatului P.M., care era şi apărătorul lui R.O.

Prin Ordonanţa din 17.08.2010, procurorul l-a pus pe P,I. sub învinuire, invocându-i-se faptele care cad sub incidenţa art.218 alin.(3) lit.b), c); 217 alin.(4) lit.b) CP. Această învinuire este formulată şi în rechizitoriu.

Pornind de la cele enunţate, putem constata că, în privinţa lui P.I., nu a fost pornită urmărirea penală în baza art.217; 218 CP.

Pentru a consolida această concluzie, ţin să aduc conţinutul integral al p.8.1 din Decizia Curţii Supreme de Justiţie, emisă la data de 27.07.2010 în cadrul dosarului 1ra-817/10:

În cazul depistării infracţiunii nemijlocit de către lucrătorul organului de urmărire penală, acesta întocmeşte un proces-verbal în care consemnează cele constatate privitor la infracţiunea depistată şi dispune înregistrarea infracţiunii, iar apoi potrivit art.274 alin.(2) CP, prin ordonanţă dispune începerea urmăririi penale.

Necesitatea începerii urmăririi penale în fiecare caz separat rezultă şi din principiul oficialităţii procesului penal, prevăzut de art.28 CPP, din care rezultă că, organele competente, în cazul în care, sînt sesizate în modul prevăzut de lege, sau în cazul autosesizării că s-a săvârşit o infracţiune, sunt obligate să pornească urmărirea penală şi a efectua acţiunile necesare în vederea constatării faptei şi a persoanei vinovate.

În baza acestor constatări a rămas irevocabilă soluţia de încetare a procesului penal în privinţa lui P.G. în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.27, 332 alin.(1) CP, în legătură cu existenţa circumstanţelor prevăzute de lege, care exclud sau condiţionează pornirea urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală - faptul că nu a fost pornită urmărirea penală pe acest articol.

Anticipând eventualele argumente, care ar putea fi aduse în detrimentul cererii de încetare a procesului penal, cât şi în vederea cercetării sub toate aspectele a acestei cereri, ţin să-mi expun poziţia vizavi de alte acte de procedură anexate la cauza penală.

La data de 04.05.2010, a fost emisă Ordonanţa de pornire a urmăririi penale nr. 2010480545 (f.d. 1) în baza art.217 alin.(3) lit.b) CP.

În baza celor enunţate anterior, această ordonanţă urmează a fi percepută în raport cu procesul-verbal privind autosesizarea în privinţa începerii urmăririi penale din 04.05.2010 (f.d. 3). Dacă e să ne bazăm pe prevederile art.28; 274 alin.(2) CPP, prezintă interes pretinsa infracţiune, în legătură cu care s-a autosesizat organul de urmărire penală. Astfel, în acest proces-verbal a fost indicat faptul depistării, în cadrul percheziţiei, efectuate la domiciliul lui R.O. a substanţei –Tramadol hidroclorid cu masa totală de 1.00 gr. Aceleaşi circumstanţe de fapt au fost invocate şi în Ordonanţa din 04.05.2010.

În concluzie, ofiţerul de urmărire penală a indicat în procesul-verbal din 04.03.2010 următoarele: Ţinând cont de faptul constatării săvârşirii de către R.O. a infracţiunii prevăzute de art.217 alin.(3) lit.b)CP, urmează a fi dispusă, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale.

În raport cu aceste două acte de procedură care au stat la baza pornirii urmăririi penale nr. 2010480545, se impun următoarele concluzii:

439

a)Cauza penală nr. 2010480545 a fost pornită pe faptul săvârşirii de către R.O. a infracţiunii prevăzute de art.217 alin.(3) lit.b) CP (a se vedea procesul-verbal din 04.05.2010 prin care s-a autosesizat organul de urmărire penală).

b) Urmărirea penală a fost pornită doar pe faptul depistării la domiciliul lui R.O. a substanţei psihotrope –Tramadol cu masa de 1.00 gr., cantitate ce constituie proporţii mici, dar nu proporţii deosebit de mari.

c) Organul de urmărire penală nu s-a autosesizat şi nu a pornit urmărirea penală în privinţa lui P.I. în baza unor pretinse fapte care ar cădea sub incidenţa art.217; 218 CP.

Caracterul obiectiv al acestor concluzii se confirmă prin conţinutul Raportului întocmit de ofiţerul de urmărire penală I.C. la data de 03.05.2010; Ordonanţa de atribuire a competenţei pe dosarul penal nr.2010480545 din data de 04.05.2010 şi Ordonanţa de conexare a cauzelor penale din data de 30.07.2010.

Mai mult, urmează a fi reţinut şi faptul că organul de urmărire penală a emis încă o ordonanţă de pornire a urmăririi penale în baza art.361 alin.(2) lit.b) CP (dosarul nr. 2010481069). În acest act de procedură este fixat: în perioada de timp 21.04.2009 – 29.01.2010, cet. R.O. împreună şi în urma înţelegerii prealabile cu B.S., urmărind scopul procurării preparatelor psihotrope – Tramadol – a falsificat reţetele din numele medicilor „P E (...), I L (...) şi alţii.

La baza acestei ordonanţe a stat procesul-verbal privind autosesizarea în privinţa începerii urmăririi penale din 20.07.2010 în care a fost indicat: Ţinând cont de faptul constatării săvârşirii de către R.O. şi B.S. a infracţiunii prevăzute de art.361 alin.(2) CP, urmează a fi dispusă, prin ordonanţă începerea urmăririi penale.

Având la bază aceste două acte de procedură putem constata că nici în privinţa lui R.O. şi B.S. nu a fost pornită urmărirea penală pe art.218 CP.

În aşa mod, revin la situaţia că, în privinţa lui P.I., în baza Ordonanţei din 20.07.2010, a fost pornită doar cauza penală nr.20104801068 pe infracţiunea prevăzută de art.361 alin.(2) lit.b) CP.

Această ordonanţă nu poate produce efecte juridice în detrimentul intereselor inculpatului P.I. din următoarele considerente:

a) Inculpatul nu a fost recunoscut bănuit/învinuit în raport cu dispoziţia art.361 alin.(2) lit.b) CP.

b) Fapta prevăzută de art.361 alin.(2) lit.b) CP nu este reflectată în rechizitoriu. c) Recalificarea faptei de la art.361 la art.218 sau art.217 CP este inadmisibilă. Este

relevant că obiectul general, obiectul generic de grup, obiectul nemijlocit de bază, obiectul material al infracţiunii prevăzute de art.361 CP diferă de cele care sunt caracteristice pentru art.217 şi 218 CP.

d) Ordonanţa de punere sub învinuire este actul prin care persoana se consideră învinuită şi, din momentul adoptării, aceasta este trasă la răspundere penală. Astfel, prin Ordonanţa din 17.08.2010, transcrisă în rechizitoriu, P.I. este tras la răspundere penală în baza art.218 alin.(3) lit.b), c); 217 alin.(4) lit.b) CP, fără ca, în privinţa acestuia, să fi fost pornită urmărirea penală, în conformitate cu prevederile art.28; 274 alin.(2) CPP, pentru comiterea acestor infracţiuni. Or, conform art.279 alin.(1) CPP, orice acţiune de urmărire penală, cu excepţia celor prevăzute expres în lege (în art.279 alin.(1) CPP), poate fi efectuată doar după pornirea urmăririi penale.

440

Derogările de la legislaţie reflectate anterior nu mai pot fi înlăturate şi impun aplicarea art.251 CPP – nulitatea actelor de procedură îndeplinite în această speţă.

Conform art.345 alin.(4) p.3); 350 CPP, dacă în şedinţa preliminară s-au constat temeiurile prevăzute în art.332 CPP, instanţa, prin sentinţă motivată, încetează procesul penal.

Potrivit art.332 alin.(1) CPP, procesul penal încetează inclusiv în baza art.275 pct.9)CPP. Potrivit acestei norme, procesul penal încetează atunci când există circumstanţe care condiţionează excluderea sau, după caz, exclud urmărirea penală.

În speţa dată, învinuirea formulată în rechizitoriu nu are la bază o soluţie sau soluţii (ordonanţă/ordonanţe) de pornire a urmăririi penale, situaţie care implică nulitatea absolută a oricăror acte şi acţiuni de urmărire penală şi, în cele din urmă, exclud urmărirea penală.

În baza celor enunţate, solicit respectuos încetarea procesului penal.

Data_______________ Semnătura_________________

441

JUDECĂTORIA ECONOMICĂ DE CIRCUMSCRIPŢIE CHIŞINĂU

DEMERS PRIVIND RIDICAREA EXCEPŢIEI DE NECONSTITUŢIONALITATE

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat excluderea asociatului F.T.

din societatea comercială ÎM „ FN” SRL. Fără a-mi expune poziţia vis-à-vis de pertinenţa, concludenţa şi utilitatea motivelor puse

la baza pretenţiilor, insist asupra faptului că, în cadrul dezbaterilor judiciare, au apărut temeiurile prevăzute de art.12/1 din Codul de procedură civilă pentru ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Prin acţiunea înaintată, reclamantul a pretins ca, în cadrul soluţionării litigiului, să fie aplicate dispoziţiile art.154 din Codul civil. Potrivit art.154 alin.(3) din Codul civil, asociatului exclus i se restituie, în termen de 6 luni, doar aportul depus. E de notat că, potrivit art.43 alin.(3) din Legea privind societăţile cu răspundere limitată nr.135 din 14.06.2007, asociatul exclus din societate nu are dreptul la o parte proporţională din patrimoniul societăţii, dar are dreptul numai la o sumă de bani ce reprezintă valoarea contabilă a părţii sociale la data excluderii, dacă hotărârea judecătorească nu prevede altfel.

În conformitate cu art.24 alin.(1) din aceeaşi lege, partea socială reprezintă o fracţiune din capitalul social al societăţii al cărei cuantum se stabileşte în funcţie de cuantumul aportului şi include toate drepturile şi obligaţiile asociatului.

E de notat faptul că, într-o hotărâre, Curtea de la Strasbourg a decis cu valoare de principiu că, cota parte într-o societate comercială este un bun complex, care se protejează prin art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Ea certifică faptul că deţinătorul posedă o parte din capitalul social şi alte drepturi, inclusiv dreptul de creanţă asupra activelor societăţii (a se vedea Hotărârea din 25.07.2002 pe cauza Savtransavto contra Ucrainei). Este relevant faptul că, potrivit prevederilor art.4 din Constituţie, Hotărârile Curţii Constituţionale nr.55 din 14.10.1999 şi Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.17 din 19.06.2000, Convenţia constituie o parte integrantă a sistemului legal intern şi, respectiv, urmează a fi aplicată ca şi orice altă lege cu excepţia că prevederile Convenţiei au prioritate faţă de restul legilor interne care îi contravin. Reamintim că, potrivit art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, orice persoană (...) are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

În conformitate cu art.46 din Constituţie, dreptul la proprietatea privată, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

Pornind de la cele enunţate consider că art.154 alin.(3) din Codul civil contravine art.46 din Constituţie.

În conformitate cu prevederile art.121 din Codul de procedură civilă, dacă, în procesul judecării pricinii, se constată că norma de drept ce urmează a fi aplicată sau care a fost deja aplicată este în contradicţie cu prevederile Constituţiei, iar controlul constituţionalităţii actului normativ este de competenţa Curţii Constituţionale, instanţa de judecată este în drept să sesizeze, în conformitate cu prevederile Codului Jurisdicţiei Constituţionale, Curtea

442

Constituţională pentru a verifica constituţionalitatea actului respectiv. Din momentul emiterii de către instanţă a încheierii cu privire la ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi până la adoptarea hotărârii de către Curtea Constituţională, procedura de examinare a pricinii sau de executare a hotărârii pronunţate se suspendă.

În baza celor relatate, a normelor de drept invocate, solicit iniţierea procedurii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea verificării constituţionalităţii art.154 alin.(3) din Codul civil, emiterea unei încheieri în acest sens.

Data________________ Semnătura_____________

443

CURTEA DE APEL CHIŞINĂU

avocatul Alexei Barbăneagră în interesele M.I.

REFERINŢĂ ASUPRA CERERII DE APEL ÎNAINTATE DE

PROCUROR ÎMPOTRIVA SENTINŢEI JUDECĂTORIEI CENTRU, MUN. CHIŞINĂU DIN

28.01.2009 Prin sentinţa Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 28.01.2009, I.M., învinuită de

săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 328 alin. (1), 329 alin. (1) şi 332 alin. (1) Cod penal, a fost achitată din motivul lipsei infracţiunii. Conform învinuirii, I.M., deţinând, funcţia de medic-expert al Comisiei de Expertiză Medicală a Vitalităţii (în continuare CEMV) psihiatrie din cadrul Consiliului Republican de Expertiză Medicală a Vitalităţii, fiind persoană cu funcţie de răspundere, abilitată cu drepturi administrative de dispoziţie şi organizatorice, şi anume, cu drept de decizie în cadrul stabilirii gradelor de invaliditate, a săvârşit infracţiunea de depăşire a atribuţiilor de serviciu şi fals în actele publice.

Astfel, la 25 ianuarie 2000, activând în funcţia nominalizată, contrar pct.21,32 ale Regulamentului organelor de expertiză medicală a vitalităţii din Republica Moldova aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.470 din 29.08.1991 (abrogat prin Hotărârea Guvernului cu privire la expertiza medicală a vitalităţii nr.746 din 30.06.2004) de sine stătător, nefiind preşedinte şi fără participarea celorlalţi membri ai CEMV psihiatrie, medicii-experţi S.V. şi preşedinte B.V., a atribuit, în mod unilateral, gradul doi de invaliditate pentru boală obişnuită fără termen de reexaminare, fapt ce a generat falsificarea şi eliberarea cotorului (certificatul) seria DM-EM-6 nr._____ din 25 ianuarie ___, care a servit temei pentru achitarea pensiilor şi compensaţiilor pseudoinvalidului, astfel cauzând un prejudiciu bugetului de asigurări sociale prin achitarea neîntemeiată a pensiei de invaliditate şi compensaţiilor nominative pseudoinvalidului A.C. în sumă totală de 21702,96 lei.

Tot ea a fost învinuită în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.329 alin.(1) din Codul penal, prin neasigurarea păstrării a 97 de procese-verbale de expertizare-reexpertizare a invalizilor.

În cererea de apel, procurorul consideră că instanţa de judecată nu a apreciat critic probele: procesul-verbal de expertizare medicală a vitalităţii invalidului A.C., registrul de evidenţă a proceselor-verbale, nu a analizat critic declaraţiile martorului B.V., că instanţa de judecată a fost imparţială şi a respins demersurile de interogare a martorului S., nu a dispus numirea unei contraexpertize.

Procurorul solicită casarea sentinţei, rejudecarea cauzei, condamnarea M.I. pe art.328 alin. (1), 332 alin. (1) din Codul penal cu încetarea procesului penal din motivul expirării termenului de prescripţie; iar pe art.329 alin. (1) CP – a lipsei elementelor infracţiunii.

444

Considerăm apelul procurorului ca fiind unul vădit nefondat, introdus în scopul tergiversării procesului penal, deoarece anume Domnia Sa a respins demersurile avocatului şi ale M.I. cu privire la numirea unei expertize medico-legale în comisie, a refuzat anexarea la materialele dosarului a proceselor-verbale de expertizare-reexpertizare a invalizilor ridicate în timpul urmăririi penale de către colaboratorii CCCEC, a ignorat (a se vedea sentinţa) prevederile art. 254 CPP, a încălcat principiul prezumţiei nevinovăţiei, principiul prescripţiei tragerii la răspundere penală etc.

Aceste încălcări grave ale legislaţiei în vigoare se manifestă prin următoarele fapte. 1) În timpul urmăririi penale, avocatul şi M.I. au solicitat anexarea la materialele

dosarului a tuturor proceselor-verbale, motivând necesitatea acestei acţiuni prin faptul că învinuirea în neasigurarea păstrării a 97 de procese-verbale de expertizare-reexpertizare a invalizilor este nefondată, deoarece toate procesele-verbale ale invalizilor au fost ridicate de către anchetator. Procurorul a respins acest demers, motivând că învinuita poate înainta un demers similar şi în şedinţa de judecată. Evident, demersul respectiv a fost repetat în şedinţa de judecată şi acceptat. Procurorul a fost obligat şi a prezentat în şedinţa de judecată 2 volume ale listelor proceselor-verbale ridicate de către colaboratorii CCCEC. În urma analizei acestor procese-verbale de către M.I. s-a constatat că toate procesele-verbale – 97 la număr – nu au fost pierdute, ele fiind transmise consiliilor de expertizare teritoriale.

În cererea de apel, procurorul a recunoscut că acuzarea lui M.I. în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.329 alin. (1) CP nu întruneşte elementele infracţiunii.

Prin urmare, organul de urmărire penală nu şi-a îndeplinit obligaţiunea sa prevăzută de art. 96, 328 CPP: cea de a stabili în cadrul urmăririi penale faptele referitoare la existenţa elementelor infracţiunii, precum şi cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. Concomitent, a fost încălcat şi principiul prezumţiei nevinovăţiei prevăzut de art.8 CPP, art. 6, p.2 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. De fapt şi de iure, organul de urmărire penală a pus în sarcina M.I. obligaţia de a-şi demonstra nevinovăţia.

2) Sunt neîntemeiate şi argumentele conţinute în cererea de apel precum că M.I. a

săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 328 alin (1), 332 alin. (1) CP. Instanţa de judecată a analizat minuţios toate probele prezentate de procuror şi a ajuns

la concluzia că nu există nicio probă care ar confirma vinovăţia inculpatei. Mai mult ca atât, acţiunile M.I. au fost legale, întreprinse în strictă conformitate cu obligaţiunile ei de serviciu.

Instanţa de judecată s-a expus asupra tuturor probelor invocate în cererea de apel. Astfel, procurorul menţionează că învinuirea în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de

art. 328 alin.(1), 332 alin.(1) CP se confirmă de concluziile a două expertize: medico-legală şi grafologică, efectuate în timpul urmăririi penale. Considerăm că nu putem vorbi de aceste documente ca acte de expertiză şi ca probe. Suntem de acord cu concluziile instanţei, precum că ambele acte de expertiză sunt nule, deoarece:

a) sunt realizate cu încălcarea dreptului la apărare – M.I. a fost lipsită de drepturile sale prevăzute de art.145 CPP, şi anume, de a lua act de obiectul expertizei, de a recuza experţii, a formula întrebări, a participa la efectuarea expertizelor etc.;

b) ambele expertize sunt nule şi din alt punct de vedere, deoarece, conform art.94 alin.(2) CPP, în procesul penal nu pot fi admise ca probe datele care au fost obţinute prin încălcarea dreptului la apărare;

c) expertiza medico-legală efectuată în cadrul urmăririi penale este nulă ca probă şi din motivul că experţii au fost incompetenţi, în comisie nu a fost inclus niciun expert psihiatru, datele obiective ale bolnavului au fost incomplete, ea contravine concluziilor actului de expertiză medico-legală în comisie etc.;

445

d) expertiza medico-legală efectuată în cadrul urmăririi penale este nulă ca probă şi din motivul că ea contravine prevederilor art. 20 al Legii privind asistenţa psihiatrică din 16.12.1997, care stipulează univoc: ”Stabilirea diagnosticului afecţiunii psihice, deciderea asupra aplicării masurilor medicale coercitive sau avizarea examinării acestei probleme constituie dreptul exclusiv al medicului psihiatru sau al comisiei de medici psihiatri”;

e) expertizele medico-legală şi grafologică sunt nule şi datorită faptului că au fost efectuate până la pornirea urmăririi penale împotriva M.I. Ordonanţa privind dispunerea expertizei medico-legale este emisă la 14.08.2006, cea grafologică – la 04.01.2007. Ordonanţa privind începerea urmăririi penale în privinţa M.I. pe faptul acordării lui C. a gradului doi de invaliditate este datată cu 14.02.2007. Prin urmare, ambele expertize au fost numite şi efectuate în afara procedurii penale în privinţa învinuitei, ceea ce denotă încălcarea flagrantă a prevederilor art.279 CPP;

j) şi preşedintele consiliului de expertiză medicală a vitalităţii ____ – B.S. – a declarat că expertiza efectuată de medicii-experţi în timpul anchetei penale nu a fost finisată şi ea trebuie să fie apreciată doar ca o consultaţie. Decizia finală trebuia să fie adoptată de CREMV.

Prin urmare, argumentele invocate de procuror, precum că sunt două expertize contradictorii şi urmau a fi interogaţi medicii A.S., N.A. sunt neîntemeiate.

O probă incontestabilă din punctul de vedere al legalităţii, care a formulat, practic, răspunsuri la toate aspectele ce ţin de încadrarea în grad de invaliditate a bolnavului C.A.T., o constituie raportul de expertiză medico-legală în comisie, nr. ___ din 24.05.2007. În raportul de expertiză medico-legală, experţii, în baza materialelor dosarului penal, a documentelor medicale prezentate, a circumstanţelor cazului şi în conformitate cu întrebările înaintate pentru soluţionare, au ajuns la următoarea concluzie:

Pacientul C.A.T., cu diagnosticul trimis la CMC indicat în forma nr. F-088/u – „Boală cerebro-vasculară. Consecinţele hemoragiei subarahnoidiene. Malformaţie arterio-venoasă în regiunea temporo-occopitală. Sindromul hidrocefal-hipertensiv. Cefalee secundară de tip tensional permanent. Insuficienţă piramidală bilaterală, risc înalt de recidiv.”, „Consecinţele leziunii organice cu schimbări de personalitate de tip organic. Sindomul asteno-vegetativ cu elemente obsesiv-fobice” –a fost încadrat corect în gradul doi de invaliditate de boală obişnuită în baza „Listei defectelor şi bolilor ce serveşte drept bază pentru stabilirea invalidităţii fără indicarea termenului reexpertizării”, punctul 6. boli ale sistemului nervos, invaliditatea a fost stabilită corect fără termen de expertizare.

Martorul V.B., la care face trimitere procurorul, a declarat că semnăturile din certificatul seria DM-EM nr. _____ din 25.01.2000 şi din registrul de evidenţă în partea ce se referă la bolnavul C. sunt îndeplinite de ea.

Martorul E.V. a declarat că ea în calitate de asistentă medicală, a îndeplinit prima pagină a procesului-verbal de expertizare a bolnavului C., celelalte au fost completate de M.I. Certificatul pe numele acestui bolnav e semnat de B. Atât ea, cât şi martorul V.S., au confirmat faptul controlului efectuat de dânşii a procesului-verbal în privinţa lui C. Înainte de a fi expediat la DENV dosarul acestui bolnav era în ordine. De ce lipseşte o pagină a procesului-verbal ei nu ştiu.

Şi aceste probe, în cumul cu cele relatate anterior, denotă veridicitatea concluziilor instanţei de judecată despre legalitatea încadrării bolnavului C. în gradul doi de invaliditate.

Din cele relatate, se poate deduce: 1) M.I. nu a săvârşit fapte prejudiciabile. 2) Lipseşte şi latura subiectivă a infracţiunii – organul de urmărire penală

nu a stabilit şi nu a invocat concret în ce anume constă aşa-numitul „interes profesional”.

446

Este incorect stabilit de organul de urmărire penală şi statutul de serviciu al M.I. Ea nu a fost persoană cu funcţii de răspundere. Conform Clasificatorului Unic al funcţiilor publice medicilor-experţi nu li se conferă statut de funcţionar public.

Pornind de la cele relatate, încălcările grave ale legislaţiei procesual-penale admise de către organul de urmărire penală,

SOLICIT:

1. Respingerea apelului procurorului ca fiind unul nefundat. 2. A emite, în baza art. 218 CPP, o încheiere interlocutorie în adresa Procuraturii,

CCCEC cu privire la încălcările grave ale normelor procesual-penale; ale dreptului la apărare; neîntreprinderea tuturor măsurilor prevăzute de lege pentru cercetarea cauzei sub toate aspectele, complet şi obiectiv; încălcarea principiului prezumţiei nevinovăţiei; principiului prescripţiei tragerii la răspundere penală, ceea ce a permis organului de urmărire penală, ca pe parcursul a doi ani, să-i încalce drepturile şi libertăţile lui M.I., cauzându-i suferinţe grave de ordin fizic şi psihic.

Anexa: - copia recursului; - copia mandatului de avocat. Data__________ Semnătura_______________

447

PLEDOARII

INDEPENDENŢA JUSTIŢIEI, TRIUMFUL ADEVĂRULUI ŞI AL LEGII

ONORATĂ INSTANŢĂ !

Afirmăm din capul locului că învinuirea înaintată lui V.C. este nefondată şi nelegitimă. V.C., director general al SA „ZFR”, fiind o persoană cu funcţie de răspundere, este învinuit de faptul că, prin încheierea, cu SRL „MP”, la 22.10.2003, a contractului nr.760 de procurare a 6750 kg de făină de calitate superioară la preţul de 5000 lei/tona, a 4700 lei/tona pentru făină de calitatea întâi şi 4400 lei/tona pentru făină de calitatea a doua, a constituit abuz de serviciu, pe motiv că preţul de achiziţionare a fost vădit dezavantajos, cauzându-i SA „ZFR” o daună materială în mărime de 1802386 lei.

Aşadar, învinuirea este nefondată, nelegitimă din următoarele considerente: 1. Intentarea urmăririi penale în privinţa lui V.C. este rezultatul unei imixtiuni

politice în efectuarea justiţiei. La 28.02 2004, a avut loc şedinţa Consiliului Suprem de Securitate condusă de

Preşedintele Republicii. La şedinţa dată, a fost discutată „situaţia extraordinară din sfera asigurării ţării cu pâine”. La şedinţa acestui Consiliu, au fost date indicaţii de a destitui din funcţie demnitarii: şeful CCCEC generalul R.; responsabilul pentru aprovizionarea republicii cu pâine din aparatul Guvernului – L. şi directorul SA „ZFR” - V.C. Vina lui V.C. a constat în faptul încheierii, la 22.10. 2003, a contractului cu SRL „MP”, contract, care, în viziunea membrilor Consiliului Suprem de Securitate, a prejudiciat interesele statului. Din materialele şedinţei Consiliului Suprem de Securitate şi ale presei rezultă că tranzacţia economică – încheierea contractului la 22.10. 2003 între agenţii economici: SA „ZFR” şi SRL „MP” a fost considerată ca un lanţ al activităţii structurilor mafiotice. Aceste circumstanţe – eliberarea lui V.C. din funcţia de director, pornirea urmăririi penale, din motivul menţionat sunt obiectiv confirmate prin decizia Consiliului Suprem de Securitate din 28.02.2004 în care se conţin indicaţii directe Guvernului – a iniţia procedura de eliberare din funcţie a directorului general al SA „ZFR”; Procuraturii Generale, împreună cu alte organe de resort – a verifica legitimitatea contractului de procurare a făinii. Aceste circumstanţe sunt elucidate şi în circa 20 de articole ale presei republicane, depoziţiile preşedintelui Consiliului SA „ZFR” T.I., care a confirmat faptul eliberării din funcţia de director a lui C. la demersul Consiliului Suprem de Securitate. Ordonanţa de pornire a procesului penal este o urmare a deciziei Consiliului Suprem de Securitate, deoarece lupta cu aşa-numită mafie a pâinii a condiţionat adoptarea ordonanţei de pornire a procesului penal. Dovadă a acestui fapt este emiterea ordonanţei de pornire a procesului penal imediat după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate – în aceeaşi zi, la 28.02. 2004, ordonanţă emisă (iarăşi excepţie) de către procurorul general. Numai prin argumentele enunţate se poate explica „operativitatea” urmăririi penale, care într-un termen „record” – 5 zile – a finisat ancheta, adunând în calitate de materiale probante 4 volume de documente. Evident că şi crearea completului de judecată pe un dosar ordinar – învinuirea în săvârşirea infracţiunii prevăzute de alin.(1) al art.327 CP – infracţiune mai puţin gravă – este un fapt vorbitor despre imixtiunea în efectuarea justiţiei.

448

Consiliul Suprem de Securitate a creat o comisie în frunte cu preşedintele comisiei parlamentare pentru securitate, S., care, la o conferinţă de presă, a informat opinia publică despre intentarea de către Procuratura Generală a 6 dosare penale în privinţa persoanelor care au mărit „artificial” preţurile la pâine, printre care a fost numit şi V.C., dosarul căruia, cum s-a menţionat la conferinţa de presă nominalizată, a fost trimis deja în judecată. La aceeaşi conferinţă de presă, secretarul Consiliului Suprem de Securitate, dl M., a declarat că ceea ce s-a întâmplat pe piaţa de panificaţie este o diversiune politică şi economică. În împrejurările menţionate, pornirea urmăririi penale, eliberarea din serviciu a unui conducător al SA (competenţă exclusivă a Consiliului SA) constituie o acţiune de violare a art.1, 6, 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, a art.4 (drepturile şi libertăţile omului), a art.6 (separaţia şi colaborarea puterilor), a art.20 (accesul liber la justiţie), a art.21 (prezumţia nevinovăţiei), a art.26 (dreptul la apărare) etc. din Constituţia RM.

2. Pornirea urmăririi penale în privinţa lui V.C., incriminându-i acestuia un segment al activităţii economice (chiar dacă statul deţine 56 % din capitalul statutar) constituie violarea art.126 din Constituţia statului. Acest articol stipulează faptul că economia RM este o economie de piaţă şi statul trebuie să asigure reglementarea activităţii economice şi administrarea proprietăţii publice ce-i aparţine în condiţiile legii; libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie etc. Conform legii cu privire la societăţile pe acţiuni, Codului civil şi altor acte normative, încheierea unei tranzacţii economice ţine de competenţa directorului sau a Consiliului SA, în funcţie de valoarea tranzacţiei.

3. În acţiunile lui V.C. nu sunt elementele constitutive ale componenţei de infracţiune, prevăzute de art.327 CP. V.C., deţinând funcţia de director al SA „ZER” şi semnând contractul nr.760 din 22.10.2003 cu SRL „MP”, nu a folosit intenţionat situaţia de serviciu în detrimentul intereselor SA „ZFR”. Contractul nr.760 din 22.10.2003 cu SRL „MP” a fost încheiat de către V.C. pornind de la necesităţile bunei funcţionări a SA „ZFR” şi pentru a evita criza de pâine pe piaţa alimentară. Preţurile de 5000 MDL la făina de calitate superioară, 4700 MDL la făina de calitatea întâi şi 4400 MDL la făina de calitatea a două au fost reale.

4. În materialele dosarului sunt multiple documente, care confirmă situaţia de criză creată pe piaţa RM referitoare la asigurarea populaţiei cu producte de panificaţie. Comisia creată de Consiliul Suprem de Securitate, în scopul controlului asigurării RM cu produse de panificaţie, a menţionat activitatea nesatisfăcătoare a organelor executive în perioada de criză alimentară în 2003-2004. S-a menţionat faptul că, la finele anului 2003, din cele 300 mii de tone de grâu, planificate pentru a fi importate, s-au adus doar 86,4 mii tone. N-au fost adoptate măsuri de protecţie a pieţei interne a RM, ceea ce, chiar în situaţia de criză, a favorizat exportul grâului din ţară. Guvernul, prin dispoziţia din 23.06.2003, a creat o comisie guvernamentală cu scopul de a monitoriza situaţia în sectorul agroalimentar sub preşedinţia prim-ministrului. La şedinţa acestei comisii, factorii de decizie au informat de multiple ori conducerea republicii despre situaţia catastrofală în domeniul asigurării ţării cu grâu şi făină. Situaţia de criză se datorează calamităţilor climaterice din iarna anului 2003 care au condus la faptul că recolta globală de grâu recoltată de către gospodăriile agricole nu a asigurat nici pe departe necesităţile republicii. O situaţie similară s-a creat în Ucraina şi în unele raioane ale Rusiei. Deficitul de grâu a cauzat o majorare esenţială a preţului de achiziţie a grâului alimentar şi a făinii, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă (a se vedea nota explicativă a viceministrului agriculturii pe marginea proiectului de lege pentru completarea art.4 din Legea nr.1417-XIII din 17.12.1997 pentru punerea în aplicare a titlului III al Codului fiscal).

5. Directorul SA „ZFR”, V.C., în adresările sale către Preşedintele RM din 28. 11.03, Preşedintele Parlamentului RM din 28.11.03, Guvernul RM din 17.10.2003, Ministerul

449

Agriculturii din 10.09.2003; 15.09.2003; 22.09.2003, a informat despre situaţia catastrofală care s-a creat la SA „ZFR” în a doua jumătate a anului 2003 în partea asigurării întreprinderii cu grâu şi făină, la preţurile la pâine. Suplimentar, s-a accentuat că asupra preţurilor de achiziţie şi realizare a producţiei de panificaţie a mai influenţat creşterea preţurilor la energia electrică, carburanţi, materie primă, materiale etc. Ţinând cont de faptul că preţurile la pâine au fost stopate din 2001, datoriile SA „ZFR”, în octombrie 2003, au atins suma de 46 mln. lei.

6. Directorul SA „ZFR”, V.C., informa permanent Consiliul SA despre situaţia ce s-a creat la achiziţionarea grâului şi a făinii. La şedinţa Consiliului, SA “ZER” din 02.10.2003 V.C. a prezentat lista contractelor de achiziţionare a grâului şi a făinii, evidenţiind că preţurile făinii prelucrate din grâul procurat era de 4580- 5320 lei/tona. Despre situaţia creată Dumnealui a înaintat mai multe demersuri către Preşedinte, Guvern, Parlament.

7. Contractul nr.760 din 22.10.2003 cu SRL „MP” a fost semnat de către V.C. după ce toţi specialiştii din subdiviziunile societăţii au vizat proiectul contractului. Contractul dat a fost coordonat şi vizat de şeful secţiei juridice, A.M., şeful secţiei economie, A., alţi specialişti. Ca atare, tratativele cu SRL „MP” despre condiţiile semnării contractului le-a coordonat A. În urma negocierii contractului, s-a ajuns la compromisul de a micşora preţul la făina de grâu de calitatea întâi de la 4800 lei tona până la 4700 lei/tona. Această scădere a preţului este foarte considerabilă, deoarece făina de grâu de calitatea întâi a fost cea mai solicitată şi a constituit 57 % din volumul contractului.

8. E de menţionat şi faptul că V.C. nici nu poate fi subiectul acestei infracţiuni. Conform procesului-verbal al şedinţei Consiliului SA „ZER” din 18 iulie 2003, V.C. a fost împuternicit să semneze contracte pentru achiziţionarea făinii de grâu în volum de până la 1000 de tone la un preţ sub 4000 mii lei/tona. Pentru a respecta interdicţiile indicate, V.C. a inclus problema semnării contractului nr.760 din 22.10.2003 cu SRL „MP” la şedinţa Consiliului SA „ZER”. Pe data de 22.10.2003, Consiliul SA „ZER” a aprobat semnarea acestui contract. Deci, responsabil pentru încheierea contractelor în condiţiile indicate este Consiliul SA „ZER”, şi nu directorul executiv.

9. Este lipsită de temei juridic şi logică învinuirea lui V.C. în semnarea contractului nr.760 din 22.10.2003 cu SRL „MP” la un preţ vădit dezavantajos. Oare în condiţiile economiei de piaţă este de competenţa organelor de anchetă să decidă, dacă preţul este avantajos sau nu!? Cine dacă nu organele de conducere ale SA deţin în exclusivitate aceste împuterniciri? Sunt totalmente ignorate de către organele de anchetă criteriile obiective, care condiţionează formarea preţurilor libere. La materialele dosarului sunt anexate buletinele cotărilor bursiere din septembrie, octombrie 2003. Din conţinutul lor rezultă univoc că preţul de achiziţionare al făinii inclus în contractul nr.760 din 22.10.2003 cu SRL „MP” este real, cu mult mai mic decât preţurile de la bursă. De exemplu, preţul unui kg de făină la 21 octombrie 2003, la bursa universală de mărfuri a Moldovei, era de 5,20 lei pentru kilogramul de făină de categoria întâi şi de 5,40 lei pentru un kg de făină de categoria superioară.

10. Martorii G.L., SA, A.B., S.E. etc. au confirmat corectitudinea şi realitatea preţului inclus în contractul nr.760. Mai mult ca atât, aceste preţuri de achiziţionare a făinii au fost mai mici decât la achiziţionarea făinii la sudul şi nordul republicii. Martorul C.I., directorul combinatului de panificaţie din Cahul, a declarat în instanţa de judecată că, în luna octombrie 2003, ei procurau făină la următoarele preţuri: de calitatea superioară: 5,20 – 5,30 lei/kg., de calitatea întâi – 5,00 lei/kg, de calitatea a doua – 4,6 lei/kg. Martorul a prezentat instanţei de judecată două facturi fiscale, care au fost anexate la dosar. Din conţinutul facturii fiscale nr.0973065 din 28.10.03, rezultă procurarea de la SRL „CSU” a făinii de calitatea întâi la preţul de 4,80 lei/kg, pe factura fiscală nr.0377738 combinatul de panificaţie Cahul, la 20.10.03, a procurat făină de categoria întâi la preţul de 5 lei kg.

11. La şedinţa din 22.10.2003 a Consiliului SA „ZFR” au fost discutate şi preţurile de achiziţionare a făinii. Membrii Consiliului SA „ZFR” nu au ridicat niciun fel de probleme.

450

Membrii Consiliului SA – I., V.P. – au asistat la şedinţa din 22.10.03 la care s-a discutat aprobarea contractelor de achiziţionare a făinii. Contractele au fost aprobate. Apropo, la aceeaşi şedinţă a Consiliului SA, la preţul de 5 lei/kg, au fost aprobate şi alte contracte. În acest context, este stranie poziţia organelor de anchetă de ce din două contracte la acelaşi preţ unul este considerat dezavantajos, celălalt nu a stârnit nici cele mai neînsemnate dubii?

12. Conform deciziei şedinţei de lucru convocate de dl V.I., prim-viceprim-ministru, la 02.10.2003, SA „ZFR” a fost împuternicită să poarte negocieri şi să încheie contractele respective pentru a importa grâu alimentar din Kazahstan. În regim de urgenţă, pentru purtarea negocierilor şi încheierea contractelor în Kazahstan, s-a deplasat reprezentantul SA „ZFR”. Pe 14 octombrie 2003, contractul a fost semnat pentru 10000 tone de grâu la preţul de 180 dolari SUA (DAF Ucraina-Moldova). S-au adus numai 5000 tone, deoarece, ulterior, Kazahstanul a majorat preţul la grâu până la 220 de dolari SUA. SA „ZFR” nu avea mijloace circulante, pentru a procura grâul la preţul cerut, fapt care a condus la rezilierea contractului.

13. Este nefondată învinuirea lui V.C. în semnarea contractului nr.760 din 22.10.2003 cu SRL „MP” la un preţ vădit dezavantajos şi din motivul că tranzacţia în cauză a fost aprobată de funcţionarii Ministerului Agriculturii şi ai Ministerului Economiei. Martorii: G.S., viceministru, E.S., director al firmei SRL „G.T.”, L.G., director al SRL „MP”, au confirmat faptul examinării de către Ministerul Agriculturii şi Ministerul Economiei a contractelor ce ţin de importul grâului. Aşadar, pentru a obţine CERTIFICATUL de confirmare a dreptului de import a grâului alimentar era necesar a prezenta ministerelor nominalizate toate contractele: ale SRL „G.T.” cu SRL „MP” de vânzare-cumpărare a grâului, ale SRL „MP” cu SA „ZFR” de vânzare-cumpărare a făinii. În contractele respective erau indicate şi preţurile la grâu şi făină. Aceleaşi contracte urmau a fi prezentate şi la etapa de obţinere, de la Ministerul Economiei, a Autorizaţiei de scutire de TVA. Funcţionarii ambelor Ministere eliberau documentele nominalizate numai după verificarea legalităţii tuturor contractelor. Pornind de la cele menţionate, se poate afirma că preţurile la contractul nr.760 din 22.10.2003 între SRL „MP” şi SA „ZFR” au fost obiect de studiu şi monitorizare al funcţionarilor de stat.

14. Organele de anchetă nu au prezentat nicio probă veridică, care ar confirma depăşirea atribuţiilor de serviciu, aşa-numitul interes personal, preţul „vădit dezavantajos”, acţiuni realizate, în viziunea organelor de anchetă, de către V.C. la semnarea contractului nr.760 din 22.10.2003. Niciunul dintre martorii acuzării nu a confirmat asemenea lucruri.

15. Martorul principal, L.G., directorul executiv al SRL „MP”, a declarat că, iniţial, s-a adresat către V.C. cu propunerea de a semna contractul de livrare a făinii. V.C. a refuzat, fiindcă anterior SRL „MP” nu şi-a onorat obligaţiunile contractuale. Ulterior, după atingerea înţelegerii de import a grâului, iarăşi s-a adresat către V.C. cu propunerea de a semna contractul respectiv. V.C. i-a poruncit lui A. să se ocupe de pregătirea acestui document. S-au negociat preţurile. SRL „MP” a cedat la preţul făinii de calitatea întâi şi, după coordonările cu specialiştii de la SA „ZFR” şi cu cei de la Ministerul Agriculturii şi de la Ministerul Economiei, contractul a fost semnat, la 22.10.2003, sub nr.760. De asemenea, martorul afirmă că, la semnarea acestui contract, V.C. nu a urmărit interese personale, preţul de livrare al făinii a fost real. În preţ au inclus rentabilitatea minimală, scopul a fost de a păstra locurile de muncă ale lucrătorilor SRL „MP”. În octombrie 2003, preţul de piaţă al unui kilogram de făină era de 5,50 lei şi mai mare. SRL „MP” a procurat 2986 tone de grâu de la SRL „G.T.” la preţul de circa 200 de dolari tona. Cu adevărat, preţul unei tone de grâu la vama moldo-ucraineană a fost de 177 de dolari pentru o tonă. După taxarea la vamă, staţionarea timp de patru zile, serviciile băncii, transportarea mărfii, costul grâului a ajuns la 195 de dolari tona. Grâul a fost măcinat la un preţ minim de 200 de lei tona. Preţul mediu al făinii de calitatea superioară a ajuns la 4196 lei tona, fiindcă dintr-o tonă de grâu se obţin 740 kg. de făină. Astfel, transformarea grâului de 200 dolari tona în făină a costat 296 dolari tona. Din cauza TVA de 20%, preţul la făină a mai crescut cu 70 dolari tona. Şi în condiţiile date preţul de 5

451

lei kg. a fost mai mic decât cel de piaţă. E de menţionat faptul că controlul legalităţii contractelor de achiziţionare a grâului şi a făinii, al monitorizării preţurilor a fost efectuat, înaintea semnării contractului, de către funcţionarii Ministerului Agriculturii şi ai Ministerului Economiei, care eliberau Certificatul de confirmare a dreptului de import al grâului şi a Autorizaţiei de scutire de TVA. Acelaşi martor este de părerea că, dacă nu ar fi fost semnat contractul nr.760, era posibilă survenirea crizei în asigurarea populaţiei cu pâine, fiindcă 50% din volumul de asigurare a SA „ZFR” cu făină aparţinea SRL „MP”. Prim-ministrul T.V. ştia că SRL „MP” importă grâu pentru a asigura populaţia cu pâine.

16. Martorul E.S., directorul firmei SRL „G.T.”, a confirmat semnarea contractului de livrare a grâului cu SRL „MP”. Pentru a obţine Certificatul de confirmare a dreptului de import al grâului a prezentat Ministerului Agriculturii contractele: de procurare a grâului de la „Ketr”, de realizare a grâului către SRL „MP” şi contractul de vânzare-cumpărare a făinii dintre SRL „MP” şi SA „ZFR”. După verificarea acestor documente, a primit Certificatul de confirmare a dreptului de import al grâului. Consideră că preţul de achiziţionare a grâului şi al făinii a fost real. În preţul de 200 dolari tona de grâu sunt incluse cheltuielile de transport de la staţia Cuciurgan până la Chişinău, serviciile gării, taxele Inspectoratului Cereale, ale Departamentului Standardizare etc. În octombrie 2003, preţul făinii de calitate superioară era de 5 lei kg., al făinii de calitatea întâi era de 4,80 lei kg şi al făinii de calitatea a doua era de 4,60 lei kg. Pe V.C. nu-l cunoaşte şi, evident, nu a discutat semnarea niciunui contract.

17. Martorul G.S., viceministru al Ministerului Agriculturii, a confirmat situaţia de criză în domeniul asigurării populaţiei cu grâu şi făină, situaţie care s-a creat în RM în toamna anului 2003, condiţionată de efectele climaterice. Ministerul Agriculturii monitoriza importul grâului şi al făinii, eliberând agenţiilor economici, după verificarea contractelor, Certificatul de confirmare a dreptului de import al grâului. Colaboratorii CCCOC erau informaţi despre toate contractele de import al grâului sau al făinii. El a semnat Certificatul de confirmare a dreptului de import al grâului eliberat lui SRL „G.T.”.

18. Martorul B.A. a confirmat perfectarea de către sine a contractului cu SRL „MP”. Preţurile s-au negociat, ele au fost coordonate cu specialiştii SA „ZFR” şi corespundeau situaţiei create pe piaţa alimentară. La semnarea acestui contract, V.C. nu a încălcat legea, SA „ZFR” nu i s-au cauzat daune materiale.

19. Martorul V.R., directorul SRL „Nex”, a confirmat încheierea, în luna noiembrie 2003, a unui contract de vânzare a făinii de calitate superioară la preţul de 4950 lei tona cu SA „ZFR”. Propunerea de a semna tranzacţia dată a fost a lor. La semnarea acestui contract conducerea SA „ZFR” nu a comis încălcări de lege.

20. Martorul T.I., viceministru în Ministerul Agriculturii, preşedintele Consiliului SA „ZFR”, a declarat că, până la 01.01.2004, cu Ministerul Agriculturii era obligatorie coordonarea în prealabil doar a contractelor de furnizare a grâului. T.I. a menţionat că, pe data de 22.10. 2003, la Consiliul SA „ZFR” s-a discutat lista contractelor şi preţurile de achiziţionare a făinii. Nu ţine minte, dacă a fost discutat şi contractul cu SRL „MP”.

Inculpatul V.C. nu a recunoscut învinuirea şi a declarat că, exercitând funcţia de director general al Combinatului de panificaţie din Chişinău, SA „ZFR” (11.07.2003-28.02.2004) nu a folosit intenţionat situaţia de serviciu în detrimentul SA „ZFR”. Semnând contactul cu SRL „MP”, nu s-a condus de interese personale. Scopul lui a constat în asigurarea activităţii şi prosperării întreprinderii, aprovizionarea zilnică a consumatorilor cu pâine şi produse de panificaţie calitative.

Condiţiile esenţiale ale contractelor (modul de livrare şi achitare, calitatea şi altele) erau discutate permanent cu specialiştii SA „ZFR” şi ai ministerului de ramură, examinate şi confirmate de Consiliul SA „ZFR”, astfel asigurându-se transparenţa totală a procesului de încheiere a acordurilor.

452

Conform deciziei Comisiei Guvernamentale din 21.08.2003 (procesul-verbal nr.0110-33), Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare i-a fost pus în sarcină să întreprindă acţiuni pentru „selectarea pentru viitor din rândul producătorilor autohtoni din diferite zone ale ţării furnizori stabili de cereale către SA „ZFR” în bază de contracte de colaborare pe termen lung, având drept scop crearea unor rezerve de grâu pentru o perioadă de 6 luni de activitate” (la şedinţă au fost prezenţi ministrul D.T. şi viceministrul G.S.).

La şedinţa convocată la 22.09.2003 de prim-ministrul R.M., V.T., în problema asigurării S.A „ZFR” cu materie primă au fost prezenţi reprezentanţii SRL „MP” – V.M. şi L.G. V.M. a asigurat că, în timpul apropiat, va aduce în ţară mari cantităţi de grâu alimentar. Pe parcursul lunii octombrie 2003, situaţia se complica, preţurile făinii ajungând pe piaţa internă până la 5400-5500 lei/tona (calitatea superioară) şi 5000-5200 lei/tona (calitatea I).

Deseori făină în stocurile SA „ZFR” rămânea doar pentru 1-3 zile de muncă. Toţi furnizorii cereau majorarea preţurilor la făină, micşorarea termenelor de achitare. Situaţia a început să se agraveze după 15.10.2003, din circa 20 de furnizori care erau până la acel moment au rămas doar 7. La 16.10.2003, făină de calitate superioară ajungea doar pentru 3 zile, de calitatea I - pentru o zi, de calitatea II - pentru 2 zile.

Cât priveşte contractul nr.760, încheiat pe 22.10.2003 cu SRL „MP”, V.C. susţine că acesta nu a fost dezavantajos pentru SA „ZFR” şi, contrar celor afirmate de învinuire, a fost acordat cu CCCEC şi Consiliul SA „ZFR”. Semnarea contractului în asemenea proporţii necesita aprobarea Consiliului şi faptul respectiv nu mai era de competenţa directorului general. Aceasta confirmă încă o dată ideea că directorul general nu a comis niciun abuz, totul a fost coordonat cu reprezentanţii structurilor guvernamentale.

Consiliul a aprobat acest contract pe 22.10.2003 în prezenţa a 5 din 7 membri: dl T.I. – preşedinte al consiliului, viceministru al agriculturii şi industriei alimentare; dl M.C. – director-interimar al Departamentului de Privatizare; dl V.P. – directorul fabricii de paste făinoase; dl A.M. – juristul SA „ZFR” ; dl S.D. – ex-director-general al SA „ZFR”.

După 10.10.2003, toate contractele erau vizate, înainte de a fi semnate, de către specialiştii SA „ZFR”. La 09.10.2003, SA „ZFR”, conform deciziei şedinţei Comisiei Guvernamentale din 08.10.2003 (procesul-verbal nr.0110), a afişat condiţiile prealabile pentru începerea negocierilor în scopul excluderii presiunilor din partea firmelor furnizoare. Anume pentru a micşora preţurile la făina propusă, au fost afişate intenţionat nişte preţuri mai mici decât cele de pe piaţă, acestea fiind preţuri propuse de cumpărător (SA „ZFR”), dar nu stabilite oficial. Mai erau şi preţurile de vânzare propuse de vânzător. Astfel apărea necesitatea de a găsi corelaţia dintre ambele preţuri în funcţie de: situaţia pe piaţa internă, situaţia de la întreprindere, calitatea făinii, modalitatea şi termenul de plată, modul de livrare şi alte condiţii. Avantajul afişării, la 09.10.2003, a unor preţuri minimale urma să se resimtă anume în timpul negocierii preţului cu furnizorii, ajungându-se la un preţ mediu între cel propus de vânzător şi cel propus de cumpărător.

Contractul nr.760 a fost perfectat personal de către B.A., care îndeplinea la momentul cela funcţia de şef al secţiei pronosticare şi asigurare cu produse cerealiere. Toate condiţiile contractului (preţul, termenele de livrare şi plată, cantitatea şi calitatea făinii, sortimentul şi altele) au fost discutate de dumnealui cu specialiştii şi directorul de la SRL „MP”. După aceasta, B.A. a coordonat condiţiile contractului cu specialiştii Secţiei Economie şi Finanţe, Juridică, Contabilitate ale SA „ZFR”. Schimbările apărute au fost din nou discutate cu SRL „MP”. Dumnealui l-a informat că S.C., colaborator al CCCEC, cunoştea intenţia încheierii contractului încă până la momentul semnării acestuia.

SRL „MP” a livrat, din februarie până în octombrie 2003 către SA „ZFR” 1,2 mii tone de făină (contractele nr.185 din 25.02.2003; nr.293 din 26.03.2003; nr.706 din 23.09.2003 şi altele). Practic nu era nevoie de o adresare către CCCEC pentru a verifica legalitatea activităţii acestei firme. Toţi cunoşteau faptul că SRL „MP” se află pe teritoriul

453

CPC Chişinău şi că făina e prelucrată cu utilajul CPC. V.C. era şi este convins că SRL „MP” nu este intermediar, ci producător de făină.

Inculpatul menţionează că pe parcurs, în prezenţa lui B.A., a discutat personal cu S.C. toate formalităţile condiţionate de acest contract, în conformitate cu deciziile Comisiei Guvernamentale. S.C. a atras atenţia asupra necesităţii de coordonare doar a contractelor cu furnizorii noi şi, mai ales, cu acei care nu sunt producători de făină. Ca urmare a acestor acţiuni de aprobare şi acorduri, specialiştii SA „ZFR” i-au recomandat directorului general să semneze contractul.

La momentul semnării contractului, la Bursa Universală de Mărfuri a Moldovei, preţurile de vânzare a făinii de calitatea superioară erau de 5400 lei/tona. În ofertele de vânzare, făina se propunea numai în saci, ceea ce conducea la cheltuieli suplimentare (descărcare, depozitare, transportare, costul sacilor, pierderile de făină ce rămâne în saci etc.).

V.C. a mai menţionat că făina măcinată din grâul din Rezerva de Stat şi livrată de la Bălţi avea un preţ de 4975lei/tona. La sfârşitul anului 2003, Combinatele de panificaţie din Cahul şi Bălţi procurau făină de calitate superioară la preţuri mai mari de 5000 lei/tona.

V.C. consideră că, în august-decembrie 2003, situaţia de criză în vederea aprovizionării ţării cu grâu s-a agravat din cauza lipsei unei politici consecvente la nivel de stat. Rezerva de Stat nu era asigurată cu grâu. Nimic nu s-a făcut ca producătorii de pâine să primească în acea perioadă grea credite preferenţiale, scutiri pentru cheltuielile de transport, alte înlesniri. Toată povara greutăţilor a căzut doar pe umerii fabricilor de pâine şi ai brutăriilor. Costurile grâului şi ale făinii de import puteau fi micşorate dacă se micşorau, respectiv, cheltuielile furnizorilor legate de staţionare şi taxare la vamă, de transportare pe calea ferată pe teritoriul Moldovei, de cheltuielile pentru a obţine certificatul fitosanitar şi cel de la Moldova Standard. Nimeni nu a făcut nimic pentru a clarifica unde şi cum din fiecare vagon se fura până la 30 de saci de făină. Despre tot s-a ştiut, dar, la nivel de Stat, nu s-a făcut nimic pentru a rezolva aceste probleme şi a ajuta concret producătorii de pâine.

Băncile ofereau credite cu condiţii drastice şi totul era practic gajat, deoarece anterior au fost luate credite de circa 40 mln. de lei.

Unii furnizori, propunând făină de o calitate mai joasă, în saci, în partide mici de 1-2 livrări, erau de acord să semneze contracte la preţuri mai mici. Avantajul SRL „MP”, faţă de restul furnizorilor, consta în faptul că: făina se livra ritmic în maşini speciale conform comenzii primite de la SA „ZFR”, calitatea fiind stabilă. Acest fapt permitea acoperirea cerinţelor consumatorilor faţă de produsele de panificaţie. Termenele de plată erau depăşite permanent de către SA „ZFR”, însă SRL „MP” continua să livreze făină în sortiment. Un plus pentru SRL „MP” a fost faptul că „Zer” a lucrat anterior cu ei. În februarie-aprilie 2003, au livrat către SA ”ZFR” 517 de tone de făină. Livrarea a fost stopată doar din cauza lipsei grâului. În august SRL, ”MP” din nou s-a adresat cu o ofertă de conlucrare, dar nu erau gata din punct de vedere tehnic şi nu aveau grâu. Cu SRL „MP” au fost încheiate, în septembrie şi octombrie 2003, contracte de prestare a serviciilor de producere a făinii din grâul clientului. În cadrul acestor contracte SA „ZFR” a prelucrat o parte din grâul primit din rezerva de stat.

Ultimul contract nr.706 pe 1000 tone grâu predat de SA „ZFR” şi recepţionat de SRL „MP” prevedea producerea a 740 tone de făină.

Conform acordului suplimentar la acest contract din 23.10.2003, SA „ZFR” a mai predat SRL „MP” încă 392,16 tone de grâu din Rezerva de Stat.

Faptul că în acea perioadă de la alţi agenţi economici se achiziţiona făină la un preţ mai mic, dimpotrivă, demonstrează că SA „ZFR” lucra deschis, transparent cu toţi furnizorii fără excepţie, întreprinzând totul pentru a micşora preţurile.

Conform ofertei SRL „MP” (nr.158 din17.10.2003) au fost propuse următoarele preţuri: calitatea superioară - 5000 lei/tona; calitatea I – 4800 lei/tona; calitatea II - 4400 lei/tona. SA „ZFR” a propus micşorarea preţurilor până la 4900 - calitatea superioară; 4600 -

454

calitatea I. În urma negocierilor, SRL „MP” a acceptat micşorarea preţului doar la calitatea I până la 4700 lei/tona. Acest gest a fost favorabil pentru SA „ZFR”, deoarece întreprinderea utiliza în producere de la 50 până la 65% de făină de calitatea I.

Anume SRL „MP”, aducând grâu şi furnizând făină, a contribuit la stabilizarea preţurilor pe piaţa internă, care, în octombrie-noiembrie 2003, erau în permanentă creştere din cauza deficitului de grâu în ţară.

Începând cu 13.10.2003, firmele locale furnizoare de făină au stopat livrările. În total, din 13 până în 23 octombrie 2003, au fost livrate doar 117 de tone de făină de către 3 firme, mai puţin decât folosea SA „ZFR” într-o singură zi (în octombrie 2003 zilnic se foloseau în mediu câte 134 de tone de făină). Alţi furnizori nu livrau făină din cauză că nu o aveau sau nu-i aranjau preţurile propuse.

SRL „MP” a livrat, în doar 4 zile (28.10-31.10.2003), conform contractului nr.760, 590 de tone de făină, astfel stabilizând situaţia.

Despre intenţia încheierii acestui contract, au ştiut viceminiştrii Agriculturii şi Economiei, domnii G.S. şi V.M., din moment ce au semnat autorizaţiile de scutire de TVA. Certificatele de confirmare a dreptului de import al grâului alimentar pentru SRL „GT” au fost semnate de dl G.S. la 08.10.2003 şi 10.11.2003 (6350 tone). Pentru primirea autorizaţiilor şi certificatelor SRL „GT” a prezentat Ministerului Agriculturii toate copiile contractelor sale cu SRL „MP” şi SRL „MP” cu SA „ZFR”.

Cele relatate sunt în deplină concordanţă reciprocă şi se confirmă obiectiv şi prin alte probe.

La capitolul probe ce se referă la preţurile de achiziţionare prezintă interes costul făinii, fabricate din grâul procurat în aceeaşi perioadă de către organele de stat. De exemplu, făina măcinată din grâul achiziţionat de organul statal – Rezerva de Stat avea preţul de 4975 lei/tona. Făina măcinată din grâul primit din Kazahstan, conform contractului din 14.10.2003, condiţiile căruia au fost negociate de conducerea republicii, avea acelaşi preţ – de 4975 lei/tona. Combinatele de panificaţie din Cahul şi Bălţi procurau în acea perioadă făină de calitate superioară la preţuri mai mari de 5000 lei/tona. Preţul de achiziţionare a făinii, indicat în contractul nr.760, a fost în concordanţă deplină şi cu hotărârea guvernului RM „Cu privire la măsurile de coordonare şi reglementare către stat a preţurilor (tarifelor) nr.547 din 04.08.95, nr.7 – a se vedea Hotărârile Guvernului 547/04.08.95 cu privire la măsurile de coordonare şi reglementare către stat a preţurilor (tarifelor)// Monitorul Oficial 53-54/426, 28.09.1995

Apărarea consideră că nu pot fi admise drept probe actele de revizie economico-financiară, efectuate la SA „ZFR”, SRL „MP”, SRL „GT”, din motivul încălcării de către organele de urmărire penală a prevederilor art.24 şi 94 CPP. La efectuarea acestor aşa-numite revizii sunt utilizate metode ce contravin prevederilor ştiinţifice. De exemplu, revizorii, la aprecierea daunei materiale, au tras concluzii, pornind de la preţurile orientative la făină ce erau afişate în incinta SA „ZER”. Experţii nu s-au condus de actele normative ce reglementează relaţiile economice într-o economie de piaţă, de hotărârea Guvernului menţionată anterior. Despre faptul că preţurile afişate erau preţuri orientative ne vorbeşte conţinutul procesului-verbal nr.0110-44 al şedinţei convocate la dl V.T., prim-ministru, la 08.10.2003. La această şedinţă s-a decis că SA „ZFR” va afişa condiţiile prealabile (preţul maximum, parametrii de calitate etc.) pentru începere a negocierilor în scorul excluderii presiunilor din partea firmelor, care doresc să furnizeze materie primă în scopuri nefavorabile pentru combinat. În afară de cele menţionate, inculpatul nu a avut acces la numirea şi realizarea acestor revizii. Lui i s-au adus la cunoştinţă numai materialele adunate deja de anchetă.

455

În conformitate cu prevederile p.2 şi 7 ale art.94 CP, nu pot fi admise ca probe şi nu pot fi puse la baza sentinţei datele, care au fost obţinute prin încălcarea dreptului la apărare; prin utilizarea căilor ce contravin metodelor ştiinţifice.

Şi ultima expertiză, cea din 11.08.2006, efectuată de Institutul Republican de Expertiză Judiciară şi Criminalistică confirmă incorectitudinea concluziilor ce se conţin în actele de revizie economico-financiară ale revizorilor CCCEC.

Analiza completă a probelor în cauza dată ne permite să formulăm următoarele concluzii:

- În acţiunile lui V.C. lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii. Nu există latura obiectivă a infracţiunii, deoarece măsurile întreprinse de inculpat au fost dictate de necesităţile de serviciu, au fost realizate conform împuternicirilor sale, scopul fiind unul social-util, cel de a asigura populaţia cu producte de panificaţie. Semnând contractul nr.760 din 22.10.2003 între SRL „MP” şi SA „ZFR”, V.C. nu a folosit intenţionat situaţia de serviciu, preţul contractului nu a fost deloc dezavantajos. Invers, preţul a fost mai jos decât cel de piaţă.

- Nu există nici latura subiectivă a infracţiunii. În documentele procesuale, organele de anchetă au indicat că V.C., semnând contractul nominalizat, s-a condus de interese personale. Încălcând prevederile art.281 CPP, organele de anchetă nu au stabilit în ce anume rezidă interesul material al inculpatului. Documentele procesuale nu conţin anumite considerente pentru a-şi întemeia concluzia. (A se vedea decizia Colegiului penal al CSJ din 30.01.2001).

- V.C. nu este subiect al infracţiunii imputate. S-a menţionat, şi acest fapt nu este contestat de învinuire: contractul nr.760 din 22.10.2003 între SRL „MP” şi SA „ZER” a fost confirmat de Consiliul SA „ZFR”.

- Nu există nici obiect al infracţiunii în cauza dată, fiindcă relaţiile sociale, de la semnarea contractului nr.760 din 22.10.2003 dintre SRL „MP” şi SA „ZFR”, nu au fost prejudiciate.


Pe tot parcursul examinării cauzei nici inculpatul, nici apărarea nu a încercat să emită

declaraţii, alte acţiuni procesuale etc. care ar fi creat dificultăţi, nervozitate la examinarea probelor. Am considerat utilă păstrarea unei stări calme, care ar asigura stabilirea adevărului. Considerăm că sunt create toate premisele pentru a pronunţa o sentinţă bazată pe lege, care ar rezulta din analiza probelor examinate, şi această sentinţă poate fi numai una de achitare, fapt pe care îl solicit. Numai o astfel de sentinţă în privinţa lui V.C. ar fi un fapt care ar demonstra şi confirma independenţa Justiţiei, triumful Adevărului şi al Legii.

456

PLEDOARIA AVOCATULUI ALEXEI BARBĂNEAGRĂ ÎN

CAUZA PENALĂ DE ÎNVINUIRE A LUI C.M.I. ÎN SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE

DE ART.327 ALIN.(2) LIT.C), 328 ALIN.(3) LIT A),D), 332 ALIN.(1) DIN CP

I. INTRODUCERE

Urmărirea penală în privinţa lui M.C.I. nu este altceva decât o simplă persecutare din partea organelor de drept. Această concluzie derivă şi din faptul că în privinţa lui M.C. au fost deschise mai multe dosare penale. Astfel, prin sentinţa Judecătoriei sect. ______, mun. Chişinău din 01.07.2008, C.M.I., învinuit de comiterea infracţiunilor prevăzute de art.42 alin.(2), (3), (4), 45 şi 332 al.(2) lit.b) CP RM; art.42 al.(2), (3), (4), 45, art.328 alin.(3) lit.b) CP RM, a fost achitat pe motiv că nu s-a constatat existenţa infracţiunii. E de menţionat faptul că procurorul a solicitat instanţei condamnarea dlui M.C. la 13 ani de închisoare. În acest dosar procurorul a modificat nelegitim de două ori învinuirea. Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău, prin decizia sa din 16.06.2009, a respins ca fiind nefondat apelul declarat de procuror şi a menţinut sentinţa de achitare.

Dosarul penal de astăzi este o prelungire a persecuţiilor în privinţa lui M.C. în alt dosar pe care instanţele de judecată îl examinează pe parcursul a circa doi ani. Nu este întâmplător că şi pe acest dosar acelaşi procuror a modificat învinuirea. Şi pe acest dosar aşa-numita urmărire penală a avut loc cu încălcări flagrante ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale inculpatului, prevăzute de Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, Constituţia Republicii Moldova, CPP etc., derogări care vor fi analizate pe fiecare episod incriminat inculpatului.

Apelând la această introducere, nu este de prisos a invoca temeiurile, care au servit drept bază de pornire a urmăririi penale. Procurorul a dat citire plângerii anonime (v.1, f.d.22-27) şi plângerii lui S. (v.1, f.d. 35-39). Ambele adresări trebuiau să fie respinse din start, deoarece conţinutul lor nu corespunde realităţii. Conform art.10 al Legii cu privire la petiţionare din 19.07.94, petiţiile, care nu sunt semnate de autor se examinează doar în cazul în care acestea conţin informaţii ce vizează securitatea naţională şi ordinea publică. Infracţiunile imputate lui M.C. nu vizează securitatea naţională şi ordinea publică (nu sunt incluse în cap.13 CP. Infracţiuni contra securităţii publice şi a ordinii publice). Plângerea lui S., după cum a constatat instanţa de judecată în primul dosar penal intentat împotriva lui C., tot la plângerea lui S., conţine informaţii neobiective. Conform sentinţei Judecătoriei sect. ________ din 01.07.08, M.C. a fost achitat de învinuirea adusă, precum că el ar fi săvârşit infracţiunile prevăzute de art.328 alin.(3) lit.b) şi d), art.332 alin.(2) lit.b), 328 alin.3 lit.b) şi d) CP. Instanţa a stabilit că: „Nu rezistă criticii afirmaţia precum că M.C. s-a răzbunat pe A.S. pentru implicarea ultimului la licitaţia din 30.09.2005 în legătură cu înstrăinarea lotului XI sub formă de magazin situat pe str. ______________ nr. 8, or. _____________ şi ridicarea preţului de vânzare a imobilului dat de la 44500 lei la 220 000 lei. Sensul acestei licitaţii a şi constat în ridicarea preţului la imobil. A fost şi în interesele primăriei de a ridica preţul de vânzare a imobilului dat de la 44500 lei la 220 000 lei. Motivul de răzbunare invocat de organul de urmărire penală nu poate fi considerat ca unul relevant, deoarece A.S. nu numai că a participat

457

la licitaţia nominalizată, dar a şi câştigat tenderul din 30.09.2005 de procurare a subsolului magazinului situat pe str. _________ nr. 8, or. _____________. Dacă ar fi existat motivul răzbunării, A.S. nu câştiga tenderul.

Într-un alt episod al învinuirii, instanţa de judecată a stabilit că A.S. a prezentat primăriei documente false. Exceptând acest fapt, procuratura a luat apărarea nu a reprezentantului puterii de stat, ci a unei persoane care a săvârşit fapte dubioase (A se vedea sentinţa Judecătoriei sect. ________ din 01.07.08).

Astfel şi motivele de pornire a urmăririi penale sunt bazate pe declaraţii anonime, declaraţii ale martorului A.S., care nu pot fi considerate ca fiind obiective şi veridice. Din considerentele expuse în dosarul dat nici nu au existat motive plauzibile de a crede sau a presupune săvârşirea de către M.C. a faptelor prejudiciabile.

II. CIRCUMSTANŢELE CAZULUI

EPISODUL NR. 1

Transmiterea patrimoniului ÎM «RT”_____________ în gestiunea economică a ÎM

„SCL”or. _____________. ÎNVINUIREA: M.C. este învinuit în faptul că, deţinând funcţia de primar al or.

_____________, validat în această funcţie în baza hotărârii Judecătorii _____________ din 03.06.2003, deci fiind persoană cu funcţie de răspundere, ignorând obligaţiunea ce-i revenea în virtutea statului legal deţinut, prevăzută de Legea privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, de asigurare a respectării, în limitele competenţei sale a Constituţiei, legilor şi altor acte normative, a executării deciziilor consiliilor locale, derogând de la competenţele legale proprii primarului şi consiliului local prevăzute de art.84 alin.(2) al Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, care stipulează că consiliile locale decid ca bunurile care aparţin domeniului public de interes local să fie date în administrare întreprinderilor municipale şi instituţiilor publice, să fie concesionate, închiriate sau arendate, prin depăşirea în mod vădit a limitelor drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, la 25.12.2003 prin dispoziţia sa nr.587-CN, în lipsa deciziei Consiliului orăşenesc _____________ şi argumentării necesităţii transmiterii patrimoniului ÎM «RT”_____________ şi în lipsa dovezilor şi calculelor care argumentează necesitatea, caracterul şi modul de transmitere, inclusiv modul de separare a transmiterii şi termenele de executare a operaţiilor de transmitere, a decis ilegal transmiterea patrimoniului proprietate publică a primăriei _____________ din gestiunea economică a ÎM «RT”_____________ în gestiunea economică a ÎM „SCL” or. _____________, fără întocmirea bilanţului de divizare şi transmiterii spre aprobare către Consiliul orăşenesc _____________ a actului de primire-predare, fără preluarea la evidenţă a pasivelor şi activelor întreprinderii, astfel nefiind preluate datoriile faţă de buget în sumă de 517,2 mii lei, datoriile faţă de Ministerul Finanţelor la situaţia din 01.01.2003 pentru acordarea creditelor în sumă de 2 mln. 865,2 mii lei, precum şi datoriile întreprinderilor şi persoanelor fizice faţă de ÎM «RT”_____________ pentru agentul termic livrat în sumă de 1.301.642 lei. Continuând activitatea sa criminală, după transmiterea ilegală a ÎM «RT”_____________ în perioada de timp a anilor 2004-2005, fără aprobarea de către Consiliul orăşenesc _____________ a înstrăinării utilajului întreprinderii date, ilegal a realizat diferitor persoane fizice şi juridice în cadrul licitaţiilor realizate de el, fiind în calitate de preşedinte al Comisiei de licitaţie, imobilul ce aparţine ÎM „RT” _____________, împreună cu utilajul, reţelele inginereşti care nu au fost luate la evidenţă cu preţul de bilanţ la primăria or. _____________, fapt prin care a prejudiciat bugetul local în sumă de 2.881.029 lei.

458

Prin acţiunile sale, primarul or. _____________ M.C. a cauzat o pagubă bugetului consolidat al Republicii Moldova în sumă de 3.352.524,4 lei, astfel derogând de la prevederile „Regulamentului cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor de stat, organizaţiilor, instituţiilor, a subdiviziunilor lor, clădirilor, construcţiilor, mijloacelor fixe şi altor active, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.688 din 09.10.1995, şi anume: pct.16, conform căruia: „Decizia de transmitere a întreprinderilor, a subdiviziunilor lor şi a unor obiecte aparte, a altor active, ce se află în gestiunea autorităţii administraţiei publice locale se adoptă în modul stabilit de legislaţie”, pct.18, conform căruia: „Iniţiatorul transmiterii prezintă autorităţilor împuternicite pentru punerea de acord şi adoptarea deciziilor de transmitere, argumentarea necesităţii transmiterii şi, după caz, avizele, iar în cazurile prevăzute de prezentul Regulament, şi permisul autorităţilor administraţiei ierarhic superioare precum şi consimţământul altor autorităţi interesate.”, pct. 19, conform căruia: „Argumentarea transmiterii trebuie să conţină dovezi şi, după caz, calcule care argumentează necesitatea, caracterul şi modul de transmitere, inclusiv modul de separare a subdiviziunilor întreprinderii ce se transmit, a unor obiecte aparte a altor active ale ei, precum şi data transmiterii şi termenele de executare a operaţiilor de transmitere”, pct.20, conform căruia: „Data transmiterii, precum şi termenele de executare a lucrărilor ce ţin de transmiterea întreprinderilor, a subdiviziunilor lor şi a unor obiecte aparte a altor active sânt stabilite în decizia de transmitere.”, pct.23, conform căruia: „Întreprinderile se transmit împreună cu toate activele şi pasivele, alocările bugetare, precum şi cu toate documentele contabile, tehnice, contractuale, de proiectare şi deviz şi alte documente necesare pentru activitatea întreprinderii.”, pct. 24, conform căruia: „Comisia este obligată să efectueze inventarierea patrimoniului întreprinderii, a subdiviziunilor ei, să determine starea reală şi valoarea estimativă a obiectelor, să întocmească bilanţul de transmitere sau de divizare, actul de primire-predare a întreprinderii, a subdiviziunii ei şi să transmită bilanţul şi actul menţionate pentru aprobare”, pct.25 conform căruia: „Valoarea estimativă a întreprinderii ce se transmite, a subdiviziunilor ei se determină în modul stabilit în baza materialelor inventarierii, datelor contabile, evaluării stării reale şi reevaluării (indexării) mijloacelor fixe şi altor active. La transmiterea patrimoniului care se află în proprietatea publică, fără schimbarea tipului de proprietate, reevaluarea (indexarea) lui nu se efectuează, dacă ea a fost efectuată anterior în modul şi termenele stabilite de legislaţie şi dacă în decizia de transmitere nu este indicat altceva. Actele inventarierii sau reevaluării (indexării) servesc drept temei pentru întocmirea bilanţului de transmitere sau divizare. În bilanţul menţionat pierderile anilor precedenţi admise de întreprinderea care transmite se reflectă ca pierderi ale anului de gestiune ale întreprinderii care primeşte. Bilanţul de transmitere sau de divizare serveşte drept temei pentru întocmirea actului de primire-predare a întreprinderii, a subdiviziunii ei, precum şi pentru reflectarea în evidenţa contabilă a faptului predării-primirii patrimoniului. În cazul schimbării valorii de bilanţ a patrimoniului, partea care transmite îl exclude din bilanţ la valoarea veche, iar partea care primeşte îl la la bilanţ la valoarea estimativă indicată în actul de primire-predare.”, pct. 28, conform căruia: ”Actul de primire-predare a întreprinderii, a subdiviziunii ei, precum şi bilanţul de transmitere sau de divizare se aprobă într-un termen de 10 zile de către autoritatea sau autorităţile care au adoptat decizia de transmitere. În cazul în care decizia de transmitere este adoptată de Guvern, actul de primire-predare a întreprinderilor, a subdiviziunii ei, bilanţul de transmitere sau de divizare se aprobă de autorităţile centrale de specialitate, antrenate în transmiterea obiectelor respective.”, pct.29, conform căruia: „Transmiterea unor obiecte aparte şi a altor active, cu excepţia acţiunilor este efectuată prin întocmirea şi aprobarea actului sau actelor de primire-predare a mijloacelor fixe, excluderea lor de la bilanţul întreprinderii care transmite şi reflectarea lor la bilanţul întreprinderii care primeşte, reînregistrarea obiectelor imobile, mijloacelor de transport şi altor obiecte stabilite de legislaţie la organul teritorial cadastral, poliţia rutieră de stat şi alte organe

459

autorizate. Actele de primire-predare a mijloacelor fixe se întocmesc conform formelor-tip de evidenţă primară, aprobate în modul stabilit.”, pct.30, conform căruia: ”Actele de primire-predare a mijloacelor fixe se întocmesc în baza materialelor de inventariere şi estimare a lor, paşapoartelor tehnice şi altor documente tehnice, precum şi documentelor despre înregistrarea precedentă a acestor obiecte, efectuată de organele autorizate pe numele întreprinderii care transmite. În cazul lipsei documentelor, care confirmă faptul înregistrării precedente a obiectelor mijloacelor fixe, confirmarea drepturilor patrimoniale în privinţa lor se efectuează pe cale administrativă sau judiciară, stabilită de legislaţie.”, pct.35, conform căruia: ”Reflectarea transmiterii întreprinderilor, a subdiviziunilor lor şi a unor obiecte aparte a altor active în evidenţa contabilă, precum şi soluţionarea achitării întreprinderilor care transmit şi celor care primesc cu bugetul de stat şi bugetele raioanelor, oraşelor şi satelor se efectuează în modul stabilit de Ministerul Finanţelor.”, pct. 36, conform căruia: „Decompletarea patrimoniului supus transmiterii nu se admite. Mijloacele fixe, uzura fizică reală a cărora, după reevaluare, este egală cu 100 la sută şi care nu pot fi restabilite, nu se transmit şi urmează a fi lichidate în modul stabilit”, prevederile Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, art.34 alin (2) lit.f), conform căreia: în domeniul economic şi financiar-bugetar, primarul „efectuează inventarierea bunurilor din domeniul public şi cel privat al satului(comunei), oraşului (municipiului), le administrează, în limitele competenţei”, prevederile Legii cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale nr.523-XIV din 16.07.1999, art.7, conform căruia: „Autorităţile administraţiei publice locale exercită dreptul de proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale în baza actelor emise în conformitate cu Constituţia, Legea cu privire la proprietate, prezenta lege, alte legi şi acte normative”.

Inculpatul M.C. nu a recunoscut învinuirea. El a declarat că, conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.438 din 10.05.2000, Departamentul privatizării în comun cu Ministerul Mediului şi Amenajării teritoriului urma să transmită, până la 1 august 2000, patrimoniul (activele, pasivele şi personalul) ARP „TermCE” şi al subdiviziunilor ei, cu datoriile debitoare şi creditoare în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale de prim nivel, autorităţile administraţiei publice locale urma să fondeze în baza patrimoniului transmis în termen de 10 zile de la data transmiterii-preluării patrimoniului respectiv, întreprinderi municipale de termoficare.

Prin Decizia nr.4.1 din 01.06.2000, Consiliul Orăşenesc _____________ nu şi-a dat acordul la primirea în proprietatea publică a oraşului a patrimoniului ARP „TermCE” din cauza datoriilor debitoare şi creditoare, însă ulterior, conform Deciziei nr. 6.1 din 09 august 2000, Consiliul a decis primirea patrimoniului filialelor ARP „TermCE”, DP „AC” şi DP „DLC” şi a obligat Primăria oraşului în termen de până la 25 august 2000 să efectueze primirea patrimoniului direcţiilor menţionate şi să prezinte documentele privind înfiinţarea agenţilor economici cu statut de societăţi pe acţiuni. La şedinţa Consiliului din septembrie 2000, conducătorii filialelor ARP „TermCE”, DP „AC” şi DP „DLC” au fost preîntâmpinaţi de responsabilitatea personală pentru păstrarea şi integritatea bunurilor mobile şi imobile ce urmau a fi transmise.

Primăria or._____________ (primar Ion Burciu) nu a executat decizia nr. 6/1 din 09.08.2000 „Privind transmiterea în proprietatea publică a oraşului din proprietatea publică a statului a patrimoniului (activele, pasivele şi personalul) filialelor ARP „TermCE”, DP „AC” şi DP „DLC” în sensul că nu a luat la evidenţă contabilă bunurile materiale transmise în proprietatea oraşului şi nu a făcut niciodată inventarierea lor. Actul de transmitere-preluare a patrimoniului de la ARP „TermCE” către întreprinderea municipală de termoficare „Reţele Termice din _____________” a fost întocmit la 1august 2000, până la adoptarea deciziilor respective.

460

La 10 noiembrie 2000, în baza Deciziei Consiliului Orăşenesc _____________ nr.8/5, a fost înfiinţată Întreprinderea Municipală „Reţele Termice _____________” şi a obligat Primăria oraşului în termen de o săptămână să încheie contracte de muncă şi responsabilitate cu managerul întreprinderii şi să transmită prin contract în gestiune economică patrimoniul fostei filiale _____________ a ARP „TermCE”, contract de gestiune economică nu a fost încheiat. ***

Controlul asupra executării deciziilor Consiliului 6/1 din 09.08.2000 şi nr. 8/5 din 10.11.2000 a fost pus în seama dlui Efim R., care din anul 1999 şi până în prezent este consilier al Consiliului orăşenesc, interogat pe dosarul dat în calitate de martor.

ÎM «RT”nu funcţionează din anul 2001.C. M. a fost ales în funcţia de primar al oraşului în anul 2003 şi nu poate purta răspundere pentru persoanele care nu au executat hotărârile Guvernului şi deciziile consiliului privind evidenţa contabilă a bunurilor care se aflau în gestiunea economică a întreprinderilor municipale.

Activând în calitate de primar al or. _____________ a executat întocmai decizia 6/1 din 22.12.2003 a consiliului orăşenesc _____________ „Despre situaţia creată la ÎM «RT”, a numit prin decizia sa nr.587-CN din 25.12.2003 „Cu privire la executarea deciziei consiliului orăşenesc _____________ nr.6/1 din 22.12.2003”, conform însărcinării atribuite de consiliu, persoană responsabilă de patrimoniul aflat în gestiunea ÎM «RT”, prin cumul, managerul şef al ÎM „SCL”, iar comisia de primire-predare a predat bunurile numai sub răspunderea materială dlui P. V. (p. 3 al dispoziţiei „se obligă comisia nominalizată în termen de 7 zile să efectueze transmiterea patrimoniului sub răspunderea materială cu întocmirea actului de primire-predare”), dar nu în gestiune economică altei întreprinderi cum se stipulează în învinuire, astfel nu s-a încălcat Regulamentul cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor de stat, organizaţiilor, instituţiilor, subdiviziunilor lor, clădirilor, construcţiilor, mijloacele fixe şi a altor active, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.688 din 09.10.1995 deoarece acest act normativ nu putea fi aplicat. Pasivele, activele, documentele contabile au rămas la întreprinderea «RT”, transmiterea patrimoniului din gestiunea economică a întreprinderii nu a avut loc, dar nici nu putea să fie, deoarece atât Consiliul, cât şi primarul, au dispus transmiterea patrimoniului doar sub răspunderea materială pentru a evita în continuare furturile de la Întreprinderea Municipală.

La 12 ianuarie 2004, prin scrisoarea nr.09 către Procuratura raionului _____________, procuror B., s-a solicitat investigarea cazului comiterii de către A.C., managerul-şef al ÎM «RT”a acţiunilor ilegale privind vânzarea patrimoniului public fără permisiunea consiliului, dar despre rezultatele cercetării Primăria nu a fost informată.

În baza Hotărârii Curţii de Apel Economice din 27.09.2007, s-a dispus lichidarea ÎM ”RT _____________” cu stingerea creanţelor creditoare şi debitoare şi aprobarea raportului financiar de lichidare a debitorului. Imobilele aflate în gestiune au fost înregistrate ca bunuri proprietate publică ale oraşului în baza Hotărârii Guvernului nr.162 din 19.02.2004 şi în baza deciziei Consiliului privind aprobarea actelor de inventariere, iar drept act care atestă direct apartenenţa lor a servit Hotărârea Guvernului RM nr.438 din 10.05.2000.

Pe perioada anilor 2004-2005, Consiliul orăşenesc a emis un şir de decizii de expunere la licitaţii de vânzare a bunurilor imobile proprietate publică, preţul iniţial de vânzare a fost numit în baza actelor de expertiză, primarul fiind preşedintele Comisiei de licitaţie. Comisia de licitaţie, împuternicită fiind de Consiliul orăşenesc, a organizat şi desfăşurat licitaţiile în conformitate cu Regulamentul privind licitaţiile cu strigare şi în condiţiile prevăzute în decizii, ceva din utilaj, reţele inginereşti nu s-au vândut, confirmare servesc procesele-verbale ale Comisiei de licitaţie, care sunt anexate la dosar. Prin urmare, dl C. nu şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, nu a încălcat prevederile Legii, acţiunile lui fiind în strictă concordanţă cu deciziile Consiliului orăşenesc, nu a cauzat niciun prejudiciu material intereselor statului, nici intereselor persoanelor.

461

1.2 Analizând probele învinuirii pe acest episod considerăm că învinuirea înaintată lui M.C. în transmiterea patrimoniului ÎM «RT”_____________ în gestiunea economică a ÎM „SCL” or. _____________ nu conţine o faptă prejudiciabilă. M. C., deţinând funcţia de primar, în procesul de transmitere a patrimoniului ÎM «RT”_____________ în gestiunea economică a ÎM „SCL” or. _____________, nu şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, a îndeplinit întocmai hotărârea Consiliului orăşenesc în problema dată, nu a prejudiciat interesele statului. 1.3 Conform prevederilor art.389 alin(1) CPP, sentinţa de condamnare se adoptă numai în cazul în care, în urma cercetării judecătoreşti, vinovăţia inculpatului a fost confirmată prin ansamblul de probe dobândite în corespundere cu normele procesual-penale. Analizând probele acumulate în urma cercetării judecătoreşti consider că niciuna, din cele indicate în rechizitoriul de învinuire, nu şi-a găsit confirmarea. 1.4 Lipsa faptei infracţiunii se confirmă prin ansamblul de probe, şi anume: Inexistenţa cadrului normativ-juridic indicat de procuror în ordonanţa de învinuire şi în rechizitoriul de învinuire. În ordonanţa de punere sub învinuire, rechizitoriul de învinuire lui M.C. i se incriminează nerespectarea obligaţiunilor ce-i reveneau, prevăzute de art.34 alin.(1) lit.a), b), 34 alin.(2); 84 alin.(2) ale Legii cu privire la administraţia publică locală nr. 123-XV din 18.03.2003, care este abrogată, prin adoptarea altei Legi privind administraţia publică locală nr. 436-XVI din 28.12.2006. Art.37 al Legii privind actele legislative din 27.12.2001 dă noţiunea de abrogare, care este definită ca un procedeu tehnico-juridic de suprimare prin care sunt scoase din vigoare prevederile actului legislativ ce nu mai corespund echilibrului dintre cerinţele sociale şi reglementarea legală. În atare condiţii, învinuirea în săvârşirea oricărei infracţiuni n-ar fi, nu poate fi efectuată în baza unei Legi anulate, inexistente de facto şi de iure. E de menţionat că Legea din 28.12.2006 era în vigoare şi la etapa înaintării bănuirii şi învinuirii inculpatului. Prin urmare, ordonanţele de bănuire din 17 septembrie 2007, ordonanţele de învinuire din 17.09.2007, rechizitoriul de învinuire în privinţa inculpatului sunt nule, pur şi simplu nu au suport juridic. Este nulă şi trimiterea din ordonanţele de punere sub bănuire, învinuire, rechizitoriul de învinuire şi trimiterea la încălcările "Regulamentului cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor de stat, organizaţiilor, instituţiilor, a subdiviziunilorlor, clădirilor, construcţiilor, mijloacelor fixe şi alte" aprobat prin Hotărârea Guvernului R.M. nr. 688 din 09.10.1995, deoarece, în conformitate de decizia Consiliului orăşenesc din 22.12.2003, nu a avut loc transmiterea întreprinderii I.M. „RT” altei întreprinderi, ci numirea temporară a unei persoane pentru a purta răspunderea materială pentru averea transmisă ÎM „RT” _____________ prin, încheierea cu această persoană a unui contract de administrare a patrimoniului aflat în gestiunea întreprinderii.

1.4 Niciunul dintre martorii interogaţi în şedinţa de judecată nu a confirmat anumite

ilegalităţi din partea primarului. - C.A. a explicat faptul că, la 10 mai 2000, Asociaţia Republicană de producţie „TermCE”

a fost lichidată şi transmisă Primăriei în anul 2000, 10 mai. Prin decizia Consiliului orăşenesc _____________ din 22.12.2003 el a fost eliberat din funcţia de director al ÎM „RT”. Conform dispoziţiei primarului din 25.12.2003, a fost formată Comisia pentru transmiterea patrimoniului. A semnat actul respectiv. ÎM „RT” avea datorii enorme şi nu mai funcţiona.

- P.V., S.R., E.I., R.P., U.A., R.E., M.A. au declarat că în baza deciziei Consiliului orăşenesc _____________ din 22.12.2003 şi a dispoziţiei primarului din 25.12.2003 a fost formată Comisia pentru transmiterea patrimoniului de la ÎM „RT” către ÎM „SCL” în gestionare.

462

Martorul V.P. a explicat că lui, fiind şeful gospodăriei comunale şi locative, i-a fost transmisă la păstrare averea ÎM “RT”, şi anume: 2 cazangerii, 4-5 puncte termice, în care se afla averea ”AC” şi încă unele puncte termice mici şi RT aeriene, care aveau o distanţă indicată în act.

Martorul R.S., pe atunci subalternul direct al lui C., viceprimarul or. _____________ a explicat: referitor la RT, în 2003 sau 2004, prin dispoziţia primarului M.C., a fost iniţiată inventarierea Reţelelor termice. Preşedinte al Comisiei de inventariere a fost numit el, membrii erau R. P. - contabilul responsabil de materiale, C.A., fostul şef de la Termocom, dl G. de la întreprinderea „CSL”, I.E. - lucrător la Primăria _____________, responsabil de materiale. Conform dispoziţiei, ei trebuiau să inventarieze bunurile Termocomului. Au făcut legătura cu fostul contabil al Termocomului, care le-a prezentat documentele cu privire la mijloacele fixe şi circulante, bilanţul lor. Bilanţul era din 1992, de când Termocom şi-a sistat activitatea.

În conformitate cu dispoziţia, Comisia, la faţa locului, a făcut evaluarea bunurilor, s-au întocmit actele necesare şi, prin actul de primire-predare, au fost transmise Întreprinderii comunal-locative, actul era întocmit cum prevedea legea, era pusă pe el data din 16.07.2004 şi a fost aprobat de primar. De la bilanţ la bilanţ bunurile nu au fost trecute. Prin acest act s-au transmis bunurile doar sub pază. Bunurile erau proprietate publică, ele au fost transmise Termocom în gestiune.

Martorul A.U. a explicat că lucra la Primăria _____________ în calitate de arhitect şi specialist în construcţie. S-a format Comisia de primire-predare a patrimoniului în proprietate. Ea era membră, era o listă a bunurilor care stipula evidenţa lor la contabilitate. Ei ieşeau la faţa locului, controlau dacă sunt acele obiecte, care figurează în listă. Erau reprezentanţii Reţelelor termice, care predau lucrurile şi ei le primeau. De evaluarea bunurilor nu a fost vorba, doar de cantitate se vorbea. Tot ea a fost membru al comisiei de inventariere.

Martorul P.R. a explicat că este contabilă la Primărie. În 2004, primarul a emis o dispoziţie în baza deciziei Consiliului că se face inventarierea Reţelelor termice. Ea a fost membru al comisiei. Au făcut inventarierea, au întocmit actul respectiv, s-au condus şi de actul din 2000 când Termocomul a făcut inventarierea. Ei au fost de două ori, dintâi au făcut inventarierea, apoi s-au dus a doua oară şi au transmis bunurile lui I.G., la Serviciul comunal, care le-a primit în gestiune, la păstrare.

- Martorul T.U. a explicat că, în noiembrie 2003, s-a eliberat de la „RT” şi a rămas doar directorul. Când a fost predarea mijloacelor fixe-averea publică la Primărie - ea nu mai activa. Ea a fost contabil-casier la „RT” şi toată documentaţia era la ei. La eliberare documentaţia a rămas acolo, ea nu le-a transmis pe act nimănui, dar oral i-a spus dl C., că toate documentele integral au rămas în contabilitate şi el i-a răspuns că o crede pe cuvânt. Nu ţine minte în ce an, dar când s-au divizat undeva prin 2000, august-septembrie ei au făcut evaluarea bunurilor, adică valoarea estimativă a mijloacelor fixe. Martorul Z.C. a explicat că activa în calitate de consilier al Consiliului orăşenesc _____________ iar funcţia ei de bază este de şefa Secţiei economie a Consiliului orăşenesc _____________. Ea, ca membru al Comisiei de licitaţie, a asistat la toate şedinţele. Lista membrilor a fost propusă, aleasă, întărită prin decizia Consiliului. Ea a semnat toate procesele-verbale. Toate întrebările de la şedinţe în prealabil se discutau la şedinţele fracţiunii, ea făcea parte din fracţiunea în care erau 16 membri. Toate problemele le discutau, erau conştienţi de ceea ce fac şi semnau. La Consiliul orăşenesc, în una dintre şedinţe, a fost aprobată hotărârea şi lista obiectelor care erau fără stăpân şi această listă a fost aprobată unanim de către consilieri. Mai târziu, în această listă au fost introduse şi RT, deoarece erau fără stăpân, fără gestiune, au fost trecute în categoria patrimoniului public. Pe acest bun a fost şi hotărârea judecăţii şi ei au discutat aceste hotărâri la şedinţa Consiliului. Prin decizia lor ei

463

au introdus acest bun în acea listă, s-a luat la gestiune ca obiect devastat şi ei nu poartă răspundere pentru persoanele care au dus la devastarea acestui obiect.

Martorul L.R. a explicat că în perioada mandatului lui M.C. a activat în calitate de jurist la Primăria or. _____________. Ea a fost membru al Comisiei de licitaţie, care a fost desfăşurată şi organizată în baza deciziei Consiliului orăşenesc _____________. În decizia Consiliului orăşenesc se indica imobilul scos la licitaţie, numărul cadastral şi preţul iniţial. Comisia publica anunţul în ziar, înregistra cererile doritorilor de a participa la licitaţie şi în cazul în care este înregistrat doar un ofertant, Comisia avea dreptul din prima şedinţă să purceadă la negocieri directe. Licitaţiile se realizau în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Martorul G.Ş. a explicat că era consilier al Consiliului orăşenesc atunci când primar era M.C.. La adunări au discutat despre vinderea Reţelelor termice, despre recunoaşterea bunurilor fără stăpân, s-a format o comisie, a fost organizată o licitaţie, el era chiar membru al Comisiei de licitaţie, unde s-au vândut nişte garaje, cazangeriile de pe lângă şcoală, punctele termice dar ce a fost mai departe el nu ştie. Ţine minte că erau acolo şi datorii la salariu. S-a hotărât să le permită vinderea utilajului ca să se achite salariile. Pregătea ordinea de zi secretarul Primăriei, el cu 5 zile înainte de eveniment le înmâna seturile de documente care urmau să se discute la şedinţă. Primarul cu secretarul luau parte şi la şedinţele comisiilor. Ţine minte că s-a format şi comisie pentru a se face evaluarea bunurilor Reţelelor electrice, dar nu ţine minte cine a fost în comisie, el nu a fost doar membru al comisiei respective. S-a discutat la şedinţă că RT deveniseră falite, că aveau mari datorii faţă de stat şi lucrători şi anume de aceea ei au hotărât aşa.

1.5. Organul de urmărire penală nu a luat în considerare că prin Hotărârea Curţii de Apel

Economică din 27.09.2007 a fost admisă cererea lichidatorului şi a creditorului în persoana Ministerului de Finanţe de a lichida ÎM „RT” din _____________ cu stingerea creanţelor creditoare şi debitoare a acesteia şi cu aprobarea raportului financiar de lichidare ale debitorului. S-a dispus lichidarea ÎM „RT” din _____________. Camera Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale, prin Decizia sa din 26.11.2007, a radiat ÎM „RT” din _____________ în legătură cu hotărârea Curţii de Apel Economică din 27.09.2007. Astfel, în baza art.154 al Legii insolvabilităţii, art.238-242 CPC, Curtea de Apel Economică, prin hotărârea enunţată, a stins toate datoriile creditoare şi debitoare ale ÎM «RT» din _____________, inclusiv cele incriminate lui M.C. în dosarul penal judecat astăzi. Şi prin această hotărâre a Curţii de Apel Economică din 27.09.2007 se poate concluziona că organul de urmărire penală a incriminat relaţii civile, soluţionate deja printr-o hotărâre judiciară irevocabilă. Şi prin acest fapt se poate concluziona lipsa obiectivităţii organului de urmărire penală, care, contrar prevederilor art.254 CPP, nu a luat toate măsurile prevăzute de lege pentru a cerceta sub toate aspectele, complet şi obiectiv circumstanţele cauzei în scopul stabilirii adevărului. Din cele menţionate în punctul anterior, se poate concluziona că atât la momentul înaintării învinuirii, cât şi la cel al terminării urmăririi penale, problemele ce ţin de aşa-numitul prejudiciu material erau deja soluţionate printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Statul nu a fost prejudiciat material.

1.6. Nu există componenţa infracţiunii şi din motivul că prin lichidarea ÎM “RT” din _____________ statului nu i s-a cauzat niciun prejudiciu material. Conform contractelor privind cesiunea datoriei din 10.09.2001, datele Ministerului Finanţelor din 11.04.2007, se atestă primirea creditelor, formarea datoriei faţă de bugetul de stat cu mult timp înainte de alegerea lui M.C. în calitate de primar. Nu se contestă faptul că, în conformitate cu Hotărârea Guvernului RM nr. 438 din 10.05.2000 „Cu privire la reorganizarea A.R.P. „TermCE”, acordurile de alocare a creditelor nr. 12 ”C”, 13, 13 ”C” din 10.09.2001 ÎM „RT” din _____________ a preluat datoria în sumă de 2865206,92 lei de la fosta A.R.P. „TermCE”

464

formată la situaţia de 01.04.2000. Creditul a fost alocat fără calcularea dobânzii, penalităţi şi fără întocmirea contractului de gaj. La situaţia din 01.04.2007 suma totală a datoriei faţă de Ministerul Finanţelor pe creditul intern constituia în total 2865206,92 lei; toată suma datoriei este cu termen expirat (informaţia semnată de ex-ministrul finanţelor, dl M.I.P.). De fapt şi de iure, lui M.C. i se încriminează datoriile istorice pe care le avea ARP „TermCE”, datorii, care s-au format cu 10-20 de ani în urmă. Această concluzie rezultă din conţinutul nemijlocit al contractului nr.13 „C” din 10.09.2001. Conform p.1.1 al acestui contract, ”Suma datoriei pe creditul primit „Debitorul iniţial” conform contractului f/n din 31 decembrie 1998 „Privind reperfectarea datoriilor ARP „TermCE” aferente creditelor eliberate cu garanţie de stat în creditul intern al Ministerului Finanţelor” de la Ministerul Finanţelor ţinându-se cont de dobânzile şi penalităţile calculate la situaţia din 01 aprilie 2000, se transmite „noului debitor” (ÎM „RT” din _____________ - n.n.), care la asupra sa obligaţia de a stinge datoria faţă de „creditor”, şi anume: suma de 1 995 000.00 lei, care se perfectează în datorie de credit intern faţă de „Creditor” în sumă totală de 1 995 000.00 lei”. În realitate ÎM “RT” din _____________ nu a primit real niciun credit, niciun bănuţ, preluând juridic doar datoriile A.R.P. „TermCE”. Actualmente autorii învinuirii solicită condamnarea lui M.C. şi pentru aceste datorii istorice ale unui agent economic, datorii restructurate de mai multe ori de către reprezentanţii statului, datorii cu care el nu are nicio legătură.

1.7. Organul de urmărire penală induce judecata în eroare, menţionând că nu a existat nicio decizie a Consiliului orăşenesc _____________ cu privire la lichidarea ÎM „RT” _____________. În materiale dosarului este anexată decizia Consiliului orăşenesc _____________ cu nr.16/1 din22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM “RT” _____________ şi Dispoziţia primarului cu nr. 587-CN din 25.12.2003 „Cu privire la executarea deciziei Consiliului orăşenesc _____________ nr.16/1 din 22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM “RT” _____________.

Ambele documente creează baza normativ-juridică a acţiunilor întreprinse de M.C. în vederea transmiterii patrimoniului ÎM “RT” _____________. Învinuirea adusă lui M. C., precum că el, în lipsa deciziei Consiliului orăşenesc _____________ a decis ilegal transmiterea patrimoniului proprietate publică a primăriei _____________ din gestiunea economică a ÎM «RT”_____________ în gestiunea economică a ÎM „SCL” or. _____________, fără întocmirea bilanţului de divizare şi transmiterii spre aprobare către Consiliul orăşenesc _____________ a actului de primire-predare, fără preluarea la evidenţă a pasivelor şi activelor întreprinderii, astfel nefiind preluate datoriile faţă de buget în sumă de 517,2 mii lei, datoriile faţă de Ministerul Finanţelor la situaţia din 01.01.2003 pentru acordarea creditelor în sumă de 2 mln 865,2 mii lei, precum şi datoriile întreprinderilor şi persoanelor fizice faţă de ÎM «RT”_____________ pentru agentul termic livrat în sumă de 1.301.642 lei., este absolut nefondată. Atât în cadrul urmăririi penale, cât şi în instanţa de judecată, M.C. a afirmat că toate acţiunile lui referitoare la transmiterea patrimoniului proprietate publică a primăriei _____________ din gestiunea economică a ÎM «RT”_____________ în gestiunea economică a ÎM „SCL” or. _____________ au fost întreprinse în strictă conformitate cu Decizia Consiliului orăşenesc _____________ cu nr.16/1 din 22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM “RT” _____________. Este nu numai ilegal, dar şi o probă a persecuţiei de către organul de urmărire penală să afirmi, să indici în Ordonanţa de punere sub învinuire, rechizitoriul de învinuire, precum că Decizia Consiliului orăşenesc _____________ cu nr.16/1 din22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM “RT” _____________, nu există. Despre Decizia nominalizată s-a ştiut şi în timpul urmăririi penale. În actul reviziei economico-financiare tematice la Primăria oraşului _____________ pe perioada 01.01.2001-31.01.2007 se invocă şi se analizează Decizia nominalizată.

465

E de menţionat că M.C. a îndeplinit întocmai Decizia Consiliului orăşenesc _____________ cu nr.16/1 din 22.12.2003. În conformitate cu Decizia menţionată el a fost obligat: - să prezinte procurorului raionului materialele respective pe faptul abuzului de putere din partea dlui A.C. privitor la încheierea şi semnarea contractului de vânzare a patrimoniului public al fondatorului. Această indicaţie a fost realizată prin expedierea copiei Deciziei şi a contractului de cumpărare – vânzare către procurorul raionului la data de 12.01.2004 ; - să numească temporar o persoană care s poarte răspundere materială la ÎM “RT” _____________ şi să încheie cu ea contract de administrare a patrimoniului aflat în gestiunea întreprinderii. Şi această indicaţie a fost realizată. Prin Dispoziţia primarului din 25.12.2003, dlV. P. a fost numit prin cumul, temporar, persoană responsabilă de patrimoniul aflat în gestiunea economică a ÎM “RT” _____________ începând cu data de 01.01.2004; - să finalizeze inventarierea bunurilor materiale şi, în cazul descoperirii unor acţiuni culpabile, să înainteze materialele respective organelor de drept pentru investigarea cazului infracţional. Pentru realizarea acestei prevederi, primarul a instituit Comisia de primire-predare a patrimoniului aflat în gestiunea ÎM “RT” _____________ în frunte cu viceprimarul S.R., fiind stabilit termenul de 7 zile. Conform actului de primire-predare a întreprinderii din 16.07.2004, a fost efectuată transmiterea patrimoniului proprietate publică din gestiunea economică a ÎM «RT”_____________ în gestiunea economică a ÎM „SCL” or. _____________, act aprobat la 16.08.2004 de dl C.. Prin urmare, M.C. a îndeplinit toate prevederile ce se conţin în Decizia Consiliului orăşenesc _____________ cu nr.16/1 din 22.12.2003. Abateri de la prevederile Deciziei menţionate primarul nu a admis, prin urmare, el nu şi-a depăşit atribuţiile sale de serviciu. 1.8. Învinuirea adusă lui M. C., precum că el, în lipsa deciziei Consiliului orăşenesc _____________ a decis ilegal transmiterea patrimoniului proprietate publică a Primăriei _____________ din gestiunea economică a ÎM «RT”_____________ în gestiunea economică a ÎM „SCL” or. _____________, fără întocmirea bilanţului de divizare şi transmiterii spre aprobare către Consiliul orăşenesc _____________ a actului de primire-predare, fără preluarea la evidenţă a pasivelor şi activelor întreprinderii, astfel nefiind preluate datoriile faţă de buget în sumă de 517,2 mii lei, datoriile faţă de Ministerul Finanţelor la situaţia din 01.01.2003 pentru acordarea creditelor în sumă de 2 mln 865,2 mii lei, precum şi datoriile întreprinderilor şi persoanelor fizice faţă de ÎM «RT”_____________ pentru agentul termic livrat în sumă de 1.301.642 lei., este lipsită totalmente de forţă probatorie, deoarece la situaţia din 01.01.2003 M.C. nu deţinea postura de primar. Învinuirea adusă confirmă doar faptul că lui M.C. i se impută nişte fapte pe care acesta nu le-a săvârşit şi nici nu putea să le săvârşească. Faptele invocate confirmă încă o dată că ele sunt de natură economică şi nu pot fi incriminate. 1.9 Decizia Consiliului orăşenesc _____________ cu nr.16/1 din22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM “RT” _____________ şi Dispoziţia primarului cu nr. 587-CN din 25.12.2003 „Cu privire la executarea deciziei consiliului orăşenesc _____________ nr.16/1 din22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM “RT” _____________ sunt documente care creează baza normativ-juridică a acţiunilor întreprinse de M.C. în vederea transmiterii patrimoniului ÎM “RT” _____________. Ambele acte normative nu sunt anulate şi creează consecinţe juridice. Ele sunt emise în conformitate cu legislaţia în vigoare. Astfel, conform art.18 alin.2 lit.(x) al Legii privind administrarea publică locală nr. 123-xv din 18.03. 2003, Consiliul local îndeplineşte pe teritoriul administrat atribuţii privind administrarea bunurilor publice ale oraşului. Conform art.8 al Legii menţionate, Consiliul local decide ca bunurile care aparţin domeniului public de interes local să fie date în administrare întreprinderilor municipale şi instituţiilor publice, să fie concesionate, închiriate sau arendate. În baza art.34 alin.1, pct. 2, lit.(f) al aceleiaşi Legi, primarul îndeplineşte în teritoriul administrat atribuţii privind efectuarea inventarierii

466

bunurilor din domeniul public şi cel privat al oraşului şi le administrează, în limitele competenţei. Astfel, ambele acte normative, emise de Consiliu şi Primar, sunt legale. 1.10 Învinuirea lui M. C., precum că el, fiind preşedinte al Comisiei de licitaţie, a realizat ilegal imobilul ce aparţine ÎM «RT”_____________, împreună cu utilajul, reţelele inginereşti care nu au fost luate la evidenţă cu preţul de bilanţ la Primăria or. _____________, fapt prin care s-a prejudiciat bugetul local, este absolut neîntemeiată. E de notat că învinuirea nu a indicat care imobil a fost realizat ilegal, anume care acţiuni ale inculpatului contravin legii. În ceea ce se referă la utilaj, e de menţionat că la materialele dosarului sunt anexate mai multe documente care confirmă faptul transmiterii de către Comisia de primire-predare, condusă de R. Socol, viceprimar, a utilajului ÎM «RT”către ÎM „ Servicii comunal-locative”. Astfel, conform actelor de primire-predare, a fost transmis utilajul punctelor termice nr. 4, 2 (autogară), 9 (str. Trandafirilor, 26 (MCO) etc. În conformitate cu actul de primire-predare a mijloacelor fixe, Comisia a predat mijloace în sumă de 6 694 522 lei (a se vedea v. f.d.54-62). 1.11 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate. După cum s-a menţionat anterior, el a îndeplinit cu exactitate Decizia Consiliului orăşenesc _____________ cu nr.16/1 din 22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM “RT” _____________. Conform p.a) al art.29 al Legii privind administraţia publică locală nr. 436-xvi din 28.12.2006, una din atribuţiile de bază ale primarului constă în obligaţiunea de a îndeplini, a executa deciziile Consiliului local. M.C. nu era în drept să nu execute Decizia Consiliului orăşenesc _____________ cu nr.16/1 din 22.12.2003 „Despre situaţia creată la ÎM “RT” _____________, deoarece ea este adoptată în conformitate cu prevederile art.43 al legii menţionate, care stipulează imperativ că de competenţa Consiliului raional este de a decide privind administrarea bunurilor ce ţin de domeniul public şi privat. Atât legislaţia naţională cât şi practica judiciară respectă principiul caracterului personal al răspunderii penale. Astfel, art.6 al CP stabileşte că persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru faptele săvârşite de ea însi şi numai în cazul existenţei vinovăţiei. Potrivit legii penale, nimeni nu poate fi atras la răspundere penală pentru fapta altuia. Aceste prevederi ale legislaţiei sunt confirmate şi de practica judiciară. Astfel, prin Decizia Colegiului penal lărgit din 01.04.2008 în privinţa lui L.B. (doc. nr.1 ra-337/08), Curtea Supremă de Justiţie a statuat: ”Conform principului caracterului personal al răspunderii penale, stipulat în art.6 CP, persoana poate fi supusă răspunderii penale numai pentru faptele pe care ea însăşi le-a săvârşit cu vinovăţie. L.B. nu poate fi atras la răspundere penală pentru hotărârile colectivului de muncă al FAI „Anina” prin care s-a hotărât punerea în gaj a bunurilor acestei întreprinderi”. Un alt exemplu examinat de Judecătoria sect. ________, mun. Chişinău îl constituie dosarul lui S.U. în sentinţa de achitare a căruia este invocat acelaşi principiu al caracterului personal al răspunderii penale. 1.12 Învinuirea imputată contravine art.1, protocolul 4 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului care prevede că nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală. În cazul dat, C. M. I. nu are nicio legătură cu contractele de credit, care au fost încheiate cu 15-20 de ani în urmă şi cu presupusul prejudiciu cauzat statului. 1.13 Segmentul învinuirii aduse lui M.C., precum că el: „Continuând activitatea sa criminală, după transmiterea ilegală a ÎM «RT”_____________ în perioada de timp 2004-2005, fără aprobarea de către Consiliul orăşenesc _____________ a înstrăinării utilajului întreprinderii date, ilegal a realizat diferitor persoane fizice şi juridice în cadrul licitaţiilor petrecute de el, fiind în calitate de preşedinte al Comisiei de licitaţie, imobilul ce aparţine ÎM «RT”_____________, împreună cu utilajul, reţelele inginereşti care nu au fost luate la evidenţă cu preţul de bilanţ la Primăria or. _____________, prin ce s-a prejudiciat bugetul

467

local în sumă de 2.881.029 lei” este iarăşi un exemplu evident al încălcării dreptului lui M.C. la apărare, al principiului prezumţiei nevinovăţiei.

Nu pot fi considerate ca învinuire frazele generale precum că el ilegal a realizat diferitor persoane fizice şi juridice în cadrul licitaţiilor petrecute imobilul ce aparţine ÎM «RT”_____________, împreună cu utilajul, reţelele inginereşti care nu au fost luate la evidenţă cu preţul de bilanţ la primăria or. _____________, prin ce s-a prejudiciat bugetul local în sumă de 2.881.029 lei”. Rămâne s ghicim, să presupunem căror persoane fizice şi juridice în cadrul licitaţiilor petrecute le-au fost realizate bunurile respective, în cadrul căror licitaţii nu a fost decizia Consiliul orăşenesc etc. În conformitate cu prevederile art.6 par. 3 CEDO, art.64 CPP, orice acuzat are dreptul de a fi informat în mod amănunţit asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa. Conform art.281 CPP, formularea învinuirii se efectuează cu indicarea datei, locului, mijloacelor şi modului de săvârşire a infracţiunii etc. În cazul de faţă, M.C. nici nu se poate apăra, deoarece învinuirea este neconcretă. Pornind de la sintagma, care este în învinuirea pe acest episod precum că el „fiind în calitate de preşedinte al Comisiei de licitaţie a înstrăinat ilegal imobilul, ce aparţine ÎM «RT”_____________, împreună cu utilajul, reţelele inginereşti care nu au fost luate la evidenţă cu preţul de bilanţ la Primăria or. _____________, prin ce s-a prejudiciat bugetul local în sumă de 2.881.029 lei”, putem afirma că şi aceste ipotetice învinuiri sunt lipsite de orice temei legal. Astfel, nicio licitaţie petrecută sub preşedinţia lui M.C. nu este anulată. Cu adevărat, Procuratura raionului _____________ a încercat să conteste un şir de licitaţii, dar instanţele de judecată au respins ca fiind nelegitime cererile de chemare în judecată înaintate de procuror. Astfel, prin decizia Colegiului civil al Curţii de Apel Chişinău din 04.11.2008 a fost respins recursul declarat de către procurorul Procuraturii r. _____________ cu menţinerea în vigoare a încheierii Judecătoriei or. _____________ din 07 mai 2008 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a procurorului raionului _____________ în interesele statului şi ale societăţii împotriva Comisiei de licitaţie a Primăriei or. _____________ cu privire la anularea: - procesului-verbal al licitaţiei nule nr.14 din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţia de vânzare a garajului cu nr. cadastral 6701205.229 din or. _____________ str. Eminescu, cu preţul iniţial de 15850 lei şi a procesului-verbal privind rezultatele negocierilor directe nr.15 din 05.10.2005, prin care lotul dat i-a fost adjudecat cet. Esipov Vitalie cu preţul final de 16642 lei; - procesului-verbal nr.1 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţia de vânzare a cazangeriei cu anexe din or. _____________ str. 1 Mai, cu preţul iniţial de 165 mii lei şi a procesului-verbal nr.2 privind rezultatele negocierilor directe privind vânzarea bunului dat cet. I.. Chirtoacă cu preţul final de 173250 lei; Martorul Iu.Chirtoacă a explicat că în 2005 în Monitorul Oficial a văzut că se vinde cazangeria din _____________. Având bani, a hotărât să o cumpere. A fost la Primărie, a scris cerere, a achitat taxa şi i-au spus pe ce dată să vină să participe la licitaţie. A venit la ziua numită, era la licitaţie încă lume, dar nu ţine minte câţi pretendenţi la acest obiect au fost. Ce sumă a achitat concret tot nu ţine minte, banii i-a achitat la bancă, casiera primăriei i-a dat contul şi după ce a achitat a adus înapoi cecul. - procesului-verbal nr.7 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţia de vânzare a clădirii fostei bibliotecii din or. _____________, str._________, 139, cu preţul iniţial de 23000 lei şi a şi procesului-verbal nr.8 cu privire rezultatele negocierilor directe privind vânzarea bunului dat cet. E.V., reprezentant SRL „Autoprim - Service” cu sediul în mun. Chişinău, director fiind S.N., cu preţul final de 24150 lei; - procesului-verbal nr.6 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie de vânzarea a clădirii fostului comisariat militar din or. _____________ str. _________, 173,

468

cu preţul iniţial de 30 mii lei şi procesului-verbal nr.7 din 05.10.2005 cu privire la rezultatele negocierilor directe privind vânzarea bunului dat cet. C.L., cu preţul final de 31500 lei; Martorul L.C. a explicat, că în a.2005 a citit în ziar anunţ că se vând la licitaţie clădiri. S-au dus la Primărie şi au procurat la licitaţia clădirea din str. _________, 173 or. _____________, la licitaţie a participat personal ea. - procesului-verbal al licitaţiei nule nr.13 din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie de vânzare a garajului f/n cu numărul cadastral 6701205.299 din or. _____________ str. Eminescu, cu preţul iniţial de 6000 lei şi a procesului-verbal privind rezultatele negocierilor directe nr.14 din 05.10.2005, prin care lotul dat i-a fost adjudecat cet. C.P. cu preţul final de 6300 lei.; - procesului-verbal al licitaţiei nule nr.10 din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie de vânzare a garajului f/n cu numărul cadastral 6701205.299 din or. _____________ str. Eminescu, cu preţul iniţial 4600 lei şi a procesului-verbal privind rezultatele negocierilor directe nr.11 din 05.11.205, prin care lotul dat i-a fost adjudecat cet. D.V. cu preţul final de 4830 lei; - procesului-verbal al licitaţiei nule nr.12 din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie de vânzare a garajului f/n cu numărul cadastral 6701205.299 din or. _____________ str. Eminescu, cu preţul iniţial de 6000 lei şi a procesului-verbal privind rezultatele negocierilor directe nr.13 din 05.10.2005, prin care lotul dat i-a fost adjudecat cet. R.A. cu preţul final de 6300 lei; - procesului-verbal al licitaţiei nule nr.11 din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie de vânzare a garajului f/n cu numărul cadastral 6701205.299 din or. _____________ str. Eminescu, cu preţul iniţial 4700 lei şi a procesului-verbal privind rezultatele negocierilor directe nr.12 din 05.11.205, prin care lotul dat i-a fost adjudecat cet. S.R. cu preţul final de 4935 lei; - procesului-verbal nr.5 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie de vânzare a punctului termic din or. _____________ str. Voluntarilor, cu preţul iniţial de 13 mii lei şi procesului-verbal nr.6 din 05.10.2005 cu privire la rezultatele negocierilor directe privind vânzarea bunului dat cet. B.S., cu preţul final de 13650; - procesului-verbal nr.2 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie de vânzare a punctului termic din or. _____________ str. 1 Mai, 2, cu preţul iniţial de 19000 lei şi procesului-verbal nr.3 cu privire la rezultatele negocierilor directe privind vânzarea bunului dat cet. G.A. cu preţul final de 19950 lei; - procesului-verbal nr.4 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie de vânzare a punctului termic din or. _____________ str. 1 Mai, 21, cu preţul iniţial de 29000 lei şi procesului-verbal nr.5 cu privire la rezultatele negocierilor directe privind vânzarea bunului dat cet. B.A., reprezentantul I.I. „________-Mari” din or. _____________, conducător fiind V.M., cu preţul final de 30450 lei; - procesului-verbal nr.3 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie de vânzare a punctului termic din or. _____________ str. Trandafirilor, 2/2, cu preţul iniţial de 27000 lei şi procesului-verbal nr.4 cu privire la rezultatele negocierilor directe privind vânzarea bunului dat cet. PâPârţuV. cu preţul final de 28350 lei; Martorul A.P. a explicat că lucrează la Primărie în calitate de contabil-casier. Când se efectuau licitaţiile venea la ea persoana cu banii şi hârtia de la licitaţie şi introducea banii în casă iar ea îi primea. Se achita 2% acontul de la suma obiectului şi taxa de stat. La licitaţie a fost vândută şi cazangeria. A participat la licitaţie soţul ei - V.P., cetăţeanul G.A., mai erau persoane, dar nu le ţine minte. Persoanele veneau cu buletinul la ea şi ea primea banii. Ea a citit în Monitorul oficial anunţul şi soţul ei a participat la licitaţia cazangeriei de pe str. Trandafirilor, care era alături de casa lor.

469

- procesului-verbal nr.8 al licitaţiei nule din 30 septembrie 2005 privind scoaterea la licitaţie de vânzare a demisolului blocului locativ din or. _____________ str. Basarabia 8 nr.129, cu preţul iniţial de 25 mii lei şi procesului-verbal nr.9 din 05.10.2005 cu privire la rezultatele negocierilor directe privind vânzarea bunului dat cet. A.S, cu preţul final de 25 mii lei; - procesului-verbal nr.1 din 30.09.2005 cu privire la desfăşurarea licitaţiei de vânzare a încăperii proprietate publică din or. _____________ str. Basarabia 8 nr.130, cu preţul iniţial de 44500 lei şi procesului-verbal nr.2 din 30.09.2005 cu privire la rezultatele licitaţiei privind vânzarea bunului dat SRL „Fraţii” în persoana cet. N.C., cu preţul final de 220 mii lei. Toate licitaţiile s-au finisat cu încheierea contractelor de cumpărare-vânzare, înregistrarea bunurilor în BTI, proprietarii şi-au perfectat toate documentele ce ţin de bunurile procurate. Prin urmare, nu este nicio probă veridică ce ar confirma elementele componenţei de infracţiune incriminate lui M. C..

EPISODUL NR. 2 Achitarea restanţei la salariu foştilor salariaţi ai ÎM „AC” _____________ şi ÎM «RT”_____________ din contul mijloacelor băneşti obţinute în urma comercializării patrimoniului public aflat în gestiunea ÎM «RT”_____________ ÎNVINUIREA: M.C. este învinuit în faptul că, deţinând funcţia menţionată, repetat depăşind în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, obţinând în urma comercializării patrimoniului public aflat în gestiunea ÎM «RT”_____________ mijloace băneşti în sumă de 318377 lei, nu le-a îndreptat spre achitarea datoriilor faţă de bugetul local, dar ilegal au fost transferate spre achitarea restanţei la salariu foştilor salariaţi ai ÎM „AC” _____________ şi ÎM «RT”_____________, fapt prin care a prejudiciat bugetul local în suma de 318377 lei. Prin acţiunile sale primarul or. _____________, M. C., a derogat de la prevederile Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, art.34 alin.(1) conform căreia: „pornind de la competenţa unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întâi, primarul îndeplineşte în teritoriul administrat următoarele atribuţii de bază: 1) în domeniul asigurării ordinii de drept; b) asigură, în limitele competenţei, respectarea Constituţiei, legilor şi altor acte normative”, Legii cu privire la programul de privatizare pe anii 1997-1998 nr.1217-XIII din 25.06.1997, art.91 conform căruia „Mijloacele băneşti obţinute din vânzarea activelor neutilizate în procesul de producţie, după acoperirea cheltuielilor aferente vânzării lor, sunt folosite în primul rând la decontările cu bugetul de stat. Cel puţin 50 la sută din sold se repartizează pentru renovarea mijloacelor fixe, iar restul pentru completarea mijloacelor circulante (cu excepţia fondului de salarizare)”, pct.5 al Regulamentului aprobat prin hotărârea Guvernului nr.665 din 29.11.1996, conform căruia: ”Mijloacele obţinute de la comercializarea activelor se utilizează, în primul rând, pentru decontările cu bugetul şi Fondul social. Mijloacele rămase se repartizează, cel puţin 50 la sută, pentru renovarea fondurilor fixe, restul - pentru completarea mijloacelor circulante, cu excepţia fondului de salarizare. Instituţiile bugetare transferă integral mijloacele obţinute în bugetele respective.”

2.1. Învinuirea imputată lui M.C. este şi pe acest episod de învinuire nefondată, nelegitimă. Analizând probele examinate de către instanţa de judecată, documentele anexate la materialele dosarului se poate concluziona cu certitudine atât lipsa laturii obiective, cât şi a celei subiective a infracţiunii. Probe în acest sens sunt:

Depoziţiile lui M.C. care a declarat că mijloacele financiare obţinute din realizarea bunurilor în sumă de 318377 lei au fost date la achitarea salariilor foştilor angajaţi ai întreprinderilor municipale în baza deciziei consiliului orăşenesc _____________ nr.6/27

470

din 25.11.2004 „Privind propunerea judecătoriei raionului _____________” şi nu a dispoziţiei primarului. Gestionar şi proprietar al patrimoniului public conform Legii cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ teritoriale, Legii privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice nr.121 este Consiliul orăşenesc _____________ şi numai el decide vânzarea şi repartizarea mijloacelor financiare, dar nu primarul, prin urmare inculpatul consideră, că nu a depăşit atribuţiile de serviciu şi nu a cauzat prejudiciu bugetului local.

2.2 Decizia Consiliului orăşenesc _____________ nr.6/27 din 25.11.2004 „Privind propunerea Judecătoriei raionului _____________”. Conţinutul acestei decizii confirmă lipsa intenţiei inculpatului de a prejudicia bugetul local, de a-şi depăşi atribuţiile de serviciu fiindcă actul normativ menţionat era obligatoriu de a fi executat de către M. C.. În Decizia enunţată se indică direct necesitatea de a îndrepta la achitarea restanţei la salariu a foştilor salariaţi ai întreprinderilor municipale „AC”, „RT”, „Servicii comunal-locative” a mijloacelor financiare obţinute din vânzarea patrimoniului public al oraşului expus la licitaţie. Organul de urmărire penală intenţionat nu a supus atenţiei prevederile p. 2 al deciziei date, care a stabilit persoana competentă de a achita salariile respective. Punctul citat este formulat astfel: ”Se permite ÎM „Servicii comunal-locative” _____________ (manager-şef V. P.), (nu M.C. – n.n.) să achite datoriile la salariu în conformitate cu legislaţia în vigoare a RM”. Prin urmare, M.C. nu are nicio atribuţie la plata datoriilor la salariu, fiindcă obligaţiunea de a plăti datoriile la salariu au fost puse de Consiliul orăşenesc _____________ pe seama managerului-şef V. P..

2.3 Depoziţiile martorului P., care a explicat că documentele de contabilitate le-au fost transmise lor, unde sunt acum nu cunoaşte, ei cereau doar lista salariaţilor cu datorii pentru salariu. A fost hotărârea Consiliului orăşenesc ca banii veniţi de la realizarea bunurilor să fie achitate pentru datoriile salariale, hotărărea instanţei de judecată nu a văzut-o.

2.4 Martorul L.Railean a explicat faptul că ştie de existenţa hotărârii judecăţii de achitare a salariului din contul vânzării bunurilor. Astfel au existat două documente ce se referă la achitarea salariilor salariaţilor: propunerea instanţei de judecată şi decizia Consiliului orăşenesc _____________. Patrimoniul nu a aparţinut ÎM, a fost doar dat în gestiune şi executorul nu putea singur executa hotărârea instanţei de judecată, de aceea a şi adoptat decizia menţionată. Nu ţine minte suma datoriilor salariale. Consiliul însui a hotărât să achite datoriile la salariu prin vinderea patrimoniului.

2.5 Martorul L.Ştirbu explicat că a lucrat la SCL _____________ în calitate de contabil-şef din 1997 până în prezent. Conform deciziei Consiliului orăşenesc, a fost iniţiată procedura de lichidare a ÎM „AC”, unde se stipula că bunurile Întreprinderii municipale „AC” urmează a fi transmise Serviciului comunal-locativ. A fost creată o comisie, membru al căreia era şi ea. S-a transmis patrimoniul public, care era format din mijloace fixe, mijloace circulante, active, a fost preluată datoria la salariu a angajaţilor „Termocom” şi „AC” şi a unei datorii de la firma „Conservicii”. Ea a fost în Comisia de primire-predare a patrimoniului, pe care l-a primit, l-a luat la bilanţ. Salariul foştiilor angajaţi l-au achitat ei, dar nu din mijloacele lor, dar din banii de la realizarea patrimoniului „Termocom”, banii li s-au transferat lor, căci în casă au achitat trei persoane fizice P., Curchi-53700 lei, I.Suruceanu-15477 lei şi trei persoane juridice: SRL „Dimilial Com” - 103mii lei, SRL „Medplas” - 150mii lei, ÎI „Iaşa” - 24500 lei, în total au fost transferate 277 mii lei. Aceste surse le-au cheltuit pentru lichidarea restanţelor pe salariu şi altor plăţi. Ei au activat conform deciziei Consiliului orăşenesc în care era indicat direct de a achita restanţele la salariu din banii primiţi de la realizarea patrimoniului. Prioritar a fost achitarea salariului şi toate plăţile pentru stat-fondul social etc. Patrimoniul a fost primit conform deciziei Consiliului orăşenesc.

2.6 Depoziţiile martorului Cuzuioc, care a explicat că a fost consilier în 2003-2005. Prin 2003 a fost începută o procedură de lichidare a ÎM „RT”. Trebuia să se înceapă procedura de lichidare, iar patrimoniul urma să fie transmis către Gospodăria comunală a ÎM a Consiliului

471

orăşenesc. A fost o şedinţă extraordinară la care dl C. a raportat că s-a început de cineva stihiinic demontarea şi seansamblau Reţelele. Şeful Reţelelor, dl M.C., a răspuns că are hotărârea Judecătoriei _____________ de a achita salariul foştilor lucrători ai Reţelelor termice, care s-au adresat în judecată şi aveau hotărâri de încasare a salariului. S-a decis la consiliu transmiterea patrimoniului, realizarea lui şi achitarea restanţelor la salariu.

2.7 Depoziţiile martorului Martorul R.S., care a explicat, că la Reţelele AC a fost instituită procedura de lichidare, a fost decizia consiliului orăşenesc şi dispoziţia Primarului. În această decizie din 25.11.2004 la propunerea judecătoriei _____________ s-a decis de a îndrepta pentru achitarea datoriilor salariale mijloacele băneşti din urma licitaţiei de vânzare a obiectelor AC, Reţelele termice şi Serviciile comunal-locative. Primarul nu era în drept să scoată bunurile la licitaţie fără decizia consiliului orăşenesc _____________. Bunurile respective Primăria le-a trecut la balanţa primăriei ca bunuri ce nu erau înregistrate şi erau fără stăpân;

2.8 Decizia consiliului orăşenesc _____________ nr.6/27 din 25.11.2004 „Privind propunerea judecătoriei raionului _____________” care este un act normativ legal, emis de Consiliu în baza Legii privind administraţia publică locală nr. 123-xv din 18.03.2003, Legii cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ teritoriale nr. 523-xiv din 16.07.1999, Legii privind finanţele publice locale din 16.10.2003 etc. Aceste documente juridice legale, neanulate constituie cadrul normativ-legal al acţiunilor întreprinse de factorii de decizie ale raionului;

2.9 Lipsa componenţei de infracţiune în acţiunile lui M.C. se confirmă şi prin inexistenţa cadrului normativ-juridic indicat de procuror în ordonanţa de învinuire şi în rechizitoriul de învinuire.

În ordonanţa de punere sub învinuire şi în rechizitoriul de învinuire lui M.C. i se incriminează nerespectarea obligaţiunilor ce-i reveneau prevăzute de art.art.,34 alin.(1) lit.a), b), 34 alin.(2); 84 alin.(2) ale Legii cu privire la administraţia publică locală " nr. 123-XV din 18.03.2003, care este abrogată, prin adoptarea altei Legi privind administraţia publică locală nr. 436-xvi din 28.12.2006.

Art.37 al Legii privind actele legislative din 27.12.2001 dă noţiunea de abrogare, care este definită ca un procedeu tehnico-juridic de suprimare prin care sunt scoase din vigoare prevederile actului legislativ ce numai corespund echilibrului dintre cerinţele sociale şi reglementarea legală. În atare condiţii învinuirea în săvârşirea oricărei infracţiuni n-ar fi, nu poate fi efectuată în baza unei Legi anulate, inexistente de facto şi de iure. E de menţionat că Legea din 28.12.2006 era în vigoare şi la etapa înaintării bănuirii şi învinuirii inculpatului. Prin urmare ordonanţele de bănuire din 17 septembrie 2007, ordonanţele de învinuire din tot din 17.09.2007, rechizitoriul de învinuire în privinţa inculpatului sunt nule, nu au suport juridic.

Este nulă şi trimiterea în ordonanţele de punere sub bănuire, învinuire, rechizitoriul de învinuire şi trimiterea la încălcările chipurile a Legii cu privire la Programul de privatizare pentru anii 1997-1998, lege abrogată la 29.06.2007. 2.10 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate. După cum s-a menţionat anterior el a îndeplinit cu exactitate Decizia consiliului orăşenesc _____________ nr.6/27 din 25.11.2004 „Privind propunerea judecătoriei raionului _____________”. Conform p.a) al art.29 al Legii privind administraţia publică locală nr. 436-xvi din 28.12.2006 una din atribuţiile de bază ale primarului constă în obligaţiunea sa de a îndeplini, a executa deciziile consiliului local. M.C. nu era în drept să nu execute Decizia Consiliului orăşenesc _____________ cu nr.6/27 din 25.11.2004 deoarece ea este primită în conformitate cu prevederile art.43 al legii din 28.12.2006, care imperativ stipulează, că de competenţa consiliului raional este de a decide privind administrarea bunurilor ce ţin de domeniul

472

public şi privat. Legislaţia naţională, cât şi practica judiciară respectă principiul caracterului personal al răspunderii penale.

Astfel, art.6 al CP stabileşte că persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru faptele săvârşite de ea şi numai în cazul existenţei vinovăţiei. Potrivit legii penale nimeni nu poate fi tras la răspundere penală pentru fapta altuia.

Aceste prevederi ale legislaţiei sunt confirmate şi de practica judiciară. Astfel, prin Decizia Colegiului penal lărgit din 01.04.2008 în privinţa lui L.B. (doc. nr.1 ra-337/08) Curtea Supremă de Justiţie a statuat:” Conform principului caracterului personal al răspunderii penale, stipulat în art.6 CP persoana poate fi supusă răspunderii penale numai pentru faptele pe care ea însăşi le-a săvârşit cu vinovăţie. L. B. nu poate fi atras la răspundere penală pentru hotărârile colectivului de muncă al FAI „Anina” prin care s-a hotărât punerea în gaj a bunurilor acestei întreprinderi”.

Un alt exemplu, care a fost examinat de judecătoria sect. ________, mun. Chişinău este dosarul lui S.U. în sentinţa de achitare a căruia este invocat acelaşi principiu al caracterului personal al răspunderii penale. 2.11 Învinuirea adusă lui M.C. pe episodul dat este iarăşi neconcretă; efectuată cu încălcarea dreptului la apărare, la un proces echitabil. Organul de urmărire penală nu a indicat data, locul, anul săvârşirii infracţiunii, acţiunile concrete, care au fost considerate ca prejudiciabile, motivul şi scopul acţiunilor etc. 2.12 Organul de urmărire penală nu a luat în consideraţie nici faptul că iniţiatorul emiterii unei decizii a Consiliului orăşenesc în problema achitării restanţelor la salariu a fost un organ special de stat – instanţa de judecată, propunere acceptată de Consiliul orăşenesc _____________, care prin Decizia nr.6/27 din 25.11.2004 a decis ca mijloacele financiare obţinute din vânzarea patrimoniului public să fie îndreptate la achitarea restanţei la salariu foştilor lucrători ai ÎM „Apă – Canal”, ÎM “RT” _____________. Şi prin această circumstanţă se confirmă lipsa intenţiei lui M.C. de a prejudicia bugetul local; faptul, că el nu a depăşit atribuţiile sale de serviciu, nu a întreprins acţiuni de sine stătător; el doar a îndeplinit întocmai decizia Consiliului orăşenesc nr. 7/27 din 25.11.2004. 2.13 E de menţionat, în mod special, ilegalitatea pornirii urmăririi penale şi pe acest episod al învinuirii. În conformitate cu ordonanţa procurorului din 27.03.09 lui M.C. i se incriminează că: „ Nelegitim a fost emisă decizia Consiliului orăşenesc _____________ nr. 6/27 din 25.11..2004, întru îndreptarea finanţelor obţinute din vânzarea patrimoniului public la achitarea restanţei la salariu foştilor salariaţi ai ÎM „AC” şi ÎM „RT” _____________, ce a cauzat un prejudiciu bugetului local în sumă de 354177 lei.” (v. 1, f.d.1-2). O astfel de învinuire este un nonsens juridic. Prima întrebare care apare este cea ce se referă la esenţa acestei incriminări. În contextul invocat apar mai multe întrebări: - de ce M.C., care nu era preşedinte al Consiliului orăşenesc, trebuie să răspundă pentru emiterea deciziei nominalizate; - în baza căror fapte juridice concrete procurorul a ajuns la concluzia că decizia Consiliului orăşenesc _____________ nr. 6/27 din 25.11..2004 este nelegitimă, deoarece în materialele dosarului lipsesc date, care ar confirma anularea acestei decizii; - care este vinovăţia lui M. C., chiar dacă am accepta ipotetic, învinuirea care i se aduce; în ce se manifestă presupusele acţiuni ale inculpatului ce constituie latura obiectivă, cea subiectivă a infracţiunii? Este imposibil de a comenta o astfel de învinuire, care mai degrabă este un nonsens juridic, decât un act procesual-penal. Cred că numai comentariul ce se conţine în p.2.13 ar fi suficient pentru a pronunţa şi pe acest episod al învinuirii o sentinţă de achitare.

EPISODUL NR.3

473

Transmiterea către ÎM „SCL” din or. _____________ a imobilului ÎM „AC”, fără preluarea datoriilor acesteia.

ÎNVINUIREA: M.C. este învinuit în faptul că, deţinând funcţia menţionată, repetat depăşind în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, contrar deciziei Consiliului Orăşenesc _____________ nr. 13/28 din 13.11.2003, prin care s-a dispus primăriei _____________ formarea comisiei de lichidare şi declanşare a procedurii de insolvabilitate la ÎM „AC” din or. _____________, prin dispoziţia sa nr. 512 din 14.11.2003, a transmis ilegal către ÎM „SCL” din or. _____________ imobilul ÎM „AC”, fără preluarea datoriilor acestei întreprinderi, fapt ce a prejudiciat bugetul în sumă de 1340800 lei.

Prin acţiunile sale primarul M.C. a încălcat prevederile Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, art.34 alin (1) conform căruia : „pornind de la competenţa unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întâi, primarul îndeplineşte în teritoriul administrat următoarele atribuţii de bază: 1) în domeniul asigurării ordinii de drept: a) asigură executarea deciziilor consiliului local, b) asigură, în limitele competenţei, respectarea Constituţiei, legilor şi altor acte normative, c) constată încălcările legislaţiei în vigoare comise de persoane fizice şi juridice în teritoriul administrat şi la măsuri pentru înlăturarea sau curmarea acestora, şi, după caz, sesizează organele de drept, de asigurare a respectării”, art.34 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845-XII din 03.01.1992, conform căreia, alin (1) „Lichidarea întreprinderii conduce la încetarea activităţii acestora, fără trecerea drepturilor şi obligaţiilor pe cale succesorală la alte persoane, (2)Întreprinderea se lichidează prin hotărâre a: a)fondatorilor (asociaţilor) în conformitate cu condiţiile prevăzute în documentele de constituire a întreprinderii, inclusiv în legătură cu expirarea termenului pentru care întreprinderea respectivă a fost înfiinţată; b) instanţei de judecată în caz de: 1) insolvabilitate a întreprinderii, declarată în conformitate cu legislaţia, 2) declarare a documentelor de constituire a întreprinderii ca fiind nule, 3) încălcare a cerinţelor, stabilite de legislaţie privind desfăşurarea unui anumit gen de activitate, prin care se explică activitatea întreprinderii, 4) expirare a termenului pentru care a fost înfiinţată întreprinderea respectivă după atingerea scopurilor în care a fost înfiinţată (la cererea procurorului sau a Camerei Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale, dacă fondatorii nu au luat hotărârea de lichidare a întreprinderii”, prevederile Legii insolvabilităţii art.26 alin.1, conform crea „Debitorul este obligat să depună cerere introductivă dacă există unul din temeiurile prevăzute la art.22.”

Şi pe acest episod al învinuirii fapta imputată nu este prejudiciabilă. 3.1 M.C. a declarat, că în baza deciziei consiliului orăşenesc _____________ nr.13/29 din 13.11.2003 s-a dispus formarea comisiei de lichidare a ÎM „AC” şi s-a obligat primăria or. _____________ să transmită până la 20.11.2003 patrimoniul proprietate publică a oraşului din gestiunea economică a ÎM „AC” _____________ în gestiunea ÎM „SCL” (a se vedea Regulamentul de transmitere aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.688 din 09.10.1995). Întru executarea deciziei consiliului, el a emis dispoziţia nr.512-CN din 14.11.2003 „Cu privire la instituirea comisiei de lucru”. Consiliul orăşenesc este organ reprezentativ şi legislativ al populaţiei din teritoriul primăriei, precum şi fondator al întreprinderilor municipale, prin urmare are drept să decidă lichidarea întreprinderii înfiinţate în baza legislaţiei în vigoare fără trecerea drepturilor şi obligaţiilor pe cale succesorală la alte persoane, primarul este organ executiv şi este obligat să execute dispoziţiile consiliului. Depoziţiile lui M.C. cu privire la legalitatea acţiunilor sale în legătură cu emiterea dispoziţiei nr.512-CN din 14.11.2003 „Cu privire la instituirea comisiei de lucru” se confirmă obiectiv de materialele dosarului.

474

3.2 Organul de urmărire penală imputând episodul analizat nu a luat în consideraţie existenţa deciziei Consiliului orăşenesc _____________ nr. 13/29 din 13.11.2003 „Cu privire la transmiterea patrimoniului din gestiunea economică a ÎM „AC” în gestiunea ÎM „SLC”.

În legătură cu situaţia creată la ÎM „AC”, lipsa de venituri, acumularea datoriilor debitoriale şi creditoriale, imposibilitatea încasării de la populaţie a plăţilor pentru serviciile comunale, în temeiul Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, Legii cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale nr.523-xiv din16.07.1999, Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845-xii din 01.1992, Consiliului orăşenesc _____________ în decizia nominalizată a decis că:

- Primăria or. _____________ va transmite până la 20.11.2003 patrimoniul proprietate publică a oraşului din gestiunea economică a ÎM „AC” în gestiunea ÎM „SLC”.

- Transmiterea patrimoniului se va efectua conform Regulamentului cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor de stat, a subdiviziunilor lor etc.

- ÎM „SLC” va efectua modificările respective în statutul întreprinderii, va întocmi organigrama şi statele-tip de personal şi le va prezenta spre aprobare.

3.3 Învinuirea imputată se infirmă şi de expertul R.R., care a explicat, că în a.2007 a fost autorizat să efectueze revizia economico-financiară tematică la Primăria or._____________. Decizia nr.13/29, în procesul reviziei nu a fost prezentată şi după părerea lui, deciziile Consiliului orăşenesc sub nr. 13/28 şi 13/29, fiind emise în aceeaşi zi, sunt contradictorii, prima decizie a fost de a nu transmite proprietatea, iar a doua decizie, din aceeaşi zi, a fost de a transmite proprietatea din gestiunea economică a ÎM „AC” în gestiunea ÎM „SLC”. Funcţiile de aprovizionare a oraşului cu apă au trecut în competenţă ÎM „SLC”. Între decizia Consiliului 13/29 şi dispoziţia primarului nr.512 nu este contradicţie, însă în partea de descriere a dispoziţiei nr.512 primarul se bazează pe decizia consiliului nr. 13/28, dar nu pe decizia nr. 13/29. Cu conţinutul deciziei nr.4/1 din 08.07.2004 privind aprobarea proiectului bilanţului de lichidare, nu a fost cunoscut, în actul reviziei acest document nu este reflectat. Nu a fost prezentat nici actul de lichidare a ÎM „AC”. Nu ţine minte, dacă C. i-a prezentat decizia nr. 13/29 din 13.11.2003 „Cu privire la transmiterea patrimoniului din gestiunea economică a ÎM „AC” în gestiunea ÎM „SLC” în timpul urmăririi penale, înaintând dezacordul său cu actul reviziei. 3.4 Analiza dispoziţiei primarului M.C. cu nr. 512-CIV din 14.11.2003 „Cu privire la instituirea comisiei de lucru” corespunde întru totul cu conţinutul deciziei Consiliului orăşenesc _____________ nr. 13/29 din 13.11.2003. Astfel, primarul în scopul transmiterii patrimoniului, proprietate publică a oraşului, din gestiunea economică a ÎM „AC” în gestiunea ÎM „SLC” în temeiul Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, al Legii cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale nr.523-XIV din16.07.1999 şi întru executarea deciziei Consiliului orăşenesc _____________ nr. 13/29 din 13.11.2003:

- a numit comisia de lucru, preşedintele cărei a fost viceprimarul R.S.; - a obligat comisia în timp de 2 zile să efectueze transmiterea patrimoniului proprietate

publică a oraşului din gestiunea economică a ÎM „AC” în gestiunea ÎM „SLC”; - a obligat comisia să întocmească actul de transmitere-predare şi să-l prezinte spre

aprobare; - să execute şi alte obligaţii prevăzute de legislaţia în vigoare. Prin urmare, M.C. realizând întocmai decizia Consiliului orăşenesc _____________ nr.

13/29 din 13.11.2003 nu a depăşit limitele drepturilor atribuţiile sale acordate prin lege. 3.5 Legalitatea dispoziţiei primarului M.C. cu nr. 512-CIV din 14.11.2003 „Cu privire la instituirea comisiei de lucru” se confirmă şi de o altă decizie a Consiliului orăşenesc _____________ cu nr. 4/1 din 08.07.2004, care a aprobat proiectul bilanţului de lichidare a

475

ÎM „AC” şi registrul de înregistrare a creanţelor (a se vedea şi anexele nr.1,2,3,4,5. vol. 1, f.d. 216).

Cele relatate se confirmă şi de procesul-verbal al şedinţei Consiliul orăşenesc _____________ din 08.07.2004 (vol. 1, f.d. 218-219).

Cele menţionate denotă faptul că din cele două decizii ale Consiliului orăşenesc _____________ sub nr. 13/28 şi 13/29 este confirmată ultima decizie din 13.11.2003 „Cu privire la transmiterea patrimoniului din gestiunea economică a ÎM „AC” în gestiunea ÎM „SLC”. 3.6 Legalitatea deciziei din 13.11.2003 „Cu privire la transmiterea patrimoniului din gestiunea economică a ÎM „AC” în gestiunea ÎM „SLC” şi a dispoziţiei primarului M.C. cu nr. 512-CIV din 14.11.2003 „Cu privire la instituirea comisiei de lucru” sunt confirmate şi de martorii interogaţi în şedinţa de judecată. Martorul V.B. a explicat, că era consilier în consiliul orăşenesc şi membru al comisiei servicii comunale şi drumuri. Înainte de şedinţa consiliului li se dădea ordinea de zi, cu câteva zile înainte de şedinţă se aduna comisia şi se discutau întrebările, care urmau a fi examinate la şedinţa Consiliului orăşenesc. ÎM „AC” a fost lichidată în baza hotărârii Consiliului orăşenesc. S-au transmis bunurile materiale tot prin hotărârea consiliului şi dispoziţiei Primarului. ÎM „SC” li s-au transmis activele, pasivele-patrimoniul şi datoriile pe salariu a angajaţilor. În comisia de transmiterea au fost reprezentanţii Primăriei-viceprimarul, contabilul-şef al Primăriei, el, contabilul-şef al întreprinderii, şi alţii. Primea patrimoniul directorul P. şi contabilul-şef de la ÎM „SC”. A fost întocmit şi actul de transmitere de la bilanţ la bilanţ a fondurilor fixe pentru a nu fi întreruptă aprovizionarea cu apă a oraşului. El a lucrat director la”AC”, timp de 1 an 6 luni. Datoriile ÎM „AC” s-au format din anii 1998-1999. Erau datorii la salariu, apă, servicii comunale. Cine a fost preşedinte al şedinţei Consiliului orăşenesc din 13.11.2003 nu ţine minte, dar nu putea fi C., deoarece el era primar. Tot la şedinţa Consiliului orăşenesc a fost aprobată decizia de a vinde unele bunuri ale întreprinderii „AC” pentru lichidarea restanţelor salariale. În toamna a.2003 a fost întreruptă aprovizionarea oraşului cu apă, datoria ÎM „AC” s-a format timp de 10 ani, au fost nenumărate hotărâri ale instanţelor judecătoreşti despre încasarea datoriilor de la AC. Datoria la salariu erau de peste 300 mii lei. Martorul L.R. a explicat că cunoaşte despre decizia consiliului orăşenesc _____________, potrivit căreia a fost modificat statul ÎM „SCL”. De către Consiliu orăşenesc a fost transmis în gestiunea ÎM „SCL” patrimoniul de la AC, scopul căreia era aprovizionarea oraşului cu apă potabilă. ÎM „AC” nu a fost lichidată, au fost transmise doar mijloacele fixe. Datoriile nu puteau fi transmise deoarece nu este succesor în drepturi. Dacă au fost luate pasivele la balanţă ea nu cunoaşte, dar trebuia să fie luate. S-au transmis doar acele mijloace fixe, reţele inginereşti care aprovizionau oraşul cu apă. Ce s-a făcut cu lucrătorii de la AC nu cunoaşte. Era la curent că este hotărârea judecăţii de achitare a salariului din contul vânzării bunurilor. La acest capitol a fost şi decizia consiliului orăşenesc _____________. Martorul L.Ş. a explicat, că a lucrat la ÎM „SCL _____________” în calitate de contabil-şef din a.1997 până în prezent. Conform deciziei consiliului orăşenesc a fost iniţiată procedura de lichidare a ÎM „AC”, unde se stipula că bunurile întreprinderii municipale AC urmau a fi transmise ÎM „SCL”. A fost creată o comisie, membru al căreia era şi ea. S-a transmis patrimoniul public, care era format din mijloace fixe, mijloace circulante, active în decurs de execuţie, a fost preluată datoria la salariu a angajaţilor „Termocom” şi „AC” şi a unei datorii la o firmă „Conservicii”. Ea a fost în comisia de primire-predare a patrimoniului şi a primit patrimoniul, l-a luat la balanţă. 3.7 În legătură cu transmiterea patrimoniului proprietate publică a oraşului din gestiunea economică a ÎM „AC” în gestiunea ÎM „SLC” Consiliul orăşenesc _____________ prin

476

decizia nr. 14/1 din 20.11.2003 a modificat Statutul, organigrama şi statele de personal a ÎM „SLC”.

Prin urmare, decizia Consiliului orăşenesc _____________ nr. 13/29 din 13.11.2003 „Cu privire la transmiterea patrimoniului din gestiunea economică a ÎM „AC” în gestiunea ÎM „SLC” a fost îndeplinită fără anumite derogări de la prevederile Legii; îndeplinirea acestei decizii a fost controlată şi verificată prin adoptarea şi altor decizii nominalizate anterior. 3.8 Componenţa de infracţiune incriminată lui M.C. lipseşte şi din motivul inexistenţei cadrului normativ-juridic imputat inculpatului. În ordonanţa de punere sub învinuire, rechizitoriul de învinuire lui M.C. i se incriminează nerespectarea obligaţiunilor ce-i revenea prevăzute de art.,34 al Legii cu privire la administraţia publică locală " nr. 123-XV din 18.03.2003, care este abrogată, prin adoptarea altei Legi privind administraţia publică locală nr. 436-xvi din 28.12.2006. Art.37 al Legii privind actele legislative din 27.12.2001 dă noţiunea de abrogare, care este definită ca un procedeu tehnico-juridic de suprimare prin care sunt scoase din vigoare prevederile actului legislativ ce numai corespund echilibrului dintre cerinţele sociale şi reglementarea legală. În atare condiţii învinuirea în săvârşirea oricărei infracţiuni n-ar fi, nu poate fi efectuată în baza unei Legi anulate, inexistente de facto şi de iure. E de menţionat că Legea din 28.12.2006 era în vigoare şi la etapa înaintării bănuirii şi învinuirii inculpatului. Prin urmare ordonanţele de bănuire din 17 septembrie 2007, ordonanţele de învinuire din tot din 17.09.2007, rechizitoriul de învinuire în privinţa inculpatului sunt nule, nu au suport juridic.

3.9 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate. După cum s-a menţionat anterior el a îndeplinit cu exactitate Decizia consiliului orăşenesc _____________ nr. 13/29 din 13.11.2003 „Cu privire la transmiterea patrimoniului din gestiunea economică a ÎM „AC” în gestiunea ÎM „SLC”. Conform p.a) al art.29 al Legii privind administraţia publică locală nr. 436-XVI din 28.12.2006 una din atribuţiile de bază ale primarului constă în obligaţiunea sa de a îndeplini, a executa deciziile consiliului local. M.C. nu era în drept să nu execute Decizia Consiliului orăşenesc _____________ cu nr. 13/29 din 13.11.2003 deoarece ea este primită în conformitate cu prevederile art.43 al legii din 28.12.2006, care imperativ stipulează, că de competenţa consiliului raional este de a decide privind administrarea bunurilor ce ţin de domeniul public şi privat. Legislaţia naţională, cât şi practica judiciară respectă principiul caracterului personal al răspunderii penale.

Astfel, art.6 al CP stabileşte că persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru faptele săvârşite de ea şi numai în cazul existenţei vinovăţiei. Potrivit legii penale nimeni nu poate fi tras la răspundere penală pentru fapta altuia. Aceste prevederi ale legislaţiei sunt confirmate şi de practica judiciară. Astfel, prin Decizia Colegiului penal lărgit din 01.04.2008 în privinţa lui L. B. (doc. nr.1 ra-337/08) Curtea Supremă de Justiţie a statuat:” Conform principului caracterului personal al răspunderii penale, stipulat în art.6 CP persoana poate fi supusă răspunderii penale numai pentru faptele pe care ea însăşi le-a săvârşit cu vinovăţie. L.B. nu poate fi atras la răspundere penală pentru hotărârile colectivului de muncă al FAI „Anina” prin care s-a hotărât punerea în gaj a bunurilor acestei întreprinderi”. Un alt exemplu, care a fost examinat de judecătoria sect. ________, mun. Chişinău este dosarul lui S.U. în sentinţa de achitare a căruia este invocat acelaşi principiu al caracterului personal al răspunderii penale. 3.10 Urmărirea penală în privinţa lui M.C. a fost pornită nelegitim. În materialele dosarului (v.1, f.d. 43-44) este anexată Rezoluţia privind neînceperea urmăririi penale din 28,02.2005, emisă de către procurorul raionului _____________. În Rezoluţie se constată că:” La 22 noiembrie 2004, sub nr.43 în registrul nr.2 de evidenţă a informaţiilor al Direcţiei Generale Teritoriale a ________lui pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, a fost

477

înregistrată petiţia anonimă pe faptul lichidării ÎM „AC” _____________ şi acţiunile nelegitime ale primarului oraşului M.C. în această privinţă. . ..Studiind raportul şi materialele prezentate, procurorul a constat, că în cazul dat acţiunile primarului or. _____________ nu întrunesc elementele infracţiunii prevăzute de art.327 Cod penal – depăşirea atribuţiilor de serviciu şi sunt evidente circumstanţe care exclud urmărirea penală”. În baza prevederilor art., art.22,287 CPP, art.4 a Protocolului 7 ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului nimeni nu poate fi urmărit de către organele de urmărire penală pentru aceeaşi faptă.

EPISODUL NR.4 Înstrăinarea nelegitimă a bunurilor imobile persoanelor fizice.

ÎNVINUIREA: Tot el este învinuit în faptul că repetat, depăşind în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, în urma inventarierii clădirilor proprietate a primăriei or. _____________ conform situaţiei de la 01.01.2004 aprobată prin Decizia Consiliului orăşenesc _____________ nr. 2/23 din 08.04.2004, sub pretextul că unele bunuri sunt fără stăpân, în lipsa hotărârii judecătoreşti pronunţate la cererea organului fiscal privind declararea bunurilor fără stăpân, fără a dispune de date care atestă, direct sau indirect apartenenţa bunurilor, preluând nelegitim aceste bunuri la bilanţul primăriei _____________, în urma organizării licitaţiilor deţinând concomitent calitatea de preşedinte al comisiei de licitaţie din cadrul primăriei _____________, a înstrăinat nelegitim bunuri imobile diferitor persoane fizice, inclusiv: - cet. C.L., conform contractului de vânzare-cumpărare din 01.04.2005, depozitul din or. _____________ str. _________ 16, cu valoarea estimativă de 54522 lei, aflat la acel moment la bilanţul Direcţiei de Învăţământ, Tineret şi Sport _____________; - cet. C.L. conform contractului de vânzare-cumpărare din 15.10.2005 clădirea fostului comisariat militar din or. _____________ str. _________ 173 cu valoarea estimativă de 31500 lei, aflat la acel moment la bilanţul Societăţii Obşteşti Antiincendiare din or. _____________, fapt prin care a cauzat Direcţiei de Învăţământ, Tineret şi Sport _____________ o pagubă de 54522 lei şi Societăţii Obşteşti Antiincendiare din or. _____________ o pagubă de 31500 lei. Prin acţiunile sale intenţionate primarul or. _____________ M.C. a încălcat prevederile Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, art.34 alin (1) conform căruia: „pornind de la competenţa unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întâi, primarul îndeplineşte în teritoriul administrat următoarele atribuţii de bază: 1) în domeniul asigurării ordinii de drept:. .. b) asigură, în limitele competenţei, respectarea Constituţiei, legilor şi altor acte normative”, prevederile Hotărârii Guvernului nr. 162 din 19.02.2004 „Despre unele măsuri privind inventarierea bunurilor mobile proprietate a unităţii administrativ-teritorale şi a statului”, pct.1 conform căruia: ”Autorităţile administraţiei publice locale, în comun cu autorităţile administraţiei publice centrale, vor efectua în termen de 30 de zile inventarierea clădirilor proprietate publică(după caz pe etaje sau încăperi izolate) aflate pe teritoriul unităţilor administrativ-teritorale, conform situaţiei de la 1 ianuarie 2004, şi vor întocmi, în modul stabilit, acte de inventariere de forma prevăzută în anexă. Actele de inventariere vor fi întocmite în baza actelor ce atestă, direct sau indirect, apartenenţa acestora ”, pct.4 conform căruia: „Bunurile imobile fără stăpân se vor înregistra cu drept de proprietate a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, conform prevederilor în vigoare a legii.”, Instrucţiunii cu privire la constatarea şi evidenţa bunurilor

478

fără stăpân emisă la 20.10.1993 de către Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei, pct.2 conform căruia : „Lucrurile ale cărui titular este neidentificat sau proprietarul absent, se consideră bunuri fără stăpân şi trec în proprietatea statului potrivit hotărârilor judecătoreşti pronunţate la cererea organului fiscal. Se consideră bunuri fără stăpân următoarele lucruri: a)locuinţele şi clădirile auxiliare din curte, bunurile de uz casnic şi alte bunuri, obiectele de valoare, banii, etc., dacă drepturile asupra acestora nu au fost revendicate de titulari în cursul unui an şi a fost pronunţată hotărârea judecătorească privind constatarea lor drept bunuri fără stăpân”, prevederile Instrucţiunii cu privire la modul de evidenţă, evaluare şi vânzare a bunurilor confiscate, fără stăpân, a bunurilor trecute în posesia statului du drept de succesiune şi a comorilor nr.6-08/03, emise de către Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei la 20.10.1993, pct.4 conform căruia: „Bunuri fără stăpân sunt considerate bunurile ale căror titular este absent sau necunoscut. Bunurile fără stăpân trec în proprietatea statului. În conformitate ci legislaţia Republicii Moldova, bunurile se constată drept bunuri fără stăpân pe baza hotărârilor judecătoreşti luate la cererea organului fiscal. Cererea se depune la expirarea unui an din ziua luării bunurilor la evidenţă. Ordinea de constatare şi de luare în evidenţă a bunurilor fără stăpân se stabileşte de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova. ” Învinuirea înaintată şi pe acest episod este nefondată şi se respinge prin totalitatea probelor examinate de către instanţa de judecată. Aceste probe sunt:

4.2 Declaraţiile inculpatului M.C., care a menţionat că bunurile proprietate publică a or. _____________ au fost supuse inventarierii în baza actelor, care atestă direct sau indirect apartenenţa acestora, bunuri fără stăpân în actul de inventariere aprobat prin decizia consiliului nr.2/23 din 08.04.2004 (se anexează) n-au fost incluse, astfel nu a fost încălcată Instrucţiunea Ministerului Finanţelor cu privire la constatarea şi evidenţa bunurilor fără stăpân şi nici Hotărârea Guvernului nr.162 din 19.02.2004.

Ce se referă la depozitul din or. _____________ str. _________, 16, M.C. a declarat, că în urma lichidării raionului _____________ şi formării judeţului Orhei, anul 1999, a trecut la gestiunea primăriei or. _____________, fapt confirmat prin actul de lichidare a raionului şi decizia consiliului raional _____________ nr.3/11din 08.06.2004 „Cu privire la executarea Hotărârii Guvernului nr.162 din 19.02.2004” (copia se anexează) prin care s-au aprobat actele de inventariere şi listele bunurilor imobile ale unităţilor administrativ-teritoriale inclusiv a or. _____________ (Direcţia de Învăţământ, Tineret şi Sport aparţine Consiliului raional _____________), iar clădirea fostului comisariat militar din str. _________, 173 conform dosarului de inventariere tehnică de la OCT _____________ (extrasul se anexează) niciodată nu a aparţinut Societăţii Antiincendiare, ci primăriei, fapt confirmat şi prin hotărârea irevocabilă a Curţii de Apel Chişinău din 2006 (copia se anexează). Persoanele considerate deţinătoare a bunurilor au avut dreptul să se adreseze în contenciosul administrativ cu plângere privind lezarea dreptului de proprietate. SOA s-a adresat în toate instanţele de judecată privind contestarea dreptului de proprietate la care s-a decis respingerea cererii ca neîntemeiată.

Imobilele au fost înregistrate în registrul cadastral teritorial conform deciziei consiliului orăşenesc _____________ şi Hotărârii Guvernului RM „Despre unele măsuri privind inventarierea bunurilor imobile proprietate a unităţii administrativ-teritoriale şi a statului”, apoi realizate în baza deciziilor consiliului orăşenesc prin comisiile de licitaţie ÎM împuternicite în conformitate cu Legea privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003 şi Hotărârii Guvernului RM nr.1056 din 12.11.1997. Anunţul despre vânzarea imobilelor a fost publicat în Monitorul Oficial al RM, presa naţională, asigurându-se transparenţa petrecerii licitaţiei.

4.2 Niciunul din martorii interogaţi nu au confirmat niciun fel de acţiuni ilegale săvârşite de inculpat.

479

- Martorul L.C. a explicat, că în a.2005 ea a luat un ziar unde erau mai multe reclame şi deoarece venise fata din Italia şi avea bani, le-a convenit or._____________ şi au cumpărat o clădire în care ginerele C.V. a făcut o spălătorie de maşini. Ce era în acea clădire până atunci ea nu cunoaşte. La licitaţie a fost ea, a plătit 56 mii lei. Au fost şi au văzut clădirea, erau 2 clădiri, dar a cui erau nu cunoaşte. Nu ţine minte dacă a fost o hotărâre judecătorească privind evacuarea din acea clădire a Direcţiei de învăţământ.

- Martorul L.C. a explicat, că în a.2005 a citit în ziar anunţ că se vând la licitaţie clădiri. S-au dus la Primărie şi au procurat la licitaţia clădirea din str. _______________, 173 or. _____________, la licitaţie a participat personal ea. Ce era înainte în acea clădire, nu cunoaşte. Clădirea era cu două etaje, nelocativă, practic risipită, deteriorată, într-o stare critică, nu ţine minte dacă erau uşi, i se pare că era la intrare uşă, ferestrele erau astupate cu ceva, dar nu ţine minte de erau sticle la ele. Clădirea au reparat-o capital şi la moment o folosesc ca magazin. Era unica pretendentă la acest obiect, nu ţine minte dacă mai era altă lume în sală. Dacă ar fi fost ceva ilegal, ei nu ar fi putut procura acest local. De primar ea nu s-a apropiat niciodată, deoarece nu locuieşte în _____________, dar în localitatea vecină. Era o singură clădire cu două etaje în ogradă comună. - Martorul A.U. a explicat că ea lucra la Primăria _____________ în calitate de arhitect şi specialist în construcţie. S-a format comisie de primire-predare a patrimoniului în proprietate. Ea era membră, era o listă ce era la evidenţă din contabilitate şi ei ieşeau la faţa locului controlau dacă sunt acele obiecte, care figurează în listă. Erau reprezentanţii Reţelelor termice, care dădeau lucrurile şi ei le primeau. De evaluarea bunurilor nu a mers vorba, doar de cantitate. Tot ea a fost membru al comisiei de inventariere. Ei au făcut inventarierea la toate bunurile imobile inclusiv şi la cele de pe str. ________________ şi ________________. Nu era în acele clădiri nimic. De la Oficiul cadastral au luat date cine este stăpânul clădirilor. Aceste clădiri nu erau înregistrate la Organul cadastral şi erau pe pământul Primăriei, erau nişte clădiri părăsite, nu erau îngrijite, nu era acolo nimeni, nu a văzut niciun paznic, uşile erau încuiate cu lăcate. Acolo nu era nimeni, ea nu a ştiut că este clădirea şcolii. În comisie mai erau inginerul cadastral, contabila P. R.. - Martorul P.G. a explicat, că în a.2004-2005 el era vice-preşedinte al consiliului raional şi un timp a fost consilier. Depozitele de pe str. _______________ erau la balanţa Direcţiei de învăţământ din a.1960, ele şi până acum stau la balanţa Direcţiei de învăţământ. Nu este niciun document care să le permită să le scoată de la evidenţă. Aceste depozite au fost reînregistrate când au fost judeţele, dar stăpân era Direcţia de învăţământ. Acolo mai era liceul Ştefan cel Mare. Liceul este structura consiliului local. S-a petrecut o inventariere a patrimoniului fără stăpân. Depozitul dat a fost vândut la o persoană fizică, care se foloseşte de el, şi-a făcut spălătorie de automobile şi de reparaţie. Când a fost întărit actul de inventariere în conformitate cu care depozitul a fost trecut la balanţa primăriei, el a fost la şedinţa consiliului orăşenesc, s-a revoltat, dar actul a fost întărit. Crede că această decizie a fost întărită şi la şedinţa consiliului raional, dar nu cunoaşte precis. Direcţia de învăţământ, unde lucrează soţia lui ca contabil, avea nevoie de acest obiect, căci nu au unde ţine manualele. Clădirea fostei direcţii de învăţământ în a.1964-65, din str. _________ a fost tot prin această decizie recunoscută ca bun fără stăpân şi este aceeaşi istorie ca şi cu depozitele, e la balanţa direcţiei până în prezent. 4.3 Prin actul de lichidare a raionului _____________, decizia consiliului raional _____________ nr.3/11din 08.06.2004 „Cu privire la executarea Hotărârii Guvernului nr.162 din 19.02.2004” (copia se anexează), listele bunurilor imobile ale unităţilor administrativ-teritoriale a or. _____________ se confirmă că depozitul din or. _____________ str. _________, 16 în urma lichidării raionului _____________ şi formării judeţului Orhei (anul 1999) a trecut la gestiunea primăriei or. _____________.

480

4.4 Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău din 01.02.2007, decizie neanulată, definitivă, se stipulează că litigiul între primăria or. _____________ şi Societatea Antiincendiară a raionului _____________ referitor la dreptul de proprietate asupra clădirii din or. _____________ str. _________, 173 este unul de natură civilă.

Conform deciziei indicate Colegiului civil şi de contencios administrativ a stabilit: ”Din materialele cauzei în şedinţa instanţei de recurs s-a constatat că prin Actul de inventariere a clădirilor şi Lista bunurilor imobile proprietate a primăriei or. _____________, aprobat prin Decizia nr. 2/23 din 08.04.2004 a Consiliului orăşenesc _____________, str. _________, 173 ca „fostului comisariat militar” a fost inclusă sub nr. 58. Iar prin Decizia nr. 3/11 din 08.06.2004 a Consiliului raional _____________ „cu privire la executarea Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 162 din 19.02.2004 „Despre unele măsuri privind inventarierea bunurilor imobile proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale şi ale Statului” a fost aprobat actele de inventariere şi liste a bunurilor imobile a unităţilor administrativ-teritoriale şi a statului conform anexei nr.1 şi 2.

Conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 162 din 19.02.2004 „Despre unele măsuri privind inventarierea bunurilor imobile proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale şi ale Statului”, Decizia nr. 2/23 din 08.04.2004 a Consiliului orăşenesc _____________ şi Decizia nr. 3/11 din 08.06.2004 a Consiliului raional _____________ clădirea din str. _________, 173 a fost înregistrată la OCT filiala _____________ cu drept de proprietate publică.

Conform hotărârii judecătoriei Economice de Circumscripţie din 19 aprilie 2006 a fost respinsă acţiunea Primăriei or. _____________ către Societatea Antiincendiară _____________ privind încasarea forţată a plăţii restante pentru folosirea terenului aferent situat în or. _____________ str. _________, 173 din motivul că Societatea Antiincendiară nu deţine dreptul de proprietate asupra imobilului şi în Registrul de Stat al Camerei Înregistrării de Stat adresa Societatea Antiincendiară figurează în mun. Chişinău.

Din informaţia Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru a RM oficiul Cadastral Teritorial Orhei, Filiala _____________ nr.31 din 27.01.2006 rezultă că după Societatea Obştească Antiincendiară (S-O.A _____________) nu este înregistrat niciun bun imobil. Prin decizia Consiliului orăşenesc _____________ imobilul din str. _________, 173 a fost expus la licitaţie şi în baza contractului nr.6 de vânzare-cumpărare a bunului imobil prin negocieri directe din 05.10.2005 a fost înstrăinat lui L. Caciur. Conform dosarului de inventariere tehnică se atestă faptul că imobilul din str. _________, 173 or. _____________ anterior a aparţinut întreprinderii Autovaz „Deservire tehnică” din 20.04.1988. Conform art.118 alin.1 CPC RM, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Contrar normei menţionate la materialele cauzei nu se conţin probe incontestabile în susţinerea pretenţiilor reclamantei Societatea Antiincendiară din RM şi SOA _____________ în deţinerea dreptului de proprietate asupra imobilului din str. _________, 173 or. _____________.

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, circumstanţele pricinii au fost stabilite de către prima instanţă, însă normele de drept material au fost aplicate eronat şi nu este necesară verificarea suplimentară a unor dovezi, Colegiul Civil ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa hotărârea primei instanţe şi de a emite o nouă hotărâre, prin care Societăţii Antiincendiare din RM (ŞARM) ÎM potriva Consiliului orăşenesc _____________ şi Consiliului raional _____________ cu privire la anularea parţială a deciziilor Consiliului orăşenesc _____________ nr. 2/23 din 08.04.2004 şi Consiliului raional _____________ nr.3/11 din 08.06.2004 urmează de a fi respins.”

481

4.6 Caracterul juridico-civil al litigiului apărut între primăria _____________ şi Societatea Antiincendiară se constată şi în alte documente.

În cadrul verificării petiţiei preşedintelui Societăţii Antiincendiare de către CCCEC din 08.02.2006. ..” s-a constatat că, în baza Hotărârii Guvernului nr.162 din 19.02.2004 „Despre unele măsuri privind inventarierea bunurilor imobile-proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale şi a statului”, de către comisia de inventariere a oraşului _____________, a fost inclus în actul de inventariere şi clădirea de pe str. _________ 173. Din lipsa înregistrării clădirii date la OTC _____________, în baza actului de inventariere, ce a fost aprobat de Consiliul orăşenesc _____________, conform deciziei nr.2/23 din 8.04.2004 şi coordonat cu preşedintele raionului V. C., în baza deciziei nr.3/11 din 8.06.2004 a Consiliului Raional _____________, clădirea a fost înregistrată ca fonduri fixe după primăria _____________, ce, în prealabil, în baza comisiei de licitaţie, a fost vândut cu preţul de 3815 lei persoanei C.L..

Verificând toate circumstanţele apărute pe faptul vinderii clădirii date şi în lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din partea primarului or. _____________, d. M. C., de către DGT Bălţi al RM, a fost înaintată propunerea de a nu începe urmărirea penală şi materialele au fost retrimise procurorului serviciului „Nord” al Procuraturii Anticorupţie, pentru examinare şi primirea rezoluţiei, dat fiind faptul că relaţiile date poartă un caracter juridico-civil şi urmează a fi soluţionat în instanţa de judecată.” 4.7 Existenţa relaţiilor civile apărute între primăria or. _____________ şi Societatea Antiincendiară este confirmată şi de decizia Colegiului economic lărgit al CSJ din 06.11.2008, care a anulat hotărârile instanţelor judecătoreşti economice, evidenţiind unele lacune, care necesită a fi verificate. 4.9 Legalitatea licitaţiilor petrecute de organele autoadministrării publice locale a raionului _____________ este confirmată şi de decizia Colegiului civil al Curţii de Apel Chişinău din 04.11.2008, care a respins cererile de chemare în judecată, înaintate de procurorul raionului cu privire la anularea proceselor-verbale ale licitaţiilor din 30.09.2005. În lista a 14 cereri de chemare în judecată înaintate de procuror s-a aflat şi cererea privind scoaterea la licitaţie de vânzare a clădirii fostului comisariat militar, situat pe str. _________ 173, or. _____________, procurat de către C.L. la preţul final de 31500 lei. Cele relatate, precum şi alte documente anexate la dosar şi examinate în şedinţa de judecată denotă faptul, că M.C. nu a depăşit „în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege,. .. în urma organizării licitaţiilor deţinând concomitent calitatea de preşedinte al comisiei de licitaţie din cadrul primăriei _____________, a înstrăinat nelegitim bunuri imobile diferitor persoane fizice”. Inculpatul şi în timpul deţinerii posturii de preşedinte al comisiei de licitaţie din cadrul primăriei _____________, nu a înstrăinat nelegitim bunuri imobile diferitor persoane fizice. Acţiunile lui au fost totalmente conforme cerinţelor legii. Organul de urmărire penală a ignorat cadrul normativ, care i-a permis lui M.C. de a realiza bunurile indicate în învinuire.

M.C. nu samavolnic ci şi în baza deciziei 6/24 din 12.08.2005 a Consiliului orăşenesc _____________ „Privind expunerea la licitaţie de vânzare a unor bunuri proprietate publică” a fost expusă la licitaţie clădirea fostului comisariat militar de pe str. _________,173.

4.10 Baza normativ-juridică a deciziei 6/24 din 12.08.2005 a Consiliului orăşenesc _____________ „Privind expunerea la licitaţie de vânzare a unor bunuri proprietate publică” o constituie prevederile art.9 al Legii cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale nr. 523-XIV din 16.07.1999, art.84 alin (3) al Legii privind administraţia publică locală 3-XV din 18.03.2003, Regulamentul privind licitaţiile cu strigare şi negocierile directe aprobat prin Hotărârea Guvernului R.M nr. 1056 din 12.11.1997.

În condiţiile enunţate, obligaţia lui M.C. era de a realiza în întregime obligaţiunile sale legale de a petrece licitaţia obiectelor incluse în deciziile Consiliului orăşenesc _____________. Astfel, deciziile Consiliului orăşenesc _____________ menţionate pe

482

episodul dat sunt emise în conformitate cu prevederile legii, nu au fost anulate, constituind baza normativ-juridică şi a acţiunilor întreprinse ulterior în cadrul licitaţiilor de primarul C.. 4.11 E de menţionat lipsa cadrului normativ-juridic indicat de procuror în ordonanţa de învinuire şi în rechizitoriul de învinuire. În ordonanţa de punere sub învinuire, rechizitoriul de învinuire lui M.C. i se incriminează nerespectarea obligaţiunilor ce-i revenea prevăzute de art.,34 al Legii cu privire la administraţia publică locală " nr. 123-XV din 18.03.2003, care este abrogată, prin adoptarea altei Legi privind administraţia publică locală nr. 436-xvi din 28.12.2006.

Art.37 al Legii privind actele legislative din 27.12.2001 dă noţiunea de abrogare, care este definită ca un procedeu tehnico-juridic de suprimare prin care sunt scoase din vigoare prevederile actului legislativ ce numai corespund echilibrului dintre cerinţele sociale şi reglementarea legală. În atare condiţii învinuirea în săvârşirea oricărei infracţiuni n-ar fi, nu poate fi efectuată în baza unei Legi anulate, inexistente de facto şi de iure. E de menţionat că Legea din 28.12.2006 era în vigoare şi la etapa înaintării bănuirii şi învinuirii inculpatului. Prin urmare ordonanţele de bănuire din 17 septembrie 2007, ordonanţele de învinuire din tot din 17.09.2007, rechizitoriul de învinuire în privinţa inculpatului sunt nule, nu au suport juridic. 4.12 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate. După cum s-a menţionat anterior el a îndeplinit cu exactitate Decizia consiliului orăşenesc _____________ _____________ nr. nr.3/11din 08.06.2004 „Cu privire la executarea Hotărârii Guvernului nr.162 din 19.02.2004” Conform p.a) al art.29 al Legii privind administraţia publică locală nr. 436-xvi din 28.12.2006 una din atribuţiile de bază ale primarului constă în obligaţiunea sa de a îndeplini, a executa deciziile consiliului local. M.C. nu era în drept să nu execute Decizia Consiliului orăşenesc _____________ menţionată deoarece ea a fost primită în conformitate cu prevederile art.43 al legii din 28.12.2006, care imperativ stipulează, că de competenţa consiliului raional este de a decide privind administrarea bunurilor ce ţin de domeniul public şi privat. 4.13 Urmărirea penală în privinţa lui M.C. a fost pornită nelegitim. În materialele dosarului (v.1, f.d. 59 - 60) este anexată Rezoluţia privind neînceperea urmăririi penale din 24.11.2005, emisă de către procurorul raionului _____________. În Rezoluţie se constată că depozitul de pe str. _________ 16 a fost înregistrat după primăria _____________ iar la 02.03.2005 Consiliul orăşenesc _____________, în baza deciziei 2/19, l-a scos la licitaţie şi l-a vândut cet. C.L. Vânzarea depozitului se datorează acţiunilor neglijente ale organului colegial – Comisia de inventariere –, şi nu ale primarului M.C. Litigiul dat este de natură civilă. Studiind raportul şi materialele prezentate, procurorul a constat că, în cazul dat acţiunile primarului or. _____________ nu întrunesc elementele infracţiunilor prevăzute de art.327, 328 CP – abuzul de putere sau abuzul de serviciu; excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu. Din materialele dosarului nu rezultă că această Rezoluţie privind neînceperea urmăririi penale din 24.11.2005 ar fi fost anulată, fapt ce exclude categoric tragerea lui M.C. la răspundere penală în acest episod al învinuirii. Chiar dacă ar fi fost anulată Rezoluţia privind neînceperea urmăririi penale din 24.11.2005 acţiunile organului de urmărire penală contravin prevederilor art.22, 287 CPP, art.4 al Protocolului 7 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, care prevede univoc că nimeni nu poate fi urmărit de către organele de urmărire penală pentru aceeaşi faptă de două şi mai multe ori. 4.14 Lipseşte componenţa de infracţiune şi din motivul că prin hotărârea judecătoriei _____________ din 20.06.2005 a fost admisă cererea lui C.L. către DGÎTS de eliberare a

483

încăperilor procurate. Hotărârea instanţei de judecată este irevocabilă, denotă caracterul legitim al tranzacţiei de cumpărare-vânzare a depozitului de pe str. _________, 16.

EPISODUL NR. 5

Încheierea contractului de schimb cu cetăţeanul R.A. a îmbunătăţit nejustificat condiţiile de trai ale familiei R.

ÎNVINUIREA: M.C. este învinuit că, repetat, depăşind în mod vădit limitele drepturilor

şi atribuţiilor acordate prin lege, în lipsa Deciziei Consiliului orăşenesc _____________ şi documentelor confirmative privind atribuirea cet. R.A. la categoria persoanelor care au nevoie de Îmbunătăţirea condiţiilor de trai, şi a temeiurilor de îmbunătăţire a acestor condiţii, a încheiat contractul de schimb din 26.04.2005 în baza căruia a trecut apartamentul nr.5 din str. 27 August 16 or. _____________ în proprietate publică, pe când apartamentul nr.48 din str. 27 August 15 or. _____________ l-a distribuit în folosinţa cet. R.A., astfel nejustificat îmbunătăţind condiţiile de trai ale familiei R., prin acordarea în schimb a altui apartament cu o suprafaţă mai mare, fapt prin care a adus prejudiciu statului în sumă de 100875 lei, format în urma diferenţei între costul apartamentului trecut în proprietatea publică a primăriei şi costul apartamentului distribuit.

Prin acţiunile sale, primarul or. _____________ M.:C. a încălcat prevederile Hotărârii Miniştrilor al RSS Moldoveneşti despre aprobarea regulamentului cu privire la modul de acordare a încăperilor de locuit în RSS Moldovenească nr.405 din 35.11.1978, pct. 20 conform căruia „Cererile de a fi luaţi la evidenţă a celor ce au nevoie de Îmbunătăţirea condiţiilor de locuit se depun la comitetul executiv al sovietului local de deputaţi ai norodului de la locul de muncă. În cerere se indică numele de familie, prenumele, numele după tată, adresa, locul şi vechimea în muncă la întreprindere, instituţie organizaţie, funcţia, componenţa familiei, se face o caracterizare a condiţiilor de locuit. La cerere se anexează: un extras din cartea de imobil sau o copie a contului analitic, fişa locuinţei; adeverinţa biroului interraional de inventariere tehnică privitor la faptul dacă în ultimii 5 ani cetăţeanul sau membrii majori ai familiei au avut sau nu în centrul populat respectiv o casă (parte de casă) cu drept de proprietate personală, o copie a contractului de subînchiriere a unei încăperi de locuit în casa unei cooperative de construire a locuinţelor sau în casa, ce aparţine unui cetăţean cu drept de proprietate personală, iar în caz de necesitate şi alte documente. Cetăţenii care se bucură de dreptul de primire cu întâietate sau prioritară a încăperilor de locuit, trebuie să prezinte suplimentar documentele, ce confirmă acest drept. Alte documente necesare pentru rezolvarea problemei privind luarea la evidenţă a celor ce au nevoie de Îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, se cer de la întreprinderile, instituţiile, organizaţiile respective de către organele care îi iau la evidenţă pe cetăţeni. Cererea depusă se înregistrează în condica de înregistrare a cererilor cetăţenilor pentru luarea la evidenţă a celor ce au nevoie de Îmbunătăţirea condiţiilor de locuit (Anexa N1)”, pct.23 conform căruia „Luarea la evidenţă a celor ce au nevoie de Îmbunătăţirea condiţiilor de locuit se efectuează la locul de trai printr-o hotărâre a comitetul executiv al sovietului local de deputaţi ai norodului, iar la locul de muncă – printr-o hotărâre comună a administraţiei şi a comitetului sindical al întreprinderii, instituţiei, organizaţiei. Când se examinează chestiunea privind luarea la evidenţă se iau în considerare recomandările colectivului de muncă. Hotărârea cu privire la luarea la evidenţă a celor ce au nevoie de Îmbunătăţirea condiţiilor de locuit ori cu privire la respingerea cererii respective i se comunică cetăţeanului în scris în termen de 15 zile de la adoptarea hotărârii indicându-se data luării la evidenţă ori temeiul refuzului de a satisface cererea”, pct. 50, conform căruia: „Înainte de adoptarea deciziei cu privire la acordarea încăperilor de locuit cetăţenii trebuie să prezinte din nou, respectiv, a comitetului

484

executiv al sovietului local de deputaţi ai norodului, la administraţia întreprinderii, instituţiei, organizaţiei, documentele prevăzute în pct. 20 al prezentului Regulament, consimţământul scris al membrilor majori ai familiei, prin care ei se obligă ca după acordarea spaţiului locativ să elibereze încăperile de locuit, ocupate mai înainte în casa sovietului local de deputaţi ai norodului a întreprinderii, instituţiei, organizaţiei a cooperative de construire a locuinţelor sau în casa, ce aparţine unui cetăţean cu drept de proprietate personală. Cetăţeni care au în proprietate personală o casă de locuit (parte de casă) în decurs de un an. Regula acesta nu se aplică în cazurile când, conform legislaţiei uniunii RSS, cetăţeanul foloseşte casa de locuit, ce-i aparţine într-o localitate sătească pentru domiciliere temporară sau sezonieră”. Codul „Cu privire la locuinţe a RSS Moldoveneşti” 2718 din 03.06.1983, art.30 conform căruia : „Temeiurile pentru a considera că cetăţenii au nevoie de Îmbunătăţirea condiţiilor de locuit cetăţenii: 1) care sunt asiguraţi pentru fiecare membru al familiei cu spaţiu locativ sub norma, stabilită de Sovietul de Miniştri al RSS Moldoveneşti şi de Consiliul republican al sindicatelor din Moldova; 2) cei care locuiesc un timp îndelungat în condiţii de subînchiriere în case ale fondului obştesc şi de stat şi în locuinţe sau pe baza unor contracte de închiriere a locuinţelor în case ce aparţin cooperativelor de construire a locuinţelor sau în case ale fondului individual de locuinţe şi nu au o altă încăpere de locuit; 3)cei care locuiesc în cămine, cu excepţia lucrătorilor sezonieri sau temporari, precum şi a cetăţenilor care s-au instalat în ele în legătură cu studiile; 4) cei ce locuiesc într-o casă de locuit (încăpere de locuit) care nu corespunde cerinţelor sanitare şi tehnice stabilite; 5)cei care locuiesc cîte două sau mai multe familii într-o singură cameră; 6)în familia cărora este o persoană, care suferă de o boală cronică într-o formă gravă şi care în legătură cu aceasta are nevoie să locuiască într-o cameră izolată; 7) cei care locuiesc în încăperi care servesc ca locuinţe de serviciu; 8) în familia cărora există, în afară de soţi, persoane de ambele sexe mai mari de 9 ani, care sunt nevoite să locuiască într-o singură cameră, dacă obiectul contractului de închiriere a încăperii de locuit este o singură cameră, un apartament cu o cameră sau cu două camere. Pentru invalizii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, familiile de ostaşi căzuţi în luptă sau dispăruţi fără urmă, şi persoane echivalate cu ei în modul stabilit, pentru persoanele care s-au aflat în armata de operaţii în perioada războiului civil şi al Marelui Război pentru Apărarea Patriei Sovietul de Miniştri al RSS Moldoveneşti poată să prevadă înlesniri în vederea trecerii lor în categoria celor ce au nevoie de Îmbunătăţirea condiţiilor de locuit.” Prin acţiunile sale intenţionate, fiind persoană cu funcţii de răspundere, săvârşind acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, cauzând daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege a persoanelor fizice şi juridice, în mod repetat, soldate cu urmări grave,C. M.l Iuri a comis infracţiunea prevăzută de articolul 328 aliniatul (3) litera a), d) Cod Penal. Şi acest episod al învinuirii este unul nefondat şi nelegitim. 5.1 Inculpatul M.C. nu a recunoscut învinuirea. El a declarat că conform deciziei consiliului orăşenesc _____________ nr. 6/28 din 25.11.2004 „Privind schimbul de apartamente” primarului or. _____________ M.C. i s-a permis să perfecteze contractul de schimb a apartamentului nr. 48 situat în casa nr.15 or. _____________, str. 27 August, proprietate publică, pe un apartament proprietate privată a cet. R. A., cu condiţii locative bune, situat în or. _____________ str.27 August 16/5, care va fi folosit în scop de cazare. Conform art.823 al Codului civil părţile contractului de schimb au obligaţia de a transmite reciproc dreptul de proprietate asupra unui bun.

Fiecare parte a contractului de schimb este considerată vânzător al bunului pe care îl înstrăinează şi cumpărător al bunului pe care îl primeşte în schimb.

485

Conform registrului cadastral teritorial _____________ la momentul efectuării schimbului de apartamente, proprietar (în baza contractului de vânzare-cumpărare) al apartamentului nr. 5 din str. 27 August, 15 era Primăria or. _____________.

Cetăţeanului R. A. nu i s-a repartizat apartament de stat şi nu putea fi luat la rând pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai din nou, cum se indică în actul de învinuire, cu atât mai mult că art.30 al Codului cu privire la locuinţe al RSS Moldoveneşti prevede expres temeiurile şi categoriile de cetăţeni pentru a considera că ei au nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor de locuit.

Nu s-a luat în consideraţie şi starea apartamentului nr.48 din str. 27 August, 15 (hotărârea judecăţii din 08.06.2004 – starea apartamentului nr.48 din str. 27 August, 15 este critică: uşile şi ferestrele lipsesc, instalaţiile inginereşti sunt deteriorate, încăperea este distrusă şi condiţiile de locuit nu sunt, imobilul s-a transformat într-o gunoişte antisanitară, periculoasă pentru sănătatea oamenilor din casa nr.15, (probe ce dovedesc cele confirmate se găsesc în dosarul civil la instanţa de judecată a raionului _____________), care nicidecum nu putea fi repartizat pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai.

Preţul de piaţă stabilit de OCT Bălţi este neîntemeiat şi nu corespunde realităţii. 5.2 Depoziţiile lui M.C. obiectiv se confirmă de totalitatea probelor examinate în şedinţa de judecată.

- Astfel, prin decizia Consiliului orăşenesc _____________ 6/28 din 25.11.2004 „Privind schimbul de apartamente” primarului or. _____________ M.C. i s-a permis să perfecteze contractul de schimb a apartamentului nr. 48 situat în casa nr.15, str. 27 August, or. _____________ pe un alt apartament proprietate privată cu condiţii de locuit bune, situat în or. _____________, str. 27 August 16/5. Primăria a fost obligată să folosească apartamentul nr. 5 din str. 27 August 16 în scopul de cazare. Consiliul orăşenesc _____________ la emiterea deciziei a luat în consideraţie starea critică a apartamentului nr. 48 situat în casa nr.15, str. 27 August - uşile şi ferestrele lipsesc, instalaţiile inginereşti sunt deteriorate, încăperea este distrusă şi condiţiile de locuit nu sunt, imobilul s-a transformat într-o gunoişte antisanitară, periculoasă pentru sănătatea oamenilor.

Temei juridic pentru emiterea deciziei nominalizate sunt prevederile Legii cu privire la proprietate, art.823-826 ale Codului civil, Legii privind administraţia publică locală. 5.3 Potrivit contractului de schimb din 26.04. 2005 a avut loc tranzacţia de schimb a apartamentelor nominalizate între proprietari: R.A.N. şi Primăria or. _____________. Legalitatea contractului de schimb a fost verificată de notar. Părţilor li s-a explicat conţinutul prevederilor art.13 a Legii cu privire la proprietate, art.240, 242 din Codul civil, art.49 al Legii cu privire la notariat. 5.6 Prin dispoziţia primarului din 05.11.2004 a fost numită comisia de examinare la faţa locului a apartamentului nr.5 din str. 27 August 16. Conform actului comisiei date din 08.11.2004 starea apartamentului a fost recunoscută ca una bună de locuit. 5.7 Dreptul de proprietate a părţilor care au efectuat schimbul de apartamente este confirmat

prin extrasele din registrele bunurilor imobile. 5.6 Instanţa judiciară a raionului _____________ prin hotărârea sa din 08.06.2004, examinând cererea primăriei de a-i lipsi pe membrii familiei D. de dreptul lor asupra apartamentului, în conformitate cu prevederile art.25 CPC R. Moldova s-a deplasat la faţa locului, adică în apartamentul nr. 48 al casei nr.15 pe str. 27 August, or. _____________.

În hotărâre se invocă: ”Rezultatul examinării şi cercetării apartamentului nr. 48 a confirmat toate rezultatele actelor de control şi declaraţiile martorilor la proces referitor la starea apartamentului dat. Instanţa judiciară obiectiv la faţa locului a constatat că casa nr. 15 de pe str. 27 August se află în centrul or. _____________ şi are 72 apartamente. Apartamentul nr.48 se află în intrarea a doua a casei la etajul trei la dreapta şi are acces liber. Uşa de la intrare nu are lăcat şi este deformată şi tăiată. Cercetarea comună a apartamentului nr.48

486

mărturiseşte faptul că apartamentul este lăsat fără supraveghere şi în momentul prezent este fără stăpân, se află în situaţie critică, uşile lipsesc, sunt fărâmate blocurile de ferestre, scoase podelele, lipsesc chiuveta, baia, aragazul, instalaţiile inginereşti sunt deteriorate, încăperea este distrusă şi condiţii de locuit nu sunt, gazoductul prezintă pericol social şi dacă va fi scoasă pentru metal de cineva din casa nr. 15 poate fi o explozie. Rufele murdare, un pat s-a transformat într-o gunoişte antisanitară.” 5.7 Martorul L.R. a explicat, că ea la acel moment nu a depus cerere privind îmbunătăţirea condiţiilor de trai deoarece la acel moment nu avea dreptul la aşa îmbunătăţire, dispunea de spaţiu locativ privat cu spaţiul locativ de 32 m.p. la componenţa familiei de 3 persoane, adică avea mai mult de 6 m.p. pentru o persoană şi nu putea pretinde la îmbunătăţire. Apartamentul cu care a făcut ea schimb era proprietatea oraşului - ap.15 din str. 27 August, or._____________. Acolo persoana a fost evacuată prin hotărârea judecăţii. Undeva peste un an ea a făcut schimb, familia persoanei ce a fost evacuată nu o ţine minte. Ap.16 era al ei personal şi a făcut schimb cu ap.15.Acel apartament la acel moment era fără stăpân, nu avea uşi, ferestre, era o gunoişte, fapt ce îi revoltau pe locatari. Apartamentul era la et.4 a casei cu 9 etaje. După ce a făcut schimbul, ea a pus uşă, dar Primăria a scos doar gunoiul. Apartamentul ei se afla în preajma Primăriei şi Primăriei i-a convenit să fie apartamentul ei recunoscut ca hotel. Este decizia Primăriei consiliului orăşenesc de a schimba destinaţia apartamentului ei - ca hotel al Primăriei. Schimbul s-a efectuat tot în baza deciziei Primăriei. Este hotărârea judecăţii din 2003 de a confirma dreptul de proprietate a Primăriei asupra apartamentului în care a trecut. Schimbul a constat numai în aceea că apartamentul ei a fost cu 2 odăi cu reparaţie euro, în care a investit numai pe încălzire autonomă 1000 dolari SUA şi încă pe reparaţie, dar crede că a investit nu mai mult de 3000 dolari SUA iar celălalt apartament avea trei odăi şi era folosit ca gunoişte. Iniţiativa de schimb a fost din ambele părţi, prejudiciu ea nu a pricinuit nimănui. Dacă de vorbit de prejudiciu trebuia să fie o expertiză al apartamentului ei şi acelui cu care a schimbat, acel cu 3 odăi era straşnic, într-un dezastru total. Poate că şi sunt la ea unele documente despre cheltuielile suportate de ea pentru reparaţia apartamentului cu trei odăi. Nu a fost nicio tentativă de a acorda apartamentul cu 3 odăi altor persoane ce stau în rând, ea nu cunoaşte aşa ceva şi nu putea fi deoarece apartamentul se dă pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai, dar acolo era gunoişte practic. Nu cunoaşte nici dacă apartamentul ei ar fi fost propus cuiva. La procedura de schimb a prezentat extrasul din registrul cadastral OCT _____________. Care este soarta apartamentului ei cu nr.16 nu cunoaşte, dacă a fost luat de către primărie la balanţă - tot nu cunoaşte. În apartamentul cu trei odăi a investit bani ea pentru a-l aduce la condiţie. 4.1 Probele invocate infirmă totalmente învinuirea adusă lui M. C.. Afirmaţia învinuirii precum că acţiunile primarului au fost efectuate în lipsa Deciziei Consiliului orăşenesc _____________ este una tendenţioasă, inventată. Neluarea în consideraţie a deciziei Consiliului orăşenesc _____________ 6/28 din 25.11.2004 „Privind schimbul de apartamente” prin care primarului or. _____________ M.C. i s-a permis să perfecteze contractul de schimb a apartamentului nr. 48 situat în casa nr.15, str. 27 August, or. _____________ pe un alt apartament proprietate privată cu condiţii de locuit bune, situat în or. _____________, str. 27 August 16/5, nu este altceva decât o lipsă totală de obiectivitate în cadrul urmăririi penale. Decizia Consiliului orăşenesc _____________ 6/28 din 25.11.2004 „Privind schimbul de apartamente”, precum şi art.13 al Legii cu privire la proprietate, art.240.242 din Codul civil, art.49 al Legii cu privire la notariat, constituie temeiul legal al acţiunilor inculpatului în cadrul efectuării schimbului de apartamente. Prin urmare, M.C. nu a depăşit atribuţiile sale de serviciu, a acţionat legal, intereselor statului nu i-a fost cauzat niciun prejudiciu, fiindcă apartamentul nr. 48 situat în casa nr.15, str. 27 August, or. _____________ se afla într-o stare dezastruoasă şi nu putea fi repartizat altei persoane. E de competenţa Consiliului orăşenesc de a decide soarta apartamentului respectiv. În conformitate cu cerinţele

487

art.825 ale CC în cazul în care bunurile schimbate nu au aceeaşi valoare, diferenţa de valoare poate fi compensată printr-o sumă de bani, numită sultă, dacă aceasta este prevăzută de contract. Contractul de schimb nu prevede o astfel de compensaţie, şi considerăm că bugetului local nici nu i s-a adus prejudiciu, deoarece schimbul unui apartament cu două odăi într-o stare bună cu un apartament cu trei odăi, dar care se afla într-o stare dezastruoasă, poate fi considerat ca unul egal. Problema stabilirii costurilor apartamentelor schimbate în condiţiile enunţate anterior ţine de domeniul dreptului civil şi nu a celui penal. 5.9 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate. După cum s-a menţionat anterior el a îndeplinit cu exactitate Decizia consiliului orăşenesc _____________ _____________ nr. 6/28 din 25.11.2004 „Privind schimbul de apartamente”. Conform p.a) al art.29 al Legii privind administraţia publică locală nr. 436-xvi din 28.12.2006 una din atribuţiile de bază ale primarului constă în obligaţiunea sa de a îndeplini, a executa deciziile consiliului local. M.C. nu era în drept să nu execute Decizia Consiliului orăşenesc _____________ menţionată deoarece ea a fost primită în conformitate cu prevederile art.43 al legii din 28.12.2006, care imperativ stipulează, că de competenţa consiliului raional este de a decide privind administrarea bunurilor ce ţin de domeniul public şi privat. 5.10 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate si din alte considerente. Astfel, art.6 al CP stabileşte că persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru faptele săvârşite de ea şi numai în cazul existenţei vinovăţiei. Potrivit legii penale nimeni nu poate fi tras la răspundere penală pentru fapta altuia. Conform ordonanţei de pornire a urmăririi penale din 27.03.09 în privinţa lui M.C. a fost pornită urmărirea penală deoarece organul de urmărire penală este de părerea că decizia Consiliului orăşenesc _____________ nr. 6/28 din 25.11.2004, ce i-a permis inculpatului de a perfecta contractul de schimb al apartamentelor, este nelegitimă. Astfel, M.C. este tras la răspunderea penală pentru acţiunile unui organ colegial, acţiuni, în viziunea apărării, absolut legale. Aceste prevederi ale legislaţiei sunt confirmate şi de practica judiciară. Prin Decizia Colegiului penal lărgit din 01.04.2008 în privinţa lui L.B. (doc. nr.1ra-337/08) Curtea Supremă de Justiţie a statuat:” Conform principului caracterului personal al răspunderii penale, stipulat în art.6 CP persoana poate fi supusă răspunderii penale numai pentru faptele pe care ea însăşi le-a săvârşit cu vinovăţie. L.B. nu poate fi atras la răspundere penală pentru hotărârile colectivului de muncă al FAI „Anina” prin care s-a hotărât punerea în gaj a bunurilor acestei întreprinderi”. Un alt exemplu, care a fost examinat de judecătoria sect. ________, mun. Chişinău este dosarul lui S.U. în sentinţa de achitare a căruia este invocat acelaşi principiu al caracterului personal al răspunderii penale.

EPISODUL NR. 6 Transmiterea ilicită în proprietatea lui V.C. a apartamentului nr.51 de pe str.

_________10 din or. _____________

ÎNVINUIREA: M.C. este învinuit în faptul că fiind persoană cu funcţii de răspundere, ignorând obligaţiunea ce-i revenea în virtutea statutului legal deţinut, prevăzută de art.34 alin (1) pct.1) lit.a), b) al Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, de asigurare a respectării, în limitele competenţei sale, a Constituţiei, legilor şi altor acte normative, a executării deciziilor consiliilor locale, din interes personal exprimat în transmiterea ilicită în proprietatea fratelui său V.C. a apartamentului nr.51 de pe str. _________10 din or. _____________, în pofida funcţiei deţinute de primar al or.

488

_____________, prin folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu, a inclus date vădit denaturate în certificatul nr.464 eliberat şi semnat la 03.11.2005 de către el, privitor la componenţa şi existenţa acordului membrilor familiei lui V.C. la privatizarea de către ultimul, în lipsa lor, a apartamentului dat, certificat care în cele din urmă a creat posibilitatea obţinerii de la V.C. a procurii unice cu drept la semnarea actelor de privatizare şi înstrăinarea apartamentului către V.C. – ruda că grad de afinitate a primarului, iar la finisarea actului de privatizare a apartamentului, acesta a fost înstrăinat soţului ei V.C. (fratele primarului) astfel prejudicind interesele celorlalţi proprietari ai apartamentului nr.51 de pe str. _________10 din or. _____________ N.C., N.M., I.M., D.M., în sumă totală de 174611 lei.

Acţiunile enumerate sunt imputate în baza art.art.327 alin.(2) lit.c) şi 332 alin.(1) CP. Inculpatul nu a recunoscut vina sa în comiterea unor acţiuni ce cad sub incidenţa legii penale. El a declarat, că conform art.34 alin (2) al Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003 primarul, în afară de atribuţiile de bază execută şi alte atribuţii în condiţiile legii. În competenţa primarului intră eliberarea certificatelor privind componenţa familiei, confirmarea locului de trai şi stării familiale, lipsa sau aflarea cetăţenilor în teritoriu, conform datelor poliţistului de sector, precum şi eliberarea caracteristicilor cetăţenilor.

Primăria or. _____________ a eliberat cet. C. certificat ce a confirmat spusele lui şi de asemenea s-au luat în consideraţie spusele vecinilor (C.,V.E., L.E., C.P.A.) lui. V.C. Certificatul s-a eliberat pentru a fi prezentat la locul de destinaţie, din spusele d-lui C., – instanţei de judecată.

Considerăm că şi pe acest episod al învinuirii lipsesc elementele componenţei infracţiunii. Organul de urmărire penală a prezentat probe unilateral selectate, apreciindu-le eronat. Primarul or. _____________ nu răspunde de acţiunile comisiei de privatizare a fondului de locuinţe, care a fost obligată, în caz de necesitate, să solicite acordul membrilor familiei. Certificatul eliberat de primar nu poate servi ca bază juridică la privatizarea apartamentului. Lipsa infracţiunii se confirmă prin:

6.1 - Depoziţiile martorului C., care a explicat, că locuia într-o casă cu C. Apoi cunoaşte că în a.2005 a venit V.C. la bătrânul C., care din 2001 trăia singur şi nu avea lumină, gaz, totul era distrus, la el veneau beţivanii şi beau acolo, se băteau între ei, îl băteau pe bătrân. Vecinii se săturase de acele bătăi, în apartament era dezastru. Când a venit V.C., el a vorbit cu vecinii şi au schimbat apartamentul, a scos vreo maşină de gunoi din apartamentul bătrânului, a făcut intrare în apartament, în casă, în scară e curat acum. Pe C.M.I. nu l-a văzut niciodată în acest apartament, cunoaşte că fraţii nu se prea împacă;

- Depoziţiile martorului P. care a explicat că ea a fost vecina lui C. În apartamentul lui era totul stricat, uşile, ferestrele, nu era nici apă, nici lumină, nici gaz. Uneori ea îi ducea bătrânului de mâncare, el avea slăbiciune la beţie şi se grămădeau acolo toţi beţivanii. Pe primar niciodată nu l-a văzut la ei în casă. Cunoaşte că V. a cumpărat apartamentul de la C. Pe urmă a aflat că acest V. este fratele primarului. Acuma la ei pe scară, e curat, frumos;

- Prin depoziţiile sale martorul L. a explicat că este specialist în problemele privatizării şi activează la consiliul raional _____________. Persoana care doreşte să privatizeze apartamentul trebuie să prezinte un şir de documente, ea le verifică, le face calculul şi le depune spre examinare la comisia de privatizare. Persoanele care doresc să privatizeze un bun se pot adresa personal sau prin procură. În cazul lui C., ea nu l-a cunoscut personal, dar din numele acestuia i s-a adresat o persoană cu procură. În cazul dat în ordinul de repartiţie erau înscrise 4-5 persoane, dar Primăria le-a eliberat certificat care confirma că persoanele respective lipsesc de pe teritoriul oraşului mai mult de 5 ani de zile. Executor al certificatului era dna R., dar actul era semnat de primarul C. La privatizare trebuie să existe depusă o cerere de participare la privatizare, ordinul de repartiţie, tabelul nominal, fişa locuinţei, certificatul de la Organul cadastral, planul apartamentului, copia buletinelor sau a adeverinţelor de naştere ale persoanelor puse la evidenţă, copia carnetului de muncă. Cererea care se află în

489

volumul 5 f.d. 138 este a lui C. Certificatul, care dovedeşte faptul că persoana locuieşte de una singură, nu este obligatoriu să fie prezentat în procedura de privatizare a apartamentului. Certificatul eliberat de dl C. - f.d.128, v.5, nu este obligatoriu, dar ea a fost la jurista Primăriei şi a văzut că era cerere scrisă de mâna lui C., precum că el doreşte să privatizeze apartamentul (acest certificat martora îl are şi acasă). Nu ţine minte dacă conţinutul certificatului corespunde cu conţinutul cererii lui C. Da, cererea lui C., pe care martora a citit-o la Primărie este identică cu cererea din dosar f.d.38, v.5. Când a adunat toate documentele aduse pentru privatizare, acolo erau 5 persoane şi ei îi trebuia acest certificat, deoarece fondul locativ este al Primăriei şi primăria răspunde de aceasta. Ea nu a verificat dacă celelalte 5 persoane locuiesc acolo sau nu, nu intră în funcţiile ei. Pe f.d.129 este tabelul nominal şi fişa personală, unde sunt indicate 6 persoane. Ea a verificat aceste două documente, dar persoana care a venit cu procura i-a spus că celelalte persoane nu sunt, fiindcă sunt plecate în Italia şi dl C. moare de foame. De bază este ordinul de repartiţie. În certificat este indicat faptul că, din spusele persoanei, C. locuieşte de unul singur. Certificatul nu este inclus în lista documentelor necesare pentru privatizare. C. este chiriaş principal, poate face orice şi el poate scoate pe cine vrea de la evidenţă.

6.2 E de menţionat şi lipsa cadrului normativ-juridic indicat de procuror în ordonanţa de învinuire şi în rechizitoriul de învinuire. În ordonanţa de punere sub învinuire şi în rechizitoriul de învinuire, lui M.C. i se incriminează nerespectarea obligaţiunilor ce-i reveneau prevăzute de art.34 al Legii cu privire la administraţia publică locală " nr. 123-XV din 18.03.2003, act abrogat, prin adoptarea altei Legi privind administraţia publică locală nr. 436-xvi din 28.12.2006.

Art.37 al Legii privind actele legislative din 27.12.2001 dă noţiunea de abrogare, definită ca un procedeu tehnico-juridic de suprimare prin care sunt scoase din vigoare prevederile actului legislativ care nu mai corespund echilibrului dintre cerinţele sociale şi reglementarea legală. În atare condiţii învinuirea în săvârşirea oricărei infracţiuni ar fi, nu poate fi efectuată în baza unei Legi anulate, inexistente de facto şi de iure. E de menţionat că Legea din 28.12.2006 era în vigoare şi la etapa înaintării bănuirii şi învinuirii inculpatului. Prin urmare, ordonanţele de bănuire din 17 septembrie 2007, ordonanţele de învinuire din tot din 17.09.2007, rechizitoriul de învinuire în privinţa inculpatului sunt nule, nu au suport juridic.

6.3 Nu este componenţa de infracţiune şi din motivul că M.C. a eliberat certificatul pe

numele lui C. legal. Prevederile art.34 alin.(2) al Legii privind administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003 stipulează că primarul, în afară de atribuţiile de bază execută şi alte atribuţii în condiţiile legii. În competenţa primarului intră eliberarea certificatelor privind componenţa familiei, confirmarea locului de trai şi a stării familiale, lipsa sau aflarea cetăţenilor în teritoriu, conform datelor poliţistului de sector, precum şi eliberarea caracteristicilor cetăţenilor. La materialele dosarului este anexată cererea lui C. în care el a solicitat primarului eliberarea unui certificat, menţionând că el trăieşte de unul singur de mai mulţi ani, copiii lui locuiesc în alte părţi şi ei nu sunt împotriva privatizării de către dânsul a locuinţei. Certificatul eliberat de M.C. este identic după conţinut cu cererea solicitantului, fapt care confirmă depoziţiile inculpatului. La eliberarea acestui certificat C. s-a condus şi de cererea vecinilor, care au confirmat faptul că, din anul 2007, copiii lui C. nu locuiesc cu C.

6.4 Este lipsită de temei juridic şi afirmaţia ce se conţine în actele de învinuire, precum că eliberarea de către primar a certificatului cu privire la starea familiară a lui C. i-a permis ultimului de a perfecta aşa numită procură unică cu drept la semnarea actelor de privatizare şi înstrăinarea apartamentului către Viorica C.. În primul rând o astfel de procură în

490

materialele dosarului lipseşte. În afară de aceasta o astfel de procură nici nu poate să existe, deoarece legislaţia în vigoare nu prevede astfel de procuri. Conform art.art.252-258 Cod civil există doar noţiunea de procură, este şi procura de substituire. Primarul, în conformitate cu stipulările ce se conţin în alin.3 al art.252 CC, a fost în drept să-i elibereze lui C., în caz de necesitate, şi a unei procuri, cea ce nu a avut loc. Alin.2 al art.252 CC stabileşte că procura eliberată pentru încheierea de acte juridice în formă autentică trebuie să fie autentificată notarial. În conformitate cu Legea cu privire la notariat responsabilitatea pentru legalitatea eliberării procurii o poartă notarul. Procura, care este întocmită de C. cu privire la prezentarea intereselor lui la comisia de privatizare este perfectată de notar şi acest fapt nu poate să-i fie imputat lui C..

6.5 Afirmaţia ce se conţine în învinuire, precum că M.C. a inclus date vădit denaturate

în certificatul nr.464 eliberat şi semnat la 03.11.2005 de el însuşi, date privitoare la componenţa şi existenţa acordului membrilor familiei lui V.C. la privatizarea de către ultimul, în lipsa lor, a apartamentului dat, constituie, din considerentele invocate supra, o relatare incorectă a situaţiei obiective. Denaturând situaţia obiectivă ce se referă la eliberarea certificatului pe numele lui C., organul de urmărire penală nici nu a apreciat alte documente prezentate Comisiei de privatizare în care sunt enumeraţi toţi locatarii, care au locuit în apartament.

6.6 Lipsa obiectivităţi organului de urmărire penală pe episodul incriminat se confirmă

şi prin faptul, că probele ce infirmă învinuirea nu au fost apreciate de către organul de urmărire penală. La materialele dosarului de către ofiţerul de urmărire penală a fost anexat contul personal pe numele lui C. (v.5, f.d.16-17), semnat de primarul C.. Acest document a fost prezentat şi comisiei de privatizare. În documentul dat este stipulat că sunt 6 membri ai familiei lui C., care au dreptul la spaţiul locativ.

Un alt document – extrasul din fişa locuinţei, anexat şi el la materialele dosarului de privatizare, semnat de M.C. enumără concret membrii familiei lui C., care trăiesc în apartament: C.N. – fiică; M.N. – fiică; M.I. şi M. D. – nepoţi.

6.7 Lipsa obiectivităţi organului de urmărire penală în episodul incriminat se confirmă şi

prin faptul că probele ce infirmă învinuirea nu au fost apreciate de către organul de urmărire penală. La materialele dosarului de către ofiţerul de urmărire penală a fost anexat contul personal pe numele lui C. (v.5, f.d.16-17), semnat de primarul C. Acest document a fost prezentat şi Comisiei de privatizare. În documentul dat este stipulat că sunt 6 membri ai familiei lui C., care au dreptul la spaţiul locativ.

Un alt document – extrasul din fişa locuinţei, anexat la materialele dosarului de privatizare, semnat de M.C. – enumără concret membrii familiei lui C., care trăiesc în apartament: C.N. –fiică; M.N. – fiică; M.I. şi M.D. – nepoţi.

6.8 Este nejustificată şi concluzia organului de urmărire penală precum că certificatul nr.464 eliberat pe numele lui C. i-a lipsit pe ceilalţi membrii ai familiei de dreptul de a participa la privatizarea apartamentului. În primul rând, certificatul nominalizat nu a fost prezentat Comisiei de privatizare şi nu intră în lista documentelor obligatorii pentru privatizarea locuinţei. La adoptarea deciziei cu privire la privatizarea apartamentului sunt necesare următoarele documente, care şi au fost prezentate de C.:

- cererea de privatizare; - copia tabelului nominal cu locatarii apartamentului; - extrasul din fişa locuinţei; - certificatul OCT;

491

- Schiţă-plan al apartamentului; - copia cărticelelor de muncă; - bonul de plată; - copia buletinelor de identitate. 6.9 Lipseşte latura obiectiva a componenţei de infracţiune, fiindcă de iure toţi membrii

familiei au participat la privatizarea apartamentului lui C. Conform borderoului de calcul al costului locuinţei supuse privatizării (v.5, f.d. 23) numărul persoanelor care locuiesc legitim în apartament şi inclus în borderoul de calcul este de 6 persoane. Din considerentele expuse afirmaţia autorilor învinuirii precum că alţi membri ai familiei nu au participat la privatizarea apartamentului nu este veridică.

6.10 Lipseşte latura obiectiva a componenţei de infracţiune, fiindcă de iure toţi membrii

familiei au participat la privatizarea apartamentului lui C. Conform borderoului de calcul al costului locuinţei supuse privatizării (v.5, f.d. 23), numărul persoanelor care locuiesc legitim în apartament şi inclus în borderoul de calcul este de 6 persoane. Din considerentele expuse, afirmaţia autorilor învinuirii precum că alţi membri ai familiei nu au participat la privatizarea apartamentului nu este veridică.

6.11 Din considerentele expuse, nu există nici infracţiune de fals în actele publice,

deoarece certificatul eliberat nu este obligatoriu a fi prezentat pentru privatizarea apartamentului, a fost întocmit în baza declaraţiilor lui C., au fost prezentate şi alte documente semnate de M.C. care confirmă înscrierea în apartament a mai mulţi membri ai familiei etc. În condiţiile relatate, M.C. a eliberat certificatul bazându-se pe cererea lui C., afirmaţiile vecinilor C., L., C. Totodată M.C. a semnat şi alte certificate: extrasul din fişa locuinţei, certificatul OCT, certificatul cu privire la componenţa familiei, în care au fost indicaţi toţi locatarii acestui apartament. Prin urmare, el a relatat obiectiv situaţia creată în familia lui C.

6.12 M.C. nu poate fi subiect al acţiunilor imputate şi din alte considerente. Astfel, art.6


Conform ordonanţei de pornire a urmăririi penale din 27.03.09, în privinţa lui M.C., a fost pornită urmărirea penală, deoarece organul de urmărire penală nici nu a luat în considerare existenţa hotărârii Comisiei de privatizare, document neanulat până în prezent; existenţa contractelor de cumpărare-vânzare a apartamentelor nominalizate etc. C. este tras la răspunderea penală pentru acţiunile unui organ colegial, acţiuni, în viziunea apărării, absolut legale.

Aceste prevederi ale legislaţiei sunt confirmate şi de practica judiciară. Prin Decizia Colegiului penal lărgit din 01.04.2008 în privinţa lui L.B. (nr.1 ra-337/08), Curtea Supremă de Justiţie a statuat: „Conform principului caracterului personal al răspunderii penale, stipulat în art.6 CP, persoana poate fi supusă răspunderii penale numai pentru faptele pe care ea însăşi le-a săvârşit cu vinovăţie. L.B. nu poate fi tras la răspundere penală pentru hotărârile colectivului de muncă al FAI „Anina” prin care s-a hotărât punerea în gaj a bunurilor acestei întreprinderi”.


492

6.13 nu poate fi învinuit în privatizarea apartamentului menţionat, deoarece în materialele dosarului este anexată rezoluţia procurorului Procuraturii _______ din 10.02.2006 privind neînceperea urmăririi penale din motivul lipsei componenţei de infracţiune. Procurorul, analizând probele acumulate, a ajuns la concluzia că, la comercializarea apartamentului de către C., nu au avut loc acţiuni ilegale. Este corect şi faptul că procurorul general, prin ordonanţa sa din 22.02.2007, a anulat această rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale. Însă ordonanţa procurorului general este nelegitimă şi contravine prevederilor art.22, 287 CPP, art.4 al Protocolului 7 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, care stipulează imperativ că nimeni nu poate fi urmărit de către organele de urmărire penală pentru aceeaşi faptă de două şi mai multe ori. Conform prevederilor alin.(4) al art.287 CPP, reluarea urmăririi penale se poate face numai dacă apar fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în cadrul urmăririi precedente a afectat hotărârea respectivă. În cazul descoperirii unui viciu fundamental, urmărirea penală poate fi reluată nu mai târziu de un an de la intrarea în vigoare a ordonanţei de încetare a urmăririi penale. Ordonanţa procurorului general este emisă peste un an, nu sunt indicate nici faptele noi sau recent descoperite. Procurorul general repetă faptele care au fost cunoscute de procurorul raionului _______.

E de menţionat şi faptul că, pe tot parcursul urmăririi penale, a fost încălcat dreptul lui M.C. la apărare. La toate etapele efectuării urmăririi penale, el a fost asistat de avocat doar formal. După cum s-a menţionat supra însăşi fapta aplicării unei legi inexistente denotă caracterul formal al numirii unui avocat, ceea ce constituie o gravă încălcare a dreptului la apărare prevăzut de art.17 al CPP, art.21 din Constituţie, art.6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.

M.C. nu este persoană cu înaltă funcţie de răspundere. Conform opiniei Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi din 17.07.2008 adresată Consiliului Baroului Avocaţilor din RM, primarul oraşului se încadrează în categoria persoanelor cu funcţie de răspundere, prevăzută de alin.(1) al art.123 CP. Această concluzie este în concordanţă cu stipulările ce se conţin în art.7 al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public din 15.12.2008.

Argumentele invocate denotă cu certitudine faptul tragerii ilegale la răspundere penală a lui M.C., considerente din care solicit achitarea lui M.C. pe motivul lipsei faptei infracţiunii.

Data__________ Semnătura____________

493

JUDECĂTORIA RAIONALĂ ______________

PLEDOARIE ÎN CADRUL DOSARULUI PENAL PRIVIND

ÎNVINUIREA LUI A.V. ÎN COMITEREA INFRACŢIUNII PREVĂZUTE DE ART.264

ALIN.(3) LIT.A) CP

Onorată instanţă, a fost finalizată cercetarea judecătorească în cadrul dosarului penal privind învinuirea lui A.V. de comiterea infracţiunii prevăzute de art.264 alin.(3) lit.a) din CP. În cadrul dezbaterilor judiciare îmi voi expune poziţia vis-à-vis de chestiunile pe care instanţa de judecată le va soluţiona la adoptarea sentinţei în conformitate cu prevederile art.385 CPP. Această poziţie rezultă din analiza conţinutului învinuirii şi aprecierea probelor aduse de acuzatorul de stat.

1. Aspecte ce ţin de învinuirea formulată inculpatului 1.1. Inculpatul A.V. a fost pus sub învinuire pe motiv că „la 17.10.2009, aproximativ la

ora 11 şi 30 min., conducând automobilul de model „Audi A8”(...) pe traseul „Bălţi-Sărăteni”, la km 43, în apropierea s.Mihailovca, raionul Sângerei, cu o viteză de aproximativ 100 km/oră, cu direcţia de deplasare din mun.Bălţi spre mun. Chişinău, încălcând brutal cerinţele pct.45 alin.(1) lit.a), b), c), d), e), alin.(2) al Regulamentului de circulaţie rutieră (aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 713 din 27.07.1999), cu modificările ulterioare, adică nu a condus vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită ţinând permanent seama de următorii factori: starea psihofiziologică ce influenţează atenţia şi reacţia, dexteritatea în conducere, care i-ar permite să prevadă situaţiile periculoase, starea tehnică a vehiculului şi particularităţile încărcăturii, condiţiile rutiere, situaţia rutieră, în cazul în care în limita vizibilităţii apar obstacole, care pot fi observate de conducător, el nu a redus viteza sau chiar nu a oprit, pentru a nu pune în pericol siguranţa traficului şi ca rezultat a tamponat pietonul P.C., care traversa partea carosabilă a traseului, cauzându-i (...) vătămări grave corporale”.

Fapta, care se pretinde că a fost săvârşită cu vinovăţie, a fost încadrată în baza art.264 alin.(3) lit.a) din CP.

1.2. Analiza conţinutului învinuirii formulate denotă caracterul formal al acesteia. Mai

mult, învinuirea este una abstractă, ceea ce înseamnă că organul de urmărire penală şi acuzatorul de stat au încălcat mai multe drepturi şi chiar principii generale, care au menirea să asigure dreptul la un proces echitabil în sensul art.6 par.1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în cele ce va urma – „Convenţie”).

1.2.1. În primul rând, ţin să notez faptul că, potrivit art.281 alin.(2), 296 alin.(2) CPP,

procurorul a avut obligaţia să indice în ordonanţa de punere sub învinuire şi în rechizitoriu modul de săvârşire a pretinsei infracţiuni şi caracterul vinei. Aceste norme poartă un caracter imperativ, fiind obligatorii inclusiv prin prisma art.7 CPP, care prevede că procesul penal se desfăşoară în strictă conformitate cu normele Codului de procedură penală. În acest sens, reamintesc că, inclusiv la şedinţa preliminară, am indicat asupra faptului că imprudenţa (ca

494

formă a vinovăţiei) se exprimă prin două modalităţi – a) încrederea în sine exagerată (uşurinţa) şi b) neglijenţa. Aceste două modalităţi se exclud reciproc.

a) Potrivit art.18 CP şi teoriei dreptului penal, încrederea în sine exagerată se caracterizează prin faptul că persoana îşi dă seama că, în condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea, această activitate prezintă un anumit grad prejudiciabil, rezultat pe care nu-l doreşte şi nici nu-l acceptă, dar consideră uşuratic că prin felul în care acţionează îl va evita. Prevederea în cadrul încrederii în sine exagerate presupune nu numai prevederea posibilităţii de producere a urmării prejudiciabile, ci şi posibilitatea preîntâmpinării unei astfel de urmări. Posibilitatea preîntâmpinării urmărilor se bazează pe aprecierea unor temeiuri şi împrejurări care, în concepţia făptuitorului, ar trebui să evite rezultatul prevăzut. La baza acestei aprecieri pot sta încrederea făptuitorului în experienţa şi pregătirea sa profesională, starea tehnică a mecanismelor, acţiunile altor persoane, precum şi alte împrejurări de natură să prevină producerea rezultatului prejudiciabil.

b) Neglijenţa ca modalitate a imprudenţei există atunci când persoana nu î-şi dă seama

de caracterul prejudiciabil al faptei, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmării prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă. Astfel, lipsa de înţelegere a gradului prejudiciabil al faptei şi a prevederii producerii rezultatului ei, deosebeşte imprudenţa de toate celelalte forme şi modalităţi ale vinovăţiei. În dreptul penal, esenţa neglijenţei constă în faptul că persoana trebuia şi putea să prevadă posibilitatea producerii rezultatului prejudiciabil. În lipsa obligaţiunii de a prevedea posibilitatea survenirii rezultatului se exclude vinovăţia. Prin urmare, dacă se va stabili că persoana nicidecum nu putea să prevadă producerea rezultatului va exista o faptă săvârşită fără vinovăţie şi nu infracţiune - art.20 CP (a se vedea p. 2.1; p.2.1.3).

Acestea fiind trecute în revistă, la moment, ca şi la şedinţa preliminară, mă întreb: ce s-a avut în vedere la înaintarea învinuirii şi susţinerea acuzării - care modalitate a imprudenţei? Neglijenţa sau încrederea exagerată în sine? Nu cred că cineva din cei prezenţi în sală ar putea răspunde la această întrebare. Or, concretizările respective ar fi survenit în mod inevitabil.

În lumina celor enunţate, este important să se înţeleagă că organul de urmărire penală a avut obligaţia să răspundă la aceste întrebări foarte importante pentru soluţionarea cauzei. În lipsa acestor răspunsuri, a fost pusă sub semnul întrebării legalitatea întregului proces penal. Dacă organul de urmărire penală şi acuzatorul de stat ar fi constatat că persoana pretinsă vinovată şi-a dat seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sau inacţiunilor sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar a considerat în mod uşuratic că le va putea evita, atunci această concluzie urma a fi expusă expres în învinuire şi dovedită prin anumite mijloace de probă. În acelaşi timp, dacă persoana nu-şi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sau inacţiunilor sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă, învinuirea urma să îmbrace altă formă şi aspectul probatoriu ar fi fost altul.

1.2.2. Caracterul formal şi, în acelaşi timp, abstract al învinuirii rezultă din faptul că,

prin actul de acuzare, se pretinde că inculpatul ar fi încălcat în totalitate cerinţele p.45 al Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.713 (în continuare – „Regulament”). Or, procurorul a transcris în învinuire conţinutul deplin al acestei norme, fără a se încerca să se demonstreze pertinenţa prevederilor respective cazului în speţă. În acelaşi mod putem constata că învinuirea este şi absurdă.

a.) Notez faptul că mie (cred că şi celor prezenţi în această sală) nu-mi este clar ce s-a

avut în vedere când inculpatul a fost pus sub învinuire pentru faptul că nu a condus vehiculul

495

în conformitate cu limita de viteză stabilită ţinând seama de (...) starea psihofiziologică ce influenţează atenţia şi reacţia.

În primul rând, actul de învinuire nu conţine informaţia în ceea ce priveşte limita de viteză stabilită pentru această porţiune de traseu şi, în acelaşi timp, în materialele dosarului nu au fost administrate probe care ar demonstra cu ce viteză s-a deplasat inculpatul în momentul accidentului. Reamintesc că niciunul din martorii audiaţi nu au fost în stare să informeze instanţa de judecată despre viteza de deplasare. Deci, urmează a fi acceptată poziţia inculpatului potrivit căreia acesta se deplasa în timpul şi locul respectiv cu circa 70 km/oră. Astfel, capătul de acuzare că inculpatul s-ar fi deplasat cu o viteză de aproximativ 100 km/oră poartă un caracter declarativ.

Indiferent de aspectele ce ţin de viteza de deplasare, până în prezent nu este clar ce s-a avut în vedere când s-a insistat că inculpatul nu a ţinut cont de starea psihologică ce influenţează atenţia şi reacţia. Or, organul de urmărire penală şi procurorul au avut obligaţia să dezvăluie esenţa acestor factori. Prin urmare, în asemenea situaţie ne rămâne să constatăm doar că viteza de deplasare a fost în conformitate cu p.45 alin.(1) lit.a) din regulament.

b.) Prin învinuire se insistă că inculpatul a condus vehiculul fără a ţine cont de

dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situaţiile periculoase. Partea apărării nu a înţeles şi până în prezent nu înţelege în ce constă acest element al învinuirii. Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, „dexteritate” înseamnă abilitate, dibăcie, îndemânare. Dacă analizăm elementele de fapt administrate în dosar, nu cred că inculpatul ar putea fi învinuit că a condus vehiculul fără a ţine cont de acest factor. Or, factorul respectiv ar putea fi pertinent cazului când vehiculul ar fi fost condus de un conducător auto fără experienţă, unul începător sau ţinându-se cont de alte circumstanţe.

c.) Potrivit învinuirii, inculpatul a condus vehiculul fără a ţine cont de starea tehnică şi

particularităţile încărcăturii. Este relevant că atât la urmărirea penală, cât şi în cadrul cercetării judecătoreşti nu s-a constat că inculpatul ar fi transportat încărcături sau că starea tehnică a vehiculului nu ar fi corespuns cerinţelor legale. În asemenea caz, nu e clar ce s-a avut în vedere atunci când inculpatul a fost învinuit că nu a ţinut cont de acest factor. Or, de care particularităţi ale încărcăturii nu a ţinut cont inculpatul în situaţia în care nici nu a transportat încărcături?

d.) Sunt lipsite de sens şi elementele învinuirii, potrivit cărora inculpatul a condus

mijlocul de transport fără a ţine cont de condiţiile rutiere şi situaţia rutieră. În mod normal, o învinuire formulată în baza art.264 alin.(3) CP urma să conţină o informaţie clară, fiind indicat expres că învinuitul, după caz, inculpatul, nu a ţinut cont de condiţiile rutiere care se exprimă prin fluxul de transport, de starea mediului ambiant sau prezenţa mijloacelor tehnice de dirijare etc. (a se vedea p.4 din Regulament). O simplă referire la noţiunile condiţii rutiere şi situaţie rutieră face ca învinuirea să fie una abstractă şi contrară mai multor drepturi fundamentale.

e.) În ceea ce priveşte elementul învinuirii că inculpatul a condus mijlocul de transport

fără a ţine cont de prevederile p.45 alin.(2) din Regulament, ţin să notez doar câteva aspecte: În primul rând, în actul de învinuire a fost transcris textul normei de drept fără a se

încerca să se demonstreze pertinenţa acestora cazului în speţă. Din aceste considerente, acuzarea nu a constatat cum ar fi trebuit să procedeze conducătorul vehiculului să reducă viteza sau să oprească. Este evident că o acţiune exclude altă acţiune.

În al doilea rând, menţionăm că nu a existat niciun obstacol care l-ar fi impus pe inculpat să procedeze în conformitate cu această normă. Persoana care are statut de parte

496

vătămată în acest dosar nu poate fi considerată obstacol, el fiind un pieton şi participant la trafic, care este obligat să respecte regulile de circulaţie. În acelaşi dicţionar găsim că obstacol înseamnă piedică, stavilă care închide drumul, care opreşte vederea, trecerea.

1.3. În lumina celor enunţate, insist asupra faptului că informaţiile conţinute în actul de

acuzaţie sunt insuficiente pentru a permite calificarea faptei inculpatului conform normei penale. Reamintesc că, potrivit art.113 CP, se consideră calificare a infracţiunii determinarea şi constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei infracţiunii, prevăzute de norma penală. Calificarea oficială a infracţiunii se efectuează la toate etapele procedurii penale de către persoanele care efectuează urmărirea penală şi de către judecători.

Concomitent, actul de învinuire se caracterizează prin imprecizii cu privire la detaliile esenţiale ale situaţiei de fapt. În aşa mod, învinuirea adusă inculpatului contravine în mod evident dreptului garantat prin art.6 par.3 din Convenţie. Astfel, se încalcă şi dreptul la apărare. Or, este evident că, în speţa dată, părţii apărării îi revine doar să presupună contra căror argumente să se apere.

2.Aspectul probatoriu 2.1. Potrivit art.93 CPP, probele sunt elemente de fapt dobândite în modul stabilit care

servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăţiei, precum şi la stabilirea altor împrejurări importante pentru justa soluţionare a cauzei. Probele administrate şi examinate în cadrul cercetării judecătoreşti demonstrează că inculpatul a săvârşit o faptă fără vinovăţie (art.20 CP), inclusiv lipsa legăturii cauzale dintre fapta inculpatului şi consecinţele survenite.

2.1.1. Martorii audiaţi în cadrul cercetării judecătoreşti, oricare ar fi ei, E.B., I.N. sau

altă persoană, nu au furnizat instanţei de judecată suficientă informaţie, pentru a se considera că declaraţiile acestora pot fi apreciate drept probe pertinente, concludente şi utile, care ar confirma vinovăţia inculpatului. Mai mult, declaraţiile martorilor urmează a fi apreciate în favoarea lui A.V. deoarece acestea poartă în sine contradicţii esenţiale şi sunt bazate pe presupuneri. (389 CPP)

Astfel, la şedinţa din 02.07.2009, martorul E.B. a relatat instanţei că, în ziua accidentului, a fost la încărcat cu sfeclă de zahăr. În timpul producerii accidentului, în comun cu alte persoane, se afla aşezată sub copaci şi serveau bucate, aceasta însă nu-i împiedica să vadă traseul. A mai relatat că, până la accident şi în timpul accidentului, nu circulau alte mijloace de transport pe traseu. Partea vătămată a traversat traseul fără să se grăbească. Martorul a relatat că este sigură că şoferul Kamaz-ului a făcut un pas înapoi, fără să se întoarcă, după ce s-a auzit claxonul. Acelaşi martor a afirmat că partea vătămată a fost lovită în partea dreaptă a corpului. În legătură cu aceste declaraţii, vreau să notez doar câteva aspecte, care sunt caracteristice pentru tot cercul de probe cu martori.

În primul rând, nu e clar din care motiv, dar martorul respectiv încearcă să denatureze evenimentele, să-l învinovăţească pe inculpat. Concluzia rezultă din faptul că E.B. nu putea să vadă momentul producerii accidentului. Or, la şedinţa din 27.07.2009, martorul N.I. a relatat instanţei că, în momentul producerii accidentului, E.B. era cu spatele la şosea. Mai mult, la şedinţa din 30.10.2009, martorul C.S. a relatat instanţei că, atât B.E., cât şi celelalte persoane care luau masa nu puteau să vadă momentul producerii accidentului, deoarece porţiunea respectivă de traseu se află la un nivel mai ridicat decât locul unde se aflau martorii audiaţi de instanţă. Posibil că, din aceste considerente, martorul a afirmat că partea vătămată a fost lovită

497

în partea dreaptă a corpului pe când, potrivit raportului de expertiză (f.d. 84), lovitura a fost în partea stângă.

Martorii N.I. şi G.A. fiind audiaţi în şedinţa din 27.07.2009 nu au furnizat anumite informaţii utile şi concludente, care ar permite constatarea vinovăţiei inculpatului.

Aceştia au relatat că, la data de 17.10.2008, pe la orele 4 şi 30 min., l-au trezit pe P.C. şi au început să încarce sfeclă. După ce au terminat de încărcat s-au aşezat să la masa sub copaci la o distanţă de 5 m de şosea. La un anumit moment, partea vătămată s-a pornit să traverseze repede traseul. Cu toate că martorul C.S. a relatat instanţei că, în momentul în care pietonul P.C. traversa traseul, la trafic erau implicate şi alte mijloace de transport, în special un „bus”, martorii audiaţi la data de 27.07.2009, au relatat că alte mijloace de transport nu erau implicate în trafic.

Martorul N.I. a mai explicat instanţei că părţii vătămate i-a mai rămas 1 m pentru a termina de traversat drumul, dar a fost lovit. Cu privire la circumstanţele concrete ale accidentului, N.I. a explicat: când a auzit semnalul, Andrei a încercat să se întoarcă spre Kamaz, dar a fost lovit la piciorul stâng.

Martorul G.A. a relatat instanţei că nu a văzut cum a avut loc accidentul deoarece nu era cu faţa la traseu.

În cadrul şedinţei din 30.10.2009 a fost audiat martorul C.S. care a făcut unele declaraţii ce schimbă esenţa evenimentelor redate de ceilalţi martori. Potrivit lui C.S. în momentul când P.C. a pornit să traverseze traseul, în trafic erau implicate şi alte mijloace de transport. Martorul a relatat că, în momentul când a trecut un „bus”, P.C. se afla la mijlocul traseului.

Este relevant că încă la urmărirea penală martorul C.S. a furnizat aceeaşi informaţie. În acelaşi timp, nici organul de urmărire penală şi nici procurorul nu a încercat să întreprindă măsuri pentru a exclude divergenţele dintre acest martor şi ceilalţi martori. Or, aceasta este foarte important odată ce fluxul de transport caracterizează condiţiile rutiere (p.4; 45 alin.(1) lit.d) din Regulament).

Acelaşi martor (C.S.) a mai relatat instanţei că nu poate spune cu ce viteză se deplasa inculpatul în momentul producerii accidentului, informaţie care nu a fost furnizată nici de ceilalţi martori. Martorul a mai declarat că, în momentul în care P.C. a început să traverseze a doua parte a drumului, el nu a întors capul (eu zic pentru a se asigura). Martorul a relatat că nu ştie dacă partea vătămată ar fi putut să evite ciocnirea în cazul în care până a începe să traverseze a doua parte a traseului s-ar fi uitat în dreapta. Acelaşi martor mai afirmă că P.C. a fost lovit în partea dreaptă.

În raport cu declaraţiile martorilor, putem trage următoarele concluzii: a) Doi martori afirmă că P.C. a fost lovit în partea dreaptă a corpului, iar alţii doi - în

partea stângă. b) Un martor (C.S.) afirmă că P.C., fiind implicat în traversarea traseului, nu şi-a

schimbat direcţia de deplasare, nu s-a întors şi nu a făcut niciun pas în direcţia opusă (a deplasării) fiind lovit în partea dreaptă a corpului.

Un martor (E.B.) a afirmat că, în momentul când i-a rămas doar 1 m până a finisa traversarea traseului, P.C. a făcut un pas în urmă, fără să se întoarcă, fiind lovit în partea dreaptă a corpului.

Un martor (N.I.) a relatat că P.C., auzind semnalul claxonului, a încercat să se întoarcă în direcţia opusă, fiind lovit la piciorul stâng.

Un alt martor (G.A.) nu a văzut momentul accidentului. În asemenea mod, prin declaraţiile martorilor, nu se confirmă că inculpatul a comis o

faptă cu vinovăţie. Mai mult, informaţiile furnizate de martori confirmă încălcarea cerinţelor Regulamentului de către P.C.

498

2.1.2. Celelalte mijloace de probă nu pot fi considerate utile, în sensul constatării vinovăţiei inculpatului şi tragerii la răspundere penală a persoanei.

Cauzarea leziunilor corporale, gradul acestor leziuni nu se pun în discuţie – nu se contestă. Prin urmare, din cercul de probe, prezentate de acuzare, prezintă interes pentru analiză doar procesul-verbal de cercetare la faţa locului (f.d.27-28), schema accidentului (f.d.29-30) şi rezultatele experimentului (f.d.91-92).

Din aceste înscrisuri, rezultă că lăţimea părţii carosabile este de 11.30 m. Drumul este cu circulaţie în dublu sens şi are trei benzi pentru circulaţie, fiecare bandă având lăţimea de 3.77 m.(11.3 / 3 = 3.77). Tamponarea pietonului a avut loc la distanţa de 3.40 m. de la acostament, pe banda de deplasare a vehiculului condus de inculpat. Calculele respective au fost puse şi la baza experimentului de urmărire penală. Prin urmare, declaraţiile martorilor care sunt contradictorii nu corespund nici înscrisurilor anexate la dosar. În acelaşi timp, de la sine, procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi schema accidentului rutier nu confirmă vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii imputate.

În lumina celor enunţate anterior şi prin prisma altor lacune admise de organul de urmărire penală, insist asupra faptului că, pe tot parcursul procesului penal, autorităţile statului nici nu au încercat să elucideze aspecte ce ţin de existenţa sau lipsa legăturii cauzale dintre fapta inculpatului şi consecinţele survenite. De fapt, aşa după cum rezultă şi din p.3 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 20 din 08.07.1999, această legătură cauzală ar fi una din condiţiile tragerii la răspundere penală a persoanei.

2.1.3. Pentru a elucida anumite circumstanţe ce ţin de fondul cauzei este necesar să

facem o trecere în revistă a prevederilor legale care reglementează conduita pietonului implicat la trafic. Astfel, potrivit p.1 al Regulamentului, acest act normativ cuprinde normele ce determină circulaţia nu numai a vehiculelor, dar şi a pietonilor. Conform p.3 din Regulament, participanţii la trafic, inclusiv pietonii sunt obligaţi să se conformeze actului normativ respectiv şi prin acţiunile lor să nu cauzeze prejudicii altor participanţi la trafic, să nu-i expună pericolului, precum şi să nu creeze neîntemeiat obstacole circulaţiei. Potrivit p.4 din Regulament, orice participant la trafic care respectă acest act normativ este în drept să ţină cont de faptul că şi ceilalţi participanţi la trafic execută cerinţele acestuia. Potrivit p.11 alin.(5) din Regulament, conducătorul de autovehicul are obligaţia să acorde prioritate pietonilor la trecerile nedirijate, semnalizate prin indicatoarele şi/sau marcajele corespunzătoare. Conform p.42 alin.(4) din Regulament, pe drumurile cu circulaţie în dublu sens care au trei benzi pentru circulaţie, banda din mijloc este destinată numai pentru efectuarea manevrelor de ocolire, depăşire, preselectare pentru virare la stânga sau întoarcere. În conformitate cu p.114 alin.(1) din Regulament, pietonii trebuie să traverseze drumul numai pe la treceri semnalizate, inclusiv pe pasajele denivelate, iar în lipsa acestora – la intersecţii – pe linia trotuarelor sau acostamentelor. În calitate de excepţie, potrivit alin.(2) din aceeaşi normă, în cazul în care în limitele vizibilităţii nu sunt treceri pentru pietoni sau intersecţii, ei pot traversa drumul numai ulterior asigurării că nu se apropie niciun vehicul, efectuând trecerea pe traiectorie perpendiculară în raport cu marginea carosabilului.

Este relevant că, potrivit p.115 alin.(2) din Regulament, pietonul are prioritate faţă de conducătorii de vehicule la trecerile nedirijate, doar dacă acestea sunt semnalizate prin indicatoare şi marcaje, însă şi în acest caz ei pot ieşi pe partea carosabilă numai când vor fi convinşi în siguranţa traversării.

Prin urmare, se impun următoarele concluzii: a) Inculpatul, la data şi locul accidentului se deplasa regulamentar în conformitate cu

cerinţele Regulamentului şi era în drept, conform p.4 din Regulament, să conteze pe faptul că şi ceilalţi participanţi la trafic execută cerinţele acestuia. Prin urmare, fapta a fost săvârşită de

499

inculpat fără vinovăţie. Or, acesta nu-şi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile şi, conform circumstanţelor cauzei, nici nu trebuia şi nu putea să le prevadă.

b) Pietonul P.C. s-a angajat în traversarea drumului contrar cerinţelor prevăzute la p. 114

alin.(1) din Regulament, fără a se asigura în conformitate cu alin.(2) al normei respective. c) Consecinţele accidentului rutier se află în legătură cauzală cu acţiunile pietonului

P.C., care a încălcat p.114 din Regulament. În acelaşi timp, lipseşte legătura cauzală dintre acţiunile inculpatului şi consecinţele survenite. Or, dacă P.C. nu ar fi încălcat cerinţele Regulamentului, consecinţele respective nu ar fi survenit. În aşa mod, este evident că, în speţa dată, persistă un caz fortuit (art.20 CP).

Potrivit art.51 CP, temeiul real al răspunderii penale îl constituie doar fapta

prejudiciabilă săvârşită. Răspunderii penale este supusă numai persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală.

Conform art.390 CPP, sentinţa de achitare se adoptă dacă nu s-a constatat existenţa faptei infracţiunii.

În baza celor relatate, solicit achitarea inculpatului pe motiv că nu s-a constatat existenţa

faptei infracţiunii.

Data_______________ Semnătura_____________

500

TEZE PENTRU DEZBATERI JUDICIARE ÎN CAUZA

PENALĂ V.Ş. ŞI ALŢII


Încheierea examinării cauzei penale în care dl V.Ş. este învinuit în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.327 alin.(2), lit.a) şi c), art.328 ale Codului penal al RM, a vărsat lumină asupra circumstanţelor de fapt şi de drept şi a convins participanţii la proces de lipsa infracţiunilor imputate lui Ş.

Acţiunile organului de urmărire penală CCCEC, care au fost întreprinse la începutul urmăririi penale pe ambele capete de învinuire, nu urmăreau scopul stabilirii adevărului, ci intimidarea cadrelor din Primăria municipiului Chişinău, cu atât mai mult că funcţionarii primăriei erau reţinuţi, de regulă, la sfârşitul săptămânii şi orelor de muncă, vinerea. Societatea urmărea cu atenţie acţiunile organului de urmărire penală, pe care acesta le întreprindea vinerea, după amiază.

În mass-media era tipărită cu insistenţă informaţia ca, în cadrul Primăriei, a fost descoperit un „cuib de infractori”, care, zilnic, prin acţiunile sale, încălcau flagrant legislaţia RM.

Rolul activ al organelor de urmărire penală se limita de fiecare dată doar la reţinerea funcţionarilor Primăriei. După ce a trecut euforia acestor evenimente, când s-a trecut la analiza probelor ce sunt puse la baza acuzării dlui Ş. de acuzatorul de stat, ne-am convins că lucrurile nu sunt deloc aşa, unele circumstanţe fiind chiar şi falsificate de organele de urmărire penală.

La august 2004, pe faptul abuzului de serviciu al factorilor de decizie ai Primăriei municipiului Chişinău, Procuratura municipală a pornit urmărirea penală. Ulterior, evenimentele derulează cu intensitate sporită.

Pe 12.11.2004, V.Ş. a fost reţinut în temeiul art.327, alin.(1), lit.d) CP în baza faptului că martorii oculari indicau că dumnealui a săvârşit infracţiunea. Curtea de Apel Chişinău admite recursul apărării, anulează actul procesual de aplicare a arestului pe 30 zile şi aplică arestul la domiciliu pe aceeaşi perioadă.

Fiind invitat la CCCEC pentru a lua cunoştinţă de încheierea Curţii de Apel privitoare la restricţiile stabilite pe 19.11.2004, dl Ş. este reţinut din nou şi izolat de societate în baza altei cauze penale pornite în aceeaşi zi de către colaboratorii CCCEC, în temeiul art.328, alin.(1) al Codului penal. În procesul-verbal de reţinere este indicat, fără a-i numi, că „martorii oculari au indicat că dl Ş. a săvârşit infracţiunea”. Eforturile apărării de a convinge organul de urmărire penală şi instanţa să nu-l izoleze pe Ş. de societate şi familie s-au ciocnit de un perete în persoana reprezentantului Statului. Mai mult ca atât, simţind şi conştientizând ilegalitatea acţiunilor prin diferite pârghii, în proces au fost antrenate de stat forţe mai serioase. Mandatul de arest, este eliberat de preşedintele Judecătoriei sect. Buiucani, iar recursul apărării este examinat de către completul Curţii de Apel „în frunte” cu preşedintele acestei instanţe.

Nenumăratele solicitări argumentate ale apărării în cadrul examinării cauzei penale în fond, adresate instanţei, de a-i schimba măsura de reprimare a dlui Ş. au fost respinse fără nicio motivare.

Argumentele apărării au fost auzite, examinate de Curtea Europeană care, prin hotărârea sa de la 04.10.2005, a decis: Instanţele naţionale nu au acordat nicio atenţie argumentelor expuse în cererile cu privire la aplicarea măsurilor de reprimare - arestul preventiv dlui Ş.

501

Admiţând integral cererea apărării, Înalta Curte menţionează în hotărârea sa (vezi p.103) că n-au existat motive relevante şi suficiente pentru adoptarea deciziei cu privire la detenţia preventivă a dlui Ş. În hotărâre este specificat faptul menţinerii în stare de arest fără a prelungi termenul.

Analiza probelor în „cauza ambulanţelor” art.328 alin.(3) lit.d) din Codul penal al RM. După cum susţine procurorul în discursul său, dl Ş. a săvârşit infracţiunile în

următoarele circumstanţe. La 12.12.2002, Consiliul Municipal Chişinău a votat decizia nr.6/26, prin care primarul

general al municipiului Chişinău a fost abilitat cu dreptul de negocieri şi semnare a contractului privind procurarea autosanitarelor de modelul „Volkswagen-Transporter”, utilate medical pentru Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă. În realitate, după cum susţine acuzatorul de stat la şedinţă, chipurile, s-a decis abilitarea primarului general doar cu dreptul de negociere a condiţiilor contractului, dar secretarul Consiliului municipal, dl Ş., depăşindu-şi în mod vădit limitele împuternicirilor de serviciu a introdus în hotărârea (decizia) în cauză sintagma „şi semnarea contractului”. Prin aceste acţiuni, V.Ş. a abilitat primarul general cu împuterniciri şi drepturi organizatorico-economice suplimentare, fapt ce a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice, exprimate prin diminuarea funcţiilor autorităţii şi bunei funcţionări a autorităţii publice locale şi Legii nr.186-XIV din 06.11.1998 „Privind administraţia publică locală”.

V.Ş., persoană cu funcţie de răspundere, a depăşit în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor de serviciu acordate prin lege, cauzând, astfel, daune considerabile intereselor publice care s-au soldat cu urmări grave”.

Analizând probele prezentate de procuror şi examinate minuţios de instanţă, ne convingem de contrariul afirmaţiei.

Procurorul susţine că V.Ş., secretarul Consiliului municipal Chişinău, a semnat unilateral decizia Consiliului Municipal Chişinău din 12.12.2002, împuternicind ilegal primarul general cu dreptul de negociere şi semnare a contractului menţionat, pe când Consiliul Municipal a decis abilitarea primarului general al municipiului cu dreptul de negociere a condiţiilor contractuale. Prin aceste acţiuni, dl V.Ş. a depăşit în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor de serviciu exprimate în partea dispozitivă a deciziei Consiliului Municipal nr.6/26 din 12.12.2002 prin adăugarea sintagmei ”şi semnarea contractului.” Prin aceste acţiuni, primarului i-au fost acordate drepturi organizatorico-economice suplimentare.

Totul s-a început de la un proiect de decizie al Consiliului Municipal Chişinău, din mai 2002, în care, într-adevăr, era indicat faptul că primarul general este împuternicit să negocieze condiţiile procurării transportului sanitar medical. Procurorul nu a ţinut cont de desfăşurarea evenimentelor ulterioare, şi anume, că la şedinţa Consiliului Municipal din 23-30 mai şi încheiată la 13.06.2002 a fost adoptată o altă decizie. Problema de împuterniciri suplimentare a primarului general nici nu a fost discutată. Conform procesului-verbal al şedinţei din 23-30 mai şi 13.06.2002, prin decizia nr.2-31, s-a decis:

1. Se ia act de nota informativă cu privire la asigurarea serviciului de asistenţă medicală de urgenţă cu transport sanitar specializat şi măsurile ameliorării activităţii lui.

2. Se aprobă componenţa Comisiei Consiliului Municipal pentru negocierea contractului privind condiţiile procurării prin leasing a unităţilor de transport sanitar specializat, conform anexei.

3. Preşedintele Comisiei de examinare A.V. va informa Consiliul Municipal la următoarea şedinţă ordinară despre rezultatele negocierilor purtate.

Deci, proiectul de decizie pentru şedinţa din mai 2002 a fost examinat, dar la 13.06.2002 a fost adoptată o altă decizie, cu un alt conţinut, în care nu se mai vorbeşte de împuternicirile primarului general.

502

Procurorilor nu le-a fost pe plac dezvoltarea de mai departe a evenimentelor, au falsificat probele ca să creeze impresia că dl V.Ş. a săvârşit infracţiunea imputată. Anexează la cauza penală proiectul deciziei Consiliului Municipal în care sunt divizate împuternicirile primarului (ce ţin de negocierea condiţiilor contractului) din luna mai, trec cu tăcerea decizia Consiliului Municipal nr.2-31 din 13.06.2002, trăgând concluzia că proiectul deciziei din mai 2002 a fost examinat la 10-12 decembrie 2002 la şedinţa Consiliului Municipal şi decizia nr.6/26 din 12.12.2002 a fost completată unilateral de dl Ş.

Acuzarea nu doreşte să ţină cont de realitatea existentă, tratează lucrurile după propria dorinţă, neglijând cerinţele Codului de procedură penală, în care este prevăzut expres faptul (art.7, 8, 9, 52, 53, 55,279) că procurorul (organul de urmărire penală) este obligat să cerceteze cauza penală multiaspectual şi sub aspectul respectării legii, al principiului constituţional al procesului penal – prezumţia nevinovăţiei.

Declarând că dl V.Ş. a introdus unilateral în decizia Consiliului Municipal Chişinău din 12.12.2002 sintagma „si semnarea contractului”, acuzarea nici nu a încercat să cerceteze circumstanţele apariţiei deciziei nr.6/26.

În cadrul examinării cauzei în instanţă a fost identificat autorul deciziei nr.6/26 din 12.12.2002, martorul S.V. a declarat că proiectul deciziei a fost întocmit de d-lui, împreună cu colegii Direcţiei sănătăţii a Primăriei Municipiului Chişinău şi a confirmat că proiectul deciziei conţinea sintagma „şi semnarea contractului”. Proiectul deciziei în cauză a fost înregistrat şi avizat de către funcţionarii primăriei, conform procedurii existente, iar la 12.12.2002 a fost votat de către consilieri. În decizie nu a fost adăugat niciun cuvânt de nimeni, inclusiv de dl V.Ş. Proiectul deciziei a fost contrasemnat pe verso de către viceprimarul responsabil de ramura „medicină” şi înregistrat în modul stabilit de lege. Proiectul nu a suferit vreo modificare, cum a fost înaintat, aşa a şi fost votat de către consilieri (legea cu privire la lucrările de secretariat).

Fiecare dintre consilierii Consiliului Municipal avea proiectul deciziei, pe care l-a studiat şi l-a votat. Martorii cercetaţi care au avut calitatea de consilier la 12.12.2002 au declarat în instanţă că au votat proiectul prezentat cu avizele comisiilor respective şi decizia nr.6/26 din 12.12.2002 care corespunde proiectului. În procesul dezbaterilor în şedinţa Consiliului din 12.12.2002 nu s-a vorbit despre împuternicirile primarului general.

S-a stabilit cu certitudine că dl V.Ş. nu a făcut vreo modificare la decizia nr.6/26 din 12.12.2002, martorii cercetării n-au confirmat faptul modificării deciziei nr.6/26 din 12.12.2002.

Apare o altă problemă: dacă primarul general avea nevoie de împuterniciri speciale pentru semnarea contractului menţionat. În conformitate cu art.38 al Legii RM nr.186-XIV din 06.11.1998 „Privind administraţia publică locală”, primarul reprezintă municipiul în calitate de persoană juridică în raporturile de drept public, inclusiv în cele de drept civil. Referitor la acoperirea contractelor încheiate este obligat să solicite consimţământul Consiliului local, fapt respectat de primarul general în cazul dat.

Cât priveşte faptul că dl Ş. a semnat decizia nr.6/26 din 12.12.2002 unilateral nu e adevărat, acesta fiind contrasemnată de preşedintele şedinţei şi, deci, în baza art.44 al Legii RM nr.186-XIV din 06.11.1998 „Privind administraţia publică locală”, era obligat să o contrasemneze.

Acuzarea nu a dorit să studieze aceste circumstanţe grăbindu-se cu transmiterea cauzei penale în instanţă pentru judecare, din considerente necunoscute. În actul de acuzare este indicat că dl V.Ş. depăşind vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege a cauzat daune considerabile intereselor publice, soldate cu urmări grave (art.328 alin.(3) CP). Acuzarea nu a precizat în actele procesuale – actul de învinuire, în ce anume constau daunele considerabile intereselor legale publice şi urmările grave.

503

Teoria dreptului penal explică ce înseamnă daune considerabile intereselor publice ocrotite de lege şi urmări grave ce au survenit, acestea fiind: survenirea unor avarii cu pagube enorme, dezorganizarea activităţii unor instituţii statale, cauzarea prejudiciului material statului, mai multor persoane fizice, afectarea drepturilor populaţiei etc.

Acuzarea este obligată să concretizeze în ce constau daunele considerabile intereselor publice soldate cu urmări grave, prin ce s-a încălcat art.6, pct. 3 al Convenţiei Europene cu privire la drepturile omului, art.281 CPP în care este prevăzut expres că în ordonanţa de învinuire, învinuirea formulată trebuie să conţină date concrete privitoare la infracţiunea imputată, consecinţele ei şi legătura cauzală. Consecinţele săvârşirii infracţiunii constituie un element obligatoriu al componenţei infracţiunii. Neconcretizând învinuirea, procurorul l-a lipsit pe dl V.Ş. să beneficieze de dreptul la apărare. Ultimul nu a fost informat amănunţit de acuzare cu privire la infracţiunea imputată, fapt prin care s-a încălcat dreptul la apărare.

Acuzarea nu a concretizat în ce constă depăşirea vădită a limitelor drepturilor şi atribuţiilor de serviciu, daunele considerabile intereselor publice soldate cu urmări grave şi legătura lor cauzală. Însă, pentru calificarea acţiunilor infracţionale prevăzute de art.328 alin.(3) CP sunt obligatorii aceste concretizări.

O simplă enumerare şi includere în actul de acuzare a mai multor acte normative existente nu probează existenţa infracţiunii în cazul dat.

Insistând asupra faptului că V.Ş. şi-a depăşit, în mod vădit, limitele drepturilor şi atribuţiilor de serviciu, acuzarea nu a indicat care act normativ a fost încălcat sau care drepturi le-a depăşit, esenţa depăşirilor.

Legea RM nr.186-XIV din 06.11.1998 „Privind administraţia publică locală”, art.44, obligă secretarul Consiliului Municipal să contrasemneze deciziile adoptate de către Consiliu sau poate procurorul a observat că V.Ş. „unilateral” a semnat decizia 6/26 din 12.12.2002?

Aspectul procesual La cauza penală au fost anexate copii de pe procesele-verbale de cercetare a martorilor

din cadrul altui dosar penal în calitate de probe ale acuzării, fapt ce denotă încălcarea art.93-94, 105 CPP al RM. Instanţa a fost atenţionată asupra acestui fapt, însă nu a reacţionat.

În discursul său, procurorul neanalizând situaţia, circumstanţele, probele ce au servit drept temei pentru pornirea procesului penal, arestarea şi acuzarea lui V.Ş. în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.328 alin.(3) lit.d) CP RM, foarte lejer şi-a motivat poziţia propunând instanţei încetarea procesului penal pe motivul lipsei în acţiunile lui V.Ş. a elementelor constitutive ale infracţiunii imputate. Procurorul insistă asupra existenţei unei hotărâri definitive a instanţei judecătoreşti în această cauză şi asupra aceleiaşi persoane. Urmează a fi menţionat faptul că procurorul s-a referit la o altă cauză penală, cu privire la alte persoane achitate, în care şi circumstanţele acuzării diferă. În cauza penală V.Ş. şi alţii nu există vreo hotărâre judecătorească definitivă prevăzută de p.4) art.391 CPP RM ce i-ar permite într-adevăr instanţei să înceteze procesul.

Subliniem faptul că acuzarea a ajuns la concluzia că lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii imputate lui V.Ş., prevăzute de art.328 alin.(3) lit.d) CP. Poziţia acuzatorului de stat nu este bazată pe probele examinate de instanţă şi nu are suport juridic. Menţionăm faptul că probele examinate de instanţă, martorii S., St., H., G., R. etc. au confirmat faptul că proiectul deciziei nu a suferit nicio modificare şi a fost votat unanim de toţi consilierii municipali la 12 decembrie 2002. Proiectul pe deplin corespunde deciziei nr.6/26 din 12.12.2002 votate de consilieri, deci, s-a stabilit cu certitudine că V.Ş. nu a introdus nicio modificare în decizia în cauză. Astfel cele relatate denotă lipsa faptei infracţionale imputate lui V.Ş.

La soluţionarea fondului, instanţa urmează să se conducă de art.390 p.1 din CPP.

504

În temeiul celor expuse, conducându-mă de prevederile art.7, 8 , 377- 390 CPP, solicit achitarea dlui V.Ş., acuzat de stat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.328 alin.(3) p.d) CP din lipsa faptei infracţionale.

Dosarul penal SRL M. În temeiul ordonanţei de învinuire, V.Ş. este acuzat că, ignorând un şir întreg de acte

normative ce-i stabilesc statutul juridic ca funcţionar public – secretar al Consiliului Municipal Chişinău –, în virtutea funcţiilor deţinute, urmărind scopuri personale de favorizare a firmei FPC „M.” făcând abuz de funcţia şi situaţia de serviciu, a comis abuz în următoarele circumstanţe:

Nu voi repeta faptul repartizării unui lot de pământ SRL „M.” de Primăria mun. Chişinău.

1. La 31.10.1997, prin decizia primăriei SRL„ M.” i-a fost repartizat un lot de pământ de 0,44 ha pentru proiectare şi construcţia caselor de locuit cu obiecte de menire socială.

2. Prin decizia Primăriei nr.7/8-3 din 01.04.1999 a fost abrogată decizia precedentă din 1997 şi SRL „M.” i s-a repartizat un lot de pământ cu suprafaţa 1,27 ha amplasat în mun. Chişinău, str. _________, cu acelaşi scop.

Concomitent învinuirea insistă că V.Ş., urmând scopuri personale de favorizare a SRL „M.”, a scos din proprietatea publică 1,27 ha de pământ, contrar prevederilor alin.(9), art.4 al Legii RM nr.1308-XII din 25.07.1997 ”Privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului” – „terenurile sunt destinate construcţiei, în afara celor stipulate în lege se vând prin concurs sau la licitaţie”.

V.Ş., abuzând de funcţia şi de situaţia sa de serviciu, contrar prevederilor deciziei Primăriei nr.7/9-3 din 01.04.1999 la 25.02.2000, a semnat autorizaţiile de construcţie nr.12/00 şi 12/01 din această dată autorizând executarea de către FPC „M.” a lucrărilor de construcţie a caselor de locuit particulare, conform proiectului individual 046-7 elaborat de SRL „SBJ”.

La 16.07.2001, V.Ş., în mod repetat urmărind aceleaşi scopuri şi interese contrar prevederilor aceleiaşi decizii a Primăriei nr.7/9-9 din 01.04.1999, a semnat autorizaţia de construcţie nr.211/1 din 16.07.2001, autorizând construcţia unor case de locuit particulare, conform aceluiaşi proiect. V.Ş., fiind în funcţia de pretor al sectorului Centru, conform pct.6 al deciziei din 01.04.1999 era responsabil de asigurarea executării acestei decizii urmărind scopuri personale de favorizare a FPC „M.”, a contribuit la scoaterea din proprietatea publică a 1,27 ha de pământ contrar prevederilor alin.9, art.4 din Legea RM nr. 1308-XII din 25.07.1997 ”Privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului”.

Acuzarea nu a prezentat probe ce ar confirma faptul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.327 alin.(2), lit.a) şi c) al CP al RM.

Analiza probelor prezentate de către acuzator denotă faptul lipsei infracţiunii imputate în acţiunile dlui V.Ş.

Lotul de pământ, conform datelor Agenţiei Cadastru a mun. Chişinău (v.1, f.d.12), terenul nominalizat la începutul instrumentării cauzei penale era în proprietate publică. Acest fapt a fost confirmat şi de către colaboratorii Agenţiei Cadastru, audiaţi în calitate de martori. Există titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr.0100213009 (v.1 f.d.205) – în care este indicată forma de proprietate – folosinţa. La momentul începerii urmăririi penale prin decizia Primăriei nr.5/37 din 21.02.2002, din acelaşi teren, 1,27 ha, au fost repartizate în mod legal loturi şi altor persoane. Deci, nu poate fi vorba de 1,27 ha scos din proprietatea publică.

Insistând asupra faptului că V.Ş. a folosit intenţionat, în mod abuziv, situaţia de serviciu favorizând FPC „M.” din interes personal la obţinerea lotului de 1,27 ha şi a autorizaţiei de

505

construcţie nominalizate, acuzatorul de stat nu a luat în considerare nici situaţia reală creată şi nici cerinţele legii în vigoare.

S-a stabilit cu certitudine că lotul de 1,27 ha situat pe str. _______________ este în proprietate publică.

Referitor la modalitatea de repartizare a loturilor sub construcţii, procurorul trebuia să consulte legea, până a înainta acuzarea. Art.46 din Codul funciar şi art.3 alin.(2) din Legea RM nr.1308-XII din 25.07.1997 ”Privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului” indică expres modul de repartizare a loturilor pentru construcţia caselor de locuit, şi primăria s-a condus de aceste legi. Deciziile adoptate, inclusiv cea de repartizare a lotului SRL „M.”, au fost verificate de procuror după adoptare şi nu au fost stabilite încălcări ale legii în vigoare până astăzi.

Acuzarea se bazează pe faptul că V.Ş., urmărind scopuri şi interese personale, contrar prevederilor Deciziei nr.7/9 – 3 din 01.04.1999, a semnat autorizaţiile din 25.02.2000, nr. 12/00 şi 12/01, nr. 211/1 din 16.07.2001, însă nu explică în ce anume constă încălcarea, abuzul de putere sau abuzul de serviciu, prin care modalitate a folosit situaţia de serviciu în interese personale, nemaivorbind de faptul că atare probe nu au fost prezentate de procuror.

Trezeşte nedumerire insistenţa procurorului că V.Ş., contrar prevederilor Deciziei nr.7/9 – 3 din 01.04.1999, a semnat autorizaţiile respective.

În decizie sunt stipulate obligaţiile beneficiarului de a perfecta documentele respective, proiectul, autorizaţia pentru începerea lucrărilor de construcţie. Conform art.44 al Legii „Privind administraţia publică locală” nr.123 – XV din 18.03.2003, secretarul consiliului local e obligat să contrasemneze documentele eliberate de primărie şi să aplice sigiliul.

După cum s-a stabilit în instanţă, autorizaţia întocmită de specialiştii primăriei a fost verificată de jurişti, semnată de viceprimar şi secretar, ultimul aplicând ştampila.

Secretarul consiliului local nu dispunea de aparat suplimentar ca să verifice actele elaborate şi semnate de către funcţionarii primăriei.

Absurditatea acuzării, în opinia apărării, constă şi în faptul neclarităţii prin ce se manifestă sau care-s formele, modalităţile de realizare a intereselor proprii, în ce constă interesul propriu şi prin ce V.Ş. i-a creat condiţii favorabile SRL „M.”, ce a obţinut de la ultima. Pretinsele acţiuni infracţionale ale dlui V.Ş. s-au soldat cu urmări grave, după cum insistă procurorul, însă nu descrie esenţa urmărilor grave (incendiu, calomnii, cauzarea prejudiciului statului etc.).

Solicită o atenţie deosebită, onorată instanţă, faptul privitor la latura subiectivă a infracţiunii imputate dlui V.Ş. Acuzarea nu a prezentat probe pertinente, concludente şi utile în confirmarea că V.Ş. a acţionat cu intenţie directă din interese personale. Acuzatorul doar a copiat din lege conţinutul art.327 CP RM fără a explica în ce constă folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu de către V.Ş. în mod repetat şi soldată cu urmări grave, oare secretarul consiliului nu era obligat în virtutea funcţiei deţinute să contrasemneze actele emise de primărie, confirmându-le veridicitatea şi legalitatea prin sigiliu? Argumentul acuzării că V.Ş., urmărind scopuri personale de favorizare SRL „M.”, a scos din proprietate publică lotul de 1,27 ha., este o dorinţă a acuzării, ori în volumul 2, foaia dosarului 12, este certificatul respectiv al lotului în cauză conform căruia acest lot este proprietate publică şi la acest moment.

Pentru a stabili dacă a fost comis abuz de putere sau abuz de serviciu este necesar a cunoaşte atribuţiile, drepturile şi obligaţiile persoanei cu funcţie de răspundere stipulate în lege, care reglementează activitatea de serviciu. Acţiunea făptuitorului trebuie să fie săvârşită în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu.

Acţiunea infracţională, în condiţiile art.327 din CP RM, trebuie să aibă la bază un interes material sau alte interese personale, dacă aceste acţiuni au cauzat daune considerabile

506

intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite prin lege ale persoanelor fizice sau juridice. Lipsa urmărilor grave ca parte componentă a infracţiunii necesită achitarea dlui V.Ş.

Învinuirea adusă dlui V.Ş. în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.327 alin.(2) lit.a) şi c) din CP RM poartă un caracter declarativ. Procurorul nu concretizează latura subiectivă şi obiectivă a săvârşirii infracţiunii de dl V.Ş., în ce constă concret folosirea intenţionată de acuzat a situaţiei de serviciu. Prin care acţiuni a săvârşit abuzul de serviciu, prin ce anume s-a demonstrat interesul personal, ori categoria aceasta de infracţiuni se săvârşeşte cu intenţie directă, subiectul urmând să conştientizeze faptul folosirii situaţiei de serviciu în detrimentul obligaţiunilor funcţiei ce o deţine, şi se conduce în activitatea infracţională de motive concrete cu caracter material sau din alte interese personale.

În cadrul examinării cauzei penale s-a stabilit cu certitudine că, V.Ş. nu era cunoscut cu dl M. conducătorul SRL „M.”. Procurorul nu a prezentat astfel de probe şi, astfel, nu a fost probat interesul personal de a favoriza această firmă la obţinerea lotului de pământ sau a documentelor necesare pentru construcţia unui cartier de case de locuit.

Demersul dlui V.Ş. şi al apărării de a fi cercetat în cadrul şedinţelor de judecată în calitate de martor dl M. a rămas nerealizat. Este de mirare şi faptul că nici organul de urmărire penală nu a întreprins măsuri în scopul stabilirii şi cercetării cetăţeanului A.M. în calitate de martor pentru a elucida circumstanţele descrise.

Neconcretizând învinuirea înaintată dlui V.Ş. referitoare la latura obiectivă, latura subiectivă, motivele săvârşirii pretinsei infracţiuni, procurorul nu descrie şi nu probează urmările grave ce au survenit în urma infracţiunii. Ignorând cerinţele art.281 din CPP, art.6 pct. 3 al Convenţiei Europene cu privire la Drepturile Omului, fapt prin care a încălcat dreptul la apărare al dlui V.Ş. Chiar, în urma simplei semnări a unor acte emise de primărie, V.Ş. a paralizat activitatea primăriei, a altor instituţii statale???

Concluzie în temeiul art.381 CPP În discursul acuzatorului de stat privitor la capătul de învinuire a lui V.Ş. asupra

pretinsei infracţiuni prevăzute de art.327 alin.(2) lit.a) şi c) CP i se propune instanţei încetarea procesului penal pe motivul lipsei în acţiunile lui V.Ş. a elementelor constitutive a infracţiunii imputate.

Subliniind faptul că V.Ş. nu a perfectat nemijlocit autorizaţiile de construcţie pentru SRL „M.”, nici nu dispunea de aparatul suplimentar pentru verificarea corectitudinii datelor incluse în autorizaţie, procurorul insistă nu s-a stabilit legătura cauzală între acţiunile nemijlocite ale lui V.Ş. cu urmările prejudiciabile materiale aduse Primăriei mun. Chişinău, se constată existenţa temeiurilor legale de înlăturare de răspundere penală a acestuia în legătură cu lipsa în acţiunile lui V.Ş. a elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art.327-329 Cod penal, şi solicită încetarea procesului penal în privinţa lui V.Ş. din motivul lipsei în acţiunile lui a elementelor infracţiunii.

Circumstanţele ce înlătură răspunderea penală presupune că persoana a săvârşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune, însă în unele condiţii stabilite de cap.6 partea generală a Codului penal este liberată (înlăturată) la răspundere penală.

Onorată instanţă, în cadrul examinării procesului, probelor prezentate, v-aţi convins că în acţiunile lui V.Ş. lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.327 alin.(2) lit.a) şi c) CP.

Acuzarea, încercând să descrie lipsa legăturii cauzale în acţiunile nemijlocite ale lui V.Ş. cu urmările prejudiciabile materiale aduse Primăriei mun. Chişinău, nu a ţinut cont de conţinutul ordonanţei de învinuire a lui V.Ş., în care consecinţele săvârşirii unei astfel de acţiuni nu sunt descrise, concretizate. Care sunt daunele considerabile cauzate intereselor publice, în ce constau urmările grave cauzate şi cui anume au fost ele cauzate?

507

Propunerea procurorului de a înceta procesul din lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art.327-329 CP nu are suport juridic. Un astfel de temei în conţinutul art.391 CPP, în care sunt expres prevăzute temeiurile de încetare a procesului, nu vom găsi. Propun instanţei ca, în procesul de deliberare, să se conducă de prevederile art.390 p.3) din CPP, care oferă soluţia concretă: în cazul stabilirii că fapta inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii imputate, instanţa adoptă sentinţă de achitare.

În temeiul celor expuse, conducându-mă de prevederile art.7, 8 , 377- 390 din CPP, solicit achitarea dlui V.Ş., acuzat de stat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.327 alin.(2) lit.a) şi c) din CP RM, pe motiv de lipsă a elementelor constitutive ale infracţiunii.

508

TEZE DIN PLEDOARIA SUSŢINUTĂ ÎN INSTANŢA DE JUDECATĂ ÎN CAUZA PENALĂ

DE ÎNVINUIRE A M.I. ÎN SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE DE ART. 328

ALIN (1), 332 ALIN. (1) ŞI ART.329 CP RM

Pledoaria conţine argumentele invocate de către apărare în cauza penală de învinuire a M.I. în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.328 alin (1), 332 alin.(1) şi art.329 CP RM. Raţionamentele apărării au fost luate în considerare de către instanţa de fond şi cea de apel la pronunţarea deciziei de achitare. Argumentele enunţate, ordinea invocării lor, precum şi logica expunerii şi a completării treptate dar exhaustive au contribuit nu doar la analiza componenţei de infracţiune, ci şi la punerea în evidenţă a problemelor juridice ce vizează aprecierea probelor, necesitatea aplicării cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei, încălcarea de către organul de urmărire penală a principiului prezumţiei nevinovăţiei etc. – toate acestea având un pronunţat rol instructiv pentru studenţii şi specialiştii din domeniul dreptului care doresc să-şi formeze sau să-şi dezvolte deprinderile de aplicare a legilor penale şi procesual-penale.


I.M. este învinuită de comiterea infracţiunilor prevăzute de art.328 alin.(1), 332 alin.(1) şi 329 CP în următoarele împrejurări.

Ea, deţinând, conform ordinului nr.57 din 31.12.1997, funcţia de medic-expert al Comisiei de Expertiză Medicală a Vitalităţii (în continuare CEMV) psihiatrie din cadrul Consiliului Republican de Expertiză Medicală a Vitalităţii, prin urmare, în conformitate cu art.123 CP, fiind persoană cu funcţie de răspundere, abilitată cu drepturi administrative de dispoziţie şi organizatorice, şi anume: cu drept de decizie în cadrul stabilirii gradelor de invaliditate, a săvârşit infracţiunile: exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, neglijenţă şi fals în actele publice.

Conform învinuirii, ea, la 25 ianuarie 2000, activând în funcţia nominalizată, fiind persoană cu funcţie de răspundere, contrar pct.32 al Regulamentului organelor de expertiză medicală a vitalităţii din Republica Moldova aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.470 din 29.08.1991 (abrogat prin Hotărârea Guvernului cu privire la expertiza medicală a vitalităţii nr.746 din 30.06.2004) potrivit căruia „organele de expertiză medicală a vitalităţii se convoacă în şedinţe în componenţă deplină şi, după discutarea colegială a rezultatelor examenului efectuat, adoptă decizia corespunzătoare...” şi pct.21 al aceleiaşi instrucţiuni potrivit căruia încadrarea în grad de invaliditate pe un termen nelimitat are loc în două situaţii „1) când modificările funcţionale şi stările patologice au un caracter ireversibil; 2) când modificările funcţionale şi stările patologice au un caracter relativ ireversibil şi când bolnavul s-a aflat sub supravegherea instituţiilor curative şi a consiliilor de expertiză medicală a vitalităţii nu mai puţin de trei ani, având convingerea că aceste modificări au devenit absolut ireversibile", de sine stătător, nefiind preşedinte şi fără participarea celorlalţi membri ai CEMV psihiatrie, medicii-experţi S.V. şi preşedinte B.V., depăşind în mod vădit

509

limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, încălcând principiul teritorialităţii, a efectuat examinarea cet. C.A.T. domiciliat în or.___________ şi i-a atribuit în mod unilateral gradul doi de invaliditate pentru o boală obişnuită fără termen de reexaminare, fapt ce a generat falsificarea şi eliberarea cotorului (certificatul) seria DM-EM-6 nr.___ din 25 ianuarie 2000, care a servit drept temei pentru achitarea pensiilor şi compensaţiilor pseudoinvalidului, astfel cauzând un prejudiciu bugetului de asigurări sociale prin achitarea neîntemeiată a pensiei de invaliditate şi compensaţiilor nominative pseudoinvalidului A.C. în sumă totală de 21702,96 lei.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr.286, rezultă că maladia de care suferea cet. C.A. avea o dinamică pozitivă, ceea ce necesită reexpertizare peste un an, precum şi datorită faptului că cet. C.A. avea domiciliul în raionul ___________ CEMV psihiatrie nu a fost în drept de a-l expertiza şi a-i stabili grad de invaliditate.

Prin acţiunile sale intenţionate, cauzând un prejudiciu în proporţii mari bugetului de asigurări sociale prin aprecierea ilegală a gradului de invaliditate fără termen care a generat achitarea neîntemeiată a pensiei şi compensaţiei pseudoinvalidului C.A., M.I. a săvârşit infracţiunea prevăzută de art.328 alin.(l) CP al RM - depăşirea atribuţiilor de serviciu, care se caracterizează prin săvârşirea de către o persoană cu funcţie de răspundere a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, cauzând daune în proporţii mari intereselor publice.

Tot ea, (conform actului de învinuire) în scopul realizării intenţiilor sale criminale, urmărind interesul personal de a-şi legaliza acţiunile sale criminale, ce au constat în examinarea de sine stătătoare şi încadrarea unilaterală în grad de invaliditate a cet. C.A., cu încălcarea pct.32 al Regulamentului organelor de expertiză medicală a vitalităţii din Republica Moldova aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.470 din 29.08.1991 (abrogat prin Hotărârea Guvernului cu privire la expertiza medicală a vitalităţii nr.746 din 30.06.2004) potrivit căruia „organele de expertiză medicală a vitalităţii se convoacă în şedinţe în componenţă deplină şi, după discutarea colegială a rezultatelor examenului efectuat, adoptă decizia corespunzătoare...", a contrafăcut semnătura preşedintelui CEMV psihiatrie B.V. în cotorul (certificatul) seria DM-EM-6 nr.___ din 25 ianuarie 2000, care este act public şi serveşte drept temei pentru achitarea pensiei de invaliditate, fapt confirmat de raportul de expertiză grafologică nr.3 din 12 ianuarie 2007, totodată, introducând în acest cotor date vădit false privind deţinerea gradului doi de invaliditate de către C.A.T.

Prin acţiunile sale intenţionate, I.M. a săvârşit infracţiunea prevăzută de art.332 alin.(l) CP al RM - falsul în actele publice, care se caracterizează prin înscrierea de către o persoană cu funcţie de răspundere în documente oficiale a unor date vădit false, precum şi falsificarea unor astfel de documente, săvârşind aceste acţiuni din interes personal. Conform prevederilor art. 389 alin.(1) CPP sentinţa de condamnare se adoptă numai în cazul în care, în urma cercetării judecătoreşti, vinovăţia inculpatului a fost confirmată prin ansamblul de probe dobândite în corespundere cu normele procesual-penale. Analizând probele acumulate în urma cercetării judecătoreşti, consider că niciuna din afirmaţiile conţinute în rechizitoriul de învinuire nu şi-a găsit confirmare Ba invers, chiar şi probele învinuirii examinate minuţios de către instanţa de judecată confirmă lipsa faptelor prejudiciabile imputate dnei M.I.

510

Lipsa faptei infracţiunii se confirmă prin ansamblul de probe examinate de către instanţa de judecată, şi anume:

1. Depoziţiile M.I. care a declarat că învinuirea ei în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.328 alin.(1) şi art.332 alin.(1) CP este nefondată şi nelegitimă. Ea a menţionat că, prin ordinul nr.57 din 31.12.1997, a fost angajată în funcţia de medic-expert la Consiliul de expertiză medicală a vitalităţii (CEMV) psihiatrie din cadrul Consiliului Republican de Expertiză Medicală a Vitalităţii, funcţie pe care a deţinut-o până în 01.12.2000. La 25.01.2000, bolnavul C.A.T., 1959 n., domiciliat în or. ___________, s. Mitoc a fost expertizat în mod consultativ de către Consiliul Republican Expertiză Medicală a Vitalităţii în Psihiatrie. După cum rezultă din ,,Raportul de expertiză medico-legală nr. 286 ,,cet. C.A. a fost trimis la CEMV cu următorul diagnostic: ,,Boală cerebro-vasculară. Consecinţele hemoragiei subarahnoidiene. Malformaţie artereo-venoasă în regiunea temporo-occipitală. Sindrom hidrocefal-hipertensiv. Cefalee secundară tip tensional permanent. Insuficienţă piramidală bilaterală, risc înalt de recidiv.” (pagina 3 din raport, semnată de expertul judiciar de categorie superioară B.A.). La fel, din fişa de trimitere la CEMV (forma nr.088/u) pagina 19 a dosarului se vede, cu certitudine, că pacientului i-a fost stabilit un diagnostic psihiatric p.17 b) ,,Consecinţele leziunii organice cu schimbări de personalitate de tip organic. Sindromul asteno-vegetativ cu elemente obsesiv-fobice”.

În 2000 Consiliul Expertiză Medicală a Vitalităţii în Psihiatrie era parte componentă a Consiliului Republican Expertiză Medicală a Vitalităţi. Astfel, după cum se confirmă şi în actul de acuzare, ea a activat în funcţia de medic expert la CEMV Psihiatrie – un consiliu specializat din cadrul Consiliului Republican de Expertiză Medicală a Vitalităţii, constituit în conformitate cu prevederile punctelor 4, 6, 13 din Regulamentul organelor de expertiză medicală a vitalităţii (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 470 din 29.08.1991). Prin urmare, nu poate fi invocată încălcarea principiului teritorialităţii, deoarece acest consiliul nu a fost un consiliu raional, orăşenesc sau interraional care are în componenţa sa, conform punctului 7 din acelaşi regulament un chirurg, un terapeut şi un neuropatolog, dar a fost un consiliu unic specializat în psihiatrie de nivel republican. Fiind de nivel republican, consiliul deserveşte pacienţii din întregul teritoriu al republicii.

Conform punctelor 3 şi 6, în calitatea sa de unic organ plenipotenţiar în determinarea gradului de invaliditate la persoanele cu dereglări psihice, în temeiul punctului 25, Consiliul a avut nu numai dreptul, dar şi obligaţiunea de a constata nivelul dereglării funcţiei vitale precum şi aprecierea gradului de invaliditate. Conform punctului 32 al Regulamentului organelor de expertiză medicală a vitalităţii din Republica Moldova aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 470 din 29.08.1991,,Organele de expertiză medicală a vitalităţii se convoacă în şedinţe în componenţă deplină şi, după discutare colegială a rezultatelor examenului efectuat, adoptă decizia corespunzătoare. Datele examenului şi decizia adoptate se introduc în procesul-verbal al şedinţelor, cât şi în actul de examinare, ambele fiind semnate de preşedinte şi membrii consiliului de expertiză şi sunt autentificate prin ştampilă” (datele examenului şi decizia adoptată au fost introduse atât în actul de examinare, cât şi în procesul-verbal al şedinţei, fapt confirmat prin actul de examinare nr.145 şi ,, Registrul de evidenţă a proceselor-verbale ale şedinţelor CREMV in psihiatrie vol.3, pag. 105).

CEMV psihiatrie a activat tot timpul în componenţă deplină. Până în 30.10.2000 componenţa a fost: B.V. – preşedinte, şi membrii – S.V. şi I.M., asistenta medicală – V.E.

Procesul-verbal nr.14 al şedinţei CEMV psihiatrie din 25.01.2000, în care este indicat atât diagnosticul, precum şi gradul de invaliditate stabilit cet. C.T., este semnat de către dna I. şi de către preşedintele consiliului B.V. Lipseşte semnătura lui S.V., însă aceasta nu înseamnă că dl S. nu a participat la şedinţa consiliului, dar confirmă o neatenţie a asistentei medicale

511

care era responsabilă de întocmirea procesului-verbal şi prezentarea lui pentru a fi semnat fiecărui membru al consiliului.

Prezenţa a două semnături ale membrilor consiliului pe procesul-verbal al şedinţei din 25.01.2000 prin care se certifică decizia adoptată de către CEMV psihiatrie referitoare la cet. C.T. confirmă faptul că decizia de încadrare a acestuia în gradul doi de invaliditate nu a fost adoptată de către dna I. unipersonal şi nu şi-a depăşit atribuţiile de serviciu dar, din contra, în calitate de membru al consiliului, a participat la discutarea colegială a rezultatelor examenului efectuat şi la adoptarea deciziei.

Referitor la procesul-verbal de expertizare a cet. C.T. (nr.145 din 25.01.2000) dna I. a declarat că paginile 2, 5 şi 6 ale acestui proces-verbal sunt îndeplinite de către ea însăşi, cu excepţia punctului 10 (pag.2) şi a punctului 35 (pag.6). În actul dat lipseşte a doua foaie (pag.3-4) pe care, de către B.V. sau S. V., se indica anamneza clinică a bolnavului, datele examenului psihiatric, rezultatele investigaţiilor funcţionale şi radiologice, diagnosticul stabilit de CEMV. Statusul terapeutic îl descria dna B.V. totdeauna semna sub datele examenului psihiatric pe pag.3, iar S.V. confirma rezultatele prin semnătura s Prezenţa pe pag.6 a actului numai a semnăturii dnei I. în calitate de membru confirmă faptul că după ce a terminat de scris statusul, a aplicat semnătura şi ea l-a transmis preşedintelui. Nu a fost semnat la sfârşit de către B. şi S., posibil, din motivul că bolnavul era în stare grea şi preşedintele de îndată a transmis actul asistentei medicale pentru ca aceasta să-l includă în procesul-verbal al şedinţei şi să perfecteze certificatul de invaliditate. Faptul că bolnavul era în stare grea se demonstrează prin depoziţiile lui C.T. (f.d. 131 verso), care a declarat că, la stabilirea gradului de invaliditate, s-a adresat fiind însoţit de soţie.

La 31.10.2005, procesul-verbal de expertizare nr.145 din 25.01.2000 a bolnavului C. a fost transmis integral Departamentului Expertiză Medicală a Vitalităţii, fiind primit de către asistenta superioară, care, prin semnătura sa, a confirmat primirea acestui document în întregime. Din circumstanţe neelucidate de organul de urmărire penală, din procesul-verbal de expertizare nr.145 din 25.01.2000 a fost ruptă foaia 2 pe care erau înscrise rezultatele examinării bolnavului şi argumentarea deciziei.

Dna I. l-a întrebat pe procurorul V.M. de cine şi în ce circumstanţe a fost ruptă fila respectivă din procesul-verbal de expertizare a cet. C.T. (f.d. 195 verso), anexat ca un corp delict (foaia d. 12-15), dar întrebarea nu s-a învrednicit de răspuns, mai mult ca atât, dnei I. i s-a creat impresia că pe organul de urmărire penală nici nu l-a interesat acest fapt.

În aceste împrejurări, apare întrebarea, cui i-a fost convenabil să rupă foaia cu nr.2 act? Dna I. a concretizat că, în octombrie 2005, prin dispoziţia dlui L.Z. (director al

Departamentului Expertiză Medicală a Vitalităţii) s-au cerut procesele-verbale de expertizare a cetăţenilor cu viza de reşedinţă din raionul ___________, care se aflau la moment la registratura consiliului. Înainte de a transmite actele respective, fiecare proces-verbal a fost verificat, pentru a se asigura de corectitudine, de către S.V., V. E. şi I. După verificare, dna I., personal, pe fiecare proces-verbal a scris pe prima pagină „din listă” – adică era din lista celor solicitate de a fi transmise. Fiecare proces-verbal în parte era complet, constituit din 3 foi (foaia 2-3 sunt inseparabile), fişa de trimitere la CEMV F088u, extrase din staţionar, concluzii ale altor specialişti, descrieri ale clişeelor de la RMN şi TC.

Prin urmare, nu putea să nu observe că procesul-verbal nr.145 nu era semnat la pag.6 de către toţi membrii, însă, constatând faptul că semnăturile lui B. şi S. sunt pe pag.3, l-a transmis la Departament.

La 31.10.2005, au fost transmise 58 de procese-verbale de expertizare a invalizilor, inclusiv a cet.C.A.T. la Departamentul Expertiză Medicală a Vitalităţii (str.Gh.T., 3). Toate actele au fost încă o dată verificate de către persoana responsabilă de la departament, care le-a primit.

512

Dna I. este convinsă că foaia 2 din procesul-verbal nr.145 a fost intenţionat ruptă de cineva ulterior, pentru a o învinui de depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Conform registrului de evidenţă a proceselor-verbale a şedinţelor CREMV în psihiatrie început la 30.09.1999 şi terminat la 26.01.2000, la fila 104 este fixat procesul-verbal nr.14 al şedinţei CREMV în psihiatrie din 25.01.2007, în care, sub nr.145, este înregistrat cet.C.T. căruia i s-a determinat gradul doi de invaliditate, cauza-boală obişnuită, fără termen de reexaminare, cu diagnoza: ,,Tulburare organică cerebrală”. Această diagnoză, conform Clasificaţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din 1992, cu titlul ICD-10, include psihosindromul organic. Această boală (stare patologică) este absolut ireversibilă.

Examinând în mod consultativ şi minuţios bolnavul, precum şi documentele medicale de care dispunea, şi anume: fişa de trimitere la CEMV F088-u, extrasele din staţionar, fişa de ambulatoriu, descrierea şi clişeul de la Rezonanţa Magneto-nucleară, în conformitate cu prevederile p.6, 21 aliniatul 1 al ,,Instrucţiunii cu privire la stabilirea invalidităţii şi a tipurilor de asistenţă socială în Republica Moldova” aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.315 din 01.06.1993, ,,Lista defectelor şi bolilor ce servesc drept bază pentru stabilirea invalidităţii fără indicarea termenului reexpertizării” aprobată de Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova 09.08.1993 nr.01-9/308 şi de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova din 09.08.1993 nr.01/663, Consiliul Republican Expertiză Medicală a Vitalităţii în Psihiatrie l-a încadrat corect pe bolnavul C.T., 1959 n., domiciliat ___________ s. Mitoc în gradul doi de invaliditate, cauza-boală obişnuită, fără termen de reexpertizare.

Conform diagnosticului stabilit bolnavului C.T pe parcursul anilor 2000- 2007, maladia de care suferă acesta nu are o dinamică pozitivă, dar, din contra, se agravează. El este invalid până în prezent.

M.I. consideră că CEMV ___________, contrar prevederilor legale, l-a invitat pe C.T. la control şi, prin procesul-verbal de expertizare din 21.07.2006, nu l-a încadrat în grad de invaliditate. Acest proces-verbal este perfectat greşit şi contradictoriu, nu are număr de înregistrare, în punctul 34 este indicat faptul că expertiza a început şi s-a sfârşit la 28.07.2005. Exceptând faptul că CEMV ___________, în punctul 21.1, indică un diagnostic invalidant, nu-l încadrează în grad de invaliditate, în grabă procesul-verbal este transmis dlui L.Z., care, la rândul său, la 03.08.2006, îl expediază CCCEC (f.d.17).

Referitor la certificatul de invaliditate seria DM-EM-6 nr.___ din 25.01.2000, M.I. susţine că este învinuită neîntemeiat de introducere a datelor vădit false, deoarece perfectarea certificatului de invaliditate ţine de competenţa asistentei medicale – V.E. care a şi confirmat şi ea că certificatul a fost scris de ea însăşi în baza procesului-verbal al şedinţei din 25.01.2000. Certificatul a fost semnat de către dna preşedinte, V.B., şi autentificat cu ştampila CEMV. Decizia de încadrare a cet. C.T. în gradul 2 de invaliditate a fost adoptată colegial, fapt confirmat prin procesul-verbal al şedinţei nr.14 din 25.01.2000 şi nu de I. unipersonal, astfel nu a putut şi nu a avut niciun motiv de a săvârşi anumite acţiuni criminale.

Depoziţiile M.I. sunt obiective şi se confirmă de totalitatea, fără excepţii, a probelor cercetate de judecată.

2. Astfel, martorii audiaţi în şedinţa de judecată au declarat: - B.V. că a activat în funcţie de şef al CEMV psihiatrie în perioada 1997-2000.

Funcţiile principale ale acesteia erau examinarea bolnavilor, reexaminarea acestora, întocmirea concluziilor cu privire la gradele de invaliditate, semnarea certificatelor de invaliditate. În consiliu activau în calitate de medici S.V. şi M.I., în calitate de asistenţă medicală – V.E. Semnăturile din certificatul seria DM-EM-6 nr. ___ din 25.01.2000, eliberat pe numele lui C.A. şi din registrul de evidenţă a proceselor-verbale, sunt îndeplinite de B.V. În timpul urmăririi penale B.V. a declarat că semnătura din dreptul numelui ei de pe certificat

513

se aseamănă cu semnătura ei. Scrisul în certificatul nominalizat îi aparţine surorii medicale V.E. Pe certificatul dat este aplicată ştampila Consiliului;

- V.E. că a activat în calitate de asistenţă medicală a CEMV psihiatrie în perioada anilor 1986-2006. Funcţiile principale ale dnei V.E. constau ca, după examinarea bolnavilor de către membrii CEMV, să verifice existenţa semnăturilor tuturor membrilor Consiliului în procesul-verbal, să-l înregistreze în registrul de evidenţă, să întocmească certificatul respectiv. Prima pagina a procesului-verbal nr.145 din 25.01.2000 a fost completat de V. E., iar restul –de M.I. De ce lipseşte o pagină a procesului-verbal V.E. nu ştie. Certificatul nr.___ pe numele lui C. e semnat de B. Înainte de a-l expedia la DENV, V.E. a verificat dosarul şi nu a depistat ilegalităţi, nici în raport cu numele C;

- S.V. a activat în calitate de medic al CEMV psihiatrie. Dosarul lui C. a fost expediat la ___________ conform interpelării lui L.Z. Dosarul a fost expediat integral, nu putea să lipsească nicio foaie. Consideră că în foaia ruptă erau aduse argumentele ce ţin de boala pacientului.

- V.S., interogat în calitate de specialist, a confirmat corectitudinea încadrării bolnavului C. în gradul doi de invaliditate fără termen. Temei – hotărârea Guvernului nr.412.

- B.S. a declarat că bolnavul C., în perioada expertizării, nu a fost examinat. Expertiza nu a fost finalizată şi evaluarea lor este doar o consultaţie, şi nu un act de expertiză. Decizia finală trebuia să o primească CREMV.

3. Depoziţiile martorilor menţionaţi sunt confirmate obiectiv de documentele cercetate

în şedinţa de judecată. Astfel, depoziţiile martorului B.V. despre semnarea de către ea a certificatului seria DM-EM-6 nr. ___ din 25.01.2000, eliberat pe numele lui C.A. şi despre menţiunea de stabilire a gradului doi de invaliditate a acestui bolnav efectuată în registrul de evidenţă a proceselor-verbale, se confirmă prin certificat şi registru. Şi depoziţiile martorului V.E. despre semnarea de către B.V. a certificatului seria DM-EM-6 nr. ___ din 25.01.2000, eliberat pe numele lui C.A., se confirmă prin conţinutul certificatului menţionat.

4. Învinuirea în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.328 alin.(1), 332 alin.(1) CP se bazează pe concluziile a două expertize: medico-legală şi grafologică. Ambele acte de expertiză sunt din punct de vedere procesual-penal nule, deoarece:

a) sunt realizate cu încălcarea dreptului la apărare. M.I. a fost lipsită de drepturile sale prevăzute de art.145 CPP, şi anume: dreptul de a cunoaşte obiectul expertizei, de a recuza experţii, a formula întrebări, a participa la efectuarea lor etc.

b) ambele expertize sunt nule din punct de vedere juridic, deoarece, conform art.94 alin.2 CPP, în procesul penal nu pot fi admise ca probe datele care au fost obţinute prin încălcarea dreptului la apărare.

Expertiza medico-legală efectuată în cadrul urmăririi penale este nulă ca probă şi din alte motive: experţii au fost incompetenţi, în comisie nu a fost inclus niciun expert psihiatru, datele obiective ale bolnavului au fost incomplete, contravine concluziilor actului de expertiză medico-legală în comisie etc. Astfel expertiza medico-legală efectuată în cadrul urmăririi penale este nulă ca probă dat fiind faptul că ea contravine prevederilor art.20 al Legii privind asistenţa psihiatrică din 16.12.1997, care univoc a stipulat: ”Stabilirea diagnosticului afecţiunii psihice, deciderea asupra aplicării masurilor medicale coercitive sau avizarea examinării acestei probleme constituie dreptul exclusiv al medicului psihiatru sau al comisiei de medici psihiatri”. O probă incontestabilă din punctul de vedere al legalităţii, care a formulat răspunsuri la toate aspectele ce ţin de încadrarea în grad de invaliditate a bolnavului C.T. o constituie raportul de expertiză medico-legală în comisie, nr.164 din 24.05.2007. În raportul de expertiză

514

medico-legală, experţii în baza materialelor dosarului penal, documentelor medicale prezentate, circumstanţelor cazului şi în conformitate cu întrebările înaintate pentru soluţionare, au ajuns la următoarele concluzii:

• Pacientul C.T., cu diagnosticul trimis la CMC indicat în forma nr.F-088/u – „Boală cerebro-vasculară. Consecinţele hemoragiei subarahnoidiene. Malformaţie arterio-venoasă în regiunea temporo-occopitală. Sindromul hidrocefal-hipertensiv. Cefalee secundară de tip tensional permanent. Insuficienţă piramidală bilaterală, risc înalt de recidiv.”, „Consecinţele leziunii organice cu schimbări de personalitate de tip organic. Sindomul asteno-vegetativ cu elemente obsesiv-fobice” –a fost încadrat corect în gradul doi de invaliditate de boală obişnuită în baza „Listei defectelor şi bolilor ce serveşte drept bază pentru stabilirea invalidităţii fără indicarea termenului reexpertizării”, punctul 6. boli ale sistemului nervos, invaliditatea a fost stabilită corect fără termen de expertizare.

• Diagnosticul: „Tulburare organică cerebrală. Sindrom psihoorganic”, conform evoluţiei în dinamică, este o consecinţă a diagnosticului indicat în primul punct al prezentelor concluzii.

• În temeiul documentelor medicale prezentate, starea pacientului nu s-a îmbunătăţit, ci, dimpotrivă, a continuat lent să se înrăutăţească, astfel, microanghiopatia cerebrală în 2004 a fost apreciată de stadiul unu, iar în 2007 – stadiul doi, la insuficienţa piramidală bilaterală asociindu-se mai târziu şi tulburările sfincteriene de tipul chemărilor imperioase la micţiune, tulburările cognitive amnezice şi comportamentale, ceea ce poate fi o consecinţă a hemoragiei subarahnodiene suportate în 1999. Malformaţii arterio-venoase pot avea trei moduri de evoluţie: staţionară, fără agravare; agravare rapidă (hemoragie subarahnoidiană repetată, ce poate conduce la deces) şi – evoluţie lent progresivă.

• Dna I.M. a activat, conform cartelei de muncă, în perioada de referinţă în funcţie de medic-expert în cadrul CREMV cu sediul în mun. Chişinău. În perioada respectivă, Consiliul Republican de Expertiză Medicală a Vitalităţii în psihiatrie avea funcţie dublă – pe lângă funcţia de Consiliu primar pe care o deţinea, i-a fost atribuită şi funcţia de Consiliu de nivel republican de expertizare în mod consultativ, de control şi de recurs a invalizilor din toată ţara, fapt confirmat şi prin datele de înregistrare a proceselor-verbale indicate în „Registrul şedinţelor CREMV” prezentat pentru expertizare.

• Consecinţele hemoragiei subarahnoidiene suportate de către C.A. sub formă de: „Boală cerebro-vasculară. Consecinţele hemoragiei subarahnoidiene. Sindromul hidrocefal-hipertensiv. Cefalee secundară de tip tensional permanent. Insuficienţă piramidală bilaterală, risc înalt de recidiv.”, „Consecinţele leziunii organice cu schimbări de personalitate de tip organic. Sindromul asteno-vegetativ cu elemente obsesiv-fobice” sunt sesizabile până la momentul de faţă.

• Conform „Regulamentului Consiliului Republican de Expertiză Medicală a Vitalităţii” (pct.6,10,11,12) şi „Instrucţiunii privind modul de stabilire a invalidităţii” (pct.37,39) aprobate prin Hotărârea Guvernului RM nr. 688 din 20 iunie 2006, CEMV teritorial din ___________ la 21.07.2006 nu a fost în drept să supună expertizei decizia instanţei superioare CREMV în psihiatrie din 2000 privind încadrarea pacientului C.A. în gradul doi de invaliditate fără termen de expertizare. De asemenea, contrar prevederilor pct.5 şi 14-17 ale „Instrucţiunii” menţionate, CEMV teritorial ___________ a efectuat reexpertizarea în baza formei F-088/e fără consultarea psihiatrului, exceptând la faptul că gradul de invaliditate (în 2000) a fost stabilit de către CREMV în psihiatrie în baza bolii psihiatrice.

515

• În cadrul reexpertizării de către CEMV teritorial ___________ în anul 2006 diagnosticul formei F-088/e este incomplet, fără consultarea psihiatrului, fără rezultatele investigaţiilor paraclinice necesare, inclusiv RMN şi Echo-EG, fără consultarea psihologului, motiv din care considerăm imposibilă aprecierea deficienţelor funcţionale numai în baza datelor prezentate şi respectiv a semnelor de invaliditate.

• Este de menţionat faptul că, conform datelor prof. M.G., consultaţiei psihiatrului N.C. şi rezultatului investigaţiei RMN cerebrale, bolnavul C.T. poate fi încadrat în gradul de invaliditate cu reducere accentuată a activităţilor vitale (gradul doi (II)).

• Ţinem să menţionăm că concluziile în raportul de expertiză medico-legală în comisie nr.286 din 28.09.2006 au fost trase fără a se ţine cont de prevederile „Regulamentului Consiliului Republican de Expertiză Medicală a Vitalităţii” (pct.6,10,11,12) şi ale „Instrucţiunii privind modul de stabilire a invalidităţii” (pct.37,39) aprobate prin Hotărârea Guvernului RM nr.688 din 20 iunie 2006, precum şi ale regulamentelor şi HG RM nr.315 din 01.06.1993, în lipsa consultării de către prof.M.G., a psihiatrului M.C., cu participarea în comisie la soluţionarea activităţii CREMV a specialistului CEMV teritorial (Ejova).

5. Lipseşte atât latura obiectivă a infracţiunilor imputate, cât şi cea subiectivă.

Din cele relatate se poate deduce că bolnavul C.T a fost încadrat corect în gradul doi de invaliditate. Prin urmare, relaţiilor sociale nu li s-au cauzat niciun prejudiciu. M.I. nu şi-a depăşit atribuţiile sale de serviciu, nu a întreprins acţiuni care ar depăşi în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, intereselor publice nu li s-au cauzat daune. M.I. nu a introdus în documente oficiale anumite date, care pot fi atribuite la categoria „vădit false” sau falsificarea documentelor medicale legate de conferirea gradului doi de invaliditate bolnavului C.T. Acţiunile ei şi ale altor membri ai CEMV psihiatrie în procesul de expertizare a bolnavului nominalizat au fost legale. Este incorect apreciat de organul de urmărire penală şi statutul de serviciu al M.I. Ea nu este persoană cu funcţii de răspundere. Conform certificatului din 03.05.07 eliberat de CNAS, medicii-experţi, conform Clasificatorului Unic al funcţiilor publice nu sunt incluşi în categoria persoanelor cărora li se conferă statut de funcţionar public. Organul de urmărire penală nu a stabilit nici latura subiectivă a infracţiunii. În documentele procesuale se invocă faptul precum că ea „ ...în scopul realizării intenţiilor criminale, urmărind interesul personal de a-şi legaliza acţiunile sale criminale, ce au constat în examinarea de sine stătătoare şi încadrarea unilaterală în grad de invaliditate a cet. C.A.”...etc. (În continuare este indicată denumirea Regulamentului organelor de expertiză, prevederile căruia, chipurile, au fost încălcate de inculpată. Realizând o legătură între elementul subiectiv şi un segment al presupusei laturi obiective, organul de urmărire penală nu a stabilit şi nu a invocat concret în ce anume constă aşa-numitul „interes personal”. Jurisprudenţa CSJ a Republicii Moldova statuează obligaţiunea organului de urmărire penală de a stabili toate elementele constitutive ale infracţiunii. În decizia Colegiului penal al CSJ din 30.01.2001 se menţionează că „atât ancheta penală, cât şi instanţele judecătoreşti au evitat să constate latura subiectivă a acestei infracţiuni şi s-au referit numai la descrierea probelor. Prin urmare, hotărârile sunt nemotivate, ce oferă temei pentru casare prin soluţia pronunţată în recurs”.

6. Urmărirea penală în privinţa lui M.I. nici nu putea să fie pornită. Conform art.275 CPP, lipsa faptului infracţiunii, intervenirea termenului de prescripţie, a amnistiei sunt circumstanţe care exclud urmărirea penală.

Organul de urmărire penală, ignorând prevederile alin.(1) al art.254 CPP, nu a întreprins toate măsurile prevăzute de lege pentru a cerceta, sub toate aspectele, complet şi

516

obiectiv, circumstanţele cauzei pentru stabilirea adevărului. Au fost respinse neîntemeiat demersurile ce se referă la numirea unei expertize medico-legale în comisie (expertiză, care ar fi fost numită cu respectarea normelor procesual-penale), la anexarea la materialele dosarului şi analiza proceselor-verbale ridicate în timpul percheziţiei de către colaboratorii CCCEC etc. Admiterea acestor demersuri i-ar fi dat posibilitate organului de urmărire penală să stabilească lipsa faptului infracţiunii.

Nu s-a ţinut cont şi de alte prevederi legale. Astfel, art.328 alin.(1) CP stabileşte ca pedeapsă şi închisoarea pe un termen de până la 3 ani este clasificată ca o infracţiune mai puţin gravă; art.332 alin.(1) CP stabileşte ca pedeapsă şi închisoarea pe un termen de până la 2 ani, este clasificată ca o infracţiune uşoară (a se vedea art.16 CP. Clasificarea infracţiunilor). În temeiul art.60 CP, persoana se liberează de răspundere penală, dacă, din ziua săvârşirii infracţiunii, au expirat următoarele termene: 2 ani de la săvârşirea unei infracţiuni uşoare şi 5 ani de la săvârşirea unei infracţiuni mai puţin grave. Acţiunile considerate de organul de urmărire penală drept fapte prejudiciabile au fost realizate în luna ianuarie 2000. Din considerentele expuse, pornirea la 14.02.07 şi 15.02.07 a urmăririi penale faţă de M.I. contravine principiului prescripţiei tragerii la răspundere penală stabilit de art.60 CP.

M.I. cade sub incidenţa a două legi cu privire la amnistie. Art.1. - (1) al Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a X-a de la adoptarea Constituţiei Republicii Moldova din 30.07.2004 prevede încetarea procesului penal în cauza în curs de urmărire penală sau în curs de judecare referitoare la infracţiunea, săvârşită până la data adoptării prezentei legi, pentru care Codul penal nr.985-XV din 18 aprilie 2002 sau Codul penal aprobat prin Legea R.S.S. Moldoveneşti din 24 martie 1961 prevede, în calitate de pedeapsă principală maximă, o pedeapsă nu mai aspră decât pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 7 ani.

Art.8 al Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a X-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova din 26.07.2001 stabileşte obligaţiunea organului de urmărire penală de a clasa toate cauzele în curs de anchetă penală şi cauzele, nejudecate de instanţele judecătoreşti până la intrarea în vigoare a prezentei legi, referitoare la infracţiunile săvârşite de persoanele specificate la articolele l şi 2. M.I. cade sub incidenţa art.1 al Legii în cauză ca femeie având la întreţinere trei copii minori.

7. Urmărirea penală contravine principiilor generale ale procesului penal: al legalităţii

(art.7 CPP) nu s-a desfăşurat în strictă conformitate cu principiul prezumţiei nevinovăţiei (art.8 CPP), nu au fost respectate drepturile la apărare; al respectării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane (art.10 CPP) – fapte ce şi-au găsit confirmare atât în cadrul urmăririi penale, cât şi în încheierea judecătorului de instrucţie din 02.03.2007. Voi elucida doar câteva aspecte grave de încălcare ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale M.I. În cadrul urmăririi penale, atât M.I., cât şi apărătorul ei, au solicitat de mai multe ori anexarea la materialele dosarului a proceselor-verbale de expertizare a bolnavilor; procesele-verbale care, în versiunea organului de urmărire penală, din neglijenţa inculpatei – s-au pierdut. Procurorul, iniţial, a admis demersurile inculpatei şi ale apărătorului de anexare la materialele dosarului a proceselor-verbale, ridicate din incinta CEMV psihiatrie în cadrul percheziţiei efectuate de colaboratorii CCCEC. După ce s-a constatat că procurorul a anexat alte liste ale bolnavilor – celor de la Cernobâl şi nu cele solicitate, demersurile, în sensul invocat anterior au fost repetate. Procurorul a respins aceste solicitări legitime, invocând faptul că inculpata şi apărătorul pot solicita procesele-verbale ridicate din incinta CEMV psihiatrie în cadrul percheziţiei efectuate de colaboratorii CCCEC şi în şedinţa de judecată. Evident că astfel de demers a fost înaintat instanţei de judecată, fiind admis. Procurorul a prezentat 2 volume ale listelor proceselor-verbale ridicate de CCCEC. În urma cercetării acestor materiale de către M.I. s-a constatat faptul că toate procesele-verbale imputate ei ca pierdute şi calificate ca neglijenţă au fost depistate, ele fiind transmise de către

517

CCCEC consiliilor de expertizare teritoriale. Astfel, organul de urmărire penală nu şi-a îndeplinit obligaţiunea prevăzută de art.96 CPP – cea de a stabili în cadrul urmăririi penale a faptelor referitoare la existenţa elementelor infracţiunii, precum şi cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. Concomitent, a fost încălcat şi principiul prezumţiei nevinovăţiei prevăzut de art.8 CPP, art.6, p.2 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. De fapt şi de iure, organul de urmărire penală a pus în sarcina M.I. obligaţia de a-şi demonstra nevinovăţia Aceleaşi afirmaţii pot fi făcute şi în privinţa respingerii demersurilor M.I. şi ale apărătorului cu privire la numirea unei alte expertize medico-legale în comisie, includerea în comisie a experţilor şi din domeniul psihiatrie, oferirea posibilităţii de a formula şi alte întrebări etc. Respingerea şi acestor demersuri a dus la tergiversarea procesului penal timp de mai mult de un an, fiindcă instanţa de judecată a admis demersul inculpatei de a numi o astfel de expertiză, concluziile căreia confirmă ilegalitatea actului de învinuire. A fost încălcat principiul prezumţiei nevinovăţiei şi prin faptul răspândirii de către organele de drept în mijloacele de informare în masă a informaţiei cu privire la săvârşirea de către M.I. a faptelor incriminate.

Episodul de învinuire a M.I. în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.329 CP. M.I. este învinuită şi în neasigurarea păstrării a 97 procese-verbale de expertizare-reexpertizare a invalizilor. Şi această învinuire în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.329 alin.(1) CP, prin neasigurarea păstrării a 97 procese-verbale de expertizare-reexpertizare a invalizilor, inculpata o consideră nefondată şi nelegitimă. Ea a declarat că, la 21 noiembrie 2005, după inventarierea proceselor-verbale de expertizare din cadrul registraturii CREMV Psihiatrie, i-a prezentat Directorului Departamentului de Expertiză Medicală a Vitalităţii dlui L.Z. o notă de serviciu cu indicarea numărului total de procese-verbale de expertizare ce se aflau la data respectivă în CREMV Psihiatrie. La 24 noiembrie 2005, Colaboratorii CCCEC au efectuat o percheziţie precum şi au ridicat unele acte din sediul CREMV Psihiatrie, iar după sfârşirea acestor acţiuni au sigilat sediul Consiliului. La 20 decembrie 2005, ofiţerul de urmărire penală al CCCEC, N.V., de comun cu alţi colaboratori ai CCCEC, a schimbat lacătele de la uşi şi a început ridicarea proceselor-verbale de expertizare, ridicare care s-a finalizat la începutul lunii martie 2006. M.I. a asistat la aceste acţiuni numai primele câteva zile, ulterior s-a îmbolnăvit şi nu a mai avut posibilitate să fie prezentă. Pe întregul parcurs al urmăririi penale, organul de urmărire penală i-a lezat M.I. dreptul la apărare manifestat prin faptul că, la demersurile de a i se prezenta listele proceselor-verbale de expertizare-reexpertizare anexate la procesul-verbal de ridicare din 20 decembrie 2005, acestea au fost respinse. La sfârşitul urmăririi penale, ofiţerul de urmărire penală P. a anexat la materialele dosarului o listă pe câteva foi, însă aceea era lista proceselor-verbale de expertizare a invalizilor de „boala Cernobâl” transmise de la CREMV Psihiatrie DEMV încă în anul 2002, fapt despre care a atenţionat anchetatorul. Alte liste aşa şi nu au fost prezentate. La 1 iunie 2007, procurorul V.M. a prezentat în instanţă o listă pe 373 de foi a proceselor-verbale de expertizare, însă şi aceasta nu este anexa la procesul-verbal de ridicare din 20 decembrie 2005 care era compusă din 17 anexe la actul de primire-predare a proceselor-verbale de expertizare, reexpertizare a invalizilor din 10 martie 2006, predate de

518

către locotenentul secţiei nr.3 a DGCCE a CCCEC inspector R.M. şi primite de către lucrătorul CREMV registratorul medical P.M. M.I. consideră că nu poate fi învinuită de neasigurarea păstrării a 97 de procese-verbale de expertizare - reexpertizare a invalizilor, mai mult că conform „Indicatorului documentelor-tip şi termenelor de păstrare pentru organele administraţiei publice, pentru instituţiile, organizaţiile şi întreprinderile Republicii Moldova” aprobat la 03.12.1997 de Directorul Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova acestea nu fac parte din Fondul arhivistic. Din Fondul arhivistic fac parte numai Registrele proceselor-verbale ale şedinţelor şi alte registre care în anul 2002 de către reprezentantul Arhivei Naţionale au fost cusute, sigilate, aplicat numărul şi codul respectiv.

În şedinţele de judecată M. I. a prezentat atât informaţia, precum au fost prezentate şi procesele-verbale, chipurile pierdute, care actualmente se află la păstrare la CEMV Râşcani. Astfel, toate cele 97 de procese-verbale, care figurează în actele de învinuire a inculpatei există. Pornind de la cele relatate, M.I. nu a comis fapte prejudiciabile şi urmează a fi achitată din motivul lipsei infracţiunii. Solicit şi adoptarea unei decizii interlocutorii în adresa procuraturii şi a CCCEC cu privire la încălcarea flagrantă a legislaţiei procesual-penale. Pronunţând o sentinţă de achitare a dnei M.I. instanţa de judecată îşi va îndeplini misiunea sa de a realiza actul de justiţie în conformitate cu Legea, va restabili, după ani de chinuri, onoarea şi demnitatea nu numai ale dnei M.I., dar şi ale invalidului C.A., umilit de soartă şi de reprezentanţii organelor de drept, fiind numit în actele procesual-penale ca pseudoinvalid. Data___________ Semnătura_______________

519

CAUZE ADMINISTRATIVE

520


MOLDOVA

521


REPUBLICII MOLDOVA CU PRIVIRE LA APLICAREA SANCŢIUNILOR

ADMINISTRATIVE DE CĂTRE INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI NR.22 DIN 10.07.1997

"Culegere de hotărâri explicative" Chişinău, 2002, pag.418 "Culegere de hotărâri explicative" Chişinău, 2000, pag.302

modificată de:


Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.38 din 20.12.1999 Analizând rezultatele studierii practicii judiciare de aplicare a sancţiunilor

administrative, Plenul Curţii Supreme de Justiţie menţionează că instanţele judecătoreşti comit unele greşeli şi deficienţe esenţiale.

Unele instanţe judecătoreşti fără motive întemeiate tergiversează judecarea cazurilor cu privire la contravenţiile administrative, încălcând termenele de aplicare a sancţiunilor administrative, prevăzute de art.37 C.C.A., fapt care deseori impune clasarea procesului administrativ în urma expirării termenelor de tragere la răspundere administrativă.

Asemenea încălcări se comit, în special, la judecarea contravenţiilor din domeniul finanţelor (desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător, încălcarea modului de întocmire şi prezentare a documentelor privind calcularea şi vărsarea impozitelor şi a altor plăţi obligatorii în buget şi în fondurile extrabugetare etc.); sanitaro-veterinar (dauna adusă semănăturilor, plantaţiilor sau recoltei de culturi agricole, neluarea de măsuri pentru stârpirea cânepei sălbatice, încălcarea regulilor de întreţinere a câinilor şi pisicilor); folosirii energiei termice şi electrice (consumarea excesivă a energiei electrice şi termice, încălcarea regulilor şi normelor de folosire a gazelor etc.) şi din alte domenii.

Aplicând sancţiunile administrative, instanţele judecătoreşti nu totdeauna ţin cont de caracterul contravenţiei administrative, de persoana contravenientului, de gradul vinovăţiei, de starea materială, de circumstanţele ce atenuează şi agravează răspunderea; în unele cazuri pentru contravenţii administrative de o importanţă social-economică sporită aplică sancţiuni în limita minimă, fără a aplica şi sancţiunea complementară, inclusiv şi în cazurile în care aceasta este obligatoriu (contravenţiei fiscale, vamale etc.).

Clasînd cazurile administrative şi absolvindu-i pe contravenienţi de răspundere administrativă, instanţele judecătoreşti nu totdeauna ţin cont de restricţiile aplicării observaţiei verbale.

În scopul asigurării aplicării corecte şi uniforme a legislaţiei privind aplicarea sancţiunilor administrative de către instanţele judecătoreşti, în conformitate cu art.2 lit. "e" din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie din 26 martie 1996, întrată în vigoare la 30 mai 1996, Plenul Curţii Supreme de Justiţie prin prezenta hotărâre dă următoarele explicaţii:

1. Aplicând sancţiunea pentru contravenţia administrativă în conformitate cu articolul 22 C.C.A., instanţele judecătoreşti vor reieşi din faptul că sancţiunea administrativă este nu numai o măsură de răspundere, dar are şi scopul de a educa persoana care a comis

522

contravenţia administrativă în spiritul respectării legilor, precum şi de a preveni comiterea unor noi contravenţii atât de către contravenientul însăşi, cât şi de alte persoane.

2. Concomitent, potrivit prevederilor art.32 C.C.A., se va ţine cont de faptul că sancţiunea administrativă se aplica în limitele stabilite de actul normativ, care prevede răspunderea pentru contravenţia comisă, în strictă conformitate cu Codul cu privire la contravenţiile administrative, aprobat prin Legea din 29 martie 1985 cu modificările şi completările ulterioare, şi cu alte acte cu privire la contravenţiile administrative, ţinându-se cont de caracterul contravenţiei comise, de persoana contravenientului, de gradul vinovăţiei lui, de starea materială, de circumstanţele ce atenuează sau agravează răspunderea.

Instanţele judecătoreşti urmează să manifeste o atitudine strict diferenţiată faţă de rezolvarea chestiunii cu privire la aplicarea sancţiunii administrative, mai ales când legea prevede sancţiuni alternative.

3. Circumstanţele ce atenuează răspunderea pentru contravenţia administrativă sunt enumerate în art.33 C.C.A., lista cărora nu este exhaustivă.

La judecarea cazului cu privire la contravenţia administrativă pot fi declarate drept atenuante şi alte circumstanţe neprevăzute de legislaţie.

4. Art.34 C.C.A. conţine lista exhaustivă a circumstanţelor ce agravează răspunderea pentru contravenţia administrativă şi ea nu poate fi extinsă.

Circumstanţele enumerate în art.34 C.C.A. (cu excepţia circumstanţelor prevăzute de punctul 2 din acelaşi articol) servesc drept temei de sporire (intensificare) a responsabilităţii pentru contravenţia administrativă.


5. Dacă o circumstanţă sau alta face parte din componenţa contravenţiei administrative

ca element constitutiv, atunci la aplicarea sancţiunii ea nu poate fi luată în consideraţie drept atenuantă sau agravantă.

6. Determinând mărimea (cuantumul) sancţiunii, instanţa nu este în drept să depăşească limita maximă sau s-o reducă sub limita minimă, prevăzută de lege pentru contravenţia respectivă. Ea poate fi sporită ori redusă doar în limitele sancţiunii stabilite pentru acest gen de contravenţie.

7. Faţă de persoana care a comis o contravenţie administrativă poate fi aplicată oricare din sancţiunile administrative, prevăzute de art.23 C.C.A. şi indicate în articolul ce stabileşte responsabilitate pentru contravenţia administrativă concretă.

Concomitent, în temeiul şi în ordinea prevăzută de art.21 C.C.A. contravenientul poate fi absolvit de răspundere administrativă cu limitare la observaţie verbală, care în virtutea legii nu se consideră sancţiune administrativă.

Absolvirea de răspundere administrativă poate fi aplicată numai în cazul săvârşirii unei contravenţii administrative care prevede în calitate de sancţiune avertisment sau amendă în mărime de până la două salarii minime.

8. Pentru o contravenţie administrativă poate fi aplicată sancţiune principală sau sancţiune principală şi complementară.

Sancţiunile administrative - avertismentul, amenda, privarea de dreptul special şi arestul administrativ pot fi aplicate numai ca sancţiuni administrative principale, iar ridicarea contra echivalent şi confiscarea obiectelor pot fi aplicate atât ca sancţiuni administrative principale, cât şi complementare.

La judecarea cazului cu privire la contravenţia administrativă poate fi aplicată doar acea sancţiune administrativă, care este indicată în articolul actului normativ ce stabileşte responsabilitate pentru contravenţia administrativă respectivă.

Aplicarea în acelaşi timp a două sancţiuni administrative principale nu se admite.

523

În cazul în care sancţiunea administrativă complementară este prevăzută ca alternativă, instanţa judecătorească poate decide aplicarea sau neaplicarea ei. Dacă însă articolul Părţii Speciale prevede, de rând cu sancţiunea administrativă principală, în mod obligatoriu şi sancţiune administrativă complementară, instanţa judecătorească nu este în drept să nu o aplice.

Spre deosebire de Codul penal, Codul cu privire la contravenţiile administrative nu prevede posibilitatea aplicării sancţiunii administrative sub limita minimă, prevăzută de lege pentru contravenţia respectivă sau trecerea la o altă sancţiune administrativă mai blândă.

9. Se explică instanţelor judecătoreşti că legislaţia administrativă nu prevede posibilitatea cumulării sancţiunilor stabilite pentru câteva contravenţii.

În cazul comiterii de către o persoană a două sau mai multor contravenţii administrative, cauzele despre care se judecă separat, sancţiunea administrativă, în conformitate cu alin.1 art.35 C.C.A., se aplică pentru fiecare contravenţie separat.

Dacă una şi aceeaşi persoană a comis câteva contravenţii administrative şi cazurile se judecă de instanţa judecătorească concomitent, în conformitate cu alin.2 art.35 C.C.A. se aplică numai o singură sancţiune administrativă principală în limitele celei stabilite pentru contravenţia mai gravă. Mai gravă se consideră contravenţia pentru care este stabilită o sancţiune administrativă mai aspră. Concomitent, la sancţiunea principală poate fi adăugată doar una din sancţiunile complementare, prevăzute de articolele privitoare la răspunderea pentru oricare din contravenţiile comise.

Sancţiunile administrative, în cazul comiterii câtorva contravenţii administrative, se aplică numai cu condiţia existenţei următoarelor condiţii generale:

a) săvârşirea de către o persoană a două sau mai multor contravenţii administrative; b) fiecare dintre contravenţii se califică conform unui articol separat al Părţii Speciale a

Codului (ori altui act normativ ce prevede responsabilitate administrativă), care dispune o anumită sancţiune de sine stătătoare;

c) pentru fiecare contravenţie nu au expirat termenele de prescripţie pentru tragerea la răspundere administrativă;

d) nici pentru una din ele persoana nu a fost supusă sancţiunii administrative. 10. Avertismentul (art.25 C.C.A.) este una din sancţiunile administrative principale cu

caracter educativ şi se aplică în special pentru săvârşirea contravenţiilor administrative neînsemnate.

Avertismentul se aplică în scris. În alt mod poate fi perfectat doar în cazurile prevăzute de legislaţie.

Aplicarea avertismentului ca sancţiune administrativă are efecte juridice respective pentru contravenient.

11. Amenda (art.26 C.C.A.) ca sancţiune administrativă se aplică cetăţenilor şi persoanelor cu funcţii de răspundere. Pentru cetăţeni ea nu poate depăşi, de regulă, douăzeci şi cinci, iar pentru persoanele cu funcţii de răspundere, şaptezeci şi cinci de salarii minime.

În cazuri excepţionale în legătură cu îndeplinirea obligaţiunilor ce decurg din tratatele internaţionale ale Republicii Moldova şi din necesitatea specială de a spori răspunderea administrativă, actele legislative pot stabili o amendă mai mare decât cea prevăzută în alin.1 art.26 C.C.A.

Pentru contravenţiile administrative săvârşite cu scop de profit se prevede amendă în mărime sporită, ce nu poate depăşi trei mii de salarii minime.

Concomitent, amenda nu poate fi mai mică decât un salariu minim, dacă altă mărime minimă nu este stabilită de lege.

Aplicând sancţiunea sub formă de amendă, instanţa judecătorească este obligată să indice în decizie mărimea sancţiunii în salarii minime, apoi echivalentul în lei.

524

Salariul minim se calculează în mărimea stabilită de legislaţie la momentul săvârşirii contravenţiei.

12. Ridicarea contra echivalent (art.27 C.C.A.) şi confiscarea (art.28 C.C.A.) ca sancţiuni administrative se extind numai asupra obiectelor, care au constituit instrumentul comiterii sau obiectivul nemijlocit al contravenţiei administrative.

Pot fi ridicate contra echivalent sau confiscare numai obiectele, care se află în proprietatea personală a contravenientului, dacă actele legislative nu prevăd altceva.

După conţinut ridicarea contra echivalent a obiectului constă în: - luarea forţată a obiectului de la contravenient; - comercializarea acestui obiect; - restituirea către fostul proprietar a sumei obţinute cu reţinerea cheltuielilor pentru

comercializarea obiectului ridicat. Confiscarea, spre deosebire de ridicarea contra echivalent, constă în ridicarea şi trecerea

silită şi gratuită a obiectului, care a constituit instrumentul comiterii sau obiectului nemijlocit al contravenţiei administrative, în proprietatea statului.

Se explică: nu pot fi ridicate contra echivalent sau confiscate în mod administrativ obiectele care nu pot fi urmărite pe baza documentelor de executare silită (Anexa nr.1 la Codul de procedură civilă), cu excepţia cazurilor în care legea prevede alt mod (exemplu, Codul vamal).

Confiscarea nu poate fi substituită prin posibilitatea pentru contravenient de a plăti preţul obiectului, care urmează a fi transformat în proprietate a statului.

13. În art.29 C.C.A. este stabilit termenul maxim şi termenul minim pentru privarea de dreptul special, acordat cetăţeanului respectiv. Ea se aplică pe un termen de până la trei ani şi poate fi nu mai mică de cincisprezece zile, dacă actele legislative ale Republicii Moldova nu prevăd altceva.

La aplicarea acestei sancţiuni administrative se va ţine cont şi de restricţiile indicate în alin.alin.3 şi 4 ale art.29 C.C.A.

14. Deliberând asupra cazurilor de responsabilitate administrativă pentru contravenţiile ce se sancţionează, de rând cu alte sancţiuni, şi cu arestul, judecătoriile vor ţine cont de faptul că arestul se aplică numai în cazuri excepţionale pentru unele categorii de contravenţii administrative.

Arestul administrativ se stabileşte numai de instanţa judecătorească pe un termen de până la 30 de zile. În cazul în care sancţiunea articolului indică numai termenul maximal al arestului administrativ, această sancţiune poate fi stabilită: de la o zi până la limita maximală, indicată în legea ce prevede responsabilitatea pentru contravenţia săvârşită.

Arestul administrativ ca excepţie poate fi aplicat contravenientului faţă de care, având în vedere circumstanţele cauzei şi persoana lui, aplicarea altor sancţiuni indicate în articol va fi considerată insuficientă.

Adoptând hotărârea privind aplicarea arestului administrativ, instanţa judecătorească va verifica dacă nu sînt restricţii conform alin.2 art.31 C.C.A.

De restricţiile indicate în alin.2 art.31 C.C.A. se va ţine cont la examinarea demersurilor pentru substituirea amenzii cu arest în caz de eschivare cu rea-voinţă de la achitarea ei (alin.4 art.26 C.C.A.).

Arestul administrativ nu poate fi aplicat faţă de femeile gravide, faţă de femeile care au copii în vârsta de până la doisprezece ani, faţă de persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani, faţă de invalizii de gradele întâi şi doi, faţă de militari şi supuşii serviciului militar chemaţi la concentrare, precum şi faţă de persoanele din efectivul de soldaţi şi din corpul de comandă al organelor afacerilor interne.

În decizia de aplicare a arestului administrativ trebuie indicată data de la care începe calcularea termenului de arest (începe cu data adoptării deciziei de către instanţa

525

judecătorească). Termenul de reţinere administrativă se include în termenul de executare a arestului administrativ.

15. Stabilind sancţiunea administrativă instanţa judecătorească verifică dacă nu a expirat termenul de prescripţie pentru aplicarea sancţiunii administrative, care, de regulă, nu poate depăşi 2 luni (alin.1 art.37 C.C.A.). Momentul din care începe să curgă termenul de prescripţie este ziua săvârşirii contravenţiei, iar pentru contravenţia continuă acest termen se calculează nu din momentul încălcării iniţiale, ci din momentul descoperirii ei.

În cazul refuzului de a intenta un proces penal sau în cazul clasării procesului penal, dar în condiţiile când în acţiunile contravenientului există indicii unei contravenţii administrative, sancţiunea administrativă poate fi aplicată nu mai târziu de o lună din ziua adoptării hotărârii cu privire la refuzul de a intenta un proces penal sau de la clasarea lui, însă nu mai târziu de 6 luni de la comiterea contravenţiei administrative.

În cazul în care hotărârea iniţială privind aplicarea sancţiunii administrative este clasată în modul stabilit de lege, iar cauza cu privire la contravenţia administrativă este remisă pentru o nouă examinare, sancţiunea administrativă nu se aplică dacă din ziua comiterii contravenţiei administrative au trecut mai mult de 6 luni. Dacă acest termen a expirat la momentul judecării cazului administrativ în instanţa de recurs, hotărârea privind aplicarea sancţiunii administrative se casează cu clasarea cazului.

16. Persoana se consideră supusă sancţiunii administrative din momentul în care s-a pronunţat decizia de aplicare faţă de ea a sancţiunii administrative.

Dacă în decurs de un an după executarea sancţiunii această persoană nu a comis o nouă contravenţie administrativă, se consideră că ea nu a fost supusă sancţiunii administrative.

În cazul aplicării avertismentului ca sancţiune administrativă termenul de prescripţie de un an de zile începe să curgă din ziua aplicării sancţiunii.

Dacă faţă de persoana vinovată a fost aplicată atât o sancţiune principală, cât şi una complementară, termenul de un an de zile se calculează din ziua în care a expirat executarea acelei sancţiuni care în timp a fost executată ultima.

17. Conform art.39 C.C.A., dacă în urma contravenţiei administrative s-a pricinuit o pagubă materială, soluţionând chestiunea cu privire la aplicarea sancţiunii pentru contravenţia administrativă, organul respectiv este în drept să soluţioneze, concomitent, chestiunea reparării pagubei materiale de către cel vinovat.

Instanţa judecătorească este în drept să soluţioneze această chestiune indiferent de mărimea pagubei. Alte organe (persoane cu funcţii de răspundere) au acest drept doar dacă suma pagubei materiale nu depăşeşte mărimea unui salariu minim.

În celelalte cazuri chestiunea cu privire la repararea pagubei materiale, cauzată prin contravenţia administrativă, se soluţionează pe calea procedurii judiciare civile.

18. În timpul judecării cazului cu privire la contravenţia administrativă instanţa de recurs este obligată să verifice, concomitent, legalitatea şi temeinicia aplicării sancţiunii administrative.

În caz dacă instanţa de recurs consideră că sancţiunea administrativă aplicată nu corespunde gravităţii contravenţiei, personalităţii contravenientului, gradului vinovăţiei lui, circumstanţelor ce-i atenuează răspunderea, ea este în drept să modifice sancţiunea în limitele stabilite de lege fără a o agrava.

526



Cu privire la practica aplicării legislaţiei penale şi administrative pentru protecţia consumatorilor

nr.23 din 10.07.1997


modificată de:


Garanţia principală a respectării drepturilor consumatorilor o constituie apărarea lor

juridică. Fabricarea de către întreprinderile industriale a producţiei necalitative, nestandartizate,

incomplete, realizarea unor astfel de mărfuri cauzează pagube statului şi intereselor consumatorilor şi impune răspundere administrativă conform art.art.152, 1521-1527 şi altor articole din C.C.A. sau răspundere penală conform art.art.158-1591 C.P.

În legătură cu aceasta o mare importanţă are aplicarea corectă de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei respective penale şi administrative, precum şi a altor acte ce prevăd responsabilitate materială şi morală pentru daunele cauzate prin astfel de încălcări ale normelor juridice.

Generalizând practica judiciară pe baza cauzelor judecate în legătură cu exercitarea şi apărarea drepturilor consumatorilor, Plenul Curţii Supreme de Justiţie menţionează, că în procesul judecării acestor categorii de cauze apar unele probleme în aplicarea Legii Republicii Moldova privind protecţia consumatorilor nr.1453 (Monitor, 1993, nr.10-1, art.281) ce urmează a fi explicate.

În scopul asigurării unei apărăi operative şi eficiente a consumatorilor în procesul examinării cauzelor de această categorie, Plenul Curţii Supreme de Justiţie HOTĂRĂŞTE:

1. Legea Republicii Moldova privind protecţia consumatorilor din 25 mai 1993 reglementează raporturile dintre consumatorul-cetăţean, care procură şi utilizează mărfurile comandate sau are intenţia de a procura sau comanda mărfuri (lucrări, servicii) pentru propriile sale necesităţi cotidiene, pe de o parte, şi întreprinderea, organizaţia, asociaţia sau cetăţeanul-antreprenor, care efectuează producerea şi comercializarea mărfurilor, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor, pe de altă parte.

Subiect al infracţiunii privind protecţia consumatorilor, de regulă, pot fi numai persoanele care poartă răspundere (obligaţie) pentru producerea sau comercializarea mărfurilor, inclusiv fabricarea producţiei de calitate bună, efectuarea controlului asupra calităţii producţiei.

2. Obiectul infracţiunii îl constituie producţia şi mărfurile necalitative care nu corespund standardelor.

Producţia este rezultatul activităţii omului produsă pentru satisfacerea necesităţilor altor persoane şi ale societăţii în ansamblu.

527

Prin producţie se înţelege atât produsele finite, cât şi semifabricate, materia primă, etc. În special, la producţie se referă roadele pământului, obţinute în starea lor naturală prin aplicarea muncii (zăcămintelor utile dobândite şi produsele obţinute prin prelucrare, pomuşoarele, ciupercile, ierburile, fructele, legumele colectate şi altele).

O varietate a producţiei sunt mărfurile ca produse rezultate din activitatea industriei sau din activitatea omului, create pentru satisfacerea unor necesităţi ale consumatorului prin schimb, prin vânzare-cumpărare. Particularitatea caracteristică a mărfii este valoarea ei utilă, capacitatea de a satisface anumite necesităţi şi a avea preţ, adică cost în formă bănească a valorii mărfii.

Forma de reciprocitate dintre producătorul de marfă şi consumatorul ei şi nemijlocit dintre producători este piaţa de mărfuri.

Prin piaţă înţelegem forma de legătură a industriei cu consumatorul, a fabricanţilor de producţie între ei, a tuturor verigilor principale în procesul de producţie şi aspectele activităţii economice prin procesele de schimb, cumpărare-vânzare a mărfurilor, obiectelor din proprietate individuală.

Prin desfacerea produselor şi mărfurilor se înţelege complexul de măsuri, realizate de către producătorul de producţie şi de marfă sau de mediatorul comercial pentru vânzarea sau transmiterea produselor (mărfurilor) consumatorilor cu alte condiţii.

Consumatori ai produselor şi mărfurilor pot fi cetăţenii, precum şi persoanele juridice, inclusiv şi subiecţii activităţii de antreprenoriat, care procură şi utilizează produsele şi mărfurile pentru necesităţile personale, de producere şi în alte scopuri.

Vânzător al producţiei şi mărfurilor este întreprinderea, instituţia, organizaţia sau cetăţeanul - antreprenor, care realizează mărfurile şi produsele conform contractului de cumpărare-vânzare, adică conform unui acord verbal sau în scris dintre vânzător şi cumpărător privind calitatea, termenul, preţul şi alte condiţii, în baza cărora se efectuează vânzarea-cumpărarea.

Prin livrarea produselor şi mărfurilor pe piaţa de desfacere se înţelege transmiterea produselor de către producător (întreprindere, instituţie, organizaţie sau de către cetăţeanul antreprenor, care fabrică producţia) mediatorilor comerciali (bazelor angro, depozitelor, întreprinderilor comerciale şi altora) pentru desfacere.

3. Marca comercială reprezintă semnele aplicate pe marfă (ambalaj) de către organizaţiile producătoare şi comerciale, precum şi de către cetăţenii-antreprenori pentru individualizarea mărfii şi a producătorului (vânzătorului) ei.

Marca comercială îndeplineşte funcţii de garant al calităţii mărfii. Mărcile comerciale pot fi literale (îmbinarea unor litere, cifre, nume), grafice (desene, simboluri grafice, combinare de culori, volumetrice (forma articolului sau ambalajului), combinate etc.

4. Infracţiune în domeniul activităţii economice se consideră folosirea mărcii comerciale străine, a mărcii de deservire, denumirea pentru produse analogice cu condiţia că această faptă este săvârşită după aplicarea unei sancţiuni administrative sau a cauzat daună în proporţii mari.

Legea administrativă stipulează răspunderea pentru falsificarea producţiei (mărfurilor), folosirea ilegală a mărcii comerciale străine (art.1522 din C.C.A.).

Fapta indicată impune răspundere penală în conformitate cu art.158 C.P., care, de asemenea, prevede responsabilitate pentru falsificarea producţiei.

5. Vânzătorul, producătorul şi alte persoane, care se ocupă cu desfacerea mărfurilor, sînt obligate să prezinte informaţii depline şi veridice despre caracteristicile mărfurilor şi serviciilor, cât şi despre regulile de utilizare a acestora, în caz contrar intervine răspunderea în conformitate cu art.1521 C.C.A.

6. Prin livrarea de către întreprinderea industrială a producţiei de calitate proastă, incompletă, care nu corespunde standardelor, se înţelege transmiterea sau expedierea acestei

528

producţii consumatorului (destinatarului), precum şi primirea ei de către Departamentul de Standarde, Metrologie şi Supraveghere Tehnică cu perfectarea documentelor ce confirmă calitatea produselor.

Infracţiunea va fi consumată din momentul transmiterii produselor şi mărfurilor către consumator. În caz de transmitere a mărfurilor şi produselor intermediarilor comerciali pentru desfacerea ei ulterioară consumatorilor, infracţiunea va fi consumată din momentul acestei transmiteri, adică din momentul lansării produselor şi mărfurilor pe piaţă.

7. Producerea sau vânzarea mărfurilor, executarea lucrărilor sau acordarea de servicii, care nu corespund regulilor de securitate a vieţii şi sănătăţii consumatorilor, cât şi eliberarea sau utilizarea nelegitimă a documentului oficial, care atestă corespunderea mărfurilor indicate, lucrărilor sau serviciilor, cerinţelor de securitate, dacă aceste acţiuni din imprudenţă au cauzat pagube sănătăţii omului, sînt infracţiuni contra sănătăţii şi moralităţii populaţiei.

8. Răspunderea în baza art.159 C.P. intervine în cazul în care a fost produsă sau comercializată producţie necalitativă, producţie ce nu corespunde standardelor, inclusiv fabricată cu folosirea materiei prime, materialelor sau articolelor de completare necalitative, furnizate de alte întreprinderi, după aplicarea unei sancţiuni administrative pentru aceleaşi încălcări sau săvârşirea infracţiunii în proporţii mari.

Prin noţiunea de calitate a produselor se înţelege totalitatea însuşirilor care reflectă securitatea, aspectul inovaţiei, longevitatea, siguranţa, spiritul de economie, ergonomic, estetic, ecologic al produselor etc., ceea ce le atribuie capacitate pentru a satisface cerinţele consumatorului conform destinaţiei.

Producţia, de asemenea, trebuie să corespundă normelor, standardelor tehnice şi altor documente normative stabilite pentru ea şi aprobate de organele respective, în care se determină principiile sau caracteristicile generale privind anumite obiecte ale standardizării sau cerinţele tehnice şi regulile, cărora trebuie să corespundă producţia concretă.

9. Producţia este considerată necalitativă în cazul în care nu corespunde cerinţelor ce caracterizează proprietăţile ei, adică producţia este fabricată cu încălcarea standardelor, normelor şi regulilor, aprobate pentru ea, în urma cărui fapt o astfel de producţie sau nu poate în genere să fie folosită conform destinaţiei ei speciale, sau necesită o refacere esenţială.

Necorespunzătoare standardelor şi cerinţelor tehnice stabilite se consideră producţia fabricată cu devieri de la standardele de stat şi de ramură, de la cerinţele tehnice şi alte documente normative, aprobate de organele respective, în care se determină principiile şi caracteristicile generale privind anumite obiecte ale standardizării sau cerinţele tehnice, cărora trebuie să corespundă producţia concretă.

Incompletă se consideră producţia fabricată fără unele detalii, noduri sau dispozitive suplimentare obligatorii, în urma cărui fapt ea în genere nu poate fi utilizată în conformitate cu destinaţia sau utilizarea ei este dificilă.

Caracterul complet al producţiei, adică totalitatea obiectelor, ce intră în componenţa producţiei, se determină de standardul respectiv privind producţia dată.

10. Producţia urmează, de asemenea, să corespundă normelor stabilite pentru ea (metrologice, de construcţie, sanitare şi alte cerinţe obligatorii confirmate de organele corespunzătoare care stabilesc limita permisă a mărimii indicilor pentru producţie şi concentrarea substanţelor, care garantează calitatea produselor), standardelor (standardelor de stat, standardelor de ramură, condiţiilor tehnice şi altor documente normative, confirmate de organele respective, în care se stabilesc principii sau caracteristici generale pentru unele obiecte ale standardizării sau cerinţe tehnice, cărora trebuie să corespundă producţia concretă) şi regulilor (confirmate de organele respective metrologice, sanitare, incendiare, economice, organizatorice, tehnologice şi alte cerinţe pentru producerea mărfurilor).

11. Conform legii privind protecţia consumatorilor prin termenul "standard" se înţelege standardul de stat, normele şi regulile sanitare, normele şi regulile de construcţie şi alte

529

documente, care, în conformitate cu legea, stabilesc cerinţele obligatorii faţă de calitatea produselor (lucrărilor, serviciilor).

Standardizarea este o activitate specială ce urmăreşte scopul de a obţine un grad optim de reglementare într-o anumită ramură prin prevederile destinate unei utilizări comune şi repetate, în privinţa problemelor reale sau potenţiale (M.O., nr.nr.11-12, 1996, Legea cu privire la standardizare nr.590 din 22.09.1995).

Obiect al standardizării sînt produsele, serviciile, formele-tip de documente, semnele convenţionale, protecţia mediului înconjurător şi utilizarea raţională a resurselor naturale, securitatea muncii şi alte cerinţe, care au perspectiva folosirii multiple a standardului ce poate fi elaborat atât pentru obiectele materiale (produse, etaloane, modelele substanţelor etc.), cât şi pentru obiectele cu caracter organizatorico-metodic şi tehnic general.

12. Certificarea conformităţii este un act prin care o terţă parte confirmă că un produs, proces sau serviciu, complet identificat, corespunde unui standard sau unui document normativ.

Marca de conformitate (pentru certificare) este marca protejată în modul stabilit, aplicată sau emisă pe baza regulilor unui sistem de certificare, indicând cu un grad suficient de încredere că un produs, proces sau serviciu corespunde unui standard sau unui document normativ.

Legea privind protecţia consumatorilor prevede certificarea obligatorie a produselor, inclusiv a celor de import, pentru care legislaţia sau alte acte normative au prevăzut cerinţe obligatorii în vederea asigurării securităţii vieţii, sănătăţii consumatorilor, averii lor şi mediului înconjurător.

13. Spre deosebire de certificatul de corespundere a mărfii cerinţelor standardelor de stat cu privire la securitate, eliberat de organul acreditat conform certificării obligatorii, certificatul de calitate este un document tehnic al producătorului de marfă şi confirmă faptul că la întreprindere se efectuează controlul calităţii produselor fabricate şi ele corespund tuturor cerinţelor calităţii, inclusiv cerinţelor obligatorii ale standardelor de stat şi cerinţelor documentelor normative ale producătorului (condiţii tehnice, descriere etc.).

14. Prin dăunarea sănătăţii consumatorului, în conformitate cu art.1591 C.P., se înţelege cauzarea, în urma folosirii produselor şi mărfurilor necalitative, a unor leziuni corporale grave sau mai puţin grave cel puţin unei persoane, sau a unor leziuni corporale uşoare mai multor persoane.

La "consecinţe grave" în sensul articolului sus-numit sunt raportate intoxicaţiile acute şi cronice, precum şi alte îmbolnăviri provocate de consumarea produselor necalitative.

Această infracţiune se caracterizează prin atitudinea neglijentă a vinovatului faţă de consecinţe.

Fabricarea sau comercializarea produselor (mărfurilor) necalitative poate fi atât intenţionată, cât şi din neatenţie.

15. Motivul şi scopul fabricării (altei realizări) producţiei de calitate proastă sau incomplete pot fi diverse şi asupra încadrării juridice, de regulă, nu influenţează (cu excepţia cazurilor când fabricarea şi desfacerea producţiei necalitative este o metodă de săvârşire a altei infracţiuni), dar necesită să fie luate în consideraţie la aplicarea pedepsei vinovatului.

16. La soluţionarea chestiunii privind recunoaşterea livrării pe piaţa de desfacere sau comercializării către alte persoane a producţiei de calitate proastă în proporţii considerabile, este necesar să se ţină cont de costul ei general, volumul producţiei producătorului, mărimea daunei materiale cauzate consumatorilor, posibilitatea utilizării producţiei cu defecte sau necomplete conform destinaţiei speciale etc.

Această chestiune se rezolvă în fiecare caz separat, ţinându-se cont de toate circumstanţele cauzei, iar în cazul în care trebuie să se soluţioneze problema recunoaşterii

530

acestor încălcări în proporţii mari sau deosebit de mari urmează să ne călăuzim de nota la art.119 C.P.

17. Pentru soluţionarea corectă a chestiunilor ce necesită cunoştinţe speciale, cu respectarea normelor contradictorialităţii procesului, se recomandă instanţelor judecătoreşti să citeze pentru participare la procesul judiciar, în calitate de specialişti sau experţi, inspectori pentru supravegherea standardelor şi mijloacelor de măsurat, pentru calitatea produselor şi pentru comerţ, alte persoane care posedă cunoştinţele necesare.

18. În cazurile în care sancţiunea legii penale sau administrative nu conţine măsuri de pedeapsă: confiscarea obiectului care a constituit instrumentul comiterii sau obiectul nemijlocit al infracţiunii (băuturi spirtoase, produse alimentare, strunguri etc.) este necesar să fie considerate drept corpuri delicte şi soarta lor să fie soluţionată potrivit prevederilor art.70 C.P.P. şi art. 298, 299 C.C.A.

19. Dacă consumatorului i-a fost cauzat prejudiciu, atunci instanţa judecătorească în baza capitolului VI din Legea privind protecţia consumatorilor va dispune repararea acestui prejudiciu în beneficiul consumatorului.

20. În scopul protecţiei depline şi mai operative a drepturilor consumatorilor se recomandă Curţii de Apel, Judecătoriei Economice şi tribunalelor să generalizeze sistematic practica judiciară în cauzele din această categorie şi să adopte măsuri respective pentru excluderea greşelilor.

531



Despre practica judiciară în cauzele privind contrabanda şi contravenţiile administrative vamale

nr.19 din 10.07.1997

"Culegere de hotărâri explicative" Chişinău, 2002, pag.288 "Culegere de hotărâri explicative" Chişinău, 2000, pag.226

modificată de:





Examinând practica judiciară în cauzele privind contrabanda şi contravenţiile

administrative vamale, în scopul asigurării aplicării corecte şi uniforme de către toate instanţele judecătoreşti a legislaţiei ce reglementează răspunderea pentru cazuri de contrabandă şi contravenţii administrative vamale, protejarea drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice la trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova, în baza lit. "e" art. 2, lit. "d" art.16 din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, Plenul HOTĂRĂŞTE:

1. La judecarea cauzelor penale privind infracţiunile prevăzute de art.75 Cod penal şi a cauzelor administrative vamale prevăzute de art.193 Cod cu privire la contravenţiile administrative se aplică legile şi actele normative enumerate în anexă, care este parte componentă a prezentei hotărâri.

2. Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor şi obiectelor, eludând controlul vamal sau tăinuindu-le de el, precum şi nedeclararea mărfurilor şi obiectelor transportate peste frontiera vamală sau declararea neautentică în documentele vamale sau alte documente de trecere a frontierei în mod intenţionat (dacă valoarea mărfurilor, obiectelor şi a altor valori în bani nu depăşeşte de 500 de ori salariul minim) atrage după sine responsabilitatea administrativă în conformitate cu alineatele 10 şi 12 ale art.193 C.C.A.".


3. A se explica că absolvirea de răspundere penală cu tragerea la răspundere

administrativă (art.481 C.P.) se efectuează de instanţele judecătoreşti după încetarea procesului penal de către instanţă şi nu poate fi aplicată în cazurile prevăzute de art.75 C.P.,

532

întrucât sancţiunile acestui articol prevăd pedeapsa la privaţiune de libertate pe un termen mai mare de un an.

4. Responsabilitatea pentru contrabanda, prevăzută de alin.1 şi 5 art.75 C.P. poate fi considerată numai dacă sunt prezenţi unul sau mai mulţi din următorii indici de calificare: trecerea mărfurilor, obiectelor şi a altor valori peste frontiera de stat (vamală) a Republicii Moldova, eludând controlul vamal sau tăinuindu-le de el, săvârşită în proporţii mari, în mod repetat sau de un grup de persoane care s-au organizat pentru activitate de contrabandă, fie de o persoană cu funcţii de răspundere, folosindu-se de situaţia de serviciu, fie prin folosirea frauduloasă a documentelor vamale şi a altor documente, precum şi contrabanda de proporţii deosebit de mari.

Responsabilitatea penală a persoanei vinovate de contrabandă cu substanţe narcotice, psihotrope, cu efecte puternice, toxice, otrăvitoare, radioactive şi explozive, deşeuri nocive (alin.2 art.75 C.P.), cu armament, dispozitive de explodare, cu armament de foc şi muniţii alin.3 art. 75 C.P.) şi cu valori culturale (alin.4 art.75) survine indiferent de prezenţa sau lipsa indiciilor de calificare, enumeraţi în alin.1 al prezentului punct, cu excepţia indiciilor - eludarea controlului vamal sau tăinuindu-le de el.

5. Nereturnarea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a valorilor culturale scoase din ţară în cazul în care înapoierea acestora este obligatorie (al doilea indice din alin.4 art.75 C.P.) constituie componenţă de infracţiune.

Această acţiune de contrabandă presupune că valorile culturale menţionate se află de acum peste frontiera vamală a Republicii Moldova. Ele puteau fi scoase de pe teritoriul vamal al ţării atât în mod legal (de exemplu, ca decor, podoabă ce se poartă individual sau colecţie de valori culturale), precum şi în mod ilicit (prin una sau mai multe modalităţi enumerate în art.4 al prezentei hotărâri).

Se explică: scoaterea monumentelor peste hotarele Republicii Moldova este interzisă. Excepţii se admit în cazul bunurilor imobile, cu avizul Parlamentului, în baza propunerilor Ministerului Culturii; în cazul bunurilor mobile - cu avizul Guvernului.

Scoaterea temporară a monumentelor peste hotarele republicii în scopul de a întreţine relaţii internaţionale în domeniul culturii se admite în condiţiile stabilite de organele de stat pentru ocrotirea monumentelor în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Monumentele ce se află în proprietatea statelor străine, organizaţiilor obşteşti şi cetăţenilor străini şi aduse temporar în republică sînt protejate de stat prin condiţiile Legii privind ocrotirea monumentelor şi ale contractelor respective şi pot fi scoase din ea la dorinţa proprietarului în baza certificatului care atestă aducerea lor.

Monumente se consideră obiecte ori ansambluri de obiecte cu valoare istorică, artistică sau ştiinţifică, care reprezintă mărturii ale evoluţiei civilizaţiilor de pe teritoriul republicii, precum şi ale dezvoltării spirituale, politice, economice şi sociale şi care sînt înscrise în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.

Valori culturale se consideră valorile cu caracter religios sau laic pe care fiecare stat le consideră ca prezentând interes pentru arheologie, perioada preistorică, istorie, literatură, artă şi ştiinţă şi care sunt raportate la categoriile enumerate mai jos:

a) colecţii rare şi mostre ale florei şi faunei, mineralogiei, anatomiei şi obiecte care prezintă interes pentru paleontologie;

b) valori ce se referă la istorie, inclusiv la istoria ştiinţei şi tehnicii, istoria războaielor şi societăţilor, cât şi cele referitoare la viaţa personalităţilor naţionale de vază, oamenilor de cultură, savanţilor şi artiştilor şi la evenimentele naţionale remarcabile;

c) comorile arheologice (inclusiv obişnuite şi secrete) şi descoperirile arheologice; d) părţile componente demontate ale monumentelor de artă şi istorie şi locurilor

arheologice;

533

e) obiectele cu o vechime de peste 100 de ani, cum ar fi inscripţiile, monedele şi ştampilele imprimate;

f) materialele etnologice; g) valorile de artă: - pânze, tablouri şi desene complet lucrate de mână pe orice bază şi din orice materiale

(cu excepţia desenelor şi produselor industriale ornamentate cu mâna); - opere originale de artă sculpturală din orice materiale; - opere originale de gravură, stampă şi litografie; - colecţii originale de artă şi ansambluri din orice materiale; h) incunabule şi manuscrise rare, cărţi, documente străvechi şi publicaţii, care prezintă

un interes deosebit (istoric, artistic, ştiinţific, literar etc.), separat sau în colecţii; i) timbrele poştale, timbre de impozitare şi analogice, separat sau în colecţii; î) arhive, inclusiv arhive de fonograme, de cinema şi de fotografii; j) mobilă cu o vechime de peste 100 de ani şi instrumente muzicale străvechi. 6. A se explica: Eludarea controlului vamal înseamnă intrarea sau ieşirea din ţară prin alte locuri decât

cele destinate pentru aceasta sau în afara organelor de control vamal şi nu are importanţă dacă se recurge sau nu la diferite metode pentru mascarea mărfurilor, obiectelor şi a altor valori.

Prin tăinuire de controlul vamal prevăzută de art.75 C.P. se înţelege neprezentarea pentru control vamal a bunurilor ce se trec peste frontiera de stat (vamală) a Republicii Moldova pe o cale ce împiedică examinarea şi constatarea lor, nedeclararea intenţionată sau declararea neautentică în documentele vamale sau în alte documente, sau declararea datelor false despre astfel de bunuri în documentele menţionate, precum şi trecerea efectuată cu folosirea ascunzişurilor, adică a locurilor ascunse ale corpului, hainelor, obiectelor personale etc. (inclusiv şi cele fabricate special); trecerea obiectelor cu mijloace reutilate sau acomodate drept ascunziş, sau prin atribuirea unor bunuri forma altor bunuri, cât şi trecerea prin prezentarea la organul vamal drept temei pentru trecerea bunurilor declarate a documentelor false, obţinute pe cale ilegală, sau a documentelor care servesc temei pentru trecerea altor bunuri.

Nedeclarare a mărfurilor este neprezentarea în modul stabilit a informaţiilor precise despre aceste mărfuri, obiecte şi alte valori.

Obiect juridic general al contrabandei îl constituie relaţiile sociale a căror ocrotire este condiţionată de apărarea potenţialului economic al Republicii Moldova.

Obiecte materiale ale contrabandei pot fi orice bunuri, introducerea şi scoaterea cărora de pe teritoriul vamal sunt interzise, limitate şi cu caracter special.

Prin bunuri se înţelege: - mărfuri ale persoanelor fizice şi juridice trecute peste frontiera vamală pentru vânzare-

cumpărare, schimb, arendă sau alte tranzacţii economice; - obiecte - orice obiect trecut peste frontiera vamală, inclusiv mijloace de transport,

valută naţională şi străină, titluri şi obiecte de valoare, lucruri de uz personal care prezintă valori culturale trecute peste frontiera vamală.

Teritoriul Republicii Moldova este un teritoriu vamal unic. Teritoriul vamal al republicii include teritorii ce fac parte din zona ei economică, teritoriile insulelor artificiale, construcţiilor şi instalaţiilor.

Frontiera de stat a Republicii Moldova este frontiera vamală a republicii (art.2 Cod Vamal).

Document fals este documentul totalmente fabricat, fals sau original în care sunt introduse informaţii denaturate, de exemplu, pe calea nimicirii unei părţi din text, introducerii în el a informaţiilor suplimentare etc.

534

Document nul este documentul obţinut pe cale legală, însă din anumite cauze şi-a pierdut valabilitatea, de exemplu, a expirat termenul de acţiune.

Document obţinut pe cale ilegală este documentul, obţinut de persoana interesată, prezentând persoanei împuternicite pentru aceasta în calitate de temei pentru eliberarea lui a datelor vădit false sau a documentelor contrafăcute, sau obţinut în urma abuzului unei persoane cu funcţii de răspundere, care s-a folosit de situaţia de serviciu, sau din neglijenţa acestei persoane la eliberarea documentului.

Document care conţine date neautentice este documentul care în realitate este autentic, însă în care sunt introduse informaţii ce nu corespund realităţii. Concomitent, el păstrează elementele şi indicii originalului (se execută pe formular oficial, conţine numele şi posturile persoanelor, împuternicite să-l semneze ş.a.m.d.), însă informaţiile introduse în el (textul, materialele numerice) sunt false.

Document vamal este documentul, eliberarea căruia e prevăzută de legislaţia vamală în vigoare (declaraţiile vamale, chitanţele, certificatele etc.), autentificat în modul stabilit de persoanele cu funcţii de răspundere din instituţiile vamale.

La "alte documente" sunt raportate documentele necesare pentru controlul vamal, care permit trecerea peste frontiera vamală a mărfurilor şi obiectelor şi sunt eliberate şi autentificate de instituţiile competente şi de persoanele cu funcţii de răspundere respective (permise de trecere a valutei străine peste hotare, eliberate de o bancă autorizată sau de Banca Naţională a Moldovei, licenţe, autorizaţii, certificate, procuri etc.).

7. În conformitate cu alin.2 din Nota la art.75 C.P. prin contrabandă de proporţii mari se înţelege trecerea ilegală peste frontiera de stat (vamală) a Republicii Moldova a mărfurilor, obiectelor şi a altor bunuri dacă valoarea lor, exprimată în bani, depăşeşte de 500 de ori mărimea salariului minim în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii, iar prin contrabandă de proporţii deosebit de mari se înţelege trecerea ilegală peste frontiera de stat (vamală) a Republicii Moldova a mărfurilor, obiectelor şi a altor bunuri dacă valoarea lor, exprimată în bani, depăşeşte de o mie de ori mărimea salariului minim în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii.

Potrivit notei la art.75 din Codul penal în redacţia Legii pentru modificarea şi completarea notei la art.75 din Codul penal nr. 852-XIV din 03.03.2000 (Monitorul Oficial, 2000, nr. 35-36, art.239) nu se consideră contrabandă introducerea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, fără declaraţie, a mijloacelor băneşti, a mărfurilor, a obiectelor şi a altor valori în limitele stabilite de legislaţia în vigoare.

Se explică: trecerea armelor de vânătoare cu ţeava lisă şi cartuşe la ele peste frontiera de stat (vamală), eludând controlul vamal sau tăinuindu-le de el, precum şi nedeclararea lor atrage după sine responsabilitatea administrativă sau penală în dependenţă de preţul acestor arme şi cartuşe (alin.10 sau 12 art.193 C.C.A., alin.1 sau 5 art.75 C.P.).

La soluţionarea chestiunii despre proporţia contrabandei, costul mărfurilor, obiectelor şi a altor valori se calculează în conformitate cu preţurile libere (de piaţă) la momentul săvârşirii contrabandei.

În lipsa normelor de drept despre stabilirea preţurilor la aceste obiecte preţul lor urmează să fie fixat în baza concluziei experţilor.


8. Contrabanda se săvârşeşte numai cu intenţie directă, adică vinovatul îşi dădea seama

despre caracterul social periculos al acţiunii sau infracţiunii sale, a prevăzut consecinţele ei social periculoase şi le-a dorit.

9. Contrabanda săvârşită de un grup de persoane se consideră infracţiunea de contrabandă la care au participat două sau mai multe persoane, care în prealabil s-au înţeles cu

535

privire la activitatea de contrabandă. Aceste persoane sunt pasibile de răspundere penală pentru complicitate la contrabandă şi acţiunile lor e necesar să fie calificate conform alineatului respectiv al art.17 C.P.

10. Prin persoană care anterior a săvârşit o astfel de infracţiune se înţelege persoana, care anterior a săvârşit contrabandă, dar nu a fost trasă la răspundere penală, dacă nu au expirat termenele de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală.


11. Săvârşirea contrabandei de către o persoană cu funcţii de răspundere, folosindu-se

de situaţia de serviciu, presupune acţiunile persoanei cu funcţii de răspundere ce abuzează de putere sau de situaţia de serviciu pentru a săvârşi contrabandă.

Contrabanda, săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, folosindu-se de situaţia de serviciu, nu necesită calificarea suplimentară a acţiunilor făptuitorului în baza art.184 C.P.

Persoane cu funcţii de răspundere sunt: - persoanele care exercită funcţii de control la frontiera republicii; - persoanele care au dreptul de a se afla în zona de supraveghere vamală; - persoanele care exercită funcţiile de reprezentant al puterii de stat la trecerea

frontierei; - persoanele responsabile pentru transportarea peste frontiera vamală a mărfurilor,

obiectelor şi a altor valori, care sunt pasibile pentru controlul vamal; - persoanele care se bucură de facilităţi vamale în baza legislaţiei în vigoare. 12. Judecând cauza despre contrabanda săvârşită de un grup de persoane care s-au

organizat pentru activitatea de contrabandă, este necesar să se ţină cont de faptul, că astfel de circumstanţă cum este săvârşirea infracţiunii de către persoana, care anterior a comis o asemenea infracţiune, necesită să fie luată în consideraţie la calificarea acţiunilor numai a acelor participanţi la care este raportată nemijlocit această circumstanţă (indice).

13. Instanţele judecătoreşti urmează să reflecte în sentinţă care din indicii stipulaţi în art.75 C.P. sunt prezenţi în acţiunile persoanei vinovate de contrabandă.

Dacă organele de anchetă, înaintând acuzarea, nu au menţionat concret indicii contrabandei în acţiunile făptuitorului, atunci instanţa procedează în conformitate cu art.221 C.P.P.

14. Contrabanda se consideră infracţiune consumată din momentul trecerii ilegale "de facto" peste frontiera de stat (vamală) a mărfurilor, obiectelor, a altor valori.

La comiterea contrabandei sunt posibile etape de pregătire şi tentativă. Etape de pregătire pot fi calificate, în special acţiunea de procurare a mărfurilor, obiectelor şi a altor valori pentru trecerea ilegală peste frontiera de stat (vamală), amenajarea unor ascunzişuri speciale, alegerea complicilor etc.

15. Dacă concomitent cu contrabanda persoana săvârşeşte şi alte infracţiuni (încălcarea regulilor cu privire la operaţiile valutare, păstrarea, livrarea mijloacelor narcotice şi etc.), acţiunile vinovatului trebuie calificate în cumulul infracţiunilor comise.

Dacă persoana, eludând controlul vamal sau tăinuind de el trece peste frontiera Republicii Moldova valută străină, care în realitate este falsă, acţiunile acestei persoane trebuie calificate conform art.75 C.P. (când există proporţii mari sau deosebit de mari şi alţi indici calificativi conform alin.5 art.75 C.P.).

Dacă persoana vinovată comite trecerea ilegală a frontierei de stat (vamală) şi concomitent săvârşeşte contrabandă, acţiunile urmează să fie calificate prin cumul de infracţiuni în baza art.art.75 şi 80 C.P., indiferent de faptul dacă această persoană a fost sau nu trasă la răspundere penală de către alt stat pentru încălcarea ordinii de drept pe teritoriul lui.

536

16. Este necesar să se ţină cont de faptul că mărfurile şi obiectele, care constituie obiectul contrabandei, sau al contravenţiei administrative vamale, prevăzute în alin.alin.10 şi 12 art.193 C.C.A., precum şi mijloacele de transport şi alte mijloace destinate, folosite pentru transportarea sau tăinuirea acestora şi recunoscute drept instrumente ale infracţiunii ca fiind corpuri delicte, pot fi confiscate în beneficiul statului conform pct.4 art.46 din Constituţie, art.art.67, 70 C.P.P. şi art.28 C.C.A.

Dacă obiectele contrabandei au fost realizate de către făptuitor, urmează să se soluţioneze chestiunea despre încasarea costului lor de la condamnat în beneficiul statului, reieşind din preţurile libere (de piaţă) la momentul adoptării hotărârii.

Aceeaşi regulă se aplică şi referitor la obiectele prin care s-au încălcat regulile vamale, în cazul când ele au fost deja realizate peste frontiera vamală sau în interiorul ţării.

17. E necesar să se respecte cerinţele legii despre aplicarea unei pedepse suplimentare faţă de condamnatul pentru contrabandă - confiscarea averii dobândite ilicit potrivit prevederilor art.46 din Constituţie.

Stabilind pedeapsa persoanelor care au săvârşit contrabandă, judecătoriile în baza art.28 C.P. sînt în drept să rezolve chestiunea privind privarea acestor persoane de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere sau de a se ocupa de activitatea în legătură cu exercitarea căreia a fost săvârşită infracţiunea.

18. Procedura penală şi administrativă se efectuează cu respectarea cerinţelor pct.(1) art.118 din Constituţie şi art.15 din Legea nr.3465 din 01.09.1989 "Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova "(Veştile, 1989, nr.9, art.217).

19. Este necesar de a perfecţiona calitatea examinării judiciare a cauzelor despre contravenţiile administrative vamale, asigurând examinarea minuţioasă şi multilaterală a tuturor materialelor despre contravenţii. Concomitent, judecătorii trebuie să verifice corectitudinea aprecierii juridice a acţiunilor săvârşite de contravenient (delicvent) pentru a nu admite să fie trase la răspundere administrativă persoanele, care pentru săvârşirea contrabandei trebuie să fie supuse pedepsei penale.

20. În cadrul judecării cauzelor cu privire la contravenţiile administrative vamale e necesar să se respecte termenele de aplicare a sancţiunilor administrative (art.37 C.C.A.) şi termenele de examinare a cauzelor cu privire la contravenţiile administrative (art.264 C.C.A.).

21. În hotărârea privind cauzele despre contravenţiile administrative prevăzute de art.193 C.C.A. trebuie să se indice care bunuri au fost obiectul nemijlocit al contravenţiei, valoarea lor, prin ce s-a manifestat trecerea bunurilor peste frontiera vamală, precum şi prin ce probe se confirmă circumstanţele respective. La judecarea cauzelor despre contravenţiile prevăzute în alin.alin.3 şi 15 art.193 C.C.A. trebuie să se indice şi faptul, în ce constă împiedicarea accesului persoanei cu funcţii de răspundere a organului vamal în timpul îndeplinirii îndatoririlor sale de serviciu, la mărfurile şi obiectele aflate sub control vamal; care dispoziţie sau cerinţă n-a fost îndeplinită de făptuitor, dacă dispoziţiile sau cerinţele au fost legitime şi prin ce anume s-a manifestat nesupuşenia.

22. În cazul contravenţiilor administrative privitor la depistarea bunurilor ce sunt obiecte sau instrumente nemijlocite pentru săvârşirea lor (obiecte cu ascunzişuri ş.a.), când identitatea contravenientului nu este stabilită, cauzele se trimit în instanţă pentru rezolvarea chestiunii despre transmiterea bunurilor şi uneltelor menţionate ale contravenţiilor în beneficiul statului conform art.28 C.C.A.

Pronunţând hotărârea despre confiscarea bunurilor, care sunt nemijlocit obiecte ale contravenţiei sau neaplicarea confiscării, în decizie urmează să fie indicate motivele unei astfel de hotărâri.

23. În conformitate cu alin.1 art.267 din C.C.A. la judecarea cazului cu privire la contravenţia administrativă se întocmeşte un proces-verbal dacă în şedinţă sînt ascultaţi partea

537

vătămată, martorii, expertul, precum şi dacă aceasta o cere persoana în privinţa căreia se judecă cazul.

ANEXĂ

Lista actelor legislative, care reglementează soluţionarea cauzelor privind contrabanda şi contravenţiile administrative vamale

1) Constituţia Republicii Moldova; 2) Codul vamal al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova prin

Legea nr.1320-XII din 9 martie 1993 (Monitor, 1993, nr.10(1), art.279; "Moldova Suverană" din 2 noiembrie 1993) cu modificările din 12 aprilie 1994 nr.44-XIII (Monitor, 1994, nr.5, art.132) şi din 26 martie 1996, nr.788-XIII (M.O., 1996, nr.nr.40-44, art.367); 22 iulie 1998, nr.99, (M.O.,1998, nr.84, art.555), din 12 decembrie 1998, nr.216-XIV (M.O.,1998, nr.nr.119-120, art.719) şi din 28 mai 1999, nr.415 (M.O.,1999, nr.nr.83-86, art.403);

3) Legea cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova nr.108-XIII din 17 mai 1994 (Monitor, 1994, nr.12, art.107) cu modificările din 22 iulie 1998, nr.98-XIII (M.O.,1998, nr.84, art.553), din 24 decembrie 1998, nr.263-XIV (M.O.,1999, nr.nr.62-64, art.288) şi din 25 iunie 1999, nr.474-XIV (M.O.,1999, nr.nr.87-89, art.425);

4) Legea nr. 1530-XIII din 22 iunie 1993 privind ocrotirea monumentelor (Monitor, 1994, nr.1, art.3) cu modificările din 26 martie 1996, nr.788-XII (M.O.,1996, nr.nr.40-41, art.367), din 27 februarie 1998, nr.1592-XIII (M.O.,1998, nr.nr.44-46, art.326) şi din 9 iulie 1998 nr.493-XIV (M.O.,1999, nr.nr.90-92, art.452);

5) Acordurile privind colaborarea serviciilor vamale în problemele sechestrării valorilor culturale, scoase din şi introduse ilegal în ţară, ratificate prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova din 16.03.1993 (M.O., 1995, nr.23, art.230);

6) Acordul privind colaborarea şi ajutorul reciproc în problemele vamale, ratificat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.396-XIII din 16 martie 1995 (M.O., 1995, nr.23, art.231);

7) Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.443 "Cu privire la intensificarea controlului asupra repartizării mijloacelor valutare provenite din tranzacţii economice externe" (M.O., 1996, nr.nr.54-44, art.443);

8) Regulamentul despre modul de stabilire a valorii în vamă a mărfurilor şi bunurilor importate pe teritoriul Republicii Moldova, adoptate prin Hotărârea Guvernului nr.99 din 27 februarie 1996 (M.O., 1996, nr.23-23, art.192);

9) Regulamentul privind reglementarea valutară pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat prin hotărârea Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei din 13.01.1994, procesul-verbal nr.2 în redacţia din 2 ianuarie 1995 cu includerea suplimentelor 1-6 (M.O., din 24 martie 1995, nr.nr.17-18, art.3), suplimentul 9 aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei, procesul-verbal nr.25 din 8 septembrie 1995 (M.O. din 2 noiembrie 1995, nr.61, art.19), şi procesul-verbal nr.53 din 29 noiembrie 1996 (M.O., 1996, nr.nr.81-82, art.106) cu modificările din 8 iulie 1997, nr.11 (M.O.,1997, nr.48, art.78), din 22 mai 1998, nr.142 (M.O.,1998, nr.nr.54-55, art.162), din 8 septembrie 1998, nr.253 (M.O.,1998, nr.nr.87-89, art.186 din 27 octombrie 1998, nr.296 (M.O.,1998, nr.nr.109-110, art.212), din 27 octombrie 1998, nr.298 (M.O.,1998, nr.nr.109-110, art.214), din 30 octombrie 1998, nr.303 (M.O., 1998, nr.nr.109-110, art.215) şi din 26 iulie 1999 nr.200 (M.O.,1999, nr.nr.83-86, art.141);

10) Regulamentul cu privire la deplasarea mărfurilor peste frontiera vamală a Republicii Moldova de către persoane fizice, aprobat prin Ordinul Departamentului Controlului Vamal al

538

Republicii Moldova din 28 martie 1995 nr. 427 (M.O. din 24 noiembrie 1995, nr.nr.65-66, art.23) cu modificările din 24 februarie 1998, nr.61 (M.O., 1998, nr.nr.36-37, art.132);

11) Hotărârea Guvernului nr.868 din 14 august 1998 “Cu privire la importul mărfurilor de către persoanele fizice”. (M.O., 1998, nr.nr.77-78, art.778);

12) Hotărârea Guvernului nr.1092 din 29 octombrie 1998 “Cu privire la controlul obligatoriu al valorii în vamă pentru unele mărfuri din import. (M.O., 1998, nr.nr.100-102, art.1045).

539

HOTĂRÂREA

PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA

Cu privire la practica aplicării unor prevederi

ale articolului 162 din codul cu privire la contravenţiile administrative

referitor la răspunderea pentru desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător nr.5 din 15.02.1999


modificată de:


Studiind practica judiciară şi examinând sesizarea Procuraturii Generale referitoare la

aplicarea prevederilor art.162 din Codul cu privire la contravenţiile administrative (în continuare C.C.A.) care reglementează răspunderea administrativă pentru desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător, s-a constatat că în practică instanţele judecătoreşti aplică în mod diferit prevederile articolului menţionat.

Astfel, unele instanţe aplicau sancţiuni administrative în baza art.162 C.C.A. faţă de persoanele care practicau transportarea pasagerilor în trafic urban sau taximetre în baza licenţei eliberate de către întreprinderi individuale, motivând prin faptul că în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.888 din 19 septembrie 1997 “Cu privire la reglementarea unor genuri de activitate în Republica Moldova” dreptul de a elibera licenţă pentru transportarea pasagerilor le revine doar comitetelor executive raionale şi primăriei municipale.

Alte instanţe în cazuri analogice clasau procedura contravenţională, motivând prin aceea că în acţiunile acestor persoane lipseşte componenţa de contravenţie administrativă prevăzută de art.162 C.C.A., dat fiind faptul că ele practicau transportarea pasagerilor în baza licenţei eliberate de către întreprinderi individuale.

Unele instituţii jurisdicţionale şi instanţe de judecată nu deosebesc procedura eliberării licenţelor pentru anumite genuri de activitate de dreptul posesorului mărcii de a transmite prin contract de licenţă doar dreptul de a utiliza această marcă.

Pentru asigurarea aplicării corecte şi uniforme a legislaţiei referitoare la răspunderea pentru desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător, în conformitate cu alin.2 art.1 din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, Plenul dă următoarele explicaţii:

1. Articolul 162 C.C.A. care prevede răspunderea administrativă pentru desfăşurarea

ilegală a activităţii de întreprinzător este o normă de blanchetă şi la soluţionarea unor asemenea cauze urmează să fie consultate actele normative care reglementează această activitate.

540

2. Înregistrarea sau reînregistrarea agenţilor economici la Camera Înregistrării de Stat de

pe lîngă Ministerul Justiţiei se efectuează în conformitate cu Legea nr.845 din 3 ianuarie 1992 “Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi”, cu Decretul Preşedintelui R.M. nr.241 din 9 decembrie 1991 “Privind înregistrarea întreprinderilor ce funcţionează pe teritoriul R.M.”, Hotărârea Guvernului nr.50 din 29 ianuarie 1992 “Cu privire la aprobarea Regulamentului înregistrării de stat a întreprinderilor în Republica Moldova”. Faptul înregistrării se confirmă prin decizia de fondare a întreprinderii şi eliberarea certificatului de înregistrare.

La soluţionarea contravenţiei administrative prevăzută de alin.1 art.162 C.C.A. instanţele judecătoreşti şi organele extrajudiciare abilitate cu atribuţii de a le soluţiona urmează să verifice dacă au fost respectate prevederile actelor normative menţionate în alineatul precedent, iar nerespectarea lor atrage după sine răspunderea respectivă.

3. A se avea în vedere că, potrivit prevederilor punct. b) alin.2 art.8 Cod fiscal, agenţii

economici înregistraţi în modul prevăzut în punctul 2 din prezenta hotărâre sînt obligaţi să se înregistreze la organul fiscal şi să-şi primească certificatul de atribuire a Codului fiscal.

Nerespectarea acestor prevederi constituie unul din temeiurile pentru tragerea la răspundere administrativă prevăzută de alin.2 art.162 C.C.A.

4. Concomitent, agentul economic care desfăşoară activităţi de întreprinzător conform

art.7 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi şi art.4 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat nr.1359 din 24 octombrie 1997 este obligat să se înregistreze ca plătitor al cotei de asigurare socială de stat obligatorie în corespundere cu Legea bugetului asigurărilor sociale de stat care se adoptă anual.

Încălcarea acestor prevederi atrage după sine răspunderea administrativă prevăzută de alin.3 art.162 C.C.A.

5. Pentru anumite genuri de activitate legislaţia în vigoare prevede drept condiţie

obligatorie eliberarea licenţelor. Genurile de activitate, modul, procedura şi organele împuternicite de a elibera licenţele erau prevăzute în hotărârile Guvernului “Cu privire la reglementarea unor genuri de activitate în Republica Moldova” nr.888 din 19 septembrie 1997, nr.110 din 2 februarie 1998 şi nr.859 din 13 august 1998 care erau în vigoare în diferite perioade de timp şi urmau să fie consultate de către persoanele abilitate cu dreptul de întocmire a proceselor-verbale conform art.162 C.C.A. şi de către instanţele judecătoreşti în dependenţă de timpul comiterii contravenţiei menţionate în sesizare.

În particular, conform hotărârilor Guvernului indicate în alineatul precedent transportarea pasagerilor în trafic urban, inclusiv taximetre, necesita autorizarea prin licenţă care urma să fie eliberată de către comitetele executive raionale şi primăriile municipale.

De menţionat că eliberarea licenţei pentru un anumit gen de activitate se face doar după înregistrarea agenţilor economici la Camera Înregistrării de Stat de pe lîngă Ministerul Justiţiei, după atribuirea Codului fiscal şi înregistrarea ca plătitor al cotei de asigurare socială de stat obligatorie.

Astfel, la soluţionarea cauzelor cu privire la contravenţiile prevăzute de alin.4 art.162 C.C.A. organele extrajudiciare competente şi instanţele judecătoreşti sînt obligate să verifice dacă contravenientul a respectat sau nu procedura expusă în alineatul precedent.

În hotărârile Guvernului “Cu privire la reglementarea unor genuri de activitate în Republica Moldova” erau indicate organele autorizate cu funcţii de licenţiere pentru desfăşurarea anumitor genuri de activitate care activau în baza “Regulamentului cu privire la modul de eliberare a licenţelor pentru desfăşurarea anumitor genuri de activitate în Republica Moldova”. În lista acestor organe nu figurau ca subiecţi cu drept de licenţiere a genurilor de

541

activitate posesorii mărcilor înregistrate la Agenţia de Stat pentru protecţia proprietăţii industriale (A.G.E.P.I.), care conform art.24 din Legea privind mărcile şi denumirile de origine ale produselor pot transmite prin licenţă altor persoane doar dreptul asupra utilizării mărcii.

Faptul că o întreprindere individuală a înregistrat o marcă la A.G.E.P.I. nu-i acordă dreptul de a elibera licenţe pentru anumite genuri de activitate, ci ea are dreptul doar de a utiliza marca înregistrată.

6. La soluţionarea cazurilor cu privire la contravenţiile administrative prevăzute de

art.162 C.C.A. instanţele judecătoreşti şi organele extrajudiciare abilitate cu asemenea împuterniciri (organele afacerilor interne – alineatele 1 şi 4; organele Ministerului Finanţelor – alineatele 1, 2, 4, 5 şi 7; Fondul Social – alineatul 3; organele ce efectuează înregistrarea de stat a întreprinderilor – alineatul 6 urmează să consulte actele normative respective conform listei din anexa nr.1 (parte componentă a prezentei hotărâri) şi care sînt în vigoare la data adoptării prezentei hotărâri.

ANEXA nr.1

1. Legea nr.845 din 3 ianuarie 1992 “Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi” (cu

modificările ulterioare introduse prin legile: nr.1148 din 04.08.92; nr.159 din 29.06.94; nr.320 din 13.12.94; nr.416 din 29.03.95, nr.672 din 28.11.95; nr.753 din 29.02.96; nr.788 din 26.03.96, nr.1167 din 30.04.97, nr.1291 din 22.07.97, nr.1322 din 25.09.97; nr.1592 din 27.02.98; nr.183 din 28.10.98; nr.237 din 28.10.98; nr.287 din 18.02.99; nr.358 din 15.04.99; nr.394 din 13.05.99), (M.O. nr.2/33 din 15.03.94).

2. Legea nr.588 din 22 septembrie 1995 “Privind mărcile şi denumirile de origine ale produselor” (cu modificările introduse prin Legea nr.1009 din 22.10.96), (M.O. nr.nr.8–9/76 din 08.02.96).

3. Codul fiscal (Titlul I şi II) adoptat prin Legea nr.1163 din 24.04.97 cu modificările prin legile 1570 din 26.02.98; nr.112 din 29.07.98 şi nr.2 din 11.03.99), (M.O. nr.62/522 din 18.09.97).

4. Codul fiscal (Titlul III) adoptat prin legea nr.1415 din 17.12.97 (modificat prin legea nr.112 din 29.07.98 şi nr.12 din 11.03.99), (M.O. nr.nr.40 – 41/288 din 07.05.98).

5. Legea nr.1164 din 24.04.97 “Cu privire la administrarea impozitului pe venit şi pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal ”(modificată prin legea nr.1570 din 26.02.98 şi nr.112 din 29.07.98), (M.O. nr.62/524 din 18.09.97).

6. Legea bugetului asigurărilor sociale de stat nr.1359 din 24.10.97. (M.O. nr.nr.84-85/68 din 18.12.97).

7. Legea nr.332 din 26 martie 1999 “Privind acordarea de licenţe pentru unele genuri de activitate” (modificată prin legea nr.464 din 24.06.99), (M.O. nr.nr.62-64/290 din 17.06.99).

8. Hotărârea Guvernului nr.859 din 13 august 1998 “Cu privire la reglementarea unor genuri de activitate în Republica Moldova”, (M.O. nr.nr.79-80 din 26.08.98).

9. Hotărârea Guvernului nr.582 din 17 august 1995 “Cu privire la reglementarea monopolurilor” (cu modificările ulterioare introduse prin Hotărârile Guvernului nr.783 din 22.11.95; nr.171 din 26.03.96; nr.727 din 30.12.96 şi nr.104 din 28.01.98), (M.O. nr.nr.59-60/472 din 26.10.95).

10. Hotărârea Guvernului nr.50 din 29 ianuarie 1992 “Cu privire la aprobarea Regulamentului înregistrării de stat a întreprinderilor în Republica Moldova.” (cu ulterioarele modificări introduse prin Hotărârea Guvernului nr.641 din 29.09.92; nr.770 din 25.11.92; nr.425 din 14.07.93; nr.640 din 26.08.94; nr.757 din 13.10.94 şi nr.1030 din 08.11.99).

542

11. Hotărârea Guvernului nr.743 din 31 decembrie 1996 “Cu privire la statutul Agenţiei de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale a Republicii Moldova”, (M.O. nr.12 din 20.02.97).

543

CERERI

Judecătoriei _____________ MD-____________________

de la ____________________, domiciliat: ________________

CONTESTAŢIA ÎMPOTRIVA PROCESULUI-VERBAL CU PRIVIRE LA CONTRAVENŢIE

Subsemnatul, ________________, prin prezenta contestaţie solicit: Să fie repusă în termen contestaţia. Să fie admisă contestaţia. Să fie stabilită nulitatea procesului-verbal cu privire la contravenţie nr._______ din

___________, întocmit de agent constatator: _______________________________________.

Motivele întemeierii contestaţiei sunt: În fapt, la data de 2 noiembrie 2009, mie mi-a devenit cunoscut faptul că şeful de post al

Comisariatului de Poliţie al raionului __________, locotenent de poliţie, _________, a fabricat împotriva mea un proces-verbal cu privire la contravenţie nr.____, care se presupune că a fost întocmit pe data de 13 august 2009.

În acest proces-verbal fabricat cu privire la contravenţie, agentul constatator indică: „La data de 19.06.2009, în jurul orelor 20.20, cet. _____________ l-a numit în public cu diferite expresii verbale injurioase, fapt prin care a înjosit onoarea şi demnitatea cet._____________”. Din acest motiv, agentul constatator a încadrat acţiunile, presupus săvârşite de mine, în acţiunea normei materiale contravenţionale şi indiciile calificative ale elementelor constitutive ale contravenţiei, prevăzute de art.69 alin.(1) din Codul contravenţional al Republicii Moldova şi mi-a aplicat sancţiunea sub formă de amendă în mărime de 60 de unităţi convenţionale.

Nu sunt de acord pe deplin cu procesul-verbal cu privire la contravenţie nr.____ fabricat împotriva mea din următoarele considerente:

1. La data de 19.06.2009, în jurul orelor 20.20, eu nu am insultat public nicio persoană. 2. Procesul-verbal este fabricat: pe coperta Dosarului contravenţional al SOPCPR

_________ nr.____ este indicată data: 13.09.2009 (f.d.2 a cauzei nr.4P-45/09), fapt care dovedeşte afirmaţia mea.

3. Procesul-verbal a fost fabricat în absenţa mea, dar în el este indicat faptul precum că eu am refuzat să-l semnez şi să primesc o copie. În acelaşi timp, în materialele cauzei contravenţionale lipsesc dovezile că agentul constatator a întreprins anumite măsuri pentru ca să-mi înmâneze o copie a procesul-verbal întocmit, în modul prevăzut de art.382 alin.(6) din Codul contravenţional al Republicii Moldova.

4. Neconsemnarea în procesul-verbal cu privire la contravenţie, fabricarea datelor şi a faptelor indicate în art.443 din Codul contravenţional al Republicii Moldova are ca efect

544

nulitatea lui. În drept, îmi întemeiez contestaţia pe prevederile art.34, 69,443, 445, 465-468, 473 din Codul contravenţional al Republicii Moldova. Anexa: Copia contestaţiei. „___” __________ 201__ ________________

545

Judecătoriei _____________ MD-___________________

de la ___________________, domiciliat: _______________

CONTESTAŢIA ÎMPOTRIVA DECIZIEI CU PRIVIRE LA

CONTRAVENŢIE

Subsemnatul, _______________, prin prezentă contestaţie solicită: Să fie repusă în termen contestaţia. Să fie admisă contestaţia. Să fie anulată Decizia din procesul-verbal nr.________ din 18 mai 2010 a şefului

_________ privind atragerea mea la răspunderea administrativă pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.240 alin.1 din Codul contravenţional al Republicii Moldova şi aplicarea unei sancţiunii administrative în formă de amendă în mărime de 5 unităţi convenţionale, cu încetarea procesului.

Motivele întemeierii contestaţiei sunt: În fapt, prin Decizia din procesul-verbal nr.___ din 18 mai 2010 a şefului __________,

eu am fost atras la răspunderea administrativă pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.240 alin.1 din Codul contravenţional al Republicii Moldova şi mi-a fost aplicată sancţiunea administrativă în formă de amendă în mărime de 5 unităţi convenţionale.

Cu decizia indicată nu sunt de acord pe deplin din următoarele considerente: La 11 octombrie 2010, ora 0325, eu, fiind la volanul autovehiculului BMV-730, mă

deplasam spre casă pe strada Alba-Iulia spre strada Ion Creangă din mun.Chişinău. În timpul aceasta am fost oprit de către locotenentul de poliţie________ care mi-a luat permisul de conducere şi mi-a eliberat o citaţie pentru data de 13 octombrie 2010. Atunci am şi aflat că am fost sancţionat în baza art.240 alin.1 din Codul contravenţional al Republicii Moldova în formă de amendă în mărime de 5 unităţi convenţionale. Dar copia deciziei în acel moment nu mi-a fost eliberată.

Peste câteva zile mi-au eliberat decizia cu data de 18.05.2010. Dar la data de 18.05.2010 eu nu am săvârşit nicio contravenţie prevăzută de art.240

alin.1 din Codul contravenţional al Republicii Moldova, deoarece am fost după hotarele ţării. În drept, îmi întemeiez contestaţia pe prevederile art. 5, 7, 382, 384, 441, 461-462 ale Codului contravenţional al Republicii Moldova. Anexa: 1.Dovada aflării după hotarele ţării.

2.Copia contestaţiei. Data ____________________ Semnătura__________________

546

COLEGIUL PENAL AL CURŢII DE APEL CHIŞINĂU

de la M. S., domiciliată mun.Chişinău

str. I.N., 57 ap.___

PLÂNGERE (ÎN ORDINEA PREVĂZUTĂ DE ART. 281 CCA)

Prin decizia judecătorului Judecătoriei ________, mun.Chişinău din 5 ianuarie 2004, dna M.S. a fost sancţionată în baza art.1741 alin.(4) CCA cu amendă în mărime de 10 salarii minime (180 lei) în contul statului.

Decizia menţionată este ilegală şi neîntemeiată din următoarele considerente. 1. Conform art.268 alin.(2) CCA, decizia trebuie să conţină expunerea circumstanţelor în care a fost săvârşită fapta, stabilite în cadrul examinării cazului În decizie, instanţa nu a stabilit circumstanţele concrete în care dna M.S. ar fi săvârşit vreo contravenţie, ci a stabilit faptul că „la 01.01.2004 în privinţa M.S. a fost întocmit un proces-verbal pe art.1741 alin.(4) CCA RM precum că ea la 01.01.2004 ora 14:10-15:25 a luat parte activă la măsurile de protest neautorizate în faţa sediului Ambasadei Rusiei de pe bul.Ştefan cel Mare,153, scandând lozinci cu cerinţa plecării armatei Rusiei de pe teritoriul Republicii Moldova”. Altfel spus, dna M.S. a fost trasă la răspundere administrativă nu pentru acţiunile ei care ar constitui o contravenţie, ci pentru acţiunile colaboratorului poliţiei de întocmire în privinţa ei a unui proces-verbal datat cu 01.01.2004. Conform art.9-11 CCA, persoana poate fi trasă la răspundere administrativă numai pentru o faptă săvârşită de ea personal cu vinovăţie şi prevăzută de lege. De aceea dna M.S. a fost trasă la răspundere administrativă şi sancţionată în baza art.1741 alin.(4) CCA nelegal şi neîntemeiat. Mai mult, în decizie instanţa a expus eronat şi conţinutul procesului-verbal. Or, procesul-verbal, datat cu 01.01.2004, nu conţine constatarea care fixează scandarea de lozinci, aşa cum este enunţat în decizia instanţei: „scandând lozinci cu cerinţa plecării armatei Rusiei de pe teritoriul Republicii Moldova” (a se vedea ultima construcţie sintactică din alineatul 1 din Decizie). 2. Procesul-verbal, datat cu 01.01.2004, a fost întocmit cu încălcarea art.242 CCA Astfel, procesul-verbal a fost întocmit în lipsa contravenientei. Dnei M.S. nu i s-au explicat drepturile prevăzute de art.254 CCA, nu i s-a propus să dea explicaţii asupra faptei în săvârşirea căreia se bănuieşte, nu i s-a respectat dreptul de a lua cunoştinţă de procesul-verbal şi a-l semna. Cele menţionate se dovedesc evident prin următoarele probe: Dna M.S. i-a explicat judecătorului că, la 01.01.2004, colaboratorii poliţiei nu i-au întocmit niciun proces-verbal în baza art.1741 alin.(4) CCA şi că a aflat despre procesul-verbal, datat cu 01.01.2004, abia la 5.01.2004.

547

În raportul său din 01.01.2004 adresat comisarului CPS ________, inspectorul de sector E.B. nu a indicat că el, la 1 ianuarie 2004, a întocmit în privinţa dnei M.S. un proces-verbal în baza art. 1741 alin.(4) CCA. Acest fapt nu rezultă nici din cele 3 rapoarte ale colaboratorilor Comisariatului General de poliţie al mun.Chişinău, anexate la materialele cauzei. Cele menţionate se dovedesc şi prin raportul inspectorului de sector G.A. din care rezultă că la 3.01.2004, el i-a înmânat dnei M.S. acasă citaţie pentru a se prezenta la CPS ________ pe data de 5.01.2004 la orele 13:00. La 5.01.2004, dna M.S., la orele 13:00, s-a prezentat, împreună cu apărătorul său, la CPS ________. În incinta CPS ________, lângă secţia de serviciu a comisariatului dna M.S. şi apărătorul ei au fost întâmpinaţi de către inspectorul E.B. şi au plecat imediat, împreună cu el, la judecătoria ________. Numai la insistenţa noastră, în şedinţa de judecată, ni s-a permis să luăm cunoştinţă de procesul-verbal şi să citim materialele anexate la acest act. De aceea indicaţiile inspectorului E.B. din procesul-verbal, precum că dna M.S. „a refuzat de a da careva explicaţii şi de a semna procesul-verbal” nu corespund adevărului şi sunt false. De asemenea, comisarul CPS ________ nu a considerat dovedit faptul săvârşirii contravenţiei prevăzute de art. 1741 alin.(4) CP de către dna M.S. şi nu a dispus trimiterea procesului-verbal în judecată, fapt ce rezultă din însuşi procesul-verbal. 3. În procesul-verbal, datat cu 01.01.2004, se afirmă precum că dna M.S. a luat parte activă la protestul neautorizat de primăria mun. Chişinău sub formă de pichetare a sediului Federaţiei Ruse Însă care anume sunt acele acţiuni ale dnei M.S. ce ar putea fi apreciate ca participare activă în procesul-verbal nu sunt indicate. Or, simpla participare chiar şi la o întrunire neautorizată nu constituie semn care ar caracteriza latura obiectivă a contravenţiei prevăzute de art. 1741 alin.(4) CCA. În afară de aceasta, contravenţia prevăzută de art. 1741 alin.(4) CCA poate fi săvârşită numai cu intenţie, adică persoana trebuie să conştientizeze că participă la o întrunire neautorizată şi să dorească sau să admită participarea sa la o astfel de întrunire. Din materialele cauzei nu rezultă aceste împrejurări. Dna M.S. i-a explicat judecătorului că s-a aflat întâmplător pe trotuarul vis-à-vis de teritoriul Ambasadei Federaţiei Ruse, loc în care se adunaseră peste 300 de oameni. Evenimentele ce se petreceau acolo erau paşnice. Poliţia nu a intervenit pentru a curma aceste evenimente, ea veghea respectarea ordinii publice. Aceste explicaţii sunt confirmate şi de către colaboratorii poliţiei, rapoartele cărora fiind anexate la materialele cauzei. Mai mult, la materialele cauzei nu sunt anexate documente oficiale (hotărârea primăriei sau alte acte) de la primărie care ar confirma faptul că manifestarea despre care se vorbeşte în procesul-verbal este neautorizată. Prezenţa în materialele cauzei a hotărârii autorităţii publice competente despre neautorizarea întrunirii este obligatorie în cazurile contravenţiilor prevăzute de art. 1741 alin.(4) CCA. Or, existenţa hotărârii de neautorizare a întrunirii este o premisă pentru tragerea la răspundere administrativă în baza art.1741 alin.(4) CCA. Pe lângă aceasta, hotărârea de neautorizare a întrunirii este o limitare a realizării dreptului cetăţenilor la libertatea întrunirilor prevăzut de art.40 din Constituţie şi art.11 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale la care Republica Moldova este parte. Având un astfel de caracter hotărârea autorităţii publice de neautorizare a întrunirii poate fi atacată în instanţa de contencios administrativ de persoana în privinţa căreia s-a întocmit proces verbal în baza art.1741 alin.(4) CCA. În astfel de cazuri, persoana nu poate fi trasă la răspundere administrativă în baza art. 1741 alin.(4) CCA până când instanţa de contencios administrativ nu va verifica legalitatea hotărârii de neautorizare a întrunirii. În cauza administrativă a dnei M.S., ultima a fost lipsită şi de acest drept de a-şi apăra libertăţile.

548

4. Motivându-şi decizia, instanţa de judecată a concluzionat că „cerinţa pichetanţilor (inclusiv M.S.) ca armata Rusă să fie retrasă de pe teritoriul Moldovei nu poate fi considerată ca serbare a venirii Anului Nou” O astfel de concluzie nu se bazează pe lege şi constituie o apreciere de ordin politic. Or, conform art.32 din Constituţie, oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau alt mijloc posibil. Concluzionând astfel, instanţa de judecată a sancţionat-o de fapt pe dna M.S. şi pentru opiniile sale, încălcându-i astfel dreptul la libertatea de opinie şi la libera exprimare, prevăzut de art.32 din Constituţie şi de art.10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. 5. Dna M.S. a fost trasă la răspundere administrativă şi sancţionată în legătură cu contravenţia administrativă prevăzută de art. 1741 alin.(4) CCA nelegal şi neîntemeiat, cu încălcarea garanţiilor ce asigură securitatea juridică a ei, prevăzute de CCA, de Constituţie şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. Faptul în cauză constituie un temei evident pentru a enunţa că dna M.S. nu a avut parte de un proces echitabil în accepţiunea art.6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. Din aceste motive, considerăm decizia din 5.01.2004 în privinţa dnei M.S. contrară legii şi urmează a fi anulată cu clasarea cazului pe motiv de lipsă a contravenţiei, prevăzute de art.174 alin.(4) CCA.

În baza celor expuse şi conform art.281 CCA, Cer:

Anularea deciziei judecătorului Judecătoriei ________ din 5 ianuarie 2004, prin care dna M.S. a fost sancţionată în baza art.1741 alin.(4) CCA, şi clasarea procedurii în cazul dat din lipsa contravenţiei prevăzute de art.1741 alin.(4) CCA.

La judecarea plângerii rog să admiteţi participarea apărătorului Gheorghe Ulianovschi.

Data_______________

Semnătura_______________

549

RECURSURI

Colegiului Penal al Curţii de Apel _____

MD-_____________________________ de la ___________________,

domiciliat: ________________________________

RECURS ÎN CAUZĂ CONTRAVENŢIONALĂ (NR.4D-2623/10)

Subsemnatul, ____________________, prin prezentul recurs, solicită: Să fie repus în termen recursul meu. Să fie admis recursul. Să fie casată Hotărârea Judecătoriei _____________ nr.4D-2623/10 din 13

septembrie 2010 cu dispunerea încetării procesului contravenţional.

Motivele întemeierii recursului sunt: În fapt, prin Hotărârea Judecătoriei ____________ nr.4D-2623/10 din 13 septembrie

2010, a fost admis demersul agentului constatator şi mi-a fost înlocuită sancţiunea sub formă de amendă în mărime de 5 unităţi convenţionale, în sumă de 100 de lei, aplicată mie de către agentul constatator la 08.08.2010, pentru comiterea contravenţiei prevăzute de art.240 alin.(1) din Codul contravenţional, pe motivul neexecutării acesteia în termenul stabilit de lege, cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de 6 luni.

Hotărârea indicată a parvenit în adresa mea la data de 04.10.2010, dată din care începe să izvorască termenul de declarare a recursului.

Cu hotărârea indicată nu sunt de acord pe deplin din următoarele considerente: Cauza a fost judecată fără citarea legală a unei părţi (punctul c) art.466 al Codului

contravenţional al Republicii Moldova). In conformitate cu aliniatele 1 şi 2 ale art.455 al Codului contravenţional: „(1) Şedinţa

de judecare a cauzei contravenţionale are loc cu citarea părţilor, în modul prevăzut de prezentul cod. (2) Prezenţa agentului constatator la şedinţa de judecare a cauzei contravenţionale este obligatorie. Neprezentarea agentului constatator, legal citat, fără motive întemeiate şi fără înştiinţarea prealabilă a instanţei duce la încetarea procesului contravenţional, cu emiterea, după caz, a unei încheieri interlocutorii.”

În lunile iunie-septembrie 2010, din motive personale, am fost nevoit să închiriez o locuinţă în sectorul Ciocana mun.Chişinău.

În momentul întocmirii procesului-verbal de către agentul constatator eu am declarat acest fapt, dar el a indicat adresa mea de domiciliu din buletinul de identitate, motiv din care nu am fost legal citat în şedinţa instanţei de fond.

În Hotărârea Judecătoriei ______________ nr.4D-2623/10 din 13 septembrie 2010 se indică: „În şedinţa de judecată ... agentul constatator al PR din mun.Chişinău a ignorat să se prezinte, ...” Din acest motiv şi conducându-se de prevederile legii, instanţa urma să înceteze

550

procesul. Ultimii ani eu sunt angajat în funcţie de şofer la SRL „__________”, aceasta fiind unica

mea sursă de existenţă. În drept, îmi întemeiez recursul pe prevederile art.455, 465-469, 473 ale Codului contravenţional al Republicii Moldova. Anexe: 1.Certificat de la locul de muncă. 2.Copia recursului. Data________________ Semnătura____________

551

Colegiului Penal al Curţii de Apel _____ MD-_____________________________

de la ___________________, domiciliat: ________________________________

RECURS ÎN CAUZA CONTRAVENŢIONALĂ

(nr.4P-46/09)

Subsemnatul, ___________________________, prin prezentul recurs solicită: Să fie admis recursul. Să fie casată încheierea Judecătoriei _____________ din 15 octombrie 2009 cu

dispunerea rejudecării cauzei în primă instanţă.

Motivele întemeierii recursului sunt: În fapt, prin încheierea Judecătoriei ____________ din 15 octombrie 2009, a fost

înlocuită sancţiunea sub formă de amendă în mărime de 50 de unităţi convenţionale aplicată mie de către agentul constatator la 13.08.2009, pentru comiterea contravenţiei prevăzute de art.78 alin.(2) din Codul contravenţional, pe care nu am săvârşit-o, pe motivul neexecutării acesteia în termenul stabilit de lege, cu amendă în mărime dublă de 100 de unităţi contravenţionale, adică 2000 de lei în beneficiul statului.

Încheierea indicată a fost trimisă în adresa mea de către instanţa de judecată la data de 22.10.2009, dată din care începe să izvorască termenul de declarare a recursului.

Cu încheierea indicată nu sunt de acord pe deplin din următoarele considerente: S-a aplicat sancţiunea în alte limite decât cele prevăzute de lege sau nu corespunde

faptei săvârşite sau persoanei contravenientului (punctul g) art.466 al Codului contravenţional al Republicii Moldova).

În conformitate cu punctul a) alin.4 art.34 al Codului contravenţional: „(4) Dacă persoana fizică nu a plătit amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii ei, instanţa de judecată o poate înlocui, după caz, cu: a) amendă în mărime dublă, care însă nu poate depăşi limita maximă a sancţiunii cu amenda prevăzută de norma materială contravenţională sau de prezentul articol; ...”

Limita maxima a sancţiunii cu amenda prevăzută de art.78 alin.(2) al Codului contravenţional este până la 50 de unităţi contravenţionale.

Instanţa de judecată nelegitim mi-a înlocuit sancţiunea sub formă de amendă în mărime de 50 de unităţi convenţionale cu amendă în mărime dublă de 100 de unităţi contravenţionale, depăşind limita maximă a sancţiunii cu amenda prevăzută de norma materială contravenţională.

În drept, îmi întemeiez recursul pe prevederile art.34, 78, 465-468, 473 ale Codului contravenţional al Republicii Moldova. Anexa: Copia recursului. 04 noiembrie 2009 ____________________

552

COLEGIUL PENAL AL CURŢII DE APEL CHIŞINĂU

Recurent: D.S., domiciliat or.__________________,

str.M._______________, ap.____.

Intimat: C.C., domiciliat or._________________, bd. __________________, ap.___.

RECURS ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII

NR.4C-201/09 DIN 10.11.2009 Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani mun.Chişinău nr.4c-201/09 din 10.11.2009, a fost

clasată cauza contravenţională în privinţa lui C.C. conform art.124 alin.2 CCA al RM (redacţia din 23.09.1985).

Cu hotărârea nominalizată nu sunt de acord din următoarele considerente: În fapt, la data de 28.09.2008, în jurul orei 10.00, la intersecţia străzilor M.

Kogălniceanu-Bulgară mun.Chişinău, s-a produs un accident rutier. La faţa locului, s-a stabilit că a avut loc tamponarea dintre automobilele de model Mitsubishi n/î COM 123 condus de şoferul C.C. a.n. 1977, şi VW Passat n/î CNN 309 condus de către D.S. a.n. 1978.

Ulterior, în baza materialelor acumulate, la data de 17.18.2008, în privinţa posesorului automobilului de model Mitsubishi n/î COM 123, a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei administrative prin încălcarea prevederilor art.59 alin.2 al Regulamentul regulilor circulaţiei rutiere din RM, şi în baza procesului-verbal nominalizat, C.C. a fost recunoscut culpabil în săvârşirea contravenţiei administrative prevăzute de art.124 alin.2 din CCA al RM (redacţia din 1985), din motivul expirării termenului de aplicare a sancţiunii administrative cazul a fost clasat.

Nefiind de acord cu decizia instanţei de judecată din 26.02.2009, contravenientul a depus recurs împotriva acestei hotărâri judecătoreşti şi, prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 18.03.2009, recursul a fost admis, a fost casată hotărârea instanţei de fond cu remiterea cauzei la o nouă examinare.

În urma examinării cauzei, instanţa de fond a clasat cauza contravenţională conform art.124 alin.2 din CCA al RM (redacţia din 1985), în privinţa lui C.C. din lipsa contravenţiei administrative.

Considerăm că hotărârea nominalizată este nefondată şi lipsită de suport juridic, deoarece, în baza procesului-verbal de cercetare a contravenţiei administrative şi a schemei de examinare a locului accidentului rutier din 28.09.2008, s-a constatat cu certitudine faptul că anume şoferul C.C. care conducea automobilul de model Mitsubishi n/î COM 123 a încălcat grav prevederile art.59 alin.2 al Regulamentului regulilor circulaţiei rutiere din RM, şi anume, la intersecţia străzilor M.Kogălniceanu-Bulgară mun.Chişinău de semnificaţie neechivalentă, şoferul nominalizat nu a cedat trecerea automobilului VW Passat condus de către D.S., care se deplasa pe drum cu prioritate.

553

Faptul nerespectării regulilor de circulaţie de către C.C. se dovedeşte atât din explicaţiile lui D.S., cât şi din explicaţiile lui C.C. şi ale cet.B.G., care, la momentul producerii accidentului rutier, se afla în automobilul condus de către contravenient, şi care a explicat că, pe data de 28.09.2008, la orele 09.40, aflându-se în calitate de pasager în automobilul de model Mitsubishi n/î COM 123, la intersecţia străzilor M.Kogălniceanu-Bulgară mun.Chişinău, C.C. cotind spre dreapta s-a tamponat cu un automobil de modelul VW Passat n/î CNN 309, care se deplasa din stânga pe str. M.Kogălniceanu mun.Chişinău, cât şi de procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi de schema de examinare a locului accidentului rutier din 28.09.2008.

Astfel, partea descriptivă a deciziei instanţei de fond, din 16.12.2009, contravine cu dispozitivul hotărârii nominalizate, fapt care, conform art.466 alin.2 lit.d) din Codul Contravenţional al RM, serveşte drept temei pentru declararea prezentului recurs şi motiv de casare a hotărârii instanţei de fond, dat fiind faptul că instanţa de judecată face menţiunea că, în cadrul şedinţei judiciare, a fost examinat procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi schema de examinare a locului accidentului rutier din 28.09.2008, însă nu a reflectat pe deplin circumstanţele în care s-a produs accidentul rutier nominalizat, şi faptul că contravenientul C.C. se deplasa pe o stradă cu o intersecţie nedirijată a drumurilor cu semnificaţie diferită, şi conform pct.59 alin.2 al Regulilor circulaţiei rutiere din RM, urma să cedeze trecerea automobilului VW Passat condus de către D.S., care se deplasa pe drum cu prioritate.

De asemenea, în partea descriptivă a deciziei din 16.12.2009, instanţa de fond a dat o apreciere greşită declaraţiilor specialistului H.M., care, chipurile, a declarat că vinovat în comiterea accidentului rutier este şoferul D.S., deoarece specialistul în cadrul şedinţei judiciare nu a făcut asemenea declaraţii, fapt confirmat prin procesul-verbal al şedinţei de judecată, mai mult ca atât, competenţa specialistului care efectuează un Raport de constatare tehnico-ştiinţifică nu este de a stabili cine este vinovat, aceste atribuţii şi competenţe aparţin doar instanţei de judecată, şi nu specialistului sau expertului, care, conform prevederilor art.389-390 din Codul Contravenţional al RM, este persoana neinteresată de rezultatele cauzei contravenţionale, cu suficiente cunoştinţe şi deprinderi speciale pentru a acorda ajutor agentului constatator sau instanţei de judecată (art.389 alin.1 din Codul contravenţional al RM).

Instanţa de judecată nu a dat apreciere unui alt raport de expertiză şi concluziilor expertului T.M., care, conform Raportului de expertiză nr.1972 din 23.07.2009 şi explicaţiilor date în cadrul şedinţei judiciare, a explicat că, chiar dacă conducătorul automobilului VW Passat urma să se deplaseze regulamentar cu o viteză de 60 km/oră, în cazul intrării automobilului Mitsubishi în intersecţie, accidentul nu putea fi evitat, neavând posibilităţi tehnice de a evita accidentul. Prin urmare, concluziile din partea descriptivă a deciziei instanţei de font din 16.12.2009, contravin cu dispozitivul hotărârii nominalizate.

Cu atât mai mult, în conformitate cu prevederile art.462 din Codul contravenţional al RM, instanţa de fond urma să pronunţe o hotărâre legală, întemeiată şi motivată. Însă, din motive neclare, instanţa de fond face trimitere la art.462 din Codul contravenţional al RM, nu a pronunţat o hotărâre, ci o decizie, care urmează să fie apreciată de către instanţa de recurs conform competenţei.

Pornind de la aceste circumstanţe şi în conformitate cu prevederile art.465-466 alin.2 lit.d); 467-468,

Solicit:

Admiterea prezentului recurs. Casarea hotărârii Judecătoriei Râşcani mun.Chişinău nr.4c-201/09 din 10.11.2009, cu emiterea unei noi hotărâri prin care C.C. să fie declarat culpabil de săvârşirea contravenţiei administrative prevăzute de art.124 alin.2 din CCA al RM (redacţia din

554

1985), cu clasarea cazului administrativ din motivul expirării termenului de aplicare a sancţiunii administrative. Anexă:

- copia hotărârii nr.4c-201/09 din 10.11.2009

Data___________________________________ Semnătura recurentului ___________________

555

SESIZĂRI ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE Curţii Constituţionale a Republicii Moldova

Subiectul sesizării: Curtea Supremă de Justiţie

a Republicii Moldova mun. Chişinău,

str.Kogălniceanu, 70

SESIZARE PRIVIND CONSTITUŢIONALITATEA UNEI

SINTAGME DIN ALIN.(6) ART.63 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ,

LA DEMERSUL JUDECĂTORIEI SECT. BOTANICA, MUN. CHIŞINĂU ÎN LEGĂTURĂ CU

SOLUŢIONAREA PLÂNGERII DEPUSE ÎN ORDINEA ART.313 DIN CPP

ÎN CAUZA LUI Ţ.S.

1. În cadrul unui dosar penal, pornit referitor la infracţiunea prevăzută de art.3091 alin.(3) lit.b), c), e) CP, cet. Ţ.S. prin ordonanţa din 13.06.2007, a fost recunoscut în calitate de bănuit în săvârşirea acestei infracţiuni în privinţa lui B.V., fiindu-i tot atunci explicate drepturile şi audiat în calitate de bănuit. Drepturile şi obligaţiile bănuitului sunt prevăzute în art.64 CPP.

2. Potrivit art.63 alin.(2) pct.3) CPP organul de urmărire penală nu este în drept să menţină în calitate de bănuit persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în această calitate mai mult de 3 luni, iar cu acordul Procurorului General şi al adjuncţilor săi, mai mult de 6 luni.

Conform alin.(3) din art.63 CPP la momentul expirării termenului de 3 luni, ori după caz a celor de 6 luni, organul de urmărire penală este OBLIGAT să dispună scoaterea bănuitului de sub urmărire penală, ori să dispună, punerea lui sub învinuire.

Procedura de scoatere a bănuitului de sub urmărire penală este reglementată de art.284 CPP, iar cea de punere sub învinuire de art.280-281 CPP.

Ţinând seama de dispoziţiile acestor norme de procedură penală, procurorul, care, efectua urmărirea penală în cauză, avea obligaţia ca până la 13.09.2007 să-1 pună pe bănuitul Ţ.S. sub învinuirea săvârşirii infracţiunii în cauză, ori după caz, printr-o nouă ordonanţă, cu acordul Procurorului General, ori a adjuncţilor săi să prelungească calitatea de bănuit până la 13.12.2007.

3. Potrivit materialelor dosarului niciun a din obligaţiile enumerate nu au fost exercitate

de procurorul ce efectua urmărirea penală. Deci până la 13.09.2007 bănuitul Ţ.S. nu a fost pus sub învinuire, nu a fost scos de sub urmărirea penală, şi nici nu a fost prelungit termenul de

556

ţinere a lui în calitate de bănuit maxim până la 13.12.2007, ca ulterior ori să fie scos de sub urmărire penală ori să fie pus sub învinuire.

La 06 februarie 2009 procurorul, care efectua urmărirea penală, prin ordonanţă a reluat urmărirea penală şi la pus pe cet. Ţ.S. sub învinuirea în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.3091 alin.(3) lit.b), c), e) din Codul penal.

4. Ordonanţa de punere sub învinuire a lui Ţara S. a fost atacată în ordinea art.2991

CPP cu plângere de către învinuit, care în motivare a invocat că procurorul nu a fost în drept de a relua urmărirea penală şi al pune sub învinuire deoarece au expirat termenele prevăzute de art.63 CPP şi Ţara S. se consideră scos de sub urmărire penală.

Reluarea urmăririi penale este contrară prevederilor art.287 CPP. Conform alin.(1) reluarea poate avea loc numai dacă s-a constatat că nu a existat în fapt cauza care a determinat scoaterea persoanei de sub urmărire penală, iar potrivit alin.(4) reluarea urmăririi penale poate avea loc dacă apar fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în cadrul urmăririi precedente au afectat ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală.

Procurorul ierarhic superior a respins plângerea, motivând că conform art.63 alin.(6) CPP calitatea de bănuit a lui Ţara S. a încetat de drept, prin urmare nu a fost necesară o ordonanţă separată de scoatere a lui de sub urmărire penală.

Încetarea de drept a calităţii de bănuit în legătură cu expirarea termenelor indicate în alin.(2) în cazul acumulării ulterioare a probelor suficiente, nu împiedică punerea persoanei sub învinuire pentru acelaşi fapt.

5. În ordinea art.313 CPP Ţ.S. prin intermediul avocatului U.Gh. a atacat cu plângere

judecătorului de instrucţie, acţiunile procurorului, manifestate prin emiterea ordonanţei de reluare a urmăririi penale şi punerea lui sub învinuire din 06.02.2009, solicitându-se anularea acestor acte procedurale şi scoaterea lui Ţ.S. de sub urmărire penală.

Ca motivare s-a invocat, că reluarea urmăririi penale în cazul lui Ţ.S. şi punerea lui sub învinuire contravine prevederilor art.287 CPP, deoarece s-au adoptat peste termenul prevăzut de lege (maxim într-un an) şi în raport cu dispoziţiile art.230,251 CPP, actele în cauză devin nule.

La fel reluarea urmăririi penale contravine, principiului non bis in idem, ce rezultă din prevederile art.4 al Protocolului 7 al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului, art.7 din Codul penal şi art.22 al Codului de procedură penală.

6. Prin încheierea din 30 decembrie 2009 a Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău, în

temeiul art.7 şi 349 CPP s-a admis demersul avocatului U.Gh. şi s-a sesizat Curtea Supremă de Justiţie cu privire la controlul constituţionalităţii sintagmei „încetarea de drept a calităţii de bănuit în legătură cu expirarea termenelor indicate în alin.(2) art.63 CPP, în cazul acumulării ulterioare a probelor suficiente, nu împiedică punerea persoanei sub învinuire pentru aceeaşi faptă" din art.63 alin.(6) CPP în raport cu art.16, 21, 25 din Constituţia Republicii Moldova.

Totodată s-a suspendat procedura privind soluţionarea plângerii lui Ţara S. şi avocatului depusă în ordinea art.313 CPP împotriva actelor procurorului - ordonanţei de reluare a urmăririi penale şi punerii lui sub învinuire.

7. Prin hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie s-a admis demersul Judecătoriei

sect. Botanica, mun. Chişinău şi s-a decis să se sesizeze Curtea Constituţională referitor la constituţionalitatea sintagmei din alin.(6) art.63 din Codul de procedură penală, cităm:" încetarea de drept a calităţii de bănuit în legătură cu expirarea termenelor indicate în alin.(2) art.63 CPP, în cazul acumulării ulterioare a probelor suficiente, nu împiedică punerea

557

persoanei sub învinuire pentru aceeaşi faptă", încheiat citatul, în raport cu art.art.16, 21, 25 din Constituţia Republicii Moldova.

Curtea Supremă de Justiţie consideră că prevederea citată din alin.(6) este neconstituţională din următoarele considerente.

8. Conform art.16 alin.(1) din Constituţie respectarea şi ocrotirea persoanei constituie

o îndatorire primordială a statului. Această prevedere Constituţională este concretizată în art.10 alin.(1) din Codul de procedură penală, care stipulează că toate organele şi persoanele participante la procesul penal sunt obligate să respecte drepturile, libertăţile şi demnitatea persoanei.

Mai sus s-a menţionat că prin ordonanţa din 13.06.2007 procurorul, ca organ de

urmărire penală, 1-a recunoscut pe cet. Ţ.S. în calitate de bănuit în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.3091 alin.(3) lit.b), c), e) din Codul penal, deci în săvârşirea acţiunilor de tortură faţă de un minor în scopul de a obţine informaţii referitor la o presupusă infracţiune. Bănuitul Ţ.S. a fost audiat privitor la infracţiunea imputată lui.

Potrivit art.63 alin.(2) pct.3 CPP Ţ.S. ca bănuit nu putea fi menţinut în această calitate

mai mult de 3 luni, iar cu acordul Procurorului General ori al adjuncţilor săi mai mult de 6 luni.

Alineatul (3) al art.63 CPP în mod imperativ obligă procurorul că dacă termenul de 3

ori 6 luni a expirat şi nu s-au acumulat probe pentru a pune persoana bănuită sub învinuire, trebuie să dispună prin ordonanţă scoaterea bănuitului de sub urmărire penală, despre ce acesta trebuie să fie informat, obligaţia privind informarea bănuitului. Rezultă din prevederile art.62 alin.(1) pct.10) CPP conform căruia bănuitul are dreptul să fie informat de organul de urmărire penală despre hotărârile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale.

În situaţia în care se prezumă că bănuitul Ţ.S. cunoaşte prevederile art.63 alin.(3) în

sensul obligaţiunii procurorului de al scoate de sub urmărire penală după expirarea a 3 ori a 6 luni, termen în care el nu a fost pus sub învinuire, ultimul obţine dreptul să considere că bănuiala, ori vinovăţia lui în săvârşirea infracţiunii nu s-a confirmat şi şi-a format convingerea şi rezoluţia că procurorul a procedat anume în modul prevăzut de alin.(4) art.63 CPP, prin ordonanţa a dispus scoaterea lui de sub urmărire penală.

Obligaţiunea procurorului de a dispune scoaterea bănuitului după caz, de sub urmărirea

penală rezultă din prevederile art.52 alin.(1) pct.22) CPP, iar conform art.255 alin.(1) CPP la desfăşurarea urmăririi penale, asupra acţiunilor respective procurorul dispune prin adoptarea ordonanţei. Despre necesitatea adoptării ordonanţei motivate în cazul când procurorul trebuie să dispună scoaterea persoanei de sub urmărire penală stipulează şi art.284 alin.(3) CPP.

Astfel, având în vedere dispoziţia art.16 alin.(1) din Constituţie că respectarea şi

ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului, legislatorul, în mai multe norme a procedurii penale, printre care şi cele enunţate mai sus, a statuat obligaţiuni a procurorului ca reprezentant al statului, la efectuarea urmăririi penale în privinţa unei persoane şi garantarea că drepturile acestuia vor fi respectate şi ocrotite.

Dispoziţia alin.(6) art.63 CPP, care prevede că încetarea de drept a calităţii de bănuit în

legătură cu expirarea termenelor indicate în alin.(2), în cazul acumulării ulterioare a probelor

558

suficiente, nu împiedică punerea persoanei sub învinuire pentru acelaşi fapt, s-a inclus în art.63 prin Legea nr.264-XVI din 28.07.2006, întrată în vigoare la 03.11.2006, aceasta este în contradicţie cu art.21 din Constituţie, privind prezumţia nevinovăţiei, precum şi cu art.4 al Protocolului nr.7 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Potrivit art.21 din Constituţie orice persoană, acuzată de un delict este prezumată

nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.

Raportând prevederile art.21 cu starea de fapt a cazului Ţ.S. se prezumă că ultimul, din

momentul ce au expirat termenele aflării lui în calitate de bănuit şi nu i-a fost înaintată învinuirea în săvârşirea infracţiunii imputate, a obţinut dreptul de a considera că bănuiala a dispărut şi nu are nicio restricţie legată de cazul penal. Această încredere că persoana este nevinovată avea dreptul să fie sugerată şi altor cetăţeni.

Dispoziţia nominalizată menţine însă bănuiala acestei persoane în timp şi care este

nedeterminat. Din acest punct de vedere şi din sensul art.21 din Constituţie se deduce o concluzie că

odată ce în termenele prevăzute delege bănuiala persoanei în săvârşirea infracţiunii nu s-a dovedit, procesul judiciar trebuie să se finalizeze cu ordonanţa de scoaterea bănuitului de sub urmărire penală.

Prevederea alin.(6) la care ne referim, de fapt legalizează neîndeplinirea de către

organul de urmărire penală ori de procuror a obligaţiilor privind cercetarea sub toate aspectele, completă, obiectivă şi operativă a tuturor circumstanţelor cauzei, şi aceasta contravine principiului legalităţii procesului penal, precum şi cerinţelor că legea trebuie să fie clară şi previzibilă.

Potrivit art.25 alin.(1) din Constituţie libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt

inviolabile. Această prevedere este desfăşurată în art.22 din Codul de procedură penală care stipulează următoarele:

1) Nimeni nu poate fi urmărit de organele de urmărire penală, judecat sau pedepsit de instanţa judecătorească de mai multe ori pentru aceeaşi faptă.

2) Scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale împiedică punerea repetată sub învinuire a aceleaşi persoane pentru aceeaşi faptă, cu excepţia cazurilor când fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente au afectat hotărârea respectivă.

3) Hotărârea organului de urmărire penală de scoatere a persoanei de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, precum şi hotărârea judecătorească definitivă, împiedică reluarea urmăririi penale, punerea sub o învinuire mai gravă sau stabilirea unei pedepse mai aspre pentru aceeaşi persoană pentru aceeaşi faptă, cu excepţia cazurilor când fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente au afectat hotărârea pronunţată.

Astfel, asigurarea dreptului fundamental al persoanei de a nu fi, urmărit, judecat sau

pedepsit de mai multe ori, include şi situaţia când procurorul era obligat să scoată persoana de sub urmărire penală şi să o informeze despre această acţiune penală. Iar dacă nu a fost exercitată această obligaţiune, în termenii prevăzuţi de lege, persoana, după cum s-a mai menţionat anterior, interpretând principiul asigurării siguranţei sale, este în drept să considere că a fost scoasă de sub urmărire penală. O nouă reluare a acesteia ar putea avea loc numai în

559

baza prevederilor art.287 CPP, precum şi ale art.4 pct.2 din Protocolului nr.7 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Sintagma criticată, dar de fapt integrul alin.(6) face ca dispoziţiile art.63 alin.(3), (4),

(5) să fie omise de procuror şi să nu procedeze în strictă conformitate cu aceste prevederi, să nu se expună prin actul procedural respectiv, şi să menţină persoana bănuită sub o stare de fapt stresantă şi pe un termen nedeterminat.

În sensul prevederilor alin.(6) în vigoare procurorul nu are obligaţia de a proceda în

ordinea art.287 CPP şi art.4 din Protocolul nr.7, dat fiind că urmărirea penală oficial nu a fost încetată. Din aceste puncte de vedere, în conformitate cu art.7 alin.(3), art.39 pct.4) CPP, art.2 lit.d) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, art.4 alin.(1) lit.a), art.16, 38 alin.(1) lit.d); art.39, 62 Codului jurisdicţiei Constituţionale, Curtea Supremă de Justiţie

S O L I C I T Ă :

Examinarea constituţionalităţii sintagmei din art.63 alin.(6) CPP „încetarea de drept a calităţii de bănuit în legătură cu expirarea termenelor indicate în alin.(2), în cazul acumulării ulterioare a probelor suficiente, nu împiedică punerea persoanei sub învinuire pentru acelaşi fapt", în raport cu art.16 alin.(1), art.21, art.25 alin.(1) din Constituţia Republicii Moldova, precum şi art.4 al Protocolului nr.7 al Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.

560

MODELE DE CERERI DE ADRESARE LA CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR

OMULUI

561

CERERE PREZENTATĂ ÎN CONFORMITATE CU

ARTICOLUL 34 AL CONVENŢIEI EUROPENE PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ŞI CU

ARTICOLELE 45 ŞI 47 ALE EGULAMENTULUI CEDO

I. PĂRŢILE

A. RECLAMANTUL

B. ÎNALTA PARTE CONTRACTANTĂ

13. REPUBLICA MOLDOVA II. EXPUNEREA FAPTELOR 14. 1) Prezenta cerere se referă la o decizie irevocabilă a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, emisă la ___.

2) Petiţionarul X este cetăţean al Republicii Moldova. La ___, X, în comun cu cet. Y, a fondat Societatea Comercială ___ S.R.L. (în continuare – SC ___ S.R.L.). Asociatul Y a fost numită în funcţia de Administrator al întreprinderii.

La momentul fondării întreprinderii vizate, capitalul social al acesteia constituia 5400 lei. Ambii fondatori deţineau părţi egale în capitalul social a câte 50%, adică 2700 lei fiecare.

Potrivit rezultatelor fiscale pentru anul 2006, activele SC ___ S.R.L. constituiau circa __milioane de lei şi constau din acţiuni la alte societăţi comerciale.

3) Cu timpul, între X şi asociatul Y. au apărut divergenţe privind eficienţa administrării afacerii comune. Din care cauză, raporturile între asociaţi au devenit tensionate.

4) La 05 aprilie 2007, asociatul Y, în calitatea sa de administrator al Societăţii, a convocat repetat Adunarea Generală a Asociaţilor, dat fiind faptul că asociatul X nu s-a prezentat la Adunarea convocată pentru data de 31 martie 2007. Despre locul şi data Adunării Generale repetate petiţionarul nu a fost informat în mod corespunzător, deoarece comunicarea poştală recomandată, privind data şi locul Adunării, nu i-a fost înmânată. Din această cauză, X nu s-a prezentat la Adunarea Generală repetată. În consecinţă, Adunarea Generală, cu participarea doar a asociatului Y, a calificat absenţa asociatului X ca nemotivată şi a declarat Adunarea ca fiind deliberativă, în temeiul prevederilor statutului şi al p. 90 din Regulamentul societăţilor economice în vigoare la acel moment.

Potrivit procesului-verbal din 05 aprilie 2007 Adunarea Generală a Asociaţilor SC ___S.R.L. la care a participat cu drept de vot doar asociatul Y, deţinător al părţii sociale de 50% din capitalul social, a decis:

562

- majorarea capitalului statutar de la 5400-00 la 10800-00 lei, din contul aportului în sumă de 5400-00 lei al cet. Z;

- admiterea cet. Z în calitate de asociat nou cu parte socială de 50% din capitalul statutar.

Respectiv, partea socială a asociatului X din capitalul social al SC ___ S.R.L. a fost micşorată de la 50% la 25%. La fel şi cota socială a asociatului Y.

5) La ___, Camera Înregistrării de Stat a înregistrat în registrul de stat modificările operate în actele de constituire ale SC ___ S.R.L. şi acestea au devenit oficiale.

Acţiunea civilă în instanţele judiciare economice

6) Considerând deciziile adoptate de Adunarea Generală a S.C. ___ S.R.L. ilegale şi în contradicţie cu Actul de constituire a societăţii, petiţionarul a depus o acţiune în judecată, prin care a cerut:

- anularea procesului-verbal al Adunării Generale a Asociaţilor SC ___ S.R.L. din ___ şi a Deciziei corespunzătoare a Camerei Înregistrării de Stat din ___ privind înregistrarea modificărilor operate în Actul de constituire;

- excluderea cet. Y din rândurile asociaţilor;

- excluderea cet. Z din rândurile asociaţilor.

Acţiunea a fost întemeiată prin următoarele fapte:

a) Adunarea Generală a Asociaţilor din 05.04.2007 nu a fost deliberativă.

În acest sens, petiţionarul a susţinut că nu a fost înştiinţat în mod corespunzător despre data şi timpul convocării Adunării repetate. Conform materialelor dosarului, a fost stabilit faptul că Societatea MOLDTELECOM, responsabilă pentru înştiinţarea telegrafică, a depistat că telegrama nu i-a fost înmânată sub semnătură petiţionarului X, iar persoanele vinovate au fost pedepsite disciplinar pentru încălcările admise.

b) Adunarea Generală a Asociaţilor nu a fost în drept să la decizii privind modificarea Actului Constitutiv fără acordul expres al ambilor asociaţi. Poziţia expusă a fost argumentată prin prevederile care se conţin la p. 6.3. din Actul constitutiv al S. C. ___ S.R.L. şi la p. 91 din Regulamentul societăţilor economice aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 500 din 10.09.91(în vigoare la acel moment). Normele vizate prevăd faptul că modificarea Actului constitutiv al Societăţii Comerciale poate avea loc doar cu acordul expres al ambilor asociaţi cu cote sociale egale. Dat fiind faptul că asociatul X nu şi-a dat acordul nici pentru modificarea statutului, nici pentru majorarea capitalului social şi nici pentru admiterea unui nou asociat, Adunarea Generală n-a fost în drept să decidă asupra majorării capitalului social, cu atât mai mult să admită noi asociaţi, fără acordul petiţionarului. Chiar dacă Adunarea ar fi fost deliberativă în sensul p. 90 din Regulamentul societăţilor economice, Actul constitutiv nu putea fi modificat fără acordul expres al petiţionarului. c) Decizia Adunării Generale a Asociaţilor şi Decizia Camerei Înregistrării de Stat din ___ sunt ilegale, abuzive şi afectează dreptul la proprietate al petiţionarului.

563

Astfel, printr-o pretinsă investiţie de doar 5400 lei, cet. Z a obţinut o cotă socială de 50% în capitalul social al S.C. ___ S.R.L. cu active de circa N milioane lei. Respectiv, cota socială a asociatului X în capitalul social al societăţii comerciale vizate a fost diminuată de la 50% la 25%, fără ca activele societăţii să crească proporţional. În acest mod, petiţionarul fost expropriat şi limitat în alte drepturi în calitate de asociat.

Deciziile instanţelor judecătoreşti economice

7) La ___ Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău a pronunţat Hotărârea în litigiul vizat, prin care a respins integral acţiunea asociatului X ca fiind nefondată. În hotărâre instanţa s-a referit exclusiv la faptul că Adunarea Generală a Asociaţilor S.C. ___ S.R.L. din ___ a fost deliberativă. Însă, instanţa de judecată a omis totalmente să se expună pe marginea argumentelor aduse de către petiţionar cu referire la prevederile p.6.3. al Actului constitutiv şi p. 91 din Regulamentul societăţilor economice, care prevăd explicit că deciziile de genul celor contestate de X în judecată puteau fi adoptate doar cu acordul expres al acestuia în calitatea sa de asociat cu cotă socială egală în capitalul social.

8) Petiţionarul a atacat cu apel Hotărârea Judecătoriei Economice la Curtea de Apel Economică. Prin cererea de apel X a solicitat:

- casarea parţială a hotărârii Judecătoriei Economică de Circumscripţie (în fapt, petiţionarul nu a contestat respingerea acţiunii în partea excluderii din numărul de asociaţi a cet. Y);

- anularea procesului-verbal din 05.04.2007 şi a deciziilor respective ale Adunării Generale a SC ___ S.R.L.;

- anularea Deciziei Camerei Înregistrării de Stat din ___ privind înregistrarea modificărilor corespunzătoare operate în Actul de constituire al SC ___ S.R.L.;

- excluderea din asociaţii SC ___ S.R.L. a cet. Z.

Motivele apelului au fost similare celor aduse în instanţa de fond, şi anume:

- Adunarea Generală a Asociaţilor SC ___ din ___ nu a fost deliberativă, deoarece asociatul X nu a fost înştiinţat în modul stabilit despre convocarea Adunării Generale repetate;

- La adoptarea deciziilor privind modificarea Actului constitutiv al S.C. ___ S.R.L. şi la înregistrarea acestor modificări de către Camera Înregistrării de Stat au fost încălcate prevederile p.6.3. din Actul constitutiv al societăţii comerciale şi a p. 91 din Regulamentul societăţilor economice;

- A fost încălcat dreptul petiţionarului la proprietate prin diminuarea cotei sociale capitalul S.C. ___ S.R.L.

9) La ___, Curtea de Apel Economică a respins apelul şi a menţinut integral hotărârea instanţei de fond. Instanţa de apel a hotărât că Adunarea Generală a fost deliberativă, iar deciziile Adunării au fost legale. Însă, Curtea de Apel Economică nu s-a pronunţat deloc asupra motivelor invocate de petiţionar în cererea de apel despre încălcarea prevederilor p. 6.3. din Actului constitutiv şi ale p. 91 din Regulamentului societăţilor economice.

564

10) Decizia Curţii de Apel Economice a fost atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie. În cererea de recurs petiţionarul a invocat aplicarea eronată a legii de către instanţele de fond şi de apel şi a solicitat examinarea motivelor de bază ale acţiunii, în special:

- Adunarea Generală din 05.04.2007 nu a fost deliberativă; - Deciziile contestate au fost adoptate cu încălcarea prevederilor exprese din p.6.3. din

Actul constitutiv şi ale p. 91 din Regulamentul societăţilor economice; - Încălcarea dreptului petiţionarului la proprietate.

11) La ___, Colegiul Economic al Curii Supreme de Justiţie a declarat recursul inadmisibil. Instanţa s-a expus în decizia sa doar asupra caracterului deliberativ al Adunării Generale a Asociaţilor din 05.04.2007. Însă completul din trei judecători, ca şi instanţele de fond şi de apel, nu s-a pronunţat deloc asupra motivelor de bază ale recursului.

III. EXPUNEREA PRETINSEI SAU PRETINSELOR VIOLĂRI ALE CONVENŢIEI ŞI/SAU ALE PROTOCOALELOR, PRECUM ŞI A ARGUMENTELOR ÎN SPRIJINUL ACESTOR AFIRMAŢII 14. Violarea art.6 § 1 al Convenţiei Europene Articolul 6 § 1 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale prevede: “1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil…de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî… asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil…” Considerăm că judecarea cauzei civile vizate a avut loc cu încălcarea art.6 § 1 al Convenţiei. Art.6 al Convenţiei garantează dreptul la un proces echitabil. Dreptul instituit de textul art.6 al Convenţiei este un drept de ordin procesual, ce presupune apărarea tuturor drepturilor personale şi patrimoniale ale unui subiect de drept, în cadrul procedurilor interne care urmează a fi realizat în cadrul unui proces, cu respectarea imperativă a unor garanţii, ce trebuie să se înscrie în coordonatele unui proces echitabil, în sensul Convenţiei. Curtea a statuat că textul art.6 al Convenţiei obligă instanţele să-şi argumenteze deciziile luate, dar această obligaţie nu are a fi înţeleasă în sensul că ele trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părţilor procesului. Obligaţia de motivare a deciziilor variază în funcţie de natura acestora. „O instanţă nu este obligată să dea un răspuns detaliat la fiecare argument înaintat de justiţiabil; totuşi, dacă o observaţie era esenţială pentru soluţionarea cauzei (în situaţia în care ar fi fost acceptată de tribunal) şi a fost prezentată de părţi întru susţinerea poziţiei lor, atunci tribunalul trebuia să o trateze în mod distinct în hotărârea judecătorească” (Hiro Balani v. Spania No. 1021/2001 din 28 martie 2003). Printr-o decizie motivată, instanţele vor demonstra părţilor că ele au fost ascultate, iar argumentele acestora au fost examinate la luarea deciziei. Mai mult, cerinţa de motivare se atribuie nu numai hotărârii finale, ci aşa cum cerinţa de echitate se atribuie întregii proceduri, şi cerinţa de motivare corespunzătoare se extinde la orice hotărâre adoptată de instanţă. Argumentarea hotărârilor instanţei de fond este crucială pentru că de aceasta depinde realizarea dreptului la contestarea acestei hotărâri. Jurisprudenţa CEDO demonstrează că ignorarea, intenţionată sau neintenţionată, a argumentelor părţilor, inclusiv a celor din cererile de apel şi de recurs, poate echivala cu încălcarea art.6 § 1 din Convenţie (Hiro Balani v. Spania, No. 1021/2001 din 28 martie 2003

565

Tatişvili v. Rusia No. 1509/02 din 22 februarie 2007 ş.a.). În particular, în cauza Tatişvili v. Rusia, Curtea Europeană a considerat că argumentarea superficială a hotărârii de către judecătoria raională şi confirmarea ulterioară a acestei argumentări inadecvate de către instanţa de recurs constituie încălcarea art.6 § 1 din Convenţie. Şi dreptul naţional moldovenesc conţine cerinţe şi norme similare celor menţionate. Astfel, potrivit art.239 din Codul de procedură civilă al RM: “Hotărârea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărârea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţa de judecată”. Art.241, al. (5) al Codului de procedură civilă prevede următoarele: “În motivare se indică: circumstanţele pricinii, constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanţa.” Prin urmare, în motivarea hotărârii instanţa de judecată este obligată să expună conţinutul probelor prin care se confirmă împrejurările ce au importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei. Dacă instanţa, apreciind fiecare probă separat, cât şi pe toate în ansamblu, constată că unele probe prezentate, depoziţii ale martorilor, înscrisuri, nu corespund circumstanţelor invocate de părţi ca temei a cerinţelor şi obiecţiilor sale, urmează să motiveze concluziile despre aceasta. Constatând circumstanţele de fapt ale cauzei, instanţa de judecată califică juridic relaţiile dintre părţi cu indicarea legii care reglementează relaţiile litigioase respective. În partea de motivare, obligatoriu se face trimitere la normele dreptului material, cu indicarea concretă a denumirii legii, numărul articolului, alineatului, literei etc. La ___, Judecătoria Economică de Circumscripţie a emis o hotărâre, prin care a respins acţiunea lui X. Instanţa a decis că Adunarea Generală a Asociaţilor din 05 aprilie 2007 a fost deliberativă. Considerăm că Hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie este extrem de incompletă, deoarece instanţa nu s-a pronunţat deloc asupra motivelor invocate în cerere. Şi anume: A. Petiţionarul nu a fost înştiinţat în mod corespunzător despre data şi timpul convocării Adunării Generale repetate din 05.04.2007. Conform materialelor dosarului, a fost stabilit faptul că Societatea MOLDTELECOM, responsabilă pentru înştiinţarea telegrafică, a depistat că telegrama nu i-a fost înmânată lui X sub semnătură. Deci, asociatul n-a fost înştiinţat corespunzător, după cum este prevăzut de legislaţie şi actele normative despre convocarea repetată a adunării generale. Neglijarea de către instanţă a unui asemenea fapt important demonstrează caracterul superficial al procesului judiciar în cazul vizat. Dacă acest aspect ar fi fost apreciat de către instanţa de judecată în modul stabilit de lege, decizia judecătorească trebuia să fie alta – Adunarea Generală a Asociaţilor S.C. ____S.R.L. din 05.04.2007 trebuia să fie declarată nedeliberativă, adică fără dreptul de adopta decizii. B. Instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra prevederilor legale, invocate de către petiţionar în cerere. Potrivit acestor prevederi, Actul constitutiv al SC ___ S.R.L. nu putea fi modificat fără acordul expres al asociatului X. Codul civil al RM, în art.115, al (1) prevede: „membrul societăţii comerciale are dreptul să participe la conducerea şi la activitatea societăţii în condiţiile stabilite de lege şi de actul de constituire.” Conform p.6.3. din Actul de constituire al societăţii SC ___ S.R.L. „dacă numărul Asociaţilor e mai mic de 3 şi aporturile acestora sunt egale, problema (nota petiţionarului: privind modificarea actului de constituire, majorarea şi reducerea Capitalului social) va fi adoptată numai cu acordul tuturor Asociaţilor Societăţii”.

Mai mult, potrivit prevederilor p. 91 din Regulamentul societăţilor economice aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.500 din 10.09.91, „Dacă numărul asociaţilor este mai mic de 3

566

şi cotele de participare ale acestora sunt egale, chestiunea (nota petiţionarului: se au în vedere chestiunile privind, în particular, modificarea statutului, sporirea şi reducerea fondului statutar... (subpunctele 1, 2, 3, 6, 9 din p. 83 din Regulament)), se rezolvă conform înţelegerii reciproce”. Astfel, este absolut evident că Actul de constituire şi p. 91 din Regulament prevăd acordul expres al ambilor asociaţi cu cote egale la luarea deciziilor de modificare a actului constituire, inclusiv la majorarea capitalului social şi la admiterea unui nou asociat. Dat fiind faptul că petiţionarul nu a dat acordul nici la modificarea actului de constituire, nici la majorarea capitalului social şi nici la admiterea unui nou asociat, Adunarea Generală n-a fost în drept să decidă asupra majorării capitalului social, cu atât mai mult să admită noi asociaţi, fără acordul său expres. Acest aspect are o importanţă crucială pentru soluţionarea cazului, chiar şi în situaţia în care instanţele de judecată ar fi ajuns la concluzia că petiţionarul a fost înştiinţat în mod corespunzător legislaţiei despre convocarea repetată a Adunării Generale a Asociaţilor din 05 aprilie 2007. Aceasta pentru că atât Actul de constituire, cât şi Regulamentul societăţilor economice prevăd categoric că operarea modificărilor în Actul de constituire al S.C. ___ S.R.L. pot avea loc doar cu acordul ambilor asociaţi. C. Decizia Camerei Înregistrării de Stat din ___ este ilegală, deoarece potrivit art.19 al Legii cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor din 05.10.2000, în vigoare la data înregistrării modificărilor Actului constitutiv al SC ___ S.R.L.: “Pentru înregistrarea modificărilor operate în documentele de constituire şi în datele înscrise în Registrul de stat, solicitantul prezintă la oficiul teritorial al Camerei: ...b) decizia fondatorului (proprietarului) privind modificarea documentelor de constituire şi a datelor înscrise în Registrul de stat, adoptată în condiţiile legii şi prevederilor statutare; c) acordul (declaraţia) fondatorilor (proprietarilor) cu privire la modificarea documentelor de constituire şi datelor înscrise în Registrul de stat…”. Prin urmare, Camera Înregistrării de Stat nu avea dreptul să înregistreze modificări ale Actului de constituire ale SC ___ S.R.L., deoarece deciziile Adunării Generale din 05.04.2007 sunt ilegale şi lipsea acordul expres al asociatului X. Însă, judecând cauza civilă vizată, instanţa de judecată nu numai că a dat o apreciere superficială faptelor şi argumentelor invocate de către petiţionar în cerere, dar a omis să se pronunţe asupra unor aspecte esenţiale. În viziunea noastră, aspectele invocate în acţiune şi în cererile de apel şi recurs privind încălcarea prevederilor p. 6.3. din Actul constitutiv şi p. 91 din Regulamentul societăţilor economice sunt cruciale şi esenţiale pentru soluţionarea cauzei. Aceasta pentru că, votul la Adunarea Generală a Asociaţilor nu poate substitui lipsa acordului expres al asociatului X privind operarea modificărilor în Actul de constituire, majorarea capitalului social şi atragerea noilor asociaţi. Confirmarea ulterioară de către instanţele de apel şi de recurs a argumentări inadecvate cu menţinerea hotărârii primei instanţe constituie încălcarea art.6 § 1 din Convenţie. O asemenea examinare superficială a apelului şi recursului de către instanţele corespunzătoare contravine atât prevederilor art.6 § 1 din Convenţie, cât şi legislaţiei şi jurisprudenţei naţionale. Astfel, potrivit Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie Cu privire la practica judiciară ce ţine de respectarea normelor de procedură civilă la întocmirea actelor judecătoreşti în cadrul judecării cauzelor în ordine de apel şi recurs nr.13 din 25.04.2000, “În cazul în care instanţele de apel şi recurs menţin hotărârile primei instanţe şi instanţei de apel în motivarea deciziei este necesar să-şi expună concluzia cu privire la toate argumentele invocate de apelant sau recurent şi, referindu-se la legea respectivă, să întemeieze motivele în legătură cu care instanţa a ajuns la concluzia de a recunoaşte motivele apelului sau recursului neîntemeiate sau care nu sunt bază pentru casarea hotărârii. Este inadmisibilă limitarea instanţelor de apel şi recurs doar la reproducerea în decizie a hotărârii apelate sau recurate, ori

567

la constatarea faptului netemeiniciei apelului sau recursului, deoarece în acest caz decizia apare ca nemotivată şi poate fi susceptibilă pentru casare.”

Violarea Articolului 1 al Protocolului Adiţional nr.1 la Convenţie

Articolul 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale prevede: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.” Sintagma „respectarea bunurilor sale” impune obligaţia statelor contractante de a respecta dreptul de proprietate a persoanelor fizice şi juridice. Ca principiu general, atingerile dreptului de proprietate care încalcă dispoziţiile de protecţie instituite de Articolul 1 decurg din acte ale autorităţilor statale, oricare ar fi acestea: legislative, executive sau judecătoreşti. (Comisia EDO, 4 martie 1980, nr.8387/1978, X c.Allemagne). Conform Legii cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor din 05.10.2000, în vigoare la data înregistrării modificărilor Actului de constituire al SC ___S.R.L., Camera Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale, denumită în continuare Cameră, este unica instituţie publică care, prin intermediul oficiilor sale teritoriale, efectuează, în numele statului, înregistrarea unică a întreprinderilor şi organizaţiilor. Camera Înregistrării de Stat este abilitată de a verifica inclusiv legalitatea actelor prezentate pentru înregistrarea modificărilor în actele constitutive, protejând astfel asociaţii de încălcarea drepturilor lor. La ___, Camera a înregistrat modificările în Actul de constituire al SC ___S.R.L., operate la Adunarea Generală a Acţionarilor din 5 aprilie 2007, încălcând prevederile legislaţiei în vigoare. Şi anume: Potrivit art.19 al Legii cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor din 05.10.2000, în vigoare la data înregistrării modificărilor Actului constitutiv al SC ___ S.R.L.: “Pentru înregistrarea modificărilor operate în documentele de constituire şi în datele înscrise în Registrul de stat, solicitantul prezintă la oficiul teritorial al Camerei: b) decizia fondatorului (proprietarului) privind modificarea documentelor de constituire şi a datelor înscrise în Registrul de stat, adoptată în condiţiile legii şi prevederilor statutare; c) acordul (declaraţia) fondatorilor (proprietarilor) cu privire la modificarea documentelor de constituire şi datelor înscrise în Registrul de stat…”. În cazul SC ___ S.R.L. era imperativ necesar acordul asociatului X la luarea deciziilor legate de majorarea capitalului statutar şi a modificărilor în Actul constitutiv. În cazul în care Registratorul de stat refuza de a înregistra modificările ilegale în Actul constitutiv al SC ___ S.R.L., procesul judiciar ar fi fost evitat. Prin urmare, statul, prin intermediul Camerei Înregistrării de Stat, este direct responsabil de consecinţele ilegale, survenite după înregistrarea deciziilor Adunării Generale din 5 aprilie 2007. În urma deciziei ilegale ale Adunării Generale a Asociaţilor din 5 aprilie 2007, înregistrată de Camera Înregistrării de Stat la ___, a fost lezat dreptul petiţionarului la proprietate care s-a manifestat prin:

- reducerea părţii sociale ce-i aparţinea asociatului X din capitalul social în SC ___ S.R.L. de la 50% la 25%;

- reducerea în jumătate a dreptului petiţionarului, care i-ar fi revenit asupra activelor întreprinderii, care în 2007 constituiau circa N mln. lei;

568

- îngrădirea dreptului petiţionarului la luarea deciziilor legate de activitatea societăţii comerciale vizate, dat fiind pierderea posibilităţii de a influenţa activitatea societăţii comerciale şi a controlului decizional în cadrul adunărilor generale ale asociaţilor.

Astfel, considerăm că petiţionarul a fost lipsit de o parte din proprietatea sa. Este necesar de a menţiona că pretinsa investiţie a lui Y la majorarea capitalului statutar constituie 5400 lei, sumă minoră în comparaţie cu valoarea activelor întreprinderii. Într-una din cauzele sale (Comisia EDO 23 februarie 1995, Gasus Dosier-und Fordertechnik GmbH c/Pays-Bas, &53), Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că noţiunea de “bunuri” din art.1 al Protocolului Adiţional nr.1 nu se limitează în mod sigur numai la proprietatea unor bunuri corporale: alte drepturi şi interese ce constituie active pot fi considerate “drepturi de proprietate”, deci “bunuri”. De asemenea, fosta Comisie a decis că noţiunea de “bunuri” din textul deciziei cuprinde atât bunuri imobile, cât şi mobile. Astfel, Comisia a arătat că acţiunile deţinute de acţionarii societăţilor pe acţiuni, din moment ce au valoare economică, constituie un bun în sensul Convenţiei. Curtea Europeană a decis, cu valoare de principiu, că o acţiune a unei societăţi comerciale, este un bun complex. Ea certifică faptul că deţinătorul ei “posedă” o parte din capitalul social şi drepturile corespunzătoare. Este vorba nu doar de o creanţă asupra activelor sociale, dar şi de alte drepturi, în special dreptul de vot în adunarea generală a acţionarilor şi dreptul de a influenţa activitatea societăţii (CEDO, decizia din 16 ianuarie 2001, Offerhaus et Offerhaus c/Pays-Bas). Astfel, prin reducerea cotei de participare a petiţionarului în cadrul SC ___ S.R.L. de la 50 la 25%, acesta a fost lipsit practic de posibilitatea de a influenţa activitatea societăţii, deoarece conform Legii ceilalţi doi acţionari pot adopta orice hotărâre prin 2/3 din voturile asociaţilor, inclusiv de modificare a Actului de constituire etc. IV. EXPUNERE IN LEGATURA CU PREVEDERILE ARTICOLULUI 35 § 1 DIN CONVENTIE

15. Decizia internă definitivă

1. Decizia din ___ a Curţii Supreme de Justiţie din Republica Moldova

16. Alte decizii

2. Decizia din ___ a Curţii de Apel Economică

3. Hotărârea din ___ a Judecătoriei Economice de Circumscripţie

4. Decizia din ___ a Camerei Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale (instituţie publică de stat).

17. În cauza dată am epuizat toate căile de atac. Potrivit legislaţiei Republicii Moldova, petiţionarul nu mai dispune de nicio cale ordinară sau extraordinară de atac.

V. EXPUNEREA OBIECTULUI CERERII

18. Prin adresarea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sperăm să obţinem:

- Constatarea violării art.6 § 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului;

569

- Constatarea violării art.1 al Protocolului Adiţional nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;

- O justă compensare a prejudiciul material suportat şi a prejudiciului moral. Mărimea compensaţiei urmează a fi precizată.

- Compensarea cheltuielilor legate de asistenţa juridică.

VI. ALTE INSTANŢE INTERNAŢIONALE

19. Capetele de cerere din prezenta plângere nu au fost prezentate spre soluţionare altor organisme internaţionale.

VII. LISTA DOCUMENTELOR ANEXATE LA CERERE

20. a) Procura de reprezentare;

b) Actul de constituire a Societăţii Comerciale ___ SRL din ___;

c) Decizia din ___ a Camerei Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale.

d) Hotărârea din ___ a Judecătoriei Economice de Circumscripţie;

e) Decizia din ___ a Curţii de Apel Economică;

f) Decizia din ___ al Colegiului Economic al Curţii Supreme de Justiţie;

h) Cererea de apel;

i) Cererea de recurs;

VIII. DECLARAŢIA ŞI SEMNĂTURA

21. Declar pe onoare că informaţiile ce figurează în prezentul formular de cerere sunt exacte.

Data_____________________ Semnătura_________________

570

CERERE

ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 34 DIN CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU

APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE AMENDATĂ

DE PROTOCOLUL 11

I – PĂRŢILE A. RECLAMANTUL


13. Republica Moldova

II – EXPUNEREA FAPTELOR

14. La ___, Î.M. ___ şi S.A. ___ au încheiat contractul nr. ___, obiectul căruia fiind stingerea unor obligaţii în raport cu bugetul, agenţii economici, etc. La ___, Î.M. ___ a înaintat o pretenţie către S.A. ___, prin care a cerut achitarea sumei de ______ dolari SUA în termen de 10 zile. Proceduri judiciare de încasare a sumei de bani La ___, Î.M. ___ a înaintat către S.A. ___ o cerere de chemare în judecată privind încasarea sumei de ______ lei şi taxa de stat de 2000 lei. Prin demersul din ___Î.M. ___ a reformulat pretenţia către S.A. ___”, înaintând către petiţionar cerinţa de a încasa suma de ______ lei. La ___, S.A. ___ a înaintat o pretenţie către Î.M. ___ privind nerecunoaşterea unui acord adiţional din ___. La ___, S.A. ___ a înaintat o cerere de chemare în judecată către Î.M. ___ privind respingerea demersului nr._ din ___ şi anularea acordului adiţional din ___. La ___, S.A. ___ a înaintat o cerere de chemare în judecată către Î.M. ___ privind anularea contractului nr.___şi acordului adiţional din ___. Prin hotărârea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___, dosarul nr. ___, a fost admisă cererea de chemare în judecată a Î.M. ___ către S.A. ___ de încasare a datoriei în mărime de ______ lei şi taxei de stat în mărime de ______ lei, şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată reconvenţională a S.A. ___ către Î.M. ___ privind anularea contractului nr. ___şi a acordului adiţional din ___. Din cauza lipsei mijloacelor financiare, S.A. ___ nu a atacat hotărârea din ___, astfel această hotărâre a devenit definitivă şi executorie la ___. Ulterior, Judecătoria economică de circumscripţie Chişinău a eliberat Î.M. ___ titlul executoriu de încasare a datoriei în mărime de _____ lei şi a taxei de stat în mărime de ______ lei.

571

Cerere de informare adresată DEDJ, Oficiul Floreşti La ___, S.A. ___ a depus o cerere către DEDJ, Oficiul Floreşti prin care a cerut certificarea adresării creditorului în Oficiul Floreşti cu titlul executoriu nr. ___din ___pe perioada lunilor mai 2002. Prin certificatul din ___DEDJ, Oficiul Floreşti, S.A. ___ a fost informată că Î.M. ___ a transmis spre executare titlul executoriu nr. ___la ___. Contract de cesiune a creanţei La ___, Î.M. ___ şi S.R.L. ___ au încheiat un contract vizând cesiunea creanţei ce rezulta din contractul nr. ___din ___, în condiţiile stabilite de hotărârea nr. ___din ___. Ulterior, Î.M. ___ a notificat S.A. ___ despre încheierea contractului de cesiune. La ___, S.R.L. ___ a înaintat o pretenţie către S.A. ___ în sumă de ______ lei, plus taxa de stat în mărime de _____ lei. Procedura de indexare a sumei de bani Î.M. ___ a înaintat la Judecătoria economică de circumscripţie Chişinău către S.A. ___ o cerere de indexare a sumei băneşti. Prin încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___ cererea respectivă de indexare a sumei băneşti a fost scoasă de pe rol. Procedura de restabilire a titlului executoriu La ___, Î.M. ___ a înaintat la raionului Floreşti către S.A. ___ o cerere de chemare în judecată pentru restabilirea pierderii titlului executoriu nr. ___. Prin încheierea Judecătoriei Floreşti din ___ a fost respinsă cererea Î.M. ___ către S.A. ___ de reconstituire a procedurii judiciare de executare şi a fost încetată procedura de reconstituire a procedurii judiciare de executare pierdute. Proceduri de eliberare a duplicatului titlului executoriu La ___, Î.M. ___ a înaintat o cerere de eliberare a duplicatului a titlului executoriu din ___nr. ___. Judecătoria economică de circumscripţie a eliberat Î.M. ___ duplicatul titlului executoriu. Procedura de anulare a duplicatelor titlului executoriu La ___, S.A. ___ a înaintat o cerere de anulare a duplicatului titlului executoriu nr. ___. Prin încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie Chişinău din ___, a fost admisă cererea S.A. ___ şi anulat duplicatul titlului executoriu emis în baza cererii Î.M. ___ nr._ din ___. Prin încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie Chişinău din ___, a fost admisă cererea S.A. ___, anulat duplicatul titlului executoriu emis la ___ şi emis un alt duplicat a titlului executoriu. Nefiind de acord cu încheierea din ___, atât Î.M. ___, cât şi S.A. ___ au înaintat cereri de recurs la Curtea de Apel Economică. Prin decizia Curţii de Apel Economice din ___ au fost admise cererile de recurs înaintate, cauza fiind remisă spre rejudecare.

572

Prin încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie Chişinău din 07.12.2004, a fost admisă cererea S.A. ___ de anulare a duplicatului titlului executoriu nr.1/33-2000 şi respinsă cererea Î.M. ___ privind emiterea duplicatului respectiv. La data ___, Î.M. ___ a înaintat o cerere de recurs la încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie Chişinău din ___. Prin încheierea Curţii de Apel Economice din ___ a fost respinsă cererea de recurs a Î.M. ___ şi menţinută încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie Chişinău din ___. Procedura de repunere în termen La ___, Î.M. ___ a înaintat o cerere de repunere în termen a titlului executoriu, eliberat în baza hotărârii din ___. Prin încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___ s-a dispus repunerea în termen a titlului executoriu. Nefiind de acord cu încheierea din ___, S.A. ___ a înaintat o cerere de recurs. Prin decizia Curţii de Apel Economice din ___, a fost admisă cererea de recurs, casată încheierea din ___, cu adoptarea unei noi încheieri prin care cererea Î.M. ___ de repunere în termen a titlului executoriu a fost respinsă. Procedura de revizuire La ___, Î.M. ___ a înaintat o cerere de revizuire la decizia Curţii de Apel Economice din ___, solicitând casarea deciziei supuse revizuirii cu adoptarea unei noi decizii prin care să fie respins recursul înaintat de S.A. ___ la încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___. Prin decizia Curţii de Apel Economice din ___, a fost admisă cererea de revizuire depusă de către Î.M. ___ la decizia Curţii de Apel Economice din ___cu privire la casarea încheierii Judecătoriei de circumscripţie din data de ___ cu privire la repunerea în termen a titlului executoriu privind încasarea de la S.A. ___, or. Floreşti în beneficiul Î.M. ___ a datoriei în mărime de ______ lei. De asemenea, a fost casată decizia Curţii de Apel Economice din ___ şi adoptată o nouă decizie prin care a fost respins recursul S.A. ___ asupra încheierii Judecătoriei economice de circumscripţie din ___de admitere a cererii Î.M. ___ cu privire la repunerea în termen a titlului executoriu, adoptate în pricina civilă iniţiată pe marginea acţiunii Î.M. ___ către S.A. ___ privind încasarea datoriei în mărime de ______ lei şi ______ lei. În final, a fost menţinută încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___ prin care a fost admisă cererea Î.M. ___ cu privire la repunerea în termen a titlului executoriu nr. ___ eliberat în baza hotărârii Judecătoriei economice de circumscripţie din ___. Motivele invocate de instanţa de revizuire sunt următoarele: Probele prezentate de petiţionar demonstrează faptul că reclamantul în cauză a prezentat titlul executoriu privind încasarea de la S.A. ___, or. Floreşti în beneficiul Î.M. ___, mun. Chişinău a datoriei în mărime de RRRR lei în termenele stabilite de legislaţia în vigoare. Toate circumstanţele date fiind confirmate atât prin înscrisuri probatorii anexate la materialele cauzei, şi anume: adeverinţa Oficiului de Executare Floreşti ce confirmă faptul că, la data de ___sub nr ___în registrul parvenirii spre executare a documentelor executorii, a fost înregistrat titlul executoriu nr. ___ din data de ___prezentat spre executare de către creditorul Î.M. ___, şi declaraţia dnei C.S. fiind la acel moment răspunzătoare de înregistrarea documentelor executorii parvenite în adresa Oficiului de Executare Floreşti

573

autentificată notarial la ___şi anexată la materialele cauzei, cât şi prin proba cu martorii, explicaţiile cărora sunt anexate la procesul-verbal întocmit la examinarea cererii de revizuire. Şeful Oficiului de executare Floreşti – dl C.A.– invitat la şedinţa de judecată stabilită pentru examinarea cererii de revizuire a explicat instanţei de judecată că există o asemenea înregistrare privitoare la primirea titlului executoriu nr. ___ din data de ___spre executare la ___, confirmând acest fapt şi prin Registrul de evidenţă a documentelor executorii prezentate de dumnealui instanţei de judecată, inclusiv menţionând că înregistrarea titlului executoriu în cauză a fost făcută şi în Registrul executorului judecătoresc X, căruia i-a fost transmis pentru executare titlul executoriu cu nr._ din ___. La ___, S.A. ___ a înaintat o cerere de recurs la decizia Curţii de Apel Economice din ___. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din ___, a fost restituită fără examinare cererea de recurs declarată de S.A. ___. III. EXPUNEREA PRETINSEI SAU A PRETINSELOR VIOLĂRI ALE CONVENŢIEI ŞI/SAU ALE PROTOCOALELOR, PRECUM ŞI A ARGUMENTELOR ÎN SPRIJINUL ACESTOR AFIRMAŢII: 15. Considerăm că petiţionarului S.A. ___ i-au fost încălcate drepturile prevăzute de Convenţie, după cum urmează: Dreptul la un proces echitabil (art.6 din Convenţie), în particular: Jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg Cauza Popov v. Moldova (no. 2), hotărârea din 6 decembrie 2005:

“44. The right to a fair hearing before a tribunal as guaranteed by Article 6 § 1 of the Convention must be interpreted in the light of the Preamble to the Convention, which, in its relevant part, declares the rule of law to be part of the common heritage of the Contracting States. One of the fundamental aspects of the rule of law is the principle of legal certainty, which requires, among other things, that where the courts have finally determined an issue, their ruling should not be called into question. 45. Legal certainty presupposes respect for the principle of res judicata …, that is the principle of the finality of judgments. This principle insists that no party is entitled to seek a review of a final and binding judgment merely for the purpose of obtaining a rehearing and a fresh determination of the case. Higher courts’ power of review should be exercised to correct judicial errors and miscarriages of justice, but not to carry out a fresh examination. The review should not be treated as an appeal in disguise, and the mere possibility of there being two views on the subject is not a ground for re-examination. A departure from that principle is justified only when made necessary by circumstances of a substantial and compelling character.”

Legislaţia naţională

Codul de procedură civilă al Republicii Moldova în redacţia din 12 iunie 2003 Titlul III

Căile de atac al hotărârilor judecătoreşti Capitolul XXXIX

Revizuirea hotărârilor Articolul 449. Temeiurile declarării revizuirii Revizuirea se declară în cazul în care:

574

b) au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute petiţionarului anterior; c) după emiterea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri probatoare care au fost reţinute de un participant la proces sau care nu au putut fi prezentate instanţei într-o împrejurare ce nu depinde de voinţa participantului la proces; Articolul 450. Termenele de depunere a cererii de revizuire. Calcularea lor Cererea de revizuire se depune: c) în termen de 3 luni din ziua când persoana interesată a luat cunoştinţă de circumstanţele sau faptele esenţiale ale pricinii care nu i-au fost cunoscute anterior şi nu i-au putut fi cunoscute – în cazurile prevăzute la art.449 lit.b); d) în termen de 3 luni din ziua în care s-a descoperit înscrisul respectiv – în cazurile prevăzute la art.449 lit.c); Soluţia favorabilă petiţionarului Prin decizia Curţii de Apel Economice din __, definitiv şi irevocabil, s-au dispus următoarele:

- casarea încheierii din ___, - respingerea cererii Î.M. ___ de repunere în termen a titlului executoriu.

Prin omiterea termenului de înaintare a titlului executoriu spre executare forţată şi prin respingerea cererii de repunere în termen, obligaţia S.A. ___ către Î.M. ___ de a plăti suma respectivă de bani a devenit naturală/imperfectă. Astfel, creditorul nu are la dispoziţie mijloace juridice ofensive, în particular acesta nu poate obţine sprijinul forţei de constrângere a statului pentru a-şi realiza dreptul de creanţă, împotriva voinţei debitorului, fiind lipsit, în principal, de dreptul la acţiune în sens material. Obligaţia respectivă, deşi iniţial perfectă, şi-a pierdut dreptul la acţiune în sens material, ca efect a neexercitării acesteia în interiorul termenului de prescripţie extinctivă. Prin decizia Curţii de Apel Economice din ___ s-a dispus următoarele: - casarea deciziei Curţii de Apel Economice din ___; - adoptarea unei noi decizie prin care a fost respins recursul S.A. ___ asupra încheierii Judecătoriei economice de circumscripţie din ___ de admitere a cererii Î.M. ___ cu privire la repunerea în termen a titlului executoriu, adoptate în pricina civilă iniţiată pe marginea acţiunii Î.M. ___ către S.A. ___ privind încasarea datoriei în mărime de ______ lei şi ______ lei. În urma admiterii cererii de revizuire, obligaţia S.A. ___ către Î.M. ___ de a plăti suma respectivă de bani a devenit perfectă, astfel creditorul este în drept să ceară şi să obţină sprijinul forţei de constrângere a statului pentru a-şi realiza dreptul de creanţă. Motivele reţinute în decizia Curţii de Apel Economice din __ nu justifică revizuirea deciziei finale şi irevocabile, deoarece, pe de o parte, circumstanţele sau faptele invocate au fost şi au putut fi cunoscute anterior, pe de altă parte, înscrisurile la care a făcut referire instanţa de judecată au putut fi prezentate anterior. Instanţa naţională a trecut cu vederea chestiunea nerespectării de către Î.M. ___ a termenului de înaintare a revizuirii. Luând în considerare cele menţionate, prin pronunţarea deciziei Curţii de Apel Economice din ___, a fost încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, deoarece nu a fost respectat principiul res judicata, adică principiul finalităţii hotărârilor judecătoreşti, în cazul de faţă a deciziei Curţii de Apel Economice din ___. Dreptul la respectul dreptului de proprietate (art.1 al Protocolului nr.1), în particular: În Hotărârea din 6 decembrie 2005, cauza Popov v. Moldova (nr.2), Curtea a reiterat următoarele:

575

“57. The Court reiterates that a judgment debt may be regarded as a “possession” for the purposes of Article 1 of Protocol No. 1 (see, among other authorities, Burdov v. Russia, no. 59498/00, § 40, ECHR 2002-III, and the cases cited therein). Furthermore, quashing such a judgment after it has become final and unappealable will constitute an interference with the judgment beneficiary’s right to the peaceful enjoyment of that possession” După cum am menţionat, creanţa S.A. ___ faţă de Î.M. ___ a devenit naturală/imperfectă. Astfel, prin pronunţarea deciziei Curţii de Apel Economice din ___, a avut loc o interferenţă în dreptul de proprietate al S.A. ___, nejustificată în condiţiile paragrafului 2 al art.1. IV. EXPUNEREA ÎN LEGĂTURĂ CU PREVEDERILE ART.35 DIN CONVENŢIE 16. Decizii interne definitive:

- decizia Curţii de Apel Economice din ___. 17. Alte decizii:

− încheierea Curţii Supreme de Justiţie din ___; − decizia Curţii de Apel Economice din ___; − încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___; − decizia Curţii de Apel Economice din ___; − încheierea Curţii de Apel Economice din ___; − încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie Chişinău din ___; − decizia Curţii de Apel Economice din ___; − încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie Chişinău din ___; − încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie Chişinău din ___; − încheierea Judecătoriei Floreşti din ___; − încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___; − hotărârea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___.

18. Dispuneţi sau aţi dispus de un recurs pe care nu l-aţi exercitat? Dacă da, care şi pentru ce motiv acesta nu a fost exercitat? – toate căile interne de recurs au fost epuizate. V. – EXPUNEREA OBIECTULUI CERERII ŞI A PRETENŢIILOR PROVIZORII ÎN VEDEREA UNEI SATISFACŢII ECHITABILE 19. Rugăm să fie recunoscut faptul că Republica Moldova a violat drepturile petiţionarului S.A. ___ prevăzute de articolul 6.1. al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi de articolul 1 al Protocolului Adiţional la Convenţie. Pretenţiile de ordin pecuniar şi nepecuniar vor fi prezentate ulterior. VI. ALTE INSTANŢE INTERNAŢIONALE CARE EXAMINEAZĂ SAU AU EXAMINAT CAZUL 20. Nu am prezentat în faţa unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare capetele de cerere din prezenta cerere. VII. LISTA DOCUMENTELOR

1. Contractul din ___; 2. Acordul adiţional din ___; 3. Actul nr. 1460/99 din ___; 4. Dispoziţii de plată;

576

5. Acte de verificare din ___; 6. Act de verificare din ___; 7. Pretenţia Î.M. ___; 8. Informaţia de la Departamentul Statistică din ___; 9. Cererea de chemare în judecată din ___; 10. Încheierea de primire a cererii de chemare în judecată; 11. Demersul reclamantului din ___; 12. Cererea de amânare a examinării cauzei; 13. Pretenţia S.A. ___ din 24.01.2000; 14. Cererea de chemare în judecată reconvenţională din ___; 15. Referinţa la cererea de chemare în judecată reconvenţională; 16. Cererea de chemare în judecată reconvenţională din ___; 17. Referinţa la cererea de chemare în judecată reconvenţională; 18. Hotărârea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___; 19. Titlul executoriu; 20. Cerere de eliberare a duplicatului titlului executoriu; 21. Cerere de primire spre executare a titlului executoriu din ___; 22. Duplicatul titlului executoriu; 23. Contractul de cesiune din ___; 24. Notificarea despre cesiune; 25. Procura nr. ___din ___; 26. Pretenţia din ___; 27. Extrasul din ordinul nr._ din ___; 28. Scrisoarea DEDJ Floreşti din ___; 29. Încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___; 30. Adresarea S.A. ___ din ___; 31. Înştiinţarea Judecătoriei Floreşti din ___; 32. Referinţa la cererea despre restabilirea pierderii titlului executoriu; 33. Înştiinţarea DEDJ Floreşti din ___; 34. Adresarea S.A. ___ din ___; 35. Înştiinţarea Judecătoriei Floreşti; 36. Cererea S.A. ___ din ___ adresată DEDJ Floreşti; 37. Certificatul DEDJ Floreşti din ___; 38. Adresarea Judecătoriei Floreşti din ___; 39. Răspunsul Judecătoriei economice de circumscripţie din ___; 40. Cerere de anulare a duplicatului titlului executoriu din ___; 41. Procura nr._ din ___; 42. Telegrama; 43. Încheierea Judecătoriei Floreşti din ___; 44. Încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___; 45. Încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___; 46. Referinţa la cererea de anulare a titlului executoriu din ___; 47. Încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___; 48. Titlul executoriu din ___; 49. Adresarea Î.M. ___ către DEDJ Floreşti din ___; 50. Procura nr._ din ___; 51. Încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___; 52. Titlul executoriu; 53. Adresarea S.A. ___ din ___; 54. Cererea de recurs a Î.M. ___ din ___;

577

55. Cererea de recurs a S.A. ___ din ___; 56. Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___; 57. Răspunsul DEDJ Floreşti din ___; 58. Încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___; 59. Cererea de recurs a Î.M. ___ din ___; 60. Referinţa S.A. ___ din ___; 61. Înştiinţarea Curţii de Apel Economice; 62. Încheierea Curţii de Apel Economice din ___; 63. Citaţie; 64. Cererea Î.M. ___ din ___de repunere în termen; 65. Încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din ___; 66. Cererea de recurs a S.A. ___ din ___; 67. Citaţie; 68. Decizia Curţii de Apel Economice din ___; 69. Cererea de revizuire din ___; 70. Citaţie; 71. Decizia Curţii de Apel Economice din ___; 72. Cererea de recurs a S.A. ___ din ___; 73. Încheierea Curţii Supreme de Justiţie din ___; 74. Procura de reprezentare.

VIII. DECLARAŢIA ŞI SEMNATURA

C

578




I. PĂRŢILE A. RECLAMANTUL


13. Republica Moldova

II. EXPUNEREA FAPTELOR

14. J.A., împreună cu membrii familiei sale – C.C., C.I. şi J.L. –, se aflau la evidenţă pentru

îmbunătăţirea condiţiilor de trai în cooperativa ___. Petiţionara era atestată sub numărul 1 (unu) în rândul existent.

Prin hotărârea Asociaţiei ___ din ___ au fost repartizate două apartamente cooperativei ___ în legătură cu faptul că cooperativa a participat cu surse băneşti la construcţia acestor două apartamente.

Prin hotărârea comună din ___a administraţiei şi a Comitetului sindical al cooperativei ___, apartamentul compus din trei odăi numărul __, strada Bănulescu Bodoni numărul _, Chişinău, a fost repartizat familiei J.

Prin decizia Preturii sectorului Centru a municipiului Chişinău (în continuare mun.Chişinău) nr. ___ din ___, familiei M. i-a fost eliberat bonul de repartiţie nr. ___ a apartamentului numărul __, strada Bănulescu Bodoni numărul __, Chişinău.

La. ___, Primăria mun.Chişinău, prin decizia nr.__, a anulat, în baza recursului Procuraturii sectorului Centru, decizia Preturii sectorului Centru nr.__ din ___.

Proceduri judiciare 1995 - 1997: La data de ___, Direcţia Locuinţe şi repartizare a spaţiului locativ a Primăriei Chişinău

s-a adresat în Judecătoria Râşcani, mun.Chişinău, cu o acţiune către M.Gh. şi M.V. privind recunoaşterea nulităţii bonului de repartiţie a spaţiului locativ nr. ___ eliberat pârâţilor M.Gh. şi M.V. pentru apartamentul numărul __, pe strada Bănulescu-Bodoni, __, mun.Chişinău.

579

Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani din ___, a fost respinsă cererea de chemare în judecată a Direcţiei evidenţă şi repartizare a spaţiului locativ a Primăriei mun.Chişinău către M. Gh. şi M.V. de recunoaştere a nulităţii bonului de repartiţie a spaţiului locativ.

Prin decizia Colegiului Civil al Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova din ___, a fost respins recursul Direcţiei evidenţă şi repartiţie a spaţiului locativ al Primăriei mun.Chişinău şi al procurorului sectorului Râşcani, mun.Chişinău, cu menţinerea în vigoare a hotărârii Judecătoriei Râşcani, mun.Chişinău din ___.

La ___, procurorul general al Republicii Moldova a declarat în Plenul Curţii Supreme de

Justiţie recurs în anulare prin care a solicitat anularea hotărârii Judecătoriei Râşcani, mun.Chişinău, din ___ şi a deciziei Colegiului civil al Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova din ___ cu remiterea cauzei la o nouă examinare.

Prin hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din ___, recursul în anulare declarat de procurorul general a fost admis, hotărârea Judecătoriei Râşcani mun.Chişinău din ___ şi decizia Colegiului civil al Judecătoriei Supreme din ___ au fost anulate cu remiterea pricinii spre rejudecare în Judecătoria Centru mun. Chişinău.

Proceduri judiciare 1997 - 2001: La data de ___, J.A. a înaintat o cerere suplimentară de chemare în judecată, prin care a

cerut recunoaşterea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, transmitere-primire în proprietare privată lui M.Gh. a apartamentului nr.__ de pe strada Bănulescu-Bodoni, ___ precum şi recunoaşterea nulităţii adeverinţei de proprietate pe imobilul respectiv.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru din ___, cererea de chemare în judecată înaintată de Direcţia evidenţă şi repartiţie a spaţiului locativ, cerinţele lui A.J., care a susţinut şi cerinţele din cererea iniţială de chemare în judecată, au fost admise integral. Bonul de repartiţie nr.__, eliberat la ___ lui M.Gh. pentru instalarea în apartamentul nr.__ din str. Bănulescu-Bodoni. __, a fost recunoscut nul. Concomitent s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare, transmitere-primire a locuinţei litigioase în proprietatea lui M. Gh. şi a altor membri ai familiei. Gh. M., împreună cu membrii familiei sale, au fost evacuaţi din spaţiul locativ cu instalarea în acest imobil a lui A.J.

Prin încheierea Judecătoriei Centru din ___, mun.Chişinău s-a explicat faptul că, prin hotărârea adoptată la ___, se are în vedere evacuarea familiei M. fără acordarea altui spaţiu locativ, deoarece spaţiul locativ din căminul de pe strada Calea Ieşilor, în care a locuit anterior familia M., a fost ocupat de alte persoane.

Prin decizia Tribunalului Chişinău din ___, a fost admisă cererea de apel declarată de Gh. şi V.M. Hotărârea Judecătoriei sectorului Centru mun.Chişinău din ___ a fost casată şi s-a emis o hotărâre nouă prin care acţiunile cu privire la declararea nulităţii bonului de repartiţie, declararea nulităţii contractului de privatizare şi evacuarea familiei M. cu instalarea familiei J. în spaţiul locativ de pe str.Bănulescu-Bodoni au fost respinse ca neîntemeiate.

Prin decizia Colegiului civil al Curţii de Apel al Republicii Moldova din ___, a fost admis recursul declarat de A.J., decizia Tribunalului Chişinău din ___ a fost casată cu remiterea cauzei la rejudecare în ordine de apel în Tribunalul Chişinău. Motivul admiterii recursului a constat în faptul că instanţa de apel, în decizia din ___, nu a făcut expunere în privinţa încheierii instanţei de fond din ___, prin care s-a explicat că evacuarea familiei M. din apartamentul litigios se efectuează fără acordarea altui spaţiu locativ.

Prin decizia Tribunalului Chişinău din ___, a fost respins apelul declarat de Gh. şi V.M. cu menţinerea în vigoare a hotărârii şi încheierii Judecătoriei Centru, mun.Chişinău, respectiv, din ___ şi ___.

580

Prin decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___, a fost respins recursul lui Gh.M. cu menţinerea în vigoare a deciziei Tribunalului Chişinău din ___. Decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___ a devenit definitivă şi irevocabilă.

Prin încheierea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din ___ a fost respinsă cererea de revizuire declarată de Gh.M., iar prin decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___ a fost respinsă contestaţia în anulare depusă de Gh.M.

La 25 ianuarie 2001, prim-adjunctul procurorului general, în baza plângerii lui Gh. M., în temeiul art.332-333 din Codul de procedură civilă, a declarat recurs în anulare în Curtea Supremă de Justiţie prin care a solicitat anularea deciziei Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___ şi a altor hotărâri adoptate în cauză cu remiterea pricinii la o nouă examinare în fond.

Prin decizia Colegiului civil al Curţii Supreme de Justiţie din ___, recursul în anulare declarat de prim-adjunctul procurorului general a fost respins cu menţinerea în vigoare a deciziei Colegiului civil al Curţii de Apel al Republicii Moldova din ___.

La ___, procurorul general, în baza plângerii V.M. şi în conformitate cu art.332-333 CPC, a declarat recurs în anulare în Plenul Curţii Supreme de Justiţie prin care a solicitat modificarea hotărârilor judiciare pe cauza dată în partea evacuării familiei M. din imobil fără acordarea altui spaţiu locativ, cu obligarea organelor abilitate de a-i acorda familiei M. spaţiu locativ echivalent cu cel deţinut anterior de până la instalarea în locuinţa de pe str. Bănulescu - Bodoni sau acordarea încăperii ocupate anterior.

Prin hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din ___, a fost admis parţial recursul în anulare, cu casarea deciziilor Curţii Supreme de Justiţie din ___, Curţii de Apel din ___, Tribunalului Chişinău din ___, hotărârii şi încheierii Judecătoriei sectorului Centru din ___ şi ___ în partea evacuării familiei M. din apartamentul nr.__ de pe str.Bănulescu-Bodoni, __ din mun.Chişinău fără acordarea altui spaţiu locativ cu remiterea în această latură la rejudecare în prima instanţă. În rest, a fost menţinută decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___.

Eliberarea ordinului de repartiţie: La data de ___, Primăria mun. Chişinău a eliberat ordinul de repartiţie nr.__ în baza

deciziei Primăriei mun. Chişinău nr__ din ___ petiţionarei J.A. cu dreptul de a se instala pe adresa – Chişinău, strada Bănulescu Bodoni nr.__ apartamentul __ cu trei odăi, cu următoarea componenţa a familiei: C.C., C.I. şi J.L.

Procedurile judiciare 2002 - 2004: Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din ___, a fost admisă cererea de

chemare în judecată a petiţionarei A. J. Către V.M., M. şi O.M. şi S.A. ___ şi s-a dispus evacuarea pârâţilor V.M., S.M. şi O.M. din apartamentul numărul __ strada Bănulescu Bodoni, __, mun.Chişinău cu acordarea altui spaţiu locativ.

Nefiind de acord cu soluţia instanţei de fond, V.M. a depus o cerere de apel la Curtea de Apel Chişinău.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 mai 2004, a fost respinsă cererea de apel declarată de V.M. la hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din ___. Hotărârea instanţei de fond a fost menţinută fără modificări.

Nefiind de acord cu soluţia instanţei de apel, V.M., S.M., O.M. au depus o cerere de recurs la Curtea Supremă de Justiţie.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___, a fost respinsă cererea de recurs declarată de V.M., S.M., O.M. la decizia Curţii de Apel Chişinău din ___. Decizia instanţei de fond şi de apel a fost menţinută fără modificări.

581

Acţiunea V.M. despre încasarea sumei V.M. a depus în instanţa de judecată cerere împotriva A.J., S.A. ___ privind încasarea

sumei. În motivarea cererii reclamanta V. M. a invocat faptul că, în apartamentul nr.__str. Bănulescu Bodoni mun. Chişinău, de unde urmează a fi evacuată familia M. şi instalată familia J., reclamanta a efectuat un şir de lucrări de finisare şi reparaţii, suportând cheltuieli enorme, fapt probat şi prin răspunsul companiei S.A. ___ din ___.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru din ___, acţiunea a fost admisă parţial, s-a încasat de la S.A. ___ în folosul lui M.V. ______ lei şi taxa de stat în sumă de FF lei şi în folosul statului s-a încasat taxa de stat în sumă de ______ lei.

Prin hotărârea suplimentară din ___, s-a încasat de la S.A. ___ în folosul lui M.V. cheltuieli de judecată în sumă de ______ lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din ___, a fost admis apelul declarat de S.A. ___, casată hotărârea Judecătoriei Centru din ___ şi hotărârea suplimentară din ___ şi a fost emisă o nouă hotărâre prin care cererea de chemare în judecată a V.M. către A. J., S.A. ___ privind încasarea sumei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Decizia instanţei de apel nu a fost contestată cu recurs şi a devenit definitivă şi irevocabilă.

Procedura de executare: La data de ___, Judecătoria Centru a emis titlul executoriu nr.__, în care se prevedea

evacuarea următoarelor persoane: M.V., M. S. şi M. O. din apartamentul numărul __ din strada Bănulescu-Bodoni, __, mun.Chişinău.

S.A. ___ s-a angajat să acorde lui M.V., M. S. şi M. O. o încăpere cu suprafaţa de 17,7 m2 amplasată pe bd.Dacia, ___, odaia ___.

În luna ___, J. a înaintat spre executare forţată titlul executoriu nr. __ Departamentului de Executare a Deciziilor Judiciare, Direcţia Râşcani.

Procedura de revizuire în baza cererii din ___ depuse de V.M., S.M. şi O.M.: La ___, V.M., S.M. şi O.M. au depus o cerere de revizuire a următoarelor hotărâri şi

decizii:

- hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din ___, - decizia Colegiului civil al Curţii Supreme de Justiţie din ___, - decizia Curţii de Apel al Republicii Moldova din ___, - decizia Tribunalului Chişinău din ___, - hotărârea Judecătoriei Centru din ___,

solicitând admiterea cererii de revizuire, casarea tuturor hotărârilor nominalizate cu

adoptarea unei noi hotărâri. Prin hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din ___, cererea de revizuire din ___

a fost admisă. Motivele de admitere a acestei cereri de revizuire, ce se conţin în hotărârea Plenului

Curţii Supreme de Justiţie din ___, sunt următoarele:

- În procesul examinării cauzei şi după examinarea acesteia au devenit cunoscute unele circumstanţe privitoare la costul estimativ de piaţă al apartamentului în litigiu, o

582

parte din care, datorită investiţiilor considerabile efectuate de familia M., a devenit proprietate a acestea. În acest sens raportul de evaluare a bunului imobil, efectuat de experţi licenţiaţi ai bursei de valori „Lara”, constituie circumstanţele prevăzute de art.449 lit.c) CPC.

- La data adoptării hotărârii primei instanţe şi ulterior la examinarea cauzei de către alte instanţe fiul pârâţilor S., ulterior şi soţia acestuia O. au devenit membri ai familiei M. şi prin hotărârile adoptate li s-au lezat drepturile lor fără a fi atraşi în proces. Circumstanţa indicată de asemenea constituie temei de admitere a cererii de revizuire conform lit.g), art.449 din Codul de procedură civilă.

Astfel, din motivele expuse, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a considerat cererea de

revizuire declarată „admisibilă”. Prin hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din ___, s-a hotărât casarea

următoarelor hotărâri şi decizii:

- hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din ___, - decizia Colegiului Civil al Curţii Supreme de Justiţie din ___, - decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___, - decizia Tribunalului din ___, - decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___, - decizia Tribunalului Chişinău din ___, - hotărârea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din ___, - încheierea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din ___, - hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din ___.

Petiţionara J.A. a luat cunoştinţă de hotărârea redactată a Plenului Curţii Supreme de

Justiţie din ___la data de ___.

III. EXPUNEREA PRETINSEI SAU A PRETINSELOR VIOLĂRI ALE CONVENŢIEI ŞI/SAU ALE PROTOCOALELOR, PRECUM ŞI A ARGUMENTELOR ÎN SPRIJINUL ACESTOR AFIRMAŢII:

15. Considerăm că petiţionarilor J.A., C.C., C.I. şi J.L. le-au fost încălcate drepturile

prevăzute de Convenţie, după cum urmează: Dreptul la un proces echitabil (art.6 din Convenţie), în particular:

În Hotărârea din 6 decembrie 2005 pe cauza Popov v. Moldova (nr. 2), Curtea a reiterat următoarele:

“44. The right to a fair hearing before a tribunal as guaranteed by Article 6 § 1 of the Convention must be interpreted in the light of the Preamble to the Convention, which, in its relevant part, declares the rule of law to be part of the common heritage of the Contracting States. One of the fundamental aspects of the rule of law is the principle of legal certainty, which requires, among other things, that where the courts have finally determined an issue, their ruling should not be called into question. 45. Legal certainty presupposes respect for the principle of res judicata …, that is the principle of the finality of judgments. This principle insists that no party is entitled to seek a review of a final and binding judgment merely for the purpose of obtaining a rehearing and a fresh determination of the case. Higher courts’ power of review should be exercised

583

to correct judicial errors and miscarriages of justice, but not to carry out a fresh examination. The review should not be treated as an appeal in disguise, and the mere possibility of there being two views on the subject is not a ground for re-examination. A departure from that principle is justified only when made necessary by circumstances of a substantial and compelling character.”

Prin decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___ s-a dispus definitiv şi

irevocabil următoarele: anularea bonului de repartiţie nr.__, eliberat la ___ lui M.Gh. pentru instalarea în apartamentul numărul, __, strada Bănulescu-Bodoni, __, mun. Chişinău; anularea contractului de vânzare-cumpărare, transmitere-primire a apartamentului litigios de către M. Gh.; evacuarea lui Gh.M. împreună cu membrii familiei sale din apartamentul litigios; instalarea în apartamentul litigios a familiei J.

Prin decizia Curţii Supremă de Justiţie din ___, s-au anulat următoarele hotărâri şi decizii: hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din ___, decizia Colegiului Civil al Curţii Supreme de Justiţie din ___, decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___, decizia Tribunalului din ___, decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___, decizia Tribunalului Chişinău din ___, hotărârea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din ___, încheierea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din ___ şi hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din ___.

Motivele reţinute în decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___, şi anume: „…raportul de

evaluare a bunului imobil, efectuat de experţi licenţiaţi ai bursei de valori „Lara”, constituie circumstanţele prevăzute de art.449 lit. c) CPC.” şi „…fiul pârâţilor S., ulterior şi soţia acestuia O. au devenit membri ai familiei M. şi prin hotărârile adoptate li s-au lezat drepturile lor fără a fi atraşi în proces. Circumstanţa indicată de asemenea constituie temei de admitere a cererii de revizuire conform lit.g), art.449 CPC…” nu justifică revizuirea deciziilor finale şi irevocabile, deoarece: M.O. nu a depus cerere de revizuire; căsătoria dintre M.S. şi M.O. a fost înregistrată la ___.

În conformitate cu prevederile articolului 450 al Codului de procedură civilă „Termenele de depunere a cererii de revizuire. Calcularea lor”: cererea de revizuire se depune „în termen de 3 luni din ziua când persoana interesată a luat cunoştinţă de circumstanţele sau faptele esenţiale ale pricinii care nu i-au fost cunoscute anterior şi nu i-au putut fi cunoscute - în cazurile prevăzute la art.449 lit.c)” şi „în termen de 3 luni din ziua când persoana interesată a luat cunoştinţă de circumstanţele respective - în cazurile prevăzute la art.449 lit. g)”.

Instanţa naţională a trecut cu vederea chestiunea nerespectării de către revizuenţi a termenului de depunere a revizuirii.

Luând în considerare cele menţionate, prin pronunţarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din ___, a fost încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, deoarece nu a fost respectat principiul res judicata, adică principiul finalităţii hotărârilor judecătoreşti, în cazul de faţă, a deciziei din ___. Dreptul la respectul dreptului de proprietate (art.1 al Protocolului nr.1), în particular:

În Hotărârea din ___ pe cauza Popov v. Moldova (nr. 2), Curtea a reiterat următoarele: “57. The Court reiterates that a judgment debt may be regarded as a “possession” for

the purposes of Article 1 of Protocol No. 1 (see, among other authorities, Burdov v. Russia, no. 59498/00, § 40, ECHR 2002-III, and the cases cited therein). Furthermore, quashing such a judgment after it has become final and unappealable will constitute an interference with the judgment beneficiary’s right to the peaceful enjoyment of that possession”

584

Creanţa stabilită prin decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___, şi anume:

anularea bonului de repartiţie nr.__, eliberat la ___ lui M.Gh. pentru instalarea în apartamentul numărul, __, strada Bănulescu-Bodoni, __, mun. Chişinău; anularea contractului de vânzare-cumpărare, transmitere-primire a apartamentului litigios de către M.Gh.; evacuarea lui Gh.M. împreună cu membrii familiei sale din apartamentul litigios; instalarea în apartamentul litigios a familiei J., constituie o posesie şi cade sub incidenţa articolului 1 din Primul Protocol adiţional.

Luând în considerare cele menţionate, prin pronunţarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din ___, a avut loc o interferenţă în dreptul de proprietate al petiţionarilor J.A., C.C., C.I. şi J.L., nejustificată în condiţiile paragrafului 2 al art.1.

IV. EXPUNEREA ÎN LEGĂTURĂ CU PREVEDERILE ART.35 DIN CONVENŢIE 16. Decizii interne definitive: - Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie din ___. 17. Alte decizii: - Decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___; - Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___; - Hotărârea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din ___; - Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din ___; - Decizia Colegiului Civil al Curţii Supreme de Justiţie din ___; - Decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___; - Decizia Tribunalului din ___; - Decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___; - Decizia Tribunalului Chişinău din ___; - Hotărârea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din ___; - Încheierea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din ___; - Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din ___. 18. Dispuneţi sau aţi dispus de un recurs pe care nu l-aţi exercitat? Dacă da, care şi pentru

ce motiv acesta nu a fost exercitat? – toate căile interne de recurs au fost epuizate. V. EXPUNEREA OBIECTULUI CERERII ŞI A PRETENŢIILOR PROVIZORII ÎN

VEDEREA UNEI SATISFACŢII ECHITABILE 19. Rugăm să fie recunoscut faptul că Republica Moldova a violat drepturile petiţionarilor

J.A., C.C., C.I. şi J.L. prevăzute de articolul 6.1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi de articolul 1 al Protocolului Adiţional la Convenţie.

Pretenţiile de ordin pecuniar şi nepecuniar vor fi prezentate ulterior. VI. ALTE INSTANŢE INTERNAŢIONALE CARE EXAMINEAZĂ SAU AU

EXAMINAT CAZUL 20. Nu am prezentat în faţa unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau reglementare

capetele de cerere din prezenta cerere. VII. LISTA DOCUMENTELOR 75. Cererea de chemare în judecată suplimentară din ___;

585

76. Cererea de chemare în judecată suplimentară din ___; 77. Hotărârea Judecătoriei Centru din ___; 78. Decizia Tribunalului Chişinău din ___; 79. Decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___; 80. Decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din ___; 81. Hotărârea Judecătoriei Centru din ___; 82. Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___; 83. Cererea de recurs din ___; 84. Citaţia Curţii Supreme de Justiţie din ___; 85. Decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___; 86. Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie din ___; 87. Titlul executoriu nr.__ din ___; 88. Titlul executoriu nr.__ din ___; 89. Adresarea S.A. ___ din ___; 90. Răspunsul DEDJ Direcţia Râşcani din ___; 91. Cererea A.J. din ___; 92. Cererea A. J. din ___; 93. Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___; 94. Bonul de repartiţie din ___; 95. Procura de reprezentare.


586

CERERE ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 34 DIN CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU


DE PROTOCOLUL 11 I – PĂRŢILE

A. RECLAMANTUL


II – EXPUNEREAFAPTELOR

14. Chestiuni generale La ___, au avut loc alegeri parlamentare în RM. Partidul de guvernământ, Partidul Comuniştilor din RM, a obţinut majoritatea mandatelor în legislativ. La __ şi ___, au avut loc proteste împotriva rezultatelor alegerilor. Unii din participanţi la proteste, aparent provocatori infiltraţi în mulţime, au devenit violenţi şi au atacat clădirea Preşedinţiei şi cea a Parlamentului. La un moment, organele de forţă au părăsit clădirile respective, lăsând ca protestatarii să intre şi să continue nestingherit distrugerile şi incendierile. În noaptea de ___, organele de poliţie au arestat câteva sute de persoane, acuzând-le de dezordine în masă şi tentativă de lovitură de stat. În seara zilei de ___, şeful statului, V.V., a făcut o declaraţie publică, menţionând, printre altele, că, în spatele acţiunilor violente, ar sta reprezentanţii opoziţiei şi că G.S. ar fi finanţat acţiunile respective. La ___, G.S. a fost extrădat în RM şi plasat în detenţie. Pentru mai multe detalii despre circumstanţele relevante persoanei lui G.S. a se vedea Cererea numărul __ S.& MARINESCU c/Moldova depusă la Curte la ___. În seara zilei de ___, şeful statului a declarat că a cerut organelor de drept „iniţierea amnistiei totale şi a solicitat sistarea tuturor formelor de urmărire a participanţilor la acţiunile de protest stradal” din ___. Începând cu ziua de ___, organele procuraturii au iniţiat procesul de revocare a măsurilor preventive, aplicate anterior de către instanţele de judecată la demersurile procurorilor. În acelaşi timp, se pare că până în prezent, nu se efectuează nicio acţiune procesual penală în cadrul urmăririlor penale respective. Percheziţia la S.R.L. ___ şi S.R.L. ___ La ___, a avut loc o percheziţie la S.R.L. ___ şi S.R.L. ___, mun. Chişinău, str. ____. Percheziţia respectivă a avut loc în prezenţa lui O.A., secretar-referent în cadrul S.R.L.___. P.R., în continuare petiţionar, este logodnicul lui O.A. Percheziţia la domiciliul petiţionarului

587

La ___, a fost autorizată o percheziţie la domiciliul petiţionarului, în cadrul căreia au fost ridicate de către organele de drept mai multe bunuri personale, inclusiv o serie de contracte legate de activitatea comercială a petiţionarului. Reţinerea petiţionarului La ___, petiţionarul a fost reţinut de organele de drept, pretinzându-se că a comis infracţiunea prevăzută de art.285 alin.(4) al Codului penal, dezordini în masă. În procesul-verbal de reţinere este indicat ca motiv de reţinere că „există martori care indică că [petiţionarul] a comis infracţiunea imputată [dezordini în masă]”. La reţinere organele de drept au ridicat telefonul mobil al petiţionarului, Nokia 1112. Ridicarea telefonului s-a materializat prin simpla transmitere a acestuia, cu sfidarea normelor elementare în această privinţă, de genul întocmirea procesului-verbal, sigilarea etc. Reţinerea petiţionarului şi iniţierea urmăririi penale împotriva acestuia a avut loc în pofida declaraţiei şefului statului din seara zilei de ___de sistare a urmăririi protestatarilor şi de revocare a măsurilor preventive şi a lipsei vreunei acţiuni procesual penale în cadrul urmăririlor penale iniţiate împotriva participanţilor la proteste. Eliberarea mandatului de arest şi prelungirea termenului de arest La ___, organul procuraturii a înaintat un demers de aplicare faţă de petiţionar a măsurii preventive în formă de arest pe un termen de 10 zile. Motivele invocate în susţinerea demersului fiind următoarele:

cauza penală a fost pornită la data de ___, conform … infracţiunii prevăzute de art.285 [dezordini în masă] şi art.339 [uzurparea puterii de stat] din Codul penal. În cadrul acţiunilor de urmărire penală s-a constatat că pe ___, G.B., din numele grupului de iniţiativă „Sunt anticomunist”, a depus la Primăria mun. Chişinău o declaraţie prealabilă, prin care a informat autorităţile publice locale despre desfăşurarea unui miting de protest sub genericul „zi de doliu”, care urma să fie organizat în aceeaşi zi, între orele 17.55 şi 18.55, în preajma monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din mun. Chişinău. În continuare, între orele 16.00 şi 23.20 ale zilei de ___, G.B., cu participarea activă a liderilor unor partide politice (V.F., V.N., A T., V.U., V.P., O.C.) şi a altor persoane, a organizat şi a condus o întrunire la care au fost antrenate câteva sute de oameni, inclusiv minori şi persoane în stare de ebrietate. În perioada desfăşurării mitingului indicat, fiind chemaţi de către organizatorii şi conducătorii întrunirii la nesupunere activă cerinţelor legitime ale reprezentanţilor autorităţilor, la dezordini în masă şi la săvârşirea actelor de violenţă asupra persoanelor, participanţii la miting au dezorganizat activitatea normală a transportului public …, făcând tentative violente de deteriorare şi răsturnare a unităţilor de transport, batjocorind persoane şi opunând rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor. Ulterior, la data de ___, începând cu ora 10.30, un grup de câteva sute de oameni, cu participarea nemijlocită a lui P.R., fiind organizaţi şi conduşi de persoane la moment neidentificate, având scopul uzurpării puterii de stat cu încălcarea prevederilor Constituţiei RM, au întreprins acţiuni violente, atacând clădirea Preşedinţiei şi a Parlamentului RM. Astfel, urmărind realizarea scopului său criminal, făptuitorii, inclusiv şi cu participarea nemijlocită a lui P.R. şi alţii, fiind chemaţi de către organizatori şi conducători la nesupunere activă cerinţelor legitime ale reprezentanţilor

588

autorităţilor, la dezordini în masă şi la săvârşirea actelor de violenţă asupra persoanelor, au dezorganizat activitatea normală a transportului public … mun. Chişinău, au atacat şi au deteriorat sediul Preşedinţiei şi pe cel al Parlamentului RM, au participat la incendierea mijloacelor de transport, au distrus alte bunuri materiale, batjocorind persoane şi opunând rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor. La data de ___, orele 22:07, P.R. a fost reţinut …, fiind recunoscut ca bănuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.285 [dezordini în masă] din Codul penal. Pornind de la cele expuse şi bazându-ne pe materialele acumulate în cadrul urmăririi penale, fapt ce confirmă incontestabil comiterea de către P.R. a infracţiunii incriminate, organul de urmărire penală consideră că există suficiente temeiuri de a presupune, că dânsul fiind la libertate, poate comite alte infracţiuni, se eschivează de la organele de drept, poate împiedica stabilirea adevărului, influenţa efectuarea cercetării sub toate aspectele, completă şi obiectivă a circumstanţelor cazului, pentru asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor şi ale altor persoane participante la proces

În cadrul examinării demersului procurorului, avocatul petiţionarului a solicitat să-i fie prezentate anexele la „demersul de arest”, eventualele probe în susţinerea demersului. Instanţa de judecată i-a adus la cunoştinţa avocatului că „i-a fost înaintat numai demers şi nu dispune de anexe”. În afară de aceasta, avocatul petiţionarului a declarat, printre altele, că nu susţine demersul procurorului, invocând că în procesul-verbal de reţinere era indicat ca un motiv de reţinere declaraţia martorilor, însă nu era indicat cine erau acei martori. Prin încheierea Judecătoriei Centru din ___, a fost admis demersul procurorului şi a fost aplicat faţă de P.R. arestul preventiv pe un termen de 10 zile. Motivele reţinute de instanţa de judecată sunt următoarele:

…există o bănuială rezonabilă privind săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsă cu închisoare pe un termen mai mare de 2 ani, luând în considerare că bănuitul P.R.E. nu beneficiază de un loc permanent de trai pe teritoriul Republicii Moldova, locuind temporar la gazdă, nu este amplasat oficial în câmpul muncii şi nu are persoane la întreţinere, fapt ce-i creează condiţii favorabile de a părăsi domiciliul său temporar şi astfel, există riscul ascunderii lui de organul de urmărire penală.

La ___, avocatul lui P.R. a înaintat o cerere de recurs, solicitând casarea încheierii Judecătoriei Centru din ___. În recursul său, avocatul petiţionarului a invocat, printre altele, lipsa probelor ce ar confirma existenţa unei bănuieli rezonabile privind comiterea de către petiţionar a infracţiunii incriminate. De asemenea, în recursul respectiv a fost atenţionat asupra faptului că, începând cu ___, intră în vigoare modificările legislaţiei penale, potrivit cărora legiuitorul a redus semnificativ caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei incriminate, dezordini în masă, ultima clasificându-se ca o infracţiune uşoară. În cadrul şedinţei în instanţa de recurs, avocatul a înaintat o cerere prin care a solicitat prezentarea spre cunoştinţă a materialelor (probelor) prezentate în instanţa de judecată de către organul de urmărire penală pentru confirmarea reţinerii şi necesităţii arestării petiţionarului. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din ___, a fost respins recursul avocatului şi menţinută fără modificări încheierea Judecătoriei Centru din ___. Motivele reţinute de instanţa de recurs fiind următoarele:

Astfel, Colegiul penal consideră că suntem în prezenţa cazului excepţional, care indică la necesitatea detenţiei preventive a bănuitului P.R.:

589

pornind de la complexitatea cauzei penale, gravitatea infracţiunii incriminate, păstrarea pericolului de dispariţie a învinuitului şi de comitere de către dânsul a unor noi infracţiuni: Aceste bănuieli rezonabile rezultă din caracterul faptelor imputate; bănuitului P.R.E., care este suspectat că a comis o infracţiune cu aplicarea violenţei, în grup, împotriva securităţii şi ordinii publice, în acelaşi rând, şi împotrivă, colaboratorilor de poliţie, care se aflau în exercitarea funcţiilor cu privire la menţinerea ordinii publice, şi care încercau să curme acţiunile ilegale ale grupului în care dânsul se afla, fapt care prezintă temeri rezonabile că dânsul, aflându-se la libertate, ar putea din nou să comită infracţiuni violente, să se sustragă de la prezenţa organul de urmărire penală sau şedinţa de judecată; pornind de la caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei imputate - infracţiune, calificată ca fiind mai puţin gravă, care se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani, şi acestea pot fi temeiuri rezonabile de arestare preventivă pe o anumită durată de timp, cum este în cazul dat. Totodată, conform datelor operative de investigaţie, s-a stabilit că bănuitul P.R.E. eventual poate fi cunoscut cu alte persoane care posibil au aplicat violenţă faţă de poliţişti, în acest caz măsura preventivă sub forma de arestare preventivă poate să influenţeze pozitiv mersul urmăririi penale cât şi procesul de obţinere a probelor asupra cazului, împiedicându-l pe bănuitul P.R.E. să comunice cu eventualii participanţi la infracţiune şi cu ceilalţi participanţi la infracţiune, deja individualizaţi; Arestarea preventivă a lui P.R.E. l-ar împiedica să comunice cu alte persoane care au fost audiate în calitate de martori, fapte şi condiţii care la momentul de faţă sunt cunoscute exclusiv doar bănuitului, care fiind la libertate poate să-şi ascundă urmele infracţiunii.

La data de ___, petiţionarului i-a fost înaintată învinuirea în comiterea infracţiunii prevăzute de art.285 alin.(4), dezordini în masă, adăugând o nouă învinuire şi în baza art.27, 195 alin.(2), însuşirea în proporţii mari şi deosebit de mari a bunurilor, din Codul penal. La ___, organul procuraturii a înaintat un demers de prelungire a termenului de arest faţă de P.R. pentru 30 de zile. La demersul respectiv, au fost anexate următoarele înscrisuri:

- certificatul de la „Nicado”; - extrasul din cartea de imobil; - extrasul din fişa de locuinţă; - copia buletinului de identitate; - contractul de închiriere a apartamentului.

Motivele invocate în susţinerea demersului, altele decât cele invocate în demersul din ___, fiind următoarele:

Ulterior P.R., la data de ___, având drept scop însuşirea sumelor băneşti în proporţii deosebit de mari de la unii demnitari de stat, prin intermediul telefonului său mobil de model „Nokia – 1112” în care erau instalate cartele SIM cu nr. de telefon SSSSSSS, a expediat către abonatul telefoniei mobile cu nr. _____ un SMS în care insistă asupra transmiterii în folosul lui a sumei băneşti în mărime de XXX Euro, pentru prezentarea informaţiei referitoare la acţiunile petrecute în data de ___. Pornind de la cele menţionate şi de la materialele acumulate în cadrul urmăririi penale, fapt ce confirmă incontestabil comiterea de către P.R. a infracţiunilor incriminate, una din ele fiind deosebit de gravă, organul de urmărire penală consideră că există suficiente temeiuri de a presupune că dânsul, fiind la libertate, poate comite alte infracţiuni: se poate eschiva de la organele de drept,

590

împiedica stabilirea adevărului, influenţa efectuarea cercetării sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cazului, de asemenea, ar putea prejudicia interesele urmăririi penale prin comunicarea cu alţi participanţii la comiterea infracţiunii, în vederea luării unei poziţii, întru asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor şi ale altor persoane participante la proces, mai mult ca atât, probele care au servit ca bază pentru eliberarea mandatului de arest şi-au păstrat puterea lor probantă, însă termenul deţinerii lui K.M. expiră la data de ___.

Prin încheierea Judecătoriei Centru din ___, a fost admis parţial demersul procurorului, termenul de arest fiind prelungit cu 10 zile. Motivele reţinute de instanţa de judecată fiind următoarele:

P.R. este învinuit în comiterea unor infracţiuni, pentru care legea penală prevede ca pedeapsă închisoare pe un termen mai mare de 2 ani, există suficiente temeiuri de a presupune că fiind la libertate, învinuitul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal prin influenţa asupra persoanelor coparticipante la dezordinile în masă, ar putea prejudicia interesele urmăririi-penale prin comunicarea cu complicii săi.

La 05 mai 2009, avocatul lui P.R. a înaintat o cerere de recurs, solicitând casarea încheierii Judecătoriei Centru din ___. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din ___, a fost respins recursul avocatului şi a fost menţinută fără modificări încheierea Judecătoriei Centru din ___. Motivele reţinute de instanţa de recurs fiind următoarele:

„Analizând materialele prezentate de organul de urmărire penală, Colegiul penal consideră că din materialele acumulate în cadrul urmăririi penale există suficiente temeiuri rezonabile ce demonstrează că învinuitul este implicat în comiterea infracţiunilor prevăzute de art.285 şi 27,195 din Codul penal. Urmărirea penală a fost pornită cu respectarea legislaţiei în vigoare. În privinţa învinuitului P.R.E. a fost solicitată prelungirea măsurii preventive orientată spre o bună desfăşurare a procesului penal, pentru preîntâmpinarea eschivării de la organele de urmărire penală şi judecată, temeiuri care şi-au păstrat forţa probatorie şi la momentul actual. Reieşind din complexitatea cauzei penale, gravitatea infracţiunii incriminate, existenţa pericolului de dispariţie a învinuitei şi de comitere a unor noi infracţiuni: Aceste bănuieli rezonabile reiese din caracterul faptelor imputate învinuitului, una din ele fiind deosebit de gravă, fiind la libertate ar putea prejudicia interesele urmăririi penale prin comunicarea cu alţi participanţi la comiterea infracţiunii în vederea schimbării depoziţiilor. reieşind din faptul, că de către organul de urmărire penală urmează a fi acumulate un şir de probe, este necesară efectuarea unor acţiuni de urmărire penală ce nu pot fi amânate, împrejurări care reprezintă temeiuri rezonabile de a presupune că aflându-se la libertate, învinuitul ar putea împiedica la stabilirea adevărului în procesul penal. Deşi P.R.E. are loc permanent de trai în mun. Chişinău, aplicarea unei alte măsuri preventive, decât arestul,nu este suficient pentru a asigura stabilirea adevărului în cauză, de a evita eschivarea ultimului de la organul de urmărire penală. La prelungirea duratei ţinerii sub arest preventiv pe un termen de 10 zile în privinţa lui P.R.E. nu s-au depistat careva încălcări de procedură, fiind

591

respectate drepturile învinuitului la apărare, precum şi alte drepturi procesuale şi constituţionale. Aplicarea acestei măsuri preventive nu echivalează cu un tratament inuman sau degradant în privinţa învinuitului, mai mult ca atât, că ultimul poate înainta orice versiune de apărare. Colegiul Penal consideră că argumentele aduse de avocatul V.C., precum că învinuitul este cetăţean al Republicii Moldova, are loc permanent de trai, nu sunt o garanţie că învinuita nu se va eschiva de la organul de urmărire penală, şi nu pot servi temei de admitere a recursului, în prezenţa circumstanţelor sus indicate”.

La ___, organul procuraturii a înaintat un demers de prelungire a termenului de arest faţă de P.R. pentru 30 de zile, identic demersului ___, atât din perspectiva „motivaţiei”, cât şi din perspectiva aparentelor erori, de exemplu prezenţa textului „termenului deţinerii lui K.M. expiră la 18.07.2008”. Prin încheierea Judecătoriei Centru din ___, a fost admis demersul procurorului, termenul de arest fiind prelungit cu 30 de zile. Motivele reţinute de instanţa de judecată:

„Termenul arestului preventiv aplicat lui P.R. expiră; reieşind din complexitatea cazului, pe dosar este necesar de efectuat mai multe acţiuni de urmărire penală, pentru care este necesară perioada solicitată de procuror. Există o bănuială rezonabilă privind săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mare de 2 ani şi că bănuitul …nu beneficiază de un loc permanent de trai pe teritoriul RM, locuind temporar la gazdă, nu este amplasat oficial în câmpul muncii şi nu are persoane la întreţinere, fapt ce-i creează condiţii favorabile de a părăsi domiciliul său temporar şi, astfel, există riscul ascunderii lui de organul de urmărire penală. Prin urmare …este oportun de prelungit durata ţinerii sub arest preventiv pe un termen de 30 de zile”.

La ___, avocatul lui P.R. a înaintat o cerere de recurs, solicitând casarea încheierii Judecătoriei Centru din ___. Instanţa de recurs a respins cererea avocatului lăsând fără modificări încheierea primei instanţe. Presiunile exercitate asupra petiţionarului în cadrul detenţiei După reţinerea din ___, petiţionarul, aflându-se în biroul procurorului L.C., a fost supus unor presiuni psihice, care au fost percepute de către acesta ca o ameninţare reală de aplicare a torturii. În particular, după ce a răspuns negativ la întrebarea procurorului dacă a participat la evenimentele din ___, acestuia i-a fost propus să semneze documente ce nu aveau legătură cu cazul său. În caz contrar faţă de petiţionar urma să fie aplicată forţa fizică de către reprezentanţii organelor de drept. În această privinţă la ___ petiţionarul, prin intermediul avocatului, a înaintat o plângere în adresa procurorului general. La ___, petiţionarul a adresat încă o plângere, în care a descris interogarea sa în incinta Procuraturii Generale din ___ de către o persoană care nu s-a prezentat/legitimat, care l-a întrebat următoarele: legătura dintre acesta şi compania ___ şi compania ___; ce caută carnetul de notiţie de la ___ la acesta etc. La ___, petiţionarul a înaintat o a treia plângere, în care a reclamat perpetuarea presiunilor psihice şi psihologice, fiind supus interogărilor fără participarea avocatului. Mersul urmării penale iniţiate împotriva petiţionarului

592

Organele de drept naţionale nu au efectuat până în prezent nicio acţiune procesual-penală semnificativă în cadrul urmării penale iniţiate împotriva petiţionarului, cu excepţia întâlnirilor şi/sau vizitelor, în lipsa avocatului, cu persoane care nu se prezintă/legitimează, în cadrul cărora petiţionarului i se cere să depună declaraţii ce pot fi nefavorabile familiei S. Practicile organelor de drept naţionale de obţinere a confesiunilor de la persoane aflate în detenţie Majoritatea persoanelor arestate în legătură cu evenimentele din ___ şi ulterior eliberate au declarat că în perioada aflării acestora în detenţie, organele de drept i-au forţat fie să semneze diverse acte, fără să le ofere posibilitatea de a le citi, fie să semneze acte în care se conţineau confesiuni precum că au participat la evenimentele respective cu concursul reprezentanţilor opoziţiei (a se vedea declaraţia persoanei eliberate din detenţie din înregistrarea video ataşată, min. 10:03 – 10.26) În această privinţă, a se vedea şi cererea numărul 20269/09 Gheorghe STEPULEAC v.Moldova şi cererea numărul 24065/09 Anatol STEPULEAC v. Moldova, depuse la 20 şi 30 aprilie 2009, în care reclamanţii s-au plâns de faptul că autorităţile moldiveneşti au condiţionat eliberarea din detenţie cu condiţia semnării declaraţiilor potrivit cărora aceştia au fost plătiţi de partidele de opoziţie pentru a participa la proteste. III. EXPUNEREA PRETINSEI SAU A PRETINSELOR VIOLĂRI ALE CONVENŢIEI ŞI/SAU ALE PROTOCOALELOR, PRECUM ŞI A ARGUMENTELOR ÎN SPRIJINUL ACESTOR AFIRMAŢII: Considerăm că petiţionarului P.R. i-au fost şi îi sunt încălcate în continuare drepturile prevăzute de Convenţie, după cum urmează: Articolul 5 par. 1 din Convenţie Reţinerea şi arestarea preventivă a petiţionarului a avut loc fără a exista motive verosimile de a bănui că acesta a săvârşit infracţiunile ce i se incriminează. Articolul 5 par. 1 din Convenţie combinat cu articolul 18 din Convenţie Petiţionarul este logodnicul A.O., secretar – referent în cadrul S.R.L. ___; reţinerea petiţionarului are loc în pofida indicaţiei şefului statului despre sistarea urmăririi penale a participanţilor la proteste şi eliberarea acestora din detenţie; lipsa unor dovezi despre implicarea petiţionarului în acţiuni de protest; deciziile Curţii de Apel Chişinău pe marginea recursurilor avocatului conţin fraze de genul “de către organul de urmărire penală urmează a fi acumulate un şir de probe,”; lipsa acţiunilor procesual-penale în cadrul urmării penale împotriva petiţionarului; vizitele frecvente ale petiţionarului, inclusiv în instituţia penitenciară, de către persoane care nu se legitimează, urmate de presiuni de a obţine declaraţii/confesiuni ce par fi nefavorabile familiei S.; existenţa practicii de presiune de către organele de drept naţionale pentru obţinerea confesiunilor de la persoane aflate în detenţie împotriva terţilor; acţiunile întreprinse de către organele de drept şi în cazul fraţilor S. etc. Toate acestea arată că motivul real al limitării drepturilor petiţionarului garantate de articolul 5 din Convenţie este exercitarea continuă a presiunilor asupra acestuia pentru obţinerea declaraţiilor şi/sau confesiunilor ce par a fi nefavorabile familiei S. (Cebotari c.Moldovei – 13 noiembrie 2007). Articolul 5 par. 3 din Convenţie Instanţele judiciare naţionale nu au adus suficiente şi relevante motive în încheierile şi/sau deciziile sale, prin care au dispus arestarea petiţionarului şi prelungirea termenului de arest al petiţionarului.

593

Articolul 6 par. 2 din Convenţie Deciziile instanţelor de recurs conţin afirmaţii precum că petiţionarul a comis deja infracţiunile incriminate, contrar respectării principiului prezumţiei nevinovăţiei. IV. EXPUNEREA ÎN LEGĂTURĂ CU PREVEDERILE ART.35 DIN CONVENŢIE Decizii interne definitive:

− decizia Curţii de Apel Chişinău din ___. Termenul/Epuizarea căilor interne de recurs Respectarea regulii „şase luni de zile”. În speţă încălcarea reclamată de către petiţionar este continuă, astfel regula de „şase luni de zile” este respectată. Respectarea regulii de epuizare a căilor de recurs Toate căile interne de recurs accesibile şi adecvate au fost epuizate de către petiţionar. V. EXPUNEREA OBIECTULUI CERERII ŞI A PRETENŢIILOR PROVIZORII ÎN VEDEREA UNEI SATISFACŢII ECHITABILE Rugăm să fie recunoscut faptul că RM a violat drepturile petiţionarului P.R. garantate de articolul 5, de articolul 5 combinat cu articolul 18 şi de articolul 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. Eventualele pretenţii de ordin pecuniar şi nepecuniar vor fi prezentate ulterior. VI. ALTE INSTANŢE INTERNAŢIONALE CARE EXAMINEAZĂ SAU AU EXAMINAT CAZUL Nu am prezentat în faţa unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau reglementare capetele de cerere din prezenta cerere. VII. LISTA DOCUMENTELOR 1. Procesele-verbale de percheziţie din ___; 2. Descifrarea apelului televizat al şefului statului din ___; 3. Proces-verbal de reţinere din ___; 4. Ordonanţa de percheziţie din ___; 5. Încheierea din ___; 6. Demersul privind aplicarea măsurii preventive din ___; 7. Cererea avocatului din ___; 8. Procesul verbal al şedinţei de judecată din ___; 9. Încheierea Judecătoriei Centru din ___; 10. Mandat de arest din ___; 11. Cererea de recurs din ___; 12. Cererea avocatului din ___; 13. Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___; 14. Demersul privind aplicarea măsurii preventive din ___; 15. Certificatul nr. 324 din ___; 16. Contractul de arendă; 17. Extras din fişa de locuinţă; 18. Adeverinţa de recrutare; 19. Act de predare-primire a locuinţei; 20. Cartea de imobil;

594

21. Proces-verbal al şedinţei de judecată din ___; 22. Încheierea Judecătoriei Centru din ___; 23. Cererea de recurs din ___; 24. Pledoaria; 25. Decizia Curţii de Apel Chişinău ___; 26. Demers privind prelungirea termenului de arest din ___; 27. Încheierea Judecătoriei Centru din ___; 28. Cererea de recurs din ___; 29. Plângerea din ___; 30. Plângerea din ___; 31. Plângerea din ___; 32. Plângerea din ___; 33. CD-ul cu înregistrarea video; 34. Procura de reprezentare. VIII. DECLARAŢIA ŞI SEMNATURA

595



DE PROTOCOLUL 11

I – PĂRŢILE

A. RECLAMANTUL


Cererea este înaintată către Republica Moldova


Petiţionarii B.I., B.S. şi B.P. (în continuare petiţionari) locuiau împreună cu I.A. (în continuare I.A.) în apartamentul __ din strada Alba Iulia __, municipiul Chişinău. Locuirea petiţionarilor împreună cu I.A. în apartamentul menţionat a generat diverse divergenţe, în particular, modul de folosire a acestui spaţiu locativ etc. drept consecinţă relaţiile dintre petiţionari şi I.A. au devenit ostile. Soluţionarea respectivelor divergenţe a fost diferită instanţelor de judecată:

− hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___ (I.A. a fost instalat în imobilul litigios, determinat modul de folosire a spaţiului locativ etc.);

− decizia Tribunalului Chişinău din ___ (admiterea cererii de apel, cu remiterea cauzei la rejudecare în aceeaşi instanţă în altă componenţă);

− decizia cu privire la aplicarea sancţiunii administrative din ___ (B.I. învinuit că la ___, la domiciliul din str. Alba Iulia __, ap.__, prin acţiunile sale a adus atingere demnităţii lui I.A.);

− decizia cu privire la aplicarea sancţiunii administrative din ___ (B.I. învinuit că la ___, la domiciliul din str. Alba Iulia __, ap._, a înjurat colaboratorii de poliţie);

− hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___ (recunoscut dreptul de folosinţă la spaţiul locativ lui I.A. şi obligaţi petiţionarii să nu îi creeze obstacole în folosirea spaţiului locativ) etc.

În ___, I.A. a înaintat către petiţionari o cerere de chemare în judecată despre recunoaşterea pierderii dreptului petiţionarilor la spaţiul locativ litigios, pretinzând că petiţionarii „lipsesc” din spaţiul locativ de ceva timp. La rândul său, petiţionarii au înaintat către I.A. o cerere de chemare în judecată despre stabilirea ordinii de utilizare a spaţiului locativ. La o data ulterioară, ambele acţiuni de recunoaştere a dreptului la spaţiul locativ şi cea de stabilire a ordinii de utilizare a spaţiului locativ au fost conexate şi examinate în aceeaşi procedură judiciară. La ___, Judecătoria Buiucani a admis cererea de chemare în judecată a lui I.A. către petiţionari despre pierderea dreptului la spaţiul locativ şi evacuare. Necunoscând această procedură judiciară, petiţionarii au contestat respectiva hotărâre în ordine de revizuire.

596

Prin încheierea Judecătoriei Buiucani din ___, a fost admisă cererea de revizuire a petiţionarilor şi casată hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___, reţinând cauza spre examinare. În cadrul procedurilor judiciare petiţionarii au aflat despre faptul că I.A. a privatizat apartamentul litigios şi ulterior l-a înstrăinat unui terţ. În acest context, pretenţiile finale ale petiţionarilor către I.A. au fost ajustate în felul următor: anularea contractului de privatizare a apartamentului litigios, declararea nulităţii contractului de înstrăinare, stabilirea ordinii de folosinţă a apartamentului, obligarea repunerii vizei de reşedinţă. Petiţionarii au prezentat următoarele explicaţii pe marginea acţiunilor pe rol:

„…apartamentul este în litigiu de judecată, privind stabilirea modului de folosire sau/şi înlăturare a obstacolelor în folosirea spaţiului locativ din anul ___… …la ___, I. A. …a declarat că la ___ B. a adus atingere demnităţii, iar la … ___a fost emisă decizia cu privire la aplicarea sancţiunii administrative în baza art.47-3 (injuria)… …la ___B. a fost luat din apartamentul său de către poliţistul V.A. şi dus la sectorul de poliţie unde a fost reţinut timp de 20 ore şi apoi eliberat… …la ___, prin hotărârea instanţei de judecată se dispune: „a recunoaşte dreptul de folosinţă la spaţiul locativ de către I. A.”… …la ___I.B. s-a adresat în instanţa de judecată cu cererea de a stabili modul de folosire a spaţiului locativ… …în perioada ___, I.B. a fost plecat în deplasare…, iar la revenire a aflat despre examinarea unui dosar necunoscut pentru el în care a fost pârât…”.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___,a fost admisă cererea de chemare în judecată a lui I.A. către B.I., B.S. şi B.P. despre recunoaşterea dreptului pierdut la spaţiul locativ din ap. _ din strada Alba Iulia __, mun. Chişinău; respinsă ca nefondată şi neprobată cererea reconvenţională a lui B.I. şi B.S. către I.A. şi S.I. privind anularea contractului de privatizare a spaţiului locativ şi a contractului de vânzare-cumpărare a ap._ din strada Alba Iulia __, mun. Chişinău şi respinsă ca nefondată şi neprobată cererea comasată a lui B.I. către I.A. despre stabilirea ordinii de utilizare a spaţiului locativ. Motivele reţinute de instanţă fiind următoarele:

„În şedinţa judiciară s-a constatat că I.B., S. B. (___), P.B. nu mai locuiesc pe adresa ap.__din str. Alba Iulia _, mun. Chişinău mai mult de 6 luni. Din certificatele din ___ şi din ___ eliberate de inspectorii de sector CPS Buiucani urmează că I.B., S. B. (___),P.B. nu locuiesc pe adresa indicată din ___. Din informaţia SA ___ rezultă că familia B. şi-a suspendat telefonul de pe adresa ap.__ din str. Alba Iulia __, mun. Chişinău din ___şi până în prezent. Conform informaţiei de la IM SP AMT Buiucani la medicul de familie, I.B. şi S.B. au fost înregistraţi la medicul de familie pe parcursul anului __ pe adresa ap. __ din str. Alba Iulia ___. mun. Chişinău, iar pe perioada anilor ___ pe adresa dată au trăit chiriaşi cu un copil minor P.B., anul naşterii 1995. Totodată, faptul că I.B., S. B. (___), P.B. nu mai locuiesc în apartamentul în litigiu a fost confirmat în cadrul şedinţei de judecată şi de declaraţiile martorilor S.T., E.M. şi N.B., care au indicat că I.B., S.B. (___), P.B. nu mai locuiesc în apartament din ___. Instanţa de judecată consideră declaraţiile martorilor veridice şi care corespund realităţii obiective, deoarece sunt în corespundere cu argumentele reclamantului şi materialele dosarului. În ceea ce priveşte cererea reconvenţională cu privire la anularea contractului de privatizare a spaţiului locativ şi contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului instanţa de judecată o consideră neîntemeiată, deoarece privatizarea apartamentului a

597

fost efectuată în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în perioada când imobilul nu era în litigiu. Conform art.118 CPC „Fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel”, în şedinţa de judecată reclamanţii I.B., S.B. nu au probat în vreun mod prevăzut de legislaţie veridicitatea afirmaţiilor sale privitor la faptul că contractile de privatizare, apoi şi de vânzare-cumpărare pe ap._, str. Alba Iulia _, mun. Chişinău sunt nelegitime. Astfel argumentele lui I.B. precum că tranzacţiile indicate mai sus sunt ilegale, căci au fost încheiate în perioada când imobilul se afla în litigiu nu pot servi temei de admitere a acţiunii reconvenţionale, deoarece sunt în contradicţie cu cele expuse. Pornind de la cele expuse, instanţa de judecată consideră neîntemeiată şi neprobată şi cererea lui I.B. cu privire la stabilirea ordinii de utilizare a spaţiului locativ în apartamentul nr.138 din str. Alba Iulia _, mun. Chişinău, deoarece el şi-a pierdut dreptul la acest spaţiu locativ. Din considerentele enumerate, instanţa de judecată ajunge la concluzia de a-i recunoaşte pe I.B.,S.H. (B.), P.B. cu dreptul pierdut la spaţiul locativ ap.138 din str. Alba Iulia _, mun. Chişinău şi de a respinge cererile lui I.B. şi S.B. ca fiind neîntemeiate şi neprobate”.

La __, petiţionarii au înaintat o cerere de apel asupra hotărârii instanţei de fond. Motivele invocate de petiţionari în apel fiind, inter alia, următoarele:

„…la __, prin hotărârea instanţei de judecată se dispune: „a recunoaşte dreptul la folosinţă la spaţiul locativ de către I. A.”. A fost emis titlul executoriu prin care [petiţionarii] erau obligaţi să nu-i creeze obstacole lui I.A. în folosirea spaţiului locativ… …la … ___ s-a adresat în instanţa de judecată cu cererea de a stabili modul de folosire a spaţiului locativ. …în perioada ___ I.B. a fost plecat în deplasare de serviciu, iar la revenire a aflat despre examinarea unui dosar necunoscut pentru el în care a fost pârât. …I.A. a privatizat apartamentul [litigios] în baza contractului …de privatizare şi înstrăinează apartamentul [litigios] Faptul lipsei de la domiciliu …nu a fost demonstrat prin declaraţiile martorilor, iar certificatele din ___şi ___sunt contracarate… …la ___I.A. …au declarat că la ___dl I.B. le-a adus atingere demnităţii, iar la data de ___ a fost emisă decizia…aplicarea sancţiunii administrative …la ___ dl I.B. a fost luat din apartamentul [litigios] şi dus la sectorul de poliţie… …la ___ I.B. s-a adresat cu cerere la procuratură…şi solicitat sancţionarea poliţistului… …certificatele sunt o răfuială a colaboratorilor de poliţie cu familia B. care era persecutată şi nevoită de a se confrunta cu numeroase înjosiri, pentru a beneficia de dreptul la spaţiul său locativ. Familia B. şi-a suspendat telefonul din ___, din perioada când I.B. s-a adresat cu Cerere privind întoarcerea executării hotărârii judecătoreşti … ___, prin care I.A. a fost instalat în spaţiul locativ menţionat, imediat după pronunţarea hotărârii … din motivul, ca A.I. abuza prin convorbiri telefonice foarte costisitoare, care urmau să fie achitate de I.B., nu de A.I. Răspunsul prezentat de la I.M.S.P. Asociaţia Medicală Teritorială Buiucani denota incompetenţă… Medicul poate confirma ne adresarea la medic în această perioadă, iar confirmarea că au locuit găzda şi poate fi explicată prin faptul că: - în apartament mai locuia ZI, concubina lui A.I.; şi

598

- în apartament mai locuia V.C., nepotul lui A.I., care a fost evacuat prin Hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din ___. A.I. a depus cererea cu privire la recunoaşterea dreptului pierdut la spaţiul locativ şi a semnat contractul __ de privatizare al apartamentului …, apoi contractul … de vânzare - cumpărare a apartamentului în perioada când I.B. era plecat in deplasare de serviciul, iar pentru familia B. - soţia si copilul minor locuirea în apartamentul cu litigiu, fără tatăl era periculos pentru integritatea fizică şi psihică. În procesul examinării cauzei nu s-a ţinut cont de probele prezentate de familia B. şi o astfel de hotărârea părtinitoare, urmează a fi casată. Problema coabitării în apartamentul în litigiu durează de mai mult de 14 ani, iar în baza hotărârii judecătorului D. P., familia B.: -I. B.,S. B. si copilul minor P.B. au rămas fără spaţiul locativ, iar A.I., care nu are nevoie de spaţiu locativ (apartamentul în litigiu a fost comercializat) a rămas cu XXXX lei, atât a apreciat el costul acestui apartamentului în litigiu. Instanţa de judecata în hotărârea din ___ s-a referit la unele circumstanţe care sunt contradictorii: Exemplu - s-a indicat ca, „argumentele lui I.B. precum ca tranzacţiile care au avut loc au fost ilegale, căci au fost încheiate în perioada când imobilul se afla în litigiu şi pot servi temei de admitere a acţiunii reconvenţionale deoarece sunt în contradicţie cu cele expuse”. Prin urmare instanţa de judecata a negat faptul ca I.B. şi A.I. în perioada de privatizare a apartamentului şi înstrăinării lui se aflau în litigiu. Însă aceeaşi instanţă de judecată acceptă cererea de revizuire, casează hotărârea din ___ şi dispune reexaminarea cauzei la cererea lui I.B. către A.I. privind modul de utilizare a apartamentului. Instanţa de judecata nici cum nu a motivat hotărârea sa în baza căreia Legi este respinsă cererea lui I.B., privind stabilirea ordinei de utilizare a spaţiului locativ. Instanţa de judecata a apreciat unilateral probele prezentate de către părţi prioritate făcând lui A.I., a respins neîntemeiat demersurile lui I.B. privind interogarea martorilor. Instanţa de judecata nu a dat o apreciere obiectiva şi critică prezentate de A.I., cum ar fi: ultimul indică că, I.B. şi familia nu locuieşte în apartament din ___, totodată în motivarea hotărârii se face trimitere la hotărârea din 17.05.2004 care a intrat în vigoare în ___, prin care A.I. a fost instalat în apartamentul litigios în prezenţa lui I.B. şi a familiei lui şi au fost obligaţi să nu creeze obstacole pentru A.I. în folosirea apartamentului. La examinarea acţiunii date instanţa de judecata nu a atras în proces reprezentantul Direcţiei privind ocrotirea drepturilor copilului, prin urmare grav au fost încălcate drepturile copilului minor B., care la acest moment are 11 ani. Instanţa de judecata nu a ţinut cont şi de faptul ca în apartamentul litigios au rămas toate lucrurile ce aparţineau familiei B., setul de bucătărie, dormitorul, vitrina, mobila moale, precum şi hainele personale. Instanţa de judecată nu a ţinut cont de faptul aflării lui A.I. cu familia B. în litigiu şi a relaţiilor tensionate dintre ei, precum şi de faptul ca lipsa lui I.B. era motivată, iar acest fapt nu cade sub incidenţa art.63 Codul cu privire la locuinţe. Instanţa de judecata nu a ţinut cont nici de faptul că are destinaţia locuinţa şi A.I. în perioada de mai mult de 10 ani a motivat cererile sale în judecata ca nu are spaţiul locativ, este pus în situaţia de a locui la gazdă, aceste argumente au servit ca temei pentru al instala în ___ în apartamentul litigios. Totodată A.I. având necesitate de spaţiu locativ obţine dreptul asupra întregului apartament care ulterior îl înstrăinează. Instanţa de judecata nu a

599

ţinut cont de faptul ca A.I. nu era în drept să privatizeze întreaga locuinţa, pentru ca familia B. are viza de reşedinţa până în prezent”.

Petiţionarii au anexat la cererea de apel şi copia contractului de muncă din ___. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din ___, a fost respinsă cererea de apel declarat de B.I. şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___. Motivele reţinute de instanţa de apel sunt identice celor conţinute în hotărârea instanţei de fond, fiind o simplă repetare a acestora, fără contrapunere cu argumentele invocate în cererea de apel. La ___, a fost depusă cerere de recurs la hotărârea instanţei de fond şi a instanţei de apel. Motivele invocate în cererea de recurs fiind, inter alia, următoarele:

„Articolul 63 din Codul cu privire la locuinţe prevede pierderea dreptului la spaţiul locativ în cazul în care lipsa de la locuinţă este nemotivată. În publicaţia „Pregătirea pricinii civile pentru dezbaterile judiciare” de M.P. şi A.P., Chişinău, 2006, se menţionează că „în cazul în care se va stabili că pârâtul a plecat din încăperea de locuit din motivul că chiriaşul sau membrii familiei l-au izgonit din apartament sau din cauza incompatibilităţii comportamentului lui cu comportamentul acestora, instanţa va respinge acţiunea.” În Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor dispoziţii ale Codului cu privire la locuinţe nr.36 din ___ se menţionează că: 11. În cauzele despre recunoaşterea chiriaşului sau a membrilor familiei lui ca decăzuţi din dreptul de folosire a spaţiului locativ (art.63) este necesar de a constata cauzele absenţei reclamantului din apartament mai mult timp decât prevede termenul. În cazul în care ele sunt motivate (aflarea în deplasare sau plecarea la persoanele care necesită îngrijire, lipsa din apartament în legătură cu comportamentul ilegal din partea altor membri ai familiei etc.). În speţă recurenţii B.I. şi B.S. nu locuiesc în spaţiul locativ din cauza relaţiilor ostile dintre aceştia şi intimatul I.A.. De altfel nimeni nu contestă existenţa relaţiilor ostile, acest fapt fiind trecut cu vederea atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de apel. Este paradoxală soluţia judecătorească de a constata ca decăzut dreptul la spaţiu locativ, când în acelaşi set de proceduri civile se examinează o acţiune de stabilire a ordinii de utilizare a spaţiului locativ”.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___, cererea de recurs a fost respinsă. Motivele reţinute de instanţă fiind următoarele:

„Conform art.63 Codul cu privire la locuinţe, în cazul când chiriaşul sau membrul familiei lui lipsesc temporar, încăperea de locuit li se menţine timp de 6 luni. În şedinţa de judecată s-a constatat că [petiţionarii] nu locuiesc în apartamentul nr.__ din str. Alba-Iulia _, mun. Chişinău din anul ___, fapt confirmat în cadrul dezbaterilor judiciare prin probele administrate şi declaraţiile martorilor audiaţi. [I]nstanţele…corect au admis acţiunea lui I.A. cu privire la recunoaşterea ca fiind pierdut dreptul la spaţiu locativ al [petiţionarilor] în apartamentul [litigios]… [A]cţiunea reconvenţională a [petiţionarilor] corect a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, deoarece privatizarea apartamentului a fost efectuată în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în perioada când imobilul nu era în litigiu. [I]nstanţele…corect au respins şi acţiunea lui B.I. cu privire la stabilirea modului de folosinţă a încăperii de locuit în apartamentul [litigios]…, deoarece ultimul a pierdut dreptul la acest spaţiu locativ”.

Decizia Curţii Supreme de Justiţie este irevocabilă de la pronunţare.

600

III. EXPUNEREA PRETINSEI SAU A PRETINSELOR VIOLĂRI ALE CONVENŢIEI ŞI/SAU ALE PROTOCOALELOR, PRECUM ŞI A ARGUMENTELOR ÎN SPRIJINUL ACESTOR AFIRMAŢII: Considerăm că petiţionarilor B.I., B.S. şi B.P. le-au fost încălcate drepturile prevăzute de Convenţie, după cum urmează: Dreptul la un proces echitabil, art.6 din Convenţie

„In the determination of his civil rights and obligations or of any criminal charge against him, everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law.”

Legislaţia naţională pertinentă Codul cu privire la locuinţe, adoptat la 03.06.83 //Veştile 6/40, 1983

Articolul 63. Menţinerea încăperii de locuit pentru cetăţenii, care lipsesc temporar … Dacă chiriaşul sau membrul familiei lui au lipsit din cauze motivate mai mult de şase luni, atunci la cererea chiriaşului sau a membrului absent al familiei termenul acesta poate fi prelungit de către cel ce dă cu chirie încăperea de locuit, iar în caz de litigiu - de către instanţa judecătorească.

Jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg În Hotărârea Beian v. România (cererea nr.30658/05), Curtea a constatat:

37. Certes, les divergences de jurisprudence constituent, par nature, la conséquence inhérente à tout système judiciaire qui repose sur un ensemble de juridictions du fond ayant autorité sur leur ressort territorial. Cependant, le rôle d'une juridiction suprême est précisément de régler ces contradictions de jurisprudence (Zielinski et Pradal et Gonzalez et autres c. France[GC], no 24846/94 et 34165/96 à 34173/96, § 59, CEDH 1999-VII).

38. En l'espèce, force est de constater que la Haute Cour de cassation était à l'origine de ces divergences profondes et persistantes dans le temps.

39. Cette pratique, qui s'est développée au sein la plus haute autorité judiciaire du pays, est en soi contraire au principe de la sécurité juridique, qui est implicite dans l'ensemble des articles de la Convention et qui constitue l'un des éléments fondamentaux de l'Etat de droit (voir, mutatis mutandis, Baranowski c. Pologne, no 28358/95, § 56, CEDH 2000-III). Au lieu de remplir son rôle en fixant une interprétation à suivre, la Haute Cour de cassation est devenue elle-même source d'insécurité juridique, réduisant ainsi la confiance du public dans le système judiciaire (voir, mutatis mutandis, Sovtransavto Holding c. Ukraine, no 48553/99, § 97, CEDH 2002-VII et Păduraru, précité, § 98, et, a contrario, Pérez Arias c. Espagne, no 32978/03, § 70, 28 juin 2007).

Hotărârea explicativă a Curţii Supreme de Justiţie despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor dispoziţii ale codului cu privire la locuinţe, nr.__ din ___

11. În cauzele despre recunoaşterea chiriaşului sau a membrilor familiei lui ca decăzuţi din dreptul de folosire a spaţiului locativ (art.63) este necesar de a constata cauzele absenţei reclamantului din apartament mai mult timp decât prevede termenul. În cazul în care ele sânt motivate (aflarea în deplasare sau plecarea la persoanele care necesită îngrijire, lipsa din apartament în legătură cu comportamentul ilegal din partea altor membri ai familiei etc.), judecata poate să prelungească termenul expirat.

Practici ale Curţii Supreme de Justiţie

601

În decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___, dosarul nr.__, au fost reţinute următoarele argumente:

„Conform art.63 Cod cu privire la locuinţe, în cazul când chiriaşul ori membrii familiei lui lipsesc temporar, încăperea de locuit li se menţine timp de şase luni.

Dacă chiriaşul sau membrul familiei lui au lipsit din cauze motivate mai mult de şase luni, atunci la cererea chiriaşului sau a membrului absent al familiei termenul acesta poate fi prelungit de către cel ce dă cu chirie încăperea de locuit, iar în caz de litigiu - de către instanţa judecătorească.

Materialele dosarului atestă că părţile : intimatul Gr.G. şi recurenţii – feciorul G.I. şi nora G.A., se află în relaţii ostile, fapt confirmat prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din ___, prin care ultimii se obligă de a nu-i pune piedici lui Gr.G. în folosirea spaţiului locativ în litigiu. În astfel de circumstanţe … dar din cauza relaţiilor ostile cu nora şi fiul - recurenţii I. şi A.G., de el îngrijeşte altă persoană, Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel a ajuns la concluzia justă că lipsa intimatului G.G. în apartamentul în litigiu mai mult de şase luni este motivată şi corect a respins acţiunea cu privire la pierderea de către acesta a dreptului la spaţiul locativ ca fiind neîntemeiată”.


„Astfel, s-a stabilit cert prin cumulul de probe administrate în cadrul dezbaterilor judiciare că absenţa intimatului P.N. în apartamentul nr._ str. M. cel Bătrân, __, mun. Chişinău a avut loc din motive întemeiate, fiind cauzată de relaţiile ostile dintre părţi, de faptul că în apartament s-a instalat cu traiul concubinul recurentei, P.I., apartamentul fiind compus numai din 2 odăi. În atare circumstanţe, instanţa de apel a ajuns la o concluzie justă privind respingerea acţiunii E.G. împotriva lui P.N. cu privire la pierderea dreptului la spaţiul locativ ca fiind neîntemeiată”.

În decizia Curţii Supreme de Justiţie din __, dosarul nr.__, au fost reţinute următoarele argumente:

„Pe parcursul dezbaterilor judiciare s-a constatat cu certitudine că, între părţi s-au creat relaţii ostile, motiv din care intimata M.P. a fost impusă în anul ___ de a pleca peste hotarele ţării la muncă, pentru aşi asigura întreţinerea materială pentru sine şi copil, aflându-se în Turcia până în prezent. În acest context, instanţa de apel corect a reţinut că circumstanţele invocate nu pot influenţa asupra legalităţii hotărârii primei instanţe, întrucât materialele cauzei denotă că intimata M.P. nu deţine alt spaţiu locativ permanent, de locuinţa în litigiu nu s-a dezis, lucrurile personale continuă să le păstreze în apartament, iar plecarea ei din apartament a fost condiţionată de existenţa relaţiilor ostile şi conflictelor ce aveau loc între părţi în perioada vieţii în comun”.

În decizia Curţii Supreme de Justiţie din __, dosarul nr._, au fost reţinute următoarele argumente:

„La decăderea lui G.Ş. din dreptul la spaţiul locativ în litigiu, atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au concluzionat că Ş.D. nu locuieşte în apartamentului nr._, bd. Dacia, __, mun. Chişinău o perioadă mai mare de 6 luni, iar deoarece în conformitate cu art.63 Codul cu privire la Locuinţe în cazul când chiriaşul ori membrii familiei lui lipsesc temporar, încăperea de locuit li se menţine timp de 6 luni, el a pierdut dreptul la spaţiul locativ. Colegiul de recurs constată că această concluzie este greşită, deoarece art.63 Codul cu privire la Locuinţe mai dispune că dacă chiriaşul sau membrul familiei lui au lipsit din

602

cauze motivate mai mult de şase luni, atunci la cererea chiriaşului sau a membrului absent al familiei termenul acesta poate fi prelungit de către cel ce dă cu chirie încăperea de locuit, iar în caz de litigiu - de către instanţa judecătorească. După cum vedem din această dispoziţie legală, pentru ca chiriaşul să fie decăzut din dreptul la locuinţa închiriată absenţa lui mai mult de 6 luni trebuie să fie nemotivată, iar în cazul dat D.Ş. a fost absent în apartamentul litigios din cauza relaţiilor ostile cu intimaţii D.V. şi D.N., care au schimbat lacătul de la uşă şi-l împiedică pe recurent să folosească locuinţa, adică lipsa lui în locuinţă este temeinic justificată. În legătură cu cele menţionate Colegiul Civil şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recurentul D.Ş. nu a decăzut din dreptul la apartamentul nr. __, bd. Dacia, __, mun. Chişinău şi el necesită a fi apărat prin instalarea lui în această locuinţă cu obligarea intimaţilor D.V. şi D.N. să nu-i creeze obstacole la folosirea locuinţei”.

În decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___, dosarul nr._, au fost reţinute următoarele argumente:

„Astfel, prin probele administrate s-a constatat cu certitudine că intimaţii din cauza relaţiilor ostile, făcând abuz de drepturile sale, au schimbat lăcata de la uşă, din care motive recurentul este în imposibilitate de a locui şi de a se folosi de unicul spaţiu locativ obţinut în mod legal. Conform art.63 alin.5 Codul cu privire la locuinţe, dacă chiriaşul sau membrul familiei lui au lipsit din cauze motivate mai mult de 6 luni, atunci la cererea chiriaşului sau a membrului absent al familiei termenul acesta poate fi prelungit de către cel ce dă cu chirie încăperea de locuit, iar în caz de litigiu – de către instanţa judecătorească. Din sensul normei de drept citate rezultă că chiriaşul sau membrul familiei acestuia poate fi recunoscut că a pierdut dreptul la încăperea de locuit numai în cazurile când nu locuieşte nemotivat mai mult de 6 luni în încăperea de locuit. Desfacerea căsătoriei cu membrul de familiei. şi crearea altei familii nu este prevăzut de lege ca temei de recunoaştere a dreptului pierdut la folosirea încăperii de locuit pentru chiriaş sau membrul familiei acestuia, deoarece conform art.56 alin.2 Codul cu privire la locuinţe, ei se bucură în continuare de aceleaşi drepturi. Probele administrate confirmă că recurentul Ţ.V. nu locuieşte motivat în apartamentul în litigiu şi temeiuri de a-l recunoaşte că a pierdut dreptul la folosirea acestei încăperi de locuit nu sunt. Dat fiind că intimaţii creează obstacole recurentului la domicilierea în apartamentul în litigiu şi prin schimbarea lacătului îi împiedică accesul în locuinţă, Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a casa hotărârile judecătoreşti şi de a emite o nouă hotărâre cu privire la admiterea acţiunii iniţiale în partea instalării lui Ţ.V. în apartament şi obligarea intimaţilor să nu-i creeze obstacole în folosirea încăperilor de locuit şi respingerea acţiunii reconvenţionale”.


„Din actele pricinii este cert stabilit faptul că intimata a fost nevoită să plece periodic în Federaţia Rusă în oraşul Moscova la lucru temporar pentru că starea materială a familiei era grea şi avea necesitate de bani pentru întreţinerea familiei şi a celor doi copii. A.C. a atins vârsta majoră şi neavând de lucru în mun. Chişinău a plecat în oraşul Moscova la lucru pentru întreţinerea sa.

Astfel, instanţa de recurs constată că instanţele de judecată just au concluzionat că V.C şi A.С. au lipsit din motive întemeiate din apartamentul litigios, aflându-se

603

temporar la muncă peste hotarele tării şi că temei de a-i declara pe ultimii cu dreptul pierdut la folosirea spaţiului locativ în apartamentul litigios nu este.

Conform art.6 al. (1), 12 al. (2) Codul cu privire la locuinţe, cumpărarea sau primirea cu titlu gratuit în proprietate privată a locuinţelor se face cu acordul tuturor membrilor adulţi ai familiei care locuiesc împreună. La dorinţa lor, locuinţa poate fi cumpărată în proprietate comună sau în diviziune. Contractul de vânzare-cumpărare, transmitere-primire a locuinţei în proprietate privată se încheie cu unul dintre soţi cu acordul scris al tuturor membrilor adulţi care locuiesc împreună (inclusiv al celor care sunt plecaţi temporar).

Prin urmare, completul Colegiului Civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că, instanţele anterioare întemeiat şi legal au admis acţiunea reconvenţională şi în partea anulării contractului de vânzare-cumpărare, transmitere-primire în proprietate privată a apartamentului litigios după recurent deoarece, conform hotărârii nr. 510 din 18 septembrie 2003 a Comisiei de privatizare a fondului de locuinţe la privatizarea apartamentului dat au participat numai M.С., A.С. şi N.С., fapt prin care i-au fost încălcate drepturile intimatei V.С. la privatizarea spaţiului locativ menţionat. Doctrina naţională: examinarea litigiilor locative Publicaţia „Pregătirea pricinii civile pentru dezbaterile judiciare” autori Mihai

Poalelungi şi Anastasia Pascari, Chişinău, 2006, pag.200-203: „în cazul în care se va stabili că pârâtul a plecat din încăperea de locuit din

motivul că chiriaşul sau membrii familiei l-au izgonit din apartament sau din cauza incompatibilităţii comportamentului lui cu comportamentul acestora, instanţa va respinge acţiunea.”

Conduita instanţelor judiciare naţionale Atât practica judiciară, cât şi doctrina naţională indică judecătorilor să constate care sunt cauzele absenţei din apartament, iar în cazul în care acestea sunt motivate, relaţii ostile sau plecarea la muncă, acţiunea cu privire la pierderea dreptului la spaţiul locativ se respinge. Soluţia adoptată în cadrul procedurilor judiciare naţionale, în particular recunoaşterea faptului că petiţionarii au pierdut dreptul la folosirea spaţiului locativ în apartamentul litigios, respingerea capătului de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, transmitere-primire în proprietate privată a apartamentului litigios etc., este contrară doctrinei şi practicii judiciare naţionale în acest sens. În concluzie, a fost încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, petiţionarii neavând un proces echitabil în sensul articolului 6 § 1 din Convenţie. Dreptul la respectul dreptului de proprietate, art.1 al Protocolului nr.1

„Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.” În urma soluţiei adoptate în cadrul procedurilor judiciare naţionale a fost încălcat

dreptul petiţionarilor la respectul dreptului de proprietate, interferenţa fiind nejustificată în condiţiile paragrafului 2. Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, art.8 din Convenţie

„Everyone has the right to respect for his private and family life, his home and his correspondence.”

604

În urma soluţiei soluţiei adoptate în cadrul procedurilor judiciare naţionale a fost încălcat dreptul petiţionarilor la respectul vieţii private, de familie şi locuinţei, interferenţa fiind nejustificată în condiţiile paragrafului 2. IV. EXPUNEREA ÎN LEGĂTURĂ CU PREVEDERILE ART.35 DIN CONVENŢIE Decizii interne definitive:

− Decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___. Alte decizii:

− Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___; − Hotărârea Judecătoriei Centru din ___.

Termenul/Epuizarea căilor interne de recurs Respectarea regulii „şase luni de zile”: Instanţele judiciare naţionale au pronunţat soluţia finală la ___. Petiţionarul B.I. a luat cunoştinţă de decizia motivată din ___la data de ___. Astfel regula de „şase luni de zile” este respectată. Respectarea regulii de epuizare căilor de recurs Toate căile interne de recurs accesibile şi adecvate au fost epuizate de către petiţionar. V. EXPUNEREA OBIECTULUI CERERII ŞI A PRETENŢIILOR PROVIZORII ÎN VEDEREA UNEI SATISFACŢII ECHITABILE Rugăm să fie recunoscut faptul că Republica Moldova a violat drepturile petiţionarilor B.I., B.S. şi B.P. prevăzute de articolul 6.1, articolul 8 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi articolul 1 din Protocolul Adiţional la Convenţie. Pretenţiile de ordin pecuniar şi nepecuniar vor fi prezentate ulterior. VI. ALTE INSTANŢE INTERNAŢIONALE CARE EXAMINEAZĂ SAU AU EXAMINAT CAZUL Nu am prezentat în faţa unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare capetele de cerere din prezenta cerere. VII. LISTA DOCUMENTELOR 35. Hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___; 36. Decizia Tribunalului Chişinău din ___; 37. Decizia de aplicare a sancţiunii administrative din ___; 38. Hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___; 39. Acţiunea de stabilire a ordinii de utilizare a spaţiului locativ al lui B.I.; 40. Acţiunea de recunoaşterea pierderii dreptului familiei B. la spaţiu locativ; 41. Procese-verbale; 42. Încheierea de asigurare a acţiunii din ___; 43. Încheierea de suspendare a cauzei civile din ___; 44. Hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___; 45. Procese-verbale; 46. Încheierea Judecătoriei Buiucani din ___; 47. Explicaţiile reprezentantului familiei B.; 48. Hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___; 49. Contract de vânzare-cumpărare din ___; 50. Cererea de apel din ___; 51. Contract de muncă din ___;

605

52. Proces verbal din ___; 53. Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___; 54. Cererea de recurs din ___; 55. Decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___; 56. Practica judiciară naţională; 57. Doctrina naţională; 58. Procura de reprezentare. VIII. DECLARAŢIA ŞI SEMNATURA

606




I – PĂRŢILE A. RECLAMANTUL

B. ÎNALTA PARTE CONTRACTANTĂ 13. Republica Moldova.

Expunerea faptelor 14.

La __, Comisariatul de Poliţie raionul Anenii-Noi (în continuare CPR Anenii-Noi) a intentat dosarul penal nr. 2000250541 în baza articolului 214 alineatul (2) Codul penal (în redacţia Legii din 24 martie 1961) – „samavolnicia”, în privinţa petiţionarului C.D. El a fost pus sub învinuire şi la, __ ,anunţat în căutare. Comisariatul de Poliţie nu a adus la cunoştinţa petiţionarului faptul intentării dosarului penal, punerii sub învinuire şi anunţarea în căutare.

La ___, orele 10:30, petiţionarul C.D. a fost oprit în curtea casei sale de către doi bărbaţi

de vârstă mijlocie, îmbrăcaţi în civil. Unul dintre ei era îmbrăcat într-o cămaşă cu mânicile scurte, de culoare cafenie deschisă şi pantaloni negri. Acesta avea o faţă rotundă cu tentă roşie, părul – cu un început de chelie. Celălalt bărbat era îmbrăcat într-o cămaşă de culoare deschisă, cu mânicile lungi, pantaloni negri, cu părul de culoare închisă. Primul bărbat l-a strigat pe nume pe C.D., acesta s-a întors către el. În acel moment, bărbatul a sărit la C.D., i-a sucit mâinile şi a strigat către partenerul său să-i dea cătuşele. Celălalt bărbat a scos din buzunar cătuşele şi le-a pus pe mâinile sucite ale lui C.D.

În acest moment, de locul evenimentelor, s-a apropiat un automobil de culoare bej cu numărul de înmatriculare AN POL – 004.

Primul bărbat l-a împins violent pe C.D. către uşa automobilului în cauză. C.D. s-a lovit în regiunea capului de uşa automobilului şi a căzut jos. Persoanele în cauză l-au ridicat şi prin mişcări violente i-au aplecat capul şi l-au urcat în automobil. Doar după ce automobilul a pornit, C.D. a sesizat că este transportat în CPR Anenii-Noi. Pe parcursul deplasării în CPR Anenii-Noi, colaboratorii poliţiei l-au bătut pe C.D. în regiunea coastelor şi l-au supus presiunilor psihologice, fiind insultat şi înjosit, fără a-i fi explicat motivele de reţinere.

În CPR Anenii-Noi, C.D. a simţit dureri puternice în regiunea capului şi a spatelui şi a cerut acordarea ajutorului medical. Colaboratorii poliţiei i-au ignorat solicitarea petiţionarului fără nicio argumentare.

La orele 16:00, C.D. a fost adus în cătuşe, cu escorta a doi poliţişti cu automate, la Judecătoria Anenii-Noi, unde organul de poliţie a solicitat aplicarea în privinţa lui a arestului

607

preventiv, însă instanţa de judecată a refuzat demersul anchetatorului penal. C.D. a fost eliberat din sala de şedinţă.

Evenimentele ce au avut loc în dimineaţa zilei de ___ au fost văzute de I.L.M., acesta a prezentat declaraţiile sale procuraturii la data de ___.

La data de ___, C.D. a fost citat în CPR Anenii-Noi, pentru a da explicaţii pe marginea dosarului penal pornit împotriva sa.

La data de ___, C.D. s-a adresat la Spitalul Clinic de Urgenţă Chişinău cu plângeri de cefalee, vertij, vomă cu greţuri, slăbiciuni, apatie, dureri în regiunea cordului, insomnie. Petiţionarului i-a fost stabilit următorul diagnostic: trauma craneo-cerebrală acută, comoţie cerebrală, cu contuzia ţesuturilor moi ale capului. Medicul care l-a investigat i-a recomandat tratament la neurolog. Medicul neurolog i-a indicat petiţionarului tratament adăugător şi supraveghere. Petiţionarul s-a tratat timp de 21 de zile, dar starea petiţionarului nu s-a ameliorat, deoarece au apărut complicaţii, tratamentul a fost prelungit, petiţionarului i-a fost indicat regim de staţionar cu perfuzii şi supravegherea medicului terapeut. Petiţionarul a fost externat la ___.

În iarna ___ ,C.D. din cauza durerilor în regiunea capului s-a adresat medicului neurolog. Medicul i-a stabilit următoarele concedii medicale: a) 14 – 30 decembrie 2000; b) 10 – 30 ianuarie 2001 (boala continuă); c) 1 – 23 februarie 2001 (ieşire la lucru 1 martie 2001), cu diagnoza - consecinţele traumei craneo-cerebrale.

La data de ___, C.D. a adresat o plângere prin care a adus la cunoştinţa organelor de drept faptul reţinerii ilegale şi maltratarea sa de către poliţia din CPR Anenii-Noi. Petiţionarul a indicat care sunt persoanele implicate în maltratarea sa, şi anume: S.R., I.E. şi V.C.

Prin răspunsul Procuraturii judeţului Chişinău din 06.10.2000, petiţionarului i-a fost comunicat că la 06.10.2000 pe marginea cazului dat a fost adoptată o hotărâre de refuz în intentarea dosarului penal în baza art.5 p. 2 al Codului de procedură penală, din motivul că în acţiunile colaboratorilor de poliţie ai CPR Anenii-Noi S.R., I. E. şi V.C. lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii. Petiţionarul nu a primit un exemplar al hotărârii de refuz în intentarea dosarului penal în baza art.5 p. 2 al Codului de procedură penală, în privinţa colaboratorilor de poliţie ai CPR Anenii-Noi S.R., I.E. şi V.C.

Prin ordonanţa din __, dosarul penal în privinţa petiţionarului pornit în baza articolului

214 alineatul (2) din Codul penal (în redacţia Legii din 24 martie 1961) – „samavolnicia” –, a fost casat din lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii.

C.D. a depus o cerere de chemare în judecată împotriva CPR Anenii-Noi şia Ministerului Finanţelor, cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat în legătură cu atragerea ilegală la răspunderea penală, reţinerea ilegală şi maltratarea din partea poliţiei.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani din 01 iunie 2005, a fost respinsă integral cererea de chemare în judecată ca neavând suport juridic. Motivele care au stat la baza acestei hotărâri sunt următoarele: „în instanţă nu s-au prezentat probe ce ar confirma că reclamantul ar fi fost maltratat la poliţie. Pe acest caz nu există vreo sentinţă ce ar indica asupra faptului maltratării reclamantului de către colaboratorii poliţiei. Certificatul de vizită la medic din ___ (adică la expirarea a 2 zile de la momentul eliberării lui D.C.), indică asupra faptului că din ziua când în privinţa lui D.C. s-a refuzat de a elibera mandat de arest (timpul de 2 zile trecute de atunci), D.C. putea primi careva leziuni corporale şi în alte circumstanţe. În ce priveşte înlăturarea lui D.C. de la lucru, atunci reclamantul nu a prezentat în şedinţa careva probe ce ar confirma faptul că el era încadrat la careva serviciu până la intentarea dosarului penal în privinţa lui şi până la reţinerea lui.”

Nefiind de acord cu hotărârea instanţei de fond, C.D. a depus cerere de apel.

608

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din __, a fost admis apelul declarat, casată hotărârea Judecătoriei Buiucani din __ şi pronunţată o nouă hotărâre prin care a fost obligat Ministerul Finanţelor să achite petiţionarului suma de 500 de lei în calitate de reparare a prejudiciului moral, în legătură cu tragerea ilegală la răspundere penală. În rest, acţiunea civilă a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Instanţa de apel a respins capătul de acţiune privind repararea prejudiciului material, deoarece nu s-a constatat raportul cauzal dintre tragerea ilegală la răspunderea penală şi maladiile avute de reclamant şi tratamentul efectuat.

Nefiind de acord cu soluţia instanţei de apel, petiţionarul a depus cerere de recurs la Curtea Supremă de Justiţie. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___, a fost respinsă cererea de recurs şi menţinută decizia Curţii de Apel Chişinău din ___. Motivele care au stat la baza acestei decizii sunt următoarele: „Conform art.1 al. (2) lit. a) Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală,, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545 - XIII din 25 februarie 1998, este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice în urma reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurii represive şi ţinere sub arest, a tragerii ilegale la răspunderea penală, condamnării ilegale.

Conform art.4 lit. b) al aceleiaşi legi, dreptul la repararea prejudiciul apare în cazul scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare.

Astfel, Colegiul Civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel a ajuns la concluzia justă că sunt întrunite condiţiile necesare pentru repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală.

Din materialele dosarului rezultă că recurentul-reclamant a solicitat încasarea prejudiciului material în sumă de 6 239,00 lei din care 4 900 lei - salariul pierdut în legătură cu aflarea pe buletin de boală pe perioada septembrie 2000- martie 2001, 961,7 lei pentru medicamente şi tratament, 300 lei - pentru asistenţă juridică, 78 lei - pentru transport.

În conformitate cu art.118 al. (1) CPC fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor dale dacă legea nu dispune altfel.

Instanţa constată că recurentul-reclamant C. D. nu a prezentat probe întru confirmarea legăturii cauzale dintre acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală (reţinere ilegală, punere sub învinuire, anunţare în căutare) şi tratamentul efectuat în urma traumei cranio-cerebrale, suportate de acesta. Afirmaţiile recurentului-reclamant C. D. precum că a fost bătut şi torturat în timpul reţinerii ilegale la ___ nu şi-a găsit confirmare în şedinţa de judecată.

Acel fapt că recurentului C. D. în perioada reţinerii i-au fost puse cătuşe fiind escortat în instanţa de judecată nu constituie, în opinia instanţei, un act de tortură.

În şedinţa de judecată de către C. D. nu au fost prezentate probe nici întru confirmarea cheltuielilor pentru asistenţă juridică şi de transport în legătură cu prezentarea la organul de urmărire penala.

În astfel de circumstanţe Colegiul Civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel legal şi întemeiat a respins pretenţiile lui C. D. privind repararea prejudiciului material.

Conform prevederilor art.1423 CC mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor fizice sau psihice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie a autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii şi de măsura în care această compensaţie aduce satisfacţie persoanei vătămate.

609

Din probele administrate în cadrul dezbaterilor judiciare s-a stabilit că recurentul C. D. fiind pus sub învinuire, a fost anunţat în căutare timp de 13 zile şi reţinut ilegal timp de aproximativ 7 ore fără aplicarea măsurii represive de ţinere sub arest şi fără a fi condamnat.

În baza celor menţionate Colegiul Civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că cuantumul compensaţiei pentru prejudiciul moral cauzat lui C. D. prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală estimat de către instanţa de apel în sumă de 500 lei este echitabil şi rezonabil, fiind în relaţie de proporţionalitate cu gradul suferinţelor suportate.”

Decizia instanţei de recurs este irevocabilă. III. EXPUNEREA PRETINSEI SAU A PRETINSELOR VIOLĂRI ALE CONVENŢIEI

ŞI/SAU ALE PROTOCOALELOR, PRECUM ŞI A ARGUMENTELOR ÎN SPRIJINUL ACESTOR AFIRMAŢII:

15. Considerăm că petiţionarului C.D. i-au fost încălcate drepturile prevăzute de

Convenţie, după cum urmează: Interzicerea torturii (art.3 din Convenţie), deoarece:

“Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.” Încălcarea obligaţiei negative

Aflându-se în custodia poliţiei, la reţinere, la transportare în Comisariat, în timp ce se afla în Comisariat, petiţionarul C.D. a fost maltratat, supus presiunilor psihologice, fiind insultat şi înjosit de colaboratorii Comisariatului de Poliţie Anenii-Noi, S.R., I. E. şi V.C. Încălcarea obligaţiei pozitive

Colaboratorii CPR Anenii-Noi au refuzat să-i acorde ajutorul medical necesar petiţionarului C.D. în momentul când acesta a simţit dureri puternice în regiunea capului şi a spatelui.

Autorităţile naţionale nu au condus o investigaţie eficientă pe marginea plângerii de maltratare a petiţionarului C.D. de către colaboratorii Comisariatului de Poliţie Anenii Noi, S.R., I. E. şi V.C.

Dreptul la un proces echitabil (art.6 din Convenţie), deoarece: Instanţele judiciare naţionale sunt obligate să-şi motiveze deciziile în măsura în care

acest lucru ar permite exercitarea efectivă a dreptului la casaţie, nu i-ar lăsa pe părţi într-o stare de incertitudine şi nu li se va crea impresia că nu au fost auziţi (Hirvisaari v.Finland, § 31; Garcia Ruiz v. Spania § 26; the Helle v. Finland, § 59 şi 60).

Hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___, decizia Curţii de Apel Chişinău din ___ şi decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___ sunt nemotivate, deoarece instanţele de judecată nu s-au pronunţat pe marginea argumentelor şi a probelor prezentate de reclamant în susţinerea temeiniciei cererii sale de chemare în judecată şi pe marginea argumentelor prezentate în cererile de apel şi de recurs.

Dreptul la respectul dreptului de proprietate: (art.1 al Protocolului nr.1)

610

A avut loc o interferenţă nejustificată în condiţiile paragrafului 2 în dreptul la respectul dreptului de proprietate al petiţionarului C.D.

IV. EXPUNEREA ÎN LEGĂTURĂ CU PREVEDERILE ART.35 DIN CONVENŢIE

16. Decizia internă definitivă: - Decizia Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova din ___. 17. Alte decizii: - Hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___; - Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___. 18. Toate căile ordinare interne de recurs au fost epuizate.

V. EXPUNEREA OBIECTULUI CERERII ŞI A PRETENŢIILOR PROVIZORII ÎN

VEDEREA UNEI SATISFACŢII ECHITABILE 19. Rog să fie recunoscut faptul că Înalta Parte Contractantă – Republica Moldova – a

violat drepturile petiţionarului C.D. prevăzute de articolul 3, articolul 6 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi articolul 1 Protocolul Adiţional la Convenţie.

Pretenţiile de ordin pecuniar şi nepecuniar vor fi prezentate ulterior. VI. ALTE INSTANŢE INTERNAŢIONALE CARE EXAMINEAZĂ SAU AU

EXAMINAT CAZUL 20. Nu am prezentat în faţa unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de

reglementare capetele de cerere din prezenta plângere. VII. LISTA DOCUMENTELOR 1. Demersul Comisariatului de Poliţie Anenii-Noi din ___; 2. Încheierea Judecătoriei Anenii-Noi din ___; 3. Cererea adresată Misiunii OSCE din ___; 4. Depoziţiile martorului I.L. din ___; 5. Certificat de vizită din ___; 6. Extras de pe fişa bolnavului; 7. Buletin de boală nr. ___; 8. Buletin de boală nr. ___; 9. Certificat de concediu medical nr. ___; 10. Certificat de concediu medical nr. ___; 11. Certificat de concediu medical nr. ___; 12. Plângerea din ___ adresată Procuraturii Generale; 13. Plângerea din ___ adresată Procuraturii judeţului Chişinău; 14. Răspunsul Procuraturii Generale din ___; 15. Răspunsul Ministerului Afacerilor Interne din ___; 16. Răspunsul Procuratura judeţului Chişinău din ___; 17. Plângerea adresată Comisariatului de Poliţie Anenii-Noi din ___; 18. Răspunsul Comisariatului de Poliţie Anenii-Noi din ___; 19. Cererea de chemare în judecată privind repararea prejudiciului din ___; 20. Calculul prejudiciului material cauzat; 21. Cerere modificare a pretenţiilor din ___; 22. Calculul prejudiciului material cauzat din ___; 23. Hotărârea Judecătoriei Buiucani din ___; 24. Cererea de apel din ___; 25. Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___; 26. Cererea de recurs din ___;

611

27. Decizia Curţii Supreme de Justiţie din ___; 28. Procura de reprezentare.


612



DE PROTOCOLUL 11 I – PĂRŢILE


14. La ___, a fost pornită urmărirea penală pe faptul sustragerii pe ascuns a aproximativ zece cai şi un viţel, de pe teritoriul raionului Hânceşti în perioada lunilor noiembrie 2006 – ianuarie 2007, de către F.I., F.R., S.D.,V. G., V.S. etc., infracţiune prevăzută de articolul 195 alin.(1) din Codul penal al Republicii Moldova. La ___, a fost înaintat un demers în instanţa de judecată Râşcani privind autorizarea efectuării percheziţiei la domiciliul persoanelor menţionate. La ___, organul de urmărire penală l-a recunoscut pe petiţionarul G.V. în calitate de bănuit în cauza penală privind pretinsa însuşire a bunurilor proprietarului în proporţii mari. Tot în aceeaşi zi, petiţionarul a fost reţinut. Prin mandatul de arest al Judecătoriei Râşcani din ___, a fost dispusă arestarea petiţionarului pe un termen de 10 zile. Motivele reţinute de instanţa judiciară pentru justificarea arestului preventiv: – este bănuit de comiterea unei infracţiuni deosebit de grave pentru care legea penală

prevede privaţiune de libertate pe un termen mai mare de doi ani de zile; – se poate ascunde de organul de urmărire penală; – poate împiedica stabilirea adevărului în procesul penal; – poate să influenţeze alte părţi din procesul penal.

La ___, avocatul petiţionarului a înaintat un recurs la încheierea Judecătoriei Râşcani din ___, contestând motivele arestării. Prin ordonanţa din ___, procurorul secţiei conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI şi SV al Procuraturii Generale a dispus punerea sub învinuire a petiţionarului de săvârşirea infracţiunii prevăzute de articolul 195 alin.(1) din Codul penal al Republicii Moldova. Prin încheierea Judecătoriei Râşcani din ___, a fost dispusă prelungirea în privinţa petiţionarului a măsurii preventive sub formă de arest pe un termen de 30 de zile.

Motivele reţinute de instanţa judiciară pentru justificarea prelungirii arestului: - circumstanţele care au servit drept temei pentru aplicarea măsurii preventive sub

formă de arest s-au păstrat; - petiţionarul este învinuit de comiterea unei infracţiuni deosebit de grave pentru care

legea penală prevede privaţiune de libertate pe un termen mai mare de doi ani de zile; - este colaborator al poliţiei criminale, corespunzător cunoaşte metodica exercitării

lucrului operativ şi dobândirea probelor în procesul penal, adică există temeiuri rezonabile de a presupune că ar putea împiedica stabilirea adevărului în procesul penal, întreprinde acţiuni negative asupra desfăşurării procesului penal;

- persistă riscul exercitării presiunii din partea lui asupra altor părţi din procesul penal şi deteriorarea mijloacelor de probă.

613

Încheierea respectivă a fost contestată de către avocatul petiţionarului la ___. Prin decizia din ___, Curtea de Apel Chişinău a respins recursul declarat de avocatul petiţionarului şi a menţinut încheierea din 15 februarie 2007. La ___, avocatul petiţionarului a înaintat o cerere de înlocuire a măsurii preventive arest preventiv cu obligaţia de nepărăsire a localităţii. Prin încheierea Judecătoriei Râşcani din ___, s-a dispus prelungirea ţinerii sub arest a petiţionarului pe un termen de 30 de zile. Motivele reţinute de instanţa judiciară pentru justificarea prelungirii arestului sunt identice celor conţinute în încheierea din ___, cu excepţia adaosului ce ţine de imputarea comiterii unor crime cu participaţie complexă şi activitate infracţională sistematică şi riscul exercitării presiunii asupra părţilor vătămate, care domiciliază în diferite sate amplasate pe teritoriul raionului Hânceşti, unde petiţionarul a activat ca inspector al poliţiei criminale. Prin încheierile Judecătoriei Râşcani din ___ şi ___, s-a dispus prelungirea ţinerii sub arest a petiţionarului. Motivele reţinute de instanţa judiciară pentru justificarea prelungirii arestului sunt identice celor conţinute în încheierile anterioare. Prin încheierea Judecătoriei Nisporeni din ___, s-a dispus prelungirea ţinerii sub arest a petiţionarului pe un termen de 90 de zile. Motivele reţinute de instanţa judiciară pentru justificarea prelungirii arestului sunt identice celor conţinute în încheierile emise anterior de Judecătoria Râşcani. Prin încheierea Judecătoriei Hânceşti din ___, s-a dispus prelungirea ţinerii sub arest a petiţionarului pe un termen de 90 de zile. Motivele reţinute de instanţa judiciară pentru justificarea prelungirii arestului sunt identice celor conţinute în încheierile emise anterior. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din ___, s-a decis respingerea recursului petiţionarului şi menţinerea încheierii Judecătoriei Hânceşti din ___. Prin încheierea Judecătoriei Hânceşti din ___, a fost respinsă cererea petiţionarului privind schimbarea măsurii preventive din arest în liberare sub controlul judecătoresc sau arest la domiciliu. Instanţa de judecată a pretins că circumstanţele ce au servit temei pentru aplicarea măsurii preventive sub formă de arest s-au păstrat şi că la adoptarea încheieri nu s-au stabilit circumstanţe noi ce ar face posibilă schimbarea măsurii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din ___, a fost respins recursul petiţionarului asupra încheierii Judecătoriei Hânceşti din ___. Prin încheierea Judecătoriei Hânceşti din ___, a fost admis demersul procurorului de a prelungi măsura preventivă sub formă de arest pe un termen de 90 de zile şi a fost respinsă cererea petiţionarului de liberare provizorie sub control judecătoresc sau înlocuirea măsurii preventive în arest la domiciliu. Motivele reţinute de instanţa judiciară pentru justificarea prelungirii arestului sunt identice celor conţinute în încheierile emise anterior. La ___, petiţionarul a contestat cu cerere de recurs încheierea Judecătoriei Hânceşti din ___ motivele arestării sale preventive. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din ___, cererea de recurs a petiţionarului a fost respinsă şi menţinută fără modificări încheierea Judecătoriei Hânceşti din ___. III. EXPUNEREA PRETINSEI SAU ALE PRETINSELOR VIOLĂRI ALE CONVENŢIEI ŞI/SAU ALE PROTOCOALELOR, PRECUM ŞI A ARGUMENTELOR ÎN SPRIJINUL ACESTOR AFIRMAŢII:

614

Considerăm că petiţionarului G.V. i-au fost încălcate drepturile prevăzute de Convenţie, după cum urmează: Articolul 5 din Convenţie Dreptul la libertate şi la siguranţă “…3. Everyone arrested or detained in accordance with the provisions of paragraph 1 (c) of this Article shall be ... entitled to trial within a reasonable time or to release pending trial. Release may be conditioned by guarantees to appear for trial. ...” Motivele invocate de către instanţele judecătoreşti pentru a justifica arestarea preventivă a petiţionarului sunt irelevante şi insuficiente, deoarece faptul că petiţionarului îi este imputată comiterea infracţiunii deosebit de grave nu serveşte drept temei pentru ţinerea acestuia în arest preventiv, iar în ceea ce priveşte restul „motivelor” din materialele cauzei penale pornite împotriva petiţionarului lipsesc probele ce l-ar demonstra. IV. EXPUNEREA ÎN LEGĂTURĂ CU PREVEDERILE ART.35 DIN CONVENŢIE Decizii interne definitive:

− decizia Curţii de Apel Chişinău din ___. Alte decizii:

− încheierea Judecătoriei Râşcani din ___; − încheierea Judecătoriei Râşcani din ___; − încheierea Judecătoriei Râşcani din ___; − încheierea Judecătoriei Râşcani din ___; − încheierea Judecătoriei Râşcani din ___; − încheierea Judecătoriei Râşcani din ___; − încheierea Judecătoriei Nisporeni din ___; − încheierea Judecătoriei Hânceşti din ___; − decizia Curţii de Apel Chişinău din ___; − încheierea Judecătoriei Hânceşti din ___; − decizia Curţii de Apel Chişinău din ___.

Termenul/Epuizarea căilor interne de recurs Respectarea regulii „şase luni de zile”: În speţă încălcarea reclamată de către petiţionar este continuă, astfel regula de „şase luni de zile” este respectată. Respectarea regulii de epuizare căilor de recurs Toate căile interne de recurs accesibile şi adecvate au fost epuizate de către petiţionar. V. EXPUNEREA OBIECTULUI CERERII ŞI A PRETENŢIILOR PROVIZORII ÎN VEDEREA UNEI SATISFACŢII ECHITABILE Rugăm să fie recunoscut faptul că Republica Moldova a violat drepturile petiţionarului G.V. prevăzute de articolul 5.3. al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. Pretenţiile de ordin pecuniar şi nepecuniar vor fi prezentate ulterior. VI. ALTE INSTANŢE INTERNAŢIONALE CARE EXAMINEAZĂ SAU AU EXAMINAT CAZUL Nu am prezentat în faţa unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare capetele de cerere din prezenta cerere. VII. LISTA DOCUMENTELOR 59. Ordonanţa privind pornirea urmăririi penale din ___;

615

60. Raport privind autorizarea efectuării percheziţiei din ___; 61. Procesul verbal de reţinere din ___; 62. Ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit ___; 63. Încheierea Judecătoriei Râşcani din ___; 64. Recursul avocatului la încheierea din ___; 65. Ordonanţa de punere sub învinuire din ___; 66. Încheierea Judecătoriei Râşcani din ___; 67. Recursul avocatului la încheierea Judecătoriei din ___; 68. Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___; 69. Încheierea Judecătoriei Râşcani din ___; 70. Cerere de înlocuire a măsurii preventive din ___; 71. Încheierea Judecătoriei Râşcani din ___; 72. Recursul avocatului din ___; 73. Încheierea Judecătoriei Râşcani din ___; 74. Recursul avocatului din ___; 75. Încheierea Judecătoriei Râşcani din ___; 76. Încheierea Judecătoriei Nisporeni din ___; 77. Cerere de eliberare provizorie pe cauţiune din ___; 78. Încheierea Judecătoriei Hânceşti din ___; 79. Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___; 80. Încheierea Judecătoriei Hânceşti din ___; 81. Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___; 82. Cerere de recurs din ___; 83. Decizia Curţii de Apel Chişinău din ___; 84. Procura de reprezentare. VIII. DECLARAŢIA ŞI SEMNATURA

616




I. Părţile A. RECLAMANTUL B. Reclamantul 13. Republicii Moldova. II. Expunerea faptelor

14. Sunt născută la data de ___ în Z., raionul C., satul K., sunt de naţionalitate ____, am terminat şcoala _____________, mun. Chişinău, de religie creştină, adeptă a Bisericii Iisus Hristos al Ultimelor Zile. Devenind simpatizantă a acestei biserici nu am fost susţinută de către rude şi prieteni. Deseori eram umilită şi batjocorită din cauza faptului că susţineam aceasta biserică. La şcoală colegii şi profesorii mă tratau discriminatoriu, copiii din comunitate îmi adresau apelative ofensatoare cu referire la religia mea.

Din motivul afilierii la biserică Apostolic, nu doresc să mă întorc în ţara de origine din cauza că în Armenia va fi greu de trăit având o altă religie şi că mereu voi fi urmărită şi umilită.

În Republica Moldova sunt însoţită de familia mea, şi anume: tata – R., anul naşterii ___ şi mama – L., anul naşterii ___.

Am intrat în Republica Moldova în mod legal cu avionul din Z. în Rostov, după care cu trenul în Republica Moldova la ___, cu scopul de a mă legaliza în Republica Moldova.

La data de ___, m-am adresat la Direcţia refugiaţi (în continuare Direcţie) cu o cerere pentru acordarea unei forme de protecţie în Republica Moldova.

În susţinerea identităţii am prezentat certificatul de naştere în original seria _ nr._ eliberat la data de __. De asemenea, am prezentat în original certificatul de studii nr._ din ___ prin care se adevereşte urmarea studiilor la __din mun. Chişinău.

La data de ___, prin decizia nr. _ a directorului Direcţiei Refugiaţi, a fost respinsă cererea mea de a-mi acorda azil. Decizia mi-a fost comunicată la ___.

La data de ___, m-am adresat cu o cerere în ordine de apel la Curtea de Apel prin care am solicitat să fie anulată decizia Direcţiei şi să mi se acorde statutul de refugiat. La data de ___, Curtea de Apel a respins cererea mea, menţinând în vigoare decizia Direcţiei. La data de ___, m-am adresat cu o cerere în ordine de recurs la Curtea Supremă de Justiţie prin care am solicitat să fie anulată hotărârea Curţii de Apel şi să mi se acorde statutul de refugiat. La data de ___, mi-a fost comunicată decizia Curţii Supreme de Justiţie prin care cererea mea a fost respinsă urmând ca să părăsesc teritoriul Republicii Moldova timp de 15 zile.

617

III. EXPUNEREA PRETINSEI SAU PRETINSELOR VIOLĂRI ALE CONVENŢIEI ŞI/SAU ALE PROTOCOALELOR, PRECUM ŞI A ARGUMENTELOR ÎN SPRIJINUL ACESTOR AFIRMAŢII 17. Consider că mi-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil (art.6(1) CEDO) şi drepturile garantate de art.3 al Convenţiei. A. Dreptul la un proces echitabil 18. Dreptul la un proces echitabil, aşa cum este el garantat de art.6(1) din Convenţie, presupune că «Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... a cauzei sale ». Atr.6(1) impune ca un tribunal naţional să-şi motiveze hotărârea. Un tribunal nu este obligat să dea un răspuns detailat la fiecare argument înaintat de justiţiabil; totuşi, dacă o observaţie era esenţială pentru soluţionarea cauzei (în cazul în care ar fi fost acceptată de tribunal), atunci tribunalul trebuie să o trateze în mod distinct în hotărârea pronunţată (Hiro Balani c. Spaniei, 19 EHRR 565, Seria A, nr. 303-B ; Helle c. Finlandei, 26 EHRR 195, 19 decembrie 1997). În una din hotărârile sale recente (Tatişvili c. Rusiei din 22.02.2007) Curtea s-a expus asupra unei probleme similare: argumentarea superficială de către judecătoria raională şi confirmarea ulterioară a acestei argumentări inadecvate de către instanţa de recurs constituie încălcarea art.6(1) din Convenţie. Raţionamente similare au fost formulate pe marginea cauzelor Ruiz Torija c. Spaniei, hotărârea din 9 decembrie 1994, Seria A nr. 303-A, § 29 şi Suominen c. Finlandei, nr. 37801/97, § 36, din 1 iulie 2003, în care Curtea a constatat violarea dreptului la un proces echitabil. Nici instanţa de apel, nici cea de recurs nu au apreciat argumentele invocate de mine şi de apărătorul meu; argumente expuse amănunţit în cererea de chemare în judecată. Prima instanţă – Curtea de Apel Chişinău a menţionat că ...”având în vedere faptul că reclamanta ______ nu a prezentat temeri bine întemeiate de a fi persecutată în ţara de origine, Armenia, pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau pentru opiniile sale politice, poate să se întoarcă în ţara de origine, instanţa de judecată conchide că acţiunea depusă de către ______ privind acordarea statutului de refugiat este nefondată, iar actul administrativ contestat este legal”. Argumentele invocate de mine în cererea de chemare în judecată (se anexează) au fost enumerate în hotărârea instanţei de judecată însă niciunul nu a fost apreciat în sensul de a-l considera relevant sau irelevant. Curtea Supremă de Justiţie îşi motivează decizia din 12.11.2008 prin faptul că temerea mea de a fi persecutată datorită religiei nu este bine întemeiată „deoarece însuşi faptul că Biserica Iisus Hristos al Ultimelor Zile există pe teritoriul Armeniei deja dovedeşte că este autorizată de către autorităţi, fapt din care rezultă că se permite practicarea liberă a religiei”. Curtea Supremă de Justiţie, în decizia sa, a enumerat formal conţinutul prevederilor actelor internaţionale şi naţionale cu privire la solicitanţii de azil, înseşi multiplele motive ale recursului care fundamentează necesitatea acordării statutului de refugiat nu au fost nici enumerate, nici apreciate (copia recursului se anexează) Ambele instanţe de judecată de judecată nu s-au expus asupra celor mai importante şi relevante argumente, cum ar fi:

- că legea fundamentală a ţării Z – Constituţia –, aşa cum a fost ea amendată la ___, prevede libertatea religioasă, precum şi misiunea exclusivă a Sfintei Biserici Apostolice, ca biserică naţională, în viaţa spirituală, în dezvoltarea culturii naţionale şi prezervarea identităţii naţionale a poporului armean”. Legea stipulează anumite restricţii privind libertatea religioasă a aderenţilor altor religii decât cea apostolică armeană. Legea din 1991 privind libertatea

618

conştiinţei, amendată în 1997 şi în 2001, stabileşte separarea dintre biserică şi stat, însă îi oferă bisericii apostolice statutul oficial de biserică naţională. Biroul Notarial de Stat înregistrează entităţile religioase, iar Departamentul pentru Problemele Religioase şi Minorităţile Naţionale au un rol consultativ în procesul de înregistrare. Pentru a fi acceptate la înregistrare, organizaţiile petiţionare trebuie „să fie eliberate de orice tip de materialism şi să fi atins acea stare de natură pură spirituală” şi trebuie să se înscrie unei doctrine bazate pe „biblia recunoscută de-a lungul timpului”. O organizaţie religioasă trebuie să aibă cel puţin 200 de membri adulţi. Grupurile religioase nu trebuie să se înregistreze, insa organizaţiile religioase neînregistrate nu au permisiunea de a publica jurnale sau reviste, de a închiria spaţii pentru adunare sau de a difuza programe televizate sau radiofonice sau de a sponsoriza oficial vizele pentru vizitatori. Legea permite educaţia religioasă în şcolile de stat doar personalului autorizat şi pregătit de guvern. Istoria Bisericii Apostolice Armene se află la baza acestor programe şcolare; în şcoala primară se predau informaţii despre religiile lumii, iar în şcoala generală se predă doar istoria Bisericii Apostolice Armene. Grupurile religioase nu au voie să ofere informaţii religioase în şcoli (informaţia se anexează).

Prin urmare, la nivel de Constituţie, se consfinţeşte rolul de bază al Bisericii Apostolice Armene, ca fiind primordial în viaţa politică, socială educaţională; şi rolul secundar al altor entităţi religioase;

- Legea din 1991 privind libertatea de conştiinţă, interzice „prozelitismul” (fenomenul nu a fost definit în lege) şi restricţionează grupurile neînregistrate de la activităţile de publicare, radiodifuziune sau de la invitarea vizitatorilor oficiali în ţară. Interzicerea prozelitismului se aplică tuturor grupurilor, inclusiv Bisericii Apostolice Armene: totuşi, termenul folosit pentru prozelitism implică faptul ca cineva să fi fost luat cu forţa de la „adevărata” credinţă şi interzicerea efectivă restricţionează doar grupurile minoritare religioase. Deci, prin Lege, este interzis dreptul unei persoane de a se converti la o altă religie. Acest cadru legal creează baza normativ-juridică la nivel de stat de a persecuta persoanele, care îşi schimbă convingerile sale, mai ales pe cele ce trec de la credinţa Bisericii Apostolice Armene la alte curente religioase (informaţia din Z se anexează);

- Eu, din 2001, am devenit adept al unei minorităţi religioase, iar în 2003 m-am convertit la o altă religie, cea a Bisericii Iisus Hristos al Ultimelor Zile. Certificatul de botez pe care l-am anexat la cerere denotă convertirea mea în credinţa Bisericii Iisus Hristos al Ultimelor Zile, acţiune conştientă produsă în Republica Moldova, la 11 iunie 2003. În conformitate cu prevederile Convenţiei din 1951 cu privire la Statutul Refugiaţilor şi pornind de la faptul convertirii mele în anul 2003, cererea mea de a-mi acorda statut de refugiat, constituie o solicitare sur-place (certificatul de botez se anexează); În conformitate cu Principiile Directoare Privind Protecţia Internaţională la examinarea cererilor de azil pe motive de religie în cazul în care indivizii se convertesc la o altă religie după plecarea din ţara de origine, aceasta poate avea loc ca efect crearea unei cereri „sur place” (Principiile Directoare se anexează).

- Am prezentat probe referitoare la persecuţiile care se efectuează, la nivel de stat, de către organele statului. Conform raportului Amnesty International pentru anul 2008, printre posibilele grupuri de risc sunt şi discipolii şi/sau liderii unor grupuri religioase nonapostolice. În raportul menţionat se aduc mai multe încălcări ale drepturilor minorităţilor religioase, printre care şi cel ce a avut loc la ___, când oficiali ai bisericii lui Iisus Hristos al Sfinţilor din zilele din urmă (mormonii), au raportat că ofiţerii de poliţie au capturat, au hărţuit şi au ameninţat doi misionari străini. Aceştia din urmă au declarat că unul dintre ofiţeri, după ce i-a ameninţat să plece din ţară, a aşezat ţeava pistolului său neîncărcat la capul unuia dintre misionari şi a apăsat pe trăgaci. Oficialii bisericii au completat o cerere către poliţie şi guvernul a deschis investigaţia asupra cazului. Potrivit Departamentului pentru Probleme Religioase şi Minorităţi Naţionale, oficialii Bisericii Apostolice Armene au completat o

619

contra-plângere împotriva mormonilor, la o săptămână după acest incident, pretinzând că misionarii erau prozeliţi ilegali pe pământ sacru. Oficialii poliţiei le-au cerut ofiţerilor care i-au interogat pe misionari să stea departe de biserică, dar au negat implicarea hârţuirii în timpul interogării. La ___, un inspector de poliţie a trimis reprezentanţilor mormonilor o scrisoare prin care îi informa că poliţia naţională intenţionează să închidă investigaţiile şi să lase nerezolvat incidentul în cauză. Alte grupări religioase au declarat cazuri izolate în care erau implicaţi oficiali ai poliţiei interogând misionari şi cerând informaţii în legătură cu activităţile lor (informaţia din ţara de origine se anexează).

- Faptul că există noţiunea de persecuţie. În spiritul Convenţiei de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor, prin persecuţie înţelegem o acţiune care este suficient de gravă prin ea însăşi ori prin repetarea faptelor pentru a expune unor pericole reale viaţa, integritatea corporală sau libertatea solicitantului de azil, ori pentru a-l împiedica în mod evident să trăiască în ţara sa de origine şi are la bază unul din următoarele motive: rasă, naţionalitate (origine etnică), religie, apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică. Instanţele naţionale nu au supus analizei circumstanţele specifice cazurilor invocării motivului religios. În conformitate cu Principiile Directoare Privind Protecţia Internaţională la examinarea cererilor de azil pe motive de religie ce cad sub incidenţa Articolului 1A(2) al Convenţiei din 1951 şi/sau sub incidenţa Protocolului din 1967 privind Statutul Refugiaţilor, persecuţia pe motive de religie poate lua mai multe forme. În funcţie de circumstanţele particulare fiecărui caz în parte, incluzând aici şi efectul avut asupra individului în cauză, exemplele pot include interdicţia de intrare într-o comunitate religioasă, venerarea în cadrul comunităţii împreună cu ceilalţi membri în public sau în privat, instruirea religioasă, sau măsuri serioase de discriminare impuse indivizilor datorită practicării propriei religii, apartenenţei sau identificării cu o anumită comunitate religioasă, sau datorita schimbării credinţei (se anexează). În acelaşi mod, în comunităţi în care există o religie dominantă sau în care există o corelaţie strânsă între stat şi instituţiile religioase, discriminarea pe baza neaderării unui membru la religia dominantă sau la practicile acesteia poate evolua până la persecuţie în unele cazuri. Persecuţia poate fi inter-religoasă (îndreptată împotriva aderenţilor sau comunităţilor de alte credinţe), intra-religioase (în cadrul aceleiaşi religii, dar între diferite secte sau între membrii aceleiaşi secte), sau o combinaţie a celor două tipuri. Solicitantul poate aparţine unei minorităţi sau unei majorităţi religioase. Aplicând acelaşi standard ca şi pentru celelalte motive specificate în Convenţie, credinţa, identitatea sau modul de viaţă, ţinând de o anumita religie, pot fi considerate ca fiind atât de fundamentale pentru identitatea umană încât individul să nu trebuiască să fie obligat să le ascundă, să le schimbe sau să renunţe la ele pentru a putea evita persecuţia. Fiecare solicitare necesită analizarea pe baza meritelor şi a situaţiei personale. Ariile relevante de interes includ profilul individului şi experienţele personale ale acestuia, credinţa, identitatea şi modul de viaţă, cât de important este acesta pentru solicitant, ce efect au restricţiile asupra individului, natura rolului şi a activităţilor acestuia sau acesteia în cadrul religiei, dacă aceste activităţi au fost sau pot fi aduse în atenţia persecutorului şi dacă acestea pot rezulta un tratament cu potenţial de persecuţie. În acest context, temerea bine întemeiată « nu trebuie să fie în mod necesar bazată pe experienţa personală a solicitantului». Ceea ce, de exemplu, i s-a întâmplat unui prieten sau unei rude a solicitantului, altor membri ai aceluiaşi grup religios, adică altor indivizi situaţi în mod similar, «poate demonstra, de asemenea, că teama sa de a deveni mai devreme sau mai târziu o victima a persecuţiei, este bine întemeiat». Simpla apartenenţă la o anumită comunitate religioasă nu este în mod normal suficientă pentru a susţine consistent solicitarea statutului de refugiat. Aşa cum este specificat în Manualul UNHCR, s-ar putea să existe circumstanţe speciale în care simpla apartenenţă la un grup este suficientă în special atunci când se la în calcul întreaga situaţie religioasă şi politică

620

a ţării de origine, fapt ce poate constitui un indiciu privind climatul real de insecuritate al membrilor comunităţii religioase în cauza (Manualul UNHCR se anexează).

- Am prezentat date şi informaţii cu privire la persecuţia mea personală. După cum am menţionat anterior, din anul 2001, am devenit simpatizantă a acestei biserici, având o astfel de biserică şi în satul natal. Faptul că am început să frecventez această biserică nu a fost aprobat de către rude şi prieteni. Deseori eram umilită şi batjocorită de către colegii de şcoală şi de profesori din cauză că susţineam aceasta biserică. Odată, un copil din vecini a început să arunce cu pietre în mine. Am fost supusă la tratamente umilitoare din partea vecinilor, deseori pe pereţii casei găseam inscripţii denigratoare referitoare la religia mea şi a părinţilor mei, ameninţări cu răfuială fizică. Pentru aceste fapte, adică pentru convertirea noastră în altă religie, casa a fost atacată de persoane necunoscute, fiind distrusă şi o parte a averii. Am tras concluzia că casa a fost atacată de un grup de persoane necunoscute în legătură cu faptul că am devenit simpatizanţi ai Bisericii Iisus Hristos al Ultimelor Zile, deoarece după plecarea lor pe pereţii casei am găsit ameninţări cu caracter religios, că vom fi supuşi şi la alte acte, dacă vom prelungi frecventarea bisericii în cauză. Toate neplăcerile pe care le-am avut au început anume după frecventarea de către mine şi membrii familiei mele a Bisericii Iisus Hristos al Ultimelor Zile.

- Statutul de refugiat în Republica Moldova se poate acorda, potrivit art.21 din Legea cu privire la statutul refugiaţilor, la cerere, străinului care are temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau pentru opiniile sale politice, care se află în afara ţării a cărei cetăţenie o are şi care nu poate sau, în virtutea temerilor expuse, nu doreşte să se pună sub protecţia acestei ţări; sau care, neavând nicio cetăţenie şi aflându-se în afara ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită, în virtutea temerilor menţionate, nu poate sau nu doreşte să se întoarcă în ţara de origine. (A se vedea şi art.1A al Convenţiei de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor, art.1 alin.2 al Protocolului de la New York din 1967).

Una din cerinţele obligatorii pentru recunoaşterea statutului de refugiat este ca solicitantul să „se afle în afara ţării a cărei cetăţenie o are” şi nu există nicio excepţie de la această regulă. La analiza cererii, nu s-a ţinut cont de faptul că eu am plecat din ţara de origine din motiv religios şi că mă aflu în afara ţării a cărei cetăţenie o am.

În conformitate cu prevederile alin.(5) al art.241 din Codul de procedură civilă al RM din 30.05.2003, hotărârea în partea motivată trebuie să cuprindă: „circumstanţele pricinii, constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanţa”. Hotărârea Curţii de Apel Chişinău din ___ şi a Curţii Supreme de Justiţie din ___ sunt pronunţate fără a lua în considerare sau fără a respinge argumentele invocate de mine în cererea de chemare în judecată şi, respectiv, recursul depus către Curtea Supremă de Justiţie.

După cum a statuat Curtea în cauza Tatishvili v. Federaţia Rusă, §58, „Hotărârea motivată îi oferă părţii posibilitatea de a contesta hotărârea instanţei de judecată şi posibilitatea revizuirii acestei hotărâri de către instanţa superioară. Numai în cazul pronunţării unei hotărâri motivate este posibil controlul societăţii asupra procesului efectuării justiţiei” (în acelaşi sens, a se vedea şi Hirvisaari v. Finlanda, №49684/99, § 30, 27 septembrie 2001).

Având în vedere cele expuse, consider că mi-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 al Convenţiei.

B. Interzicerea torturii 19. Art.3 al Convenţiei garantează interzicerea torturii, stipulând că „Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.” În spiritul Convenţiei, tratamentul degradant este cel care generează victimelor sentimente de frică, anxietate şi inferioritate, capabile să le umilească şi să le înjosească care a fost descris ca un

621

tratament de natură să înfrângă rezistenţa fizică şi morală a victimei, sau să determine victima să acţioneze împotriva voinţei şi conştiinţei sale. Jurisprudenţa Curţii a stabilit principiul precum că expulzarea sau deportarea unei persoane într-o ţară unde ar putea fi supusă unui tratament contrar art.3, atrage după sine responsabilitatea statului de deportare conform Convenţiei.

Acest principiu a fost pentru prima dată stabilit în cazul Soering v. Regatul Unit, (Hotărârea din 7 iulie 1989) când Statele Unite i-au cerut guvernului Marii Britani extrădarea unui fugar învinuit de omor în statul Virginia. Reclamantul a cerut suspendarea procedurii de extrădare din motiv că, dacă era condamnat de omor în SUA, ar fi fost condamnat la pedeapsa capitală sau, mai precis, la fenomenul „culoarul morţii”, care, după părerea reclamantului, constituia un tratament inuman. Curtea a statuat pe marginea acestui caz că „decizia Marii Britanii de a-l extrăda pe reclamant în Statele Unite ar constitui, dacă ar fi executată, o încălcare a articolului 3”.

Motivul indicat în Decizia Direcţiei nr. _ din ___este că lipseşte în totalitate persecuţia şi agentul de persecuţie, dat fiind faptul că această calitate o pot avea doar autorităţile de stat, organizaţiile sau partidele care controlează statul.

În ultimii ani, Curtea a examinat un şir de cazuri care se refereau la aplicarea unui tratament inuman şi degradant unor persoane, de către alte persoane particulare şi nu de către un agent al statului. Examinând aceste cazuri, Curtea a stabilit cât de extins este domeniul de aplicare a art.3 şi, de asemenea, a subliniat unul dintre domeniile în care obligaţiile pozitive ale art.3 sunt pe primul plan. Aceste tipuri de situaţii evidenţiază responsabilitatea statului de a institui măsuri şi mecanisme preventive pentru a proteja particularii de tratamente inumane şi degradante, inclusiv când un asemenea tratament este administrat de alte persoane particulare.

Argumentele expuse de mine în p. 18 al cererii date probează cu desăvârşire situaţia intolerantă faţă de mormoni în Armenia.

Astfel, Constituţia ţării Z –, aşa cum a fost ea amendată la ___, prevede libertatea religioasă, precum şi „misiunea exclusivă a Sfintei Biserici Apostolice, ca biserică naţională, în viaţa spirituală, în dezvoltarea culturii naţionale şi prezervarea identităţii naţionale a poporului Z”. Legea stipulează anumite restricţii privind libertatea religioasă a aderenţilor altor religii decât cea apostolică. Legea din 1991 privind libertatea conştiinţei, amendată în 1997 şi în 2001, stabileşte separarea dintre biserică şi stat, însă îi oferă bisericii apostolice statutul oficial de biserică naţională.

Legea din 1991 privind libertatea de conştiinţă, interzice „prozelitismul” (fenomenul nu a fost definit în lege) şi restricţionează grupurile neînregistrate de la activităţile de publicare, radiodifuziune sau de la invitarea vizitatorilor oficiali în ţară. Interzicerea prozelitismului se aplică tuturor grupurilor, inclusiv Bisericii Apostolice Armene: totuşi, termenul folosit pentru prozelitism implică faptul ca cineva să fi fost luat cu forţa de la „adevărata” credinţă şi interzicerea efectivă restricţionează doar grupurile minoritare religioase. Deci, prin Lege, este interzis dreptul unei persoane de a se converti la o altă religie. Acest cadru legal creează baza normativ-juridică la nivel de stat de persecutare a persoanelor, care îşi schimbă convingerile sale, mai ales pe cele ce trec de la credinţa Bisericii Apostolice Armene la alte curente religioase.

Devenind, din 2001, adept al unei minorităţi religioase, iar din 2003 convertindu-mă la o altă religie, cea a Bisericii Iisus Hristos al Ultimelor Zile am devenit solicitant de azil în momentul părăsirii ţării de origine, fiind solicitant sur-place, fapt confirmat prin certificatul de botez.

Prezentând informaţii despre situaţia de fapt şi de drept din ţara mea de origine, persecutarea mormonilor de către organele de stat din Armenia, despre persecutarea mea şi a membrilor familiei mele, consider că am probat existenţa noţiunii de persecuţie, sentimente de

622

frică, anxietate şi inferioritate, capabile să mă umilească şi să mă înjosească ceea c, în consecinţă, este un tratament de natură să înfrângă rezistenţa fizică şi morală a mea sau mă determine să acţionez împotriva voinţei şi a conştiinţei mele.

Conform alin.4, art.31 al Legii cu privire la statul refugiatului în cazul în care cererea de acordare a statutului de refugiat sau a protecţiei umanitare se respinge, în decizie se va indica dreptul şi termenul în care solicitantul de azil o poate ataca, precum şi obligaţia de a părăsi teritoriul Republicii Moldova la expirarea termenului de 15 zile de la data rămânerii irevocabile a deciziei privind respingerea cererii.

Decizia Curţii Supreme de Justiţie în cazul meu este definitivă şi eu sunt obligată să plec din Republică. În caz de refuz de a părăsi teritoriul Republicii Moldova, voi fi expulzată. Evident,aceasta va crea un pericol eminent pentru viaţa mea, a membrilor familiei mele; considerente din care solicit examinarea cererii mele în regim de urgenţă. IV. Expunerea în legătură cu prevederile art.35/ din Convenţie 20. Decizia internă definitivă : Decizia din ___, Curtea Supremă de Justiţie 21. Alte decizii: Hotărârea Curţii de Apel Chişinău din ___. 22. Nu dispunem de un recurs pe care nu l-am exercitat. V. Expunerea obiectului cererii şi al pretenţiilor provizorii în vederea unei satisfacţii echitabile 23. Obiectul prezentei cereri este contestarea încălcării art.3 şi 6(1) ale Convenţiei. Rog Curtea Europeană a Drepturilor Omului să examineze cererea în cauză în regim de urgenţă. Solicit să încasaţi de la Guvernul Republicii Moldova paguba materială şi morală (suma va fi calculată şi prezentată ulterior). VI. Alte instanţe internaţionale care examinează sau au examinat cazul 24. Nu am prezentat niciunei alte instanţe internaţionale prezenta cerere. VII. Lista documentelor 25. Decizia Colegiului Civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din ___.

• Hotărârea Curţii de apel Chişinău din ___; • Informaţia cu privire la situaţia obiectivă din Z; • Certificatul de botez; • Copia cererii de chemare în judecată; • Copia recursului către Curtea Supremă de Justiţie; • Manual referitor la proceduri şi criterii de determinare a statutului de refugiat, UNHCR; • Principiile Directoare Privind Protecţia Internaţională la examinarea cererilor de azil

pe motive de religie (în limba engleză); • Procura.

VIII. Declaraţia şi semnătura

623



ARTICOLELE 45 ŞI 47 ALE REGULAMENTULUI CEDO

I. Părţile A. RECLAMANTUL B. Reclamantul 13. Republicii Moldova. II. Expunerea faptelor

14. Sunt născută la data de ___ în Z., raionul C., satul K., sunt de naţionalitate ____, am terminat şcoala _____________, mun. Chişinău, de religie creştină, adeptă a Bisericii Iisus Hristos al Ultimelor Zile. Devenind simpatizantă a acestei biserici nu am fost susţinută de către rude şi prieteni. Deseori eram umilită şi batjocorită din cauza faptului că susţineam aceasta biserică. La şcoală colegii şi profesorii mă tratau discriminatoriu, copiii din comunitate îmi adresau apelative ofensatoare cu referire la religia mea.

Din motivul afilierii la biserică Apostolic, nu doresc să mă întorc în ţara de origine din cauza că în Armenia va fi greu de trăit având o altă religie şi că mereu voi fi urmărită şi umilită.

În Republica Moldova sunt însoţită de familia mea, şi anume: tata – R., anul naşterii ___ şi mama – L., anul naşterii ___.

Am intrat în Republica Moldova în mod legal cu avionul din Z. în Rostov, după care cu trenul în Republica Moldova la ___, cu scopul de a mă legaliza în Republica Moldova.

La data de ___, m-am adresat la Direcţia refugiaţi (în continuare Direcţie) cu o cerere pentru acordarea unei forme de protecţie în Republica Moldova.

În susţinerea identităţii am prezentat certificatul de naştere în original seria _ nr._ eliberat la data de __. De asemenea, am prezentat în original certificatul de studii nr._ din ___ prin care se adevereşte urmarea studiilor la __din mun. Chişinău.

La data de ___, prin decizia nr. _ a directorului Direcţiei Refugiaţi, a fost respinsă cererea mea de a-mi acorda azil. Decizia mi-a fost comunicată la ___.

La data de ___ , m-am adresat cu o cerere în ordine de apel la Curtea de Apel prin care am solicitat să fie anulată decizia Direcţiei şi să mi se acorde statutul de refugiat. La data de ___ , Curtea de Apel a respins cererea mea, menţinând în vigoare decizia Direcţiei. La data de ___ , m-am adresat cu o cerere în ordine de recurs la Curtea Supremă de Justiţie prin care am solicitat să fie anulată hotărârea Curţii de Apel şi să mi se acorde statutul de refugiat. La data de ___, mi-a fost comunicată decizia Curţii Supreme de Justiţie prin care cererea mea a fost respinsă urmând ca să părăsesc teritoriul Republicii Moldova timp de 15 zile.

624

III. EXPUNEREA PRETINSEI SAU PRETINSELOR VIOLĂRI ALE CONVENŢIEI ŞI/SAU ALE PROTOCOALELOR, PRECUM ŞI A ARGUMENTELOR ÎN SPRIJINUL ACESTOR AFIRMAŢII 17. Consider că mi-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil (art.6(1) CEDO) şi drepturile garantate de art.3 al Convenţiei.

A. Dreptul la un proces echitabil 18. Dreptul la un proces echitabil, aşa cum este el garantat de art.6(1) din Convenţie, presupune că «Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... a cauzei sale ». Atr.6(1) impune ca un tribunal naţional să-şi motiveze hotărârea. Un tribunal nu este obligat să dea un răspuns detailat la fiecare argument înaintat de justiţiabil; totuşi, dacă o observaţie era esenţială pentru soluţionarea cauzei (în cazul în care ar fi fost acceptată de tribunal), atunci tribunalul trebuie să o trateze în mod distinct în hotărârea pronunţată (Hiro Balani c. Spaniei, 19 EHRR 565, Seria A, nr. 303-B ; Helle c. Finlandei, 26 EHRR 195, 19 decembrie 1997). În una din hotărârile sale recente (Tatişvili c. Rusiei din 22.02.2007) Curtea s-a expus asupra unei probleme similare: argumentarea superficială de către judecătoria raională şi confirmarea ulterioară a acestei argumentări inadecvate de către instanţa de recurs constituie încălcarea art.6(1) din Convenţie. Raţionamente similare au fost formulate pe marginea cauzelor Ruiz Torija c. Spaniei, hotărârea din 9 decembrie 1994, Seria A nr. 303-A, § 29 şi Suominen c. Finlandei, nr. 37801/97, § 36, din 1 iulie 2003, în care Curtea a constatat violarea dreptului la un proces echitabil. Nici instanţa de apel, nici cea de recurs nu au apreciat argumentele invocate de mine şi de apărătorul meu; argumente expuse amănunţit în cererea de chemare în judecată. Prima instanţă – Curtea de Apel Chişinău a menţionat că ...”având în vedere faptul că reclamanta ______ nu a prezentat temeri bine întemeiate de a fi persecutată în ţara de origine, Armenia, pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau pentru opiniile sale politice, poate să se întoarcă în ţara de origine, instanţa de judecată conchide că acţiunea depusă de către ______ privind acordarea statutului de refugiat este nefondată, iar actul administrativ contestat este legal”. Argumentele invocate de mine în cererea de chemare în judecată (se anexează) au fost enumerate în hotărârea instanţei de judecată însă niciunul nu a fost apreciat în sensul de a-l considera relevant sau irelevant. Curtea Supremă de Justiţie îşi motivează decizia din 12.11.2008 prin faptul că temerea mea de a fi persecutată datorită religiei nu este bine întemeiată „deoarece însuşi faptul că Biserica Iisus Hristos al Ultimelor Zile există pe teritoriul Armeniei deja dovedeşte că este autorizată de către autorităţi, fapt din care rezultă că se permite practicarea liberă a religiei”. Curtea Supremă de Justiţie, în decizia sa, a enumerat formal conţinutul prevederilor actelor internaţionale şi naţionale cu privire la solicitanţii de azil, înseşi multiplele motive ale recursului care fundamentează necesitatea acordării statutului de refugiat nu au fost nici enumerate, nici apreciate (copia recursului se anexează) Ambele instanţe de judecată de judecată nu s-au expus asupra celor mai importante şi relevante argumente, cum ar fi:

- că legea fundamentală a ţării Z – Constituţia –, aşa cum a fost ea amendată la ___, prevede libertatea religioasă, precum şi misiunea exclusivă a Sfintei Biserici Apostolice, ca biserică naţională, în viaţa spirituală, în dezvoltarea culturii naţionale şi prezervarea identităţii naţionale a poporului armean”. Legea stipulează anumite restricţii privind libertatea religioasă a aderenţilor altor religii decât cea apostolică armeană. Legea din 1991 privind libertatea conştiinţei, amendată în 1997 şi în 2001, stabileşte separarea dintre biserică şi stat, însă îi

625

oferă bisericii apostolice statutul oficial de biserică naţională. Biroul Notarial de Stat înregistrează entităţile religioase, iar Departamentul pentru Problemele Religioase şi Minorităţile Naţionale au un rol consultativ în procesul de înregistrare. Pentru a fi acceptate la înregistrare, organizaţiile petiţionare trebuie „să fie eliberate de orice tip de materialism şi să fi atins acea stare de natură pură spirituală” şi trebuie să se înscrie unei doctrine bazate pe „biblia recunoscută de-a lungul timpului”. O organizaţie religioasă trebuie să aibă cel puţin 200 de membri adulţi. Grupurile religioase nu trebuie să se înregistreze, insa organizaţiile religioase neînregistrate nu au permisiunea de a publica jurnale sau reviste, de a închiria spaţii pentru adunare sau de a difuza programe televizate sau radiofonice sau de a sponsoriza oficial vizele pentru vizitatori. Legea permite educaţia religioasă în şcolile de stat doar personalului autorizat şi pregătit de guvern. Istoria Bisericii Apostolice Armene se află la baza acestor programe şcolare; în şcoala primară se predau informaţii despre religiile lumii, iar în şcoala generală se predă doar istoria Bisericii Apostolice Armene. Grupurile religioase nu au voie să ofere informaţii religioase în şcoli (informaţia se anexează).

Prin urmare, la nivel de Constituţie, se consfinţeşte rolul de bază al Bisericii Apostolice Armene, ca fiind primordial în viaţa politică, socială educaţională; şi rolul secundar al altor entităţi religioase;

- Legea din 1991 privind libertatea de conştiinţă, interzice „prozelitismul” (fenomenul nu a fost definit în lege) şi restricţionează grupurile neînregistrate de la activităţile de publicare, radiodifuziune sau de la invitarea vizitatorilor oficiali în ţară. Interzicerea prozelitismului se aplică tuturor grupurilor, inclusiv Bisericii Apostolice Armene: totuşi, termenul folosit pentru prozelitism implică faptul ca cineva să fi fost luat cu forţa de la „adevărata” credinţă şi interzicerea efectivă restricţionează doar grupurile minoritare religioase. Deci, prin Lege, este interzis dreptul unei persoane de a se converti la o altă religie. Acest cadru legal creează baza normativ-juridică la nivel de stat de a persecuta persoanele, care îşi schimbă convingerile sale, mai ales pe cele ce trec de la credinţa Bisericii Apostolice Armene la alte curente religioase (informaţia din Z se anexează);

- Eu, din 2001, am devenit adept al unei minorităţi religioase, iar în 2003 m-am convertit la o altă religie, cea a Bisericii Iisus Hristos al Ultimelor Zile. Certificatul de botez pe care l-am anexat la cerere denotă convertirea mea în credinţa Bisericii Iisus Hristos al Ultimelor Zile, acţiune conştientă produsă în Republica Moldova, la 11 iunie 2003. În conformitate cu prevederile Convenţiei din 1951 cu privire la Statutul Refugiaţilor şi pornind de la faptul convertirii mele în anul 2003, cererea mea de a-mi acorda statut de refugiat, constituie o solicitare sur-place (certificatul de botez se anexează); În conformitate cu Principiile Directoare Privind Protecţia Internaţională la examinarea cererilor de azil pe motive de religie în cazul în care indivizii se convertesc la o altă religie după plecarea din ţara de origine, aceasta poate avea loc ca efect crearea unei cereri „sur place” (Principiile Directoare se anexează).

- Am prezentat probe referitoare la persecuţiile care se efectuează, la nivel de stat, de către organele statului. Conform raportului Amnesty International pentru anul 2008, printre posibilele grupuri de risc sunt şi discipolii şi/sau liderii unor grupuri religioase nonapostolice. În raportul menţionat se aduc mai multe încălcări ale drepturilor minorităţilor religioase, printre care şi cel ce a avut loc la ___, când oficiali ai bisericii lui Iisus Hristos al Sfinţilor din zilele din urmă (mormonii), au raportat că ofiţerii de poliţie au capturat, au hărţuit şi au ameninţat doi misionari străini. Aceştia din urmă au declarat că unul dintre ofiţeri, după ce i-a ameninţat să plece din ţară, a aşezat ţeava pistolului său neîncărcat la capul unuia dintre misionari şi a apăsat pe trăgaci. Oficialii bisericii au completat o cerere către poliţie şi guvernul a deschis investigaţia asupra cazului. Potrivit Departamentului pentru Probleme Religioase şi Minorităţi Naţionale, oficialii Bisericii Apostolice Armene au completat o contra-plângere împotriva mormonilor, la o săptămână după acest incident, pretinzând că

626

misionarii erau prozeliţi ilegali pe pământ sacru. Oficialii poliţiei le-au cerut ofiţerilor care i-au interogat pe misionari să stea departe de biserică, dar au negat implicarea hârţuirii în timpul interogării. La ___, un inspector de poliţie a trimis reprezentanţilor mormonilor o scrisoare prin care îi informa că poliţia naţională intenţionează să închidă investigaţiile şi să lase nerezolvat incidentul în cauză. Alte grupări religioase au declarat cazuri izolate în care erau implicaţi oficiali ai poliţiei interogând misionari şi cerând informaţii în legătură cu activităţile lor (informaţia din ţara de origine se anexează).

- Faptul că există noţiunea de persecuţie. În spiritul Convenţiei de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor, prin persecuţie înţelegem o acţiune care este suficient de gravă prin ea însăşi ori prin repetarea faptelor pentru a expune unor pericole reale viaţa, integritatea corporală sau libertatea solicitantului de azil, ori pentru a-l împiedica în mod evident să trăiască în ţara sa de origine şi are la bază unul din următoarele motive: rasă, naţionalitate (origine etnică), religie, apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică. Instanţele naţionale nu au supus analizei circumstanţele specifice cazurilor invocării motivului religios. În conformitate cu Principiile Directoare Privind Protecţia Internaţională la examinarea cererilor de azil pe motive de religie ce cad sub incidenţa Articolului 1A(2) al Convenţiei din 1951 şi/sau sub incidenţa Protocolului din 1967 privind Statutul Refugiaţilor, persecuţia pe motive de religie poate lua mai multe forme. În funcţie de circumstanţele particulare fiecărui caz în parte, incluzând aici şi efectul avut asupra individului în cauză, exemplele pot include interdicţia de intrare într-o comunitate religioasă, venerarea în cadrul comunităţii împreună cu ceilalţi membri în public sau în privat, instruirea religioasă, sau măsuri serioase de discriminare impuse indivizilor datorită practicării propriei religii, apartenenţei sau identificării cu o anumită comunitate religioasă, sau datorita schimbării credinţei (se anexează). În acelaşi mod, în comunităţi în care există o religie dominantă sau în care există o corelaţie strânsă între stat şi instituţiile religioase, discriminarea pe baza neaderării unui membru la religia dominantă sau la practicile acesteia poate evolua până la persecuţie în unele cazuri. Persecuţia poate fi inter-religoasă (îndreptată împotriva aderenţilor sau comunităţilor de alte credinţe), intra-religioase (în cadrul aceleiaşi religii, dar între diferite secte sau între membrii aceleiaşi secte), sau o combinaţie a celor două tipuri. Solicitantul poate aparţine unei minorităţi sau unei majorităţi religioase.

Aplicând acelaşi standard ca şi pentru celelalte motive specificate în Convenţie, credinţa, identitatea sau modul de viaţă, ţinând de o anumita religie, pot fi considerate ca fiind atât de fundamentale pentru identitatea umană încât individul să nu trebuiască să fie obligat să le ascundă, să le schimbe sau să renunţe la ele pentru a putea evita persecuţia. Fiecare solicitare necesită analizarea pe baza meritelor şi a situaţiei personale. Ariile relevante de interes includ profilul individului şi experienţele personale ale acestuia, credinţa, identitatea şi modul de viaţă, cât de important este acesta pentru solicitant, ce efect au restricţiile asupra individului, natura rolului şi a activităţilor acestuia sau acesteia în cadrul religiei, dacă aceste activităţi au fost sau pot fi aduse în atenţia persecutorului şi dacă acestea pot rezulta un tratament cu potenţial de persecuţie. În acest context, temerea bine întemeiată « nu trebuie să fie în mod necesar bazată pe experienţa personală a solicitantului». Ceea ce, de exemplu, i s-a întâmplat unui prieten sau unei rude a solicitantului, altor membri ai aceluiaşi grup religios, adică altor indivizi situaţi în mod similar, «poate demonstra, de asemenea, că teama sa de a deveni mai devreme sau mai târziu o victima a persecuţiei, este bine întemeiat». Simpla apartenenţă la o anumită comunitate religioasă nu este în mod normal suficientă pentru a susţine consistent solicitarea statutului de refugiat. Aşa cum este specificat în Manualul UNHCR, s-ar putea să existe circumstanţe speciale în care simpla apartenenţă la un grup este suficientă în special atunci când se ia în calcul întreaga situaţie religioasă şi politică a ţării de origine, fapt ce poate constitui un indiciu privind climatul real de insecuritate al membrilor comunităţii religioase în cauza (Manualul UNHCR se anexează).

627

- Am prezentat date şi informaţii cu privire la persecuţia mea personală. După cum am menţionat anterior, din anul 2001, am devenit simpatizantă a acestei

biserici, având o astfel de biserică şi în satul natal. Faptul că am început să frecventez această biserică nu a fost aprobat de către rude şi prieteni. Deseori eram umilită şi batjocorită de către colegii de şcoală şi de profesori din cauză că susţineam aceasta biserică. Odată, un copil din vecini a început să arunce cu pietre în mine. Am fost supusă la tratamente umilitoare din partea vecinilor, deseori pe pereţii casei găseam inscripţii denigratoare referitoare la religia mea şi a părinţilor mei, ameninţări cu răfuială fizică. Pentru aceste fapte, adică pentru convertirea noastră în altă religie, casa a fost atacată de persoane necunoscute, fiind distrusă şi o parte a averii. Am tras concluzia că casa a fost atacată de un grup de persoane necunoscute în legătură cu faptul că am devenit simpatizanţi ai Bisericii Iisus Hristos al Ultimelor Zile, deoarece după plecarea lor pe pereţii casei am găsit ameninţări cu caracter religios, că vom fi supuşi şi la alte acte, dacă vom prelungi frecventarea bisericii în cauză. Toate neplăcerile pe care le-am avut au început anume după frecventarea de către mine şi membrii familiei mele a Bisericii Iisus Hristos al Ultimelor Zile.

- Statutul de refugiat în Republica Moldova se poate acorda, potrivit art.21 din Legea cu privire la statutul refugiaţilor, la cerere, străinului care are temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau pentru opiniile sale politice, care se află în afara ţării a cărei cetăţenie o are şi care nu poate sau, în virtutea temerilor expuse, nu doreşte să se pună sub protecţia acestei ţări; sau care, neavând nicio cetăţenie şi aflându-se în afara ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită, în virtutea temerilor menţionate, nu poate sau nu doreşte să se întoarcă în ţara de origine. (A se vedea şi art.1A al Convenţiei de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor, art.1 alin.2 al Protocolului de la New York din 1967).

Una din cerinţele obligatorii pentru recunoaşterea statutului de refugiat este ca solicitantul să „se afle în afara ţării a cărei cetăţenie o are” şi nu există nicio excepţie de la această regulă. La analiza cererii, nu s-a ţinut cont de faptul că eu am plecat din ţara de origine din motiv religios şi că mă aflu în afara ţării a cărei cetăţenie o am.

În conformitate cu prevederile alin.(5) al art.241 din Codul de procedură civilă al RM din 30.05.2003, hotărârea în partea motivată trebuie să cuprindă: „circumstanţele pricinii, constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanţa”. Hotărârea Curţii de Apel Chişinău din ___ şi a Curţii Supreme de Justiţie din ___ sunt pronunţate fără a lua în considerare sau fără a respinge argumentele invocate de mine în cererea de chemare în judecată şi, respectiv, recursul depus către Curtea Supremă de Justiţie.

După cum a statuat Curtea în cauza Tatishvili v. Federaţia Rusă, §58, „Hotărârea motivată îi oferă părţii posibilitatea de a contesta hotărârea instanţei de judecată şi posibilitatea revizuirii acestei hotărâri de către instanţa superioară. Numai în cazul pronunţării unei hotărâri motivate este posibil controlul societăţii asupra procesului efectuării justiţiei” (în acelaşi sens, a se vedea şi Hirvisaari v. Finlanda, №49684/99, § 30, 27 septembrie 2001).

Având în vedere cele expuse, consider că mi-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 al Convenţiei.

B. Interzicerea torturii

19. Art.3 al Convenţiei garantează interzicerea torturii, stipulând că „Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.” În spiritul Convenţiei, tratamentul degradant este cel care generează victimelor sentimente de frică, anxietate şi inferioritate, capabile să le umilească şi să le înjosească care a fost descris ca un tratament de natură să înfrângă rezistenţa fizică şi morală a victimei, sau să determine victima

628

să acţioneze împotriva voinţei şi conştiinţei sale. Jurisprudenţa Curţii a stabilit principiul precum că expulzarea sau deportarea unei persoane într-o ţară unde ar putea fi supusă unui tratament contrar art.3, atrage după sine responsabilitatea statului de deportare conform Convenţiei.

Acest principiu a fost pentru prima dată stabilit în cazul Soering v. Regatul Unit, (Hotărârea din 7 iulie 1989) când Statele Unite i-au cerut guvernului Marii Britani extrădarea unui fugar învinuit de omor în statul Virginia. Reclamantul a cerut suspendarea procedurii de extrădare din motiv că, dacă era condamnat de omor în SUA, ar fi fost condamnat la pedeapsa capitală sau, mai precis, la fenomenul „culoarul morţii”, care, după părerea reclamantului, constituia un tratament inuman. Curtea a statuat pe marginea acestui caz că „decizia Marii Britanii de a-l extrăda pe reclamant în Statele Unite ar constitui, dacă ar fi executată, o încălcare a articolului 3”.

Motivul indicat în Decizia Direcţiei nr. _ din ___este că lipseşte în totalitate persecuţia şi agentul de persecuţie, dat fiind faptul că această calitate o pot avea doar autorităţile de stat, organizaţiile sau partidele care controlează statul.

În ultimii ani, Curtea a examinat un şir de cazuri care se refereau la aplicarea unui tratament inuman şi degradant unor persoane, de către alte persoane particulare şi nu de către un agent al statului. Examinând aceste cazuri, Curtea a stabilit cât de extins este domeniul de aplicare a art.3 şi, de asemenea, a subliniat unul dintre domeniile în care obligaţiile pozitive ale art.3 sunt pe primul plan. Aceste tipuri de situaţii evidenţiază responsabilitatea statului de a institui măsuri şi mecanisme preventive pentru a proteja particularii de tratamente inumane şi degradante, inclusiv când un asemenea tratament este administrat de alte persoane particulare.

Argumentele expuse de mine în p. 18 al cererii date probează cu desăvârşire situaţia intolerantă faţă de mormoni în Armenia.

Astfel, Constituţia ţării Z –, aşa cum a fost ea amendată la ___, prevede libertatea religioasă, precum şi „misiunea exclusivă a Sfintei Biserici Apostolice, ca biserică naţională, în viaţa spirituală, în dezvoltarea culturii naţionale şi prezervarea identităţii naţionale a poporului Z”. Legea stipulează anumite restricţii privind libertatea religioasă a aderenţilor altor religii decât cea apostolică. Legea din 1991 privind libertatea conştiinţei, amendată în 1997 şi în 2001, stabileşte separarea dintre biserică şi stat, însă îi oferă bisericii apostolice statutul oficial de biserică naţională.

Legea din 1991 privind libertatea de conştiinţă, interzice „prozelitismul” (fenomenul nu a fost definit în lege) şi restricţionează grupurile neînregistrate de la activităţile de publicare, radiodifuziune sau de la invitarea vizitatorilor oficiali în ţară. Interzicerea prozelitismului se aplică tuturor grupurilor, inclusiv Bisericii Apostolice Armene: totuşi, termenul folosit pentru prozelitism implică faptul ca cineva să fi fost luat cu forţa de la „adevărata” credinţă şi interzicerea efectivă restricţionează doar grupurile minoritare religioase. Deci, prin Lege, este interzis dreptul unei persoane de a se converti la o altă religie. Acest cadru legal creează baza normativ-juridică la nivel de stat de persecutare a persoanelor, care îşi schimbă convingerile sale, mai ales pe cele ce trec de la credinţa Bisericii Apostolice Armene la alte curente religioase.

Devenind, din 2001, adept al unei minorităţi religioase, iar din 2003 convertindu-mă la o altă religie, cea a Bisericii Iisus Hristos al Ultimelor Zile am devenit solicitant de azil în momentul părăsirii ţării de origine, fiind solicitant sur-place, fapt confirmat prin certificatul de botez.

Prezentând informaţii despre situaţia de fapt şi de drept din ţara mea de origine, persecutarea mormonilor de către organele de stat din Armenia, despre persecutarea mea şi a membrilor familiei mele, consider că am probat existenţa noţiunii de persecuţie, sentimente de frică, anxietate şi inferioritate, capabile să mă umilească şi să mă înjosească ceea c, în

629

consecinţă, este un tratament de natură să înfrângă rezistenţa fizică şi morală a mea sau mă determine să acţionez împotriva voinţei şi a conştiinţei mele.

Conform alin.4, art.31 al Legii cu privire la statul refugiatului în cazul în care cererea de acordare a statutului de refugiat sau a protecţiei umanitare se respinge, în decizie se va indica dreptul şi termenul în care solicitantul de azil o poate ataca, precum şi obligaţia de a părăsi teritoriul Republicii Moldova la expirarea termenului de 15 zile de la data rămânerii irevocabile a deciziei privind respingerea cererii.

Decizia Curţii Supreme de Justiţie în cazul meu este definitivă şi eu sunt obligată să plec din Republică. În caz de refuz de a părăsi teritoriul Republicii Moldova, voi fi expulzată. Evident,aceasta va crea un pericol eminent pentru viaţa mea, a membrilor familiei mele; considerente din care solicit examinarea cererii mele în regim de urgenţă. IV. Expunerea în legătură cu prevederile art.35/ din Convenţie 20. Decizia internă definitivă : Decizia din ___, Curtea Supremă de Justiţie 21. Alte decizii: Hotărârea Curţii de Apel Chişinău din ___. 22. Nu dispunem de un recurs pe care nu l-am exercitat. V. Expunerea obiectului cererii şi al pretenţiilor provizorii în vederea unei satisfacţii echitabile 23. Obiectul prezentei cereri este contestarea încălcării art.3 şi 6(1) ale Convenţiei. Rog Curtea Europeană a Drepturilor Omului să examineze cererea în cauză în regim de urgenţă. Solicit să încasaţi de la Guvernul Republicii Moldova paguba materială şi morală (suma va fi calculată şi prezentată ulterior). VI. Alte instanţe internaţionale care examinează sau au examinat cazul 24. Nu am prezentat niciunei alte instanţe internaţionale prezenta cerere. VII. Lista documentelor 25. Decizia Colegiului Civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din ___.

• Hotărârea Curţii de apel Chişinău din ___; • Informaţia cu privire la situaţia obiectivă din Z; • Certificatul de botez; • Copia cererii de chemare în judecată; • Copia recursului către Curtea Supremă de Justiţie; • Manual referitor la proceduri şi criterii de determinare a statutului de refugiat, UNHCR; • Principiile Directoare Privind Protecţia Internaţională la examinarea cererilor de azil

pe motive de religie (în limba engleză); • Procura.

VIII. Declaraţia şi semnătura

Documents

MODELE DE ACTE DEPUSE DE AVOCAŢI ÎN INSTANŢE 2 SUMAR CAUZE CIVILE HOTĂRÂRI ALE PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA