Sursa: http://www.biblia.pentruviata.ro/robible la randul ei preluata din
Sursa originala:  http://www.dervent.ro/biblia.php 30 iunie 2012
Introducere
Precuvântare
Biblia sau Sfânta Scriptur este Cartea despre care Dumnezeu spune, prin gura Sfântului Su Prooroc Moise: „ea nu-i pentru voi doar o vorb goal, ci e însi viaa voastr, i prin cuvântul acesta v vei îndelunga zilele...“ (Dt 32, 47). Ace- lai adevr ni-l descoper apoi Însui Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru noi, Domnul nostru Iisus Hristos, când le spune ucenicilor Si: „Cuvintele pe care Eu vi le-am grit, ele duh sunt i via sunt“ (In 6, 63). Aa a îneles Biserica înc de la întemeierea ei, în ziua Cincizecimii, locul i rolul Sfintei Scripturi în viaa ei, cinstind-o ca pe Cuvântul cel viu i spre mântuirea noastr lucrtor al lui Dumnezeu. Cultul, teologia, viaa duhovniceasc, iconografia, într-un cu- vânt întreaga via bisericeasc ortodox este o dumnezeiasc rodire a Sfintei Scripturi, aa cum ne-a fost ea încredinat de Sfinii Apostoli i tlmcit de ctre cei mai adânci cunosctori i râvnitori plinitori ai învturilor ei: Sfinii Prini.
În Biserica noastr Ortodox Român, grija pentru împrtirea credincioi- lor dreptmritori de frumuseea nepmânteasc i de tot folosul duhovnicesc ale Cuvântului dumnezeiesc în propria lor limb, s-a manifestat de timpuriu în comparaie cu alte neamuri cretine. În fruntea harnicilor i talentailor tra- ductori ai scrierilor biblice s-au situat întotdeauna ierarhi erudii, care i-au închinat timpul i priceperea acestei sacre strdanii, adugând nevoinei ne- voin, lsându-ne ca pe o motenire nepreuit, înc din veacul al XVII-lea, întreaga Biblie în grai românesc, ediie cunoscut sub denumirea de Biblia de la 1688, Biblia lui erban sau Biblia de la Bucureti.
 
 INTRODUCERE PRECUVÂNTARE   2
mele de Palia de la Ortie, precum i un Liturghier, în 1570. Setea de credin i de limba român l-au determinat i pe vestitul Mitropolit Simeon tefan, cu- nosctor i talentat traductor al textului biblic, s tipreasc în 1648 pentru prima dat Noul Testament în întregime. În a doua predoslovie a acestei prime traduceri româneti integrale a Noului Testament se mrturisea un gând vred- nic de toat luarea-aminte: „Noi derept aceea ne-am silit den cât am putut, s izvodim aa cum s înleag toi“. Aceast mrturisire izvora din împlinirea unui vis nutrit de toi fiii dreptcredincioi români care, aflai în afara dreptului la închinarea prinilor lor, cutau i pstrau scrisul românesc ca pe o comoar a fiinei lor. Dar i Noul Testament de la Alba Iulia, ca i Biblia de la Bucureti, încoronau ani buni de munc a copitilor din mânstiri i sate, iscusii furitori de manuscrise în limba român, aflate, dup vremi, rspândite în toate inutu- rile româneti. Este, aadar, cert c Biblia de la Bucureti s-a aflat la temelia celorlalte ediii care i-au urmat, rspunzând astfel setei de îndestulare din apa cea vie a Dumnezeiescului Cuvânt în limba vorbit a poporului român, din ce în ce mai bogat i mai mldioas în dezvoltarea ei literar. În slujirea acestui scop, s-au încumetat s tâlcuiasc Sfânta Scriptur în românete i personali- ti bisericeti impuntoare ale secolului trecut, precum adormitul întru fericire Patriarh al României Nicodim Munteanu (1939-1948), Preotul profesor de Te- ologie Grigorie Piculescu (Gala Galaction) – literat i academician, precum i învatul profesor de Teologie Vasile Radu.
Dup apariia în anul 1914 a Bibliei Sfântului Sinod, intitulat astfel fiindc traducerea fusese fcut chiar de membri ai Sfântului Sinod al Bisericii noastre, din îndemnul i cu purtarea de grij a primului Patriarh al României – Miron Cristea (1925-1939) a fost publicat o nou ediie a Sfintei Scripturi în anul 1936, traducerea fiind realizat de cele trei mari personaliti bisericeti mai sus pomenite.
În anul 1938 aprea într-o editur de stat Biblia tradus de Preoii profesori Gala Galaction i Vasile Radu, iar în anul 1944 o nou ediie sinodal a Sfintei Scripturi vedea lumina zilei, traducerea acesteia aparinând în cea mai mare parte fostului episcop Nicodim Munteanu, la vremea aceea ridicat la slujirea i demnitatea de Patriarh al României.
O grij cu totul aparte fa de rspândirea luminii Dumnezeietii Scripturi – în vremurile de aprigprigonire a credinei cretine în ara noastr –, a dovedit pu- rurea pomenitul înainta al Nostru, Patriarhul Justinian Marina (1948-1977), în timpul arhipstoririi cruia s-au publicat dou ediii ale Bibliei (1968, 1975), ambele în câte un tiraj de 100.000 de exemplare. Noul Testament a fost tiprit în timpul arhipstoririi aceluiai vrednic Patriarh al României într-un numr de 125.000 de exemplare. În vremea arhipstoririi fericitului întru adormire Patriarh Iustin Moisescu (1977-1986), o nou ediie a Sfintei Scripturi (1982) a fost imprimat într-un tiraj de 100.000 exemplare, iar Noul Testament într-un tiraj de 110.000 exemplare.
 
 INTRODUCERE PRECUVÂNTARE   3
rare cu Societile Biblice Unite i într-un tiraj iniial de 100.000 de exemplare, Biblia a fost retiprit de 11 ori, tirajul total al acestei ediii numrând, pân în ziua de astzi, peste 380.000 de exemplare. Noul Testament a fost imprimat, de asemenea, în aceast perioad, într-un tiraj de 120.000 de exemplare. Nu tre- buie trecut cu vederea nici faptul c, pe lâng toate aceste editri i reeditri ale textului integral al Sfintei Scripturi, neîncetat în Biserica noastr au fost tip- rite în tiraje corespunztoare nevoilor slujitorilor bisericeti i ale credincioilor dreptmritori Mica Biblie, Sfânta Evanghelie, Apostolul, Psaltirea.
Unor asemenea osteneli întru aducerea scrierilor biblice cât mai aproape de îne- legereafiilor Bisericii noastre, în vederea zidirii lor luntrice pe piatra cea tare a credinei luminate în Hristos, li s-a adugat în anii din urm i râvna, asemn- toare celei a truditorilor mai sus pomenii, a Înalt Prea Sfinitului Arhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului i Clujului, care a desvârit o lucrare ce p- rea mai presus de puterile unui singur om: anume, o nou versiune a Sfintei Scripturi în limba român, versiune revizuit dup Septuaginta, redactat i bogat comentat de Înalt Prea Sfinia Sa.
 Aceast nou ediie a Sfintei Scripturi în limba român, denumit prin hot- rârea sinodal nr. 255/2001 „ediie jubiliar a Sfântului Sinod al Bisericii Orto- doxe Române“, aduce înlesnirea oferit de introducerile în crile biblice, belu- gul de note i comentarii clarificatoare ale textului sfânt, metod atât de nece- sar în zilele noastre când prin tendinele prozelitiste se ofer credincioilor, cu agresiune, i tlmciri eronate ale Sfintei Scripturi.
Toate acestea sunt încununarea nevoinelor de o via ale unui preabinecunos- cut teolog, literat, poet i editor – ca fost director al Institutului Biblic i de Misiune Ortodox –, personalitate care slujete Biserica noastr i ca Arhips- tor, care a adus un suflu nou i proaspt vieii bisericeti nu numai în cuprinsul uneia dintre cele mai însemnate eparhii ale noastre, ci i în ogorul întregii Or- todoxii româneti.
Cu aceste gânduri, binecuvântm cu îndreptit i nespus bucurie apariia acestei noi ediii a Sfintei Scripturi, izvodit de Înalt Prea Sfinitul Bartolomeu spre slava lui Dumnezeu Celui în Treime ludat i spre o mai înlesnit apropi- ere de înelesurile cele adevrate i de mântuire pricinuitoare ale Scripturilor Dumnezeieti, lucrare cu atât mai necesar i mai de pre astzi, cu cât s-au înmulit peste msur cei care, potrivit Apostolului, „netiutori i neîntrii le rstlmcesc... spre a lor pierzare“ (2 Ptr 3, 16).
TEOCTIST Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
 
Cuvânt lmuritor asupra Sfintei Scripturi
Prolog . Biblia e Cartea care cuprinde crile. Biblia, aadar, e Biblioteca; Bibli- oteca prin excelen, singur i singular în dumnezeiasca ei omenitate. Orice bibliotec din lume poate avea cuvinte despre Dumnezeu; Biblia e însi rosti- rea lui Dumnezeu, anume pentru oameni i prin oameni. Inspirat de Duhul Sfânt, ea e Cartea devenit cri.
Cu omul adamic Creatorul vorbea într‘un singur limbaj; omul czut n‘a mai în- eles graiul îngerilor, i‘ntru târziu s‘a pomenit Moise c tocmai pe el, bâlbâitul, îl trimite Dumnezeu s le griasc oamenilor cuvintele Sale.
– Cum o voi face, Doamne, de vreme ce sunt gângav?
– Tu, într‘adevr, eti, dar Aaron, fratele tu, nu e. Eu îi voi spune ie, tu îi vei spune lui, el le va spune oamenilor, i astfel tu vei fi pentru el ceea ce sunt Eu pentru tine1.
Cuvântul devenise cuvinte, Teologia se fcuse filologie.
 A mai trecut o vreme, Moise a mai primit o porunc:
– Apuc-te i scrie totul într‘o carte!2
i el a scris totul într‘o carte. De aici, lunga i dramatica istorie a textului biblic, cu autori sacri sau profani, cu limbi originale sau derivate, cu graiuri uitate sau stâlcite, cu traduceri mai bune sau mai puin bune, cu copiti ateni sau ostenii, cu tomuri, codici i colecii vrfuite, cu studii i cercetri savante, cu evaluri semantice i ediii critice..., totul, în ultim instan, menit s-i redea filologiei transparena teologic prin care cuvintele redevin Cuvânt.
 Aa st Biblia în faa cititorului: ca o prescur care poate s rmân pâine dos- pit, poate deveni anafur sau se poate transfigura în Trup euharistic. Trepte de ptrundere, trepte de cunoatere; trepte de cunoatere, trepte de iniiere; trepte de iniiere, trepte de sfinenie: „chiar dac L-am cunoscut pe Hristos dup trup, acum nu-L mai cunoatem astfel“3.
Prin urmare, cititorule, dac vei deschide Cartea din simpl curiozitate sau de- prindere, spre a-i împlini nevoia de a ti, i dac ai strbtut-o ca pe un simplu act de cultur, fii sigur c n‘o vei uita. Dac ai zbovit asupr-i cu un oarecare interes lingvistic, vei fi aflat c în ebraic i în greaca veche sunt semnate cu- vinte, fraze i denumiri eterogene, împrumutate din culturile cu care autorii biblici s‘au învecinat sau din altele pe care nici ei i nici prinii lor nu le-au tiut. Dac ai citit-o numai ca pe o oper literar, iat c ai gustat într‘însa belug de genuri i specii, poezie liric i epic, istoriografie, legislaie, imnuri sacre i sapieniale, pagini profetice i apocaliptice, proze scurte i nuclee de ro- man, scenarii dramatice i eseuri filosofice, sentine aforistice i incantaii pro- zodice... Dac ai cercetat-o cu un ochi critic necrutor, vei fi descoperit i ceea
 
 INTRODUCERE CUVÂNT LMURITOR ASUPRA SFINTEI SCRIPTURI    5
ce, în fapt, cutai: naiviti, inadvertene, lacune, suprapuneri, distorsiuni, in- terpolri, paralelisme i multe alte metehne care te vor sminti în msura în care te vei opri aici.
Dac, pentru nevoia de  a înelege, o vei cerceta a doua i a treia oar, mai cu de-amnuntul, cu‘ncetineli i reveniri, dac-i vei pune gândul pe textul din fa i pe cele paralele, însemnate alturi, atunci cugetul tu va fi în stare s pipie înelesurile din spatele cuvintelor, s ptrund în luminiurile alegorice ale întâmplrilor, s deslueasc de ce jertfa lui Avraam, de pild, s‘a petrecut ca fapt istoric la vremea ei4, dar „i‘n prefigurare“5 pentru vremile din urm. În acelai timp, reliefurile noilor tale lecturi îi vor deschide calea de acces ctre întreaga cultur european, în tot ce are ea mai înalt i mai frumos de-a lungul ultimului mileniu.
Dar dac, pentru nevoia de  a cunoate, te vei deprinde s‘o citeti nu atât pe dinafar, cât mai ales pe dinluntru, dac sufletul i se va aprinde în vpaia celor ce se întraripeaz cu dumnezeiescul dor, atunci dorul acesta îi va descoperi c, de vreme ce toate crile acestei Cri au fost scrise de dragul unui singur personaj, Iisus Hristos, prevestindu-L i vestindu-L, i de vreme ce Iisus Hristos a venit în lume de dragul unei singure fpturi, omul, înseamn c toat Cartea se îndreapt spre o singur fiin, care eti tu, cititorule. Dac o ocoleai, ar fi fost s treci pe-alturi de propria ta via; dar fiindc i-ai asumat-o, a fost s te descoperi pe tine siei. Acum, ajutat de Sfinii Prini ai Bisericii i, la nevoie, de însemnrile din josul paginii, vei ptrunde în adevrurile de credin i în sensurile adânci ale Scripturii, adic în lumina lecturii ei duhovniceti, singura care te ridic deasupra lui  a ti i deasupra lui  a înelege, anume în vzduhul lui a cunoate, acolo unde cuvintele redevin Cuvânt i eternitatea te îmbie la Via; cci „viaa venic aceasta este: s Te cunoasc pe Tine, singurul Dumnezeu adevrat, i pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis“6.
Odat ajuns aici, nu-i mai rmâne decât Bucuria.
Canonul biblic. Biblia, în întregul ei, se alctuiete din dou mari seciuni:  Vechiul Testament, care cuprinde istoria mântuirii neamului omenesc de la fa- cerea lumii pân spre secolul II î. H.; Noul Testament, care cuprinde viaa i învtura Mântuitorului Iisus Hristos, istoria primelor ase decenii ale creti- nismului i istoria mântuirii universale în perspectiv eshatologic.
Totalitatea crilor cuprinse în Sfânta Scriptur constituie „canonul“ biblic. Cu- vântul vine de la grecescul kanón, care înseamn „norm“, „regul“, „principiu director“. Aadar, o carte canonic este învestit cu autoritate normativ în ma- terie de credin; coninutul ei dogmatic devine obligatoriu. Aceast asociere între cuvântul „canon“ i „Sfânta Scriptur“ ca tezaur al credinei a fost fcut mai întâi de Origen (sec. III d. H.) i dus mai departe de ctre Sfinii Prini ai Bisericii.
4Fc 22, 1-18 5Evr 11, 19 6In 17, 3
 
 INTRODUCERE CUVÂNT LMURITOR ASUPRA SFINTEI SCRIPTURI    6
Pe de alt parte, cuvântul „Biblie“ vine de la grecescul biblíon (cu genitivul bi- blíou), care la început a însemnat „hârtie (sau orice material) de scris“, apoi i-a generalizat înelesul de „carte“. Limba latin îns a preluat pluralul substanti- vului:  biblía i a fcut din el singularul bíblia (cu genitivul bíbliae), mutând i accentul pe prima silab. Aceasta s‘a întâmplat tot în vremea lui Origen, dar a devenit un bun comun în secolul urmtor, mai ales de când Sfântul Ioan Gur de Aur a afirmat c „Biblia este o adunare de multe cri care, toate la un loc, alctuiesc una singur“. Snu se cread îns c circulaia acestui cuvânt a înce- put odat cu Origen. Cu nou secole înainte, profetul Daniel vorbea de „crile“ profetice de dinaintea lui (Dn 9, 2), iar în prima carte a Macabeilor se face po- menire de „crile cele sfinte“ pe care Israeliii le aveau în mân i cu care se mângâiau la vreme de necaz (1 Mac 12, 9).
Paralel cu termenul „Biblie“ a circulat i acela de „Scripturi“ sau „Scriptur“. Epoca Vechiului Testament cunotea trei categorii de cri sfinte:
a. „Legea“ (Tora), care desemna „Pentateuhul“ sau Cele cinci Cri ale lui Moise; denumirea venea de la Legea pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Moise, prin cele dou table, pe muntele Sinai, i care constituia nucleul întregii opere (I 20, 2-17); i se mai spunea „Legea lui Moise“ sau, mai târziu, chiar dup numele autorului: „Moise“ (Lc 16, 29);
b. „Profeii“, prin care se înelegeau crile profetice;
c. „Scripturile“, denumire pentru celelalte categorii de scrieri ale Vechiului Tes- tament: istorice, poetice i sapieniale.
Cu toate acestea, împrirea avea un caracter foarte general, una i aceeai re- ferin putând trimite la o categorie sau alta; delimitri mai limpezi s‘au fcut de-a lungul vremii, pe msur ce se alctuia canonul. În Noul Testament, cr- ile celui Vechi (care nu s‘a numit aa decât în funcie de cel Nou) sunt întâlnite sub numele de „Scriptur“ (ex. Lc 4, 21) (dei citatul e din cartea profetic a lui Isaia), „Scripturile“ (ca în Mt 21, 42) sau „Sfintele Scripturi“ (Rm 1, 2; 2 Tim 3, 15). În timp, cuvintele greceti gramma i grafé = „scriere“ au fost preluate de limba latin prin termenul scriptura = „scriere“, dar cu acelai îneles generic ca al lui biblia, ceea ce înseamn c e corect s se spun:  Biblia sau Sfânta Scriptur.
Revenind la canonul biblic, e evident c a învesti sau a nu învesti o carte cu autoritate normativ este un act în parte omenesc, dar el presupune mai întâi existena crii, respectiv, a crilor.
 
 INTRODUCERE CUVÂNT LMURITOR ASUPRA SFINTEI SCRIPTURI    7
viu grai. Oralitatea îns presupunea sacralitate, ceea ce fcea ca aceste scrieri s aib o descenden foarte riguroas, controlat de sentimentul i certitudi- nea c ele nu relateaz simple fapte omeneti, ci, dimpotriv, evenimente pe care Dumnezeu le-a provocat sau în care S‘a implicat direct i personal. Ele erau recitate public în împrejurri solemne i deseori se constituiau în imnuri liturgice. Aadar, în momentul în care autorii sacri le consemnau în scris, ele aveau deja învestirea unor texte revelate care se integrau în structura unei scri- eri de inspiraie dumnezeiasc. Asistena divin acoperea astfel atât fragmen- tele vechi-orale cât i pe cele nou-scrise, ceea ce înseamn c atât Tradiia care a precedat Scriptura cât i Scriptura propriu-zis poart în ele atributele insufl- rii supranaturale, a acelei înrâuriri de deasupra care-l fcea pe autor s asculte de chemarea lui Dumnezeu, s selecteze ceea ce era de selectat din predania oral, s-i redacteze textul în concordan cu revelaia divin – dar i cu na- tura propriei sale personaliti – i sfie sigur c în tot ceea ce scrie nu greete. Din acest punct de vedere, „toat Scriptura este insuflat de Dumnezeu“ (2 Tim 3, 16), dar termenul de referin „toat“ nu a avut întotdeauna acelai coninut.  A fost nevoie de secole pân când autoritatea rabinic mai întâi i autoritatea Bisericii mai apoi s decid care anume din crile Vechiului i Noului Testa- ment poart în ele atributul inspiraiei dumnezeieti i pot fi incluse în ceea ce se cheam „canonul biblic“.
La captul tuturor acestor cerneri i discerneri s‘a putut stabili c Vechiul Tes- tament conine 39 de cri canonice, recunoscute ca atare de ctre tradiia iu- daic, pe de-o parte, i de Biserica Ortodox, pe de alta. Acestora li se adaug alte 14 cri, pe care ambele tradiii le consider doar „bune de citit“, adic zi- ditoare de suflet, coninutul lor nefiind obligatoriu pentru actul de credin în sine. Numele tuturor crilor canonice i necanonice ale Vechiului Testament se afl înscrise în „Cuprinsul“ ediiei de fa.
Reinem îns i faptul c Biserica Romano-Catolic recunoate în Vechiul Tes- tament 56 de cri canonice, adic pe cele 39 canonice i 14 necanonice ale Bise- ricii Ortodoxe, crora le adaug înc 3 titluri. Detaliile acestei probleme rmân, desigur, pe seama specialitilor, dar se cuvine menionat nuana c teologii romano-catolici le numesc „protocanonice“ pe cele 39, ca primite de la început în canon (sec. IV), i „deuterocanonice“ pe celelalte, ca acceptate în canon mult mai târziu, prin Conciliul tridentin (sec. XVI).
La rândul lor, protestanii le recunosc pe cele 39 drept canonice, dar pe cele „bune de citit“ le numesc „apocrife“, denumire sub care ortodocii catalogheaz numai acele scrieri pseudo-biblice pe care Biserica le-a respins constant din structura canonului biblic.
Cât despre Noul Testament, el cuprinde 27 de cri canonice, recunoscute ca atare înc din secolul IV (Sinodul local din Laodiceea, anul 360) i secolul VIII (Sinodul al VII-lea Ecumenic, anul 787) i rmase astfel în contiina i practica Bisericilor Ortodoxe i ale celei Romano-Catolice.
 
 INTRODUCERE CUVÂNT LMURITOR ASUPRA SFINTEI SCRIPTURI    8
= „cuvânttori de Dumnezeu“, e bine de amintit c, prin rostire, teologia lor a devenitfilologie. De aci, anevoiosul nostru drum, prin secole i milenii, de a str- bate straturile filologice spre a ajunge din nou la teologie. Aceasta este munca îndeosebi a teologilor bibliti, cei ce caut, descoper i studiaz manuscrise, cei ce le alctuiesc în ediii critice, cei ce traduc sau revizuiesc, cei ce compar i comenteaz. E drumul pe care cititorul obinuit al Bibliei, cu cartea‘n mân pe de-a gata, nu-l cunoate.
Dac Noul Testament nu ridic probleme textuale majore, textul Vechiului Tes- tament, în schimb, e i astzi obiectul unor diferene de opinii i opiuni, contu- rate de-a lungul timpului i rspândite pe arii foarte largi, în funcie mai ales de apartenenele confesionale. Cu foarte puine excepii, crile Vechiului Tes- tament au fost scrise în limba ebraic, pe durata a dousprezece secole (se esti- meaz c anul 1250 î. H. este acela în care Moise a primit tablele Legii pe mun- tele Sinai). Crile au fost scrise, desigur, în principal pentru Evrei. Acetia îns s‘au dispersat în timp, marea lor majoritate alctuind ceea ce se numete „diaspora“ (împrtiere). Fatalmente, cei din diaspora i-au pierdut limba ma- tern. Dar nu numai ei; o dat cu întoarcerea din captivitatea babilonic (538 î. H.), nici chiar cei din Palestina nu mai vorbeau ebraica, aceasta fiind înlocuit cu dialectul aramaic (în care a vorbit i Mântuitorul). Pe de alt parte, vastul imperiu al lui Alexandru cel Mare a inaugurat epoca elenistic, în care greaca devenise limba cult a oricrui cetean.
 Aa se face c în cea de a doua jumtate a secolului III î. H. Ptolemeu al II-lea Filadelful a patronat i finanat traducerea Bibliei în limba greac. Aceasta a fost fcut în oraul Alexandria de ctre 72 de învai evrei, adui din Palestina (câte ase de fiecare trib), fapt pentru care noua versiune a fost numit  Septu- aginta. Dup tradiie, cei 72 au lucrat separat, sub asistena Duhului Sfânt, versiunile lor dovedindu-se în final identice. Septuaginta a cptat astfel o mare autoritate, fiind considerat ca al doilea original al Vechiului Testament; dei Sfinii Evangheliti i Sfântul Apostol Pavel cunoteau ebraica, au preferat s citeze din Septuaginta; pe baza ei s‘a rspândit cretinismul primelor secole în  Asia Mic i în toat aria Mediteranei. Nu e de mirare deci c Septuaginta a devenit textus receptus (textul revelat) al întregului Rsrit european, definit mai târziu ca Ortodoxie.
Cu peste ase sute de ani mai târziu, în secolul IV, Fericitul Ieronim avea s tra- duc Biblia în limba latin, pentru cretintatea occidental, versiune cunos- cut sub numele de Vulgata. Cele mai multe din crile Vechiului Testament (începând cu Psalmii) au fost traduse mai întâi dup Septuaginta, apoi dup Textul Ebraic. Controversat, chiar de la început, de ctre contemporanii lui Ieronim (printre care i Fericitul Augustin), Vulgatei i-au trebuit nu mai puin de dousprezece secole pân s devin textus receptus  al Bisericii Catolice, decretat astfel de ctre Papa Clement al VIII-lea în 1592 i rmas ca atare pân astzi.
 
 INTRODUCERE CUVÂNT LMURITOR ASUPRA SFINTEI SCRIPTURI    9
dar a rmas mai mult pe seama rabinilor i a altor învai, circulaia eifiind tot mai restrâns. A mai intervenit o dificultate: Dup cum se tie, alfabetul ebraic era alctuit numai din consoane. Pentru pronunarea corect a unui cuvânt, vocalele erau intercalate de cititorul însui, iar aceasta se fcea prin tradiia oral transmis de la dascl la învcel. Cu vremea îns, aceast tradiie s‘a tot subiat, aa încât noile generaii nu mai erau sigure, de pild, dac cuvântul zkhr din Dt 25, 19 trebuie citit  zekher = „amintire“, „pomenire“, sau zakhar = „brbat“. Înc din secolul IV Fericitul Ieronim nota c dac cele trei consoane dbr se citesc dabar, ele înseamn „cuvânt“; dar dac se citesc deber, înseamn „cium“7.  Astfel s‘a nscut nevoia de a se inventa semnele vocalice care s fie intercalate în sistemul consonantic, oper întreprins de ctre masorei (de la ebraicul masora = tradiie) în secolele VIII-X d. H.; ultima versiune, realizat în jurul anului 900 de ctre Ben Aer i Ben Neftali, a primit aprobarea au- toritilor rabinice i s‘a constituit în ceea ce se cheam, pân astzi,  Textul Masoretic al Vechiului Testament. El st la baza traducerilor moderne, deve- nind astfel echivalentul unui textus receptus pentru cretintatea protestant. Dar nu numai pentru ea; supus unor îndelungate i severe examene critice textuale, Vulgata i-a pierdut mult din autoritatea iniial, aa încât chiar tra- ductorii catolici, unii din ei foarte valoroi, s‘au întemeiat pe Textul Masoretic.
Desigur, disputa dintre ebraiti i eleniti nu se va isprvi niciodat, fiecare ta- br având argumente prin care s demonstreze c limba cultivat de ea e mai bogat, mai nuanat, mai capabil s exprime Cuvântul lui Dumnezeu. Ca de obicei, adevrul e pe undeva pe la mijloc, dar nu aceasta e problema cea mai important, ci aceea a diferenelor de text. Dac cele dou principale versiuni biblice s‘au produs în Rsrit (Septuaginta, în Alexandria Egiptului; Textul Ma- soretic, în Tiberiada Palestinei), tot aci, în Rsrit, s‘au produs i confruntrile, iar acestea s‘au consumat în contextul mai larg al confruntrilor dintre iudaism i cretinism. Cretinii au bgat de seam c textele masoretice prezint unele deosebiri, mai ales în textele profeiilor mesianice, care nu puteau fi puse doar pe seama unor raiunifilologice. Iatun singur exemplu, extras din Deuteronom 8, 3:
SEPTUAGINTA: „Nu numai cu pâine va tri omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“.
TEXTUL MASORETIC: „Nu numai cu pâine triete omul, ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu“.
Dei, aparent, cele dou versiuni sunt foarte apropiate i pot genera exegeze ase- mntoare, totui e lesne de observat c din Textul Masoretic lipsete termenul „cuvântul“ (în grecete rhéma  = „cuvânt“ ca mijloc de comunicare, înrudit se- mantic cu lógos = „cuvânt“ ca raiune divin i rostire creatoare). Or, prezena acestui termen poate duce mai uor la suita:  rhéma – lógos – Logosul Întrupat
 
 INTRODUCERE CUVÂNT LMURITOR ASUPRA SFINTEI SCRIPTURI   10
– Iisus Hristos, ceea ce înseamn o exegez hristologic foarte clar. Acum e cazul s reinem c textul e folosit de Iisus în dialogul Su cu diavolul (Mt 4, 4) i c Domnul îl citeaz dup Septuaginta.
E uor de îneles, aadar, de ce cretinii, mai ales cei din Rsrit, au devenit circumspeci fa de Versiunea Masoretic, întrindu-i opiunea pentru Sep- tuaginta. Dar nu numai ei; înc din secolul IV, dup ce Ieronim a început s traduc Vulgata din ebraic, Fericitul Augustin îl suspecta c nu crede în carac- terul revelat al Septuagintei. În zilele noastre intervine i istoria însi a tex- tului: fa de Versiunea Masoretic (începutul secolului X d. H.), Septuaginta (a doua jumtate a secolului III î. H.) e mai veche cu aproape 12 secole; textul Septuagintei a fost stabilit de învai evrei cu mult înaintea ivirii cretinismu- lui, deci fr putina unor partizanate polemice; actualele traduceri occidentale au la baz manuscrise masoretice din secolele VIII-X, pe când cei mai vechi co- dici ai Septuagintei dateaz din secolul IV (Vaticanus) i chiar III (Freer), deci la distan de cel puin o jumtate de mileniu. Dac s‘a constatat c masoreii, din raiuni de teologie iudaic, au operat intervenii deliberate într‘o seam de texte, nu e mai puin adevrat c diferenele – mai mult decât notabile – între cele dou versiuni se extind pe arii în care orice intenie polemic este exclus. Se pare c, în aceast privin, descoperirea (în 1947) i studierea manuscriselor de la Qumran ofer nouti mai mult decât surprinztoare. Cercetri recente ale unor bibliti occidentali – atât catolici cât i protestani – arat c texte vechi- testamentare contemporane cu Versiunea Alexandrin (sec. III î. H.) sunt mult mai apropiate de aceasta decât de cea Masoretic, ceea ce acrediteaz ideea c Septuaginta a fost tradus dup un original ebraic care s‘a pierdut i pe care masoreii nu l-au avut sub ochi. Aceasta ar însemna:
1. Masoreii sunt mult mai puin culpabili decât s‘a crezut 2. În fapt, autorii noutestamentari citau nu dup textul grecesc al Septuagintei, ci dup originalul care sttuse la baza acesteia 3. Autoritatea Septuagintei reintr în actualitate. De altfel, înc din vechime, autoritatea ei era atestat i de mediile intelectuale necretine: în deceniile secolului I d. H., atât filosoful Filon de Alexandria, cât i istoricul Iosif Flaviu, învai evrei care cunoteau bine ebraica, preferau s citeze din Septuaginta, versiune pentru care aveau o preuire atât de înalt, încât declarau (mai ales primul) c aceasta este versiunea inspirat a Scripturii.
Ca parte a lumii ortodoxe, poporul român i-a avut Biblia tradus tot dup Sep- tuaginta. Citm pe cele mai importante:  Biblia lui erban, Bucureti 1688; Biblia de Buzu, 1854-56; Biblia lui aguna (Sibiu), 1856-58. Dar tot dup Septuaginta a fost tradus i  Biblia lui Bob  (Blaj), 1795, pentru uzul greco- catolicilor. Ultima ediie din marea filiaie a aprut la Bucureti în 1914, sin- gura „ediie a Sfântului Sinod“.
 
 INTRODUCERE CUVÂNT LMURITOR ASUPRA SFINTEI SCRIPTURI   11
mirare, acum, cu cât uurin a fost acceptat (sau trecut cu vederea) aceast motivaie, dei patriarhul Nicodim îi îngduise, în 1944, un semnal de alarm.  Aa se face c toate versiunile româneti ale Vechiului Testament aprute dup ediia Bibliei din 1936 nu sunt decât reluri ale acesteia, cu revizuiri mai mult sau mai puin importante, mai mult sau mai puin controlate. Timp de opt decenii, Biserica Ortodox Român nu a mai avut o versiune vechitestamentar dup Septuaginta; e motivul pentru care atât Printele Dumitru Stniloae cât i Printele Dumitru Fecioru, marii notri traductori din Sfinii Prini i din literatura filocalic, au fost nevoii s-i extrag citatele biblice tot din ediia 1914.
 Aceasta îns nu înseamn cVersiunea Ebraic se cere dispreuit sau ignorat; dimpotriv, o redactare corect a textului biblic e de neconceput fr consultarea i folosirea ei, atât pentru reliefarea unor nuane de limbaj, cât mai ales pentru transcrierea numelor proprii ebraice, atât patronimice cât i toponimice, nume pe care Septuaginta le red, în cele mai multe cazuri, prin traducerea înele- sului lor (ex.: „Beer-eba“ = „Fântâna-Jurmântului“ – Fc 21, 31). E ceea ce facem în lucrarea de fa. Mai mult, pentru o imagine cât mai complet a me- sajului biblic, deosebirile semnificative dintre Septuaginta i Textul Masoretic sunt menionate în notele i comentariile din josul paginii, Versiunea Ebraic fiindu-ne accesibil prin cele mai bune traduceri occidentale, precum  La Bi- ble de Jérusalem  (BJ),  La Bible traduite par Emile Osty  (OSTY), King  James Version (KJV) (care îns a folosit i Septuaginta), Revised Standard  Version (RSV), Today‘s English Version (TEV), Traduction Oecuménique de la Bible (TOB), dar i prin ediiile româneti din 1936 i 1938.
În ceea ce privete Noul Testament, cele 27 de cri ale acestuia au fost scrise în limba greac, cu excepia Evangheliei dup Matei, care a fost redactat mai întâi în aramaic (versiune care îns nu a ajuns pân la noi) i rescris, de ctre acelai autor, în grecete.
Datfiind iueala cu care se rspândea cretinismul, e lesne de imaginat i repe- ziciunea cu care manuscrisele autografe erau copiate în zeci i sute de exemplare pentru aria, din ce în ce mai larg, a comunitilor cretine. Aa se explic fap- tul c o bun parte din ele au înfruntat secolele i c pân în zilele noastre au ajuns nu mai puin de 2500 de manuscrise, dintre care 167 cuprind  Noul Tes- tament în întregime. Desigur, originalele nu ni s‘au pstrat, dar codici precum Sinaiticus (sec. IV), Vaticanus (sec. IV), Alexandrinus (sec. V), Parisiensis (sec. V), Freesianus (secolele IV-V), ca s citm doar pe cele mai importante, se constituie în tot atâtea mrturii asupra vechimii textelor noutestamentare. De aici, i imensele posibiliti ale filologilor biblici de a alctui ediii critice tot mai bune i mai utile, pe care le pun la îndemâna traductorilor. Evoluia acestor ediii, pe de-o parte, i evoluia fiecrei limbi naionale, pe de alta, sunt principalele raiuni pentru care Biblia se cere tradus – sau cel puin revizuit – periodic, spre folosul i desftarea cititorilor ei.
 
 INTRODUCERE CUVÂNT LMURITOR ASUPRA SFINTEI SCRIPTURI   12
rea acestora se fac cu ajutorul sistemului referenial, adic al cifrelor care in- dividualizeaz o anumit poriune de text i o pun în legtur cu cele înrudite. Unitile acestui sistem sunt capitolul i versetul; cifrele de referin se mai numesc i „trimiteri“.
El a luat natere în primele patru decenii ale secolului XIII, prin cardinalul tefan Langton care, pe la 1205, a început împrirea textului Vulgatei în capi- tole; opera sa a fost isprvit în jurul anului 1240 de ctre clugrul dominican Hugues de Saint Glef.
Împrirea în versete a fost fcut de tipograful parizian Robert tefan; textul a aprut astfel, pentru prima oar, în ediia greco-latin din 1551 a  Noului Testament, iar pentru a doua oar, în ediia din 1555 a Bibliei latine integrale.
 
 INTRODUCERE ÎNDREPTAR PENTRU FOLOSIREA APARATULUI   AJUTTOR DE PE LÂNG TEXTUL BIBLIC   13
Îndreptar pentru folosirea aparatului ajuttor de pe lâng textul biblic
Crile sfintei scripturi
 VECHIUL TESTAMENT
Fc Facerea Ag Agheu I Ieirea Am Amos Lv Leviticul Avc Avacum Nm Numerele Avd Avdia Dt Deuteronomul Bar Baruh Ios Iosua Navi Bel Bel i Balaurul Jd Judectori Cânt Cântarea Cântrilor Rut Rut Dn Daniel 1 Rg 1 Regi Dt Deuteronomul 2 Rg 2 Regi Ecc Ecclesiastul 3 Rg 3 Regi Epist Epistola lui Ieremia 4 Rg 4 Regi Est Estera 1 Par 1 Paralipomena Ezr Ezdra 2 Par 2 Paralipomena 3 Ezr Cartea a treia a lui
 
 INTRODUCERE ÎNDREPTAR PENTRU FOLOSIREA APARATULUI   AJUTTOR DE PE LÂNG TEXTUL BIBLIC   14
Iz Iezechiel Lv Leviticul Dn Daniel 1 Mac 1 Macabei Os Osea 2 Mac 2 Macabei  Am Amos 3 Mac 3 Macabei Mi Miheia Mal Maleahi Ioil Ioil Man Manase  Avd Avdia Mi Miheia Iona Iona Naum Naum Naum Naum Ne Neemia  Avc Avacum Nm Numerele Sof Sofonie Os Osea  Ag Agheu 1 Par 1 Paralipomena Za Zaharia 2 Par 2 Paralipomena Mal Maleahi Plg Plângerile lui
Ieremia Tob Tobit Pr Proverbele lui
Solomon Idt Iudita Ps Psalmii Bar Baruh 1 Rg 1 Regi Epist Epistola lui Ieremia 2 Rg 2 Regi Tin Cântarea celor trei
tineri 3 Rg 3 Regi
3 Ezr Cartea a treia a lui Ezdra
4 Rg 4 Regi
Sol Înelepciunea lui Solomon
Sir Înelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah
Sir Înelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah
Sus Istoria Susanei Sof Sofonie Bel Bel i Balaurul Sol Înelepciunea lui
Solomon 1 Mac 1 Macabei Sus Istoria Susanei 2 Mac 2 Macabei Tin Cântarea celor trei
 
 INTRODUCERE ÎNDREPTAR PENTRU FOLOSIREA APARATULUI   AJUTTOR DE PE LÂNG TEXTUL BIBLIC   15
NOUL TESTAMENT
Mt Evanghelia dup Matei Ap Apocalipsa Mc Evanghelia dup Marcu 1 Co 1 Corinteni Lc Evanghelia dup Luca 2 Co 2 Corinteni In Evanghelia dup Ioan Col Coloseni FA Faptele Apostolilor Ef Efeseni Rm Romani Evr Evrei 1 Co 1 Corinteni FA Faptele Apostolilor 2 Co 2 Corinteni Flm Filimon Ga Galateni Flp Filipeni Ef Efeseni Ga Galateni Flp Filipeni Iac Iacob Col Coloseni In Evanghelia dup
Ioan 1 Tes 1 Tesaloniceni 1 In 1 Ioan 2 Tes 2 Tesaloniceni 2 In 2 Ioan 1 Tim 1 Timotei 3 In 3 Ioan 2 Tim 2 Timotei Iuda Iuda Tit Tit Lc Evanghelia dup
Luca Flm Filimon Mc Evanghelia dup
Marcu Evr Evrei Mt Evanghelia dup
 
 INTRODUCERE ÎNDREPTAR PENTRU FOLOSIREA APARATULUI   AJUTTOR DE PE LÂNG TEXTUL BIBLIC   16
Sigle în notele infrapaginale
BJ La Bible de Jérusalem BOB Biblia de la Blaj 1795 GALA Biblia de Bucureti 1938 KJV King James Version MIRON Biblia de Bucureti 1936 NICOD Biblia de Bucureti 1944 OSTY La Bible trad. Osty RSV Revised Standard Version SINOD Biblia de Bucureti 1914 AGUNA Biblia de Sibiu 1858 ERBAN Biblia de Bucureti 1688 TEV Today’s English Version TOB Traduction Oecuménique de la Bible Ebr. /T.M. Versiunea Ebraic / Textul Masoretic Sept. /LXX Septuaginta  V.T. Vechiul Testament N.T. Noul Testament ed. ediia = adic (egal cu) v. versetul vv. versetele
Cum trebuie citite trimiterile
11)   versetul care trimite 11-12)   versetele care trimit 3,1 capitolul 3, versetul 1 3, 1-7 capitolul 3, versetele 1 pân la 7 (inclusiv) 3,1,3 capitolul 3, versetele 1 i 3 3,1-7,12 capitolul 3, versetele 1 pân la 7, versetul 12 3, 1-7; 9,5 capitolul 3, versetele 1 pân la 7, capitolul 9,
versetul 5
 
1 Întru’nceput1 a fcut2 Dumnezeu ce- rul i pmântul3.
2   Dar pmântul era nedesluit i ne’mplinit4;  i întuneric era deasupra
1În interiorul dimensiunii nemrginite i atemporale a lui Dumnezeu, atunci când El, prin propria Sa voin i putere, a hotrât ca lumea s aib un început. „Întru’nceput” (en arhé) su- gereaz c Dumnezeu transcende începutul, c El este anterior oricrei micri.  Arhé îns în- seamnnu numai început, ci i principiu (tradus în Vulgata prin  principium),  adic concepie, regul, norm, punct de vedere. Textul preconi- zeaz ideea înelepciunii creatoare (Pr 8.22-31), a Logosului (Cuvântului) creator (In 1.1-3).
2Grecescul  poiéo  = „a face”, îl traduce pe ebraicul bara’, un verb care în VT este întotdea- una folosit pentru a exprima aciunea creatoare a lui Dumnezeu. Vulgata (i unele versiuni mo- derne) îl traduc prin „a crea”, echivalentul româ- nesc al lui „a face”. Verbul e mult mai explicit în 2Mac 7.28: Dumnezeu a fcut totul din nimic (ceea ce exclude prezumia unei materii preexis- tente). Românescul „a face” înseamn nu numai a crea (din nimic), ci i a crea în mod organizat, potrivit unui plan, în etape prestabilite i cu o finalitate clar.
3Prin „cerul i pmântul” (ebraism) se îne- lege rezultatul creaiei, cosmosul ordonat, „exis- tena întregului univers” (Sf. Vasile cel Mare).  Ali Sfini Prini îneleg lumea îngereasc i cea material.
4Nedesluit: invizibil sau de-abia vizibil, ca prin abur. Ne’mplinit: ne’ntocmit pe de- a’ntregul; pustiu; gol; deert, fr via. Ebrai- cul tohu-bohu sugereaz ideea de haos, mate- rie inform, creat din nimic, dar înc neorgani-
genunii; i Duhul lui Dumnezeu5 Se purta pe deasupra apelor.
3 i a zis Dumnezeu6: „S fie lumin7!” i a fost lumin.
4 i a vzut Dumnezeu lumina c e fru- moas8; i a desprit Dumnezeu lu- mina de întuneric.
5 i Dumnezeu a numit lumina „ziu”, iar întunericul l-a numit „noapte”. i a fost sear i a fost diminea: ziua întâi9.
zat, nedesluit. 5În limba greac, acelai cuvânt,  pneuma,
înseamn i „vânt”, i „duh”. Aadar, micarea aerului care va face posibil ivirea pmântului; Duhul dttor de via al lui Dumnezeu.
6Rostirea lui Dumnezeu: actul prin care vo- ina Sa devine fapt; participarea cuvântului (Cuvântului) la actul creaiei; (vezi In 1.1 i note).
7 Activarea luminii necreate a lui Dumnezeu, Cel ce El însui este lumin, aa cum lumineste i Cuvântul Su (Logosul) întrupat, Iisus Hris- tos (In 1.9;8.12;9.5;12.46), vizibil în momentul schimbrii Sale la fa (Mt 17.2;Mc 9.3;Lc 9.29).  Aadar, nu e vorba de lumina natural (astrele vor fi create de abia în ziua a patra – vezi ver- setele 14-19), ci de acea lumin pe care o vor ex- peria mai târziu isihatii i pe care teologia r- sritean o va cunoate îndeosebi prin scrierile Sfântului Grigorie Palama.
8Ca adjectiv, kalos înseamn „frumos” (v. 4 i 31); ca adverb, înseamn „bine” (v. 8,10,12,18,21 i 25). „Lumina frumoas” e opiunea exegetic a Sfântului Vasile cel Mare. „Frumos” i „bine”, laolalt, induc ideea de „armonie”.
 
 FACEREA 1   18
6   i a zis Dumnezeu: „S fie o t- rie10 prin mijlocul apelor i sdespart apele de ape!” i a fost aa:
7 Dumnezeu a fcut tria i a despr- it Dumnezeu apele cele de sub trie de apele cele de deasupra triei.
8 i Dumnezeu a numit tria „cer”. i a vzut Dumnezeu c este bine. i a fost sear i a fost diminea: ziua a doua.
9 i a zis Dumnezeu: „Apele de sub cer s se adune într’o singur adunare i s se arate uscatul!” i a fost aa: apele de sub cer s’au adunat în adunrile lor i s’a artat uscatul.
10   i Dumnezeu a numit uscatul „pmânt”, iar adunrile apelor le-a nu- mit „mri”. i a vzut Dumnezeu c este bine.
11   i a zis Dumnezeu: „Pmântul s odrsleasc verdea: iarb purt- toare de smân, dup felul i ase- mnarea ei, i pom roditor11 care dup felu-i s dea rod cu smân’n sine pe pmânt!” i a fost aa:
12 Pmântul a odrslit verdea: iarb purttoare de smân dup felul i asemnarea ei, i pom roditor care dup felu-i s dea rod cu smân’n sine pe pmânt. i a vzut Dumnezeu c este bine.
13  i a fost sear i a fost diminea: ziua a treia.
14   i a zis Dumnezeu: „S fie ’ntru tria cerului lumintori care s lumi- neze pmântul12, s despart ziua de
10Firmament; cuvântul original sugereaz o bolt cu circumferina pe orizont.
11„Iarb”, „pom”: singular generic, care cu- prinde’n sine specia sau regnul.
12Sintagma „care s lumineze pmântul” (lite- ral: „spre luminare pe pmânt”) se afl numai în Septuaginta.
noapte i s fie ei spre semne13 i spre anotimpuri i spre zile i spre ani,
15 i s fie ei întru tria cerului lumi- ntori s lumineze pmântul!”i a fost aa:
16 Dumnezeu i-a fcut pe cei doi lumi- ntori mari: lumintorul cel mai mare spre stpânirea zilei i lumintorul cel mai mic spre stpânirea nopii, i ste- lele.
17 i le-a pus Dumnezeu întru tria ce- rului, ca s lumineze pmântul,
18 s stpâneasc ziua i noaptea i s despart lumina de întuneric. i a v- zut Dumnezeu c este bine.
19  i a fost sear i a fost diminea: ziua a patra.
20  i a zis Dumnezeu: „Puiasc apele pui de fiine vii14; i psri s zboare peste pmânt în largul triei cerului!” i a fost aa:
21 A fcut Dumnezeu înottoarele cele mari15 i toate fiinele vii care miun, i pe care apele le puiesc16 dup felul lor, i toate psrile înaripate dup fe- lul lor. i a vzut Dumnezeu c este bine.
22 i le-a binecuvântat Dumnezeu i le- a zis: „Cretei i înmulii-v i um-
13„spre semne” pare a avea o semnificaie astrologic. Coreleaz cu „semnele” astrelor (Is 7.11), care vor preceda sfâritul lumii (Mt 24.3,29). Urmtoarele finaliti se refer la fi- xarea calendarului.
14Ideea general: fiine din speciile inferioare (molute, reptile), care se înmulesc cu mare re- peziciune. Oricum, viaa apare mai întâi în ap, apoi se extinde în aer i pe uscat.
15Literal: chiii cei mari. Ideea exact: mon- trii marini; uriae reptile sau mamifere acvatice.
 
 FACEREA 2   19
plei apele mrilor; i psrile s se în- muleasc pe pmânt!”
23  i a fost sear i a fost diminea: ziua a cincea. 24   i a zis Dumnezeu: „S scoat pmântul fiine vii dup felul lor: dobi- toace, târâtoare i fiare slbatice dup felul lor”. i a fost aa: 25  A fcut Dumnezeu fiarele slbatice dup felul lor, i dobitoacele dup fe- lul lor, i toate târâtoarele pmântului dup felul lor. i a vzut Dumnezeu c este bine. 26   i a zis Dumnezeu: „S facem om dup chipul i asemnarea Noastr17, ca s stpâneasc peste petii mrii i peste psrile cerului i peste do- bitoace i peste tot pmântul i peste toate vietile ce se târsc pe pmânt!”
27  i l-a fcut Dumnezeu pe om dup chipul Su; dup chipul lui Dumnezeu l-a fcut; brbat i femeie i-a fcut. 28  i Dumnezeu i-a binecuvântat, zi- când: „Cretei18 i înmulii-v i um- plei pmântul i supunei-l; i stpâ- nii peste petii mrii, peste psrile cerului, peste toate dobitoacele i peste tot pmântul, peste toate vietile ce se târsc pe pmânt!” 29  i a zis Dumnezeu: „Iat, v dau vou toat iarba dttoare de smân
17 Acesta nu este un plural al maiestii, ci un plural gramatical autentic; Sfinii Prini vd în el prima revelaie scripturistic asupra persoa- nelor Sfintei Treimi.
18În original, acest verb sugereaz, deopotriv, facultatea de a spori în talie, în for, în putere, în numr, i pe aceea de a deveni fecund, rod- nic, apt pentru înmulire. E motivul pentru care unii traductori români (Radu, Galaction, Nico- dim) prefer sintagma „Fii rodnici (roditori)!”, în consonan cu versiunile occidentale, spre de- osebire de cei mai vechi ai notri, care rein sen- sul primar al cuvântului (verbul e acelai ca în v. 22).
pe faa’ntregului pmânt, i tot pomul purttor de rod cu smân de pom într’însul; acestea v vor fi vou spre hran.
30 i tuturor fiarelor pmântului i tu- turor psrilor cerului i tuturor vie- tilor ce se târsc pe pmânt, i care au în ele suflare de via [le dau] toat iarba verde spre hran”. i a fost aa.
31 i a vzut Dumnezeu toate câte f- cuse: i iat c erau foarte frumoase. i a fost sear i a fost diminea: ziua a asea.
2
Ziua odihnei Domnului. Omul în mijlocul lumii i al raiului. Întâia familie.
1 Aa s’au împlinit cerul i pmântul i toat podoaba lor1.
2 i’n ziua a asea i-a împlinit2 Dum- nezeu lucrarea pe care o fcuse; iar în ziua a aptea S’a odihnit de toate lu- crurile Sale pe care le fcuse.
3   i a binecuvântat Dumnezeu ziua a aptea i a sfinit-o, pentru c în ea S’a odihnit El de toate lucrurile
1În Textul Ebraic: „si toat otirea lor”, cu înelesul de totalitate a fiinelor care populeaz cerul si pmântul. Vulgata pstreaz nuana din Septuaginta:  et omnis ornatus eorum (i toat podoaba lor), traducându-l astfel pe greces- cul  kosmos,  al crui îneles mai complet ar fi: cu toat armonia (ordinea, frumuseea, perfec- iunea) lor.
 
Sale, cele pe care Dumnezeu le-a izvo- dit fcându-le3.
4  Aceasta-i cartea facerii cerului i a pmântului, de la facerea lor4. În ziua când Domnul Dumnezeu a fcut cerul i pmântul,
5 pe pmânt înc nu era nici un cop- cel, i nici o buruian încnu odrslise, pentru cDomnul Dumnezeu nu trimi- sese înc ploaie pe pmânt i înc nu era om ca s lucreze pmântul;
6  ci numai abur ieea din pmânt i umezea toat faa pmântului.
7 i Domnul Dumnezeu l-a zidit pe om din rân luat din pmânt5, i a su- flat asupra lui suflare de via i s’a f- cut omul întru suflet viu6.
3„A izvodi” îl traduce pe grecescul árho = „a face (ceva) primul”, „a face (ceva) pentru prima oar”; „a începe”; prin extensie: „a crea” (ca act pur, fr o altdeterminare, spre deosebire de „a face”, care presupune o creaie elaborat – une- ori în trepte – potrivit unui plan). Ultima pro- poziie are o funcie apoziional, ea explicând cum a fcut Dumnezeu lumea: creând-o din ni- mic, de vreme ce „a face” (a crea efectiv) devine simultan cu „a izvodi” (a crea în imaginaie mo- delul arhetipal). Prin aceast nuan, textul de fa îl anticipeaz cu mult pe cel din 2 Mac 7, 28.
4 Aici se încheie primul referat biblic asupra creaiei; de aici începe cel de al doilea, al crui centru este omul. Pentru a marca hotarul dintre ele, versiunea de fa a adoptat felul în care o seam de versiuni occidentale împart versetul în a i b.
5În ebraic:  adam = om;  adama = pmânt.  Aceste dou substantive comune îi vor da primu- lui om numele su propriu: Adam.
6T. M.: „i s’a fcut omul fiin vie”. „S’a f- cut”: a devenit; a trecut în alt mod de existen. În LXX: „i s’a fcut omul întru suflet viu” (eis psyhín zoosan), care poate fi tradus i: „întru suflet care triete”, adic nemuritor. Sufletul omului (altceva decât „viaa”) s’a nscut din su- flarea lui Dumnezeu i l-a învluit (l-a îmbrcat) pe om odat cu aceasta, dar i cu tendina de a fi „absorbit”: particula eis înseamn i „întru” (în- luntru) i „spre” (direcie, scop). În 1 Par 12, 18
8 i Domnul Dumnezeu a sdit un rai7
în Eden8, spre rsrit, i l-a pus acolo pe omul pe care-l zidise.
9 i Domnul Dumnezeu a fcut s r- sar din pmânt tot soiul de pomi pl- cui la vedere i buni la mâncare, pre- cum i pomul vieii9 în mijlocul raiului i pomul cunotinei binelui i rului10.
10  i din Eden ieea un râu care uda raiul, iar de acolo se împrea în patru brae.
11 Numele unuia era Fison; acesta în- conjoar toat ara Havila, în care se afl aur,
12   iar aurul din ara aceea este bun; tot acolo se gsete bdeliu i piatra de onix.
13 Numele râului al doilea este Gihon.  Acesta înconjoar tot inutul Etiopiei.
14 i râul al treilea este Tigrul; acesta curge prin faa Asiriei; iar râul al pa- trulea este Eufratul.
15   i Domnul Dumnezeu l-a luat pe
se spune cDuhul „l-a îmbrcat” pe Amasai, care a rostit o profeie: tot astfel pe Ghedeon (Jd 6, 34). Acest endýo înseamn „a îmbrca”, cu sen- sul de a lua complet în stpânire; „a se îmbrca” = a intra în posesia cuiva sau a ceva. În acest sens duhovnicesc îl va folosi Pavel în Rm 13, 14: „. . . îmbrcai-v în Domnul Iisus Hristos”, în Ga 3, 27: „...în Hristos v’ai îmbrcat” i în Col 3, 12: „...îmbrcai-v cu simminte de’ndurare, de buntate...”. Aadar, omul nu e o simpl „fi- in vie”, asemenea tuturor celorlalte, ci trup cu suflet viu, aparinând celor dou lumi, material i spiritual. Având un caracter antinomic (în acelai timp exterior i interior trupului), el este – ontologic – apt i pentru experienele mistice (extaz i entaz).
7În ebraic:   gan  = grdin. Septuaginta îl prefer pe  parádeisos  = paradis, rai, spre a-i sublinia caracterul cu totul special.
8Eden: imposibil de localizat geografic, dar cu semnificaia de „bucurie”, „desftare”.
9Pomul vieii, simbol al nemuririi. 10 Vezi versetul 17.
 
 FACEREA 3   21
omul pe care-l zidise i l-a pus în rai ca s-l lucreze i s-l pzeasc.
16   i Domnul Dumnezeu i-a dat lui  Adam porunc i i-a zis: „Din toi po- mii raiului poi s mnânci,
17 dar din pomul cunotinei binelui i rului s nu mnânci, cci în ziua în care vei mânca din el, cu moarte vei muri!”11
18 i a zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine s fie omul singur; s-i facem aju- tor pe potriva lui”12.
19   i din pmânt a mai zidit Dom- nul Dumnezeu toate fiarele câmpului i toate psrile cerului13 i le-a adus la Adam ca s vad cum le va numi; i oricum va numi Adam toat fiina vie, ea aa se va numi.
20  i a pus Adam nume tuturor dobi- toacelor i tuturor psrilor cerului i tuturor fiarelor câmpului; dar pentru  Adam nu s’a gsit ajutor pe potriva lui.
21  Atunci Domnul Dumnezeu a adus asupra lui Adam un somn adânc, i el a adormit; i a luat una din coastele lui i locul ei l-a plinit cu carne.
22 Iar coasta pe care Domnul Dumne- zeu o luase din Adam a prefcut-o14 în femeie i a adus-o la Adam.
23 i a zis Adam: „De data aceasta iat os din oasele mele i carne din carnea mea!; ea se va numi femeie, pentru c a fost luat din brbatul ei”.
11Expresia semnificmoartea inevitabil i to- tal.
12„Pe potriva lui”: ca i cum el ar sta fa’n fa cu propria sa imagine.
13Indiferent de ordinea crerii lor (comp. cu 1, 20-27), toate vieuitoarele au fost fcute pentru om.
14Literal: a zidit-o (a folosit-o ca materie pen- tru o construcie elaborat).
24 De aceea va lsa omul pe tatl su i pe mama sa i se va lipi de femeia sa i cei doi vor fi un trup.
25 Adam i femeia lui erau amândoi goi i nu se ruinau.
3
Cderea primilor oameni. Pe- deapsa i fgduina.
1 arpele îns era cel mai viclean din- tre toate fiarele de pe pmânt, pe care le fcuse Domnul Dumnezeu. i a zis arpele ctre femeie: „Dumnezeu, a zis el oare: Snu mâncai roade din tot po- mul care este în rai?. . . ”1.
2 Iar femeia a zis ctre arpe: „Noi pu- tem mânca din roada pomilor raiului,
3  dar din roada pomului care este în mijlocul raiului, ne-a zis Dumnezeu: „Din el s nu mâncai i nici s v atin- gei de el, ca s nu murii2!”
4  Atunci arpele a zis ctre femeie: „Nu, nu vei muri;
5  dar Dumnezeu tie c’n ziua’n care vei mânca din el vi se vor deschide ochii i vei fi ca nite Dumnezei, cu- noscând binele i rul”.
6 i femeia a vzut3 c pomul e bun de mâncat i c plcut le este ochilor la vedere i c e de dorit spre câtigarea priceperii4.  i a luat din roada lui i
1Fraz lsat intenionat în suspensie spre a fi corectat de femeia însi, implicând-o astfel în fapt responsabil: Eva cunotea porunca nu direct de la Dumnezeu, ci prin soul ei!
2Cu înelesul: altfel, vei muri. 3În sensul: a socotit, a chibzuit, dar numai
prin faptul c i-a dat crezare arpelui, fr vreo alt prob.
 
 FACEREA 3   22
a mâncat; i i-a dat i brbatului su, care era cu ea, i el a mâncat.
7  Atunci amândurora li s’au deschis ochii i au cunoscut c erau goi; i au cusut frunze de smochin i i-au fcut oruri.
8  i au auzit glasul Domnului Dum- nezeu purtându-se prin rai în boa- rea amurgului; i de la faa Domnului Dumnezeu s’au ascuns Adam i femeia sa printre pomii raiului.
9 i Domnul Dumnezeu l-a chemat pe  Adam i i-a zis: „Adame, unde eti?”
10  Acesta a zis: „Glasul Tu l-am au- zit purtându-se prin rai i m’am temut, pentru c sunt gol, i m’am ascuns”.
11 i i-a zis Dumnezeu: „Cine i-a spus ie c eti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care Eu i-am poruncit snu mnânci?”
12  Adam a zis: „Femeia pe care mi-ai dat-o s fie cu mine, ea mi-a dat din pom, i eu am mâncat”.
13 i a zis Domnul Dumnezeu ctre fe- meie: „Cum de-ai fcut una ca asta?” Iar femeia a zis: „arpele m’a amgit, iar eu am mâncat”.
14   i a zis Domnul Dumnezeu ctre arpe: „Pentru c ai fcut aceasta, blestemat s fii între toate dobitoacele i între toate fiarele pmântului; pe pântecele tu s te târti i pmânt s mnânci în toate zilele vieii tale!
15 Dumnie voi pune între tine i fe- meie, între seminia ta i seminia ei;  Acela îi va inti ie capul, iar tu îi vei inti Lui clcâiul”5.
seama, a observa, a medita, a reflecta, a dis- cerne, a vedea cu claritate, a fi contient de sine. De aici, i marea putere de seducie a ispitei.
5Lupta dintre om (specia generat de Eva) i diavol (al crui simbol este arpele – vezi Ap
16   Iar femeii i-a zis: „Îi voi spori, înmulindu-le, durerile i geamtul; în dureri vei nate copii; atras vei fi c- tre brbatul tu i el te va stpâni”.
17 Iar lui Adam i-a zis: „Pentru c ai as- cultat de vorba femeii tale i ai mâncat din pomul din care i-am poruncit: S nu mnânci!, blestemat va fi pmântul din pricina ta. În dureri te vei hrni din el în toate zilele vieii tale!
18 Spini i plmid îi va rodi, i tu cu iarba câmpului te vei hrni.
19   Întru sudoarea feei tale îi vei mânca pâinea, pân te vei întoarce în pmântul din care eti luat; cci pmânt eti i în pmânt te vei în- toarce!”
20 i Adam i-a pus femeii sale numele Eva6, pentru c ea este mama tuturor celor vii.
21 i Domnul Dumnezeu le-a fcut lui  Adam i femeii sale îmbrcminte de piele i i-a îmbrcat.
22  i a zis Domnul Dumnezeu: „Iat,
20, 20). Textul grecesc folosete verbul teréo = a pândi, a urmri, a se ine dup, a suprave- ghea – ceea ce ar sugera o lupt infinit i ne- decis, spre deosebire de Textul Ebraic care e mai concludent. În schimb, Septuaginta începe fraza prin pronumele personal masculin  autós = El (sau Acela), implicându-l i în segmentul al doilea (autou = al Lui), ceea ce face din acest verset un text profetic, referitor la Mesia, des- cendent trupesc al Evei i Fiul Mariei (Eva cea nou). În paralel, Vulgata începe fraza prin pro- numele personal feminin  ipsa   (ea), interpretat de exegei ca referindu-se la Fecioara Maria. Fie c versetul are o dimensiune hristologic (Sep- tuaginta), fie una mariologic (Vulgata), tradi- ia exegetic a Bisericii l-a supranumit  Protoe- vanghelia, întâia deschidere a speranei pentru mântuirea celui czut.
 
 FACEREA 4   23
 Adam a devenit ca unul din Noi, cu- noscând binele i rul. i acum, ca nu cumva s-i întind el mâna i s ia roade din pomul vieii, s mnânce i s triasc în veci...”,
23 Domnul Dumnezeu l-a scos din raiul Edenului, ca s lucreze pmântul din care fusese luat.
24 i l-a izgonit pe Adam i l-a aezat în faa raiului Edenului; i heruvimi a pus, i sabia de par rotitoare s p- zeasc drumul ctre pomul vieii.
4
Cain i Abel; urmaii lor.
1 Iar Adam a cunoscut-o pe Eva, femeia sa; i ea, zmislind, l-a nscut pe Cain i a zis: „Am dobândit om de la Dum- nezeu1”.
2 i l-a mai nscut pe fratele su, Abel.  Abel era pstor de oi, iar Cain, lucrtor de pmânt.
3 i a fost c, dupun timp, Cain a adus din roadele pmântului jertf lui Dum- nezeu.
4   i a adus i Abel din cele întâi- nscute ale oilor sale i din grsimea lor. i Domnul a cutat spre Abel i spre darurile lui,
5 dar spre Cain i spre darurile lui n’a cutat. i s’a umplut Cain de mânie i faa-i era posomorât.
6 i Domnul Dumnezeu ia zis lui Cain: „De ce te-ai mâniat i de ce-i este faa posomorât?
1Joc de cuvinte între numele Qayn = Cain i verbul  qanah = a dobândi, a câtiga, a obine. Jubilaia femeii care, din serva brbatului, se descoper nsctoare de om.
7 Dac tu faci bine, nu vei fi oare bine primit?2 Dar de nu faci bine, pcatul st pitit la u: pe tine te poftete, dar tu cat si fii stpân!”
8 i Cain a zis ctre Abel, fratele su: „S ieim la câmp!” i a fost c’n timp ce erau ei pe câmp, Cain s’a arun- cat asupra lui Abel, fratele su, i l-a omorât.
9   i a zis Domnul Dumnezeu ctre Cain: „Unde este Abel, fratele tu?” Iar el a zis: „Nu tiu; nu cumva sunt eu paznicul fratelui meu?...”.
10 i a zis Domnul: „Ce-ai fcut? Gla- sul sângelui fratelui tu strig spre Mine din pmânt.
11 i acum, blestemat s fii de pmân- tul ce i-a deschis gura ca s primeasc din mâna ta sângele fratelui tu.
12  Când vei munci pmântul, el nu-i va mai da puterea lui; rtcitor vei fi i fugar pe pmânt!”
13 i a zis Cain ctre Domnul Dumne- zeu: „Pedeapsa mea e mai mare decât a putea eu s duc.
14  Dac Tu m izgoneti astzi de la faa pmântului, i de la faa Ta voi fi ascuns; rtcitor voi fi eu i fugar pe pmânt, i va fi c oricine m va în- tâlni, m va ucide”3.
15  i i-a zis Domnul Dumnezeu: „Nu aa, ci oricine-l va ucide pe Cain, în- eptit rzbunare va cdea asupr-i”.
2Text dificil, cu variante de traducere. Idee posibil: Chiar dac jertfa sa n’a fost primit, Cain ar putea fi acceptat de Dumnezeu în vir- tutea unor raiuni care transcend jertfa în sine.
 
 FACEREA 5   24
i Domnul Dumnezeu i-a pus lui Cain un semn, ca tot cel care-l va întâlni s nu-l omoare.
16 i s’a dus4 Cain de la faa lui Dum- nezeu i a locuit în inutul Nod5, la r- srit de Eden.
17 i Cain a cunoscut-o pe femeia sa; i ea, zmislind, l-a nscut pe Enoh; i a zidit o cetate i a numit cetatea dup numele fiului su, Enoh.
18  Iar lui Enoh i s’a nscut Irad6;   lui Irad i s’a nscut Maleleil; lui Maleleil i s’a nscut Matusal, iar lui Matusal i s’a nscut Lameh.
19 Lameh i-a luat dou femei: numele uneia era Ada i numele celeilalte era Sela.
20  Ada l-a nscut pe Iabal; acesta a fost tatl celor ce triesc în corturi, la turme.
21  Fratele lui se numea Iubal; acesta este tatl tuturor celor ce cântdin flu- ier i din iter.
22  Cât despre Sela, ea l-a nscut pe Tubal-Cain, care a fost printele celor ce lucreaz arama i fierul. Iar sora lui Tubal-Cain era Noema.
23 Lameh le-a zis femeilor sale: „Ada i Sela, ascultai glasul meu; femei ale lui Lameh, luai aminte la cuvintele mele:  Am ucis un om pentru rana mea i un tânr pentru vântaia mea.
24  Dac pentru Cain fi-va rzbunarea de apte ori, pentru Lameh de apte- zeci de ori câte apte”7.
4Literal: a ieit. 5Localitate necunoscut, dar al crei nume
pare a sugera ideea de pribegie, rtcire, via nomad.
6În LXX transcris Gaidad. 7 Versetele 23-24 reprezint textul unui poem
strvechi, din vremea când în societatea primar
25 Adam a cunoscut-o iari pe Eva, fe- meia sa; i ea, zmislind, a nscut un fiu i i-a pus numele Set, pentru c i-a zis: „Datu-mi-a Dumnezeu un alt vls- tar în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain”.
26 Lui Set, de asemenea, i s’a nscut un fiu i i-a pus numele Enos. De atunci au început oamenii s cheme numele Domnului Dumnezeu8.
5
Patriarhii de dinainte de potop.
1   Aceasta este cartea neamului lui  Adam1.  În ziua când l-a fcut Dumne-
se instituise vendeta sângeroas: Lameh se la- ud cu propria sa ferocitate spre a-i paraliza ad- versarii. Inseria poemului e o replic la verse- tele 13-15.
 
zeu pe Adam, dup chipul lui Dumne- zeu l-a fcut.
2  Brbat i femeie i-a fcut; i i-a bi- necuvântat i i-a numit cu numele de „om” în ziua în care i-a fcut.
3 Adam a trit dou sute treizeci de ani i atunci i s’a nscut un fiu dup ase- mnarea sa i dup chipul su2 i i-a pus numele Set.
4  Zilele pe care le-a trit Adam dup naterea lui Set au fost apte sute de ani; i i s’au nscut fii i fiice.
5 Iar de toate, zilele vieii lui Adam au fost nou sute treizeci de ani; i a mu- rit.
6 Set a trit dou sute cinci ani i i s’a nscut Enos.
7  Dup naterea lui Enos, Set a mai trit apte sute apte ani, i i s’au ns- cut fii i fiice.
8 Iar de toate, zilele lui Set au fost nou sute doisprezece ani; i a murit.
9 Enos a trit o sut nouzeci de ani i atunci i s’a nscut Cainan.
10  Dup naterea lui Cainan, Enos a mai trit apte sute cincisprezece ani i i s’au nscut fii i fiice.
11  Iar de toate, zilele lui Enos au fost nou sute cinci ani; i a murit.
12 Cainan a trit o sut aptezeci de ani i atunci i s’a nscut Maleleil.
lung între dou generaii; b) longevitatea e o bi- necuvântare a lui Dumnezeu asupra oamenilor drepi, iar ea scade pe msur ce rutatea i p- catul se instaleaz în lume (între 1000 i 600 de ani de la Adam la Noe, între 600 i 200 de la Noe la Avraam, între 200 i 100 între Avraam i Io- sua Navi, pentru ca de la David încoace sdevin „normal”).
2 Adam îi transmite întregului neam omenesc chipul pe care el însui îl primise de la Dumne- zeu (vezi 1, 27); „asemnarea” e psiho-somatic.
13 Dup naterea lui Maleleil, Cainan a mai trit apte sute patruzeci de ani i i s’au nscut fii i fiice.
14 Iar de toate, zilele lui Cainan au fost nou sute zece ani; i a murit.
15 Maleleil a trit o sut aizeci i cinci de ani i atunci i s’a nscut Iared.
16 Dup naterea lui Iared, Maleleil a mai trit apte sute treizeci de ani i i s’au nscut fii i fiice.
17 Iar de toate, zilele lui Maleleil au fost opt sute nouzeci i cinci de ani; i a murit.
18 Iared a trit o sut aizeci i doi de ani i atunci i s’a nscut Enoh.
19 Dup naterea lui Enoh, Iared a mai trit opt sute de ani i i s’au nscut fii i fiice.
20 Iar de toate, zilele lui Iared au fost nou sute aizeci i doi de ani; i a mu- rit.
21 Enoh a trit o sut aizeci i cinci de ani i atunci i s’a nscut Matusalem.
22  i dup naterea lui Matusalem a umblat Enoh cu Dumnezeu3 dou sute de ani i i s’au nscut fii i fiice.
23 Iar de toate, zilele lui Enoh au fost trei sute aizeci i cinci de ani.
24  i a umblat Enoh cu Dumnezeu i nu s’a mai aflat, pentru c Dumnezeu îl strmutase4.
3„A umbla cu Dumnezeu” = metafor pentru omul care triete în intimitatea lui Dumnezeu, care-I este bineplcut (vezi i v. 24; de asemenea, 6, 9).
 
 FACEREA 6   26
25 Matusalem a trit o sut optzeci i apte de ani i atunci i s’a nscut La- meh.
26 Dup naterea lui Lameh, Matusa- lem a mai trit apte sute optzeci i doi de ani i i s’au nscut fii i fiice.
27 Iar de toate, zilele lui Matusalem au fost nou sute aizeci i nou de ani; i a murit.
28 Lameh a trit o sut optzeci i opt de ani i atunci i s’a nscut un fiu
29  i l-a numit cu numele de Noe, zi- când: „Acesta ne va mângâia în ostene- ala noastr i’n durerea mâinilor noas- tre, ce vine din pmântul pe care Dom- nul Dumnezeu l-a blestemat”.
30 i dup naterea lui Noe, Lameh a mai trit cinci sute aizeci i cinci de ani i i s’au nscut fii i fiice.
31 Iar de toate, zilele lui Lameh au fost apte sute cincizeci i trei de ani; i a murit.
32 Noe era de cinci sute de ani când le-a dat natere celor trei fii: Sem, Ham i Iafet.
6
Eroii antediluvieni. Noe, singurul om drept. Vestirea potopului; co- rabia.
1  i a fost c dup ce au început oa- menii a se înmuli pe pmânt i li s’au nscut fiice,
2  fiii lui Dumnezeu, vzând c fiicele oamenilor sunt frumoase, i-au luat dintre ele soii, care pe cine i-a ales1.
1 Versetele 1-4: text enigmatic; inseria unei strvechi tradiii pe care autorul Genezei nu i- a permis s’o omit. În limbajul biblic, „fii ai lui
3 Dar Domnul Dumnezeu a zis: „Duhul Meu nu va rmâne pururea în oamenii acetia, pentru c ei sunt numai trup; aadar, zilele lor vor fi o sut douzeci de ani!”
4 În zilele acelea erau pe pmânt uri- ai, i chiar dup aceea, când fiii lui Dumnezeu au intrat la fiicele oame- nilor i acestea le druiau fii: acetia sunt uriaii din vechime, oamenii cei vestii.
5 Dar Domnul Dumnezeu a vzut c r- utatea oamenilor s’a mrit pe pmânt i c toat închipuirea din gândul ini- mii lor era fr’ncetare numai spre ru.
6   i S’a cit Dumnezeu c l-a fcut pe om pe pmânt, i S’a mâhnit întru inima Sa.
7   i a zis Domnul: „terge-voi de pe faa pmântului pe omul pe care l-am fcut, de la om pân’ la dobitoc i de la târâtoare pân’ la psrile cerului, cci M ciesc c le-am fcut”.
8 Noe îns a aflat har în faa Domnului Dumnezeu.
9 Iat neamurile lui Noe: Noe era om drept i neprihnit între cei din nea- mul su; Noe umbla cu Dumnezeu2.
10 Iar lui Noe i s’au nscut trei fii: Sem, Ham i Iafet.
11 Pmântul îns se stricase în faa lui Dumnezeu i se umpluse pmântul de silnicie3.
Dumnezeu” sunt oamenii superiori, evoluai, vir- tuoi, în timp ce „fii ai oamenilor” sunt cei inferi- ori, primitivi, instinctuali, pctoi. Din unirea acestor dou „specii” atât de diferite s’au nscut „uriaii”, ca o culme a rutii de pe pmânt, r- utate pe care Domnul o va eradica prin potop.
2 Vezi nota de la 5, 22. 3adikia: nedreptate, strâmbtate, asuprire,
agresiune, violen, cruzimea celui puternic fa de cel slab.
 
 FACEREA 7   27
12 i a cutat Domnul Dumnezeu spre pmânt, i iat, era stricat; cci tot tru- pul4 îi stricase calea sa pe pmânt.
13   i Domnul Dumnezeu a zis ctre Noe: „Sosit-a înaintea feei Mele sfâr- itul a tot omul, cci din pricina lor s’a umplut pmântul de silnicie; i iat, Eu îi voi pierde, pe ei i pmântul.
14  Ca urmare, tu f-i o corabie de lemn din cel tare5.  În corabie f înc- peri6, iar pe dinluntru i pe dinafar smolete-o cu smoal.
15 i iat cum s faci corabia: lungimea corbiei s fie de trei sute de coi7, l- imea ei de cincizeci de coi, iar înli- mea de treizeci de coi.
16  Corbiei s-i faci acoperi pe care-l vei încheia la un cot deasupra8; iar ua corbiei s i-o faci într’o latur; i vei face o punte jos, una în rândul doi i alta în cel de al treilea9.
17 i iat, Eu voi aduce asupra pmân- tului potopul – apele –, ca s pierd de sub cer tot trupul care are’n el suflare de via; i tot ce este pe pmânt va
4Literal: „toat carnea”, adic orice fiin vie, fie om, fie animal.
5Ebraicul gofer (transpus ca atare de primele traduceri engleze) indic o esen de lemn necu- noscut nou. Septuaginta îl traduce prin ter- menul general  tetrágonos, ceea ce indic un lemn de esen tare. Echivalentele moderne mai specifice: „salcâm”, „chiparos”, „rinoase” sunt fie total inadecvate, fie aproximative.
6Literal: cuiburi. 7Un cot: aproximativ 0, 45 m. 8Text dificil, îneles neclar. Ideea ar fi: un
acoperi uor înclinat, a crui coam nu va de- pi în înlime un cot de la streain. Alt tra- ducere: „o fereastr la un cot de la acoperi”. Oricum, corabia (arca) lui Noe nu are nimic în comun cu structura i formele corbiei clasice. Septuaginta o desemneaz prin substantivul ki- votós = lad cu capac, cufr.
9 Aadar, spaiul cel mare împrit în trei etaje.
muri.
18 Dar cu tine voi statornici legmân- tul Meu: tu vei intra în corabie, tu i’mpreun cu tine fiii ti i femeia ta i femeile fiilor ti.
19   i din toate dobitoacele, din toate târâtoarele, din toate fiarele i din tot trupul tu vei aduce’n corabie dou câte dou10,  ca s le ii în via împreun cu tine; ele vor fi parte brbteasc i parte femeiasc.
20  Din tot soiul de psri zburtoare dup fel i din tot soiul de dobitoace dup fel i din tot soiul de târâtoare dup fel, dou câte dou din toate s vin la tine, parte brbteasc i parte femeiasc, pentru ca’mpreun cu tine s le ii în via.
21 Iar tu ia cu tine din toate bucatele ce se mnânc i f-i acolo strânsur; ele v vor fi vou de mâncare, ie i lor”.
22 i a fcut Noe totul dup cum îi po- runcise Domnul Dumnezeu; aa a f- cut.
7
Potopul.
1 i Domnul Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Intr în corabie, tu i toat casa ta1, cci pe tine te-am vzut c eti drept înaintea Mea în neamul2 acesta.
2 Din toate animalele curate vei lua cu tine câte apte perechi, parte brb- teasc i parte femeiasc, iar din ani- malele necurate câte o pereche, parte brbteasc i parte femeiasc.
 
 FACEREA 7   28
3  De asemenea, din psrile cerului cele curate s iei câte apte perechi, parte brbteasc i parte femeiasc, iar din toate psrile cele necurate, câte o pereche, parte brbteasc i parte femeiasc, ca s le pstrezi lor soiul pe faa’ntregului pmânt.
4 Cci înc apte zile, i Eu voi face s plou pe pmânt timp de patruzeci de zile i patruzeci de nopi i voi pierde de pe faa pmântului toate fiinele pe care le-am fcut”.
5 i a fcut Noe toate câte i-a poruncit Domnul Dumnezeu.
6 Iar Noe era de ase sute de ani când a venit potopul – apele – asupra pmân- tului.
7 i Noe i fiii si i femeia sa i femeile fiilor si au intrat în corabie ca s scape de apele potopului.
8   i din psrile curate i din ps- rile necurate i din dobitoacele curate i din dobitoacele necurate i din fiare i din toate cele ce se târsc pe pmânt,
9 parte brbteasc i parte femeiasc, dou câte dou au intrat cu Noe în co- rabie, aa cum Dumnezeu îi poruncise lui.
10  i a fost c dup cele apte zile au venit apele potopului asupra pmântu- lui.
11  În anul ase sute al vieii lui Noe, în luna a doua, în ziua a douzeci i aptea a lunii, în chiar ziua aceea s’au desfcut toate izvoarele adâncului ce- lui mare3 i jgheaburile4 cerului s’au
3 Adâncul: genunea (abisul) din 1, 2. E vorba de apele subterane care ânesc din adâncuri în întâmpinarea celor ce se prvlesc din cer. To- tul sugereaz refacerea hului primordial; dac la’nceput Dumnezeu desprise apele de ape, acum ele se împreuneaz din nou, clocotind.
4Textual: cataractele. Imaginea este aceea
deschis;
12 i a plouat pe pmânt timp de patru- zeci de zile i patruzeci de nopi.
13  În chiar ziua aceea a intrat Noe în corabie, precum i Sem, Ham i Iafet, fiii lui Noe, femeia lui Noe i cele trei femei ale fiilor si.
14 i toate fiarele dup fel i toate dobi- toacele dup fel i toate târâtoarele ce se târsc pe pmânt dup fel i toate înaripatele dup fel
15 au intrat la Noe în corabie, dou câte doudin tot trupul care are’n el suflare de via.
16  i cele ce-au intrat – o parte br- bteasc i-o parte femeiasc din tot trupul – au intrat precum îi poruncise Dumnezeu lui Noe. i Domnul Dum- nezeu i-a închis corabia pe dinafar.
17 i a fost potopul pe pmânt timp de patruzeci de zile i patruzeci de nopi; i apele au crescut i au ridicat corabia i ea s’a înlat deasupra pmântului.
18   i s’au înstpânit apele i-au tot crescut pe pmânt; i corabia se purta pe deasupra apelor.
19 i-atât de mult s’au înstpânit apele pe pmânt, încât toi munii cei înali care erau sub cer s’au acoperit;
20 cu cincisprezece coi s’a ridicat apa deasupr-le i toi munii cei înali s’au acoperit.
21 i a murit tot trupul ce se mica pe pmânt: psrile, dobitoacele, fiarele, toate vietile ce miun pe pmânt, i toi oamenii;
22 toate cele ce aveau în nri suflare de via, toate cele ce erau pe pmânt us- cat, toate au murit.
 
 FACEREA 8   29
23 i s’a stins toat fiina ce se afla pe faa’ntregului pmânt, de la om pân’ la dobitoc i pân’ la târâtoare i pân’ la psrile cerului, toate s’au stins de pe pmânt; i n’a rmas decât Noe i ce era cu el în corabie.
24   Iar apa a tot crescut pe pmânt vreme de o sut cincizeci de zile.
8
Încetarea potopului. Noe iese din corabie i-I aduce jertf lui Dum- nezeu. 1   i Dumnezeu i-a adus aminte de Noe i de toate fiarele i de toate dobi- toacele i de toate psrile i de toate vietile mictoare câte erau cu el în corabie; i a adus Dumnezeu vânt pe pmânt i apele s’au potolit;
2 izvoarele adâncului i jgheaburile ce- rului s’au închis i ploaia din cer a în- cetat.
3 i apa scdea treptat de pe pmânt i dup o sut cincizeci de zile apele s’au micorat.
4 Iar în luna a aptea, în ziua a dou- zeci i aptea a lunii, corabia s’a odih- nit pe muntele Ararat1.
5 Iar apele au tot sczut pân în luna a zecea; iar în cea dintâi zi a lunii a zecea s’au artat vârfurile munilor.
6 i a fost c dup patruzeci de zile a deschis Noe fereastra corbiei pe care o fcuse2
7 i a trimis corbul s vad dac apele au sczut. i ieind acesta, nu s’a
1Literal: pe munii Ararat. Lan muntos în  Armenia de astzi, la sud de Caucaz.
2 Vezi nota de la 6, 16, în legtur cu varianta de traducere a acelui verset.
mai întors pân ce apele-au secat pe pmânt.
8 i dup el a trimis porumbelul ca s vad dac apele au sczut de deasupra feei pmântului.
9   Dar porumbelul, negsind loc de odihn pentru picioarele sale, s’a în- tors la el în corabie; cci înc era ap pe toat faa pmântului. i [Noe] a întins mâna i l-a apucat i l-a bgat la el în corabie.
10 i ateptând înc alte apte zile, din nou a trimis porumbelul din corabie.
11  i porumbelul s’a întors la el spre sear; i iat, avea în cioc o ramur verde de mslin. Atunci a cunoscut Noe c apele se scurseser de pe faa pmântului.
12 i înc alte apte zile ateptând, din nou i-a dat drumul porumbelului; dar acesta nu s’a mai întors la el.
13 i a fost c în anul ase sute unu al vieii lui Noe, în prima zi a lunii întâi, secând apa de pe pmânt, a ridicat Noe acoperiul corbiei i a privit: i iat c apa secase de pe faa pmântului.
14  Iar în luna a doua, în douzeci i apte ale lunii, pmântul era uscat.
15  i Domnul Dumnezeu i-a grit lui Noe, zicând:
16 „Iei din corabie, tu i împreun cu tine femeia ta, fiii ti i femeile fiilor ti;
17 i toate fiarele care sunt cu tine, i tot trupul: de la psri i pân’ la do- bitoace i toate târâtoarele ce se mic pe pmânt scoate-le împreun cu tine; cretei i înmulii-v pe pmânt3!”
 
 FACEREA 9   30
18 i a ieit Noe, precum i femeia sa i fiii si i femeile fiilor si;
19   i toate fiarele, toate dobitoacele, toate psrile i toate târâtoarele care se mic pe pmânt, dup felul lor, au ieit din corabie.
20 i Noe I-a zidit Domnului un jertfel- nic4; i a luat din toate animalele cele curate i din toate psrile cele curate i le-a adus ardere-de-tot5 pe jertfelnic.
21   i Domnul Dumnezeu a mirosit bun mireasm i a zis Domnul Dum- nezeu în inima Sa: „De-acum nu voi mai blestema pmântul din pricina faptelor omului, cci închipuirea inimii omului se pleac spre ru încdin tine- reea lui; i nici nu voi mai pierde toate fpturile vii aa cum am fcut.
22  De-acum, câte zile va avea pmân- tul, semnat i secerat, frig i cldur, var i iarn, ziu i noapte nu vor mai înceta!”
9
Rânduial nou pe pmânt. Le- gmântul lui Dumnezeu cu Noe. Noe i fiii si.
1   i i-a binecuvântat Dumnezeu pe Noe i pe fiii si i le-a zis: „Cretei i înmulii-v i umplei pmântul i stpânii-l!
2 Groaza i frica de voi fie peste toate fiarele pmântului, peste toate ps- rile cerului, peste tot ce se mic pe
4 Altar fcut din pietre aezate unele peste al- tele.
5 Ardere-de-tot (holocaust): jertf în care ani- malul sacrificat era în întregime mistuit de focul de pe altar. Ofrand total, din care jertfitorul nu-i reine nici o parte.
pmânt i peste toi petii mrii; pe mâna voastr le-am dat.
3 Tot ce se mic i tot ce triete fie- v spre hran; aa cum iarba verde, pe toate vi le-am dat.
4 Numai carne cu viaa ei – sângele – s nu mâncai.
5 Cât despre viaa voastr – sângele –, pentru ea voi cere socoteal1 de la toat fiara; i de la fratele omului voi cere so- coteal pentru viaa omului2.
6 Cel ce va vrsa sânge de om, de ctre om îi va fi sângele vrsat, cci dup chi- pul lui Dumnezeu l-a fcut Dumnezeu pe om3.
7 Voi îns cretei i înmulii-v i um- plei pmântul i stpânii-l!”
8 i i-a grit Dumnezeu lui Noe i fiilor si care erau cu el, zicând:
9 „Iat, Eu închei legmântul4 Meu cu voi, cu urmaii votri de dup voi
10 i cu toate fiinele vii care sunt cu voi: cu psrile, cu dobitoacele i cu toate fiarele pmântului care sunt cu voi, cu toate câte au ieit din corabie;
11 cu voi închei acest legmânt: nici un trup nu va mai pieri de apele potopului i nici un potop nu va mai fi s pusti- asc pmântul”.
12   i a zis Domnul Dumnezeu ctre Noe: „Iat semnul legmântului pe care Eu îl fac cu voi i cu toat fiina
1Literal: o voi cere din mâna... 2 Altfel formulat: fiecrui om îi voi cere soco-
teal pentru viaa (sângele) fratelui su. 3 Viaa Îi aparine lui Dumnezeu, cci El i-
a dat-o fiecruia. A atenta la viaa omului în- seamn a atenta la însui chipul lui Dumnezeu.
 
 FACEREA 10   31
vie care este cu voi, din neam în neam i de-a pururi:
13 curcubeul Meu îl aez în nor, ca sfie el semn al legmântului dintre Mine i pmânt.
14 i fi-va c ori de câte ori voi aduna nor deasupra pmântului i curcubeul Meu se va arta în nor,
15 Îmi voi aduce aminte de legmântul Meu pe care l-am încheiat cu voi i cu toat fiina vie a oricrui trup, i apele nu vor mai deveni potop ca s nimi- ceasc tot trupul.
16 Fi-va curcubeul Meu în nor i Eu îl voi vedea i-Mi voi aduce aminte de le- gmântul venic dintre Mine i toat fiina vie din tot trupul care este pe pmânt!”
17 i a zis Dumnezeu lui Noe: „Acesta este semnul legmântului pe care Eu l-am încheiat între Mine i tot trupul care este pe pmânt.”
18 Iar fiii lui Noe care au ieit din cora- bie erau Sem, Ham i Iafet. Iar Ham era tatl lui Canaan.
19 Acetia sunt cei trei fii ai lui Noe; din ei s’au rspândit [oamenii] pe ’ntregul pmânt.
20 Noe a prins a fi lucrtor de pmânt i a sdit vie.
21  i a but vin i s’a îmbtat i s’a dezvelit în cortul su.
22 Iar Ham, tatl lui Canaan, a vzut goliciunea tatlui su i, ieind afar, le-a spus celor doi frai ai si.
23  Dar Sem i Iafet au luat o hain, i-au pus-o am&acir