Copilul care face crize de furie: plânge, se trânteşte pe jos, loveşte cu mâinile şi cu picioarele.

Cum interpretăm în mod obişnuit aceste manifestări?Aceste manifestări de regulă sunt intepretate ca fiind semne de prostă creştere, răsfăţ sau lipsă de respect la adresa celorlalţi: “ copilul este obraznic, este prost crescut…, este lipsit de bun simţ…, este răsfăţat…etc)

Ce se întâmplă în realitate?Manifestarea crizelor de furie reprezintă o etapă normală în dezvoltarea emoţională a copilului preşcolar. Cel mai adesea, copiii preşcolari manifestă episoade scurte de furie (5-10 min) care cel mai adesea se exprimă prin intermediul comportamentelor agresive: lovesc, dau din picioare, plâng, ţipă, muşcă.etc.

Crizele de furie- etapă normală în dezvoltarea emoţională a copiilorAccesele de furie sunt specifice copiilor cu vârste cuprinse în intervalului 2-4 ani. Studiile arată că acest tip de exprimare emoţională a furiei este prezentă la:

87% dintre copii cu vârste cuprinse între 1- 2 ani , 91% dintre copiii de 2 - 3 ani 59% ‚între 3 şi 4 ani.(Potel & Davidson, 2003).

Studiile arată că durata de manifestare a furiei creşte pe măsură ce copiii cresc în vârstă. Astfel s-a constat că:

copiii de 2 ani manifestă accese se furie scurte, de două minute. copiii de 2-3 ani manifestă episoade de furie de patru minute. copiii de 4 ani manifestă episoade de furie de cinci minute.

Pe măsură ce copiii cresc, se constată o scădere a frecvenţei de manifestare a acceselor de furie. Acest lucru se explică prin creşterea resurselor copilului de a tolera frustrarea şi prin dezvoltarea abilităţilor de comunicare a propriilor nevoi. Dacă în primul şi al doilea an de viaţă un copil manifestă în medie 8-9 episoade pe săptămână, la trei ani ajunge la 6 iar la patru ani la cinci episoade. Meniţinerea unei frecvenţe crescute după această perioadă este un feedback pentru adulţi, părinţi şi educatori, privind prezenţa deficitului abilităţii de gestionare nevoia creării unor contexte adecvate de exersare şi învăţare a competenţei respective. Crizele de furie ca feedback a deficitului abilităţii de autoreglare emoţională.După vârsta de 4 ani, manifestarea acceselor de furie in mod frecvent (zilnic) este:

o reflecţie a abilităţilor pe care copiii le au dezvoltate în momentul respectiv o formă de manifestare deficitului abilităţii de gestionare adecvată a emoţiei de furie şi

reflectă nevoia unor contexte noi de învăţare. un feedback pentru adulţi, părinţi şi aducatori deoarece transmite informaţii despre

aspectele pe care copiii le mai au de învăţat cât şi despre calitatea procesului de învaţare.

În cazul copiilor mai mari de 5 ani manifestarea crizelor de furie cu o frecvenţă crescută poate să semnaleze prezenţa unui deficit de abilitate şi nevoia asigurării unor contexte de învăţare.

Factori care contribuie la dezvoltarea abilităţii de gestionare a furiei:

Reactivitatea emoţională crescută - factor de temperament care nuanţează procesul de dezvoltarea a abilităţii de control a furiei

Unii copii sunt mai predipuşi să manifeste crize intense de furie decât alţii prin prisma temperamentului pe care îl au. Reactivitatea emoţională e definită ca intensitatea cu care reacţionează o persoană la evenimente în care se implică. Copiii diferă sub aspectul modului în care reacţionează la ceea ce li se întâmplă în funcţie de temperamentul pe care îl au. În aceeaşi situaţie, doi copii pot reacţiona diferit sub aspectul intensităţii emoţiei. Cei care au o reactivitate emoţională crescută manifestă o supraactivare a sistemului nervos simpatic. Astfel ei au reacţii emoţionale mai puternice şi au nevoie de un efort

1

mai mare pentru a-şi inhiba un comportament atunci când li se cere; de exemplu, un copil cu o reactivitatea emoţională mai ridicată va depune un efort mai mare pentru a amâna reacţia imdeiată asociată emoţiei de furie şi de un timp mai mare de liniştire.Trăsăturile temperamentale modelează comportamentul copiilor la grupă. Nu există trăsături temperamentale bune şi rele, fiecare având avantaje şi dezavantaje. Cunoaşterea lor permite adulţilor să ţină conte de particularităţile individuale ale copiilor în procesul de disciplinare şi să adapteze acest proces în funcţie de nevoile reale ale fiecărui copil.

Emoţionalitatea negativă sau neuroticismul –

Emoţionalitatea negativă este un factor de temperament care se referă la predispoziţia înăscută a copiilor de a reacţiona preponderent prin emoţii negative la situaţii comune de viaţă. În viaţa de zi cu zi copiii care au această trăsătură de temperament se supără cu uşurinţă şi iau în considerare doar perspectiva negativă a lucrurilor. În consecinţă, prezenţa acestei trăsături temperamentale predispun copiii la frecvente trăiri şi manifestări a emoţiei de furie.

Exprimarea furiei - formă de comunicare a propriilor nevoi .Când resursele care facilitează comunicarea sunt limitate copiii folosesc furia ca pe o modalitate de exprimare a necesităţii satisfacerii unor nevoi (foame, somn, etc). Identificand corect cauza, adulţii pot înlătura furia copilului prin satisfacerea celor nevoi (ex. dacă îi este foame, i se dă mâncare).

Exprimarea furiei - indicator al toleranţei reduse la frustrare. Toleranţa la frustrare deşi are o anumită bază înăscută, fiind o trăsătură care ţine de temperamentul copilului, poate fi şi flexibilizată prin perspectiva experinţelor de zi cu zi. În acord cu nivelul de dezvoltare cognitivă, copiii la această vârstă nu-si pot regla cu uşurinţă frustrarea determinata de realizarea unui comportament nedorit de ei, dar cerut de adult (ex.le este dificil sa accepte să participe la activitate împreună cu ceilalţi copii când el doreşte să se joace). Ei nu inteleg de ce nu pot intotdeauna sa atinga, sa guste, sa exploreze orice din jurul lor sau sa primeasca ceea ce-si doresc.

Exprimarea furiei - modalitate de exprimare a emoţiilor de tristeţe şi dezamăgire. Există foarte multe situaţii în care copilul trăieşte o emoţie de trişteţe sau dezamăgire şi o exprimă prin intermediul furiei. (ex. copilul si-a pierdut jucaria preferată, se simte trist şi manifestă comportamente asociate emoţiei de furie). Exprimarea furiei – Reacţie influenţată de experienţele de învăţare ale copilului cu adulţii semnificativi din viaţa luiSe întâmplă ca uneori adulţii, părinţi educatori să acorde în mod accidental o atenţie mai mare copiilor când acesta manifestă comportamente asociate emoţiei de furie. În timp, copiii învaţă că acestă formă de manifestare este o cale sigură prin care pot beneficia de atenţia de care au nevoie.

STRATEGII DE INTERVENŢIECel mai important obiectiv pentru cadre didactice în gestionarea momentelor în care copiii manifestă emoţii de furie este identificarea corecta a cauzei. Fiecare moment trebuie privit ca o oportunitate de învăţare şi nu ca o catastrofă. Abilitatea de gestionarea a emoţiilor de furie şi de control emoţional se învăţă doar în cazul în care li se permite copiilor trăirea emoţiei şi exprimarea ei. În caz contrar copiii nu au posibilitatea de a internaliza controlul emoţional şi nici de a învăţa modalităţi adecvate de exprimare a furiei.

2

Oferiţi copiilor exemplul personal - reacţii adecvate la propriile emoţii Modelul personal al adulţilor (reacţii adecvate la propriile emoţii de furie) - context de învăţare a abilităţii de control emoţional. Modelul personal al educatoarei reprezintă un bun context de învăţarea abilităţilor de control emoţional. Modul în care cadrele didactice reacţionează la propriile emoţii şi îşi gestionează emoţiile, oferă contexte prielnice de învăţare prin observare şi imitare.Cadrele didactice pot modela modul în care copiii îşi gestionează emoţiile de furie şi răspund la frustrare sau la dezamăgire. De exemplu, educatoarea poate să împărtăşească copiilor o situaţie în care ea s-a simţit furioasă şi a avut o anumită reacţie Exemplu „ Dimineaţă cineva mi-a lovit maşina în parcare. Am fost furiosă dar am decis să fac ceva să mă liniştesc pentru că dacă rămân supărată asta nu mă va ajuta să mă gândeasc la soluţii care să mă ajute să îmi rezolve situaţia. În aceste condiţii, pentru a mă linişti, am luat de trei ori adânc aer în piept şi m-am gândit la ceva plăcut. După ce m-am liniştit m-am gândit ce pot să fac pentru a-mi repara maşina.”

Identificaţi acurat cauza emoţiei de furie manifestată de copil.Situatiile în care copiii manifestă crize de furie se gestionează diferit în funcţie de cauza declanşatoare. Reacţia cadrelor didactice faţă de modul în care copiii îşi manifestă furie este influenţată de semnificaţia pe care o acordă comportamentului copiilor. Modul în care educatoarea reacţionează la ceea ce fac copiii nu este întâmplător ci este produsul unei maniere personale de a semnifica comportamentul lor. Suntem obişnuiţi să observăm ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi imediat să facem interpretări asupra lucrurilor observate (ex. copilul a stricat jucăria pentru că nu i-a plăcut ce i-am spus). Semnificaţia pe care o acordăm este rezultatul direct al experinţei noastre de învăţare şi determină modul în care ne raportăm la o anumită situaţie, felul în care reacţionăm – emoţiile pe care le simţim (suntem , trişti, enervaţi) precum şi comportamentele prin care care ne manifestăm (ex ridicăm tonul, ţipăm etc). Comportamentele noastre sau reacţiile noastre emoţionale privitor la ceea ce fac copiii sunt determinate de semnificaţiile pe care le atribuim comportamentului respectiv şi de modul în care percepem şi interpretăm contextul în care apare.De exemplu „ignorarea –retragerea atenţiei” este o soluţie eficientă în cazul în care copiii manifestă crize de furie pentru că nu obţin ceea ce-şi doresc dar nu şi în situaţia în care furia apare ca urmare a dezamăgirii copilului că şi-a stricat jucăria preferată.

Oferiţi copiilor reacţii cu mesaj de învăţare atunci când trăiesc şi manifestă emoţii de furieModul în care educatoarea răspunde la comportamentul copilului influenţează modul în care copilul se comportă. De exemplu, modul în care educatoarea reacţionează la exprimarea emoţională a furie trăite de copil determină exprimarea sau inhibarea exprimării emoţiilor viitoare. De exemplu. dacă copilul este pedepsit de educatoare pentru emoţia resimţită copilul învaţă că este ceva în neregulă cu el dacă se simte aşa, că emoţiile sunt nefireşti.

Situaţia tipică în viaţa de zi cu zi este că deseori adulţii reacţionează la comportamentele copiilor în concordanţă cu emoţiile personale şi nu în raport cu obiectivele de învăţare supraodonate. De exemplu, când copilul manifestă o criză de furie (un comportament care vine în contradicţie cu scopul adultului - Copilul ar trebui să mă asculte) acesta trăieşte o serie de emoţii negative şi pune în aplicare o serie de metode, pentru a stopa comportamentul neplăcut al copilului, care sunt congruente cu starea emoţională ( sunt furioasă - pedepsesc copilul). În acest exemplu, răspunsul adultului reprezintă un răspuns la propria lui emoţie (o modalitatea de autoreglare emoţională) care ignoră obiectivele de învăţare supraordonate. În realitate, copiii au nevoie să înveţe de la adulţi comportamente adecvate de răspuns la anumite situaţii problematice cu care se confruntă. În plus, exprimarea prin intermediul comportamentelor agresive ale furiei adultului validează un model de exprimare emoţională care va fi preluat de copil prin observare şi imitare.

3

Exemplu de învăţare 1. (Pentru situaţia în care copilul manifestă crize de furie deoarece nu obţine ce-şi doreşte) Un copil se înfurie pentru că nu poate avea jucăria dorită şi face o criză de furie în clasă (plânge, ţipă, loveşte cu picioarele)

Reacţia educatoarei este un context de învăţare a comportamentelor nepotrivite. Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Adultul interpetează comportametul copilului ca pe un indicator al „răsfăţului sau lipsei de educaţie”Cum se simte adultul? Ca urm are a acestor convingeri adultul simte furie.Cum reacţionează adultul ? În aceste circustanţe educatoarea îi dă copilului jucăria dorită pentru a –şi putea desfăşura activitatea în linişte cu ceilalţi copii Aceast tip de răspuns este în concordanţă cu emoţia adultului şi nu cu obiectivul de învăţare. Copilul are nevoie să fie expus la situaţii în care să înveţe să tolereze frustrarea.Ce învaţă copilul din această experienţă?1. Să folosească comportamentele de manifestare a furiei atunci când nu poate să obţină ceea

ce vrea.

Reacţia educatoarei congruentă cu nevoia de învăţare a copilului.Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Educatoarea identifică inabilitatea copilului de a face faţă frustrării şi se gândeşte că deşi se simte inconfortabil este important să se folosească de această oportunitate pentru a-l învăţa pe copil o abilitate importantă pentru viaţă (să amâne recompensa imediată şi să tolereze frustrarea). Cum se simte adultul? Rămâne calm Cum reacţionează adultul ? Adoptă comportamente care îi permit copilului să înveţe abilitatea de amânare a recompensei .Obiectivul de învaţare - să înveţe să tolereze frustrarea. Reacţia adultului trebuie să fie congruentă cu acest obiectiv. Copilul învaţă să tolereze frustrarea în măsura în care este expus la situaţii specifice. O astfel de situaţie poate fi transformată de adult într-un context de învăţare.Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivul de învăţare ?2. Observă şi traduce în cuvinte emoţia copilului „observ că eşti furios”3. Facilitează exprimarea emoţională „ Ce s-a întâmplat?”4. Face apel la regulă - Refuză calm şi ferm cererea copilului „ regula este să facemce fac şi

ceilalţi copii5. Oferă copilului posibilitatea unui moment de liniştire de 2-3 min în afara spaţiului de activitate

(sancţionează comportamentul şi nu emoţia copilului)6. Exersează cu copilul respiraţia profundă pentru a-l ajuta să se liniştească.Ce învaţă copilul din această experinţă?

1. Să-şi exprime emoţia de furie în cuvinte (astfel scade probabilitatea de a utiliza comportamentele agresive în exprimarea furiei)

2. Să utilizeze o serie de strategii de gestionare a emoţiei de furie (respiraţia, distanţarea de situaţie, timpul de liniştire)

3. Să-şi amâne recompensa imediată4. Să aştepte.

Învăţaţi copiii cum să îşi controleze furie şi răspunsul imediat asociat emoţiei de furie folosind „Tehnica broscuţei ţestoase”Cele mai multe accidente ale preşcolarilor au loc în grupă (copiii se lovesc unii de alţii, lovesc şi strică jocurile altor copii etc). Unii copii interpretează aceste accidente ca fiind intenţionate şi ostile la adresa lor. Acest tip de intepretare adesea geneează emoţii de furie şi comportamente agresive În acest sens o parte esenţială din intevenţia la clasă însemnă că educatoarea să observe şi să ajute copiii să reinterpeteze într-o manieră neutră comportamentele celorlalţi. „ ex. a fost un accident sau a fost din greşeală”. Tehnica broscuţei testoase este o strategie cognitiv-

4

comportametală care îi ajută pe copii să înveţe resemnificarea comportamentelor precepute ca intenţionate şi ostile şi exersarea autocontrolului.Tehnica poate fi introdusă copiilor printr- o poveste

Oferiţi copiilor modelul menţinerii calmului. Învăţaţi copilul paşii controlului emoţional şi al calmarii (“gândind ca o broască”)

Pasul1:recunoaşterea emoţiilor Pasul 2: Spune Stop şi oprirea activităţii Pasul 3: retragerea în carapace şi respiraţie profundă de trei ori. Pasul 4: ieşirea din carapace când se calmează şi căutarea unei soluţii. Ajutaţi copiii să identifice soluţii posibil

• Solicitarea ajutorului”Am nevoie de ajutor!” • Folosirea formulelor adecvate de adresare a unei cereri”te rog, mulţumesc”• Ignorarea• Implicarea adecvată în joc prin dezvoltarea jocului copiilor (vine cu i didee nouă de

joc) • Exprimarea emoţiilor în cuvinte- spune, “te rog, opreşte-te nu-mi place”• Împărtirea jucăriilor. • Aşteptarea rândului.

Paşi în gestionarea furiei-tehnica broscuţei ţestoase

I. Recunoaşterea stării de furie: copiii vor fi învăţaţi să identifice stările de furie pe baza expresiilor emoţionale (expresiile feţei, gesturi).

II. Stoparea activităţii din momentul respectiv (debutul accesului de furie): copiii vor fi învăţaţi că imediat după identificarea expresiilor emoţionale faciale şi corporale specifice accesului de furie, ei trebuie să spună “STOP” şi să se oprească din activitatea pe care o desfăşoară în momentul respectiv. Dacă cei mici nu reuşesc să spună singuri “STOP” vor fi ajutaţi de către educatoare. În acest caz educatoarele vor spune în locul copiilor “STOP” şi îi vor ajuta să îşi întrerupă activitatea desfăşurată în momentul respectiv.

III.“Ascunderea în carapace” Copiii vor fi învăţaţi de educatoare să îşi încrucişeze mâinile la piept, să îşi pună bărbia în piept, să îşi lipească picioarele unele de altele şi să închidă ochii. După aceea copiii trebuie să respire profund de trei ori şi să îşi spună (sau dacă nu au vocabularul suficient dezvoltat să spună educatoarea în locul lor) frazele „mă pot linişti şi pot găsi o soluţie mai bună”. În această poziţie copilul va fi încurajat să se gândească la alte soluţii prin care se poate rezolva situaţia care a dus la apariţia accesului de furie. Initial, când copilul învaţă tehnica sau e prea mic să formuleze singur frazele, educatoarea îl va ajuta să găsească alte soluţii de exprimare emoţională sau de rezolvare a situaţiei care a dus la apariţia furiei. De exemplu, educatoarea îi poate prezenta câteva alternative pe care le va discuta cu copilul şi în final vor alege împreună soluţia cea mai potrivită. Când copiii vor avea limbajul suficient dezvoltat pentru a formula singuri soluţiile găsite sau după utilizarea îndelungată a acestei tehnici, educatoarea va avea rolul de a-i recompensa pentru realizarea cu succes a fiecărei etape, pentru ca ulterior cei mici să poată implementa tehnica broscuţei fără ajutor sau îndrumare. IV. “Ieşirea din carapace” după ce a fost restabilită starea de calm şi au fost găsite soluţii alternative de exprimare emoţională, în afară de accesul de furie. După ce copilul împreună cu educatoarea a ales soluţia potrivită, el îşi poate relua poziţia normală a corpului şi poate implementa soluţia găsită.

Tehnica aceasta poate fi introdusă copiilor de către o păpuşă-broscuţă. După familiarizarea copiilor cu broscuţa, aceasta le povesteşte cum a reuşit ea să se liniştească odată când a fost nervoasă la grădiniţă, descriind cei patru paşi.Exemplu: Broasca Ţestoasă Ţupi stă în carapace şi se gândeşte

5

Broasca Ţestoasă Ţupi este o broască minunată. Ei îi place sa se joace cu prietenii în lacul de la grădiniţă. Uneori se întâmplă unele lucruri să nu îi iasă lui Ţupi aşa cum îşi doreşte ea şi atunci se înfurie.Când Ţupi se înfurie, loveşte, dă din picioare şi ţipă la prietenii ei. De fiecare dată când Ţupi se comportă aşa prietenii ei se supără şi nu mai doresc să se joace cu ea.

Cu timpul Ţupi a observat că borscuţa, crocodilul şi ceilalţi prieteni apropiaţi nu mai vin să se joace cu ea sau pleacvă când ea vine pe lac. Din acel moment Ţupi încercat să înveţe un nou mod de a gândi ca o broască ţestoasă când este supărata sau furioasă.1. Spune STOP şi se opreşte din ceea ce face în acel moment. 2. se ascunde în carapace (îşi încrucişează mâinile la piept, îşi pune bărbia în piept, îşi lipeşte picioarele unele de altele şi închide ochii) şi inspiră adânc de 3 ori pentru a se calma.3. se gândeşte la o soluţie sau la un mod mai bun de a se comporta când este furioasă.De când Ţupi a învăţat să se comporte altfel la furie prietenii ei s-au întors la locul de joacă. Ei sunt fericiti când ea se joacă draguţ cu ei. Prietenilor le place când Ţupi le vorbeşte frumos şi cere ajutorul educatoarei atunci când este supărată.

În final, educatoarele îi pot invita pe cei mici să încerce şi ei tehnica broscuţei pentru a se calma. Pentru etapa de ascundere în carapace, copiii îşi vor lipi mâinile cât mai aproape de corp, îşi vor strânge picioarele şi îşi vor lăsa capul în jos, imitând cât mai acurat ascunderea broscuţei în carapace. Aceste gesturi sunt necesare în aplicarea tehnicii de către copii, deoarece aşezarea mâinilor pe lângă corp previne apariţia mişcărilor agitate din timpul acceselor de furie.

Această tehnică poate fi implementată iniţial cu ajutorul păpuşilor, al cartonaşelor colorate ce reprezintă cele patru etape, a diverselor povestioare cu broscuţa ţestoasă care se ascunde în carapace în diverse situaţii. Pentru învăţarea acestei tehnici şi aplicarea ei ori de câte ori este nevoie, copiii trebuie lăudaţi sau recompensaţi pentru fiecare etapă realizată cu succes în funcţie de amploarea comportamentului îndeplinit.

Pregătiţi copiii pentru a face faţă dezamăgirii care poate apărea în situaţiile de zi cu zi de la grădiniţă.Cadrele didactice pot ajuta copiii să îşi reamintească o serie de strategii de gestionare a dezamăgirii înainte ca emoţia să fie trăităExemplu Un singur copil din grupă poate fi numit să ajute educatoarea la împărţitul materialelor. Înainte ca educatoarea să numească pe cineva, ea poate să dea copiilor un mesaj prin care să-i pregătească pentru a face faţă situaţiei, (să rămână calmi chiar dacă sunt dezamăgiţi) fără să se exprime prin intermediul crizelor de furie. Educatoarea: „ Să ne reamintim, pot să numesc o singură persoană pentru a mă ajuta astază să împart materialele pentru activitatea următoare. Acest lucru vă va face pe unii dintre vor să simţiţi dezamăgire. Ce puteţi face atunci când vă simţiţi dezamăgiţi? Copii : „ Nu-i nimic, poate data viitoare” Educatoarea: Este corect, puteţi spune „ poate data viitoare”

6

După ce numeşte un copil educatoarea laudă specific copiii care şi-au menţinut calmul şi au făcut faţă dezamăgirii (Bravo, .... aţi calmi şi aţi făcut faţă dezamăgirii)În mod similar poate să acţioneze şi în cazul în care există un copil care are în mod particular dificultăţi de gestionare a emoţiei de dezamăgire. Exemplu: Educatoarea ştie că Ionuţ va fi dezamăgit dacă altcinava se va da în leagănul său favorit. Înainte de a ieşi în curte, educatoarea îl cheamă pe ionut la ea şi îl pregăteşte pentru situaţie:Educatoarea: „ când vom ieşi afară, cineva ar putea fi pe leagănul tău favorit. Tu ai putea să te simţi dezamăgit. Dar ce ai putea să faci să rămâi calm?În această manieră educatoarea îl sprijină pe Ionuţ să îşi reamintească tehnica broscuţei şi îl ajută să se gândească la câteva soluţii cum ar fi: aşteptarea rândului, solicitarea unei cereri, găsirea unei alte activităţi până termină celălalt copil.Ca un sprijin suplimentar care să îi reamintească lui Ionuţ strategiile învăţate în momentul respectiv educatoarea poate să îi dea o broscuţă mică din plastic să o ţină în mână. Broscuţa are rolul de a-l ajuta pe ionut să-şi menţină calmul şi să se gândească la soluţii.

Observaţi, recunoaşteţi şi daţi feedbackuri pozitive când copiii reuşesc să îşi menţină calmul.Dezvoltarea unui managemnt bun al furiei şi frustrării este o activitatea grea care necesită mult efort din partea copiiilor. În consecinţă, pentru a se produce învăţarea eforturile copiilor au nevoie de întărire puternică, imediată şi frecventă.

Creaţi contexte speciale care să faciliteze exersarea abilităţii de autocontrol pentru copiii care au deficit de abilitate. Frecvenţa contextelor de exersare depinde de apariţia contextelor care facilitează exersarea controlului emoţional. În consecinţă educatoarea trebuie să fie vigilentă şi să planifice cât de multe oportunităţi pentru copiii care au nevoia cea mai mare de exerciţiu pentru dobândirea autocontrolului emoţional.

Oferiţi copiilor posibilitatea de autoadministrare a recompensei. De exemplu copiii pot alege dintre mai multe obiecte favorite şi pot face un prognostic la începutul zilei cdespre ce cred că pot achiziţiona pentru modul în care îşi gestionează furia pe parcursul zilei. Variaţi recompensele şi faceţi-le atractive pentru copii. Iaţă căteva idei utile în acest sens:“Superpremiul broscuţei”: La sfârşitul unei zile în care copilul a reuşit să facă faţă cu bine acceselor de furie va primi o diplomă ce notifică modul în care a reuşit să îşi controleze furia. Această diplomă va fi dusă acasă şi semnat de către părinţi care astfel vor fi familiarizaţi cu tehnica broscuţei ţestoase.Colierul “Puterea broscuţei”: se acordă o broscuţa ataşată unui colier copilului care a reuşit să rămână calm într-o situaţie supărătoare.Cutiuţa magică cu broscuţe. Educatoarea are o colecţie de broscuţe mici din plastic (sau din pompoane verzi) şi ori de câte ori observă un copil care rămâne calm într-o situaţie supărătoare este pusă câte o broscuţă în cutiuţa magică. Când cutiuţa e plină, copiii vor avea o sărbătoare a broscuţei.Puzzle-ul broscuţa: Educatoarea trebuie să obţină părţi dintr-un puzzle care compun o broscuţă ţestoasă. De fiecare dată când un copil face faţă cu bine unei situaţii supărătoare, aplicând tehnica broscuţei şi nemanifestând accese de furie, o bucată din broscuţa pe care e trecut numele copilului va fi lipită pe perete. Astfel se va completa încet-încet puzzle-ul cu broscuţa şi când acesta e gata, copiii pot avea o petrecere a broscuţei. Păpuşica-broscuţă: Educatoarea desemnează ca şi copil al zilei pe acela care a reuşit cel mai bine în decursul unei zile să facă faţă acceselor de furie şi îl recompensează cu o broscuţă de pluş pe care o poate duce acasă. Aceasta modalitate reprezintă o nouă ocazie de a familiariza părinţii cu utilitatea tehnicii broscuţei ţestoase, informându-i despre situaţiile în care copilul lor a aplicat cu succes tehnica broscuţei ţestoase.Această tehnică de reglare emoţională poate fi prezentată cu succes copiilor de orice vârstă şi în orice situaţie în care aceştia manifestă accese de furie.

7

Implicaţi părinţii- creaţi contextul de generalizare a abilităţii de control emoţional.Copiii au dificultăţi în generalizarea abilităţilor pe care le învăţă într-un anumit context. În acest sens, este nevoie să apelaţi la ajutorul părinţilor pentru a sprijini copilul să exerseze abilitatea învăţată la grădiniţă încât mai multe contexte (acasă, la spaţiul de joacă etc).Informaţiile despre abilitatea de control emoţional exersată pot fi trimise prin intermediul unui cad:

Se scoate în evidenţă modul în care copilul a gestionat cu succes situaţia generatoare de frstrare

Se sugerează modalităţile prin care membrii familiei pot recunoşte şi încutraja achziţiile copilului

Exemplu

Card comportamental

Ionuţ 4.10.2011

Stimate Părinte,Astăzi, Ionuţ a reuşit să facă faţă frustrării , fără să se înfurie când i-am luat ciocolata (mâncarea sa favorită) în timpul mesei. În loc să se înfurie, Ionuţ a tras de trei ori adânc aer în piept şi am vorbit împreună de alte lucuri bune pe care le avea de mâncat.

Puteţi să îl ajutaţi pe Ionut dacă: Îl rugaţi să vă explice cum a reuşit să se calmeze Îl lăudaţi pentru efortul depus Îi spuneţi că vă doriţi să facă la fel şi daţa viitoare cât se va simţi frustrat.

Vă multumesc, Cu consideraţie.....

8

Bibliografie:1. Greenberg, M. T., Kusche, C. A., Cook, E. T., & Quamma, J. P. (1995).Promoting

emotional competence in school-aged children: The effects of the PATHS Curriculum. Development and Psychopathology, 7, 117-136.

2. Kusche, C. A., & Greenberg, M. T. (1994) The PATHS Curriculum. Seattle: Developmental Research and Programs.

3. Potegal, M. & Davidson, R. J. (2003). Temper tantrums in young children: 1. Behavioural composition. Journal of Developmental and Behavioural Pediatrics, 24, 140-148.

4. Robin, A., Schneider, M., & Dolnick, M. (1976). The turtle technique: An extended case study of self-control in the classroom. Psychology in the Schools, 13, 449- 453.

5. Strain, P. S., Kerr, M. M., Stagg, V. & Lenkner, D. (1984). An empirical definition of elementary school adjustment. Behavior Modification, 8, 311-47.

6. Schneider, M. (1974). Turtle technique in the classroom. Teaching Exceptional Children, 7, 21-24.

7. Webster-Stratton, C. (1991). The teachers and children videotape series: Dina dinosaur school. Seattle, WA: The Incredible Years.

8. Webster-Stratton, C., & Hammond, M. (1997). Treating children with early-onset conduct problems: A comparison of child and parent training interventions. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 65(1), 93-109.

9