Curs Centralizat

Balneoclimatologie Lucian Sfîcă

Balneologia este strâns legată de practica băilor în scop curativ, practicată din cele mai vechi timpuri, balneos însemnând în latină ,,baie”. În prezent, cura prin băi este defnită ca belneoterapie, hidroterapie sau terapie SPA. Termenul de SPA se pare că provine din termenul valon ,,espa” însemnând ,,fântână”. De altfel, aceste termen se află în strânsă legătură cu cu numele oraşului belgian SPA unde în secolul XIV au fost descoperite izvoare termale curative care au devenit renumite în perioada Renaşterii. De asemenea, acest termen poate avea originea în cuvântul de origine latină ,,spangere”(a umezi, a împrăştia) dar poate fi şi un acronim din fomularea latină ,,sanitas per aquas” (sănătate prin apă).

Din trecutul curei balneareÎn Grecia antică şi în Imperiul Roman băile termale şi nu numai constituiau un

tratament comun pentru o gamă largă de boli. La început erau preferate băile în izvoare naturale sau în mare (thalassoterapie). În cepând cu perioada lui Hippocrate (460-370 în. Chr) băile nu erau considerate doar o măsură de igienă corporală; Hippocrate enunţase teoria conform căreia toate bolile sunt determinate de dezechilibre in balanta fluidelor din organism şi se considera că reechilibrarea balanţei poate fi realizată prin schimbarea în obişnuinţe care includeau băile, plimbările şi masajul. Băile erau combinate cu sportul şi educaţia, organizare ce a premers primele şcoli din Antichitate.

Băile termale au luat avânt în Imperiul Roman legat de eforturile de recuperare a soldaţilor răniţi dar şi pentru odihna acestora. Tratamentele nu mai erau asociate efortului fizic, precum în perioada greacă, fiind privite mai mult ca un mod de relaxare. În plus, amenajarea apeductelor a încurajat această practică în întreg imperiul, astfel încât băile publice s-au dezvoltat în edificii impresionante cu capacitate de mii de locuri, precum termele lui Diocleţian sau Caracalla.(.....) În această perioadă Asclepiade (124 în Ch.) indică hidroterapia şi cura cu ape minerale ca mijloc de tratament, recomandând băile atât terapeutic cât şi preventiv, iar Pliniu cel Bătrân indică diferite proprietăţi ale diverselor categorii de ape termale şi minerale.

După căderea imperiului Roman şi extinderea creştinismului băile publice au fost desfiinţate, uneori transformate în biserici, astfel încâr cura balneară a decăzut. Abia după secolul XIII băile intră în viaţa cotidiană mai ales în sudul Europei sub influenţa maură. În secolul XVI imaginea băilor publice se deteriorează din nou, acestea fiind considerate o sursă a bolilor contagioase. În plus, costurile ridicate de întreţinere a unor astfel de băi publice au determinat o reorientare spre izvoarele termale şi minerale existente în unele regiuni. În 1571 Bacci a publicat lucrarea De thermis în care era redată practica balneară în perioada antică. Sunt reabilitate valenţele terapeutice ale băilor, tratamentele constând în consumul de apă minerală, îmbăierea şi băile de nămol fiind recomandat ca acestea să fie asociate cu un peisaj agreabil, mâncare bună şi vin, precum şi condiţii maxime de comfort. Acest nou avânt al băilor, dezvoltat în Italia s-a răspândit şi în alte părţi ale continentului, fiind practicat mai ales de către elite. Au fost redescoperite terme din perioada antică în special în vestul continentului.

În jurul anului 1800 cura balneară cunoaşte o dezvoltare vertiginoasă; Priessnitz şi Kneipp au dezvoltat principiile balneoterapiei (utilizarea medicală a apelor termale) şi hidroterapiei. Cura balneară se diversifică prin noi tehnici iar în preajma izvoarelor termale se dezvoltă hoteluri şi case de oaspeţi. În staţiunile astfel apărute apar teatre, săli de dans, cazinouri şi parcuri special amenajate pentru promenadă. Aceasta este perioada de vârf a staţiunii Baden Baden din Germania care servea ca model pentru toate staţiunile de acest fel de pe întregul continent.

La mijlocul secolului XIX sunt puse la punct şi primele forme de terapie climatică prin punerea la punct a datelor referitoare la băile de aer. Studiile de acest fel au fost iniţiate de


către Alexander Spengler care a descoperit valenţele terapeutice ale aerului din regiunile înalte ale apelor.

După al Doile Război Mondial cura balneară se extinde în rândul clasei medii, staţiunile fiind diferenţiate în funcţie de poziţia acestora (montane, litorale) şi în funcţie de compoziţia chimică a acestor izvoare (sulfuroase, bicarbonatate etc.). Importanţa curei balneclimatice este demonstrată mai ales de către dermatologi şi reumatologi, fiecărui izvor fiindu-i atribuite anumite valenţe terapeutice.

Cura balneoclimatica s-a demonstrat vizibil eficienta in cazul persoanelor in varsta de peste 40 de ani, fiind complementara odihnei necesare incepind cu aceasta varsta. Profilaxia situeaza in categoria consumatorilor de cura balneara, practic intreaga populatie. Suplimentarea curei balneare prin metode provenite din fizică (hidroterapie, kinetoterapie, pneumoterapie, electroterapie), ridică eficienţa tratamentului.

Condiţiile naturale au asigurat României unul dintre primele locuri în lume în ceea ce priveşte frecvenţa si eficienţa apelor minerale, mofetelor, nămolurilor, lacurilor terapeutice, situate pe un teritoriu relativ restrâns. Varietatea şi abundenţa apelor minerale, mofetelor cu bioxid de carbon şi hidrogen sulfurat, lacurile terapeutice cu diferite mineralizări, apelor termale, nămolurilor sapropelice, de turbă sau minerale, variabilitatea climatului, oferă posibilităţi de cură puse în valoare incepind de la inceputul secolului al XIX-lea, pot transforma Romania intr-o ,,tara balneara``. Marea varietrate a apelor minerale permite, deseori, in aceeasi statiune, tratarea unei game extinse de boli.

Valoarea statiunilor balneoclimaterice de pe teritoriul Romaniei a fost cunoscuta intregii lumi civilizate inca din antichitate. Baile Herculane au fost celebre in Imperiul Roman, fiind locul in care au venit la tratament imparati ai imperiului si mari personalitati ale acelor vremuri.

Utilizarea apelor minerale în scopuri terapeutice reprezintă de altfel prima formă orgaizată de turism de pe teritoriul ţării noastre. Astfel, la 1594 medicul italian Bucello recomandă principelui Transilvaniei, Sigismund Bathory, cura cu ape minerale la unul din izvoarele Borsecului; tot în această perioadă sunt evidenţiate efectele terapeutice ale apelor sărate de la Sovata. În 1773 H. Kranty cercetează izvoarele termale de la Borsec şi efectele acestora iar în 1793, medicul şef al Ardealului-M. Neustadter- enumera afecţiunile ce se pot trata cu apele minerale de la Borsec iar în 1804 a început producerea recipientelor din sticlă într-o fabrică amplasată chiar la Borsec.

În perioada următoare sunt publicate şi primele lucrări pe această temă. Astfel, în 1821 apare prima lucrare românească, publicatp de V. Pop la Budapesta ,,Despre apele minerale de la Arpâtac, Borsec şi Covasna”; În 1825 S. Scheint publica ,,Izvoarele tămăduitoare ale Borsecului”, iar în 1840 Siller publica la Hanovra ,,Die Mineralquellen der Walachi”. În 1810, prin iniţiativa unor boieri moldoveni se ridică primele edificii la Slănic Moldova şi Bălţăteşti urmate şi de alte staţiuni(1837 la Borsec şi 1845 la Vatra Dornei). De altfel, Slănic Moldova este una din primele localităţi din ţară care se dezvoltă special pentru valorificare izvoarelor minerale, aici fiind colonizate 12 familii în 1808 . În a doua jumătate a secoului XIX sunt publicate multe lucrări referitoare la analiza chimică a apelor minerale (Steege-1856, A. Fătu – 1874, Al. Saabner-Tuduri-1900). Tot în această perioadă ca recunoaştere internaţională a valorii apelor minerale dintr-o serie de staţiuni balneoclimatice au fost acordate medalii de aur: Slănic Moldova -1883, Bălţăteşti – 1900, Covasna – 1852 şi Borsec – 1876. Aceasta este perioada de referinţă a staţiunii Slănic Moldova care, în special după sistematizarea staţiunii, realizată în anul 1887 va fi cunoscută pentru multă vreme ca ,,Perla Moldovei”. Pe lângă Slănic moldova, cele mai renumite staţiuni de la acea vreme erau Vatra Dornei, Borsec şi chiar Băile Tuşnad ce concurau cu succes destinaţii similare de pe cuprinsul Imperiului Austro-Ungar. După anexarea Dobrogei apar şi primele amenajări în regiunea litoralului românesc al Mării Negre. Mai tiryiu, Vatra Dornei, Bazias, Olanesti, Calimanesti-


Cozia, Baile Felix, au fost printre cele mai vestite statiuni ale secolului al XIX-lera, pe plan mondial.

În perioada interbelică apar alături de staţiunile deja consacrate şi altele precum Zizin, Topliţa, Bixad, Oglinzi, Biborţeni, Dorna Candreni şi Poiana Sărată. În acelaşi timp se dezvoltă staţiunile balneoclimatice, în special pe valea Prahovei unde alături de Sinaia şi Predeal, care dispuneau de o infrastuctură incipientă chiar înainte de Primul Război Mondial, se adugă şi Buşteni dotată cu hoteluri şi vile. Tot acum se dezvoltă şi staţiunile exclusiv climaterice precum Râşnov, Timişu de Sus, Lacul Roşu a început să funcţioneze din 1926, Cheia înfiinţată în 1930 şi Poiana Braşov.

După Al Doilea Război Mondial sunt create premisele turismului de masă prin crearea în 1955 a Oficiului Naţional pentru Turism care a contribuit simţitor la introducerea fondului turistic românesc în circuitul european dar şi înfiinţarea pentru prima dată a unui minister al turismului în 1971. În 1949 este înfiinţat Institutul de Balneologie şi Fizioterapie ce a contribuit la edificarea bazelor de tratament din multe staţiuni balneoclimaterice existente: Covasna, Sovata, Băile Tuşnad, Târgu Ocna etc.

Cura in statiunile balneoclimatice. Continut, obiective, posibilitati.Cura balneoclimatică a devenit o componentă a vieţii cotidiene abia în ultima jumătate

de secol, aceasta cu tot trecutul glorios din antichitate si cu dezvoltarea masivă din secolul al XIX-lea. De exemplu, dacă numeric, în România, staţiunile balneoclimatice sunt inferioare celor de la anul 1900, în condiţiile dublării populaţiei, numărul de locuri în staţiunile care functionează astăzi, a crescut de circa 10 ori, fenomen prezent si pe plan mondial. Socializarea asistenţei medicale şi creşterea cheltuielilor pentru sănătate au asigurat majoritatea fondurilor necesare. O parte, pentru nitatile eficiente a fost asigurata in urma privatizarilor, azi majoritatea bazei de cazere in statiuni fiind privata.

Necesitatea tratamentului balnear s-a accentuat in conditiile de viata din societatea moderna, cand s-au accentuat bolile de nutritie, afectiunile psihice, reduceri ale capacitatii de efort, bolile cardiovasculare. Progresele tehnice si farmacoterapeutice sunt deficitare inca in domeniile preventive si de recuperare. Proliferarea tratamentelor prin acupunctura, biomagnetism, gimnastica, regimuri si diete, chiar si a unor metode ,,nonconformiste``, nu pot suplini metodele naturale, verificate in mii de ani, ale balneoclimatoterapiei. Tendinta de prevalare, mai ales in profilaxie si in cazurile cronice, in fata farmacoterapiei, consta in costul scazut si lipsa efectelor secundare. De mentionat tendinta, in special europeana, pentru alimentatie naturala si tratamente naturale in conditiile proliferarii unor boli precum cancerul.

Pe plan international exista de peste un secol Federatia Internationala de Balneologie si Climatologie iar in Romania, a aparatu acum 8o de ani o publicatie periodica de balneologie si climatologie balneara si de peste 30 de ani, Institutul de Balneologie, Balneoclimatologie, Medicina Fizica si Recuperare Medicala.

Rezultatele practice pe plan mondial au indreptatit investitiile mari facute, intrucat procentul de recuperare al capacitatii de munca prin balneoclimatoterapie se situeaza la procente intre 30 si 40%. Terapia balneara opereaza cu sisteme de excitanti aplicati ritmic si repetat, ceea ce declanseaza sistemele de reglare ale organismului. Sistemul de tratament vizeaza perioade de 18-20 de zile, perioada care este perioada cea mai frecventa a sejurului asigurat prin biletele de tratament in statiunile balneoclimatice.

I. 1. Metode de tratament in cura balnearaIn statiunile balneoclimatice, pe langa factorii naturali de cura, se utilizeaza metodele

medicinii fizice, dietoterapia si la nevoie, terapia medicamentoasa. Se adauga uneori si masuri generale: program corect de somn, odihna, alimentatie corecta, recreere. Sunt in multe cazuri reduse sau stopate, macar si temporar consumul de alcool, tutun, cafea.


Metodele terapeutice fizico-balneare constau cel mai frecvent in:- instalatii de balneoterapie - bazine, cazi ; - amenajari pentru helioterapie – plaje, solarii ;- sali, terenuri si dispozitive pentru kinetoterapie (Sali pentru gimnastica medicala,

bazine pentru kinetoterapie, dispozitive pentru mecanoterapie (biciclete ergonomice etc) ;- aparatura pentru electroterapie ;- instalatii pentru pneumoterapie (inhalatii) ;- trasee pentru plimbare intr-un peisaj reconfortant ;- masaj ;- sali si terenuri de sport.Metodele terapeutice sunt grupate în 4 categorii, 3 artificiale si una naturala :1. Metode artificiale ce incearca inlaturarea cauzelor bolii prin eliminare sau reparatie

chirurgicala ; antibiotice si seruri in boli infectioase ; radiatii in oncologie.2. Substitutia – inlocuirea artificiala a unor substante vitale din organism care sunt

afectate sau nu mai sunt produse de catre organism (insulina, transfuziile de sange necesare in cazul hemoragiilor sau leucemiei, perfuziile etc) ; inlocuirea unor organe afectate cu organe artificiale sau componente artificiale pentru anumite organe interne sau externe (pancreas artificial, dispozitiv de stimulare electrica a cordului etc sau respectiv cristalin ocular, proteze dentare, implanturi dentare, proteze pentru membre inclusiv implanturi metalice ; transplanturile naturale (de piele, rinichi, inima, cornee etc).

3. Dirijarea functiilor : farmacoterapia, dietoterapia si imunoterapia. Din aceasta categorie fac parte si tratamentul cu ape minerale pentru cura interna. Tot din aceasta categorie fac parte si proceduri neclasice, speciale cum ar fi acupunctura si ale proceduri.

4. Terapia cu factori naturali efectuata in statiunile balneoclimaterice. Acesti factori sunt in general naturali, neavand modificari esentiale (este vorba in principal de factorii climatici, apele minerale, lacurile cu mineralizare, turbe, namoluri terapeutice etc).

Aceste tratamente apeleaza la contributia organismului si au o actiune de stimulare a organsmului prin intermediul tegumentului si a mucoaselor si au ca raspuns actiuni de reglare a organismului. Este o terapie de stimulare, de reactie sau de reglare. Terapia balneara si fizicala sunt terapii ,,de adaptare``. Organismul raspunde la factorii stresanti termici, mecanici si kinetici. O parte a acestor actiuni se bazeaza pe schimbarea unor obisnuinte, a unor ritmuri, intre care ritmurile biologice au un rol important.

Medicina fizica (fizioterapia) aplica proceduri fizice la care organismul raspunde prin functii de reglare neurovegetative, fiind necesara o perioada de minim 10 zile, cu un optim de 20 de zile.

Curele balneare pot fi diferentiate, dupa obiectivele lor in 3 grupe : cure profilactice, terapeutice si de recuperare medicala.

I. 2. Curele balneare profilacticeAsupra acestui tip de om s-au produs modificari concretizate in special prin scaderea

posibilitatilor de adaptare la schimbarile de mediu. S-a redus capacitatea de efort, omul a devenit sedentar, i s-a diminuat masa si calitatea masei musculare, au devenit frecvenea obezitatea si acumularile de colesterol, toate grupate in ceeea ce este denumit sindromul hipokinetic. Diminuarile de masa musculara au dus frecvent la tulburari de postura la coloana si la picioare, tulburari ale sistemelor cardiovascular si respirator, care maresc lipsa capacitatii de efort. Lipsa eforturilor fizice duce la tulburari secundare si ale altor sisteme : digestiv, renal, endocrin, osos, nervos central etc. Pentru remedierea acestor deficiente sunt necesare solicitari minime: mers pe jos, plimbari, urcatul scarilor pe jos, drumetii pe munte, utilizarea bicicletei, inotul etc.


In acelasi timp s-au redus in mod drastic capacitatile de termoreglare ale organismului. Natural, in conditiile climatice ale tarii noastre, termoreglarea organismului se face in functie de anotimp : este compusa din doua mari perioade cu actiuni contrare, vara cu adaptare la cald si iarna, cu adaptare la rece, sezoanele de tranzitie, primavara si vara usurand trecerea de la un tip de raspuns al organismului, la altul. Mai importanta pentru organism este adaptarea la frig, in lipsa ei dezvoltandu-se racelile si bolile infectioase specifice sezonului rece (guturai, gripa etc), se instaleaza sau evolueaza afectiunile reumatismale, genicologice, urinare, otorinolartingologice etc. Scaderea capacitatii de termoreglare se realizeaza aplicand stimuli reci pe suptrafete mari ale tegumentului in perioada calda a anului, stimuli ce dezvolta circulatia periferica de termoreglare la nivelul pielii si extremitatilor. Expunerea la soare urmata de dusuri si bai reci este eficienta.

Pentru profilaxia primara, cura balneoclimaterica contribuie si cu dietoterapia si crenoterapia (cura cu ape minerale). Se utilizeaza diete hipocalorice, hipolipidice, lactovegetariene etc, pentru oameni sanatosi dar cu alimentatie nerationala. Crenoterapia asigura imbunatatirea drenajului biliar, diureza crescuta ce spala caile urinare, se imbunatateste evacuarea din tubul digestiv si se regleaza secretiile din stomac.

Cura balneoclimatica profilactica utilizeaza factori termici naturali, miscare pentru mentinerea capacitatii de efort, care impreuna cu dietoterapia si crenoterapia sunt si cure de intretinere la varsta a II-a si a III-a, pentru o viata rationala, indelungata in conditii satisfacatoare de sanatate.

Pe langa profilaxia primara se adauga profilaxia secundara, profilaxia recidivelor. Dupa rezolvarea fazelor acute, apar recidive in cazul bolilor cronice (reumatismale, cardiovasculare, digestive, metabolice etc).

I.3. Curele balneare terapeuticeFaţă de medicina de spital sau de cabinet, care opereaza indeosebi cu mijloace

terapeutice farmacodinamice si chirurgicale, statiunea balneoclimaterica pune accent pe terapia de reactie si de reglare. Astfel, terapia balneoclimaterică completeaza medicina clinica si poate fi aplicata optimal in anumite forme si stadii de boala. In acest sens statiunile balneare sunt profilate pe anumite tipuri de afectiuni. Astfel statiunile balneoclimaterice cu ape carbogazoase sunt specializate in tratarea afectiunilor cardiovasculare (Covasna, Buzias, Vatra Dornei, Băile Tuşnad) afectiunile respiratorii (Băile Govora şi Slănic Moldova). Trebuie sa amintim si faptul ca in cazul unor categorii de bolnavi curele balneoclimatice sunt contraindicate(boli infectioase sau canceroase) dat fiind ca in bolile respective orice factor excitant , solicitant pentru organism sau numai pentru anumite functii ale acestuia poate duce la agravarea bolii.

1.4. Curele balneoclimaterice de recuperareCel de-al treilea obiectiv al asistentei medicale balneare se refera la bolnavii cronici,

cu incapacitate de munca, precum si unele categorii de deficienti si invalizi. In asemenea cazuri, in statiunile balneare se pune accentul pe terapia prin exercitii de activare, de antrenare a functiilor diminuate in urma bolii sau traumatismului.

Principalele profile de patologie susceptibile de recuperare medicala in statiunile balneare sunt, in principal, urmatoarele:

- afectiunile sistemului locomotor posttraumatice ale membrelor;- unele afectiuni neurologice periferice si centrale;- afectiuni cardiovasculare(in special cele vasculare periferice si de recuperare a

sechelelor de infarct miocardic);- afecţiuni cronice respiratorii cu disfuncţii de tip obstructiv şi restrictiv.


PREZENTAREA GENERALĂ A FACTORILOR NATURALI DE CURĂ

1. Apele mineraleConform standardului Uniunii Europene pentru ape minerale, apa minerală este

considerată o apă ce provine dintr-o sursă naturală ce conţine săruri minerale, microelemente şi alte substanţe; are o compozitie constanta raportata la fluctuatiile ciclice anuale si contine cel putin 1000 mg saruri/l sau 250 CO2. Pentru a fi folosita in scop terapeutic trebuie sa fie pura, din punct de vedere bacteriologic, sa aiba actiuni fundamentate stiintific si un debit suficient de mare. De asemenea, pentru a indeplini conditia de apa minerala terapeutica mai sunt necesare si alte conditii:

a. mineralizarea de minim 1g/kg (cloruri, sulfati, bicarbonati, separat sau cumulati);b. contine elemente chimice cu actiune farmacologica recunoascuta in proportie minim

necesara: Fe=10 mg%0, As=0.7%0 sau CO2=1 gr/kg, Sulf titrabil=1 mg%0c. contine gaze dizolvate, cu efecte biologice cunoscute(Co2 si H2S)d. este radioactiva, in limitele admise ca terapeutice(29 nanocurie);e. are o temperatura de 20ºC, independent de continutul mineral, ce ii confera calitatea

de apa termala.Apele termale sunt definite ca ape naturale subterane cu temperaturi mai ridicate

deccât media temperaturii aerului în luna cea mai caldă a anului, în România adoptându-se pragul de 20ºC. De altfel, în funcţie de temperatură acestea sunt clasificate în următoarele categorii: hipotermale (temperaturi cuprinse între 20-36ºC), izotermale (temperaturi între 36-41ºC), hipertermale de joasă energie (41-120ºC) şi hipertermale de înaltă energie (>120ºC).

Originea apelor minerale. Aceste tipuri de apa pot proveni din mai multe surse:- ape de profunzime, provenite din apa de condensare a magmelor vulcanice si

denumite ,,ape juvenile”; intruziunile magmatice care se răcesc lent la mari adâncimi în scoarţa terestră produc apă juvenilă deoarece cristaliyarea magmelor pune în libertate constituenţi volatili care sunt preluaţi de apele de mare adâncime.

- ape de suprafata, infiltrate in sol si mineralizate la nivelul formatiunilor geochimice, cunoscute si sub denumirea de ,,ape vadoase”; apa meteorică este lipsită iniţial de săruri minerale dizolvate, fiind în schimb încărcată cu dioxid de carbon, azot, ozon pe care le dizolvă în atmosferă ceea ce îi asigură o reactivitate foarte ridicată faţă de rocile cu care vine în contact în scoarţa terestră.

- ape fosile sau veterice, provin din panzele subterane captive, formate in perioade geologice foarte vechi.

Dupa viteza de circulatie a apelor subterane putem distinge:- ape minerale cu dinamica mare, cu circulatie rapida, slab mineralizate cum sunt

apele bicarbonatate; viteza ridicata nu permite apei de infiltratie sa dizolve si iodul si bromul, chiar daca sunt prezente in roca;

- ape cu dinamica medie, intre care apele sulfatate, calcice, magneziene slab mineralizate;

- ape cu dinamica redusa care, circuland prin roci bogate in sare, iod si brom, au timpul necesar sa extraga si aceste ultime doua elemente.

Clasificare fizico-chimica a apelor minerale. Conform unei clasificari romanesti, exista 11 grupe de ape minerale:

- ape oligominerale cu un continut mai mic de 1g/l substante dizolvate si mai putin de 1g/l bioxid de carbon. Apele oligominerale termale (acratoterme) întâlnite la Geoagiu-Băi, Băile Felix, Călan sunt folosite în cura externă, pe când cele reci (acratopege) precum cele de la Călimăneşti, Slănic-Moldova, Băile-Olăneşti sunt utilizate în cura internă cunoscută sub denumirea de crenoterapie. Pe plan internaţional sunt cunoscute apeşle minerale de acelaşi tip din Italia (Fiuggi, Apuania, Bormio), Franţa (Evian, Neris, Saint-Perrier), Marea Britanie


(Bath, Buxton), Joachimov, Teplice (Cehia). Aceste ape au efect relaxant muscular si favorizeaza eliminarea sarurilor.

- ape carbogazoase au un continut de cel putin 1g/l bioxid de carbon ; apele carbogazoase simple sunt destul de rare : Buzias, Biborteni si Borsec in Romania, Borjomi, Kislovodsk (Rusia), Vals-les-Bains (Franţa), La Pellegrino (Italia), Bad Bruckenau (Germania); in cura interna stimuleaza secretia gastrica, intestinala, pancreatica, biliara iar in cura externa influenteaza in sens vasodilatator circulatia arteriala si scade valorile tensiunii arteriale.

- ape alcaline, cu cel putin 1g/l bicarbonat de sodiu, respectiv 726 mg/l anion bicarbonic, folosite in special in cura interna ; Malnaş-Băi, Sângeorz-Băi şi Borsec in Romania, Vichy, Chatel-Gouyon (Franţa), Borjomi şi Arzân (Rusia), Neuenahr şi Ems (Germania), San Marco şi Ischia (Italia) şi Vranyci (Serbia). Principalele efecte ale curei cu aceste ape constau in reducerea aciditatii stomacale si scaderea colesterolului.

- ape alcalino-teroase cu un continut de peste 1g/l substante dizolvate, in care predomina anionul bbicarbonic precum si cationii de calciu si magneziu, utilizate de asemenea, pentru cura interna ; Borsec, Lipova, Zizin, Bodoc in Romania. Sunt indicate in stari alergice, dermatoze si tulburari ale metabolismului calciului.

- ape feruginoase cu un continut de cel putin 10 mg/l fier, deferizate sau incarcate suplimentar cu bioxid de carbon, preintampinandu-se astfel precipitarea fierului dupa imbuteliere, daca sunt destinate folosirii ca apa de masa. Astfel de ape se gasesc la Baile Tusnad, Brosteni, Buzias, Lipova, Vatra Dornei in Romania si Spa, Bad Bruckenau, Saint-Nectaire pe glob. Au influenta benefica demonstrata asupra proceselor metabolico-enzimatice.

- ape arsenicale cu un continut de cel putin 0.7 mg/l arsen, intalnite in tara noastra la Saru Dornei si Covasna iar pe glob la Monts Dors, Pozzuolli si Bad Durckheim pe glob. Aceste ape provin in special din spalarea unor roci cristaline de origine eruptiva, ce insotesc filoanele metalifere. Apa plata nu trebuie sa contina arseniu.

- ape clorurate sodice cu peste 1g/l clorura de sodiu, uitlizate in special in cura interna ; se gasesc in Romania la Baile Herculane, Someseni, Ocna Mures, Ocna Sibiului in Romania si Baden-Baden, Wiesbaden, Montecatini pe glob. Stimuleaza circulatia periferica si are actiune trofica asupra mucoasei cailor respiratorii.

- ape iodurate cu un continut de cel putin 1 mg/l iod. In tara noastra se gasesc la Baile Olanesti, Calimanesti, Cozia, Baile Govora; regleaza activitatea glandei tiroide si intervine in metabolismul grasimilor.

- ape sulfuroase au un continut de cel putin 1 mg/l sulf titrabil; apele cu concentratii mai ridicate de 50 mg/l hidrogen sulfurat trebuie administrate cu grija in cura interna, dar in cura externa concentratia poate sa atinga 200 mg/l(Nicolina-Iasi). La noi in tara: Baile Herculane, Pucioasa, Calimanesti iar in lume la Piatigorsk, Uriage, Aachen, Teplice. Aceste ape provin din depozite de gips sau bituminoase sau prin actiunea reducatoare exercitata de bacterii sulfuroase asupra substantelor organice. Apele minerale sulfuroase sunt limpezi si incolore la izvor dar in contact cu aerul HS se oxideaza si conduce la precipitarea sulfului ceea ce conduce la aspectul tulbure al apei. Dintre efectele acestor ape putem mentiona: stimuleaza secretia biliara, stimuleaza functia pancreasului, are actiune antiinflamatorie asupra mucoasei cailor respiratorii, antialergic (si la Strunga).

- ape sulfatate contin sulf sub forma oxidata indicate pentru cura interna; in tara noastra se gasesc la Amara, iar pe glob ele se intalnesc la Vittel, Karlovy-Vary, Tuzla. Aceste provin de cele mai multe ori din depozitele bogate in gips (sulfat de calciu). Principalele efecte constau in stimularea secretiei hepatice si asupra aparatului digestiv prin efectul purgativ.

- ape radioactive cu radioactivitate de cel putin 29n Curie sau 10la -7 mg/l sare de uraniu ; in tara noastra doar unele izvoare de la Baile Herculane Sangeorz-Bai sau Borsec pot


fi considerate terapeutice si prin componenta lor radioactiva. In strainatate ape radioactive se intalnesc la Plombieres, Neris, Joachimov, Bad Brambach, Abatsumi. Efectele principale ale acestor ape se resimt asupra tesutului gras si asupra sistemului endocrin.

România reprezintă a treia ţară ca potenţial de exploatare din Europa, după Franţa şi Italia, media de consum fiind de 56 l/persoană anual, faţă de media europeană de cca 150 l/persoană.1 Productia de apă minerală naturală a României a crescut de la 152 milioane litri în 1992 la 1021 mil litri în 2007.2

Apele minerale din România pot fi grupate în 9 areale geochimice:1. Podişul Moldovenesc prezintă în depozitele sedimentare acumulări freatice

mineralizate: ape sulfatate şi magnezeiene la Breazu, sulfuroase bicarbonatate la Strunga şi Răducăneni şi cele sulfuroase de la Nicolina.

2. În Dobrogea au fost descoperite în regiunea Mangalia, prin foraj, ape slab mineralizate mezotermale.

3. Câmpia Română prezintă ca ape minerale pânzele freatice din preajma lacurilor sărate din Bărăgan.

4. Carpaţii Orientali prezintă ape minerale în 3 areale principale – depresiunea precarpatică (Oglinzi, Bălţăteşti, Tg. Ocna), unitatea flişului (Siriu şi Sinaia), aria mofetică

5. Carpaţii Meridionali – apele minerale de la Băile Herculane.6. Depresiunea Getică – apele minerale acumulate în sedimentarul regiunii (Băile

Olăneşti, Băile Govora, Călimăneşti-Căciulata. 7. În Munţii Apuseni apele minerale sunt legate de depozitele de calcar – Moneasa şi

Geoagiu-Băi, sau de fracturile cristalinului – Buziaş. 8. Depresiunea Transilvaniei reprezintă o regiune cu o bogată mineralizare salină –

Sovata, Ocna Sibiului, Ocna Mureş.9. Câmpia de Vest reprezintă regiunea cu cea mai mare denistate de surse termale –

Băile Felix, Băile 1 Mai, Călacea. Principalele regiuni de imbuteliere a apei minerale din Romania sunt:- zacamantul hidrotermal de la Lipova (jud. Arad) folosit inca din 1550;- zacamantul de la Slanic-Moldova utilizat oficial din anul 1879; mineralizarea totala a

acestor izvoare nu permite intrebuintarea lor ca apa de masa, ci numai ca apa medicinala;- zacamantul de la Sangeorz-Bai (jud. Bistrita-Nasaud);- zacamantul Zizin;- zacamantul de la Malnas-Bai furniza in trecut apa minerala denumita Siculia;- zacamantul de la Borsec este cunoscuta de la mijlocul secolului XVII, apa minerala

fiind transportata de aici in Moldova, Tara Romanesca si la Viena.- zacamantul de la Buzias, valorificat prin imbuteliere din 1911.

2. Lacurile terapeuticeLacurile terapeutice actioneaza asupra organismului mai ales prin proprietatile lor

fizico-chimice. La efectul fizic (termic si mecanic) al bailor se aduga efectele preluate prin intermediul tegumentului, in mod fizic in cazul bailor de aer si al expunerii la soare si chimic in cazul bailor in ape si al namolului.

Dupa geneza lacurile terapeutice din Romania sunt : de liman maritim, de campie si de saline.

Limanele maritime. Cel mai cunoscut pentru efectele curative este limanul Tekirghiol. Apele dulci care se varsa in lac creeaza o pelicula mai dulce la suprafata, care se incalzeste puternic in zilele senine, patura inferioara mentinanduse cu salinitate ridicata. Datorita evaporatiei creste salinitatea si in patura de suprafata. Apa acestui lac cu suprafata de 1200 ha

1 Business Standard2 Societatea nationala de Ape Minerale din România


este clorurata sodica, sulfatata. De-a lungul timpului, pe fundul lacului s-au depus namoluri sapropelice.

Lacurile de campie cu efecte curative sunt in special cele din Campia Romana. Inca din secolul al XIX-lea au fost renumite lacurile Balta Alba, Lacul Sarat si Lacul Amara. Compozitia chimica a lacurilor balneare din Campia Romana depinde de solul din cuveta lacului si din imediata sa apropiere , ca si din intreg bazinul de alimentare a limanului fluviatil respectiv. Dupa origine, la limanele fluviatile se aduaga si lacuri de crov. Sub stratul de loess exista argile ce mentin saruri din apa vechilor mari existente pe aceste teritorii, Sarmatica si apoi Pontica. Predomina sulfatii ce au precipitat si sunt mai greu de spalat in comparatie cu clorurile care sunt mai solubile. Datorita salinitatii si incarcarii minerale mari si in aceste lacuri se depun maluri sapropelice.

Lacurile din zona masivelor de sare. Majoritatea se afla cantonate in ariile marginale ale Depresiunii Transilvaniei: Sovata, Ocna Sibiului, Ocna Mures, Turda, Cojocna, dar si in arii subcarpatice, cum ar fi la Ocnele Mari, Slanic Prahova. Este faimos Lacul Ursu, de la Sovata, lac helioterm, caldura acumulandu-se in zilele senine in stratul superficial, mai dulce, temperaturile ajungand in dupa amiezile zilelor senine de vara la 45-55oC in stratul de la 15 cm la 200 cm adancime, la adancimea de 2 m atingandu-se uneori si temperaturi de 60 oC. Sub adancimea de 3 m salinitatea acestui lac este de 250 g/l, mai ales la inceputul verii, cand apele lacului nu sunt amestecate cei care fac bai.

3. Namolurile terapeutice

Namolurile terapeutice au fost folosite inca din antichitate, cand se cunosteau metodele de tratament si efectele lor benefice, dar utiliyarea lor stiintifica a fost fundamentata prin analize chimice si medicale abia incepand cu secolul al XVIII-lea. Namolurile terapeutice au inceput a fi analizate chimic in Romania la sfarsitul secolului al XIX-lea, iar criteriile de clasificare internationala si indicatiile terapeutice standard au fost adoptate din anul 1931. A fost adoptata denumirea de ,,peloid” pentru sedimentele si paminturile cu proprietati terapeutice. Peloidele sunt substante ce se formeaza in conditii naturale sub influenta factorilor geologici si care in stare fin divizata si in amestec cu apa (de cele mai multe ori minerala pentru cura externa), se folosesc in practica medicala sub forma de bai sau de proceduri locale. Sedimentele cu proprietati terapeutice sunt namoluri sapropelice sau namoluri minerale de izvor, depuse in mediu lichid si paminturile cu proprietati terapeutice, care pot fi formate in mediu aerian prin dezagregarea unor minerale sau roci.

In structura namolului se disting 3 faze:- faza solida cuprinzand substante minerale si organice care se gasesc in stare

coloidala; scheletul solid al namolului este consituit dintr-o structura cristalina compusa din saruri insolubile in apa, sulafati si carbonati de calciu si silicati si o structura argiloasa formata din bioxid de siliciu si cantitati mici de oxizi;

- faza lichida este reprezentata de solutia apoasa a substantelor solubile organicesi anorganice care imbiba spatiile dintre particulele solide;

- faza gazoasa rezultata din procese fizico-chimice si biochimice este reprezentata in principal prin H2S, CO2, O2, H2 CH4 si alte hidrocarburi.

Exista mai multe categorii de namoluri:a. Namolurile sapropelice sunt namoluri negre, sulfuroase produse prin putrefactie in

lipsa oxigenului prin procese de saproficare. Namolurile sapropelice au o parte lichida clorurata, sulfatata, carbonatata sau mixta si o parte solida compusa din roca de baza a bazinului, fito si zooplancton si materiale solide aduse de catre vant. Partea solida are o fractiune cristalina formata din saruri putin solubile, o fractiune argiloasa si una coloidala.


Hidrogenul sulfurat dizolvat provine din procese de putrefactie iar actiunea sa asupra oxizilor de fier formeaza hidrosulfura de fier care da amestecului culoarea neagra.

In Romania cele mai cunoscute namoluri sapropelice sunt cele de liman maritim de la Tekirghiol, de liman fluviatil la Amara si Lacul sarat, namolurile fosile de la Sovata si Ocna Sibiului precum si namolurile din Marea Neagra, din zona de adancime, care datorita dificultatilor de exploatare nu sunt utilizate.

b. Namolurile de izvoare minerale exista in tara noastra in cantitati reduse la Sacelu si Sangeorz Bai; acestea iau nastere la emergenta unor izvoare prin sedimentarea sarurilor pe care acestea le contin. Aceste izvoare pot fi: carbogazoase, calcice, feruginoase si sulfuroase.

c. Turbele sunt forme de trecere de la lemn la carbune, de varsta cuaternara, compuse din humus si material vegetal in stadiu de descompunere sau nedescompus. Au de cele mai mult eori culoare bruna, care au luat nastere prin descompunerea resturilor vegetale pe fundul unor mlastini. Cele mai mari rezerve se gasesc in Depresiunea Dornelor, la Borsec si Bilbor, dar si in regiunea litorala(Mangalia).

Caracteristici balneare ale peloizilor. In afara compozitiei chimice, peloizii trebuie sa aiba o capacitate mare de fixare a apei, sa fie plastici, cu dispersie buna, densitate mare, capacitate mare de absorbtie si retinere a caldurii.

Peloizii sunt de regula bazici, cu pH-ul de 9-10. Continutul in apa este sub 50% pentru namoluri minerale, 50-70% pentru namolurile

sapropelice si 70-80% pentru turbe.Partea minerala este de 50-70% pentru namolurile minerale, 20-40% pentru

namolurile sapropelice si sub 20% in cazul turbelor.Continutul in anioni este dat de clor, cu 2%o in cazul peliozilor de la Poiana Stampei,

51 %o la Tekirghiol si 173%o la Ocnele Mari. Anionii de sulf au ponderea cea mai ridicata la Amara, cu 9%o.

Continutul de cationi este dat in special de cationii de sodiu si potasiu, care sunt legati de continutul in clor al peloizilor si de cationii de magneziu, care au ponderi de 2%o din total substanta, la Amara si de 4%o la Tekirghiol.

Hidrogenul sulfurat este prezent dizolvat, la diferite concentratii in majoritatea peloizilor.

Continutul organic este dat de substante bituminoase cu procente de la 2 %o la Sacele, la 36 %o la Poiana Stampei; substante celulozice, cu procente de la 4 %o la Govora, la 33 %o

la Tekirghiol; substante humice, continute de turbe in procent mediu de 54 %o si de catre substante proteice, care au in turbe procente de 2-15 %o.

Proprietatile terapeutice sunt cele determinate de componentele chimic, organice si anorganice, solubile, care strabat bariera cutanata, consituind excitanti capabili sa intervina in metabolismul celular si prin stimularea activitatii enzimatice. Aceste modificari stau la baza reactiilor ce se produc in terapia cu namol. Namolurile au un continut ridicat in vitamina C, B, B2 si B12 si actioneaza ca factori desensibilizanti, cu efecte antialergice. Au de mult eori efecte antiinflamatorii prin actiunea bacteoriostatica si bactericida.

In tara noastra cele mai importante statiuni care folosesc peloizii in cura balneara sunt:- namol sapropelic: Amara, Balta Alba, Lacul Sarat, Nuntasi Duingi, Techirghiol;- namol de turba: Bala, Covasna Imeni, Odorheiul Secuiesc, Someseni, Poiana

Stampei;- namol mineral: Baile Govora, Caineni, Ocna Sibiului, Ocnele Mari, Sovata, Telega.

2. Lacurile terapeuticeLacurile terapeutice actioneaza asupra organismului mai ales prin proprietatile lor

fizico-chimice. La efectul fizic (termic si mecanic) al bailor se aduga efectele preluate prin


intermediul tegumentului, in mod fizic in cazul bailor de aer si al expunerii la soare si chimic in cazul bailor in ape si al namolului.

Dupa geneza lacurile terapeutice din Romania sunt : de liman maritim, de campie si de saline.

Limanele maritime. Cel mai cunoscut pentru efectele curative este limanul Tekirghiol. Apele dulci care se varsa in lac creeaza o pelicula mai dulce la suprafata, care se incalzeste puternic in zilele senine, patura inferioara mentinanduse cu salinitate ridicata. Datorita evaporatiei creste salinitatea si in patura de suprafata. Apa acestui lac cu suprafata de 1200 ha este clorurata sodica, sulfatata. De-a lungul timpului, pe fundul lacului s-au depus namoluri sapropelice.

Lacurile de campie cu efecte curative sunt in special cele din Campia Romana. Inca din secolul al XIX-lea au fost renumite lacurile Balta Alba, Lacul Sarat si Lacul Amara. Compozitia chimica a lacurilor balneare din Campia Romana depinde de solul din cuveta lacului si din imediata sa apropiere , ca si din intreg bazinul de alimentare a limanului fluviatil respectiv. Dupa origine, la limanele fluviatile se aduaga si lacuri de crov. Sub stratul de loess exista argile ce mentin saruri din apa vechilor mari existente pe aceste teritorii, Sarmatica si apoi Pontica. Predomina sulfatii ce au precipitat si sunt mai greu de spalat in comparatie cu clorurile care sunt mai solubile. Datorita salinitatii si incarcarii minerale mari si in aceste lacuri se depun maluri sapropelice.

Lacurile din zona masivelor de sare. Majoritatea se afla cantonate in ariile marginale ale Depresiunii Transilvaniei: Sovata, Ocna Sibiului, Ocna Mures, Turda, Cojocna, dar si in arii subcarpatice, cum ar fi la Ocnele Mari, Slanic Prahova. Este faimos Lacul Ursu, de la Sovata, lac helioterm, caldura acumulandu-se in zilele senine in stratul superficial, mai dulce, temperaturile ajungand in dupa amiezile zilelor senine de vara la 45-55oC in stratul de la 15 cm la 200 cm adancime, la adancimea de 2 m atingandu-se uneori si temperaturi de 60 oC. Sub adancimea de 3 m salinitatea acestui lac este de 250 g/l, mai ales la inceputul verii, cand apele lacului nu sunt amestecate cei care fac bai.









lipsa oxigenului prin procese de saproficare. Namolurile sapropelice au o parte lichida clorurata, sulfatata, carbonatata sau mixta si o parte solida compusa din roca de baza a bazinului, fito si zooplancton si materiale solide aduse de catre vant. Partea solida are o fractiune cristalina formata din saruri putin solubile, o fractiune argiloasa si una coloidala. Hidrogenul sulfurat dizolvat provine din procese de putrefactie iar actiunea sa asupra oxizilor de fier formeaza hidrosulfura de fier care da amestecului culoarea neagra.














In tara noastra cele mai importante statiuni care folosesc peloizii in cura balneara sunt:- namol sapropelic: Amara, Balta Alba, Lacul Sarat, Nuntasi Duingi, Techirghiol;


- namol de turba: Bala, Covasna Imeni, Odorheiul Secuiesc, Someseni, Poiana Stampei;

- namol mineral: Baile Govora, Caineni, Ocna Sibiului, Ocnele Mari, Sovata, Telega.








lipsa oxigenului prin procese de saproficare. Namolurile sapropelice au o parte lichida clorurata, sulfatata, carbonatata sau mixta si o parte solida compusa din roca de baza a bazinului, fito si zooplancton si materiale solide aduse de catre vant. Partea solida are o fractiune cristalina formata din saruri putin solubile, o fractiune argiloasa si una coloidala. Hidrogenul sulfurat dizolvat provine din procese de putrefactie iar actiunea sa asupra oxizilor de fier formeaza hidrosulfura de fier care da amestecului culoarea neagra.















In tara noastra cele mai importante statiuni care folosesc peloizii in cura balneara sunt:- namol sapropelic: Amara, Balta Alba, Lacul Sarat, Nuntasi Duingi, Techirghiol;- namol de turba: Bala, Covasna Imeni, Odorheiul Secuiesc, Someseni, Poiana

Stampei;- namol mineral: Baile Govora, Caineni, Ocna Sibiului, Ocnele Mari, Sovata, Telega.

4. RadioactivitateaRadioactivitatea naturala din apele minerale si din gazele mofetice se datoreste

izotopilor radioactivi dizolvati in apa din roci sau unor gaze ce difuzeaza din roca.Elementele radioactive au atomi instabili si emit, datorita dezintegrarilor radioactive

radiatii nucleare alfa, beta si gamma. Radiatiile nucleare ionizeaza gazele si solidele, activeaza hidrogenul, descompun apa, fenomene ce stau la baza actiunii lor farmacodinamice.

Radioactivitatea naturala se datoreste, in cea mai mare parte, dezintegrarii radioactive a uraniului, radiului dar si a altor elemente radioactive.

Uraniul este concentrat in unele zacaminte(granite), urme de uraniu gasindu-se in toate apele naturale de adancime. Zacamintele de origine biologica au o capacitate ridicata de absorbtie fata de uraniu. Concentratia maxima in apa de baut este de 5 * 10(la -5) g U/l.

Radiul face parte din materialele alcalino-teroase. Este raspandit in roci si fiinte vii, iar prin migrari geochimice este acumulat in tufuri calcaroase sau zacaminte de origine biologica. In apa potabila concentratia maxima permisa este de 5 * 10(la-11) radon/l. Radonul este un produs gazos ce rezulta din dezintegrarea radiului.

Radiul face parte din metalele alcalino-teroase. Este raspandit in roci si in fiinte vii, iar prin migrari geochimice este acumulat in tufuri calcaroase sau in zacaminte de origine biologica. Timpul foarte scurt de injumatatire permite utilizarea sa in terapeutica balneara.

Concentratia elementelor radioactive in apa minerala depinde de felul zacamintului si de tipul de contact al apei subterane cu acesta. Compozitia chimica a unei ape minerale influenteaza concentratia apei in elemente radioactive. Apele acide sau alcaline avand o


putere de dizolvare mai ridicata decat cele neutre. De asemenea, ionii alcalino-terosi (Ca, Mg, Na) si saturarea apei cu bioxid de carbon grabesc dizolvarea sarurilor de uraniu.

In tara noastra apele minerale radioactive se gasesc repartizate in regiunea Muntilor Harghita si in Depresiunea Panonica. Acestea au insa valori de radioactivitate mult sub valoarea minima internationala admisa pentru a se incadra in categoria apelor minerale radioactive.

Putem vorbi mai mult de urme de radioactivitate a caror actiune este semnificativa chiar si la aceste valori foarte mici. Dintre izvoarele cu radioactivitate ceva mai ridicata mentionam pe cele de la Singeorz-Bai - in legatura cu tuful calcaros radifer de aici- Borsec, Baile Tusnad, Slanic Moldova si Baile Herculane.

Continuutl natural de radiu in organism este de aproximativ 10la -12 g Ra/g tesut. Doza maxima a radiunului este de 100-1000 mai mare fata de continutul lui normal din organism. In tratamentul balnear se utilizeaza o doza de numai 1/1000 din aceasta doza lipsita de nocivitate.

Indicatiile de cura cu acest factor natural se adreseaza indeosebi bolilor reumatice, dereglarilor hormonale si neurovegetative, afectiunilor cutanate si circulatorii periferice.

5. Gazele naturale terapeuticePrincipalele gaze libere sau spontane sunt azotul, bioxidul de carbon, hidrogenul

sulfurat, metanul si gazele rare.Azotul nu lipseste diin nici o degajare de gaze libere, fiind prezent chiar si in

degajarile puternice de bioxid de carbon din regiunile vulcanicesau de metan din campurile petroliere sau de gaze naturale. Azotul este unul din componentii principali rezultati din degazeificarea pamantului si este prezent impreuna cu alte gaze in toate apele intratelurice. Nu prezinta interes terapeutic.

Bioxidul de carbon apare sub forma de gaz liber in tinuturile vulcanice. In evolutia lor, manifestarile postvulcanice devin din ce in ce mai slabe, iar astazi ele constau in degajari de bioxid de carbon, care ajung la suprafata pe zonele de fracturi. Emanatia este cunoscuta sub numele de mofeta. Exista doua tipuri de mofete:

- mofeta naturala ce consta in captarea gazului emanat si folosirea lui ca atare in scop terapeutic in incaperi special amenajate care permit acumularea gazului(mofetarii).

- mofeta prin extractie, bioxidul de carbon gazos se obtine prin extragerea lui din apele minerale carbogazoase. Emanatiile de gaz carbonic impreuna cu emanatiile sulfuroase sunt cunoscute sub numele de sulfatare.

Exista si mofete naturale umede in cazul in care emanatiile de CO2 din excavatii naturale sau galerii in care atmosfera este saturata in vapori de apa, proveniti de la izvoarele minerale termale, care pot realiza temperaturi intre 25 si 80C. Acestea sunt contraindicate pentru folosirea in scop terapeutic.

In tara noastra, catena vulcanica Harghita-Calimani este principala zona legata de emanatiile de bioxid de carbon. Aici exista un puternic flux de emanantii gazoase, preluat si difuzat spre suprafata de ansamblul de fracturi regionale si cuvertura. In judetele Covasna si Harghita exista emanatii carbogazoase-sulfuroase de altitudine, unice in Europa (la Turia, Sugag-Bai si Harghita).

In tara noastra mofetele cele mai cunoscute sunt la Baile Tusnad, Borsec, Balvanyos, Buzias, Covasna ele fiind folosite in special in tratamentul afectiunilor aparatului locomotor.

Efectele principale ale mofetelor sunt vasodilatatia pe circulatia arteriala si efectul hipotensor, fiind indicate in boli ale inimii si ale vaselor periferice, precum si in ulcerul varicos.

Gazul metan apare de mult ori asociat altor emeanatii de gaze dar nu prezinta interes terapeutic.


6. Clima ca factor terapeutica. Chimismul aeruluiOxigenul, desi nu apare decât în proporţie de 21%, este elementul de bază al compoziţiei

atmosferice. Scăderea sa sub 18% rezultă fie prin scăderea presiunii atmosferice totale odată cu creşterea altitudinii fie prin poluarea atmosferică, antrenează tulburări de respiraţie şi circulatorii, care sunt cu atât mai însemnate , cu cât oxigenul se află în cantitate mai redusă.

La o presiune atmosferică medie de 760 mm Hg la nivelul mării, presiunea parţială a oxigenului este de cca. 160 mm Hg; la altitudinea de 1000 m unde presiunea totală este de 680 mm Hg oxigenul deţine o pondere de cca 143 mm Hg, iar la 2000 m unde preiunea totală este de 600 mm Hg oxigenul deţine 126 mmHg.

Se consideră că 15% din valoarea presiunii la nivelul de 0m este limita suportabilă pentru organism, ceea ce înseamnă 114 mmHg, care se realizează în condiţii normale la 2700 m altitudine. O scădere bine dozată a oxigenului , în aceste condiţii, poate fi utilizată sub aspect terapeutic prin caracterul stimulent, determinat de răspunsul organismului prin creşterea numărului de hematii din sânge.

Bioxidul de carbon, prezent în proportie de 378 ppm este de asemenea un element important în compoziţia aerului, ca rezultata al arderilor industriale şi casnice, dar şi al activităţii metabolice a organismelor vii. Modificarea proporţiei sale, în raport cu a celorlalte gaze din atmosferă, în sensul creşterii concentraţiei, antrenează tulburări respiratorii şi circulatorii şi, de asemenea, modificări în variaţia parametrilor climatici: temperatură, nebulozitate etc.

Celelalte gaze în cantitate mare, azotul(78%), argonul(apropae 1%) precum şi un amestec totalizând cca 0,01% în care se includ neon, kripton, xenon, radon, heliu, hidrogen, ozon nu ridică deocamdată probleme deosebite.

Poluarea aerului reprezintă o alterare a conţinutului său iniţial, favorabil vieţii, printr-o serie de poluanţi sub formă de aerosoli lichizi şi solizi, gaze sau vapori încluzând fumul, bioxidul de carbon, oxidul de carbon, bioxidul de sulf etc. Agresivitatea acestor substanţe se manifestă la nivel respirator, în sânge sau în diferite organe. Unele substanţe sunt iritante, altele alergice, cancerigene cu efecte nocive trecătoare sau ireversibile.

În problemele de chimism ale aerului se mai include un capitol, cel al aerosolilor terapeutici naturali importanţi dar încă insuficient utilizaţi în tratamente cu caracter naturist. Între aceştia se înscriu aerosolii marini, cu iod şi sodiu de pe litoralul marin, cu indicaţii în tulburările metabolice şi respiratorii, aerosoli salini, cu clorură de sodiu din saline, indicaţi în afecţiunile respiratorii, în special astm bronşic.

b. AeroionizareaÎntre parametrii fizici ai atmosferei cu importanţă în desfăşurarea proceselor biologice

întră şi cei electrici dintre care mai importanţi sunt câmpul electric terestru, conductivitatea electrică a aerului şi ionizarea aerului.

În ceea ce priveşte câmpul electric se consideră că în văi câmpul electric este mai slab decât pe vârfurile munţilor. Câmpul electric pozitiv este considerat favorabil vieţii, comparatic cu cel nul sau negativ.

Studiile de până acum indică faptul că în câmp electric pozitiv, vegetaţia şi animalele cresc normal în timp ce în câmp nul sau negativ generaţiile degenerează treptat şi devin sterile.

Organismul uman reacţionează la schimbarea câmpului electric, ceea ce ar explica atât unele manifestări meteorotrope în cazul fronturilor reci în care se produc schimbări rapide de câmp electric, cât şi efectele pozitive înregistrate în evoluţia tuberculozei în tratamentul în sanatoriile de altitudine. Se consideră, de asemenea, că există legături între tulburările câmpului electric atmosferic şi durerile la amputaţii, înrăutăţirea simptomatologiei patologice


în general, creşterea frecvenţei naşterilor, a accidentelor şi a mortalităţii. Ridicarea bruscă a tensiunii câmpului electric în timpul furtunilor, poate determina simptome patologice la cardiaci şi, în general, la persoanele meteorolabile.

Aerul exterior sau cel din încăperi conţine, în cantităţi variabile, particulare purtătoare de sarcini electrice, numite ioni atmosferici care, prin deplasarea în câmpul electric natural determină conductibilitatea electrică.

Aeroionii, după semnul sarcinii electrice, sunt pozitivi sau negativi, după starea de agregare sunt gazoşi, solizi sau lichizi, iar după dimensiuni, sunt mici, mijlocii şi mari. Factorii generatori ai aeroionizării sunt: cosmici (radiaţia cosmică şi solară), telurici şi meteorologici (raiaţiile radioactive ale elementelor radioactive din sol şi unii facori locali, cascadele, unde se produce aşa numitul efect Lenard de apariţie a sarcinilor electrice la ruperea picăturilor de apă şi Blanchard la spargerea bulelor peliculelor de aer de la suprafaţa apei). La aceste se mai adaugă erupţiile vulcanice, furtunile de praf şi de zăpadă, descărcările electrice. Ionii mici, din aatmosfera liberă, prin fixarea lor pe diferite particule fine aflate în atmosferă(praf, ceaţă, fum) determină apariţia ionilor grei sau mari care, din acest motiv, reprezintă şi un bun indicator de poluare a aerului. Ionii mici au o mobilitate mare şi durată de existenţă mică de 5-20 minute, spre deosebire de cei mari a căror mobilitate este redusă, iar durata de viaţă de până la o oră.

Referitor la aeroionizare, s-a constatat că aerul conţine un număr important de particule de masă atomică sau moleculară încărcate electric, fără de care viaţa nu este posibilă. Aceste particule, numite ioni atmosferice, au o geneză complexă.

Odată cu apariţia ionilor, în atmosferă au loc şi procese de distrugerea lor, ceea ce explică durata de viaţă redusă, şi modificările de mărime şi polaritate. În general în natură se înregistrează o ionizare medie de 500-600 ioni mici şi mijlocii/cm3 atât pentru ionii pozitivi cât şi pentru cei negativi. Odată cu creşterea temperaturii, mobilitate ionilor creşte şi scade cu creşterea presiunii atmosferice şi a umezelii. Ionii negativi au o mobilitate mai mare decât cei pozitivi. Turbulenţa şi impurificarea aerului contribuie la reducerea ionizării. Ionizarea are şi un regim diurn cu două maxime dimineaţa şi seara şi un minim la amiază, în timp ce la nivel anual se pune în evidenţă un maxim de primăvară şi un minim de iarnă.

Se apreciazp, în general, că predominanţa ionilor negativi este favorabilă în diferite afecţiuni precum: hipertensiunea arterială, reumatismul, astmul bronşic şi nevroza. Se consideră că salubritatea unui climat este determinată de proporţia de ioni negativi din atmosferă ce exercită o acţiune stimulentă şi normalizantă asupra diferitelor organe. S-a constatat că longevitatea este frecventă, de obicei la munte, se caracterizează prin concentraţii ridicate de aeroieoni negativi.De asemenea, se consideră că ionii negativi îmbunătăţesc tonusul muscular, stimulează metabolismul, grăbesc vindecarea rănilor. Unele cercetări au dat rezultate susţin că ionizarea negativă este favorabilă activităţii organismului şi subliniind că o concentraţie mare de ioni negativi antrenează o stare de oboseală a organismului şi o depresie generală.

Ionii de pozitivi pot provoca în schimb, oboseală, greutate la experienţă, manifestări nevrotice anxioase sau depresive. Studii realizate în regiuni depresionare din Elveţia ce favorizează ionizarea pozitivă sunt recunoscute prin incidenţa mare a morbidităţii manifestată prin greaţă, vomă, scăderea tensiunii arteriale, etc. Unele vânturi locale, cum ar fi de pildă Foehnul, incriminate prin tulburări în sistemul neurovegetativ şi circulator, îşi justifică acţiunea prin creşterea evidentă a numărului de ioni pozitivi. De altfel, este demonstrat faptul că orice vânt cald care antrenează şi o scădere de presiune atmosferică are drept consecinţă ionizarea pozitivă în regiunea frontală, cu diferite tulburări: iritabilitate crescută, urmată de tendinţă depresivă, pierderea puterii de concentrare, agravarea maladiilor cronice la astamtici şi coronarieni.


În cazul studiilor realizate în ţara noastră indică valori moderate ale ionizării pentru staţiunile balneoclimatice. Generalizând, se poate spune că ionizarea aerului creşte odată cu altitudinea. În anumite condiţii locale, de exemplu prezenţa elementelor radioactive în subsolul unei regiunin, ionizarea este mult mai mare faţă de medie(predomină ionii negativi), dar aceste valori se obţin pe suprafeţe restrânse, acolo unde roca radioactivă apare la zi, precum la Băile herculane unde concentraţia este de 2000 ioni /cm3.

În regiunea litorală concentraţiile de ioni sunt mai mici(600-1300 ioni/cm3), acolo unde climatul marin se resimte mai puternic. Ionizarea este determinată de caracterul brizei marine care ziua antrenează mase de aer dinspre mare spre uscat cu ionizarea mai redusă şi noaptea cu briza dinspre uscat spre mare ce determină o ionizare mai ridicată.

Aeroionoterapia este recomandată în: congestie pulmonară, astm, gripă, respiratorii de natură alergică, tulburări endocrine, insomnii, reglarea ritmului cardiac şi respirator.

c. ClimatoterapiaClimatoterapia este o metodă terapeutică ce utilizează factorii naturali de mediu, şi anume

clima, în menţinerea sau ameliorarea stării de sănătate a unui organism.Vulnerabilitatea la schimbările meteorologice poate caracteriza atât persoane sănătoase,

cât şi persoane cu diferite afecţiuni, în care se includ şi deficienţe în sistemul de adaptare şi aclimatizare.

Elementele mediului natural pot fi grupate în mai mult easociaţii de factori în funcţie de rolul lor climatoterapeutic:

a. Complexul de factori climatici cu acţiune termică asupra organismului, în care se includ temperatura umezeala, viteza vântului şi radiaţia solară prin componenta sa calorică. Aceştia determină starea de confort sau stressul bioclimatic, cu acţiune stimulentă, excitantă sau sedativă şi se repercutează în procesele de termoreglare ale organismului.

b. Complexul de factori cu actiune biologică, fotochimică şi imunologică constituit din spectrul de radiaţie luminoasă şi ultraviolete. Radiaţia solară luminoasă stimulează glandele de secreţie internă, iar radiaţia ultravioletă produce pigmentaţie şi eritem, în funcţie de lungimea de undă; de asemenea, ea are acţiune antirahitologică, creşte concentraţia de anticorpi din sânge, produce vasodilataţie cutanată.

c. Complexul de factori barici acţioneză prin scăderea presiunii atmosferice şi respectiv a scăderii presiunii parţiale a oxigenului, odată cu creşterea altitudinii. Efectele în organism sunt modificarea presiunii aerului în ureche medie şi în intestin(senzaţie de balonare, meteorism), precum şi creşterea frecvenţei de contracţie a cordului, a mişcării respiratorii, de asemenea, creşterea numărului de hematii din sânge. Cura de altitudine se indică în anemii şi este contrainidcată în afecţiunile cardiovasculare şi respiratorii avansate.

d. Complexul de factori electrici isuficient studiat si impropriu indicat terapeutic. Aerosolii terapeutici sunt prezenţi în regiune litorală şi în saline(cloruro-sodici) sau în pădurile de conifere(terpenici) au un efect descongestionant asupra mucoaselor căilor respiratorii şi se indică îndeosebi în afecţiunile respiratorii.

Dintre formele de climatoterapie, cele mai practicate sunt:a. Aeroterapia sau baia de aer, cu indicaţii largi datorită procedurilor puţin stressante,

pentru cele mai variate categorii de bolnavi, în scopul ameliorării proceselor de termoreglare. Are un caracter sedativ sau tonifiant, pentru antrenare şi călire termică. Este asociată cu gimnastica medicală şi cu crenoterapia.

b. Helioterapia sau baia de soare reprezintă un procedeu terapeutic cu caracter excitant prin efectul pe care radiaţia solară calorică, luminoasă şi ultravioletă îl au asupra organismului.


c. Talasoterapia se bazează pe complexul de factori chimic(salinitate), termic(temperatura apei mării) şi mecanic(presiunea apei mării asupra organismului uman) ce acţionează asupra organismului uman în condiţiile imersiei în apa marină.

c. Cura de teren este o terapie asociată cu băile de aer şi soare în condiţii de mişcare.

ELEMENTELE CLIMATICE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA ORGANISMULUI UMAN

Pentru organismul uman percepţia schimbărilor proprietăţilor mediului se face prin receptorii termici, ce transmit informaţiile primite la nivelul principalului centru nervos pentru termoreglare: hipotalamusul. În acelaşi timp sunt influenţate: glandele cu secreţie internă, compoziţia sângelui şi echilibrul electrolitic al urinei, membranele mucoaselor, capa citatea de ventilare pulmonară, sistemul nervos, în funcţie de tipul de agent meteorologic care solicită fiinţa umană.

Dat fiind că mediul acţionează printr-un complex de factori permanenţi, relaţia cu organismul uman este destul de greu de stabilit, atât calitativ, cât şi cantitativ. De aceea, cu excepţia variaţiilor meteorologice excesive şi care au putut fi puse uşor în relaţie cu manifestările metoropatologice, evidenţiate îndeosebi la pacienţii cu diferite afecţiuni reumatice, cardiace şi nervoase, s-au folosit şi unele cercetări cu ajutorul camerelor climatice, în care un element poate fi dirijat, pentru a se putea urmări efectele sale asupra organismului. Alte constatări provin din observaţii empirice îndelungate, date statistice, corelaţii cu reacţiile din mediul animal şi vegetal.

1.Temperatura aerului Organismul uman cu sânge cald (homeoterm) are capacitatea de a-şi păstra

temperatura corpului constantă între anumite limite. Această proprietate se numeşte homeostazie termică.

Organismul uman este înzestrat cu un mecanism pentru menţinerea bilanţului termic, dependent de piele (sistemul nervos periferic al pielii, reţeaua fină de capilare sanguine, stratul de grăsime şi părul) şi de conţinutul în apă al corpului. Dat fiind că celule corpului conţin circa 70% apă, pentru creşterea sau scăderea temperaturii acestui fluid cu 1C, este necesară o energie termică remarcabilă. Activitatea musculară, de pildă, creşte temperatura cu 1-2ºC. La o temperatură joasă a mediului, contracţia fibrelor musculare produce frison. Prin procese chimice şi ficatul produce căldură.

Producţia normală de căldură, numită rata metabolismului bazal depinde de numeroşi factori: suprafaţa corpului, vârsta, de activitatea glandelor cu secreţie internă, de secreţia de asrenalină, de temperatură exterioară, de hrană şi de activitatea musculară.

Pierderea de căldură depinde de difetrite mecanisme:- conducţia se realizează prin contactul corpului uman cu orice alt corp cu care vine în

contact;- convecţia(cca 15% din pierderea totală de căldură) conduce la încălzirea stratului

subţire de aer de 1-2 mm de la contactul cu pielea şi înlocuirea lui cu aer mai rece şi mai uscat;

- radiaţia căldurii de către suprafaţa corpului(60% din pierderea de căldură de la suprafaţa corpului);

- evaporaţia apei din piele (realizată prin perspiraţie insesizabilă şi transpiraţie) şi din plămâni; aceasta reprezintă 25% din pierderea totală de căldură, în general la o temperatură a mediului de peste 28-29C. Rata evaporaţiei depinde de temperatura exterioară, de diferenţa


dintre presiunea parţială a vaporilor de apă de pe suprafaţa umedă şi din stratul de aer din imediata vecinătate, de viteza curenţilor de aer şi de permeabilitatea membranelor.

Producerea de căldură se realizează printr-o altă serie de procese fiziologice:- cre;terea afluxului de sânge în piele şi ţesuturi subcutanate;- creşterea secreţiilor şi încetarea transpiraţiei;- vasodilataţia la nivelul vaselor periferice;- creşterea ventilaţiei pulmonare.După Hentschel, 1969 senzaţia de căldură în funcţie de temperatură este clasificată în

funcţie de temperatura medie a pileii după cum urmează: 23.5C-rece, 28.2C răcoros, 31C indiferent, 33,7C confortabil, 36C căldură.

2. InsolaţiaPartea vizibilă a spectrului electromagnetic solar are o acţiune benefică în special

asupra hipotalamusului şi glandelor cu secreţie internă. Radiaţiile infraroşii au mai ales efecte calorice, determinând modificări în reglarea termică, determinând vasodilataţie. Radiaţiile ultraviolete produc efecte biologice şi chimice la nivelul pielii, dar şi în metabolismul mineral, în special al calciului. Efectele negative ale radiţiei solare sunt legate de expunerea îndelungată ce determină insolaţie, cefalee, greaţă, dispnee, eritem, fotooftalmie, fotodermie, melanopatii. Se adaugă la acestea modificări ale tensiunii sângelui şi agravarea unor afecţiuni anterioare: dureri reumatismale, tulburări hepato-digestive, accidente cerebrale, leziuni pulmonare, tuberculoză. Lipsa luminii produce rahitism, maladii infecţioase, ţinând de carenţa solară iarna.

3. Umezeala aerului şi precipitaţiile atmosfericeUmezeala asociată temperaturilor ridicate, în afară de faptul că reduce evaporarea şi

deci pierderea de căldură, favorizează proliferarea insectelor, vectori ai paraziţilor şi microbilor ceea ce constituie o explicaţie a bolilor infecţioase din ţările tropicale.

Umezeala asociată temperaturilor reduse a fost admisă ca o cauză a durerilor reumatice, deşi în prezrent se consideră că aceste dureri sunt mai degrabă un răspuns la schimbări complexe de vreme. De asemenea, se constată agravarea crizelor la astmatici. Umezeala rece face ca, prin creşterea capacităţii pielii de a absorbi vapori de apă. Hainele uscate se pot umezi în timp, creând şi accentuând senzaţia de disconfort termic, iar creşterea umezelii pereţilor clădirilor, după ploi îndelungateşi cu turbulenţă atmosferică, determinând un microclimat inconfortabil, prin mari pierderi de căldură.

Umezeala mare, fie ea caldă sau rece, întreţine adevăraţi ,,aerosoli microbieni” cu o putere de diseminare şi penetrarerespiratorie mare, superuioară aerosolilor uscaţi, pentru diferite maladii contagioase, în special pentru gripă.

Ploaia şi zăpada spală şi purifică atmosfera poluată chimic şi microbian, dar poluează astfel solul şi antrenează agenţii infecţiosă în stratul de apă subterană, izvoare, puţuri etc. S-a constatat şi că ploaia şi zăpada determină la pacienţii sensibili stări psihice inconfortabile.

4.Presiunea atmosfericăPe lângă variaţiile periodice ale presiunii atmosferice, despre ale căror influenţe asupra

organismului uman s-a mai discutat, mai există şi cele neperiodice, ce se produc ca umare a circulaţiei atmosferice, a trecerii formaţiunilor anticiclonale şi depresionare, acestea pot ajunge să depăşească -+ 15mb în 24 H ceea ce antrenează şi modificări ale celorlalţi parametri climatici, având efecte meteorotrope apreciabile. Se admite că variaţiile ridicate ale presiunii atmosferice, determină variaţii ale presiunii sanguime, dar, în general, efecte patologice constatate, în aceste perioade de instabilitate meteorologică, în sistemul circulator, respirator,


endocrin, nervos, sunt legate de variaţiile termice şi hidrice care se asociază, de obicei, scăderilor accentuate ale presiunii atmosferice.

5. Regimul vântului. Vânturi localeMişcările aerului contribuie, de asemenea la stabilirea confortului sau disconfortului

termic, în procesul termoreglării. La o temperatură ridicată a aerului, în condiţii de vânt, confortul creşte, iar la temperatură redusă acesta determină creşterea disconfortului prin frig. Vântul stimulează nervii cutanaţi, creşte presiunea sângelui, poate provoca atacuri anginoase sau axtrasistole şi are o influenţă nefavorabilă asupra tuberculozei pulmonare.

Vântul influenţează nu numai bilanţul termic al corpului, dar dă naştere şi la tulburări respiratorii, uneori chiar la viteze mici prin presiunea pe care o exercită direct.

În problematica biometeorologiei sunt importante şi vânturile locale, care iau naştere sub influenţa factorilor fizico-geografici pe suprafeţe mai restrânse. Se deosebesc două categorii de vânturi locale:

- cele care se formează datorită contrastelor de temperatură şi presiune, create prin diferenţele de încălzire ale diferitelor suprafeţe active, cu un regim regulat: musonii şi brizele;

- vânturi care se formează în urma acţiunii de barare orografică a vânturilor circulaţiei atmosferice generale: foehn şi bora.

Brizele de mare aduc un aer ăcoros şi umed cu aerosoli de sodiu şi de iod, cu aeroionizare moderată în timp ce cele de uscat au aeroionizare predominant pozitivă. Vântul dinspre mare, deci briza de zi, se consideră stimulent al funcţiilo cutanate şi al funcţiilor tisulare periferice. Dacă viteza este prea mare se produce o răcire a corpului, se accelerează evaporaţia cutanată, acţiunea poate deveni iritantă pentru sistemul nervos. În regiuniel permanent umed, cu vânt şi ploaie, din vestul Marii Britanii, de pildă, creşte frecvenţa mortalităţii prin tuberculoză. Brizele de munte-vale au un rol foarte important în reducerea poluării în regiunile depresionare.

În ceea ce priveşte foehnul, influenţa sa biologică este însemnată, chiar dacă uneori controversată. În general, se consemnează: o creştere a tensiunii şi iritabilităţii, oboseală şi durere de cap, ameţeli, hemoragii ca urmare a unui stres ridicat la nivelul circulator. Efectele sunt asociate cu cele ale valurilor de căldură, fiind mai puternice la subiecţii cu un sistem vegetativ labil. Creşte numărul de sinucideri şi incidente stradale şi de crime.

Bora are efecte mai reduse decât cele provocate de către foehn. Mistralul, un vânt asemănător borei determină migrene, insomnii, nevralgii, tuberculoză, uscarea mucoasei nazale şi împiedicare expectoraţiei.

În general, aceste vânturi locale, fie ele reci sau caldedar de obicei uscate şi cu viteze mari, prezintă un sindrom numit după vântul respectiv, în special deshidratant, cu efecte asupra termoreglării şi a sistemului respirator şi nervos.Câteva exemple în acest sens:

- vent du Midi provoacă o creştere a temperaturii şi deshidratare severă la sugari şi la copii cu diferite boli(tuberculoză, tulburări digestive, infecţii cutanate etc);

- harmattanul în Nigeria determină infecţii respiratorii acute, pneumonii, bronşite;- Tramonta în Pirinei se manifestă prin migrenă, insomnii, depresie fizică şi psihică,

criminalitata ridicatăetc.

6. HidrometeoriCea mai mare parte a hidrometeorilor este asociată cu valori mai ridicate ale umezelii

aerului şi insolaţie redusă ceea ce conduce la efecte corespunzătoare acestor elemente. De asemenea, este important rolul acestora pentru exacerbarea numărului de germeni patogeni şi creşterea frecvenţei maladiilor infecţioase. Fenomenele extreme influenţează sistemul nervos


prin spectaculozitatea lor. Trăsnetul conduce invariabil la deces în cazul în care atinge omul prin hipertermie, edem pulmonar şi sincopă reflexă.

Furtunile prezintă un efect sindrom complex: dureri musculare, articulare, osoase, cefalee, iritabilitate, insomnie şi creşterea temperaturii.

Fenomene optice, în general, pot avea efecte asupra organismului uman prin modificările de câmp electromagnetic, dar aceste aspecte nu sunt suficient studiate.

AFECŢIUNILE INDICATE PENTRU CURA BALNEOCLIMATICĂ

1. Indicaţii pentru cure balneoclimatice profilactice

Curele balneoclimatice cu sens de profilaxie primară utilizează atât factorii terapeutici naturali din staţiuni (climă, ape minerale, nămoluri, mofete), cât şi metodele terapiei fizice ca hidroterapia la care se adaugă dietoterapia.

Principalele forme de de tratament folosite în cura balneoclimatice sunt:a. Aplicaţii de factori termici contrastanţi practicate în sezonul cald, de preferinţă în

aer liber, în scopul dezvoltării proceselor de adaptare a organismului la rece. Pentru realizarea acestei metodologii sunt necesare minimum de 12-14 zile succesive, perioadă când se vor practica mai mult ecomplexe şi anume:

- complexul helioterapie cu 4-6 expuneri zilnice succesive (băi de mare şi băi de nisip cald);

- complexul helioterapie-ungeri cu nămol-băi de lac; - complexul helioterapie-băi reci de lac aplicabil în toate staţiunile care dispun de

suprafeţe de apă rece în amenajări pentru helioterapie.b. Mişcarea ca factor profilactic este esenţială în atenuarea sindromului hipokinetic şi

al afecţiunilor cardiovasculare cunoaşte deopotrivă o gamă largă de metode.c. Crenoterapia are de asemenea un rol esenţial şi cuprind emai multe obiective şi

anume:- cura de drenaj bilio-duodenal şi intestinal, în scopul asigurării unui repaus digestiv

relativ, a unei bune eliminări a bilei şi intestinului. Aceasta est realizabilă cu ape sulfuroase, alcaline sau clorurate-sodice, în funcţie de particularităţile individului şi de scopul urmărit;

- cura de diureză, necesară spălării căilor urinare şi eliminării crescute din organsim a substanţelor de deşeu metabolic; pentru un asemenea tip de cură cele mai bune ape sunt cele diuretice hipotone, oligominerale şi sulfuroase.

- cura cu efect excito-secretor gastric(ape acidulate) recomandată celor ce suferă de inapetenţă sau o secreţie redusă de acid clorhidric.

d. Dietoterapia constituie una alt factor important al profilaxiei primare, cu mai mult eobiective:

- reducerea greutăţii la hiperponderali şi obezi;- deprinderea unui mod de alimentaţie raţională.e. Curele de sudaţie se adresează atât sistemului cardio-circulator, cât şi aparatului de

termoliză sudoripară din cadrul sistemului de termoreglare, ele având rolul de a antrena o anumită epuraţie metabolică a organismului.

f. Aplicaţiile de factori mecanici sub forma masajului, duşului subacval sau duşurilor scoţiene au efect în cadrul terapiei de întreţinere, respectiv în cadrul curelor profilactice, datorită efectului lor asupra tonicităţii şi troficităţii musculaturii şi tegumentului, precum şi asupra circulaţiei periferice.

Pentru aplicare metodelor terapeutice staţiunile dispun de baze de tratament care trebuie să includă: instalaţii de balneoterapie, buvete pentru crenoterapie, amenajări pentru


cliamtoterapie, instlaţii pentru hidro şi termoterapie, săli şi dispozitive pentru kinetoterapie, aparatură de electroterapie, instalaţii şi aparatură pentru pneumoterapie, amenajări speciale pentru practicarea curei de teren.

Indicaţiile pentru cura balneoclimatică pe grupe de afecţiuni1. Afecţiuni reumatismaleGrupa afecţiunilor reumatismale cuprinde boli cu un caracter foarte diferit ale

sistemului locomotor atât ale articulaţiilor, cât şi ale musculaturii şi ţesuturilor periarticulare (abarticulare), boli cu patologie foarte variată. Reumatismele sunt grupate în trei grupe de afecţiuni: inflamatorii, degenerative şi abarticulare. Caracteristic pentru bolile reumatismale este faptul că orice afecţiune a structurirlor articulare se manifestă prin durere şi compromiterea funcţiilor motorii legate de capacităţile de mişcare şi autoservire ale bolnavului. Prin situaţia sa periferică, în zona cu comportament poikiloterm a organismului – cu temperaturi variabile, de obicei mai scăzute decât temeperatura medie în jur de 37ºC a corpului din zona centrală- ţesuturile musculare, articulare şi periarticulare suportă variaţii termice importante, îndeosebi în sezonul rece, ceea ce explică sensibilitatea la schimbări ale factorilor meteorologici care reprezintă una din caracteristicile simptomatice ale bolilor reumatice, definită ca meteorosensibilitate.

Un alt aspect specific bolilor reumatismale îl constituie instalarea deosebit de frecventă a deficitelor funcţionale ca urmare a proceselor patologice de la nivelul structurilor aparatului musculo-articular cărora li se adaugă. Între aceste consecinţe ale imobilizării prelungite pe durate de peste 4-6 săptămâni, cele mai importante sunt atrofiile musculare ( forţa musuclară scade în caz de neutilizare cu 3% pe zi) urmate de anchiloză şi osteoporoză. În acest domeniu se detaşează rolul şi importanţa terapiei prin mişcare (kinetoterapie), precum şi a altor metode ale terapiei fizicale(termoterapia, electroterapia, masajul) care reprezintă de multe ori metodologia terapeutică de bază.

Factorii terapeutici naturali indicaţi pentru curele balneare în afecţiunile reumatismale degenerative cuprind apele minerale, nămolurile şi climatul. Apele minerale cele mai importante utilizate în tratarea acestor afecţiuni sunt apele minerale oligominerale(Băile Felix, Băile 1 Mai, Geoagiu-Băi), apele minerale sulfuroase(Băile Herculane şi Mangalia), apele sărate de concentraţii şi compoziţii diferite(Ocna Sibiului, Sovata, Bălţăteşti). Nămolurile indicate sunt cele de tip sapropelicde la Amara, Techirghiol, Balta Albă, Lacu Sărat sau cele de turbă de la Vatra Dornei. Climatul, prin helioterapia de pe litoral sau în staţiunile din interiorul ţării, prin bioclimatul excitant-solicitant de pe litoral sau de stepă, ori prin bioclimatul sedativ-indiferent de cruţare al majorităţii staţiunilor din Podişul Transilvaniei, Subcarpaţi şi Câmpia Tisei.

Metodele fizicale utilizate în cadrul curelor complexe balneofizicale terapeutice şi de recuperare în afecţiunile degenerative cuprind: hidrotermoterapia şi kinetoterapia.

Modul de acţiune a factorilor balneofizicali în afecţiunile reumatismale articulare degenerative se resimt prin următoarele efecte:

- efecte analgezice şi antiinflamatorii prin căldură aplicată fie local asupra articulaţiilor afectate, fie în băi generale, ce induc prin mecanismul hipertermiei creşteri ale temperaturii centrale a corpului;

- efecte vasculo-trofice şi metabolice la nivelul ţesuturilor articulare, obţinute la nivelul cel mai eficient prin băile minerale calde;

- efecte tonifiante decontracturare asupra musculaturii cu modificări fiziopatologice asupra musculaturii.


2. Sechelele posttraumatice ale sistemului locomotorDupă tipurile de traumatism se dinsting: fracturile, luxaţiile şi entorsele, contuziile.

Factorii naturali cei mai importanţi în recuperarea afecţiunilor postraumatice cuprin apele minerale, în special cele oligominerale de la Băile Felix şi Băile 1 Mai dar şi cele sulfuroase precum cele de la Călimăneşti, Govora, nămolurile şi climatul.

Metodele fizicale indicate sunt kinetoterapia, hidrotemoterapia şi electroterapia. Modul de acţiune a factorilor fizicali şi balneari se bazează pe următoarele efecte:

- efecte analgetice se obţin prin aplicaţii de căldură locală(parafină, cataplasme cu nămol, unde scurte, microunde);

- efecte antiinflamatorii au în stadiile recente, acute aplicaţiile de crioterapie (tratamente cu gheaţă sub formă de comprese cu gheaţă, băi parţiale în apă cu gheaţă, masajul cu gheaţă); contriubuie la reducerea inflamaţiei şi repausul articular;

- efecte decontracturante asupra musculaturii se obţin prin căldură umedă (băi calde minerale, băi calde simple).

În refacerea ţesuturilor moi traumatizante un rol deosebit revine helioterapiei şi băilor minerale sărate, sulfuroase, terapiei cu nămol şi tuturor formelor de terapie prin mişcare, inclusiv hidrokinetoterapiei în bazine sau lacuri naturale cu apă minerală.

3.Afecţiuni neurologiceÎn această categorie sunt incluse trei tipuri de afecţiuni: afecţiunile neurologice

centrale, afecţiunile neurologice periferice şi nevrozele. În cazul primelor două categorii rolul curei balneoclimatice este mai redus şi se referă la ameliorarea unor funcţii ale organismului care sunt afectate în mod secundar în cazul acestora.

În tratamentul nevrozelor mijloacele balneo-fizicale utilizează atât factorii climatici, cât şi apele minerale terapeutice.

Factorii climatici cuprind atât bioclimatul sedativ de cruţare din staţiunile aflate în zonele colinare subcarpatice sau în Podişul Transilvaniei, în regiuni împădurite, bogate în aerosoli cu încărcare negativă, cât şi bioclimatul cu acţiune stimulantă, tonifiantă a staţiunilor balneoclimatice situate în zonele subalpine. În acelaşi timp trebuie precizat că există şi tipuri de climat care pot avea efecte negative la mulţi dintre bolnavii cu nevroze(nu însă la toţi bolnavii), precum climatul lirtoralului în lunile de vârf (iulie şi august), prin componentele sale termice şi umiditatea relativă scăzută, ca şi climatul de stepă al unor staţiuni situate în Câmpia Română(Amara, lacu Sărat) în aceeaşi perioadă iulie-august).

Apele minerale cu rol însemnat în tratamentul nevrozelor sunt apele carbogazoase, care sub forma băilor la temperaturi de 30-32C exercită efecte sedative asupra sistemului nervos, precum şi efecte de adaptare circulatorii şi neurovegetative la solicitările realizate prin acţiunea vasodilatatorie periferică a bioxidului de carbon resorbit prin tegument, ca şi prin efectul hipotermizant al acestor băi. Există, de asemenea, şi tipuri de ape minerale care pot exercita prin componentele lor chimice unele efecte excitante nepotrivite la unii bolnavi cu nevroze, cum sunt apele termale sulfuroase, apele sărate de concentraţie mare, apele complexe sărate-sulfurose-iodurate.

Dintre metodele fizicale, pot fi utile metodele hidroterapiei alternante, dar sunt contraindicate metodele termoterapiei generale cu efecte hipertermizante. Sunt indicate, de asemenea, metodele electroterapieicu efecte sedative şi masajul sedativ.

4. Afecţiuni cardiovasculareBolile cardiovasculare reprezintă în prezent pentru statele cu nivel mediu sau ridicat de

dezvoltare prima cauză de mortalitate şi reprezintă deopotrivă principala cauză pentru incapacitatea de muncă. Dintre afecţiunil cardiovasculare ce fac obiectul unor cure balneoclimatice cele mai importante sunt: cardiopatiile ischemice, hipertensiunea arterială, afecţiunile valvulare, arteriopatiile obliterante periferice şi afecţiunile venoase.


Dintre factorii terapeutici naturali utilizaţi în afecţiunile cardiovasculare cei mai importanţi sunt: apele carbogazoase, mofetele, apele sulfuroase, apele iodurate şi cele sărate la care se adaugă factorii climatici.

Apele carbogazoase ocupă locul central în terapia balneară a acestor afecţiuni prin efectele lor vasodilatatorii periferice cutanate pe care le exercită gazul carbonic. Un mecanism secundar secundar este produs de excitaţia receptorilor cutanaţi de către bulele de bioxid de carbon depuse într-o peliculă fină la suprafaţa pielii.

Mofetele realizează prin gazul carbonic doar efectele vasodilatatoare discutate mai sus. În plus, în condiţiile inhalării unui aer cu conţinut crescut de bioxid de carbon se adaugă şi efecte de creştere a debitului circulator cerebral, ca şi a celui muscular, ceea ce explică efectele favorabile cunoscute ale mofetelor în arteroscleroza cu localizări cerebrale şi periferice arteriale.

Apele sulfuroase aplicate sub formă de băi calde au aceleaşi efecte vasodilatatorii la nivelul pielii şi musculaturii având o eficienţă ridicată în profilaxia aterosclerozei.

Apele iodurate au o eficienţă demonstrată asupra metabolismului lipidic iar apele sărate au rol important în activarea factorilor kinetici.

Factorii climatici sunt uneori esenţiali în alegerea staţiunii, respectiv a sezonului pentru cură în afecţiunil ecardiovasculare. Un rol deosebit de important a fost constatat în ceea ce priveşte rolul profilactic al climatului litoral mai ales în situaţiile de risc aterosclerotic.

5. Afecţiuni respiratorii

Prin frecvenţa lor şi numărul ridicat de zile de incapacitate de muncă determinate de bolile respiratorii acestea deţin o pondere ridicată în morbiditate. Extinderea lor în aproape toate ţările este pusă în legătură cu creşterea poluării dar şi cu extinderea unor obiceiuri dăunătoare de genul fumatului. Dacă în tratamentul afecţiunilor pulmonare cronice rolul balneo- şi fizioterapiei este unul adjuvant, în profilaxia şi recuperarea acestor afecţiuni rolul metodelor fizicale şi balneare devine dominant. Pe acest fond au fost dezvoltate foarte multe staţiuni balneoclimatice profilate pentru afecţiuni recuperatorii.

În cadrul staţiunilor cu un astfel de profil un rol deosebit este deţinut de calitatea aerului atmosferic, cu substanţele sale poluante, microbiene şi alergizante, la care se adaugă calităţile fizice (temperatură, umiditate, bioxid de carbon). În tratamentul afecţiunilor respiatorii este foarte importantă schimbarea mediului poluant cu cel al staţiunilor balneoclimatice caracterizat prin calităţile aerului, lipsa substanţelor poluante, prezenţa aerosolilor cu încărcare negativă ce se regăseşte în condiţiile climatice subalpine sau cele din zona litoalului. La acestea se adaugă şi alţi factori ai climatului local (topoclimatul). În acest scop se folosesc din ce mai mult condiţiile microclimatice particulare ale unor foste saline. Utilizarea factorilor climatici, a apelor minerale sub formă de inhalaţii, cărora li se adaugă dotările cu metode fizicale specifice sub formă de inhalaţii.

Obiectivele curelor balneoclimatice profilactice constau în principal în: - scoaterea din mediul nociv, repetată periodic pentru întreruperea acţiunii acestor

factori;- eliminarea unor deprindei cu iscuri cum sunt fumatul, sedentarismul, excesele

alimentare sau alimentaţia neraţională;- antrenarea unor mecanismo adaptative la rece prin circulaţia periferică tegumentară,

inclusiv a mucoaselor căilor aeriene superioare rino-faringice şi traheo-bronşice care se realizează prin cure cu factori termici contrastanţi în sezonul cald şi care asigură şi o mai bună apărare faţă de infecţiile respiratorii din sezonul rece;

- ameliorarea mecanismelor fiziologice de apărare bronhopulmonară prin sistemul muco-ciliar şi macrofagic, care se realizează prin climatoterapie, îndeosebi prin utilizarea


aerosolilor naturali din topoclimatul de litoral i cel din zonele colinare şi subalpiine împădurite sau prin inhaloterapie cu ape minerale indicate.

Obiectivele recuperării în mediul balnear în aceste afecţiuni urmăresc:- ameliorarea ventilaţiei pulmonare, în primul rând prin metode specifice ale medicinii

fizice: gimnastică respiratorie toracică sau abdominală, hidrokinetoterapie şi oxigenoerapie;- înlăturarea cauzelor disfuncţiei ventilatorii obstructive prin desobstrucţie bronşică la

care concură inhaloterapia sau gimnastica respiratorie complexă;- corectarea cauzelor disfuncţiei ventilatorii restrictive;- reducerea sensibilităţii la rece prin metode ale hidroterapiei şi climatoterapiei cu

factori termici alternanţi;- înlăturarea unor mecanisme psihice şi neurovegetative de autoîntreţinere a unor

verigi fiziopatologice la aceşti bolnavi prin psihoterapie activă, prin ambianţa confortabilă şi relaxantă din staţiune.

Factorii balneoclimatici utilizaţi în afecţiuni respiratorii cuprind: climatul de tip excitant, ce include cele două forme existente în ţara noastră şi anume climatul de litoral marin şi cel de munte; climatul sedativ de cruţare din zonele împădurite ale Subcarpaţilor şi ale Podişului Transilvaniei; apele minerale.

Climatul de altitudine subalpin şi alpin realizează condiţii de stress climatic priin presiunea atmosferică scăzută, radiaţie solară ridicată, inclusiv ultravioletă, prin temperaturi şi umiditate scăzute, ionizare intensă a aerului. Prin efectele sale solicitante, acest climat este indicat pentru cure profilactice i pentru terapia astmului bronşic, a bronhopneumoniei şi a stărilor postoperatorii toracice.

Climatul de litoral marin, prin caracterul de stepă în sezonul cald, de asemenea, reprezintă un stress la care organismul răspunde prin modificări adaptative. Stresul pulmonar ca efect al umidităţii ridicate şi aeroionizării aerului. Prin caracterele sale, climatul de litoral este indicat în profilaxia bolilor respiratorii, ca şi în terapia bolilor căilor aeriene superioare infecţioase-inflamatorii şi alergice.

Apele minerale hipertone contribuie la umidificarea bronşiilor, stimulează secreţia bronşiilor, fluidifică secreţiile şi eliminarea secreţiilor prin expectoraţie. Apele hipotone facilitează combateera fenomenelor inflamatorii şi contribuie la refacerea aparatului muco-ciliar. În ceea ce priveşte ph-ul sunt indicate apele cu ph alcalin care stimulează refacerea mobilităţii cililor.

6. Bolile tubului digestiv şi cele hepatobiliareDin multitudinea de entităţi şi forme clinice ale patologiei digestive, curele balneare

sunt indicate numai la un număr limitat de boli cronice şi anume: - afecţiuni ale tubului digestiv (gastropatiile şi duodenitele cronice, ulcerul gastric şi

ulcerul duodenal, sechelele după stomac operat);- afecţiuni ale veziculei şi căilor biliare şi afecţiuni ale ficatului.Obiectivele curelor balneoclimatice profilactice cuprind:- folosirea calităţilor climatului sedative de crţare, a crenoterapiei şi a unei alimentaţii

corespunzătoare, care să reprezinte o cură de repaus digestiv, în scopul înlăturării factorilor stresanţi şi a tulburărilor funcţionale ale tubului digestiv;

- asigurarea unui drenaj corespunzător biliar şi intestinal, prin dietă şi cenoterapie.Curele balneoclimatice cu scop terapeutic urmăresc:- instituirea unui regime dietetic adecvat, fie în sensul unei cure de repaus digestiv, fie

în sensul corectării unor tulburări secretorii gastrice şi a unor funcţii de evacuare a veziculei biliare;


- corectarea tipului sectretor gastric atât în afecţiunile de tip gastropatii cronice şi ulcer, cât şi în afecţiuni digestive în care există gastrite de însoţire prin crenoterapie şi medicaţie;

- corectarea tulburărilor sectretorii hepatobiliare;- corectarea tulburărilor neuropsihice şi endocrine care sunt întâlnite frecvent în

contextul patologic digestiv, prin climatoterpie, balneaţie externă, terapie prin mişcare şi psihoterapie.

Factorii terapeutici naturali utilizaţi în curele balneare destinate tratării afecţiunilor digestive şi hepato-biliare includ climatul sedativ de cruţare şi apele minerale. Apele minerale pentru crenoterapia reprezintă pincipalul facto terapeutic natural utilizat în afecţiunile digestive, fiind indicate următoarele categorii de ape: apele alcaline, bicarbonatote, sodice simple care sunt de cele mai multe ori şi carbogazoase sau clorurote sodice, efectele lor principale fiind de reducere a secreţiei clorhidropeptice şi de fluidificare a bilei.

7. Afecţiuni ale rinichiului şi căilor urinareCura de diureză cu ape minerale îi are un loc bine stabilit în tratamentul de durată prin

mecanismele de acţiune puse în evidenţă în ultimii ani, se justifică în mod prioritar ca metodă de profilaxie a acestor afecţiuni ce deţin o pondere semnificativă în morbiditatea populaţiei.

Efectele şi mecanismele de acţiune ale crenoterapiei de diureză sunt de ordin mecanic, chimic, de sterilizare a urinei şi de creştere a debitului sanguin la nivelul aparatului renal.

Efectul mecanic se manifestă prin fluxul urinar crescut şi prin diluţia urinei ce produce o spălare mecanică a căilor urinare, prin care pot fi antrenate şi eliminate concreţiunile din căile urinare. Scăderea concentraţiei în urină a substanţelor formatoare de calculi reduce posibilitatea apariţiei de noi concreţiuni.

Efectul chimic este exprimat prin modificaea compoziţiei fizico-chimice a urinei. Aportul de substanţe minerale prin crenoterapie, în funcţie de compoziţia chimică a apelor minerale diuretice influenţează în sens favorbail compoziţia urinară ionică.

Cele mai indicate ape minerale pentru diureză sunt apele oligominerale hipotone sulfuroase de la Băile Olăneşti şi Călimăneşti-Căciulata, fiind utilizate şi ape carbogazoase hipotone mai ales în curele pofilactice.

Climatul nu repreziintă un element activ, dar este importantă evitarea tipurilor de climat excitante care prin stressul termic pot determina bilanţuri hidrice negative ale organismului prin procesul de termoliză sudoripară, cu reducerea concomitentă a diurezei, proces care în cazul acestor bolnavi are un sens negativ major. Climatul de cruţare sedativ al staţiunilor de profil contribuie la echilibrarea neuro-vegetativă şi neuro-psihică şi endocrină a bolnavilor.

Terapia prin mişcare, utilă i chiar necesară uneori la aceti bolnavi pentru eliminarea unor calculi sau pentru a reduce greutatea în exces a unor bolnavi obezi cu litiaze, în cadrul unor tulburări metabolice complexe.

8. Afecţiuni metabolice şi de nutriţie Afecţiunile din această categorie prezintă o importanţă deosebită, datorită locului pe

cae îl ocupă în morbiditatea generală a populaţiei. În această categorie sunt incluse diabetul, obezitateaşi gută. În mod tradiţional, curele balneare în bolile de nutriţie au fost legate de crenoterapia cu diferite ape minerale.

Cea mai impotantă afecţiune din această categorie este diabetul, o afecţiune metabolico-endocrină dintre cele mai răspândite, cu morbiditate în creştere. Balneoterapia diabetului are efecte cunoscute şi dovedite care atestă faptul că în staţiunil ebalneare se obţine , în majoritatea cazurilor, o compensare a diabetului într-o măsură în care este foarte greu de realizat în condiţiile mediului familial.


Metodologia de tratament balneo-fizical în diabet este axată, în principal, pe crenoterapia cu diferite tipuri de apă minerală, în special cu ape sulfuroase şi alcaline . Diferite cercetări consideră că sulful-constituent al moleculei insulinei-precum şi microelemente de felul zincului sau cuprului au o influenţă considerbilă asupra producţiei de insulină. Apele alcaline sunt recomandate datorită influenţei lor favorabile asupra tulburărilor echilibrului acido-bazic, precum i prin ameliorarea sensibilităţii la insulină. Este cunoscută şi influenţa favorabilă a crenoterapiei asupra tractului digestiv şi a ficatului.

Influenţa curei balneare externe cu ape carbogazoase, sulfuroase sau cu nămol este secundară şi poate fi considerată utilă în profilaxia şi terapia complicaţiilor şi afecţiunilor asociate ale diabetului.

9. Afecţiuni dermatologice şi endocrine Afecţiunile dermatologice indicate pentru cura balneoclimatică sunt relativ restrânse.

Există unele care beneficiază de climat şi helioterapie, precum psoriazisul, altele de apele minerale sulfuroase, respectiv alergodermiile influenţate favorabil prin efectele desensibilizate ale sulfului, administrat sub formă de băi, crenoterapie etc.

Bolile endocrine sunt beneficiare ale crenoterapiei, dat fiind că i în mod fiziologic stresul climatic acţionează prin intermediul unor glande endocrine. În stările de hipofuncţii ale unora din aceste glande endocrine să fie indicate cure balneoclimatice în staţiuni cu climat stimulent solicitant. Pe de altă parte hiperfuncţii ale unor glande endocrine vor fi influenţate favorabil de un climat de cruţare şi sedativ.

Regionarea climatică, topoclimatică şi balneoclimatică a României

a. Regionarea climaticăÎn regionarea climatică şi topoclimatică a României s-au folosit următoarele unităţi

taxonomice:Zona climatică este determintă de modul de distribuire a radiaţiei solare pe glob, ceea

ce plasează România în zona climatică temperată.Sectoarele de provincie climatică au fost individualizate pe baza influenţei circulaţiei

generale a atmosferei, care se suprapun peste influenţele radiaţiei solare. Astfel, pe fondul climatului temperat-continental se remarcă sectoare de provincie cu diverse influenţe:

- cu influenţă oceanică cu advecţii frecvente ale aerului temperat – maritim, de origine polară tot anul, care determină maximul principal de precipitaţii din mai-iunie şi, uneori, un maxim secundar în decembrie;

- cu influenţe submediteraneene prezintă mai ales iarna advecţii ale aerului cald din sud-vest, generate de ciclonii mediteraneeni, care determină un climat mai blând, cu precipitaţii mai frecvent sub formă de ploaie şi lapoviţă, fenomene climatice de iarnă mai slabe ca inensitate, durata mică a stratului de zăpadă etc

- de tranziţie de la influenţele oceanice şi submediteraneene la cele de ariditate cu alternanţe ale advecţiilor de aer temperat-maritim de origine polară din vest şi nord-vest, cu cele ale aerului temperat-continental din est şi sud-est.

- cu infleunţe de ariditate prezintă advecţii de aer foarte rece de origine polară sau arctică, care determină, la începutul şi sfârşitul semestrului rece al anului, îngheţuri, brume şi ninsori dintre cele mai timpurii şi târziu; pe parcursul veriisunt frecvente advecţii de aer fierbinte, continental, de origine tropicală din sud-vest şi sud-est determină creşterea temperaturii la peste 40C. Regimul pluviometric este deficitar, cu lungi perioade de secetă, de obicei la începutul şi sfârşitul sezonului de vegetaţie;

- cu influenţe baltice cu advecţii frecvente ale aerului temperat continental de origine polară şi arctică, precum şi advecţii ale aerului temperat-maritim, care determină nebulozitate


mai mare şi precipitaţii mai bogate; fenomenele climiatice de iarnă unt mai intense şi de durată, iar la începutul şi sfârşitul semestrului rece, îngheţuri timpurii sau târzii;

- cu influenţe pontice se caracterizează prin circulaţia locală sub formă de briză ce se resimte până la 25-30 km depărtare de ţărm; de asemenea, frecvenţa ridicată a ciclonilor mediteraneeni şi a celor ce devin retrograzi pe Marea Neagră este o altă caracteristică a a cestei provincii climatice.

Ţinuturile climatice – corespunzătoare etajelor climatice, au fost individualizate în conformitate cu zonalitatea altitudinală, scoţând în evidenţă treptele majore de relief (litoral, câmpie, deal, munte) ca particularităţi ale suprafeţei active care se suprapun peste influenţele radiaţiei solare şi ale circulaţiei generale a atmosferei.

Subţinuturile climatice au fost individualizate în funcţie de caracteristicile climatice generale din fiecare treaptă de relief, proprii unităţilor mari de relief.

Districtele climatice au fost diferenţiate pe baza condiţiilor climatice relativ omogene care generează dezvoltarea unui anumit tip de vegetaţie spontană, în fiecare subţinut.

Topoclimatele complexe au fost delimitate în cadrul districtelor climatice pe baza condiţiilor climatice relativ asemănătoare (de exemplu, topoclimatul complex al Câmpiei de terase a Dunării).

Topoclimatele elementare au fost delimitate în cadrul topoclimatelor complexe pe baza condiţiilor climatice asemănătoare, caractersitice peisajelor geografice elementare de crov, luncă, terasă, cuestă, lac, circ glaciar etc.

b. Regionarea bioclimatică a RomânieiCercetările de biologie şi de medicină, îndeosebi cele de biologie medicală, au permis

stabilirea unor corelaţii între caracteristicile geografice locale şi reacţiile fiziologice determinate de aceste caractersitic, concretizate în unităţi bioclimatice. Prin delimitarea lor pe teritoriul României se constată o suprapunere, în general, cu regiunile fizico-geografice şi, respectiv, cu cele climatice şi topoclimatice.

1. Bioclima excitant-solicitantă de câmpie şi podişuri joase din estul ţării, cu cantităţi relativ reduse de precipitaţii, viteze moderate ale vântului, se caracterizează prin efecte biologice generale asupra organismului, rezultate din solicitarea marcantă a sistemului nervos central şi a sistemului nervos vegetativ, precum şi a activităţii glandelor cu secreţie internă. Se diferenţiază două unităţi bioclimatice:

- bioclima continentală de câmpie şi podişuri joase din sudul şi estul ţării –Câmpia Română, Dobrogea şi Podişul Moldovei se suprapune climatului continental mai pronunţat (amplitudini termice mari, precipitaţii reduse şi uscăciune a aerului, dinamică activă, variaţii accentuate ale stărilor de vreme şi insolaţie ridicată); confortul termic este moderat în timpul verii, înregistrându-se numeroase cazuri de inconfort termic prin încălzire. Stressul bioclimatic total anual, ca rezultantă a factorilor de temperatură, umiditate şi vânt este relativ ridicat. Aceste caracteristici bioclimatice solicită atât procesele de termoreglare, cât şi glandele cu secreţie internă şi facilitează depunerea calciului la nivelul oaselor;

- bioclima de litoral maritim se caracterizează prin insolaţie maximă, amplitudini termice reduse decât în regiunea precedentă, cantităţi de precipitaţii foarte reduse pe fondul umezelii rellative şi absolute ridicate şi vânturi frecvente şi viteze mari. Confortul termic în timpul verii este relativ redus, înregistrându-se zile cu temperaturi efectiv – echivalente în zona de inconfort prin răcire uşoară, datorită mai ales dinamice active a atmosferei. Radiaţia solară mare determină o creştere a gredului de confort, în special în prima parte a dimineţii. Stressul bioclimatic global este mare, îndeosebi cel pulmonar, rezultat al cantităţii mari de apă din atmosferă litoralului. Stresul bioclimatic prezintă aici cele mai ridicate valori din ţară alături de regiunile cu altitudini de peste 2000 m.


Acest tip de bioclimat cunoaşte o gamă largă de indicaţii atât în sens profilactic cât şi în scop curativ.

2. Bioclima sedativ-indiferentă (de cruţare) din regiunile de câmpie din vestul ţării, precum şi cele de dealuri şi podişuri până la 600-800 m; prezintă valori ale parametrilor climatici ce oscilează în limitele moderate, fapt ce solicită foarte puţin sistemul nervos central şi sistemul nervos vegetativ, precum şi glandele cu secreţie internă. Astfel, datele de confort termic în cursul verii evidenţiază un număr mediu redus de zile cu inconfort prin încălzire sau prin vânt, cele mai numeroase fiind confortabil-răcoroase. Stresul global anual are valorile cele mai mici din toată ţara, mai ales în Subcarpaţii Getici.

Acest tip de bioclimat este indicat în cazul convalescenţelor după afecţiuni care au necesitat repaus prelungit, surmenaj psihic, nevroză astenică dar şi în cazul bolilor reumatismale inflamatorii, cu potenţial evolutiv important. Este recomandat deopotrivă şi în cazul bolilor aparatului cardio-vascular şi respirator, în stadiu avansat, cu rezerve funcţionale reduse.

3. Bioclima tonică-stimulentă de munte, specifică regiunilor de altitudine de peste 600-800 m până la circa 2000 m, dincolo de care clima este considerată ca fiind mai puţin favorabilă vieţii şi activităţii umane, se caracterizează prin temperaturi relativ scăzute, cu amplitudini mici, cantităţi sporite de precipitaţii faţă de regiunile mai joase, scăderea presiunii atmosferice şi, în mod corespunzător, a presiunii parţiale a oxigenului, intensitate mare a radiaţiei globale şi a radiaţiei ultraviolete, în special în anotimpul de iarnă, în comparaţie cu regiunile de la altitudini mai mici.

De la circa 1500 m în sus, confortul termic, chiar în lunile iulie-august, este practic absent, înregistrându-se un număr maxim de zile cu inconfort ărin răcire şi vânt. Stressul cutanat, ca şi cel pulmonarcresc odată cu altitudinea, dar şi cu orientarea masivelor muntoase faţă de circulaţia predominantă, la altitudini similare fiind mai mare în Carpaţii orientali, datorită umezelii şi temperaturii scăzute. Efectele biologice ale acestui climat constau în stimularea şi echilibrarea activităţii sistemului nervos, odată cu scăderea activităţii glandei tiroide, în cazul unei hipertiroidii incipiente, stimularea rezistenţei organismului la infecţii şi agresiuni ale mediului ambiant, creşterea numărului de globule roşii şi stimularea proceselor de termoreglare.

La bolnavii cu afecţiuni ale aparatului respirator şi cardiovascular, cu rezerve funcţionale scăzute şi cu deficienţe de termoreglare, stresul climatului montan poate produce o agravare a acestora şi decompensare.

Acest bioclimat este indicat în profilaxia surmenajului fizic şi intelectual, în stări de convalescenţă, după afecţiuni care au necesitat repaus prelungit. Este indicat şi persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în mediu cu noxe respiratorii sau în mediu cu iradiaţii ionizante, unde electromagnetice de înală frecvenţă, etc. În acelaşi timp acest bioclimatic este contraindicat în perioadel de sarcină -mai ales dacă localitatea de reşedinţă a gravidei este la altitudini reduse)- , este contraindicat la vârste înaintate când fenomenele de ateroscleroză sunt pronunţate.

În interiorul acestor unităţi bioclimatice generale, pe lângă reacţiile fiziologice menţionate se consemnează în anumite cazuri şi reacţii biologice suprasolicitante cu efect negativ activ. Ele se produc în anumite condiţii de timp generate de perturbaţiile atmosferice intense (fronturi atmosferice, cicloni mediteraneeni, anticicloni continentali etc), foarte rfecvente în câmpii, uneori şi în regiunile adăpostite.

Depăşirea limitelor fiziologice de toleranţă în care fenomenul meteorologic are acţiune stimulantă se poate manifesta patologic în special la vârstnici, la copii sau la bolnavi cu labilitate neurovegetativă endocrină exagerată sau cu o capacitate de reacţie fiziologică limitată(astm, afecţiuni cardiovasculare, reumatism generativ sau inflamator etc).


În cadrul bioclimatelor stabilite, care stau la baza existenţei şi dezvoltării climatoterapiei, a curelor climatice, a geografiei turismului şi timpului liber, se diferenţiază unele particularităţi topoclimatice pe suprafeţe restrânse, în care condiţiile bioclimatice se abat de la valorile medii ale regiunii, efectele lor asupra organismului fiind diferite. Astfel sunt plajele lacurilor de câmpie sau litoral, pădurile, depresiunile şi văile subcarpatice sau montane.

Legat de factorii climatici, dar şi de unii factori fizico-chimici sau economico-geografici locali se desprind şi unele aspecte de geografie medicală, în schimbare de-a lungul anilor. Astfel, statisticile medicale consemnau, acum 3-4 decenii, existenţa pelagrei, a rahitismului şi a altor avitaminoze în special în regiunile de câmpie, a guşei endemice care afecta populaţia regiunilor carpatice şi subcarpatice, ca boli endocrine cu caraacter geografic, care au fost eradicate sau combătute cu succes.

Documents

Curs Centralizat