Definitii Transfer Contratrasfer

UNIUNEA EUROPEANĂ

GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI

ŞI PROTECŢIEI SOCIALE AMPOSDRU

Fondul Social European

POSDRU 2007 - 2013

Instrumente Structurale 2007 - 2013

spatiu despatire OIPOSDRU Centrul Municipiului

Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională

Axa prioritară : 1. „Educaţia şi formarea profesională în spijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”

Domeniul major de intervenţie : 1.3. “Dezvoltarea resurselor umane în educaţie şi formare profesională”

Titlul proiectului : „Consilieri şcolari mai bine pregătiţi pentru elevii de gimnaziu” – program de formare continuă de specialitate de tip „blended

learning”

Cod contract : POSDRU/87/1.3/S/63906

Beneficiar : Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională

1 | P a g e

Definiţii transfer şi contra-transfer

Transferul

Transferul descrie acea situaţie în care copilul transferă sentimente de la părinţi sau alţi adulţi familiari către terapeut. Reacţiile de transfer sunt importante în special datorită a două motive. Primul, pentru că în momentul în care ies la suprafaţă în şedinţa de terapie, terapeutul se poate confrunta cu ele în momentul respectiv. Acest lucru este mult mai puternic pentru copil decât o discuţie abstractă despre incidentele din trecutul său. Al doilea, sentimentele care ies la suprafaţă în timpul şedinţei de terapie sunt de obicei mult mai puternice decât sentimentele amintite generate de incidente exterioare. Aspectul esenţial în folosirea reacţiilor de transfer este că terapeutul trebuie să creeze o limită între reacţia emoţională egocentrică a copilului şi abilitatea copilului de a înţelege şi a evalua reacţia într-un mod rezonabil.

Terapeutul Robert Leve (1990) sugerează următoarea succesiune a intervenţiilor când se lucrează cu transferul copilului. Întâi copilul este supărat de o reacţie emoţională veche şi de durată faţă de un părinte sau altă persoană importantă. Reacţia este adusă la şedinţele de terapie şi proiectată terapeutului. Ca rezultat, copilul reacţionează ca şi când terapeutul este parte din reacţia emoţională sau incidentul originar. Deoarece intensitatea reacţiei emoţionale este mult mai mare decât orice ar fi între copil şi terapeut, terapeutul are acum ocazia, într-un mod evident sau subtil, să-l facă pe copil conştient de reacţia contradictorie. Ca şi în alte probleme terapeutice, cheia intervenţiei constă în ajutarea copilului de a deveni conştient de ceea ce face şi simte, şi aceasta se realizează prin întrebări euristice. Prin întrebările terapeutului, prin reacţiile emoţionale ale terapeutului, experienţe emoţionale corective sau prin clarificări terapeutice, copilul este ajutat să obţină o nouă perspectivă asupra reacţiei de transfer.

În cadrul şedinţelor de terapie există anumite comportamente care de obicei atenţionează terapeutul de emergenţa problemelor de transfer, şi acestea pot fi ori pozitive ori negative. Transferul negativ este mai uşor de detectat deoarece reacţiile clientului sunt de obicei îndepărtate de interacţiunile umane obişnuite. Probabil cea mai comună indicaţie directă a transferului negativ este numărul de şedinţe la care clientul întârzie, lipseşte sau manifestă lipsă de implicare. Copiii îşi exprimă sentimentele negative mai direct, de multe ori prin respingerea terapeutului şi negarea nevoii de tratament. Orice fel de ostilităţi faţă de terapeut este un indicator puternic al transferului, deoarece majoritatea terapeuţilor nu acţionează într-un fel în care să provoace o asemenea reacţie, deci originea acestor sentimente se află în relaţiile din afara terapiei.

Frica exprimată deschis faţă de terapeut este un comportament de transfer mai puţin întîlnit, deoarece majoritatea copiilor încearcă să ascundă asemenea sentimente, simulând pentru a-şi multumi terapeutul.

UNIUNEA EUROPEANĂ




POSDRU 2007 - 2013







learning”



2 | P a g e

Oricum, rareori terapeuţii dau copiilor vreun motiv de frica, deci şi aceasta indică o problemă de transfer. Un alt semn indirect al transferului este atunci cînd copilul încearcă continuu să schimbe subiectul sau respinge prin tăcere ceea ce a spus terapeutul. Uneori copiii dezvoltă o frică de a fi respinşi de terapeut, deşi aceasta nu este atât de uşor de detectat, pentru că este de obicei bine ascunsă şi negată de copil.

Copilul este dezamăgit de terapeutul său ca rezultat al unui transfer negativ. Poate copilul doreşte mai multă atenţie sau apropiere decât reuşeşte terapeutul să ofere. Oricare ar fi motivul, un copil în aceste condiţii va deveni frustrat, depresiv şi furios. Uneori, copiii îşi vor exprima sentimentele de mânie deschis, atacând verbal terapeutul, insultându-l, ca o metodă deghizată de a le spune că este rece şi nu oferă destulă atenţie. Aceste sentimente de transfer, de multe ori nu sunt decât o altă manifestare a problemelor iniţiale ale copilului.

Comportamentul de transfer pozitiv este mult mai dificil de detectat, deoarece este asemănător cu interacţiile normale plăcute copil-adult şi în general suntem mai sensibili la comportamentul negativ decât la cel pozitiv. Uneori copiii aduc cadouri mici terapeutului şi acesta este unul din cele mai evidente semne ale sentimentelor de transfer. Câteodată copilul îi oferă terapeutului un şir constant de complimente, dar acesta este un mod mai subtil de a oferi un cadou. Unii copii aduc lucruri la şedinte pentru a le arăta terapeutului, iar asta este o încercare de a-i satisface aşteptările. Simbolic, poate indica trăirea copilului că nu este destul de bun, iar un obiect interesant poate depăşi o lipsă de valoare. Aceste comportamente reprezintă de cele mai multe ori emoţii deghizate, care au originile în afara terapiei, dar care sunt expuse în interiorul şedintei dintre terapeut si copil.

Adesea copiii au sentimente pozitive faţă de terapeutul lor, dar ajung uneori să-l indealizeze şi sunt disperaţi să le fie pe plac. Prin urmare, ei devin excesiv de sensibili la opiniile terapeutului şi încep să-şi cenzureze spusele, asigurându-se astfel că nu vor spune nimic care ar putea strica imaginea pe care terapeutul o are despre ei. Este posibil chiar să exagereze spusele, cu scopul de a atrage mai mult interes sau aprobare. Rezultatul va însemna crearea unui obstacol în calea tratamentului, şi anume, va împiedica comunicarea, iar copilul este mai puţin capabil de a analiza şi a-şi pune la îndoială propriile sentimente şi atitudini.

Terapeuţii trebuie să fie conştienţi în ce rol sunt distribuiţi de către copil. Poate că sunt văzuţi ca tatăl cel bun şi moral, mama iubitoare, profesorul sever sau chiar un amic de care are nevoie. Bineînţeles, pe măsură ce terapeutul ajunge să înţeleagă rolul pe care este aşteptat să-l joace şi motivele din spatele rolului, terapeutul este într-o poziţie mult mai bună pentru a folosi astfel de informaţii în terapie.

Contratransferul

În psihanaliză contratransferul este definit ca: „Ansamblu de reacţii inconştiente ale analistului faţă de persoana analizată şi în special faţă de transferul acesteia.” Vocabularul psihanalizei (J.Laplanche, J.-B. Pontalis, 1994)

Contratransferul se referă la sentimentele pe care terapeutul le are faţă de copil. Evident, copiii nasc sentimente în terapeut. Unele din aceste sentimente se nasc în urma tratamentului; altele îşi au originea în

UNIUNEA EUROPEANĂ




POSDRU 2007 - 2013







learning”



3 | P a g e

trecutul personal şi profesional al terapeutului. Toţi terapeuţii trebuie să fie conştienţi de sentimentele de contratransfer. Sentimentele terapeutului pot fi în detrimentul procesului terapeutic prin întunecarea gândirii terapeutului şi prin crearea reacţiilor emoţionale neterapeutice. Totuşi, sentimentele de contratransfer pot fi de ajutor în tratament, deoarece alertează terapeutul de ceea ce copilul face pentru a crea acele sentimente. În acest fel îi oferă terapeutului informaţii preţioase, care îl ajută în înţelegerea copilului.

Terapeuţii buni întotdeauna încearcă să fie vigilenţi la propriile reacţii emoţionale, dar sentimentele de contratransfer sunt de multe ori greu de detectat de unul singur. Este ideal ca specialiştii ce practică consilierea şi psihoterapia să fi trecut în formarea lor prin exerciţii de conştientizare a propriilor sentimente şi de felul în care acestea afectează terapia. Cea mai buna cale de a detecta şi întelege asemenea sentimente e supervizarea, iar mai târziu, consultarea altor colegi.

Transferul şi contrantransferul pot afecta şi interpretarea testelor proiective. Evaluatorul poate fi subiectiv, iar problemele sale neconştientizate şi nerezolvate pot intefera atât în aplicarea, cât şi în interpretarea testelor.

În 1910, Freud definea contratransferul ca reacţie inconştientă, bazată pe conflictele terapeutului, la manifestările transferenţiale ale clientului, aceasta fiind definiţia sa clasică. În schimb, Heimann spune că contratransferul include totalitatea reacţiilor terapeutului faţă de client, indiferent dacă acestea sunt conştiente sau inconştiente, înrădăcinate în conflicte sau nu, respectiv dacă vizează transferul sau alte materiale (Dafinoiu, Vargha, 2005). Hayes (2004) defineşte contratransferul ca „reacţii ale terapeutului faţă de client, bazate pe conflictele nerezolvate ale terapeutului”. Acele probleme care ating problemele personale ale terapeutului sunt cele care declanşează reacţiile contratransferenţiale.

Manifestările care semnalizează contratransferul ( după Menninger şi Holzman) pot fi:

terapeutul nu înţelege acele comunicări care sunt legate de problemele sale personale;

pe parcursul şedinţelor terapeutice sau după încheierea lor, terapeutul are trăiri depresive sau alte sentimente negative;

terapeutul manifestă nepăsare: uită de şedinţa programată, întârzie, prelungeşte nejustificat şedinţa, etc;

trăieşte în mod repetat sentimente erotice sau pozitive faţă de client;

tolerează sau încurajează rezistenţe manifestate ca „acting out”;

desfăşoară manevre narcisice, de tipul cuceririi clientului,

creează o imagine favorabilă în ochii colegilor prin accentuarea importanţei clienţilor trataţi, ş.a.m.d;

menţine dependenţa continuă a clientului, mai ales prin întăriri nejustificate;

se angajează în discuţii colegiale informale despre client;

are formulări foarte tăioase şi sarcastice sau dimpotrivă mult îmblânzite;

are sentimentul că numele şi prestigiul său este miza vindecării clientului;

are temeri exagerate că şi-ar putea pierde clientul;

se enervează ca răspuns la reproşurile sau acuzaţiile clientului;

UNIUNEA EUROPEANĂ




POSDRU 2007 - 2013







learning”



4 | P a g e

se angrenează în dispute deschise cu clientul;

cere în mod repetat favoruri clientului;

îşi diminuează sau accentuează brusc interesul faţă de un anumit client.

Documents

Definitii Transfer Contratrasfer