Universitatea “Ovidius” ConstantaFacultatea de Stiinte Economice

Specializarea: Asigurarea Calitatii in Afaceri

Anul I

Diagnostic cultural al Indiei

Masterand: Radu Dragos Constantin

0

Cuprins

1

I. Date generale........................................................................................................4

II. Religia................................................................................................................7

1. Hinduismul............................................................................................................7

2. Budismul...............................................................................................................9

3. Jainismul.............................................................................................................11

III. Istorie si civilizatie..........................................................................................13

Civilizaţiile Indiei...................................................................................................15

Civilizaţia Văii Indusului.......................................................................................15

Oraşele de pe Indus................................................................................................16

IV. Filosofia indiană.............................................................................................17

Introducere în filozofia indiană............................................................................17

Vedele, de la religie la filosofare...........................................................................18

Clasificarea vedelor................................................................................................18

Geneza în Vede.......................................................................................................19

V. Spiritualitate indiană – lideri spirituali moderni si autori.............................20

1. Osho.....................................................................................................................20

2. Jiddu Krishnamurti...........................................................................................22

3. Deepak Chopra...................................................................................................24

4. Ramana Maharshi..............................................................................................25

VI. Traditii, obiceiuri, vestimentatii...................................................................27

1. Nath - inelul din nas..........................................................................................27

2. Bindi....................................................................................................................27

3. Sari-ul indian......................................................................................................28

4. Mehndi/Henna....................................................................................................29

5. Holi – sărbatoarea culorilor .............................................................................30

6. Diwali – Festivalul luminilor ............................................................................32

VII. Bucătaria indiană...........................................................................................33

VIII. Muzica.........................................................................................................36

Importanta muzicii in viata socială a vechii Indii...............................................38

Legătura muzicii cu cuvantul si dansul................................................................39

Bibliografie..................................................................................................................40

2

“India are meritul de a fi adăugat o nouă dimensiune în Univers: aceea de a exista liber. “

Mircea Eliade

“Columb ar fi ajuns în India. Dar a intervenit, ca de obicei, America. “Valeriu Butulescu

“India este o ţară-regină a condimentelor. “Krishna Bohat

“Pentru un indian, aurul soarelui este mai mult decât suficient. “Violeta Parra

“În India s-a creat o incompatibilitate acută între viaţa cotidiană şi dezvoltarea interioară, cu toate că încă mai există o tradiţie şi un ideal

de armonie victorioasă între atracţia interioară şi exigenţele exterioare, dar exemplele de acest fel sunt rare. “

Shri Aurobindo

“Filozofia hindusă urmăreşte eliberarea; a grecilor, cu excepţia lui Pyrrhon, a lui Epicur şi a câtorva inclasificabili, este decepţionată: nu

caută decât adevărul. “Emil Cioran

“India nu este o natiune, nici o tară.Este un subcontinent al nationalitatilor.“

Muhammad Ali

“Indienii sunt italienii Asiei, si vice versa. “ Gregory David Roberts

3

I. Date generale1

India este o ţară pe continentul asiatic

de dimensiunile unui subcontinent, şi, cu

secole în urmă, era aproape de mărimea

Europei. Atunci, state precum Pakistan şi

Banglades erau părţi în interiorul Indiei.

Suprafaţa Indiei este de 3 milioane

km pătraţi, cu 3414 km de la nord la sud şi

2933 km de la vest la est. Populaţia a trecut de 1 miliard de locuitori odată cu

începutul anului 2000, India fiind după China ţara cu cea mai mare populaţie.

Numărul mare de oameni este o problemă majoră a Indiei şi un impediment în

dezvoltarea economică. Procentul de alfabetizare este scăzut: 52%. Nivelul de trai

este precar în cazul majorităţii populaţiei, sărăcia atinge cote alarmante. Însă în ceea

ce priveşte rata mortalităţii, care este foarte mică, India reprezintă un fericit exemplu

în lume şi, mai ales, pentru unele dintre ţările Europei unde procentul morţilor

predomină prin comparaţie cu cel al naşterilor. În India situaţia este, din fericire,

răsturnată.

India are sateliţi şi este o putere nucleară, demonstrată şi prin experienţele de

acest fel de la Pokharan din statul Rajasthan, ce au atras în mod firesc dezacordul mai

multor ţări din lume, la fel ca şi în cazul unor experienţe nucleare similare comandate

de Pakistan ca răspuns Indiei.

Moneda naţională este rupia şi ea se găseşte la un schimb de 42 de rupii la

dolarul american în anul 2000.

India este o republică parlamentară cu două camere: Lok Sabha şi Rajya

Sabha. Dreptul de vot este acodat cetăţenilor ce au împlinit 18 ani, inclusiv femeilor.

Preşedintele este ales pe o durată de 5 ani.

În fiecare an, la 15 august India sărbătoreşte Ziua Independenţei, eliberarea de

sub stăpânirea colonialistă. India a fost colonie britanică până la izbânda din 1947 a

1 Cultura si civilizatie Indiană, Julieta M,. Mircea I., Editura Credis

4

mişcării paşnice de eliberare conduse de Mahatma Gandhi. La 26 ianuarie India

sărbătoreşte an de an Ziua Republicii, fiind data când s-a votat Constituţia în 1949.

Imnul Indiei se intitulează Janaganamana şi a fost scris de poetul Rabindranath

Tagore. Stema Indiei este capitelul cu leii aflat la Sarnath, lângă Benares. Este unul

din edictele numeroase de pe teritoriul ţării lăsate moştenire de faimosul împărat

Asoka (273-232 î. H.). Dedesubt stă scris următorul text în sanscrită: "satyameva

jayate" (adevărul întotdeauna triumfă). Steagul Indiei are în centru roata (cakra),

simbolul ciclului reîncarnărilor. Culorile steagului Indiei au şi ele un sens adânc:

portocaliul semnifică toleranţa şi sacrificiul, şi reprezintă hinduismul şi buddhismul;

albul semnifică adevărul şi puritatea, şi reprezintă jainismul şi sikhismul; verdele

semnifică credinţa şi tinereţea, şi reprezintă creştinismul şi islamismul. Planta ce

simbolizează India este lotusul, pasărea este păunul, dar mai multe animale pot fi

considerate emblematice pentru India: vaca, taurul, elefantul, tigrul, maimuţa, cămila

etc.

În India se întâlnesc toate rasele pământului, de la australoid, negroid,

mongoloid, semitic, caucazian, până la rasa galbenă şi cea albă. India este solul unde

s-au născut câteva dintre marile religii ale lumii: hinduismul, buddhismul, jainismul şi

sikhismul. Convieţuiesc şi astăzi acolo numeroase credinţe, India fiind modelul

toleranţei religioase, în ciuda unor mici disensiuni. Credincioşi ai mai multor religii

trăiesc în India: hindu, buddhişti, jainişti, creştini, musulmani, sikh, iudei, baha'i

ş.a.m.d. Sărbătorile tuturor acestor religii sunt respectate şi celebrate în India, de pildă

zilele de naştere ale profeţilor (Buddha, Mahomed, Iisus, Guru Nanak). Alte sărbători

importante sunt: Lahari (ianuarie), Siva Ratri (februarie), Holi (martie), Id, Paşte

(aprilie), Buddha Purima (mai), Raki (august), ziua lui Mahatma Gandhi, Dussehera,

Durga Pūja (octombrie), Dipavali (noiembrie), Crăciun (decembrie) etc.

Există în jur de 900 de limbi şi dialecte în întreaga Indie, dintre care 14 limbi

principale. Limba de stat este hindi, vorbită de o mare parte a populaţiei, în special în

zona centrală a ţării. Engleza este considerată limbă oficială şi este preferată în

mediile înalte, ca şi în instituţiile statului, deşi nu este vorbită de toţi oamenii de rând..

Limbile vechi sanskrita şi pali sunt de mare însemnătate pentru cunoaşterea culturii

indiene, ele fiind limbile în care sunt scrise textele sacre ale Indiei. În limba pali au

fost redactate majoritatea textelor buddhiste. Limba sanscrită este limba de bază a

majorităţii limbilor neo-indiene, familie căreia îi aparţine şi limba rromani. Sanscrita

este înrudită cu latina, slava şi greaca veche şi aparţine familiei limbilor indo-

5

europene. În India se vorbesc şi limbile tibetană şi nepaleză de către emigranţii care

au ales să trăiască în India. Dintre limbile europene, pe lângă engleză se vorbesc, dar

în proporţie mult mai mică, franceza în enclava Pondicherry şi portugheza în statul

Goa.

Capitala Indiei este New Delhi. Fosta capitală Calcutta a rămas centrul cultural

al Indiei şi are cea mai numeroasă populaţie, în jur de 14 milioane locuitori. Centru

administrativ şi instituţional este New Delhi, cu o populaţie de aproape 12 milioane

locuitori. Două oraşe, Calcutta şi New Delhi, împreună au mai mult decât populaţia

României. Mumbai (Bombay) are mai mult de 10 milioane locuitori şi este capitala

industriei cinematografice indiene, a doua în lume din punct de vedere cantitativ după

cea americană. Chennai (Madras) este a patra mare metropolă indiană, port ca şi

Bombay şi cu o populaţie cât a Danemarcei, de 6 milioane locuitori.

India se divide în 7 teritorii unionale şi mai multe state (în jur de 30), de fapt

judeţe, deşi mult mai mari, unele de dimensiunea unor ţări. Dintre aceste state

enumerăm câteva, notând capitala lor în paranteză: Uttar Prades (Lucknow), Bihar

(Patna), West Bengal (Kalkata, Calcutta), Assam (Guwahati), Manipur (Imphal),

Orissa (Bhubanesvar), Andhra Prades (Hyderabad), Tamil NaÔu (Chennai), Kerala

(Trivandrum), Karnataka (Bangalore), Goa (Panaji), Madhya Prades (Bhopal),

Rajasthan (Jaipur), Haryana şi Puñjab (Chandigarh), Himachal Prades (Simla), etc.

Cel mai mic stat al Indiei este Sikkim, nu departe de el aflându-se şi state ca: Assam,

Arunachal Prades, Mizoram, Manipur, Tripura şi Meghalaya, toate situate dincolo de

Banglades. Districtul Delhi este separat, ca şi Bucureştiul de alte judeţe ale României.

De India aparţin şi insulele Andaman şi Nicobar, Diu şi Daman.

Vecinii Indiei sunt: Pakistan, China, Tibet, Nepal, Bhutan, Myanmar (Burma),

Banglades şi Ceylon. Trei mari ape împrejmuiesc o mare parte a Indiei: Marea

Arabică (vest), Oceanul Indian (sud), Golful Bengalului (est), ele întâlnindu-se în

punctul cel mai sudic al Indiei şi ultima limbă de pământ, Cape Comorin

(Kanyakumari). India are o străveche cultură şi civilizaţie, venind din mileniul al

treilea înainte de Hristos, de la civilizaţia de pe valea Indusului (Harappa şi Mohenjo-

Daro) până în zilele noastre. Ea a supravieţuit prin puterea care vine din spiritualitatea

ei, cu toate că a fost greu încercată în istorie.

6

II. Religia

1. Hinduismul

Hinduismul, religie fără un

întemeietor uman, se bazează pe mai

multe ansambluri de texte, considerate

toate, într-un fel sau altul, ca provenind

de la absolutul divin aflat în legătură

directa cu omul. Aceste corpusuri

diferite, fără a se exclude sau suplini

între ele, pot fi rînduite într-o ordine

descrescătoare, în functie de vechimea si

autoritatea lor, dar si crescătoare în ceea

ce priveste „popularitatea". In fruntea lor se găseste Veda, „Stiinta" sau cunoasterea

sacră, numită si „Revelatia" (sruti, literal: „auditie, ascultare") considerată a fi fost

emanată de absolut (brahman) la începutul lumii (mai precis, o dată cu fiecare re-

creare a lumii) si captată de anumiti întelepti. Se crede că acestia au transmis-o din

generatie în generatie pînă la noi, numai pe cale orală, în asa fel încît Veda se

înfătisează, mai degrabă, drept Cuvîntul sacru decît sub forma unui text scris:

hinduismul nu este deci o „religie a CărTii". Din punct de vedere filologico-istoric,

Veda poate fi descrisă ca o imensă literatură care reflectă, pe de o parte, concepTiile

religioase ale primilor cuceritori arieni ai subcontinentului indian si, pe de alta, pe

acelea profesate de acestia de-a lungul veacurilor următoare. Veda cuprinde patru

categorii principale de texte care se succedă într-o ordine cronologică aproximativă,

fără a fi, însă, ferită de suprapuneri. Mai întîi, sînt samhită sau „culegerile" care

trebuie să se fi închegat între veacurile al XV-lea si al X-lea înainte de Cristos. Patru

la număr, ele cuprind Rg- Veda sau „Veda strofelor", Yajur-Veda sau „Veda

formulelor sacrifi-ciale", Sama Veda sau „Veda melodiilor sacrificiale" si, în sfîrsit,

Athar-va-Veda în care predomină descîntecele si formulele magice. Aceste texte —

7

cu precădere Rg- Veda si Atharva- Veda — sunt compuse din rugăciuni, invocatii

rituale, din laude aduse zeilor, dar pe alocuri lasă să se întrevadă preocupări mai

speculative legate de originea primă a lumii, a timpului, a structurii personalităTii

umane etc. Urmează, apoi, textele Brahmana („Comentarii brahmanice"), un vast

ansamblu de scrieri în proză consacrate, în special, descrierii modalităTilor de

îndeplinire a sacrificiului, precum si explicării mecanismului retributiv al acestuia. O

a treia categorie este cea a textelor Ăranyaka sau „Textele pădurii" denumite, fără

îndoială, astfel, deoarece elementele magice pe care le implică ar fi făcut

„periculoasă" studierea lor în perimetrul civilizat al oraselor si satelor. Cea de-a patra

categorie, cea mai cunoscuta, este aceea a Upanisadelor (între 800 si cea 300), în care,

într-o atmosferă dominată încă de practicile sacrificiale, începe să se desfăsoare un fel

de mistică speculativă. însusi termenul Upa-nisad a rămas multă vreme misterios. 2

Există cateva mii de zei in hinduism. Ei sunt toti reprezentanti ale unor fiinte

unice care exista inainte deorice lucru si se găsesc peste tot. In epoca in care au fost

scrise Vedele, Indra stapanul cerului, era unul dintre zeii principali. Trei zei au căpatat

apoi mai multa importanta : Brahma,Visnu si Siva.In religia hindusa, Brahma este o

ființă absolută, impersonală, creatoare a

Universului. . Brahma crează lumea, are patru

chipuri si patru perechi de brate care ii permit

sa vadă si să actioneze peste tot. Visnu

păstrează lumea, avand drept atribute un disc

– simbol al energiei divine, o măciucă – semn

al puterii si o scoică ce reprezentă apa,

fertilitatea si bogătia. Siva distruge lumea

pentru a o transforma: este deopotriva cumplit

si binefăcător. El este infătisat adesea intr-un

cerc de foc, element distrugator si tine o mică

toba, care a produs primulsunet, cel al creatiei.

Cei trei zei hindusi au diferite forme fiecare avand o anumită indatorire cerească

asupra lumii.

2 Religiile lumii, Editura Humanitas

8

2. Budismul

Budismul este una dintre cele mai vechi religii ale lumii (a aparut in urma 2.500

de ani in India), dar si una dintre cele mai mari religii ale lumii, numărand intre 300-

400 milioane de credinciosi, care trăiesc mai ales in Asia de sud –est. Astazi budismul

se intalneste in India, Thailanda, Cambodgia, China,Japonia, Vietnam, Coreea, Tibet,

Mongolia, dar si in America si Europa, unde castigă din ce in ce mai multi adepti.

Religia budistă este o religie a naturii si cosmică, fără sa pună prea mult accentul pe

cosmogonie. Ea poate fi considerată o revoltă impotriva hinduismului, a sistemului

castelor. Totusi, fundamentul budismului nu stă in toate aceste aspecte, ci in mesajul

profetului care pune accentul pe compasiunea fată de celelalte fiinte aflate in

suferintă. Intemeiatorul budismului, Buddha, se naste in India, la sfarsitul secolului al

VI-lea i.Ch. In acea epoca, toti indienii practicau hinduismul pe care Buddha se

bazează pentru a propovadui o nouă doctrină. E vorba mai mult de o intelepciune, fără

zei sau texte sacre si mai putin de o adevarata religie. Budismul este singura religie al

cărei intemeietor nu se declara nici trimis al lui Dumnezeu, nici profet, el respingand

ideea existentei unei substante univesale sau a unei fiinte supreme. Desi a trăit ca om,

el a fost considerat o călăuza, un maestru spiritual. Ca si in cazul lui Iisus, mesajul

transmis de Budha a fost transmis oral, iar religia s-a format dupa moartea profetului.

Printul Siddharta Gautama se naste prin anul 533 i.Ch. in orasul Kapilavastru din

nordul Indiei. Nasterea viitorului Buddha este parcă desprinsă dintr-o fila de basm.

Mama sa, regina Maya, il naste in grădina palatului, cu ajutorul unui arbore, care se

apleacă pentru a o sprijini. Ea il naste pe băiat prin coapsa dreaptă. Se spune că la

nasterea sa, un vizionar important din regiune

ii prezice tatălui că printul Siddhartha va avea

un destin proeminent in sfera sacerdotala.

Intr-o zi, regele Sudhhodana are un vis in

care isi vede fiul părăsind palatul ca sihastru.

Astfel se decide să-si protejeze copilul de

realitatile ostile care l-ar putea determina sa

ia calea ascezei, interzicandu-i sa părăsească

palatul. In ciuda acestor măsuri, Buddha

scapă intr-o noapte dincolo de portile

palatului si descoperă realitătile vietii. El

9

intalneste un bătran foarte slabit, un bolnav, un mort si un călugar. Primii trei il fac să

descopere existenta efemeră si suferinta umană, iar calugărul simbolizează calea de a

invinge aceste suferinti, si anume religia. Prin urmare, Buddha se hotărăste sa

părăsească viata de la palat si, pentru a trai aidoma calugarilor cersetori si pentru a

medita . Sălasuieste mai intai in preajma ascetilor hindusi, care il invata să postească

si să se concentreze pentru a medita. Studiaza apoi textele sacre ale hinduismului.

Insa, negăsind răspuns la intrebarile sale, se hotărăste sa caute in el insusi calea care

duce la Adevăr si la propria lui eliberare. După mai multe incercări, reuseste prin

meditatie să se concentreze asupra eliberarii de suferinta, capătă revelatia

reincarnărilor sale anterioare si găseste legea conditionismului universal. In jurul

varstei de 35de ani devine cunoscut drept „Buddha" sau Guatama Buddha, in

traducere insemnand „cel iluminat’’. Legenda povesteste ca Bodhgaya este locul unde

Buddha, asezat la poalele unui smochin, copacul care simbolizează cunoasterea

(bodhi), a primit iluminarea in urma unei meditatii prelungite. La Benares rosteste

primul discurs, apoi impreună cu discipolii săi cutreiera nordul Indiei pentru a-si

propovadui doctrina.. Isi dedica 45 de ani din viată invătandu-i pe oameni despre

„dharma" (invataturi budiste) si pune bazele budismului. Budismul este o stare de

meditatie prin care omul aspiră la perfectiune spirituală. El oferă libertatea totală a

gandirii si posibilitatea de a vedea lucrurile asa cum sunt. In budism se vorbeste

despre patru adevaruri absolute care stau la baza acestei doctrine. Primul este

suferinta fizică si morală. Conform acestuia totul este o suferintă: nasterea, moartea,

boala, bătranetea, chiar si plăcerea si fericirea. Al doilea adevar considera că pofta,

dorinta sau setea, atasamentul fată de ceva sau cineva drag sunt cauzele care

declansează suferinta. Cel de-al treilea se refera la faptul ca numai anihilarea totala

adorintei duce la „stingerea" suferintei. Acest lucru se poate realiza printr-o stare de

liniste absolută, cunoscută sub numele de Nirvana. Cel din urmă adevar este calea ce

duce la anihilarea dorintei si implicit a suferintei, „Calea cu opt brate" sau „Calea cu

opt carari". Conform prezicerilor lui Buddha, calea spre eliberare poate fi urmată de

oricine, iar tinta acestei meditatiieste atingerea Nirvanei. Nirvana, potrivit termenilor

sanscriti: “nir”- “fără” si “vana” –vointă, semnifica faptul ca cel ce a reusit sa o atingă

nu mai este afectat nici de viată, nici de moarte, ci este inconjurat de o stare de pace si

liniste. Cel care atinge starea de Nirvana dobandeste nemurire spirituală si rămane in

starea de extaz pentru totdeauna. Buddha defineste nirvana ca o stare de beatitudine

vesnica, in care dorinta, ignoranta, timpul si suferinta nu mai există. Cu nirvana ia

10

sfarsit ciclul reincarnarilor successive,ea fiind o cale de eliberare supremă

caracterizată prin depăsirea Eu-lui individual si identitatea cu Absolutul Divin, o stare

de meditatie, de concentrare a mintii. Nirvana budista trebuie privită si inteleasă doar

in legatura cu Samsara. Samsara reprezinta aparenta, relativul, iar nirvana este

existenta, absolutul. Samsara provine de la cuvantul sanscrit“sansarana” care

inseamnă “perenigrare prin mai multe existente”.. Yoga budista este diferită de cea

hindusă si pune accentul mai mult pe concentrare si meditatie decat pe posturi.

Budismul adanceste tehnicile mentale, introduce reflectia, chibzuirea, rationamentul si

mai ales contemplatia. Budismul se adresează tuturor fără exceptie, indiferent de

sexul sau de originea lor sociala, toti budistii apartin aceleasi comunitati shanga.

Pentru a dobandi intelepciunea, trebuie să meditezi indelung la cele Patru Adevaruri si

să urmezi principiile morale numite de Buddha.

3. Jainismul3

Alături de ortodoxia brahmanică si

de sectele hinduiste, un loc trebuie să i

se acorde jainismului. Numită astfel

după întemeietorul său, Jina sau

„Triumfătorul (asupra lumii)", această

religie a apărut în India de cel putin

douăzeci si cinci de secole. Jina, numit si

Mahăvîra sau „Marele erou", a trăit

aproximativ între 540 si 470 î.Cr. fiind

deci contemporan cu Buddha cu a cărui

„traiectorie" prezintă uimitoare

asemănări. Ca si Buddha, Jina era

originar dintr-o familie princiară din

nord-estul Indiei; se căsătoreste, trăieste în lux si plăceri pînă în jurul vîrstei de

treizeci de ani, pentru ca apoi să se rupă de lume si să devină un cersetor religios

pribeag. După îndelungate peregrinări si cu pretul a uriase eforturi ascetice, el obTine

iluminarea si îsi consacră ultimii patruzeci de ani ai vietii predicîndu-si doctrina si

3 Religiile lumii, Editura Humanitas

11

punînd bazele unei Biserici organizate. Ca si Buddha, el a tinut predici în Bihar, si

anume în regiunea cuprinsă între cursul inferior al Gangelui si primele piscuri ale

muntilor Himalaya. Curios este faptul că cei doi maestri nu s-au întîlnit, pare-se,

niciodată.

Oricum, spre deosebire de Buddha, Jina nu a făcut decît să preia, să dezvolte si să

sintetizeze o învătătură cunoscută deja cu mult timp înaintea lui. Traditia jainistă îl

înfătisează, de fapt, ca pe ultimul dintr-un sir de douăzeci si patru de tirthamkara, sau

„făcători de vaduri pentru ca altii să poată trece apa". Dacă despre activitatea primilor

douăzeci si doi se crede că s-a desfăsurat în perioade îndepărtate ce Tin de timpurile

mitice, cel de-al douăzeci si treilea, Părsva, pare să fi fost un personaj istoric care a

trăit cu aproximativ două secole si jumătate înaintea lui Jina însusi. Fundamentele

doctrinei sînt consemnate într-o colectie de texte sacre (Canonul jaina), scrise în

ardhamăgadhî, o varianta medie a limbii indiene vechi si socotite a fi transcrierea

directă a învătăturii orale a lui Jina. De fapt, formarea acestui corpus se întinde pe

durata a mai multor secole, după dispariTia lui Jina, si a generat diferite

polemici de-a lungul unei succesiuni de concilii. Astfel, în anul 79 al erei noastre se

produce o schismă, aparent definitivă, între anumiTi jainisti, stabiliTi în sud (la

Mysore, cu precădere) si restul comunitătii. Primii, care se consideră mai atasati de

rigorismul tradiTiei originare, si-au luat numele de Digambara sau „cei îmbrăcaTi cu

cerul", deoarece au acceptat principiul ilustrat de Jina însusi, dar neimpus de el, după

care renuntarea totală, garantie a mîntuirii, implică, în privinTa călugărilor, goliciunea

totală. Cei din urmă si-au ales numele de Svetăm-bara („cei îmbrăcaTi în alb").

Digambara contestă autenticitatea Canonului si preferă să-1 înlocuiască prin

autoritatea unor „patriarhi" din India meridională. în realitate, învăTătura acestora din

urmă, inspirată în mare măsură de Canon, nu se deosebeste de acesta decît în privinTa

unor amănunte nesemnificative, cea mai înseninată diferentă fiind, poate, aceea că

Digambara consideră sansele de eliberare a femeilor condiTionate de încarnarea

preliminară a acestora în bărbati. In zilele noastre, jainismul este practicat mai ales în

vestul si nord-ves-tul Indiei (Rajasthan, Gujrat, Maharashastra), ca si în cateva nuclee

răspîndite în Bengal si în Mysore. El numără aproximativ patru milioane de

credinciosi, dintre care Svetămbara formează o majoritate zdrobitoare.

12

III. Istorie si civilizatie

India nu poate fi considerată să fi fost, înainte de înfiinţarea statului din 1947,

un stat unitar. Înainte de această dată putem vorbi mai curând despre o cultură. Acest

teritoriu peninsular, subcontinentul indian, a fost mult timp izolat de alte popoare din

pricina graniţelor sale naturale: la nord,

munţi de înălţimi uriaşe, cel mai cunoscut

dintre aceştia fiind Himalaia, la sud, Marea

Arabică şi Golful Bengal. De abia când

navigatorii şi negustorii arabi au descoperit

acest teritoriu, în jurul anului 1000 d.Hr.

entdeckten, s-au produs şi unele schimbări

substanţiale. Odată cu veneticii arabi s-a

răspândit şi islamismul în India. Şi aşa s-a ajuns la o ocupaţie islamică de durată a

ţării. Au fost înfiinţate sultanate, domnia s-a consolidat, marile imperii ale mogulilor

rezistând până în secolul XVIII. După aceea, statul a devenit un conglomerat de state

mai mult sau mai puţin independente. Sub domnia musulmanilor, hinduşii reuşiseră să

îşi păstreze tradiţiile religioase, astfel încât la sfârşitul acesteia, doar cca. o cincime

din populaţie era de credinţă musulmană. Încă din 1498 - când Vasco da Gama a

descoperit calea maritimă spre India - a început afluenţa de europeni creştini în India.

La început, cei mai mulţi erau protughezi, în secolul XVII însă, "Companiile

Comerciale din Indiile de Est" britanice au format multe colonii în oraşele cu ieşire la

mare din India, ca de exemplu în Madras, la Calcutta sau la Bombay. Englezii au

încercat sa aduca sub propriul control, aceste oraşe fiind punctul de plecare pentru

cuceririle militare. Şi pentru că britanicii nu ar fi putut niciodată să treacă această ţară

extrem de întinsă (cca. 3,3 milioane km2), cu un număr uriaş de locuitori (cca. 200

milioane), ei au păstrat principatele aşa cum le găsiseră. Conducătorii acestora erau

însă supuşi Coroanei. Guvernatorii britanici erau cei care făceau legea în india.

Sistemul feudal şi cel al castelor din această ţară a fost de asemenea păstrat de englezi,

pentru că ambele îi ţineau pe indieni divizaţi în grupări distincte, împiedicându-i să se

unească împotriva britanicilor pentru a le opune rezistenţă. În anul 1858 s-a iscat o

13

revoltă, care a fost însă înăbuşită. În acelaşi an, englezii l-au detronat pe ultimul dintre

moguli, guvernatorul britanic devenind astfel vice-rege. Indienii au reacţionat la

aceste fapte, înfiinţând, în 1885, Congresul Naţional Indian, care avea ca obiectiv

obţinerea independenţei Indiei - cu mult timp înainte ca Gandhi să îşi înceapă propria

luptă în acest sens pe teritoriul indian. Această adunare era tolerată de britanici, pentru

că nu vorbea în numele tuturor indienilor: musulmanii şi hinduşii nu s-ar fi putut uni

niciodată. Mai târziu, Congresul Naţional a devenit primul partid din India, aflându-se

aproape permanent la guvernare.

În cadrul luptei sale de eliberare, Gandhi a reuşit pentru scurt timp să

mobilizeze şi să unească religiile vrăşmaşe în lupta pentru independenţă. Această

"pace" nu a durat însă multă vreme. Diferenţele dintre musulmani şi indieni au

condus, după obţinerea autonomiei, la divizarea teritoriului în statele Pakistan şi India,

unde Pakistanul de la acea vreme cuprindea teritoriile de nord şi de sud ale

Imperiului, teritorii pe care se aflau mai mulţi musulmani. De abia mai târziu,

regiunea sudică a fost, la rândul ei, declarată autonomă, devenind Bangladeshul de

astăzi. India este aşadar o ţară profund divizată, pe teritoriul căreia s-au amestecat

mariile religii mai mult decât oriunde altundeva. Aspectele religoase, sociale şi

geografice rezultate din istoria Indiei joacă în continuare un rol important. Revoltele

iscate în rândul populaţiei, cauzate mai ales de caracterul eterogen al acesteia, mai

sunt şi astăzi o problemă. Ţara este compusă din diferite state federale, există peste o

mie de caste, peste o sută de limbi diferite şi un potpuriu de credinţe religioase. Pe

lângă hinduşi, musulmani, creştini şi sikh mai există în India şi diverse alte religii şi

secte. Sistemul de caste, care nu a putut fi abolit nici chiar de Gandhi, împarte popula

ia - conform normelor hinduiste – în patru mari clase: brahmanii/preoţii,

kshatriga/războinicii, vaishiy/ţăranii şi shudra/slugi. Aceste clase sociale se subîmpart,

în mod diferit în fiecare stat federal în parte, în peste 1000 de caste. Paria sau aşa

numiţii "intangibili" se află în afără sistemului de caste, ei sunt marginalii societăţii

indiene. Castele inferioare şi paria nu sunt acceptaţi de societate nici până în zilele

noastre, majoritatea ducându-şi existenţa în cea mai mare mizerie şi sărăcie. India este

una dintre cele mai sărace ţări din lume. Tensiunile dintre săraci şi bogaţi şi dintre

caste duc mereu la iscarea de conflicte. Dar nici conflictele dintre religii nu s-au stins.

Există, în primul rând, conflictele religioase din interiorul ţării (de ex. în statul

Punjab, unde majoritară este comunitatea sikh), în al doilea rând, conflictul dintre

Pakistanul musulman şi India hinduistă, marcat mai ales de concurenţa la nivel de

14

înarmare atomică are durează de ani de zile. Cea mai disputată dintre regiuni este în

acest sens Casmirul.

Civilizaţiile Indiei

Cea mai veche civilizaţie cunoscută a Indiei, aceea a Văii Indusului (cca 2500-

1700 î.Hr.), a rămas celebră pentru artefactele foarte specializate. Ea s-a extins către

nordul Indiei. O altă cultură timpurie a �� cea vedică �� datează de la 1500 i.Hr. şi este

considerată una dintre

sursele culturii hinduse

predominante şi pentru

fondarea mai multor tradiţii

filosofice importante. India

a fost supusă unui flux de

populaţii pe toată durata

istoriei sale, unele cu

intenţii de cucerire

războinică şi jaf, altele cu

interese comerciale şi în

căutare de locuri pentru aşezări stabile. India a fost capabilă să absoarbă impactul

acestor intruşi deoarece a avut acea calitate excepţională de a asimila sau tolera

popoare şi idei străine. Au venit aici inclusiv macedonenii şi grecii lui Alexandru cel

Mare, kushanii din Asia Centrală, mongolii lui Genghis Khan, comercianţi musulmani

şi invadatori din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală, iar mai aproape de zilele noastre,

britanici şi europeni. Totodată India şi-a diseminat civilizaţia în sud-estul Asiei, iar

buddhismul, originar de aici, s-a răspândit şi mai departe.

Civilizaţia Văii Indusului

Această civilizaţie a început să se dezvolte pe la 2500 i.Hr. în jurul fluviului

Indus, în zona Pakistanului şi în vestul Indiei. Ruine ale vechilor oraşe-cetăţi precum

Harappa şi Mohenjodaro indică faptul că această civilizaţie era foarte avansată,

construind sisteme de drenaj şi conducte din cărămidă. Casele, tot din cărămidă, cu

15

mai multe etaje erau un lucru obişnuit. Totodată , aceşti oameni au dezvoltat un

sistem de scriere şi socotire particular, primul încă nedescifrat, şi au săpat canale

pentru a-şi iriga fermele. Această civilizaţie a înflorit timp de un mileniu, extinzându-

se spre nord-est şi sud, în Gujarat.

Oraşele sale erau împărţite cu grijă, deţineau un sistem elaborat de alimentare

cu apă şi grânare masive. Aveau modele de aşezări şi dimensiuni standard, toate

sugerând o civilizaţie coerentă şi prosperă. Oamenii foloseau cuprul şi bronzul şi

cultivau bumbacul şi torceau lâna. De asemenea produceau statui şi alte obiecte de o

frumuseţe excepţională, inclusiv sigilii decorate cu scrierea pictografică Indus. Se

pare că declinul acestei civilizaţii avansate a început după 1800 i.Hr. din motive

necunoscute încă se bănuieşte că au fost schimbări climatice sau dezastre naturale.

Oraşele de pe Indus

Începând cu anul 7000 i Hr., primii indieni se grupează în state în nodul Indiei

antic (Pakistanul actual). Crescători de animale ei sunt totodată meşteşugari

îndemânatici; şi utilizau roata olarului pentru a produce ceramică. Prin anul 2400 i

Hr., îşi clădesc de-a lungul fluviului Indus, mari oraşe înconjurate de metereze, cum

ar fi: Mohenjo-Daro şi Harappa. Cladirile lor din caramizi sunt aliniate de-a lungul

unor străzi care se întretaie în unghi drept. Un sistem perfecţionat de canalizare

permite alimentarea lor cu apă curentă. Datorită săpăturilor arheologice efectuate în

aceste oraşe, se cunoaşte destul de bine viaţa locuitorilor lor. Se ştie că făceau negoţ

cu Mesopotamia şi foloseau un sistem de scriere. În schimb nu se cunosc motivele

dispariţiei aceste civilizaţii numită ,,Civilizatia Indusului”. În 1920, în valea Indusului

au fost descoperite două oraşe Mohenjo-daro şi Harappa. Acestea datau din anii 2000

i.Hr. şi erau construite în formă de reţea, asemănător oraşelor americane moderne.

Civilizaţia Indusului a apărut în mileniul III î.e.n, pe valea fluviului Indus.

16

IV. Filosofia indiană

Introducere în filozofia indiană

India are o străveche cultură si civilizatie, venind din mileniul al treilea înainte

de Hristos, de la civilizatia de pe valea Indusului (Harappa si Mohenjo-Daro) până în

zilele noastre. Ea a supravietuit prin puterea care vine din spiritualitatea ei, cu toate că

a fost greu încercată în istorie. A trecut prin mai multe invazii, dominatii străine,

razboaie, succesiunea de sute de ani a domniilor moghule, stapânirea colonială

britanică si, partial, cele portugheză, franceză si olandeză, separarea de India si

formarea statelor Pakistan si Bangladesh, razboaiele cu China, cu Pakistan, conflictul

din Kashmir etc.

În istoria credintelor religioase din India antica, gândirea speculativă si cea

filosofică au jucat un rol foarte important, fiind emanatii ale culturii acestei tări.

Filosofiile Indiei sunt, de fapt, soteriologii, doctrine spirituale de mântuire.

Descatusarea gândirii de religie a apvrut în principal ca nevoie a cercetării

problemelor de geneză a Universului, întrebarile legate de materie-spirit, suflet si

existenta zeilor necesitând o altă abordare, diferita de cea dogmatica. Vedele, scrierile

sfinte ale brahmanilor, nu permiteau speculatii asupra lumii si zeilor, rolul punerii

acestor interogatii revenind filosofilor.

Filosofia indianv îsi are originile în Upanisade si se fundamenteazv pe sase

sisteme sau scoli filosofice: Nyāya, Vaiśesika, Sāmkhya, Yoga, Mimāmsā si Vedānta.

Scrierile filosofice erau sub forma aforsimelor (Sutra), concise si obscure, iar Nyāya

si Vaiśesika, ca si Budismul, ignoră creatorul suprem si inteligent. Toti filosofii aveau

aceeasi conceptie despre materie si suflet ("brahmanism rationalist"). Ei credeau că

"din nimic nu iese nimic", conceptia despre originea lumii regăsindu-se în codul lui

Manu (jurisprudenta hindusa), idei preluate din Sāmkhya si Vedānta.

17

Vedele, de la religie la filosofare

Întreaga filosofie indiană se fundamentează pe textele Upanisadelor, care sunt,

de fapt, comentarii la Vede. Asadar, rationând logic, Vedele stau la baza sistemului

filosofic indian.Culegerile de imnuri închinate divinitatilor (cu rol de invocare,

conjurare sau lauda) existau înca din secolul XV î.e.n si purtau denumirea de vede.

Veda continea reflectiile si trăirile religioase, transmiterea lor făcându-se pe cale

orală, cei însărcinati cu raspândirea lor fiind tinerii brahmani.Vedele erau împărtite în

Rg Veda (imnuri), Yajur Veda (formule sacrficiale), Sama Veda (cântece, imnuri

cântate) si Atharva Veda (descântece, imnuri cu utilizari magice de interes personal),

fiecare dintre acestea fiind compuse din Samhite (imnuri), Brahmane (comentarii în

proză) si Upanisade (comentarii filosofice).Religia vedica este una naturalista, zeii

identificându-se cu forte ale naturii. Invocarea acestor divinitati se făcea

dupaă"calendar", nerespectarea "calendarului" ducând la anumite perturbari ale

"Ordinii cele Bune". Prin intermediul vedelor, omul este înteles în analogie cu

Universul, de cele mai multe ori făcându-se o paralela între elementele corpului si

cele ale Universului.

Clasificarea vedelor

Cea mai importantă dintre vede este considerata a fi RgVeda. Aceasta se

spune că ar fi continut în jur de 1028 imnuri închinate zeilor, aici nefiind vorba de

politeism, ci, asa cum spunea Max Muller, de cathenoism (credinta în mai multi zei,

fiecare dintre acestia fiind zeul suprem). Autorul RgVedei este unul colectiv, fiind

considerat drept cel mai autentic izvor al mitologiei si religiei Indiei.

SamaVeda, sau imnurile cântate, erau oficiate de cate preoti special pregătiti

pentru astfel de ritualuri. Nu este nici un indiciu în ceea ce priveste numele celui care

a adunat toate cânturile. Colectia de imnuri este formată din cântece întregi sau doar

portiuni din acestea, preluate în principal din RgVeda, transpuse si rearanjate pentru a

se potrivi ceremonialurilor religioase la care erau folosite.

Veda formulelor sacrificiale, YajurVeda, este colectia de imnuri care era

folosită de catre sacerdoti la actele sacrificiale. Esenta Yajurveda rezidă în acele

încantari ce determină oamenii să initieze anumite actiuni.  

18

Ultima dintre vede, dar nu neaparat si cea din urma, este AtharVeda.

Aceastaăcolectie de imnuri este numita si "veda vrajilor", ea cuprinzând sute de imuri

folosite în anumite ocazii de către brahman (preotul ce supraveghează buna

desfasurare a ceremonialului si îndreapta eventualele greseli).

Geneza în Vede

Brahmanele sunt acele tratate teologice (unii le numesc legende) care vorbesc

despre geneza Universului si despre creatorul acestuia. În imnurile filosoficeRgVeda,

este relatata aparitia creatorului lumii, acesta purtând diferite nume: Prajapati,

Brahmanaspati sau Visvakarman (zeu personal). În imnul "Creatiunii", principiul

creator este "Unul" (Universul luând nastere prin "puterea caldurii"). Kama, emanatia

spirituală a "Unului", este legatura între fiinta - nefiinta, este dorinta, placerea

senzuala. Conform Brahmanelor, creatorul se pregăteste prin asceza de marea creatie

(exista si pasaje în care Creatorul îsi găseste originea în apă - nefiinta - Brahma),

Satapatha, cea mai importantă Brahmana, vorbeste despre geneza Universului

(Creatorul fiind cel care a creat pamântul, vazduhul si cerul prin simpla rostirea a

cuvintelor ce le desemnează). De asemenea, Universul este conceput ca om cosmic,

ca un Sine universal (Purusha), dar si omul este vazut în mod analog cu Universul.

Conform "unitatii", marea idee a RgVeda, zeii sunt o emanatie a Unului, doctrina

fundamentală a Upanisadelor. Textele acestor scrieri contin cele mai relevante

speculatii filosofice (cele brahmanice). "Cunoasterea superioară" nu este privilegiul

unei caste anume, ci poate fi accesibilă oricui. Upanisadele, ca anexe ale Brahmelor,

sunt cele care încearca sa dea răspunsuri la întrebari precum "care este scopul original

al universului", "care este natura zeilor", "ce este spiritul si materia sau sufletul".

Aceste probleme legate de geneză apar în Brahmane, Upanisade, dar si în RgVeda.

            Upanisadele pot fi atasate, după criterii speciale, la Vede. Ontologia

upanisadică se caracterizează printr-o tema comuna, identitatea Brahman-ātman.

Ideea despre existenta spiritului universal, esenta tuturor lucrurilor, este exprimată în

formule precum brahmāsmi. Dintre numeroasele upanisade care au fost identificate de

cercetatori, doar 14 reprezintă un interes filozofic aparte.

         

19

V. Spiritualitate indiană – lideri spirituali moderni si autori

1. Osho

OSHO (Bhagwan Shree Rajneesh)

este unul dintre cei mai cunoscuţi şi

controversaţi guru (învăţători spirituali). Viaţa

şi învăţăturile lui au influenţat milioane de

oameni, de toate vârstele. A fost considerat de

către ziarul londonez Sunday Times drept

unul din cei o mie de creatori ai secolului, de

către ziarul indian Sunday Mid-Day ca unul

din cei 10 oameni (alături de Ghandi şi

Buddha) care au schimbat destinul Indiei, iar de către autorul american Tom Robbins

ca „cel mai periculos om de la Iisus Hristos încoace“. Despre activitatea lui, Osho

spunea că ajută la crearea unui nou tip de fiinţă umană. Obişnuia să caracterizeze

acest nou tip uman drept Zorba-Buddha, capabil pe de-o parte să se bucure de

plăcerile lumeşti precum Zorba Grecul şi, pe de-altă parte, să trăiască în calmul şi

liniştea lui Buddha. Unicitatea lui Osho constă în faptul că nu încearcă să ofere soluţii

sau dogme, ci instrumente pe care oamenii să le folosească în viaţa de fiecare zi,

pentru a se realiza: „Răspunsul este în voi. Eu doar vă ajut să conştientizaţi potenţialul

de care dispuneţi.“ Viziunea unificatoare a lui Osho se regăseşte în întreaga lui operă,

ea incluzând atât înţelepciunea Orientului, cât şi cele mai avansate cuceriri ale ştiinţei

şi tehnologiei din Occident. Osho este de asemenea cunoscut pentru contribuţia lui

revoluţionară la ştiinţa transformării interioare.

De-a lungul anilor experiențele sale meditative au devenit din ce în ce mai

profunde. La vârsta de 21 de ani atinge iluminarea, cea mai înaltă culme a conștiinței

omenești. În acel moment, spune Osho, biografia lui exterioară a luat sfârșit; de atunci

el a trăit o stare de totală unitate cu legile intime ale existenței. În plan exterior și-a

continuat studiile la Universitatea din Sagar, unde a absolvit cu onoruri Prima Clasă

de Filozofie. A fost Campionul dezbaterilor pe întreaga Indie și a câștigat Medalia de

20

Aur. Dupa terminarea facultății, este numit profesor de filozofie la Colegiul Sanskrit

din Rajpur și apoi la Universitatea din Jabalpur.

Întreprinde călătorii în intreaga Indie, vorbind în fața unui larg auditoriu și

polemizand cu liderii religioși în dezbateri publice. În 1966 Osho demisionează pentru

a se dedica în întregime scopului de a iniția omul modern în arta meditației. Începe să

conducă tabere de meditație; se adresează curent unor mulțimi de 20.000 - 50.000 de

persoane în cadrul adunărilor ce aveau loc în aer liber. În 1974 este inaugurat

ashramul de la Poona.

In seria de 12 volume intitulate generic Dhammapada - Calea lui Buddha, Osho

comenteaza pe larg cartea cea mai cunoscută a canonului buddhist, considerată

unanim standardul etic al lui Buddha Sakhyamuni.

In cărti precum Bodhidharma, cel mai mare maestru Zen sau Rinzai-Maestrul

Irationalului sau Dogen: Maestrul Zen, Osho evidentiază rolul exceptional jucat de

Bodhidharma, cel care a implementat in China invatatura cea mai inaltă a

buddhismului; la contactul cu daoismul, aceasta invatătura a capata o nota specific

chineza devenind Zenul.

In Meditatia: arta extazului interpretează in beneficiul cititorului modern

lucrarea fundamentală a traditiei sivaite din Kashmir, Vijnana Bairava, unde sunt

redate 112 tehnici si metode de meditatie menite să ducă la realizarea Fiintei

interioare si la iluminare.

In Marele secret, Osho se foloseste de cantecele incomparabile ale lui  Kabir

despre "Preaiubitul", o expresie sufi ce desemnează starea de iluminare, pentru a

descrie starile extatice ale marelui mistic

Influența lui spirituală este de nivel mondial. Grupurile de terapie existente în

jurul lui Osho în acea vreme combinau tehnicile meditative din Orient cu psihoterapia

occidentală. Cuvantul "Osho" provine din japoneza veche: "O" înseamnă "cu multă

recunostință, iubire, gratitudine" dar și "echilibru, armonie". "Sho" înseamnă

"extinderea multidimensională a conștiinței" și "total binecuvantat de existență". Osho

și-a părăsit corpul la 19 ianuarie 1990; fără să fie resemnat sau fatalist, el a explicat

discipolilor săi că: "Existența a hotărât că i-a venit timpul". Pentru el devenise

limpede că a rămâne în limitele trupului nu era lucrul cel mai important pentru

dezvoltarea operei sale. Înainte de a muri, a mai spus: "Vă las visul meu."

21

2. Jiddu Krishnamurti

Jiddu Krishnamurti s-a născut pe 12

mai 1895 într-un oraș mic din Madanapalle. În

1903 familia s-a mutat în Cudappah, unde

Krishnamurti s-a îmbolnăvit de malarie și a

avut mult de suferit de pe urma acesteia,

rezultând o copilărie tristă, închisă în propria

personalitate, adeseori un visător. Mult timp a

fost considerat bolnav mintal și era bătut cu

regularitate, atât la școală de profesori, cât și

acasă de tatăl său. Câteva decenii mai târziu,

Krishnamurti a scris despre copilăria lui,

explicând și analizând precum un psiholog cu

n diplome, cum a trecut prin multe momente psihologice.

În 1909, C.W. Leadbeater, un clarvăzător cunoscut, l-a întâlnit pe

Krishnamurti și a afirmat că ” Acest copil are o aură extraordinară, susținută de lipsa

de egoism. “. El a remarcat și expresivitatea feței acestui tânăr băiat, care era parcă de

neclintit, unii ar spune, fără pic de expresivitate. C.W. Leadbeater era convins la acel

moment că acest băiat va deveni un mare învățător.

Krishnamurti urmează învățămintele clarvăzătorului și este, în cele din urmă,

luat sub protecția mai multor lideri spirituali ai acelor vremi, acei lideri pregătind

acest tânăr ca fiind vasul ce va transporta cunoștințele omenirii, devenind un model

pentru învățători. A primit educații, de la arta meditației, până la ore de sport speciale,

unde acesta a arătat din nou capacități extraordinare. Nu era deloc de acord cu forma

de educație universală și a renunțat la studii după mai multe încercări de a trece prin

această ordine. A reușit la vremea respectivă să învețe destul de repede să vorbească

fluent engleza și italiana și a arătat îndemânări extraordinare în mecanică, reușind să

dezasambleze și să asambleze la loc mașinării complexe.

Fruntașii teosofiei credeau că el este Mesia. La maturitate, Krishnamurti a

afirmat că el nu este Mesia și a cerut dizolvarea organizației formată în jurul lui pe

post de Mesia.

22

În aprilie 1911 a fost luat în Anglia. După primul război mondial (1914),

Krishnamurti a vizitat mai multe țări, unde a ținut discursuri și lecturi privind pacea

pe Pământ. De aici a continuat cu astfel de discursuri și pe timp ce trecea, devenea

mult mai sigur pe ideile lui. Odată cu atingerea vârstei înțelepciunii, Krishnamurti a

început să dezbată intens probleme precum moartea, viața, sentimentele, gândirea și

multe altele. A primit chiar și un premiu pentru pace în 1984. Krishnamurti a fost un

maestru spiritual care a afirmat că oamenii nu au nevoie de dogme, de ritualuri și de

maeștri spirituali pentru a ajunge la iluminare. El vedea rădăcina tuturor relelor în

clasificările elaborate de intelect. El este cel mai strălucit exemplu de copil educat să

fie guru care face într-adevăr carieră de mare guru, deși personal refuza termenul

de guru. J. Krishnamurti a murit pe 17 februarie 1986 la vârsta de 90 de ani,

petrecându-și mare parte a vieții în India, Anglia și Statele Unite ale Americii.

In calatoriile sale, Krishnamurti a trecut si prin Romania, in 1930, la invitatia

Societatii Teozofice, tinand cu aceasta ocazie o conferinta la Ateneul Roman :

‘’Trebuie ca omul să lucreze prin experienta personala. Experienta lui, este aceea care ii va demonstra nevoia ce o are de a-si fixa un scop. El trebuie să lucreze din propria alegere, din propria lui voie si nu prin constrangere. Chiar efortul poate avea pret, daca provine dintr-un consimtămant liber, si nu din dorinta de a te conforma la idealul altuia. Cand efortul incetează, actul devine spontan, perfectiunea este realizată, actiunea pură  e dobandita.Virtutea, efectuata prin efort, nu este virtute. Omul trebuie să aspire a pierde simtul eului, care ii ascunde adevarul si il impiedica a răsbi pana la el. Să nu cadem in greseala de a situa adevarul in afără de noi insine. Adevarul se găseste acolo unde nu este ego, unde nu este "eu". O mică frunză fragedă in copăita mainii inchide eternitatea, dacă stim să o privim de dincolo de "eu"; si ea poate sa ne facă să descoperim intr-adevăr esenta a tot ceea ce contine. Adevărul intreg. Pentru ce sa-ti pui speranta in viitor ? Pentru ce sa scrutezi trecutul ? Trecut, prezent, si viitor sunt irealitati. Omul care se increde in timp, este prins in nalucirea lui. Interesul este sa traiesti in Prezentul etern in care omul concentrat, incordat intr-un echilibru perfect, stie sa prindă adevărul. Adevarul lasa pe oameni indiferenti, pentru ca ei nu stiu ca fără el nu pot fi fericiti. Ei cauta fericirea si nu adevarul si de aceea fericirea se fereste atat de ei. Tot ceea ce spun este experienta mea, este adevarul pe care eu il traiesc, acest adevăr, pe care toti oamenii, toti, trebuie sa-l indeplineasca. Da, aceasta indeplinire, aceasta desavarsire, nu este rezervată unei mici elite de initiati sau supra-oameni oarecari. Am spus, ca pentru mine, nu exista supra-om. Adevărul nu este apanajul nici al unui centru anumit. El nu este nici detinut de vre-o asociatie, de o institutie, de o biserică sau o academie oarecare. ‘’4

4 Revista “Cultura” Nr. 2, Februarie 2010

23

3. Deepak Chopra

Deepak Chopra este una dintre figurile cele mai

interesante si mai remarcabile ale spiritului

contemporan. S-a nãscut la 22 octombrie 1946 la New

Delhi, India. În ciuda atasamentului fată de literatura

engleză si a planurilor de a deveni jurnalist, Deepak

Chopra a decis în tinerete sa studieze medicina. A

studiat la St. Columbas în India, o scoală condusă de

misionari crestini irlandezi. Mai apoi, a urmat cursurile

Institutului de Stiinte Medicale din New Delhi, studiind

endocrinologia si încercînd sa afle cum "se traduc gîndurile în molecule". S-a mutat în

Statele Unite în 1970, unde si-a încheiat specializarea în endocrinologie la un spital

din New Jersey, după care s-a mutat la Boston. A predat la mai multe facultăti de

medicina prestigioase si în 1985 a devenit sef de personal la New England Memorial

Hospital (acum, Boston Regional Medical Center). Aflat la Boston, experienta sa l-a

facut pe Deepak Chopra sa studieze medicina alternativă si relatia dintre corp, minte

si spirit. A început de asemenea să scrie carti - ajungînd în prezent la 25 de volume.

Curînd după ce a devenit medic, Chopra a citit o carte despre meditatia

transcendentala si a devenit interesat de traditia veche hindusă a vindecarii holistice,

cunoscută sub numele de Ayurveda (semnificînd "cunoasterea vietii"). Dezamăgit de

medicina traditională, pe care o credea prea dependentă de medicamente, Deepak

Chopra si-a dat demisia din functie si a fondat Maharishi Ayur-Veda Products

International, Inc. (MAPI) împreună cu Maharishi Mahesh Yogi. Educatia sa

occidentală si pregatirea în medicina ayurvedica l-au ajutat pe Chopra sa impuna

Ayurveda în ochii multor sceptici. Popularitatea clinicilor sale a crescut repede si

datorita unor clienti celebri ca Elizabeth Taylor, designerul Donna Karan sau

bancherul Michael Milken. În 1993, s-a mutat în La Jolla, California, unde a devenit

director al Sharp Institute for Human Potential and Mind/Body Medicine. În 1995, a

fondat Chopra Center for Well Being din La Jolla. În prezent, este un lider spiritual

pentru milioane de locuitori ai lumii. A devenit atat de popular, încat revista Time l-a

numit "poetul-profet al medicinii alternative", situîndu-l printre cele mai importante

figuri ale secolului XX.

24

4. Ramana Maharshi5

Ramana s-a născut în 1879, lîngă

Madurai, Tamilnadu. Pe nume Venkataraman, era

al doilea din 3 fii. Nu era prea atras de cursurile

şcolare şi suferea de somnambulism. El relata

ulterior cum era dus de mînă de copii, necăjit de

aceştia cu diferite glume fără ca să ştie nimic,

continuînd să doarmă adînc. Adeseori i se spunea

în glumă Kumbhakarna, după personajul din

Ramayana care a dormit adînc luni de zile.

Contrar aşteptărilor, Ramana nu era deloc înclinat spre viaţa religioasă.

În vara lui 1896, Ramana a avut o experienţă a morţii iminente despre care

vorbeşte el însuşi. El s-a lăsat în voia stării induse de obsesia morţii şi astfel a trăit

experienţa sinelui etern. Această experienţă, fără cauze aparente, i-a modificat radical

cursul vieţii. Treptat, îi apare o farcinaţie stranie pentru numele Arunachala. La vîrsta

de 16 ani, Ramana află că există acest loc Arunachala (numele oraşului este de fapt

Tiruvanamalai). Aflat la sfîrşitul liceului, Ramana are un conflict cu fratele său mai

mare legat de prestaţiile şcolare. Pedepsit de acesta să facă exerciţii, renunţă brusc şi

se hotărăşte să părăsească casa familiei şi să plece definitiv la Arunachala. Citise o

carte despre maeştrii din Tamil şi acest lucru i-a întărit şi mai mult decizia de a pleca.

La 17 ani, Ramana a plecat la Arunachala, unde a ajuns după 4 zile de

călătorie. A renunţat la însemnele castei sale adoptînd poziţia renunţării la cele

lumeşti şi a mers direct la templul local. Era decis să rămînă acolo pentru totdeauna.

Următorii 10 ani i-a petrecut trăind în templu şi peşteri, meditînd, adoptînd

tăcerea totală, şi indiferenţa faţă de lume şi lumesc. Căuta locurile cele mai retrase

pentru a nu fi tulburat de mulţime. Este cunoscut sub numele de Brahma Swami şi

treptat reputaţia începe să-i crească. Apar primii discipoli cu care comunică prin scris

şi care îi aduc primele cărţi spirituale.

5 www.ramanamarhashi.info

25

Ulterior renunţă la atitudinea ascetică, la tăcere şi începe să ducă o viaţă

normală în ashramul creat chiar pe locul în care medita. Mulţi oameni veneau să-l

viziteze, din India şi din alte ţări, întrebîndu-l diverse - de la probleme religoase, la

cele de viaţă de zi cu zi. Ca o anecdotă, la un moment dat o femeie din înalta societate

indiană l-a rugat să-i confirme că poate vedea morţii şi îi poate arăta şi ei. În opinia ei

aceasta era puterea unui swami. Ramana, rîzînd, i-a spus că el este swami, dar că nu

are această putere. Ramana vorbeşte tot mai des de metoda (auto)interogării (atma

vichara) ca singură cale spre cunoaşterea sinelui etern. El nu arată deloc gust pentru

practicile yoga. Unui vizitator care i-a arătat un procedeu (asana ) i-a răspuns, comic,

că exerciţiul e bun ca relaxare după cîteva ore de meditaţie intensă. Ramana le

propune tuturor, în felurite feluri, să se întrebe "Cine sînt eu" pentru a realiza natura

lor divină. Dar întrebarea nu trebuie să primească un răspuns intelectual de genul "eu

sînt cutare, am atîţia ani şi profesez cutare meserie etc." Întrebarea e, mai degrabă,

pretextul unei reflecţii conştiente asupra esenţei care se află dincolo de cuvinte, de eul

empiric. Astfel, individul află pentru prima oară că în spatele reprezentărilor verbale

despre sine se află sinele etern, Cunoscătorul din doctrina yoga a lui Patanjali.

Ramana arată foarte mare interes pentru vieţuitoarele din ashram, pentru tot ce

e viu. El crede că o atitudine egală faţă de tot ce este viu e semnul realizării esenţei

spirituale. La un moment dat l-a certat pe un vizitator pentru că a cules toate florile

unui arbust fără să se gîndească şi la arbust, la nevoia lui de a avea flori. Sau a luat

apărarea unei bătrînici care a fost îndepărtată de discipoli pentru că nu a respectat

ritualul oferirii, şi s-a apropiat prea mult de el arătînd cum a participat ea şi fiii ei la

ridicarea adăpostului pentru meditaţie. Ramana era interesat de viaţa socială şi politică

şi în general afişa o atitudine foarte amuzată şi veselă, disponibilă. Foarte multe

exemple publicate în diverse lucrări de vizitatorii săi atestă profuinda umanitate şi

înţelegere de care dădea dovadă, ca şi un fel de indiferenţă şi non-ataşament care l-au

marcat pentru totdeauna. Brunton nu a ezitat să aducă în discuţie detaşarea nativă a lui

Ramana atunci cînd a sugerat că în ashramlucrurile nu se petreceau întotdeauna cum

ar fi trebuit.

Ramana s-a îmbolnăvit de cancer şi la îngrijorarea discipolilor săi le-a spus:

"Nu plec nicăieri, unde aş putea pleca? Voi sta aici pe vecie."

A murit în aprilie 1950, în poziţia lotusului.

26

VI. Traditii, obiceiuri, vestimentatii

1. Nath - inelul din nas

Inelul din nas este, in viziunea indiană, o modalitate

de a sublinia frumusetea feminină. Obiceiul a fost

introdus in spatiul hindus in secolul al 16-lea, el fiind

originar din Orientul Mijlociu. Initial inelul din nas era

apanajul femeilor căsătorite, in ziua de astazi el este

purtat si de tinere necasatorite, incepand cu varsta de 16

ani. Aceasta fiind varsta la care o tanără devine numai

buna de măritis. Inelul poate fi purtat atat in nara dreapta

cat si in cea stangă, fiind insa preferata nara stangă

deoarece se considera ca aceasta reprezintă organele

genitale feminine si in consecintă piercingul ar favoriza fertilitatea.Inelul poate fi

purtat si trecut prin cartilajul dintre nari (asemeni unui mini belciug) sau agatat de

pielea aflata la radacina nasului.

2. Bindi

Bindi este punctul rosu purtat in frunte de către

femeile din India. Pentru ca acest punct rosu format cu

ajutorul pudrei de vermilion, plasat in mijlocul fruntei

este considerat in religia hindusa un simbol al celui de-

al 3-lea ochi, cel magic, nu doar femeile hinduse poartă

Bindi ci si barbatii. In acest context Bindi este un

simbol religios, dar el are si o functie socială. In mod

traditional Bindi reprezintă un soi de verighetă a femeii

indiene căsătorite ce se deosebeste de cea necăsătorită.

In timp insă Bindi a evoluat atat ca format cat si ca

răspandire. In ziua de azi el nu este redus la un punct rosu format cu ajutorul pudrei de

vermilion, ci poate fi reprezentat si de o bijuterie, sau o piatră pretioasă. Bindi si-a

pierdut din simbolistica devenind mai mult un accesoriu la modă, decat un aspect al

traditiei.

27

3. Sari-ul indian6

Încă din cele mai vechi timpuri India

este tărâmul mătăsurilor, al cașmirului și al

țesăturilor fine. Cea mai veche piesă de

vestimentație indiană pentru femei este sari-

ul. Primul sari purtat de o femeie datează din

anul 100 î. Hr., fiind foarte voluminos.

Această piesă vestimentară diferă de

la o zonă a Indiei la alta, atât din punct de

vedere al dimensiunii, cât și din punct de vedere al motivelor. Sari-ul este creat dintr-o

bucată de pânză/mătase/bumbac/georgette de 4 până la 8 metri lungime și 1 metru și

jumătate lățime.

A îmbrăca un sari este o artă, necesitând foarte multă îndemânare. În primul

rând, pe sub sari se poartă o fustă din bumbac, croită foarte lejer care ajută la fixarea

materialului pe corp. În al doilea rând, un colț al sari-ului este introdus în fustă câțiva

centimetri, apoi restul materialului se înfășoară de jur împrejurul șoldurilor și se

realizează câteva pliuri (între 4 și 6) a căror margine va fi de asemenea introdusă în

fustă. Apoi, materialul este trecut încă o dată în jurul corpului, iar partea rămasă se

împăturește și se pune pe un umăr.

Stilurile în care poate fi purtat diferă în funcție de ocazie și de obiceiurile

fiecărei zone în parte.  Tradiția indiană spune ca atunci când o femeie se căsătorește

primește ca zestre 40 de sari-uri, iar după căsătorie trebuie să își mai cumpere încă

atâtea.

În India, frumusețea unei femei constă într-o talie de viespe și șolduri

generoase. Sari-ul este considerat vestimentația potrivită pentru a pune în valoare

proporțiile feminine: accentul este pus pe talie, iar faldurile din partea  de jos măreasc

din punct de vedere optic zona șlodurilor.

Sari-urile prezintă diferite motive realizate manual, fiecare având o

semnificație aparte: elefantul este asociat cu regalitatea și puterea, fiind de asemenea

și zeul învățăturii “Ganesha”. Peștele indică abundența, bogăția și fertilitatea;

papagalul denotă pasiunea.“Rudrak sha”, sămânța unui arbore care crește în regiunea

Himalaya este un simbol religios important, fiind dedicat zeului Shiva.

6 www.inlovedindia.wordpress.com

28

4. Mehndi/Henna

Mehndi este aplicarea Henna temporară ca decor al pielii. a devenit la moda in

Occident la sfarsitul anilor '90. Henna este de obicei aplicat in timpul ocaziilor

speciale, cum ar fi nunti si festivaluri. De obicei, este desenat pe palme si picioare.

Henna a fost initial folosită ca o forma de decor in principal pentru mirese. Pasta de

Henna este de obicei aplicata pe piele folosind un con de plastic sau o perie, dar

uneori este folosit un metal mic cu varf de sticlă. Dupa ce Henna este aplicată zona

pictata se acoperă pentru a intra mai bine in piele. Aceste bandaje sunt tinute pe zona

pictată pe timpul noptii iar dimineata sunt date jos. Aceste picturi au o durabilitate

cuprinsa intre 2 saptămani si mai multe luni in functie de tipul de pastă folosit si au o

culoare maro - roscat. Modele complicate de Mehndi sunt, de obicei aplicate pentru

mirese inainte de ceremoniile de nuntă. Această ceremonie a picturii cu henna este

sarbatorită de obicei de familia miresei. Acest ritual se face in ajunul ceremoniei de

casatorie sau cu cateva zile inainte de aceasta. La acest ritual participa si mirele dar

sunt invitate si fete care să danseze imbracate in culori vii cum ar fi rozul si galbenul.

La sfarsitul pictatului mainilor/picioarelor mireasa danseaza in mijlocul fetelor

imbracată in costumul traditional care a tenta de violet.

5. Holi – sarbatoarea culorilor 7

Festival a carui vechime se pierde in praful mileniilor, Holi are loc la inceputul

fiecărei primaveri, ca un tribut de culoare, veselie si extaz vizual al unei Indii

7 www.descopera.ro

29

altminteri cenusii, tristă si apasată de povarara mizeriei generalizate si a miliardului

de furnici umane care se lupta sa supravietuiască pentru o noua zi. In esenta, Holi este

celebrată ca o victorie mistica a Binelui impotriva Raului. Sute de milioane de

credinciosi isi arunca inhibitiile si se aleargă pe străzi si in jurul templelor bătranului

Hindustan, aruncandu-si unul asupra celuilalt adevarate jerbe de praf viu colorat. Spre

sfarsitul zilei, oamenii aprind focuri care comemorează povestea lui Prahlada, un erou

al mitologiei hinduse, devot al zeului Visnu. Focurile aprinse readuc in memoria

colectiva focul din care Prahlada a scapat in mod miraculos, viu si nevătămat, dupv ce

Holika, un demon feminin, l-a prins si s-a aruncat cu el in brate intr-un rug funerar.

Holika a murit arsa de flăcări, pe cand Prahlada a fost protejat de focul devotiunii sale

fată de Visnu, zeu al trinitatii hinduse care a vegheat asupra credinciosului sau.

Oceanul de culori cu forma umana prezinta un spectacol care nu poate fi transpus in

cuvinte.

Semificația diferitelor culori

Cel mai important este faptul că Holi este o zi în care poți vedea străzile, casele și

oamenii Indiei pictați în aproape toate culorile pe care ți le poti imagina. Pentru

indieni, viață și culoarea sunt inseparabile. Cu toate acestea, de și cele mai întâlnite

nunțe sunt stridente– albastru cobalt, roz ciclam, galben solar, roșu cardinal, verde

smarald, violet regal – există două culori care sunt absente: negrul si albul. Albul

simbolizează puritatea, dar este și nuanța asociată morții, doliului. In India, spre

deosebire de alte părți ale lumii, văduvele sunt obligate să se îmbrace complet în alb.

Iar negrul – desi este considerată o culoare aducătoare de ghinion – este folosit pentru

a indeparta spiritele rele (pe fruntea unui nou-nascut, de pildă, se pictează un punct

negru pentru a-l feri de deochi).Cu mulți ani în urmă, culorile “gulal” se făceau

uscând flori ale unui copac, denumit “flacara pădurii”. După ce erau culese, florile

respective erau uscate la soare și apoi pisate. Pudra obținută, amestecată cu apă, dădea

naștere celei mai strălucitoare nuanțe de roșu cărămiziu. Se foloseau și flori de

hibiscus, coaja de rodie, henna, coriandru, santal și alte plante specifice continentului

indian. Inaintea apariției prafurilor artificiale de astăzi, pigmentul acesta roșu și pudra

de talc colorată “aabir” erau singurele folosite în timpul festivalului Holi. Roșul este

simbolul căsătoriei; miresele se îmbracă în roșu puternic, pentru că reflectă

intensitatea iubirii, frumusețea feminină, fertilitatea dar în special, pentru că este

30

semnul uneifemei căsătorite. Punctul roșu pictat între sprâncene poate fi purtat numai

de femeile care se află într-un mariaj fericit. Galbenul este o altă nuanță importanta

pentru indieni. Nuanța este aproape sinonimă cu condimentul turmeric, ingredient

important în multe mâncăruri gătite cu ocazia unor sărbătorire ligioase. Asocierea lui

cu religia se datorează, parțial, și efectelor sale medicinale benefice.

O altă nuanță care apare în festivalul Holi este albastrul, culoarea asociată marelui

zeu hindus Krishna. Verdele simbolizează noile începuturi, recoltele bogate,

fertilitatea și este de asemenea culoarea asociată comunităților musulmane din India.

Șofranul și portocaliul sunt associate hinduismului, piețătii și puterii.

6. Diwali – Festivalul luminilor 8

Diwali este cel mai cunoscut

festival national in India si, in acelasi

timp, zi de sărbătoare natională. Este

8 www.tuktuk.ro

31

o zi celebrată de indienii din India, dar si de cei care traiesc in alte tari, fiind o

sărbătoare foarte importanta pentru adeptii hinduismului, budhismului, Sikhismului si

Jainismului. Diwali sau Dīpāvali inseamnă “sirul de lumini” in sanscrita, deci este un

festival al luminilor. Cu toate acestea, denumirea nu este aceeasi in toate regiunile

Indiei si Nepalului ci diferă de la o regiune la alta. In cadrul acestei sărbători, indienii

si nepalezii aprind diyas (fitile din bumbac care plutesc intr-un mic vas de lut plin cu

ulei), cu care isi decoreazv casa si pe care le pun pană si pe acoperis. Alte decoratiuni

specifice acestei sărbători sunt afisele cu imagini ale zeilor Ganesh si Lakshmi sau

decoratiunile pentru usi confectionate manual din broderii, clopotei, oglinzi si scoici.

Oamenii isi ofera reciproc dulciuri si se organizează focuri de artificii. Un alt obicei

de Diwali est acela de a-si cumpara haine noi. Iar in nordul Indiei, foarte multe

companii aleg ca data de debut a anului financiar sarbatoarea Diwali. Diwali

semnifica si incheierea anului agricol in India si Nepal.

Masa traditională de Diwali cuprinde specialitati ca ciupercile in sos de ceapă,

gujia si laddu de grau. Sărbătoarea are semnificatii diferite in functie de religii.

Hindusii sarbatoresc de Diwali revenirea lui Rama dupa 14 ani de exil in paduri si

infrangerea lui Ravana. Oamenii din Ayodhya, orasul in care a revenit Rama, aprind

foarte multe candele, in semn de bucurie. Cei din sudul Indiei sarbatoresc de Diwali

victoria lui Krishna asupra lui Naraksura (o lupta intre doi zei). Pentru jainisti, Diwali

semnifica atingerea nirvanei de catre Mahavira, in 527 i.e.n.

In afară de semnificatia religioasa a sarbatorii, pentru unii aceasta mai

semnifica si celebrarea luminii interioare a fiecarui om. Hindusii cred ca exista o

forma de constiinta dincolo de viata fizica, o constiinta pura si infinita, iar festivalul

sarbatoreste tocmai aceasta constiinta pura.

VII. Bucătăria indiană

India te duce cu gandul la Bollywood, la dansuri exotice si sari-uri colorate.

La fel de fabuloasă este si bucătăria acestei tari: fierbinte si condimentata. Bucătăria

indiană reflecta diversitatea acestei tări, iar fiecare fel de mancare e o explozie de

plăcere. Intr-o singură tară se vorbesc peste 40 de limbi si 1.600 de dialecte, iar

aceasta este numai o parte a diversitatii pe care poporul indian o emana. Fiecare din

cele 7 teritorii care o compun au propriile traditii, cultura si mancare si e ciudat ca

32

multa lume crede ca singurul lucru care defineste bucataria indiană este curry. Acesta

e doar unul din condimentele si aromele care dau savoare felurilor de mancare

indiene. Fiecare regiune in parte are amestecul ei specific de mirodenii si retete

secrete pe care nu le vei gasi in alte parti, iar singurul lucru comun este folosirea lor

din belsug in bucatarie.

Un popor indragostit de mancare9

Indienii sunt mari gurmanzi si isi venerează mancarea, care joacă un rol

important in cultura lor. In India festivalurile sunt adevarate spectacole cu mancare,

pentru ca fiecare dintre sarbatori are feluri dedicate, in timp ce altele sunt complet

interzise.

Mancarea are importanta cuvenită, iar mesele indienilor, chiar si cele zilnice,

sunt compuse din 2-3 feluri de mancare cu pui sau peste, garnituri variate cu orez,

9 www.foodstory.ro

33

murături si un desert. Sa pregătesti si să imparti mancarea cu oaspetii tai e semnul

suprem de ospitalitate in India.

In nordul muntos al Indiei, ardeii iuti, sofranul, laptele, iaurtul si untul sunt

favoritele culinare, in timp ce in sudul fierbinte piperul, orezul, tamarinul si nuca de

cocos sunt printre ingredientele favorite la masa. Estul este finul cunoscator al

felurilor cu mustar si peste, in timp ce in vest indienii au adoptat usor ingredinete

occidentale iar bucatria lor este una usor de integrat in categoria fusion.

In zonele muntoase ale Indiei se simt influentele nepaleze si tibetane ale

vecinilor. Aici poti sa gusti supe cu taietei – thukpa sau momos – faimoasele găluste

umplute si prajite. Si tot in nord vei gasi feluri numeroase cu carne de pui. In Bengal

se pregatestc cele mai bune dulciuri cu lapte, iar in sud se gatesc faimoasele feluri cu

orez si clatitele crocante umplute cu ceapa si cartofi, numite masala dosa.

Regiunea Gujarat este faimoasă pentru felurile de mancare vegetariene si gustul dulce

al preparatelor. Aproape in fiecare fel de mancare se pune putin zahar.

In Regiunea Goa, fructele de mare si carnea de porc sunt reginele meniului,

dar particularitatea acestei regiuni

este carnea de vita care nu se

gaseste prea usor pe mesele

indienilor. Vacile sunt animale

sfinte in India, dar in aceasta zona

exista influente portugheze, iar

majoritatea populatiei este catolica,

asa ca nu refuza o friptura de vita.

Curry, surpriza aromată a bucatariei indiene

Bucataria indiană este

considerata la fel de faimoasă precum

cea franceza si la fel de raspandita

precum cea chineza. Notele sale

distincte sunt date de condimentele

pentru care India a fost apreciata de

catre toti colonistii. Candva ierburile si

34

mirodeniile de aici se vindeau pe bani grei in pietele lumii si nici acum nu sunt cele

mai accesibile. Pe unele le-au adaptat usor toate bucatariile lumii: scortisoara sau

cuisoarele, dar altele sunt trecute si acum la categoria mirodeniilor exotice: sofranul

de india, cardamonul sau chimionul.

Totusi, cel mai celebru nume asociat bucatariei indiene ramane curry, care

spre surprinderea multora este eticheta sau numele general valabil pentru felurile de

mancare condimentate compuse din orez si legume sau carne.

Amestecul de mirodenii care se foloseste pentru pregatirea acestor mancaruri

este cunoscut in multe tari drept pudra de curry si contine printre altele si frunze de

curry, un arbore originar din India. Pe langă acestea se folosesc si alte condimente:

sofranul de India care da culoarea galbena, coriandru, ghimbir, usturoi, ardei iute,

piper, scortisoara, nucsoara, cuisoare, cardamond si chimion. In bucataria indiană

clasica acest amestec numit garam masala se pregateste proaspat, inainte sa incepi sa

gatesti.

VIII. Muzica

In India, muzica, ca si pictura si teatrul, este considerata o arta divina.Brahma,

Vishnu si Shiva – Trinitatea Eterna – au fost primii muzicieni. Divinul Dansator Shiva

este reprezentat in scripturi ca emanand ritmurile infinite in dansul Sau cosmic al

creatiei, mentinerii sidisolutiei universale, in timp ce Brahma puncta ritmul cu

lovituriletalgerelor, iar Vishnu facea sa sune

mridanga sfanta sau toba. Krishna, o incarnare a

lui Vishnu, este intotdeauna reprezentat in arta

hindusa cu un flaut, la care interpreteaza

cantecul fermecator carereaminteste sufletelor

umane ratacitoare prin Maya – iluzia, de

adevarata lor casa. Saraswati, zeita inţelepciunii,

35

este simbolizata cantand la Vina, mama tuturor instrumentelor cu coarde. Sama

VedaIndiei contine cele mai vechi scrieri din lume in domeniul stiintei muzicale.

Piatra de temelie a muzicii hinduse sunt Ragas sau gamele melodice fixe. Cele sase

Ragas de baza se ramifica în 126 de raginis (soţii) siputras (fii) secundare. Fiecare

Raga are minim cinci note: o nota dominanta (vadi sau rege), o notasecundara

(samavadi sau prim-ministru), note ajutatoare (anuvadi, servitori), si o nota disonanta

(vivadi,dusman).Fiecare dintre cele sase Ragas de baza are o corespondenta naturala

cu o anumita ora a zilei, anotimp,si o zeitate tutelara care confera o anumita putere. 10

Astfel, (1) Hindole Raga se aude doar la rasarit intimpul primaverii pentru a

evoca starea de iubire universala, (2) Deepaka Raga este cantata seara intimpul verii,

pentru a trezi compasiunea; (3) Megha Raga este o melodie pentru miezul zilei in

sezonulploios, pentru a evoca curajul; (4) Bhairava Raga este cantata dimineata in

lunile august, septembrie,octombrie, pentru a

obtine liniste interioara; (5) Sri Raga este

rezervata pentru momentul crepusculului pe

timpul toamnei, pentru a atinge iubirea pura;

(6 ) Malkounsa Raga se aude la miezul noptii

in timpul iernii, pentru curaj. Rishi din

vechime au descoperit aceste legi ale unitatii

sonore dintre natura si om. Pentru ca natura

esteo obiectivare a lui Aum, Sunetul

Primordial sau Cuvantul Vibrator, omul poate

obtine controlul asupratuturor manifestarilor

naturii, prin utilizarea anumitor mantras sau

intonatii. Documentele istorice vorbesc despre puterile remarcabile pe care le avea

Miyan Tan Sen, muzicianul curtii lui Akbar cel Mare, din secolul al saisprezecelea.

Poruncindu-i-se de catre imparat sa cante o Raga de noapte intimp ce Soarele era sus,

Tan Sen a intonat o mantra care a facut ca instantaneu intregul palat sa fieinvaluit in

intuneric. Muzica indiană imparte octava în 22 de srutis sau sferturi de ton.  Aceste

intervale microtonale permit exprimarea de nuante fine in muzica, imposibil de atins

cu gama cromatica occidentala cu 12 semitonuri. Fiecarei note de baza ale octavei,

din cele sapte, ii este asociata in mitologia hindusa, o culoare, strigatul natural alunei

pasari sau animal – Do cu verdele, si paunul; Re cu rosul, siciocarlia; Mi cu auriul, si

10 Autobiografia unui yoghin, Paramahansa Yogananda, Editura Mix

36

capra; Fa cu albul-galbui, si starcul; Sol cu negru, si privighetoarea; La cu galbenul, si

calul, Si cu ocombinaţie a tuturor culorilor, si elefantul. uzica occidentala foloseste

doar trei game – majora, armonic minora, melodic minora – dar muzica indiană

descrie 72 de thatas sau game. Muzicianul are o libertate creatoare de improvizatie

nesfarsita in jurul melodiei traditionale fixe sau Raga; el se concentreaza asupra

sentimentului sau starii de spirit absolute a temei structurale si apoi o infrumuseteaza

in limitele propriei sale originalitati.

Muzicianul hindus nu citeste notele; el imbraca din nou la fiecare interpretare

structura de baza al Raga-ului, limitandu-se adesea la o singura secventa melodica,

punctand prin repetitie toate variatiile subtilemicrotonale si ritmice. Dintre

compozitori occidentali, Bach, intelegea a farmecul si puterea sunetului repetitiv usor

diferentiat in sute de modalitati complexe. Literatura sanscrita antica descrie 120 talas

sau tempo-uri. Se spune despre fondatorul muzicii traditionale hinduse, Bharata, ca a

descoperit 32 de tipuri de tala in cantecul ciocarliei. Originea tala-uluisau ritmului isi

are radacinile in miscarile omului – tempo dublu de mers pe jos, si tempo triplu

alrespiratiei in somn, cand inspirul este de doua ori lungimea expirului. India a

recunoscut intotdeaunavocea umana ca fiind instrumentul cel mai perfect de

producere a sunetului.

De aceea, in mare masura,muzica hindusa se limiteaza la gama vocala pe trei

octave. Pentru acelasi motiv, se pune accentul maimult pe melodie (relatia dintre

notele succesive), mai degraba decat pe armonie (relatia dintre notelesimultane).

Scopul mai profund al al rishilor-muzicieni din vechime a fost sa uneasca interpretul

cu Cantecul Cosmic care poate fi auzit prin trezirea centrilor spinali oculti ai omului.

Muzica indiană este o arta subiectiva, spirituala, si individualista, care vizeaza

nu atat stralucirea simfonica, cat armonia personala cu Sufletul Suprem. Cuvantul

sanscrit pentru muzician este bhagavathar ,”cel care canta slava lui

Dumnezeu.”Sankirtans sau reuniunile muzicale sunt o forma eficienta de yoga sau

disciplina spirituala, care necesita concentrare profunda, absorbire intensa in gandul si

sunetul samanta. Pentru ca omul insusi este o expresie a Cuvantului Creator, sunetul

are efectul cel mai puternic si imediat asupra lui,oferind o modalitate de a-si reaminti

de originea sa divina. Folclorul tuturor popoarelor contine referinte la incantatii cu

putere de influenta asupra naturii.

Indienii din America sunt bine-cunoscuti ca au dezvoltat ritualuri sonore pentru

ploaie si vant. Tan Sen, marelemuzician hindus, era capabil sa stinga focul cu puterea

37

cantecului sau.Charles Kellogg, naturalist din California, a facut o demonstratie a

efectului vibratiilor tonale asupra focului in 1926 in fata unui grup de pompieri din

New York. “Trecand un arcus rapid peste un diapazon de aluminiu, el a produs un

sunet strident asemanator fasaitului radio(n.t. – este vorba despre “zgomotul alb” care

se aude la un radio atunci cand este acordat intre doua posturi).

 Importanta muzicii in viata socială a vechii Indii 

 

Inca din vechime dainuia convingerea ca importanta muzicii in viata oamenilor

este covarsitoare si credinta in actiunea ei miraculoasa asupra animalelor si a

fenomenelor naturii. Vechii hindusi credeau ca executarea melodiilor interzise putea

provoca incendii.Este semnificativa legenda despre un cantaret care, constrans de

stapanul sau sa cante oastfel de melodie, a ars de viu, desi statea cufundat pana in gat

in apa unui rau. Se cunosccantece-invocatii ale hindusilor , folosite pentru imblanzirea

serpilor si a elefantilor intaratati.

  Legătura muzicii cu cuvantul si dansul  

Muzica Indiană veche, la fel ca si muzica altor civilizatii orientale antice, este

strans legata de cuvant, gest, miscare. Intr-un vechi tratat Indian sunt enumerate 24 de

miscariale capului, exprimand compatimirea , pregatirea pentru lupta si numeroase

altesentimente. Aceste conceptii ale vechilor hindusi despre rolul social al muzicii

sunt legate, in primul rand, de exceptionala dezvoltare a muzicii de dans, care avea

totdeaunasubiect si se ridica adesea pana la

nivelul dramei muzicale. In India au aparut de

timpuriudiferite stiluri de dans clasic. O

trasatura caracteristica a dansului Katakhali 

este folosire amastilor. Ansamblul de

interpreti este alcatuit din 12

38

dansatori, 2 cantareti-povestitori, care expun continutul fiecarui tablou si dintr-o mica

orchestra( toba, flaute, gong). Un alt stil de dans este Manipuri , care pastreaza

ramasite ale unor stravechi obiceiuri populare. Cel mai remarcabil dans Manipuri-

Ras Lila- reda idea dragostea exaltate si poseda o serie de variante, in functie de

anotimp, zi, pozitia lunii pe cer etc. Unul din celemai vechi stiluri de dans classic,

cel mia complex si mai evoluat din punct de vederemusical, este Bharata

Natiam( aparut cu vreo 2000 de ani i.e.n) El s-a format in sud-estul Indiei, regiune

care era un leagan al traditiilor si obiceiurilor nationale . Acest dans este un fel de

poem coregrafic in 7 parti.

Bibliografie

1. Cultura si civilizatie Indiană, Julieta M,. Mircea I., Editura Credis

2. Religiile lumii, Editura Humanitas

3. Revista “Cultura” Nr. 2, Februarie 2010

4. Autobiografia unui yoghin, Paramahansa Yogananda, Editura Mix

5. www.ramanamarhashi.info

6. www.inlovedindia.wordpress.com

7. www.descopera.ro

8. www.foodstory.ro

9. www.tuktuk.ro

39