27

Click here to load reader

Influenta globalizarii asupra securitatii nationale

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Influenta globalizarii asupra securitatii nationale

Universitatea “ Al. I. Cuza”, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice

INFLUENŢA PROCESULUI DE

GLOBALIZARE ASUPRA SECURITĂŢII

NAŢIONALE

Ungureanu Maria

RISE

Page 2: Influenta globalizarii asupra securitatii nationale

INTRODUCERE

Mediul de securitate de după Războiul Rece se caracterizeaza prin frontiere din ce în

ce mai deschise, fluxurile de bunuri şi de investiţii, dezvoltarea tehnologică şi progresul

democraţiei au adus mai multă libertate şi prosperitate.

Creşterea complexităţii problemelor cauzate de globalizare generează o reevaluare a

studiilor de securitate cu consecinţe majore la nivel teoretic şi aplicativ. Tradiţional,

securitatea naţională era concepută, în primul rind ca supraviţuirea fizică a statului,

apărarea şi păstrarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale, capacitatea adecvată de a

reacţiona la orice pericol extern, potenţial sau real.

În condiţiile procesului de globalizare constatăm că suveranitatea, puterea statală şi

teritorialitatea sunt complex interrelaţionate prin apariţia de noi forme nonteritoriale de

organizare economică şi politică la nivel regional şi global ( corporaţii multinaţionale,

agenţii internaţionale, mişcări sociale transnaţionale), ce obligă statu-naţiune să fie mult

mai dinamic în relaţiile sale cu lumea externă.

Actualitatea temei este dată şi de faptul că problemele securităţii naţionale şi

globalizării ating cele mai diverse aspecte ale dezvoltării sociale sau umane. Într-un mod

sau altul se conectează şi cu sfera militară, cu activitatea politicii externe, cu domeniul

politic, problemele democraţiei, drepturile omului, etc.

Reprezentarea socială a ameninţărilor la adresa securităţii nu s-a modificat în mod

esenţial de la sfârşitul Războiului Rece, europenii şi americanii menţinându-şi percepţii

similare, deşi pericolul materializat în existenţa blocului comunist a dispărut. Societatea,

atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional, conştientizează existenţa şi a altor tipuri

de ameninţări, în afara celor presupuse de definirea securităţii în termeni de integritate

teritorială şi interese naţionale. Securitatea este redefinită astfel încât să includă şi

celelalte dimensiuni ale vieţii sociale: economică, politică, culturală etc.

O valoroasă contribuţie în domeniul analizei condiţiilor necesare securităţii naţionale

o prezintă Şcoala de la Copenhaga, ai cărei reprezentanţi : B.Buzan, O.Weaver şi J. de

Wilde, sunt adepţii lărgirii sferei de definire a securităţii în funcţie de perceperea

ameninţărilor la adresa existenţei unui obiect de referinţă.

Page 3: Influenta globalizarii asupra securitatii nationale

CONCEPTUL DE SECURITATE

Majoritatea autorilor în domeniu consideră că securitatea este un concept contestat.

Există un consens în ceea ce priveşte existenţa sentimentului de siguranţă faţă de

ameninţări la adresa unor valori fundamentale (atât pentru indivizi, cât şi pentru grupuri),

dar şi un dezacord major în privinţa cui ar trebui să i se acorde o atenţie prioritară:

securităţii individuale, naţionale sau internaţionale. Lucrările de specialitate apărute în

perioada Războiului Rece au avut ca subiect dominant ideea de securitate naţională,

definită cu precădere din perspectivă militară.

Domeniul principal de interes pentru oamenii politici şi pentru oamenii de ştiinţă l-

a reprezentat capacităţile militare pe care statele respective ar trebui să le dezvolte pentru

a face faţă ameninţărilor la adresa lor. În ultimul timp, această idee despre securitate a

fost criticată pentru natura ei etnocentrică (influenţată cultural) şi caracterul prea restrâns

al definiţiei. În schimb, un număr important de autori contemporani au promovat o

concepţie asupra securităţii extinsă dincolo de limitele tradiţionale ale securităţii

naţionale, în sensul parohial al termenului, concepţie ce include un set considerabil de

alte consideraţii. Barry Buzan, în studiul său Popoarele, Statele şi Teama, susţine un

punct de vedere în care securitatea include aspecte politice, economice, societale, de

mediu alături de cele militare, aceasta fiind definită, implicit, în termeni internaţionali

mult mai evidenţi.

„ Statul este o sursă majoră atât de ameninţări cât şi de securitate a indivizilor.

Paradoxul este că pe măsură ce puterea statului creşte, statul devine şi el o sursă de

ameninţare la adresa individului. Statul are obligaţia de a asugura măsuri de protecţie

cetăţenilor săi împotriva intervenţiei străine, atacurilor şi invaziei.”1

“ Conceptul de securitate reprezintă la etapa contemporană una din cele mai

importante preocupări a entităţilor politice, fie că vorbim de un regat sau un stat naţiune.

În condiţiile actuale conceptual de securitate trece printr-un process de transformare fiind

orientat din ce în ce mai mult spre aspecte economice, politice, sociale şi de mediu.”2

1 Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama, . O agendă pentru studii de securitate internaţională în epoca de după Războiul Rece, Ed. Cartier, Chişinău, pg. 482 www.sferapoliticii.ro

Page 4: Influenta globalizarii asupra securitatii nationale

În ultimii ani au survenit transformări substanţiale în analiza şi practica securităţii

naţionale. Printre factorii care au cauzat aceste transformări “ putem scoate în evidenţă

trei dintre ei ca fiind cei mai importanţi: este vorba despre declinul suveranităţii

naţionale, creşterea fără precedent a densităţii de interancţiune la nivel transnaţional şi

explozia conflictuală a scenei internaţionale, susţinută de dinamica identitară, unde

globalizarea amplifică problemele legate de securitate, astfel încât s-au transformat în

preocupare naţională.”3

“ Termenii pace şi securitate sunt folosiţi de multe ori într-o manieră puţin

diferenţiată. În Carta Naţiunilor Unite, de exemplu, sunt trataţi împreună. Cu toate

acestea, înţelesurile lor diferă: starea de pace desemnează lipsa unui conflict armat, pe

când securitatea se referă la lipsa ameninţărilor. Securitatea, în sens obiectiv, măsoară

absenţa ameninţărilor la adresa valorilor dobândite, iar într-un sens subiectiv, absenţa

temerii că aceste valori vor fi atacate.”4

Definiţii ale conceptului de securitate:

„O naţiune are asigurată securitatea în măsura în care nu este în pericol de a trebui

să-şi sacrifice valorile fundamentale dacă doreşte să evite viitorul şi are capacitatea, dacă

este provocată, să şi le conserve prin obţinerea victoriei într-un asemenea război“ (Walter

Lippmann).

„Securitatea, într-un sens obiectiv, măsoară absenţa ameninţărilor la adresa unor

valori dobândite şi în sens subiectiv, absenţa temerilor că aceste valori vor fi supuse unor

atacuri“ (Arnold Wolfers).

„În cazul securităţii, discuţia priveşte preocuparea de a fi liberi de ameninţări. Când

această discuţie se poartă în contextul unui sistem internaţional, securitatea vizează

capacitatea statelor şi societăţilor de a-şi menţine identitatea, independenţa şi integritatea

funcţională“5 (Barry Buzan).

„O securitate stabilă poate fi dobândită de către popoare şi grupuri numai dacă nu îi

privează pe alţii de aceasta; securitatea poate fi dobândită atunci când ea este concepută

ca un proces de emancipare“. (Booth and Wheeler).

3 http://athenian-legacy.com4 Andrei Miroiu, Radu-Sebastian Ungureanu, Manual de relaţii internaţionale, Ed. Polirom, Iaşi, 2006, pg. 179-1815 Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama, Ed. Cartier, Chişinău

Page 5: Influenta globalizarii asupra securitatii nationale

Din aceste definiţii rezultă tendinţa statelor de a-şi transfera preocupările

centrate pe politici de securitate excesiv de auto-referenţiale către abordări conceptuale

ale intereselor de securitate ale vecinilor lor. Lucrarea lui Buzan ridică chestiuni

importante şi interesante despre măsura în care consideraţiile de securitate internaţională

şi naţională pot fi compatibile şi dacă statele, dată fiind natura sistemului internaţional,

sunt capabile să gândească în termeni globali, favorabili unei cooperări internaţionale

mult mai largi.

Abordarea tradiţională a conceptului de securitate

Începând cu Tratatul Westfalic din 1648, statele au fost privite ca fiind cei mai

puternici actori în sistemul internaţional. Ele au fost considerate un standard universal de

legitimitate politică, fără a exista o autoritate mai înaltă care să reglementeze relaţiile

dintre ele. Aceasta a însemnat că securitatea a fost privită ca o obligaţie prioritară a

guvernelor statelor. Acestea au înţeles că nu există altă alternativă decât aceea de a-şi

căuta propria lor protecţie în ceea ce a fost denumită o lume a autoajutorării.

“ În dezbaterea istorică privind cea mai bună cale de a-ţi asigura securitatea

naţională, autori cunoscuţi precum Hobbes, Machiavelli şi Rousseau au încercat să

prezinte o imagine preponderent pesimistă a implicaţiilor suveranităţii statale. Sistemul

internaţional a fost tratat ca o arenă brutală în care statele ar căuta să-şi realizeze propria

lor securitate în detrimentul vecinilor lor. Relaţiile interstatale au fost percepute ca o luptă

aprigă pentru putere în care actorii statali încercau în mod constant să fie în avantaj unii

în raport cu ceilalţi. Conform opiniei acestora, era de-a dreptul imposibil să se ajungă la o

pace permanentă. Tot ceea ce statele ar fi putut să facă era să prevină ca unul dintre ele să

dobândească hegemonia asupra celorlalţi, prin încercări constante de a realiza şi menţine

echilibrul de putere. Acest punct de vedere a fost apoi împărtăşit şi de autori

contemporani, precum E. M. Carr şi Hans Morgenthan, care au creat şi dezvoltat

arhicunoscuta şcoală de gândire realistă, apărută în perioada imediat următoare

terminării celui de-al doilea război mondial.”6

“ Această perspectivă pesimistă asupra relaţiilor internaţionale este împărtăşită de

mulţi autori contemporani, cei mai cunoscuţi fiind Kenneth Waltz şi John Mearsheimer.

Pesimismul acestor neorealişti se întemeiază pe un număr de prezumţii-cheie în temeiul 6 www.sferapoliticii.ro

Page 6: Influenta globalizarii asupra securitatii nationale

cărora, în opinia lor, sistemul internaţional operează. Aceste prezumţii-cheie de sorginte

neorealistă sunt:

– Sistemul internaţional este anarhic. Aceasta nu înseamnă că în mod necesar el

este haotic. Mai degrabă anarhia rezultă din faptul că nu există o autoritate centrală

capabilă să controleze comportamentul statelor.

– În afirmarea suveranităţii lor, statele îşi vor dezvolta în mod inevitabil

capacităţi militare ofensive pentru propria apărare, dar şi pentru extinderea puterii lor.

Ca atare, fiecare stat reprezintă un pericol potenţial pentru celelalte state;

– Incertitudinea, care conduce la lipsă de încredere, este inerentă în sistemul

internaţional. Statele nu pot fi niciodată sigure de intenţiile vecinilor lor şi, astfel, ele

trebuie să fie întotdeauna în gardă.”7

“ Realismul classic susţine că statele sunt entităţi care există şi interacţionează într-

un sistem internaţional. În ceea ce priveşte apărarea intereselor lor naţionale, statele

decide asupra modului de acţiune încât să-şi rezolve cât mai bine problemele lor interne

şi externe.”8

“ Interesul de stat este definit în contextul normelor şi accepţinilor internaţionale ca

ceea ce este bine şi oportun. Ceea ce statele redefinesc ca interese nu sunt adesea decat

rezultatul ameninţărilor externe sau ale presiunilor de grup din interior. Interesele de stat

sunt conturate de norme şi valori internaţionale care structurează şi dau sens vieţii

politice internaţionale.”9

Securitatea naţională

Componentă a securităţii globale, securitatea naţională, capătă după încheierea

Războiului Rece, o dimensiune nouă, deoarece acum, ameninţările la adresa sa, după

Barry Buzan, “ devin din ce în ce mai difuze şi nu mai au un caracter exclusiv militar.” 10

Proliferarea ameninţărilor teroriste, ecologice, culturale, a riscurilor la adresa siguranţei

naţionale, conduc la o întrepătrundere a elementului securitar naţional cu cel regional sau

global, în măsură să asigure stabilitatea şi securitatea prin mecanisme de cooperare şi

coordonare, prin regionalizarea şi globalizarea relaţiilor militare şi de securitate.

7 www.gandul.ro8 Simona Neumann, Securitatea tradiţională, Universitatea de Vest, Timişoara9 Martha Finnemore, Interese naţionale în societatea internaţională, Ithaca and London: Cornell University Press, 1996, pg 110 Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama, Ed. Cartier, Chişinău

Page 7: Influenta globalizarii asupra securitatii nationale

Prin cercetarea problemelor cu care se confruntă statul , Barry Buzan a identificat

cinci sectoare ale securităţii naţionale , în funcţie de natura ameninţărilor. Acestea pot fi

de ordin militar, politic, economic, societal sau ecologic. “În esenţă, cele cinci sectoare

identificate au un rol analitic, urmând descompunerea securităţii naţionale în elemente

mai mici , de natură a o face mai uşor de discutat. Definirea ameninţărilor al adresa

securităţii se completează cu distincţia făcută între acestea şi vulnerabilităţi. Extinderea

conceptului de securitate duce la o multiplicare a obiectelor de referinţă ale acesteia , a

ceea ce se consideră că trebuie protejat, securizat.”11

“În condiţiile actuale, securitatea naţională nu poate fi total detaşată de condiţiile

seismice globale. Securitatea naţională este strâns legată de cea mondială, în contextul

noii ordini globale, fapt confirmat de realitatea că acţiunile statale unilaterale au o

eficienţă înloielnică în planul securităţii.”12

“ Studierea securităţii naţionale din persectiva globalizării oferă posibilitatea

structurării unei stategii de răspuns care, pornind de la cauzele crizei generalizate, tinde

să reducă insecuritatea statelor. O problema importantă în cercetarea securităţii naţionale

în condiţiile procesului de globalizare este problema mecanismului său de asigurare.”13

IMPACTUL GLOBALIZĂRII

11 Andrei Miroiu, Radu-Sebastian Ungureanu, Manual de Relaţii Internaţionale, Ed. Polirom, Iaşi, 2006, pg. 190-19112 Vasile Popa, Implicaţiile globalizării asupra securităţii naţionale, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare “ Carol I “, Bucureşti, 2005, pg. 2513 Natalia Albu, Problema asigurării securităţii naţionale în condiţiile procesului de globalizare, Chişinău, 2007, pg. 25-29

Page 8: Influenta globalizarii asupra securitatii nationale

Globalizarea este privită de numeroşi specialişti ca un fenomen eminamente

economic, care implică o interacţiune în creştere sau integrarea sistemelor economice

naţionale, prin sporirea activităţilor de comerţ internaţional, a fluxului de capital şi

investiţii. În acelaşi timp, însă, poate fi evidenţiată o rapidă creştere a schimburilor

transfrontaliere sociale, culturale, tehnologice şi, nu în ultimul rând, militare, ca parte a

fenomenului de globalizare.

Globalizarea, ca fenomen, implică multitudinea interdependenţelor de natură

economică, politică, culturală, socială, militară etc., care se stabilesc pe o scară tot mai

largă între statele lumii. Drept urmare, globalizarea se manifestă şi generează efecte atât

în planul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, cât şi în ceea ce

priveşte producţia de armament şi tehnică de luptă, precum şi în comercializarea acestora.

Totodată, impactul globalizării se poate constata din tendinţele de dispariţie a

graniţelor fizice ale statelor şi de apariţie a altui tip de frontiere, de regulă invizibile şi de

altă natură. Modificarea graniţelor tradiţionale, ca efect al globalizării, va conduce la

schimbări esenţiale în perceperea şi conceperea securităţii naţionale, precum şi a rolului

statului naţional în acest context.

Conceptul Globalizării

Globalizarea denotă sistemul unitar mondial, ceea ce înseamnă că, într-o oarecare

măsură, vom privi lumea ca fiind o singură ordine socială, culturală, economică etc.

“Această dezvoltare constituie esenţa globalizării, care îmbracă diverse forme de

manifestare: universalizarea ştiinţei; fluxuri comerciale şi financiare la nivel mondial;

întreprinderi transnaţionale; mass – media prezentă global; Internet; turism la scară

mondială şi mişcări de migraţie socială; fricţiuni între spaţiile culturale; exploatare

intensivă a mediului; criminalitate internaţională.”14

“ Sub raport relaţional interuman, globalizarea înseamnă comprimarea distanţelor, prin

tehnologii noi (comunicaţiile mobile de generaţia a treia, Internetul), interconectarea şi

creşterea dependenţelor reciproce, integrarea pieţelor financiare şi comerciale, găsirea de

soluţii la unele probleme globale, dezvoltarea de identităţi transnaţionale. În acest

context, globalizarea va cuprinde toate sferele de existenţă umană şi va constitui modelul

de societate la care va trebui să participe umanitatea în întregul ei.”15

14 www.sferapoliticii.ro15 www.gandul.ro

Page 9: Influenta globalizarii asupra securitatii nationale

“ În ansamblu, globalizarea are semnificaţii mai largi în comparaţie cu remodelarea

economiei mondiale. Ea reorganizează concomitant politicile internaţionale şi problemele

de securitate. În acelaşi timp, globalizarea se manifestă ca un process intern,

contradictoriu, care, pe de o parte, deschide noi posibilităţi de dezvoltare a statelor, iar pe

de altă parte, accentuează problemele deja existente sau provoacă altele noi.[…]

La scară globală, implicaţiile procesului de globalizare asupra securităţii statului se

manifestă în contextul stabilităţii economiei naţionale.”16

“Globalizarea, ca fenomen complex, va fi acompaniată de retragerea statului din

domeniile de activitate pe care până acum le administra şi controla, de regulă în

beneficiul întregii societăţi, şi va conduce treptat la dispariţia frontierelor fizice vizibile,

aşa cum sunt ele astăzi, precum şi la apariţia unor frontiere invizibile, stabilite pe alte

criterii. Prin urmare, globalizarea „instituţionalizează” forme de putere supranaţionale,

capabile să orienteze întreaga dezvoltare a lumii. Principalii „actori” ai globalizării sunt

reprezentaţi de concernele transnaţionale, respective marile firme occidentale care şi-au

extins activitatea dincolo de graniţele ţării de origine. Ele există în toate domeniile şi

sectoarele şi deţin poziţii hotărâtoare. Multe dintre acestea concentrează o forţă

economică mai mare decât a unor state, ceea ce reprezintă un argument puternic în ceea

ce priveşte direcţia dezvoltării economiilor naţionale.

Motorul intern al globalizării este identificat în capitalism şi tehnologie, în acţiunile şi

politicile statelor şi în pieţe sau în caracteristici ale modernităţii.”17

Ca termen strict, globalizarea semnifică multitudinea de transformări economico –

sociale înregistrate de omenire în prezent, extinse la scară integratoare şi generate de

impactul fluxurilor financiar - monetare transcontinentale asupra caracteristicilor

interacţiunilor sociale. Globalizarea problemelor implică politici şi strategii globale de

abordare a problemelor comune pentru întreaga umanitate.

Fondul Monetar Intenaţional a definit globalizarea drept “ integrarea internaţională

crescândă a pieţelor, atat pentru bunuri şi servicii cat şi pentru capital.”18 Termenul de “

16 Natalia Albu, Globalizarea-echilibru sau dezechilibru?, Chişinău, 2005, pg. 161-16317 Andrei Miroiu, Radu-Sebastian Ungureanu, Manual de Relaţii Internaţionale, Ed. Polirom, Iaşi, 2006, pg. 303-30718 Teodor Frunzeti, Lumea 2005: Enciclopedie politică şi militară, Ed. Centrului Editorial al Armatei, Bucureşti, 2005

Page 10: Influenta globalizarii asupra securitatii nationale

globalizare” este utilizat pentru a explica şi a da sens conţinutului specific al

capitalismului contemporan.

“Definită ca proces de lărgire, adancire şi grăbire a interconectării globale, globalizarea

este situată într-un continuu spaţiu temporal al schimbării cu legarea şi extinderea

activităţii umane peste regiuni şi continente.”19

Efectele Globalizării

Fenomenul globalizării este o etapă viitoare a procesului general de dezvoltare

politico - economică şi culturală a omenirii. Pentru moment este dificil să vorbim cu

oarecare certitudine despre efectele de lungă durată ale procesului de globalizare asupra

comunităţii internaţionale dar, chiar şi acum, este clar că procesul de globalizare are atât

un impact pozitiv, cât şi unul negativ. Partea pozitivă a acestui proces este că va spori

interacţiunea dintre ţări, care la rândul ei deschide noi posibilităţi pentru dezvoltarea

civilizaţiei umane, îndeosebi în sfera economică. Intensificarea schimburilor comerciale,

investiţionale şi tehnologice între diferite regiuni, facilitarea contactelor interumane,

familiarizarea cu culturile altor popoare sunt, cu siguranţă, benefice pentru omenire.

Odată cu aceasta, globalizarea comportă şi noi provocări. Multe pericole au un

caracter regional sau chiar planetar: catastrofele ecologice şi tehnologice, criminalitatea

transnaţională, terorismul internaţional etc. Expansiunea necontrolată a unor modele

culturale de calitate îndoielnică aduce un prejudiciu tradiţiilor naţionale şi culturale ale

popoarelor, ameninţând originalitatea lor.

Intensificarea procesului de globalizare prezintă şi unele pericole pentru economiile

naţionale. În acelaşi timp, din cauza distribuirii neuniforme ale avantajelor globalizării

aspectele negative ale acestui proces se vor răsfrânge negativ în special asupra ţărilor în

curs de dezvoltare , astfel încât acestea ar putea ramâne departe de progres sau chiar în

afara lui. Creşterea interdependenţei în relaţiile internaţionale generată de globalizare

aduce şi noi aspecte ale noţiunii de "securitate naţională şi internaţională." Creşte

numărul factorilor externi care influenţează funcţionarea stabilă a societăţii.

“ Starea securităţii internaţionale influenţează din ce în ce mai mult posibilitatea de

garantare a securităţii naţionale. De aceea, menţinerea stabilităţii la nivel global ,

acordarea asistenţei în crearea unor astfel de mecanisme internaţionale ce ar asigura o

19 David Held, Transformări globale. Politică, economie şi cultură, Ed. Polirom, Iaşi, 2004, pg 27

Page 11: Influenta globalizarii asupra securitatii nationale

dezvoltare durabilă şi echilibrată, va deveni o prioritate şi una din principalele probleme

pentru comunităţile regionale. Există opinii conform carora fenomenul globalizării nu ar

fi unul nou şi necunoscut anterior omenirii. Bazele sistemului economic global au fost

puse odată cu descoperirile geografice, dezvoltarea transporturilor şi telecomunicaţiilor, a

întregii economii mondiale.”20

Ceva similar cu ceea ce numim noi astăzi globalizare, a avut loc şi înaintea primului

război mondial, când lumea a fost împărţită între marile puteri, devenind astfel mai

omogenă şi mai usor de dirijat. Primul şi al doilea război mondial, revoluţiile ce le-au

urmat, la fel ca şi procesul de decolonizare au încetinit puţin procesul de globalizare a

economiei mondiale. Astăzi această problema este pe ordinea de zi a politicienilor şi a

politologilor.

“ Mai întâi de toate, globalizarea este un proces geoeconomic şi mai apoi geopolitic

şi geocultural. Acest proces nu este numai o apropiere, o integrare a economiilor mai

multor ţări. Se schimbă caracteristicile calitative ale acestor economii care se transformă

din nişte sisteme închise în elemente ale unui sistem mondial. Se schimbă însuşi noţiunea

de "economie naţională". Instituţia economică de bază devine corporaţia transnaţională,

care îşi amplasează fabricile şi îşi comercializează produsele acolo unde îi este mai

convenabil, fără a lua în considerare existenţa graniţelor. Din această cauza are loc

aprofundarea procesului de diviziune internaţională a muncii, iar în cadrul unui singur

stat, fie şi dezvoltat, apare "economia dublă”, apar "enclave înfloritoare", "regiuni -

donatoare, regiuni creditabile". Regiuni întregi se transformă în furnizori de materie

primă şi piete de desfacere pentru corporaţiile transnaţionale, fără a dezvolta producţiile

proprii.”21

GLOBALIZAREA ŞI SECURITATEA NAŢIONALĂ

20 www.cadranpolitic.ro21 www.sferapoliticii.ro

Page 12: Influenta globalizarii asupra securitatii nationale

“Globalizarea influenţează mediul de securitate contemporan, creând atât

oportunităţi, cât şi noi riscuri şi ameninţări. În acest mediu, nici un stat nu este la adăpost

şi nici unul nu trebuie să rămână în afara proceselor globale. Securitatea internaţională

tinde tot mai mult să-şi manifeste caracterul indivizibil, iar comunitatea internaţională

este tot mai conştientă de răspunderea ce îi revine. Globalizarea are, printre altele, efecte

asupra mediului de securitate, în sensul că securitatea şi, implicit, ordinea şi siguranţa

publică nu mai pot fi asigurată pe deplin decât prin norme şi acţiuni la nivel mondial,

continental, zonal şi local.”22

Globalizarea produce turbulenţe în ambele sensuri: în jos către state, în sus către

societatea internaţională. Ea împinge unele state să preia responsabilităţi globale, în timp

ce altele sunt deposedate de atributele suveranităţii. Ea creează noi structuri internaţionale

sau le forţează pe cele existente să preia mai multe sarcini decât ar putea duce în prezent

(cazul proiectului de Constituţie a UE), accelerează relaţiile dintre societăţi şi economii,

dintre zone şi regiuni ale lumii. Dacă structura sistemului internaţional se prezintă pe trei

niveluri, pentru administrarea formală a securităţii sunt responsabile primele două,

respectiv statele şi organizaţiile internaţionale. “Cu alte cuvinte, statele şi organizaţiile

internaţionale sunt chemate să se implice mai mult în stabilitatea internaţională, pentru a

obţine, pe această cale, o stabilitate internă mai bună. Instabilitatea unei părţi (stat,

regiune) a sistemului se transmite în interiorul sistemului de state şi devine instabilitatea

celorlalţi.”23

“Interdependenţa dintre ţări şi apariţia problemelor globale duce la înţelegerea faptului

că acestea nu pot fi soluţionate independent, decat prin modele regionale şi globale de

securitate. Iar în condiţiile globalizării, stabilitatea şi securitatea naţională cu toate

dimensiunile sale nu pot fi asigurate în mod independent una de cealaltă. De aceea,

securitatea statelor cu un potenţial intern limitat din punct de vedere economic şi politic

poate fi realizată mai sigur în contextul cooperării regionale şi internaţionale.”24

La nivel global, lumea continuă să rămână puternic conflictuală. Cauzele conflictelor

operează atât în domeniul accesului la resurse, la mecanismele de distribuţie a acestora, la

22 www.cadranpolitic.ro23 Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama, Editura Cartier, Chişinău, 1999, p. 157.24 Natalia Albu, Problema asigurării securităţii naţionale în condiţiile procesului de globalizare, Chişinău, 2007, pg. 29

Page 13: Influenta globalizarii asupra securitatii nationale

pieţele de desfacere, cât şi în domeniul diferenţelor de natură etnică, religioasă, culturală

şi ideologică.

La sfârşitul anilor '80 şi începutul anilor '90, piaţa financiară globalizată era

considerată ca un factor care poate avea mai mult decât un impact economic asupra

regiunilor care intră în aria sa de manifestare. Aceasta este apreciată, în prezent, mai mult

decât un mod de a face afaceri sau de a organiza pieţele financiare, devenind un proces în

sine.

Globalizarea e uşor de recunoscut: multiplicitatea de actori şi strânsa lor conexiune.

Zecile de organisme internaţionale prezente în conflictele Balcanilor satisfac prima

caracteristică, dar nu şi pe a doua. Actori mari, ca organismele integrate, nu şi-au definit

poziţia în globalitate şi cu atât mai puţin în sistemul ONU.

“ Globalizarea apelează mai energic la intervenţia în treburile interne ale statelor în

cazul delincvenţelor grave, într-o perioadă în care statele acceptă transferul de

suveranitate în procesele de integrare, dar dispune de mijloace paşnice, bine puse la

punct. Iarăşi, prima trăsătură e vizibilă în evenimentele recente, dar a doua nu.

Globalizarea e pragmatică, şi nu doctrinară, iar sistemul ei multipolar. Prima

caracteristică se poate vedea, a doua nu e încă realizată. Globalizarea a difuzat puterea

economică şi tehnologică în toată lumea. Comunicaţiile instantanee fac ca hotărârile luate

într-o regiune să aibă impact şi în alte regiuni şi uneori efecte la scara întregii planete.

Acest fenomen a condus la modificarea comportamentului diplomatic al statelor în planul

relaţiilor internaţionale.”25

“ Ca o consecinţă a globalizării, numeroase evoluţii şi procese transnaţionale au un

impact esmnificativ asupra securităţii naţionale. Pe langă stimularea creşterii economice

şi deschiderea societăţilor, aspecte recente subliniate de specialişti pun în evidenţă unele

aspecte incoveniente ale procesului de gobalizare, ce pot conduce la destabilizarea unor

state, înstrăinarea unor cutume ancestrale, vulnerabilizarea unor regiuni întregi faţă de

fluctuaţiile spontane ale economiei mondiale.”26

“ Globalizarea economică a devansat procesele de globalizare politică, singura

capabilă să gestioneze unitar şi integrat noile riscuri la securitatea internaţională.

25 www.cadranpolitic.ro26 Vasile Popa, Implicaţiile globalizării asupra securităţii naţionale, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare “ Carol I “, Bucureşti, 2005, pg. 28

Page 14: Influenta globalizarii asupra securitatii nationale

Cooperarea politică şi economică a fost etapa care a urmat căderii zidului Berlinului. În

etapa următoare trebuie vizat procesul de integrare politico-economică, ca premisă

fundamentală atat pentru integrarea europeană cat şi pentru cooperarea euro-atlantică.

Trebuie să fim extrem de precauţi pentru că monopolul politic, specific perioadei

Războiului Rece, să nu fie înlocuit de monopolul economic iar criteriile de

interoperabilitate să devină standarde de performanţă tehnică şi tehnologică, stimulative

şi nu clauze exclusive în procesele de înzestrare a fiecărei naţiuni.”27

CONCLUZII

Cercetătorii romani din domeniu consideră că globalizarea este un factor major al

realizării securităţii naţionale şi regionale şi că aceasta din urmă nu poate fi asigurată pe

deplin fără a asigura mai întai securitatea globală.

27 www.securitateanaţională.ro

Page 15: Influenta globalizarii asupra securitatii nationale

Sistemul de asigurare a securităţii naţionale are ca scop crea mecanismului de

elaborare a politicii şi strategiei statului şi societăţii în domeniul asigurării securităţii

naţionale şi realizarea acestora prin intermediul funcţiilor concrete ale unor anumite

structuri şi persoane. La scară globală, implicaţiile procesului de globalizare asupra

securităţii statului se manifestă în contextul economiei modiale.

Prin globalizare noi am devenit şi suntem “un singur fluviu” (Thomas L. Friedman, p.

16). Pe acest cadru de bază şi generalizant se adaugă apoi toate celelalte componente care

alcătuiesc societatea postmodernă în care trăim: economico-financiar, politic, cultural şi

chiar religios.

Globalizarea instituie între diferiţii parteneri care au aderat la sistemul globalizării

grade de complexitate extrem de diterite. Rolul pe care fiecare îl deţine în procesul

globalizării nu este definitiv distribuit. De aceea globalizarea se caracterizează, ca şi

sistem economic, prin deschidere, inovaţie şi mobilitate sau schimbare continuă.

Fenomenul globalizării este o etapă viitoare a procesului general de dezvoltare

politico - economică şi culturală a omenirii. Pentru moment este dificil să vorbim cu

oarecare certitudine despre efectele de lungă durată ale procesului de globalizare asupra

comunităţii internaţionale dar, chiar şi acum, este clar că procesul de globalizare are atât

un impact pozitiv, cât şi unul negativ.

Partea pozitivă a acestui proces este că va spori interacţiunea dintre ţări, care la rândul

ei deschide noi posibilităţi pentru dezvoltarea civilizaţiei umane, în deosebi în sfera

economică. Intensificarea schimburilor comerciale, investiţionale şi tehnologice între

diferite regiuni, facilitarea contactelor interumane, familiarizarea cu culturile altor

popoare sunt, cu siguranţa, benefice pentru omenire. Odată cu aceasta, globalizarea

comportă şi noi provocări. Multe pericole au un caracter regional sau chiar planetar:

catastrofele ecologice şi tehnologice, criminalitatea transnaţională, terorismul

internaţional etc.

CUPRINS

I. INTRODUCERE

Page 16: Influenta globalizarii asupra securitatii nationale

II. CONCEPTUL DE SECURITATE

A. Definiţii ale conceptului de securitate

B. Abordarea tradiţională a conceptului de securitate

C. Securitatea naţională

III. IMPACTUL GLOBALIZĂRII

A. Conceptul Globalizării

B. Efectele Globalizării

IV. GLOBALIZAREA ŞI SECURITATEA NAŢIONALĂ

V. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

1. Natalia ALBU, Problema asigurării securităţii naţionale în condiţiile

procesului de globalizare, Chişinău, 2007;

Page 17: Influenta globalizarii asupra securitatii nationale

2. Natalia ALBU, Globalizarea-echilibru sau dezechilibru?, Chişinău, 2005

3. Barry BUZAN, Popoarele, statele şi teama, . O agendă pentru studii de

securitate internaţională în epoca de după Războiul Rece, Ed. Cartier,

Chişinău;

4. David HELD, Transformări globale. Politică, economie şi cultură, Ed.

Polirom, Iaşi, 2004;

5. Teodor FRUNZETI, Lumea 2005: Enciclopedie politică şi militară, Ed.

Centrului Editorial al Armatei, Bucureşti, 2005;

6. Andrei MIROIU, Radu-Sebastian UNGUREANU, Manual de Relaţii

Internaţionale, Ed. Polirom, Iaşi, 2006;

7. Vasile POPA, Implicaţiile globalizării asupra securităţii naţionale, Ed.

Universităţii Naţionale de Apărare “ Carol I “, Bucureşti, 2005;

8. WWW.CADRANPOLITIC.RO

9. WWW.GANDUL.RO

10. WWW.SECURITATEANAŢIONALĂ.RO

11. WWW.SFERAPOLITICII.RO