LICEUL DE ARTA “IONEL PERLEA” PROIECT SCOLAR SOCRATES-COMENIUS 1

INFLUENTA RELIGIEI IN ARTA

2004 – 2005

SLOBOZIA – IALOMITA

CUPRINS

1. Introducere 2. Sculptura: viata si opera lui Constantin Brancusi

3. Pictura de interior

4. Pictura in fresca

5. Echipa/ Aspecte de documentare

6. Bibliografie

INFLUENTA RELIGIEI IN ARTA

Cine?

Noi (Liceul de Arta „Ionel Perlea” Slobozia, Romania) impreuna cu

Institutio Superiore Artistico “A. Passaglia”, Luca, Italia si Lyceum Artis, Sofia, Bulgaria, participăm şi anul acesta la proiectul intitulat “Influenta religiei in arta”, proiect Comenius I, derulat prin Agentia Nationala Socrates.

Acest proiect a fost posibil gratie sprijinului financiar furnizat de Comisia Europeeana in cadrul programului Socrates-Comenius.

De ce?

Pentru a continua munca realizata in cadrul proiectului in anii trecuti,

alegand de aceasta data motive religioase in pictura si sculptura.

Cum?

In primul rand prin munca in echipa, prin documentare aprofundata. In al doilea rand, printr-o prietenie datorita careia proiectul a fost realizat in mod eficient.

Cat?

40 de pagini de munca asidua.

I.Sculptura

Arta Inceputuri Omul a creat arta pentru nevoile sale. Prin urmare, arta cea mai viabila este aceea care a reprezentat omul in toata plenitudinea manifestarilor si complexitatea nazuintelor sale. Arta nu trebuie inteleasa intotdeauna ca o satisfacere imediata a unor nevoi sufletesti, fiindca nu totdeauna opera de arta a fost inteleasa de contemporani. Calitatea unei lucrari este cu atat mai buna, cu cat opera de arta rezista exigentelor epocilor care urmeaza. O opera valoroasa strabate fara dificultate timpul. Perfectionarea formei de expresie a artistului duce la perfectionarea gandirii artistice si invers. Cu cat artistul cauta forme de exprimare mai noi pentru el, cu atat reuseste sa-si exprime mai clar gandurile. Intre formele si gandirea artistica veche si nazuintele spre o arta noua, legata de aspectele si de gandirea sociala contemporana a artistului, a invins intotdeauna noul, in masura in care el era mai generalizat si mai cuprinzator. Cand formele de arta nu au mai corespuns nazuintelor legate de popor, au aparut alte idei si cautari noi. Ele au inlocuit pe cele ce le-au produs, devenite vechi. Arta reflecta, asadar, etapele de dezvoltare ale societatii omenesti. Prin arta cunoastem societatea omeneasca in complexitatea evolutiei sale.In aceasta privinta, arta devine unul dintre principalele mijloace de cunoastere. Totodata, cercetand operele de arta care au fost create de-a lungul mileniilor, rezultat al stradaniei artistice a intregii umanitati, simtul nostru se ascute. Cunoscand arta din epocile precedente, judecam mai bine si arta din timpul nostru.

Istoria artei romanesti

Pe teritoriul patriei noastre arta s-a dezvoltat din timpuri foarte indepartate, dupa cum rezulta din sapaturile arheologice. Arta noastra s-a reinnoit insa mereu, in raport cu noile necesitati. Ea are un caracter unitar, pe tot cuprinsul tarii, fara nici o intrerupere si constituie o dovada in plus a

continuitatii milenare a poporului nostru pe intregul teritoriu al tarii. In evolutia sa, arta romaneasca a fost influentata de experienta artistica din afara, care a fost preluata in spirit creator dupa nevoile locale. In acelasi timp, arta noastra a inraurit, la randul ei, arta poparelor vecine intr-un proces evolutiv asemanator. Poporul nostru a dat opere de o frumusete nepieritoare, trecute in patrimoniul universal al omenirii, avand caracter de unicat. Asa sunt monumentele religioase pastrate cu multa grija de-a lungul vremii. Crestinismul orodox s-a intins in cele trei provincii romanesti inca din secolul al XII-lea. Statele din Balcani au primit crestinismul prin intermediul Bizantului. O

data cu aceasta religie, ele si-au insusit modul de viata al curtii bizantine, cultura si arta acestui imperiu. Cu toate acestea catolicismul si-a facut si el loc, mai tarziu, in Transilvania. Dovada stau monumente precum Catedrala romano-catolica din Alba-Iulia (construita in mai multe stiluri, dintre care predominat este cel romanic) si Biserica Neagra din Brasov in stil gotic. In stilul bizantin momumentele reprezentative se afla in Moldova: Biserica Episcopala (Bogdana) din Radauti, iar in Tara Romaneasca: Curtea de Arges, Biserica Manastirii Tismana, Biserica Manastirii Cozia.

In vremuri noi In vremurile noi, artistii nostri au cercetat arta populara care in trecut a stat atat la baza creatiei religioase, cat si a celei laice. Arta populara a innobilat si a dat mereu posibilitati artistilor sa-si imbogateasca orizontul inspiratiei. De aceea, artistii tarii noastre, din trecut sau actuali - desi nu au fost absenti la dialogurile purtate sub forma diferitelor curente artistice care

au aparut si apar, au gasit si gasesc un sprijin puternic al creatiei lor in milenarul si nesecatul filon calauzitor al artei noastre populare. Acest filon a facut ca din spatiul romanesc sa apara, impunandu-se omenirii intregi – ca un mare reformator in gandirea si exprimarea artistica – Constantin Brancusi, sculptorul care a pus bazele artei moderne, legate de un ideal precis. Arta lui, de o simplitate impinsa pana la ultima expresie,

dovedeste in acelasi timp un rafinament artistic de o rara bogatie sufleteasca.

Ca tematica, sculptura romaneasca continua traditia scolii sculpturale romanesti dinaintea primului razboi mondial. Se fac statui si portrete reprezentand mari personalitati din istoria tarii, momumente de sculptura funerara pentru particulari. Un loc insemnat il ocupa operele in care sunt elogiate figuri si evenimente eroice din trecutul poporului roman si fapte de arme ale ostasilor cazuti pe campul de lupta, asa incat aproape ca nu a existat localitate cat de mica in care sa nu fie un monument in acest sens. Subiectele sunt inspirate si din basmele ori din credintele populare sau

religioase.De remarcat este si faptul ca in sculptura decorativa un loc important il ocupa motivele luate din arta noastra populara. In perioada interbelica s-au impus cativa artisti remarcabili, cel mai de seama fiind CONSTANTIN BRANCUSI. In aceasta perioada, sculptorul a creat operele sale de o valoare universal cunoscuta, fiind considerat cea mai mare personalitate din cate a produs pana in prezent acest secol, pe plan mondial, in sculptura.

Primele sclipiri de geniu Pe 19 februarie 1876, se naste Constantin Brancusi, in satul Hobita, comuna Pestisani, in apropiere de Targu-Jiu. Este al cincilea copil al Mariei si al lui Nicolae Brancusi, administratori ai domeniilor Tismana. In anul 1883 devine elev al scolii din Pestisani, apoi din Bradiceni. Paraseste, insa, casa parinteasca, 5 ani mai tarziu, in 1888, pentru a lucra ca baiat de pravalie la Slatina. Lunga si laborioasa sa activitate de sculptor

incepe aici, la 11 ani, ca ucenic de tamplarie. Ca majoritatea tinerilor care simteau chemarea catre arta, el urmeaza, incepand cu anul 1894, cursurile Scolii de Arte si Meserii din Craiova. Cu multa ravna, va solicita aici sa urmeze cursuri libere de desen si perspectiva practica.Vacantele de vara si le petrece la Viena, unde lucreaza ca tamplar de mobila de lux. Va termina scoala cu cea mai mare medie dintre cele ale colegilor sai de promotie.

Debutul sau este remarcat la Craiova, pe 18 octombrie 1898, cand isi expune cu mult succes lucrarea « Bustul lui Gheorghe Chitu » la expozitia regionala din Parcul Bibescu. Ziarele locale consemneaza evenimentul prevazandu-i tanarului un viitor artistic stralucit. In acelasi an este admis la Scoala Nationala de Arte din Bucuresti.

Vremuri Grele

. Pentru a-si plati studiile cedeaza partea sa de mostenire unui frate,

Grigore. Solicita, apoi, Epitropului de la Biserica Madona Dudu sa-i majoreze ajutorul de studii , de 200 de lei pe an, insuficient pentru procurarea cartilor si nevoilor materiale; cererea i se aproba, dublandu-i-se suma. Venit in Craiova, Brancusi frecventa Biserica Madona Dudu, unde, cu vocea lui de tenor, canta la strana si in cor si slujeste ca ipodiacon. Biserica l-a ajutat foarte mult pe parcursul anilor de scoala. Inzestrat cu mai multe aptitudini si pentru diferite alte arte, decat sculptura, tanarul Brancusi marcheaza anul 1900 prin slujirea la Biserica Mavrogheni, din Bucuresti. Aici, el canta in cor si la strana. Eforturile sale se dovedesc a nu fi zadarnice. Brancusi, desi singur, in Bucuresti, intr-un oras mare si plin de tentatii, va reusi sa aiba un anturaj select. Locuieste in gazda, pe str.Izvor nr 18., intr-o

singura camera, impreuna cu inca cinci studenti, de asemenea mari nume in diferite domenii, prezente pe firmamentul romanesc al vremii. In 1901, termina Scoala Nationala de Arte Frumoase din Bucuresti, cu medalia de bronz si cu rezultate deosebite in sculptura.Face portretul in ghips lui Ion Georgescu-Cojan, tatal inginerului Stefan, cu care va colabora la executia Coloanei Infinitului. Desi solicita in luna noiembrie de la Biserica Madona Dudu ajutor pentru a pleca la specializare in Italia, un an de serviciu militar il va opri in tara. In aceasta perioada de inceput, se remarca o influenta realista, tot acum fiind realizate lucrari remarcabile precum “General Doctor Davila “,

un “Ecorché” (statuia unui om in care sunt redati muschii descoperiti de piele). Lumea Parisului l-a atras dintotdeauna pe Brancusi. De aceea, in luna mai a anului 1904 pleaca la Paris, insa se opreste la Budapesta, Viena, Munchen, unde lucreaza in diverse domenii pentru a-si face rost de bani ca sa poata continua drumul. La Paris soseste pe 14 iulie, de ziua nationala Frantei, in acelasi an. Aici, locuieste in casa unui fost coleg de camera din vremea studentiei si lucreaza ca spalator de vase la Biserica Chartier, frecventand Biserica Ortodoxa Romana din Paris, unde canta in corul bisericii si la strana. Lumea culturala il atrage ca un magnet si ajunge un admirator infocat al

operelor lui Rodin (portretul de fetita intitulat « Orgueil » si « Somnul » sunt operele care il impresioneaza cel mai mult).

In cautare de forme Invitat sa lucreze cu marele sculptor francez Rodin, Brancusi refuza, spunand ca « La umbra copacilor mari nu creste iarba ». Sculptorul incepe astfel sa caute forme plastice prin care sa-si concretizeze nemijlocit sentimentele si gandurile. Este epoca in care ii staruie cel mai mult in minte sculptura noastra taraneasca, atat de stilizata, precisa si bogata in continut. Ca urmare, sculptorul a evoluat tot mai mult spre o stilizare, creand opere simplificate in care gandirea artistica se traduce mai bine. Astfel, in 1905 este primit la scoala de Belle-Arte din Paris, in atelierul lui Antonin Mercié, unde obtine cele mai bune calificative, la toate obiectele. Ministerul

Cultelor si Educatiei Publice din Bucuresti ii accepta lui Brancusi un ajutor de studii, gratie interventiei directorului Scolii Nationale de Arte, C.I.Stanescu, ce a afirmat : « cu atat mai bine meritat, cu cat acest tanar, dupa toate informatiile primite din Paris are, pe langa sigure dispozitiuni pentru scuptura, si o conduita exemplara ».

Trecerea

Trecerea de la forma concreta reala, adica de la arta figurativa la cea tot mai mult stilizata, se face la Constantin Brancusi treptat, urmand drumul reducerii obiectelor reale ori a fiintelor reale prin sinteza, iar de aici la schema lor si apoi la atribuirea unei semnificatii. Astfel, plecand de la « Muza adormita » (1906), sculptorul va ajunge la aceeasi lucrare in varianta din 1909, reluata mai tarziu. La 15 martie 1907 participa la Bucuresti la Expozitia Societatii « Tinerimea Romana ». Aici, Regina Elisabeta il recomanda pe Brancusi lui Rodin si acesta este acceptat in atelierul marelui artist. Pentru putin timp, va frecventa impreuna cu celebrul inginer de

origine romana, Henri Coanda, atelierul lui Rodin. Inspirat de « pasarile » lui Brancusi, inginerul proiecteaza fuzelajul avionului supersonic. Tot atunci, persistand in aceeasi tendinta de simplificare, artistul va compune « Rugaciunea », « Cap de copil », « Supliciul », « Sarutul », Cumintenia pamantului » si « Somnul ». In anii 1908, 1909, sculptorul isi va expune lucrarile in diferite expozitii, precum : « Tinerimea Artistica » la Bucuresti sau « Saloanele de toamna » la Paris. De asemenea, tot acum, intemeiaza « Asociatia Prietenilor Români la Paris », sub egida Ministerului Român, impreuna cu compozitorul George Enescu si pictorul Theodor Pallady. In 1910, are in sfarsit propriul atelier, pe strada Montparnasse 12. Intre peretii atelierului sau se vor contura lucrari precum: “Narcis”, “Capul lui Prometeu”, “Portretul domnisoarei Pogany” si admirabila “Pasare maiastra”, subiect predilect pentru artist. In cea din urma lucrare amintita,

marele poet si filosof in sculptura a redat, sugestiv si simbolic, cautarea unui ideal de atins al omului, in general si al artistului, in special. Ceea ce farmecă in « Maiastra » este sentimentul de zvacnire in sus, de inaltare, de depasire, realizat in forme simplificate (pasarea nu are cioc si aripi, ci numai corpul, alungit). Atelierul lui Brancusi se deosebea de cele ale celorlalti artisti: el si-a creat un univers de forme pure si esentiale, un refugiu plin de calm si de pace impotriva zgomotului si publicitatii. Spatiul in care traia Brancusi, in care ii primea pe prieteni si pe amatorii de arta era, totodata, locul unde muncea si pastra, conform unei anumite ordini, operele terminate sau in

lucru, era un loc de expunere in permanenta evolutie. Atelierul din Impasse Ronsin, era locul de trecere obligatoriu al oricarui scriitor, artist sau amator de arta român in vizita la Paris, el aflandu-se situat in perimetrul comunitatii romane aflate la Paris.

Si lumea intreaga l-a cunoscut…

Anii ce urmeaza sunt marcati de expozitii la New-York, Paris, Chicago, Londra, Bucuresti, Praga, Budapesta, alaturi de cei mai reprezentativi artisti ai secolului, ai artei moderne. In 1915, la Paris, la Tombola Expozitiei pentru victimele razboiului, Brancusi contribuie cu succes, alaturi de Bourdelle, Picasso, Matisse. Un an mai tarziu, in 1916, expune la Paris « Coloana Sarutului », motivul sculptural ce-l va folosi si la « Poarta Sarutului » de la Targu Jiu. Dupa moartea mamei sale la 20 ianuarie 1919, sculptorul

traverseaza Corsica, Marsilia, Nisa, apoi Italia, Grecia, Turcia, sosind in cele din urma, in tara, la Constanta. In septembrie 1920, la New-York, Ezra Pound ii consacra artistului in albumul sau 24 de reproduceri cu un text foarte important si elogios; este initiat, apoi, in arta fotografica de catre Mina Loy. In 1924, Brancusi, ajuns deja stapan pe mijloacele sale de expresie, compune « Inceputul lumii », iar un an mai tarziu, in 1925, un periodic ii publica 46 de fotografii cu operele si aforismele sale, iar in aprilie, poetul Ion Minulescu publica un studiu dedicat artistului numit « Brancusi, cel mai reprezentativ sculptor al timpului si o entitate a geniului romanesc ». Dupa Expozitia Internationala de la Paris, din 1937, Brancusi se intoarce in Romania, unde viziteaza carierele de piatra de la Pietroasa, Bampotoc, Baciu si Ruschita, pentru a-si alege piatra pentru « Poarta Sarutului » si « Masa

Tacerii ». Stabileste apoi, impreuna cu arhitectul Frederic Rebhuhn locul de amplasare al Coloanei. Brancusi a realizat multe variante de coloane, care avea fiecare propria ei sonoritate si un proces de fabricatie aparte; cele din lemn sunt pline si sculptate prin cioplire, iar cele din ghips sunt goale pe dinauntru si turnate. La fiecare din ele difera lumina si umbra, in functie de materialul folosit.

Desavarsirea pe pamantul natal Opera sa cea mai importanta si in care conceptia artistului si-a gasit deplina realizare este Ansamblul monumental de la Targu-Jiu, terminat in 1937 in cinstea eroilor romani morti pentru apararea patriei in primul razboi mondial. Ansamblul se desfasoara in lungul unei axe care imparte orasul in doua. Sculptorul a facut aici o creatie unitara, desi operele care il compun sunt la distante relative mari unele de altele. Ansamblul este alcatuit dintr-o suita de sculpturi monumentale simbolice, situate in aer liber, pe aceeasi axa, pe o distanta de 1753m. « Calea Eroilor », trasata de renumita triada brancusiana, nu este

vizibila pentru vizitatori din cauza distantei dintre parcul cu « Masa Tacerii », « Aleea Scaunelor », « Poarta Sarutului » si « Coloana Infinitului », dar in special din cauza dezvoltarii treptate a orasului intre ele, incepand cu anul 1938; acest ax al Caii devenind indeosebi mental. Raul Jiu – un element esential de inceput al acestei Cai, apa originala, purificatoare si atat de necesara, este, din pacate, socant de izolat de Masa Tacerii, printr-un zid de ciment. « Masa Tacerii » a fost construita in piatra, intre anii 1937-1938, are inaltimea de 95 cm, diametrul de 210 cm si este inconjurata de 12 taburete rotunde, tot din piatra, cu inaltimea de 55 cm si diametrul de

45 cm. Aici circulam intr-un spatiu orizontal. Masa rotunda este formata din doua discuri groase de piatra, inegale, suprapuse; discul superior are 215 cm in diametru si 45 cm grosime, iar discul inferior are 200 cm in diametru si 40 cm in grosime ; nu este o masa obisnuita, ea nu are loc pentru picioarele unor eventuali utilizatori, iar scaunele sunt foarte departate de masa. « Masa Tacerii » marcheaza un spatiu incarcat de sensuri. Cercul, fara inceput si fara

sfarsit, semnul configuratiei geometrice a Universului, este expresia ideala a dragostei si a armoniei supreme. Adevarata arta are misiunea sa-l conduca pe om la comuniunea cu Dumnezeu.Cercul, care simbolizeaza vesnicia, are putere de aparare. Cand un oras era asediat, se forma procesiunea clerului, urmat de toti credinciosii, purtand sfinte moaste sau icoana facatoare de minuni si inconjurau de trei ori sau sapte ori cetatea – inaltau o ruga inscrisa in spatiu care invoca si atragea puterea ocrotitoare. Referindu-se la mituri, Mircea Eliade relateaza ca povestirile rituale se rostesc intr-o suprafata circulara bine delimitata. Ne putem aminti de sanctuarul de la Sarmisegetuza, de monumentul roman de la Adamclisi, dar asta nu inseamna ca Brancusi le cunostea, ci dovedeste mai curand ca el cunostea forta structurilor circulare, fara a avea nevoie sa se refere la una sau

la alta. « Imi place cercul pentru ca se rostogoleste si imi place patratul ca nu se misca. » scria Brancusi unor prieteni. Cele 12 scaune se rotesc in jurul mesei ca planetele in jurul soarelui. Martorii au declarat ca la inceput Brancusi a aliniat scaunele doua cate doua, dar stanjenea evocarea timpului pe care o implica echidistanta lor.

Prezenta timpului se concretizeaza in forma de clepsidra, care simbolizeaza scurgerea timpului. Sculptura lui nu prezinta niciodata un subiect strict determinat. In ceea ce priveste sensul exact ce trebuie acordat sculpturilor de la Targu-Jiu, Brancusi nu a oferit vreun comentariu precis, lasand problema deschisa si, deci, posibilitatea de a lua elementele impreuna sau separat si intr-o ordine dupa voia fiecaruia. La Brancusi frumosul si ideea de frumos sunt un act de comunicare a esentialului uman. Pentru noi, scaunele de la masa reprezinta un popas de meditatie si rugaciune. Piatra ne vorbeste de Trecut si de Eternitate. Nu se stie in ce masura s-a gandit Brancusi la profunzimea biblica a operelor sale, daca a avut revelatii in multele clipe de meditatie, daca se ruga cu tot sufletul sau in momentele sale de inspiratie divina, cand trudea cu toata puterea mainilor sale. « Ca sa pui in opera foc divin, trebuie sa te contopesti cu ea, sa te aprinzi tu insuti inlauntrul ei. Trebuie sa-ti pui in joc, timpul, viata. Atunci opera ta se va preface in flacari de bucurie. », mai spunea sculptorul.

S-a putut ridica Brancusi la atingerea Adevarului divin pentru a imortaliza « Masa » ? « Masa Tacerii » - Masa Cinei Cea De Taina, reprezinta inceputul Patimilor si a slavei lui Hristos cand, dupa plecarea vanzatorului de Dumnezeu, au ramas pe 12 scaune doar 11 ucenici, Iisus le vorbeste despre Slava la care trebuie sa ajunga prin Patimi, Cruce si Moarte ; aici Iisus le lumineaza ucenicilor in chip desavarsit Adevarul. Masa si scaunele sunt construite din doua parti, pe care umbra le separa foarte bine, ceea ce ar reprezenta cele doua firi ale lui Hristos: Dumnezeu si om. Masa Tacerii te invita sa te asezi in orice loc in spatiul ei, sa capeti constiinta timpului care a trecut si a acelui prezent, a Adevarului meditat

dupa formele ei desavarsite. Urmand Calea Eroilor, vom trece de la Masa Tacerii prin « Poarta Crucii » - Poarta Sarutului Golgotei pentru a ajunge la Scara Infinita a Triumfului. Masa este aproape de Poarta, precum Joia Mare de Vinerea Patimilor, iar intre ele un mic ragaz de meditatie – « Aleea Scaunelor ». Brancusi, a asezat in acest scop, din loc in loc, grupate cate trei, putin retrase din alee, 30 de scaune si intre ele banci. Daca banca te invita la conversatie, taburetul ingaduie doar o pauza de meditatie. Aceste taburete perfect simetrice ne pregatesc pentru Coloana. Ele sunt din piatra, de 55

cm inaltime si 45 de cm lungime si se compun din doua jumatati romboedrice, umbrele lor formand contraste nete de redare a contururilor.

Ca si in cazul bancilor, functia scaunelor nu este doar estetica cum s-a cautat a impune prin amenajarea parcului cu ciment si gard mic cu merisor ce inchide accesul intre Masa si Alee. Dupa dorinta lui Brancusi este vorba de un loc public, unde oamenii se plimba, se odihnesc si mediteaza, nicidecum un muzeu. « Poarta Sarutului » - tot atata sculptura cat si arhitectura, este un monument cu functie simbolica. Executata in anii 1937-1938, din piatra de Bampotoc (Transilvania), ea are inaltimea de 5.10 m, lungimea de 6.60 m si latimea de 1.17m. Asemenea unui Arc de Triumf, Poarta reprezinta triumful asupra mortii si a suferintei. Cel Inviat ii intampina pe ucenici cu « Pace voua », iar pe mironosite cu « Bucurati-va ! », aratand ca acum starea tensionata dintre om si Dumnezeu s-a incheiat; s-a creat puntea dintre pamant si cer. Partea superioara a Portii consta intr-un paralelipiped imens, format dintr-un bloc de piatra, pe care sunt sapate 16 zone cu simbolul sarutului stilizat. Ca o imensa lada de zestre, prezenta obligatorie in casele taranesti, ea se doreste a fi simbolul zestrei poporului roman in intampinarea vesniciei. Chiar daca zestrea nu va fi foarte mare, ea va avea numerosi sfinti mucenici, sfinti cuviosi si cuvioase, sfinti ierarhi si sfinti voievozi; va avea un Brancoveanu si un Stefan cel Mare, va avea un Eminescu, un Brancusi, un Palade, un Enescu, un Luchian, un Nichita Stanescu, un Aurel Vlaicu, va avea ostasi ce au umplut neamul romanesc de glorie si biruinta. Fiecare dintre cei doi stalpi ai portii sunt conceputi din cate doua blocuri de piatra alipite care au inlauntrul lor sapat semnul Sfintei Cruci, simbolul suprem, care reprezinta existenta neamului nostru. In sectiune, stalpii sunt formati instr-o infinitate de cruci. Daca prelungim la infinit bratele frumoasei sale figuri geometrice, crucea cuprinde tot spatiul organizat, marturie a infinitului actual, este semnatura lui Dumnezeu. La partea superioara a stalpilor, pe fiecare din cele patru fete apare adanc sapat motivul schematic al sarutului, inscris intr-o forma circulara de 1.2 m in diametru, unde trupurile si sufletele se vor a fi unite, unde cei vii sunt legati de cei morti, in numele Vietii.

Brancusi nu a prezentat niciodata moartea ca pe un eveniment tragic, ci dimpotriva ca o componenta necesara a vietii. In satele romanesti si in manastiri, totdeauna langa biserica se afla un cimitir si o casa pentru oameni, aratandu-se astfel unitatea mortilor si a viilor in acelasi spatiu sfant. Nu mai exista barbat, nu mai exista femeie, ci o stare de inocenta pura; cele doua fiinte sunt identice, simetrice, ce se transforma intr-un ochi – fereastra a sufletului. Iar ochiul este inchis intr-un cerc, simbolul perfectiunii. Artistul si arta sa isi au locasul aici, jos, si in acelasi timp in cer; cele doua lumi se intrepatrund prin ei si-l descopera pe om stand in fata lui Dumnezeu pentru vesnicie – ca un « creator » in fata « Creatorului ». Aici, arta ne ofera metodele de a descoperi Universul. « Poarta Sarutului » Ceresc este intalnirea cu taina Supremei Iubiri; ucenicii lui Hristos, cu dragostea lor curata de copii ascultatori ai Tatalui Ceresc, asteapta calvarul pregatit pentru a birui Moartea prin Inviere. Poarta

Sarutului este Dragostea devenita Poarta a Cerului. “Cand nu mai suntem copii am murit demult” obisnuia sa zica Brancusi, dar nu pentru a-si apara naivitatea de copil ce i se atribuia, ci mai curand pentru a face sa se inteleaga ca inocenta si libertatea copilului sunt necesare artistului, daca vrea sa devina creator. Brancusi a fost un copil ce s-a jucat cu simetria. Continuand drumul Caii Eroilor, parasim acest spatiu ordonat si trecem prin cartierul de locuinte spre Coloana Infinitului, invizibila de aici, din gradina publica. Parcurgem 1.5km pe axa acestei Cai si strabatem

inima Bisericii « Sfintii Apostoli Petru si Pavel », amplasata intr-o piata circulara. Biserica nu este o zidire pamanteasca, ea inchipuieste Cerul, care este zidit pe pamant cu ajutorul simbolurilor; caci nu este cu putinta a zidi o realitate cereasca. Simbolul in gandirea Bisericii are in el si prezenta a ceea ce simbolizeaza. Biserica il apropie pe om de Dumnezeu. Brancusi are un respect deosebit pentru eroii gorjeni care au luptat sa-si apere orasul, chiar aici, pe malul Jiului, in primul razboi mondial. Se spune ca n-a ramas nici unul in viata. Ei au urmat Drumul Eroilor spre Infinit, drum unic si greu, fiecare dand prin jertfa sa cate o vama pentru a lua cununa de lauri a invingatorului. De multe jertfe a fost presarata si viata lui Brancusi: « De incepi sa faci o opera, incepe drama renuntarilor. Ca fiecare

opera sa se desprinda de tine, sa fie desvarasita, se cere o jertfa ». « Coloana Infinitului » este cea mai mare opera realizata de Brancusi si poate cea mai inalta, la vremea aceea. Brancusi a avut proiecte nerealizate in Franta si in America, iar studiul Coloanei l-a preocupat foarte mult; prima coloana care se pastreaza este din anul 1918, cioplita in lemn. Lui Brancusi i-a placut mult sa sculpteze in lemn, folosea grinzi de stejar recuperate, caci altfel lemnul purta in sine greutatea timpului si a celor traite. Intr-un catalog al expozitiei sale de la New York, din 1934, Brancusi notase sub fotografia unor coloane de lemn « Aceste proiecte odata realizate, vor sprijini Cerul. » Coloana Infinitului, inalta de 29.5m, fiecare dintre cele 15 romboedre avand 1.8m inaltime – un stat de om - ,

cu baza mica de 45cm si baza mare de 90cm, cantareste 800 de kg, iar jumatatile care sunt la capete demonstreaza faptul ca nu este limitata nici intr-un sens, nici in celalalt. « O sculptura nu se sfarseste niciodata in postamentul sau, ci se continua in cer, in piedestal si in pamant .» Un romboedru inseamna un cerc cu cruce inscrisa. Crucea este ruga si slava, este strigatul jertfei de pe Golgota istoriei noastre, ea este expresia corecta a tainei crestine, a biruintei in infrangere, a slavei in smerenie, a vietii in moarte. Executate intr-o turnatorie din Petrosani, de ing. Stefan Georgescu-Gorjan, modulele din fonta au fost inşirate pe un ax de otel implantat solid in fundatie, « insirate ca niste perle » cum le spunea Brancusi. El a avut libertatea de a-si alege tema si locul cele mai potrivite. Pasionat de arta,

tanarul inginer Stefan Georgesu a colaborat excelent cu Brancusi, pe care-l socotea « un adevarat artist de geniu ». « Coloana Infinitului », in tot ansamblul ei cantareste 30 de tone. »Trebuie ca metalizarea sa fie galbena « recomanda Brancusi printr-o telegrama, in anul 1938. Este pentru prima data cand o sculptura nu este determinata de o cioplire anume, ci este seriata. Ea nu impresioneaza numai prin splendoare si maretie solemna, ci si prin atmosfera de liniste si calm ce o creeaza, atmosfera de contemplare si tacere, de rugaciune neintrerupta. « Coloana evoca bataia din aripi a unei pasari care isi ia zborul » remarca un artist, Brancusi fiind toata viata preocupat de pasari si de zborul lor. Aripa este un simbol ceresc al inaltarii, imaginea pasarilor fiind asociata cu divinul. Pe masura ce te apropii de Coloana, ea pare sa fuga tot mai sus in cer. De departe pare statica, dar daca schimbam unghiul, pare ca se invarteste ca un sfredel spre cer. Coloana Infinitului este compusa din 16 romboedre (15 plus 2 jumatati), iar la Poarta Sarutului, pe blocul de deasupra, sunt sapate 16 zone, marcand de 16 ori simbolul sarutului. Oare avea Brancusi, cosmogonicul, notiunea ca intr-o zi pamanteasca, in cosmos, soarele rasare de 16 ori ? Daca Masa se compune din 2 parti, la fel si scaunele, Poarta are doi stalpi, atunci

Coloana va avea de doua ori cifra 8 – cifra vesniciei. Frumusetea Coloanei si, de ce nu, perfectiunea ei, este si in legatura cu folosirea Numarului de aur; daca impartim inaltimea Coloanei la cea a unui romboedru, obtinem 16, multiplu al Numarului de aur. Miscarea este intrucatva numarul care actioneaza. Numarul care produce armonia, in cea mai inalta acceptie a sa. Repetarea succesiva a acestor forme geometrice

simbolizeaza dorinta de perfectionare a omului, legatura lui spirituala cu infinitul. « Elementele din care mi-am alcatuit stalpul nu sunt decat ritmurile respiratiei ce intovarasesc bataile inimii, un semn care sa reprezinte elanul, respiratia care-l insufleteste, o adevarata scara spre cer. » spunea sculptorul.

Dar aceasta este rugaciunea. In scrierile ascetice, o gandire perfecta reproduce o coloana de foc, unind cerul si pamantul.

« Lumina este umbra lui Dumnezeu. »(Einstein)

Cand Coloana a fost gata, Brancusi i-a invatat pe oamenii ce erau de fata s-o priveasca; el a stiut cum s-o priveasc din clipa in care a conceput-o, prin ochii mintii si ai talentului sau extraordinar. Inainte de apusul soarelui, faci zece pasi spre rasarit, ca o raza de cerc, pentru a avea apusul soarelui in

fata, dincolo de Coloana. Priveste Coloana incet, de jos in sus si ai s-o vezi taiata cu ferastraul, iar in cealalta parte iti vor aparea onduleurile romboedrelor foarte mari la baza si din ce in ce mai mici sus, pana se pierd la infinit. Te muti apoi spre apus, la aceeasi distanta si ai aceleasi imagini, dar inversate in oglinda. Munca unui artist are loc in numele artei, nu in numele unei tari. « In arta nu exista straini », spunea

Brancusi, definindu-se ca cetatean al lumii. « Patria mea,

familia mea sunt pamantul care se invarteste, briza vantului, norii care trec, apa care curge, focul care incalzeste, iarba uscata, noroiul, zapada.» Biserica este impacarea cerului cu pamantul prin prezenta lui Hristos: Slava lui Dumnezeu ramane printre noi prin prezenta preotului. Dezvoltarea spatiului liturgic se face pe plan vertical, este directia rugaciunii simbolizata de suisul fumului de tamaie. Constantin Brancusi a fost influentat de un anumit de tip religiozitate, un « crestinism cosmic » (Mircea Eliade), o impletire intre filozofia precrestina a stramosilor sai din Hobita si viziunea crestina mistica. Opera brancusiana nu se ofera atat de repede si atat de simplu privirilor noastre, in ea exista un mesaj ce trebuie descifrat. Este mesajul marii arte, este codul care nu descopera decat celor ce stiu sa inteleaga. A intelege un simbol inseamna a participa la prezenta pe care el o reprezinta. « Nu cautati formele obscure sau mistere, caci ceea ce va daruiesc este bucurie curata. Contemplati lucrarile mele pana cand le vedeti. Cei aproape de Dumnezeu le-au vazut » (Constantin Brancusi).

« Viata mea nu a fost decat o insiruire de evenimente minunate. »

In 1951, dupa o perioada de tacere in viata artistica pariziana, Brancusi obtine nationalitate franceza, dar sicanele administrative persista. Este somat in mai multe randuri sa paraseasca atelierul, zona fiind amenintata cu demolarea.

Doneaza atelierul sau cu toate operele, sculele si mobilele ramase statului francez. Patru ani mai tarziu, artistul inainteaza o cerere de repatriere, in care motiva ca vrea sa sa se intoarca in tara pentru a fi inmormantat langa parintii sai. In urma respingerii cererii, Brancusi se confeseaza : « Trupul meu va putrezi intr-o tara straina, departe de fiinta care mi-a fost cea mai draga, mama mea. ». In 16 martie 1956, la ora 2 noaptea, moare in atelierul sau. Este inmormantat in Cimitirul Montparnasse si pomenit in slujbele Bisericii

Ortodoxe Romane din Paris. In sculptura romaneasca, s-au afirmat multe alte personalitati, cu precadere in perioada interbelica. Dintre ei amintim pe Ion Jalea

(Muncitoare , Cap de taran ), Cornel Medrea ( Femeie care scoate un ghimpe , Grup tanar ), Oscar Han ( Nicolae Tonitza ). Artele romanesti ale acestei perioade au oglindit direct framantarile sociale din istoria tarii. Pictura, grafica, sculptura au militat pentru aspiratiile poporului roman si au surprins variate aspecte ale vietii si luptei lui. S-a marit numarul artistilor progresisti, militanti pentru egalitate, libertatea gandului si a expresiei si a celor care promovau valorile spirituale. Nu intamplator am ales biografia lui Constantin Brancusi, a poetului si filozofului in sculptura. Ca exponent al artei romanesti, el oglindeste cel mai bine in operele sale aura umana a creatiei universale, in general, si cuanta luminoasa romaneasca, drept nesecat izvor de creatie, in particular. Cunoscand opera brancusiana, se poate afirma ca se cunoaste arta romaneasca pura – ca nucleu – si arta universala elaborata, cheia catre adevarul universal, catre frumos, catre estetica.

II. Arta picturii de interior

Crestinismul romanesc este de

origine apostolica. De vreme ce existau preoti, diaconi si credinciosi inca din a doua jumatate a primului veac crestin - numarul lor sporind in cele urmatoare, - este de la sine inteles ca ei se adunau, pentru ‘frangerea painii”, rugaciune si predica, in case particulare, asa cum se petreceau lucrurile si in alte parti, acestea putand fi considerate

primele “lacasuri de cult” ale stramosilor nostri crestini. Inmultindu-se numarul crestinilor, s-au ridicat lacasuri anume pentru cult, numite bazilici (din latinescul “basilica” s-a format romanescul “biserica”, termen necunoscut in celelalte limbi neolatine). Astfel de bazilici s-au descoperit mai cu seama in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra - Dobrogea de azi.

Cel mai amplu si mai insemnat ansamblu iconografic

din epoca timpurie a

artei medievale romanesti il constituie frescele din biserica domneasca din Curtea de Arges, realizate in perioada 1352-1377. Acest vast ansamblu pictural urmeaza - in linii mari - pictura bizantina din epoca Paleologilor, larg raspandita in Balcani (Athos, Macedonia, Serbia, Bulgaria), cu

iradieri pana in nordul Rusiei, la Novgorod, imbogatita si cu elemente specifice fiecarei tari. Frescele de la Arges prezinta analogii cu cele ale bisericii Kahrie Djami din Constantinopol, dar si cu elemente din pictura sarbeasca. In pronaos a fost pictat si domnitorul Nicolae Alexandru Basarab.

De la sfarsitul secolului al XIV-lea se pastreaza un alt valoros ansamblu pictural in pronaosul Bisericii manastirii Cozia. Sunt interesante scenele din viata sfintilor (sinaxarul), precum si cele sapte sinoade ecumenice.

In Moldova nu s-au pastrat picturi din veacul al XIV-lea, dupa cum n-au ramas nici din timpul lui Alexandru Basarab. Presupunem ca unele din ctitoriile sale au fost totusi pictate, caci documentele din timpul lui pomenesc nume de zugravi (Nichita, Dobre si Stefan).

In timpul lui Stefan cel Mare pictura bisericeasca a cunoscut o dezvoltare fara precedent. Se pastreaza pana azi frescele bisericilor din Lujeni, Voronet (altar si naos), Sf. Ilie de langa Suceava, Sf. Nicolae din Popauti - Botosani. Biserica din Balinesti, ctitoria logofatului Ion Tautu, a fost impodobita cu picturi de ieromonahul Gavril, primul zugrav cunoscut cu numele in epoca lui Stefan cel Mare, autorul uneia din cele mai remarcabile realizari artistice din tot Rasaritul

ortodox. Se stie ca a fost pictata si Putna - probabil si alte ctitorii ale domnului,dar acelea nu s-au pastrat.Analiza picturilor din bisericile lui Stefan cel Mare arata ca in timpul lui a existat o preocupare permanenta pentru impodobirea lacasurilor de inchinare. Unitatea stilului si a planului iconografic dovedesc faptul ca zugravii lui nu proveneau din afara hotarelor Moldovei,ci erau mesteri romani, formati in acelasi mediu artistic, adica in aceeasi “scoala”moldoveneasca de pictura. Adaugam la numele acestor zugravi si marii miniaturisti moldoveni din epoca lui Alexandru cel Bun si Stefan cel Mare: Gavril Uric, Teodor Marisescu si atatia altii.

In secolul al XVI-lea, pictura in fresca a cunoscut perioada ei de apogeu. Bisericile manastirilor Dealu si Arges au fost impodobite de zugravul Dobromir, probabil un vlah sud-dunarean, unul din marii artisti ai evului mediu romanesc. De la Arges s-au pastrat tabloul votiv al familiei ctitorului, chipurile altor domni munteni, sfinti militari, ingeri (azi in Muzeul National de Arta al Romaniei - Bucuresti). Ansambluri picturale deosebit de valoroase se pastreaza in bisericile manastirilor Stanesti, bolnita Coziei (David zugravul si ucenicul sau Raduslav), Snagov, Tismana ( un alt Dobromir, “din Targoviste”), Bucovat, Caluiu (grecul Mina). Se pastreaza si o serie de icoane pictate in acest secol, aflate azi fie in tara, fie in afara hotarelor ei.

In Moldova, pictura bisericeasca ajunge la perioada ei de maxima inflorire in timpul lui Petru Rares, cand s-au realizat cele mai ample ansambluri picturale din intreaga arta romaneasca. Acum, locul decorului de firide, arcade si ocnite, precum si al ceramicii smaltuite, de la exteriorul monumentele lui

Stefan cel Mare, a fost luat de pictura murala, ca unic mijloc de impodobire a zidurilor. Astfel de picturi aparusera mai de mult in Transilvania (Strei, Criscior, Ostrov), iar cercetari arheologice recente au dovedit ca vechea biserica de la Moldovita a fost pictata si la exterior in timpul lui Stefan cel Mare.

Pe langa picturile interioare ale unor biserici (Dobrovat, Sf. Gheorghe din Suceava, Sf. Dumitru din Suceava, Parhauti), sub Petru Rares s-au impodobit cu picturi exterioare bisericile Sf. Gheorghe din Harlau (1530) - care s-au distrus la inceputul secolului nostru, - Probota (1532) si Adormirea din Baia (1532), din care se pastreaza urme slabe. In schimb, au ramas alte patru, ale caror picturi exterioare stirnesc admiratia tuturor vizitatorilor pana astazi: Humor, Moldovita,Arbore si Voronet. Manastirea Humor a fost realizata de zugravul Toma din Suceava in 1535, Moldovita in 1537,iar Arbore, ctitoria parcalabului Luca Arbore in 1502 a fost lucrata de “Dragos zugrav, fiul popii Coman din Iasi”, unul dintre cei mai mari artisti romani din toate timpurile . Voronetul a fost terminata in timpul pastoririi mitropolitului Grigorie Rosca in 1547.

Dintre scenele cele mai reprezentative din aceste ansambluri picturale exterioare, consemnam Imnul Acatist, cu asediul Constantinopolului de catre persi din 626 (Humor, Moldovita, Arbore),

Cinul, o impresionanta procesiune de ingeri, prooroci, apostoli, ierarhi, mucenici si cuviosi in atitudine de rugaciune (Humor, Moldovita, Arbore, Voronet), Arborele lui Iesei (Humor, Moldovita, Voronet), filozofii antici (Humor, Voronet), Judecata de apoi (Moldovita, Arbore si mai ales la Voronet).

La Voronet, scena Judecatii de apoi constituie compozitia cea mai ampla si mai dramatica, cu mult superioara scenelor similare din alte biserici moldovene. Unii au comparat-o cu celebra pictura avand acelasi subiect a lui Michelangelo din Capela Sixtina de la Vatican. Tot la Voronet, pe fatada sudica, sunt zugraviti Sf. Gheorghe, mitropolitul Grigorie Rosca, Daniil

Sihastrul, 12 scene din viata Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, filozofii antici. Desfasurate pe un fond albastru, viu, inspirat din stralucirea naturii inconjuratoare, frescele de la Voronet - adevarate capodopere ale artei universale - incanta privirile prin farmecul de nedescris al culorilor, prin finetea desenului si prin frumusetea figurilor, redate cu talentul unui adevarat portretist.

Dintre picturile interioare ale celorlalte biserici intereseaza tablurile votive ale ctitorilor de la Humor, Moldovita si Arbore, sinoadele

ecumenice (Humor, Arbore) si sinaxarul, cu 365 de scene din viata sfintilor, dupa zilele anului (Voronet). La toate se observa o serie de elemente specific moldovenesti (peisaje, costumele oamenilor, arme, obiecte de uz casnic, instrumente muzicale s.a.), inca o dovada ca mesterii zugravi erau autohtoni.Marea epoca a picturilor moldovenesti s-a incheiat cu decoratia exterioara a Voronetului.

O reinviorare a activitatii cultural-artistice s-a produs in timpul domniei lui Alexandru Lapusneanu, sub care s-au zugravit catedrala episcopala din Roman, biserica manastirii Rasca (de un grec din insula Zante), cu picturi

de interior si exterior, biserica manastirii Slatina, probabil cele ale manastirilor Bistrita si Pingarati.

Catre sfarsitul secolului s-a realizat ultimul ansamblu de pictura exterioara din Moldova, la biserica manastirii Sucevita, ctitoria Movilestilor. Sucevita este “testamentul artei clasice modovenesti”, dupa cuvantul francezului Paul Henry. A fost lucrata de doi romani, fratii Ioan si Sofronie (tot ei zugravind si interiorul). Picturile lor se remarca prin stralucirea coloritului, in care predomina verdele inchis, prin introducerea de elemente din natura si din mediul inconjurator. Intre scenele reprezentative exterioare se numara Arborele lui Iesei, cu filozofii “elini”, Imnul Acatist, Cinul, Scara Sf. Ioan Scararul, tema

cea mai interesanta de la Sucevita (care va aparea si la Rasca), iar intre cele interioare: scene din viata Mantuitorului si tabloul votiv (naos), viata lui Moise, in zeci de scene (gropnita), sinaxarul, vietile Sfintilor Gheorghe si Nicolae (pronaos), Judecata de apoi si viata Sf. Ioan cel Nou (pridvorul inchis).

Picturile exterioare ale acestor biserici sunt adevarate muzee in aer liber, sau “carti ilustrate deschise la toate paginile”, cum le considera francezul Andre Grabar. Ele

au intrat de mult in circuitul valorilor universale, fiind cele mai reprezentative opere de arta medievala romaneasca.

Din acelasi secol dateaza si numeroase icoane (de pilda, cele 139 de la schitul Valeni, de langa Piatra Neamt, dispuse dupa schema iconografica traditionala si in alte biserici si manastiri).

Pictura din Tara Romaneasca a cunoscut un progres remarcabil in secolul al XVII-lea si inceputul celui urmator. Din imbinarea iconografiei traditionale, din secolele anterioare, cu unele influente venite din afara, mai ales din arta postbizantina athonita, zugravii romani au reusit sa realizeze, spre sfarsitul secolului, o arta cu trasaturi proprii, specific romaneasca, ce s-a mentinut si in secolul urmator. In timpul lui Matei Basarab se remarca frescele de al Arnota (zugravul Stroe) si Plataresti, icoanele de lemn de la Schitul Crasna – Gorj din a doua jumatate a secolului,precum si cele de la

schitul Topolnita - Mehedinti pictata de Grigore „Grecul” si Dima “Romanul”,si biserica din Bajesti - Arges (cu remarcabile portrete datorate lui Tudoran zugravul) si din biserica satului Popesti - Vilcea.

O noua faza in istoria picturii din Tara Romaneasca s-a manifestat in cursul domniilor lui Serban Cantacuzino (1678-1688) si Constantin Brancoveanu (1688-1714). Se remarca acum o amplificare a scenelor cu vieti de sfinti si se generalizeaza tema Judectii de apoi pe peretele de rasarit al pridvorului. Tablourile votive se transforma in ample portrete de familie, in grup numeros si apar portretele mesterilor . Se pot urmari acum doua directii distincte in pictura munteana: cea autohtona, reprezentata de zugravul Parvu Mutu, si cea balcanica - athonita, reprezentata de grecul

Constantinos. Parvu Mutu (1657-1735), - care invatase mestesugul zugravitului la Campulung, apoi in Moldova-, a fost pictorul favorit al familiei

Cantacuzinilor, impodobind bisericile manastirilor: Margineni, Sinaia, Poiana, bisericile din Filipestii de Targ, Filipestii de Padure,

Magureni, schitul Lespezi (toate in judetul Prahova), Mamul - Vilcea, Adormirea din Ramnicul Sarat, Bordesti - Buzau, Fundenii Doamnei si

Coltea din Bucuresti, apoi Sf. Gheorghe Nou din Bucuresti, ctitoria lui Brancoveanu. Cunoscator al principalelor monumente pictate din Tara Romaneasca si Moldova, la curent cu noile creatii picturale athonite, cu ale Renasterii italiene tirzii si cu ale barocului, Parvu Mutu a realizat un stil propriu in pictura bisericeasca. El n-a excelat in temele bisericesti traditionale, ci mai ales in portrete, in galeriile sale de ctitori. Capodopera sa o constituie tabloul votiv de la Filipestii de Padure, care grupeaza - 55 de personaje - intreaga familie a Cantacuzinilor, barbati, femei si copii, cu fizionomii diferite- izbutind totusi sa dea un ansamblu omogen, o compozitie unitara. La Magureni sunt 60 de portrete. Tot asa de interesante sunt si autoportretele artistului (Filipestii de Padure, Ramnicu Sarat), ale unor clerici sau mesteri.

Zugravul grec Constantinos - integrat insa cu totul in mediul de viata romanesca- a impodobit cu fresce biserica Doamnei din Bucuresti, biserica mare de la Hurezi intre anii

1693-1694,biserica domneasca din Targoviste, pe cea de la Mogosoaia si manastirea Cozia. Cu exceptia

ultimei, la toate celelalte are ca ajutor pe zugravul grec Ioan. A fost un bun cunoscator al artei postbizantine tarzii si al cele romanesti, al inovatiilor din pictura baroca, bun desenator, colorist si portretist, redand realist chipul omenesc, aducand innoiri in distribuirea scenelor si in tratarea traditionala. La Hurezi sunt doua teme majore, ambele in pronaos. Prima este iconografia imparatului Constantin cel Mare, patronul ctitorului, scena centrala fiind lupta acestuia cu Maxentiu la portile Romei ( prin care voia sa reaminteasca puterea biruitoare a crucii). A doua este tabloul votiv, de fapt un impresionant cortegiu de personaje: neamul Basarabilor, al Cantacuzinilor, apoi membrii familiei lui Brancoveanu, cu domna Maria, cei patru fii si cele sapte fete. In pridvorul deschis, unde s-a zugravit scena Judecatii de apoi, exista o alta galerie de portrete, aceea a mesterilor care au lucrat la Hurezi. Zugravul Constantinos si ucenicii lui au lasat la Hurezi unul dintre cele mai izbutite ansambluri picturale romanesti, in care impresioneaza multimea si varietatea temelor, numarul mare de personaje in miscare, cu scene din viata,

costume de epoca s.a. De aceea, pe buna dreptate scria bizantinologul francez Charles Diehl: “… aceste fresce sunt printre cele mai remarcabile pe care le-a produs arata romaneasca si, in acelasi timp, ele dovedesc continuitatea artei romanesti si a artei bizantine; ele arata stralucirea exterioara ce o da artelor domnia lui Constantin Brancoveanu”. Numerosi ucenici romani formati de Constantinos au zugravit celelalte lacasuri de la Hurezi: paraclisul, bolnita, schitul Sf. Apostoli si schitul Sf. Stefan. In felul acesta, s-a creat la Hurezi o “scoala” de zugravi, care a polarizat toate fortele creatoare locale si care a raspandit noul stil brancovenesc nu numai in Tara Romaneasca, ci si in Transilvania. Aproape toti zugravii de la Hurezi au lucrat si la alte lacasuri refacute sau zidite in timpul lui Brancoveanu si sub urmasii sai imediati: biserica Sf. Nicolae din Fagaras, Surpatele, Govora, Polovragi, Cozia, Saracinesti, schitul Papusa, biserica Sf. Dumitru din Craiova s.a.

In Moldova in schimb in aceasta perioada nu avem lucrari reprezentative. La inceputul secolului s-a zugravit altarul si naosul bisericii mari de la Dragomirna, dupa care a urmat o perioada de criza. Domnitorii Miron Barnovschi (1626-1629) si Vasile Lupu (1634-1653) au cautat icoane si mesteri zugravi pentru bisericile lor, in Rusia. Nepretuita Biserica Sfintii Trei Ierarhi din Iasi a fost infrumusetata de trei zugravi din Moscova, trimisi de tarul Mihail Feodorovici, la cererea lui Vasile Lupu si ajutati de cativa romani (din picturile lor se mai pastreaza doar cateva fragmente). In a doua jumatate a secolului, biserica manastirii Cetatuia - ctitoria lui Gheorghe Duca - a fost impodobita de zugravul Gheorghe din Ianina, probabil un macedo-roman.

Secolul al XVIII-lea si inceputul celui urmator reprezinta ultima faza a picturii medievale romanesti. In Tara Romaneasca s-au continuat mult timp traditiile scolii brancovenesti de pictura. Numerosi mesteri zugravi din Tara Romaneasca au lucrat si in partile de sud ale Transilvaniei, in Banat si in Bihor, facand cunoscuta si aici pictura post-brancoveneasca.

Dar in acest secol, in toate cele trei tari romanesti, s-a dezvoltat o arta cu caractere populare, care constituie unul din fenomenele cele mai originale ale creatiei picturale romanesti de la sfarsitul evului mediu.

Mesteri zugravi ridicati din randul calugarilor si preotilor de mir, picteaza scene religioase in care apar o serie de elemente din viata contemporana: portrete de ctitori - tarani, targoveti, preoti-, unelte de munca, iar pe fatadele unor pridvoare sunt redati tigani ursari, scene de vinatoare, teme din fabulele lui Esop sau din legende; in scena Judecata de apoi asupritorii taranimii apar in ceata celor pacatosi: turci, boieri, stringatori de biruri, carciumari; unele personaje biblice apar in portul romanesc specific zonei respective.

Zugravii lucrau singuri sau in grupuri, avand mai multi “ucenici”, care deprindeau mestesugul timp de mai multi ani. De multe ori mestesugul zugravitului se mostenea din tata in fiu, incat de multe ori se intalnesc cateva generatii de zugravi din aceeasi familie. In mai multe parti existau “scoli” sau centre de zugravi, in care se formau numerosi ucenici. Se pare ca una era la schitul Bunea - jud. Dimbovita. In 1778 s-a deschis o scoala de zugravi la Caldarusani, sub egida Mitropoliei, condusa de Ivan Rusul; in 1785 a luat fiinta o scoala de acelasi gen la Episcopia Ramnicului, condusa de Ioan “dascal de zugravi”. Elevul sau Mincu zugravul a deschis apoi o scoala de

zugravi, sub patronajul Mitropoliei, in jurul anului 1800.

In Transilvania ne retin atentia mai multe ansambluri picturale, dar si numele unor zugravi, inca din secolele XIV-XV. De pilda, in biserica din Strei Sangeorgiu s-au descoperit fragmente din pictura murala executata in anii 1313-1314, probabil de zugravul Teofil, pomenit intr-o inscriptie, dar peste un strat si

mai vechi de zugraveala. Acesta din urma este considerat cel mai vechi ansamblu pictural cunoscut in Romania. In 1408-1409, cu prilejul refacerii, biserica a fost rezugravita. La Ramet, tot pe un al doilea strat de pictura, s-a descoperit inscriptia care pomeneste numele arhiepiscopului Ghelasie si al zugravului Mihul de la Crisul Alb. Tot din secolul al XIV-lea sunt si frescele bisericii din Strei, unde intalnim si primul autoportret al zugravului bisericii, din toata arta romaneasca (numele nu i-a putut fi citit exact pana acum). De asemenea, trebuie retinut faptul ca biserica din Strei a avut si picturi exterioare, din care se pastreaza azi doar fragmente (altele de la Criscior si Ostrov).

Pictura exterioara a bisericilor romanesti a aparut inaintea celor din Moldova, in a doua jumatate a secolului XIV, in Transilvania. Biserica din Santamaria Orlea are picturi specifice artei bizantine din epoca

Paleologilor, probabil executate in anul 1311. Alte ansambluri picturale dateaza din jurul anului 1400 in bisericile din Lesnic (cu o impresionanta scena a Judecatii de apoi), Criscior si Ribita ( amandoua au tablourile votive ale ctitorilor), iar cea de la Densus a fost impodobita cu fresce in anul 1443 de zugravul Stefan, se pare originar din Tara Romaneasca. Tot in secolul al XV-lea au fost zugravite bisericile din Cetatea Coltului, Ostrov si Zlatna, iar in Bihor cele de la Seghiste, Tarcaita, Remetea, Tileagd s.a.

Potrivit aprecierii specialistilor, numai picturile bisericii din Santamaria Orlea sunt influentate de arta bizantina din epoca Paleologilor, executate de un mester din sudul Dunarii, pe cand celelalte sunt realizate de mesteri romani, fie din partea locului, fie din alte tinuturi locuite de romani. Deci s-a ajuns la o creatie noua, cu trasaturi proprii, la o arta autentic romaneasca. Se poate vorbi - mai ales in primele decenii ale secolului al XV-lea - de o adevarata “scoala” de pictura locala in Transilvania, a carei dezvoltare sta in stransa legatura cu afirmarea politica si militara a cnezatelor si voievodatelor romanesti din aceste parti.

Din secolul al XVI-lea se pastreaza putine picturi murale (de pilda, la Cetatea de Balta). Probabil a fost zugravita si biserica manastirii Prislop, ctitoria domnitei Zamfira. Se pastreaza, de asemenea, cateva icoane in diverse biserici.

In secolul al XVII-lea se cunosc putine lucrari de pictura bisericeasca, lucru explicabil daca ne gandim la conditiile politice, social-

economice si religioase in care traia poporul roman (sa adaugam si faptul ca noua doctrina calvina nu recunostea cultul icoanelor). Se pastreaza ansamblul pictural de la biserica Sf. Nicolae din Hunedoara, executat de zugravii Constantin si Stan. Probabil biserica din Turnu Rosu a fost zugravita de mesteri trimisi de Matei Basarab, iar la biserica Sf. Nicolae a lucrat zugravul Preda cu

fiii sai, trimisi de Constantin Brancoveanu; probabil tot atunci se vor fi

zugravit si biserica manastirii Sambata de Sus si biserica din Ocna Sibiului, ctitoriile aceluiasi domnitor.

In secolul al XVIII-lea se intalnesc numerosi mesteri populari care au lucrat mai ales la bisericile din partile Brasovului, Sibiului si Fagarasului. In Rasinari, de pilda, intalnim o serie de zugravi in tot cursul secolului al XVIII-lea, unii din ei activind si in Tara Romaneasca (preotul Ivan, fratii Iacob si Stan s.a.), iar alti zugravi lucrau in Muntii Apuseni, in partile Clujului si Salajului.

In Maramures, multe din bisericile de lemn au fost infrumusetate de mesteri zugravi ridicati din mijlocul taranimii (zugravelile erau facute pe panza aplicata apoi pe grinzile bisericii). Scena cea mai interesanta era a Judecatii de apoi, in care printre cei osinditi la chinurile iadului apar si localnici, indepartati de preceptele moralei crestine (desfrinati, betivi, fumatori, carciumari) sau exploatatori ai poporului roman (nobili, turci, tatari).

In Banat, pictura bisericeasca a fost dominata, aproape o jumatate de veac, de personalitatea lui Nedelcu Popovici Zugravul, care a pictat numeroase biserici si icoane. Diaconul oltean Vasile Alexievici, stabilit in Sredistea Mica, a zugravit numeroase

biserici din Banat, dar a pregatit si numerosi tineri in mestesugul zugravelii. Consemnam aci si aparitia icoanelor pe sticla in Transilvania (desi

s-ar parea ca este o indeletnicire mai veche). Cel mai vechi si cel mai important centru a fost satul Nicula, in apropiere de Gherla. In a doua jumatate a secolului se intalnesc si alte centre: Alba Iulia - Maieri, Laz, Rahau, toate in jud. Alba; Poiana Sibiu; in Scheii Brasovului etc. Arta zugravirii de icoane pe sticla se invata pe langa un mester mai priceput sau in familie. Se dezvolta acum si xilogravura populara (icoane pe hartie) in satul Hasdate, langa Gherla.

In secolul al XIX-lea, au existat in paralel, doua curente : cel bizantino-roman si cel apusean. Curentul bizantino-roman este unul traditional, cu picturi in fresca (gen cultivat de zugravii si iconarii din mediul rural si din orasele de provincie). Curentul apusean este inspirat de arta

Renasterii italiene si era practicat de pictorii cu studii facute in Apusul Europei, predominant in a doua jumatate a secolului.

Primul gen a fost reprezentat de Nicolae Pocovnicu († 1842), zugrav de biserici si de icoane, cu o bogata activitate in Bucuresti si imprejurimi (catedrala mitropolitana, Domnita Balasa s.a.). Nicolae Teodorescu († 1880), cu o activitate de peste 50 de ani, a zugravit numeroase biserici in eparhia Buzaului (catedrala episcopala , Ciolanu, Ratesti, Berca). A deschis si o scoala de zugravi in incinta Episcopiei, in care a format numerosi “ucenici”: Alti pictori au fost Dimitrie Teodorescu (a zugravit peste 40 de biserici), Costache Dumitrescu, Belizarie Paraschivescu, nepotul sau de sora Gheorghe Tattarescu s.a. Numerosi

alti zugravi - fie calugari sau preoti de mir, fie mireni - au activat in alte parti ale Romaniei de atunci.

Pictura in ulei, influentata de Renasterea italiana, a patruns in Moldova prin Eustatie Altini († 1815), se pare un macedo-roman, cu studii la Viena, care a pictat mai multe biserici din Moldova (Banu si Sf. Spiridon din Iasi, catedrala din Roman), iar dupa 1812 a condus o “scoala de arte frumoase” in cadrul Academiei domnesti din Iasi.

Pictura noua, inspirata din Renasterea italiana, predomina in a doua jumatate a secolului, datorita “pictorilor academici”, cu studii in Apusul Europei, care iau treptat locul vechilor zugravi proveniti din randul clerului si al credinciosilor. Printre reprezentantii ei se numara brasovenii Constantin Lecca (biserici in Craiova si Bucuresti) si Misu Popp (biserica schitului Frasinei, cateva in Bucuresti si mai multe in jurul Brasovului). Nicolae Grigorescu (1838-1907), unul dintre “clasicii” picturii romanesti, a impodobit in tinerete bisericile din Puchenii Mari - Prahova si ale manastirilor Zamfira si Agapia. La Agapia (1858-1861), locul sutelor de scene si personaje obisnuite in iconografia moldoveneasca traditionala a fost luat de compozitii mari, cu un numar redus de personaje. Unele scene si personaje i-au fost inspirate de diferite opere ale Renasterii italiene, dar

pentru cele mai multe Grigorescu s-a folosit de modele vii (calugari, calugarite, taranci, copii), pe care le-a redat in marime naturla, cu miscari pline de gratie. Prin executia tehnica, armonizarea cromatica si expresivitatea personajelor, Grigorescu a lasat la Agapia cea mai izbutita realizare picturala in stil neoclasic din toata arta bisericeasca romaneasca.

Gheorghe Tattarescu (1820-1894) considerat cel mai mare pictor bisericesc neoclasic, a pictat peste 60 de lacasuri de inchinare, - multe in Bucuresti. Cea mai izbutita realizare a lui este catedrala mitropolitana din Iasi (1884-1886), cu peste 250 de scene si icoane, legate mai ales de viata si activitatea Mantuitorului, la care se adauga figuri de ingeri si motive ornamentale, toate in stilul Renasterii italiene.

La acestia se adauga alti pictori romani, ca Petru Alexandrescu, Ioachim Pompilian, George Demetrescu-Mirea, G. Stoenescu, Stefan Luchian (a lucrat impreuna cu Constantin Artachino), in Bucovina, Epaminonda Bucevschi, precum si cativa straini (francezi, danezi, polonezi) care au pictat bisericile restaurate de Andre Lecomte du Nouy, cei din urma introducand si o serie de elemente straine. In curentul general clasicist care predomana atunci in arta romaneasca, preotul Vasile Damian († 1915) s-a reintors la vechea zugraveala in fresca, in stil bizantin traditional, dar fara sa fie inteles si ajutat de contemporanii sai.

In teritoriile intracarptice au activat numerosi zugravi proveniti din mijlocul taranimii. Asa au fost zugravii din familia Grecu din Sasausi - Sibiu, care si-au format un stil propriu, din imbinarea celui bizantin cu elemente decorative transilvanene, zugravind biserici din zona Sibiu - Fagaras, timp de aproape sapte decenii, Ioan Laposan in Bihor, Toader Hodor in Maramures, preotul Gheorghe Bila in partile Aradului.

In Banat, in prima jumatate a secolului, intalnim o pictura mediocra, inspirata de multe ori dupa modele apusene, iar in a doua jumatate a aceluiasi secol s-au impus Gheorghe Putnic din Biserica Alba, Filip Matei din Bocsa, care a pictat vreo 50 de biserici banatene, Gheorghe Baba, Bartolomeu Delliomini si altii.Intre pictorii “academici” transilvaneni mentionam pe Constantin Lecca si Misu Popp (cea mai insemnata lucrare a

acestuia este la biserica Adormirea din Satulung - Brasov), dar mai ales pe Octavian Smighelschi († 1912), care a pictat cupola, pandantivii si iconostasul catedralei din Sibiu si alte cateva biserici. El a creat un nou gen de pictura, numit neobizantin, caci la fondul bizantin traditional a adaugat felurite elemente ale Renasterii si motive din arta populara romaneasca. Intre

“academicii” din Banat mentionam pe Mihail Velceleanu, Constantin Daniel (mai mult biserici sarbesti) si Nicolae Popescu.

In arta contemporana, bisericile si manastirile au fost impodobite cu picturi in fresca sau tempera de catre cei mai renumiti pictori ai timpului, continuand artele bizantino romanesti. .

Intre acesti pictori mentionam cateva nume de seama: Costin Petrescu (catedrala din Alba Iulia, bisericile bucurestene Mihai Voda, Sf. Silvestru, Sf. Dumitru-Colentina), Dimitrie Belizarie (catedrala patriarhala, biserica mare de la Caldarusani, “Mitropolia” din Targoviste, Sf. Vineri-Hereasca din Bucuresti, Turda, Medias, Orastie, Miercurea Ciuc etc.), Anastasie Demian (catedralele din Timisoara si Caransebes, partial cea din Cluj, Sighisoara etc.), Dumitru Norocea (Madona Dudu din Craiova, paraclisul de la manastirea Curtea de Arges), Stefan Constantinescu (Bunavestire - Lacul Tei din Bucuresti, Hunedoara-centru, altele in judetul Ialomita), Iulian Toader, cu peste 30 de biserici in partile Aradului, si multi altii.

O serie de biserici romanesti s-au ridicat in afara hotarelor tarii: parohiile romanesti din Statele Unite, Canada si din Banatul iugoslav, la Sofia si Ierusalim, toate in stil traditional romanesc sau cu influente ale artei din tarile respective.

In Transilvania si Banat s-au infiintat cateva manastiri ori au fost readuse la viata unele din cele distruse in secolul al XVIII-lea. Asa au fost: Simbata de Sus in Tara Fagarasului, refacuta prin stradaniile mitropolitului Nicolae Balan, Toplita, ctitoria patriarhului Miron, Ramet - jud. Alba, Rohia, in Tara Lapusului, ridicata de preotul Nicolae Gherman, Izbuc - jud. Bihor, deschisa la staruintele episcopului Roman Ciorogariu, Partos, Saraca, Izvorul Miron, Timiseni in Banat.

Din 1948 au fost pictate sau restaurate pictural sute de biserici pe intreg cuprinsul tarii, de catre un corp de pictori si zugravi bisericesti, formati sub indrumarea directa a Bisericii. Mentionam ca in 1950 s-a organizat Comisia de pictura bisericeasca, a Patriarhiei, care se ocupa cu recrutarea, formarea si promovarea pictorilor si zugravilor bisericesti, precum si de toate lucrarile de pictare a bisericilor ortodoxe sau la restaurarea si spalarea picturilor vechi.

Organizarea canonica a Bisericii Ortodoxe din fiecare provincie a tarii, a dus la dezvoltarea unei arte romanesti de factura bizantina, pe care s-au grefat elemente de arta populara ori anumite elemente ale artei apusene, ajungandu-se la o creatie noua, cu trasaturi proprii, la o arta specific romaneasca.

Cu toate ca manastirile si bisericile romanesti au fost pradate si mai apoi arse de nenumarate ori, s-a reusit sa le restauram aproape in totalitate, incercandu-se reproducerea stilului vechi ,utilizand tehnici noi. Sfantul Sinod al

Bisericii Ortodoxe Romane a considerat ca cel mai bun indrumator pentru pictorii restauratori ai lacasurilor de cult este fara indoiala manualul clasic de pictura, Erminia de pictura bizantina a lui Dionisie din Furna. Scopul utilizarii acestor scrieri este acela de a intelege

ca nu este potrivit ca bisericile sa fie pictate dupa bunul plac al restauratorilor ci dupa norme precise, menite sa inlesneasca respectarea caracterului autenticei picturi sacre dar si acela de a pastra unitatea in cadrul intregii Ortodoxii.

Se stiu foarte putine lucruri in legatura cu viata si activitatea prea smeritului Dionisie cel din Furna, cum singur se numeste in precuvantarea cartii sale Erminia pentru mestesugul zugraviei. Tot din aceasta precuvantare reiese ca a stat la Muntele Athos unde a invatat mestesugul picturii. El scrie : ''Cu multa osteneala si cu vreme indelungata il deprinsei din copilarie, sarguindu-ma si […] invatand de pe sfintele icoane si prea frumoasele biserici zugravite pe Muntele Athos''. In 1701, Dionisie se stabileste in comunitatea monahala de la Athos ca un deplin zugrav si calugar, unde-si cladeste, langa chilia lui, o bisericuta, pe care o zugraveste personal. Mai tarziu, va fi numit „dascal zograf” (zografo didascalos), asa cum erau numiti si in tara noastra zugravii cei mai iscusiti, care aveau si ucenici in ale mestesugului.

Erminia picturii bizantine cuprinde doua parti. Prima parte a acestui manuscris cuprinde foarte multe si pretioase indrumari practice, privitoare la materialele si la tehnica picturii in tempera si in fresca. Dintre acestea , unele sunt de „o traditie bizantina straveche”, inaitand pana in secolul X, adica mai vechi decat acele indrumari descrise in Carticica a diferitelor arte a lui

Theophilos Presbyter (de la inceputul secolului al XII-lea) si deci cu cateva secole inaintea indrumarilor redactate de Cennino Cennini (1400), Leonardo da Vinci (1499) sau Giorgio Vasari (1568) in tratatele lor in care se vorbeste despre pictura. Partea a doua pe care el a amplificat-o dupa redactiunile ce i-au stat la indemana, precum si dupa cele vazute la monumentele din Athos, „de nimic fiind ea lipsita dintru cele ce sunt trebuincioase pentru mestesugul acesta”, cuprinde un manual aproape complet de iconografie crestina, cu materialul oranduit dupa Vechiul si Noul Testament, bine sistematizat, luandu-se ca baza practica pictorilor de la Muntele Athos, folosita si de romani de-atatea secole in urma.

Manuscrisul lui Dionisie din Furna descopera treptat fascinanta lume a culorilor, a semnelor si a talentului de a le manui pe acestea, astfel incat in imaginile create este revelata iubirea pentru creator. Dionisie isi indruma ucenicii spre inalt insuflandu-le iubirea pentru frumos in general si pentru arta in special. Volumul descrie diferite moduri prin care pot fi create culori de orice fel (mai ales din materiale la indemana oricui), si tehnici prin care aceste culori sa fie aplicate pe suprafete diferite.

Fara indoiala, influenta religiei in pictura este printre cele mai puternice influente pe care aceasta arta le-a suferit. Inflacarand spiritele pline de imaginatie ale artistilor fie ei numiti pictori sau zugravi, de-a lungul timpului religia a reprezentat punctul de plecare pentru foarte multe creatii artistice, majoritatea acestora fiind in prezent inestimabile.

Tehnicile folosite sunt in marea lor majoritate foarte ingenioase si foarte eficiente, acest lucru denotand perspicacitatea si mai ales perseverenta si daruirea cu care zugravii isi indeplineau menirea.

III. Pictura in fresca

Pentru innobilarea peretilor din biserici artistii au gasit mai multe solutii : au realizat mozaicuri, au facut picturi in culori de apa sau de ulei iar uneori au lipit panze deja pictate. Trecerea timpului a verificat rezistenta mozaicurilor si a frescelor. In zilele noastre tehnica cel mai des folosita este fresca.

Se cunosc doua tehnici de fresca: • Fresca realizata pe peretele uscat ( « al secco » ) • Fresca realizata pe tencuiala umeda (« al fresco »), ceea ce

numim noi tehnica frescei. Fresca foloseste pigmenti minerali, diluati cu apa.

Pregatirea peretilor pentru pictura in fresca se realizeaza inca de la constructia bisericii deoarece tencuiala zidului trebuie sa contina foarte putin ciment, chiar deloc (doar din var si nisip). Aceasta tencuiala este zgariata cu linii

oblice, incrucisate, astfel ca dupa ce se va usca peretele, se va face o legatura mai buna cu fresca. Peretele care urmeaza a primi fresca se uda cu apa de mai multe ori. Pictorul pune mai multe probe de fresca pentru ca trebuie sa vada cum reactioneaza peretii bisericii respective atat la straturile cu calti, cat si la diversii pigmenti utilizati in pictura. Dupa ce peretele este udat, se pune cu o mistrie primul strat de fresca, un amestec din var si calti taiati la cel mult 2 cm. lungime. Dupa cateva ore se pune un al doilea strat de fresca (aceeasi compozitie), care se netezeste foarte bine. Trebuie sa mentionam sfatul specialistilor care spun ca trebuie utilizat un var stins cu cel putin 6 luni in urma. Uneori in stratul de fresca se amesteca praf de marmura. Din nou se lasa peretele sa traga.

Se face desenul cu pensula inmuiata in pigmenti ( diluati cu apa simpla sau cu apa de var). Suprafata care urmeaza a fi pictata se netezeste frumos astfel incat stratul de CaCO3 format la suprafata peretelui sa se rupa. Desenul se incizeaza cu un instrument ascutit (coada de pensula), apoi se eboseaza pictura. Se picteaza in doua straturi de culoare. Odata uscat, peretele devine piatra, iar la suprafata are o pelicula dura semisticloasa asemanatoare marmurei, care

protejeaza pictura de agenti distructivi, de apa. In tehnica picturii in fresca se picteaza mai intai fondurile, apoi personajele.

Cand am invatat sa pictam pe lemn icoane in maniera bizantina am intalnit folosirea proplasmei pentru chipuri, maini etc. In fresca, proplasma se utilizeaza si in pictarea vestmintelor, a obiectelor etc. Umbrele si luminile (blicuri) se picteaza in fresca la fel ca in pictura pe lemn.

Ceea ce trebuie retinut pentru pictura de interior a unei biserici ortodoxe este faptul ca ea are niste reguli in situarea scenelor religioase pe diversele ei sectiuni. Aceste reguli sunt consfintite de traditie, se gasesc in erminii, dar mai ales au o justificare teologica.

In altarul bisericii ortodoxe se picteaza Maica Domnului pe tron cu pruncul Iisus in brate. In absida din dreapta a naosului este scena Nasterii Domnului, iar in cea din stanga este Invierea Domnului. Cupola (principala) contine pe Iisus Pantocrator inconjurat de un curcubeu, puterile ceresti, ingeri, arhangheli etc.

Iconostasul are si el o anumita componenta: crucea cu Iisus Rastignit avand in stanga si dreapta cele 2 molenii (cu Maica

Domnului si Apostolul Ioan), apoi registre cu medalioane in care sunt profeti, cei 12 apostoli, un alt rand de icoane cu praznicele din timpul anului.

Pe usile imparatesti se picteaza Buna-Vestire. De-o parte si de alta se afla icoanele imparatesti: Maica Domnului cu Pruncul Hristos si Iisus Hristos Invatator. Daca iconostasul este mai mare, in rand cu aceste icoane mari se mai pun in dreapta icoana de hram, iar in stanga Sf.

Nicolae sau Ioan Botezatorul. Tot pe iconostas se picteaza Sfanta Mahrama si Cina cea de Taina.

Dimensiunile iconostasului sau ale bisericii, formele arhitecturale specifice fiecarei biserici in parte pot face loc la mai multe sau la mai putine scene religioase.

Este de retinut faptul ca in altarul bisericii poate intra toata lumea, inclusiv femeile, numai la sarbatoarea de tarnosire a ei. Doar atunci poti spune ca ai admirat si te-ai inchinat la toate icoanele, inclusiv la cele din altar.

PROFESORI:

NECULAE IULIANA CIOBOATA DUMITRU

IONESCU LILIANA DUMITRACHE CAMELIA

ELEVI:

8 B : SANDU ALEXANDRA PASLARU ALEXANDRA TANU MARIUS MARIAN ROBERT

10 B : PASLARU CAMELIA MOROIANU DANIELA 10 C : ŢUŢUEANU CATALINA MATEI VICTOR 10 E : DOBRE IULIANA GHINEA ELENA TOADER IRINA PAPUC ALEXANDRA 11 C : MOISE IULIAN NIHIFOR ANA-MARIA MIHAI VALENTIN VIZUROIU IONUT ZAIM MIRUA 11 D : RAICU MARIA SÎRBU VERONICA 12 B : CÂRÂUŞU CATALINA GHERASIM IONUT LAZÂR IONUT STOICA LAURA 12 C : STEFAN DORIAN MARIN SILVIA

BIBLIOGRAFIE:

• DIONISIE din Furna, „Erminia picturii bizantine”, Ed. Sophia, Bucuresti, 2000; • DRĂGUŢ Vasile, „Arta romaneasca”, vol. I, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1982; • GOLFIN NICOLAU Marin, „Istoria artei”, vol. I, II, Ed. Didactica si Pedagogica,

Bucuresti, 1972; • GRIGORESCU Dan, „Brâncuşi”, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1980; • IULIANIA Monahia, „Truda iconarului”, Ed. Sophia, Bucuresti 2001; • MICLEA Ion, „Brâncuşi la Târgu Jiu”, Ed. Pentru Turism, 1973; • MOCIOI Ion, „Estetica operei lui Constantin Brâncuşi”, Ed. Scrisul Romanesc,

Craiova, 1987; • PRUT Constantin, „Dictionar de arta moderna”, Ed. Albatros, Bucuresti, 1982; • „Dictionar de arta”, vol. I, II, Colectiv, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1995-1998.