Obiceiuri din Dobrogea

In Dobrogea, intalnim obiceiuri care s-au pastrat din vremuri de demult si inca mai sunt practicate:

"Lazarelul" - practicat in Sambata de Florii - practicat si in prezent in localitatea cu populatie preponderent

greceasca, Izvoarele. Obiceiul povesteste ca Lazar, moare intr-un accident in timp ce se afla la padure

pentru a aduce hrana pentru animale. Mama si fecioarele din sat il plang, iar din mormantul lui Lazar se

dezvolta un copac cu ramuri bogate. "Olaria" - Este o traditie dobrogeana ce reprezinta purificarea aerului si gonirea duhurilor rele din zona

localitatii, inainte de inceperea Postului Mare. Se mai numeste “Orarie” sau Hurhumbalu functie de localitate

(Izvoarele, Niculitel, Parches). Obiceiul consta in aprinderea pe dealuri a unor focuri din resturi vegetale sau

din furajele consumate de animale in timpul iernii, simbolizand purificarea vechii vegetatii, pentru a face loc

unei vegetatii noi si prospere. Rostogolirea pe dealuri a rotilor de caruta infasurate in paie, simbolizand

cursul soarelui pe cer, simboliza si purificarea a tot ce a fost rau pentru comuniune. "Caloianul" – practicat dupa Paste - Obiceiul consta in fabricarea unei papusi de lut, ce era ingropata in

camp, ca apoi dupa o perioada de timp sa fie deshumata, rupta in bucati si imprastiata pe camp, simbolizand

fertilitatea, belsugul culturilor si regenerarea vegetatiei. "Paparuda” - practicat in a treia zi de Pasti in localitatile Niculitel, Luncavita, Vacareni, Jijila – Obiceiul

consta in stropirea cu apa a unui alai de tinere sau de femei batrane, impodobite cu flori sau cu ramuri verzi,

ce intra din curte in curte. Tinerele sau batranele, danseaza si canta pentru ploaie, apoi sunt udate de gazda

sau se uda intre ele.

"Colindatul" - mersul cu Mos Ajunul, practicat in seara Ajunului de

Craciun este un obicei pe care il intalnim si azi, practicat in general de copii

care reiau colindele cantate altadata de cetele de feciori si barbati. "Ursul", "Brezaia","Capra"– practicate in seara Ajunului de Craciun -

obiceiuri al colindatului cu masti, ce se mai practica in localitatile Niculitel,

Valea Teilor, Greci, Enisala. "Mosoiul" - se practica si azi, numai la Luncavita, obicei al colindatului cu masti ce a devenit o emblema nu

numai a Luncavitei, dar si a Dobrogei. "Oleleu"- practicat in seara Ajunului de Craciun de grupuri de flacai ce bat cu talangile in pamant fiind

asezati in cerc sau semicerc in fata casei sau portii simbolizand protejarea gospodariei de spiritele rele.

Obiceiul se mai practica in zona Macinului. "Semanatul"- practicat in ziua de Anul Nou – Obicei practicat de copii ce intra din casa in casa si arunca cu

boabe de grau, spunand vorbe de bun augur pentru rodul pamantului in anul nou ce va veni. "Boboteaza"- practicat in ziua de 6 ianuarie- Obiceiul consta in recuperarea de catre flacai a crucii aruncate

in apa, dovedind astfel trecerea lor in randul barbatilor.

Galerie foto traditii dobrogene:

Oamenii din Delta DunariiPrincipala motivatie pentru care Delta Dunarii nu a fost declarata, in scopul protectiei, ca Parc National, este

existenta pe teritoriul ei a 25 de localitati insumand circa 15.000 de locuitori. Raspandirea lor aproape peste tot unde au fost locuri favorabile pentru intemeierea unor asezari umane si

convietuirea de secole impreuna cu natura, folosind-o sub toate formele ei atat de variate, justifica pe deplin

afirmatia ca locuitorii deltei sunt parte integranta din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii. In relatie directa cu resursele naturale ale deltei ocupatiile traditionale ale locuitorilor sunt pescuitul,

agricultura, cresterea animalelor, taierea stufului iar in unele zone agroturismul.

Delta Dunarii poate constitui un exemplu de convietuire interetnica. Alaturi de romani, care sunt majoritari,

traiesc in deplina armonie alte 21 nationalitati dintre care cele mai bine reprezentate sunt rusii - lipoveni,

ucrainienii si turcii , tatarii. Datorita acestei particularitati, Delta este considerata cea mai cosmopolita unitate

geografica de pe glob.

Pentru localnicii din Delta Dunarii, principala si cea mai veche indeletnicire

este pescuitul. Pestele reprezentand o sursa importanta de hrana, iar

valorificarea acestuia le aduce venituri care ii ajuta sa supravietuiasca.

Desi s-a redus mult ca activitate in ultimii 18 ani, prelucrarea stufului si a

papurei, a ramas totusi o activitate de baza a locuitorilor Deltei Dunarii.

Stuful se foloseste in mod traditional ca sursa de energie de catre localnici ,

impletituri de stuf pentru producerea de carpete, decoratiuni interioare,

jaluzele, pereti despartitori, garduri. Agricultura si cresterea animalelor reprezinta o alta indeletnicire a locuitorilor din aceasta zona, practicate in

special pe grinduri. Cresterea animalelor este practicata doar pentru autoconsum.

Apicultura, ocupatie traditionala in trecut, in prezent este practicata de catre un numar mic de apicultori. O alta sursa de venituri, dezvoltata in anii de dupa 1990, o reprezinta agroturismul. Multi localnici, intuind

potentialul turistic pe care il ofera Delta, precum si lipsa unui turism organizat, a locurilor de cazare, si-au

dezvoltat propria afacere, cazand turisti, oferindu-le din ce in ce mai multe servicii, adaptandu-se rapid la

cererea pietii. Potentialul cultural si istoric, cu numeroase vestigii arheologice (Argamum, Histria, Heracleea), elementele

de etnografie si folclor si asezarile umane cu o infatisare si viata social-economica specifice deltei, constituie

inca un argument in favoarea protejarii acestui tinut unic din Romania si chiar din Europa.

Pescar profesionist Plantatie de vita de vie Prelucrarea stufului

Apicultura - stupi de albine Plantatie de floarea soarelui Cresterea animalelor

Pastoritul in DobrogeaPrincipala ramura a pastoritului traditional practicat in Dobrogea a fost oieritul. Dupa venirea comunismului,

treptat, importanta oieritului a scazut in favoarea cresterii bovinelor, iar incepand cu anul 1990 si cresterea

bovinelor a fost in mare parte abandonata, animalele fiind lasate sa creasca in salbaticie in Delta Dunarii

(,,pastoritul in balta’’). Uneltele folosite ..

Olaritul – prelucrarea lutului – mestesuguriUna din cele mai vechi ocupatii ale omului o reprezinta prelucrarea lutului. Pe

teritoriul judetului Tulcea, ceramica este practicata inca din epoca neo-eneolitica,

aproximativ 5000 de ani a.Ch., fiind reprezentata de culturile Boian, Hamangia,

Gumelnita si Cernavoda I, prin dovezile arheologice descoperite in localitatile

Ceamurlia de Jos, Isaccea, Trestenic si Luncavita. Etimologia cuvantu..

Instrumente muzicale traditionale pastoresti, de suflat, din Dobrogea Un capitol important in cadrul pastoritului traditional il reprezinta instrumentele

muzicale traditionale, utilizate de catre pastori, in perioadele in care acestia erau

plecati cu oile la pasunat, sau in momentele de odihna de la stana. Mergand cu

turmele la pascut, in mijlocul unei naturi pure, neatinsa inca de “cancerul

civilizatiei moderne “, pastorii erau permanent inc..

Prelucrarea stufului - mestesuguriDelta Dunarii adaposteste a doua suprafata de stuf din lume dupa marime

(1.800km²), stuful constituind atat o resursa importanta pentru populatia deltei,

cat si un bun pentru export. Desi s-a redus mult ca activitate in ultimii ani,

prelucrarea stufului si a papurei, a ramas totusi o activitate de baza a locuitorilor

Deltei Dunarii. Stuful este folosit in mod traditional ca sursa de..

Portul popular din Dobrogea

Portul din Dobrogea prezintă caracteristicile zonelor muntenești și de câmpie, de pe malul stâng al Dunării. Porturile

tradiționale nu mai sunt prezente în totalitate în viața de zi cu zi dar mai conțin unele elemente specifice. În zilele de

sărbătoare sau la biserică se pot întâlni unele elemente ale porturilor tradiționale, în special la bătrâni.

Caracteristic regiunii dobrogene este faptul că alături de populația românească se găsesc și alte minorități naționale:

lipoveni, bulgari, turci, macedoni și tătari, astfel portul din Dobrogea păstrează aspectele specifice multitudinii etnice.

Portul femeiesc: Marama de borangic, de o mare finițe, aleasă la capete cu dungi numite “vârste” și cu diferite motive

oferă costumului o notă de eleganță. În momentul pătrunderii produselor industriale, marama a fost înlocuită cu giarul

sau castinca. Eleganța acestora este dată de modul de aranjare a ciucurilor, numiți “clopoței”, care erau așezați în 3-4

rânduri sau de prezența florilor dispuse ca o bordură.

Cămașa femeiască, dreaptă, numită “cămașă de-a-ntregul” se caracterizează prin simplitatea dispunerii ornamentelor de

dimensiuni mici dar de o mare expresivitate.

Elementele de cusătură realizate cu acul de la tivurile mânecilor, ale umărului și ale poalelor cămășii, numite “cheițe” sau

“găurele”, au o funcție practică ce se îmbină cu cea estetică.

Motivele ornamentale dispuse pe mânecă, pe piept și pe poalele cămășii având diferite denumiri: “melcișori”, “șuvoi”,

“pomișori”, îmbogățesc valoarea artistică a piesei de port.

Motivele de pe cămăși sunt evidențiade prin utilizarea predominantă a culorilor roșu și negru, ele repetându-se sau

alternând în funcție de modelul de pe cămășii.

Pestelca este piesa cu cele mai multe elemente decorate, ea fiind cea care se așază peste cămașă și acoperă corpul de

la talie în jos. Ornamentația bogată și culorile folosite se evidențiază pe fondul simplu al cămășii (de unde și zicala „ pun

pestelca si ma jupânesc”).

Motivele predominante care decorează pestelca sunt cele geometrice (romburi, dreptunghiuri, pătrate și linii frânte),

numite plastic “pui”, “iarba întoarsă”, “șarampoi”, “urma iepurelui”, exprimând matricea universului în care femeia trăiește

și muncește.

Portul bărbătesc: Comparativ cu portul femeiesc cel bărbătesc se remarcă printr-o ornamentație redusă atât din punct de

vedere al motivelor, cât și al dispunerii acestora.

Căciulile rotunde, țuguiate, în cercuri sunt confecționate din blană de miel.

Cămașa, inițial un “cămășoi”, dreaptă, fără platcă, deschisă în față, cu mâneca largă, a fost înlocuită la începutul sec. al

XIX-lea cu cămașa cu platcă, cu guler drept, cu “bantă” în față și cu “brățări” la mânecă.

Cămașa este ornamentată cu model la guler, cu “brățări” sau manșetă la capătul mânecilor și pe piept cu “pui”.

Cămășile bărbătești se disting și prin folosirea borangicului în confectionarea celor de sărbătoare. Pantalonii simpli, din

postav de culoare închisă, erau ornamentați cu găitane, care se legau în talie cu un brâu lat roșu sau alb.

Legende dobrogene1. Legenda Lacului Techirghiol (una dintre variante, dar toate implicând personaje de turci). Ostaşul turc Techir, însurat cu o roabă româncă răpitor de frumoasă, a avut cu aceasta o fetiţă oloagă, pe care nici un vraci n-a putut-o vindeca. Aflându-se întâmplător pe locul unde se găseşte azi lacul Techirghiol, a adormit. În vis, i-a apărut duhul bun al mării şi l-a sfătuit să-şi ducă aici fetiţa. Când s-a trezit, dinlocul unde aţipise ţâşnea apă. Ascultând sfatul primit, Techir şi-a scăldat fata în apa lacului care se formase şi aceasta a început să meargă. Drept mulţumire, a ridicat o casă pe malul lacului, în care îi adăpostea, gratuit, pe cei care veneau să se lecuiască de boli în apele tămăduitoare. Techir a murit sărac, dar a rămas lacul Techirghiol (Lacul lui Techir). Se spune că pentru apele lacului venea tocmai de la Istanbul şi generalul otoman Said Paşa, care suferea de dureri la braţul drept, cu care mânuia spada.

2. Legenda Staţiunii Mamaia Paşa de Babadag călătorea adesea la Chiustenge (Constanţa de azi), împreună cu fiul său. De multe ori, poposeau la târla mocanului Costea Alisandru, căruia Paşa îi spunea Kogea Ali. Acesta avea o fată deosebit de frumoasă de care Enver s-a îndrăgostit fulgerător. Deoarece religia nu-i permitea să secăsătorească cu o creştină, Enver a furat-o pe fată, a urcat-o într-o barcă, fugind pe ghiol. Fata, disperată, a început să-şi strige mama: „Mama Lia! Mama Lia!”. Dezechilibrându-se, a căzut în apă şi s-a înecat. Tânărul, cu iubita în braţe, a început să strige după mama fetei, dar nu „Mama Lia!”, ci „Mamaia!”. Realizând că fata era moartă, Enver s-a înecat şi el. De atunci locul s-a numit Mamaia. Ca amintire, paşa a ridicat pe malul mării o moară şi, cu timpul, aici s-a format un sat, numit Mamaia.

3. Legenda Murfatlarului Printre întemeietorii satului ce poartă azi acest nume era

şi un turc, Muruvetli, venit din Asia, care îi asculta, îi sfătuia şi îi îmbărbăta pe toţi ceicare aveau nevoie. De aceea a fost iubit, devenind mândria satului. În cinstea lui, satul a fost numit Muruvet („om generos”) , devenit apoi Murfatlar. Legenda mai spune că Muruvet s-a căsătorit cu o frumoasă româncă, cu care a avut un băiat căruia i-a dat numele de Radu, supranumit Soare, datorită frumuseţii sale. Radu a devenit haiduc şi împreună cu o ceată de voinici au atacat o corabie pe care o credeau încărcată cu bogăţii ce urma să le dea săracilor. Dar, spre uimirea lor, n-au găsit decât mii şi mii de coarde viguroase de viţă-de-vie. Un braţ de coarde le-a dat tatălui său, care le-a plantat pe dealurile însorite ale Murfatlarului. Viţa a prins, a crescut, a dat rod bogat, din care s-a făcut un vin limpede, cu o aromă deosebită.Radu a avut 3 fete pe care le-a măritat în Transilvania, Moldova şi Oltenia. Ca zestre, le-a dat câte un mănunchi de butaşi de viţă-de-vie, pe care le-au luat cu ele. De aceea se spune că vinul de Murfatlar este „tartorele” tuturor vinurilor româneşti.

4. Legenda Derventului În părţile Ostrovului, sihastrul creştin Liinad era prieten cu un călugăr musulman, Derviş, venit în această zonă odată cu pecenegii. Cei doi se aveau ca fraţii. La moartea lui Liinad, Derviş, îndurerat, a îndeplinit rugămintea prietenului său de a-l îngropa într-un anumit loc şi de a-i pune la cap „cruce cu rubine”. În locul unde a fost chilia, a ţâşnit un izvor care este considerat şi azi ca având apă tămăduitoare, iar pe locul unde a fost înmormântat călugărul a crescut, miraculos, o cruce. Lângă ea, credincioşii au înălţat o biserică, care s-a numit Dervent, după numele călugărului musulman care a înălţat aici un locaş de rugăciune (tekke) şi a înfiinţat un ordin religios.