554

TRATAT DE EPIDEMIOLOGIE A BOLILOR TRANSMISIBILE

Toxiinfecţia alimentară cu SalmonellaConstantin Ciufecu

Date generaleSalmonelele sunt bacterii Gram negativ, ubicvitare pe

glob, prezente în intestinul mamiferelor (om, animale domestice şi peridomestice), precum şi al păsărilor, reptilelor, batracienilor şi insectelor. în număr impre-sionant şi mereu crescând, prin punerea în evidenţă a altor şi a altor serotipuri şi serovariante, salmonelele au un circuit natural între specia umană şi animale, întreţinut de ambele părţi şi influenţat de o multitudine de factori, printre care alimentele şi furajele contaminate cu salmonele joacă un rol major, cu pondere variabilă. Rolul omului din punctul de vedere al contaminării alimentelor şi furajelor depinde mai ales de comportament şi de abaterile de la normele de igienă, pe întregul lanţ pe care-1 parcurge alimentul de la materia primă, manipulare, transport, stocare şi prelucrare finală, forma sub care ajunge la consumator; comparativ cu rolul animalelor, rolul contaminant al omului (aliment, furaje, mediu) este mult mai redus ca importanţă. hi ultimele patru-cinci decenii, explozia demografică şi industrializarea au propulsat salmonelele pe primul loc, printre germenii patogeni pentru om care pot contamina alimentele şi mediul extern, reflectându-li-se prezenţa nu numai în cazurile sporadice de boală diareică acută infecţioasă, ci şi în focarele de toxiinfecţie alimentară salmonelozică. Mediul ambiant, comun omului şi animalelor, este la rândul lui permanent poluat microbiologic (apele de suprafaţă, de mică profunzime etc.), efluenţii (apele fecaloid-menajere) aşezărilor umane şi cei proveniţi din crescătorii insuficient sau deloc neutralizate fiind utilizaţi, ca atare sau în amestec cu apele de suprafaţă în care sunt deversate, în agricultură şi horticultură. Datele necesare analizei epidemiologice provin din indicatorii de mortalitate şi morbiditate. Mortalitatea determinată de salmoneloze nu se raportează etiologic, cunoaşterea bazându-se pe analiza certificatelor de deces, pe sistemele de supraveghere santinelă sau pe investigaţii şi studii epidemiologice; indicatorii variază între 0,5 şi 1,4%, în funcţie de ţară şi zonă. Cauza deceselor, aşa cum este trecută în certificate, nu reflectă diagnosticul bacteriologic, mai mult, decesele prin salmoneloze (cazuri sporadice sau focare de toxiinfecţii alimentare) pot fi mascate de diagnostice ca septicemie, meningită etc. Morbiditatea este cunoscută mai mult sau mai puţin corect, în funcţie de ţară, zonă (boală diareică acută infecţioasă sau focare de toxiinfecţie). Ar fi de dorit ca sistemul să evidenţieze prin rapoarte periodice (săptămânale, lunare) salmonelele izolate de la om, ca şi pe cele de la animale, din alimentele de origine animală (sectorul veterinar). Se mai adaugă rapoartele laboratoarelor de diagnostic. Limitele sistemului sunt reprezentate de neraportarea cazurilor asimptomatice, a celor fără confirmare bacteriologică, a celor neprezentate la medic şi neluate deci în evidenţă. Se consideră în SUA că raportarea salmonelozelor confirmate variază între 1 şi 5%. Studiile, limitate în timp şi spaţiu, furnizează, de asemenea, date incomplete. Cele mai aproape de realitate rămân investigaţiile în focarele de toxiinfecţie alimentară.

Agentul etiologic

Genul Salmonella, inclus în marea grupă a germe-nilor intestinali, face parte din familia Enteriobacte- riaceae. Sunt germeni Gram negativ, de regulă mobili, nesporulaţi aerobi/microaerofili, caracterizabili prin: metabolizarea unor zaharuri cu (glucoza) sau fără pro-ducere de gaz, prezenţa unor enzime (catalaza, lizin şi omitin decarboxilaza), precum şi absenţa altora (ureaza, fenilalanin deaminaza; nu produc indol acetilmetil- carbinol etc.). în practică, se utilizează încadrarea taxonomică, Le Minor şi Popofif, care admite existenţa

a două specii: Salmonella enterica, având 6 subspecii {enterica, salamae, arizonae, diarizonae, houtenae, indica), şi Salmonella bongari. Pentru a evita confuzia cu denumirile atribuite prin schema Kauffmann-White, s-a convenit ca serovariantele unei specii să fie desemnate cu numele anterior scris cu caractere romane, (nu italice), ex. Salmonella enterica, subspecia enterica serovarianta Typhimurium sau Enteritidis, Typhi, Paratyphi etc. Serovariantele subspeciei enterica sunt parazite pentru om şi mamifere; aproape toate salmonelele nu au specificitate de specie. Salmonella enterica, subspecia enterica, cuprinde peste 1.400 serovariante din cele mai bine de 2.400 descrise. în ordinea frecvenţei de izolare, după S. enterica se situează subspecia salamae (485 serovariante); diarizonae (321 serovariante) urmată de arizonae (94), houtenae (69) şi indica (11). Cea mai mare importanţă o are subspecia enterica, cu 1.435 serovariante (1997), care însumează peste 90% din izolările de la om; celelalte subspecii şi specia S. bongori cu habitat în intestinul păsărilor şi al animalelor cu sânge rece contaminează mediul, putând determina îmbolnăviri întâmplător şi la om. Termenul de serotip se confundă în utilizare cu cel de serovariantă, deşi cel de serovar este de preferat, pentru că discriminează „serotipurile'’ care au aceeaşi structură antigenică, dar se deosebesc biochimic (biochemotip), ca în cazul serotipului Java şi Para B. în izbucnirile epidemice pe glob, au fost implicate 130 serovaruri, celelalte serovariante având o importantă secundară. In România au fost semnalate, în ultimele decenii, 98 serovariante, din care 21 cu frecvenţă mai mare în focare epidemice. Ca în Europa şi SUA, serovariantele Typhimurium şi Enteritidis au fost predominante.

Structura antigenică se caracterizează prin prezenţa antigenelor „O” somatice, complexe polizaharidice, termostabile. Pe baza antigenelor „O”, Kauffmann le-a clasificat în 46 de grupuri. Antigenele „O” sunt codi-ficate cromozomal. Antigenele „H”, proteine structurale (flageline), antigenice şi termostabile, au o reprezentare cromozomală dublă, cu reglare unică ce stă la baza variaţiei de fază H( şi H2 (toată populaţia descendentă este mono* sau bifazică); antigenele H, sunt denumite specifice, cele H2 nespecifice. Antigenele Vi (de virulenţă) au importanţă în patogenitate (când există), în