Upload
mircea-miculas
View
123
Download
2
Embed Size (px)
Citation preview
Bronhopneumonia este o afectiune pulmonara acuta, cu mai multe focare diseminate in ambii plamani.
Etiopatogenia este variata, agentul patogen fiind reprezentat de germenii saprofiti ai cailor respiratorii - pneumococ,
stafilococ, hemofil, streptococ, bacilul Friedlander - care actioneaza separat sau asociati.
Boala apare de obicei la copii, batrani, bolnavi, cronici, cu insuficienta cardiaca, hepatite cronice, diabet zaharat, nefrita
cronica, supuratii cronice, neoplazii diverse etc. De cele mai multe ori, un germene initial - cel mai adesea un virus (gripal,
adenovirus, virusul rujeolei, al tusei convulsive etc.) - declanseaza boala pe care se grefeaza bacterii de suprainfectie
(pneumococ, streptococ etc), care-i confera caracterul specific.
Boala, initial virotica, scade fortele de aparare ale organismului si exacerbeaza flora saprofita. Infectia este favorizata de
frig, umiditate, denutritie, alcoolism, deformari toracice, boli cronice etc.
Etiopatogenia
In cazul unei persoane care sufera de bronhopneumonie, bacteriile invadeaza plamanii, avand loc un raspuns imun
inflamator. Aceasta reactie a plamanilor determina umplerea cu exsudate a sacilor alveolari.
Bronhopneumonia poate fi contactata atunci cand anumite bacterii patrund in plamani. Printre bacteriile care cauzeaza
aceasta conditie se numara stafilococul auriu si pseudomonas aeruginosa. Atunci cand bacteriile infecteaza lobii
pulmonari, plamanii produc mucus care umplu sacii alveolari. Acest proces duce la aparitia unui fenomen numit
"cosolidare" care apare atunci cand plamanii sunt plini cu mucus, reducandu-se spatiul necesar respiratiei. Reducerea
spatiului necesar respiratiei va determina scurtarea respiratiei si ingreunarea acesteia.
Aceasta conditie poate fi si efectul secundar (complicatia) al unor boli sau situatii cum ar fi:
infectii virale (gripa, pojar). Virusul este un agent submicroscopic care cauzeaza o infectie in organism. Acesta
detine material genetic de tip ADN - ARN, pe care il reproduce. Pentru ca un virus sa supravietuiasca trebuie sa
invadeze si sa se ataseze de o celula vie (celula gazda), unde se va multiplica, dand nastere altor virusuri. Prin
atasarea la celula gazda, virusul poate distruge sau modifica functiile celulei, astfel sunt eliberate noi tipuri de
virusuri si sunt infectate alte celule. Practic, acesta este mecanismul prin care virusurile provoaca boli.
De regula, virusul infecteaza un singur tip de celula; de exemplu, virusul care provoaca raceala infecteaza numai
celulele tractului respirator superior.
Virusurile pot fi transmise prin: contactul cu o persoana infectata, ingestie, inhalare sau sex neprotejat. Igiena
deficitara si obiceiurile alimentare neadecvate pot creste riscul de a contacta o infectie virala.
Barierele externe (pielea si mucoasele) reprezinta prima linie de aparare a sistemului imunitar. Acesta se
activeaza cand virusul patrunde in organism prin actiunea globulelor albe (limfocite si monocite) care incep sa
atace si sa distruga virusul. Acest tip de protectie este specific imunitatii innascute sau naturale.
aspiratia de alimente sau varsaturi
obstructionarea bronhiilor de un corp strain, neoplasm etc
inhalarea unor gaze otravitoare
o interventie chirurgicala majora
boli cronice severe
malnutritie.
Bronhopneumonia afecteaza mai ales persoanele in varsta si copiii, intrucat acestia au o rezistenta scazuta a
organismului si functie de aparare a tractului respirator destul de slaba.
Cauzele bronhopneumonieiSus
In cazul unei persoane care sufera de bronhopneumonie, bacteriile invadeaza plamanii, avand loc un raspuns imun
inflamator. Aceasta reactie a plamanilor determina umplerea cu exsudate a sacilor alveolari.
Bronhopneumonia poate fi contactata atunci cand anumite bacterii patrund in plamani. Printre bacteriile care cauzeaza
aceasta conditie se numara stafilococul auriu si pseudomonas aeruginosa. Atunci cand bacteriile infecteaza lobii
pulmonari, plamanii produc mucus care umplu sacii alveolari. Acest proces duce la aparitia unui fenomen numit
"cosolidare" care apare atunci cand plamanii sunt plini cu mucus, reducandu-se spatiul necesar respiratiei. Reducerea
spatiului necesar respiratiei va determina scurtarea respiratiei si ingreunarea acesteia.
Aceasta conditie poate fi si efectul secundar (complicatia) al unor boli sau situatii cum ar fi:
infectii virale (gripa, pojar)
aspiratia de alimente sau varsaturi
obstructionarea bronhiilor de un corp strain, neoplasm etc
inhalarea unor gaze otravitoare
o interventie chirurgicala majora
boli cronice severe
malnutritie.
Bronhopneumonia afecteaza mai ales persoanele in varsta si copiii, intrucat acestia au o rezistenta scazuta a
organismului si functie de aparare a tractului respirator destul de slaba.
Simptome
Sus
Bronhopneumonia debuteaza brusc, iar simptomele se pot schimba de la o zi la alta. Printre manifestarile specifice
bronhopneumoniei se numara:
frisoanele. Frisonul se defineste prin senzatia de frig insotita de spasme musculare. Daca frisoanele apar pe
neasteptate, de regula, sunt cauzate de afectiuni care provoaca febra.
Frisoanele apar ca reactie normala de adaptare a organismului la frig.
Creierul regleaza temperatura corpului. Atunci cand apare o infectie, celulele care lupta impotriva acesteia
produc anumite substante chimice. In anumite cazuri, aceste substante se deplaseaza prin sistemul circulator,
determinand creierul sa creasca temperatura organismului, astfel, apare febra. Frisoanele apar in timpul cresterii
tempaturii corpului.
febra. Febra (cunoscuta si sub numele de hiperpirexie sau raspuns febril) este un simptom medical frecvent care
descrie o crestere a temperaturii interne a corpului deasupra nivelului normal. Febra este in mod corect
caracterizata de o crestere a temperaturii corpului cu 1-2 grade deasupra punctului de termoreglare.
Febra este determinata de o modificare a punctului termoreglarii, determinand cresterea temperaturii corpului
(care de obicei este in jur de 37 grade Celsius), iar mecanisme efectorii sunt declansate ca raspuns la aceste
modificari. O persoana cu febra are de obicei o senzatie de frig in ciuda temperaturii corporale in crestere, o
crestere a pulsului, tonusului muscular si tremuraturi, toate acestea fiind determinate de incercarile de a
contracara nou-perceputa hipotermie si atingerea unui nou punct termoreglator.
Febra difera de hipertermie in aceea ca hipertermia este o crestere a temperaturii corpului peste punctul
termoreglator, datorate producerii in exces a caldurii sau a unei termoreglari insuficiente sau a ambelor cauze.
Febra este considerata un mecanism imun al organismului care incearca sa neutralizeze un intrus perceput in
interior, care poate fi bacterian sau viral. Febra nu este o boala ci este un raspuns al organismului la o boala.
dificultati de respiratie. Dificultatile de respiratie sunt simptome care variaza in intensitate, unele dintre acestea fiind
caracteristice unor boli si conditii care interfera cu respiratia normala.
Dificultatile de respiratie sau dispneea, pot fi cauzate de infectii, inflamatii, traumatisme, tumori maligne, obstructia cailor
respiratorii dar si alte procese anormale.
Cel mai frecvent, dificultatile de respiratie includ:
- haraituri - care provin din caile respiratorii inferioare, din zona plamanilor. Acestea ar putea fi cauzate de pneumonie,
edem pulmonar, fibroza pulmonara si bronsita acuta;
- respiratie sacadata sau scurtarea respiratiei;
- stridor - sunet acut ce apare in timpul respiratiei, cauzat de un fel de blocaj la nivelul gatului. Stridorul poate fi cauzat de
inhalarea de fum, epiglotita, inflamatiilor de la nivelul gatului, a amigdalelor sau a vegetatiilor adenoide sau sufocarea cu
un obiect strain, cum ar fi un os.
- wheezing sau suieratul din timpul respiratiei provocat de ingustarea cailor respiratorii. Wheezingul are de obicei, aceeasi
tonalitate, se poate manifesta fie in timpul expiratiei sau inspiratiei sau in ambele cazuri si poate fi declansat de astm,
reactii anafilactice, boli pulmonare obstructive cronice, bronsita acuta, bronsiolita, insuficienta cardiaca sau puneumonie.
Simptome care insotesc dificultatile de respiratie
Manifestarile care afecteaza frecvent tractul respirator pot implica diverse sisteme din organism. Dificultatile de respiratie
pot fi insotite si de alte de simptome care variaza in functie de boala sau conditia care sta la baza acestora.
Printre acestea se pot enumera:
- absenta respiratiei (apneea);
- tusea;
- hemoptizia (tuse cu sange);
- tusea cu mucus galben, incolor, maro deschis sau verde;
- respiratia profunda (hiperpneea);
- dispneea (dificultati de respiratie);
- tahpineea sau respiratia rapida;
- scurtarea respiratiei;
- respiratie superficiala (hipopneea);
- wheezing (suierat in timpul respiratiei).
Simptomele afectiunilor sistemului cardiovascular care pot sa apara impreuna cu manifestarile respiratorii pot
include:
- absenta batailor cardiace (asistole);
- angina pectorala (durere toracica din cauza irigarii insuficiente cu sange a muschiului inimii);
- durere sau presiune la nivelul pieptului;
- aritmie sau batai neregulate ale inimii;
- ritm cardiac scazut sau bradicardie;
- ritm cardiac rapid sau tahicardie.
Exista si alte simptome care pot sa apara alaturi de manifestarile respiratorii printre care si:
- anxietatea;
- culoare albastruie sau invinetirea buzelor, unghiilor sau pielii;
- marirea in dimensiune a ganglionilor limfatici;
- febra si frisoane;
- rinoree (congestie nazala);
- durere in gat;
- transpiratii;
- ingrosarea tesutului de sub patului unghial (clubbing sau unghii "sticla de ceas");
In unele cazuri, simptomele respiratorii pot pune viata unei persoane in pericol.
Se va solicita asistenta medicala sau se va merge la cea mai apropiata camera de urgenta a unei unitati
spitalicesti in cazul in care o persoana manifesta oricare din urmatoarele simptome:
- culoarea albastruie (invinetire) a unghiilor, buzelor sau pielii;
- confuzie sau pierderea cunostintei, chiar si pentru scurt moment;
- dificultati de respiratie (dispnee);
- febra crescuta (peste 39 grade celsius);
- respiratie rapida sau dificultati de respiratie;
- ritm cardiac rapid (tahicardie);
- respiratie superficiala (hipopnee);
- wheezing (zgomot suierator in timpul respiratiei).
tusea. Tusea este modalitatea prin care organismul nostru raspunde la iritantii aflati la nivelul cailor respiratorii.
La nivelul tractului respirator, iritantul stimuleaza terminatiile nervoase si transmite, prin intermediul receptorilor,
impulsuri la centrul tusei de la nivelul creierului. Acesta trimite la randul lui semnale muschilor abdominali si
diafragmei sa se contracte si sa expectoreze in scopul expulzarii iritantului. Tusea care persista timp de cateva
saptamani sau cea insotita de expectoratii cu sange poate indica o afectiune care sa necesite ingrijirea medicala
durerea toracica. Durerea sau jena la nivelul toracelui, transpiratiile abundente, greturile, varsaturile, sunt
simptome care nu nu se intalnesc in totalitate la toti bolnavii. De pilda varstnicii sau bolnavii diabetici nu au
intotdeauna o durere toracica tipica. La femei, de regula, durerea iradiaza spre gat sau spre umar. Alteori,
durerile se accentueaza dupa efectuarea unui efort fizic, in prezenta unui stres puternic sau dupa o masa
copioasa si se amelioreaza la repaus.
Disconfortul sau durerea toracica este un semnal de alarma in primul rand pentru o criza cardiaca severa si de
aceea, atunci cand apare, trebuie sa ne gandim in primul rand la o patologie care se caracterizeaza prin:
- durere sau jena la nivelul toracelui, foarte intensa, sub forma unei apasari intense, a unei striviri sau a unei
strangeri, ca o gheara sau ca o greutate mare care apasa pe torace; durerea poate iradia in spate, spre gat sau
spre membrele superioare (mai frecvent spre mana stanga);
- transpiratii abundente;
- respiratii mai frecvente si scurtate;
- greturi, varsaturi;
- ameteli, stare de slabiciune;
- batai cardiace mai frecvente, mai slab simtite la puls si deseori neregulate.
Daca aveti astfel de simptome, este imperios necesar sa sunati cat mai curand la Salvare (telefonul 112). Chiar
daca o mare parte dintre leziunile care apar intr-un infarct miocardic se produc in primele 6 ore, tratamentul de
urgenta poate preveni sau limita distrugerea muschiului cardiac si chiar moartea.
oboseala
prezenta mucusului sau a sputei sanguinolente sau de culoare galbena.
In anumite situatii ar putea sa apara si alte manifestari:
confuzie - in mod special la persoanele in varsta
transpiratie excesiva si piele rece si umeda. Hiperhidroza reprezinta termenul medical care descrie transpiratia in
exces fata de cea necesara in mod normal pentru reglarea temperaturii corporale. Este un simptom frecvent care
produce foarte mult disconfort pacientului. Se pare ca 2-3 % din populatia americana sufera de hiperhidroza a
zonei axilare sau a palmelor si plantelor (talpilor) grupata sub numele de hiperhidroza palmo-plantara. Afectiunea
debuteaza in copilarie sau adolescenta (cea axilara apare mai tarziu, in timp ce cea palmo-plantara apare in jurul
varstei de 14-15 ani) si poate afecta orice regiune a corpului. Hiperhidroza poate fi idiopatica sau secundara
diverselor afectiuni (metabolice, nervoase, stari febrile) sau poate sa apara ca reactie adversa la diverse
medicamente. Populatia asiatica este afectata de hiperhidroza de 20 de ori mai frecvent ca alte grupuri
populationale. Hiperhidroza severa afecteaza viata pacientului si confortul acestuia, ii ingreuneaza contactele
sociale si profesionale, uneori chiar si in prezenta unei igiene riguroase.
Hiperhidroza afecteaza ambele sexe in egala masura si se poate manifesta la orice varsta. Un procent
semnificativ din pacienti (3-40%) au un alt membru al familiei care are aceasta problema, de aceea se considera
ca boala poate avea transmitere genetica (in forma ei idiopatica).
durere de cap
pierderea poftei de mancare
consum redus de energie
dureri ascutite sau junghiuri in piept care se agraveaza la respiratie profunda sau tuse.
Simptomelor prezentate - care se schimba de la o zi la alta, in raport cu resorbtia unui infiltrat si aparitia
altuia - si discordanta dintre starea generala grava a bolnavului si absenta sau discretia semnelor fizice,
constand de obicei in raluri bronsice sau suberepitate diseminate in ambii plamani. Examenul sputei si al
sangelui arata modificari similare cu cele din pneumonie. Examenul radiologie indica umbre multiple, cu
contururi difuze, de dimensiuni reduse, in cele doua campuri pulmonare.
Evolutia este variabila, dar mai indelungata si mai grava decat a pneumoniei, putand dura mai multe
saptamani. Sub influenta Tratamentului, febra scade progresiv.
Formele clinice sunt numeroase, citand ca mai importante:
Forma supraacuta, cu stare generala foarte alterata, dispnee cu asfixie, cianoza intensa, febra mare si
frecvent fenomene de encefalita. Evolutia duce deseori la moarte.
Bronhopneumonia batranilor, cu aspect subacut, crestere moderata a temperaturii si expectoratie
muco-purulenta sau hemoptoica. Boala continua sa fie una dintre cele mai frecvente cauze de deces la
persoanele in varsta.
Diagnosticul este sugerat de debutul mai putin brusc, afectarea severa a starii generale si de semnele
fizice reduse. Bronhopneumonia se deosebeste de pneumonie prin caracterele ei particulare evoluti, legate
de teren. Etiologia bronhopneumoniei poate fi specifica (bacii Koch, carbune, pesta) sau nespecifica. Cel
mai des intervine flora obisnuita rinofaringiana si a bronhiilor mari, denita patogena, care invadeaza
alolele, fapt care explica asocierea frecnta a streptococului hemolitic, cu stafilococul, bacilul Pfeiffer etc.
Spre deosebire de pneumonia pneumococica, aici intervin toate tipurile de pneumococ, fara predominanta
tipului 1, 2 si 3. in afara de acestia, mai pot Ii in cauza si germeni de alta pronienta (bacilul dif-teric. bacilul
tific, colibacilul, enterococul si altii). Bronhopneumonia este rar primitiva, de obicei fiind secundara,
aparind in cursul dirselor stari seplice-tnlce (infectie puerperala, erizipel, flegmon amigdalian, bruceloza
etc.) sau ca o suprainfectie a unei afectiuni pulmonare bacteriene sau virotice (rujeola, gripa, tuse
convulsiva). Spre deosebire de pneumonie, care atinge adesea persoane in plina sanatate,
bronhopneumonia este esentialmente apanajul celor cu rezistenta scazuta. De aceea se intilneste, in
special, la virstele extreme (copil, batrin) si la tarati. Factorii favorizanti pot fi locali, toracopulmonari
(cifoscolioza, bronsita cronica, stenoza bronsica, bronsiectazie, astm bronsic, scleroze pulmonare) sau
generali (denutriti, casectici, hepatici, renali, hemiplegiei, diabetici, urinari cronici, etilici). La batrin,
evolutia bronhopneumoniei este adesea torpida, fara mari reactii generale si locale ; prezenta ei obliga la
cercetarea cailor urinare (prosta-tici, stricturati, litiazici cali etc).
Bronhopneumonia se caracterizeaza clinic prin debutul mai putin brusc ca in pneumonie (curba febrila urca
mai incet si este mai neregulata, cu oscilatii mai mar:, frisoanele se pot repeta), prin starea toxiinfectioasa
grava si importanta semnelor functionale (dispnee polip-neica intensa, uneori de tip inrs, cu tendinta
asfixica, cianoza) si prin discordanta dintre semnele fizice si intensitatea celor functionale si generale. La
examenul fizic se constata focare multiple diseminate bilateral (submaititate discreta, raluri ronfUante,
sibilante, sufocre-pitante si crepitante, rar suflu tubar). Examenul radiologie descopera, in ambii plamini,
opacitati nodulare diseminate, putin intense, de marimi variabile, cu margini difuze, adesea modifieindu-se
de la o zi la alta. in formele cu focare micronodulare se cere un examen atent ("mai mult se aude decit se
de"). Cind focarele sint conglomerate (forma pseudolobara) gasim sindromul clinic si radiologie de
condensare, ca in pneumonie. Evolutia (netratata) este prelungita (2�3 sap-tamini), neregulata, cu puseuri
succesi, uneori mergind spre supura-tie .si scleroza.
Diagnosticul diferential trebuie sa elimine, pe baza anamnezei si a contextului clinic, infarctele pulmonare
prin embolii repetate, care sint mai dificil de inlaturat cind lipsesc conditiile sau o cauza aparenta
embolizanta (flebotromboza). in rest, bronhopneumonia adultului pune aceleasi probleme de diagnostic
diferential ca si pneumonia.
Tratamentul (igieno-dietetic si simptomatic) este
asemanator celui din pneumonie. Tratamentul
etiologic, antiinfectios, variaza dupa agentul patogen.
In infectiile cu penumococ si streptococ p-hemolitic -
penicilina G, ampicilina, oxicilina, Augumentin,
tetraciclina, eritromicina, Septrin, cefaloridina. In
infectiile cu Str.
viridans, pe langa antibioticele enumerate, este
activa si streptomicina (1 g/zi, in 2 prize, la 12 ore). In
infectiile cu stafilococ, antibiograma este obligatorie,
evolutia este grava, imprevizibila, cu abcese si empieme. Se incepe Tratamentul cu penicilina (12 - 24
milioane u.i./24 de ore) si se continua dupa sosirea antibiogramei cu antibioticele la care germenul este
sensibil: penicilina, ampicilina, eritromicina sau, mai ales, oxacilina (3-6 g/zi, oral timp de 10 - 30 de zile),
meticilina (4 -12 g i.m., 10 - 30 de zile), kanamicina sulfat (1 g/zi, in 2 prize la 12 ore, timp de 10 - 15 zile),
rifampicina sau novobiocina. In cazurile deosebit de grave se foloseste tripla asociere: penicilina G +■
meticilina (sau oxacilina) + kanamicina sulfat. In infectiile cu Haemophilus, se administreaza, timp de 8 -
10 zile, pe cale orala, ampicilina [* (antibiotic de electie), cloramfenicol, eritromicina sau tetraciclina. In
infectiile cu bacii Friedlander, antibiograma este obligatorie, iar evolutia grava, prelungita, frecvent cu
aparitia de abcese pulmonare. Se administreaza timp de 10 - 20 de zile streptomicina (1 g/zi), kanamicina
sulfat (1 g/zi) sau gentamicina (120 - 240 mg/ zi), uneori Septrin, colistina, cefaloridina. Alteori, se asociaza
streptomicina cu tetraciclina.
In practica, frecvent nu se poate izola germenul. De aceea Tratamentul se incepe cu penicilina G (1 600
000- 3 200 000 u./zi) sau cu ampicilina (3 g/zi). In formele severe se prescrie asocierea penicilina +
kanamicina sulfat (1 g/zi). Daca ameliorarea nu survine in 3 - 4 zile, Tratamentul va fi schimbat. Dupa ce se
elimina posibilitatea unei tuberculoze, a unui neoplasm bronsic sau empiem toracic, se administreaza
asocierea oxacilina (4 g/zi) + gentamicina (240 mg/zi). Se mai poate folosi asocierea meticilina (6 g/zi) sau
cloxacilina (4 g/zi) + kanamicina sulfat (1 g/zi) sau colistina (8 000 000 u./zi.). In lipsa acestora se asociaza
Solvocilin sau Reverin (1,2 g/zi) + kanamicina sulfat, sau streptomicina (1 g/zi) sau cloramfenicol (3 g/zi) +
kanamicina sulfat sau streptomicina (1 g/zi). La batrani se administreaza de la inceput aceste asocieri:
penicilina G + kanamicina sulfat (sau streptomicina), ampicilina sau tetraciclina injectabila (Reverin,
Solvocilin). Daca nu se obtin rezultate in 4 - 5 zile, se administreaza asocierea: oxacilina + gentamicina; in
cazuri usoare - eritromicina (3 g/zi) sau Septrin (2 g/zi). In toate situatiile durata Tratamentului va fi de cel
putin 7 zile (10-14 zile). Bronhopneumoniile de suprainfectie cu piocianic - forma foarte grava - se trateaza
cu asocierea carbenicilina (12 g/zi) + gentamicina (240 mg/zi, timp de 7 - 14 zile, sau colistina + polimixina
B.
Anatomia patologica arata leziuni lobulare multiple, avand in centru o bronhie, raspandite in ambii
plamani, separate de plaje de parenchim pulmonar normal. Leziunile conflueaza uneori (se unesc),
ocupand aproape un lob, ca in pneumonie. _