2
COMPORTAMENTUL CONSUMATORILOR FAȚĂ DE IRADIEREA ALIMENTELOR Autor : Delia-Ioana COTIȘEL, Coordonator ştiinţific : Giorgiana Mihaela CĂTUNESCU, Mircea MUNTEAN Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Str. Mănăştur, Nr. 3-5, 400372, Cluj-Napoca, România; [email protected] ; REZUMAT Prin studiile efectuate în cadrul prezentei lucrări s-a încercat să se evidențieze comportamentul consumatorilor cu privire la tratarea prin iradiere a produselor alimentare. La ora actuală există contradicții între efectele benefice ale iradierii asupra produsului alimentar și riscurile la care pot fi supuși consumatorii. Astfel, pe de o parte, iradierea înseamnă păstrarea prospețimii produselor perisabile, eliminarea microorganismelor patogene. Pe de altă parte, tratamentul reduce conținutul în principii nutritive de tipul vitaminelor și poate genera compuși cu potențial toxic, cum ar fi 2-alchilciclobutanone. Această contradicție constituie o replică a consumatorului care dorește siguranță și calitate alimentară. ホn urma studiului bibliografic realizat se remarcă dorința consumatorului de a fi informat direct de produsul alimentar, prin etichetare, de prezența sau absența ingredientelor iradiate. De asemenea, s-a constatat nevoia explicării și popularizării noțiunii de iradiere a alimentelor pentru a permite consumatorului să aleagă în cunoștință de cauză între proprietățile senzoriale și cost, sănătate și risc. CUVINTE CHEIE Comportamentul consumatorului, aliment, consumator, iradiere, beneficii, risc. BIBLIOGRAFIE Sommers, C. H. and X. Fan, 2006, “Food Irradiation: Research and Technology”, Blackwell Publishing and the Institute of Food Technologists. Stadler, R. H. and D. R. Lineback, 2009, “ Process –Induced Food Toxicants, Occurence, Formation, Mitigation and Health Risks”, John Wiley & Sons, Inc., New Jersey.

COMPORTAMENTUL CONSUMATORILOR FAˆ DE IRADIEREA · PDF fileCOMPORTAMENTUL CONSUMATORILOR FAˆ DE IRADIEREA ALIMENTELOR Autor : Delia-Ioana COTI˘EL, Coordonator _tiincific :

Embed Size (px)

Citation preview

COMPORTAMENTUL CONSUMATORILOR FAȚĂ DE IRADIEREA

ALIMENTELOR

Autor : Delia-Ioana COTIȘEL,

Coordonator ştiinţific : Giorgiana Mihaela CĂTUNESCU, Mircea MUNTEAN

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Str. Mănăştur, Nr. 3-5, 400372,

Cluj-Napoca, România; [email protected];

REZUMAT

Prin studiile efectuate în cadrul prezentei lucrări s-a încercat să se evidențieze

comportamentul consumatorilor cu privire la tratarea prin iradiere a produselor alimentare. La

ora actuală există contradicții între efectele benefice ale iradierii asupra produsului alimentar și

riscurile la care pot fi supuși consumatorii. Astfel, pe de o parte, iradierea înseamnă păstrarea

prospețimii produselor perisabile, eliminarea microorganismelor patogene. Pe de altă parte,

tratamentul reduce conținutul în principii nutritive de tipul vitaminelor și poate genera compuși

cu potențial toxic, cum ar fi 2-alchilciclobutanone. Această contradicție constituie o replică a

consumatorului care dorește siguranță și calitate alimentară. În urma studiului bibliografic

realizat se remarcă dorința consumatorului de a fi informat direct de produsul alimentar, prin

etichetare, de prezența sau absența ingredientelor iradiate. De asemenea, s-a constatat nevoia

explicării și popularizării noțiunii de iradiere a alimentelor pentru a permite consumatorului să

aleagă în cunoștință de cauză între proprietățile senzoriale și cost, sănătate și risc.

CUVINTE CHEIE

Comportamentul consumatorului, aliment, consumator, iradiere, beneficii, risc.

BIBLIOGRAFIE

Sommers, C. H. and X. Fan, 2006, “Food Irradiation: Research and Technology”,

Blackwell Publishing and the Institute of Food Technologists.

Stadler, R. H. and D. R. Lineback, 2009, “ Process –Induced Food Toxicants, Occurence,

Formation, Mitigation and Health Risks”, John Wiley & Sons, Inc., New Jersey.

CONSUMER BEHAVIOR TOWARDS FOOD IRRADIATION

Author: Delia-Ioana COTIȘEL,

Scientific Coordinator: Giorgiana Mihaela CĂTUNESCU, Mircea MUNTEAN

University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine, 3-5 Manastur St., 400372,

Cluj-Napoca, Romania; [email protected]

ABSTRACT

In this paper, we tried to highlight consumers’ behaviour towards irradiation of food

products. Nowadays, there are certain contradictions regarding the beneficial effects of food

irradiation and the risks that consumers face. Thus, on one hand, irradiation contributes to an

increase in shelf-life of perishable products and to the inactivation of pathogen

microorganisms. On the other hand, the treatment reduces the content of nutrients, such as

vitamins, and can generate toxic compounds such as 2 alkylcyclobutane. This contradiction

generates a response from the average consumer which desires food safety and quality. As a

result of the bibliographic study, we concluded that consumers wish to be directly informed

by the food product, through labelling, of the presence or absence of irradiated ingredients.

Also, there is a need to explain and promote the notion of food irradiation in order to allow

the consumer to knowingly chose between taste and cost, health and risk.

KEY WORDS

Consumer behaviour, aliment, consumer, irradiation, benefits, risks.

BIBLIOGRAPHY

Sommers, C. H. and X. Fan, 2006, “Food Irradiation: Research and Technology”,

Blackwell Publishing and the Institute of Food Technologists.

Stadler, R. H. and D. R. Lineback, 2009, “ Process –Induced Food Toxicants,

Occurence, Formation, Mitigation and Health Risks”, John Wiley & Sons, Inc., New Jersey.