BACILI GRAM NEGATIVI

ESCHERICHIA COLI SALMONELLA SCHGELLA VIBRIONUL HOLERIC

ESCHERICHIA COLI

Fam. Enterobacteriaceae, gen Escherichia, specia E. Coli

TAXONOMIE HABITAT: E.Coli include tulpini saprofite

prezente in microbiota intestinala,tulpini conditionat patogene si tulpini patogene frecvent implicate in patologia infectioasa

CARACTERE MORFOLOGICEBacili Gram negativi, cu polimorfism accentuat, lungime 2-3 microni, nesporulati, necapsulati (exceptie speciile cu atg. K), mobili cu cili peritrichi (unele imobile)

E.coli-Frotiu colorat Gram

Imagine ME

ESCHERICHIA COLI

CARACTERE DE CULTURĂMedii: bulion glucozat, geloză simplă, Istrate Meitert, Levine, Mc Conkey, Drigalski

Mediu bulion glucozat

Mediu DrigalskiFermentarea glucozei cu

gaz

E. COLI – CARACTERE DE CULTURĂ

Mediul geloză simplă

Mediul geloză sânge

Mediul Levine

Mediul Mc Conkey

E.COLI- Caractere de cultura

Geloză EMB (Eozina Metilen Blue)

Mediul MacConkey

ESCHERICHIA COLI

CARACTERE BIOCHIMICE sunt germeni aerobi, facultativ anaerobi fermentează glucoza cu producere de gaz fermentează lactoza şi zaharoza produc indol nu folosesc citratul ca sursă de carbon (Simmons negativ) nu produc urează nu produc hidrogen sulfurat

E.COLI – CARACTERE BIOCHIMICE

Mediul TSI Mediul MIU

Mediul Simmons(citrat)

- +

Galerii API

TSI: G+, L+, Z+, H2S - ; MIU: U-, I+, M+ ; Uree: - ; Simmons: - 

ESCHERICHIA COLI

STRUCTURA ANTIGENICĂ

O (somatic) antigens: S-R

variation

H (flagellar) antigens: H-O

variation

K (capsular) antigens

Vi (virulence) antigens

E. COLI Virulenţă

Adezine: Numite şi factori de colonizare Pili sau fimbrii Factori ne-fimbriali: intimina Există 21 tipuri de adezine Anticorpii anti-adezine pot preveni colonizarea

Capsula Enterochelina – permite legarea fierului Proteine ale membranei implicate în ataşare şi iniţierea endocitozei

Toxinogeneză: Toxina de tip ST – produsă de EAggEC – cauzează diareea apoasă. Hemolysins – lizează hematiile şi leucocitele prevenind fagocitoza Endotoxina

Există serotipuri patogene: ETEC - E. coli EnteroToxigen EIEC - E. coli EnteroInvaziv EPEC - E. coli EnteroPatogen EHEC - E. coli EnteroHemoragic EAggEC – E. coli EnteroAgregant DAEC – E. coli Difuz Aderent

ESCHERICHIA COLI - PATOGENIETipuri patogene de E. coli

ESCHERICHIA COLI

ASPECTE CLINICE1. Infecţii enterale (cauzate de serotipurile patogene

ETEC, EIEC, EPEC, EHEC, EAggEC): diareea malignă a nou născutului, boala diareică de tip dizenteriform, enterocolitele adulţilor (diareea turiştilor).

2. Infecţii ale tractului urinar (ITU): cistite, pielonefrite3. Infecţii genitale4. Infecţii respiratorii5. Septicemii cu punct de plecare intestinal6. Peritonite7. Meningite neonatale

E. coli - mecanism de actiune al enterotoxinei LT

14

ESCHERICHIA COLI - Epidemiologie

E. COLI – INFECTII DE TRACT URINAR

E. coli, serotipurile uropatogene, reprezintă principala cauză de infectii de tract urinar care pot evolua spre cistită acută şi pielonefrite.

E.COLI – PROFILAXIE - TRATAMENT

Profilaxie: Nespecifică: Specifică: este în curs de testare un vaccin cu receptori

pentru fier (proteine chelatoare de fier) care stimulează producţia de anticorpi ce vor împiedica legarea fierului de către bacterii. Se poate efectua vaccinare cu autovaccin.

Tratament: E. coli este de regulă sensibil la o varietate de agenţi

antimicrobieni, însă se înregistrează şi tulpini rezistente. Din acest motiv este esenţială efectuarea antibiogramei. Tratamentul pacienţilor cu infecţii produse de E. coli

enterohemoragic nu este recomandat, deoarece prin liza bacteriilor se poate elibera enterotoxine Shiga-like şi declanşa sindrom hemolitic uremic cu insuficienţă renală acută.

Terapia cu bacteriofagi anti-Escherichia coli.

SHIGELLA

TAXONOMIEFam. Enterobacteriaceae, gen Shigella,

specii S. dysenteriae (shigae), S. flexneri, S. boydii, S. sonnei

CARACTERE MORFOLOGICEBacili Gram negativi, imobili, lungime 1-3 microni, nesporulati, necapsulati

SHIGELLA

STRUCTURA ANTIGENICĂ• Antigenul glucido-lipido-

polipeptidic (endotoxina termostabilă) = atg. O

• Unele tulpini posedă antigenul de înveliş K

• Pe baza structurii antigenice se împart în 4 subgrupuri: A, B, C, D

SHIGELLA – CARACTERE DE CULTURĂ

SHIGELLA – CARACTERE DE CULTURĂ

Mediul MacConkey

Mediul geloză XLD (xiloză,

lisină, dezoxicolat)

Mediul S-S

Mediul geloză cu roşu de

Congo

Mediul geloză Luria

SHIGELLA – CARACTERE BIOCHIMICE

sunt germeni aerobi, facultativ anaerobi fermentează glucoza făra gaz nu fermentează lactoza (excepţie Sh. sonnei) nu folosesc citratul ca sursă de carbon (Simmons

negativ) nu produc urează reduc nitraţii la nitriţi nu produc hidrogen sulfurat

Mediu TSI (G+, L-, Z-,

H2S-)

Mediu MIU(M-, U-, I+/-)

Mediu Simmons

SHIGELLA – CARACTERE BIOCHIMICE

Ureaza- tsi

SHIGELLA - PATOGENIE

CARACTERE DE PATOGENITATE• Factori de aderenţă – adezine• Proteinele ics A,B (Intercellular spread)• proteinele ipa B, C, D – induc endocitarea bacteriei

intracitoplasmatic• Antigenul somatic O (endotoxina)• Exotoxina produsă de S. dysenteriae, eliberată

prin bacterioliză, cu efect citotoxic asupra endoteliului capilar şi efect neurotoxic. Exotoxina se evidenţiază in vivo prin testul Sereny

• S. flexnerii, serovarul 2a, elaborează colicine cu rol în autoselectare şi colonizare intestinală

SHIGELLA – ASPECTE CLINICE

ASPECTE CLINICE1. Dizenteria acută bacilară cu transmitere fecal – orală. Este o toxiinfecţie care debutează brusc, după câteva zile de incubaţie. Se manifestă prin scaune numeroase, moi şi muco-sanghinolente, însoţite de colici abdominale şi tenesme rectale. Starea generală se alterează, putând apărea şi tulburări hemodinamice (lipotimie, colaps). Uneori, prin pierdere de apă şi electroliţi, se produce o acumulare de produşi azotaţi neproteici (azotemie extrarenală). Se descriu şi forme de dizenterie în care scaunele muco-sanghinolente lipsesc, boala manifestându-se prin scaune diareice, fără sânge. La copii, simptomele sunt mai grave, apărând febra, vărsăturile abundente, cu stare de delir.

SHIGELLA – ASPECTE CLINICE

2. Dizenteria cronică.Apare ca urmare a unei dizenterii acute insuficient tratate sau printr-o infecţie cu o tulpină de Shigella rezistentă la chimioterapie. Clinic, boala se poate manifesta cu semne necaracteristice de enterocolită sau pot exista purtători “aparent” sănătoşi, diagnosticaţi doar cu ajutorul coproculturilor pozitive pentru Shigella.

SHIGELLA – EPIDEMIOLOGIE-PROFILAXIE Dizenteria bacilară este o boală digestivă infecţioasă. Sursa de infecţie este reprezentată de omul bolnav de dizenterie

acută sau cronică. Poarta de intrare este digestivă, infecţia făcându-se prin

consumarea alimentelor contaminate, mâini murdare, obiecte infectate (“boala mâinilor murdare”). Contagiunea hidrică este mai frecventă vara, muştele având un rol însemnat în vehicularea Shigellelor.

Cauzele favorizante ale bolii sunt reprezentate de: infecţii intercurente, alte boli digestive, efort, oboseală etc. Boala apare la orice vârsă, dar este mai frecventă la copiii sub 5 ani. La noi în ţară predomină: Sh. flexneri 2a şi S.sonnei (stabilite prin lizotipare).

Profilaxia generală prevede: depistarea şi tratarea cazurilor; controlul foştilor bolnavi prin cel puţin 3 coproculturi, dezinfectarea obiectelor contaminate de bolnavi, igienă alimentară riguroasă, dezmuştizare, educaţia sanitară. Profilaxia specifică se bazează pe aplicarea vaccinului viu T32 preparat cu o tulpină de Sh. flexneri 2a nevirulentă, cu administrare per orală.

SHIGELLA – TRATAMENT

• Tratament antibacterian: • Se folosesc sulfamide, streptomicină, tetraciclină,

ampicilină, cloramfenicol.• Tulpinile rezistente sunt din ce în ce mai

frecvente, fiind necesară efectuarea antibiogramei • Regim igieno-dietetic.

SALMONELLA

TAXONOMIEFam. Enterobacteriaceae gen Salmonella specii

S. enterica, cu subspeciile S. enterica, S. salamae, S. arizonae, S. diarizonae, S. houtenae, S. indicaS. bongori

serovaruri: S. typhi, S. paratyphi, S. enteritidis, S. typhimurium

SALMONELLA

CARACTERE MORFOLOGICEBacili Gram negativi, mobili, lungime 2-4 microni, cili peritrichi, nesporulati, necapsulati

CARACTERE DE CULTURĂMedii: Istrate Meitert, Drigalski, Mc Conkey, S-S (Salmonella-Shigella) , selenit acid de sodiu, Wilson-Blair

SALMONELLA - MORFOLOGIE

SALMONELLA

STRUCTURA ANTIGENICĂ• Antigenul glucido-lipido-

polipeptidic (endotoxina termostabilă) = atg. O

• Antigenul flagelar H• Unele tulpini posedă antigenul de

înveliş Vi• Antigenul “M”, asemănător cu Vi,

prezent la tulpinile mucoide

SALMONELLA-IDENTIFICARE SEROLOGICA

SCHEMA KAUFFMANN-WHITE

Clasificarea taxonomică a salmonelelor după schema Kauffmann-White

SALMONELLA – CARACTERE DE CULTURĂ

Mediul Hectoen enteric agar

Mediul Mac Conkey Mediul CLED(Cystine-Lactose-

Electrolyte Deficient)

Mediul MLCB agar(mannitol lysine crystal violet brilliant green)

Mediul Istrate Meitert

Mediul Drigalski

SALMONELLA – CARACTERE DE CULTURĂ ŞI BIOCHIMICE

Mediul S-S

Mediul geloză lactozată

Mediul TSI

TSI: G+, L-, Z- , H2S+SIM: H2S+, I-, M+ Uree: - Simmons: +

SALMONELLA

CARACTERE BIOCHIMICE fermentează glucoza cu gaz nu fermentează lactoza şi zaharoza folosesc citratul ca sursă de carbon în

majoritate nu produc urează, indol, fenil-alanin

dezaminază decarboxilează lizina unele serovaruri produc hidrogen

sulfurat

SALMONELLA – CARACTERE BIOCHIMICE

Testul SerovaruriTyphi Paratyphi Choleraesuis Gallinaru

mPullorum Celelalte

serovaruriProducere de gaz din glucoză

- + + - + +

Folosirea citratului ca sursă de carbon (Simmons)

- - d + - +

Producere de H2S

(48 ore)

- - - - +

Producere de lizin- decarboxilază

+ - + + + +

Producere de ornitin decarboxilază

- + + - + +

Mobilitate + + + - - +

SALMONELLA - EPIDEMIOLOGIE

Transmitere pe cale digestivă odată cu alimentele (carne, lapte, ouă, apă) datorită condiţiilor precare igieno-sanitare sau igieno-veterinare privind pregătirea acestora.

Apa potabilă poate fi contaminată direct de om sau de animalele bolnave sau de apele reziduale insuficient purificate. Un rol important îl au şi vectorii (muştele, rozătoarele).

Factori favorizanţi: intensificarea comerţului, turismului şi al călătorilor la mari distanţe,

migraţiile populaţionale, industrializarea alimentaţiei şi a creşterii animalelor de consum (porci,

păsări) în mari colectivităţi consumatoare de hrană cu adaosuri proteice deseori contaminate (făină furajeră de carne, oase, sânge),

alimentaţia colectivă (cantine), deficienţe de igienă comunală alimentară, vârstele extreme (copii, bătrâni), hipoaciditatea sau anaciditatea gastrică, dereglări la nivelul microbiocenozei intestinale în urma tratamentelor cu

antibiotice, diminuarea concentraţiei de IgAs etc.

SALMONELLA – ASPECTE CLINICE

1) Salmoneloze sistemice (febrele enterice), reprezentate de febra tifoidă şi febrele paratifoide.

Se declanşează odată cu pătrunderea pe cale digestivă a salmonelelor. De la nivelul intestinului, penetrează mucoasa intestinală, trecând în submucoasă. Ajungând în formaţiunile limfoide (ganglioni mezenterici, plăci Payer), se produce o multiplicare intensă, după care trec în canalul toracic, în sânge, declanşând bacteriemia. La nivelul intestinului se produc modificări de permeabilitate şi leziuni ulcerative ale plăcilor Peyer. O parte din bacilii distruşi de sistemul reticulo-histiocitar, eliberează endotoxine cu efecte: neurotrop, piretogen, leucopenizant.

Simptomatologia clinică este următoarea: febră 40°C stare tifică, datorată neutropismului endotoxinei constipaţie, meteorism abdominal splenomegalie pete lenticulare pe tegumente angina Dugnet leucopenie cu neutropenie

Salmonelele sunt eliminate prin: bilă, materii fecale, urină. Dintre complicaţiile care pot apărea: peritonita, tulburările funcţionale: hepatice, pulmonare, renale.

SALMONELLA – ASPECTE CLINICE

2) Salmoneloze enterice (salmoneloze “minore”) Reprezintă forma comună endemo-epidemică a sindromului diareic

bacterian. Gastro-enterita acută se manifestă prin: diaree, vărsături, febră 38-40oC, colici. Simptomele apar la 6-48 ore de la prânzul infectant şi sunt mai accentuate la bătrâni şi sugari.

Toxiinfecţiile alimentare apar prin ingestia unui aliment bogat în salmonele. Se manifestă clinic prin:

sindrom digestiv – diaree apoasă sindrom cardio-vascular – insuficienţă circulatorie sindrom urinar – oligurie cu sediment urinar patologic. Sunt implicate în etiologie: S. agona, S. panam, S. Heidelbery, S.

typhimurium.

3) Septicemiile salmonelozice sunt de fapt complicaţii ale formelor enterice, generalizate pe fondul unei agresiuni puternice la organisme imunodeficiente (copii, vârstnici, boli cronice, boli maligne, tratamente imunosupresive, infecţia cu HIV etc.), care înregistrează o rată înaltă de mortalitate. Se pot produce localizări secundare cu manifestări: bronho-pulmonare, cardio-vasculare, genito-urinare, articulare etc. Sunt implicate în etiologie: S. choleraesuis, S. typhimurium, S. enteritidis.

SALMONELLA – EPIDEMIOLOGIE-PROFILAXIE Salmonelele se transmit pe cale digestivă odată cu apa şi alimentele

contaminate (ouă de raţă, creme, frişcă, conserve, mezeluri, brânzeturi fermentate, zarzavaturi stropite cu apă poluată cu fecale, fructe nespălate, apă potabilă poluată cu rezuduuri umane sau animale care conţin salmonelle). O altă sursă de contaminare este reprezentată de purtătorii “aparent sănătoşi”, majoritatea foşti bolnavi de infecţie cu salmonella, dar nesterilizaţi din punct de vedere bacteriologic.

Profilaxia generală (nespecifică) se referă la: depistarea bolnavilor şi a purtătorilor de Salmonella, izolarea şi tratarea lor

corectă până la vindecare bacteriologică (3 coproculturi negative, consecutive); construirea de instalaţii sanitare corespunzătoare; controlul periodic bacteriologic al apei potabile şi industriale conform legislaţiei

sanitare; prepararea adecvată a alimentelor, pasteurizarea laptelui; măsuri de igienă individuală şi colectivă; controlul bacteriologic al rezervorului animal de carne (vite, porci etc.). Profilaxia specifică Se realizează prin vaccinarea anti-tifoparatifică (TAB) cu vaccin corpuscular

inactivat, administrat parenteral. Se preconizează vaccinarea per orală cu vaccin viu atenuat care să stimuleze producerea locală de IgAs specifice şi eficiente.

SALMONELLA- EPIDEMIOLOGIE

SALMONELLA-TRATAMENT Tratamentul corect al salmonelozelor se face conform

rezultatelor antibiogramei, în doze suficiente şi cu control bacteriologic (3 coproculturi negative succesive).

Medicamente eficiente sunt: gentamicina, neomicina, nitrofurantoinul, septrinul.

Există tulpini de salmonelle rezistente la unele antibiotice/chimioterapice, datorită mutaţiilor genetice, prin selecţie de mutante rezistente şi prin transfer de factor “R”.

 

VIBRIONUL HOLERIC

Ordinul: Vibrionales Familia: Vibrionaceae Genul: Vibrio Specia: Vibrio cholerae (Vibrio comma) Biovaruri: Cholerae şi El Tor 3 serovaruri Ogawa, Inaba, Hikojima

HABITATApă – ape dulci (tranzitoriu), ape marine sau estmarine în simbioză cu vertebratele şi nevertebratele acestor ecosisteme

Se găsesc în unii crabi comestibili (Vibrio El Tor, toxigen)

VIBRIONUL HOLERIC

Specii din genul Vibrio implicate în patologia umană

VIBRIO CHOLERAE – Morfologie

Germeni incurbați cu formă de virgulă, lungime 2-3 mm, Gram negativi, mobili, prezintă un cil polar, nesporulaţi, necapsulaţi.

Vibrion holericschemă

Frotiu colorat Gram

Vibrion holericImagine ME

VIBRIO CHOLERAE – Caractere de Cultură

Mediul lichid apă peptonată alcalină: tulbură uniform mediul cu văl

Mediul TCBS (thiosulfate/citrate/bile salt/sucrose agar): colonii galbene datorită fermentării zaharozei, fără hidrogen sulfurat

Mediul BSA (bile/salt/agar): colonii incolore , hipertransparente (”picături de rouă”) cu halou specific opac

Mediul Mac Conkey: colonii lactozo-negative

Mediul geloză sânge: colonii beta-hemolitice

VIBRIO CHOLERAE – Caractere de Cultură

Mediu TCBS(Tiosulfat Citrat Bilă Sare

Sucroză

Geloză sânge

VIBRIO CHOLERAE Caractere Biochimice

Sunt germeni aerobi, facultativ anaerobi

Prezintă catalază și oxidază

Fermentează glucoza, zaharoza, fructoza, galactoza

Nu fermenteaza lactoza (speciile diareigene)

Producerea de acetoină din glucoză (r. Voges Proskauer ) este

negativă pt biotipul clasic și pozitivă pentru biotipul El Tor

Nu produc hidrogen sulfurat

Produc indol

Nu produc urează

Folosesc citratul ca sursă de carbon

VIBRIO CHOLERAE - Patogenie

Vibrionii colonizează lumenul intestinal și determină afecţiunea prin virulenţă şi toxinogeneză.

Virulenţa este dată de enzimele litice elaborate

Toxinogeneza: vibrionii posedă endotoxina (antigenul O) şi eliberează exotoxina holerigenă

Exotoxina dereglează pompa electrolitică Na/K de absorbţie intestinală (se elimină prin scaun ioni Cl, K, HCO3, şi inhibă reabsorbţia ionului de Na). Rezultă diaree apoasă cu azotemie extrarenală.

VIBRIO CHOLERAE - Patogenie

Porțiunea pentamerică se leagă de suprafața enterocitelor

După legare subunitatea A se detașează și intră în celulă prin endocitoză.

În celulă subunitatea A ribozilează subunitatea Gs a proteinei G, ceea stimulează producția de AMPc.

Producția de AMPc duce la secreția în lumenul intestinal de apă, Na, K, Cl și HCO3.

Mecanismul de acţiune al toxinei LT.

VIBRIO CHOLERAE – Aspecte Clinice

Formele clinice variază de la diaree ușoară la diaree severă cu potențial letal.

Incubația durează 1-3 zile Semnul specific este diareea masiva, apoasă, ce conține urme de

mucus, denumită “apă de orez”. Diareea poate ajunge la 20 litri pe zi, concentratia vibrionilor fiind

de 10 milioane / ml. Pot apare vomismente, colici abdominale, febră, crampe musculare Dacă nu se înlocuiesc pierderile hidro-electrolitice scade volumul

și presiunea sanguină, crește vâscozitatea sângelui cu apariția insuficienței renale și colaps cardiovascular.

În cazurile letale, moartea survine în câteva zile, rata de deces fiind de 30-50 % pentru boala netratată și 1 % pentru cazurile tratate prin rehidratare orală sau intravenoasă.

VIBRIO CHOLERAE Epidemiologie-Profilaxie. Tratament

Boala este endemică, poate evolua epidemic în anumite zone (India, Thailanda, Iran, Japonia, ţări ale Orientului apropiat).

Infecţia se produce pe cale digestivă prin consum de apă şi alimente contaminate. Rezervorul de vibrioni este reprezentat de bolnavi şi purtători aparent sănătoşi (care vin din ţări endemice).

Profilaxia nespecifică – se realizează prin: depistarea, izolarea şi tratarea bolnavilor, cu externarea acestora după 3 coproculturi negative succesive, aplicarea măsurilor de igienă comună şi individuală.

Profilaxia specifică se realizează cu ajutorul vaccinurilor antiholerice inactivate corpusculare. Ea se realizează la anumite categorii de persoane (cele care fac călătorii în zone endemice). Durata eficienţei vaccinării este de maxim 6 luni.

Tratamentul este antibacterian (tetraciclină, cloramfenicol, sulfamide) şi rehidratare.