Curs MPE Programe Si Fonduri Structurale

8/16/2019 Curs MPE Programe Si Fonduri Structurale

1/55

Programe şi fonduri structurale

1. Fondurile structurale şi de coeziune – sursă de finanţare a

dezvoltării

Pentru a aborda sursele de finanţare şi rolul lor în dezvoltare se

impune a prezenta câteva consideraţii de natur ă conceptuală.

Există şi se foloseşte în teorie şi practică două noţiuni care pot viza

acelaşi proces şi anume: sursă şi resursă.

În Dicţionarul de neologisme1 se precizează că sursa poate fi un loc

unde se găseşte şi de unde se poate procura un lucru, iar resursa

reprezintă rezerve, surse de mijloace sau posibilităţi care într-o anumită

interpretare poate fi asimilată cu o sursă.

Ţinând seama de aceste considerente, consider ăm că noţiunea de

sursă e mai cuprinzătoare, oferind un cadru mai larg de abordare. De

aceea în cele ce urmează, referirea se va face la surse.

În Europa, conceptul de bază pe care se construieşte teoria

dezvoltării este coeziunea economică şi socială. Unele teritorii deţin

diverse avantaje economice, sociale, demografice care le permit o

dezvoltare continuă şi echilibrată. Există însă şi teritorii în cadrul cărora

nu realizează venituri suficiente. Dezvoltarea inegală a unor teritorii

reflectă slă biciunile economice ale ansamblului şi pot deveni sursă de

instabilitate economică şi politică.

1 Marcu, F., Maneca, C. – Dicţionar de neologisme, Editura Academiei RSR,Bucureşti, 1978, pag. 932 şi 1 047


2/55

2

Dezvoltarea în profil teritorial este un proces complex ce apelează

la o serie de surse de susţinere. Aceste surse privite prin prisma

concretizării şi materializării lor se transformă în resurse care antrenate

prin modalităţi raţionale devin factori şi mijloace de dezvoltare. De aceea,

delimitarea şi precizarea categoriilor de surse constituie premise pentru

formularea strategiilor dezvoltării în profil teritorial.

Astfel, stabilirea surselor de finanţare are în vedere existenţa mai

multor categorii ale acestora:

o

sursele proprii bugetului local;o sursele împrumutate;

o finanţările nerambursabile;

o subvenţiile acordate de la bugetul de stat sau alte bugete;

o sursele atrase pe bază de parteneriat public-privat.

Aceste surse sunt de provenienţă internă, dar lor se adaugă si cele care au

susţinere externă, şi anume:• fondurile de pre-aderare;

• fondurile structurale.

Finanţarea UE este condiţionată de un anumit procent de

cofinanţare din partea statului membru, diferenţiat după aria-obiectiv. În

cazul arilor-obiectiv 1, UE poate contribui cu până la 75-85% din totalulcosturilor programului, iar în cazul celorlalte arii-obiectiv nu cu mai mult

de 50%. Există şi prevederi care urmăresc asigurarea protecţiei mediului

(principiul „poluatorul plăteşte”) şi promovarea şanselor egale pentru

femei şi bărbaţi.


3/55

3

Fondurile de pre-aderare, care s-au utilizat în România în perioada

de preaderarea, au fost:

− PHARE (Poland and Hungary: Assistance for Restructuring

their Economies);

− ISPA (Instrument for Structural Policies for Pre-Accession);

− SAPARD (Special Accession Programme for Agriculture

and Rural Development).

PHARE a fost primul instrument financiar de preaderare. Prin

acesta s-au asistă ţările candidate în stabilirea instituţiilor democratice şi aeconomiei de piaţă. A fost creat în anul 1989. PHARE a avut următoarele

obiective:

• întărirea administraţiilor şi instituţiilor publice pentru

funcţionarea eficientă în cadru UE;

• promovarea convergenţei cu legislaţia vastă a UE;

•

promovarea coeziunii economice şi sociale.Din 1999, odată cu crearea SAPARD şi ISPA, care au preluat dezvoltarea

rurală şi a agriculturii (SAPARD) şi proiectele de infrastructur ă în

domeniile de mediu şi transporturi (ISPA), aceste orientări au fost

îmbunătăţite permiţând PHARE să se concentreze asupra priorităţilor

cheie care nu erau acoperite de aceste domenii.

ISPA a fost al doilea instrument financiar de preaderare. Acesta a

asigurat suportul financiar pentru investiţii majore în infrastructura de

mediu şi transporturi. În domeniul protecţiei mediului, ISPA s-a

concentrat pe "investiţii masive" legate de directivele de mediu, a căror

implementare a solicitat costuri foarte importante. Ele se refereau la

următoarele domenii: rezerva de apă potabilă, tratarea apelor reziduale,


4/55

4

administrarea deşeurilor solide şi a celor periculoase şi respectiv poluarea

aerului. În domeniul transporturilor, ISPA a acordat prioritate investiţiilor

legate de integrarea sistemului ţării beneficiare, în sistemul de

transporturi al Uniunii Europene şi în reţelele trans-europene. De

asemenea, s-au acordat prioritate îmbunătăţirii legăturilor cu alte ţări

candidate, precum şi eliminării lacunelor din sistemul naţional de

transporturi. De asemeni a finanţat dezvoltarea căilor ferate, a şoselelor şi

a căilor de navigaţie.

ISPA a avut următoarele obiective:

−

sprijinirea ţărilor beneficiare în vederea alinierii standardelorde mediu la cele ale UE;

− extinderea şi conectarea reţelelor de transport ale statelor

beneficiare, la cele trans-europene;

− familiarizarea ţărilor beneficiare cu politicile şi procedurile

aplicate Fondurilor Structurale şi de Coeziune ale Uniunii

Europene.

În perioada 2000 – 2006 acest instrument a dispus de sume de 1

040 milioane de euro (la cursul valutar din 1999) anual. În primii 4 ani de

implementare (2000-2003), ISPA a oferit sprijin financiar, sub formă de

grant-uri la peste 300 de investiţii la scar ă largă în infrastructur ă în cele

10 ţări-candidate la aderare la acea vreme din Europa Centrală şi de Est(Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia,

România, Slovacia, Slovenia). Sprijinul financiar s-a ridicat la valoarea

de 7 miliarde de euro pentru o valoare a investiţiilor de peste 11,6

miliarde de euro (la cursul actual). După lărgirea Uniunii Europene din

2004, Bulgaria şi România au r ămas să beneficieze de fondurile ISPA,

deoarece celelalte ţări s-au calificat, prin statutul lor, ca beneficiare ale


5/55

5

Fondurilor structurale şi ale Fondului de Coeziune. Ele au mai beneficiat

de aceste fonduri în anii 2005 şi 2006. Din 1 ianuarie 2005, Croaţia

beneficiază de asemenea de ISPA.

SAPARD a fost al treilea instrument financiar de preaderare.

Acesta a finanţat proiecte destinate dezvoltării rurale.

În perioada 2004-2006, valoarea acestor fonduri s-a situat undeva

în jurul valorii de 650 mil. euro pe an, după cum se vede din Tabelul 7.1.

Tabelul 1.1. Fondurile pre-structurale în perioada 2004-2006- milioane euro -

Contribuţia Uniunii Europene

Anul PHAR

EISPA SAPARD

Total

UE

Cofinanţare

a fondurilor

UE

Total

2004 174 312 161 647 243 890

2005 162 338 161 661 241 9022006 128 364 161 653 219 872

Sursa: Fonduri UE, http://www.mfinante.ro/fonduriUE

Începând cu 1 ianuarie 2007, România a devenit membru al UE şi

beneficiar ă a fondurilor structurale şi de coeziune.

Fondurile structurale au apărut încă după Tratatul de la Roma,

când a fost creat primul fond, Fondul Social European în 1958, urmat

Fondul European de Orientare şi Garantare a Agriculturii, în 1962, ca

rezultat al primelor politici sectoriale din agricultur ă şi transporturi. Prima

criză energetică din 1974, care a generat o creştere a disparităţilor

economice şi o creşterea a şomajului, subdezvoltarea cronică a unor


6/55

6

regiuni şi prima lărgire a Uniunii au determinat crearea Fondului

European de Dezvoltare Regională, în scopul finanţării proiectelor de

infrastructur ă. Reglementările privind acest fond au fost revizuite după

aderarea Greciei (1981) şi Spaniei şi Portugaliei (1986). Extinderea spre

sud a Uniunii Europene a mărit considerabil disparităţile regionale. De

aceea în 1986-1987 au fost create Programele Integrate Mediteraneene pe

o bază de 6 ani. În 1993, numărul fondurilor structurale a crescut la 4 prin

crearea Instrumentului Financiar pentru Orientarea în domeniul

Pescuitului ca o condiţie a integr ării celor două ţări scandinave (Finlanda

şi Suedia). Arhitectura Fondurilor Structurale se stabilizează în jurulsemnării Tratatului de la Maastricht (1993), cele 4 fonduri structurale

fiind corelate cu fondul de coeziune înfiinţat pentru a susţine protecţia

mediului şi extinderea reţelelor de transport european către Grecia,

Portugalia, Spania şi Irlanda.

Fondurile structurale sunt instrumente financiare prin care UniuneaEuropeană acţionează pentru eliminarea disparităţilor economice şi

sociale între regiuni, în scopul realizării coeziunii economice şi sociale.

România beneficiază de la data ader ării de fonduri structurale şi de

coeziune în aceleaşi condiţii ca cele aplicabile celorlalte State Membre.

Fondurile structurale sunt gestionate de către Comisia Europeană şi

au ca destinaţie finanţarea măsurilor de ajutor structural la nivelcomunitar, în scopul promovării regiunilor cu întârzieri în dezvoltare,

reconversia zonelor afectate de declin industrial, combaterea şomajului de

lungă durată, inser ţia profesională a tinerilor sau promovarea dezvoltării

rurale.


7/55

7

Fondurile Structurale vizează 3 obiective strategice ale Politicii de

Coeziune Economică şi Socială ale UE:

1. Convergenţa sau reducerea decalajelor de dezvoltare dintre regiuni

– în acest sens statele pot solicita finanţare pentru regiunile care au

PIB/cap de locuitor sub 75% din media europeană;

2. Competitivitatea regională şi ocuparea for ţei de muncă – în acest

sens statele pot solicita finanţare pentru regiunile care nu sunt

eligibile pentru obiectivul Convergenţă;

3. Cooperarea teritorială europeană – acesta este un obiectiv tematic

care sprijină adaptarea şi modernizarea politicilor şi sistemelor deeducaţie, instruire şi angajare a for ţei de muncă.

Fondurile structurale sunt formate din:

• Fondul Agricol European pentru Dezvoltare Rurală (FEADR),

care înlocuieşte Fondul European de Orientare şi Garanţie

Agricolă (FEOGA) – componenta «Orientare»;• Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR);

• Fondul Social European (FSE);

• Fondul European pentru Pescuit (FEP), care înlocuieşte

Instrumentul Financiar de Orientare în domeniul Pescuitului

(IFOP).

La acestea se adaugă Fondul de Coeziune, creat în 1993.

Fondurile structurale au alocate din bugetul Uniunii Europene,

pentru perioada 2000-2006, o sumă totală de 286 miliarde Euro.

Finanţarea cu ajutorul acestor instrumente se face, în cea mai mare parte,

sub forma unui ajutor nerambursabil (şi mai puţin ca ajutor rambursabil,


8/55

8

ex: subvenţionarea ratelor dobânzilor, garanţii etc.) şi respectând anumite

plafoane.

FEOGA (European Agricultural Guidance and Guarantee Fund –

EAGGF – component «Orientation») a fost un instrumentul de finanţare

al Politicii agricole comune a UE (PAC). Misiunea sa a fost aceea de a

susţine Piaţa produselor agricole şi de a promova restructurarea

agriculturii comunitare.

FEOGA a avut două secţiuni:

−

secţiunea «Orientare» – a contribuit prin subvenţii la raţionalizarea,modernizarea şi ameliorarea structurilor din sectorul agricol;

− secţiunea «Garanţie» – a avut ponderea cea mai însemnată şi

finanţează măsuri de susţinere a preţurilor şi de restituirii la export ce

garantează agricultorilor stabilitatea preţurilor, cu alte cuvinte

subvenţionează agricultura comunitar ă. A avut următoarele domenii

de intervenţie:• investiţii în asociaţiile agricole, în vederea modernizării,

reducerii costurilor de producţie;

• asigurarea calităţii produselor, protejării mediului, etc.;

• sprijinirea tinerilor agricultori şi a formării profesionale în

domeniu;

•

sprijinirea pensionării înainte de vârsta limită;• sprijinirea zonelor mai puţin favorizate;

• măsuri protecţie a mediului în interacţiunea cu agricultura,

inclusiv de conservare a peisajului rural;

• procesarea şi promovarea pe piaţă a produselor agricole;

• dezvoltarea şi utilizarea optimă a pădurilor;


9/55

9

• dezvoltarea zonelor rurale prin furnizarea de servicii,

sprijinirea economiilor locale, încurajarea agro-turismului şi

a activităţilor meşteşugăreşti, etc.

Peste 90% din resursele FEOGA a fost utilizată pentru acţiunile de

garantare.

Acest instrument a fost activ în perioada 2000-2006, fiind înlocuit cu

Fondul Agricol European pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

FEADR este instrumentul de tip structural, parte a Politicii

Agricole Comune, care contribuie la îndeplinirea obiectivelor de creşterea competitivităţii agricole şi forestiere, de management agricol şi mediu,

de îmbunătăţire a calităţii vieţii şi diversificare a activităţilor economice

în perimetre ce variază de la zone rurale cu populaţie redusă până la

zonele rurale periurbane aflate în declin sub presiunea centrelor urbane.

FEDR (European Regional Development Fund – ERDF) estedestinat reducerii dezechilibrelor între diferitele regiuni ale UE. Fiind cel

mai important fond structural în termeni de resurse, FEDR acordă

ajutoare financiare zonelor defavorizate, fiind astfel un important

instrument de corecţie a dezechilibrelor regionale. Principiile alocării

acestui fond sunt: concentrarea pe obiective şi regiuni (pentru

maximizarea efectelor), parteneriatul între Comisia Europeană, statelemembre UE şi autorităţile locale şi regionale (pentru planificarea şi

punerea în practică a intervenţiei structurale), programarea intervenţiei şi

adiţionalitatea contribuţiei comunitare (care nu trebuie să se substituie

celei naţionale). Este fondul structural prin care se finanţează investiţii în

sectorul productiv, infrastructur ă, educaţie, sănătate, dezvoltare locală şi

întreprinderi mici şi mijlocii. Măsuri eligibile sunt:


10/55

10

− investiţii productive care permit crearea sau menţinerea de locuri de

muncă permanente;

− investiţii în infrastructur ă, cu diferite scopuri în funcţie de Obiectivul

de intervenţie;

− dezvoltare locală şi a IMM-urilor.

Pentru perioada 2007-2013, FEDR se axează pe un număr limitat de

obiective tematice. Acţiunilor de finanţat vor fi în concordanţă cu

obiectivele Convergenţă, Competitivitate regională şi ocuparea for ţei de

muncă şi Cooperare teritorială europeană pe care FEDR le va finanţa.

FEDR va contribui la finanţare următoarelor acţiuni:1) investiţii productive;

2) infrastructur ă;

3) alte iniţiative de dezvoltare;

4) asistenţă tehnică.

În cadrul Obiectivului Convergenţă, FEDR trebuie să se axeze pe

susţinerea dezvoltării regionale şi locale integrate în următoarele domenii:− cercetare şi dezvoltare economică;

− societatea informaţiei;

− mediu, incluzând investiţii în protecţia mediului;

− prevenirea riscurilor naturale şi tehnologice;

− turism, inclusiv promovarea aşezămintelor culturale şi naturale;

−

investiţii în transport, incluzând reţelele trans-europene;− energie;

− educaţie;

− sănătate

− investiţii directe în IMM-uri.


11/55

11

Sub Obiectivul Competitivitate regională şi ocuparea for ţei de

muncă, FEDR trebuie să se axeze, în contextul dezvoltării durabile, pe

următoarele priorităţi:

•

inovaţie şi economia bazată pe cunoaştere, prin suportul în

conceperea şi implementarea strategiilor regionale de inovare;

• mediu şi prevenirea riscurilor;

• accesul la transport şi comunicaţii în afara centrelor urbane

mari.

Sub Obiectivul Cooperare teritorială europeană, FEDR, îşi va

concentra asistenţa pe:

o dezvoltarea activităţilor economice şi sociale transfrontaliere

prin strategii comune pentru dezvoltare teritorială durabilă;

o stabilirea şi dezvoltarea cooper ării transnaţionale, incluzând

cooperare bilaterală între regiunile maritime;

o întărirea politicii regionale prin promovarea reţelelor şi

schimburilor de experienţă între autorităţile locale şi regionale.

FSE (European Social Fund – ESF) este principalul instrument al

politicii sociale a Uniunii Europene. Prin intermediul său se acordă

susţinere financiar ă acţiunilor de formare şi reconversie profesională ca şi

celor vizând crearea de noi locuri de muncă. Aproape 75% din

intervenţiile acestui fond se fac pentru reducerea şomajului în rândultinerilor, accentul fiind pus astăzi pe ameliorarea funcţionării pieţei for ţei

de muncă, pe reinser ţia socială a şomerilor, promovarea egalităţii de

şanse şi adaptarea muncitorilor la mutaţiile industriale şi evoluţia

sistemului de producţie. Acest fond contribuie la promovarea

oportunităţilor pentru angajarea for ţei de muncă (şomeri şi grupuri

dezavantajate), prin creşterea mobilităţii lor şi facilitarea adaptării lor la


12/55

12

schimbările industriale, precum şi implementarea Strategiei Europene

pentru Ocuparea For ţei de Muncă. Măsuri eligibile sunt:

• asistenţă pentru persoane: instruire educaţională şi vocaţională,

ajutor pentru angajare, educaţie superioar ă în ştiinţă şi cercetare,

informare asupra unor noi surse de locuri de muncă;

• asistenţă pentru structuri şi sisteme: îmbunătăţirea sistemelor de

educaţie şi instruire, modernizarea serviciilor de angajare a for ţei de

muncă, dezvoltarea de sisteme care să anticipeze nevoile de

calificare.

Pentru perioada 2007-2013 FSE, sub ambele obiective, cel de

convergenta si de competitivitatea regională şi ocuparea for ţei de muncă,

va acorda sprijin pentru următoarele obiective:

1) creşterea adaptabilităţii muncitorilor şi întreprinderilor, în

particular prin promovarea:

−

creşterii investiţiilor în resurse umane;− anticiparea şi managementul pozitiv al schimbărilor

economice;

2) creşterea accesului pe piaţa for ţei de muncă, prin:

− modernizarea şi întărirea instituţiilor de pe piaţa for ţei de

muncă;

−

implementarea unor măsuri active de prevenire, asigurândidentificarea timpurie a nevoilor şi suport individualizat;

− acţiuni specifice de creştere a angajării în rândul femeilor,

în scopul reducerii segregaţiei de gen pe piaţa for ţei de

muncă;


13/55

13

− acţiuni specifice pentru întărirea integr ării sociale a

imigranţilor şi întărirea ocupării acestora în piaţa for ţei de

muncă;

3)

întărirea incluziunii sociale a persoanelor dezavantajate şi

combaterea discriminării prin:

− soluţii pentru integrarea în piaţa for ţei de muncă a

persoanelor dezavantajate;

− diversitate la locul de muncă combaterea discriminării în

accesul pe piaţa for ţei de muncă.

IFOP (Financial Instrument for Fisheries Guidance – FIFG) a

reunit toate instrumentele financiare acordate sectorului piscicol,

pescuitul fiind o activitate importantă în multe din ţările membre ale UE.

IFOP a intervenit în toate regiunile de coastă având drept obiectiv

creşterea competitivităţii întreprinderilor piscicole şi promovarea unui

echilibru durabil între resurse şi capacitatea de exploatare a acestui sectoral economiei comunitare.

A contribuit la adaptarea şi modernizarea industriei pescuitului

prin:

o crearea unui echilibru durabil între resursele marine şi folosirea

lor;

o

creşterea competitivităţii companiilor;o îmbunătăţirea furnizării şi dezvoltării de produse de pescuit şi

acua-cultur ă;

o susţinerea revitalizării zonelor dependente de pescuit.

Măsuri eligibile au fost:

− ajustări ale efortului în sectorul pescuitului;

− modernizarea flotei;


14/55

14

− dezvoltarea de ferme de pescuit;

− protecţia zonelor maritime;

− facilităţi în porturile de pescuit;

−

procesarea şi marketingul produselor de peşte;

− promovarea produselor.

Acest instrument a fost activ în perioada 2000-2006, fiind înlocuit cu

Fondul European pentru Pescuit (FEP).

FEP este instrumentul de tip structural, parte a Politicii Comune de

Pescuit, care se concentrează asupra continuităţii activităţilor de pescuit şiexploatare ratională şi protejării resurselor de pescuit, dezvoltării de

întreprinderi viabile în sectorul de pescuit, dezvoltării şi îmbunătăţirii

calităţii vieţii din zonele dependente de pescuit.

Fondul de coeziune (The Cohesion Fund) a fost creat în 1993

pentru finanţarea unor proiecte în domeniile protecţiei mediului şidezvoltării reţelelor de transporturi într-un număr de patru ţări comunitare

considerate cele mai sărace din UE: Spania, Portugalia, Irlanda şi Grecia.

Obiectivul său îl constituie reducerea disparităţilor între economiile

statelor membre ale Uniunii. Este continuatorul fonfului ISPA. Ţările

beneficiare trebuie să aibă un nivel al venitului pe cap de locuitor sub

90% din media comunitar ă.

Funcţionarea instrumentelor financiare la nivel regional se face

conform sistemului NUTS (Nomenclature of Territorial Units for

Statistics – Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale pentru Statistică), care

reprezintă o clasificare ierarhică pe 5 nivele (trei regionale şi două

locale), a structurilor administrative care există în Statele Membre.


15/55

15

Nomenclatorul a fost creat de către Oficiul pentru Statistică al Uniunii

Europene (EUROSTAT) pentru a plasa structurile administrative diverse

care există în Statele Membre într-o singur ă structur ă coerentă a

distribuţiei teritoriale.

NUTS nu are acoperire legală, este format pe baza unui acord între

Statele Membre şi nu este rezultatul unui proces de uniformizare iniţiat la

nivel european, şi este folosit în legislaţia comunitar ă referitoare la

Fondurile Structurale din anul 1988.

În 2003, Nomenclatorul a fost reformat printr-un Regulament,

pentru a r ăspunde schimbărilor aduse de extindere. Astfel, NomenclatorulUnităţilor Teritoriale pentru Statistică, pentru UE 25 conţine:

1) 89 NUTS I (faţă de 78 în UE 15) – cu o populaţie între 3.000.000 –

7.000.000 locuitori (landurile germane, regiunile din Belgia, Ţara

Galilor, Scoţia, comunităţile autonome din Spania precum

Catalunia, regiunile din Franţa şi din Italia sunt clasificate în

această categorie);2) 1.254 NUTS II (faţă de 210 în UE 25) V cu o populaţie între

800.000-3.000.000 locuitori (departamentele franceze, sub-

diviziunile landurilor germane, landurile austriece);

3) 1.214 NUTS III (faţă de 1093 în UE 15) – cu o populaţie între

150.000-800.000 locuitori (cercurile germane, provinciile spaniole

şi italiene);4) NUTS IV şi V sunt numite şi Unităţi Administrative Locale şi

reprezintă de fapt districte şi municipalităţi.

Spre deosebire de Fondul de coeziune, care funcţionează pe bază

de proiecte, Fondurile Structurale funcţionează pe bază de programe,


16/55

16

acestea fiind la rândul lor structurate în funcţie de domeniile şi obiectivele

prioritare ale politicii regionale2.

Utilizarea Fondurilor Structurale implică un cadru complex de

reglementare cu caracter procedural, care asigur ă respectarea principiilor

parteneriatului în toate fazele de elaborare şi implementare a programelor.

În acest sens au fost dezvoltate sisteme de monitorizare, evaluare şi

control foarte riguroase, pentru toate momentele derulării programului.

Statele membre r ăspund de procesul de implementare, monitorizare şi de

eficienţa măsurilor luate.Autoritatea de Administrare r ăspunde de colectarea şi transmiterea

datelor financiare şi statistice cu privire la implementarea măsurilor,

elaborarea raportul anual de implementare, organizarea evaluării la

jumătatea intervalului.

Comitetul de Monitorizare r ăspunde de aprobarea programului,

aprobarea propunerilor de schimbări în cadrul programului aprobareacriteriilor de selectare a operaţiunilor ce urmează să fie finanţate,

monitorizarea şi evaluarea progresului realizat şi aprobarea raportului

anual de implementare.

Comisia Europeană are, în principal, următoarele atribuţii:

r ăspunde de întâlnirea anuală cu Autoritatea de

Administrare; prezintă către statul membru observaţii sau recomandări de

schimbări;

2 Burtică, M., Sabou, Simona, Hahn, Rada Florina – Resource Categories Used inTerritorial Development, The Impact of Romania's Accession to the E.U. on RegionalStructures, Proceedings of the 6th International Symposium of the Romanian Regional

Science Association, Vol.2, Editura Aeternitas Publishing House, Alba Iulia, 2007, pag.12


17/55

17

participă ca membru cu statut consultativ în Comitetul de

Monitorizare.

Procesul de evaluare a programului, în diferite faze de

implementare, este complex. El se realizează în trei momente bine

definite. Există o evaluare ex-ante, una intermediar ă şi una finală (ex-

post).

Evaluarea preliminar ă sau ex-ante revine ca responsabilitate

statului membru şi este cuprinsă în planurile naţionale. Aceasta este un

proces care asigur ă aprecieri şi recomandări ale unor exper ţi independenţi(alţii decât planificatorii programului), cu privire la problemele

politicilor. Acest tip de evaluare utilizează instrumente şi modele

matematice şi se bazează pe analiza rezultatelor unor evaluări anterioare,

relevanţa strategiei existente, eficacitatea instrumentelor existente pentru

realizarea politicilor, analiza potenţialului unui teritoriu sau a unui anumit

sector economic, justificarea strategiei, direcţiilor şi priorităţilor şicuantificarea obiectivelor.

Evaluarea intermediar ă cade în sarcina statului membru împreună

cu Comisia Europeană. Autoritatea de Administrare culege date

financiare şi statistice, iar Comitetul de Monitorizare examinează

constatările furnizate şi propune schimbări dacă este cazul.Comisiei Europene îi revine r ăspunderea principală pentru evaluarea

finală, în parteneriat cu statul membru. Ea este efectuată de un evaluator

independent în trei ani de la încheierea perioadei de programare.

Pe lângă aceste categorii de surse de finanţare, pentru dezvoltarea

unui teritoriu, mai pot fi folosite şi ajutoarele.


18/55

18

Acestea pot fi:

− ajutoare în favoarea dezvoltării;

− ajutoare pentru întreprinderile şi sectoarele aflate în

dificultate.

Ajutoarele în favoare dezvoltării pot fi la rândul lor directe

(subvenţii, bonificaţii, dobânzi, împrumuturi, finanţări) sau indirecte

(reducerea fiscalităţii, vânzarea, închirierea sau concesionarea de clădiri,

crearea infrastructurii ).

În ceea ce priveşte ajutoarele pentru întreprinderi şi sectoare aflate

în dificultate, acestea au ca şi obiectiv asigurarea protecţiei intereseloreconomice şi sociale dintr-o comunitate, ajutarea unor întreprinderi sau

sectoare necesare, dar care se află în dificultate conjuncturală.

Pe lângă surse de finanţare, autorităţile locale dispun şi de alte

instrumente prin care pot să stimuleze dezvoltarea. Dintre acestea

amintim următoarele:o înzestrarea autorităţilor locale cu noi competenţe, cum

ar fi eliberarea de avize, decizii legate de

infrastructur ă;

o acţiunea comunităţilor locale asupra mediului

economic, prin instituirea de zone libere, reţele de

comunicare, acţiuni de comunicare sau campanii de presă (târguri, expoziţii).


19/55

19

2. Parteneriatul public - privat în cadrul dezvoltării

Pentru dezvoltarea unei societăţi, esenţial este raportul dintre rolul

administraţiei centrale şi rolul administraţiei locale prin care se asigur ă

armonizarea intereselor naţionale cu cele locale. Autorităţile locale au o

autonomie decizională în procesele de dezvoltare, autorităţile centrale

intervenind doar pentru corectarea eventualelor disfuncţionalităţi.

Autorităţile centrale şi locale lucrează în parteneriat pentru interesele

cetăţenilor.

Nevoile cetăţenilor şi ale localităţilor sunt complexe şi costisitoare.

Administraţia locală nu poate face faţă volumului de investiţii necesare

îmbunătăţirii calităţii vieţii. Complexitatea proiectelor ce se impun trebuie

abordată diferit, atributele autorităţilor publice fiind combinate cu cele ale

sectorului privat.

Cooperarea dintre administraţia publică şi sectorul privat este

obstrucţionată în prezent de complexitatea procesului de luare a

deciziilor, distanţa mare dintre planificarea şi realizarea operaţiunii, lipsa

capacităţilor financiare.

Însă, f ăr ă investiţii private, anumite proiecte devin irealizabile. De

aceea a apărut un nou mod de cooperare între sectorul public şi privat.

Partenerii sunt:

- sectorul privat (investitori, bancheri);

- sectorul public (autoritatea locală sau centrală);

- organizaţii nonguvernamentale.


20/55

20

Parteneriatul poate fi definit ca un acord între două sau mai multe

organisme, cu scopul realizării unui obiectiv cu impact pozitiv asupra

dezvoltării locale şi asupra pieţei locale a for ţei de muncă.3

Parteneriatul public-privat reprezintă colaborarea dintre sectorul

public şi sectorul privat, fiecare contribuind la planificarea şi mobilizarea

resurselor provenite din diverse surse pentru atingerea obiectivelor

politicilor de dezvoltare. Parteneriatul permite asocierea unor interese

multiple şi gruparea resurselor necesare pentru aplicarea în practică a

unor strategii care sunt adaptate caracteristicilor socio-economice ale

teritoriului.Apariţia parteneriatului public-privat este legată de domeniul

dezvoltării urbane, de dinamica proiectelor urbane cu caracteristici

comune ambelor sectoare (public şi privat). Rolul fiecărui sector este clar

definit. Rolul sectorului public este asigurarea planificării fizice,

achiziţionarea respectiv vânzarea terenurilor, realizarea infrastructurii şi

finanţarea unor activităţi. Rolul sectorului privat este contractarea unorlucr ări în infrastructura urbană, locuinţe, utilităţi publice şi finanţarea

unor activităţi conexe acestora.

Tr ăsăturile parteneriatului public-privat sunt:4

- una sau mai multe autorităţi publice sunt implicate;

- unul sau mai mulţi parteneri privaţi sunt implicaţi;

-

partenerii lucrează împreună pentru îndeplinirea unuiobiectiv de comun acord;

- colaborarea se realizează într-un cadru organizaţional

realizat de păr ţile implicate;

3 Matei, Lucica – Strategii de dezvoltare economică locală, Abordare managerială, Ed.Politeia-SNSPA, Bucureşti, 2004, pag.1064 Profiroiu, Alina, Racoviceanu, Sorina, Ţar ălungă, N. – Dezvoltarea economică locală, Ed.

Economică, Bucureşti, 1998, pag.42


21/55

21

- în cadrul colabor ării, fiecare parte îşi păstrează propria

identitate;

- există o participare cu resurse din partea păr ţilor implicate;

-

păr ţile îşi asumă riscurile proiectului şi îşi împart profiturile,

în concordanţă cu participarea fiecăreia.

Scopul principal al unui parteneriat public-privat este de a realiza un bun

de interes public. Pe lângă acesta apar şi o serie de scopuri derivate, cum

ar fi:

•

formularea obiectivelor şi mobilizarea resurselor necesare;• utilizarea experienţei diver şilor actori care apar într-o

dezvoltare teritorială;

• organizarea programelor de dezvoltare;

• identificarea şi utilizarea avantajelor pe care le ofer ă relaţiile

de cooperare dintre sectorul public şi cel privat;

•

identificarea elementelor ce caracterizează diverse teritorii,astfel încât să se poată realiza acţiuni cu eficienţă ridicată.

Plecând de la descrierea componentelor şi a dimensiunilor

parteneriatului, McQuaid dezvoltă ideea că cea mai importantă

dimensiune a parteneriatului o constituie scopul partnershipului,

continuând cu tipul actorilor, structura (de la contracte la cooperareneformală) şi mecanismele de implementare. El distinge parteneriatele pe

baza criteriilor folosite de parteneri atunci când stabilesc parteneriatul5:

- interesul comun;

5 Profiroiu, Alina. – Parteneriatul public-privat şi dezvoltarea urbană, Lucr ările celui de-alPatrulea Simpozion Naţional al Asociaţiei Române de Ştiinţe Regionale – cu participareinternaţională, 2004, Galaţi, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2004, pag.523


22/55

22

- natura complementar ă a rolurilor acestora;

- împăr ţirea profitului şi a riscului;

- finanţare comună.

În cadrul unui parteneriat public-privat, primul aspect care trebuie

rezolvat îl reprezintă stabilirea unui obiectiv comun pentru toate păr ţile

implicate. Obiectivul final al parteneriatului poate fi diferit. Astfel,

autorităţile publice sunt interesate în a îmbunătăţii condiţiile de viaţă ale

cetăţenilor. Partenerii privaţi vizează, de regulă, obţinerea unui profit.

Păr ţile implicate în cadrul parteneriatului public-privat mobilizează resursele necesare din diverse surse, astfel:

• sectorul public: legislaţie, subvenţii, împrumuturi, garanţii, terenuri

(vânzare, concesionare);

• sectorul privat: ipoteci, împrumuturi, investiţii de capital;

• organizaţiile nonguvernamentale: capacitatea de a mobiliza anumiţi

actori locali.

Interesele în realizarea parteneriatului public-privat apar de ambele

păr ţi. Administraţia publică trebuie să rezolve problemele legate de

asigurarea infrastructurii unui teritoriu, asigurarea de locuinţe pentru

cetăţeni, reducerea săr ăciei, crearea de noi locuri de muncă, protecţia

mediului, protecţia civilă împotriva dezastrelor. Sectorul privat esteinteresat de rezolvarea problemelor legate de infrastructur ă, lipsa de acces

la terenuri, regulamente rigide, obstacole legale, resurse financiare

limitate. Acestea presupun costuri suplimentare pentru realizarea

obiectivelor şi afectează performanţele sectorului privat.


23/55

23

Motivele pentru care sectorul public şi sectorul privat constituie

asemenea parteneriate sunt multiple, beneficiile fiind de ambele păr ţi.

Astfel, amintim:

a)

beneficiile economice şi sociale – vizează realizarea rapidă a

proiectelor de dezvoltare teritorială, modernizarea economiei şi a

infrastructurii, dezvoltarea pieţei financiare locale, îmbunătăţirea

serviciilor publice pentru cetăţeni, beneficiile tehnologice, dezvoltarea

durabilă;

b) beneficiile politice – vizează un nou rol pentru puterea publică;

c)

beneficiile financiare şi bugetare – vizează limitarea costurilor,împăr ţirea riscurilor între parteneri, reducerea constrângerilor bugetare

prin recurgerea la fondurile private.

Pentru a fi eficient, parteneriatul public-privat trebuie să

îndeplinească o serie de condiţii, astfel:

−

trebuie să existe un obiectiv comun;− partenerii trebuie să obţină avantaje echitabile;

− între parteneri trebuie să existe relaţii de încredere;

− durata parteneriatului public-privat trebuie să fie corelată cu

durata minimă necesar ă realizării proiectului;

− parteneriatul impune raporturi de for ţe echilibrate;

−

parteneriatul public-privat se bazează pe faptul că publiculgarantează interesul general, iar privatul vrea să-şi

rentabilizeze investiţia.

Astfel, apreciem că dezvoltarea unui teritoriu depinde de felul în

care managementul administraţiei publice locale iniţiază parteneriate între

sectorul public, sectorul privat şi sectorul civic.


24/55

24

Principalele obiective ale parteneriatului public-privat sunt:6

Administraţia publică

locală

Sectorul privat

Obiective

externe

organizaţiei

- apărarea interesului public

şi a reputaţiei

administraţiei publice

- implementarea unor

proiecte de mare amploare

care să r ăspundă planului

politicilor de dezvoltateurbană

- reducerea presiunii

exercitate asupra unor

anumite funcţiuni urbane

insuficient dezvoltate

-

îmbunătăţirea calităţiivieţii din punct de vedere

social, economic şi spaţial

- valorificarea patrimoniului

existent al oraşului (clădiri

şi terenuri)

-

realizarea unui ghid decolaborare cu sectorul

privat care să fie utilizat şi

în alte situaţii

-

obţinerea profitului

- creşterea reputaţiei

- coordonarea proiectului pentru

micşorarea riscurilor şi a mări

profiturile

Obiective - apărarea interesului public - mobilizarea fondurilor publice

6 Profiroiu, Alina, Racoviceanu, Sorina, Ţar ălungă, N. – op. citată, pg. 45


25/55

25

interne

organizaţiei

şi a reputaţiei

administraţiei publice

- mobilizarea de fonduri

private pentru realizarea

proiectului

- venituri suplimentare la

buget

- înţelegerea modului de

lucru al sectorului privat

(management financiar,negociere, etc.)

- facilitarea realizării

proiectului pentru evitarea

întârzierilor faţă de graficul

iniţial

pentru creşterea credibilităţii

proiectului

- posibilitatea de a negocia cu

sectorul public pentru a oferi

facilităţi fiscale

- idem pentru anumite schimbări în

regulamentul de urbanism

- creşterea reputaţiei de a fi lucrat

cu administraţia publică

-

repartizarea echitabilă a riscului proiectului

Parteneriatul public-privat este însă obstrucţionat de o serie de

factori care pot fi identificaţi în contextul dezvoltării. Astfel, amintim:

- coordonarea şi comunicarea deficitar ă a politicilor monetare,

fiscale, comerciale, de privatizare cu efect negativ asupra

administraţiei locale;

-

lipsa experienţei manageriale;- proasta comunicare şi promovare a localităţilor şi a politicilor de

dezvoltare conduce la dificultăţi în a identifica partenerii privaţi

potriviţi pentru diferite acţiuni;

- lipsa unor politici locale clar definite şi mediatizate inhibă iniţiativa

privată, datorită incertitudinii şi nesiguranţei;


26/55

26

- lipsa unui inventar complet al patrimoniului localităţii, adică

necunoaşterea propriei averi înseamnă neutilizarea întregului

potenţial pentru dezvoltarea unui teritoriu;

-

lipsa comunicării cu populaţia poate determina o evaluare greşită a

rezultatelor estimate.

Parteneriatul public-privat are două dimensiuni: dimensiunea

politică, în care se conturează obiectivele unui teritoriu şi dimensiunea

operaţională, în care se încearcă realizarea obiectivelor propuse.

Dimensiunea politică implică punerea de acord asupra obiectivelor,

asupra rolurilor instituţiilor şi susţinere pentru acţiunile desf ăşurate. Cu

cât un parteneriat este mai complex, cu atât mai mult participarea

cetăţenilor este importantă. Astfel, cetăţenii trebuie să fie încurajaţi să-şi

manifeste grija pentru comunitate; trebuie identificate punctele forte şi

punctele slabe ale comunităţii; trebuie constituite organizaţii civice, încadrul cărora interesele membrilor şi interesele comunităţii să se traducă

în ţeluri comune; continuitate în politică.

Dimensiunea opera ţ ional ă – cooperarea poate lua trei forme:7

- iniţiativă privată pentru beneficiul public - organizaţiile private pot

acţiona de sine stătătoare pentru nevoi publice. Acestea trebuie fiesă beneficieze de suportul administraţiei sau să lucreze direct cu

administraţia. Două sau mai multe organizaţii ( de exemplu, două

firme de afaceri, o firmă şi o organizaţie nonprofit, sau o fundaţie, o

organizaţie nonprofit şi o asociaţie de cartier) pot forma, de

asemene un joint-venture;

7 Profiroiu, Alina, Racoviceanu, Sorina, Ţar ălungă, N. – op. cit., pag. 47


27/55

27

- iniţiativa administraţiei pentru facilitarea sau încurajarea activităţii

private în interes public - administraţia poate facilita acţiunea

privată prin înlăturarea piedicilor din calea acesteia şi o pot încuraja

oferind informaţii, stimulente şi servicii suport. Deşi aceste

iniţiative nu cer un acord formal, totuşi acestea pot fi formulate pe

baza consultării cu organizaţiile în cauză;

- Joint-venture între guvern şi organizaţii private - guvernul şi

organizaţiile sectorului privat pot lucra împreună prin înţelegeri

informale, planuri adoptate de comun acord, relaţii de cooperare sau

contracte legale. Oricare dintre păr ţi poate iniţia un joint-venture,dar ambele trebuie să participe în mod voluntar. Un astfel de joint-

venture poate angrena guvernul şi o firmă privată, guvernul şi o

organizaţie nonprofit sau guvernul, o firmă şi o asociaţie

comunitar ă.

Astfel, dezvoltarea unui teritoriu depinde de modul în caremanagementul administraţiei publice locale poate iniţia parteneriate între

sectorul public, sectorul privat şi sectorul civic, bazat pe strategii de

dezvoltare şi care să determine creşterea nivelului de trai al cetăţenilor.


28/55

28

3. Modalităţi de interconexiune între diferitele tipuri de surse

necesare dezvoltării

România a beneficiat de fonduri de la Uniunea Europeană acordate

prin intermediul instrumentelor financiare de preaderare (PHARE, ISPA

şi SAPARD). Aceste fonduri au fost acordate până la 1 ianuarie 2007,

data ader ării efective la UE, şi au fost înlocuite de la acea dată cufondurile structurale şi de coeziune. Dat fiind mecanismul de

implementare a proiectelor de preaderare, României îi vor fi transferate

fonduri de preaderare şi după anul 2007. În Tabelul 7.2. sunt prezentate

estimările de sume care urmează a fi transferate României prin

intermediul fondurilor de preaderare, precum şi sumele de cofinanţare

aferente acestora.

Tabelul 3.1. Intr ările de fonduri de preaderare şi cofinanţarea acestora în

perioada 2007-2008

– milioane euro –

2007 2008

Sume

transferate

de la

bugetul UE

Cofinanţare

Sume

transferate

de la

bugetul UE

Cofinanţare

Total

general1.094 226,4 875,9 232,3


29/55

29

din care:

PHARE 421,1 27,8 338,7 58,3

ISPA 512,1 143,4 375,9 118,8

SAPARD 160,8 55,2 161,3 55,2


De asemenea, România va trebui să asigure cofinanţarea pentru

fondurile primite de la UE prin intermediul instrumentelor financiare

post-aderare. Tabelul 7.3. prezintă o estimare a fondurilor pe care

România urmează să le primească prin intermediul acestor instrumente,

precum şi cofinanţarea aferentă acestora.

Tabelul 3.2. Fonduri de la bugetul Uniunii Europene şi cofinanţarea

acestora – estimare plăţi

– milioane euro –2007 2008

Sume de

la

bugetul

UE

Cofinanţarea

din resurse

bugetare

interne

Sume de

la

bugetul

UE

Cofinanţarea

din resurse

bugetare

interne

Acţiuni

structurale –

total, din care:373,0 19,0 734,5 303,0

Fonduri

Structurale, din

care:

359,0 14,0 618,5 265,0

FEDR 269,0 10,0 464,0 199,0


30/55

30

FSE 90,0 4,0 154,5 66,0

Fondul de

Coeziune, din

care:

14,0 5,0 116,0 38,0

Infrastructura de

transport7,0 2,5 58,0 19,0

Infrastructura de

mediu7,0 2,5 58,0 19,0


De la 1 ianuarie 2007, data ader ării la Uniunea Europeană,

România trebui să transfere anual o sumă reprezentând contribuţia sa la

bugetul comunitar.

Principiile de programare a fondurilor structurale sunt:

1) Complementaritate: acţiunile comunitare trebuie să fie

complementare sau să contribuie la operaţiunile naţionalecorespondente.

2) Parteneriat : acţiunile Comunitare trebuie realizate printr-o strânsă

consultare între Comisie şi Statele Membre, împreună cu autorităţi

şi organisme numite de Statele Membre, cum ar fi autorităţi

regionale şi locale, parteneri economici şi sociali. Parteneriatul

trebuie să acopere pregătirea, finanţarea, monitorizarea şi evaluareaasistenţei financiare. Statele Membre trebuie să asigure asocierea

partenerilor relevanţi la diferite stadii ale programării.

3) Subsidiaritate: Fondurile Structurale nu sunt direct alocate

proiectelor alese de Comisie. Principalele priorităţi ale programului

de dezvoltare sunt definite de autorităţi naţionale/regionale în

cooperare cu Comisia, dar alegerea proiectelor şi managementul lor


31/55

31

sunt sub responsabilitatea exclusivă a autorităţilor naţionale şi

regionale.

4) Adi ţ ionalitate: Ajutorul Comunitar nu poate înlocui cheltuieli

structurale publice sau altele echivalente ale Statelor Membre.

Bugetele Programului pot include atât fonduri UE cât şi fonduri

naţionale din surse publice sau private.

5) Compatibilitate: Operaţiunile finanţate de Fonduri Structurale

trebuie să fie în conformitate cu prevederile Tratatului UE, precum

şi cu politicile şi acţiunile UE, inclusiv regulile privind concurenţa,

achiziţiile publice, protecţia mediului, eliminarea inegalităţilor, promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei.

6) Multianualitate: acţiunea comună a Comunităţii şi Statelor

Membre trebuie să fie implementată pe o bază multianuală printr-

un proces de organizare, luare de decizii şi finanţare bazat pe

formularea de strategii integrate şi coerente multi-anuale şi

definirea de obiective concrete.7) Concentrare: Fondurile Structurale sunt concentrate pe câteva

obiective prioritare; de fapt, o mare parte a cestora acoper ă un

număr limitat de zone, care au nevoie de sprijin pentru dezvoltarea

lor, iar resursele r ămase sunt dedicate anumitor grupuri sociale care

se confruntă cu dificultăţi în toată Uniunea Europeană, f ăr ă a

satisface criterii geografice speciale.

Obiectivele prioritare ale Fondurilor Structurale pentru perioada

2000-2006 au fost:

• Obiectivul 1 (teritorial): a promovat dezvoltarea şi ajustările

structurale ale regiunilor care au înregistrat întârzieri în dezvoltare, prin

furnizarea de infrastructur ă de bază şi încurajarea investiţiilor în activităţi


32/55

32

economice de afaceri.A fost finanţat prin FEDR, FSE, IFOP şi FEOGA

Orientare. A acoperit zone NUTS nivel II (nivel-regiune), al căror PIB pe

locuitor este sub 75% din media UE.Obiectivul 2 (teritorial): a sprijinit

conversia economică şi socială a zonelor care se confruntau cu dificultăţi

de natur ă structurală. A fost finanţat de FEDR şi FSE.A acoperit zonele

NUTS nivel III (nivel-judeţ) sau mai mici, inclusiv zone cu schimbări

socio-economice în sectoarele industrial şi de servicii, zone rurale în

declin, zone urbane în dificultate şi zone dependente de pescuit.Obiectivul

3 (tematic): a sprijinit adaptarea şi modernizarea politicilor şi sistemelor

de educaţie, instruire şi angajare a for ţei de muncă. A fost finanţat deFSE. A acoperit întregul teritoriu al Uniunii Europene, cu excepţia

regiunilor Obiectiv 1.

Uniunea Europeană a iniţiat diverse programe, astfel:

− INTERREG III: promovează cooperarea cross-border şi transnaţională

pentru stimularea dezvoltării economice regionale şi încurajarea planificării regionale echilibrate. De asemenea, co-finanţează cooperarea

interregională între parteneri regionali care nu împart o graniţă comună,

dar au caracteristici similare socio-economice şi sunt interesaţi să facă

experienţelor lor (finanţat de FEDR);

− URBAN II: se concentrează pe sprijinirea strategiilor inovative pentru

regenerarea oraşelor şi zonelor urbane în declin (finanţat de FEDR);− LEADER+ : sprijină capacităţile entităţilor locale în zonele rurale şi

încurajează introducerea de strategii integrate pentru dezvoltare rurală

durabilă (finanţat de FEOGA Orientare);

− EQUAL: sprijină dezvoltarea resurselor umane într-un context de

oportunităţi egale, prin eliminarea factorilor care duc la inegalităţi şi

discriminări în piaţa muncii (finanţat de FSE). Prin promovarea


33/55

33

parteneriatelor de dezvoltare cuprinzătoare între parteneri publici şi

privaţi, se concentrează pe discriminare bazată pe origine etnică,

dizabilitate, vârstă, orientare sexuală, religie, lipsă de calificare.

Propunerile legislative ale Comisiei Europene privind politica de

coeziune pentru perioada 2007- 2013 vizează:

a) mai buna orientare către orientările strategice comunitare;

b) mai buna concentrare a resurselor către cele mai puţin

dezvoltate regiuni;

c)

mai buna descentralizare în administrarea fondurilor;d) bugetul propus pentru politica de coeziune – 308 mld euro;

e) programe operaţionale finanţate dintr-un singur fond – FEDR

sau FSE si adresat unui singur obiectiv.

Obiectivele comunitare în perioada 2007-2013 sunt:

•

Obiectivul 1: Convergenţă;• Obiectivul 2: Competitivitate regională şi ocupare a for ţei de

muncă;

• Obiectivul 3: Cooperare teritorială europeană.

Obiectivul de convergen ţă are scopul de a accelera dezvoltarea

economica a regiunilor cel mai puţin dezvoltate. Vizează investiţii în:

capitalul fizic şi uman, inovare şi dezvoltarea societăţii bazate pecunoaştere, protejarea mediului şi îmbunătăţirea eficienţei administrative.

Sunt eligibile regiuni NUTS II cu PIB/loc < 75% din media UE 25.

România este eligibilă sub Obiectivul de convergenta. Finanţarea în

cadrul obiectivului de convergenţă se realizează prin Fondul European de

Dezvoltare Regionala, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune.


34/55

34

Intervenţia prin Fondul de Coeziune se realizează pentru acele state în

care PNB/loc < 90% din media UE 25.

Ariile de intervenţie eligibile sunt:

o

turism – valorificarea patrimoniu turistic cultural, istoric, natural,

îmbunătăţirea ofertei turistice;

o investiţii în transport – reţele trans-europene de transport, legături

la acestea, sisteme de transport nepoluante;

o energie – reţele transeuropene de energie;

o investiţii în educaţie, sănătate şi servicii sociale;

o

investiţii în cultur ă – protecţia, promovarea, conservarea patrimoniului cultural, servicii culturale.

Obiectivul de competitivitate regional ă şi ocupare a for ţ ei de

muncă vizează regiunile mai puţin dezvoltate. Are loc o abordare pe două

niveluri:

−

prin intermediul programelor finanţate prin FEDR, politicade coeziune va susţine autorităţile regionale să anticipeze şi

să promoveze schimbările economice din zonele industriale

şi rurale prin întărirea atractivităţii şi competitivităţii lor;

− prin programele finanţate din FSE, se vor susţine indivizii,

pentru a anticipa şi a se adapta la schimbările economice,

axându-se pe obiectivele stipulate în Strategia europeană deocupare a for ţei de muncă.

Obiectivul de cooperare teritorial ă europeană are ca şi scop

creşterea cooper ării pentru trei nivele:

− cooperare transfrontaliera prin programe comune;

− cooperare între zone transnaţionale;


35/55

35

− schimbul de experienţe în interiorul UE.

Acest obiectiv vizează întreg teritoriul Uniunii Europene. Sunt eligibile

toate statele uniunii, unităţile NUTS III, frontierele externe/interne

comunitare pe maximum 150 km. Finanţare se realizează din FEDR.

Priorităţile propuse a fi eligibile sunt:

o strategii comune pentru activităţi economico-sociale

transfrontaliere – IMM-uri, turism, cultura, comer ţ

transfrontalier, mediu, reţele şi servicii transfrontaliere de

transport, apă, deşeuri, energie, informare, infrastructura desănătate şi educaţională;

o stabilirea si dezvoltarea cooper ării transnaţionale –gestionarea

bazinelor hidrografice, creşterea accesibilităţii, prevenirea

riscurilor, reţele ştiinţifice şi tehnologice;

o promovarea reţelelor şi schimbului de experienţă între autorităţi

locale şi regionale.Acţiunile inovatoare sunt un set de măsuri finanţate din bugetul

fondurilor structurale, care au drept scop experimentarea celor mai noi

idei ce pot contribui la diversificarea şi îmbunătăţirea strategiilor de

dezvoltare regională. Fondurile structurale, care finanţează sau au în

vedere finanţarea de acţiuni inovatoare, sunt FEDR, FSE şi IFOP.

Prin FEDR sunt finanţate acţiuni inovatoare ce experimentează 3teme strategice:

• economii regionale bazate pe cunoaştere şi inovare tehnologică;

• e-EuropeRegio: societatea informaţională în serviciul

dezvoltării regionale;

• identitatea regională şi dezvoltarea durabilă.


36/55

36

Prin FSE sunt planificate acţiuni inovatoare ce au în vedere

formarea şi ocuparea profesională, iar IFOP are în vedere finanţarea de

acţiuni ce se adresează sectorului piscicol. Sunt finanţate de asemenea

studii, proiecte pilot şi schimburile de experienţă. Bugetul alocat acestor

acţiuni este de 1 mld. Euro şi reprezintă 0,5% din bugetul Fondurilor

Structurale.

Deşi Fondurile Structurale sunt susţinute din bugetul Comunităţii,

modalitatea în care sunt cheltuite se bazează pe un sistem de

responsabilitate comună între Comisia Europeană şi guvernele statelor

membre. Comisia negociază şi aprobă elaborarea programelor propuse decătre statele membre şi alocă resursele. Statele membre şi regiunile lor

administrează programele, le implementează prin selecţia de proiecte, pe

care le controlează şi le evaluează.

Comisia este implicată în monitorizarea programelor, face

angajamente de plată şi plăteşte cheltuielile aprobate şi verifică sistemelede control care au fost instituite. Acest sistem de administrare al

fondurilor comunitare se bazează pe principiile subsidiarităţii şi

parteneriatului, cu scopul de a furniza o asistenţă promptă şi eficientă

Managementul programelor implică o serie de aspecte precum:

a) tipuri şi planuri de finanţare;

b)

eligibilitate şi cofinanţare;c) responsabilităţi instituţionale;

d) alocarea fondurilor europene;

e) sisteme de control.

Pentru perioada 2007-2013, Comisia şi-a propus alocarea a 336,1

bilioane de Euro pentru susţinerea celor trei priorităţi ale politicii de

coeziune reformate.


37/55

37

Repartiţia între cele trei obiective se va realiza astfel:

o aproximativ 78% pentru Obiectivul convergenţă cu scopul de ajuta

cele 12 noi state membre. Limita de absorbţie pentru transferul

financiar spre oricare stat membru în cadrul politicii de coeziune va

fi menţinut la stadiul actual de 4% din PIB naţional, luând în

considerare sumele incluse în instrumentele de dezvoltare rurală şi

instrumentului de pescuit;

o aproximativ 18% pentru Obiectivul de competitivitate regională şi

ocuparea for ţei de muncă. Împăr ţirea între programele regionalefinanţate prin FEDR şi programele naţionale finanţate prin FSE va

fi de 50%-50%;

o aproximativ 4% pentru Obiectivul de cooperare teritorială

europeană.

Principiile după care se stabileşte contribuţia statelor membre sunt:− gravitatea problemei specifice, de natur ă economică, socială,

teritorială;

− protecţia mediului;

− rata mobilizării finanţării private, în particular sub aspectul

parteneriatului public-privat în domeniile vizate.

În adoptarea unui program operaţional trebuie fixată rată maximă şi

valoarea maximă a finanţării de către Fond a oricărui program operaţional

sub fiecare prioritate. Contribuţia din partea fondului trebuie calculată

luând în considerare valoarea totală a cheltuielilor publice.

Contribuţia fondului pentru fiecare prioritate va fi subiectului unei

scale, după cum urmează:


38/55

38

o 85% din cheltuielile publice cofinanţate de Fondul de Coeziune;

o 75% din cheltuielile publice cofinanţate de FEDR şi FSE sub

programele operaţionale în regiunile eligibile în cadrul

Obiectivului convergenţă;

o 50% din cheltuielile publice cofinanţate de FEDR şi FSE sub

programele operaţionale în regiunile eligibile în cadrul

Obiectivului competitivitate regională şi ocuparea for ţei de muncă;

o rata de cofinanţare, pentru măsuri specifice finanţate sub alocaţii

financiare adiţionale, trebuie să fie de 50% din cheltuielile publice.

Contribuţia FEDR pentru priorităţile programelor operaţionale

poate creşte astfel:

a) cu 10% pentru cooperare interregională sub Obiectivele

convergenţă şi competitivitate regională şi ocuparea for ţei de

muncă;

b)

cu 5% sub Obiectivul competitivitate regională şi ocuparea for ţeide muncă, unde prioritatea principală vizează arii geografice,

definite după cum urmează:

− state membre insulare eligibile în cadrul Fondului de

Coeziune;

− arii montane definite de legislaţiile statelor membre;

−

arii mai puţin populate (mai puţin de 50 de locuitori pe km);− arii care au fost graniţe externe la 30 aprilie 2004.

În România, principiile care stau la baza realizării politicii de

dezvoltare regionala sunt:

o subsidiaritatea;

o descentralizarea;

o parteneriatul.


39/55

39

Cooperarea transfrontalier ă reprezintă o componenta a politicii de

dezvoltare regională, care are ca scop asigurarea creşterii economice şi

dezvoltării sociale echilibrate şi durabile a regiunilor de frontiera.

Obiectivele de bază ale politicii de dezvoltare regională în România

sunt următoarele:

a) diminuarea dezechilibrelor regionale existente prin stimularea

dezvoltării echilibrate, recuperarea accelerată a întârzierilor în

domeniul economic şi social a zonelor mai puţin dezvoltate, ca

urmare a unor condiţii istorice, geografice, economice, sociale, politice, precum si preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre;

b) corelarea politicilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor

prin stimularea iniţiativelor şi prin valorificarea resurselor locale şi

regionale, în scopul dezvoltării economico-sociale durabile şi al

dezvoltării culturale a acestora;

c)

stimularea cooper ării interregionale, interne şi internaţionale,transfrontaliere, inclusiv în cadrul euroregiunilor, precum şi

participarea regiunilor de dezvoltare la structurile şi organizaţiile

europene care promovează dezvoltarea economico-sociala şi

instituţională a acestora, în scopul realizării unor proiecte de interes

comun, în conformitate cu acordurile internaţionale la care

România este parte.

Obiectivele de bază ale politicii de cooperare transfrontalier ă sunt

următoarele:

− promovarea cooper ării între regiunile, comunităţile şi

autorităţile situate de o parte şi de alta a frontierelor, în

rezolvarea unor probleme comune, prin conceperea şi


40/55

40

implementarea unor strategii transfrontaliere şi a unor

proiecte care să contribuie la dezvoltarea comunităţilor

respective sub aspectul creşterii nivelului de trai şi al

dezvoltării economice;

− promovarea bunei vecinătăţi, a stabilităţii sociale şi

progresului economic din regiunile de frontier ă, prin

finanţarea unor proiecte cu beneficii vizibile pentru aceste

regiuni;

− sprijinirea realizării descentralizării responsabilităţii, prin

promovarea iniţiativelor locale, realizate în cadrulstrategiilor locale.

Aceste obiective se realizează prin programe care se finanţează din

Fondul naţional pentru dezvoltare regională şi din Fondul pentru

dezvoltare regională.

Construcţia cadrului instituţional privind politica de coeziune şi

instrumentele structurale în România a plecat de la Hotărârea de Guvernnr. 497/2004 privind stabilirea cadrului instituţional pentru coordonarea,

implementarea şi gestionarea instrumentelor structurale, care a stabilit:

• cadrul instituţional la nivelul Autorităţilor de Management,

Autorităţilor de Plată şi Organismelor Intermediare;

• principalele atribuţii ale Autorităţii de Management pentru Cadrul

de Sprijin Comunitar, Autorităţilor de Management pentruProgramele Operaţionale, Autorităţii de Management pentru

Fondul de Coeziune şi ale Autorităţilor de Plată, pe baza

reglementărilor comunitare;

• obligaţia, pentru toate Autorităţile de Management, Autorităţile de

Plată şi Organismele Intermediare, de a constitui unităţi de audit;

•

obligaţia de a respecta principiului segregării adecvate a funcţiilor;


41/55

41

• suficientă flexibilitate a cadrului instituţional, în funcţie de

viitoarea dezvoltare a politicii de coeziune şi viitorul exerciţiu de

programare.

Ministerul Economiei şi Finanţelor va avea rolul de Autoritate de

Management pentru Cadrul de Sprijin Comunitar. Autoritatea de

Management pentru Cadrul de Sprijin Comunitar este responsabilă de

coordonarea programelor şi fondurilor, precum şi pentru managementul

efectiv şi eficient al Cadrului de Sprijin Comunitar.

Structura cadrului instituţional pentru implementarea asistenţei UE

este:

a) autoritatea de coordonare – Ministerul Economiei şi Finanţelor;

b) autorităţi de management – Ministerul Dezvoltării, Lucr ărilor

Publice şi Locuinţelor, Ministerul pentru IMM-uri, Comer ţ, Turism

şi Profesii Liberale, Ministerul Transporturilor, MinisterulMediului şi Dezvoltării Durabile, Ministerul Muncii, Familiei şi

Egalităţii de Şanse, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;

c) autorităţi naţionale de plată – Ministerul Economiei şi Finanţelor

(pentru FEDR şi fondul de coeziune) şi Ministerul Agriculturii şi

Dezvoltării Rurale (pentru PAC);

d)

organisme intermediare – instituţii delegate de autorităţii demanagement pentru a implementa măsurile din cadrul Programului

Operaţional şi proiectele finanţate de fondurile comunitare.

Tabelul 2.4. prezintă sunt planurile operaţionale şi autorităţile de

management existente în România.


42/55

42

Tabelul 3.3. Autorităţi de management şi planurile operaţionale pe care le

coordonează

Autorităţi de management Programe operaţionale

- Programe operaţionale

sectoriale -

Ministerul Economiei şi Finanţelor Programe operaţionale pentru

creşterea competitivităţii

Ministerul Transporturilor Programe operaţionale pentru

infrastructura de transportMinisterul Mediului şi Dezvoltării

Durabile

Programe operaţionale pentru

infrastructura mediului

Ministerul Muncii, Familiei şi

Egalităţii de Şanse


dezvoltarea resurselor umane

Ministerul Agriculturii şi

Dezvoltării Rurale


agricultur ă, dezvoltare rurală şi pescuit

Ministerul Dezvoltării, Lucr ărilor

Publice şi Locuinţelor

Program operaţional regional

Prelucrare după: Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013, Guvernul

României, decembrie, 2005

Ministerul Dezvoltării, Lucr ărilor Publice şi Locuinţelor este

autoritate de management (AM) şi elaborează Programul Operaţional

Regional (POR), precum şi toate documentele auxiliare (de ex: Ghidul

Solicitantului).

Ministerul Economiei şi Finanţelor este autoritatea de plată (AP) la

nivel naţional şi Agenţiile de Dezvoltare Regională (ADR) sunt


43/55

43

organisme intermediare, care vor face legătura între AM şi AP şi

beneficiarii finali, respectiv solicitanţii de finanţări din regiuni.

ADR-urile vor organiza competiţia de proiecte în regiuni precum şi

evaluarea şi selecţia cererilor de finanţare de proiecte corespunzătoare

măsurilor prevăzute de POR. Obiectivele vor fi:

o reducerea disparităţilor interregionale (între regiuni, la nivel

naţional);

o reducerea disparităţilor intraregionale (în cadrul regiunilor, la nivel

regional).

Pentru realizarea acestor obiective este estimată o contribuţie a

FEDR de aproximativ 1 BEURO pentru intervalul 2007-2009, care va fi

împăr ţită între cele 8 regiuni. Desigur pentru finanţarea proiectelor de

dezvoltare trebuie avute în vedere şi alte resurse: fonduri naţionale,

fonduri regionale, precum contribuţia beneficiarilor finali (co-finanţare).

Cheltuielile din fondurile structurale sunt programate prin trei tipuride documente:

− Documentul Cadru de Sprijin Comunitar (DCSC);

− Documentele Unice de Programare (DUP);

− Programele Operaţionale (PO).

DCSC are o structur ă precis reglementată şi cuprinde:• o descriere a situaţiei ţării/regiunii în cauză, însoţită de o analiză şi

o perspectivă asupra contextului internaţional/naţional;

• o strategie de dezvoltare, principalele priorităţi de acţiune şi

obiectivele cuantificabile pentru fiecare prioritate;

• o evaluare prealabilă a impactului socio-economic al operaţiunilor;


44/55

44

• un capitol financiar care include o valoare estimativă a totalului

resurselor necesare şi o repartizare estimativă a cheltuielilor

diver şilor parteneri şi diverselor priorităţi;

•

un capitol privind implementarea întregului program, care cuprinde

procedurile de monitorizare şi evaluare a acestuia.

Programele Operaţionale descriu priorităţile unui DCSC pentru o

regiune specifică sau un anumit sector de dezvoltare (transport, educaţie,

sprijin pentru afaceri, etc.).

DUP conţine aspecte atât din DCSC cât şi din PO. În majoritatea

cazurilor DUP implică asistenţă cofinanţată din Fondurile Structurale.

În timp ce priorităţile largi ale unui program sunt identificate în

cooperare cu Comisia din Bruxelles, alegerea măsurilor şi proiectelor este

responsabilitatea statelor membre.

Programul Complement (PC) descrie în detaliu măsurile dejaindicate şi rezumate în cadrul programului. Acestea sunt măsuri de interes

pentru comunităţile eligibile, deoarece proiectele individuale pentru care

se depun cereri de finanţare trebuie să se potrivească cu acestea.

În continuare (Figura 3.1.) se prezintă structura de programare a

FEDR pentru Obiectivul 1:


45/55

45

Figura 3.1. Structura de programare a FEDR sub Obiectivul 1

De asemenea, se prezintă structura de programare a FEDR pentru

Obiectivul 2 (Figura 3.2.):

Figura 3.2. Structura de programare a FEDR sub Obiectivul 2

Plan naţional de dezvoltare(PND)

Document Unic deProgramare

ProgrameComplement

Priorită i Priorită iPriorită i

Măsuri Măsuri Măsuri MăsuriMăsuri

Plan naţional de dezvoltare(PND)

Document Cadru deSprijin Comunitar

Programe Operaţionale(sectoriale şi regionale)

ProgrameComplement

Priorită i Priorită iPriorită i

Măsuri Măsuri Măsuri MăsuriMăsuri Măsuri


46/55

46

Un buget precis este stabilit pentru fiecare măsur ă, pe care managerii

programelor îl au la dispoziţie pentru a finanţa proiectele individuale.

Programul complement este adoptat de către autoritatea de management,

după consultarea partenerilor implicaţi. Acesta este documentul prin care

se specifică modalitatea în care se vor distribui fondurile disponibile, pe

măsuri şi beneficiarilor finali. Fondurile Structurale doar suplimentează

finanţarea naţională sau regională. Acest lucru înseamnă că nici un

program nu este acoperit în totalitate de bugetul european, şi că există

mereu o cofinanţare naţională, din sectorul public sau privat.Pachetul financiar pentru România cuprinde, pentru perioada 2007

– 2009, următoarele angajamente şi plaţi:

I. Angajamentele:

− ale Uniunii Europene


47/55

47

Tabelul 3.4. Angajamente al UE pentru perioada 2007 – 2009

- milioane euro -

Angajamente ale UE 2007 2008 2009 Total

1. Agricultura

− Măsuri de piaţă

− Plăţi directe

− Politica de dezvoltare

rurală

750

250

0

500

1.350

250

500

600

1.550

250

600

700

3.650

750

1.100

1.800

2. Acţiuni structurale− Fonduri structurale

− Fondul de coeziune

1.100600

500

1.8001.000

800

2.5001.400

1.100

5.4003.000

2.400

3. Politici interne

− Politici existente

− Facilitatea Schengen

−

Construcţieinstituţională

420

244

150

26

415

248

150

17

360

252

100

8

1.195

744

400

51

4. Administraţie 67 87,5 87,5 242

Total angajamente 2.337 3.652,5 4.497,5 10.487

Compensări (cash flow

facility)

500 300 0 800

TOTAL 2.837 3.952,5 4.497,5 11.287Sursa: Fonduri UE, http://www.mfinante.ro/fonduriUE

− ale României


48/55

48

Tabelul 3.5. Angajamente al României pentru perioada 2007 – 2009

- milioane euro -

Angajamente al României 2007 2008 2009 Total

1. Agricultura


− Plăţi directe


rurală

665

0

500

165

798

0

600

198

931

0

700

231

2.394

0

1.800

594

2. Acţiuni structurale− Fonduri structurale


500350

150

820570

250

1.150800

350

2.4701.720

750

Contribuţie la bugetul UE 808 847 892 2.547

TOTAL 1.973 2.465 2.973 7.411


II. Plăţi:

− efectuate de Uniunea Europeană

Tabelul 3.6. Plăţi ce vor fi efectuate de UE în perioada 2007 – 2009

- milioane euro -

Plăţi efectuate de Uniunea

Europeană

2007 2008 2009 Total

1. Agricultura


− Plăţi directe


rurală

500

250

0

250

1.065

250

405

410

1.366

250

476

640

2.931

750

881

1.300


49/55

49

2. Acţiuni structurale

− Fonduri structurale


333

318

15

709

580

129

1.193

882

311

2.235

1.780

455

3. Politici interne

− Politici existente

− Facilitatea Schengen

− Construcţie

instituţională

152

88

54

10

253

149

92

12

314

198

104

12

719

435

250

34

4. Administraţie 67 88 88 242

Total 1.052 2.115 2.961 6.127

Compensări (cash flow

facility)

500 300 0 800

Total (plăţi şi cash flow

facility)

1.552 2.415 2.961 6.927

Fonduri de pre-aderare 809 709 448 1966

TOTAL PLĂŢI 2.361 3.124 3.409 8.893Sursa: Fonduri UE, http://www.mfinante.ro/fonduriUE

− efectuate de România

Tabelul 3.7. Efortul bugetar al României în perioada 2007 – 2009

- milioane euro -

Efortul bugetar al României 2007 2008 2009 Total

1. Agricultura

- Măsuri de piaţă

- Plăţi directe

- Politica de dezvoltare

rurală

583

0

500

83

235

0

100

135

311

0

100

211

1.129

0

700

429


50/55

50

2. Acţiuni structurale

- Fonduri structurale

- Fondul de coeziune

68

63

5

226

186

40

492

396

96

786

645

141

Contribuţie la bugetul UE 808 847 892 2.547

(minus) Cash flow facility -500 -300 0 -800

Cofinanţare pre-aderare 270 241 154 665

Total 1.229 1.249 1.849 4.327

Top-up maxim 449 438 449 1.336

TOTAL PLĂŢI 1.678 1.687 2.298 5.663


Balanţa netă se va calcula ca şi diferenţă între plăţile efectuate de

UE şi contribuţia României la bugetul Uniunii şi va ar ăta astfel:

Tabelul 3.8. Balanţa netă a României în perioada 2007 – 2009- milioane euro -

Indicatori 2007 2008 2009 Total

1. Plăţi efectuate de Uniunea

Europeană

2.361 3.124 3.409 8.893

2. Contribuţia României la

bugetul UE

808 847 892 2.547

3. Balanţa netă (1 – 2) 1.553 2.277 2.517 6.346


Se observă că fondurile alocate României de către Uniunea Europeană vor

creşte de la an la an în perioada 2007 – 2009.


51/55

51

4. Programele operaţionale aferente fondurilor structurale

Programele operaţionale sunt documente aprobate de Comisia

Europeană care au ca obiectiv implementarea priorităţilor sectoriale şi/sau

regionale cuprinse în Planul Naţional de Dezvoltare care sunt aprobate

spre finanţare prin Cadrul de Sprijin Comunitar.

1. Programul Operaţional de Transport (POT)

Obiectivul general al POT este promovarea unui sistem de

transport în România, care să faciliteze circulaţia rapidă şi eficientă, în

condiţii de siguranţă şi la standarde europene, a persoanelor şi bunurilor,

la nivel naţional şi internaţional.

2. Programul Operaţional de Mediu

Obiectivul global al Programului Operaţional pentru Mediu este de

a îmbunătăţi standardele de viaţă şi calitatea mediului punându-se accent

în special pe respectarea acquis-ului comunitar privind mediul, POS

Mediu urmăreşte reducerea decalajului dintre Uniunea Europeană şi

România în ceea ce priveşte respectarea standardelor de mediu, luând în

considerare două scopuri pe termen lung:

•

Asigurarea accesului general la utilităţile publice de bază;

• Îmbunătăţirea calităţii mediului.

3. Programul Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice

Obiectivul general al Programului Operaţional Sectorial „Creşterea

Competitivităţii economice” (POS CCE) este de a îmbunătăţii


52/55

52

productivitatea companiilor româneşti şi de a reducere decalajul faţă de

nivelul mediu al productivităţii în UE. Ţinta este o creştere anuală medie

a PIB pe persoană angajată de aproximativ 5,5%. În acest fel, până în

2015, România va putea atinge 55% din productivitatea medie UE.

4. Programul Operaţional Regional

Scopul POR este de a accelera creşterea economică a Regiunilor

r ămase în urmă. Obiectivul poate fi atins doar printr-o coordonare strânsă

cu acţiunile prevăzute pentru celelalte programe operaţionale. POR va

acorda prioritate regiunilor r ămase în urmă, folosind resurse regionale şilocale. Principalul mijloc de sprijinire a Regiunilor este finanţarea

diferenţiată, astfel încât Regiunile r ămase în urmă să primească

propor ţional mai multe fonduri decât cele dezvoltate.

5. Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane

Obiectivele strategice ale POS DRU sprijină îndeplinireaobiectivelor comune la nivel European, în ceea ce priveşte participarea

sporită pe piaţa muncii a unei for ţe de muncă înalt calificate şi adaptabile,

îmbunătăţirea sistemului educaţional şi creşterea adaptabilităţii acestuia la

cererea pieţei muncii, promovarea educaţiei pe tot parcursul vieţii,

creşterea adaptabilităţii angajaţilor şi a întreprinderilor, asigurarea

calificărilor şi cunoştinţelor necesare integr ării şi mobilităţii pe piaţamuncii şi facilitarea dezvoltării economice. PO urmăreşte promovarea şi

dezvoltarea tuturor formelor de economie socială ca şi modalitate de

asigurare a incluziunii sociale a personalelor care apar ţin grupurilor

vulnerabile, minorităţilor etnice sau populaţiei Rroma.


53/55

53

6. Programul Operaţional pentru dezvoltarea capacităţii administrative

Obiectivul specific al acestui Program Operaţional este acela de a

contribui la îmbunătăţirea performanţei administraţiei publice din anumite

sectoare care au un impact direct asupra coeziunii economice şi sociale

din România. Scopul programului operaţional este de a îmbunătăţi

funcţiile de management în administraţia publică.

7. Programul Operaţional pentru Asistenţă Tehnică

Obiectivul Programului operaţional pentru asistenţă tehnică la nivel

naţional este de a asigura sprijin pentru coordonarea şi implementareainstrumentelor structurale în România.

Tabelul alăturat conţine lista Programelor Operaţionale,

Autorităţile de Management, Organismele Intermediare corespunzătoare

precum şi fondul alocat pentru PO respectiv. Suma totală a Fondurilor

Structurale şi de Coeziune alocate României este de 17,264 miliarde

Euro, din care 11,115 miliarde vor fi alocate pentru FS în cadrulobiectivului Convergenţă.

Program

Operaţional

Autoritate de

Management

Organism

Intermediar

Fondul

alocat

PO pentru Creşterea

Competitivităţii

economice

Ministerul

Economiei şi

Finanţelor

Agenţia Naţională

pentru Întreprinderi

Mici şi Mijlocii,

Ministerul Educaţiei

şi Tineretului,

Ministerul

Comunicaţiilor şi

Tehnologiei

FEDR


54/55

54

Informaţie,

Ministerul

Economiei şi

Finanţelor,

Autoritatea

Naţională pentru

Turism

Programul

Operaţional pentruTransport

Minis

Documents

Curs MPE Programe Si Fonduri Structurale