Curs Pastorala IV,1 2016

8/19/2019 Curs Pastorala IV,1 2016

1/80

TEOLOGIE PASTORALĂTEOLOGIE PASTORALĂ

ANULANUL IV,IV, SEMESTRULSEMESTRUL 1, 20161, 2016

VINDECAREA DE PĂCATEVINDECAREA DE PĂCATE

BINEFACERILEBINEFACERILE TAINEITAINEI POCĂINŢEIPOCĂINŢEI

ŞIŞI ALEALE LUCRĂRIILUCRĂRII PĂRINTELUIPĂRINTELUI DUHOVNICESCDUHOVNICESC

I. POCĂINŢA – CALEA VINDECĂRII

I. 1. Bo! "#$%&!&' (' "o$#')* $ +-'&

I. 2. Po$#')* – /)%o+$+ ! D&-)&

I. . L#%&+ ')%+ T') Po$#')*' (' T') S3)%'

E&4+'5%''

I. . S3)*'' P#+')*' – 5$#!' ' Po$#')*'

I. 7. P#+')%! &4o8)'$5$9 !&-')#%o+ (' %#-#&'%o+

5&:%.

II. DE LA ;NTUNECARE LA LUMINARE. CĂLĂU


2/80

2


3/80

3


4/80

I. POCĂINŢA – CALEA VINDECĂRII

I. 1. Bo! "#$%&!&' (' "o$#')* $ +-'&

Păcatul şi consecinţa sa, moartea (cf. Romani 6, 23), sunt realităţile celemai contrare rii omeneşti, care este creată după chipul lui umne!eu Celsfânt şi veşnic viu. ar at"t de mult ne#am o$işnuit cu păcatul şi cu moartea

care se %ăd mereu &n 'urul şi &năuntrul nostru, &nc"t le considerăm fenomenenaturale. *f"nta *criptură, dimpotri%ă, consideră păcatul ca ind o pertur$aresau o de!ordine a creaţiei şi un o$stacol permanent &n participarea omului la%iaţa şi fericirea %eşnică a lui umne!eu.

Păcatul primilor oameni s#a manifestat ca neascultare faţă de umne!euşi rupere a comuniunii de iu$ire faţă de +l. ndemnul la păcat &nsă a %enit dinpartea şarpelui, prin care a lucrat dia%olul (cf. nţelepciunea lui *olomon 2,2- /oan 0, -- 1 /oan 3, 0 pocalipsa 12, ).

Ruperea armoniei dintre om şi reatorul său, prin neascultare, setransmite ca tul$urare a armoniei din interiorul omului, dintre $ăr$at şi femeie,dintre om şi celelalte creaturi %ii iar apoi, din cau!a păcatului omului, şi pământul va blestemat” (4acerea 3, 15). oartea, ca urmare a păcatului, semanifestă ca descompunere a elementelor componente ale omului7 pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (4acerea 3, 1).

in cartea 4acerii (1, 25 2, 5#28 şi 3, 1#2-) se %ede, aşadar, că fărăcomuniunea totală cu umne!eu, ceea ce este păm"ntesc &n om nu poate ridicat spre %iaţa cerească şi %eşnică. Păcatul primilor oameni nu a fost, defapt, dorinţa de#a ca umne!eu, cum 9reşit se armă uneori, deoarecedorinţa de#a ca umne!eu este &nscrisă &n crearea omului după chipul şiasemănarea lui umne!eu (cf. 4acerea 1, 25), &nsă metoda sau calea aleasăde dam şi +%a a fost 9reşită7 adică omul a dorit să e ca Dumnezeu fără

Dumnezeu şi neascultând de Dumnezeu (*f. a:im ărturisitorul). isociereaspirituală a omului de umne!eu atra9e după sine descompunerea saucorupti$ilitatea (stricăciunea) lui ca persoană %ieţuind &n trup. şadar, moarteazică a omului manifestată ca separaţie între suet şi trup, este urmareaseparării suetului de Dumnezeu.

;mului, ind coroana şi conştiinţa creaţiei %i!i$ile, i se dă păm"ntul sprestăp"nire, pă!ire şi culti%are, şi tot prin el se transmite binecuvântarea luiumne!eu pentru toată creaţia, c"nd acesta &mplineşte %oia lui umne!eu pepăm"nt, dar şi blestemul, c"nd omul rupe comuniunea sa de iu$ire şi ascultarefaţă de umne!eu.

4ormele concrete pe care le ia păcatul omului faţă de umne!eu, faţă de

semeni şi faţă de creaţie se referă at"t la aspecte concrete ale păcatului, c"t şila păcat ca boală a suetului omului, cu consecinţe &n toată e:istenţa creată.

stfel, &n Veciul !estament , păcatul este o rupere a alianţei, o devieresau abatere de la voia lui Dumnezeu sau de la "e#e (cf. 4acerea 2


5/80

=uca 11, 3 +feseni 6, 12), cooperare a omului cu diavolul (cf. atei 13, 1 1/oan 3, 0 şi 12), nedreptate (cf. Romani , 1-), strâmbătate (cf. /oan 5, 10),nele#iuire (cf. Romani 2, 0), fărădele#e (2 ?imotei 2, 1)1 etc.

upă să%"rşirea păcatului, dam şi +%a se ascund dinaintea luiumne!eu (cf. 4acerea 3, 0). u alte cu%inte, păcatul &nstrăinea!ă şi &nsin9urea!ă pe om de pre!enţa lui umne!eu şi &l &mpiedică să 9uste dinPomul >ieţii, adică să trăiască din pre!enţa lui umne!eu A ătătorul de %iaţă

(cf. 4acere 3, 22). n loc să#şi recunoască 9reşeala, omul căzut în păcat inventează scuze şi transferă responsabilitatea spre altul7 dam o acu!ă pe +%a(cf. 4acerea 3, 12), iar +%a pe şarpe (cf. 4acerea 3, 13). %ăcatul lui &dam, caneascultare faţă de Creator şi nepostire sau neînfrânare faţă de lumeamaterială, este a#ravat de ne'pocăinţa omului ca recunoaştere a #reşelii sale .ai t"r!iu, c"nd &ntre descendenţii primei familii umane păcatul ia formafratricidului, ain ucide pe $el (cf. 4acerea -, 0). =a %iolenţa sa, i!%or"tă dinin%idie, ain adau9ă insolenţa i!%or"tă din iresponsa$ilitate faţă de 9reşeală.

(n )fânta )criptură, *plata +sau consecinţa păcatului este moartea” +-omani ., /0, iar sin#urul remediu pentru păcat este pocăinţa urmată deiertarea păcătosului1

stfel, dacă păcatul este implicit cădere şi moarte, pocăinţa este ridicareşi %iaţă. e aceea, mântuirea pe care Dumnezeu o propune oamenilor înseamnă, de fapt, eliberarea şi vindecarea de păcat şi de moarte. cestade%ăr este re!umat &n cu%intele7 Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului,ci să se întoarcă şi să e viu (cf. /e!echiel 10, 23 33, 11) sau Dumnezeuvoieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 ?imotei 2, -).

n @oul ?estament, at"t *f"ntul /oan Bote!ătorul, c"t şi "ntuitorul /isusCristos &ncep propo%ăduirea lor cu &ndemnul7 %ocăiţi'vă, că s'a apropiat (mpărăţia cerurilor” (atei 3, 2 -, 15). +%an9helia lui Cristos este 2van#elia

pocăinţei şi a iertării păcatelor , fără de care nu putem &mplini cu ade%ăratle9ea iu$irii faţă de umne!eu şi faţă de aproapele.*f"ntul /oan Bote!ătorul predică pocăinţa şi cheamă la $ote!ul pocăinţei,

pentru a arăta că este ne%oie să ne recunoaştem păcatele şi să ne curăţim deele. t"t de mare este această ne%oie, &nc"t nsuşi "ntuitorul /isus Cristos, +l,are deşi este fără de păcat, a mers, totuşi, să primească &n /ordan de la /oan$ote!ul pocăinţei pentru păcate. e ceD %entru a ne arăta nouă că toată naturaomenească are nevoie să e ridicată din păcat prin puterea lui 3ristos, *4ielullui Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatul lumii” (/oan 1, 2). Cristos intră &n apele/ordanului pentru a arăta că %rea să aducă lumii %indecarea de păcat, porninddin interiorul ei. ar /isus *e $otea!ă cu Bote!ul pocăinţei şi pentru a ne arăta

nouă că prin pocăinţă se descid omului cerurile şi, astfel, se realizeazăle#ătura omului cu )fânta !reime, Care a zis atunci când l'a creat pe om5 *)ăfacem om după cipul şi asemănarea $oastră” +6acerea 7, /.1 /ar uhul luiumne!eu, are *)e purta pe deasupra apelor” la începutul lumii (cf. 4acerea1, 2), *e arată deasupra apelor /ordanului acum, la înnoirea lumii prin botezul

pocăinţei (cf. atei 3, 16). Prin Bote!ul pocăinţei şi prin harul curăţitor al*f"ntului uh, ecare om redevine u iubit al lui Dumnezeu, tocmai pentru că6iul Cel veşnic iubit al !atălui Ceresc a luat asupra )a natura noastrăomenească, pentru a ne &n%ăţa pocăinţa spre iertarea păcatelor şi a ne dărui%iaţa %eşnică. e aceea, Biserica spune &n )imbolul de credinţă7 *mărturisescun 8otez spre iertarea păcatelor, aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce vasă e” .

1 f. Dicţionar biblic, ;radea, 18, p. 00.8


6/80

@aşterea spirituală sau cerească, din apă şi din uh, spre iertareapăcatelor, deschide omului mpărăţia cerurilor. 4ără această naştere din nou,omul nu poate intra &n mpărăţia cerurilor (cf. /oan 3, 8). ar nu numai prinBote!ul omnului /isus Cristos se lucrea!ă taina m"ntuirii ca taină a pocăinţeişi a iertării păcatelor, ci şi prin moartea *a pe ruce şi n%ierea *a din morţi.Răsti9nirea "ntuitorului este, de fapt, urmarea păcatului oamenilor, saulucrarea oamenilor păcătoşi, a necredinţei şi &mpietririi lor, a trădării din

lăcomie, a urii din in%idie şi a %iolenţei din răutate, toate manifestări alepăcatului. ar la toate acestea, Cristos A omnul n#a răspuns cu forme alepăcatului, ci cu ru9ăciunea pentru iertare7 %ărinte, iartă'le lor că nu ştiu cefac” (=uca 23, 3-). /ar pentru a arăta c"t de mare este puterea pocăinţei, pec"nd era pe ruce, a spus t"lharului care s#a pocăit7 &stăzi vei cum mine înrai” (=uca 23, -3). Prin pocăinţă sinceră, chiar şi &n ultima clipă a %ieţii serec"şti9ă, aşadar, raiul pierdut şi se reface le9ătura omului cu umne!eu.

?aina rucii, ca iu$ire mai tare dec"t moartea, a fost anticipată de"ntuitorul Cristos c"nd a instituit ina cea de ?aină sau *f"nta +uharistie. Princu%intele *ale7 *"uaţi, mâncaţi, acesta este !rupul 4eu, care se frân#e pentruvoi spre iertarea păcatelor” şi *8eţi dintru acesta toţi, acesta este )ân#ele4eu, al "e#ii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (atei 26, 25#20), "ntuitorul arată că scopul ultim al 9ertfei )ale este iertarea

păcatelor . nsă, prin *f"nta +uharistie nu se reali!ea!ă doar pomenirea iu$irii 'ertfelnice a lui Cristos, ci se şi oferă celor ce cred &n Cristos şi l iu$esc pe +l puterea de a birui păcatul şi moartea. e aceea, *f"ntul +%an9helist /oan arată &nţelesul cel mai ad"nc al +uharistiei şi anume că ea conţine tainic puterea &n%ierii şi a %ieţii %eşnice7 *Cel ce mănâncă trupul 4eu şi bea sân#ele 4eu areviaţă veşnică, şi 2u îl voi învia în ziua cea de apoi” (/oan 6, 8-). /ată de ce, &nBiserica ;rtodo:ă, *f"nta mpărtăşanie se dăruieşte *spre iertarea păcatelor şispre viaţa de veci” . *nţii Părinţi au arătat că &n *f"nta +uharistie omul are

acum acces la Pomul >ieţii (cf. *f"ntul /saac *irul), indcă iu$irea lui umne!euarătată &n Cristos este i!%orul %ieţii %eşnice. e aceea, &n timpul &mpărtăşiriicredincioşilor, se c"ntă7 *Cu !rupul lui 3ristos vă împărtăşiţi +cuminecaţi şi dinizvorul cel fără de moarte #ustaţi” .

I. 2. Po$#')* – /)%o+$+ ! D&-)&

?aina m"ntuirii noastre &n Cristos, ca taină a pocăinţei şi a iertăriipăcatelor, a fost pe deplin dăruită de Cristos ucenicilor *ăi şi Bisericii, dupăn%ierea *a din morţi.

acă e:aminăm cu atenţie *f"nta *criptură, %edem că &n prima !i an%ierii *ale din morţi, "ntuitorul Cristos &nsoţeşte, ca şi c"nd ar fost unpelerin necunoscut, pe ucenicii *ăi =uca şi leopa, &n drum spre +maus. Pedrum, le tălmăceşte *cripturile, arăt"nd că toate conţin &n ele ?aina Persoanei şilucrării *ale, că toate cele &nt"mplate cu +l erau pre!ise de oise, prooroci şipsalmi (cf. =uca 22, 25 şi --). /ar c"nd %or$eşte de ceea ce se %a &nt"mpla &n%iitor, preci!ea!ă că *aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească 3ristos şi săînvieze din morţi a treia zi1 :i să se propovăduiască în numele Său

pocăinţa: spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la;erusalim” (=uca 2-, -6#-5).

ai mult, după n%ierea *a din morţi, Cristos A omnul nu anunţă numaică tre$uie să se propo%ăduiască pocăinţa spre iertarea păcatelor, ci şi#+&'(% &$)'$'!o+ S#' adunaţi laolaltă "&%+ '+% "#$%!5 *:i;isus le'a zis iarăşi5 %ace vouă< %recum 4'a trimis pe 4ine !atăl, vă trimit şi 2u

6


7/80

pe voi1 :i zicând acestea, a suat asupra lor şi le'a zis5 "uaţi Du )fânt= Căroraveţi ierta păcatele, le vor f iertate şi cărora le veţi ţine, vor f ţinute” (/oan 2


8/80

ne mai ru9ăm şi nu mai &mplinim %oia =ui, e din iu$irea faţă de semeni. /ardacă ne despărţim de umne!eu prin păcate %om pierde m"ntuirea. e aceea,este ne%oie de pocăinţă ca lepădare de păcate şi &ntoarcere la umne!eu saurefacerea le9ăturii spirituale cu +l, /!%orul iu$irii şi al >ieţii %eşnice.

Po$#')*, &n lim$a 9reacă (metanoia), &nseamnă scimbarea modului dea #ândi. *f"ntul /oan amaschin spune7 *%ocăinţa este întoarcerea de la rău labine, de la păcat la Dumnezeu, de la cele neplăcute lui Dumnezeu spre cele

plăcute lui Dumnezeu” . eci este %or$a de o schim$are de atitudine a minţii.e aceea e necesar să medităm asupra 9"ndurilor, cu%intelor şi faptelornoastre &nainte de a ne spo%edi, asupra a tot ceea ce &n %iaţa noastră nu estepotri%it cu %oia lui umne!eu e:primată &n *ntele *cripturi, &n scrierile şi &n%ieţile snţilor. 2Baminarea interioară a conştiinţei este necesară ca oconştientizare a stării noastre duovniceşti de cădere şi, în acelaşi timp , cadorinţă de ridicare şi de vindecar e. Pocăinţa noastră aduce $ucurie luiumne!eu, &n9erilor şi Bisericii &ntre9i. "ntuitorul /isus Cristos ne spune cămare $ucurie se face &n ceruri c"nd un păcătos se &ntoarce la umne!eu (cf.=uca 18, 1


9/80

conştiinţă &ncărcată de rele, &ncepem să ne ridicăm şi să ne %indecăm cua'utorul harului lui umne!eu.

*f"nta ?aină a Pocăinţei nu e o simplă acţiune 'uridică de iertaree:terioară, ci este o lucrare harică, &nceput pentru o schim$are interioară, de &nnoire, de &n%iere a suGetului rănit şi omor"t de păcat. 4iul risipitor din+%an9helie spune7 *-idicându'mă, mă voi duce la tatăl meu şi'i voi spune5!ată, am #reşit la cer şi înaintea ta” (=uca 18, 10). Ridicarea aceasta nu era

numai una de ordin !ic, a trupului, ci era &n primul r"nd o tre!ire sau o ridicarede ordin spiritual. u alte cu%inte, nu mai sunt mulţumit de starea de decădere &n care am a'uns şi %reau o schim$are, %reau să mă ridic din păcat şi din &nstrăinarea de umne!eu. Păcatul este o &nstrăinare a omului de umne!eu,de semeni şi de el &nsuşi. Pocăinţa sinceră şi er$inte este o refacere acomuniunii de iu$ire cu umne!eu A ?atăl, este o re&nere spirituală. Prin Bote!primim iertarea păcatului strămoşesc şi a păcatelor personale, dacă cel care se$otea!ă este adult, dar şi înerea prin harul *f"ntului uh, ca i ai luiumne!eu A ?atăl, prin credinţa &n umne!eu A 4iul (cf. /oan 1, 12). /ar păcatelepe care le#am să%"rşit după Bote! tre$uie curăţite prin Bote!ul lacrimilor6,care este *f"nta şi marea ?aină a Pocăinţei. Pocăinţa ca %indecare a suGeteloreste, de fapt, tre!ire a propriei noastre conştiinţe şi li$ertăţi. ?re$uie să neschim$ăm %iaţa, ca să nu mer9em spre moarte, ca despărţire de umne!eu.

"nd ne pocăim facem &nchinăciuni sau metanii mici şi mari &ntruc"trecunoaştem că suntem oameni că!uţi, traşi prea mult spre păm"nt, spre celetrecătoare şi spre morm"nt, dar şi că dorim să ne ridicăm spre cele cereşti şi%eşnice. "nd ne &nchinăm cu faţa la păm"nt, tot corpul nostru participă laaceastă stare de smerenie a recunoaşterii păcătoşeniei noastre, dar a%"ndsperanţa şi &ncrederea că iu$irea milosti%ă a lui umne!eu este mai tare dec"tpăcatele noastre. stfel, metaniile eBprimă atât smerenia păcătosului, cât şisperanţa ridicării şi mântuirii lui. ?oate aceste aspecte pri%ind &n%ierea suGetului

din moartea păcatului sau &nsănătoşirea %ieţii spirituale, sunt le9ate de slu9ireade părinte duovnicesc, &ntruc"t el nu poate dascăl al pocăinţei pentru alţii,dacă nu este trăitor al ei pentru sine.

n istoria Bisericii %edem că unii dintre marii păcătoşi au de%enit, prinmultă pocăinţă, snţi %indecători de $oli, iar alţii au de%enit păstoriduho%niceşti. şa a fost, $unăoară, 4ericitul u9ustin, care &n tinereţe a a%ut o%iaţă a9itată şi plină de ispite, s#a con%ertit la credinţa creştină şi a de%enit unmare dascăl al pocăinţei şi un mare păstor de suGete, &nc"t spunea7 *2u sunt episcop pentru voi, dar penitent împreună cu voi” . >edem, de asemenea, şi că*f"ntul postol Pa%el, după ce a pri9onit Biserica, s#a con%ertit la creştinism şis#a pocăit, iar apoi a &ntors toate ener9iile, toată &nţelepciunea, toată cultura lui

teolo9ică şi laică spre a mărturisi pe Cristos şi +%an9helia =ui. stfel, dintr#unmare pri9onitor al Bisericii a de%enit cel mai mare misionar al ei, apostol şipăstor de suGete. *f"ntul /oan Hură de ur, care este un mare dascăl alpocăinţei, spune despre *f"ntul postol Pa%el7 *Vezi cât de mare este arul

pocăinţei & pus lupul să păzească oile” . şadar, această schim$are radicală afelului omului de a , de a %ieţui, este &n primul r"nd lucrarea uhului *f"nt.;mul este numai %asul care poartă harul dătător de %iaţă nouă, numai sfeşniculcare poartă lumina m"ntuirii. instea aceasta este mare, pentru că mare esteşi $ucuria c"nd un păcătos pocăit do$"ndeşte iertarea păcatelor, m"ntuirea şi%iaţa %eşnică prin *f"nta ?aină a Pocăinţei.

I. . L#%&+ ')%+ T') Po$#')*' (' T') S3)%' E&4+'5%''

6 şa a numit Pocăinţa *f"ntul Hri9orie de @a!ian! (†3


10/80

e ce ?aina Pocăinţei precede ?aina *ntei +uharistii sau a *nteimpărtăşaniiD

)fânta !aină a %ocăinţei este o icoană a udecăţii de &poi, cu deose$irea &nsă că nu umne!eu 'udecă pe om, ci omul &nsuşi se 'udecă pe sine, iar ceicare se 'udecă sau se acu!ă pe ei &nşişi aici şi acum nu %or mai 'udecaţi sauos"ndiţi atunci, &n !iua Iudecăţii uni%ersale. /ar *f"nta +uharistie este o icoană

şi o pre9ustare a pr"n!ului din mpărăţia lui umne!eu (*Dă'ne să neîmpărtăşim cu !ine, mai adevărat, în ziua cea neînserată a (mpărăţiei !ale” Aspune preotul ortodo: &ntr#o ru9ăciune de după &mpărtăşanie5). nsă, de pr"n!ulacesta ceresc suGetul nu se poate apropia dec"t &n haină de nuntă, &n hainăcurată. /ar această haină curată se do$"ndeşte o sin9ură dată prin Bote!, darse curăţă apoi des prin Pocăinţă. 4iindcă păcatele, dacă nu ne#am pocăit pentruele, ne &mpiedică să intrăm &n mpărăţia cerurilor, c"nd trecem din %iaţaaceasta, şi să ne &mpărtăşim acum &n Biserică din pr"n!ul mistic al mpărăţieicerurilor, care este *f"nta +uharistie.

n această pri%inţă, *f"ntul postol Pa%el spune7 *$u ştiţi, oare, cănedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu $u vă amă#iţi5 $icidesfrânaţii, nici încinătorii la idoli, nici adulterii, nici malaienii, nicisodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici bat9ocoritorii, nici răpitorii nuvor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (1 orinteni 6, #1


11/80

redincioasă &n%ăţăturii şi practicii *nţilor postoli, care %edeau le9ăturastr"nsă &ntre Pocăinţă şi +uharistie, Biserica ;rtodo:ă arată că pocăinţa saumărturisirea păcatelor este pre#ătire pentru împărtăşire. e aceea, postim şine spo%edim &nainte de#a primi *f"nta mpărtăşanie, iar perioadele de post şi

pocăinţă sunt perioade de împărtăşire mai deasă. ai mult, toate ru9ăciunileortodo:e dinainte de &mpărtăşire sunt, de fapt, ru#ăciuni de pocăinţă, iar celede după &mpărtăşire sunt ru9ăciuni de mulţumire pentru iertarea păcatelor şi

pentru $inefacerile pe care le aduce aceasta pentru m"ntuirea suGetului.şadar, nu deasa sau rara împărtăşanie ne duce la dobândirea mântuirii,ci împărtăşirea cu pre#ătirea necesară, din care nu poate eBclusă !aina%ocăinţei. Părintele Paisie ;laru, unul dintre cei mai cunoscuţi duho%nici aisecolului al JJ#lea, dăruit de umne!eu cu darul %indecării şi pacicăriisuGetelor rănite de păcate, spunea7 @u deasa &mpărtăşanie ne duce ladesă%"rşire, ci pocăinţa cu lacrimi, deasa spo%edanie, părăsirea păcatelor,ru9ăciunea din inimă. R"%na unora pentru deasa &mpărtăşanie este semnulslă$irii credinţei şi al m"ndriei, iar nu semnul sporirii duho%niceşti. ndreptareaşi sporirea noastră pe calea m"ntuirii &ncepe cu deasa spo%edanie şi secontinuă cu post şi ru9ăciune cu lacrimi, prin părăsirea păcatelor, milostenie, &mpăcarea cu toţi şi smerenie. @umai după ce facem toate acestea ne putem &mpărtăşi mai des, aşa cum arată *ntele anoane şi tradiţia Bisericii. ltfel,cum să primeşti pe omnul cerului şi al păm"ntului &n casă c"nd suGetul tăueste necurat, nespo%edit, ro$it de patimi şi mai ales plin de m"ndrieD nt"ia%em ne%oie de lacrimi, de ru9ăciune şi deasa spo%edanie, apoi toate celelaltedaruri ni se adau9ă. "năstirile noastre &ntotdeauna au ţinut calea &mpărătească de mi'loc. "nd este ca!ul, să urmăm practica şi sfatul lor11.

11 rhim. /oanichie Bălan, %ărintele %aisie duovnicul, +ditura itropoliei oldo%ei şi Buco%inei,13, p. 83.

11


12/80

I. . S3)*'' P#+')*' – 5$#!' ' Po$#')*'

/erarhii snţi ai Bisericii, păstorii de suGete, precum şi preoţii duho%nici,doctori ai %indecării de patimi şi păcate, au fost şi dascăli ai pocăinţei, tocmaipentru că ea este leac şi m"ntuire.

stfel, *f"ntul /oan Hură de ur, mare dascăl al pocăinţei, spune7 *)unt două lucruri5 păcatul şi pocăinţa= păcatul este rana, pocăinţa este leacul1

%recum în trup sunt răni şi leacuri, tot aşa în suet sunt păcate şi pocăinţă1 Dar păcatul este împreunat cu ruşinea, iar pocăinţa aduce încredere şi cura9” 12.Pocăinţa sinceră, cu re9ret şi lacrimi, aduce iertarea păcatelor şi

m"ntuirea suGetului7 >%lân#e şi tu, deci, păcatul şi nu plân#e aşa, oricum, laîntâmplare, sau numai de ocii lumii, ci plân#e'l cu amar, ca %etru1 Varsălacrimi din adâncul inimii, ca Domnul, cuprins de milă pentru tine, să'ţi ierte

păcatul1 6iindcă este îndurător= 2l (nsuşi a spus5 *$u vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să se pocăiască şi să trăiască” +;ezeciel 7F,/01 Cere de la tine o osteneală mică şi îşi dăruieşte lucruri mari= caută să'; daiun prile9 ca să'ţi ărăzească cămara mântuirii@13.

?ot *f"ntul /oan Hură de ur spune7 *%ocăinţa este spital ce curăţă păcate, este dar ceresc, putere minunată, care biruie, cu arul ei, şir de le#i1De aceea 3ristos nu doboară pe desfrânat, nu alun#ă pe cel ce face adulter, nuîntoarce spatele beţivului, nu se în#reţoşează de încinătorul la idoli, nuiz#oneşte pe ulitorul, nici pe în#âmfat, ci pe toţi îi scimbă1 %ocăinţa este uncuptor în care păcatul se opreşte” 1-.

celaşi *f"nt Părinte, %or$ind despre %aloarea pocăinţei, spune7 >&tât demare este dra#ostea de oameni a lui Dumnezeu1 $iciodată Dumnezeu nu'şiîntoarce faţa de la o pocăinţă făcută cu inima curată1 Ciar de'ai a9un#e unmare păcătos, dar ai vrea să te întorci iar pe calea virtuţii, 3ristos te primeşte,te tra#e la 2l, şi face totul ca să te aducă la starea cea dintâi1 Dar iubirea de

oameni a lui Dumnezeu e încă şi mai mare1 Ciar de n'ai arătat deplină pocăinţă, totuşi 3ristos nu respin#e nici o pocăinţă scurtă şi puţină, ci' i dă şi eirăsplată1 &sta se vede din cele spuse de profetul ;saia poporului iudeu5 *Din

pricina păcatului l'am întristat puţin= l'am bătut, 4i'am întors de la el faţa= iatăcă s'a întristat şi a umblat mânit= atunci l'am vindecat şi l'am mân#âiat” +;saia GH, 7H'7F@18.

*f"ntul >asile cel are, pe l"n9ă numeroasele canoane pe care ni le#alăsat, folosite p"nă astă!i &n Biserică, a fost preocupat &n scrierile sale depro$lema pocăinţei, &ndemn"nd adesea pe ii duho%niceşti să#şi spo%edeascăpăcatele, &n %ederea m"ntuirii suGetelor, indcă, *cel ce s'a întinat de vreun

păcat, deşi îşi pierde curăţia, totuşi nu este lipsit de năde9dea de a se curăţi

prin căinţă” 16. celaşi *f"nt Părinte arată că >cel ce mărturiseşte păcatul săunu este acela care se măr#ineşte a zice *%ăcătuit'am”, şi pe urmă rămâne în

păcat, ci acela care, după cuvântul psalmului, a descoperit păcatul său şi secăieşte de el1 Ce ar folosi toate în#ri9irile medicului dacă bolnavul nu se păzeştede cele vătămătoare eBistenţei sale &stfel, iertarea unei nedreptăţi nuserveşte nimic acelui care comite altele, nici iertarea desfrânării aceluia cestăruieşte într'o viaţă desfrânată? ;conomul înţelept al vieţii noastre voieşteca cel ce a vieţuit în păcat şi a promis apoi a se ridica iarăşi spre a vieţui în

12 *f. /oan Hură de ur, Emilii despre pocăinţă 0, 2, după drd. =i%iu Petcu, "umina )ntelor

)cripturi +&ntolo#ie tematică din opera )fântului ;oan Iură de &ur, +ditura ?rinitas, /aşi, 2. 4elea, %ocăinţa?, p.


13/80

dreptate, să sfârşească cu trecutul şi după ce a păcătuit să facă un fel deînceput, reînnoindu'şi viaţa prin pocăinţă@15.

En alt mare dascăl al pocăinţei, *f"ntul /saac *irul, ne arată putereapocăinţei ca posi$ilitate de a recupera timpul pierdut fără rodire şi de a ne &ndrepta şi completa propria noastră %iaţă păm"ntească &nainte de a nepre!enta la 'udecata lui umne!eu7 >Vieţuirea în lumea aceasta se aseamănăcu scriitorii, care alcătuiesc o carte, dar este încă în ciornă1 :i dacă cineva

vrea, adau#ă sau scoate ceva şi face scimbare în scriere1 ;ar viaţa viitoare seaseamănă cu manuscrisele +iero#lifele cele scrise pe ârtie curată şi pecetluite cu pecete împărătească, în care nu se mai fac nici adău#iri, nicişter#eri1 Câtă vreme suntem în mi9locul scimbărilor să luăm seama la noi1 :icâtă vreme avem putere asupra cărţii vieţii noastre, pe care am scris'o cumâinile noastre, să ne silim să facem în ea adaosul vieţii celei bune, şi săşter#em din ea păcatele, cele în viaţa de mai înainte?1 Că până mai suntem înlumea aceasta, nu pune Dumnezeu pecetea, nici pe cele bune ale noastre, nici

pe cele rele ale noastre, până în ceasul ieşirii, în care ne sfârşim lucrul în patrianoastră şi trecem în cealaltă ţară1 :i, precum a zis )fântul 2frem5 *!rebuie săne #ândim că suetul nostru este ca o corabie #ata de plecare şi care nu ştiecând va sua asupra ei vântul1 :i este ca o oaste care nu ştie în ce clipă vasuna #oarna de război”1 :i dacă, zice )fântul, acestea sunt aşa, şi ele, printr'oscimbare, se întorc din nou, oare cât trebuie noi să ne pre#ătim şi să m maiînainte #ata, pentru ziua cea mai cumplită în faţa podului şi a uşii veaculuicelui nou )ă ne dea nouă 3ristos 4ântuitorul vieţii noastre pre#ătire ca săavem spri9in în năde9dea cea otărâtă1 Că a "ui este slava, încinăciunea şimulţumirea în vecii vecilor1 &min@10.

n acelaşi sens, *f"ntul /oan Hură de ur spune7 *Cât suntem aici, pe pământ, avem năde9de de mântuire= dar după ce am plecat dincolo, nu ne mai putem pocăi, nici şter#e păcatele1 De aceea, trebuie să ne pre#ătim neîncetat

pentru ieşirea din lumea aceasta1 Dacă )tăpânul a otărât să ne cemediseară Dacă a otărât să ne ceme mâine” 1.

I. 7. P#+')%! &4o8)'$5$9 !&-')#%o+ (' %#-#&'%o+ 5&:%

n Biserica ;rtodo:ă, cel care are responsa$ilitatea *ntei ?aine aPocăinţei este preotul duovnic. uho%nicul este omul care repre!intă iu$irealui umne!eu ?atăl, are se $ucură de orice credincios care se pocăieşte şicere iertarea păcatelor. Prin harul dat lui, duho%nicul repre!intă lumina luiumne!eu 4iul, are &n *ntele +%an9helii cheamă la pocăinţă şi %indecă mult

pe păcătoşi şi $olna%i. n al treilea r"nd, părintele duho%nicesc sau duho%niculrepre!intă lucrarea uhului *f"nt, care a'ută pe oameni să se roa9e şi să cautesnţenia. e aceea, el se numeşte duovnic sau părinte duovnicesc. Prin el searată iu$irea milosti%ă a lui umne!eu ?atăl, &nerea duho%nicească &numne!eu 4iul şi lumina snţitoare a uhului *f"nt, pentru ca omul sădo$"ndească m"ntuirea &n mpărăţia Preasntei ?reimi, pre!entă tainic &nBiserică. "nd %ine la un duho%nic, credinciosul tre$uie să simtă iu$ireamilosti%ă a lui umne!eu ?atăl, are iese &n &nt"mpinarea ului risipitor, rătăcitşi &nstrăinat, dar care se &ntoarce acasă la tată săul. *ă simtă şi iu$irea luiCristos din +%an9helie, are a !is7 *Veniţi la 4ine toţi cei osteniţi şi împovăraţişi 2u vă voi odini pe voi” (atei 11, 20), şi să simtă cum uhul *f"nt &l

15 ;bidem, p.


14/80

luminea!ă prin duho%nic, &l &ntăreşte, &l &ndeamnă să iu$ească pe umne!eu şipe oameni mai mult dec"t păcatul sau lucrurile trecătoare din lumea aceasta.

n !ilele noastre, a%em mare ne%oie de părinţi duho%niceşti, $uni &n%ăţători şi, &n acelaşi timp, statornici ru9ători, pentru ca toţi cei care sepocăiesc şi doresc să#şi schim$e %iaţa, să primească iertarea păcatelor şi să seunească &n *f"nta mpărtăşanie cu Cristos omnul, octorul suGetelor şi altrupurilor noastre.

uho%nicia este o responsa$ilitate foarte mare şi &ntruc"t ea a'ută mult lacreşterea duho%nicească a celor care sunt $ote!aţi &n numele Preasntei ?reimişi care au primit pecetea darurilor uhului *f"nt, pentru ca &mpreună cucreşterea !ică a copilului să se reali!e!e şi o creştere duho%nicească a omului,de#a lun9ul &ntre9ii sale %ieţi. /ar creşterea duho%nicească &nseamnă o cultură asuGetului &n lumina şi iu$irea Preasntei ?reimi, a%"nd ca lumină netrecătoare şi%eşnică +%an9helia iu$irii "ntuitorului nostru /isus Cristos sau 2van#eliamântuirii, prin care do$"ndim sla%a lui Cristos (cf. 2 ?esaloniceni 2, 1-). Prinlucrarea +%an9heliei se luminea!ă lumea, pentru că Cristos el din +%an9helie,umne!eu u%"ntul pre!ent &n cu%intele ei, este *"umina lumii” (/oan 0, 12).Prin urmare, ca duovnici, noi nu'i conducem pe oameni spre noi înşine, ci spre3ristos J 4ântuitorul.

eci duho%nicul este &n primul r"nd o călăuză către 3ristos, un povăţuitor , un învăţător şi un ru#ător , pentru m"ntuirea păcătoşilor. 4oarteadesea oamenii ştiu ce au de făcut, dar tre$uie a'utaţi cu ru9ăciunea dacă nuau puterea duho%nicească sucientă ca să#şi schim$e %iaţa &n $ine. părinteduho%nicesc &nseamnă a a%ea 9ri'ă ca cei &ncredinţaţi lui spre păstorire pecalea m"ntuirii să crească duho%niceşte, să e pă!iţi, să e &ndrumaţi şi hrăniţiduho%niceşte p"nă la maturitatea spirituală, la această &m$inare &ntre li$ertateşi responsa$ilitate &n faţa lui umne!eu. şa cum părinţii după trup suntresponsa$ili de sănătatea şi de creşterea copiilor pe care umne!eu i#a dăruit

lor, tot aşa părinţii duho%niceşti sunt responsa$ili de creşterea şi de m"ntuirea%eşnică a celor &ncredinţaţi lor spre păstorire. Pe de altă parte, această slu'ireeste şi o mare $inecu%"ntare pentru Biserică. uho%nicia nu este numai oresponsa$ilitate &nfricoşătoare, ci şi o mare $inecu%"ntare pentru &nnoirea %ieţiiBisericii, a credincioşilor. uho%nicia te a'ută să %e!i cum lucrea!ă harul luiumne!eu &n %iaţa omului, cum se ridică omul păcătos, cum cel rău &şi schim$ă%iaţa &n $ine, cum oameni pătimaşi se eli$erea!ă de patimi e9oiste şi de%in iduho%niceşti ai Bisericii, de%in lucrători &n %ia omnului şi a'utători ai semenilorlor pe care altădată i#au i9norat sau le#au făcut mult rău. ceastă taină aschim$ării, a &nnoirii %ieţii duho%niceşti, este culti%ată, &ntreţinută, susţinută şipropo%ăduită de către duho%nicul e%la%ios, harnic şi &nţelept.

uho%nicul, aşa cum spune numele, este un părinte duovnicesc, unpărinte care a a'uns la o creştere duho%nicească el &nsuşi şi poate forma iduho%niceşti pe care &i &ndrumă pe calea m"ntuirii. -esponsabilitatea de aa9uta pe alţii să crească duovniceşte este cea dintâi responsabilitate a

preotului duovnic. nsă această creştere duho%nicească se face pe $a!a*ntei *cripturi şi a *ntei ?radiţii, nu pe $a!a unor opinii personale marcate deor9oliu sau e9oism intelectual.

Kn părinte duovnicesc trebuie să e un bun cunoscător al )ntei)cripturi, pentru că din *ntele *cripturi ia el hrana duho%nicească, cu%"ntul luiumne!eu dătător de %iaţă, potri%it +%an9heliei "ntuitorului /isus Cristos7*Cuvintele 4ele sunt du şi sunt viaţă” (/oan 6, 63). *f"nta *criptură &l a'ută peduho%nic să lumine!e, să &ncăl!ească şi să hrănească spiritual pe orice creştindreptmăritor dornic de a spori duho%niceşte, de a se maturi!a şi de a sporile9ătura cu umne!eu &n ru9ăciune şi cu semenii prin fapte $une. ar &ntruc"t

1-


15/80

*f"nta *criptură este t"lcuită, interpretată &n modul cel mai si9ur de către*nţii Părinţi, aceştia sunt pentru duho%nicul ortodo: dascălii cei mai $uni &nceea ce pri%eşte t"lcuirea sau e:plicarea *ntei *cripturi. şadar, un duovnicortodoB trebuie mai întâi să cunoască )fânta )criptură în interpretarea pe careo dau )nţii %ărinţi în consensul lor , pentru că tot ceea ce e $un &n Biserică seface &n consens de 9"ndire, &n comuniune de 9"ndire şi &n comuniune delucrare cu umne!eu şi cu *nţii =ui.

*f"ntul @icodim 9hioritul, &n $inecunoscuta Carte foarte folositoare desuet , &ndemna7 >)e cuvine, tu, cel ce vrei să te faci duovnic, să ai cunoştinţăşi iscusinţă deosebită de )criptura Veciului !estament şi de cea a $oului!estament, de Do#mele credinţei ce se cuprind în )imbolul credinţei, adică înCrez, şi ciar mai mult şi mai cu dinadinsul, de toate Canoanele )nţilor

&postoli, ale )ntelor )inoade şi ale )nţilor %ărinţi, cu a căror citire se cuvinesă te îndeletniceşti ziua şi noaptea, încât să le ştii pe de rost1 )ă te culci cudânsele, ca şi &leBandru cel 4are cu *;liada” lui 3omer1 %e acestea să le respiriîn ecare ceas şi în ecare clipă, de vreme ce vrei să te faci cârmaci al corabiei)ntei 8iserici şi vrei să ţii în mâinile tale Canoanele acestea, care sunt ca ocârmă a 8isericii@2


16/80

pe cruce, poate &mpărtăşit. /ar dacă cine%a nici pe patul de moarte nu %rea săse &mpace cu aproapele, sau refu!ă cele snte, nu tre$uie să e &mpărtăşit 21.(n privinţa perioadei în care cineva este oprit de la )fânta (mpărtăşanie,duovnicul trebuie să păstreze de asemenea dreapta socoteală, călăuzindu'sedupă )ntele Canoane ale 8isericii, dar şi după mărturiile părinţilor duovniceşti1 espre aceasta, tot Părintele leopa spunea7 n %remurile %echi,c"nd creştinii a%eau mare r"%nă şi e%la%ie să se &mpărtăşească mai des cu

*ntele ?aine, cel mai 9reu canon pentru creştinii de atunci era oprirea pe untimp mai scurt sau mai lun9 de la *f"nta şi umne!eiasca mpărtăşanie. (K)cum, &nsă, c"nd credinţa a slă$it şi creştinii cei mai mulţi !ac &n ad"nculnesimţirii şi al lipsei de e%la%ie faţă de *f"nta mpărtăşanie cu ?rupul şi *"n9elelui Cristos, cred că $! -' -+ $)o) ")%+& /)+"%+ 5&:%!o+ !o+5% "#+#5'+ "#$%!o+ 5"o8'% (' !&"% $& ! "@)# ! -o+% . /arpostul, ru9ăciunea, milostenia, metaniile şi alte ne%oinţe să li se dea dupăputere, după starea lor de sănătate şi după 9reutatea păcatelor făcute, potri%itcu scumpătatea şi iconomia *ntelor anoane22.

Enul din Părinţii Bisericii, *f"ntul Benedict de @ursia, &ndemna7 *&i #ri9ăatunci când cureţi un vas de ru#ină să nu faci mişcările prea tari, prea bruşte,de teamă să nu spar#i vasul” . şadar, atunci c"nd %rem să &ndreptăm un ompe calea duho%nicească, nu tre$uie să m at"t de radicali &n %oinţa de a#l &ndrepta rapid, &nc"t să#l &ndepărtăm de la Biserică sau să#l facem să cadă &nde!năde'de. ceastă peda9o9ie sau &nţelepciune de a#l &ndrepta pe om &n etapeeste do%ada maturităţii spirituale a unui duho%nic. /mportant este să credem căumne!eu &l a'ută mai ales prin ru9ăciunea pentru el, &ntruc"t sfatul nostru nueste sucient dacă nu este &nsoţit şi de ru9ăciunea noastră. *unt unii duho%nicie:trem de ri9orişti, aspri sau radicali, iar alţii e:trem de &n9ăduitori şisuperciali. uho%nicul $un e%ită aceste e:treme, &ntruc"t a do$"nditmaturitatea sau discernăm"ntul de a &ncura'a pe cei descura'aţi şi de a tre!i

sau responsa$ili!a pe cei ce se aGă &n nepăsare duho%nicească sau care &şi 'ustică foarte uşor păcatele, indcă s#au o$işnuit cu ele. uho%nicul lucrea!ă uneori cu suGete fra9ile, cu conştiinţe umane foarte

sensi$ile. acă este prea aspru, &i poate duce la de!năde'de, iar dacă este prea &n9ăduitor &i duce la nepăsare. e aceea, cel mai $un &ndreptar pentruduho%nicie este Canonul 7L/ al )inodului V; 2cumenic (62), care spune foarteclar că preotul duovnic trebuie să e ca un medic care ştie să folosească atât asprimea, cât şi blândeţea, adică acrivia şi iconomia, bunătatea şi fermitatea,ca să vindece pe cei răniţi de păcat . Prin aceasta, preotul nu se măr9ineşte la a 'urist, 'udecător sau un automat A iertător, ci este un părinte A medic desuGet care, prin harul lui umne!eu %indecă şi ridică, &nnoieşte şi snţeşte %ieţi

umane.%uterea ru#ăciunilor duovnicului este deosebit de mare. *f"ntul *imeon

@oul ?eolo9, deşi a%ea dorinţa să schim$e %iaţa &n $ine, nu a putut sin9ur. stat o %reme &n mănăstire, apoi s#a dus din nou &n lume, &nsă l#a readus dinlume doar ru9ăciunea duho%nicului său, *f"ntul *imeon +%la%iosul. ceastăe:perienţă ne arată că e:istă oameni care acceptă un sfat, dar nu#l pot &mpliniindcă nu au sucientă forţă spirituală de a pune &n practică ceea ce acceptădin punct de %edere teoretic. ltfel spus, duovnicul nu este doar undezle#ător de păcate, ci este şi un luptător împreună cu cel care se pocăieşte .ceastă lucrare este mult mai profundă dec"t cred cei care o tratea!ă cu

21 Protos. /oanichie Bălan, Convorbiri duovniceşti, %ol. /, +ditura +piscopiei Romanului şiCuşilor, 100, p. 60.22 ;bidem, p. 80.

16


17/80

supercialitate şi o consideră doar ca un act 'uridic sau un ritual de de!le9arede păcate &n mod formal.

Duovnicul adevărat şi înţelept este un om care oferă năde9de, nuconduce la deznăde9de. +l nu este un indiferent, sau un la:ist &n ceea cepri%eşte otra%a şi moartea păcatului, dar nici nu este un terorist care să &mpin9ă pe omul păcătos la de!năde'de. uho%nicul &nţelept poate să 9ăseascătotdeauna calea &nţeleaptă, de mi'loc, de medic $un al suGetelor pătimaşe, să

e%ite e:tremele, at"t indiferentismul seculari!ant sau relati%ismul &n ceea cepri%eşte %iaţa creştină, c"t şi ri9orismul 'ustiţiar de intimidare, caredepersonali!ea!ă pe cel ce se pocăieşte. espre Părintele Paisie ;laru sespunea că la spo%edanie, de o$icei, era măsurat. @u ţinea mult, mai ales pecei cunoscuţi, nici nu stăruia &n păcatele mici, nici nu cerea să citească ecarespo%edania după h"rtie. @ici nu descura'a %reodată pe cine%a pentru păcatelemari, cum că nu#l mai iartă umne!eu. i prin cu%inte simple, dar pline de duhşi putere, deschidea inimile şi suGetele tuturor, tre!ea conştiinţele, scotealacrimi de pocăinţă, con%in9ea pe ecare să se pocăiască, să părăseascăpăcatele şi să pună &nceput $un. Lă$o%ea mai mult cu cei aGaţi &n păcate mari,ca7 necredinţa &n umne!eu, a%ort, di%orţ, inGuenţă sectară, $eţie, desfr"nareşi certuri &n familie. =a urmă, &ntre$a de ecare dată dacă mai are ceva pecu#et şi, după ce fă9ăduia că#i pare rău pentru păcate, că le părăseşte şiprimeşte canonul dat, rostea ru9ăciunea de iertare şi de!le9are23. Ri9orismul &nlocuieşte, de fapt, &nţelepciunea din -u#ăciunile dinainte de împărtăşanie,ru9ăciunile de pocăinţă ale preotului pe care le citesc şi credincioşii careprimesc *ntele ?aine, şi anume le9ătura dintre smerenia pocăinţei şi speranţăsau năde'de2-.

8unătatea duovnicului se %ede prin modul &n care &ncearcă să %indececu harul lui umne!eu7 pe cei că!uţi să#i ridice, pe cei răniţi să#i %indece şi săaducă $ucuria pre!enţei uhului *f"nt. Prin urmare, duovnicul trebuie să'i

pomenească în ru#ăciune pe cei ce se spovedesc la el, iar cei ce se spovedesctrebuie să pomenească în ru#ăciunile lor pe duovnic, pentru că numairu#ăciunea reciprocă a unuia pentru celălalt aduce prezenţa, căldura, lumina,bucuria Duului )fânt în suete.

Enii duho%nici sunt tentaţi să ai$ă c"ţi mai mulţi i duho%niceşti,consider"ndu#se pe sine mari duho%nici, fără să#şi dea seama de marearăspundere a duho%niciei. uho%nicia este o slu'ire $a!ată pe ascultare deBiserică, pe smerenie şi multă iu$ire părintească 'ertfelnică, nu pe %edetism,pentru a primi lauda oamenilor. duho%nic e o răspundere foarte mare,pentru că duovnicul dă seamă pentru toţi cei pe care i'a spovedit şi de careapoi nu s'a mai în#ri9it . @u numărul celor care se spo%edesc la un duho%nic

contea!ă, ci calitatea lucrării sale duho%niceşti.6iecare părinte duovnicesc sau duovnic, trebuie să aibă, la rândul său,

duovnicul lui1 acă duho%nicul &nsuşi este un om care &şi pl"n9e păcatele sale,el %a şti să aprecie!e pe cei care se spo%edesc, nu doar formal şi rapid, &nţele9"nd că duho%nicia este o lucrare ane%oioasă şi necesară, o plu9ărie asuGetului, o culti%are &n ad"ncime a conştiinţei creştine prin mi'loacele saulucrările snte pe care Cristos omnul le#a pus la &ndem"na Bisericii. +ste unmare or9oliu şi o mare prime'die să credem că %indecăm pe alţii fără ca noi &nşine să a%em ne%oie de %indecare. uho%nicul, chiar dacă ar &n %"rstă de osută de ani, tre$uie să ai$ă şi el un duho%nic la r"ndul său, ca să e şi elpenitent, sau om care se pocăieşte.

23 >e!i rhim. /oanichie Bălan, %ărintele %aisie?, p. 12-.2- >e!i -ânduiala )ntei (mpărtăşanii, &n "itur#ier , ed. cit., p. 333#366.

15


18/80

u c"ţi%a ani &n urmă a trecut la omnul părintele ?eol P"r"ian, care afost apreciat nu numai ca un mare orator, ci şi ca un duovnic bun. eşi nu%edea cu ochii trupeşti, %edea duho%niceşte suGetele care se apropiau de el şiapoi, după *po%edanie, se apropiau de *ntele ?aine ca să se &mpărtăşească cuCristos A "ntuitorul. ine%a spunea că Părintele ?eol, la *po%edanie, co$ora &n iadul păcatelor penitentului, ca să#l ridice după aceea &n raiul său, adică &ncomuniunea cu Cristos omnul, el Răsti9nit şi n%iat. uho%nicia este o

lucrare de smerenie şi snţenie c"nd duho%nicul care aude o mulţime depăcate, căderi, eşecuri, iar apoi aduce lumină, speranţă şi %indecare pentruridicarea omului că!ut. >edem că 8iserica are mare nevoie totdeauna deduovnici înţelepţi, nu eBtremişti, de duovnici ecilibraţi, care nu trec cuvederea păcatul, dar nici nu conduc la deznăde9de pe cei care se aă sub

povara păcatelor . a duho%nici, tre$uie să &n%ăţăm şi din pocăinţa altora, ca săne pocăim noi &nşine şi să a'utăm pe cei ce se pocăiesc să se ridice şi să pună &nceput $un %ieţuirii lor. Eneori, pentru duho%nic este dureros că, după ceapare speranţa că penitentul sau ul duho%nicesc s#a &ndreptat şi chiar trăieştecreştineşte o %reme, re%ine la păcatele lui %echi. a şi &n ca!ul unei $oli, tre$uiesă &ncepi tratamentul de la capăt. semenea medicului, duho%nicul are năde'decă nu el, preotul, %indecă, ci umne!eu, prin lucrarea lui. *e spune adesea cămedicul tratea!ă, dar umne!eu %indecă. Prin analo9ie, putem spune căduho%nicul sfătuieşte pe penitent, dar umne!eu &i dăruieşte %indecarea.stfel, duho%nicul nu se su$stituie lui Cristos, octorul suGetelor, ci de%inem"inile =ui, care a'ută pe cei păcătoşi să se ridice şi să se %indece de păcate.

n Biserică nu a%em ce%a mai important, mai demn şi mai folositor dec"taceastă lucrare de părinte duho%nicesc, indcă lumea, prin părinteleduho%nicesc, simte iu$irea părintească a lui umne!eu. e aceea, duho%nicul$inecu%"ntea!ă, &ndreaptă, a'ută, indiferent de %"rstă. @u contea!ă prea mult%"rsta $iolo9ică a duho%nicului, ci maturitatea lui spirituală, care repre!intă

&nsăşi iu$irea părintească a lui umne!eu pentru lume.Ca duovnici, avem nevoie să cunoaştem mult mai bine problemele cucare se confruntă credincioşii astăzi. @u 9ăsim pentru toate pro$lemele soluţii9ata făcute. e aceea, tre$uie să citim *f"nta *criptură, &n ecare !i,+%an9helia !ilei şi postolul !ilei. cestea sunt şi comentate &n Liarul =umina &n ecare !i, anume pentru a un spri'in preoţilor duho%nici, preoţilor decaritate din spitale, din penitenciare, din cimitire ş.a. e asemenea, pe l"n9ăcitirea *cripturii, tre$uie să aprofundăm &n%ăţătura *nţilor Părinţi referitoare lam"ntuirea păcătosului.

n lucrarea pocăinţei tre$uie păstrată le#ătura dintre preotul duovnic şicredincioşi, pentru ca ei să e îndemnaţi să se spovedească cât mai des, mai

ales în perioada posturilor, ca pre#ătire duovnicească mai intensă. ?re$uie să#ia'utăm pe credincioşi, arăt"ndu#le ce anume cărţi tre$uie să citească. elorcare nu prea pot citi tre$uie să li se ofere posi$ilitatea să asculte la $iserică maimulte cu%"ntări, mai multe predici, mai multe catehe!e dedicate modului de ane pre9ăti pentru ?aina Pocăinţei şi pentru primirea *ntei mpărtăşanii.

n timpul ?ainei Pocăinţei, mai ales &n timpul sfaturilor date de duho%nic,credinciosul tre$uie să simtă lumina +%an9heliei lui Cristos, nu păreripersonale. @u se dau ca sfaturi credincioşilor opinii personale ori9inale,moderne, ci numai acele &n%ăţături care sunt $a!ate pe *f"nta +%an9helie şipe scrierile *nţilor Părinţi. @u noi suntem n%ăţătorul, ci Cristos. @oi doarslu'im +%an9heliei lui Cristos. e!le9area %ine de la Cristos, dar se face prinm"na preotului şi prin %ocea =ui. eci, să m atenţi ca să nu ne su$stituim luiCristos c"nd chemăm oamenii la +l, pentru că, de fapt, nu#i chemăm la noi, ci &ichemăm la Cristos A omnul, pe care#= slu'im. +l este >indecătorul,

10


19/80

"ntuitorul, noi suntem doar martori şi slu9itori ai "ui. acă toţi duho%nicii %ora%ea ca i!%or de lumină *f"nta +%an9helie şi *f"nta ?radiţie, nu %a maredeose$ire &ntre duho%nici. a duho%nic, a ori9inal cu orice preţ, p"nă la%edetism, de tip sectar, este o mare ispită. Rişti să nu mai recunoscut caduho%nic de către Biserică, nemaiind &n comuniune de 9"ndire, de simţire şide lucrare cu *nţii postoli şi cu *nţii Părinţi ai Bisericii.

n *f"nta ?aină a Pocăinţei, penitentul trăieşte sau simte nu numai iu$irea

lui umne!eu ?atăl cea milosti%ă, ci şi lumina +%an9heliei lui Cristos, dar şi$ucuria uhului *f"nt. uhul *f"nt este lucrător prin harul *ău &n oamenii carese pocăiesc, care re9retă şi pl"n9 păcatele să%"rşite şi doresc să pună un &nceput $un &n %iaţa lor. En teolo9 ortodo: din ;ccident spunea că, &n Biserica;rtodo:ă, lucrarea uhului *f"nt se arată mai ales &n relaţia dintre iiduho%niceşti şi părinţii duho%niceşti. ici se simte foarte mult cum lucrea!ăuhul *f"nt &n %iaţa omului, prin faptul că &l luminea!ă, &l &ncura'ea!ă, &l &ntăreşte şi &l ridică. ?oate lucrările Preasntei ?reimi se să%"rşesc &n Bisericăprin harul dumne!eiesc, care ni se &mpărtăşeşte prin credinţa &n Cristos şi prinin%ocarea uhului *f"nt. e aceea, toate ru9ăciunile &n Biserica ;rtodo:ă au ca &nceput ru9ăciunea *(mpărate ceresc, 4ân#âietorule” . "n9"ierea pe care oaduce uhul *f"nt se %ede mai ales printr#o spo%edanie $ine făcută, sinceră,profundă, prin sfatul pe care preotul &l dă credincioşilor, dar mai ales prinlucrarea ru9ăciunii preotului pentru ii săi duho%niceşti.

)unt foarte mulţi cei care nu ştiu să se spovedească sau care sespovedesc foarte supercial. m$unătăţirea modului de mărturisire a păcatelortre$uie să se facă prin predici, prin catehe!e, prin cărţi duho%niceşti.

*unt mulţi oameni foarte de!nădă'duiţi, de!orientaţi. @umărulsinuci9aşilor a crescut foarte mult, neaşteptat de mult, pentru că lumeatrăieşte foarte mult &n sin9urătate, &n indi%idualism, i!olare, şi nu se mai roa9ă.Prin urmare, trebuie să acordăm oamenilor o atenţie deosebită, mai ales

tinerilor, care sunt bombardaţi cu tot felul de ispite, de propuneri, şi, în acelaşitimp, simt vidul spiritual al vremurilor de astăzi.+ste ne%oie ca duho%nicul să or9ani!e!e &n parohie, cu tinerii mai ales,

&ntruniri la care să e:plice importanţa *po%edaniei, a iertării păcatelor şi amenţinerii le9ăturii cu duho%nicul. @u toate con%ersaţiile tre$uie să se terminecu *po%edanie, dar 9ri'a pentru ca aceşti tineri să se apropie de Bisericătre$uie să e una permanentă. @u putem aştepta mereu doar ca lumea să %inăla preot, ci tre$uie ca şi preotul să mear9ă spre tineri, spre casele unde %edemcă părinţii nu se mai pot ocupa de copii, e că sunt plecaţi &n străinătate, e cănu le mai a'un9e timpul. ?re$uie să#i ascultăm pe tineri şi să le ieşim &n &nt"mpinare. +i tre$uie să %adă &n preot nu o persoană care &i sperie, ci un

părinte spiritual care le este mai aproape, uneori, chiar dec"t proprii părinţi. ?re$uie să le inspirăm &ncredere şi, &n acelaşi timp, să#i aducem la Cristos, să#iaducem la Biserică. *e &nţele9e că lucrul acesta tre$uie reali!at cu multă &nţelepciune, pentru ca t"nărul să cunoască faptul că Cristos &l iu$eşte mai multdec"t proprii părinţi şi chiar mai mult dec"t se iu$eşte el pe sine &nsuşi. ceastăiu$ire sf"ntă şi eternă este iu$irea lui Cristos, el are a &n%iat din morţi pe ul%ădu%ei din @ain sau pe ica lui /air, pentru a arăta că tinereţea este sim$olul%ieţii fericite eterne.

"ntuitorul Cristos arată o deose$ită 9ri'ă duho%nicească, părintească,iu$itoare şi m"ntuitoare pentru copii şi pentru tineri, pentru că ei au marene%oie de &ndrumare.

?inereţea este timpul orientării, timpul entu!iasmului, dar &n acelaşi timpşi timpul &n care t"nărul, dacă nu are un ideal, cade uşor &n de!năde'de sau &nrătăcire. /dealul creştin este, &n primul r"nd, m"ntuirea, iar el se concreti!ea!ă

1


20/80

prin iu$ire faţă de frumuseţile credinţei, frumuseţile Bisericii, %aloarea unică şieternă a ecărei persoane umane chemate la iu$ire %eşnică &n comuniunea*ntei ?reimi.

=a ni%elul parohiei, tinerii tre$uie antrenaţi &n c"ntarea de la strană saucorală, &n concursuri culturale cu conţinut creştin, &n acti%ităţilesocial#lantropice. u toate acestea, ?aina Pocăinţei tre$uie să e partea ceamai intensă, sacramentală şi spirituală a acti%ităţii noastre cu tineretul, dar

tinerii tre$uie pre9ătiţi pentru a se deschide duho%niceşte. ?inerii duho%nici,indcă sunt mai apropiaţi de %"rstă de tineretul ortodo:, care are ne%oie despri'inul Bisericii, trebuie să e mai sensibili la această nouă problemă de

pastoraţie, şi anume tineretul fra#il spiritual, dezorientat, fără un ideal precis. ?re$uie să 9ăsim &n această *f"ntă ?aină a ărturisirii şi iertării păcatelori!%orul de lucrare misionară deose$ită, anume acela de a &ntări comuniuneatinerilor cu Biserica şi a tuturor credincioşilor &ntre ei, pentru a forma mai multo familie spirituală &n iu$irea Preasntei ?reimi.

; altă cate9orie care merită şi care necesită o atenţie deose$ită esteaceea a bătrânilor sin#uri pe care i#au uitat proprii lor copii şi care mor cu !ileuneori, nu numai din cau!a $olilor şi a sărăciei, dar şi din cau!a sin9urătăţii.4oarte mulţi $ătr"ni sunt sin9uri şi cad &n de!năde'de sau cad &ntr#o suferinţăsuGetească, suferinţă care se adau9ă la cea trupească, &n ca!ul &n care sunt$olna%i. are atenţie tre$uie să ai$ă duho%nicii atunci c"nd primescmărturisirile $ătr"nilor $olna%i. n această pri%inţă, Părintele leopa &ndemna7elor $olna%i li se poate face uşurare de canoanele care cer ostenealătrupească, precum7 post, metanie, pri%e9here, milostenie, dacă nu au de undeda &nsă pentru osteneala duhului nu sunt scutiţi, adică de sf"nta ru9ăciune,cea dintotdeauna, şi de mulţumire către umne!eu pentru suferinţa pe care oau. upă cum am !is, $)o)&! $!o+ o!)8' 5 "o% 5$4'-, )& /)5# ('o!'*' '+%, 5 +& (' -&!*&-' )/)$%% !&' D&-)&

")%+& %o%, 3')$# "+') $5% 5 8o+ -@)%&'28

.şadar, tinerii şi $ătr"nii, aceste două cate9orii care sunt foarte%ulnera$ile, foarte fra9ile astă!i, tre$uie să e &n centrul pastoraţiei. esi9ur,noi ne ocupăm de toate %"rstele ca duho%nici, dar acestea două, la ora actuală,au cel mai mult ne%oie de 9ri'a noastră părintească.

M

*perăm că aceste c"te%a lumini ale ?ainei Pocăinţei şi ale slu'irii depărinte duho%nicesc %or de folos pentru a &nţele9e că Biserica ;rtodo:ă nueste o Biserică a formalismului 'uridic şi a ritualurilor stereotipe, ci este un i!%or

şi un spaţiu sacru de $ucurie, de &nnoire şi de speranţă, de comuniune şim"ntuire.

l ru9ăm, aşadar, pe Cristos A Păstorul el Bun să dăruiască duho%nicilorr"%nă, putere, ră$dare, dra9oste faţă de umne!eu, de Biserică şi faţă depăstoriţii &ncredinţaţi lor. *ă &mplinim cu multă dra9oste această acti%itate, nudoar din o$li9aţie morală, nu doar din datorie profesională, ci cu multă dăruirede sine şi dra9oste părintească. @umai atunci %om simţi $ucuria minunată pecare o dă umne!eu preotului duho%nic care a'ută oamenii că!uţi &n păcate săse ridice şi să#şi schim$e %iaţa, să o &nnoiască şi să o snţească. "ntuitorulspune că cine face sau &mplineşte poruncile *ale şi &n%aţă şi pe alţii, acela marese %a chema &n mpărăţia cerurilor (cf. atei 8, 1).

ari se %or chema &n mpărăţia cerurilor toţi părinţii păstori de suGetecare &mplinesc poruncile +%an9heliei iu$irii lui Cristos şi &n%aţă şi pe alţii să28 Protos. /oanichie Bălan, Convorbiri duovniceşti, %ol. /, p. 62.

2


21/80

caute m"ntuirea şi fericirea %eşnică &n iu$irea Preasntei ?reimi pe care opre9ustăm acum, ca ar%ună, &n *ntele ?aine ale BisericiiN

21


22/80

II. DE LA ;NTUNECARE LA LUMINARE– CĂLĂU, p. 116.

22


23/80

la &mpăcarea şi comuniunea cu +l. ...Dumnezeu ne'a dat în cip resc virtuţile,spune %%a orotei. Dar patimile nu le avem în cip resc. 4iindcă nici nu au%reo inţă, sau %reun ipostas ci sunt ca &ntunericul care nu e:istă (nu su$!istă)după inţă, ci sunt ca o $oală (o patimă) a %ă!duhului, cum !ice *f"ntul >asile,care se i%eşte după aceea, din lipsa luminii. $ăt"ndu#se suGetul de la %irtuţidin iu$irea de plăcere, a dat naştere patimilor ($olilor) şi le#a &ntărit pe acestea &mpotri%a sa2.

=upta &mpotri%a patimilor este lupta &mpotri%a sf"şierilor interioare alepersoanei, a risipirii ei chinuite &n &nro$irea faţă de lucruri limitate sau a &n'u9ării ei &n acţiuni ce deformea!ă şi &n%eninea!ă relaţiile de comuniune dintreoameni. Prin asce!ă şi ru9ăciune, natura umană dă e:presie li$ertăţii şidisponi$ilităţii sale pentru iu$ire dăruitoare, pentru slu'irea lui umne!eu şi aoamenilor.

Pentru Părinţii duho%niceşti, ţinta asce!ei este nepătimirea. arnepătimirea nu este o insensibilitate, ci o tărie a suetului. *f"ntul /saac *irul!ice &n această pri%inţă7 e este nepătimirea omeneascăD +a nu consistă &n anu simţi patimile, ci &n a nu primi patimile3


24/80

nemurirea. 4iindcă dacă n#ar patimile, n#ar nici %irtuţile, nici cununiledăruite de umne!eu celor %rednici dintre oameni38.

;mul, scrie *f"ntul acarie +9ipteanul, are, potri%it rii sale, %oinţăli$eră pe aceasta o cere omnul. +l &i cere omului ca, &n primul r"nd, săcunoască cunosc"nd, să iu$ească şi, &n sf"rşit, iu$ind, să e 9ata să &mplinească %oia *a. 4aptul &nsă că mintea este impulsionată, că suportăosteneli şi că să%"rşeşte o lucrare, nu aparţine omului, ci harului lui umne!eu,

care se dă celui ce %rea (să facă %oia =ui) şi crede (&n +l). >oinţa omului estedeci un a'utor esenţial. 4ără %oinţa omului, umne!eu nsuşi nu face nimic Adeşi poate #, din respect faţă de li$erul ar$itru. Prin urmare, lucraream"ntuitoare a uhului depinde de %oinţa omului36. ;mul, după ce primeşteharul lui umne!eu, &n special prin *ntele ?aine, tre$uie să se străduiască nunumai să#l păstre!e, ci şi să#l sporească. acă după Bote! noi continuăm săpăcătuim şi să %ieţuim &n chip pătimaş, dacă şi după aceea suferim din pricinarăului şi suntem $olna%i cu suGetul, aceasta nu se datorea!ă c"tuşi de puţinurmărilor păcatului strămoşesc, indcă am fost spălaţi de acestea, şi nicitiraniei dia%olului, de %reme ce am fost scoşi de su$ stăp"nirea lui. @umai dinpricina lipsei noastre de 9ri'ă ni se &nt"mplă toate acestea şi noi suntem decirăspun!ători pentru ele. Carul care ni s#a dat este cu totul desă%"rşit, noisuntem cei nedesă%"rşiţi faţă de el. Carul pe care#l a%em &n chip deplin nu seface %ădit şi nu de%ine lucrător dec"t pe măsura credinţei şi năde'dii noastre şi, &n 9eneral, pe măsura &mplinirii poruncilor35.

mplinirea poruncilor lui umne!eu &nseamnă trăirea %irtuţilor creştinecare atra9 harul lui umne!eu &n %iaţa noastră şi, &n acelaşi timp, ne a'ută săscăpăm de patimile care ne ro$esc.

;rtodo:ia accentuea!ă aspectul ontolo9ic al m"ntuirii care a fost produsde Cristos &n natura *a umană şi care este lucrată &n toţi oamenii care %in &n ?rupul său, Biserica. *f"ntul Hri9orie de @Sssa spune &n le9ătură cu &ntruparea

4iului lui umne!eu7 Bolna%ul are ne%oie de un %indecător scla%ul are ne%oiede un eli$erator cel mort are ne%oie de cel care#l face %iu. n această pri%inţă,Biserica %ede pe om după căderea &n păcat ca pe un $olna%, ca pe un scla%care nu se $ucură de li$ertatea ilor lui umne!eu. ;mul %rea să facă uneori$inele, dar %ede că nu are puterea necesară pentru aceasta.

*inodul /> +cumenic (alcedon, -81) a denit păcatul ca o o!# 5&:%&!&'. stfel, m"ntuirea omului constă, &n %i!iunea ortodo:ă, nu &ntr#osimplă declaraţie, ci &ntr#o reală transformare şi &ntr#o nouă creaţie care este &nstare să reGecte frumuseţea darurilor dumne!eieşti. "nd umne!eu &l iartă peom, &l %indecă totodată şi restaurea!ă prin har natura sa alterată de păcat.Pentru *f"ntul >asile cel are, '5"+'*' &)' "%'-' /)5-)# '+%+

"#$%&!&' $+! 5%#"@)(% " o-. sce!a ortodo:ă arată că m"ntuirea &nseamnă o eli$erare de patimi care sunt &mpotri%a naturii. n @oul ?estament,soteria (PQRSTU T m"ntuire) %ine de la %er$ul so!o (PWXQ T a m"ntui,a sal%a) ad'ecti%ul sos (P ῶY T sănătos) corespunde latinescului sanusşi arată că sănătatea celui ce a pierdut#o &i este dată din nou. *oterios(P ωτήριος ) este cel care propo%ăduieşte şi aduce %indecarea. e aceea,cu%intele din +%an9helie credinţa ta te#a m"ntuit &nseamnă, &n acelaşi timp,

38

*f. ntonie cel are, (nvăţătură despre viaţa morală a oamenilor şi despre buna purtare, cap.65, &n 6ilocalia, %ol. /, p. 236 *f. acarie *inaitul, Emilii duovniceşti (col. //), JJJ>//, 1


25/80

credinţa ta te#a %indecat. m$ele e:presii sunt sinonime şi indică acelaşi actal iertării di%ine cu trupul şi suGetul, m"ntuite &n unitatea lor30.

Prin *ntele ?aine, dar &n special prin *f"nta ?aină a Pocăinţei, omulprimeşte nu numai iertarea di%ină, ci şi %indecarea. Pocăinţa nu are un caracter 'uridic sau puniti%, ci un caracter medical, %indecător. isiunea cea maidelicată şi cea mai 9rea pentru un preot ortodo: nu este predica şi niciadministrarea comunităţii Bisericii, ci ?aina Pocăinţei. ici &şi arată păstorul

suGetesc intensitatea iu$irii sale de umne!eu şi de om şi 9reaua saresponsa$ilitate pentru m"ntuirea aproapelui. ărturisirea tre$uie să e ocon%or$ire &ntre părinte şi u, &n care $olna%ul nu e!ită să comunice, sădescopere medicului său rănile şi $olile inţei sale. =a ărturisire, credinciosul%ine la umne!eu ca să e %indecat de slă$iciunea sa şi să do$"ndeascăiertarea. uho%nicul are responsa$ilitatea să se interese!e printr#o iu$iresinceră de %iaţa suGetească a ilor săi, a'ut"ndu#i să nu urmărească numaiiertarea păcatelor, ci şi pro9resul duho%nicesc. u alte cu%inte, să parcur#ădrumul de la patimi la virtuţi. de%ăraţilor creştini ortodocşi nu le palce c"ndun părinte spiritual este supercial &n administrarea ?ainei Pocăinţei şi nu &ia'ută să pro9rese!e spiritual, a%"nd mai de9ra$ă atitudinea unui funcţionarcare rosteşte mecanic formula de iertare, arăt"nd lipsă de interes şi de iu$ire.

/ată de ce socotim necesară pre!entarea c"tor%a repere scripturistice şipatristice, care să constituie o călău!ă pentru părinţii duho%nici &n efortul lor dea parcur9e &mpreună cu ii duho%niceşti drumul de la patimi la %irtuţi sau de la &ntunecare la luminare.

>om folosi clasicarea patimilor făcută de %%a +%a9rie Ponticul, de%enităclasică &n literatura localică, ind &nt"lnită la cei mai mulţi dintre *nţii Părinţide după el.

/ată ce spune +%a9rie7 ;pt sunt 9"ndurile cele mai 9enerale &n care secuprinde orice 9"nd. el dint"i este cel al lăcomiei pântecelui , după el %ine

cel al desrânării , al treilea e cel al iuirii de arginţi , al patrulea cel alîntristării , al cincilea al mâniei , al şaselea al a!ediei , al şaptelea al slavei deşarte, iar al optulea cel al mândriei . a toate acestea, să pertur$e sau sănu pertur$e suGetul nostru nu at"rnă de noi, dar ca ele să dure!e mult timp sausă nu dure!e ori ca să pună &n mişcare sau să nu pună &n mişcare patimile,aceasta at"rnă de noi3.

I. LĂCOMIA PNTECELUI

@umită şi #astrimar#ie, după ori9inalul 9recesc, lăcomia pântecelui+"+')%# /)$!')*' "#$#%o5# o-&!&' $#&% "!#$+ -@)$ (' , #$@) ') $5% &) 5$o" /) 5').

+ ade%ărat că nu m"ncarea &n sine este rea, indcă *nu ceea ce intră în#ură spurcă pe om” (atei 18, 11) şi *orice făptură a lui Dumnezeu este bunăşi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire” (1 ?imotei -, -). m"ncade%ine o patimă &n momentul c"nd starea suGetească a omului de%inepăcătoasă, aşa cum spune %%a orotei7 tunci c"nd primeşti hrană, tot aşamăn"nci dacă o iei spre ne%oia trupului, şi dacă o iei pentru desfătare, şi, de ne%ătămăm, &n starea noastră ne %ătămămZL. /ar *f"ntul /saac *irul ne &n%aţă că

30 Paul +doFimo%, %rMsence de lN2sprit dans la tradition ortodoBe, Paris, 16, p. 0-.3 %%a +%a9rie Ponticul, (n luptă cu #ândurile1 Despre cele opt #ânduri ale răutăţii şi -epliciîmpotriva lor , trad. de diac. /oan /. /că 'r., +ditura eisis, *i$iu, 2


26/80

m"ncărurile s#au făcut pentru două pricini7 pentru hrană şi pentrutămăduire-1. el care le primeşte pentru a se simţi $ine, pentru a simţi ooarecare plăcere, e de'a stăp"nit de patima lăcomiei p"ntecelui. En astfel deom l &nlocuieşte inconştient pe umne!eu cu desfătarea do$"ndită prinm"ncare, chiar dacă e conştient că la sf"rşit nu simte altce%a dec"t o mare &ntristare. *ă se 9"ndească, aşadar, # spune iadoh al 4oticeii # cel ce luptă nula 9ustul $un al $ucatelor, nici la dulceaţa plăcerii, ci la sf"rşiturile am"ndurora.

Ui c"nd &şi %a &nfăţişa &ntristarea care urmea!ă am"ndurora, să ştie că le#a le9atcoadă de coadă şi prin darea la i%eală a nimicit semănăturile celor de altneam-2.

T#-#&'+ o 5%! "%'-# "+'8'%# -&!*' ')%+ S3)*''P#+')*' $ &) "+'- "5 " +&-&! '+&'+'' $!o+!!% "%'-'. stfel, *f"ntulHri9orie cel are spune7 $u poate ieşi învin#ător în războiul duovnicesc celcare n'a biruit mai întâi vră9maşul ce se ascunde sub lăcomia la mâncare . +stecu totul amă9itor să %oieşti să te lupţi cu puteri %ră'maşe &ndepărtate c"nd eştido$or"t de cele care sunt &n prea'ma ta (...). Enii dintre cei care nu cunosc cumse cu%ine să se ducă lupta nu se &n9ri'esc să#şi potolească lăcomia, ci se a%"ntă &n luptele cele duho%niceşti şi reuşind uneori să facă lucruri măreţe, care cermultă r"%nă, $iruiţi ind de lăcomie (şi &mplinind) pofta trupului, a'un9 săpiardă tot folosul din cele pe care le#au &nfăptuit cu at"ta $ăr$ăţie-3.

; primă recomandare &nt"lnită &n &n%ăţătura *nţilor Părinţi este8'%+ o+'$#+&' $5 (' o!o5'+ -@)$#+'' )&-' ")%+& 5%+'$%&!)$5+9 4+) (' %#-#&'+ )&-'% o!'. *f"ntul a:imărturisitorul spune, ca şi *f"ntul /saac *irul7 4âncărurile s'au făcut pentrudouă pricini5 pentru rană şi pentru tămăduire. Prin urmare, cei ce se &mpărtăşesc de ele, &n afară de aceste pricini, se %or os"ndi ca unii ce s#audedat desfătărilor, folosind rău cele date de umne!eu spre tre$uinţă. Ui &ntoate lucrurile reaua folosire este păcat--. + de la sine &nţeles că acest lucru nu

tre$uie să cree!e un dispreţ faţă de m"ncare, aşa cum ne &n%aţă iadoh al4oticeii7 K &nfr"narea de la m"ncăruri tre$uie să o pă!ească &n aşa fel, ca sănu c"şti9e care%a %reo sc"r$ă faţă de %reuna din ele. cesta ar un lucru%rednic de os"ndă şi cu totul drăcesc. ăci nu ne înfrânăm de la ele indcă ar vrednice de ocară +să nu e, ci ca depărtându'ne de multele mâncări să

pedepsim cu dreaptă măsură mădularele aprinse ale trupului apoi, ca să a%emdestul prisos ca să#l putem da săracilor drept semn al dra9ostei ade%ărate-8.

e asemenea, ferirea de e:ces e recomandată de *nţii Părinţi ori dec"te ori ne folosim de lucrurile acestei lumi. e aceea, mâncarea cu măsurăeste frâna poftei-6 şi, de asemenea, se cu%ine să 9uşti c"te puţin din toatec"te s#au r"nduit, adică din toate c"te s#au &n9ăduit prin fă9ăduinţă, spre a

slă%i pe umne!eu şi a#/ mulţumi şi pentru a nu ne tru. ar fereşte#te şi deadunarea celor de prisos. 4iindcă puţinătatea lucrurilor, cum spune *f"ntul/saac, învaţă pe om, fără să vrea, înfrânarea. eoarece, c"nd le a%em din$elşu9 şi le putem folosi c"t %rem, nu ne putem stăp"ni-5.

-1 *f. /saac *irul, Cuvinte despre nevoinţă, 5, după ;bidem.-2 iadoh al 4oticeii, Cuvânt ascetic despre viaţa morală, despre cunoştinţă şi despre dreaptasocoteală duovnicească, cap. -


27/80

Re9ula practică recomandată de *nţii Părinţi este ca o-&! 5# )&-#)@)$ (' 5# )& )'$'o%# "@)# ! 5#%&++ , oprindu#se &nainte capofta să se stin9ă. Părinţii spun despre măsura înfrânării A ne &n%aţă *f"ntul/oan din Ha!a A că stă în a te opri puţin înainte de săturare, e de la mâncare,e de la băutură, adică înainte de a avea stomacul plin-0.

n al doilea r"nd, !'"5'+ 4+)# (' #&%&+# )& %+&' 5#5!#5$# %+&"&! "5% -#5&+#. 4iindcă cel ce se ne%oieşte nu tre$uie să#şi

slă$ească trupul dec"t at"ta c"t tre$uie ca să#i &nlesnească lupta, ca prinostenelile trupului şi suGetului să se curăţească după cu%iinţă-.n acelaşi timp, o-&! "o% +(' %&)$' $@) )& (%' 5& )& "o%

5# 5%'!5$# -#5&+ 4+)# (' #&%&+# $+ /' 5&)% )$5+ . eaceea, *f"ntul >asile cel are, cu realismul care l#a caracteri!at &ntotdeauna,atra9e atenţia că, &n pri%inţa alimentelor, aşa cum ne%oile oamenilor diferă aleunora de ale altora, după %"rstă, &ndeletnicire şi o$işnuinţa trupului, la fel şimăsura şi modul de folosire a alimentelor sunt diferite, după ca!. stfel, nu ecu putinţă să e cuprinşi într'o sin#ură re#ulă toţi cei care se călesc întrunevoinţele cucerniciei8arsanue şi /oan, )crisori duovniceşti, 188, după Iean#laude =archet, !erapeuticabolilor spirituale?, p. -65.- iadoh al 4oticeii, Cuvânt ascetic despre viaţa morală, despre cunoştinţă şi despre dreaptasocoteală duovnicească, cap. -8, &n 6ilocalia, %ol. /, p. 38-.8, 5, p. 213.83 *f. /oan *cărarul, )cara, 1-, 0, &n 6ilocalia, %ol. /J, p. 218.

25


28/80

să nu întinzi mâna la masă înaintea altuia, indcă acesta e un lucrunecuviincios şi străin de bună rânduială... En alt semn al lăcomiei p"nteceluieste de a %oi să măn"nci &nainte de ora r"nduită, lucru care nu tre$uie făcutdec"t dacă este %reo pricină $inecu%"ntatăQ8-.

n al cincilea r"nd, !$o-&! %+&' &%% 5# $o)(%')%' $# %o%8') ! D&-)&, ')$!&5'8 -@)$+ (' #&%&+, '+ &5%+ !o+ +%+&' 5# 3 5"+ 5!8 L&'. ;mul este chemat să snţească natura, inclusi%

hrana pe care o are, indcă, spune *f"ntul postol Pa%el7 *Eri de mâncaţi, oride beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi” (1orinteni 1


29/80

II. DESFRNAREA

Patima desfr"nării este, potri%it *ntei *cripturi, unul dintre cele mai9rele păcate să%"rşite cu trupul, cel menit să e *templu al Duului )fânt” (1orinteni 6, 1)7 *6u#iţi de desfrânare< Erice păcat pe care'l va săvârşi omuleste în afară de trup1 Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupulsău” (1 orinteni 6, 10). e asemenea, ferirea de desfr"nare a fost poruncită

de umne!eu &ncă din >echiul ?estament7 *)ă nu i desfrânat” (/eşire 2/, p. 283.80 *f"ntul /oan asian, Convorbiri duovniceşti, JJ//, 6, după Iean#laude =archet,!erapeutica?, p. -58.

2


30/80

el ispitit de 9"ndul desfr"nării e sfătuit să !&) @)&! "#$#%o5 ('5#! /)!o$&'5$# '-'% $& @)&! ! D&-)& (' ! -+ S '&'+ o-)'. *f"ntul /oan asian ne &n%aţă7 ...aceasta să e pa!a cea dint"i acurăţiei noastre7 de ne %a %eni &n cu9et amintirea %reunei femei, răsărită prindia%oleasca %iclenie, ... îndată să o alun#ăm din inima noastră, ca nu cum%a!ă$o%ind mult la această amintire, amă9itorul celor neiscusiţi să rosto9oleascăcu9etul de la aceste feţe la năluciri ruşinoase şi %ătămătoare. e aceea şi

porunca dată de umne!eu primului om ne cere să pă!im capul şarpelui (cf.4acere 3, 18), adică &nceputul 9"ndului %ătămător prin care acela &ncearcă săse şerpuiască &n suGetul nostru, ca nu cum%a prin primirea capului, care esteprima răsărire a 9"ndului, să primim şi celălalt trup al şarpelui, adică &n%oireacu plăcerea şi prin aceasta să ducă apoi cu9etul la fapta ne&n9ăduită6


31/80

indcă, după cu%"ntul postolului, cinstită să e nunta &ntru toate şi patulnespurcat (+%rei 13, -). şa cum su$linia un cunoscut teolo9 ortodo:contemporan, anali!"nd patima desfr"nării, ceea ce o caracteri!ea!ă esteabuzul de seBualitate, constând în folosirea ei de dra#ul plăcerii. ;r, se poate%or$i &n cadrul căsătoriei despre o per%ertire a acestei funcţii, care, prin re,este destinată procreării şi care tre$uie să e, fundamental, o manifestare aiu$irii pe care soţia şi soţul o au unul pentru celălalt, &n str"nsă le9ătură &nsă cu

celelalte modalităţi de unire a lor, şi &ndeose$i cu latura duho%nicească aacestei uniri. !ămăduirea desfrânării şi dobândirea castităţii pe acest plan tre'buie să se facă deci, mai înainte de orice, prin întoarcerea la această menirerească şi normală a le#ăturii trupeşti dintre soţi68.

n pri%inţa soţilor, sunt recomandate c"te%a principii de %ieţuire, pentru ase feri de desfr"nare &n interiorul relaţiei lor con'u9ale7

U)'+ $o)&!# 5# )& 5 /)%@-"! /) 8+ "!#$+'' 5'-*&+'!o+.*f"ntul a:im ărturisitorul spune &n acest sens7 K c"nd e %or$a de femeie, 'udecata dreaptă cu pri%ire la &mpreunare tre$uie să %adă scopul ei &n naştereade prunci. Cel ce urmăreşte plăcerea #reşeşte în 9udecată, socotind ceea ce nue bine, ca bine. şadar, unul ca acesta face rea &ntre$uinţare (a$u!ea!ă) defemeie, &mpreun"ndu#se cu ea. ?ot aşa este cu celelalte lucruri şi &nţelesuri66.

N& "o% 5# 5% &)'+'' $!o+ o' 5o*', $' '&'+ +$'"+o$# ,pentru a nu a'un9e iu$itori de desfătări mai mult dec"t iu$itori de umne!eu(2 ?imotei 3, -). e aceea, în viaţa con#ugală, desrânare înseamnăiuirea celuilalt în aara lui Dumne$eu, iuire pur carnală, adică opacăla energiile dumne$eieşti . impotri%ă, curăţia în căsnicie înseamnă iubireaceluilalt în Dumnezeu, şi iubirea lui Dumnezeu în celălalt . urăţiatrans9urea!ă iu$irea celor doi, o urcă la &nălţimi duho%niceşti, unde ea de%inecu totul transparentă faţă de umne!eu, căpăt"nd un sens mistic (cf. +feseni 8,32) şi &mplinind, &n chip analo9ic, taina iu$irii lui Cristos pentru Biserică, aşa

cum spune *f"ntul postol Pa%el &n +pistola către +feseni, care se citeşte laslu'$a cununiei7 8ărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi 3ristos a iubit 8iserica (8, 28) De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se vaalipi de femeia sa şi vor amândoi un trup1 !aina aceasta mare este= iar eu zicîn 3ristos şi în 8iserică (8, 31#32)65.

4iecare tre$uie să ţină cont de a%ertismentul *f"ntului postol Pa%el7 =N&8# -#'*'9 )'$' 5+@)*'', )'$' /)$4')#%o+'' ! 'o!', )'$' &!%+'', )'$'-!4')'', )'$' 5oo-'*''? (1 orinteni 6, ). ine l iu$eşte pe umne!eucu ade%ărat şi doreşte să intre &n mpărăţia cerurilor se fereşte de astfel depăcate, care &nchid poarta către ea. Prin &nfr"nare şi curăţie sau neprihănire,omul a'un9e să pri%ească fără patimă şi cu inimă curată lucrurile sau

persoanele care ar putea să#i st"rnească patima desfr"nării. ceasta este ţintacătre care tindem7 /)&4o8)'$'+ 5'-*&+'!o+, $ "# 5&:%!o+, aşacum ne &n%aţă *f"ntul a:im ărturisitorul7 %lata înfrânării este nepătimirea,iar a credinţei cunoştinţa. @epătimirea, la r"ndul ei, naşte discernăm"ntul, iarcunoştinţa, dra9ostea către umne!eu60.

68 Iean#laude =archet, !erapeutica?, p. -02.66 *f. a:im ărturisitorul, Capete despre dra#oste, //, 15, &n 6ilocalia, %ol. //, p. 51.65 Iean#laude =archet, !erapeutica bolilor spirituale?, p. -08.60 *f. a:im ărturisitorul, Capete despre dra#oste, //, 18, &n 6ilocalia, %ol. //, p. 53.

31


32/80

III. IUBIREA DE ARGINŢI

;ubirea de ar#inţi sau ar#irolia se manifestă prin iu$irea faţă de$ucuriile materiale, &n special faţă de $ani, ind socotită de *nţii Părinţidracul cel cu mii de capete...6 sau rădăcina tuturor relelor (păcatelor)5


33/80

ci &n %oia li$eră cea rea. e aceea nu are scu!ă cel ce păcătuieşte lăs"ndu#se$iruit de aceasta cu %oia55.

incolo de conştienti!area patimii şi de cunoaşterea urmărilor ei, ene%oie de $o)(%')%'+ (+%#$'&)'' %&%&+o+ 8&*''!o+ &"# $+!+# o-&!, aşa cum constată +clesiastul7 *Deşertăciunea deşertăciunilor,toate sunt deşertăciune” (+clesiast 1, 2). ?ot aşa ne &n%aţă şi *f"ntul postolPa%el7 *Cei ce se folosesc de lumea aceasta +să e ca şi cum nu s'ar folosi

deplin de ea1 Căci c"ipul acestei lumi trece” (1 orinteni 5, 31). "nd omulse &ncrede prea mult &n propria a%uţie şi face din do$"ndirea ei un scop, dădo%adă de necredinţă, consider"nd cele trecătoare şi nesi9ure mai presusdec"t $unătăţile cele fă9ăduite. En astfel de om nu respectă &ndemnul"ntuitorului7 *$u vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi ru#ina le stricăşi unde furii le sapă şi le fură1 Ci adunaţi-vă comori în cer , unde nici molia,nici ru#ina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură” (atei 6, 1#2


34/80

asemănăm lui umne!eu (cf. =uca 6, 36) şi %om la r"ndul nostru miluiţi deumne!eu (cf. atei 8, 5).

şadar, tămăduirea de iuirea de arginţi prin încrederea în puterealui Dumne$eu, conştienti$area deşertăciunii acestei lumi şi canali$area dorinţelor spre cele netrecătoare, atrage după sine şi doândirea virtuţilor iuirii aţă de Dumne$eu prin rugăciune şi aţăde semeni prin apte une şi neagonisire.

3-


35/80

IV. ;NTRISTAREA

(ntristarea sau tristeţea, ca şi moartea, nu este un lucru resc. ;mul nu afost creat pentru trist, această stare apăr"nd după căderea sa &n păcatulneascultării şi despărţirea de comuniunea cu umne!eu. Pre!enţa tristeţii &n%iaţa omului nu &nseamnă neapărat că este stăp"nit de o patimă. n literaturalocalică &nt"lnim descrise două feluri de &ntristare7 una folositoare omului A

cea după umne!eu, şi alta pă9u$itoare, atră9"nd după sine alte patimi şineca!uri.

>iaţa creştină autentică este chemată să e una a $ucuriei, aşa cum &ndeamnă *f"ntul postol Pa%el7 8ucuraţi'vă pururea întru Domnul şi iarăşi zicbucuraţi'vă< (4ilipeni -, -). nsă $ucuria aceasta nu tre$uie să e dăunătoaresuGetului, ci o pre9ustare a $ucuriei din mpărăţia cerurilor, indcă, aşa cumspunea adesea Părintele ?eol P"r"ian, *nu se poate să i credincios şi să nu ibucuros” 031 >iaţa %eşnică ind dreptate, pace şi $ucurie &n uhul *f"nt(Romani 1-, 5), cel care are $ucuria ca roadă a uhului *f"nt pre9ustă &ncă deaici, desi9ur &n mod nedeplin, fericirea %eşnică. Bucuria do$"ndită princonlucrarea omului cu harul uhului *f"nt este, aşadar, o che!ăşie a %ieţii%eşnice. Bucuria adusă &n suGet de uhul *f"nt depăşeşte orice sentiment."nd uhul *f"nt *e po9oară la om şi luminea!ă cu deplinătatea luminii *ale Aarmă *f"ntul *eram de *aro% A atunci inima omului se umple de o $ucuriene9răită, indcă uhul lui umne!eu &n%eseleşte totul, cu orice ar %eni &natin9ere0-.

Pe de altă parte, /)%+'5%+ $ &)# 5& =$ &"# D&-)&?este pre!entă &n %iaţa omului, ca manifestare a dorului pe care omul îl simte

pentru comuniunea pierdută în rai şi după (mpărăţia promisă, ca loc alreîntâlnirii. ; astfel de &ntristare *aduce pocăinţă spre mântuire” , (1 orinteni5, 1


36/80

tămăduirea de acest sentiment chinuitor tre$uie să ai$ă la $a!ă renunţarea la$unurile materiale şi dorinţele trupeşti, care nasc astfel de sentimente. PărinţiiBisericii recomandă chiar dispreţuirea acestora. +i %or$esc şi despre tristeţeacare se a$ate asupra omului cu &n9ăduinţa lui umne!eu, are doreşte casuGetul omului să se cureţe. 4iindcă, aşa cum scrie *f"ntul /oan Hură de ur,de#ar %eni asupră#ţi %ol$uri de supărări, %ei deasupra tuturora, dacăumne!eu te m"n9"ie. ă umne!eu dă &ntotdeauna cu mult mai multe

răsplăţi dec"t dureri. (K) 4ericeşte pe cei ce pl"n9, nu după %rednicia pl"nsuluilor, ci după iu$irea *a de oameni05. umne!eu &n9ăduie neca!urile pentru a nearăta că suntem pe o cale 9reşită, iar ră$darea acestora ne poate aducem"n9"ierea.

;)%+'5%+ $ &)# 5% &) + ! !&' D&-)&, &nsă pentru a păstrată e ne%oie de efortul omului. "nd omul nu o poate păstra este %ina lui,pentru că nu a a%ut 9ri'ă de inima sa, 9"ndindu#se la moarte, la 'udecata ce %asă e, la os"nda iadului, citind din *ntele *cripturi şi mărturisindu#şi păcatele &naintea duho%nicului. /ar toate acestea %or naşte $ucurie &n suGet, aşa cumfă9ăduieşte Cristos A omnul7 *&devărat, adevărat zic vouă că voi veţi plân#eşi vă veţi tân#ui, dar întristarea voastră se va ace în ucurie” (/oan 16,2


37/80

această situaţie şi a9utorul celorlalţi, susţinerea lor, aşa cum spune *f"ntulpostol Pa%el7 *ntăriţi#l &n iu$ire, ca nu cum%a unul ca acesta să e do$or"t deo prea mare &ntristare şi să nu ne lăsăm copleşiţi de satana, indcă nu ne suntnecunoscute 9"ndurile lui” (2 orinteni 2, 5#11).

; tristeţe prea mare poate face loc uşor dia%olului &n suGet, iar urmărileacestui lucru pot de!astruoase.

a şi &n ca!ul altor patimi, şi atunci când e stăpânit de tristeţea cea

pierzătoare, omul poate #ăsi mult a9utor şi mân#âiere citind )fânta )criptură,îndeosebi a psalmilor, însoţind această lectură cu ru#ăciunea , care este, dupăcu%"ntul %%ei @il, iz#onire a tristeţii şi a mâniriiFA.

+ $ine să ştim că şi cântarea adusă lui Dumnezeu cu toată inima poatealun#a tristeţea cea pierzătoare şi îl a9ută pe om să a9un#ă la fericita întristare,sin#ura care poate aduce adevărata bucurie. /ată c"t de frumos %or$eşteiadoh al 4oticeii despre acest lucru7 "nd suGetul e plin de $elşu9ul rodurilorsale reşti, &şi face cu 9las mai mare şi c"ntarea de psalmi şi %rea să se roa9emai mult cu %ocea. ar c"nd se aGă su$ lucrarea uhului *f"nt, c"ntă şi seroa9ă &ntru toată destinderea şi dulceaţa numai cu inima. *tării de suGet celeidint"i &i urmea!ă o $ucurie amestecată cu &nchipuiri, iar celei din urmă, lacrimiduho%niceşti şi după aceea o mulţumire iu$itoare de linişte. 4iindcă pomenirearăm"n"nd er$inte din pricina 9lasului domol face inima să i!%orască anumitecu9etări &nlăcrimate şi $l"nde. tunci se poate %edea cum se seamănăseminţele ru9ăciunii cu lacrimi &n păm"ntul inimii, &n năde'dea $ucurieisecerişului ce %a urma. ?otuşi, când suntem apăsaţi de multă tristeţe, trebuiesă facem cântarea ru#ăciunii cu un #las puţin mai mare, lovind suetul cusunete în năde9dea bucuriei, până ce norul acela #reu va împrăştiat devalurile melodiei


38/80

Plec"nd de la descrierea făcută de %%a +%a9rie, ne dăm seama că m"niaeste o patimă e:trem de periculoasă, pornită din puterea irasci$ilă a suGetului,folosită nu &mpotri%a dia%olului şi ispitelor sale, ci &mpotri%a semenilor. 2Bistă,aşadar, două feluri de mânie5 una bună şi mântuitoare, iar alta pătimaşă şidemonică.

"ndria pătimaşă &l face pe om să se comporte ur"t faţă de aproapele, săse ră!$une pentru unele fapte rele pe care le#a suferit, pe drept sau pe

nedrept, nesocotind cu%"ntul *f"ntului postol Pa%el,c are !ice7 $u vărăzbunaţi sin#uri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei +lui Dumnezeu, căci scris este5 &4ea este răzbunarea= 2u voi răsplăti, zice Domnul” (Romani 12,1#2


39/80

spune un părinte localic7 *111tăcerea la vreme este frâna mâniei111” 5. n acelaşitimp, tre$uie e%itat şi pericolul care poate &nsoţi &nsin9urarea, despre care%or$eşte *f"ntul /oan asian astfel7 )ă nu căutăm sin#urătatea şi pustia

pentru că ne mâniem pe oameni, ca şi c"nd acolo n#ar cel ce ne porneştespre m"nie sau indcă e mai uşor să do$"ndim %irtutea &ndelun9ii ră$dări &nsin9urătate. 4iindcă din m"ndrie şi din %oinţa de a nu ne &n%inui pe noi &nşine şide a nu pune pe seama tr"ndă%iei noastre pricinile tul$urării, poftim

despărţirea de fraţi (K) Pustia şi retra9erea celor nei!$ă%iţi de patimi, nunumai că le pă!esc patimile ne%ătămate, ci le şi acoperă, &nc"t nu#i lasă să sesimtă pe ei &nşişi de ce patimă se $iruiesc, ci, dimpotri%ă, le pune &n mintenăluciri de %irtute şi#i face să creadă că au c"şti9at &ndelun9a ră$dare şismerenia, p"nă nu este cine să#i ispitească şi să#i pro$e!e0.

upă mărturia *nţilor Părinţi, %edem că cel stăp"nit de m"nie se lasăstăp"nit de dia%ol, neind &n stare să#= iu$ească pe umne!eu. el ce %ede &ninima sa %reo urmă de ură faţă de %reun om oarecare, pentru %reo anumită9reşeală, e cu totul străin de iu$irea lui umne!eu, deoarece iu$irea deumne!eu nu suferă c"tuşi de puţin ura faţă de om(*f"ntul a:imărturisitorul).

*4ânia e cădere de la starea de om” 1


40/80

spui %reo %or$ă 9oală, adu'ţi aminte de ru#ăciune şi de porunca dumnezeiascăcu privire la ea, şi îndată se va linişti mişcarea fără rânduială din tine1


41/80

mai $une. 4iindcă nimic nu#i năluceşte mintea leneşului, dec"t 9"nduri caacestea. Prin acestea &l &nc"lceşte apoi cu lucruri lumeşti şi puţin c"te puţin &latra9e &n &ndeletniciri %ătămătoare, p"nă &l scoate cu totul şi din cinulmonahicesc1


42/80

mult mai $ine şi determinat să#şi a$andone!e lucrarea şi să caute alte &ndeletniciri care &i %or aduce fericirea dorită. ceastă stare e du$lată de o &nchidere &n sine 9reu de schim$at, şi chiar de o inerţie care#l &mpiedică pe omsă mai ai$ă orice fel de comunicare cu e:teriorul, să e neliniştit şi an:ios.

e cele mai multe ori, J' 5 -)'5%# $ o o+')*# "&%+)'$# o+-', -' !5 %&)$' $@) + %+&' 5# $- &) !&$+& &). naceastă situaţie, străduinţa tre$uie să e aceea de a alun9a 9"ndul rău, de a

alun9a toropeala şi &ndemnul spre nelucrare. acă omul se lasă stăp"nit deacea stare, nu face altce%a dec"t să sporească $oala aFediei. stfel, *f"ntul/oan asian scrie7 saltat de %ră'maş cu asemenea %icleşu9uri, c"t timp estesleit de duhul neliniştii V...W &şi aGă scăparea sau &n somn, sau este dat afară dinchilie, ca să#şi

Documents

Curs Pastorala IV,1 2016