EXPERTIZAREA BIJUTERIILOR DIN ARGINT FALSIFICATE

 

Bijuteriile reprezintă obiecte de podoabă din metale preţioase şi aliaje ale acestora, care au sau nu în componenţă pietre preţioase, cum sunt: inelele, brăţările, colierele, broşele, cerceii, laţurile, brelocurile, pandantivele, plachetele, acele de cravată, butonii de manşetă, precum şi articole de uz personal, cum sunt: potţigaretele, tabacherele, pudrierele, bombonierele, brichetele, ochelarii, ceasurile (carcasa şi brăţara) sau altele asemenea.

Tehnicile de falsificare a bijuteriilor din argint sunt: comercializarea bijuteriilor marcate cu un  titlu mai mare decât cel real, vânzarea bijuteriilor realizate din diferite aliaje comune drept bijuterii din argint, comercializarea bijuteriilor argintate ca fiind bijuterii din argint şi frauda la greutatea bijuteriilor.

1)  Comercializarea bijuteriilor marcate cu un titlu mai mare decât cel real

Cele mai multe obiectelor de bijuterie sunt aliaje a unor metale preţioase, adică combinaţii de două sau mai multe metale, în care conţinutul de metal preţios este de cel puţin 333/1000. 

H.G. nr. 1344 din 18 noiembrie 2003 stipulează faptul că titlurile legale pentru argint, în România, sunt în număr de şase, fiind prezentate în Tabelul nr.1.

Tabelul nr.1 Titlurile aliajelor din argint

Nr. crt.

Titlul(‰) (miimi)

Conţinut de aur fin(g)

Cupru sau alamă

(g)

Cantitate totală(g)

1. 999 9,99 0,01 10,00

2. 925 9,25 0,75 10,00

3. 916 9,16 0,84 10,00

4. 875 8,75 1,25 10,00

5. 800 8,00 2,00 10,00

6. 750 7,50 2,50 10,00

Sursa: Prelucrare după H.G. nr.1344 din 18 noiembrie 2003 – Aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, cu modificările şi completările ulterioare, Art. 31, Alin 1, Lit. b.,publicată în M.O. nr. 838, din 25 noiembrie 2003.

Persoanele fizice şi juridice care dovedesc Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor că au capacitatea profesională şi materială necesară stabilirii titlului pentru un obiect de bijuterie din argint pot fi autorizate să efectueze marcarea de titlu.

Marca de titlu este un semn diferit în funcţie de titlul obiectului ce oferă informaţii cu privire la conţinutul de metal preţios pe care îl are o bijuterie.

Această metodă de falsificare presupune, de exemplu, vânzarea unei bijuterii din argint a cărei titlu real este de 800 miimi, ca fiind una cu titlul de 875 miimi, în condiţiile în care acest ultim titlu este marcat pe obiect.

Metode de recunoaştere a falsului:-   metoda analizei la piatră (metoda acelor de probat sau metoda

cheilor etalon);-   metoda spectrometriei de emisie atomică;-   metoda spectrometriei de absorbţie atomică;-   metoda spectrometriei de fluorescenţă atomică.a) Procedeul analizei la piatră se referă la compararea culorii urmei

provenite de la o bijuterie din  argint pentru care se doreşte determinarea titlului, cu cea a unei dâre ce aparţine cheilor etalon, care au titlul cunoscut, prin folosirea reactivilor specifici.

Identificarea titlului prin această metodă presupune existenţa următoarelor materiale: piatră de analiză (cunoscută sub numele de piatră de tuşat sau piatră lydia; este o varietate de silex, de culoare neagră, având o porozitate uniformă, cu conţinut uniform de carbon fin, rezistentă la acţiunea acizilor tari), chei etalon (se prezintă sub forma unor lamele sau bare confecţionate total din argint, de un anumit titlu,

sau având la extremitatea acestora o plăcuţă din argint cu titlu cunoscut. Cheile au imprimate pe ele titlul argintului din care sunt realizate), sticluţe cu dop rodat şi picurător de culoare brună (pentru păstrarea reactivilor), reactivi specifici, lupă cu putere de mărire minim 10 ori, hârtie abrazivă şi hârtie absorbantă (sugativă).

 Metoda acelor de probat presupune ca pe piatra de analiză să se traseze o dâră cu bijuteria de argint analizată. La stânga şi la dreapta acesteia, parale cu ea, se trage câte o urmă cu două chei de etalon având titluri diferite, iar pe mijlocul celor trei urme se aplică reactivul azotat de argint, în funcţie de titlul cheilor etalon, conform Tabelului nr.2.

Tabelul nr.2 Cantitatea de reactiv folosită în determinarea titlului aliajelor din argint

Nr. crt. Aliajul de analizat cu conţinut de

argint(‰) (miimi)

Azotat de argint

(g)

Apă distilată(ml)

1. 925 0,75 100

2. 916 0,75 100

3. 875 0,70 100

4. 800 0,50 100

5. 750 0,45 100

Sursa: Norme Tehnice de Lucru privind analiza şi marcarea metalelor preţioase, Capitolul IV Metode analiză a obiectelor şi bijuteriilor din aliaje ale argint, Art. 18

În vederea obţinerii unor rezultate într-un timp mai scurt se pot adăuga câteva picături de acid azotic concentrat la 100 ml reactiv.

După înlăturarea reactivului de pe piatră, cu ajutorul hârtiei absorbante, se compară nuanţele de culoare a urmelor trasate. În situaţia în care nuanţa urmei mediane este aceiaşi cu cea a uneia dintre dârele laterale, obiectul analizat are titlul acelei chei etalon. Dacă urma obiectului este mai întunecoasă decât urmele lamelelor, bijuteria are un titlu mai mic decât acel al acelor de probat şi invers.

Pentru această metodă se mai poate folosi ca reactiv şi bicromatul de potasiu, soluţie saturată în acid azotic 45%, care se aplică pe cele trei urme, urmărindu-se prezenţa sau absenţa precipitatului roşu de bicromat de argint. Cu cât precipitatul este mai abundent şi are o culoare mai vie, cu atât conţinutul de argint este mai mare. Culoarea închisă a

precipitatului indică un titlu mic al bijuteriei. Dacă nuanţa şi abundenţa precipitatului, de pe urma mediană, sunt asemănătoare cu cele ale unei urme laterale, atunci obiectul are titlul cheii etalon corespunzătoare dârei respective.

Obţinerea unor rezultate precise este condiţionată de respectarea unor condiţii. Metoda acelor de probat trebuie să se desfăşoare la lumină naturală, iar temperatura reactivilor şi a mediului de lucru să fie mai mare de 200C. De asemenea, trasarea urmelor pe piatră, a obiectului analizat şi a acelor de probat, trebuie să se facă în aceleaşi condiţii privind intensitatea cu care se apasă şi unghiul faţă de piatră.

b) Metoda spectrometriei de emisie atomică. Conform teoriei atomice moderne electronii parcurg traiectorii orbitale într-un mod ordonat şi predictibil, în funcţie de nivelul energetic al nucleului. Starea atomului caracterizată prin cel mai mic nivel energetic se numeşte stare fundamentală, fiind starea normală a atomului. Dacă nivelul energetic creşte, atomul trece din această stare într-una excitată. Deoarece stările excitate nu sunt stabile, atomul va reveni într-o stare intermediară mai stabilă sau în starea fundamentală. În acest proces, atomul eliberează, sub formă de radiaţii, energia acumulă în faza de excitare. Tehnica spectrometriei de emisie atomică are la bază proprietatea potrivit căreia orice element chimic are un set propriu de niveluri de energie şi un set specific de lungimi de undă de emisie.

Comparând valorile nivelurilor energetice şi ale spectrelor atomice obţinute în urma analizei unui obiect de bijuterie cu date tabelate, existente în literatura de specialitate, se poate determina atât componenţii din probă, cât şi concentraţiile lor.

c) Metoda spectrometriei de absorbţie atomică este fundamentată pe proprietatea atomilor din diverse substanţe de a absorbi în mod selectiv numai radiaţii cu lungimi de undă specifice fiecăruia. Cu cât numărul de atomi din dreptul radiaţiei este mai mare, cu atât este mai mare cantitatea de radiaţii absorbită de aceştia, iar pe baza măsurării energiei absorbite se determină concentraţia atomilor, adică titlul bijuteriei analizate. Drept surse de radiaţii se folosesc cele care emit radiaţii cu aceleaşi lungimi de undă absorbite de atomii urmăriţi. Pentru desfăşurarea analizei este nevoie de existenţa unui nor de atomi, care se asigură prin încălzirea probei cu ajutorul unei surse de energie termică, permiţând componenţilor chimici să fie disociaţi în atomi liberi. O

parte din atomi trec în starea excitată, iar o parte rămân în starea fundamentală şi absorb energie radiantă specifică.

d) Metoda spectrometriei de fluorescenţă atomică îmbină aspecte atât din spectrometria de emisie atomică, cât şi din spectrometria de absorbţie atomică. Starea fundamentală a atomilor probei este excitată de un flux de radiaţii care aduce atomii în starea de vapori atomici. Prin măsurarea emisiei de radiaţii produsă de atomi, datorită tranziţia lor din starea excitată în cea fundamentală, în locul cuantificării cantităţii de radiaţii absorbite de vapori, se determină conţinutul de argint din probă. Intensitatea radiaţiilor fluorescente este direct proporţională cu concentraţia atomilor.

2) Vânzarea bijuteriilor realizate din diferite aliaje comune drept bijuterii din argint

Această metodă presupune vânzarea unor bijuterii confecţionate din aluminiu,  aluminiu eloxat, alpaca etc. ca fiind confecţionate din argint de diferite titluri: 800 ‰, 875 ‰, 916 ‰ etc.

Comparativ cu  metoda precedentă, această tehnică foloseşte înlocuitori ai aliajelor din argint, care au o valoare redusă faţă de acesta.

Metode de recunoaştere a falsului:- metoda analizei la piatră;                                                 - metoda marcării;- metoda spectrometriei de emisie atomică; - metoda organoleptică;- metoda spectrometriei de absorbţie atomică; - metoda spectrometrică bazată pe ionizare.- metoda spectrometriei de fluorescenţă atomică;Primele patru metode se desfăşoară similar ca în cazul procedeului

de falsificare prezentat anterior.Metoda marcării se referă la faptul că obiecte de bijuterie care nu

sunt confecţionate din aliaje ale argintului nu au ştanţate pe acestea marca de titlu. Există posibilitatea ca bijuteriile să conţină acest semn, dar doar cu scopul de a  induce în eroare cumpărătorii.

Metoda organoleptică este folosită, de regulă, de către specialiştii în domeniu. În unele situaţii, chiar aceştia pot încadra o imitaţie ca fiind din argint deoarece aspectul metalelor utilizate la falsificare este foarte apropiat de le al aliajelor din argint.

Metoda spectrometrică bazată pe ionizare foloseşte pentru analiză spectrometrul de masă, ce permite obţinerea unor informaţii asupra compoziţiei chimice a bijuteriilor analizate. Procedeul presupune introducerea în aparat a unei probe, ionizarea moleculelor acesteia, care, datorită vidului şi sursei de ionizare, trec în stare gazoasă. În continuare, ionii formaţi se accelerează şi sunt dirijaţi, sub formă de fux ionic, către un dispozitiv de separare după masa lor moleculară. Separarea fuxului ionic în subfluxuri, după raportul masă – sarcină electrică, se face cu ajutorul unui câmp magnetic. Subfluxurile sunt detectate cu senzori sensibili la sarcinile electrice transportate. Senzorii furnizează semnale unui aparat de înregistrare, ce permite prelucrarea şi afişarea spectrelor de masă.

Rezultatele analizei se prezintă fie sub forma unui spectru cu bare, care corespunde unei repartiţii a ionilor grupaţi după masa moleculară, fie de picuri, fiecărui pic corespunzându-i un raport masă – sarcină precis. Pentru identificarea metalului din care este confecţionată proba se caută într-o spectrotecă, ce conţine un număr mare de spectre, un spectru ce coincide cu cel obţinut în urma analizei. Fiecare spectru este propriu unui singur element chimic, neexistând două substanţe cu acelaşi spectru.

3) Comercializarea bijuteriilor argintate ca fiind bijuterii din argint

Argintarea bijuteriilor se face prin: depunere pe cale galvanică, placare, suflare şi poleire.

a) Depunerea pe cale galvanică, prin metoda de acoperire electrolitică, are în vedere utilizarea a două tipuri de băi, prima foloseşte curentul electric, iar a doua este fără curent. Baia de galvanizare pe bază de curent presupune introducerea obiectului într-o soluţie de cianură de potasiu şi cianură de argint, în care bijuteria se leagă la  polul negativ, iar la cel pozitiv există o placă din argint. La trecerea unui curent electric continuu de joasă tensiune (6-12 V) prin soluţie, electrolitul se descompune, iar, în acelaşi timp, anodul se dizolvă regenerând soluţia. Rezultatul acestei operaţii este o peliculă de argint care poate fi mată sau lucioasă, dacă se adaugă în baie sulfură de carbon. Bijuteriile din cupru şi aliajele acestuia pot fi argintate direct, pe când cele din staniu şi aluminiu trebuie supuse, în prealabil, unui proces de arămire. În vederea obţinerii unui strat de argint care să se menţină o perioadă mai lungă de

timp, înainte de acoperirea electrolitică obiectele de bijuterie se degresează şi se introduc într-o soluţie formată dintr-un litru apă distilată, 8g cianură de mercur şi potasiu, şi 20g cianură de potasiu. Această operaţie are ca efect acoperirea obiectelor cu un stat de mercur.

Metalele şi aliajele care se supun procesului de argintare sunt: cuprul, bronzurile, alama, alpacaua, aluminiul, staniul, alte metale comune inoxidabile.

În cazul băii de argintare fără curent, bijuteriile se introduc într-un recipient în care se află 1litru apă distilată şi 30g pastă (formată din 2,5g clorură de argint, 125g tartru şi 125g clorură de sodiu), se  fierb, astfel depunând-se pelicula de argint.

b) Placarea are la bază proprietatea argintului de a fi maleabil şi contă în  acoperirea bijuteriilor cu foi subţiri din argint, urmată de laminare sau presare la cald.

c) Suflarea presupune existenţa unui pistol special în care se introduce pulbere sau sârmă din argint topită, care este pulverizată pe obiectele de bijuterie, cu ajutorul aerului comprimat.

d) Pentru desfăşurarea operaţiei de poleire este nevoie de existenţa a unui suport cu un orificiu, în care se găseşte un aliaj al argintului cu titlul de 875 miimi, cu o viscozitate ridicată, şi a unei pensule. Procesul de poleire constă în introducerea pensulei în orificiu, luarea unei cantităţi mici din aliajul respectiv şi aplicarea acesteia pe obiectul de bijuterie confecţionat dintr-un metal/aliaj comun.

Metode de recunoaştere a falsului:-    metoda analizei la piatră; - metoda marcării;-    metoda spectrometriei de emisie atomică;  - metoda pilirii;-    metoda spectrometriei de absorbţie atomică;  - metoda cu clorură de

argint;-    metoda spectrometriei de fluorescenţă atomică;   - metoda cu acid azotic.

Metoda marcării se bazează o reglementare a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, potrivit căreia obiectele şi bijuteriile confecţionate din metale comune sau alte materiale, care sunt acoperite total sau parţial cu metale preţioase sau aliajele acestora sunt exceptate de la marcare. Obiectele de bijuterie argintate, prin diferite procedee, nu conţin marca de titlu, marca de garanţie proprie sau marca de certificare.

Metoda pilirii are în vedere ca o porţiune de mici dimensiuni dintr-un obiect analizat să fie supusă operaţiei de pilire, timp de câteva secunde. Dacă în urma acestui procedeu se constată o diferenţă de

culoare între suprafaţă şi structură, înseamnă că este o imitaţie, adică o bijuterie argintată. În caz contrar, avem de-a face cu o bijuterie confecţionată dintr-un aliaj al argintului.

Metoda cu clorură de argint presupune aplicarea unei picături din acest reactiv pe suprafaţa bijuteriei analizate şi observarea reacţiei produse. Apariţia unei coloraţii închise evidenţiază un obiect argintat. În cazul în care obiectul este confecţionat din argint, aceasta nu îşi va modifica culoarea iniţială.

Metoda cu acid azotic constă în aplicarea pe bijuteria de analizat a unei picături de acid azotic soluţie 42,80 %, peste care, după aproximativ trei scunde, se pune o picătură de acid clorhidric soluţie 37,20 %. În situaţia în care obiectul este confecţionat dintr-un aliaj al argintului pe suprafaţa acestuia se observă un precipitat alb-brânzos de clorură de argint, iar dacă este realizat dintr-un aliaj al cuprului sau alt metal comun, precipitatul are o culoare albastru-verzui, însoţit sau nu de o efervescenţă.

În cazul în care prin adăugarea celor două soluţiilor de mai sus nu se constată nici o modificare a aspectului obiectului, înseamnă că el este din aur alb, aliaj de platină sau dintr-un metal comun inoxidabil.

4) Fraudă la greutatea bijuteriilorMajoritatea bijuteriilor provenite din import sunt realizate cu ajutorul

matriţelor, acestea având avantajul obţinerii unor obiecte cu forme complexe şi cu o productivitate a muncii ridicată. Dezavantajul este acela că bijuteriile nu se pot confecţiona din argint masiv, ele având porţiuni goale în interior, reprezentând unul dintre factorii care contribuie la rezistenţa lor redusă.

Frauda la greutate presupune ca în spaţiile goale din bijuterii să se introducă diferite materiale de umplutură, cu scopul de a le face să cântărească mai mult decât în realitate, având în vedere că preţul lor este direct proporţional cu greutatea.

Materialele folosite pentru creşterea greutăţii pot fi împărţite în materiale de natură metalică şi materiale de natură nemetalică.

În categoria materialelor metalice se includ: -    cuprul;-    mercurul - se foloseşte în cazul inelelor şi brăţărilor datorită

stării sale lichide, dar mai ales a densităţii mari (13,55 g/cm3), în ciuda faptului că este un metal toxic.

Materialele nemetalice folosite sunt: - ceara - se introduce, de regulă, în interiorul cerceilor cu secţiune

circulară;- smoala - înlocuieşte onixul şi o parte din carcasa inelelor; - cimentul.Metode de recunoaştere a falsului: metoda determinării greutăţii; 

metoda arderii; metoda burghiului.Prima metodă constă în cântărirea obiectului analizat şi stabilirea

masei, bijuteriile falsificate fiind prea grele pentru volumul lor. Acest procedeu este folosit, de regulă, de către specialiştii în domeniu.

Metoda arderii se aplică în cazul inelelor şi are în vedere introducerea acestora în flacără şi menţinerea timp de câteva secunde. În cazul falsurilor smoala se topeşte degajând un fum de culoare închisă. Pentru obiectele din aur masiv, flacăra nu are acţiune distructivă.

Metoda burghiului presupune ca obiectele analizate să se perforeze cu un burghiu cu diametrul de 1-2 mm, iar în orificiul obţinut se adaugă o picătură de acid clorhidric sau clorură de sodiu. Apariţia unui precipitat alb de clorură de argint arată că obiectele conţin ca material de umplutură argintul. Dacă se adaugă bicromat de potasiu şi se formează un precipitat roşu de bicromat de argint, materialul utilizat pentru falsificare este tot argintul. În cazul în care nu se formează nici un precipitat bijuteria este din argint masiv. Identificarea prezenţei cimentului se face prin examinarea microscopică a bucăţii din obiect rezultată în urma perforării.

  

Bibliografie: 1.       Dumitru, S. Tehnici de analiză chimică şi fizică, Editura

Universităţii din Ploieşti, 2002.2.       * * * Norme Tehnice de Lucru privind analiza şi marcarea

metalelor preţioase.