Cojocaru Adelina Nicoleta

An III

Relaţia dintre Suezō si Otama văzută ca un şarpe ce mănâncă pasărea din colivie

Suezō şi Otama sunt personajele principale ale operei „Gâsca sălbatică” scrisă de Mori Ōgai. “Gâsca sălbatică” este una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Mori Ōgai, tratând subiectul dorinţei arzătoare a personajelor pentru ceva ce nu pot avea (Marvin Marcus). Acţiunea operei are loc în perioada în care autorul era student la facultatea de medicină.

În operele lui Ōgai găsim des tema akogare (dorinţa arzătoare). Cel mai bun exemplu de akogare este Otama, melancolica eroină din opera „Gâsca sălbatică”, întotdeauna uitându-se afară pe balcon şi râvnind la dragoste şi fericire. Tema akogare în operele lui Ōgai pare strâns legată de viziunea autorului asupra relaţiilor interumane în general şi anume Mori Ōgai intelectualul distant, incapabil (fie în viaţa reală or deghizat în vreun personaj literar) să aibă o relaţie strânsă cu cineva. O temă înrudită este bōkansha (spectator, privitor). Ambele teme akogare respectiv bōkansha se întâlnesc în operă „Gasca sălbatică”, probabil cea mai mulţumitoare operă a lui Ōgai (Marvin Marcus).

Într-un plan avem naratorul evaziz la persoana întai, boku (genul masculin) , observatorul şi naratorul, şi dorinţele lui suprimate. În alt plan o avem pe Otama izolată în singurătate pe balcon. Observatorul detaşat, personalitatea bōkansha, este un element-cheie în autobiografia lui Mori Ōgai (Marvin Marcus).

Cu toate că, în opera „Gâsca sălbatică”, naratorul îşi rezumă rolul ca personaj participant al acţiunii spre final, cometariile ocazionale de-a lungul operei sunt mai degrabă ale autorului decat ale naratorului la persoana întai. Într-un anume fel, forma tipică a propoziţiei japoneze, care permite omiterea subiectului, ajută la sporirea acestei ambiguitaţi din jurul naratorului (Masao Miyoshi).

Cele trei personaje ale triunghiului conjugal respectiv Suezō, Otsune şi Otama nu ajung să îşi satisfacă dorinţele arzătoare. Otsune nu reuşeşte să îi atragă atenţia soţului ei Suezō indiferent de mijloacele folosite, Suezō nu reuşeşte să o aibă pe deplin pe Otama, ea fiind atrasă de Okada,

iar Otama nu reuşeşte să îi atragă atenţia lui Okada îndeajuns încât să o salveze din situaţia dificilă în care se afla, şi anume aceea de femeie întreţinută.

Suezō este un angajat al pensiunii universităţii. Deşi era sărac el “avea o faţă întotdeauna proaspăt rasă” şi hainele erau “impecabil de curate”. Când începuse să lucreze la universitate, Suezō avea peste treizeci de ani şi, deşi era sărac, avea şi soţie şi copii.

În roman sunt prezentate cateva posibile relaţii între barbaţi şi femei. Una din ele il are ca protagonist pe Suezō, un om ambitios si energic (Masao Miyoshi).

Din momentul în care acesta reuşeşte să aibă succes în domeniul cămătăriei nu îşi mai concentrează atenţia asupra soţiei „urâte şi guralive” ci cauta ceva nou, fără a avea intenţia de a pune capăt mariajului cu Otsune. Odată ajuns la noul statut, îi revine în minte o tânără pe care o auzise cântând la shamisen într-o zi în timp ce trecea prin spatele străzii Neriberi.

Ceea ce îl impresiona pe Suezō era că, în ciuda faptului că fata era săraca aceasta avea mereu hainele curate. Mai târziu află că numele ei este Otama, că este orfană de mama şi că locuieşte împreună ca tatăl ei. Într-una din zile, în timp ce trecea prin faţa casei ei , vede că locuinţa a fost modernizată, iar câteva zile mai târziu pe poarta de la stradă era pusă o placă pe care era inscripţionat “Cutare poliţist”. La scurt timp află că respectivul poliţist este noul ginere din casa bătrânului.

După câteva luni Suezō află că ginerele poliţist era căsătorit şi avea şi copii, iar ulterior că soţia sa aflase de Otama, cauzând un scandal mare la auzul veştii că acesta vrea să se căsătorească din nou.

Putem afirma că Otama a fost ţinută pentru prima oară într-o „colivie” de către poliţistul sever. Aceasta reuşeşte să evadeze datorită neatenţiei lui, apariţia neaşteptată a soţiei poliţistului făcându-l să dea înapoi.

Ca urmare, Otama şi bătrânul ei tată se mută din Akihanohara în Nishitorigoe nemaisuportând ruşinea vecinilor.

În acest moment intervine salvatorul Suezō, prin intermediul unei bătrâne mijlocitoare, cu o propunere pentru Otama, şi anume aceea de a deveni amanta unui comerciant.

Din acest moment se manifestă dorinţa arzătoare a lui Suezō de a o avea pe Otama ca amantă. Fără a şti încă răspunsul fetei la propunerea făcută, Suezō se grăbeşte să îi caute o casă în care să locuiască. Casa aleasă era situată lângă un atelier de croitorie. Ceea ce îi atrage atenţia era faptul că aspectul locuinţei era plăcut şi că “de la intrare până la granitul fin vopsit al grădinii, totul era păstrat curat”.

În ceea ce priveşte situaţia de acasă pe “mătuşica”, aşa cum el îşi denumea soţia, o neglija din ce în ce mai mult, manifestând doar un interes moderat pentru copiii „nu-mi pasă de mătuşica, mă îngrijorez însă pentru copii, să nu fie pişcaţi”.

Însă nici în ceea ce o priveşte pe Otama, avariţia lui Suezō nu se diminuează, acesta ajungând la concluzia că nu este cazul să îi cumpere haine şi accesorii scumpe, cele de la amanet fiind la fel de bune.

Suezō era genul de persoană care nu avea altă distracţie personală în afară de aceea de a se îmbrăca cu o eleganţă discretă. În ceea ce o privea pe nevasta sa, el niciodată nu îşi îmbrăca

soţia în ton cu propriile haine. Îi refuza acesteia dorinţa de a avea kimonouri noi, motivând că ea nu este pe aceeaşi poziţie ca şi el.

Cum dorinţa lui Suezō era aceea de a-i câştiga încrederea lui Otama, acesta acceptă să plătească pentru pregătirea celor doi. În spatele acestei bunăvoinţe aparente se ascundea dorinţa arzătoare a lui Suezo de a o avea, cu un preţ cât se poate de redus, pe Otama ca amantă.

Nici în ceea ce priveşte hainele celor doi invitaţi, Suezō nu îşi ascunde tendinţa de avariţie, apelând la un atelier de croitorie, în condiţiile în care pentru astfel de situaţii Suezo ar fi trebuit să îi ofere celeilalte părţi o sumă importantă de bani pentru pregătiri. Acest gest este interpretat de către bătrân ca fiind o dovadă de respect faţă de ei, pentru a evita să le ofere bani lichizi, lucru ce ar fi pus familia într-o situaţie delicată.

Toate aceste măsuri de precauţie luate de avarul Suezō reprezintă un plan de atac pentru a-şi îndeplini dorinţa. Asemenea unui şarpe care îşi pândeşte prada înainte de a o ataca, el îşi pregăteşte terenul înainte de a acţiona.

Fata decide în urmă întâlnirii cu Suezō să se mute în casa de pe panta Muen, însă intervine un element surpriză în planul lui Suezō şi anume bătrânul tată al fetei. Otama voia ca acesta să se mute cât mai aproape de ea pentru a-l putea vizita zilnic. Acum Suezō trebuia să se gândească la două locuinţe, una pentru Otama şi una pentru tatăl ei, însă fata era prea timidă ca să îi ceară stăpânului ei ceva ce i-ar fi putut crea probleme. Suezō nu putea rămâne nepăsător la dorinţele fetei din moment ce voia să îi câştige încrederea, acesta decide să îl mute pe tatăl ei în casa de pe malul heleşteului.

Suezō se îndrăgosteşte cu adevărat de „fetiţa-pasăre” din colivie. Este de la sine înţeles că este extrem de fericit că o îndrumă blând, însă cartea indică in mod clar că relaţia lor va fi scurtă. Mai devreme sau mai tarziu, Otama va trebui să zboare din colivia ei (Masao Miyoshi).

Micuţa Otama se izolează iniţial în casa de pe panta Muen şi îi este teamă să se ducă să îşi viziteze tatăl, îngrijorată fiind de faptul că stăpânul ar putea veni pe neaşteptate şi ar găsi casa goală. Pe lângă acest aspect, îi era teamă să iasă afară din casă în timpul zilei pentru a evita să fie văzută de către vecini. Şi în cazul în care trebuia să se ducă la băile din Sakashita, ea era cât se poate de discretă, trimiţându-şi slujnica să vadă dacă era multă lume la ora aceea, de multe ori ducându-se pe furiş.

Naratorul manifestă o simpatie faţă de transformarea lui Otama dintr-un „copil-mireasă”, într-o frumoasă fată dispusă să se vândă pentru comfortul tatălui ei, si de aici într-o femeie conştientă de propria nevoie de a fi fericită. Acest proces de maturizare este marcat de imagini metaforice de-a lungul operei (în care imaginea păsării este bineînteles cea mai izbitoare) (Masao Miyoshi).

Întâmplarea care o face să se trezească la realitate este cea în care slujnica sa îi explică soţiei patronului de la pescărie pe cine slujeşte ea. Pescăreasa o refuză pe slujnica, Ume, motivând că nu are peşte de vânzare pentru o femeie care este întreţinută de un cămătar.

Otama nu realizează pe moment gravitatea situaţiei deoarece ştia puţine lucruri despre cămătari, îndeosebi că aceştia erau “detestabili şi periculoşi, că erau urâţi de toată lumea”. Otama nu înţelegea de ce era persecutată de alţii cu toate că nu făcuse rău nimănui.

Suezō îşi făcea apariţia în fiecare seară la Otama şi niciodată nu acorda atenţie spuselor ei ci “ca şi cum ar fi ascultat cântecul unui greiere în cuşcă, zâmbea în mod inconştient la auzul acelui drăguţ ciripit”. Pentru el Otama nu era altceva decât un exemplar rar dintr-o altă specie pe care il tinea captiv.

Noul statut al lui Otama, acela de pasăre într-o colivie, o face să se depărteze de unica ei rudă, tatăl ei. La prima vizită a lui Otama la tatăl ei aceasta îi ascunde tatălui faptul că stăpânul este cămătar pentru a nu-l îngrijora, astfel că discuţiile dintre ei devin din ce în ce mai ambigue. Într-un final Otama îi dezvălui tatălui dorinţa ei de a nu mai fi înşelată de alţii.

În timp ce realizează că stăpânul ei o minte şi o crede încă un copil, ea începe încetul cu încetul să se depărteze sufleteşte de Suezō, situaţie opusă în raport cu primirea călduroasă cu care îl întâmpina de obicei. Astfel Otama reuşeşte să afişeze aceeaşi faţă de copil care încă nu s-a maturizat pe când în interior sufletul ei suferea transformări ireparabile.

Ea este forţată în a manifesta integral atitudinea de resemnare exprimată de Ōgai. Se îndrăgosteşte de Okada dar fără nici o cale de a-şi fructifica dorinţa. Otama este un personaj extrem de expresiv căruia Ōgai i se dedica trup şi suflet. Ea devine pe parcurs un simbol transparent al observatorului, aşteptând zilnic trecerea studentului prin faţa casei ei. (David A. Dilworth and J. Thomas Rimer)

Lui Otama îi atrage atenţia un tânăr care trecea mereu prin faţa casei ei. Aceasta află că îl cheamă Okada, că este un om corect şi că nu este altul ca el printre studenţii de la Kamijō. Din acel moment Otama îşi face un obicei din a se uita în fiecare zi pe fereastă în speranţa că îl va vedea trecând pe panta Muen. Incapabili de a se atinge unul pe celălalt, aceste personaje rămân pentru totdeauna izolate. (Marvin Marcus)

Într-una din zilele în care Suezō este nevoit să plece de acasă din cauza unei certe cu soţia sa, acesta găseşte un magazin care “vindea păsări în colivie”. El observă că în acel magazin papagalii sunt în coliviile suspendate sub acoperiş, iar cele ale porumbeilor albi şi ale porumbeilor de Coreea sunt puse pe jos. Am putea spune că papagalii, care sunt în coliviile de sus sunt reprezentaţi de Otama, femeia pe care Suezō şi-o dorea şi pe care o pusese mai sus de familie, iar porumbeii, păsările comune putem spune că o reprezintă pe geloasa soţie, Otsune, căreia acesta nu îi mai acorda nicio atenţie.

Însă Suezō nu optează pentru niciuna dintre aceste păsări, el preferând să cumpere păsările care aveau coliviile puse unele peste altele în spatele magazinului. Acesta face o trimitere directă la ideea de pasăre în colivie în momentul în care se afla la restaurant cu acea colivie de păsări, „privind păsărelele, se gândi la micuţa Otama”.

După puţin timp păsările din colivie sunt atacate de un şarpe. Salvatorul lor este Okada, cel care o făcuse pe Otama să stea în fiecare zi la geam să îl vadă cum trece prin faţa casei ei.

Cele două păsări din colivie sunt cele două feţe a lui Otama. Una dintre păsări este omorâtă de şarpe, ea este cea care o reprezintă pe Otama ca fiind copilul inocent şi naiv ce crede tot ce i se spune, cea care supravieţuieşte este cea care odată cu trecerea timpului se izolase foarte mult de Suezō fără ca acesta să îşi dea seama. Suezō este şarpele care ucide tot ceea ce era Otama înainte de a-l cunoaşte pe acesta.

Okada este cel care taie capul şarpelui. Prin acest gest el îşi înlătură masculinitatea, acelaşi lucru făcând şi în cazul lui Suezo. Se pare că acest student cunoscut ca fiind unic printre cei de la pensiunea Kamijō, nu este nici un amant foarte bun nici un ajutor substanţial pentru cineva, pasăre sau fată (Masao Miyoshi).

Otama se gândea numai la Okada, iar incidentul cu şarpele care îi ataca păsările din colivie constituie un prilej bun de a discuta cu acesta. Însă Otama rămânea blocată când îl vedea pe Okada trecând, fiind incapabilă să scoată vreun sunet.

Decizia lui Suezō de a pleca pentru o noapte la Chiba o face pe Otama să pună un plan la cale pentru a reuşi să vorbească pentru prima oară cu Okada, de la incidentul cu şarpele. O trimite pe Ume la părinţii ei însă planul îi este dat peste cap de prietenul lui Okada care decisese să îl însoţească în acea zi la plimbare. Otama rămâne pentru ultima oară cu privirea la Okada.

În aceeaşi seară Okada omoară o gâscă sălbatică cu o piatră. Şansa lui Otama de a fi liberă este anihilată de acest gest, parţial neintenţionat. Okada, salvatorul păsării bengali, a devenit asasinul unei gâşte, avand de suferit o schimbare asa cum o posibila relatie cu Otama devine o posibilitate. În mod cert ea este lăsată numai cu priveliştea zădărniciei (Masao Miyoshi).

Întâmplările joacă un rol cat se poate de evident în finalul romanului. Din întamplare, Okada nu poate asista la întâlnirea pusă la cale de Otama; din întâmplare el loveşte gâsca sălbatică; si tot printr-o întâmplare nefericită, Okada este nevoit să plece a doua zi în Germania(Masao Miyoshi).

În ciuda tratamentului blând în ceea ce priveste maturizarea ei, romanul exclude orice speranţa a lui Otama pentru viitor in condiţiile in care posibilitatea de a-l avea ca iubit pe Okada este suprimată. Acelaşi lucru se intamplă şi cu celelalte relaţii eşuate din roman, cea între Suezō şi soţia sa, între Otama şi şotul ei poliţist, între Suezō si Otama şi chiar între Otama şi tatal ei, şi până în finalul operei se pare că povestea ei a fost pietrificată până la moarte asemenea gâştei sălbatice (Masao Miyoshi).

În întreaga operă Otama reuşeşte doar să rezolve problemele celor din jur. Ea rezolvă problemele pentru părintele său vârstnic, de dragul căruia devine amantă de cămătar, prin resemnarea ei salvează deasemenea situaţia pentru Suezō, însă dragostea pentru Okada rămâne neîmplinită, fiind captivă într-un univers fără scăpare, cel al propriilor gânduri şi sentimente.

Bibliografie

1.Marvin Marcus. Paragons of the ordinary: the biographical literature of Mori Ōgai. School of Hawaiian, Asian & Pacific Studies © 1993 printed in the United States of America ISBN 0-8248-1450-9;

2.Mori Ōgai (2008) . Gâsca sălbatică. Bucureşti: Humanitas, traducere : Rodica Frenţiu ;

3.The Historical Fiction of Mori Ōgai. Ed. David A. Dilworth and J. Thomas Rimer. 1977. Honolulu: University of Hawaii Press, 1991. A one-volume paperback edition of an earlier two-volume collection of stories;

4.Masao Miyoshi. Accomplices of silence: the modern Japanese novel. University of Columbia Press, berkeley and Los Angeles, California. ISBN: 0-520-02540-7.