Casa MemorialA George Enescuoaza de linişte a magicianului notelor

Sinaia, România. Parcurgând un drum şerpuit, ce se întâl-neşte cu şoseaua oraşului şi se îngemănează cu şinele căii ferate pe care trec uneori trenuri ale vacanței, ale goanei după o frântură de serenitate în mijlocul naturii, altăda-tă, ale uitării poate de tot şi de toate, ajungi să descoperi în spatele unui gard, într-o vastă curte unde tăcerea este spulberată doar de zumzetul unor albine sau de trilul timid al păsărilor care şi-au făcut casă printre crengile copacilor bătrâni, dincolo de brazii ce se înalță către cer, “ paznici” ai refugiului maestrului Enescu, vila “ Luminiş”, o casă impu-nătoare, dar realizată totuşi cu multă atenție la detalii, fără a oferi privirilor un tablou lipsit de bun-gust, ostentativ.Intrând, observi o scară cu trepte înguste, acoperită de un covor moale, pentru ca liniştea acestui spațiu “ muzical” să nu fie tulburată de vreun pas mai apăsat, mai zgomotos.Pă-trunzi într-o cameră nu foarte mare, dar perfectă pentru un om şi pianul său, instrument ce tronează şi azi în sala decorată cu diverse obiecte de artă de inspirație orientală,

pe ai cărei pereți stau, parcă privind în depărtare prin fe-reastră, icoane vechi, bătrâne asemenea adăpostului lor,

pictate pe lemn, amintind astfel de simplitatea, de tradi-ționalismul deseori imprimate de George Enescu com-pozițiilor sale, ce au izvorât şi din mijlocul vieții de la sat, atât de simplă , dar bogată însă în felurite înțelesuri.Mai departe se deschide cămăruța unde George Enescu se re-trăgea pentru a putea lăsa loc liber notelor să îşi dea reprezen-tația pe portativ.Şi tot din acelaşi hol intri într-o încăpere care adăposteşte spații expoziționale,ce au primit în forma lor rece, fără viață, adevărata identitate a lui George Enescu, aceea de om dedicat cu toată ființa sa unui foc lăuntric arzător , muzica.Te întâlneşti cu trecutul prin intermediul fotografiilor din acea epocă, a diverselor portative , a numeroaselor articole de ziar care au înregistrat momentele de succes răsunător ale celui nu-mit de către unul dintre elevii săi, Yehudi Menuhin, “ Absolutul”. Când părăseşti casa, ai impresia că l-ai cunoscut pe acel om,care, datorită muncii ghizilor si a celor care se ocu-pă cu descoperirea materialelor informative, biografice,

îți este prezentat aşa cum a fost pentru cei ce i-au fost contem-porani, astfel încât să nu fie uitat de oamenii posterității sau re-prezentat de o statuie cu litere moarte inscripționate în piatră.

L U C I A G H E O R G H I U 1 1 A