11
Microorganismele care populează cavitatea bucală au o răspîndire temporospaţială inegală. Unele specii au preferinţă de dezvoltare pe anumite arii. Ulterior, sînt răspîndite şi în alte zone de către salivă, sau de mişcările limbii şi obrajilor. Un studiu al microbiocenozei cavităţii bucale sub aspect calitativ şi cantitativ este dificil de realizat din cauza substratului diferit al mucoasei şi al sistemului dentoparodontal. Indicaţii asupra variaţiilor încărcăturilorcu germeni pot fi furnizate de lichidul bucal. în salivă se găsesc în mod obişnuit peste 35 de specii bacteriene permanente, 8 0% din ele fiind diverse specii de streptococi, veillonelle şi difteromorfi. Streptococii şi veillonellele constituie majoritatea bacteriilor din salivă. Alături de ele se mai găsesc stafilococi, pneumococi, corynebacterii, bacili gramnegativi, bacili grampozitivi, vibrioni, spirili, spirochete, levuri, un mare număr de hemofili (Hemofilus influenzae şi parainfluenzae). Dintre speciile tranzitorii, fac parte: stafilococul auriu, streptococul betahemolitic, escherichia coli, mycobacterium etc. La nivelul cavităţii bucale, cantitatea cea mai mare de bacterii se găseşte pe dosul limbii şi pe suprafaţa dinţilor. Ca grup, streptococii sînt mai numeroşi şi reprezintă 50% din totalul bacteriilor, 1/4 din cele din placa dentară şi 1/4 din cele din şanţul gingival. Neisseriile se găsesc în proporţie de 3-5%. Lactobacilli, leptotrichii, actinomicetele se găsesc în cantităţi reduse, fiecare din ele reprezintă cel mult 1% din totalul bacteriilor viabile din salivă. Dintre speciile de levuri, candida albicans este cea mai frecventă, găsindu-se la 5 0% din persoanele adulte. Vara şi 1

Germenii patogeni implicati in infectiile dentare si cervico faciale

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Germenii patogeni implicati in infectiile dentare si cervico faciale

Microorganismele care populează cavitatea bucală au o răspîndire temporospaţială inegală. Unele specii au preferinţă de dezvoltare pe anumite arii. Ulterior, sînt răspîndite şi în alte zone de către salivă, sau de mişcările limbii şi obrajilor.Un studiu al microbiocenozei cavităţii bucale sub aspect calitativ şi cantitativ este dificil de realizat din cauza substratului diferit al mucoasei şi al sistemului dentoparodontal. Indicaţii asupra variaţiilor încărcăturilorcu germeni pot fi furnizate de lichidul bucal.în salivă se găsesc în mod obişnuit peste 35 de specii bacteriene permanente, 8 0% din ele fiind diverse specii de streptococi, veillonelle şi difteromorfi. Streptococii şi veillonellele constituie majoritatea bacteriilor din salivă. Alături de ele se mai găsesc stafilococi, pneumococi, corynebacterii, bacili gramnegativi, bacili grampozitivi, vibrioni, spirili, spirochete, levuri, un mare număr de hemofili (Hemofilus influenzae şi parainfluenzae).Dintre speciile tranzitorii, fac parte: stafilococul auriu, streptococul betahemolitic, escherichia coli, mycobacterium etc.

La nivelul cavităţii bucale, cantitatea cea mai mare de bacterii se găseşte pe dosul limbii şi pe suprafaţa dinţilor. Ca grup, streptococii sînt mai numeroşi şi reprezintă 50% din totalul bacteriilor, 1/4 din cele din placa dentară şi 1/4 din cele din şanţul gingival. Neisseriile se găsesc în proporţie de 3-5%. Lactobacilli, leptotrichii, actinomicetele se găsesc în cantităţi reduse, fiecare din ele reprezintă cel mult 1% din totalul bacteriilorviabile din salivă.Dintre speciile de levuri, candida albicans este cea mai frecventă, găsindu-se la 5 0% din persoanele adulte. Vara şi toamna, din cauza consumului de fructe, numărul levurilor creşte. Protozoarele, prezente la orice individ, se găsesc în număr mare la cei cu igiena bucală neglijată.

Localizare. Streptococul salivarius şi veillonella îşi au habitatul în criptele şi pe papilele de pe dosul limbii. Lactobacilli se găsesc predominant în carii şi între pliurile mucoaselor. Streptococul mutans se găseşte predilect pe suprafeţe dure (dinţi), în timp ce streptococul mitis aderă numai pe părţile moi, pe suprafaţa epitelială a obrajilor.La nivelul şanţului gingival se găsesc bacteriile anaerobe, gramnegative (fusobacterium, vibrioni) şi grampozitive (spirochete, actinomicete, cnterococi, micoplasma). La edentaţi, aceşti germeni lipsesc din cauza absenţei şanţului gingival.

Continutul reprezentat de puroi- rezultat al distrugerilor tisulare,leucocitare si microbiene format din proteine, lipide si enzime prezinta anumite caractere in raport cu germenul cauzal :

-gros , cremos, bine legat si fara miros, in infectii stafilococice.-fluid, sero-purulent , in infectii streptococice;-albicios,fluid cu miros de ,, varza acra” in infectii cu E. Colli;-cenusiu, murdar, fetid, cu gaze, in infectiile cu anaerobiFlegmonul planseului bucal (Angina Ludwig) –este produs de germeni anaerobi

asociati cu cei aerobi.

1

Page 2: Germenii patogeni implicati in infectiile dentare si cervico faciale

Patologia bolilor parodontaleRolul primordial în producerea afecţiunilor parodontale aparţine

bacteriilor din placa dentară.. Organisme asociate bolilor parodontaleBoala parodontală Bacterii asociateGingivita ulcero-necrotică acută

Prevotella intermedia, spirochete

Gingivita din sarcină Prevotella intermediaParodontita juvenilă localizată Actinobacillus

actinomycetemcomitansCapnocytophaga spp.

Parodontita juvenilă generalizatâ

Porphyromonas gingivalis, Eikenellacorrodens, Prevotella intermedia,

Capnocytophaga spp., Actinobacillusactinomycetemcomitans

Parodontita prepubertară Frecvent: specii ale genurilorFusobacterium, Selenomonas, WolinellaCapnocytophaga

Inconstant: A. actinomycetemcomitans,Haemophilus aphrophilus, P. gingivalis

Parodontita cronică marginală Prevotella intermedia, Porphyromonasglngivalis, Bacteroides forsythus,

Prevotella melaninogenica, Fusobacte-rium nucleatum, Campylobacter rectus,treponeme orale

Parodontita rapid progresivă Porphyromonas gingivalis, Prevotellaintermedia, treponeme orale.

2

Page 3: Germenii patogeni implicati in infectiile dentare si cervico faciale

INFECŢIILE ENDODONTICE ŞI PERIAPICALERolul principal în producerea pulpitelor îl au bacteriile anaerobe, dar bacterii

facultative au fost, de asemenea, izolate din infecţii ale canalelor radiculare. Anaerobii au fost izolaţi din infecţii mixte în 97% din cazuri, iar în 40% din cazuri au fost izolaţi în exclusivitate.

Microorganismele pot invada pulpa dentară pe 3 căi principale: (1) acces direct, (2) calea pulpo-parodontală şi (3) calea sanguină.

Microorganisme asociate infecţiilor endodonticeBacterii anaerobe Bacterii facultative

Peptostreptococcus spp. Streptococi alfa-hemoliticiPeptococcus niger Neisserii nepretenţioaseVeillonella spp. Eikenella corrodens

Eubacterium spp. Haemophilus aphrophilusPropionibacterium propionicum

Haemophilus paraphrophilus

Lactobacillus spp. Capnocytophaga spp.

Actinomyces naeslundii

Actinomyces odontolyticus

Bifidobacterium dentium

Prevotella melaninogenica

Prevotella intemedia

Prevotella oralis

Porphyromonas endodontalis

Porphyromonas gingivalis

. ABCESELE PERIAPICALEStudii microbiologice efectuate în ultimii ani au demonstrat că abcesele

dentoalveolare sunt infecţii polimicrobiene, putând fi implicate 3-5 specii bacteriene diferite în producerea lor.

Bacteriile izolate din abcesele dento-alveolare fac parte, în marea lor majoritate, din microbiota indigenă a cavităţii orale. Ele provin fie din pulpa dentară necrozată, prin foramenul apical, fie din pungi parodontale profunde, prin obturare sau traumatizare accidentală.

Rolul major în producerea infecţiei îl au bacilii gram-negativi deoarece:• au endotoxină;• sunt bacterii capsulate ce pot determina fagocitoza;

3

Page 4: Germenii patogeni implicati in infectiile dentare si cervico faciale

• eliberează în mediu enzime precum colagenaze, hialuronidază, fibrinolizină, cu ajutorul cărora distrug ţesutul conjunctiv;

• posedă antigene capabile să inducă răspuns imun umoral şi celular.Studii recente au arătat că formele severe ale abceselor periapicale sunt

determinate mai frecvent de Porphyromonas endodontalis şi Porphyromonas gingivalis, în timp ce din formele benigne au fost izolate preponderent Prevotella oralis şi Prevotella intermedia.

Specii bacteriene frecvent izolate din abcesele periapicaleBacterii anaerobe Bacterii

aerobe/facultativePrevotella intermedia Streptococi alfa-

hemoliticiPrevotella denticola Streptococi beta-

hemoliticiPrevotella melaninogenica Enterococi

Porphyromonas endodontalis Staphylococcus epidermidis

Porphyromonas gingivalis Staphylococcus aureus

Porphyromonas asaccharolytica Neisserii nepretenţioase

Fusobacterium nucleatum Bacili difteroiziFusobacterium mortiferum Capnocytophaga

spp.Fusobacterium mortiferum Capnocytophaga

spp.Propionibacterium. spp. Eikenella coirodens

Actinomyces spp. Enterobacteriaceae

Bifidobacterium spp.

Eubactenum spp.

Veillonella spp.

Peptostreptococcus spp.

Spirochete

. INFECŢII ALE ŢESUTURILOR PERIORALEInfecţii ale tegumentului perioralSunt incluse aici: furuncule, stafilococia malignă a feţei, flegmonul difuz

hemifacial, infecţii ale plăgilor traumatice sau chirurgicale. Cele mai multe dintre aceste afecţiuni sunt produse de Staphylococeus aureus. Rar, în etiologia flegmoanelor sau infecţiilor inciziilor faciale pot fi implicaţi anaerobi nesporulaţi sau Streptococcus

4

Page 5: Germenii patogeni implicati in infectiile dentare si cervico faciale

pyogenes. De exemplu, în cazul flegmonului difuz hemifacial ce complică un proces septic dento-parodontal, -este suspectatâ implicarea speciilor de Prevotella, în asociere cu Peptostreptococcus spp. sau bacterii facultative.

În cazul inciziilor chirurgicale trebuie luată în consideraţie şi posibilitatea contaminării plăgii cu bacterii din fondul microbian de spital: Staphylococcus aureus, bacili coliformi, bacil pioeianic.Microorganisme frecvent implicate în producerea limfadenitelor cervicale (funcţie de

poarta de intrare)Poarta de intrare Microorganisme izolateA. Infecţii acute

Infecţii ale tegumentelor feţei

- Erizipel, impetigo Streptococcus pyogenes- Furunculoza, impetigo Staphylococcus aureusGingivo-stomatite Streptococcus pyogenes, bacili

gram-negativi anaerobi + treponeme oraleHerpes simplex 1

Angine Streptococcus pyogenesVirusul Epstein-Barr

Procese inflamatorii dento- Prevotella melaninogenica, Prevotella

parodontale (gangrena pulpară, intermedia, Porphyromonas gingivalis,

parodontită apicală, pericoronită)

Fusobacterium nucleatum

B. Infecţii subacute sau cronice

Tuberculoza secundară Mycobacterium tuberculosisSifilis primar Treponema pallidumBoala zgîrieturii de pisică Bartonella henselae

Angina LudwigEste o celulită invazivă care interesează ţesuturile supramandibulare, ce are ca

punct de plecare abcesele dentare, sialadenite submandibulare, fracturi ale mandibulei, traumatisme ale planşeului bucal.

Variate bacterii au fost izoîate din fluidul de drenaj al leziunii, dar semnificaţie clinică au în special Prevotella melaninogenica şi Porphyromonas gingivalis. Deşi examenul microbiologic al puroiului este posibil şi recomandat, terapia antimicrobiană de primă intenţie este necesară şi constă, de obicei, în administrarea asociaţiei penicilină-metronidazol.

5

Page 6: Germenii patogeni implicati in infectiile dentare si cervico faciale

Celulita.-In afara de Streptococul pyogenes celulita poate fi determinate de numeroase alte bacterii precum Staphylococul aureus, Strep. Pneumoniae, Haemophylius influenzae si bacterii gram-negative aerobe si anaerobe.

• celulita geniană dată de Haemophilus influenzae, care este o infecţie neodontogenă a spaţiului bucal, deseori extinzându-se spre regiunea orbitală.

Sinuzita maxilară odontogenăApare prin extinderea infecţiei de la mucoasa nazală (via ostium) sau este

odontogenă, favorizată de: granulomul apical, alveolită, fracturi ale maxilarelor, tratamente endodontice traumatizante, implante endoosoase, extracţii dentare urmate de producerea unei comunicări buco-sinuzale.

Sinuzita maxilară de origine nazală este frecvent determinată de Haemophilus influenzae sau/şi Streptococcus pneumoniae. Sinuzita odontogenă este, de obicei, de etiologie mixtă: fie diverse specii de anaerobi nesporulaţi, fie anaerobi nesporulaţi asociaţi cu flora facultativă (Staphylococcus aureus, bacili coliformi, Proteus, bacil piocianic).. INFECŢII ALE ŢESUTURILOR DURE

Procesele infecţioase localizate la nivelul corticalei osoase şi a procesului alveolar (osteite, periostite), predominant de origine dentară, prezintă flora patogenă caracteristică gangrenei pulpare şi cea care se găseşte în mod normal în cavitatea bucală: streptococi, stafilococi, lactobacili, enterococi, asocieri fuzospirilare, anaerobi (Clostridium perfringens, oedematiens). Pentru infecţiile care cuprind osul în totalitate (osteomielite) se consideră că în majoritatea cazurilor sînt responsabili stafiîococii albi şi aurii.

Osteita alveolară localizatăDin punct de vedere microbiologic, osteita alveolară este, cel mai probabil, o

infecţie mixtă, produsă de bacterii orale strict anaerobe sau/şi facultative. Este presupusă implicarea Treponemei denticola, cu activitate intens fibrinolitică, dar ipoteza nu a fost confirmată.

. OsteomielitaStudii recente, însă, au demonstrat implicarea bacililor gram-negativi anaerobi,

etiologia osteomielitelor fiind destul de asemănătoare cu cea a abceselor dento-alveolare. În plus, au fost descrise osteomielite produse de bacterii aerobe - Pseudomonas aeruginosa sau facultative - specii de Klebsiella, Proteus.

INFECTII ALE TESUTURILOR ORALE MOI. Infecţii bacteriene acuteStomatita streptococică apare ca o leziune congestivâă dureroasâă localizată

uzual la nivelul palatului dur. Apare rar ca leziune independentă, fiind asociată de obicei cu faringita streptococică. Din leziuni este izolat constant Streptococcus pyogenes. Este necesar tratamentul cu penicilină.

Staphylococcus aureus şi Escherichia coli au fost ocazional izolaţi din stomatite şi glosite dar numai la vârstnici sau pacienţi care au suferit o deshidratare severă.

Angina Vincent este asociată cu sau poate evolua independent de gingivita ulcero-necrotică acută. Etiologia celor două boli este comună, reprezentată de asociaţia bacili gram-negativi anaerobi şi treponeme orale. Infecţia apare în condiţii de igienă orală precară sau deficit sever al apărării antimicrobiene.Tratamentul etiologic constă în asocierea penicilinei cu metronidazolul.

6

Page 7: Germenii patogeni implicati in infectiile dentare si cervico faciale

Sialadenite acute. Localizate frecvent la nivelul glandei parotide, pot fi determinate de virusuri dar şi de unele bacterii: Streptococcus pyogenes, Staphylococcus aureus, bacili gram-negativi anaerobi.

. Infecţii bacteriene corniceActinomicoza cervico-facială. Este o infecţie endogenă, leziunile interesând, de

obicei, mandibula şi ţesuturile moi din vecinătate.Agentul etiologic este Actinomyces israelii şi apariţia bolii este favorizată de

extracţii dentare, intervenţii chirurgicale sau traumatisme importante la nivelul structurilor orale. Rareori actinomicetele sunt izolate în cultură pură, ceea ce demonstrează etiologia mixtă a actinomicozei cervico-faciale. Cel mai des, Actinomyces israelii este asociat cu Actinobacillus actinomycetemcomitans.

Noma. Este o leziune ulcerativ-necrotică extensivă a obrazului şi buzelor care poate duce la dezgolirea dinţilor şi osului maxilar. Poate fi urmarea unei gingivite ulcerative necrotice şi este asociată cu bacterii anaerobe comensale ale cavităţii orale (specii de Prevotella, Fusobacterium, treponeme orale).

Infectiile necrozante ale tesutului moale – sunt determinate de bacterii gram-negative mixte aerobe si anaerobe si gram-pozitive.Speciile de Colstridium din care : C Perfringens, C. novyi si C. septycum sunt cele mai obijnuite,determina majoritatea infectiilor severe, cu evolutie rapida, sau toxica precoce si rate mari de mortalitate.

,,Bibliografie”:

1. Pricop Marius, Emil Urtila :Infectiile buco-maxilo-faciale 2.Microbiologie (internet).3.Schwartz vol1. :Pricipiile chirurgiei/consideratii de baza

7