MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI

CURSUL 4CONSECINŢELE UNUI MANAGEMENT DEFECTUOS AL CLASEI

Managementul defectuos al clasei de elevi determină apariţia următoarelor fenomene:

1. ObosealaPrincipalele teorii ale oboselii se divid în două grupe. Prima, numită GRUPA

TEORIILOR HUMORAL-LOCALE, cuprinde concepţiile conform cărora substanţa însăşi a oboselii este în raport cu organele care lucrează sau cu alte sisteme. Această grupă este reprezentată de 2 teorii:

- teoria toxinelor (mecanismul fundamental al oboselii este pus pe seama acumulării de substanţe toxice, antrenând o reducere a eficacităţii);

- teoriile pierderii resurselor energetice ale organelor care lucrează.Cea de-a doua grupă este numită GRUPA TEORIEI SISTEMULUI

NERVOS CENTRAL, considerând că substanţa oboselii rezidă în schimbările de activism ale sistemului somato-biologic, mai ales în cortex. Astfel, în cursul unei activităţi repetitive prelungite, prin reducerea potenţialului funcţional, celulele cortexului declanşează procesul invers, de restabilire a potenţialului funcţional. Acest din urmă aspect ne interesează din perspectiva managementului clasei de elevi deoarece starea de monotonie şi supraîncărcarea, ca factori determinanţi ai oboselii, rezultă în urma unor deficienţe de organizare a activităţii din clasa de elevi: activităţi şi sarcini repetitive, monotone, absenţa conexiunii inverse reale, perspectivele motivaţionale limitate, durata şi intensitatea inadecvate ale activităţilor educaţionale, interesul scăzut al elevilor pentru activităţi instructiv-educative.

În ceea ce priveşte managementul clasei de elevi, se analizează conceptele de oboseală obiectivă şi oboseală subiectivă.

Oboseala obiectivă apare în urma unei activităţi epuizante sau prelungite şi se manifestă prin reducerea cantităţii şi calităţii rezultatelor obţinute. Oboseala subiectivă este acel sentiment de delăsare şi epuizare şi poate fi identificată cu un sentiment de plictiseală.

Alte clasificări ale oboselii:- oboseala obişnuită şi oboseala nocivă (cronică), diferinte în funcţie de

efectele acesteia asupra organismului;- oboseala primară şi oboseala secundară, apreciate după antrenamentul

unei persoane în raport de o anumită activitate (cea primară apare după debutul activităţii);

1

- oboseala locală şi oboseala totală, ordonate după zona afectată de oboseală, întregul organism sau numai anumite organe.

Cauzele marcante ale oboselii elevilor sunt, din punct de vedere managerial, cele de suprasolicitare. Cadrele didactice nu trebuie să ignore disponibilităţile la efort limitate şi diferite ale elevilor.

2. Supraîncărcarea activităţiiUna dintre cauzele supraîncărcării elevilor rezidă în sistemul cu orar variabil.

Atunci când orele se desfăşoară după-amiază, elevii muncesc în condiţii fizice, psihologice şi intelectuale extrem de nefavorabile, comparativ cu cursurile de dimineaţă. Aceste condiţii creează supraîncărcarea elevilor. O altă cauză ar fi numărul mare de cursuri desfăşurate într-o zi, care suprasolicită elevii.

Unele studii care au urmărit identificarea efectelor pe care le are orarul variabil asupra nivelului de atenţie, asupra memoriei mecanice a elevilor sau asupra capacităţilor mentale arată următoarele:

- atenţia elevilor, măsurată înaintea cursurilor şi după fiecare oră, este mai susţinută dimineaţa decât seara;

- cel mai bun procent al eficacităţii memoriei mecanice este înregistrat de elevii cu ore de dimineaţă. După a treia oră, capacitatea scade, iar oboseala apare după a cincea oră. Elevii cu program de după-amiază înregistrează cea mai bună medie a capacităţii de memorizare după prima oră;

- prin analiza proceselor de gândire ale elevilor înainte şi după ore, se constată diferenţe mari între elevii ce au ore de dimineaţă şi după-amiză.

Diferenţele acestea apar ca rezultat al odihnei nocturne a elevilor şi datorită bioritmului natural al organismului uman.

3. Lipsa de motivare a claseiElementele clasice care privesc motivaţia în sala de clasă sunt:- motivaţia inrtinsecă şi motivaţia extrinsecă;- motivaţia cognitivă şi cea afectivă;- autocontrolul motivaţional.Studiile asupra performanţelor şcolare arată că peste 93% dintre elevii cu

rezultate foarte bune au fost susţinuţi de studiul individual şi de motvaţie. Cadrul didactic trebuie să aplice o serie de strategii de autostimulare a elevilor, precum:

- copiii trebuie învăţaţi să folosească limbajul interior pentru a-şi redimensiona motivaţia (“voi face mai bine data viitoare”);

- copiii trebuie învăţaţi să aplice cele mai bune metode de învăţare;- copiii trebuie învăţaţi să îşi facă cunoscute şi să îşi argumenteze părerile

în public;- copiii trebuie să înveţe strategii ce implică colaborarea şi participarea

activă. Atunci când elevii sunt puşi să joace rolul profesorilor, ei au noi posibilităţi de a reînvăţa ceea ce ei credeau că ştiu. Ei îşi dezvoltă modul

2

propriu de aranjare a strategiilor de predare. Dacă aceste strategii au succes, motivaţia elevilor poate creşte proporţional.

- Copiii trebuie să fie învăţaţi să-şi pună întrebări despre ceea ce au citit şi să rezume anumite paragrafe. Această strategie are efecte pozitive asupra capacităţii de înţelegere a elevilor şi asupra motivaţiei cognitive a acestora.

Toate cele 5 strategii reprezintă un sistem operativ foarte eficient, aflat la dispoziţia managerilor şcolari pentru a optimiza atât nivelul motivaţiei elevilor, cât şi anumite capacităţi intelectuale punctuale, care însoţesc obiectivele respective.

4. Deprecierea climatului educaţionalClimatul educaţional se referă la moralul, starea afectivă a clasei. Este

indicatorul sănătăţii unui grup educaţional şi poate fi luat drept criteriu de diferenţiere a unor clase de elevi.

Principalele tipuri de climat şcolar identificate de cercetător sunt: deschis, autonom, controlat, familiar, paternalist, închis. Aplicarea unui management defectuos al clasei determină crearea unui climat educaţional închis (grad înalt de neangajare din partea elevilor, nepăsare, rutină, distanţare, absenţa satisfacţiei personale). Tipul de profesor este cel neangajat, caracterizat prin lipsa concentrării şi orientarea numai spre sarcina de învăţare, reacţii critice, negativiste în relaţia cu elevii. Un management defectuos poate constitui o cauză ce facilitează abandonul şcolar, cu efecte nebănuite pe termen lung şi mediu.

Un bun climat într-o sală de clasă, ca urmare a unui management adecvat, determină elevii la comportamente deschise, lipsite de teamă şi inhibiţie, stimulându-i să participe la interacţiuni sociale angajante, reale şi autentice.

5. Minciuna În clasa de elevi, minciuna este un comportament verbal şi nonverbal, care

apare foarte frecvent, de cele mai multe ori ca urmare a unor greşeli manageriale ale cadrului didactic.

Cercetările demonstrează că profesorii, vânători de minciuni, au la dispoziţie următoarele semne:

- tonul vocii elevului (ton umil, scăzut – persoană tristă, ton ridicat – veselie, ton strident, ţipător – furie, teamă);

- pauzele nejustificate, ezitările, lapsusurile;- tendinţa de a se înroşi, de a deveni palid sau de a respira greu – stres,

emoţie;- mmmişcările inconştiente – frecarea nasului sau a urechii, suptul buzelor,

joaca cu unele obiecte, frecarea mâinilor.Forme grave de manifestare ale minciunii: elevii care nu au nicio remuşcare

atunci când mint şi cei care au plăcerea de a minţi. Aceste situaţii, des întâlnite în clasa de elevi, solicită mult cadrele didactice

şi cer intervenţia promptă şi pertinentă a acestora.6. Agresivitatea

3

Agresivitatea exprimă comportamentul verbal sau acţional, ofensiv, orientat spre umilirea, minimalizarea şi chiar suprimarea fizică a celorlalţi. Agresivitatea, ca modalitate de relaţionare interumnaă, îmbracă diverse forme: insulta, furtul, constrângerea prin şantaj, ameninţarea.

Nivelurile agresivităţii sunt:- agresivitatea fizică;- agresivitatea verbală.Principalele manifestări agresive:

Fizic VerbalActiv Pasiv Activ Pasiv

Vătămare, lovire

Ocuparea spaţiului

Injurii Refuzul de a vorbi

Directă

Găzduirea sau tăinuirea infractorului

Refuzul de a elibera spaţiul

Zvonuri, calomnii

Refuzul de a vorbi în apărarea cuiva

Indirectă

Cauzele comportamentelor agresive:- subaprecierea, autoevaluarea scăzută;- mecanismele de apărare faţă de blocarea elevului de a se afirma;- sentimentul de insatisfacţie ce apare ca urmare a solicitărilor mediului,

climatului lipsit de securitate, autitatea prost înţeleasă a unuo profesori, tirania, violenţa.

Acţiuni pedagogice care vizează reducerea comportamentului agresiv: încurajarea, dojana, admonestarea – strategii altruiste. Nu pot fi acceptate măsuri, precum pedeapsa fizică, cu profunde semnificaţii pentu psihicul copilului.

Deci, apariţia şi dezvoltarea unor atitudini şi comportamente agresive depind foarte mult de intervenţiile sau nonintervenţiile manageriale eronate.

SITUAŢIILE DE CRIZĂ EDUCAŢIONALĂSituaţia de criză este un eveniment sau un complex de evenimente

neaşteptate, dar şi neplanificate, generatoare de periculozitate pentru climatul, sănătatea ori siguranţa clasei respective şi a membrilor acesteia.

Caracteristicile unei crize sunt:- beneficiză de o izbucnire instantanee, de o declanşare fără avertizare;- îngreunează comunicarea prin obstaculare permanentă, prin destrucurarea

canalelor;- urmăreşte instaurarea stării de confuzie;- facilitează instalarea climatului de insecuritate, generează stări de panică.Atitudini care favorizează apariţia şi evoluţia fenomenelor de criză:- intervenţii tardive lipsite de promptitudine şi rapiditate;- reacţii singulare, incoerente şi absenţa unor strategii clare pe termen lung;

4

- absenţa fermităţii şi a inconsecvenţei prin neasumarea responsabilităţii intervenţiilor;

- reprezentarea eronată a situaţiei;- teama de represalii din partea superiorilor ierarhici în cazul intervenţiilor

personale.Principalele tipuri de criză sunt:a) După gradul de dezvoltare în timp:- intantanee (apar brusc, fără putinţa anticipării prin predicţii);- intermitente (dispar în urma măsurilor de intervenţie, însă reapar peste o

anumită perioadă de timp).b) După gradul de relevanţă:- critice (pot conduce la destructurarea organizaţiei în care au apărut);- majore (prezintă efecte importante fără a împiedica redresarea

oraganizaţională).c) După numărul subiecţilor implicaţi:- individuale;- de grup;- colective, globale.În interiorul clasei de elevi următoarele fenomene pot constitui adevărate

crize:- între elevi (certuri injurioase, bătăi soldate cu traume fizice şi psihice care

au implicat mai mulţi elevi ai clasei şi au condus la divizarea grupului; prezenţa unor grupări delincvente; furturi, consum de droguri, abuzuri sexuale, tentative de sinucidere, omor);

- între profesori şi elevi (denigrări, mituiri);- între clase (conflicte deschise între membrii claselor, cu efect asupra

relaţiilor ori a stabilităţii clasei şi asupra eficienţei activităţii educaţionale).

Intervenţia managerială în situaţii de criză trebuie să se bazeze pe sinceritate, cooperare şi să urmărească beneficiul comun.

Gestionarea situaţiilor de criză presupune parcurgerea următoarelor etape:a) Identificarea situaţiei de criză la nivelul spaţiului şcolar;b) Cunoaşterea profundă a situaţiei şi a cauzelor acesteia;c) Identificarea variantelor decizionale de rezolvare a crizei;d) Realizarea programului de intervenţie, respectiv a liniilor de evoluţie şi a

alternativelor pentru deciziile secundare;e) Aplicarea măsurilor, ajustate la situaţie, oameni, caracteristicile

momentului ales;f) Controlul;g) Evaluarea stării finale a clasei după încheierea demersurilor rezolutive.

5