Embed Size (px)
Citation preview
NR. 28 ianuarie-martie 2017
Ianuarie- început de an cu speranţe şi vise, sfârşit de semestru cu roade bogate ale muncii
elevilor noştri. Ne-am amintit din nou cu emoţie de...marele om al culturii române. Activităţile
extracurriculare dedicate Luceafărului poeziei româneşti au scos în evidenţă sensibilitatea, dăruirea,
gândul curat şi sincer al elevului care tinde să ajungă la...Eminescu, recitându-i versul.
Februarie vine cu ger năprasnic peste lume, dar cu gânduri calde prin celebrarea iubirii faţă
de cei din jur. Un sentiment deosebit a animat activităţile extracurriculare desfăşurate sub titlul ,,Să
celebrăm iubirea’’.
Luna martie este cea a transformării, a trecerii pragului dintre iarnă şi primăvară, cea în care
natura ne uimeşte prin frumuseţe, lumină şi culoare. Nu uităm să aducem un cald omagiu frumuseţii
femeii într-un buchet de gânduri duioase şi să conştientizăm că mama reprezintă siguranţa
adăpostului, a căldurii, a dragostei necondiţionate.
Vă dorim tuturor o primăvară cu lumină în suflet şi în gând!
Prof. Fodor Daniela
Din cuprins: 1. EVENIMENTUL
LUNII 1. IANUARIE
2. FEBRUARIE
3. MARTIE
2. E BINE SĂ ŞTIM!
3. PAGINA DE CREAŢIE
4. CURIOZITĂŢI
5. PAGINA
DISTRACTIVĂ ISSN 2344-5254
ISSN-L 2344-5254
1. EVENIMENTUL LUNII
1. IANUARIE
Săptămâna ,,Eminescu’’ la Şcoala Gimnazială ,,Avram Iancu’’ din Târnăveni
Vineri, 13 ianuarie 2017, au debutat manifestările
dedicate Zilei Culturii Naționale și a celor 167 de ani de la
nașterea poetului național Mihai Eminescu cu o activitate
desfășurată în cabinetul AeL de elevii clasei a II-a. Elevii
din ciclul primar au prezentat poveşti eminesciene, redate
vizual, în desene inspirate din opera poetului ― din poezii,
dar şi din basmul Făt Frumos din lacrimă.
Nu au lipsit nici atelierele de lucru la care s-au
implicat atât cei mici, cât şi cei mari: s-au confecţionat
ecusoane, semne de carte, s-au realizat dezbateri, s-a citit
din opera eminesciană, s-au memorat versuri din creaţia
marelui poet.
Eminescu al tuturor a reuşit să reunească elevi de vârste diferite, din clase diferite, într-un
concurs de recitări din lirica eminesciană: luni - clasele pregătitoare, I și a II-a, miercuri - elevii
claselor a III-a și a IV-a, iar joi, 19 ianuarie 2017, manifestările au fost încheiate de elevii ciclului
gimnazial.
Emoţie, trăire sinceră, gând curat, dăruire, interes, talent, creativitate, toate acestea au fost
resimţite în această săptămână omagială. Atât dascălii, cât şi elevii au învăţat încă o dată că ,,Fără
Eminescu am fi mai altfel şi mai săraci’’.
Prof. înv. primar Ghira Sanda
Prof. Fodor Daniela
MAI APROAPE DE EMINESCU
„Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe un nor de aur din marea de amar”
spunea poetul nepereche Mihai Eminescu. Încercând să pătrundă esenţa unicităţii poetului, Nicolae
Iorga spunea despre acesta: „Eminescu se deosebeşte de toţi poeţii vremii sale prin aceea că opera
lui întreagă n-are nici cea mai slabă măsură şi sub niciun raport caracterul local, provincial, ci
numai caracterul general românesc. Eminescu este cel dintâi scriitor român care scrie către toţi
românii într-un grai pe care românii de oriunde îl pot recunoaşte ca al lor.” Eleva Dregici Iulia a
fost „solul” care a încercat să transmită profunzimea sentimentului patriotic al poetului Eminescu,
recitând un fragment din poezia Scrisoarea I. Apoi, eleva Popa Sonia ne-a introdus în atmosfera
caldă şi feerică a versurilor poeziei O, rămâi… Ce e amorul? este o întrebare la care poetul a căutat
un răspuns şi în urma căreia se naşte poezia cu acelaşi titlu. Eleva Cozma Cristina a încercat prin
recitarea acelei poezii să fie mai aproape de sufletul poetului. Un cuvânt a avut poetul de spus şi la
adresa criticilor. Astfel, eleva Jurca Daria ne-a transmis versul eminescian : „E uşor a scrie versuri/
Când nimic nu ai de spus…”, sentimentul etern omenesc al iubirii, dragostea şi durerea de dragoste
au fost evidenţiate în poezia De-aş avea recitată de elevul Nagy Norbert.
Poetul afirma cu admiraţie că „o adevărată literatură trainică” nu se poate întemeia decât pe
„graiul viu al poporului nostru, pe tradiţia, obiceiurile şi istoria lui, pe geniul lui.” Dialogul cu
natura veşnică l-a avut eleva Dulău Dariana prin recitarea poeziei Revedere. În poezia Şi dacă…
recitată de eleva Istrate Ana-Maria, poetul ne-a dezvăluit profunzimea sentimentului de iubire, iar
natura era puntea care făcea posibilă amintirea. Emoţia pură şi simplă, interogaţia prietenească au
fost transmise de versurile poeziei Ce te legeni…recitată de eleva Groza Georgiana. Gândul pur al
geniului eminescian reflectat în poezia Dintre sute de catarge a fost transmis de elevul Sturza
Andreas.
„Multe flori sunt, dar puţine/ Rod în lume o să poarte” spunea poetul cu tărie şi cu
convingere în versurile poeziei Criticilor mei ca răspuns la atitudinea incorectă manifestată de unele
voci. Elevul Nan Casian a recitat această poezie. „De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris şi pentru noi/
Bucuroşi le-om duce toate…” este registrul tematic şi al atitudinii manifestate de poetul Eminescu
în poezia Scrisoarea III, iar elevul Sprâncenatu Silviu a recitat un fragment din acest poem.
Copilăria – tărâm de vis şi de visare este cerută cu ardoare în poezia O, rămâi… recitată de elevul
Chincişan Andrei. „Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere/ A celui suflet ce pe al meu ştie” sunt
versuri în care poetul mărturiseşte nobleţea sentimentului său de sacrificiu, aşa că elevul Moldovan
Cristian a recitat poezia Iubind în taină. Elevul Belenyesi David a transmis emoţia dialogului om-
natură redat în poezia Ce te legeni…Fiind un patriot, poetul nu putea rămâne pasiv la adevărurile
istorice şi, astfel, printr-o interogaţie profundă, dezvăluie răspunsul său la întrebarea Ce-ţi doresc eu
ţie, dulce Românie, poezia fiind recitată de elevul Hancu Alex.
Poetul îşi mărturiseşte durerea, zbuciumul sufletesc, neliniştea existenţială prin versuri
precum „Mă cunoşteau vecinii toţi - / Tu nu m-ai cunoscut”, „O lume toată-nţelegea - / Tu nu m-ai
înţeles.” Eleva Moldovan Ştefana a simţit eminescian recitând poezia Pe lângă plopii fără soţ. „Un
«nu ştiu cum» ş-un «nu ştiu ce»” îl determina pe poet să calce acelaşi drum, iar pe elevul Dănilă
Alex să ne recite versurile poeziei De-or trece anii… Elevul Roman Cătălin ne-a transmis emoţia
românului, a patriotului Eminescu recitând poezia Doina. Mihail Sadoveanu mărturisea cu emoţie
despre poetul Eminescu: „Acesta a dat cuvintelor simple – valoare nouă şi armonii surprinzătoare,
sentimentelor – adâncime unică, viziunilor – orizont nemărginit.”
Prof. Georgeta Buda
EI L-AU VĂZUT PE EMINESCU
1. Teodor V. Ștefanelli
“Avea statură mijlocie. Era cam lat în spate, dar totul era proporţionat. Ochii săi negri, nu
mari dar pururea vii, te priveau dulce în faţă şi se închideau pe jumătate când Eminescu râdea. Şi
râdea adese cu o naivitate de copil, iar când vorbea prin râs, glasul său avea un ton deosebit, un ton
dulce, molatec, ce ţi se lipea de inimă. Părul său negru îl purta lung, pieptănat fără cărare spre ceafă
şi astfel fruntea sa lată părea şi mai mare de cum era, ceea ce-i dădea o înfăţişare senină, inteligentă,
distinctă.
Nu ţinea defel la modă, dar hainele lui erau totdeauna curate şi le purta atât de mult pâna
deveneau imposibile. A avea în garderobă mai multe rânduri de haine de vară sau de iarnă era după
opinia lui Eminescu un lux fără rost. Luxul unei redingote şi-l permitea însă. Aceasta îi servea
pentru zile mari şi pentru vizite la persoane însemnate.”
2. N. Petra Petrescu
Eminescu a venit la Blaj în primăvara anului 1866. ”A venit un student din Cernăuți”, ziceau
studenții. A studiat 3 clase gimnaziale și pe urmă a stat în Cernăuți 2 ani și a citit întreaga bibliotecă
a gimnaziului. Citea cu ziua tot ce-i venea în mână: carte de școală, de știință, literatură. Gândeai că
vrea să înghită toată știința din lume. Noaptea peste vară de multe ori dormea sub streașina
mănăstirii și pe câmp, afară de Blaj, lângă lacul numit Chereteu.
3. Ioan Slavici
„Eminescu, deși nu împlinise încă vârsta de douăzeci de ani, era om nu numai cu multă
știință de carte, ci totodată și sufletește matur, și că îndeosebi mie, care eram cu doi ani mai în
vârstă, mi-a fost în multe privințe bun îndrumător. Îl știm cu toții om care trăia mai mult cu sufletul
decât cu trupul, vede toate cele ce se petrec în jurul lui, judecă drept, se bucură de cele bune și
stăruie cu îndărătnicie pentru înlăturarea celor rele. Gest necuviincios nu era la el cu putință, vorbă
proastă din gura lui nu ieșea, la orișice ocară el numai prin zâmbet disprețuitor răspundea și nu-mi
aduc aminte să-l fi văzut vreodată certându-se cu cineva. Era întotdeauna în voie bună. Niciodată nu
s-a plâns de neajunsurile propriei sale vieți, întreaga lui purtare de grijă era pentru alții. Era în stare
să se umilească, să stăruie, să cerșească pentru vreun nevoiaș, pentru sine cu niciun preț. 4. Titu Maiorescu
Dacă ne-ar întreba cineva” A fost fericit Eminescu?”am răspunde: ”Cine e fericit?” Dar
dacă ne-ar întreba ”A fost nefericit Eminescu? am răspunde cu toată convingerea: Nu! Ce e drept,
era un adept convins al lui Schopenhauer, deci era pesimist, dar nu pentru soarta sa particulară ci
pentru soarta omenirii. Seninătatea abstractă, iacă nota lui caracteristică în melancolie ca și în
veselie.
5. Tudor Arghezi
“A vorbi de poet este ca și cum ai striga într-o peșteră vastă…Nu poate să ajungă vorba până
la el, fără să-I supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harfă, și să legene
din depărtare delicata lui singuratecă slovă.
Eminescu e sfântul preacurat al ghiersului românesc. Din tumultul dramatic al vieții lui s-a
ales un crucificat pentru pietatea noastră depășită, dimensiunile lui trec peste noi, sus și peste
văzduhuri. Fiind foarte român, Eminescu e universal. Cu părere de rău că lacătul limbilor nu poate
să fie descuiat cu cheile străine. Eminescu nu poate fi tradus nici în românește.”
6. Al. Vlahuță
“Sfiicios mă uitam la Eminescu. Eram aşa de fericit că-l văd. Mi se părea un zeu tânăr, frumos şi
blând, cu părul negru, ondulat, de sub care se dezvelea o frunte mare, palid la faţă, cu ochii duşi,
osteniţi de gânduri, mustaţa tunsă puţin, gura mică şi-n toate ale lui o expresie de-o nespusă
bunătate şi melancolie. Avea un glas profund, muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă,
care dădea cuvintelor o vibrare particulară, ca şi cum veneau de departe, dintr-o lume necunoscută
nouă.
Prof. înv. primar Ani Vanda
2. FEBRUARIE
Luna iubirii
Februarie vine cu ger năprasnic peste lume, îngheţând totul în jur. Cu toate acestea, este o
lună în care oamenii se raportează mai mult la viaţa sufletească, declarându-şi sentimentele faţă de
cei apropiaţi. Că este ,,Valentine’s Day’’ sau ,,Dragobete’’, important este să vezi feţe zâmbitoare,
flori, gesturi mai mici sau mai mari care îţi bucură sufletul.
Iubirea este poate sentimentul omenesc cel mai profund. Ea leagă un om de altul, aşa cum
nimic pe lumea aceasta nu o poate face. Iubirea schimbă fiinţa umană, o face să îşi depăşească
egoismul, să fie capabilă de sacrificii, să trăiască pentru alţii şi prin alţii. Este darul de la Dumnezeu
făcut oamenilor pentru ca viaţa lor să nu fie pustie şi goală, lipsită de sens.
Iubirea ar trebui să fie pentru noi toţi un act de generozitate şi altruism, într-o societate care
tinde spre egoism, ură şi lipsă de sensibilitate faţă de celălalt.
Iubirea este un sentiment durabil. Pentru fiecare om, există cineva care este aproape de
sufletul lui, care îi poate asculta gândul, îl ridică atunci când cade. Ea reuşeşte să înalţe fiinţa umană
spre soare, spre lumină şi frumos.
În jur există multă iubire. Într-o lume plină de falsuri şi tentaţii, ea salvează omul de la
căderea în banalitate, fiind un sentiment înălţător al fiinţei.
prof. Fodor Daniela
APĂ ŞI FOC
În numele tău, IUBIRE,
cireşul mi-a înflorit
pe buze flăcări,
boabe de jar
desprinse dintr-o sferă
de apă şi foc.
Oricât m-ai stinge
cu ploi de lacrimi,
voi izbucni iar
într-un zâmbet
Să te clocotesc.
Oricât te-aş pârjoli
cu fulgere,
m-ai inunda din nou
c-o primăvară timpurie
în miez de iarnă.
Apă de foc
Pe foc de apă
Apă şi foc...
prof. înv. primar Ani Vanda
2.MARTIE
,,Din caier încâlcit de nouri
toarce vântul
fire lungi de ploaie.
Fluşturatici fulgi de nea
s-ar aşeza-n noroi,
dar cum li-e silă-
se ridică iar
şi zboară să găsească
cuib pe ramuri.
Vânt şi-i frig-
Iar mugurii
Prea lacomi de lumină
îşi zgulesc acum
urechile în guler.’’
Lucian Blaga, Martie
Cu greu, Iarna a plecat, luând cu ea fulgii de nea, frigul şi gerul, lăsând primăvara să îşi
reintre în drepturi. Lumină, soare, bucurie, muguri...Şi mărţişoare....Este luna mărţişoarelor oferite
cu drag celor dragi. Alb şi roşu-într-o combinaţie simbolică. Pentru cei care nu ştiu, iată o legendă
care circulă despre acest nelipsit simbol al primăverii:
,,Odată, soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi
l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau,
izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l mai înfrunte pe
zmeu, dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze soarele. Mulţi dintre
pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze
Soarele. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au
început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit,
tânărul eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura,
oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs
pe zăpadă. Pe când aceasta se topea, răsăreau flori albe, ghiocei, vestitorii primăverii. Până şi
ultima picătură de sânge a flăcăului se scurse în zăpada imaculată.
De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul roşu. Ei le oferă fetelor pe care le
iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de
culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare
a primăverii.’’
Una dintre zilele speciale ale lunii martie este a opta, ziua în care se celebrează Femeia. Cea
mai importantă fiinţă din viaţa unui om este mama. Ea reprezintă dragostea necondiţionată,
siguranţă şi iubire. MAMA este aceea care sădeşte în inimile copiilor ei dragostea fierbinte,
prietenia, toleranţa. Către ea se îndreaptă toate gândurile noastre bune. Suflet fără alinare, inimă
fără tihnă şi odihnă, gând mereu treaz şi neliniştit pentru soarta copiilor, întreaga viaţă îi este
dăruire de sine, iubire mare şi gata de jertfă, iubire care iartă, rabdă, năzuieşte, dă totul şi nu cere
nimic. Să-i recunoaştem meritul şi să nu ne uităm niciodată mama. Şi aşa cum spune poetul:
„Nimic în lume nu-i mai sfânt/Ca numele tău - Mamă!”
prof. Fodor Daniela
Din suflet pentru mama
Doar braţele mamei mă ajută întotdeauna. Doar ele sunt singurele străzi prin care pot păşi fără
griji, fără frică, fără teamă, ca de atâtea ori. Şi doar zâmbetul ei dulce îmi înverzeşte zilnic sufletul
aşa cum primăvara apare iarba pe câmpii, căci mă simt lângă ea ca o pasăre când se întoarce la cuib,
nerăbdătoare, acasă.
Doar mama, cu parfumul ei de graţie şi mister, mă poate linişti în clipele de boală sau de
supărare. Doar în privirea ochilor ei blânzi ca marea, văd frumosul existenţei mele. Şi doar în
clipirea lor, se regăsesc răspunsuri la toate întrebările mele.
Doar tu m-ai învăţat, mamă, să iubesc cerul, iarba, oamenii, şi doar surâsul tău vopseşte
câmpul toamna în culori minunate. Doar tu m-ai învăţat să iubesc iarna, cu ploaia ei de fulgi
misterioşi, cu răsuflarea ei dulce şi parfumată, cu aroma de sărbătoare, colinde şi brad. Iar vara este
întotdeauna arzătoare, toridă, caniculară, asemenea iubirii tale pentru mine.
Cu înţelepciunea ta, doar tu m-ai învăţat, mamă, că tot ce contează în această viaţă este cum
sunt în stare să-mi umplu fiecare moment al vieţii, ce îndrăznesc să cer. Şi voi cere de la viaţă tot ce
poate fi mai bun, căci m-ai învăţat să muncesc cu dăruire şi pasiune şi să mă implic în multe lucruri
interesante. Şi să încerc mereu, chiar dacă nu voi reuşi întotdeauna.
Doar tu m-ai învăţat, mamă, să cred în Dumnezeu, căci el este sensul existenţei noastre, este
misterul ce trebuie descoperit în sufletul meu. El este bunătate, iertare, dăruire, dragoste
nemărginită faţă de oameni.
Ce uşor este să fii fericit! Când braţele mamei te leagănă, când privirea ei îţi dă încredere şi
dorinţa să zbori, când somnul îţi este vegheat de ea, când problemele tale sunt rezolvate printr-un
singur zâmbet cald. Şi când copilul din tine poate spune din sufletul lui mare: Te iubesc, mamă, de
la pământ şi până la cer!
Fodor Răzvan Cosmin
Clasa a IV-a B
ZVON DE PRIMǍVARǍ
Învaţǎ sǎ te bucuri în fiecare zi
Cât soarele şi luna pe cer îţi vor zâmbi,
Lumina lor sporeşte-o în suflet şi-n priviri
Sǎ-ţi fie mâine mugur spre alte înfloriri.
Deschide larg fereastra cǎtre visuri!
Arcade de flori vor creşte-n abisuri,
Sǎ-ţi risipeascǎ înfrângerile-n larg
Speranţa înǎlţând-o pe catarg.
Şi gustǎ fǎrǎ frâne bucuria,
Când spre-nălţimi începi cǎlǎtoria,
Pe strune de luminǎ în amurg,
Unde durerile se scurg.
INVITAŢIE
Azi te poftesc la mine-n suflet, primăvară,
Să-mi izgoneşti o iarnă din priviri,
Când lacrima-ngheţată o să doară,
Învaţă-mă să uit de istoviri.
Azi te poftesc la mine-n suflet, primăvară,
Să-nmugureşti al zâmbetului ciot,
Ţi-am pregătit cafeaua tare şi amară,
Învaţă-mă să cred în verbul pot!
Azi te poftesc la mine-n suflet, primăvară,
Cu-alai de flori peste poveri de gând,
Te-aştept cu ramuri de măslin în gară,
Învaţă- mă să mă trezesc râzând!
Azi te poftesc la mine-n suflet, primăvară,
Să-mbraci orice cotlon în verde viu,
Când zidurile-n cale-o să-mi răsară,
Învaţă-mă doar iederă să fiu!
prof. înv. primar Ani Vanda
2. E BINE SĂ ŞTIM!
ALTE FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII LA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ
prof. Bratu Manuela (Liceul Teoretic „Constantin Noica”, Sibiu)
„Încă de la începutul secolului XX, pentru reprezentanţii „educaţiei noi” a devenit din ce în
ce mai evident necesitatea de a se completa şi prelungi procesul de învăţământ în afara clasei şi a
şcolii (prin valorificarea tuturor tipurilor de educaţie: formală, informală şi nonformală): pe de o
parte, datorită dorinţei elevilor, dar şi a majorităţii cadrelor didactice de a-şi cunoaşte mai bine
regiunea/ ţara, prin excursii sau vizite, iar pe de altă parte, din cauza criticilor din ce în ce mai
vehemente adresate sistemului tradiţional pe clase şi lecţii, perceput la un moment dat ca fiind
monoton, chiar sufocant. Au rezultat forme complementare de organizare a procesului didactic,
destul de variate şi atractive, în orice caz antrenante pentru elevi.”1
S-au conturat două tipuri de activităţi majore: activităţi desfăşurate în afara clasei şi
activităţi desfăşurate în afara şcolii. Pentru ambele tipuri de activităţi este necesară respectarea
unor condiţii. Acestea presupun „aplicarea cunoştinţelor şi consolidarea lor, cunoaşterea elevilor
între ei, încrederea în profesorul îndrumător, identificarea şi dezvoltarea predispoziţiilor artistice la
elevi, dezvoltarea comunicării interpersonale, respectarea normelor de conduită.” Se pot observa
avantajele, deoarece aceste activităţi vin în întâmpinarea intereselor şi trebuinţelor specifice ale
elevilor. De asemenea, aceste activităţi permit dezvoltarea unor afinităţi interpersonale, a unor
legături afective clar superioare celor realizate în clasă, la orele obişnuite. Acest tip de activităţi se
pot realiza fie în cadrul şcolii, profesorului îndrumător revenindu-i datoria de a contura astfel de
activităţi, fie în afara şcolii, activităţi care pot fi gândite/ stabilite de profesor, fie în realizarea de
diferite parteneriate. Din multitudinea de variante, ne vom opri asupra cercului cultural-artistic, a
excursiei literare, a traseului didactic.
Cercurile cultural-artistice sunt responsabile de găsirea şi stimularea talentelor şi
aptitudinilor artistice, de cultivarea pasiunii pentru arte, pentru literatură în mod special, de
dezvoltarea imaginaţiei creatoare, de conturarea unei viziuni culturale asupra vieţii. Se pot regăsi
aici cercul de …. creaţie – elaborarea de cărţi ilustrate, benzi desenate (basm, fabulă); cercul
dramatic – arta interpretativă, elaborarea de scenarii de regie, elaborarea de programe de spectacol
şi punerea lor în scenă (comedie, roman, nuvelă, imn, schiţă, fabulă); cercul de folclor – culegerea
de texte folclorice, activităţi menite să păstreze vie tradiţia (doina, balada); cercul literar şi
muzical-pictural – creaţii artistice: transpunerea lor prin cuvânt, muzică şi pictură (pastel).
„Excursiile şi vizitele didactice sunt nu numai o deplasare organizată, incluzând în traseul
ei vizitarea uneia sau mai multor instituţii sau a altor obiective este şi o cale preţioasă de receptare a
literaturii, de sensibilizare pentru frumosul din literatură şi natură, de documentare, de fixare a
cunoştinţelor de literatură şi de cultură generală, de cultivare a sentimentului patriotic, de stimulare
1
Ilie, Emanuela, Didactica literaturii române, Polirom, 2008, p.83.
a aptitudinilor creatoare ale elevilor.”2 Acest tip de activitate poate veni în completarea lecţiilor care
dezvoltă diferite specii literare: vizitarea unui muzeu etnografic pentru valorificarea lumii satului –
doina; vizitarea unui muzeu istoric pentru valorificarea specificului istoric – imnul; vizitarea unui
teatru pentru valorificarea lumii teatrale – comedia; vizitarea unor galerii de artă/ expoziţii de
pictură pentru dezvoltarea gustului estetic – pastel etc.
Traseele didactice numite şi trasee educative, trasee tematice (TD) oferă posibilitatea
sensibilizării printr-o mai bună cunoaştere a unor zone, din punct de vedere al specificului natural
sau al istoriei culturii, pentru un spectru larg de grupuri ţintă. (Kiss, 1999)
Pornind de la definiţia traseului didactic – Traseul didactic se constituie într-un set de acţiuni
şi activităţi realizate de elevi prin care aceştia descoperă elemente locale, naţionale, sau
internaţionale pornind de la o temă aleasă de grupul de elevi. Aceste acţiuni, activităţi urmăresc
dezideratele dezvoltării durabile şi permit abordări pluridisciplinare şi transdisciplinare – se poate
contura o nouă imagine asupra desfăşurării orelor de limba şi literatura română, o viziune creativă.
Traseul didactic, în viziunea noastră, se transformă într-un traseu imaginar, într-o călătorie
imaginară în care elevul este pus în situaţia de a rezolva sarcini creative, îndeplinind diferite roluri.
Principalul scop al acestor călătorii imaginare, în cazul celor propuse de noi, este acela de
dezvoltare a competenţelor de comunicare orală – vorbirea. Atractivitatea sarcinilor elaborate
conduc şi la dezvoltarea imaginaţiei, a privirii unui aspect prin apelul la mai multe discipline.
Scenariile creative propuse pornesc de la specificul speciilor literare studiate în gimnaziu/
prevăzute în programa de gimnaziu cu titluri şi roluri precum:
Basm: Exploratori pe alte meleaguri/tărâmuri – rol de exploratori/polițiști;
Schiță: Scene, scene – rol de oameni de scenă;
Fabula: Popas la bibliotecă – rol de mici bibliotecari;
Pastel: Locuri de poveste – rol de vânători de peisaje;
Doina: În lumea tradiției – rol de culegători de folclor;
Nuvela: Persoane și personaje – rol de mici psihologi;
Imn: Prin arhiva trecutului – rol de mici istorici;
Roman: În lumea filmului/ Dincolo de foaie – rol mici critici de film;
Balada: Minutele de cultură – rol de mici jurnaliști;
Comedia: Cântec de sărbătoare/ Preselecție – rol de mici actori.
Prin astfel de scenarii didactice elevii sunt puşi în situaţia de a explora situaţii, de a dobândi
roluri, ora devenind nu doar mai atractivă, ci şi cu implicaţii multiple: elevul învaţă exersând roluri
posibile în viaţa de zi cu zi. Traseul didactic, în sensul propriu al cuvântului, devine în cazul acesta
un traseu imaginar prin care elevul îşi poate valorifica potenţialul creativ.
2
Ilie, Emanuela, Didactica literaturii române, Polirom, 2008, p.87.
CUVÂNTUL ŞI LECTURA
prof. Georgeta Buda
Paulo Freire porneşte de la ideea că lectura cuvântului este posterioară lecturii gândului.
Deci, gândul este cel care creează cuvântul scris sau vorbit. Cuvântul este asociat ideii de lume care
este făuritoarea cuvântului. Autorul consideră că adevărata problemă a existenţei este aceea de a
descifra cuvântul lumii şi lectura lui.
Termenul „lectură” este încărcat de semnificaţii, pentru că în cadrul acestei afirmaţii sensul
profund al cuvântului este acela de citire în profunzime a semnificaţiei transmisă prin cuvântul
pronunţat.
Autorul exprimă prin afirmaţia sa că lumea este anterioară cuvântului, iar cuvântul este
anterior lecturii. Pentru ca mesajul transmis prin textul creat să fie bine, corect înţeles, indivizii
trebuie să caute înţelegerea, în primul rând, a celui care l-a creat, aşadar este vorba despre
înţelegerea creatorului cuvântului.
Lectura mai riguroasă a lumii presupune căutarea permanentă a semnificaţiei prime a
cuvântului şi implicit re-cunoaşterea, comprehensiunea celui care i-a dat forma şi semnificaţia. Se
poate înţelege că prin cuvântul lume autorul are în vedere indivizii care au creat, dar poate trimite
cu gândul şi la înţelepciunea populară.
În momentul în care cititorul decodifică, desprinde înţelesul mesajului, se poate spune că el
a reuşit să descifreze lumea care l-a creat. Cei doi membri ai creării mesajului sunt în armonie şi au
posibilitatea să îşi atingă scopul.
Paulo Freire face referire şi la începuturi. Aşadar mai întâi a fost omul, apoi acesta a evoluat
deschizând calea cunoaşterii prin cuvântul spus. Cuvântul spus ar trebui înţeles ca şi comunicare.
Este suficient ca un cuvânt să fie rostit pentru că el are posibilitatea de a transmite, prin simplul fapt
că a fost expus. Cunoşterea semnificaţiei cuvântului însă este dată de un alt factor, şi anume, de
puterea, de capacitatea, de priceperea lumii de a-l aprecia la valoarea sa conotativă şi denotativă.
Dincolo de sensul prim al cuvântului există şi multe altele care se aşteaptă a fi ridicate la suprafaţă,
la nivelul vizibil în planul înţelegerii.
Dacă ar fi să avem în vedere faptul că toate cuvintele au o formă lingvistică, dar şi una
cognitivă, ar trebui să înţelegem că orice cuvânt este alcătuit din semne şi din semnificaţie. Este
vorba aşadar de un corp lexical, adică trupul, dar completat de corpul semantic, adică sufletul său.
Descifrarea lingvistică a cuvântului este un proces secundar, deoarece el trebuie imediat completat
de cogniţie, adică de descifrarea semantică, care este un proces principal. Ar fi paradoxal ca orice
cuvânt să aibă o formă, dar să nu fie însufleţit de o semnificaţie proprie. Dacă acest imperativ nu
este îndeplinit, atunci cuvântul nu ar fi posibil. Sau altfel spus, cuvântul nu ar avea viaţă, nu ar putea
vreun rol, nici în lectura simplă a cuvântului, dar mai ales în aceea a lumii.
Textul reprezintă cuvântul, iar cuvântul este instrumentul scriiturii, care se supune gândului
spus, scris, transmis al lumii. Niciunul dintre cele două elemente nu se pot exclude: cuvântul există
prin lume, iar lumea există prin cuvânt.
Trebuie înţeles faptul că refuzarea lecturii lumii are ca efect neînţelegerea corectă a lecturii
cuvântului. Lumea se comunică şi comunică prin cuvânt, deci dubla lectură se impune natural. Dacă
lumea este percepută doar prin lectura cuvântului, ea se va refuza înţelegerii, neputând fi satisfăcută
cerinţa cognitivă a textului. Textul relevă mesajul, dar şi pe mesager. Rigurozitatea lecturii lumii, de
fapt a citirii lumii, se impune pentru ca fenomenul lecturii să aibă ca efect, ca rezultat adevărul
textului, şi mai ales al lumii care l-a creat.
TRADIŢIILE-PRIN OCHII COPIILOR
MEDITAŢII – TRADIŢIILE ŞI OBICEIURILE
Megheşan Raluca, clasa a VIII-a A
În opinia mea, tradiţiile şi obiceiurile româneşti sunt nişte activităţi realizate de oamenii
credincioşi în anumite perioade ale anului şi cu diferite ocazii speciale.
În primul rând, acestea trebuie făcute din proprie iniţiativă şi de plăcere. Nu sunt nişte
lucruri obligatorii, dar ele te bucură făcându-le. De exemplu, la Crăciun şi la Paşti se merge la
colindat, se împodobeşte bradul, se merge cu capra sau sorcova, respectiv se vopsesc ouă roşii, se
merge la biserică trei zile, joi, vineri şi sâmbătă, şi bărbaţii merg cu stropitul. Desigur că şi aceste
tradiţii diferă în zonele ţării, fiind uşor diferite.
În al doilea rând, copiii trebuie să ştie de mici lucrurile specifice ţării natale şi cu mândrie să
le continue din generaţie în generaţie. Pe lângă sărbătorile religioase, unde sunt tradiţii încă după
moartea Mântuitorului, oamenii au adoptat şi unele obiceiuri din epoca contemporană cum ar fi să
meargă la casele oamenilor spunând „ne daţi ori nu ne daţi?”, această zicere fiind luată de la
americani, numindu-se sărbătoarea de Halloween.
Totuşi, obiceiurile româneşti ţin de cultura populară şi, chiar dacă tinerii încep să o uite, ea
este foarte importantă, deoarece reprezintă o parte din mica noastră ţară, din România.
Fiind copil, sau chiar şi adult, îţi face o plăcere imensă să mergi cu prietenii sau rudele în
seara de 24 decembrie la casele vecinilor sau cunoştinţelor pentru a colinda. De asemenea, ciocnitul
ouălor este o luptă adevărată între două persoane care doresc să câştige.
În concluzie, toate aceste tradiţii ar trebui păstrate de acum până la sfârşitul erei noastre.
MEDITAŢII – TRADIŢIILE ŞI OBICEIURILE
Moldovan Ştefana, clasa a VIII-a A
De când eram mică, am fost pasionată de tradiţiile şi obiceiurile româneşti, astfel aşteptând
cu drag fiecare sărbătoare populară pentru a mă strânge cu familia şi pentru a participa la activităţile
care se desfăşurau în şi de către şcoli. Prin urmare, sărbătorile ar fi mult mai plictisitoare şi urâte
fără obiceiurile preluate de la strămoşii noştri. O ţară fără obiceiuri şi tradiţii, ar fi ca un copil fără
tort de ziua lui şi fără nimic. Fiecare ţară trebuie să se mândrească cu obiceiurile şi tradiţiile proprii,
deoarece ele le fac speciale pe fiecare în parte.
De exemplu, nu aş putea să îmi imaginez un Crăciun fără să simt mirosul parfumat al
cozonacului proaspăt făcut acasă sau să mănânc fără să mă mai pot opri din sarmalele făcute de
bunica mea cu multă răbdare şi grijă. Să nu mai zic de toate prăjiturile care umplu cămara, iar
colindele le-aş asculta zi şi noapte şi m-aş duce şi eu la colindat, pentru că mă fac să simt cu sufletul
împăcat. Datorită lor simt că trăiesc şi ador să fiu cuprinsă de spiritul sărbătorilor, acestea reunindu-
mi mereu familia şi mai presus de toate, mă fac să mă simt român.
Când este vorba de Paşte, mereu obişnuiesc să merg cu mama în Noaptea Învierii după Paşte
sau să mă mâzgălesc cu vopseaua de vopsit ouă care se duce foarte greu jos. Astfel, mereu când mă
gândesc la obiceiurile şi la tradiţiile la care iau parte împreună cu familia mea, nu mă pot opri din a
zâmbi, căci îmi aduc atâtea amintiri plăcute pe care nu le voi uita vreodată.
În concluzie, o sărbătoare fără obiceiuri şi tradiţii nu poate fi considerată decât o pierdere de
timp.
MEDITAŢII – CREAŢIILE ARTISTICE
Moldovan Ştefana, clasa a VIII-a A
Din punctul meu de vedere, un om care nu a făcut cunoştinţă, nici măcar o dată, cu creaţiile
artistice, este un om incult şi fără valoare sufletească, căci doar când auzi numele de creaţie
artistică, ar trebui să te teleportezi deja într-un univers paralel, care este mai mult decât perfect.
După părerea mea, valoarea unei creaţii artistice, cântăreşte cât mii de grame de aur. Căci cu
ajutorul acestora, poţi pătrunde în lumea gândirii, pe care o poţi cutreiera la nesfârşit, aceasta având
toate uşile şi drumurile libere, deschise, aşteptându-te parcă să pui piciorul pe ele, să fie prima şi
ultima persoană care are dreptul şi puterea de a le stăpâni. Nici nu ştiu dacă există un cuvânt
îndeajuns de bun pentru a descrie valoarea creaţiilor artistice. Ele, chiar dacă în viitor vor intra în
istorie, iar nimeni nu va mai pomeni vreodată de ele, acestea vor fi mereu eterne, măcar în sufletul
meu şi în sufletul celor care, în acest moment, sunt de aceeaşi părere cu mine. Deci, vor fi mereu
eterne. Totuşi, îmi doresc ca în viitor, în loc să dispară, să crească, să devină tot mai multe şi pline
de idei noi şi originale, ale noii generaţii.
Din aceste motive, nu reuşesc şi nici nu îmi permit a încerca să îi înţeleg pe cei care nu au
deschis niciodată o carte. De fapt, în acest caz, reiese ura pe care unele persoane o au faţă de
creaţiile artistice, căci nu au gustat niciodată din fructul pe care ţi-l înmânează. Eu una am citit mult,
dar nu prea mult pentru vârsta mea. Însă sentimentele, pe care le-am avut la întâlnirea cu fiecare
dintre aceste minunate creaţii, au fost deosebite. Mi se pare uimitor şi mă surprinde de fiecare dată
modul prin care reuşesc să mă despart de toate problemele şi grijile pe care le am în viaţă şi să
pătrund în acel univers creat datorită creaţiilor.
În concluzie, fără aceste creaţii artistice, viaţa ar fi ca o mare gaură neagră, în care noi,
oamenii, am cădea la nesfârşit.
**DIN ACTIVITĂŢILE NOASTRE
Mihai Eminescu a fost o anticipaţie. O apariţie aproape inexplicabilă. Un meteor căzut aici,
printre noi, din alte lumi. A fost prea mare pentru vremea când a apărut, pentru cultura acelei
epoci, vreau să spun, pentru cei care au voit să-i perceapă integral psihologia, viaţa, opera.
(Garabet Ibrăileanu)
Se cuvine ca noi toţi să-l recitim mereu pe Eminescu şi să aducem un omagiu marelui poet.
În acest sens, vineri 13 ianuarie 2017, au debutat manifestările dedicate Zilei Culturii Naționale şi a
celor 167 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu cu o activitate desfășurată în
cabinetul AeL de elevii clasei a II-a B. Elevii din ciclul primar au prezentat poveşti eminesciene,
redate vizual, în desene inspirate din opera poetului ― din poezii, dar şi din basmul Făt Frumos din
lacrimă.
Eminescu al tuturor a reuşit să reunească elevi de vârste diferite, atât din ciclul primar cât şi
din ciclul gimnazial, într-un concurs de recitări din lirica eminesciană coordonat de doamnele
profesoare Buda Georgeta, Fodor Daniela şi Suciu Adela.
Importanţa evenimentului care a avut loc la data de 24 Ianuarie 1859, „Mica Unire’’, a fost
explicată de către doamna profesoară Szilagyi Elisabeta în cadrul unei activităţi care a culminat cu
momentul prinderii într-o horă simbolică a elevilor şi cadrelor didactice ale şcolii.
Tot în luna ianuarie s-a derulat Programul Educațional Always - Agenția Grey World Wide,
la clasele a cincea. În cadrul discuţiilor purtate cu reprezentantul agenţiei s-a creat o atmosferă de
încredere și de speranță că prin igiena personală corect realizată dispare frica și apare confortul
personal.
În luna ianuarie au sosit rezultatele obţinute la concursul EuroJunior de elevii ciclului
primar. La nivel local au fost numeroase premii obţinute, dar la nivel naţional o singură elevă s-a
remarcat, obţinând locul III cu un punctaj de 101 p: Cheţan Adriana din clasa a II-a B, coordonată
de d-na. prof. Ghira Sanda. În urma participării la acest concurs, şcoala noastră a fost recompensată
cu trofeul “Excelenţă în educaţie”.
O tradiţie a şcolii noastre, "Ziua porţilor deschise", s-a desfăşurat în 28 februarie 2017, zi
în care părinţii, copiii şi alte persoane interesate au vizitat spaţiile dedicate activităţilor claselor
pregătitoare şi au purtat discuţii cu personalul unităţii de învăţământ.
În 14 martie 2017, am fost martorii unui eveniment deosebit din viața școlii noastre: vizita
Înaltpreasfințitului Părinte Irineu. În cadrul itinerariului pastoral-misionar din județul Mureș,
arhipăstorul Alba Iuliei a dorit să se întâlnească cu elevii unui gimnaziu din Târnăveni. Îi mulțumim
că a ales școala noastră, îi mulțumim că a oferit elevilor noștri o amintire de neuitat, pentru că nu
mulți se pot bucura de o oră susținută chiar de ierarhul nostru. Alături de el s-a aflat şi domnul
primar Sorin Megheşan şi părintele protopop Dumitru Sergiu.
Acestea sunt doar câteva din activităţile desfăşurate în această perioadă de către elevii şi
devotatele cadre didactice ale şcolii.
Prof. Ghira Sanda
3. PAGINA DE CREAŢIE PRIMĂVARA
Un vis cu semnificaţie
Tufă Paul, clasa a V-a B
Este 1 martie, prima zi de primăvară. M-am trezit bucuros, m-am dus la calendar, am întors
foaia şi l-am sunat pe Alin, colegul meu.
- Alo! Bună dimineaţa, Alin!
- ’Neaţa!
- Mergem pe jos azi la şcoală? Mi se pare că este o zi minunată. Este 1 martie!
- Desigur! La ora 7:20 să fii la mine în faţa casei, te rog.
- Ok. Pa!
- Paa! Şi să nu uiţi: la 7:20!
- Ok, stai calm, nu voi uita!
Am plecat. Pe drum m-am întâlnit cu colegul meu de la fotbal, Darius.
- Salut, Darius!
- Salut!
Şi conversaţia a durat până la 7:30. M-am panicat şi am luat-o la goană, dar în zadar. Alin a
plecat fără mine. Am luat-o pe jos, prin pădure, ca să ajung mai repede. Am mers cât am mers şi am
dat de un urs. M-am speriat, dar acesta mi-a zis:
- Calmează-te! Am ieşit din bârlog să mănânc ceva şi mă întorc în bârlog.
- Dar ... ştii că a venit primăvara, nu?
- Serios?
- Da!
Ursul a fugit pe câmpia apropiată şi a început să alerge printre flori. L-am lăsat. Aproape de
şcoală aud că cineva ţipă. M-am uitat în jos şi:
- Heeeiii! Omule! Ai grijă să nu mă calci!
- Ops, scuze! Nu te-am văzut.
- Ehh ... e ok.
- Şi cum te cheamă?
- Eu mă numesc Ghio şi de abia m-am născut. Tu?
- Eu mă numesc Paul şi am 12 ani.
- Cum ai ajuns pe aici?
- Păi, am întârziat la întâlnirea cu un prieten şi am ajuns aici.
Şi uitându-mă la ceas, am observat că e ora 11. M-am panicat foarte tare, iar Ghio m-a întrebat:
- Ce ai păţit?
- Am întârziat la şcoală!
- Haide cu mine să te ajut să ajungi mai repede.
Ghio m-a dus la zâna Primăvara care a întors timpul, dar mi-a spus că voi suferi câteva
schimbări. Am ieşit din casa acesteia şi imediat am ameţit şi am căzut ca secerat. M-am trezit într-o
câmpie cu ghiocei ... şi eu eram un ghiocel. N-am ştiut ce să mai fac. Dintr-o dată un ghiocel mi-a
zis:
- Dacă vrei să scapi, trebuie să-ţi bandajezi petalele cu scoarţă de copac cristalin.
Am fugit în căutarea acelui copac. L-am găsit, m-am bandajat şi dintr-o dată m-am trezit în pat,
iar ora era 6:50. L-am sunat pe Alin şi i-am povestit despre vis.
- Aşa-i că este un vis interesant?
- Clar! Deci, la 7:20 să fii la mine în faţa casei.
- Ok!
De data aceasta nu am mai întârziat.
După ce am venit de la şcoală, am decis să mergem pe jos. Am ajuns la câmpia din vis. Am
trecut pe lângă un copac de culoare cristalină. După 5 metri am observat un ghiocel învelit în
scoarţa copacului cristalin. Am rămas uimit.
Războiul în numele primăverii Lenţa Amalia, clasa a V-a B
E primăvară! Din nou e primăvară! În curtea şcolii, copiii cântă şi dansează de fericire.
- Vine, vine priiimăvaraaa, e frumoasă toată ţara ... !
- Vino şi tu, spuse încetişor o albină furnicuţei.
- Acum dansez cu buburuza, spuse furnica.
Un păianjen apăru din senin şi strică tot cheful insectelor:
- Plecaţi, plecaţi de-aici, eu aştept toamna! Frigul! Ploile!
Atunci toate insectele au fugit speriate în toate părţile ţipând:
- Aoleu! Vine!
- Fugiţi!
- Nu vă panicaţi, spuse fluturele, că el este doar unul, noi suntem mai mulţi; nu ne va putea
învinge, dacă luptăm împreună! Veniţi aici! Să formăm o pânză mare şi să-l prindem pe
păianjen în ea.
- Ne adunăm îndată şi formăm pânza, spuse buburuza.
De cum prinseră păianjenul, acesta se căţără suu şi reuşi să se strecoare din pânză.
- Uite, fluture, că nu am reuşit, spuse albina!
- Suntem tare dezamăgite, spuse şi buburuza.
- Staţi! O să-i venim noi de hac! Nu ne putem da bătuţi, insistă fluturele. Am pierdut o bătălie,
nu un război!
- Aşa e, spuse ghiocelul, care tocmai se trezise de sub nămeţi. Mă alătur şi eu!
Văzând insectele că mulţimea tot creşte şi creşte, nu se lăsară bătute şi mai încercară o dată.
- Haideţi să formăm, de data aceasta, un butoi. Păianjenul va crede că acolo e zahăr şi se va
duce în el, iar noi îl vom bloca.
Zis şi făcut!
- Un butoi cu zahăr, spuse păianjenul bucuros. Hai în butoi!
Atunci insectele îl blocară şi apoi îl aruncară în râu. Toate se bucurară că, de data aceasta,
învinse binele şi au început din nou să petreacă.
- Hai să formăm un mare cerc şi să sărbătorim învingerea răului, spuse fluturele mereu
pozitiv.
- Dar ... uite ... cine vine! spuse ghiocelul speriat.
- Din nou păianjenul, spuse buburuza, fugind văzând cu ochii.
- Nu fugiţi! Vreau să îmi cer scuze, zise păianjenul stânjenit. Îmi pare rău că v-am stricat
petrecerea şi că v-am speriat.
- Nu mai suntem supăraţi pe tine! Vino cu noi să dansăm şi să cântăm în continuare.
De atunci toată lumea e fericită şi se bucură de primăvară împreună.
Doar magia
Cozma Cristina, clasa a V-a B
În această poveste este vorba despre un băiat. El nu provenea dintr-o familie bogată, ci una chiar
modestă. Pe acest băiat îl chema Marius şi era foarte curios să afle secretul primăverii, dar nimeni
nu i-a dat niciun răspuns. El tot spera ca cineva să-i spună secretul, dar degeaba. Până într-o zi, când
acesta se întorcea de la şcoală şi o buburuză s-a aşezat pe umărul lui şi i-a zis:
- Salut, Marius!
- Ştii cum mă cheamă?
- Bineînţeles! Ştiu şi ce vrei!
- Ce vreau?
- Vrei să afli secretul primăverii!
- Desigur! Tu mi-l poţi spune?
- Nuuu, dar te pot duce la cine îl cunoaşte.
- La cine?
- La Regele Primăverii.
- Şi unde stă?
- Vei vedea!
Şi aşa buburuza s-a oferit să-l ajute pe băiat în găsirea Regelui Primăverii. Însă nici buburuza nu
ştia foarte bine drumul, dar era sigură că celelalte insecte o vor ghida. Merseră ce merseră şi dădură
de un râu. Acolo o întâlni pe Libe, care era o libelulă, şi o întrebase:
- Nu ştii unde îl putem găsi pe Regele Primăverii?
- Nu! Scuze, dar şi eu vreau să-l caut!
- Atunci, hai cu noi!
Încă un membru venise în căutarea Regelui. Nu trecu mult timp şi găsiră o furnicuţă care le
spuse:
- Mă puteţi ajuta să duc această grăunţă Regelui Primăverii?
- Desigur, furnicuţo!
- Vă mulţumesc! Sunt sleită de puteri.
- Spune-ne cum te numeşti?
- Numele meu este Hărnicuţa. Aşa îmi spun toţi cunoscuţii.
- Din ce motiv te numeşti aşa? spuse Libe.
- Păi, pentru că sunt cea mai harnică dintre furnici, am şi primit câteva premii.
Acum grupul era format din patru iscusiţi care mergeau către Rege. Fiecare ştia câte o parte din
drum, dar nu era complet. Aproape cutreierară toată ţărişoara, dar încă nu dădură de Măria Sa,
Regele. La un moment dat, au dat de un iepure gigant care cunoştea un om ce ştia drumul către
împărăţia Regelui Primăvară.
- Haideţi la Înţelept! spuse iepurele.
- Bat eu la uşa omului, zise iepurele.
- Salutare, Înţeleptule! Avem nevoie de ajutorul tău.
- Vă ajut cu drag, dacă sunt capabil de ce-mi cereţi.
- Vrem să ajungem la Regele Primăverii, spuse Marius timid. Ne poţi îndruma?
- Mă pregătesc şi mergem îndată! Nici nu vreau să ştiu de ce vreţi acest lucru.
Lui Marius i-a părut foarte bine că, în sfârşit, cineva îl putea ajuta. Nu trecu mult timp de mers
şi ajunseră la Regele Primăverii. Acesta, Regele, a fost foarte uimit să vadă atâta lume la palatul lui
şi zise:
- Ce caută atâta lume aici?
- Am venit cu un scop, Măria Ta! zise Înţeleptul.
- Şi care este acesta?
- Acest băiat vrea să afle secretul primăverii.
- Atunci să vină să i-l destăinui!
Băiatul, cuprins de bucurie şi de aşa un privilegiu, merse îndată la el.
- Secretul primăverii este DOAR magia ei.
- Cum adică? întrebase mirat Marius.
- Adică, trebuie doar să crezi în magie. Atunci poţi să-ţi imaginezi absolut orice doreşti.
- Mulţumesc foarte frumos, Măria Ta! Voi medita la cele spuse, zise Marius.
Marius, după ce a aflat ce era de aflat, a plecat cu prietenii săi înapoi acasă, unde îi povestise
mamei cele întâmplate. Mama lui râse şi îi dădu un biscuite.
- Te las să meditezi la această magie, spuse mama călduros.
- Nu mă voi da bătut! Ştiu acum că în mine voi găsi toate răspunsurile întrebărilor mele!
Insecte vorbitoare
Găinar Vlad, clasa a V-a B
Când eram mai mic, îmi plăcea să mă joc foarte mult cu insectele şi cu animalele. Într-o zi am
început să vorbesc cu ele. De fapt, ele au făcut primul pas.
- Salut!
- Bunico, tu m-ai strigat?
- Nu! Eu pregătesc ceva delicios acum.
- Aici jos, băiete!
- Aoleu, ce sunteţi voi? Mutanţi?
- Nu; suntem insecte vorbitoare.
- Eu nu ştiam să existe insecte vorbitoare...
- Suntem doar câteva ... foarte puţine.
- Aha ... Deci, să înţeleg că sunteţi de pe altă planetă?
- Nu ... Suntem de aici, tăntălăule! Ce nu pricepi?
- Gata, gata! Am înţeles! Şi ... cu ce treabă pe aici?
- Am venit să răspândim specia pe toată planeta, apoi plecăm din nou.
- Şi ... aţi reuşit?
- Nu ... Vezi, tu, noi suntem cele mai delicioase insecte, toate păsările ne mănâncă. După cum
vezi, am rămas doar eu ...
- Scuze! Mă strigă bunica. Mai vorbim, căci vreau detalii legate de existenţa ta.
- Bine, băiete!
După aproximativ două ore, am reieşit pentru a-l întâlni pe prietenul meu, Insecta. Am ieşit, dar
nu l-am mai găsit ... Cred că îl căutasem vreo zece minute, dar după eforturi l-am revăzut. Era în
ciocul unei cioare. Repede mi-am luat praştia pentru a-mi ajuta prietenul. L-a scăpat din cioc, dar,
din păcate, nu supravieţuise acestei întâmplări. I-am făcut un mormânt, iar drept monument îi
aşezasem o pietricică şi un beţigaş.
- Vai, abia m-am împrietenit cu tine şi deja eşti mort! Ce trist, ce trist...
Cuibul
Demeter Alexia, clasa a V-a B
E primăvară. Primăvara toată natura înverzeşte, florile înfloresc şi îmbracă nişte culori
minunate. Ghiocelul este cel care îşi scoate primul căpşorul alb de sub zăpadă. Gâzele ies din
ascunzişul lor de iarnă, iar păsările se întorc la noi din ţările calde. Într-o zi, două păsări dintr-un
stol erau în drum spre noi şi discutau despre cum va fi primăvara aceasta, însă ele aveau păreri
diferite.
- Eu cred că după o iarnă atât de geroasă, cum spune prietena noastră Rându că a fost, ne
trebuie puţină căldură ... deci eu cred că va fi o primăvară foarte călduroasă.
- Ba, dimpotrivă, surioară! După atâta ger cum crezi că va veni aşa uşor căldura?! Va fi o
primăvară rece, aşa că ar fi bine să-ţi refaci cuibul cel călduros imediat. Cu atâta frig nu cred
că vom rezista noi, păsările.
- Hmm.... nu ştiu ce să zic ...
Ajunse fiecare la cuibul ei şi începură să repare ce a distrus iarna. Într-o zi una din păsări a
chemat-o la cuibul ei pe cealaltă. Începură să discute pe aceeaşi temă: primăvara.
- Priveşte la cuibul meu! Ce zici? Am încercat să-l fac într-un loc cât mai ferit de vânt şi cât
mai călduros pentru mine şi pentru puii mei.
- Frumos! Eu l-am făcut în vârful unui copac înalt pentru a străluci soarele cât mai tare în
cuibul meu.
- Trebuie acum doar să ne clocim ouăle cu cât mai mare grijă!
- Ai dreptate! Te las că a sosit timpul pentru această activitate.
Când puii ieşiră din ouă, fiecare mamă îşi învăţă puii tot ce trebuie să ştie pentru a supravieţui în
lume, să zboare, să îşi caute hrană singuri şi, mai ales, să se ferească de vânători şi de copiii răi. Una
din păsări îi făcu o vizită celeilalte.
- Priveşte, puii mei s-au făcut mari, au învăţat să zboare, iar puful lor este parcă de aur, pentru
că au crescut în lumina soarelui care e mereu deasupra cuibului meu.
- Da, adevărat, dar puii mei au aripi puternice, sunt sănătoşi şi au şi învăţat să-şi caute singuri
hrană ... în caz că eu voi păţi ceva să poată trăi singuri. M-am gândit şi la vânători şi la copiii
răi care, anul trecut, mi-au răpit toţi cei şapte pui. Mare durere am simţit atunci şi o simt şi
acum.
Pasărea plecă la cuibul ei şi se gândi că şi ei i se întâmplase acelaşi lucru cu două primăveri în
urmă. Aşa că, zi şi noapte, îşi învăţă cei zece pui ce trebuie să ştie. Din nou pasărea cealaltă veni la
ea în vizită să îi comunice ceva.
- Surioară, ai auzit ce i s-a întâmplat rândunicii din cuibul vecin?
- Nu! Ce a păţit?
- Păi, acum două zile, un băiat rău, care a dat târcoale în pădure, i-a lovit cu praştia cei cinci
pui.
- Vai ... nu pot să cred!
- Te rog să ai grijă! E rău să se întâmple aşa ceva.
- Bine. Voi avea mare grijă.
Seara, copilul ajunse la cuibul ei şi avea o praştie.
- Puişorii mei, aveţi grijă, mama nu vrea să vă piardă!
Deoarece cuibul era făcut în vârful unui copac, băiatul nu îi văzu pe mamă şi pe puii săi. Când
băiatul plecă, pasărea era fericită, deoarece făcu ce crezu ea că este mai bine, când construi cuibul
sus, dar şi pentru că puii săi o ascultară.
- Vedeţi, puişorii mei, de acum puteţi fi singuri. Nu vi se va întâmpla nimic, atâta timp cât
ascultaţi sfaturile mele şi sunteţi cu băgare de seamă.
- Mulţumim, mămico!
Emoţii puternice
Herman Ioana Cosmina, clasa a V-a A
Era o zi minunată de primăvară. O adiere de vânt a adus mirosul florilor de primăvară. Florile
au început să povestească:
- Frumoasă lalea, cât de minunată eşti! spuse narcisa.
- Mulţumesc! Abia am aşteptat să ies de sub pământul umed ca să-mi etalez costumul meu cel
nou, răspunse laleaua.
Copacii înmuguriţi şi-au deschis aripile roz cu alb ca să poată zbura până la toamna viitoare.
Dar cel mai frumos este răsăritul soarelui de primăvară cu lumina în ochii primăverii.
- A venit primăvara! zise mulţimea de fluturi multicolori adunaţi la taifas.
- Razele soarelui sunt din ce în ce mai călduţe şi luminoase, vorbise o făptură mică şi
frumoasă, dar puţin grăbită – o furnică.
- Ghiocelul gingaş unde este? întrebă laleaua galbenă.
- Sunt aici după acest bulgăr minunat de pământ! răspunse ghiocelul gingaş. Am reuşit să o
înving pe Baba Iarna, pe Moş Omăt şi pe Bătrânul Crivăţ.
- Dar cum ai reuşit? întrebară toţi în cor.
- Cu ajutorul Soarelui cu potopul de raze strălucitoare cu care m-am încălzit pe timpul zilei,
iar de sub plapuma de nea care se topea au ieşit suratele mele.
De departe se vede un stol de păsări zburând voios spre meleagurile noastre. Primele care ajung
sunt rândunelele. Obosite de atâta amar de drum, se aşază grăbite pe garduri, pe casele oamenilor,
iar altele pe copacii înmuguriţi.
- Au venit rândunelele voioase! strigau florile.
- Nu doar ele au sosit! Au sosit şi berzele, sturzul galben auriu! zise ghiocelul cu căpşorul ca
un clopoţel de argint.
- Buburuzo, buburuzo, vreau să îţi cer un sfat! îi zise rândunica.
- Spune, draga mea prietenă, cu ce aş putea să te ajut?
- Aş vrea să îmi spui şi tu părerea ta despre cuibul meu. Nu ştiu unde să mi-l refac! îi spuse
rândunica îngândurată.
- Ah! Ce aş putea eu să îţi spun este doar că şi aici, uite sus, lângă streaşina aceasta, ai putea,
spuse făptura roşie cu punctuleţele negre.
- Îţi mulţumesc foarte mult!
Rândunica se apucă să îşi construiască repede cuibul cu paiele uscate găsite prin ograda
oamenilor.
Animalele mici şi mari ies din hibernare şi ies la plimbare pentru a sărbători cu emoţii multiple
sosirea primăverii. Păsările de tot felul, iarba cea proaspătă, toate la un loc formează un peisaj
mirific. Primăvara e spectaculoasă în felul ei, deoarece toate şi totul în jur s-au întors la viaţă.
Primăvara ne transmite emoţii puternice, ne readuce la viaţă, ne umple de culoare!
Zi de primăvară
Dregici Iulia, clasa a V-a A
O zi frumoasă de primăvară, în care razele soarelui au început să-şi arate forţa cu care
încearcă să încălzească pământul după o iarnă lungă şi friguroasă! O zi frumoasă de primăvară în
care oamenii au ieşit să strângă rădăcinile plantelor rămase din toamnă şi să pregătească terenul
pentru a planta legume şi zarzavaturi!
Unii oameni au ieşit în livadă pentru a curăţa pomii de crengile uscate şi care nu mai rodesc.
Fiind o zi foarte frumoasă, copiii au ieşit la joacă, iar unul mai plăpând văzând bucuria celorlalţi
copii a urat bun venit primăverii:
- Bine ai sosit, primăvară, ce mult te-am aşteptat!
- Bine te-am găsit, copil plăpând, şi mă bucur că v-am găsit sănătoşi şi voioşi.
- Dragă primăvară, mirosul florilor abia ieşite ne îmbată cu mireasma pe care o răspândesc,
fluturii au culori frumoase, zboară bucuroşi din floare în floare arătând lumii gingăşia lor, iar
albinele zumzăie fericite sorbind din nectarul florilor.
- Îţi mulţumesc, mă bucur să aud că sunt folositoare oamenilor şi că îmi iubiţi prezenţa.
- Cum am putea să nu te iubim, când vedem că în jurul nostru atâta frumuseţe, albul pomilor
înfloriţi ne duce cu gândul într-o lume de basm, eşti un anotimp unic, anotimpul preferat de
foarte multă lume.
Îţi mulţumesc, dar eu sunt doar în trecere aşteptând pe cea de-a treia surioară – vara care o să ne
bucure cu roadele pe care sunt sigură că le aşteptaţi cu toţii.
COPILĂRIA-prin ochi de copil
Un gest din suflet Lenţa Amalia, clasa a V-a B
Copilăria este aşa de frumoasă ... nu ai griji, necazuri. Nu e gândul facturilor, al muncii şi al
banilor. Trebuie să ne bucurăm de copilărie şi de momentele frumoase din viaţă.
Odată era un copil care nu era prea fericit. El îşi dorea mulţi bani ca să se laude prietenilor.
De fapt ... nici prieteni nu prea avea, deoarece era foarte lăudăros şi zgârcit.
Într-o zi, el s-a aşezat pe o bancă în parc şi a rămas pe gânduri. Unui copil i se făcu milă de
el şi îl întrebă dacă este bine. Copilul îi răspunse cu multă răutate:
Nu ai ce căuta lângă mine! Eşti mai prejos şi nu te poţi ridica la nivelul meu.
Copilul se supără şi plecă necăjit pe cărarea din parc. Călca frunzele uscate şi se gândea la răspunsul
băiatului. Era foarte trist. Nu ştia ce să facă pentru a-l împăca pe băiatul de pe bancă, pentru că voia
să fie prieten cu toată lumea. Nu ştia cum îl cheamă, aşa că îi spunea Sandu. Sandu îl chema pe
fostul lui câine, care era tot timpul bosumflat.
Dintr-o dată văzu un copac ale cărui ramuri frumoase formau un semn ciudat. Copilul îşi
imagină o mulţime de idei, forme pe care le puteau lua acele ramuri. Băieţelul avea o imaginaţie
tare bogată.
El ajunse acasă şi se puse pe gândit. Căuta o idee cu care să-l facă pe Sandu un băiat mai
vesel şi prietenos. A căutat informaţii despre el şi despre părerile lui. Din păcate, nu a găsit prea
multe informaţii, pentru că Sandu nu avea prieteni şi nimeni altcineva nu îi putea da informaţii prea
exacte. Băieţelul adormi cu gândul la Sandu.
Dimineaţa a pornit spre casa băiatului ca să îi întrebe pe părinţii lui Sandu de ce este aşa.
Când a ajuns acolo, a văzut ceva neaşteptat. El a aflat că Sandu este un băiat care vrea doar bani. De
fapt, a văzut că Sandu avea o casă foarte frumoasă şi mare. A bătut sfios la uşă. Îi răspunse
servitoarea. El o chemă afară să o întrebe despre Sandu.
Spuneţi-mi, doamnă, repede, spuse băiatul suflând greu, cum este Sandu?
Stai puţin! Nu ştiu cine e Sandu! Şi nu vă pot da informaţii personale!
Oh, vă rog! Chemaţi stăpâna casei, spuse el, crezând că femeile sunt mai calme şi nu îl va
ignora.
Servitoarea a plecat în casă trântind uşa. Băiatul stătea afară cu emoţie sperând că îl vor
primi înăuntru. O doamnă aranjată ieşi repede din casă. Copilul o aştepta pe băncuţa din curte.
Femeia se duse la el blândă. I-a pus mâna pe picior şi l-a întrebat ce doreşte. Copilul se bucurase că
cineva l-a acceptat.
Spune, dragule, ce problemă ai? S-a întâmplat ceva?
Nu, doamnă... Doar că... aş vrea să vă întreb ceva despre fiul dumneavoastră.
Ţi-a făcut ceva? Te-a deranjat?! O să îl chem.
Nuuu... vă rog, nu-l chemaţi. Nu mi-a făcut nimic. Dar este foarte retras! De ce?
Pentru că nu îşi poate face prea mulţi prieteni. Copiii îl consideră zgârcit şi rău. Aşa a
început totul şi s-a retras. Ai tu vreo idee de a-l înveseli?
Da. Cred că pot să-l duc într-un loc foarte frumos care îi va încălzi inima. Dar am nevoie de
ajutorul dumneavoastră, pentru că nu va vrea să vină cu mine. Vreţi să mă ajutaţi?
Desigur! Spune locaţia şi eu o să-l aduc în după-amiaza aceasta.
Este o căsuţă lângă pădurea de vizavi.
Bine! Vom fi acolo la ora 16.
Băiatul a plecat fericit la căsuţa din pădure pentru a pregăti totul. Când a ajuns nu a mai ştiut pe
ce să pună mâna la cât era de bucuros. A aranjat totul, a comandat nişte prăjitură, suc şi a invitat
nişte copii. A pregătit nişte coifuri, pampoane şi ghirlande pentru o surpriză perfectă, la care visează
orice copil. Se făcuse şi ora 16. Sandu urma să vină cu mama lui. Totul era pregătit. Mama îşi lăsă
fiul să intre singur în căsuţă. Deschise uşa şi văzu o mulţime de copii care erau dornici să se joace
cu el. Pereţii erau frumos coloraţi, erau postere, desene şi multe ghirlande multicolore. Podeaua era
împodobită cu nişte jucării şi marionete din pluş. De tavan atârnau multe beculeţe albe şi nişte sfori
pe care erau legaţi nişte fulgi din hârtie. Sandu fu atât de impresionat, încât îşi scăpă geaca din mână
şi fugi la prietenii săi.
Copiii au aflat ulterior că pe Sandu îl cheamă de fapt Daniel. Ei s-au jucat fericiţi multe jocuri.
Ba chiar au ieşit în pădure pentru a juca fotbal. Până şi fetele dădeau cum puteau cu piciorul în
minge şi nu se lăsau. Animăluţele fugeau în jurul lor şi se bucurau împreună cu copiii. Când se
făcuse seară, se adunară toţi în căsuţă. Au rămas acolo peste noapte pentru a sta împreună. Chiar şi
Daniel a rămas.
Tavanul casei era făcut din sticlă la fel ca acoperişul. Era făcut special pentru a vedea stelele.
Copiii au stat până târziu şi s-au uitat la stele. Unii au recitat poezii, alţii au spus poveeşti, petrecând
aşa o zi minunată.
De atunci, Daniel a fost prietenos cu toţi copiii şi avea foarte mulţi prieteni.
TIMPUL
Timpul
Cozma Cristina, clasa a V-a B
Timpul este important pentru noi toţi. Unii oameni din domeniul afacerilor spun că timpul
înseamnă bani, dar nu este aşa. Timpul este foarte valoros. Cu timpul nu prea e de joacă, deoarece el
ne duce prin mai multe etape: trecutul, prezentul şi viitorul. Toate sunt sau au fost importante, dar
cel mai important este prezentul, pentru că toate se întâmplă acum în prezent. Nu trebuie să ne
ascundem de trecut sau să ne temem de viitor; toate vor veni la timpul lor.
Am lungit-o prea mult, aşa că vreau să vă povestesc despre ce este vorba în această poveste.
A fost odată un băiat foarte inteligent şi deştept pe nume Ian. El provenea dintr-o familie foarte
renumiă. Tatăl lui Ian era doctor, iar mama lui era o femeie de afaceri. Ei locuiau împreună cu
bunicii lui Ian în New York.
Ian mergea la cea mai renumită şcoală din America. El era olimpic la toate materiile, iar
părinţii lui erau foarte mândri de el. Anii au trecut, iar Ian a absolvit liceul ca cel mai bun elev, dar
la festivitate au venit doar mama lui Ian şi bunicii, deoarece tatăl băiatului – pe nume Eduard – a
murit în acea zi din cauza unui accident de maşină. Mama lui Ian nu ştia cum să-i spună că tatăl său
a murit şi a preferat să-i spună ... mâine. Lui Ian nu i s-a părut nimic suspect, deoarece tatăl său
mereu era solicitat pentru vreo intervenţie de urgenţă. Aşa că şi-a răspuns singur la întrebarea ...
nerostită însă.
Totuşi, în cealaltă dimineaţă, băiatul a mers la bucătărie şi a văzut-o pe mama sa care era
îmbrăcată în negru. După ce a mâncat, şi-a întrebat mama de ce e îmbrăcată în negru, iar aceasta i-a
răspuns, cu lacrimi în ochi, că tatăl său a murit. Pentru o secundă, băiatul a muţit, apoi a căzut pe
parchet. Mama lui îngrijorată a sunat la urgenţe şi a chemat repede o ambulanţă. Tânărul a fost dus
la spital. Elena, mama lui Ian, a venit şi ea cât de repede a putut. Medicii i-au spus că a suferit doar
un şoc. După ce au ajuns acasă de la spital, Ian s-a dus în camera lui şi a început să plângă după
tatăl lui.
Lunile au trecut ..., dar Ian nu şi-a mai revenit din şoc. Dar adevărata lui problemă a fost că
nu ştia nimeni cine a intrat cu maşina în tatăl său. Putea fi absolut oricine. Într-o zi de primăvară,
Ian s-a hotărât să-l găsească pe omul care i-a omorât tatăl. Deşi mama lui n-a fost de acord, el a
plecat la sediul de poliţie unde l-a întrebat pe poliţist dacă poate vedea înregistrarea din data de
02/04/2002. Poliţistul, pe nume Mark, l-a întrebat mai întâi date personale, i-a solicitat scrierea unei
cereri, apoi a cerut date mai exacte în ceea ce priveşte locul din New York vizat. I s-au arătat
imaginile din parcul central. După ce a văzut numărul maşinii, l-a întrebat pe poliţist dacă se ştie a
cui era maşina, iar el i-a răspuns că nu ştie, dar că poate afla. Aşa s-a legat o prietenie între Mark şi
Ian. Cei doi amici au verificat maşina, dar nu avea nimic suspect. S-au gândit mai bine să vorbească
cu proprietarul acesteia, care nu locuia departe de sediul poliţiei.
Ian era optimist, dar tot avea o temere că proprietarul maşinii nu era cel care i-a ucis tatăl.
Ajunşi la locuinţa necunoscutului, care era într-un cartier simplu din New York, au sunat la
interfon, dar nimeni nu le-a răspuns. Aceştia credeau că poate omul care locuia acolo se temea să nu
fie prins de poliţie, dar salvarea lor a fost un domn care a intrat în bloc. Au urcat trei etaje şi au
bătut încet la uşă. O femeie le-a răspuns speriată. Mark şi Ian au intrat salutând politicos.
Femeia i-a primit pe canapea. Aceştia i-au adresat câteva întrebări legate de o maşină, iar ea
le-a răspuns că este a soţului său care trebuie să vină de la muncă imediat. Doamna nu avea habar
de ce se întâmplase, pentru că soţul ei nu i-a spus că a omorât acel om nici până în acel moment.
După vreo zece minute ajunge şi bărbatul acasă. Cuprins de furie, Ian s-a năpustit asupra bărbatului.
Soţia lui speriată l-a ajutat să se ridice de la podea, întrebându-l de ce au întrebat aceşti poliţişti de
maşina lui. Acesta a spus:
Cred că ei au venit aici drept poliţişti falşi!
Nu pot să cred, a zis Ian. Ne vedem la tribunal!
Apoi cei doi au plecat. După câteva zile, Ian a cerut redeschiderea cazului cu privire la
moartea tatălui său, avându-se în vedere noile informaţii. Aşa cei doi s-au reîntâlnit la tribunal.
Omul acuzat a încercat să se apere, motivând frica pe care a trăit-o după accidentul pe care îl făcuse
şi în care tatăl lui Ian îşi pierduse viaţa. Nu a contat prea mult. Bărbatul a fost condamnat la mulţi
ani de închisoare. Ian a fost fericit că ucigaşul tatălui său a fost prins chiar de el.
Din această poveste scurtă reiese că trecutul poate fi unul bun sau rău, dar din el învăţăm să
trăim în prezent. Se spune mereu că timpul le rezolvă pe toate. Oricât de dureros ar fi trecutul, noi
trebuie să trecem prin el şi să mergem înainte optimişti.
Călătoria în timp Megheşan Raluca, clasa a VIII-a A
Eu şi sora mea, Alexandra, ne jucam împreună în larga încăpere, sufrageria, cu păpuşile
noastre preferate. Lângă acea cameră se afla biroul tatălui nostru – sau cum îl numeam noi -
laboratorul secret. Tata era un om de ştiinţă foarte devotat acestui domeniu şi iubea cu adevărat ceea
ce făcea.
Mereu ne-am dorit să intrăm în acea încăpere şi să vedem toate invenţiile, deoarece el ne
spunea întotdeauna să stăm departe de acea cameră. Acest lucru ne stârnea dorinţa de a pătrunde
acolo cât mai repede.
În acea zi, noi ne jucam singure, pentru că părinţii noştri erau plecaţi cu nişte afaceri în alt
oraş, vecin, iar bona noastră era atât de obosită după ce s-a jucat cu noi prinselea, aşa că a adormit.
Norocul nostru era că tata a uitat deschisă uşa laboratorului. Cu sfială şi cu o oarecare
timiditate, Alexandra a intrat prima, deoarece era mai mare şi era mult mai curajoasă decât mine.
Locul era plin de calculatoare şi maşinării pe care nu le puteam înţelege la acea vârstă fragedă.
Ceva mi-a captat atenţia: era asemănătoare unei cabine de duş, aşa că amândouă am intrat şi
am închis uşa, aşteptând ca ceva să se întâmple. După câteva secunde lungi, am văzut un buton
mare şi roşu care mă striga să îl apăs, deşi ştiam că nu ar trebui să o fac. În două minute ne aflam la
marginea mării, pe o plajă care părea familiară. Acolo ne petrecuserăm vacanţa de vară acum patru
ani alături de familia nostră, în Grecia, pe insula Creta.
Nu eram deloc speriate; ba chiar ideea ne plăcea şi parcă nu mai doream să părăsim acel loc
minunat de relaxare. Aşa că ne-am aşezat pe şezlonguri şi am stat întinse, lăsând razele soarelui să
ne gâdile pielea, gustând sucurile din fructe exotice, iar apoi construind un castel de nisip, în care
visam că vom locui cândva. Ne simţeam bine şi nu ne gândeam să plecăm, dar totuşi, la un moment
dat, am realizat că va veni şi acel moment. Problema era că nu aveam nicio modalitate de a ne
întoarce acasă. Alexandra a propus să ne plimbăm, în speranţa că vom găsi drumul spre casă, adică
maşina timpului sau că ne vom trezi, dacă acela era un vis. După o perioadă lungă de mers, în faţa
unei case se afla biletul nostru dus spre laborator.
În prezent era seară şi în casă era linişte deplină. Noi ne-am decis să nu spunem nimănui
despre călătoria noastră stranie în timp, deoarece nu ne va crede nimeni, iar mama şi tatăl nostru se
vor supăra pe noi.
Rămâne secretul nostru, i-am spus Alexandrei.
GÂNDURI
Aventura unor gânduri răzleţe Hudea Alexia, clasa a VIII-a A
Gândurile omului nimeni nu le poate stăpâni, nici măcar omul însuşi. Gândurile, acele
vietăţi neadormite, sunt rodul conştiinţei noastre care scot la iveală cele mai ascunse temeri sau, de
cele mai multe ori, defectele fiecăruia. În alte cazuri, gândurile pot fi un lucru cât se poate de
motivator, dându-ţi încredere în tine că poţi muta şi munţii din loc.
Unele gânduri nu-şi găsesc locul, aşa că se îndreaptă spre „internatul gândurilor răzleţe”
unde sunt învăţate cum să devină nişte gânduri pozitive, care să îi acorde încredere posesorului
pentru a-l face să cunoască toate frumuseţile pe care viaţa le ascunde, pe care toţi trebuie să le
descoperim singuri şi să ne bucurăm de ele.
Cele mai răzleţe gânduri care trebuie să viziteze acest internat sunt gândurile elevilor şcolii
gimnaziale, care îşi fac tot mai multe probleme care există, de fapt, doar în imaginaţia lor. Unii
copii se tem să nu ia note mici, unii se plâng că sunt prea mici de înălţime, alţii că sunt prea înalţi.
Majoritatea elevilor se mai plâng şi de greutate, chiar dacă nu este cazul ... sau de faptul că sunt
ghinionişti sau prea norocoşi ... bineînţeles, foarte rar.
Aceste gânduri primesc asistenţă, învăţând că nimeni nu este perfect şi că imperfecţiunea
este o însuşire pe care toţi o posedăm. Gândurile încep să înţeleagă, să discute între ele, să nu mai
fie atât de stinghere şi de negativiste. Până la urmă devin chiar motivaţionale, făcându-şi posesorul
foarte încrezător, astfel încât uită de toate „imperfecţiunile” pe care altădată le considera mai grave
decât cele două războaie mondiale. Unde există optimism şi încredere, se pot clădi nişte lucruri care
par imposibile, dar – de fapt – nu sunt.
Astfel, gândurile îşi găsesc locul, dar „internatul gândurilor răzleţe” nu se va închide
niciodată, deoarece tot timpul vor exista alte şi alte gânduri care trebuie îndreptate spre calea cea
bună, spre mentalitatea pozitivă pe care trebuie să o avem cu toţii.
În prezent, gândul depăşirii unor automatisme este şcolarul pe care încerc să-l motivez să se
redefinească. Este elev silitor şi cred că are mari şanse să promoveze. Dar, aşa cum îi spune
profesorul, îi trebuie exerciţiu, îi trebuie răbdare, îi trebuie să se autoanalizeze profund şi sincer. Se
trezeşte devreme şi adoarme târziu. Scotoceşte în biblioteca sufletului meu, analizează soluţii,
variante şi îşi face conştiincios temele. Nu are decât o variantă: să reuşească!
PRIETENIA
Doi prieteni
Fuleki Alexia-Erika, clasa a VI-a A
Un ghiocel sfios își scoate
Capul afară din zăpadă.
“Ce bine-ar fi ca mâine, poate,
O rază caldă să mă vadă!”
“Aștept și eu!”, a auzit
Un glas subțire că-i răspunde.
Și ca de-un gând călăuzit
Privi alături: “Ce se-ascunde?”
Și chiar de-alăturea-l privea
Clipind din ochii zâmbitori
O gingașă, micuță viorea:
“Să așteptăm suntem datori!
Un soare blând să ne-ncălzească,
S-alunge frigul și omătul,
Ca primăvara să trezească
Din nou, la viață, tot pământul.”
Atunci suavul ghiocel
Se aplecă duios spre viorea.
Grăi încet, sunând din clopoțel:
“Tu ești prietena mea!”.
Caisul bunicului
Fuleki Alexia-Erika, clasa a VI-a A
În curtea bunicii, în faţa terasei, se află un pom drag mie, un cais. El e singur şi, de aceea,
întotdeauna când merg la bunica, îl mângâi şi îi vorbesc ca unui prieten.
În livada din spatele grădinii sunt o mulţime de pomi: caişi, cireşi, pruni, meri. Bunica nici
nu îşi mai aminteşte de ce bunicul a plantat un cais în faţa terasei. Era singurul pom printre florile
sădite de bunica.
În fiecare anotimp, caisul mă întâmpină cu haine noi. Primăvara, florile albe şi înmiresmate
sunt ca nişte roiuri de fluturi. Vara, îmi oferă fructe dulci şi zemoase. Toamna, când frunzele
îngălbenite cad moarte la pământ, mă priveşte trist, de parcă şi-ar lua rămas-bun. Iarna, crengile
uscate se zbat în bătaia vântului aprig. Apoi, la sosirea primăverii, înverzit şi înflorit, zâmbeşte iar
vesel. Aşteaptă nerăbdător întoarcerea păsărilor călătoare, care îl vor bucura cu ciripitul lor vesel.
Într-o zi călduroasă de vară, am adormit la umbra lui. Caisul a întins o creangă spre mine şi
mi-a zis:
-Fiecare întâlnire cu tine mă face fericit. Mă bucur să văd cum creşti de la an la an. Bunicul
tău m-a plantat, m-a îngrijit, mi-a cules fructele şi mi-a fost cel mai bun prieten. Când el a plecat în
Grădina Raiului, am rămas singur şi trist. Supărarea mea a durat până în ziua când tu, nepoţica lui
dragă, m-ai mângâiat. Atunci am ştiut că am un nou prieten, pe care să-l iubesc şi care mă iubeşte.
Cea mai mare bucurie a mea este să îţi ofer fructe proaspete şi gustoase. Îmi amintesc cum bunicul
tău le păstra mereu pe cele mai frumoase pentru tine.
Chemarea bunicii m-a trezit. Am privit îndelung caisul: ce vis ciudat...
De câte ori merg la bunica, mă duc la pomul meu drag, îl mângâi, îi vorbesc şi mă aşez la
umbra lui. Cred că fructele sale sunt cele mai delicioase caise din lume.
4.CURIOZITĂŢI
REBUS DE PRIMAVARĂ
PROF. ÎNV.PRIMAR IONAȘ ANAMARIA
Află ce cuvânt ascunde acest rebus, găsind răspunsul la următoarele ghicitori:
1 P R I M Ă V A R A
2 B A R Z Ă
3 B U B U R U Z A
4 T O P O R A Ş
5 G H I O C E L U L
6 S O A R E L E
7 L Ă C R Ă M I O A R E L E
8 R Â N D U N I C A
1. Zăpada s-a topit,
Ghiocelul a răsărit,
Pomul a înmugurit.
Ce anotimp a sosit?
PRIMĂVARA
2. Să-mi ghiciți o ghicitoare:
E înaltă, cu lungi picioare,
Pene negre pe-aripi are,
Peste broaște e mai mare!
BARZA
3. Șapte puncte poartă-n spate
Și-ajută pomii cât poate.
BUBURUZA
4. Violet şi parfumat
De iarnă s-a săturat.
TOPORAŞUL
5. Voinicel cu haina albă,
Iese primul din zăpadă
Și vestește-n toată țara
Că sosește primăvara.
GHIOCELUL
6. Mãr frumos și aurit,
Chiar din cer a rãsãrit.
Ziua-ntreagã strãlucește
Și pãmântul încãlzește.
Cine e?
SOARELE
7. Clopoței mititei
Albi și frumușei,
Pe o rămurică
Foarte subțirică
În rând așezați, Foarte parfumați. LĂCRĂMIOARELE
8. Alb cu negru colorată
Zboară când primăvara se arată
Are coada ca o furculiță,
Şi-i o pasăre micuță.
RÂNDUNICA
4. PAGINA DISTRACTIVĂ Să ne amuzăm
prof. Georgeta Buda
•În lumea „Amintirilor” – rebus
Răspunde întrebărilor pentru a afla răspunsul pe verticală.
1.Cum a fost numit scaunul adus în şcoală de preot?
2.Ce apă străbătea/traversa satul evocat în această operă?
3.Cine îi vizitează zilnic la şcoală pe elevi?
4.Care este hramul bisericii din satul evocat în această operă?
5.Când avea loc procitania elevilor?
6.Ce sat natal este evocat în această operă?
7.Ce iubeau humuleştenii?
8.Cum se numea dascălul bisericii?
9.Ce prindeau elevii cu cărţile?
10.Care sunt cele trei părţi care formau satul Humuleşti?
11.Cine era băiatul ruşinos, prizărit şi fricos din această operă?
12.Din ce învăţau elevii?
13.Cine aduce la şcoală biciul de curele?
14.Ce le aduce preotul elevilor la şcoală pentru a-i îmblânzi?
15.Ce scop aveau cele două daruri de şcoală nouă?
16.Unde învăţau elevii?
17.Ce şcolar face pocinog obiectelor aduse în şcoală?
18.Ce fel de sat era Humuleşti?
19.Ce obiect adus în şcoală este numit Sfântul Nicolai?
20.Când prindeau şcolarii insecte?
•În lumea „Amintirilor” – Caută greşelile şi dovedeşte-ţi că ştii!
Dragă cititorule, îţi recomand, pentru relaxare, o lectură! Citeşte opera Amintiri din copilărie de Ion
Creangă, apoi citeşte şi textul de mai jos. În acest text au fost strecurate câteva greşeli. Găseşte-le!
„Mă trezeşte mama într-o amiază din somn cu vai-nevoie, zicându-mi: „Scoală, obraznicule, înainte
de răsăritul lunii; iar vrei să te pupe cucul rusesc şi să te spurce, ca să nu-ţi meargă bine toată ziua?”
... Căci aşa ne amăgea mama cu o cioară, care-şi făcea casă de mulţi ani într-un salcâm foarte bătrân
şi scorburos, pe coasta dealului, la moş Grigore, fratele tatei cel mai mic. Şi numai ce-o auzeai vara:
„Cra-cra-cra!” des dimineaţă, în toate zilele, de vuia cartierul. Şi cum mă scol, îndată mă şi trimite
mama cu demâncare în ţarină la nişte furcari ce-i aveam tocmiţi prăşitori, tocmai în Valea Târnavei,
aproape de Topoliţă. Şi pornind eu cu pizza, numai ce şi aud cioara cântând: - Cra-cra-cra! Cra-cra-
cra1”
COLECTIVUL DE
REDACŢIE
Coordonatori:
Prof. Fodor Daniela
Prof. Buda Georgeta
Prof. înv. primar Ani Vanda
Colaboratori:
Prof. Coman Vasilica
Prof. înv. primar Ghira Sanda
Prof. înv. primar Ionaş Anamaria
Elevii:
Din clasa a V-a A, B,
a VI-a A,
a VIII-a A
Tehnoredactare:
Prof. Fodor Daniela
Prof. Buda Georgeta
Aranjare
Inf. Epure Oliver
ISSN 2344-5254
ISSN-L 2344-5254
