of 24/24
Ion Pop-Reteganul Pipăruş-Petru şi Florea-Înflorit Poveste din Sălaj, comunicată de plugarul M. Bene din Supurul de Sus. A fost ce-a fost, că de n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost odată o muiere văduvă, îi murise adică bărbatul şi ea rămase cu trei copii: doi feciori şi-o fetiţă. Şi nu era săracă văduva, că bărbatu-său, fie iertat şi mâie1 pe unde a înserat, fusese un om foarte harnic; avea o moşioară bună, avea boi şi plug de putea ara ea de ea, fără de a se mai însâmbra2 cu alţii, şi mai avea ea câte ceva, ştii cum au muierile care rămân după oamenii harnici. Destul că era pe timpul aratului, toată lumea ara şi semăna, deci se pun şi feciorii ei într-o zi să meargă la plug să are un loc într-o poiană, bunăoară. Pleacă deci feciorii într-o dimineaţă la plug, dar nu-şi iau merinde, că n-aveau coptătură, ci spun mamei lor să le trimită de amiază acolo. - Bine, dragii mamei, zise văduva, dar cine să vă aducă vouă de amiază, că eu nu pot merge, vedeţi voi bine că sunt beteagă, iar sora voastră nu ştie unde-i locul nostru din poiană, ea n-a fost niciodată acolo şi, nu de alta, s-a prăpădi prin cea secretă3 de pădure ori a nimeri chiar la curţile zmeului, apoi atâta o mai vedem! - Nu te teme, mamă, zic feciorii, nu te teme, vom trage noi o brazdă cu plugul de cum ieşim din sat şi până la loc, de nu poate greşi, numai tot pe brazdă să vină. Se duseră deci feciorii şi se apucară de lucru şi arară până la amiază, dar nici pomină să le vină sora cu ceva de gustare şi sloboziră boii la păşune şi, după ce se săturară boii, iar îi înjugară, şi arară până la ojină. Atunci nu mai puteau feciorii de foame.

Piparus Petru

  • View
    3

  • Download
    0

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Proza

Text of Piparus Petru

Ion Pop-Reteganul

Ion Pop-Reteganul

Pipru-Petru i Florea-nflorit

Poveste din Slaj, comunicat de plugarul M. Bene din Supurul de Sus.

A fost ce-a fost, c de n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost odat o muiere vduv, i murise adic brbatul i ea rmase cu trei copii: doi feciori i-o feti. i nu era srac vduva, c brbatu-su, fie iertat i mie1 pe unde a nserat, fusese un om foarte harnic; avea o moioar bun, avea boi i plug de putea ara ea de ea, fr de a se mai nsmbra2 cu alii, i mai avea ea cte ceva, tii cum au muierile care rmn dup oamenii harnici.

Destul c era pe timpul aratului, toat lumea ara i semna, deci se pun i feciorii ei ntr-o zi s mearg la plug s are un loc ntr-o poian, bunoar. Pleac deci feciorii ntr-o diminea la plug, dar nu-i iau merinde, c n-aveau copttur, ci spun mamei lor s le trimit de amiaz acolo.

- Bine, dragii mamei, zise vduva, dar cine s v aduc vou de amiaz, c eu nu pot merge, vedei voi bine c sunt beteag, iar sora voastr nu tie unde-i locul nostru din poian, ea n-a fost niciodat acolo i, nu de alta, s-a prpdi prin cea secret3 de pdure ori a nimeri chiar la curile zmeului, apoi atta o mai vedem!

- Nu te teme, mam, zic feciorii, nu te teme, vom trage noi o brazd cu plugul de cum ieim din sat i pn la loc, de nu poate grei, numai tot pe brazd s vin. Se duser deci feciorii i se apucar de lucru i arar pn la amiaz, dar nici pomin s le vin sora cu ceva de gustare i slobozir boii la pune i, dup ce se sturar boii, iar i njugar, i arar pn la ojin. Atunci nu mai puteau feciorii de foame.

Se hotrr deci s mearg acas. Nu tiau ei ce s-a putut ntmpla: rtcit-a sor-sa prin pdure? Ori ce poate s fie de-i las o zi de primvar fr mncare? Cum ajung n curte, ntreab pe muma lor:

- Ei bine, mam, da cum de n-ai trimis pe sora noastr cu gustarea, de ne lai s venim n sat de pe la ojin4?

Auzind biata lor mam vorbele acestea, czu ca lovit de trsnet, cci ea trimisese pe fat cu gustare, deci tia c alt modru nu poate s fie dect c s-a rtcit prin cea secret de pdure, cine tie unde?

Dup ce-i mai veni n fire, le spuse copiilor tot plngnd:

- Spusu-v-am s nu mergei la plug, dac n-am avut ce v pune merinde? N-am zis c s-a pierde biata copil prin pdure? Iat c s-au mplinit vorbele mele; mai bine era de mineam! Vai de mine i de mine, copila mea, sufletul meu, ndejdea mea! A dat zmeul de ea, nu-i alt modru, ori c au mncat-o lupii?!

Auzind feciorii plnsul i vietarea mamei lor, se puser pe gnduri ce-ar fi de fcut? Se sftuiesc, se gndesc, dau n dreapta, ntreab-n stnga... sora nu-i ca-n palm! Deci zice feciorul cel mai mare:

- Mam, nu mai plnge, bun e Dumnezeu i eu gndesc c trebuie s aflu pe sor-mea; plec mine diminea, plec, mam, ba nici nu stau pn diminea, cum iese luna plec, i fr ea nu m mai vezi; m tot duc pn dau de ea, ori vie, ori moart, i i-o aduc acas ori c-mi pun capul.

Auzind biata mam vorbele acestea hotrte, se mhni i mai tare, presimea oarei cumva c ntr-un ceas ru pleac feciorul de acas; deci se ncerc a-l ndupleca s rmn acas, ncepu s plng, c doar l-ar putea opri, dar toate fur n zadar, feciorul i-a fost pus caru-n pietre s nu se opreasc pn nu va da de sor-sa. Pleac deci la drum, iar mum-sa rmne plngnd numai cu copilul cel mai mic acas. i plngea i s vieta ct o lua gura. i cum s nu plng biata muiere: numai ieri diminea, nu mai departe dect ieri diminea, avea trei copii, acum numai are de unu; fata-i e pierdut, iar feciorul cel mare a plecat pe o cale de unde nu-i modru s se mai ntoarc! Nu-i trebuia bietei muieri mncare, nu butur, nu hodin, nici lucru, ci tot ieea pn afar n poart, plngnd i frngndu-i minile, i iar intra nuntru n cas, sta s moar de urt fr copiii ei, afar n-afla pe nimeni cine s o mngie. Ct era ziulica de mare tot plngea; de era n cas, era tot cu ochii la fereastr, doar i zrete fata ori feciorul cel mai mare, dac ieea afar, n curte, n drum, ntreba pe toi cltorii: Nu mi-ai vzut fata? nici feciorul?

Dar nimeni nu-i tia spune ceva despre ei, de la plecarea lor. n sat se lise faima c zmeul a furat pe fata vduvei, c feciorul cel mai mare s-a dus s-o caute i nu s-a mai ntors. Aa i era. Feciorul cel mai mare se duse s-i afle pe sor-sa. El s-a tot dus pn n pdure, acolo a dat de-o brazd proaspt i s-a dus tot pe ea pn a nimerit la nite curi, la curile zmeului. i erau ntrite curile zmeului, ca la zmei, tot cu stnci de bolovani, dar el nu se nfric de loc, ci sui treptele celea de piatr gndindu-se: "Ce-a vrea Dumnezeu, aceea a fi cu mine, dar eu intru; de nimeresc la sor-mea, bine, de nu, chiar la zmeu s fie, tot c-o moarte-s dator, dar necutate nu las aceste curi." Aa i fcu. Intr nuntru. Adic acolo pe cine afl? Pe sor-sa, gtit, Doamne, ca o grofoaie5, i fcnd demncare.

- Bun ziua, sor!

- S-i deie Dumnezeu bine, frate, dar tu cum ai ajuns!

- Eu? cum m vezi; dar tu cum ai ajuns?

- Oh! frate drag, bine zicea mama s nu mergei voi la plug fr merinde, c iat m-a trimis la voi cu demncare i eu am venit tot pe brazd, gndind c dau de voi, cnd colo - nimerii unde m vezi. Acum ce va fi cu tine, c ndat vine zmeul i poate s te omoare, de nu ne-a omor nc pe amndoi?! Mai bine rmneai acas, c de scpat tot nu m poi scpa, iar de te omoar zmeul, biata mam o s se prpdeasc de suprare.

Atunci numai vzur c se deschid uile i un buzdugan intr n cas, se nvrte de trei ori deasupra mesei i se anin ntr-un cui n perete.

- Ce e aceasta, sor? ntreab fratele.

- O, frate, acesta e semnul zmeului; cnd vine buzduganul, e semn s pun mncrile pe mas, c ndat-i aici. Dar oare unde s te ascund dinaintea zmeului? Ia hai i te bag colea sub covat. De abia avu biata sor atta timp ct s pun covata pe frate-su, i zmeul fu aci:

- Tu, mndruo, parc-mi miroase a om pe aci, cine-i aci? Biata fat d s mint c mncrile miroase, ba una, ba alta, dar zmeul, zmeu, nu crezu nimic, ci o fcu s spun cine a venit i c e sub covat.

- Aa? zise zmeul! Atunci de ce se teme de mine? Hai, cumnate, afar s te omenesc dac venii la casa mea! i scoase pe fecior afar i-l puse la mas i porunci fetei:

- Mie s-mi puni nou coaste de porc, i frate-tu dou, mie nou cupe de vin, i frate-tu, dou, i, mi cumnate, la noi e datina c care gat mai iute de mncare s arunce ciolanele (oasele) n capul crui ntrzie: acum hai la mncare!

i se pun la mncare: pn mnca feciorul oleac de carne de pe coast, zmeul mnca toat poria i prinde a arunca ciolanele n capul feciorului. Vznd zmeul c feciorul nu s apr, c s teme i tremur, i zise:

- Hai, cumnate, afar la largul, s vd mai bine ce cumnat am, dar s-mi spuni pe unde vrei s mergi, pe horn, ca mele, ori pe u, ca cinii?

- Eu m duc pe u ca oamenii, zise feciorul. i iese pe u, dar zmeul ieise pe horn, ca mele, i s repezi asupra lui i-i tie capul.

Apoi scoase inima i i-o puse ntr-un blid, i trupul l ngrop sub un gard.

Vznd biata vduv c trece o zi, trec dou i trei, i nu-i mai nimerete nici fata, nici feciorul, era s se arunce n fntn de suprare, dar iar-i ntrete firea i zice: Doamne, fie voia ta!

Dar pe feciorul cel mai mic nu-l mai prindea starea, nu putea de jalea mamei i de dorul frate-su i al sor-sei. Deci ntr-o diminea zice:

- Mam, ce a rndui Dumnezeu, aceea s fie cu mine, dar eu n-am pace pn nu dau de sor-mea i de frate-meu. De aceea nu te supra, c eu trebuie s merg pn unde voi da de ei. Acum biata mam iar ncepe a plnge i a s doli6:

- Dar nu merge, cui m lai? tiu c nici tu nu te vei ntoarce, fie-i mil de btrneile mele i stai baremi tu aci, dac de ei n-avui parte. Dar feciorul era neastmprat de dorul frate-su i al sor-sei, i deci trebui s plece. i se duse i nimeri nici mai bine, nici mai ru de cum o nimerise frate-su cel mai mare.

Acum biata vduv nu mai avea nici un copil, nici o bucurie, nici o mngiere, nici un ajutor; rmsese singur ca cucul. Mult vreme o fi tot plns, biata de ea, multe nopi le-o fi petrecut fr somn i zile fr mncare, dar n urma urmelor i ntri Dumnezeu inima i ncepu a-i veni n fire. "S m sodomesc7 e pcat de moarte, trebuie s triesc i necjit, cum am trit n bine pn aveam brbat i copii" i zise vduva i prinse a mai lucra cte ceva i a mnca, s nu se omoare cu foamea pn mai are zile. ntr-o diminea, cum mtura prin cas zicnd rugciunile, iat vede un bob de piper jos, i se pleac de-l ridic, i-l pune pe mas.

Dar bobul se durdulic de pe mas i iar cade jos. Ea, ca muiere strngtoare, nu las s s prpdeasc nici un fir de piper, deci se pleac i, ridicndu-l, l bag n sn. Firul cel de piper nu st n sn: cum, cum nu, destul c i din sn iese i cade chiar naintea ei. Ea iar se pleac i-l ridic de jos i-l bag n gur, i zicnd rugciunile l scap pe grumaz la vale. Din minuta aceea vduva prinde grea i la nou luni face un drag de fecior de s mai fi avut doi ochi s te uii la el.

Ea chem pe preotul satului, l botez i-i puse numele Pipru-Petru, cci dintr-un fir de piper era zmislit. i cretea copilul, dar cretea ca din ap. Cnd era de o lun, era ca alii de un an, cnd era de dou luni, era ca altul de trei ani, i ncepu a umbla pe uli i-a vorbi toate celea. El tot auzea pe oameni vorbind: ce mai fecior, pagub c nu-i triesc fraii, c ei trei ar bate un sat ntreg cnd s-ar minia bine. Aa azi, aa mine, aa ziceau oamenii n toate zilele. Cnd era Pipru-Petru de trei ani, era cel mai frumos i mai voinic fecior n tot satul. ntr-o zi ntreab pe mum-sa:

- Mam, mai avut-am eu frai?

Dar ea temndu-se s nu mearg i el ca fraii lui i s nu se mai ntoarc, i zise:

- Nu, ftul meu, n-ai avut nici un frate.

- Nu? Atunci fii bun i-mi mai d o dat , dar pe sub pragul casei. i ridic Pipru pragul casei cu degetul cel mic, iar mam-sa se plec s-i bage sub el i s lpteze pe fiu-su. Atunci Pipru ls puin pragul n jos, de o cam strngea pe mum-sa, i-o ntreb:

- Mam, mai avut-am eu frai?

Ea, vznd c nu-i alt modru, i spuse:

- Da, ai avut doi frai i-o sor; pe sor-ta a furat-o zmeul, iar fraii s-au dus s o caute, i de-atunci nu i-am mai vzut. Atunci iar ridic pragul i zise mame-sii:

- Acum scoal-te i-mi f o azim de gru curat, frmntat cu lapte numai din ele tale, c eu am semne c trebuie s dau de ei i s-i aduc.

Auzind vorbele acestea biata mam iar ncepe a plnge i a se vieta: "Dar cum te las inima s m lai acum, la btrnee, slab, beteag, singur? N-am dus i nu duc destul bnat8 dup cei trei, acum te mai prpdeti i tu prin cea secret de lume, nu de alta, va da zmeul de tine, de nici de nume nu-i voi mai auzi. Rmi, dragul mamei, aci, nu te mai duce nicieri: fi-va ce va rndui Dumnezeu de noi, numai nu merge; rmi i te nsoar, batr9 de tine s am parte."

Ei, dar Pipru-Petru era voinic, lui i trebuiau vitejii, deci nu scp mum-sa de gura lui pn ce nu-i fcu o azim de fin de gru curat, frmntat numai cu lapte din ele ei i cu lacrimi din ochii ei. Dup ce i-a copt-o ca rufa, Pipru i-o puse n traist i zise:

- Rmi sntoas, mam, nu te supra deloc, c nici trei zile nu vor trece i eu trebuie s fiu napoi, ori cu veste bun, ori rea, dar mai degrab cred c cu bun.

i se lu Pipru-Petru la drum, du-te, du-te, pn d n pdure, i acolo nimerete o brazd mai astupat. Hai s merg pe ea, i zise Pipru, i se duse tot pe ea pn ajunse la curile zmeului. i acolo intr nuntru. O fat frumoas, Doamne! i mbrcat ca o mprteas, era singur i fcea de mncare.

- Bun ziua, sor!

- S trieti cu bine; dar ce-mi zici sor?

- i zic sor fiindc-i sunt frate, de nu crezi, ia hai de mnc din azima asta. i scoase Pipru-Petru azima din traist i-i dete fetei s mnnce. Dar cum mbuc, o dat zise:

- Asta-i cu lapte din ele mamei mele, acum cred c-mi eti frate, dar nu pricep cum? c tu eti fecior holtei, iar eu cnd am ajuns n robia zmeului numai doi frai am avut, pe care zmeul i-a i omort, iar de atunci nu sunt mai mult de cinci ani de cnd sunt eu aici, deci nu pricep, dac-mi eti frate, cnd te-ai putut nate, c doar nu eti numai de 4- 5 ani?! Tu trebuie s fii baremi de 20 de ani!

- Nu-s, sor, ci numai de 3 ani i mai ceva, dar aa-mi e felul. S-mi spui acum, sor, ce semne face zmeul cnd vine?

- Vai, frate, bine ar fi s mergi de aci pn nu vine semnul lui, c dup semn i el ndat sosete. C are un buzdugan, frate, un buzdugan de fier mare ct o bute de 50 ferii10, i-l arunc cale de dou ceasuri de departe i drept n u nimerete cu el; ua atunci se deschide, i buzduganul se pune singur n cuiul cela din perete. Dar du-te, frate, nu sta, c acum e vremea s vin i de te afl aci, te omoar i pe tine, ca i pe cei doi.

- Las-l s vie, sor, s vd i eu cum sunt zmeii, c i aa pn acum n-am vzut nici unul.

Atunci aud buzduganul trosnind n u; ua se deschise i d s se pun n cui. Dar Pipru nu-i d rgaz, l lu de toart i zvrr! ndrt cu el, dincotro a venit. i cu aa putere a aruncat cu el, de chiar pe lng zmeu a trecut i s-a tot dus cale de trei zile i s-a mplntat ntr-un munte de piatr. Nou zile a trebuit s scobeasc zmeul pe lng buzdugan pn i l-a putut scoate din munte, i-a venit apoi cu el pe umr necjit. Cnd ajunse acas, zise din curte nc:

- Cine-i bate joc de buzduganul meu, Florea-nfloritul ori Pipru-Petrea, viteazul de cumnatu-meu?

- Eu sunt, cumnate, eu, Pipru-Petrea, dar de unde m cunoti?

- Eu? nu m mai ntreba, doar o sptmn m-au tot scuturat frigurile cnd te-a nscut mum-ta. Dar bine c-ai venit la casa mea, hai s trim puin i bine. Adu, drgu, mncarea pe mas, mie nou coaste fripte de porc i frne-tu dou, mie nou cupe de vin, i lui dou, s ne punem la osp...

- Adic... s fie vorb ntoars, zmeule, zise Pipru. Ad-mi, sor, mie nou coaste de porc i nou cupe de vin, iar zmeului adu-i dou coaste i dou cupe de vin, dar s ai de grij, zmeule, care cum gtm de mncat carne de pe os, osul l aruncm n capul celui ce n-a gtat nc, c parc pe aci aa e obiceiul.

- Cam aa a fost, zise zmeul, dar de vrei, putem strica obiceiul.

- Ba nu vreau s stric obiceiul rii, zice Pipru. Om de nimica e cine cuteaz a strica obiceiurile rii, las cum a mai fost, i hai la mas.

i se puser la mas, i cum apuc Pipru o coast n mn, o bag n gur i despoia carnea de pe ia, iar cu oasele - pleosc! la zmeu n frunte. Zmeul se cam necji, dar ce s fac? Trebuia s rabde, c i-a dat de om. i Pipru ia alt coast, apoi alta, i alta, pn mnc carne de pe toate nou coastele, iar oasele le da de capul zmeului, de toate se zdrobeau. Cnd gt Pipru coasta cea din urm i de but cea din urm cup de vin, atunci gt i zmeul de mncat cea dinti coast i d s arunce cu oasele n capul lui Pipru. Dar acesta nu-i d rgaz, se repede la zmeu i pleosc! cu o palm peste obrazul cel gras al zmeului, de-i mut o falc din loc, apoi se ncierar la lupt, la trnteli, de gndeai c nu alta, ci s se omoare unul pe altul.

De la o vreme zmeul nu mai putea de osteneal, c ostenit era i de cale, i nu putuse nici s se sature baremi cumsecade, omenete, c Pipru nu-i dduse rgaz.

Deci ostenit, cum era, zise bietul zmeu:

- Las-m n pace, c-i nviu pe cei doi frai.

- Hai de mi-i nvie, zise Pipru.

i merse zmeul i-i dezgrop, i le puse inimile la loc, i-i stropi cu ap vie, i se scular mai frumoi de cum au fost.

Vai, c greu adormii zise unul. "Doar aa i eu" zise cellalt.

- Dormit, dormit! zise zmeul, c de nu venea fratele vostru st mai mic s v trezeasc, mai dormeai voi un somn lung!

- Dar nu sta de sfaturi, zise Pipru, hai s ne luptm, c de aci eu nu merg pn ce nu rmne unul mort - ori eu, ori tu, c aa e firea mea.

i se puser a se bate n sbii, i se tiar de curgea sngele vale. Atunci se repezi Pipru, o dat i bine, voinicete, i-i tie zmeului capul, apoi tot l dumic bucele, ca de tocan, i fcu trei grmezi de carne din el.

Apoi zise ctre frai:

- Frailor, hai s ne osptm oleac, c apoi mergem ctre cas, c mama tiu c nu mai poate de dorul nostru, o fi gndind c ne-am prpdit cu toii, de nu mai nimerim nici unul. i se osptar feciorii mei, sor-sa le fcu de mncare i ei aduser vin de cel bun, i bur i se desftar, pn ce ncepu a prinde beia pe Pipru. Atunci se gtar de cale, ncrcar carele de bunti, c doar acolo erau de unde, i plecar.

Mergnd ei aa ctre cas, dau de o fntn n cale, i boii se trgeau ctre ea, semn c le era sete.

- Adpai boii, zise Pipru ctre frai, c eu m dau oleac lng stejarul acesta umbros s m odihnesc, c aa-s de obosit! i cu vorbele acestea se apropie de un tejar mare i se rezem de el, aa, stnd n picioare, i cum se rezem, cum adormi ca mort.

Dup ce fraii lui adpar boii i-i njugar din nou ca s purcead mai departe, merse sor-sa la Pipru s-l trezeasc, dar era pace de a-l mai putea trezi. Atunci zise fratele cel mai mare:

- M, dragii mei, oare facem noi bine c ducem p strinul acesta cu noi? Bine, c el zise c ne este frate, dar poate-se una ca aceea? Bine tii voi c numai noi trei am fost la prini; bine tii c mai nti te-ai pierdut tu, sor, de acas, apoi eu, i n urm tu, frate, dar atunci mama nu mai avea ali copii. De l-ar fi avut dup nstrinarea noastr, ar fi iat aa, un biean, dar el e de mare ca i noi, i de tare?!... Oh, mai tare chiar dect Ucigl-toaca. Poate c-i vrun strigoi ori doar chiar zmeu, c vzuri cum omor pe zmeul, ca pe un pui de gin?! Eu gndesc c n-ar fi bine s mai mergem cu dnsul pe o cale.

- S nu mai mergem, zise cellalt frate, s-l lsm dormind, iar noi s ne pzim drumul.

- Aa e, zise cel mai mare din frai, dar dac se trezete tot ne ajunge; nu vedei ce ogae adnci taie carele stea cu povar? Tot pe ele vine pn ce ne ajunge i face din noi tot tocan, ca i din zmeul acela, iar cu sora fuge cine tie unde, de nu mai aude mama de ea, nici de noi. Dar, de vei voi, eu tiu ce-ar fi de fcut: haidei s lum lanurile de la care i, cum doarme rezemat de tejar, s-l legm de el bine cu lanurile, atunci tiu c nu mai vine s se luade c el a scpat pe sora de la curile zmeului, ba s zic c i pe noi chiar din mori ne-a nviat.

- S-l legm, zise fratele cel mai mic, s-l legm, c pe care avem destul blag11, nu mai avem lips de el.

i-l legar de tejar cu lanurile, i-l legar pogan12 de-i auzeai oasele prindu-i, i el tot nu se trezi, dormea ca mort de ostenit i beat ce era.

Sor-sa bucuroas l-ar fi deteptat, dar nu putea; apoi s fac mpotrivire celor doi frai nc nu putea.

Deci se uita lcrimnd cum leag pe binefctorul ei i-i zicea:

Doamne, scap-l.

Dup ce-l legar de tejar, i fcur cruce, ziser un Doamne ajut i ncepur a plesni boii, mnndu-i: Cea, Suril! ho, Bourean, ho!

Sor-sa se gndea singur mergnd ndrtul carelor: Cum mai cuteaz farnicii acetia a-i face cruce i a zice Doamne-ajut, dup ce numai acum svrir o fapt din cele mai miele? Dar iari zice:

Bag seam i houl cnd merge la furat zice Doamne-ajut, necum tia, care cred c un lucru bun au svrit!

i ajunser acas. Mama lor i cunoscu i vrs lacrimi de bucurie la vederea lor, dar i ntreb:

- Pipru-Petru n-a dat de voi? Friorul vostru cel mai tnr?

- Nu, mam, rspund feciorii, n-am vzut nici un fel de Pipru. Iat pe sora noastr a fost prins-o zmeul s o ia de nevast, i de atunci pn acum ne tot luptarm amndoi cu el pentru sora noastr, dar nici un fel de Pipru n-a venit s ne ajute. De-abia am putut omor zmeul ca s-i aducem fata. Acum bucur-te mpreun cu noi, c iat i comori am adus de la zmeu; uit pe Pipru, c de-ar fi vrun viteaz ca noi, trebuie s vin, ct de trziu.

i se puser, frate, pe osp, aduser carne i vin, i lutari, i adunar tot satul s se bucure i s se mire de vitejia lor, c au omort pe zmeu i i-au luat comorile celea scumpe. ntr-un trziu se pomenete i Pipru-Petru i d s se scoale, dar se simte legat de stejar cu lanuri peste piept i peste mijloc, peste grumaz i peste picioare.

- M... hm! dulcii mei frai, zise el, dar bine mai tii voi rsplti buntatea ce v-o fcui! Bine a zis cine a zis: f bine i ateapt ru! Dar lsai, c v-o fac eu de nici dracul nu v-o mai desface!

i numai o dat se umfl i lanurile cad rupte, zal de zal, de gndeai c-ar fi numai de bucini13. "Acum s mai dorm una pe pajite, i zise Pipru, c am eu vreme s ajung i acas; cu ct a merge mai iute, cu att ar fi bucuria frailor mai scurt".

Se puse deci s se odihneasc, dar nu mai vrea somnul s se apropie de el, c nu-i putea iei din cap nemulumirea frailor si. ncepu a se gndi la toate minutele de cnd a plecat de acas. Mi, i zice, adic zmeul nu tia, de bun seam, c cine i-a zvrlit buzduganul ndrt: eu ori Florea-nfloritul. Trebuie c viteaz om e Florea acela; cum a vrea s-l cunosc! Dar l-oi cunoate acui. Acum s merg s vd ce face biata mam, apoi s caut pe Flore-nfloritul, s m prind cu el frate de cruce.

S-a luat dar s plece, dar uitndu-se la stejarul cel mare de care-l legaser fraii, i zice: "Biata mam, nici lemne de foc n-o fi avnd, c harnicii de frai nici lemne nu i-or fi dus; hai s-i duc eu un ctur14 batr".

i merse la stejarul de care fusese legat, l smulse din pmnt ca pe un morcov, l lu pe umr, cum iei o grebl, bunoar, i hai cu el spre sat.

Cnd era ospul mai pogan, cnd jucau i beau pe ntrecute n ocol (curte), c n cas nu mai ncpeau, atunci nimeri i Pipru-Petru cu stejarul pe umr. Tot satul l cunoscu, c doar numai de cteva zile plecase de acas, dar fraii lui nu tiau ce s fac, unde s se ascund, vzndu-l cum vine ctre ei, i i gndir c acum are s-i omoare.

- Bun ospul la dumneavoastr, zice Pipru, intrnd cu stejarul cel mare pe umr.

- Bun s-i fie inima, ziser stenii, pe cnd fraii lui o luar la sntoasa.

- Oho! strig Pipru, ncotro, cinstiilor? Ia stai oleac de vorb cu mine, c avem o r de rfuial! Frumos fu aceea de la voi s m lsai dormind n pdure, i nc legat cu lanuri ca p-un ho? Asta-i mulumita fiindc v-am aflat, am btut pe zmeul care v omorse, pn v-a nviat, l-am omort pe el s scap satul nostru de urgia lui, v-am umplut de averi i v-am pus pe drumul ctre cas, eu, fratele vostru, aa rsplat am fost vrednic s aflu de la voi?

Atunci fraii ncepur a plnge i a se ruga de iertare, zicnd c numai au glumit, c bine tiau ei c el atta-i de tare, de cu stejar cu tot poate veni acas. Se mai rug i mum-sa, i sor-sa, i tot satul s-i ierte, iar el, fiind om cu inim bun, i-a iertat i s-a pus i el la osp.

Cnd a fost a doua zi dimineaa, dup ce s-au sculat toi voioi i sntoi, Pipru-Petru se gt de cale.

- Dar unde vrei s mergi iar, Petre, puiul mamei? l ntreb mam-sa.

- M duc, mam, m duc departe, pn unde voi da de Floreanfloritul, dar de cumva l-oi putea aduce s fie so sorei mele, c am auzit c e un voinic de om i ar fi pcat s nu ne cunoatem.

- Da nu merge, stai acas, avei voi destul avere, nsurai-v, dragii mamei, iar pe sor-ta vom mrita-o noi dup cineva, c doar sunt destui feciori zdraveni n sat, ce s mai bai calea rii? Stai tu aci, n satul tu, ntre neamuri, aproape de mine, acum la btrneile mele, s nu-i mai duc atta dorul.

Multe vorbe bune i nelepte i spuse maic-sa, dar el tot ca el, dac i punea o dat carul n pietre pentru ceva, apoi nu mai era om s-l dezbare. i lu dar rmas bun i se cam mai duse, mult lume-mprie, ca Dumnezeu s ne ie, c din poveste mult este, mndr i frumoas, s-o ascultai i dumneavoastr, c cine o-a asculta, o-a nva, iar cine o dormi, se va hodini i povestea nu o-a ti.

S-a dus, s-a dus, pn a nimerit ntr-o pustietate mare de nu vedea nimic, numai cerul n sus, i sub picioare pmntul, nici o frunz, nici un fir de iarb, dar nimica, ce-i nimica. A mers el mult prin pustietatea aceea pn a dat de un vj15 btrn, dar btrn nu glum, alb la pr i la barb ca o oaie blaie, cu o crj n mna dreapt, iar cu cea stng i tot ferea genele de pe ochi s vad nainte c aa-i ierau de lungi i de dese, de-i veneau pn la gur i se mpreunau cu barba i cu mustile.

- Bun ziua, moule!

- S trieti cu bine, voinice, dar de unde i pn unde?

- M duc, moule, pn unde voi da de Florea-nfloritul, c am auzit c e un voinic mare i vreau s-mi cerc puterile cu el, nu tii unde l-a gsi?

- Oh, puiul moului, n zadar mergi tu pe jos, c nici n trei ani de zile nu vei ajunge la el, dar du-te ndrt la curtea zmeului, tii, unde i-ai aflat sora i fraii! Acolo s mergi i s caui n fundul grajdului c-i gsi un cal, un cal singur, i atta-i este de urt singur de st s moar; de urt a slbit, de numai pielea pe os i-a rmas, c de cnd ai omort pe stpnul su, pe zmeul, el din grajd n-a mai ieit, nici n-a mncat, nici n-a but, numai tot a rnchezat. Acolo s mergi i s-l iei, c acela te poart ct a purtat i pe stpnul su ba i mai mult de-i porunci, apoi s vii iar pe la mine, nelesu-m-ai?

- Te-am neles.

i merse Pipru-Petru ndrt pn la curile zmeului i intr n grajd. Adic acolo ntr-un ungher vzu un cal mai mult mort dect viu, de-i puteai numra coastele cale de-o pot, de-abia se mai putea ine pe picioare. Cum vzu calul c intr cineva n grajd, ncepu a fi voios i a prinde curaj, nu tia ce s fac bietul cal de bucurie, da cu picioarele n pmnt i vroia s se dezlege de la iesle, dar nu putea, c era legat cu lanuri.

Pipru-Petru dezleg calul i-l scoase afar, i se uit la el. Cu gloaba asta s merg eu? i zicea. Sta s nu-i cread ochilor. Dar calul rsufl o dat bine i se scutur de-i dezmori oasele, c doar sttuse mult vreme acolo ca-ntr-o temni, legat scurt, fr nutre i neadpat. Pipru l slobozi de pscu oleac, apoi l adp i se urc pe el. Atunci calul ncepu a vorbi:

- Cum vrei, domnul meu, s te duc, ca vntul ori ca gndul?

- De m-ai putea duce numai ca caii, nc mi-ar prea bine. Aa-i rspunse Pipru, vzndu-l att de slab. i prinse calul a merge, i merse, i merse tot n galop, pn la un munte de sticl (glaj). Acolo nu mai putea de obosit. D s se suie pe el la deal, dar nu poate calul merge. Atunci zise Pipru:

- Bag seam, te-oi mai duce i eu n spate, precum m-ai adus tu pe mine. i lu calul dup cap ca p-un miel, i-l sui n vrful dealului, i acolo huzdup! cu el pe pmnt. i se ridic calul de jos i se fcu ct un munte de mare, i zise lui Pipru:

- Place-i cum sunt acuma?

- Ba place-i cinilor i lupilor, f-te tu cal ca caii!

i se fcu calul ca caii notri, dar tot nzdrvan, i zise ctre Pipru:

- Cum s te duc acum, stpne, ca vntul ori ca gndul?

- Ba s m duci ca gndul!

i ncepu calul a merge ca gndul de iute, i ntr-o clipit erau la moneagul cel alb ca oaia.

- Bun ziua, moule!

- Bun s-i fie inima, puiul moului, da ajuns-ai abia?

- Precum m vezi, moule.

- Vezi aa, acuma cred c-i ajunge la Florea-nfloritul. Dar s-i dau i eu trei lucruri: ine, aci ai o ceter (lut, dibl), un pieptene i o cute (gresie, acer). ine minte, ftul meu, zise moneagul, vei tot merge pn-i ajunge la cmpul cu dorul, acolo te va lovi un dor de maic, sor, frai, prieteni i cunoscui, nct, de nu vei cnta cu cetera asta, vei fi silit s te ntorci napoi de dor. De acolo vei ajunge n pdurea cu lupii, aceia te-ar mnca cu cal cu tot, c sunt muli i flmnzi, dar tu arunc-le pieptenele. Scpnd, vei merge pn vei ajunge n ara oarecilor. Acolo vor fi oareci ct frunz i iarb, i vor vrea s te trag jos de pe cal s te mnnce, atunci arunc-le cutea jos i vei fi mntuit de ei.

Dup ce-a luat Pipru lucrurile acestea trei, a mulumit btrnului i s-a pus pe cal, i s-a tot dus pn a ajuns n cmpul cu dorul. Acolo l lovi un dor de satul lui, de mam-sa, de sor-sa, i de frai, dar aa dor, de mai cdea de pe cal i era ct p-aci s caz de pe cal, ori s sentoarne de unde a plecat. Atunci i vine n minte c are o ceter de la vjul cel btrn. i unde nu scoate cetera, i unde nu ncepe a trage cu arcuul pe strune, de rsuna cmpul, i pe loc i pieri tot dorul. Apoi merse mai departe pn ajunse n pdurea lupilor. i era acolo, Doamne! era tot un lup i un copac, i toi stau cu gurile cscate numai s-l prinz i s-l mnnce. Dar el arunc pieptenele jos, i ndat se fcu un bou gras i, avnd lupii ce nha, lsar pe Pipru s mearg n pace. i merse ct merse, deodat s trezete n ara oarecilor. Dar nu altmintrelea erau oarecii, ci ca urii de mari, i muli ca furnicile n furnicari. Aci ncepu a se nfiora Pipru-Petru, dar i veni n minte cutea i, cum o arunc jos, cum se fcu ntre el i oareci un stan de piatr, gros ct un munte, nalt pn la nori. i se duse Pipru-Petru tot pe lng zid, pn ce iei din ara oarecilor.

Acum nimeri n cmpul cu florile. Acolo erau numai flori, una mai frumoas dect alta, i toate l mbiau s le ia. Dar Pipru nu lu nici una. Colo departe zri el un cal pscnd, i trase ntr-acolo. Adic dup ce se apropie, vzu pe Florea-nfloritul dormind dus, calu-i ptea printre flori, iar paloul i juca n aer pe deasupra lui. Se d Pipru jos de pe cal i-i sloboade i el calul s pasc, apoi se gndi: Cum doarme acum dus Florea-nfloritul, eu lesne l-a putea prpdi; numai una de-i dau cu paloul, e dus pe ceea lume; dar aa numai un miel ar face; s m pun lng el, s aipesc i eu oleac.

i-i arunc i el paloul n sus, i acela ncepu a-i juca prin aer ca i al lui Florea-nfloritul, apoi se culc jos pe flori. Cum era obosit deat ta amar de cale, adormi ca dus. Dar iat c se trezi Florea-nfloritul i vzu voinicul dormind lng el, iar n flori, lng calul lui, mai pscnd un cal, i n aer, lng paloul lui, mai jucnd un palo. Oare cine s fie, zise el. Hm! oricine-i, e viteaz i om de omenie; cum dormeam, m putea face tot bucele; i-oi da deci pace pn ce s-a trezi, c te miri cine-i; tiu c nu-i Pipru-Petru de care i zmeii se tem!

Apoi se puse i Florea-nfloritul i mai trase un pui de somn, iar cnd se trezi a doua oar, se trezi i Pipru cu el deodat. Cnd se vzur voinicii fa-n fa, nu se puteau mira destul unul de altul; unul mai voinic dect cellalt, care de care mai sptos i mai frumos.

- Ce vnturi te-au adus p-aici pe la mine, vere? zice Floreanfloritul.

- Am venit s te vd; c i-am auzit de nume i nu m-am putut rbda s nu ne cunoatem.

- Doar nu eti tu Pipru-Petru de care i zmeii tremur?

- Ba ai chiar ghicit; dar tu doar eti Florea-nfloritul?

- Eu, da, c altul nici c are drept a edea aci n ara mea; mult m mir de tine ce cap ai s vii aici?

- Eu am cap ca capurile, dar tu ce cap ai de m ntrebi atta? De nu-i place c i-am clcat ara, ia-te la pruial cu mine, hai la lupt dreapt, lupt voiniceasc! i se prinser voinicii la lupt, i se luptar o zi de var, i nu fu chip s se nving, pn mai czur de pe picioare de obosii, atunci zice Pipru-Petru:

- Hai, frate, s schimbm lupta n paloe.

i apucar voiniciii paloele, i se vnzolir, pn ce n urm Floreanfloritul ciungri oleac din degetul mic al lui Pipru-Petru. Atunci s-au lsat de lupt i s-au prins frai de cruce, jurndu-se pe vrfurile paloelor c nu se vor mai lsa unul de altul, nici n bine, nici n ru.

i ajuns-au i n necaz, i n bine ca omul care triete n ast secret de lume, dar ei unul de altul nu s-au lsat.

Umblnd ei odat la vitejii nimeresc la o cas n mijlocul codrului i intrar nuntru. Adic acolo era o fat la rzboi, esea, dar fata frumoas era chiar Ileana-Cosnzeana, din cosi ruja-i cnt, i cum esea, de cte ori btea cu brgla16, totdeauna ieeau cte dou ctane mbrcate i-narmate. Mult se mirar voinicii notri de aceast vedenie, dar Pipru-Petru nu mult sttu pe gnduri i ncepu a se drgosti cu fata, tii dumneavoastr, a o prinde, a o gogoli, mai a o sruta, cum fac tinerii.

Fata, nu-i vorb, se ferea i nici prea, ca toate fetele, ci se cam temea de tat-su; deci le spuse:

- Dragii mei, bgai de seam, c de vine tata, v omoar.

- i cine-i tata dumitale? o ntrebar voinicii.

- Tata e Ciut-Nevzut, i nc nici un om nu i-a ieit n cale pe care s nu-l omoare.

- Ei bine, drag, dar ce nrav are cnd vine acas?

- El, rspunde fata, are nrav c cum intr n cas, mai nti se bag dup cuptor, i de-acolo ia o ulcic cu leacuri i toat o bea, iar de leacurile acelea atta se ntrete, de-ar bate i zece ca voi.

- Aa? zise Pipru-Petru, atunci ad ncoace leacurile, s le bem noi. i le ddu Ileana leacurile, iar voinicii le bur i, din ce erau tari, mai tari se fcur. Dar chiar atunci sosi i Ciut-Nevzut acas i s-a repezit dup cuptor la leacuri; ei, dar acelea erau lecuite!

Vzndu-se astfel nelat ntr-atta s-a tulburat, de-i purta n palme ca pe nite mere pe amndoi voinicii i, de n-ar fi apucat s bea ei leacurile, nu era bine de ei; dar aa l apucar voinicii amndoi, apoi las c l-au omenit! Nici ferfeni nu s-a ales din el. Apoi Pipru-Petru se cstori cu Ileana-Cosnzeana, i se ncrcar de averi i plecar de acolo.

Dar pe lng toat prietenia ce era ntre Pipru-Petru i Florea-nfloritul, cest din urm nu se uita cu ochi buni la Pipru vzndu-l cu nevast, iar el nu. Dar Pipru pricepu gndurile lui Florea-nfloritul, de aceea i zise:

- Frate, s lsm nevasta acas gzdoaie i s mergem s-i aflm i ie una.

- Bine ar fi, zise Florea-nfloritul, dar oare unde vom da de una?

- Nu fi ngrijat, frate, zise Pipru, mergem n lumea noastr i de nu s-o fi mritat sor-mea numai bun a fi de tine.

- Apoi hai s-o vedem, zise Florea-nfloritul.

i lsar pe Ileana-Cosnzeana singur acas, i ei se luar la drum, i du-te, du-te, pn ce ajunser ntr-o pdure; nici unul nu mai fusese n pdurea aceea. Mergnd ei prin pdure vzur o cas.

- Hai s vedem cine e n cas, zise Pipru.

- Hai, dac chiar vrei, zise Florea-nfloritul.

i intrar nuntru. Acolo aflar numai o bab btrn stnd cu picioarele la foc.

- Bun vremea, mtu!

- S trii cu bine, dragii mtuii, haidei edei oleac i v hodinii, pn v aduce mtua ceva de mncare; iat m urc n pod s v aduc slnin, dragii mtuii.

Feciorii ezur pe-o lavi, iar baba se urc n pod cu numele s le aduc slnin, dar cum iei baba din odaie veni un oarece la feciori i le zise:

- Nu stai, dragii mei, c nu-i de-a sta; mergei n plata lui Dumnezeu sfntul, c doar baba nu s-a dus n pod s v aduc demncare, ci s-i ascut dinii, s v poat mnca; c are n pod o piatr mare de moar, de care-i tocete dinii, n-o auzii?

- Ei, cine-i baba asta?

- Hm, zise oarecele, asta-i Muma-Pdurii, a fost drgua lui Ciut-Nevzut i, de cnd l-ai omort, tot descnta s-i cdei n brnci17, acuma de nu fugii, nu mai scpai vii din colii ei.

- Dac-i aa, hai la drum, ziser voinicii.

i se luar feciorii mei la drum, nu mergeau, ci rupeau locul, de gndeai c-i alung cineva dindrt; bag seam i ei, cu toate c erau viteji, tiau de fric. Dup ce-i ascui baba dinii, se cobor jos i intr n cas, dar feciorii ca-n palm. i se ctrni i se nfior, de gndeai c toat r18 se face. Atunci d cu ochii de oarece.

- Aha! numai tu, mielule, le-ai spus s se duc.

- Numai eu, de nu te-ai supra, rspunse oarecele glumind, ia hai de m prinde i-i rzbun!

i se puse baba a fugi dup oarece; el se sui pe cuptor, ea i stric cuptorul; se sui pe un perete, ea stric i peretele, el se sui pe alt perete, ea stric i acel perete, i tot aa stric cte un perete, umblnd dup oarece, pn ce-i stric toat casa i tot nu putu prinde oarecele, c, vedei dumneavoastr, oarecele-i oarece, i pace, nu st s-l prind chiar o bab, s fie aceea chiar Muma-Pdurii.

Dar pn umbl ea dup oarece, feciorii i pzir drumul, i cnd plec baba dup ei, ei erau ht departe. Se pune deci baba la fug, du-te, du-te, pn ce mai ajunse pe feciori. Atunci au ajuns ei la casa Mrolii, care era mtua lui Florea-nfloritul.

- Bun vremea, mtu!

- S trii cu bine! Dar ce-i, nepoate, ce vnt te poart pe la mine? Cine-i voinicul sta cu care vii?

- O, mtu, zise Florea-nfloritul, am plecat cu ortacul acesta care se cheam Pipru-Petru, am pornit s merg la sor-sa n peite, dar ne urmrete Muma-Pdurii, cci am omort pe Ciut-Nevzut, pe ibovnicul ei, i acum ne pare bine c am nimerit la dumneata, doar ne vei scpa de colii ei.

- Nu v temei deloc, dragii mtuii, haidei numai n cas i v hodinii.

i iei Mrolea (Mari-Seara) afar s atepte pe Muma-Pdurii, i cum ajunse aceasta, cum se ncierar, apoi s fi vzut btaie de babe; se ncinse ntre ele o lupt, dar lupt ca de doi lupi turbai, iar nu ca de dou babe de cnd bucii, i se mncar n dini, i-i smulser prul, de gndeai c sunt dou zmeoaice. Iar feciorii cnd vzur c sunt mai nfierbntate de erau oarbe de minie, pornir ncetinel, iar dup ce se deprtar merser mai tare, s nu le mai vaz. Care a fost mai tare? care pe care a nvins? nu pot s v spun, c nu tiu; tiu ns c voinicii au mers a acas la mama lui Pipru-Petru. apte ani nu fusese Pipru-Petru acas, apte ani nu-l vzur fraii i sora, i neamurile, i stenii, i totui l cunoscu care cum l vzu.

Florica, sora lui Pipru-Petru, nu era nc mritat, se inuse de vorba ce i-o dduse frate-su la plecare. i era mndr Florica, mndr ca o scnteiu de cmp, i cum o vzu Florea-nfloritul, zise ctre frate-su de cruce:

- Asta i-e sora, frate?

- Asta.

- Dac i-e asta sora i dac vrea, eu chiar azi m cunun cu ea.

i Florica a vrut, fraii i m-sa nc n-au zis ba, apoi au tras o nunt romneasc care a inut dou sptmini i, dup ce s-a gtat nunta, i-a luat Florea-nfloritul nevasta i s-a cam mai dus cu ea i cu Pipru-Petru n ara lui, unde atepta Ileana-Cosnzeana, nevasta lui Pipru.

Cnd s-au vzut aceste dou cumnate laolalt, mult s-au bucurat, iar brbaii lor se bucurau i ei de bucuria lor, iar florile din cmpul nflorit se bucurau i ele, mpreun cu cele dou perechi vesele. Dar i eu m bucur c v-am putut spune povestea pn-n capt.