ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPIILOR

LECTORAT

Cabinetul Interşcolar de Asistenţă Psihopedagogică

Prof. consilier şcolar, BATISTE JENICA

CE ESTE EDUCAŢIA?

Educaţia are drept scop să dea sufletului şi corpului întreaga frumuseţe si perfecţiune de care sunt susceptibile. (PLATON)

Educaţia un proces al cărui scop esenţial este de a

uşura o anumită modificare de comportament

nu este un proces de care este responsabilă în mod exclusiv şcoala, este un proces al cărui succes depinde de colaborarea familie –şcoală

,,Şcoala, pentru a da roade,

are nevoie de sprijinul conştient

şi de colaborarea părinţilor. Educaţia

dată în şcoală se dovedeşte a fi muncă irosită şi

ineficace, dacă

familia e ostilă şi indiferentă”

H.H.STERN

FAMILIA –PRIMA ŞCOALĂ A COPILULUIPĂRINŢII - PRIMII PROFESORI ŞI

PERMANENŢI AI COPILULUI

asigură satisfacerea nevoilor primare (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice etc.);

asigură un climat familial afectiv şi moral sentimentul de siguranta şi securitate socială necesar formării şi emancipării personalităţii acestuia;

reprezintă un exemplu pentru copil.

A EDUCA UN COPIL, ÎNSEAMNĂ :

să-i oferi un climat familial corespunzator ;

să înveţi cum să actualizezi potenţialul copilului;

să-l ajuti să se dezvolte armonios în mediul sau familial şi psihosocial de viaţă.

FAMILII CARE REPREZINTĂ UN BUN MEDIU EDUCATIV

Existenţa relaţiilor de înţelegere, respect, întrajutorare între membrii;

Autoritate exigentă a părinţilor îmbinată cu respect;

Situaţie economică bună.

FAMILII CARE NU REPREZINTĂ UN BUN MEDIU DE EDUCAŢIE

Familia descompusă în urma unui divorţ sau a unui deces, condiţiile de viaţă a copilului orfan de un părinte depinde de puterea de dragoste a acesteia;

Familia reconstituită-recăsătorită; Violenţa în familie; Certuri şi neînţelegeri; Divergenţe între părinţi privitor la măsurile

luate de un părinte asupra copilului ; Părinţi care mint, fură, înjură, în această

situaţie copilul imită comportamentul părinţilor.

PAŞI ÎN EDUCAŢIE

1. să-l iubeşti şi să manifeşti dorinţa de a-l cunoaşte, să stii care-i sunt trebuinţele, interesele, succesele, insuccesele, sentimentele;

2. să înveţi legile creşterii fizice şi mentale;

3. să treci de la o educatie autoritara la o educatie mai permisiva bazata pe adaptarea la realitate prin a deveni prietenul copilului tau;

4. să înveti că în timp ce reactionezi emoţional atunci când greşeste, nu este suficient, si că este necesar să priveşti şi soluţiile alternative la problemă;

5. să te implici în educaţia copilului tău, acordă-ţi timpul necesar! …

6. să- l ajuţi să-si ia lecţia din experienţele sale de viată şi nu insista doar în a-l învinovăţi atunci când greşeste. Vorbeşte-i şi despre caliatăţile sale, despre reuşitele sale!

7.învaţă-l să experimenteze mental comportamentul şi să vadă consecinţele punerii lui în practică, să-şi autoevalueze conduita!

TREBUIE SĂ ÎNVĂŢAŢIcare sunt nevoile copiilor;

să ascultaţi, astfel încât copii să vrea să stea de vorbă cu voi;

ce şi cum să întrebaţi, pentru ca ei să vrea să colaboreze;

cum să le acordaţi o libertate mai mare, păstrând in acelaşi timp controlul.

CELE CINCI MESAJE ALE EDUCAŢIEI POZITIVE:

1. E normal să fii altfel decât ceilalţi. Fiecare copil este unic. Înţelegerea diferenţelor ne ajută să ne înţelegem şi

să ne sprijinim copiii mai bine. Fiecare generaţie este diferită. Dacă părinţii adoptă

o atitudine care acceptă diferenţele, copiii, când ajung la adolescenţă, nu se vor aştepta să fie respinşi fiindcă gândesc în mod diferit

Părintele îşi demonstrează iubirea în primul rând prin felul în care poartă de grijă copilului şi prin încredere.

Grija părintească este bunăvoinţa de a fi prezent când copiii au nevoie de tine.

Încrederea este conştiinţa şi convingerea că au capacitatea de a reuşi şi de a învăţa din propriile greşeli.

Având permisiunea de a fi diferiţi de ceilalţi,

copiii devin capabili să descopere, să aprecieze

şi să-şi dezvolte potenţialul interior unic.

2. E NORMAL SĂ FACI GREŞELI.

Dacă am făcut ceva rău, nu sunt rău, pentru că toţi copiii fac greşeli.

N-am ştiut cum să fac mai bine. Fac şi o mulţime de lucruri bune. Acum pot să învăţ din greşeli şi altădată să fac

mai bine. Pot să mă corectez sau să mă revanşez. Mi-am dat toată silinţa. Şi ceilalţi greşesc şi nu

sunt răi. Voi învăţa şi în curând o să fiu suficient de

bun. Îmi recunosc greşeala şi în viitor o pot corecta.

O bună regulă: pentru fiecare greşeală pe care o face un copil, găsiţi trei lucruri bune sau corecte pe care le-a făcut.

În locul criticii, daţi-le copiilor o îndrumare, vă concentraţi asupra reuşitei şi nu asupra greşelii.

COPIII ÎNVAŢĂ SĂ SE IUBEASCĂ

DIN MODUL ÎN CARE SUNT TRATAŢI DE CĂTRE PĂRINŢI

ŞI DIN MODUL ÎN CARE ACEŞTIA DIN URMĂ REACŢIONEAZĂ FAŢĂ DE

GREŞELILE LOR.

Având permisiuneade a greşi,

copiii devin capabili să se autocorecteze, să înveţe din propriile

greşeli şi să obţină succese

mai mari.

3.E NORMAL SĂ-ŢI EXPRIMI SENTIMENTELE NEGATIVE.

Toţi copiii trăiesc emoţii negative

Acuzarea şi pedepsirea copiilor pe motiv că-şi exprimă supărarea le înăbuşă pasiunile şi le înfrânge voinţa.

Comunicarea empatiei - să aibă sentimentul că le înţelegeţi punctul de vedere

Empatia este acel buton magic, care le permite copiilor să vă accepte încurajarea

Având permisiunea de a-şi exprima

sentimentele negative, copiii învaţă să-şi controleze emoţiile

şi să-şi dezvolte conştiinţa de sine.

4. E NORMAL SĂ SPUI “NU” Capacitatea de a te împotrivi autorităţii

stă la baza unei personalităţi adevărate şi pozitive.

A-i lăsa pe copii să spună „nu”, înseamnă a le da drum liber să-şi exprime sentimentele, să descopere ce vor şi apoi să negocieze. Nu înseamnă că veţi face întotdeauna aşa cum vor ei.

Copiii nu sunt niciodată răi, doar

scăpaţi de sub control.

Având permisiunea de a se opune,

copiii devin capabili să-şi exerseze voinţa şi să-şi construiască

o personalitate reală şi pozitivă. Aceasta trezeşte

dorinţa naturală a copilului de a coopera

şi de a fi îndrumat de părinţi. Învăţând cum să conducă

rezistenţa copiilor lor, părinţii îşi păstrează controlul,

acordându-le în acelaşi timp o libertate sporită.

4. E NORMAL SĂ VREI MAI MULT.

Copiii devin răsfăţaţi nu fiindcă vor mai mult, ci fiindcă părinţii încetează să vrea mai mult pentru ei înşişi.

Hrănirea voinţei unui copil îi va menţine viu entuziasmul pentru viaţă, pentru iubire, pentru învăţătură şi pentru creştere.

Dacă nu ceri, nu primeşti, dar, dacă ceri, nu înseamnă că primeşti întotdeauna.

Când înveţi să amâni primirea unei răsplăţi, înveţi să fii fericit chiar dacă nu primeşti imediat ceea ce vrei.

ZECE MODALITĂŢI DE A SPUNE „NU”:

Nu, în momentul acesta sunt ocupat...Nu, acum am alte planuri...Nu, dar poate altădată...Nu, acum am altceva de făcut...Nu, asta avem de făcut...Nu, acum vreau să...Nu, acum este vremea să...Nu, planul ete următorul...Nu, acum am nevoie să fiu puţin singur... E normal să spui „nu”, dar nu uita că

mama şi tata sunt şefii (au ultimul cuvânt).

Având permisiunea de a vrea mai mult, copiii dobândesc

sentimentul că ştiu ce merităşi capacitatea de a amâna o

recompensă. Ei sunt capabili să vrea mai mult

dar, cu toate acestea, sunt fericiţi cu ceea ce au.

Învăţând să accepte şi să înţeleagă limitele impuse de părinţi şi de lume, copiii învaţă deprinderi esenţiale de viaţă ca:

iertarea, capacitatea de a amâna primirea răsplăţii, acceptarea, cooperarea, creativitatea compasiunea, curajul, perseverenţa, autocorecţia, preţuirea de sine, independenţa, abilitatea de a se orienta singuri.

Copiii nu învaţă să ierte, dacă nu există cineva care să ierte.

Copiii nu învaţă să-şi dezvolte răbdarea sau să amâne primirea unei răsplate, dacă totul le vine de-a gata, imediat ce doresc ceva.

Copiii nu învaţă să-şi accepte imperfecţiunile, dacă toată lumea din jur este perfectă.

Copiii nu învaţă să coopereze, dacă întotdeauna totul merge aşa cum vor ei.

Copiii nu învaţă să fie creativi, dacă nu sunt lăsaţi să facă nimic.

Copiii nu învaţă ce este mila şi respectul, dacă nu simt şi ei durere.

Copiii nu învaţă să fie curajoşi şi optimişti, dacă nu se confruntă cu greul.

Copiii nu învaţă să se corecteze singuri, dacă nu au dificultăţi, eşecuri, sau nu fac greşeli.

Copiii nu învaţă să se conducă singuri, dacă nu au ocazia să reziste unei autorităţi şi / sau dacă nu obţin ceea ce vor.

Copiii nu-şi pot dezvolta perseverenţa şi puterea, dacă totul este uşor.

Copiii nu-şi pot dezvolta independenţa, dacă nu trec prin experienţa excluderii sau a respingerii.

Niciodată nu este prea târziu să fiţi părinţi buni şi să inspiraţi cooperare copiilor voştri.

 

CONCLUZIE

Implicarea părinţilor în educaţia copiilor poate preveni sau elimina dificultăţi inerente în viaţa unei şcoli.

Împreună, părinţii, copiii şi profesorii pot

face din şcoală un loc plăcut, un mediu bazat pe încredere, comunicare, respect şi flexibilitate.

Vă mulţumesc şi

vă urez răbdare şi speranţă în meseria de părinte