J4G1

— <£?arz// statului a început să seârţâe Ţ / / JPIII / a dispoziţie untura mea f

2 P U R N I C A Anul XV, No. 33. Vineri 21 Mai 1920

Şoşonii D-lui Ârgetoîanu t >

Eu cu ministerul de finanţe am stat totdeauna prost, adicâ nu prea m'am adăpat în viaţa cu zeama de franci, care se zice câ e o licoare foarte plăcută şi în-grăşâtoare.

Când a venit Ia acest depar­tament acum câteva luni d. C. Ar-getoianu, 'mi-am zis : — S'a spart ghinionul! Iată un ministru cu care am întreţinut cele mai bune relaţii diplomatice şi căruia 'i-am adus chiar un remarcabil servxiu..

Era la Iaşi, în primul an de pribegie, o iarnă cumplită, lntr'o zi văd într'un ziar local un anunţ prin care domnul C. Argetoianu oferea 200 lei persoanei ce'i va vinde o pereche de şoşoni chiar uzaţi, la prăvălii negâsindu se asemenea marfa.

Ilîntâlnesc pe d. Argetoianu şi'i s p u n :

— Ţi-am găsit eu. Gazda mea D-na P . posedă nişte şoşoni a-proape noi ai bărbatului ei, mare comerciant ieşan, care fiind su­pus austriac se afla internat unde­va într'un sat.

— Mulţumesc, dar nu cred să mi se potrivească (oftă d. Ar­getoianu) eu port un număr... în sfârşit un număr care...

Privind picioarele sale şî ca să nu'i spun că ar putea foarte bine să se înca'ţe, punându-le un mic sbranţ, cu două bărci din Ciş-migiu, îi zisei poli t icos:

— Ştiu, ştiu... dumitale mili­onar 'ţi-a plăcut totdeauna să tră-eşti pe un picior m a r e ! Dar ai no roc : măsura soţului d-nei P. îţi va conveni de minune.

Şi-aşa s'a şi întâmplat. D. Ar­getoianu a plecat de la locuinţa mea de refugiat cu şoşonii în pi­cioare, plătindu i mult mai eftin de cât anunţase la gazetă, de oarece buna mea gazdă, o co­coana foarte de ispravă, n'a voit să speculeze nevoia omului. D. Argetoianu era straşnic mulţumit şi, strângându'mi mâinile cu efu­ziune, 'mi a z i s :

— Prinje Ghiţa, n'ai idee cât îţi sunt de recunoscător! Şoşonii ăştia 'mi au salvat viaţa ! Ce

m'aşl fi făcut eu, cu reumatis­mele mele, pe gerul acesta gro­z a v ?

Ne am despărţit buni prietini. La Iaşi am stat rar şi puţin de vorba. Ne întâlneam însă aproape zilnic, şi de câte ori ne salutam, din zâmbetul afabil cu care'şi scotea pălăria, simţeam că sim­paticul diplomat şi financiar îmi va păstra o gratitudine eternă şi că, dacă protocolul nu s 'ar ti opus, AT fi fost în stare sâ*şl scoată nu pălăria de pe cap ci şi şoşonii din picioare şi să mă salute mii tăreşte cu ei.

Dar, vai, precum şarpele pân­deşte ascuns mâna ce voeşte să culeagă o floare, tot astfel neagra ingratitudine a fost recompensa modestei mele binefaceri.

Subsemnatul primise din partea bunului amic d. Fânică H. T . in­vitaţia să vie la Teksrghiol o lună de zile, musafir în vila sa , ca sâ'mi fac băile de nămol pe cari din cauza războiului le am întrerupt de patru ani. Casă, masă, bâuturicâ, pe gratis : un chilipir extraordinar p? vremea asta de valută infamă, când la orice băi, numai vizitatorii cari suferă de o boală de piele se întorc vindecau, căci se întorc fără piele, jupuiţi complect de birtaşi şi otelierî. Am acceptat, fireşte, cu entuziasm, ospitalitatea princiară a lui nenea Fânică. Amfitrionul, însă, a adă-ogat că nu mă poate găzdui decât între 15 Mai şi 15 Iunie, fiindcă restul sezonului vila e închiriata.

Ei bine, din cauza d lui Arge­toianu, nu voi putea profita de excepţionala pleaşcă ce picase din cer în colectura mea noro­coasă.

Dacă, în adevăr, d. Argetoianu din motive pe cari le veştejesc cu energie fără a le cunoaşte, n 'ar fi stricat cartelul electoral cu d. Take Ionescu la Bucureşti, eu n'aşi fi avut nevoe sâ'mi pun candidatura pe lista şefului par­tidului democrat, m'aş fi dus sâ'mi caut sănătatea.

Acum sunt silit să rămân la Bucureşti, şi'n Ioc de băi de no-mol, să mă bălăcesc în mocirla mult mai desagreabilâ a mlaştinei

politicianiste, să răguşesc ţinând discursuri, sâ'mi prăpădesc p i ­cioarele făcând mii de vizite elec­torale, sâ'mi stric stomacul con­sumând prin toate cârciumile de mahala în interesul propagandei, să mă împrumut în sfârşit în dreapta şi'n stânga ca să suport cheltuelile fatale oricărei campanii de alegeri.

Ah, domnule Argetoianu, şo­şonii pe cari ' ţ i- i-am procurat într'un moment de grea cumpănă pentru d-ta, şoşonii salvatori pe cari mi'i ai răsplătit agravând în mod barbar propriile'mi reumatisme, îţi vor apărea vecinie în somn ca nişte fantome răzbunătoare, stri-vindu'ţi odihna sub greutatea ma­sivă a tălpilor lor de cauciuc (No 2 4 ) !

Daca este un Dumnezeu în cer, ar trebui să mă ajute, omule in­grat, ca sâ ' ţ i trag o trânteală numâru unu... la alegeri.

Dar, până la Dumnezeu, con­tez pe concursul ce'mi vor da, ce sunt datori sâ'mi dea, toţi ale­gatorii «damblagii» din Cap tală, cari înţeleg ce însemnează un pro­gram politic, ca al meu şi, mai ales, nişte reumatisme neîngrijite la timp.

Prinţul Ghiţă

MUCURI DE IDEI — ORIGINALE —

Din fugă... Acolo, unde strada Brezoianu tae pie­

ziş Bulevardul, de cum se face noapte o întreagă populaţie de femei suspecte apar stoluri-stoluri, unele plimbându-se de colo până colo, înghesuindu-se în trecători, altele rămânând înfipte în marginea trotuarului, având aerul c'as-teaptă tramvaiul electric, pe când în realitate aşteaptă vreun client. Toate sunt prostituate, majoritatea clandestine, un „pe^te" bine hrănit jucând rolul protectorului care o întreţine, nenoro­cite de diferite vârste ale căror figuri, pudrate ca cu bidineaua, pătează palid întunericul.

lntr'o seară, fără să vreau am asis­tat la următoarea scenă:

Ea, sul în rochia-i bine strânsă pe corp, rochie ce ab'a i-acopere genunchii,

F U R N I C A

păşeşte mărunt strecurându-se tiptil in umbra caselor. Din direcţie contrarie, un oarecare soseşte grăbit, pufnind din-tr'o ţigare. Ea se Hpeşte de zid, făcân-du-i Ioc să treacă.

Necunoscutul trece fără ca măcar sa ­şi întoarcă deyla.

Disperată, prosituata îl cheamă: — Psst!... Psst!... Trecătorul se opreşte, vine spre ea

şi-o întreabă: — Ce vrei ? — Nu mergi cu mine ? — surâde ea

prieteneşte, ca unei vechi cunoştinţe. Necunoscutul îşi înfige privirea în

figura prostituatei... ridicând din umeri exclamă:

— Ieşti prea bătrână. - — Găina bătrână 'face zeama bună!

— O fi. Dar şi cât foc prăpădeşti! — porneşte el iarăşi la drum, mult mai repede, ca şi când ar fi vrut să recâş­tige timpul pierdut de pomană.

• Semne sigure.

Omul demn de respect trebue ono-rat-astfel până la groapă. După îmor-mântare, nu mai are nici o va­loare — căci aşa glăsueşte dictonul ; „De morţi — fie ei chiar cei mai mari sceleraţi din lume — nu-i bine să vor­beşti rău". D-nul prefect a înţeles., în­ceputul acestui articolaş, imediat a dat ordin, prin subalternii săi, ca toţi să­tenii aduşi în Capitală de treburi sau curiozitate, să fie salutaţi de vardişti, precum soldaţii salută ofiţerii lor. Care uniformă poate fi mai cinstită ca haina ţărănească ? Onorând-o, aduci un o-magiu direct aceluia care reprezintă „talpa ţărei", — din care cauză a şi fost mereu călcată'n picioare; e cinstea ce se cuvine răscolitorului câmpiilor pen­tru ca populaţia oraşelor să aibă ce mânca la anu.

D-nul prefect —- se zice — a mai a-dăogat:

— Aceasta va Ii adevărata paradă de 10 Mai: defilarea muncei cinstite salutată smirna de Majestatea Sa Trân­torul vardist de stradă]

Bravo, d-le prefect!

Iată'l pe Stan Boţoroagă plecat îna­dins d'acasă, pe jos, să vadă artificiile cu care oficialitatea fixează pe 10 Mai în bezna nopţii, ţintuindu'l până la cer. (De unde să ştie el că serbarea avu­sese loc cu 13 zile înainte, potrivit ca­lendarului Papei dela Roma ?).

A venit însoţit de nevastă-sa, flecare cu ghetete pe b§ţ. Patru ceasuri de drum picioarele le-au pufuit în praful şoselei de parcă ar fi fost labe de raţe. La barieră, s'au aşezat pe marginea şanţului, s'au încălţat, apoi au căutat din ochii un puţ ca să se spele.

— O să fie frumos, Stane? — Fă Mărio, fă, am mai văzut-o

odată artifiţuri d'astea pe timpul lui Vodă Carol, Dumnezeu să'l ierte! Nişte ăia ascunşi în grădina Cişmigiu, svâr-leau în sus cîte-o oală fermecată...

— Pasă-mi-te dedeau cu ele după diavoli!

— Aşa, Mărio! Cum pălea dracu'n cap, oala fermecată se spărgea ţăndări, iar şerpişori din ea se risiplau puzde­rie, pârâiau până mureau!

Un găligan de vardist s'a înţepenit în marginea barierei, potrivit ordinului d-iui prefect, salută perechea de rurali.

Stan Boţoroagă, impresionat, s'a-propie şi-i vorbeşte ca unui prieten;

— Ce faci aci, vericule ? — Păzesc hoţii! — răspunde cu ifos

bravul reprezentant al oidinei publice. — O hi I — s'a mirat Stan ducând

mâna la falcă. Şi şi-au văzut de drum. Au luat-o drept pe calea Griviţei,

d'acolo în calea Victoriei, Lipscani pia­ţa Sf. Ghtorghe, ctscâd gura „la toate halea", pretutindeni salutaţi de vardişti în post.

Trecând din stradă'n stradă, după câteva ceasuri de haimanalîc, sătenii . noştri răzbesc într'o mahala mărginaşe foarte liniştită, uitată de Dumnezeu şi de autorităţi.

Stan Boţoroagă calcă cu sfială, ca şi cum i-a'r fi teamă să nu scoale pe cineva. Priveşte mereu în dreapta şi stânga, din ce în ce mai nedumerit.

Nevastă-sa, care i a urmărit mimica, intervine îngrijorată:

— Te-a apucat burta, Stane ? — Proastă eşt», fa! Şi oftează. — Atunci, ce ai? Ruralul s'a oprit, se mai uită odată

jur-împrejur,.. — Zoijico, fa, p'aci trebue să stea

numai oameni cinstiţî.

— De ce, Stane ? — Păi nu văz nici un vardist. D'o jumătate de oră nu'l mai salu­

tase unu ! *

Depe na tu ră . Coada maturei în funcţie de femee

— Carolina a rămas de prisos în ţară după plecarea n masă a teutonilor. Un scaloi de muere înaltă, ciolânoasă, pe picioareie căreia fusta se lipeşte în mers, couturându-!e, imitând tărăncile care'şi caică cămăşile învârtindu-le vâr­tos pe lemnul lins al stâlpilor prispei.

Costache, român scund, beţiv fără fund, a luat-o de nevastă.

Carolina îngrijeşte de casă, Costache îngrijeşte de cârciumarul din colţ. Nu se ceartă fiindcă se văd foarte rar: unul mut de alcool, ea mută de indig­nare. Ar fi divorţat de mult, dar pe cine să ia? Kaizerul e vorba să fie exilat într'o insulă olandeză.

Vecinii petrec, distrându-se gratis, Costache soseşte bâlâbănându-se.

Carolina 1-aşteaptă în curte. Costache deschide poarta, schimbă

„alura". Bălăbâneala indecisă se trans­formă brusc într'o proecţhme violentă: bila cărnoasă porneşte violent cu ca­pul înainte, ca să se oprească între po­picele scumpei sale soţii. Femeea l-a­dună frumos de jos, cu el în braţe, ca p'un copilaş, intră în casă să'l culce.

Încolo linişte şi armonie! O vecină pismâreaţă, vrând să bage

intrigi, ieri a întrebat-o pe deasupra gardului:

— Adevărat, Carolino, că Iui bărba-tu-tău îi miroase gura?

— Numai când se bâlbăeşte de beţie şi vrea să'mi zică pe nume, — a făcut ea mai mult spirit decât întreg parti­dul socialist de sub şefia lui Scheide-man.

Nae D. Ţăranu La apropiatele alegeri de Cameră din Il­

fov, vor fi nişte ingraţi cititorii „Furnicei" car i vor ş t e rge cu plaivazul numele Iui

George Ranetti care candidează pe lista în fruntea căreia sunt T a k e Ionescu şi Gr igore Nicolae Fili-pescu, având drept SL tnn un snop de „grâu".

Cereţi NUMAI Produsele Fabricei „CĂMILA" TITI SAKELLARID - GALAŢI

Surogat7de Cafea, — Halva, — Rahat â la Syra, — Dropsuri, — Caramele ruseşti, — Drajeuri fondante. —' Sirop de fructe, — = = Dulceţuri, — Marmelade, — Compoturi, — Biscuiţi. = =

Sec(ie specială de produse chimice Depositari în toate oraşele din România-Mare

S u f r a g i u l U n i v e r s a l . . . c h e l n e r

— Mă, Cosiică, tu o să votezi ~i — D-Ie Popescu, dacă mai repeţi întrebarea, te costă un poli

?!iu că vrei să mă comuni!

Aim) XV, No. 33, Viiu.fi, 21 Ma; 1920 5

IMPRESII DIN TIMPUL INVAZIE! NOTE DE OM NECĂJIT.

Presa Jîrmană

Şah ia presai De clnd, pe urma eşecului ce au în­

cercat cu plebiscitul pentru detronarea regelui, 'şi-au pierdut lefteria pe lingă briganzi, Carp, Marghiloman şi Neni-ţescu 'şl-au îndreptat privirile asupra presei.

Prof>t nd de împrejurarea că mare parte din membrii Sinidicatului Ziariş­tilor sunt retraşi ia Iaşi—eroi-martiri— şi că cei rămaşi în capitală îndură mizerie neagră, cel trei isnafi dau nă­vală, fie care prn omul Iui, să puie mina pe comitetul instituţiei. Carp, însă, în toată canera-i de şapte zeci de ani, n'a plătit odată abonament la propria lui gazeta; Caftiuţâ, ca toţi bulgarii, e de o avariţie > oraida ; singur Maighiloman, cu averea strinsa de pă­rinţi pe stepeie iaiomiţei, ispiteşte pe Macri şi înca vre-o cţi-va streini strecuraţi în Sindicat,

Şi lupta e Ia cuţite. Marghiloman a încredinţat, cum era

şi firesc, lui Stoian misiunea de a-i face adepţi printre reprezentanţii con­deiului ; Carp, a însărcinat pe Ion Ba-calbaşa, ai cărui prestigiu porneşte dela cap şi se sprijină în barbă; iar Neni-ţescu—Dedu, pe nume de botez—a smo-mit pe Carriburopol, care era servilor ia fraţii Stănescu, marchitani din Plo­ieşti, şi I-a pus să facă cum o şti sâ-i dea presa în palmă.

— Cu Sindicatul Ziariştilor în mina, 'şi a zis fie care dintre cei trei logo­feţi, pot să se întoarcă, chiar victori­oşi, cei dela Iaşi—că n'avem de ce ne teme.

Şi au pornit agenţi să canvasese. Tirgu! se face la Princiar, unde se

adună ovreii, spionii de poliţie şl cei trei-patru pseudo ziarişti cari îşi au vo­tul de vînzare.

Atita gălăgie fac, aici, Macri, Cam-buropol, Karnabatt, Saltzmann, Popescu Duţu şi cei-l-alfi gazetari romini — ca Mestujanu la Odesa—în cit Victor Bil-ciurescu a numit „urlâtoare" sala a-ceasta de întruniri.

Chestia se pune crud şi simplu: — Cine ne dă parale?

— Să faci bunătate să Iscăleşti şi dumneata hhtia asta, îmi zice Drago-mirescu, ieri — şi scoate o jalbă prin care colegii lui dela Minerva, dela Seara, dela Ziua, şi dela Libertatea cereau prezidentului să convoace o a-dunarc generală a Sindicatului.

— Şi de ce s'o convoace ? întreb eu. — Pentru că aşa cer statutele: în

prima Duminică după anul nou. — Bine, dar dispoziţia asta e o-

bligatorie cînd sunt membrii in Bucu­reşti—dar acum, cînd atlţia sunt ab­senţi, ce fel de adunare generală ar fi asta?

— Ce are a face! De vreme ce im­pun statutele...

— Păi azi, cînd sunt suspendate pu­terile statului, ce cădere mai pot să albă statutele Sindicatului ?

— Dar, ce, să lăsăm oamenii aşa? «— Care oameni ? — Ziariştii fără mijloace. — P r j Sindicatul an mijloace să în-

treţie pe cei cari n'au? — dă caute. — Cum ? Sa facă bani faişi ? — Nu, că s'ar supăra Peterstn, de

la Banca Generală. — Atunci, poate să ceară dela pren-

sul. Aci s'a pus pe rîs Dragomirescu. După cc s'a potolit: — Ori cum, n'o să lăsăm oamenii

să moară de foame. — Sâ nu-J lăsăm,) zic şi eu; dar,

rogu-te, dacă ar fi vremurile normale şi un număr de ziarişti, daţi afară pentru incapacitate ori necoreefitudiue, n'ar avea cu ce trai, ar fi dator Sin­dicatul să-i întretle ani de zile?

— Nu, dar acum cazul e special: nu sunt daţi afară motivat — ci, din pricina războiului, a încetat lucrul.

— Ş i ? — Şi trebuiesc ajutaţi. — De unde? — Să se întrunească adunarea ge­

nerală, poate că găseşte ea. — Parale ? — Da. — Pe drum? — Nu ştiu. — Păi, pînă acuma au fost ajutaţi? — Au fost; i-a ajutat Procopiu,pre­

şedintele. — Ei, cum s'a făcut pînă acuma, s'o

face şi d'aci încolo, cit s'o putea. In tot cazul, adresaţi-va preşedintelui, care c în Bucureşti.

7 — E bolnav, — Adresati-vă, atunci, lui Popescu,

vicepreşedintele. — Cel dela Universul?

- Da. — Păi e arestat. — Popescu ? — Da. ~ L-am văzut eu azi. — Imposibil. — L-am văzut, domnule. Şi afară

de asta, Popescu, arestat, ca ce ? — Nu ştiu. Mi-ă spus Isvoranu câ'l

are pe listă. — Care lsvoranu ? — Nepotul Iul Marghiloman, cel care

organiza întrunirile patriotice dela A-micifla, unde făgăduia pensie fie că­rui romîn care se declară pentru ne­utralitate.

— El e cu lista? — Da O lucrează cu Stoian — şl,

după aprobare, o duce „cui de drept"

A doua zi arestările curg. Popss:u, îns% s'a născut, se vede treaba, într'o zotf'e... speciala - fiindcă, de şi ocu-ph>d loc de frunte pe lista iui lsvo­ranu, a rămas liber... nu ştiu pînă cînd.

Caftane pentru „ai noştri" .

2\ Ianuarie.- Intrăm în neamuri. Lowenbach, cel cu cărbunii, a fost fă­cut baron unguresc. Nu cunosc suma pe temeiul căreia s'a căflânit acesr pungaş, dar fapt e că a intrat, cu pa­rale, în riadul Esterhazilor, protipen­dadă, de altlel, in care, cu cite-va mii de fiorinii, intri tot aşa de lesne ca la cinematograf.

Tatăl lut LOwenbach era cartofor de meseria Iui; ei, baronul, este escroc.

Serviciile dela Reg'e, unde furnisa petrol, i-au prins cu atîtca potlogării în cit s'a luat anume jurnal ca să nu mai fie primit la licitaţie.

Pe baza acestui trecut Ilustru, 'i s'a conferit titlul pe care'i purta pînă mai daună zi contele Czemin, ceeace face că, pe viitor, se va zice şi despre Lo­wenbach cum se zice, reverenţios, în ţările germanice, despre coreligionarii lui Grossmann : Wohlgeboren Jud.

Cu negustorul de cărbuni, numerul baronilor ovrei, recrutaţi din Romînia, în împărăţia prea catolică, s'a ridicat la doui-cel dintâi se ştie că a fost Wak'hetg cămătarul.

Clnd vor ajunge la trei, loja zugra­vilor, din Udricani, arc să ridice un

6 F U R N I C A

templu, ca mulţumire către fehovah pentru solicitudinea părinteasca ce a-ra$3, la Keclkemct, seminţiei mutilate.

Ca in Rusia

22 Ianuarie.— Frigul e aşa de In­tens în cît nu se mai poate suporta. O biată femeie, aşteptînd să-i vie rîn-dul Ia pine în faţa brutăriei lui Gageî, a degerat şi, şi in urma unei sincope, a căzut jos şi a murit.

Na mai e nici o schelă pe la bina­lele în construcţie. Le rup nemţii, zi-ua'n amiaza mare, şi grinzile le vînd particularilor.

S'a distrus, pîaâ acum, în centru, eşafodagiul dela anexele Universităţii, dtla şcoala de Arhitectură, dela palatul Presei şi dela noua construcţie a Se­natului Aici în special, era atîta lemnărie, în cît nospîea, după ce se aprovizi­onează sceleraţii kafserului, se repede mahalaua, încălzeşte terenul cu aşchii ca s î - l desghtţe şi pe urmă sapă cu tîrnăcoapele de scoate pălimarii din ră­dăcină.

Astă noapte, printre săracii cari jefu­iau scheletul Senatului, se distingea, prin zel şi prin rapacitate, un negustor mare din strada Doamnei, negustor care, ziua vinde, cu 45 de Iei kilogramul, salam cumpărat dela Braşov vara trecută, cu 6 lei—iar noaptea devastează ce'i lese rn cale, fără ruşine, fără teamă de răs­pundere şi fără frică de păcat

Pe la miezul nopţii, cu ochii injec-t2ţi şi eşiţi din oibite din pricina bă-ufurel, striga către băieţii din prăvălie, aduşi Ia Senat pentru activitate extra comercială:

— Trage Mlalache! Şi, satisfăcut de recolta pe care 'l-o

grămădiseră ciuiaeiî, îşi freca mîinile cu bucuria pe care o simte cînd ia 16 tei pe kilogramul de briază, făcută cu zer şi cu cartofi:

— Sâ mai fie un Sinat d'asiea, eşim din iarnă 1

La schela Arsenalului s'a întimplat un accident noaptea trecută. Mahalagiii lucrau la lumina unui muc de lumi­nare. La un moment, unul, retezîod un bulumac, lemnul cade ca un căpă-tîîu într'o groapă — şi din groapă, se aude un ţipăt Inlră omul în groapă ca să vază ce e, şi dă peste un copil, căzut acolo de vreme, [pe cînd, fără luminare, căuta să ia şl el clte-va cio­plituri de seînduri. Pun mîna mai mulţi scot copilul, şJ, o femeie care ştia al

cui e, îl pune în tîrlia cu care venise ca să care lemne—şi pleacă cu el la vale, să'l ducă părinţilor. Pe drum, co­pilul cade din tîrlle —dar femeia con­tinuă să Urască sania.

„Negustorii" cari dSrîmauspre poarta Arsenalului şi nu ştiau ce se petrecuse în poarta cea-l-altâ, la deal, încep să strige, cînd văd că muieri 'i-a căzut ceva din sanie:

— Stai, lekă ! Leică, stai că'ţi a căzut legătura 1

Cînd s'a desluşit lumea asupra ros­tului legăfurei, a isbucnlt într'un hohot Imens —hohot care se împletea sinis­tru cu trosnetul fioros al schelei ce se dărfma.

Pe lingă margine, barem, se scoate, în zece minute, gard de o sută de me­tri— şi se scoate cu păiimari cu tot.

Dacă o mai ţ?ne Iarna două săpiă-tămtni, ţoală capitala ia aspectul unui Ioc viran.

Mache, prietenul meu din vechiu, a făcut aseară conchista unei ovreîcuţe de treisprezece — paisprezece anişori, De pe talie, de pe frăgezimea cantu­rilor şi de pe alerul angelic al copilei, dedusese Miche cum că'victima e, de si­gur, la primul debut în carieră. După ce s'a pus în situaţie să aibă motiv de a sta şase sSptămînl de vorbă cu medicul, prietenul meu se desparte de vergură şi, galant cum e, ii dă fetei o monedă de hîrtie ca s'o despăgubeas­că de vremea pierdută în colegiu.

— Cît merge astă • a întrebat fata, pe un ton care lui Mache'i s'a părut că e de cherovlm.

— O sută de lei, a răspuns gicvi-ttele, şiret dar dulce

— Astă ? a replicat îngerul, astă fa­ce un leu şi şal-zeci — par'că n'am a-vut eu, dija, de o sută de ori citeuna de astă!

-— Dar cine'ti a dat ţie de o sută de ori cîte una d'astea ? a întrebat Ma­che, ale cărui Iluzii începuseră să se topească.

— Jirmanii — cine 1

Doamnei inginer Vemescu, al cărei bărbat e pe front i-a murit o copil?. Singură acasă, nenorocirea aceasta a zdrobit-o. Pentru immormîntare, a ru­gat pe un vecin să-l dea mină de aju­tor.

Pe cînd cadavrul copilei era pe ca­tafalc vin doi nemţi şi dau buzna în pivniţă ca să'l la lemnele.

— Acum v'aţl găsit domnilor ? între­bă vecinul. Nu vedeţi ce durere e In casa asta?

— Ce ne pasă nouă de ce se în-t.mplâ în casă I Nouă se trebuie lemne -— şi ni s'a denunţat că aicea sunt.

— Nu ştiu dacă sunt, domnilor, dar în tot cazul vă rog să veniţi mllne.

— Nu plecăm Iară lemne. Vecinul, indignat de cruzimea bar­

barilor se repede Ia Komandantură. Ca să pătrunzi aci insă, trebuie ca să te duci, mai întîi în strada Plevnef, ia biuroul „pentru civili", să aştepţi cîte-va ceasuri pîn'să te primească beam-ter-ul sergent, să-I expui obiectul re-clamaţiel ce vrei să adresezi autorităţii superioare — şi numai dacă acesta'ţi dă un ausveiss, adică o hîrtie de In­troducere, poţi merge mai departe. Dacă nu, poţi merge acasă.

S'a dus, deci, omul. în strada Piev-nei, a aşteptat trei ore, şi, cînd a fost primit de morpionul imperial, 'şl a ex­pus doleanţa.

— Ei, şi ? a zis teutonul. — Cum: ei ş i ? Dacă sunteţi euro­

peni trebue să respectaţi durerea unei mame în lacrămi.

—• Nu primesc lecţii. — De aceea, se vede, aveţi aşa mare

nevoie de ele. — Son tem dalorî să îngrijim întîiu

de no?. — Şi al doilea ? — De noi. — Şi al treilea? — Tot de noi. Văzînd cu cine are a face, omul la

lăsat pe brută Ia biurou şi s'a întors acasă, .unde hienele spărseseră uşa de­la pivniţă, in vremea asta, şi furaseră lemnele împreună cu ce le mai căzuse in mînă — pe cînd sus, trupul copila­şului stetea întins în camera mortuoară.

Arhibald Aceste ,r .ote , &u început la No . 80 . Ca începutul anului XV, „Porcii" a-

pare regalat cate două pagini la fle­care număr.

Colaboratorii permanenţii ai „Furnicei" s u n t : George RanetH (Kiriak Napadarjan, Contele de Tekirgfiiol, Jorj Delamizil, Gheorghe Biciuşca, e t c . ) Chită Râdulescu (Arhibald şl fel de fel de pseudonime), Ion Gorun (Ion Gramaticii). I. Bote:' (August Prostu) şl N. D. Ţăranu (Nlcolio Mascalz-zoui, N a e Saltimbancii , Nălţâ Idioţii)

Caricaturist!: A: Murnu şi P', şirato.

P u p i l a D e m o c r a ţ i e i

Un inginer de ai primă­riei, d. Sfinţescti, a mal­tratat o fetita pe care a prins-o smulgându-1 Hori din grădină.

Adevărul

Da. Ignominia s'a consumat. D. Sfinţescu—nume predestinat

sa maltrateze copilele, a p r n s , într'adevâr, o fetiţa de vre-o trei spre zece anişori furîndu-i florile - şi a sfinţit-o.

De aci, cum era şi firesc, in­dignarea ziarului democrat şi, tot cum era firesc, foc şi pară împotriva huliganului.

Procesul, cu toate astea, e simplu.

Dumneata, cm cu apucaturi na­ive, cumperi răsaduri — scumpe, cum e în ziua de a z i ; cumperi pâmînt negru—50 de iei căruţa ; îţi sacrifici odihna ca să sapi şi să semeni ; te scoli înainte de răsăritul soarelui ca să Ie uzi — şi, după apus, In loc să te duci la plimbare, stai acasă şi, pe vi-ne, cît eşti de lung, Ie pliveşti,

Cînd, după muncă penib la, ai reuşit să ţi faci un colţ de pa­radis în infernul proprietarului, vine fetiţa, îţi smulge florile din rădăcină şi, în graba cu care o -pereazâ, îţi calcă răzoarele şi'ţi striveşte şi pe cele râmase pînâ ia noi dispoziţii.

In situaţia asta, ce faci dum­neata, cititorule, dacă nu eşti dija dintre cel cu odaia lingă closet, unde nu e loc pentru flori? N 'o iei în braţe pe fetiţa, cum face dija redactorul Adevărului de şi eşti de legea celui care oferea obrazul drept cînd primia o palmă pe cel siîng. Dar, oricum, n'o maltratezi.

Eu, să spun d rep t ; găsesc că e barbar ce a făcut d. Sfinţescu —dacă a făcut ce spune organul democrat— dăr în locul său, tot aşa aşi fi făcut — să mă ierte dumnezeu !

Şi iaca de c e . Potrivit lege), pentru bolşevis­

mul copiilor răspund părinţii. Dar îngeraşul despre care vorbim e, probabil, dintre cei orfani. Pa . â socialist internaţional, şade Ia club să puie condiţii patronului

sau manifestează de l Ma iu ; mamaua, îşi face buzele cărămizii şi pleacă, pe picioroange, în lar­ga lume. Loaza, în aşa condiţii, e orfana cu toate că'i trăiesc, ba încă bine, amîndoi dulăii de pă­rinţi. Şi fiind orfana, se supune instinctului de distrugere supt o-dată cu laptele de!a autorii zile­lor ei,

Cui, dar, 89 cer eu socoteală ? Să chemi sergentul, sfătuieşte

Adevărul, Sergentul? Care sergent? In

toata capitala nu sunt cinci vi­zibili — şi aceşti cinci, dacă al vrea sa-i aduci în spinare Ia faţa locului, ar da din p cioare fiindcă na le e permis sâ părăsească postul.

Dar să admitem că «fetiţa», agiamiea, sâvîrşeşte actul de bol­şevism chiar în nasul sergentului. Ei, ş i ? Ce să facă el, el care n'are nici ştiinţă nici cădere?

Eşti, prin urmare, în alternativă să te laşi prădat ori sâ aplici s ingur , . sancţiunea.

Şi eu, în neputinţă de a face altfel, mărturisesc că m'aşi con­duce, le cas échéant, ca un asi­atic, mai bine, de cit sâ'mi las munca pradă mormolocilor pe care mamiferele 'i aruncă în drum după ce'i zămislesc.

Ar mal fi o alternative... să pui mîna pe prefectul de poliţie care ne lasă la cheremul fetiţelor rău nărăvite, dar procedarea prea e lunga şi prea delicată.

Tot mai bine să ţi faci treaba singurel.

Hul igănescu

P Ă L Ă R I I L E Filologii, autori de dicţionare

enciclopedice, au definit acest obiect mai indispensabil decât orice fel de «indispensabili, ca «un acoperSmânf de cap de damă ori de bărbat, al cărui nume vine de Ia pâr ; de unde : porcine şi apoi prin aşa zisa disimilaţe , pălărie. Numai că definiţia e in­completă şi etimologia arbitrară : de când cu S. P. A,, pălăria

poate fi şi un acoperământ de cap de dobitoc cu două sau pa­tru picioare; iar din cauza che­liei omeneşti aşa de răspândită şi lucie: «părăria» nu mai stă în... picioare. După teoria asta, că­maşa ar fi trebuit să se nu­mească pieliţă (fiindcă stă pe piele) ; cozondroaceîe : suprapie-liţă ; vesta : peslesuprapieU{ă ; haina,... Dar ne oprim, fiindcă ne am adus aminte că sunt oa­meni cari poartă, flanelă direct pe piele sau peste cămaşă şi In ca­zul ăsta tot eşafodajul nostru de definiţii se prăbuşeşte ca un par­lament în România Mare.

E mai bine să lăsăm savan­ţilor grija unor asemenea studii înalte şi găunoase ca un joben academic şi să ne întoarcem la lucruri de un interes mai actual, mai palpitant. «Viitorul» dădea mai deunăzi alarma că Ministerul In­dustriei are în gară zece vagoane de pălării moi pe care întârzie să le pue în vânzare acum când o «rogojină» de paie a ajuns două sute iei. Gazeta liberală nu e complect informata: E drept că în gară se află zece vagoane de pălăr i i ; însă guvernul se află şi el în tratative cu o mare fa­brică de umbrele din străinătate cu care vrea sâ facă schimb. Contra celor zece vagoane de «acoperişuri de cap», guvernul cere un singur vagon de umbrele de ploaie care va fi distribuit candidaţilor Ligei Poporului în vederea apropiatelor alegeri. După seceta care bântuie ţara, min ; s-trul intemperiilor politice al d-lui general Averescu prevede o scurta dar torenţia'â ploaie de voturi, aşa că actualului regim îi e teamă să nu iasă Ia plimbare plouat.

Deinde... supărarea «Viitorului».

August Prostu.

Ultime Informaţii „Democraţia" e o farsa' a vremilor

ie faţs, cum era farsi», altă dată, for­mula „amici ai constituţiei". Cu toate astea, chiar ca farsă prinde bine.

Aşa, mare bine a făcut societăţii con­statarea generoasă a Adevărului că ar­mata constructivă, băgată la atelierele drumului de fier, Iasă pe drumuri cîte va mii de oameni.

Fără această democratică constatare, nu se militarizau atelierele şi rămîneau pe drumuri cîteva milioane de romlni cari n'au norocul să fie lucrători Ia c. f. r...

* AI doilea partid ţărănist. LaR.-Sarat,Ia Iaşi, Ia Brăila şi în cîte

va alte localităţi s'au pus bazele unui alt partid ţărănist. Aceasta, spre deose­bire de cel-l'alt, va avea de şef pe d. Simeune Mehedinţi.

Că oamenii Iui Macken3en încearcă să facă piele nouă, n'are de ce să ne supere pe noi cari vedem cu indife­renţă însăşi candidatura lui Căcău. Dar are haz reflecţia unei gazete a d-lui Mihalache.

Zice: „Partidul ţărănist e sătul de transfugi de a treia mînă".

Această amabilitate din partea dăs-căleciuiui poate să însemne una din două: ori că d. Mihalache ar primi pe ciocoii de mîna înt.ia dacă ar fugi de la oligarhie şi s'ar înscrie în partidul învăţătorului de sat, ceeace ar constitui adevăratul ţărănism; ori că, faţă de d. Mihalache, profesorul universitar e om de mîna a treia.

Şi înb'un caz şi în cel-l'alt, modes­tia învăţătorului a atîns culmi pină la cari nu se urca fanariotul pe vremea cînd îi tăia custura. •

Ca să dea un început de executare programului Ligei, program care, în prima, linie prevedea răspunderile, ge­neralul Averescu a primit pe lista ofi­cială pe toţi corifeii partidului liberal.

La rîndu! său, d. Brătianu, ca schimb de bune procedeuri faţă de generalul protector, nu candidează în ţară, ci, cu toţi cei cari ar fi urmat să fie traşi Ia răspundere, s'au înfundat prin Tran­silvania, Banat şi Basarabia.

Nici în quadrilater nu se duc libe­ralii, ca să nu încurce combinaţiile d-lui Argentoyanu.

F U R N I C A

Alegeri libere şi democratice ca acum, nici Radu Mihaiu nu ştia să facă.

•

La folie de la vitesse. E curios ce slăbiciune au unii oa­

meni pentru automobilele Statului. Şi nu vorbesc de madamele care se

baladează, de cum apune soarele, în maşinele ministerului de războiu, nici ds intendenţa care 'şi face negustoria cu trăsuri rechiziţionate pentru servi­ciul oştirei.

Oameni serioşi, nu aşa, fac aceiaş lucru.

D. Inculeţ, spre pildă, deşi dat afară din guvern, îşi trimite agenţii sâ-i facă, prin Basarabia, propagandă electorală, cu automobilele ministerului.

A trebuit să se expedieze, dela Bu­cureşti, dorobanţ anume ca să-i ia bol­şevicului trasurile din mînă.

Consiliul dirigent din Ardeal, avea .aceeaşi apucătură. Cind a simţit că... i se ridică dreptul de a acorda permi­suri lui Turcoane, a vîndut automobi­lele unor interpuşi, ca să facă tot el cursele electorale cu trăsurile stâpînirei — cum am zice, ca sâ fie şi cu crucea în sîn şi cu dracu la spinare.

Ce s'ar fi Iăcut vechiul regat dacă nu venea d. Goidij sâ-1 moralizeze!

R e p o r t e r

Ce nu prea cunoaştem

Confratele nostru, d. George Rosin, trimis de «Adevărul» ca să prindă contact cu «situaţia po­litică din Ardeal», s'a întors cu câte va articole de reportaj şi cu impresia că «pretutindeni în Ar­deal, oamenii politici din vechiul regat, sunt aproape necunoscuţi». T e b u i e sâ spun că dovezile pe care ;e aduce în această privinţă de şi le iscăleşte, pe mine nu m'au convins de loc. Dimpotrivă: după ce ani citit primul arttcoKtie reportaj al confratelui, am ajuns la convingerea că nu numai oa­menii politici din Ardeal, dar ar­delenii peste tot, au rămas ei pentru d-sa, şi după această an­chetă, «aproape necunoscuţi.»

Dovezile mele au sâ fie mult mai convingătoare, după cum sper că va rezulta din următoarele ci­taţii ce voi face :

D. George Rosin scrie despre şeful partidului naţional din Ar­deal : «D. luliu Maniu ale cărei simpatii printre saşi, sunt foarte accentuate.*.» etc. Ef bine, este evi­dent că confratele îl cunoaşte a-lât de puţin pe d. Maniu, în cât îl confundă... cu o damă. Sau poate 1 a confundat cu Albalul ia care este într 'adevăr un substan­tiv de genul femenin.

Dar chiar când vrea să ne con­vingă, de pildă că «d. general Averescu nu e cunoscut decât în mod vag de massele ardeleneşti», confratele ne dovedeşte contrarul, adică ne încred nţeazâ că d-sa esie acela care abia dacă cu­noaşte în mod vag massele a r ­deleneşti, căci iată ce ne spune :

— «Un lucru nu putem price­pe noi — spun ţăranii ardeleni. Daca d. Ave eseu esté general, de ce-o ft mai făcând şi d-sa po­litica, în loc să şi vadă de armata cate in felul acesta şujtră».

Ei bine, zic iarâş, — dovada nu e valabila, căci ac^st «spun ţăranii ardeleni» e evident inventat. Şi nedibâcia cu care e inventat pro­vine tocmai de acolo ca, confra­tele este cel care habar n'are de graiul ţăranilor ardeleni ; altmin­teri ar fi ticluit fraza aşa, ca sâ aibă măcar aparenţa veracităţii. Dar dacă d-î George Rosin îmi va înfăţişa mie un singur arde­lean care să rostească o frază ca cea subliniată mai sus, — eu tnâ oblig solemn sâ i procur gratuit un manual de gramatica română, oricare, după alegerea d sale.

... Dar bag de seamă că nu sunt logic. Manualul de gramatica i ar fi spre folos confratelui toc­mai în cazul contrar; «Ardelenii, scrie d sa, cred câ d. Averescu îşi neglijează servicinl pentru a face politică"... Nu. Ardelenii, după ce i a u citit articolul de re ­portaj, cred că d. George Rosin neglijează gramatica, pentru a scrie la gazeta.

Cïzul nu e aşa de grav, dar totuşi merita să f.e relevat.

Ion Grămăticu.

Nnmôrul viitor va fi p u s în vânzare Luni 24 Mai 1920.

9 N o a p t e a i e s t o a t e ja l u m i n ă ! In Capitală, compania de gaz nu vres să lumineze după

ora unu noaptea.

Boerule, dacă fe vede cucoana? N a i teamă, Sofico: după miezu nopfei Uzina stinge gazu!

POPESCU 6 Comp — ADAPTĂRI. - -

Pe s t r a d ă . A început să plouă brusc, ca din se­

nin. O sdreanţă de nor mare cât o batistă divină, venită nu se ştie de un­de, a pătat murdar albastrul cerului şt imediat a început să pice. Lumea de pe calea Victoriei se risipeşie speriată, unii sulndu-se repede în trăsurile cu coşul ridicat, alţii ducându-se să se a-dăposteasca'n ganguri.

Poetul Cartof, înarmat c'un baston umbrelă, se răţoeşte între Teatru şi Episcopie, admirând pulpele cocoane­lor ce fug cu fustele ridicate de li se văd jartierele.

Trece una nostimă, fără umbrelă. Cartof, în calitate de amant al mu­

zelor, îşi permite familiaritatea de a'i oferi ospitalitate sub umbrela sa. Doamna îl priveşte lung, de par'că vrea să'l fo­tografieze... zâmbeşte — primeşte.

Ce au vorbit pe drum — dacă au vorbit ceva — nu ne priveşte. Destul să ştiţi că, ajunşi in pragul portei unde doamna pretindea că locue:?te, poetul Cartof, s«:rutându-i curtenitor mâna, şi a luat concediu, întribând'o:

— Când ne mai vedem ? — Câ'id va mai ploua 1 — a hohotit

doamna, trâitindu i poarta'n nas. *

Dis t rac ţ ie americană. Filmele depe natură sunt cele mai

fnstructive, când ti.iipui sau banii te împif.dcă de-a vedea însăşi natura, „la faţa locului". De aceea sunt şi rari, ci-nematogratele de azi dând preferinţă celor „numai pentru domni şi doamne". Motivul: pentruce spectatorul sâ'şi mai canonească creerul atît de trudit de munca de peste zi ? Poate că din ca­uza asta şcolarii ţin aşa de mult la fil­mele picante, umplând sălile ca o co-tineaţă de păsări gălăgioase.

Există în Capitală un hotel obscur, devenit şi mai obscur de când Uzina a ridicat de şase ori preţul gazului ae­rian. Nu'l cătaţi, că'l găsiţi!

Un hotel născut din necesitatea mo­ravurilor cari se schimbă odată cu pa­sagerul, cearceaful având răbdarea să stea locului chiar şi-o lună. Camerile pline de mistere şl plecşniţe. Ce văd daturile într'o noapte nici prodigioasa memorie a d-lui Iorga n'ar Ii în stare să reţie. Călătorii, majoritatea bucureş-teni voiajori de ocazie, se î.oşirue ca la garf, în faţa ghişeului cu bilete, fie­care la braţ cu „pofta Inimei luî*. Vo­

iajul de nuntă ţine maximum o oră; după c-.re „fericita pereche 8 părăseşte cu regret paradisul, cedâod locul altor Adami şi Eve ce aşteaptă nerăbdători rândul la uşa raiului. Şi să nu mă'n-juraţi când vă voi spune că hotelul cu pricina e una din principalele cauze a ereşteri copulaţiei Capitalei.

Hotelul posedă o cârciumă — resta­urant plus o cameră garnisită cu două paturi verzi botezate „biliarde". Patro­nul e un original: dela o anumită oră, cu mult înaintea orei fixată de poliţie, trage obloanele şi nu mai primeşte de­cât prieteni. In fund, o odăiţă nebă­nuită, rezervată lor. Trei mese cu câte patru scaune: total, o duzină de per­soane, între care se cuprinde şicârciu-marul care-i serveşte. Acolo,. In fiecare noapte se reprezintă, fără afişe nici re­clamă, cel mai picant film din câte există pe lume. Picant fără să fie şi obscen. Minunea minunilor e realizată cu ajutorul unei combinaţii simple, dem­nă de inteligenţa omului din epoca de piatră. Iat-o:

D'asupra odăiţei se află o cameră c'un pat, rezervată exclusiv pasageri­lor bolnavi de amor. Patul are o ex­celentă somieră, pusă la probă chiar de nemţii din timpul invaziei. Sub pat, o bucată de sfoară legată tocmai %e arcu dtla mijlocul somierei. Celalt ca-p t al sforei trece printr'o gaură în du­şumea, se scboară ia o palmă sub ta­vanul camerei cărciumarului, sfârşindu-se printr'o bilă mic*, uşoară, de lemn de tei. Acolo, în fiecare noapte, filmul picant se desfăşoară pasionant, faţă fi­ind cele douăsprezece persoane, în care se cuprinde şl cârciumarul. Pere­chea de îndrăgostiţi se s.vârcoleşte în­cinsă de focul pasiunilor mistuitoare. Bila de lemn, urmând mişcările somi­erei, dansează nebună sub privirile pă­timaşe ale prietenilor patronului. Apoi, încet-încet valurile do voluptate se li­niştesc... bila işi reia, obosită, imobili­tatea părăsită cu 1 0 - 1 5 minute mai înaite, spectatorii pleacă, comentând în şoapte valoarea filmului.

Toate invenţiile ajung un punct cul­minant, după care altele, ţi mai inge­nioase, Ie iau locul.

Deunânoapte filmul a atins apogeul. Unul care întâmplător aflase secretul, venise cu una, s'a închis în odae şi prima grije i-a fost să tae sfoara le­gată de somieră, s'o înădească şi s'o lege de limba psndulei fixată pe pe­rete.

Până Ia ziuă bila din camera alco-Hcllor, bâţâită de limba pendule!, s'a mişcat ritmic, de parcă ar fi ţinut mă­sura unui vals. Cele douăsprezece per­soane au avut vedenia unei lumi cre-eatoare şi fără ajutorul Creeatorului. Au consumat aproape un butoi de vin cu ochii bolovan1 ţi spre bila fantastică.

La orele şase bila s'astâmpără: pa­sagerul a legat sfoara la Ioc, de arcul somierei. Apoi scoboară alături de iu­bita lui, defilează triumfători prin faţa duzinei de admiratori cari i-au ieşit în cale ca să 1 salute până la pământ:

— Ăsta om 1 — şoptesc ej în gând, umiliţi ca nişte sdrenţe.

* Diverse.

El are planuri ascunse,.. în pământ, că prea îl frământă cu degetele, căsnin-du-se să se ridice.

Două „chile" da vin. amestecate c'o „jma" de ţuică l-au repezit lângă gard, unde a şi rămas lungit.

La inceput a încercat să'nainteze ca viermele, sgârcindu-se şi intinzându-se. Pămâmul proaspăt plouat 1- a reţinut lo­cului, luându-i tiparul trupului.

doseşte un vardist, probabil atras de duhoarea beţivului.

— Hdide... scoată ! — pofteşte el au­toritar t.meiia vie a gardului.

individul se supără.., scapă două vor­be energic articulate :

— Ce vrei? — Cum ce vreau?,.. Să te duc a-

casa. Unde stai ? — La Buzău,

* — Popescule, un serviciu... — Ore suplimentare nu lucrez! — Nu, ma, asta: împrurauta-mâ c'un

pol. —- Ionescule, eşti o canalie: să nu'

mi mai dai emoţii d'astea, că mâ'm-bclnăvesc de inimă.

— Polul!... Ce faci cu polul? — Imposibil... regret.,, orice vrei, pol

însă nu. N'am: a venit tata adineauri şi l-am dat tot ce aveam. Tata, ştii şi tu: e om bătrân, nu mai poate să muncească...

— Mare mincinos eşti, mă Popescule! Chiar adineauri m'am întâlnit cu tată-tău şi m:-a spus că niciodată uu'l a-juţi cu nimic.

— Cu atât mai mult, Ionescule: cum a sâ'ţi dau ţie dacă nu dau tati ?

Nae D. Ţăranu

F U R N I C A 11

F a p t e D i v e r s e

Cu tot cartelul încheiat cu Fe­deraţia d-lui Iorga, ovreii pun liste separate la alegeri. Motivul e, se pare, câ amicii Neamului Romînesc vor sa se ştfe, pe vii* tor, câ Cutare evreu şi Cutare romin - nu ca înnainte, cînd toţi macabeii îşi ziceau pâmînteni.

Aceasta preciziune e tîrziedar tot prinde bine.

* Caiilaux a fost, în sfîrşit, con­

damnat: la 5 ani închisoare; 5 ani interdicţie de a locui în Fran­ţa; şi 10 an! Incapacitate de a ocupa funcţiuni publice.

De cînd a aflat sentinţa sena­tului francez, d. Marghiloman o duce într'un hohot de rîs...

* Comitetul Dirigent din Ardeal

a hotărît să ceara, generatului Averescu, daune pentru acciden­tul care 'ia curmat existenţa.

— Daune, ca ce? — Daune, iaca, cum se plă­

tesc pentru ori ce paguba pe care o pricinuieşti cui-va, cu voie ori fără.

D. Turcoane, un fruntaş de dincolo, înfiinţase o societate, Opinca, pentru a veni, cu ali­mente, cu efecte de îmbrăcăminte şi cu unelte de gospodărie, In ajutorul romînilor din Banat.

Comitetul Dirigent îi dăduse un permis ca să transporte, în Serbia şi în Cecho-Slovacia, mii de vagoane cu sodă şi sare, în schimb, prin compensaţie, a ceea ce lipsea din Banat.

D. Turcoane a vîndut, însă, sarea şi soda pe bani buni; a băgat paralele în şerpar-— şi s'a pus pe traiu. Nici compensaţie nici vre un alt mod de a îndes­tulă populaţia.

Suma astfel realizată se urcă Ia 30.000.000!

Acuma, Consiliul Dirigent, care avea îndatorirea să vegheze ca clauzele permisului să se înde­plinească întocmai, se simte, prin gestul Opinicei, atins, oare cum, din pricina neglijenţei ucenicului de resort—şi vrea să ceară des păgubiri guvernului pe motiv ca,

NUMAI EU NU CANDIDEZ!

Sunt douăzeci de liste'n Capitală, Suma de candidaţi e colosală. Pe când nu era vot universal, A oferi un mezelic frugal Stropit cu vin în fitece culoare, Nu era treabă prea costisitoare. Dar azi când Kilul nu mai e un franc, Desfid chiar şi pe Aristide Blank Pe toţi alegătorii să'i îmbete, Entuziaşti la vot să'i ducâ'n cete, Spre-a pune pe-al său nume o pecete. Şi cetăţeanul azi e cu capriţ, Nu vrea să mai voteze'ntreaga listă, Ci'ntocmai ca albina7 eclectistâ, Din zeci de flori culege: vot pestriţ! D'ar fi ca să ofer doar câtean şpriţ Alegătorilor să'şi spele gura, Ar trebui să'mi cheltuesc p'un veac Slăbuţa'mi leafă de poet sărac.... Vezi d'aia nu'mi pun eu candidatura; Caltminterea, cum sunt de popular, Dac'aş avea şi lei în buzunar,

Sunt sigur, pe onoarea mea, Că m'aş alege... Tinichea!

Kirisk Naoadarjan^

dacă generalul desfiinţa gremiul mai de mult, fapta d-lui Turcoane ori nu se petrecea ori nu ajun­gea să arunce suspiciune asupra întregei administraţii a Ardealului,

De acî, proces eventual.

Banca Romîneaseă a cumpărat pe Guttenberg şi Miner o a, ca sâ facă «Cartea Romîneaseă». «Car­tea» asta, pe urmă, a cumpărat Izbânda şi Avlntal, ca să facă, cu ele, educaţia cetăţenească a romînului.

Acuma, se zice câ tot «Cartea Romîneaseă» a Băncii Romîneşti ar fi cumpărat pe Alcalay ca să nu mai fie cîini străini în Bucureşti. Ceeace vâzînd d Blank, a cum­părat şi d-sa Adevărul şi Dimi­neaţa, în scopul de a deschide «anumita presă», la vivat con­curenţa, în faţa Băncii d-lui Vin -tilă Brâtianu.

De aceea, ca sâ-1 facă marţ pe cel cu Adevărul, «Cartea Romî neascâ» a cumpărat, se spune, Curierul de Ambe Sexe dela cli-ronomul lui Elîade Rădulescu şi

fece, acum, ofertă de achiziţie Universului.

Cînd s'o încheia şi tîrgul a-cesta, Cyprut poate să mănînce cîte trei bătăi pe zi şi n'o sâ mai aibă gazetă în ale cărei co ioane să'şi pllngă obida,..

*

Nu vă spuneam eu că Şeful îl ţine în braţe pe Câcău!

Poftim: ca să arate, public, câ'şi bate joc de răspunderile cari fac unicul fond moral al pro gramului Ligei, d. Marghiloman pune, la Bucureşti, candidatura lui Stoian.

Câ alegătorii o să'i ţie în pal­me, nu se încape îndoială — dar e vorbirea că şeful, om curat pe dinafară, ia în braţe spurcă­ciunea.

Câcău al lui [Pinkhofs, repre­zentant al capitalei, ar fi 3proape ceeace merita guvernul d-lui Ar-getoianu...

, Democr i t

„Furnica" 12 pagini I Leu

Tipografia NICOLAE STROILA, Calea Victoriei No 113

C o n u A l e c u B ă d ă r ă u v a c a n d i d a l a I a ş i

— Regele este cel mai mare duşman politic al meu: dacă amnistia şi pe Zdrelea, sigur aveam un vot mai mult!

Desen de A. M u r a u