of 15 /15
Anda Crişu-Ciocîntă Judecător la Curtea de Apel Iaşi Confiscarea extinsă Teorie şi practică judiciară

Confiscarea extinsa. Teorie si practica judiciara extinsa. Teorie si practica... · 72 Confiscarea extinsă. Teorie şi practică judiciară art. 44 alin. (8) teza a II-a. În acest

  • Author
    others

  • View
    10

  • Download
    0

Embed Size (px)

Text of Confiscarea extinsa. Teorie si practica judiciara extinsa. Teorie si practica... · 72 Confiscarea...

  • Anda Crişu-Ciocîntă

    Judecător la Curtea de Apel Iaşi

    Confiscarea extinsă Teorie şi practică judiciară

  • Cuprins

    Capitolul I. Garantarea dreptului de proprietate la nivel constituţional __________________________________ 1

    Secţiunea 1. Evoluţia istorică a consacrării dreptului de proprietate în sistemul constituţional românesc _______ 1

    Secţiunea a 2-a. Reglementarea constituţională actuală a dreptului de proprietate _________________ 38

    Secţiunea a 3-a. Interdicţia confiscării averii dobândite licit _________________________________________ 53

    Secţiunea a 4-a. Prezumţia de liceitate a dobândirii averii. Caracterul relativ al prezumţiei ______________ 63

    Secţiunea a 5-a. Concordanţa normelor de drept penal care reglementează confiscarea extinsă cu exigenţele constituţionale _______________________ 71 §1. Supremaţia Constituţiei _____________________ 72 §2. Compatibilitatea reglementării confiscării

    extinse cu garanţia constituţională a interdicţiei confiscării averii ____________________________ 73

    §3. Compatibilitatea reglementării confiscării extinse cu prezumţia constituţională a caracterului licit al dobândirii averii _____________ 75

    §4. Compatibilitatea confiscării extinse cu textul constituţional înscris la art. 44 alin. (9) __________ 77

    Capitolul al II-lea. Confiscarea extinsă la nivelul

    Uniunii Europene ______________________________ 82 Secţiunea 1. Confiscarea extinsă în reglementarea

    Deciziei-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor şi a bunurilor având legătură cu infracţiunea __________________________________ 82 §1. Contextul elaborării deciziei-cadru _____________ 83 §2. Conţinutul deciziei-cadru ____________________ 85

  • XII Confiscarea extinsă. Teorie şi practică judiciară

    Secţiunea a 2-a. Confiscarea extinsă în reglementarea Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană __________________ 92 §1. Contextul elaborării directivei _________________ 92 §2. Conţinutul directivei ________________________ 94

    Secţiunea a 3-a. Nevoia armonizării la standarde europene a cadrului legislativ naţional din materia confiscării produselor infracţiunii _________________ 100 §1. Transpunerea în legislaţia naţională a

    Deciziei-cadru 2005/212/JAI privind confiscarea produselor, a instrumentelor şi a bunurilor având legătură cu infracţiunea _____________________ 100

    §2. Transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2014/42/UE privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană ______________ 106

    Secţiunea a 4-a. Conformitatea normelor dreptului naţional cu Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului _ 110

    Secţiunea a 5-a. Consecinţele – pe plan social şi financiar – ale transpunerii în dreptul intern a Deciziei-cadru 2005/212/JAI ____________________ 118

    Capitolul al III-lea. Confiscarea extinsă în legislaţia

    penală română ________________________________ 125 Secţiunea 1. Scurt istoric asupra instituţiei de drept

    penal a confiscării ____________________________ 125 Secţiunea a 2-a. Natura juridică a confiscării extinse ___ 130 Secţiunea a 3-a. Conţinutul confiscării extinse ________ 137 Secţiunea a 4-a. Domeniul de aplicare ______________ 146

    §1. Precizări introductive ______________________ 146 §2. Infracţiunile în cazul cărora poate fi dispusă

    confiscarea extinsă ________________________ 147 §3. Pedeapsa prevăzută de lege ________________ 163 §4. Susceptibilitatea infracţiunii de a procura

    un folos material __________________________ 169

  • Cuprins XIII

    Secţiunea a 5-a. Condiţiile confiscării extinse _________ 174 §1. Condiţii generale _________________________ 174

    1.1. Existenţa unei stări de pericol _____________ 175 1.2. Săvârşirea unei infracţiuni ________________ 177

    §2. Condiţii speciale __________________________ 180 2.1. Precedenţa unei condamnări _____________ 181 2.2. Existenţa unei disproporţii între valoarea

    bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă anterioară determinată şi veniturile licit obţinute de aceasta ___________ 189

    2.3. Convingerea instanţei că surplusul de bunuri provine din activităţi infracţionale de natura celor prevăzute în art. 1121 alin. (1) C. pen. ___ 224

    Secţiunea a 6-a. Procedura privind luarea măsurii confiscării extinse ____________________________ 247 §1. Competenţa organelor judiciare ______________ 248 §2. Confiscarea extinsă în cursul urmăririi penale ___ 249 §3. Confiscarea extinsă în procedura de cameră

    preliminară _______________________________ 252 §4. Confiscarea extinsă în cadrul judecăţii

    propriu-zise ______________________________ 256 Secţiunea a 7-a. Confiscarea extinsă în anumite

    proceduri judiciare ____________________________ 269 §1. Confiscarea extinsă în procedura recunoaşterii

    învinuirii _________________________________ 269 §2. Confiscarea extinsă în procedura acordului de

    recunoaştere a vinovăţiei ___________________ 278 Secţiunea a 8-a. Confiscarea de la terţi ______________ 285 Secţiunea a 9-a. Modificări legislative preconizate _____ 299

    Capitolul al IV-lea. Deosebiri între confiscarea

    extinsă şi confiscarea specială __________________ 311 Secţiunea 1. Sediul materiei ______________________ 312 Secţiunea a 2-a. Obiectul confiscării extinse. Obiectul

    confiscării speciale ___________________________ 317 Secţiunea a 3-a. Subiecţii confiscării extinse. Subiecţii

    confiscării speciale ___________________________ 331

  • XIV Confiscarea extinsă. Teorie şi practică judiciară

    Secţiunea a 4-a. Condiţii de luare a măsurii confiscării extinse. Condiţii de luare a măsurii confiscării speciale ____________________________________ 337

    Secţiunea a 5-a. Procedura confiscării extinse. Procedura confiscării speciale __________________ 343

    Capitolul al V-lea. Concluzii. Consideraţii

    de lege ferenda _______________________________ 359 Bibliografie _____________________________________ 381 Index __________________________________________ 399

  • 72 Confiscarea extinsă. Teorie şi practică judiciară

    art. 44 alin. (8) teza a II-a. În acest sens, în expunerea de moti-ve ce a însoţit proiectul legii anterior menţionate s-a arătat că, „în condiţiile în care confiscarea extinsă operează exclusiv în proceduri penale, vizează o listă de infracţiuni deosebit de gra-ve şi se aplică exclusiv unei persoane deja condamnate – intro-ducerea confiscării extinse nu este incompatibilă cu prezumţia caracterului licit al averii, cuprinsă la art. 44 alin. (8) din Consti-tuţia României, republicată. Această prezumţie este una rela-tivă, aşa încât ea va fi răsturnată, de la caz la caz, prin adminis-trarea probelor care vor crea convingerea instanţei că bunurile deţinute de persoana condamnată sunt obţinute din săvârşirea de infracţiuni”.

    §1. Supremaţia Constituţiei

    33. Preliminar analizei constituţionalităţii normelor de drept penal ce reglementează confiscarea extinsă, se impun a fi făcu-te câteva consideraţii cu privire la ceea ce determină nevoia conformării normelor ordinare la normele constituţionale, şi anume supremaţia Constituţiei.

    În doctrina juridică, conceptul de constituţie a primit nume-roase definiţii, însă, în urma sintetizării lor, următoarele elemen-te apar ca fiind caracteristice: act normativ suprem, care regle-mentează relaţii sociale fundamentale pentru instaurarea, men-ţinerea şi exercitarea puterii de stat, stabilitate, proceduri spe-cifice pentru adoptare şi modificare.

    Definitorie pentru Constituţie este forţa juridică supremă, adică „acea calitate ce situează Constituţia în vârful piramidei actelor legislative, respectiv a instituţiilor politico-juridice ale statului de drept”[1].

    Principiul supremaţiei Constituţiei este înscris în chiar primul articol din Legea fundamentală a ţării, unde la alin. (5) se pre-vede că, „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, este obligatorie” (s.n.).

    [1] M. SAFTA, Drept constituţional şi instituţii politice. Vol. I. Teoria

    generală a dreptului constituţional. Drepturi şi libertăţi, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, p. 72.

  • I. Garantarea dreptului de proprietate la nivel constituţional 73

    Supremaţia, ca trăsătură specifică, conferă Constituţiei o poziţie supraordonată în relaţie cu întreaga ordine juridică a statului, ceea ce impune ca toate celelalte acte normative să i se conformeze. Altfel spus, consecinţă a forţei juridice supreme de care se bucură Constituţia, actele legislative cu forţă juridică inferioară trebuie să fie compatibile cu Legea fundamentală.

    În doctrina juridică[1], constituţionalitatea unei legi nu înseam-nă altceva decât ca legea să se adopte cu respectarea nor-melor constituţionale atât în spiritul, cât şi în litera lor.

    §2. Compatibilitatea reglementării confiscării extinse cu garanţia constituţională a interdicţiei confiscării averii

    34. Prima garanţie constituţională prin filtrul căreia trebuie trecută instituţia de drept penal a confiscării extinse este cea înscrisă la art. 44 alin. (8) teza I, potrivit căreia averea dobân-dită licit nu poate fi confiscată.

    Aşa cum însuşi legiuitorul constituant a prevăzut în mod expres în textul menţionat, interdicţia confiscării averii funcţio-nează doar în raport cu averea dobândită în mod licit. Cerinţa dobândirii licite este de esenţa interdicţiei constituţionale a con-fiscării averii şi este mai mult decât firească, deoarece protecţia constituţională nu poate fi acordată averii obţinute pe căi ilicite, întrucât ar echivala cu un accept tacit al Legii fundamentale pentru comiterea de fapte ilegale aducătoare de avantaje patri-moniale.

    Potrivit normelor penale ce o reglementează, confiscarea extinsă are ca obiect bunuri, inclusiv sume de bani dobândite de persoana condamnată din activităţi infracţionale de o anumi-tă natură, într-o perioadă de timp determinată – 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei[2] –, care depăşesc

    [1] I. MURARU, Drept constituţional şi instituţii politice, vol. I, ed.

    a 6-a, Ed. Actami, Bucureşti, 1995, p. 79. [2] Referitor la acest termen, Curtea Constituţională, prin Deciziile

    nr. 78 din 11 februarie 2014 (publicată în M. Of. nr. 273 din 14 aprilie 2014), nr. 356 din 25 iunie 2014 (publicată în M. Of. nr. 587 din 6 august 2014) şi nr. 11 din 15 ianuarie 2015 (publicată în M. Of. nr. 102

  • 74 Confiscarea extinsă. Teorie şi practică judiciară

    în mod vădit nivelul veniturilor licit obţinute de condamnat. Rezultă astfel că sursa din care au fost dobândite bunurile ce formează obiectul confiscării extinse este reprezentată de acti-vităţi din sfera ilicitului penal, adică activităţi care excedează ca-drului legal. Aşa fiind, concluzia ce trebuie reţinută este aceea că măsura confiscării extinse vizează bunuri obţinute din activităţi nelegale, situaţie în care interdicţia constituţională de confiscare a averii nu are aplicabilitate, nefiind întrunită condiţia referitoare la caracterul licit al dobândirii.

    În literatura de specialitate s-a arătat că textul de lege pre-vede că aplicarea confiscării extinse trebuie să excepteze bunu-rile dobândite licit, în respectarea principiului consacrat la nivel european „criminalitatea nu aduce venituri”, dar şi pentru a asi-gura securitatea sistemului constituţional şi penal naţional[1].

    Este de remarcat faptul că legiuitorul penal a prevăzut că poate forma obiect al confiscării extinse doar ceea ce depă-şeşte în mod vădit valoarea veniturilor obţinute în mod licit. Altfel spus, atunci când diferenţa dintre bunurile pe care le deţine în proprietate persoana condamnată şi veniturile obţinute de aceasta pe căi licite este una nesemnificativă, care ar putea lăsa loc la arbitrariu, pentru a înlătura probabilitatea de a se aduce atingere dreptului de proprietate legitim obţinut şi a nu încălca astfel interdicţia confiscării averii, legiuitorul a preferat varianta neconfiscării bunurilor în defavoarea luării măsurii confiscării. Soluţia aleasă de legiuitorul penal confirmă o dată în plus grija din partea legii de a asigura o protecţie solidă şi reală dreptului de proprietate privată. Acordarea unei atare protecţii a primat în raport cu nevoia de a asigura previzibilitatea normei juridice, aceasta, deoarece expresia „în mod vădit” utilizată în art. 1121 alin. (2) lit. a) C. pen. apare ca fiind lipsită de claritate, lăsând o marjă mult prea mare de apreciere din partea celui din 9 februarie 2015), a statuat că el nu acoperă şi perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ prin care a fost introdusă confis-carea extinsă (Legea nr. 63 din 19 aprilie 2014), întrucât, în caz contrar, s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii penale prevăzut în art. 15 alin. (2) din Constituţie.

    [1] I. PASCU, T. DIMA, C. PĂUN, M. GORUNESCU, V. DOBRINOIU, M.A. HOTCA, I. CHIŞ, M. DOBRINOIU, Noul Cod penal comentat. Partea generală, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 629.

  • I. Garantarea dreptului de proprietate la nivel constituţional 75

    care interpretează şi aplică legea şi, totodată, putând genera practică judiciară neunitară.

    Concluziv, reţinem că, analizată prin prisma textului constitu-ţional înscris la art. 44 alin. (8) teza I, norma juridică ce con-sfinţeşte confiscarea extinsă este constituţională, deoarece confiscarea nu poate opera asupra averii dobândite în mod licit.

    §3. Compatibilitatea reglementării confiscării extinse cu prezumţia constituţională a caracterului licit al dobândirii averii

    35. Constituţionalitatea confiscării lărgite trebuie verificată şi în raport de norma constituţională ce consacră prezumţia carac-terului licit al dobândirii averii [art. 44 alin. (8) teza a II-a].

    După cum am arătat, prezumţia constituţională a liceităţii dobândirii averii este una relativă, putând fi răsturnată prin orice mijloace legale de probă, precum şi pe bază de prezumţii sim-ple. În situaţia confiscării lărgite, mecanismul pentru răsturnarea prezumţiei caracterului licit al dobândirii averii are ca punct de plecare două premise faptice, respectiv: 1) comiterea unor in-fracţiuni grave, susceptibile de a procura foloase materiale; 2) deţinerea de către persoana condamnată pentru săvârşirea unor infracţiuni grave, aducătoare de profit, de bunuri de o va-loare crescută. În continuare, cele două premise vor fi corelate cu împrejurarea că persoana condamnată fie nu a desfăşurat nicio activitate remunerată şi nici nu a avut alte surse licite de venit, fie a desfăşurat o activitate remunerată şi/sau a avut alte surse de venit, însă nivelul acestora este cu mult redus faţă de valoarea bunurilor deţinute. În final, concluzia trasă trebuie să fie aceea că valoarea bunurilor deţinute de persoana con-damnată depăşeşte cu mult nivelul veniturilor licite ale acesteia şi că este semnificativ mai probabil ca bunurile excedentare să fi fost obţinute din activităţi infracţionale de natura celor pentru care legea autorizează confiscarea extinsă decât din alte activităţi. Beneficiul prezumţiei carac-terului licit al dobândirii averii nu va mai putea fi reţinut atunci când se constată că bunurile deţinute de persoana condamnată

  • 76 Confiscarea extinsă. Teorie şi practică judiciară

    au fost obţinute mai degrabă din activităţi infracţionale decât din alte activităţi şi, astfel, au origini ilicite.

    Intenţia autorilor Legii fundamentale prin instituirea prezum-ţiei prevăzute la art. 44 alin. (8) teza a II-a din Constituţie a fost aceea de a oferi o garanţie în plus dreptului de proprietate privată, fără ca această garanţie să devină o formă de protejare a averii dobândite ilicit de către persoana condamnată.

    În condiţiile în care interdicţia constituţională de confiscare a averii operează doar în raport cu averea licită, nu şi în raport cu cea ilicită, iar prezumţia prevăzută la art. 44 alin. (8) teza a II-a din Constituţie poate fi combătută, principala problemă care ră-mâne este cea referitoare la nivelul de probaţiune necesar pentru răsturnarea prezumţiei de liceitate a dobândirii averii.

    Preliminar, ţinem să evidenţiem faptul că, în cazul confiscării lărgite, activitatea de probaţiune se desfăşoară pe două culoa-re, şi anume: un prim culoar care vizează faptele penale având natura indicată de lege şi culoarul doi ce ţinteşte caracterul ilicit al bunurilor dobândite.

    În privinţa activităţilor infracţionale având natura indicată de lege, considerăm că probatoriul nu trebuie să aibă greuta-tea/forţa probantă a celui care susţine o soluţie de condamnare, ci standardul de probă trebuie să fie unul mai redus, mai relaxat. Susţinem aceasta, deoarece, în ipoteza în care nivelul de probaţiune ar fi acelaşi pentru faptele ce atrag condamnarea şi pentru cele care, fără condamnare, justifică privarea de bunurile deţinute, existenţa confiscării lărgite ar fi lipsită de orice raţiune, întrucât, dacă se ajunge la dovedirea certă a comiterii fiecărui act infracţional aducător de câştig material, soluţia care se impune este aceea de condamnare a autorului, situaţie în care bunurile astfel dobândite vor fi supuse confiscării speciale, măsura confiscării extinse nemaigăsindu-şi utilitatea.

    Dacă în privinţa activităţilor infracţionale reţinem o „relaxare” a probatoriului, atunci când vorbim despre caracterul ilicit al dobândirii bunurilor, nivelul de probaţiune cerut trebuie să fie echivalent cu al celui ce susţine o soluţie de condamnare. Altfel spus, probele şi prezumţiile simple (extrase tot din probe) care răstoarnă prezumţia constituţională a caracterului licit al dobân-dirii averii trebuie să fie certe, să nu lase loc îndoielii. Aceasta

  • I. Garantarea dreptului de proprietate la nivel constituţional 77

    înseamnă că cel care reclamă că persoana vizată a dobândit în mod nelicit bunurile deţinute are sarcina să probeze, dincolo de orice îndoială rezonabilă, atât existenţa bunurilor la care se referă acuzaţia formulată, cât şi împrejurarea că persoana acu-zată fie nu a obţinut venituri licite, fie veniturile licite dobândite au un nivel mult sub valoarea averii deţinute, rezultând astfel o diferenţă vădită.

    În concluzie, reţinem că reglementarea confiscării extinse ce are ca obiect bunuri provenite din activităţi ilegale este compatibilă cu prezumţia constituţională a caracterului licit al dobândirii averii, prezumţie ce poate fi combătută prin proba contrară.

    §4. Compatibilitatea confiscării extinse cu textul consti-tuţional înscris la art. 44 alin. (9)

    36. Constituţionalitatea normelor de drept penal care regle-mentează instituţia confiscării extinse implică o analiză şi din perspectiva dispoziţiilor art. 44 alin. (9) din Constituţie, potrivit cărora „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii”.

    Admiţând posibilitatea confiscării bunurilor care, într-un fel sau altul, au legătură cu fapte ilicite ce se circumscriu conţinu-tului juridic al unei infracţiuni sau al unei contravenţii, dispoziţia constituţională precizată reprezintă o derogare de la regula interzicerii confiscării averii. Menţiunea „numai în condiţiile legii” din partea finală a textului citat are o importanţă deosebită, deoarece ea reprezintă confirmarea faptului că legiuitorul primar sau delegat are girul Legii fundamentale de a legifera măsura confiscării. Însă acest gir nu este dat pur şi simplu, întrucât textul constituţional indică infracţiunea şi contravenţia ca forme de ilicit care pot fundamenta măsura confiscării.

    Tindem să credem că indicarea expresă doar a celor două tipuri de ilicit a fost determinată, în principal, de împrejurarea că legislaţia în vigoare la momentul elaborării Constituţiei prevedea măsura confiscării în cazul infracţiunilor şi al contravenţiilor, în timp ce Legea nr. 18/1968 era mult prea blamată şi, cel mai probabil, nu a fost luată în seamă.

  • 78 Confiscarea extinsă. Teorie şi practică judiciară

    După adoptarea Constituţiei, societatea românească s-a aflat într-o continuă evoluţie şi dezvoltare, dar, odată cu evoluţia societăţii, şi fenomenul infracţional a înregistrat creşteri şi diver-sificări ale conduitelor negative, ceea ce a accentuat nevoia de intensificare a luptei împotriva criminalităţii. Între instrumentele juridice necesare combaterii fenomenului infracţional, un loc aparte îl ocupă cele menite să îi priveze pe infractori de pro-dusul activităţii lor infracţionale. Acesta este contextul în care, după o perioadă de aproximativ 14 ani de la momentul adoptării Constituţiei României, în anul 2005, la nivel european, ca mijloc de anihilare a cauzelor care generează fenomenul infracţional şi a condiţiilor care îl favorizează, a apărut ideea de confiscare a mai mult decât ceea ce avea legătură directă cu infracţiunea, instituţie ce a fost transpusă în dreptul intern după trecerea altor 7 ani, mai exact în anul 2012.

    Evoluţia socială şi legislativă a ţării noastre a fost greu de anticipat de către legiuitorul constituant aflat după o perioadă destul de lungă de regim comunist, astfel că este de înţeles de ce în textul prevăzut la art. 44 alin. (9) din Constituţie au fost in-dicate numai infracţiunea şi contravenţia ca fapte ilicite care justifică măsura confiscării. Însă, având în vedere că temeiul confiscării extinse îl constituie activităţi infracţionale de o anu-mită natură, şi nu infracţiunea, între cele două noţiuni neputân-du-se pune semnul egalităţii, nominalizarea din cuprinsul textu-lui constituţional este de natură să genereze discuţii eferves-cente în ceea ce priveşte constituţionalitatea instituţiei de drept penal a confiscării extinse.

    Credem că principala problemă ce trebuie tranşată este aceea dacă enumerarea celor două fapte ilicite din textul art. 44 alin. (9) din Constituţie are sau nu caracter limitativ. Aceasta, deoarece, în ipoteza în care enumerarea ar fi limitativă, măsura confiscării ar fi redusă la cazul bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni sau contravenţii, nemaiputând avea aplicabilitate şi în cazul altor fapte ilicite.

    Desluşirea textului art. 44 alin. (9) din Constituţie pe calea interpretării literale ne conduce la concluzia că enumerarea celor două tipuri de fapte ilicite nu este limitativă, ceea ce înseamnă că măsura confiscării nu este restrânsă la bunurile aflate în relaţie cu infracţiuni sau contravenţii, ci poate fi aplicată

  • I. Garantarea dreptului de proprietate la nivel constituţional 79

    şi asupra bunurilor ce au legătură cu alt gen de fapte comise cu încălcarea legii.

    Interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie conduce la aceeaşi concluzie, respectiv că măsura confiscării recunoscută de Legea fundamentală nu are aplicabilitate doar în cazul bunurilor destinate, folosite sau rezultate din comiterea de infracţiuni ori contravenţii. Astfel, din interpretarea per a contrario a textului constituţional înscris la art. 44 alin. (8) teza I din Constituţie rezultă că Legea fun-damentală admite posibilitatea de confiscare a averii dobândite în mod ilicit. Or, aria de cuprindere a „ilicitului” nu se rezumă doar la infracţiuni şi contravenţii, ci încorporează toate acele conduite care se situează în afara limitelor legii. De aici, concluzia că măsura confiscării la care face referire norma constituţională nu poartă doar asupra bunurilor ce au legătură cu infracţiuni sau cu fapte contravenţionale, ci asupra bunurilor provenite din orice alte conduite ilicite.

    Aceeaşi concluzie rezultă şi din teoria „dreptului viu” (living law concept), acceptată şi aplicată în jurisprudenţa naţională[1] şi internaţională[2], conform căreia dreptul evoluează odată cu societatea şi trebuie să se adapteze schimbărilor intervenite. Aplicând teoria „dreptului viu” la norma prevăzută la art. 44 alin. (9) din Constituţie, susţinem că aceasta trebuie interpretată în lumina relaţiilor sociale actuale şi a concepţiilor din societatea contemporană. Aceasta înseamnă că, în condiţiile actuale, când datorită creşterii fenomenului infracţional au fost identificate noi instrumente de combatere, interpretarea normei constituţionale în discuţie se impune a fi făcută de aşa manieră, încât să nu limiteze măsura confiscării doar la cazul bunurilor destinate,

    [1] În Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 (publicată în M. Of. nr. 549

    din 3 august 2011), Curtea Constituţională a reţinut că „dreptul este viu, astfel că, odată cu societatea, şi el trebuie să se adapteze modificărilor survenite”.

    [2] În cauza C.E.D.O. Pretty c. Regatului Unit, Hotărârea din 29 aprilie 2002 (disponibilă la adresa https://hudoc.echr.coe.int), instanţa europeană a reţinut că „Curtea trebuie să aibă o abordare dinamică şi flexibilă în ceea ce priveşte interpretarea Convenţiei, care este un instrument viu”.

  • 80 Confiscarea extinsă. Teorie şi practică judiciară

    folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii, ci şi la ori-care alte bunuri care constituie produs al unor conduite ilicite.

    Opinia că norma prevăzută la art. 44 alin. (9) din Constituţie trebuie interpretată în sensul că nu restrânge măsura confiscării la cazul infracţiunii şi, respectiv, al contravenţiei a fost expri-mată şi de instanţa noastră constituţională, care în consideren-tele Deciziei nr. 321 din 29 martie 2007 a arătat că „(...) norma constituţională [referindu-se la art. 44 alin. (9) – n.n.] nu exclude confiscarea averii în privinţa căreia instanţa de judecată stabi-leşte că a fost dobândită ilicit. Din coroborarea alin. (8) şi alin. (9) ale art. 44 din Legea fundamentală reiese că pot exista şi alte cazuri de confiscare, în afară de cel al bunurilor desti-nate, folosite sau rezultate din infracţiuni sau contravenţii”.

    În baza argumentelor prezentate, reţinând că norma consti-tuţională de la art. 44 alin. (9) nu limitează măsura privării de bunuri doar la cazul infracţiunii şi al contravenţiei, concluzia extrasă este aceea că normele de drept penal care regle-mentează confiscarea extinsă nu intră în coliziune cu norma constituţională în discuţie.

    37. Într-o altă ordine de idei, în reglementarea confiscării

    extinse, diferenţa dintre infracţiunea pentru care se pro-nunţă soluţia de condamnare şi „activităţile infracţionale” având natura indicată de lege nu priveşte neapărat con-ţinutul juridic al faptelor materiale comise, ci ţine mai mult de o regulă de procedură, respectiv de posibilitatea dovedirii pe bază de probe certe a existenţei „activităţilor infracţionale”. Cu alte cuvinte, activităţile infracţionale ce fundamentează con-fiscarea lărgită reprezintă, în esenţă, infracţiuni, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 15 C. pen., însă deosebirea faţă de infracţiunea pentru care se dispune condamnarea este dată de forţa doveditoare a probatoriului administrat pentru fiecare din-tre aceste categorii de fapte materiale, în sensul că pentru con-damnare probatoriul trebuie să fie cert, în timp ce pentru confis-carea extinsă probatoriul este mai „relaxat”, existenţa faptei ilici-te neputând fi dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

    În sprijinul acestei opinii poate fi adus şi un argument de ordin terminologic. Astfel, termenul „infracţionale” din expresia „activi-tăţi infracţionale” la care se referă art. 1121 alin. (2) lit. b) C. pen.

  • I. Garantarea dreptului de proprietate la nivel constituţional 81

    derivă din şi are ca unică sursă noţiunea de „infracţiune”. Mer-gând pe acest raţionament, putem susţine că expresia „bunuri care provin din activităţi infracţionale” utilizată de legiuitorul penal este echivalentă cu sintagma „bunuri rezultate din infracţiuni” folosită de textul constituţional şi, astfel, concluzia rezultată este aceea că, în accepţiunea Legii fundamentale, pot forma obiect al confiscării atât bunurile provenite din infracţiuni, cât şi bunurile obţinute din activităţi infracţionale.