1

Caracterizarea personajului “Soţul”

Din piesa “Adulter”, adaptare dupa Romanul “Adulter de Paulo Coelho”

În primul an de actorie, semestrul I, am avut ocazia de a face propria noastra dramatizare, după un text ales de noi.

După ce am preda textele Doamnelor Profesoare, am fost foarte dezamăgit să aflu că toate scenariile aduse de mine au fost respinse. Mai puţin unul, în care nu conta daca joc eu unul din personaje.

Apoi am avut o întîlnire cu Doamnele Profesoare şi s-a realizat distribuţia. Am fost repartizat în trei piese. „De veghe în lanul de secara”, dramatizare după Salinger, „Inmormîntarea” si „Adulterul” dupa o carte scrisă de Paulo Coleho. Primele două texte îmi erau familiare, fiind dramatizarile logidnicei mele Laura Arsene. Cu ce-a de-a treia, am luat legatura pentru întîia oară în clasă. Mi se părea printre cele mai slabe dramatizări, depuse de colegii mei şi absolut cea mai depărtată ca problema, de vîrsta noastră. Am avut un şoc auzind că bucata a fost introdusă în examen.

Primul pas, spre cunoaşterea acestui personaj, era citirea cărţii. Fiind familiar cu munca lui Coelho, am fost înclinat să încerc romanul. Am discutat cu Ghiurco Carmen, autoarea dramatizării „Adulterul” şi am ajuns la conculzia ca citirea, acestui roman „de fete”, va un timp pierdut, ce nu îl voi mai putea recupera. Aşadar, am încercat să trişez şi sa rămîn doar cu informaţiile date de colega mea.

În clasă, cînd aceasta bucată trebuia discutată, am fost prins cu faptul împlinit, romanul necitit. Dupa această experienţă stînjenitoare, am început citirea romanului „Adulter”. Aşa cum am banuit, povestea Lindei şi a crizei sale ”mid-life”, a fost întradevăr o pierdere imensă de timp, ore pe care nu le voi mai recupera Cît despre personajul „Soţul”, un personaj atît de important încat Coelho nici nu s-a deranjat să-i dea un nume, nu am învaţat nimic. Fiind un om de afaceri, cu un singur cusur, o dificultate în exprimarea sentimentelor, am fost pus în faţa celei mai mari provocări, să găsesc ceva în comun cu acest om. Am încercat sa mă raportez la averea sa şi la scopul meu de a deveni bogat. Este întradevăr un om care munceşte mult. Un punct în comun pentru noi. Averea sa este moştenită, punct în minus. Are soţie şi doi copii. Trei puncte în minus. Nu este deloc gelos, alt punct în minus, îşi doreşte să meargă într-un club de swingers pentru a pipera căsnicia, un punct comun. Lucrul la care m-am identificat cel mai mult este faptul că îşi poate exprima cel mai bine sentimele după ce a consumat o contatitate considerabilă de alcool şi că întotdeauna a vrut să încerce zborul în tandem.

În afară de cele menţionate cu PLUS, acest personaj îmi este complet străin, chiar şi subiectul mi se pare unul scos din filmele ieftine de la Hollywood, destinate femeilor singure şi nefericite. Urăsc acest personaj, îl urăsc pentru monotonia sa, îl urăsc pentru ca o iartă pe Linda, îl urăsc pentru că nu îşi poate exprima sentimentele şi cel mai tare îl urăsc pentru ca sunt forţat să îl joc în faţa unui public.

Ca naţionalitate, acest personaj este Elveţian, este un om inteligent, dar complet orb în ceea ce îl priveşte viaţa personală. Duce o viaţă luxoasă dar cotropită de rutină. Este puţin deranjat de trecerea timpului şi de lipsa unei vieţi mai interesante dar se conformează repede. Îi oferă totul soţiei sale şi aproape că o venerează. Lucru ce îmi stîrneşte milă şi un sentiment total de repulsie. Coelho este mult mai interesat de amantul soţiei sale, aşadar ,în carte. nu găsim sotul ca fiind un om capabil de fapte grozave. Pare ca trăieşte pentru a-şi face soţia fericită şi ea se bucură din plin de acest lucru.

1

2

Vîrsta lui este de aproximativ 40 de ani, lucru ce îl departează şi mai mult de mine, nu are înclinaţii artistice şi pare foarte interesat de citirea jurnalului de ştiri inainte de culcare. Personajul posedat din Exorcistul îmi era mai „la indemana’ decat acest ideal de om, atît de mic şi neînsemnat, încît nici nume nu are.

Experienţa mea cu „Soţul”.

Ca actor, ai posiblitatea să îţi alegi rolurile pe care vrei sa le joci. În facultate trebuie să taci şi sa joci. Exact ca poziţia personajului meu în compania sa. Accentuez diferenţele imense şi punctele în care acest personaj îmi este aproape, pentru a înţelege mai bine aceasta experienţă sfîşietoarea de a-l lăsa pe acest „anonim”, să îmi folosească corpul, pentur a trăi pe scenă. Partenerul de joc nu este deloc unul care să ajute în această experienţă.

Fiecare pas în a-l găsi pe „Soţ”, este o plimbare, desculţ, prin carbuni încinşi. Avand 0 experienţe comune cu acest personaj, a trebuit să fug de propria mea persoană si sa recurg la ce ştiu din filme şi piese de teatru.

Cel mai apropiat exemplu pe care l-am găsit, a fost iubitul personajului „Joe” din filmul „Nymphomaniac, Volume II”. Unde acesta este deoacord cu aventurle soţiei sale, în căutarea satisfacţiei sexuale. Chiar şi acest om, cu o răbdare supraomenească, se desparte de Joe şi pleacă. „Soţul” nici măcar atît nu poate face. M+am oprit să caut în exterior, din interior nu aveam ce aduce pe scenă aşa că am aşteptat repetiţiile.

„Soţul”, de la dispreţ la întelegere.

Primele probe, au fost un dezastru, epuizarea mea constantă, în încercarea de a creea o legătură cu partenera mea de joc, mă lăsau pe mine epuizat şi fără vre-un cîştig. Deseori ajungeam acasa cu pantalonii uzi, deoarece aceasta simţea nevoia să arunce cu apă în mine. Lucru pe care Linda, o femeie de o fineţe şi frumuseţe extremă, nu l-ar fi făcut. La repetiţii din nou domină regula tăcerii. Trebuia să accept tot ce mi se propunea de către partener şi indicaţiile regizorale. Primul lucru pe care l-am învăţat despre acest personaj, este ca îşi iubeşte mult familia. Un alt lucru important pe care l-am învăţat este că el simte problema pe care o are soţia sa, doar că aşteaptă ca ea sa pornească discuţia şi acesta să vină cu soluţiile. În evoluţia scenei, spaţiul în care acest personaj se află, a suferit multe modificări. În descursul primelor probe, cei doi soţi, se aflau într-un restaurant select, unde fiecare gest si tonalitatea vocii, trebuiau mînuite cu mare grijă. Acest lucru îi oferea personajului meu şi implicit mie, o provocare foarte interesantă. Aceea de a fi atent la partener, dar şi la tot ce se întampla în jur. Cîteva exerciţii m-au pus în situaţia de a reacţiona sub aceasta presiune. Ţin minte foarte bine un scenariu, în care „Soţul”, trebuia sa îşi liniştească soţia isterică. Din acesta am învaţat puţin ce înseamna stînjeneala şi umilirea în public, dar mi-a trezit şi întrebarea, ce aş căuta eu cu o nebună la restaurant. Din păcate partenera mea de joc a fost extraordinar de naturală în acest exerciţiu şi absolut pierdută cînd a trebuit să ţină cont de fineţea personajului pe care îl joacă. In repetitile recente, restaurantul nu mai este atat de select si ne puteam purta foarte jovial si relaxat. Mai putin indicele de la finaul scenei „Nota va rog!”, eu ca spectator as intelege ca „Sotul”se afla in bucatarie cu sotia sa. Sunt curios unde se vor mai duce acesti doi pentru a putea crea o relatie.

La începutul acestei poveşti, ce pare că nu se mai termină, aveam o relaxare, în care posibilitatea mea de a mă transpune în rolul soţului era uşoară. Pe parcursul evoluţiei, toată acea uşurinţă şi manevrabilitate, s-a transformat si nu doar că m-au depărtat de personaj dar m-au facut să opresc investiţia mea în partener. Faptul că repetiţie după repetiţie, partenera mea de joc mă făcea să mă depărtez de ea, aducea după sine şi depărtarea soţului. Primul exerciţiu m-a adus într-o zonă

2

3

familiara cu partenera. La prima repetiţie am cîştigat un moment în care o întrebam cu sinceritate, daca mă iubeşte. La o altă repetiţie, am simţit cu adevărat, datorită unui număr de exerciţii, atmosfera restaurantului şi grija sinceră a soţului pentru nevasta sa. Totul a fost resetat cînd am repetat din nou cu partenerea mea de joc. Orice stare ţineam minte, aplicam sau reuşeam să îmi induc, gîndindu-mă la iepuraşi sau logodnica mea, erau naruite de momntele de pauză în care profesoarele o corectau pe partenerea mea sau dialogurile interminabile despre presonaje sau auto comentariile acestei persoane. Cel mai greu îmi este sa trec peste frămîntatul mînilor, gest constant pe care partenerea mea îl face cît suntem pe scenă. Modul în care mîinile mele sunt maltratate minut după minut de, ceea ce pare o mană plina de transpiraţie şi murdărie, a unui om cu grave probleme, ma face să revin mereu în sala de curs, fără să mă mai pot întoarce în restaurantul, unde are loc discuţia.

Problema cea mai mare, este ca nu descopăr, la nici o repetiţie cum ar putea reacţiona acest om la veste Te-am înşelat. Eu ca civil nu am fost niciodată pus în faţa acestui fapt, iar în timpul probelor, greşelile pe care le facem, discuţiile şi imposibilitatea partenerei mele de a vorbi ca un om normal, fără să plîngă, mă fac mereu să pierd mobila pe care am adunat-o şi nu reuşesc să ajung cu starea potrivită la momentul final.

Totuşi nu pierd un pic din mine, ci cîştig un pic din soţ, cu fiecare probă sau repetiţie, este un personaj de suport dar simt ca inţeleg mult mai bine ce înseamnă să fii actor, chiar daca rolul nu are nici o legătură cu tine ca om. Învăş cum gandeşte soţul, cum respiră, cît de des îşi atinge nevasta, momentele în care el o consolează, momentele în care el însuşi este cel care pierde controlul şi dupăăăăă ce voi reuşi să îl apropii de mine, voi reuşi să îl aduc la viaţă, deşi nu merită nici măcar un minut atenţia noastră. Nu mă pot abţine să-i simt şi frustrarea acestui om. Faptul că nu îşi poate exprima sentimentele şi nu îşi permite să cadă în capcana geloziei, fie naşte un tip de lipsă de emoţie, fie ceva latent, dar foarte puternic. Scos la lumină cred că acel ceva este foarte distructiv şi puternic, dar indreptat supra propriei persoane. Nu îi condamnă pe ceilalţi pentru ce i se întamplă, pare ca îşi iartă şi chiar susţine nevasta, pentru că o iubeşte, dar simte şi o dependenţă faţă de ea- El nu poate trăi fără această femeie, este foarte slab, ori cat de puternic ar părea. Are numai intenţii bune, dar în adîncul lui, nu cred că este fericit în situaţia în care se află şi va căuta mereu o călătorie, sau o senzaţie, pentru a fugi de faptul că el defapt, este foarte gol pe dinăuntru.

În concluzie, tot ce pot spera este că un înger, îmi va face o vizită în timpul scenei şi voi putea creea acest personaj, ca apoi să refuz, cît voi trăi, astfel de parteneri şi astfel de roluri.

3