Art. 1164. Continutul raportului obligational Obligatia este o legatura de drept n virtutea careia debitorul este tinut sa proc ure o prestatie creditorului, iar acesta are dreptul sa obtina prestatia datorata. (art. 25, 116 5, 1226, 1471, 1528-1529, 1536, 2322, 2524 NCC) Comentariu 1. Notiunea de obligatie . Spre deosebire de Codul civil din 1864, a carui tacere l asa definirea obligatiei n sarcina literaturii de specialitate, noul Cod civil realizeaza acest lucru n art. 1164, care priveste raportul obligational n sens larg, referindu-se att la latura pasiva, ct si la cea activa. ntr-adevar, dac a din punctul de vedere al debitorului, raportul obligational apare ca o datorie, din perspectiva creditoru lui el apare ca un drept de creanta (a se vedea C. Statescu, C. Brsan, Obligatiile, p. 1). Etimologic, vocabula obligatie trimite la ideea de legatura (ob n vederea a; ligo a lega), dar noul Cod civil arata ca obligatia este o legatura de drept. Acest lucru are rolul de a sublinia evolutia conceptului, n cadrul dreptului roman, de la nexul corporal (vinculum corporis) care l nlantuia pe debit or fata de creditor astfel nct acesta din urma dobndea prerogative asupra persoanei celui dinti, la un raport jur idic ( vinculum iuris) n temeiul caruia creditorul poate pretinde debitorului sau sa execute prestatia ce i se datoreaza, iar, n caz de neexecutare, poate apela la constrngere, mai exact la o actiune n justitie urmata eventual de executarea silita a patrimoniului debitorului (a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. I, p. 6-8). Dezv oltarea romana a notiunii rezulta inclusiv din definitia oferita n Institutiile lui Iustinian conform careia obliga tio est iuris vinculum, quo necessitate adstringimur alicuius solvendae rei, secundum nostrae civitatis iura (obligatia este o legatura juridica, n temeiul careia suntem constrnsi sa facem o prestatie n conformitate cu dreptul cetatii noastre; a se vedea Institutiile lui Iustinian, cu traducere si note de V. Hanga, M.D. Bob, Ed . Universul Juridic, Bucuresti, 2009, p. 276-277). 2. Elementele raportului obligational. Raportul juridic de obligatie cuprinde n s tructura sa subiecte, continut si obiect. Subiectele raportului obligational pot fi, n principiu, att persoane fizice, ct si persoane juridice (a se vedea art. 25 NCC) si sunt denumite creditor si debitor. Dupa cum s-a remarcat, acesti termeni sunt generici si se va opera cu ei n toate raporturile de obligatie, indiferent de izvorul lor concret ( a se vedea art. 1165 NCC), nsa, n cadrul unor categorii de obligatii speciale, subiectele vor capata denumiri spec ifice, de pilda vnzator/cumparator, locator/locatar, mandant/mandatar etc. (a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. I, p. 20-21). Continutul raportului obligational este format din dreptul de creanta ce apartin e creditorului, mpreuna cu datoria corelativa, care incumba debitorului. Ambele elemente exprima continutul patrimonial al raportului de obligatie: dreptul de creanta se nscrie n activul patrimoniului, iar datoria se nsc rie n pasivul acestuia (a se vedea C. Statescu, C. Brsan, Obligatiile, p. 2).Obiectul raportului obligational este prestatia de care este tinut debitorul (a se vedea art. 1226 NCC), notiunea de prestatie fiind conceputa n mod general, fie ca o prestatie pozitiva, f ie ca o abstentiune (a se vedea T.R. Popescu, P. Anca, Teoria generala a obligatiilor, Ed. Stiintifica, Bucurest i, 1968, p. 9, nota 2). Dupa obiectul lor, obligatiile se clasifica n obligatii de a da obligatiile de a transmite sau a constitui un drept real; obligatii de a face orice prestatie pozitiva care nu consta ntr-o obligatie de a da; si obl igatii de a nu face care implica o abtinere a debitorului de la a face ceva ce ar fi fost ndreptatit sa fa ca, n lipsa raportului obligational (a se vedea C. Statescu, C. Brsan, Obligatiile, p. 3-4). Acceptarea acestei clasificari de catre legiuitor se poate observa n mai multe articole din noul Cod civil, de pilda art. 1528, art. 1529, art. 1536, art. 2322 sau art. 2524. Exista autori n literatura de specialitate care adauga la elementele raportului o bligational, pe lnga cele amintite mai sus, si sanctiunea (a se vedea, de exemplu: I. Albu, Introducere n studiul ob ligatiilor, p. 31; L. Pop, Obligatiile, vol. I, p. 18-19), nteleasa ca totalitatea mijloacelor juridice pe c are subiectele raportului de obligatie le pot exercita pentru obtinerea prestatiei, respectiv pentru liberarea de datorie. Definitia continuta de art. 1164 NCC nu include si acest element, probabil datorita existentei obligatiilor naturale care nu ofera creditorului mijloace ofensive pentru obtinerea prestatiei datorate (a se vedea J. Carbonnier, Droit c ivil, vol. II, p. 1918-1920). Totusi, de vreme ce creditorul unei obligatii naturale poate refuza restituirea prestatiei executate de bunavoie (a se vedea art. 1471 NCC), s-a observat ca acest mijloc defensiv este suficient pentru a contura elementul sanctiunii (a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. I, p. 44-45, precum si p. 80-88). Art. 1165. Izvoarele obligatiilor Obligatiile izvorasc din contract, act unilateral, gestiunea de afaceri, mbogatir ea fara justa cauza, plata nedatorata, fapta ilicita, precum si din orice alt act sau fapt de care legea leaga nasterea unei obligatii. (art. 1, 1166, 1324-1349 NCC) Comentariu 1. Notiune. Prin izvor de obligatii se ntelege acel fapt juridic lato sensu care da nastere unui raport obligational, asadar genereaza un drept de creanta si datoria corelativa. Dupa c um s-a precizat n doctrina, trebuie efectuata distinctia ntre izvoarele obligatiilor si izvoarele dreptului, acestea din urma reprezentnd forma n care se exprima dreptul obiectiv adica normele juridice de generala aplicatie, n eparticularizate, prin aplicarea lor concreta, la anumite subiecte de drept (a se vedea C. Statescu, C. Brsan, Obligat iile, p. 11). Desigur, prin acelasi rationament, trebuie facuta distinctie ntre izvoarele obligatiilor si izvoarele d reptului civil (a se vedea art. 1 NCC). 2. Enumerarea izvoarelor obligatiilor. Codul civil din 1864 nu cuprindea o enume rare ntr-un singur text a izvoarelor raporturilor obligationale, nsa continea reglementari pentru contract, cvasicontract, delict si cvasidelict (a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. I, p. 105-119). Raportat la ac easta mpartire traditionala, se poate sesiza din cuprinsul art. 1165 NCC ca, daca legiuitorul noului cod lasa neatinsapozitia contractului (a se vedea art. 1166 NCC), n schimb el abandoneaza notiunile de cvasicontract , delict si cvasidelict . Optiunea este justificata ntruct termenul cvasicontract , dupa cum pe buna dreptate s -a semnalizat n literatura de specialitate, evoca o apropiere de contract (ca acord de vointe). n realitate, conditiile cerute pentru existenta contractului nu erau ndeplinite n acest caz, deoarece raportul obligational lua na stere independent de faptul daca partile au dorit sau nu acest lucru (a se vedea C. Statescu, C. Brsan, Obligatiil e, p. 12, precum si p. 104-105). ntradevar, gestiunea de afaceri (a se vedea art. 1330-1340 NCC), plata nedatorata ( a se vedea art. 1341-1344 NCC) si mbogatirea fara justa cauza (a se vedea art. 1345-1348 NCC) reprezinta fapte j uridice licite ale unei persoane, iar fiecare dintre ele da expresie a ceea ce se considera drept cvasic ontract n vechea legiuire. Fapta ilicita ramne un izvor de raporturi obligationale din moment ce, n principiu , de fiecare data cnd se cauzeaza un prejudiciu unei alte persoane printr-o astfel de fapta, ntre autorul ei si cel prejudiciat se naste un raport juridic de raspundere delictuala (a se vedea art. 1349 NCC). Notiunile de delict si cvasidelict nu indicau altceva dect tot conduite umane, culpabile si ilicite, prin care se cauza un prejudiciu altei persoane, iar diferenta dintre ele era inutila si nu avea nicio relevanta practica, referinduse la forma culpei autorului: delictul implica intentia de a cauza victimei un prejudiciu, n timp ce cvasidelictul presu punea doar imprudenta sau neglijenta, asadar lipsa intentiei. Noul Cod civil inoveaza prin faptul ca admite expres posibilitatea actului jurid ic unilateral de a fi izvor de obligatii (a se vedea art. 1324-1329 NCC), aspect controversat sub imperiul Codu lui civil din 1864. n plus, art. 1165 NCC are meritul de a exprima exact ideea ca legea, prin ea nsasi, nu genereaza ra porturi juridice obligationale concrete. Legea ofera unei mprejurari puterea de a produce efecte juridice, dar r eglementeaza doar raporturi juridice abstracte si potentiale, iar pentru a se ajunge la un raport concret es te nevoie fie de un fapt juridic stricto sensu, fie de un act juridic (a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. I, p. 114), c eea ce se desprinde cu claritate din text. Titlul II Izvoarele obligatiilor Capitolul I. - Contractul Capitolul II. - Actul juridic unilateral Capitolul III. - Faptul juridic licit Capitolul IV. - Raspunderea civila Capitolul I. Contractul Bibliografie: I. Albu, Contractul si raspunderea contractuala, Ed. Dacia, Cluj-N apoca, 1994; I. Albu, Drept civil. Introducere n studiul obligatiilor, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1984 (citata n continu are I. Albu, Introducere n studiul obligatiilor); D. Alexandresco, Explicatiunea teoretica si practica a dreptului civil romn n comparatiune cu legile vechi si cu principalele legislatiuni straine, tomul V, Tipografia Nationala, Ia si, 1898; M. Avram, Actul unilateral n dreptul privat, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2006 (citata n continuare M. Avram, Actu l unilateral); Fl.A. Baias, Simulatia. Studiu de doctrina si jurisprudenta, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2003 (citata n continuare Fl.A. Baias, Simulatia); G. Baudry-Lacantinerie, L. Barde, Trait thorique et pratique de droit civil. Des obligations, troisime dition, t. 1, Librairie de la Socit du Recueil J.-B. Sirey et du Journal du Palais, Paris, 1906; Gh. Beleiu, Drept civil romn. Introducere n dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ed. a X I-a, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2007 (citata n continuare Gh. Beleiu, Drept civil); G. Bonilini, M. Confortini, C . Granelli, Codice civile commentato, UTET Giuridica, Torino, 2009 (citata n continuare G. Bonilini s.a., C odice civile commentato); G. Boroi, Drept civil. Partea generala. Persoanele, ed. a III-a revizuita si adaugi ta, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2008; G. Boroi, C.A. Anghelescu, Drept civil. Partea generala, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2 011 (citata n continuare G. Boroi s.a., Drept civil. Partea generala); Gh. Brenciu, V. Panturescu (I), C. Statescu (II), Aspecte referitoare la relatia dintre contranscris si actul public n cadrul simulatiei, n RRD nr. 8/1981; M.B. Can tacuzino, Elementele dreptului civil, Ed. Cartea Romneasca, Bucuresti, 1921; J. Carbonnier, Droit civil, vol. II , Les biens. Les obligations, Presses Universitaires de France, Paris, 2004 (citata n continuare J. Carbonnier, Droit c ivil, vol. II); D. Chirica, Drept civil. Contracte speciale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1997; G. Chivu, Simulatia n teoria si practica dreptului civil, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2001 (citata n continuare G. Chivu, Simulatia); L. Ciafard ini, F. Izzo, Codice civile annotato con la giurisprudenza, XI edizione, Edizione Giuridiche Simone, Napoli, 2008; A. Circa, Relativitatea efectelor conventiilor, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009; D. Cosma, Teoria generala a actului juridic civil, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1969 (citata n continuare D. Cosma, Teoria generala a act ului juridic civil); Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2006 (cita ta n continuare Fr. Deak, Contracte speciale); I. Deleanu, Partile si tertii. Relativitatea si opozabilitatea efecte lor juridice, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2002; S. Diaconescu, Contractul-cadru de distributie comerciala, Ed. Universul Juridic, B ucuresti, 2010, p. 281 (citata n continuare S. Diaconescu, Contractul-cadru de distributie comerciala); C.A. Diac onu, Principiul inopozabilitatii contractelor fata de terti. Notiunea de tert, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999; A .P. Dimitriu, n ***, Noul Cod civil. Note. Corelatii. Explicatii, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2011 (citata n continuare A.P. Dimitriu, Noul Cod civil); R. Dinca, Protectia secretului comercial n dreptul privat, Ed. Universul Juridic, Bu curesti, 2009 (citata n continuare R. Dinca, Protectia secretului comercial); T. Duta, V. Tugui, Consecintele penal e ale simularii pretului n cazul unui contract autentic de vnzare-cumparare a unui imobil, n Dreptul nr. 2/1994; M. Eliescu, Raspunderea civila delictuala, Ed. Academiei Republicii Socialiste Romnia, Bucuresti, 1972 (citata n continuare M. Eliescu, Raspunderea civila); J. Flour, J.-L. Aubert, E. Savaux, Droit civil. Les obligat ions, 1. L acte juridique, 13e dition, Sirey, Paris, 2008; D. Gherasim, Buna-credinta n raporturile juridice civile, Ed. Academiei Republicii Socialiste Romnia, Bucuresti, 1981 (citata n continuare D. Gherasim, Buna-credinta); J. Ghest in, Trait de droit civil. La formation du contrat, LGDJ, Paris, 1993 (citata n continuare J. Ghestin, Trait dedroit civil); J. Ghestin, C. Jamin, M. Billiau, Trait de droit civil. Les effet du contrat, 3e dition, LGDJ, 2001; J. Goicovici, Cesiunea conventionala a contractului, n Dreptul nr. 1/2007 (citata n continuare J. Goicovici, Cesiunea con ventionala a contractului); J. Goicovici, Dreptul consumatiei, Ed. Sfera Juridica, Cluj-Napoca, 2006 (citata n c ontinuare J. Goicovici, Dreptul consumatiei); C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, Tratat de drept civil romn, vol. III, Ed. Nationala S. Ciornei, Bucuresti, 1929; O. Hanes, Nota la dec. nr. 197/A/2004 a C A Alba-Iulia, n Dreptul nr. 7/2005; Tr. Ionascu, Ideea de aparenta si rolul ei n dreptul civil romn modern, Universita tea din Bucuresti, Facultatea de Drept, 1943; Henri, Leon, J. Mazeaud, Fr. Chabas, Obligations. Thorie gnrale, tome II, Montchestien, Paris, 1998 (citata n continuare H. Mazeaud s.a., Obligations); Ph. Malaurie, L. Ayns, Ph . Stoffel-Munck, Drept civil. Obligatiile, Ed. Wolters Kluwer, Bucuresti, 2010 (citata n continuare Ph. Malaurie s.a., Obligatiile); B. Patrascu, C. Jora, Despre simulatia cu privire la pret. Aspecte controversate, n SDR nr. 1-2/1991; Gh. Piperea, Drept comercial, vol. II, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2009 (citata n continuare Gh. Piperea, Drept comercial, vol. II); A. Pop, Gh. Beleiu, Drept civil. Teoria generala a dreptului civil, Universitate a din Bucuresti, Facultatea de drept, 1980 (citata n continuare A. Pop, Gh. Beleiu, Teoria generala); L. Pop, Drept civ il romn. Teoria generala a obligatiilor, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998 (citata n continuare L. Pop, Teoria obligatiilor, 1998); L. Pop, Tratat de drept civil. Obligatiile, vol. I. Regimul juridic general, Ed. C.H. Beck, Buc uresti, 2006 (citata n continuare L. Pop, Obligatiile, vol. I); L. Pop, Tratat de drept civil. Obligatiile, vol. II. Contr actul, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009 (citata n continuare L. Pop, Obligatiile, vol. II); T. Pop, Drept civil romn. Teor ia generala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1993; I. Popa, Cesiunea contractului, n Dreptul nr. 10/2006; T.R. Pope scu, P. Anca, Teoria generala a obligatiilor, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1968; Principles of European Contract Law, Prepared by the Commission of European Contract law, Kluwer Law International, Ed. De Lando, Haga, 2000 (n cont inuare, Principles of European Contract Law); I. Reghini, S. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere n dr eptul civil, ed. a II-a, revazuta si adaugita, Ed. Sfera Juridica, Cluj-Napoca, 2008; L. Retegan, Cesiune a de creanta n raport cu alte operatiuni juridice triunghiulare, n Studia Universitatis, Revista Facultatii de drept a Universitatii Babes-Bolyai; C. Statescu, C. Brsan, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, ed. a IX-a, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2008 (citata n continuare C. Statescu, C. Brsan, Obligatiile); V. Stoica, Rezolutiunea si rezili erea contractelor civile, Ed. All Educational S.A., Bucuresti, 1997 (citata n continuare V. Stoica, Rezolutiunea si rezilierea); V. Stoica, M. Ronea, Nota II sub dec. nr. 9 din 18 februarie 1986 a fostului Tribunal Suprem, n Dreptu l nr. 2-3/1991; A. Torente, P. Schlesinger, Manuale di diritto privato, Giuffr Editore, Milano, 2009; A. Trabucc hi, Istituzioni di diritto privato, Cedam-Padova, 1968; Fr. Terr, Ph. Simler, Y. Lequette, Droit civil. Les obligatio ns, Dalloz, 2002 (citata necontinuare Fr. Terr s.a., Les obligati ons, 2002); Fr. Terr, Ph. Simler, Y. Lequette, Droit civil. Les obligations, 10 dition, Ed. Dalloz, Paris, 2009 (citata n continuare Fr. Terr s.a., Les obligations , 2009); I. Turcu, Noul Cod civil republicat. Cartea a V-a. Despre obligatii. Art. 1164-1649. Comentarii si explic atii, ed. 2, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2011; C. Turianu, Donatiile deghizate si indirecte n literatura juridica si pract ica judiciara, n Dreptul nr. 8/2000; Unidroit Preparatory documents, Study L Doc.92; P. Vasilescu, Cesiunea de contra ct, Repere pentru o teorie generala a formarii progresive a contractelor, Ed. Sfera Juridica, 2007 (citata n continuare P. Vasilescu, Cesiunea de contract); P. Vasilescu, Principiile regimului interimar al simulatiei, Studi a universitatis Babes-Bolyai. Iurisprudentia, XLII-XLIII, 1-2, 1997-1998; P. Vasilescu, Privire asupra actiuni i n simulatie, n RDC nr. 7-8/1998; P. Vasilescu, Relativitatea actului juridic civil. Repere pentru o noua teorie gene rala a actului de drept privat, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2008 (citata n continuare P. Vasilescu, Relativitat ea actului juridic civil); C. Zamsa, Teoria impreviziunii. Studiu de doctrina si jurisprudenta, Ed. Hamangiu, Bucures ti, 2006 (citata n continuare C. Zamsa, Teoria impreviziunii). Sectiunea 1. - Dispozitii generale Sectiunea a 2-a. - Diferite categorii de contracte Sectiunea a 3-a. - ncheierea contractului Sectiunea a 4-a. - Nulitatea contractului Sectiunea a 5-a. - Interpretarea contractului Sectiunea a 6-a. - Efectele contractului Sectiunea a 7-a. - Reprezentarea Sectiunea a 8-a. - Cesiunea contractului Sectiunea a 9-a. - ncetarea contractului Sectiunea 1. Dispozitii generale Art. 1166. - Notiune Art. 1167. - Regulile aplicabile contractelor Art. 1168. - Regulile aplicabile contractelor nenumite Art. 1169. - Libertatea de a contracta Art. 1170. - Buna-credinta Art. 1166. Notiune Contractul este acordul de vointe dintre doua sau mai multe persoane cu intentia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic. (art. 1169 NCC) Comentariu 1. Fundamentarea contractului. Contractul reprezinta un instrument juridic care n deplineste o serie de functii esentiale n societate, iar, prin intermediul sau, se face posibila satisf acerea necesitatilor persoanei (a se vedea Fr. Terr s.a., Les obligations, p. 27). El este principalul izvor de raport uri juridice obligationale si este definit ca un acord de vointe ncheiat ntre doua sau mai multe persoane cu intentia de a produce efecte juridice si cu respectarea dispozitiilor legale. Rezulta asadar ca un contract este un act j uridic de formatie bilaterala sau multilaterala. Preeminenta contractului n societate impune necesitatea descoperirii fundamentelo r sale, pentru o ntelegere mai corecta a acestuia, precum si pentru a decela eventuale directii de evolutie si principii care i stau la baza (a se vedeaL. Pop, Obligatiile, vol. II, p. 37). Primele teoretizari ale contractului s-au format n jurul conceptului autonomiei de vointa, ntemeiat pe teoriile filosofice ale lui Immanuel Kant (a se vedea E. S perantia, Introducere n filosofia dreptului, ed. a II-a, Tipografia Cartea Romneasca din Cluj , Sibiu, 1944, p. 119-13 1) si care presupune pe scurt urmatoarele: forta obligatorie a contractului se explica datorita vointei partil or, iar statul garanteaza doar executarea actului juridic; orice contract este just si legitim fiindca se bazeaza pe aceas ta vointa; exista deplina libertate contractuala (a se vedea art. 1169 NCC); exista o deplina obligativitate a contr actului exprimata prin adagiul pacta sunt servanda (a se vedea C. Statescu, C. Brsan, Obligatiile, p. 18). Cu toate ac estea, odata cu trecerea timpului si cu modificarea relatiilor sociale care au condus la accentuarea inegalitatilor d intre participantii la circuitul civil, caracteristicile autonomiei de vointa nu au ramas n masura sa explice aceste noi realitati. n mod necesar, pentru nlocuirea rolului avut de autonomia de vointa au aparut mai multe teorii, majorit atea construite pe doctrina pozitivismului juridic care ofera dreptului obiectiv (normele juridice n vigoare) pozitia principala n fundamentarea contractului (a se vedea, pe larg, L. Pop, Obligatiile, vol. II, p . 37-91). Totusi, indiferent daca se vorbeste despre utilitarism, solidarism contractual, analiza economica a contractului sau teoria acestuia ca situatie juridica obiectiva, aceasta nu conduce la un declin al ideii de contract (a se vedea P. Vasilescu, Un chip al postmodernismului recent: Dreptul consumatorului, n P. Vasi lescu (coord.), Consumerismul contractual. Repere pentru o teorie generala a contractelor de con sum, Ed. Sfera Juridica, ClujNapoca, 2006, p. 1-39) sau la o diminuare a rolului si importantei sale n viata s ociala. ntr-adevar, asa cum s-a spus, circuitul civil cunoaste o dezvoltare deosebita care necesita mecanisme de cuant ificare juridica a raporturilor informationale si economice, iar contractul si pastreaza rolul esential n fundamen tarea acestor raporturi (a se vedea P. Vasilescu, Relativitatea actului juridic civil, p. 61-62). De asemenea, trebuie retinut ca, asa cum indica art. 1166 NCC, vointa partilor c ontractante nu lipseste si nu poate lipsi pentru ncheierea unui contract si, prin urmare, ea pastreaza un rol importa nt n cadrul fundamentelor acestuia, putndu-se vorbi doar despre disparitia caracterului sau suveran, erodat pe parcusul timpului de necesitatea respectarii normelor imperative, precum si de interventia directa a legiuitorului si cea tot mai frecventa a judecatorului asupra continutului contractelor, n numele ordinii publice (a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. II, p. 76). Art. 1167. Regulile aplicabile contractelor (1) Toate contractele se supun regulilor generale din prezentul capitol. (2) Regulile particulare privitoare la anumite contracte sunt prevazute n prezent ul cod sau n legi speciale. (art. 10, 1166-1323 NCC; Legea nr. 32/1994; Legea nr. 195/2001) Comentariu 1. Caracterul de drept comun. Dispozitiile legale continute de art. 1166-1323 NC C reprezinta norme de aplicatie generala n materia contractelor, care configureaza asadar situatia de drept comun, si se indica n alin. (2) ca reguli particulare privind anumite contracte sunt prevazute distinct n cadrul noului Cod civil (dupa cum se ntmpla, de exemplu, n cazul Titlului IX din Cartea a V-a, titlu intitulat Diferite contracte speciale ) sau n legi speciale (de pilda, n cazul mecenatului, reglementat de Legea nr. 32/1994 privind sponsorizare a, ori n cazul voluntariatului, prevazut de Legea nr. 195/2001). Dispozitiile particulare vor avea caracter de norme speciale si, n baza regulii c unoscute (a se vedea G. Boroi s.a., Drept civil. Partea generala, p. 13-14), pot deroga de la cele statuate n cuprins ul Capitolului I al Cartii a V-a, Titlul II, din noul Cod civil. Norma speciala se va aplica cu prioritate fata de norma gene rala, chiar daca prima este mai veche (deci, n mod implicit, chiar daca este anterioara datei de 1 octombrie 2011, data intrarii n vigoare a noii reglementari civile), deoarece norma speciala nu poate fi abrogata sau modificat a de o norma generala ulterioara dect n mod expres (a se vedea I. Reghini, S. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere n dreptul civil, ed. a II-a, revazuta si adaugita, Ed. Sfera Juridica, Cluj-Napoca, 2008, p. 17). Reprezentnd exceptii de la norma de aplicatie generala, regulile particulare vor fi de stricta interpretare si aplicare (a se vedea art. 10 NCC), iar n masura n care solutiile oferite de acestea nu sunt suficiente se impune revenirea la dreptul comun: regulile din Capitolul I din Cartea a V-a, Titlul II din noul Cod civil. Art. 1168. Regulile aplicabile contractelor nenumite Contractelor nereglementate de lege li se aplica prevederile prezentului capitol , iar daca acestea nu sunt ndestulatoare, regulile speciale privitoare la contractul cu care se asea mana cel mai mult. [art. 1 alin. (2), art. 10, 1166-1323 NCC] Comentariu 1. Contracte numite si nenumite. n functie de reglementarea lor, contractele se c lasifica n contracte numite cele care sunt reglementate expres de lege si au o denumire stabilita pe cale no rmativa respectiv nenumite cele care nu au o reglementare legala speciala si, de regula, nici o denumire specifi ca stabilita de lege. Deoarece vocabulele numit si nenumit pot induce n eroare, trebuie spus ca esential este criter iul reglementarii, si nu existenta, fie ea si normativa, a unei denumiri a contractului. ntr-adevar, chiar daca un anumit act normativ face referire la un contract printr-un termen specific (eventual importat din sisteme de drept straine), acel contract ramne nenumit, n lipsa unei reglementari (a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. II, p. 113-115). 2. Importanta clasificarii. ncadrarea unui contract ntr-una dintre cele doua categ orii prezinta importanta raportat la regimul juridic aplicabil. Din perspectiva contractelor nenumite, at unci cnd acestea nu contin stipulatii suficiente pentru a contura acest regim, regula continuta de art. 1168 NCC repre zinta fixarea normativa a solutiei acceptate majoritar sub sistemul Codului civil din 1864 (a se vedea, de exemplu, Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, ed. a IV-a, actualizata de L. Mihai si R. Popescu, vol. I, Vn zarea-cumpararea. Schimbul, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2006, p. 10-11). Contractului nenumit i se vor aplica n consecinta, cu prioritate si n mod corespunzator, regulile Capitolului I din Cartea a V-a, Titlul II din noul C od civil, mai exact dispozitiile art. 1166-1323 NCC. n conditiile n care respectivele dispozitii nu vor fi suficiente pentru clarificar ea raportului juridic, vor fi incidente regulile speciale privitoare la contractul numit care prezinta cea mai mare asem anare cu cel nereglementat. Asa cum s-a aratat n literatura de specialitate, aceasta reprezinta o derogare de la art. 10 NCC care prevede ca legile care deroga de la o dispozitie generala, care restrng exercitiul unor drepturi civile sau care prevad sanctiuni civile se aplica numai n cazurile expres si limitativ prevazute de lege (a se vedea G. Boroi s.a., Drept civil. Partea generala, p. 14). Identificarea contractului care prezinta cea mai mare asemanare cu un co ntract nenumit trebuie efectuata viznd trasaturile esentiale ale celui din urma, asa cum au fost circumscrise de p arti, nefiind relevanta o solutie bazata pe simpla nsumare a asemanarilor dintre doua contracte. Fiindca textul nu distinge, regulile speciale privitoare la contractul cu care c el nenumit se aseamana cel mai mult se vor aplica inclusiv daca exista norme juridice imperative, de la dispozitiile ca rora, dupa cum se cunoaste, partile nu pot deroga. Solutia oferita de art. 1168 NCC nu este, contrar a ceea ce s-a afirmat recent ( a se vedea A.P. Dimitriu, Noul Cod civil, p. 447), o aplicare a art. 1 alin. (2) NCC care arata ca n cazurile nepreva zute de lege se aplica uzantele, iar n lipsa acestora, dispozitiile legale privitoare la situatii asemanatoare, iar cnd nu exista asemenea dispozitii, principiile generale ale dreptului . ntr-adevar, dincolo de domeniul de aplicare di ferit, art. 1 alin. (2) NCC prezinta anumite particularitati, precum preeminenta uzantelor asupra dispozitiilor legal e privitoare la situatii asemanatoare. Art. 1169. Libertatea de a contracta Partile sunt libere sa ncheie orice contracte si sa determine continutul acestora , n limitele impuse de lege, de ordinea publica si de bunele moravuri. [art. 6 alin. (2), art . 11, art. 12 alin. (2), art. 627, 1166, 1168, 1175, 1315-1320, 1599-1608, 1653, 1826 NCC; art. 102 alin. (1) LPA] Comentariu 1. Principiul libertatii contractuale. Vointa constituie un factor esential al c ontractului (a se vedea art. 1166 NCC), iar libertatea contractuala decurge n mod firesc din preeminenta acesteia. n baza acestui principiu, partile sunt libere sa nu ncheie contracte; sa ncheie contractele dorite, att numite, ct si nenumite (a se vedea art. 1168 NCC), cu partenerul contractual dorit; precum si sa introduca tot felul de clauz e, chiar neprevazute de lege, pentru tipul de contract ncheiat (a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. II, p. 60). Tacerea legii n privinta unei anumite operatiuni juridice nu trebuie vazuta ca o interdictie a ncheierii conventiei prin care se realizeaza acea operatiune. Din contra, n baza libertatii contractua le, partile pot ncheia orice conventie n masura n care nu aduc atingere normelor imperative sau unor aspecte ca re tin de ordinea publica ori de bunele moravuri. Desi simplu de enuntat, regula poate fi perceputa gresit sautrunchiat, caz n care se ajunge inevitabil la solutii eronate. Bunaoara, n sistemul Codului civil din 1864 [dar p roblema poate prezenta interes din perspectiva dreptului tranzitoriu, avnd n vedere prevederile art. 6 alin. (2) NCC si art. 102 alin. (1) LPA], parerile majoritare erau n sensul ca operatiuni precum preluarea de datorie (si, pe cale d e consecinta, cesiunea de contract; a se vedea pentru reglementarea actuala art. 1315-1320 NCC, precum si art. 1599-1608 NCC) nu ar fi permise fiindca legea nu oferea norme n acest sens. Or, n realitate, n lipsa unui c adru legal, solutia care ar fi trebuit sa se ofere era una permisiva n legatura cu acordul de vointe care duce l a efectele juridice mentionate mai sus (a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. I, p. 284). 2. Limitele libertatii contractuale. n doctrina s-a demonstrat ca principiul libe rtatii de a contracta cunoaste o eroziune constanta, persoanele nefiind n realitate att de libere n a contracta sa u a se abtine, ntruct este incontestabila existenta contractelor nenegociate (a se vedea art. 1175 NCC) pe care complexitatea realitatii sociale le impune (a se vedeaP. Vasilescu, Relativitatea actului juridic civil, p. 59). Din colo de aceste aspecte, art. 1169 NCC arata ca libertatea contractuala trebuie exercitata n limitele impuse de lege, de ordinea publica si de bunele moravuri. La acestea trebuie adaugate nsa si limitele care decurg chiar din princ ipiul libertatii contractuale, pentru ca, prin intermediul acesteia, partile si pot limita ele nsele prerogativele, buna oara prin stipularea unei clauze de inalienabilitate (a se vedea art. 627 NCC). n decelarea unor limite impuse de lege este necesar a observa diversele situatii reglementate expres de comandamentele legale, precum cele care blocheaza posibilitatea partilor de a nch eia un anumit tip de contract dorit [a se vedea, de pilda, art. 12 alin. (2) NCC], de a ncheia un contract cu a numite persoane (a se vedea, bunaoara, art. 1653 NCC) sau de a stipula anumite clauze (de exemplu, art. 1826 NCC). n ce priveste necesitatea respectarii ordinii publice si a bunelor moravuri, art. 1169 NCC reprezinta o aplicatie a art. 11 NCC potrivit cu care nu se poate deroga prin conventii sau ac te juridice unilaterale de la legile care intereseaza ordinea publica sau de la bunele moravuri . Art. 1170. Buna-credinta Partile trebuie sa actioneze cu buna-credinta att la negocierea si ncheierea contr actului, ct si pe tot timpul executarii sale. Ele nu pot nlatura sau limita aceasta obligatie. [ art. 14, 1183, 1214, 1216, art. 1255 alin. (1), art. 1271 alin. (1), 1349, 1549 NCC] Comentariu 1. Preliminarii. Buna-credinta reprezinta un principiu fundamental al dreptului civil (a se vedea art. 14 NCC), iar art. 1170 NCC particularizeaza aceasta solutie n materia contractului, viznd perio ada precontractuala n care se desfasoara negocierile (ideea fiind dezvoltata n continutul art. 1183 NCC), mecan ismul ncheierii contractului, ct si executarea acestuia. S-a afirmat n legatura cu aceasta reglementare ca princip iul general al bunei-credinte devine, astfel, un important principiu guvernator al teoriei contractului (a se vedea C. Zamsa, Relatia dintre raspunderea civila contractuala si delictuala n conceptia noului Cod civil, n ***, Noile Coduri ale Romniei. Studii si cercetari juridice, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2011, p. 236). 2. Buna-credinta la ncheierea contractelor. Buna-credinta este expresia ndatoririi generale de loialitate n comportament si consta pentru fiecare dintre parti n a nu nsela ncrederea pe care i-a suscitat-o cealalta parte. n mod ntemeiat s-a precizat ca aceasta previzibilitate se afla n inima contractului , iar buna-credinta reprezinta o prelungire a fortei obligatorii n masura sa ofere contractului deplina sa eficaci tate (a se vedea Ph. Malaurie s.a., Obligatiile, p. 402-403). Loialitatea la ncheierea contractelor impune part ilor obligatia de a se informa reciproc, adica de a prezenta toate datele si elementele necesare pentru formare a n bune conditii a contractului. ndatorirea de a asigura informarea exista n sarcina fiecarei parti n orice contract , att cu privire la drepturile si obligatiile care se vor naste (si ntinderea acestora), ct si cu privire la faptele pe care o parte are interesul sa le cunoasca, astfel nct sa actioneze n consecinta (a se vedea D. Gherasim, Buna-credin ta n raporturile juridice civile, Ed. Academiei Republicii Socialiste Romnia, Bucuresti, 1981, p. 63-64). Binenteles, la ncheierea contractului buna-credinta va disparea atunci cnd s-ar pun e problema dolului (a se vedea art. 1214 NCC) sau violentei (a se vedea art. 1216 NCC), care constituie a ici expresia relei-credinte. 3. Buna-credinta n cadrul executarii contractelor. Partile contractante trebuie s a si ndeplineasca obligatiile asumate, cu toate dificultatile ce s-ar putea sa se iveasca pe parcu rsul derularii raportului juridic [a se vedea art. 1271 alin. (1) NCC]. n decursul executarii contractelor, imperativul b unei-credinte impune o ndatorire la initiativa, la cooperare sau la colaborare, cu scopul de a permite o executare e ficienta a contractului, iar partii i sunt interzise comportamente care ar aduce atingere acestor aspecte. Cu toate acestea , ndatorirea de buna-credinta nu obliga la protejarea intereselor altuia n detrimentul intereselor proprii (a se v edea Ph. Malaurie s.a., Obligatiile, p. 403-404). 4. Lipsa bunei-credinte. S-a atras atentia n doctrina ca poate aparea tentatia ju decatorului sau arbitrului de a profita de elasticitatea conceptului de buna-credinta pentru a exercita o putere moderatoare si necontrolata si ca, pentru evitarea acestei consecinte, s-ar impune limitarea aplicarii acestei noti uni la prerogativele accesorii dreptului de creanta al creditorului (de exemplu, dreptul la rezolutiune) (a se vedea Ph. Malaurie s.a., Obligatiile, p. 404405). n orice caz, trebuie atrasa atentia ca nu exista o sanctiune propriu-zisa a tunci cnd lipseste buna-credinta n cadrul negocierii, ncheierii contractului sau executarii acestuia. Forma de raspu ndere se va contura n functie de caracteristicile situatiei juridice prin care s-a ncalcat buna-credinta: bunaoara , prezenta dolului va putea atrage raspunderea delictuala (a se vedea art. 1349 NCC), n timp ce neexecutarea cu reacredinta a unei obligatii contractuale va putea duce la rezolutiunea contractului (a se vedea art. 1549 NC C). Potrivit art. 1170 NCC, teza finala, partile nu pot nlatura sau limita obligatia de a actiona cu buna-credinta, ceea ce da nastere ideii ca buna-credinta este impusa de ordinea publica (a se vedea si comentariul corespunzator art.908 din propunerile de amendamente la proiectul noului Cod civil adoptat de Sena t, disponibile la adresa www.just.ro si citate n continuare: amendamente NCC), sanctiunea fiind nulitatea absoluta a clauzei respective, cu eventuala respectare a art. 1255 alin. (1) NCC (n sensul ca sanctiunea este nu litatea relativa, a se vedea A.P. Dimitriu, Noul Cod civil, p. 448). Sectiunea a 2-a. Diferite categorii de contracte Art. 1171. - Contractul sinalagmatic si contractul unilateral Art. 1172. - Contractul cu titlu oneros si contractul cu titlu gratuit Art. 1173. - Contractul comutativ si contractul aleatoriu Art. 1174. - Contractul consensual, solemn sau real Art. 1175. - Contractul de adeziune Art. 1176. - Contractul-cadru Art. 1177. - Contractul ncheiat cu consumatorii Art. 1171. Contractul sinalagmatic si contractul unilateral Contractul este sinalagmatic atunci cnd obligatiile nascute din acesta sunt recip roce si interdependente. n caz contrar, contractul este unilateral chiar daca executarea lui presupune obligatii n sarcina ambelor parti. (art. 1164, 1235, 1556 NCC) Comentariu 1. Reciprocitatea obligatiilor. Un contract sinalagmatic ofera fiecarei parti att calitatea de creditor, ct si pe cea de debitor (de exemplu, vnzarea-cumpararea sau locatiunea), iar art. 1171 NCC arata ca obligatiile reciproce trebuie sa aiba ca izvor comun acelasi contract. Daca exista obligatii reciproce generate de izvoare diferite, nu ne vom afla n prezenta unui contract sinalagmatic. Dupa cum judicios s-a precizat n l iteratura de specialitate, chiar daca de regula si prestatiile efectuate n baza unui contract sinalagmatic sunt re ciproce, reciprocitatea acestora nu trebuie confundata cu reciprocitatea obligatiilor, din moment ce prima apare din perspectiva obiectului raportului obligational (a se vedea art. 1164 NCC), n timp ce a doua se refera la continutul acestui raport, deci la reciprocitatea datoriilor (a se vedea V. Stoica, Rezolutiunea si rezilierea, p. 20-21). 2. Interdependenta obligatiilor. Fiecare parte a unui contract sinalagmatic si as uma obligatii n considerarea obligatiilor celeilalte parti, ceea ce creeaza interdependenta raporturilor obli gationale, legatura care trebuie privita aici din punct de vedere cauzal (a se vedeaJ. Carbonnier, Droit civil, vol. II, p. 1943). ntr-adevar, ideea de scop (a se vedea art. 1235 NCC) este relevanta att pe terenul formarii contractului, ct si pe terenul executarii sale, ceea ce conduce la concluzia ca, n situatia contractelor sinalagmatice, neexecutarea obli gatiilor unei parti lipseste de cauza obligatiile cocontractantului (a se vedea V. Stoica, Rezolutiunea si rezilierea, p. 22-23), putndu-se opune, de exemplu, exceptia de neexecutare (a se vedea art. 1556 NCC). 3. Problema contractului sinalagmatic imperfect. Un contract unilateral este un contract care, spre deosebire de cel sinalagmatic, da nastere la obligatii doar n sarcina unei parti (bunaoara donatia fara sarcina). Exista nsa cazuri n care, n executarea unui contract unilateral, apare o datorie si n sarcina partii neobligate initial, ceea ce a condus n doctrina la ideea ca ne-am afla n aceasta ipoteza n situatia unu i contract sinalagmaticimperfect (a se vedea, pe larg, L. Pop, Obligatiile, vol. II, p. 98-102). Concep tul este nsa n general criticat n literatura noastra de specialitate de vreme ce, de regula, datoria care se naste n ipotezele discutate nu are ca izvor contractul ncheiat ntre parti, ci un fapt juridic, ulterior si exterior contractul ui propriu-zis, deci nu ar fi ndeplinita conditia reciprocitatii (a se vedea V. Stoica, Rezolutiunea si rezilierea, p. 19 ), si, n orice caz, nu este ndeplinita conditia interdependentei fiindca obligatia generata initial nu se ncheie n consid erarea obligatiei aparute ulterior (a se vedea: C. Statescu, C. Brsan, Obligatiile, p. 26; dar si L. Pop, Obligatiil e, vol. II, p. 101, pentru ideea ca interdependenta obligatiilor ar putea exista si aici datorita unei vointe tacite a partilor n conformitate cu economia contractului). De altfel, din art. 1171 NCC teza finala se deprinde foarte clar faptul ca, n lipsa ndeplinirii conditiei interdependentei, contractul este unilateral, chiar daca n faza executarii sale a r exista obligatii reciproce. Art. 1172. Contractul cu titlu oneros si contractul cu titlu gratuit (1) Contractul prin care fiecare parte urmareste sa si procure un avantaj n schimb ul obligatiilor asumate este cu titlu oneros. (2) Contractul prin care una dintre parti urmareste sa procure celeilalte parti un beneficiu, fara a obtine n schimb vreun avantaj, este cu titlu gratuit. [art. 144 alin. (1), art. 146 alin. (3), art. 1011 alin. (1), art. 1018 alin. (2), art. 1092, 1146, 1173, art. 1562 alin. (2), art. 1585 alin. (1), art. 2018 alin. (1), art. 2027, art. 2034 alin. (2), art. 2148 alin. (2), art. 2150, 2153, 2155 alin. (2), art. 2156, art. 2166 alin. (2) NCC] Comentariu 1. Clasificarea contractelor dupa scopul urmarit de parti. Dupa scopul urmarit d e parti, contractele se mpart n contracte cu titlu oneros si contracte cu titlu gratuit. Definitiile conti nute de art. 1172 NCC sunt suficient de clare nsa foarte adesea n practica elementele caracteristice se ntrepa trund (a se vedea, pe larg, O. Capatna, Titlul gratuit n actele juridice, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2003, p. 78-241 ), ceea ce impune decelarea naturii contractului atunci cnd acesta se afla la limita dintre oneros si gratuit. Criter iul decisiv este legat de elementul intentional determinant: va fi contract oneros daca scopul ncheierii contractului a fost n principal obtinerea unui avantaj n schimbul datoriei asumate, nefiind necesara o eventuala echivalenta ntre avantajele aduse partilor. Criteriul echivalentei ar putea fi totusi folosit, n mod complementar, pentru dep istarea caracterului gratuit sau oneros (a se vedea C. Statescu, C. Brsan, Obligatiile, p. 28-29). Din contra, un contract cu titlu gratuit presupune intentia de a aduce un folos altcuiva, fara a se urmari nimic n schimb. Trebuie mentionat ca exista contracte care prin esenta lor sunt cu titlu oneros (bunaoara, vnzarea-cumpararea, schimbul, locatiunea), dupa cum unele contracte sunt n mod esential gratuite (de pilda, mprumutul de folosinta). n aceste cazuri, prezenta elementului opus (gratuit, respectiv oneros) schimba nsa si calificarea contractului. Traditional, contractele cu titlu oneros se subclasifica n contracte comutative s i contracte aleatorii (a se vedea nsa, pentru unele discutii, art. 1173 NCC). La rndul lor, contractele cu titlu gratuit se subclasifica n contracte dezinteresate, prin care se urmareste a se face un serviciu cuiva, far a a se micsora activul patrimonial (de exemplu, mandatul gratuit sau mprumutul de folosinta), si liberalitati, prin care o valoare trece dintr-un patrimoniu n altul, micsornd activul patrimonial al dispunatorului (de pilda, cont ractul de donatie) (a se vedea: C. Statescu, C. Brsan, Obligatiile, p. 32-33). 2. Interesul clasificarii. De regula, contractelor cu titlu gratuit li se aplica un regim juridic special, datorita consecintelor patrimoniale produse. De exemplu, n principiu, tutorele nu poate, n numele minorului, sa faca donatii potrivit art. 144 alin. (1) NCC. Asa cum rezulta din art. 146 alin. (3) NCC, nici minorul care a mplinit 14 ani nu poate sa faca donatii (altele dect darurile obisnuite potrivit starii lui mate riale), chiar si cu ncuviintarea tutorelui, autorizarea instantei de tutela si avizul consiliului de familie. n pl us, pentru protejarea procesului de formare a consimtamntului dispunatorului si pentru a-i atrage atentia asupra grav itatii hotarrii sale de a se nsaraci, art. 1011 alin. (1) NCC instituie necesitatea ncheierii contractului de d onatie n forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute. Mai mult, donatia este supusa reductiunii liberal itatilor excesive (a se vedea art. 1092 NCC) si raportului (a se vedea art. 1146 NCC). Titlul gratuit justifica si anumite solutii legislative [cum ar fi unele din nou l Cod civil n materia comodatului, prevazute de art. 2150, 2153, 2155 alin. (2)], si, de regula, presupune o consid eratie asupra persoanei beneficiarului, ceea ce aduce n discutie elementul intuitu personae si caracteris ticile sale, inclusiv cu privire la transmisibilitatea creantei, dupa caz (a se vedea bunaoara, n cazul comodatului, art. 2148 alin. (2) NCC, teza finala, precum si art. 2156 NCC). Caracterul oneros sau gratuit al contractului influent eaza conditiile n care poate fi admisa actiunea revocatorie [a se vedea art. 1562 alin. (2) NCC], dar si severitatea cu care sunt reglementate anumite obligatii ale partilor [a se vedea art. 1018 alin. (2) NCC; art. 1585 alin. (1) NCC; art. 2018 alin. (1) NCC; art. 2027 NCC; art. 2034 alin. (2) NCC; art. 2166 alin. (2) NCC]. Art. 1174. Contractul consensual, solemn sau real (1) Contractul poate fi consensual, solemn sau real. (2) Contractul este consensual atunci cnd se formeaza prin simplul acord de voint a al partilor. (3) Contractul este solemn atunci cnd validitatea sa este supusa ndeplinirii unor formalitati prevazute de lege. (4) Contractul este real atunci cnd, pentru validitatea sa, este necesara remiter ea bunului. [art. 330 alin. (1), art. 355 alin. (1), art. 358 alin. (1), art. 774 alin. (1), art. 1011 alin. (1) si (4), art. 1014 alin. (1), art. 1166, 1178, 1242, 1279, 1747 alin. (2), art. 2103, 2146, 2158, art. 2255, art. 2 378 alin. (1), art. 2388, 2481 NCC] Comentariu 1. Contractul consensual. Dupa modul lor de ncheiere valabila, contractele se cla sifica n consensuale, solemne si reale. Potrivit art. 1166 NCC, acordul de vointe este elementul subiectiv nec esar oricarui contract, nsa, distinct, se ridica ntrebarea daca acest element trebuie dublat de un altul, de natura obiectiva, pentru ca un contract sa se ncheie (a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. II, p. 116). Daca raspunsul este neg ativ, iar acordul de vointe al partilor este suficient, indiferent de modalitatea n care a fost exprimat, atunci contract ul va fi consensual, ceea ce reprezinta regula n sistemul noul Cod civil (a se vedea art. 1178 NCC). 2. Contractul solemn. n afara de acordul de vointe, contractele solemne presupun pentru ncheierea lor valabila ndeplinirea unor anumite formalitati care trebuie sa fie prevazute de lege. Neres pectarea acestor solemnitati atrage nulitatea absoluta a contractului [a se vedea art. 1242 alin. (1) NCC]. n situati a n care legea nu prevede nicio formalitate, dar partile, prin vointa lor, ridica o asemenea forma la nivelul un ei conditii esentiale pentru ncheierea valabila a contractului, acesta va ramne consensual. Acest lucru explica solutia art. 1242 alin. (2) NCC n sensul ca acel contract va fi socotit valabil chiar daca el se va ncheia fara respectarea f ormei stabilite de parti (si pe care legea nu o cere), ntruct partile pot renunta, inclusiv tacit, la aceasta (a se vedea G. Boroi s.a., Drept civil. Partea generala, p. 165). De regula, formalitatile prevazute de lege au ca ratiune atentionarea partilor a supra consecintelor pe care anumite contracte le au asupra patrimoniului lor, atentionare care se poate realiza fie n mod direct, fie prin ntrzierea n perfectarea contractului, care ofera timpul necesar pentru reflectie si analiza. De asemenea, n anumite materii se asigura exercitarea unui control cu privire la actele juridice care prezinta o i mportanta ce depaseste interesele partilor. n plus, n cazul anumitor formalitati este necesara interventia unui prof esionist (de regula, notar), ceea ce are ca efect existenta unui control eficace al respectarii dispozitiilor legale la ncheierea contractelor, dar si prentmpinarea litigiilor datorita consilierii oferite. Nu n ultimul rnd, deoarece im plica de regula existenta formei scrise (autentice sau nu), formalismul asigura preconstituirea unui mijloc de pr oba (a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. II, p. 392-393). Dintre contractele solemne din noul Cod civil se pot oferi ca exemple: conventia matrimoniala [a se vedea art. 330 alin. (1) NCC], contractul de lichidare a regimului matrimonial de comunitate le gala [a se vedea art. 355 alin. (1) NCC], contractul de partaj ntre soti n timpul comunitatii legale [a se vedea art. 358 alin. (1) NCC], contractul de fiducie [a se vedea art. 774 alin. (1) NCC], contractul de donatie [a se vedea a rt. 1011 alin. (1) NCC], promisiunea de donatie [a se vedea art. 1014 alin. (1) NCC], contractul care stramuta sau const ituie drepturi reale ce urmeaza a fi nscrise n cartea funciara (a se vedea art. 1244 NCC), contractul de vnzare a unei m osteniri [a se vedea art. 1747 alin. (2) NCC], contractul de ntretinere (a se vedea art. 2255 NCC), precum si co ntractul de constituire a unui drept de ipoteca imobiliara [a se vedea art. 2378 alin. (1) NCC] sau mobiliara (a se v edea art. 2388 NCC) (a se vedea si G. Boroi s.a., Drept civil. Partea generala, p. 167-169). 3. Contractul real. n ciuda criticilor existente uneori n literatura de specialita te n sensul ca un contract real reprezinta o sursa de complicatii inutile (a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. II, p. 119), noul Cod civil recunoaste existenta acestui tip de conventie. Contractele reale presupun ca acordul de vointe al partilor sa fie nsotit sau urmat de remiterea materiala a bunului (obiectul derivat al raportului juridic) de la o parte contractanta la alta. n lipsa remiterii, contractul se considera a nu fi ncheiat, acordul de vointe putnd eventual avea valoare de promisiune de contract real (a se vedea art. 1279 NCC). Dintre contractele reale din noul Cod civil se pot oferi ca exemple: darul manua l [a se vedea art. 1011 alin. (4) NCC], contractul de depozit (a se vedea art. 2103 NCC), mprumutul de folosinta (a se ve dea art. 2146 NCC), mprumutul de consumatie (a se vedea art. 2158 NCC) si gajul (a se vedea art. 2481 NCC) (a se vedea G. Boroi s.a., Drept civil. Partea generala, p. 114). Art. 1175. Contractul de adeziune Contractul este de adeziune atunci cnd clauzele sale esentiale sunt impuse ori su nt redactate de una dintre parti, pentru aceasta sau ca urmare a instructiunilor sale, cealal ta parte neavnd dect sa le accepte ca atare. [art. 1177, 1182, art. 1202 alin. (2), art. 1203, ar t. 1269 alin. (2), art. 2515 alin. (5) NCC; art. 4 alin. (1), art. 6 din Legea nr. 193/2000] Comentariu 1. Notiune. Daca tipul traditional de contract este cel negociat, rezultat al di scutiilor libere dintre parti, contractul de adeziune are n vedere, asa cum indica denumirea, adeziunea unei parti la un ac t juridic bilateral al carui continut este prestabilit de celalalt contractant. Practic, optiunea partii se r ezuma n acest caz la a accepta sau a refuza ncheierea contractului (a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. II, p. 126-12 8). Datorita acestor caracteristici, definitia continuta de art. 1175 NCC este discu tabila, deoarece pare sa arate n teza nti ca este nevoie fie de impunerea clauzelor esentiale fie de redactarea lor de c atre una dintre parti. Or, n realitate, nu poate exista contract de adeziune dect n masura n care clauzele esent iale sunt impuse, ceea ce se desprinde chiar din teza finala a articolului, din moment ce partea care nu a pr opus continutul contractului poate fie sa consimta la acel continut n ntregime, fie sa-l respinga ( cealalta parte neavn d dect sa le accepte ca atare ). Nu ne vom afla n situatia unui contract de adeziune daca una dintre parti a redac tat n ntregime clauzele esentiale ale unui contract, dar cealalta parte beneficiaza de posibilitatea de negociere a acestora. Nu va fi vorba despre un contract de adeziune nici atunci cnd o parte impune anumite clauze care nu sunt e sentiale raportat la structura contractului proiectat, prin clauze esentiale trebuind nteles aici stipulatii car e exprima elementele esentiale ale contractului (a se vedea art. 1182 NCC). Interesul practic al calificarii unor contracte ca fiind de adeziune rezida n reg imul juridic diferit al acestora, n ce priveste interpretarea contractului [a se vedea art. 1269 alin. (2) NCC] si pres criptia extinctiva [a se vedea art. 2515 alin. (5) NCC]. 2. Problema clauzelor standard. Absenta negocierii caracterizeaza contractul de adeziune, nsa trebuie sa se atraga atentia asupra faptului ca, daca ne aflam n prezenta unui astfel de contra ct, aceasta nu nseamna automat ca toate clauzele continute de acesta sunt clauze standard, n acceptia art. 1202 alin. (2) NCC. Aceasta pentru ca o clauza standard trebuie sa fie inclusa n contract fara a fi negociata cu cealalta parte, dar n plus trebuie sa fie stabilita n prealabil pentru o utilizare generala si repetata. Or, este posibil c a un contract de adeziune sa se ncheie fara ca partea care a impus clauzele sa doreasca o astfel de utilizare. Este nsa fara ndoiala ca, n masura n care toate caracteristicile sunt ndeplinite, un contract de adeziune poate cuprinde si clauze standard, iar, n situatia n care acestea ar avea caracter neuzual, pentru a putea produce efecte vor trebui acceptate expres, n scris, de partea care nu le-a propus, asa cum rezulta din art. 1203 NCC. 3. Dreptul consumatorului. Datorita faptului ca presupun de regula parti contrac tante aflate ntr-o situatie de inegalitate economica, contractele de adeziune apar n practica, cu frecventa spor ita, n raporturile dintre profesionisti si consumatori. Acest lucru determina incidenta legislatiei specia le (a se vedea art. 1177 NCC), lipsa de negociere a contractului putnd conduce la consecinte importante. Bunaoara, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele ncheiate ntre comercianti si consumatori prevede ca o clauza abuziva este acea clauza care nu a fost negociata direct cu consumatorul si care, prin ea nsas i sau mpreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, n detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credi nte, un dezechilibru semnificativ ntre drepturile si obligatiile partilor. Iar art. 6 din acelasi act normativ dispune urmatoarele: clauzele abuzive cuprinse n contract si constatate fie personal, fie prin intermediul orga nelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula in continuare cu acordul consumatorului, numai daca dupa eliminarea acestora mai poate continua (a se vedea, pentru detalii cu p rivire la clauzele abuzive, L. Pop, Obligatiile, vol. II, p. 325-336). Art. 1176. Contractul-cadru (1) Contractul-cadru este acordul prin care partile convin sa negocieze, sa nchei e sau sa mentina raporturi contractuale ale caror elemente esentiale sunt determinate de acesta. (2) Modalitatea de executare a contractului-cadru, n special termenul si volumul prestatiilor, precum si, daca este cazul, pretul acestora sunt precizate prin conventii ulteri oare. [art. 627 alin. (4), art. 1182, art. 1279 alin. (1) si (4) NCC] Comentariu 1. Notiunea de contract-cadru . Instrument de simplificare a raporturilor juridice, contractul-cadru este o formula contractuala folosita de parti cu scopul de a defini principalele reguli la care vor fi supuse relatiile lor (a se vedea Ph. Malaurie s.a., Obligatiile, p. 235) si care, n general, pregateste prin continutul sau obligational ncheierea mai multor contracte n viitor. Aceste conventii ulterioare sunt denumite de aplicatie sau de executare , iar necesitatea lor conduce la raporturi juridice cu executare succesi va si, de regula, de durata. Respectivele contracte de aplicatie reprezinta executarea obligatiilor izvorte di n contractul-cadru, nsa ele si pastreaza autonomia de regim juridic, putndu-se vorbi cel mult de o legatura cauzala cu contractul-cadru, care are caracter de contract preparator (a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. II, p. 218 ). Asa cum s-a aratat n doctrina, art. 1176 NCC retine, ca element structural al ori carui contract-cadru, tehnica dublului consimtamnt necesara pentru atingerea obiectivelor urmarite de parti: un acord initial, la ncheierea contractului-cadru, care cuprinde o obligatie de a negocia, ncheia sau mentine ra porturi contractuale si o serie de conventii ulterioare care reprezinta forme de executare ale contractului-cadru ( a se vedea S. Diaconescu, Contractul-cadru de distributie comerciala, p. 281). S-a remarcat ca art. 1176 alin. (1) NCC indica n mod inexact necesitatea determin arii prin contractul-cadru a elementelor esentiale (a se vedea art. 1182 NCC) privind contractele de aplicati e. ntr-adevar, n practica, deseori contractul-cadru nu poate contine elementele esentiale ale contractelor de aplic atie, pentru simplul motiv ca partile nu le cunosc nca. Mai mult, art. 1176 alin. (2) NCC arata foarte clar ca, n situat ia unor contracte de vnzarecumparare ncheiate n executarea contractului-cadru, pretul se va stabili n conventi a ulterioara (cea de aplicatie), si nu n cadrul primului acord de vointe al partilor; or, pretul ntr-un contract de vnzare-cumparare este cu siguranta un element esential al acestuia. De aceea, n mod ntemeiat, a fost exprim ata opinia potrivit careia textul art. 1176 alin. (1) NCC vizeaza n realitate doar stabilirea n contractul-cadru de reguli generale aplicabile raporturilor viitoare dintre parti, precum si subordonarea contractelor de aplicatie fata de contractul-cadru (a se vedea S. Diaconescu, Contractul-cadru de distributie comerciala, p. 281-282). Asa cum rezulta din art. 1176 alin. (1) NCC, prin contractul-cadru partile pot c onveni sa mentina raporturi contractuale, iar formularea ridica interogatii datorita specificitatii contract ului-cadru ce implica de regula ncheierea n viitor a unor contracte noi, de aplicatie. Or, daca raporturile contra ctuale sunt deja existente si se hotaraste mentinerea lor, nu ar fi nevoie de figura juridica a contractului-cadr u, ci, eventual, de simple prelungiri de termen. De aceea, textul trebuie interpretat ca avnd n vedere mentinerea relatiilo r de colaborare existente ntre parti prin ncheierea unor contracte noi n baza contractului-cadru. Utiliznd cuvntul sau , articolul lasa de nteles ca poate exista un contract-cadru n car e partile sa convina doar a negocia raporturi contractuale viitoare dintre ele, nsa si acest aspect este nefe ricit formulat de vreme ce conventia de negociere [cunoscuta si sub denumiri ca acord de principiu, acord d e negociere etc.; a se vedea si art. 1279 alin. (4) NCC] are un regim juridic propriu (a se vedea, pentru difere nta dintre notiuni, S. Diaconescu, Contractul-cadru de distributie comerciala, p. 32-33). ntr-adevar, conventia de n egociere se executa prin nsasi negocierea contractului proiectat si nu se finalizeaza obligatoriu prin ncheierea unui contract, cum cere art. 1176 alin. (2) NCC. De aceea, textul trebuie interpretat n sensul ca un contract-cadru poate pregati ncheierea contractelor de aplicatie inclusiv prin amenajarea cadrului n care se vor desfasu ra negocierile pentru ncheierea acestor contracte, lucru necesar ntruct elementele esentiale ale contractelor de a plicatie nu sunt cunoscute deregula de la nceputul relatiilor dintre parti, fiind nevoie de stabilirea lor ult erioara. 2. Distinctia dintre contractul-cadru si anumite operatiuni. Contractul-cadru tr ebuie delimitat de promisiunea de a contracta, n ciuda existentei mai multor asemanari ntre acestea. n tr-adevar, potrivit art. 1279 alin. (1) NCC, promisiunea de a contracta trebuie sa contina toate acele cl auze ale contractului promis, n lipsa carora partile nu ar putea executa promisiunea. Or, contractul-cadru n principiu nu contine, asa cum am aratat mai sus, elementele esentiale ale contractelor de aplicatie. n masura n care sunt ndepl inite totusi conditiile art. 1279 alin. (1) NCC, va fi aplicabil regimul juridic al promisiunii de a contracta. n o ricare varianta, daca din contractulcadru izvoraste obligatia de a transmite n viitor proprietatea, si poate gasi apli care art. 627 alin. (4) NCC care reglementeaza o clauza de inalienabilitate subnteleasa. Lipsa stabilirii elementelor esentiale reprezinta si o diferenta dintre contract ul-cadru si un contract de vnzarecumparare cu executare succesiva, nsa ntre aceste doua operatiuni distinctia de ba za este aceea ca ultima operatiune implica un singur negotium iuris, n timp ce contractele de aplicatie p resupun noi acorduri de vointa (a se vedea S. Diaconescu, Contractul-cadru de distributie comerciala, p. 20-24) si , oricum, nu sunt n mod obligatoriu contracte de vnzare, ci pot avea orice configuratie juridica. Art. 1177. Contractul ncheiat cu consumatorii Contractul ncheiat cu consumatorii este supus legilor speciale si, n completare, d ispozitiilor prezentului cod. [art. 3, 1169, 1175, art. 1269 alin. (2), art. 2515 alin. (5) N CC; Legea nr. 193/2000; Legea nr. 240/2004; Legea nr. 296/2004; Legea nr. 363/2007; pct. 13-14 din anexa la Codul consumului] Comentariu 1. Preliminarii. Datorita dezvoltarii societatii de consum, notiunea de protectie a consumatorului s-a impus n vederea atenuarii unor consecinte nefaste ale comportamentului producatorilor si distribuitorilor, precum produse de proasta calitate, exces de publicitate sau publicitate nselatoare, servicii po st-contractare costisitoare ori ineficace, tehnici agresive de vnzare etc. (a se vedea J. Goicovici, Dreptul cons umatiei, p. 12-13). Pornind de la ideea ca ntre profesionist (a se vedea art. 3 NCC) si consumator exista o serie d e inegalitati att n cadrul negocierii contractului, ct si n planul dependentei si inferioritatii economice ale consumato rului, dreptul consumatorului (denumit si dreptul consumului sau dreptul consumatiei) a aparut, dupa cum s-a afirmat, ca o contestare necesara a autonomiei de vointa, a libertatii contractuale (a se vedea art. 1169 NCC) si a individualismului de sorginte liberala care impregneaza Codul civil (a se vedea J. Goicovici, Dreptul consumatiei, p. 14). 2. Consumatorul si contractul de consumatie. Cadrul legal al protectiei consumat orului consta ntr-un numar foarte mare de acte normative (a se vedea Gh. Piperea, Drept comercial, vo l. II, p. 43-44), dintre care putem aminti cu titlu exemplificativ Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, Lege a nr. 193/2000 privind clauzeleabuzive din contractele ncheiate ntre comercianti si consumatori, Legea nr. 240/20 04 privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, Legea nr. 363/2 007 privind combatarea practicilor incorecte ale comerciantilor n relatia cu consumatorii si armonizarea reglementar ilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor. Potrivit pct. 13 din anexa la Codul consumului , consumatorul este definit ca orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite n asociatii, care actione aza n scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale sau liberale (a se vedea, p entru analiza notiunii de consumator , J. Goicovici, Dreptul consumatiei p. 15-27). De asemenea, pct. 14 defi neste contractele ncheiate cu consumatorii ca fiind contractele ncheiate ntre comercianti si consumatori, inclus iv certificatele de garantie, bonurile de comanda, facturile, borderourile sau bonurile de livrare, biletele, tichetele care contin stipulari sau referiri la conditii generale prestabilite. Contractul ncheiat cu consumatorii, denumit n literatura de specialitate si contra ct de consumatie, nu are o natura juridica proprie, ci presupune un contract uzual (denumit contract de fond) prin care consumatorul sa cumpere, sa dobndeasca, sa utilizeze ori sa consume produse sau servicii (a se vedea P. Vasil escu, Un chip al postmodernismului recent: Dreptul consumatorului, n P. Vasilescu (coord.), Consum erismul contractual. Repere pentru o teorie generala a contractelor de consum, Ed. Sfera Juridica, Cluj-Napo ca, 2006, p. 48-49). Regimul juridic al acestui contract de fond (vnzare-cumparare, mprumut, leasing etc.) este nsa cara cterizat aici de existenta unor norme imperative n legislatia speciala care dubleaza cadrul normativ obisnuit al respectivului contract, lasnd de regula consumatorului posibilitatea de a opta, pentru remedierea situatiei sa le, ntre mijloacele puse la dispozitie de dreptul comun si cele prevazute de dreptul consumatiei (a se vedea, de exempl u: D. Chirica, Tratat de drept civil. Contracte speciale. Vol. I. Vnzarea si schimbul, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2008, p. 421; I.-F. Popa, Nota la Trib. Cluj, dec. civ. nr. 548/R/2004, n PR nr. 6/2005, p. 130, text si nota 12). Se remarca astfel ca redactarea art. 1177 NCC este discutabila din moment ce regulile din noul Cod civil nu se vor aplica doar n completarea celor speciale din dreptul consumatiei, atunci cnd acestea din urma nu contin dispozitii ntr-o an umita materie, ci si atunci cnd persoana ndreptatita ar opta pentru regimul sau, daca optiunea este permisa. n ori ce caz, regimul juridic al contractului ncheiat cu consumatorii este diferit fata de cel care se aplica alto r conventii, chiar si sub imperiul noului Cod civil [a se vedea art. 2515 alin. (5) NCC, dar si art. 1269 alin. (2) NCC n masura n care contractul ndeplineste conditiile pentru a fi calificat de adeziune; a se vedea si art. 1175 NCC]. Sectiunea a 3-a. ncheierea contractului 1 - Dispozitii preliminare 2 - Capacitatea partilor 3 - Consimtamntul 4 - Obiectul contractului 5 - Cauza6 - Forma contractului 1 Dispozitii preliminare Art. 1178. - Libertatea formei Art. 1179. - Conditiile esentiale pentru validitatea contractului Art. 1178. Libertatea formei Contractul se ncheie prin simplul acord de vointe al partilor daca legea nu impun e o anumita formalitate pentru ncheierea sa valabila. [art. 1174, art. 1273 alin. (1), art. 1 674 NCC; art. 102 LPA] Comentariu 1. Principiul consensualismului. n general, simpla manifestare de vointa nu este numai necesara, ci si suficienta pentru ca un contract sa ia nastere n mod valabil, fara a trebui sa do bndeasca o forma speciala. Prin art. 1178 NCC se consacra asadar principiul consensualismului, n baza caruia vointa ju ridica este independenta, pentru a se manifesta, de forma pe care o mbraca, precum si de orice alt element exterior (a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. II, p. 116), aplicatii existnd, de exemplu, n cazul art. 1273 alin. (1) NCC, teza n ti, sau art. 1674 NCC (a se vedea G. Boroi s.a., Drept civil. Partea generala, p. 164). n mod ntemeiat, n literatura de specialitate s-a precizat ca principiul consensuali smului prezinta o valoare morala superioara formalismului contractual, ntruct pune pe primul plan respectarea cuvntu lui dat, iar persoana care se obliga prin simplul sau consimtamnt este tinuta sa ndeplineasca ceea ce a fagaduit . Consensualismul duce la rapiditatea ncheierii contractelor, precum si la economie de timp si mijloace, ce ea ce, la rndul lor, ncurajeaza dezvoltarea activitatilor lucrative (a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. II, p. 390-391). Cu toate acestea, exista riscul pentru unele persoane de a accepta cu usurinta a numite angajamente sau de a stabili clauze asupra carora sa poarte incertitudini si care sa favorizeze contestatiile . n plus, consensualismul atrage, prin el nsusi, o anumita confidentialitate a contractului; or, aceasta devine dificil de acceptat atunci cnd materia n care survine acordul de vointe este una supusa unor reglementari imperative si suprav egherii ori controlului unor autoritati, de vreme ce astea nu si vor putea exercita puterile cu care sunt nvest ite (a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. II, p. 391). Datorita acestor ratiuni, se impune pentru valabilitate existe nta unor formalitati de observat la ncheierea unor contracte speciale, care devin astfel contracte solemne (a se vede a art. 1174 NCC). 2. Dispozitie tranzitorie. Potrivit art. 102 LPA: (1) Contractul este supus dispo zitiilor legii n vigoare la data cnd a fost ncheiat n tot ceea ce priveste ncheierea, interpretarea, efectele, execut area si ncetarea sa. (2) Modificarea contractului se face cu respectarea tuturor conditiilor prevazute de legea n vigoare la data modificarii. n privinta elementelor ce nu fac obiectul modificarii, sunt aplicabile dispozitii le alin. (1) . Art. 1179. Conditiile esentiale pentru validitatea contractului (1) Conditiile esentiale pentru validitatea unui contract sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. consimtamntul partilor;3. un obiect determinat si licit; 4. o cauza licita si morala. (2) n masura n care legea prevede o anumita forma a contractului, aceasta trebuie respectata, sub sanctiunea prevazuta de dispozitiile legale aplicabile. [art. 1180-1181, 120 4, 1225-1226, 1235, art. 1246 alin. (1), art. 1398 NCC] Comentariu 1. Clasificarea conditiilor contractului . Conditiile contractului desemneaza ac ele componente care trebuie sau pot sa intre n structura acestui act juridic (a se vedea G. Boroi s.a., Drept civil. Partea generala, p. 122). Fidel formularii art. 948 C.civ., legiuitorul noului Cod civil a preferat termenul cond itie pentru a desemna aceste componente, n ciuda polisemantismului dobndit de termen, care apare si pe planul m odalitatilor obligatiei (a se vedea art. 1398 NCC). Asa cum s-a aratat n doctrina, conditiile actului juridic (si, n consecinta, si ce le ale contractului) se pot clasifica n functie de diferite criterii. Astfel, n functie de aspectul la care se refera, ex ista conditii de fond ale actului juridic, care privesc continutul acestuia, precum si conditii de forma, care vizeaza exte riorizarea vointei. Dupa criteriul obligativitatii sau neobligativitatii lor, conditiile se mpart n conditii esential e, care trebuie ndeplinite obligatoriu pentru valabilitatea actului juridic, si conditii neesentiale, care pot fi prezente sau pot lipsi fara a afecta valabilitatea actului. De asemenea, raportat la sanctiunea care intervine n cazul nerespectarii lor, pot exista conditiile de validitate cele a caror nerespectare atrage nulitatea actului juri dic [a se vedea art. 1246 alin. (1) NCC] si de eficacitate a caror nerespectare nu presupune nulitatea actului jurid ic, ci alte sanctiuni (a se vedea G. Boroi s.a., Drept civil. Partea generala, p. 123). Utiliznd aceste clasificari, capacitatea de a contracta (a se vedea art. 1180 si 1181 NCC), consimtamntul partilor (a se vedea art. 1204 NCC), obiectul determinat si licit (a se vedea ar t. 1225 NCC) si cauza licita si morala (a se vedea art. 1235 NCC) reprezinta conditii de fond si, dupa cum arata nsusi t extul art. 1179 NCC, conditii esentiale si de validitate. Subliniem ca notiunea de obiect determinat si licit se refera aici la obiectul contractului, si nu la obiectul obligatiei (a se vedea art. 1226 NCC). n ce priveste alin. (2) al articolului, acesta face trimitere la modalitatea de e xteriorizare a manifestarii de vointa, aratnd ca nerespectarea formei prevazute de lege atrage sanctiunea corespunzatoar e. n primul rnd, este vorba despre forma ceruta pentru validitatea contractului (numita si ad validitatem sa u ad solemnitatem), care reprezinta o conditie de forma, esentiala si de validitate. n al doilea rnd, apare forma ceruta pentru probarea actului juridic (denumita si ad probationem), care reprezinta o conditie de form a, neesentiala si de eficacitate din moment ce lipsa ei nu aduce atingere validitatii actului, ci atrage imposibilita tea dovedirii acestuia cu alt mijloc de proba. n ultimul rnd, exista forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti, car e reprezinta, la rndul ei, o conditie de forma, neesentiala si de eficacitate, absenta ei neafectnd validitate a actului, dar ducnd la posibilitatea tertului interesat de a ignora actul juridic invocat de parti sau de una dintreele. 2 Capacitatea partilor Art. 1180. - Capacitatea partilor Art. 1181. - Reguli aplicabile Art. 1180. Capacitatea partilor Poate contracta orice persoana care nu este declarata incapabila de lege si nici oprita sa ncheie anumite contracte. [art. 10, 29, art. 147 alin. (1), art. 627, art. 903 pct. 1, art. 987 alin. (1), art. 988 alin. (1), art. 990, 1179, 1652-1655, 1784, 1853 NCC] Comentariu 1. Capacitatea de a contracta. Pentru ca acordul de vointe sa poata conduce la nc heierea valabila a unui contract, consimtamntul fiecarei parti trebuie sa emane de la o persoana care are capacitate de a contracta. Aceasta capacitate este, n baza art. 1179 NCC, o conditie de fond, esentiala si de validi tate a contractului, iar prin ea se ntelege aptitudinea izvorta din lege a subiectului de drept de a deveni titular de drepturi si obligatii prin ncheierea de acte juridice bilaterale (contracte) (a se vedea G. Boroi s.a., Drep t civil. Partea generala, p. 123-126). Dupa cum rezulta din art. 1180 NCC, regula n materie contractuala este data de ca pacitatea de a contracta, incapacitatea constituind exceptia. Aceasta solutie decurge de altfel inclusiv d in art. 29 alin. (1) NCC, potrivit caruia nimeni nu poate fi ngradit n capacitatea de folosinta sau lipsit, n tot sau n parte, de capacitatea de exercitiu, dect n cazurile si conditiile expres prevazute de lege, iar, conform alin. (2) al acel uiasi articol, nimeni nu poate renunta, n tot sau n parte, la capacitatea de folosinta sau la capacitatea de exercitiu. Pr incipiul se regaseste si n cazuri speciale, la art. 987 alin. (1) NCC, respectiv 1652 NCC. 2. Incapacitatea de a contracta. Reprezentnd exceptia de la regula, incapacitatil e de a contracta trebuie sa fie expres prevazute de lege si sunt de stricta interpretare si aplicare, dupa cum i mpune art. 10 NCC. Asa cum rezulta din art. 1180 NCC, legea poate institui incapacitati speciale raportat la anumit e contracte, dar trebuie luate n consideratie att interdictiile de a ncheia orice fel de contract de un anume tip [ a se vedea, de pilda, art. 988 alin. (1) NCC], ct si interdictiile (denumite incapacitati relative) de a ncheia un cont ract doar cu anumite persoane [a se vedea, de exemplu, art. 147 alin. (1) NCC, art. 990 NCC, art. 1653-1655 NCC, art . 1784 NCC, art. 1853 NCC]. Desigur, partile si pot limita ele nsele prerogativele, de exemplu prin stipularea unei cla uze de inalienabilitate (a se vedea art. 627 NCC), fara a ne afla nsa n situatia unei incapacitati. Nu trebuie neglijat faptul ca, n baza art. 903 pct. 1 NCC, incapacitatea sau rest rngerea, prin efectul legii, a capacitatii de exercitiu ori de folosinta se vor putea nota n cartea funciara, fa ra nsa ca opozabilitatea fata de terti sa depinda de aceasta nscriere. Avnd n vedere importanta existentei unor inca pacitati asupra bunului mers al circuitului civil, norma se poate dovedi utila n practica operatiunilor imobiliar e, cei interesati putnd lua la cunostinta respectivele stari de drept. Art. 1181. Reguli aplicabileRegulile privitoare la capacitatea de a contracta sunt reglementate n principal n cartea I. (art. 28, 34-48, 205-211, 1180 NCC; Legea nr. 312/2005) Comentariu 1. Norma de trimitere. Norme juridice privind capacitatea subiectelor de drept s e regasesc n Cartea I, Despre persoane , din noul Cod civil, iar principiile de tehnica legislativa se opun la r epetarea acestora n diverse materii, un articol de trimitere fiind suficient. Dupa cum se cunoaste, capacitatea de a contracta reprezinta o componenta a capac itatii civile (a se vedea art. 28 NCC) si priveste ambele aspecte ale acesteia: capacitatea de folosinta a persoan ei fizice (a se vedea art. 34-36 NCC) sau juridice (a se vedea art. 205-208 NCC), precum si capacitatea de exerci tiu a acesteia (a se vedea art. 37-48, respectiv 209-211 NCC)(a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. II, p. 150). Art. 1181 NCC indica totusi, n mod justificat, ca regulile privitoare la capacitatea de a contracta se regasesc n Ca rtea I doar cu titlu de regula, si nu n mod absolut. ntr-adevar, anumite incapacitati, fie ele absolute sau relative, gen erale sau speciale, se pot regasi att n legi speciale (cum este Legea nr. 312/2005 privind dobndirea dreptului de propri etate privata asupra terenurilor de catre cetatenii straini si apatrizi, precum si de catre persoanele juridice s traine), ct si n alte materii cuprinse n cadrul Codului civil (a se vedea art. 1180 NCC). 3 Consimtamntul I. - Formarea contractului II. - Valabilitatea consimtamntului III. - Viciile consimtamntului I. Formarea contractului Art. 1182. - ncheierea contractului Art. 1183. - Buna-credinta n negocieri Art. 1184. - Obligatia de confidentialitate n negocierile precontractuale Art. 1185. - Elementele de care depinde ncheierea contractului Art. 1186. - Momentul si locul ncheierii contractului Art. 1187. - Forma ofertei si a acceptarii Art. 1188. - Oferta de a contracta Art. 1189. - Propunerea adresata unor persoane nedeterminate Art. 1190. - Solicitarea de oferte Art. 1191. - Oferta irevocabila Art. 1192. - Termenul de acceptare Art. 1193. - Oferta fara termen adresata unei persoane absente Art. 1194. - Oferta fara termen adresata unei persoane prezente Art. 1195. - Caducitatea ofertei Art. 1196. - Acceptarea ofertei Art. 1197. - Acceptarea necorespunzatoare a ofertei Art. 1198. - Acceptarea tardiva Art. 1199. - Retragerea ofertei sau a acceptarii Art. 1200. - Comunicarea ofertei, acceptarii si revocarii Art. 1201. - Clauze externe Art. 1202. - Clauze standard Art. 1203. - Clauze neuzuale Art. 1182. ncheierea contractului (1) Contractul se ncheie prin negocierea lui de catre parti sau prin acceptarea f ara rezerve a unei oferte de a contracta.(2) Este suficient ca partile sa se puna de acord asupra elementelor esentiale a le contractului, chiar daca lasa unele elemente secundare spre a fi convenite ulterior ori ncredin teaza determinarea acestora unei alte persoane. (3) n conditiile prevazute la alin. (2), daca partile nu ajung la un acord asupra elementelor secundare ori persoana careia i-a fost ncredintata determinarea lor nu ia o deciz ie, instanta va dispune, la cererea oricareia dintre parti, completarea contractului, tinnd seama , dupa mprejurari, de natura acestuia si de intentia partilor. [art. 1168, 1185, 1225, 1 650, art. 1662 alin. (1), art. 2009 NCC; art. 105 LPA] Comentariu 1. ntlnirea ofertei cu acceptarea. Contractul se va considera ncheiat, n principiu, n momentul n care survine acordul de vointe al partilor, existnd consensul asupra stipulatiilor car e dau substanta ntelegerii dintre ele. Mecanismul prin care are loc acordul de vointe implica, n toate cazurile, ntln irea unei oferte de a contracta cu acceptarea acesteia. Tinnd cont de acest lucru, redactarea art. 1182 alin. (1) NC C se dovedeste vadit improprie, fiindca un contract se ncheie n toate cazurile prin acceptarea fara rezerve a unei oferte de a contracta si nu se poate ncheia doar prin negocierea lui de catre parti (ceea ce ar fi un nonsens), cum lasa de nteles folosirea disjunctiei. n realitate, art. 1182 alin. (1) NCC vizeaza faptul ca ncheierea unui contract se poate realiza indiferent daca este sau nu precedat de negocieri purtate ntre parti. 2. Notiunea de elemente esentiale . Conform art. 1182 alin. (2) NCC, este suficient ca partile sa se puna de acord asupra elementelor esentiale ale contractului, chiar daca ignora pe moment unele elemente secundare. Nu exista o definitie legala a conceptului de element esential, ceea ce este de natura a ridica anumite dificultati. Cert este nsa ca art. 1185 NCC arata ca un element poate face obiectul insistentelor u nei parti, iar contractul nu se va considera ncheiat dect atunci cnd se va ajunge la un acord cu privire la acel eleme nt. Or, n baza art. 1182 alin. (2) NCC, contractul nu se ncheie dect atunci cnd partile au ajuns de acord asupra eleme ntelor esentiale, de unde se desprinde concluzia ca pot exista elemente esentiale de ordin subiectiv, care nu reprezinta altceva dect elemente secundare ridicate la rang esential prin vointa si conduita unei parti. Elementele esentiale de ordin subiectiv pot nsa lipsi dintr-un contract, caz n car e acesta se va considera ncheiat daca exista acordul partilor asupra elementelor esentiale obiective (totusi, n se nsul ca elementele esentiale ale unui contract au un pronuntat caracter subiectiv, ceea ce este discutabil, a se vedea A.P. Dimitriu, Noul Cod civil, p. 451). Acestea din urma se pot defini drept elementele fara de care este imposibi l a se cunoaste ce fel de contract s-a ncheiat (a se vedea H. Capitant, Fr. Terr, Y. Lequette , Les grands arrts de la jur isprudence civile. Tome 2. e Obligations. Contracts spciaux. Srets, 12 dition, Ed. Dalloz, Paris, 2008, p. 23, pr ecum si aparatul critic citat; cu precizarea ca literatura de specialitate franceza foloseste termenii de puncte es entiale si puncte accesorii , iarCodul elvetian al obligatiilor, al carui art. 2 a inspirat de altfel art. 1182 a lin. (2) NCC, utilizeaza notiunile de puncte esentiale si puncte secundare ). n consecinta, notiunea de elemente esentiale obiectiv e prezinta legaturi cu obiectul contractului (a se vedea art. 1225 NCC). Decelarea elementelor esentiale obiective nu prezinta piedici foarte mari n ipote za contractelor numite (de exemplu, bunul vndut si pretul vor fi considerate elemente esentiale ale vnzarii, n baza art. 1650 NCC), situatia fiind alta n ce priveste contractele nenumite (a se vedea art. 1168 NCC), un repe r putndu-se gasi n afirmatia generala potrivit cu care, n contractele care au ca obiect un schimb de bunuri sa u de servicii, conditiile acestui schimb vor constitui elemente esentiale (a se vedea H. Capitant, Fr. Terr, Y. Leq uette , Les grands arrts de la ejuris prudence civile. Tome 2. Obligations. Contracts spciaux. Srets, 12 dition, Ed. Dallo z, Paris, 2008, p. 23, precum si bibliografia citata). 3. Stabilirea elementelor secundare. Daca exista acordul de vointe asupra elemen telor esentiale ale contractului, acesta se va putea ncheia, elementele secundare putnd fi stabilite u lterior, fie de partile nsesi, fie prin intermediul unei terte persoane. Din ratiuni de proba, n masura n care partil e procedeaza n acest sens, este indicat ca nvoiala lor sa fie mentionata n nscrisul constatator al acordului de voi nte asupra elementelor esentiale ale contractului. Atunci cnd contractantii, de comun acord, ncredinteaza determinarea elementului es ential [a se vedea, pentru o aplicatie a acestei posibilitati, art. 1662 alin. (1) NCC] sau elementului secun dar unui tert, relatiile dintre ei si acel tert vor fi reglementate de regulile mandatului (a se vedea art. 2009 NCC). Pentru a nu se ajunge la blocaje n raporturile contractuale, art. 1182 alin. (3) NCC prevede ca, daca nu exista acordul ulterior al partilor asupra elementelor secundare ori persoana careia i-a fost nc redintata determinarea acestor elemente nu ia o decizie, instantele judecatoresti vor trebui, la cererea oricar eia dintre parti, sa dispuna completarea contractului, tinnd seama, dupa mprejurari, de natura acestuia si de intentia part ilor. Aceasta solutie se va impune doar daca partile nu au stabilit prin conventia lor o alta modalitate de fixare a elementelor secundare (a se vedea amendamente NCC, comentariul corespunzator art. 919). 4. Dispozitie tranzitorie. Potrivit art. 105 LPA, dispozitiile art. 1182 alin. ( 2) si (3) NCC nu sunt aplicabile contractelor a caror negociere a nceput nainte de intrarea n vigoare a noului cod, asadar nainte de 1 octombrie 2011. Art. 1183. Buna-credinta n negocieri (1) Partile au libertatea initierii, desfasurarii si ruperii negocierilor si nu pot fi tinute raspunzatoare pentru esecul acestora. (2) Partea care se angajeaza ntr-o negociere este tinuta sa respecte exigentele b unei-credinte. Partile nu pot conveni limitarea sau excluderea acestei obligatii. (3) Este contrara exigentelor bunei-credinte, ntre altele, conduita partii care i nitiaza sau continua negocieri fara intentia de a ncheia contractul.(4) Partea care initiaza, continua sau rupe negocierile contrar bunei-credinte r aspunde pentru prejudiciul cauzat celeilalte parti. Pentru stabilirea acestui prejudiciu se va tine seama de cheltuielile angajate n vederea negocierilor, de renuntarea de catre cealalta par te la alte oferte si de orice mprejurari asemanatoare. [art. 14, 1169-1170, art. 1182 alin. (2), ar t. 1255 alin. (1), art. 1279 alin. (4), art. 1350 NCC] Comentariu 1. Reglementarea etapei negocierilor. Noul Cod civil reglementeaza etapa negocie rilor, faza deosebit de importanta n procesul formarii contractului, n care se contureaza oferta de a cont racta si eventuala acceptare. ntr-adevar, n dreptul contemporan, ncheierea contractului este uneori de osebit de complexa si presupune discutii si tratative care au ca finalitate realizarea acordului de vo inte si care contureaza perioada precontractuala (a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. II, p. 203). Din ansamblul reglementarilor noului Cod civil se desprinde ideea ca, n conceptia legiuitorului, negocierile pot fi precontractuale sau postcontractuale. De regula, negocierile presupun anumite ac tiuni desfasurate n perspectiva determinarii continutului unui contract, nsa, n baza art. 1182 alin. (2) NCC, cont ractul se poate ncheia doar prin stabilirea elementelor esentiale, ceea ce nseamna ca pentru elementele secundare partile pot continua negocierile, dupa cum chiar acest text arata. ntr-o atare situatie, partile se vor afla tot n p rocesul determinarii continutului contractului, dar el a luat nastere deja, deci va fi o negociere postcontractual a. Cu alte cuvinte, negocierea postcontractuala implica negocierea unor elemente secundare privind un contract care a fost ncheiat si nu se refera la proiectarea unor viitoare contracte (fie ele si contracte modificatoare ale u nui contract anterior), caz n care negocierile vor fi tot precontractuale. Etapa negocierilor poate fi organizata conventional [a se vedea art. 1279 alin. (4) NCC] si ne vom afla n prezenta unui contract nenumit, ncheiat n baza libertatii contractuale (a se vedea art. 116 9 NCC), care poate conduce la raspunderea contractuala a partilor n caz de neexecutare a obligatiilor stipulate (a se vedea art. 1350 NCC). Art. 1183 NCC are nsa n vedere asa-numita negociere libera sau negociere obisnuita, re alizata n absenta unui cadru contractual si care se plaseaza sub auspiciul a doua principii: libertatea de a contracta si buna-credinta (a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. II, p. 206). 2. Principiul libertatii de a contracta. Daca n cazul negocierii organizate contr actual, libertatea de a contracta se releva pe planul deplinei libertatii a partilor de a ncheia contract e (chiar si unele nereglementate de lege), n cazul negocierilor libere principiul libertatii de a contracta se manife sta prin ideea exprimata de art. 1183 alin. (1) NCC, n sensul ca partile au libertatea initierii, desfasurarii si ruper ii negocierilor. ntr-adevar, contractul reprezinta un act juridic care permite persoanelor punerea n valoare a intereselo r personale, iar libertatea contractuala presupune, dupa cum n mod ntemeiat s-a spus, posibilitatea de a avea si desfasura discutii si negocieri chiar paralele, de a compara diverse propuneri si de a alege pe cele mai avantajoase, inclusiv aceea de a rupe negocierile daca persoana n cauza considera ca acestea nu sunt corespunzatoa re intereselor proprii (a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. II, p. 206). Aceasta libertate nu poate fi asigurata d ect daca partile nu vor fi tinute raspunzatoare de esecul negocierilor sau de ruperea acestora dupa propriul plac, singura cerinta fiind aceea de a se actiona cu buna-credinta. 3. Respectarea principiului bunei-credinte. Potrivit art. 1183 alin. (2) NCC, te za nti, partea care se angajeaza ntr-o negociere este tinuta sa respecte exigentele bunei-credinte. Text ul este o aplicatie a principiului mai cuprinzator al bunei-credintei, care vizeaza att exercitarea drepturilor si e xecutarea obligatiilor (a se vedea art. 14 NCC), ct si raporturile contractuale n general (a se vedea art. 1170 NCC). De a ltfel, art. 1183 NCC dezvolta o parte din continutul art. 1170 NCC, care dispune ca partile trebuie sa actioneze cu bu na-credinta la negocierea contractului si ca aceasta obligatie nu poate fi nlaturata sau limitata [cum se a rata si n 1183 alin. (2) NCC teza finala]. Necesitatea respectarii bunei-credinte dobndeste, asadar, caracter de or dine publica, clauzele prin care se exclude sau se limiteaza aceasta obligatie fiind lovite de nulitate absoluta, cu eventuala respectare a art. 1255 alin. (1) NCC. Obligatia de a actiona cu buna-credinta implica asumarea unui comportament loial de catre parti, iar art. 1183 alin. (3) NCC contine exemplificator (iar nu limitativ) un comportament contrar princi piului: cazul partii care initiaza sau continua negocieri fara intentia de a ncheia contractul. n masura n care exista intentia de a ncheia contractul, dar se ncalca alte aspecte impuse de buna-credinta vizavi de initierea, continuar ea sau ruperea negocierilor, partii vinovate i se va putea angaja raspunderea delictuala pentru prejudiciul cauzat, n baza art. 1183 alin. (4) NCC teza nti. De exemplu, ruperea fara motiv legitim si n mod brutal de catre una dintr e parti a unei negocieri aflate n stadiu avansat va putea fi considerata ca fiind efectuata cu rea-credinta (a se vedea L. Pop, Obligatiile, vol. II, p. 208). Similar va putea fi considerata mentinerea partenerului de negociere, fara un motiv real si serios, ntr-o stare de incertitudine prelungita (a se vedea Fr. Terr s.a., Les obligations, p. 191). Articolul 14 alin. (2) NCC stabileste ca buna-credinta se prezuma pna la proba co ntrara, ceea ce impune demonstrarea prin probe a comportamentului contrar acesteia. Legiuitorul indica anumite elemente utile determinarii prejudiciului cauzat prin initierea, continuarea sau ruperea negocierilor contrar bunei-credinte. Se va tine seama astfel de cheltuielile sup ortate pentru derularea negocierilor, de renuntarea de catre partea vatamata la alte oferte de a contracta primite de la terte persoane, precum si de orice mprejurari asemanatoare. Art. 1184. Obligatia de confidentialitate n negocierile precontractuale Cnd o informatie confidentiala este comunicata de catre o parte n cursul negocieri lor, cealalta parte este tinuta sa nu o divulge si sa nu o foloseasca n interes propriu, indife rent daca se ncheie sau nu contractul. ncalcarea acestei obligatii atrage raspunderea partii n c ulpa. (art.1183, 1349-1350 NCC) Comentariu 1. Domeniul de aplicare. n cadrul negocierilor (a se vedea art. 1183 NCC) dialogu l dintre parti implica transmiterea unor anumite informatii, cu scopul ncheierii contractului proiectat, iar regula e