Specializarea:Asistenţă Socială

LUCRARE DE LICENŢĂ

2013

Specializarea:Asistenţă Socială

PROBLEME PSIHOLOGICE LA

COPIII CU PĂRINŢII PLECAŢI LA

MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE

“Copiii nu-şi vor aminti de tine pentru lucruri materiale pe care i le-ai dat, ci pentru faptul că i-ai iubit”

Robert I. Evans

2

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I- FENOMENUL MIGRAŢIEI ŞI IMPACTUL ASUPRA FAMILIEI

1.1.Familia ca sistem ..................................................................................................7

1.1.1. Familia-concept, definire ...................................................................................7

1.1.2. Tipuri de familii .....................................................................................8

1.1.3. Funcţiile familiei ...................................................................................9

1.2.Migraţia-factor destabilizator al familiei ..............................................................10

CAPITOLUL II- COPILUL ÎN MEDIUL FAMILIAL ŞI ŞCOLAR

2.1. Nevoile copilului ................................................................................................13

2.2. Ataşamentul- importanţa ataşamentului pentru dezvoltarea individului ........... 14

2.3. Tipuri de ataşament ............................................................................................15

CAPITOLUL III- TEORII ALE DEZVOLTĂRII CE SUSŢIN FENOMENUL

“ABANDONULUI” TEMPORAR

3.1. Teoria lui Piaget asupra dezvoltării morale ....................................................... 18

3.2. Teoria dezvoltării psihosociale a lui Erikson .....................................................19

3.3. Teoria lui Kohlberg asupra dezvoltării morale .................................................. 21

CAPITOLUL IV-EFECTELE PSIHOSOCIALE ŞI COMPORTAMENTALE

ALE“ABANDONULUI” TEMPORAR ASUPRA COPIILOR

4.1. Anxietatea de separare ....................................................................................... 23

4.2. Fobiile la copil ................................................................................................... 24

4.3. Depresia ............................................................................................................. 25

4.4. Tentative de suicid ............................................................................................. 26

CAPITOLUL V- STUDIU CALITATIV ASUPRA PROBLEMELOR CU CARE SE

CONFRUNTĂ COPIII AI CĂROR PĂRINŢI SUNT PLECAŢI

LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE

5.1. Aria cercetării .....................................................................................................27

5.2. Metodologia cercetării ....................................................................................... 30

3

5.3. Analiza şi interpretarea datelor ......................................................................... 31

5.3. Studii de caz ....................................................................................................... 62

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Anexa 1 – Chestionar

Anexa 2- Tabele de frecventa

Anexa 3- Desenul familiei

4

INTRODUCERE

Migraţia părinţilor în căutarea unui loc de muncă care să aducă stabilitate materială

familiei este unul dintre procesele sociale care au influenţat şi influenţează profund societatea

românească actuală. În acest context pot afirma că milioane de cetăţeni români au ales această

opţiune, în primul rând gândindu-se la binele celor dragi lor. Plecarea din ţară la muncă a părinţilor

are atât efecte pozitive, cât şi efecte negative asupra copiilor rămaşi acasă. Principalele efecte

pozitive sunt legate de bunăstarea materială a copiilor (îmbunătăţirea condiţiilor de locuire, telefon

mobil, computer etc.). Ca importanţă a efectelor negative remarc faptul că plecarea unuia dintre

părinţi determină, în unele cazuri, o deteriorare a relaţiei copilului cu părintele rămas acasă.

Importante efecte negative se întâlnesc la nivel psihologic. Specialiştii confirmă existenţa unei

asocieri semnificative între absenţa ambilor părinţi sau doar a unuia şi frecvenţa simptomelor de

deprimare la copii.

Deşi uneori diferenţele între copiii de migranţi şi cei ai căror părinţi nu au plecat de lângă

familie, sunt relativ mici, în ceea ce priveşte comportamentele deviante, totuşi plecarea părinţilor

reprezintă un factor de risc. Copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate au un profil

asemănător cu cei ce trăiesc în familii monoparentale ca urmare a despărţirii părinţilor sau a

decesului unuia dintre ei. Acest lucru arată că, deşi plecarea la muncă este deseori temporară,

efectele asupra copiilor pot fi similare cu cele ale pierderii unui părinte prin divorţ sau deces. Copiii

ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate ar trebui consideraţi în situaţie de risc. Este deosebit de

important să se rezolve criza de psihologi în şcoli, mai ales din cele din mediul rural. Instituţiile

abilitate din punct de vedere social ar trebui să construiască un set de servicii sociale ce pot fi

oferite copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi temporar în străinătate. Acestea ar trebui să includă în

principal, consiliere specială, ajutor în procesul de învăţare, condiţii de petrecere a timpului liber în

activităţi organizate în comun cu alţi copii, vizite la domiciliu.

Motivarea temei: am ales această temă de cercetare întrucât plecarea părinţilor la muncă

in străinătate este un fenomen care ia amploare şi care poate duce la destrămarea familiei,iar un al

doilea motiv ar fi unul subiectiv, deoarece chiar eu sunt unul din adolescenţii care se confruntă cu

plecarea părinţilor în străinătate şi îmi este mai uşor să vorbesc despre această temă din propria

experienţă.

Actualitatea temei: consider că fenomenul migraţiei reprezintă o problemă extrem de

presantă în ţara noastră, pentru cei mici rămaşi acasă în grija rudelor sau a altor persoane. Datorită

lipsei locurilor de muncă şi a salariilor mici, mulţi părinţi sunt nevoiţi să-şi abandoneze temporar

copiii pentru a munci în străinătate. Acest fenomen a creat dezechilibre care demonstrează că

suntem puţin pregătiţi, ca ţară, să atenuăm urmările negative ale migraţiei asupra copiilor. Dar, cu

toate aceste, se fac eforturi continue la nivel de instituţii pentru a veni în mod real în sprijinul

5

copiilor rămaşi acasă, prin adaptarea legislaţiei, prin crearea unor noi servicii sociale, prin

cooptarea în această problematică a instituţiilor neguvernamentale etc.

Obiectivele lucrării: Am dorit ca pe parcursul acestei lucrări să evidenţiez următoarele

obiective:

determinarea particularităţilor specifice situaţiilor de risc social în cazul copiilor cu părinţi

plecaţi la muncă în străinătate;

evaluarea capacităţii acestora de a depăşi situaţiile dificile în care se află în contextul

protecţiei sociale;

Cuprinsul lucrării: Pentru a realiza o bază teoretică a ceea ce urmează să evidenţiez pe

parcursul lucrării mele, în Capitolul I am analizat aspecte generale legate de “Fenomenul

migraţiei şi impactul asupra familiei” Am făcut acest lucru prin definirea conceptului de “familie”

cu tot ceea ce înseamnă aceasta: tipuri, funcţii, şi nu în ultimul rând am detaliat teoretic “Migraţia”

ca fiind un factor destabilizator al familiei.

În Capitolul II aduc în atenţie “Copilul” ce aparţine familiei şi care sunt în principal

“nevoile” acestuia. Am considerat că “ataşamentul” copiilor faţă de adulţii din viaţa lui este

deosebit de important pentru dezvoltarea adultului de mai târziu şi am enumerat cele mai

importante tipuri de ataşament.

Capitolul III este cel în care dezvolt noţiunile teoretice legate de “abandonul temporar” şi

exemplific prin “Teoria lui Piaget”, prin “ Teoria dezvoltării psihosociale a lui Erikson” şi prin

“Teoria lui Kohlberg”. “Efectele psihocociale ale abandonului temporar asupra copiilor”, fac

obiectul Capitolului IV al lucrării mele. Aici menţionez noţiuni ce ţin de “anxietatea, fobiile şi

riscurile” la care sunt expuşii copiii rămaşi acasă la diferite persoane din anturajul părinţilor lor. În

Capitolul V, prezint partea de cercetare şi anume “Aria cercetării” şi metodele la care am apelat

pentru a putea obţine datele ce îmi sunt necesare pentru a realiza analiza şi interpretarea datelor.

Pentru aceasta mi-am stabilit următoarele ipoteze :

1. Dacă minorii se confruntă cu situaţia plecării în străinătate a părinţilor, atunci ei vor prezenta

serioase probleme psiho-comportamentale.

2. Plecarea părinţilor în străinătate are ca rezultat înrăutăţirea situaţiei şcolare a copiilor.

6

CAPITOLUL I

FENOMENUL MIGRAŢIEI ŞI IMPACTUL ASUPRA FAMILIEI

1.1. Familia ca sistem

1.1.1.Familia- concept, definire

Fără a-şi diminua importanţa ca instituţie socială, schimbările din ultimele decenii în sfera

familiei îndreptăţesc concluzia că, dimpotrivă, familia nu mai reprezintă o instituţie conservatoare,

ci una tot mai adaptată transformărilor de la nivelul societăţii: familia caută acum să se debaraseze

de “gloria” conservatorismului, de “meritul” de a fi păstrătoarea valorilor naţionale devenind mai

curând “barometrul” schimbărilor sociale.1

Aflându-se în strânsă relaţie cu societatea , familia resimte imediat schimbările economice,

culturale, din cadrul societăţii şi inevitabil viaţa cotidiană a indivizilor suferă modificări.

Derivând din latinescul “famulus” –“sclav domestic”, termenul de familie s-a schimbat în

decursul vremurilor, căpătând conotaţii diferite2. În literatura română Stănoiu şi Voinea in Bonchiş

Elena3 definesc familia ca fiind “grup social realizat prin căsătorie, alcătuit din persoane care

trăiesc împreună, au gospodărie casnică comună, sunt legate prin anumite relaţii natural-

biologice, psihologice, morale şi juridice şi care răspund una pentru alta în faţa societăţii.”

O altă definiţie ar fi şi cea a lui Claude Levi Strauss care spune că familia este un grup,

având la bază căsătoria, alcătuit din soţ, soţie şi copiii născuţi în acest cadru, pe care îi numesc

drepturi şi obligaţii morale, juridice, economice, şi sociale. Familia este o unitate socială, un sistem

deschis, care este supusă unor schimbări rapide, radicale, paralele cu viaţa socială. Se presupune că

în viitor, rolul familiei va suferi schimbări, îşi va creşte semnificaţia şi funcţiile, va trebui sa

dovedească mai multă flexibilitate şi adaptabilitate la cererile tot mai complexe ale vieţii sociale.4

A fi părinte este cea mai dificilă, importantă si exigentă muncă pe care o desfăşoară un

adult în viaţa lui. Când viaţa cotidiană aduce mai mult stres decât satisfacţii este foarte uşor să îţi

reverşi sentimentele generate de frustrare pe cei mai slabi, pe copii.5 Astfel calitatea vieţii de

familie este influenţată de o serie de factori şi anume:

Situaţia economică influenţează în mare măsură viaţa de familie. Stress-

1 Mihăilescu apud Popescu Raluca, Introducere în sociologia familiei.Familia românească în societatea contemporană,Ed. Polirom, Iaşi, 2009, p.172 Caluschi apud Bonchiş Elena, Psihologia copilului şi parenting, Ed.Polirom, Iaşi , 2011,p.173 Bonchiş Elena, Psihologia copilului şi parenting, Ed.Polirom, Iaşi, 2011, p.194 Ciofu Carmen, Interacţiunea părinţi-copii, Ed. Medicală, Bucureşti, 1998, p.1045 Muntean Ana, Violenţa în familie şi maltratarea copilului în Neamţu George (coord), Tratat de Asistenţă Socială, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, p.671

7

ul unor finanţe insuficiente apasă în permanenţă asupra unor familii, mai ales în condiţii de

instabilitate economică;

Locul de muncă al părinţilor. Munca în “ture diferite” a celor doi părinţi

pentru a se asigura continuitatea în urmărirea copiilor la domiciliu tulbură interacţiunile între cei

doi soţi.;

Cultura familiei. Mediul în care creşte şi se dezvoltă copilul, nivelul de educaţie al

părinţilor ,valorile morale care sunt transmise noilor generaţii îşi pun amprenta asupra relaţiilor

vieţii de familie.6

1.1.2. Tipuri de familii

În literatura de specialitate există numeroase abordări ale tipurilor familiale, iar in

continuare voi încerca sa surprind câteva aspecte ale acestora.

Familia extinsă- cuprinde pe lângă nucleul familial şi alte rude şi generaţii:

părinţi,frate, surori ai/ale soţului/soţiei, bunici, unchi, mătuşi, etc.7 Ea se

caracterizează prin conservatorism al regulilor şi tradiţiilor familiale. De asemenea,

ea asigură puternice sentimente de apartenenţă şi siguranţă care sunt esenţiale

pentru buna dezvoltare psihică a copiilor8.;

Familia nucleară- Iluţ consideră că familia nucleară este „nucleul” tuturor

celorlalte structuri familiale, este o unitate minimală a organizării sociale.

Comparativ cu familia extinsă, familia nucleară este mai expusă instabilităţii ,

„divorţul emoţional fiind mai frecvent decât cel legal”9;

Familia monoparentală- este un tip de familie format dintr-un părinte şi copilul

sau copiii săi, un grup de persoane aflate în relaţie de rudenie, rezultată prin filiaţie

directă sau adopţie. Din punct de vedere sociologic, familia monoparentală poate fi

definită ca un grup social constituit pe baza relaţiilor de rudenie între unul dintre

părinţi şi copilul sau copiii săi. Rolurile membrilor familiei şi de aici , realizarea

funcţiilor acesteia sunt condiţionate inevitabil de structura grupului din care fac

parte. În analizele referitoare la familia monoparentală, un accent deosebit este pus

pe consecinţele asupra evoluţiei copiilor: starea de sănătate, succes, eşec sau

abandon şcolar, deviantă, stabilitate în familiile pe care le formează.10;

Familia poligamă- se împarte în: familii poliandrice unde există mai mulţi

parteneri bărbaţi, femeia având dreptul să se căsătorească cu mai mulţi bărbaţi.

6 Ciofu Carmen, Interacţiunea părinţi –copii, Ed.Medicală, Bucureşti, 1998, pp.105-1067 Iluţ apud Bonchiş Elena, Familia şi rolul ei în educarea copilului, Ed.Polirom, Iaşi, 2011, p.238 Vasile Diana Lucia, Introducere în psihologia familiei şi psihosexologie, Ed.Fundaţiei România de Mâine ,Bucureşti, 2007, p.309 Bonchiş Elena, Familia şi rolul ei în educarea copilului, Ed.Polirom, Iaşi, 2011,p.2410 Ştefan Cristina, Familia monoparentală.O abordare politică, Ed.Polirom, Iaşi, 2006,pp.45-47

8

şi familii poligenice unde există mai multe partenere femei, adică bărbaţii au

dreptul de a-şi alege mai multe partenere.11

1.1.3. Funcţiile familiei

Familia a fost, dintotdeauna, apreciată ca fiind o importantă instituţie socială pentru

multiplele funcţii pe care le îndeplineşte. Rolul ei în formarea copilului pentru viaţă este

hotărâtor.12 Funcţiile familiei ar putea fi definite ca fiind totalitatea responsabilităţilor ce revin

familiei în cadrul arhitectonicii de ansamblu a activităţii economico-sociale într-o anumită perioadă

istoriceşte determinată13

Funcţiile universale ale familiei ar putea fi rezumate astfel:

Funcţia de supraveghere şi securitate- familia asigură nevoile de bază ale copilului,

hotărăşte dimensiunile ei, recrutare de noi membrii, tratarea bolnavilor;

Asigură dezvoltarea socială şi emoţională a membrilor ei prin suport în perioade de stres,

educaţie, pedepsire, compensaţii;

Educarea copiilor-in cadrul familiei se învaţă valorile morale, culturale, religioase,

păstrarea identităţii etnice, conştiinţa civică, patriotismul.14

Mitrofan şi Mitrofan grupează funcţiile familiei în următoarele:

Funcţia biologic-sexuală de satisfacere a trebuinţelor sexuale ale celor doi soţi în contextul

normelor specifice unei comunităţi;

Funcţia psihoafectivă-care se referă la natura relaţiilor ce se nasc între membrii familiei şi

care generează sau nu o comuniune;

Funcţia educaţională-exercitată de către adulţi, în speţă părinţi, asupra copiilor, sub forma

unor acţiuni sau modele de conduită.15

1.2.Migraţia-factor destabilizator al familiei

Din cauza instabilităţii situaţiei financiare , din ce în ce mai mulţi români au ales să plece

peste hotare pentru a asigura un venit constant si mai bun familiilor rămase în ţară. Astfel, migraţia

a devenit unul dintre cele mai complexe şi puternice fenomene din cadrul societăţii moderne.

Migraţia internaţională a „forţei de muncă” , prin amploarea dinamismului şi consecinţele profunde

pe care le generează se impune tot mai mult atenţiei publice din mai toate ţările lumii. Prin migraţia

11 Vasile Diana Lucia, Introducere în psihologia familiei şi psihosexologie, Ed.Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007, p.3012 Creţu Elvira, Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar, Ed. Aramis, Bucureşti, 1999, p.14613 Mitrofan Iolanda,Mitrofan Nicolae, Familia de la A...la Z,Ed.Ştiinţifică,Bucureşti, 1991,p.15614 Ciofu Carmen, Interacţiunea părinţi-copii, Ed. Medicală, Bucureşti, 1998,p.10415 Bonchiş Elena, Psihologia copilului şi parenting, Ed.Polirom, Iaşi ,2011,p.31

9

internaţională a forţei de muncă se înţelege, în general, deplasări de persoane, singulare sau de

grupuri, familii în afara graniţelor naţionale, în speranţa unor condiţii de trai mai bune.16

Din perspectivă demografică, migraţia este definită ca formă de mobilitate “teritorială” a

populaţiei, însoţită de schimbarea domiciliului obişnuit între doua unităţi administrativ-teritoriale

bine definite.17

Societatea românească nu a fost pregătită să suporte fără riscuri şocul unor asemenea

migraţii cu care nu a fost obişnuită în deceniile vechii societăţi. Costurile cele mai mari sunt

suportate, din păcate, de populaţii şi grupuri sociale vulnerabile şi “nevinovate”, astfel:familia este

instituţia cea mai afectată întrucât , de regulă, migrează unul dintre soţi sau dacă nu chiar ambii;

copiii sunt persoanele cele mai afectate atât în relaţiile familiale, cât şi în statutul lor şcolar şi mai

ales în starea lor emoţională. Unele anchete au arătat că rolul părinţilor migranţi este suplinit de

rude, mai ales de bunici sau, în procente mai reduse(se estimează între 15-20% din totalul

cazurilor) copiii au fost plasaţi sub protecţia statului.18

Pentru mulţi dintre români, in funcţie de contextele personale şi familiale şi de

oportunităţile existente în ţară în localităţile de provenienţă, migraţia a constituit si constituie în

continuare singura variantă de supravieţuire şi de depăşire a propriei condiţii, cam singurul răspuns,

în faţa unui viitor lipsă într-o Românie cu probleme.19

Numărul părinţilor care optează pentru a pleca la muncă în străinătate este semnificativ mai

mare în mediul urban (20,6%) , faţă de cei din mediul rural (7,4%). Plecarea la muncă în

străinătate pare să fie influenţată şi de sexul şi vârsta copilului. Astfel, decizia de a pleca la muncă

în străinătate pentru ambii părinţi este mai frecventă în familiile în care sunt fete ce urmează cursuri

liceale (68,2%), faţă de familiile unde sunt băieţi care urmează

aceleaşi cursuri (31,8%).20

Migraţia internaţională si problemele pe care le generează ocupă un loc din ce în ce mai

important pe agendele de lucru ale organizaţiilor internaţionale şi ale guvernelor din întreaga lume .

Prezint următorul tabel (tabelul1. 1) pentru a putea observa amploarea fenomenului cu care se

confruntă ţara în ultimii ani .

Tabelul 1.1

16 Albu Alexandru, Humzescu Ion-Roşu , Migraţia forţei de muncă, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987, p.1117 Călin apud Badea Camelia Virginia, Migraţia de revenire.Studii de caz în satul Sperieţeni,un sat de tranziţie, Ed. Lumen, Iaşi, 2009, p.2518 Miftode Vasile, Tratat de Asistenţă Socială, Ed.Lumen, Iaşi, 2010, p.52119 Stoiciu Victoria (coord) , Impactiul crizei economice asupra migraţiei forţei de muncă româneşti,Ed. Friedrich Ebert Stiftung, 2011, p.5520 Miftode Vasile, Tratat de Asistenţă Socială, Ed. Lumen, Iaşi, 2010, p.530

10

Fluxurile de migranţi români în anii 1998-200921

AN NUMĂR EMIGRANŢI

1998 33.861

1999 43.726

2000 49.332

2001 58.617

2002 105.839

2003 190.742

2004 215.646

2005 194.176

2006 215.605

2007 553.162

2008 325.121

2009 164.757

TOTAL 2.150.584

CAPITOLUL II

COPILUL ÎN MEDIUL FAMILIAL ŞI ŞCOLAR

21Drd. Ciocănescu Eduard Andrei, Migraţia externă: de la ţara de origine România, la ţările de destinaţie din spaţiul Uniunii Europene, revista nr.7/2011 www.revistadestatistică.ro/Articole/2011/-accesat la data de 25 noiembrie, ora 13

11

2.1. Nevoile copilului

Diferenţele de ordin economic, sociocultural sau de altă natură sunt realităţi cu un puternic

impact asupra dezvoltării personalităţii copilului şi a formării lui în conformitate cu idealul social şi

cel personal. Toţi părinţii năzuiesc să îşi vadă copiii mari, bine educaţi şi bine pregătiţi pentru viaţa

socială şi profesională. Mulţi dintre ei abandonează cursa. Unii o fac din ignoranţă, unii din lipsă de

răspundere, alţii din imposibilitatea de a-şi juca rolul până la capăt, din variate motive. 22 Rolul

părinţilor faţă de un copil este evident: pentru viaţa sa de zi cu zi, copilul depinde în general de

adulţi şi în special de părinţii săi. Părinţii rămân întotdeauna un refugiu afectiv pentru copii, chiar

dacă el îi respinge uneori şi chiar dacă îşi afirmă câteodată independenţa.23

Astfel, nevoile de bază ale copilului sunt:

Nevoile fiziologice ale copilului, necesare supravieţuirii şi dezvoltării copilului. Atunci

când copilul este prea mic, adultul este cel care trebuie să cunoască şi să satisfacă nevoile

fiziologice ale copilului. Mai târziu, copilul poate să ceară ceea ce are nevoie, iar adultul devine

doar un ghid care îl sfătuieşte corect pe copil. Tratarea cu indiferenţă, cu ostilitate sau cu

agresivitate a copilului, sau supra protejarea acestuia de către părinţi sunt greşeli ale adulţilor cu

consecinţe grave, cum ar fi:

- tensiunile, conflictele dintre indivizi au la origini traume , dureri, pericole pe care le-au trăit în

copilărie;

- închisorile, spitalele de boli mintale, şcolile de corecţie sunt pline de indivizi care nu au cunoscut

dragostea şi respectul în copilărie;

- ostilitatea cu care poate fi tratat un copil de către părinţi se poate transmite de la o generaţie la alta

: copilul nu este în stare de a oferi dragoste necondiţionată, ne egoistă, generoasă, nici celor din jur,

nici propriilor copii.

Nevoile de dragoste şi securitate. Este o nevoie permanentă în copilărie, dar la vârstă

mică este cea mai importantă, fiind condiţia dezvoltării unei personalităţi sănătoase. Prin această

nevoie copilul se ataşează de părinţi şi de restul familiei. Dragostea acestora şi ordinea vieţii de

familie îl face pe copil să se simtă în siguranţă. Nesatisfacerea nevoii de dragoste şi securitate are

ca efect sindromul de “ depravare maternă “.

Nevoia de stimulare, de experienţe noi necesare pentru stimularea inteligenţei

copilului. Jocul şi limbajul sunt cele mai importante activităţi ale copilului. Prin joc copilul

explorează lumea, se confruntă cu situaţii provocatoare care îl ajută să îşi dezvolte lumea sa

internă, ce nu este altceva decât o reflectare a lumii externe aşa cum este ea percepută de copil în

momentul în care a descoperit-o.24

22 Creţu Elvira, Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar, Ed.Aramis, Bucureşti, 1999, p.14923 Braconnier Alain, Copilul tău de la 10 la 25 ani, Ed.Teora, Bucureşti, 2001, p.2724 Schmidt Mihaela Camelia , Asistenţa socială a familiei şi copilului, Petroşani, 2011, pp. 13- 14

12

Nevoia copilului de a fi apreciat şi de a-i fi recunoscute capacităţile. Dacă mai târziu,

la vârsta adultă o activitate dusă la bun sfârşit conţine în ea însăşi răsplata, la început, pentru a

deveni încrezător în posibilităţile sale, copilul are nevoie de încurajări şi răsplăţi. Adultul va

formula aşteptări care să permită copilului trăirea succesului în urma unui efort depus. Recompensa

pe care o dă adultul, prin care recunoaşte meritele copilului, este importantă pentru stima de sine a

copilului, dar şi pentru atitudinea faţă de sarcini şi faţă de efort.

Nevoia de responsabilităţi. La o anumită vârstă, aceasta devine o nevoie de bază a

copilului. Prin satisfacerea acestei nevoi se dezvoltă autonomia copilului. Responsabilităţile cresc

pe măsură ce copilul creşte şi îi dau acestuia sentimentul puterii lui, al libertăţii în acţiunile proprii.

Crescând astfel, la maturitate el va putea accepta responsabilităţi şi pentru alţii, pentru cei care

depind de el. Familia este importantă la începutul acestui proces de responsabilizare a copilului, dar

şi şcoala este de maximă importanţă în acest proces de dezvoltare a copilului.25

2.2. Ataşamentul- importanţa ataşamentului pentru dezvoltarea individului

Noţiunea de ataşament a fost introdusă în anul 1969 de către J. Bowbly şi apoi de către

M.D.S Ainsworth, prin aceasta aducându-se o enormă contribuţie la explicarea dinamicii

interacţiunii mamă- copil. Astfel cei 2 autori văd ataşamentul ca fiind o relaţie emoţională creată

între doi indivizi, în care fiecare investeşte energie emoţională, unul în folosul celuilalt şi se

manifestă prin nevoia reciprocă de apropiere. Ataşamentul este un proces social diferit de

cunoaştere, a cărui natură este probabil înnăscută la fiinţa umană.26

Relaţia de ataşament dintre copil şi adult se formează în mai multe etape şi anume:

- Perioada de pre- ataşament, de la naştere până la 6 săptămâni : sugarului îi face plăcere să fie

împreună cu alte persoane, dar nu manifestă neplăcere dacă este îngrijit de o persoană străină;

- Perioada de formare a ataşamentului ( 6 săptămâni- 6/8 luni) – în această perioadă copilul se

manifestă diferit atunci când se află în prezenţa străinilor decât în prezenţa persoanelor cunoscute.

Iar pe la 6/7 luni manifestă teamă faţă de persoanele sau obiectele străine.

- Perioada ataşamentului evident (6/8 luni- 18/24 luni) - această perioadă se caracterizează prin

etapa anxietăţii de separare. Dacă persoana de care s-a ataşat încă de mic pleacă, chiar şi pentru o

scurtă perioadă de timp, copilul manifestă nemulţumire, nelinişte, teamă.

Ataşamentul este o trebuinţă primară cu un rol foarte important în dezvoltarea individului,

deoarece asigură protecţia şi chiar, uneori, supravieţuirea copilului, oferă copilului sentimentul de

securitate necesară pentru a se îndepărta de mamă şi a explora lumea înconjurătoare, ataşamentul

devine un model intern al interacţiunilor cu cei din jur şi are o influenţă foarte mare asupra modului

în care individul va stabili în decursul vieţii relaţii cu persoanele din jurul său27 .

25 Muntean Ana, Violenţa în familie şi maltratarea copilului în Neamţu George (coord ) , Tratat de Asistenţă Socială, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, p.67626 Ciofu Carmen, Interacţiunea părinţi-copii, Ed. Medicală, Bucureşti, 1998, pp.37-4127 Bowbly apud Bocsa Eva, Psihologia dezvoltării umane, Ed. Focus, Petroşani, 2009, pp.45- 50

13

Ataşamentul funcţionează, după Bowlby, ca un sistem de control, respectiv aproximativ ca

un termostat. El este făcut să asigure menţinerea unei stări de echilibru, şi anume rămânerea în

proximitatea părinţilor. Atunci când această stare este atinsă, comportamentul de ataşament este

silenţios: copilul nu trebuie sa plângă sau să se prindă şi poate să urmărească alte scopuri, cum ar fi

jocul sau explorarea. Atunci când această stare este ameninţată, de exemplu prin plecarea mamei

din câmpul vizual al copilului sau prin apropierea unui străin, sunt mobilizate răspunsurile de

ataşament şi copilul depune un efort activ pentru a recâştiga starea iniţială.28

2.3. Tipuri de ataşament

Ataşamentul are un caracter dinamic, adică apare, se formează, se “ maturizează “ , atinge

apogeul în anumite condiţii ale copilăriei, iar semnele prin care se exprimă ar fi plânsul, chemarea,

protestul, fuga din faţa noului venit.

În funcţie de natura şi gradul de constituire a bazei de ataşament există şi se manifestă trei

tipuri de ataşament: - sigure- când copilul simte o protecţie puternică şi definitivă, dragostea

părinţilor fiind elementul principal, dragoste ce îndepărtează orice stres, tristeţe sau nesiguranţă.

- nesigure sau anxioase- când copilul nu este sigur de sentimentele părinţilor, acest tip de

ataşament fiind consecinţa clară a unui comportament ambivalent, contradictoriu, incert al

părinţilor.

- foarte nesigure sau ambivalente- datorită lipsei unei relaţii normale între părinţi şi copii şi

îndeosebi a lipsei totale de afectivitate, de dragoste părintească . Acest tip de ataşament are

consecinţe negative asupra copilului manifestându-se ca fals ataşament, deoarece:

- copilul nu se simte protejat şi sigur de sentimentele şi dragostea părintească;

- părinţii dau senzaţia copiilor de indiferenţă , lipsă de preocupare faţă de nevoile şi sentimentele

acestuia;

- copilul are sentimentul că este părăsit, neiubit, neîncurajat;

- copilul nu ştie niciodată la ce să se aştepte de la comportamentul părinţilor, acesta fiind

imprevizibil;

- copilul văzând că nu este apreciat pentru ceea ce face îşi pierde încrederea şi stima de sine şi

astfel nu mai simte nevoia de autorealizare, de autostimulare;

- copilul ajunge la concluzia că trebuie să te descurci singur, izolarea atât socială cât şi afectivă

fiind singura cale de a evita durerea29

O altă clasificare a ataşamentului este următoarea :

1. Ataşament puternic/ securizant. Copiii plâng sau protestează la plecarea mamei şi o întâmpină

fericiţi când se întoarce. De obicei aceşti copii sunt cooperanţi şi relativ lipsiţi de furie. Cu cât

ataşamentul copilului faţă de adult este mai sigur cu atât e mai probabil ca acel copil să îşi formeze

28 Schaffer Rudolph, Introducere în psihologia copilului, Ed. ASCR, 2007, pp.100-10129 Miftode Vasile, Tratat de Asistenţă Socială, Ed.Lumen, Iaşi, 2010, pp. 166- 172

14

relaţii bune cu alţii. Dacă, în perioada de sugar copiii au avut o bază sigură şi au putut conta pe

reactivitatea părinţilor sau a îngrijitorilor, probabil că se vor simţi suficient de încrezători încât să

se implice activ în lumea lor.

Copiii de vârsta învăţării mersului cu ataşament puternic tind să aibă un vocabular bogat şi

variat, iar în copilăria mijlocie şi adolescenţă tind să aibă cele mai apropiate şi stabile prietenii.

2. Ataşament slab/evitant. Copiii plâng rareori la plecarea mamei, dar o evită la întoarcere. Tind

să fie furioşi şi nu se îndreaptă spre mamă când se confruntă cu o nevoie. Le displace să fie ţinuţi în

braţe, dar le displace şi mai mult să fie lăsaţi jos. Au adesea inhibiţii , ostilitate faţă de alţi copii şi

dependenţă în anii de şcoală . Aproximativ 23 % dintre copii prezintă acest tip de ataşament.

3. Ataşament slab/ ambivalent. Copiii devin anxioşi chiar înainte ca mama să plece şi sunt foarte

supăraţi când ea iese. La întoarcerea ei, îşi manifestă ambivalenţa căutând contactul cu ea, şi în

acelaşi timp, împotrivindu-se prin lovituri cu picioarele sau zvârcoleli. Aceşti copii explorează

foarte puţin şi sunt greu de alinat. Aceasta este reacţia a aproximativ 12% copii.

4. Ataşamentul dezorganizat. Copiilor cu tiparul dezorganizat pare să le lipsească o strategie

organizată cu ajutorul căreia să se confrunte cu stresul situaţiei străine. Ei prezintă în schimb

comportamente contradictorii, repetitive sau greşit direcţionate. Se crede că ataşamentul

dezorganizat apare la cel puţin 10 % din sugarii cu grad mic de risc, dar în proporţie mult

mai mare la anumite populaţii cu grad mare de risc, cum ar fi copiii născuţi prematur, cei

cu autism sau cu sindrom Down sau cei ale căror mame fac abuz de alcool sau droguri.30

Procesul ataşamentului participă la constituirea unui eu, a unui sine ce caracterizează într-

un anumit fel persoana. Părerea constantă despre sine a subiectului , felul în care el, ca

adult, se înţelege pe sine în raportarea la ceilalţi, poate fi o consecinţă a experienţelor din

copilărie, atât a celor reprezentate, interpretate şi imaginate, cât şi a celor rezultate din

experienţele directe cu alţii31 În tabelul următor (tabelul 2.1) voi prezenta, pe scurt, cum

reacţionează la situaţia străină copiii cu fiecare din cele 4 tipare de ataşament. Când spun

situaţie străină mă refer la situaţia în care copilul se află într-o situaţie nefamiliară şi în

prezenţa unei persoane străine.

Tabelul 2.1Comportamente de ataşament în situaţia străină32

30 Diane E. Papalia. Sally Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman, Dezvoltarea Umană, Ed. Trei, Bucureşti, 2010, pp.189- 19431 Lăzărescu Mircea, Nireştean Aurel, Tulburarile de personalitate, Ed. Polirom, Iaşi, 2007, p. 6932 Diane E. Papalia. Sally Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman, Dezvoltarea Umană, Ed. Trei, Bucureşti, 2010, p. 191

15

CLASIFICAREA ATAŞAMENTULUI COMPORTAMENT

SIGUR Copilul se joacă liber cât timp mama se află lângă el. Reacţionează cu

entuziasm la întoarcerea ei.

EVITANT Când mama se întoarce, copilul nu stabileşte contactul vizual cu ea şi nici

nu o salută. E aproape ca şi cum nici nu i-ar fi observat întoarcerea.

AMBIVALENT Copilul se ţine aproape de mama lui în cea mai mare parte a situaţiei

străine , dar nu o salută politicos sau entuziast în episodul reunirii, ci este

furios şi supărat.

DEZORGANIZAT Copilul reacţionează la situaţia străină prin comportament inconsecvent,

contradictoriu.

CAPITOLUL III

TEORII ALE DEZVOLTĂRII COPILULUI CE SUSŢIN

FENOMENUL “ABANDONULUI” TEMPORAR

3.1. Teoria lui Piaget asupra dezvoltării morale

16

Pentru a scoate la iveală gândirea morală a copiilor, Piaget le spunea o poveste despre doi

băieţi : ”Într-o zi, Augustus a observat că în călimara tatălui său nu mai era deloc cerneală şi a

hotărât să îşi ajute tatăl , umplând-o. Când a deschis călimara, a vărsat multă cerneală pe faţa de

masă. Celălalt băiat, Julian, s-a jucat cu călimara tatălui său şi a vărsat puţină cerneală pe faţa de

masă”. Apoi Piaget întreabă: “Care copil a fost mai obraznic şi de ce?”. Copiii sub 7 ani

răspundeau că Augustus a fost mai obraznic, fiindcă a făcut pata mai mare. Copiii mai mari şi-au

dat seama că Augustus a avut intenţii bune şi a făcut pata cea mare accidental, pe când Julian a

făcut o pată mai mică în timp ce făcea un lucru ce n-ar fi trebuie să îl facă. Judecăţile morale

imature, a conchis Piaget, se concentrează doar asupra gravităţii delictului. Judecăţile mai

apropiate de cele mature iau în calcul intenţia.33

Piaget, în cercetarea dezvoltării morale la copil, debutează prin studierea aplicării,

confecţionării regulilor în jocurile de grup. El arată că până la vârsta de 6 ani, în jocul copilului nu

există reguli în adevăratul sens al cuvântului. Între 6-10 ani, Piaget consideră că debutează la copii

capacitatea de a înţelege reguli, dar sunt inconsecvenţi în aplicarea sau urmarea lor. Adesea pentru

copiii de această vârstă , acelaşi joc îşi schimbă regulile o dată cu schimbarea participanţilor sau

componenţei grupului. La 12 ani copiii încep să înţeleagă că există reguli pentru a oferi jocului sens

şi direcţie şi pentru a preveni disputele între jucători. Copilul înţelege acum că aceste reguli sunt

acceptate de toată lumea, iar fiind acceptate de toţi ele pot fi chiar schimbate.34

Piaget a delimitat două mari etape ale dezvoltării morale, care sunt in corelaţie cu

dezvoltarea intelectuală şi anume :

În prima etapă care ţine până la 6/7 ani, corespunzătoare stadiului preoperaţional,

copiii sunt caracterizaţi prin realism moral şi se bazează pe supunerea rigidă faţă de

autoritate. Această etapă are mai mult caracteristici :

- morala are un caracter heteronom . Copilul consideră ca regulile sunt exterioare şi sunt

impuse copilului de către adulţi;

- consecinţa acţiunilor defineşte ceea ce este rău;

- copilul nu înţelege ce înseamnă minciuna;

- copilului îi judecă mai dur pe ceilalţi decât pe el însuşi, el neînţelegând de fapt intenţiile

celorlalţi.35.

Întrucât sunt egocentrişti, copiii nu îşi pot imagina mai mult de o modalitate de a privi o

chestiune morală. Ei cred ca regulile nu pot fi adaptate sau schimbate , că purtarea este fie

corectă fie greşită şi că orice greşeală merită să fie pedepsită, indiferent de intenţie.36

A doua etapă care începe la 6/7 ani odată cu trecerea la stadiul operaţiilor concrete

se caracterizează prin autonomie morală şi o flexibilitate în creştere. Copilul 33 Diane E. Papalia. Sally Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman, Dezvoltarea Umană, Ed. Trei, Bucureşti, 2010, p.29634 Sion Graţiela, Psihologia vârstelor, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2003 , p.13335 Piaget apud Bocsa Eva, Psihologia dezvoltării umane, Ed. Focus, Petroşani, 2009, p.27, 36 Diane E. Papalia. Sally Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman, Dezvoltarea Umană, Ed. Trei, Bucureşti, 2010,p.296

17

înţelege acum că regulile sunt făcute de cineva şi chiar ei pot emite judecăţi morale

sau reguli. Regulile sunt acceptate prin consens de către membrii grupului şi pot fi

modificate dacă nu mai sunt considerate bune37

Pe măsură ce interacţionează cu mai mulţi oameni şi intră în contact cu o gamă mai largă de puncte

de vedere, copiii încep să renunţe la ideea că există un standard unic şi absolut de corectitudine şi

greşeală şi să îşi formeze propriul simţ al adaptării38

3.2. Teoria dezvoltării psihosociale a lui Erikson

Discipol al lui Freud, Erikson a dezvoltat o teorie proprie diferită de cea freudiană. Spre

deosebire de Freud care considera încheiat procesul formării personalității în jurul vârstei de 5 ani,

Erikson consideră ca personalitatea se formează pe durata întregii vieți. Freud și-a centrat teoria pe

aspectele psihosexuale, în timp ce Erikson a situat în centrul gândirii sale aspectele psihosociale.39

Erikson consideră că stadiul de viaţă este marcat de un conflict cu care individul trebuie să

se confrunte și să încerce să îl rezolve. De modul în care sunt rezolvate aceste conflicte, depinde

progresul individului.

1. Primul stadiu, în primul an de viaţă , are la bază conflictul încredere/neîncredere. O

îngrijire calmă, caldă, echilibrată, determină încredere, speranță de viitor pe când o îngrijire

dezordonată , capricioasă, neglijentă duce la teamă, neîncredere, suspiciune, insecuritate.

2 .Al doilea stadiu durează până la 3 ani, iar conflictul specific acestei perioade este cel

dintre autonomie/îndoială, sentimentul de ruşine datorită incapacităţii de a dobândi autonomia.

Dacă copilul este încurajat să efectueze diferite acţiuni atunci acestea va dezvolta un simţ al

autonomiei şi a aprecierii. Dacă este criticat atunci îşi va dezvolta sentimentul de ruşine şi îndoială

despre propria capacitate de autocontrol.

3. Conflictul ce stă la baza celui de-al treilea stadiu, care durează până la 5 ani, este cel

dintre iniţiativă/vinovăţie. Daca iniţiativa este aplaudată atunci copilul va dobândi abilitata de a

iniţia activităţi şi bucuria de a participa la ele. Dacă acesta este mereu certat atunci va avea teamă

de pedeapsă şi vinovăţie cu privire la sentimentele personale.

4. Cel de-al patrulea stadiu se caracterizează prin conflictul dintre sârguinţă/inferioritate

care durează până la 12 ani. Copilului i se impun anumite cerinţe cărora el reuşeşte să le facă faţă

prin dezvoltarea sârguinţei. Dacă nu reuşeşte să facă faţă acestor cerinţe atunci va avea sentimentul

de inferioritate, de incapacitate.

5. Stadiul al cincilea are loc între 12- 18, iar conflictul caracteristic este cel dintre

identitatea eului/confuzia rolurilor. Rezolvarea acestui conflict duce la abilitatea persoanei de a se

37 Piaget apud Bocsa Eva , Psihologia dezvoltării umane, Ed. Focus, Petroşani, 2009, p.2738 Diane E. Papalia. Sally Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman, Dezvoltarea Umană, Ed. Trei, Bucureşti, 2010, p.29639 Gal Denizia, Dezvoltarea umană și îmbătrânirea, Presa Universitară Clujeană, 2011, p.18

18

vedea pe sine ca fiind consecventă şi integrată. Eşecul formării identităţii duce la confuzia cu

privire la cine şi ce este adolescentul.

6. Cel de-al şaselea stadiu specific vârstei 18-35 ani are la bază conflictul dintre

intimitate/izolare. Stabilirea unor relaţii intime duce la abilitatea de iubire si dăruire. Nerealizarea

acestor relaţii duce la izolare, relaţii superficiale cu alţii.

7. Al şaptelea stadiu, între 35-65 ani, este perioada adultă propriu-zisă şi se caracterizează

prin conflictul dintre generozitate/stagnare. Cei caracterizaţi prin generativitate sunt mai activi,

creativi , au un interes şi grijă faţă de ceilalţi într-un sens mai larg. Eşecul generativităţii duce la

egocentrism, stagnarea dezvoltării, plictiseală.

8. Ultimul stadiu descris de Erikson este cel de după 65 ani, în perioada bătrâneţii, iar

conflictul este cel dintre realizare/disperare. Unii atunci când privesc înapoi o fac satisfăcuţi de

viaţă, iar alţii au regrete faţă de posibilităţile omise şi pierdute, având şi o teamă de moarte.

Marele merit al teoriei lui Erikson este acela că pune în valoare dezvoltarea Eului de-a

lungul întregii vieţi40.

3.3. Teoria lui Kohlberg asupra dezvoltării morale

Ca și Piaget, Kohlberg a studiat felul în care copiii şi adulţii gândesc asupra regulilor care

le guvernează comportamentul în anumite situaţii. Kohlberg nu a pornit de la studiul jocului

copiilor aşa cum a făcut Piaget, ci a probat răspunsurile la o serie de situaţii structurate sau dileme

morale.

Kohlberg referitor la stadialitatea morală a realizat un studiu asupra problemelor morale

discutând dilemele apărute la nivelurile: preconvenţional, convenţional, postconvenţional.41

Stadiul moralităţii preconvenţionale (4-10 ani). În acest stadiu copilul încă nu are habar

asupra faptului că în societate există norme de conduită care trebuie respectate. Acest stadiu

cuprinde la rândul său două substadii:

- Substadiul 1. Orientare spre pedeapsă şi supunere. „ Ce mi se va întâmpla?” Copiii

respectă regulile pentru a evita pedeapsa. Ei ignoră motivele unei acţiuni şi se concentrează asupra

formei sale fizice, cum ar fi de exemplu mărimea minciunii sau asupra consecințelor ei, de exemplu

gradul de vătămare fizică.

- Substadiul 2. Scopul instrumental şi schimbul. „ O mână spală pe alta”. Copiii se

conformează regulilor în virtutea interesului personal şi a luării în calcul a ceea ce pot face alţii

pentru ei. Privesc o acţiune prin prisma nevoilor umane pe care le împlineşte şi delimitează această

valoare de formă fizică şi consecinţele acţiunii.

În stadiul moralităţii convenţionale ( 10-13 ani sau mai mult) respectarea regulilor

sociale devine importantă.

40 Bocsa Eva, Psihologia dezvoltării umane, Ed. Focus, Petroșani, 2009, pp.18-2141 Sion Grațiela, Psihologia vârstelor, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2003, p.134

19

- Substadiul 1. Menţinerea relaţiilor reciproce, aprobarea altora. Copiii vor să le facă pe

plac altora şi să îi ajute, pot să judece intenţiile altora şi îşi formează propriile idei despre ce

înseamnă să fii o persoană bună.

- Substadiul 2. Grijă şi conştiinţă socială. „Ce ar fi dacă toţi oamenii ar proceda aşa?”

Oamenii sunt preocupaţi de îndeplinirea datoriei, de manifestarea respectului faţă de autorităţile

superioare şi de păstrarea ordinii sociale.

Stadiul moralităţii postconvenţionale (începutul adolescenţei sau abia la vârsta de

adult tânăr sau niciodată).

- Substadiul 1. Moralitatea contractului, a drepturilor individului şi a legii democratic

acceptate. Oamenii gândesc în termeni raţionali, preţuind voinţa majorităţii şi binele societăţii.

- Substadiul 2. Moralitatea principiilor etice universale. Oamenii procedează aşa cum

consideră ei ca indivizi că este corect, indiferent de restricţiile impuse de lege sau de părerea altora.

Acţionează conform standardelor internalizate.

Nici Piaget, nici Kohlberg nu i-au considerat pe părinţi importanţi în dezvoltarea morală a

copiilor, dar cercetările recente au subliniat contribuţia părinţilor atât în plan cognitiv, cât şi în plan

emoţional.42

CAPITOLUL IV

EFECTELE PSIHOSOCIALE ŞI COMPORTAMENTALE ALE

“ABANDONULUI” TEMPORAR ASUPRA COPIILOR

4.1. Anxietatea de separare

42 Diane E. Papalia. Sally Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman, Dezvoltarea Umană, Ed. Trei, Bucureşti, 2010,pp.376-377

20

Anxietatea este definită de specialişti ca o teamă difuză, fără un obiect bine precizat.

Subiectul trăieşte o încordare continuă, simţindu-se permanent ameninţat. El este foarte nervos şi

de cele mai multe ori nici nu realizează de fapt ce anume îl sperie atât de tare.43

Tulburările anxioase care debutează cel mai devreme sunt anxietatea de separare şi fobiile

specifice. Copiii care suferă de anxietatea de separare au sentimente intense de detresă inadecvate

stadiului lor de dezvoltare şi care persistă cel puţin 4 săptămâni. Deşi această afecţiune este

recunoscută ca fiind una dintre tulburările manifestate pentru prima oară în copilărie sau

adolescenţă, debutul înainte de vârsta de 6 ani este considerată precoce. Nevoia de a se afla mereu

în apropierea persoanelor care oferă îngrijire are adesea ca rezultat incapacitate a funcţionării

sociale şi şcolare.

Copiii cu anxietatea de separare pot exprimenta un disconfort semnificativ dacă li se cere

să părăsească teritoriul familiar. Simptomele detresei pot fi evidente în acuzele fizice şi somatice,

precum dureri pronunţate de stomac şi vărsături. Adesea părinţii descoperă că un copil cu anxietate

de separare poate fi deosebit de dificil şi deranjant.44

Manifestările clinice ale acestei anxietăţi exagerate pot fi reprezentate de:

Simptome psihice: nevoia prezenţei unei persoane asiguratorii, sentiment de

dezorientare şi nesiguranţă în lipsa acestuia;

Simptome vegetative: transpiraţii, palpitaţii, tahicardie;

Simptome somatice: dureri abdominale recurente, cefalee, greţuri, vărsături;

Simptome corporale: expresie facială de frică, plâns, agitaţie psiho-motorie, etc.

Prevalenţa anxietăţii de separare este estimată la aproximativ 4% dintre copii, diminuând

spre adolescenţă. Ca şi evoluţie, anxietatea de separare poate sta la baza dezvoltării unei patologii

de atac de panică, fobii, depresii, ea regăsindu-se frecvent în istoricul adulţilor cu astfel de

patologii. În ceea ce priveşte tratamentul, putem vorbi de terapii ne-medicamentoase aplicate

copiilor, terapii aplicate familiei, iar dacă este cazul, medicaţie adecvată vârstei şi situaţiei

copilului.45

4.2. Fobiile la copil

Fobia, care provine din grecescul ,,phobos” şi înseamnă “fugă, “reprezintă frică intensă,

nerealistă, iraţională de anumite situaţii şi/ sau obiecte , ca de exemplu , câini, albine, injecţii,

tuneluri, înălţimi, spaţii închise, ce apar în lipsa unui factor extern ce le-ar putea declanşa.

Încercând să evite situațiile sau obiectele de care le este frică, traiul de zi cu zi al copiilor ce suferă

de fobii poate fi extrem de restricţionat.46

Principalele fobii întâlnite la copii, sunt:

43 Holdevici Irina, Psihoterapia tulburărilor anxioase, Ed. Ceres, București, 1998, pag.744 Wilmshurst Linda, Psihopatologia copilului, Ed. Polirom,Iași, 2007, pp.105-11545 Vrăjitoriu M., Perioada de şcolar mic în Mircea Tiberiu( coord), Tratat de Psihiatrie Developmentală și a copilului și adolescentului, Ed. Artpress, Timișoara,2008, pp.200-201

21

Fobii sociale- elementul esenţial al fobiei sociale îl constituie frica persistentă şi marcată de

situaţiile sociale sau de performanţă în care poate surveni o punere în dificultate. Dacă

adolescenţii şi adulţii cu această tulburare recunosc că frica lor este excesivă sau

nejustificată, acesta poate să nu fie cazul la copii. La copii, pot fi prezente vociferări,

stupefacţie, statul lipit sau strâns de o persoană familiară şi inhibarea interacţiunii până la

mutism. Copiii mai mici pot fi excesiv de timizi, se reţin să intre în contact cu alţii, refuză

să participe la jocul în grup.47

Fobia şcolară - este o formă a fobiei sociale ce are ca obiect participarea şcolarului mic la

şcoală şi se manifestă prin refuzul acestuia de a se duce la şcoală, în special luni

dimineaţa. Cauzele invocate de şcolar sunt diverse, de exemplu colegii sunt răi, frica de a

nu fi bătut, etc.

Participarea unui membru al familiei la şcoală fie prin aşteptarea în faţa şcolii, a uşii clasei

sau chiar la clasă, poate să permită şcolarului cu fobie să - şi învingă teama48

4.3. Depresia

La adolescent, episodul depresiv durează în medie între 7 şi 9 luni, 80% dintre adolescenţi

însănătoşindu-se după un an, dar 10% continuă să fie deprimaţi. Elementele caracteristice

episodului depresiv sunt: diminuarea marcată a interesului sau a plăcerii pentru toate sau aproape

toate activităţile, pierderea sau creşterea în greutate semnificativă în lipsa unui regim , insomnie sau

somnolenţă în fiecare zi, agitaţie sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi, oboseală sau

pierdere de energie, sentiment de devalorizare sau de culpabilitate excesivă, diminuarea aptitudinii

de a gândi sau de a se concentra , idei sinucigaşe.

Trăsăturile adolescentului nu sunt căzute, fruntea nu este încruntată, el nu are deloc un aer

abătut. În schimb, acesta poate avea un aer încruntat, ostil, încăpăţânat,sau chiar interiorizat, nu dă

atenţie conversaţiilor şi dacă răspunde o face pe un ton monoton. Adolescentul este invadat de o

idee unică, permanentă şi persistentă, iar unele dintre aceste idei sunt: “La ce bun toate acestea, este

inutil” , “ Nu sunt bun de nimic”, “ nimeni nu mă iubeşte”. Adolescentul revine în mod constant

asupra acestor idei şi este dificil să-i fie distrasă atenţia de la ele.

Consecinţă a dezinteresului, izolarea socială, familială, afectivă este frecventă :

adolescentul se închide singur în camera sa ore în şir, izolându-se şi de grupul său de prieteni.

Alimentaţia este adesea perturbată. Este vorba fie de reducerea sau pierderea apetitului, de

indiferenţă faţă de alimente, iar în ceea ce priveşte somnul, tulburările sunt foarte frecvente. Aceste

46 Otilia Secară, Tulburările anxioase în Mirecea T.( coord), Tratat de Psihiatrie Developmentală a copilului și adolescentului, Ed. Artpress, Timișoara, 2008,pp.265-26647 Prof. Dr. Romila A., Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, Ed. Asociației Psihiatrilor Liberi din România, București, 2003,pp.450-45348 Otilia Secară, Tulburările anxioase în Mirecea T.( coord), Tratat de Psihiatrie Developmentală a copilului și adolescentului, Ed. Artpress, Timișoara, 2008,pag.267

22

tulburări se caracterizează prin dificultatea de a adormii, treziri frecvente în miezul nopţii sau

treziri matinale.

Ca şi forme ale depresiei, discutăm despre depresia de inferioritate şi depresia de

abandon.

Depresia de inferioritate este destul de caracteristică adolescenţei şi se manifestă printr-o

diminuare semnificativă a stimei de sine şi prin complexe de inferioritate. Din punct de vedere

clinic, ea se manifestă la adolescenţi prin sentimental că nu este iubit, apreciat, înţeles.

Depresia de abandon, denumită şi depresie borderline sau depresie - limită, se observă mai

frecvent la adolescenţii care au un trecut marcat de lipsuri sau abandon, iar elementul caracteristic

este că, în cazul în care condiţiile externe permit împiedicarea de a trece la act, se observă că acesta

devine deprimat, se prăbuşeşte. El începe să plângă, să resimtă un sentiment de gol.

Acumularea sentimentelor de viaţă constituie un factor favorizant pentru depresia din

adolescenţă. Schimbarea domiciliului familial este prezentat ca fiind cauza depresiei unui

adolescent, de asemenea se pot adăuga separarea parentală, dificultăţile personale ale unui părinte,

repatate a schimbării domiciliului datorită unor profesii parentale. Importanţa evenimentelor de

viaţă negative și a stresului, în special a celor cu evoluţie pe termen lung, este de asemenea

menționată ca factor de risc pentru sinucideri şi tentative de suicid ale adolescenţilor.

4.4. Tentative de suicid

Proporţia tentativelor de suicid propriu- zise în raport cu sinuciderile este mai ridicată în

adolescenţă decât la alte vârste. Problemă majoră de sănătate publică, ele constituie una dintre

conduitele patologice dintre cele mai caracteristice la această vârstă. Factorii care îi conduc pe unii

dintre ei spre această ultimă treaptă sunt numeroşi şi aparţin de raţionamente diferite, individuale,

actuale sau din trecut, familiale, de mediu,culturale, sociale.

În cadrul depresiilor majore, ideile de sinucidere sunt prezente foarte adesea sau tot timpul

în aproape jumătate dintre cazuri. Ele par mai puţin frecvente în stările de proastă dispoziţie.

Efectuate adesea într-un context de impulsivitate sau de trecere la act- constituind dovada unei

agresivităţi îndepărtate împotriva subiectului însuşi, având legături importante cu depresia,

producându-se în cadrul unei dinamici familiale perturbate- tentativa de suicid a unui adolescent

este în acelaşi timp un act individual, dar şi un gest social care pune sub semnul întrebării mediul în

care trăieşte subiectul.

Adolescenţii cu tentativă de suicid, în ansamblul lor, manifestă o mai mare sensibilitate la

evenimentele de viaţă şi o mai mare frecvenţă a acestor evenimente în antecedente. Regăsim astfel

mai des o schimbare de domiciliu, plecarea unui membru al familiei, decesul unei persoane

apropiate, schimbarea şcolii, rupturi sentimentale sau în cadrul grupului de prieteni, modificări ale

vieţii de familie (şomaj, pensionare, îmbolnăvirea unuia dintre părinţi, etc.).49

49 Daniel Marcelli, Elise Berthaut, Depresie și tentative de suicid, Editura Polirom, Iași, 2007, pp.18- 217

23

CAPITOLUL V

STUDIU CALITATIV ASUPRA PROBLEMELOR CU CARE SE

CONFRUNTĂ COPIII AI CĂROR PĂRINŢI SUNT PLECAŢI LA

MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE

5.1. Aria cercetării şi metodologia cercetării

Partea de cercetare a lucrării mele a vizat un lot de subiecţi care se confruntă în mod real şi

actual cu problematica migraţiei astfel că cercetarea necesară definitivării lucrării de licenţă am

24

efectuat-o în oraşul Petroşani la Şcoala Generală nr. 6. În cadrul acestei şcoli se cunoaşte situaţia

copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate şi corpul profesoral cu sprijinul psihopedagogului

de la şcoală încearcă pe cât posibil să le fie alături acestor copii.

Obiectivele lucrării: Am dorit ca pe parcursul acestei lucrări să evidenţiez următoarele

obiective:

determinarea particularităţilor specifice situaţiilor de risc social în cazul copiilor cu părinţi

plecaţi la muncă în străinătate;

evaluarea capacităţii acestora de a depăşi situaţiile dificile în care se află

Am realizat partea de cercetare pornind de la următoarele ipoteze:

1. Dacă minorii se confruntă cu situaţia plecării în străinătate a părinţilor, atunci ei vor

prezenta serioase probleme psiho-comportamentale.

2. Plecarea părinţilor în străinătate are ca rezultat înrăutăţirea situaţiei şcolare a copiilor.

Au răspuns chestionarului meu un număr de 35 de persoane care au în grijă copiii ai căror

părinţi au plecat în străinătate la muncă şi situaţia grafică a acestora o voi prezenta în figura

următoare:

Persoanele care au plecat la muncă în străinătate au avut încredere în procent majoritar

(65.72%), în persoanele de sex feminin din preajma lor: mame, bunici, alte rude sau în unele cazuri

chiar prietene. În cazul acestora, s-a mizat pe o oarecare experienţă în asumarea educării copiilor

rămaşi acasă, pe înţelegerea şi răbdarea de care dau dovadă persoanele de sex feminin în creşterea

propriilor lor copii.

Diferenţa de o treime dintre respondenţi (34.28%) a aparţinut persoanelor de sex masculin.

Aceştia au spus că în cazul lor nu a existat o altă opţiune. Persoanele de sex feminin sunt plecate la

muncă în străinătate astfel copiii au rămas în grija tatălui, al bunicului sau a altei persoane de sex

masculin.

fig.5.1 Repartizare in functie de sex

65,72%

34,28%

masculin feminin

25

5.2. Metodologia cercetării

Pentru realizarea părţii practice a lucrării mele am folosit următoarele metode:

Ancheta sociologică reprezintă o tehnică de cercetare specifică sociologiei şi se

realizează cu precădere cu ajutorul chestionarului sociologic. Aceasta are ca scop cunoaşterea

realităţii faptice din diverse domenii ale socialului precum şi a opiniilor şi atitudinilor

membrilor diferitelor grupuri sociale. Chestionarul este unul dintre cele mai frecvent folosite

instrumente de realizare a anchetelor sociologice. El este un ansamblu de întrebări scrise,

ordonate logic şi psihologic, care impun celor anchetaţi consemnarea, în scris, a răspunsurilor;

Studiu de caz - este o metodă calitativă. Reprezintă o tehnică specială a culegerii,

punerii în formă şi a prelucrării informaţiei care încearcă să arate caracterul evolutiv şi

complex al fenomenelor referitor la un sistem social. Studiul de caz nu abordează numai

persoane, şi mai ales nu se studiază realitatea psihosocială din perspectiva acestor persoane,

prin prisma biografiei lor, ci se cercetează un fragment de realitate din exterior, utilizând

metoda observaţiei.

Desenul familiei – este un test proiectiv, pe de o parte, îi permite copilului să se

exprime liber prin desen şi, pe de altă parte, îi permite psihologului accesul la modul în care

copilul trăieşte relaţiile cu părinţii şi fraţii şi sentimentele pe care le are faţă de aceştia. Desenul

este cel mai uşor mijloc de exprimare liberă, pe care copilul îl are, care îi permite să proiecteze

în exterior sentimentele veritabile pe care le nutreşte pentru persoanele importante din viaţa lui.

Prin intermediul desenului copilul îşi exprimă deschis sentimentele, experienţele prin care a

trecut, dorinţele şi fricile născute din neîmplinirea lor. Prin limbajul liniilor, semnelor,

culorilor, copilul reuşeşte să dea sens lumii lui interioare, lăsând la îndemâna adultului aceste

informaţii preţioase. În special, În cazul copiilor aflaţi la o vârstă foarte mică. În perioada de

achiziţie a limbajului, desenul este unul dintre puţinele instrumente care oferă informaţii legate

de personalitatea, comportamentul, conflictele, traumele şi bucuriile lor. Copiii desenează ceea

ce ştiu despre lume şi nu încearcă să redea fotografic sau să capteze realitatea50. 

5.3. Analiza şi interpretarea datelor

5.3.1. Analiza situaţiei persoanelor care au în grijă copii ai căror părinţi au plecat în

străinătate la muncă

Trecerea dificilă a economiei româneşti prin criza mondială, a dus la lipsa tot mai acută a

locurilor de muncă în urma unor masive disponibilizări şi a unor reduceri drastice de personal din

toate domeniile de activitate economică. În aceste condiţii, multe familii din Valea Jiului s-au văzut

nevoite să caute soluţii pentru a reuşi să asigure confortul financiar atât de necesar. În urma

pierderii locurilor de muncă, sau în urma căutării tot mai intense a unui loc de muncă stabil în zona

50 Corman Louis, Testul desenului familiei, Editura TREI, Bucureşti, 2012, p.18

26

noastră, aceste familii au decis să lucreze în spaţiul european unde au găsit de lucru în meserii

accesibile lor. Dar acest lucru s-a făcut cu mari eforturi emoţionale deoarece, mamele au fost

nevoite să îşi lase copiii în grija soţilor lor sau a altor rude apropiate în timp ce taţii care au plecat

la muncă în străinătate, poartă permanent în suflet dorul de copiii lor rămaşi acasă. Marea

problematică a acestei situaţii reale cu care se confruntă societatea noastră, apare atunci când, copiii

rămaşi acasă, sunt serios afectaţi psihosocial şi în primul rând emoţional de lipsa părinţilor de lângă

ei pe parcursul celor mai importanţi ani ai copilăriei lor.

Persoanele care primesc în grijă şi educare aceşti copiii, au de asemenea o mare răspundere

faţă de societate şi nu în ultimul rând faţă de copiii aflaţi în dificultate.

Am chestionat respondenţii la început cu privire la lucrurile care sunt deosebit de

importante în viaţa lor şi care le aduc bucurie. Răspunsurile primite au fost:

22.85%

42.85%

34.30%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

copiii nepotii familia

fig.5.2. Lucruri importante

Aproape un sfert dintre persoanele chestionate (22.85%), au declarat că este deosebit de

important pentru ei să fie alături de copiii care le aduc permanent multe bucurii (prin gesturi mici şi

mărunte dar deosebit de importante pentru ei). Aşa cum am observat anterior există persoane

intervievate care au depăşit cu mult vârsta tinereţii şi acestea au răspuns că cele mai multe bucurii

le primesc alături de nepoţii lor, sunt cea mai mare bucurie din viaţă Procentual aceste persoane

reprezintă 42.85% dintre respondenţii chestionaţi. Sunt persoane care au în grijă nepoţii proveniţi

din familiile propriilor lor copii. Diferenţa de puţin mai mult de o treime dintre respondenţi

(34.30%) , a aparţinut celor care au ales ca răspuns „familia”. Aceste persoane recunosc că duc

dorul întâlnirilor familiale când sunt alături de cei dragi şi se bucură de momente în care

disconfortul financiar trece în plan secund.

În continuare, pentru a reuşi să formez o imagine cât mai corectă asupra stării psihosociale

a copilului, i-am întrebat pe cei 35 de subiecţi, care sunt membrii familiei copilului aflat în grija

lor, care au plecat la muncă în străinătate:

27

Procentul majoritar de peste jumătate (57.14%) a aparţinut respondenţilor care au declarat

că din familia copilului pe care îl au în îngrijire, lipseşte mama. Acest aspect poate trage un semnal

de alarmă asupra problematicii emoţionale pe care o poate dezvolta copilul rămas acasă. În aceste

cazuri, au spus că mamele au găsit de lucru în agricultură sau ca menajere sau alte slujbe unde nu

este cerută calificare, dar în urma cărora obţin un venit mulţumitor pe care îl pot trimite celor

rămaşi acasă pentru a depăşi dificultăţile financiare. Este real în schimb că, dincolo de aspectele

materiale care se pot rezolva pentru familii în acest mod, copiii sunt cei care suferă şi sunt serios

afectaţi emoţional.

Ei sunt la vârsta la care, mama ar trebui să reprezinte în mod normal o prezenţă constantă

în preajma lor. Aproape o treime dintre respondenţi (28.58%) au ales ca variantă de răspuns „tata”.

În cazul acestor copiii este vorba de taţii care au ales să lucreze în construcţii sau în alte domenii

industriale în afara ţării. Diferenţa de 14.28% a aparţinut celor care au răspuns că membrii familiei

lor care au plecat în străinătate sunt „fraţi sau surori”.

Perioada în care copilul minor este lipsit de lipsa celor dragi din preajma lui este

importantă pentru buna lui dezvoltare.

57.14%

28.58%

14.28%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

mama tata frati/surori

fig.5.3 Membrii familiei plecati la munca in strainatate

28

20.00%

57.15%

22.85%

51.42%

28.58%

20%

45.72%

40%

14.28%

22.85%

51.42%

25.73%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

mai putin de 1 an 1-3 ani 3-5 ani mai mult de 5 ani

fig. 5.4. Timpul de cand lipsesc din familie

mama tata frati/surori

Procentul majoritar (57.15%) al celor care lipsesc din familie de mai puţin de un an a

aparţinut în urma analizei, taţilor, urmaţi fiind în procent de 20% de mamele care au plecat de

curând. Fraţii şi surorile au plecat de mai puţin de 1 an în procent de 22.85%. Aspectele negative se

desprind din analiza efectuată în cazul celor care lipsesc din familie de o perioadă cuprinsă între 1

şi 3 ani. În acest caz, mai mult de jumătate dintre respondenţi (51.42%) au declarat că mamele au

plecat de lângă copii, de o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 ani. O perioadă destul de lungă măsurată în

nevoia emoţională a copilului faţă de mama lui.

Puţin mai mult de o cincime dintre respondenţi (28.58%), au declarat că taţii copiilor pe

care îi au în îngrijire lipsesc de un timp situat între 1 şi 3 ani iar diferenţa de 20% aparţine celor

care au fraţi şi surori plecaţi în acelaşi interval de timp. Şi procentele următoare reflectă o starea

îngrijorătoare pentru buna dezvoltare emoţională a copiilor , deoarece am realizat că, un procent de

aproape jumătate dintre subiecţi (45.72%), este reprezentat de cei care au răspuns că mamele

lipsesc din anturajul copiilor lor de o perioadă de timp cuprinsă între 3 şi 5 ani. Este o perioadă

destul de lungă, având în vedere că cercetarea pe care am efectuat-o a cuprins copii cu vârste

cuprinse între 7 şi 11 ani. Ei se află în aceste momente la primii paşi în viaţă, descifrează în această

perioadă tainele alfabetului, învaţă să scrie şi să citească şi toate aceste aspecte importante ale vieţii

lor presupun prezenţa celei mai importante fiinţe, „mama”.

Absenţa acesteia în aceste momente pot afecta în mod serios buna dezvoltare psihosocială

a copilului. Ei au nevoie de multă afecţiune necondiţionată, aşa cum doar mama poate dărui. Copiii

înţeleg greu nevoile financiare la această vârstă deşi, pe moment se bucură de „beneficii” materiale

ale veniturilor familiei din străinătate, emoţional au nevoie de părinţii lor aproape. Aproape

jumătate dintre respondenţi (40%), au declarat că taţii sunt cei plecaţi în străinătate de o perioadă

29

cuprinsă între 3 şi 5 ani. Aceştia s-au simţit datori moral să susţină financiar familiile pe care le au,

astfel că, dacă nu au găsit o slujbă sigură şi stabilă alături de casă au ales să plece. Acest fapt

afectează emoţional pe toţi membri familiilor lor. Pe de o parte, este îngreunată sarcina mamei care

trebuie să ţină şi locul tatălui în familie şi pe cel al mamei răbdătoare şi permanent disponibilă la

nevoile emoţionale ale copiilor.

E posibil ca acest fapt să inducă o stare de stres suplimentară în familie. 14.28% dintre

respondenţi au declarat că cei plecaţi din familie în perioada cercetată (3-5 ani), sunt fraţii sau

surorile celor rămaşi acasă. Este vorba de copiii ai căror fraţi mai mari au împlinit vârsta

majoratului şi care, pentru că nu au găsit de lucru în localitate, au ales să plece de lângă familii

pentru a sprijinii şi ei financiar pe măsura propriilor lor puteri .

Au existat şi persoane care au declarat că în cazul lor, mama copiilor pe care îi au în grijă a

plecat la muncă în străinătate de mai mult de 5 ani. Este cazul a 22.85% dintre respondenţii

chestionarului aplicat, urmat fiind de un procent de peste jumătate (51.42%) care au răspuns că taţii

copiilor sunt plecaţi de lângă ei de o perioadă de timp mai mare de cinci ani. Ultimul procent de

peste un sfert dintre respondenţi (25.73%) au declarat că cei plecaţi de peste 5 ani din familie sunt

fraţii sau surorile copiilor rămaşi acasă.

Este important ca cei rămaşi acasă să aibă grijă de copiii să aibă resursele educaţionale

suficiente pentru ai îndruma pe elevi. În acest context voi arăta în figura următoare cum au fost

repartizaţi respondenţii în funcţie de studiile pe care le au:

22.85%

8.58%

17.15% 17.15% 22.85%

11.44%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

pana in 4clase

5-8clase 9-10 clase scoalaprofesionala

liceu universitar

fig. 5.5. Studii

Din acest grafic se poate observa că un procent de 22.85% din respondenţi au doar până în

4 clase ca maxim de educaţie şcolară. şi doar un procent minim dintre ei (8.58%) au absolvit între 5

şi 8 clase. În perioada anilor în care aceste persoane se aflau la vârsta şcolară erau obligatorii doar 7

sau 8 clase. În aceste condiţii, respondenţii şi-au format o educaţie minimă cerută în acea perioadă.

În procente egale de 17.15% au fost subiecţii care au declarat că au absolvit doar „9-10 clase” şi

30

„şcoala profesională”. Aceştia au optat pentru cunoaşterea unei meserii în detrimentul absolvirii

unor studii mai avansate. Puţin mai mult de o cincime dintre respondenţi (22.85%) sunt absolvenţi

de liceu în timp ce diferenţa procentuală de 11.44% a aparţinut persoanelor care sunt absolvente de

studii universitare în diverse domenii.

Ocupaţia respondenţilor a fost următoarea:

22.85%28.57%

17.14%

11.44%

20%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

casnica pensionara functionar muncitorcalificat

alte ocupatii

fig. 5.6. Ocupatia

Cei care anterior au declarat că au venituri minime se evidenţiază în graficul anterior în

procent de 22.85% pentru că sunt persoane casnice, deci nu au alt fel de venituri decât alocaţiile

copiilor şi banii pe care îi primesc de la cei plecaţi la muncă în străinătate. Un procent însemnat de

aproape o treime din respondenţii chestionarului meu (28.57%) au declarat că sunt persoane ieşite

la pensie. Au declarat că sunt funcţionar în diferite instituţii un procent de 17.14% din cei

chestionaţi. Procentul minim de 11.44% aparţine celor care au răspuns că lucrează ca muncitori

calificaţi în diferite meserii (electrician, lăcătuşi, mecanic etc.) la diverse firme din Valea Jiului. O

cincime din cei întrebaţi (20%), au declarat că au alte meserii (ingineri, profesori, etc.).

Vârsta persoanei care are în grijă minori este deosebit de importantă:

31

0%

20%

40%

60%

80%

100%

pana in 35 ani intre 36 si 45de ani

intre 46 si 65de ani

peste 65 deani

fig. 5.7. Varsta

Doar un procent minim de 11.43% dintre respondenţi au vârste până în 35 de ani. Sunt

persoane tinere cu o minimă experienţă în creşterea şi educarea minorilor. Puţin mai mult de o

cincime dintre respondenţi (22.85%) sunt persoane cu vârste cuprinse între 36 şi 45 de ani. În cazul

acestora, persoana plecată la muncă în străinătate a investit multă încredere, bazându-se pe

maturitatea şi experienţa acestora de viaţă, atunci când le-a încredinţat spre educare proprii copiii.

Peste o treime dintre cei chestionaţi (34.30%), au declarat că au vârste cuprinse între 46 şi 65 de

ani. Sunt persoane suficient de mature pentru a inspira încredere deplină din partea celor plecaţi.

Procentul de 31.42% dintre respondenţi au declarat că au vârste de peste 65 de ani. Este un procent

îngrijorător, deoarece aceste persoane se află la vârsta a treia, vârstă care aduce cu sine probleme

serioase de sănătate, probleme de comunicare şi nu în ultimul rând respectă anumite mentalităţi.

Poate educaţia oferită de aceste persoane întâmpină anumite piedici date de diferenţa mare dintre

generaţii.

Deoarece situaţia şcolară a copiilor rămaşi acasă este deosebit de importantă pentru viitorul

acestora, am dorit să ştiu cine din anturajul actual al copilului ţine legătura cu şcoala şi se prezintă

la şedinţele cu părinţii. Am primit următoarele informaţii:

32

28.57%22.85% 17.14%

31.44%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

parintele ramas frati/surori vecini/prieteni defamilie

persoana care ilingrijeste in

prezent

fig. 5.8 Sedinta cu parinii

Referitor la această problemă, procentele sunt oarecum echilibrate pentru că: în proporţie

de puţin mai mult de un sfert din respondenţi (28.57%) au răspuns că cei care merg la şedinţele de

la şcoală ale copiilor, sunt părinţii rămaşi acasă; puţin mai mult de o cincime (22.85%) sunt fraţi

sau surorile celor mici. În aceste cazuri, ori sunt plecaţi ambii părinţi, sau copiii provin din familii

monoparentale, astfel încât fraţii mai mari îşi asumă o parte din obligaţii; 17.14% au răspuns că

merg la şedinţele de la şcoală ale copiilor, dar ei sunt vecini sau prieteni ai celor plecaţi. Procentul

majoritar de 31.44% aparţine persoanelor care îi au momentan în îngrijire pe minori.

Am constatat în cele analizate anterior, că problematica acestor copii este reală şi depăşirea

tuturor obstacolelor pe care minorii le întâmpină, depind de foarte mulţi factori. Este important

confortul emoţional al copilului, ceea ce aduce cu sine şi o mai bună dezvoltare din punct de vedere

educaţional. Rezultatele şcolare sunt importante în primul rând pentru copii dar tot odată sunt şi o

imagine a trăirilor pe care aceştia le încearcă, dacă ele se modifică semnificativ şi ar trebui să tragă

un semnal de alarmă părinţilor sau persoanelor în grija cărora se află. Şcolile au realizat că se

confruntă cu o problemă serioasă şi au încercat pe cât posibil să ofere măsuri de specialitate cu

sprijinul consilierilor.

Confortul financiar al familiilor în care se află copiii are şi el de asemeni importanţa lui

pentru că poate influenţa în sens pozitiv sau negativ satisfacerea nevoilor copiilor rămaşi acasă.

33

17.14% 22.85%

45.71%

14.30%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

sub venitulminim de 600

lei

601-1000 lei 1001-2000 lei peste 2000 lei

fig. 5.9 Veniturile familiei

Am constatat că un procent de 17.14% se bazează pe un venit financiar minim de sub 600

lei pe membru de familie. Este posibil ca aceştia să întâmpine dificultăţi în satisfacerea nevoilor

copiilor rămaşi în îngrijirea lor. Un procent de peste o cincime din subiecţi (22.85%), au declarat că

au un venit cuprins între 601 şi 1.000 lei pe membru de familie. La aceste venituri contribuie

propriile lor venituri şi primesc şi sprijin financiar de la cei plecaţi la muncă în străinătate. Un

procent însemnat de 45.71% au declarat că veniturile lor se situează între 1.001şi 2.000 lei. Din

punct de vedere financiar, familia lor nu are probleme dar întâmpină probleme de ordin psihosocial

din partea copiilor care au rămas acasă. Au existat şi cazuri fericite de familii ale căror venituri se

situează peste medie, adică la peste 2.001 lei în procent de 14.30%. Aceştia au recunoscut că nu se

confruntă cu probleme de ordin material ci din contră, au suficient venit pentru a satisface orice

nevoie a copiilor de care au grijă.

În urma analizei efectuate, am demonstrat că problemele emoţionale ale minorilor rămaşi

acasă sunt reale şi întâmpină un grad diferit de suport emoţional, astfel că, în concluzie pot spune

că ipoteza nr.1 se confirmă: „Dacă minorii se confruntă cu situaţia plecării în străinătate a

părinţilor, atunci ei vor prezenta serioase probleme psiho-comportamentale.”.

34

5.3.2. Influenţa plecării părinţilor în străinătate asupra rezultatelor şcolare

Pentru a detalia factorii care au stat la influenţa plecării părinţilor asupra rezultatelor

şcolare ale acestora, voi ilustra î graficul următor care sunt rezultatele şcolare ale copiilor:

11.42%

17.14%

51.42%

14.28%

5.74%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

foarte bune bune asa si asa slabe foarte slabe

fig. 5.10 Rezultate scolare

Rezultatele şcolare ale copiilor au oscilat în felul următor: un procent de 11,42% din

respondenţi au răspuns că nu au avut probleme din acest punct de vedere deoarece copiii aflaţi în

îngrijirea lor au avut rezultate „foarte bune”. Rezultate „bune” la şcoală au avut un procent de

17.14% din copiii aflaţi în grija subiecţilor, care s-au declarat mulţumiţi de felul î care copiii sunt

responsabili în ceea ce priveşte activităţile lor şcolare. Cel mai mare procent de peste jumătate

(51.42%), a aparţinut celor care au declarat că copiii se descurcă la şcoală „aşa şi aşa”. În acest caz

sunt copiii care încearcă să facă faţă cât mai bine schimbărilor de ordin emoţional din familia lor. A

existat şi un procent de 14.28% din respondenţi care se confruntă cu rezultatele „slabe” la şcoală

ale copiilor aflaţi în răspunderea lor. În acest caz sunt bunicii, care s-au declarat depăşiţi de

problemele pe care le au nepoţii lor la şcoală. Procentul minim a aparţinut subiecţilor ai căror copiii

din grija lor au rezultate şcolare „foarte slabe”.

Deşi în unele cazuri, părinţii sau membrii familiei care intenţionează să plece la muncă în

străinătate, explică copiilor din jurul lor care este motivaţia gestului lor, aceştia pot fi în tip afectaţi

emoţional. Voi reda în continuare care au fost rezultatele în urma analizei efectuate:

35

11.42%

22.85%

65.73%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

pozitiv nici un efect negativ

fig. 5.11. Efectul emotional al copilului in lipsa membrilor familiei

Copiii au fost afectaţi emoţional într-o anumită măsură astfel: mai mult de două treimi

dintre respondenţi (65.73%) au declarat că au observat că minorii aflaţi în îngrijirea lor au fost

afectaţi emoţional în sens „negativ”. În această situaţie se află minorii ai căror membrii de familie

este plecat unul dintre părinţi. Acest fapt a indus o schimbare a modului lor de viaţă, lipsa

părintelui este deosebit de importantă pentru ei, erau un punct de sprijin în dezvoltarea psihică de zi

cu zi. Sunt debusolaţi, părinţii formau un nucleu de siguranţă în jurul lor cu toate neajunsurile

financiare cu care se confruntau. Mai mult de o cincime dintre respondenţi (22.85%) au spus că nu

au observat „nici un efect” în starea emoţională a minorilor pe care îi au în îngrijire. Aceştia sunt

părinţi ai copiilor, în cazul lor a plecat soţul sau soţia. Deoarece copilul a rămas într-o stare

constantă în familie, în aceiaşi locuinţă cu unul dintre părinţi, care a încercat pe cât posibil să nu

modifice foarte mult activităţile zilnice ale copilului, din dorinţa ca acesta să suporte cât mai uşor

lipsa celui plecat. A existat şi un procent de peste o zecime (11.42) dintre respondenţi care au

răspuns că minorii aflaţi în grija lor au fost afectaţi emoţional în sens pozitiv. În această situaţie se

află cei care au fost crescuţi de bunici, faptul că părinţii lor au plecat la muncă în străinătate nu a

adus schimbări majore în viaţa lor de zi cu zi şi din contră, bunicii primesc sprijin financiar din

partea celor plecaţi, astfel că, pentru copil este un fapt pozitiv că nu mai întâmpină lipsurile care

veneau odată cu pensia insuficientă a bunicilor. Pe lângă starea emoţională care poate fi afectată în

dezvoltarea minorului rămas acasă, o problemă deosebit de importantă o constituie şi modificarea

comportamentului său psihosocial. Măsura în care minorii au fost sau nu afectaţi am ilustrat-o în

figura următoare:

36

Analiza a arătat că cei care au devenit necomunicativi cu familia sau cu cei din jurul lor au

arătat acest lucru „în foarte mare măsură” într-un procent de 14.28% dintre copii, „în mare măsură”

un procent de 17.15%. În potrivită măsură au devenit necomunicativi un procent de 28.57%, „în

foarte mică măsură” au schimbat modul de comunicare un procent de 2.85% în timp ce o cincime

dintre copiii rămaşi în îngrijire (20%) nu şi-au schimbat deloc comportamentul faţă de cei din

anturajul lor.

Schimbările majore survenite în viaţa lor i-a afectat pe unii dintre copiii rămaşi acasă şi din

punct de vedere educaţional. Rămaşi în grija unor părinţi afectaţi ei înşişi de schimbările survenite

în familie, sau în grija unor bunici prea vârstnici pentru a face faţă realităţilor zilnice, unii dintre

copiii care au făcut obiectul cercetării mele, s-au confruntat cu problema absenteismului şcolar. „În

foarte mare măsură” s-au confruntat cu această situaţie un procent de 22.85% dintre copii. Puţin

mai mult de o zecime dintre subiecţi (11.42%), au resimţit acest efect „în mare măsură”. În

procente egale de 5.74% au fost aparţinătorii care au declarat că minorii rămaşi în grija lor s-au

confruntat cu absenteismul şcolar „în potrivită măsură” şi „în mai mică măsură. În foarte mică

măsură s-au confruntat cu absenteismul şcolar un procent de două cincimi (40%) dintre cei

chestionaţi şi doar un procent mic de 14.25% au declarat că nu au avut astfel de probleme.

Şi „tristeţea” a fost un factor care a afectat într-o anumită măsură pe copii rămaşi acasă.

Puţin mai mult de o cincime dintre subiecţii întrebaţi (28.60%) au declarat că minorii rămaşi în

îngrijirea lor au fost trişti de evenimentele petrecute în familia lor „în foarte mare măsură”. Au fost

trişti „în mare măsură” un procent de 22.85% dintre copii, dar. Procentul majoritar al copiilor

afectaţi de tristeţe în comportamentul lor zilnic a fost de 34.28% „în potrivită măsură”. Doar în

mică măsură au fost trişti 8.57% dintre copiii ce au făcut obiectul cercetării mele. „În foarte mică

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

fig. 5.12. Masura in care este afectat comportamentul copilului

in foarte mare masura 14.28% 22.85% 28.60% 17.14% 20% 14.28%

in mare masura 17.15% 11.42% 22.85% 20% 20% 22.85%

in potrivita masura 28.57% 5.74% 34.28% 8.57% 20% 34.28%

in mica masura 17.15% 5.74% 8.57% 17.14% 25.70% 5.74%

in foarte mica masura 2.85% 40% 2.85% 28.58% 2.85% 8.57%

deloc 20% 14.25% 2.85% 8.57% 11.45% 14.28%

necomunic

ativ

absenteis

m scolartristete violenta indiferenta altfel

37

măsură” au fost afectaţi de tristeţe un procent de 8.57%. Iar „în foarte mică măsură” sau „deloc” au

răspuns la acest aspect un procent egal de 2.85%.

În concluzie am putut observa că lipsa unui părinte afectează în mod deosebit copiii care au

rămas acasă. O foarte mare importanţă o are în acest moment modul în care gestionează această

situaţie adulţii răspunzători de sprijinul moral al copilului. Felul în care aceşti reuşesc să fie

aproape emoţional de copiii persoanelor care au plecat la muncă în străinătate. Sunt prea mici să

înţeleagă necesitatea gestului făcut de unul din părinţii lor (plecarea la muncă în străinătate) şi este

posibil să treacă emoţional prin tot felul de stări. E posibil ca ei să se învinovăţească, e posibil să

creadă că vinovat de situaţie este părintele rămas acasă şi tot odată, în felul lor încercă să se revolte

şi să facă faţă transformărilor.

Unii dintre ei au devenit violenţi cu colegii lor de şcoală, cu adulţii în grija cărora au rămas

sau doar cu persoanele care apar în anturajul lor. Acest fapt i-a afectat pe cei studiaţi „în foarte

mare măsură” un procent de 17.14%; „în mare măsură” pe 20% dintre copii iar „în potrivită

măsură” pe un procent de 8.57% dintre copii. Peste un sfert dintre respondenţi (28.58%) s-au

confruntat cu un mod de violenţă din parte copiilor, „în foarte mică măsură” şi doar un procent

minim de 8.57% dintre respondenţi au declarat că nu s-au confruntat cu astfel de probleme.

Indiferenţa a fost şi ea un alt mod de schimbare de comportament al copiilor rămaşi acasă.

În procente egale de 20%, respondenţii au răspuns că s-au confruntat cu acest mod de reacţie „în

foarte mare măsură”, „în mare măsură” şi „în potrivită măsură”. Procentul majoritar de 25.70%, în

această situaţie a aparţinut celor care au răspuns că s-au confruntat cu indiferenţa copiilor.

Au existat şi alte manifestări pe care respondenţii nu le-au identificat în opţiunile din

chestionar, dar le-au declarat ca existente „în foarte mare măsură” un procent de 14.28%, „în mare

măsură” un procent de 22.85%, „în potrivită măsură” 34.28%, „în potrivită măsură” 34.28%, „în

mică măsură” 5.74%, „în foarte mică măsură” 8.57%. Toţii aceştia au spus că minorii rămaşi în

răspunderea lor au devenit mai vorbăreţi, încercau permanent să iasă în evidenţă cu orice ocazie, au

devenit mai agitaţi, au început să aibă nemulţumiri diverse şi lucruri care altădată le făceau

deosebită plăcere, acum îi lăsau indiferenţi. Şi acestea au constituit moduri de manifestare a

revoltei şi a supărării copiilor faţă de problematica cu care se confruntă. Pentru a depăşi astfel de

momente, cei plecaţi încearcă în măsura în care îşi pot permite, să păstreze legătura cu cei mici. În

această situaţie se include şi frecvenţa cu care pot reveni acasă, pentru a da continuitate

sentimentului de siguranţă al celor mici. Am exprimat această realitate în figura următoare:

38

11.42% 14.28%

51.45%

22.85%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

la aproximativ 3luni

de 2 sau maimulte ori pe an

o data pe an o data la 2 ani

fig.5.13 Frecventa cu care copilul isi revede rudele

Puţin mai mult de jumătate (51.45%) dintre respondenţi au declarat că cei care au plecat la

muncă în străinătate reuşesc să ajungă în ţară cel puţin odată pe an în perioada în care pot lua

concediu prevăzut contractual. Deoarece vin în concediu şi perioada lor de şedere în ţară este mai

lungă. Stau alături de copiii lor o lună întreagă după care se reîntorc la locurile lor de muncă, iar

copiii rămân cu propriile lor manifestări comportamentale. Doar puţin mai mult de o zecime dintre

respondenţi (11.42) au răspuns că cei plecaţi, încearcă să revină în ţară o dată la trei luni. Copiilor

acestora le este astfel mai uşor să depăşească anumite momente dificile din punct de vedere

emoţional pentru că ştiu că până la revedere nu va trece foarte mult timp. E îngrijorător procentul

de 22.85% al celor care au răspuns că rudele lor plecate în străinătate nu reuşesc să revină acasă

mai des de o dată la doi ani. Acest fapt induce copiilor lor o stare permanentă de stres şi

nesiguranţă şi îi face pe aceşti foarte vulnerabi8li din punct de vedere emoţional. Au existat

procentual şi 14.28% dintre cei chestionaţi care spun că rudele lor revin în ţară de cel puţin 2 ori pe

an, sau de câte ori au ocazia, În această situaţie sunt cei care lucrează aproape de graniţele ţării şi

costurile revenirii lor în ţară nu sunt exagerate şi singurul lucru care îi împiedică să revină mai des,

este programul de lucru.

Indiferent de frecvenţa cu care pot revenii alături de copii lor, cei plecaţi la muncă în

străinătate, încearcă, dacă locaţia în care se află o permite, să ţină legătura cu cei dragi, prin telefon

sau prin internet. Am ilustrat datele obţinute în urma analizei efectuate:

39

În procente minime egale de 5.71% , respondenţii au declarat că părinţii plecaţi în

străinătate ai copiilor pe care îi au în grijă, comunică telefonic sau pe internet cu aceştia „zilnic”

sau „la maxim 3 zile”. Puţin mai mult de o cincime dintre ei (22.85%), reuşesc să comunice

„săptămânal, în procent apropiat de 28.57% sunt cei care ţin legătura cu cei dragi telefonic „la

maxim 3 săptămâni”. Şi un procent important de peste o treime dintre respondenţi (37.16%) au

recunoscut că rudele lor plecate în străinătate reuşesc să ia legătura cu familia doar lunar sau chiar

mai rar. În situaţia celor din urmă, motivaţia a fost aceea că, persoanele lucrează în zone în care nu

au semnal la telefon şi implicit nu pot beneficia de o legătură la internet. Profită de aceste

tehnologii doar când pleacă la oraş pentru aprovizionare şi atunci sună acasă sau accesează o adresă

de socializare pe internet pentru ai vedea pe cei dragi. Veştile de la cei dragi în pot afecta pe copiii

rămaşi acasă în sens pozitiv sau chiar, negativ. Unii dintre ei se pot bucura şi discuţiile cu părintele

plecat le poate crea o stare benefică din punct de vedere emoţional, tot aşa cum se poate, tot odată,

ca în urma discuţiilor avute să rămână pe gânduri, să îşi dorească să poată schimba situaţia,

manifestările pot fi diverse. Am analizat răspunsurile privitoare la acest aspect şi am putut exprima

următoarele:

5.71%5.71%

22.85% 28.57%37.16%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

zilnic la maxim 3zile

saptamanal la maxim 3saptamani

lunar saumai rar

Fig.5.14 Frecventa convorbirilor telefonice sau pe internet

40

Puţin mai mult de o cincime dintre cei chestionaţi (22.85%), au declarat că minorii aflaţi în

grija lor, în urma discuţiilor cu părinţii plecaţi, devin mai optimişti. Le revine buna dispoziţie, şi

comunică mai bine cu cei din jurul lor. Discuţia reuşeşte cumva să îi abată de la gândurile negative,

îi simt pe cei dragi apropiaţi emoţional şi ştiu că părintele plecat nu încetează să se gândească la ei.

Se simt importanţi şi încearcă, să înţeleagă motivaţiile celor mari. Ceva mai mult de un sfert dintre

subiecţi (28.60%) recunosc că în urma discuţiilor dintre copii şi părinţii plecaţi recunosc la aceştia

o reală stare de bucurie, lucru extrem de pozitiv pentru atitudinea lor următoare şi pentru buna lor

dezvoltare psihosocială. 11.40% dintre cei chestionaţi au declarat că aceste convorbiri sau discuţii

nu induc nici un fel de modificare comportamentală asupra minorilor pe care în au în îngrijire. Mai

mult de o treime (31.45%) au spus că în urma convorbirilor dintre părinţii plecaţi şi minori,

recunosc la aceştia din urmă o pronunţată stare de tristeţe. Devin melancolici şi îşi revin puţin mai

greu. Se închid în ei şi răspund cu greu dorinţei celor din jur de ai înveseli. Au existat în procente

egale de 2.85% şi respondenţi care au declarat că copiii aflaţi în grija lor, devin nervoşi, îşi pierd

răbdarea foarte repede sau au alt fel de manifestări. Cred că în aceste situaţii, foarte mult contează

modul in care părintele comunică cu copilul rămas acasă. Este important conţinutul acelor

convorbiri, dacă părinţii reuşesc sau nu, să le inducă celor mici o stare benefică. Ei, în calitate de

adulţi îi pot încuraja, să comunice bine cu cei în grija cărora au rămas, să îşi menţină rezultatele

şcolare la un nivel pozitiv şi e important ca cei mici să fie convinşi că nu sunt uitaţi (chiar dacă

comunică mai rar) şi că au pentru totdeauna un loc special în inima părinţilor lor.

Analiza pe care am făcută a ilustrat următoarele situaţii:

22.85%28.60%

11.40%

31.45%

2.85% 2.85%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

devine maioptimist

devinebucuros

nu are niciun fel de

manifestare

devine trist devinenervos

altemanifestari

fig.5. 15 Manifestari in urma discutiilor cu membrii familiei plecati

41

Un procent semnificativ de 17.16% dintre copii, dezvoltă în opinia respondenţilor,

probleme de comportament. Copiii devin mai agitaţi, permanent revoltaţi, nu reuşesc să comunice

uşor cu comunitatea în care trăiesc. Acasă nu mai ascultă mereu, şi-au schimbat comportamentul,

din copiii liniştiţi care erau înainte de plecarea părintelui în străinătate, acum răspund mai greu

când sunt chemaţi, au tendinţa de a întoarce vorba persoanelor adulte,devin agresivi verbal sau fizic

cu copiii şi adulţii din jurul lor. În procent de aproape jumătate (45,71%) respondenţii au

recunoscut că copii rămaşi în îngrijirea lor au început să aibă „rezultate scăzute la învăţătură”.

Pentru mulţi dintre aceşti copii aceasta a fost cea mai la îndemână metodă de revoltă, dar fiind prea

mici ca vârstă nu au realizat că de fapt rezultatele scăzute se reflectă asupra educaţiei lor şi că

acestea nu afectează viaţa adulţilor. A existat un procent de peste o cincime (22.85%) dintre

respondenţi care au declarat că minorii aflaţi în grija lor au devenit necomunicativi. Aceştia au

început să îşi ţină supărările şi bucuriile doar pentru ei şi au refuzat să mai comunice cu cei mari,

dar totodată s-au închis şi faţă de colegii şi copii de seama lor. Nu au mai ieşit la joacă, nu se mai

bucură uşor de orice schimbare pozitivă din viaţa lor (dusul în parc, participarea la spectacole de

teatru pentru copii, de circ, la cofetărie etc.). Doar un procent de 8.57% au spus că copii au „altfel

de probleme” decât cele menţionate în chestionarul meu. Aceştia încearcă să acapareze permanent

atenţia asupra lor prin faptul că vorbesc mai tare, râd excesiv, plâng din orice şi manifestă tot felul

de alte revolte. Procentul minim de 5.71% a aparţinut celor care au recunoscut că nu au probleme

de comportament copii lăsaţi în grija lor. Acest lucru se datorează faptului că într-un fel sau altul

reuşesc pe cât posibil să înţeleagă că părinţii lor au trebuit să plece, au înţeles că comportamentul

lor firesc şi normal îi ajută să treacă mai uşor peste perioadele în care nu se văd, comunică mai des

cu părinţii plecaţi, iar persoanele la care au rămas în grijă ştiu să le fie alături şi să le facă perioada

de aşteptare mai suportabilă.

17.16%

45.71%

22.85%

8.57%5.71%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

probleme decomportament

rezultatescazute lainvatatura

necomunicativ alte probleme nu are probleme

fig.5.16 Probleme de comportament

42

Deoarece am observat anterior că procentul majoritar aparţine celor care sub o formă sau

alta se confruntă cu schimbări de comportament am dorit să ştiu măsura în care aceştia ar trebui

sprijiniţi din punct de vedere emoţional de către familie, de către persoanele care îi îngrijesc, de

şcoală, de colegii şi prietenii lor sau de către personal specializat în astfel de situaţii.

În acest caz am constatat un fapt pozitiv, acela că peste jumătate dintre copii (51.42%) sunt

sprijiniţi în foarte mare măsură de către familie (din partea părintelui rămas acasă). Puţin mai mult

de o treime dintre aceştia (34.30%) reuşesc să primească sprijin emoţional, în mare măsură, din

partea persoanelor care îi au în grijă până la revenirea părinţilor (bunici, unchi, mătuşi etc.).

Sprijinul din partea şcolii, în potrivită măsură, vine în procent de 25.71%, iar în foarte mică măsură

în procent de 28.57%. Am constatat că şcoala reuşeşte mult mai greu decât familia să aducă un

sprijin emoţional elevilor care se confruntă cu problematica părinţilor plecaţi la muncă în

străinătate. Efortul şcolii este cumva susţinut şi de sprijinul colegiilor şi al prietenilor care în

procent de 34.30% sprijină emoţional minorul aflat în dificultate, în mare măsură. A existat şi un

procent de 25.71% al respondenţilor care, în potrivită măsură, au declarat că minorii aflaţi în

îngrijirea lor primesc sprijin din partea personalului specializat.

Am dorit de asemenea dacă numărul copiilor rămaşi în îngrijire afectează din punct de

vedere emoţional sprijinul primit de către aceştia.

0%

20%

40%

60%

80%

100%

Fig.5.17 Masura in care ar trebui sprijiniti copiii

in foarte mare masura 51.42% 28.57% 8.57% 23% 5.71%

in mare masura 17.14% 34.30% 14.30% 34.30% 8.57%

in potrivita masura 11.45% 25.71% 25.71% 17.14% 25.71%

in mica masura 8.54% 5.71% 22.85% 20% 34.30%

in foarte mica masura 11.45% 5.71% 28.57% 5.71% 25.71%

familia dvs. scoalacolegi/priet

enipersonal

specializat

43

Am observat că doar o cincime dintre respondenţi (20%) au în îngrijire doar un copil, prin

comparaţie cu cei care în proporţie de peste jumătate (51.42%) au în îngrijire doi copii. A existat şi

un procent de 17.14% care au declarat că au în îngrijire trei copii. Procentul minim în această

situaţie (11.44%) a aparţinut celor care îngrijesc mai mult de trei copii. Pentru a completa imaginea

formată de răspunsurile primite la figura anterioară am dorit să cunosc care este relaţia dintre

persoanele care au în îngrijire minori şi aceştia:

20.00%

51.42%

17.14%11.44%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

un copil doi copii trei copii mai mult de treicopii

fig.5.18 Copiii aflati in ingrijire

44

Un procent însemnat de 22.85% dintre respondenţi au răspuns că sunt părinţii ai copiilor şi

au grijă de aceştia în lipsa soţului sau a soţiei care a plecat la muncă în străinătate. Ei înşişi au un

loc de muncă şi încearcă, pe cât posibil, să acorde minorului rămas în grija lui o atenţie suficientă

pentru ca acesta să resimtă cât mai puţin lipsa mamei sau a tatălui.

În procent aproape egal de 22.90% s-au aflat cei care au declarat că sunt bunicii minorilor

pe care îi au în îngrijire. În cazul acestora, deşi există suport emoţional ridicat, aceste familii se

confruntă cu probleme de mentalitate, de obiceiuri, de reguli etc., datorate diferenţei dintre

generaţii. Un procent de 17.14% aparţine celor care au declarat că sunt frate/soră cu cei pe care îi

îngrijesc.

Aceştia, deşi mai mari decât fraţii lor, este posibil să nu fie pregătiţi din punct de vedere

emoţional pentru creşterea şi educarea minorilor. Se află ei înşişi într-o perioadă de transformare,

se confruntă ei cu propriile lor probleme astfel că se descurcă greu în situaţia dată.

Copii rămaşi acasă, în procent de 14.28% se află în grija unchiului sau a mătuşii lor. Deşi

fac parte din familie, aceştia au propriile lor familii, iar nepoţii aflaţi în grija lor necesită o atenţie

suplimentară. 11.42% dintre copii au rămas în grija verişorilor lor. Au existat şi procente

îngrijorătoare de 2.85% dintre minori care au rămas în grija veciniilor, 5.71% în grija prieteniilor

de familie sau, mai rău, un procent de 2.85% care au rămas în grija unor persoane străine de

22.85%

17.14%

22.90%

14.28%11,42%

2.85%5.71%

2.85%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

parinte frate/sora bunic/a unchi/matusa

verisor/a vecin prieten alte situatii

fig.5. 19 Gradul de rudenie cu copilul

45

anturajul părinţilor lor. Aceste ultime trei variante aduc minorilor un stres emoţional însemnat

deoarece ei cresc, până la revenirea părinţilor în ţar㸠în medii diferite de familia lor.

Deoarece am menţionat în analizele anterioare că cei implicaţi în susţinerea minorilor până

la revenirea părinţilor lor se confruntă, pe lângă nevoile emoţionale, şi cu dificultăţi financiare, am

dorit să cunosc care este situaţia materială a familiei care îi îngrijeşte.

Un procent de 22.85% al respondenţilor au declarat că situaţia materială a familiei se

sprijină pe propriile venituri. Acestea sunt formate din salariul părintelui rămas acasă, pensia

bunicilor, alocaţia copilului etc. Peste un sfert dintre respondenţi (28.57%) se sprijină pe veniturile

din partea soţului/soţiei rămaşi acasă. Peste o treime dintre respondenţi (34.30%) au răspuns că

situaţia materială a familiei lor se bazează pe sprijinul financiar primit din partea celor plecaţi la

muncă în străinătate. Un procent minim de 8.58% aparţine celor care au declarat că au ca sprijin

material doar alocaţia celor pe care îi au în grijă. În procente egale de 2.85% au fost subiecţii care

au răspuns că situaţia lor materială se bazează pe primirea unui ajutor social de la stat sau alte

surse.

În urma plecării părinţilor lor, copiii, elevi de şcoală generală, la clasele I-IV se adaptează

în mod diferit, într-un sens pozitiv sau negativ la situaţia cu care se confruntă.

Este important dacă aceştia au o relaţie pozitivă şi constructivă cu persoanele în grija

cărora au rămas.

22,85% 28,57%34,30%

8,58%2,85% 2,85%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

propriilevenituri

veniturilesotului/sotiei

sprijin dinpartea celor

plecati

alocatie ajutor social alte surse

fig.5. 20 Sursa veniturilor

46

Doar un procent de 22.85% au declarat că relaţia pe care ei o au din punct de vedere

emoţional cu copilul este „foarte bună”. În aceste cazuri copiii au rămas în grija unuia dintre părinţi

care ii cunosc obiceiurile şi modul de viaţă, astfel că pentru ei ritualurile zilnice decurg aproape

normal, locuiesc în aceeaşi casă, au acelaşi cerc de prieteni şi se simt în largul lor în mediul în care

cresc.

Relaţii „tensionate” dezvoltă 34.30% dintre respondenţi deoarece ei, probabil sunt rude ale

copiilor şi relaţia lor se află acum la început de drum, în faza în care aceşti adulţi încearcă să se

conformeze obiceiurilor copiilor rămaşi în grija lor. Ei nu au făcut parte zilnic din viaţa copiilor, iar

acum încearcă să îi cunoască pe aceştia cât mai bine pentru a putea să îi sprijine şi să le ofere o

stare de siguranţă. Procentul majoritare de 42.85% aparţine celor care au recunoscut că relaţia lor

cu copii rămaşi în grija lor este „foarte tensionată”. Acesta este cazul celor care provin din afara

familiei copilului, au ei înşişi propriile lor probleme şi reuşesc cu greu să facă faţă stresului

suplimentar.

Deoarece aceasta este situaţia relaţiilor actuale dintre adulţi şi minorii rămaşi în grija lor,

am dorit să cunosc si care a fost natura relaţiilor anterioare pe care aceştia le-au cu părinţii înaintea

plecării lor în străinătate.

22.85%

34.30%

42.85%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

foarte buna tensionata foarte tensionata

fig.5. 21 Relatia cu copilul

47

Mai mult de două cincimi (42.85%) au răspuns că s-au aflat în relaţii cu părinţii „foarte

bune”. În aceste cazuri impactul plecării părinţiilor a fost unul însemnat şi au afectat copilul şi din

punct de vedere educaţional. În relaţii „normale” s-au aflat cu părinţii lor un procent de 45.71%

dintre copii rămaşi acasă. Plecare părinţiilor, în aceste cazuri, a dezvoltat o situaţie mai suportabilă

pentru minori, iar aceştia au încercat pe cât posibil să îşi păstreze acelaşi nivel educaţional, chiar

dacă emoţional au fost şi ei afectaţi. Procentul minim de 11.42% a aparţinut copiilor care au avut

relaţii „foarte tensionate” cu părinţii care au plecat la muncă în străinătate. Pentru aceştia,

schimbările aduse în familia lor au fost privite pozitiv din partea lor, aşa că nu a influenţat in mare

măsură rezultatele şcolare şi nici nu au întâmpinat probleme semnificative din punct de vedere

comportamental.

Copilul rămas se confruntă cu o stare de nesiguranţă, are sincer nevoie de multă

comunicare din partea tuturor care îl pot sprijini sau ajuta. Este important de ştiut dacă comunicarea

cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, are efecte pozitive asupra stării psiho-comportamentale a

minorilor. Dacă ei se simt sau nu confortabil în urma acestor comunicări se poate reflecta şi asupra

situaţiei lui şcolare. Copiii care se simt în siguranţă pot aborda procesul educaţional mult mai

detaşaţi de problemele existenta în relaţiile lui familiale.

Care sunt rezultatele analizei pe care am efectuat-o în acest sens am ilustrat în figura

următoare:

42,85% 45,71%

11,44%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

foarte bune normale foarte tensionate

fig.5.22 Relatia copilului cu parintii inainte de plecare

48

Un fapt pozitiv şi de apreciat, a fost acela că aproape o treime din respondenţi au fost de

părere că în urma discuţiilor pe care le-au avut minorii aflaţi în îngrijirea lor cu părinţii, efectele au

fost „foarte benefice”. Aceştia au continuat să înveţe în acelaşi ritm şi atitudinea lor faţă de mediul

şcolar, nu s-a modificat în sens negativ. Au continuat să îşi facă temele şi să înveţe cu aceeaşi

frecvenţă fără modificări esenţiale. Pentru un procent de 22.85% dintre copii, comunicarea de la

distanţă cu părinţii lor, au avut influenţă „benefică”. De câte ori se simţeau în derivă, telefonul

primit din partea celor dragi, a constituit pentru acesta un imbold în sens pozitiv.

Pentru 11.45% dintre copii, aceste convorbiri de la distanţă nu au avut nici un efect. Au

existat şi astfel de situaţii în care copilul a urmat o traiectorie constantă, din punct de vedere

emoţional dar şi, în principal, din punct de vedere educaţional. Plecarea părinţilor nu au afectat în

nici un fel activitatea lor şcolară. Mai mult de o treime (31.42%), a celor chestionaţi, au fost de

părere că comunicarea cu cei plecaţi au influenţat în sens „negativ” atitudinea copilului din punct

de vedere educaţional.

Aceşti copii au renunţat la ritmul în care îşi făceau datoria la şcoală, au început să aibă

accese de suferinţă emoţională (le era foarte dor de părinţi după ce discutau cu ei) şi trebuia să

treacă o perioadă de timp rezonabilă pentru a intra iar în cotidian. A existat şi un procent minim

îngrijorător de respondenţi care au declarat că minorii aflaţi în grija lor, au reacţionat „foarte

negativ” în urma comunicării cu părinţii. Au refuzat să mai facă teme, nu au mai vrut să participe la

activităţi extraşcolare cu acelaşi entuziasm şi nu în ultimul rând au început să refuze chiar, să mai

meargă la şcoală. Toate aceste reacţii, sub diferite forme ar fi putut să îşi pună amprenta şi asupra

situaţiei lor şcolare:

28,57% 22,85%

11,45%

31,42%

5,71%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

foarte benefice benefice nici un efect negative foarte negative

fig.5. 23 Influenta comunicarii cu cei plecati

49

Pentru aproape jumătate dintre copiii care au făcut obiectul cercetării mele, influenţa

situaţiei cu care se confruntă asupra situaţiei lor şcolare „s-a înrăutăţit” Copiii au devenit mai

apatici, încearcă să „păcălească” sub diferite forme atribuţiile lor şcolare. Nu îşi mai fac temele cu

regularitate, învaţă doar minim necesar sau aproape deloc, fapt ce a dus la o schimbare în sens

negativ a situaţiei lor şcolare. Un procent de aproape o treime (28.58%), dintre cei chestionaţi au

fost de părere că situaţia şcolară a copiilor rămaşi în îngrijirea lor „a rămas la fel”.

Este un lucru pozitiv şi denotă eforturile pe care adulţii le fac permanent pentru a păstra în

jurul lor un ambient plăcut şi o stare de spirit cât mai benefică. Îi sprijină permanent pe cei mici la

teme, încearcă să îi facă curioşi, pentru ca şcoala să nu li se mai pară o corvoadă pe care ar fi

nevoiţi să o ducă singuri. Încearcă să le fie alături şi să îi sprijine educaţional. Analiza a evidenţiat

şi un procent de peste un sfert din respondenţi (25.71%), care au răspuns că situaţia şcolară a

copiilor” după plecarea părinţilor „s-a îmbunătăţit”. Este cazul celor care au păstrat o constantă în

viaţa lor, au rămas alături de unul dintre părinţi, locuiesc în acelaşi mediu şi se bucură în continuare

de preocuparea sinceră a ambilor părinţi.

O altă latură a modificărilor comportamentale suferite de copiii pe plan educaţional poate fi

şi frecvenţa acestora la şcoală.

25,71% 28,58%

45,71%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

s-a imbunatatit a ramas la fel s-a inrautatit

fig.5.24 Influenta asupra situatiei scolare

50

Peste jumătate dintre cei chestionaţi (51.42%), au fost de părere că frecvenţa la şcoală a

copiilor rămaşi în grija lor „a rămas la fel”. În această situaţie sunt care au reuşit să păstreze o

constantă pozitivă în viaţa copilului de zi cu zi. Pentru mai bine de o treime din respondenţi

(37.16%) frecvenţa la şcoală a copiilor aflaţi în grija lor a scăzut, deci situaţia lor şcolară „s-a

înrăutăţit”. Aceşti copii, au afirmat cei chestionaţi, s-au considerat abandonaţi, neînţeleşi şi au

renunţat la menţinerea unei situaţii şcolare pozitive. Au plecat spre şcoală aproape zilnic, dar s-au

abătut de la traseu sub influenta unui anturaj nepotrivit. În această situaţie copiii, fiind mici ca

vârstă sunt şi foarte uşor influenţabili. Dar, pentru un procent de 11.42% dintre copii, frecvenţa la

şcoală „s-a îmbunătăţit”.

E posibil ca aceştia să poată fi convinşi că purtarea lor pozitivă le poate aduce alături pe cei

dragi, cred că demonstrează că sunt cuminţi şi ascultători şi atunci speră într-o reîntregire a

familiilor lor cât mai curând posibil.

În mod normal, părinţii sunt implicaţi în procesul educaţional al copiilor lor. După

plecarea unuia sau a ambilor părinţi, copiii au rămas în grija rudelor apropiate, a unor prieteni sau a

unor cunoştinţe ce nu fac parte din cercul familial. Este important dacă aceste persoane adulte, au

înţeles care le este rolul din punct de vedere educaţional şi dacă au disponibilitate pentru a se

implica în sens pozitiv.

fig.5. 25 Frecventa la scoala

11.42%

37.16%

51.42%

a ramas la fel s-a inrautatit s-a imbunatatit

51

Respondenţii în procent de 22.85% au declarat că sunt foarte implicaţi. Participă periodic

la toate şedinţele cu părinţii, ajută la efectuarea temelor şi motivează permanent copiii să obţină

rezultate bune. Peste un sfert dintre cei întrebaţi (25.71%) se consideră implicaţi în procesul

educaţional al minorilor pe care îi au în îngrijire. Ţin permanent legătura cu doamna învăţătoare, se

interesează de situaţie şcolară a copilului în mod periodic şi încearcă să nu neglijeze nici un aspect

ce presupune educaţia şcolară a acelui mic. Mai mult de o treime (34.28%) se consideră implicaţi

doar „aşa şi aşa”.

Mai lipsesc uneori de la şedinţele de la şcoală, dar, spun ei că fac acest lucru din motive

obiective. Dacă nu pot arăta celui mic la teme, care sunt soluţiile concrete, renunţă în speranţa că

acesta va primi sprijinul necesar de la şcoală. În procente de 5.71% şi 11.45% au fost cei care au

optat pentru variantele de răspuns „mai puţin implicat/ă” şi „foarte puţin implicat/ă”. Este cazul

acelor persoane care au în grijă minori ce nu fac parte din familiile lor. Ei sunt deja copleşiţi de

propriile lor griji şi consideră implicarea într-o măsură mai mare în situaţia şcolară a celor mici, o

sarcină suplimentară în plus căreia nu sunt siguri că îi pot face faţă.

Voi arăta în continuare măsura implicării acestora în sprijinul familiilor care se confruntă

cu problematica părinţilor plecaţi în străinătate şi a copiilor rămaşi acasă în grija altor adulţi:

22,85%25,71%

34,28%

5,71%11,45%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

foarte implicat/a implicat/a asa si asa mai putinimplicat/a

foarte putinimplicat/a

fig.5. 26 Implicarea dvs. in situatia scolara

52

Aspectele evidenţiate din datele primite, arată că în proporţie de aproape o treime

(28.57%), consilierii şcolari se implică în sprijinul familiilor şi îndeosebi acordă sprijin specializat

copiilor rămaşi acasă. În cadrul şedinţelor cu părinţii consilierii sunt şi ei chemaţi şi încearcă să

discute cu părinţii rămaşi acasă sau cu aparţinătorii minorilor, despre problemele cu care se

confruntă, Ei iniţiază discuţii constructive şi acordă în mod special consiliere individuală acolo

unde situaţia necesită acest lucru. Consilierii încearcă alături de corpul profesoral şi alături de

aparţinători să formeze o echipă reală venită în sprijinul elevului ce poate dezvolta grave probleme

şcolare.

Mai mult de jumătate din respondenţi (65.71%), au recunoscut că apelează şi implicit

primesc sprijin din partea consilierilor de la şcoală doar „uneori”. Sunt de părere că acest sprijin

este posibil să aducă copilului o doză suplimentară de stres şi încearcă pe cât posibil să se descurce

singuri. La momentul la care nu mai găsesc soluţii, cer sprijin din partea consilierului care îl şi

acordă în mod individual, deoarece fiecare copil are propriile sale reacţii la situaţia cu care se

confruntă. Procentul minim (5.72%), în acest caz aparţine adulţilor care au recunoscut că ei nu

primesc sprijin specializat.

Sunt persoane mai conservatoare şi înţeleg să nu divulge nimănui din afara familiei lor

problemele cu care se confruntă. Dar, pentru toate persoanele implicate în sprijinul acordat copiilor

la şcoală, am dorit să ştiu dacă şedinţele cu părinţii organizate periodic de către şcoală sunt

benefice. Am primit următoarele răspunsuri:

28,57%

65,71%

5,72%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

da uneori nu

fig.5.27 Influenta consilierului scolii

53

Un procent semnificativ de aproape jumătate din respondenţi (42.85%), au recunoscut că

informaţiile şcolare despre copiii pe care îi au în îngrijire, le primesc în cadrul şedinţelor

organizate de şcoală, astfel că ei le găsesc a fi „eficiente”. Peste o treime din cei chestionaţi sunt

imparţiali în ceea ce priveşte eficienţa acestor şedinţe, astfel că au ales varianta de răspuns „aşa şi

aşa”. Ei sunt de părere că informaţiile primite la şedinţele cu părinţii, le sunt aduse la cunoştinţă de

elevi şi participă la acestea, doar pentru a nu părea dezinteresaţi şi pentru a afla altfel de detalii

decât rezultatele şcolare.

Aceste detalii pot fi de ordin comportamental sau pot afla dacă copilul lor excelează sau nu

le o anumită disciplină sau pot fi sfătuiţi în legătură cu anumite probleme apărute între ei şi copil la

momentul respectiv. Procentul minim în această situaţie, de 22.87% a aparţinut subiecţilor care

sunt de părere că informaţiile despre rezultatele şcolare ale minorilor, primite la şedinţa cu părinţii

sunt ‚ineficiente”.

Aceşti aparţinători şi-ar dori o implicare mai mare din partea şcolii care să depăşească

spaţiul atât de general al unei şedinţe. Am arătat că nu tuturor adulţilor ce se confruntă cu

problematica studiată le este uşor sau la îndemână să ceară sprijin specializat sau chiar să

recunoască că nu pot face faţă problemelor fără ajutorul unor specialişti.

Pentru că am dorit să cunosc cum cred ei că pot fi ajutaţi copiii aflaţi în întreţinerea lor, am

primit următoarele răspunsuri:

42,85%

34,28%

22,87%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

sunt eficiente asa si asa ineficiente

fig.5. 28 Eficienta sedintelor cu parintii

54

Mai mult de o treime (34.28%) din respondenţi sunt de părere că, consilierea copiilor şi

implicit a familiilor care îi au în grijă, ar fi un fapt benefic pentru reuşita rezultatelor şcolare şi nu

în ultimul rând pentru o bună dezvoltare psihosocială a copiilor ce se confruntă cu problematica

studiată. Peste jumătate din cei care au răspuns chestionarului aplicat (51.42%) sunt de părere că

atragere copilului în activităţi extracurriculare ar fi foarte benefică pentru elevii pe care îi au în

grijă.

Ar scăpa astfel de stresul rezultatelor şcolare dar în acelaşi timp ar avea ocazia de a

socializa mai mult cu colegii sau prietenii din anturajul cărora fac parte. Doar un procent de

14,30% din cei chestionaţi au ales ca variantă de răspuns „altfel”, deoarece ei îşi doresc pentru

copiii aflaţi în îngrijirea lor, o doză mai mare de disciplină şi nu în ultimul rând, nu înţeleg pe

deplin eficienţa unei consilieri de specialitate şi sunt tributari unor mentalităţi mai rigide (copilul

stă în casă şi învaţă, că aceasta este treaba lui, nu pleacă în excursii deoarece s-ar putea confrunta

cu pericole necunoscute, nu are nici o problemă emoţională pentru că este bine îngrijit etc.).

34.28%

51.42%

14.30%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

prin consiliere atragerea in activitatiextracuririculare

altfel

fig.5. 29 Modul de sprijin

55

Vizitele la domiciliu ale personalului didactic este o veche moştenire care s-a perpetuat şi

în societatea actuală. Rolul acestora, este acela de a cunoaşte condiţiile în care se dezvoltă

emoţional copilul, modul în care acesta comunică cu cei din jurul lui, ce fel de relaţii dezvoltă

minorul cu părinţii sau cu aparţinătorii etc.

Puţin mai mult de o cincime din cei chestionaţi (22.85%) sunt de părere că acestea sunt

„eficiente”. Pot fi părinţi care nu au reuşit din cauza programului la serviciu sau a altor motive

obiective, să nu ajungă la şcoală să se intereseze de situaţia şcolară a celui mic, aşa că vizita primită

nu poate fi decât benefică. Poate fi cazul copiilor care au rămas în îngrijirea bunicilor cărora le este

greu din cauza vârstei sau a unor probleme de sănătate să vină permanent de şcoală. Dar aceştia se

arată deschişi comunicării şi apreciază ca fiind un lucru pozitiv, vizita doamnei învăţătoare, pentru

a discuta la domiciliu şi individual despre situaţia şcolară a copiilor lor.

Aproape jumătate din respondenţi (45.71%) au ales ca variantă de răspuns „aşa şi aşa”. Au

motivat acest lucru prin faptul că nu întotdeauna, profesorii găsesc momentul oportun pentru o

vizită, şi că îşi doresc să fie anunţaţi din timp. Altora aceste vizite le creează o stare de stres

suplimentară deoarece cred că trebuie să se pregătească anume, să facă casa să pară altfel în sens

pozitiv, să aibă o anumită stare de spirit şi recunosc că devin agitaţi. Cu toate acestea, le face

plăcere că pot fi vizitaţi acasă unde vor afla care sunt rezultatele şcolare ale copiilor pe care îi au în

îngrijire şi pot să ceară sfaturi specializate în particular. Peste o treime din subiecţi (31.44%) sunt

de părere că aceste vizite sunt „ineficiente” şi le consideră o pierdere de timp. Ei cred că nu au

nevoie să fie vizitaţi deoarece participă cu regularitate la toate şedinţele cu părinţii de la şcoală şi

cred că au toate informaţiile şcolare de care au nevoie.

22,85%

45,71%

31,44%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

eficiente asa si asa ineficiente

fig.5. 30 Eficienta vizitei la domiciliu

56

Atitudinea colegilor de clasă a copiilor faţă de aceştia constituie un reper important în

depăşirea problematicii cu care aceştia se confruntă. Chiar şi colegii pot observa dacă colegul sau

colega lor, au probleme în particular, după modul în care aceştia aleg să se comporte în mediul

şcolar, şi nu în ultimul rând după nivelul rezultatelor şcolare pe care reuşesc să le obţină după ce

părinţii lor au plecat în străinătate.

Este important că în proporţie de 37.14% dintre colegi, atitudinea acestora faţă de colegul

lor aflat în dificultate „s-a îmbunătăţit”. Au încercat să se poarte mai frumos cu colegii lor, să fie

mai îngăduitori, să îi sprijine pe aceştia la lecţii, în măsura în care au putut. Peste jumătate din cei

chestionaţi au declarat că atitudinea colegilor faţă de copilul pe care îl au în îngrijire „a rămas la

fel”. Minorii aflaţi în îngrijirea lor nu s-au plâns acasă de atitudinea colegilor sau de faptul că ar fi

trataţi altfel de prietenii lor constanţi de joacă. Dar a existat şi un procent minim de 11.44% care au

spus că s-au confruntat cu astfel de probleme şi că atitudinea colegilor şi a prietenilor copilului

aflat în grija lor, „s-a înrăutăţit”.

Aceşti copii au început să fie marginalizaţi, colegii lor au încercat să se îndepărteze de ei,

au refuzat să înţeleagă că se petrece ceva serios cu colegul sau colega lor. Prietenii au încetat să îi

antreneze în jocurile pe care le jucat altădată. Toate acestea au constituit din nou, o problemă

deosebit de importantă care a afectat şi situaţia şcolară a copiilor. Ei nu s-au mai simţit confortabil

în mediul şcolar, au început să vadă mersul la şcoală ca pe o corvoadă şi s-au confruntat serios cu

absenteismul şcolar.

În concluzie pot afirma că ipoteza nr. 2 a cercetării mele se confirmă: Plecarea părinţilor

în străinătate are ca rezultate scăderea reuşitelor şcolare ale copiilor.

Pentru a întregi imaginea asupra tuturor celor chestionaţi şi a problemelor cu care aceştia se

confruntă am dorit să cunosc care este vârsta copilului pe care aceştia îl au în îngrijire.

37,14%

51,42%

11,44%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

s-au imbunatatit au ramas la fel s-au inrautatit

fig.5.31 Atitudinea colegilor

57

Am observat astfel că, un procent minim de 11.42% dintre cei chestionaţi aveau în grijă

copii cu vârsta de 7 ani. Aceştia sunt elevi în clasa I în cadrul Scolii Generale nr. 6 din Petroşani şi

pe lângă problemele de adaptare cu care s-au confruntat în acest an şcolar au fost afectaţi

psihosocial şi de plecare unuia din părinţi la muncă în străinătate, ceea ce le-a adus un disconfort

emoţional însemnat. Un procent de 17.14% din subiecţi au în răspunderea şi educarea lor, copii în

vârstă de 8 ani. Procentul majoritar (42.85%), a aparţinut copiilor care sunt elevi în clasa a treia şi

în consecinţă au 9 ani împliniţi. Aproape o treime dintre copii (28.57%) au vârsta de 10 ani şi sunt

elevi în clasa a patra.

După criteriul „sex” copiii care au făcut obiectul cercetării au fost împărţiţi astfel:

Majoritatea a fost formată în procent de 57.14% de copiii de sex masculin iar diferenţa

procentuală de 42.86% din copii de sex feminin.

Starea civilă a respondenţilor o voi detalia în figura următoare:

11,42%

17,14%

42,87%

28,57%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

7 ani 8 ani 9 ani 10 ani

fig.5. 32 Varsta copilului

fig.5. 33 Sexul copiilor aflati in ingrijire

42.86%

57.14%

masculin feminin

58

În procente egale de 11.42% au fost respondenţii care au declarat că sunt necăsătoriţi sau

că trăiesc într-o relaţie de concubinaj. Mai mult de o treime din cei chestionaţi s-au declarat

căsătoriţi. Aproape un sfert din cei întrebaţi au declarat că sunt divorţaţi şi procentul de o cincime

din respondenţi a aparţinut acelor care au răspuns că sunt văduvi.

11.42% 11.42%

34.30%

22.86% 20%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

necasatorit/a concubinaj/a casatorit/a divortat/a vaduv/a

fig.5.34 Starea civilă

59

5.3.3. Studiu de caz

STUDIU DE CAZ

1. Date beneficiar: Marian, 9 ani

2. Istoricul social al beneficiarului

Marian provine din relaţia de concubinaj a mamei sale Ioana cu tatăl său Sorin. Aceştia au

locuit primii 6 ani din viaţa lui Marian într-o garsonieră închiriată în cartierul Aeroport. Garsoniera

era modestă şi nu oferea spaţiu suficient unei familii de 4 persoane, deoarece Marian mai are o soră

mai mică Alina. În urmă cu doi ani, tatăl celor doi copii a plecat la muncă în străinătate în

construcţii. Acesta, o perioadă a câştigat financiar suficient să trimită şi în ţară celor doi copii ai

săi. Odată cu criza economică la nivel mondial, tatăl copiilor nu a mai avut un loc de muncă şi a

rămas în străinătate lucrând doar temporar în diferite locuri de muncă Mama s-a angajat ca

vânzătoare la un magazin în cartier unde are un venit minim alături de alocaţiile celor doi copii.

Marian a început să lipsească de la şcoală fără să spună mamei sale. Aceasta a aflat când a fost

chemată la şcoală de către doamna învăţătoare care era îngrijorată de situaţia şcolară a copilului.

Marian a fost luat în evidenţa psihologului şcolii în luna octombrie 2012. S-au luat aceste măsuri ,

deoarece situaţia şcolară a copilului a avut serios de suferit de când tatăl copiilor a plecat să lucreze

în străinătate pentru a putea susţine financiar nevoile familiei lui. În ultima perioadă bunica are

grijă cel mai mult de cei doi fraţi, deoarece mama munceşte foarte mult pentru a putea aduce şi ea

nişte bani în casă .Astfel că Marian s-a confruntat într-un timp destul de scurt, atât cu plecarea

tatălui , dar şi cu lipsa actuală a mamei care s-a văzut nevoită să găsească soluţii pentru a se

descurca material cu cei doi copii. Marian a fost încadrat în programul special de consiliere şi

sprijin social pentru că a devenit agresiv verbal şi fizic cu colegii săi, a început să o mintă pe bunica

sa şi pe mamă , să evite temele primite la şcoală şi cel mai grav lucru, a intrat într-un anturaj

nepotrivit vârstei sale. La începutul acţiunii întreprinse în beneficiul său, s-a observat de către dna.

învăţătoare şi de către personalul psihosocial al şcolii că băiatul avea momente în care era închis şi

necomunicativ cu cei din jur şi că se revolta permanent împotriva oricăror reguli la şcoală. Întârzia

frecvent la ore şi era din ce în ce mai trist. După o cercetare mai amănunţită a situaţiei, s-a observat

că mediul familial nu este tocmai propice pentru dezvoltarea copilului. Mama face eforturi să

susţină financiar copiii, dar încă nu câştigă suficient, astfel că familia a ajuns sa fie concentrată mai

mult pe asigurarea unor venituri decât pe susţinerea emoţională a copiilor si pe verificarea lor.

3. Nevoi identificate

Nevoile lui Maria şi ale surorii lui mai mici sunt specifice vârstei, sunt într-o continuă

schimbare. O serie de elemente concură la modificarea acestora: starea de sănătate, vârsta lor, lipsa

afecţiunii părinteşti etc. În principal am determinat existenţa nevoilor natură emoţională. Are nevoi

afective, dorindu-şi foarte mult dragostea părinţilor lor, atenţie şi înţelegere din partea bunicii lui.

Am identificat şi nevoi medicale, Marian şi surioara lui au fost trataţi medical necorespunzător de

către bunică, fără a cere sfatul medicului de familie. Marian a ajuns sub influenţa unui anturaj

60

nepotrivit pentru că simte nevoia de apartenenţă la un grup social sportiv, de utilitate socială sau

şcolară, şi îşi doreşte foarte mult să fie un copil bine integrat în colectivul clasei sale, să nu fie

considerată „altfel” de către colegii lui.

4. Acţiuni întreprinse

Consilierul şcolii, a adus la cunoştinţă acest caz directorului şcolii care s-a adresat

serviciului de Serviciului de Protecţie şi Asistenţă Socială Petroşani. După ce s-a luat la cunoştinţă

despre toate problemele pe care le întâmpină Marian în familie, s-a luat decizia de a-l sprijini.

Astfel s-au întreprins câteva acţiuni ce au dorit să-i ofere suport şi să o convingă să-şi urmeze în

continuare şcoala şi să îşi îmbunătăţească rezultatele şcolare. S-au efectuat acţiuni educaţionale de

realizare a lecţiilor pentru a doua zi, necesare la şcoală. Pentru aceasta a fost ajutat de pedagogul

din cadrul şcolii la care este elev. În paralel au fost întreprinse şi acţiuni recreative şi extraşcolare

la care a luat parte şi Marian, alături de ceilalţi copii, şi au fost întreprinse şi activităţi de creaţie

artistică.

5. Metodologie utilizată

În remedierea situaţiei lui Marian s-au utilizat următoarele metode:

metoda biografică, unde echipa multidisciplinară a obţinut date semnificative referitoare la

situaţia copilului;

metoda observaţiei, unde Marian a fost supravegheat atent fiind vizate următoarele

aspecte: capacitatea de socializare, capacitatea de exprimare a sentimentelor negative dar şi a

celor pozitive, capacitatea de stabilire a relaţiei de ataşament, capacitatea băiatului de a

îndeplini anumite sarcini adaptate vârstei sale;

metoda investigativă;

documentarea la domiciliul minorei, unde au avut loc convorbiri cu bunica acestuia şi

discuţii în cadrul şcolii cu doamna învăţătoarea;

metoda intervenţiei în situaţie de criză;

Iar ca instrumente specifice, în acest caz s-au utilizat:

raport de întrevedere;

istoric social;

fişa de evaluare a situaţiei sociale;

plan individualizat de asistenţă şi îngrijire;

anchetă socială;

fişă de monitorizare şi reevaluare;

desenul familiei

Psihologul şcolii au utilizat ca tehnică specifică de lucru: genograma şi analiza câmpului

de forţe. Astfel am identificat în baza următoarei genograme:

61

Genograma lui Marian

LEGENDĂ:

- relaţie de uniune consensuală - femeie

- relaţie echilibrată de căsătorie

- relaţie foarte puternică de ataşament - bărb - barbat

- bărbat decedat

Am constatat că, Marian în vârstă de 9 ani provine dintr-o relaţie de uniune consensuală a

părinţilor săi Sorin de 32 ani şi Ioana de 30 de ani. Marian mai are o soră mai mică, Alina de 5 ani.

De asemenea am mai constatat că bunicul matern al minorului este decedat, iar bunica sa maternă

are vârsta de 56 de ani. Mama lui Marian este singură la părinţi. Bunicii paterni sunt Ion de 66 ani

şi Angela de 58 ani. Între aceştia există o relaţie de echilibrată de căsătorie.

De asemenea pe baza analizei câmpului de forţe am ilustrat următoarea schemă:

Analiza câmpului de forţe

(+) Forţe pozitive (-) Forţe negative

1. Dorinţa bunicii de a-l ajuta pe Marian 1. Relaţie stresantă cu mama lui

2. Dorinţa consilierului şcolii de a-l consilia

şi sprijini profesional pe Marian

2. Plecarea frecventă de la şcoală

3. Implicarea colegilor de clasă 3. Starea de sănătate precară

4. Prezenţa la şcoală s-a îmbunătăţit 4. Teama de neajunsurile de acasă

Fig.5.34 Desenul familiei lui Marian

În elaborarea genogramei au fost utilizate, metoda de cercetare calitativă a documentelor ce au vizat următoarele instrumente de asistenţă socială: ancheta socială, fişă consiliere, raport întrevedere.

62

S.Ioana30 ani

C.Sorin32 ani

Alina5 ani

A.M.56 ani

C.I.66 ani

C.A.58 ani

A.F.

Marian9 ani

De ce tocmai desenul?

Desenele reprezintă un mijloc privilegiat de cunoaştere a personalităţii copiilor. Ele nu sunt

doar un simplu joc sau doar un simplu vis, ci în acelaşi timp, şi joc şi vis şi realitate51 .

Testul este relevant pentru cunoaşterea legăturilor pe care copilul le are cu familia, astfel că

Marian,în vârstă de 9 ani îşi prezintă familia în desenul făcut de el şi prezentat mai sus ( fig.5.34) în

modul următor: desenul este aşezat în partea stângă a paginii ,ceea ce semnifică, după Colette

Jourdan- Ionescu şi Joan Lachance52 trecutul, invocându-se viaţa interioară ,intimitatea, amintirile,

dar şi visele . Atfel putem înţelege că Marian şi-a desenat familia care era odată, în trecut ,înainte

ca tatăl să plece în străinătate la muncă, dar şi dorinţa acestuia de a revedea familia cum era

înainte.

Un alt lucru important pe care-l putem observa în desenul prezentat este că tatăl lipseşte ,

omisiune care dupa Colette Jourdan- Ionescu şi Joan Lachance indică respingerea faţă de persoana

respectivă . Inevitabil, lipsa tatălui din cadrul familiei şi ,totodată ,din viaţa lui Marian a lăsat efecte

asupra modului în care acesta işi vede tatăl în cadrul familiei sale, cît şi în viaţa sa. De asemenea,

asezarea lui Marian în centrul desenului, denotă faptul că acetsa se percepe ca fiind „ bărbatul

casei”, cel care are grijă de persoanele din familia sa, adică mama şi sora lui.

6. Desfăşurarea intervenţiei

51 Davido, Roseline, „ Descoperiţi-vă copilul prin desene”, Ed. Image, Bucureşti, 1998, pag.552 Jourdan- Ionescu Colette, Lachance Joan, Desenul familiei, Edit. Profex, Timişoara, 2003,pp. 5-11

63

6.1.Sesizarea.

Cazul a fost sesizat domnului director de către consilierul şcolii şi împreună cu acesta, s-a

stabilit acordarea unui sprijin profesional pentru depăşirea problemelor şi evitarea riscului de eşec

şcolar în cazul lui Marian. Pentru obţinerea datelor concrete despre beneficiar şi condiţiile sale de

viaţă, dar şi în vederea nevoilor urgente cât şi pentru completarea fişei de deschidere a cazului, a

fost efectuată o deplasare a consilierului şcolar la domiciliul lui Marian.

6.2.Deschiderea cazului

Pentru ca intervenţia să poată fi declanşată s-a trecut la cea de a doua etapă, aceea de

deschiderea cazului în vederea evaluării obiective a situaţiei reale a minorului. În momentul în care

consilierul şcolar a deschis cazul a fost declanşat procesul de investigaţie şi de intervenţie pe care îl

voi descrie în cele ce urmează.

6.3.Etapa de evaluare iniţială

Această etapă a implicat o analiză si o interpretare a problemelor de ordin social din

familia lui Marian pentru care s-a oferit ajutor şi de asemenea a implicat utilizarea criteriilor de

selecţie prestabilite de profesionist in vederea selectării potenţialilor beneficiari (în cazul nostru

Marian şi familia lui). În această etapă au fost utilizate următoarele metode investigative:

documentarea în teritoriu cu privire la specificul cazului şi observaţia. Ca tehnici specifice au fost

utilizate de către asistentul social: tehnica întrevederii, tehnici de comunicare-reformulare,

parafrazarea şi interpretarea. Ca instrumente, în această etapa au fost utilizate: raportul de

convorbire, raportul de vizita şi de consiliere familială cât şi fişa de evaluare iniţială.

6.4. Etapa de evaluare propriu-zisă

În ceastă etapă au fost analizate nevoile de bază a mediului de viaţă, a gradului de

implicare în procesul de educaţie sau de instrucţie a celor din jur şi starea de sănătate a minorului,

s-a făcut o evaluare iniţiala a situaţiei prin metode investigative (documentarea în teritoriu cu

privire la specificul cazului). Pentru o evaluare corectă şi obiectivă au fost utilizaţi itemi de tip

cantitativ şi anume identificarea beneficiarei, datele ei de contact, datele persoanelor apropiate.

6.5. Selectarea beneficiarului în procesul suportiv asistenţial în baza rezultatelor evaluării sociale

efectuate. În urma acestor analize, cazul lui Marian a fost selectat în atenţia Serviciului de Protecţie

a Copilului şi consilierul şcolar împreună cu echipa sa, au elaborat un plan de intervenţie

personalizat. Intervenţia a fost desfăşurată urmând anumite etape stabilite de către profesioniştii

implicaţi şi a fost recomandat să se contureze o relaţie de colaborare proactivă şi constructivă între

părţile implicate care să ducă la un rezultat benefic şi de încredere.

6.6. Elaborarea planului de intervenţie personalizat

În toate demersurile sale alături de familie (bunică), consilierul şcolar a propus măsuri de

soluţionare a problematicii sociale existente. La elaborarea planului de intervenţie au fost vizate

respectarea următoarelor aspecte foarte importante:

- identificarea resurselor individuale ale familiei ce puteau fi utilizate;

64

- corelarea nevoilor emoţionale şi afective ale fetiţei şi a nevoilor familiei ei cu resursele, cu oferta

serviciilor sociale ce le puteau fi oferite de către asistentul social şi tot odată de reţeaua socială;

- stabilirea strategiei de intervenţiei.

Planul de intervenţie trebuia să respecte alegerile, aşteptările, scopurile pe termen scurt şi lung

formulate împreuna cu Marian şi familia lui, efectele trebuiau explicate pe înţelesul tuturor celor

implicaţi. Au fost stabilite scopurile finale care să corespundă cu dorinţele beneficiarilor şi să fie în

avantajul acestora. S-au fixat obiectivele concrete ce puteau fi atinse, s-au stabilit şi s-au ordonat

obiectivele intervenţiei în funcţie de priorităţile existente. S-au fixat sarcinile, responsabilităţile şi

acţiunile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor.

6.7. Contractul cu Marian

Consilierul şcolar a furnizat minorului anumite servicii, numai în contextul unei relaţii

profesionale bazate pe un raport contractual semnat de ambele parţi. Contractul fiind o etapă

obligatorie în munca asistentului social şi persoana asistată conform procedurilor metodologice de

centralizare. Utilizarea contractului fiind avantajoasă deoarece el face o precizare explicită a

problemelor şi scopurilor urmărite de asistentul social şi persoana vizată.

6.8. Realizarea intervenţiei în conformitate cu obiectivele planificate.

În această etapă a fost pus în aplicare planul de intervenţie individualizat pe problemele

psihosociale şi de comportament pe care le avea Marian în familie şi nu în ultimul rând, în

colectivul de la şcoală. Astfel ea a fost ajutat pe plan şcolar, afectiv şi social. S-au respectat

strategiile de acţiune şi obiectivele planificate în cazul lui, păstrând mereu o atitudine pozitivă şi

flexibilă faţă de evoluţia cazului, urmărind progresul realizat.

6.9. Monitorizarea cazului.

Consilierul şcolar, pe tot parcursul intervenţiei a verificat şi înregistrat permanent ceea ce

s-a întâmplat cu cazul social pe care l-a susţinut din punct de vedere social. Astfel el a monitorizat

dacă în cadrul familiei, Marian a înţeles situaţia ce a dus la plecarea mamei lui în străinătate şi

dacă relaţiile comportamentale ale acestuia s-au mai îmbunătăţit. Dacă Marian a primit mai mult

suport afectiv din partea bunicii ei şi dacă toţi cei implicaţi (mamă şi bunică) au început să se

implice mai mult în situaţia şcolară a copilului.

6.10. Evaluarea finală a rezultatelor obţinute

La finalizarea acestei intervenţii, profesionistul a putut înregistra roadele muncii sale

sociale prestate în favoarea lui Marian şi a familiei sale. Astfel el a putut evalua calitatea prestaţiei

sociale, pe tot parcursul intervenţiei cât şi gradul în care obiectivele planificate au fost atinse.

Această evaluare finală a putut clarifica metodele şi strategiile eficiente în rezolvarea problemelor..

6.11. Monitorizarea postintervenţie

După perioada de încheiere a intervenţiei propriu-zisă, pe o perioadă de încă 6 luni, familia

lui Marian şi el personal au fost monitorizaţi de către consilierul şcolar ce a răspuns de acest caz,

pentru a se asigura că obiectivele pe termen mediu sau lung au fost îndeplinite.

6.12. Închiderea cazului

65

La încheierea acestui caz, pe baza rapoartelor a fost efectuată o evaluare a gradului de

îndeplinire a obiectivelor propuse.

Concluzii: Urmare a întrevederilor dintre consilierul şcolar , mama şi bunica băiatului, aceştia s-au

declara mulţumiţi de evoluţia minorului care a acceptat necesitatea plecării tatălui său şi a reuşit să

se integreze mai uşor în colectivul clasei din care face parte, menţionând că s-au observat schimbări

evidente, pozitive, în comportamentul şi cunoştinţele sale. La finalizarea intervenţiei s-a observat

că băiatul a început să aibă rezultate şcolare mai bune, atitudinea lui devenind dintr-una distructivă,

una constructivă faţă de colegii ei şi faţă de doamna învăţătoare.

CONCLUZII

Tranziţia la o economie de piaţă specifică capitalismului, a făcut ca ţara noastră să treacă

prin transformări majore din punct de vedere economic. Acest lucru a determinat schimbări

importante în stabilitatea şi siguranţa locurilor de muncă din economia noastră. Foarte multe

persoane şi-au pierdut locurile de muncă în urma unor disponibilizări colective majore. Au existat

cazuri în care familii întregi s-au confruntat cu lipsa veniturilor lunare în mod sigur şi constant.

După aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană în anul 2007, foarte mulţi români au ales să

emigreze în afara graniţelor ţării în căutarea unui loc de muncă şi implicit în a realiza venituri cu

care să sprijine financiar familia rămasă în ţară. Aceştia au lăsat în ţară rude foarte dragi (soţ, soţie,

fraţi, surori, părinţi etc.), dar în principal această tranziţie a fost deosebit de marcantă din punct de

vedere emoţional, asupra copiilor (de toate vârstele) care au rămas acasă.

Copiii celor plecaţi s-au confruntat, emoţional, cu o situaţie căreia nu erau pregătiţi să îi

facă faţă. Aceasta datorită vârstei fragede la care se aflau, datorită întreruperii unui ciclu de viaţă cu

66

propriile lui rânduieli (luau masa în familie, erau împreună cu părinţii zi de zi, aveau activităţi de

relaxare împreună cu părinţii lor, etc.) lucru pe care iniţial, nu toţi copiii au fost pregătiţi să îl

înţeleagă. Unii dintre ei au crezut iniţial că părinţii au plecat pentru că el nu a fost cuminte, sau

pentru că el nu învăţa suficient de bine, sau găseau tot felul de alte motivaţii care nu făceau decât să

le adâncească şi mai mult stabilitatea emoţională.

Am dorit ca pe parcursul acestei lucrări să evidenţiez următoarele obiective:

determinarea particularităţilor specifice situaţiilor de risc social în cazul copiilor cu părinţi

plecaţi la muncă în străinătate;

evaluarea capacităţii acestora de a depăşi situaţiile dificile în care se află în contextul

protecţiei sociale;

Ca particularităţi aş putea menţiona faptul că mai mult de o treime dintre copiii, au rămas

în grija unor persoane cu vârste de până în 65 de ani (34.30%), vârste mature dar care nu ştiu cât au

fost de pregătiţi pentru a face faţă creşterii şi educării unor copii ce au dificultăţi emoţionale şi de

comportament. Este important pentru familie venitul ce vine din partea celor plecaţi la muncă în

străinătate, deoarece 34.30% din respondenţi se bazează pe aceste venituri. Relaţia emoţională

dintre copii şi cei în grija cărora au rămas relevă aspecte îngrijorătoare deoarece 77.15% din

subiecţi au declarat că au relaţii „tensionate” şi „foarte tensionate” cu copiii pe care îi au în grijă,

ceea ce face să ne îngrijorăm de evoluţia lor socială.

În urma analizei datelor primite cu ajutorul chestionarului am confirmat cele două ipoteze

de la care am pornit, pentru că am demonstrat că minorii rămaşi acasă, dezvoltă în timp şi în funcţie

diferiţi factori sociali, schimbări de comportament care le poate influenta evoluţia în viitor.

BIBLIOGRAFIE

1. Albu A., Humzescu I. R, (1987), Migrația forței de muncă, Editura. Științifică și Enciclopedică, București

2. Badea C. V,( 2009), Migrația de revenire. Studii de caz în satul Speriețeni, un sat de tranziție, Editura Lumen, Iași.

3. Braconnier A., ( 2001), Copilul tău de la 10 la 25 ani, Editura Teora, București4. Bocsa E. , (2009), Psihologia dezvoltării umane, Editura Focus, Petroșani5. Bonchiș E. , (2011), Familia și rolul ei în educarea copilului, Editura Polirom, Iași6. Bonchiș E. , (2011) , Psihologia copilului și parenting, Editura Polirom, Iași7. Ciocănescu E. A. , (2011), Migrația externă : de la țara de origine România , lațările de

destinație din spațiul Uniunii Europene, Revista de Statistică nr.7, www.revistadestatistică.ro, accesat la data de 22 noiembrie, ora 13

8. Ciofu C. , (1998), Interacțiunea părinți- copii, Editura Medicală, Iași9. Crețu E. , (1999), Psihopedagogia școlară pentru învățământul primar, Editura Aramis,

București10. Corman L., ( 2012), Testul desenul familiei, Editura Trei, Bucureşti11. Davido R., ( 1998), Descoperiti-vă copilul prin desene, Editura Image, Bucureşti12. Diane E. P. , Sally W. O. , Ruth D.F. , ( 2010) , Dezvoltarea umană, Editura Trei,

București13. Gal D. , ( 2011), Dezvoltarea umană și îmbătrânirea, Presa Universitară Clujeană,

67

14. Holdevici I. , ( 1998), Psihoterapia tulburărilor anxioase, Editura Ceres, București15. Jourdan-Ionescu C., Lachance J., (2003), Desenul familiei, Editura Profex, Timişoara16. Lăzărescu M. , Nireștean A. , ( 2007), Tulburările de personalitate, Editura Polirom, Iași17. Mitrofan I. , Mitrofan N. , ( 1991), Familia de la A...la Z, Editura Științifică, București18. Miftode V. , (2010), Tratat de Asistență Socială, Editura Lumen, Iași19. Muntean A. (2003) , Violența în familie și maltratarea copilului în Neamțu G., Tratat de

Asistența Socială, Editura Polirom, Iași20. Popescu R., (2009), Introducere în sociologia familiei. Familia românească în societatea

contemporană, Editura Polirom, Iași21. Romilă A. , ( 2003), Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, Editura

Asociației Psihiatrilor Liberi, București22. Schaffer R. , (2007), Introducere inpsihologia copilului, Editura ASCR23. Schmidt M. , (2011), Asistența socială a familiei și copilului, Petroșani24. Secară O. ,( 2008), Tulburările anxioase în Mircea T. (coord), Tratat de psihiatrie

developmentală și a copilului și adolescentului, Editura Artpress, Timișoara25. Sion G. , (2003), Psihologia vârstelor, Edtitura Fundației România de Mâine, București26. Stoiciu V. , (coord), (2011), Impactul crizei economice asupra migrației forței de muncă

românești, Editura Friedrich Ebert Stiftung27. Ștefan C. , (2006), Familia monoparentală. O abordarea politică, Editura Polirom, Iași28. Vasile D. L. , (2007), Introducere în psihologia familiei și psihosexologie, Editura

Fundației România de Mâine, București29. Wilmshurst L. , (2007), Psihopatologia copilului,Editura Polirom, Iași30. Vrăjitoriu M., ( 2008), Perioada de școlar mic în Mircea T. (coord), Tratat de psihiatrie

developmentală și a copilului și adolescentului, Editura Artpress, Timișoara

ANEXA 1

CHESTIONAR

Universitatea din Petroşani Nr………….. Facultatea de ŞtiinţeSpecializarea Asistenţa Socială

CHESTIONAR

Stimate domn/doamnă,

Pentru lucrarea de licenţă doresc să realizez un studiu asupra problemelor psihologice cu care se confruntă copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Am nevoie de sprijinul Dvs. şi menţionez că datele obţinute sunt confidenţiale. În acest sens doresc să vă adresez câteva întrebări şi vă rog să răspundeşi sincer. Vă mulţumesc!

1. Care este cel mai important lucru din viaţa Dvs. care vă aduce bucurie?...............................................................................................................................................

2. Care sunt membrii familiei copilului plecaţi în străinătate? (indicaţi toţi membrii plecaţi)□ 2.1. mama

68

□ 2.2. tata□ 2.3. fraţi/surori

3. De cât timp sunt plecate aceste persoane?Persoana mai puţin de un an 1 – 3 ani 3-5 ani mai mult de 5 aniMamaTataFraţi/surori4. Cum evaluaţi relaţia pe care o aveţi cu copilul?

□ 4.1. foarte bună□ 4.2. tensionată□ 4.3. foarte tensionată

5. Consideraţi că lipsa persoanei/ persoanelor plecate în străinătate a avut un efect emoţional asupra copilului:

□ 5.1. pozitiv□ 5.2. nici un efect□ 5.3. negativ

6. Cum s-a modificat comportamentul copilului aflat în grija dvs. ?În foarte mare

măsurăÎn mare măsură

În potrivită măsură

În mică măsură

În foarte mică

măsură

Deloc

6.1. necomunicativ6.2. absenteism şcolar 6.3. tristeţe6.4. violenţă6.5. indiferenţă6.6. altfel _______

7. Relaţiile copilului cu părinţii înaintea plecării în străinătate au fost :

□ 7.1. foarte bune□ 7.2. normale□ 7.3. foarte tensionate

8. Cât de des îşi revede copilul părintele/părinţii plecat/plecaţi în străinătate ?□ 8.1. la aprox. 3 luni□ 8.2. de 2 sau mai multe ori pe an□ 8.3. o dată pe an□ 8.4. o dată la 2 ani

9. Cât de des vorbeşte la telefon sau ţine legătura pe internet cu părintele/părinţii?□ 9.1. zilnic□ 9.2. la maxim 3 zile□ 9.3. săptămânal□ 9.4. la maxim 3 săptămâni□ 9.5. lunar sau mai rar

10. Ce efecte are comunicarea cu părintele/părinţii asupra copilului?□ 10.1. foarte benefice□ 10.2. benefice□ 10.3. nici un efect□ 10.4. negative□ 10.5. foarte negative

69

11. Care sunt manifestările cele mai frecvente pe care le are copilul în urma discuţiilor cu cei plecaţi din familie?

□ 11.1. devine mai optimist□ 11.2. devine bucuros□ 11.3. nu are nici un fel de manifestare□ 11.4. devine trist□ 11.5. devine nervos□ 11.6. alte manifestări..............

12. Situaţia şcolară a copilului a avut de suferit după plecarea părintelui/părinților?□ 12.1. s-a îmbunătăţit□ 12.2. a rămas la fel□ 12.3. s-a înrăutăţit

13. De când părintele/părinţii copilului au plecat, frecventarea şcolii:□ 13.1. s-a îmbunătăţit□ 13.2. a rămas la fel□ 13.3. s-a înrăutăţit

14. Cât de implicat/ă sunteţi în ceea ce priveşte situaţia şcolară a copilului ?□ 14.1. foarte implicat/ă□ 14.2. implicat/ă□ 14.3. aşa şi aşa□ 14.4. mai puţin implicat/ă□ 14.5. foarte puţin implicat/ă

15. Care credeţi că este cea mai gravă problemă pe care o ridică copilul aflat în grija dvs.?□ 15.1. are probleme de comportament□ 15.2. are rezultate scăzute la învăţătură□ 15.3. este necomunicativ□ 15.4. alte probleme (precizati care)......................................................................□ 15.5. nu are probleme

16. Cine merge la şedinţele cu părinţii?□ 16.1. părintele rămas□ 16.2. fraţi/surori□ 16.3. vecini/prieteni de familie□ 16.4. persoana care il ingrijeste in prezent

17. Consideraţi că consilierul şcolii se implică în sprijinirea copiilor cu părinţii plecaţi în străinătate?

□ 17.1. da□ 17.2. uneori□ 17.3. nu

18. În ce măsură consideraţi că sunt eficiente şedinţele cu părinţii pentru obţinerea de informaţii cu privire la performanţele şcolare ale copilului?

□ 18.1. sunt eficiente□ 18.2. aşa şi aşa□ 18.3. ineficiente

19. Cum credeţi dvs. că ar trebui sprijiniţi copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate?□ 19.1. prin consiliere□ 19.2. prin atragerea lor în diferite activităţi extracurriculare□ 19.3. altfel ……………………………………………………..

70

20. Cât de eficiente consideraţi că ar fi vizitele la domiciliu ale doamnei sau domnului diriginte?□ 20.1. eficiente□ 20.2. aşa şi aşa□ 20.3. ineficiente

21. Cum și-au schimbat colegii de clasă atitudinea faţă de copil?□ 21.1. s-au îmbunătăţit□ 21.2. au rămas la fel□ 21.3. s-au înrăutăţit

22. In ce măsură credeţi că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoţional copilul de către:În foarte mare

măsurăÎn mare măsură

În potrivită măsură

În mică măsură

În foarte mică măsură

22.1. familie22.2. dumneavostră22.3. școala22.4. colegii și pretenii22.5.personalul specializat22.6.alte persoane.Cine?...

23. Câţi copii se află în îngrijirea dvs.(inclusiv copiii dumneavoastră)?□ 23.1. un copil□ 23.2. doi copii□ 23.3. trei copii□ 23.4. mai mult de 3 copii

24. Care este relaţia dintre dumneavostră şi copilul aflat în grija dumneavostră?□ 24.1. părinte□ 24.2. frate/soră □ 24.3. bunic/bunică □ 24.4. unchi/mătuşă □ 24.5. verişor/verişoară□ 24.6. vecin□ 24.7. prieten de familie□ 24.8. alte situaţii. Care…

71

25. Vârsta copilului aflat în îngrijire este (ani împliniţi) :

......./ani26. Sexul copilului aflat înîngrijire este:

□ 26.1. masculin

□ 26.2. feminin

27. Rezultatele şcolare ale copilului sunt:□ 27.1.

foarte bune

□ 27.2. bune□ 27.3. aşa şi

aşa□ 27.4. slabe□ 27.5.

foarte slabe28. Situaţia materială a familiei dvs. se

sprijină pe( bifaţi toate variantele care se potrivesc):□ 28.1.

propriile mele venituri □ 28.2.

veniturile soţului/soţiei□ 28.3.

primesc sprijin material din partea celor plecaţi

□ 28.4. alocaţie

□ 28.5. ajutor social de la stat

□ alte surse 29. Evaluaţi venitul lunar al familiei dumneavostră pe membru de familie

□ 29.1. sub venitul minim de 600 lei

□ 29.2. 601 lei -1.000 lei

□ 29.3. 1.001 lei- 2.000 lei

□ 29.4. peste 2.001 lei

30. Sexul dumneavostră :□ 30.1.

masculin□ 30.2.

feminin31. Vârsta dumneavostră :

□ 31.1. până în 35 de ani

□ 31.2. 36-45 ani

□ 31.3. 46-65 ani

□ 31.4. peste 65 ani

32. Nivelul de studii absolvite:□ 32.1. pana la

4 clase□ 32.2. 5-8

clase□ 32.3. 9-10

clase□ 32.4. şcoala

profesională□ 32.5. liceu□ 32.6.

universitar 33. Ocupaţia:

_____________________________________________________________________

34. Starea civilă:□ 34.1. necăsătorit/ă□ 34.2. concubinaj□ 34.3. căsătorit/ă□ 34.4. divorţat/ă□ 34.5. văduv/ă

72

ANEXA 2

TABELE DE FRECVENŢĂ

Tabel nr. 1: Care este cel mai important lucru din viaţa Dvs. care vă aduce bucurie?

VARIANTE DE RĂSPUNS

copiii nepoţii familia TotalAbs. 8 15 12 35

% 22.85 42.85 34.30 100

Tabel nr. 2: Care sunt membrii familiei copilului plecaţi în străinătate? (indicaţi toţi membrii plecaţi)

VARIANTE DE RĂSPUNS

mama tata fraţi/surori TotalAbs. 20 10 5 35

% 57.14 28.58 14.28 100

Tabel nr.3: Cine lipseşte din familie de mai puţin de un an?

VARIANTE DE RĂSPUNS

mama tata fraţi/surori TotalAbs. 7 20 8 35

% 20 57.15 22.85 100

Tabel nr.4: Cine lipseşte din familie de o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 ani?

VARIANTE DE RĂSPUNS

mama tata fraţi/surori TotalAbs. 18 10 7 35

% 51.42 28.58 20 100

Tabel nr. 5.: Cine lipseşte din familie de o perioadă cuprinsă între 3 şi 5 ani?

73

VARIANTE DE RĂSPUNS

mama tata fraţi/surori TotalAbs. 16 14 5 35

% 45.72 40 14.28 100

Tabel nr. 6: Cine lipseşte din familie de o perioadă de peste 5 ani?

VARIANTE DE RĂSPUNS

mama tata fraţi/surori TotalAbs. 8 18 9 35

% 22.85 51.42 25.73 100

Tabel nr. 7: Cum evaluaţi relaţia pe care o aveţi cu copilul?

VARIANTE DE RĂSPUNS

foarte bună tensionată foarte tensionată TotalAbs. 8 12 15 35

% 22.85 34.30 42.85 100

Tabel nr.8: Consideraţi că lipsa persoanei/ persoanelor plecate în străinătate a avut un efect emoţional asupra copilului:

VARIANTE DE RĂSPUNS

pozitiv nici un efect negativ TotalAbs. 4 8 23 35

% 11.42 22.85 65.73 100

Tabel nr.9: Măsura în care copilul a devenit mai necomunicativ

VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare măsură

în mare măsură

în potrivită măsură

în mică măsură

în foarte mică

măsură

deloc Total

Abs. 5 6 10 6 1 7 35

% 14.28 17.15 28.57 17.15 2.85 20 100

74

Tabel nr.10: Măsura în care copilul s-a confruntat cu absenteimul şcolar

VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare măsură

în mare măsură

în potrivită măsură

în mică măsură

în foarte mică

măsură

deloc Total

Abs. 8 4 2 2 14 5 35

% 22.85 11.42 5.74 5.74 40 14.25 100

Tabel nr.11: Măsura în care copilul a devenit mai trist

VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare măsură

în mare măsură

în potrivită măsură

în mică măsură

în foarte mică

măsură

deloc Total

Abs. 10 8 12 3 1 1 35

% 28.60 22.85 34.28 8.57 2.85 2.85 100

Tabel nr.12: Măsura în care copilul a devenit mai violent

VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare măsură

în mare măsură

în potrivită măsură

în mică măsură

în foarte mică

măsură

deloc Total

Abs. 6 7 3 6 10 3 35

% 17.14 20 8.57 17.14 28.58 8.57 100

Tabel nr.13: Măsura în care copilul a devenit mai indiferent

VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare măsură

în mare măsură

în potrivită măsură

în mică măsură

în foarte mică

măsură

deloc Total

Abs. 7 7 7 9 1 4 35

% 20 20 20 25.70 2.85 11.45 100

75

Tabel nr.14: Măsura în care copilul a şi-a schimbat altfel comportamentul

VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare măsură

în mare măsură

în potrivită măsură

în mică măsură

în foarte mică

măsură

deloc Total

Abs. 5 8 12 2 3 5 35

% 14.28 22.85 34.28 5.74 8.57 14.28 100

Tabel nr. 15 Relaţiile copilului cu părinţii înaintea plecării în străinătate au fost :

VARIANTE DE RĂSPUNS

foarte bune normale foarte tensionate TotalAbs. 15 16 4 35

% 42.85 45.71 11.44 100

Tabel nr. 16: Cât de des îşi revede copilul părintele/părinţii plecat/plecaţi în străinătate?

VARIANTE DE RĂSPUNS

la aproximativ 3 luni

de 2 sau mai multe ori pe an

o dată pe an o dată la 2 ani

Total

Abs. 4 5 18 8 35

% 11.42 14.28 51.45 22.85 100

Tabel nr. 17: Cât de des vorbeşte la telefon sau ţine legătura pe internet cu părintele/părinţii?

VARIANTE DE RĂSPUNS

zilnic la maxim 3 zile

săptămânal la maxim 3 săptămâni

lunar sau mai rar

Total

Abs. 2 2 8 10 13 35

% 5.71 5.71 22.85 28.57 37.16 100

Tabel nr. 18: Ce efecte are comunicarea cu părintele/părinţii asupra copilului?

76

VARIANTE DE RĂSPUNS

foarte benefice benefice nici un efect negative foarte negative

Total

Abs. 10 8 4 11 2 35

% 28.57 22.85 11.45 31.42 5.71 100

Tabel nr. 19: Care sunt manifestările cele mai frecvente pe care le are copilul în urma discuţiilor cu cei plecaţi din familie?

VARIANTE DE RĂSPUNS

devine mai optimist

devine bucuros

nu are nici o

manifestare

devine trist

devine nervos

alte manifestări

Total

Abs. 8 10 4 11 1 1 35

% 22.85 28.60 11.40 31.45 2.85 2.85 100

Tabel nr. 20: Situaţia şcolară a copilului a avut de suferit după plecarea părintelui/părinţilor?

VARIANTE DE RĂSPUNS

s-a îmbunătăţit a rămas la fel s-a înrăutăţit TotalAbs. 9 10 16 35

% 25.71 28.58 45.71 100

Tabel nr. 21: De când părintele/părinţii copilului au plecat, frecventarea şcolii:

VARIANTE DE RĂSPUNS

s-a îmbunătăţit a rămas la fel s-a înrăutăţit TotalAbs. 4 18 13 35

% 11.42 51.42 37.16 100

Tabel nr. 22: Cât de implicat/ă sunteţi în ceea ce priveşte situaţia şcolară a copilului ?

77

VARIANTE DE RĂSPUNS

foarte implicat/ă implicat/ă aşa şi aşa mai puţin implicat/ă

foarte puţin

implicat/ă

Total

Abs. 8 9 12 2 4 35

% 22.85 25.71 34.28 5.71 11.45 100

Tabel nr. 23: Care credeţi că este cea mai gravă problemă pe care o ridică copilul aflat în grija dvs.?

VARIANTE DE RĂSPUNS

are probleme de comportament

are rezultate şcăzute la învăţătură

este necomunicativ

alte probleme

nu are probleme

Total

Abs. 6 16 8 3 2 35

% 17.16 45.71 22.85 8.57 5.71 100

Tabel nr. 24: Cine merge la şedinţele cu părinţii?

VARIANTE DE RĂSPUNS

părintele rămas fraţi/surori vecini/prieteni de familie

persoana care în îngrijeşte

Total

Abs. 10 8 6 11 35

% 28.57 22.85 17.14 31.44 100

Tabel nr. 25: Consideraţi că consilierul şcolii se implică în sprijinirea copiilor cu părinţii plecaţi în străinătate?

VARIANTE DE RĂSPUNS

da uneori nu TotalAbs. 10 23 2 35

% 28.57 65.71 5.72 100

Tabel nr. 26: În ce măsură consideraţi că sunt eficiente şedinţele cu părinţii pentru obţinerea de informaţii cu privire la performanţele şcolare ale copilului?

78

VARIANTE DE RĂSPUNS

sunt eficiente aşa şi aşa ineficiente TotalAbs. 15 12 8 35

% 42.85 34.28 22.87 100

Tabel nr. 27: Cum credeţi dvs. că ar trebui sprijiniţi copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate?

VARIANTE DE RĂSPUNS

prin consiliere atragerea în diferite activităţi

altfel Total

Abs. 12 18 5 35

% 34.28 51.42 14.30 100

Tabel nr.28: Cât de eficiente consideraţi că ar fi vizitele la domiciliu ale doamnei sau domnului diriginte?

VARIANTE DE RĂSPUNS

eficiente aşa şi aşa ineficiente TotalAbs. 8 16 11 35

% 22.85 45.71 31.44 100

Tabel nr. 29: Cum şi-au schimbat colegii de clasă atitudinea faţă de copil?

VARIANTE DE RĂSPUNS

s-au îmbunătăţit au rămas la fel s-au înrăutăţit TotalAbs. 13 18 4 35

% 37.14 51.42 11.44 100

Tabel nr. 30: In ce măsură credeţi că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoţional copilul de către familie

79

VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare măsură

în mare măsură

în potrivită măsură

în mică măsură

în foarte mică măsură

Total

Abs. 18 6 4 3 4 35

% 51.42 17.14 11.45 8.54 11.45 100

Tabel nr. 31: In ce măsură credeţi că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoţional copilul de către dumneavoastră

VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare măsură

în mare măsură

în potrivită măsură

în mică măsură

în foarte mică măsură

Total

Abs. 10 12 9 2 2 35

% 28.57 34.30 25.71 5.71 5.71 100

Tabel nr. 32: In ce măsură credeţi că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoţional copilul de către şcoală

VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare măsură

în mare măsură

în potrivită măsură

în mică măsură

în foarte mică măsură

Total

Abs. 3 5 9 8 10 35

% 8.57 14.30 25.71 22.85 28.57 100

Tabel nr. 33: In ce măsură credeţi că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoţional copilul de către colegi şi prieteni

VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare măsură

în mare măsură

în potrivită măsură

în mică măsură

în foarte mică măsură

Total

Abs. 8 12 6 7 2 35

% 22.85 34.30 17.14 20 5.71 100

Tabel nr. 34: In ce măsură credeţi că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoţional copilul de către personalul specializat

80

VARIANTE DE RĂSPUNS

în foarte mare măsură

în mare măsură

în potrivită măsură

în mică măsură

în foarte mică măsură

Total

Abs. 2 3 9 12 9 35

% 5.71 8.57 25.71 34.30 25.71 100

Tabel nr. 35: Câţi copii se află în îngrijirea dvs.(inclusiv copiii dumneavoastră)?

VARIANTE DE RĂSPUNS

un copil doi copii trei copii mai mult de 3 copii

Total

Abs. 7 18 6 4 35

% 20 51.42 17.14 11.44 100

Tabel nr. 36: Care este relaţia dintre dumneavostră şi copilul aflat în grija dumneavostră?

VARIANTE DE RĂSPUNS

părinte

frate/soră

bunic/bunică

unchi/mătuşă

verişor/verişoară

vecin

prieten de fam.

alte situaţ

ii

Total

Abs 8 6 8 5 4 1 2 1 35

% 22.85 17.14 22.90 14.28 11.42 2.85 5.71 2.85 100

Tabel nr. 37: Vârsta copilului aflat în îngrijire este (ani împliniţi) :

VARIANTE DE RĂSPUNS

7 ani 8 ani 9 ani 10 ani TotalAbs. 4 6 15 10 35

% 11.42 17.14 42.87 28.57 100

Tabel nr. 38: Sexul copilului aflat în îngrijire este:

VARIANTE DE RĂSPUNS

81

masculin feminin TotalAbs. 20 15 35

% 57.14 42.86 100

Tabel nr. 39: Rezultatele şcolare ale copilului sunt:

VARIANTE DE RĂSPUNS

foarte bune bune aşa şi aşa slabe foarte slabe TotalAbs. 4 6 18 5 2 35

% 11.42 17.14 51.42 14.28 5.74 100

Tabel nr. 40: Situaţia materială a familiei dvs. se sprijină pe( bifaţ i toate variantele care se potrivesc):

propriile venituri

veniturile soţului/soţie

i

sprijin din străinătate

alocaţie ajutor social

alte surse Total

Abs. 8 10 12 3 1 1 35

% 22.85 28.57 34.30 8.58 2.85 2.85 100

Tabel nr. 41: Evaluaţi venitul lunar al familiei dumneavostră pe membru de familie

VARIANTE DE RĂSPUNS

sub 600 lei 601-1.000 lei 1.001-2.000lei peste 2.001 TotalAbs. 6 8 16 5 35

% 17.14 22.85 45.71 14.30 100

Tabel nr. 42: Sexul dumneavostră :

VARIANTE DE RĂSPUNS

masculin feminin TotalAbs. 12 23 35

% 34.28 65.72 100

Tabel nr. 43: Vârsta dumneavostră :

VARIANTE DE RĂSPUNS

82

până în 35 de ani 36-45 ani 46-65 ani peste 65 de ani

Total

Abs. 4 8 12 11 35

% 11.43 22.85 34.30 31.42 100

Tabel nr. 44: Nivelul de studii absolvite:

până în 4 clase

5-8 clase

9-10 clase şcoala profesională

liceu universitar Total

Abs. 8 3 6 6 8 4 35

% 22.85 8.58 17.15 17.15 22.85 11.44 100

Tabel nr. 45: Ocupaţia:

VARIANTE DE RĂSPUNS

casnică pensionar/ă funcţionar/ă muncitor calificat

alte ocupaţii Total

Abs. 8 10 6 4 7 35

% 22.85 28.57 17.14 11.44 20 100

Tabel nr. 46: Starea civilă:

VARIANTE DE RĂSPUNS

necăsătorit/ă concubinaj căsătorit/ă divorțat/ă văduv/ă TotalAbs. 4 4 12 8 7 35

% 11.42 11.42 34.30 22.86 20 100

ANEXA 3

83

DESENUL FAMILIEI

84