Teorii ale puterii

8/15/2019 Teorii ale puterii

1/57

I. Putere şi dominaţiePuterea şi dominaţia reprezintă concepte-cheie în analiza sociologică şi politologică

din secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Cele două teme sunt tratate încontextul schimbărilor accelerate din epocă. Destrămarea echii ordini sociale a determinat odublă luare de conştiinţă! aceea a dispariţiei tradiţiei comunitare şi aceea a declinuluiautorităţii tradiţionale. Pentru sociologi" dispariţia organizării sociale tradiţionale comunitareanunţa apariţia societăţii de masă" iar declinul echilor autorităţi era însoţit de emergenţa puterilor de tip nou în societate.

#lexis de $o%ue ille are primul studiu sistematic şi empiric al e&ectelor puterii politiceasupra societăţii de masă. De la démocratie en Amerique permite e aluarea impactuluiapariţiei democraţiei asupra tradiţiilor şi structurilor sociale comunitare. 'ursa puteriidemocratice rezidă" înainte de toate" în egalizarea statuturilor şi condiţiilor sociale în caree oluează grupurile şi indi izii. (n acest sens" egalitatea semni&ică o ruptură în raport cu

echea societate. Pe l)ngă egalitatea socială" $oc%ue ille ede în democraţie şi tendinţa spreuni&ormitate" una din temele iitoare *eberiene în analiza dominaţiei birocratice. Prin aceasta"$oc%ue ille pre&igurează clar ceea ce se a numi mai t)rziu" societatea de masă" adică aceasocietate în care indi izii acţionează în condiţii sociale relati uni&orme şi puţin di&erenţiatesub aspect &ormal.

+ altă idee prezentă în De la démocratie en Ameriqueeste aceea legată de consecinţeledemocraţiei asupra administraţiilor publice care trec de la acti itatea tradiţională spre cearaţionalizată. #st&el" $oc%ue ille trasează una din dez oltările iitoare ale administraţiilor"atent studiată de ,eber" aceea a posibilităţii antrenării unor e&ecte per erse prin e oluţia birocraţiei spre &orme care să împiedice participarea reală la gu ernare" deci la exercitarea

puterii politice. /irocraţia este susceptibilă de a determina e&ecte di erse" chiar opuse! ea" prinesenţa ei" poate &i o sursă a libertăţii" prin modul de gestionare a problemelor indi idului" dar poate &i o sursă a despotismului" în măsura în care o aplicare oarbă a reglementărilor raţionale" &ără re&erinţă la indi id" poate duce la arbitrar şi" de aici" la o execuţie a normelor raţionale care să conţină în ea sursa ser itudinii. ,eber a analiza pericolele inerente ale birocraţiei" printre altelel" pe două mari direcţii! înlocuirea scopurilor cu mi0loacele şi" pe dealtă parte" denaturarea acţiunii politice. (n primul caz" birocraţia ca organizare în ser iciulunui scop" &uncţionează pentru ea însăşi" pierz)nd din edere obiecti ele iniţiale. (n al doileacaz" omul politic este deposedat de misiunile sale de gestiune şi de organizare şi de ine" dince în ce mai mult" ceea ce ,eber găseşte speci&ic +ccidentului" un demagog .

Prin concepţia sa asupra puterii şi dominaţiei" ,eber se detaşează de doi marisociologi contemporani lui" Dur1heim şi 2eorg 'immel. Deşi 'immel sesizează apariţia

statului modern de masă" cu centralizarea indi iduală a puterii în care se mani&estă oni elare de masă concomitent cu exercitarea unor relaţii piramidale" element interpretat caexpresie a dihotomiei gu ernanţi-gu ernaţi" el &ace o critică" mai puţin raţională şi mai multtradiţională acestui &enomen. Dur1heim operează cu o relaţie triunghiulară ce cuprindeindi idul" grupurile intermediare şi statul. 'tatul trebuie să &ie contrabalansat prin modul de&uncţionare a grupurilor intermediare" &ără de care statul ar de eni despotic. Problemele mariapar în contextul pierderii de către grupurile intermediare a consistenţei lor datorităsolidarităţii organice a societăţii" proces ce conduce la anomie. 2rupurile intermediare" ca uncorelati al societăţii ci ile" au tocmai &uncţia de a integra indi idul în societate.


2/57

Pentru ,eber" puterea" oricare i-ar &i &aţetele sub care apare" există întotdeauna îninteracţiune" &iind o relaţie între actori sau între sisteme de atitudini" opinii şi comportamente.#st&el"puterea ( Macht ) semni&ică orice posibilitate de a &ace să trium&e" în cadrul unei relaţiisociale" propria oinţă" chiar împotri a rezistenţelor" indi&erent de &undamentul acestei posibilităţi.

,eber a elabora o de&iniţie sau" mai degrabă" o paradigmă a interpretării puterii"alabilă şi acceptată în general de interpretările contemporane ale puterii şi dominaţiei. +

asemenea iziune a puterii a trasat drumul unor interpretări extrem de &ructuoase în acestdomeniu" cu o problematică extrem de bogată" printre care" problema consimţăm)ntului înraport cu oinţa altuia" problema con&lictului de interese" a puterii ca sursă de a anta0e" a puterii de&inite prin modalităţile de interacţiune" a puterii şi speci&icului acesteia în organizaţii" problema legitimităţii şi a dinamicii ei în societate.

Dominaţia este un domeniu mult mai larg în care se mani&estă posibilitatea de a găsi persoane ce se supun unui ordin 3 Befehl 4 cu un conţinut determinat. (n str)nsă legătură cuacest concept apare cel de disciplină 3 Disziplin4 ce se re&eră la posibilitatea de a înt)lni la omultitudine de indi izi o supunere" promptă" automată" în irtutea unei dispoziţii dob)ndite.

Se poate vorbi de un grup de dominaţie în măsura în care membrii unui grup sunt supuşi unor relaţii de dominaţie în virtutea unor reglementări ce funcţionează în interiorul acestui grup

5etodologic" ,eber de&ineşte conceptul de grup corporat cu intenţia de a scoate îne idenţă &ormele sub care se prezintă puterea. (ntr-un grup corporat 3!erband 4" ordinea esteîntărită prin acţiunea speci&ică a unor indi izi şi prin aceea a unui grup cu rol administrati .Poziţia conducătoare şi participarea la 'ta&&-ul administrati depind de regulile grupului" de

criteriile lui speci&ice şi de procedurile instituite. Conducerea poate &i desemnată în mod permanent sau pe o perioadă determinată în &uncţie de imperati ele unei situaţii deosebite.$otodată" ,eber procedează la precizarea di&erenţelor dintre organizaţii" asociaţii

oluntare sau obligatorii" grupuri politice şi religioase. + organizaţie este un sistem deacti itate permanentă pe baza unui scop speci&ic iar o organizaţie corporată" conţine un grupcu rol administrati care urmăreşte acti itatea cu caracter continuu în raport cu scopul precizat. (n asociaţiile oluntare apartenenţa este deri ată dintr-un act personal de aderenţă"iar în cele obligatorii dintr-o impunere" pe baza unor criterii speci&ice.

6n grup de dominaţie poate &i unul politic 3 politischer !erband 4 în măsura în careexistenţa şi aliditatea reglementărilor sale sunt garantate într-o manieră continuă" în interiorulunui teritoriu geogra&ic determinat" prin aplicarea şi ameninţarea unei constr)ngeri &izice din partea conducerii administrati e. (n aceeaşi termeni" ,eber de&ineşte statul ca întreprindere politică cu caracter instituţional în care conducerea administrati ă &ace apel cu succes lamonopolul constr)ngerii &izice legitime în aplicarea reglementărilor sale. 'pre deosebire de unasemenea grup de dominaţie" grupul hierocratic 3HIEROCRA ÍEȚ &ormă de conducere asocietă ii primiti e i &eudale în &unc ie de obiecti ele spirituale ale unei con&esiuniț ș țdominante4 a utiliza pentru impunerea şi respectarea reglementărilor şi normelor saleconstr)ngerea psihică" acordarea sau re&uzul acordării mi0loacelor spirituale de m)ntuire" ceeace înseamnă că iolenţa nu este unicul sau mi0locul normal pe care îl are la dispoziţie un corpadministrati pentru a impune normele ce garantează ordinea şi acti itatea grupului politic.


3/57

(ntruc)t conceptul de stat este o realizare deplină a perioadei moderne se impune ode&inire a acestuia prin elemente speci&ice tipului modern de stat. ,eber propune următoareade&iniţie a statului!

7l posedă o ordine administrati ă şi legală" subiect ce poate &i schimbat prin legislaţie" precum şi o acti itate organizată a conducerii administrati e care este de asemeneareglementată prin legislaţie. 'istemul ordinii impune autoritate nu numai asupra membrilor statului" cetăţenii care în ma0oritatea lor au obţinut calitatea de membru prin naştere" dar totodată şi asupra oricărei acţiuni care se des&ăşoară în zona 0urisdicţiei sale. #st&el" statul esteo asociaţie obligatorie pe bază teritorială. 5ai mult" &olosirea &orţei este considerată calegitimă numai în măsura în care este permisă de stat sau prescrisă. Cerinţa statului modern dea monopoliza &orţa este tot at)t de esenţială pentru caracterul său" ca şi 0urisdicţia obligatorieşi organizarea continuă .

Dincolo de di ersele tipuri de dominaţie ce pot &i identi&icate" ,eber atrage atenţiaasupra a două tipuri diametral opuse"dominaţia ce decurge din poziţia constelaţiilor deinterese în particular în irtutea poziţiei de monopol şidominaţia ce pro!ine din puterea dea comanda şi datoria de a se supune. (n acest ultim caz" tipul cel mai pur este dominaţia patriarhală" princiarăPrimul se bazează pe in&luenţa deri ată în mod exclusi din posesia bunurilor sau deprinderilor economice de piaţă" a unei pregătiri garantată în reun &el şi careacţionează asupra comportamentului celor dominaţi. Celălalt tip de dominaţie se&undamentează pe datoria absolută de a se supune" dincolo de interesele şi moti ele personale.8aptul extern al comenzii nu este su&icient pentru a explica dominaţia" chiar dacă a em în

edere &aptul că semni&icaţia unei comenzi poate &i acceptată ca o normă alidă. 7xistă însă omultiplă cauzalitate a îndeplinirii comenzii9 ordinul îşi îndeplineşte consecinţele asupra celui

dominat" &ie prin empatie" &ie prin persuasiune sau argumente raţionale" &ie printr-ocombinaţie a acestora. (ntr-un caz concret de îndeplinire a unei comenzi" aceasta poate &imoti ată &ie de con ingerea proprie a acelui dominat generată de sentimentul datoriei" &ie dinteamă" &ie din dorinţa de a obţine unele bene&icii.II. "egitimitate şi dominaţie. #ipologii.Ordinea legitim$ % concept tipuri şi &undamente ale ordinii legitime

:egitimarea puterii în general şi a puterii politice în special constituie una din marile probleme ale sociologiei şi ştiinţei politice" dar ea pri eşte şi alte demersuri &iloso&ice" cum ar &i etnologice" antropologice etc. Dacă puterea este considerată ca un raport social ce asigurăunui indi id sau unui grup posibilitatea de a constr)nge alţi indi izi şi alte grupuri" ast&el înc)tacestea să &acă ceea ce n-ar &i &ăcut dacă nu ar &i existat inter enţia acestei constr)ngeri" atunciapare o problemă &undamentală care trebuie să explice natura şi structura acestei constr)ngeri.Pentru teoria politică legitimitatea unui regim nu se reduce niciodată la legalitate sau la olegitimitate &ormală.

5ax ,eber arată că tipurile de legitimitate corespund tipurilor de dominaţie" uşur)ndîn acest &el de&inirea lor într-o iziune globală în care se ţine cont de constr)ngere"comunitate" religie" reguli de schimb economic etc.

7mergenţa puterii coerciti e contribuie la 0usti&icarea inegalităţii dintre conducători şiconduşi" dintre stăp)ni şi supuşi! C)nd ; spune Pierre Clastres ; în societatea primiti ă"economicul se lasă reperat ca un domeniu autonom şi de&init" c)nd acti itatea de producţiede ine o muncă alienată" contabilizată şi impusă de cei ce se or bucura de &ructele muncii"


4/57

atunci societatea nu mai este primiti ă" ea a de enit o societate di izată în dominanţi şidominaţi" în stăp)ni şi supuşi9 atunci ea îşi schimbă reprezentarea despre putere şi respectul puterii .

8ie că această trans&ormare este o ruptură brutală impusă prin constr)ngeri noi" &ie căea se produce într-o perioadă de e oluţii complexe" problema care apare este aceea adiscursului 0usti&icator al constr)ngerii. (n acest sens" :apierre subliniază că relaţia politicăde comandă-supunere implică întotdeauna o ideologie a legitimităţii! pentru ca cine a să sesupună unei comenzi sau unei reguli el trebuie să creadă în legitimitatea acestei comenzi sau aregulei şi să împărtăşească această credinţă cu ansamblul comunităţii politice căreia îiaparţine ."eber prezintă mecanismul comple# al legitimităţii$ al legitimării şi ordinii legitime fac%nd apel la valoarea e#plicativă a concordanţei dintre reprezentarea unei ordini legitime şi modul real de desfăşurare a acţiunilor sociale &rice activitate în general şi orice relaţie socialădepinde$ în structura ei$ în tipul de scop pe care îl fi#ează şi care conferă orientare activităţiirespective$ de reprezentarea '!orstellung( unei ordini legitime )oncordanţa dintre ordineareprezentată şi acceptată şi realitatea socială va constitui validitatea ordinii sociale

+rientarea acti ităţii în &uncţie de o anumită ordine poate a ea o moti aţie extrem dedi ersă. Dacă alături de alte moti e" ordinea apare ca exemplară sau obligatorie pentru o partea agenţilor acţiunii sociale" atunci se realizează o creştere a posibilităţii ca această ordine săconstituie un sistem de orientare a acţiunii. #tunci c)nd de&ineşte relaţia socială" &undamentalăîn înţelegerea acestei probleme este re&erinţa pe care o &ace ,eber la conţinutul semni&icati aacesteia

Din perspecti a dominaţiei" ,eber este interesat de problema persistenţei acesteia"

precum şi de aceea a posibilităţii schimbării ordinii legitime. Pentru aceasta" el elaborează oclasi&icare a moti elor persistenţei ordinii legitime. (n acest sens" legitimitatea unei ordini poate &i garantată!'. pur a&ecti printr-un abandon sentimental9

.raţional în raport cu o aloare" prin credinţa în aliditatea sa absolută ca o expresie a unor alori ultime obligatorii de ordin cutumiar" estetic sau de altă natură9.religios! credinţa în dependenţa păstrării ordinii de posesia bunurilor de m)ntuire9 sau prin

aşteptări ale unor consecinţe speci&ice externe prin interese de un anumit &el.+rdinea este structurată prin con enţii şi drept. (n cazul con enţiei" aliditatea sa este

garantată extern prin posibilitatea îndepărtării acelor indi izi din interiorul unui grup care nurespectă con enţia stabilită. (n cazul dreptului" ordinea este garantată extern prin posibilitateaunei constr)ngeri &izice şi psihice realizată prin acti itatea unei instanţe umane instituită înacest sens care impune respectul ordinii şi totodată pedepseşte încălcarea acesteia.

(n comentariul larelaţia dintre cutumă şi convenţie$5ax ,eber caută să de&ineascăcon enţia ca pe o cutumă a cărei aliditate este aprobată în cadrul unui grup uman şi care estegarantată prin blamul dat acelora care se îndepărtează de la aliditatea respecti ă. 'e poateremarca &aptul că pentru ,eber" în acest context" ordinea semni&ică un sistem în care normeleau un rol preponderent.$ipurile de legitimitate prezentate de ,eber în str)nsă legătură cu tipurile de dominaţie" desocietate şi acţiune socială pri esc moti ele ce con&eră legitimitate ordinii.


5/57


6/57

aliditatea unei reglementări stabilite prin contract nu se mai bazează pe un acord unanim nea&lăm în &aţa unei impuneri în raport cu o minoritate. 6neori" se înt)mplă ca minorităţile sărecurgă la iolenţă pentru a impune reglementări noi ce or &i recunoscute ca legitime de ceicare s-au opus iniţial şi aceasta pentru că în &orma de legitimitate modernă" arată ,eber" at)tatimp c)t otul a constitui un mi0loc legal de a institui sau schimba reglementări se poateînt)mpla ca minoritatea să obţină ma0oritatea &ormală.

:egitimarea dominaţiei este un proces complex în care inter in elemente cum ar &iconstr)ngerea şi consimţăm)ntul" idealizarea şi raţionalizarea" sacrul" religiosul. (ntr-o etapăiniţială" constr)ngerea are un caracter hierocratic" &apt ce decurge din structura cultural-religioasă a societăţii. Instituţionalizarea politică a creea mai t)rziu mi0loacele deconstr)ngere pentru a impune reprezentarea dorită asupra legitimităţii ordinii. Concluziadez oltată de ,eber potri it căreia indi idul care se supune nu o &ace întodeauna în modconştient este împărtăşită de mulţi sociologi şi antropologi. =ean- ,illiam :apierre subliniază&aptul că relaţia politică de comandă şi supunere implică întotdeauna o ideologie alegitimităţii" dar atenţionează &aptul că trebuie e itat a se atribui supuşilor o conştiinţă clară şio însuşire discursi ă a acestei legitimităţi. 'imţul comun şi o anumită abordare a ordiniiconduc la o primă distincţie" între o putere ce se exercită printr-o constr)ngere şi una care postulează consimţăm)ntul colecti . Cel supus este constr)ns să o &acă" ceea ce trimite lamaterialitatea mi0loacelor &olosite. (n a doua situaţie" se presupune condiţia recunoaşteriilegitimităţii conducătorilor" precum şi dreptul lor de a impune supunerea. (n această perspecti ă" cu c)t se a&irmă mai mult legitimitatea unui regim cu at)t mai mult recurgerea lami0loacele puniti e este mai discretă. Plec)nd de la conceptul *eberian de supunere">abermas &ace distincţia clară între &aptul că cei supuşi cred în legitimitate 3acea a normelor

şi a puterii4 " teama şi supunerea în &aţa sancţiunilor care îi ameninţă direct şi docilitatealor pur şi simplu"care ţine de neputinţa lor aşa cum o percep precum şi de absenţa altor soluţii.III. #ipurile de dominaţie

7&ortul de construcţie a tipurilor de dominaţie a exercitat o in&luenţă considerabilă îng)ndirea &iloso&ică" politică şi sociologică din secolul al XX-lea" ast&el că unele concepte*eberiene re&eritoare la birocraţie" dominaţie harismatică" harismă" patrimonialism"gerontocraţie" sultanism sunt încă utilizate pentru a descrie structuri de putere şi dominaţie dinsocietăţile contemporane.

,eber reaminteşte de&iniţia cu care operează în studiul &ormelor de dominaţie şi careeste prezentată de0a înSoziologische ,rundbegriffeca posibilitate de a determina supunereadin partea unor indi izi şi grupuri în urma &ormulării şi exprimării unei comenzi. 5oti elesupunerii sunt multiple şi pot aria de la un caz la altul pe o întindere mare de situaţii" de lasimpla obişnuinţă p)nă la cel mai raţional calcul al a anta0ului. Criteriul unei ade ăratedominaţii este existenţa unui minim de supunere oluntară ; şi în consecinţă ; un interesinterior sau exterior spre supunere. $oate tipurile de dominaţie" mai ales acelea exercitateasupra unui mare număr de indi izi impun o conducere administrati ă" un stat-ma0or deindi izi" un!er-altungsstab care are rolul de a asigura exercitarea unor acţiuni speci&ice în

ederea realizării comenzii ; Befehl-. 'upunerea indi izilor &aţă de deţinătorul puterii poatea ea la bază o cutumă" moti e pur a&ecti e" interese materiale sau ideale 3raţionale în raportcu o aloare4. ?atura acestor interese conduce la determinarea esenţei tipului de dominaţie.Credinţa în legitimitate este necesară pentru că numai tradiţia sau numai interesul în raport cu


7/57

un scop sau cu o aloare sau un moti a&ecti nu a0ung să &undamenteze în mod durabildominaţia.'tudiul concret al procesului de dominaţie în di&erite contexte istorice" îi permitelui ,eber să &ormuleze ideea potri it căreia toate dominaţiile caută să trezească şi să întreţinăcredinţa în legitimitatea lor.

(n &uncţie de genul de legitimitate la care se raportează" de tipul de supunere şi deexistenţa unui!er-altungsstab 'grup cu rol administrativ( destinat garantării dominaţiei şiexercitării acesteia" dominaţiile şi &elul lor de acţiune speci&ică di&eră. ,eber elaborează treitipuri de dominaţie" a căror alabilitate se bazează pe!1. caracteristici raţionale care provin din credinţa în legalitatea unor reglementări$ a unor reguli normative şi a dreptului de a comanda$ drept ce aparţine celor care au a.uns la putere prin asemenea mi.loace /n această situaţie$ ne aflăm în faţa unei dominaţii legal+raţionale2. caracteristici tradiţionale care îşi au originea în credinţa în sanctitatea unor tradiţiiimemoriale$ caracteristici care conferă legitimitate celor care conduc prin asemeneami.loace3. caracteristici harismatice care îşi au sursa în devoţiunea faţă de caracterul e#emplar al unei persoane şi care dau nota definitorie pentru tipul harismatic de dominaţie 0ersoanaharismatică induce modele normative pentru realitatea socială prin revelaţie sau prindifuzarea acestora$ iar agentul lor este chiar liderul harismatic

(n cazul dominaţiei legal-raţionale supunerea ine at)t din ataşament c)t şi dinacceptarea regulilor ce desemnează o ordine impersonală. (ntr-o dominaţie tradiţionalăobedienţa se adresează persoanei şe&ului care ocupă o poziţie ierarhică sancţionată tradiţional"în timp ce în dominaţia harismatică supunerea se raportează la liderul cali&icat harismatic prinîncrederea în persoana acestuia" a re elaţiei sale sau a calităţilor exemplare care îi determină

pe alţi indi izi să-l urmeze.Conceptul de harismă este preluat din terminologia creştinismului timpuriu datorată lui


8/57

e#ercitarea unei puteri aşa cum aceasta s+a realizat în trecut 0ersoanele care e#ercită puterea sunt desemnate conform regulilor tradiţionale transmise

$ermenul de dominaţie tradiţională este considerat de Parsons ca &iind ales într-unmod nu prea &ericit întruc)t tradiţionalismul este numai unul din complexul de combinaţii decriterii pe care ,eber le atribuie acestui tip . 2rupul ce exercită dominaţia se structurează prinrelaţii de loialitate personală culti ate printr-un proces comun de educaţie" iar persoana carecomandă nu este un superior ci un şe& 3 pers8nlicher 9err 4. 'ta&& -ul său administrati nuconstă din &uncţionari ci din ser itori personali " relaţia dintre şe& şi conducereaadministrati ă &iind reprezentată de loialitatea personală &aţă de şe&. +bedienţa nu pro ine din

aloarea pe care indi idul o con&eră regulilor stabilite" ci a persoanei care ocupă poziţiadominantă aleasă pe o bază tradiţională" comenzile sale &iind legitime dintr-o dublă perspecti ă 9 în primul r)nd în termeni de tradiţie care determină conţinutul comenzii"obiecti ele şi s&era în care se exercită autoritatea celui care emite comanda9 în al doilea r)nd"există un spaţiu al acţiunii şe&ului" nereglementat de tradiţie" spaţiu ce pri eşte decizia personală" liberă a acestuia. (n primul caz" depăşirea limitelor tradiţionale însemnă a periclitastatutul său de conducător atribuit prin tradiţie. (n al doilea caz" tradiţia prin ea însăşi lasă o parte din conţinutul său deschis pentru un personalism al şe&ului în interpretarea tradiţiilor"tradiţii transmise oral" &ără un conţinut bine reglementat şi &ără o precizare clară a puterilor acordate şe&ului. :#istă astfel$ o sferă dublă a specificului conducerii în dominaţia tradiţională; una a acţiuniiancorate în specificul tradiţiei şi o alta liberă de reguli specifice /n aceasta a doua sferă$ şeful este 4liber5 să acorde 4graţia5 pe baza unei motivaţii strict personale în care se iau încalcul simpatiile şi antipatiile$ plăcerile sau neplăcerile sau reacţia şefului la daruri )u

timpul$ darurile devin o sursă regulată de venituri /n măsura în care acţiunea şefului se supune principiilor de bun simţ etic$ de dreptate şi de utilitate se poate afirma ca specific pentru acest tip de dominaţie faptul că principiile menţionate sunt principii de ordin substantival$ şi nu formal ca în dominaţia legal+raţională

7xercitarea conducerii de către şe& şi corpul său administrati se orientează în sensulindicat de permisi itatea alorilor tradiţionale în ederea obţinerii supunerii" ţin)nd totuşi contde condiţiile care ar putea determina apariţia unei rezistenţe sau opoziţii din partea celor supuşi. #tunci c)nd se mani&estă o asemenea opoziţie sau rezistenţă" ea se îndreaptă împotri a pesoanei conducătorului sau a unuia din membrii administraţiei sale şi nu împotri asistemului ca atare. #ceasta este considerată de ,eber ca re oluţie tradiţională &iindimposibil în acest tip de dominaţie să se poată stabili regulile şi comportamentele legate de un post de conducere prin legislaţie modernă. 5i0loacele de orientare in luarea deciziilor sunto&erite de documentele tradiţiei" precedente şi pre0udecăţi .7n şef tradiţional îşi poate e#ercita dominaţia singur$ dar într+o etapă de dezvoltare socialămai comple#ă cu a.utorul unui !er-altungsstab format din două surse$ prin recrutare4patrimonială5 şi 4e#trapatrimonială5 Atunci c%nd conducerea administrativă se compunedin persoane legate de şef prin relaţii de loialitate personală ne aflăm în faţa unui tip derecrutare patrimonială Asemenea persoane$ pot fi membri de familie$ sclavi$ persoane care fac parte din personalul casei$ clienţi$ coloni$ persoane eliberate A doua sursă a

!er-altungsstab+ului este cea 4e#tra+patrimonială5 ce cuprinde oameni care se află înrelaţie de loialitate$ încredere personală$ numiţi$ adesea şi 4favoriţi5 ori persoane recrutate


9/57

printr+un .urăm%nt de credinţă$ de fidelitate$ aceştia fiind vasalii 0e l%ngă aceştia$ e#istă şi persoane care din dorinţa lor au intrat într+o relaţie de loialitate personală ca funcţionari /ninstituţiile tradiţionale din acest tip de dominaţie era important ca în funcţiile înalte să fienumiţi oameni din familia conducătoare

(n administraţiile patrimoniale de enise un &apt normal ca scla ii sau oamenii eliberaţisă a0ungă p)nă la cele mai înalte &uncţii. 'tudiile istorice ale lui ,eber au scos în e idenţă&aptul că în China şi 7gipt principalul rezer or de recrutare pentru administraţie era clientelaregelui.


10/57

apărut între stat şi literaţi în ser iciul acestei instituţii încă din timpul dinastiei >an" relaţie cea durat cu unele discontinuităţi p)nă la începutul acestui secol. 'peci&icul grupului social al

:iteraţilor a &ost tratat de ,eber în capitolul al A-lea din eseul Con&uzianism şi$aoism .$imp de douăsprezece secole" ierahia socială în China a &ost determinată mai mult de pregătirea pentru ocuparea unui post dec)t de bogăţie" iar la r)ndul ei această pregătire eramarcată de educaţie dob)ndită prin examinări sistematice. :iteraţii au &ost purtătorii progresului spre o administraţie raţională .#ceastă orientare constantă spre probleme aleadministrării corecte a statului a determinat un raţionalism a ansat" practic şi politic înstratul intelectual al perioadei &eudale ; declară ,eber. :iteraţii erau ino atori politicicura0oşi datorită posesiei unor bogate cunoştinţe. (n contrast cu tradiţionalismul strict" literaţiierau adepţi ai organizării birocratice a statului ca o instituţie politică &undamentală şi acţionaucontra intereselor reprezentanţilor ordinii &eudale interpretată în sensul &ăr)miţării politice.

6nele cercetări actuale apreciază e&orturile lui ,eber şi con&irmă în multe pri inţeconcluziile acestuia. #st&el" $ung-tsu ChBu &oloseşte sursele disponibile din perioada dinastieiChou şi >an şi analizează anumite teorii ale strati&icării sociale cu in&luenţe semni&icati easupra ieţii politice chinezeşti. (n perioada >an posturile o&iciale nu erau ereditare ci ocupate prin merit şi pregătire în şcolile imperiale sau cele regionale. 'istemul de examinare periodicăera deschis tuturor" constituind un canal &ormal de mobilitate socială. 8uncţionarii erau prote0aţi împotri a acţiunilor penale ilegale" neput)nd &i arestaţi dec)t cu aprobareaîmpăratului. #poi" ei erau scutiţi de plata unor impozite şi se bucurau în general de un statut pri ilegiat.

#naliza normelor &ormale re&eritoare la promo ări şi la personal în timpul dinastieiChBing 3 EE- F G4 con&irmă ipotezele *eberiene care iau mai mult în considerare aspectele

birocratice din sistemul chinez. :a promo are se ţinea cont de )rstă şi de recomandărilesuperiorilor de la Comitetul 'er iciului Ci il. Promo ările se structurau pe o scală ierarhicăcu nouă poziţii" poziţia a noua &iind cea in&erioară. 8iecare poziţie era di izată în două grade"a şi b. De exemplu" trecerea de la poziţia Eb spre Ha depindea de )rstă" de deplinătateasănătăţii" de comportamentul personal" dibăcie şi realizări în postul anterior. $otuşi există oin&luenţă" chiar dacă nu e determinantă" asupra promo ării din partea unor &actoriextrabirocratici cum ar &i cumpărarea unor posturi" situaţie speci&ică mai mult poziţiilor in&erioare. anse mult mai mari în ocuparea posturilor superioare a eau candidaţii care pro eneau din &amilii importante.

A. 'ubramaniam în6he Status and in =ndia and )hina; some critical )omparisonsîl citează pe /alasz care caracterizează Chinaca o societate permanent birocratică şi accentuează rolul con&ucianismului în asigurareaunui anumit statut intelectualilor în China. Di&erenţa dintre rolul intelectualilor în India &aţă decel din China pro ine" în principal" din contextul e oluţiei statale. India răm)ne &ragmentatăîn ciuda integrării culturalreligioase" pe c)nd China îşi păstrează unitatea statală pe unteritoriu imens în cea mai mare parte din istoria chineză. Deşi are perioade de dezintegrareimperială" pregătirea pentru acti itatea administrati ă şi dez oltarea culturală or conta &oartemult în criteriile de eligibilitate pentru &uncţiile în aparatul de stat şi or a ea o in&luenţăconsiderabilă asupra în&loririi întregii culturi.

III. . +erontocraţie patriar,alism şi patrimonialism


11/57

$ipurile cele mai echi de dominaţie tradiţională sunt cele în care nu există un aparatadministrati la dispoziţia şe&ului" ele &iind ilustrate de gerontocraţie şi patriarhalism.4,erontocraţia5 caracterizează acele situaţii în care controlul unui grup se află în posesia persoanelor în v%rstă$ întruc%t ele sunt cele mai bune cunoscătoare şi interprete ale tradiţiei sacre a grupului respectiv 0atriarhalismul este o ilustrare a unui grup structurat economic şi familial$ în careautoritatea este e#ercitată de un anumit individ desemnat în această funcţie printr+o normătradiţională de succesiune$ validată de+a lungul e#istenţei grupului sau comunităţii

Puterea gerontocratului sau patriarhului are un conţinut care este determinat" printre altele" şi de concepţia pe care o au despre aceasta cei supuşi" deşi exercitarea puteriieste o acti itate pri ată a persoanei sau persoanelor implicate. Puterea gerontocratică şi patriarhală se exercită în numele şi în interesul grupului" ceea ce semni&ică &aptul că ea nu poate &i însuşită în mod liber" ca rezultat al unui act oluntar. Conducătorul caracteristic pentru asemenea dominaţie este dependent într-o mare măsură de dorinţa membrilor grupului"nea )nd la dispoziţie o maşină pentru a o întări" adică un Aer*altungsstab.

Dominaţia care se fondează pe această baza a respectului a ceea ce a e#istat dintotdeauna se va numi dominaţie tradiţională

Patriarhalismul este interpretat de autorul german ca de departe cel mai important tipde dominaţie a cărui legitimitate se bazează pe tradiţie. Patriarhalismul înseamnă autoritateatatălui" a soţului" a conducătorului bătr)n al casei. 7l mai semni&ică domnia stăp)nului şi patronului asupra scla ilor" şerbilor şi oamenilor eliberaţi" a stăp)nului asupra ser itorilor casnici şi anga0aţilor casei" a prinţului asupra anga0aţilor casei şi curţii precum şi a nobililor-&uncţionari" clienţilor şi asalilor9 a stăp)nului patrimonial şi a prinţului su eran 3 *andesvater4

asupra supuşilor . #ceeaşi sursă *eberiană ne arată ce anume este caracteristic pentrudominaţia patriarhală şi patrimonială" adică sistemul normelor in iolabile considerat ca sacruast&el înc)t o atingere adusă acestora are consecinţe gra e" magice sau religioase . $oateacestea la un loc" conduc la un spaţiu al arbitrariului" al graţiei stăp)nului care" în principiu"hotărăşte totul din perspecti a relaţiilor personale" sens în care se a&irmă că dominaţiatradiţională s-ar caracteriza prin iraţionalism.

8aptul că în dominaţia patriarhală nu există un aparat administrati ne îndeamnă să-l pri im în legătură cu calitatea celor care se supun şe&ului. (ntr-o primă etapă" stăp)nul îşiîndeplineşte atribuţiile într-un mod speci&ic" ţin)nd cont de opinia membrilor grupului. ,eber arată că cei supuşi autorităţii şe&ului în această instanţă a dominaţiei se supun în calitate demembri ai grupului potri it tradiţiei. 7i nu sunt supuşi şe&ului în irtutea unor reglementări. Apogeul patrimonialismului este sultanismul

Din momentul în care apare dihotomia domn-supuşi este ne oie de un aparat represicare să garanteze" dincolo de legitimitate" supunerea. Puterea patrimonială a seniorului sespri0ină pe scla i" pe coloni sau pe gărzile de corp ori pe o armată . Prin acest aparat" stăp)nulîşi extinde aria &a oritismului şi arbitrariului şi utilizează în acest scop şi supunerea patriarhală şi gerontocratică &aţă de tradiţie. Dominaţia patrimonială este o dominaţie orientatăîn sensul tradiţiei" însă exercitată în irtutea unui drept personal absolut. Aarianta sultanică adominaţiei patrimoniale se caracterizează prin modul său de administrare" prin plasarea sa îns&era arbitrariului şi a rupturii &aţă de tradiţie. 8orma sultanică a patrimonialismului"atenţionează ,eber" este doar aparent independentă de tradiţie" în realitate niciodată nu


12/57

abandonează tradiţia. Prin extremismul arbitrariului" sultanismul se di&erenţiază de toate&ormele de dominaţie raţională. /n gerontocraţie$ mi.loacele de administrare se află la dispoziţia acelor membri ai grupuluicare îndeplinesc cu aprobarea şefului unele funcţii specializate fără a se diferenţia în vreun fel de ceilalţi membri ai grupului

Procesul de însuşire de către senior a mi0loacelor de administrare îmbracă &ormemultiple de realizare p)nă la posesia totală a teritoriului 3/odenregal4 şi scla a0ul supuşilor &aţă de senior . (n patrimonialismul pur se produce o separare totală între administratori şimi0loacele de administrare.De alt&el" acest caracter decurge chiar din speci&icul dominaţiei deordin. (n acest caz suntem în &aţa unei &orme de dominaţie marcată prin însuşirea de cătremembrii!er-altungsstab -ului a unora dintre puterile seniorului şi a şanselor economice cedecurg din această însuşire. (n dominaţia de ordin" deţinătorul puterii limitează liberaalegere'freie Auslese4 a unor atribute ale puterii de către conducerea administrati ă. ,eber exempli&ică ipostazele &ormei patrimoniale a dominaţiei tradiţionale cu o bogăţie de &apteistorice. #st&el" asalul care se echipa singur" contele care încasa în propriul său numeimpozite di erse pentru a &ace &aţă prin aceasta obligaţiilor materiale şi de apărare asuzeranului său constituie exemple ale obligaţiilor ce decurgeau din posesia deplină ami0loacelor de administrare. Dimpotri ă" colonelul care prin acţiunea sa personală organiza unregiment de mercenari şi care primea plăţi pentru aceasta din resursele prinţului era numai parţial în posesia mi0loacelor de administrare. 8araonul care organiza armatele de scla i saucoloni" îmbrăcate" hrănite şi echipate din magaziile sale" a ea statutul unui senior patrimonialşi se a&la în plină posesie personală a mi0loacelor de administrare.

?elaţia dintre dominaţia tradiţională şi viaţa economică ocupă un loc important în

analiza -eberiană Dominaţia gerontocratică şi patriarhală de tip pur se caracterizează prinimobilism economic pentru că$ în esenţa lor$ sunt determinate de ataşamentul profund faţă detradiţie *ipsa de activism economic se mai e#plică şi prin faptul că cele două variante aledominaţiei tradiţionale nu au la dispoziţie un aparat administrativ$ deci o specializare primară a unui grup asociat unei acţiuni caracterizate printr+o raportare la un scop

#coperirea ne oilor în natură semni&ică legătura str)nsă dintre economie şi tradiţie"aceasta din urmă &iind cauza pentru care economia tradiţională împiedică dez oltarea pieţei"cu in&luenţe asupra modului de utilizare a banilor şi posibilităţii de &ormare a capitalului.Dintr-o anumită perspecti ă economică" patrimonialismul pare a &i &a orabil dez oltăriieconomice prin &aptul că o parte din ne oile sociale sunt acoperite printr-o economie de pro&it" prin taxe şi alte &orme de utilizare a &iscalităţii. #ceste c)te a elemente conduc la odez oltare a pieţei" dar şansele de pro&it se concentrează în mîinile deţinătorului puterii şi aconducerii sale administrati e.

(ntr-o dominaţie tradiţională" dez oltarea capitalismului poate să &ie împiedicatăde &orma autogestionară a administraţiei. (n structura patrimonială &eudală" dez oltareaeconomică este limitată sau chiar împiedicată de sistemul acordării drepturilor su eraneasupra &ie&urilor" sistem ce implică raţiuni care ţin de puterea politică. Patrimonialismul nu poate &i &ăcut răspunzător de înapoierea economică numai din perspecti a politicii sale&inanciare" dar şi din aceea a caracterului administraţiei sale.6radiţionalismul constituie o fr%nă at%t în elaborarea reglementărilor raţional+formale de funcţionare a administraţiei c%t şi a activităţii economice De aceea$ "eber vorbeşte de


13/57

4bitt-eise 6@tig eit5 activitate precară pentru a caracteriza economia tradiţională patrimonială 0e de altă parte$ nu e#istă o conducere administrativă care să fie formată din funcţionari specializaţi formal şi$ chiar dacă ar fi specializaţi$ sistemul concesionării sarcinilor fiscale şi a altor sarcini unor funcţionari conduce la venalitatea lor pentru că eivor folosi orice mi.loc de e#torcare în vederea amortizării capitalului investit$ utilizat atuncic%nd au primit concesiunea

#ceasta implică un comportament economic iraţional la care se adaugă &a oritismul"arbitrariul material personal al seniorului. 8r)narea procesului de dez oltare economică seexplică" printre altele" şi prin ruptura dintre modul de legitimare a acţiunii politice îngerontocraţie" patriarhalism şi patrimonialism şi raţionalitatea economică.

#pariţia capitalismului modern este însă treptat pregătită în aşezările urbane" speci&icoccidentale" administrate într-un mod raţional încep)nd cu secolul al XAI-lea p)nă în secolulal XAIII-lea 3este orba de apariţia bazelor4 în cadrul unor grupuri olandeze şi englezeşti încare predomina burghezia şi interesele ce pri eau acumularea bunurilor. 'tatele patrimonialedin 7 ul 5ediu se deosebesc de celelalte instituţii de acest gen prin aceea că administraţia lor e oluează parţial spre o raţionalizare &ormală prin acti itatea 0uriştilor laici şi canonici. (ngeneral" întregul eşa&oda0 al patrimonialismului este puţin permisi unei dez oltări economicestabile" raţionale.


14/57

lumii 0osesorul harismei este întodeauna un salvator$ un m%ntuitor :l este căutat cuasiduitate$ practicile magice fiind anga.ate în direcţia 4trezirii5 calităţilor harismatice sau$dimpotrivă$ în aceea a prevenirii apariţiei forţelor răului

5agicianul a &ost precursorul istoric al pro&etului" al emisarului pro&et şi alsal atorului. Ca regulă" at)t pro&etul c)t şi sal atorul sunt legitimaţi prin posesia harsimeimagice ca mi0loc pentru asigurarea recunoaşterii de către ceilalţi" a semni&icaţiei exemplare" amisiunii sau calităţii de sal ator a personalităţii lor.

$ermenul de harismă a trebui să &ie înţeles ca re&erinţă la o calitate extraordinară aunei persoane iar dominaţia harismatică ca o conducere a oamenilor care se or supunedatorită credinţei lor în extraordinara calitate a persoanei respecti e. Ară0itorul magic" pro&etul" conducătorul )nătorii şi al expediţiilor de pradă" şe&ul războinic" aşa-numitulconducător Caesarist şi" în anumite condiţii" conducătorul personal al unui partid" reprezintăasemenea tipuri de conducători pentru cei care îi urmează" trupe" partideK .

:egitimitatea conducerii lor se bazează pe credinţa şi de oţiunea &aţă de elementulextraordinar" e aluat ast&el datorită &aptului că trece dincolo de calităţile omeneşti normale" iar sursa acestor credinţe este eri&icarea calităţii harismatice prin miracole" ictorii şi altesuccese" spre binele celui gu ernat. #semenea credinţe" precum şi dominaţia &ondată pe ele" pot dispare o dată cu do ada calităţilor respecti e" de îndată ce persoana cali&icată harismatic pare a &i deposedată de puterea sa magică. Conducerea harismatică nu este exercitată prinnorme" tradiţionale" raţionale" ci în acord cu re elaţiile concrete şi inspiraţiile persoaneiharismatice" sens în care dominaţia harismatică este iraţională .

(n :conomie şi societate,eber consideră harisma ca pe o calitate extraordinară aunui persona0 care este dotat cu &orţe şi trăsături suprananturale sau supraumane sau" cel puţin

în a&ara ieţii cotidiene" inaccesibile muritorilor de r)nd sau care este considerat ca trimis deDumnezeu sau ca un exemplu" în consecinţă pri it ca un şe& .


15/57

în măsura în care harisma personală are aloare prin con&irmare şi este alabilă dec)t at)tatimp c)t aceasta durează.

(n grupul persoanelor ce urmează pe conducătorul harismatic se stabilesc norme noi"nu există autorităţi constituite ci numai emisari mandataţi harismatic în limitele ser iciuluicătre senior şi harisma acestuia" nu există nici o reglementare" nici un statut 0uridic abstract"nici o in enţie de 0urisprudenţă sau reo directi ă ori decizie de tip 0uridic care să &ie stabilităîn &uncţie de tradiţie sau precedente . >arisma este în mod speci&ic străină economiei3"irtschaftsfremd 4. #colo unde apare" ea este pri ită ca ocaţie " ca misiune sau sarcinăinterioară" resping)nd" în tipul său pur" utilizarea economică a harismei ca sursă de enituri."eber consideră că trebuie făcută distincţia dintre harismă şi respingerea bunurilor 'cum fac profeţii şi discipolii lor( şi aceea dintre harismă şi dreptul la posesie şi achiziţii Deţinătorul puterii plebiscitare sau şeful harismatic de partid caută mi.loace materiale care să le asigure puterea sau prestigiul

#t)ta timp c)t persistă tipul autentic de harismă" caracterul antagonist dintre dominaţiaharismatică şi acti itatea economică pro ine din &aptul că" at)t conducătorii de tip harismatic"dar şi cei care îi urmează" dispreţuiesc economia cotidiană" munca permanentă producătoarede bunuri. De aceea" modul de acoperire a ne oilor într-o dominaţie harismatică estesubzistenţa prin mecenat sau căpătuiala ori extorcarea. (n raport cu o economie raţională"dominaţia harismatică este anti-raţională" antieconomică" re&uză orice compromis cu iaţacotidiană. 9arisma reprezintă un potenţial mare revoluţionar în perioade caracterizate prin schimbareaordinii tradiţionale 9arisma semnifică o schimbare din interior întruc%t ea se naştenecesitate şi entuziasm$ indic%nd schimbarea unui sistem valoric prin care sunt apreciate

opiniile şi faptele grupurilor şi indivizilor 9arisma poate fi o orientare nouă în raport cu formele anterioare de valorizare a formelor particulare de viaţă sau ale lumii în generalDacă harisma înseamnă o relaţie socială legată de aloarea harismatică a calităţiiconducătorului" apare atunci problema durabilităţii acestui tip de dominaţie. 5oti elerutinizării harismei sunt legate de interesul material sau ideal al celor legaţi de amintireaconducătorului harismatic &aţă de permanenţa şi reanimarea continuă a comunităţiiharismatice emoţionale 3cei ce urmau anterior pe conducător doresc să retrăiască aceleaşi stăriemoţionale ca altădată4. $ot în acest sens" se in ocă interesul material sau ideal al clientelei"discipolilor" oamenilor de încredere de a continua existenţa relaţiei amintite" dar într-uncontext în care a căuta să o pună pe un teren durabil în care primordiale de in restabilireaexterioară a &amiliei" existenţa satis&acţiilor în locul misiunii de&inite harismatic" străine&amiliei" acestei lumi şi economiei.(ntr-un asemenea proces de rutinizare" este important de analizat poziţia conduceriiadministrati e. (n conducerea harismatică iniţială" autentică" er*altungsstab-ul trăieşte şi eldin resursele asigurate într-o manieră circumstanţială. (ntruc)t numai o mică &racţiune dediscipoli entuziaşti se abandonează modului de iaţă propus de liderul harismatic" masa dediscipoli care or să-şi trăiască iaţa şi material" se separă primii şi or căuta să-şi însuşească puterile senioriale şi şansele de pro&it ce decurg din ele. #st&el" harisma se rutinizează într-unmod tradiţional.


16/57

economii de impozite şi taxe. + dată cu rutinizarea" grupul de dominaţie harismatică seîndreaptă spre &ormele de dominaţie cotidiană" patrimonială" de grup sau birocratică. ?utinizarea harismei nu se rezumă numai la problema succesiunii$ dar şi la trecerea de laconducerea şi principille administrative harismatice la conducerea şi principiileadministrative cotidiene 0roblema succesorului priveşte rutinizarea miezului harismei$ seniorul şi legitimitatea sa


17/57

puterii" studiată în complexitatea sa" aduce la lumină nenumărate &iguri ale &enomenuluirutinizării! mandat al Cerului con&erit su eranului care-l &ace pe acesta participant la ordineadi ină" caracter sacerdotal suprem recunoscut &uncţiei politice" &iliaţia di ină. (n cadrulcreştinismului apar tensiuni întruc)t coexistă două concepţii asupra rolului şilegitimităţii su eranului. Dacă în +ccident se a&irmă o tendinţă spre di&erenţiere în ierarhiareligioasă şi temporală" dimpotri ă în +rient împăratul /izanţului exercită autoritatea supremăat)t în ordinea religioasă c)t şi în cea politică" reconciliind" în persoana sa" cele două domeniicomplementare ale ieţii sociale. (n acest context tensiunea pro ine din &aptul că" pe de o parte se mani&estă o tendinţă spre di&erenţierea temporalului de spiritual" iar pe de altă parte otendinţă ce conduce la o con&uzie a domeniilor şi la o unicitate a procesului de legitimare a puterii. (n prima tendinţă se poate percepe o structură cu o semni&icaţie &undamentală" născutăiniţial din 0uxtapunerea celor două autorităţi" împăratul roman şi /iserica ierarhică" întărită prin dez oltarea unei birocraţii religioase centralizate şi larg autonomă în raport cu deţinătoriitemporali ai puterii. 7a semni&ică în acelaşi timp o dualitate de aparate" drepturi şi comunităţi.+ asemenea structură este legitimată prin distincţia celor două domenii şi a celor două puteri"una din ele dispun)nd de autoritatea supremă care ine de la Dumnezeu şi de la misiuneaspirituală primită de la acesta iar cealaltă" nu mai puţin legitimă în ordinea şi &uncţia sa" de laconducătorul recunoscut social.

P)nă în secolul al XIII-lea" acestei concepţii a dualităţii puterii şi legitimităţii i sa opuscu destulă tărie alta" în care distincţia dintre cele două puteri se şterge" alteori se atenuează.(ntre şe&ii spirituali" episcopi" papi şi conducători temporali" regi şi împăraţi se constituie unschimb constant de simboluri" drepturi" atribuţii şi prerogati e ce indică o &uziune delegitimităţi care transpare din coroana şi purpura imperială a papei şi din mitra şi tunica de

cleric a regelui sau împăratului care se ede un ade ărat sacerdot.#naliza legitimităţii aşa cum se mani&estă ea în procesul de rutinizare a harismei" do edeştecă modul de legitimare a dominaţiei prin religie sau întemeierea unei dinastii plec)nd de la o persoană harsimatică" nu este un proces simplu şi unic9 apar modele în anumite con0uncturi deschimbare economică şi socială pro&undă" cum ar &i cele din secolul al XI-lea sau apar rupturicum ar &i cele reprezentate de


18/57


19/57

obligaţiilor şi normelor. 8olosirea mi0loacelor de impunere trebuie să constituie subiectul uneicondiţionări bine determinate. 6nitatea ce exercită o asemenea dominaţie este considerată caautoritate ; /ehMrde ;" organ administrati sau autoritate constituită. Din această perspecti ăsunt considerate ca /ehMrde marile întreprinderi pri ate" partidele" armata" statul" biserica" preşedintele ales al unui stat" colegiul ministerial" mandatarii aleşi ai poporului. +rganizarea posturilor într-o asemenea autoritate constituită se realizează potri it principiului ierarhiei"ceea ce semni&ică control şi supra eghere" dar în acelaşi timp şi dreptul la apel şi exprimareanemulţumirilor. Comportamentul unui post este reglementat prin reguli tehnice sau norme.,eber nu explică conţinutul termenului de reguli tehnice" dar $alcott Parsons crede că prinacest termen ,eber probabil înţelege cursul prescris al unei acţiuni" curs dictat de necesitateaatingerii unei e&icienţe sau a unei per&ormanţe. ?ormele" potri it interpretării lui Parsons" ar semni&ica regulile ce limitează comportamentul" reguli ce au alte &uncţiuni dec)t cele legatede e&icienţă. (n ambele cazuri" dacă aplicarea lor implică aspectul raţional" atunci estenecesară o pregătire specializată"


20/57

din ce în ce mai mare" chiar în organizaţiile de sindicat sau de partid în care este ne oie de ocunoaştere specializată.

8aptele istorice îi con&irmă lui ,eber ideea potri it căreia în tipul pur de dominaţie birocratică arietatea monocratică este capabilă să atingă" din punct de edere tehnic" gradulcel mai înalt de e&icienţă. Dintr+o perspectivă formală$ birocraţia monocratică este Ccel mai raţional5 mi.loc cunoscut prin care se realizează dominaţia asupra oamenilor Astfel$ 4administraţia birocratico+monocratică$ prin precizia sa$ prin permanenţa sa$ prin disciplina$ rigoarea şi încrederea pecare o inspiră$ prin cracterul său de previzibilitate pentru cel care deţine puterea ca şi pentrucei interesaţi$ prin intensitatea şi întinderea prestaţiei sale$ prin posibilitatea formal+universală de a putea fi aplicabilă tuturor sarcinilor$ prin gradul său de perfectibilitate din punct de vedere tehnic pentru a atinge ma#imum de randament$ reprezintă forma cea mairaţională a dominaţiei din punct de vedere formal5

#pariţia acestei dominaţii reprezintă celula germinală a statului modern occidental.Prin calităţile sale" ea este indispensabilă pentru ne oile administraţiei de masă" ast&el căsingura alegere ce se poate &ace este aceea dintre administraţia birocratică şi diletantism"&ormulată sub &orma opoziţiei dintre birocratizare şi diletantizare . 'e constată un paralelismîntre dez oltarea &ormei moderne de organizare a grupurilor şi dez oltarea administraţiei birocratice" &aptul &iind alabil pentru stat" armată" biserică" întreprinderi economice" asociaţii particulare" cluburi. 'ursa superiorităţii administraţiei birocratice pro ine din rolul cunoaşteriitehnice care a de enit indispensabilă mai ales dacă o raportăm la dez oltarea tehnologieimoderne şi a metodelor de organizare şi conducere a producţiei de bunuri. ,eber obser ătotodată caracterul de nee itat al birocraţiei pentru e&icienţa acţiunii umane9 dacă cei supuşi

controlului birocratic ar căuta să scape de in&luenţa aparatului birocratic" &aptul nu ar &i posibildec)t prin crearea unei organizaţii proprii care a &i supusă în mod egal controlului birocratic.,eber discută &oarte mult tema relaţiei dintre dez oltarea capitalistă şi dez oltarea birocraţiei.(n stadiile sale moderne de a&irmare" capitalismul tinde să impună dez oltarea birocraţiei"o&erind baza economică cea mai raţională pentru dez oltarea administraţiei birocratice" dar şicapacitatea pentru aceasta de a se dez olta în &orma cea mai înaltă. :#istă o serie de consecinţe sociale importante ale dezvoltării birocratice$ printre care"eber menţionează$ tendinţa de 4nivelare5 socială care acţionează în interesul lărgiriibazei de recrutare în termeni de competenţă tehnică$ tendinţa spre plutocraţie datoratămăririi perioadei de formare profesională$ dominanţa unui spirit de impersonalitate formală promovat de interesele ce acţionează pentru securitatea situaţiei 4birocraţilor5$în caz contrar deschiz%ndu+se uşa arbitrariului

I0. Ipostaze reale ale dominaţieiDi ersele tipuri de dominaţie analizate de 5ax ,eber pot &i extrem de rar identi&icate

în realitatea socială. Di&icultatea pro ine din &aptul că în &undamentarea unei dominaţiicredinţa 3,lauben 4 are &oarte rar o semni&icaţie unică. :egitimitatea unei dominaţii legaleNNnu se bazează niciodată pe o credinţă legală ONpurăNN. Dimpotri ă" credinţa în legalitate esteadaptată şi condiţionată de tradiţie. Distrugerea tradiţiei poate să lipsească de alabilitatecredinţa în legalitate.


21/57

#naliz)nd credinţa harismatică" se constată că eşecurile gra e şi repetate ale unuigu ern pot să contribuie la căderea acestuia" îi distrug prestigiul şi creează &actori &a orabiliacţiunilor re oluţionare de tip harismatic. (n&r)ngerile militare" spre exemplu" sunt periculoase pentru o monarhie şi ilustrează caracterul necon&irmat al harismei acesteia. :a &el de periculoase pentru republici " în&r)ngerile militare o&eră unui general ictorios posibilităţide a &i cali&icat harismatic.

#u existat comunităţi pur tradiţionale numai că ele nu au &uncţionat în mod durabil. Deasemenea" dominaţiile exclusi harismatice sunt extrem de rare în iaţa reală. /irocraţia" dar în aceeaşi măsură şi organizările &eudale pot conduce spre dominaţia harismatică aşa cum a&ost cazul lui ?apoleon. $erminologia şi cazuistica nu pot să explice totul sau să închidărealitatea istorică în scheme. 6tilitatea lor constă în aceea de a spune în &iecare caz în parte

sub ce rubrică poate &i plasat un &el de conducere sau altul.!arietatea formelor de dominaţie trebuie studiate în funcţie de fundamentul lor şi anumecredinţa într+o structură comple#ă culturală cu rol de legitimare

7xistenţa unui aparat administrati 3!er-altungsstab 4 şi continuitatea acţiunii acestuiaeste importantă întruc)t el poate asigura executarea ordinelor ; Befehlen ; contribuind prinaceasta la menţinerea şi reproducerea supunerii" ceea ce înseamnă cu alte cu inte

organizare . Importanţa organizării şi &uncţionării organizate a dominaţiei este explicată de5ax ,eber prin solidaritatea dintre interesele ideale şi sau materiale ale aparatuluiadministrati şi cu ale celui care deţine puterea. 'olidaritatea intereselor materiale şi idealedintre >errn şi Aer*altungsstab se exprimă prin posibilităţi de pro&it" salar" eniturisuplimentare sau prin alte &ormule cum ar &i remunerarea în natură pri ită ca aloare şimodalităţi de însuşire. De aici decurge cu mare e idenţă înlănţuireaOO dintre membrii

aparatului administrati şi deţinătorul puterii.#ceastă solidaritate este mai puternică acolo unde garanţia menţinerii şi &uncţionăriiaparatului administrati precum si legitimitatea acţiunii acestuia depind de sursele şiconsistenţa legitimităţii deţinătorului puterii. Cu c)t este mai mare această solidaritate cu at)tmai mult ne om a&la în &aţa acţiunii sociale şi politice a unui conducător puternic.#partenenţa la aparatul administrati 0udecată prin putere" enituri şi prestigiu social pare a &icompromisă atunci c)nd planează o ameninţare la adresa legitimităţii conducătorului care le-aacordat şi garantat. De aici" ,eber extrage concluzia cu ad)nc caracter pragmatic potri itcăreia în condiţiile în care un conducător nu poate conta pe cooperarea sau supunereaadministraţiei existente în instaurarea unei dominaţii el a trebui să construiască o altăadministraţie" chiar una proprie în cadrul structurilor dominaţiei patrimoniale" harismaticeşi" în anumite condiţii" chiar legale. Din analiza istorică a varietăţii situaţiilor caracterizate prin relaţii de dominaţie "eber a.unge la concluzia că în toate societăţile tradiţionale şi moderne se constată o luptă permanentă între deţinătorul puterii$ pe de o parte şi aparatul său administrativ$ pe de altă parte Acest lucru este valabil şi astăzi în acele spaţii social+politice în care are loc un procesde modernizare politică 3iza acestei lupte este legată de însuşirea puterii

8orma pe care a îmbrăcat-o dez oltarea politică şi socială a &ost determinată derezultatul luptei dintre conducător şi grupul său administrati " dar şi de caracterul social alstratului de &uncţionari care l-au a0utat pe deţinătorul puterii să iasă în ingător în aceastăluptă. ,eber identi&ică acest strat &ie înliteraţi3acel grup social educat într-o manieră rituală


22/57

analizat în eseul său asupra con&ucianismului şi taoismului4" &ie în cler" clienţi" persoaneinstruite în domeniul 0uridic" &uncţionari specializaţi în &inanţe" 9onoratiores. $ermenul de>onoratiores desemnează persoane care au un statut material independent asociat cu unanumit prestigiu. 7le îndeplinesc &uncţii şi exercită o anumită autoritate" dar nu depind deaceastă &uncţie ca sursă principală de enit.


23/57

birocratic. $ermenul de democraţie plebiscitară ca tip de dominaţie harismatică ce apare şiîn unele societăţi moderne de&ineşte speci&icul acelei dominaţii in care şe&ul este alesîmpreună cu aparatul &uncţionăresc. (ntr-o ast&el de democraţie şe&ul domină numai ca urmarea ataşamentului şi încrederii partizanilor săi politici &aţă de persoana sa. In iziunea lui ,eber"dictatorii re oluţiilor antice şi moderne" demagogii greci" capitani del popolo din oraşeleitaliene ilustrează conducătorii din acest tip de democraţie. (n toate aceste exemple"dob)ndirea legitimităţii dominaţiei harismatice pro ine din recunoaşterea plebiscitară de către poporului su eran. /n democraţia plebiscitară alegerea funcţionarului semnifică o reinterpretare a dominaţiei şefului harismatic "eber consideră că funcţionarul ales devine 4servitor5 al celor pe care îidomină$ iar şansele sale de avansare depind de aceştia şi nicidecum de condiţiile de promovare precizate în modelul birocratic

< hrerdemo ratie reprezintă un alt concept prin care ,eber îmbogăţeşte analiza&ormelor de dominaţie. ON8Jhrerdemo1ratieNN desemnează trăsături cum ar &i caracterulemoţional al relaţiilor dintre şe& şi cei dominaţi" încrederea nemăsurată în calităţile sale"înclinaţia de a-l considera ca şe& pe cel ce iese din obişnuit sau pe cel ce promite mai mult ori pe cei ce utilizează mi0loace extrem de acti e de mobilizare politică.

Paradigma clasică pentru acest proces este ilustrată de bonapartism. 'ub ?apoleon I seelaborează codul ci il" se practică parta0ul &orţat al succesiunilor" se distruge orice puteretransmisă prin mi0loace medie ale. Demnitarii merituoşi or &i răsplătiţi pentru calităţile lor indi iduale şi nu pentru cele de clasă sau care decurg din apartenenţa la un grup pri ilegiat.

7 oluţia istorică a tipurilor de dominaţie de la dominaţia tradiţională" patrimonială lacea legal-raţională ilustrează modul prin care se monopolizează puterea precum şi sistemele

de acaparare a acesteia. (nStaatsoziologie" ,eber exempli&ică procesul de monopolizare a puterii prin analize comparate asupra istoriei oraşului european şi a burgheziei europene.+raşul european capătă treptat autonomie ca o consecinţă a poziţiei sale de centru alcomerţului şi manu&acturii. Pe plan politic" &orţele socio-economice dominante au căutat săsmulgă pri ilegii din partea principilor şi monarhilor. Pentru a dob)ndi mai multă e&icacitateîn acţiunea lor" &orţele economice şi politice din oraşe s-au organizat sub &orma unor asociaţiisau con0uraţii. ,eber dă ca exemplu celebra Con0uratio din Qoln 3 G4" numită

Con0uratio Pro :ibertate " al cărui scop era acela de a monopoliza şansele economice" de alupta pentru autonomia comunală &apt ce însemna o politică externă independentă" &orţămilitară proprie" dreptul asupra pieţei" control autonom asupra manu&acturilor şi comerţului"autonomie în pri inţa circulaţiei măr&urilor şi a relaţiilor comerciale. :ocuitorii oraşului a eaudrepturi politice şi contribuiau prin alegeri la statornicirea organelor puterii orăşeneşti pe bazanormelor de drept.)aracteristica esenţială a democraţiei plebiscitare este dominaţia ce se fundamentează pe devotamentul supuşilor faţă de harisma strict personală a conducătorului$ fapt precizat de"eber şi în 0olitica$ o vocaţie şi o profesie Două persona.e istorice de mare importanţă par a ilustra tipul de conducător care trăieşte pentru cauza sa; magii şi profeţii în dominaţiatradiţională şi haiducii în perioada marcată de începutul procesului de modernizare politică Din perspectiva -eberiană$ &ccidentului i+ar fi caracteristic conducătorul politic din

persoana 4demagogului5 independent apărut în conte#tul oraşului+stat$ iar mai t%rziu şeful de partid parlamentar din conte#tul vest+european al statului de drept


24/57

)aracterul raţional al acţiunii politice este mult diminuat at%t în democraţia plebiscitară c%t şi în cazul conducătorului plebiscitar+harismatic$ fapt datorat folosirii mi.loacelor emoţionale de influenţare a maselor şi încercării de a profita de sentimentele acestora'Ausn tzung der :motionalit@t der 3assen(0. Colegialitatea puterilor(n decursul istoriei au apărut unele &orme de limitare a dominaţiei unor indi izi şi grupuri ce pot &i semni&icati e din punct de edere al procesului mai larg de separare a puterilor"constituind adesea o &ormulă tranzitorie pe drumul instituţionalizării puterii şi al exercităriidemocratice a acesteia. #st&el" o dominaţie patrimonială poate &i limitată" ca de alt&el şi una&eudală" prin pri ilegii de stare şi separarea puterilor între stări.

+ dominaţie birocratică poate &i şi ea limitată" &apt chiar necesar spune ,eber" mai alesc)nd se are în edere tipul complet dez oltat al dominaţiei legal raţionale. :imitarea se poaterealiza prin constituirea unor autorităţi distincte de administraţia birocratică" autorităţi ce&uncţionează pe baza unui drept propriu şi în condiţiile existenţei unui control prinreglementări" dar mai ales prin monopolul aprobării mi0loacelor necesare &uncţionăriiadministraţiei.

+ primă &ormulă de a delimita dominaţia unor grupuri şi indi izi a &ost aceea de acuprinde într-un document gestionarea relaţiilor dintre gu ernanţi şi gu ernaţi. (n acest sens"unul dintre cele mai echi asemenea documente este 3agna )harta din F iunie G H.Documentul reprezintă rezultatul tratati elor dintre Ioan 8ără de Rară şi baronii englezire oltaţi împotri a tiraniei.

Documentul cuprinde con&irmarea unor libertăţi ecleziastice şi libertăţi pentru toţioamenii liberi din regat şi pentru urmaşii lor. (n materie de conducere gu ernamentală şi

administraţie regele se obligă să respecte regulile pri itoare la numirea 0udecătorilor dinr)ndul celor ce cunosc legile regatului şi a celor ce percep impozitele. /urgheziei i serecunosc toate libertăţile echi şi cutumele.


25/57

a0unge prin delimitarea lor. Cei doi re&ormatori nu acceptă ideea unei reciprocităţi întreîndatoririle supuşilor şi acelea ale regilor care se &ondează pe o delegare a autorităţii di ineîmpotri a căreia o rebeliune este de neconceput. # doua generaţie de g)nditori re&ormatoriacceptă ideea ilegitimităţii gu ernanţilor care spri0ină persecuţiile religioase. #ceasta este îngeneral concepţia lui $hSodore de /eze dar şi a lui 8ranTois >otman în


26/57

tradiţie sau reglementări pe cel ce deţine puterea. In caz de eşec" acesta poate &i &ăcutresponsabil de a nu &i ţinut cont de opinia colegiului consultati .

(n cazul împărţirii puterilor între ordine se recurge cel mai adesea la o colegialitate prin compromis între participanţii la exercitarea puterii. Din perspecti a raţionalizării"colegialitatea prin compromis de ine posibilă prin alegerea delegaţilor în &uncţie de situaţiade clasă sau de ordin. Compromisul apare sub &orma pactului celor interesaţi sau sub &ormaunui compromis impus de cel ce deţine puterea după audierea punctelor de edere aledi&eritelor grupuri participante la conducere. #st&el pot &i înţelese separarea camerelor în#nglia" lorzi şi comune" iar în 8ranţa" nobilimea" clerul şi starea a III-a. 7şecurile înregistratede unele &orme de reprezentare corporati ă pot &i explicate prin aceea că structura lor impuneluarea deciziilor prin compromis şi nu prin supunerea lor &aţă de ma0oritate. #ceasta decurgeşi din încercarea de a de&ini asemenea asociaţii din perspecti a colegialităţii întruc)t eletrebuie să reunească în calitate de reprezentanţi" delegaţii intereselor materiale şi ideale sauale puterilor care se ciocnesc între ele pentru a obţine o conciliere ;Schlichtung ; aopoziţiilor de interese prin compromis .5ai există de asemenea un tip de colegialitate" aceea a otului. 7a inter ine în condiţiilereunirii unor grupuri ce &uncţionau anterior ca grupuri autonome. (n noul grup &ormat deciziase ia prin însuşirea oturilor de către şe&ii acestor grupuri sau de reprezentanţii lor potri itunei ierarhii stabilite. + ast&el de colegialitate este considerată de ,eber a &i speci&ică e uluimediu în grupurile de meseriaşi mercandanza " în sistemul delegaţilor în consiliile pro&esionale" în consiliul central sindical în perioada modernă şi mai ales" colegialitateae&ecti ă a gu ernelor de coaliţie sau ministerelor de coaliţie. (n sistemul reprezentării partidelor în parlament putem înt)lni colegialitatea otului parlamentar care se bazează &ie pe

conduita unui şe&" a&l)ndu-ne ast&el în &aţa unei clientele" &ie pe conducerea colegială atreburilor partidului constituindu-se atunci un parlamentarism &ără şe&..Din perspecti a e&icienţei politice şi a raţionalizării deciziilor cu caracter politic

colegialitatea reprezintă un obstacol în calea deciziilor precise" clare şi rapide. $eama de un&uncţionariat specializat a &ăcut ca obstacolul reprezentat de colegialitate să &ie dorit şi urmăritde prinţi în procesul de gu ernare. Cu c)t ritmul necesar luării deciziilor sau acţiunii se mărea"cu at)t mai mult prinţul era determinat să respingă a&irmarea politică a &uncţionarilor specializaţi.+ importantă temă de re&lecţie în dezbaterile re&eritoare la putere este aceea a caracteruluiistoric al colegialitătii şi a condiţiilor în care aceasta &ormă de exercitare a puterii slăbeşte saudispare. #&irmarea monocraţiei într-o manieră clară semni&ică dispariţia colegialităţii" iar procesul de impunere a monocraţiei este determinat de complexitatea cresc)ndă a societăţilor moderne con&runtate cu necesitatea realizării sarcinilor sociale.Din perspecti a istoriei" colegialitatea s-a do edit o soluţie la care s-a recurs" înainte de toate"în magistratura romană în care se intercedau puterile pentru a slăbi prin aceasta putereamagistraţilor indi iduali. Ca proces tehnic" prin colegialitate este posibilă micşorareadominaţiei unei persoane sau a unui grup întruc)t &ormarea colegială a oinţei prin stabilirealegitimă a unei comenzi 3/e&ehl4 unice se realizează prin cooperarea mai multor reprezentanţisau grupuri potri it principiului unanimităţii sau ma0orităţii. #cest gen de colegialitate poate &icolegialitatea conducerii supreme" alt&el spus colegialitatea autorităţilor executi e sau aceea aautorităţilor consultati e.


27/57

Prin dorinţa lor de a lua parte la conducere elementele componente ale grupului dominat saudominant impun colegialitatea puterilor aşa cum ne arată grupurile de corporaţii" consiliile&ederale ale statelor moderne &ederale" colegialitatea e&ecti ă în ministerele sau grupurilegu ernamentale puse în &uncţiune de coaliţiile de partide. Colegialitatea este o &ormă deconducere impusă şi de necesitatea de a reduce dominaţia unei persoane sau a unui grup de persoane în condiţiile absenţei unui şe&. Determinată de un complex de cauze" colegialitateaconducerii apare sub aspect istoric în ma0oritatea re oluţiilor sub &orma OOComitetelor sal ării publiceOO" OOConsiliului o&iţerilor " al simplilor soldaţi sau al Comisarilor poporului .(n condiţiile monopolizării puterii de o stare sau de un ordin" notabilii ce compun acestegrupuri or recurge tot la colegialitate în luarea deciziilor. ?u trebuie ignorată colegialitateacare apare ca rezultat al luptei Prinţului împotri a exproprierii cresc)nde a autorităţii sale decătre &uncţionarii specializaţi. (n acest &el putem înţelege de ce în statele occidentaleorganizarea administrati ă modernă începe cu o conducere de tip colegial. Prinţul urmărea să păstreze pentru el dreptul de decizie prin manipularea sistemului de oturi poziti e şinegati e. (n marile state patrimoniale" inclusi în cele strict sultanice" prezenţa unei persoanealături de prinţ în procesul de conducere s-a impus întotdeauna chiar dacă &a oritul nu sesubstituia acestuia. Prinţul trebuia să găsească un responsabil pentru o situaţie di&icilă apărutăîn gu ernare" incomodă sau cu consecinţe negati e pentru cei dominaţi care ar &i a ut urmări pentru consistenţa legitimităţii sale.Colegialitatea reduce rapiditatea deciziilor" unitatea de acţiune" responsabilitatea deplină aunuia singur dintre participanţii pentru decizie" rezistenţa &aţă de exterior şi menţinereadisciplinei din interior. #ceste elemente conduc la slăbirea interesului pentru colegialitatedeterminată printre altele de a&imarea modernă a dominaţiei birocratice

8aptul că istoria modernă administrati ă a occidentului începe cu dez oltarea autorităţilor colegiale ale &uncţionarilor specializaţi se explică prin aceea că OOnumai corpurile&uncţionarilor uniţi" puteau puţin c)te puţin" să exproprieze politic prinţii +ccidentului carede eneau nişte diletanţi .

0I. 1eparaţia puterilor#doptarea principiului su eranităţii naţionale" adeziunea la concepţia reprezentati ă aorganizării puterilor precum şi modul de amena0are a &ormelor de gu ernare depind de &elul încare di&eritele &uncţii ale puterii sunt repartizate între di ersele autorităţi politice. Interpretarea principiului separaţiei puterilor pleacă de la o ideea simplă potri it căreia orice om care are putere este tentat să abuzeze de ea. Din acest moti " 5ontes%uieu a&irma că este ne oie de odi izare a puterii ast&el înc)t să se poată împiedica degenerarea acesteia în arbitrariu. (n teoriese considera că repartizarea puterii în trei organe distincte este su&icientă pentru a garantadrepturile indi izilor."eber utilizează drept criteriu al împărţirii puterilor$ specificitatea lor funcţionalăE odată cu puterile senioriale se transmit şi funcţii specifice$ iar în cazul unei dominaţii legal+raţionale$

se conferă funcţii determinate diferiţilor titulari ai puterii /n situaţia creată de probleme ce


28/57

implică mai multe puteri$ deciziile nu pot fi luate legitim dec%t printr+un compromis realizabil prin regulamente şi prevederi constituţionale

(n sine" consideră ,eber" împărţirea puterilor prin specializarea lor nu este ce amodern pentru că întotdeauna &orţa unui conducător a constituit un obiect al încercărilor delimitare a acesteia. 7ste ilustrati în acest sens separarea puterii politice de putereahierocratică" competenţele speci&ice ale magistraturilor romane" harismele speci&icelamaismului sau" în statele patrimoniale" separarea puterii 0udiciare" a celei &inanciare şia celei militare. (n aceste cazuri" ,eber limitează principiul separaţiei puterilor la o di iziunea puterilor senioriale pentru că în ast&el de situaţii conceptul de separare a puterii îşi pierdeorice precizie 9 ast&el &orma raţională a separaţiei puterilor &ondată pe o reglementare cum ar &iConstituţia este absolut modernă. #lthusius şi 'uarez au căutat să introducă în dezbaterea pri itoare la mi0loacele de limitare a puterii monarhilor un principiu de legitimitate potri itcăruia dreptul de a gu erna şi datoria de a se supune să nu mai &ie dependente de starea

relaţiilor existente între gu ernanţi şi gu ernaţi. Pentru aceşti doi &iloso&i politici puterea estenecesară coeziunii ansamblului social" dar în acelaşi timp ea trebuie disciplinată prin scopulcare o 0usti&ică. :egitimitatea de&inită în aceşti termeni nu mai este &ragilă şi super&icială caaceea care pro ine din aclamaţiile populare. 7a exprimă concordanţa dintre acţiunea puterii şiexigenţele binelui comun 3De :egibus" 'uarez4. #pelul la su eranitatea populară din iziuneacelor doi autori nu se datorează neapărat necesităţii &undamentării dreptului de a conduce" ci&aptului că această su eranitate trebuie să exprime un acord al orice om care are putere estetentat să abuzeze de ea membrilor corpului social pentru a-şi concentra e&orturile în ederea binelui spiritual şi material al ansamblului social. 'u eranitatea surprinsă de #lthusius şi'uarez nu porneşte de la o con enţie întruc)t nu există nici o reciprocitate de promisiuni sauser icii între participanţi.Suveranitatea reprezintă un fapt ce conduce la unirea membrilor grupului prin determinarea scopurilor sociale şi a voinţelor comune în adoptarea unui principiu de legitimitate

'e impune treptat ideea unei reglementări scrise care să cuprindă autorităţile" structuralor" principiul de legitimitate şi &undamentarea supunerii. (n acest sens pot &i e ocateCon enţia Părinţilor Pelerini din noiembrie GU Agreement of the 0eopleîn EV" 9abeas)orpus în VF" Bill of ?ightsdin LL")onstituţiile americane elaborate încep)nd cu V . ?oţiunea de constituţie este re&lectată în două concepţii în dezbaterile #dunării Constituantedin VLF" una tradiţională şi cealaltă 0uridică &ormală. Pe măsură ce mişcarea re oluţionară seampli&ică" concepţia tradiţională prin care un număr mare de deputaţi moderaţi căutau săre&ormeze regatul" să păstreze monarhia şi să garanteze drepturile cetăţenilor" pierde teren în&aţa celei 0uridice &ormale. #ceasta din urmă recomandă o nouă societate şi proclamă ideeare&ormării sistemului de gu ernare din 8ranţa anului VLF. Dincolo de aspectele de ordin&ormal implicate de principiul separaţiei puterilor" ,eber este preocupat de conţinutul relaţieidintre separaţia puterilor şi domeniul ieţii economice

:#istă însă momente în istoria dominaţiei în general şi în aceea a gestionării puteriiîn care separaţia puterilor este considerată a fi o problemă fără conţinut & asemenea situaţie pare a fi e#primată de administraţia democratică imediată Acest tip de administraţie

este considerat a fi democratic din cel puţin două motive; a( unul este legat de presupunerea


29/57

că oricine este calificat să conducă treburile publiceE b( în acest tip de administraţie mărimea puterii de comandă este ţinută la minimum

(ntr-o democraţie imediată" &uncţiile administrati e se rotesc sau sunt desemnate prinalegeri pe perioade scurte. $oate deciziile importante sunt rezer ate hotăr)rii comune atuturor" iar &uncţionarii administrati i trebuie doar să pregătească şi să îndeplineascăhotăr)rile" rezol )nd problemele curente în concordanţă cu hotăr)rile adunării generale. 5ax,eber înt)lneşte acest tip de administraţie în multe asociaţii pri ate" în anumite organizaţii politice sau în 6ni ersităţi în măsura în care administraţia se a&lă pe m)na rectorilor sau adecanilor. #ceste administraţii directe do edesc un grad de instabilitate ca urmare a ad)ncirii procesului de di&erenţiere economică prin care apare posibilitatea ca administraţia să cadă înm)inile celor bogaţi şi aceasta nu pentru că aceştia ar a ea calităţi personale superioare sau ocunoaştere mai amplă asupra realităţii sociale" ci pentru că doar ei pot să-şi permită o alocarea timpului pentru îndeplinirea &uncţiilor administrati e pentru o recompensă mică sau &ără nicio plată. Din această perspecti ă se poate înţelege de ce administraţia directă democraticăca tip de conducere tinde să de ină o conducere prin honoratiores . ,eber de&ineşte aceastăcategorie în capitolul al IX-lea destinat sociologiei dominaţiei din"irtschaft und ,esellschaft . 9onoratiores reprezintă persoane care se bucură de un enit &ără a munci sau amunci cu o cantitate mică de e&ort. Prin aceasta ei îşi pot permite asumarea &uncţiilor administrati e pe l)ngă cele ce pri esc acti ităţile lor pri ate.

&pinia potrivit căreia o administraţie directă democratică trebuie păstrată c%t maimult este interpretată ca un potenţial instrument politic al celor săraci în lupta împotriva grupului reprezentat de honoratiores /n acest caz administraţia devine un obiect al lupteidintre grupurile politice şi are drept rezultat o structură ce+şi pierde trăsăturile politice

specifice Democraţia directă se înstrăinează de 4puritatea5 ei în condiţiile în care funcţiaadministrativă deţinută prin rotaţie$ alegere sau desemnare nu mai este luată în seamă)reşterea comple#ităţii sarcinilor administrative şi e#pansiunea volumului lor impun laconducere pe cei ce demonstrează superioritate tehnică ce decurge dintr+o pregătire sistematică sau din e#perienţă :#istă posibilitatea apariţiei unei structuri speciale care poate fi honoratiores ce acţionează ca nişte egali ori posibilitatea transformării formeiiniţiale democratice imediate într+una monocratică0II. Pro2lema reprezent$rii grupurilor st$rilor şi claselor 3n cadrul relaţiilor dedominaţie

#dministrarea grupurilor" conducerea şi organizarea acti ităţii lor şi a di&eritelor claseşi stări sociale presupune o acti itate de reprezentare care este impusă de complexitatea şimărimea &uncţionării grupurilor. Democraţia nemi0locită &uncţionează în condiţiileadministrării comunităţilor şi grupurilor cu un număr mic de membrii care trăiesc pe osupra&aţă redusă. Ceea ce este speci&ic în ast&el de condiţii este &aptul că principiul cedetermină conduita &uncţiilor de execuţie este cel ce considera că ON administratorulNNacţionează potri it oinţei membrilor grupului şi în ser iciul lor. 5ax ,eber a numit acest&enomen administrarea sau conducerea grupurilor în a&ara oricărei relaţii de dominaţie.


30/57

calitative ce pot fi asumate de funcţionari specializaţi 3i.loacele practice de realizare aadministrării grupurilor sunt interesante şi$ p%nă la un punct$ într+adevăr$ ele pot preveniridicarea unui aparat care să acapareze conducerea grupului şi consecinţele ce decurg dinaceastă acţiune 7n mi.loc tehnic cu valoare universală este acela referitor la durata redusăa funcţiei pe c%t posibil în perioada cuprinsă între două adunări$ dreptul de rechemare$ principiul rotaţiei cu valorile sale politice deosebite$ accesul oricărei persoane la o funcţie$evit%ndu+se poziţia de forţă specifică unei persoane în asemenea situaţii$ dar şi aceea de putere legată de cunoaşterea secretelor serviciilor administrative$ competenţă strictă$concretă în îndeplinirea funcţiilor şi nu generală$ completată cu o informare asupra moduluide îndeplinire$ avizul adunării pentru orice problemă neprevăzută$ cu caracter special$desfacerea puterilor într+un mare număr de funcţii şi considerarea funcţiei ca un element fărăimportanţă$ în nici un caz ca o ocupaţie permanentă sau integrală

#cest mod de administare este numit de ,eber ca democraţie directă at)ta timp c)tadunarea membrilor este e&ecti ă.


31/57

clasei sociale se a&irmă într-o manieră ariabilă întruc)t puterea de a dispune de bunuri" patrimoniu" resurse şi ser icii sau mi0loace de protecţie se re&lectă în situaţii de clasă particulare.

/n concepţia -eberiană$ clasele sociale sunt reprezentate de clasa muncitoare înansamblul său cu o dinamică determinată de procesul de muncă$ de mica burghezie$ deintelectuali şi specialişti fără bunuri$ de clasele de posesie şi de cei ce sunt privilegiaţi prineducaţie

,eber este preocupat de două probleme ce pri esc dinamica claselor şi a grupurilor din interiorul claselor! mobilitatea socială şi" în aceeaşi măsură" caracteristicile acţiunii socialecu caracter de clasă. (n legătură cu prima problemă" ,eber merge mai departe dec)t 5arxcare trebuia să trateze problema unităţii clasei muncitoare" a proletariatului" în ciudadi&erenţierii sale calitati e. ,eber arată importanţa cresc)ndă a muncii specializate" ONlamaşinăNN" ce implică o ucenicie scurtă relati în raport şi pe seama muncii cali&icate sau ne-cali&icate . #cest proces conduce la dob)ndirea unor aptitudini ce or a ea caracterul unor calităţi monopoliste cu toate consecinţele ce pro in de aici" at)t pentru mobilitatea socială c)tşi pentru speci&icul acţiunii sociale. Dacă altădată" spune ,eber" scopul &iecărui muncitor eraacela de a trece în cadrul micii burghezii" în condiţiile procesului de creştere aimportanţei crec)nde a muncii specializate această posibilitate este mai scăzută. Creşteînsă şansa" în succesiunea generaţiilor" de a trece în clasa intelectualilor" şansă alabilă nunumai pentru muncitori" dar şi pentru mica burghezie. Clasa intelectualilor şi specialiştilor &ără bunuri are posibilitatea de a penetra în clasa posesorilor" mai ales în bănci şi întreprinderi.#cţiunea unei clase la ni el societal este condiţionată de mai mulţi &actori" &a orizată &iind deexistenţa unui număr mare de indi izi ce se a&lă în aceeaşi situaţie de clasă şi în mod deosebit

atunci c)nd există posibilitatea tehnică de reunire a persoanelor a&late în aceeaşi situaţie declasă" într-un singur loc" atelier" &abrică şi atunci c)nd conducătorii acestora propun scopuri ce pot &i înţelese cu uşurinţă de participanţii la acţiunea de clasă. $otodată" este mai uşor de creatacţiunea împotri a unui ad ersar direct cum ar &i cazul muncitorilor ce se a&lă în opoziţie cuintreprinzătorii dec)t" cum ar &i normal" acea acţiune care să &ie îndreptată împotri adeţinătorilor de acţiuni care primesc un enit &ără muncă. 0rezentarea structurii de clasă şi a dinamicii acesteia are o importanţă esenţială pentruînţelegerea reprezentării şi a diferitelor forme şi caracteristici ale procesului de reprezentare"eber înţelege prin reprezentare acţiunea anumitor membri ai grupului ce este consideratăde restul membrilor ca legitimă şi care devine un fapt prin legătura stabilită întrereprezentanţi şi membrii grupului

Pri ită sub aspect istoric" cultural" geogra&ic şi chiar religios" reprezentarea îmbracămai multe &orme. (n grupurile de dominaţie patriarhală şi harismatică 3harismatică ereditară şiharismatică de &uncţie4 reprezentarea poate a ea caraterul unei reprezentări însuşite în careşe&ul sau un membru al aparatului de conducere are un drept de însuşire a reprezentării. (nacest tip" ,eber include monarhii ereditari" şe&ii patriarhali şi patrimoniali" şe&ii clanurilor"şe&ii de castă din India" >onoratiores care-şi bazează prestigiul în mod primordial pe )rstă.


32/57

prin curţille &eudale şi adunările stărilor pri ilegiate .


33/57

/n analiza relaţiilor dintre formele de reprezentare şi viaţa economică$ "eber a.ungela concluzia că apariţia capitalismului modern este însoţită de reducerea importanţeireprezentării prin stări ş

Documents

Teorii ale puterii