Upload
cocoricooo
View
99
Download
5
Embed Size (px)
DESCRIPTION
MCS, MEDICINA, metode cercetare, epidemiologie, MCS, MEDICINA, metode cercetare, epidemiologieMCS, MEDICINA, metode cercetare, epidemiologieMCS, MEDICINA, metode cercetare, epidemiologieMCS, MEDICINA, metode cercetare, epidemiologieMCS, MEDICINA, metode cercetare, epidemiologieMCS, MEDICINA, metode cercetare, epidemiologieMCS, MEDICINA, metode cercetare, epidemiologieMCS, MEDICINA, metode cercetare, epidemiologieMCS, MEDICINA, metode cercetare, epidemiologieMCS, MEDICINA, metode cercetare, epidemiologieMCS, MEDICINA, metode cercetare, epidemiologie
Citation preview
Epidemiologia analitică
Studiile analitice investighează relaţia dintre două
categorii de variabile căutând să evidenţieze eventualele asocieri dintre acestea: factorul(ii) de risc efectul (boală, complicaţie, deces).
Practic, pentru un studiu analitic trebuie să existe întotdeauna un grup martor
Analiza din aceste studii o putem descrie în două moduri: evidenţierea unei asociaţii epidemiologice (între factorul
de risc şi efect), evidenţierea unei diferenţe, între grupul de cercetat şi
grupul martor.
Exemplu
Studiu de cohortă în care vrem să demonstrăm că diabetul (DZ) este factor de risc pentru apariţia infarctului de miocard (IMA): o cohortă de indivizi cu diabet = expuşi una de indivizi fără diabet = cohorta martor.
Dovedim că DZ şi IMA sunt asociate prin demonstrarea faptului că există o diferenţă între frecvenţa apariţiei (incidenţa, riscul) IMA între cohorta de diabetici şi cea martor.
Exemplu
Studiu caz-martor prin care vrem să arătăm acelaşi lucru: cazurile, care sunt indivizi internaţi cu IMA martorii, care sunt indivizi asemănători ca vârstă,
sex, alţi factori de risc, doar că nu au IMA. Pe toţi îi evaluăm în privinţa prezenţei DZ. Dovedim asocierea dintre DZ şi IMA prin
demonstrarea faptului că există o diferenţă în ceea ce priveşte frecvenţa prezenţei (prevalenţa) DZ la cazuri faţă de martori
Măsuri ale forţei asocierii
În urma acestor studii vor rezulta nişte măsuri ale forţei asocierii dintre factorul de risc şi efect, reprezentate prin: riscul relativ (după studiile de cohortă) odds ratio (după studiile caz-martor), atunci
când variabilele studiate (factorul de risc şi efectul) sunt nominale, dihotomice.
Dacă variabilele a căror asociere vrem să o evidenţiem sunt numerice, măsura asocierii va fi redată prin mărimea coeficientului de corelaţie.
Impactul expunerii
În afara forţei asocierii, studiile vor măsura şi
impactul expunerii, prin intermediul: riscului atribuibil (la studiile observaţionale de
cohortă), reducerii absolute a riscului (la studiile
experimentale).
Forţa asocierii (redată prin rapoarte – risc relativ, odds ratio, reducerea relativă a riscului) reprezintă un argument cu privire la etiologie,
Impactul expunerii (redat prin diferenţe – risc atribuibil, reducerea absolută a riscului) este un argument privind latura de sănătate publică a asocierii respective.
Semnificaţie statistică
Pentru fiecare dintre parametrii care cuantifică asociaţia epidemiologică (risc relativ, odds ratio, coeficient de corelaţie, reduceri relativă sau absolută a riscului etc.) avem o semnificaţie statistică, exprimată ca p şi/sau interval de încredere.
Acestea trebuie precizate şi definite încă dinaintea începerii studiului (în protocol): obiectul investigaţiei, populaţia cele două tipuri de variabile (expunerea = variabila
independentă şi efectul = variabila dependentă), modul de măsurare al variabilelor.
I. Studii descriptive II. Studii analitice III.Studii secundare
Rolul de a emite ipoteze Efectuate la nivel de populaţie - studii de
corelaţie (ecologice) Efectuate la nivel de indivizi cazuri serii de cazuri studii transversale
Observationale studii caz-martor studii de cohorta (prospective, retrospective)
Experimentale studii clinice randomizate (RCT)
Recenzia sistematica şi metaanaliza unor studii anterioare
Studiile analitice
Rol de demonstrare a ipotezelor!! Sunt proiectate astfel încât să permită evaluarea
ipotezelor de asociere dintre un factor de risc suspectat şi efectul (boala) respectivă.
În interiorul acestor studii există o comparaţie explicită a frecvenţei bolii între cei expuşi la factorul respectiv şi cei neexpuşi.
Studiile analitice sunt de două feluri: observaţionale experimentale.
Studiile analitice
În studiile observaţionale, investigatorul nu intervine în nici un fel, ci doar observă, de fapt măsoară expunerea şi efectul.
În studiile experimentale, investigatorul determină cine va fi supus la factorul de risc şi cine nu (ex. un medicament), iar dacă alocarea factorului este întâmplătoare, se numeşte studiu clinic randomizat.
Din punctul de vedere al temporalităţii: Prospective, Retrospective.
Această împărţire se face în funcţie de momentul de începere a studiului faţă de apariţia efectului (bolii): dacă studiul a început înainte de aparitia efectului
(bolii), atunci studiul este prospectiv, dacă a început după aparitia efectului (bolii), este
retrospectiv.
Exemplu
Studiu de cohortă în care vrem să demonstrăm că diabetul (DZ) este factor de risc pentru apariţia infarctului de miocard (IMA): o cohortă de indivizi cu diabet = expuşi una de indivizi fără diabet = cohorta martor.
Dovedim că DZ şi IMA sunt asociate prin demonstrarea faptului că există o diferenţă între frecvenţa apariţiei (incidenţa, riscul) IMA între cohorta de diabetici şi cea martor.
Exemplu
Studiu caz-martor prin care vrem să arătăm acelaşi lucru: cazurile, care sunt indivizi internaţi cu IMA martorii, care sunt indivizi asemănători ca vârstă,
sex, alţi factori de risc, doar că nu au IMA. Pe toţi îi evaluăm în privinţa prezenţei DZ. Dovedim asocierea dintre DZ şi IMA prin
demonstrarea faptului că există o diferenţă în ceea ce priveşte frecvenţa prezenţei (prevalenţa) DZ la cazuri faţă de martori
Validitatea studiilor
Cu cât un studiu este mai valid, cu atât ne putem încrede mai mult în rezultatele lui.
Din punctul de vedere ar validităţii (corectitudinii), tipurile de studii pot fi ierarhizate astfel: I. Studii clinice randomizate II. Studii de cohortă III. Studii caz-martor IV. Studii transversale V. Studii de caz & serii de cazuri
Raportările de cazuri (atunci când sunt cel mult 5) şi seriile de cazuri descriu observaţii neobişnuite şi pot constitui prima etapă de recunoaştere a unei boli sau a unui factor de risc noi.
Exemple: studiile asupra estroprogestativelor ca factori trombofili au
pornit de la raportarea unui tromboembolism pulmonar la o pacientă sub acest tratament.
idei terapeutice pot pleca de la presupusul efect benefic al unui medicament asupra unei boli, la un anumit pacient.
Dacă raportăm mai multe cazuri similare, constituim o serie de cazuri, care a fost de multe ori punctul de plecare pentru definirea unei noi entităţi nosologice
Exemple: o serie de 5 bărbaţi tineri care s-au internat într-un spital
din Los Angeles cu pneumonie cu Pneumocystis carinii, şi care, întâmplător sau nu, erau homosexuali, a ridicat problema unei boli care determina o imunodepresie severă şi poate fi legată de orientarea sexuală (la început, infecţia cu virusul HIV era mult mai frecventă la homosexuali)
Tot serii de cazuri sunt şi studiile terapeutice fără grup martor, în care se compară starea pacientului după tratament cu starea pacientului înainte de tratament, trăgându-se concluzia că eventuala îmbunătăţire a acesteia se datorează tratamentului (comparaţie înainte/după).
Exemplu: Măsurăm colesterolul a 100 de pacienţi, le administrăm
medicamentul X trei luni, după care le măsurăm din nou colesterolul şi descoperim că, în medie, colesterolul a scăzut cu YY mg%, iar rezultatul este semnificativ statistic.
De aici, s-ar putea trage concluzia că medicamentul X scade colesterolul.
Prezenţa unui grup martor creşte validitatea unui studiu, pentru că în absenţa lui nu ne putem da seama dacă ameliorarea constatată se datorează într-adevăr tratamentului, sau uneia dintre situaţiile ce urmeaza.
Are loc în cazul bolilor care se vindecă spontan (de exemplu infecţiile virale).
Dacă într-un studiu de evaluare a unui tratament pentru răceală, acesta o vindecă în 5 zile, neavând grup martor nu putem şti în cât timp s-ar vindeca fără tratament.
Evoluţia multor boli este caracterizată prin alternanţa unor perioade de activitate cu perioade de remisiune (artrita reumatoidă, colita ulceroasă, scleroza multiplă, psoriazis etc.).
Dacă tratamentul experimental începe într-o perioadă de exacerbare a bolii, aşa-zisul efect al tratamentului poate fi de fapt o remisiune spontană.
Fenomen universal în biologie, conform căruia la fiecare individ constantele sunt setate la un anumit nivel mediu, de la care se bot abate către valori mai mult sau mai puţin extreme, dar tind de fiecare dată să revină către medie.
Exemplu: Studiu terapeutic privind un antihipertensiv, Medicul de familie include toţi pacienţii cărora le-a găsit TA mai mare
decât 165/90 mmHg. Numai că la o bună parte dintre aceşti pacienţi, valorile respective
erau valori extreme, care vor reveni către media fiecăruia, TA la unii dintre indivizi va scădea din această cauză, şi nu datorită
tratamentului
Pacienţilor care au acceptat să participe la studiu le merge mai bine pentru că doresc, conştient sau nu, să mulţumească investigatorii.
Exemplu: Numele vine de la Uzinele Electrice Hawthorne de lângă
Chicago, unde s-a studiat efectul gradului de iluminare al secţiilor asupra productivităţii muncii.
Astfel, într-o secţie s-a scăzut luminozitatea, în alta s-a scăzut, iar în a treia a fost lăsat neschimbat.
Rezultatul a fost că în toate cele trei secţii a crescut productivitatea!
Un răspuns la tratament independent de efectul
eventual al substanţei active, răspuns ce poate fi atribuit aşteptării unui astfel de efect, cum ar fi puterea sugestiei.
Datorită existenţei acestui efect, studiile terapeutice trebuie să conţină întotdeauna un grup martor, tratat cu placebo,
Efectul tratamentului este considerat efectul măsurat în grupul terapeutic din care se scade efectul măsurat în grupul placebo.
Exemplu: În studiul unui supresor al apetitului, investigatorii au
administrat unor pacienţi obezi în perioade succesive de câte două săptămâni medicamentul nou, un placebo şi nici un tratament.
Atât medicamentul, cât şi placebo au scăzut aportul caloric zilnic, aşadar s-a concluzionat că eficacitatea noului supresor al apetitului poate fi atribuit efectului placebo
În studiile transversale (de prevalenţă, cross-sectional) este examinat un eşantion din populaţia de referinţă, într-un anumit moment
Asemanator sondajului politic din preajma alegerilor Reprezintă un instantaneu fotografic, dându-ne
informaţii cu privire la prevalenţele din momentul respectiv,
Dacă studiul este repetat la anumite intervale de timp, putem avea informaţii despre tendinţe
Deşi sunt descriptive, pot avea şi componentă analitică, atunci când sunt evaluate simultan şi boala şi factorul de risc
Pot fi considerate studii caz-martor cu eşantioane mari, în care însă includerea nu s-a făcut însă pe baza prezenţei bolii şi căutându-se apoi martori fără boală, ci a fost selectată o populaţie întreagă, indivizii autoselectându-se în cei care au boala şi cei care nu o au.
Furnizeaza prevalenţe, informaţii foarte importante pentru: managerii sistemelor de sănătate atunci când
planifică alocarea resurselor, clinician când estimează probabilitatea ca un
pacient să aibă o boală, în urma unui test diagnostic
rapide şi relativ ieftine nu există pierduţi din vedere, nefiind necesară nici o
urmărire pot deveni primul pas al unui studiu de cohortă nu implică întreaga populaţie, ci numai pe cei care caută
îngrijire medicală sunt indicate pentru identificarea prevalenţelor bolilor
frecvente (HTA, artroză, alergii etc.) permit studiul simultan al asociaţiilor dintre mai multe efecte
şi factori de risc presupuşi, fiind folosite pentru generarea de ipoteze care vor fi verificate prin studii de nivel superior în piramida studiilor .
Expunerea şi efectul sunt măsurate concomitent nu permit stabilirea secvenţei temporale a evenimentelor necesară
pentru stabilirea unei relaţii de cauzalitate; pentru a stabili o relaţie de cauzalitate este nevoie de incidenţă, ori
studiile transversale furnizează prevalenţa.
Nu pot evidenţia asociaţii atunci când efectul (boala) sau factorul de risc sunt foarte rare eşantioane uriaşe
Sunt supuse erorii sistematice de supravieţuire selectivă Sunt supuse erorilor sistematice de memorie (atunci când
indivizii chestionaţi sunt puşi să-şi amintească expuneri din antecedente) Nu permite decât foarte vag estimarea incidenţei si nu se
poate calcula riscul relativ
Studiile ecologice (sau de corelaţie) sunt nişte studii deosebite, în sensul că în loc să evalueze expuneri şi efecte în mod individual, fac corelaţii între expuneri şi efecte la nivel de populaţie, fiind astfel vorba despre expuneri medii
Problema este că avem date numai în ceea ce priveşte grupurile şi nu ştim care au fost expunerile şi efectele la nivelul fiecărui individ din populaţie
Ridică ipoteze pe care trebuie să le aprofundăm prin studii de calitate superioară – studiu caz martor sau de cohortă
„Cohorta” - un grup de indivizi desemnat pe baza unor caracteristici comune, care este urmărit de-a lungul timpului
Studiul de cohortă este arhetipul tuturor studiilor epidemiologice,
Urmpreşte apariţia efectului (bolii) în două sau mai multe cohorte.
Dacă este urmărită o singură cohortă, studiul este o serie de cazuri, şi este de tip descriptiv (observational).
In studiile de cohorta evenimentele se produc exact ca în realitate, pornind de la expunere şi ajungând la efect şi din acest motiv studiile de cohortă sunt singurele care permit calcularea incidenţei bolii, şi deci previziunea riscului.
Studiile de cohortă se mai numesc şi studii de urmărire (follow-up), de incidenţă, longitudinale, etiologice, prospective.
Scopurile studiilor de cohortă
1. Descriptiv descrierea incidenţei unor efecte = boli,
complicaţii de-a lungul timpului, 2. Analitic
analiza asocierilor dintre factori de risc sau factori prognostici şi efectele respective
Factorul de risc este frecvent răspândit în populaţie,
Includem în studiul nostru indivizi din populaţia generală la care evaluăm prezenţa/absenţa factorului de risc, pe baza căreia împărţim populaţia în două cohorte: expuşi martori
1.1. Studiu de cohortă de tip I
Exemplu: Vrem să evaluăm fumatul ca factor de risc pentru
apariţia bolii arteriale periferice. Selecţionăm prin tragere la sorţi un eşantion de
indivizi, pe care-i întrebăm apoi dacă fumează. Pe baza răspunsului la întrebare, din eşantionul nostru
se vor autoselecţiona două cohorte: una de fumători (expuşi) una de nefumători (martori).
1.1. Studiu de cohortă de tip I
La început trebuie să ne asigurăm că indivizii incluşi în studiu nu au suferit deja efectul urmărit (nu vom include indivizi care deja au boală arterială periferică) sau care sunt la risc, adică pot suferi efectul.
Perioada de urmărire, care trebuie să fie suficient de lungă astfel încât factorul de risc (fumatul) să aibă timp să-şi producă efectul - studiile de cohortă se întind, de obicei, pe durata multor ani – de obicei 10 ani.
În cazul Framingham, studiul continuă şi acum, la 60 de ani, asupra descendenţilor celor incluşi iniţial
1.1. Studiu de cohortă de tip I
La sfârşitul perioadei studiului, îi numărăm pe cei care au suferit efectul (care au arteriopatie) din ambele cohorte, Se calculeaza riscul relativ Se verifica semnificaţia statistică a asociaţiei
epidemiologice - în acest exemplu fiind vorba despre variabile calitative, dihotomice (fumează sau nu, au sau nu arteriopatie) vom aplica un test statistic tip X2 (Chi pătrat)
Se efectuează atunci când: prevalenţa factorului de risc nu este
îndeajuns de mare încât din eşantionul iniţial să rezulte o cohortă destul de numeroasă de expuşi,
expunerea afectează numai anumite categorii profesionale.
1.2. Studiul de cohortă de tip II
Exemplu: Vrem să evidenţiem asociaţia anticoncepţionale
orale (ACO) – tromboza venoasa profunda (TVP) Dacă studiul s-ar desfăşura într-o ţară dezvoltată,
am putea face un studiu de tip I, pentru că ar exista destule utilizatoare de ACO.
În România însă trebuie să selecţionăm, separat: o cohortă de utilizatoare de ACO (care vor fi din mediul
urban, cu studii medii-superioare) o cohortă de femei care nu folosesc ACO (care vor fi din
mediul rural).
1.2. Studiul de cohortă de tip II
În rest, studiul de cohortă de tip II se desfăşoară si rezultatele sunt analizate la fel ca la studiul de tip I.
Studiile de tip II sunt mai expuse factorilor de confuzie, pentru că expuşii şi martorii nu provin din aceeaşi populaţie, şi atunci pot exista şi alte diferenţe între grupuri în afara expunerii (diferenţe de alimentaţie, de mod de viaţă, etc):
1.2. Studiul de cohortă de tip II
Exemplu: Utilizatoarele de ACO, femei de la oraş cu studii
măcar medii, lucrează la birou, se deplasează cu autoturismul propriu şi nu fac mişcare, în timp ce cele neexpuse lucrează în agricultură.
Este, aşadar, posibil ca ACO să nu fie adevăratul factor de risc al trombozei
În acest caz, modul de viaţă este un factor de confuzie
Măsurarea expunerii se face cu ajutorul chestionarelor, măsurătorilor
clinice şi paraclinice, foilor de observaţie şi a registrelor medicale.
Măsurarea efectului (bolii) se face identic la expuşi şi la neexpuşi (procedurile
de identificare a bolii trebuie să fie aceleaşi), ideal practicându-se „orbirea”. trebuie definite detailat criteriile diagnostice
înainte de începerea studiului, iar dacă se studiază efecte multiple, trebuie definit fiecare.
Tabel de contingenţă 2 x 2
(a+b) este cohorta expusă la factorul de risc, (c+d) este cohorta neexpusă, (a/a+b) este incidenţa evenimentului la expuşi (= riscul la
expuşi), (c/c+d) este incidenţa (riscul) la neexpuşi
Riscul relativ (RR) este raportul dintre cele două riscuri: riscul la expuşi (R exp) / riscul la neexpuşi (R nexp)
Riscul atribuibil este diferenţa dintre riscul la expuşi şi riscul la neexpuşi, adică:
ne arată cu cât este mai mare riscul la expuşi faţă de neexpuşi, sau
cât din risc este datorat (atribuibil) expunerii
Exemplu: Sunt urmărite două cohorte de câte 200 de bărbaţi
de 40-50 de ani, fără boală coronariană, una de expuşi (diabet zaharat tip 2) una de neexpuşi (nondiabetici).
După 10 ani se constată că în cohorta de DZ, 20 au boală coronariană, iar în cohorta fără DZ 12 au boală coronariană.
Boala coronariana
da nu
DZ da 20 180 200
DZ nu 12 188 200
32 168 400
Incidenţa bolii coronariene la diabetici (riscul la expuşi) = 20/200 este de 0,10 (sau10%),
Incidenţa la nondiabetici (riscul la neexpuşi) = 12/200 este de 0,06 (6%),
Riscul relativ =10/6=1,66 riscul de a face boală coronariană este de 1,6 ori mai
mare la diabetici decât la nondiabetici Riscul atribuibil este riscul la expuşi minus
riscul la neexpuşi, adică 10-6=4% 4% dintre bărbaţii de 40-50 de ani fac coronaropatie
din cauza DZ
Dacă riscul este probabilitatea de a suferi efectul, Cota (odds) este raportul dintre probabilitatea de a
suferi efectul şi probabilitatea de a nu-l suferi. Aşadar, riscul=probabilitatea, iar cota (odds) =
probabilitatea/(1-probabilitatea). Cota la expuşi este 20/(200-20)=0,111, Cota la neexpuşi este 12/(200-12)=0,064. Raportul cotelor (odds ratio) este 0,111/0,064=1,73
Are conceptual acelaşi design ca şi cel prospectiv: Un grup de subiecţi este urmărit de-a lungul
timpului, efectuându-se mai întâi măsurarea factorilor de risc, iar apoi evaluându-se efectele.
Diferenţa constă în faptul că asamblarea cohortei, măsurătorile iniţiale, urmărirea şi evaluarea efectelor a avut loc în trecut (înaintea începerii studiului).
1. Permit măsurarea directă a incidenţei (riscului absolut) bolii la expuşi şi neexpuşi
2. Pot elucida temporal relaţia dintre expunere şi boală. 3. Deosebit de utile când expunerea este rară (studiu de
cohortă de tip II). 4. Pot evalua efecte multiple ale unei singure expuneri. 5. Atunci când sunt prospective, minimizează erorile
sistematice de măsurare a expunerii
1. Trebuie înrolaţi mult mai mulţi subiecţi decât cei care suferă evenimentul de interes.
2. Nu pot fi folosite pentru studiul bolilor foarte rare. 3. Fiind prospective, durează mult timp (cel puţin zece ani)
(cu excepţia cazurilor în care riscul este foarte mare, iar factorul de risc acţionează repede).
4. Când sunt retrospective: necesită documente medicale de bună calitate.
5. Validitatea rezultatelor poate fi afectată serios de pierderile din vedere.
Studiile caz-martor
Studiile caz-martor (case-control) sunt pe treapta următoare a scării ierarhiei dovezii, sub cele de cohortă
În aceste studii se porneşte de la strângerea cazurilor, care sunt pacienţi care au suferit efectul (boala), şi care se compară în privinţa factorilor de risc cu martori care sunt indivizi ce nu au suferit efectul de interes.
Studiile caz-martor
Sunt prin design retrospective: pacienţii sunt incluşi în studiu după ce au suferit
efectul de interes (cazurile), iar martorii nu suferă nici un efect, şi ne uităm în urmă, pentru a vedea în ce măsură au fost expuse cele două grupuri
După alţi autori sunt prospective dacă includem cazurile în studiul nostru pe măsură
ce ele suferă efectul, şi nu luăm din trecut cazuri care au suferit efectul (din registre, baze de date, foi de observaţie).
Studiile caz-martor
Exemplu: vrem să vedem dacă DZ este factor de risc pentru
IMA; pentru aceasta trebuie să găsim cazurile (indivizi cu
IMA), şi martorii (indivizi fără IMA), şi să-i comparăm pe unii cu ceilalţi în privinţa existenţei DZ
dacă DZ este mai frecvent la cazuri decât la martori, este posibil ca acesta să fie factor de risc
Tabel de contingenţă 2 x 2 reprezentând un studiu caz-martor: (a+c) cazurile, comparate cu (b+d) martorii
Studiile caz-martor
În acest tip de studiu nu mai putem calcula incidenţa = riscul de apariţie al efectului (bolii)
Continuând exemplul de mai înainte: nu putem calcula riscul de IMA la diabetici şi
nondiabetici, pentru că noi am luat un grup care deja are IMA (cazurile), şi unul care nu are şi ne uităm înapoi în timp, la expunere (diabet), aşadar demersul este invers celui natural (întâi expunerea, apoi boala), urmat de studiile de cohortă
În acest tip de studiu calculăm cotele (odds) DZ (în acest caz factor de risc) la cazuri, respectiv la martori
Aşadar, calculăm cotele factorului de risc la bolnavi şi la sănătoşi,
În studiile de cohortă comparam cotele bolii la expuşi şi la neexpuşi.
Formula OR rămâne totuşi aceaşi:
Aplicaţie
Într-un studiu au fost incluşi toţi pacienţii cu IMA (100) internaţi într-o unitate coronariană a unui spital pe parcursul a 6 luni (cazurile),
400 de martori, luaţi prin tragere la sorţi de pe listele de votanţi din zon în care se află spitalul.
Din cele 100 de cazuri, 20 au avut DZ, iar dintre cei 400 de martori, 40 au avut DZ.
Cota DZ printre cazuri a fost 20/80=0,25, Cota DZ printre martori a fost 40/360=0,111, Raportul cotelor fiind OR= 0,250/0,111=2,52.
Cum OR estimează riscul relativ (RR) (pe care în studiile caz-martor nu avem cum să-l calculăm), putem spune că pacienţii cu IMA au un risc de 2,52 de ori mai mare să aibă DZ, decât pacienţii fără IMA
Şi transpus în relaţia cauză-efect pe care o studiam noi, că pacienţii cu DZ au un risc de 2,5 ori mai mare să facă IMA decât pacienţii fără DZ.
În realitate, riscul relativ pe care l-am fi obţinut dintr-un studiu de cohortă ar fi fost mai mic, deoarece OR supraestimează riscul relativ
încearcă să dovedească existenţa unei asociaţii epidemiologice
verifică ipoteze epidemiologice formulate în urma unor studii epidemiologice inferioare în piramida medicinii bazate pe dovezi
reprezintă singura modalitate de a identifica factorii de risc pentru bolile rare
Relativ rapide şi ieftine Potrivite în studiul bolilor cu perioadă de latenţă
lungă (pentru care un studiu de cohortă ar trebui să dureze zeci de ani)
Optime pentru studiul bolilor rare, pentru care nu putem face studii de cohortă deoarece ar necesita eşantioane imense, imposibil de atins
Poate evalua concomitent factori de risc multipli pentru o singură boală
Ineficiente pentru studiul expunerilor rare Nu se pot calcula direct riscurile (incidenţele).
[Riscul relativ îl estimăm cu odds ratio, care supraestimează riscul relativ (supraestimarea este direct proporţională cu prevalenţa bolii)]
Relaţia temporală dintre expunere şi boală poate fi greu de stabilit
Este cel mai susceptibil la erori sistematice (în special cele de memorie şi de selecţie)
Realizat în condiţii experimentale riguroase, în care expunerea (de cele mai multe ori la un factor terapeutic) este alocată subiecţilor de către investigator (după procedura obligatorie de tragere la sorţi)
Menit să aprecieze efectul sau gradul de tolerare a unei terapii
Compararea evoluţiei unui grup de pacienţi care primeşte tratamentul vizat, cu un grup de “martori” care primeşte placebo sau un tratament de referinţă
Comparabilitatea grupelor este asigurată de la începutul studiului prin metoda randomizării iar menţinerea comparabilităţii prin metoda orb (menţinerea investigatorului/subiecţilor investigaţi în starea de necunoaştere a modului de alocare a expunerii până la încheierea colectării datelor).
Grupele de subiecţi luaţi în studiu trebuie să fie comparabili (asemănători din toate punctele de vedere: boală, mediu, tratamente asociate), unica deosebire fiind tratamentul luat în studiu.
Dacă aceste deziderate sunt îndeplinite, studiul se consideră CONTROLAT
Studiile clinice randomizate
Probleme etice – experiment pe om (obligatoriu liber consimţit)
Probleme de cost (financiare, în timp, energie, etc.).
Vă mulţumesc!