23
Raport de activitate al Agenţiei de Dezvoltare Durabilă şi Integrare Europeană Soroca pentru perioada anilor 2011-2014 Agenţia de Dezvoltare Durabilă şi Integrare Europeană Soroca îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Regulamentul aprobat prin decizia consiliului raional nr. 23/4 din 23 februarie 2006, modificat prin decizia consiliului raional nr.03/6 din 18 august 2011 şi în conformitate cu politicile Consiliului raional Soroca aprobate prin Decizia nr.9/1 din 27.12.2011: consolidarea relaţiilor de parteneriat şi colaborare locală, regională, transfrontalieră, transnaţională. Ambele Regulamente au fost elaborate cu suportul firmelor de consultanţă, a experţilor. La elaborarea lor s-a ţinut cont de modelele Regulamentelor statelor deja membre ale Uniunii Europene. Actualul Regulament este elaborat pe termen lung, de perspectivă şi pentru realizarea activităţilor propuse este nevoie de surse extrabugetare deoarece bugetul alocat de la Consiliul Raional Soroca este în incapacitatea realizării activităţilor propuse în Regulament. Activităţile majore organizate de către ADDIE care necesită acoperire financiară sunt organizate cu suportul financiar al finanţatorilor externi în cadrul diverselor proiecte în care Consiliul Raional Soroca are calitatea de aplicant sau partener. În acest context obiectivul de bază pentru ADDIE rămîne sa fie atragerea surselor extrabugetare, elaborarea şi aplicarea proiectelor prioritare în cadrul Programelor unde sunt eligibile administraţiile publice. Pe durata anului 2011 Agenţia de Dezvoltare Durabilă şi Integrare Europeană a realizat următorii indici de performanţă: 1

Raport addie

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Raport addie

Raport de activitate

al Agenţiei de Dezvoltare Durabilă şi Integrare Europeană Soroca

pentru perioada anilor 2011-2014

Agenţia de Dezvoltare Durabilă şi Integrare Europeană Soroca își desfășoară activitatea în conformitate cu Regulamentul aprobat prin decizia consiliului raional nr. 23/4 din 23 februarie 2006, modificat prin decizia consiliului raional nr.03/6 din 18 august 2011 și în conformitate cu politicile Consiliului raional Soroca aprobate prin Decizia nr.9/1 din 27.12.2011: consolidarea relaţiilor de parteneriat şi colaborare locală, regională, transfrontalieră, transnațională.

Ambele Regulamente au fost elaborate cu suportul firmelor de consultanță, a experților. La elaborarea lor s-a ținut cont de modelele Regulamentelor statelor deja membre ale Uniunii Europene.

Actualul Regulament este elaborat pe termen lung, de perspectivă și pentru realizarea activităților propuse este nevoie de surse extrabugetare deoarece bugetul alocat de la Consiliul Raional Soroca este în incapacitatea realizării activităților propuse în Regulament.

Activitățile majore organizate de către ADDIE care necesită acoperire financiară sunt organizate cu suportul financiar al finanțatorilor externi în cadrul diverselor proiecte în care Consiliul Raional Soroca are calitatea de aplicant sau partener.

În acest context obiectivul de bază pentru ADDIE rămîne sa fie atragerea surselor extrabugetare, elaborarea și aplicarea proiectelor prioritare în cadrul Programelor unde sunt eligibile administrațiile publice.

Pe durata anului 2011 Agenția de Dezvoltare Durabilă și Integrare Europeană a realizat următorii indici de performanță:

- 1 portofoliu de proiect realizat în comun cu partenerii transfrontalieri pentru Primul Apel de propunere de proicte pe Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013.

În cadrul celui de-al doilea apel de propuneri de proicte pe Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 a fost oferită asistenţa Consiliului Raional Soroca la încheierea Declarațiilor de Acord şi colaborare în cadrul a 19 proiecte.

În cadrul a 4 proiecte Consiliul raional Soroca a avut calitatea de aplicant, calitatea de partener avînd-o Consiliul Judeţean Iaşi (România), Consiliul Judeţean Botoşani (România) şi Consiliul Regional Vinniţa (Ucraina).

În alte 15 proiecte Consiliul raional Soroca a fost solicitat în calitate de partener de către Consiliul regional Viniţa (Ucraina) în 2 proiecte; Primăria Iampol (Ucraina) 1 proiect; Consiliul raional Făleşti 1 proiect; Consiliul Judeţean Iaşi (România) 1 proiect; Consiliul Judeţean Botoşani (România) 1 proiect; Asociaţia de dezvoltare Intercomunitară EuroNEST (România)7proiecte(din

1

Page 2: Raport addie

această Asociatie fac parte 6 judeţe ale României); Muzeul Vasile Pîrvan, Botoşani (România) –1 proiect; Asociatia B-Right Media, Botoşani (România) – 1 proiect.

- 1 proiect transfrontalier aflat la etapa de evaluare, expediate la solicitarea finanţatorilor clarificări privind Proiectul aplicat spre finanţare „Bijuterii medievale Hotin-Soroca-Suceava”, au fost elaborate şi expediate diverse documente atât din partea aplicantului cât şi din partea partenerilor. A fost stabilită o conlucrare frumoasă cu partenerii români și ucraineni atât la etapa de elaborare a proiectului cât şi la etapa de evaluare tehnică şi financiară;

- 1 proiect transfrontalier aflat în implementare, coordonat procesul de implementare a proiectului „Managementul performant şi eficienţa administrativă” Prioritatea 3. Promovarea activităţilor people to people, finanţat în cadrul Programului Operaţional Comun ENPI CBC România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013;

În lista de 62 de proiecte aprobate, propuse pentru finanţare de Comunitatea Comună de Management (România) s-a regăsit şi acest proiect. Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Iaşi şi Business Consulting Institute.

Obiectivul general al proiectului: Îmbunătăţirea capacităţii administrative a autorităţilor publice locale. Obiectivele specifice ale proiectului: (1) Dezvoltarea serviciilor publice oferite de către Consiliul raional Soroca şi (2) Creşterea eficienţei în utilizarea resurselor umane în cadrul administraţiei publice locale.

Durata de implementare a proiectului a fost de 12 luni (31 martie 2011-30 martie 2012).

Valoarea totală a proiectului a consituit 148 750,00 Euro, dintre care:Contribuţia UE – 133 785,75 Euro;Contribuția Consiliului Raional Soroca (PL) – 13 964,25 Euro;Contribuția Business Consulting Institute (P1) – 1000,00 Euro;Consiliul Judeţean Iaşi - nu a avut contribuție.

- 1 proiect transnațional lansat, proiect transnațional din Sud - Estul Europei SAGITTARIUS cu durata de implementare de 3 ani: 2011-2014 în cadrul căruia Consiliului raional Soroca a fost partener pentru Universitatea Aegean din Atena, Grecia. Agenţia de Dezvoltare Durabilă şi Integrare Europeană Soroca a coordonat procesul de elaborare, depunere și implementare a proiectului.

Parteneriatul proiectului a fost format din 20 de instituții din 8 țări (Grecia, Italia, Romania, Bulgaria, Slovenia, Ungaria, Croația și Republica Moldova), liderul proiectului fiind Universitatea Aegean din Atena, Grecia.

Viziunea proiectului a presupus mobilizarea eforturilor pentru valorificarea patrimoniului cultural, promovarea activității culturale în zona transnațională din Europa de Sud Est.

Scopul proiectului a fost utilizarea potențialului cultural pentru stimularea dezvoltării socio-economice prin identificarea de soluții ingenioase de management sau marketing, prin încurajarea antreprenoriatului, prin stabilirea unor standarde și bune practici de valorificare a patrimoniului.

2

Page 3: Raport addie

- 1 proiect transfrontalier lansat, proiectul „Reţeaua de cooperare IT a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru”.

In cadrul acestui proiectADDIE a asigurat colaborarea dintre Euroregiunea Siret-Prut-Nistru și Consiliul Raional Soroca care a avut calitatea de partener în acest proiect.Asociaţia ,,Euroregiunea Siret-Prut-Nistru” în parteneriat cu Business Consulting Institute și 20 de raioane din Moldova şi 3 judeţe din România au lansat proiectul „Reţeaua de cooperare IT a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru”, proiect finanţat de Uniunea Europeană.

Obiectivul specific al proiectului constă în stabilirea unei comunicări efective pentru dezvoltarea programelor comune într-un spaţiu virtual unic, dar şi dezvoltarea capacităţilor membrilor Euroregiunii Siret-Prut-Nistru de a elabora proiecte în comun.

- 1 proiect regional elaborat și depus în cadrul primului Apel de propunere de proiecte, finanţat din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională (FNDR), proiectul „ Reabilitarea reţelei de drum raional Pîrliţa – Dumbrăveni –Vădeni - Floreşti, în lungime de 13,3 km”.

Acest proiect a fost inclus în lista proiectelor prioritare de dezvoltare regională din Documentul Unic de Program pentru anii 2010-2012. Suma totală a proiectului: 77507115 lei.

Obiectivul general al proiectului: Îmbunătăţirea accesului populaţiei, bunurilor şi serviciilor din raioanele Soroca şi Floreşti pe piaţa regională, în vederea stimulării dezvoltării economice durabile, prin asigurarea unei infrastructuri de transport de calitate care va face conexiunea cu reţeaua de drumuri naţionale. Obiectivele specifice:

Imbunătăţirea stării tehnice a infrastructurii rutiere a drumului public local (L186) Pîrliţa-Dumbrăveni-Vădeni-Floreşti (13,3 km) în scopul reducerii costurilor şi creşterii eficienţei transportului de mărfuri şi persoane, creşterii gradului de siguranţă rutieră pentru populaţia din 13 localităţi din raionul Soroca şi 6 localităţi din raionul Floreşti, utilizatori ai drumului public local L186.

Scoaterea din izolare şi atragerea în circuitul economic a localităţilor rurale din zona

extrem de săracă din raionul Soroca, prin asigurarea conexiunii la drumurile republicane R13, R18, Magistrala 2, reţeaua de cale ferată Bălţi-Floreşti-Cotovsc-Ucraina şi Aeroporturile din or. Bălţi şi satul Mărculeşti şi a localităţilor rurale din raionul Floreşti, prin asigurarea conexiunii la drumul republican R7 şi Magistrala 2 care unește ambele raioane cu statul vecin, Ucraina;

Imbunătăţirea accesului populaţiei din zonele rurale tranzitate de Drumul raional Pîrliţa-Dumbrăveni-Vădeni-Floreşti la locuri de muncă, bunuri şi servicii existente în cele 5 centre urbane (Soroca, Floreşti, Şoldăneşti, Drochia, Bălţi).

În perioada anului 2012 Agenția de Dezvoltare Durabilă și Integrare Europeană a realizat următorii indici de performanță:

3

Page 4: Raport addie

- 1 proiect transnațional aflat in implementare, Proiectul Sud - Estul Europei SAGITTARIUS.

Pentru buna implementare a Proiectului de Cooperare Transnațională Sud-Estul Europei – SAGITTARIUS, Agenţia de Dezvoltare Durabilă şi Integrare Europeană Soroca a menținut relații de colaborare cu Universitatea Aegean din Atena, Grecia, reprezentînd Consiliul raional Soroca căruia îi revine rolul de partener. ADDIE şi-a adus contribuţia la realizarea activităţilor conform planului de acţiuni din cadrul proiectului.

- 1 proiect regional aflat in implementare, Proiectul„ Reabilitarea reţelei de drum raional Pîrliţa –Dumbrăveni –Vădeni- Floreşti, în lungime de 13,3 km”.

Conform devizului general al proiectului, valoarea lucrărilor din cadrul proiectului constituie

74 935,80 mii lei. Pentru implementarea proiectului CR Soroca a identificat și alte surse de finanțare, precum Fondul Rutier din RM.

Au fost renovați 2,5 km drum din sursele Fondului Rutier, în valoare de 13 855,0 mii lei (pe porțiunea de drum de la PC 227+46 pînă la 252+46) de către SRL “Magistrala Nistru”.

În anul 2012 din Fondul Rutier au fost alocate pentru implementarea acestui proiect mijloace financiare în mărimea de 20 000,0 mii lei pentru 4.5 km Pîrlița - Dumbraveni (pentru următoarea porțiune de drum, de la PC 182+46 pînă la 227+46) de către SRL “Magistrala Nistru”.

Din Fondul naţional pentru dezvoltare regională  (FNDR), conform deciziei Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR)  din 23.02.12, pentru implementarea acestui proiect în anul 2012 au fost aprobate 10 000,0 mii lei, utilizate pentru renovarea porțiunii cuprinse de la pichetul (166+46 pînă la 182+46) pe o porțiune de 1.6 km de drum (Dumbrăveni – Vădeni). Lucrarile au fost efectuate de către SRL ”NOUCOST”.

- 1 proiect transfrontalier finalizat cu succes, Proiectul „Managementul performant şi eficienţa administrativă” Prioritatea 3. Promovarea activităţilor people to people, finanţat în cadrul Programului Operaţional Comun ENPI CBC România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013.

Au fost elaborate rapoartele tehnice şi financiare şi prezentate finanţatorului. În rezultat a fost recepţionată de la finanţator ultima tranşă a proiectului.

Rezultatele proiectului: elaborat un Studiu de analiză a cadrului funcţional şi organizatoric, aprobat Planul de

Dezvoltare Instituţională pentru perioada 2011-2015; 2 servicii create în cadrul Consiliului raional Soroca (audit intern, resurse umane), iar

acivitatea Agenţia de Dezvoltare Durabilă şi Integrare Europeană Soroca dezvoltată/extinsă; serviciile create dotate cu mobilier necesar, echipament şi calculatoare; 3 cicluri de formare organizate pentru consilieri şi funcţionari publici; 4 seminare de formare organizate în cadrul Consiliul Judeţean Iaşi pentru 15 persoane în

managementul resurselor umane, managementul elaborării proiectelor, audit intern; 60 consilieri şi funcţionari publici din raioanele Soroca, Floreşti, Drochia şi judeţul Iaşi

instruiţi (audit intern, resurse umane, atragere de fonduri); set de materiale promoţionale elaborate, publicate şi difuzate; acţiuni de informare cu privire la activităţile şi rezultatele obţinute în cadrul proiectului,

evaluări bilunare efectuate de către experţi, coferinţa de lansare şi de închidere a proiectului

4

Page 5: Raport addie

- 1 proiect transfrontalier lansat în luna mai a anului 2012, semnat contractul de grant privind implementarea proiectului „Bijuterii medievale Suceava-Hotin-Soroca”, finanțat în cadrul Programului Operaţional Comun ENPI CBC România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013, Prin acest proiect Consiliul raional Soroca împreună cu partenerii din România şi Ucraina îşi propuneau să dezvolte potenţialul turistic în regiunea zonei transfrontaliere Soroca-Suceava-Hotin.

Valoarea totală a bugetului – 3.003.220,82 euro, dintre care: Contribuția Uniunii Europene – 2 701 997,77 euro,Bugetul total al Partenerului Lider (Consiliul Raional Soroca) – 2 134 859,52 euro, dintre care contribuția Partenerului Lider este de 149 260,07 euro,Bugetul total al Partenerului 1 (Primăria orașului Soroca) – 10.712,4 euro, dintre care contribuția Partenerului 1 este de 59 764,10 euro,Bugetul Partenerului 2 (Municipiul Suceava) – 118.000,0 euro, dintre care Contribuția Partenerului 2 este de 18 019,33 euro,Bugetul total al Partenerului 3 (Rezervația de Stat de Istorie și Arhitectură – Cetatea Hotin ) – 739648,9 euro, dintre care contribuția Partenerului 3 este de 74 179,55 euro.

În 2012 în cadrul proiectului au fost valorificate mijloace financiare in valoare de 812,3 mii lei.

- 1 proiect transfrontalier finalizat, Proiectul „Reţeaua de cooperare IT a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru”. Prin realizarea proiectului: A fost elaborat un portal web pentru consolidarea infrastructurii logistice a Euroregiunii

Siret-Prut-Nistru şi dezvoltate capacităţile de elaborare şi implementare a proiectelor transfrontaliere;

Au fost dotate toate raioanele cu tehnică specifică şi instruit personalul care are grijă de acest sistem.

- 1 proiect transfrontalier finalizat cu succes, Proiectul „Managementul performant şi eficienţa administrativă” Prioritatea 3. Promovarea activităţilor people to people, finanţat în cadrul Programului Operaţional Comun ENPI CBC România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013. Au fost elaborate rapoartele tehnice şi financiare şi prezentate finanţatorului în rezultat a fost recepţionată de la finanţator ultima tranşă a proiectului.

Rezultatele proiectului: elaborat un Studiu de analiză a cadrului funcţional şi organizatoric, aprobat Planul de

Dezvoltare Instituţională pentru perioada 2011-2015. 2 servicii create în cadrul Consiliului raional Soroca (audit intern, resurse umane), acivitatea

ADDIE dezvoltata/extinsă. serviciile create dotate cu mobilier necesar, echipamente şi calculatoare. 3 cicluri de formare organizate pentru consilieri şi funcţionari publici. 4 seminare de formare organizate în cadrul Consiliul Judeţean Iaşi pentru 15 persoane în

managementul resurselor umane, managementul elaborării proiectelor, audit intern. 60 consilieri şi funcţionari publici din raioanele Soroca, Floreşti, Drochia şi judeţul Iaşi

instruiţi (audit intern, resurse umane, atragere de fonduri).

5

Page 6: Raport addie

set de materiale promoţionale elaborate, publicate şi difuzate. acţiuni de informare cu privire la activităţile şi rezultatele obţinute în cadrul proiectului

evaluări bilunare efectuate de către experţi, coferinţa de lansare şi de închidere a proiectului.

Pe durata anilor 2011-2012 ADDIE a oferit asistență Consiliului Raional Soroca la încheierea a 7 Acorduri de Parteneriat şi Colaborare în proiecte comune cu partenerii români şi ucraineni cum ar fi:Acord încheiat între CRS și Municipiul Suceava (România),Acord încheiat între CRS și Rezervația de Stat de Istorie și Arhitectură - Cetatea Hotin (Ucraina),Acord încheiat între CRS, Consiliul raionul Florești, Primăria Vadeni și Pirlița,Acord încheiat între CRS și Euroregiunea ”Siret-Prut-Nistru”, Acord încheiat între CRS și Adunarea Regiunilor Europene,Acord încheiat între CRS și s. Colinchivțî, raionul Hotin, Ucraina,Acord încheiat între CRS și Agenția de Dezvoltare Regională Nord.

Pe durata anilor 2011- 2012 au fost întreprinse şi alte actiuni in scopul realizării obiectivelor propuse de către ADDIE:

- Au fost organizate de către ADDIE lansări de granturi cu potenţialii finanţatori cum ar fi Lansarea privind al doilea apel de propuneri de proiecte pe Programul Operațional Comun 2007-2013, lansarea de burse și granturi oferite de către Fundația Internațională Visegrad unde au fost implicați reprezentanţi ai Consiliului Raional Soroca şi reprezentanţi ai societăţii civile din raionul Soroca.

- A fost oferită asistență privind elaborarea a 2 proiecte cu finanţare de la Fondul Naţional cum ar fi: ,,Centrul de afaceri din comuna Bădiceni” și ,,Crearea condițiilor de aprovizionare cu apă potabilă și canalizare a satelor în comuna Parcani, Ocolina și Redi-Ceresnovăț”.

- ADDIE a facilitat procesul de deschidere a vizelor pentru reprezentanţii CRS şi alţi actori comunitari pentru deplasarea pe teritoriul României şi participarea acestora în cadrul activităţilor organizate de partenerii din România.

- A fost distribuită, la solicitare, reprezentanţilor ONG din oraş şi raion informaţia despre lansările recente de granturi, acordată asistenţă şi consultanţă privind elaborarea proiectelor şi completarea formularelor şi a documentelor justificative conform cerinţelor programelor active de granturi.

- ADDIE a facilitat desfăşurarea activităţilor din cadrul proiectelor implementate de către Consiliul raional Soroca cu impact transnațional, transfrontalier, regional și local.

Pentru anul bugetar 2011- 2012 au fost alocate mijloace financiare în mărime de 250,9 mii lei. Supracheltuieli la cheltuieli efective față de planul precizat pe perioada de raportare în întregime nu s-au admis.Pe perioada anului 2012 au fost în implementare 3 proiecte majore suma totală a cărora constituie 124 660 445 lei.

În perioada anului 2013 Agenția de Dezvoltare Durabilă și Integrare Europeană a realizat următorii indici de performanță:

- 1 proiect transnațional aflat în implementare, Proiectul din Sud - Estul Europei SAGITTARIUS.

6

Page 7: Raport addie

Pe parcursul anului 2013 s-a oferit asistenţă pentru elaborarea paginii de internet a proiectului: www.see-tcp-project-sagittarius.eu/index.php.si., fiind expediate la solicitare materiale ce vizează obiectivele turistice a raionului Soroca. Deasemenea vizitînd site-ul proiectului poate fi accesată pagina web a Consiliului Raional Soroca. În cadrul proiectului SAGITARIUS au fost diseminate materiale promoţionale: plicuri, pixuri, mape, sacoşe de pînză şi pliante.

- 1 proiect transfrontalier aflat în implementare, „Bijuterii medievale Suceava-Hotin-Soroca”. Pe durata anului 2013 au fost realizate următoarele activitați din cadrul proiectului:

1dezbatere publică organizată privind prezentarea proiectului tehnic ”Restaurarea Cetății Soroca cu amenajarea spațiului aferent și a căilor de acces” care a avut loc la data de 19.04.2013 unde au participat reprezentanții societății civile, șefii de secții și direcții ai Consiliului Raional Soroca;

Societatea civilă implicată în procesul de elaborare a Strategiei de Marketing în cadrul proiectului transfrontalier ”Bijuterii Medievale: Cetățile Hotin, Soroca, Suceava” care cuprinde lista proiectelor prioritare. Au fost identificate problemele prioritare printr-un proces participativ al societății civile și al agenților economici. Astfel ADDIE a elaborat, a diseminat și a analizat chestionarele completate de agenții economici și cetățenii din orașul și raionul Soroca;

2 vizite de evaluare și monitorizare a proiectului transfrontalier aflat în implementare organizate la 18.04.2013 și 04.12.2013 de către reprezentanții BRCT Iași;

5 experți externi din România din orasele Iași, Suceava, Bârlad contractați pentru prezentarea lucrărilor științifice și împărtășirea bunelor practici la conferința internațională organizată în cadrul proiectului ”Bijuterii medievale: Cetățile Hotin-Soroca-Suceava” la 15.02.2013 în orasul Soroca.

executate cercetările arheologice în Cetatea Soroca şi zona adiacentă; executate parţial lucrările de restaurare a Cetății Soroca; 2 conferinţe de presă organizate, la 16.07.2013 și 14.11.2013 la care au paticipat cîte 40 de

persoane - reprezentanți ai CRS şi membri ai societăţii civile, partenerii si beneficiarii proiectului, mass-media locală si națională. În cadrul conferințelor de presă au fost aduse la cunoștința publicului larg activitățile realizate în cadrul proiectului;

Participarea Preşedintelui raionului Soroca, dnul Victor Său şi membrilor echipei de implementare a proiectului la Festivalul Medieval care a avut loc la Suceava (România) la 15-17.08.2013;

1 sesiune de instruire organizată pentru agenții de turism și reprezentanții administrației publice locale din regiunea țintă - raionul Soroca (14-15.11.2013) unde au participat 40 de persoane din administrația publică locale, agenți economici, agenți de turism;

procurat echipamentul tehnic pentru Centrul de Informare şi Promovare a Turismului care va fi inaugurat în anul 2014 în Cetatea Soroca;

elaborate materiale promoționale: 5 banere, 1000 pliante, 200 fișiere informative, 200 pixuri; 5 comunicate de presă și 12 articole publicate în ziarele ”Realitatea Plus” și ”Observatorul de

Nord”. Un șir de avize și articole au fost plasate pe pagina web a Consilului Raional Soroca. 5 interviuri oferite postului local de televiziune SOR-TV, difuzate în cadrul emisiunii

”Evenimentul Săptămînii” privind implementarea proiectului; 18 ședințe de lucru organizate și respectiv elaborate 18 procese verbale pentru buna

implementare a proiectului; 4 ședințe tehnice organizate (14.02.2013, 05.06.2013, 06.09.2013, 16.12.2013); 3 reuniuni ale Comitetului de Coordonare organizate (15.02.2013, 16.07.2013, 18.12.2013);

7

Page 8: Raport addie

11 ședințe de lucru organizate (03.01.2013, 01.03.2013, 14.03.2013, 02.04.2013, 19.04.2013, 22.04.2013, 24.06.2013, 11.09.2013, 13.09.2013, 08.10.2013, 10.10.2013;

reprezentanții Agenției au participat la întîlnirea cu prim-ministru Republicii Moldova dnul Iurie Leancă la 22.08.2013 în incinta Cetății Soroca privind implementarea proiectului transfrontalier și a pregătit o expoziție cu scopul promovării proiectului;

ADDIE a organizat deplasarea Președintelui Raionului Soroca și a reprezentanților Consiliului Raional Soroca pentru participarea la Festivalul de Artă Medievală ”Ștefan cel Mare” din 15-17.08.2013 organizat la Suceava cu scopul schimbului de experiență în domeniul patrimoniului cultural și a preluării bunelor practici la nivel transfrontalier;

La 16.08.2013 de către reprezentanții ADDIE a fost organizată vizita oficială dintre Președintele Raionului Soroca, Dnul Victor Său și Primarul Municipiului Suceava, Dnul Ion Lungu cu scopul extinderii colaborării dintre Județul Suceava și raionul Soroca, semnării ulterioare a unui Acord multilateral de Parteneriat și Colaborare.

Pe durata anului 2013 în cadrul proiectului transfrontalier„Bijuterii medievale Suceava-Hotin-Soroca” au fost valorificați – 7 653,6 mii lei.

- 1 proiect regional aflat în implementare, Proiectul „Reabilitarea reţelei de drum raional Pîrliţa – Dumbrăveni –Vădeni- Floreşti, în lungime de 13,3 km”, valorificaţi 24 000,0 mii lei din sursele Fondului Rutier pîna în anul 2013.

- În anul 2013 conform proiectului tehnic elaborat au fost construiți 4.280 km (Vădeni – Florești), valorificate 24 mln lei pentru reabilitarea acestei porţiuni de drum. Proiectul a continuat şi în anul 2014.

- Pe durata anului 2013 au fost întreprinse şi alte acțiuni cu scopul realizării obiectivelor propuse de către ADDIE: Participarea activă la procesul consultativ pe Programul de Cooperare Transfrontalieră ENI

România-Republica Moldova 2014-2020 și Programul Parteneriatului Estic de Cooperare Teritorială Republica Moldova-Ucraina 2014-2016. Odată cu lansarea Programului Parteneriatului Estic de Cooperare Teritorială Republica Moldova-Ucraina 2014-2016 în anul 2015, ADDIE va prezenta mai multe concepte de proiecte;

Participarea la consultările publice vis-a-vis de Programul de Cooperare Transfrontalieră ENPI România – Republica Moldova 2014-2020, completate chestionare privind selectarea ideilor de proiecte; Completarea chestionarelor privind selectarea ideilor de proiecte în cadrul Programului de

Cooperare Transfrontalieră ENI România-Republica Moldova 2014-2020; Completarea chestionarelor privind identificarea potențialilor parteneri și a ideilor de

proiecte în cadrul Programului Parteneriatului Estic de Cooperare Teritorială Republica Moldova-Ucraina 2014-2016;

Organizarea și asigurarea prezenței reprezentanților administrațiilor publice locale și asociațiilor obștești privind participarea la Sesiunea de Informare în cadrul Programului de Cooperare Teritorială (Parteneriatul Estic 2014-2016) la 07.11.2013 organizat la Soroca.

- Odată cu lansarea Programul de Cooperare Transfrontalieră ENPI România – Republica Moldova 2014-2020 și a Programului Parteneriatului Estic de Cooperare Teritorială Moldova-

8

Page 9: Raport addie

Ucraina 2014-2016 vor fi depuse următoarele proiecte: ”Revitalizarea meșteșugurilor – componentă a dezvoltării economice a orașelor Soroca, Republica Moldova – Botoșani, România”.

”Sporirea aptitudinilor de colaborare a autorităților publice locale cu societatea civilă, schimb de experiență, identificarea și promovarea bunelor practici Republica Moldova, raionul Soroca – România, Județul Vaslui, Județul Botoșani”.

”Diversificarea ofertei turistice în raionul Soroca și zona transfrontalieră Soroca-Vinnița”.

”Sistem de avertizare și monitorizare cu privire la căderile de grindină în zona transfrontalieră Republica Moldova - Ucraina”.

”Centrul de resurse pentru instruire și consultanță în domeniul asistenței sociale”.

”Sistem integrat de management al situațiilor excepționale”.

- Pe durata 19-21.11.2012 și 19-21.11.2013 la Soroca i-am avut în vizită de lucru pe experții de la Bruxelles privind desfășurarea Misiunii ROM de către Comisia Europeană.

În cadrul vizitei a fost oferită asistență pentru buna organizare a dialogurilor cu grupurile țintă identificate în prealabil de experții Misiunii ROM.

- Reprezentanții ADDIE au participat la activitățile desfășurate în cadrul Euroregiunii ”Nistru”: 14.06.2013, or. Soroca, specialistul ADDIE a participat la conferința de presă alături de

reprezentanții Euroregiunii ”Nistru” în cadrul căreea a făcut o prezentare despre activitatea ADDIE și experiența Consiliului Raional Soroca în atragerea de fonduri extrabugetare;

03.07.2013 și 15.10.2013 la Soroca specialistul ADDIE a participat la vizitele de studiu a delegațiilor Euroregiunii ”Nipru” la invitația Euroregiunii ”Nistru” organizate cu scopul consolidării capacităților în domeniul dezvoltării Euroregiunilor;

11-13.09.2013 la Gribovka (Ucraina) specialistul ADDIE a participat la atelierul de lucru privind punerea în aplicare a planului de acțiuni – o evaluare intermediară organizată de către Euroregiunea Nistru în colaborare cu EUBAM;

11-13.12.2013 la Soroca specialistul ADDIE a participat la Conferinţa Regională în cadrul Programului de Cooperare Teritorială Moldova-Ucraina;

ADDIE a facilitat procesul de deschidere a vizelor pentru 15 reprezentanți ai Consiliului Raional Soroca și pentru alți actori comunitari în colaborare cu Asociația ”Euroregiunea Siret-Prut-Nistru” cu scopul organizării deplasărilor pe teritoriul României și participarea acestora la activitățile organizate în cadrul proiectelor aflate în implementare.

Un reprezentant ADDIE, tînăr specialist a participat la stagiul de instruire ”Manager Proiect” în cadrul proiectului ”Proiecte de promovare a valorilor tradiționale” în perioada 26-30.08.2013 la Iași (România).

- Pe parcursul anului 2013 ADDIE a participat la unele activităţi organizate de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord:

9

Page 10: Raport addie

Atelierul nr. 2 și nr. 3 în sectorul Managementul Deșeurilor solide organizate la 06.02.2013 și 19.04.2013 în cadrul proiectului ”Modernizarea Serviciilor Publice Locale”, administrat de Agenția pentru Cooperare Internațională a Germaniei GIZ cu suportul echipei internaționale de consultanță GOPA;

Trainingul cu privire la monitorizarea şi evaluarea proiectelor de dezvoltare; Seminarul de instruire în domeniul managementului proiectelor şi procedurile de

monitorizare şi evaluare (26.07.2013); Trainingul în domeniul managementului proiectelor şi procedurilor de monitorizare şi

evaluare a lor (26.07.2013); Atelierul de lucru ,,Politica Regională UE şi impactul ei asupra Dezvoltării Regionale din

Moldova” (17.09.2013); Atelierul de lucru privind Planificarea regională în sectoarele Eficienţa Energetică în clădiri

publice şi Managementul deșeurilor solide (29.11.2013); În urma discuţiilor la ateliere de lucru au fost elaborate Programele Regionale în sectoarele

eficienţei energetice (EE) şi managementul deşeurilor solide (MDS), de asemenea au fost create profilurile raionale, Programul Regional în domeniul EE în clădirile publice şi Programul Regional în domeniul MDS;

ADDIE a asigurat prezența reprezentanților din administrația publică locală și ale asociațiilor obștești privind participarea la trainingul organizat de ADR Nord ”În domeniul managementului proiectelor și a procedurilor de monitorizare și evaluare a lor” la 26.07.2013.

- ADDIE pe parcursul anului 2013 a colaborat cu Cancelaria de Stat a Republicii Moldova (Secretariatul Tehnic Comun Chişinău) cu care lucrăm la direct:

A participat la atelierul de lucru privind organizarea şi derularea procesului de elaborare a programului de cooperare transfrontalieră finanţat în cadrul Instrumentului European de Vecinătate în perioada 2014-2020, organizat la data de 13.09.2013.

A participat la consultări publice vis-a-vis de Programul de Cooperare Transfrontalieră ENI România – Republica Moldova 2014-2020 unde au fost completate chestionare privind selectarea ideilor de proiecte.

A participat la tîrgul de proiecte care a avut loc la Chişinău în data de 20.09.2013 pentru care au fost pregătite şi expuse standuri cu informaţie despre rezultatele proiectelor implementate şi aflate în derulare, tot aici au fost diseminate materiale informative şi promoţionale despre proiectele implementate de către Consiliul Raional Soroca, finanţate de către Uniunea Europeană, astfel promovînd imaginea Consilului Raional Soroca.

A participat la Forumul Internaţional ”Fonduri pentru APL-uri” (22.10.2013).

Reprezentanţi ai APL-urilor din raion au participat la sesiunea de informare privind Programul de Cooperare Teritorială din cadrul Parteneriatului Estic (07.11.2013).

A participat la întîlnirea cu expertul din Italia unde au fost puse în discuţie noile idei de proiecte.

A participat la Conferinţa Regională în cadrul Programului de Cooperare Teritorială Moldova-Ucraina 11-13.12.2013.

10

Page 11: Raport addie

ADDIE a participat la întîlnirea cu expertul din Italia și Lituania unde au fost puse în discuţie noi idei de proiecte comune;

Consiliul raional Soroca a alocat Agenției de Dezvoltare Durabilă și Integrare Europeană mijloace financiare în mărime de 247,7 mii lei pentru anul bugetar 2013. Prin diverse proiecte pe durata anului 2013 de către ADDIE au fost realizate mai multe activități majore suma cărora a constituit 31 658,1 mii lei.

Pe durata de activitate a anului 2014 s-a reușit realizarea următoarelor activități reieșind din obiectivele propuse în Regulamentul de activitate a ADDIE:

- 1 proiect transnațional finalizat; Proiectul transnațional din Sud - Estul Europei

SAGITTARIUS cu durata de implementare de 3 ani: 2011-2014 în cadrul căruia Consiliului raional Soroca a fost partener pentru Universitatea Aegean din Atena, Grecia. ADDIE a coordonat procesul de elaborare, depunere si implementare a proiectului.

Rezultatele proiectului:

realizarea unei rețele de colaborare națională si transnațională cu membrii societății civile si actori relevanți în domeniul promovării patrimoniului cultural, a potențialului turistic;

metodologii pentru actorii de pe piața specifică turismului în vederea promovării și susținerii dezvoltării activității turistice la nivel local si valorificarea potențialului local prin turism;

identificarea/implementarea experiențelor/bunelor practici din țările partenere în proiect.

- 1 proiect transfrontalier aflat in implementare, „Bijuterii medievale Suceava-Hotin-Soroca”. Pe durata anului 2014 au fost realizate următoarele activitați din cadrul proiectului;

Pe perioada 23.04.2014 și 11.11.2014 au fost organizate vizitele speciale la Soroca ale reprezentanților de la BRCT Iași privind monitorizarea proiectului transfrontalier aflat în implementare, iar la 16.07.2014 a fost organizată vizita reprezentanților de la Autoritatea Comună de Management (București) privind evaluarea procesului de executare a lucrărilor de restaurare a Cetății Soroca, de amenajare a teritoriului aferent și de reparație a căilor de acces.

Pe parcursul anului 2014 au fost organizate mai multe întîlniri cu reprezentanții de la Ministerul Culturii Republicii Moldova (Dnul Ciocanu, Dna Nesterova, Dnul Bâzgu) pentru a fi discutate anumite aspecte privind lucrările de restaurare a cetății medievale (06.05.2014, 18.06.2014, 21.08.2014, 27.08.2014, 05.09.2014).

1 Conferință de Presă organizată cu participarea societăţii civile, reprezentanților administrației publice locale și reprezentanților ONG-urilor. La această conferință au fost prezentate rezultatele după 24 luni de implementare a proiectului și au participat 40 persoane. Ea s-a desfășurat la 11.07.2014 la Soroca.

Coordonat procesul de conlucrare a Consiliului Raional Soroca cu firma SC IASICON SA din România, care a efectuat lucrările de restaurare a Cetății Soroca și firma de proiectare ABRAL ART PRODUCT SRL din România, care pe durata anului 2014 a participat la ședințele tehnice, la

11

Page 12: Raport addie

ședințele de clarificări ale membrilor echipei de implementare și au elaborat proiectul tehnic și schițele privind restaurarea Cetății Soroca, amaneajarea spațiului aferent și reparația căilor de acces.

Elaborate materialele audio-vizuale: spotul publicitar care va fi derulat pe posturile de televiziune națională în lunile februarie-mai 2015 și site-ul web privind noul traseu turistic Soroca-Suceava-Hotin. A fost publicat 1 comunicat de presă și 9 articole în ziarele ”Realitatea Plus”, ”Observatorul de Nord” și ”Ziarul Nostru”. Un șir de avize și articole au fost plasate pe pagina web a Consilului Raional Soroca. Au fost oferite mai multe interviuri postului local de televiziune SOR-TV, posturilor naționale MOLDOVA1 și PUBLICA.TV;

La solicitarea Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Iași a fost filmat filmul documentar privind proiectele care se implementează în cadrul Programului Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 finanțate de Uniunea Europeană. Filmările s-au defășurat la Cetatea Soroca la 05.08.2014 unde membrii echipei au oferit interviuri firmei de difuzare a materialelor video SC Malno SRL (România);

La solicitarea Secției Cultură și Turism a Consiliului Raional Soroca, reprezentanții ADDIE au expediat informația și fotografii privind obiectivele turistice din raionul Soroca și informația privind serviciile de cazare și catering din raionul Soroca;

1 Conferință de Presă organizată (11.07.2014) privind rezultatele atinse după 24 luni de implementare a proiectului, la care au fost diseminate materialele promoționale. Au participat 40 persoane;

20 ședințe de lucru organizate și respectiv elaborate 20 procese verbale pentru buna implementare a proiectului;

1 ședință tehnică (24.01.2014);

1 reuniune a Comitetului de Coordonare (10.03.2014);

18 ședințe de lucru (19.02.2014, 03.03.2014, 05.03.2014, 17.03.2014, 07.05.2014, 12.05.2014, 23.05.2014, 06.06.2014, 09.07.2014, 16.07.2014, 28.07.2014, 03.09.2014, 04.09.2014, 18.09.2014, 23.09.2014, 04.11.2014, 09.12.2014, 12.12.2014).

Finalizate cercetările arheologice în Cetatea Soroca şi zona adiacentă (20.07.2014-10.08.2014);

Organizată licitația, semnat contractul și finalizate lucrările de restaurare a 3 Turnuri Circulare ale Cetății Soroca și a merloanelor cetății;

Efectuate lucrările de amenajare a teritoriului adiacent: finalizată construcția gheretelor, amenajate parțial scuarul și parcul de lîngă cetatea medievală, adus pămîntul ”cernoziom” în parcul unde vor fi plantați copaci și arbuști decorativi, pavate aleele; în parc și scuar instalate felinarele, băncile și coșurile de gunoi;

Executate lucrările de reparație a căilor de acces către Cetatea Soroca (50 %);

Organizată Conferinţa de Presă la 11.07.2014 la Soroca unde au fost prezentate rezultatele după 24 luni de implementare a proiectului. La conferința de presă au participat 40 persoane - reprezentanti ai Consiliului Raional Soroca şi membrii societăţii civile, partenerii și beneficiarii proiectului, mass-media locală și națională și au fost diseminate materialele promoționale.

12

Page 13: Raport addie

Elaborate materialele audio-vizuale: spotul publicitar care va fi derulat pe posturile de televiziune națională în lunile februarie-mai 2015 și site-ul web privind noul traseu turistic Soroca-Suceava-Hotin. Pe site-ul web este plasată informația și fotografiile privind destinațiile turistice și serviciile de cazare și catering din Soroca, Suceava, Hotin.

În prezent se elaborează: ghiduri pentru vizitatori, hărți turistice, calendare de perete, de birou și de buzunar, materiale promoționale care vor ghida turiștii și vizitatorii din țara noastră și de peste hotare în procesul de vizitare a noului traseu turistic Soroca-Suceava-Hotin.

Desfășurate parţial lucrările de restaurare a Cetății Soroca;

În cadrul acestui proiect pe durata anului 2014 au fost valorificate mijloace financiare în valoare de 24 066,2 mii lei. În total până la momentul de față (anii 2011-2014) au fost valorificați 32 532,1 mii lei. Proiectul va finaliza la 18.05.2015.

- Pe durata anului 2014 au fost întreprinse şi alte acțiuni cu scopul realizării obiectivelor propuse de catre ADDIE:

ADDIE a participat activ la procesul consultativ pe Programul de Cooperare Transfrontalieră ENI România-Republica Moldova 2014-2020 și Programul Parteneriatului Estic de Cooperare Teritorială Republica Moldova-Ucraina 2014-2016. În cadrul acestor programe au fost completate și perzentate 2 fișe proiect: o idee de proiect în parteneriat cu Municipiul Suceava (România) și a doua idee de proiect în parteneriat cu Rezervația de Stat de Istorie și Arhitectură – Cetatea Hotin (Ucraina);

La 13.02.2014 șeful ADDIE a participat la Forumul ”Programele de Cooperare Teritorială din cadrul Parteneriatului Estic Moldova-Ucraina 2014-2016” la Bălți, iar la 04.07.2014 a participat deasemenea la Conferința de Lansare a programelor menționate la Tbilisi (Gruzia);

La 31.10.2014 reprezentanții ADDIE au participat la Conferința Internațională privind Lansarea Programelor de Cooperare Teritorială finanțate de Uniunea Europeană organizată de Cancelaria de Stat a Republicii Moldova la Chișinău;

La 21.02.2014 la Soroca specialistul ADDIE a participat la atelierul de instruire ”Dezvoltarea capacităților APL în domeniul scrierii proiectelor cu finanțare externă”, unde a fost prezentată și Strategia de Dezvoltare a Turismului 2020;

La 20.03.2014 reprezentanții ADDIE au participat la Conferința ”Oportunități de acordare a granturilor mici pentru APL” la Soroca;

La 13.10.2014 specialistul principal ADDIE a participat la prezentarea proiectului ”Dezvoltarea potențialului economic al Euroregiunii ”Nistru””, organizată la Soroca;

La 27.02.2014 specialistul ADDIE a participat la seminarul organizat în cadrul proiectului ”Principiile Sustenabilității în conceptul de Dezvoltare Teritorială Integrată în așezările urbane transfrontaliere” la Drochia;

La 21.02.2014 la Soroca am participat la seminarul regional de accesare a fondurilor din proiectele;

La 26.09.2014 reprezentanții ADDIE au participat la organizarea Zilei Patrimoniului Cultural la Soroca cu prezentarea proiectului transfrontalier „Bijuterii medievale Suceava-Hotin-

13

Page 14: Raport addie

Soroca” și expoziția proiectelor transfrontaliere finanțate de Uniunea Europeană, implementate de către Consiliul raional Soroca. Festivitatea s-a desfășurat în incinta Cetății Soroca;

1 Sesiune de Informare și Elaborare a Proiectelor privind Dezvoltarea Energetică Durabilă desfășurată la 14.03.2014 cu participarea ADDIE;

La solicitarea reprezentantului Guvernului Republicii Moldova, a fost diseminată șefilor de secții ale Consiliului Raional Soroca, primăriilor din raion și ONG-urilor informația privind Programul de Schimb de Khow-how finanțat de Guvernul Italiei (02.06.2014);

Reprezentanții ADDIE au diseminat Direcției Generale de Învățămînt Soroca și primăriilor din raion informația privind studiile în SUA pe 1 an academic pentru elevi în cadrul Programului FLEX (08.09.2014);

A fost elaborat draftul site-ului ADDIE unde va fi plasată informația privind activitatea agenției și proiectele implementate;

La 21.02.2014 la Soroca specialiștii ADDIE au participat la atelierul de instruire ”Dezvoltarea capacităților APL în domeniul scrierii proiectelor cu finanțare externă”, unde a fost prezentată și Strategia de Dezvoltare a Turismului 2020;

Reprezentanții ADDIE au participat la Conferința ”Oportunități de acordare a granturilor mici pentru APL” la 20.03.2014 la Soroca.

Specialistul ADDIE a participat la atelierul de lucru ”Managementul Deșeurilor Solide” organizat de ADR Nord la 13.10.2014 la Bălți.

Am participat la Forumul ”Programe de Cooperare Teritorială a țărilor parteneriatului Estic Moldova-Ucraina 2014-2016” organizat la Bălți la 13.02.2014.

Au fost completate chestionarele privind identificarea potenţialilor parteneri şi a ideilor de proiecte din cadrul Programului Parteneriatului Estic de Cooperare Teritorială Moldova-Ucraina 2014-2016 și am participat la consultările publice vis-a-vis de Programul de Cooperare Transfrontalieră ENPI România – Republica Moldova 2014-2020;

Reprezentanții ADDIE au participat la Conferinţa Internațională privind Lansarea Programelor de Cooperare Teritorială finanțate de Uniunea Europeană. Conferința a fost oranizată de Cancelaria de Stat a Republicii Moldova la 31.10.2014 la Chisinău.

La 26.09.2014 specialiștii ADDIE au organizat expoziția în cadrul Zilelor Cooperării Europene (Festivalul Mărului) la Soroca;

Șeful ADDIE a participat la Târgul de proiecte în cadrul Zilelor Cooperării Europne. Evenimentul s-a desfășurat la Iași în data de 27.09.2014 și au fost pregătite şi expuse standuri cu informaţia despre rezultatele proiectelor transfrontaliere finanțate de Uniunea Europeană deja implementate şi aflate în implementare. Tot aici au fost diseminate materiale informative şi promoţionale despre proiectele implementate de către Consiliul Raional Soroca, finanţate de către Uniunea Europeană, astfel promovînd imaginea Consiliului Raional Soroca;

Consiliul raional Soroca i-a alocat Agenției de Dezvoltare Durabilă și Integrare Europeană pe durata anilor 2011-2014 mijloace financiare în mărime de 950.4 mii lei.

14

Page 15: Raport addie

Prin proiectele implementate de către ADDIE au fost realizate mai multe activități majore, suma totală a mijloacelor financiare atrase din surse extrabugetare a constituit

5.705.218.59 euro și 77507115 lei.

Tatiana Robu,

Șef Agenția de Dezvoltare Durabilă și Integrare Europeană

15