1

EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

STUDIU PRIVIND OPTIMIZAREA CONDITIEI FIZICE A STUDENTILOR DE

LA FACULTATILE CU PROFIL POLITEHNIC

2

CUPRINS

PARTEA I

BAZELE TEORETICE ŞI METODOLOGICE ALE LUCRĂRII

Capitolul 1 – PROBLEMATICA VIZATĂ ŞI CONTEXTUL DE ABORDARE A TEMEI CERCETARE

1.1. Notaţii cu privire la problematica implicată în tema de cercetare aleasă....

1.2. Stadiul actual de cunoaştere şi de cercetare ale activităţilor de predare a educaţiei fizice în învăţământul superior.........................................................

1.3. Justificarea (motivaţia) proiectului şi implicaţiile lui pentru domeniul nostru de activitate.............................................................................................

1.4. Scopul şi obiectivele cercetării...........................................................................

1.5. Planul operaţional de acţiune (eşalonare calendaristică)..............................

Capitolul 2 – CONCEPTUL DE CURRICULUM ÎN SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN ROMÂNIA

2.1 Definirea şi delimitarea conceptului de curriculum...................................

2.2. Domeniile curriculare...................................................................................

2.2.1. Tipurile de curriculum...................................................................................

2.2.2. Mediile curriculare.........................................................................................

2.2.3 Ciclurile curriculare........................................................................................

2.2.4. Ariile curriculare...........................................................................................

2.3. Structura curriculumului – ca model de referinţă pentru curriculum universitar specific Facultăţilor de Educaţie Fizică şi Sport.....................

2.3.1. Conceptul despre educaţie şi instruire ca model filozofic şi de politică a Educaţiei...........................................................................................................

2.3.2. Metodologia de predare, învăţare şi evaluare.............................................

2.3.3. Sistemul şi procesul de învăţământ din România.......................................

2.4. Învăţarea – concepte, teorii şi noi abordări.................................................

2.5. Evaluarea şi aprecierea studenţilor..............................................................

2.6. Predarea şi învăţarea în educaţie fizică şi sport..........................................

2.7. Educaţia fizică şi sportul în perioada reânoirilor metodologice.................

2.8. Dimensiunile europene ale educaţiei............................................................

3

Capitolul 3 – PROFESII, PROFILE PROFESIONALE ŞI PROFESIOGRAMELE

3.1. Definirea noţiunilor şi importanţa cunoaşterii lor......................................

3.2. Structura monografiilor profesionale sau profesiogramelor....................

3.3. Relaţia dintre profilul profesional şi activităţile de educaţie fizică...........

3.4. Transpunerea standardelor ocupaţionale în procesul educaţional..........

Capitolul 4 – DIMENSIUNILE STRUCTURALE ALE CONCEPTULUI DE FITNESS

4.1. Prezentarea conceptului de fitness..............................................................

4.2.

4.2.1.

Dimensiunile fundamentale ale conceptului de fitness

Fitness-ul fizic..............................................................................................

4.2.2. Fitness-ul musculo-articular........................................................................

4.2.3. Fitness-ul aerob.............................................................................................

4.2.4. Fitness-ul constituţiei corporale....................................................................

4.2.5. Fitness-ul cultural..........................................................................................

4.3. Implicaţiile pe care le poate avea dimensiunile fitness-ului asupra personalităţii studenţilor................................................................................

Capitolul 5 – PROIECTAREA DIDACTICĂ ŞTIINŢIFICĂ

5.1. Generalităţi......................................................................................................

5.2. Proiectarea tradiţională şi proiectarea curriculară....................................

5.3. Produsele curriculare.....................................................................................

5.4. Etapele proiectării didactice..........................................................................

5.5. Evaluarea calităţii şi eficienţei procesului de instruire desfăşurat............

Capitolul 6 – DIMENSIUNILE EDUCAŢIEI ŞI NOILE PROVOCĂRI ALE LUMII CONTEMPORANE

6.1. Dimensiunile fundamentale ale educaţiei: intelectuală, tehnologică, etică, morală şi fizică...................................................................................

6.2. Noile dimensiuni şi domenii ale educaţiei...................................................

6.3. Relaţia dintre educaţie fizică şi celelalte laturi educaţionale.....................

4

Cap 1. PROBLEMATICA VIZATA SI CONTEXTUL DE ABORDARE A TEMEI

1.1 NOTAŢII CU PRIVIRE LA PROBLEMATICA IMPLICATĂ ÎN TEMA DE CERCETARE ALEASĂ.

Formarea viitorilor specialişti este un proces care, in zilele noastre nu se mai desfăşoară la voia întâmplării. Acest proces este în mare măsura guvernat de fenomenele lumii contemporane (globalizarea, piaţa comuna,liberalizarea pieţii, mobilitatea extinsă a forţei de muncă, apariţia unor noi specialităţi sau noi domenii ale cunoaşterii etc.), care au atras după sine o serie de schimbări si reorganizarea tuturor domeniilor de activitate.).

In contextul acestui proces este, bineînţeles, implicat si domeniul educaţional. In acest sens, putem arata ca in domeniul educaţional reforma curriculara a fost aceea care a oferit şansa reorganizării întregii activităţi prin regândirea si restructurarea tuturor produselor curriculare: plan de învăţământ, programă şcolară/ universitară, manuale alternative, competente vizate spre a fi dezvoltate în şcoală sau universitate etc.

In ceea ce priveşte tema tezei de doctorat, este momentul sa facem precizarea ca ea face parte dintre lucrările care încearcă sa apropie cat mai mult profilul absolventului Facultăţii de Inginerie Mecanică Industriala si Navală la cerinţele pieţei (de comanda sociala), astfel încât procesul de integrare profesionala si civica sa se desfăşoare în condiţii optime.

Realizarea acestui deziderat scoate in evidenta aspectul ca fenomenul educaţional capătă caracteristici vădit prospective, adică - formează un tineret pentru societatea viitoare şi nu pentru cea actuală. Cu alte cuvinte lucrarea noastră este, până la urma, un “proiect educaţional” care încearcă sa răspundă anticipat la trei întrebări fundamentale,si anume:

- Ce va fi mâine? (când vor termina studenţii ce încep azi facultatea)- Ce vor trebui să ştie şi să ştie sa facă? (pentru a se încadra activ în viaţa socială

şi profesională).- Cum ar putea contribui educaţia fizica la optimizarea profilului profesional sau

la optimizarea raportului om/munca ?

Pentru a putea răspunde corect la aceste întrebări a fost necesar sa identificăm în practică răspunsul la următoarele întrebări:

a. Unde sunt integraţi absolvenţii Facultăţii de Inginerie Mecanică Industriala si Navală?

b. Ce roluri, funcţii, activităţi îndeplinesc în viaţa socială?c. Ce competente trebuie sa ofere exercitarea profesiei (teoretice , organizatorice,

abilitaţi deprinderi, priceperi şi aptitudini motrice) ?d. In ce măsura educaţia fizică si sportul pot contribui la imaginea, la întregirea

(îmbogăţirea) profilului profesional al absolventului FIMIN?.Aceste aserţiuni interogative care s-au pus înainte de a declanşa demersul

operaţional propriu – zis ( experimentul ) au scos in evidenta trei aspecte mai importante si anume:

a. Că dimensiunile profilelor profesionale constituie, în esenţa, jaloanele de referinţa pe baza cărora se poate îmbunătăţi activităţile de predare a educaţiei fizice si sportului in universitate;

- Ca o contribuţie substanţială la optimizarea profilelor profesionale ale studenţilor o putem aduce cu ajutorul unor programe de pregătire fizica (fitness) care sa fie aplicat sistematic în decursul tuturor sezoanelor anului universitar (toamna - iarna - primăvara - vara);- Ca programele fitness pot acţiona favorabil asupra mai multor dimensiuni ale profilului profesional al absolventului.

Aşa, după cum se observă chiar din titlul tezei de doctorat sunt implicate următoarele cuvinte cheie: fitness, profil profesional (profesiograma), structura

5

profesiogramelor. In dorinţa de a înlătura unele inadvertenţe si confuzii dintre termeni, vom proceda la prezentarea câtorva definiţii ale acestor concepte:

- Condiţie fizică ( Physical Fitness) “capacitatea corpului omenesc de a funcţiona cu vigoare şi vioiciune, fără oboseală exagerată, cu suficientă energie pentru a se bucura de activităţile de timp liber şi pentru a preîntâmpina stresul fizic. Puterea musculară, anduranţa musculară, anduranţa cardio – vasculară şi vioiciunea sunt semnalele vizibile ale condiţiei fizice” ( Celeste Ulrich, 2000, Encarta, citat de M. Epuran, 2005)1

- Fitness: sinonim cultură fizică; în literatura anglo - saxona înseamnă “potrivea stării de sănătate şi a puterii corporale a individului cu posibilitatea de a presta o muncă grea sau un sport şi care înseamnă de fapt o bună adaptare a organismului la solicitările cotidiene sau cele provocate de practicarea unor sporturi“ (Longman Dictionary).

În ultima vreme, condiţia fizică sau fitnessul a primit următoarele interpretări:o Fitness sportiv - caracteristic pentru sportivii de performanţăo Fitness general – caracteristic oamenilor obişnuiţi care presupune un nivel de adaptare

la solicitările vieţii profesionale şi sociale ca atribut a “ calităţii vieţii”Conceptul de condiţie (fitness) cuprinde toate tipurile de activităţi destinate realizării ei:

fizic, musculo-articular, aerob, constituţiei corporale, cultural;- Profesie “formă de activitate specializată pusă la dispoziţia persoanei de către societate , în

vederea satisfacerii necesităţilor acesteia şi a valorificării capacităţilor individuale. Sursă de venit şi mijloc de existenţă individual, grupală, societală. Un ansamblu de solicitări, pe plan etnic şi social în care persoana trebuie să se poată integra ca totalitate, cu prevederea înlăturării ideii de risc, de supraefort, de neplăcut sau de inadecvat” (Dicţionar de psihologie, pag. 557)2

- Profesiogramă, “cuprinde cerinţele psihofiziologice, psihice şi sociale ale profesiei. Profesiograma, indică cerinţele fizice (forţă fizică, talie greutatea), cerinţe de sănătate, exigenţe senzoriale, toate acestea cuprinse în somatofiziograma profesiunii şi cerinţele de aptitudini, de cunoştinţe profesionale, de inteligenţă, de atenţie, de spirit de observaţie, cerinţe privind trăsăturile de temperament, exigenţele sociale , etice etc. care sunt cuprinse în psihograma meseriei” ( N. P. Popescu, 1978, 556)3

Structura unei profesiograme: “alcătuirea unei profesiograme implică analiza multilaterală a profesiunii, înfăţişându-i cerinţele şi solicitările pe multiple planuri.

Profesiograma sau monografia profesională cuprinde de obicei următoarele elemente (aspecte) concrete:

1. Obiectul şi natura profesiunii (descrierea activităţii, a principalelor operaţii şi a condiţiilor de muncă);

2. Tehnologia profesiunii (materiile prime şi auxiliare, utilaje, agregate, dispozitive, scule, instrumente utilizate);

3. Securitatea profesiunii (condiţii de siguranţă pentru muncitori, tehnicei ş.a.);4. Igiena muncii ( condiţii de microclimate);5. Fiziologia muncii profesionale (însuşiri fiziologice necesare);

6. Psihologia profesiunii (aptitudini şi însuşiri psihice)7. Sociologia profesiunii (perspective economice, sociale, condiţii de salarizare şi

promovare);8. Pregătirea profesională (cerinţe teoretice tehnice şi practice, gradul de instruire

cerut, modul de pregătire, durata şi locul pregătire) ( N.P. Popescu, 1978,pag556; C. Zanfir, L. Vlăsceanu, 1993,pag.456)4-5

NOTA: se pot elabora psihograme şi somatofiziograme şi pentru anumite locuri de muncă, nu numai pentru o anumită profesie în întregime

1 Epuran, M., ( 2005), Despre ştiinţa activităţilor corporale,culegere de texte, Renassance, Bucureşti2 Popescu, N. P., ( 1978), Dicţionar de psihologie, Editura . Albatros, Bucureşti3 Idem , N. P. Popescu (1978) 4 Idem, N.P.Neveanu ( 1978), pag.35 Zanfir,C.,Vlasceanu, L.,( 1993), Dicţionar de sociologie , Editura Babel, Bucureşti

6

- Psihogramă “cuprinde cerinţele şi contraindicaţiile psihice ale unei profesii, loc de muncă sau operaţie de muncă. Este un fel de inventar psihologic al proceselor şi cerinţelor activităţii profesionale” (P.N.Popescu, Dicţionar de psihologie, pag.571)

- Dimensiunile educaţiei “marchează conţinuturile stabile ale activităţii de formare – dezvoltare a personalităţii umane în plan: intelectual – moral – tehnologic – estetic – fizic. Analiza celor cinci dimensiuni ale educaţiei deschise în direcţia noilor educaţii ( ecologică, democratic, demografică, sanitară, casnică, modern) vizează întreaga dinamică a activităţii de formare - dezvoltare a personalităţii umane” ( S.Cristea, 2000,pag.103)

Educaţia tehnologică ”reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalităţii umane, proiectată şi realizată prin valorile ştiinţei aplicate, în toate domeniile vieţii sociale, în cel economic, în mod special (S. Cristea, 2000, pag.123)6

Tehnologia “vizează trei dimensiuni funcţionale:a) o dimensiune materială, reprezentată prin maşini, unelte, instrumente

instalaţii etc.;b) o dimensiune normativă, reprezentată prin reguli şi strategii de proiectare,

organizare şi de valorificare a tehnicilor;c) o dimensiune socială, reprezentată prin abilităţi, capacităţi, comportamente

individuale şi sociale, generate de folosirea tehnicilor promovate la nivel material şi noematic” (C. Zanfir, L.Vlăsceanu, 1993, pag. 637)

Educaţia tehnologică reprezintă o componentă a culturii generale, o expresie a raportului omului modern cu tehnologia. Această expresie a fost asimilată de curând în limbajul educaţional, multe lucrări de pedagogie utilizează, încă, termenul de educaţie

profesională. I. Radu şi Liliana Ezechil, evidenţiază gradul de cuprindere şi de complexitate a noului concept. Astfel, ei susţin că „educaţia tehnologică presupune achiziţii comportamentale de tip activ , care le permit tinerilor să aplice rapid şi cu maximă eficienţă practică cunoştinţele dobândite în şcoală, să caute şi să găsească soluţii la problemele de orice natură care-i solicită în confruntările lor zilnice (….). De fapt, educaţia tehnologică este concepută ca un program general de formare a personalităţii omului modern, pentru a se adapta la schimbările rapide din societate şi din domeniul profesiunilor”( Radu, I., Ezechiel, L.,2002,p. 124 - 125)7

Aceiaşi autori arată că educaţia tehnologică se realizează prin următoarele forme :I. Ca disciplină obligatorie - distinctă de învăţământ ( unde se formează abilităţi

utilitare de la preşcolari până la cl.IX-aII. Ca tendinţă de orientare practic – aplicativă a conţinuturilor şcolare ) opusă

tendinţei de teoretizare excesivă din şcoli)III. Ca demers premergător în procesul de orientarea şcolară şi profesionalăIV. Ca educaţie antreprenorială

Înţelegerea si interpretarea corecta a acestor termeni a fost cu atât mai necesara cu cat am constatat ca alte lucrări asemănătoare (comunicări ştiinţifice, referate, articole etc.) cu

aceeaşi tematică nu au prea fost publicate. In mod concret, edificarea problemelor ridicate pentru desfăşurarea cercetării s-au materializat prin demersuri concrete care au vizat

rezolvarea următoarelor obiective si sarcini:a. Identificare profilelor profesionale pentru care se pregătesc studenţii de la

facultatea de Inginerie Mecanică Industrială si Navală.b. Sondaj de opinie si chestionar privind sectoarele de activitate in care sunt

încadraţi absolvenţii Facultăţii de Inginerie Mecanică Industrială si Navală.c. Alcătuirea profesiogramelor pe baza chestionarelor si sondajului de opinied. Stabilirea eşantionului de lucru ( grupele experimentale şi de control)e. Măsurarea potenţialului biomotric al studenţilor din anul I si II.f. Elaborarea unor programe fitness accesibile spre a fi aplicate atât in aer liber cat

si in sala in funcţie de anotimp.g. Proiectarea unor programe de întreţinere corporala şi petrecere a timpului liber

6 Cristea ,S.,( 2000), Dicţionar de pedagogie, Editura Litera, Bucureşti7 Radu,I., Ezechi,L., ( 2002), Pedagogie, Fundamente teoretice ,V&I Integral, Bucureşti

7

h. Rezultatele obţinute si interpretarea lor.

1.2 STADIUL ACTUAL DE CUNOAŞTERE SI CERCETARE ALE ACTIVITĂŢLOR DE PREDARE A EDUCAŢIEI FZICE IN INVATAMANTUL SUPERIOR

In procesul de formare a personalităţii viitorului specialist, latura educaţiei fizice si sportive se impune tot mai mult ca o necesitate sociala, reclamată, pe de o parte, de profilul profesional pentru care se pregătesc studenţii, iar pe de altă parte, de condiţiile în care îşi vor desfăşura activitatea. Aşa după cum am văzut si în cuprinsul celorlalte capitole, societatea contemporană prin atributele fenomenelor economic-sociale cere cu insistenţa implicarea educaţiei fizice si sportului în formarea unor cetăţeni sănăto i, viguroşi din punct de vedere fizicș si competenţi, spre a face fată cerinţelor impuse de comanda socială.

In acest sens, putem afirma că s-au declanşat o serie întreaga de studii (cercetări) care au vizat optimizarea raportului comanda sociala – competente profesionale si Bio-psiho-sociale. Ca urmare, ca si in cazul lucrării noastre s-au regândit si restructurat vechile tehnologii didactice în funcţie de necesităţile practice, iar in această orientare s-au angrenat specialişti din diferite domenii de activitate, inclusiv domeniul educaţiei fizice si sportului.

Un punct de vedere important a specialiştilor romani si străini a fost acela de a asigura studenţilor un nivel de pregătire fizica susceptibila de a realiza dezideratele mai sus menţionate, adică sănătatea, vigoarea fizică şi psihica si suficiente cunoştinţe pentru menţinerea acestor atribute pe tot parcursul vieţii.

Analizând cu atenţie stadiul actual al cercetării, ajungem la concluzia ca in învăţământul universitar tehnic întâlnim foarte puţine studii sau cercetări privind pregătirea fizica profesionala aplicativă a studenţilor, necesară formarii unor aptitudini si priceperi motrice adaptabile sau transferabile în bagajul deprinderilor profesionale sau cu caracter utilitar. Cu alte cuvinte, in cadrul procesului de formare a studenţilor (viitori specialişti) nu se pune accent prea mult pe aptitudini si priceperile motrice, solicitate ulterior la locul de munca sau care să le favorizeze creşterea randamentului profesional si adaptarea la condiţiile de exercitare a profesiei. Se înţelege, ca principal cauza care sta la baza acestei constatări este tocmai neconcordanţa dintre cerinţele programelor actuale de educaţie fizica si cerinţele profilelor profesionale pentru care se pregătesc studenţii Facultăţii de Inginerie Mecanica Industriala si Navala din Universitatea “Ovidius” Constanta.

Observaţiile si studiul documentelor curriculumului universitar scot in evidenta faptul ca in predarea educaţiei fizice nu s-a realizat o raţionalizare a condiţiei fizice a studenţilor, din cauza lipsei unor orientări metodologice adecvate. Studierea acestui

aspect ne îndreptăţeşte să afirmăm ca în programele si planurile de învăţământ universitar – pentru profilul tehnic nu se regăsesc programe special construite pentru ameliorarea condiţie fizice, ceea ce creează unele neajunsuri în pregătirea viitorilor specialişti.

Cercetarea noastră pleacă de la constatarea ca dezvoltarea fizica a studenţilor de la facultăţile cu profil tehnic nu este abordată încă de la un nivel la care să se poată afirma ca educaţia fizica contribuie din plin la formarea personalităţii studenţilor. De aceea si demersul experimental pleacă de la prezumţia ca elaborarea si utilizarea unor programe de fitness (de condiţie fizica) este strict necesara, mai ales daca avem in vedere raportul dintre cerinţele profilului profesional al studentului si conţinutul activităţilor de educaţie fizica si sport predate studenţilor.

După cum am mai amintit, literatura româneasca si cercetarea ştiinţifica care se ocupa de tema pusa in discuţie, este sărăcăcioasă. Astfel, in decursul timpului au apărut lucrări (articole, comunicări ştiinţifice, studii) privind optimizarea predării educaţiei fizice si sportului, in concordant cu profilul profesional pentru care se pregătesc studenţii. In rândul autorilor romani care sau ocupa de aceasta tema pot fi enumeraţi: M. Cherteş (1969); C.I.Bucur (1961); D.Ungureanu (1976), P.N.Popescu (1978) Zamfir C. si L. Vlăsceanu (1993); E. Dragănescu (2000); O. Bănaţanu (1979, 1980, 1986, 1989); D. Colibaba, J.Bota (1987, 2007), Niculescu, M.,Cojanu F. ş.a. consemnaţi in mare măsura ca autori de referinţa în partea I-a a lucrării. Principalele idei lansate de aceşti autori cu prilejul publicării (comunicării) unor lucrări de specialitate sunt:

8

Ca şi în alte domenii de activitate – introducerea educaţiei fizice si sportului in planul de învăţământului universitar s-a făcut mai târziu decât in tarile europene dezvoltate.

In Romania, iniţiative a aparţinut studenţilor si nu organismelor de conducere ale facultăţilor (ministerului de resort). Mentalitatea vechilor cadre didactice nu concepea alte posibilităţi formative, decât cele intelectuale – profesionale (O. Bănăţeanu 1985; D. Ungureanu 1976).

Societăţile studenţeşti au fost infinitate în scopul rezolvării unor probleme de ordin social – cultural sportiv. Activităţile declanşate de aceste societăţi s-au limitat la organizarea unor acţiuni la nivelul instituţiei, cum au fost de exemplu excursiile, drumeţiile si, mai târziu,

întâlnirile sportive bilaterale. Ele sunt consemnate in documentele vremii doar ca mijloace sporadic de recreere, compensare a activităţilor profesionale sau petrecere plăcuta a timpului liber (C. J. Bucur, 1961).

Ulterior in jurul anului 1922, ca urmare a dezvoltării activităţii sportive, organismele de decizie ale tarii au înfiinţat Institutul National de Educaţie Fizica si Sport prima instituţie care-si propunea formarea studenţilor în domeniul educaţie fizice si sportului din Romania (I. Todan 1981)

In anul 1950, educaţia fizică si sportul a fost introdusa oficial în planurile de învăţământ ale tuturor universitarilor din tara. Încercări de a introduce educaţia fizică si sportul ca disciplina in planul de învăţământ au fost făcute si mai devreme (Cluj 1932-1934; Timişoara 1933 - 1935).

Acest eveniment a urmărit următoarele scopuri: I-Considerarea educaţiei fizice si sportului – disciplina universitară obligatorie

- Organizarea unui conţinut corespunzător de pregătire fizica studenţilor din anul I si II.- Promovarea unui sistem competiţional organizat.- Înfiinţarea si pregătirea echipelor reprezentative pe ramuri sportive- Instituirea unui sistem de evaluare a nivelului de dezvoltare fizica si motrica a

studenţilor (conform C.I.Bucur 1961, p.8-11)8- Procesul de predare a educaţiei fizice era influenţat la început de sistemul suedez,

bazat pe exerciţii riguroase menit sa prelucreze toate grupele muscular. Maniera milităreasca cu exerciţii standard, precum si organizarea sistematica a unor manifestări sportive cu prilejul unor aniversari (23 august, 01 mai etc.) nu au fost agreate de student ( D.Filipescu 1979)9

Legea învăţământului (1967) structurează activitatea sportive la nivelul universităţilor. Conform acestei legi: “Educaţia fizica constituie o problema de interes naţional, are caracter obligatoriu si trebuie orientata spre dezvoltarea fizica si însuşirea metodicii de învăţare a tehnicii si tacticii unei ramuri sportive.

In perioada următoare, Ministerul învăţământului a elaborat primele planuri de învăţământ si programare, care cuprindeau majoritatea disciplinelor sportive pentru a fi practicate de către student: atletism, gimnastica, baschet, handbal, nataţie, tenis de câmp si masa, volei, fotbal, rugbi.

La un moment dat, instituţiile studenţeşti au optat pentru sportivizarea lecţiei de educaţie fizica din şcoli. Astfel cel mai important pas l-a realizat Universitatea de Medicina“Carol Davila” – Bucureşti (O.Bănaţeanu, L.Hector, E.Draganescu).

In paralel cu optimizarea procesului de predare a educaţiei fizice in învăţământul superior, s-au întreprins cercetări menite sa optimizeze aptitudinile profesionale ale studenţilor. In acest scop, sunt demne de remarcat lucrările lui L.L. Thorstone, C.J.Botra si Al. Roşca care susţin convingerea că obţinerea raportului profil

8 Bucur, C.I.,( 1961), Educaţia fizică a studenţilor, caiet documentar, Timişoara.9 Filipescu, D.,( 1999), Pregătirea fizică a studenţilor de la unuiversitatea de medicină cu profil de chirurgie , Teză de doctorat, Chişinău

9

profesional/ aptitudini care au un rol important in exercitarea profesiei. Asemenea aptitudini sunt: capacitatea de gândire rapida si operative, capacitatea de decizie, aptitudini mecanice, vizuale, specializate si altele.

In acelaşi timp, profesia (activitatea propriu - zisa) are o latura reversibila asupra individului. Activitatea profesionala îndelungata, cultiva inerent o serie de însuşiri si aptitudini specializate.

O alta lucrare menţionează partea de contribuţie a educaţiei fizice si sportului la optimizarea raportului om/munca. In acest sens D.Colibaba (1987)10 arata ca “efectele exerciţiilor fizice (formarea si perfecţionarea aptitudinilor motrice, adaptarea organismului la solicitări de o anumita intensitate, viteza si complexitate etc.), se resfrâng favorabil prin transfer nespecific si specific asupra randamentului muncii. Mişcările impuse de mânuirea aparaturii vor fi mai precise si mai coordonate, iar eforturile profesionale vor fi mai uşor suportate sau compensate .

Unele cercetări întreprinse in scopul optimizării raportului om/munca, releva existenta unei similitudini dintre diverse grupe de exerciţii fizice si dinamice cu activităţile motrice impuse de cerinţele profesiei.

Cunoaşterea acestor conexiuni amplifica cu mai multa tărie contribuţia educaţiei fizice în rezolvarea educaţiei profesionale ( D.Colibaba 1987, p.5)11

In prezent, planul de învăţământ si programele universitare, preconizează un număr de 28 lecţii pe durata unui an universitar, iar studenţii, alături de instruirea motrica inerenta, sunt avizaţi asupra unor problem neprevăzute cum ar fi:

- Efectele exerciţiilor fizice asupra organismului uman - Aspecte igienico – sanitare in practicarea educaţiei fizice - Elemente de tehnica si tactica pentru practicarea unei ramuri sportive (la alegere)- Regulamentul de concurs - Cunoştinţe organizatorice si de management

Cursul de educaţie fizică si sport prevăzut in programa şcolară, are caracter obligatoriu pentru studenţii anilor I si II si facultăţilor pentru studenţii din anii III – V.

Activitatea practica se desfăşoară pe grupe omogene si alcătuite din 20 – 25 studenţi. Pentru studenţii care prezintă deficient fizice sunt constituite grupe de gimnastică medicala sau kinetoterapie.

Evaluarea notarilor se realizează semestrial, prin utilizarea următoarelor probe de control: 100 m, 1000m (M), 500 (E), lungime de pe loc, tracţiuni, abdomen etc., care afectează in general nivelului de pregătire fizica generala in comparaţie cu o grila comparativ-statistica la nivel naţional (O. Banăţeanu 1989, Drăgănescu E, 2000) 12-13

In anul 2002, D.Colibaba si Andrei.Niculescu propun un sistem de echivalare prin procente a rezultatelor studenţilor obţinute la procesele de control impuse. Acest sistem de evaluare are meritul de a evalua exact valoarea condiţiei fizice (vezi revista VIITORUL nr. 4/2002 Craiova)14.

După 1989, au mai apărut o serie de lucrări care au contribuit la implementarea teoriei educaţiei fizice în sistemul universitar de invăţământ.

Ele au determinat apariţia unor programe care vizau regândirea obiectivelor şi a conţinutului educaţiei fizice universitare. Aceste clarificări au fost necesare deoarece multa vreme educaţia fizica a fost înţeleasă ca o activitate orientată pe optimizarea dezvoltării armonioase a organismului,întăririi sănătăţii şi înzestrării populaţiei tinere

10 Colibaba, E.D.,( 1987), tendinţe şi perspective de dezvoltare ale activităţilor de educaţie fizică şi sport în învăţământul superior ( România), CESU, Zagreb.11 Colibaba,E.D., ( 1987), Tendinţe şi perspective ale activităţii de educaţie fizică şi în lumina noilor programe, Revista EFS, nr.212 Bănăţan, O.,( 1973), Educaţia fizică şi sportul în învăţământul superior, Editura Stadion, Bucureşti 13 Drăgănescu, Elena, (2000), Optimizarea conţinutului educaţiei fizice privind pregătirea professional aplicativă a studenţilor de la universităţile de medicină 14 Colibaba, E.D.;Niculescu A., (2002), Regândirea sistemului de apreciere a studenţilor la lecţia de educaţie fizică, Revista Viitorul, nr4, Craiova

10

cu deprinderi şi aptitudini motrice ca valori necesare în viaţa socială. Ori este evident că educaţia fizic nu vizează doar aceste finalităţi,ci ea trebuie sa contribuie substanţial la formarea personalităţii umane – respective a profilului profesional a viitorilor specialişti.

In facultăţile cu profil tehnic (aşa cum sunt acelea din Universitatea Ovidius Constanta) este nevoie sa recunoaştem rolul mai important a educaţiei fizice în pregătirea fizica in pregătirea fizica profesionala (aplicativa) a viitorilor absolvenţi (; J.Lidia 2003; Gh. Popa,1980)15-16

1.3. JUSTIFICAREA PROIECTULUI SI IMPLICAŢIILE LUI PENTRU DOMENIUL NOSTRU DE ACTIVITATE

Sistemul educaţional din Romania a suferit modificări calitative substanţiale sub imperiul reformei curriculare care presupune „ o schimbare fundamentală proiectată şi realizată la nivelul sistemului de educaţie / învăţământ în orientarea acestuia (schimbarea finalităţilor), în structura acestuia (de bază, materială, de relaţie, de conducere) şi în conţinutul procesului de instruire (schimbarea planului de învăţământ, a programelor şi a manualelor / cursurilor şcolar/ universitare, a altor materiale destinate învăţării)” ( S. Cristea, 2000, p.322)17.

În Romania educaţia a devenit un instrument important de înfăptuire a finalităţilor vizate de societate, instrument în care sunt angrenaţi şi au acces toţi cetăţenii, fără deosebire de naţionalitate , sex sau religie. Pentru prima dată fenomenul educaţional a căpătat un caracter prospectiv , propunându-şi să formeze în mod conştient tânăra generaţie, pentru viitoarea societate.

Sistemul social global vizează finalităţi şi scopuri bine determinate pentru toate domeniile de activitate: economic, politic, militar, cultural, educativ ş.a.m.d. In acest context, sistemul educaţional global vizează finalităţi de maximă generalitate care angajează toate resursele formative ale personalităţii umane la nevoile dezvoltării social economice ( adică comanda socială). Astfel, sistemul educaţional manipulează dimensiunile personalităţii umane: intelectuală, tehnologică, etică, morală şi fizică.

Dezvoltarea lumii contemporane , este animată de numeroase fenomene, unanim recunoscute, cum ar fi dezvoltarea economică, progresul tehnic, adaptarea biologică, psihologică şi socială la viaţa modernă ş.a., care au dat naştere la „noile educaţii”.

„ Noile educaţii”- „ complimentează vechile dimensiuni ale educaţiei şi sunt exprimate în termenii unor obiective care vizează : educaţia ecologică; educaţia pentru schimbare şi dezvoltare; educaţia pentru tehnologie şi progres, educaţia faţă de mass – media; educaţia demografică; educaţia pentru pace şi cooperare, educaţia pentru democraţie, educaţia sanitară modernă (educaţia casnică modernă, petrecerea timpului liber, educaţia nutriţională, educaţia sexuală” ( D.Colibaba, 2007, p. 64)18

În acest context, educaţia fizică şi sportul capătă noi dimensiuni şi noi valenţe în formarea personalităţii umane. Se simte tot mai mult nevoia unei revizuiri ale obiectivelor instrucţionale specifice educaţiei fizice, de stabilire a unor priorităţi în interiorul lor sau chiar a re înnoirea strategiilor de instruire care vizează realizarea finalităţilor reclamate de comanda socială.

In alta ordine de idei, in concordanţă cu reforma curriculară fiecare instituţie de formare a viitorilor specialişti are autonomia de a-şi aronda întreaga activitate la finalităţile şi scopurile vizate prin comandă socială. Astfel, pe plan naţional şi internaţional s-au elaborat „proiecte educaţionale” în care erau vizate ca ( D. Colibaba, M.Niculescu, F. Cojanu, 2008)19:

15 Lidia, I., ( 2003), pregătirea fizică professional aplicativă a studentelor din facultăţile de explorări portuare la disciplina educaţie fizică, Teză de doctorat, Chişinău 16 Popa Gh., ( 1980), Îndrumar pentru educaţie fizică a studenţilor din anul I pe profil de facultăţi şi secţii, Univ. Timişoara17 Op. citată, p.518 Colibaba, E.D. ,( 2004), Educaţia şi provocările lumii contemporane, Conf. Internaţională, Galaţi, comunicare în plen,

11

absolvenţii fiecărui ciclu curricular (preşcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional, universitar, postuniversitar) să dobândească statutul de integrare şcolară, profesională şi socială;

să se stabilească nişte Standarde Ocupaţionale (SO) şi să le transforme în obiective instrucţionale planificate spre a fi achiziţionate încă din şcoală şi universitate

celor care deja îşi exercită activitatea în câmpul muncii să le ofere perspectiva de formare continuă şi permanentă

Deci, aceste programe educaţionale vizează însuşirea SO în cadrul procesului de formare iniţială, continuă şi permanentă a tuturor categoriilor de cetăţeni.

In ceea ce priveşte importanta lucrării, aceasta se distinge prin următoarele momente mai importante:

- face o analiza critica a stadiului actual de cunoaştere a temei- este un tip de lucrare care se încadrează in tematica problemelor de cercetare in ceea

ce priveşte învăţământul superior.- Aduce contribuţii potenţiale la regândirea si restructurarea produselor curriculare

pentru învăţământul superior – in ceea ce priveşte importanţa şi funcţiile educaţiei fizice si sportului în formarea personalităţii studenţilor din Facultatea de Inginerie Mecanica Industriala si Navala.

Rezultatele proiectului vor fi valorificate, în primul rând, pe plan local - în cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa unde se va încerca generalizarea lui şi la nivelul altor facultăţi de profile diferite de a celor politehnice. Ulterior, rezultatele noastre vor fi comunicate unor organisme interesate în optimizarea raportului om/ muncă sau optimizării structurii profilelor profesionale (Institutul de igienă a muncii, Consiliul Naţional pentru Curriculum din cadrul Ministerului Educaţiei şi Tineretului ş.a.). Totodată, ţinem să menţionăm că îmbunătăţire continuă a Curriculumul Naţional (mai ales a programelor universitare) este un deziderat aşteptat din partea Comisiei Superioare Curriculare, având în vedere că această tendinţă de optimizare a produselor curricular a devenit un proces deschis consultărilor publice şi autonomiei universitare.

1.4. SCOPUL ŞI OBIECTIVELE CERCETĂRIIScopul cercetării:

- identificarea principalelor caracteristici ale profilelor profesionale pentru care se pregătesc studenţii din politehnică şi convertirea acestora în obiective instrucţionale susceptibile de a fi realizate cu ajutorul programelor de instruire specifice educaţiei fizic e şi sportului. - regândirea şi restructurarea procesului de predare a educaţiei fizice şi sportului din învăţământul superior ( Facultatea Inginerie Mecanica Industriala si Navala ) , în concordanţă cu cerinţele şi exigenţele profilelor profesionale pentru care se pregătesc studenţii din facultăţile politehnicii

Obiectivele cercetării:1. Studierea literaturii de specialitate in vederea stabilirii stadiului actual de cunoaştere şi de cercetare a temei.2. Identificarea problematicii şi a contextului de abordare a cercetării3. Stabilirea profilelor profesionale pentru care se pregătesc studenţii din facultăţile politehnicii4. Analiza şi sistematizarea profilelor profesionale după sectoarele de activitate în care funcţionează absolvenţii politehnicii: productive (uzine fabric, combinate); cercetare – proiectare; învăţământ (formarea formatorilor)5. Studiu preliminar privind stabilirea elementelor distinct ale profilelor profesionale care necesită programe special de pregătire fizică

6. Determinarea potenţialului biomotric al studenţilor şi compararea lui cu exigenţele profesiogramei

19 Colibaba, D; Niculescu ,M., Cojan, F. (2008), Standarde ocupaţionale şi transpunerea lor în sistemul educaţional, Conf. Interaţională, Piteşti- susţinere plenară.

12

7. Stabilirea obiectivelor – conţinuturilor – strategiilor şi instrumentelor de evaluare a programelor de educaţie fizică îndreptate spre optimizarea dimensiunilor profilelor profesionale8. Experimentarea programelor de instruire elaborate9. Rezultatele obţinute şi interpretarea lor pe cale statistic10.Prescripţii metodologice privind optimizarea activităţii de predare a educaţiei fizice şi sportului în concordanţă cu dimensiunile profilului profesional pentru care se pregătesc studenţii din facultăţile politehnicii 11. Concluzii şi sugestii 12. Redactarea finală a lucrării

1.5. PLAN OPERAŢIONAL DE ACŢIUNE (eşalonare calendaristica a investigaţiilor ştiinţifice)

Tab. nr. 1 – Etapele, obiectivele şi activităţile ştiinţifice realizate

ETAPE OBIECTIVELE CERCETĂRII

ACTIVITĂŢI INDICATORI DE EVALUARE

I Documentare şi identificarea problematicii temei

1.Studierea literaturii de specialitate şi stabilirea stadiului actual de cunoaştere şi de cercetare a temei.

- identificarea şi explicitarea cuvintelor cheie- consultarea paginilor web- sinteză bibliografică

-sinteză bibliografică privind nivelul de cunoaştere a temei

II Mediatizarea şi pregătireaproiectului

2.Identificarea problematicii şi a contextului de abordare a cercetării

- sondaj de opinie şi anchetă la nivelul grupelor de interese: studenţi, cadre didactice, experţi, metodişti- stab. pachetului de probleme incluse în tema cercetată

- redactarea conţinutului primului capitol al tezei de doctorat

IIIStudiu preliminar asupra structurii profilelor profesionalepolitehnice

3. Stabilirea profilelor profesionale pentru care se pregătesc studenţii din facultăţile politehnicii4.Analiza şi sistematizarea profilelor profesionale după sectoarele de activitate în care funcţionează absolvenţii politehnicii

- efectuarea sondajului de opinie şi anchetei propriu zise

- identificarea sectoarelor de activitate în care sunt angrenaţi absolvenţii facultăţilor politehnice-

-rezultatele anchetei şi sondajului de opinie

IVStabilirea programelor de instruire motrică focalizate pe dimensiunile profilelor profesionale

5.Stabilirea elementelor distinct ale profilelor profesionale care necesită utilizarea unor programe speciale de pregătire fizică6. Determinarea potenţialului biomotric al studenţilor şi

- identificarea structurii profesiogramelor pentru profilele profesionale specific absolvenţilor de politehnică

- măsurători biomotrice asupra studenţilor din facultăţile politehnice

- structura profesiogramelor şi elementele susceptibile de a fi convertite în obiective instrucţionale

- interpretarea statistică a datelor

13

compararea lui cu exigenţele profesiogramelor

VAplicarea în practică şi monitorizarea proiectului

7.Stabilirea obiectivelor conţinuturilor strategiilor şi instrumentelor de evaluare a programelor de educaţie fizică îndreptate spre optimizarea dimensiunilor profilelor profesionale8.Experimentarea programelor de instruire elaborate

- elaborarea proiectelor globale, operaţionale şi unităţilor de învăţare

- monitorizarea desfăşurării experimentului- protocoale de observaţie- asigurarea resurselor

- stabilirea programelor de instruire motrică

- analiza protocoalelor de observaţie

IVRezultatele obţinute şi interpretarea lor

9.Rezultatele obţinute şi interpretarea lor10. Prescripţii metodologice privind optimizarea activităţii de predare a educaţiei fizice şi sportului în concordanţă cu dimensiunile profilului profesional pentru care se pregătesc studenţii din facultăţile politehnicii

- redactarea programului de educaţie fizică şi sport experimentat

- redactarea tezei de doctorat

FORMA FINALĂ A LUCRĂRII

14

Cap. 2 – CONCEPTUL DE CURRICULUM ÎN SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN ROMÂNIA

2.1. DEFINIREA ŞI DELIMITAREA CONCEPTULUI DE CURICULUMConceptul de curriculum reprezintǎ o noţiune – cheie pentru teoria şi practica educaţiei,

in general şi pentru didactică, în special. Etimologic, termenul de “curriculum” (plural “curricula”) provine din limba latină,

unde are „sensuri multiple, dar relativ apropiate, precum: alergare, cursă, parcurgere, în treacăt, scurtă privire, ulterior chiar şi trecere / parcurs în viaţă ş.a. (D.P, 1979, p. 111)20. Toţi aceşti termeni sugerează „un demers complet, cuprinzător, dar prescurtat, sintetic, rezumativ, esenţializat şi dinamic prezentat în parcurgerea unui domeniu, în desfăşurarea unei acţiuni, etc.

În sens restrâns, “conceptual de curriculum presupune un ansamblu de procese educative şi experienţe de viaţă pe care educatul îl parcurge în perioada procesului de instruire “ ( D. Colibaba, 2007, p. 48)21

În sens larg, curriculum are sensul de proiect pedagogic, care evidenţiazǎ multiplele şi complexele interdependenţe ce se stabilesc între obiectivele educaţionale- conţinuturile instructive – educative – strategiile de predare în şcoală şi în afara şcolii.

În calitate de proiect pedagogic curriculumul îşî propune sǎ sublinieze importanţa excepţionalǎ a obiectivelor educaţionale atât la nivelul macropedagogiei, cǎt şi la nivelul micropedagogiei. Din literature de specialitate mai reţinem următoarele definiţii:

“ Curriculum este viaţa şi programul şcolii, este un demers de ghidare a vieţii.” (Rugg, 1947) “ Curriculum este considerat a fi gama, în continua lǎrgire, de modalitaţi posibile de

gândire asupra experienţei umanitǎţii – nu sub aspectul concluziilor desprinse din aceste experienţe, ci al modeleleor de gândire care au condus la elaborarea acestor concluzii şi al contextului în care aceste concluzii, numite adevǎruri, au fost fundamentate şi validate.” (Belth, 1965)

“Toate experienţele pe care un elev le parcurge sub coordonarea şcolii.” (Foshay, 1969); “Curriculum este un plan al învaţǎrii!” (Taba, 1975) Activităţile şcolare, universitare, postuniversitare sunt concretizate prin următoarele

produse curriculare:- Planul de învăţământ;

- Programa şcolară/ universitară, postuniversitară- Îndrumarul metodic- Compendiu( sinteza unei conepţii, a unei discipline)- Conspect, rezumat - Proiectele globale, operaţionale şi unităşile de învăţare- Criterii şi tipuri de evaluare ( Colibaba. D, 2007, p. 49)22

2.2 DOMENIILE CURRICUMULUIDomeniile curriculare vizează “ structura de funcţionare a acestuia, desfăşurată într- un

câmp educaţional conceptual – programatic, sectorizat în întinderea lui, stratificat în profunime, ce poate fi parcurs în ambele direcţii succesiv sau simultan după necesităţi, opţiuni alternative etc ( D. Ungureanu citat de D. Colibaba, 2007, p. 52)23. În mod concret domeniile curricuare sunt:

2.2.1 Tipuri de curriculum2.2.2 Mediile curiculare2.2.3 Ciclurile curriculare2.2.4 Ariile curriculare

2.2.1 TIPURI DE CURRICULUM ( după S. Cârstea, 2000, p. 79-80)24

20 Dicţionar de pedagogie,( 1979), Edit. Didactică şi pedagogică, Bucureşti21 Colibaba, e.d.,( 2007), Praxiologie şi proiectare curriculară în educaţie fizică şi sport, Edit. Univ. Craiova.22 Opera citată ,p123 Operă citată , p.124 Cârstea, S. ( 2000), Dicţionar de pedagogie, Edit. Litera internaţională, Bucureşti

15

Principalele tipuri de curriculum sunt sistematizate după următoarele criterii:A. După criteriul modelului de proiectare angajat în teoria şi politica educaţiei avem:- curriculum bazat pe discipline proiectate separat în planul de învăţământ (predare monodisciplinară)- curriculum bazat pe structuri proiectate interdisciplinar ( sau - inter, - intra, -pluri şi transdisciplinar)- curriculum bazat pe competenţe( de cunoaştere, de comunicare, sociale etc)- curriculum bazat pe învăţarea deplină- curriculum bazat pe activitatea elevului / studentului- curiiculum bazat pe relaţia profesor – elevB. După criteriul modalităţii de realizare:- curricumul oficial ( explicit sau formal) care promovează următoarele tipuri subordonate: nucleu ( de pază), complimentar, , implicit ( sau informal), ascuns sau obscur, absent C. După criteriul surselor de dezvoltare: global, disimulat, cu nucleu aprofundat, extins, la dispoziţia şcolii, elaborat în şcoală la iniţiativa şcolii, naţional, de tip ansamblare, de integrareD. Alte tipuri de curriculum: recomandat, prescris, predat, învăţat, suport, testat, zonal, exclus

2.2.2 MEDIILE CURICULARE Mediile curriculare sunt dimensiunile de ambianţă ( spaţio – temporală, materială,

ideologică, politică), care intervin şi influienţează procesul de instruire. În general mediile curriculare sunt de natură externă şi de inatură internă, şi anume( după D. Colibaba, 2007, p. 58)25 :

Mediile interne: organizarea sistemului de educaţie şi învăţământ, coerenţa treptelor şcolare şi universitare, independenţa dintre trepte şi cicluri şi arii, eficenţa instituţiilor;

Mediile externe: structura sistemului social global, sitemul economic, tehnologic, de comunicare, de cunoştinţe ştiinţificwe, moral, religios, estetic, Mediile curriculare externe şi interne intră în conexiune ceea ce generează: mediul curricular managerial, mediul cultural, mediul economic, mediul comunitar modernizare şi dezvoltare umană.

2.2.3 CICLURILE CURRICULARE

Ciclurile curriculare sunt periodizări ale şcolarităţii care grupează mai mulţi ani de studii, care aparţin unor niveluri şcolare diferite ( preşcolar, primar, gimnaţial, liceal, profesional, universitar, postuniversitar, masterat,doctorat, docenţiat) şi ăn care sunt vizate spre a fi atinse anumite finalităţi sau obiective specifice.

Conform curriculumului naşional elaborat de MECI ( 1998), în şara noastră se lucrează după următoarele cicluri:

- Ciclul achiziţiilor fundamentale ( gr. Pregătitoare şi cl. I şi II-a)- Ciclul de dezvoltare ( cl. III-a şi IV- a)- Ciclul de observare şi oriengtare ( Cl. VII – IX)- Ciclul de aprofundare ( cl. X-a – XI- a)- Ciclul de specializare ( cl. XII-a) şi postlicieală- Ciclurile universitare ( competenţe de vârf)- Cicluri postuniversitare ( masterat, doctorat)

2.2.4 ARIILE CURRICULARE Ariile curiculare reprezintǎ domeniul curricular cu implicaţii practice directe angajate

în selcţionarea şi gruparea materiilor şcolare în structuri organizate într-o viziune interdisciplinarǎ, exprimatǎ uneori în diferite situaţii intradisciplinare, interdiciplinare, pluridisciplinare sau chiar transdisciplinarǎ, compatibilǎ cu evoluţiile inregistrate în epistemologia (post)modernǎ şi în teoriile actuale dezvoltate în psihologia învǎţǎrii şi a personalitǎţii elevului.( S. Cârstea, 2000, p. 82)26

25 Colibaba, D.( 2007), Praxiologie şi proiectare curriculară în educcaţie fizică şi sport, Edit. Univ. Craiova26 Cârstea, S. ( 2007), Dicţionar de pedagogie, Edit. Litera Internaţional, Bucureşti.

16

Definirea ariei curiculare la nivelul unui concept pedagogic operaţional presupune raportarea acesteia la structura “proiectului de bazǎ” în interiorul cǎreia reprezintǎ punctul de legǎtura esenţialǎ între “obiectivele generale ale etapei” şi orientarii metodologice valabile în activitatea de predare/ învǎţare/ evaluare realizatǎ de fiecare profesor în contextul unor medii şi tipuri curriculare, diferite dar şi complementare.

Construcţia ariei curricular presupune:- Definirea obiectivelor generale ale ciclului ( stadiu formative)- Orientările metodologice autenticed în activitatea de predare – învăţare- Blocuri de conţinuturi care angajează trei tipuri de conşinuturi fundamentale necesare

pentru atingerea obiectivelor fundamentale ale ciclului:- Conceptele de bază ale disciplinelor incluse în ariile curricular proeiectate- strategii de analizǎ şi cercetare propuse la nivelul unei metodologii stimulative pentru

activitatea independentǎ a elevului şi “nu ca o metodologie determinatǎ;- valorile,normele şi atitudinile planificate la nivel de inţeles şi dinamic, în strânsǎ legaturǎ

cu ideea articulǎrii permanente a conceptelor de bazǎ şi a strategiilor de analizǎ şi cercetare dobandite anterior care urmeazǎ sǎ fie dobandite şi în prezent. ( Cristea S, 2000, p. 83)27

2.3. STRUCTURA CURRICULUMULUI - CA MODEL DE REFERINŢǍ PENTRU CURRICULUMUL UNIVERSITAR SPECIFIC FACULTǍŢILOR DE EDUCAŢIE FIZICǍ ŞI SPORT

2.3.1 CONCEPŢIA DESPRE EDUCAŢIE ŞI INSTRUIRE LA MODEL FILOSOFIC ŞI DE POLITICǍ A EDUCAŢIEI

Definirea educaţiei la nivelul unui concept pedagogic fundamental presupune stabilirea unor repere metodologice necesare pentru delimitarea funcţiilor specifice activitǎţilor de formare – dezvoltare a personalitǎţii şi a structurii specifice de proiectare şi de realizare a acesteia.

În aceastǎ perspectivǎ, educaţia reprezintǎ activitatea psihosociala proiectatǎ la nivelul finalitǎţilor pedagogice care vizeazǎ realizarea functiei centrale, de formare – dezvoltare permanenta a personalitaţii umane prin intermediul unor acţiuni pedagogice structurate pe baza corelaţiei subiect/educator – obiectiv/educat, desfaşurata într-un context intern şi extern deschis.

Educaţia mijloceşte în fapt interacţiunea dintre ereditate şi mediu care devine funcţionalǎ în raport cu finalitǎţile pedagogice macrostructurale şi microstructurale asumate la nivelul sistemului şi al procesului de invaţamânt.

Ca factor al educabilitǎţii, educaţia “propune deliberat alegerea perspectivei ce urmeazǎ a fi insuflatǎ dezvoltǎrii, ând modalitatea concretǎ de utilizare a resurselor erditǎţii şi a mediului”. ( Golu, Pantelimon, 1985, p.40-41)28

Tendinţele de evolutie a educaţiei, la scara modelului cultural al societǎţii postindustriale/ informatizate, vizeazǎ:

- formarea-dezvoltarea permanentă a personalitaţii, posibilă şi necesară prin integrarea tuturor formelor şi conţinuturilor/dimensiunilor educaţiei pe verticală şi orizontală sistemului de educaţie;

- autoformarea-autodezvoltarea personalităţii umane, posibila şi necesară prin proiectarea şi realizarea superioara a ciclurilor de educaţie permanentă, desfaşurate, la nivel optim, pe verticala şi orizontala sistemului de educaţie;

- valorificarea deplină a educabilităţii la nivelul corelaţiei pedagogice existente intre factorii care asigură (auto)formarea personalităţii umane: educaţia-mediu-ereditate;

- proiectarea curriculară a educaţiei, centrală asupra obiectivelor formative şi a corespondentelor pedagogice, posibile şi necesare între obiective – conţinuturi – metodologie – evaluare.

27 Cristea, S, op. citată, p. ….28 Golu, P ( 1985), Învăţare şi dezvoltare, Edit.Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti

17

Instruirea reprezintă activitatea specifica realizată în cadrul procesului de invăţământ conform obiectivelor pedagogice generale elaborate la nivelul de sistem, în termeni de politică a educaţiei.

Conţinuturi subadiacente la nivel de plan de învăţământ şi programe universitare:Planul de invăţământReprezintă un document oficial de proiectare globală a conţinutului instruirii, care

stabileşte, conform cerinţelor valorice/pedagogice adaptate la nivel de politică a educţiei: numarul de ore maxim rezervat instruirii formale în cadrul fiecărui an de studiu; disciplinele de învăţământ studiate pe ani de studiu; succesiunea disciplinelor de învăţămant pe ani universitari; numarul de ore săptamânal rezervat fiecărei discipline de învăţământ în contextul

structurii anului universitar; credite acordate fiecărei discipline de învăţământ; formele de evaluare fiecărei discipline de învăţământ; formele de evaluare fiecărei discipline de învăţământ;

Caracteristicile generale ale planului de învăţământ definesc criteriile pedagogice, angajate la nivel de politică de educaţie, care asigură:

abordarea globală/sistemică a conţinutului instruirii în vederea valorificării depline a tuturor resurselor pedagogice existente pe verticala şi pe orizontala sistemului;

alegerea disciplinelor de învăţământ în sens disciplinar, interdisciplinar, în conformitate cu finalităţile macro- şi microstructurale, stabilite la nivelul de sistem şi de proces;

succesiunea disciplinelor de învăţământ, proiectată linear, concentric, modular în conformitate cu structura de adaptare internă a sistemului stabilită prin Legea învăţământului;

repartizarea resurselor de timp disponibil pentru realizarea activitaţilor didactice şi educative în cadrul anului universitar, semestrelor, la nivel de instruire formală şi nonformală.

Elaborarea planului de învăţământ angajează decizia de politică educaţională în activitatea de identificare a disciplinelor de învăţământ necesare pentru realizarea obiectivelor pedagogice generale stabilite la nivel macrostructural. Presupune stabilirea unei corelatii funcţionale între structura de organizare a sistemului de învăţământ şi obiectivele de formare.

Această corelaţie conferă coexistenţa principiilor care stau la baza construcţiei curriculare a planului de învăţămant, angajare în:

specificarea obiectivelor pe cicluri şi arii curiculare şi discipline; selectarea ariilor curriculare; elaborarea primei variante a planului de învăţământ – cu orientarile metodologice necesare,

în perspective elaborării programelor analitice, pentru alegerea criteriilor şi formelor de evaluare;

realizarea variantei finale a planului de învăţământ.2.3.2 METODOLOGIA DE PREDARE/ ÎNVĂŢARE/ EVALUAREProiectarea curriculara reprezinta activitatea de transpunere a teoriei

curricumului la nivelul practicii procesului de învăţământ, activitate concretizată, in ultima instanţă, în elaborarea, realizarea şi perfecţionarea continuă:

planului de învăţământ; programelor şcolare/universitare; manualele şcolare/cursurilor universitare; materiale metodice – suport si anexa; modelelor de planificare a activităţii de educaţie/instruire;

I. Partea introductivă vizează: tema activităţii, subiectul activităţii, tipul de activitate, scopul activităţii;

II. Partea de concepţie curriculara, vizează: Obiectivele operaţionale, resursele necesare, modalităţile de evaluare; Conţinutul de predare/ învăţare/ evaluare; Metodologia de predare/ învatare/ evaluare - angajată în realizarea unui învăţământ activizat,

diferentiat, include:

18

- intrebările – tip exerciăiu; tip problemă; tip situaţii – problema- sarcini didactice, fundamentale – operationale, de predare/ învăţare/evaluare;- deschiderile metodologice;- tehnicile de evaluare cantitativă şi apreciere – integrate în structura diferitelor metode şi

strategii didactice. Evaluarea didactica.

II. Partea de realizare curriculara, vizează: elaborarea scenarului didacticIII. Partea de finalizare curriculară a activităţii, vizează :concluzii, stabilirea liniei de

perspective.

2.3 3 SISTEMUL ŞI PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN ROMÂNIA

Învaţarea constituie o temǎ de reflecţie si interes major pentru elevi, educatori, pǎriţti şi pentru oamenii din intreaga societate ( I. Neacşu ). Ea este încǎ un univers insuficient exploatat şi pe care il descoperim treptat.

Impactul revoluţiei ştiinţifico-tehnice asupra comportamentului de învaţare reprezintǎ o realitate.

Specialiştii şi-au indreptat atenţia spre învǎtare, studiul, informare, comunicare acestea fiind doar câteva aspecte studiate de ei. O asemenea perspectivǎ include rǎspunsul la problemele economice, politice, sociale şi culturale, care impun educaţiei moderne si omului de azi formarea unor noi capacitatǎţi de gandire si comportament.

Ştiinta învaţarii eficiente presupune atât determinǎri cantitative cât şi calitative. Înseamnǎ rigoarea şi respectul educatorului dar şi receptarea sensibilǎ, într-o atmosferǎ stimulatoare, coparticipativǎ.

Înseamnǎ trecerea progresivǎ de la educaţie prin şi pentru învaţarea dirijatǎ la cea bazatǎ pe autodirijare, pe autoformare. Ea este unitatea de sens şi semnificaţii a comparaţiei cu noi înşine şi cu alţii, dar şi jocul cooperǎrii cunoştinţelor în activitǎţii colective, creative, pozitive. Toate la un loc pot genera o cunoaştere al cǎrei obiect este invǎţarea.

Instruirea, la rândul ei, işi consolideazǎ statutul sǎu de parte componentǎ a teoriei educaţionale. Ea dispune de o structura eficientǎ, de concepte si metodologii care oferǎ specialistului suficiente argumente pentru a deveni o teorie operaţionala, prospective, personalizatǎ, responsabilǎ si solidarǎ cu toate cuceririle dar şi neimplinirile pedagogiei moderne.

În cadrul educaţiei generale, un rol deosebit în formarea multilateralǎ a personalitǎţii îl are educaţia fizicǎ, in cadrul cǎreia se dezvoltǎ şi se maturizeazǎ laturile fundamentale ale finiţei umane: fizicul, psihicul, moralul, esteticul, cognitivul, afectivul, volitivul.

Pornind de la aceste fundamente se stabilesc unele relaţii ce existǎ intre stiluirile de instruire şi invaţare motricǎ in general şi intre un anume stil de instruire si învaţare motricǎ in special.

Fundamente teoretice şi metodologiceInstruire, invaţare şi evaluare – noi abordǎri

Instruirea reprezintǎ structura de bazǎ a procesului de formare a personalitǎţii elevilor şi este asociatǎ drept “ un efort de ajutorare şi modelare a dezvoltǎrii personalitǎţii, o teorie asupra modului în care dezvoltarea este ajutatǎ prin diverse mijloace” ( Bruner)

Interesul pentru studiul sistematic al relaţiilor intre instruire, învǎţare si celelalte componente ale procesului instructiv-educativ este în continuǎ creştere. La ora actualǎ existǎ cateva mari orientaǎri in paradigmele de tip explorative întreprinse în domeniul modelelor de instruire. Una priveşte corelaţiile aspectelor cantitative şi calitative specifice celor douǎ mari procese: instruire-învǎţare. O altǎ paradigmǎ este derivatǎ din ipoteza conform cǎreia cea mai importantǎ problemǎ din zona educaţiei ar fi influenţa învǎţarii ca alternativǎ orizontalǎ a celeilalte activitǎţi, instruirea (predarea). A treia focalizeazǎ atenţia pe verticalǎ importanţei celor douǎ activitǎţi, primitive fie ca produse, fie ca procese. A patra paradigmǎ pastreazǎ intact sensul calitativ al conţinutului celor douǎ tipuri fundamentale de activitate.

19

Pentru a face mai explicitǎ structura si conexiunile dintre componentele instruirii luǎm în considerare câteva puncte de vedere legate de direcţiile si modelele de analizǎ ale acestui proces. Expunem aici idea cǎ, repertoriul modelelor de instruire a fost imbogaţit uneori semnificativ prin interpretǎrile cibernetice moderne date proceselor de comunicare şi învaţare. Din acest punct de vedere se pot aborda trei variante ale procesului de instruire:

a. varianta clasicǎ a instruirii-predarii datǎ de traseul linear al relaţiei între instructor (I) care transmite elevului (E) o serie de date (S), utilizând prelegerea, cursul sau alte modalitaţi;

b. varianta predare-primire este o manierǎ programatǎ în care I verificǎ şi apreciazǎ rezultatele în virtutea rǎspunsurilor pe care le primeşte de la E;

c. varianta complexǎ a instruirii care sugereazǎ vectorii prin care I are posibilitatea ca, integrând mesajul (M) cu care opereazǎ, sǎ dea o organizare bunǎ relaţiilor dintre probleme.

Subliniem faptul cǎ pentru ca o teorie a învaţarii sǎ îşî gaseseascǎ resorturile sale programatice reale, trebuie sǎ se converteascǎ în teorii sau modele ale instruirii. Prin aceasta, valoarea explicitǎ a teoriei învaţarii este potentatǎ şi valorificatǎ educaţional.

Orice model utilizat este solidar cu teoriile instruirii pentru a explica cum şi de ce se procedeazǎ intr-un anume fel.

Reţinem ca o teorie sau model al instruirii va fi coprehensiv şi operativ, dacǎ vor fi satisfacute mǎcar parţial unele din criteriile sau condiţiile de validitate stabilite de specialişti.

Atunci când avem in vedere organizarea învaţarii şi orientarea ei spre scopuri eficiente ne aflǎm in faţa unei incercǎri de a construi un model de instruire. Instruirea trebuie abordatǎ (Itelson) ca proces de stimulare şi dirijare a activitaţii interne şi externe a elevului, având ca rezultat formarea de cunoştinţe, deprinderi şi priceperii.

2.4 ÎNVǍŢAREA – CONCEPTE, TEORII, NOI ABORDǍRI.

În psihopedagogia modernǎ, invǎţǎrii îi sunt asociate cel puţin douǎ paradigme în sfera cunoaşterii. Prima vede rolul central al şcolii în promovarea invǎţǎrii prin cunoaştere-produs, cea de-a doua vede învǎţarea prin cunoaştere, proces ce presupune o dominare a activitǎţilor mentale personale. Esenţa, conţinutul, condiţiile şi bazele învǎţǎrii sunt un sistem de enunţuri, de afirmaţii ştiinţifice, considerate teorii, din care amintim:Teoria opraţionalǎ invǎţǎrii (Galperin şi colaboratorii sǎi)

- se axeazǎ pe structura operaţionalǎ a activitǎţii umane şi pe orientarea tipurilor de activitǎţi cognitive reflectorii şi acţionale.

Teoria psihogenezei cunoştinţelor şi operţiile intelectuale (J. Piaget)

- conform ei, învǎţarea se identificǎ cu procesele de echilibrare: asimilare şi acomodare şi se desfaşoarǎ în timp.Teoria genetiv-cognitivǎ şi structuralǎ (J. Bruner)

- problemele învaţǎrii sunt strâns legate de cele ale dezvoltǎrii şi instruirii, ambele privite într-un context cultural.Teoria învǎţǎrii cumulative-ierarhice (R. M. Gagnė)

- conform ei, procesul învǎţǎrii subordoneazǎ pe cel al dezvoltǎrii. Dezvoltarea umanǎ apare ca efect, ca schimbare de lungǎ duratǎ, pe care subiectul o datoreazǎ atât invǎţǎrii cât şi creşterii.Teoria organizatorilor cognitive şi anticipative de progres ( Ausubel)

- este mai degrabǎ o teorie a instruirii, rezultat al convertirii în plan educaţional a unui punct de vedere psihologic elaborate asupra învǎţǎrii, îndeosebi asupra celei verbale.Teoria holodinamicǎ a învǎţǎrii (R. Titone )

- învaţarea şcolarǎ implicǎ prezenţa a douǎ caracteristici fundamentale: integritatea şi organicitatea. El stabileşte deasemenea o taxonomie rationalǎ şi cuprinzatoare a tipurilor fundamentale de învǎţare şi presupune urmatoarea clasificare: învǎţarea tacticǎ, învǎţarea strategicǎ, învǎţarea ego-dinamicǎ.

Aproape toate teoriile sunt dominant teoretice, fapt ce l-a facut p W. Hill sǎ afirme “cu cât incercǎm sǎ ne bizuim pe fapte, ne vedem obligati sǎ selecţionǎm anumite fapte

20

înlǎturând altele, sǎ generalizǎm mai mult decât propriile noastre constatǎri şi este foarte probabil sǎ vorbim referitor la procese pe care nu le putem observa în mod direct”.

2.5 EVALUAREA ŞI APRECIEREA STUDENŢILOR Evaluarea este procesul prin care se stabileşte dacǎ sistemul educaţional işi îndeplineşte

funcţiile pe care le are, adicǎ dacǎ obiectivele sistemului sunt realizate (J. Davitz, S. Ball – 1978).Pe de altǎ parte T. D. Tenbrink (1974) sustine cǎ evaluarea este procesul de obţinere a

informaţiilor asupra elevului, profesorului sau asupra programului educaţional.Putem vorbi astfel despre o evaluare socio-economicǎ şi una pedagogicǎ. Prima se referǎ

la eficienţa sistemului de invatamant prin prisma raportului dintre resursele materiale şi financiare investite de societate şi rezultatele invǎţǎmantului (Nicola – 1992), cea de-a doua are în vedere eficienţa învǎţǎmantului prin prisma raportului dintre obiectivele proiectate şi rezultatele obţinute de elevi în procesul de învǎţare.

Evaluarea se realizeazǎ prin trei modalitǎţi principale: evaluare iniţialǎ, evaluare continuǎ sau formative, evaluare cumulative sau sumativǎ.

Evaluarea continuǎ are un caracter permanent, ea vizeazǎ formarea unor judecǎţi asupra eficacitaţii invǎţǎrii.

Evaluarea cumulativǎ se face la intervale mai mari de timp. Ea oferǎ posibilitatea aprecierii modului în care au fost atinse obiectivele proiectate sau secvenţe ale acestora. Ca instrument ea foloseşte testul standardizat. Instrumentele de evaluare au anumite calitaţi:

- validitatea, care se referǎ la faptul ca testul masoarǎ ceea ce este destinat sǎ masoare;- fidelitatea, care este calitatea unui test de a da rezultate constante in cursul aplicarii lui

succesive;- obiectivitatea sau gradul de concordanţa între aprecierile facute de evaluatori

independenţi.Testele cu o foarte bunǎ aplicativitate sunt testele standardizate.

Dintre procedurile şi instrumentele de evaluare complementarǎ enumerǎm pe scurt: grilele, de evaluare/autoevaluare, chestionarul, referatul, portofoliul.

2.6 PREDAREA ŞI ÎNVǍŢAREA ÎN DOMENIUL EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI

predarea implicǎ producerea unor rezultate în conduita elevilor; predarea implicǎ învǎţare cand aspectul intenţional este regǎsit într-un rezultat de

succes; învǎţarea este logic implicatǎ în predare, caci ceea ce sunt cerecetarea, descoperirea,

cautarea, încercarea, eroarea decât in ultima instanţǎ forme ale invǎţǎrii; predarea si invǎţarea se manifestǎ ca procese coevolutive; predarea capatǎ o structura funcţionala şi eficientǎ în contextul celorlate activitǎţi

didactice; predarea este un proces secvenţial şi reversibil.

2.7 EDUCAŢIA FIZICǍ ŞI SPORTUL ÎN PERIOADA REÎNOIRII METODOLOGICETendinţele şi orientarile metodologice sunt rezultatul evoluţiei şi practicii domeniului,

evoluţie determinate de cucerirea stiinţei si tehnicii. Ele sunt necesare, având în vedere prioritǎţile actuale şi de perspective ale educaţiei fizice (Gh. Cârstea)

În acest sens putem vorbi de:a. tendinţe şi orientǎri metodologice de tip euristic, care solicitǎ foarte mult

manifestarea imaginaţiei şi a creativitaţii elevilor;b. tendinţe şi orientari metodologice de tip non-euristic, care solicitǎ puţin sau

deloc imaginaţia şi creativitatea elevilor.Instruirea în educaţie fizicǎ şi sport. Analiza stilurilor de predare ( abordare specificǎ):Se poate face o clasificare a acestor stiluri, având de a face cu :

- stiluri individuale, care dau identitatea fiecarui profesor

21

- stiluri grupate, care adunǎ în aceeaşi categorie catedrele didactice cu particularitǎţi stilistice asemǎnatoare;

- stiluri generalizate, care prezintǎ modalitaţi generale de conducere educaţionalǎ, cu valoare de strategie.

In plan orizontal, pentru clasificarea acestora s-au folosit şapte factori; orientarea conţinutului, accentele cognitive, structurile de comunicare, diferenţele de organizare, sursele şi modalitǎţile de control, procedee motivaţionale.

Clasificarea din literatura de specialitate (vezi Mosston): stilul comanda, stilul practic, stilul cooperǎrii reciproce, stilul autoevaluativ, stilul inclus, stilul orientat spre descoperire, stilul divergent.

Învaţarea motricǎ – aspecte specifice, caracteristiciÎnvaţarea în domeniul educaţiei fizice şi sportului, redusǎ numai la formarea deprinderilor

motrice doar ca acte automatizate, este un mod simplist de abordare. Învaţarea in domeniul activitǎţii corporale cuprinde, pe langǎ invǎţarea gestualǎ, motricǎ şi perceptive-motricǎ, reprezentate prin priceperi, deprinderi sau obişnuinţe motrice şi forme de invǎţare inteligentǎ şi invǎţare creatoare.

Condiţii ale învǎţǎrii motrice eficienteProcesul învǎţǎrii motrice este condiţionat de atenţie, memorie si motivatie, ca funcţii

organizatorice ale vieţii psihice.Atenţia este funcţia psihicǎ farǎ de care nu se pot desfǎşura procesele solicitate în învǎţare.

Ea vizeazǎ atât procesele senzoriale cât şi pe cele motorii.Memoria este procesul psihic cel mai solicitat în învaţare, ea asigurǎ însuşirea cunoştinţelor,

priceperilor şi deprinderilor şi posibilitatea reactualizǎrii acestora. Ea poate fi definitǎ ca proces psihic de întipǎrire, fixare, recunoaştere şi reproducere a experienţei trecute.

Motivaţia este un concept cu largǎ rezonanţǎ în istoria comportamentului uman, ea exprimǎ faptul cǎ la baza conduitei omului se aflǎ întotdeauna un ansamblu de mobiluri, trebunte, atracţii, emoţii, acţiuni, fapte şi atituduni capabile sǎ mobilizeze, sǎ întrerupa, sǎ medieze raporturile omului cu sine insǎşi şi sǎ asigure energia şi sensurile pe care acesta le dǎ realitǎţii.Evaluarea şi aprecierea eficicientǎ a predǎrii şi invǎţǎrii in educaţie fizicǎ şi sport

Evaluarea este o operaţie fundamentalǎ, ea se face în scopul optimizǎrii procesului instructiv. Ca metodǎ de evaluare în educatia fizicǎ sunt:

- metode de verificare: tercerea unor probe de control; efectuarea unor deprinderi indeplinirea unor sarcini speciale de naturǎ organizatoricǎ didacticǎ sau metodicǎ; anchete pe bazǎ de chestionar privind nivelul insuşirii cunoştinţelor teoretice de

specialitate; metode de apreciere si notare: aprecierea verbalǎ insoţitǎ de calificative; aprecierea şi notarea pe bazǎ unor norme sau baremuri prestabilite; aprecierea şi notarea în functie de rezultatul grupului; aprecierea şi notarea pe baza progresului realizat de elevi; aprecierea şi notarea nivelului de execuţie a deprinderilor şi/sau priceperilor motrice în

condiţii de competiţie.

2.8 DIMENSIUNEA EUROPEANĂ A EDUCA IEIȚ

22

Consultând documentele elaborate de organismele funcţionale ale MECI, am reâinut următoarele aspecte mai importante:

Cadrul legislativ – Legea învăţământului nr. 84/1995 se refera la această dimensiune Ini iativele Românieiț :

- în politica şi strategia guvernului educaţia este un mijloc important de integrare în structurile europene

- educaţia atrage şi alte domenii Obiectivul principal al reformei curriculare:

- armonizarea sistemului şi procesului de învăţământ naţional cu cel european la nivelul unor finalităţi, scopuri, durata şcolarizării, criterii de selecţie a talentelor , a compatibilităţilor formate

- în mod concret participarea la programele: PHARE, TEMPUS, COPERNICUS, EURECA- pregătirea şi lansarea programelor SOCRATES, LEONARDO,TINERET PENTRU

EUROPA ÎN ROMÂNIA Dimensiunea europeana a coliiș

Începând cu 1995 se infiinţează Institutul de ştiinţe ale educaţie şi apar noi programe de în vă ământ:ț

-curriculum disciplinar + ghid de elaborare a curriculmului- se studiază Dimensiunea Europeana a Educa ieiț cu statut de disciplină optionala- două limbi străine în ciclul primar i gimnazialș

Dimensiunea Europeană i învă ământul superiorș ț- În 1991 TEMPUS - program de cooperare europeană

- Se creează noi structuri institu ionale în acest scopț :- Facultatea de Studii Europene Comparate (Cluj)- Departamentul de înalte studii Europene ( Timişoara)- Catedra de Studii Europene (Ia i)ș

Acestea oferă noi curricula compatibile cu cele din străinătate, noi profiluri profesionale ( Europeist, manager al Instituţiilor Europene, Politolog).

Sitemul de credite Europene transferabil ( ECTS) ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR (Î.S.):

I . CADRUL LEGISLATIV: Organizarea învăţământului universitar este reglementată prin Legea învăţământului

şi constituţiei: Durata: - scurtă (3 ani) → colegii universitare

- lungă (4-6 ani) → Universitate, Institute, Academii, Conservator Postuniversitare Cercetare Ştiinţifică AutonomiE – Constituţia României art. 32 Acreditarea : Legea nr. 88/1994 , recunoaşterea diplomelor o instituţie cuprinde de obicei mai multe facultăţi, colegii universitare, departamente, catedre,

unităţi de cercetări ştiinţifice, de proiectare, de microproducţie, CENTRU DE EXCELENŢĂ. Se accede prin concurs de admitere Studenţii pot urma 2 sau mai multe facultăţi Pot participa absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat Locuri subvenţionate de la buget şi cu taxe Se încheie cu examen de licenţă – DIPLOMĂ DE LICENŢĂ Absolvenţii care optează pentru profesiunea didactică sunt obligaţi să participe la

activitatea DEPARTAMENTULUI pentru PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC – care eliberează un CERTIFICAT DE ABSOLVIRE ce le conferă calitatea de cadru didactic

SCURTĂ DURATĂ (3 ani) Se încheie cu examen de absolvire şi diplomă de absolvire Pot continua stagiile de lungă durată, prin concurs în condiţiile stabilite de Senat (examene de

diferenţă)POSTUNIVERSITAR :

Studii aprofundate de specializare sau MASTER

23

Studii academice postuniversitare Studii de specializare şi cursuri de perfecţionare DOCTORATUL

Admiterea prin concurs sau la cerere (pentru studii de specializare şi cursuri de perfecţionare) ABSOLVENŢII:

Diplomă de studii aprofundate sau MASTER Diplomă de studii academice sau certificat de specializare Doctoranzii – diplomă de doctor.

AUTONOMIA UNIVERSITARĂ (CONSTITUŢIA ROMÂNIEI art. 32) se realizează prin:

1. Organizarea, desfăşurarea şi perfecţionarea procesului de învăţământ2. Organizarea cercetării universitare şi documentării3. Stabilirea specializărilor obţinute prin studii4. Planurile de învăţământ şi programele analitice în acord cu standardele naţionale5. Admiterea la studii pe baza criteriilor generale stabilite de MECT6. Selectarea şi promovarea personalului didactic şi a celorlalte categorii de persoane7. Stabilirea criteriilor de apreciere a activităţii didactice şi ştiinţifice8. Acordarea titlurilor didactice şi ştiinţifice9. Stabilirea formelor de studii postuniversitare10. Stabilirea (împreună cu MECT) domeniilor în care sunt utilizate diplomele şi certificatele

proprii emise11. Stabilirea programelor de cooperare cu alte instituţii din ţară şi străinătate12. .Eligibilitatea tuturor organismelor de conducere prin vot secret13. Stabilirea necesităţilor financiare şi materiale 14. Rezolvarea problemelor sociale ale comunităţii universitare15. Folosirea fondurilor şu gestionarea lor cu respectarea prevederilor legale16. Alocarea din fonduri proprii a burselor de studiu şi de cercetare,distincte de cele atribuite prin

alte reglementări17. Asigurarea ordinei şi disciplinei în spaţiul universitari18. Organizarea şi controlul tuturor serviciilor economico – gospodăreşti.19. Găsirea şi stabilirea surselor suplimentare de venituri20. Organizarea activităţilor cultural – sportive21. Înfiinţarea fundaţiilor22. Stabilirea şi folosirea unor însemne şi simboluri proprii. Organismele de conducere – alese prin vot secret la 4 ani (CARTA UNIVESITARĂ) Organul decizional suprem: Senatul Universităţii şi Consiliul Facultăţii Studenţii 1/5 în Senat Rectorul şi prorectorul – aleşi de Senat ÎNVĂŢĂMÂNTUL PARTICULAR – se bucură de aceiaşi autonomie.

II. REFORMA CURRICULARĂ – legiferarea reformei curriculare:

-Învăţământul superior → înfiinţarea instituţiilor – legea învăţământului art. 56

De stat Particular – legea 84/1995 – art. 113 şi 88/1993

1. Generalizarea şi operaţionalizarea prin credite transferabile

2. nfiinţarea Consiliului Naţional pentru Curriculum Universitar (Ordin M.E.N. 316 / 28.01.983.Implementarea curricumu-lui în învăţământul universitar: Ordinul M.E.N. 3351 / 05.04.19984.Curriculum-ul Colegiilor universitare – Ordinul M.E.N. 3757 / 19.05.19985.Bursele Contractuale – pentru studenţi Ordinul M.E.N. 4706 / 1998 şi 4707 / 01.10.19986.Dreptul absolvenţilor instituţiilor particulare de a susţine examenul de stat în instituţiile de

stat Legea 71 / 19957..Doctoratul- . – Hot. Guvernului nr. 301 / 1996; Hot. Guvernului nr. 37 / 27.01.1999

24

8.Protecţia socială a studenţilor H.G. 309 / 19969.Angajarea absolvenţilor în producţie O.G. 35 / 199410. Cifra de şcolarizare – se stabileşte anual prin Hotărâre de Guvern pe baza unor strategii de

prognoză şi la propunerea Senatelor UniversitareIII. ÎNVĂŢĂMÂNTUL DE LUNGĂ DURATĂ

Admitere pe bază de concurs Domenii de studii – specializări- Cca. 545 specializări – s-a impus revizuirea şi gruparea

acestora Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Admitere – a stabilit 10 domenii de

specializare : 1. Ştiinţe exacte: matematică, informatică, fizică, chimie, biochimie , tehnologie.2. Ştiinţe inginereşti3. Medicină farmacie – stomatologie4. Agricultură, medicină veterinară, silvicultură5. Ştiinţe umaniste6. Ştiinţe sociale7. Ştiinţe juridice8. Ştiinţe economice9. Arhitectură, arte , sport10. Politologie, jurnalism, ştiinţele comunicării.

IV. OBIECTIVE GENERALE Obiective pe termen lung

1. Creşterea numărului de studenţi2. Adaptarea învăţământului universitar la nevoile economiei şi dezvoltarea formării

profesionale în toate structurile învăţământului universitar Integrarea dezvoltării universitare în dezvoltarea

regională- Compatibilizarea .SISTEMULUI NAŢIONAL DE învăţământ cu .sistemele celorlalte

state europene. Studenţi cu o înaltă pregătire generală ştiinţifică şi tehnică. şi pregătirea competenţelor solicitate de domeniul ales.

Echivalarea competenţelor cu cele cerute în străinătate.Aceste obiective au impus ca MECT să implementeze un sistem de măsuri, şi anume:

1. Restrângerea numărului de specializări2. Revizuirea programelor de studiu; organizarea acestora în funcţie de opţiunile studenţilor3. Transformarea învăţământului reproductiv în învăţământ creativ

4. Creşterea calităţii învăţământului universitar prin replasarea cercetării ştiinţifice la baza studiilor universitare

5. Dezvoltarea competenţelor privind inovarea şi analiza critică6. Implementarea sistemului de module capitabizabile7. Îmbunătăţirea sistemului de informare privind posibilităţile de angajare a studiilor solicitate8. Generalizarea comunicaţilor electrionice9. Dezvoltarea cooperării internaţionale în domeniul inovaţiei şi cercetării10. Dezvoltarea interacţiunii dintre invăţământul preuniversitar şi universitar.11. Ameliorarea infrastructurii – prin atragerea de noi resurse la profitul brut

CURRICULUM UNIVERSITARPlanul de învăţământ, programele analitice – se elaborează în cadrul fiecărei instituţii în parte;

sunt analizate în cadrul CONSILIILOR FACULTĂŢILOR; avizate de Senat – aprobate de MECT pentru a fi în concordanţă cu standardele naţionale

Programele analitice – de către titularii disciplinelor, se aprobă de şeful de catedră sau de departament

Toţi studenţii sunt liberi de a alege profilul profesional şi profesiunea didactică prin Departamentul de pregătire a personalului didactic

Departamentul are plan de învăţământ distinct

25

GHIDUL FACULTĂŢII cuprinde: Informaţii privind:

Sumarul programelor de studiu oferite Structura programelor de studiu pentru fiecare an Numărul de credite alocate fiecărei unităţi Numărul de ore Formele de verificare

Anul universitar = 2 semestre a câte 15 săptămâni Standard naţional = număr ore / săptămână = 24-28 ore

= la disciplinele facultative orele programate nu se încadrează în cele 28.

CREDITE TRANSFERABILE = Scop: Permit studenţilor individualizarea programelor de studiu Permit reintegrarea studenţilor în caz de întreruperi Instituţiile au posibilitatea de a se asocia cu alte instituţii oferind studenţilor şansa de a

transfera credite Producerea unei specializări se definitivează cu 20% faţă de specializarea înrudită.

Durata studiilor este de 8 semestre = 4 ani Limbi moderne în primii 2 ani de studiu:

engleză, franceză, germană

METODE DE PREDARE

Autonomia universitară stabileşte categoriile de metode preponderente standarde naţionale: un an de studiu / 60 credite Activitatea didactică este structurată pe discipline, cursuri, seminarii, lucrări practice, practică Cursurile =abordare frontală. Seminariile = relaţia profesor -elev Lucrările practice = relaţia profesor - elev , profesor –grup, pe perechi ( laboratoarele) Pregătirea este de tip enciclopedic ( I şi II) bazele ştiinţifice şi metodologice; anul III şi IV -

specializări Predarea se poate desfăşura pe module.

EVALUAREA STUDENŢILOR La seminarii, laboratoare, practică, lucrări practice, examene Semestrial, anual Fişa disciplinei = precizează criteriile de evaluare CONŢINUT = examen scris, oral, probe practice Sesiuni = februarie, mai-iunie, septembrie, 2 săptămâni de pregătire Comisia = titular + asistat de un cadru didactic din disciplină Sistem de notare = 1 la 10 sau prin puncte Examen de licenţă – proiect, lucrare de licenţă + probe generale şi de specialitate De 2 ori în 5 ani au dreptul cei care sunt respinşi Probe generale şi de specialitate + un examen de limbă străină (admis / respins), sau

certificat de competenţă lingvisticăPROMOVAREA – se face cu un număr minim de credite

CERTIFICAREA – Diplomă de licenţă- Certificat de absolvire al D.P.P.D.

- Certificat de studii + copie foaie matricolă, dacă n-ai obţinut diplomă de licenţă

- Dipome din străinatate –Centrul pentru Recunoasterea Diplomelor şi Certificatelor – supervizate de CNATDCU - (Centrul Naţional pentru Atestarea Titlurilor Academice Diplomelor şi Certificatelor Universitare)

26

DESCHIDEREA ŞI RELAŢIA CU PIAŢA MUNCII:

În univ. au fost constituite Departamentul de consultanţă pentru alegerea rutei profesionale şi plasarea pe piaţa muncii care: prospectează, oferă informaţii privind planurile şi programele existente din Universităţi, furnizează informaţii şi consultanţă pentru studenţi

27

CAP. 3 PROFESII, PROFILE PROFESIONALE SI PROFESIOGRAME

3.1. DEFINIREA NOTIUNILOR SI IMPORTANTA CUNOAŞTERII LOR.Asa dupa cum se observa, acest capitol pune in discutie urmatoarele concepte sau

cuvinte cheie: profesie, profil profesional si profesiograma. Vom incerca mai intai sa le definim si apoi sa le interpretam prin prisma necesitatilor pe care le ridica cercetarea noastra.

Conform dictionarelor existente si consultate, notiunea de profesie poate capata urmatoarele definitii (caracteristici).

- Profesiune – profesie (Fr. Profession). Activitate cu caracter permanent pe care o desfasoara cineva pe baza unei clasificari; complex de cunostinte teoretice si deprinderi practice de un anumit gen si de un anumit grad care defineste pregatirea cuiva pentru executarea unei ocupatii (“DE, 2002, p 739”).29

- Profesii, profesionalism, profesionalizare . Forma de organizare a muncii, tip de cercetare in munca (→ experienta subiectiva a muncii) si respectiv, un proces foarte eficace de control exercitat de un grup de interese. Sub forma organizationala, o profesie cuprinde : un anumit corp central de control, care sa asigure standardul de performanta al membrilor individuali; un cod de conduita; un management atent al cunoasterii vis a vis de competenta care formeaza fundamental activitatea profesiei respective, controlul efectivului, selectarea si instruirea noilor veniti (D.E, 2002)

- Profesionalismul presupune o preocupare exclusiva pentru indeplinirea unor sarcini, fiind asociat in mod titpic cu serviciile personale care implica confidentialitate si incredere; precum in medicina, educatie, religie si drept;

- Profesionalizarea – instituirea de catre un grup de interese al unui control puternic asupra clientilor ce au problema de natura sociala, ca metoda de exercitarea a puterii in sociectate. Aceasta abordare trateaza etica profesionala, mai degraba ca pe o ideologie decat ca pe o orientare la care adera in mod obligatoriu sau care are valoare in practica. (MARSHALL, 6 – 2003, P 447.)30

- Profesie – “forma de activitatea specializata pusa la dispozitie de catre societate, in vederea satisfacerii nevoilor acestora si a valorificarii capacitatilor individuale. Sursa de venit si mijloacele de existenta individuala, grupala si societala. Un ansamblu de solicitari pe plan etnic si social in care persoana sa se poata integra ca totalitate, cu prevederea inlaturarii ideii de risc, de supraefort, de neplacut sau de inadecvat.“ (Popescu P.N., 1978, p 55731 ).

- O alta definitie care clarifică în mare masura chintesenta notiunii de profesie, este data de ZAMFIR C. si VLASCEANU L. (1993, pag 456)32: 1. Profesia – desemneaza complexul de cunostiinte teoretice si deprinderi practice dobandite

de catre o persoana prin pregatire si se exprima prin meserie si/sau specialitati insusite. Constituirea profesiei a avut loc in cadrul procesului amplu si de durata de profesionalizare a muncii. Pentru o perioada considerabila din instoria omenirii s-a mentinut o distinctie neta intre activitatile intelectuale si cele fizice (manuale). In prezent, ca urmare a dezvoltarii fortelor de productie, a cresterii complexitatii muncii si a cerintelor supuse de revolutia strategica si tehnica, profesionalizarea muncii a devenit generala. (C. ZAMFIR, L.VLASCEANU, 1993, P.456).Prin definirea conceptelor mai sus amintite apar cateva mentiuni importante pentru

lucrarea noastra si anume: ocupatia, grupul de interese si prefixul profesional. Incercam in continuare să identificăm sensul castor notiuni:

- Ocupatia (lat. Occupation, fr. occupation) inseamna o indeletnicire, preocupare, activitate desfasurata de o persoana care-si asigura sursa de venit si de trai.Sinonimele acestei notiuni sunt: indeletnicire, meserie, post, profesiune. Din punct de vedere economic, ocupatia rezulta din dezvoltarea pietelor de munca. Piata muncii, este locatia unde efortul uman

29 Dictinar Enciclopedic, 2002, Editura IV, Cartier, Bucuresti.30 MARSHALL 6. 2003 Dictionar de sociologie OXFORD, Edit. Humans Enciclopedic, Lomdra31 Popescu,. P.N., 1978 – Dictionar de psihologie, Editura Albatros, Bucuresti32 ZAMFIR C., VLASCEANU L. (1993) – Dictionar de sociologie, Editura Babel, Bucuresti.

28

(executarea profesiilor) este transferata intr-o marfa care se vinde/cumpara, in temeiul unui contract legal cumparat. Cumpararea si vanzarea muncii libere sunt activitati care se dezvolta odata cu societatea propriu-zisa, presupunand slujbe platite pe o piata a muncii (nu neaparat libera). Piata muncii este strans legata de teoria generala a preturilor. Preturile (platile sau salariile) fiind in mare masura reglate de cerere si oferta. Desigur, ca, actual piata a muncii nu asigura toate conditiile esentiale activitatii de vanzare/cumparare a produsului muncii. Exemplu: diferente de venituri si discriminari (etnice, rasiste, sexismul, necunoasterea cererii si ofertei pe piata muncii, etc.).

Piata muncii – este oferta competitionala, intrucat pentru fiecare vanzator exista mai multi cumparatori potentiali si vice versa. Oferta si cererea de munca, interfereaza in asa fel incat se ajunge la un pret de echilibru al muncii. Daca dintr-un motiv sau altul, pretul muncii se ridica peste nivelul de echilibru, depilda datorita nivelului salariului national minim sau negocierilor sindicatelor, patronii vor reduce numere de locuri aferente. Daca pretul scade, patronii vor marii numarul de locuri aferente.

- Un fenomen deosebit de valoros al democratiei este capacitatea si disponibilitatea cetatenilor de a se autoorganiza si de a incerca sa influenteze corpurile legiuitoare, organismele guvernamentale si opinia publica (in general). O astfel de organizare a cetatenilor este cunoscuta sub denumirea de grupul de interese (expresie sinonima cu grupul de profesiune, lobby, partid, comitet de actiune politica, miscare sociala).

“ Grupurile de interese sunt asociatii voluntare care au seturi specifice si precis definite, putand fi moderate sau radicale, locale sau internationale. Grupurile de interese pot prezenta un segment al publicului (exemplu: pensionarii, studentii), sau o valoare (exemplu: antiavort) caz in care aluneca imperceptibil catre companii navale sau ideologice” (MARSHALL G. 2003, p. 266).

Neajunsul grupurilor de interese este acela ca reprezinta si are forta de influenta categoriile mai educate si mai bogate a publicului si mai putin a persoanelor sarace (asa cum este DINU, POPA, DRAGOS – doctori frecatori).

- Toate profesiile (ocupatiile) se solicita si se executa pe baza unei calificari, ceea ce confera individului anumite drepturi dar si asumarea unor responsabilitati specifice muncii ce o desfasoara. Continutul profesiilor, cerintele practicarii acestora, beneficiile rezultate din acestea, sunt prescurtate in asa numitele profesiograme (de care ne vom ocupa in capitolul ce urmeaza).

Am ales toate aceste definitii si am facut interpretarile necesare, deoarece toate notiunile enuntate sunt strans legate de comanda sociala, piata muncii si mai ales de activitatile de vanzare/cumparare a produselor rezultate din exercitarea ocupatiei.

3.2. STRUCTURA MONOGRAFIILOR PROFESIONALE SAU PROFESIOGRAMELOR

Asa cum am aratat si in subcapitolul precedent, profesiogramele sunt documentele care prezinta continutul profesiei, cerintele practicarii ei, competentele necesare, instrumentele de evaluare si beneficiile care se pot obtine din acestea. In literatura de specialitate intalnim cateva definitii mai explicite, dupa cum urmeaza: “profesiograma – cuprinde anumite cerinte psihofiziologice, psihice si sociale ale profesiei. Profesiograma indica cerintele psihice (forta psihica, talie, greutate), cerinte de sanatate, exigente senzoriale, toate acestea cuprinse in somatofiziograma profesiunii si cerintele de aptitudini, de cunostinte profesionale, inteligenta, de atentie, de spirit de observatie, cerinte privind trasaturile de caracter, exigentele sociale, entice, etc, care sunt cuprinse in psihograma materiei” (POPESCU N. P. 1978, p.556)33.

Asa dupa cum se vede, alaturi de caracteristicile cuprinse in profesiograma, apar si unele elemente componente ale psihogramei meseriei.

In viziunea aceluiasi autor (POPESCU N.P.) psihograma cuprinde cerintele si contraindicatiile psihice ale unei profesii, loc de munca sau operatii de munca.

Este un fel de inventor psihologic al produselor si cerintelor activitaii profesionale.Profesiogramele mai pot fi numite si monografii profesionale. In general, o

monografie presupune un studiu aprofundat asupra unui subiect. In cazul nostru subiectul studiului este profesia sau profesiograma.

33 POPESCU P.N. 1978- Dictionar de psihologie, Editura Albatros, Bucuresti.

29

Alcatuirea profesiogramei implica analiza multilateral a profesiunii infatisandu-i cerintele si solutiile pe mai multe planuri.

Structura unei profesiograme cuprinde urmatoarele elemente (dupa POPESCU N.P. 1978, p. 556)34 ( ZANFIR C. si VLASCEANU L. 1993 p. 456) 35

1. Obiectul si natura profesiunii (descrierea activitatii si a conditiilor de munca).2. Tehnologia profesiunii (materii prime auxiliare, utilaje, agregate, dispozitive, scule,

instrumente utilizate).3. Securitatea profesiunii (conditii de siguranta pentru muncitori, tehnicii, etc,).4. Igienta muncii (conditii de microclimat)5. Fiziologia muncii profesionale (insusiri psihologice necesare sau cu preponderenta

selectate).6. Psihologia profesiunii (aptitudini si insusiri psihice)7. Sociologia profesiunii (perspective economice, sociale, conditii de salarizare si

promovare).8. Pregatirea profesionala (cerinte teoretice si practice, gradul de instruire cerut, modul,

durata si locul de pregatire).In acest sens, pentru toate profesiile sau pe un grup de profesii (ocupatii), pentru locuri de

munca sau pentru o anumita activitate, se pot elabora psihograme sau sametofiziograme.Sematofiziogramele – cuprind cerintele si contraindicatiile medicale, psihologii ale unei

profesiuni sau loc de munca.Sematograma – este reprezentarea grafica a cerintelor biomedicale proprii unei profesiuni

sau unui loc de munca. Se include alaturi de psihograma si monografia profesionala.In stransa legatura cu profesiograma, se afla notiunea de psofesionalizare, de care am mai

mentionat si in subcapitolul precedent. De fel, continuarea imaginii unei profesiuni prin stabilirea caracteristicilor activitatii, a competentelor, a duratei formarii, a regulilor de examene, inseamna profesionalizare.

Criteriile unei meserii profesionalizate, care nu poate fi exercitate de catre un amator, constau in prima instanta, intr-o instruire speciala si un comportament de activitate unidisectional.

Exista diferente in meseriile didactice in ceea ce priveste gradul de profesionalizare. Astfel, o anumita pregatire trebuie sa aibe educatorii din gradinite, alta cei din ciclul primar, alta din cel liceal si alta cel universitar si postuniversitar.

Profesionalizare, cu alte cuvinte inseamna:- Instruirea optima in vederea profesiei - Cresterea nivelului de pregatire si a calitatii ei in asa fel incat profesiunea sa nu fie exercitata

decat de cei in drept.Diviziunea muncii - este o alta expresie care le implica pe alte alternative in mod

inerent. Astfel, diviziunea muncii este unul dintre cele mai vechi concepte din stiintele sociale, care se refera la orice organizatie statala, indivizi coordonati sau grupuri care indeplinesc activitati diferite dar integrale. Intr-o definitie scurta – “diviziunea muncii preuspune diferentierea si separarea activitatilor sociale sau ale muncii, pe sectoare de specializare, in conditiile existente unei coordonari de sarcini si a unor interactiuni sau relatii de schimb de bunuri si servicii. (TUCICOV A. 1981)36.

Diviziunea muncii se realizeaza pe doua axe: economica si sociala.Diviziunea economica a muncii consta in separarea activitatilor de subzistenta sociala

pe sectoare si a muncii din cadrul acestora pe operatii specializate. Urmand o astfel de separare, se ajunge in plan social la determinarea categoriilor recunoscute social si specializate functional in forma ocupatiilor si a unitatilor productive.

Diviziunea muncii are ca indicatori specifici numarul ocupatiilor si de reprezentare a persoanelor dintr-o populatie pe aceste categorii.

Totodata, diferentierea ocupationala se asumeaza cu tehnici instrumentale si tehnologii functionale specifica care specializeaza procesul de munca, duc la cresterea productivitatii

34 Idem 5.35 ZAMFIR C., VLASCEANU L. (1993) – Dictionar de sociologie, Editura Babel, Bucuresti.36 TUCIOCOV A, 1981 – Dictionar de psihologie sociala, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti

30

muncii prin economisirea timpului de munca si la solutionarea anumitor abilitati executive in competitie si performanta din partea care executa executa profesia. Clasificarea ocupationala - este un alt termen legat de notiunile anterioare. Acest concept

presupune ca cea mai mica unitate de clasificare ocupationala este “locul de munca”, definit ca un set de sarcini ale unui individ si identificat de obicei prin numele lui.

Locurile de munca si ocupatiile, pot fi descrise nu numai in termeni de sarcini ci si in termeni ale caracteristicilor asociate precum – aptitudinile, responsabilitatea, veniturile, calificarea, prestigiul (status). In decursul timpului s-au emis o serie de clasificari profesionale sau a ocupatiilor. Astfel,

aceste clasificari sunt intalnite in denumirea de categorii sociale – ocupationale, care inseamna “gruparea unor ocupatii relative omogene in raport cu anumite criterii relevante din punct de vedere sociologic: nivelul de instructii, tipul de activitate, pozitia in cadrul diviziunii sociale a muncii si a structurilor de putere, prestigiu, venit, etc.”(C. ZAMFIR, L.VLASCEANU, 1993, p.87).

In societatea actuala, ocupatia tinde să estimeze destul de corect pozitia sociala a indivizilor pentru cea mai mare parte a populatiei.

Din punct de vedere metodologic, problema cea mai delicate o constituie elaborarea unei tipologii ale ocupatiilor, adecvat atat diferitelor fenomene studiate cat si in cadrul diferentelor societatii.

Astfel, in decursul timpului s-au propus urmatoarele tipologii de clasificare: INSEE Franta (1972) a stabilit urmatoarele categorii socio-ocupationale:

a) Cadre superioareb) Cadre mediic) Patroni industrie si comertd) Functionarie) Muncitori si personal de serviciuf) Agricultori

S.WIDERZPIL (1965) Polonia a) Personal superior de conducere b) Personal de conducere mijlociu si inferiorc) Specialisti pentru functii de conducered) Intelectualitatea creatoaree) Personal executiv de birouf) Muncitori clasificati

g) Muncitori semicalificatih) Muncitori necalificati.

Centru de cercetare sociologica, Bucuresti (1980) a) Intelectual cu functii de conducereb) Intelectual de conceptiec) Intelectual de executied) Cadre medii cu functii de conduceree) Cadre medii de executie si lucrator de birouf) Functionari in serviciig) Muncitori calificatih) Muncitori in agricultura de stat si tarani cooperatori

In 1992, in Romania, ocupatia persoanelor a fost inregistrata in functie de tipul de activitate sau categorie sociala ocupata; muncitori, agricultori, functionari, specialisti si cadre de conducere, pe 47 categorii si 338 grupe de ocupatii.

In prezent exista un document care relateaza o descriere amanuntita a tuturor grupelor de ocupatii in structura organescenta sub raportul competentelor profesionale (vezi www.muncii.ro/pub).

Clasificarile ocupationale sunt in esenta moduri de grupare si ordonare a locurilor de munca si ocupatiilor.

31

Criteriile de clasificare sunt diferite. Cele mai multe clasificari sunt realizate de oficiile naturale de recensamant pentru recoltarea la nivel national a datelor privind ocupatiile, cea mai utilizata fiind Clasificarea Institutionala a Standardelor Ocupatonale (I.S.C.O.) elaborate de Organizatia Institutionala a Muncii.

Aceasta organizatie are astazi mai multe versiuni diferite de cea publicata initial (clasificarea I.S.C.O. 1968 si I.S.C.O. 1988).

Ultima clasificare (1988) se bazeaza pe conceptele de “loc de munca” si nivelul de calificare (in termenii nivelului de calificare, ai complexitatii si rangului sarcinilor si indatoririlor implicate) si ai specializarii diferite ca “domenii ale cunostintelor necesare, ale instrumentelor şi masinilor utilizate, ale materialelor prelucrate, ale tipurilor de bunuri produse, etc”. Drept urmare s-a constituit o piramida a unei structură ierarhică constă din zece grupe foarte importante subdivizate in 28 subgrupe foarte importante, 116 grupe minore si 390 de grupe unitate. In cadrul grupei foarte importante: numărul 4

( funcţionari) subgrupa importanta 41 (functionari oficiali, include grupa minoră 412 (funcţionari care efectueaza calcule) in care sunt cuprinse doua grupe de unitati, 4121 (contabili si funcţionari contabili) si 4122 (factori statiscieni si de finanţe)” (dupa Dictionar de sociologie, pag 101).

Schemele sociale si economice modifica permanent structura ocupationala si limiteaza capacitatea oricarei clasificari de a reflecta corect aceasta structura (in timp). Este de aceea necesar schimbarea de procedura in conformitate cu nevoile si cerintele de pe piata muncii.

3.3 RELATIA DINTRE PROFILUL PROFESIONAL SI ACTIVITATILE DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

In Romania, educatia, in general a devenit un instrument important pentru infiintarea idealurilor vizate de societate si la care sunt angrenate sau au acces toti cetatenii, fara deosebire de nationalitate, religie s.a.m.d.

Pentru prima data fenomenul educational capata un caracter prospectiv, propunandu-si sa formeze in mod constient terenul pentru viitoarea societate. In acest context, se simte tot mai mult nevoia unei masuri si a unei restructurari ale activitatilor de educatie fizica si sport mai ales in ceea ce priveste arondarea acestora la specificul profilului profesoral pentru care se pregateste intreaga populatie scolar – universitara.

In esenta, una dintre prioritatile predarii obiectelor de educatie fizica si sport in scoala/ unitate este optimizarea raportului om/munca sau disponibilitatii biometrice optime pentru profilul profesional pentru care se pregateste studentul din politehnica.

Obtinerea raportului om/munca nu este totusi o preocupare de data recenta sau o noutate a statutului educational in general si a flexibilitatilor educatiei fizice si sport in special. In decursul timpului, aceasta intentie (flexibilitatea) a fost totodata si dezvoltata si in directii variate asa cum urmeaza:

- In anul 1962 americanul OBERTEUFFER, R.) 37 plecand de la incercarea de a defini aptitudinea fizica (fitness-ul) ca un grad optim de functionalitate a raspunsului si a personalitatii, autorul scoate in evidenta importanta conditiei fizice in viata omului. El arata ca fitness-ul tinde sa influenteze in mod favorabil capacitatea de adaptare a organismului la solicitarile profesionale, puterea de reusita, vitalitate si echilibrul biologic in executarea serviciilor vietii profesionale”

- Un alt autor (G.BRUCKNER, 1965, p 14-15)38 sustine ca “aproape 80% dintre scolari au o atitudine defetuoasa a corpului. Lipsa de miscare, conditiile artificiale de viata, civilizatia letargic moderna si alte cauze contribuie la producerea acelor diferente care se transmit in timp.

37 OBERTEUFFER, R.,( 1962), American Journal of Public Healthand the Naţion s Health,New York nr. 52 38 BRUCKNER, G., (1965), Halte Dich gerade (tine-te drept) in Olimpishe Jungend Frankfurt, NR.2, Germania.

32

Abordarea defectuoasa a corpului exercita influente negative nu numai din punct de vedere anatomic – functional ci si psihologic, creand complexe de inferioritate, inhibitii sau inventii daunatoare.

Datoria profesorilor de educatie fizica este de a lupta impotriva acestor atitudini cu ajutorul exercitiilor fizice generale – corrctive si printr–un control continuu care sa scoata in evidenta ameliorarile realizate.

- In 1963, un grup de cercetatori francezi (CHAILLY – BERT)39- cercetteazî influienţa exerciţiilor fizice asupr sănătăţii tinerilor

- IN ANUL 1963, M.VERHAGEN40 arata ca exercitiile fizice practicate in cadrul procesului de formare (scoli) contribuie ulterior in mod substantial la necesitatea muncii. Autorul preconizeaza folosirea unor teste pentru aprecierea aptitudinilor motrice in stare sa faciliteze stabilirea unui ritm de munca, evitarea greselilor profesionale de tip operational precum si educarea unui comportament motric adecvat.

- Un numar important de autori si lucrari se ocupa cu cercetarea influentelor befice pe care le poate avea exercitiile fizice asupra elevilor din scolile profesionale. Asa dupa cum se stie sarcinile educatiei fizice si sportului din scolile profesionale sunt oarecum identice cu cele din licee, avand in vedere ca performantele de varsta sunt asemanatoare, iar experienta motrica ocazitionala in clasele inferioare, este de asemenea asemanatoare.

Scolile profesionale pregatesc cadre pentru productie, iar educatia fizica reprezinta o disciplina care, alaturi de celelalte, pregatesc elevii pentru viata.

Structura si continulul programului de invatamant determina insa si unele particularitati ale predarii educatiei fizice in raport cu solicitarile profesionale. In acest sens D.E.COLIBABA (1968)41 (intr–un material inaintat Ministerului Muncii) sustine urmatorul deziderat: “caracterul pe care–l imbraca munca (profesiunea) trebuie sa determine in scolile profesionale caracterul exercitiilor (regulilor) utilizate in lectii de educatie fizica. Pentru ca exercitiile fizice sa poata influenta favorabil dezvoltarea organismului trebuie sa cunoastem amănuntit aspectele muncii, aspectele psihologice si igienice ale activitatii productive.”

Activitatea de educatie fizica si sport este asociata deseori cu obtinerea efectelor favorabile asupra randamentului profesional. In acest sens exista inca putine lucrari care sa studieze asocierea dintre efectele practicarii exercitiilor fizice si deprinderile profesionale. Fiecare exrcitiu fizic sau disciplina sportiva formeaza anumite deprinderi si priceperi motrice sau dezvoltarii anumitor calitati fizice si pshice care ar putea fi armonizate cu insusirile reclamate de profesiune.

Pentru utilizarea efectiva a exercitiilor fizice trebuie să avem discernamantul de a utiliza societatea de mijloace in functie de gruparile profesionale. Pentru predarea educatiei fizice si sportului sunt utile gruparile profesionale stabilite de “igiena muncii” si care au la baza urmatoarele criterii:

a) Consumul energetic necesar desfasurarii munciib) Caracterul lucrului muscularc) Pozitia corpului in timpul activitatiid) Partile corpului care sunt angrenate in exercitarea munciie) Gradul de solicitare a sistemului nervos central si al analizatorilor

Asa dupa cum consemneaza literatura de specialitate, in practica intalnim patru grupe profesionale caracterizate prin unele elemente (dupa E. CHERTEŞ si MIHAIL D, 1969)42.

Grupa I cu urmatoarele caracteristici:- Consum de energie redus (maxim 3000 cal)

39 CHAILLY – BERT, ENCAUSSE, PH., PLAS, F.(1963) Influenta activităţii sportive asupra dezvoltării sănătăţii tineretului, În rev. Medicine, Ed. Physiquie et Sport, nr.37 tineretului, Editura PHYSICA et sport, nr 37, Paris.40 M.VERHAGEN – Organizarea securitatii muncii cu ajutorul gimnasticii sportive, Revista Ed.Physica. nr.3, pag. 223-236, Germania41 D.E.COLIBABA (1968) – Educatie fizica in scolile profesionale. Raport stiintific prezentat Ministerului Muncii.42 CHERTŞ E. , MIHAIL D, (1969) – Culegere de studii si cercetari ICF,

33

- Lucrul membrelor are caracter static- Munca se executa in pozitie sezand sau stand- Sunt angrenate membrele superioare- Incordare mare sistemului nervos central

Profesiile din aceaste categorii au carcater sedentar. Grupa I de profesii se imparte in doua subgrupe:Subgrupa A :

- munca se executa din sezut - solicita atentia si vederea- lucrul efectuat de membrele superioare- incadreaza munca pe banda, cea intelectuala (bobinatori, croitori, ambulatori de obiecte mici,

controlori de corespondenta, soferi, perforatori, cizmari, functionari ceasornicari, opticieni, montori de precizie, laboranti, dactilografe).Tulburari si deformatii:

- ciroze, scolioze, spate rotund, scurtarea si atrofierea musculaturii abdominale, modificari ale organismelor din bazin, constipatie cronica.Subgrupa B:

- munca se executa din pozitie stand- se executa miscari rapide si precise cu ajutorul mainilor- necesita atentie incordata- deplasari reduse- incadreaza urmatoarele profesii: filatori, tesatori, lacatusi, ajustori de precizie, coafuri,

farmacisti, stomatologi, vanzatori, manipulanti de tramvaie, bobinatori, zidari s.a.Tulburari si deformatii:

- picior plat profesional, edeme, variceGrupa II –a – are urmatoarele caracteristici:

- consum mediu de energie 2000 – 3000 cal/24h- lucru muscular cu caracter mixt – static si dinamic- pozitia stand- sunt angrenate in miscare: membrele superioare, trunchiul si membrele inferioare intr-o masura

mai mica.- Sistemul nervos solicitat la maxim prin solicitarea analizatorilor- Incadreaza urmatoarele categorii de profesii: strungari, frezori, ajustori, montori, lacatusi,

modelatori s.a., care in general desfasoara o activitate fizica intensa ceea ce necesita o buna dezvoltare fizica si rezistenta crescuta. Tulburari si deformatii:

- Picior plat profesional, varice la gamba, ciroze, spate rotund.Grupa III-a – are urmatoarele caracteristici:

- Consum mare de energie (4000 – 5000 cal/24h)- Lucrul membrelor cu caracter dinamic- Pozitia stand- Miscarile angreneaza toate segmentele corporale- Incordare mare a sistemului nervos central dar cu pauze ce permit refacerea centrilor solicitati- Consum de energie foarte mare (Incadreaza: hamali, docheri, fierari, vagonetari, zidari, mineri,

betonieri.Grupa IV – are urmatoarele caracteristici: peste 5000 cal/24h)

- Lucru muscular cu caracter dinamic intens in cel static, de scurta durata.- Pozitia stand si culcat- Angreneaza tot corpul- Incordare mare a sistemului nervos central- Incadreaza: mineri, otelari, turnatori, forjori, laminori, taietori de lemne, servanti de caramizi.

In sensul nostru această clasificare (pe grupe de solicitare fizica si psihica) a profesiilor ramane in mare masura variabila, mai ales ca ofera jaloane indiferent de prestare pentru implementarea activitatilor de educatie fizica si sport, in optimizarea capacitatii de exercitare a profesiei. In mod concret, in unele lucrari (cercetari statistice) se si recomenda proceduri de remediere a celor patru categorii de grupe de selectare. (C.I.Bucur, 1961;

34

E.Draganescu, 2000; D.Filipescu, 1999; D.Colibaba, 1963; I. Livia, 2003; G.H. Popa 1980 Ş.A).

Astfel, procedând la redactarea unei sinteze ale lucrarilor autorilor mai sus menţionaţi am constatat că activităţile specific educatie fizicea si sportului pot avea următoarele influienţe:.

Pentru grupa I – exercitiile vor urmari:- Structurarea (optimizarea) activitatii funcţionale a organismului- Efectele compensatorii ale influentelor negative- Realizarea odihnei active - Preintampinarea efectelor nocive specific profesionale va fi realizata prin:

exercitii de gimnastica respiratori exercitii de stretching mai ales penru dezoltarea mobilităţii coloanei vertebrale si marilor

articulatii. Exercitii de relaxare a musculaturii membrelor inferioare, superioare si trunchiului Alergari in tempou moderat Exercitii pentru dezvoltarea musculaturii bratelor, spate, scapulo – humerala, abdomen Exercitii pentru testarea indemanarii (coordonare) Jocuri sportive Sunt contraindicate exercitiile care implica pozitii si incordari statice deoarece s-ar produce

o continuitate a solutiilor profesionale.

Pentru grupa a II-a exercitiul va urmari: - Stimularea activitatilor generale a organismului- Combaterea tulburarilor de functionare a organelor si organismului- Realizarea odihnei active - Grupele de exercitii recomandate: Exercitii de stretching care actioneaza asupra tinutei si asupra coloanei vertebrale Exercitii pentru dezvoltarea muschilor spatelui Alergari cu exercitii de relaxarea membrelor inferioare Exercitii de gimnastica care opereaza miscarea trunchiului (aplecari, indoiri, extensie, rotatie

etc) Exercitii cu caracter dinamic sub forma de stafete cu utilizarea deprinderilor motrice de baza Jocuri sportive

Pentru grupa a III-a – exercitiile vor urmari:- Pregatirea organismului pentru efortul profesional- Dezvoltarea unor calitati motrice implicate in executarea profesiunii- Se recomanda urmatoarele grupe de exercitii: Exercitii pentru dezvoltarea tuturor grupelor musculare cu accent pe forta membrelor

superioare Exercitii de tractiuni Practicarea exercitiilor specifice luptelor si halterelor Exercitii de modelarea articularii si supletii musculare Exercitii pentru indemanare Exercitii pentru combaterea dereglarilor factorilor profesionali

Pentru grupa a IV-a exercitiile urmaresc:- Caracterul compensator al efectivului- Angrenarea organismului in efectuarea prin exercitii mai grele decat solicitarile profesionale- Se recomanda urmatoarele grupe de exercitii: Execitii corespunzatoare care sa asigure dezvoltarea corporala armoniaosa Exercitii de mare amplitutine Exercitii de suplete si naturalete

Pentru toate grupele de profesii mentionate, autorii mentionati mai recomanda: gimnastica de inviorare, gimnastica inainte de inceperea productiei, gimnastica cu ajutorul unui complex de exercitii dupa 4/5 ore de efort profesional.

Se preconizeaza ca toate aceste activitati sa fie de 10/15 minute, sa cuprinda 5/7 structurii de exercitii cu caracter recreativ si compensator - care sa combata instalarea oboselii si sa preintimpine influentele negative ale executarii profesiei.

35

De asemenea sunt recomandate practicarea unor sporturi excursii, ciclism, canotaj, inot, schii, s.a.

In alta ordine de idei, in decursul timpului s-au cercetat functiile sociale ale educatie fizice. De astfel, printer autorii cu lucrări semnificative pentru rezolvarea acestui scop, pot fi amintiţi: M. Jacob 1979)43, B. Krotev 1979)44, S. Piligz 1996)45, D. Colibaba 1987)46. Din aceste lucrari desprindem urmatoarele idei importante:

- Activitatea de educatie fizica si sport s-a impus ca un factor social complex in cultura si educatia prin contrubutia ei la dezvoltarea armonioasa a tineretului si prin redresarea subdezvoltarilor functionale si morfologice provocate de activitatea profesională (M. Jacob)

- Se cere ca pe baza celorlate loturi educative sa acordam educatie fizice dreptul de a contribui la dezvoltarea multilaterala a personalitatii umane. Dezvoltarea multilaterala presupune abordarea justa a celor 3 compartimente fundamentale ale personalitatii umane: fizica, psihica si sociala. (B. Krotev)

- Fiecare grupa profesionala presupune o anumită fizionomie determinată de ocupatia (munca) practicata. Aceasta fizionomie este determinată de unele criteria de solicitare şi exercitare a acestor profesii. Aceasta fizionomie profesionala poate fi ameliorata continuu prin practicarea sistematică exercitiilor fizice (Pilicz S.).

- Formarea deprinderilor de a muncii, preluarea muncii si alegerea constienta a profesiei reprezinta hotarari morale care se realizeaza practic atat in procesul muncii cat si in cadrul activ de educatie fizica si sport. Nu poate fi vorba de o înalta productivitate la intelesuri care au o slaba stare de moralitate, nivel scazut de pregatire profesionala si cu vulnerabilitate la factorii naturali (apa, aer, soare). Totodata este necesara o diferentiere a programelor de educatie fizica scolara/prescolara de educatie fizica si sport in functie de specialitatea pentru care se pregatesc elevii/studentii (Hitarian, M. G., citat de Pilicz).

- Formele si mijloacele specific educatiei fizice si sportului pot aduce o contributie serioasa in optimizarea raportului om/munca. Efectele exercitiilor fizice (formarea si perfectionarea aptitudinilor motrice, complexitate, adoptarea organismului la solicitarile de muncă, viteza si complexitate etc), sunt extrapolate prin transfer pozitiv, nespecific sau specific asupra randamentului muncii. Miscarile impuse de manuirea operantilor vor fi mai precise si mai coordonate, eforturile profesionale vor fi mai usor suportate sau compensate s.a.m.d. Unele cercetari in acest sens releva o similitudine dintre diverse grupe de exercitii fizice si dinamica activitatilor motrice impuse la multe meserii. Cunoasterea acestor conexiuni amplifica cu mai multa tarie rezonanta activitatii fizice si relansarea educatiei generale a oamenilor. (D. Colibaba, I. Bota, M.Bota - 1987).

3.4. TRANSPUNEREA STANDARDELOR OCUPATIONALE IN SECTORUL EDUCATIONAL

In decursul timpului sistemul educational si-a schimbat mereu obiectivele si continuturile urmarind îndeaproape cerintele impuse de cerinţele pieţii sau impuse prin comandă sociala. Daca dupa cum am relatat la inceput, s-au conturat cinci componente al sistemului educational: educatia intelectuala, educatia tehnologica, educatia etica, educatia muzicala si educatia fizica. Despre aceste componente am mai discutat in paginile lucrarii, asa ca nu are rost să le repetam. Totusi, aceste componente educationale sunt astazi influentate de o serie de fenomene contemporane cum ar fi: piata comuna, globalizarea, liberalizarea pietei, mobilitatea extinsa a pietei de munca, modernizarea vietii sociale economice si cultural stiintifice, constituirea Uniunii Europene, aparitia unei noi domenii de cunoastere care au atras dupa sine o serie intreaga de reforme care au condus la reorganizari şi restructurări ale procesului educational.

43 IACOB, M., ( 1969), Cercetări sociologice în educaţie fizică,Rev. CFS. 344 KROTEV, B.,( 1979), Locul ed. Fizice în devoltarea personalităţii umane, rev. TMC, Moscova -Trad45 PILIGZ, S., ( 1969), cercetări asupra dezvoltării fizice a tineretului dion şcolile profesionale, Rev.Wichovanie fiyiczne i sport , nr 2 ( trad)46 COLIBABA, E. D., ( 1987)Tendinţe şi perspective ale activităţii de educaţie fizică şi sport , rev. EFS,nr 2

36

In concordanta cu reforma curricular, redactata si aplicata in practica dupa anul 1990, fiecare institutie de formare a viitorilor specialisti are autonomia de a-si aronda intreaga activitate şi a finalităţilor acesteia la cererinţele pietii, respective, la comanda socială. Astfel, pe plan mental s-au elaborat “proiecte educationale in care erau vizate urmatoarele obiective:

“absolventii fiecarui ciclu curricular (prescolar, scolar, liceal, universitar, portuniversitar) să dobandeasca competenţe în sare să respecte statutul de integrare scolara, profesionala si sociala – sa se stabileasca niste standarde ocupationale si sa le transforme in obiective institutionale planificate spre a fi achizitionate inca din scoala si universitate; celor care deja executa activitatea în sectoarele muncii, să le ofere perspective de integrare în aceste condiţii “(dupa D.Colibaba, M.Niculescu, F.Cojanu, 2007).

Asadar, se face simtita nevoia ca o serie de standarde ocupationale să fie anticipate si convertite în obiective institutionale in mod asemanator cum se arata in schemea de mai jos (fig.1)

Fig. 1 Relaţia dintre procesul de formare a formatorilor şi cerinţele pieţiiConform schemei din fig. nr. 1, procesului de formare a formatorilor este strans legat de

cerintele pietei si de motive ale cetatenilor care doresc sa invete/ sa practice o anumita profesie sau sa exercite o anumita ocupatie profesionala.

In mare masura, tinand seama de tendintele contemporane de dezvoltare a sistemului educativ si programului de educatie fizica a studentilor trebuie rezolvate si directionate in compartimente cu raspundere la urmatoarele intrebari:

- ce va fi maine? (cand studentii vor termina facultatea)- ce va trebui sa stim sau sa stie sa faca?- pentru a exercita sarcinilie proifesionale la nivel inalt si

pentru a se integra activ in viata profesionala civica, de familie, in colectiv.- Ce schimbari trebuie să se produca in sistemul de invatamant pentru ca produsele lui finale

sa raspunda exigentelor impuse de societate? Noile programe educationale precum si reforma curriculara necesita din partea

specialistilor care lucreaza in invatamantul superior sa lucreze in relatia cu piata muncii: o Initiativa si creativitatea în gandire si actiune.o Cooperare (interactiunea cu altii pentru un rezultat superior)o Munca in echipa, instruire reciproca, evaluare sau certificare a problemei, comunicarea

optima a informatiei.o Luarea oportuna a deciziei in rezolvarea problemelor o Obtinerea si utilizarea rapida a informatieio Planificarea propriilor actiuni

o Autoinstruireao Acceptarea (toleranta) grupurilor entice si culturale

Toate aceste orientari sunt susceptibile de a fi realizate si cu ajutorul activitatilor de educatie fizica si sport.

CERINTELE PIETII

COMANDA SPECIALA

SISTEMUL EDUCATIONAL

INSTITUTII FORMATOARE

PROFILE PROF. SPECIALIZARI

COMPETENTE SPECIALIZARI

POSTURI, ROLURI, ATRIBUTII, FUNCTII

STANDARDE DE COMPETENTA

INTEGRARE SOCIALA SI PROFESIONALA

37

Cap 4. DIMENSIUNILE STRUCTURALE ALE CONCEPTULUI DE FITNESS

4.1 PREZENTAREA CONCEPTULUI DE FITNESS. Înţelesul conceptului de fitness nu este perceput de toti specialiştii la fel, depinzând de

profilul de specialiatate al fiecaruia. Dar înainte de a defini conceptul dat, după cum ne sugerează Corbin şi Lindsey (citat de Dragnea A. 1999)47 este necesar să răspundem la următoarele întrebări:- Poti realiza sarcinile zilnice- cu vigoare, fără a resimti oboseala?- ai o atitudine corporală corectă?- la sfârşitul zilei, ai suficientă energie pentru activitati de timp liber?- ai un corp suplu şi agil?- te poti angaja în efort fizic prelungit?

Ceea ce astăzi numim fitness, acum cativa ani în literatura de specialitate se găsea sub numele de: formă fizică, condiţie fizică sau componentă fizică generală.

Într-o traducere corectă - „fitness" înseamna „reglare". Noi considerăm că termenul dat descrie foarte bine ceia ce se petrece de fapt in organismul celor care practica exercitiile de fitness.

Dupa Colibaba E. (1998)48 putem afla că: „fitness-ul înseamnă vitalitate integrală (valoarea disponibilităţilor fizice conexe) a organismului uman, succeptibil de a obtine rezultate superioare intr-o anumita activitate corporala, proba sau disciplina sportiva". Adica, conditia fizica generala care implementeaza urmatoarele componente:- starea de sanatate;- prevenirea predisponibilitatilor de imbolnavire;- stagnarea fenomenelor de imbatranire;- conservarea aptitudinilor profesionale sau ocupationale;

- bunăstarea fizică şi psihică câştigată şi păstrată prin practicarea exerciţiilor fizice sau activităţilor sportive de loisir;

- reactualizarea sau reconstructia permanenta a propriei personalitati prin practicarea sistematică a exerciţiilor fizice;- integrarea în mediul social;

- capacitatea fizică generală ca fundament al rezultatelor sportive de inaltă performanţă.

Conform Falls, Bayler, Dishman (citat de Sabau E. 2002)49 fitness-ul reprezinta „o forma automatizată de participare sistematicî in practicarea exercitiilor fizice, în scopul imbunatatirii calitaţii vietii".

Dragnea A. (1999) ne sugereaza ca fitness-ul cuprinde urmatoarele componente:

47 Dragnea A., ( 1999), Teoria activităţilor motrice, E.D.P, Bucureşti48 Colibaba E.D ( 1998), Teorie şi metodică, Edit.Aldin, Bucureşti49 Sabău, E., ( 2002), Fitness la copii, Edit.ARVIN, Bucureşti

38

Fig.2 – Componenetele fitnessului ( după A. Dragnea, 1999)

Prin exersarea unui set de exerciţii structurate după obiective strict stabilite, îsi pot îmbunătăţi aceste calităţi, chiar şi cei care nu au aptitudini spotive.

Un alt termen comun în literatura de specialitate îl reprezintă fitness-ul motor. Dupa Corbin şi Lindsey , acesta reprezintă capacitatea individului de a realiza o actiune

motrică, cu caracteristicile unei deprinderi performante". Principala trasătură ale fitness-ului motor este eficienta mişcării, adică ale urmatoarelor capacitati coordinative:

Fig. 3- Componentele fitnessului motor ( după Corbin şi Lindsey)

4.2 DIMENSIUNILE FUNDAMENTALE ALE FITNESS-ULUI. 4.2.1 FITNESS-UL FIZIC

Individul care fizic nu oboseşte în activităţile cotidiene şi face faţă solicitarilor suplimentare este o persoana „fit", adică permanent în formă. Allsen P., Harrison J., Vance B., (citat de Sabau E. 2002) consideră fitness-ul fizic o „reflectare a abilităţii de a munci cu vigoare şi plăcere, fară oboseală, avand suficientă energie pentru activitati de hobby şi recreative sau pentru situaţii neprevazute, aceasta având legatură cu starea mentală şi cea fizică ,bineînteles".

Corbin C. şi Lindsey R. Definesc fitness-ul prin „capacitatea întregului corp, incluzând muşchii, scheletul, inima şi alte părti, de a raspunde eficient tot timpul."

Fitness-ul este „capacitatea corpului de a functiona la un nivel optim, atât în situaţii de urgentă, cât şi în viaţa de zi cu zi"- Kartz J.. (Citat de Sabau E. 2002)

Oricât de diferite sau asemanatoare sunt definiţiile diferitor autori, toate au în competenţă urmatorii factori: rezistenţa cardiorespiratorie, forţa musculară, rezistenţa musculară, mobilitatea şi compozitia corporală. Toate acestea fiind nimic altceva decat nişte benificii foarte mari pentru sănătatea oricaruia.

39

Anticipând necesitatea de a evalua fitness-ul fizic, începand cu 1977 Consiliul European de Cercetare pentru Sport a organizat seminarii foarte importante, la care se stabileau sisteme de testare pentru evaluarea elevilor din toata Europa. La al cincelea seminar care s-a desfăşurat în Formia (1986) a fost elaborata bateria de teste care sunt cuprinse in „Manualul de Eurofit".În 1987 se stabileşte următorul model ( fig. 4)

Fig.4 –Componentele conceptului de fitness (1987 Consiliul Europei)

Nu peste mult timp, în 1990, la Izmir s-au introdus şi teste de apreciere a fitness-ului la adulţi. Aceştia, fiind infomati asupra fitess-ului, individual- realizând o mai bună cunoaştere de

sine şi deci o motivatie pentru a-şi construi condiţia fizică dorită.

4.2.2 FITNESS-ULL MUSCULO-ARTICULAR.Scopul fundamental al exerciţiilor cuprinse în fitness-ul musculo-articular este

educarea calitătilor motrice: forta, rezistenta şi mobilitatea - conditie determinantă a amplitudinii si eficienţei mişcărilor.1. Forţa musculară

Această calitate motrică depinde de mai multi factori manifestandu-se în mai multe modalităţi, ceea face dificilă definirea ei .

Definiţia forţei dată de Wainec J. (1999) constă în „capacitatea de a realiza eforturi de învingere, mentinere sau cedare în raport cu rezistenţa externă sau internă, prin contractia uneia sau a mai multor grupe musculare" Sabău I. (1997) consideră forţa ca fiind „însuşirea organismului uman sau a unei părţi a

acestuia, evidenţiată prin încordare fizică şi psihică fară de o rezistenţa externa care poate fi învinsă sau nu"

„Capacitatea motrică ce permite omului să învingă o rezistenţă, să i se opună printr-un efort intens al musculaturii" Manno, R. (1993);

Toate acestea difinitii date de diverşi autori din domeniul nostru de specialitate nu diferă decat prin modul de formulare a propoziţiei.

Forta se determina prin produsul dintre masa corpului şi acceleratia lui, imprimate prin acţiunea acestei forte: F=m*a

Forţa este dependentă de: secţiunea transversala a muşchiului, tipologia fibrelor musculare, cantitatea de substanţe energetice de care dispun fibrele musculare, inervatia intramusculară, viteza de contractie, coordonarea intramusculară, calitatea şi integritatea organelor ligamentare şi de sprijin, unghiul de actiune al parghiei osoase, vârsta şi sexul, factorii psihici, etc.(Sabau E. 2002).

Manifestarea forţei se petrece prin aceleasi forme, uneori existând diferente de terminologie, clasificare sau de traducere.

40

Frey (citat de Sabau E. 2002) prezinta alti termeni de manifestare:

- forţa limită;- forţa absolută;- forţa relativă;- forţa elastică;- forţa dinamică;- forţa statică:

Fig. 5- Forme de manifestare a forţei

Formele de manifestare a forţei sunt denumite de autori în mod diferit, esenţa acestora fiind aceiaşi.

2 Rezisteţa muscularăStudiile cu privire la abordarea temei conceptului de rezistenta au fost începute înca din

1938 de Farfel. Rezistenţa este, prezentată ca fiind „capacitatea psiho-fizică a organismului de a realiza un efort de o anumită intensitate, prelungit, cu învingerea oboselii specifice activităţii depuse."

Carstea Gh. (2000) defineşte rezistenta ca fiind„capacitatea organismului uman de a depune eforturi cu o durată relativ lungă şi o intensitate relativ mare, menţinând indicii constanţi de eficacitate optimă".

Bota C. şi Prodescu B. (1997) consideră rezistenţa „capacitatea fizică şi psihică a sportivului de a rezista la oboseală în timpul unei prestaţii fizice de lungă durată."

41

Rezistenţa musculară ca şi componentă de bază a fitness-ului fizic reprezinta capacitatea sistemului muscular de a acţiona împotriva unor rezistenţe sau de a le învinge în mod repetat o solicitare fizică Indiferent de modul de numire următorii autori enumeră în felul dat factorii care influienţează valoarea rezistenţei:Sabău E, (2002):

- tipul de fibră musculară implicată în activitate;- rezervele energetice;- parametri cardiovasculari;- factorii psihici.

Carstea Gh. (2000)- stabilirea proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia);- calitatea sistemelor şi functiilor organismului uman;- culoarea (tipul) fibrelor implicate în efort;- resursele energetice ale organismului;- calitatea proceselor volitive, determinate material.

Tab. 2 Criteriile de clasificare şi formele de manifestare a rezistenţei

Criteriu Tipuri

Participareagrupelormusculare

- rez. generală- implica peste 2/3 din întreaga musculatură--rez. regională - implica intre 1/3 — 2/3 din musculatură;---rezistenţa locală - implică mai putin de 1/3 din musculatură

Surse de energie - anaerobă - energia e mobilizată pe cale neoxidativă;- aeroba - energia e mobilizată pe cale oxidativă.

Durata efortului - de scurtă durată - 45sec-2min.;- de durată medie - 2-8min.;- de lungă durată (RLD) mai mult de 8min. RDL - I - pana in 30min.; RLD -II-30-90min.; RDL . III- peste 90 min.

Specificul activitatii motrice

- generală (de baza) - independentă în timpul de activitate;- specifică unei ramuri sportive sau tip de activitate.

Modul decombinare cu altecalitaţi motrice

- rezistenţă-forţă;- rezistenţă-detenta;- rezistenţă-viteză.

42

3 MobilitateaÎmpreună cu celelalte calităţi motrice mobilitatea întregeşte fitness-ul musculo-articular.

Pentru această calitate specialiştii folosesc mai multe denumiri:Mobilitat e: Baroga, L., Demeter, A., Dragnea, A., Epuran, M., Nicu, A., Harre, D.,

Zatiorski V. M.;Supleţe: Macovei, S., Mitra, G. şi Mogoş, A., Azerman, G., Manno, R., Novikov, A. D.,

Ozolin, N.G., Weineck, J.Flexibilitate: Kozey, C. H., Herbert de Vrois. (Sabau E. 2002)Harre şi Frey (citat de Dragnea A. 1999) considerau că mobilitatea reprezintă „capacitatea

omului de a executa mişcări cu mare amplitudine, prin forţe proprii sau sub influenţa forţelor exterioare".Factorii determinanţi ai mobilităţii consideraţi de Sabau E (2002) sunt:- tipul articulaţiei;- masa musculară;- tonusul muscular si capacitatea de relaxare;- capacitatea de intindere a aparatului capsulo-ligamentar;- vârsta;- sexul; Criterii de sistematizare şi tipuri de manifestare a mobilităţii ( duă A. Dragnea, 1999 )

Tab. 3 - Formele de manifestare a mobilitătii Criteriu Tipuri

Specificul activitatii motrice. - mobilitatea generală - se manifesta la- nivelul principalelor articulaţii;- mobilitatea specială (specifică) - se manifestă la nivelul unei anumite articulaţii, - solicitat de un anumit tip de activitate;

Tipul de forţă determinată. - mobilitatea activă. - se obtine printr-o contracţie maximă a muşchilor agonişti, întinderea muşchilor antagonişti, prin activitate proprie voluntară, fără ajutor extern - statică- dinamică - mobilitate pasivă - amplitudinea maximă- posibilă obtinută cu ajutorul unor forte externe (partener, aparat, etc.), graţieCapacităţii de intindere a antagoniştilor.

4.2.3 FITNESS-UL AEROB

Pentru o funcţionare eficace a intregului organism si mentinerea unei stări bune de sănătate, fitness-ul aerob are un rol foarte important.„Capacitatea de efort aerob reprezintă puterea maximă pe care este capabil să o dezvolte un subiect pe baza energiei eliberate prin procese aerobe ale contractiilor musculare"( Sabău E. 2002).

Posibilitatile aerobe ale individului defines capacitatea de rezistenţă generală.Termenul de rezistenţă generală reprezintă (Cârstea Gh. 2002) „capaciatatea de a

efectua acte si acţiuni motrice timp îndelungat, cu eficienţă si fără apariţia stării de oboseală, angrenandu-se în efort aproximativ 70% din grupele musculare şi solicitându-se mult sistemul nervos central, cardio-vascular şi respirator".

Puică I. (citat de Sabău E 2002) defineşte rezistenţa aerobă (sau generală) ca fiind” capacitatea organismului de a rezista la oboseală în timpul alimentarii suficiente cu oxigen, respectiv într-un echilibru stabil între absorbţie şi consumul de oxigen".

43

Din aceste definiţii întelegem ca efortul aerob înseamna „capacitatea de functionare a organismului în condiţii egale cu cheltuielile energetice şi a aprovizionării cu oxigen".

Fig. 6 Valorile limite ale consumului maxim de oxigen în funcţie de diferiţi factori

Eforturile care produc energie aeroba sunt considerate de specialisti eforturi de rezistentă de lunga durata (RLD). Acestea clasificându-se astfel:- RDL I pana în 30min. (pe baza metabolismului de glucide);- RDL II 30-90min. (pe baza metabolismului de glucide şi lipide);- RDL III peste 90min. (pe baza metabolismului de lipide);Capacitatea organismului de a utiliza oxigenul este determinată şi de oaltă serie de factori cu efecte limitative sau favorizante pe care le prezentăm în fig. nr.6

Dupa Cooper K.(citat de Sabău E. 2002)- exerciţiile de rezistenţă aeroba sunt foarte utile organismului. Ele sunt recomandate pentru copii de varsta pubertară şi pana la cei de varsta a treia, dar într-o pregatire individualizată.

4.2.4 FITNESS-UL CONSTITUŢIEI CORPORALE

Practicarea fitness-ului pentru compoziţia corporală încorporează mari benificii practicantului: o viata plină de sănătate, formă fizică, mobilitate, forţă, rezistenţă, imunitate superioară.Scopul principal al evaluarii compoziţiei corporale este de a mentine greutatea şi cantitatea de grăsime corporala la un nivel sistematic.

Unii autori nu includ compoziţia corporală în fitness. Ei sustin ca tabelele de evaluare a compozitiei corporale sunt prost formulate, şi unii indivizi care le urmează devin graşi.

Pe de alta parte, cei care sunt pentru includerea compoziţiei corporale în fitness ne evidentiază necesitatea practicarii ei, în scopul de a preveni apariţia unor copii şi chiar adulti supraponderali, ceea ce duce la declanşarea bolilor degenerative, de inima şi reduc longivitatea.

Însa, dupa cercetări îndelungate unii specialişti au demonstrat faptul că prin practicarea exerciţiilor pentru formarea corpului se ajunge la prevenirea bolilor (inclusiv şi a celor de inimă), reduc ţesutul adipos, avand efect indirect în creşterea consumului de oxigen, ceea ce înseamna îmbunatăţirea sistemelor respiratorii, cardio, digestive şi duc la o longivitate a varstei.

Dr. Corbin C. (citat de Sabau E. 2002) considera că „a fi slab nu este o garanţie a unei vieţi mai lungi, doar persoanele care au mai putina grasime au un risc mai mic de a-şi scurta viaţa. Cei cu

44

o obezitate severa au un risc cu 70% mai mare, decat cei normali, în a-şi scurta viaţa." Persoanele cu un bun fitness al greutatii corporale se simt mai bine din punct de vedere fizic si psihic.

„Compoziţia corporală reprezintă procentul relativ de ţesut adipos şi masă musculară activă din totalul greutăţii corporate" - Falls, Baylov şi Dishman Cauzele principale ale modificarii compozitiei corporate sunt:- Creşterea standardului de viaţă;- mecanizarea şi automatizarea activităţilor profesionale;- mărirea timpului liber;- lipsa activităţilor fizice;- insuficienta controlului greutatii corporate;- lipsa de motivaţie.

Beneficiile practicării fitness-ului compoziţiei corporate sunt mari, dar nu trebuie neglijate perioadele critice: ultimul trimestru al sarcinii, primul an de viata şi timpul debutului adolescentei (Sabau E, 2002).

Creşterea în greutate pe seama măririi ţesutului gras poate apărea în urmatoarele cazuri: lipsa de activitate fizică eficientă, sedentarismul, stresul cotidian, nutriţia incorectă.

4.2.5 FITNESS-UL CULTURAL.

Pentru dezvoltarea fitness-ului cultural mai întâi de toate trebuie să înţelegem ca fitness-ul nu se dezvoltă numai prin exerciţii strict structurate, dar şi prin respectarea anumitor factori ce ne fac viata mai ordonata şi mai frumoasă. Dezvoltarea acestor factori începe înca din copilarie, cu cultivarea atitudinii faţă de solicitarile care trebuiesc îndeplinite. Noi toţi trebuie să facem faţă solicitarilor vieţii cotidiene, pentru a ne încadra în societate, pentru a avea o capacitate de a comunica rafinat cu cei din jur şi de a ne implica în problemele culturale şi sociale.

Renson (citat de Sabau E. 2002) includea conceptul de fitness în trei elemente majore: organice, motrice şi culturale,toate aflate în strânsă interdependenţă. Prin aceasta inţelegem că rolul culturii este obligatoriu în dezvoltarea conceptului de fitness.

În acelaşi timp ,fiecare trebuie să tindă spre stilul de viata al omului contemporan, civilizat, să aibă o activitate fizică dirijată corect şi eficient, consolidand dezvoltarea fizică, psihica şi socială.

Pentru practicarea exerciţiilor fizice avem nevoie de o cultură corespunzatoare, din cauză că între acestea există o stransă legatură. Acest fapt este sugerat şi de Dragnea (2002) ajungand la concluzia că dezvoltarea culturii universale s-a realizat şi prin participarea culturii fizice, care presupune un ansamblu de idei, convingeri, obiceiuri, institutii, discipline ştiinţifice, tehnologii, opere artistice etc.. Toate aceste elemente crează legatura intrinsecă între sport şi cultura, realizand un limbaj comun legând diferite arii geografice, sociale, religioase etc..

Legatura dintre exerciţiile fizice şi cultura nu este o noutate în domeniul nostru de specialitate. De-a lungul vremurilor, popoarele lumii civilizate au facut din mişcare un cult national. Vechea Iliada a descoperit şi cultivat spiritul olimpic pe care francezii 1-au relansat într-o versiune modernă. Palestrele şi termele romane reprezentau adevarate temple de cultivare fizică. Frumuseţea corporală fiind ridicata la un nivel înaltă de virtute.

Un lucru important este să fii conştient de propriul corp şi să fii interesat de aspectul exterior, de estetica corporală, spre care se poate ajunge şi printr-o decentă igienă a corpului.

Fiecare dintre noi trebuie să deţinem un regim de viaţă igienică care să includă urmatoarele recomandări:

- dacă sunteţi adepţi al consumului frecvent de alcool, şi abuzaţi de cafea şi fumat trebuie sa realizaţi că aparentele satisfacţii sunt doar pe moment, iar efectele nocive sunt cu urmări de lungă durată; un om ce se respecta, işi alocă zilnic cel putin douazeci de minute pentru mişcare, ceea ce înseamna o avuţie gratuită daruită timpului liber;

- chiar daca sunteti mai „gurmand" ori doar flamand, este bine să reţineţi că in timpul somnului absorbţia intestinala se realizează mai greu, metabolismul este mai lent, aparand pericolul sa depuneti kilograme în plus. Incercati să luaţi

45

o masă de seara mai sumara, la o distanţă de aproximativ doua ore înaintea culcarii, şi ideal ar fi o plimbare între cele două momente;

- dacă vreţi să scapaţi de un surplus de kilograme, nu încercati s-o realizaţi pe seama unui regim sever alimentar sau diferiţi concentraţi ce includ o sumedenie de elemente chimice periculoase pentru sănătate. Pentru aceasta se poate aplica cea mai sănătoasa solutie — exercitiul fizic;

Toate aceste recomandari se pot realiza numai din propria iniţiativă şi constientizat, adică este nevoie să ai constiinţă de sine pentru a respecta aceşti factori.

O mare importanta pentru a îmbunătăţi fitness-ul cultural le revin următorilor factori:

-cultura corporala decentă;- controlul ţinutei corporale şi vestimentare (igiena);

- conştientizarea beneficiilor şi necesităţii practicarii exercitiilor fizice;- atitudinea faţă de sine însuşi, modestia, demnitatea, exigenţa, capacitatea de auto

apreciere;- anumite însuşiri ale voinţei: consecventa, hotărârea, curajul, stapanirea de sine,

punctualitatea disciplina etc.

4.3. IMPLICATIILE PE CARE LE POATE AVEA DIMENSIUNILE FITNESS-ULUI ASUPRA PERSONALITATII STUDENTILOR

In subcapitolele anterioare am prezentat componentele fitness-ului (fizic, muscular – articlurar, aerob, constructiei corporale, culturale) precum si principalele opinii ale unor autori cum au fost: C.Corbin, R. Lindsey, Falls, Bllyler, Dishman, P. Allsen, J. Harrison, B. Vaner, J. Kat, R. Manno, C.M. Kasey, D.Morre, A.D.Novicov, A. Azerman, V. M. Zatiorski (straini) şi A. Dragnea , E.Sabau, Gh. Carstea, M.Epuran , D.E. Colibaba (romani).

Din lucrarile acestor autori reise ca in activitatea practica avem de a face cu doua tipuri

de fitness: - Fitness-ul sportiv : pe care-l practica sportivii de performanta indiferent de ramura sau de

proba practica.- Fitness-ul general : accesibil oamenilor obisnuiti care se materializeaza printr-un nivel ridicat

de adaptare la solicitarile cotidiene (profesionale, civice, sociale) sau ca un atribut al calitatii vietii.

Desigur ca fitness-ul general este implicat si in formarea personalitatii studentilor. In acest sens, daca cunoastem care sunt componentele fundamentale ale fitness-ului este dorit sa trecem in revista si componentele formarii personalitatii umane care sunt: deprinderile ;I priceperile motrice, , capacitatile, calitatile motrice, cunostinte (de natura diferita), schemele operationale, atitudinile, caracterul si temperamentul. Aceste componente de personalitati umane pot fi lesne ameliorate cu ajutorul educatiei fizice si sportului.

Dezvoltarea fizica – este rezultatul sau actiunea indreptata spre ameliorarea continua sau cercetarea dezvoltarii organismului uman concretizat prin indici morfologici (somatici) si functionali, cantitiativi si calitativi, cat mai apropiati de valorile caracteristice unui organism tânăr şi sănătos. .

Dintre categoriile de indicatori ameliorabili prin practicarea exercitiilor fizice s-ar enumera:

- Indici morfologici (somatici) care se pot observa şi măsura: talia, greutatea, anvergura, perimeter, diameter etc

- Indici antopomotrici functionali : Bruch, Broca, Quatlet, Adrian Ionescu, Erissman, Amarr ş.a.- Indicii fiziologici (functionali ) pot fi pusi in evidenta prin mijloace specifice de investigatie ale

functiei cardiac, respiratorie, capacitatea vitala, tensiunea arteriala.

46

- Indicii de crestere si dezvoltare - la varsta studentiei procesul de crestere este aproape incheiat. Educatia fizica este procesul care poate ameliora continuu acesti indicatori prin practicarea sistematică a exerciţiilor fizice;

In ameliorarea dezvoltării fizice , educaţia fizică şi sportul poate rezolva următoarele obiective:

ameliorarea continua a capacităţii funcţionale a organismului si tonusului muscular; asigurarea armoniei dintre cele doua categorii de indici: somatic (morfologici) si functionali

(fiziologici). Cultivarea unei atitudini corporale (globale, segmentare ) corecte, atat in pozitii statice cat si in

desfasurarii activităţilor motrice . Prevenirea si corectarea atitudinilor fizice dificitare si a unor deformaţii instalate in decursul

timpului. Ameliorarea marilor funcţiuni ale organismului (mai ales al aparatului cardio-respirator). Capacitatea motrica reprezinta ansamblul posibilitatilor motrice ereditare si achizitionate prin

care se pot rezolva eforturi variate ca volum şi intensitate. Capacitatea motrica intareste toate celelalte componente ale motricitatii, adică: deprinderile şi priceperile motrice generale, deprinderile motrice specifice unei

ramuri de sport, calitatii motrice de baza (varf) si calitatii motrice specifice unei ramuri sportive.Deprinderile motrice: - reprezinta actul sau actiunea motrica ajunsa prin exersare la un

înalt grad de stabilitate, automatizare si eficientă. Cu ajutorul mijoacelor educatiei fizice si sportului putem forma şi perfecţiona următoarele categorii de deprinderi: -deprinderile motrice de baza: mers, alergare, sarituri, aruncări- deprinderi utilitare: târâre, caţărare, escaladare, echilibru, transport, s.a.- deprinderi specific unei ramuri sportive: pase, aruncari, dribbling.Priceperile motrice – sunt actiuni motrice insusite in decursul timpului prin exersare. Ele constau din capacitatea de folosire eficienta si inteligenta a deprinderilor motrice deja cunoscute, in situatii variabile si neprevazute.

Calitatile motrice – sunt aptitudini incluse in deprinderile si priceperile motrice, exprimate prin indici superiori de forta, rezisttenţă, viteză, mobilitate.

Aceste aptitudini sunt dobandite genetic si prin exersare - se dezvolta la anumitge cote şi sungt angrenate în armonia miscarii.Măsurarea acestor calitati se face cu ajutorul probelor de control si testelor motrice. Ansamblul lor de dezvoltari condiţionează în mare masură armonia şi prfecizia mişcărilor de aceea ele se mai numesc calitati conditionale. In general, clasificarea calitatilor motrice este urmatoare (R.Baroga, citat de A.Nicu, 1993, p.384-391)50:

- Calitati motrice de baza : -Viteza – forta -Rezistenta – indemanare -Mobilitate …..

- calitatile motrice combinate :1. Rezistenta in regim de viteza (R - V)2. Rezistenta in regim de forta (R - F)3. Forta in regim de viteza (F - V)4. Forta in regim de rezistenta (F - R) 5.Indemanare in regim de rezistenta (V-R)6. Indemanare in regim de forta (I - F)7. Indemanare in regim de viteza (I - V)8. Mobilitate in regim de forta (M - F)9. Mobilitate in regim de viteza (M - V)10.Mobilitate in regim de rezistenta (M - R)11. Incordare – relaxare (I - R)12. Viteza in regim de rezistenta (V - R)13. Viteza in regim de forta (V - F)

50 A.Nicu, 1993, Antrenamentul sportiv modern, Editis, Bucureşti

47

Specialistii considera ca pe masura ce creste gradul de complexitate a probelor sportive – sporeste direct proportional si complexitatea de implicare a calităţilor motrice. Ca atare, in desfasurarea exercitiului motric sunt implicate mai multe calitati motrice . Exemple din diferite sporturi:

Forta – viteza in regim de indemanare – forta ( gimnastică) Forta – viteza in regim de indemanare – mobilitate (judo) Viteza – forta in regim de indemanare – rezistenta (jocuri sportive) Viteza – forta in regim de relaxare – incordare (sporturi) Viteza – rezistenta in regim de forta – rezistenta (canotaj, caiac- canoe) Forta – viteza in regim de forta – rezistenta (haltere) Rezistenta – forta in regim de relaxare – incordare (alergare) Rezstenta – forta in regim de rezistenta – viteza (patinaj) Viteza – forta in regim de viteza – indemanare (baschet, fotbal) Indemanare – forta in regim de viteza – forta (gimnastica)

APTITUDINILE – sunt componente ale motricităţii umane care rezulta din relatia dintre predispozitiile native şi condicţiile de mediu educative- formtiv precum si de experienţa motrică achiziţionată de elevi in decursul timpului.

In literarura de specialitate sunt consemnate următoarele categorii de aptitudini: - Aptitudini generale: inteligenta, memoria, spirit de observatie ş.a. utile oricarei activitati umane desfasurate.

- Aptitudini special e : pentru sport, picture, muzica, literature, tehnica etc.Din categoria aptitudinilor sportive pot fi amintite:

- Aptitudini sportive generale: simtul orientarii, echilibrul, dorinta de intrecere, coordonarea, perceptia miscarii, percepâii spaţio temporal, viteza etc..

CAPACITAILE – sunt structuri ale personalitatii umane care se coreleaza cu abilitatile (aptitudinile).

Capacitatea poate fi inteleasa drept acea abilitate demonstrata sau de a putea actiona, gandi, simti ori deveni. Dupa parerea lui P.D.Mitchell (citat de Calibaba 2007) in practica avem de a face cu urmatoarele tipuri de capacitati

a) Capacitate latenta - forma de comportament uman si disponibilitatea care se presupune ca ar exista dar nu au fost demonstrate; sunt caracteristici asunse iar “descoperirea lor” se poate face prin testari.

b) Capacitate dinamice – sunt structuri motrice, psihomotrice si intelectuale care au fost si au o stare manifestă. Trecerea de la starea latent la cea dinamică se face in cadrul procesului de istruire.

c) Capacitati neactive – care au avut cîndva o stare manifestă, au fost dinamice dar care nu au mai fost solicitate intre timp.

d) Capacitati potentiale – sunt acele structuri operatorii care inca nu exista sub forma latenta sau dinamica, dar care dispun de o mare posibilitate de a fi active si eficiente.

Schemele operationale sunt structuri care vizează un ansamblu de elemente componente ale unei structuri operationale si faptul ca presupune “ desfăşurarea .unor operatii sau procedee motrice şi presupune capacitatea de a alege mijloace adecvate scopului (efectului) urmarit (…) si care capata prin formare – exersare statutul unui program ” (V. Pavelcu,1965)51 “

Schemele operaţionale sunt susţinute de priceperi ( vizuale, tactile, de operare cu obiecte in special) mai ales când acestea sunt legate de tehnicile (schemele operatorii) care le-au însuşit anterior şi care sunt foarte importante in activitatea umana” (I.Neacşu, 1970, p.47)52.

Cap.5. PROIECTAREA DIDACTICA ŞTIINŢIFICĂ

51 V. Pavelcu, 1965 – Scheme operationale, deprinderile si obisnuintele – intelesurile lor si raporturile dintre ele, Revista de pedagogie numarul 4.52 Neacşu I., ( 1990), Înstruire şi învăşare, Editura Ştiinţifică , Bucuresti

48

5.1 Generalităţi

Pentru a întelege mai bine esenţa conceptului mai sus enunţat, este necesar să punem în discuţie două noţiuni distincte: proiectare şi design.

Proiectarea (Iat. projicere, fr. projeter - a arunca înainte), este o construcţie mentală anticipativă a unui produs, a unui obiect, a unei activităţi, a unui domeniu de activitate, a unui model de atins, într-o perspectiva mai apropiată sau mai indepartată, care poate fi reprezentată verbal, în scris, prin imagini, prin grafice sau prin modele materiale (machete, produse finite).

Designul (eng. to design) are în limba română mai multe înţelesuri, dintre care reţinem că înseamnă: a face un aranjament eficient, a face o schemă sau un plan mental de acţionare pentru o intenţie prospectată.

Din cele două notiuni mai sus definite, reţinem (după D.Colibaba, 2007,p. 70)53:- că proiectarea ştiinţifică este o construcţie mentală anticipată a unei finalităţi (produs finit,

obiectiv);- noianul de activităţi şi operatiuni necesare rezolvarii acestei finalităţi, sunt riguros

aranjate (sintetizate, ordonate, programate, raţionalizate), încat intotdeauna finalitatea propusă să fie realizată cu eficientă.

- cel mai important aspect al activităţii de proiectare este ca finalităţile sau obiectivele proiectului, pentru a le atinge, impun respectarea unor condiţii stricte şi un anumit aranjament (desing) a unor operaţii concrete şi anume: procurarea resuselor necesare (materiale, financiare, umane, informaţionale), o anumită tehnologie a procesului de intruire (formare) i unș instrument de evaluare, prin care să se poată constata în ce masură obiectivele (finalităţile) proiectului au fost realizate.

Proiectarea stiintifică a aparut mai întai în economic. Astfel, mai ales ţările "sarăcite" dupa cel de-al doilea razboi mondial, Germania sau Japonia şi-au redresat în mod miraculos anumite sectoare de activitate sau chiar întreaga economie cu ajutorul unor proiecte de dezvoltare economică riguros întocmite şi aplicate în practică.

Ulterior, în urma rezultatelor deosebite obţinute (în economie) s-au conceput proiecte stiinţifice şi pentru alte domenii de activitate: ecologie, urbanistică, sociologie, politică, transport, ştiintele fundamentale (au aparut teorii şi stiinţe noi), în ştiintele educationale şi ceva mai tarziu în educaţie fizică şi în sportul de performanţă.

Scopul extrapolarii activităţii de proiectare stiinţifică în diverse domenii sau sectoare de activitate (inclusiv în activitatea de educaţie fizică şi instruire sportivă), a fost rezolvarea unor aspecte procesuale, cum ar fi:

- creşterea calităţii produsului finit;- creşterea eficienţei procesului tehnologie;- centralizarea întregii activităţi pe rezolvarea finalităţilor sau obiectivelor finale;- cheltuirea efectivă (rezultatele obtinute sa asigure supraveţuirea, evitarea falimentului sau

eşecului) şi eficienţa (acolo unde trebuie) a resurselor disponibile;- implementarea în procesul tehnologic a capacităţii de creaţie, de înventivitate, de raţionalizare,

de cercetare ştiinţifică etc., în vederea creşterii valorii şi eficienţei produsului finit.- schimbarea mentalităţii, adică înlocuirea vechii mentalităţi „văzând şi făcând" cu „rigoarea şi

precizia proiectarii ştiinţifice sau a gandirii prin obiective".Proiectarea ştiintifică (design-ul) este conceptul care conexează sinergic numeroase

principii şi reguli fundamentale ale unor discipline care au ca obiect de studiu organizarea şi conducerea activităţii umane. Astfel, într-o viziune transdiciplinară, ea se bazeaza pe combinatia armonioasa a principiilor care stau la baza unor ştiinte cum ar fi: teoria acţiunilor eficiente (praxiologia), teoria sistemelor, teoria deciziei, cibernetică, cercetarea operaţională ş.a..

Definiţie: "Proiectarea didactică este o activitate de mare complexitate pedagogică şi socială care organizează acţiunile şi operaţiile de definire anticipativă a obiectivelor, conţinuturilor, strategiilor învăţării, probelor de evaluare şi mai ales, a relaţiilor dintre acestea, în condiţiile specifice unui mod de organizare a procesului de învaţămant." ( L. Vlăsceanu 1988).

53 Op, citată, p.16

49

Din perspectiva timpului pe care-l avem la dispoziţie, proiectarea pedagogică se împarte în:

proiectarea globală - care acoperă perioada unui ciclu de învăţământ şi are drept scop elaborarea planului de învăţământ şi criteriile de elaborare a programelor de instruire;

proiectarea eşalonată - acoperă un an de învăţământ, trimestru, semestru, lecţii (care în sportul de performanţă coincid cu macrociclurile, mezociclurile, microcicluri, ciclurile de lecţii), urmărind în special elaborarea programului de instruire şi criteriile de operaţionalizare a obiectivelor instrucţionale; proiectarea operatională - pentru fiecare lecţie sau unităţi de învăţare în parte.

În practică sunt utilizate două concepte de proiecte, după cum urmează:modelul de proiectare tradiţionalmodelul de proiectare curriculară

5.2. PROIECTARE TRADIŢIONALĂ ŞI PROIECTAREA CURRICULARĂ

Răspunde în mod concret la intrebarea: ce învăţăm? (ce conţinuturi). Aceasta înseamnă că toate componentele proiectului (obiectivele, metodologia şi evaluarea) sunt focalizate asupra conţinuturilor învăţării. Mai simplu, conţinuturile devin prioritare.

Acest model se bazează pe logica specifică învăţământului informativ şi mai putin a comportamentului performanţial. În acelaşi timp, proiectarea tradiţională suprasolicită rolul profesorului în transmiterea de cunoştinţe, iar predarea este restrictivă, directivă şi unilaterală.

Proiectarea tradiţionala are si unele avantaje si anume:- Majoritatea elevilor reusesc să înveţe sau să se instruiască;- Cei mediocri reuşesc alături de cei buni şi foarte buni;- Nu este nevoie de cadre didactice cu o înaltă pregatire

interdisciplinară, ci uneori un instructor (educator) care să ştie ceva mai mult decat elevii.După cum se observă şi în figura alăturată , toate procesele şi valorile procesului de

instruire sunt subordonate conţinuturilor sau informaţiilor transmise.

Fig. 7 Model de proiectare tradiţional (dupa S., Cristea 2000, pag. 311)

50

In a doua figură - cu ajutorul curbei lui Gauss sunt reprezentate limitele de performanţă diferenţiate care se produc între elevi în urma aplicării proiectelor traditionale: 68,26% - performanţe medii; 13,6% elevi buni (nu mediocri) şi 2,13% foarte buni sau foarte slabi.

Fig. 8. Limitele de performnţă ale proiectării tradiţionale

Curba avansata de proiectare tradiţionlă răspunde mai degraba la întrebările "cum invăţam?", cum să rezolvam obiectivele instrucţionale vizate?, în ce scop? - pentru ca achiziţiile realizate să folosească unor finalităţi.

"Proiectarea curriculum consemnează trecerea de la structura organizatorică bazată pe conţinuturi definite explicit (ce învăţăm?), la structura de organizare orientată valoric prin intermediul unor obiective şi metodologii explicite şi implicite (cum învăţăm?), cu efecte macrostructurale (plan de învăţămant elaborat la nivel de sistem) şi microstructurale (programe, manuale şcolare/universitare/postuniversitare, materiile elaborate la nivel de proces), asumate la scara psihosocială (Vezi Deker, Walker §.a. 1986).

Proiectarea curriculară, concepută de R.W. Tyler (1950), propune elaborarea unui "program educaţional" cu acţiuni pedagogice dezvoltate permanent în direcţia perfecţionării procesului de instruire şi realizării obiectivelor propuse. Acest deziderat se realizează prin urmatoarele operaţiuni:

• Selecţionarea şi definirea obiectivelor învăţării (instruirii);• Selecţionarea şi valorificarea experienţelor de învăţare exprimate prin conţinuturi şi

resurse formative optime (maxime);• Organizarea experienţelor de învăţare la niveluri formative, prin metodologii adecvate

obiectivelor şi conţinuturilor selecţionate;• Organizarea acţiunii de evaluare a resurselor activităţii desfăşurate.

Acelaşi autor formuleaza şi principiile pe care trebuie să le respectăm în

Operaţiunea de elaborare a proiectelor curriculare:• Principiul analizei necesităţilor societăţii (care reflecta finalităţile macrostructurale);• Principiul analizei necesităţilor elevilor/studentilor (care reflecta finalităţile

microstructurale ale procesului de învăţământ);• Principiul analizei conţinuturilor instruirii (care urmăreşte definirea programelor

scolare/universitare/postuniversitare (instruire, cunoştinte, capacităţi, cultură de specialitate, ceea ce trebuie să ştie toţi cetăţenii – cultură generala şi specialităţi - cultura profesională).

Din punct de vedere strategic este necesar sa respectam doua prioritati: Subordonarea tuturor elementelor curriculumului, finalităţilor macro-structutrale şi

microstructurale definite la nivel de politică a educaţiei. Asigurarea corelaţiei sau concordanţei optime intre componentele macrostructurale şi

51

microstructurale într-un context de planificare -realizare - dezvoltare curriculară deschisă, care permite (auto) perfectionarea continuă a activităţii pe termen scurt, mediu şi lung. (Cristea S., 2000, 1985). Proiectarea didactică curriculară promovează curba in forma de "J", adica „învăţarea deplină, în care majoritatea elevilor (90-95%) reuşesc să înveţe ceea ce ne-am propus

Fig. 9 Curba avansata de proiectare curriculara (J) sau curba "învăţării depline".

5.2.PRODUSELE CURRICULARE

La nivel de politica a educatiei, presupune trei niveluri decizionale (dupa R. Seguin):

I. Nivelul deciziilor macrostructurale (de ordin politico-filozofic):Operatiuni:

- idealul educaţional defineşte tipul de personalitate la scara sistemului educaţional; - scopurile pedagogice fundamentează politica educaţiei (de ce şi cum

se educă);

- resursele pedagogice fundamentale/necesare la scara întreguluisistem: umane, materiale, informaţionale, financiare.

II. La nivelul deciziilor macrostructurale de ordin pedagogic (caredecurg din traseul: ideal pedagogic - scopuri pedagogice – resurse pedagogice) implică:

- stabilirea criteriilor de elaborare a planului de învăţământ;- stabilirea profilurilor de formare a personalităţii pe nivele, trepte, cicluri, ani, cu stabilirea

obiectivelor finale (terminale);- stabilirea modalităţilor de evaluare globală (examene de admitere, absolvire, selectie, competiţie

în sens de model interactiv) şi parţiale (probe, examene semestriale, condiţii izolate şi apropiate de model).

III. Nivelul deciziilor microstructurale care implică:

1. stabilirea obiectivelor generale specifice pe discipline de învăţământ sau module: interdisciplinare - transdisciplinare - monodisciplinare.

2. stabilirea resurselor pedagogice pentru realizarea: obiectivelor -conţinuturilor - metodologiei - evaluării.

52

3. stabilirea modalităţilor de evaluare parţială.Aceasta viziune (nivelurile I, II, III) a proiectarii didactice curriculare, conferă

perspectiva de dezvoltare globală şi în acelaşi timp integratoare, a tuturor activitatilor programate si proiectate.

Proiectarea curicularra se elaborează la:

Nivel global (anual)- presupune obiective generale şi specifice procesate:- la nivel de scopuri ale disciplinei sau modului de studii;- structurarea conţinutului prin delimitarea macrounităţii de studiu: capitole, subcapitole, teme,

grupuri de lectii.- La nivel intermediar:- trimestru;- obiective specifice;- temele pe capitole (crearea unităţilor);- timpul didactic pus la dispozitie;- evaluarea strategiilor de predare – învăţare - evaluare.- Proiectarea şirului de lecţii - obiective specifice:- deprinderi, capacităţi, atitudini;- selecţionarea şi algoritmizarea conţinutului;

Proiectarea lecţiei - obiective operaţionale concrete:- ordonarea cunoştinţelor;

- perfecţionarea structurii lecţiei - strategiei de evaluare.

5.3 ETAPELE PROIECTĂRII DIDACTICE

Proiectarea didactică este un sistem metodologic coerent îndreptat spre rezolvarea unor obiective instrucţionale bine precizate (time) aşa cum am precizat mai sus". Acesta etapizează, adaptează şi imaginează din inventarul general ai tehnologiei didactice şi sistemelor de acţionare, doar acele principii, norme,legi metode - materiale - mijloace şi forme organizatorice în stare să realizeze obiectivele instrucţionale propuse.

Prima etapă a proiectării didactice începe cu precizarea obiectivelor instrucţional-formative. Parcurgerea acestei etape presupune respectarea regulilor specifice conducerii şi desfăşurării procesului de instruire:

Precizarea obiectivelor:

Gândirea prin obiective este un concept pretenţios care necesită predarea corectă a obiectivelor instrucţionale, care jalonează domeniul pedagogic.

Obiectivele instrucţionale sunt „ţinte" didactice la care ajungem în timpul procesului instructiv educativ cu ajurorul proiectării stiinţifice. Aceasta este esenţa conceptului „gândirea prin obiective",

Proiectarea didactică ştiinţifică este un sistem metodologic coerent îndreptat spre rezolvarea unor obiective instrucţionale bine precizate (time) aşa cum am precizat mai sus. Acesta etapizează, adaptează şi imaginează din inventarul general al terminologiei didactice şi sistemelor de acţionare, doar acele principii, norme, legi, metode — materiale — mijloace şi forme organizatorice în stare să realizeze obiectivele instrucţionale propuse.

Prin această sltecţie se programează atât procedeele de lucru motrice cât şi procesele psihice la care urmează sâ facă apel sportivul (percepţie, memorie, gândire, imaginaţie creatoare etc.)

Pentru elaborarea proiectului dc pregătire a sportivilor trebuie parcurse următoarele operaţiuni prealabile:1. Analiza activităţii desfaşurate anterior cuprinde următoarele puncte:- Performanţe obţinute;

53

- Eficienţa procesuiui de instuire;- Management;2.Abordare sinergica — conexiuni între cele trei puncte anterioare; studierea performanţelor maxime realizate. 3.Studierea direcţiilor de dezvoltare a disciplinei sportive de care ne ocupăm;ceea ce implică cunoaşterea modelelor de selecţie

După ce am stabilit cu precizie obiectivele urmărite, selecţionând informaţiile operaţionale fundamentale şi ordonându-le într-o strictă succesiuine logică, raţională programăm un dozaj al efortului care să asigure adaptarea organismului la tipul de solicitare programată.

Din punctul de vedere al profesorului etapizarea proiectului didactic ştiinţific are următoarele caracteristici care se angajează în permanentă pe traseul relational:

1. Obiective instrucţionale; 5- Planificare (programare);2. Resurse; 6. Aplicare;

1. Conţinutul programei de 7.Forme organizatorice deinstruire; pregătire;3. Metode - materiale didactice 8. Evaluare;

9. Corectare prin feed-back,

Astfel se desemnează, de fapt etapic, şi operaţunile fundamentale ale proiectului didactic bine gândit, care urmăreşte declanşarea şi valorificarea capacităţilor latente, psihopedagogice ale instruirii, a condiţiilor concrete în care se desfaşoară instruirea; acţionează pe un teren cu obstacole şi include o oarecare doză de incertitudine, care poate fi diminuată dacă strategia utilizată este supusă raţionaiizării.

Model ipotetic al procesului de instruire, lanţul praxiologic standardizat are urmatoarea configuraţie:

“Agent (antrenor, sportiv, echipa), Interese şi motivatii (nomologice, psihologice, axiologice), Scop, Strategie (programată sau planificată), Situatie (conditii, mijloace, norme), Operatii de realizare (decizie, conducere, executie -efectuare), Obiect al actiunii, Valorizare produs.” ( Colibaba, D.,2007, p.27)54

Tab.4 Etapele proiectării ştiinţifice

ETAPA I Obiectivele prospective propuse

ETAPA II Resursele necesare pentru realizarea obiectivelor propuse

ETAPA III Strategia de productie in scare sa realizeze obiectivele propuse

ETAPA IV Organizarea şi conducerea procesului tehnologic

ETAPA V Evaluarea (controlul) calitatii si eficientei procesului de productie

Principalele caracteristici ale lanţului praxiologic:

54 Colibaba, D., ( 2007,), op.citată

54

- întreaga activitate de instruire se desfasoară sub incidenţa finalităţilor sau obiectivelor stabilite;- selectioneaza modelele optime de acţionare;

- se supune urmatoarelor motivaţii:

- Motivaţie nomologică (legi, norme, masuri stricte care te impiedica să te abaţi de la calea corectă);

- Motivaţie psihologică (persuasiunea adresată colaboratorilor şi studen ilor de a țurmării realizarea finalităţilor propuse);

- Motivaţia axiologică (promovarea continuă a soluţiilor şi ideilor valoroase, eficiente care stimulează activitatea de raţionalizare şi creaţie);

- Motivaţie teleologică (totul orientat spre scop sau obiective instructionale).1

Cerghit I. (1980)55 consideră că între aceşti factori există o legătură necesară, o interdependenţă funcţională, un anumit flux determinat obiectiv de cerinţele parcurgerii într-o anumită ordine a etapelor organizării şi desfăşurării acţiunii şi include în sine patru indicatori cheie care-i definesc traiectoria:Un circuit praxiologic, de ordin pedagogic (instructiv), poate fi prezentat in

felul urmator:

Fig. 10 Circuitul praxiologic

obiective (o)-participant (p)- conţinut (c)- norme de realizare (n)- metode şi mijloace (m)- forme de organizare (f)~ mod de desfăşurare (d)- rezultate (r)- evaluare (e)

Extrapolat in domeniul nostru de activitate, Colibaba D.(1998) prezintă structura generală a lanţului praxiologic în figura de mai sus ( Fig. nr.11)

Fig. 11. Schema standardizată de realizare a proiectului didactic

55 Cerghit, I., (1980), Metode de învăţămînt, Edit.D.P., Bucureşti

III

STRATEGIE INSTRUCŢIONALĂ

OPERAŢIONALIZARECUM VOI FACE?

MODELUL DE CONCURS ŞI PREGĂTIRE CELELALTE ARII DE MANAGEMENT

I

OBIECTIVELE INSTRUIRII

CE DORIM SĂ FACEM ?

1

23

O. FINALE : a) ce corectez, redresez, restructurez?

O. INTERMEDIARE: b) noi achiziţii O.OPERAŢIONALE: c) ameliorarea

continuă a vechilor

achiziţii

COMPORTAMENT şi/sau PERFORMANŢĂ MINIME AŞTEPTATE PENTRU a, b, c.

TIMPUL DE INSTRUIRE

II

II

RESURSELE PROCESULUI DE INSTRUIRE

CU CE? CU CINE ? CONŢINUTUL PROGRAMEI i) Recuperarea cunoştinţelor neachiziţion ii) Perfectionare, îmbogăţire

Resursele, materiale, financiare, umane informaţionale şi psihologice ale procesului de instruirre

4

5

6

Resurse bio-psiho-sociale : particularităţi individuale şi de vârstă, capacitate de instruire,

V EVALUARECUM VERIFICĂM CALITARTEA ŞI EFICIENŢA

INSTRUIRII?

IV APLICAREA ÎN PRACTICĂ

CUM ASIGURĂM APLICAREA CORECTĂ A PROIECTULUI ÎN PRACTICĂ?

12

13

14

PLANIFICAREA – PROGRAMARE RATIONALA

ORGANIZ- CONDU.- ŞI DESFĂŞURAREA PREGĂTIRII PROPRIU - ZISE

ASIGURAREA CONDIŢIILOR OPTIME DE APLICARE A STRATEGIEI .

15

documente de evidenţă şi analiză;eficienţa pedagogică economică şi socialăcalitatea instruirii: rezultate obţinute/rezultate scontateteste, probe: fizice, tehnice, tactice, psihiceaprecierea antrenoruluicomportamentul de concurs

7

8

9

10

11

METODE (M)

MATERIALE DIDACTICE (M)

MIJLOACE (M)COMBINATIA OPTIMA A CELOR 3M

PRINCIPII, REGULI, NORME, FORME ORGANIZATORICE, CREATIVITITE

55

5.4. EVALUAREA CALITĂŢII ŞI EFICIENŢEI PROCESULUI DE INSTRUIRE DESFĂŞURAT

56

În cadrul acestei etape avem în vedere în primul rând determinarea utilităţii proiectului, care poate fi dedusă din claritatea obiectivelor,dozarea resurselor corectitudinea strategiilor didactice, realitatea scenariilor elaborate, raportate la condiţiile de vârstă sex şi alte particularităţi.

Aceasta etapă se conturează pe baza elaborării obiectivelor instrucţionale alături de care se precizează şi proba (testul) de apreciere a realizării lor. De asemenea evaluarea vizeaza atât activitatea sportivului cât şi a profesorului, are caracter permanent prin asigurarea feed-back-ului prin raportare continuă la obiectivele operaţionale.

Evaluarea presupune măsurarea şi /sau compararea indicatorilor de cantitate, calitate şi eficienţă a procesului de pregătire bazat pe aplicarea proiectului instrucţional.

Principalii indicatori sunt:- Cantitatea pregătirii. Acest indicator se calculează cu ajutorul mărimilor de volum pe baza documentelor de evidenţă a activităţii desfăşurate.- Calitatea instruirii. Acest indicator poate fi calculat numai dacă în elaborarea proiectului se stabiles cu claritate, în etapa I, obiectivele opraţionale ale instruirii.- Eficienţa instruirii este indicatorul care permite cuantificarea rezultatelor obţinute la resurse consumate.

Cap.6 DIMENSIUNILE EDUCAŢIEI ŞI PROVOCĂRILE LUMII CONTEMPORANE

6.1 DIMENSIUNILE EDUCAŢIEI-Educaţia, constituie obiectul de studiu al pedagogiei, abordabil din perspectiva

dimensiunilor şi finalităţilor vizate. Etimologia cuvântului educaţie (de origine latina) sugerează trei finalităţi primare, şi anume:

educaţio - creştere, hrănire, formare; educo-educare - a creşte, a hrăni, a forma, a instrui educo-educere - a scoate, a ridica, a inalţa

Dicţionarul de pedagogie (1979, p.141-142) 56 scoate în evidenţă alte trei seminificaţii metodologice, şi anume:

a) educaţia ca o activitate organizată – instituţională, conform unor orientări valorice si finalităţi;

b) un produs al activităţii determinat de comanda socială;c) un proces angajat intre mai multe fiinţe umane, aflate în diferite relaţii de

comunicare şi modificare reciprocă.Conţinuturile educaţiei vizează principalele dimensiuni de formare/dezvoltare a

personalităţii umane proiectată şi realizată in cinci dimensiuni: intelectuală, tehnologică, morală, estetică si fizică. Fiecare dintre aceste dimensiuni are scopuri şi finalităţi determinate de comanda socială, pe de o parte şi opţiunile personale ale celor supuşi procesului educativ, pe de altă parte.

În ceea ce priveşte principalele caracteristici ale acestor tipuri de educaţie le vom prezenta obiectivele şi conţinuturile în rândurile care urmează.

Educaţia morală, “latură a educaţiei multilaterale, prin care se realizează formarea şi dezvoltarea conştiinţei şi a conduitei morale a omului, formarea profilului moral al personalitaţii, elaborarea comportamentului său social-moral.” ( Dicţionarul de pedagogie, 1979, p.149)57

În condiţiile societăţii contemporane marcată de creşterea compelxitătii relaţiilor sociale, importanţa educaţiei morale creşte in mod evident.

56 Dictionarul de pedagogie (1979) – Editura didactica si pedagogica, Bucuresti57 Idem, opera citată p. 80

57

Educaţia morală presupune opturarea raportului om-societate şi om-om. Această latură are un caracter dinamic determinat de relatia dintre latura formală si informală a educaţiei. Obiectivele educaţiei morale :

A. Obiective generale ale educaţiei moralea) la nivelul teoriei morale :

- formarea percepţiilor, reprezentarilor, judecaţilor si raţionalmentelor morale;- insuşirea şi aprofundarea normelor morale;- formarea sentimentelor morale şi trăsaturilor volitive-morale; - formarea convingerilor morale (care reperzintă sinteza dimensiunlor cognitive – afective

– volitive a teoriei moralei)- b) la nivelul practicii morale:- formarea deprinderilor morale;- formarea obisnuinţelor morale;- formarea atitudinilor morale, afective si motivaţionale ;- formarea atitudinilor morale caracteriale care asigură coerenţa acţiunii coduitei morale.B. Obiective specifice ale educaţiei morale care pot fi identificate la nivelul

procesului de învăţământ. Aici avem de a face cu : educaţia patriotică, educatia prin şi pentru colectiv, educaţia prin

şi pentru activitate (de învăţare,de muncă, de creaţie) educaţia umanistă, educaţia civică, educaţia juridică (I. Bontoş, 1983;)58 ( I. Nicola 1992)59, ( C. Cucoş, 1996)60 ş.a)

Conţinutul educaţiei morale reflectă două coordonate distincte care vizează raportarea omului la societate (educatia moral-civică) şi la sine (educaţia moral-individuala)

Educaţia intelectuală – presupune dobândirea valorilor ştiinţei prin stiinţa şi pentru stiinţa. Această latură educativă “ reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalităţii umane realizată prin valorile ştiinţei. Ea este organizată, mai ales, dar nu exclusiv la nivelul procesului de învăţământ, cadrul principal de realizare a obiectivelor sale generale şi specifice” ( S. Cristea, 2000, p.114)61 I Obiective generale ale educaţiei intelectuale:A Obiective informative, care proiectează pedagogic acţiuni educaţionale cu scop prioritar de informare intelectuală generală

- Asimilarea cunoştinţelor fundamentale;- dobândirea deprinderilor şi strategiilor intelectuale fundamentale;- cultivarea atitudinilor intelectuale superioare;- integrarea cunoştinţelor, deprinderilor, strategiilor şi atitudinilor intelectuale într-o

concepţie ştiinţifică generală.B.Obiective formative:

a. dezvoltarea capacitaţii intelectuale cu valoare aplicativă, pedagogică şi socială ridicată: competenţa de creştere, competenţa de comunicare, competenţa de creaţie;

b. dezvoltarea competenţei cognitive de mare eficenţă pedagogică şi socială, aptitudini cognitive generale şi specifice; atitudini cognitive cu o largă susţinere afectivă, motivaţională şi caracterială;

c. dezvoltarea competenţei creative integrative (- inter, -inter, -transdisciplinar ) – etic ( deschderea cunoştinţelor spre lumea aflată în schimbare) II -Obiectivele specifice educaţiei intelectuale ( specifice procesului de învăţământ)A- obiective informative

a. Dobândirea deprinderilor şi strategiilor intelectuale specifice unor domenii de cunoaştere ştiintifică/discipline de învăţământ şi unor etape de evoluţie a personalitaţii:

58 Bontaş I.,( 1983),Pedagogie pentru învăţământul superior tehnic, E.D.P, Bucureşti59 Nicola, I., ( 1992), Pedagogie, editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti60 Cucoş, C., ( 1996), Pedagogie, Edit. Polirom, Iaşi61 Cristea Sorin 2000, Dicţionar de pedagogie, Editura Litera Internaţional, Bucuresti

58

instrumentale (scris, lectura, calcul, studiu independent, stocare-procesare-calculator), - operaţionale ( documentare, documentare, experimentale) – creative ( cercetare)

b. b) stapânirea cunoştinţelor fundamentale, de cultură generală, valabile la nivelul fiecarui domeniu/disciplină de învăţământ, deschise spre cultura de profil şi cultură de specialitate şi spre toate formele de (auto)instruire permanentă;

c. cultivarea atitudinilor cognitive superioare legate de:- aplicarea socială a cunoştinţelor, deprinderilor, strategiilor, atitudinilor intelectuale;- integrarea – intra, - inter, - transdisciplinară a cunoştinţelor, - B. Obiective formative, care proiectează pedagogic acţiuni educaţionale cu scopuri

prioritar formative: a. dezvoltarea capacităţilor cognitive: spirit de observatie; gândire operaţională (analiză-

sinteză; generalizare-abstractizare; comparaţie, concretizate logic în sisteme de noţiuni-judecaţi-raţionamente; principii, modele, paradigme etc); memorie (memo-rare-pastrare-actualizare) logică - rapidă; imaginaţie reproductivă - creatoare; inteligentă, generală, verbală; aplicată în diferite domenii de cunoaştere ştiinţifica/discipline de învăţământ;

b. dezvoltarea resurselor afectiv-motivaţionale ale învătării: interese cognitive, interiorizate valoric; sentimente superioare, stabilizate valoric;

c. dezvoltarea creativităţii prin: orientarea valorică a activitaţii spre "nou" (creativitatea ca trăsătura general-umana); stimularea activităţii în direcţia "apariţiei noului" (creativitatea ca proces); validarea noului pe criterii relevante social (creativitatea ca produs).

Educaţia estetica – “reprezintă activitatea de formare a personalitatii umane, proiectataă si realizată prin recepţia, evaluarea şi crearea valorilor “ (S. Cristea, 2000, p.109)62

Adjectivul “estetic” provine de la teoria esteticului (gr. Aisthesis- percepţie senzorială ) care se ocupă cu formele de apariţie a frumosului şi legităţilor acestuia, cu influienţa fenomenelor esteticii asupra omului care inţelege, percepe şi-l reflectă.

“ Conţinutul noţional al educaţiei estetice este diferit în aria pedagogiei. Educaţia estetică în şcoală cuprinde educaţia artistică, învăţământul artistic, arta, comunicarea verbală. Obiectivul educaţiei estetice se întinde de la aprecierea tradiţională, emoţională până la evaluarea critică a fenomenelor vizuale cotidiene şi a mass-media. În învăţământ, educaţia estetică se limitează mai ales la structura tradiţională de organizare a şcolii şi la stadiu de specialuizare a profesorilor (Shcaub H., Zenke K. G. 2001, p. 88)63

În domeniile extraşcocale ale activitaţii culturale şi sociale a tineretului ( ale copiilor, adulţilor) educatia estetică constituie un principiu de organizare a esteticului, care nu se referă la artele frumoase ci la design, arhitectură, modă, locuintă, mass-media.

Scopul educarii estetice este alfabetizarea estetica prin care se rezolvă diferenţele şi cunoaşterea senzorială.

Obiectivele educaţiei estetice ( după S.Cristea,2000, p.110)64

A. Obiective generale:a. formarea atitudinii estetice prin receptarea , evaluarea şi proiectarea valorilor estetice;b. dezvoltarea aptitudinilor estetice şi integrarea lor în toate activităţile umane: artă, stintă, tehnologie, sport etc.)B. Obiective specifice educaţiei estetice:a. cultivarea gustului estetic, bazat pe integrarea percepţiei estetice, gândirii estetice, sensibilităţii estetice, motivaţiei estetice;b. cultivarea competenţei de evaluare estetică bazată pe integrarea gustului estetic la nivelul atitudinilor estetice;c. cultivarea capacităţii de integrare a atitudinii estetice la nivelul sructurilor caracteriale ale personalităţii, premisă a descendentului estetic;

62 Cristea,S., Op. Citată pag.....63 Schaub H. , Zenke K. G.(2001), Dicţionar de pedagogie, Editura Polirom Iasi64 Cristea S, Op. citată

59

d. cultivarea aptitudinii estetice la nivel de atitudine creativă generală, realizată în plan ştiinţific, tehnologic de învăţare- aptitudine creatoare artistică realizată în domenii specifice: literatură, muzică, pictură ş.a:

- aptitudinea creatoare sportivă realizată în cadrul unor discipline sau programe sportive.Dupa I. Nenacşu (1990, p.42) 65 obiectivele specifice educaţiei estetice sunt:

a. Dezvoltarea receptivităţii estetice: educarea sensibilităţii estetice, gândirii estetice, gustului estetic, conduitei estetice;

b. Dezvoltarea motivaţiei estetice: educarea intereselor estetice, competenţelor estetice, atingerea unui ideal estetic interdisciplinar;

c. Dezvoltarea creativităţii estetice: - Educarea: aptitudinilor creative ( generale şi specifice), cultivarea aptitudinilor creative

deschise perfecţionării;Conţinutul educaţiei estetice identificată prin prisma obiectivelor generale şi specifice ale

activitaţii de formare-dezvoltare a personalităţii umane prin intermediul valorilor "frumosului" se exercită la nivelul:

- artei ( literatura, muzica, pictura, sculptura, cinema, sport)- societăţii – organizarea unor structuri sociale , optimizarea relaţiilor interumane,

designul industrial, designul specific tehnologiei informatizante;- naturii – armonia formelor de relief, armonia fenomenelor naturale, spectacolul estetic

al unor fenomene naturale;Educaţia tehnologica – “ este latura educaţiei care se ocupă cu pregatirea tehnologică

şi practică, de muncă şi care formează capacitate şi aptitudini tehnice şi tehnologice specifice unor profesiuni din diferite ramuri economice (industrie, agricultura,construcţie, transporturi, telecomunicaţii, circulaţia marfurilor etc. ).66

Definirea educaţiei tehnologice presupune explicitarea conceptului de tehnologie care la rândul lui vizează procesul de aplicare a cunoştinţelor prin intermediul unor instrumente, metode, mijloace, norme etc. utilizate mai ales in domeniul producţiei. Structura conceptului de tehnologie are trei dimensiuni funcţionale: (Zamfir C. , Vlasceanu L. 1993 p.637)67

a. o dimensiune tehnică - materială, reprezentată prin maşini, unelte, instrumente, instalaţii , materiale didactice etc. ;

b. o dimensiune normativă, reprezentata prin reguli şi strategii de proiectare, organizare şi de valorificare a tehnicilor;

c. dimensiune socială, reprezentată prin abilităţi, capacităţi, comportamente individuale şi sociale, generate de folosirea tehnicilor promovate la nivel material şi normativ ; ”

Educaţia tehnologică mai este denumita şi ştiinţă aplicată. Ea subordonează educaţia profesională care vizează dobândirea unor tehnici specifice doar anumitor domenii de specializare ( Vladulescu, L. 1996 p.46-47)68

Obiectivele educaţiei tehnologice ( după King A., Schnaider,B., 1993)69

A. Obiectve specifice procesului de formare – dezvoltare a capacităţilor ( deprinderilor, strategilor, aptitudinilor) de aplicare a cunoştinţelor ştiinţifice în viaţa socială este realizată prin intermediul următoarelor obiective specifice.a.. asigurarea fundamentelor ştiintifice ale activitaţii practice în condiţiile saltului de la modelul cultural al societăţii industrializate spre modelul cultural al societăţii postindustriale, informatizate;

65 Neacşu I. 1990 Instruire si învăţare, Editura ştiinţifică, Bucuresti66 Dictionar de pedagogie 1979, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti67 Zamfir C., Vlasceanu L. 1993, Directiva de pedagogie, Editura Babel, Bucuresti68 Vladulescu, L., (1996), Fundamente ale educatiei si profesionalizarii tehnologice, Edit. DPRA, Bucuresti69 King A., Schndider, B.( 1993), O strategie pentru supravietuirea lumii, Editura tehnica Bucuresti

60

b. susţinerea unităţii epistemice dintre "cunoastere" (cultura teoretică) şi "aplicaţie " (cultura practică) şi a semnificaţiilor sale etice;c. formarea atitudinii superioare fată de activitaţile umane fundamentale - învăţarea, munca şi creaţia - concepute în interdependenţa funcţiilor lor sociale: didactică, productivă, inovatoare;d. stimularea creativităţii tehnice, care concentrează elementele productive cele mai avansate (automatizare, cibernetizare, informatizare) şi eficiente social (grad de aplicabilitate şi de adaptabilitate în situaţii complexe, în condiţii de schimbare rapidă, continuă).B. Pentru orientarea scolară profesională şi socială trebuie proiectate şi realizate urmatoarele obiective specifice educaţiei tehnologice: a. cunoaşterea psihopedagogicaă a celor care constituie "obiectul educaţiei" (elevi, studenţi, sportivi, echipe); b. informarea scolară, profesională şi socială a celor care constituie "obiectul educaţiei" in vederea (re)integrarii lor optime în toate etapele educaţiei ("ciclurile vieţii"); c. stimularea procesului de adaptare socială continuă a "obiectului educaţiei" prin valorificarea deplină a disponibilităţilor bio- psiho,-sociale ale personalităţii umane. Educatia tehnologica intra în relaţii cu toate celelalte dimensiuni ale educaţiei, pregăteşte procesul de integrare psihosocială a personalităţi umane, care include următoarele trepte metodologice: (D. Salde 1995, p182-186)70:- Orientarea cunostinţelor spre activitaţi practice;- orientarea socială, proiectată în planul informării şi al îndrumarii şcolare şi profesionale;- orientarea socială, realizată în planul optiunilor şcolare şi profesionale;- Pregatirea şi calificarea socio-profesională;- integrarea socioprofesională: - perfecţionarea şi auto-perfecţionarea profesională;- integrarea socio-profesională deplină: adaptare-angajare socioprofesională deplină (randament optim, maiestrie şi stabilitate socioprofesională)

Educaţia fizică– reprezintă activitatea de formare- dezvoltare corporală necesară pentru asigurarea şi cultivarea valorile sănătăţii oamenilor, respectiv a stării de echilibru şi funcţionare a organismului ( R. Hubert, 1965, p.320)71

Educaţia fizică vizează laturile bio- psiho – sociale ale fiinţei umane. În timpurile noastre, educaţia fizică realizeză procesul de formare- dezvoltarea a personlităţii umane aflate într-un proces de “ reaşezare continuă” în funcţie de solicitările tot mai intense ale vieţii moderne ( intelectuale, etice, filozofice, politicer, religioase, tehnologice, economice, estetice, igienice, sexuale etc. )

Educaţia fizică este deci îndreptată spre reglementarea ( optimizarea) valorii biologice şi psigologice a personalităţii umane în condiţiile specifice socetăţii moderne contemporane.

Educaţia fizica are un rol determinant în dezvoltarea personalităţii umane. În acest sens funcţiile educaţiei fizice şi sportului realizează o corespondenţă între practicarea exercişiilor fizice su diverse forme şi efectul acestora asupra personalităţii umane şi vieţii sociale. Majoritatea specialiştilor din domeniul nostrum de activitate ( A. Dragnea, S.Teodorescu, V. Tudor , L. Mihailescu, G. Raţă ş.a), consideră că educaţia fizică are două tipuri de funcţii: specifice şi asociate

Funcţiile educatiei fizice:A. Specifice - vizează dimensiunile bio- psih- sociale ale personalităţii umane. Aici, se

identifică ca fiind prioritare dezvoltarea fizică armonioasă, perfecţionarea capacităţii motrice , vigoarea şi potenţa fizică şi sănătatea.

B. Asociate - care însoţesc obiectivele specifice sau au un scop cultural educativ bine definit ( educaţia igienică, educaţia sanitară, recreaţia, emulaţia etc) Dintre funcţiile care le exercită educaţia fizică şi sportul , se disting cu preponderenţă următoarele : a. Funcţia de perfecţionare şi dezvoltare fizică armonioasă. Aceasta se exercită mai ales la categoriile de vârstă tînără( copii, adolescenţi, tineri), dar şi în caztul categoriilor de cetăţeni 70 Salde, D. 1995, Educatie si personalitate , Creatie de sticla, Cluj-Napoca71 Hubert R. 1965 Traite pedagogie generale, Presses, Universitiies de Frame, Paris

61

afectaţi din punct de vedere a dezvoltării corporale de consecinţele cucririlor ştiinţifice conemporane ( sedentarism, poziţii statice anormale, ş.a)b. Funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice, vizează cele două componente fundamentale :priceperile şi deprinderile motrice ; calităţile motricec. Funcţia igienică - face parte din categoria celor asociate şi vizează cerinta fundamentală de menţinere a unei stări optime de sănătate a oamenilor. Prin educaţia fizică se actionează prioritar preventiv pe acest plan. Se poate , cu ajutorul exerciţiilor fizice să se acţioneze şi pentru corectarea unor deficienţe pe planul sănătăţii.d. Funcţia recreativă este o altă funcţie asociată pentru educaţia fizică . Ea trebuie înţeleasă cel puţin în următoarele două sensuri: - asigurarea unui bagaj minim de cunoştinţe teoretice şi practice în vederea petrecerii timpului liber; - asigurarea condiţiilor şi dezvoltarea interesului pentru participarea la competiţii în calitate de sportiv sau spectator; e. Funcţia de emulaţie – trebuie să se materializeze prin dezvlotarea spiritului competitiv şi formarea dorinţei permanente de depăşire şi autodepăşire, dar, numai în limitele regulamentare corecte şi cu atitudine de fair-play. În acest sens se impune promovarea frecvenţa în educaţia fizică a întrecerii prin jocuri de mişcare sau jocuri sportive, ştafete, parcursuri aplicative, concursuri, etc. Prin această modalitate se dezvoltă şi creativitatea subiecţilor, dorinţa de a câştiga, de a obţine victoria, de a se situa pe primele locuri, etc., aspecte deosebit de importante mai ales pentru tineri .

f. Funcţia educativă – caracterizată prin efectele multilaterale de influenţă asupra unor laturi ale personalităţii umane, cum ar fi cea intelectuală, morală, estetică, tehnologică, profesională

Obiectivele educaţiei fizice:Educaţia fizică ţinteşte realizarea unor obiective generale din care se deduc cele specifice (generale- intermediare- operaţionale). În rândul obiectivelor generale sunt vizate următoarele componenete biologice, psihologice şi sociale: sănătatea, calitatea vieţii, dezvoltarea fizică armonioasă, condiţia fizică, perfecţionarea capacităţii motrice, formarea capacităţilor şi obişnuinţelor de practicare independentă şi sistematică a exerciţiilor fizice şi sportive în aer liber, dezvoltarea trăsăturilor pozitive de personalitate.

Obiectivele educaţiei fizice au ca scop consolidarea dezvoltării biologice şi stimularea dezvoltării psihice a personalităţii umane. “Obiectivele specifice educaţiei fizice şi sportului au în vedere: Ameliorarea condiţiei fizice prin:

- stimularea creşterii şi dezvoltării fizice;- optimizarea dezvoltării fizice corecte şi armonioase;- asigurarea unor indici superiori ai calităţilor motrice- dezvoltarea rezistenţei generale a organismului la agenţi naturali

însuşirea normelor igienico-sanitare ,individuale şi colective; crearea obişnuinţei de viaţă sănătoasă;- responsabilizarea propriei sănătăţi pentru a învăţa cum se menţine aceasta;- formarea, consolidarea,şi perfecţionarea deprinderilor şi priceperilor motrice - îmbogăţirea experienţei motrice prin executarea achiziţiilor motrice în condiţii diversificate;- îmbogăţirea experienţei motrice prin iniţierea elevilor în practicarea unor ramuri sportive ;- capacitatea de a practică unele probe sau ramuri sportive cu reguli simplifucate;- îdezvoltarea calităţilor motrice şi formelor complexe de manifestare;- adunarea expresivităţii , graţiei şi plasticităţii mişcării; - dezvoltarea capacităţii de autoconducere, autoasigurare, autocontrol, autoreglare şi autoorganizare a ex.; “ ( după E. Firea, 1984)72

72 Firea E, Metodica educaţiei fizice şcolare, IEFS, Bucureşti

62

Obiectivele generale ale educaţiei fizice vizează deci două laturi importante ale organismului uman: biologică şi psihologică şi care , în mod inerent, implică sau le conexează pe cea de a treia: latura socialăObiectivele specifice particulare (celor două obiective generale):

a. Consolidarea dezvoltării biologice a personalităţii care angajează următoarele obiective specifice:- parametrii somatici şi anripometrici- formarea de priceperi, deprinderi şi a capacităţi motrice;

- definitivarea conduitei igienico-sanitare în condiţii de normalitate şi pentru corectarea unor deficienţe fizice; - valorificarea disponibilităţilor speciale pentru activităţile sportive de performanţă;b. Stimularea dezvoltării psihice a personalităţii umane angajează următoarele obiective specifice: - corelarea parametrilor de natură biologică cu dezvoltarea psihică echilibrată (cognitivă – afectiva - volitivă; temperamentală – aptirudinală - caracterială); - dezvoltarea atenţiei concentrate, spiritului de observaţie, gândirii flexibile, prin exerciţii şi acţiuni care stimulează independenţa şi creativitatea în activitate;- dezvoltarea stărilor afective pozitive provocate de mobilizarea energetică generală şi specială, proprie activităţilor proiectate şi realizate; - educarea voinţei în condiţii de competivitate, cu numeroase obstacole interne şi externe; - valorificarea potenţialului temperamental, aptitudinal şi caracterial, la nivelul activităţilor sportive de performanţă .

Toate acestea obiective ale educaţiei fizice şi sportului capătă aspecte particulare în concordanţă cu particularităţile de vârstă , profilul profesional, pentru care se pregătesc tinerii, nivelul de pregătire anterior achiziţionată şi tipul de educaţie cu care se asociază ( militară, a încarceraţilor , a persoanelor cu deficenţe etc)

În plan practic există o modalitate de elaborare a obiectivelor instrucţionale, şi anume după gradul de generalizare a lor . Astfel, în viziunea proiectării activităţii de predare a educaţiei fizice obiectivele specifice educaţiei fizice pot fi sistematizate după gradul de generalizare în obiective finale ( de rangul I), obiective intermediare ( de rangul II) şi obiective operaţionale ( de rangul III). De fapt, toate aceste categorii de obiective sunt surprinse în mod inedit în fig. 12. ( D. Colibaba, 2007, p.100)73

73 Colibaba, D.E.,( 2007), Praxiologie şi proiectare curriculară în educaţie fizică şi sport.Edit. Universitatea Craiova.

63

Fig.12 Schema de operationalizare a obiectivelor operationale

O.F.(I)

O.I.(II)

O.Op.(III)

turistice - loisir

Programa analitică de studiu (şcolară, universitară): conţinuturi, sarcini, strategii, forme organizatorice, bibliografie – manual – materiale didactice auxiliare.

Resurse: umane, materiale, financiare, informaţionale, timp didactic alocat .

Strategie didactica (structure operationale): metode, material, mijloace, forme organizatorice, reguli, principii, etc, focalizare strict pe obiective operationale

Planificarea şi aplicarea în practică a proiectelor globale şi operaţionale. Conducerea controlată a procesului de instruire

Evaluarea calitatii si eficientei procesului de instruire. Standarde de performanţă

1

D.P.M.

mers, alerg. sărit.arunc. prindere

echil. - târâre

căţărare – escal.

ridicare transp.

forţă

2

C.M.

viteză

îndemânare

rezistenţă

supleţe

calităţi combinate

dimensiuni morfologice

Constitutie corporala

ţinute corporale

atitudini

deficitare

3

D.F.A.

funcţionale

psihice

psihomotrice

sociale

4

CAPACITATE

De creaţie

5

JOCURI

Dinamice

De imitaţie

Cu roluri

Interactive

Agonistice etc.

Jocuri sportive

Sporturi individuale

Elemente şi procedee tehn.

Competiţii sportive

6

RAMURI ŞI PROBE SPORTIVE

Amicale

Tradiţionale

Oficiale:

- Locale

- Regionale

- Naţionale, etc

7

COMPETIŢII SPORTIVE

pract. independ

autoap.; evit. accid.

primul ajutor

efort - organism

8

DEP. UTILITARE

CUNOS.TEORETICE SI

ORGANIZATORICE

Igienico-sanitare

OBIECTIVE FINALE

64

6.2 NOILE DIMENSIUNI ŞI DOMENII ALE EDUCAŢIEI

Conţinuturile educaţiei (generale) include dimensiunile activităţii de formare-devoltare a personalităţii umane, proiectată în conformitate cu funcţiile macro- şi microstructurale, la nivel intelectual – moral - tehnic/ aplicativ-estetic şi fizic.

Conform lucrărilor elaborate de R. Hubert, 1965, Vaideanu, 1993, de-a lungul istoriei dimensiunile educaţiei s-au manifestat în felul următor:I. Perioada sec. XVII – XIX erau cunoscute două dimensiuni ale educaţiei: moral-

religioasă şi intelectualăII. Perioada sec. XX ( prima perioadă) educaţiei noi, care adăugă educaţia estetică şi

educaţia fizică dezvoltată în contextul educaţiei aplicative- profesionale.III. Perioada sec. XX (a doua perioadă) educaţia are cinci dimensiuni: intelectuală,

morală, profesională, estetică, corporalăIV. În perioada 1980 – 1990 se crează un model global care defineşte “educaţia cu

privire la mediul înconjurător” determinată pedagogic de relaţia ştiinţă-tehnologie-societate- mediu”. Această conexiune complexă a scos în evidenţă următoarele orientări:

a. orientările educaţiei în plan social: e. civică, e. economică, e. plastică, e. socială, e.ştiinţifică, e. intelectuală;

b. orientările educaţiei în plan individual: e. personală, e. individuală, e. specială, e. competitivă , e. ;

c. deschiderile spre noile evoluţii: ecologică, demografică, democratică, casnică, sanitară modernă ş.a. ( după Vaideanu G., 1996. p. 65-67)74

Trasaturile comune ale celor cinci dimensiuni ale educaţiei conferă conţinutului activităţii de formare – dezvoltare a personalităţii umane:

un caracter obiectiv - determinat de structura de organizare bio-psiho-sociala a personalităţii umane( care necesită competenşe intelectuale – morale – tehnologice – estetice – fizice)

un caracter dinamic – care relevă adaptarea permanentă a acţiunilor profesorilor la cerinţele şi posibilităţile elevilor, angajaţi într-un câmp psihosocial bine definit;

un caracter integral – determinat de interdependenţa dintre laturile educaţionale;

un caracter deschis – determinat de apariţia periodică de noi conţinuturi de genul celor instituite în ultimul timp la nivelul UNESCO – sub denumirea de „ noile educaţii”

Prin urmare, problemele lumii contemporane cum ar fi: protejarea mediului, democraţia, valorificarea timpului liber, relaţiile dintre sexe, rolul religiei, raportul dintre naţional şi internaţional, raportul dintre naţional şi universal în creaţiile culturale, cultura de tip informatizat etc,. au provocat apariţia „ noilor educaţii”.

“ Noile educaţii (recunoscute de UNESCO), apar ca un răspuns al sistemelor educaţionale la imerativele lumii contemporane de natură politică, economică, şi demografică. În consecinţă, noile educaţii sunt: educaţia ecologică,educaţia pentru schimbare şi dezvoltare, educaţia pentru tehnologie şi progres, educaţia pentru mass-media, educaţia demografică, educaţia pentru pace şi cooperare, educaţia pentru democraţie, educaţia sanitară modernă etc.

Aceste noi dimensiuni ale educaţiei vizează realizarea următoarelor obiective şi activităţi ( tabel .5 după D. Colibaba..2004)75

74 Vaideanu G. ,1996, Unesco-50-educatie. Editura DPRA ,Bucuresti75 C. D. ,2004 Educatia şi provocările lumii contemporane . Comunicare ştiinţifică, Galati 2004

65

NOILE EDUCAŢII OBIECTIVE VIZATE

. EDUCAŢIA .

TEHNOLOGICĂ

( relativ la mediu) vizează rezolvarea problemelor declanşate în urma dezvoltării tehnologiilor industriale (poluare, distrugerea mediului natural)

EDUCAŢIA

PENTRU SCHIMBARE

Adaptarea rapidă la condiţiile inovatoare şi la reformele sociale

EDUCAŢIA PENTRU

TEHNOLOGIE ŞI PROGRES

Cultivarea aptitudinilor deschise cuceririlor ştiinţifice a societăţii informatizate

EDUCAŢIA PENTRU

MASS - MEDIA

Capcitatea de valorificare culturală a informaţiei furnizate de TV, Radio, internet, ziare etc, în condiţii diversificate şi individualizate

EDUCAŢIA PENTRU

DEMOGRAFIE

( în materie de populaţie), rezolvarea problemelor de creştere/descreştere , densitate/ migraţiune(structură profeională,cultural- politică), religie etc., în contextul global, naţional,regional,teritorial şi local

EDUCAŢIA PENTRU

PACE ŞI COOPERARE

Rezolvrea problemelor litigioase pe cale de dialog, în cadrul grupurilor şi comunităţilor sociale.

EDUCAŢIA PENTRU

DEMOCRAŢIE

Aplicarea democraţiei la nivelul principiilor sale valorice de conducere socială, eficientă( reprezentarea, repartizarea puterilor legislative etc.) şi instituţiilor care promovează drepturile omului.

EDUCAŢIA

SANITARĂ MODERNĂ

Vizează organizarea vieţii în condiţiile unor probleme specifice cum ar fi timpul liber, educaţia casnică, educaţia nutritivă, educaţia sexuală.ş.a

Tab nr. 5 Noile educaţii şi obiectivele instrucţionale vizate ( după D.Colibaba, 2004)

Societatea contemporană modernă ridică în faţă procesului educaţional noi domenii şi perspective. Astfel, specialiştii din domeniul ştiinţelor educaţionale vizează următoarele orientări educaţionale prospective:

66

- educaţia axiologică – determinarea şi promovarea valorilor;- educaţia interculturală – realizată în scopul diminuării conflictelor şi eradicarea

violenţelor, tolerarea şi cooperare interetnică;- educaţia integrată – vizează integrarea persoanelor cu nevoi speciale (dizabilităţi);- educaţia copiilor supradotaţi – vizează creşterea nivelului intelectual, cultivarea

aptitudinilor specifice, stimularea gândirii creative, arta, capacităţii psihomotrice sportive ;

- educaţia permanentă- justificată de schimbările permanente şi exploziei informaţionale

- educaţia deschisă – la distanţă- determinată de progresul tehnologic de comunicare

6.3. RELAŢIA DINTRE EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI CELELATE LATURI EDUCAŢIONALEAr trebuie să nu existe un conflict între educaţia fizică şi celelalte laturi ale educaţiei nici

în problema produsului finit şi nici în ceea ce priveşte procesul eductional-formativ. Produsul, obiectivele, conţinuturile şi strategiile specifice educaţiei fizice continuă să rămână în armonie cu celelalte laturi educaţionale şi trebuie recunoscute ca o parte integrantă a ciclului educaţional. De fapt, scopul educaţiei fizice în general este înscris cu unul dintre obiectivele educaţiei multilaterale pe care trebuie să oasigurămcetăţenilor. Programele moderne ale educaţie fizice au aceleaşi scopuri ca şi cele ale educaţiei, deşi educatorul fizic trebuie să înţeleagă că domeniul său de activitate este unul dintre cele mai importante din multiplele discipline care contribuie la realizarea acestor scopuri. În mod inerent, educaţia fizică se implică în mare masură în dezvoltarea personalităţii umane în paln intelectual, moral, estetic şi tehnologic-profesoral.

În plan intelectual se evidenţiază o direcţie privind însuşirea de către elevi a unor cunoştinţe teoretice de bază din diferite domenii: fiziologie, biomecanică, igienă, dinamica efortului fizic, psihologie, dinamica efortului fizic etc..

În al doilea rând, educaţia fizică îşi poate aduce aportul la dezvoltarea unor trăsături şi calităţi intelectuale cum ar fi: atenţia, imaginaţie, creativitate, spirit de observaţie, memorie s.a.m.d.

În plan moral - sunt formate priceperi, deprinderi şi obişnuinţe de cmportament corect în întreceri sau în alte momente de practicare a exerciţiilor fizice. Întâlnim o seamă întreagă de componente comportamentale care pot fi transferate cu uşurinţă în viaţa cotidiană sau în executarea profesiei.

Posibilităţile pe care le are educaţia fizică şi sportul, mai mult decât alte tipuri de activităţi pe linia formarii personalităţii tinertului se concretizezază prin:

- educaţia în spiritul respectului faţă de participanţii la întreceri (coechipieri, adversari, spectatori);

- colaborarea pentru îndeplinirea cu succes a sarcinilor motrice vizate- acceptarea deciziilor arbitrilor (chiar şi atunci când acestea sunt tendenţios în

defavoarea subiectului);- disciplină în muncă şi respect faţă de bunurile folosite în comunÎn plan estetic - educaţia fizică contribuie la educarea gustului pentru frumos prin exerciţii

tehnice şi tactice de nivel calitativ ridicat asigurat şi prin acţionarea cu priorotate pentru dezvoltarea corporală corectă şi armonioasă a elevilor/studenţilor. De asemenea gustul pentru frumos se dezvoltă şi prin activităţi specifice cum ar fi: excursiile, drumeţiile, vizite, deplasări la competiţii etc.

Influenţa educaţie fizice şi sportului asupra unor trăsături de ordin estetic sporeşte prin practicarea exerciţiilor fizice pe fond muzical sau în concordanţî cu ritmul de anumite melodii.

În plan tehnologic-profesional – educaţia fizică şi sportul are o contribuţie evidenţă şi importantă totodată, la creşterea indicilor calităţilor motrice de bază necesare executării eficiente a profesiilor şi ocupaţiilor social- economice şi cultural-artistice, la asigurarea unor

67

indici de dezvoltare somato- funcţională care favorizează exercitarea profesie cu maximum de randament.

68

BIBLIOGRAFIE:

1. ABERNETHY, B., SNYDER, C., (1998) Fundamentele experimentării, în SDP 395-396, CCPS, Bucureşti

2. ALLPORT, G., W., (1981) Structura şi dezvoltarea personalităţii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

3. BĂDESCU, V., (2002) Nataţie – curs bază, Editura Universităţii din Piteşti4. BAROGA, L., (1989) Condiţia fizică şi sportul, Ed. Sport-Turism, Bucureşti5. BAROGA, L., (1985) Calităţile motrice combinate, Ed. Sport-Turism, Bucureşti6. BAUMGARTNER, T., A.; JACKSON, A., S., (1987) Measurement for evaluation in

physical education, (3 rd ed.), Dubuque, IA: Wm. C. Brown7. BĂNĂŢEANU, C.I., ( 1973), Educaţia fizică şi sportul în învăţământul superior, Edit.

Stadion, Bucureşti8. BÎRZU, M., (2002) Control medical şi autocontrol în educaţie fizică şi sport, Ed. Mirton,

Timişoara9. BOMPA, T., (2001) Teoria şi metodologia.Periodizarea antrenamentului sportiv, ediţie

şi traducere în limba română CNFPA, Bucureşti Ed. Ex Ponto, Constanţa10. BONTAŞ, T., (1983) Pedagogie pentru învăţământul superior, EDP, Bucureşti 11. BONTAŞ, I., (1995) Pedagogie, Ed. ALL, Bucureşti12. BORMS, J., L., (1986) Journal of sport science, nr. 113. BOURG, J-F., (1999) Plus vite, plus haut, plus fort, în rev. Science et vie, nr. 206 14. BRONCHART, B.; MAGNIN, D., (1995) Reglation des conduites, E.P.S., nr. 255/sept-oct.15. BUCUR, C. I., ( 1961), Educaţia fizică a studenţilor, Caiet documentar, Timişoara16. CERGHIT, I., (2002) Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri

şi strategii, Ed. ARAMIS, Bucureşti17. CERGHIT, I., (1980) Metode de învăţământ, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti18. COJANU, F., (2006) Studiu privind optimizarea proiectării unităţii de învăţare în

educaţie fizică şi sport, Rev. Citius Altius Fortius, Nr. 4/200619. COJOCARIU, V., (2002) Teoria şi metodologia instruirii, Ed. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti20. CHERTEŞ,E., MIHAIL, D., ( 1969), Culegere de studii şi cercetări, ICF, Bucureeşti21. COLIBABA, E. D., ( 2004), Educaţia şi provocările lumii contemporane, Conf. Ştiinţifică

Internaţională, Galaţi. 22. COLIBABA, E.D.; NICULESCU, M., COJANU, F.,(2006), Standarde ocupaţionale şi

transpunerea lor în sistemul educaţional, Conf. Inter. Piteşti23. COLIBABA-E., D., (1996) Proiectarea didactică ştiinţifică şi implementarea ei în

activitatea sportivă de performanţă, în Ştiinţa sportului nr. 2, Bucureşti24. COLIBABA,E. D.; NICULESCU A.,( 2002), Regândirea sistemului de evaluare a

studenţilor , Rev. Viitorul, nr.4, Craiova25. COLIBABA, E., D., (2007) Praxiologie şi proiectare curriculară în educaţie fizică şi sport,

Ed. Universitaria Craiova26. COLIBABA E. D., ( 1978), Tendinţe şi perspective de dezvoltare ale activităţii de

educaţie fizică şi sport în învăţământul superior, Rev. EFS, nr.2 27. CRISTEA, G., (2003) Managementul lecţiei, Ed. Didactică şi Pedagogică., R.A. Bucureşti28. CRISTEA, S., (1996) Pedagogie generală. Managementul educaţiei Ed. Didactică şi

Pedagogică., R.A. Bucureşti29. CRISTEA, S., (2000) Dicţionarul de pedagogie, Ed. Litera, Bucureşti30. CUCOŞ, C., (2002) Pedagogie, Ed. POLIROM, Iaşi31. CUCOŞ, C., (2005) Psihopedagogie, Ed. POLIROM, Iaşi32. DEMETER, A., (1974) Bazele fiziologice ale educaţiei fizice şcolare, Ed. Stadion, Bucureşti33. DEMETER, A., (1982) Bazele fiziologice şi biochimice ale formării deprinderilor

motrice, Ed. Sport-Turism, Bucureşti34. DEWEY, J., (1972) Democraţie şi educaţie, ( traducere), Ed. D.P, Bucureşti35. DICŢIONARUL DE PEDAGOGIE, (1979) Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

69

36. DRAGNEA, A., (1999), Teoria activităţilor motrice, EDP, Bucureşti37. DRAGNEA, A., (coord.) (2000) Teoria educaţiei fizice şi sportului, Ed. Cartea şcolii38. DRĂGAN, I., (1994) Medicină sportivă aplicată, Ed. E.D.I.T.I.S., Bucureşti39. DOBRIN, M., (2005) 100 jocuri pentru exersarea deprinderilor motrice de bază, Ed.

Tiparg, Piteşti40. ECLACHE, J., P., (1979) Bases physiologique de aptitude physique, Medicine du sport,

Paris41. ECLACHE, J., P. şi colab., (1995) Aptitudinile motrice, structură şi evaluare, Bucureşti,

CCPS42. EPURAN, M., (1980) Compendiu de psihologie, Ed. Sport-Turism, Bucureşti43. EPURAN,M., ( 2005), Despre ştiinţa activităţilor corporale, Renassance, Bucureşti44. EPURAN, M., (1992) Metodologia cercetării, Ed. ANEFS, Bucureşti45. EPURAN, M., (1999) Dezvoltarea psihică – aspecte ale dezvoltării psihice în ontogeneză,

Ed. ANEFS, Bucureşti46. EVALUARE IN SPORT, (1995), “Sportul de performanţă” nr . 56, 357, 358, Ed. MTS,

Bucureşti47. FILIPESCU, D.,( 1999), Pregătirea fizică a studenţilor din Univ. De Medicină cu profil

de chirurgie, Teză de doctorat, Chişinău48. FIREA, E.,( 1985), Metodica educaţiei fizice şcolare, , Edit. ICEF Bucureşti 49. GAGEA, A., (1998) Recomandări privind redactarea şi susţinerea lucrărilor de licenţă în

domeniul educaţiei fizice şi sportului, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti50. GAGEA, A., (1999) Metodologia cercetării ştiinţifice în educaţie fizică şi sport, Ed.

Fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti51. GAILLARD, J., (1995) Processus d'influence pour developer les competences artistiques,

în E.P.S., nr. 256 nov-dec52. GÎDA, T.; GÎDA, D.,M.; MIHĂILESCU, L.; FOLEA, E., (2006), Aria curriculară Educaţie

fizică şi Sport, Ghidul studentului practicant, Ed. Pământul, Piteşti.53. GEORGESCU, L., (2002) Fiziologia educaţiei fizice, Ed. Universitaria Craiova54. GEORGESCU, L., coord. (2006) Intensive program for outdoor sport education, Ed.

Universitaria Craiova55. GEORGESCU, M., (1986) Îndrumar de lucrări practice pentru control medical şi prim

ajutor medical, Ed. ANEFS, Bucureşti56. GRATTON, C.; JONES, I., (2004) Research methods for sport studies, Ed. Horrizontes,

Lisboa, Portugalia57. HANŢIU, I., (2002) Jocuri de mişcare, Ed. Universităţii din Oradea58. HĂULICĂ, I., (1989) Fiziologie umană, Ed. Medicală, Bucureşti59. HÂNSA, C., (2003) Jocuri pregătitoare, Ed. Cartea Universitară, Bucureşti60. HORGHIDAN, V., (2000) Problema psihomotricităţii, Ed. Globus, Bucureşti61. HUBERT,R. ( 1965), Traite, pedagogie generale, Press, Univ. Frame, Paris 62. IACOV, M.,( 1969), Cercetări sociologice în ed. fizică şi sport, Rev. EFS, nr 363. IFRIM, M., (1986) Antropologie motrică, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti64. IONESCU, M.; RADU, I., (1995) Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca65. JINGA, I.; NEGREŢ, I., (1994) Învăţarea eficientă, Colecţia Paideia, Editura Editis, Bucureşti66. KAPIŢA, P., L. , (1981) Experiment, teorie, practică, Ed. Politică, Bucureşti67. KING,A., ŞCHNAIDER, B.,( 1993), O strategie pentru supraveţuirea lumii, Edit. Tehnică,

Bucureşti68. KOTEV,B., ( 1979), Locul educaţiei fizice în dezvoltarea personalităţii umane, Rev.

TMC, Moscova ( traducere) 69. LADOR, I. VOICU, A., (1996) Elemente de management şi legislaţie în sport, Ed. Inter-

tonic, Cluj-Napoca70. LANDSHEERE, V. de; LANDSHEERE, G., de, (1979) Definirea obiectivelor educaţiei, Ed.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 71. LIDIA,I.,(2003), Pregătirea fizică profesională a studenţilor,Teză de doctorat, Chşinău72. LUNGU, N., (2001) Psihologie experimentală, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti

70

73. MACRI, A., (2002) Atletismul pentru şcolari, Ed. Universităţii din Piteşti74. MIHĂILĂ, I.; POPESCU, C., (2006) Handbal. Îndrumar practico-metodic, Ed.

Universitaria Craiova75. MIHĂILESCU, L., MIHĂILESCU, N., (2006) Atletismul în sistem educaţional, Ed.

Universităţii din Piteşti76. MIHĂILESCU, L.; GÎDA, T.; GĂDA, D.,M., (2005), Ghidul studentului practicant, îndrumar

pentru practică pedagogică, Ed. Universităţii din Piteşti.77. NEACŞU, I., (1987) Educaţie şi autoeducaţie în formarea personalităţii sportive, Ed.

Sport-Turism, Bucureşti78. NEACŞU, C., (1990) Instruire şi învăţarea, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti 79. NICOLA, I., (1996), Pedagogie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti80. NICU, A., (coord.) (1993) Antrenamentul sportiv modern, EDITIS, Bucureşti81. NICULESCU, I., (2003) Jocuri dinamice, Ed. Universităţii din Piteşti82. NICULESCU, I., (2006) Evaluare motrică şi somato-funcţională - curs, Ed. Universitaria

Craiova, 83. NICULESCU, M.; VLADU, L., (2005) Volei de la A la Z, Ed. Universităţii din Piteşti84. NICULESCU, M.; GEORGESCU, L; MARINESCU, A., (2006) Condiţia fizică şi starea de

sănătate, Ed. Universitaria Craiova85. PAVELCU, V.,( 1965), Scheme operaţionale, deprinderi şi obişnuinţe- înţelesurile lor şi

raportul dintre ele, EDP, Bucureşti86. PILICZ, S.,( 1969), Cercetări asupra dezvoltăriifizice a tineretului din şcolile

profesionale, Rev, Wichovanie, ficzne i sport, nr 2 ( traducere)87. POPA , GH., ( 1980), Îndrumar pentru educaţia fizică a studenţilor de profil, Univ. Timişoara88. POPESCU, N.P.,( 1978), Dicţionar de psihologie, Edit. Albatros, Bucureşti89. POPESCU-NEVEANU,P.,(1978) Dicţionar de psihologie, Edit. Albatros, Bucureşti90. POTOLEA, D., (1982) Stilurile educaţionale în Probleme fundamentale ale pedagogiei, Ed.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti91. POTOLEA, D., (1989) Profesorul şi strategiile conducerii învăţării, în Structuri, strategii

şi performanţe în învăţământ, Ed. Academiei, Bucureşti92. Planuri - cadru de învăţământ – pentru învăţământul preuniversitar, (2003) M.Ed.C.T.93. RADU, I., T., (2000) Evaluarea în procesul didactic, Ed. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti94. RADU, I., EZECHIL, I.,( 2002), Pedagogie- fundamente teoretice, V&I intregral,

Bucureşti95. RAŢĂ, G.; RAŢĂ,C, (2006) Aptitudinile în activitatea motrică, Ed. EduSoft, Bacău96. RAŢĂ, G., (2004) Didactica educaţiei fizice, Ed. Alma Mater, Bacău97. RAŢĂ G.; CONSTANTINESCU E., (2002), Didactica predării educaţiei fizice şi sportului,

Ed. Alma Mater, Bacău 98. RIGAL, R., (1998) Motricite humaine – Developpement moteur, Quebec99. ROŞCA, AL.; ZORGÖ, M., (1972) Aptitudinile, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,100. ROTSCHILD, U., (1988) Probleme ale motivaţiei în depăşirea cerinţelor, în SDP

nr. 278101. RUSSELE, G., (1993) The social psychology of sport, New York, Springer102. SABĂU, E., (1989) Fitness-ul la copii, Ed. ARVIN, Bucureşti 103. SCARLAT, E., (1993) Lecţia de educaţie fizică, Ed. Editis, Bucureşti104. SALDE, D.( 1995), Educaţia şi personalitatea, Cluj Napoca105. SIMION, Gh., (1998) Metodologia cercetării omului în mişcare, Ed.

Universităţii din Piteşti106. SISTEMUL NAŢIONAL DE EVALUARE LA DISCIPLINA EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI

SPORT, (1999), M.Ed.C.T.107. SCHAUB,H.,ZENKE, K.G.( 2001), Dcţionar de pedagogie, Edit. Polirom, Iaşi108. STUDIU COMPARATIV AL POTENŢIALULUI BIOMOTRIC al elevilor din clasele V-

VIII, (1994), la a treia ediţie a evaluării, CCPS, Bucureşti

71

109. ŞCHIOPU, U.; VERZA, E., (1995) Psihologia vârstelor. Ciclurile vieţii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

110. ŞERBĂNOIU, S., (2000) Teoria educaţiei fizice şi sportului, Ed. Cartea Şcolii, Bucureşti

111. TACHE, S.; CĂRPANU, E., (1984) Mama şi copilul, Ed. Medicală, Bucureşti112. TERMINOLOGIA EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI, (1974), Ed. Stadion,

Bucureşti113. THOMAS, J.; NELSON, J., (1996) Metodologia cercetării în activitatea fizică, vol.I,

sportul de performanţă, nr. 375-377, MTS-CCPS, Bucureşti114. TUCICOVA, A., ( 1981), Dicţionar de psihologie socială, Edit. ştiinţifică şi

enciclopedică, Bucureşti115. VAIDEANU , G., ( 1996 ), UNESCO – 50- educaţie. Edit. DEPRA, Bucureşti116. VENERA, M., C., (2008) Teoria şi metodologia instruirii, Ed. Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti117. VLADULESCU, L., ( 1993), Elemente ale educaţiei şi profesionalizării tehnologice,

edit. DEPRA, Bucureşti 118. VLĂSCEANU, L., (1988) Proiectarea didactică în curs de pedagogie, Ed. T.U.B.,

Bucureşti 119. ZANFIR, C.; VLĂSCEANU, l.( 1993) , Dicţionar de sociologie, Edit. Babel, Bucureşti