4
Curs de Bizantinologie Prof. Univ. Dr. Emilian 1 CURS DE BIZANŢ I Prof. Univ. Dr. Emilian Popescu Noţiunea, obiectul şi importanţa Bizantinologiei. Vom cerceta împreună timp de doi ani problemele de bază ale Bizantinologiei, cu specială privire asupra realităţilor religioase, căci ca teologi suntem, în primul rând, interesaţi să cunoaştem care au fost marile frământări în acest domeniu şi ce implicaţii au avut ele asupra vieţii politice, economice şi sociale din Imperiul bizantin în timpul existenţei sale milenare (324- 1453). Pe parcursul acestor doi ani de studiu vom pătrunde adânc în aspectele de bază ale vieţii bizantine, cu scopul de a sesiza factorii care au favorizat sau determinat chiar progresul spre crearea unui stat puternic bizantin, a civilizaţiei şi spiritualităţii sale superioare, precum şi cauzele decăderii lor. Incursiunea în istoria bizantină ne va fi de folos pentru înţelegerea unor fapte umane, general valabile în toate timpurile. Se va dovedi o dată în plus că ceea ce au spus anticii despre istorie, începând cu Tucidide, şi anume că este un «folos (câştig) pentru toate timpurile» o călăuză în viaţă, este adevărat. Rolul Imperiului bizantin în istoria europeană şi a poporului român a fost imens şi acest lucru justifică pe deplin locul pe care îl ocupă Bizantinologia în programa de învăţământ a institutelor teologice ortodoxe. De fapt întreaga istorie a creştinismului, din momentul când a devenit religie liberă, s-a desfăşurat în cadrul acestui imperiu. Toate disciplinele teologice îşi au începutul şi dezvoltarea în cadrul lui. Studiind Bizantinologia vom înţelege, astfel, mai bine cadrul şi modul în care creştinismul s-a dezvoltat, şi-a formulat dogmele şi normele sale de bază, a creat opere de cultură, artă şi arhitectură nemuritoare, a dat viaţă unor forme superioare de trăire spirituală şi s-a impus în viaţa societăţii determinându-i cursul. Bizanţul a fost aşa cum spune marele bizantinolog Steven Runciman «imperiul lui Dumnezeu pe pământ, o palidă imagine a împărăţiei lui Dumnezeu din cer». Pentru noi românii, Bizanţul a avut un rol hotărâtor în continuitatea daco-romană, în creştinarea noastră, în procesul

Curs Bizant Anul I

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Bizant

Citation preview

Curs de Bizantinologie Prof. Univ. Dr. Emilian Popescu

1CURS DE BIZAN I

Prof. Univ. Dr. Emilian Popescu

Noiunea, obiectul i importana Bizantinologiei.

Vom cerceta mpreun timp de doi ani problemele de baz ale Bizantinologiei, cu special privire asupra realitilor religioase, cci ca teologi suntem, n primul rnd, interesai s cunoatem care au fost marile frmntri n acest domeniu i ce implicaii au avut ele asupra vieii politice, economice i sociale din Imperiul bizantin n timpul existenei sale milenare (324- 1453). Pe parcursul acestor doi ani de studiu vom ptrunde adnc n aspectele de baz ale vieii bizantine, cu scopul de a sesiza factorii care au favorizat sau determinat chiar progresul spre crearea unui stat puternic bizantin, a civilizaiei i spiritualitii sale superioare, precum i cauzele decderii lor. Incursiunea n istoria bizantin ne va fi de folos pentru nelegerea unor fapte umane, general valabile n toate timpurile. Se va dovedi o dat n plus c ceea ce au spus anticii despre istorie, ncepnd cu Tucidide, i anume c este un folos (ctig) pentru toate timpurile o cluz n via, este adevrat.Rolul Imperiului bizantin n istoria european i a poporului romn a fost imens i acest lucru justific pe deplin locul pe care l ocup Bizantinologia n programa de nvmnt a institutelor teologice ortodoxe. De fapt ntreaga istorie a cretinismului, din momentul cnd a devenit religie liber, s-a desfurat n cadrul acestui imperiu. Toate disciplinele teologice i au nceputul i dezvoltarea n cadrul lui. Studiind Bizantinologia vom nelege, astfel, mai bine cadrul i modul n care cretinismul s-a dezvoltat, i-a formulat dogmele i normele sale de baz, a creat opere de cultur, art i arhitectur nemuritoare, a dat via unor forme superioare de trire spiritual i s-a impus n viaa societii determinndu-i cursul. Bizanul a fost aa cum spune marele bizantinolog Steven Runciman imperiul lui Dumnezeu pe pmnt, o palid imagine a mpriei lui Dumnezeu din cer.Pentru noi romnii, Bizanul a avut un rol hotrtor n continuitatea daco-roman, n cretinarea noastr, n procesul de formare a poporului i limbii romne, n organizarea i viaa bisericeasc, n cultur i art. n perioada migraiei popoarelor, Imperiul bizantin a reprezentat singura formaiune politic din sud-estul european, care s-a putut impune n faa barbarilor, obligndu-i pe acetia s dea libertate de via i de credin autohtonilor daco-romani. Din Bizan a fost condus activitatea misionar de cretinare n prile noastre. Fr Imperiul bizantin n-am putea nelege procesul de cretinare al daco-romanilor i al barbarilor, i nici cum s-a asigurat continuitatea etnic i s-au format poporul i limba romn. Mai trziu, cnd s-au constituit statele feudale independente romneti n sec. al XIV-lea, ntemeierea mitropoliilor i organizarea bisericeasc, formele pe care le-a mbrcat monahismul, toate s-au fcut n strns legtur cu Bizanul. Dezvoltarea artei i culturii romneti nu poate fi neleas fr s ne gndim la Bizan.Noiunea de Bizantinologie este strns legat de termenii Bizantinos (derivate de la oraul Byzantion) i Loghia. nsemneaz tiina care cerceteaz realitile istorice, culturale i spirituale ale statului, care a luat natere, s-a dezvoltat n partea oriental a fostului Imperiu roman i a avut capitala n oraul grecesc Byzantion, devenit apoi Constantinopol.Oraul Byzantion a fost fondat pe malul vestic al Bosforului de metropola greceasc Megara (aezat ntre Athena i Corint) n jurul anului 660 .d.Hr. Numele este tracic i trebuie pus n legtur cu populaiile tracice majoritare n aceste locuri. Beneficiind de o aezare deosebit de favorabil din punct de vedere geografic i strategic, oraul a putut face progrese

economice i politice importante, deoarece domina comerul dintre Marea Neagr i Marea Egee, dintre Europa i Asia Mic i era uor de aprat, fiind nconjurat pe trei laturi de ape. Cu toate acestea Bizanul nu i-a putut pstra totdeauna independena. El a fost cucerit pentru scurt vreme de peri la sfritul sec. al VI-lea .d.Hr., apoi de celi (n anul 279), pentru a trece o perioad ndelungat de timp sub dominaie roman n vremea mpratului Vespasian (69-79). Distrus de Septimius Severus n 196, pentru c se aliase cu Pescennius Niger, refcut apoi de Caligulla oraul a fost atacat de goi n timpul lui Claudius (268-270).Adevrata glorie a oraului ncepe abia n timpul domniei lui Constantin cel Mare, care-l transform n capital a imperiului. Bizanul se va numi de aici nainte Constantinopol (adic oraul lui Constantin) sau Noua Rom sau A doua Rom. n anul 324 au nceput lucrrile de restructurare i mrire a vechiului ora, iar n 11 mai 330 au avut loc marile srbtori de consacrare a lui ca noua capital a imperiului. De atunci ncolo, pn n anul 1453 el va fi centrul politic, cultural, economic i religios al ntregii lumi civilizate.Unii nvai au subliniat faptul c Imperiul bizantin a fost o continuare direct a Imperiului roman, pentru care lucru a i fost numit de la o anumit vreme (anul 395). Imperiul roman de rsrit. Acest lucru este adevrat, cci mpraii bizantini, au pstrat, pentru o lung perioad de timp, titulatura mprailor romani, s-au considerat pn la sfritul imperiului urmaii acestora, revendicnd toate teritoriile asupra crora acetia domniser. n Imperiul bizantin au supravieuit forme de organizare statal, administrativ ori social de tradiie roman. n special Dreptul, normele juridice romne au rmas mult vreme n vigoare, cu modificri neeseniale. Chiar limba oficial a imperiului a fost pn la nceputul sec. al VII-lea, latina.

1) Romanismul

Complexul mare de tradiii romane motenite de Bizan a fcut pe marele bizantinolog german Karl Krumbacher s spun c romanismul constituie unul din elementele de baz ale civilizaiei bizantine. De altfel locuitorii Imperiului bizantin se numeau pe sine romei, iar ara lor era Romania sau Pmntul roman. Termenul de bizantin n accepiunea de azi era necunoscut locuitorilor imperiului; el a nceput s fie utilizat abia mai trziu, n Evul Mediu (n sec. al XVI- lea). Bizantini erau n timpul imperiului numai locuitorii capitalei, de fapt denumire rmas ca o reminiscen a perioadei de dinainte de Constantin cel Mare. Pe de alt parte, ali nvai lund n considerare faptul c Bizantinologia se ocup n bun parte cu soarta lumii i culturii greceti, c Imperiul bizantin a cuprins n graniele sale teritorii de veche tradiie elenic, cum au fost Peninsula Balcanic i Asia Mic, c populaia i limba erau n aceste regiuni greceti, sunt de prere c ea este o ramur a tiinei despre elenism.

2) Elenismul

Caracterul grecesc al lumii bizantine s-a accentuat ncepnd cu sec. al VII- lea (domnia mpratului Heraclius), cnd limba latin oficial este nlocuit cu greac. Grecismul va deveni mai pregnant n secolele urmtoare, cnd ntre apus i rsrit vor interveni disensiuni religioase majore (iconoclasmul, schismele, i chiar conflictele politice: cruciadele).Raporturile dintre cele dou lumi, de rsrit i de apus, se vor rci i vom constata c ele vor tri ntr-o izolare din ce n ce mai adnc. Acum vom ntlni pentru bizantini i termenul de greci, helleni sau helladikoi, dar izolat, i fr s-l nlocuiasc pe cel de romei.Predominarea tradiiilor greceti i al populaiei de limb greac n Imperiul bizantin l-a fcut pe istoricul August Heisenberg s spun c: Bizanul este Imperiul roman devenit cretin,