SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT SANITAR

SATISFACŢIA PROFESIONALĂ ŞI SINDROMUL BURNOUT LA PERSONALUL MEDICAL: O ABORDARE

CALITATIVĂ

DELIA ŞTEFENEL1, LAURA ŞTEF2

1Doctorand Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti, 2Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu

Rezumat: Scopul acestui articol constă în studierea prevalenţei sindromului de burnout şi a atitudinilor privind satisfacţia muncii în rândul personalului care lucrează într-un spital public din România. Pe lângă evidenţierea factorilor, consecinţelor şi remediilor epuizării emoţionale şi profesionale, dorim să stabilim relaţiile dintre variabilele sociodemografice şi nivelurile de burnout, utilizând tehnicile cercetării calitative. Cuvinte cheie: satisfacţia muncii, burnout, personalul unităţilor sanitare.Abstract: The aim of the present study was to examine the prevalence of burnout syndrome and job satisfaction attitudes among the healthcare personnel working in a public hospital in Romania. Apart from revealing the factors, the consequences and the remedies of professional emotional exhaustion, we intended to ascertain reliable interconnections between the sociodemographic variables, work satisfaction and burnout levels, among medical employees, by using the qualitative research techniques. Keywords: job satisfaction, burnout, Romanian healthcare employees

INTRODUCEREÎn ultimele decenii, studiul sănătăţii mentale a

personalului medical a devenit un subiect dezbătut în literatura de specialitate internaţională, însă informaţii minimale ne sunt disponibile în ceea ce priveşte măsura în care factorii de natură socială, psihologică şi organizaţională intervin asupra gradului de epuizare profesională la nivelul cadrelor medicale din România.

Prin însăşi specificul profesiei lor, angajaţii din sectorul medical, frecvent confruntaţi cu gestionarea situaţiilor urgente şi cu un grad ridicat de risc uman, se expun la ceea ce se numim sindromul epuizării profesionale sau burnout.

Defalcată iniţial de către Christina Maslach (1986) în trei componente majore: epuizare emoţională, depersonalizare şi minimalizare a realizării personale, această delimitare tridimensională a burnout-ului rămâne una dintre cele mai răspândite taxonomii folosite în depistarea stresului cronic la locul de muncă.

Cercetătorii din domeniu au convers asupra faptului că sindromul burnout nu prezintă manifestări imediate, ci apare ca o reacţie treptată a extenuării

emoţionale şi a expunerii prelungite la factori de stres, care la rândul lor conduc către o creştere a gradului de dezumanizare şi de insatisfacţie profesională. (Leiter, 1991; Maslach, C., 2003)

Care este relaţia dintre satisfacţia profesională şi burnout?

Studiile empirice efectuate în cadrul diferitelor departamente medicale au arătat că trăsăturile de personalitate, determinanţii organizaţionali şi calitatea interelaţională se corelează cu satisfacţia muncii şi cu sindromul epuizării profesionale, rezultate relevante fiind obţinute îndeosebi prin metode cantitative de cercetare şi prin aplicarea unor instrumente validate.

De asemenea, cercetările privind sănătatea mentală a personalului medical şi de îngrijire au evidenţiat ca factori relevanţi ai relaţiei satisfacţie profesională - burnout următorii parametrii: sprijinul social (Prosser et al., 1996), munca cu oameni în suferinţă, supraîncărcarea, sentimentul eşecului personal, deficienta calitate relaţională dintre colegi (Chemiss, Egnatios, 1978), absenţa autonomiei, numărul mare de persoane care consumă în mod excesiv medicamente (Boyer and Bond, 1999), timpul alocat activităţilor administrative, urgenţa şi severitatea cazuisticii, sau conflictul familie-muncă (Aryee, S.1992).

OBIECTIVUL STUDIULUIScopul principal al acestui studiu este de a

identifica formele de manifestare ale sindromului burnout şi atitudinile generatoare de insatisfacţie profesională la medicii şi asistentele medicale care îşi desfăşoară activitatea într-un spital public din România, precum şi de a investiga relaţia dintre burnout şi anumite dimensiuni ale insatisfacţiei profesionale cum ar fi: contactele cu pacienţii şi colegii, diversitatea cazurilor, sarcinile de îndeplinit, munca în echipă. Pe lângă succinta abordare descriptivă ne propunem o analiză a interrelaţiei cauzale dintre burnout şi diferite variabile socio-demografice (ex. categorie profesională, vechime totală în muncă, număr de ore şi de pacienţi pe săptămână, calitate a relaţiei cu colegii şi alte oportunităţi de dezvoltare profesională). Consecinţele acestor parametrii, precum şi soluţiile adoptate de către participanţi pentru a combate expunerea la stresul cronic ocupaţional vor fi dezbătute.

AMT, vol II, nr. 2, 2009, pag. 17

SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT SANITAR

MATERIAL ŞI METODĂParticipanţi

Prezenta lucrare face parte dintr-un proiect mai amplu. Eşantionul studiului este compus din douăzeci de subiecţi dintre care 70 % de sex feminin şi 30 % de sex masculin, care au fost dispuşi să participe la interviuri faţă în faţă. Majoritatea respondenţilor este reprezentată de asistente medicale cu vârsta cuprinsă între 30-39 de ani şi cu o vechime totală în muncă situată în categoria 11-20 ani. În ceea ce priveşte nivelul educaţional al personalului medical intervievat, 15% dintre aceştia au studii liceale, 65% sunt absolvenţi de universitate sau colegii, 15% au studii doctorale.

Tabelele de mai jos oferă o reprezentare succintă asupra structurii eşantionului în funcţie de anumite caracteristici socio-demografice şi organizaţionale. La momentul realizării studiului, participanţii erau angajaţi într-un spital public din România.

Tabel nr. 1. Distribuţia eşantionului după gen şi categorie profesională

Tabel nr. 2. Distribuţia eşantionului după apartenenţa la secţia medicală şi numărul de ore pe săptămână

Tabel nr. 3. Distribuţia subiecţilor după apartenenţa la departamentul medical şi numărul de pacienţi pe săptămână

Instrumente şi procedurăDesignul cercetării a fost elaborat astfel încât să

analizeze nivelul satisfacţiei în muncă şi respectiv cel al epuizării emoţionale (burnout) urmând trei coordonate principale. Astfel, primul set de întrebări vizează informaţii de natură socio-profesională, în timp ce al doilea este centrat pe 11 itemi în măsură să examineze atitudini faţă de satisfacţia în muncă. Respondenţilor li s-a cerut să îşi exprime opinia referitor la măsura în care se simt mulţumiţi faţă de anumite aspecte intrinseci şi extrinseci ale muncii depuse (ex. randament, diversitatea cazurilor, oportunităţile de a lua iniţiativa, munca depusă

în general, relaţia cu pacientul etc.), şi apoi să răspundă la întrebări deschise ( precum „Ce vă place/ce nu vă place la munca dumneavoastră”), despre alternativa schimbării locului de muncă şi despre reprezentarea socială pe care aceştia o au asupra „job-ului ideal”. Cea de-a treia parte a interviurilor conţine întrebări referitoare la burnout (identificare, cauze, simptome, remedii). În vederea investigării acestor variabile am recurs la interviurile semi-structurate, faţă în faţă. Participarea a fost voluntară, participanţii fiind asiguraţi de anonimitatea şi confidenţialitatea datelor furnizate. Ancheta s-a desfăşurat în iarna anului 2008. Durata aproximativă pentru finalizarea fiecărui interviu nu a depăşit 40 de minute.

ANALIZA DATELORPentru a oferi o reprezentare concisă a gradului

de satisfacţie profesională a personalului medical, vom prezenta o sinteză a răspunsurilor la întrebările deschise bazându-ne pe principalele surse de (in)satisfacţie externe şi interne ale muncii. Printre aspectele pozitive frecvent menţionate se numără: diversitatea cazurilor cu care se confruntă personalul medical investigat, randamentul acestora ( 55%), sarcinile şi rolurile atribuite, (60%), oportunităţile de a lua iniţiativa (45%) şi mai puţin de colaborarea cu colegii (35%) sau de modul în care le este recunoscută munca.

Tabel nr. 4. Gradul de satisfacţie profesională după criteriul „apreciere din partea celorlalţi” şi categoria profesională

Din mărturisirile respondenţilor reiese faptul că unul dintre motivele de mulţumire profesională este reprezentat de însăşi specificitatea şi utilitatea profesiei lor, sau de argumente referitoare la „responsabilitatea propriei evoluţii profesionale”, „ interacţiunea cu pacienţii […] şi oportunitatea de a rezolva cazuri dificile” în care hotărârea le aparţine în întregime (afirmaţia unui medic).

La polul opus, sursele de dezamăgire şi chiar de frustrare la care participanţii fac referire sunt abundente şi vizează: climatul organizaţional rigid, deficienta organizare, relaţiile interpersonale neproductive, oboseală şi procedurile birocratice. De asemenea, o mare parte dintre participanţi au pus în discuţie aşteptările pe care ceilalţi le au faţă de ei şi respectiv „pretenţiile” ridicate de pacienţi sau de către superiori.

Este semnificativ numărul asistentelor medicale care şi-au exprimat nemulţumirea vizavi de comportamentul pacienţilor şi aparţinătorilor acestora, manifestat prin desconsiderarea muncii pe care o depun, şi a aşteptărilor nejustificate, ceea ce le produce stres chiar şi în exercitarea unor activităţi de rutină. Din mărturisirile persoanelor intervievate reiese dezamăgirea şi neputinţa lor de a îmbunătăţi situaţia existentă, atunci

AMT, vol II, nr. 2, 2009, pag. 18

SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT SANITAR

când discută despre: lipsa condiţiilor pozitive de muncă, a medicamentelor şi echipamentelor necesare, a îngrădirii libertăţii şi a timpului liber, a recompensei/remunerării neadecvate, lipsa posibilităţilor de dezvoltare profesională, sau despre insuficienţa personalului în raport cu volumul de pacienţi cărora trebuie să le facă faţă zilnic.

Semne ale insatisfacţiei profesionale au fost punctate atunci când respondenţii au adus în discuţie posibilitatea de a-şi schima prezentul loc de muncă. Mai mult de jumătate dintre persoanele investigate, în special asistentele medicale au oferit răspunsuri pozitive la acesta întrebare, justificând ca mult mai atractive posturi precum: expert bancar, jurist, psiholog, profesor, designer, administrator de pensiune turistică, sau alte profesii care „implică munca cu oameni sănătoşi” sau unde este oferită „posibilitatea alegerii propriei clientele”.

Tabel nr. 5. Reprezentare a gradului de satisfacţie profesională după criteriul “aşteptările celorlalţi”

3 15,0 15,0

10 50,0 65,0

4 20,0 85,0

2 10,0 95,0

1 5,0 100,0

20 100,0

intr-o f. mica masura

intr-o mica masura

intr-o oarecare masura

intr-o mare masura

intr-o f. mare masura

Total

ValidFrecventa Procent Valid

ProcentCumulat

Tabel nr. 6. Distribuţia eşantionului după criteriul “alternativa alegerii altei profesii”

Am considerat util să ne îndreptăm atenţia asupra reprezentării sociale pe care participanţii o au faţă de “ job-ul ideal”. În opinia acestora, “job-ul perfect” este o utopie, acesta există acolo unde nu există responsabilitate, stres, “unde te simţi ca acasă” (răspunsul unei asistente medicale). Şi dacă profesia ideală într-adevăr ar exista, ea va fi în mijlocul unei organizaţii prospere, cu o retribuţie pe măsură, în mijlocul unui climat modern cu “mai puţină competitivitate şi mai multe satisfacţii spirituale şi materiale”.

Din datele furnizate reiese că sursele insatisfacţiei profesionale se asociază pozitiv cu factorii generatori de epuizare profesională.

Printre sursele de nemulţumire specifice organizaţiei în care îşi desfăşoară activitatea, participanţii au evidenţiat în repetate rânduri dezorganizarea, urmată de lipsa unui management organizaţional corespunzător, de volumul mare de pacienţi, sau de lipsa de autonomie, de respect din partea pacienţilor sau a aparţinătorilor, gărzile, ritmul inconstant al muncii, în special în cazul secţiilor de neurochirurgie, remunerarea insuficientă, presiunea timpului sau resursele insuficiente ale

spitalului. În ceea ce priveşte semnele simptomatice ale

epuizării profesionale, subiecţii au insistat nu doar asupra formelor de natură fizică pe care le resimt, precum oboseală, tensiune arterială, dureri lombare şi de cap, cât şi asupra formelor de natură psihică. Printre aceste simptome cele mai frecvent enunţate de către personalul medical sunt: „incapacitatea de a se concentra şi de a lua o decizie corectă în cel mai scurt timp posibil“, irascibilitatea şi „presiunea greu de controlat”, sentimentul de a fi absent şi de „a face aceeaşi muncă de rutină “. Aceste schimbări confirmă prezenţa componentei „dezumanizare”, exteriorizat prin diverse forme: „tratarea efectului imediat şi nu a cauzei, fie că este vorba despre suferinţa pacientului, fie despre alte manifestări psihice” (afirmaţia unei asistente medicale), pierderea răbdării, indiferenţa sau confruntarea cu repetatele activităţi de rutină. Pentru a preveni sau combate semnele epuizării emoţionale, respondenţi optează pentru: activităţi sportive, plimbări în aer liber, reorganizare proprie, apelul la concedii pe o perioadă scurtă de timp, o mai bună gestiune a propriilor sarcini, control de sine, sau discutarea problemelor cu colegii.

În consecinţă, analiza noastră întăreşte şi în cazul acestui eşantion cele trei stadii ale apariţiei sindromului epuizării profesionale: primul stadiu al stagnării, cu decepţiile şi pierderea entuziasmului; al doilea stadiu, cel al frustrării, cu cinism, agresivitate şi diminuare a motivaţiei şi performanţelor şi în final cel al apatiei, unde predominată este starea de indiferenţă. Datele calitative expuse coroborează cu cele privind afirmaţiile privind frecvenţa depistării semnelor sindromului burnout, oferite de participanţi. (tabelul 2.4)

Tabel nr. 7. Frecvenţa depistării sindromului burnout în funcţie de categoria profesională

CONCLUZII ŞI DIRECŢII VIITOAREPornind de la un demers teoretic-descriptiv de

explorare a relaţiei dintre satisfacţia profesională şi burnout la personalul medical dintr-o unitate sanitară din România, rezultatele studiului converg către principale concluzii:

În primul rând, am surprins o legătură invers proporţională între cele două variabile analizate, tradusă astfel: cu cât este mai ridicat nivelul satisfacţiei în muncă, cu atât mai mult scade posibilitatea de a deveni victima „combustiei interne” (burnout-ului). Astfel, se poate discuta despre o interdependenţă cauzală între satisfacţia profesională şi burnout. Cu certitudine, ajustarea anumitor aspecte precum echilibrul dintre cerinţe şi aşteptări din partea pacienţilor sau superiorilor, implementarea de sus în jos a unui management organizaţional eficient sunt

AMT, vol II, nr. 2, 2009, pag. 19

SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT SANITAR

câteva dintre condiţiile minimale ce pot duce la îmbunătăţirea satisfacţiei în muncă şi a reducerii stresului cronic la nivelul personalului medical investigat. Urmând clasificarea oferită de cercetătorii C. Maslach şi S. E. Jackson (1986) înclinăm să afirmăm că paramentul „epuizare emoţională” este coordonată principală a burnout-ului, ce se manifestă prin semne fizice şi psihice la nivelul grupului medical analizat. Acei participanţi la care s-a înregistrat un grad ridicat la scala epuizării emoţionale sunt mai puţin satisfăcuţi cu munca lor, şi viceversa. La nivelul populaţiei eşantionate, harta celor atinşi de sindromul burnout sunt în special femeile tinere, cu o vechime minimală în muncă, cu un grad ridicat de insatisfacţie profesională, dornice să opteze pentru o altă ocupaţie decât cea din sfera medicală.

Analiza acestui studiu este în concordanţă cu o altă cercetare cantitativă pe care am realizat-o pe un eşantion de 74 de cadre medicale, în care a fost relevant indicele peste mediu înregistrat îndeosebi la dimensiunea „epuizare emoţională” (prin scoruri obţinute prin aplicarea instrumentului MBI- HSS, Maslach Burnout Inventory-Human Survey).

Cu toate acestea, această cercetare necesită a fi continuată pe eşantioane mai ample, din mai multe unităţi şi departamente medicale, combinând atât metode de cercetare cantitative şi calitative, cât şi alte variabile psihosociologice, pentru a ne permite să generalizăm rezultatele acestui studiu la nivelul întregii populaţii care îşi desfăşoară activitatea în mediul sanitar românesc.

BIBLIOGRAFIE1. Antoniou AS, Davidson, MJ, Cooper CL.

Occupational stress, job satisfaction and health state in male and female junior hospital doctors in Greece, Journal of Managerial Psychology 2003;(18):592-621.

2. Antoniou AS. Personal traits and professional burnout in health professionals. Archives of Hellenic Medicine 1999;16(1):20-28.

3. Aryee S. Antecedents and outcomes of work-family conflict among married professional women: evidence from Singapore, Human Relations 1992;(45):813-37.

4. Jayaratne S. & Chess WA. The effects of emotional support on perceived job stress and strain. Journal of Applied Behavioural Science 1984;(20):141-153.

5. Kalliath TJ et al. A test of the Maslach Burnout Inventory in three samples of healthcare professionals, Work & Stress, 2000;14(1):35-50.

6. Κάντας Α. Οργανωτική-Βιομηχανική Ψυχολογία, Ελληνικά Γράμματα, Αθήνα, 1995.

7. Leiter MP. Coping patterns as predictors of burnout. Journal of Organisational Behaviour 1991;(12):123-144.

8. Maslach C. Burnout: A multidimensional perspective. In W. Schaufeli, C. Maslach, & T. Marek (Eds.), Professional Burnout, Recent Developments in Theory and Research, Taylor & Francis, Washington, DC 1993;19-32.

9. Maslach C. Job burnout: New directions in research and intervention. Current Directions in Psychological Science 2003;(12):189-192.

10. Maslach C. & Leiter MP. Early predictors of job burnout and engagement. Journal of Applied Psychology 2003;(93):498-512.

11. Prosser D. Johnson S. Kuipers E et al. Mental health, ‘burnout’ and job satisfaction among hospital and community-based mental health staff. British Journal of Psychiatry 1996;(169):334-337.

12. Shinn M, Rosario M. Morch H. & Chestnut DE. Coping with job stress and burnout in the human services. Journal of Personality and Social Psychology 1984;(46):864-876.

13. Schaufeli WB. & van Dierendonck D. The construct validity of two burnout measures 1993.

14. Journal of Organizational Behaviour, 14:631-647.

AMT, vol II, nr. 2, 2009, pag. 20